AEF 1 PT Sem II Unit de Invatare 5 La 10

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ I
Coordonator: Prof.univ.dr.Vasile Valentina

Tutore: Asist.univ.dr.Stroe Mihaela Andreea
1
Analiza economico-financiară
Introducere
Cursul de “Analiza economico - financiară” se adreseză studenilor înscrişi la programul de studiu ID,
organizat de Facultatea de Stiine Economice.
Odată cu creşterea volumului şi complexităţii activităţilor economice, a importanţei şi rolului actului
decizional al conducerii, se manifestă tot mai acut necesitatea fundamentării pe baze ştiinifice a măsurilor de
corecţie şi îmbunătăţire a stării economico-financiare la toate nivelurile de operare economică.
Este edificator, în acest sens, efectul negativ pe care îl poate propaga asupra calităii activităii economico-
financiare, asupra performanţelor financiare pozitive şi competitive dorite de toţi operatorii economici,
necunoaşterea propriilor „puncte tari” şi „puncte slabe”, implementarea unor decizii insuficient motivate,
care nu au la bază concluzii reale obţinute în urma unor cercetări oportune şi operative a proceselor şi
fenomenelor economice. În aceste condiţii, acest curs, prin problematica abordată, vine în întâmpinarea unor
cerinţe practice ale managementului firmei care trebuie să acţioneze în direcţia realizării criteriilor de
performanţă, asigurarea utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare, sporirea rentabilităţii,
precum şi prevenirea situaţiilor de impas financiar.
Obiectivele cursului (modulului)
Insuşirea de către studenţii a noţiunilor generale şi a limbajului economico-financiar şi crearea
capacitatea studenţilor de a utiliza noţiunile şi cunoştinţele specifice analizei economico-financiare.
Competenţe conferite
Se formulează sub forma: „După parcurgerea acestui curs(modul), studentul va fi capabil să:
îşi însuşească abilităţi în rezolvarea problemelor specifice analizei economico-financiare, să
dobândească o viziune de ansamblu asupra teoriei şi practicii specifice analizei economico-
financiare, să distingă abordări diferite ale bilanţului contabil, să identifice surse de date
bilanţiere şi de informaţii economice.
Resurse şi mijloace de lucru
Pot conţine:
- expunerea informaţiilor referitoare la bilantul şi interpretarea indicatorilor
economico-financiari;
- observarea şi compararea fenomenelor economico-financiare
- teste grila şi prezentarea situaţiilor financiar contabile
Structura cursului
Trebuie să conţină:
- numărul Unităţilor de învăţare (UI) ce compun cursul: o UI trebuie să poată fi
parcursă în 2-3 ore. Astfel, pentru 14 ore SI cursul se structurează pe 5-7 UI, iar
pentru 28 de ore SI rezultă 10-14 UI;
- temele de control constituie forme de evaluare pe parcurs asociate disciplinelor cu
activităţi de tip AT şi TC (echivalentul seminarului de la forma de zi). Astfel, în
2
funcţie de numărul de ore din planul de învăţământ, pentru 4 AT + 10 TC
(echivalentul a 14 S) se prevăd 2 teme de control, iar pentru 8 AT + 20 TC
(echivalentul a 28 S) se vor formula 3 teme de control;
- se specifică locul (UI) din cadrul cursului în care se găsesc formulate temele de
control;
- modul de transmitere al temelor de control către tutore şi respectiv a rezultatelor
către studenţi (prin platforma eLearning, material tipărit etc.).
Cerinţe preliminare
Bazele contabilităţii, Finanţele firmei
Discipline deservite
Audit financiar, Audit intern
Durata medie de studiu individual 2-3 ore
Evaluarea
- răspunsurile la examen/verificare (evaluarea finală) – 70%
- testarea prin teme de control pe parcursul semestrului – 30%
3
Cuprins
Unitatea de învăţare 1 Bazele teoretice ale analizei economico-financiare………….6
1.1. Rolul şi delimitările conceptuale ale analizei economico-financiare
1.2. Tipuri de analiză şi conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.3. Factorii care determină schimbări în procesul de analiză economico-financiară
1.4. Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare
Unitatea de învăţare 2 Analiza activităţii de producţie şi comercializare……………16

1.1. Analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici
1.2. Analiza indicatorilor valorici pe baza indicilor
1.3. Analiza producţiei fizice
1.4. Analiza corelată a coeficientului de sortiment, coeficientului de structură şi indicelui de
realizare a producţiei
Unitatea de învăţare 3 Cifra de afaceri……………………………………………..23

3.1. Delimitări conceptuale ale cifrei de afaceri
3.2. Analiza dinamicii cifrei de afaceri
3.3. Analiza structurală a cifrei de afaceri
3.4. Analiza factorială a cifrei de afaceri
Unitatea de învăţare 4 Valoarea adăugată…………………………………………….30

4.1. Delimitări conceptuale
4.2. Metoda sintetică şi metoda analitică
4.3.Analiza factorială a valorii adăugate
Unitatea de învăţare 5 Analiza cheltuielilor firmei……………………………………36

5.1. Analiza cheltuielilor totale ale firmei
5.2. Analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri
5.3. Analiza cheltuielilor de exploatare
5.4. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
Unitatea de învăţare 6 Cheltuielile variabile si fixe la 1000 lei CA…………………46

6.1.Delimitări conceptuale
6.2.Analiza cheltuielilor la variabile
6.3.Analiza cheltuielilor fixe
6.4.Estimarea nivelului probabil al cheltuielilor fixe
Unitatea de învăţare 7. Estimarea sintetică a cheltuielilor la 1000 lei CA…………..52

7.1.Nivelul probabil al cheltuielilor la 1000 lei CA
7.2. Riscul de exploatare
7.3. Coeficientul efectului de pârghie al exploatării
Unitatea de învăţare 8 Analiza cheltuielilor cu materialele şi cu amortizarea la 1000 lei CA…58

8.2.Analiza factoriale a cheltuielilor cu materialele
8.3.Analiza cheltuielilor cu materialele
8.4.Analiza cheltuielilor cu amortizarea
4
Unitatea de învăţare 9 Analiza cheltuielilor cu personalul şi dobânzile……………………66
9.2. Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul
9.3. Analiza modificării absolute a fondului de salarii
9.4.Analiza cheltuielilor cu dobânzile
Unitatea de învăţare 10 Analiza costului pe produs…………………..…………………………74
10.1.Analiza factoriala a cheltuielilor materiale pe produs

10.2.Analiza costului produselor comparabile
10.3. Analiza costului marginal
Bibliografie generala………………………………………………………………………………
5
Unitatea de învăţare 1 Bazele teoretice ale analizei economico-financiare
1.1. Rolul şi delimitările conceptuale ale analizei economico-financiare
1.2. Tipuri de analiză şi conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.4. Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare
Cuprins
Introducere
Acest prim curs abordează aspectele conceptuale şi teoretice privind analiza economico-
financiară cu scopul de a crea o bază de pornire în înţelegerea mecanismelor de lucru ale acesteia.
Într-un mediu economic a cărui tendinţă principală este transformarea din complicat în
complex, analiza economico-financiară are rolul de a explica fenomenele economice şi financiare prin
intermediul relaţiilor delimitate în cadrul unui ansamblu de elemente (analiză structurală) şi prin
intermediul factorilor de influenţă (analiză factorială). De asemenea, analiza se poate efectua sub diverse
forme (tipuri) cu scopul de a răspunde cât mai bine obiectivelor stabilite, iar etapele de realizare se pot
adapta condiţiilor economice concrete.
Obiectivele unităţii de învăţare

După parcurgerea unităţii studenţii vor fi în măsură să definească disciplina analiză economico-
financiară, care sunt principalele tipuri de analiză economico-financiară,care sunt etapele procesului de
analiza economico-financiară şi ce metode sunt utilizate în analiza economico-financiară.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
Bazele teoretice ale analizei economico-financiare

1.1.Rolul şi delimitările conceptuale ale analizei economico-financiare
Cunoaşterea condiţiilor în care se desfăşoară activitatea economică şi iniţierea unor acţiuni bine
definite pentru realizarea cât mai eficientă a scopului propus sunt premise ale unei conduceri ştiinţifice
performante în orice domeniu al activităţilor umane incluse în categoria fenomenelor economice
respective: producţia, consumul, schimbul şi utilizarea bunurilor şi a serviciilor. Cunoaşterea economică
poate fi considerată drept ştiinţifică numai în măsura în care are ca obiect punerea în evidenţă a acestor
relaţii şi dacă ea cercetează şi explică fenomenele economice prin interacţiunea variabilelor care le
determină influenţându-le mărimea. Cu cât este mai bine folosită corelaţia dintre cunoaştere şi
activitatea practică cu atât se dezvoltă mai bine întreprinderea şi societatea în ansamblu şi de aceea
legătura dintre cunoaştere şi activitatea practică trebuie luată în considerare la toate nivelele de
conducere. In aceste condiţii triada analiză-decizie-acţiune reprezintă condiţia sine qua non a unui
management ştiiţific.
Indiferent de nivelul la care se execută activitatea de conducere în orice domeniu implică cunoaşterea
cu precizie a situaţiilor concrete din unitatea studiată în vederea stabilirii complexului de cauze şi factori
care o determină, fapt ce reclamă efectuarea unei analize economico-financiare care să prezinte o hartă a
realităţii de care va trebui să se ţină seama în deciziile de viitor.
Analiza financiară ajută la identificarea activităţii nesatisfăcătoare a întreprinderii şi la stabilirea
măsurilor care vor influenţa rezultatele în viitor. Prin cunoaşterea postfaptică, curentă şi previzională a
activităţii agenţilor economici a rezultatelor interne şi a cauzelor care le-au generat, analiza contribuie la
cunoaşterea continuă a eficienţei utilizării resurselor umane, materiale şi financiare. Deoarece obiectivul
principal al unei întreprinderi îl constituie maximizarea valorii patrimoniului, eficienţa cu care a fost
folosit capitalul investit constituie obiectivul central al diagnosticului financiar.
Obiectivele de bază ale analizei financiare le constituie:
1. descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne
2. diagnoza şi reglarea activităţii întreprinderii
3. întărirea autonomiei economico - financiare
4. creşterea eficienţei economice
5. fundamentarea deciziilor financiare
6. informarea întreprinderii cu cerinţele standardelor şi cu nivelul concurenţei pe diferite pieţe.
6
Indeplinind o dublă funcţie de diagnoză şi reglare, analiza economico- financiară constituie un
instrument indispensabil al conducerii eficiente a activităţii întreprinderii. Analiza
financiară fundamentează întreaga politică economico- financiară viitoare a întreprinderii, constituie o
condiţie cheie pentru elaborarea şi aplicarea unor decizii raţionale, stă la baza efectuării de expertize şi
negocieri vizînd estimarea valorii întreprinderii în cazul privatizării, reorganizării sau vînzării activelor.
Analiza financiară îndeplineşte următoarele funcţii:
1. de informare
2. de evaluare a potenţialului tehnico-economic
3. de realizare a gestiunii eficiente a patrimoniului întreprinderii
4. de realizare a relaţiilor cu mediul extern
La nivelul agentului economic sistemul de informare necesar analizei se formează din 2 mari categorii
de surse:
Sursele interne care reflectă funcţia propriu-zisă a întreprinderii, stările acesteia în anumite momente şi
este asigurată de sistemele de evidenţă contabilă. Sursa principală necesară analizei financiare o
constituie raportul financiar care este alcătuit din :
 bilanţul contabil , care furnizează conducerii întreprinderii elementele de bază necesare pentru
selectarea direcţiilor de dezvoltare, modelelor de optimizare a procesului de producţie şi de
desfacere politicii financiare, investiţionale şi de creditare. Bilanţul contabil creează condiţii de
analiză a proceselor şi fenomenelor din sfera de interes a agenţilor economici sub aspect
dialectic pentru determinarea relaţiei dintre cauze şi efecte în vederea luării măsurilor de reglare
şi de stabilire a unor norme.
 raportul privind rezultatele financiare , care evidenţiază veniturile şi cheltuielile pentru o
anumită perioadă de timp, grupate în funcţie de natura lor precum şi rezultatul exerciţiului
concretizat în profit sau pierdere. Scopul urmărit de acest raport este de a prezenta rezultatul
unei afaceri comparînd venitul obţinut în decursul unei perioade cu cheltuielile efectuate pentru
obţinerea profitului, oferind posibilităţi de a urmări în evoluţie sarcinile stabilite pentru
întreprindere şi de a furniza informaţii necesare pentru luarea deciziilor.
 raportul privind fluxul mijloacelor băneşti sintetizează tranzacţiile în numerar pentru o
anumită perioadă de timp. Este destinat să arate modul în care activităţile întreprinderii au
afectat lichiditatea şi solvabilitatea acestuia, relaţia dintre fluxurile de numerar din activitatea
operaţională, investiţională şi financiară. Acest raport oferă informaţii necesare analizei
surselor de încasări şi plăţi în numerar.
 raportul privind fluxul capitalului propriu furnizează informaţii privind structura capitalului
propriu;
 anexele raportului financiar
Surse externe sunt necesare orientării activităţii întreprinderii şi adaptării ei la schimbările ce pot avea
loc brusc în mediul economic şi ajută la dimensionarea unor noi obiective strategice.
Informaţiile externe în funcţie de natura domeniului la care se referă pot fi structurate astfel:
 tehnologice
 economico-financiare
 juridice
 fiscale
Informaţiile utilizate trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
 utilitatea
 profunzimea
 vechimea informaţiei
 costul
 executarea informaţiei
1.2. Tipuri de analiză
Datorită complexităţii cercetărilor impuse de necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a realităţilor economice
există mai multe tipuri de analize economico-financiare care pot fi clasificate după următoarele criterii
astfel:
1. după nivelul la care se desfăşoară: - analiză microeconomică
- analiză macroeconomică
Analiza microeconomică studiază comportamentul unităţii elementare de producţie – întreprinderea-
şi vizează factorii care îi determină rezultatele precum şi relaţiile acesteia pe diverse pieţe
Analiza macroeconomică studiază comportamentul grupurilor de subiecţi economici reuniţi în
categorii omogene aşa cum ar fi: ramurile, sectoarele de activitate, economie naţională şi mondială.
7
2. după raportul dintre momentul efectuării analizei şi cel al desfăşurării fenomenului există: -
analiză postfactum
- analiză previzională
- analiza postfactum sesizează fenomenul la sfârşitul perioadei vizând trecutul şi prezentul în
timp ce analiza previzională îl sesizează la începutul perioadei şi vizează viitorul.
3. după natura însuşirilor fenomenului analizat există:- analiză cantitativă

- analiză calitativă
Analiza cantitativă cercetează fenomenul prin evaluări cantitative asigurând cuantificarea şi
măsurarea acţiunii factorilor asupra rezultatelor.
Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului vizând stabilirea unui system de legături cauză-efect.
4. după rolul timpului în analiza fenomenului există: - analiza statică
- analiza dinamică
Analiza statică face abstracţie de timp presupunând că modificările factorilor sunt simultane fără
decalaje în timp. Analiza dinamică urmăreşte fenomenul economic în evoluţie ceea ce presupune că
acesta îşi modifică poziţia de la o perioadă la alta.
5. după orizontul de timp există: - analiză pe termen scurt
- analiză pe termen lung sau mediu
Analiza pe termen scurt vizează perioada de sub un an (semestru, trimestru, lună) şi serveşte
managementul operativ, în timp ce analiza pe termen mediu şi lung vizează perioada de timp de peste un
an şi serveşte managementului strategic.
1. după criteriile de studiere a fenomenului cercetat în practică se pot efectua şi o serie de
analize cu scop special şi anume:
- analiza economică vizează funcţiunea de exploatare a întreprinderii independent de funcţiunea
sa financiară;
- analiza tehnico-economică corelează aspectele tehnice din întreprindere ce cele economice;
- analiza financiară vizează situaţia financiară, rentabilitatea şi riscurile întreprinderii;
- analiza economică-financiară examinează corelaţiile dintre activitatea de exploatare şi
activitatea financiară şi serveşte la elaborarea diagnosticului economico-financiar.
1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
Analiza reprezintă o metodă de cercetare statistică bazată pe descompunerea unui fenomen sau
a unei activităţi în părţile sale componente, în scopul unei mai bune cunoaşteri a acestora. Ca o
activitate corelativă, din punct de vedere statistic, există sinteza care presupune reunirea părţilor sau
a elementelor şi examinarea lor într-un ansamblu unitar. Analiza economico-financiară studiază,
utilizând un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente, activităţile sau fenomenele din punct de
vedere economico-financiar, respectiv din punct de vedere al consumului de resurse şi al
rezultatelor obţinute, foarte importantă fiind luarea în considerare a relaţiilor structural-funcţionale
şi a celor de cauză-efect.
Drumul parcurs de analiza economico-financiară este invers evoluţiei reale a fenomenului
financiar studiat.
În legătură cu noţiunile utilizate în cadrul schemei, se dau următoarele explicaţii:
- elementele sunt componentele principale ale activităţii, iar factorii reprezintă „forţele” care
determină sau care pot modifica activitatea respectivă.
- cauzele reprezintă fenomene care, în anumite condiţii, explică apariţia, starea şi evoluţia
activităţii sau a unui factor care acţionează asupra acesteia.
- cauzele finale sunt date de ultimele cauze descoperite în procesul de analiză. Ele apar drept
cauze finale prin prisma faptului că procesul de analiză reprezintă inversul evoluţiei reale a
activităţii sau fenomenului; din punct de vedere al apariţiei şi al dezvoltării fenomenului sau
activităţii, ele reprezintă cauze primare. Schema oferă două modalităţi posibile de a explica
fenomenele sau activităţile: prin intermediul relaţiilor delimitate în cadrul unui ansamblu de
elemente (analiză structurală) şi prin intermediul factorilor de influenţă (analiză factorială). Analiza
se desfăşoară în sens invers evoluţiei activităţii sau a fenomenului, iar pertinenţa acesteia este
condiţionată de cunoaşterea aprofundată a factorilor care acţionează asupra unei activităţi sau a unui
fenomen.
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) Delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor rezultate.
Delimitarea se face în timp şi spaţiu, utilizând metode specifice de evaluare şi calcul.
8
b) Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat ceea ce presupune o
analiză structurală. Factorii se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune
directă la cei cu acţiune indirectă până la stabilirea cauzelor finale. Procesul
cunoaşterii este adâncit de la o esenţă mai puţin profundă, către alta mai profundă
conform principiului descompunerii în trepte. Trebuie avut în vedere faptul că:
- elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat, de exemplu, costul

produsului pe elemente de calculaţie
- factorii reprezintă forţe motrice care provoacă sau determină un rezultat
- cauzele reprezintă fenomene care, în anumite condiţii, provoacă şi explică apariţia unui
fenomen
- cauzele finale sunt ultimele cauze descoperite în procesul de analiză, având în vedere
limitele sferei de cercetare ale analizei respective. Ele apar drept cauze finale datorită
faptului că procesul de analiză reprezintă inversul evoluţiei fenomenului studiat. Acestea
sunt cauzele primare.
c) Stabilirea factorilor presupune şi determinarea atât a corelaţiei dintre factor şi fenomenul
analizat, cât şi corelaţiei dintre diferiţi factori care acţionează, fiind necesare stabilirea
raporturilor de condiţionare.
d) Măsurarea influenţelor elementelor sau factorilor. În această etapă intervine analiza
cantitativă pentru cuantificarea influenţelor, a măsurării rezervelor interne, a aprecierii cât
mai exacte a rezultatelor.
e) Sinteza rezultatelor analizei, stabilindu-se concluziile şi aprecierile asupra activităţii
cercetate.
f) Elaborarea măsurilor care constituie conţinutul deciziilor menite să asigure o folosire
optimă a resurselor, să contribuie la sporirea eficienţei activităţii în viitor.
Cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora concură la formarea şi
modificarea rezultatelor unei activităţi, precum şi stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a mersului şi
strategiei firmei ca sistem, reprezintă un element esenţial al obiectului analizei economico-financiare.
Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a unui rezultat, ei nu acţionează izolat, ci
interdependent, corelat, într-un sistem corelat.
Pentru a înţelege mai bine natura factorilor care intervin în procesul de analiză este util să se procedeze
la gruparea lor în raport de diferite criterii:
a) După natura lor, factorii pot fi grupaţi în:
-tehnici
-tehnologici
-organizatorici
-economici
-social-politici
-demografici
-psihologici
-biologici
-naturali
b) După caracterul lor, în cadrul unei relaţii cauzale, se diferenţiază:
-factori calitativi
-factori cantitativi
-factori de structură
Factorii calitativi sunt cei de aceeaşi natură cu obiectul analizei, deosebindu-se de fenomen
prin gradul de extensie. De exemplu, productivitatea muncii este de aceeaşi natură cu producţia, dar
se referă la o singură persoană sau unitate de timp.
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi, condiţia preliminară şi
indispensabilă a acţiunii celor calitativi.
Factorii de structură intervin când rezultatul analizei se referă la măsuri agregate, ei exprimă
raporturile cantitative dintre elementele factorilor cantitativi, de regulă sunt conţinuţi de factorii
cantitativi, dar acţionează prin intermediul celor calitativi.
9
Sub aspect metodologic, trebuie asigurată omogenizarea elementelor componente pentru a exprima
concret rapoartele menţionate. În funcţie de cum este exprimat factorul calitativ, se pune problema
criteriului de alegere a formei de evaluare a acestor elemente.
c) După modul cum acţionează: factori cu acţiune directă şi factori cu acţiune indirectă. Factorii
cu acţiune directă sunt cei care îşi exercită nemijlocit influenţa asupra fenomenului analizat, iar
cei cu acţiune indirectă acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul altor factori.
Cu cât numărul variabilelor este mai mare, cu atât există mai multe posibilităţi de combinare a
lor.
d) În funcţie de activitatea firmei se disting: factori dependenţi de activitatea firmei şi factori
independenţi. Factorii independenţi sunt cei care îşi au originea în eforturile depuse de firmă
pentru economisirea tuturor categoriilor de resurse. Toţi ceilalţi factori se încadrează în
categoria factorilor independenţi de activitatea firmei.
e) După gradul de sintetizare se disting:
- Factori simpli
- Factori complecşi.
Factorii simpli sunt cei care nu pot fi descompuşi, având în vedere sfera de desfăşurare a analizei,
iar cei complecşi sunt determinaţi de o serie de factori simpli sau cu un grad mai redus de
complexitate a căror acţiune poate fi identifcată la nivelul firmei.
f) După izvorul acţiunilor lor, se disting:

- Factori interni
- Factori externi
Pentru categoria factorilor interni putem exemplifica factorii care îşi au originea în interiorul
organizaţiei cum ar fi: organizarea internă a producţiei, ritmicitatea producţiei, raţionalizările, ritmul
livrărilor, etc.). Factorii sunt cei care îşi au originea în mediul exterior firmei cum ar fi, modificarea
legislaţiei în domeniu, a cursului de schimb, inflaţia, concurenţa, etc.
g) După stadiul circuitului economic, se disting:
- factori specifici aprovizionării,
- factori specifici producţiei,
- factori specifici vânzării producţiei.
h) După posibilităţile de previziune, se disting:

- factori previzibili sau determinabili
- factori imprevizibili sau aleatori
Factorii previzibili acţionează în cadrul procese controlate de conducerea firmei, fără să implice
riscuri, în timp ce factorii imprevizibili acţionează necontrolat, ca urmare a unor abateri de la
desfăşurarea normală a unor procese economice sau sub impulsul unor forţe din afară, ce nu sunt
dominate cum ar fi piaţa.
i) După densitatea acţiunii lor, distingem:
- factori dominanţi
- factori secundari
Factorii dominanţi sunt cei a căror influenţă este hotărâtoare în obţinerea rezultatelor, iar factorii
secundari sunt cei a căror influenţă nu este hotărâtoare în obţinerea rezultatelor, nu este decisivă.
Metodele, procedeele şi tehnicile de analiză economico-financiară constituie şi trebuie să deţină un

rol tot mai important în evaluarea şi valorificarea întregului potenţial al firmei. Noţiunea de metodă se
referă la ceea ce înseamnă calea de cercetare sau modul de cercetare a unei ştiinţe în realizarea
obiectivului său. Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei ştiinţe sau discipline ştiinţifice
formează tehnica acesteia. Analiza economico-financiară foloseşte o serie de metode şi procedee
specifice, împrumutate din alte ştiinţe care pot fi grupate în două categorii:
1) Metode ale analizei calitative
2) Metode ale analizei cantitative
Printre metode ale analizei calitative amintim:
1.1.Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
1.2.Gruparea
10
1.3.Comparaţia
1.4.Stabilirea sistemului factorial-cauzal al explicării fenomenului
1.4.Modelarea fenomenelor economice
1.5.Interpretarea rezultatelor
1.6. Generalizarea sau evaluarea rezultatelor
1.1. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
Rezultatele reflectate prin diferiţi indicatori ai activităţii firmei se divid, se descompun pentru a
contribui la asigurarea profunzimii studierii fenomenelor economice, pentru a localiza rezultatele
financiare şi cauzele lor în timp şi spaţiu. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor este de mai
multe feluri:
a) Diviziunea în timp care permite evidenţierea abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare
în timp a rezultatului, de la ritmicitatea proiectată pentru un anumit indicator ( de exemplu
asigurarea cu materii prime, materiale în intervale optime, executarea şi livrarea unor produse
eşalonate în timp)
b) Diviziunea rezultatelor după locul de formare care decurge în mod necesar din funcţia analizei
de semnalare a locurilor unde efectul obţinut nu corespunde condiţiilor create, unde există
posibilităţi mai largi pentru îmbunătăţirea activităţii, unde se remarcă atât rezultatele bune, cât
şi deficienţe.
c) Descompunerea pe părţi sau elemente componente localizează rezultatele favorabile sau
nefavorabile, pe categorii de resurse angajate sau consumate.
1.2. Gruparea
Un rol principal în procesul de analiză a fenomenelor îl are gruparea. Prin acest procedeu,
colectivitatea cercetată este despărţită în grupe omogene de unităţi după variaţia uneia sau mai
multor caracteristici. Alegerea caracteristicii de grupare derivă din rolul pe care îl are în
separarea tipurilor calitative, în funcţie de scopul cercetării şi presupune o analiză multilaterală
a acesteia. Criteriile după care se creează grupurile diferă după conţinut, formă de exprimare şi
variaţia caracteristicii de grupare.
1.3. Comparaţia
Rezultatele financiare ale firmei se analizează şi apreciază nu ca o mărime în sine ci în raport
cu un criteriu pe bază de comparaţie. În cazul oricărei firme există posibilitatea utilizării
următoarele criterii de comparaţie: nivelul obiectivelor programate, rezultatele perioadei
precedente, rezultatele altor firme concurente, normative, standarde, etc.
Tipuri de comparaţie:
- Comparaţii în timp
- Comparaţii în spaţiu
- Comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit
- Comparaţii cu caracter special
Ca condiţie esenţială este asigurarea comparabilităţii datelor, ele trebuie să aibă un caracter omogen, să
fie exprimate într-un etalon unic şi să fie determinate după o metodologie unitară.
1.4. Stabilirea sistemului factorial-cauzal al explicării fenomenului
Această metodă presupune stabilirea factorilor care determină foormarea şi modificarea rezultatelor,
precum şi a rezultatelor şi relaţiilor structural-funcţionale care se regăsesc între elementele fenomenului
economic. Pentru aceasta este necesară cunoaşterea naturii fiecărui factor pentru ca sistemul să fie logic
şi conform realităţii în funcţie de principiul condiţionării sau corelării.
1.5. Modelarea fenomenelor economice
Modelarea are la bază noţiunea de model ca reprezentare simplificată a realităţii. Modelul de analiză
este, de obicei, unul economico-matematic, exprimat sub formă de ecuaţii, inegalităţi, corelaţii
dintre indicatori, funcţii de producţie.
Tipuri de modele:
- Modele imitative sau iconice,
- Modele analogice
11
- Modele simbolice
Tipuri de grafice:
- cronograma
- histograma
- diagrama
Metode ale analizei cantitative

Metoda balanţieră
Metoda balanţieră este utilizată pentru dimensionarea influenţei factorilor care explică
modificarea unui indicator complex (rezultativ), în cazul în care între elementele componente
ale fenomenului (indicatorului) complex şi expresia cifrică a acestui indicator, care se defineşte
ca o mărime de sinteză, există relaţii algebrice de sumă sau de diferenţă. De exemplu,
compararea nivelului efectiv al elementelor care stau la baza calculului rezultatului net al
exerciţiului cu cele din program sau faţă de o perioadă anterioară, evidenţiază componentele
care au înregistrat modificări, pozitive sau negative.
Modelul de principiu care surprinde acest tip de relaţii este următorul:
F=a+b-c
în care: F reprezintă fenomenul analizat;
a, b, c - elementele care influenţează asupra fenomenului analizat.
Analiza oricărui fenomen se poate face atât în mărimi absolute, cât şi în mărimi relative.
Modificarea oricărui fenomen (∆F), se stabileşte ca diferenţă între valoarea efectivă sau
informaţia de stare (F1) şi valoarea de referinţă a acestuia, considerată ca bază de comparaţie
(F0), astfel:
∆F = F1 - F0
modificarea fenomenului analizat faţă de baza de comparaţie, este rezultatul:
1. Influenţei modificării elementului “a”:
∆a− a1-a0
2. Influenţei modificării elementului “b”:
∆b b1-b0
3. Influenţei modificării elementului “c”:
∆c -(c1-c0)
Suma influenţei elementelor explică sporul absolut (modificarea fenomenului analizat):
∆a+∆b+∆c= ∆F
Metoda substituirilor în lanţ

Această metodă îşi are aplicabilitatea în procesul de analiză, atunci când între
factorii care determină mărimea unui fenomen există relaţii de tip determinist care îmbracă
forma matematică de produs sau raport (proporţionalitate directă sau inversă).
Substituirile în lanţ reprezintă un procedeu tehnic de bază al metodei analizei economice, care
se aplică în anumite condiţii pentru măsurarea influenţei factorilor asupra fenomenelor supuse
cercetării.
a) Utilizarea metodei substituirilor în lanţ când între factorii care influenţează asupra unui
fenomen sunt relaţii de produs. În mod concret, legătura de condiţionare directă dintre factori
şi fenomenul analizat îmbracă forma unei funcţii de tipul:
Y = f (x)
Când într-o relaţie sunt trei factori, rezultatul reprezintă o funcţie de genul Y = f (x1, x2, x3)
sau F = f (a, b, c). Analiza fenomenului (F) o putem efectua atât în mărimi absolute, cât şi în
mărimi relative.
a1) Analiza fenomenului în mărimi absolute
Modificarea fenomenului analizat (∆F) se determină comparând valoarea efectivă a
acestuia (F1) cu valoarea de referinţă (F0), astfel:
∆F= F1-F0
în care:
F1= a1b1c1
F0= a0b0c0
În ceea ce priveşte măsurarea influenţelor factorilor asupra fenomenului cercetat
trebuie avute în vedere următoarele principii:
• într-un model de analiză factorii se aşează în ordinea condiţionării economice (se substituie
12
mai întâi factorul cantitativ şi apoi cel calitativ, iar în situaţia în care analiza se efectuează la
nivelul fenomenelor agregate, ordinea în care se substituie factorii este următoarea: factorul
cantitativ, de structură şi calitativ);
• substituirile se fac succesiv, respectiv factor după factor;
• un factor odată substituit, rămâne ca atare în operaţiile ulterioare.
Exemplu MSL:
 Influenţa modificării factorului a asupra fenomenului F:
F a   a1b0 c0  a0 b0 c0
 Influenta modificării factoruluib asupra fenomenului F:

F b  a1b1c0  a1b0 c0
 Influenta modificării factorului c asupra fenomenului F:
F c   a1b1c1  a1b1c0
Daca intre factorii care influenţează un fenomen ( F ) exista relaţii de tip raport:
A. în cazul în care factorul cantitativ se află la numitor
a
P
b
unde: b = factorul cantitativ.
a = factorul calitativ.
Atunci aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe baza de mărimi absolute se prezintă astfel:
 Determinarea variaţiei fenomenului P in perioada analizata („1”) faţă de perioada consideră
drept baza de referinţă („0”):
P  P1  P0
 Determinarea influenţelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului P:
 Influenţa modificării factorului b asupra fenomenului P:
a0 a0
Pb   
b1 b0
 Influenţa modificării factorului a asupra fenomenului P:
a1 a0
Pa   
b1 b1
B. în cazul în care factorul cantitativ se află la numărător
a
P
b
unde: a = factorul cantitativ.
b = factorul calitativ.
Atunci aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe baza de mărimi absolute se prezintă astfel:
 Determinarea variaţiei fenomenului P in perioada analizata („1”) fata de perioada considerata
drept baza de referinţa („0”):
P  P1  P0
 Determinarea influentelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului P:
 Influenta modificării factorului a asupra fenomenului P:
a1 a0
Pa   
b0 b0
 Influenta modificării factorului b asupra fenomenului P:
a1 a1
Pb   
b1 b0
13
Conform metodei substutirilor în lanţ, analizaţi factorial modelul F= a*b/c*d, cu secventialitatea a,b,c,d.
Să ne reamintim...
-factorii care influenţează procesul de analiză economico-financiară sunt factori calitativi, factori
cantitativi, factori de structură.
- principalele metode folosite sunt analiza calitativă şi analiza cantitativă
- metoda balanţieră
- metoda substituirilor în lanţ
Rezumat
Obiectivele de bază ale analizei financiare le constituie:
1. descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne
2. diagnoza şi reglarea activităţii întreprinderii
3. întărirea autonomiei economico - financiare
4. creşterea eficienţei economice
5. fundamentarea deciziilor financiare
Tipuri de analiză
-Analiza microeconomică
-Analiza macroeconomică
-Previzională
-Postfactum
-Cantitativă
-Calitativă
Printre metode ale analizei calitative amintim:

1.1.Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
1.2.Gruparea
1.3.Comparaţia
1.4.Stabilirea sistemului factorial-cauzal al explicării fenomenului
1.4.Modelarea fenomenelor economice
1.5.Interpretarea rezultatelor
1.6. Generalizarea sau evaluarea rezultatelor
Printre metodele analizei cantitative amintim:

Metoda balanţieră este utilizată pentru dimensionarea influenţei factorilor care explică modificarea
unui indicator complex (rezultativ), în cazul în care între elementele componente ale fenomenului
(indicatorului) complex şi expresia cifrică a acestui indicator, care se defineşte ca o mărime de
sinteză, există relaţii algebrice de sumă sau de diferenţă.
Metoda substituirilor în lanţ
Această metodă îşi are aplicabilitatea în procesul de analiză, atunci când între factorii care determină
mărimea unui fenomen există relaţii de tip determinist care îmbracă forma matematică de produs sau
raport (proporţionalitate directă sau inversă).
Test de evaluare a cunoştinţelor

1.Fie formula VA= M-Qe
Identificaţi metoda de rezolvare a formulei şi analizaţi factorial conform principiilor
mentionate.
2.Mentionaţi care sunt principalele metode ale analizei calitative şi exemplificaţi.
14
Test de autoevaluare a cunoştinţelor
1. Enumeraţi şi detaliaţi principalele etape ale analizei economico-financiare.
2. Care este importanţa procesului de analiză factorială
3. Care sunt principiile metodei substituirilor în lanţ.
Bibliografie.
Gh. Vâlceanu-Analiză economico-financiară, Ed. Economică, 2004.,V. Robu, N.
Georgescu
Unitatea de învăţare 2 ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

Cuprins
2.4. Analiza corelată a coeficientului de sortiment, coeficientului de structură şi indicelui de
realizare a producţiei
15
Introducere
Analiza activităţii de producţie şi comercializare este importantă în
diagnosticarea situaţiei financiare a unei firme. Indicatori precum cifra de afaceri,
producţia vândută, producţia fabricată, producţia exerciţiului, valoarea adăugată au
rostul de a reflecta situaţia stocurilor, a producţiei neterminare, a consumurilor de la
terţi sau a imobilizărilor în stocuri de produse finite astfel încât alături de alţi
analizatori ai producţiei fizice precum coeficientul de sortiment sau nomenclatură să
avem o imagine clară asupra activităţii de producţie şi comercializare a firmei.

Studenţii trebuie să aibă clare noţiunile de producţie fizică, producţia exerciţiului,
valoare adăugată etc., să cuantifice rezultatele obţinute şi să fie capabili a înţelege
dinamica indicatorilor şi interpretarea economico-financiară a acestora în funcţie de
caz.
Durata medie de parcurgere a unităţi de învăţare 2 este de 2-3 ore.
Delimitări conceptuale
Cei mai semnificativi indicatori în aprecierea valorică a activităţii de producţie
şi comercializare sunt:
- Cifra de afaceri CA care este definită de Legea contabilităţii ca fiind
totalitatea veniturilor realizate din livrările de mărfuri, executarea de lucrări şi
prestarea de servicii. Nu se includ în cifra de afaceri rabaturile, remizele şi alte
reduceri acordate clienţilor.
- Producţia fabricată Qf se referă la totalitatea produselor realizate şi destinate
vânzării, precum şi de contravaloarea lucrărilor şi serviciilor executate pentru
terţi (rulajele debitoare ale conturilor “Produse finite” (345) “Semifabricate”
(341) şi rulajele creditoare “Venituri din lucrări executate şi servicii prestate”
(704), “Venituri din studii şi cercetări” (705), “Venituri din activităţi diverse”
(708).
- Producţia exerciţiului (Qe) -reprezintă volumul total al activităţii productive
într-o perioadă de timp determinată. Producţia exerciţiului este formată din:
Qe = Qv + ΔQs + Qi
Qv – producţia vândută;
ΔQs - variaţia producţiei stocate;
Qi – producţia imobilizată.
ΔQs = Sf – Si
Sf – stocuri de produse de la sfârşitul perioadei;

Si – stocuri de produse de la începutul perioadei.
Valoarea adăugată-exprimă surplusul de valoare peste surplusurile provenite de
16
la terţi, bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice umane şi financiare
ale firmei. Valoarea adăugată se determină sintetic ca diferenţă între producţia
exerciţiului (Qe) şi consumurile provenind de la terţi (Ct):
VA = Qe – C
Aceşti indicatori ajută la analiza etapelor activităţii de producţie şi

comercializare care se caracterizează prin următoarele:
 ƒ compararea rezultatelor efective cu obiectivele prevăzute în bugetul

de venituri şi cheltuieli şi cu rezultatele perioadei precedente;
 ƒ determinarea gradului de îndeplinire a obiectivelor;
 ƒ identificarea cauzelor care au generat anumite abateri;
 ƒ stabilirea măsurilor pentru redresarea activităţii în cazul abaterilor
negative şi permanentizarea aspectelor pozitive.

Indicele reprezintă un raport procentual între două mărimi ale aceluiaşi
indicator, dintre care numărătorul este valoarea curentă, iar numitorul baza de
comparaţie. Există o situaţie favorabilă atunci când avem următoarele corelaţii:
a. Indicele cifrei de afaceri ≥ Indicele producţiei fabricate:
ICA ≥ IQf
- ICA ≥ IQf atunci se constată menţinerea proporţionalităţii între dinamica
stocurilor de produse finite şi dinamica livrărilor sau o reducere a stocurilor de
produse finite
b. Indicele producţiei fabricate > Indicele producţiei exerciţiului:
- IQf > IQe- aceasta arată reducerea stocurilor de producţie în curs de execuţie
şi a consumurilor interne.
c. Indicele valorii adăugate > Indicele producţiei exerciţiului:
IVA > IQe- corelaţia exprimă o situaţie favorabilă exprimată prin reducerea
ponderii consumurilor provenite de la terţi în producţia exerciţiului şi creşterea
gradului de valorificare a resurselor materiale.
Să ne reamintim...
Cifra de afaceri CA care este definită de Legea contabilităţii ca fiind totalitatea
veniturilor realizate din livrările de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de
servicii.
Producţia fabricată- Qf se referă la totalitatea produselor realizate şi destinate
vânzării, precum şi de contravaloarea lucrărilor şi serviciilor executate pentru terţi.
Producţia exerciţiului (Qe) -reprezintă volumul total al activităţii productive
într-o perioadă de timp determinată. Qe = Qv + ΔQs + Qi
Valoarea adăugată-exprimă surplusul de valoare peste surplusurile provenite de
la terţi, bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice umane şi financiare
ale firmei. VA = Qe – C
17
Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea

productivă care pot fi puse în circuitul economic. Este necesar existenţa unui program
de producţie la nivel de firmă aferent unui interval variabil de timp, prin care
managerul să aibă siguranţa onorării integrale a obligaţiilor contractuale faţă de clienţii
săi. Gradul de îndeplinire a programului de fabricaţie permite realizarea unei concluzii
referitoare la fundamentarea acestuia, la capacitatea factorilor de decizie şi anticipare a
activităţii firmei. Pentru aceasta se utilizează:
- indici individuali de îndeplinire a programului de producţie
- coeficientul mediu de sortiment
- coeficientul de nomenclatură
Coeficientul de sortiment are menirea de a oferi o imagine de ansamblu asupra
gradului de realizare a programului de fabricaţie pe sortimente la nivelul societăţii
comerciale. Principiul determinării acestui coeficient este al necompensării unor
neîndepliniri de program la unele sortimente cu depăşirile înregistrate la alte
sortimente. 1 În condiţiile unei cereri nemodificate faţă de program, depăşirile de
producţie fabricată la unele sortimente semnifică o creştere a stocurilor deci o
imobilizare de resurse iar o nerealizare a producţiei planificate presupune o onorare
parţială a obligaţiilor contractuale, cu consecinţe negative asupra activităţii
economice viitoare.
Se întâlnesc următoarele situaţii:
a) Ks =1, atunci când programul de producţie a fost realizat la toate
sortimentele în proporţie de 100%
- Când programul de producţie a fost realizat şi depăşit la toate sortimentele,
indiferent de proporţia de realizare
b) Ks< 1, atunci când programul de fabricaţie nu a fost realizat atât pe
total, dar cel putin la un sortiment nu s-a realizat nivelul prevăzut.
- când programul de fabricaţie nu a fost realizat atât pe total, cât şi pe
sortimente, indiferent de proporţia de nerealizare.
Relaţii de determinare Ks:
1) Ks=
2) Ks +
3) Ks= 1-
∑ qmin*p 0 = valoarea producţiei recalculate în limita prevederilor, determinată prin
compararea valorii realizate pe produse cu valoarea prevăzută în program şi luarea în
calcul a nivelului minim;
go’= ponderea prevăzută a sortimentelor la care nu s-a realizat programul
go”= ponderea prevăzută a sortimentelor la care s-a realizat/depăşit programul
iq= indicele de îndeplinire a prevederilor la sortimentele luate în calcul;
∑(Δqp) = suma abaterilor negative pe sortimente.
Coeficientul de nomenclatură (Kn)

Pentru a urmări aceste aspecte, se recomandă ca analiza pe baza coeficientului
18
mediu de sortiment să fie completată cu coeficientul de nomenclatură (Kn), care se
determină după relaţia:
Kn = 1-
N - numărul total al produselor, serviciilor;
n - numărul produselor la care nu s-a realizat programul.
Coeficientul mediu de structură (asortiment)- realizarea programului de producţie în
proporţii diferite pe sortimente generează modificări şi în structura acesteia evidenţiate
prin modificarea ponderilor pe care le deţin dierite sortimente în nomenclator în
volumul total de activitate. Acest lucru se realizează prin intermediul coeficientului de
structură care arată intensitatea modificării structurii producţiei.
Kst 1-
unde:
∆g abaterea negativă a ponderiipe sortimente/produse
ă ăî ă
Kst- ţ ă ă
Utilizarea acestui model presupune în primul pas, recalcularea producţiei realizate
conorm structurii prevăzute, ie aplicarea ponderii prevăzute a fiecărui sortiment la
valoarea totală realizată, iar apoi determinarea valorii producţiei realizate în contul
structurii programate prin compararea valorii efective pe sortiment cu cea recalculată,
alegându-se valoarea minimă.
Exemplu:
Denumire Po P1 Iq Abateri Producţia recalculată Structura Producţiei
sortiment negative în limita prevederilor g0 g1
∆qp ∑qminpo
A 2500 2800 112 - 2500 25 25
B 2750 2500 90,9 -250 2500 27,5 22,12
C 2000 3500 175 - 2000 20 31
D 2750 2500 90,9 -250 2500 27,5 22,12
Total 10000 11300 113 -500 9500 100 100
1) Ks= 9500/10000 = 0,95
2) Ks= + =0.49995+0.45=0.94995
3) Ks= 1- = 0.95
Deşi la nivelul firmei programul de producţie a fost depăşit 113%, pe sortimente, proporţia de realizare a
fost 0,95, fapt datorat de inexistanţa stocurilor care duce la neonorarea integral a obligaţiilor contractuale
faţă de beneficiar. Coeficientul de sortiment arată proporţia de realizare a programului la unele
sortimente, interpretarea valorică se face diferit în funcţie de situaţie: dacă abaterea de la program este
foarte mare la un singur sortiment sau dacă valoarea înregistrată de coefficient este efectul nerealizării
programului la mai multe sortimente dar în proporţii mai mici.
Calcul coeficientul de structură
Denumire Po P1 Structura producţiei Diferenta Valoarea Producţia

sortiment ∆g producţiei executată
recalculate în contul structurii
prevăzute
A 2500 2800 20,83 22,76 - 2562 2562
B 2750 2500 22,91 20,32 2.6 2818 2500
C 3000 3800 25 30,89 - 3075 3075
D 3750 3200 31,25 26,01 5.24 3844 3200
Total 12000 12300 100 100 7.85 12300 11337
1) Kst= 11337/12300= 0,92
19
2) Kst= 1- 7.85/100=0.92
În condiţiile nerespectării programului producţiei fabricate pe sortimente, societatea comercială

prezintă şi o modificare a structurii sortimentale, fapt reflectat de valoarea subunitară a coeficientului de
structură. Dacă valoarea acestuia ar fi fost egală cu 1, ar fi evidenţiat realizarea structurii sortimentale
conform programului.
Prezentăm posibile situaţii care pot exista la nivelul unei firme ţinând cont de coeficientul de sortiment
(Ks), coeficientul de structură sau asortiment (Ka) şi între indicele de realizare a producţiei (Iq):
A) Ks = 1, Ka = 1, Iq = 1
În această situaţie programul de producţie a fost realizat la toate sortimentele, în aceiaşi proporţie, adică
100%.
B) Ks = 1, Ka = 1, Iq > 1
Programul de producţie a fost realizat la toate sortimentele (Ks = 1), în aceiaşi proporţie (Ka = 1). Dacă
Iq = 115%, atunci şi pe cele 3 produse proporţia va fi de 115%.
C) Ks = 1, Ka < 1, Iq > 1
În această situaţie, programul de producţie a fost realizat sau depăşit la toate sortimentele, în proporţii
diferite. (Ka < 1).
D) Ks < 1, Ka < 1, Iq > 1

Programul de producţie a fost realizat pe total întreprindere (Iq > 1), în proporţii diferite (Ka < 1), însă
cel puţin la un sortiment nu a fost realizat (Ks < 1), iar proporţiile de realizare diferă de la un sortiment
la altul.
E )Ks < 1, Ka = 1, Iq < 1

Programul de producţie nu a fost realizat la toate sortimentele, în aceiaşi proporţie (Ka = 1).
F) Ks < 1, Ka < 1, Iq < 1

Programul de producţie nu a fost realizat la nivel de întreprindere (Iq < 1), în proporţii diferite (Ka < 1),
iar nerealizările de la unele sortimente sunt mai mari decât depăşirile de la alte sortimente.
1.Interpretaţi cazul
Coeficientul mediu de sortiment ( Ks) 0,87
Coeficientul mediu de structură (Ka) 0,82
Indicele volumului producţiei obţinute Iq 105%
a) programul de producţie a fost nerealizat în aceeaşi proporţie la toate sortimentele

b) programul de producţie a fost depăşit la unele sortimente şi nerealizat la altele, suma
nerealizărilor fiind mai mare decât suma depăşirilor
c) programul de producţie nu a fost realizat pe sortimente şi din punct de vedere al structurii, în
aceeaşi proporţie
d) programul de producţie nu a fost îndeplinit la unele sortimente şi depăşit la alte produse,
suma depăşirilor fiind mai mare decât suma nerealizărilor
2. . Interpretaţi cazul:
Coeficientul mediu de sortiment ( Ks)=1
Coeficientul mediu de structură (Ka) 0,82=0,90
Indicele volumului producţiei obţinute Iq 105%=107%
a) programul de producţie a fost depăşit în aceeaşi proporţie pe total şi pe sortimente

b) programul de producţie nu a fost îndeplinit în aceeaşi proporţie pe total şi pe sortimente
c) programul de producţie nu a fost realizat la unele sortimente şi depăşit la altele, suma
depăşirilor fiind mai mare cu 7% decât suma nerealizărilor
d) programul de producţie a fost îndeplinit şi depăşit la toate sortimentele în proporţii
20
diferite, valoarea totală a depăşirilor fiind de 7% din totalul producţiei pogramate pe firmă.
Rezumat
Indicatorii studiaţi ajută la analiza etapelor activităţii de producţie şi comercializare care se
caracterizează prin următoarele:
 ƒ compararea rezultatelor efective cu obiectivele prevăzute în bugetul de

venituri şi cheltuieli şi cu rezultatele perioadei precedente;
 ƒ determinarea gradului de îndeplinire a obiectivelor;
 ƒ identificarea cauzelor care au generat anumite abateri;
 ƒ stabilirea măsurilor pentru redresarea activităţii în cazul abaterilor negative
şi permanentizarea aspectelor pozitive.
Există o situaţie favorabilă atunci când avem următoarele corelaţii:
a. Indicele cifrei de afaceri ≥ Indicele producţiei fabricate:
ICA ≥ IQf
- ICA ≥ IQf atunci se constată menţinerea proporţionalităţii între dinamica stocurilor de
produse finite şi dinamica livrărilor sau o reducere a stocurilor de produse finite
b. Indicele producţiei fabricate > Indicele producţiei exerciţiului:
- IQf > IQe- aceasta arată reducerea stocurilor de producţie în curs de execuţie şi a
consumurilor interne.
c. Indicele valorii adăugate > Indicele producţiei exerciţiului:
IVA > IQe- corelaţia exprimă o situaţie favorabilă exprimată prin reducerea ponderii
consumurilor provenite de la terţi în producţia exerciţiului şi creşterea gradului de valorificare
a resurselor materiale.
Gradul de îndeplinire a programului de fabricaţie permite realizarea unei concluzii referitoare
la fundamentarea acestuia, la capacitatea factorilor de decizie şi anticipare a activităţii firmei.
Pentru aceasta se utilizează:
- indici individuali de îndeplinire a programului de producţie
- coeficientul mediu de sortiment
- coeficientul de nomenclatură

1.Se cunosc următoarele date:
Nr. Produsul Valori mii lei) Structura (%)

crt. Prevazut Realizat Prevazut Realizat
1 A 25.000 27.000 20 18
2 B 31.250 42.000 25 28
3 C 37.500 37.500 30 25
4 D 31.250 43.500 25 29
5 Total 125.000 150.000 100 100
Pe baza datelor din tabelul 3, coeficientul mediu de sortiment este:
a) 0,95
b) 1,00
c) 1,02
d) 0,80
21
1.Interpretaţi cazul:
I Qe= 104%, I Qf= 108%, I Qv=103% I VA=106%

a) s-au redus stocurile de producţie neterminată, stocurile de produse finite şi consumurile de la
terţi
b) au crescut stocurile şi consumurile intermediare
c) s-au redus stocurile de producţie neterminată şi de produse finite şi au crescut consumurile
intermediare
d) s-au redus stocurile de producţie neterminată şi ponderea consumurilor de la terţi şi au
crescut stocurile de produse finite şi semifabricate.
2. Interpretaţi cazul:
IQe=105%, IQf= 108%, IQv=104%, IVA=103%

a) cresc storcurile de producţie neterminată şi se reduc stocurile de produse finite şi ponderea
consumurilor de la terşi
b) se reduc stocurile de produse finite, producţia neterminată şi ponderea consumurilor de la terţi
c) se reduc stocurile de producţie neterminată şi cresc stocurile de produse finite şi ponderea
consumurilor de la terţi
d) cresc stocurile de producţie neterminată şi produse finite şi se reduce ponderea consumurilor de la
terţi.
3.Să se evalueze situaţia: coeficientul de sortiment < 1 coeficientul de structura = 1.

a) Programul de productie a fost depart la toate sortimentele in aceeasi proportie
b) Programul de producţie nu a fost realizat pe fiecare sortiment în aceeaşi proporţie
c) Programul de producţie a fost realizat pe sortimente în proporţii diferite
d) Programul de producţie nu a fost realizat pe sortimente în proporţii diferite
Bibliografie.
1.A. Işfănescu -Ghid practic de analiză economico-financiară, Ed. Tribuna
(coordonator) Economică, 1999.
2. A. Işfănescu-Analiza economico-financiară, Ed. ASE, 2003
3. Gh. Vâlceanu-Analiză economico-financiară, Ed. Economică, 2004.,V. Robu, N.
Georgescu
Unitatea de învăţare 3 Cifra de afaceri
Cuprins
3.1. Delimitări conceptuale ale cifrei de afaceri
22
Introducere
În această unitate sunt prezentate modele ale cifrei de afaceri structurate în
funcţie de activitatea firmei asupra căreia se realizează analiza economico-
financiară. Astfel, întâlnim modele legate de potenţialul uman al firmei, de
potenţialul tehnic, etc. astfel încât analiza acestui indicator ne permite elaborarea
unor recomandări cât mai riguroase în ceea ce priveşte mersul activităţii economice
a firmei, situaţia stocurilor, volumul vânzărilor şi gradul de valorificare a producţiei
marfă fabricată.

Printre obiectivele acestei unităţi enumerăm:
-înţelegerea rolului cifrei de afaceri în analiza comparativă a indicatorilor
economico-financiari
-însuşirea formulelor legate de cifra de afaceri
-dobândirea competenţelor de analiză şi interpretare a rezultatelor obţinute în urm
analizei factoriale a cifrei de afaceri
Cifra de afaceri
Conceptul de analiza a cifrei de afaceri poate fi abordat având in vedere următoarele rate: cifra de
afaceri neta, cifra de afaceri medie, cifra de afaceri marginala. Astfel, conceptul de analiza a cifrei de
afaceri presupune abordarea următoarelor rate operaţionale:
● cifra de afaceri neta( CA ) – reprezintă un indicator al contului de profit si pierdere, compus
din veniturile totale obţinute din vânzarea produselor si serviciilor din activitatea curenta a
companiei, incluzând subvenţiile din investiţii, după deducerea comerţului cu reduceri.
● cifra de afaceri medie – cunoscuta si ca preţul mediu de vânzare, reprezintă venitul
obţinut din vânzarea unei unităţi şi se calculează pe baza următoarei formule:
CAmediu=
 cifra de afaceri marginala ( CA m ) – exprima variaţia veniturilor din vânzări generate
de creşterea cu o unitate a volumului fizic al vânzărilor si se calculează cu următoarea formula:
CAmag =
 pragul de rentabilitate- reprezintă nivelul de rentabilitate a companiei si

este nivelul veniturilor din vânzări necesare pentru acoperirea totala a cheltuielilor operaţionale.
Formula de calcul porneşte de la ideea de baza ca in momentul atingerii pragului
de rentabilitate, profitul este 0 iar cheltuielile totale in comparaţie cu volumul activităţii sunt
grupate in cheltuieli fixe si variabile.
CAcrt=
unde:
CF – reprezintă cheltuielile fixe
R VE - reprezintă raportul cheltuielilor variabile, respectiv media cheltuielilor variabile la
23
1 RON cifra de afaceri, calculat folosind formula următoare: Rve= .
Cifra de afaceri se calculează din veniturile totale obţinute din livrarea bunurilor, furnizarea
unor servicii si din venituri din alte operaţii, mai puţin rebuturile si reducerile oferite clienţilor. Poate
fi detaliată până la nivelul produsului, grupurilor de produse sau categoriilor de activităţi. Astfel
compania poate si trebuie sa fie interesata in cunoaşterea produselor cele mai solicitate, ce contribuţie
au la venituri si care sunt produsele cele mai profitabile. Creşterea cifrei de afaceri reprezintă un
obiectiv fundamental pentru fiecare companie, obiectiv ce trebuie corelat cu piaţa, cu dimensiunile si
cu nevoile companiei.

Analiza structurii cifrei de afaceri se realizează prin:
- mărimi relative de structură
- coeficientul de concentrare Gini-Struck
1. Mărimile relative de structură –se utilizează la determinarea ponderii deţinute de
diferite elemente (produse, mărfuri, servicii, activităţi, secţii etc.) în totalul cifrei de afaceri,
utilizându-se următoarea relaţie:
gi= *100
unde:
gi - ponderea deţinută de categoria „i” în totalul cifrei de afaceri;
cai - cifra de afaceri realizată de categoria „i”;
CA–cifra de afaceri totală.
2. Compararea structurii activităţii economice aferente mai multor exerciţii financiare se poate
realiza prin intermediul coeficienţilor de structură Gini-Struck:
G= √
unde:
- gi-ponderea activităţii i în cifra de afaceri
- n- numărul de termeni ai seriei
Coeficientul de concentrare G poate lua valori în intervalul 0,1 semnificaţia fiind
următoarea:
- când G→1, rezultă că în structura activităţii câteva produse contribuie în cea mai mare
proporţie la realizarea cifrei de afaceri
- când G→0, rezultă că în structura activităţii, majoritatea produselor deţin ponderi
aproximativ egale în cifra de afaceri.
Indicele Herfindhal:
H= ,
gi= ponderea activităţii i în cifra de afaceri
n= numărul de termeni consideraţi
Intervalul de valori în acest caz fiind [ ]
Exemple
În ceea ce priveşte structurarea cifrei de afaceri, aceasta se poate face pe produse, pe principalii
clienţi, puncte de desfacere şi tipuri de activităţi.
N-1 N
Nr.crt. Denumire produs mii lei g(%) (%) mii lei g(%) (%)
1 Piele artificială 13353,3 30,1 9,0601 16900 26,9 7,2361
2 Produse injectate 13070,8 29,5 8,7025 16400 26 6,7600
Produs A 2276,1 5,2 4500 7,1
Produs B 2027,9 4,6 2500 4,0
Produs C 8547,3 19,3 9100 14,4
24
Produs D 219,5 0,4 300 0,5
3 Folii 9349,9 21,1 4,4521 15600 24,8 6,1504

4 Corpuri cave 3335 7,5 0,5625 6400 10,2 1,0404
5 Nasturi 3121 7,0 0,4900 4700 7,5 0,5625
6 Granule PVC 1035,1 2,3 0,0529 3000 4,8 0,2304
7 Diverse 1115,4 2,5 0,0625 - - -
Gn-1= √ =√ = 0.326
Gn= √ = 0.253
Concluzii:
Primele trei grupe de produse furnizează maximum de venituri prin vânzarea lor, respectiv 80,7% în
N-1şi 77,7% în N. Concentrarea vânzarea pe un număr restrâns de produse determină un risc
semnificativ legat de creşterea puterii concurenţilor la aceleaşi produse, intrarea pe piaţă a noi
concurenţi, ciclul de viaţă al produselor (maturitate-declin). Faţă de N-1, în N s-a accentuat procesul
de redistribuire a vânzărilor pe produse.
Dacă G→1, atunci câteva produse contribuie la formarea CA
Dacă G→0, produsele au ponderi aproximativ egale în CA

În diagnosticul static al cifrei de afaceri prezintă interes analiza de tip factorial a abaterii ei faţă de un
nivel de referinţă.
Există mai multe modele de referinţă:
1) CA= ∑qvi*pi
2) CA= Ns* *
3) CA= Ns* *
4) CA= Ae*
5) CA= Ns* * * *
unde:
Qvi- volumul fizic al producţiei
Pi- preţul produselor din categoria i
Ns- numărul de salariaţi
Qf- producţia marfă fabricată
Ae- activele circulante
Mf- mijloacele fixe
Mf’- mijloacele fixe direct productive
Analiza factorială a modelului CA= Ns* * * * presupune:
1. Influenţa numărului mediu de salariaţi:

Mf 0 M ' f 0 Qf 0 CA0
 Ns  ( Ns1  Ns0) * * * * *
Ns0 Mf 0 M ' f 0 Qf 0
2. Influenţa gradului de înzestrare tehnică a muncii
25
Mf  Mf 1 Mf 0  M ' f 0 Qf 0 CA0
  Ns1 *   *
 * *
Ns  Ns1 Ns 0  Mf 0 M ' f 0 Qf 0
3. Influenţa ponderii mijloacelor fixe direct productive
M' f Mf 1  M ' f 1 M ' f 0  Qf 0 CA

  Ns1 * *   *
 * 0
Mf Ns1  Mf1 Mf 0  M ' f 0 Qf 0
4. Influenţa randamentului mijloacelor fixe direct productive
Qf Mf 1 M ' f 1  Qf1 Qf 0  CA0

  Ns1 * * *   *
M' f Ns1 Mf1  M ' f 1 M ' f 0  Qf 0
5. Influenţa gradului de valorificare a producţiei marfă fabricată

CA Mf 1 M ' f 1 Qf 1 CA1 CA0
  Ns1 * * * *(  )
Qf Ns1 Mf1 Mf '1 Qf 1 Qf 0
Aplicaţi metoda substituirilor în lanţ pentru formula respectând secvenţialitatea

analizei factoriale:
CA = Ns* Qf/Ns* CA/Qf

Exemplu:
Indicatori Simbol Prevăzut realizat %

Cifra de afaceri CA 35.000 45.000 128,57
Număr mediu de salariati Ns 40 45 112,5
Producţia fabricată Qf 80.000 85.000 106,25
∆ CA= CA1-CA0= 10.000

1.1. ∆ Ns= (Ns1-Ns0) * * = 4400 u.m
1.2. ∆ = Ns1* ( - )* = -2200 u.m
1.3. ∆ = Ns1* -* ( - ) =7650 u.m.
În acest caz cifra de afaceri cunoaşte o creştere de 10.000 u.m. explicabilă prin influenţa următorilor
factori:
- numărul mediu de salariaţi care cunoaşte o creştere de 5 persoane din po în p1 şi
conduce la creşterea cifrei de afaceri cu 4400 u.m.
- productivităţii muncii diminuează cifra de afaceri cu 2200 u.m., datorită faptului că
sporirea numărului de salariaţi, nu este susţinută în totalitate de nivelul producţiei
fabricate sau a costurilor adiacente ce o însoţesc.
- gradul de valorificare a producţiei fabricate are un efect favorabil conducând la
creşterea cifrei de afaceri cu 7650 u.m.
26
Un alt model de analiză factorială a cifrei de afaceri din activitatea de bază sau totală, în special în
cazul firmelor mici şi mijlocii, poate fi construit în raport cu cantităţile vândute şi preţurile de
vânzare.
CA=
Ca urmare, modificarea cifrei de afaceri faţă de o bază de comparaţie se va explica prin influenţa
celor doi factori, respectiv a:
- cantităţii vândute
∑qi1pi0- ∑qi0pi0
- preţurile de vânzare
∑qi1pi1-∑qi0pi0
În activitatea practică, cunoaşterea mărimii şi sensului influenţei celor doi factori prezintă deosebită
importanţă în formularea strategiei vânzărilor, totodată cifra de afaceri prin sporirea cantităţilor de
produse, poate constitui un aspect important în actul decizional al managementului firmei.
Din punct de vedere metodologic, trebuie menţionat faptul că primul factor conţine şi influenţa
structurii fizice a producţiei vândute care, prin intermediul preţului diferenţiat pe produse, acţionează
asupra cifrei de afaceri. Dar această influenţă de structură poate fi determinată doar în cazul
produselor omogene ( exprimate în aceeaşi unitate de măsură).
În consecinţă, relaţiile sunt:

- influenţa volumului fizic
-
-
Unde: pretul mediu de vânzare

- influenţa structurii fizice a producţiei vândute
∑qi1pi0-∑qi1
- influenţa preţurilor de vânzare

∑qi1pi1-∑qi1pi0
Dacă producţia este omogenă, se pot forma grupe de produse stabilindu-se astfel influenţa structurii
pe grupe de produse (activităţi). Or, în cazul unor firme cu activităţi complexe, cunoaşterea
contribuţiei fiecărei grupe de produse sau activităţi la formarea rezultatului este foarte importantă.
Modele de determinare a cifrei de afaceri minime probabile cu restricţii date
O problemă cu o importanţă relevantă în analiza economico-financiară o reprezintă determinarea

cifrei de afaceri, care asigură existenţa şi viabilitatea firmei, situaţie în care profitul este egal cu 0,
adică cheltuielile sunt acoperite.
CAmin= ∑ qcv+F
unde:
CAmin- cifra de afaceri minima

∑ qcv- suma totala a cheltuielilor variabile
F- suma cheltuielile
Relaţía anterioară poate căpăta şi sub forma:
CAmin=
Exemplu:
27
- suma cheltuielilor fixe 60 mil. lei
- costul variabil al produselor vândute 540 mil. lei
CAmin= = 600 mil.lei
Pentru o afacere care este în derulare se recomandă formula pentru a se stabili ecartul pe care il are
firma faţă de pragul de rentabilitate:
CA min=
Orice firmă treuie să realizeze un anumit profit, care poate să fie mai mare decât cel realizat în
perioada precedent, sau faţă de procentul mediu de dobândă. În acelaşi timp, nivelul profitului
distribuit ca deividende asociaţiilor este diferit faţă de perioada precedentă, sau a crescut într-un ritm
superior sau cel puţin egal cu ritmul inflaţiei, şi rata dividendelor este diferită de rata dobânzilor,
practicată pe piaţa bancară. De aceea este necesară determinarea cifrei de afaceri minime cu luarea în
consideraţie a unor restricţii, respective rata dividendelor să fie egală cu rata dobânzii la un nivel dat
al ratelor costurilor.
Să ne reamintim...
Cifra de afaceri poate fi:
 cifra de afaceri neta( CA ) – reprezintă un indicator al contului de profit si pierdere, compus
din veniturile totale obţinute din vânzarea produselor si serviciilor din activitatea curenta a
companiei, incluzând subvenţiile din investiţii, după deducerea comerţului cu reduceri.
● cifra de afaceri medie – cunoscută şi ca preţul mediu de vânzare, reprezintă venitul obţinut din
vânzarea unei unităţi
 pragul de rentabilitate- reprezintă nivelul de rentabilitate a companiei şi este nivelul
veniturilor din vânzări necesare pentru acoperirea totala a cheltuielilor operaţionale.
CAmin= ∑ qcv+F
Rezumat
Analiza structurii cifrei de afaceri se realizează prin:
- mărimi relative de structură
- coeficientul de concentrare Gini-Struck
-mărimile relative de structură:
gi= *100
-coeficienţilor de structură Gini-Struck:
G= √
-Indicele Herfindhal:
H=
În diagnosticul static al cifrei de afaceri prezintă interes analiza de tip factorial a abaterii ei faţă de un
nivel de referinţă. Cele mai importante sunt:
6) CA= ∑qvi*pi
2. CA= Ns* *
3. CA= Ns* * * *
O problemă cu o importanţă relevantă în analiza economico-financiară o reprezintă determinarea

cifrei de afaceri, care asigură existenţa şi viabilitatea firmei, situaţie în care profitul este egal cu 0,
adică cheltuielile sunt acoperite.
28
CAmin= ∑ qcv+F
Orice firmă treuie să realizeze un anumit profit, care poate să fie mai mare decât cel realizat în
perioada precedent, sau faţă de procentul mediu de dobândă.

1. Indicele cifrei de afaceri este 105%, iar indicele stocurilor 102%. Aceasta semnifica:
a) cresterea nejustificata a costurilor prin incetinirea vitezei de rotatie a stocurilor;
b) cresterea volumului vanzarilor prin reducerea stocurilor;
c) incetinirea vitezei de rotatie urmare cresterii stocurilor ca efect al unei supraaprovizionari cu
materii prime si materiale;
d) cresterea volumului de activitate al intreprinderii ceea ce genereaza o sporire justificata a
stocurilor;
2. Compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe, reprezintă şi este consecinţă:
a) ponderea mijloacelor fixe productive în totalul imobilizarilor corporale si necorporale;
diversificării gamei sortimentale;
b) raportul dintre mijloacele fixe şi mijloacele fixe active; diversificării mijloacelor fixe;
c) ponderea mijloacelor fixe active in totalul mijloacelor fixe; procesului investitional;
d) raportul dintre mijloacele fixe şi numărul mediu de salariaţi; lărgirii capacităţi de producţie;
3. Interpretaţi cazul:
IQe=105%, IQf= 108%, IQv=104%, IVA=103%
a) cresc storcurile de producţie neterminată şi se reduc stocurile de produse finite şi ponderea
consumurilor de la terşi
b) se reduc stocurile de produse finite, producţia neterminată şi ponderea consumurilor de la terţi
c) se reduc stocurile de producţie neterminată şi cresc stocurile de produse finite şi ponderea
consumurilor de la terţi
d) cresc stocurile de producţie neterminată şi produse finite şi se reduce ponderea consumurilor de la
terţi.
4. Se cunosc urmatoarele date:
Indicatori Po Pi
1. Cifra de afaceri (lei) 5.200 5.250
2. Productia fabricată (lei) 4.000 4.460
3. Numar mediu de personal 10 12
Pe baza datelor din tabel, influenţa gradului de valorificare a producţiei marfă fabricată
asupra cifrei de afaceri este de:
a) +535,2 lei
b) -570,140 lei
c) +450,3 lei
d) +1.040 lei

1.Ce este cifra de afaceri?
2.Care sunt principalele modele de analiză?
2. Analiza factoriala a cifrei de afaceri
Model: CA= q  p
Grupe de produse CA0 CA1 Ip CArecalculată
q0 p0 q1 p1 q1 p0
A 7 500 8 000 1,25
29
B 9 800 10 600 1,05
C 6 700 7 400 1,2
TOTAL 24 000 26 000
Bibliografie.
1.Analiză economico-financiară- Prof.univ.dr.Aurel ISFANESCU; Prof.univ.dr.Vasile
ROBU; Lect.univ.drd. Anca Maria HRISTEA, pg.55-64
2. Analiză economico-financiară, Prof.univ.dr.Vasile ROBU, Conf.univ.dr.Nicolae
GEORGESCU, pg.52-57
Unitatea de învăţare 4 Valoarea adăugată
Cuprins
4.2. Metoda sintetică şi metoda analitică
4.3.Analiza factorială a valorii adăugate
30
Introducere
Valoarea adaugată reprezintă surplusul de bogaţie adaugat prin valorificarea potenţialului
uman şi contribuţia sa la realizarea valorii adaugate. Indicatorul măsoară performanţa economico-
financiară a firmei, indicele de creştere al valorii adăugate trebuind să-l depăşească pe cel al
producţiei exerciţiului şi să fie într-o creştere continuă.
Valoarea adăugată se poate determina prin metoda sintetică prin care se scad consumurile
intermediare din producţia exerciţiului şi se adaugă marja comercială şi marja activităţii de leasing
sau prin metoda de repartiţie (aditivă) prin care însumează cheltuielile cu personalul, impozitele şi
taxele, amortizarea şi profitul din exploatare.

Printre obiectivele acestei unităţi enumerăm:
-înţelegerea rolului valorii adăugate în analiza comparativă a indicatorilor economico-
financiari
-însuşirea formulelor legate de valoarea adăugată
-dobândirea competenţelor de analiză şi interpretare a rezultatelor obţinute în urm analizei
factoriale a valorii adăugate

Valoarea adăugată este un indicator sintetic care exprimă valoarea nou creată de activitatea
productivă a companiilor într-o anumită perioadă de timp. În acelaşi timp, valoarea adăugată
exprimă mai bine efortul nemijlocit al fiecărei întreprinderi la crearea produsului intern brut,
permite aprecierea mai corectă a eficienţei economice, stimulează reducerea cheltuielilor materiale,
folosirea eficientă a mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă.
4.2.Metoda sintetică şi metoda analitică
Pentru determinarea nivelului valorii adăugate se pot folosi două metode: metoda sintetică sau
indirectă şi metoda analitică sau directă.
Metoda sintetică (indirectă) este cea mai răspândită în calculul valorii adăugate deoarece este mai
exactă şi se poate aplica mai uşor. Stabilirea valorii adăugate prin această metodă se face scăzând
din producţia exerciţiului , consumurile intermediare provenite de la terţi:
VA = Qe – M,
în care:
VA - valoarea adăugată;
M - cheltuieli materiale provenite de la terţi.
În cazul firmelor care desfăşoară şi activitate de comerţ, valoarea adăugată totală
cuprinde şi marja comercială (Mc), stabilită ca diferenţă între valoarea mărfurilor vândute (Vm) şi
costul mărfurilor vândute (Cmv):
VA = Mc + (Qe - Cm)
Metoda analitică (directă) sau aditivă de calcul a valorii adăugate permite determinarea
acesteia prin însumarea elementelor sale componente:
- cheltuieli cu personalul (Cs);
- impozite şi taxe (IT);
- cheltuieli cu amortizarea (A);
- cheltuieli financiare (CF);
- profitul net (Pn).
VA = Cs + IT + A + CF + Pn.
În acest caz, valoarea adăugată cuprinde remunerarea muncii prin cheltuielile cu
personalul, a capitalului propriu sau acţionarilor prin dividende, a capitalului împrumutat prin
dobânzi, a capitalului tehnic prin amortizare, a statului prin impozite şi taxe, precum şi a firmei prin
profitul reinvestit (folosit pentru autofinanţare). Această metodă permite urmărirea modului de
repartizare a valorii adăugate între participanţii la activitatea firmei.
31
Importanţa calculării acestui indicator constă în evidenţierea aportului propriu al firmei, rolul ei în
cadrul lanţului de creare a valorii finale pentru consumator ( client). Spre deosebire de cifra de
afaceri, care cuprinde eforturile tututor firmelor din amonte, valoarea adăugată nu ia în considerare
decât efortul firmei respective. Prin însumarea valorilor adăugate existente la nivelul ramurilor
economice se obţine macroeconomic denumit produsul intern brut.
4.3. Analiza factorială a valorii adăugate
Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza modelelor:
a) VA= Qe ( 1- )= Qe* va
b) VA= Ns = Ns* Wa * va
c) VA= Ns
Sistemul de factori care acţionează conform primului model sunt:
Ns
T
Qe t
wh
VA
va gi
vai
în care:
Qe- producţia exerciţiului ( Qe= T *wh )

T- timpul total de muncă
Wa- productivitatea medie anuală, determinată pe baza producţiei exerciţiului ( Wa= Qe/Ns)
wh- productivitatea medie orară, determinată pe baza producţiei exerciţiului
Ns- numărul mediu de personal
t- numărul mediu de ore pe salariat
gi- structura producţiei execiţiului pe produse sau pe tipuri de activităţi
va- valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului ( va= )
vai- valoarea adăugată la 1leu producţie a exerciţiului pe produse sau tipuri de activităţi.
Exemple
Se dau datele:
Nr.crt. Indicatori Programat Realizat Indice
(%)
1. Producţia exerciţiului(Qe) mii lei 78624 82800 105,31
2. Consumurile provenite de la terţi ( M) mii lei 27518,4 28152 102,3
3. Valoarea adăugată ( VA) mii lei 51105,6 54648 106,9
4. Timpul total de muncă ( T)- ore 393120 368000 93,61
5. Numărul mediu de personal (Ns) mii lei 210 200 95,23
6. Numărul mediu de ore pe salariat (t)-ore 3744 3680 98,3
7. Productivitatea medie orară (wh) mii lei 0,4 0,45 112,5
8. Valoarea adăugată medie la 1 leu producţie (va) lei 0,65 0,66 101,53
9. Valoarea adăugată medie recalculată la 1 leu X 0,645 X
producţie a exerciţiului ( ) lei
∆ VA= VA1-VA0= 3542.4 mii lei
Din care, datorita:
32
1. ∆Qe= ( Qe1-Qe0) va0= 31694.4
Din care, datorita:

1.1. ∆ T= (T1-T0)*wh0*va0= -6531.2
Din care:
1.1.1. ∆Ns= ( Ns1- Ns0)*t0 who* vao= -9734.4

1.1.2. ∆t= Ns1*( t1-to)* who*vao= -3328
1.2. ∆ wh= T1* (wh1-wh0)* va0= 11960

2. ∆va= Qe1* (va1-va0)= 828
Din care, datorita:
2.1. ∆gi= Qe1* ( - va0)= -414 mii lei

2.2. ∆vai= Qe1* ( va1- )= 1242 mii lei
unde:
=
Ca urmare a analizei efectuate, se constată o creştere a valorii adăugate cu 3542,4, respectiv cu

6,9% faţă de prevederile din bugetul de venituri şi cheltuieli. Situaţia este considerată una
favorabilă, ca efect al creşterii mai rapide a valorii adăugate faţă de sporirea producţiei exerciţiului (
IVA: Iqe, respectiv 106,93% : 105,31%) ceea ce denotă o sporire a gradului de valorificare a
resurselor materiale procurate de la terţi.
Aprofundând analiza prin stabilirea contribuţiei factorilor direcţi la obţinerea sporului absolut,
rezultă că 76,6% din modificarea totală s-a datorat creşterii producţiei exerciţiului, iar 23.4%
sporirii valorii medii adăugate la 1 leu producţie.
Producţia exerciţiului a crescut cu 4176 mii lei, determinând o creştere a valorii adăugate de
31694,4 mii lei. Producţia exerciţiului şi, implicit. Valoarea adăugată prin intermediul acesteia au
fost influenţate de modul de utilizare ( extensiv şi intensiv) a potenţialului uman.
Din punct de vedere extensiv, utilizarea incompletă a timpului de muncă, ca efect al scăderii
numărului de salariaţi cu 10 persoane şi a timpului de muncă pe salariat, a avut ca efect scăderea
valorii adăugate cu 6531,2 mii lei. Scăderea numărului de salariaţi poate fi justificată de sporirea
productivităţii muncii. Din punct de vedere intensiv, se constată o creştere a productivităţii medii
orar cu 0,05 lei, ce conduce la creşterea valorii adăugate cu 11960 mii lei.
Valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului a crescut cu 0,01 lei şi a determinat
sporirea cu 414 mii lei a valorii adăugate. Acest lucru reflectă reducerea cu 1% a ponderii
consumurilor de la terţi în volumul total de activitate.
Aprofundând această influenţă, se constată următoarele:
- Structura producţiei exerciţiului s-a modificat în sensul creşterii ponderii acelor
produse a căror valoare adăugată la 1 leu producţie pe produse era inferioară valorii
adăugate medii la 1 leu producţie programate la nivelul firmei.
- Valoarea adăugată la 1 leu producţie pe produse influenţează favorabil prin
contribuirea la creşterea valorii adăugate cu 1242 mii lei, ca o consecinţă a
îmbunătăţirii calităţii produselor ce a condus la creşterea preţurilor de vânzare,
reducerii consumurilor specifice de resurse materiale şi obţinerii unor preţuri de
aprovizionare mai avantajoase din partea furnizorilor.
Ca recomandări în ceea ce priveşte creşterea valorii adăugate amintim:
- Sporirea gradului de utilizare a capacităţii de producţie şi a productivităţii muncii
printr-o mai bună organizare a muncii
- Sistem de management al timpului de producţie
- Introducerea progresului tehnic
- Ridicarea gradului de calificare a factorului uman
- Creşterea calităţii produselor
Creşterea gradului de valorificare a materiilor prime, materialelor, energiei, etc.
33
Aplicaţi analiza factorială a valorii adăugate pe modelul:
VA= Ns
Să ne reamintim...
Valoarea adăugată reprezintă surplusul de bogaţie adaugat prin valorificarea potenţialului
uman şi contribuţia sa la realizarea valorii adăugate. Indicatorul măsoară performanţa economico-
financiară a firmei, indicele de creştere al valorii adăugate trebuind să-l depăşească pe cel al
producţiei exerciţiului şi să fie într-o creştere continuă.
Metoda sintetică (indirectă) este cea mai răspândită în calculul valorii adăugate deoarece este mai
exactă şi se poate aplica mai uşor. Stabilirea valorii adăugate prin această metodă se face scăzând
din producţia exerciţiului , consumurile intermediare provenite de la terţi:
VA = Qe – M
Metoda analitică (directă) sau aditivă de calcul a valorii adăugate permite determinarea
acesteia prin însumarea elementelor sale componente:
- cheltuieli cu personalul (Cs);
- impozite şi taxe (IT);
- cheltuieli cu amortizarea (A);
- cheltuieli financiare (CF);
- profitul net (Pn).
VA = Cs + IT + A + CF + Pn
Rezumat
Valoarea adăugată este un indicator sintetic care exprimă valoarea nou creată de activitatea
productivă a companiilor într-o anumită perioadă de timp..
Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza modelelor:
a) VA= Qe ( 1- )= Qe* va
b) VA= Ns = Ns* Wa * va
c) VA= Ns
Cel mai important dintre toate este:
Ns
T
Qe t
wh
VA
va gi
vai

1.Pe baza relaţiei cheltuieli cu personalul/ valoare adăugată se determină:
a) rata de remunerare a personalului pe seama valorii adaugate;
b) ponderea datoriilor salariale în totalul cheltuielilor;
c) gradul de integrare pe verticală;
d) corelaţia dintre fondul de salarii cifra de afaceri.
2. Se cunosc urmatoarele date:
34
Indicatori Po Pi
1. Productia exercitiului (lei) 4.000.000 4.500.000
2. Numar mediu de personal 120 100
3. Timpul total lucrat (ore) 200.000 170.000
4. Consumurile provenite de la terti (lei) 2.500.000 2.800.000
5. Valoarea adaugata (lei) 2.000.000 2.700.000
Pe baza datelor din tabel, influenţa producţiei exerciţiului asupra valorii adăugate este de:
a) +187.500 lei
b) +80.000 lei
c) +75.000 lei
d) +95.000 lei
3. Consumurile intermediare (provenind de la terţi) cuprind:

a) Valoarea stocurilor de materii prime şi materiale;
b) Cheltuielile cu materiile prime şi materialele;
c) Cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe;
d) Cheltuielile cu impozitele şi taxele;
1.Care sunt metodele de determinare a valorii adăugate?
2. . Pe baza datelor calculaţi influenţa valorii adăugate la un leu pe produse şi influenţa structurii pe
produse asupra variaţiei valorii adăugate.
Indicatori Prevăzut Realizat
Ponderea consumurilor de la 40% 45%
terţi în producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului 123500 125650
Valuarea adaugată - 0,515
recalculată medie
a) 12.365 u.m. ; 89652 u.m.
b) 16962.75 u.m.; -10680.25 u.m.
c) 18765 u.m.; 9876 u.m.
d) 1356 u.m.; 11230 u.m.
Bibliografie.
1.Analiză economico-financiară, Prof.univ.dr.Vasile ROBU, Conf.univ.dr.Nicolae
GEORGESCU,ed. Economică
2. Analiza economico-financiară, Isfanescu Aurel, ed.Prouniversitaria 2009
Unitatea de învăţare 5 Analiza cheltuielilor firmei
Cuprins
5.2. Analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri
5.3. Analiza cheltuielilor de exploatare
5.4. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
35
Introducere
În teoria şi practica economică, evidenţierea consumului de resurse al unei firme
se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori, bazat pe conceptele de
„cheltuieli” şi „cost”.
Pentru definirea şi delimitarea corectă a cheltuielilor se impune urmărirea a trei
paşi importanţi.
Primul pas în definirea cheltuielilor constă în acceptarea faptului că orice
activitate desfăşurată de către o întreprindere este consumatoare de resurse. În
condiţiile în care consumurile de resurse sunt evaluate şi exprimate în unităţi
monetare, acestea capătă expresia generică de „cheltuieli”.
Un al doilea pas ce trebuie făcut în sensul definirii şi delimitării cheltuielilor este
circumscrierea la nivelul întreprinderii. Pentru a putea produce, întreprinderea are
nevoie de diverse resurse economice pe care le achiziţionează de pe piaţă,
efectuând plăţi concretizate în cheltuieli corespunzătoare. Pe măsura consumului
acestor resurse în vederea obţinerii de produse şi servicii, se poate face o
delimitare a cheltuielilor respective, delimitare ce corespunde noţiunii de „cost”.
Al treilea pas necesar mai ales în delimitarea cheltuielilor este stabilirea perioadei
de referinţă.

-înţelegerea categoriilor de cheltuieli şi elementelor constitutive
-diferenţierea categoriilor de cheltuieli pe bază de bilanţ
-însuşirea modelelor de cheltuieli prezentate
-realizarea analizei factoriale
Cheltuielile unei firme reflectă sub formă valorică întregul consum de factori de producţie sau de
resurse materiale, umane şi financiare, efectuat pentru fabricarea şi vânzarea producţiei. Nivelul,
dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic activitatea societăţilor industriale pe
linia folosirii eficiente a resurselor de care dispun, iar reducerea nivelului lor trebuie să reprezinte un
obiectiv principal pentru toţi agenţii economici, în vederea sporirii eficienţei întregii activităţi
desfăşurate.
Cheltuielile se înregistrează pe feluri de cheltuieli (după natura lor) şi se grupează în:
a. cheltuieli de exploatare: cuprind categoriile de consumuri privind realizarea
obiectului de activitate şi cele aferente acestora (cu materii prime şi materiale
consumabile, energie, apă, costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor, cheltuieli cu
terţii, cu personalul, cu amortizarea şi provizioanele, alte cheltuieli de exploatare:
despăgubiri, amenzi, donaţii, privind activele cedate);
b. cheltuieli financiare: includ pierderile de creanţe legate de participaţii, investiţii
financiare cedate, diferenţe de curs valutar, dobânzi, sconturi acordate clienţilor;
c. cheltuieli extraordinare: se referă la evenimente excepţionale (pierderi din calamităţi
36
şi alte evenimente extraordinare).
Ct = Ce + Cfin + Cex
Ct – cheltuieli totale;
Ce – cheltuieli de exploatare;
Cfin – cheltuieli financiare;
Cex – cheltuieli extraordinare.
Veniturile firmei reprezintă sumele încasate sau de încasat în cursul exerciţiului şi se grupează în:
a. venituri din exploatare în care se includ veniturile realizate din operaţiile care
formează obiectul de activitate, la care se adaugă veniturile din producţia stocată şi
imobilizată;
b. veniturile financiare în care se includ veniturile din participaţii, din titluri de
plasament, din alte imobilizări;
c. veniturile extraordinare (venituri din calamităţi).
Vt = Ve + Vfin + Vex
Vt – venituri totale;
Ve – venituri de exploatare;
Vfin – venituri financiare;
Vex – venituri extraordinare.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii care o determină în vederea
identificării posibilităţilor de sporire a rentabilităţii şi a posibilităţilor de diminuare a cheltuielilor.
Indicatorul utilizat în acest scop este „Cheltuieli la 1000 lei venituri”, sau rata de eficienţă a
cheltuielilor (REC), se determină ca raport între cheltuielile totale şi venituri, conform relaţiilor:
R EC 
 Chi x1000
Vi
Ce  Cfin  Cex
x1000 R EC 
 gixci
REC = Ve  Vfin  Vex sau 100
Chi = cheltuieli totale;
Vi = venituri totale;
gi = structura veniturilor pe categorii;
ci = cheltuieli la 1000lei pe categorii de venituri.
Modificarea nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri se datorează influenţei structurii veniturilor şi a
nivelului cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri. Pentru separarea celor două influenţe este
necesară recalcularea cheltuielilor la 1000 lei în funcţie de structura nivelului comparat şi a ratelor pe
categorii de venituri din baza de referinţă. Cheltuielile unei întreprind reflectă sub formă valorică
întregul consum de factori de producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare, efectuat pentru
fabricarea şi vânzarea producţiei. Nivelul, dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod
sintetic activitatea companiilor industriale pe linia folosirii eficiente a resurselor de care dispun, iar
reducerea nivelului lor trebuie să reprezinte un obiectiv principal pentru toţi agenţii economici, în
vederea sporirii eficienţei întregii activităţi desfăşurate.
Există posibilitatea creării unei corelaţii între venituri şi cheltuieli, în sensul că realizarea unui venit
presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Cheltuielile financiare reprezintă o excepţie prin
faptul că nu generează venituri, iar realizarea acestora nu presupune cheltuieli. Analiza cheltuielilor
aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii care o determină, în vedere identificării
posibilităţilor de diminuare în scopul sporirii rentabilităţii. Integrată în activitatea de gestiune, această
analiză este o primă etapă de informare în ceea ce priveşte dinamica cheltuielilor. În acest scop, este
utilizat indicatorul Cheltuieli la 1000 lei venituri care se determină ca raport între cheltuielile totale
( şi venituri ( Vi).
C= *1000 sau
În care
37
gi- reprezintă structura veniturilor pe categorii
ci-cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii de venituri
O bază de referinţă se datorează influenţei structurii veniturilor şi a nivelului cheltuielilor la 1000 lei
categorie de venituri. Pentru separarea celor două influenţe este necesară recalcularea cheltuielilor la
1000 lei în funcţie de structura nivelului comparat şi a ratelor de categorii de venituri din baza de
referinţă.
5.2.Analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare
Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare, din totalul cheltuielilor, fiind în legătură
directă cu obiectul de activitate al întreprinderii.
Cheltuielile de exploatare cuprind:
a. cheltuielile privind consumurile de materii prime, materiale, combustibil, energie şi
elemente asimilate;
b. cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi, chirii, locaţii de gestiune;
c. cheltuieli cu impozite şi taxele suportate de unitatea patrimonială;
d. cheltuieli cu personalul;
e. alte cheltuieli de exploatare.
Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi efectuată în raport de formarea veniturilor şi
nivelul cheltuielilor pe categorii de venituri.
Exemple
Nr. Specificaţie Perioada Perioada curentă
crt. precedentă Prevăzut Realizat
Pn-1 P0 P1
1 Cheltuieli de exploatare 600 750 760
2 Cheltuieli financiare 55 60 56
3 Cheltuieli extraordinare 15 17 18
TOTAL CHELTUIELI 670 827 834
4 Venituri din exploatare 736(93) 844(91) 1019(95)
5 Venituri financiare 36(5) 66(7) 40(4)
6 Venituri extraordinare 16(2) 14(2) 10(1)
TOTAL VENITURI 788 924 1069
7 Cheltuieli la 1000 lei venituri (lei)
a) de exploatare 815,22 888,63 745,83
b) financiare 1257,78 909,09 2947,37
c) extraordinare 937,50 1214,2 1800,00
TOTAL 850,25 895,02 780,17
Notă: cifrele din paranteză reprezintă structura veniturilor.
În cazul dat rezultă că, faţă de realizările perioadei precedente, se prevede o diminuare a
eficienţei (respectiv, o creştere a nivelului cheltuielilor), înregistrându-se de fapt o situaţie inversă.
Sub aspect , metodologic o astfel de stare se explică astfel:
1. Modificare faţă de criteriul de comparaţie
P0  Pn1 P1  P0
895,02 – 850,25= +44,77 lei 780,17 – 895,02= - 114,85 lei
din care:
2. Influenţa structurilor veniturilor
0,91 x 815,22 = 741,85 0,95 x 888,63 = 844,20
0,07 x 1257,78 = 88,01 0,04 x 909,09 = 36,36
0,02 x 937,5 = 18,74 0,01 x 1214,28 = 12,14
38
848,60 892,70
3. Influenţa nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de venituri
895,02 – 848,6 = +46,42 lei 780,17 – 892,70 = - 112,53 lei
Prevederea prin bugetul de venituri şi cheltuieli o creştere a cheltuielilor la 1000 de lei venituri poate
fi explicată, de principii, pe tendinţa de sporire a preţurilor. Faptul că s-a realizat o diminuare a
cheltuielilor la 1000 lei venituri poate fi urmarea unei bune gestionări a resurselor, dar şi o posibilă
supraestimare a preţurilor.
În ceea ce priveşte structura veniturilor, ca factor de influenţă, de principiu, trebuie considerat ca un
factor de aplicare a rezultatului, fiind o rezultantă a dinamicii veniturilor. Aceasta nu exclude
posibilitatea folosirii acestui factor ca mijloc de realizare a unui obiectiv, dacă există condiţii
favorizante.
În activitatea practică trebuie avute în vedere:
 luarea în considerare a inflaţiei, ceea ce presupune corectarea bazei de comparaţie
cu un coeficient care să reflecte corelaţia dintre creşterea preţurilor tuturor
I  chi
categoriilor de resurse cu care se aprovizionează întreprinderea ( ) şi
dinamica preţurilor pe seama cărora se formează veniturile (

I vi ).
Dacă I  chi  105% şi I vi = 107%, atunci baza de comparaţie va fi:

105
895,02 + 107 = 878,29 lei
Este evident că, faţă de această bază de raportare, rezultatul obţinut este favorabil, dar el trebuie
interpretat în legătură cu modificările de preţuri independente de întreprindere.
 explicarea pe fiecare categorie de venituri a evoluţiei eficienţei, în funcţie de
factorii specifici care o influenţează, mai ales în situaţii ca cea din exemplul dat în
care cheltuielile financiare şi cele extraordinare depăşesc substanţial veniturile.
Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 venituri se reflectă în mărimea rezultatului
exerciţiului înainte de impozitare.
Efectul se determină cu ajutorul relaţiei:
C1  C0  
vi
 780.17  895.02
1069
 123mil.lei
- 1000 1000
Ceea ce înseamnă o creştere a rezultatului faţă de cel prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli.
Să ne reamintim...
obiectului de activitate şi cele aferente acestora
c. cheltuieli extraordinare: se referă la evenimente excepţionale (pierderi din calamităţi
şi alte evenimente extraordinare).
5.3.Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare, ele fiind în legătură directă cu obiectul de
activitate al întreprinderii, constituind astfel domeniul principal în care se pot iniţia şi realiza cele mai
importante măsuri de sporire a eficienţei economice.
Aşa, după cum s-a menţionat, cheltuielile de exploatare cuprind, potrivit prevederilor art. 96 din
39
Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii, următoarele elemente:
 cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale, combustibil, energie şi
elemente asimilate;
 cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi, chirii, locaţii de gestiune, alte
cheltuieli;
 cheltuieli cu impozitele şi taxele suportate de unitatea patrimonială;
 cheltuieli cu personalul;
 alte cheltuieli de exploatare.
În analiza cheltuielilor de exploatare se foloseşte nivelul lor la 1000 lei venituri din exploatare, ca
parte a întregului folosit anterior, urmărindu-se dinamica şi modificările intervenite în structura
cheltuielilor. Acest lucru este important atât pentru formarea imaginii asupra modului în care s-a
realizat programul stabilit, cât în special pentru identificarea categoriilor de cheltuieli care necesită
atenţie deosebită din partea factorilor de decizie.
În analiza cheltuielilor de exploatare, din punct de vedere metodologic, se urmăreşte evidenţa
evoluţiei nivelului cheltuielilor pe categorii, în sumă absolută şi la 1000 lei venituri.
În activitatea practică, este necesar să se analizeze fiecare cheltuială, indiferent de evoluţia ei, în
scopul identificării posibilităţilor de reducere (metodologia va fi prezentată în alte paragrafe).
nivelul cheltuielilor pe categorii de venituri. În acest scop, se foloseşte metodologia prezentată
anterior, cu deosebirea că veniturile şi cheltuielile sunt structurate în funcţie de producţia vândută,
stocată şi imobilizată. Întrucât acestea din urmă sunt evaluate prin conturi, rezultă că evoluţia
cheltuielilor la 1000 lei venituri prin exploatare este determinată de producţia vândută.
În ceea ce priveşte evoluţia producţiei stocate şi imobilizate, trebuie să se facă distincţie între volumul
fizic şi costul aferent, întrucât acestea au semnificaţie, cauze şi efecte diferite. Astfel, creşterea sau
scăderea producţiei stocate şi, respectiv, imobilizate, comparativ cu realizările perioadei anterioare
sau cu prevederile, poate fi determinată de factori conjucturali ai pieţei de altă natură, sau opţiune a
conducerii pentru realizarea unor obiective viitoare. Modificarea costurilor aferente este determinată
de factori specifici, reflectându-se corespunzător în rezultatul exerciţiului. Asemenea aspecte pot fi
soluţionate prin corelarea datelor din contabilitatea generală (financiară) cu cele din contabilitatea de
gestiune (analitică).
Folosindu-vă de elementele furnizate de un bilanţ contabil al unei firme alese de dvs., realizaţi o
clasificare a cheltuielilor pe surse şi destinaţii.
5.4. Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri

Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri se foloseşte indicatorul
- cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri - calculat ca raport între cheltuielile aferente producţiei
vândute (∑qc ) şi cifra de afaceri (∑qp ).
= *1000
unde: q - volumul fizic al producţiei vândute;

p - preţul mediu de vânzare fără TVA;
c - costul complet pe unitatea de produs.
Pentru reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri se poate acţiona pe
următoarele direcţii: modificarea structurii producţiei vândute în favoarea produselor cu
40
cheltuieli la 1000 lei mai mici decât media pe întreprindere, creşterea preţurilor de vânzare şi
reducerea costurilor pe unitatea de produs.
Exemple:
Cifra de afaceri 2.088.100 2.511.400
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 1.333.700 1.742.300
Cifra de afaceri recalculată - 2.421.800
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri recalculate( - 1.543.400
∑q1c0)
Cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri 638,71 693,76
Creşterea cheltuielilor la 1000 lei CA cu 55,04 lei reflectă o situaţie favorabilă explicabilă
prin influenţa următorilor factori cu impact direct:
- structura producţiei vândute
g= *1000- *1000= *1000- *1000= -1,42 lei
- influenţa preţurilor medii de vânzare

p= *1000- *1000= *1000- *1000 = -22,74 lei
- influenţa costurilor
⍙c= *1000- *1000= *1000- *1000= 79,20 lei
În perioada analizată s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor la 1000 lei CA precum şi în

conformitate cu necesitatea creşterii economice în condiţii de ineficienţă sporită, o apreciere
de ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare următoarele
constatări:
- structura cifrei de afaceri a influenţat în mod favorabil, contribuind la reducerea cheltuielilor

la 1000 lei cifra de afaceri cu 1.42 lei si care arată creşterea pondeii acelor produse cu
cheltuielil prevăzute la 1000 lei mai mici decât cheltuiala medie programată la 1000 lei CA.
Rezultă că firma a reuşit să îşi direcţioneze eficient eforturile în vederea alegerii unei
structure mai bune a producţiei.
- preţul de vânzare a influenţat favorabil cu 22.74 lei ca urmare a îmbunătăţirii calităţii
producţiei şi a valorificării condiţiilor impuse de raportul cerere-ofertă.
- influenţa cea mai puternică este determinate de costul variabil pe produs înregistrându-se o
depăşire de 79,20 lei, datorită modificării consumurilor specific, a preţului de aprovizionare
a materialelor şi a forţei de muncă precum şi de acţiunea managementului firmei.
Rezumat
obiectului de activitate şi cele aferente acestora (cu materii prime şi materiale
consumabile, energie, apă, costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor, cheltuieli cu
terţii, cu personalul, cu amortizarea şi provizioanele, alte cheltuieli de exploatare:
despăgubiri, amenzi, donaţii, privind activele cedate);
cheltuieli extraordinare: se referă la evenimente excepţionale
41
R EC 
 Chi x1000
Vi
Ce  Cfin  Cex
x1000
REC = Ve  Vfin  Vex
Modificarea nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri se datorează influenţei structurii veniturilor şi a
nivelului cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri.
C= *1000 sau

nivelul cheltuielilor pe categorii de venituri. În acest scop, se foloseşte metodologia prezentată
anterior, cu deosebirea că veniturile şi cheltuielile sunt structurate în funcţie de producţia vândută,
stocată şi imobilizată. Întrucât acestea din urmă sunt evaluate prin conturi, rezultă că evoluţia
cheltuielilor la 1000 lei venituri prin exploatare este determinată de producţia vândută.
- cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri - calculat ca raport între cheltuielile aferente producţiei
vândute (∑qc ) şi cifra de afaceri (∑qp ).
= *1000

1.Influenţa cu semnul plus a structurii producţiei asupra cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
semnifică:
a) Creşterea ponderii produselor cu un nivel al cheltuielilor la 1000 lei mai mic decât media pe
întreprindere;
b) Creşterea ponderii produselor cu un nivel al cheltuielilor la 1000 lei mai mare decât media
pe întreprindere;
c) Creşterea cifrei de afaceri;
d) Reducerea ponderii produselor cu un nivel al cheltuielilor la 1000 lei mai mare decât media
pe întreprindere;
e)Reducerea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri.
2.Influenţa cu semnul minus a costurilor pe produse asupra cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
semnifică:
a) Creşterea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri;
b) Creşterea costurilor pe produse;
c) Scăderea costurilor pe produse;
d) Creşterea preţului de vânzare;
e) Creşterea volumului producţiei vândute.
3. Influenţa cu semnul minus a structurii producţiei asupra cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
semnifică:
a) Creşterea ponderii produselor cu un nivel al cheltuielilor la 1000 lei mai mic decât media pe
întreprindere;
b) Reducerea ponderii produselor cu un nivel al cheltuielilor la 1000 lei mai mic decât media
pe întreprindere;
42
c) Creşterea ponderii produselor cu un nivel al cheltuielilor la 1000 lei mai mare decât media
pe întreprindere;
d) Creşterea cifrei de afaceri;

Indicatori (mii lei) Pq P1
1. Cifra de afaceri (productia vanduta) 12.000 14.000
2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 9.000 9.500
3. Cifra de afaceri recalculata - 11.500
4. Cheltuieli recalculate aferente cifrei de afaceri - 8.000
Pe baza datelor, influenţa costului asupra cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri este de:
a)+107,2 lei
a) +20,2 lei
b) -38,2 lei
c) -40,5 lei
Bibliografie.
1.A. Işfănescu Analiza economico-financiară, Ed. ASE, 2003
şi colaboratorii
2.Gh. Vâlceanu Analiză economico-financiară, Ed. Economică, 2004.

V. Robu
N. Georgescu
Unitatea de învăţare 6 Cheltuielile variabile si fixe la 1000 lei CA
Cuprins
6.2.Analiza cheltuielilor la variabile
6.3.Analiza cheltuielilor fixe
43
Introducere
În cadrul cheltuielilor de exploatare partea variabilă, respectiv, cea care este
dependentă de volumul de activitate, este predominantă. Teoria şi practica economică
folosesc noţiunile de dependenţă proporţională şi neproporţională, sau strict şi respectiv
nonstrict proporţional. În primul caz, suma costurilor variabile se exprimă prin relaţia:
a  Q , unde a= suma costurilor variabile pe produs, iar Q= cantitatea, iar în cel de al doilea
prin funcţia: f(Q).
Opţiunea pentru folosirea în analiză şi, respectiv, practica economică a cheltuielilor
variabile poate fi justificată prin:
 elaborarea politicii vânzărilor în funcţie de gradul de rentabilitate şi în
consecinţă de contribuţia la acoperirea cheltuielilor comune;
 elaborarea bugetelor de costuri, necesare în buna gestionare a tuturor
categoriilor de resurse;
 stabilirea politicii de producţie, din punct de vedere cantitativ şi al termenului
de realizare;
 determinarea pragului de rentabilitate, problemă deosebit de importantă în
dimensionarea unor activităţi şi categorii de cheltuieli.
Cheltuielile fixe sau constante, prin definiţie, constituie o premisă şi o consecinţă a
desfăşurării unei anumite activităţi. Aceasta înseamnă că unele cheltuieli nu sunt în
dependenţă proporţională sau neproporţională cu producţia (sau vânzările), ci, în anumite
limite, ele rămân fixe sau independente.
-înţelegerea noţiunilor de cheltuieli fixe şi variabilela 1000 lei CA
-însuşirea estimării cheltuielilor fixe
-căpătarea deprinderii de a analiza factorial cheltuielile variabile şi
fixe şi de a formula recomandările necesare
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3-4 ore.
Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care se modifică în acelaşi sens cu modificarea
volumului de activitate al firmei. Altfel spus, dacă cifra de afaceri creşte şi cheltuiala
variabilă creşte, după cum atunci când volumul de activitate se reduce şi această categorie
de cheltuială se va afla în regres. Analizând cheltuielile variabile din punct de vedere al
variabilităţii acestora în raport cu modificarea volumului de activitate distingem: cheltuieli
proporţionale, progresive, regresive şi cheltuieli flexibile.
În categoria cheltuielilor variabile se includ:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele directe;
- cheltuieli cu manopera directă;
- alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional cu volumul de
activitate.
Definind cheltuielile fixe sau constante în funcţie de comportamentul pe care îl au faţă de
modificarea volumului fizic al producţiei, trebuie subliniat faptul că această categorie de
cheltuieli se caracterizează printr-un indice de variabilitate egal cu zero.
În ansamblu, cota cheltuielilor fixe ce revine pe unitatea de produs, depinde de suma lor
totală şi de volumul fizic al producţiei sau vânzărilor firmei.
6.2. Analiza cheltuielilor variabile
44
Diagnosticul cheltuielilor variabile prezintă importanţă deosebită în activitatea de
conducere pentru asigurarea încadrării într-un nivel de rentabilitate care să permită
practicarea unor preţuri menite să conducă la menţinerea şi eventual creşterea cotei de piaţă.
Analiza factorială poate avea ca obiect nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de
afaceri (Cv), precum şi însăşi suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei
fabricate
 qcv  .
În primul caz se foloseşte modelul:
 qcv 1000
Cv =  qp
în care:
cv = costul variabil pe unitate de produs vândut;
Exemple
Indicatori Prevazut Realizat
Cheltuieli variabile 80000 82000
Cifra de afaceri 130000 142000
Indicele pretului - 105%
Indicele costurilor variabile - 104%
Modificarea cheltuielilor variabile de -57.96 lei se datorează următoarelor
influenţe:
⍙g= ( - ) x 1000= ( - ) * 1000= -32.4 u.m.
⍙p= ( - ) *1000= ( - )* 1000= -27.77 u.m.
⍙cv= ( - ) *1000= ( - ) *1000= 22.21 u.m.
Rezultatele obţinute pot fi interpretate într-o manieră favorabilă având în vedere faptul că
diminuarea cheltuielilor variabile cu 57,96 u.m. au la bază influenţele positive ale celor trei
factori direcţi de influenţă: structură, preţ, mai puţin cost variabil.
Structura conduce la scăderea cheltuielilor variabile cu 32,4 u.m ceea ce înseamnă că s-a a
crescut ponderea acelor produse cu cheltuială variabilă mai mica decât media preconizată,
preţul conduce la diminuarea cheltuielilor variabile la 1000 lei CA cu 27,77 u.m ceea ce
înseamnă că raportul cerere oferă este unul favorabil pentru firmă, creşte calitatea
produselor sau inflaţia. Pe de altă parte, influenţa nefavorabilă a costului variabil unitar se
reflectă printr-o creştere a cheltuielilor cu 22,21 datorată, probabil, creşterii preţurilor cu
materialele sau a celor de achiziţie însă această influenţă este contracarată de impactul
pozitiv al primilor doi factori.
Situaţia poate fi analizată pe baza mai multor modele în funcţie de condiţiile concrete din
unitate. Astfel, la nivelul întregii producţii fabricate se poate folosi modelul:
1
Chv = Qf ∙ Cv 1000
în care:
Chv= suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei fabricate;
Qf= producţia marfă fabricată exprimată în preţ de vânzare (deci unitatea trebuie să
folosească conturi de venituri în grupa 9, sau să se stabilească extracontabil);
Cv= nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei producţie fabricată (s-a menţinut simbolizarea
45
pentru simplificare).
Modificarea faţă de o bază de raportare (notată cu 0) (  chv), se explică prin influenţa:
1) volumului de activitate
Qf1  Qf 0  Cv0
1000
2) nivelului cheltuielilor variabile la 1000 lei producţie fabricată
Qf1
Cv1  Cv0 
1000
din care, datorită modificării:
a) structurii producţiei marfă fabricată
Qf1
C ' v0  Cv0 
1000
Qf1
b)preţului mediu de vânzare folosit în evaluarea producţiei C ' ' v0  C ' v0 
1000
c)cheltuielile variabile pe unitate de produs
Qf1
Cv0  C ' ' v0 
1000
Un asemenea model de analiză este util în activitatea de practică pentru estimarea
cheltuielilor variabile, operaţiune necesară în determinarea rezultatului brut al exploatării.
Aplicaţi modelul de analiză sus amintit pentru analiza cheltuielilor variabile a unei
firme alese de dvs.,pe baza datelor furnizate de documentele financiar-contabile.
6.3. Analiza cheltuielilor fixe

Studierea dinamicii cheltuielilor fixe este necesară pentru a cunoaşte evoluţia în
raport cu cifra de afaceri sau cu producţia fabricată. În funcţie de situaţia dată faţă de
evoluţia normală şi realităţile din alte unităţi similare (în măsura în care acestea pot fi
cunoscute), se adoptă măsurile corespunzătoare.
Eficienţa lor poate fi analizată prin nivelul lor la 1000 lei cifră de afaceri (Cf),
folosind modelul:
F
Cf   1000
CA
în care:
F = suma absolută a cheltuielilor fixe
CA = cifra de afaceri (simbolizată şi prin  qp ).

Exemplu:
Suma cheltuielilor fixe 259776 259896
Cifra de afaceri 295200 309400
Volumul fizic al producţiei la preţ prevăzut - 298000
Volumul fizic al producţiei la cost prevăzut - 256280
Modificarea cheltuielilor fixe la 1000 lei CA de -40 u.m. se explică prin:
⍙qv= ( - ) x1000= ( - ) x1000= -8.27 u.m.
46
⍙p= ( - ) x1000= ( - ) x1000= -32.12 u.m.
⍙ CF= ( - ) x1000= ( - ) x1000= 0.39 u.m.
În cazul firmei analizate, scăderea cheltuilelilor fixe la 1000 lei faţă de prevederi este
determinată de cuantumul lor care a avut o evoluţie inferioară cifrei de afaceri, la care au
contribuit şi preţurile de vânzare.
Din punct de vedere metodologic trebuie identificate cauzele care au determinat
scăderea cheltuielilor fixe, acestea putând viza:
- schimbări în sistemul de amortizare a activelor fixe
- schimbări în sistemul de salarizare, precum şi scăderea salariilor, determinată de
rata inflaţiei
- scăderea consumului şi preţului materialelor care generează cheltuielile fixe, în
raport de factori specifici care le determină.
Activitatea curentă de gestiune a patrimoniului unei întreprinderi implică şi

problema previzionării tendinţei de evoluţie a cheltuielilor fixe ca sumă totală şi nivel la
100 sau 1000 lei (venituri din exploatare, cifră de afaceri etc.). Momentele în care trebuie să
se realizeze asemenea operaţiuni sunt numeroase şi importante în acelaşi timp pentru
viabilitatea unităţii.
Pe termen scurt, de exemplu, de la un an la altul suma totală a cheltuielilor fixe (F)
se consideră constantă, dacă nu intervin modificări importante în activitatea unităţii.
Deci, nivelul probabil (F,) = F0, respectiv cel realizat în perioada curentă. Suma se
corectează cu efectele generate de deciziile adoptate pentru perioada următoare. De
exemplu:
 se preconizează achiziţionarea unor noi maşini şi utilaje, fie pentru
înlocuirea celor vechi, fie pentru extinderea capacităţii de producţie,
efectul se reflectă în cheltuielile cu amortizarea şi alte cheltuieli de
întreţinere şi reparaţii;
 se majorează salariile personalului administrativ şi de conducere (sau a
unei părţi pentru stimularea unor domenii);
 se reorganizează anumite activităţi (de prezentare, reclamă, întreţinere şi
reparaţii etc.).
În fiecare caz se impune estimarea eforturilor şi a efectelor pentru a vedea
consecinţele deciziilor adoptate.
Ca nivel la 1000 lei cifră de afaceri sau venituri (din exploatare, respectiv, totale),
cheltuielile pot fi estimate pe baza relaţiei:
1
Cf '  Cf 0 
Iq
,
unde:
Iq = indicele cifrei de afaceri sau a veniturilor
1. Cifra de afaceri – mil.lei 876
2. Cheltuieli fixe – mil.lei 206
3. Cheltuieli fixe la 1000 lei 235,16
47
Dacă pentru perioada următoare se prevede o cifră de afaceri de 1000 mil.lei,
respectiv o creştere de 14,16%
11000
Cf '  235,16  
1,1416 206 lei
O altă modalitate de exprimare a nivelului probabil de cheltuieli la 1000 lei cifră de
afaceri este aceea care se bazează pe corelaţia dintre cifra de afaceri ca variabilă
independentă (x) şi nivelul cheltuielilor fixe la 1000 lei ca variabilă dependentă (y), folosind
b
funcţia y = a + x .
Să ne reamintim...
Cauze ale scăderii cheltuielilor:
- schimbări în sistemul de amortizare a activelor fixe
- schimbări în sistemul de salarizare, precum şi scăderea salariilor, determinată de
rata inflaţiei
- scăderea consumului şi preţului materialelor care generează cheltuielile fixe, în
raport de factori specifici care le determină.
Rezumat
În categoria cheltuielilor variabile se includ:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele directe;
- cheltuieli cu manopera directă;
- alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional cu volumul de
activitate.
 qcv 1000
CV=  qp
în care:
cv = costul variabil pe unitate de produs vândut;
Studierea dinamicii cheltuielilor fixe este necesară pentru a cunoaşte evoluţia în raport cu
cifra de afaceri sau cu producţia fabricată.
Eficienţa lor poate fi analizată prin nivelul lor la 1000 lei cifră de afaceri (Cf),
folosind modelul:
F
Cf   1000
CA
Indicatori (mii lei) Po Pi
1. Cifra de afaceri (productia vândută) 11.000 13.000
2. Suma absoluta a cheltuielilor fixe aferente cifrei de 2.000 2.100
afaceri
3. Cifra de afaceri recalculată - 10.600
Pe baza datelor din tabel, influenţa sumei absolute a cheltuielilor fixe asupra
nivelului lor la 1000 lei cifra de afaceri este de:
b) +3,33 lei
c) -3,33 lei
d) +5,85 lei
e) +7,7 lei
48
2.Cheltuielile fixe totale se modifică odată cu modificarea volumului de activitate
astfel:
a) Cresc odată cu creşterea volumului de activitate;
b) Scad odată cu creşterea volumului de activitate;
c) Scad odată cu reducerea volumului de activitate;
d) Cresc odată cu reducerea volumului de activitate;
e) Au un caracter relativ constant.
3.Cheltuielile variabile pe unitatea de produs se modifică odată cu modificarea volumului
de activitate astfel:
a) Cresc odată cu creşterea volumului de activitate;
b) Scad odată cu creşterea volumului de activitate;
c) Scad odată cu reducerea volumului de activitate;
d) Cresc odată cu reducerea volumului de activitate;
e) Au un caracter relativ constant.
Indicatori (mii lei) Po Pi
1. Cifra de afaceri (productia vanduta) 15.000 20.000
2. Cheltuieli variabile aferente cifrei de afaceri 7.000 8.500
3. Cifra de afaceri recalculata - 12.800
4. Cheltuieli variabile recalculate - 8.800
Pe baza datelor, influenţa structurii producţiei vândute asupra cheltuielilor

variabile la 1000 lei cifra de afaceri este de:
a) +9,38 lei
b) +220,9 lei
c) -11,48 lei
d) +15,35 lei
Bibliografie.
A. Işfănescu Ghid practic de analiză economico-financiară, Ed. Tribuna
2. A. Işfănescu Analiza economico-financiară, Ed. ASE, 2003

şi colaboratorii
Unitatea de învăţare 7. Estimarea sintetică a cheltuielilor la 1000 lei CA
Cuprins
49
7.1.Nivelul probabil al cheltuielilor la 1000 lei CA
7.2. Riscul de exploatare
7.3. Coeficientul efectului de pârghie al exploatării
Introducere
Riscul de exploatare constă în posibilitatea existentă de a nu se recupera
totalitatea cheltuielilor efectuate. Analiza se bazează pe structura de exploatare a firmei
caracterizată în literatura de specialitate prin cheltuieli fixe şi variabile.

-înţelegerea noţiunilor de nivel probabil al cheltuielilor
-estimarea riscului de exploatare şi interpretarea rezultatelor
-calculul coeficientului de pârghie al exploatării
Conţinutul unităţii de învăţare

Stabilirea nivelului probabil al cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri este indispensabilă conducerii
prin costuri a firmei , în vederea prevederii riscului de exploatare sau operaţional.
Pe baza calculelor analitice pentru cele două categorii de cheltuieli, variabile şi fixe, se determină
nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, respective: C= Cv’+CF
Raportul - reprezintă indicele nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (Ic) care poate fi
determinată pe baza relaţiei:
Ic= g( - 1) +1
g- ponderea cheltuielilor fixe in totalul cheltuielilor

Exemple
1. Cifra de afaceri din perioada curentă 4375 mil. Lei
2. Suma cheltuielilor variabile 2516
3. Suma cheltuielilor fixe 1140
4. Total cheltuieli 3656
5. Nivelul cheltuielilor la 1000 lei 835,59
6. Ponderea cheltuielilor fixe in totalul 31.19%
cheltuielilor
7. Cifra de afaceri propusă 5000 mil.lei
8. Indicele cifrei de afaceri 114.29%
50
Ic= 0.3119 ( – 1)= 0.961
C’= 835.59 x 0.961= 803.0 lei

Având în vedere creşterea cifrei de afaceri, dar menţinerea de exploatare, se
estimează acest nivel al cheltuielilor la 1000 lei care odată atins va genera obţinerea
efectelor dorite.
În practică, în cazul stabilirii unui obiectiv, respective, un nivel dat al
cheltuielilor la 1000 lei CA, dacă există capacitate de producţie şi cerere solvabilă,
poate fi pusă problema estimării cifrei de afaceri care să asigure realizarea acestuia.
Pentru aceasta se foloseşte relaţia:
ICA= * ICA se deduce din formula Ic= g ( - 1)+1
- + Ic= –g+1(-1); - Ic= g-1; ICA=
Pe baza datelor anterioare, să presupunem că fixăm ca obiectiv C’= 800 lei,

asadar:
Ic= = 0.95741
ICA= = 1.1581
Ceea ce înseamnă că cifra de afaceri pentru perioada următoare trebuie să fie
5067 mil.lei
( 4375* 1,1581).
O altă situaţie e aceea în care este necesară adoptarea unor măsuri de corecţie într-o
anumită perioadă, pentru încadrarea într-un nivel dat al cheltuielilor la 1000 lei, la
sfârşitul perioadei.
Exemplu:
Pentru anul în curs, prin bugetul de venituri şi cheltuieli s-a stabilit un nivel al
cheltuielilor la 1000 lei de 1600 lei cifra de afaceri de 10000 mil.lei. La finele
semestrului I, cifra de afaceri este de 4000 mil lei cu cheltuieli de 1620 lei la 1000 lei
cifră de afaceri. Care treuie să fie nivelul maxim al cheltuielilor la 1000 lei în semestrul
II.
C= , in care
gt= structura vanzarilor pe subdiviziuni de timp
51
Ct- nivelul cheltuielilor la 1000 lei aferente perioadei, ceea ce inseamna ca C=
x + * , de unde:
= = = 1586.66 lei
 0.4= 4000/10000= 0.4; 0.6= 1-0.4
In semestru II, activitatea trebuie îinută sub control pentru a se realize măsurile
impuse în vederea încadrării în obiectiv. Există două scenarii:
Primul cifra de afaceri anuală de 10000 mil. lei nu poate fi depăşită din cauza
lipsei de cerere şi resurse materiale.
Al doilea nu există restrictii mentionate.
7.2.Riscul de exploatare este caracteristic activitatii productive si comerciale a unei
intreprinderi, modul sau de manifestare avand drept rezultat variabilitatrea rezultatului
exploatarii, ca efect al modificarii conditiilor economice din mediul in care actioneaza
firma. Riscul de exploatare reprezinta incapacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cu
cel mai mic cost la variatia conditiilor de mediu, incapacitate care va avea drept consecinta
reducerea profitului din exploatare sau chiar inregistrarea de pierderi.
Activitatea de exploatare a firmei se realizeaza intr-un mediu in care singura variabila
constanta este schimbarea si poate aduce o serie de influente asupra activitatii, si anume:
- modificarea preturilor de achizitie sau de desfacere;
- accentuarea concurentei;
- presiuni salariale;
- inovatii tehnice si tehnologice, etc.
Pentru evitarea riscului trebuie să se determine gradul minim de folosire a capacităţii
de producţie.
CA- (Chv+F)-0
Chv = CA x Cv
CA ( 1-Cv)-F=0
De unde: CA=
Gradul de folosire a capacitatii de productie (K) se determina astfel:
K= , in loc de CA se poate folosi si Qf
K=
La acest nivel al gradului de olosire a capacitatii de productie, profitul=0.
In momentul în care devine generatoare de profit, atunci:
K=
unde:
RE- rezultatul exploatarii
RE= [ QmaxK(1-G)]-F
Exemplu:
1.Cifra de afaceri 5375 u.m.

2.Cheltuieli variabile 2000 u.m.
3.Cheltuieli fixe 1100 u.m.
52
4.Total cheltuieli 3100 u.m.
5.Capacitatea de productie (Qmax) 6000
K= = 29.19 %
Pentru a evita riscul de exploatare este necesară creşterea gradului de valorificare a capacităţii
de producţie, respectiv, depăşirea pragului de rentabilitate reprezentat prin cira de afaceri
minimă de 1314 mil. lei
Se poate calcula intervalul de siguranţă pe baza relaţiei:
Is= ( 1- ) 100,
unde:
Qmin- productía aferenta pragului de rentabilitate
In exemplul dat situatia se prezinta astfel:
Is= (1- ) 100= 755.53 u.m.
În activitatea practică se pot formula diferite ipoteze în funcţie de limitele de variaţie a
elementelor de calcule, respectiv:
- capacitatea de producţie
- cifra de afaceri preconizată
- cheltuielile variabile şi fixe previzibile cu luarea în considerare a evoluţiei preţurilor şi
efectele inflaţiei (majoritatea salariilor).
Cu ajutorul modelelor prezentate pot fi efectuate o serie de calcule, fie de fundamentare a unor
decizii, fie de evaluare a efectelor rezultate din aplicarea lor. Astfel se poate stabili care va fi
suma profitului dacă gradul de utilizare a capacităţii de producţie, creşte cu X procente.
Dacă se admite un grad de utilizare a capacităţii de producţie de 80% atunci, rezultatul
exploatării va fi:
RE= [ 6000 x 0.8 (1- 0.372)] – 1100= 1914.4 u.m.
Problema va fi pusă în sensul estimării cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra de afaceri, pentru
ca in condiţiile unui grad de utilizare a capacităţii de producţie şi a unei sume a cheltuielilor
fixe, să se obţină un anumit profit.
În acest scop se foloseşte relaţia:
Cv= 1-
Punctul critic sau pragul de rentabilitate reprezinta nivelul de activitate care
absoarbe in totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, rezultatul
fiind nul.
Punctul critic denumit si punctul mort reflecta nivelul minim de
activitate pe care trebuie sa-l atinga intreprinderea pentru a nu inregistra nici
profit si nici pierdere.
Riscul economic este proportional cu nivelul punctului critic. Cu cat nivelul
pragului de rentabilitate va fi mai redus, cu atat riscul economic va fi mai
scazut.
Determinarea pragului de rentabilitate sau punctului de echilibru se poate
realiza, dupa caz, in unitati fizice, calorice sau in numar de zile, pentru un
singur produs sau pentru intreaga activitate a intreprinderii.
In punctul critic cifra de afaceri este intotdeauna egala cu costurile totale
53
determinate ca suma a costurilor fixe si variabile, astfel:
CA = CT = CF + CV
in care:
CA = cifra de afaceri in punctul critic;
CT = cheltuieli totale;
CF = cheltuieli fixe;
CV = cheltuieli variabile.
Printre avantajele oferite de analiza punctului critic se pot enumera:

- stabilirea nivelului de activitate minimal necesar pentru a nu inregistra
pierderi;
- calculul productiei necesare a fi realizate pentru a antrena un anumit nivel al
profitului;
- ilustrarea corelatiei dintre dinamica productiei si dinamica cheltuielilor;
- posibilitatea de a evidentia sub diferite ipostaze anticiparea profitului;
- determinarea gradului de utilizare a capacitatii de productie, in corelatie cu
un anumit volum al profitului degajat, etc.
Printre limitele antrenate de analiza punctului critic se pot enumera:
- metoda presupune o cerere nelimitată, la un preţ fix;
- analiza punctului de echilibru ia în calcul o relaţie liniară între costuri şi cifra
de afaceri;
- orizontul luat în considerarea este unul pe termen scurt;
- nu ţine seama de modificarea structurii producţiei.
7.3.Coeficientul efectului de parghie a exploatarii (levierul exploatarii)
Levierul exploatării reflectă gradul de sensibilitate a rezultatului exploatării la variaţia
volumului de activitate, respectiv acel rezultat marginal care se realizează prin
reducerea sau sporirea volumului de activitate.
Gradul de reacţie a rezultatului exploatării la variaţia volumului de activitate se poate
determina cu ajutorul coeficientului de elasticitate (e) calculat dupa formula de mai jos:
e
Coeficientul efectului de pârghie a exploatării permite interpretarea mărimii
riscului de exploatare astfel:
· un nivel ridicat al coeficientului de elasticitate (e > 11) exprimă o
sensibilitate sporită a rezultatului exploatării la variaţia volumului de activitate,
iar în condiţiile în care societatea comercială se plasează în apropierea pragului
de rentabilitate riscul ca ea să înregistreze pierdere sub influenţa factorilor de
mediu este foarte mare;
· un nivel redus al coeficientului de elasticitate (e < 6) exprimă o
multiplicare mai lentă a rezultatului exploatării în acelaşi timp cu sporirea
volumului de activitate, însă această reacţie asigură societăţii un timp de
acţiune mai mare la modificarea exploatare mai scăzut.
În diagnosticul firmei se foloseşte coeficientul de efect de levier de exploatare
( coeficientul de pârghie de exploatare-K1) stabilit pe baza relaţiei :
54
K1= x
In care :
RE- rezultatul exploatării
CA- cifra de afaceri sau producţia fabricată
Indicatori Societatea A Societatea B

Cifra de afaceri
precedentă 5200 5250
curentă 5375 5300
Rezultatul exploatării
precedent 890 892
curent 930 900
Cheltuieli variabile
precedente 3530 3215
curente 3660 3200
Cheltuieli fixe
precedente 775 993
curente 775 1100
Profitul net
precedent 895 1042
curent 940 1000
Pe baza datelor calculaţi coeficientul efectului de parghie.
Să ne reamintim...
Cv= 1-
Is= ( 1- ) 100
Rezumat
Pe baza calculelor analitice pentru cele două categorii de cheltuieli, variabile şi fixe, se
determină nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, respective: C= Cv’+CF
Riscul de exploatare este caracteristic activitatii productive si comerciale a unei intreprinderi,
modul sau de manifestare avand drept rezultat variabilitatrea rezultatului exploatarii, ca efect al
modificarii condiţiilor economice din mediul in care acţionează firma.
Pentru evitarea riscului trebuie să se determine gradul minim de folosire a capacităţii de
producţie.
CA- (Chv+F)-0
Chv = CA x Cv
CA ( 1-Cv)-F=0
Gradul de folosire a capacitatii de productie (K) se determina astfel:
K= , in loc de CA se poate folosi si Qf
K=
La acest nivel al gradului de olosire a capacitatii de productie, profitul=0.
In momentul în care devine generatoare de profit, atunci:
K=
Se poate calcula intervalul de siguranţă pe baza relaţiei:
Is= ( 1- ) 100
Punctul critic sau pragul de rentabilitate reprezinta nivelul de activitate care absoarbe
in totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, rezultatul fiind nul.
55
Punctul critic denumit si punctul mort reflecta nivelul minim de activitate pe care
trebuie sa-l atinga intreprinderea pentru a nu inregistra nici profit si nici pierdere.
In punctul critic cifra de afaceri este intotdeauna egala cu costurile totale determinate
ca suma a costurilor fixe si variabile, astfel:
CA = CT = CF + CV
Levierul exploatării reflectă gradul de sensibilitate a rezultatului exploatării la variaţia
volumului de activitate, respectiv acel rezultat marginal care se realizează prin
reducerea sau sporirea volumului de activitate.

1.Indicele consumului total este 110%, iar indicele consumului specific este 102%.
Estimaţi care va fi implicaţia asupra volumului fizic al producţiei:
a) reducere;
b) nu se modifică;
c) creştere;
d) influentează raportul dintre cerere si oferta;
2.Relaţia – (C1 – C0) reprezintă:

a) Influenţa costului asupra profitului pe produs
b) Influenţa costului asupra ratei rentabilităţii pe produs
c) Influenţa costului asupra profitului la 1 leu venituri
d) Influenţa costului asupra ratei rentabilităţii veniturilor
3. Se cunosc următoarele date:

Indicatori (mii lei) P1
1. Cifra de afaceri din perioada 30.000
curentă
2. Cheltuieli aferente cifrei de 24.000
afaceri, din care:
Cheltuieli variabile
18.000
3. Cifra de afaceri prevăzută
pentru perioada următoare 31.500
Pe baza datelor din tabel, nivelul probabil al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pentru
perioada următoare este:
a) 790,47 lei
b) 770,50 lei
c) 780,35 lei
d) 760,45 lei

Să se determine volumul cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri în condiţiile
următoare:
- cheltuielile fixe la 1000 lei cifră de afaceri = 400 lei
- cifra de afaceri creşte cu 5%
Nivelul cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri va fi:
56
a) 380,95 lei
b) 375,45 lei
c) 405 lei
d) 415 lei
Bibliografie
1. A. Işfănescu Ghid practic de analiză economico-financiară, Ed. Tribuna
2. A. Işfănescu Analiza economico-financiară, Ed. ASE, 2003

şi colaboratorii
3. Gh. Vâlceanu Analiză economico-financiară, Ed. Economică, 2004.
V. Robu
N. Georgescu
Unitatea de învăţare 8 Analiza cheltuielilor cu materialele şi cu amortizarea la 1000 lei CA
Cuprins
8.2.Analiza factoriale a cheltuielilor cu materialele
8.3.Analiza cheltuielilor cu materialele
57
Introducere
Cheltuielile de producţie pot fi structurate în funcţie de diferite criterii, fiecare
având semnificaţia specifică în activitatea practică de gestiune. Astfel, după natura
lor distingem cheltuieli materiale, salariale, financiare; în funcţie de modul de
individualizare pe produse, se formează grupa cheltuielilor directe şi indirecte; în
raport de funcţiile întreprinderii, ca centre de responsabilitate, se individualizează
cheltuielile aferente funcţiunii de cercetare, dezvoltare, producţie, personal,
comercială, financiar-contabilă.
Indiferent de modalitatea de grupare, metodologia de analiză vizează:
 caracterizarea situaţiei la un moment dat, în raport de anumite criterii,
ceea ce presupune:
 analiza evoluţiei (dinamicii);
 analiza structurală;
 analiza factorială;evaluarea tendinţelor

-înţelegere conceptelor prezentate precum cheltuieli cu materialele, costuri
specifice, costuri de aprovizionare
-exemplificarea utilităţii analizei factoriale a cheltuielilor cu materialele
-deprinderea analizei cheltuielilor cu materialele la 1000 lei CA şi formularea
concluziilor şi recomandărilor cu privire la analiza efectuată

Cheltuielile materiale deţin o pondere mai mare sau mai mică în funcţie de profilul
de activitate al firmei. Ele reprezintă expresia valorică a consumurilor de resurse
materiale şi a prestărilor de servicii de către terţi, şi se compun din:
 materii prime, materiale;
 combustibil, energie, apă;
 amortizare;
 obiecte de inventar;
 lucrări şi servicii prestate de terţi;
 alte cheltuieli materiale.
În contabilitatea financiară, aceste cheltuieli sunt evidenţiate în conturile din clasa 6
– conturi de cheltuieli, iar în contabilitatea de gestiune în conturile de calculaţie (ct.
921-925).
Cheltuielile cu amortizarea, având un caracter convenţional constant (în
limitele precizate), se analizează ca nivel la 1000 lei venituri din exploatarea, sau
cifră de afaceri (Ca) pe baza modelului:
A
CA  1000
CA
8.2.Analiza factorială a cheltuielilor materiale
58
Cheltuielile materiale aferente exploatării pot fi analizate ca nivel la 1000 lei venituri
( Cm) pe baza modelului:
Cm= , unde:
gi- structura veniturilor

cmi- cheltuielile material la 1000 lei pe categorii de venituri, care reprezinta şi
factorii direcţi de influenţă.
Evidenţierea modificărilor intervenite în structura veniturilor este necesară pentru
aprecierea corectă a situaţiei, dat fiind modul de formare a veniturilor din producţia
stocată şi imobilizată.
Metodologia de determinare a celor două influenţe presupune parcurgerea etapelor
amintite anterior şi a metodelor de analiză cantitativă.
Cheltuielile materiale la 1000 lei CA, care constituie partea preponderentă a
veniturilor din exploatare, se analizează cu ajutorul modelului:
Cm= *1000
unde:
cm- cheltuieli materiale pe produse

Factorii direcţi de influenţă fiind:
- structura producţiei vândute (fabricate)

- preţurile medii de vânzare
- cheltuielile materiale pe unitate de produs
Exemple
Nr.crt. Indicatori Prevăzut Realizat
1 Cheltuieli materiale aferente cifrei de afaceri 4688 5092
2 Cheltuieli recalculate aferente cifrei de - 4900
afaceri
3 Cifra de afaceri 8014 8750
4 Cifra de afaceri recalculată - 9000
5 Cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de 585 582
afaceri-lei
 pentru recalcularea cheltuielilor materiale, o soluţie o poate constitui corectarea cheltuielilor
material realizate cu indicele mediu al preţurilor material (Ip’) şi respective al consumurilor
specific (Ics).
∑q1cm0=
Modificarea cheltuielilor materiale la 1000 lei CA de -3 lei, poate I explicate prin

intermediul influentelor:
- structura cifrei de afaceri
59
( - ) x 1000= ( - )x1000= -40.56 u.m.
- preturile medii de vanzare
( – ) x 1000= ( - ) x1000= 15.56 u.m.
- cheltuielile materiale pe produse
( – ) x1000= ( - ) x 1000= 22 u.m.
Analiza factorială indică faptul că reducerea cheltuielilor materiale la 1000 lei cu 3

u.m. este consecinţa scăderii ponderii acelor produse, la nivel de firmă, cu cheltuială
materială mai mare decât media preconizată, în timp ce cheltuielile materiale pe
produse au crescut. Preţul are o influenţă nefavorabilă conducând la creşterea
cheltuielilor cu materialele la 1000 lei CA cu 15,56 u.m. ceea ce impune stabilirea
cauzelor care au determinat această situaţie şi adoptarea unor măsuri
corespunzătoare.
8.3. Analiza cheltuielilor cu materiale
În componenţa cheltuielilor materiale, cele care privesc materiile prime şi

materialele consumabile, în general, deţin ponderea cea mai importantă şi prin care
se poate acţiona în sensul sporirii productivităţii activităţii.
Analiza acestor cheltuieli se poate face prin intermediul indicatorului sintetic,
cheltuielile cu materialele la 1000 lei venituri din exploatare şi cifra de afaceri,
putând fi folosite modelele prezentate anterior.
Gestionarea corespunzătoare a resurselor materiale, impune efectuarea de analize

operative pe feluri, respectiv grupe de materiale, pe produse sau locuri consumatoare
de materiale.
Pentru un material, suma totală a consumului (chm) se exprimă prin relaţia: chm=
q*cs*p’, în care:
q- producţia fabricată
cs- consumul specific
p’- preţul de aprovizionare
Rezultă că abaterea faţă de o bază de comparaţie se explică prin influenţa:

- producţiei fabricate ( ecartul de activitate) (q1-q0) cs0* p’0,
- consumul specific q1( cs1-cs0)* p’0
- preţul mediu de aprovizionare (includere în costuri) q1xcs1 (p’1- p’0)
preţul mediu de aprovizionare diferă în funcţie de metoda de evaluare
folosită, respective, costul mediu ponderat, metoda FIFO sau a metodei
LIFO.
În cazul materialelor omogene, valoarea totală a consumului se exprimă prin
60
relaţia:
∑chm= ∑(Ct* p’), Ct- cantitatea consumată dintr-un material (q*cs)
Factorii care determină modificarea cheltuielilor materiale sunt:
- cantitatea consumată
( ∑Ct- ∑Ct0) x p’0
- structura materialelor consumate
∑ (Ct1 x p’0)- (∑Ct1) p’0
- pretul materialelor
∑( Ct1x p’1)- ∑(Ct1 x p’0)

Cu ajutorul acestui model se apreciază evolutía corectă a cheltuilelilor cu
materialele pe centre de responsabilitate.
Exemplu
Denumire Normat Realizat recalculat
material Tone pret lei Tone pret lei total
total
A 100 57000 57000 95 57500 5460 5420
B 100 54000 54000 125 53900 6740 6450
Total 200 55500 11100 220 - 12200 12170
Modificarea totală este de 1100 u.m. (12200-1100), din care datorită:
-cantităţii consumate
(220-200) x 555000= 11100 u.m.
-structurii materiale consumate

12170- ( 220x55500)= -40 u.m.
- preţul materialelor
12200-12170= 30 u.m.
Deoarece creşterea cheltuielilor este determinată în mare parte de cantitatea
consumată, este necesar să se stabilească cât din aceasta se datorează
producţiei şi consumului specific, pentru a se putea lua de către factorii de
răspundere măsurile corespunzătoare.
Dacă consumul specific creşte cu 5%, iar nivelul cheltuielilor cu materialele

rămâne constant, ce se va întâmpla cu preţul de aprovizionare?
Să ne reamintim...
Cm= *1000
unde:
61
cm- cheltuieli materiale pe produse
Factorii direcţi de influenţă fiind:
- structura producţiei vândute (fabricate)

- preţurile medii de vânzare
- cheltuielile materiale pe unitate de produs
chm= q*cs*p’, în care:


Cheltuielile cu amortizarea având un caracter convenţional constant se analizează ca
nivel la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri pe baza modelului:
CA wh
Ca= *1000 Vi
A Mf Vmi
Vme
C gi
c
CA-cifra de afaceri
A-suma amortizării
Mf-valoarea medie a mijloacelor fixe
Vi-valoarea iniţială
Vmi- valoarea medie a intrărilor
Vme- valoarea medie a iesirilor
C- cota medie de amortizare
Gi- structura mijloacelor fixe
c-cota de amortizare pe grupe de mijloace fixe
T- timpul total lucrat
Wh-productivitatea medie orară
Exemplu:
Nr.crt. Indicatori Programat Realizat
1. Volumul fizic al producţiei vândute
exprimat în preţuri medii de vânzare 6000000 5.106.000
unitare
2. Timpul total lucrat in ore
24000 21275
3. Valoarea de inventar a mijloacelor fixe 750000 730000
4. Valoarea medie a intrărilor de mijloace 50000 40000
fixe
5. Valoarea medie a ieşirilor de mijloace 20000 30000
fixe
62
6. Cota medie de amortizare (%) 15 13.8
7. Cota medie de amortizare recalculată - 14.7
(%)
8. Productivitatea orară 250 240
Analiza factorială a cheltuielilor cu amortizarea de desfăşoară astfel:
∆ *1000- *1000= *1000- *1000 = 20-19.5=
0.5 u.m.
Din care:
1. ∆ CA= *1000- *1000 = 22.91- 19.5 = 3.41 u.m.
Din care:
1.1. ∆ T= *1000= 2.5 u.m.
1.2. ∆ wh= *1000= 0.01

2. ∆ A= *1000- *1000 = 20- 22.91= -2.91 u.m.
3. ∆ Mf= *1000= = -1.18 u.m
3.1. ∆ Vi= *1000 = *1000 = - 0.59 u.m.
3.2.∆ Vmi= = *1000= -0.29 u.m
3.3. ∆ Vme = - = *1000= - 0.29 u.m.
4. ∆ C= *1000= - 1.8
4.1. ∆gi= = = -0.43
4.2. ∆c = = = -1.36
Rezultatele reflectă influenţe nefavorabile prin creşterea cheltuielilor cu amortizarea

la 1000 lei cu 0,5 u.m. Nivelul cheltuielilor cu amortizarea a fost determinat în mod
special de nerealizarea cifrei de afaceri cu 14,9% şi care a contribuit la depăşirea
acestuia cu 3,41 u.m.
Suma amortizării a influenţat favorabil cu 2,91 u.m., din care valoarea medie a
mijloacelor fixe cu 1.18 lei şi cota medie de amortizare cu 1,8 u.m.
Pentru a înregistra o reducere a cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei cifră de
afaceri, este necesară creşterea cifrei de afaceri într-un ritm superior faţă de suma
amortizării.( ICA ˃ IA )
Valoarea medie a mijloacelor fixe poate înregistra creşteri pe seama reevaluării
mijloacelor fixe, a realizării obiectivelor de investiţii financiare înainte de termenul
stabilit sau ieşirea din funcţiune a unor mijloace fixe după termenul programat. Se
creează astfel condiţii pentru obţinerea unor producţii suplimentare. Cota de
63
amortizare poate fi mărită prin modificarea structurii mijloacelor fixe în favoarea
acelor categorii cu o cotă de amortizare mai mare sau ca urmare a schimbării
sistemului de amortizare utilizat.
Rezumat
Cheltuielile materiale au în componenţa lor:
 materii prime, materiale;
 combustibil, energie, apă;
 amortizare;
 obiecte de inventar;
 lucrări şi servicii prestate de terţi;
 Cheltuielile materiale aferente exploatării pot fi analizate ca nivel la
1000 lei venituri ( Cm) pe baza modelului:
Cm=
Cheltuielile materiale la 1000 lei CA, care constituie partea preponderentă a
veniturilor din exploatare, se analizează cu ajutorul modelului:
Cm= *1000
Pentru un material, suma totală a consumului (chm) se exprimă prin relaţia: chm=
q*cs*p’, în care:
Pentru a înregistra o reducere a cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei cifră de

afaceri, este necesară creşterea cifrei de afaceri într-un ritm superior faţă de suma
amortizării.( ICA ˃ IA )

1.Indicele productiei fizice = 112% Indicele preţurilor materialelor = 95%
Indicele cheltuielilor cu materialele pe unitatea de produs = 102% Rezulta ca:
a) a crescut cantitatea fabricată şi consumul specific şi s-a redus preţul
materialelor
b) s-a redus pretul materialelor si a crescut consumul specific
c) s-a micsorat cantitatea fabricata si a crescut pretul materialelor
d) a crescut cantitatea fabricata si consumul specific
2.
Valoarea initială a 595.900 600.300
mijloacelor fixe
Valoarea medie a 5600 1050
intrărilor de mijloace fixe
Valoarea medie a ieşirilor 1000 1500
de mijloace fixe
Valoarea medie a 600.500 599850
64
mijloacelor fixe
Cota medie de amortizare 14% 12%
Suma cheltuielilor cu 84.070 71.982
amortizarea
Cifra de afaceri 642.000 653.000
Pe baza datelor din tabel, variaţia cheltuielilor cu amortizarea la 1000 de lei CA vor
fi de:
a) 20,72 u.m
b) 25,4 u.m
c) 50.2 u.m.
d)21,2 u.m
3.Indicele producţiei fizice = 112%

Indicele preţurilor materialelor = 95%
Indicele cheltuielilor cu materialele pe unitatea de produs = 102%
Rezultă că:
a) a crescut cantitatea fabricată şi consumul specific şi s-a redus preţul materialelor
b) s-a redus preţul materialelor şi a crescut consumul specific
c) s-a micşorat cantitatea fabricată şi a crescut preţul materialelor
d) a crescut cantitatea fabricată şi consumul specific

1.Factorii direcţi de influenţă a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifra de afaceri, în
ordinea de analiză, sunt:
a) structura, pretul de vânzare, cheltuielile materiale pe unitatea de produs
b) structura, pretul de vânzare, cheltuielile materiale la 1 leu cifra de afaceri
c) structura, cheltuielile materiale pe unitatea de produs, preţul materialelor
d) volumul producţiei, costul materialelor, preţul de vânzare
2.Cunoscând că indicele consumului total este 120%, iar indicele consumului

specific este 105% estimaţi care va fi implicaţia asupra volumului fizic al producţiei:
a) creştere;
b) reducere;
c) nu se modifică;
d) influentează raportul cerere-oferta;
3. Indicele consumului total este 110%, iar indicele consumului specific este 102%.
Estimaţi care va fi implicaţia asupra volumului fizic al producţiei:
a) reducere;
b) nu se modifică;
c) creştere;
d) influentează raportul dintre cerere si oferta;
65
Bibliografie.
Unitatea de învăţare 9 Analiza cheltuielilor cu personalul şi dobânzile
Cuprins
9.4.Analiza cheltuielilor cu dobânzile
Introducere
Cheltuielile cu personalul şi cheltuielile cu dobânziel sunt ultimele care
întregesc imaginea performaţei societăţii şi delimitează cheltuielile pe care aceasta
le antrenează pe termen mediu şi lung. Analiza corelaţiei dintre creşterea
productivităţii medii anuale a muncii şi cea a salariului mediu anual, costituie o
parte integrantă a politicii salariale a intreprinderii. Devansarea creşterii salariului
madiu anual de către productivitatea medie anuală a muncii, conduce la realizarea
de economii privind cheltuielile cu salariile, ceea ce se reflectă pozitiv în nivelul
acestor cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri şi implicit în creşterea ratei de eficienţă
66
a cheltuielilor totale.
Corelaţia dintre dinamica productivităţii medii anuale a muncii(determinată pe baza
cifrei de afaceri) şi dinamica salariului mediu annual, poate fi analizată şi cu
ajutorul indicatorului cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri.
-înţelegere conceptelor prezentate precum cheltuieli cu personalul, indici de
corelaţie, fonduri de salarii
-exemplificarea utilităţii analizei factoriale a cheltuielilor cu personalul
-deprinderea analizei cheltuielilor cu personalul la 1000 lei CA şi formularea
concluziilor şi recomandărilor cu privire la analiza efectuată
Conţinutul unităţii de învăţare

Structurarea cheltuielilor cu personalul:
- elementele componente, salariile tarifare, respectiv, negociate, sporuri acordate (pe
categorii), premii, taxe de protecţie socială, impozite etc., prezinta importanţă în
delimitarea cheltuielilor care sunt reglementate prin acte normative şi asupra cărora
firma nu poate acţiona;
- categoriile de personal(muncitori, ingineri, economisti etc) sunt utile pentru marcarea
mutaţiilor care s-au produs în structura personalului, pentru eventualele comparaţii cu
firme similare;
- formele de salarizare practicate, pentru a caracteriza eficienţa acestora;
- in raport de modul de includere in costuri, este necesara în localizarea rezervelor
existente pentru sporirea eficienţei cheltuielilor cu salariile.
Eficienta cheltuielilor salariale poate fi analizată cu ajutorul indicatorilor :
- cheltuieli salariale la 1000 lei venituri din exploatare;
- cheltuieli salariale la 1000 lei cifra de afaceri;
- cheltuieli salariale la 1000 lei valoarea adaugată.
Dobânzile reprezintă costuri ale capitalului împrumutat care fac parte din categoria cheltuielilor
financiare. Ele nu se includ în costurile de producţie, dar prezintă interes pentru analiza economică,
întrucât reducerea lor se regăseşte în creşterea rezultatului financiar.

În literatura de specialitate se întâlnesc următoarele modele de analiză:
Ve
1. = x 1000
Fs
67
2. = x1000 Wa
Cs
t
Ns
3. Cs= Ns x S
Wa wh
S
s
Ns
4. Cs= Ns x S t
S
sh
Ns
5. Cs= Ns x x
unde:
Fs – fondul de salarii
Ve – venituri din exploatare
CA – cifra de afaceri exprimată în preţ de vânzare
Ns- numărul mediu de personal
S- salariul mediu anual
Wa- productivitatea anuală a muncii
Sh- salariul mediu orar
wh- productivitatea medie orară
s- salariul mediu la un leu cifră de afaceri
Fiecare dintre aceşti indicatori exprimă eficienţa cheltuielilor cu salariile,
care trebuie să fie rezultatul respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere a
efectelor (venituri din exploatare, cifră de afaceri, valoare adăugată) şi
ritmul de creştere a fondului de salarii ca efort pe linia costurilor. De
asemenea caracterizarea generală a cheltuielilor cu personalul pe baza
acestor indicatori de eficienţă impune şi analiza comparativă între aceştia.
În cadrul cheltuielilor cu personalul, fondul de salarii reprezintă ponderea cea mai

mare alături de celelalte componente ale cheltuielilor cu personalul, cum ar fi:
impozitul pe salarii, taxe pentru protecţie, C.A.S., etc. De aici apare concluzia că
elementul care determină modificarea cheltuielilor cu personalul este fondul de
salarii. În aceste condiţii se impune o analiză diagnostic a modificării (respectării
68
sau nerespectării) fondului de salarii atribuit.
O asemenea analiză diagnostic presupune următoarele judecăţi:
Fs=Ns·S
Sa = t ·Sh
Sh = Sht + adaos
unde:
S- este salariul mediu anual;
t este numărul mediu de ore lucrate de un muncitor;
S este salariul mediu orar; h
Sht este salariul mediu orar tarifar stabilit în funcţie de gradul de calificare
al forţei de muncă;
T este fondul de timp consumat.
Analiza corelaţiilor cheltuielilor cu salariile
Principalele corelaţii ale cheltuielilor cu salariile sunt:

a) ritmul de creştere a cifrei de afaceri (respectiv venituri din exploatare şi valoare
adăugată) trebuie să devanseze ritmul de creştere a fondului de salarii.
ICA>IFs IVe> IFs I VA> IFs
b) ritmul de creştere a productivităţii muncii anuale trebuie să devanseze
ritmul de creştere a salariului mediu anual nominal
IWa > ISa
În cadrul celei de a doua corelaţii nu este surprinsă modificarea numărului mediu de
salariaţi (fapt care este consemnat în cadrul primei corelaţii). Respectarea acestei
corelaţii se reflectă în creşterea eficienţei cheltuielilor
cu salariile ce revin la 1000 lei cifră de afaceri, venituri din exploatare sau valoare
adăugată. De asemenea, respectarea acestei corelaţii se reflectă în mod favorabil în
reducerea costului pe unitate de produs.
Exemple
Indicatori Simbol N-1 N (5=4-3) %(6=(4/3)/100)
Cifra de afaceri CA 108,1

94500 102120 +7620
Cheltuieli cu Cs 101,3
salariile 15120 15318 +198
Numar mediu de Ns 107,1
salariati 140 150 +10
Fond total de T 109,5
timp de munca 252000 276000 +24000
Chelt medii cu cs”
salariile
recalculate la 1
leu CA 0,324
Productivitatea Wa 675 680,8 +762 100,9
medie
anuala(1/3)
Productivitatea Wh 0,375 0,37 - 98,7
medie orara(1/4) 0,3175
Nr mediu de ore t 1800 1840 +2400 102,2
lucrate intr-un
an(4/3)
69
Cheltuieli medii cs 0,16 0,15 -0,01 93,7
cu salariile la 1
leu CA
Salariu mediu Sa 108 102,12 -19,8 94,6
anual(2/3)
Cheltuieli cu Cs la 1000 160 150 -10 93,7
salariile la 1000 CA
lei CA
Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile
Modificarea absolută a cheltuielilor cu salariile:
Cs=Cs1-Cs0=15318-15120=+198 mii lei
Din care datorită:

1) influenţei modificării numărului mediu de salariaţi:
Ns=(Ns1-Ns0)* Wa0 *cs0=(150-140)*675=+6750 mii lei
2) influenţei modificării productivităţii medii anuale:
Wa= Ns1(Wa1-Wa0)* cs0=150*(680,8-675)*0,160=+139,2 mii lei
din acestea:
2.1) influenţei modificării numărului mediu de ore lucrate de un salariat într-

un an:
t =Ns1*(t1-t0) Wh0 *cs0=150*(1840-1800)* 0,375*0,160=+360
mii lei
2.2) influenţei modificării productivităţii medii orare:

Wh=Ns1*t1*(Wh1-Wh0) *cs0=150*1840*(0,370-0,375)*0,160=-
220,80 mii lei
3) influenţei modificării cheltuielilor medii cu salariile la 1 leu cifra de

afaceri:
cs=Ns1*Wa1*(cs1-cs0 )=150*680,8*(0,15-0,16)= -1021,2 mii lei
Din acestea
3.1) influenţa modificării structurii productiei vândute pe produse:

gi=Ns1*Wa1*[(gi1*csi0)/100]–[(gi0*csi0)/100]=Ns1*Wa1*(cs-
cs0)=150*680,8*(0,162-0,160)=+202,24 mii lei
3.2) influenţa modificării cheltuielilor cu salariile la 1 leu producţie vândută

pe produse
csi=Ns1*Wa1*[(gi1*csi1)/100]–
[(gi1*csi0)/100]=Ns1*Wa1*(cs1-cs)=150*680,8*(0,150-0,162)= -
1225,44 mii lei
70
Pe baza analizei factoriale a cheltuielilor cu salariile prezentată mai sus,
formulaţi concluziile şi recomadările necesare.
Să ne reamintim...
Fs=Ns·S
Sa = t ·Sh
Sh = Sht + adaos
ICA>IFs IVe> IFs I VA> IFs
IWa > ISa
9.4. Cheltuielile cu dobânzile

Analiza factorială a cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri
Capitalul împrumutat are, de regulă, un impact pozitiv asupra desfăşurării activităţii
economico-financiare a agenţilor economici dar, prin forma sa specifică, generează
cheltuieli cu dobânzile care pot avea, uneori, implicaţii majore asupra nivelului
cheltuielilor financiare şi în consecinţă şi asupra cheltuielilor totale. În aceste
condiţii, analiza cheltuielilor cu dobânzile prezintă o oportunitate aparte. În analiza
cheltuielilor cu dobânzile se urmăreşte evoluţia acestora, comparativ cu perioada
anterioară, precum şi faţă de prevederi, explicându-se modificarea lor în prisma
factorilor care le determină. Obiectul analizei îl poate constitui atât suma absolută
(Sd), cât şi nivelul lor la 1000 lei cifră de afaceri (Chd).
Modelele factoriale care prezintă utilitate pentru analiza modificării cheltuielilor cu
dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri sunt sintetizate prin următoarele relaţii de
natură factorial-deterministe:
1. Chd= x1000= [ *1000* *100] : 100
în care:
Chd – cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri,
CHD – suma cheltuielilor cu dobânzile,
CA – cifra de afaceri,
CS – capitalul străin (împrumuturi, datorii asimilate şi credite purtătoare de
dobândă).
*1000– capitalul străin care revine la 1000 lei cifră de afaceri
*100- rata medie a dobânzii
Ki  d
Sd 
2. 100
unde:
Ki = capitalul împrumutat;
d = procentul mediu de dobândă.
71
Pentru creditele aferente activităţii de exploatare, suma dobânzii poate fi
exprimată prin relaţia:
Sm  K  d
Sd 
100 2
unde:
Sm = soldul mediu al activelor circulante;
K = cota procentuală de participare a creditului la finanţarea activelor
circulante;
d = procentul mediu de dobândă.
1
Cd  Dz  K  d
3. T  10
unde:
T = perioada (360 zile);
Dz = viteza de rotaţie a activelor circulante;
Modificarea sumei absolute a dobânzii se explică prin influenţa:
 activelor circulante
1
Sm1  Sm0   K 0  d 0
100 2
 cotei de participare a creditului
Sm1  K1  K 0   d 0
1
100
 procentului mediu de dobândă
Sm1  K1  d1  d 0 
1
100
Majorarea activelor circulante este justificată numai dacă este urmarea creşterii
producţiei în condiţiile menţinerii vitezei de rotaţie prevăzută. În caz contrar,
înseamnă o imobilizare de fonduri şi în consecinţă împrumuturi suplimentare
purtătoare de dobândă majorată şi de cota de participare a creditului.
Rezumat
Utilizarea fortei de munca in desfasurarea activităţii firmei implică înregistrarea
cheltuielilor cu personalul. Din punct de vedere structural, cheltuielile cu personalul
sunt formate din:
-cheltuieli cu salariile;
-cheltuieli cu impozite si taxe suportate de intreprindere ca rezultat al folosirii fortei
de munca (contributia la bugetul asigurarilor sociale, contributia la asigurarile de
sanatate, contributia la fondul de somaj, contributia la constituirea fondului de risc
si accidente, comisionul Camerei de Munca).
Dimensiunea cheltuielilor cu salariile este influentata de evolutia elementelor sale
componente, respectiv de evolutia:
• sumei salariilor nete;
72
• impozitului pe venit;
• contributiei la ajutorul de somaj;
• contributiei la asigurarile sociale;
• contributiei la asigurarile de sanatate.
In consecinta, avind in vedere structurarea cheltuielilor cu personalul si implicit a
cheltuielilor cu salariile, putem discuta despre doua componente de baza ale
cheltuielilor cu personalul: cheltuieli privind suma salariilor nete si cheltuieli cu
caracter fiscal.
Caracterizarea eficientei cheltuielilor cu personalul se poate face:
a) prin analiza indicelui de corelatie;
b) prin analiza indicatorilor ce exprima evolutia cheltuielilor cu personalul
comparativ cu evolutia cifrei de afaceri sau veniturilor din exploatare sau valorii
adaugate.
Modelele factoriale care prezintă utilitate pentru analiza modificării cheltuielilor cu
dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri sunt sintetizate prin următoarele relaţii de
natură factorial-deterministe:
Chd= x1000= [ *1000* *100] : 100
Ki  d
Sd 
100
1.Pe baza relaţiei Che pers/VA indică:
a) rata de remunerare a personalului pe seama valorii adaugate;
b) ponderea datoriilor salariale în totalul cheltuielilor;
c) gradul de integrare pe verticală;
d) corelaţia dintre fondul de salarii cifra de afaceri.
2. Indicele cheltuielilor cu personalul = 90% Indicele salariului mediu = 101%

Indicele productivităţii muncii = 107% Rezultă că:
a) s-a redus numarul de personal şi au crescut cheltuielile cu salariile la 1000 lei
cifră de afaceri
b) s-a redus numărul de personal şi nu s-au modificat cheltuielile cu salariile la
1000 lei cifra de afaceri
c) au crescut numărul de personal şi cheltuielile cu personalul la 1000 lei cifră de
afaceri
d) s-au redus numărul de personal şi cheltuielile cu personalul la 1000 lei cifră
de afaceri
3.Indicele salariului mediu anual este mai mic decat indicele productivităţii medii
anuale a muncii, ceea ce semnifică:
a) utilizarea incompletă a timpului de muncă;
b) creşterea cheltuielilor de exploatare pe seama salariilor;
c) creşterea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri;
d) sporirea eficienţei utilizării factorului muncă.
73
Cheltuieli cu salariile 26000 30000
Numar mediu de salariaţi 50 60
Cifra de afaceri 40.000 41.000
Pe baza datelor din tabel calculaţi influenţa salariului mediu asupra cheltuielilor cu salariile :
a) +600 u.m.
b)-1200 u.m.
c)+1122 u.m.
d)+1200 u.m
Bibliografie.
1.Gheorghiu Al., „Analiza economico-financiară la nivel microeconomic”, Ed.
Economică, Bucureşti, 2004
2. Nicolae Mihailescu - Analiza Economico-financiară, Ed. Victor, Bucureşti, 2007
Unitatea de învăţare 10 Analiza costului pe produs
Cuprins
10.1.Analiza factoriala a cheltuielilor materiale pe produs
10.2.Analiza costului produselor comparabile
Introducere
Costul unitar pe produs reprezintă un indicator esential cu utilitate in procesul
decizional, în fundamentarea strategiilor de eficientizare a activitatii firmei.
Reducerea costului pe produs este determinată in principal de folosirea eficientă a
resurselor materiale reflectată prin diminuarea consumurilor specifice, cresterea
gradului de utilizare a capacităţilor de producţie, sporirea productivităţii muncii si
eliminarea tuturor cauzelor care generează consumuri nejustificate. Costul este
expresia valorică a consumurilor de materiale pe unitate de produs. Consideram
neadecvata echivalarea noţiunii de <cost> cu cea de <cheltuiala>, costul
reprezentând in fapt exprimarea cheltuielilor pe unitate de produs sau serviciu. Suma
costurilor produselor sau serviciilor formează cheltuielile de exploatare la nivel de
entitate. In componenţa costului unitar identificam trei elemente componente de
baza: cheltuieli cu materialele pe unitate de produs, cheltuieli cu personalul pe
unitate de produs si cheltuieli indirecte pe unitate de produs.
-înţelegere conceptelor prezentate precum cost marginal, cost pe produse
-exemplificarea utilităţii analizei costului pe produse
-deprinderea analizei cheltuielilor cu materialele pe unitate de produs şi
formularea concluziilor şi recomandărilor cu privire la analiza efectuată
74
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2-3 ore.
10.1 Analiza factorială a cheltuielilor cu materiile prime si materialele pe unitatea de

produs se realizează pornind de la următorul model:
Chm = cs × p’
in care:
cs – consum specific;
p’ – preţ de aprovizionare.
Stabilirea contribuţiei fiecărui factor asupra modificării costului unitar se face astfel:
1. Influenţa modificării consumurilor specifice: Tcs = (cs1 – cs0) p0’
2. Influenţa modificării preţului de aprovizionare: _p'= cs1(p'1−p'0 )
Se acordă o atenţie deosebită acelor categorii de cheltuieli care deţin o pondere
însemnată in structura cheltuielilor cu materii prime si materiale. In primul rand, se
urmăreste reducerea consumurilor specifice, fără a afecta nivelul tehnic si calitativ al
produsului, ca urmare a reproiectării produselor in vederea reducerii greutăţii şi
gabaritelor acestora, folosirea de înlocuitori şi, mai ales, prin fundamentarea
normelor de consum pe baza aplicării realizărilor cercetării stiinţifice de către
compartimentele de concepţie si pregătire a fabricaţiei.
Preţul de aprovizionare are un rol deosebit in dimensionarea cheltuielilor si trebuie
să fie rezultatul unor negocieri cu partenerii de afaceri. De asemenea, se impune o
atenţie deosebită pentru reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare prin
folosirea la intreaga capacitate a mijloacelor de transport adecvate, precum si
evitarea apariţiei unor degradări si pierderi in cursul operaţiunilor de incărcare,
descărcare, depozitare.
Cheltuielile cu personalul pe unitate de produs sunt dependente de normele de
muncă şi tariful pe oră/manoperă, respectiv de productivitatea muncii exprimată prin
timpul
consumat pe unitatea de produs (t) si salariul pe unitatea de timp (sh).Modelul de
analiză pentru cheltuielile cu personalul pe unitate de produs este:
Chs = t × sh
Influenţa factorilor se stabileşte astfel:
Influenţa productivităţii muncii: 1) Tt = (t1 – t0) × sh0 sau ∆t= - Csh0
2) Influenţa salariilor medii orare: Tsh = t1 (sh1 – sh0) sau
Reducerea cheltuielilor cu personalul pe unitatea de produs trebuie să fie rezultatul
măsurilor de crestere a productivităţii muncii si care urmăresc introducerea
progresului tehnic, mai buna organizare a producţiei şi a muncii, ridicarea nivelului
de calificare a forţei de muncă, utilizarea unor sisteme de stimulare si cointeresare a
forţei de muncă etc.
10.2. Analiza costurilor comparabile

Produsele comparabile sunt acele produse care s-au fabricat în cadrul unităţii
şi în perioada anterioară celei pentru care se face analiza. Teoria şi practica
economică evidenţiază tot mai pregnant necesitatea urmăririi evoluţiei unor
fenomene economice şi în raport cu realizările perioadei precedente. Într-o asemenea
situaţie se află şi cheltuielile aferente producţiei comparabile, pentru care se
consideră că este absolut necesar să se stabilească un cost antecalculat (planificat,
programat, care va fi simbolizat în continuare cu Cp), întrucât:
75
 trebuie să fie luate în considerare noile condiţii în care se desfăşoară
activitatea (evoluţia preţurilor de cumpărare, a salariilor, sistemul de impozitare);
 este necesar să se stabilească baza de control a cheltuielilor pe centre
generatoare;
 se impune un control asupra modului în care se realizează programele
stabilite pentru perioada de gestiune luată în considerare.
Pentru evoluţia costurilor aferente produselor comparabile se va folosi
modificarea absolută (M) şi procentuală (M%) a costului care are un nivel prevăzut
(p) şi unul realizat (l).
Astfel, pentru un produs:
M p  c p  c0
în care:
c0 = costul perioadei precedente
M 1  c1  c0
c p  c0 c 
M p%   100 sau  p  1  100
c0  c0 
c1  c0 c 
M1 %   100 sau  1  1  100
c0  c0 
Dacă rezultatul are semnul minus ( - ), înseamnă o reducere a costului
(absolută sau procentuală) faţă de anul precedent, iar dacă este semnul (+) semnifică
o majorare.
Din punct de vedere practic, este necesar să fie stabilit efectul modificării
costurilor pentru întreaga producţie comparabilă, pentru a fi corelat cu venitul
aferent acesteia, atât în faza de elaborare a bugetului de venituri şi cheltuieli cât şi
cea de execuţie.
Deci:
 M p   q p c p  c0 
 M   q c
1 1 1  c0 
  q pcp 
M p%    1  100
 q c 
 p 0 
  q1c1 
M1 %    1  100
 q c 
 1 0 
Exemple
Pentru exemplificarea metodologiei de analiză se folosesc următoarele date:
1. Producţia comparabilă prevăzută, exprimată în:
 costul din anul precedent:
 q p c0  5.100 mii lei
 costul prevăzut:
76
q c p  5.162 mii lei
p
2. Producţia comparabilă realizată, exprimată în:

 costul din anul precedent:
 q1c0  5.815 mii lei
 costul prevăzut:
 q1c p  5.466 mii lei
 cost realizat:
 q1c1  5.400 mii lei
Din datele menţionate, rezultă:
 modificarea absolută prevăzută
 M p  5162 – 5100 = +62 mii lei
 modificarea procentuală prevăzută
62
M p%   100 = + 1,22%
5100
 modificarea absolută realizată
 M 1  5400 – 5815 = - 415 mii lei
 modificarea procentuală realizată
 415
M p%   100 = - 8,85%
5815
În situaţia dată, s-a prevăzut o creştere a costurilor cu 62 mii lei, respectiv,
1,22%, şi s-a realizat o reducere de – 415 mii lei, respectiv – 8,85%. Aceste rezultate
trebuie să fie analizate prin prisma factorilor care le determină, fapt ce implică o
tratare separată a lor.
În unităţile din sectorul primar, se recomandă folosirea în analiză şi a

costurilor marginale, care pot servi ca orientare în decizii privind folosirea
capacităţii de producţie şi în celelalte unităţi.
Costul marginal, după cum se ştie, este costul unei unităţi adiţionale de
produs.
Nivelul costului marginal comparat cu cel mediu (al întregului volum al
produsului) permite aprecierea punctului în care firma (cu luarea în considerare a
încărcării capacităţii) îşi desfăşoară activitatea cu costurile cele mai mici.
Un asemenea grad de încărcare a capacităţii indică apropierea cea mai mare a
costului marginal de costul mediu şi echivalează cu echilibrul relativ.
Acceptarea zonei de degresie (când ambele costuri scad) sau zonei de
progresie (când costul marginal depăşeşte costul mediu) se justifică numai pe baza
altor variabile ale deciziei.
77
Exemplu:
Nr. Indicatori P0 P1
crt.
1 Producţia totală (în tone) 40000 45000
2 Cheltuieli totale de producţie (mii lei) 200000 231750
3 Cost mediu (lei/tonă) 5000 5150
4 Preţ vânzare (lei) 5400 5400
5 Profitul unitar (lei) 400 250
6 Profitul total (mii lei) 16000 11250
Rezultă că, faţă de baza de comparaţie, s-a înregistrat o depăşire a costului mediu cu
150 lei. Evident, explicaţia o constituie sporirea cheltuielilor totale într-un ritm mai
mare decât cel al volumului producţiei.
Costul marginal (CM), potrivit literaturii de specialitate2 se obţine pa baza
relaţiei:
Ch1  Ch0 231750  200000
  6350lei
q1  q0 45000  40000
Comparativ cu costul mediu prevăzut, costul marginal este mai mare, fapt ce
a determinat o creştere a costului mediu efectiv cu 150 lei/tonă, ceea ce s-a reflectat
în mod negativ atât asupra profitului unitar cât şi total (deci în cazul de faţă
obiectivul prioritar l-a constituit obţinerea unei producţii suplimentare).
Activitatea practică de analiză şi, implicit, de conducere, cere soluţionarea
unor probleme cum ar fi de exemplu, determinarea nivelului maxim în care plusul de
producţie necesită cheltuieli suplimentare sporite pentru ca unitatea să realizeze
profitul prevăzut, sau profitul să fie egal cu zero, adică punctul de echilibru.
Pentru ca P = 0, costul marginal maxim este dat de relaţia:
q1 p  q0 c0 45000  5400  40000  5000
  8600lei
q1  q0 45000  40000
Deci, până la acest nivel al costului marginal, întreprinderea este rentabilă
dacă realizează producţia de 45000 tone.
Realizarea integrală a profitului prevăzut presupune obţinerea producţiei
suplimentare cu un cost inferior celui stabilit anterior, cost care se determină pe baza
relaţiei:
q1 p  q0 c0  P0  45000  5400  40000  5000  16000
  5400lei
q1q0 45000  40000
Rezultă că, pentru a se realiza profitul prevăzut, costul marginal trebuie să fie
cel mult egal cu preţul de vânzare.
Cunoaşterea acestor elemente prezintă o deosebită utilitate practică în
determinarea unor bugete de cheltuieli pe locuri de producţie, precum şi urmărirea
modului de încadrare în nivelul maxim admisibil al cheltuielilor de producţie, astfel
încât producţia suplimentară obţinută să nu conducă la intrarea în zona pierderilor.
Acţiunea de reducere a costurilor trebuie încadrată într-o anumită
metodologie pentru a i se asigura rigoarea ştiinţifică impusă de semnificaţia
economico-socială a economisirii tuturor categoriilor de resurse.
1. În condiţiile unui preţ de vânzare dat se stabileşte drept obiectiv o
rentabilitate, propusă a fi realizată, fapt ce impune determinarea noului nivel al
costului pe produs.
Pentru aceasta se porneşte de la relaţia:
2
Gh.Cârstea; C.Oprea: Circulaţia costurilor, EDP Bucureşti, pag.43
78
px
 R,
x
unde:
p = preţul de vânzare
R = rata rentabilităţii
x = nivelul costului pe produs care va fi notat în continuare cu „c”.
p
Pe baza relaţiei precedente x =
1 R
Dacă, de exemplu are următoarea situaţie:
 preţul de vânzare 440 lei/tonă
 cost de producţie 400 lei/tonă
 beneficiu 40 lei
 rentabilitate 10%
Pentru ca nivelul rantabilităţii să fie minim 12%, costul produsului se
 440 
estimează la 393  .
 1  0.12 
Faţă de costul existent, se poate stabili şi indicele costului folosind relaţia:
P
Ic = 1  R  100 
P 440
 100   0,9821
c0 1  R c0 1  0,12400
ceea ce înseamnă o reducere de 1,75%(100 – 98,21). Astfel, pentru a obţine o
rentabilitate de 12% se impune o reducere a costului cu 1,79%.
2. Nu se stabileşte un anume nivel al rentabilităţii, ci în condiţiile preţului de
vânzare se urmăreşte realizarea unei reduceri posibile a costului.
Această modalitate presupune analiza fiecărei categorii de cheltuieli,
stabilindu-se rezervele interne care pot fi mobilizate. Astfel, în cazul cheltuielilor cu
materialele directe şi materiile prime, trebuie analizată evoluţia consumurilor
specifice, a tehnologiei de fabricaţie şi eventuala posibilitate de înlocuire a unor
materiale.
Pe această bază se determină suma economiilor la materialele directe şi
Em  gm 3
materiile prime (Em) pe unitate de produs. Aplicând relaţia , se obţine
100
contribuţia acestor cheltuieli la reducerea costului.
Pentru cheltuielile cu salariile directe se are în vedere corelaţia dintre
productivitatea muncii exprimată prin timpul consumat şi salariul mediu orar.
Reducerea costului ca efect al respectării corelaţiei se determină cu ajutorul
 Is 
relaţiei   1 gr0 , unde:
 Iw 
Ir = indicele salariilor directe;
Iw = indicele productivităţii muncii;
gr0 = ponderea cheltuielilor cu salariile directe în costul produsului.
Dacă există posibilităţi de sporire a producţiei (ca în cazul precedent), se
determină contribuţia cheltuielilor indirecte la reducerea costului.
Prin însumarea rezultatelor se obţine totalul reducerii costului produsului
respectiv şi noul nivel de rentabilitate.
3
gm = ponderea cheltuielilor cu materiile prime şi materialele directe în costul produsului
79
Să ne reamintim...
Stabilirea contribuţiei fiecărui factor asupra modificării costului unitar se face astfel:
1. Influenţa modificării consumurilor specifice: Tcs = (cs1 – cs0) p0’
2. Influenţa modificării preţului de aprovizionare: _p'= cs1(p'1−p'0 )
Costul marginal, după cum se ştie, este costul unei unităţi adiţionale de produs.
În condiţiile unui preţ de vânzare dat se stabileşte drept obiectiv o rentabilitate sau
Nu se stabileşte un anume nivel al rentabilităţii, ci în condiţiile preţului de vânzare se
urmăreşte realizarea unei reduceri posibile a costului.
Rezumat
Reducerea costului pe produs este determinată in principal de folosirea eficientă a
resurselor materiale reflectată prin diminuarea consumurilor specifice, cresterea
gradului de utilizare a capacităţilor de producţie, sporirea productivităţii muncii si
eliminarea tuturor cauzelor care generează consumuri nejustificate.
In componenţa costului unitar identificam trei elemente componente de baza:
cheltuieli cu materialele pe unitate de produs, cheltuieli cu personalul pe unitate de
produs si cheltuieli indirecte pe unitate de produs.
Cheltuielile cu personalul pe unitate de produs sunt dependente de normele de
muncă şi tariful pe oră/manoperă, respectiv de productivitatea muncii exprimată prin
timpul consumat pe unitatea de produs (t) si salariul pe unitatea de timp
(sh).Modelul de analiză pentru cheltuielile cu personalul pe unitate de produs este:
Chs = t × sh
Produsele comparabile sunt acele produse care s-au fabricat în cadrul unităţii şi în
perioada anterioară celei pentru care se face analiza.
Pentru evoluţia costurilor aferente produselor comparabile se va folosi
modificarea absolută (M) şi procentuală (M%) a costului care are un nivel prevăzut
(p) şi unul realizat (l).
Astfel, pentru un produs:
M p  c p  c0
în care:
c0 = costul perioadei precedente
M 1  c1  c0
c p  c0 c 
M p%   100 sau  p  1  100
c0  c0 
c1  c0 c 
M1 %   100 sau  1  1  100
c0  c0 
Nivelul costului marginal comparat cu cel mediu (al întregului volum al
produsului) permite aprecierea punctului în care firma îşi desfăşoară activitatea cu
costurile cele mai mici.
1. Analiza costurilor aferente producţiei marfă comparabile
80
Nr. Indicatori Prevăzut Realizat
crt.
1 Producţia marfă comparabilă exprimată în:
costurile perioadei precedente 10947 14720
costurile perioadei curente 11713 15309
2 Producţia marfă comparabilă realizată exprimată în costurile
prevăzute (planificate) x 15850
2. Analiza costului pe produs:

 preţ de vânzare lei/tonă 245
 cost de producţie lei /tonă 223
 ponderea cheltuielilor fixe în costul pe produs este de 28%
 se propune:
 sporirea rentabilităţii cu 3 puncte procentuale;
 majorarea cantităţii fabricate cu 15%;
 scăderea costului cu 4%;
Să se determine efectele măsurilor prevăzute.

1.Costul marginal reprezintă:
a) Costul cu materiile prime şi materialele aferente ultimei unităţi de producţie
realizate;
b) Sporul de cheltuieli generate de creşterea volumului de activitate cu o unitate;
c) Costul previzionat de realizare a produselor;
d) Costul minim posibil de realizare a produselor;
e) Acel nivel al costului de producţie egal cu preţul de vânzare.
2. Influenţa cu semnul plus a modificării costului pe produs asupra profitului aferent

cifrei de afaceri semnifică:
a) Creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari;
b) Scăderea profitului aferent cifrei de afaceri;
c) Creşterea costului pe produs;
d) Creşterea ponderii produselor cu costuri mai mici;
e) Reducerea costului pe produs.
3. Influenţa cu semnul minus a modificării costului pe produs asupra profitului

aferent cifrei de afaceri semnifică:
a) Creşterea profitului aferent cifrei de afaceri;
b) Scăderea ponderii produselor cu costuri mai mici;
c) Creşterea costului pe produs;
d) Reducerea costului pe produs;
e) Creşterea ponderii produselor cu costuri mai mici
81
Bibliografie.
-Aurel Işfănescu, Analiză economico-financiară, ed.Prouniveritaria 2009
-Vasile Robu, Gheorhe Vîlceanu, Analiză economico-financiară, ed
Economică,2010
Bibliografie generală:
1.Gh. Vâlceanu, V. Robu, N. Georgescu -Analiză economico-financiară, Ed. Economică, 2004.
2.A. Işfănescu-Ghid practic de analiză economico-financiară, Ed. Tribuna Economică, 1999.
3.A. Işfănescu şi colaboratorii- Analiza economico-financiară, Ed. ASE, 2003

4.Gheorghiu Al., „Analiza economico-financiară la nivel microeconomic”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004
5.Nicolae Mihailescu - Analiza Economico-financiară, Ed. Victor, Bucureşti, 2007
6.Vasile Robu, Gheorhe Vîlceanu, Analiză economico-financiară, ed Economică,2010
82

AEF 1 PT Sem II Unit de Invatare 5 La 10

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AEF 1 PT Sem II Unit de Invatare 5 La 10

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AEF 1 PT Sem II Unit de Invatare 5 La 10

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ I

Coordonator: Prof.univ.dr.Vasile Valentina

Unitatea de învăţare 2 Analiza activităţii de producţie şi comercializare……………16

Unitatea de învăţare 3 Cifra de afaceri……………………………………………..23

Unitatea de învăţare 4 Valoarea adăugată…………………………………………….30

Unitatea de învăţare 5 Analiza cheltuielilor firmei……………………………………36

Unitatea de învăţare 6 Cheltuielile variabile si fixe la 1000 lei CA…………………46

Unitatea de învăţare 7. Estimarea sintetică a cheltuielilor la 1000 lei CA…………..52

Unitatea de învăţare 8 Analiza cheltuielilor cu materialele şi cu amortizarea la 1000 lei CA…58

Unitatea de învăţare 10 Analiza costului pe produs…………………..…………………………74

10.1.Analiza factoriala a cheltuielilor materiale pe produs

Obiectivele unităţii de învăţare

Bazele teoretice ale analizei economico-financiare

3. după natura însuşirilor fenomenului analizat există:- analiză cantitativă

1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

- elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat, de exemplu, costul

1.4. Factorii care determină schimbări în procesul de analiză economico-financiară

b) După caracterul lor, în cadrul unei relaţii cauzale, se diferenţiază:

f) După izvorul acţiunilor lor, se disting:

h) După posibilităţile de previziune, se disting:

Metodele, procedeele şi tehnicile de analiză economico-financiară constituie şi trebuie să deţină un

1.1. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Metode ale analizei cantitative

Metoda substituirilor în lanţ

 Influenta modificării factoruluib asupra fenomenului F:

Printre metode ale analizei calitative amintim:

Printre metodele analizei cantitative amintim:

Test de evaluare a cunoştinţelor

Unitatea de învăţare 2 ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

Obiectivele unităţii de învăţare

2.1. Analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici

Sf – stocuri de produse de la sfârşitul perioadei;

Valoarea adăugată-exprimă surplusul de valoare peste surplusurile provenite de

Aceşti indicatori ajută la analiza etapelor activităţii de producţie şi

 ƒ compararea rezultatelor efective cu obiectivele prevăzute în bugetul

2.2. Analiza indicatorilor valorici pe baza indicilor

Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea

Coeficientul de nomenclatură (Kn)

Denumire Po P1 Structura producţiei Diferenta Valoarea Producţia

În condiţiile nerespectării programului producţiei fabricate pe sortimente, societatea comercială

D) Ks < 1, Ka < 1, Iq > 1

E )Ks < 1, Ka = 1, Iq < 1

F) Ks < 1, Ka < 1, Iq < 1

a) programul de producţie a fost nerealizat în aceeaşi proporţie la toate sortimentele

a) programul de producţie a fost depăşit în aceeaşi proporţie pe total şi pe sortimente

 ƒ compararea rezultatelor efective cu obiectivele prevăzute în bugetul de

Test de evaluare a cunoştinţelor

Nr. Produsul Valori mii lei) Structura (%)

I Qe= 104%, I Qf= 108%, I Qv=103% I VA=106%

IQe=105%, IQf= 108%, IQv=104%, IVA=103%

3.Să se evalueze situaţia: coeficientul de sortiment < 1 coeficientul de structura = 1.

Unitatea de învăţare 3 Cifra de afaceri

Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

 pragul de rentabilitate- reprezintă nivelul de rentabilitate a companiei si

3.2. Analiza dinamicii cifrei de afaceri

3.3. Analiza structurală a cifrei de afaceri

3 Folii 9349,9 21,1 4,4521 15600 24,8 6,1504

3.4. Analiza factorială a cifrei de afaceri

1.1.1. ∆Ns= ( Ns1- Ns0)t0 who vao= -9734.4

⍙p= ( - ) 1000= ( - ) 1000= -27.77 u.m.

⍙cv= ( - ) 1000= ( - ) 1000= 22.21 u.m.