Mobilier Pictat
Mobilier Pictat
Mobilier Pictat
MOBILIER PICTAT
ISTORIC ȘI ORNAMENTICĂ
PROFESOR: STUDENT:
Lect. Univ.dr. Mirel Bucur David Andreea anul
I
Mobila pictată s-a născut din nevoia de a decora o piesă de mobilier fără a recurge la
un lemn de calitate (de esență nobilă), fără a se recurge la sculptura, prea scumpă pentru
mulți.
De-a lungul secolelor mobilierul a evoluat ca o ramură a artei decorative având stil și
calitate. Dezvoltarea lui a fost strâns legată de dinamica istoriei sociale, iar schimbarea
modului de viață cotidian a dus la crearea unor noi tipuri. Stilul şi ornamentele folosite
reflectă perioada în care a fost lucrată mobila.1
Spațiul interior și mobila care-l echipează sunt consecințele dezvoltării istorice a unor
necesități. Produse autonome, realități în sine, purtătoare de multiple valori materiale și
spirituale, ele reprezintă în același timp trăsături esențiale ale unor epoci, expresia unor
existențe.2
Mobilierul pictat a apărut încă din perioada Egiptului Antic (3000-2400 î.Hr.). Tehnica
de fabricare folosită de vechii egipteni, care acordau o deosebită atenție atât designului cât și
construcției, este aproape identică celei utilizate si astăzi. Pentru piesele de mari dimensiuni,
în special pentru scaune și mese se foloseau cepurile, o tehnică populară și astăzi, chiar dacă
de multe ori cepul este înlocuit de un pivot pentru a ușura fabricarea. Laturile pieselor mai
delicate precum cutiile sau lăzile erau îmbinate cu grijă pentru a mari rezistența. Un vechi
scaun egiptean care încă se păstrează la Muzeul din Cairo are suporturi în formă de picioare
de animale, o tendință care se pare ca se generalizase în epocă. Suprafețele meselor și
picioarele erau mai întâi pregătite prin răzuire și apoi acoperite cu un strat gros de chit sau cu
pânze peste care se picta în culori tari. Aurul era folosit din abundență. Erau la modă atât
motivele geometrice liniare sau tabla de șah, cât și cele florale, zoomorfe, antropomorfe și
hieroglifele. Mobilele de atunci erau fidele preocupărilor vremii, cum se întâmplă și astăzi.
În Mesopotamia (3500-800 î.Hr.) mobilierul era decorat cu picturi în culori vibrante și
cu detalii geometrice, cum sunt arcurile de cerc și volutele în spirală. Chiar dacă nu s-au
păstrat piese de mobilier, însă basoreliefurile și imaginile oferă informații despre mobila
acestei civilizații. Mesele, scaunele și tronurile erau amplu decorate, așa cum se poate vedea
1
Muzeul Național Brukenthal, Mobilierul de artă în colecția Muzeului Brukenthal, pag 1.
2
https://www.academia.edu/33565616/Capitolul_2._Studiul_problematicii_stiluri_de_mobilier_6_2.1_Însemn
ătatea_studiului_istoric
din picturile și sculpturile păstrate, fiind deseori decorate cu încrustații din scoici, păstrând
totuși o linie generală simplă si sobră. Printre puținele obiecte care au supraviețuit trecerii
timpului se numără și o harpă sumeriană cu încrustații bogate si colorate, având în partea de
sus un cap de bivol sculptat în relief și acoperit inițial cu foiță de aur.
În Grecia și Roma antică nu există dovezi cum că aceștia obișnuiau să picteze piesele de
mobilier, însă aceasta nu neagă eleganța și utilitatea practică a mobilierului din cele două
culturi.
3
Jean Delumeau, La Civilisation de la Renaissance ,Les Editions Arthaud, Paris, 1984,pag 227-228.
4
Ministerul Educației Naționale, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Școala Doctorală domeniul Istorie,
Mobilierul pictat din sudul Transilvaniei secolele XV-XVIII, coordonator științific prof.univ.dr. Alexandru Avram,
doctorand, Valeriu Ion Olaru, Sibiu 2014
diferențiază individualizându-l în contextul general al mobilierului sunt tehnicile
deconstrucție și varietatea plastică a decorului.
Crearea mobilierului a avut la bază necesitatea satisfacerii unor funcțiuni esențiale, de
locuire. Funcțiile obiectelor de mobilier le-au determinat structura morfologică, materialitatea
și tehnica constructivă. În Transilvania au existat meșteri care au folosit tehnica intrsierii și
marchetării pieselor încă din secolele XVI şi XVII, ei lucrând atât pentru comenzi bisericești
cât și laice.5
În cadrul etnocultural transilvănean apare corelația funcțională și estetică între
ornamentație și cromatică, legătura culorii cu forma decorativă, un rafinament propriu
fiecărui popor în dozarea culorii.
Mobilierul pictat este specific, aşa cum se ştie, popoarelor germanice şi celor fino-
ugrice cu care locuitorii din Transilvania au avut permanente relaţii. Tratarea negeometrică a
ornamentelor deţine o preponderenţă evidentă în cadrul ornamenticii saşilor şi ungurilor din
arealul transilvănean.6
De multe ori unele motive geometrice au evoluat spre floare, cum este cazul roţii solare
numită floare.
În cadrul ornamenticii tradiţionale a mobilierului ţărănesc românesc au pătruns motive
ale etniilor conlocuitoare, tratarea negeometrică a motivelor deţinând o preponderenţă
evidentă. În multe cazuri, consemnăm tratarea mixtă a câmpului ornamental, dar şi în aceste
cazuri accentul e pus pe componenta negeometrică a acestuia. Se remarcă în semantica
reprezentărilor artistice ornamente abstracte, abstractizate, linii simple, paralele sau
întretăiate, unghiuri, arabescuri ritmice şi aritmice, patrulatere simple ori romburi, dar mai
ales decoruri vegetale: trandafiri, garoafe, struguri, frunze, vrejuri.7
5
Muzeul Național Brukenthal, Mobilierul de artă în colecția Muzeului Brukenthal, pag 1.
6
Aurel Bodiu, Ornamentica mobilierului țărănesc din Treansilvania, Cluj-Napoca 2006, pag 52.
7
Ibidem, pag 53
Pictarea lemnului de brad urma o tehnică tradiţională care merită să fie cunoscută.
Lemnul era în prealabil preparat, adică grunduit. Grundul constituie un strat intermediar între
lemn şi pigmenţi. Pentru grunduire se face o soluţie cu clei animal sau vegetal, ipsos sau cretă
amestecate cu apă la cald.8
5. Concluzii:
Ornamentica şi-a păstrat un caracter străvechi, tradiţional, datorită unor condiţii
particulare ale spaţiului românesc de-a lungul timpului. Deşi aşezată la frontiera dintre aria
ornamenticii vegetale şi zoomorfe din răsărit şi vest, teritoriul acesta şi-a păstrat marele fond
al decorului geometric în ciuda trecerii timpului. Aceste împrejurări se reflectă în întreaga
cultură populară românească şi în mod special în factura geometrică a ornamenticii populare
româneşti. Este necesară cultivarea tradiţiei în epoca actuală,deoarece tradiţia constituie
memoria socială a poporului, precum şi identitatea de neam, de etnie, de popor. Tradiţia
constituie un „cheag”, un catalizator al oricărei grupări umane, de la familiepână la naţiune.
8
RoxanaCornea, Mobilier pictat transilvănean, Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, pag 104
BIBLIOGRAFIE
Ministerul Educației Naționale, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Școala Doctorală
domeniul Istorie, Mobilierul pictat din sudul Transilvaniei secolele XV-XVIII, coordonator
științific prof.univ.dr. Alexandru Avram, doctorand, Valeriu Ion Olaru, Sibiu 2014
https://www.academia.edu/33565616/Capitolul_2._Studiul_problematicii_stiluri_de_mobilier_6_2.
1_Însemnătatea_studiului_istoric