Liderul militar – perspectivă caracterială.

Particularităţile pe care le prezintă liderul militar faţă de liderul civil sunt generate de existenţa unor
aspecte specifice pentru organizaţia militară. Printre acestea, cele mai importante sunt: obiectivul,
misiunea, structura şi restricţiile impuse personalului prin regulamente şi instrucţiuni.

După cum se ştie, unităţile militare au fost create pentru a lupta în războaie, dar ele trebuie să existe
încă din timp de pace, pentru a se instrui. Pentru a face faţă sarcinilor diferite şi deosebite de cele ale
unei organizaţii civile ce le revin în timp de pace, în situaţii de criză şi la război, comandanţii au mai
multe responsabilităţi, dar şi mai multă putere decât liderii civili, deoarece deciziile lor pot influenţa
fundamental activitatea şi chiar viaţa subordonaţilor. Activitatea într-o unitate militară se desfăşoară în
conformitate cu ordinele (deciziile) liderului, ordine puse în concordanţă cu „legile, regulamentele şi
regulile” stabilite în societate şi în domeniul militar.

Performanţele unei organizaţii depind în mare măsură de profesionalismul şi calităţile umane ale
liderului. Marii lideri militari au dovedit unele particularităţi menite să-i reprezinte şi să-i individualizeze.
Inventarele tipurilor de personalitate au rămas de-a lungul timpului şi, într-o anumită măsură, sunt
asemănătoare. Unii comandanţi s-au asemuit între ei ca urmare a unei puternice dorinţe de a comanda
sau de a aplica acelaşi principiu al luptei în sensul obţinerii succesului. Principiul libertăţii de acţiune a
stat în atenţia marilor comandanţi, începând cu Hannibal şi Alexandru cel Mare, până la Napoleon şi
Suvorov, Jukov şi Eisenhower.

Un număr însemnat de caracteristici au fost identificate ca fiind comune majorităţii liderilor militari şi
civili. Caracteristicile pot fi grupate într-un profil caracterial menit să contureze liniile generale de forţă
ale personalităţii unui lider. Fără îndoială că aceste caracteristici nu garantează succesul în general, dar,
potrivit părerii multor analişti militari, acest grupaj coerent, profund şi cuprinzător de calităţi, ar putea
constitui un ghid pentru identificarea şi evaluarea personalităţii unui lider militar. În desfăşurarea
acţiunilor sale pentru atingerea obiectivelor propuse, liderul se va lovi de personalităţile subordonaţilor,
de anumite situaţii şi împrejurări în care-şi va exprima atributele comenzii, toate acestea având un efect
direct asupra caracteristicilor sale.

Un lider militar trebuie să rămână calm şi să acţioneze cu fermitate în faţa ameninţării primejdiilor sau
criticilor, obiective sau subiective, constructive sau distructive. Posibilitatea de a se comporta conform
acestor cerinţe i-o oferă curajul.

„Curajul este vederea, peste propria fiinţă şi peste orice primejdie, a unui scop”, afirma Nicolae Iorga în
„Cugetările” sale. Vorbim despre un curaj moral, dar şi despre unul fizic. Cel dintâi scoate în evidenţă
faptul că ştii să aperi ceea ce este drept. Nimic nu dă greutate mai mare liderului decât faptul de a avea
curajul să apere demnitatea, excluzând orice fel de umilinţă.

Liderul este pus în faţa unor situaţii neaşteptate, momente de criză, pe care trebuie să le lămurească şi
să ia, în timp util, măsurile adecvate pentru a le depăşi. Trebuie să ia decizii. Liderii militari au mai multe
responsabilităţi decât cei civili, deoarece deciziile lor au implicaţii deosebite asupra structurilor pe care
le conduc şi asupra vieţii subordonaţilor. Capacitatea de a decide este fundamentală pentru acţiunea de
comandă. Capacitatea de decizie relevă înfruntarea conştientă, raţională şi justificată a pericolelor
specifice luptei sau mediului cu finalitate în asumarea deciziei în situaţii de risc; impunerea executării
hotărârilor; asumarea verticală a răspunderii (morale, materiale, disciplinare şi penale) pentru urmările
hotărârilor luate şi pentru ordinele date. Un lider trebuie să aibă capacitatea de a decide rapid, în
termeni de maximă claritate şi siguranţă, capacitatea de a deciziona fiind în mare măsură o chestiune de
exerciţiu şi experienţă. „Sfătuieşte-te cu toţi, dar rezervă-ţi hotărârea” ne îndemna Shakespeare în
„Hamlet”. Un bun lider militar aşază adevărul, simţul datoriei şi principiile moralei mai presus de orice. El
rămâne intangibil în faţa flatărilor excesive, chibzuind, în dreaptă judecată, asupra realităţilor
problematice cu care se confruntă spre a găsi întotdeauna calea pozitivă a ieşirii din impas. De
asemenea, el cântăreşte analitic faptele şi circumstanţele înainte de a lua o decizie. Experienţa, rutina,
competenţa profesională sunt în cea mai mare măsură o componentă a procesului intelectual de
elaborare a unei judecăţi corecte. El îşi domină stările psihice cu potenţial şi îşi reprimă ieşirile impulsive,
situaţii ce reflectă o conduită echilibrată, larg acceptată în mediile organizaţionale puternic ierarhizate.
Fără un comportament corespunzător nici un lider nu va putea să îmbunătăţească moralul celor pe care-
i conduce.

Liderul militar nu trebuie să urmărească opţiunea de avantaje personale, inclusiv avansarea în grad, sau
organizaţionale prin eforturile ori cu sprijinul colaboratorilor aflaţi pe orizontala sau verticala
instituţională. „Un comandant care nu are consideraţie pentru nevoile subalternului n-ar trebui să-l
comande niciodată”, spunea Napoleon. Regretatul general Ştefan Guşe aprecia că „La sufletul soldatului
se ajunge cu vorba bună şi nu cu bocancii.” Un bun lider trebuie să fie un bun organizator, atlet la
condiţiile adecvate de trai, de instruire şi de comunicare organizaţională ale subordonaţilor. Grija faţă de
oameni trebuie raportată permanent la actul de conducere, fiind în fapt o componentă a acestuia.
Liderul este dator să nu uite nici un moment că în cadrul acţional pe care îl gestionează cei pe care îi
conduce sunt subiecţi şi nicidecum mijloace.

În toate organizaţiile mari vor fi indivizi care tind să opună rezistenţă iniţiativelor noi cu excepţia situaţiei
în care acestea sunt propriile lor idei. Liderul ar trebui, prin urmare, să lupte pentru a capta imaginaţia şi
sprijinul subordonaţilor, permiţându-le să vină cu idei noi. Este, fireşte, un lider înţelept acela care îşi
ascultă cu atenţie subordonaţii şi ajută să transforme ideile cele mai bune ale acestora în iniţiative
organizaţionale.

Liderii trebuie să stimuleze iniţiativa, îndrăzneala şi participarea tuturor celor pe care-i conduc la
îndeplinirea obiectivelor entităţilor structurale din care fac parte şi chiar la elaborarea deciziilor. Liderii
militari trebuie să îşi cunoască foarte bine subordonaţii pentru a putea să le folosească potenţialul la
maxim, obţinând eficienţa scontată prin numirea în funcţiile unde dau randamentul cel mai bun. De
asemenea, stimulând formarea spiritului de echipă, liderii vor reuşi să reducă animozităţile şi competiţia,
contribuind la creşterea eficienţei activităţii organizaţiei. Liderii trebuie nu numai să aibă încredere în
subordonaţi; ei trebuie să creadă în competenţa acestora, poate mai mult decât aceşti subordonaţi cred
în ei înşişi. De asemenea, este important ca liderii să pregătească sublideri şi subordonaţi pentru
îndeplinirea unor responsabilităţi importante. Un motiv întemeiat pentru aceasta ar fi că, adeseori, în
situaţii de criză sau de luptă, numeroşi lideri sunt scoşi din joc. Ei sunt ucişi, răpiţi sau au probleme de
sănătate ori nu pot comunica cu subordonaţii lor. Dacă liderilor subordonaţi li s-a dat, anterior,
posibilitatea de a creşte, a fi creativi şi de a-şi dezvolta talentele lor de leadership, este mult mai
probabil ca ei să iasă în faţă şi să exercite conducerea de care este nevoie. O asemenea pregătire este de
o importanţă extremă.

Un lider priceput trebuie să ştie să dezvolte un program de învăţare pe care să-l actualizeze permanent
cu tot ceea ce este mai nou în specialitatea sa militară, să fie conectat la procedurile şi practicile noi de
comandă, dar mai ales la evoluţia evenimentelor interne, regionale şi chiar globale. Un lider eficient nu
poate conduce în secolul XXI numai după intuiţie şi ... bun simţ. Din acest motiv este necesar ca un lider
să fie animat de dorinţa de a studia permanent, pentru a fi bine informat şi pentru a se putea adapta la
cerinţele mediului în care îşi desfăşoară activitatea, caracterizat de variatate, schimbări dese şi rapide de
situaţii şi incertitudine.

Liderii trebuie nu numai să înţeleagă şi să se adaptaze la schimbare, ei trebuie, de asemenea, să fie în

Se spune că succesele militare ale unor străluciţi lideri militari se datoresc geniului lor. Analiştii consideră
că aceste succese sunt rezultatul unor calcule bazate pe date şi informaţii exacte. Două dintre calităţile
unui conducător atent la mediul său activ ar fi: informarea şi modalităţile de obţinere şi de utilizare a
informaţiei. Pentru a fi mereu la curent cu noutăţile, comandantul va fi preocupat de schimbare, de
înnoire, va schimba iniţiativele novatoare, îşi va asuma riscul inerent pe care îl implică aceste iniţiative.
Istoria a consemnat numeroase exemple de lideri care au reuşit să se identifice cu proiectele şi
obiectivele pe care le-au făurit. Astfel, Napoleon a luptat pentru „libertate, egalitate, fraternitate”,
preşedintele SUA, Abraham Lincoln, a încercat şi a reuşit să abolească sclavia, Mohandas Karamchand
Ghandi – cunoscut mai mult sub numele de Mahatma („suflet mare” în limba bengali) Ghandi – şi-a
condus cetăţenii spre independenţă.

Din păcate, unii lideri au plătit cu viaţa crezul în obiectivele lor. Din această categorie fac parte, între
alţii: Abraham Lincoln, Mahatma Ghandi şi Martin Luther King.

Există şi lideri care nu au rezistat tentaţiei de a menţine puterea cu orice preţ, punând interesul personal
mai presus de cele ale societăţilor pe care le-au condus şi negând valorile pe care le-au proclamat ca
fiind obiectivele pentru care luptă. Din această categorie fac parte: Napoleon, care s-a încoronat împărat
al Franţei uitând de „liberté, egalité, fraternité!; Stalin, care pretindea că luptă pentru democraţie şi
instaurarea puterii poporului, dar a instalat cultul personalităţii şi dictatura personală ; Nixon, care şi-a
dorit atât de mult să fie reales preşedinte al SUA, încât a „uitat” de regulile democraţiei şi de legea pe
care trebuia să o apere şi să o respecte, şi a fost înlăturat din funcţie .

Fiind responsabili pentru ei înşişi şi pentru instituţiile pe care le conduc, liderii trebuie să îşi dezvolte
capacitatea de înţelegere a mediului în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi pe cea de analiză a
situaţiei. În acest sens, ei trebuie să fie în măsură să separe ceea ce este important de ceea ce nu este
important, ceea ce este bine de ceea ce este rău.