Suport Curs Clasa A 11-A A
Suport Curs Clasa A 11-A A
Suport Curs Clasa A 11-A A
În momentul de faţă constatăm tot mai mult o miză socială pentru diverşii protagonişti ai
informaţiei contabile. În gândirea unor specialişti, contabilitatea apare ca tehnica sau arta
înregistrării, clasificării, prelucrării şi a stocării informaţiilor exprimate valoric referitoare la
tranzacţiile şi evenimentele cu caracter financiar care au loc în cadrul entităţii juridice.
Normele legale din tara noastra prevad ca principalele registre de contabilitate ca fiind
urmatoarele:
Registrul – jurnal;
Registrul – inventor;
Registrul – cartea mare.
Registrele de contabilitate reprezinta, alaturi de Bilant si Contul de Profit si pierdere,
principalele documente pe care le genereaza contabilitatea.
Elemente de competenta:
Acte normative:
Legea Contabilitatii;
Nomenclatorul Registrelor si Formularelor Tipizate;
Nomenclatorul Formularelor Netipizate etc.
Poate fi prezentat sub forma unor registre jurnal auxiliare pentru operaţii de aceeaşi
natură, registru-jurnal de încasări şi plăţi, registru-jurnal privind cumpărările, vânzările, etc.
sau sub forma unui registru-jurnal general. În primul caz, periodic, de regulă lunar, totalul
jurnalelor auxiliare se centralizează în registrul-jurnal general.
Trăsătura esenţială a acestei forme este cea a dezvoltării creditului fiecărui cont în
corespondenţă cu conturile debitoare, cu ajutorul jurnalelor. Debitul fiecărui cont dezvoltat
pe conturi corespondente creditoare se obţine într-o formă centralizată la sfârşitul lunii prin
gruparea datelor din jurnale în Cartea Mare.
rulajul creditor se transcrie din jurnalul contului respectiv, într-o singură sumă, fără
desfăşurarea pe conturi corespondente;
sumele cu care a fost debitat contul respectiv în diferite jurnale se completează din
acestea, obţinându-se defalcarea rulajului debitor pe conturi corespondente;
soldul fiecărui cont se stabileşte în funcţie de rulajele debitoare si/sau creditoare ale
contului respectiv, luând în consideraţie soldul de la începutul anului
Scopurile urmarite:
reducerea cheltuielilor de imprimare
eliminarea paralelismelor in intocmirea si circulatia documentelor
cuprinderea in continutul lor a indicatorilor strict necesari procesului informational
proiectarea unor tipuri de documente care sa corespunda necesitatilor de prelucrare
cu echipamente tehnice
satisfacerea cerintelor de informare a tuturor formelor evidentei economice.
Circulatia documentelor trebuie sa se faca intr-o ordine dinainte stabilita, nefiind permisa
retinerea documentelor in mod nejustificat de catre un compartiment sau altul.
Necesitatea circulatiei documentelor deriva din faptul ca datele din acelasi document sunt
necesare mai multor compartimente si personale din unitate si nu se poate asigura cate un
exemplar pentru fiecare utilizator.
Faza finala a circulatiei documentelor constituie clasarea lor la dosar dupa rezolvarea
completa si definitorie a acestora.
Prin clasare se intelege aranjarea documentelor intr-o anumita ordine strict determinata in
scopul asigurarii, pastrarii lor in bune conditii si pentru a fi usor gasite in vederea obtinerii
informatiilor necesare.
Criterii de clasare
1. Criteriul cronologic – consta in gruparea documentelor in ordinea intocmirii lor
(calendaristic)
2. Criteriul alfabetic – impune clasarea in acelasi dosar a documentelor tinand seama de
denumirea unitatii la care se refera documentelor
3. Criteriul geografic – asigura gruparea documentelor dupa judetul, municipiul sau
orasul unde isi au sediul unitatile corespondente
4. Criteriul dupa obiect sau pe grupe de operatii economice – consta in aranjarea
documentelor pe categorii de probleme (mijloace fixe, active circulante banesti,
livrarea marfii)
Cel mai frecvent se foloseste o combinatie intre criteriul cronologic si criteriul pe grupe de
operatii economice.
Dupa expirarea termenului de pastrare documentele se scot din arhiva generala si se predau
la arhivele statului daca mai prezinta importanta sau interes sau se dau la topit daca nu mai
prezinta utilitate practica.
Documentele al caror termen legal de pastrare a expirat, se elimina din arhiva, intocmindu-
se in acest scop un proces-verbal de catre o comisie, sub conducerea conducatorului unitatii,
si operandu-se aceasta operatiune in Registrul de evidenta.
- Capitalurile
- Activele imobilizate
- Activele circulante
- Datoriile
- Casa si conturile la banci
- Cheltuielile
- Veniturile
2.3.1. Capitalurile
Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezintă gajul general al creditorilor, iar din
punct de vedere contabil acesta se distinge de activul patrimonial al societăţii.
În momentul constituirii societăţii, capitalul social este egal cu activul patrimonial, însă pe
măsură ce societatea obţine profit, activul patrimonial depăşeşte capitalul social.
Legea mai face diferenţa dintre capitalul social subscris şi cel vărsat. Capitalul social subscris
este cel la care s-au obligat asociaţii să-l pună în comun în folosul societăţii. Cuantumul
acestuia se stabileşte în actul constitutiv al societăţii şi nu poate fi mai mic decât plafonul
minim legal. De exemplu, A şi B asociaţi hotărăsc înfiinţarea societăţii X pe acţiuni. În actul
constitutiv convin ca să subscrie un capital social de 100.000 RON, din care varsă efectiv în
contul societăţii 40.000 RON.
Suma intrată efectiv în capitalul societăţii reprezintă un capital social vărsat, iar suma totală
la care s-au obligat asociaţii să o aducă în contul societăţii reprezintă capital social subscris.
Capitalul social vărsat nu poate fi mai mic de 30% din capitalul social subscris.
Rezervele
Pe intelesul tuturor, rezervele unei societati sunt constituite din sumele pe care societatea le
constituie din diferite surse pentru diferite scopuri.
Activele imobilizate reprezinta totalitatea bunurilor care au o durata de utilizare mai mare de
un an, participa la mai multe faze de exploatare.
Activele circulante (curente) sunt bunuri si valori care participa la un singur circuit economic,
fiind detinute pe termen scurt (mai mic de un an) de catre societate. Aceasta categorie de
active este importanta pentru finantarea curenta a activitatii unei companii. Din punct de
vedere al structurii, activele circulante se impart in:
1. Stocuri
Stocurile reprezinta bunurile materiale aflate in proprietatea societatii detinute cu scopul de
a fi vandute (marfuri) sau pentru a fi folosite in procesul de productie (materii prime,
materiale consumabile).
2. Creante
Creantele se mai numesc si valori in curs de decontare si reprezinta valori economice
avansate temporar de societate catre alte persoane fizice sau juridice pentru care societatea
urmeaza sa primeasca un echivalent valoric reprezentat de o suma de bani sau un serviciu.
Acest post bilantier reflecta datoriile asupra carora societatea are drepturi. Creantele pot fi
impartite in:
- creante comerciale (fata de clienti)
- creante in cadrul grupului (intre societatea-mama si filiale)
- creante din interese de participare (generate de relatiile dintre societate si alte societati la
care aceasta detine titluri de particpare)
- creante privind capitalul subscris si nevarsat (subscrieri de capital social efectuate si
nedepuse)
- alte creante
2.3.4. Datoriile
Datoriile reprezintă angajamente de plată ale întreprinderii faţă de furnizori pentru bunurile
procurate şi serviciile prestate, faţă de personalul angajat privind retribuirea muncii, faţă de
stat privind plata impozitelor şi taxelor, faţă de alte persoane juridice şi fizice.
În funcţie de conţinutul economic datoriile se clasifică în datorii financiare, comerciale şi
calculate. În funcţie de termenul de achitare în datorii pe termen lung şi datorii pe termen
scurt cu termenul de achitare nu mai mare de un an.
Societatea poate inregistra datorii pentru:
- furnizorii sai. Acestea provin din relatii contractuale si au legatura in principal cu
obiectul sau de activitate si din desfasurarea activitatii sale
- datorii catre salariati. Acestea decurg din relatiile de munca pe care le are cu angajatii
sai. Pot proveni din remuneratii datorate cat si din drepturi precum: concedii, indemnizatii,
despagubiri, premii, participarea la profit, compensatii etc
- datorii financiare. Acestea provin din activitatea financiara a societatii. Deseori,
pentru buna desfasurare a activitatii, se impune apelarea la imprumuturi bancare sau de alta
natura. Acestea trebuie rambursate si in acelasi timp sunt purtatoare de dobanzi, ceea ce
creaza datorii.
- Datorii fiscale. Pentru activitatea sa orice societate datoreaza impozite si taxe precum
TVA, impozit pe profit/venit, accize, impozite si taxe ce provin din salarii si drepturi salariale.
2.3.5. Casa si conturile la banci
2.3.6. Cheltuielile
Realizarea obiectului de activitate al fiecărui agent economic impune utilizarea tuturor
elementelor ce compun procesul muncii (obiectele muncii, mijloacele de muncă şi forţa de
muncă). O parte din aceste elemente se consumă în procesul de producţie sau
comercializare al unităţii patrimoniale, o altă parte se depreciază, iar altele trebuie să fie
remunerate. Indiferent de modul de utilizare, mijloacele materiale şi băneşti şi forţa de
muncă folosită în procesul economic al întreprinderii generează cheltuieli de exploatare.
Recuperarea cheltuielilor ocazionate de obţinerea unui bun, prestarea unui serviciu sau
executarea unei lucrări se realizează prin includerea lor în costul producţiei obţinute,
vânzarea şi încasarea contravalorii de la clienţi.
Având în vedere gama foarte variată de cheltuieli care concură la realizarea producţiei unui
agent economic, precum şi ponderea diferită a fiecărei cheltuieli la realizarea obiectului de
activitate al unităţii este necesară o cunoaştere în detaliu a structurii costului fiecărui
produs, lucrare sau serviciu obţinut. De aceea, este utilă gruparea cheltuielilor de exploatare
în funcţie de diferite criterii, iar analiza fiecărei componente din structura costului şi găsirea
modalităţilor specifice de reducere a acestuia reprezintă o cale de creştere a eficienţei
activităţii desfăşurate şi deci, obţinerea unor rezultate financiare superioare concurenţilor.
Determinarea ponderii fiecărui tip de cheltuială în structura costului prezintă importanţă,
întrucât eforturile de diminuare a costurilor de exploatare trebuie să vizeze reducerea acelor
cheltuieli care deţin ponderea cea mai mare.
Astfel cheltuielile de producţie pot fi grupate după mai multe criterii, şi anume:
I. După felul activităţii, cheltuielile de producţie se grupează în:
– cheltuieli ale producţiei de bază;
– cheltuieli ale producţiei auxiliare;
– cheltuieli ale producţiei anexe.
2.3.7. Veniturile
Asemănător cheltuielilor şi pentru venituri se cunosc mai multe criterii de clasificare a lor,
printre care menţionăm:
I. După felul activităţii, veniturile se grupează în:
– venituri din activitatea de bază;
– venituri din activităţi diverse.
II. După stadiul circuitului economic la care se referă, veniturile se grupează în:
– venituri intermediare;
– venituri finale.
III. După perioada de gestiune la care se raportează, veniturile se grupează în:
– venituri ale perioadei curente;
– venituri ale perioadei viitoare.
Regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii precizează faptul că, contabilitatea
veniturilor se ţine pe categorii de venituri, după natura lor, grupându-se astfel:
– venituri din exploatare;
– venituri financiare;
– venituri excepţionale;
Balanţele de verificare sintetice (generale) cuprind datele preluate din toate conturile
sintetice existente la data intocmirii in contabilitatea curentă. Ele se mai numesc generale
pentru că prezintă situaţia generală a patrimoniului.
Balanţele de verificare analitice se intocmesc pentru fiecare cont sintetic care a fost
desfăşurat pe conturi analitice. Intocmirea lor precede balanţele de verificare sintetice.
Balanţa sub formă tabelară se prezintă sub forma unui tabel care cuprinde denumirea şi
simbolul conturilor, soldurile iniţiale debitoare şi creditoare; rulajul – debitor şi creditor,
soldurile finale debitoare şi creditoare.
Balanţa şah se prezintă sub forma unei table de şah, unde conturile se inscriu in aceeaşi
ordine atat in coloane pe verticală cat şi pe randurile de pe orizontală. In pătrăţelele care se
formează din intretăierea liniilor se inscriu sumele. Egalităţile rezultate din această balanţă
sunt aceleaşi cu deosebirea că ele se inscriu o singură dată la intretăierea randurilor
coloanelor respective.
Inregistrarea fiecărei operaţii economice concomitent şi cu aceeaşi sumă in debitul unui cont
şi creditul altui cont determină o egalitate permanentă intre totalul sumelor debitoare şi
totalul sumelor creditoare. Apariţia unor inegalităţi intre egalităţile cuprinse in balanţă este
un indiciu al inregistrării greşite a unor operaţii economice, calcule greşite in formulele
contabile compuse, stabilirea eronată a rulajelor şi a soldurilor conturilor.
Greşeli pot să apară in etapa de trecere a sumelor din Registru Jurnal in Registru Cartea Mare
sau de aici in balanţă. Lipsa unei egalităţi valorice sau a unor corelaţii constituie dovada
existenţei unor erori, care trebuie să fie identificate şi corectate. Deşi utilizarea
calculatoarelor electronice creşte exactitatea calculelor şi permite cuprinderea in programul
de lucru elaborat pentru calculator, a unor chei de control pentru corelaţiile stabilite, funcţia
de control a balanţei de verificare se menţine.
Detalierea informaţiilor contabile impune desfăşurarea unor conturi sintetice in mai multe
conturi analitice, inregistrarea operaţiilor contabile realizandu-se concomitent, pe baza
aceloraşi documente atat in contabilitatea sintetică cat şi in cea analitică. Verificarea
concordanţei dintre datele inscrise in contul sintetic şi conturile analitice ale acestuia se
realizează cu ajutorul balanţei de verificare.
Balanţa conţine, pentru fiecare element patrimonial situaţia iniţială, majorările, diminuările
şi existentul final pentru o anumită perioadă ceea ce permite organelor managerial ale
unităţii să cunoască evoluţia principalelor elemente in perioada analizată.
Activitatea care se desfasoara intr-o unitate economica este vasta si complexa si ea trebuie
reflectata de catre contabilitate in mod corect si fidel. In acest scop, se folosesc procedee
specifice ca bilantul contabil si contul contabil. Pentru conducerea, controlul si analiza
activitatii unitatilor economice este necesara centralizarea, gruparea informatiilor contabile
mentionate de conturile contabile si in acelasi timp si asigurarea ca aceste informatii sunt
corecte si reflecta realitatea.
Balanta de verificare se prezinta sub forma unui tabel in care se inscriu in primul rand toate
conturile cu denumirea si simbolul lor, utilizate in perioada pentru care se intocmeste. Apoi
se extrag din conturi datele necesare completarii primelor doua serii de egalitati, adica
soldurile initiale debitoare care se inscriu pe coloana de debit, soldurile initiale creditoare in
coloana de credit, rulajele debitoare si creditoare in coloanele respective. Se verifica
exactitatea datelor prin insumarea coloanelor si existenta urmatoarelor egalitati:
Daca nu apar aceste egalitati, se cauta eroarea si se corecteaza. Dupa care se trece la
stabilirea pentru fiecare cont a soldului final, cu ajutorul formulelor:
Sfd = Sid + Rd – Rc
Sfc = Sic + Rc – Rd
si inscrierea acestuia in coloana de debit sau credit, dupa cum este un sold final debitor sau
creditor.
pentru ca reprezinta activul si pasivul bilantului final, in caz contrar se refac calculele, pana
se obtine exactitatea lor.
Elemente de competenta:
Colecteaza documentele necesare;
Intocmeste balanta de verificare;
Verifica soldurile finale debitoare si creditoare.
Elementele conturilor:
Simbol;
Denumire;
Solduri initiale debitoare si creditoare;
Rulaje debitoare si creditoare;
Total sume debitoare si creditoare;
Solduri finale debitoare si creditoare.
Documente de verificare:
Registrul jurnal;
Registrul Cartea Mare.
Balanta de verificare
Total Sid = Total Sic
Total Rd = Total Rc
Total Sfd = Total Sfc
Necesitatea evaluarii in forma baneasca deriva din folosirea categoriilor economice generate
de actiunea legii valorii. Contabilitatea nu poate lucra decat cu valori, adica dupa ce
diversitatea structurilor patrimoniale este adusa la acelasi numitor, pe care il reprezinta
exprimarea in bani.
Costurile sunt formate din totalitatea cheltuielilor efectuate in vederea obtinerii produselor,
lucrarilor sau serviciilor. Ele se folosesc atat pentru evaluarea bunurilor achizitionate din
afara unitatii –– cost de achizitie - cat si pentru cele fabricate in unitate – cost de productie si
costul complet.
Elemente de competenta:
Evaluarea patrimoniului:
Obiectul evaluarii:
Intreg patrimoniu al unitatii sau anumite structure ale patrimoniului;
Scopul evaluarii:
Stabilirea creantelor, datoriilor, solvabilitatii, rentabilitatii unitatii,
sarcinii fiscal, capacitatii de finantare, fuziune etc.
Principiile evaluarii:
Principiul prudentei;
Principiul permanentei metodelor;
Principiul valorii reale;
Principiul costului istoric.
Metode de evaluare:
FIFO;
LIFO;
CMP.
Forma de evaluare:
Curenta;
Periodica.
Date utilizate:
Pretul evaluarii.
Caracteristicile structural:
Urura;
Amortizare;
Pretul pietei;
Raport cerere/oferta etc.
Mijloacele fixe se evalueaza la intrarea in patrimoniu la valoarea de intrarea care poate fi:
costul de achizitie – la intrarea cu titlu oneros;
costul de productie – in cazul constituirii sau producerii in unitatea proprie;
valoarea actuala – la intrarea cu titlu gratuit, la inventariere Titlurile de participare si
alte titluri se evalueaza la costul de achizitie, adica la pretul de cumparare.
Reevaluarea elementelor de activ si pasiv se face pe baza unei dispozitii legale in acest sens,
de regula o hotarare a guvernului. Cu acest prilej valoarea de intrare a bunurilor se modifica
astfel: valoarea de intrare se inlocuieste cu valoarea actuala.Diferentele dintre aceste valori
se inregistreaza in contabilitate sub forma diferentei din reevaluare. Aceste diferente
influenteaza diferite surse economice in masura si proportiile prevazute de actul normativ.
Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi
cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile şi valorile deţinute cu orice titlu,
aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii bilanţului contabil care
trebuie să asigure o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi
a rezultatelor obţinute.
Functiile inventarierii:
Clasificarea inventarierii
In urma inventarierii se pot efectua regularizari prin compensari numai din punct de vedere
cantitativ a plusurilor cu minusurile cu conditia ca diferentele sa apara la acelasi gestionar.
Plusurile se inregistreza ca intrari in gestiune prin debitarea conturilor care indica plusul
respectiv si creditarea conturilor de cheltuieli pe locuri de constatare a plusurilor respective.
Acest din urma cont se inchide in momentul in care s-a stabilit cauza, cand nu este o
persoana vinovata lipsa se trece pe cheltuieli, pe locuri de constatare a acesteia, cand este o
persoana vinovata aceasta devine debitor si i se imputa in consecinta.
In caz de calamitati naturale lipsurile se trec in debitul contului profit si pierderi .
Dubla reprezentare realizează una din principalele legături cauzale dintre obiectul şi metoda
contabilităţii, fapt ce îI conferă calitatea de principiu fundamental al contabilităţii. Pentru
înfăptuirea acestui principiu metoda contabilităţii foloseşte ca procedeu specific bilanţul
contabil a cărei concepţie metodologică corespunde şi asigură realizarea practică a cerinţelor
dublei reprezentări.
Astfel, bilanţul contabil este conceput ca un tabel cu două secţiuni distincte numite activ şi
pasiv.
Activul bilanţului este secţiunea din stânga bilanţului în care se înscriu mijloacele economice
(activele) iar pasivul bilanţului este secţiunea din dreapta în care se reflectă sursele
mijloacelor economice (pasivele) existente într-o unitate economică la un moment dat. Sub
denumirea de "active" şi "pasive" de bilanţ se regăsesc aşadar toate bunurile materiale şi
nemateriale precum şi drepturile şi obligaţiile care alcătuiesc un patrimoniu.
Activele imobilizate sunt bunuri şi valori economice a căror perioadă de utilizare este mai
mare de un an de zile şi participă la mai multe circuite economice.
Recuperarea şi transformarea în bani a valorii lor se face într-un interval lung de timp. Aceste
elemente nu se consumă la prima utilizare.
După natura şi conţinutul lor activele imobilizate se împart în trei grupe:imobilizări
necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.
Imobilizările necorporale sunt acele imobilizări care nu îmbracă forma de bunuri materiale
concrete. Din această categorie fac parte :
- cheltuieli de constituire (de fondare) cuprind cheltuieli cu înfiinţarea, dezvoltarea şi
fuzionarea unităţilor patrimoniale, care se amortizează (recuperează) într-o perioadă de cel
mult 5 ani ;
- cheltuieli de cercetare şi dezvoltare reflectă cheltuielile ocazionate de elaborarea unor noi
tehnologii, realizarea de noi produse şi alte obiective de cercetare utile în activitatea unei
unităţi. Ele se recuperează în maximum 5 ani ;
- cheltuielile comerciale reprezintă cheltuielile efectuate pentru păstrarea sau dezvoltarea
nivelului de activitate al unităţii (clientelă, vadul comercial, firma, reclama, etc.). Aceste
cheltuieli nu se amortizează ;
- concesiuni, brevete, licenţe ş.a drepturi şi valori similare cuprind cheltuieli efectuate pentru
achiziţia dreptului de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu, a unui brevet, licenţă,
etc., care se amortizează pe parcursul perioadei de utilizare ;
- alte imobilizări necorporale unde se includ programele informatice realizate în unitate sau
procurate din afara unităţii şi care se amortizează în trei ani.
Imobilizările corporale, cu excepţia terenului, îşi pierd în timp din valoare, ca urmare a uzurii
determinate de utilizarea lor, de acţiunea unor factori naturali şi progresului tehnic.
Recuperarea valorii lor se realizează prin amortizare.
Calitatea de mijloc fix a unui obiect este determinată şi de funcţia economică pe care o
îndeplineşte în activitatea economico-socială.
Astfel, o combină, o maşină de stropit sunt mijloace fixe numai pentru unităţile patrimoniale
care le folosesc ca mijloace de muncă. La unităţile care le-au produs, aceste bunuri sunt
produse finite încadrate în categoria active circulante materiale.
Pot exista situaţii când un obiect îşi schimbă funcţia sa economică, chiar în cadrul aceleiaşi
unităţi. De exemplu, în momentul obţinerii lui, un tractor este un produs finit încadrat în
categoria active circulante iar dacă unitatea nu îl vinde ci îl foloseşte pentru nevoile proprii,
tractorul respectiv devine mijloc fix.
Mijloacele fixe pot intra în unitatea patrimonială atât la înfiinţare cât şi pe parcursul
desfăşurării activităţii unităţilor respective. Sub aspect patrimonial mijloacele fixe pot intra în
folosinţă permanentă sau temporară a acestor unităţi.
Mijloacele fixe pot intra în folosinţa permanentă a unităţilor prin investiţii, prin aport în
natură la formarea capitalului ş.a. căi.
Prin investiţii se înţelege un proces de realizare a unor mijloace fixe noi, de perfecţionare sau
modernizare a celor existente precum şi cumpărare de mijloace fixe. Intrarea mijloacelor fixe
în folosinţă temporară are loc prin încheierea pe o perioadă de timp determinată, pe baza
unui contract de închiriere, în schimbul unei chirii egală, în principiu, cu amortizarea
calculată de către unitatea care închiriază mijlocul fix.
Mijloacele fixe care se folosesc în procesul de producere sau circulaţie pierde treptat din
caracteristicile iniţiale şi, în mod corespunzător pierde din valoarea lor.
Această pierdere reprezintă uzura mijloacelor fixe şi ea se recuperează prin amortizare,
adică prin operaţia de includere în costul producţiei sau în cheltuielile producţiei a unor
sume care reprezintă echivalentul valoric al uzurii stabilite după anumite criterii, ea se
recuperează (încasează) prin vânzarea produselor sau mărfurilor, a lucrărilor sau serviciilor.
Acest proces de uzură neuniformă a diferitelor componente ale mijloacelor fixe face
necesară efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii. Reparaţiile au ca scop să micşoreze
efectul uzurii materiale a mijloacelor fixe şi să le menţină starea de funcţionare pe toată
durata de folosinţă.
Mijloacele fixe pot ieşi din unitate definitiv sau temporar. Ieşirea definitivă are loc prin mai
multe căi: vânzare, scoaterea din funcţiune ş.a. căi. Vânzarea se face către alte unităţi sau
persoane fizice. Scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe constă în scoaterea definitivă din
unitatea mijloacelor fixe ca urmare a expirării duratei lor de funcţionare şi constă dintr-o
serie de operaţii în funcţie de felul mijlocului fix: casare (maşini, utilaje) demolare (pentru
construcţiile de toate tipurile), reformă pentru animale.
Ieşirea temporară a mijloacelor fixe din unitatea patrimonială se face prin închirierea altor
unităţi sau persoane fizice.
Din această categorie fac parte: titlurile de participare (acţiuni, obligaţiuni), împrumut
acordat pe termen lung, ş.a.
Caracteristica de bază a activelor circulante este aceea că perioada de rotaţie a lor este mai
mică de un an de zile.
Stocurile şi producţia în curs de execuţie cuprind acele bunuri care au un conţinut material şi
care sunt fie folosite fie obţinute. Ele se prezintă sub formă de materii prime, materiale
consumabile, produse, ambalaje şi obiecte de inventar. În unităţile agricole acestei categorii
aparţin şi anuimalele şi păsările de producţie şi reproducţie, animale tinere şi la îngrăşat
precum şi coloniile de albine.
Produsele finite sunt acele bunuri materiale care au parcurs în unitatea economică toate
fazele tehnologice, la sfârşitul cărora pot fi valorificate ca atare. În agricultură, se consideră
produse finite produsele principale (producţia principală) şi produsele secundare (producţia
secundară).
Producţia reziduală cuprinde rebuturile, materiale recuperabile sau deşeurile rezultate din
procesul producţiei sau din valorificarea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar scoase
din funcţiune.
Mărfurile reprezintă bunuri cumpărate de unităţile comerciale în scopul revânzării lor către
populaţie sau alte unităţi, fără nici o prelucrare suplimentară.
Încasările şi plăţile în numerar se efectuează prin casieria unităţii pentru nevoi curente care
nu pot depăşi o anumită limită numită plafon (sold) de casă. Plafonul de casă se stabileşte
anual în raport cu necesităţile unităţii. Peste plafonul de casă se pot păstra bani în casieria
unităţii, dar numai pentru un timp limitat, sumele băneşti necesare pentru plata salariilor
angajaţilor unităţii, a ajutoarelor materiale de boală, deplasărilor, etc. Încasările şi plăţile fără
numerar se realizează prin intermediul băncilor, din disponibilităţile băneşti ale unităţii.
Achitarea datoriilor şi încasarea creanţelor se realizează pe calea decontărilor. Decontarea
sau încasarea şi plata fără numerar reprezintă un ansamblu de operaţiuni bancare prin care
sumele datorate se transferă din conturile de disponibilităţi băneşti ale unităţii plătitoare în
conturile de disponibilităţi băneşti ale unităţii încasatoare. Acest sistem de decontare s-a
generalizat datorită avantajelor pe care le prezintă : simplifică operaţiunile de încasare a
creanţelor şi de plată a datoriilor, se reduce considerabil necesarul de monedă în circulaţie,
scad cheltuielile cu confecţionarea, transportul şi vehicularea banilor, asigură o deplină
securitate a banilor şi altele.
Activele de regularizare sunt valori care nu au încă un statut defini,t ele urmînd să capete
forma finală pe parcursul perioadei de gestiune viitoare. De exemplu : cheltuielile
înregistrate în avans, active în curs de clarificare, chirii, taxe, dobînzi plătite anticipat,
diferenţe nefavorabile din conversia datoriilor şi creanţelor în devize (valută), etc.
Pasivele proprii şi asimilate celor proprii exprimă relaţii băneşti de procurare a activelor
unităţii din aportul asociaţilor sau acţionarilor, a statului sau persoanelor fizice interesate,
relaţii ce poartă denumiri diferite şi anume : capital, în cazul unităţilor economice, fonduri, în
cazul unităţilor bugetare. Capitalul arată sursele de provenienţă a activelor, surse care pot fi
proprii, reprezentate de capitalul social, capitalul individual, rezervele de capital şi surse
asimilate capitalului propriu, reprezentate de fondul de dezvoltare, fondul de participare la
profit, subvenţii pentru investiţii, provizioane (surse asimilate create prin includerea unor
sume în cheltuielile de producţie în scopul acoperirii din profit a unor pierderi viitoare
posibile. Constituirea de provizioane reprezintă o amînare la plată a impozitului pe profit,
constituind un avantaj fiscal pentru unitate).
Pasivele străine sunt formate din sume atrase şi împrumutate. Acestea vor trebui restituite,
motiv pentru care pasivele străine se mai numesc şi datorii :
- datorii financiare - reprezentate de creditele bancare şi împrumuturile de la terţi (de la alte
unităţi sau persoane fizice). Creditele bancare pot fi : pe termen scurt (pînă la un an), pe
termen mediu (1-5 ani) şi pe termen lung (peste 5 ani). Acestea sunt purtătoare de dobînzi şi
garantate cu activele unităţii ;
- datorii comerciale - apărute în urma relaţiilor economice pe care o unitate le are cu diverşi
furnizori de bunuri materiale sau prestări servicii ;
- datorii fiscale, salariale şi sociale - arată obligaţiile sub formă de impozite şi taxe faţă de
bugetul statului, salariile cuvenite angajaţilor unităţii (şi alte drepturi), contribuţia la
asigurările sociale şi la fondul de şomaj şi alte datorii.
Pasivele de regularizare sunt surse economice care nu au un statut definitiv. Din această
categorie fac parte : veniturile înregistrate în avans (chirii, taxe, dobînzi încasate anticipat) şi
diferenţe favorabile din conversia creanţelor (drepturilor) şi datoriilor în devize (valută). Ele
repezintă nişte profituri latente.
Activul bilanţului este secţiunea din stînga în care se înscriu elementele de patrimoniu sub
aspectul lor concret, material, după componenţa pe care o au.
Pasivul bilanţului este secţiunea din dreapta în care se înscriu aceleaşi elemente
patrimoniale, dar sub aspectul provenienţei sau apartenenţei.
Între totalul valoric al activului şi totalul valoric al pasivului există o egalitate permanentă
care se numeşte egalitate bilanţieră. Această egalitate contabilă reflectă egalitatea valorică
dintre totalul mijloacelor economice şi totalul surselor economice, totaluri ce au rezultat din
dedublarea patrimoniului economic privit în unitatea sa.
Această egalitate bilanţieră se exprimă grafic astfel : A = P
Egalitatea bilanţieră constituie modul concret şi specific de manifestare a principiului dublei
reprezentări şi exprimă echilibrul permanent dintre cele două aspecte ale patrimoniului
economic - aspectul real (mijloacele economice) şi aspectul abstract (sursele economice) -
existente într-o unitate economică la un moment dat.
Activitatea de producţie care are loc în unităţile economice, concretizată în diferite operaţii
economice, produce anumite modificări în volumul şi structura patrimoniului economic
existent într-o unitate la un moment dat, reflectat în bilanţ.
II. Operaţii economice care provoacă modificări numai în structura pasivelor, constînd din
creşterea unei anumite categorii de surse şi micşorarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a
altei categorii de surse economice. Aceste modificări se reflectă numai în pasivul bilanţului
prin creşterea unui post şi micşorarea altui post, concomitent şi cu aceeaşi sumă, activul
bilanţului rămînînd neschimbat. Fiind vorba de o creştere a unei surse şi o micşorare
concomitentă şi cu aceeaşi sumă a altei surse, totalul surselor nu se schimbă şi astfel rămîne
egal cu totalul mijloacelor economice, adică totalul pasivului rămîne egal cu totalul activului
bilanţului datorită faptului că şi de data aceasta cele două modificări sunt de aceeaşi mărime
dar de sens contrar (una cu plus şi alta cu minus).
III. Operaţii economice care determină modificări atît în volumul activelor cît şi în volumul
pasivelor, constînd din creşterea unei anumite categorii de mijloace economice şi creşterea
concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei anumite categorii de surse economice. Aceste
modificări se reflectă în ambele părţi ale bilanţului prin creşterea unui post de activ şi
creşterea totodată şi cu aceeaşi sumă a unui post din pasivul bilanţului. Această situaţie se
explică prin faptul că cele două modificări sunt de aceeaşi mărime, însă ambele au acelaşi
sens (plus, cresc). Aceste modificări şi menţinerea egalităţii bilanţiere pot di redate prin
formula :
A +X = P + X
IV. Operaţii economice care generează modificări atît în volumul activelor cît şi în volumul
pasivelor, constînd din micşorarea unei anumite categorii de mijloace economice şi
micşorarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei anumite categorii de surse economice.
Aceste modificări se reflectă în ambele părţi ale bilanţului, prin micşorarea unui post de activ
şi micşorarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unui post din pasiv, ceea ce provoacă o
scădere a totalului activului şi a totalului pasivului, în acelaşi timp şi cu aceeaşi, astfel că se
păstrează egalitatea valorică dintre aceste două totaluri. Ca urmare, egalitatea bilanţieră se
menţine în continuare datorită faptului că cele două modificări sunt de aceeaşi mărime şi de
acelaşi sens (minus, scad). Aceste modificări şi menţinerea egalităţii bilanţiere se exprimă
prin formula :
A-X=P-X
Ultimele două categorii de modificări poartă denumirea de mişcări/formule opuse şi se
caracterizează prin aceea că modifică valoarea totală a bilanţului (volumul acestuia), în
sensul şi cu suma operaţiunii economice înregistrate.
Cele patru operaţiuni economice tipice sunt operaţiuni economice simple. Din această cauză
fiecare dintre ele determină, de fiecare dată, modificarea numai a două categorii de mijloace
sau surse economice (posturi de bilanţ) sau numai o categorie de mijloace economice şi o
categorie de surse corespunzătoare. În bilanţ, fiecare din aceste modificări a mijloacelor
sau/şi surselor economice s-au reflectat prin modificarea, de fiecare dată, fie numai a două
posturi din activ sau din pasiv, fie a unui post din activ şi a unui post din pasivul bilanţului. În
afară de acestea există şi operaţii economice complexe care determină modificarea a mai
multor categorii de active sau/şi pasive şi care influenţează asupra mai multor posturi din
activul şi/sau pasivul bilanţului. Avînd în vedere faptul că orice operaţie economică complexă
este formată din mai multe operaţii economice simple, modificările generate de asemenea
operaţii se pot încadra în una din cele patru formule de modificare a bilanţului. Oricît de
variate ar fi operaţiunile economice după conţinutul lor, ele provoacă modificări asupra
mijloacelor şi surselor economice care se reflectă prin modificări asupra posturilor din bilanţ,
corespunzător formulelor de modificare.
În concluzie, rezultă că bilanţul se poate utiliza numai pentru reflectarea situaţiei economico-
financiare a unei unităţi economice, existentă la un moment dat, după o serie de operaţiuni
economice care au fost înregistrate în contabilitate. Bilanţul contabil nu prezintă şi
modificările ce au loc în volumul şi structura mijloacelor şi surselor economice. Acest lucru se
realizează cu ajutorul unui alt procedeu contabil pe care îl vom studia în continuare şi
anume, cu ajutorul contului contabil sau sistemul conturilor contabile.
Acest subcapitol descrie competenta necesara unui contabil pentru colectarea datelor
necesare, intocmirea bilantului contabil, verificarea corelatiilor bilantiere si intocmirea
anexelor la bilant cu reflectarea situatiei economice reale a unitatii patrimoniale.
In practica se cunosc doua scheme de bilant, una sub forma de tablou cu doua parti: partea
stanga, activul, si partea dreapta, pasivul, numita şi schema orizontala de bilant, si modelul
sub forma listei verticale sau schema bilantului vertical.
Bilantul sub forma de tablou cu doua parti pune in evidenta egalitatea intre resurse si
utilizari, iar modelul de bilant sub forma listei verticale ordoneaza structurile patrimoniale in
active, datorii, capitaluri, rezerve si alte componente ale situatiei nete, finalitatea fiind
prezentarea situatiei nete a patrimoniului.
Elemente de competenta:
o Datele necesare intocmirii bilantului sunt preluate corect din documentele contabile,
pentru prezentarea reala a patrimoniului unitatii;
o Datele sunt colectate in timp util, in scopul intocmirii bilantului contabil in termenul
legal prevazut;
o Datele sunt colectate in corelatie cu continutul documentelor bilantiere, cuprinzand
toate elementele necesare pentru completarea acestora.
Formularele bilantiere:
Situatia patrimoniala;
Cont de profit si pierdere;
Anexe.
Standardul internaţional de contabilitate IAS 8 Profitul net sau pierderea netă a perioadei,
erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile oferă clasificarea, modul de
prezentare şi abordarea contabilă a anumitor evenimente în contul de rezultate (contul de
profit şi pierdere), astfel încât să se creeze o bază uniformă pentru toate întreprinderile ce
prezintă acest cont. Standardul prevede şi modul în care trebuie să fie reflectate unele
elemente din cadrul contului de rezultate (contului de profit şi pierdere) corespunzător
activităţilor obţinute, şi clasificarea şi prezentarea elementelor extraordinare. Activităţile
ordinare sunt oricare dintre activităţile desfăşurate de întreprindere ca parte a obiectului de
activitate şi activităţile adiţionale în care se implică întreprinderea pentru continuarea
activităţilor de bază sau derivând din acestea. Elementele extraordinare sunt veniturile sau
cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacţii ce sunt clar diferite de activităţile
obişnuite ale întreprinderii şi care nu au un caracter frecvent sau regulat.
Contul curent
În vederea obţinerii de produse şi servicii bancare, precum şi pentru efectuarea de
operaţiuni, societăţile comerciale trebuie să deschidă/deţină un cont curent pe numele său
la bancă, în valuta corespunzătoare produselor şi serviciilor pe care le achiziţionează de la
bancă şi a operaţiunilor pe care doreşte să le efectueze. Banca va aloca fiecărui cont curent
un cod unic de identificare - cod IBAN, pe care clientul îl va comunica partenerilor/terţilor în
vederea executării corecte a operaţiunilor.
Prin contul curent se pot efectua operaţiuni precum cele menţionate mai jos, fără a fi
limitative:
operaţiuni de încasări în numerar şi prin virament,
operaţiuni de plăti în numerar.
operaţiuni de plăti prin virament, pe suport hârtie, sau prin mijloace electronice.
operaţiuni efectuate de Bancă, în următoarele cazuri: plăti la scadenţă datorate Băncii
şi/sau alte angajamente asumate anterior faţă de bancă de către client; stornarea
operaţiunilor efectuate eronat de către bancă, inclusiv dobânzile şi comisioanele aferente
sumelor stornate; plăti efectuate de bancă în baza titlurilor executorii, în cadrul procedurii
de executare silită, prin poprire pe cont; blocarea sumelor în depozite colaterale conform
contractelor încheiate; în cazul în care sumele din conturile clientului sunt exprimate în alte
valute decât valuta sumelor scadente şi datorate băncii, banca va putea, fără ca aceasta să
constituie o obligaţie, să efectueze schimburile valutare necesare obţinerii fondurilor.
Cont de bună execuţie, ce se deschide în baza unui contract încheiat între client și partenerul
sau (beneficiar). Acest cont va fi utilizat numai în acest scop şi după înregistrarea sumei ce
reprezintă c/val garanţiei, va fi blocat pe debit. Contul va putea fi debitat numai în baza unei
cereri scrise din partea beneficiarului, prin care acesta solicită eliberarea sumei în favoara
clientului său.
Cont escrow – este un cont având ca destinaţie păstrarea/blocarea unor sume de bani până
la îndeplinirea unor clauze contractuale, livrarea unor mărfuri şi/sau până la încheierea unui
contract scris între două părţi, fiind o garanţie a utilizării sumelor strict pentru destinaţia
stabilită şi/sau ca măsură asiguratorie a realizării obiectivelor stipulate în respectivul
angajament scris.
Tranzacţiile cu plată imediată – au loc prin efectuarea contraprestaţiei în bani imediat după
sau în acelaşi timp cu achiziţionarea bunurilor sau serviciilor. Instrumentele de plată utilizate
sunt reprezentate de ordinele de plată prin care se efectuează viramentele (plăţi fără
numerar).
Recepţia reprezintă procedura prin care banca recunoaşte că a primit un ordin de plată în
vederea verificării autenticităţii acestuia printr-o procedură de securitate, a acceptării şi
executării ordinului de plată.
Bancă execută ordinele de plată (lei sau valută), conform instrucţiunilor , numai dacă:
ordinul este complet şi semnat adecvat;
soldul contului permite plata OP şi a comisioanelor aferente; plata nu este interzisă de
existenţa unei instrucţiuni de indisponibilizare a contului adresată băncii de o persoană/
autoritate îndreptăţită conform prevederilor legale; plata este conformă cu prevederile
legale şi cu prevederile regulamentelor interne ale băncii, în vigoare la data solicitării
acesteia.
Acceptarea reprezintă procedura prin care banca recunoaşte ca valabil un ordin de plată
recepţionat, în vederea executării, obligându-se să execute serviciul de a transfera fondurile
corespunzătoare sumei prevăzute în ordinul de plată, la termenele şi în condiţiile dispuse de
emitent prin ordinul de plată respectiv. Banca va accepta un ordin de plată în lei sau valută
(anterior recepţionat) dacă acesta îndeplineşte condiţiile necesare punerii sale în aplicare.
Un ordin de plată acceptat va fi executat până cel târziu în ziua bancară următoare datei
acceptării. Executarea plăţii reprezintă punerea în aplicare, respectiv transmiterea printr-un
sistem de plăți a unui ordin de plată acceptat anterior.
1.Ordinul de plată
Formularul DPE este un formular fără regim special şi trebuie completat lizibil, manual,
utilizând majuscule, sau prin tipărire ori prin sistem computerizat, în 2 exemplare, din care
unul pentru ordonatorul plăţii şi celălalt pentru bancă.
Operaţiuni valutare
Operaţiunile de încasări şi plăti în valută se execută cu respectarea prevederilor legale în
vigoare. Pentru clarificarea unor situaţii referitoare la efectuarea operaţiunilor valutare,
banca poate solicita orice informaţii, bazate pe documente justificative, din care să rezulte
legalitatea operaţiunii. În ceea ce priveşte noţiunea de “rezident” şi “nerezident”, vor fi
avute în vedere, în scopul efectuării operaţiunilor valutare, prevederile regulamentului
valutar, iar pentru scopuri fiscale, cele ale legislaţiei aplicabile. La stabilirea calităţii de
rezident/nerezident criteriul de baza este domiciliul.
Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de
bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le
reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor
prevăzute de lege care se pot efectua şi în valută.
Operaţiunile valutare sunt interpretate într-un sens larg, astfel încât să acopere, după caz, şi
fără a fi limitative:
a) încheierea şi derularea tranzacţiilor, precum şi transferurile decurgând din acestea;
b) toate tehnicile financiare disponibile pe piaţă pentru realizarea unei anumite operaţiuni -
tranzacţii la vedere (spot), tranzacţii cu instrumente financiare derivate (forward, options,
swap, futures), deschiderea conturilor şi plasarea fondurilor în conturi;
c) lichidarea sau cesionarea activelor dobândite în urma investiţiilor efectuate ori a altor
operaţiuni, repatrierea profiturilor rezultate sau utilizarea acestora;
d) rambursarea creditelor şi a împrumuturilor.
1. Investiţii directe:
a) în România ale nerezidenţilor;
b) în străinătate ale rezidenţilor.
2. Investiţii imobiliare, altele decât cele prevăzute la pct. 3.1, respectiv investiţii în bunuri
imobile destinate unei investiţii directe:
a) în România ale nerezidenţilor;
b) în străinătate ale rezidenţilor.
Rezidenţii sunt:
a) persoanele juridice şi orice alte entităţi, cu sediul în România, care sunt autorizate şi/sau
înregistrate să desfăşoare activităţi economice pe teritoriul României, în mod independent,
în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;
b) sucursalele, agenţiile, reprezentanţele, birourile persoanelor juridice străine, precum şi ale
oricăror alte entităţi străine, înregistrate şi/sau autorizate să funcţioneze în România;
c) ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe şi misiuni permanente ale României în
străinătate.
Nerezidenţii sunt:
a) persoanele juridice şi orice alte entităţi, cu sediul în străinătate, precum şi persoanele
fizice, cetăţeni străini, cetăţeni români şi apatrizi, cu domiciliul în străinătate, care sunt
autorizate şi/sau înregistrate să desfăşoare activităţi economice în străinătate, în mod
independent, în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;
b) sucursalele, agenţiile, reprezentanţele, birourile persoanelor juridice române, precum şi
ale oricăror alte entităţi române, înregistrate şi/sau autorizate să funcţioneze în străinătate;
c) ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe şi misiuni permanente ale altor state în
România, precum şi organizaţiile internaţionale sau reprezentanţele unor astfel de
organizaţii care funcţionează în România.
Valuta reprezintă moneda naţională a altui stat, moneda unei uniuni monetare a unor state,
precum şi monedele compuse, cum ar fi drepturile speciale de tragere.
Investiţie directă reprezintă investiţia de orice natură, efectuată în scopul stabilirii sau
menţinerii de legături economice durabile, care se realizează prin următoarele modalităţi,
luate în sensul lor cel mai larg:
a) constituirea sau extinderea unei sucursale ori a unei noi entităţi aparţinând integral
persoanei care furnizează capitalul de dotare/capitalul social ori achiziţionarea integrală a
unei entităţi deja existente;
b) participarea într-o entitate nouă sau într-una existentă, în scopul stabilirii ori menţinerii
de legături economice durabile;
c) acordarea de credite şi împrumuturi pe termen mai mare de 5 ani, în scopul stabilirii ori
menţinerii de legături economice durabile;
d) reinvestirea profitului în scopul menţinerii unei legături economice durabile.
Prin legături economice durabile se înțeleg relaţii stabilite ca urmare a deţinerii unei
participaţii de minimum 10% la capitalul social al unei entităţi sau care să permită
participarea efectivă la administrarea ori la controlul entităţii respective; în această categorie
se includ şi relaţiile decurgând dintr-o convenţie încheiată în scopul participării la profitul
realizat din desfăşurarea unei activităţi economice.
Investiţiile imobiliare sunt achiziţionarea de clădiri şi terenuri, construirea de clădiri, precum
şi investiţiile prin care se dobândesc un drept de uz sau de uzufruct asupra unui imobil ori
teren, precum şi un drept de servitute, în scop de câştig sau folosinţă personală.
Piaţa valutară este piaţa pe care se efectuează operaţiuni de schimb valutar şi care cuprinde
următoarele segmente:
a) piaţa valutară interbancară;
b) piaţa valutară a caselor de schimb valutar;
c) piaţa valutară a entităţilor care beneficiază de prevederi legale exprese.
Categoriile de rezidenţi şi situaţiile în care aceştia pot efectua operaţiuni în valută cu alţi
rezidenţi sunt prezentate mai jos:
a) persoanele juridice care efectuează plăţi şi încasări nemijlocite decurgând din contracte de
comerţexterior şi prestări de servicii externe (export-import de bunuri şi servicii), pe baza
contractelor de comision încheiate între comisionar şi comitent sau între comisionarul unui
nerezident şi beneficiarul rezident, precum şi a contractelor de comerţexterior respective;
b) persoanele juridice care efectuează nemijlocit plăţi şi încasări pe baza contractelor de
subantrepriză decurgând din contracte de colaborare (cooperare) economică internaţională,
contracte de export al unor obiective complexe şi al unor produse cu ciclu lung de fabricaţie;
c) persoanele juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni care decurg din acte de comerţ
derulate în porturi, în zonele din aeroporturi şi punctele de trecere a frontierei de stat,
asimilate zonelor libere, ori din acte de comerţ derulate pe parcurs extern în trenuri
internaţionale, la bordul aeronavelor şi navelor;
d) persoanele juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni stipulate de prevederi legale exprese;
e) persoanele juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni nemijlocite ce decurg din organizarea
şi/sau prestarea de servicii externe, cum ar fi transportul internaţional de mărfuri şi de
persoane şi turismul internaţional;
f) persoanele juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni nemijlocite decurgând din contracte
externe de prelucrare în regim "lohn", pe baza contractelor de colaborare, în măsura în care
colaboratorii rezidenţi sunt nominalizaţi în autorizaţia de perfecţionare activă;
g) persoanele juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni efectuate în străinătate;
h) persoane juridice şi alte entităţi, pentru plăţi efectuate către furnizorii şi subfurnizorii de
bunuri şi servicii pentru produsele şi serviciile exportate.
Instrumentele de plată de debit în format nou sunt acele instrumente ale căror formă şi
conţinut respectă cerinţele din Norma Tehnică nr. 4/2008 privind cecul şi Norma Tehnică nr.
5/2008 privind cambia şi biletul la ordin.
i) Cecul este un instrument de plată care pune în legătură, în procesul creării sale, trei
persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Instrumentul este creat de trăgător care, în baza
unui disponibil constituit în prealabil la o bancă, dă un ordin necondiţionat acesteia, care se
află în poziţia de tras, să plătească la prezentare o sumă determinată unei terţe persoane sau
însuşi trăgătorului emitent, aflat în poziţie de beneficiar.
În cazul în care există diferenţe între suma scrisă în cifre şi cea scrisă în litere, suma de plată
va fi considerată cea scrisă în litere. În cazul în care suma de plată este înscrisă de mai multe
ori pe faţă cecului, fie în cifre, fie în litere, suma care se plăteşte este suma cea mai mică.
Cecul este plătibil la vedere (la prezentare). Termenul de prezentare la plată al unui cec emis
şi plătibil în România este 15 zile. Termenul de prezentare este exprimat în zile calendaristice
şi se calculează începând cu ziua datei emiterii cecului.
În funcţie de clauză sau menţiunea pe care o conţine, cecul poate fi transmis prin:
- Girare – pentru cecurile care au înscrisă sau nu clauza “ la ordin”. Girul este un act
prin care posesorul cecului numit girant , transferă altei persoane, numită giratar,
toate drepturile rezultate din cec
- Cesiunea ordinară – pentru cecurile care au înscrisă clauza “nu la ordin”
- Simpla remitere – pentru cecurile care, în momentul emiterii, nu conţin numele sau
denumirea beneficiarului, sau care poartă menţiunea “la purtător”.
ii) Biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnătură privată, care pune în legătură în
procesul creării sale două persoane: subscriitorul sau emitentul şi beneficiarul.Titlul este
creat de subscriitor sau emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă de
bani fixă, la un anumit termen sau la prezentare unei alte persoane, denumită beneficiar
care are calitatea de creditor.
Biletul la ordin cuprinde: denumirea de bilet la ordin trecută în însuşi textul titlului şi
exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea titlului; promisiunea necondiţionată de a
plăti o sumă determinată; arătarea scadenței; numele aceluia căruia sau la ordinul căruia
plata trebuie făcută; arătarea datei şi a locului emiterii; semnatura emitentului.
Titlul căruia îi lipseşte vreuna din condiţiile de mai sus nu va fi socotit bilet la ordin.
Excepţii : în situaţia în care indicarea scadenţei nu se face în mod expres pe titlu,se va
considera biletul la ordin ca fiind plătibil la vedere; în situaţia în care indicarea locului de
plată nu se face în mod expres pe titlu ,se va considera ca loc de plată al biletului la ordin
,locul emiterii titlului,care este în acelaşi timp şi loc al domiciliului emitentului; în situaţia în
care în biletul la ordin nu se arată locul unde a fost emis,se consideră ca loc al emiterii locul
indicat lângă numele emitentului.
iii) Cambia este un titlu de credit , sub semnătură privată, care pune în legătură în procesul
creării sale 3 persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Titlul este creat de trăgător în
calitate de creditor care dă ordin debitorului sau numit tras să plătească o sumă fixată la o
dată determinată în timp, fie unui beneficiar, fie la ordinul acestuia din urmă. Pentru a fi
valabilă, cambia trebuie să conţină menţiunile obligatorii cuprinse în Legea nr 58/1934
asupra cambiei şi biletului la ordin aşa cum a fost completată şi modificată .
Acceptarea este angajamentul luat de către tras, faţă de orice posesor legitim de a plăti
cambia la scadenţă. Trasul nu este obligat prin lege să accepte dar, dacă acceptă, el devine
debitorul (obligatul) principal. Acceptarea este înscrisă într-o rubrică specială pe cambie. Ea
se exprimă prin cuvântul „acceptat” sau orice altă expresie echivalentă şi este semnată de
tras. Simpla semnătura a trasului pusă pe faţă cambiei este socotită acceptare.
Interdicţia bancară este regimul impus de către banca sa unui titular de cont de interzicere a
emiterii de cecuri pe o perioadă de 1 an începând cu data înregistrării la CIP a unui incident
de plată major şi asigură prevenirea producerii unor noi incidente de plăti şi sancţionarea
titularilor de cont care le generează.
Cecurile/biletele la ordin sunt formulare cu regim special, înseriate. Seria este compusă din 7
caractere alfanumerice, respectiv:
- primele 4 caractere alfabetice din codul BIC al băncii;
- un caracter numeric care codifică tipul instrumentului- respectiv 1 pentru cecuri şi 3 pentru
bilete la ordin
- 2 caractere alfabetice – scrise cu majuscule – reprezentând unul din cele 10 prefixe diferite
(BA, BB, BC, BD, BE, BF, BG, BH, BK, BM, etc)
- numărul este compus din 7 caractere numerice, (ex. între 0000001 – 0003750).
Biletele la ordin şi cecurile trebuie să fie completate în întregime cu cerneală sau pix de
culoare albastră sau neagră ori prin dactilografiere. Menţiunile manuscrise vor fi completate
cu majuscule, numai pentru suma în litere fiind posibilă completarea cu litere mici. În cazul în
care trăgătorul este o persoană juridică, semnătura reprezentantului legal al acesteia
executată pe cec/BO în format nou, în condiţiile prevăzute în Norma BNR, nu va fi însoţită de
ştampila trăgătorului.
În vederea remiterii spre încasare a cecurilor /biletelor la ordin emise pe formulare noi, se
acceptă doar cecurile/bo care respectă Normele BNR şi care au înscrise menţiunile
obligatorii, fără adăugiri, modificări, ştersături sau alte elemente care pot împiedica
trunchierea şi procesarea electronică. Nu se vor accepta pentru prezentarea la plată prin
trunchiere cecuri/bo care prezintă alterări, îndoituri, pete sau alte asemenea elemente care
pot afecta vizibilitatea menţiunilor aflate pe respectivul instrument. ID noi care nu respectă
condiţiile de mai sus nu pot fi procesate prin trunchiere, adică nu se pot transmite prin
sistemul electronic. Ele se pot compensa numai pe baza convenţiei de decontare între bănci.
Cecul în valută
Cecul este un instrument de plată utilizat şi în decontarea operaţiunilor internaţionale. Cecul
trebuie să cuprindă următoarele elemente obligatorii:
- Denumirea de cec cuprinsă în textul titlului şi exprimată în aceeaşi limbă ca şi cea
întrebuinţată pentru redactarea cecului-lipsa denumirii de cec atrage nulitatea
instrumentului. De precizat este faptul ca potrivit legilor din SUA, menţiunea cec în
cuprinsul textului nu este obligatorie fiind suficient ordinul necondiţionat dat unei
bănci de a plăti o sumă;
Beneficiarul cecului.
Pentru decontare, se verifică următoarele elemente: cecul să fie original, cecul să nu
prezinte ştersături, modificări, adăugiri, să nu fie rupt sau deteriorat, data emiterii (când nu
este făcută nici o menţiune privind valabilitatea cecurilor, acestea au o valabilitate de 6 luni
de la data emiterii). De asemenea, se verifică andosamentul. În cazul persoanelor juridice,
cecurile vor fi andosate şi ştampilate de persoanele împuternicite să angajeze firma.
Există situaţii în care cecurile remise la încasare se returnează neîncasate din anumite
motive: fonduri insuficiente, andosament necorespunzător /contrafăcut, lipsă andosament,
cec falsificat, semnătura emitentului necorespunzătoare, cec oprit la plată, cont închis, cec
expirat, cec antedatat, lipsă beneficiar, cec anunţat pierdut/furat, nu se poate localiza
contul, nu se poate localiza banca trasă.
Acreditivul şi incasso
Acreditivul şi incasso sunt instrumente folosite în operaţiunile de import-export. Acreditivul
reprezintă un instrument prin care un importator dă dispoziţie băncii sale de a bloca o sumă
de bani din disponibilităţile sale şi pe care să o plătească în numele său la locul şi în condiţiile
specificate în acreditiv, unui furnizor extern contravaloarea bunurilor atestate prin
documente. Este una din cele mai sigure modalităţi de plată externe, dar este şi cea mai
scumpă modalitate, pentru că implică costuri ridicate, respectiv comision pentru deschiderea
acreditivului, comision de confirmare de către bancă, comision pentru plăţi, speze şi
comisioane bancare, cheltuieli de comunicaţii, s.a. Documentele care stau la baza plăţii prin
acreditiv sunt:
- factura comercială;
- factura consulară;
- factura proformă;
- documente de transport (scrisoare de trăsură, conosament);
- documente de asigurare (poliţa de asigurare);
- alte documente (certificat de origine, certificat de calitate, autorizaţia de export, certificat
fitosanitar,s.a.).
Factoringul - este operaţiunea prin care clientul, denumit aderent, transferă proprietatea
creanţelor (facturilor) sale comerciale instituţiei de credit, denumită factor, aceasta având
obligaţia, conform contractului încheiat, de a asigura încasarea creanţelor aderentului.
Instituţia de credit, pe baza documentelor primite, plăteşte valoarea nominală a creanţelor,
mai puţin agio, fie imediat, fie la scadenţa acestora sau la scadenţa contractuală stabilită cu
aderenţii.
Forfetarea - reprezintă cumpărarea, fără recurs asupra oricărui deţinător anterior, a unor
creanţe scadente la termen, ca rezultat al livrării de bunuri sau prestărilor de servicii.
Garantarea depozitelor
Depozitele microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii se încadrează, conform legii,
în categoria depozitelor garantate. Conform legislaţiei române întreprinderile mici şi mijlocii
sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;
b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau
deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei
situaţii financiare aprobate. Prin active totale se înţelege active imobilizate plus active
circulante plus cheltuieli în avans.
BIBLIOGRAFIE
1. Alexa, V. - Controllingul in mediul afacerilor internationale, Editura Mirton,
Timisoara, 2012
2. Brezeanu, P., Brasoveanu, I. - Audit si control financiar, curs format digital,
Biblioteca ASE, Bucuresti, 2010
3. Colasse, B. - Contabilitate generala, Editura Moldova, Iasi, 1995
4. Caloian, F. - Bazele contabilitatii, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008
5. Caraiani C., Dumitrana M., & colectiv – Bazele contabilitatii, Editura Universitara,
Bucuresti, 2010
6. Cretoiu G., Bucur I. - Contabilitate – Fundamentele si noul cadru juridic, Editura
C.H.Beck, Bucuresti, 2007
7. Diaconu, P. - Contabilitate manageriala – planuri de afaceri, Editura Economica,
Bucuresti, 2006
8. Dragota V. & colectiv – Management financiar, Volumul I, Editura Economica,
Bucuresti, 2003
9. Dragan, C.M. - ABACO - Contabilitatea pe intelesul tuturor, Editura romano-
germana Alpha MDN, București, 2009
10. Dumitru, G. - Bazele contabilitatii intr-o abordare nationala si internationala, Editura
Muntenia, Constanta, 2003
11. Feleaga N.(coordonator), Malciu L., Bunea S. – Bazele contabilitatii – o abordare
europeana si internationala, Editura Economica Bucuresti, 2002;
12. Feleaga, N., Ionascu, I. – Contabilitate financiara, volumele 1-4, Editura Economica,
Bucuresti, 1993
13. Feleaga N., Malciu L. – Provocarile contabilitatii internationale la cumpana dintre
milenii – Modele de evaluare si investitii imateriale, Editura Economica, Bucuresti,
2004
14. Gotcu, C., Evaluarea si prevenirea riscului in activitatea de creditare, Editura
Tehnopress, Iasi, 2010
15. Helfert, E. – Tehnici de analiza financiara, BMT Publishing House, Bucuresti, 2006
16. Horvath & Partners - Controlling. Sisteme eficiente de crestere a performantei firmei,
Editia a 2-a, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2009
17. Iamandi, L., Petcu P.M. - Bazele contabilitatii, Editura National, Bucuresti, 2009
18. Lynch, R. – Strategia corporativa, Editura Arc, Bucuresti, 2002
19. Moeller, R. - Foundations of Modern Internal Auditing, 7th Edition, Hamilton, 2009
20. Nicolescu, O. - Fundamentele managementului, Editura Universitara, Bucuresti, 2008
21. Oprea C., Man M., Nedelcu M.V. – Contabilitate manageriala, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 2008.
22. Pelau, C. - Marketing-controlling - Masurarea performantei in marketing, Editura
Economica, Bucuresti, 2009
23. Popescu, V., Popescu, Gh. – Contabilitate manageriala conforma cu practica
internationala, Editura Gestiunea, Bucuresti, 2010
24. Ristea, M., Ioanas, C., Dumitru, C., Irimescu, A., Contabilitatea societatilor
comerciale, vol. 1 si 2, Editura Universitara, Bucuresti, 2009
25. Ristea M. & colectiv – Contabilitatea societatilor comerciale, vol.I și II, Editura
Universitara, Bucuresti, 2009
26. Ristea M., Dumitru C.G. – Contabilitate aprofundata, Editura Universitara,
Bucuresti, 2005;
27. Ristea, M. - Metode si politici contabile de intreprindere, Editura Tribuna
Economica, Bucuresti, 2000
28. Sandu, G. - Audit intern, Ed. Pro Universitaria, Bucuresti, 2010
29. Stancu, I. - Finante, Editia a 4-a Editura Economica, Bucuresti, 2005
30. Van Greuning, H. – Standarde internationale de raportare financiara, ghid practic,
editia a V-a, Editura IRECSON, Bucuresti, 2009
31. Venables, J. - Internal Audit, Third edition, London, 1991
Legislatie
32. Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din
14.01.2005, cu modificarile si completarile ulterioare
33. Ordinul Ministrului Finantelor Publice pentru aprobarea Reglementarilor contabile
conforme cu directivele europene nr 3.055/ 2009, publicat in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 766 din 10 noiembrie 2009
34. Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene, Mon. Of. nr. 1080/2005;
35. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a
intreprinderilor publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 883 din 14
decembrie 2010
36. Ordinul Nr.881 din 25.06.2012 privind aplicarea de catre societatile comerciale ale
caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata a
Standardelor Internationale de Raportare Financiara.
37. I.A.S. - International Accounting Standard, publicat in volum, succesiv din 2000 pana
in 2007, Editura Economica,cod ISBN nr.973.590.264.8;
38. Standardele Internationale de Raportare Financiara, emise de Consiliul pentru
Standarde Internationale de Contabilitate (IASB), editura CECCAR, 2011;
39. REGULAMENT nr. 2 al B.N.R. din 23 februarie 2005 privind ordinul de plata utilizat
in operatiuni de transfer-credit.
40. Norma tehnica privind cecul, Nr 4 din 5 iunie 2008/ MO 500 din 3 iulie 2008
41. Norma tehnica privind cambia şi BO, Nr 5 din 5 iunie 2008/MO 500 din 3 iulie 2008
42. Norma pentru modificarea si completarea Normelor-cadruale Bancii Nationale a
Romaniei nr 7-1994 privind comertul facut de societatile bancare si celelalte societati
de credit cu cecuri, pe baza Legii nr.59/1934 asiupra cecului, modificata prin
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.11/1993, aprobata si modificata prin Legea
83/1994, Nr 6 din 5 iunie 2008/MO 509 din 7 iulie 2008