Inv. FARCAS FLOARE Prof.

FARCAS DANIEL
SC. “NICHITA STANESCU SEMINARUL TEOLOGIC
BAIA MARE-MARAMURES BAIA MARE
 1. Aspecte ale clasificării jocului didactic inte grat în activităţile de
dezvoltare a vorbirii elevilor

Jocul, ca formă de activitate instructiv-educativă, trebuie înţeles ca un cadru

organizatoric inedit de desfăşurare a activităţii didactice, în care copiii să găsească
climatul psihologic şi social de manifestare şi de dezvoltare a propriei lor personalităţi.
În al doilea rând, jocul didactic trebuie utilizat ca o modalitate de desfăşurare,
cu rezultate deosebite, a procesului educaţional în clasa I. Antrenat în joc în calitatea sa
de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit să dobândească metode şi cǎi
accesibile de cunoştinţe, să poată cuceri “orice cunoaştere de care are nevoie”i.
Se ştie că şcolarul mic se caracterizează printr-o „gândire lingvistică”
predominant concretă, care nu poate însă să sesizeze, să înţeleagă, să conştientizeze
fenomenul de limbă. De aceea, jocul didactic îl poate ajuta să depăşească mai uşor acest
prag.
“Jocul copilului - spune Emile Planchard, nu este numai o oglindă fidelă a
personalităţii sale în formare…, ci poate fi utilizat ca şi auxiliar educativ şi chiar să
servească drept bazǎ a metodelor de predare în şcoală preelementare şi elementare”ii.
Ţinând seama de obiectivele instructiv-educative am grupat jocurile didactice
in felul următor :
- jocuri destinate sesizării, pronunţării şi scrierii corecte a sunetelor,
diftongilor, silabelor;
- jocuri care conduc la îmbogăţirea vocabularului activ, la înţelegerea şi
întrebuinţarea sensului – corect al cuvintelor;
- jocuri pentru însuşirea flexiunii nominale şi verbale;
- jocuri care contribuie la formarea unei exprimări nuanţate şi expresive ;
- jocuri care urmăresc construirea corectă a propoziţiilor şi frazelor.
Clasificarea jocurilor se poate face şi după conţinutul şi materialul folosit:

a) După conţinut:
- jocuri didactice pentru cunoaşterea naturii, a mediului înconjurător şi
însuşirea limbii materne (dezvoltarea vorbirii);
- jocuri logico-matematice (activităţi matematice);
- jocuri didactice muzicale.
b) După materialul folosit:
- jocuri didactice cu material ;
- jocuri didactice fără material sau orale.

Având ca model jocurile didactice cunoscute în diverse lucrări de specialitate,

am creat noi variante a căror desfăşurare se bazează pe folosirea aceloraşi
instrumente:jetoane cu litere, grupuri de litere, diferite silabe, cuvinte, imagini.

2. Jocul didactic folosit în dezvoltarea auzului fonematic şi însuşirea

pronunţiei corecte

2
 În scopul analizei articulaţiei şi percepţiei sunetelor, am reuşit să introduc în
lecţii, printre celelalte forme de activitate şi jocul didactic cu un conţinut adecvat, impus
de sarcina dominantă a lecţiei. Unele jocuri precum: „Jocul silabelor”, „Spune mai
departe”, „Completează cuvântul”, „Unde se găseşte cuvântul”, „De-a cuvintele” sau
„Schimbă prima silabă” le-am adoptat în activitatea la clasă, pentru a contribui la
formarea şi consolidarea la elevi a abilităţii şi deprinderilor de articulare corectǎ a sunete-
lor, de pronunţie corectă a cuvintelor folosite în comunicare, în conformitate cu cerinţele
programei.
Am constatat că în timpul desfăşurării jocurilor elevii depun eforturi de
realizare a scopului propus, scapă de timiditate sau chiar de refuzul de a pronunţa
anumite sunete, silabe sau cuvinte.
Până la intrarea în şcoală copilul trebuie să stăpînească fonetismul limbii
române, vorbirea lui devenind tot mai inteligibilă.
Perioada prealfabetarǎ are ca obiectiv principal dezvoltarea şi corectarea
vorbirii copiilor pe baza însuşirii cunoştinţelor şi deprinderilor cerute de toate celelalte
obiecte de învăţământ. La dezvoltarea auzului fonematic pot contribui cu succes unele
jocuri didactice : „Cine vine la noi ?”, „Ce se aude afară?” , „Completează cuvântul”,
„Unde se găseşte silaba ?”. Tot sub formă de joc se vor face şi exerciţii de repetare a
anumitor sunete care se pot prelungi. În această perioadă elevii sunt pregătiţi în vederea
învăţării cititului şi scrierii prin exerciţii de analiză şi sinteză fonetică.
Aplicarea metodei fonetice analitico-sintetice se impune atât oral, cât şi în
compunerea cu ajutorul alfabetului decupat sau în citirea şi scrierea cuvintelor şi a propo-
ziţiei. Acest lucru se realizează pe baza textelor din abecedar şi cu ajutorul jocurilor
didactice.
În jocul „Ploaia”, copiii stau cu mâinile pe masă. La un semnal, ei bat pe
bancă cu un singur deget şi reproduc printr-un singur sunet onomatopeea: „pic, pic, pic”.
La fel am organizat jocul „Vântul”, „Fierarul”, „Ciripitul păsărelelor”, „Ursul”, „Ceasul”,
„Cîntecul greieraşului” care au contribuit la dezvoltarea auzului fonematic şi la
coordonarea mişcărilor, la formarea deprinderilor de a percepe sunetele auzite. Aceste
jocuri contribuie la dezvoltarea vocii, consolidează deprinderile de pronunţare corectă a
sunetelor şi cuvintelor, realizând, în acelaşi timp, relaxarea sistemului nervos. Jocul
muzical „Leagănul“ a avut ca sarcină antrenarea copiilor în pronunţarea silabelor. Jo-
curile de mişcare : „Unu-doi”, „În marş”, „Cântecul toamnei” au contribuit la formarea
deprinderii de a pronunţa clar şi corect cuvinte în timp ce execută diferite mişcări, pentru
a corecta omiterea unor sunete sau articularea defectuoasă a acestora, izolate sau în grup (
r, z, t, s), onomatopee care le plac copiilor îi captează, reuşind astfel să realizǎm obiective
specifice şi operaţionale.
În jocul „Spune cum face ?” am distribuit fiecărui elev cartonaşe cu imaginea
unui animal sau pasăre, cerând elevilor să producǎ onomatopeea caracteristica. Prin
aceasta am urmărit: exersarea pronunţiei corecte a unor consoane ( r, c, g, s, ş, z ) ,
activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii de a face legături simple. Copiii imită
glasul animalului, încercând să reproducă toate consoanele prin intermediul
onomatopeelor:
 câine: ham, ham, ham;
 pisica: miau, miau, miau;
 vrabia: cip-cirip;

3
  ursul: morr, morr, morr;
 porcul: groh, groh, groh;
 oaia: bee, bee, bee; şoricelul : chiţ, chiţ, chiţ;
 cioara: cra, cra, cra;
 albina: zum, zum, zum.
Altă variantă porneşte de la recitarea următoarelor versuri de către elevi :
“Ga, ga, ga,
Gâsca gâgăie aşa.
Mac, mac, mac,
Raţele se duc pe lac.
Pe crenguţă-n fel şi chip
Vrăbiile zic: cip, cirip.
Capra cată nu ştiu ce
Şi tot strigă: be, be, be”.
Prin jocul didactic “Repetă ce spun eu!“ am urmărit formarea deprinderilor de
a pronunţa corect silaba şi cuvintele care se deosebesc printr-un sunet, în general
dezvoltarea auzului fonematic. Sarcina didactică reprezintă corectarea unor cuvinte
învăţate şi recunoaşterea de către elevi a sunetelor care se deosebesc.
Reguli: pe rând copiii trebuie să găsească pe flanelograf imaginea cu
denumiri asemănătoare sau cuvinte cunoscute de ei, să le aşeze în perechi. Copilul care
rezolvă corect este aplaudat şi primeşte ca recompensă o bulină. Ca material didactic s-au
folosit jetoane care reprezintă fiinţe şi lucruri, aşezate în dezordine în partea stângă.
Desfăşurarea jocului: s-a ales un conducător de joc care a început
numărătoarea într-o formă ritmică:
Ala, bala, portocala
Ieşi la tablă-ncetişor
Şi găseşte o pereche
C-un sunet asemǎnǎtor.
Copilul desemnat a căutat imaginea obiectului cu denumirea asemănătoare, de
exemplu : casă - masă ; barză - varză , pâine - câine; lac - rac, apoi a denumit amândouă
obiectele şi a aşezat jetoane le pe flanelograf.
Deoarece am constatat că sunt în clasă copii care confundă sunetele : v şi f am
desfăşurat jocul : “Găseşte-ţi locul”, urmărind ca scop : exersarea organului fonator,
corectarea defectelor de pronunţie, îmbogăţirea vocabularului, dezvoltarea gândirii.
Am început prin mişcări pe melodia “Bate vântul frunzele”. Vântul le-a
împrăştiat şi trebuie să le găsim locul. Unii vor merge la Floriţa, iar alţii la Viorel. Copiii
vor trage pe rând câte un jeton şi vor „citi” imaginea , aşezându-le fie în coloana Floriţei,
fie în coloana lui Viorel, după sunetele cu care încep cuvintele din imagine. În încheiere,
copiii trec la loc imitând prin onomatopee vântul sau pufăitul locomotivei.
Jocul didactic creeazǎ în clasă o atmosferă de predare-învăţare propice, a
stimulat creator elevii, i-a determinat să comunice prin intermediul dialogului,
introducând în vocabularul activ cuvintele: vitejie, viscol, viforniţă, vâjâială, ger, cumplit,
trosnesc.
În încheierea jocului, elevii au audiat caseta cu poeziile “În miezul iernii” şi
“Gerul” de Vasile Alecsandri, prin care s-a creat un climat activ şi estetic menit sǎ cultive
gustul pentru poezie şi pentru limba română.

4
 Pentru dezvoltarea capacităţii de analiza fonetică a cuvintelor am creat jocul
“Spune la ce m-am gândit?”, prin care ne-am propus ca sarcină didactică de a completa
cuvântul început de învăţătoare. Copiii au fost organizaţi în coloană câte unul, iar în faţa
lor un pod format din învăţătoare şi un copil cu braţele întinde sus. Copiii merg ţinându-
se unul de mijlocul celuilalt şi trec pe sub pod, ascultând versurile :
“Pe sub pod v-aţi învârtit
Noi pe tine te-am oprit.
Spune la ce m-am gândit,
Să vedem dacă-ai ghicit?”
Cei ce formează podul prind între braţe copilul, iar învăţătoarea rosteşte prima
silabă (sau) primele ale unui cuvânt bi - sau trisilabic, de exemplu : floa - (re), ma - (sǎ),
ta - (blă), ca - (iet), ma - şi - (nǎ), po-rum-(bel), trac - to - (rist), va - can - (ţǎ).
La întrebarea: “La ce m-am gândit?”, copilul reţinut trebuie să completeze
cuvântul.
Copiii vor repeta cuvintele, vor spune numărul silabelor şi vor alcătui
propoziţii cu acestea. În jocul “Completăm propoziţii!” am cerut copiilor să completeze
propoziţii cu ajutorul beţişoarelor lungi şi scurte cu care va fi reprezentatǎ, structura
propoziţiei. Învăţătorul formulează o propoziţie din care lipseşte subiectul şi predicatul
sau cuvinte de legătură .
“… merge la şcoală”(eleva, fetiţa)
“Căprioara trăieşte … pădure” (în)
“Mihai … cu mingea” (se joacă).
Toţi copiii vor folosi beţişoare cu care vor reprezenta alcătuirea propoziţiei.
Alt joc ca: “Radio-vacanţa” ne-a oferit un bun prilej de desfăşurare a
activităţilor. Ca material didactic am folosit: telefon şi jetoane.
Obiectivele operaţionale constau în recunoaşterea sunetului emis,
desprinderea lui dintr-un cuvânt şi din mai multe, dezvoltarea atitudinii voluntare si a
operaţiilor gândirii .
Jocul este explicat clasei şi-l începe învăţătoarea :
“Alo, alo, Aici Radio-vacanţa
S-a găsit pe terenul taberei o jucărie
Numele ei începe cu a.
Cine a pierdut-o sa se prezinte la
Radio-vacanţa!”
Copilul care a avut jetonul cu “avionul” sau “ariciul” se prezintă şi preia
microfonul. Tot aşa s-au consolidat cuvinte care încep şi cu alte sunete.
Beneficiind de experienţa altor colegi şi de publicaţiile de specialitate am
utilizat şi exerciţii sub formă de joc (“Te-am legat la ochi”), precum şi poeziidin
culegerea “Exerciţii, poezii pentru cei mai mici copii”de Luiza Carol. Toate acestea au
contribuit la educarea pronunţiei corecte şi prevenirea celor mai frecvente greşeli de
exprimare.

De exemplu:
şorţ - colţ: “Un pitic murdar pe şorţ
Plângea singur într-un colţ.
Sorţul îl fac eu curat

5
 Cu maşina de spălat”.

Sau

vreau –iau “Pisǎcel a spus nu vreau,

beau-miau Lapte dulce să mai beau,
Merg la frigider să-i iau
Un iaurt cu zahăr: miau.”
Cuvintele subliniate au fost completate de către elevi, realizându-se şi
activizarea vocabularului, precum şi pronunţarea corectă a diftongilor.
Pentru pronunţarea corectă a diftongilor ea şi oa s-au folosit cu mult succes
poeziile : “Tic – Pitic” şi “Broscuţa”:
“Tic-Pitic găseşte-n lac
Ierburi bune pentru leac
Şi-n cămară le agaţă
Nu le ţine reci la gheaţă.”

sau: “Îmi spune o broască grasă

Caut aţă şi un ac
Şi-o mătase verde groasă
Şi-mi fac rochie … oac, oac!”
Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare, jocurile didactice sunt
mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, lucru remarcat în
bibliografia problemei, de exemplu: “Metoda jocurilor valorifică avantajele dinamicii de
grup. Interdependenţele şi spiritul de cooperare, participare efectivă şi totală la joc
angajează atât elevii timizi cât şi pe cei mai slabi, stimulează curentul de influenţe
reciproce, ceea ce duce la creşterea gradului de coeziune în colectivul clasei ...”iii.
Pentru ca jocul să devină un mijloc de activizare a elevilor trebuie să conţină
măcar unul din elementele de joc. Cele mai des folosite sunt: mişcarea, ghicirea,
aşteptarea, întrecerea, surpriza etc. Într-un joc pot fi folosite mai multe elemente, dar nu
pot lipsi cu desăvârşire, deoarece sarcina didactică rezolvată fără un asemenea element nu
mai este joc.
Mişcarea este unul din elementele de joc cu o aplicare foarte larga şi se pare
cǎ ea contribuie cel mai mult la caracteristica de joc a activităţii desfăşurate. Astfel, din
primele zile de şcoală unele reguli de comportare civilizată le-am introdus prin poezii sau
cântece însoţite de mişcările respective:
“Ora întâi de clasă
Când începe ziua
Copiii salută
Zicând: Bună ziua !”
Când au salutat,copiii s-au ridicat toţi odată :
“Bate toba bum, bum, bum!
Spatele e drept acum!”iv

“Când vreau ceva să spun

Ridic două degete,

6
 Nu răspund neîntrebat
Şi-astfel voi fi lăudat”.
Jocurile cu cântec şi mişcare contribuie la dezvoltarea aparatului respirator şi
a aparatului vocal, în vederea pronunţării corecte a sunetelor şi cuvintelor şi-n acelaşi
timp, antreneazǎ întreaga clasǎ. În acest scop am folosit jocul muzical, însoţit de mişcare
“Toamna”:
“A, a, a
Acum e toamnă, da!
Frunza-n codru-ngălbeneşte
Iarba-n câmp se veştejeşte
A, a, a
Acum e toamnă, da.”
Pe melodia acestui cântec elevii vor face mişcări potrivite fiecărei strofe.

3. Jocuri pentru recunoaşterea structurii silabice a cuvintelor

Dacă din clasa I copiii sunt solicitaţi să gândească, să-şi exprime opinii
personale, să argumenteze, să caute soluţii optime, înseamnă cǎ dobândesc de la bun
început deprinderi esenţiale pentru întreaga perioadă de şcolarizare, pentru întreaga lor
viaţă. Pentru a putea vorbi şi gândi corect, este necesar să dăm copiilor noţiuni clare, bine
precizate, corecte. Să-i învăţăm să folosească în vorbire, cuvinte al căror înţeles îl cunosc
bine.
Elevii clasei I sunt obligaţi să recurgă la diverse operaţii şi procedee logice nu
numai pentru acumularea unor simple reprezentări. Pentru stăpânirea temeinică a unei
noţiuni este necesar un anumit exerciţiu de aplicare în practică a acestei noţiuni.
Trecând de la reprezentări la noţiuni, copilului i se dezvoltă memoria,
gândirea activa, proces în care un rol important îl joacă limbajul. Jocurile cuprind sarcini
didactice care contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor
achiziţionate, la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea de noi cunoştinţe
prin mijloace proprii.
Astfel, după învăţarea unui număr de 5-6 litere se poate utiliza jocul “Cine
formează mai multe?” Se scriu pe tablă literele: a, m, î, n, r, e şi li se cere elevilor să
compună cât mai multe silabe formate din două litere. Se precizează că sunt silabe numai
acele combinaţii care pot fi folosite în formarea cuvintelor.

“Schimbaţi litera (sau silaba)”

Scopul urmǎrit în acest joc este activizarea şi îmbogǎtirea vocabularului,
dezvoltarea capacitǎţii de selectare, a mobilitǎţii gândirii şi a expresivitǎţii limbajului.
Sarcina didacticǎ: formarea de cuvinte cu sens prin schimbarea unei litere sau
a unei silabe:
a) Cuvinte formate din 1-2 silabe prin schimbarea primei sau ultimei litere sau silabe:

TOC LAC PANǍ RAMǍ CANǍ

loc lan ranǎ mamǎ casǎ
joc lat canǎ lamǎ carǎ

7
foc leu şinǎ temǎ cade

b) Cuvinte formate din 2-5 silabe prin menţinerea primei silabe:

coleg copac vioarǎ secerǎtoare

cocoş colac vitezǎ semǎnǎtoare
covor cocoş violet seninǎtate

c) Cuvinte formate din 2-4 silabe cu menţinerea primei silabe:

MARE DOREŞTE PǍLǍRIE

zare zâmbeşte frizerie

Jocul se poate desfǎsura individual sau în colectiv.

Cu deosebit succes s-a desfăşurat jocul “Literele se plimbă”. Jocul - bazat pe

întrecere - contribuie la consolidarea citirii şi scrierii literelor învăţate şi a deprinderii de a
forma cuvinte monosilabice din câte 2 litere. Se lucrează cu două feluri de jetoane,
imprimate în culori diferite. Elevilor li se împart câte două (sau trei) jetoane din prima
categorie şi mai multe jetoane din cea de-a doua (grupuri de două litere, câte o singură
literă). Li se cere să “plimbe” câte o litera, aşezând-o pe rând, înaintea sau înapoia
fiecărui grup format din două litere şi să scrie apoi în caiete cuvintele corecte obţinute
astfel. De exemplu: se dau grupurile ca şi do, literele care “se plimbă” în dreapta acestora
(deci, care se adaugă după ele), fiind: i, p, r. Elevii obţin, astfel, cuvintele: cai, cap, car,
respectiv doi, dop, dor. Sau grupurile din două litere ar şi al, iar literele “plimbate” în
faţa lor c, b, v. Se vor forma cuvintele: car, bar, var ; cal, bal, val.
Dacă vrem să complicăm jocul, combinăm cele două cerinţe date de prima
dată, elevii având ca sarcină “să plimbe” litere şi după, şi înaintea aceloraşi grupuri. Vor
câştiga elevii care reuşesc să formeze corect toate cuvintele posibile.
Jocul “Pătrate distractive” de tip rebus, solicită gândirea elevilor şi se bazează
pe absenţa vocalelor sau consoanelor dintr-un cuvânt. La începutul practicării acestui joc
se vor folosi ilustraţiile, pentru a uşura sarcina elevilor şi a-i obişnui cu acest fel de
activitate, după care pot să lipsească, fiind puşi în situaţia de a găsi mai întâi cuvântul şi
apoi să-l completeze, în acest caz însă se vor folosi cuvinte scurte.
Exemplu:

I E P C F A

8
 U P

L S

C C
Lipsind ilustraţiile, copiii au completat pătrăţelele în mai multe variante: URS,
LUP, ORA, LAN, CAI, UNU, LAT, CAR, PARǍ, SARE, CANǍ.
Acest joc contribuie şi la formarea deprinderii de scriere corectă a cuvintelor,
fără omisiuni de litere.
Exerciţiile de compunere a cuvintelor din silabe încurcate sau a propoziţiilor
din cuvinte încurcate desfăşurate sub formă de joc, în diferite variante, vizează dezvol-
tarea gândirii şi a deprinderii de scriere.
Jocul “Descurcă silabele” va începe cu o scurtă povestire: „Ionel a compus
două cuvinte formate din câte trei silabe, dar surioara lui mai micǎ i le-a stricat. Puteţi voi
să le aranjaţi din nou şi apoi să le scrieţi?” Li se va spune ce silabă au intrat în
componenţa cuvintelor pentru a le alege şi ei din alfabetar, după care vor fi lăsaţi să
refacă cuvintele:

CI -ŞE -POA

-CAN -ŢA

VA -RE
După un timp de gândire copiii au alcătuit cuvintele: CIREŞE, VACANŢA,
VAPOARE.
O variantă a acestui joc, cu cerinţe sporite, este “Cine găseşte mai multe?”
care constă în a forma cât mai multe cuvinte din silabe date la întâmplare. Li se poate
spune câte cuvinte se pot găsi pentru a se strădui fiecare să ajungă la această limită.
Asemănătoare sunt şi alte jocuri.
În jocul „Scara cuvintelor” elevii au sarcina de a găsi şi a scrie cuvinte cu
aceeaşi literă în ordine crescătoare după numărul silabelor sau literelor. De exemplu:
a-
a - ac
a - aşa
a - acum
a - albină
a -aşteaptă
a – ascultător.

9
 Jocul „Razele soarelui” pretinde elevilor să găsească cuvintele care formează
razele soarelui cu litera ce se aflǎ în mijloc, după un model:

OLECTIV

Ǎ L AT I P A RAVAT Ǎ

A
C
R
R
E
T
Ş
E
T
E

„Scrie titlul” este alt joc foarte îndrăgit de copii, care stimulează gândirea şi
interesul elevilor:

10
 SI
VA

LA
CHE
8 Acest cerc cu silabe conţine titlul unei lecţii învăţate de copii, pe care ei
trebuie să-l găsească.
În acelaşi fel se vor desfăşura jocurile cu compunere a propoziţiilor din
cuvinte încurcate. În jocul: „Aranjează-le în ordine” se dau cuvintele: cere, ochelari, de,
Costache, o pereche.
Din jocul „ Faţă-n faţă” se cerea elevilor să scrie cuvinte cu cele două feluri de
grupuri de litere învăţate: cinci – chiuvetă; geantă –gheată; girafă – ghiocel.
„ Scrie-mi numele” este un joc care urmăreşte depistarea elevilor care greşesc
la scrierea grupurilor de litere. Elevii vor primi imagini a căror denumire conţine grupuri
de litere şi vor trebui să scrie numele fiecărei imagini pe partea opusă (ghiocel, ochelari,
cercel, ghem, chibrituri).
Formarea deprinderii de a scrie corect grupurile de litere se realizează şi prin
jocurile „Completează ce lipseşte”, „Completează propoziţia” care se pot desfăşura sub
formă de întrecere. (exemplu: măr ge le, ri di che; „Marcel se joacă cu mingea”).
Pentru formarea deprinderii de a scrie corect cuvintele care conţin diftongi se
pot practica jocurile „Alege şi scrie”, „Ghiceşte unde s-a ascuns?”. Li se va cere elevilor
să aleagă dintr-o lecţie numai acele cuvinte care conţin diftongi şi să le scrie sau din mai
multe cuvinte spuse să le reţină şi să le scrie pe acelea care au diftongi.
Un joc foarte interesant îl constituie „Citeşte şi potriveşte”, prin care se
urmăreşte formarea şi consolidarea deprinderii de a citi corect, conştient şi expresiv. Pe
tabla magnetică se fixează tabloul pe care sunt scrise unele silabe. Se cere elevilor să
aleagă dintre jetoane pe acelea care corespund şi sǎ le aşeze în mod corespunzător. De
exemplu:
bi - ci - ele - tă că-ru-ţa sa-ni-e
Tot astfel, se împart elevilor jetoane cu imagini de obiecte (tramvai, tren,
avion) şi li se cere să caute cartonaşul cu denumirea fiecărui obiect din desen şi să le
plaseze la locul potrivit.
În final, elevii sunt puşi să citească şi să scrie cuvintele identificate.

11
 “Jocul pǎcǎlelilor”
Li se adreseazǎ elevilor “întrebǎri-capcanǎ”. Elevii trebuie sǎ rǎpundǎcu „da”
sau „nu”.
- Cuvântul “maşinǎ” începe cu sunetul “a”?
- Strugurii se coc iarna?
- Fulgii de zǎpadǎ sunt albǎstrui?
- “Pǎpuşa Oanei este drǎguţǎ.” – Aceasta este o întrebare?
- Dupǎ litera “m”, în alfabet urmeazǎ litera “o”?

4. Jocuri pentru dezvoltarea atenţiei

Atenţia este indispensabilă în procesul învăţării, menţinerea atenţiei

condiţionează reuşita actului educaţional. Concentrarea atenţiei pe o durată mai mare este
posibilă prin alegerea acelor forme de activitate şi procedee metodice care permit
deplasarea de la o acţiune la alta.
În general, acţiunea de joc, prin caracterul ei distractiv, favorizează apariţia şi
menţinerea atenţiei în mod spontan. Faptul acesta este de o deosebită importanţă, întrucât
prin participarea atenţiei involuntare, energia economisită foloseşte la dezvoltarea
gândirii.Educarea atenţiei ca prim obiectiv educaţional se realizează, în mare parte, prin
educarea intereselor şi a voinţei, prin prevenirea oboselii. La clasele mici o realizăm prin
lecţii bine concepute, atractive, prin jocurile didactice cu scop bine determinat.Un
asemenea exemplu este jocul: „Cu ce sunet încep toate?” Se vor spune câte un grup de
cuvinte care încep cu acelaşi sunet, într-un ritm rapid, iar elevii vor trebui să ştie sunetul
cu care au început toate cuvintele din grup (serii precum: mină, mână, mama, mure,
mere, gard, groapă, găină, grădină).Jocul se va desfăşura repede, antrenînd cât mai
mulţi elevi.
În acelaşi fel se va desfăşura jocul: „Ce rămâne neschimbat?”
„Îmi veţi spune-acum îndată,
După ce aţi ascultat:
Ce rămîne neschimbat?” în cuvintele zare – sare, mare - care - tare; masă -
casă - lasă; mǎturǎ - păturǎ etc.
„Spune iute, ce sunet au toate la mijloc?” tot, bot, jos, loc, joc, boc; carte,
iarnă, hartă, varza etc.
Jocul „Ascultǎ şi spune mai departe” se desfăşoară pe rânduri de bănci sub
forma întrecerilor, pentru a stimula interesul şi curiozitatea. Primii din băncile întâi,
primesc mesajul (cuvântul ce trebuie transmis) şi la semnalul învăţǎtoarei se transmite
cuvântul de la un copil la altul, în lanţ, până la ultimul din bancă care anunţă primirea
mesajului prin ridicarea mîini. Ultimii care vor transmite primilor tot în şoaptă ce cuvânt
au auzit, iar aceştia vor afirma sau infirma rezultatul. Când se greşeşte, se cercetează
unde s-a produs deformarea, pentru a-i cunoaşte pe aceşti elevi,în vederea corectări. Jocul
contribuie la formarea deprinderii de „a aştepta” un mesaj supus cunoaşterii, la
dezvoltarea acuităţii auditive şi a creşterii capacităţii de concentrare voită a atenţiei, în
scopul cunoaşterii mesajului.

12
 Pentru dezvoltarea acuităţii vizuale, a concentrării şi flexibilităţii atenţiei se
poate folosi jocul: „Priveşti şi spune ce vezi”. Se prezintă copiilor o planşă cu figuri
geometrice cunoscute (pătrate, dreptunghiuri, triunghiuri, ovale). Li se cere să fie atenţi şi
să spună ce văd. După o secundă se acoperă planşa şi li se pretinde să spună ce-au văzut.
Jocul se poate complica prin prezentarea mai multor figuri de mărime diferită, sau prin
prezentarea combinată a figurilor şi a culorilor.
După ce elevii au învăţat litere, am putut desfăşura jocurile - concurs „Litera”,
„Cine găseşte mai multe litere?”, „Cine a dispărut?”. Pentru a verifica dacă elevii pot
utiliza în condiţii noi cunoştinţele însuşite am complicat jocul, ridicând cerinţa pe o scară
superioară. Astfel, am cerut elevilor să alcătuiască cuvinte în care sa găsească litera
respectivǎ în diferite poziţii.
Jocurile didactice introduse în lecţii, datorită elementelor variate, cuceresc
atenţia copiilor, previn sau chiar înlătură oboseala, plictiseala. Multe dintre jocuri au ca
scop reducerea atenţiei şi se pot desfăşura numai cu elevii care au o mai slabă putere de
concentrare a atenţiei.
Astfel, cu cei care se caracterizează printr-o slabă concentrare, iar trecerea
atenţiei de la un obiect la altul se realizează târziu şi cu greutate se pot organiza
următoarele jocuri: „Completează desenele”, „Alege jetoanele”, „Unde nu se potriveşte?
“Ghiceşte cine sunt eu”
Elevul numit va mima mişcǎri sau sunete emise de animale. Cine va ghiciva
putea continua jocul.

“Recunoaşte şi grupeazǎ”
Li se cere elevilor sǎ recunoascǎ, dintr-o mulţime de ilustraţii, pe cele ale
cǎror denumire începe cu o literǎdatǎ, sfârşesc cu o literǎ datǎ, sunt alcǎtuite dintr-un
numǎr de 2-3-4 silabe.

„Completeazǎ rima”
Învǎţǎtorul citeşte versuri simple şi uşoare. La al doilea vers, cuvântul care
întregeşte rima nu va fi citit, ci va fi copletat de elevi.

„Cine ştie câştigǎ”

Se împarte tabla în trei coloane, în funţie de cele trei rânduri de elevi. Se
numeroteazǎ cu 1, 2, 3 şi se stabilesc rândurile corespunzǎtoare. Se adreseazǎ întrebǎri,
pe rând, fiecǎrui copil din fiecare rând. Se noteazǎ rǎspunsurile corecte cu 5 puncte. La
sfârşit se face totalul pentru fiecare rând şi se stabileşte rândul câştigǎtor.

I. II. III.
Câte silabe are cuvântul Câte silabe are cuvântul Câte silabe are cuvântul
„trecere”? „plecare”? „pǎrinţii”?
În ce anotimp se culeg În ce anotimp este În ce anotimp vine Moş
viile? vacanţa mare? Crǎciun?

13
 În dezvoltarea atenţiei se obţin bune rezultate şi prin folosirea jocurilor
însoţite de cântec şi mişcare sau jocurile de tipul „Răspunde repede şi bine”, „Întrebări şi
răspunsuri rapide” etc.
Rezultatele dezvoltării psihice a copiilor devin semnificative atunci când
aceste jocuri se practică sistematic şi permanent.

5. Jocuri pentru îmbogăţirea şi activizarea vocabularului

Sarcina precizării şi dezvoltării vocabularului, a capacităţilor de exprimare în

propoziţii logic închegate, apoi în texte scurte orale şi scrise, formarea expresivităţii în
vorbire, dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi afective rămâne obiectiv permanent al
întregului proces instructiv-educativ.
Jocurile folosite în scopul îmbogăţirii şi activităţii vocabularului mi-au fost de
un real folos in predarea citit-scrisului.
În jocul didactic, „Rechizitele şcolarului”, având ca obiectiv cunoaşterea şi
modul de păstrare a obiectelor necesare şcolarului am stabilit ca sarcină didactică:
recunoaşterea şi denumirea rechizitelor. Regulile jocului: copilul numit răspunde la
întrebarea învăţătoarei. Activitatea de joc începe printr-o poveste dialog: „Era odată o
fetiţă care se numea Ancuţa. Avea 6 ani şi mergea la şcoală, ca şi voi. Ba şi-a aşezat de cu
seara lucrurile în ghiozdan şi apoi şi-a pus ghiozdanul lingă pătuţ. De acolo, s-a uitat cu
drag la el, pânǎ ce a adormit. Şi ce credeţi că a visat? Se făcea că ghiozdanul a crescut
mare, mare şi tiptil s-a apropiat de pătuţul ei şi i-a spus: Eu sunt un ghiozdan mare şi
vreau să-ţi arat ce am în căsuţele mele. Deschizându-se încet, un obiect cu multe foi şi
ilustraţii frumos colorate ieşi afară. (Cine credeţi cǎ era? „Abecedarul”). Scoateţi-l şi voi
uşor din ghiozdan şi ridicaţi-1 în mîna dreaptă. Puneţi-l la loc”. La fel se procedează cu
toate rechizitele. Se pot folosi, de asemenea, scurte poezioare şi chiar ghicitori:
„Are multe ilustrate
Şi poveşti prea minunate,
Ne învaţă să scriem şi să citim
Şi frumos să povestim.
Cine-i?” (Abecedarul)

„E lung, ascuţit şi poartă rochiţă albă?”

(Creionul)
„E mică, grăsuţă şi şterge greşelile?”
(Guma )

„Are foi multe desenate cu pătrăţele. Cine-i?”

(Caiet de pătrăţele)

Pot fi antrenaţi copiii să alcătuiască şi ei ghicitori.

O altă variantă a fost jocul „De-a librăria” pentru familiarizarea copiilor cu
obiectele dintr-o librărie.
Jocul didactic „Cine a trimis scrisoarea?” urmăreşte activizarea vocabularului
cu cuvinte legate de meserii şi produse, perfecţionarea deprinderii de a construi corect
frazele, educarea interesului faţă de cei ce muncesc şi faţă de produsele muncii lor.

14
 Sarcina didactică: recunoaşterea meseriaşului după unelte sau produsele de pe
ilustraţii. Elementul de joc; interpretarea rolului de poştaş, citirea scrisorii, surprize.
Materialul: plicuri cu ilustraţii, reprezentarea diferitelor unelte sau produse ale
următorilor meseriaşi:
- croitor: ac, aţă, foarfece, degetar, centimetru, maşină de cusut;
- tâmplar: rindea, fierăstrău, cuie, ciocan, cleşte, mobilă;
- zidar: mistrie, ciocan, cărămidă, construcţie începută ;
- bucătar: polonic, oală, cratiţă, tel, friptură;
- grădinar: stropitoare, greblă, cazma, lopata, flori, legume;
- poştaş: şapcă, geantă, scrisori, ziare, reviste.
Cuvintele noi pe care copiii le-au întâlnit în acest joc didactic, au fost
numeroase. Am desfăşurat acest joc în urma vizitelor la poştă, la atelierul de tâmplărie, la
croitorie, pe şantierul de construcţii. Uneltele folosite în bucătărie le-au văzut zilnic în
familie, iar cele de grădinărit pe lotul şcolii. Nu am întâmpinat greutăţi în desfăşurarea
jocului. Cuvintele învăţate au fost verbalizate în jocul lor de creaţie.
Pentru desfăşurarea jocului: ”Cu ce călătorim?” am pregătit jetoane care
reprezintă diferite mijloace de locomoţie: căruţă, tren, avion, motocicletă, rachetă,
autobuz, troleibuz, maşină, vapor, sanie. După explicarea regulilor jocului, copiii au
descris imaginea de pe.jetonul respectiv. Jetoanele au fost întoarse cu faţa în jos şi „au
călătorit” pe bănci de la un copil la altul. La semnalul „ne oprim”, copiii opresc călătoria
jetoanelor. Copilul solicitat ridică jetonul de pe masă şi descrie imaginea de pe el, de cine
este condus, pe unde circulă şi ce anume transportă. Jocul a continuat pânǎ ce au ieşit
toate jetoanele din joc. La sfârşitul jocului, copiii au fost întrebaţi cu ce au călătorit în aer,
pe apă şi pe uscat.
În vederea activizării vocabularului elevilor am folosit jocul „Spune mai
departe”. Se începe o propoziţie, iar cel care primeşte mingea o va continua:
„Mingea este mare.”
„Mingea este mare şi frumoasă.”
„Mingea este mare, frumoasă şi roşie.”
Jocurile pentru familiarizarea elevilor cu sunetul şi litera au contribuit în mare
măsură la îmbogăţirea vocabularului. Pentru rostirea corectă a sunetului, corelat cu
recunoaşterea literei corespunzătoare, se pot organiza diferite jocuri cum ar fi: „Cu ce
sunet începe cuvântul?”, „Cine găseşte mai repede?” în care elevii trebuie să găsească
cuvinte cu sunetul nou la început, la mijloc şi la sfîrşitul cuvântului. În semn cǎ elevii au
găsit cuvântul vor ridica litera respectivă din alfabetar. În acelaşi scop am folosit scurte
poezii:
„Parcǎ-i un covrig cu mac!
Dar cu el eu pot sǎ scriu:
Barcǎ, Bloc, Bunic, Bumbac.”

„S cu Ş e frate bun,
Dar o virguliţă-i pun.
L-am aflat în: şase, şapte,
Şcoală, şapcă, şarpe, şoaptă.”
Pentru îmbogăţirea cantitativǎ şi calitativă a vocabularului am folosit jocul
„Cum poate fi?”

15
 „Cum poate fi?”
Cum poate fi codrul? (des, verde, întunecos, uscat, pustiu ...)

Jocul s-a desfăşurat pe echipe. Drept material didactic s-au folosit rechizite şi
jucării. Echipele trebuiau să răspundă: cum este? cum ar putea fi? Răspunsurile au fost
punctate pe tablă.
1. penar mare încăpător 2. urs - maro
galben util mic

roşu colorat mare

frumos greu puternic

plin uşor

nou

Câştigătoare a fost echipa care a găsit mai multe răspunsuri.

Interesul şi dorinţa elevilor de a-şi îmbogăţi continuu vocabularul activ cu noi
cuvinte şi expresii frumoase au fost stimulate de varietatea activităţilor desfăşurate în
acest scop. Astfel, sub pretextul ieşirii la plimbare, am făcut dese observări în natura. În
felul acesta am satisfăcut nevoia de mişcare a elevilor şi s-a creat cadrul adecvat pentru
o uşoară şi plăcută percepere a noulu. Prin observări directe, copiii au înţeles mai bine
sensul unor cuvinte şi expresii literare. Pentru a alcătui, „un tablou al toamnei” am făcut
mai multe observări în acest anotimp în diferite locuri: în pădure, în grădina de legume şi
zarzavat, în excursie etc. Din discuţiile purtate în timpul acestor observări, din sugestiile
date, elevii şi-au însuşit multe expresii frumoase: „Frunzele cad dansând. Jos alcătuiesc
un covor multicolor”. „Râde toamna prin livezi”, „Toamna este bogată,aurie, ruginie,
darnică”. După aceste plimbări s-au sistematizat toate cunoştinţele acumulate,
alcătuindu-se un tablou ilustrat al toamnei. În acelaşi fel am procedat şi în celelalte
anotimpuri.
Toate aceste activităţi au avut un caracter de joc care s-a dovedit a fi un mijloc
eficient de îmbogăţire şi activizare a vocabularului elevilor, cu condiţia ca expresiile şi
cuvintele însuşite să fie repetate şi în contextul altor propoziţii.
Rezultate bune s-au obţinut şi în urma folosirii constante a jocului „Cine
alcătuieşte cele mai frumoase propoziţii?”. După explicarea cuvintelor noi din lecţia
predată, le cerem elevilor să alcătuiască propoziţii cu ele. Elevii care spuneau cele mai
frumoase propoziţii erau evidenţiaţi. În felul acesta erau stimulaţi în a căuta să formuleze
propoziţii cât mai corecte şi mai nuanţate.
În orele de limba românǎ am utilizat o variantă a acestui joc, cu titlul
„Scriitorul”. Observând că elevilor le place foarte mult să asculte poveşti şi poezii de pe
casete audio sau CD, am folosit destul de des acest mijloc, cu dublu scop. La prima
audiere, elevii erau lăsaţi să cunoască conţinutul poveştii. Apoi li se spunea cǎ ei
reprezintă nişte scriitori care vor să scrie o poveste şi sunt în căutare de cuvinte frumoase,
pe care le pot găsi la a doua audiere a poveştii. Fiecare va trebui să reţină douǎ sau trei
cuvinte sau expresii frumoase din poveste şi să alcătuiască propoziţii. Mulţi dintre elevi

16
reţineau chiar propoziţiile din povestea prezentată, dar alţii alcătuiau propoziţii gândindu-
se la o viitoare poveste pe care ar putea-o scrie.
Aceste jocuri i-au ajutat pe elevi să-şi dezvolte o vorbire corectă şi nuanţată
care s-a reflectat în alcătuirea unor scurte compuneri după ilustraţii. La început le-am
ilustrat pe caiete cu ajutorul „ştampilelor” poveşti cunoscute, după care să alcătuiască
câteva propoziţii sugestive din poveşti (de exemplu „Scufiţa roşie). După ce am stabilit
titlul poveştii ilustrate, pentru a face mai atractivă aceastǎ activitate, le-am cerut elevilor
ca mai întâi să coloreze ilustraţiile şi să deseneze ei ceea ce cred că lipseşte din această
imagine. Astfel elevii au completat imaginea, desenând flori prin pădure, ciuperci,
cărarea, coşuleţul şi florile din mîinile Scufiţei. Abia după aceea li s-a cerut să scrie
câteva propoziţii din această poveste. Astfel, s-au obţinut mai bune rezultate decât atunci
când li s-a formulat numai a doua cerinţă.

6. Jocuri pentru precizarea sensului unor anto nime, omonime, sinonime

şi pentru folosirea corectă a acestora în vorbire

Folosind un număr de exerciţii - joc am urmărit dezvoltarea şi nuanţarea

vocabularului elevilor pe baza însuşirii conceptului de serii semantice constituite din an-
tonime, omonime şi sinonime.
Jocul „ Răspunde repede şi bine” a fost organizat cu scopul de a preciza şi
activiza vocabularul copiilor cu unele cuvinte cu sens contrar, referitoare la însuşirile
obiectelor, formarea spiritului de observaţie, dezvoltarea memoriei. Sarcina didactică: să
găsească cuvinte opuse ca înţeles pentru următoarele: mare (- mic), lat (- îngust), înalt (-
scund), gros (- subţire), uşor (- greu), dulce (- amar), rece (- cald) etc. După ce copiii
au precizat cuvinte cu senso pus, în partea a doua am cerut sa alcătuiască propoziţii cu
seriile respective de cuvânt.
Un alt joc interesant a fost „Jocul sinonimelor”. Se scot dintr-un săculeţ câte
trei litere. Apoi, în timp de 3-4 minute, elevii vor scrie câte un cuvânt, care să înceapă cu
fiecare din aceste litere şi sub ele va înşirui sinonimele pe care le cunoaşte. De exemplu,
fie literele: h, o, t:
HARNIC OM TÂMPLAR
activ cetăţean dulgher

muncitor ins lemnar

silitor individ teslar

sârguincios persoanǎ

vrednic
de ispravă

17
 Jocul s-a desfăşurat sub formă de concurs. Prin intermediul poeziilor,
poveştilor şi cântecelor elevii şi-au aprofundat mai bine cunoştinţele legate de sinonime.
De exemplu:
„Zăpadă, nea, omǎt
Aşterne-ţi covorul moale
De fulgi albi, pufoşi şi moi
Ce ne bucură pe noi.”
Jocul didactic „Ce spune roata?” a fost organizat cu scopul de a găsi antonime.
S-a folosit ca material un disc de carton cu diametru de 40 cm, împărţit în 8 - 10 - 12 părţi
egale în care se scriu cuvintele care au antonime. În centrul discului se va fixa o săgeată
în poziţia orizontală. Discul a fost fixat pe o şipcă. Un elev vine la disc, îl învârte pânǎ a
aduce un cuvânt în dreptul săgeţii. Citeşte cuvântul cu voce tare apoi formulează o
propoziţie folosind cuvântul opus ca sens celui indicat de săgeată. De exemplu: liniştit -
neliniştit, ordonat - dezordonat, vesel – trist, bun – rău, frumos - urât, cald - frig etc.
În povestirea „Ţupa-ţup!” cuvântul toc apare cu mai multe sensuri, prin
aceasta am exersat problema omonimiei.
În mod asemănător cu jocurile folosite pentru sinonime am procedat şi cu
omonimele, de exemplu: capră (animal; joc de copii; obicei tradiţional de Anul Nou;
obiect de sprijin pe care se taie lemne cu fierăstrăul; aparat de gimnastica).
Pentru a da rezultate foarte bune acestor jocuri se impune consultarea
Dicţionarului limbii române moderne şi a altora similare.

7. Jocuri pentru însuşirea structurii gramaticale a limbii române şi

consolidarea deprinderilor ortografice

Este bine stabilit în lingvistică faptul că structura gramaticală împreună cu

fondul principal lexical reprezintă esenţa oricărei limbi. Şcoala are rolul de a
forma reguli gramaticale, de a le consolida prin exerciţii şi modele de urmat.
Jocul didactic „Eu zic una, tu zici multe”, desfăşurat în diverse variante,
contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte noi, cât şi la consolidarea
deprinderii de a folosi corect singularul şi pluralul substantivelor. Folosirea materialului
didactic (ilustraţii sau diferite obiecte) ne ajută la explicarea unor cuvinte necunoscute
elevilor. Se arată elevilor o ilustraţie care reprezintă un obiect sau chiar obiectul respectiv.
Un elev va trebui să spună cuvântul la singular, iar altul la plural şi invers.
În complicarea jocului, li se va cere să formuleze o propoziţie cu un cuvânt
spus sau preluat dintr-un tablou, la singular sau la plural, după cum este cazul, de
exemplu: „Toamna este bogată” – „ Toamnele sunt bogate”. Prin acest tip de joc se
exersează, în acelaşi timp, şi problema acordului gramatical.
Jocul „A cui este jucăria?” l-am organizat cu scopul de a folosi corect diferite
forme ale articolului posesiv şi, de asemenea, pentru formarea deprinderii de a formula
întrebări şi de a da răspunsuri corecte. Pentru fiecare răspuns au primit recompense. S-a
constatat că au folosit corect acordul.

Exemple:
„Caietul este al şcolarului.”
„Fusta este a fetiţei.”

18
 „Ochelarii sunt ai bunicilor.”
„Jucăriile sunt ale Mărioarei.”
Copiii au ales imaginile şi le-au prezentat în faţa clasei, primind întrebarea: al,
a ( ai, ale) cui este (sunt)?
Formarea deprinderii de a formula propoziţii complete, de a respecta acordul
dintre subiect şi predicat am făcut-o prin jocul: „Completează ce lipseşte.”
Fetiţa ... (se joacă, aleargă).
Măria ... (lucrează, tricotează).
sau invers:
... cântă (radioul, pasărea).
... sare (mingea, băiatul).
În jocul „Găseşte cuvinte potrivite” se perfecţionează deprinderea de a
formula propoziţii dezvoltate, corecte din punct de vedere gramatical şi cu sens logic,
educarea capacităţii de a opera cu material verbal corespunzător conţinutul despre
fenomene, plante, activitatea oamenilor din diferite anotimpuri. Copiii au avut sarcina de
a completa propoziţia enunţată de către conducătorul jocului. Am folosit propoziţii
eliptice succesiv de subiect, predicat, atribut şi complement.
Exempe:
... citeşte o carte frumoasa (eleva).
Lenuţa ... la masă (stă).
Mingea ... este pe raft (mare).
Copiii merg la ... (munte).
Copiii au fost solicitaţi să găsească mai multe cuvinte pentru aceeaşi
propoziţie. Unele jocuri didactice pe care le-am folosit au vizat sintaxa, deprinderea ele-
vilor de a forma propoziţii din ce în ce mai complexe. Am introdus şi alte probleme de
morfologie pentru folosirea corectă a cazurilor substantivelor, acordul adjectivelor cu
substantivele şi timpurile verbului.
Totodată, prin unele dintre aceste jocuri am vizat consolidarea unor deprinderi
ortografice în strânsă corelaţie cu însuşirea regulilor gramaticale. Astfel, pentru
ortografierea pluralului substantivelor terminate în: iu – ie s-au creat douǎ feluri de
jocuri:
a) primul intitulat „Săgeţile pluralului” solicită ortografierea unui grup de
substantive masculine terminate în iu la formele de plural nearticulat şi articulat;
b) cel de-al doilea joc intitulat: „Labirintul ortografic”, elaborat pentru
ortografierea pluralului articulat şi nearticulat al substantivelor feminine terminate în ie:
un
camionagiu tinichigiu
macaragiu lustragiu
cazangiu barcagiu
sau formele:

nişte
camionagii tinichigii
măcaragii lustragii
cazangii barcagii

19
 8. Jocul didactic - mijloc de stimulare a gândirii creatoare a elevilor în
cadrul lecţiilor de compunere

În condiţiile în care şcoala contemporană deplasează accentul de pe

memorarea unei cantităţi de cunoştinţe pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe însuşirea
metodelor şi tehnicilor muncii intelectuala, pe dobândirea deprinderilor de muncă
independentă, elevul devine - aşa cum s-a subliniat adesea - participant activ la propria
formare, iar învăţătorul se situeazǎ pe o nouă poziţie, orientându-i felul cum trebuie să
înveţe.
Din această perspectivǎ, compunerea ca obiect de învăţământ capătă
sarcini sporite. Pe lângă însuşirea exprimării corecte, orale şi scrise, activităţile specifice
disciplinei vizează dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii elevilor, formarea deprinderilor
de a dezvolta, de a crea după posibilităţile fiecăruia, contribuind în general la formarea
personalităţii elevilor.
„Compunerile realizează pe de o parte o sinteză a tot ceea ce învaţǎ la
comunicare, la citire, precum şi la celelalte obiecte de învăţământ, sub raportul corectitu-
dinii exprimării”v.
Compunerea, ca şi celelalte obiecte de învăţământ, oferă condiţii prielnice de
organizare şi desfăşurare a jocurilor didactice. Am folosit încă din clasa I jocul în orice
etapă a lecţiei, pentru pregătirea înţelegerii noilor cunoştinţe, pentru deconectare,
refacerea forţelor intelectuale, fixarea unor tehnici de lucru sau pentru formarea
priceperilor şi deprinderilor de muncă intelectuală.
Continuând activitatea educativă de la grupa mare, în prima clasă, am introdus
jocul denumit „Teatrul de păpuşi”. Am obişnuit elevii să aducă modificări textului care s-
au dovedit a fi variante noi, personale ale povestirii sau lecturii respective. În asemenea
situaţii am arătat elevilor că este vorba de o nouă „ creaţie” care nu aparţine „autorului”.
Noua variantă am finalizat-o (rotunjind-o) într-o povestire sau piesǎ logicǎ, încurajând
contribuţia personală a elevilor.
Cu implicaţii psihologice asemănătoare am utilizat diferite variante de
„povestiri pe bază de tablouri”. Constatând că elevii se rezumă la descrierea celor
observate pe tablou, sau la câteva fapte de suprafaţǎ, am completat această activitate cu
două elemente:
- întâi cu analiza detaliată a ilustraţiei, care are drept scop descoperirea
diferitelor amănunte sugestive;
- apoi cu un joc de povestire în grup, prin care elevii s-au completat
reciproc, construind povestirea în mod colectiv.
De exemplu: povestirea „Jocuri de iarnă” după tablou am pregătit-o prin
lecturile: „La săniuş” de M. Sadoveanu şi poezia: „Iarna” de Virgil Carianopol. Au
participat toţi elevii, fiecare şi-a prezentat părerile proprii, iar clasa a ales cele mai
potrivite tablouri cu „Jocuri de iarna”.
În faza următoare am introdus „jocuri de modificare a tabloului”, cu
indicaţiile: cum am putea modifica tabloul?, ce am putea adăuga?, cum ar fi mai in-
teresant? În asemenea situaţii am reuşit sǎ antrenez întreaga clasă, să păstrez vie atenţia,
stimulând ingeniozitatea, flexibilitatea gândirii.

20
 Lecţiile despre „Toamna”îi pun pe elevi în situaţia să compare anotimpurile, îi
dirijează spre relevarea însuşirilor comune, pe care le fixăm prin sinonime şi a însuşirilor
contrastante pe care le stabilim prin antonime.
La sfârşitul clasei a II-a şi în special în clasele a III-a şi a IV-a, presupunând o
gândire mai abstractă şi un limbaj mai independent, am trecut la „exerciţii de creare a
povestirilor fără suport intuitiv.
Tot pentru dezvoltarea exprimării orale şi scrise am introdus „jocurile de
cuvinte „în variantă cu „familia cuvântului”.
În orele de compunere am folosit „Jocul jetoanelor”, „Continuă propoziţia”,
„Ordonaţi şi transformaţi”, „Cele mai frumoase expresii”.
Un joc didactic deosebit de atrăgător a fost „Frumuseţile patriei”. Scopul:
consolidarea cunoştinţelor copiilor cu privire la cele mai reprezentative frumuseţi ale
ţării, educarea sentimentelor de admiraţie faţă de acestea, dezvoltarea sensibilităţii lor.
Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea frumuseţilor patriei prezentate în imagini
de la munte, mare şi alte zone. Regulile jocului: Copiii aleg o ilustrată. Răspunsul îl dă
copilul la care s-a oprit mingea trimisă de învăţătoare sau de unul dintre copii.
Cartonaşele se depun după ce au fost descrise. Se aplaudă răspunsurile bune. Elemente de
joc: alegerea cartonaşului, aplauze. Învăţătoarea organizează cu copiii o discuţie asupra
locului unde îşi petrec vacanţa cu familia, se menţionează că în ţara noastră sunt multe
locuri frumoase, unde se poate petrece vacanţa, unde se pot organiza excursii, drumeţii.
Copiii sunt poftiţi să-şi aleagă câte un cartonaş cu ilustraţia care le place mai mult.
Desecrierea o face copilul la care s-a oprit mingea, precizându-se ce fel de aspect îl
prezintă. În timpul jocului li se propune elevilor să-şi întocmească un portofoliu cu
aspecte din frumuseţile ţării noastre.
Aceste jocuri au în acelaşi timp serioase valenţe formativ-educative asupra
întregii activităţi psihice a copilului.
Cu mare eficienţă în activizarea elevilor la activităţile de compunere se
dovedeşte jocul-dramatizare, prin care se realizează transpunerea în scenă a unui episod
dintr-o operă literară. Sub influenţa poveştilor şi a basmelor, dar mai ales a teatrului şi a
filmului pentru copii, şcolarilor mici li se trezeşte interesul de a sǎvârşi aceste activităţi şi
fapte pe care le săvârşesc eroii îndrăgiţi din operele cunoscute. Jocul-dramatizări este un
joc cu subiect, roluri şi reguli. Copiii participă activ la interpretare. Originalitatea
copilului în jocurile dramatizate constă în felul cum se comportă în timpul jocului
încredinţat şi în capacitatea lui de a înţelege cât mai bine povestirea sau basmul respectiv.
Jocul-dramatizare rezolvă anumite sarcini didactice:
- contribuie la dezvoltarea capacităţii copilului de a reproduce
conţinutul operei literare cu care s-au familiarizat copiii;
- contribuie la dezvoltarea capacităţii copilului de a reproduce
conţinutul operei literare respective prin folosirea dialogului ;
- contribuie la dezvoltarea capacităţii copilului de a-şi comunica
gândurile, sentimentele nu numai prin interpretarea cuvintelor, ci şi prin mimică, gestică.
Extrem de agreate au fost poveştile „Capra cu trei iezi”, „Albă ca zăpada”,
„Ridichea uriaşă”, „Oglinda fermecată”, precum şi „Zâna toamnei”.
De exemplu în jocul didactic „Oglinda fermecată” vorbirea copilului este
supusă unui exerciţiu fonetic şi lexical, deoarece a fost solicitată în procesul de elaborare
a conţinutului cât şi a expunerii lui sub forma verbală. Iată cum am organizat acest joc.

21
Am ales câteva jetoane care reprezentau scene din poveştile cunoscute. Toate imaginile
erau încadrate sub forma unor oglinzi şi aşezate pe catedră cu faţa în jos. Am explicat
jocul. Copilul cel mai disciplinat a fost numit să vină la catedră să spună: „oglindă,
oglinjoară, te rog să-mi spui îndată, ce ascunzi în spatele tău?”, după care copilul întoarce
jetonul, priveşte imaginea, apoi începea să depene o poveste sugerată de elementele
văzute. Dacă copilul răspundea corect, indicând titlul poveştii, devenea conducătorul
jocului, un rol îndrăgit de toţi copiii, fapt ce-i făcea să fie atenţi depunând un efort de
gândire.
„Prezentarea faptelor într-un cadru dramatic adaugă predării o forţă de
sugestie extrem de convingătoare; elevii trăiesc mai viu, cu mai multa intensitate, pătrund
mai adânc şi reţin mai bine ceea ce învăţătorul intenţionează să-i înveţe”vi.
Este bine să alegem poveştile de dimensiuni mai reduse şi care abundă în
repetări. Acestea sunt extrem de atrăgătoare pentru elevii mici.
Jocul didactic „Zâna toamnei”, îndrăgit şi mult aşteptat de copii, ne-a dat
posibilitatea de a contribui la dezvoltarea vorbirii elevilor. Alegeam un copil care avea rol
de „Toamna”şi purta pe cap o coroniţă. În jurul lui, ceilalţi copii prinşi ca într-o horă se
învârt spunând :
„În horă la luminǎ
Şade zâna bună.
Când hora se învârteşte,
Ea cu noi nu vorbeşte.
Ia să ne oprim un pic
Nu are de întrebat, nimic?”
La sfârşitul acestor versuri, copiii se opresc, iar zâna le arată un jeton pe care
este imaginea sau un element caracteristic toamnei. Copilul desemnat începe descrierea.
De exemplu: mărul este un fruct de culoare roşie, are forma rotundă, gust dulce, se
mănâncă crud sau în compot.
În timpul jocului am remarcat preocuparea copiilor pentru o exprimare logică
şi originală, pentru urmărirea cu atenţie a răspunsurilor date de colegi. Jocurile de creare
a unor povestiri folosind imaginea unor personaje disparate, pe care le pot grupa după
bunul lor plac şi lega în acţiuni personal imaginate, sunt mai dificile, dar nu mai puţin
interesante. Aceste tipuri de jocuri presupun descoperirea unor relaţii între tablouri sau
personaje şi completarea pe plan intern a verigilor intermediare. Astfel se dezvoltă
simţitor gândirea cauzală, imaginaţia şi limbajul, elevii fiind obligaţi sǎ dea glas fiecărei
nuanţe, fiecărei trăsături.
O primă imagine de acest fel a fost aceasta: ilustrată în caietul fiecărui copil:

22
 O parte din elevi au dat titlul „Iepuraşul fricos” şi au alcătuit o povestire pe
această temă. Dar au fost găsite şi alte variante destul de interesante.
O formă mai dificilă a acestor activităţi este cea în care li se prezintă copiilor
intuitiv două situaţii, precizându-se că ele oglindesc începutul şi sfârşitul unor
evenimente şi cerându-li-se să imagineze acţiunile intermediare, deci să creeze o legătură
logică, dar totodată personală între ele. De exemplu:

La începutul unor astfel de activităţi se poate utiliza jocul regiei în colectiv,

pentru ca abia după aceea să se treacă la creaţia individuală.

23
 Stimulaţi prin întrebări, copiii au închegat povestea în mai multe variante ale
căror titluri sugerează conţinutul : „Cearta”, „O faptă bună”, „Un copil rău”. Pentru
completare la aceste jocuri se folosesc poezii „Căţeluşul şchiop” sau ghicitori.
Lucrările de metodică arată că: „important pentru metodologia predării
vocabularului este precizarea punctului de plecare în explicarea unui cuvânt şi variabilele
la care trebuie supusă cunoaşterea şi implicit utilizarea cuvântului”vii.

9. Evaluarea cunoştinţelor în cadrul activităţii ludice

„Nevoia determinării şi evaluării obiective a cunoştinţelor şi a realizării, în

acelaşi timp, a informării asupra efectului acţiunii educaţionale s-a simţit
dintotdeauna”viii.
Pentru o eficientă evaluare a cunoştinţelor elevilor sunt necesare următoarele
demersuri pregătitoare:
a) sarcina ce va fi dată spre executare să fie pentru toţi la fel de clară şi să
permită evaluarea obiectivelor urmărite;
b) aprecierea lucrării să se facă pe baza unor criterii unice;
c) corectarea lucrării să se facă folosind aceleaşi procedee ;
d) „exprimarea rezultatului evaluării să fie clară şi nu echivocă”ix.
Aprecierea şcolară constituie nu numai o latură obişnuită, curentă a muncii
şcolare, ci şi un moment important care influenţează dezvoltarea psihică a elevilor.
Verificarea cunoştinţelor are o dublǎ valoare. Pe plan informativ contribuie la
o mai temeinică însuşire a cunoştinţelor, la crearea posibilităţilor variate de prelucrare a
acestora, la înarmarea elevilor cu capacitatea de a se autocontrola, de a conştientiza actul
învăţării. În acelaşi timp, această acţiune didactică activează pe elev, îl solicită la efort
intelectual, declanşând în felul acesta dezvoltarea proceselor cognitive şi voliţionale pe
trepte superioare.
În munca la clasă am constatat că aprecierea cunoştinţelor este mult mai reală
şi mai obiectivă în cadrul activităţilor cu caracter ludic din mai multe motive. În primul
rând, în joc copiii ţin să arate tot ce ştiu, fără reţinere, în dorinţa de a fi evidenţiaţi sau de
a-şi ajuta echipa din care fac parte. În timpul jocului nu apare acel blocaj psihologic, care
survine la mulţi copii atunci când sunt special verificaţi pentru notare.
Jocul oferă şi alte posibilităţi de apreciere a cunoştinţelor nu numai prin notă,
a cărei semnificaţie copiii nici nu o cunosc bine la începutul şcolarităţii.
„Trebuie să existe un echilibru între activitatea competiţională şi cea de
colaborare colectivă şi, înainte de a cunoaşte competiţia, orice elev trebuie să cunoască
viaţa colectivă, avantajale ei, să aibă curaj să se afirme în colectiv nestingherit”.
Pentru a-i stimula pe elevi am folosit calificative (foarte bine, bine,
satisfăcător) adresate atât în timpul jocului, cât şi la încheierea lui.
Făcând comparaţie între rezultatele obţinute de elevi în urma unor teste şi în
cadrul activităţilor cu caracter ludic, am constatat cǎ elevii obţin rezultate mai bune în cel
din urmă caz.
Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la
elevii cu rezultate slabe la învăţătura, crescându-le performanţele şi încrederea în
capacităţile lor, siguranţǎ şi promptitudine în răspunsuri, deblocând potenţialul creator al

24
acestora. Astfel am constatat cǎ elevii care nu puteau sǎ scrie după dictare, alcătuiau
propoziţii după imagini diferite.
Considerând jocul ca mijloc de verificare a cunoştinţelor elevilor şi
consemnând rezultatele obţinute de elevi în cadrul fiecărui joc, vom avea o situaţie mai
exactă a cunoştinţelor însuşite de elevi, a lacunelor existente, creându-ni-se posibilitatea
de a interveni la timp pentru eliminarea 1or.
Aşadar, jocurile didactice şi jocurile exerciţiu utilizate s-au dovedit a fi forme
utile de învăţare, consolidare şi verificare a cunoştinţelor elevilor în general şi a
limbajului în special. Eşalonarea jocurilor pe parcursul lecţiilor într-o anumitǎ ordine
gradatǎ a făcut posibilă accesibilitatea sarcinii didactice şi obţinerea unor rezultate
calitativ superioare.
Experienţa acumulată de copii pe parcursul jocurilor, precum şi materialul
verbal bogat şi variat au contribuit substanţial la dezvoltarea cantitativǎ şi calitativă a
vocabularului activ al copiilor.
Situaţiile de joc în care au fost puşi copiii în scopul realizării sarcinii didactice
au antrenat şi exersat concomitent analizatorii auditivi, vizuali şi motrici.

25
i
Eugen Nechilciuc, Jocul didactic - mijloc de consolidare a cunostinţelor, de formare şi dezvoltare a priceperilor si
deprinderilor de exprimare oralǎ, în „Limbă şi literaturǎ”, vol. III, Bucureşti, Societatea de Ştiinţe Filologice, 1981, p. 448.
ii
Ibidem.
iii
Vasile Bunescu, Direcţii de modernizare a metodelor de învǎţǎmânt, în: „Limbă şi literatură”, Vol. II, Bucureşti,
1973, p. 824; Cf. şi Eleonora Pop, Jocuri şi alte activităţi alese, Culegere metodicǎ, Bucureşti, 1976, p. 11.
iv
Émile Planchard, Introducere în pedagogie, Bucureşti, Editura Didacticǎ şi Pedagogică, 1970, p. 130.
v
Popescu Mihăileşti, Alexandru, Stimularea creativităţii în exprimarea oralǎ la copii, în „Reviste de pedagogie”, nr. 9,
1985, p. 8 – 11.
vi
Frîncu, Angela şi colaboratorii, Jocuri didactice şi exerciţii distractive, Culegere pentru clasa I, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1972, p. 20.
vii
Ion Şerdean, Metodica predǎrii limbii române la clasele I-IV, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogicǎ, 1980, p. 97.
viii
Valeriu Oros, Contribuţii experimentale la optimizarea testǎrii şi evaluării cunoşţintelor gramaticale, Bucureşti, Editura
Didacticǎ şi Pedagogicǎ, 1980, p. 6.
ix
Georgeta Clara Chiosa, Bazele lingvistice pentru teoria şi practica predǎrii limbii române, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogicǎ, 1971, p. 155.