Frunza

Este un organ caracteristic cormofitelor, adaptat pentru asigurarea fotosintezei,

respirației și eliminarea apei prin transpirație; prezintă monosimetrie, structură dorso-
ventrală, este aplatizat, are creștere limitată și durată scurtă de
viață; se inseră la nodurile lăstarilor.

Morfologia frunzei
Frunza completă este alcătuită din teacă, pețiol, limb. Când
una dintre aceste părți este absentă vorbim despre diverse tipuri de
frunze incomplete:
 frunze sesile: sunt frunzele lipsite de pețiol;
 frunze amplexicaule: frunze lipsite de pețiol și teacă,
baza limbului înconjurând parțial sau total tulpina
(fig. 2); Fig. 1: Frunze conate
 frunze conate: sunt frunze dispuse opus, lipsite de la caprifoi
pețiol și teacă, prinse de tulpină prin baza limbului și
concrescute între ele (fig. 1).

Teaca
Reprezintă partea bazală a frunzei, mai dilatată, prin care
aceasta se prinde de tulpină.

Pețiolul
Este un cordon de formă cilindrică sau semicilindrică în
secțiune cu rol în susținerea și orientarea limbului către lumină.

Limbul
Reprezintă partea lățită a frunzei la nivelul căreia se
desfășoară principalele procese specifice ale acesteia –
Fig. 2: Frunză fotosinteza, transpirația. Este străbătut de fascicule
amplexicaulă, penat- conducătoare ce formează nervațiunea frunzei.
sectată la susai
Limbul reprezintă, de asemenea, prin alcătuirea sa, un
element important în recunoașterea speciilor. Acesta poate fi:
 întreg, nesegmentat - reprezintă cazul frunzelor simple;
 alcătuit din mai multe segmente individuale, numite foliole, în cazul frunzelor
compuse.
După formă, limbul poate fi: rotund (circular), eliptic (lățimea maximă a limbului este
înregistrează la mijloc), ovat (lățimea maximă se deplasează bază), obovat (lățimea maximă
se deplasează spre vârf). Alte forme de limb: triunghiulară sau deltoidă, rombică, enziformă
(formă de sabie), aciculară, fistuloasă (cilindrică și goală la interior) ș.a.
În funcție de de modul de ramificare al țesuturilor conducătoare (nervuri), respectiv în
funcție de nervațiune, limbul poate fi:
  cu nervațiune penată: atunci când pețiolul este continuat de o singură nervură
principală, evidentă, din care pornesc ramificții de ordinul I, II, III etc.
 cu nervațiune palmată: în cazul în care există mai multe nervuri egle ca
dimensiuni și pornesc din capătul pețiolului
 cu nervațiune paralelă: atuncă când nervuri egale între ele sunt dispuse paralel,
pe direcția longitudinală a limbului.
După aspectul marginii, limbul
poate fi întreg sau cu marginea
incizată. Inciziile pot pătrunde:
- până la ¼ din limb - = incizii
mici → limb serat, dințat,
crenat, sinuat sau ondulat;
- mai mult de ¼ din limb - =
incizii mari → limb lobat,
fidat, partit, sectat.
Frunzele cu incizii mari se
denumesc după nervațiune și marginea Fig. 3: Frunza palmat-fidată la ricin
limbului – ex. frunză penat-lobată
(cer); frunză penat-sectată (susai - fig. 2); frunză palmat-lobată (arțar); frunză palmat-fidată
(smochin, ricin – fig. 3).
Frunzele compuse se definesc după modul de dispunere al foliolelor:
a) frunze penat-compuse: foliolele sunt dispuse perechi, de o parte și de alta a unei
nervuri comnue, numite rahis;
acestea pot fi imparipenat-
compuse când există o foliolă
termianlă pe rahis sau
paripenat-compuse, când,
terminal, rahisul prezintă un
cârcel sau un vârf setiform (fig.
4);
b) frunze palmat-compuse:
foliolele sunt dispuse în vârful
Fig. 4: Frunza dublu-paripenat-compusă la albiție pețiolului.

Anexe foliare
Sunt formațiuni erbacee sau membranoase, aflate la baza frunzei la unele specii.
Distingem:
 stipele – formațiuni pereche, de dimensiuni diferite, așezate la baza pețiolului;
constituie elemente importante de recunoaștere a unor specii sau familii de
plante; uneori pot îndeplini și alte funcții: de apărare și sunt transformate în spini
(salcm), de asimilație și sunt mari, foliacee (mazăre).
  ohree – formațiune cu aspect de cornet,
membranoasă, care înconjoară baza internodului;
caracterizează speciile familiei Polygonaceae (ex.
troscotul, ardeiul broaștei – fig. 5).
 ligula – formațiune membranoasă, aflată între limb și
teacă, întâlnită la frunza plantelor din Poaceae.
 Urechiușe – formațiuni pereche aflate la baza
limbului, în prelungirea acestuia, la plantele din
familia Poaceae.
Fig. 5: Ohree la
Dispoziția frunzelor pe tulpină ardeiul broaștei
Dispunerea frunzelor la nodurile tulpinale are loc după
anumite reguli, astfel încât lumina să cadă pe o suprafață cât mai mare formată din frunze.
Deosebim următoarele tipuri de dispoziție a frunzelor:
- alternă: frunzele sunt așezate câte una la nod;
- opusă: frunzele sunt așezate câte două la nod; frunzele opuse pot fi dispuse și
decusat atunci când perechea superioară de frunze este așezată perpendicular pe cea
inferioară;
- verticilată: atunci când există mai mult de două frunze la nod.
Frunzele prezintă și alte moduri particulare de asigurare a unei bune iluminări:
 anizofilia – reprezintă formarea la același nod al unei tulpini plagiotrope a două
frunze inegale;
 mozaicul foliar – întâlnit la unii arbori constă în dispunerea spre vârful
ramurilor a frunzelor la același nivel datorită lunigimii diferite a pețiolilor și
dimensiunilor variabile ale limbului (frunze mai mici, cu pețioli mai scurt spre
vârful ramurii și centru mozaicului, frunze mai mari, cu pețioli mai lungi
pornind de la nodurile bazale ale ramurii dispuse pe marginea mozaicului);
 heterofilia – înseamnă prezența pe aceeași plantă a unor frunze cu formă
diferită.

Prefoliația
Reprezintă modul de pliere al
mugurilor în frunze pentru a ocupa un
spațiu cât mai mic; este un caracter
important de recunoaștere al speciilor
lemnoase pe timpul iernii dar și al celor
erbacee la pornirea în vegetație (ex.
speciile de poacee). Întâlnim următoarele
tipuri de prefoliație:
Fig. 6: Prefoliație
- plană - când într-un mugure sunt conduplicată la tei
așezate 2 frunze față în față (ex.
Fig.7: Prefoliație pin);
circinată la ferigi
 - conduplicată – frunzele stau în mugure îndoite pe nervura principală (ex. tei, iarba
de gazon);
- plicată – plierea frunzelor are loc după nervurile secundare (ex. arin);
- convolută – frunza are aspect de cornet fiind răsucită spre interior (ex. grâu);
- involută – marginile limbului sunt răsucite independent către partea inferioară a
frunzei (ex. păr);
- revolută – marginile limbului sunt răsucite independent către partea inferioară a
frunzei (ex. ștevie);
- circinată – reprezintă un mod de răsucire a frunzelor de la vârf spre bază (frunza are
aspectul cârjei episcopale – ex. speciile de ferigi, fig.7).

Tipuri de frunze în dezvoltarea ontogenetică a plantelor

Începând cu stadiul de embrion și până în momentul apariției florilor, fructelor pe o
plantă se pot forma mai multe tipuri de frunze:

 frunze cotiledonare – numite și cotiledoane sunt frunzele embrionului care se

evidențiază din sămânță; în momentul germinării pot
deveni, în funcție de specie, epigee dacă sunt ridicate
deasupra solului, având rol de organe de asimilație
(la nivelul cărora se desfășoară fotosinteza) sau
hipogee dacă rămân în sol cu rol de organe de
depozitare; numărul cotiledoanelor reprezintă un
criteriu de bază în gruparea plantelor în sisteme de
clasificare – clasa Dicotyledonatae = Magnoliopsida
cuprinde specii cu două frunze cotiledonare,
respectiv Monocotyledonatae = Liliopsida în care
sunt grupate speciile cu o singură frunză
Fig. 8: Spata la
Anthurium cotiledonară;
 nomofile – sunt frunzele propriu-zise, asimilatoare;
primele două nomofile apărute pe tulpină se numesc protofile și pot diferi ca
formă, dispoziție de restul, numite metafile (ex. fasole);
 hipsofile – frunzele „de înălțime” întâlnite în apropierea florilor/inflorescențelor
cu rol de protecție; deosebim mai multe categorii: bractee, bracteole, involucrul,
involucelul, spata (fig. 8), glumele, paleele ș.a.;
 catafilele – frunze modificate cu aspect de solzi, puternic suberificate care au
rolul de protecție al mugurilor în zonele temperate și reci.

Frunze metamorfozate
Distingem următoarele tipuri de frunze, în funcție de noul rol îndeplinit:

- funcția de apărare frunze transformate în spini - ex. cactuși, dracila, salcâmul;

- susținerea plantei frunze transformate în cârcei – ex. mazărea, curpenul;
- depozitarea apei, a substanțelor de rezervă ex.- tunicile la ceapă, iarba grasă;
- fotosinteza filodii, pețioli, stipele cu rol în asimilație ex. – mazăre,
 orășniță;
- capcană pentru prinderea insectelor ex. – roua cerului;
- transpirație ex. plantele higrofile (de pe
terenuri înmlăștinite)

Durata de viață a frunzelor

În general, frunzele sunt monociclice (= căzătoare) – trăiesc un sezon de vegetație;
există și frunze holociclice atunci când trăiesc un an întreg, în primăvara următoare regăsindu-
se alături de cele proaspăt formate (ex. piperul lupului) sau pleiociclice atunci când trăiesc
mai mulți ani și se schimbă pe rând, plantele fiind numite semperivirescente sau totdeauna
verzi (ex. brad, merișor).

Anatomia frunzelor
Deosebim o anatomie a limbului foliar și una a pețiolului.

Anatomia limbului
Structura limbului cuprinde 3 zone importante:
- epiderma superioară;
- epiderma inferioară;
- mezofilul.
Cele două epiderme sunt formate din celule parenchimatice, fără spații între ele,
prevăzute cu cuticulă. În general frunzele au epiderme unistratificate dar există și specii cu
epiderme pluristratificate – ex. leandrul are epiderma superioară formată din 2-3 straturi de
celule. Uneori celulele epidermale pot avea pereții externi cerificați, minerațizați etc.
Formațiunile anexe ale epidermei sunt stomatele, perii protectori, agățători sau secretori,
celule buliforme ș.a. După modul de repartizare al stomatelor în cele două epiderme, frunzele
pot fi: epistomatice – cu stomate în epiderma superioară (ex. frunzele natante ale plantelor
acvatice); hipostomatice – cu stomate în epiderma inferioară (ex. frunzele plantelor cu limbul
expus unei iluminări puternice – vița de vie); amfistomatice – cu stomate în ambele epiderme
(ex. frunzele plantelor poacee).
Mezofilul reprezintă partea cuprinsă între cele două epiderme, cu rol în fotosinteză. Este
alcătuit din țesuturi asimilatoare, formate din celule alungite, cu numeroase cloroplaste având
spații reduse între ele = țesut palisadic sau din celule izodiametrice, cu spații mari între ele =
țesutul lacunos. După modul de repartizare al țesuturilor componente, mezofilul poate fi:
- bifacial – când parenchimul asimilator este diferențiat în țesut palisadic spre
epiderma superioară și țesut lacunos spre cea inferioară (fig. 9);
 - ecvifacial - țesutul palisadic se află sub cele două epiderme iar cel lacunos, slab
dezvoltat, la mijlocul structurii sub forma unei fâșii;
- omogen – când mezofilul este alcătuit în totalitate dintr-un parenchim cu celule +
izodiametrice, cu cloroplaste puține.

Anatomia pețiolului
Structura pețiolului este asemănătoare tulpinii și cuprinde o epidermă, un parenchim și
fascicule conducătoare, libero-lemnoase. Se deosebește de tulpină prin simetria sa, prin el
putând fi trasat un singur plan de simetrie (organ monosimetric).

Căderea frunzelor
Fenomen care apare la sfârșitul perioadei de vegetație la speciile lemnoase, cu frunze
monociclice din pădurile zonei nemorale (păduri de foioase). Se evită astfel pierderile de apă
pe parcursul sezonului rece când posibilitățile de absorbție a apei din sol sunt reduse.
Anatomic, desprinderea frunzei de tulpină are loc în trei etape:
1. Fomarea unui suber la baza pețiolului în urma activității unui felogen monopleuric.
Țesutul nou produs se unește cu
suberul existent la nivelul lăstarului
și separă pețiolul la nivelul
țesuturilor exterioare, până la
fasciculul conducător.
2. Formarea unei zone separatoare
alcătuită din 2-3 straturi de celule
bogate în amidon; aceasta apare la
interiorul suberului și cuprinde
liberul din fasciculul conducător.
3. Căderea frunzei, prinsă numai la
nivelul țesutului lemnos, are loc Fig. 9: Mezofil bifacial la amăreală
datorită vântului, ploii sau proprii
greutăți.

Test grilă
1. Ohreea este: 2. Dintre caracteristicile frunzei fac
a) un tip de hipsofilă parte:
b) anexă foliară cu aspect de a) creșterea ortotropă pozitivă
cornet b) bisimetria
c) anexă caracteristică c) structura radiară
gramineelor d) monosimetria
d) frunză metamorfozată cu rol în e) inserarea pe internod
protecția mugurilor 3. Numim frunze conate, cele care:
e) frunză cu rol de apărare a) au margine întreagă
b) sunt dispuse opus
 c) sunt lipsite de teacă și limb b) cilindric
d) au limbul format din foliole c) gol la interior
e) sunt amplexicaule, dispuse opus 10. *Dintre frunzele care îndeplinesc
și concrescute prin baza limbului alte funcții (în afara fotosintezei,
4. Plierea frunzelor după nervurile respirației și transpirației) fac
secundare este caracteristică parte:
tipului de prefoliație: a) tunicile la ceapă
a) plicată b) cele cu rol de susținere a plantei
b) conduplicată c) hipsofilele
c) convolută 11. În cazul frunzelor compuse,
d) circinată segmentele individuale sunt
e) plană numite .............................................
5. În cazul mezofilului bifacial: .............
a) sunt stomate în ambele epiderme 12. La grâu, frunza răsucită spre
b) țesutul palisadic se află sub interior, cu aspect de cornet, are o
epiderma inferioară prefoliație de
c) parenchimul asimilator este tip: ...................................................
format din celule izodiametrice .......
d) parenchimul asimilator este 13. Formațiunile pereche aflate la
diferențiat în țesut palisadic sub baza limbului la plantele din
epiderma superioară și lacunos familia Poaceae sunt:
deasupra epidermei inferioare ..............................................................
e) stomatele se găsesc în epiderma 14. Frunzele cu rol important în
inferioară clasificarea plantelor superioare
6. * După durata de viață, întâlnim se numesc:
frunze: ...............................................................
a) căzătoare 15. Țesuturile externe ale pețiolului
b) holociclice sunt despărțite de ramură în
c) pleiociclice momentul căderii frunzei printr-
7. *Frunzele decusate sunt: un .................................................
a) câte 2 la nod
b) în verticil
c) dispuse opus 16. *În dezvoltarea ontogenetică a
8. *Anizofilia reprezintă: plantelor se pot întâlni
a) un tip de dispunere a frunzelor următoarele categorii de frunze:
pe tulpină a) de protecție a mugurilor
b) o caracteristică a unor specii cu b) glumele, bracteea
tulpini plagiotrope c) cele cotiledonare
c) formarea a două frunze diferite d) nomofilele
la nod e) cele transformate în spini
9. *Limbul fistulos este: 17. *Filodiile și stipelele la mazăre
a) cu aspect de sabie sunt structuri foliare:
 a) cu rol de susținere a plantei b) dublu-paripenat-compusă
b) asimilatoare c) penat-sectată
c) metamorfozate d) imparipenat-compusă
d) adaptate pentru depozitare e) palmat-compusă
e) acvatice 20. *Termenii nervațiune paralelă
18. *După formă, limbul poate fi: descriu:
a) eliptic a) marginea limbului
b) obovat b) modul de ramificare al
c) serat țesuturilor conducătoare în limb
d) fidat c) dispunerea paralelă a nervurilor
e) ensiform egale între ele
19. *Din lista de mai jos selectați d) tipul de nervațiune întâlnit la
tipurile de frunze cu incizii mari: poacee
a) palmat-lobată e) forma limbului