HISTOOGIE CURSURILE 4-6

TESUTUL CONJUNCTIV

DEFINITIE
Ţesut conjunctiv este un ţesut de de origine mezodermală cu rol metabolic şi de suport
pentru alte ţesuturi şi organe din organism. Ţesutul conjunctiv este cel mai bine reprezentat ţesut
din organism. Este format din:
I. CELULE
II. MATRICE EXTRACELULARA
• FIBRE CONJUNCTIVE
• SUBSTANŢĂ FUNDAMENTALA

HISTOGENEZA
Ţesuturile conjunctive propriu-zise şi cele cu funcţii speciale derivă din mezodermul
embrionar, iar ţesuturile conjunctive de la nivelul extremităţii cefalice derivă din mezoectoderm.

FUNCŢIILE ŢESUTULUI CONJUNCTIV

1) Funcţia de suport
• ţesutul conjunctiv lax - acţionează ca un ţesut de legătură între celule şi alte ţesuturi cu
funcţii mai speciale
• tesutul conjunctiv dens
o ţesut de suport pentru dermul pielii
o formează capsula conjunctivă a ficatului şi splinei
o asigură rezistenţa la întindere în ligamente şi tendoane

2) Funcţia de nutriţie - prezenţa vaselor de sânge în structura ţesutului mediază

schimburile de nutrienţi, metaboliţi şi produşi de metabolism dintre ţesuturi şi sistemul circulator

3) Rolul metabolic
• stocajul de
o lipide pentru ţesutul adipos alb
o apa şi electroliţi în toate varietătile de ţesut conjunctiv
• reglarea temperaturii corpului la noul nascut pentru ţesutul adipos brun

4) Rol în procesele de apărare - prin celulele conjunctive mobile provenite din sânge,
celule imunocompetente care realizează imunitatea celulară şi umorală

5) Rol în procesul de reparaţie tisulară şi cicatrizare

I. CELULELE CONJUNCTIVE

• nu prezintă polaritate
• se pot găsi in două forme
o activă - conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin contactele focale pe care le
stabilesc
o inactivă(relaxată) - detaşate de matrice, au mare capacitate de proliferare şi
migare celulară
Rămân ataşate de moleculele matriciale prin:
• receptori integrine
o alcătuiţi din două subunităţi:
→ subunitate α - există în şase variante, care asigura adezivitatea celulelor
conjunctive la macromeolecule matriciale, prin contacte focale în cadrul
joncţiunilor focale
→ subunitate β
o integrinele β2 sunt exprimate pe suprafaţa celulelor migrate în ţesutul conjunctiv:
limfocite mari cu conţinut granular, leucocite polimorfonucleare - conferă
adezivitate de tip celula-matrice şi de tip celulă–celulă
o integrinele β3 sunt prezente pe megacariocite şi pe membrana plachetelor
sanguine - asigură adezivitatea de fibrinogenul plasmatic şi de factorul
Wilebrand subendotelial
• receptori integrin-like
• receptori non-integrine
Roluri
• producerea matricei , prin secreţia de macromolecule pe toata suprafaţa celulară, în
comparaţie cu celulele epiteliale, care secretă numai la polul apical
• organizarea matricei - importanta pentru migrarea celulara, diviziunea proliferarea,
diferenţierea, determinismul formei şi funcţiei celulare si absolut indispensabilă în
fazele finale ale morfogenezei
• distrucţia matricei , prin secreţia de protein-enzime, care degradează macromoleculele
matriciale
În condiţii fiziologice există un echilibru dinamic între producerea şi distrugerea matricei!

Implicatii medicale
Capacitatea regenerativa a tesutului conjunctiv este clar oservata atunci cand tesutul
este distrus prin inflamatie sau traumatic. In aceste conditii, spatiile libere ramase dupa injurie
sunt umplute de tesut conjunctiv care formeaza o cicatrice. Repararea plagii chirurgicale este
dependenta de capacitatea reparatorie a tesutului conjunctiv.
CLASIFICARE

1) Dupa origine
a) celule fixe: fibroblastul-fibrocitul, condroblastul-condrocit, osteoblastul-osteocitul,
adipocitul
• se mai numesc şi celule propriu-zise ale ţesutului conjunctiv
• participă la secreţia macromoleculelor componente ale matricei extracelulare
• conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin joncţiunile focale pe care le stabilesc cu
matricea
• prezintă proprietatea de interconvertibilitate pe orizontală şi pe verticală - de exemplu,
fibroblastul devine fibrocit, dar in acelasi timp el se poate transforma în condroblast,
osteoblast sau adipocit

b) celule mobile: leucocitele granulare, limfocitele B, limfocitele T circulante, monocitele-

macrofage, mastocitul, celula pigmentară(melanocitul)
• leucocitele granulare, limfocitele B, limfocitele T şi monocitele trec prin diapedeza la
nivelul peretelui capilar sau al venulei postcapilare
• monocitele
o după ce ajung prin diapedeză în ţesutul conjunctiv devin macrofage, celule imune
efectorii intervenind în procesul de fagocitoză sau pinocitoză
Totalitatea macrofagelor din organism formează sistemul fagocitar mononuclear-
populaţie heterogenă de celule cu largă localizare având ca funcţie comună
fagocitoza.
o cooperează cu limfocitele T , în scopul activării limfocitelor B, pentru secreţia de
imunoglobuline
• limfocitele T , macrofagele şi limfocitele B coopereaza în procesul imun mediat umoral
• la nivelul ţesutului conjunctiv
o intervin în procesele imune de aparare locală
o se pot găsi în ţesutul conjunctiv polimorfonucleare neutrofile/acidofile/bazofile
Celula pigmentară sau melanocitul, derivă din crestele neurale, de unde migrează în
ţesutul conjunctiv din stroma conjunctivă a irisului, în dermul pielii şi la nivelul epidermului
printre keratinocite.
Originea mastocitelor - două teorii:
• prima teorie - originea în bazofilele sanguine, care după ce ajung prin diapedeză în
interstiţiu, devin mastocite - această teorie se bazează pe aspecte marfologice şi
funcţionale asemănatoare între cele două celule
• a doua teorie este mult mai acceptată - susţine originea mastocitului în celula stem
pluripotentă din măduva roşie hematogenă, celulă care va da naştere mastoblastului-
promastocitului- mastocitului
2) Dupa functie

a) celule conjunctive implicate in producţia şi distrugerea moleculelor matriciale:

fibroblastul, condroblastul, osteoblastul, celula musculară netedă din pereţii vasculari

b) celule conjunctive cu funcţie predominant metabolică:

• adipocitul brun are funcţie predominat termogenetică
• adipocitul alb are rol în metabolismul intermediar al lipidelor
• adipocitul hepatic (celula lui ITO) are rol în sinteza şi depozitarea vitaminei A

c) celule cu funcţie predominantă în reacţiile imune locale:

• celule efectorii
o celula implicată în fagocitoză
→ de tip microfag, implicată în fagocitoza particulelor mici (bacterii,
virusuri) - PMN neutrofil şi eozinofil
→ de tip macrofag – fagocitează particule mari
o celule implicate în răspunsul imun mediat umoral– limfocitul B care în tesutul
conjunctiv devine plasmocit
o limfocitele T de tip citotoxic – subpopulaţie de limfocite T care intervin în
citotoxicitatea specifică prin secreţia unor perforine care distrug celula în care
pătrund
o limfocite NK – se aseamănă cu limfocitele, au origine în celula stem pluripotentă
şi dimensiuni asemănătoare cu leucocitele granulare.
Circulă în sânge o scurtă perioadă de timp după care trec prin diapedeză în
ţesutul conjunctiv, unde vor interveni în imunitatea celulară de tip citotoxic
nespecifică
o limfocitele K – subpopulaţie de limfocite T, ce intervin în imunitatea celulară
mediată de anticorpi (distrug celulele care au pe suprafaţă anticorpi)
• Celule imune accesorii
o macrofage
o celule prezentatoare de antigen, antigen presenting cells (APC) –colaborează cu
limfocitele B în blastizarea lor
ORIGINE

Din celula mezenchimală deriva: fibroblastele, adipocitele, condroblastele-condrocite,

osteoblaste-osteocite, celule mezoteliale, celule endoteliale
Din celula stem hematopoetică derivă: hematiile, limfocitele, PMN: neutrofilele/eozinofilele/
bazofilele, mastocitele, osteoclastele, microglia, celulele Langherhans, macrofagele,
megacariocitele, plasmocitele
A) CELULA MEZENCHIMALĂ
• celule pluripotente care alcătuiesc ţesutul conjunctiv embrionar
• poate proveni din
o mezoderm - în majoritatea varietăţilor de ţesut
o mezoectoderm - celulele conjunctive de la nivelul extremităţii cefalice
La MO
• formă neregulată cu numeroase prelungiri
• dimensiuni de 30 µm
• raport nucleo-plasmatic supraunitar
o nucleu mare veziculos, identat sau rotund, palid colorat, bogat în eucromatină cu
nucleol evident
o citoplasma redusă este bazofilă, săracă în organite
La ME
• grupări poliribozomale libere
• vin în contact prin jonctiuni Gap
• implicate în producerea matricei extracelulare, lipsită de componentă fibrilară, bogată în
acid hialuronic
• se întâlneşte şi în ţesuturile conjunctive adulte, în număr limitat în jurul capilarelor,
venulelor postcapilare - induce deferenţierea epiteliului cu care vine în contact

B) FIBROBLASTUL
• forma activă funcţional - cel mai răspândit tip celular din ţesutul conjunctiv şi cea mai
activă celulă
• poate deveni inactiv şi se numeşte fibrocit
La MO
• dimensiuni de 20 µm
• celulă alungită, ce emite numeroase prelungiri la capete
• nucleu mare oval situat central, palid colorat cu nucleoli evidenţi.
• citoplasma este abundenta bazofilă.
La ME
• celulele pot stabili între ele contacte de tip joncţiuni Gap
• nucleul
o dispus central
o prezintă sau nu identaţii.
o hetereocromatină dispusă la periferie, în apropierea membranei interne nucleare,
iar eucromatina dispusă central
• in citoplasmă - numeroase organite celulare.
o RER bine reprezentat
o aparat Golgi bine reprezentat
o grupări poliribozomale libere
o granule de secreţie cu conţinut granular sau filamentos
o mitocondrii numeroase
o centrozom
o un citoschelet foarte bine reprezentat - microtubuli, microfilamente, filamente
intermediare de desmină şi vimentină. În citoplasmă se remarcă
Rol
•sintetizează şi secretă toate moleculele precursoare ce intră în alcătuirea fibrelor şi
substanţei fundamentale - proelastina, procolagenul, glicoproteinele, fibrilina,
glicozaminoglicanii nesulfataţi sau sulfataţi, proteinele cu rol în adezivitate
• secretă exoenzime de origine lizozomală cu acţiune extracelulară - colagenaze,
proteaze(catepsina)
• secretă factorul de creştere fibroblastic cu rol în proliferarea capilarelor sanguine
• poate secreta interferon gamma cu acţiune antivirală, mai puternică decât interferonul
secretat de macrofage
Fibroblastele au două proprietăţi fundamentale:
1) Modulaţia - interconvertibilitate cu alte celule de origine mezenchimală - se poate
tranforma în fibrocit/miofibroblast/condroblast/osteoblast/ adipocit
2) Non-echivalenţa - exprimată în perioada de organogeneză
• fibroblastele din diferite varietăţi de ţesutul conjunctiv sauchiar din aceeaşi varietate, dar
din diferite localizări, au particularităţi structurale şi funcţionale diferite.
• ca si celuele mezenchimale din care provin, controlează diferenţierea epiteliului din
apropiere.
o fibroblastele din dermul palmei determină dezvoltatarea stratului lucidum şi
creşterea în grosime a corpului cornos al epidermului - dacă se transplantează
fibroblate din pielea din palmă în pielea trunchiului, la locul de transplant pielea
trunchiului, care nu prezintă strat lucidum, va dezvolta acest tip de strat
o fibroblastele din endometru/ din corticala ovarului, suferă modificări sub influenţa
hormonilor ovarieni - devin celule deciduale (predeciduale), căpătând şi
proprietăţi endocrine
C) FIBROCITUL
La MO
• celulă cu dimensiuni mai mici decât fibroblastul
• formă alungită bifurcat sau trifurcat la capete
• citoplasmă puţină, acidofilă
• nucleul alungit, tahicromatic
La ME
• aparatul de sinteză proteic este foarte slab dezvoltat
• aparatul lizozomal este mai dezvoltat
• la nivelul membranei celulare s-au evidenţiat receptori pentru lipoproteinele cu densitate
joasă – le pot îngloba prin pinocitoză, având deci rol în metabolismul colesterolului
D) MIOFIBROBLASTUL
La ME - se aseamănă structural fibroblastul, dar are în citoplasmă un aparat contractil
reprezentat de miofilamente groase de miozină şi subţiri de actină
• funcţia contractilă
o în ţesutul conjunctiv de reparaţie din jurul plăgilor
o în axul conjunctiv al vilozităţilor intestinale
o în capsula şi trabeculele splenice
o în albugineea testicolului
o în teaca externă a foliculilor ovarieni
• tip particular de miofibroblast - pericitul lui Rouget, prezent în dedublarea laminei
bazale de la nivelul capilarelor sanguine
E) PERICITELE (celule adventiţiale/perivasculare, celule Rouget)
• în ariile din jurul capilarelor şi venulelor
• prezintă proprietăţi contractile şi se află sub controlul monoxidului de azot produs de
celulele endoteliale
Unii cercetatori sustin ca sunt miofibroblate cuprinse în lamina bazală a capilarelor
sanguine.
Interpretarea conform căreia pericitele vasculare sunt celule stem mezenchimale este
sprijinită de o serie de observaţii:
• studii experimentale au arătat că pericitele produc o multitudine de proteine (similare cu
cele ale celulelor stem din măduva osoasă), ca răspuns la stimuli externi
• sunt înconjurate de lamină bazală, care se continuă cu lamina bazală a endoteliului - nu
sunt localizate cu adevărat în compartimentul de ţesut conjunctiv
• de obicei, pericitul este înfăşurat, cel puţin parţial, în jurul capilarului, cu prelungiri
citoplasmice ramificate, nucleul său, bogat în heterocromatină, luând o formă similară cu
cea a celulelor endoteliale - turtit, dar curbat pentru a se conforma structurii tubulare a
vasului
La MET
• pericitele care înconjoară cele mai mici venule prezintă caracteristici citoplasmice
aproape identice cu cele ale celulelor endoteliale ale aceluiaşi vas
• pericitele asociate cu venule mai mari prezintă caracteristicile fibrelor musculare netede
din tunica medie a venelor mici.
În secţiuni realizate paralel cu axul lung al venulelor, se observă că porţiunea distală şi
cea proximală a aceluiaşi pericit prezintă caracteristici de celule endoteliale şi, respectiv, de
fibre musculare netede. Astfel, în timpul dezvoltării embrionale/angiogenezei (ex: vindecarea
rănilor), pericitele au capacitatea de a se diferenţia în celule endoteliale, dar şi în fibre
musculare netede ale peretelui vasului.
Rolul pericitelor în calitate de celule stem mezenchimale a fost confirmat experimental
prin studii în care pericite din capilare retinale au fost capabile să se diferenţieze într-o
varietate de celule - osteoblaste, adipocite, condrocite şi fibroblaşti.

Rol
•asigură suportul şi stabilitatea capilarelor şi venulelor postcapilare
•implicate direct în patogeneza bolilor vasculare (retinopatie diabetică şi angiogeneză
tumorală).
Diviziunile necontrolate ale pericitelor duc la formarea hemangiopericitomului, o formă
de tumoră vasculară rară care poate apărea oriunde există capilare în corp.
F) MASTOCITUL
• celula mobila, de origine mieloidă - provine din diferenţierea unor celule stem
unipotente din măduva roşie hematogenă, ce se diferenţiază în promastocit , ce
migrează din sânge în ţesut unde se transformă în mastocit
• au o viaţă lungă cu o mare capacitate de proliferare în ţesuturi
• în strânsă corelaţie cu fibroblastele - diferenţierea mastocitelor este controlată de
factorul de creştere sintetizat de fibroblaste
• mastocitele care eliberează substanţe active care acţionează local - incluse în categoria
celulelor paracrine
Localizare
• mucoase respiratorii, căi respiratorii/digestive/genitale feminine, ţesutul conjunctiv lax
subcutanat
• izolate sau în cuiburi, în apropierea vaselor de sânge
Ipoteze
• mastocitele se diferenţiaza din celulele mezenchimale, la embrion şi la făt, iar la adult din
celule mezenchimale perivasculare
• mastocitele diferenţiate îşi păstrează capacitatea de proliferare prin self-replicare,
asigurând linia celulară mastocitară
La MO
• celulă rotundă sau ovalară
• diametrul de 20-30 μm
• nucleul central, mic, heterocromatic, adeseori mascat de granulele mastocitare
• citoplasma slab acidofilă, cu granulaţii mici inegale, care
o au diametrul de 0,3-2 μm
o se evidenţiază cu albastru de toluidină/tionină - metacromatice, colorându-se în
roşu-violet
o sunt PAS-, datorită conţinutului în mucopolizaharide acide - puţine granule sunt
ortocromatice PAS+
• membrana celulară emite pseudopode
La ME
• citoplasma săracă în organite celulare
• citoschelet mai dezvoltat subplasmalemal
• granule mastocitare inegale, dense la fluxul de electroni apar delimitate de
endomembrane - astfel, granulele au fost impartite in trei categorii:
o tip I - electronodense, omogene, conţin mediatori preformaţi inactivi
o tip II - mai slab electronodense decât tipul I şi conţin o matrice fin granulară
o tip III - mult mai mari şi mult mai puţin electronodense decat tipul II, formate
dintr-o reţea de filamente fine, în ochiurile căreia se observă mici granule
electronodense
Granulele mastocitare contin urmatorii mediatori:histamina, heparina(GAG)/
condroitin sulfat, proteaze acide, factorul chemotactic al eozinofilelor si neutrofilelelor.
În funcţie de tipul de GAG conţinut în granulele mastocitare:
• mastocite cu heparină – heparinocite prezente în mucoase
• mastocite cu condroitin-sulfat - prezente în special în dermul pielii, în apropierea
vaselor de sânge
Roluri
• intervin în metabolismul intermediar al lipidelor prin secreţia unei protein-enzime -
cofactor al lipoproteinlipazei.
• intervin în reacţiile de hipersensibilizare imediată de tipul alergiilor, urticariilor sau
şocului anafilactic (cel mai de temut dintre toate)
• au proprietate de degranulare şi prin exocitoză conţinutul granulelor mastocitare este
eliberat în matricea adiacentă - degranularea poate fi
o spontană - indusă de factori mecanici/termici/chimici(cofeina, morfina), care
duce la moartea celulei
o imunospecifică - mediată de anticorpi, realizându-se o degranulare parcelară a
celulei
o lentă - conţinutul granulelor este eliberat prin exocitoză fără a fi afectată celula
Mecanismul exact al exocitozei granulelor, in vivo, nu este bine cunoscut. I s-au
descris urmatoarele faze:
a) fuzionarea membranelor perigranulare cu plasmalema şi formarea de pori pe
suprafaţa mastocitelor
b) eliminarea conţinutului granulelor în spaţiul extracelular.
Unele granule exocitate de catre mastocite sunt fagocitate de către macrofage.
Degranularea se face prin legarea antigenelor de anticorpii IgE, fixaţi pe receptorii
specifici la suprafaţa mastocitului. Anticorpii IgE sunt produşi în organism de către plasmocite,
ca urmare a pătrunderii unui antigen (alergen). Ori de câte ori organismul vine în contact cu
alergenul respectiv, acesta se leagă de anticorpi, formându-se complexe antigen-anticorp
declanşând mecanismul de mesager secund: activarea adenilatciclazei → creşterea AMPc →
stimularea unor proteinkinaze → fosforilarea proteinelor specifice → creşterea influxului
de Ca.
Aceasta duce la tendinţa de fuzionare a granulelor cu membrana plasmatică, urmată de
ruperea membranei şi eliberarea conţinutului granular în spaţiul extracelular.
Complexele antigen-anticorp activează sistemul de fosfolipaze membranare, cu
producerea de acid arahidonic (din fosfolipidele membranare) şi apoi leucotriene, ca urmare a
activităţii lipooxigenazei. Lucotrienele sunt eliberate în spaţiul extracelular odată cu conţinutul
granulelor mastocitare
Histamina eliberată din granulele mastocitare creşte permeabilitatea capilarelor. Se
realizează o dilataţie a venulelor postcapilare, urmată de filtrare masivă de plasmă şi diapedeză
de leucocite accentuată, în special eozinofile atrase prin factorul chemotactic al eozinofilelor.
De asemena, histamina realizează contracţia muşchilor netezi bronhiolari (bronhospasm).
Eozinofilele atrase în ţesut încorporează o parte din histamina eliberată, pe care o distrug prin
prezenţa histaminoxidazei. Celelalte PMN atrase în ţesut pot induce o mastocitoliză violentă.
Leucotrienele eliberate din membrana celulară încetinesc contracţia muşchiului neted.
Implicatii Medicale

La om, mastocitele participă la reacţiile alergice de hipersensibilitate imediată (astm,

urticarie, alergie, şoc anafilactic).

Mecanismul acţiunii mastocitelor:

• prezenţa antigenilor umorali va induce diferenţierea de plasmocite care vor sintetiza şi
elibera anticorpi specifici de tip IgE
• anticorpii IgE se fixează pe receptorii IgE de pe plasmalema mastocitelor
• la un nou contact cu acelaşi tip de antigen, aceştia se vor cupla cu anticorpi IgE, legaţi la
plasmalema mastocitelor şi se formează complexe amigen-anticorp, care vor leza
plasmalema şi astfel sunt eliminate granulele mastocitare, în numar mare (clasmatoza) în
matricea extracelulară
• substanţele din compoziţia granulelor vor determina fenomene clinice caracteristice
reacţiilor de hipersensibilitate imediată: edem, durere, febră, stare de şoc, vasodilataţie,
hipotensiune

Mastocitoza este o afecţiune caracterizată prin proliferarea difuză a mastocitelor, fără

cauză cunoscută. Există în două forme, uneori asociate:
1) Forma cutanată
o afectează în special copilul
o este in general benignă
o se manifestă prin pete de culoare galbenă

2) Forma sistemică
o afectează viscerele într-o manieră difuză
o evoluţia cronică
o sfârşeşte uneori cu un cancer sistemic
G) MACROFAGELE SI SISTEMUL FAGOCITAR MONONUCLEAR

• de celule heterogene, cu aspect structural şi funcţional particular fiecărei regiuni în parte

• este comuna capacitatea de fagocitoză şi originea lor din monocitele circulante
• ansamblul de macrofage din organism formează sistemul fagocitar mononuclear sau
sitemul reticulohistiocitar, cu 3 compartimente, intre care există un echilibru dinamic:

1) Compartimentul medular - toate celulele implicate în diferenţierea monocitelor sanguine,

care alcătuiesc linia monocitopoetică
La nivelul măduvei există
• celula stem pluripotentă - se diferenţiază pe linie monocitară
• monoblastul
o prima celulă pe linie monocitară
o raportul nucleoplasmatic supraunitar
o nucleul veziculos , bogat în eucromatină, cu 3-4 nucleoli evidenţi
o citoplasma redusă, cantitativ, slab bazofilă, organite celulare reduse
o suferă 2 diviziuni mitotice consecutive şi dă naştere promonocitului
• promonocitul
o citoplasma slab bazofilă, cu granule primare - azurofile, mieloperoxidazo-
specifice
o nucleul cu o identaţie - heterocromatina se ordonează si nucleolii dispar
o suferă 2 diviziuni mitotice consecutive şi dă naştere monocitului
• monocitul
o oval
o diametru de 20 μm
o citoplasma bazofilă, cu granulaţii azurofile dispuse în identaţia nucleară.
o in nucleu heterocromatina se dispune alternativ cu eucromatina dând aspect de
,,tablă de şah " - nucleolii nu mai sunt vizibili
o trece prin diapedeză prin venulele postcapilare, ajunge în ţesutul conjunctiv lax
dens şi reticulat unde se transformă în macrofage

2) Compartimentul sanguin - totalitatea monocitelor circulante

3) Compartimentul tisular

La nivelul ţesutului conjunctiv - macrofagele sunt surprinse sub două aspecte reversibile:
a) macrofagul fix - histiocitul
o talie mică 10-15μm
o nucleu mic central heterocromatic
o citoplasmă puţină si acidofilă
b) macrofagul mobil – histiomacrofagul
Macrofagul mobil – histiomacrofagul

La MO
• talie mai mare 30μm
• citoplasmă mai abundentă si acidofilă, fin granulată/vacuolată
• nucleul excentric palid colorat, cu nucleol vizibil

La ME
• nucleu reniform excentric bogat în eucromatină, cu nucleol evident
• citoplasma cu organite comune - RE, mitocondrii, complex Golgi, elemente de citoschelet
mai bine reprezentate în pseudopode
• compartimentul lizozomal foarte bine reprezentat
o lizozomi secundari (fagolizozomi şi pinolizozomi)
o corpi reziduali
o vezicule clare (pinozomi)/opace(fagozomi), în funcţie de tipul antigenului,
lichid/solid - responsabili de aspectul granular sau vacuolat al citoplasmei la MO

Functii
• celulă mobilă - pseudopode atrase prin chemotactism pozitiv/ se deplasează amoeboidal
• activitate secretorie - secretă:
o proteaze (proenzime lizozomale) implicate în degradarea macromoleculelor
matriciale: urokinaze activatoare de plasminogen, catepsine, glucuronidaze,
elastaze, colagenaze, hialuronidaze
o citochine, molecule solubile cu rol de a modula activitatea altor celule:
interleuchina 1, care va induce stimularea limfocitelorTH (helper) şi mai departe
a celulelor Tcitotox/limfocitelor B/limfocitelor NK
o interferonii α ,β ,γ - interferonul γ are acţiune antitumorală şi antivirală
o factori de creştere a fibroblastelor - stimuleaza formarea fibroblastelor şi induce
fibroza
• activitate de fagocitoză - declanşată de impactul suprafeţei celulare cu un antigen
a) fagocitoza nespecifică
b) fagocitoza specifică
Fagocitoza specifică - diferenţiază microorganismele sau resturile tisulare de materialele
endogene normale, recunoaştere fagocitară
• la nivel celular - prin receptori de pe suprafaţa macrofagelor
• la nivel tisular - cu ajutorul opsoninelor, care sunt:
o neimunospecifice – fibronectina, care mediază fagocitarea de colagen denaturat,
fibrină, fibrinogen, trombocite
Opsoninele invelesc (opsonizeaza) antigenul, care apoi urmează să fie recunoscut
de receptori din membrana macrofagului
o imunospecifice - anticorpii IgG si IgM , a treia fracţiune a complementului
(fracţiunea C3). Opsoninele invelesc (opsonizeaza) antigenul, care apoi urmează
să fie recunoscut de receptori din membrana macrofagului. Receptorii
interacţionează cu fragmentul Fc din IgG. De aici derivă denumirea de receptor
Fc pentru categoria de receptori care ataşează complexele antigen- anticorp.
Fagocitoza mediată de receptori apare numai la macrofagele tisulare denumire
,,de profesie". Ea trebuie deosebită de fagocitoza nespecifică sau nemediată de
receptori, în care unele materiale inerte sau chiar bacterii pot fi înglobate în
absenţa factorilor de recunoaştere - interacţiuni nespecifice electrostatice sau
hidrofobe, între aceste particule şi suprafaţa externă a macrofagelor.
Exemplu: macrofagele alveolare (celule prăfoase) care înglobează din
aerul inspirat unele particule inerte: cărbunele , siliciul, azbestul, etc.
Etapele fagocitozei
a) ataşarea particulei antigenice de membrana macrofagului
b) internalizarea particulei cu ajutorul pseudopodelor emise de membrana macrofagului şi
formarea unui fagozom sau pinozom în (funcţie de consistenţa antigenului) care se
deplasează în citoplasmă cu ajutorul microfilamentelor
c) fagozomul fuzionează cu lizozomii primari formând lizozomi secundari (fagolizozomi)
- particulele sunt degradate cu ajutorul hidrolazelor acide lizozomale si ceea ce nu poate
fi digerat, rămâne depozitat în lizozomii terţiari (corpi denşi) şi sunt exocitaţi
Limfokinele secretate de către limfocitul T, cresc activitatea macrofagelor - devin
capabile să înglobeze şi să distrugă orice tip de antigen fără recunoaştere imunologică

Sistemul fagocitar mononuclear

1) Macrofagele libere diseminate în ţesutul conjunctiv lax si dens - histiocitele şi
histiomacrofagele, aflate in dermul pielii si mucoasele digestiva si respiratorie
2) Macrofagele seroaselor peritoneale şi pleurale
3) Macrofagele alveolare - celulele prăfoase din alveolele pulmonare
4) Macrofagele din ţesutul conjunctiv reticulat din organele
o limfoformatoare - splina, foliculi limfatici, timus
o hematoformatoare - măduva roşie
5) Macrofagele din SNC - microglia
6) Macrofagele fixe din ficat - celulele Kupffer
7) Macrofagele din piele(epiderm) - celulele Langerhans
8) Macrofagele din ţesutul osos - osteoclastele
H) MELANOCITELE
• celule cu origine nervoasă , la nivelul crestelor neurale de unde migrează în
o straturile profunde ale epidermului
o partea superficială a dermului
o în stroma conjunctivă a irisului
o la nivelul coroidei
o în învelisurile epiteliale ale firului de păr
• responsabile pentru culoarea pielii, a parului si a irisului - pigmentul produs:
o eumelanina - pigment negru, brun
o pheomelanina - pigment de culoare roşie
La MO - corp rotund, din care pornesc numeroase extensii dendritice care vin în contact cu
keratinocitele - aspect de ,,fulg de nea”

La ME
• numeroase mitocondrii mici
• cisterne scurte de RER
• aparat Golgi foarte bine dezvoltat
RER sintetizeaza proteinele tirozina şi tirozinaza, care se acumulează în veziculele
complexului Golgi. Tirozinaza transformă tirozina în 3,4 dihidroxifenilalanina (DOPA). DOPA
este apoi transformată şi polimerizată la melanină - legata la o proteină structurală matriciala la
nivelul veziculelor, unde se acumuleaza pâna cand ele formeaza melanozomi (granule mature)
- structuri ovale de 1 μm lungime:
• melanozomii primari, secundari si terţiari - în melanocite, de densitate diferită în
funcţie de conţinutul în melanină
• melanozomii cuaternari - în keratinocite, unde ajung prin secreţie citocrină
Keratinocitele acţionează ca un depozit de melanină şi conţin mai mult pigment decât
celula care l-a produs. Un melanocit impreuna cu 5-6 keratinocitele în care se depozitează
pigmentul formează o unitate melano-epidermală. Razele UV stimulează keratinocitele să
sintetizeze nişte factori paracrini, care stimulează activiatea melanocitelor. Bronzarea care apare
dupa expunerea la razele UV rezultatul a două procese:
• înegrire a melaninei preexistente
• stimulare a activitaţii melanocitelor de a produce o cantitate suplimetara de pigment
melanic

Implicatii medicale
Melanomul malign este o invazie tumorală a melanocitelor cu diviziunea rapida ,
transformarea malignă a melanocitelor penetrează lamina bazală şi pătrund în derm unde
invadează vasele limfatice şi sanguine .
Lipsa de cortizol duce la hiperproducţia de ACTH ce duce la hiperpigmentarea pielii -
maladia Addison.
Albinismul , este o boala genetică şi constă în incapacitatea melanocitelor de a secreta
melanina dată de absenţa activităţii tirozinkinazei sau incapacităţii celulei de a procura tirozina.
Degenerarea şi dispariţia întregului melanocit cauzează maladia vitiligo.
I) PLASMOCITUL
• celulă mobilă prezentă în mucoasele respiratorii, mucoasa tubului digestiv, căile genitale
feminine, în ţesutul conjunctiv lax subcutanat
• origine - limfocitul B , care trece prin diapedeză din sânge în ţesutul conjunctiv lax sau
reticulat, la nivelul venulelor postcapilare
La MO
• forma ovala, cu diametrul 20-30 μm
• nucleu voluminos excentric, cu aspect, granular
• citoplasma abundentă bazofilă, cu un halou perinuclear , care nu se colorează se pot
evidenţia mici formaţiuni acidofile - corpusculii lui Russel care au substrat lanţurile
polipeptidice aflate în tranzit prin RER
• RER bine reprezentat (ergastoplasma) – da bazofilia citoplasmei
La ME
• nucleu excentric, heterocromatina alterneaza cu eucromatina – aspect de ,,spiţe de roată"
• citoplasma în mare parte este încărcată cu un RE bogat reprezentat, în ale cărui
canalicule se vad polipeptidele aflate în tranzit de la ribozomi la complexul Golgi
• in haloul perinuclear, se observa lipsa reticulului si prezenţa unui complex Golgi,
mitocondrii, centru celular, elemente de citoschelet
Roluri - răspunsul imun mediat umoral, producand anticorpi
Anticorpii sunt globuline specifice produse ca răspuns la penetrarea organismului de
către antigene. Fiecare anticorp este specific unui antigen, dar poate avea reacţii încrucişate cu
antigene nespecifice, care au însă conformaţie moleculară similară.
• IgG din umori, sînge, limfă, lichid interstiţial legate de diverse particule - rol de opsonine
• IgM - secretate în primele faze ale unui proces inflamator - pot fi receptori specifici
pentru antigene pe suprafaţa limfocitelor B, impreuna cu IgG
• IgA - secretate sub formă de monomeri/dimeri şi apoi sunt transferate la suprafaţa
epiteliului de înveliş - asigură imunitatea de membrană
• IgD - receptori antigenici specifici pe suprafaţa limfocitelor B
• IgE - secretate la contactul cu antigenul, au receptori în membrana
mastocitului/bazofilelor
Răspunsul imun primar (mediat umoral)
La primul contact al limfocitelor cu antigenul, acestea se blastizează - se transformă în
limfoblaste/imunoblaste pentru a sintetiza imunoglobuline:
• limfocitul creşte în volum - diametrul de 10μm
• nucleul creşte în volum, devine palid, se încarcă cu eucromatină, cu 2-4 nucleoli evidenţi
• citoplasma devine abundentă, bazofilă cu organitele celulare, în special de sinteză
După activare, limfocitele B se divid prin mitoze repetate şi dau naştere la clone celulare B
• unele imunoblaste se diferenţiază îm plasmocite - celule secretoare de Ig
• alte imunoblaste se întorc la forma de limfocit circulant - devine celulă cu memorie, care
reţine în memoria ei (acizii nucleici) primul contact cu antigenele.
Stimularea limfocitelor B determinată de prezenţa antigenelor este ajutată de o categorie
de limfocite T numite ajutătoare ( helper) şi de macrofage. Macrofagele captează antigenul pe
suprafaţa lor şi îl fac mai imunogen. Pot chiar fagocita unele antigene, pe care după ce le
prelucrează în citoplasmă în scopul sporirii puterii lor antigenice (de activare a limfocitelor), le
exocitează şi le prezintă limfocitelor B.
Răspunsul imun secundar

La un al doilea contact cu antigenul nu mai este nevoie de cooperarea limfocite T

helper-macrofage-limfocite B pentru blastizarea limfocitelor B, deoarece există o populaţie de
limfocite cu memorie care recunosc antigenul şi se blastizează imediat - se tranformă în
imunoblaste mult mai rapid.
Clonele care iau naştere formează în mod diferenţiat
• plasmocite secretoate de imunoglobuline
• celule cu memorie, care să asigure linia limfocitară memorizantă , gata de intervenţie
pentru un nou răspuns imun.
După stimulare, imunoblastele trec în căile limfatice, apoi în sânge, pe care-l părăsesc
spre a se localiza în apropierea focarului antigenic.
Exemplu
• imunoblastele ganglionilor mezenterici migrează preferenţial în corionul mucoasei
intestinale
• imunoblastele splinei rămân în pulpa roşie/migrează în măduva osoasă după imunizarea
secundară

J) LEUCOCITELE

• migreaza din vasele de singe prin diapedeza, procesul fiind foarte crescut in timpul
inflamatiei - proces de aparare impotriva substantelor straine (bacterii sau substante
chimice iritante)
Semnele clasice ale inflamatiei au fost pentru prima data descrise la inceputul secolului
de catre Celsus - rubor, tumor, calor, dolor
Inflamatia incepe prin eliberarea de mediatori chimici ai inflamatiei, in cele mai multe
cazuri eliberate de catre celulele locale si celulele sanguine. Iinduc evenimentele caracteristice
inflamatiei
• cresterea fluxului snaguin
• cresterea permeabilitatii vasculare, cauzata de substante vasoactive - histamina ce se
elibereaza din mastocite si bazofile
Cresterea fluxului sanguin si permeabiliatii vasuclare sunt responsabile de edemul local,
roseata si caldura.
• chemotaxie si fagocitoza

Durerea este datorata actiunii chimice a mediatorilor supra terminatiilor nervoase.

Leucocitele ajunse in tesutul conjunctiv nu se mai intorc in torentul sanguin, cu exceptia
limfocitelor . Limfocitele circula intre diferite compartimente - singe,limfa,organe limfoide si
fluid interstitial, tesut conjunctiv
II. MATRICEA EXTRACELULARĂ

• reţea complexă de macromolecule din spaţiul extracelular, care ocupa o parte substanţială
a volumului tesuturilor conjunctive
• cuprinde o mare varietate de polizaharide şi proteine care sunt secretate şi asamblate local
într-o reţea organizată
Până nu demult s-a crezut că matricea extracelulară alcătuieşte o masă inertă, cu rolul de
a stabiliza structura fizică a ţesutului. Astăzi este clar că matricea are un rol mult mai activ şi mai
complex:
• controlează mediul în care se află celulele
• componentele matrixului pot lega factori de creştere şi hormoni - abundenţă de semnale
pentru celulele care se află aici
• influenteaza:
o dezvoltarea
o migrarea
o proliferarea
o forma (morfogeneza)
o funcţiile metabolice ale celulelor
• celulele au nevoie de componente specifice ale matricei pentru a se diferenţia
În dezvoltare, moleculele matricei sunt în mod constant înlocuite, degradate şi
resintetizate, în cazul leziunilor chiar şi într-un ţesut adult. Cele mai multe dacă nu toate
componentele matricei extracelulare apar să interacţioneze cu celulele conjunctive, fie indirect
prin proteinele fibroase(fibronectina),fie prin receptorii de suprafaţă.

Compoziţia şi diversitatea structurală

Depinde de:
• tipul de celulă implicată în secreţie
• stadiul ei de diferenţiere
• statusul ei metabolic
Macromoleculele din alcatuirea matricei sunt secretate de celulele existente - local si de
celule sanguine mature - mai puţin:
• PROTEINELE FIBROASE, de două tipuri funcţionale
o un tip cu rol structural
o un tip cu rol de adezivitate
• GLICOZAMINOGLICANII (GAG) - molecule polizaharidice, care legate de proteine,
formează proteoglicanii
Glicozaminoglicanii şi proteoglicanii formează o masă gelatinoasă puternic hidratată,în
care se află incluse proteinele fibroase:
• faza apoasă permite difuzia moleculelor nutritive, a metaboliţilor şi a hormonilor, dintre
sânge şi celulele tisulare
• fibrele de colagen măresc rezistenţa şi contribuie la organizarea matrixului
• fibrele de elastină îi asigură flexibilibilitatea
• proteinele de adezivitate ajută celulele să se ataşeze la componentele matricei:
o fibronectina asigură ataşarea fibroblastelor la matricea conjunctiva
o laminina facilitează ataşarea celulelor epiteliale de lamina bazală
PROTEINELE FIBROASE CU ROL STRUCTURAL

A) COLAGENUL

Este proteina cel mai bine reprezentată in organismul animal

• 30% din proteinele structurale
• 6% din greutatea corporeală
Se cunosc 25 tipuri de colagen, din care până in prezent s-au descris 15 - cele mai
comune I,II,III,IV,V
• tipurile I,II,III, V si XI se asamblează în polimeri ordonaţi numiţi fibrile omogene(10-300
nm diametru) sau fibre de câtiva microni diametru
• tipurile IX si X formează fibrile heterogene cu colagenul de tip II.
• tipurile IV,VI,VII şi VIII, nu se organizează în fibrile, datorită domeniilor globulare
prezente atât la capătul carboxil cât şi la capătul amino-terminale.
• tipul IV apare stabilizat de legături covalente încrucişate între reziduurilede lizină precum
şi de punţi disulfidice intermoleculare , ceea ce îl face greu de extras din membranele
bazale,unde formează structuri reticulare bidimensionale, fiind componentul principal al
laminei bazale

Colagenul este considerat o glicoproteină, deoarece la reziduurile de hidroxi-lizină se

asociază fragmente oligozaharidice.
• cel mai frecvent, grupările glucidice nu sunt suficient de numeroase pentru a da o reacţie
PAS+
• colagenul din fibrele de reticulina are mai multe grupări glucidice si da PAS +
• având multe grupări ologozaharidice nu se va colora în Hemalaun-eozină

Colagenul se poate clasifica în funcţie de comportamentul faţă de matricea extracelulară:

1) Colagen fibrilar - agregă în fibrile şi fibre

2) Colagen afibrilar - nu se agregă în fibrile

o se asociază periodic altor fibrile de colagen
o poate forma reţele plan bidimensionale în lamina densa bazalis

3) Fibrile asociate colagenului - fibrile scurte care se asociază colagenului fibrilar sau la
alte componente ale matricei extracelulare, întâlnite sub denumirea de FACIT (fibrile
asociate colagenului cu triplul helix întrerupt).

4) Colagen care formeaza fibrile de ancorare - colagenul de tip VII , care formeaza fibrile
ce ancorează lamina bazală la fibrele de reticulină din ţesutul conjunctiv subiacent

Molecula de colagen
• greutate moleculară de 28.500 daltoni
• lungime de 300 nm
• diametru de 1,5 nm
• alcatuită din trei lanturi polipeptidice α împletite în helix
LANTUL α
• 1050 de amninoacizi
• 3 aminoacizi per fiecare tur de helix: -(Y-gly-X)n-
o Y: hidroxiprolina (12% din greutatea moleculei)
o X:
→ prolina (12% din greutatea moleculei)
→ hidroxilizina (10% din greutatea moleculei)
Glycina reprezintă 33% din greutatea moleculei
• fiecare lanţ α este spiralizat si formeaza cele 3 domenii ale moleculei de colagen
o domeniul central, triplul helix - cele 3 lanţuri α se spiralizeaza unul în raport cu
celalalt
Triplul helix este stabilizat prin legaturi de hidrogen şi punţi disulfidice.
o doua domenii terminale – fiecare lant se spiralizeaza doar în jurul axului propriu
• codificat pe gene de pe:
o cromozomii 17 – lanturie α1
o cromozomii 7 - lanţurile α2

Lanţurile alfa nu sunt toate la fel şi în concordanţă cu diferenţa între lanţurile alfa, s-au
descris 25 tipuri diferite de collagen. Primele cinci tipuri sunt:

1) Colagenul tip I [α1(I)]2α2(I)]

o reprezinta 90% din cantitatea totala de colagen
o in piele, tendoane,os, dentina, stroma conjunctiva a organelor parenchimatoase
o promovează rezistenţa la tensiune

2) Colagenul de tip II [α1(II)]3

o in structura cartilajului, corpului vitros
o promoveaza rezistenta la presiune

3) Colagenul de tip III [α1(III)]3

o formează fibrele de reticulină din structura pielii, muschiului,vaselor de sânge, şi
se asociază frecvent cu colagenul de tip I
o rol structural si elasticitate

4) Colagenul Tip IV- [α1(VII)]2α1(IV)

o din structura membranelor bazale
o rol de suport al structurilor delicate, filtrare

5) Colagenul tip V [α1(V)]3

o din structura ţesuturilor fetale, pielii, osului, placenta cele mai multe ţesuturi
interstiţiale
o promovează rezistenţa la tensiune
SINTEZA DE COLAGEN (FIBRILOGENEZA)

Etapa intracelulară - în special în fibroblaste, la nivelul ribozomilor ataşaţi RER

1) Procurare aminoacizilor esenţiali din spaţiul extracelular - prolina şi lizina sunt cei mai
importanti

2) Transcripţia şi traducerea
• localizarea genelor:
o cromozomii 17 - lanturie α1
o cromozomii 7 - lanţurile α2
• informaţia este copiată în ARNm pentru fiecare lanţ pro-α (154.000 Da), mai mari
decât lanţurile α deoarece prezintă peptidele de extensie (propeptide):
o la capatul amino: peptide–semnal la capătul amino - 150 aminoacizi
o la capatul carboxil: secvenţe de aminoacizi ,,extra” - 250 aminoacizi
Rolul peptidelor de extensie este de a iniţia si de a dirija asocierea în triplu helix a
lanturilor pro-α, rolul important avandu-l peptida de la capatul carboxil. Astfel,
lanţurile pro-α contin
o o regiune centrală colagenică (X-gly-Y)
o regiuni propeptidice necolagene terminale la ambele capete
• pe baza informaţiei adusă de ARNm, lanţurile polipeptidice sunt produse de către
poliribozomii ataşaţi RER şi sunt trecute simultan în cisternele acestuia

3) Modificari post-translationale

În cisternele RER şi ale complexului Golgi au loc modificări post-translaţionale:

a) Scindarea peptidei semnal - lantul polipeptidic intra in lumenul RER cu capatul amino si
acesta este atacat de proteaze care îndepărtează secvenţa semnal

b) Hidroxilarea prolinei şi lizinei, în timp ce lanţurile polipeptidice nu au conformaţie

helicoidală.
• începe după ce lanţul peptidic a atins o anumită lungime şi este legat de ribozomi
• procesul este catalizat de
o peptidilprolin-hidroxilaza - transformă prolina în 3/4-hidroxiprolină
o peptidillizin-hidroxilaza - transforma lizina în hidroxilizină
 În molecula de colagen se găseşte în special 4-hidroxilizină, necesară formării de legături
transversale ce stabilizează molecula de colagen în fibrile.
Reacţia de hidroxilare decurge în prezenţa
• ionilor de Fe
• α-cetoglutaratului
• oxigenului
• vitaminei C
În lipsa vitaminei C, hidroxilarea este insuficientă,ceea ce duce la formarea unui triplu
helix instabil si neformare de fibrile şi fibre de colagen. Colagenul se va degrada intracelular,
ceea ce va determina creşterea fragilităţii vasculare, a tendoanelor şi a pielii (scorbutul) şi
deficienţe în vindecarea plăgilor. In post-operatorul imediat, pentru a stimula vindecarea plagii,
este indicata administrarea de fier si vitamina C pentru formarea unui colagen de calitate -
postoperator pacientii cel mai adesea sunt anemici.

c) Glicozilarea hidroxilizinei
• în cisternele RER, la nivelul lanţurilor pro-α în forma nehelicoidală
• catalizata de
o galactozil-transferaza
o glucozil-transferaza
• se transfera galactoză şi glicozil-galatoza pe hidroxilizina
• colagenul se transforma in glicoproteina.

d) Spiralizarea cu formarea punţilor disulfidice

• în interiorul/intre lanţurile α
• esenţială pentru formarea triplului helix
• la capete, lanţurile α rămân răsucite doar în jurul axului propriu
• aceste punţi disulfidice vor influenţa formarea moleculei şi vor stabiliza interacţiunea
între lanţurile polipeptidice - rezulta procolagenul

4) Exocitarea (secreţia) în mediul extracelular

• transportul veziculelor de secreţie de la complexul Golgi către suprafaţa celulară:
o cu microtubuli - dacă sunt dezagregaţi cu colchicină sau vinblastină,veziculele
de secreţie se acumulează în regiunea nucleului
o interactiunea intre microfilamentele de actina si miozina de tip 1
• procolagenul este exocitat prin formare de vezicule de secreţie
Etapa extracelulară

1) Convertirea procolagenului în tropocolagen(colagen)

• clivaj enzimatic, realizat de procolagen-peptidazele, a porţiunii terminale neincolăcite,
care contin reziduuri de aminoacizi - rezulta tropocolagen
• dezaminarea oxidativă, realizata de lizil-oxidaza, a a gruparilor amino ale lizinei şi
hidroxilizinei – rezulta grupari aldehidice reactive, intre care se pot forma legaturi
transversale intramoleculare, care stabilizează molecula

2) Polimerizarea moleculelor şi realizarea fibrelor de colagen

• asamblarea tropocolagenului in subunităţi microfibrilare si apoi in fibrile, cu
contributia proteoglicanilor
Fibrilele:
o aşezate în rânduri paralele şi echidistante, iar intr-un rand moleculele sunt dispuse
la o distanţă de 35 nm (gap) - mărimea gap-ului este astfel aranjată incât se
repetă la 5 randuri
o la microscopul electronic - striaţii transversale care se repetă la 68 nm
o dimensiunile fibrilei - diametru
→ in ţesutul conjunctiv tanar - 15-20 nm
→ in ţesutul conjunctiv matur - 200 nm
Intre fibrile se stabilesc punţi de hidrogen şi legături hidrofobe care menţin stabilitatea.
Ulterior stabilitatea creşte şi prin formarea de punţi covalente.
În colagenul de tip I, II, III fibrilele se agregă spontan.
• fibrilele se asociază în număr diferit şi realizează fibrele de colagen
o lungi, cilindrice,sinuoase si cu capete care se pierd în matricea extracelulară
o grosimi - 1-20 µm
o nu se anastomozează între ele, dar pot alcatui benzi/panglici, în care fibrele de
colagen se dispun paralel între ele - fibre albe, foarte rezistente şi apar
birefringente, la microscopul de polarizaţie
o unite între ele prin hexoze, care dau reacţia PAS pozitivă fibrelor de colagen
Carbohidratii sunt mai numerosi în fibrele de colagen subţiri - fibre de
reticulină formate din colagenul III, subţiri de 1 μm diametru. Se ramifică şi se
anastomozează,. Din cauza cantităţii mari de glucide ataşate, nu se colorează în
coloraţia uzuală hemalaun-eozină si se evidenţiază prin impregnări argentice si
dau reactie PAS pozitiva.
o degradate de colagenaze - eliberate de fibroblaste, leucocitele polimorfonucleare,
macrofage, unele celule epiteliale ale pielii, celulele epiteliale sinoviale
o acidofile - se colorează
→ roz în coloraţia hemalaun-eozină
→ brun roşcat în coloraţia Van Gieson
→ albastru în coloraţia AZAN şi Mallory
→ verde în coloraţia Masson
Celulele producătoare de colagen: fibroblastele, celulele mezenchimale, celulele
perineurale, cementoblastele, odontoblastele, celulele cartilaginoase, unele celule musculare
netede, celulele epiteliale, adipocitele, celulele Schwann şi celulele gliale în general.
Aplicatii medicale

• mutatii genetice ale lanturilor α1 si α2 - osteogeneza imperfecta

• scleroza sistemica progresiva - acumulare progresiva de colagen in cele mai multe din
organe, in principal in piele, tractul digestiv, muschi si rinichi, afectand functionalitatea
acestora.
• keloidul este o cauza locala determinata de productia excesiva de colagen.
• lipsa vitaminei C din alimentatie duce la scorbut - colagen de proasta calitate,
degenerarea tesutului conjuctiv si in cazuri minore poate apare epistaxisul
• sindromului Ehlers-Danlos
o tip IV - transcriptie sau o translatie deficitara a colagenului tip III, asociate cu
rupturi aortice sau intestinale
o tip VI - deficit de hidroxilare a lizinei, cu afectarea elasticitatii pielii sau ruptura
globului ocular
o tip VII - scaderea activitatii procolagen-peptidazei, asociata cu cresterea
mobilitatii articulare, luxatii frecvente

B) ELASTINA

Localizare
• în special în ţesutul conjunctiv în strânsă conexiune cu colagenul
• în ligamente, pereţii vaselor (în special artere), ţesutul pulmonar, piele tendoane,
Structura
Glicoproteină cu greutatea de 72.000 Da si compozitia în aminoacizi:
• 33% glicină
• 10-13%prolină
• 60% reziduuri de aminoacizi nepolari - molecula de elastină să fieeste hodrofobă
(desmozina şi izodesmozina)
Nu contine hidroxiprolină şi hidroxilizină!

Sinteza - aceleaşi celule ca şi colagenul

• etapa intracelulara se suprapune peste etapa intracelulară a sintezei de colagen- se
obţine tropoelastina, care se prezintă sub formă de moleculă incolăcită si este exocitata
• în spaţiul extracelular se formează cross-linkeri intermoleculare catalizate de
liziloxidaza - 28-34 de reziduuri de lizina pot fi implicate in cross-linkeri si determină
polimerizarea elastinei in spaţiul extracelular

Elastina este foarte rezistentă la fierbere,la extracţia cu acizi şi baze diluate, la acţiunea
tripsinei. Este hidrolizată de elastaza secretată de pancreas
Moleculele de elastină
• sinuoase şi de forme diferite
• legate între ele prin
o punti necovalente slabe
o punţi covalente distanţate
Legturile permit reţelei elastice să se întindă şi să se stringă, întocmai ca o gumă.
• la ME are aspect amorf, deşi în cele mai multe cazuri se asociază la colagenul fibrilar, în
special la colagenul VI - formarea fibrilelor de colagen VI asociate la elastină se face
foarte aproape de suprafaţa celulară, ceea ce permite celulei să controleze orientarea
acestor fibre.

Sistemul de fibre elastice - compus din trei tipuri de fibre

• fibrele de oxitalan - rezistente la tensiune
• fibrele de elaunină
• fibrele elastice, ,, fibre galbene” - se întind ca răspuns la tensiune
o diametru de 1-5 µm
o se ramifica şi se anastomozeaza reali-zand reţele neregulate
o se colorează
→ inconstant cu eozina - roz pal
→ electiv cu orceină - roşu–brun întunecat
→ cu rezorcin-fuxina Weigert - roşu aprins
→ cu aldehid-fuxina Gomori - negru
Se dezvolta în trei etape succesive care pot fi observate atît în ţesuturile embrionare cât şi
în ţesuturile adulte:
a) primul stadiu
o fibrele sunt alcătuite din benzi de miofibrile subţiri, alcătuite la randul lor din
glicoproteine (fibrilina).
o fibrele oxitalanice pot fi găsite în zonula lui Zinn şi la nivelul dermului.
b) al doilea stadiu
o dispozitie neregulată a moleculelor de elastină printre fibrele oxitalanice, formind
fibrele de elaunină (grec. ,,elaunem” = a conduce)
o aceste fibre sunt intîlnite în jurul glandelor sudoripare şi la nivelul dermului
c) al treilea stadiu
o elastina se acumulează până ocupă partea centrală a unei benzi de fibre, fiind
înconjurată de un strat subţire de microfibrile glicoproteice de fibrilina
o acestea sunt fibrele elastice, componentul majoritar al sistemului elastic

Implicatii medicale
Fibrilina este o familie de proteine absolut necesara pentru constituirea fibrelor de
elastina. Mutatii genetice ale fibrilinei duce la aparitia sindromului Marfan - scadere a rezistentei
tesuturilor bogate in fibre elastice.
PROTEINELE FIBROASE CU ROL DE ADEZIVITATE

Au fost studiate prin doua metode:

1) Producţia de Ac
o Ac inhiba/ rup joncţiunile celulare
o moleculele sunt apoi identificate
→ imunoprecipitare
→ tehnici cromatografice
2) Utilizarea unui component matricial purificat, imobilizat pe un mediu cromatografic –
agaroza, poliacril amida
o afinitatea cromatografică a unor celule/extracte tisulare sunt apoi utilizate să
identifice proteinele ce interacţionează cu componentul imobilizat
o identifica şi receptorii de suprafaţă posibili pentru componentele matricei
extracelulare
Aceste tehnici au identificat două clase diferite de molecule implicate în joncţiunile de
adezivitate de tip celulă-matrice:
• receptorii de membrană
• glicoproteinele structurale
o molecule multifuncţionale care uzual interacţionează cu câteva componente ale
matricei extracelulare şi cu suprafaţa celulară, prin domenii specifice de legare
o au rol in interacţiunile celula-matrice, ca proteine de ancorare
o au abilitatea de a se asocia între ele, de a se lega de alte componente matriciale şi
de asemenea mediază organizarea matricei celulare.

A) FIBRONECTINELE
• clasa mare de glicoproteine cu greutatea de 450.000 Da, descoperite în 1970, în culturi
celulare, ca o proteină celulară de suprafaţă prezentă numai la fibroblastele normale , nu
şi tumorale, care promovează ataşarea celulară
• prezente în toate ţesuturile conjunctive
Molecula de fibronectina
• alcatuită din două subunităţi cu greutati moeculare de 220.000 Da, respectiv 250.000 Da,
linkate în dimeri prin punţi disufidice
• lanţurile polipeptidice sunt alcătuite din 3 tipuri de unităti repetitive:
o Tipul I - 45-50 reziduuri de aminoacizi menţinuţi prin punţi disulfidice
o Tipul II - 60 reziduuri de aminoacizi
o Tipul III - 90 reziduri de amninoacizi
• la capetele:
o N-terminale se găsesc domeniile de fixare ale colagenului
o C-terminal pot exista 2 grupări sulhidril libere, care sunt implicate în formarea de
multimeri cu greutăţi moleculare mari
Forme:
• dimerică – solubilă, secretată de hepatocite, celule endoteliale, gasită în plasmă
• multimerică – insolubilă, secretată de marea majoritate a celulelor conjunctive, este
depozitată uzual în matricea extracelulară sub formă de fibrile lungi insolubile
Domenii de legare:
• domenii ce interacţionează cu suprafeţele celulare şi cu câteva componente ale matricei -
fibrinogen, heparina, stafilococ, gelatina
• 2 situsuri pentru corss-likeri la alte proteine, catalizate de trans-glutaminază
• situsuri pentru asociere proprie
Fibronectina poate interacţiona cu receptorii celulari de suprafaţă, prin intermediul
domeniilor de ataşare şi de asemenea prin intermediul proteoglicanilor - rol în ordonarea matricei
extracelulare.
Fibronectina are receptor în membrana celulară – integrina, care:
• participă împreună cu fibronectina la edificarea jocţiunilor focale
• este o proteină integrală membranară care se leagă
o extracelular de fibronectină
o intracelular se leagă la citoscheletul celular (bandeletă contractilă de
microfilamente de actină), printr-un complex proteic de ataşare format din
talină şi vinculină.

B) LAMININA
• glicoproteină cu greutatea de 900.000 Da si lungime de 70 nm, izolată iniţial din matricea
extracelulară a tumorilor
• in ţesuturile normale este glicoproteina majoră non-colagenică din membranele bazale
• localizată în lamina rara

Molecula de laminina
• aspectul unei ,,cruci”
o 1 braţ lung – un singur domeniu globular la capat
o trei braţe scurte – fiecare cu două domenii globulare la capat
• alcatuita din subunităti linkate prin punţi disulfidice
o subunitatea A cu greutatea de 440.000 Da - intră în structura unui braţ scurt,
indiferent de localizare şi partea terminală a braţului lung
o 2 subunităţi B cu greutatea de 205.000 – 230.000 Da - formeaza restul bratului
lung şi doua braţe scurte
• intră în structura laminelor bazale care conţin un set comun de proteine şi GAG: colagen
de tip IV, heparan-sulfat, entactina şi laminină.
Lamina bazală mai este denumită şi matrix de tip IV, datorită tipului de colagen pe care
îl contine. Celulele, în general, nu se pot lega direct de colagenul de tip IV sau de proteoglicani.
Laminina însă, asigură ancorarea suprafeţei celulare la membranele bazale. Diferitele celule
care sunt mărginite de lamine bazale, cum ar fi celulele adipoase, celulele musculare netede şi
striate, pot utiliza pentru aceasta diferiţi receptori de suprafaţă .Laminina posedă cel puţin două
regiuni de care se pot lega asemenea receptori – integrine, proteine transmembranare ce leaga
proteinele matriciale si citoscheletul celular prin intermediul talinei si vinculinei.

Implicatii medicale
Fibronectina si laminina intervin in dezvoltarea embrionara si cresterea abilitatii celulelor
canceroase de a invada alte tesuturi. Inactivarea genelor pentru fibronectina la soarecii de
experienta duce la moartea acestora in embriogeneza timpurie.
C) TENASCEINA
• hexamer - 6 subunităti dispuse radiar în jurul unui miez proteic.
• fiecare subunitate are aspectul unui “băţ de toboşar”
o o porţiune liniară
o o portiune globulară
• se fixează pe membrana celulară prin intermediul unui proteoglican, neavând receptor de
membrană - intervine în organizarea matricei şi în proliferarea celulară.

D) ENTACTINA
• glicoproteina cu greutate moleculară mică, are aspectul unui ,,băţ de toboşar”
• se leagă de laminină, la porţiunea neramificată.

E) TROMBOSPONDININA
• glicoproteină cu greutatea de 420.000 Da
• identificată iniţial în plachetele umane -ulterior s-a arătat a fi secretată de fibroblaste/
celulele endoteliale şi înglobată în matricea extracelulară
• are locusuri specifice de legare ale: fibrinogenului,fibrinectinei, lamininei, heparinei,
colagenului de tip V

F) CONDRONECTINA
• glicoproteină izolată iniţial din ser
• mediază ataşarea condrocitelor în matricea cartilaginoasă
• se leagă specific de: colagenul tip II, fibronectină, laminină, agrecan
GLICOZAMINOGLICANII (GAG)

• lanţuri polizaharidice neramificate, foarte lungi, formate din unităţi dizaharidice

repetitive
• se numesc astfel deoarece unul dintre glucidele care formează dizaharidul repetitiv este
întotdeauna un glucid aminat - N acetil-glucozamina/ N-acetil-galactozamina
o in majoritatea cazurilor acest glucid aminat este sulfatat
o al doilea glucid al dizaharidului repetitiv este acidul uronic
• din cauza grupărilor sulfat şi carboxil, GAG sunt puternic încărcati negativ
o determină atracţia şi legarea cationilor, de exemplu a Na+
o cationii care sunt osmotic activi - determină sucţiunea în matrice a unei mari
cantităţi de apă
o apa creează o presiune de turgescenţă (turgor),ceea ce asigură o rezistenţă la
forţele de compresiune - în contrast cu fibrele de colagen, care asigură rezistenţă
la forţele de tracţiune
• cu excepţia hialuronanului, glicozaminoglicanii nu sunt găsiţi ca lanţuri libere de
polizaharide, ci sunt sintetizaţi direct pe un miez proteic
În funcţie de componentele glucidice, de tipurile de legaturi chimice dintre acestea şi de
numărul şi de localizarea grupărilor sulfat, GAG au fost împărtiţi în patru grupe:
• dermatansulfatul = acid L-iduronic/D-glucuronic + D-galactozamina
• chondroitinsulfatul = acid D-glucuronic + D-galactozamina
• keratansulfatul = D-galactoza + D-galactozamina
• heparansulfatul = acid D-glucuronic/L-iduronic + D-galactozamina
Lanţurile polizaharidice sunt atît de inflexibile încât nu se pot împacheta în structuri
globulare compacte, cum o pot face lanţurile polipeptidice. De aceea aceste molecule sunt foarte
hidrofile. Astfel, GAG au tendinţa de a adopta o conformaţie foarte extinsă, care ocupă un volum
foarte mare în raport cu masa lor, formind mase gelatinoase chiar şi in concentraţii foarte mici.
Cantitatea de GAG din ţesuturile conjunctive este de obicei mai mică de 10% din
greutatea totală a proteinelor fibroase. Din cauză că formează un gel poros puternic hidratat, GAG
ocupă totuşi cea mai mare parte a spaţiului extracelular ,asigurând un suport mecanic pentru
ţesuturi şi permiţând difuzia rapidă a moleculelor hidrosolubile precum şi migrarea celulelor.
HIALURONATUL (ACIDUL HIALURONIC)

• impropriu denumit proteoglican, deoarece lanţurile polizaharidice nu sunt legate covalent

de un miez proteic, dar formează legături non-covalente cu aceste miezuri proteice
• componentă majoră a matrixului extracelular - înconjoara celulele proliferative şi
migratoare,în particular din ţesuturile embrionare
• componentul structural major al proteoglicanilor care se găsesc în matrixul extracelular al
cartilajelor.

Molecula de acid hialuronic

• poate atinge lungimea de 20 µm
• 50.000 de unităţi repetitive de dizaharid = acid glucuronic + N-acetil-glucozamină
• din cauza legăturilor de tip β dintre monozaharide şi din cauza existenţei legăturilor de
hidrogen din interiorul moleculei, are aspectul unui bastonas lung şi rigid
• repulsia mutuală dintre grupările carboxil încărcate negativ, dispuse la intervale regulate,
contribuie la stabilizarea structurii rigide.

Acidul hialuronic este unic printre glicozaminoglicani pentru câteva motive:

• greutatea moleculară cea mai mare dintre toţi glicozaminoglicanii
• nu este sulfatat şi nu se epimerizează în timpul sintezei
• nu este legat covalent de miezul proteic
• nu este sintetizat în complexul Golgi, ca şi ceilalţi GAG - sintetizat direct prin membrana
plasmatică, iar elongarea lanţurilor sale se face prin adiţie de grupări glucidice la capetele
reduse.

Prin comparaţie cu acidul hialuronic, toţi ceilalţi GAG :

• prezintă zaharuri sulfatate
• conţin unităţi dizaharidice diferite, aranjate în secvenţe mult mai complexe
• sunt legaţi covalent la proteine
• sunt formaţi din lanţuri mult mai scurte, cu mai puţin de 300 unităţi glucidice

Hialuronanul este prezent în ţesut pe suprafaţa celulară. Datorită încărcăturii sale negative
şi legăturilor de hidrogen dintre reziduurile glucidice adiacente, există o rigiditate în cadrul
moleculei - structură încolăcită expandată cu greutatea moleculară mare.
La concentraţii mai mari, lanţurile de acid hialuronic se pot încolaci şi pot da naştere unor
structuri dublu/triplu helicoidale - reţea continuă, ce fixează în ochiuri molecule de apă
Abilitatea chiar şi la concentraţii mici de a forma o reţea continuă este dependentă de
greutatea moleculară mare a polizaharidului. Din cauza structurii sale hidratate, naturii
“poroase”, învelişul celular acoperit cu acid hialuronic ,,ţine la distanţă “ celulele una faţă de
cealaltă, asigurând libertatea lor de mişcare şi de proliferare.
Suprimarea mişcării celulare şi iniţierea ataşării intercelulare este frecvent corelată cu
scăderea concentratiei de acid hialuronic. Când migrarea celulară este oprită, moleculele de acid
hialuronic sunt degradate de catre hialuronidază.
PROTEOGLICANII
• macromolecule existente în toate ţesuturile conjunctive
• formate dintr-un miez proteic, la care se ataşează covalent una sau mai multe molecule de
GAG de acelaşi tip/de tip diferit
Sinteza
• miezul proteic este sintetizat de ribozomii de pe membranele RER şi introdus în lumenul
acestuia, unde:
o la radicalii serinici ai polipeptidului se ataşează un trizaharid de legătură -
primer pentru creşterea polizaharidului ulterior
o prin intervenţia unei glicozil-transferaze se adaugă succesiv radicalii glucidici
• lanţurile polizaharidice sunt asamblate pe miezul proteic - mai ales în aparatul Golgi
o in decursul alungirii lanţului polizaharidic în aparatul Golgi, o parte a glucidelor
polimerizate sunt modificate covalent prin reacţii de sulfatare şi de epimerizare,
care modifică configuraţia monomerilor
o sulfatarea creşte foarte mult incărcătura negativă a proteoglicanilor
Se cunosc următoarele tipuri de proteoglicani:
a) Proteoglicanii din matricea cartilaginoasă - agrecanul
• cele mai mari agregate moleculare cunoscute
• o singură molecula poate fi mai lungă de 4 µm
• confera cartilajului proprietăţile sale caracteristice - consistenţă asemănătoare unui gel şi
rezistenţă la deformare
• componenta centrală a agregatelor de proteoglicani - o moleculă lungă de acid hialuronic
o la ea se leagă strâns la intervale de 40 nm, dar nu covalent, proteinele miez ale
proteoglicanilor
• legarea proteoglicanilor la acidul hialuronic este asigurată de o proteină linker
b) Proteoglicani simpli
• în laminele bazale
• formţi dintr-un miez proteic cu greutate moleculară 20.000-40.000 Da, la care se ataşează
lanţuri de heparan sulfat
c) Proteoglicani neagregati
• conţinuţi în toate ţesuturile conjunctive, inclusiv în tesutul cartilaginos
• conţin un miez proteic, cu unul/trei lanţuri likate covalent de condroitin-sulfat/
dermatan-sulfat/keratan-sulfat
• greutate mica de 40.000 Da
• funcţia lor nu este clară - apar asociate cu fibrilele ordonate de colagen
d) Proteoglicanii de pe suprafaţa celulară – syndecan
• pe multe tipuri de celule - in particular pe celulele epiteliale (endoteliale, vasculare)
• prezinta un miez proteic inserat în bistratul lipidic membranar - fixează moleculele
polizaharidice de GAG doar pe suprafaţa extracelulară
• la miezul proteic se asociază pe suprafaţa extracelulara 3-8 molecule de heparan-sulfat
• sunt capabili să lege colagenul tip I, III, IV, V, dar nu şi tipul II
• leaga fibronectina şi molecule de adezivitate - mediaza adezivitatea celulă-celulă
• controlează coagularea/ metabolismul lipoproteinelor/ cresterea muşchiului neted/
formarea neuriţilor/ permeabilitatea membranelor bazale
Implicatii medicale

Proteoglicanii sunt degradati de cateva tipuri celulare prin intermediul enzimelor

lizozomale. Afectarea degradarii glicozaminoglicanilor prin deficiente ale enzimelor lizozomale
duce la acumularea acestora in tesut. Lipsa unor hidrolaze lizozomale stau la baza unor sindroame
cum ar fi:
• Sindromul Hurler
• Sindromul Hunter
• Sindromul Sanfilippo
• Sindromul Morquio
Datorita viscozitatii ei, substanta fundamentala actioneaza ca o bariera pentru penetrarea
bacteriilor si a altor microorganisme - bacteriile ce produc hyaluronidaza, enzima ce hidrolizeaza
acidul hialuronic si alti GAG, au putere mare de invazie deoarece reduc viscozitatea substantei
fundamentale .

Lichidul interstitial

In tesutul conjunctiv, in paralel cu substanta fundamentala puternic hidratata, exista o

mica cantitate de lichid liber numit lichid interstitial. Este similar cu plasma in ceea ce priveste
continutul in ioni si substante difuzibile.
Contine un mic procent de proteine cu greutate molecular mica, ce trec prin peretele
capilar ca urmare a presiunii hidrostatice a singelui. Se apreciaza ca o treime din proteinele
plasmatice sunt stocate in tesutul conjunctiv.

Implicatii medicale

Edemul este datorat acumularii de apa in spatiile extracelulare. Apa provine din singe si
trece prin peretele capilar. Edemeul poate fi generat de obstructia venoasa/limfatica sau din
descresterea fluxului venos.
Deficienta proteica generata de inanitie duce la scaderea presiunii coloid-osmotice, iar apa
se va acumula in interstitiu.
O alta posibilitate cauzatoare de edem este crestrea permeabilitatii endoteliului capilar,
generata de o serie de substante chimice, cum ar fi histamina
 VARIETĂŢI DE ŢESUT CONJUNCTIV

I. Ţesuturi conjunctive propriu-zise

1) Ţesuturi conjunctive laxe
a) propriu-zise
b) speciale
→ lamelar
→ areolar
→ spinocelular
2) Ţesuturi conjunctive dense (fibroase)
a) semiorientate
b) orientate
→ aponevroza
→ tendonul

II. Ţesuturi conjunctive cu funcţii speciale

1) Ţesutul conjunctiv reticulat
a) ţesut mieloid
b) tesut limfoid
2) Tesutul conjunctiv elastic
3) Ţesut conjunctiv adipos
4) Ţesut mucoid
5) Sângele
6) Ţeusuturi conjunctive schetale
a) Ţesutul cartilaginos
→ cartilaj hialin
→ cartilaj elastic
→ fibrocartilajul
b) Ţesutul osos
→ lamelar haversian
→ lamelar trabecular
c) Articulaţiile
1) TESUTUL CONJUNCTIV LAX
• cea mai răspândită variatate de ţesut conjunctiv
• implicat şi în procesele de regenerare locală şi reparaţie tisulară
• prototip de ţesut conjunctiv - alcătuit în proporţii relativ egale din celule conjunctive,
fibre şi substanţă fundamentală
• formează
o mucoasa organelor cavitare, însoţind epiteliul de înveliş al mucoasei respective
o axul conjunctivo-vascular al seroaselor, fiind tapetat de jur împrejur de celule
mezoteliale
o formează stroma conjunctivă a organelor parenchimatoase, care face legătura între
diferitele componente parenchimatoase ale organelor
o formează adventicea vaselor şi partea superficială a dermului pielii - derm papilar
Celulele
• fixe: fibrocite, fibroblaste, miofibroblaste - implicate în producerea şi distrugerea
matricei conjunctive
• libere: mastocite, macrofage, plasmocite si tipuri de celule reactive imune (limfocite T,
celule de tip citotoxic, limfocite NK) - implicate în reacţiile imune local
Fibrele
• fibre de colagen, dispuse în panglici, se asociază cu fibre elastice si în ansamblu se
dispun sub formă de reţele care se întretaie sub diferite unghiuri deschise
• fibre de reticulină concură şi ele la formarea reţelei, dar în general ele nu se văd pe
preparatele colorate în hemalaun eozină, datorită conţinutului mare în resturi
oligozaharidice ataşate colagenului tip III, din care sunt formate
Substanţa fundamentală
• glicoproteine de adezivitate: fibronectina, laminina, entactina, tenasceina
• GAG
• proteoglicani
Bine vascularizat
• vase de calibru mare cât
• vase de calibru mic: arteriole, capilare şi venule postcapilare
Bine inervat
• fibre nervoase vasomotorii
• fibre nervoase senzitive - se termină sub formă de terminaţii libere sau incapsulate,
alcătuind extero-/proprio-/visceroceptorii
Varietăţi de ţesut conjunctiv lax

• ţesut conjunctiv lax lamelar

o în alcătuirea fasciilor superficiale şi profunde ale muschilor
o format în principal din fibre de colagen şi elastic care se dispun sub formă de
lamele suprapuse.
• ţesut conjuctiv areolar (fenestrat)
o formează epiploonul
o fibrele de colagen organizează areole sau cavităţi cu diametru şi contur variabil
• ţesut conjunctiv spinocelular
o în corticala ovarului, în jurul foliculilor ovarieni, în structura endometrului, în
jurul glandelor uterine
o alcătuit predominant din fibroblaste cu caractere embrionare, cu un evident
potenţial de diferenţiere în alte celule
→ sub acţiunea hormonilor ovarieni se pot transforma în celule secretoare de
hormoni androgeni
→ se pot transforma în celule predeciduale (deciduale), intrând mai departe
în structura plăcii bazale din placentă.
o număr mic de fibre conjunctive - fibrele de reticulină
o cantitate redusă de substanţă fundamentală
2) TESUTURI CONJUNCTIVE DENSE (FIBROASE) - predomină componenta fibrilară
(mai ales fibrele de colagen) în detrimentul celulelor şi a substanţei fundamentale

a) Tesuturi semiorientate (semimodelate)

Localizare
• capsulei organelor parenchimatoase
• durei mater
• scleroticii
• corneii
• partea profundă a dermului pielii - dermul reticular
• submucoasa organelor cavitare

Celulele
• intre fibrele de colagen
• reprezentate de celule
o fixe: fibroblaste, fibrocite
o mobile: mastocite, macrofage, plasmocite, celule NK, limfocite T ,PMN

Fibrele
• fibre de colagen şi elastice ce se organizează în mănunchiuri, fascicule - se dispun sub
forma unei ,,pâsle"
• in cadrul fasciculelor, fibrele sunt aşezate paralel şi au un traseu ondulat

Substanţa fundamentală
• puţină cantitativ
• conţine toate tipurile de molecule caracteristice unui ţesut conjunctiv

Bine vascularizat şi inervat

• terminaţii nervoase vasomotorii
• fibre senzitive libere sau incapsulate cu rol de extero-/proprio-/visceroceptori

Rol
• protecţie mecanică
• suport
• grad mare de flexibilitate şi extensibilitate (capsulele)
b) Ţesuturi orientate - aponevroză şi tendon
→ Aponevroza
• formaţiune inextensibilă care asigură inserţia muşchilor laţi pe os
• avasculară - se hrăneşte prin difuziune
• are numeroase terminaţii senzitive - Corpusculi Pacini
• formată din una sau mai multe lamele conjunctive în funcţie de tipul de aponevroză
• poate fi
o simplă: 1-2 lamele conjunctive
o compusă: 3-5 lamele conjunctive
O lamelă conjunctivă este formată din fibre de colagen groase dispuse
• paralel între ele
• perpendicular pe fibrele de colagen din lamela supra şi subiacentă.
Planurile conjunctive se întretaie sub diferite unghiuri, cel mai adesea în unghi drept.
Între fibrele de colagen apare o cantitate redusă de substanţă fundamentală şi
fibroblaste, cu forme foarte diferite în raport cu spaţiul ocupat.

→ Tendonul
• formaţiune inextensibilă, care asigură fixarea muşchilor lungi pe schelet
• avascular - se hrăneşte prin difuziune pe seama vaselor din peritenonium
• regenerarea - pe seama peritenoniului
• format din
o tendoane primare
o tendoane secundare
Tendonul primar
Este învelit la periferie de o atmosferă de ţesut conjunctiv lax foarte slab reprezentat -
endotenonium (endotendineum, endotenon).
Fibrele de colagen sunt groase si paralele între ele. Formeaza fascicule de grosimi
diferite, iar intre fascicule se afla:
• substanţă fundamentală
• celulele conjunctive - fibroblaste , care au fost denumite şi tenocite - se aşează într-un
mod caracteristic, de monom bigeminat (celulele formează siraguri care la rândul lor se
dispun paralel cu fibrele de colagen)
Sunt două câte două, deoarece în urma diviziunii, datorită spaţiilor mici nu se pot
despărţi.În secţiune longitudinala ele apar extrem de aplatizate, făcînd corp comun cu fibrele de
colagen. În secţiune transversală celule apar de formă triunghiulară, deoarece din corpul lor
pornesc nişte prelungiri, ca nişte aripioare, formând un unghi ce cuprinde fibra de colagen
adiacentă,de aceea aceste celule au fost denumite şi "celule aliforme".
Tendoanele primare au forme şi mărimi diferite
• tendoanele mai mici se aşează spre partea centrală a tendonului compus,
• tendoanele mai mari spre periferie
Tendonul secundar
• acoperit de un ţesut conjunctiv lax bine reprezentat, bogat vascularizat şi inervat
(corpusculi Pacini) - peritenonium (peritendineum,peritenon)
• ansamblu de tendoane primare
• diametru mai mare
Tendonul terţiar (compus)
• format dintr-un număr variabil de tendoane secundare
• acoperit la suprafaţă de un ţesut conjunctiv dens semiordonat cu rol de capsulă, aderent
de peritenon - epitenonium (epitendineum ,epitenon), care separă tendonul de restul
structurilor adiacente şi este dublat de o teacă (un strat de celule mezoteliale).
Între celulele mezoteliale şi epitenonium există un spaţiu redus, ocupat de ţesut
conjunctiv lax. Celulele mezoteliale împreună cu ţesutul conjunctiv lax formează teaca sinovială.
Bursa sinovială provine din dedublarea tecii mezoteliale. Aici se delimitează un spaţiu ocupat de
o cantitate redusă de lichid sinovial bogat în apă proteine, ioni şi GAG.

Joncţiunea osteotendinoasă - zonă activă de creştere a tendonului şi osului

Aspectul diferit de inserţie al tendonului pe diafiză sau epifiză este legat de modul diferit
de formare a diafizei şi epifizei:

Inserţia pe diafize - prin intermediul fibrelor de colagen (fibrele Sharpey ), care străbat periostul
diafizei şi pătrund în corticala diafizei

Inserţia pe epifize (apofize) - prin ţesut conjunctiv de alunecare - ţesut conjunctiv fibros hialin,
un ţesut conjunctiv intermediar între ţesutul conjunctiv dens ordonat şi ţesutul cartilaginos hialin
• alcătuit din fibre de colagen grupate în fascicule
• intre fascicule există substanţă fundamentală calcificată şi celule cartilaginoase mari,
globuloase cu nucleu excentric

Joncţiunea miotendinoasă

La acest nivel
• epitenonul se continuă cu epimisiumul
• peritenonul se continuă cu perimisiumul
• endotenonul se continua cu endomisiumul

Fibra musculară striată se termină sub forma unor prelungiri digitiforme:

• pe versantul intern al membranei plasmatice se inseră miofilamentele subţiri ale
ultimului sarcomer
• versantul extern este dublat de lamină bazală, care împreună cu membrana plasmatică
formează sarcolema.

Fibrele de colagen ce provin de la tendon

• se inseră şi pătrund în identaţiile sarcolemei
• se leagă aderent la lamina bazală prin intermediul fibronectinei şi lamininei prezente în
cantitate mare la nivelul joncţiunii.

Fibrele de reticulină încercuiesc prelungirile digitiforme ale fibrei musculare,

dispunându-se ca nişte inele în jurul joncţiunii - zonă de maximă funcţionalitate.
3) ŢESUTURI CONJUNCTIVE MOI CU FUNCTII SPECIALE

A) Tesutul conjunctiv mucoid

Localizare - în cordonul ombilical (gelatina lui Wharton)
Alcatuire
• celule: puţine celule cu caractere embrionare, fibroblaste şi celule mezenchimale
• fibre: puţine fibre de colagen
• substanta fundamentală bogată în acid hialuronic - gel poros puternic hidratat

B) Ţesutul elastic
Localizare
• în structura ligamentelor elastice reduse la om/ prezente la animale în regiunea cervicală -
ligamentele galbene
• ligamentele fibroase ce solidarizează articulaţiile
• ligamentul suspensor al penisului
Alcatuire
• celule: fibroblaste
• fibre: fibre elastice
• substanţă fundamentală putina

C) Ţesutul reticulat
Localizare
• in structura măduvei roşii hematogene - formeaza ţesutul mieloid
• în structura organelor limfoide - formeaza ţesutul limfoid.
Alcatuire - are în structura lui un dublu reticul:
• fibre: reţea formată din fibre de reticulină – fibroreticul
• celule conjunctive - citoreticul

a) Celulele reticulare fibroblastoide

• fibroblastele din ţesutul conjunctiv propriu-zis - se deosebesc prin faptul că au prelungiri
desprinse uniform de pe suprafaţa celulară, care se dispun în toate direcţiile şi stabilesc
contacte joncţionale de tip Gap între celule
• aceeaşi origine ca şi fibroblastele - se diferenţiază local din celula embrionară
mezenchimală
• rol în producerea matricei care are în principal fibre de reticulina
Aspect
• citoplasma celulară este redusă cantitativ, usor acidofila
• nucleul veziculos, nucleolat, eucromatic

b) Celule reticulare de tip histioid

• macrofagele tesutului reticulat
• localizate de-alungul formaţiunilor vasculare care traversează parenchimul organelor
limfoide
• fac parte din sistemul fagocitar mononuclear.
d) Celulele reticulare interdigitate
• originea în celulele stem pluripotente
• localizate doar în ariile timo-dependente ale organelor limfoide periferice sau arii
ocupate preferenţial de limfocitele T
Aspect
• nucleu mare eucromatic, identat cu formă neregulată
• citoplasma abundentă, clară la microscopul optic, iar la cel electronic, prezintă organite
celulare reduse şi numeroase granule de secreţie.

e) Celulele reticulare dendritice foliculare

• în ariile timo-independente ale organelor limfoide secundare, zonele ocupate
predominant de limfocitele B şi în număr redus de limfocitele TH
• ocupă centrul foliculilor limfatici
La ME
• prelungiri mai mari decât celulele interdigitate - stabilesc joncţiuni de tip desmozom cu
prelungirile invecinate
• in citoplasmă se evidenţiază granule de secretie
• membrana plasmatică are o activitate enzimatică ATP-azică

Celulele reticulare interdigitate si celulele reticulare dendritice foliculare

• greu de evidenţiat la microscopul optic - se pun în evidenţă prin teste de
imunofluorescentă şi la microscopul electronic
• celule prezentatoare de antigen
o recunosc antigenul prin receptori Fc
o îl înglobează sub formă de endozom prin endocitoză
o antigenul scapă din endozom şi la nivelul citoplasmei se leagă de nişte molecule
de clasa a II-a
o complexul antigen-clasa II-a este exocitat pe suprafaţa celulelor şi este recepţionat
de limfocitele TH care stimulează limfocitele B/ celulele Tcitotoxice.
• sunt considerate celule imune accesorii, fiind implicate în calea aferentă a răspunsului
imun mediat umoral
4) TESUTUL ADIPOS

Etimologie
• adjectiv neologic provenit din limba franceză ,,adipeux” – gras
• din limba latină ,,adeps” – grăsime

Procentul din greutatea corporala

• în copilărie: baieti 15% / fete 25%
• la pubertate: bărbaţi 25% / femei 40%

Alcatuire
• celule: adipocite - se organizează în lobuli sau paniculi adipoşi, separaţi între ei de
septuri de ţesut conjunctiv lax
La nivelul septurilor apar formaţiuni vasculare şi fibre nervoase.
Numărul celulelor adipoase creşte:
o nastere - 2 ani: procesul de creştere şi diferenţiere este controlat de hormonii de
creştere - STH, hormonii tiroidieni, insulina, citochine, factori de creştere de tip
insulinic
o la pubertate: proces controlat de hormonii sexuali- estrogenii şi androgenii
• fibre de reticulină puţine
• substanţă fundamentală putina

Adipocitul
Origine - celula embrionară mezenchimală derivată din mezodermul embrionar, care din
săptămâna a 5-a de viaţă intrauterină se transformă în adipoblast, cu
• nucleu central veziculos
• prelungiri puţine
• citoplasma cu numeroase picături lipidice, RER, mitocondrii
În caz de inaniţie (post prelungit), adipocitele pot suferi o transformare seroasă
reversibilă - îşi pierd incluziunile lipidice, capătă prelungiri si asemănându-se cu
fibroblastele.
• activitatea enzimatică foarte bine reprezentată – α-naftil-acetat esteraza.
Adipoblastul → preadipocit → adipocit alb/brun/ adipocit hepatic(celula lui ITO)
Adipocitele brune nu vor da naştere adipocitelor albe, prin involuţie!
Rol - participă la conversia androgenilor în estrogeni la sexul feminin.

Celula lui ITO

• se va localiza în spaţiile dintre hepatocite şi sinusurile intralobulare
• rol în sinteza şi stocarea vitaminei A
CONSIDERATII FUNCTIONALE
• funcţie principală de depozitare
o trigliceride - până vor fi necesare pentru a produce energie într-o anumită locaţie
din organism
o apa
• izolant termic – limiteaza dispersia căldurii prin suprafaţa corpului
• amortizor mecanic
IMPLICAŢII CLINICE
Cantitatea de ţesut adipos ca şi distribuţia grăsimilor este diferită la sexul masculin faţă
de sexul feminin - adipocit ginoid/ android. Femeile cu un ţesut adipos mai bine reprezentat:
• exces de estrogeni - hiperfoliculinie
• predispozitie către neoplasmul mamar/endometrial.
1) Obezitatea
• creştere difuză a cantităţii de grăsime în ţesutul adipos care comportă o creştere anormală
a greutăţii corporale:
o hiperplastică - creştere exagerată a numărului de adipocite, de cauză genetică
o hipertrofică - hipertrofierea celulelor adipoase, indusă de aport caloric exagerat
• în general la adulţi, după 40 de ani - mai frecventă la femei, afectate cu o frecvenţă
aproape dublă faţă de bărbaţi.
Există şi cazuri de obezitate infantilă, care apoi se menţin în timpul vârstei adulte.
• asocierea cu stări de diabet, hipertensiune, cardiopatie presupune risc vital şi boli
invalidante la subiecţii obezi
a) Obezitate secundară/simptomatica este simptomul unei boli, mai ales endocrină:
• hipotiroidism
• sindrom şi boală Cushing
• leziuni ale nucleilor nervoşi ai hipotalamusului
• insulinomul
• unele sindroame cu debut hipotalamic
b) Obezitate esenţială/constitutionala se manifestă independent de leziuni nervoase sau
endocrine - aportul exogen alimentar de calorii este superior nevoilor organismului.
Introducerea excesivă de calorii - alterare a mecanismelor care echilibrează ingerarea
de alimente cu consumul.
2) Lipomul
• tumoră benignă a ţesutului adipos - cele mai frecvente, afectează mai ales femeile adulte
• masă de dimensiuni variabile, cu consistenţă destul de moale - de la un nodul mic la un
volum enorm
• se poate localiza oriunde în organism
o ţesutul subcutanat – mai des
o organe: stomac, ficat, colon
o capsula articulaţiilor, în membrana sinovială - lipom arborescens
• diagnosticul este clinic, ecografic şi prin examen histologic
o la examen macroscopic: are o culoare galbenă asemenea ţesutului adipos normal
şi apare circumscris de o capsulă subţire de ţesut fibros
o la microscop: se observă ca ţesut adipos tipic;
Paote fi compact şi abundent amestecat cu ţesut conjunctiv fibros(fibrolipom), care îl întăreşte.
 TESUTUL ADIPOS ALB (UNILOCULAR)

Localizare
• la nivelul hipodermului
• în jurul organelor
• la nivelul mezenterului. Este

Alcatuire
• celule: adipocite albe, organizate în paniculi adipoşi separaţi de septuri conjunctive, care
aduc cu ele în ţesut vase de sânge, şi terminaţii colinergice şi adrenergice
• fibre: fibre de reticulina
• substanta fundamentala

Vascularizaţia este foarte bogată - un capilar pentru fiecare adipocit.

La MO
• dimensiuni între 50-120 microni
• formă rotundă (izolat)/ poligonală (în ţesut prin compresiune reciprocă)
• nucleul turtit, alungit, eucromatic dispus periferic, înconjurat de puţină citoplasmă
dispusă şi ea periferic
• toată celula este ocupată de o picătură lipidică (adipocit unilocular) unică care se
dizolvă pe parcursul etapei de clarificare a preparatului microscopic permanent în
hidrocarburile benzenice sau in parafina - celula apare ca lipsită de conţinut dand o
imagine de ,,inel cu pecete"
Picătura lipidică se poate evidenţia prin coloraţii pentru lipide neutre nespecifice:
o Sudan III - roşu-portocaliu
o Sudan Scharlach – roşu-aprins
La ME
• numeroase organite implicate în sinteza de lipide: mitocondrii cu criste tubulare, REN,
• incluziunea lipidică unica nu este delimitată de endomembrană, este mare şi poate fi
înconjurată de alte mici incluziuni periferice
• citoschelet cortical foarte bine reprezentat
• membrana plasmatică dublată de o lamină bazală, înconjurată la rândul ei de o reţea
abundentă de fibre de reticulină (reţea fibroreticulara) - lamină bazală comună pentru
mai multe lipocite
• capilare sanguine pentru fiecare adipocit, in strânsă legătură cu membrana bazală
• terminaţiile nervoase atât colinergice cât şi adrenergice se opresc la nivelul laminei
bazale - mediatorul ajunge la adipocit prin difuziune, iar efectul se va exercita prin
intermediul receptorilor membranari şi nucleari
Rol - celula adipoasă este implicată în metabolismul lipidic
A) Lipogeneza
• din glicerol şi acizi grasi:1 molecula de glicerol şi 3 molecule de acizi graşi formează o
moleculă de triglicerid
• glicerolul se obţine prin aport exogen sau prin glicoliză
• acizii graşi provin din 2 surse majore
o exogenă – se absorb în intestin
→ direct în circulatia sanguina
→ în circulatia limfatică - chilomicroni formati la nivelul enterocitului
Acizii grasi legaţi de albumine difuzează prin endoteliul capilar → membrana bazală a
capilarului → membrana bazala a adipocitului şi prin micropinocitoză, celula adipoasă ii
înglobează. Se separă de albumine, după care 3 molecule de acizi graşi se condensează cu o
moleculă de glicerol formând triacilglicerolul (TG), care este inglobat în incluziune.
o endogenă –acizii graşi sunt descărcaţi de ficat sub formă de lipoproteine cu
densitate mică, care sunt scindate de lipoproteinlipază cu eliberarea acizilor graşi
legaţi de albumine.
Celula adipoasă poate să-şi sintetizeze ,,de novo” acizi graşi utilizând glucoza, funcţia
lipogenetică depinzând de insulină (cel mai lipogenetic hormon) - creşte permeabilitatea celulei
adipoase pentru glucoză şi stimulează lipoproteinlipaza

Chilomicronii
• molecule de 3 µm diametru, cu
o zonă centrală formată din TG şi colesterol esterificat
o o zonă periferică formată din apoproteine, FL, colesterol liber
• pătrund în vilozitate la nivelul chiliferului central, ajungând în circulaţia limfatică, apoi în
circulaţia sanguină
• la nivelul capilarelor, chilomicronii sunt scindaţi de o lipoproteinlipază secretată de
celula endotelială
• acizii graşi eliberati , rămân legaţi de albumine şi în acest mod ajung prin difuziune în
celula hepatică.

B) Lipoliza
• lipidele sub formă de incluziuni sunt depozitate pentru un timp variabil - câteva ore până
la 30 zile
• scindarea TG cu eliberarea de acizi graşi reprezintă funcţia lipolitică dependentă de o
lipază hormonosensibilă la neurotransmiţători.
• controlata de glucagon.