Monografie Dieci

Comuna Dieci.
Monografie istorică
Preot dr. Pavel Vesa
Comuna Dieci.
Monografie istorică
Editura Mirador
Arad, 2009
1
Comuna Dieci. Monografie istorică
Volum apărut cu sprijinul financiar al

Centrului Cultural Judeţean Arad
şi
Primăria comunei Dieci
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

VESA, PAVEL
Comuna Dieci: monografie istorică / Pavel Vesa. – Arad: Mirador, 2009
Bibliogr.
ISBN: 978-973-164-037-2
908(498 Dieci)
Editor: Ioan Matiuţ
Tehnoredactare: Pavel-Florin Vesa

Loredana Purece
s.c.
tip o gr afia
s .r.l.
2
3
Cuprins
CUVÂNTUL AUTORULUI...................................................................................... 5
INTRODUCERE: CADRUL GEOGRAFIC ŞI NATURAL ....................................... 8
CAPITOLUL I: AŞEZĂRILE ŞI PRIMA MENŢIUNE DOCUMENTARĂ................. 11

I. 1. Câteva consideraţii....................................................................... 11
I. 2. Aşezările existente........................................................................ 12
I. 3. Aşezările dispărute....................................................................... 16
I. 4. Sistematizarea satelor în secolele XVIII-XIX................................. 19
CAPITOLUL II: DIN ISTORIA COMUNEI. CÂTEVA REPERE............................... 22

II. 1. Urmele strămoşilor. Mărturii arheologice.................................... 22
II. 2. Evoluţia istorică până la sfârşitul secolului al XIII-lea.................. 24
II. 3. Evoluţia istorică în secolele XIV-XVIII........................................ 25
II. 4. Mişcări sociale în secolul al XVIII-lea ......................................... 31
II. 5. Mişcări sociale în secolul al XlX-lea............................................. 35
II. 6. Introducerea limbii române în administraţie (1861)..................... 37
II. 7. Sigiliul în limba română al comunei Dieci................................... 38
II. 8. Împăratul Francisc Iosif I în Dieci (1893).................................... 38
II. 9. Consiliul Naţional Român din Dieci (1918).................................. 39
II. 10. Intrarea armatei române în Dieci (1919).................................... 41
II. 11. Eroii din cele două războaie mondiale....................................... 42
CAPITOLUL III: DEMOGRAFIE............................................................................ 47

III. 1. Dinamica populaţiei................................................................... 47
III. 2. Mişcarea naturală a populaţiei................................................... 57
III. 3. Mişcarea migratoare................................................................. 61
CAPITOLUL IV: SITUAŢIA ECONOMICĂ A LOCUITORILOR

(SECOLELE XVIII-XX).............................................................. 65
IV. 1. Starea economică în secolul al XVIII-lea.................................... 65
IV. 2. Starea economică în secolele XIX-XX......................................... 72
IV. 3. Perioada de după al doilea război mondial................................. 79
CAPITOLUL V: VIAŢA BISERICEASCĂ ÎN DIECI ŞI ÎMPREJURIMI................. 95

V. 1. Câteva consideraţii ..................................................................... 95
V. 2. Biserici dispărute........................................................................ 96
V. 3. Biserica parohială actuală cu hramul „Bunavestire”..................... 100
V. 4. Cântăreţi bisericeşti..................................................................... 107
V. 5. Corul bisericesc .......................................................................... 109
V. 6. Fanfara bisericii.......................................................................... 112
V. 7. Epitropii bisericii........................................................................ 112
4
V. 8. Membrii Consiliului parohial ..................................................... 112

V. 9. Clopotele bisericii........................................................................ 115
V. 10. Antimise.................................................................................... 116
V. 11. Cărţile de cult şi însemnările manuscrise..................................... 128
V. 12. Copistul de manuscrise Ioan Popovici Muncăcianu..................... 133
V. 13. Icoane prăznicar din secolul al XIX-lea...................................... 133
V. 14. Casa parohială.......................................................................... 135
V. 15. Pământul Bisericii....................................................................... 139
V. 16. Vizite canonice.......................................................................... 141
V. 17. Date sumare despre parohia Crocna............................................ 145
V. 18. Date sumare despre parohia Revetiş.......................................... 153
V. 19. Date sumare despre parohia Roşia............................................. 156
CAPITOLUL VI: MĂNĂSTIREA DE LA ROŞIA......................................................... 158
CAPITOLUL VII: PROPAGANDA GRECO-CATOLICĂ PE VALEA

CRIŞULUI ALB (sec. XVIII-XIX)....................................................................... 160
CAPITOLUL VIII: CULTUL CREŞTIN BAPTIST..................................................... 165

VIII. 1. Cultul creştin baptist din Dieci................................................. 165
VIII. 2. Cultul creştin baptist din Revetiş............................................... 167
VIII. 3. Cultul creştin baptist din Crocna............................................... 168
CAPITOLUL IX: ÎNVĂŢĂMÂNTUL........................................................................ 169

IX. 1. Istoria şcolii din Dieci.................................................................. 169
IX. 2. Şcoală din Crocna de la înfiinţare până la 1918........................... 183
IX. 3. Şcoala din Cocioba şi Revetiş de la înfiinţare până în 1918......... 185
IX. 4. Şcoală din Roşia (1811-1918)...................................................... 187
CAPITOLUL X: PERSONALITĂŢI DIECENE........................................................ 189

X. 1. Preotul George Lupşa (1845-1920)............................................... 189
X. 2. Pictorul Alexandru Popp (1868-1949).............................................. 193
X. 3. Preotul dr. Gheorghe Lupşa (1910-1989)........................................... 194
X. 4. Învăţătorul Marcu Lupşa (1911-1984).......................................... 197
X. 5. Profesorul Pavel Galea................................................................. 198
X. 6. Prof. univ. dr. Marius Măruşteri................................................. 200
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................... 205
ANEXE..................................................................................................................... 213
5
Cuvântul autorului
Pe măsura trecerii anilor, un glas tainic ne face tot mai legaţi de satul natal. Trecând peste
toată puterea convenţională a cuvintelor, în perimetrul aducerilor aminte, ne apare tot mai mult
silueta casei în care am văzut pentru prima dată lumina zilei, unde am murmurat primele
cuvinte şi am făcut primii paşi în viată.
În satul natal ne întoarcem ca la izvoarele vieţii, căci din el am primit viaţa, în el ne-am
trezit la cunoaştere şi în el am deprins rostirea în dulcea limbă românească. În satul natal, în
liniştea serilor, sub cerul înstelat, am ascultat glasul tainic al pământului strămoşilor şi am
trăit pentru sentimentul eternităţii.
Sub povara amintirilor ne apare tot mai mult chipul luminat al părinţilor, figuri unice şi
nepieritoare, ce de-a pururi rămân în inimile şi amintirile noastre. Vedem turnul bisericii a căror
clopote chemau la „convorbire cu Dumnezeu”, iar lângă biserică, alături, peste drum, şcoala,
izvor de lumină, de învăţătură, de înţelepciune, în care dascăli devotaţi ne-au ajutat să desluşim
farmecul slovelor şi puterea miraculoasă a cifrelor.
Satul natal trebuie păstrat ca pe cea mai de preţ avere moştenită de la părinţii noştri, să-1
înnobilăm prin strădania noastră ca să-l lăsăm urmaşilor cu întreaga sa frumuseţe, în limita
putinţei, suntem obligaţi să contribuim la eternizarea lui peste veacuri.
Este o mare bucurie pentru mine ca fiu al satului Dieci, să pot da la lumină această
lucrare pentru care nu am precupeţit nici o clipă de răgaz şi nici banul economisit. Dornic de a
cunoaşte cât mai multe lucruri despre satul natal, m-am aplecat cu dragoste şi pasiune încă din
perioada studiilor teologice de la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (astăzi
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”). Mai târziu a
apărut şi dorinţa ca întreaga muncă să fie concretizată prin tipărirea întregului material
documentar adunat.
Realizarea acestei lucrări nu a fost, se înţelege, deloc uşoară. Dificultatea a constat mai
ales prin faptul că nu există o culegere de documente referitoare la istoria aşezărilor rurale
arădene. De asemenea, o parte din fondurile arhivistice, ne-a fost cu neputinţă a le cerceta,
aceasta independent de voinţa noastră, motive pe care nu le vom mai comenta. Scrierile apărute
de-a lungul timpului, unde se fac referiri la localităţile supuse de noi spre analiză, sunt destul de
sumare şi prezintă numai anumite componente ale istoriei lor.
Printr-o strădanie de peste două decenii, după cercetări în bibliotecile şi arhivele arădene
(Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Arad, Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului,
Arhiva Parohiei Ortodoxe Române Dieci), prin cercetarea unei literaturi istoriografice de
referinţă generală, a unei părţi a presei locale sau din studii ce tratează anumite aspecte
locale, am adunat un bogat material documentar, excelentă bază pentru întocmirea unui
asemenea demers istoriografic. Din păcate, arhiva parohiei de dinaintea anului 1920 nu mai
există. După moartea preotului George Lupşa, care a locuit în casa sa, urmaşii nu au preţuit
arhiva, condiţii în care ea a dispărut.
6
De mare ajutor mi-au fost cele două lucrări manuscrise datorate preoţilor George Lupşa
(Cronica bisericei parohiale Dieci, 1907) şi Ioan Bogdan (Cronica parohiei Dieci, 1928),
primele încercări de a pune în lumină câteva frânturi din trecutul satului Dieci. Cronica lui
George Lupşa, scrisă în primul deceniu al secolului al XX-lea, în cele 50 de file, sânt prezentate
cele mai de seamă evenimente din viaţa socială, economică, bisericească şi culturală a diecenilor
desfăşurate de-a lungul secolelor XVIII şi XIX. Evenimentele descrise sânt cu atât mai importante
cu cât unele dintre ele au fost trăite de autor sau înaintaşii săi de la care le-a aflat. Prezent mereu
în mijlocul parohienilor săi, preotul George Lupşa a împărtăşit cu ei şi bucuriile şi necazurile,
prezentând fresce autentice din viaţa satului şi a locuitorilor. Atenţia este legată de problemele
social-economice, bisericeşti şi culturale, ceea ce demonstrează cât de ataşat s-a simţit autorul de
tot ce reprezintă imaginea consătenilor şi enoriaşilor săi, atât cu cele bune cât şi cu cele rele, însă
permanent legaţi de realităţile vremurilor trăite.
Cea de-a doua lucrare, datorată preotului Ioan Bogdan, în mare se bazează pe datele
istorice cuprinse de lucrarea lui George Lupşa, însă este mult mai sistematică, şi încearcă să
completează unele lipsuri ale celei dintâi, iar unele capitole încearcă să le aducă la zi.
Deşi modeste, ele reflectă faptul că şi în mediul rural au existat oameni cu preocupaţi de
cercetarea istoriei locale. Nu vom putea scrie niciodată pe deplin o istorie a satului românesc
dacă vom neglija cronicile preoţilor sau ale învăţătorilor, însemnările manuscrise de pe filele
îngălbenite ale cărţilor de cult care au fost folosite în stranele bisericilor.
Contribuţiilor amintite, le adăugăm cele personale aduse la cunoaşterea trecutului
comunei Dieci. Astfel, în anul 1997, am publicat o monografie prescurtată a vieţii bisericeşti,
Din trecutul parohiei Dieci (jud. Arad), apărută în revista „Altarul Banatului” din
Timişoara1. După numai doi ani, în 1999, în urma unei investigaţii îndelungate, pe care am
desfăşurat-o în arhivele şi bibliotecile arădene, am reuşit să tipăresc o modestă monografie a
comunei, intitulată, Din istoria comunei Dieci (jud. Arad). Contribuţii monografice (Editura
Ştirea, Arad, 1999, 220 p.). În cele şapte capitole am prezentat o primă frescă istorică a
comunei şi locuitorilor din comuna Dieci şi satele aparţinătoare. Cartea a apărut în condiţii
mai speciale. Apropiindu-se o nouă ediţie a sărbătorii „Întâlnirea fiilor satului” (ediţia
septembrie 1999), materialul adunat a fost redactat şi tipărit în grabă, fără a folosi toate
datele de care le aveam la dispoziţie pentru monografie amplă, motiv pentru care, am
considerat ca binevenită revenirea asupra întregului material documentar avut la dispoziţie şi
redactarea unei noi cărţii dedicate comunei Dieci.
Astfel, la un deceniu de la prima carte despre comuna Dieci, cu scurte incursiuni istorice
privitoare şi la satele aparţinătoare, vede lumina tiparului o cu totul altă lucrare, mult mai bogată
cantitativ şi calitativ, motiv pentru care nu o putem considera ca fiind o ediţie a doua.
Această nouă carte, intitulată Comuna Dieci. Monografie istorică, este structurată în zece
capitole. In Introducere ne ocupăm de Cadrul geografică şi natural al comunei, scena de
desfăşurare a vieţii istorice a românilor din aceste părţi. Primul capitol (Aşezările şi prima
menţiune documentară), cuprinde date despre numele satelor, existente şi dispărute, aşa cum
sunt menţionate în documente începând cu prima atestare documentară din perioada medievală
şi până la sfârşitul epocii moderne.
Cel de-al doilea capitol (Din istoria comunei Câteva repere), nu tratează exhaustiv
trecutul localităţii, cuprinde doar câteva repere pentru a putea fixa unele cadre ale istoriei
aşezărilor dispărute sau existente din aceste părţi, începând cu primle descoperiri arheologice,
ce plasează aşezarea în a doua jumătate a secolului al II-lea î. d. Hr., şi până la începutul
epocii comunismului totalitarist şi ateu ce se impune în toate sferele sociale, economice şi
culturale ale românilor pentru mai bine de cinci decenii. Cuprinde date istorice înlănţuite
1
Anul VIII (XLVII), Serie nouă, nr. 1-3, 1997, pp. 125-134.
7
cronologic ce oglindesc doar într-o mică măsură faptele si evenimentele la care au participat
de-a lungul veacurilor.
Capitolul al III-lea (Populaţia), aşa după cum sugerează şi titlul, se ocupă mişcarea
populaţiei începând cu secolul al XVIII-lea. Următorul capitol, al IV-lea (Situaţia social-
economică în secolele XVIII-XX) se ocupă de starea materială a locuitorilor în baza unor
conscripţii urbariale din secolul al XVIII-lea si informaţii documentare din secolele următoare,
mai puţin despre perioada comunismului „victorios”.
Cel mai întins şi, credem noi, mai documentat, este capitolul al V-lea (Viaţa bisericească
din Dieci şi împrejurimi), ce cuprinde informaţii despre bisericile dispărute şi slujitorii lor,
biserica parohială actuală din Dieci, şi a satelor din jur, şirul preoţilor, obiecte de cult
(antimise, icoane-prăznicar), cărţi de cult şi însemnările manuscrise, cântăreţi, epitropi, corul
bisericesc şi despre propaganda greco-catolică în Dieci şi împrejurimi.
Capitolul al VI-lea (Mănăstirea de la Roşia), tratează începuturile, biserica şi anexele
mănăstirii, obştea şi despre pelerinaje. Următorul capitol, al VII-lea (Propaganda greco-catolică
pe valea Crişului Alb), cuprinde câteva date sumare despre efectele disputelor confesionale în
această zona asupra unor parohii.
Capitolul al VIII-lea (Cultul creştin baptist), este unul nou faţă cartea anterioară şi cuprinde
date sumare despre această confesiune neoprotestantă (începuturile, membrii, casa de rugăciune,
pastorii) din cele trei sate ale comunei.
Capitolul al IX-lea (Învăţământul) cuprinde date despre înfiinţarea si evoluţia
învăţământului din Dieci şi satele din jur până las sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Din motive independente de voinţa noastră, când am dorit a vedea arhiva şcolii din Dieci, pentru
perioada cuprinsă între 1948-1990, am fost refuzat, motiv pentru care, mai târziu, nu am mai
insistat.
În capitolul al X-lea (Personalităţi), sunt prezentate şase personalităţi de seamă ale
comunei Dieci, preotul George Lupşa, pictorul Alexandru Papp, preotul dr. Gheorghe Lupşa,
învăţătorul Marcu Lupşa, prof. Pavel Galea şi prof. univ. dr. Marius Măruşteri de la
Facultatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Lucrarea se încheie cu Bibliografia lucrărilor folosite la redactarea demersului şi mai
multe documente prezentate în Anexe.
Abordarea tematicii şi realizarea acestei cărţi o consider importantă atât pentru mine
personal, cât şi pentru alte persoane care sunt interesate de localităţile din spaţiul geografic al
văii Crişului Alb. Trebuie menţionat că, referitor la satele aparţinătoare comunei Dieci, datele
sunt sumare, ele constituind doar un punct de plecare pentru cine doreşte să realizeze o lucrare
amplă despre fiecare dintre ele. Sântem convinşi că se vor găsi intelectuali care să se aplece cu
pasiune şi pricepere asupra trecutului acestor comunităţi. Considerăm că este necesară şi o
monografie etnografică şi foclorică a comunei Dieci, ea neintrînd în preocupările noastre.
Considerăm demersul nostru referitor la istoria comunei Dieci şi a satelor aparţinătoare
(Cocioba, Crocna, Revetiş Roşia) ca fiind o contribuţie însemnată pe care o aducem în
memoria strămoşilor, moşilor si părinţilor noştri cu ocazia sărbătoririi a 570 de ani de la prima
atestare documentară a localităţii Dieci, 220 ani de la încheierea contractului primului învăţător de
la şcoala din Dieci şi 130 de ani de ia înfiinţarea primului cor de la biserica din Dieci.
Cartea se vrea a fi şi un omagiu adus satului natal unde îşi dorm somnul de veci înaintaşii
noştri si unde am văzut lumina zilei, noi toţi cei ce ne considerăm fii buni ai acestui sfânt
pământ strămoşesc.
Arad, 2009
În ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului
8
Introducere
Cadrul geografic şi natural
Comuna Dieci cu satele aparţinătoare, Revetiş, Roşia, Crocna şi Cocioba, este aşezată în
partea de est a judeţului Arad, pe malul drept al Crişului Alb, în Depresiunea Almaş-Gurahonţ,
„sculptată aproape exclusiv în sedimentar pliocen” şi se impune prin remarcabila desfăşurare a
luncii, utilizate de aşezări şi culturi cerealiere2.
Comuna Dieci, se află la o distanţă de 93 km de reşedinţa judeţului, municipiul Arad, la
15 km de oraşul Sebiş şi la 11 km de Gurahonţ, importante localităţi din zonă. Distanţa dintre
centrul de comună şi satele aparţinătoare este următoarea: Crocna 5 km, Revetiş 5 km, Cocioba 6
km si Roşia 7,5 km.
In partea de nord se învecinează cu satul Laz (com. Dezna), în partea de nord-est cu judeţul
Bihor, în sud-est cu satul Pescari (com. Gurahonţ), în est cu satul Feniş (com. Gurahonţ), în vest
cu satul Berindia (com. Buteni) în nord-vest, pădurea Teiuşului desparte comuna Dieci de satul
Sălăgeni (oraş Sebiş), iar la sud, râul Crişul Alb face hotar cu comuna Almaş.
Legătura cu reşedinţa de judeţ se face cu maşina pe o şoseaua asfaltată, sau folosind trenul
Brad-Arad, prin staţia CFR Almaş3, aflată la o distanţă de 2 km. Locuitorii din Revetiş, Roşia şi
Cocioba, pot folosi trenul din halta CFR Joia Mare, iar cei din Crocna, beneficiind de un
autobuz până la staţia CFR Gurahonţ, unii folosind staţia CFR Almaş. Legătura între comună şi
satele aparţinătoare se face printr-un drum comunal pietruit.
Ca forme de relief predomină dealurile, câmpia doar în lunca Crişului Alb. în partea de nord
se află Munţii Codru-Moma, cu înălţimi ce nu ating 800 m şi care formează limita dintre
judeţele Arad şi Bihor. Dealul cu cea mai mare altitudine este Măgura Diecilor (741 m), urmat
de Măgureauă (416 m), Osoi, Şorgău, Dănuţăşti, La hodăi, locuri mai puţin înalte. Eruptivul
din această zonă deranjează zona dealurilor piemontane prin prezenţa unor înălţimi vulcanice
(350-400 m), în care predomină conglomerate andezidice.
Între zona deluroasă şi sat, întâlnim locuri mai joase, unde datorită precipitaţiilor
abundente şi a torenţilor s-au produs unele eroziuni ale solului, aşa cum este cazul Dubăşeştilor.
Din părţile de hotar cu pământ arabil menţionăm: Nedeia, Ţâleap, Căsoaie, Varniţă,
Măgurăneşti, Dănuţăşti, Măgureauă, Zamărd, Craicova şi Căruţăşti, iar din păşuni amintim
Ţigăneasca, Dubăşăşti, Viţălărie şi Merceasca.
Dintre părţile de hotar ale satelor aparţinătoare comunei Dieci amintim: Dâmbu la Lupu,
Dealul Haiuga, Izlazul, Borleşti, Dumbrăvi, La Fânaţe, La Pustă (spre Zamărd), Tripeşti,
Sucească. La Cocioba există Dealul lui Huda şi Via lu Doamna4.
2
Valeria Velcea, Alexandru Savin, Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor româneşti, Bucureşti, 1982, p. 224.
3
Din păcate, staţia CFR Almaş a fost desfiinţată, multe trenuri, pe ruta Arad-Brad, au fost anulate,
îngreunând tot mai mult legătura cu reşedinţa de judeţ, municipiul Arad.
4
Este un platou situat în dreapta Dealului lui Huda, unde era cimitirul familiei nobiliare Braşovan -
Brassay.
9
Terenurile din lunca Crişului, cu un pământ arabil de calitate, este supus des inundaţiilor,
începând de la Dâmbul Dulii şi până la Cocioba. Inundaţiile se produc în special primăvara în
urma ploilor sau topirii zăpezilor. Dintre inundaţiile cele mai mari amintim cele din 1887, 1925,
1932, 1968, 1975 şi 1977, ce au avut loc din cauza revărsării Crişului Alb, provocând mari
pagube culturilor agricole din lunca râului5.
În ultimii ani, în fiecare primăvară, în urma topirii zăpezii în amonte pe valea Crişului
Alb şi de pe versanţii laterali, au loc inundaţii în lunca Crişului dar şi pe drumul de la gară şi
cele către Revetiş şi Crocna. Vara şi toamna inundaţii se produc mai rar, doar atunci când au
loc ploi abundente.
Principala arteră hidrografică este Crişul Alb cu o serie de afluenţi, Valea Morminţilor,
Valea Ţiganilor, Valea Craicovii, Valea Polosoneasca, Valea Topasca, Valea Merceasca,
Valea de Carpine (Revetiş), Calea Căprii (Revetiş), Valea Roşii (Roşia). În timpul verii,
majoritatea au un debit de apă scăzut sau chiar deloc. Doar Valea Dumbrăviţei şi Valea
Crocnei au apă aproape în tot timpul anului.
5
Alexandru Roz, Studii privind istoria judeţului Arad în perioada 1900-1924, Arad, 1980, p. 135.
10
Clima este blândă, cu ierni nu prea friguroase şi cu veri relativ călduroase, cu influenţă
sudică şi sud-vestică. Temperatura medie anuală este de aproximativ +19°, crescând considerabil
în ultimii ani. De multe ori se întâmplă ca primul îngheţ să apară la sfârşitul lunii noiembrie, iar
ultimul, foarte rar, la sfârşitul lunii martie. Vânturile cele mai frecvente sunt cele dinspre vest,
făcându-şi apariţia, mai ales, primăvara şi toamna, iar în timpul iernii se simte şi o anumită
influenţă a crivăţului din nord-est. Bruma apare cam între 10-20 octombrie, iar ultima pe la
sfârşitul lunii martie. În ultimii ani iernilor sânt mai blânde, cu puţine zile şi nopţi geroase.
Solul este podzolic, cu excepţia celui din lunca Crişului Alb, unde întâlnim un sol nisipos
de provenienţă aluvionară.
Vegetaţia este răspândită în raport de sol şi formele de relief. Astfel, regiunea de deal este
predominată de pădurile de fag (Fagus silvatica), cer (Quercus cerris), gorun (Quercus petraea),
stejar (Quercus), corn (Cornus mas), carpen (Carpimis betulus). Pe terenurile din apropierea
dealurilor destinate agriculturii pot fi întâlniţi stejari izolaţi ce dovedesc existenta din vechime a
pădurilor şi pe aceste locuri, mai târziu ele fiind defrişate.
Lunca Crişului Alb este caracteristică prin prezenta pajiştilor alcătuite din păiuşuri (Fescuta
salcata, Fescuta vallesiaca, Agrostis tenuis). Datorită umidităţii mai ridicate a solului şi a lentilei
de apă superficială întâlnită frecvent în depozitele din luncă, o pondere ridicată o deţin esenţele albe
ca, sălcii (Salix alba, Salix fragilis) şi plopi (Populus alba). Din cadrul florei întâlnim unele plante
de ornament şi flori perene, dintre care amintim: fonfiu, ghiorghine, canapăr, busuioc.
Fauna pădurilor de foioase este populată cu mistreţ (Sus scrofa latila), căpriorul (Capreolus
capreolus), lupul (Caniş lupus), vulpea (Vulpes vulpes), veveriţa (Sciurus vulgaris), iepurele
(Lepus europaeus) iar ca păsări, fazanul, privighetoarea, piţigoiul, potârnichea. Apele deţin şi ele
o bogată faună piscicolă alcătuită din mreană, somn, ştiucă, babuşcă.
11
Capitolul I
Aşezările şi prima menţiune

documentară
I. 1. CÂTEVA CONSIDERAŢII
Condiţiile prielnice de viaţă şi resursele naturale variate, au permis dezvoltarea

neîntreruptă a comunităţilor omeneşti pe valea Crişului Alb încă din cele mai vechi timpuri.
Descoperirile întâmplătoare şi cercetările arheologice au scos la lumină numeroase dovezi ale
prezenţei comunităţilor umane de-a lungul secolelor pe aceste meleaguri, cadrul fizico-geografic
oferind condiţii prielnice traiului. În alegerea vetrelor de sate, s-a urmărit în primul rând ca
acestea să ofere condiţii cât mai bune pentru practicarea agriculturii si creşterii animalelor.
Referitor la primele menţiuni documentare ale localităţilor, ele nu reprezintă data
înfiinţării lor, care, în cele mai multe cazuri sunt mai vechi, de secole chiar, însă apariţia lor
târzie în documentele de cancelarie, în cele mai multe cazuri, este întâmplătoare.
Cea mai veche aşezare atestată documentar este Zemerzel, menţionată pentru prima dată în
1214 (Zemerdy)6, urmată de Cocioba, menţionată în 1219 (Koczioba)7 şi Dumbrăviţa, menţionată
în 1374 (Dombrovitza)8.
În secolul al XV-lea sunt menţionate satele Dieci şi Craicova9, amândouă existânt deja în anul
10
1439 . Tot în acest secol mai sunt menţionate satele Crocna de Sus (Felso Korothna) şi
Crocna de Jos (Also Korothna) amintite pentru prima dată în 144811. În secolul al XVI-lea sunt
menţionate satele Şara (1519 - Şarafalva)12 şi Cioreşti (1597 - Choresd)13. Toate aceste aşezări
umane vor face, în cele ce urmează, obiectul demersului nostru.
După cum vedem, cel mai vechi sat este Zemerzelul de la cărui atestare documentare se
împlinesc în acest an 795 de ani, urmat de Cocioba - 790 ani şi Dumbrăviţa - 635 ani. Satele
Dieci şi Craicova împlinesc în anul acesta, 570 ani de atestare documentară. Doar cele două
Crocne, de Sus şi de Jos, mai sunt menţionate în secolul al XV-lea, celelalte, aşa după cum
vom vedea, numai în secolul al XVI-lea.
6
Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Arad (în continuare: A. N. D. J. Arad) Kovach Geza, Repertoriul
istoric al localităţilor din judeţului Arad, vol. II, Arad, 1990, f. 26 (mss dactilo).
7
Ibidem, vol. I, Arad, 1990, f. 65-66.
8
Ibidem, vol. II, f. 26.
9
10
Kovach Geza, Consolidarea societăţii feudale în secolele XIV-XVI, în vol. „Aradul, permanenţă în istoria
patriei”, Arad, 1978, p. 129.
11
A. N. D. J. Arad, Kovacs Geza, Repertoriul istoric al localităţilor, vol. I.
12
cf. Ibidem, vol II. f. 26. 1553, 1558 (Szarafalvu). 1732, 1742 (Iara); 1804, Kovach Geza o localizează
greşit lângâ Dezna. Valea Şara, din partea de răsărit, între Dieci şi Crocna, păstrându-i amintirea până astăzi.
13
Ibidem, vol. II.
12
I. 2. AŞEZĂRILE EXISTENTE
I. 2. 1. Satul Dieci
Numele localităţii mai mari în jurul căreia au gravitat o serie de sate sau cătune, a fost
Dieci, atestat documentar în anul 1439 ca făcând parte, alături de încă 23 de sate, din întinsul
domeniu al cetăţii Dezna14.
În documentele vremii îl întâlnim sub diferite forme: Deakfalva (1553-1561)15,
Deakfalwa (1561)16, Deakfalva alia Diecs (1613, 1619)17, Diaczy, alias Deakfalwa (1622)18,
Diecs (1746)19, Diets, Diieaci (1786)20, Dets (1828) 21, Decs (1851)22, Decse, Diecs (1913)23,
Diecs (1915)24.
14
Kovach Geza, Consolidarea societăţii feudale în secolele XIV-XVI,, p. 129.
15
Márki Sandor, Arád vármegye és Arad szábad város törtenete, vol. I, Arad, 1892, p. 227.
16
Alexandru Roz, Kovach Geza, Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Arad, Arad, 1997, p. 101.
17
Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, vol. IX (1616-
1636), Bucureşti, 1937, p. 203.
18
Ibidem, vol. IX, pp. 23, 282.
19
Gheorghe Ciuhandu, Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric până la
1752 şi însemnări istorice-politice, Arad, 1940, Anexe, p. 227.
20
Eduard I. Găvănescu, Mărturii româneşti din Eparhia Aradului în veacul al XVIII-lea, Arad, 1940, pp. 16, 107.
21
Ludovico Nagy, Notiţe-politico-geografico-statisticae inclytii regni Hungariae partiumque edidem
adnexorum, Tomus primus, Budae, 1828, p. 29.
22
Coriolan Suciu, Dicţionar istorici al localităţilor din Transilvania, vol. I, Bucureşti, 1967, p. 199.
23
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, op. cit., vol. I, f. 80-81.
24
Silvestru Moldovan, Nicolae Togan, Dicţionarul numirilor de localităţi cu poporaţiune română din
Ungaria, Bucureşti, 1915, p. 82.
13
Faptul că ortografia numelui diferă, aproape de la document la document, nu trebuie să ne

mire, pentru că aceasta atârna nu numai de cunoştinţele, capriciile sau naţionalitatea copiştilor
de cancelarii, cât mai ales de tendinţa de maghiarizare a numelor româneşti. Redactorii
documentelor, prin adăugarea sufixului „-falva” sau „-haza”, atribuiau în mod arbitrar
comunelor un caracter maghiar. Adesea stâlceau forma numelui românesc ori slav pentru ca să
încerce a-i da o înfăţişare ungurească25.
Întrebarea normală care se pune, este: de unde se trage numele satului ? O veche tradiţie
locală consemnată de preotul George Lupşa în Cronica sa, ne transmite că numele satului se
trage de la doi cântăreţi bisericeşti, numiţi „dieci” şi a căror faimă trecuse de mult hotarele
satului. Se spune că atunci când trebuia dat numele satului, o comisie „cercetând a aflat că nici
după a unei (n. n. familii) nu se cade ci numai după numele acelor doi fraţi care ştiau cânta în
biserică - pentru care poporul îi numea Dieci”26.
Preotul George Lupşa plasează acest eveniment pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea când are
loc sistematizarea satului pe actuala vatră, dar, după cum se poate vedea satul este menţionat în
documente, cu acest nume, încă din prima jumătate a secolului al XV-lea. Se confirmă şi în acest
caz afirmaţia istoricului A. D. Xenopol că acolo unde lipsesc documentele îşi fac loc legendele27.
Dar, cu toate acestea, ele, de cele mai multe ori, sunt transmiţătoare a unui sâmbure de adevăr.
Despre renumele acestor cântăreţi menţionează şi preotul Ioan Bogdan, care consemnează în
Cronica sa că atunci „când se întâmpla de veneau la ei oameni din Dumbrăviţa, Craicova [...]
ziceau: mergem la diecii aceştia (sublinierea noastră)”28. La care dintre bisericile cunoscute se
aflau aceşti dieci ne lămureşte acelaşi preot. Atunci când, în 1927 descinde în parohie episcopul
Grigorie Comşa, preotul Ioan Bogdan face următoarea precizare: „Numirea de Dieci şi-a luat-o
de la cântăreţii bisericuţei de lemn, ce se afla, prin veacul al XVIII-lea, în vârful colinei din
marginea de către Criş”29.
,,Dieci”, provine de la vechiul cuvânt „diac”, sinonim cu „grămătic”. În vorbirea
populară, „diac” - după Tiktin - înseamnă ştiutor de carte, cărturar, iar pentru „grămătic”, dă
mai multe sensuri: dascăl, cântăreţ de strană, scriitor, ţiitor de registre, contabil, secretar30.
Enciclopedia Minerva, pentru „diac” dă înţelesurile de scriitor de cancelarie, şcolar,
student şi cântăreţ de biserică31. In Dicţionarul explicativ al limbii române, „diac” si „dieci”,
sunt sinonime cu scriitor de cancelarie, grămătic, copist, om învăţat, cărturar, cîntăreţ de
biserică şi menţionează că provine de la cuvântul vechi slavon „dijaku”32. Pentru istoricul
bisericesc Ştefan Lupşa, „dieci” este sinonim cu învăţători şi cîntăreţi de biserică, dar, având şi
un rol deosebit în copierea manuscriselor33.
In legătură cu poziţia copiştilor de manuscrise din vehea cultură românească, este de
remarcat afirmaţia istoricului Dan Zamfirescu, că „cele mai vechi manuscrise româneşti provin
de la cărturarii săteşti (sublinierea lui D. Z.) şi nu de la diecii de cancelarie”34 .
Activitatea copiştilor de manuscrise, acei „cărturari săteşti”, apar în secolul al XVI-lea.
Să fi existat în Dieci un important centru cultural? Mai mult ca sigur, dar mărturiile
25
Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei, Bucureşti, 1933, p. 234.
26
Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române Arad (în continuare: A. E. O. R. Arad), George Lupşa, Cronica
bisericei parohiale Dieci, 1907, f. 43, doc. 7441/1907.
27
A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. III, Ediţia a IV-a, Bucureşti, 1986, p. 163.
28
Arhiva Parohiei Ortodoxe Române Dieci (în continuare: A. P. O. R. Dieci), Ioan Bogdan, Cronica
Parohiei Dieci, Dieci, 1928, f. 11 (caiet manuscris).
29
(Redacţia), Sfinţirea bisericii din Rădeşti. Vizitarea parohiilor din Dieci, Crocna, Almaş, Bonţeşti şi Cil,
în “Biserica şi Şcoala”, anul LI, nr. 43, 23 octombrie 1927, p. 2.
30
Iorgu Iordan, Nume de locuri româneşti în R.P.R., Bucureşti, 1952, p. 173; Idem, Toponimia
românească, Bucureşti, 1964, p. 209.
31
*** Minerva. Enciclopedia Română, Cluj, 1929, p. 383.
32
*** Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, 1975, p. 262.
33
Ştefan Lupşa, Istoria bisericească a românilor bihoreni, vol. I, Oradea, 1935, p. 22.
34
Dan Zamfirescu, Studii şi articole de literatură română veche, Bucureşti, 1967, p. 60.
14
documentare lipsesc. Istoricul Florian Dudaş nu se îndoieşte nici el că toponimul sugerează

activitatea diecilor de odinioară35.
Bazaţi pe cele arătate mai sus, putem afirma că numele satului provine de la cântăreţii de
biserică a căror faimă trecuse cu mult hotarele parohiei. Suntem siguri că aceşti dieci au fost mai
mult decât nişte simpli cântăreţi de strană, activitatea lor nu se limita numai la necesitatea cultului
public ca ajutori ai preoţilor. Într-o oarecare măsură aducându-şi şi ei contribuţia la dezvoltarea
culturii în mediul rural.
În părţile Aradului şi ale Bihorului întâlnim, în secolele XVIII-XIX, o mulţime de dieci care
se îndeletniceau cu producerea de manuscrise şi colportarea cărţilor de cult prin parohii. La ei
veneau mulţi tineri din satele învecinate pentru a se deprinde cu scrisul, cititul, tipicul şi
cântarea bisericească. Nu se poate să fi fost altfel, căci nu persistau atât de mult în tradiţia locală
dar poate şi numele satului era altul.
Starea socială a acestor dieci nu se deosebea de cea a iobagilor, aveau însă parte de
cinstea slujirii la biserică şi de unele prinoase aduse acolo. În strană, ori lângă cădelniţa din
altar, îşi făceau ei „şcoală”, şi nu odată vor fi tins şi, poate vor fi şi ajuns la darul preoţiei. Dacă
rosturile acestor dieci locali erau limitate la necesitatea cultului public şi să fie de ajutor
preoţilor în slujirile cultului divin, în schimb se mai întâlnesc, în părţile Bihorului şi Aradului,
şi alte personalităţi de seamă în persoana diecilor. Este vorba de unii copişti de manuscrise, cărţi
de cult, predici, toate pentru trebuinţele preoţilor şi cântăreţilor de la strană. Ei colindau
ţinuturile româneşti pentru a-şi pune cunoştiinţele lor în serviciul Bisericii şi nevoilor de cult36.
În secolul al XVIII-lea, în Dieci şi împrejurimi a activat un astfel de copist, cunoscutul
copist de manuscrise Ioan Popovici Muncăcianu, de care ne vom ocupa într-un alt capitol al
demersului nostru.
I. 2. 2. Satul Cocioba
Prima menţiune documentară a satului Cocioba datează din anul 1219 (Koczioba)37.
Aceasta este denumirea până astăzi, aşa cum apare şi în documente, însă cu ortografia
modificată: Kochyoba (1553)38, Koczioba (1574, 1579, 1597, 1613, 1619)39, Kochioba (1622)40,
KörosKocsoba (1633, 1647, 1771-1786, 1792, 1800, 1913)41, Kotsaba (1828)42.
Cociuba era un sat/cătun mic43 situat nu departe de vatra veche a satului Revetiş, care după
sistematizarea celui din urmă, spre deosebire de alte cătune, a rămas în continuare pe vatra iniţială.
I. 2. 3. Satul Crocna
Despre o singură localitate numită Crocna putem vorbi începând numai din perioada 1819-
1828, când, cele două sate, Crocna de Jos şi Crocna de Sus şi-au finalizat termenul de
contopire44.
35
Manuscrisele româneşti din bisericile Bihorului, vol. I, Oradea, 1985, nota 243, p. 141.
36
Gh. Ciuhandu, op. cit., pp. 201, 202.
37
A. Veress, op. cit., vol. IX, p. 203.
38
Al. Roz, G. Kovach, op. cit., p. 89.
39
A. Veress, op. cit., vol. IX, p. 283.
40
Al. Roz, G. Kovach, op. cit., p. 89.
41
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, Repertoriul istoric al localităţilor, vol. I, f. 65.
42
Ludovico Nagy, op. cit., Tomus primus, p. 30.
43
Cătun, întâlnit ca toponim în toate judeţele ţării, cu înţeles de sat cu mai puţin de 100 de gospodării (cf. I.
I. Rusu, Elemente autohtone în limba română. Substratul româno-albanez, Bucureşti, 1970). Cei mai mulţi
locuitori, 124, i-a avut în anii 1890-1900, cf. A. N. D. J. Arad, G. Kovach, op. cit., vol. I, f. 66.
44
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, op. cit., vol. II, f. 26; Gh. Ciuhandu, op. cit., p. 34.
15
Cea mai veche atestare documentară este din anul 1441 când este menţionată Crocna de
Jos (Also Karathno) iar din 1448 Crocna de Sus (Felso Karathno)45. De-a lungul timpului, cele
două sate au mai fost menţionate, sub aceleaşi denumiri până la 1828: 1597 (Felso Korotna),
1602 (Also Korotna), 1715 (Also Korothna, Felso Korothna), 1720, 1732, 1742, 1747-1828
(Also Korothna, Felso Korothna)46, Krokna (1828)47.
Până la începutul secolului al XIX-lea şi sistematizarea satului, pe lângă cele două
Crocne, de Sus şi de Jos, au mai existat cătunele Bândeşti, Ciobeşti, Dăscăleşti şi Lupşeşti48.
Denumirea cătunelor provenea de la familiile cu acele nume care le populau. Nume de Bândea,
Cioba, Lupşa şi Dascăl au fost sau încă mai sunt întâlnite în Crocna.
Odată cu sistematizarea satului, toate aşezările mici s-au alipit Crocnei, formând o
singură localitate. în perioada următoare este amintită doar Crocna cu ortografia diferită: 1851
(Krocna), 1913 (Koroknya, Krokna)49.
45
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, op., cit., vol. II, f. 26.
46
Al. Roz, G. Kovach, op. cit., Tomus primus, pp. 95-96.
47
Ludovico Nagy, op. cit., p. 30.
48
Nu deţinem date de ce aceste patru aşezări nu sunt menţionate în documente în perioada respectivă,
probabil erau prea mici şi neînsemnate.
49
Al. Roz, G. Kovach, op. cit., pp. 95-96.
16
I. 2. 4. Satul Revetiş
Cea mai veche atestare documentară a satului Revetiş este din 1553-1561 (Revekeş).
Sub această denumire mai este amintit şi în anii următori: 1574 (Revekeş), 1579-1597, 1596,
1597, 1613 (Revekeş), 1622 (Revetiş), 1715-1800 (Revetiş)50, Revetiş (1828)51.
Până la începutul secolului al XIX-lea, satul se afla pe vatra veche, situată în partea de
sud-est a celei de astăzi, în imediata apropiere a malului drept al Crişul Alb, de unde a trebuit să
se mute din cauza deselor inundaţii ale apelor râului52.
Odată cu mutarea vetrei satului pe cea actuală, a avut loc şi o sistematizare a zonei
înconjurătoare, cătunele Dobreştilor şi Borleştilor, în care locuiau familiile Dobrei şi Borlea, s-
au alipit satului Revetiş pe noul amplasament. Numai cătunul Cociubeştilor a rămas în
continuare pe vatra lui, aşa după cum se află şi astăzi.
I. 2. 5. Satul Roşia
Dacă în prima menţiune documentară, din 1528, apare doar o singură aşezare sub
denumirea de Roşia (Rossya), în anii 1553-1561 apar două sate cu acest nume, Roşia Mică şi
Roşia Mare (Kiş şi Naghrosa), iar din anul 1619 din nou numai o singură localitate (Roşia)53.
Se pare că între 1619 şi 1622 cele două au dispărut prin contopire. Tot în această perioadă, sau
mai târziu, au fost sistematizate, prin alipire la satul Roşia şi cătunele Bohesca, Doşci, Negrele.
Satul Roşia mai este amintit în 1715-1800, 1828, 1851, 1913 (Boroşroşa)54, Rossia (1828)55.
I. 3. AŞEZĂRILE DISPĂRUTE
De-a lungul istoriei şi aşezările şi-au avut şi ele soarta lor. Multe au trăit, s-au dezvoltat,
au „roit” s-au transformat, ajungând până în zilele noastre (Dieci, Crocna, Revetiş, Roşia,
Cocioba), altele au trăit mai puţin, câţiva ani, câteva decenii, câteva secole, apoi au „dispărut”
din câmpul observaţiei. Au trăit sub diferite împrejurări pierzându-şi sau ascunzându-şi
identitatea ori sfârşindu-şi cu adevărat existenţa. În acest context ne apar două tipuri de aşezări:
supravieţuitoare şi „dispărute”.Dacă aşezările din prima categorie sunt atestate documentar şi au
suprevieţuit până în vremea noastră sunt mai uşor de urmărit în timp, cele din a doua categorie,
sunt mai greu de urmărit. Viaţa acestor aşezări este mult mai complicată.
Unele dintre ele au dispărut de-a lungul timpului din mai multe motive: invazii, războaie,
epidemii, din cauza domnului de pământ. În unele cazuri a fost schimbat numele satului. Se
cunosc şi cazuri când satul şi-a strămutat vatra, după secătuirea pământului, la distanţe mai mari,
păstrându-şi numele sau primind un altul nou. Uneori, un sat mai mare, prin extensiune, s-a
apropiat de altul mai mic şi la „integrat” la sânul său, aşa după cum am putut vedea cu cele
câteva cătune existente în jurul satelor Crocna, Revetiş şi Roşia.
Situaţia celor din jurul Diecilor le vom analiza în continuare, problematica lor fiindu-ne
mai mult cunoscută. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, în urma dispoziţiilor din 1770 ale
Mariei Tereza, urma contragerea satelor împrăştiate şi refacerea lor în plan sistematic pe locul
cel mai accesibil comunicaţiei. În comitatele Arad şi Zarand, această acţiune a fost amânată până
după anul 1782, întreruptă de mişcările sociale din 1784, reluate şi continuate până în primele
50
Ibidem, p. 207; A. N. D. J. Arad, G. Kovach, Repertoriul istoric al localităţilor, vol. I, f. 199-200.
51
Ludovico, Nagy, op. cit., Tomus primus, p. 31.
52
Pavel Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), Cluj-Napoca, 2006, p. 655.
53
54
Ibidem, vol. I, f. 202.
55
17
două decenii ale secolului următor56. Fenomenul de concentrare a satelor răsfirate este cunoscut şi
în zona Diecilor. Multe din aşezările deja menţionate, în prima jumătate a secolului al XIX-lea au
dispărut prin alipirea lor la localitatea cea mai apropiată.
Satul Cioresti, amintit pentru prima dată în documente din 1597 (Csoresd), iar mai târziu
în 1613 (Csoresd) şi 1622 (Chioreşti)57. În anul 1814 încă nu era desfiinţat, pentru că în
Protocolul cununaţilor din parohia Dieci, în acel an, este menţionată cununia lui Lajăr Ioja din
Cioreşti cu o tânără din Dieci58. Se pare că numai după anul 182359, o parte a locuitorilor s-au
mutat în satul Roşia, cealaltă în Sălăgeni60. În conscripţia din 1828 este menţionată ca
nelocuită61. Toponimul îi păstrează amintirea.
Locuitorii din satul Craicova, menţionat documentar în 143962, apoi în 1553-1561
(Krajkova), 1573, 1579, 1597, 1612-1613 (Kraykowa), 1622,1742, 1771-1786, 182063.
începând din anul 1810 încep să-şi mute gospodăriile în Dieci64, dar în 1828 nu erau mutaţi
toţi65. Partea de hotar numită Craicova, îi păstrează amintirea.
Crocna de Sus şi Crocna de Jos, în anul 1819, erau contopite într-o singură localitate,
Crocna66.
56
Şt. Lupşa, Istoria Eparhiei Aradului, vol. II, fasc. 4, f. 33-34.
57
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, Repertoriul istoric al localităţilor, vol. II.
58
A. P. O. R. Dieci, I. Bogdan, op.cit., f. 23.
59
G. Kovach, Ahol Dozsa es Horea hadaijartak, p. 120.
60
A. P. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f. 11.
61
62
G. Kovach, Consolidarea societăţii feudale în secolele X1V-XVI, p. 129.
63
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, Repertoriul istoric al localităţilor, vol. II, f. 27.
64
Gh. Ciuhandu, Românii din Câmpia Aradului, p. 34
65
66
Gh. Ciuhandu, op. cit., p. 34.
18
Satul Dumbrăvita, este menţionat documentar pentru prima dată în 1374 (Dombrovitza),
apoi în 1553, 1561, 1579, 1597, 1599 (Dombrawitza); 1619 (Dumbravicza), 1622
(Dombrowitza), 1720, 1732 (Dombrovitza); 1742, 1747, 1771-1786, 1820, 1828
(Kisdombrovitza), 1851 (Havasdombrovitza)67.
În urma legiferării sistematizării satelor, odată cu debutul anului 1810, locuitorii din
Dumbrăviţa încep să-şi mute gospodăriile în satul Dieci, nu cu mult timp în urmă sistematizat.
In 1812 nu erau mutaţi toţi locuitorii, pentru că, în Protocolul cununatilor din parohia Dieci, la
poziţia 147/1812, este menţionată cununia unui tânăr din Dieci cu Toc Floare din
Dumbrăvita68.
Prin faptul că în 1828 este amintit satul Dumbrăviţa Mică, credem că încă nu toţi
locuitorii şi-au mutat gospodăriile în Dieci sau Crocna de Sus, mai rămânând o mică parte din
ele, de aici şi denumirea satului în această perioadă. Mai târziu, cele câteva case rămase şi
despre care nu avem date, au primit denumirea de Dumbrăviţa de Deal, menţionată în anul
1851. Nu cunoaştem când s-a finalizat mutarea tuturor locuitorilor din Dumbrăviţa, însă un
lucru este cert: nu au fost mutate s-au demolate toate casele, proprietarii lor le-au lăsat pentru
că acolo aveau pământ şi le foloseau când veneau la efectuarea lucrărilor agricole. Multe dintre
aceste case, numite mai târziu hodăi, s-au menţinut până târziu în timp. Partea de hotar numită
Dumbrăviţa, păstrează amintirea satului de odinioară.
Satele Roşia Mare şi Roşia Mică, în anul 1619, erau contopite într-o singură localitate
69
Roşia , la fel şi cele trei cătune din jur, Bohesca, Dosci şi Negrele.
Satul Şara, menţionat documentar în 1519 (Sarafalva), apoi 1553, 1558 (Szarafalvu).
1732, 1742 (Iară). Pentru ultima dată este amintit în documente din anul 180470, după acest an
locuitorii s-au mutat la Dieci. Istoricul Kovach Geza o localizează greşit lângâ Dezna. Valea
Şara, din partea de răsărit a satului Dieci, înspre Crocna, păstrându-i amintirea până astăzi.
Satul Vesăşti este menţionat documentar în 1477-1561 (Vesafalwa, Vesefalwa)71, 1597
(Vezezt)72 localizat în partea de hotar dinspre Laz şi Dezna. Cănd s-au mutat locuitorii din
Vesăşti în Dieci nu cunoaştem, însă preotul George Lupşa, în Cronica sa, aminteşte satul ca
existând la sfârşitul veacului al XVIII-lea.
Zemerzelul apare în documente pentru prima dată în anul 1214 (Zamord, Zemerdy,
Zemerzel), apoi în 1553 (Nagy şi Kiş Zamord); 1561 (Nagy Zamord); 1656, 1715, 1732
(Zemerzel); 1746, 1771-1786, 1913. Depopularea aşezării a avut loc numai după anul 191873.
***
Pe lângă satele dispărute, deja amintite, preotul George Lupşa, în Cronica sa, mai
menţionează şi satul Măgurăneşti, iar preotul Ioan Bogdan aminteşte şi de satele Bârdeşti,
Dănuţăşti, Găleşti, Merceşti si Puieşti. În fiecare din aceste aşezări locuia neamul sau familia
identică cu numele satului.
În Bârdeşti locuiau cei din familia Bârda, în Dănuţăşti cei din familia Dănuţ, în Găleşti
cei din familia Galea, în Măgurăneşti cei din familia Măguran, în Merceşti cei din familia
67
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, Repertoriul istoric al localităţilor, vol. II, f. 26. Nu putem cunoaşte de ce
în conscripţia din 1828 nu este menţionată licalitatea Dumbrăviţa. Vezi: Ludovico Nagy, op. cit., Tomus primus.
68
69
70
71
A. N. D. J. Arad, Fond Márki Şandor, Diplomatarium Aradiensis, mss, dosar nr. 1-2, fasc. 2, f. 306-308,
321-324; Idem, G. Kovacs, Repertoriul istoric al localităţilor, vol. II, f. 26.
72
Fábian Gábor, Arad vármegye leirása historiai, geographiai és statistikai tekintetben, vol. I, Buda, 1835,
pp 223-226, Anexa P.
73
A. N. D. J. Arad, G. Kovacs, Repertoriul istoric al localităţilor, vol. II, 26. În Matricolele parohiei Dieci,
până în acest an sânt menţionate servicii religioase pentru locuitorii din această aşezare.
19
Mercea, iar în Puieşti cei din familia Pui74. Amintirea acestor sate este păstrată astăzi în
toponimia părţilor de hotar ale Diecilor.
Dacă aceste sate au existat cu adevărat, ne întrebăm de ce nu figurează în conscripţiile

vremii? Numele de Măguran, Pui, Barda, în 1746, figurează ca locuitori ai satului Dieci75,
probabil că în acest an satele nu mai existau iar locuitorii erau deja mutaţi în Dieci.
I. 4. SISTEMATIZAREA SATELOR ÎN SECOLELE XVIII-XIX
Doar cu excepţia satului Cocioba, care a rămas pe vechea vatră, toate celelalte (Crocna,
Dieci, Revetiş, Roşia) au fost „aduse la linie”. In cazul acesta factorul istoric a avut o
importanţă hotărâtoare. Unii atribuie contragerea satelor şi sistematizarea lor amplificării
fenomenului lotriei în părţile Zarandului76. Este binecunoscut faptul că această formă de luptă
socială a premers marea mişcare socială din anul 1784, care nu a putut fi înfrântă nici la
începutul secolului al XIX-lea.
74
75
Gh. Ciuhandu, op. cit., Anexe, p. 227.
76
FI. Dudaş, Cronica haiducească. Lotrii Zarandului, în „Magazin istoric”, anul VII, 1973, nr. 3 (72), pp.
74-77.
20
La mutarea satelor, oficialităţile, împreună cu domnul de pământ, au trasat uliţele largi,

drept şi au repartizat fiecărui cap de familie un lot, iar în mijlocul satului a fost fixat locul
pentru noua biserică. În termen de doi ani locuitorii trebuiau să-şi mute casele din vatra veche a
satului pe locul nou destinat. Intravilanul, de o formă perfect dreptunghiulară, a fost împărţit în
două părţi: ocolul/curtea casei şi grădina. în cadrul ocolului, amplasarea construcţiilor s-a făcut
în funcţie de locul casei.
Vatra veche a satului Dieci a fost situată La drum. Casele se aflau construite de o parte şi
de alta a drumului iar locaşul de cult îl aveau pe delul dintre sat şi malul drept al Crişului Alb,
numit Dâmbul de la Caznari. După dispoziţiile imperiale, locuitorii vor rămâne pe loc, doar cei
care nu se aflau în perimetrul menţionat şi-au mutat gospodăriile pe un nou amplasament de pe
vatra actuală a satului. Satul Dieci este un sat dreptunghiular, pentru faptul că toate străzile sale
sunt drepte, formate ca dintr-o plasmă regulată, ale cărui ochiuri sunt alcătuite din
dreptunghiuri ale terenurilor clădite, încadrate în plasa uliţelor drepte. Casele sunt aliniate
aproape una lângă alta, cu o poziţie perpendiculară pe direcţia străzilor. Uliţele sunt largi şi
drepte, încât, adesea, cu o singură privire, poţi pătrunde până la capătul celălalt al satului.
21
Celelalte trei sate, sunt cu uliţele drepte şi largi, spaţiul din faţa caselor fiind pline cu
verdeaţă, permiţând plantaţii de pomi fructiferi şi şanţuri pentru scurgerea apei. În Crocna „din
Sus”, la fel ca şi la Roşia, uliţele nu sunt aşa de largi, sunt mai strâmte.
22
Capitolul II
Din istoria comunei. Câteva repere
II. 1. URMELE STRĂMOŞILOR. MĂRTURII ARHEOLOGICE
Comuna Dieci, cu satele aparţinătoare, se află aşezată într-o zonă intens locuită încă din
cele mai vechi timpuri. Întreg bazinul văii Crişului Alb, deşi sărac în săpături arheologice
sistematice, spre deosebire de valea Mureşului, totuşi posedă un bogat inventar arheologic ce
începe din paleolitic până în perioada medievală.
În deceniul al treilea al secolului al XX-lea, arheologul Martin Roşca, cercetând
împrejurimile Gurahonţului, nu departe de Dieci, la Iosăşel, descoperă unelte datând din
perioada paleoliticului, toporaşul de mână cioplit pe ambele feţe şi unelte rezultate din aşchiile
de piatră cioplită77. Descoperirilor de la Iosăşel li se mai adaugă şi cele de la Rostoci, Valea
Mare si Zimbru78.
Neoliticul este prezent prin descoperirile de la Mădrigeşti, Buceava-Şoimoş, Dezna,
Susani şi Moneasa79, iar epoca bronzului prin cele de la Chisindia80. Mult mai numeroase sunt
dovezile arheologice ce privesc perioada dacică din epoca clasică a Daciei libere de la
Burebista la Decebal. În aşezările de la Dezna81, Gura Văii82 şi Moroda83, au fost descoperite
obiecte din argint - fibule, lanţuri, coliere, brăţări - descoperirile din ultimele două aşezări fiind
asociate cu monede greceşti şi republicane romane84.
Nu putem să nu amintim despre descoperirile de tezaure monetare de la Şilindia, Feniş, Almaş
şi Bârsa85. La Şilindia ne găsim în faţa celui mai bogat tezaur de monede dacice (729 bucăţi),
din perioada secolelor III-II î. d. Hr. prelucrate din argint de o mare puritate.
77
Lucian Roşu, Cercetări asupra paleoliticului de la losăsel, în „Revista muzeelor”, Bucureşti, VI, 1963,
3, pp. 257-260.
78
FI. Dudaş, Repertoriul arheologic al Ţării Zarandului în lumina ultimelor descoperiri, în „Revista
muzeelor”, VII, 4, 1970, p. 356.
79
Vezi: Mircea Barbu, Eduard Ivanof, Evoluţia istorică a zonei Aradului până în secolul al X-lea, în
vol.”Studii privind istoria Aradului”, Bucureşti, 1980, p. 17.
80
FI. Dudaş, op. cit., p. 357.
81
Le poalele cetăţii medievale au fost descoperite o fibulă din argint şi un fragment dintr-un lanţ, tot din
argint, datate din secolul I î. d. Hr. cf. D. Popescu, Objets de parure geto-daces en argent, în „Dacia”, VII-VIII,
Bucureşti, 1937-1940, p. 199.
82
Pe dealul Crişului Alb au fost descoperite două inele cu pandantiv din argint, un fragment de colier din
argint şi 70 monede de argint emise de cetatea grecească Apollonia. cf. Vasile Pârvan, Getica, Bucureşti, 1926,
pp. 536, 559,611,613; D. Popescu, op. cit., pp. 199-200.
83
De la Moroda provin dintr-o descoperire întâmplătoare o brăţară din argint, trei fragmente dintr-o altă brăţară,
tot din argint şi un fragment de inel din bronz. Aceste obiecte au fost descoperite împreună cu 10 monede republicane
romane, cea mai recentă fiind de la Iulius Caesar. cf. V. Pârvan, op. cit., pp. 559, 611; D. Popescu, op. cit., p. 200.
84
V. Pârvan, op. cit., pp. 536, 559, 611,613; D. Popescu, op. cit., pp. 199-200.
85
Eugen Chirilă, Nicolae Chidioşan, I. Ordentlich, Nicolae Kiss, Tezaurul de monede dace de la Şilindia,
Oradea, J972; E. Chirilă, M. Barbu. Pascu G. Hurezan, Tezaurul dacic de la Feniş, în „Ziridava”, Arad, XV-XVI,
23
În septembrie 1862, în hotarul comunei Bârsa, lângă Crişul Alb, în apropiere de valea
Inicu, au fost descoperite mai multe monede din argint, din care numai un număr de 29
monede au ajuns, datorită intervenţiei autorităţilor, la forurile oficiale din Budapesta şi Viena.
Perioada de emitere a monedelor e cuprinsă între anii 172-46 î. d. Hr86.
Din perioada contemporană stăpânirii romane a provinciei Dacia, datează urmele unei
aşezări dacice situată pe dealul Şindrioara din apropierea satului Berindia, de pe malul nordic al
Crişului Alb, nu departe de Dieci. În locuinţele descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice, au
fost scoase la suprafaţă ceramică lucrată cu mâna şi la roată, unelte de fier, piese din bronz,
toate provenind de la începutul secolului al II-lea î. d. Hr. Din această aşezare se remarcă un vas
mare de provizii, de tradiţie şi factură romană, lucrată dintr-o pastă de culoare roşie,
ornamentat prin linii simple şi valuri87.
Pe teritoriul localităţii Dieci, întâmplător şi la date diferite, au fost descoperite trei tezaure
compuse din monede de argint emise de cetăţile greceşti Dyrrachium şi Apollonia în a doua
jumătate a secolului al II-lea î. d. Hr. şi primele decenii ale celui următor. Ele au ajuns în Dacia
pe calea schimbului comercial şi au rămas în circulaţie în tot cursul acestor secole, datorită
materialului de calitate din care au fost confecţionate.
Primul tezaur, compus din 171 de drahme, a fost descoperit în anul 1902, fără a se
cunoaşte locul topografic. O parte din tezaur se păstrează la Muzeul Naţional din Budapesta88.
Dintr-un al doilea tezaur, în ianuarie 1958, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea a achiziţionat un
număr de 349 drahme89, descoperite de cetăţeanul Ioan Crişan din Dieci, la locul numit de către
localnici Căsoaie. În anul 1969, cu prilejul unor lucrări agricole efectuate la locul numit
Măgurăneşti, a fost descoperit al treilea tezaur. Din el au mai fost recuperate doar cinci monede
ajunse în diferite colecţii particulare90.
Descoperirea acestor tezaure în perimetrul localităţii Dieci, dovedeşte existenţa unor aşezări
ale dacilor liberi care, după cucerirea romană (105-106 d. Hr.), vor cunoaşte un treptat proces
de romanizare ca urmare a deselor contacte cu lumea romană provincială, proces ce se va
definitiva după retragerea aureliană (271 d. Hr.). Acum se va desăvârşi întrepătrunderea dintre
populaţia romanizată rămasă la vechile vetre în fosta provincie imperială si dacii liberi de la nordul
Mureşului.
În perioada următoare, romanitatea nord-dunăreană se va desăvârşi în ansamblul ei,
asigurând premisele afirmării poporului român care a asimilat elemente ale popoarelor
migratoare cu care a convieţuit un timp mai îndelungat.
1987, pp. 55-58; E. Chirilă, N. Chidioşan, Tezaurul de monede dace de la Almaş, în „Acta Musei Napocensis”,
Cluj, II, 1956, pp. 111-118; J. Winkler, Contribuţii numismatice la istoria Daciei, în „Studii şi cercetări
ştiinţifice”, Cluj, VI, nr. 1-2, 1955, p. 128.
86
Pentru amănunte vezi: Egon Dörner, Tezaurul de denari republicani romani de la Bârsa, în “Tibiscus”,
I, Timişoara, 1971, pp. 24-32.
87
Sever Dumitraşcu, I. Ordentlich, Săpăturile arheologice de la Berindia, în „Crisia”, III, Oradea, 1973, pp.
47-95; FI. Dudaş, Zarandul, chipuri şi lapte din trecut, Bucureşti, 1981, p. 21.
88
Ion Horaţiu Crişan, Ziridava, Arad, 1978, p. 180.
89
Titus L. Roşu, Monede greco-romane pe teritoriul regiunii noastre. Tezaurul de la Dieci, în ziarul
„Crisana” (Oradea), din 25 ianuarie 1958; Bucur Mitrea, Descoperiri recente şi mai vechi de monede antice şi
bizantine în R. S. R., în „Studii si cercetări de istorie veche”, tom, XIX, Bucureşti, 1968, nr. l,p. 171.
90
1. monedă dyrrhachiană Nikyllou-Kerdon; M, 325, Greutate = 3 grame; Diametrul = 23 milimetri,
colecţia Ion Diaconescu - Ineu; 2. monedă din Apollonia, Soteles-Zenophanton,; 325, G= 2,8; D= 21, colecţia
Gheorghe Cavalu - Dieci; 3. monedă dyrrhachiană Nikyllon-Kerdon; M, 335; G= 3; D= 23, colecţia ing. V.
Palicică; 4-5. monede dyrrhachiene Asklapon-Philotas; M, 147;G= 3,5;D= 23 şi G= 4; D= 21, colecţia Gheorghe
Cavalu - Dieci şi Dr. Pavel Iva - Almaş, cf. FI. Dudaş, Descoperiri monetare antice în Tara Zarandului, în „Acta
Musei Napocensis”, XII, 1975, p. 136. I. Pârva în Drumuri în Ţara Zarandului, Bucureşti, 1983, p. 152, susţine că
tezaurul descoperit în 1969 constă din 20 de piese, din care 3 în colecţia lui Filip Leonaş din Almaş şi 6 în colecţia
dr. Pavel Iva din Almaş. Din păcate, nu cunoaştem care a fost soarta acestor monede.
24
II. 2. EVOLUŢIA ISTORICĂ PÂNĂ LA SFÂRŞITUL

SECOLULUI AL XIII-LEA
Despre perioada medievală timpurie izvoarele istorice sunt destul de sărace. Dovezi ale
continuităţii de viaţă ale populaţiei autohtone din această perioadă le aflăm din relatările
cunoscutei Gesta Hungarorum, scrisă de Anonymus (P. dictus magister ac quendum bene
memoriae gloriosissimi Bele regis Hungariae notarius), învăţat latinist, scriitor al cronicii în
jurul anului 1200, în care evocă dezvoltarea statală românească în etapa invaziei ungurilor si a
formării regatului arpadian (sec. X-XI)91.
Informaţiile lui Anonymus lasă să se întrevadă că în prima jumătate a secolului al X-lea,
teritoriile de pe cele trei Crişuri făceau parte din voievodatul lui Menumorut, cu reşedinţa în
cetatea Biharea (in castrum Byhor). Atunci când s-a confruntat cu pericolul invaziei ungurilor,
Menumorut s-a opus nu numai cu forţa armelor ci şi cu argumente de drept.
„Spuneţi lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru, căi suntem datori, ca unui prieten, cu
toate ce-i suntem de trebuinţă, fiind el om străin şi ducând lipsă de multe. Iar pământul pe care l-a
cerut bunăvoinţei noastre nu i-l vom putea da niciodată, câtă vreme vom trăi. Socotim lucru
nevrednic că ducele Salanus i-a dat o ţară aşa de mare, fie cum se poate, din dragoste, fie de frică,
cum se tăgăduieşte. Noi însă nici din dragoste, nici din frică, nu-i dăm nici o palmă de pământ,
deşi ne-a spus că are un drept asupra lui. Şi nu se tulbură cu vorbe ca acele trimise, că e coborâtor
din neamul regelui Attila, cel care era numit biciul lui Dumnezeu. Chiar dacă acela a răpit cu sila
pământul acesta de la strămoşul meu, acum însă, din milostivirea stăpânului meu, împăratul de la
Constantinopol, nimeni nu poate să-l mai smulgă din mâinile mele”92.
El se baza pe autoritatea suverană a împăratului bizantin de la Constantinopol, pe atunci
Leon VI Filozoful (886-912), singurul în drept să acorde sau să ia îndărăt teritorii. După lupte
grele, Menumorut este nevoit să se închine ungurilor cerând pace. Extinderea luptelor şi în sudul
ducatului este atestată de incendierea fortificaţiei Bâlhradului, localizat lângă Sebiş93.
Prin poziţia sa, Bâlhradul a constituit o fortificaţie similară cu cea de la Arad-Vladimirescu,
apărând întinderea deluros-muntoasă estică a Zarandului şi a văii Crişului Alb - principala arteră de
comunicaţie cu Ardealul - de atacurile venite dinspre şesul vestic. Alături de urmele întăriturilor de
lemn incendiate, au mai fost descoperite fragmente de vase ornate prin benzi de linii simple si
vălurile reprezentând ceramică românească şi o podoabă în formă de emisferă coronală
ornamentată cu motive pseudogranulare reliefate - o piesă rară care nu-i exclus să provină din lumea
Bizanţului - vestigii ale populaţiei autohtone din secolele IX-X, subordonată unei formaţiuni
încadrată politic ducatului dintre Mureş si Crişuri. Fortificaţia Bâlhradului se încadrează
perioadei medievale timpurii, când, în condiţiile primejdiei cuceririi străine, formaţiuni ale ducatului
vestic şi-au restrâns întinderea sub straja cetăţilor de pământ din zona de şes şi piemont şi a unor
locuri întărite de tipul acelor indagines din trunchiuri de copaci sau prisăci pomenite de
cronicarul Anonymus ca existente în „ţara” lui Menumorut94.
Istoria zonei din jurul anului 1000, se leagă nemijlocit de ducatul independent al lui
Antum, un descendent al lui Glad, a cărui perioadă coincide cu sfârşitul secolului al X-lea şi
ţine până în jurul anului 1030. întreaga epocă se caracterizează prin străduinţa populaţiei
româneşti locale de a consolida şi apăra existenţa statului său care cuprindea o zonă destul de
91
Sergiu Iosipescu, Schiţă a constituirii statelor medievale româneşti, în „Revista de istorie”, tom 36,
martie, 1983, p. 258.
92
George Popa-Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor. I. Gesta Hungarorum, Bucureşti, 1934, p. 91.
93
Dealul Bâlhradului se află situat în apropierea localităţii Sebiş, unde, La strâmtură i se pierde urma în
valea Deznei. Cartările mai vechi înregistrându-1 şi spre sud, între Buteni şi Berindia, cf. FI. Dudaş, Zarandul,
chipuri şi fapte din trecut, pp. 27-28.
94
Ibidem, p. 28.
25
întinsă. Ţinutul stăpânit de Ahtum cuprindea 40 000 km2, pe teritoriul actualelor judeţe
Mehedinţi, Caras-Severin, Timiş, Arad, Bekes de sud, Csongrad şi întreagă Voivodina (Backa),
între Vidin, Belgrad, Szeged, Szentes, Gyoma, Gyula, Ineu, Gurahonţ, Munţii Poiana Ruscăi şi
Retezat, cu piemontul oltean până în valea Dunării, la Calafat, iar reşedinţa fiind în cetatea
Morisena (Urbs Morisena) de pe malul Mureşului95.
Puternicele forme de autonomie românească din părţile Aradului şi Zarandului sunt
evidente şi prin păstrarea până târziu în evul mediu a titulaturii, des întâlnite, de voievod. În
secolul al XII-lea, când începe consolidarea expansiunii maghiare, zona era organizată în
comitate. în 1214 este semnalată existenţa comitatului Zarand, ce la început cuprindea teritoriul
de la sud-vest de Munţii Codru-Moma având centrul în cetatea omonimă, de unde mai târziu se
mută la Ineu. Favorizat de cursul Crişului Alb, treptat, comitatul îşi extinde jurisdicţia până la
izvoarele râului, integrând toate districtele, voievodatele şi cnezatele din acest spaţiu
geografic96. De configuraţia istorică, politică şi geografică a comitatului Zarand, este legată şi
existenţa satului Dieci şi a celor învecinate pe parcursul a mai bine de patru secole.
II. 3. EVOLUŢIA ISTORICĂ ÎN SECOLELE XIV-XVII

Referindu-se la zona arădeană, unii istorici menţionează că voievodatele şi cnezatele
locale semnalate documentar începând cu secolul al XII-lea, odată cu extinderea cancelariilor şi
cronicarilor trebuie să fi avut la acea dată o vechime de mai multe secole, ele având o
îndelungată continuitate în timp, mai ales în zona muntoasă a judeţului Arad, menţinându-se
până în secolele XVII-XVIII97.
În secolul al XIII-lea găsim o formaţiune românească în sectorul Beliu-Craiva98, în 1359 este
menţionnţat voievodul „Bybarch” al Hălmagiului99, iar într-un document din 1386 se vorbeşte despre
Stan, fiul lui Broda din Iosaş, „iobagul” voievodului Ştefan care avea curte în Dyssnaius (azi
dispărut)100. Două documente din anii 1423 şi 1438 menţionează despre un voievod Toma la Nădab101.
Pe lângă voievozii amintiţi mai sunt menţionaţi cei de la Şoimoş, Buceava, Căpruţa, toţi în
1493, cei de la Covăsânţ şi Cărand în 1553. în jurul anului 1595 este menţionat voievodul George
de Cociuba102. O existenţă îndelungată au avut organizaţiile româneşti de la Archiş, Botfei, Clit,
Hăşmaş şi altele, care sânt menţionate documentar până în timpul lui Mihai Viteazul103.
O parte a instituţiilor româneşti au supravieţuit, într-o anumită formă, chiar şi până în
secolul al XVIII-lea. Astfel, conscripţia comitatului Arad, din 1744, menţionează cercurile
administrative din răsăritul comitatului cu titlul de „cnezate”, ca de exemplu: Sebiş cu 19 sate,
Almaş cu 18 sate, Buteni cu 16 sate, Dieci cu 17 sate (Berindia, Craicova, Crocna de Jos,
Crocna de Sus, Dieci, Dulcele, Dumbrăviţa, Feniş, Govojdia, Holt, Mizeş, Iosaş, Iosăşel,
Revetiş, Roşia, Valea Mare, Zimbru)104.
95
Eugen Gluck, Contribuţii cu privire la istoria părţilor arădene în epoca ducatului lui Ahtum, în
„Ziridava”, VI, 1976, p. 89; Radu Constantinescu, în Introducere la Gerard din Cenad, Armonia lumii, Bucureşti.
1984, pp. 38, 39; Ştefan Pascu. Voievodatul Transilvaniei, voi. I, Cluj. 1971, p. 63.
96
Şt. Pascu, op. cit., vol. IV, Cluj-Napoca, 1988, p. 120.
97
Ibidem, vol. I, p. 210.
98
Idem, Contribuţiuni documentare la istoria românilor în secolele XIII-XIV, în „Anuarul Institutului de
Istorie Naţională Cluj-Sibiu”, Sibiu, anul 10, 1945, pp. 151-153.
99
Andrei Caciora, Eugen Gluck, Cnezate şi voievodate româneşti arădene, în vol. „Studii privind istoria
Aradului”, Bucureşti, 1980, p. 160.
100
Ibidem.
101
Octavian Lupaş, Voievozi şi cnezi români în judeţul Arad, Arad, 1941, p. 13.
102
A. Caciora, E. Gluck, op. cit., pp. 160, 168.
103
E. Gluck, Meleagurile arădene în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), în vol. „Mihai Viteazul
şi Aradului”, Arad, 1975, pp. 82-83.
104
O. Lupaş, op. cit., pp. 22-24.
26
Dintr-o altă conscripţie, de această dată a domeniului ducelui de Modena, întocmită la

1780-1781, plasa Buteni era împărţită în cnezatele Buteni, Sebiş, Crocna şi Bonţeşti105.
***
Datorită fragmentării depresionare a Ţării Zarandului s-au format mai multe districte care
reprezentau o supravieţuire a vechilor instituţii româneşti. Într-un document din 15 august 1390,
redactat cu ocazia donării de către regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei către comitele
Ladislau Garow al Timişului, aflăm despre existenta districtelor româneşti de la Hălmagiu, Vârfurile,
Izvorul Crişului, Arăneag, Cladova si Căpâlna, ca pertinente ale domeniului cetăţii de la Şiria106. În
secolul al XV-lea mai sunt pomenite alte două districte: Crişul Alb (1404) şi Ribiţa (1444)107.
Unul dintre cele mai întinse districte era cel al Capâlnei108, menţionat în documente,
pentru prima dată în 1390, şi se întinde peste ţinuturile de la sudul Crişului Alb, în zona
depresionară şi colinară nordică a Munţilor Zarandului şi la nord de râu, până la poalele sudice
ale Munţilor Codru-Moma. Centrul districtului era în cetatea omonimă, situată în apropierea
satului Mădrigeşti, la locul numit de către localnici Cetăţeaua, unde se presupune că ar fi existat o
cetate medievală109.
Districtul Căpâlna110 era organizat în două voievodate, unul la sud de Crişul Alb, cu
centrul în cetatea omonimă, iar al doilea, la nordul râului, cu centrul în cetatea de la Dezna 111,
care, împreună cu domeniul ei conferea importanţă voievodatului. Acesta se întindea la răsărit
şi la nord până la Munţii Codru-Moma iar la apus până spre Câmpia Aradului112.
La 11 februarie 1387, o parte a comitatului Zarand, între care şi domeniul cetăţii Dezna este
înglobat în marele domeniu al familiei Losonczy care a dat o serie de bani ai Severinului şi înrudită
cu familia Muşatinilor din Moldova. În posesia familiei Losonczy va rămâne timp de aproape 170 de
ani, până când autoritatea îi este impusă de garnizoanele turceşti din epoca paşalâcului de la Buda113.
La începutul secolului al XV-lea, cetatea Dezna cu apartenenţele ei devine centru
domenial, în 1439, având în componenţă un număr de 23 de sate: Nădălbeşti, Miniad, Neagra,
Prăjeşti, Igneşti, Rănuşa, Dezna, oppidul Sebiş, Buhani, Zimbru, Sălişte, Dulcele, Brusturescu,
Iosaş, Valea Mare, Holt, Mizes, Feniş, Cocioba, Zemerzel, Dumbrăviţa, Craicova şi Dieci114.
105
Ibidem, p. 24.
106
Zenovie Pâclişanu, Vechile districte româneşti de peste munţi, în „Revista istorică
română", tomul 13, 1943, nr. 3, p. 21; Şt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, p. 210; Victor Eskenasy, Hălmagiul,
un sat medieval din Ţara Crişului Alb (sec. XIV-XV). Consideraţii istorice în „Ziridava”, V, 1975, p. 24.
107
Z. Pâclişanu, op. cit., pp. 19-21.
108
În 1441 sunt menţionate Căpâlna Mare şi Căpâlna Mică, cf. C. Suciu, op. cit., vol. II, p. 348.
109
In apropiere de Bonţeşti se ţinea „târgul de la Căpâlna”, amintire păstrată de acest toponim (Octavian
Mândruţ, Elena Grâmescu, Aurel Ardelean, Rolul condiţiilor fizico-geografice în evoluţia populaţiei şi aşezărilor
umane din judeţul Arad, în „Ziridava", X, 1978, pp. 184-185); între Buceava-Şoimoş şi Bonţeşti este localizată de
Coriolan Suciu (op. cit, vol. II, Bucureşti, 1968, p. 348); Marki Şandor o localizează undeva mai aproape de
Gurahonţ (vezi O. Lupaş, Voievozi şi cneji români în judeţul Arad, p. 13).
110
Odată cu sfârşitul secolului al XV-lea încetează datele referitoare despre districtul Căpâlnei. Pentru alte
mănunte vezi şi: Traian Mager, Ţinutul Hălmagiului. Monografie. Cadrul istoric, Partea I, Arad, 1938, Anexe;
Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. II, Cluj-Napoca, 1979, p. 154; I. D. Suciu, Radu Constantinescu,
Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, voi. I, Timişoara, 1980, doc. 43, pp. 92-93.
111
În anul 1439 districtul Căpâlna avea 45 de sate şi 5 puste (predii), cf. C. Suciu, op. cit., vol. II, p. 348;
David Prodan, Domeniul cetăţii Siria în 1552, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, Tom 3, 1960, p. 61; vezi
şi Idem, Iobăgia în Transilvania în sec. XVI, vol. I, Bucureşti, 1968, p. 71.
112
D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, vol. I, p. 197; Şt. Pascu, op.cit, vol. III, Cluj-
Napoca, 1986, p. 522.
113
*** Tomaj nemzetsegbeli Losonczy Bánffy csalad oklevéltára, vol. I (1214-1457), Budapest, 1908, doc.
CCLXXIX, pp. 387-388; Vasile Mangra, Mitropolitul Sava II Brancovici (1656-1680), Arad, 1906, p. 36;
Cornelia Bodea, Cetatea Desnei de la primele dibuiri până la căderea în ruină, Arad, 1937, p. 10.
114
G. Kovach, Consolidarea societăţii feudale în secolele XIV-XVI, p. 129.
27
Este prima atestare documentară a localităţii Dieci. Începând din această perioadă, pentru timp
de aproape două secole, soarta locuitorilor din aceste sate este legată de cetatea Dezna115.
La sfârşitul secolului al XV-lea, într-un document din 20 martie 1475, se menţionează
despre neînţelegerile dintre familiile Losonczy şi Banffy care pricinuiesc mari nemulţumiri în
rândul locuitorilor din satele de pe domeniul cetăţii Dezna, ajungându-se chiar la unele mişcări
sociale116. Încetul cu încetul, situaţia ţăranilor se înrăutăţeşte. La începutul secolului al XVI-lea,
odată cu înfrângerea răscoalei lui Gheorghe Doja (1514), regele Ungariei decretează legarea de
glie a iobagilor, consacrată, din punct de vedere juridic, în Tripartitul lui Verboczy din 1517.
Regatul feudal maghiar, puternic zdruncinat de mişcările sociale şi de anarhia care
domnea, nu poate rezista puternicei forţe de şoc a Imperiului otoman şi, în urma bătăliei de la
Mohaci din 1526, Ungaria cade, iar fostul voievod Ioan Zapolya, devine rege al Arealului. În
această calitate îşi anexează şi regiunile limitrofe, spre apus, Aradul, Bichişul, Cenadul şi
Zarandul. La rândul său, Ferdinand de Austria, care râvnea tronul Ungariei, nu înţelegea să
renunţe la aceste părţi şi nici asupra Arealului să nu aibă pretenţii. De aici s-au iscat hărţuieli
între „rege” şi împăratul Ferdinand I. In această situaţie, Ioan Zapolya face apel la protectorii
săi turci. Pe de altă parte, magnaţii unguri şi marii ltifundiari se ridică cu alte ambiţii personale
învăluite în valurile fantomatice ale sentimentului naţional, de a scutura orice dominaţie
imperială. Ferdinand I intră în tratative cu Petru Rareş, dar Ioan Zapolya învinge, căci Soliman
întreprinde expediţia asupra Vienei (1529) în favoarea vasalului său. Atacurile nu se opresc aici.
Norocul este alternativ, deoarece atitudinile lui Ioan Zapolya, cu pretenţii de mare suveran, dau
de gândit magnaţilor, care, încep să vadă în el un al doilea Ferdinand. Se înfiripă planuri de
politică separatistă, ca a lui Petru Pereny (1528), Ştefan Bathory (1529), Emeric Balassa şi
Ştefan Mailat (1535-1540), care minează siguranţa regalităţii, provocând războaie civile117.
La 24 februarie 1538, la Oradea, împăratul Ferdinand I şi regele Ioan Zapolya, au încheiat o
pace, care părea că ar sista nemulţumirile existente. Conform acestui acord, partea din fosta
Ungarie stăpânită de loan Zapolya, împreună cu Transilvania, rămâneau sub stăpânirea acestuia, iar
la moartea sa trece sub coroana împăratului Ferdinand. Pacea de la Oradea avea menirea să refacă
unitatea statului ungar. În anul 1539 însă, Ioan Zapolya se căsătoreşte cu Isabella, fiica regelui
Poloniei. Ioan Zapolya, după naşterea fiului său Ioan Sigismund, la 18 iulie 1540, trece la cele
veşnice. Acum se complică din nou lucrurile, pentru că Poarta otomană, prin solia sosită la
Istambul, l-a recunoscut pe Ioan Sigismund ca rege al Ungariei. Austriecii, prin diferite manevre,
au încercat să intre în posesia teritoriilor prevăzute în pacea de la Oradea, însă nu reuşesc118.
Prin această înţelegere, Zarandul rămânea pe mai departe Ardealului, pe care-l va
conduce regina Isabella. Cu toate fluctuaţiile părţilor ungurene, Zarandul rămâne reginei şi în
1540 când, capitala Ungariei este transformată în paşalâc, curtea regală adăpostindu-se la
Lipova. Regina este silită să abdice, dar, sultanul are posibilitatea să-şi manifeste din nou grija
sa protectoare119.
De fapt, ce s-a întâmplat. Austriecii încercând să intre în posesia teritoriilor prevăzute
prin pacea de la Oradea, încep ostilităţile. Buda este asediată şi ajunge sub comanda lui von
Rogendorf (1541), dar, la 20 iunie 1541, sultanul Soliman restabileşte ordinea în Ungaria. La
19 august 1541, cucereşte Buda şi hotărăşte ca aceasta să rămână sub ocupaţie otomană până
când micul rege Ioan Sigismund va creşte, atribuindu-i regatul120.
115
În 1549, satele Craicova, Dumbrăviţa, Crocna de Sus, Crocna de Jos, Dieci, Vesăşti, Nagy Zamord şi
Kiş Zamord, ca aparteneţe a cetăţii Dezna se aflau în poseia văduvei Losonczy. A. N. D. J. Arad, Fond Márki
Sándor, Diplomatarium Aradiensis, mss, dosar nr. 1-2, fasc. 2, f. 273-276.
116
G. Kovacs, op. cit., p. 129.
117
C. Bodea, op. cit., pp. 13-14.
118
Aurel Decei, Istoria Imperiului otoman până la 1656, Bucureşti, 1978, p. 191.
119
C. Bodea, op. cit., p. 14.
120
A. Decei, op. cit., pp. 191-192.
28
După restabilirea ordinei în Ungaria, sultanul Soliman trimite mai mulţi rebeli la
Constantinopol pentru ispăşirea pedepsei. În faţa acestei situaţii, mulţi comandanţi de cetăţi fac
act de supunere, inaugurând prin aceasta suveranitatea otomană121. Cucerirea de către otomani
a mai multor cetăţi din Banat (1552) şi de pe valea Mureşului, face posibilă întemeierea
paşalâcului de la Timişoara122.
În condiţiile nou create, primejdia unei stăpâniri otomane devine tot mai iminentă şi
pentru comitatul Zarand. Treptat, teritoriul paşalâcului se extinde şi asupra meleagurilor
arădene, ajungând între 1566-1574, până în sectorul Sebiş-Dezna. Supravegherea Zarandului
este încredinţată paşei de Timişoara iar conducerea administrativă era exercitată de sangeacul
Aradului prin nahia Zarandului, cea din urmă existentă din 1562 şi era formată din 67 sate cu 1
087 case. În 1565 este cucerit şi restul comitatului Zarand fiind formată şi nahia Ineului, în care
intra şi domeniul cetăţii Dezna. Mai târziu, această nahie este transformată în sangeacul de Ineu
şi Pâncota, cu reşedinţa la Ineu123.
În primii ani a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea, prin intermediul lui Ioan
Sigismund, domeniul cetăţii Dezna, în 1566, intră în posesia lui Gheorghe Bebek, care era obligat
să plătească o sumă importantă drept recunoştinţă lui Ioan Sigismund, care şi el la rându-i, trebuia
să-şi cinstească stăpânul. Toate aceste sarcini împovărau pe locuitorii din satele domemului.
Zeciuiala era strânsă din fiecare sat de câte un pârcălab. între timp, turcii îşi extind stăpânirea şi
asupra meleagurilor arădene, ajungând între 1566-1574 până în sectorul Sebiş-Dezna. Având
121
122
*** Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1961, p. 936.
123
C. Bodea, op. cit., p. 15; Gheorghe Lanevschi, Mihai Viteazul şi Aradul, în „Ziridava”, XI, 1979, p. 282.
29
înscrise datele în defterele lor pretindeau şi ei bir, iar pe deasupra, se mai adăugau si pretenţiile
împăratului german, ca rege al Ungariei apusene. Nu întârzie să apară şi nemulţumirile locuitorilor.
În 1572 este înregistrată plângerea ţăranilor de pe valea Crişului Alb contra văduvei lui Gheorghe
Bebek care istovea prin munci grele ţăranii de pe domeniul cetăţii. Kendi Ferencz, urmaşul familiei
Bebek, sfârşeşte prin decapitare pentru că nu se supune turcilor124, care, în 1574 cuceresc cetatea şi
o vor stăpâni până în 1596 când este recucerită de către ardeleni, dar numai pentru o scurtă
perioada de timp. Odată recucerită, la 24 aprilie 1597, Sigismund Bathory dă „fidelului şi
merituosului magnificului stăpân” Gaşpar Korniş de Ruszka, „în totalitate cetatea Deznei din
comitatul Zarand şi, de asemenea, în totalitate şi în întregime” satele: Susani, Nădălbeşti, Mineadul
de Sus, Mineadul de Jos125, Ferest126, Vezezt (Vesăşti), Neagra, Balichen127, Prăjeşti, Igneşti,
Rănusa, Nagy-Dezna128, Oppidum Sebiş, Buhani, Goods129, Buteni, Ujfalu130, Dieci, Zărnesti131,
Cocioba, Preugis132, Sterkany133, Revetiş, Teykyes134, Laschier135, Roşia, Kopaczni136, Zimbru,
Săliştea de Sus137, Dulcile, Brusturescu, Iosaş, Valea Mare, Holt138, Dumbrăvita, Zămărzel,
Craicova, Feniş, Mezeş „şi în totalitate şi în întregime părţi din satele Zlisteh, Also-Falu şi Felso-
Korotna proclamate, de asemenea în totalitate şi în întregime pustele Choresd, Turuk, Topaza,
Eszkrodina, Felso-Kertesz, Felso-Zekas şi Tavecz proclamate din acelaşi comitat Zarand”139.
La 1599, domnitorul Mihai Viteazul ajunge stăpân în părţile apusene iar oamenii săi
stăpâneau cetăţile Lipova, Lugoj, Vărădia de Mureş, Şoimoş, Pâncota şi Ineu. Ajutat de Gaşpar
Korniş de la Dezna, domnitorul Mihai Viteazul se simţea stăpân pe situaţie, aceasta până la 1600
când pierde totul. Teritoriul dintre Dieci şi Laz, mai aproape de hotarul celui dintâi, la mijlocul lunii
septembrie 1600, se poartă lupte între armata domnitorului muntean şi cea a lui Basta140.
Rakoţeştii, noii stăpâni ai Ardealului, poartă o mai mare grijă ţinuturilor de pe valea
Crişului Alb. Domeniul cetăţii Dezna se bucură de anumite privilegii din partea lui Sigismund
Rakoczy (1607-1608). În 1607 scuteşte domeniul de a mai presta munci pentru întărirea cetăţii
Ineului. Aceste privilegii aduc o mulţime de colonişti iobagi ce se bucurau să se refugieze sub
protecţia acestei legi. Gabriel Bathory (1608-1612), condus de resentimente faţă de familia
Kornişeştilor, îi exclude de la stăpânirea cetăţii Dezna şi apartenenţele respective şi, în anul
1612, le trece în posesia unui alt nobil, Keresztesi Pal. După numai doi ani reintră în posesia
Kornişeştilor fapt ce provoacă multe nemulţumiri. Deposedatul îşi reclamă drepturile şi, în cele
din urmă, turcii apar ca mediatori141.
Mai târziu, domeniul intră în posesia lui Gabriel Bethlen (1613-1629), care, în contextul
relaţiilor sale cu Moldova, în anul 1619, donează cetatea Dezna şi domeniul lui Marcu Cercel
124
C. Bodea, op. cit., pp. 15,16, 19-20; Gh. Lanevschi, op. cit., p. 282.
125
Cele două localităţi, mai târziu, s-au conpotit, formând o singură localitate.
126
Aşezare dispărută.
127
Poate să fie vorba de Baliczafalva, localizată lângă Dezna, mai târziu dispărută. Cf. C. Suciu, op. cit.,
vol. II, p. 343.
128
Existând Dezna Mare în mod sigur a existat şi Dezna Mică, mai târziu contopite într-o singură localitate, Dezna.
129
130
131
Poate să fie vorba de Zerren, localizată lângă Dezna, mai târziu dispărută. Cf. C. Suciu, op. cit., vol. II, p. 434.
132
133
134
135
136
137
Existând Seliştea de Sus în mod sigur a existat şi Seliştea de Jos, mai târziu dispărute.
138
Holt şi Mizeş s-au contopit formând localiotatea Holtmizeş, devenită mai târziu Pescari.
139
Fábian Gábor, Arad vármegye leirása, vol. I, Buda, 1835, Anexa P. pp. 223-226; C. Bodea, op. cit., nota 6 p. 11.
140
Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai Voevod Viteazul (volum îngrijit de Daniela Poenaru), vol. III,
Bucureşti, 1986, pp. 296, 297.
141
30
„fostul Domn al Moldovei”142, fiul lui Petru Cercel şi nepot de frate al lui Mihai Viteazul. Din actul
de donaţie reiese că cetatea a grupat în jurul ei un însemnat număr de sate româneşti, dintre care
amintim: Buteni, Buhani, Berindia, Brusturescu, Cocioba, Dumbrăviţa, Dieci, Laz, Minead,
Nădălbeşti, Neagra, Prăjeşti, Sălişte143.
La 1626 domeniul Deznei ajunge din nou în stăpânirea turcilor, până în vremea lui
Gheorghe Rakoczy I (1630-1648), care acordă acestui ţinut o atenţie deosebită. În anul 1637,
scoate întreg domeniul de sub autoritatea Ineului şi o dăruieşte lui Sigismund Korniş de Ruszka,
comite suprem al Zarandului144.
În anul 1645, când juzii din Roşia au dus tributul şi stăpânul numărând banii a văzut că
plătesc în forma veche, nu i-a primit, i-a ameninţat că vin mii asupra ţinutului Deznei să-1 prade,
bai îi taie, ba le taie urechile şi nasul. Locuitorii s-au îngrozit într-atâta încât nu mai îndrăzneau să
meargă la spahiul lor, spuneau că mai bine să stea robi până la moarte în cetatea Deznei decât să
mai dea fată cu turcul. Se plâng de felul cum li se echivalează banii, de măsurile abuzive turceşti145.
142
A. Veress, Documente, vol. IX, doc. 164, pp. 203-204.
143
Ion Toderaşcu, Unitatea românească medievală, Bucureşti, 1988, p. 142; Paul Binder, Marcu Vodă,
asociatul la domnie al lui Mibai Viteazul, pretendent domnesc în Moldova şi mtlile sale din Transilvania, în
„Anuarul Institului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol Iaşi”, XXIV, 1987, 1, pp. 303-309; A. Veress,
Documente, vol. IX, pp. 203-204.
144
A. N. D. J. Arad, Fond Márki Sándor, Diplomatarium Aradiensisi, mss, fasc. 3, f. 69, 70; C. Bodea, op.
cit., p. 22.
145
D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în secolul alXVII-lea, vol. I, p. 565.
31
După numai câţiva ani, în 1650, posesiunile Deznei revin în întinsul domeniu al Ineului,
alcătuit din 63 de sate în întregime, 15 sate parţiale si 16 puste. Mai târziu, crescând din nou
pericolul turcesc, Gheorghe Rakoczy al Il-lea (1648-1660), principele Transilvaniei, ia măsuri de
întărire a cetăţii Dezna. Cu toate acestea, la 15 octombrie 1657, cetatea este cucerită şi întreg
domeniul ei reintră în stăpânirea turcilor146.
In anul 1687 trupele imperiale habsburgice, în plină ofensivă împotriva turcilor, au reuşit sa
pătrundă în Transilvania, iar actul din 13 mai 1688 a marcat sfârşitul stăpânirii turceşti asupra
Transilvaniei. Prin pacea de la Carloviţ din 26 ianuarie 1699, Poarta recunoaşte trecerea
Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului habsburgic. În ciuda încercărilor lui Francisc Rakoczy al
II-lea, din anii 1703-1711, de a recâştiga independenţa Transilvaniei, ea a rămas în stăpânirea
Habsburgilor până la 1918.
II. 4. MIŞCĂRI SOCIALE ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA
Un jug greu şi o luptă necontenită a românilor pentru libertate socială şi naţională vor fi
aspectele majore ale istoriei românilor transilvăneni, timp de aproape două secole şi jumătate.
Ţăranul, care schimbase jugul de lemn turcesc cu cel de fier al habsburgilor, este legat, în primul
rând, de glia străbună, în a cărei brazdă se trezeşte la viaţă, muncind şi în care se odihneşte, ca
semn legător de tradiţii din veac în veac, cu toate generaţiile viitoare.
Atmosfera vieţii publice din Transilvania, Banat şi Crişana după 1760, era excesiv de
încărcată. Iobagii nu-şi mai puteau stăpâni răbdarea, prea mult pusă la încercare de nobilimea
maghiară. Mişcarea colectivă a ţărănimii a început imediat după reglementările urbariale. Ei nu
înţelegeau intenţia Curţii imperiale. Ei credeau că aceasta îi va sprijini împotriva nobilimii,
considerând că reglementarea urbarială îi va asigura condiţii de viaţă mai avantajoase. Cu
ocazia vizitei împăratului Iosif al II-lea din 1775 în comitatul Arad, ţărănimea punea în faţa
comisiilor de conscripţie o sumedenie de jalbe în care arătau toate vătămările suferite cu acele
ocazii147. Numărul mare de jalbe, pentru a doua jumătate a secolul al XVIII-lea, constituia prima
mişcare colectivă a ţărănimii împotriva nobilimii.
II. 4. 1. Jalba din 1784 a satelor din cnezatul Crocnei

La 13 martie 1784, din cele 20 de sate ale cnezatului Crocnei148, un număr de 70 de inşi
iscălesc o jalbă prin care arătau că cneazul Iovan Gale(a), înţeles cu oficialii domeniului şi cu juzii
săteşti îi stoarce de nu mai pot plăti darea statului. Când descindea câte un oficial de la domeniu sau
comitat în ţinut, fiecare sat era obligat să dea cel puţin un fiorin. Orice sentinţă se dădea în favoarea
celui ce dă cel puţin un galben sau 3 taleri peste taxa de judecată de 4 polture. Semnatarii jalbei
cereau să li se dea un alt cneaz districtual, ei preferându-1 pe Anghel Şerb din Mizeş, ori să fie fără
cneaz după modelul satelor de la câmpie149.
II. 4. 2. Lotria. Incidentul de la Dumbrăviţa (iulie 1784)
Multe sate au vrut să emigreze, unii ţărani, refugiindu-se în păduri, s-au organizat în cete
de lotri. Urmând calea codrului aceştia devin lotri temuţi de domnii de pământ. În martie 1784,
146
G. Kovach, Lupta autiotomană, în voi. „Aradul, permanenţă în istoria patriei”, pp. 149, 151, 155.
147
Idem, Stăpânirea habsburgică şi destrămarea feudalismului, în vol. „Aradul, permanenţă în istoria
patriei”, p. 180.
148
Baltele, Brusturescu, Dulcele, Zimbru, Iosăşel, Iosaş, Feniş, Holt, Mizeş, Dieci, Crocna de Sus, Crocna
de Jos, Roşia, Revetis, Cocioba, Govojdia, Berindia, Dumbrăviţa, Zemerzel, Cioreşti.
149
Şt. Lupşa, Istoria Eparhiei Aradului, vol. II, fasc. 4, Arad, 1953, f. 78.
32
o ceată de lotri au devastat castelul nobilului din Ciuci (Vârfurile), la Iosaş au jefuit pe
cârciumarul satului, iar la Honţişor curtea domnească a nobilului Honcz. Conform mărturiei
protopopului Gavriil Bucatoş al Butenilor, printre lotri se afla şi parohul satului Musteşti150.
După numai câteva luni, în noaptea de 27 iulie 1784, o altă ceata de vreo 20 de lotri,
având în frunte pe Petru Beciu din Dezna 151 şi Urs Ribiţa, pătrund în castelul de la Săvârşin
al vicecomitelui Andrei Forray, cerându-i să intervină în scris pe lângă Curtea din Viena
pentru graţierea lor. Prudent, nobilul este de acord, pregătindu-şi cele necesare de scris.
Căpitanul Petru Beciu, luându-l de braţ îi zice: „nu e loc aici de scrisoare, nu putem întârzia
cu ea, căci ne aşteaptă mulţi tovarăşi în păduri să vii să-i scrii. Iţi zic însă să nu se întâmple
nici o larmă, căci daca ţi se întâmplă ceva poţi să-ti mulţumeşti”. Cum însă comitele ezită,
Petru Beciu îl obligă să-i însoţească în pădure, în caz contrar, ameninţându-1 cu moartea.
Vicecomitele acceptă şi se îmbracă în straie ţărăneşti, părăsind Săvârşinul tocmai când se
lumina de ziuă. Trecând Munţii Zarandului spre valea Crisului Alb, apucându-i noaptea,
poposesc într-o poiană din pădure, în apropierea satului Mădrigeşti. A doua zi, pornesc din
nou la drum până la Gurahonţ unde au fost găzduiţi în casa preotului 152, o parte adăpostindu-
se în podul morii de lângă Criş. În casa preotului, Forray redactează cererea de graţiere
pentru un număr de 50 de lotri, completând şi adresele pentru corniţele suprem, Consiliul
Locumtenenţial din Buda şi Curtea imperială. Cum actul era scris în limba latină, Petru Beciu
şi ai săi, însoţit de preotul din Gurahonţ, caută un cunoscător al acestei limbi. După ce se
convinseseră de conţinutul actului, o zi mai târziu, l-au trimis la Arad, de unde un curier l-a
dus la Viena Până la sosirea răspunsului, comitatul a iniţiat cu sprijinul judelui Stanislavich o
legătură cu ceata de lotri, constituind o comisie de pacificare încredinţată episcopului Petru
Petrovici al Aradului (1784-1786). Vlădica, însoţit de secretarul eparhial Pavel Vandalic, de
protopopul Petru Gersici al Aradului şi trei funcţionari, sosesc în ziua de 31 iulie la
Dumbrăviţa (de Dieci) unde ceata de lotri îşi stabilise cartierul general. Tratativele cu trimişii
comitatului s-au purtat în vechea biserică de lemn a satului. Li s-a arătat „cartea” prin care
erau iertaţi. În cele din urmă, Andrei Forray este eliberat fără însă să câştige încrederea
lotrilor. Din 56 de lotri câţi erau de faţă, numai opt au primit de bunăvoie iertarea dar numai
trei depuseseră armele, unul dintre ei chiar a vrut să-1 împuşte pe episcop153. Cât timp au stat
lotrii la Dumbrăviţa, se spune că ei
„n-or fost cu teamă de nimic, umblând în dreptul lor şi aşa s-or dus la curte la Almaş, după
alimente, să aducă domnului, spânului ăstuia, pită albă de curte şi mâncare bună. Le-ar fi spus
domnul locului şi biraiele lui ca să-l lase pe şpan măcar să doarmă noaptea la curte. Da ei n-or
vrut. Or fi ştiut ei că sigur vrea să-l elibereze, asa că n-or vrut. L-au ţinut în biserică, în tinda
muierilor, mă gândesc, acolo o dormit spânul, păzit de o parte de lotrii, că altă parte au stat la
birtu satului. Aşa or fost de strajă, cu rândul, zi şi noapte, s-or fost acolo în siguranţă, că de-arfi
venit gornicii, perzecutorii ăia care-i urmăreau n-ar fi cutezat să tragă şi să pună foc bisericii, că
ar fi sculat satul”154.
150
FI. Dudaş, op. cit., pp. 63-64.
151
După alte surse istoriografice Petru Beci alias Cacior ar fi originar din părţile Cermeiului. Cf. Ştefan
Băiţoiu, Plângerile iobagilor din fostul comitat Arad privind aplicarea urbariilor (sfârşitul secolului al XVIII-lea
– prima jumătate a secolului al XIX-lea), în vol. “Realităţi istorice din vestul şi nord-vestul Transilvaniei. Studii şi
documente” (Coordonator: Andrei Caciora), Arad, 2006, p. 43.
152
Este vorba de preotul Rista Popovici care a funcţionat la biserica din Gurahonţ între 1783-1817, cf. P.
Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), Cluj-Napoca,2006, p. 614.
153
Ştefan Meteş, Lămuriri nouă privitoare la revoluţia lui Horea, în „Revista Teologică”, anul XXIII,
1933, Sibiu, nr. 9-10, p. 331; D. Prodan, Răscoala lui Horea, vol. I, Bucureşti, 1979, pp. 81-82; FI. Dudaş, op. cit,
pp. 66-67.
154
FI. Dudaş, Răscoala lui Horea în tradiţia poporului, Bucureşti, 1984, pp. 66-67.
33
Ziarul Magyar Hirmondo (nr. 90 din 20 noiembrie 1784, p. 741) din Pojon155, face aluzie
la răpirea vicecomitelui Andrei Forray din castelul său de la Săvârşin. Ca orice ziar, cunoştea şi
alte amănunte, dar şi dă o anumită coloratură aventurii:
„Haiducii au dus până la un loc şi pe scribul său, crezându-l fiul său, dar cu câteva palme
l-au lăsat să se întoarcă. Forray scriind soţiei sale, o linişteşte că nu i s-a întâmplat nimic,
cerând alimente şi vin, ea a trimis nu numai pentru el, ci şi pentru haiduci, iar pentru căpitanul
lor o bute întreagă. La-u eliberat cu condiţia să obţină iertarea, altfel în Săvârşin nu va rămâne
piatră pe piatră. Au vrut să retină ostatec pe judele nobiliar, dar episcopul cu vorbe înţelepte a
evitat aceasta. împăratul gratiindu-i pe haiduci a dispus pentru ei o anumită robie. Cei care n-au
fost prinşi, asociindu-si pe si mai mulţi au comis jafuri şi mai îngrozitoare. Pe Forray l-au
asaltat în 27 după amiazi, între orele 3 si 4,m găsindu-se în târnatul palatului. Haiducii s-ar fi
făcut că-i duc în fată trei oameni zicându-i: Iată domnule am prins trei haramii în păduri, ce să
facem cu ei, unde să-i ducem si cine ne plăteşte răsplata publicată de comitat [...]. In timp ce
vicecomitele le scria numele sosi şi căpitanul lor, un om grozav de mare (care fusese strajă
meşter în careva regiment si acum era fugar) îl luă de braţ pe Forray zicându-i: nu e loc aici de
scrisoare, nu putem întârzia cu ea, căci ne mai aşteaptă mulţi tovarăşi în pădure, să vii acolo să-
i scrii. Iti zic însă să nu se întâmple nici o larmă căci dacă ţi se întâmplă ceva poţi să-ti
mulţumeşti”156
Preotul Ioan Monorai, descrie şi el drumul în Zarand al lotrilor. El nota că ţăranii fugari
au dobândit „pardonul” (iertarea)
„mergând la un sat aproape de dânşii, vlădicul din Arad cu un domn de (la) tablă, care le
arată pardonul în biserică si le făcu voie a se înturna în pace la casele lor. Care ei si făcură, afară
de vreo şapte care, zicând că lor nu le poate folosi acel pardon, iar să întorseseră la viata lor.
Aceştia zicea oamenii cei dintâi de pe acolo, că s-ar fi chemat Salis, Jurj, Frunză-Verde şi
alţii”157.
Incidentul de la Dumbrăviţa s-a păstrat în tradiţia locală din Dieci, consemnată în scris de
preotul George Lupşa în cunoscuta sa Cronică din 1907.
„Fiind Dumbrăviţa aproape de pădure s-au că aşa a fost soarta oamenilor din nescari cauze
ori motive s-a format din casa şi o bandă de lotri din Dumbrăvita, care sub conducerea unuia
dintre ei, umbla cu steag ziua fără teamă, si ca să se dovedească cine sunt ei (vreo 10-12 inşi) s-au
dus la Soborşin unde cu înşelăciune, anume unul dintre ei sau îmbrăcat în haine de perzecutor (un
servitor de comitat), sub pretext că aduce o epistolă la comitele suprem al com. Arad de atunci
Forray, carele petrecea acasă în familie, - ieşind să ia epistola de la servitorul părut, când a întins
Forray mâna după epistolă, banditul îl prinse de mână şi-1 trase pe ambit, veniră şi ceilalţi ortaci
si-1 luară pe umeri începură a-i cânta o horă în cimpoi. Apoi îl trecură dealuri până îl aduseră în
Dumbrăvita. II purtau cu ei ziua si noaptea, numai ca să le creadă cum trăiesc lotrii. Ii dădeau de
mâncare asa precum era; - de vătămat nu l-au vătămat, în fine au pretins de la dânsul ca să le facă
rogare catră guvern, că dacî ăi agraţiazăpe ei de crimele comise atunci şi ei îl eliberează pe el,
altcum nu. în fine, rezultatul aşa a fost, că a trebuit ca să vină epăiscopul la biserica din vârful
Măgurelii şi să le citească amnistia şi să-i dezlege de fărădelegile ce le-au comis ei, atunci
episcopul i-a chemat în biserică şi a făcut deslegarea, i-a iertat, după aceea i-a mutat în Dieci
unde s-au omenit”158.
155
Pojon sau Pozsony, este actualul, oraş Bratislava, menţionat sub denumirea veche încă din secolul al X-
lea. In evul mediu s-a aflat sub stăpânirea Ungariei (cu numele de Pozsony) şi a habsburgilor (sub numele de
Presburg). în 1918 a intrat în componenţa Cehoslovaciei. Acum este capitala Slovaciei, port la Dunăre.
156
D. Prodan, op. cit., voi. I, pp. 82-83.
157
*** Izvoarele răscoalei lui Horea. Seria B. Izvoare narative, vol. II, Bucureşti, 1983, p. 207.
158
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 44-45.
34
„Înţelegerea” de la Dumbrăvita s-a dovedit a fi fost doar un moment, ca o aplanare doar

temporară a unui conflict neavizând câtuşi de puţin schimbarea s-au îmbunătăţirea soartei
iobagilor din ţinut159.
Trupa care a prins pe Andrei Forray avea 36 de oameni şi dintre aceştia numai 27 s-au
încrezut în cuvintele vicecomitelui, reîntorcându-se la calea cea dreaptă şi făcând jurământ de
fidelitate şi supunere, restul s-a asociat cu o grupă de ţărani din judeţul Timiş şi ameninţau să
calce din nou castelui lui Forray de la Săvârşin160.
Rescriptul de amnistie al împăratului, purtând data de 3 august, a putut fi prezentat de
însuşi vicecomite în adunarea din 9 august. Cu actul de graţiere, un jude al nobililor şi un
asesor al Tablei comitatense, merg în tabăra lotrilor de la Dumbrăviţa. Au fost însoţiţi din nou
de protopopul Petru Gersici al Aradului din încredinţarea episcopului Petru Petrovici al
Aradului. Lotrii au fost adunaţi în biserica ortodoxă din Sebiş, unde le este citită cartea de
graţiere prevăzută cu pecetea împăratului. Au fost graţiaţi numai 24 de lotri care, la 14 august
au depus jurământul de credinţă, citit de protopopul Aradului. Faţă de comite, lotrii se legau şi
separat, că de acum încolo vor fi supuşi credincioşi si că în viitor, cât le va sta în putinţă, vor
preda pe orice tâlhar, hot sau răufăcător. Cu acest prilej le este comunicat că acest fel de
graţiere se sistează începând cu data de 21 august 1784. La 19 august s-au mai prezentat încă
19 lotri, avându-1 în frunte pe Petru Beciu, depunând şi ei jurământul de credinţă. Nici acum
nu erau siguri că se vor putea bucura de graţierea primită, mulţi dintre lotri fiind dezertori din
armată, unii din regimentul De Vius, pentru care nu exista iertarea civilă161.
La 21 august 1784, comitatul Arad informa autorităţile comitatului Bihor că numai 27 din cei
56 au depus jurământul de credinţă. Cei rămaşi se agitau în continuare făcând incursiuni în multe
locuri. Cei nesupuşi din ceata lui Beciu s-au unit cu o ceată de lotri din Banat, controlând o bună
parte a văii Crişului Alb. Autorităţilor le era frică de o eventuală răscoală a iobagilor din comitatele
Arad, Bihor, Zarand şi Timiş. Vicecomitele Forray însuşi, va fi pus din nou la grele încercări. Nu
va fi respectat mult timp nici jurământul de credinţă al lotrilor „pocăiţi” Mai mulţi vor fi printre
răsculaţi, Petru Beciu si Urs Ribiţa fiind chiar printre conducătorii unor cete de lotri162.
Revoltele ţărăneşti izbucnesc în toamna anului 1784 când, răsculaţii ocupă pe rând,
comunele din jurul Hălmagiului, Lunca, Ociu, Aciuţa, Hălmăgel, Pleşcuţa. Castelele nobililor
fiind incendiate iar nobilii siliţi să se retragă în Arad. Cetele răsculaţilor ajungând pe valea
Crişului Alb până în apropiere de Ineu163.
Nobilimea, cuprinsă de spaimă, cerea disperată ajutorul alinatelor imperiale care pătrund,
atât pe valea Mureşului cât şi pe cea a Crişului Alb, înăbuşind cetele răsculaţilor. Unele dintre ele
se retrag în pădurile din Zarand unde rezistă până în februarie 1785. Cea mai puternică dintre ele
a fost cea a lui Petru Beciu împotriva căruia a fost trimis un puternic detaşament al armatei
imperiale. Petru Beciu a fost prins împreună cu alţi 24 de lotri164. El a avut o soartă cruntă. Deşi
primise actul de graţiere din partea împăratului Iosif al II-lea, nu s-a întors la regimentul din care
a dezertat, luând pe mai departe calea codrilor, chiar şi după înăbuşirea răscoalei. A fost
decapitat la 28 februarie 1785 alături de alţi lotrii arestaţi, fără a se tine seama de cuvântul
împăratului, care hotărâse a ierta orice pedeapsă165.
159
160
Nicolae Firu, Revoluţiunea lui Horea. 1784-1785. Date nouă culese din arhiva judeţului Bihor, Oradea,
1925, p. 10.
161
D. Prodan, Răscoala lui Horea, vol. I, p. 82.
162
Ibidem, pp. 82, 83, 85; FI. Dudaş, Zarandul, chipuri şi fapte din trecut, pp. 67-68.
163
Tr. Mager, op. cit., Partea I, pp. 100-101.
164
G. Kovach, Stăpânirea habsburgică si destrămarea feudalismului, p. 183.
165
Ioan Lupaş, Răscoala ţăranilor din Transilvania la 1784, Cluj, 1934, p. 112. Vezi şi Eugen Gliick,
Aspecte ale răscoalei ţărăneşti din 1784 în părţile Aradului oglindite în unele gazete europene, în „Ziridava”,
XV-XVI, 1987, p. 104.
35
Soldaţii comitatelor cutreierau zi şi noapte satele terorizând şi arestând zeci de ţărani.

Înspăimântaţi de răzbunarea nobililor şi-au părăsit vetrele refugiindu-se în păduri.
In ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, situaţia ţărănimii continuă să se agraveze.
Cresc zilele de robotă, o serie de sesii iobăgesti dispar prin înglobare nobiliară, se înmulţesc
dările, cresc tot mai mult obligaţiile fiscale. Îngreunarea sarcinilor iobăgesti, precum şi
impunerea şi perceperea noilor impozite, determină reapariţia unei stări de-nemultumire. Toate
acestea fac să se menţină în rândurile ţărănimii cele mai felurite forme de protest. Începând cu
vara anului 1786, lotria reimpune nobilimii întregului ţinut un respect de temut.
Dând răspuns viceomitelui Aradului cu privire la acţiunile lotrilor, juratul Nagy Iosef din
Sebiş, scria la 4 august 1786 că, în urma dezlănţuirii acţiunilor lotrilor dinspre ţinuturile de sus
ale văii Crişului Alb, nobilii din districtele Buteni şi Ineu, au rânduit cete de pază care, zi şi
noapte, urmăreau să preîntîmpine eventualele năvăliri şi să intercepteze legăturile dintre
locuitorii satelor şi cei plecaţi la lotrie. Colaborarea acestora în satele Aldeşti, Apateu, Seleuş şi
Dieci, era atât de iscusită, încât nu li se poate dovedi vinovăţia166.
II. 4. 3. Cazul preotului Luca din Crocna de Sus (1787)
In timpul tulburărilor din 1787, chiar şi unii preoţi dau sprijin lotrilor, cum a fost preotul
Luca din Crocna de Sus. El a cutezat să se adreseze soldaţilor care au venit la el îmbrăcaţi ca
lotri, pe care i-a luat ca atare îndemnându-i să facă şi pe mai departe „tâlhării”.
„În privinţa faptului că, în vremea tulburărilor de acum şi atacurilor tâlhăreşti petrecute în
sânul populaţiei române, chiar şi unii preoţi se află, ce dau sprijin tâlharilor, anume la Crocna de
Sus, unde preotul Luca a cutezat să se adreseze soldaţilor care au venit la el îmbrăcaţi ca tîlharii
şi pe care i-a luat drept tâlhari adevăraţi, cu vorbe foarte supărătoare şi care îndemnau la răscoală,
îndemnându-i să facă mai departe tâlhării şi omoruri”.
Episodul este descris într-o plângere, din 9 august 1787, a autorităţilor militare adresată
mitropolitului de la Carloviţ şi Consiliului Locumtenenţial al Ungariei167.
II. 5. MIŞCĂRI SOCIALE ÎN SECOLUL AL XIX-LEA

În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi primii ani ai secolului al XIX-lea, acţiunile
lotrilor se intensifică în tot Zarandul. Cu toată osteneala autorităţilor, lotria n-a putut fi reprimată,
nici măcar la începutul secolului al XlX-lea. În această perioadă apar şi o serie de revendicări în
favoarea promovării cauzelor şcolilor naţionale, cerându-se folosirea venitelor dijmelor sau
unor rezerve comunale în acest scop, aşa cum se întâmplă la Dieci în anul 1814168.
După 1815, din cauza hotărniciilor ce au avut loc după vânzarea domeniilor erariale şi
abuzurilor unor nobili, izbucnesc o serie de mişcări care îmbracă forme dintre cele mai diverse.
S-au înmulţit dezertările din armată, recrutările nu se mai puteau face decât cu mari greutăţi. O
parte din cetele de lotri erau formate din ţărani fugari, soldaţi dezertori şi alţi nemulţumiţi. La
1821, în fruntea judeţului ajunge baronul Wenkheim, care este sufocat de plângerile iobagilor.
Jalbele relatează abuzurile mari din ţinuturile văii Crişului Alb. Autorii jalbelor erau notarii
locali, învăţătorii sau preoţii români. în unele părţi sunt semnalate si mişcări împotriva notarilor
corupţi, care executau orbeşte poruncile autorităţilor servind în acest fel intereselor nobililor.
166
167
I. D. Suciu, R. Constantinescu, op. cit., vol. I, doc. 174. p. 457.
168
G. Kovach, Erdelyi jobbagyok paraszlevelei, Bucureşti, 1971, pp. 120-123.
36
Cunoaştem cazul din Cilul de Sus şi Cilul de Jos care în 1825 cereau îndepărtarea notarului 169.
Alte acţiuni au constat în refuzul ţăranilor de a mai presta robota, aşa cum s-a întâmplat în luna
aprilie în satele Aciuţa, Gura Văii, Budeşti, Pleşcuţa şi Rostoci170.
Se înregistrează o serie de nemulţumiri privind aplicarea urbariilor. Scaunului Dominal i s-au
plâns iobagii din localitatea Laz arătând că „în iarna trecută am fost mânaţi din partea domeniului
la lucru pentru construirea grajdului din Zemerzel unde am şi muncit trei zile despre care răvaş cu
car imediat ne-am dus la şpanul domeniului să ne introducă în paleta noastră dar el a aruncat la o
parte răvaşele noastre, ne-a jignit cu cuvinte murdare, în loc să le introducă; dar şi altă dată, zilele
noastre de robotă, le calculează după bunul plac al lui şi numai jumătate din ele”171.
Iobagii din Crocna de Jos erau nemulţumiţi de faptul că arendaşul i-a mânat „timp de trei
zile, chiar de două ori, pentru urbariu să tăiem mai mulţi pomi, la fel şi mesteacăn pe care apoi
am cărat la Dieci pentru moara domeniului […] am şi primit răvaş, dar aceste zile prestate,
şpanul domeniului nici cum nu vrea să le scoată în robotele noastre, deşi unii dintre noi am
servit chiar şi 6 zile cu această ocazie”172.
Iobagii din localitatea vecină Crocna de Sus, se plâng că, deşi, după o zi de arat cu 4 boi şi un
plug, în loc de 4 zile de robotă, stăpânul de pământ le-a socotit numai două zile şi „pe deasupra
dacă trebuie să mergem la Sebiş cu căruţa cu doi boi, drumul nostru nu este calculat”173.
Într-un proces-verbal din anul 1817 al Scaunului Dominal din Sebiş, sunt consemnate
punctele plângerii iobagilor din localitatea Dieci, în legătură cu abuzurile stăpânului de pământ şi a
şpanilor săi, care i-au silit să presteze robotă peste prevedrile urbariului, bătându-i şi silindu-i la
prestarea ei şi în zilele geroase de iarnă, fără ca multe din zilele prestate să fie luate în edivenţă174.
În vara anului 1848, pentru a păstra ordinea, autorităţile imperiale, încercau să înroleze
ţăranii în garda naţională maghiară. Nu încetează însă să apară şi revolte împotriva acestor
acţiuni, aşa cum au fost cele de la Buteni, Ineu, Zeldiş, Musteşti, Iosăşel, Cocioba şi Dezna în
noiembrie, în comuna Buteni izbucneşte o nouă revoltă care se întinde cu repeziciune şi în alte
sate de pe valea Crişului Alb. în timpul acţiunilor de reprimare s-au întâmplat şi incidente
regretabile. La Iosăşel au fost spânzuraţi primarii din Iosăşel, Satu Rău şi Dulcele, iar la
Buceava-Şoimoş, au fost executaţi preotul, învăţătorul şi un pădurar175.
Cu toate represaliile, mişcări sunt semnalate şi în anul următor, mai ales la Zimbru si Satu-
Rău176. Mai târziu, şi alte sate au fost prinse în vâltoarea mişcărilor sociale. Zona Hălmagiului şi cea
de dincoace de Gurahonţ, pe Crişul Alb în jos, a fost teatrul de intense frământări sociale, încât se
poate vorbi chiar şi de lichidarea dominaţiei nobilimii şi înlăturarea resturilor administraţiei locale177.
În multe sate pământurile intră în stăpânirea ţăranilor care încep să le lucreze. La Almaş,
încep să folosească păşunea domnească, iar la Rădeşti, recolta de pe pământurile domeniului
este luată de ţărani. Baronul Mansdorf de la Iosăsel, arăta că a suferit o pagubă de 9 817 florini,
iar administratorul său de 864 florini. La Joia Mare ţăranii atacă domeniul moşierului, cel din
Satu Rău a fost luat ostatic178.
169
Idem, Destrămarea habsburgică şi destrămarea feudalismului, p. 385.
170
Victor Chereşteiu, Adunarea Naţională de la Blaj, Bucureşti, 1966, p. 299.
171
Şt. Băiţoi, op. cit., pp. 38-39.
172
Ibidem, p. 39, Anexa 11, pp. 175-176.
173
Ibidem, p. 39.
174
Ibidem, p. 40.
175
Silviu Dragomir, Studii şi documente privitoare la revoluţia românilor din Transilvania in anii 1848-
1849, vol. III, Cluj, 1946, pp. 157-172, 196-210,201-204.
176
Alexandru Roz, Eugen Gluck, Revoluţia românească din 1848-1849 în părţile Aradului, în vol. „Aradul,
permanentă în istoria patriei”, p. 257.
177
E. Gluck, Despre lupta antihasburgică şi antifeudală a ţăranilor din părţile arădene înanii 1849-1853,
în „Studii si articole de istorie”, IV, 1962, Bucureşti, p. 180.
178
Al. Roz, E. Gluck, op. cit., p. 273.
37
Acest val de mişcări sociale a surprins pe imperiali care se pregăteau să dizolve armata
lui Avram Iancu şi să smulgă din nou pământurile şi pădurile erariului. Se încearcă dezarmarea
trupelor din Zarand şi se ordonă grabnica intervenţie a trupelor imperiale ca nu cumva mişcările
să se extindă şi în regiunile învecinate. în Zarand, lucrurile însă mergeau greu datorită îndârjirii
maselor. Numai după intervenţia armatei, se reuşeşte potolirea lor. In noaptea de 23 august
1849, la losăsel, ţăranii atacă armata imperială masată în zonă179.
După 1849, o serie de delegaţii naţionale depuneau eforturi pentru obţinerea unor
revendicări formulate cu un an înainte. În 1850-1851, însuşi Avram Iancu, în mai multe rânduri, a
încercat să ceară obţinerea revendicărilor din timpul revoluţiei, dar fără sorţi de izbândă. Mai mult,
atât el cât şi alţi militanţi români, în 1851, au fost expulzaţi din Viena, provocând o mare
nemulţumire în rândurile românilor. Tensiunea cea mare s-a înregistrat în Sebiş, Buteni, Iosăsel,
Joia Mare şi Dieci180. Arendaşul din Iosăşel a fost ameninţat de Galea Simion din Dieci că va fi
alungat aşa cum a mai fost în timpul revoluţiei din 1848181.
II. 6. INTRODUCEREA LIMBII ROMÂNE ÎN ADMINISTRAŢIE (1861)
Poziţia perfidă a habsburgiior faţă de revendicările românilor, cât şi măsurile luate de

autorităţile locale, nu au putut stăvili dezvoltarea acţiunilor naţionale care tindeau şi la realizarea
unor postulate româneşti ca: participarea proporţională a funcţionarilor români la conducerea
administrativă comitatensă, îmbunătăţirea situaţiei intelectualilor, crearea unui sistem şcolar si
bisericesc naţional şi folosirea limbii române ca limbă oficială la nivelul comunelor.
În 1861, ziarul Concordia182 din Budapesta, publică decizia comunelor Dieci, Revetiş şi
Roşia de a introduce limba română în administraţia comunală. Hotărârea a fost luată în şedinţa
din 6 octombrie 1861 a adunării reprezentanţilor celor trei comunităţi:
„Protocol
luat în cauza comunală din Dieci în ziua a şasea a lunei lui octomvre, anul una mie optsute
şaizeci şi unul.
Au fost de fată subscrişii antisti
Obieptul
Se reprezentam antistii si fruntaşii comunităţilor Dieci, Revetiş si Roşia, ţinătoare de
notariatul Dieci, ca să roage pe domnul jude suprem comunal, prin protocolul acesta care se
însemne în limba română, ca să se îndure a mijloci ca atât în înştiinţările venite de la locuri
(superioare) supremului judeţ de cerc, cât si în toate lucrurile şi arătările în şi de la comunităţi si
notariat facânde, de azi înainte numai în limba română, ca limba poporului locuitor, să se
întrebuinţeze de oficioasă.
Deoarece limba aceasta ni e dată cu dreptul şi prin învoirea prea înaltei stăpâniri şi deoarece
limba aceasta o înţelegem cu toţi locuitorii noştri şi aşa, în înţelesul şi priceperea arătărilor facânde
înaltelor locuri, cum şi în primirea ştirilor si otărârilor de acolo veninde, nu ne vom înşela de vor fi
în limba română, precum s-ar pote întâmpla în orice limbă nouă necunoscută.
În casu contrar dorinţei noastre sp(ectatul) domn jude cercual suprem e rogat, cu umilinţă, a
însemna în îndorsata dânda pr protocolul nostru şi motivele din care ar isvorî nepotinţa împlinirii
acestei rogări.
După care suscriindu-ne si întărindu-ne protocolul acesta cu cuviincioasele sigile a
comunităţilor s-au încheiat.
179
E. Gluck, op. cit., p. 181.
180
Idem. Situaţia politică si lupta de eliberare naţională până în 1867, în vol „Aradul, permanenţă în istoria
patriei”, p. 293.
181
Andrei Caciora, Mircea Timbus, Mişcări sociale si naţionale ale românilor din Câmpia Aradului (1849-
1853), în „Ziridava" IX, 1978, p. 75.
182
Anul I, nr. 20 din 8/20 octombrie, p. 80.
38
Dat în Dieci, în a 6-a octomvre 1861”

(Semnează antistii, fruntaşii şi preoţii celor trei comune)183.
După câteva zile, aceeaşi gazetă din Budapesta va tipări hotărârile similare ale comunelor
Laz, Almaş si Crocna184.
II. 7. SIGILIUL ÎN LIMBA ROMÂNĂ AL COMUNEI DIECI (1861)
Odată cu introducerea limbii române în administraţia comunală, începând cu data de 6

octombrie 1861, primăria comunei Dieci a început să utilizeze şi noul sigiliu în limba
română185.
Sigiliul este de formă rotundă având în cercul perlat, interior, inclusă reprezentarea unei
vite mari186. Cercul perlat este circumscris într-altul de această dată liniar. În intervalul dintre
cele două cercuri amintite sunt figurate două ornate vegetale187, unite în partea inferioară. în
exergă, anume în spaţiul delimitat de cercul liniar şi un alt cerc perlat, marginal, se află legenda
sigiliului scrisă în limba română, de la dreapta la stânga, începând de sus: „SIGILIUL
COMUNEI DIECI 6 OCT 1861”
O caracteristică a sigiliului comunei Dieci îl constituie faptul că are incluse alături de an,
chiar luna şi ziua când a început să fie folosit. În general, în sigiliile rurale arădene din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea este înscris doar anul confecţionării lor, lipsind alte elemente
de datare.
Scrierea legendei sigiliului în limba română era un aspect al dorinţei locuitorilor pentru
folosirea ca limbă oficială în administraţia comunală şi permanentizarea unei administraţii
locale româneşti, constituind, totodată, o componentă a luptei naţionale a românilor din părţile
arădene ce viza unirea Transilvaniei cu România.
Atât introducerea limbii române în administraţia locală cât şi a folosirii sigiliului cu
legenda în limba română, reflectă dorinţa diecenilor pentru folosirea acesteia ca limbă oficială,
fenomen generalizat în multe localităţi.
II. 8. ÎMPĂRATUL FRANCISC IOSIF I LA DIECI (1893)
În anul 1892, în hotarul comunei Dieci au avut loc manevre militare, în contextul
pregătirilor ce au avut loc, a fost construit „primul pod peste Crişul Alb la noi între Dieci şi
Almaş, comuna a cărat lemnele din Ciutărie de la Sebiş gratis, podul l-au lucrat Pionierii de la
a. regiment 33”188.
Manevrele militare începute în anul 1892, au continuat şi în anul următor. În acest an la
manevre a luat parte şi împăratul Francisc Iosif I. Acesta, în ziua de 9 septembrie st. n. 1893 a
sosit în gara Sebiş189, unde a fost întâmpinat de episcopul Ioan Meţianu al Aradului şi
episcopul greco-catolic Mihail Pavel de Gherla şi Oradea. Cu această ocazie, împăratul a ţinut
183
Simion Retegan, Conştiinţă si acţiune naţională în satul românesc din Transilvania la mijlocul secolului
al XIX-lea (1860-1867), Cluj-Napoca, 1983, doc. XXXI, pp. 76-77.
184
E. Gluck, op. cit., p. 297.
185
A. N. D. J. Arad, Colecţia matrice sigilare. Matricea sigiliului este confecţionată din alamă şi gravată în incizie.
186
Bovina înfăţişată ne arată rolul preponderent al creşterii vitelor în activitatea economică a comunităţii
locale la începutul deceniului al şaptelea al secolului al XlX-lea. Era îndeletnicirea de bază a locuitorilor la acea dată.
187
Ornamentele vegetale aveau menirea de a individualiza sigiliul faţă de altele cu tematicăasemănătoare.
188
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit, f. 23.
189
Ibidem.
39
un discurs care a nemulţumit presa maghiară şi pe unii parlamentari de la Budapesta, pe motiv

că suveranul ar fi „degradat naţiunea ungară la rangul de naţionalitate”190.
În dimineaţa zilei de 11 septembrie st. n. 1893, împăratul, împreună cu suita, a sosit în
Dieci pentru a asista la manevre. Iată cum descrie un martor ocular acest eveniment:
„În anul 1893 în luna septemvre s~a ţinut încheierea manevrelor, anual planizate iară aici
în Dieci. Primul Manever a fost „General Manever” iar al doilea „Imperial”: Ambe aceste au fost
foarte curioase ca unele neîndătinate. Mulţime de soldaţi 24.000 si 36.000. Oaspeţi şi străini au
venit aici în sat, cât îţi părea că n-ai loc numai cât stai cu picioarele. Maneverul s-au ţinut din sus
de sat de la Roşia, Laz, Craicova. Dieciui stătea ca o fortăreaţă. încheierea maneverului s-a făcut
în vârful Merceasca, iar maest(atea) Sa în pământul nostru al Lupşeştilor de la Merceasca a
stat”191.
Nu am găsit mai multe date despre aceste manevre militare dar se vede că locuitorii au
fost foarte impresionaţi de atâta desfăşurare de forţe militare.
II. 9. CONSILIUL NATIONAL ROMÂN DIN DIECI (1918)
În mijlocul frământărilor generale, a constituirii statelor independente naţionale şi

unitare, românii din Transilvania se pregătesc să-şi realizeze aspiraţiile seculare, în multe
comune, încă în a doua jumătate a lunii octombrie 1918, notarii si jandarmii sunt scoşi din
funcţii şi mulţi domni de pământ alungaţi.
în noaptea de 30 spre 31 octombrie 1918, după multe discuţii, se hotărăşte constituirea
Consiliului National Român (CNR). În ziua de 31 octombrie s-a declarat în mod public
constituit, iar în ziua de 2 noiembrie 1918, îşi stabileşte sediul în Arad, de unde a dirijat
întreaga activitate de organizare a vieţii politice pe teritoriul Transilvaniei, care s-a concretizat
prin crearea, la nivelul comitatelor, a consiliilor naţionale comitatense. La rândul lor, aceste
consilii, au îndrumat crearea Consiliilor Naţionale locale în toate localităţile din
Transilvania192. Consiliile Naţionale locale primeau dispoziţii de la forul lor tutelar, Consiliile
Naţionale cercuale. Menirea lor era să mobilizeze masele în sprijinul hotărârilor luate de
Consiliul Naţional Român Central193. Consiliile Naţionale comunale au fost înfiinţate în cadrul
unor adunări în care locuitorii au manifestat pentru Unirea Transilvaniei cu România. în prima
jumătate a lunii noiembrie, în marea majoritate a comunelor se înfiinţează Consilii Naţionale
locale.
La 15/28 noiembrie 1918, preotul George Lupşa, în calitatea sa de „comisar numit şi
însărcinat din partea CNR” al Comitatului Arad, a fost convocată „adunarea poporului” din
comuna Dieci. Au luat parte nu numai locuitorii din Dieci, ci şi cei din Revetiş şi Roşia.
După cuvântul de deschidere şi prezentarea scopului adunării, este constituit Consiliul
Naţional Român din Dieci. Au fost aleşi un notar (Gheorghe Precupaş) şi doi bărbaţi de
încredere (Petru Nan din Dieci şi Gheorghe Bercea din Revetiş). După îndeplinirea procedurilor
legale, au fost aleşi un număr de 18 membrii în CNR Dieci, preşedinte fiind ales preotul
190
Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor de sub coroana ungară,
vol. VII, Sibiu, 1904, pp. 623-624.
191
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 23.
192
*** Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918 (Ediţia a II-a, sub redacţia lui Ion Popescu-
Puţuri şi Augustin Deac), Bucureşti, 1972, p. 563; Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Cluj,
1968, p. 334.
193
*** Desăvârşirea unificării statului naţional român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie (Sub
redacţia prof. univ. Miron Constantinescu şi Ştefan Pascu), Bucureşti, 1968, p. 260.
40
George Lupşa, vicepreşedinte Petru Nan iar notar a fost numit învăţătorul Gheorghe Precupaş.
După alegerea antistiilor comunale acestea au depus jurământul în faţa Consiliului Naţional
Român local, prin care se angaja să-şi îndeplinească îndatoririle corespunzător cu noile cerinţe
ale vremii. Notar cercual în Dieci a fost reales Ludovic-Lajos Hess, aşa după cum reiese din
procesul-verbal încheiat cu acest prilej:194
„Protocol
luat în adunarea poporului din comuna Dieci la 15/28 nov 1918
Obiectul:
Alegerea şi constituirea C. N. R. din Dieci, alegerea notarului cercual.
Adunăndu-se poporul alegător în număr însemnat atât din comuna Dieci cât si din
comunele Roşia si Revetiş, domnul preot George Lupşa din Dieci s-a prezentat între urări ca şi
comisar numir şi însărcinat din partea C. N. R. din com(itatul) Aradului, cu care drept a şi
convocat adunarea de azi prin sunetul dobei. Ocupându-şi locul de comisar a ţinut o vorbire
acomodată, lămurind scopul adunării noastre de azi.
In fine declară şedinţa deschisă.
Dl. comisar pofteşte adunarea a alege un notar şi doi bărbaţi de încredere. Adunarea alege
de notar pe dl. învăţător iu din loc George Precupaş, iar doi bărbaţi de încredere pe dl Petru Nan
din Dieci şi George Bercea din corn Revetiş. Astfel adunarea fiind constituită, d-nul comisar dă
spre citire actul trimis din partea Consiliului Naţional Român din com(itatul) Aradului - carele se
ia spre cunoştinţa cu toate dispoziţiile cuprinse în el.
Domnul comis(ar) pune la cale alegerea membrilor în C.N.R. din comfuna) Dieci spre
acest scop prezintă lista de sub careajără schimbare s-a primit si astfel se aleg următorii:
1. Georgiu Lupşa - preşedinte
2. Georgiu Precupaş - notar
3. Petru Nan - vicepreşe(dinte)
4. Ivan Nan
5. Teodor Reu
6. Marcu Lupşa 108
7. Marcu Brănuţ
8. Teodor Dârlea 149
9. Pavel Dănut sen(ior)
10. Pavei Pui
11. Ioan Lucoaie 6
12. Ioan Lucoaie 223
13. Alexandru Lupşa 113
14. Toader Dârlea 107
15. Pavel Papp
16. George Oprea
17. George Blaj 142
18. Ştefan Galea 49
Membrii aleşi au depus jurământul

Domnul comisar conform dispoziţiunilor C. N. R din Arad pune la cale alegerea resp;
instituirea de notar cerc(ual), conziderând că fostul not(ar) cerc(ual) dl Hess Lajos-Ludovic e atât
de bine cunoscut înaintea poporului după atâţia ani de serviciu; considerând că nu avem persoane
mai calificate pentru acest post, din aceste conziderente că domn not(ar) e persoană şi oficiant
onest -dnul comisar îl ia în considerare şi pofteşte poporul aş da consimţământul - după care
poporul alegător cu unanimitate aclamade ales pe Hess Lajos-Ludovic.
Domnul comisar în urma voinţei generale îl pofteşte a depune jurământul de fidelitate asa:
Eu Ludovic-Lajos Hess, fiind ales de adunarea poporului din cerc(ul) not(arial) Dieci, de notar
194
Andrei Caciora, Nicolae Roşut, Aradul în lupta pentru eliberare socială şi naţională. Documente, vol. I,
Arad, 1978, pp. 257-259.
41
cerc(ual) în Dieci, major pe numele lui Dumnezeu că voiufi cu credinţă şi supunere fata de
naţiunea românească din Ungaria si Transilvania si cătră forul suprem conducător Consiliul
National Român din Comitatul Aradului, pe lângă aceste voiufi cu toată conştiinţa şi fără orice
părtinire voiu dervi interesele si binele poporului din comuna Dieci, Revetis si Roşia. Dumnezeu
aşa să-mi ajute.
Protocolul prezent s-a scris în două exemplare din carele unul se trimite dlui Dr. Iustin
Marsieu din Arad, iar al doilea se păstrează în arhiva Cons(iliului) Naţ(ional) Rom(ăn) din Dieci.
D. C M. S. ss
Georgiu Lupsa-preşedinte
Georgiu Precupas-notar
Petru Nan George Bercea bărbaţi de încredere”.
Dacă la Dieci nu s-au înregistrat incidente, la Crocna, în ziua de 4 decembrie 1918, locuitorii
satului adunaţi în curtea casei comunale, după ce a destituit antistia comunală, alegându-şi alt
primar, casier şi jurat, printr-un gardist l-au poftit pe învăţătorul George Imbroane să părăsească
şcoala. Ei îl acuzau de participare la activitatea cancelariei notariale şi că a primit să fie „comisar la
recvirări”. Toate se petreceau în prezenţa preotului Teodor Bodea, preşedintele Consiliului
Naţional Român comunal, care şi-a luat răspunderea destituirii195.
Paralel cu constituirea Consiliilor Naţionale, au fost constituite si gărzile naţionale
româneşti. Ele aveau menirea de a asigura, în cursul desfăşurării evenimentelor, a luptei
naţional-revoluţionare, forţa executivă care să aplice hotărârile iniţiate de consiliile naţionale şi
forţa publică care să asigure ordinea si liniştea pe întreg teritoriul. Consiliul Naţional Român
şi-a adus un preţios aport la înfrângerea acţiunilor întreprinse de ultimii apărători ai vechiului
aparat de stat austro-ungar, câştigarea unităţii naţionale a românilor prin Unirea de la 1
decembrie 1918 şi organizarea temeinică a noului aparat de stat românesc.
II. 10. INTRAREA ARMATEI ROMÂNE ÎN DIECI (1919)
Pentru dieceni, o mare bucurie a fost în Săptămâna Mare a Paştilor, în ziua de Joia Mare a
anului 1919, când
„a ajuns armata română în com(una) Dieci urmărind pe unguri cari fugeau resfiraţi. Le
iese în cale Românilor pr(eotul) G(eorge) Lupşa, înv(ăţătorul) Gh(eorghe) Precupaş şi mult
popor din comună, exprimându-şi bucuria că au scăpat de năcaz, urmăriri şi chinuri din partea
supritorilor unguri. în semn de budurie se îmbrăţişează, se sărută românii de acelaşi sânge
despărţiţi până acum de vitregia maghiară iar acum uniţi pe vecie prin voia lui Dumnezeu.
Locuitorii comunei Dieci plini de bucurie dau diferite ajutoare armatei române pentru a putea
înainta, hrană şi cu carele au ajutat transportarea celor necesare armatei până în comuna Sebis
unde s-a săvârşit o bătălie şi un măcel groaznic asupra ungurilor soldaţi şi civili ce a fost
înainte, de unde apoi ungurii care au mai rămas au fugit fără a se mai opri până la Tisa. Aşa au
scăpat bieţii români ardeleni de sub agresiunea maghiară prin multe năcazuri, suferinţe şi jertfe
pe cari nu le vom uita niciodată, dar ne mângăiem aflându-ne ani liberi în ţara noastră proprie,
România Mare”196.
Deşi nu a participat direct la evenimente, preotul Ioan Bogdan fiind numit în parohia Dieci
numai în anul 1921, totuşi, evenimentele erau încă proaspete în mintea diecenilor.
195
George Manea, Activitatea Consiliilor Naţionale Române si a Gărzilor Naţionale Române din judeţul
Arad, în „Ziridava”, VIII, 1977, p. 337.
196
A. P. O. R. Dieci, Ioan Bogdan, op. cit., f. 46-47.
42
II. 11. EROII DIN CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE
Cifra celor morţi din cauza războaielor, a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război,
este foarte ridicat. Războaiele au secerat mii de vieţi şi a îndoliat zeci de mii de oameni care,
prin pierderea, în cele mai multe cazuri, acapului familiei, sunt loviţi nu numai moral, ci şi
material, trebuind acum ă ducă singuri greul unei vieţi şi aşa prea amare.
Numai din Dieci197, în cele două războaie mondiale, au murit pe front 75 de locuitori şi au
dispărut 15. In timpul primului război mondial, din Crocna, au murit pe front un număr de 22
de locuitori.
In primul război mondial, unii au dispărut pe front şi nu au fost declaraţi moţi. Abia în
mai 1928, Notariatul cerecual din Dieci cerea Oficiului parohial să elibereze certificate de
naştere pentru 12 locuitori pentru a putea apoi fi declaraţi morţi198.
În privinţa numărului celor care au murit pe câmpurile de luptă, considerăm că este
necesar să-i prezenta pe fiecare.
II. 11. 1. Primul război mondial
1. Birău Crăciun, născut în Dieci, mort pe câmpul de luptă199.

2. Birău Gheorghe, născut în Dieci (nr. 145), la 6 august 1889, fiul lui Petru Birău si Floare
Galea. A fost rănit si luat prizonier în Galiţia (1915). A murit la 12 septembrie 1917 în Spitalul
militar al Garnizoanei din TeresienStath200.
3. Bârda Nicolae, născut în Dieci la 19 decembrie 1892, ca fiu al lui Marcu Barda si
Măria Mustea. Era căsătorit cu Măria Lazăr. Dispărut pe front. A fost declarat mort prin sentinţa
Judecătoriei Buteni (nr. 2190/3 din 1924)201.
4. Blaj Marcu, născut în 1886 în Dieci, fiul lui Luca si Iosana Blaj. A murit în 1917 pe
câmpul de luptă în Rusia202.
5. Blaj Pavel, născut în Dieci în anul 1881. A murit la 15 iunie 1916 pe câmpul de luptă la
Buna Mare în Rusia203. A fost cântăreţ la biserică.
6. Carpine Moise, născut în Dieci, fiul lui Mărisca Caipine. A murit pe câmpul de luptă204.
7. Creţ Ioan, mort pe câmpul de luptă.
8. Cristea Teodor, născut în Dieci, fiul lui Moise si Floriţă Cristea. A dispărut pe front în
Serbia pe când avea vârsta de 36 de ani. A fost declarat mort prin sentinţa Judecătoriei Buteni
(nr. 3611/3 din 1924)205.
9. Dan Gheorghe, mort pe câmpul de luptă.
10. Dan Vasile, mort în 1917 pe câmpul de luptă din Italia.
11. Dârlea P. Augustin, născut în Dieci, a murit pe câmpul de luptă.
197
Din Dieci, în primul război mondial au căzut prizonieri un număr de 8 (5 în Italia şi 3 în Rusia). Tot în
timpul acestui război mondial, din Crocna au căzut pe front un număr de 22 de locuitori.
198
”România. Jud. Arad. Plasa Sebiş. Notariatul cercvual Dieci. Nr. 391. Anul 1928, luna V, ziua 18. Onor
Oficiul Parohial ort. rom. Dieci. Avem onoare a Vă ruga să binevoiţi a elibera extrase de naştere pentru cei
dispăruţi în războiul mondial pentru declararea morţi a următorilor: Blaj Pavel 102, Dimitrie Galea 194, loan Ilca
168, Pavel Galea 108, George Ţigan, George Miclea, Greucean Traian, Lupşa Marcu, Blaj Marcu, Simion
Lucoaie, Ghilea George, Ştefan Marinaş. Notar (indescifrabil)”. Cf. A. P. O. R. Dieci, Dosar nr. 7 (1928), f. 24.
199
A. P. O. R. Dieci, Protocolul răposaţilor din parohia Dieci. 1925-1981, p. 29, poz. 16/1936.
200
Arhiva Primăriei comunei Dieci, (în continuare: A. P. C. Dieci), Protocolul răposaţilor parohiei Dieci
din 1917, p. 44, poz. 29/1917.
201
Idem, Protocolul răposaţilor... 1924, p.63, poz. 25/1924.
202
A. P. O. R. Dieci, Protocolul răposaţilor... 1925-1981,p. 13, poz. 17/1929.
203
Ibidem,p. 13, poz. 12/1929.
204
Ibidem, p. 13, poz. 15/1929.
205
A. P. C. Dieci, Protocolul răposaţilor...1924, p. 63, poz. 26/1924.
43
12. Dârlea Pavel, născut în Dieci, a murit în 1915 pe front în Galiţia

13. Dârlea Priban, născut în Dieci, a murit pe front.
14. Galea Dimitrie, născut în Dieci (nr. 194), în 1880, ca fiul lui loan si Mărişca Galea.
Era căsătorit cu Iosana Galea (n. Măguran). A fost încorporat în Regimentul 2 Infanterie cu
care a plecat pe front. La 7 decembrie 1914 a fost împuşcat pe câmpul de luptă, la Cosice în
Slovenia. A fost înmormântat la Biserica „Sf. Ev. Luca” în ziua de 26 noiembrie/9 decembrie
1914206. A fost cântăreţ bisericesc.
15. Galea Gheorghe, născut în Dieci, a murit pe câmpul de luptă.
16. Galea Marcu, născut în Dieci (nr. 7), era fiul lui Teodor şi Mărita Galea. A murit în
1917 pe front în Galiţia. Avea 54 de ani207. A fost cântăreţ bisericesc.
17. Galea Marian, născut la 1 iulie 1888, ca fiul lui Petru şi Andea Galea. Conform
declaraţiei lui Ştefan Lazăr, care a fost cu el pe front, a „căzut în captivitatea rusească la data
de 3 februarie 1915, au stat împreună până la data de 2 iunie 1915 când s-a despărţit de dânsul
şi de atunci n-a mai auzit şi nu mai ştie nimic de el”208.
18. Galea Pavel, născut în Dieci, în anul 1892, ca fiul lui Gheorghe şi Maria Galea. A
murit pe front209. A fost cântăreţ bisericesc.
19. Galea Pavel, născut în 1878 în Dieci (nr. 108). A murit la 24 februarie 1915 pe
frontul de la Radovie din Italia.
20. Galea Petru, s-a născut în Dieci si a murit pe câmpul de luptă.
21. Ghilea Gheorghe, s-a născut la Dieci în anul 1882. A murit în anul 1917 pe front în
Rusia210. A fost cântăreţ bisericesc.
22. Ilca Ioan, născut în 1889, a murit pe câmpul de luptă.
23. Lazăr Gheorghe, mort pe câmpul de luptă.
24. Lazăr Pavel, mort în 1916 pe front în Galiţia.
25. Lucoaie Adam, născut în Dieci, a murit pe câmpul de luptă. A fost cântăreţ bisericesc.
26. Lucoaie Ioan, născut în Dieci, a murit pe câmpul de luptă.
27. Lucoaie Simion, s-a născut la Dieci în anul 1879. A murit în anul 1918 pe front în
Italia211.
28. Lupşa Gheorghe, s-a născut la Dieci (nr. 58) în anul 1893 ca fiul lui Grozav si
Mariută Lupşa. A murit pe câmpul de luptă212.
29. Lupşa Leontin, s-a născut la Dieci în anul 1874, ca fiul lui Petru şi Marta Lupşa. A
dispărut pe front, iar prin sentinţa Judecătoriei Buteni a fost declarat mort(nr. 2461/1928)213.
30. Lupşa Traian, născut la Dieci în anul 1881. A murit în 1916 pe front în Galiţia214.
31. Mariş Ioan, născut la Dieci, în anul 1882 şi era fiul lui George şi Iosana Mariş. A
murit pe câmpul de luptă215.
32. Marinaş Ştefan, născut la Dieci, ca fiul lui Vasile Miclea si Marta Mărinaş. A murit
în 1917 pe front în Rusia216.
33. Măruşter Teodor, născut la Dieci, a murit pe câmpul de luptă.
206
Idem, Protocolul răposaţilor...1914, p. 36, poz. 47/1914.
207
A P. O. R. Dieci, Protocolul răposaţilor... 1925-1981, p. 11, poz. 12/1928.
208
Prin sentinţa Judecătoriei Buteni a fost declarat mort (Nr. C 394/4 din 1934), cf. Idem, Dosar acte stare
civilă, doc. 6/1934.
209
Ibidem, doc. 6/1931.
210
Idem, Protocolul răposaţilor...1925-1981, p. 12. poz. 6/1929.
211
Ibidem, p. 12. poz. 7/1929.
212
Ibidem, p. 11, poz. 17/1928.
213
Idem, Dosar acte stare civilă (din 1928).
214
Idem, Protocolul răposaţilor... 1925-1981, p. 12. poz. 8/1929.
215
Ibidem, p. 15, poz, 32/1929.
216
Ibidem, p. 13, poz. 16/1929.
44
34. Mican Gheorghe, născut la Dieci în anul 1897, a murit la 16 iulie 1917 în luptele de
la Colona din Italia.
35. Mican Teodor, s-a născut la Dieci (nr. 196) în 1877, ca fiul lui Ştefan şi Mura Mican.
A dispărut în 1917 în timpul luptelor din Galiţia. Conform sentinţei Judecătoriei Buteni, i s-a
stabilit moartea pe 21 mai 1919217.
36. Miclea Gheorghe-Greucean, s-a născut la Dieci în anul 1881. Dispărut în 1917 pe
front în Rusia, a fost declarat mort prin sentinţa Judecătoriei Buteni (nr.2232/1929)218.
37. Miclea Pavel, s-a născut în Dieci şi a murit pe câmpul de luptă.
38. Miclea Ştefan, s-a născut la Dieci si a murit pe front în Rusia.
39. Moş Petru, s-a născut la Dieci (nr. 4) ca fiul lui Maxim Moş şi Marta Jurcoi. Era
căsătorit cu Cristina Stoica din Laz. Dispărut pe front, a fost declarat mort prin sentinţa
Judecătoriei Buteni (nr. 1349/1926219.
40. Oprea Aurel, s-a născut la Dieci în 19 august 1894 şi era fiul lui Brânduşă Oprea. A
dispărut pe câmpul de luptă220.
41. Oprea Gheorghe, s-a născut la Dieci (nr. 156) în 31 iulie 1881, ca fiul lui Pavel
Oprea şi Sofia Negru. A dispărut pe front, fiind declarat mort prin sentinţa Judecătoriei Buteni
(nr. 1936/1926)221.
42. Oprea Nicolae, s-a născut la Dieci si a murit pe câmpul de luptă.
43. Oprea Pavel, s-a născut la Dieci în 1895. A murit la 9 iulie 1916 pe frontul de la
Hulucova din Galiţia.
44. Oprea Teodor, s-a născut la Dieci (nr. 55), la 20 iulie 1874, ca fiul lui Gheorghe şi
Macrina Oprea. Era căsătorit cu Ioana Oprea (n. Nistor). A murit pe câmpul de luptă de la Tirol
şi a fost înmormântat la 9/22 august 1917 în cimitirul militar din Procesar de lângă Triest222.
45. Paşca Augustin, s-a născut la Dieci în anul 1885, ca fiul lui Petru Dârlea şi al Anei
Paşca. A murit pe câmpul de luptă223.
46. Sărac Teodor, s-a născut la Dieci (nr. 203) în 1883, ca fiul lui Toader Sărac şi al
Elenei Galea. A murit pe câmpul de luptă224.
47. Sranca Ioan, a murit pe câmpul de luptă.
48. Tipei Marcu, s-a născut la Dieci şi a murit în anul 1918 pe front în Rusia.
49. Tipei Pavel, s-a născut la Dieci în anul 1890. A murit la 4 august 1917 pe front în Galiţia.
50. Toc Ioan, s-a născut la Dieci în 28 februarie 1894, ca fiul lui Ioan si Rafila Toc. A
murit pe front în Rusia225.
51. Tol Alexa, s-a născut la Dieci (nr. 169), în 7 iunie 1891, ca fiul lui Moise Toi stal
Anei Galea. A murit în 1918 pe front în Rusia226. A fost cântăreţ bisericesc.
52. Tursan Pavel, s-a născut la Dieci (nr. 155), la 7 ianuarie 1895, ca fiul lui Teodor şi
Crişca Tursan. Era căsătorit cu luli Lupşa. A murit în 1915 pe front în Galiţia227.
53. Ţigan Gheorghe, s-a născut la Dieci în 1880 si era soţul Anei Mera. A fost încorporat
în Regimentul 33 Infanterie. A murit la 9 august 1917 pe frontul din Bucovina şi a fost
înmormântat la 9 august 1917 în cimitirul militar Trancztahl din Bucovina228.
217
Ibidem, p. 2, poz. 15/1925.
218
Ibidem, p. 12, poz. 9/1929.
219
Ibidem, p. 7, poz. 20/1926.
220
Ibidem, p. 3, poz. 21/1925.
221
Ibidem, p. 7, poz. 22/1926.
222
Ibidem, p. 8, poz. 8/1927.
223
Ibidem, p. 11, poz. 15/1928.
224
Ibidem, p. 10, poz. 10/1928.
225
Idem, Dosar acte stare civilă, doc. 5/1931.
226
Idem, Protocolul răposaţilor... 1925-1981, p. 7, poz. 23/1926.
227
Ibidem, p. 3, poz. 20/1925.
45
54. Ţigan Teodor, s-a născut în 1889 în Dieci. A murit pe câmpul de luptă229.
55. Urdaş Ioan, născut la Dieci, a murit pe câmpul de luptă din Rusia.
56. Vesa Petru, s-a născut la Dieci si a murit pe front în Rusia.
57. Vesa Teodor, s-a născut la Dieci (nr. 222), în anul 1854, ca fiul lui Teodor şi Saveta
Vesa (n. Burza). Era căsătorit cu Catiţa Galea. A murit pe front în 1915230.
În memoria acestor eroi, pe Dâmbul de la Caznari, a fost ridicată o troiţă la care în fiecare
an la Înălţarea Domnului se ieşea şi se săvârşea un parastas pentru odihna lor veşnică.
II. 11. 2. Al doilea război mondial
II. 11. 2. 1. Dispăruţi

1. Baranci Ioan, s-a născut la Dieci în 12 februarie 1908. A dispărut pe front înURSS.
2. Brănuţ Marcu, s-a născut la Dieci în 16 februarie 1922. A dispărut pe front în România.
3. Bodea Petru, s-a născut la Dieci în 4 aprilie 1908. A dispărut pe front în URSS.
4. Crişan Teodor, s-a născut la Dieci si a dispărut pe front în URSS.
5. Gaiţa Teodor, s-a născut la Dieci si a dispărut pe front în URSS.
6. Galea Pavel, s-a născut la Dieci în 6 februarie 1921. A dispărut pe front în URSS.
7. Galea Teodor, s-a născut la Dieci în 7 ianuarie 1910. A dispărut pe front.
8..Galea Teodor, s-a născut la Dieci în 1 noiembrie 1912. A dispărut pe front.
9. Lucoaie Gheorghe, s-a născut la Dieci în 26 mai 1912. A dispărut pe front în URSS.
10. Lupşa Leontin, s-a născut la Dieci în 10 iunie 1907. A dispărut în 1941 în luptele de la
Stalingrad.
11. Miclea Marcu, s-a născut la Dieci în 8 iulie 1917. A dispărut pe front în URSS.
12. Pop Ioan, s-a născut la Dieci şi a dispărut pe front în URSS.
13. Tol Alexa, s-a născut la Dieci în 1 aprilie 1912. A dispărut pe frontul din Răsărit.
14. Tol Emil, s-a născut la Dieci şi a dispărut pe front în URSS.
15. Vesa Marcu, s-a născut la Dieci şi a dispărut pe front în URSS.
II. 11. 2. 2. Morţi pe câmpul de luptă
1. Baranci Petru, s-a născut la Dieci în 26 octombrie 1919. A fost încorporat în
Regimentul 11 Călăraşi. A murit la 19 octombrie 1942 la Blunovskaia (URSS).
2. Galea Marcu (nr. 183), s-a născut la Dieci în 30 martie 1923. A fost încorporat în
Batalionul I Vânători de Munte. A murit la 22 ianuarie 1945 pe front în Ungaria.
3. Galea Marcu, s-a născut la Dieci. A fost încorporat în Regimentul 93 Infanterie şi a
murit la 10 iulie 1944 pe frontul de la Iaşi.
4. Galea Pavel, s-a născut la Dieci în 27 iulie 1905. A murit pe front în 14 iulie 1941 în
luptele de la Isacova (URSS).
5. Galea Pavel, s-anăscut la Dieci în 7 ianuarie 1914. A fost încorporat în Regimentul 13
Călăraşi. A murit la 19 ianuarie 1943 în luptele de la Nova Dimitrievscaia (URSS).
6. Galea Pavel, s-a născut la Dieci în 17 martie 1920. A murit pe front în URSS, la 31
august 1943
7. Iovănuţ Marcu, s-a născut la Dieci la 14 octombrie 1918. A fost încorporat în
Regimentul 93 Infanterie şi a murit pe frontul de la Iaşi la 10 iulie 1944.
8. Lucoaie Pavel, s-a născut la Dieci în 18 martie 1917. A fost încorporat în Regimentul
1 Roşiori şi a murit la 30 august 1917 în luptele de la Augustinovca din Ucraina.
228
A. P. C. Dieci, Protocolul răposaţilor... 1917, p. 44, poz. 21/1917.
229
Idem, Protocolul răposaţilor... 1925-1981, p. 13, poz. 14/1929.
230
A. P. C. Dieci, Protocolul răposaţilor... 1915, p. 38, poz. 16/1915.
46
9. Lucoaie Pavel, s-a născut la Dieci în 30 octombrie 1913. A murit la 10 decembrie

1941 pe front în Ucraina.
10. Lupşa Pavel, s-a născut la Dieci în 14 iunie 1908. A murit la 19 ianuarie
1943 pe frontul din Ucraina.
11. Măguran Marcu, s-a născut la Dieci în 29 martie 1917. A fost încorporat în
Regimentul 93 Infanterie şi a fost împuşcat la 20 martie 1942 în luptele de la Alexandrovca
(URSS). A fost cântăreţ bisericesc.
12. Mican Teodor, s-a născut la Dieci în 26 februarie 1917. A fost împuşcat la 28
februarie 1943 la Batlokova (URSS).
13. Miclea Ilie, s-a născut la Dieci în 2 iulie 1912. A fost încorporat în Regimentul 93
Infanterie şi a fost împuşcat la 13 febmarie 1942 în luptele de la Cristocovca din Ucraina.
14. Negru Ioan, s-a născut la Dieci în 14 octombrie 1918. A fost încorporat în
Regimentul 13 Călăraşi. A murit la 10 mai 1944, înecat în Marea Neagră în timpul retragerii
trupei din Crimeia. A fost cântăreţ bisericesc.
15. Rău Teodor, s-a născut la Dieci în 24 martie 1908. A fost încorporat în Regimentul 19
Pionieri si a fost împuşcat la 17 octombrie 1942 în luptele de la Sodisca din Caucaz.
16. Stan Leontin, s-a născut la Dieci în 24 ianuarie 1922. A fost încorporat în Regimentul 93
Infanterie. A fost împuşcat la 22 iunie 1944 pe frontul din Răsărit.
17. Urdaş Pavel, s-a născut la Dieci în 9 iulie 1904. A fost împuşcat la 9 februarie 1943 în
luptele de pe muntele Siticului (cota 95) din Caucaz.
18. Vesa Teodor, s-a născut la Dieci în 22 februarie 1908. A fost încorporat în Regimentul
7 Pionieri. A fost împuşcat la 1 octombrie 1942 în luptele de la Duboi (URSS).
***
Pentru eternizarea memoriei eroilor din cele două războaie mondiale, în şedinţa din 29 mai
1972 a Consiliului parohial, la propunerea preotul Gheorghe Cavalu, se aprobă ridicarea unui
monument al eroilor din cele două războaie mondiale. Astfel, prin strădaniile preotului şi
contribuţia financiară a familiilor celor dispăruţi pe câmpurile de luptă, în anul 1973 a fost
ridicat monumentul eroilor din curtea bisericii parohiale.
47
Capitolul III
Demografie
III. 1. DINAMICA POPULAŢIEI
III. 1. 1. Populaţia în secolul al XVIII-lea
Pentru localităţile de care ne ocupăm, nu avem informaţii despre configuraţia lor

demografică până în secolul al XVIII-lea, cu excepţia satului Şara, care, în 1558 avea un număr
de 29 familii231.
Cele mai utile izvoare demografice sunt conscripţiile, a căror cercetare ne permit să tragem
concluzii privind evoluţia populaţiei pentru perioada pe care o oglindesc, dar numai a unei părţi a
populaţiei, anume a ţărănimii dependente de un domn de pământ.
Primele conscripţii din secolul al XVIII-lea, sunt cele din 1715 şi 1720, întocmite în
scopuri fiscale. Pentru şapte sate din zona de care ne ocupăm, în conscripţia din 1715 sunt
menţionate un număr de 48 de familii, iar în cea din anul 1720, un număr de 55 de familii,
repartizate pe localităţi aşa după cum se poate vedea din tabelul de mai jos232:
Dieci Crocna Crocna de Roşia Revetiş Zemerzel Dumbrăviţa Total

de Jos Sus
1715 15 14 3 5 3 8 - 48
1720 9 11 8 10 4 8 5 55
Conscripţia din anul 1742 ne prezintă următoarea situaţie a numărului de familii233:
Dieci Crocna de Jos Crocna de Sus Roşia Revetiş Craicova Total

15 11 14 10 8 7 65
Informaţii mult mai bogate aflăm în Domestica Conscriptio Processus Ienoviensis din
anul 1746234. Din conscripţie aflăm numărul familiilor şi categoria lor: hospites, subhospites,
inquilini, fii de iobagi peste 16 ani.
231
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, Repertoriul isoric al localităţilor, vol. II.
232
Ibidem, vol. I şi II.
233
Ibidem, vol. I şi II.
234
Gh. Ciuhandu, op. cit., pp. 198, 225-229.
48
Localitatea Hospites (iobagi) Subhospites Inquilini (iobagi fără casă Fii de Familii
(iobagi de si fără vatră proprie iobagi
mâna (jeleri) peste 16
Cocioba 4 a II-a)
1 - ani
1 6
Zemerzel 7 4 2 - 13
Crocna de 14 8 2 - 24
Jos
Dumbravita 10 4 - 3 24
Dieci 19 9 6 1 35
Craicova 9 2 1 1 35
Socotind că o familie avea în medie 5 membrii235, pentru localităţile de care ne ocupăm

avem un număr de 760 de locuitori repartizaţi pe sate astfel:
Localitatea Numărul sufletelor

Cociuba 30
Zemerzel 65
Crocna de Jos 120
Dumbrăviţa 85
Dieci 175
Craicova 65
Crocna de Sus 14
Revetiş 40
Roşia 40
Total 760
Cele mai populate localităţi erau Dieci (175 suflete), Crocna de Sus (140 suflete) si
Crocna de Jos (120 suflete). Numărul cel mai scăzut de locuitori îl întâlnim în Cocioba, doar 30
de suflete, urmată de Roşia şi Revetiş, ambele cu doar 40 de suflete.
Din conscripţia amintită, aflăm şi numele capilor de familie din cele 9 localităţile
menţionate. În Dieci sunt menţionate familiile: Tursan, Raţ, Vesa, Pala (n. n. probabil Palea)236,
Măguran, Pui, Lucoaie, Barda, Niag (n. n. sau Neag), Birău, Baranci, Drăguţ, Marta, Ardelean,
Filip, Bulzan, Hălmăgean. Din matricolele bisericeşti de la începutul secolului al XIX-lea
aflăm că în Dieci locuiau şi familii care purtau numele de Başia, Margea, Dragoşiu237,
Pocşora, Petran, Ţolea, Belc, ele nemaiexistând în Dieci.
În Crocna de Jos, erau menţionate nume ca: Hălmăgean, Micula, Bodea, Cristian, Moţ, iar
în Crocna de Sus: Lupşa, Dinga, Bogdan, Măruşter, Cioba, Sărac, Marcoi, Bodea, Gogea, Bogea,
Ţâţ, Ghergar.
În Dumbrăviţa: Drila, Râu, Tipei, Dumbravă, Mustea; Cocioba: Mazăre, Gomboş, Stan,
Negru. In Zemerzel: Tol, Ancuţa, Oancea; Craicova: Crişan, Bico, Coi, Mot, Habuc, Birău, Halja;
Revetiş: Mustea, Tabuia, Bale, Dobra, Brata, Fărcuţ, Ghergar; Roşia: Blaj, Sbârcea, Olar, Ţâţ,
Guia, Hălmăgean, Iov, Matiaş.
Din unele însemnări tăcute la sfârşitul secolului al XlX-lea de preotul George Lupşa, aflăm
date preţioase despre vechimea familiei Lupşa. Pe baza unei „tradiţii păstrată în familie”, susţine
că Lupşeştii sunt de origine din „oraşul şi de lângă râul Lupşa, familie de nobil pe cum s-a dovedit
235
Istoricii, pentru acest secol, operează cu cifra 5, numărul mediu al unei familii.
236
Există şi astăzi în sat o familie cu porecla Palea.
237
Poate este vorba de Dragoş, existentă astăzi în Dieci.
49
din documente", invocând o conscripţie din 1840 când, „un Lupşa ca nobil avea drept de vot în
senatul orăşănesc din Arad”238.
Într-o altă însemnare, făcută la 25 martie 1902, tot datorată preotului George Lupşa, de
această dată pe filele unui Liturghier (Bucureşti, 1887, p. 111), se menţionează că familia Lupşa a
venit din Transilvania „cam pe la anul 1650 în comuna Crocna239 unde s-a colonizat, de aici unul
din familie, mai târziu a devenit ginere în satul Dumbrăviţa”, de unde, în jurul anului 1811, când,
locuitorii încep să-şi mute gospodăriile, se stabileşte în satul Dieci la casa cu numărul 108.
In anul 1755, într-una din familiile Lupşa din Crocna de Sus, se năştea Grozav Lupşa
(+1845 în Dieci), care, în jurul anului 1784, se cununa cu Teodora (născută Deliman) cu care
au pe Marcu Lupşa (1785-1872), care, cu puţin înainte de 1805, se cunună în Dumbrăviţa cu
Floare (1786-1853), fata lui Petru Mustea, cu care are un fiu, pe Toader Lupşa (născut la
Dumbrăviţa în 1805 şi mort la Dieci în 24 decembrie 1888). Toader Lupşa este tatăl preotului
George Lupşa (1845-1920) din Dieci240.
Referitor la vechimea familiei Lupşa amintim că istoricul preot dr. Ştefan Lupşa (1905-
1964), în teza sa de doctorat, intiulată Catolicismul şi românii din Ardeal şi Ungaria până la
anul 1556 (Cernăuţi, 1929), invocând documente din colecţiile Kemeny şi Hurmuzaki, face
referire la un proces prin care capitlul din Alba Iulia, pe la 1459, voia să ia moşiile cnezilor de
Lupşa Mare şi Lupşa Mică din comitatul Turda. „De acolo ne-om fi trăgând cu toţii” - scria
Ştefan Lupşa din Sibiu, la 13 mai 1958, fostului său student de la Academia Teologică din
Oradea, preotului Gheorghe Lupşa din Timisoara-Mehala. În continuarea epistolei,
menţionează că „moşii mei după retragerea turcilor, şi încă sub ei au coborât de prin Lupoaia
şi Bucuroaia [...], Lupşa e diminutiv din Lup ca Apşa din Apa”.
Într-o altă scrisoare, expediată la 29 decembrie 1960, tot din Sibiu241, scria
corespondentului său din Timişara-Mehala, că în arhiva din Sibiu a descoperit
„confirmarea din 1570 a satului de lângă Haţeg, Torzsok alias Beretrlin, lui Avram de
Lupşa care 1-a moştenit de la Mihai, acela de iafamosus elle Kenesius, Teodorus de Lupşa, care
1-a primit în 1448 de la Iancu Hynyadi ca răsplată pentru vitejia sa în lupta pierdută-n acel an pe
Câmpul Mierlei. Doborând turcii calul lui Iancu, Teodor i-a dat calul său”.
***
Din conscripţia lui Sinesie Jivanovici redactată în 1755, aflăm că în cele 10 sate existau
205 case cu un număr de 1015 locuitori242.
Localitatea Numărul caselor Numărul sufletelor

Crocna de Jos 26 130
Crocna de Sus 23 115
Dumbrăviţa 16 80
238
Pr. dr. Gheorghe Lupşa, Însemnări manuscrise de la preotul George Lupşa (1845-1920) din Dieci, fa., f.
2 (manuscris aflat în păstrearea noastră).
239
În Conscripţia din 1746, în Crocna de Sus sunt menţionate familiile lui Toader Lupşa şi Marian Lupşa,
cf. Gh. Ciuhandu, op. cit., Anexe p. 228.
240
cf. Gh. Lupşa, op. cit., f. 1-3. în conscripţia din 1746, în Dumbrăviţa locuia familia lui Mustea Iovan, probabil
bunicul Floarei Mustea, cf. Gh. Ciuhandu, op. cit., Anexe, p. 226. În Matricola cununaţilor a parohiei Dieci din 1813
(poziţia 159), este menţionată cununia lui Moisă Lupşa din Crocna de Sus. În aceeaşi matricolă, la anul 1816, este
menţionată cununia lui Luca Lupşa din Crocna de Sus, cu Ana, fiica lui Constantin Vesa din Dieci. Vezi: A. P. O. R.
Dieci, I. Bogdan, Cronica parohiei Dieci, Dieci, 1928.
241
Ambele scrisori se află în posesia noastră.
242
Şt. Lupşa, Istoria Eparhiei Aradului, vol. II, fasc. 1, f. 359, 445, 447; vezi şi V. Pavel, Episcopia
Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), pp. 701-702.
50
Craicova 23 115
Zemerzel 14 60
Cioreşti 10 50
Dieci 34 170
Revetiş 30 150
Cocioba 6 30
Roşia 23 115
Total 205 1 015
O altă categorie de izvoare demografice sunt urbariile din 1771-1772. Acestea deţin informaţii
preţioase cu privire la situaţia din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Sunt primele
statistici exacte ale gospodăriilor iobăgeşti cuprinzând date despre starea materială a locuitorilor,
sarcinile lor, dându-ne posibilitatea de a trage unele concluzii şi din punct de vedere demografic243.
Localitatea Număr familii iobagi Număr jeleri cu casă Familii Suflete
Crocna de Jos 47 10 57 285
Dieci 58 7 65 325
Dumbrăviţa 39 11 50 250
Crocna de Sus 41 28 69 345
Cocioba 6 2 8 40
Revetiş 44 6 50 250
Roşia 23 288 51 255
Zemerzel 4 21 25 125
Craicova 3 23 26 130
Cioreşti 6 9 15 75
Total 271 145 416 2 080
În conscripţia din 1782, sunt consemnate numărul gospodăriilor. Aşa după cum reiese din
tabelul de mai jos, în cele zece sate existau un număr de 559 de case, cele mai multe sânt în
Crocna de Sus, urmată de Dieci şi Crocna de Jos, Dumbrăviţa şi Revetiş244.
Localitatea Numărul caselor
Cocioba 10
Cioreşti 24
Craicova 36
Crocna de Jos 74
Crocna de Sus 95
Dieci 92
Dumbrăviţa 72
Revetiş 70
Roşia 60
Zemerzel 26
Total 559
243
G. Kovach, Ţărănimea arădeană în perioada reglementării urbariale din 1771/1772, în „Ziridava”, VIII,
1977, pp. 129, 131-132, 134, 135, 138, 141.
244
A. N. D. J. Arad, Fond Prefectura judeţului Arad Acta Congregaţiones, nr. 52, f. 2.
51
Comparând datele conscripţiei din 1782 cu cele din 1746, 1754-1755 şi cu cea urbarială
din 1771-1772, constatăm că numele gospodăriilor a crescut simţitor. Cea mai mare era Crocna
de Sus, urmată de Dieci si Crocna de Jos.
Statisticile din secolul al XVIII-lea sunt relative, pentru că oamenii, nu numai că nu-şi
declarau bunurile pe care le aveau în posesie, de multe ori se sustrăgeau chiar ei de la
înregistrare. Acest lucru reiese şi dintr-o conscripţie întocmită în anul 1800, în care satele Revetiş
şi Roşia apăreau ca având o populaţie mai numeroasă decât existau în Dieci sau Crocna.
Referitor la Crocna, menţionăm că încă în acest an, cele două aşezări, de Sus şi de Jos, încă nu
formau o singură aşezare, iar în conscripţie apar doar cu un număr de 69 suflete, ceea ce ne
duce la concluzia că a fost înregistrat doar o singură aşezare, nu ştim care, numărul redus al
locuitorilor ne îndreptăţeşte să afirmăm acest lucru245.
Localitatea Iobagi Jeleri Total
Dieci 103 8 111
Dumbrăviţa 63 3 66
Cocioba 10 - 10
Craicova 39 1 40
Crocna 69 - 69
Revetiş 121 - 121
Roşia 112 5 117
Zemerzel 31 - 31
Total 548 17 565
III. 1. 2. Populaţia în secolul al XIX-lea

Începând cu secolul al XTX-lea, datele privitoare la numărul populaţiei şi structura ei sunt
mult mai complexe, aşa cum este conscripţia generală din 1828246. În această conscripţie, sunt
evidenţiate persoanele între 18 şi 60 de ani, dar cei peste 60 de ani, dacă erau capi de familie erau
trecuţi în rubrica respectivă după starea lor materială. între iobagi erau cuprinşi toţi ţăranii cu
peste 1/8 de sesie, jelerii cu casă dacă aveau bunuri imobile, precum şi jelerii fără casă.
În rubrica a patra erau trecute casele, menţionând şi valoarea arendei, socotind 1+10 din
valoarea estimată. În general, această valoare era hotărâtă de comisia de conscripţie. Bisericile,
locuinţele parohiilor, şcolile, casele nobiliare, clădirile publice nu erau luate în evidenţă. La
celelalte rubrici, pe care nu le vom aminti, conscripţia mai menţionează: producţia proprietarului
după semănături, câştigul proprietarului, producţia medie în raport cu sămânţa, valoarea
produselor în general, fânaţele, viile, livezile de meri, animalele, după categorii, şi altele.
Datele cuprinse în conscripţia din anul 1828 sunt satisfăcătoare pentru ilustrarea unei
realităţi a situaţiei ţărănimii, având şi posibilitatea unor comparaţii cu datele reglementării
urbariale din 1771-1772.
Localitatea Numărul populaţiei Iobagi (familii) Jeleri (familii) Case
(18-60 ani)
Cocioba 27 14 3 15
Crocna de Sus şi Crocna de Jos 304 163 31 192
Dieci 376 152 16 168
Revetiş 181 106 1 106
Roşia 159 66 47 113
Total 1047 501 97 594
245
G. Kovach, Ahol Dozsa es Horea hadaijartak, pp.70-71.
246
Idem, Conscripţia satelor arădene din 1828, în „Ziridava”, XV-XVI, 1987, pp. 105-123.
52
Nu ne propunem să facem o comparaţie a datelor din această conscripţie cu cea din 1771-1772,
mai ales că criteriile lor erau diferite, totuşi, din confruntarea datelor reiese un spor real al familiilor,
la fel şi a caselor.
Dispunem şi de o altă conscriţie din 1828, mult mai completă, în care sunt menţionate şi
apartenenţele confesionale ale locuitorilor247.
Localitatea Case Ortodocşi Romano- Total

catolici
Dieci 230 784 20 1 034
Cocioba 19 102 2 123
Crocna 197 661 6 864
Revetiş 100 423 7 530
Roşia 122 620 10 752
Zemerzel 79 346 3 428
Total 747 2 936 49 3 732
Din statistica de mai sus putem constata că cea mai numeroasă populaţie se afla în Dieci,
urmată de Crocna şi Roşia. Din punct de vedere confesional, în marea majoritate, 2 936
locuitorii erau ortodocşi, numai 48 suflete romano-catolici. Statistica amintită nu menţionează
şi alte confesiuni.
Date privind caracterul confesional al locuitorilor din satele ce fac parte din cadrul
demersului nostru, aflăm şi în Şematismul din 1842-1843248.
Localitatea Ortodocşi Greco-catolici Romano-catolici Total

Dieci 1 002 2 10 1 014
Cocioba 91 - - 91
Crocna 460 3 4 467
Roşia 505 - - 505
Total 2 058 5 14 2 077
Nu putem cunoaşte în care măsură statisticile din Şematism oglindesc, pentru toate
localităţile numărul adecvat al locuitorilor, cu apartenenţa lor confesională, deoarece, datele
altei conscripţii, redactată tot în 1842-1843, o contrazic. De exemplu, în satul Dieci în nici un
document nu am găsit menţionat existenţa vreunui credincios de confesiune greco-catolică, fie
şi într-un număr aşa de mic. Acest fapt ne este întărit şi de unele mărturii ale preoţilor din
secolul al XIX-lea, făcute pe filele unor cărţi de cult, arătând că în Dieci nu a existat nici un
greco-catolic. În al doilea rând, dacă diferenţa de locuitori în Dieci, între cele două conscripţii
este de numai 51 de locuitori, pentru satul Crocna, diferenţa este mult prea mare, de 672
suflete249.
247
Ludovico Nagy, Notitiae politico- geographico statisticae inclyti regni Hungariae, partiumque eidem,
Tomus Primus, Budae, 1828, pp. 29, 30, 31.
248
Universali schematismus ecclesiasticus venerabilis cleri romano et greco-catholici saecularis et
regularis incliti regni Hungariae partiumque eidem adnexarum nec non magni principatus Transilvaniae sub
benigno-gratiosa protectione axcelsi consilii regii locumtenentialis Hungarici per Aloysium Reech de Lewald pro
Anno 1842/3, Bude, p. 302
249
Vasile Popeanga, Şcoala românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-1867,
Arad, 1979, pp. 53, 55.
53
Localitatea 1851250 1852251 1857252 1869253 1873254 1880255 1890256

Dieci 757 935 1063 1233 91 978 1097
Revetiş 430 476 541 560 467 396 473
Roşia 758 655 * * 505 532 572
Crocna 553 * 1039 1066 1066 850 940
Cocioba 120 105 * 118 * 100 124
*)nu avem date
1875257
Localitatea Case Bărbaţi Femei Alte etnii Total locuitori
Dieci 187 529 547 7 (ţigani) 1083
Roşia 120 221 275 9 505
Crocna 161 430 447 2 675
Revetiş 195 268 247 4 515
Numărul caselor între 1876-1885
Localitatea 1876 1878 1880 1881 1885

Dieci 180 209 210 210 209
Revetiş 105 89 110 * 100
Roşia 114 115 115 115 115258
Cocioba 18 18 17 * *
Crocna * * 189 189 *
*) nu avem date
Numărul sufletelor ortodoxe între 1852-1900
Anul Dieci Revetiş Crocna Roşia Cocioba

1852 935 476 1005 655 105
1857 1063 541 1039 * *
1873 1085 * 1066 784 *
1875 1083 515 879 505 *
1876 1080 435 * 557 87
1878 900 392 * 405 81
1880 964 387 946 407 86
1881 969 * 956 405 *
1885 936 439 * 550 *
1900 1216 491 945 * 124
*) nu avem date
250
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, Repertoriu istoric al localităţilor.
251
V. Popeanga, op. cit., pp. 53, 55.
252
A. N. D. J. Arad, G. Kovach, Repertoriul istoric al localităţilor.
253
Ibidem; A. E. O. R. Arad, Conspectulu cerculoru alegătoare pentru sinodului protopresviteratului
Protopresviteratulu Boroş-Ineului anului 1869, doc. nenumerotat.
254
V. Popeanga, Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, Arad, 1976, pp. 109,
110, 126
255
Al. Roz, G. Kovach, op. cit, pp. 90, 96, 102, 207, 209.
256
1bidem.
257
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 3, f. 135, 136, 141, 144.
258
În Roşia, şi în anul 1879 existau acelaşi număr de case şi un număr de 405 locuitori din
care 195 bărbaţi şi 210 femei. Cf. Ibidem, dosar 11, f. 53.
54
Pentru anul 1869 dispunem de rezultatele recensământului efectuat de autorităţile de stat,

culegerea datelor efectuându-se în primele săptămâni ale anului următor. Recensământul
reflectă numărul caselor, al familiilor şi populaţia după sex. Preţioasă este partea ce redă
situaţia confesională a locuitorilor din cele cinci localităţi259.
Localitatea Case Familii Bărbaţi Femei Populaţia
totală
Dieci 238 239 611 622 1 233
Cocioba 24 24 66 52 118
Crocna 134 219 538 528 1 066
Revetiş 124 123 287 273 560
Roşia 132 130 333 350 683
Total 652 735 1 835 1 825 3 660
Localitatea Ortodocşi Romano-catolici Evanghelici Izraeliţi

Dieci 1 212 11 - 10
Cocioba 110 1 1 6
Crocna 1 054 3 - 9
Revetiş 560 - - -
Roşia 680 - - 3
Total 3 616 15 1 48
Pentru anii următori, numărul populaţiei se prezintă aşa după cum reiese din tabelul de mai jos:
Localitatea 1876260 1878261 1880262 1881263
B F Total B F Total B F Total B F. Total
Dieci 537 543 1080 457 443 900 489 475 964 493 476 969
Revetiş 222 209 435 194 198 392 197 190 387 *
Roşia 273 276 557 195 210 405 195 210 407 195 210 405
Cocioba 48 39 87 41 40 81 47 39 86 *
Crocna * * 471 471 946 483 473 956
*)nu avem date
Pentru satele Dieci, Revetiş şi Roşia, la totalul sufletelor se mai adaogă şi unele suflete de
264
ţigani . Faptul că nu sunt menţionaţi în fiecare an, ne determină să credem că nu erau stabiliţi
încă acolo. Situaţia lor, pentru câţiva ani, este următoarea:
Dieci Revetiş Roşia
1876 - 4 8
1878 4 4 -
1880 - - 2
1881 - - 2
259
*** Recensământul din 1869. Transilvania (Traian Rotariu – coordonator, Maria Semenius, Mezei
Elemer), Cluj-Napoca, 2008, pp. 44-45.
260
A. N. D. J. Arad, fond citat, dosar 5, f. 59, 57-58.
261
Ibidem, dosar 5, f. 179-181.
262
Ibidem, dosar 15, f. 75, 76, 100, 101, 117.
263
Ibidem, dosar 15, f. 138, 159; dosar 16, f. 109.
264
În localitatea Dieci, în anul 1891, exista un număr de 1 097 locuitori, cf. *** A Palias Nagy Lexicona,
vol. I, Budapesta, 1893, p. 291.
55
III. 1. 3. Populaţia în secolul al XX-lea
Pentru începutul secolului al XX-lea, date despre numărul populaţiei avem doar începând cu
anul 1910, dar nu pentru toate satele.
Anul Dieci Crocna Revetiş Roşia Cocioba
1910 1 297 1 010 568 627 112
1915 1 216265 * * * *
1918 1 124266 1 034267 * * *
1919 1 297268 * * * *
1920 1 184269 * * * *
1922 1 184 1 097 598 * 116
1927 1 004270 1 041271 * * *
1928 1 021272 * * * *
1930273 1 151 1 011 676 646 108
*) nu avem date
Din Data statistica juxta conscritionem regnicolare animarum anno 1910, pe lângă numărul
populaţiei aflăm şi configuraţia confesională a locuitorilor din cele cinci sate supuse de noi spre
analiză274.
Localitatea Ortodocşi Catolici Greco-catolici Luterani Calvini Evrei Total
Dieci 1 252 34 34 2 2 6 1 297
Roşia 623 - - - - 5 628
Crocna 990 8 8 - 2 9 1 010
Cocioba 103 4 4 3 2 - 112
Revetiş 566 - - - - 2 568
TOTAL 3 534 46 46 5 6 22 3 615
În anul 1913 în satul Zamărd (Zemerzel), existau 65 de locuitori care, aşa după cum reiese
din evidenţele parohiale, frecventau serviciile religioase de la biserica din Dieci. Din Matricola
botezaţilor parohiei Dieci, menţionăm câteva cazuri de botez a unor prunci din Zamărd: Olga-
Cornelia, fiica lui Nicolae Popescu şi Olga Curta, “cavminius “ (sic !), de la casa cu numărul
21, a fost botezată ca naş de dr George Popa “asesor la tribunalul regesc din Arad” (poziţia
2/1912); Elena, fiica lui Savu Şerb şi Iulia Daşcău, zilieri, birişi domnesc, locuiau la casa cu
numărul 20 (poziţia 27/1912); Petru, fiul lui Spiridon Ghergar şi Elena Iovuţa, de loc din
Crocna, cios domnesc în Zamărd (poziţia 29/1927); Ştefan, fiul lui Ancuţa Ştefan şi Elena
Rusu, zilieri, biriş domnesc (poziţia 16/1913); Petru, fiul lui Petru Lazăr şi Măriuţă Iovuţa,
biriş domnesc (poziţia 22/1913).
265
Silvestru Moldovan, Nicolae Togan, Dicţionarul numirilor de localităţi cu poporaţiune română din
Ungaria, Bucureşti, 1915, p. 82.
266
V. Popeangă, Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, p. 250.
267
Ibidem, p. 251.
268
S. Moldovan, N. Togan, op. cit., p. 82.
269
Ibidem.
270
(Redacţia), Sfinţirea bisericii din Rădeşti. Vizitarea parohiilor din Dieci, Crocna, Almaş, Bonţeşti şi Cil,
în “Biserica şi Şcoala”, anul LI, nr. 43, 23 octombrie 1927, p. 2.
271
Ibidem.
272
A. P. O. R. Dieci, Pachet I, dosar 7 (1928), f. 14.
273
*** Indicatorul statistic al satelor şi unităţilor administrative din România, Bucureşti, 1932, pp. 12-13.
274
*** Sehematismus cleri Diocezis Csanadiensis pro anno Domini MCMXIII, Temeşvarimi, 1913. pp. 146-147.
56
În Protocolul răposaţilor a parohiei Dieci din 1908 (p. 11), este înregistrată
înmormântarea lui Tripa Marta (+18 aprilie/1 mai 1908), fiica lui Tripa Ianoş „biriş”, locuitor
în Zamărd. Un Tripa Adam, tot „biriş” la Zamărd, probabil din aceeiaşi familie, locuia în Dieci
la numărul 21.
Structura confesională din Dieci în 1927-1928 se prezintă astfel275:
Anii Ortodocşi Romano-catolici Baptişti Protestanţi Mozaici Total
1927 1004 1 96 - 4 1105
1928 1038 1 77 1 4 1121
În anul 1928 structura etnică a locuitorilor din Dieci era formată din 1 116 români, 4 evrei
şi doar un singur maghiar. După confesiune: ortodocşi – 1 038; romano-catolici – 1; protestanţi
– 1; mozaici – 4; alte confesiuni – 77.
Din anul 1930 dispunem de date statistice referitoare la numărul clădirilor, gospodăriilor si
aîntreprinderilor comerciale sau industriale276.
Localitatea Clădiri Gospodări Întreprinderi comerciale sau industriale

Dieci 299 e
27 1
Cocioba 22 22 2
Crocna 228 220 7
Revetiş 156 158 1
>
Roşia 150 143 -
TOTAL 855 813 11
Între 1958-1973, structura confesională din Dieci era următoarea:

Anul Numărul Familii Ortodocşi Baptişti Penticostali
1956 caselor
254 ortodoxe
339 954 197 15
1959 254 345 962 195 16
1960 * 371 981 * *
1961 * 375 989 * *
1962 * 384 1 003 197 8
1963 * 384 1 004 * *
1964 * 390 995 * *
1965 * 395 1 003 168 3
1966 * 397 1 002 * *
1967 * 404 1 006 * *
1968 * 406 1 007 * *
1969 * 408 1 008 * *
1970 * 412 1 010 * *
1971 * 409 1 009 * *
1972 272 409 1 004 * *
1973 * 410 1 008 192 *
*) nu avem date
275
A. P. O. R. Dieci, Pachet I, dosar 6 (1927), f. 55v.; dosar 7(1928), f. 14.; (Redacţia), Sfinţirea bisericii
din Rădeşti. Vizitarea parohiilor din Dieci, Crocna, Almaş, Bonţeşti şi Cil, p. 2. În 1927, în satul Crocna existau
46 de credincioşi baptişti.
276
*** Indicatorul statistic al satelor şi unităţilor administrative din România, pp. 12-13.
57
În anul 1956 erau un număr de 941 suflete, din care 471 bărbaţi şi 470 femei. La
recensământul din anul 1966, numărul populaţiei din comuna Dieci cu satele aparţinătoare era
de 3.007 suflete, repartizate pe sate astfel: Dieci – 1 120 locuitori; Crocna - 812 locuitori;
Revetiş (cu Cocioba) - 634 locuitori; Roşia - 441 locuitori.
În anul 1968 populaţia, pe grupe de vârstă, din Dieci şi Crocna, era următoarea:
Categoria de vârstă Dieci Crocna
Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei
0-5 27 29 19 18
6-10 37 44 21 16
11-15 43 46 33 25
16-20 42 44 24 34
21-25 27 33 20 25
26-30 32 44 12 30
31-35 47 48 24 27
36-40 25 48 28 39
41-45 48 24 33 33
46-50 36 37 28 43
51-55 15 27 27 26
56-60 47 37 34 33
61-65 27 34 28 28
66-70 36 26 20 26
71-75 18 26 14 8
76-80 14 4 4 2
81-85 5 1 2 12
TOTAL 526 552 371 425
În anul 1972, numărul total al sufletelor existente în cele cinci sate (Dieci, Crocna,
Revetiş cu Cocioba şi Roşia) era de 2 869 locuitori.
În anul 2005, numărul total al sufletelor era de 1 786, repartizaţi pe sate astfel: Dieci -
855, Crocna - 503, Revetiş cu Cocioba - 356, Roşia - 72. După sex situaţia populaţiei se poate
vedea în tabelul de mai jos:
Localitatea Bărbaţi Femei Total

Dieci 432 423 855
Crocna 251 252 503
Revetiş cu Cocioba 175 181 356
Roşia 35 37 72
Total 893 891 1 786
III. 2. MISCAREA NATURALA A POPULAŢIEI
Date referitoare la mişcarea naturală a populaţiei, pentru a doua jumătate a secolului al

XIX-lea, mai precis între 1852-1900, găsim în matricolele parohiale păstrate la Primăria
comunei Dieci, aşa după cum reiese din tabelul de mai jos.
Născuţi Răposaţi
Băieţ Fete Total Bărbaţi Femei Total
i
520 512 1 032 431 438 869
58
Cele mai multe naşteri s-au înregistrat în anul 1887 (75 din care 32 băieţi si 43 fete), iar
cei mai mulţi decedaţi s-au înregistrat în anul 1891 (97 din care 47 bărbaţi si 50 femei).
Perechi cununate (1882-1900)
Localitatea 1882-1891 1892-1900
Dieci 111 88
Revetiş 36 39
Crocna * 71
*) nu avem date
Numărul botezaţilor în Dieci (1901-1980)
Anii Băieţi Fete Total
1901-1910 240 216 456
1911-1920 145 145 290
1921-1930 143 130 273
1931-1940 115 87 202
1941-1950 72 74 146
1951-1960 81 71 152
1961-1970 68 62 130
1971-1980 61 65 126
Cele mai multe naşteri, 54 (29 băieţi şi 25 fete), s-au înregistrat în anul 1905, şi 51 (24
băieţi şi 27 fete), în anul 1912, iar cele mai puţine în anul 1972, numai 6 (3 băieţi şi 3 fete).
Natalitatea, între cele două războaie mondiale scade brusc din cauza descompletărilor
familiilor. Prin urmare, numărul născuţilor prezintă minimum în anii 1916, 1917, 1918, 1942 şi
1943, după care, normalitatea se restabileşte treptat, atingând nivele apropiate de perioada de
dinaintea războiului mondial. În general, numărul băieţilor întrecându-l pe cel al fetelor, cu
mici excepţii. Începând din anul 1950 natalitatea este din nou în declin, cu excepţii în anii
1951, 1953, 1954, 1956, 1960 şi 1973.
Atât în secolul al XIX-lea, cât şi în cel următor, s-au înregistrat şi naşteri de gemeni.
Prima naştere de gemeni din Dieci, de care avem cunoştinţă, este cea a fraţilor Todor şi
Măriuţă, născuţi la 20 iunie 1884, fiii lui Ioan şi Floriţă Gilea de la numărul de casă 23.
Măriuţă nu a trăit mult, doar câteva luni, până la 5 octombrie 1884277. La 17/29 decembrie
1894 s-au născut Gheorghe şi Iulia, fiii lui Teodor şi Iosana Sărac de la numărul de casă
163278.
În Dieci au existat şi naşteri de tripleţi. Este vorba de Iulia, Maria şi Ioan, născuţi la 4/16
martie 1895, fiii lui Toma şi Floare Borlea de la numărul de casă 243279.
În secolul al XX-lea, la 16/29 noiembrie 1906 se năştea Pavel şi Maria, fiii lui Ioan şi Maria
Hălmăgean de la numărul de casă 183280. Matricolele parohiale mai menţionează si pe Ion si
Floare, născuţi la 9/ 22 martie 1917, fiii lui Laurente Galea şi Rozalia Negru de la numărul de casă
75281 şi pe Floare si Mariţa, născute la 5/18 decembrie 1918, fiicele lui George Lucoaie şi Marica
Jurcuţa de la numărul de casă 35282.
277
Arhiva Primăriei Dieci (în continuare: A. P. Dieci), Protocolul botezaţilor din parohia Dieci, poz. 22-
23/1884.
278
Ibidem, poz. 58-59/1894.
279
Ibidem, poz. 11-12-13/1895.
280
Idem, Protocolul botezaţilor din comuna bisericească rom. gr. or. Dieci începând cu anul 1906, poz.
37-38/1906.
281
Ibidem, poz. 5-6/1917.
282
Ibidem, poz. 11-12/1918.
59
În Dieci, în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, s-au mai născut încă patru perechi
de gemeni, în familiile lui Lucoaie Pavel, Oarcea Ioan, Crişan Nicu si Lazăr Rodica.
***
În perioada 1956-1966, în Dieci şi Crocna s-a înregistrat următorul spor al natalităţii, pe
sexe.
Anii Dieci Total Crocna Total

Băieţi Fete Băieţi Fete
1956 11 9 20 7 6 13
1957 5 4 9 5 6 11
1958 7 12 19 8 10 18
1959 4 6 10 6 2 8
1960 8 8 16 2 2 4
1961 7 13 20 2 2 4
1962 10 5 15 2 - 2
1963 4 3 7 2 1 3
1964 4 6 10 1 6 7
1965 5 5 10 4 6 10
1966 4 5 9 5 5 10
Numărul botezaţilor în Roşia (1901-1950)
Anii Băieţi Fete Total

1901-1910 118 89 207
1911-1920 45 64 109
1921-1930 43 50 93
1931-1940 24 43 67
1941-1950 23 17
Numărul perechilor cununate în Dieci (1901-1980)
Anii Dieci Roşia Crocna Revetiş cu Cocioba Total

1901-1910 141 36 108 42 327
1911-1920 87 21 63 51 222
1921-1930 140 29 56 57 282
1931-1940 95 14 * 20
1941-1950 73 12 * *
1951-1960 73 * * *
1961-1970 74 * * *
1971-1980 67 * * *
*) nu avem date
În ce priveşte mortalitatea, în anul 1906 din cei 53 decedaţi, un număr de 28 sunt sub
vârsta de 18 ani, din care 25 sub vârsta de 10 ani (13 băieţi si 12 fete) si 3 băieţi între 11 si 18
ani. În anul următor mortalitatea a scăzut, înregistrându-se numai 13 decedaţi, 6 băieţi şi 7 fete
sub 10 ani.
60
Cercetând matricolele decedaţilor pe anii 1906-1925, constatăm că decesele s-au datorat

bolilor care au existat, ele fiind consemnate în mod foarte deficitar, pe măsura cunoaştinţelor
preotului. Protocolul bisericesc înscrie următoarele boli, în ordinea frecvenţei lor: reuma,
oftica, aprinderea de plămâni, tuberculoză (între 30-45 de ani), apoplexie, vărsat (în special la
copiii sub vârsta de 5 ani), debilitate, hipertrofie, sgaiba, guta, tusa măgărească, tifos, anghina,
epidemie spaniolă (în 1918 s-au înregistrat 7 cazuri), boală de apă, diaree, moarte de sânge 283.
La acestea se mai adăuga si o alimentaţie necorespunzătoare si lipsa de igienă.
Mortalitatea infantilă pe intervalul de timp dintre 1956-1966 în satele Dieci si Crocna se
prezintă astfel:
Anul Născuţi vii Morţi
1956 33 3
1957 20 1
1958 37 -
1959 18 -
1960 20 2
1961 24 -
1962 17 -
1963 10 -
1964 17 -
1965 20 -
1966 19 -
Mortalitatea generală în Dieci între 1901 şi 1980 este aşa cum se prezintă în tabelul
următor:
Anii Bărbaţi Femei Total

1901-1910 170 175 345
1911-1920 157 184 341
1921-1930 127 102 229
1931-1940 90 80 170
1941-1950 76 83 159
1951-1960 42 54 96
1961-1970 44 52 96
1971-1980 61 60 121
Revetiş (1901-1950)
Anii Bărbaţi Femei Total
1901-1910 57 96 153
1911-1920 71 67 138
1921-1930 49 47 96
1931-1940 43 61 104
1941-1950 34 44 78
Din matricolele parohiei Dieci, constatăm că unele decese s-au datorat unor „nenorociri”.
Astfel, la 14/17 aprilie 1907, Pavel Oprea, fiul lui Solomia Indreica, în vârstă de numai 33 de ani, a
283
Bolile au fost menţionate aşa cum au fost înregistrate în matricole.
61
fost omorât de taurul comunal284, iar la 2/15 august 1912, Faur Ioan, în vârstă de 36 de ani, soţul
Magdalenei Dârlea din Dieci (nr. 160), a fost împuşcat din greşeală de Ioan Sărac din Dieci285. La
5/18 ianuarie 1914, Ana Galea, soţia lui Ioan Galea din Dieci (nr. 124), în vârstă de numai 47 de
ani, a murit „prin nenorocire”, fără a se menţiona în matricolă şi felul morţii286.
George Jurcoi, fiul lui Pavel şi Floare Jurcoi din Dieci (nr. 202), în vârstă de numai 12 ani,
în ziua de 2/15 iulie 1916 s-a înecat în râul Crişul Alb287. În apele Crişului Alb la 10 februarie
1921 a fost găsit mort Pavel Dobra de numai 15 ani din Dieci (nr. 200). înecat, dar în vale, la 19
august/1 septembrie 1921 a murit Ioan Tipei, fiul lui Ioan şi Maria Mărinaş din Dieci (nr.
152)288.
Ştefan Popa în vârstă de 35 de ani din Dieci (nr. 14), soţul Măriei Vesa, în ziua de 10
februarie 1921 a fost găsit mort la marginea comunei, presupunându-se că s-a sinucis. Este
înregistrat si un îngheţ, cel al Măriei Şerb (văduvă) din Dieci (nr. 53), moartă în ziua de 6
februarie 1921 la vârsta de numai 47 de ani.
În matricola răposaţilor din parohia Revetiş este înregistrată asasinarea lui Filimon Dologu de
către armatele de unguri bolşevici cu ocazia retragerii acestora de pe aliniamentul văii Crişului
Alb în aprilie 1919. La rubrica „Observaţii”, la aceeaşi poziţie, preotul Pahomie Corpa, în 13/26
august 1919, nota că cel crezut mort s-a întors acasă din Strigoniu de unde a fost eliberat după
ce armata română a ocupat oraşul Budapesta289.
Sporul natural al populaţiei pe anii 1956-1967, în satele Dieci si Crocna, se prezintă aşa
după cum reiese din tabelul de mai jos.
Anul Născuţi Morţi Spor

1956 33 35 -2
1957 20 29 -9
1958 38 23 +14
1959 18 22 -4
1960 20 27 -7
1961 24 15 +9
1962 17 25 -8
1963 10 16 -6
1964 17 22 -5
1965 20 17 +3
1966 19 29 -10
1967 28 19 +9
III. 3. MIŞCAREA MIGRATOARE A POPULAŢIEI
După cum menţionează poreotul George Lupşa în Cronica sa, la Zemerzel-Zamărd,

începând cu secolul al XIX-lea, contele Königgseg a colonizat oameni din diferite ţinuturi ale
imperiului, Cehia, Boemia, Slovacia, mai târziu aducând şi maghiari, „dându-le pământ gratis
284
A. P. Dieci, Registrul răposaţilor parohiei Dieci...1907, poz. 14/1907.
285
Idem, Registrul răposaţilor parohiei Dieci...1912, poz. 23/1912.
286
Idem, Registrul răposaţilor parohiei Dieci...1914, poz. 2/1914, f. 31.
287
288
289
Idem, Registrul răposaţilor parohiei Revetiş...1919, poz. 2/1919.
62
pe carele fieştecare din ei l-au folosit câte 6 ani”290. La 31 aprilie 1892, este înregistrat decesul
lui Gheorghe Mărinaş (june), originar din Croaţia, lucrător ziler la domeniul de la Zamărd291.
***
La începutul secolului al XX-lea, un număr de 12 dieceni au trecut Oceanul stabilindu-se,
unii numai pentru o perioadă, alţii definitiv în Statele Unite ale Americii. Este vorba de Dârlea
Ioan (Liuru)292, Galea Matei (Macei), Baranci Ioan, Lupşa293, Lupşa Novac294, Bujuţ, Birău
Ioan (Porâmbu)295, Igna (Haşu), Jimon296, Borlea, Galea (Bucurel), Gorgu. Din păcate nu
dispunem de mai multe date despre cei menţionaţi şi peregrinările lor pe tărâmurile de peste
Ocean.
Menţionăm că la 6 martie 1932, este înregistrată cununia lui Petru Lăscău, fiul lui Ioan şi
Zenovia Lăscău din Roşia (nr. 18), în vârstă de 29 de ani, „de prezent muncitor în America”, cu
Rozalia Bech297, în vârstă de 17 ani, fiica lui Franţ şi Rozalia Bech, născută în Străjiştea-Mare,
de religie romano-catolică, stabilită cu familia în Dieci298.
Migrarea populaţiei s-a înregistrat şi după înfiinţarea CAP - ului. Multe dintre familii au
plecat din sat şi s-au stabilit în oraşe (Arad, Brad, Timişoara), sau în localităţi mai mari de pe
valea Crişului Alb (Gurahonţ, Pâncota, Sebiş). Erau în căutarea unui trai mai bun pentru ei şi
membrii familiei. Odată stabiliţi la oraş, urmau unele cursuri de calificare, angajându-se la
diferite întreprinderi de stat.
***
De-a lungul timpului în Dieci si în satele aparţinătoare au trăit şi locuitori de altă etnie, dar
într-un număr foarte redus, de la o persoană la 4 sau 5. Ce mai mulţi au fost ţiganii, veniţi în
Dieci prin imigrare din alte sate în căutare de lucru.
La început sau aşezat în marginea satului în partea de nord-est, pe malul drept al văii,
numită astăzi, Valea Ţiganilor. Aici au ocupat atâta teren cât să-şi poată construi o casă din
pământ bătut şi de dimensiuni mici, fiind toleraţi atât de primărie cât şi de locuitori. Era uşor de
semnalat distincţia categorică ce se făcea între români şi ţigani datorită vieţii mult inferioare pe
care o duceau.
Informaţii despre primii ţigani din Dieci avem din anul 1878 când sunt menţionaţi doar 4
suflete. Numele primului ţigan din Dieci cunoscut, este Ştefan Corbei, de meserie lipitor299. Iosif
(Ioşca) Covaci, căldărar şi soţia sa Maria Covaci, menţionaţi în anul 1892, şi s-au stabilit în Dieci
venind din satul Igneşti300. În anul 1897 este menţionat Ristea Cârpaci, ţigan corturar (nomad).
Existau şi alţi ţigani corturari, Ristea Cârpaci, Cârpaci Ioan şi Cârpaci Măria301, Covaci Cârpaci
Mărişca (nr. 83), Iosif Covaci cu soţia Crâşmăriţa Covaci şi fiul Rupunca, Catiţa Covaci şi soţul
Marcu Covaci, despre care preotul Ioan Bogdan menţionează că locuiesc „mai mult în Dieci”302.
290
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, Cronica, f. 45.
291
A. P. Dieci, Protocolul răposaţilor parohiei Dieci...1892, poz. 55/1892.
292
S-a născut în 1883 şi a decedat în anul 1957. Este tatăl cântăreţului bisericesc Dârlea Traian.
293
Frate cu soţia lui Ioan Novac.
294
Lupşa Novac s-a născut la 13 februarie 1867 şi a trăit până la 22 martie 1941. În anul 1925 era deja în S.
U. A. Este tatăl preotului dr. Gheorghe Lupşa.
295
S-a stabilit în S. U. A. unde a şi decedat.
296
S-a stabilit în S. U. A. unde a şi decedat.
297
Nu am găsit date despre familia Bech şi motivul stabilirii în satul Dieci.
298
Arhiva Primăriei Dieci, Protocolul cununaţilor, poz. 5/1932, p. 10.
299
În 2 mai 1882 este înregistrat botezul lui Zorinca (n. 21 aprilie 1882), fiica lui Ştefan Corbei, cf. A. P.
Dieci, Protocolul botezaţilor din Dieci, poz. 13/1882.
300
În 15/27 octombrie se năştea fiul lor Iosif, cf. Idem, Protocolul botezaţilor din Dieci, poz. 46/1892.
301
In 1909 se năştea fiul lor Vilmoş, cf. Idem, Protocolul botezaţilor din Dieci, poz. 38/1909.
302
A. P. O. R. Dieci, Protocolul botezaţilor, poz. 11/1925.
63
În anul 1966 în Dieci mai existau doar 6 familii de ţigani cu un număr de 24 suflete. Aceste
familii erau: Gheorghe Covaci cu soţia Luşca şi copiii Tonci Covaci (n. 1949), Ioan Covaciu
(n. 1951) şi Rodica Covaci (n. 1955); Gheorghe Badea Covaci cu soţia Persida şi fiicele Nataşa
(n. 1952) şi Aurora (n. 1956); Gheorghe Cârpaci (n. 1939) cu soţia Maria Covaci (n. 1945) şi
fiica Mărioara (n. 1962); Nicolae Covaci (n. 1939) cu soţia Doamna Cârpaci (n. 1944), fiica
Domnica (1964) şi fiul Badea (n. 1966); Covaci Terinca, fiu Covaci Andronachi (1943) cu
soţia Munteanu Marghioala (n. 1946), fiu Nuţu (n. 1962) şi fiica Aurica (n. 1964); Bogdan
Mărcuţu-Creciun cu soţia Sumţi Covaci şi fiu Ferdinanţ (n. 1953)303.
După numai câţiva ani au început să se mute în oraşul Sebiş, ajungând ca după câţiva ani
să nu mai fie nici un locuitor ţigan. În oraşul Sebiş s-au impus destul de repede în cadrul
comunităţii etniei lor.
După cum am văzut pruncii îi botezau în religia ortodoxă. Din acest punct de vedere nu
exista nici o deosebire între ei si români, doar atât că nu frecventau biserica decât cu prilejul
botezului, cununiei (foarte rar) şi înmormântare. Fiind de aceeaşi religie cu românii şi trăind în
contact permanent cu ei, ţiganii au adoptat obiceiurile acestora. Aveau aceleaşi practici la botez,
iar nunta lor decurgea în acelaşi fel ca şi nunta românilor.
Astăzi nu mai există nici o familie de ţigani, aşa după cum am menţionat, toate s-au mutat, de-a
lungul timpului, în oraşul Sebiş.
III. 4. ADMINISTRAŢIA CIVILĂ
Satul Dieci a avut Primărie încă din secolul al XIX-lea, până în anul 1950 când, a fost
desfiinţată, iar satul a trecut în administrarea Primăriei Revetiş. Aici a stat numai doi ani, până
în 1952, când, a fost reînfiinţată Primăria din Dieci, pe motic că este mai mare şi ca populaţie.
Atât înainte cât şi după reînfiinţare, Primăria a funcţionat în clădirea de La drum, unde mai
târziu a fost sediul CAP - ului. Nu după multă vreme, sediul s-a mutat într-o clădire a Şcolii
generale, construită în perioada interbelică, peste drum de clădirea fostei şcoli confesionale din
centrul satului. În urmă cu peste un deceniu, sediul Primăriei s-a mutat în clădirea de astăzi,
iniţial destinată ca edificiu şcolar, schimbându-i-se destinaţia.
Satul Crocna, până în anul 1947, a avut Primărie de care mai aparţineau satele Pescari,
Feniş şi Iosaş, apoi, s-a mutat în satul Pescari. Din 1952, satul Crocna a trecut în administrarea
Primăriei Dieci.
După reforma administrativă din 1968 se statorniceşte definitiv sediul comunei în satul
Dieci, fiindu-i arondate satele Cocioba, Crocna, Revetiş şi Roşia. Teritoriul comunei ridicându-
se la 4 461 ha.
Menţionăm numele câtorva primari care au funcţionat la Primăria din Dieci, sau Sfatul
Popular cum s-a numit, după instaurarea comunismului la putere. Primarii se numeau
preşedinţi ai Sfatului Popular. Amintim doar pe: Lucoaie Aurelia, Marţiş Ioan, Urdaş Pavel,
Moţoc Cev Gheorghe. Ca secretari ai Primăriei, ani îndelungaţi au funcţionat Pavel Mărinaş304
şi Pavel Rău.
Din perioada de după 22 decembrie 1989, amintim pe: Galea Toader (1990-1992),
candidat al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat; Moţoc Cev Gheorghe (1992-
2000)305, candidat independent în prima legislatură, iar în cea de-a doua, din partea PDSR -
303
A. P. O. R. Dieci, Gheorghe Cavalu, Ţiganii din Dieci 1966, doc. neinventariat.
304
Din unele însemnări rămase de la Pavel Mărinaş aflăm: “În total am servit Statul şi Obştea comunei
timp de 50 ani, cu începere de la anul 1923 la 31 decembrie 1971”. Pavel Mărinaş s-a născut la 8 noiembrie 1903
în Dieci.
305
Gheorghe Moţoc-Cev a fost ultimul primar din perioada comunistă, iar faptul că a fost ales şi reales
după revoluţie, înseamnă că locuitorii comunei au apreciat realizările sale şi experienţa în domeniu.
64
ului; Crişan Ioan (2000-2004, 2004-2008, 2008-2012). Ultimul primar amintit este la al treilea
mandat. Nu este intenţia noastră a face judecăţi de valoare despre unul sau altul dintre ei, însă,
faptul că Ioan Crişan este la a treia legislatură, înseamnă că electoratul din cele cinci sate ale
comunei, apreciind activitatea sa, au considerat să-i de-a votul în continuare.
Consiliul local Dieci, în legislatura 2008-2012, are următoarea alcătuire, în ordine
alfabetică: Birău Marcu (Dieci), Bogdan Florin (Dieci), Chiu Ioan (Crocna) - viceprimar,
Coşeran Vrenti (Crocna), Galea Adam (Dieci), Dobrei Pavel (Revetiş), Galea Sorin (Dieci),
Galea Ştefan (Dieci), Omota Cirion (Crocna), Tabuia Rodica (Revetiş), Toader Adorian
(Crocna). Pe lângă consilierii aleşi mai funcţionează un consilier al primarului, Sărac Ioan
(Dieci).
Angajaţii Primăriei sânt: Gheorghiţă Vasile - secretar, Popuţa Ioan Gabriel - jurist al
Consiliului local, Mărioara Cismaş - contabil, ing. Daşcău Ioan - ofiţer stare civilă, Mican
Marcu - casier, ing. Tocoi Gheorghina - inspector specialist, ing. Bedelean Ioan - referent,
Birău Ioan Toader - tehnician constructor, Ţâţ Moise Gheorghe - director Cămin cultural,
Farcaş Elena - agent agricol, Omota Gheorghe - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă,
Iovănuţ Marcu Dănuţ - paznic de păşune, Toma Iulian - şofer, Ardelean Luminiţa - guard.
65
Capitolul IV
Situaţia economică a locuitorilor

(sec. XVIII-XX)
IV. 1. STAREA ECONOMICĂ ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA
IV. 1. 1. Câteva consideraţii
În secolul al XVIII-lea când a fost înlăturată definitiv stăpânirea otomană, românii s-au
aşteptat la o mai dreaptă repartizare a pământului, însă stăpânirea a repus în drepturi ca domni de
pământ pe cei care o agresau. în anul 1732 s-a creat marele latifundiu al ducelui de Modena din
care tăcea parte şi ţinutul Diecilor306.
Domnul de pământ era proprietarul adevărat asupra întregii întinderi de pământ, lucrat si
nelucrat. El îşi avea proprietatea sa pe care o munceau bieţii iobagi. Şi ei beneficiau de anumite
suprafeţe de pământ pe care îl lucrau pentru ei, numite sesiuni „colonicale”, fiind socotiţi numai
nişte „coloni” pe proprietatea „domnului” de pământ. Pentru aceste mici posesiuni trebuiau să
plătească domnului de pământ si comitatului. Pe aceste sesii, ţăranii îşi întemeiau si gospodăriile.
Există însă o pătură de ţărani lipsită de sesie şi de gospodărie proprie, lipsită total sau în cea mai
mare parte de mijloacele de producţie. Ei proveneau dintre membrii sărăciţi ai obştilor săteşti
care din cauza sărăciei erau nevoiţi sase aşeze pe pământul stăpânului. De multe ori; ţăranii din
această categorie nu aveau nici avere mişcătoare, inventar viu sau mort (animale şi unelte agricole),
nu aveau nici casă fiind nevoiţi să locuiască în casa altora în schimbul unei anumite „chirii” plătită
în muncă sau natură (produse). În conscripţiile vremii această categorie de ţărani poartă numele
de inquilini sau jeleri307.
Faţă de jeleri, ţărănimea iobagă se bucura de o oarecare libertate şi stare. Iobagii posedau
câte o gospodărie, sesie, fie în întregime, fie numai o parte. In general, ei îşi cultivau singuri
ogoarele cu ajutorul braţelor tuturor membrilor familiei apţi de muncă. Existau şi cazuri când
iobagii, cu o stare economică prosperă, foloseau şi forţa de muncă străină, disponibilă în rândul
jelerilor lipsiţi de gospodărie.
Unii dintre jeleri aveau animale de tracţiune sau pentru alte trebuinţe gospodăreşti, iar alţii
erau lipsiţi şi de gospodărie şi de vite, motiv pentru care erau nevoiţi să împrumute vitele fie de la
domnul de pământ, fie de la iobagii mai cu stare (hospites), în schimbul unor obligaţii pe care le
suportau cu greu, sporindu-şi astfel tot mai mult necazurile.
306
Gh. Ciuhandu, Românii din Câmpia Aradului, p. 137.
307
Termenul inquilimus - inquilini, derivă din in-quilinus, care la rândul său derivă de la incolo-ere, a
locui, locuitor, cf. Şt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, p. 345.
66
Ţăranii care posedau o sesie cât de mică, puteau trăi în condiţii bune dacă domnii de
pământ n-ar fi intensificat exploatarea, paralel cu fărâmiţarea sesiei, aducând astfel mari
nenorociri ţăranilor care, în cele din urmă, erau nevoiţi să facă împrumuturi pe care neputându-le
restitui se vedeau siliţi să renunţe la acea bucăţică mică de pământ, îngroaşind rândurile
jelerilor308.
IV. 1. 2. Conscripţia din 1746
Pentru a afla cel mai bine starea economică a ţăranilor în prima perioadă a secolului al
XVIII-lea, apelăm la Domestica Conscriptio Processus Jenoviensis An 1746309 care oglindeşte
starea de fapt a locuitorilor din Dieci şi împrejurimi. Recensământul a fost întocmit cu multă
meticulozitate, trebuind să servească de bază la stabilirea impozitelor. Cuprinde toate
gospodăriile impozabile din sate cu numele capului de familie, calitatea lui, numărul copiilor
peste 16 ani, averea mobilă şi imobilă a familiei. A fost încheiată la 30 martie 1746 în Arad şi
purta semnătura ostenitorilor ei Ştefan Szerda şi Klempaj, comisari superiori ai comitatului.
Producţia agricolă. Din conscripţie reiese că ţăranii în pământurile proprii semănau grâu,
ovăz, porumb şi orz iar în pământurile luate în arendă numai grâu, dar şi aceasta numai la
Cocioba Dumbrăvi ta si Zemerzel unde pământurile erau mai sărace şi mai mici ca întindere.
Localitatea Producţia teritoriilor proprii Fondul străin pentru

arendă grău
Grâu Orz Ovăz Porumb
Cocioba 4 4/8 - - 4/8 3
Zemerzel 2 6/8 - 2 2/8 1 6/8 6
Crocna de Jos 12 - 8 1/8 6 1/8 -
Dumbrăviţa 8 4/8 - 5 4/8 3 3/8 2
Dieci 13 2/8 9 4/8 6 1/8 -
Craicova 11 4/8 - 3 4/8 2 5/8 -
Crocna de Sus 12 6/8 - 11 2/8 7 1/8 -
Revetiş 2 7/8 2 2/8 2 2/8 -
Roşia 2 7/8 - 2 2/ 8 2 2/8 -
Producţia agricolă se lua după măsura de cubul a vremii de atunci310. Cubului este sinonim
cu şinicul. Dacă admitem că fiecare cubul de semănătură cuprindea extensiunea de câte un jugăr,
avem cam tot atâtea jugăre de semănături.
Numărul animalelor. Agricultura şi vitele sunt factori corelaţi în economie, mai ales în
veacurile trecute când nu existau maşini agricole. Ele şi în viaţa iobagilor s-au completat
reciproc slujind acelaşi scop general, producţia din care se copereau sarcinile publice ale vremii
si traiul cel de toate zilele. Alături de rostul braţelor omului, vitele au servit ca ajutor la lucrul
câmpului si la fertilizarea solului.
Din tabelul de mai jos, repartizat pe sate, putem vedea ce fel de vite şi în ce număr au fost
crescute de ţăranii din Dieci si împrejurimi în anul 1746.
308
309
Gh. Ciuhandu, op. cit., Anexe, pp. 225-229.
310
Cubului de Pojon avea un volum în litri, de 62.4984; un cubul făcea doi vici (veka, latinescul veca,
plural vecae); al doileacubul era cel de Pesta, în litri: 93.7476. constând din trei viei; cel de-ai treilea sistem era
cubului de Sarla (adoptat în registrele din comitatul Arad), care făcea dublul cubulului de Pojon, adică în 4 viei,
sau în litri 124.9978, cf. Ibidem, p. 111, nota 2.
67
Localitatea Boi Vaci Cai Juncani Oi Capre Porci

Cocioba 8 5 2 - - 12
Zemerzel 15 10 4 2 - - 22
Crocna de Jos 28 25 9 4 - - 32
Dumbrăviţa 22 22 6 3 - - 37
Dieci 42 32 9 13 - 3 75
Craicova 21 15 3 - - - 24
Crocna de Sus 41 29 7 - 12 - 64
Revetiş 16 9 5 - - - 18
Roşia 12 8 3 - - 14
Total 205 155 48 24 12 3 298
Totalul vitelor mari şi mici înregistrate în conscripţia menţionată dau cifra de 745 animale
aparţinând inventarului iobagilor. Lucoaie Ioan din Dieci era cel mai înstărit având 6 boi, 4 vaci, 3
cai, 2 juncani şi 15 porci. Câte 4 boi mai aveu si Mazăre Ioan (Cocioba), Tol Petru (Zemrezel),
Tol Luca "alter" (Zemerzel), Bogea Urs (Crocna de Jos), Drilă Petm (Dumbrăviţa), Vesa
Dumitru (Dieci), Măguran Lazăr (Dieci), Baranci Ioan (Dieci), Coi Mihali (Craicova), Sărac Blaj
(Crocna de Sus), Mustea Mihali (Revetiş) şi Biro Toager (Craicova).
Din tabel putem constata că existau putini cai, ceea ce denotă că animale de tracţiune se
foloseau boii şi vacile de la din urmă beneficiind şi de lapte pentru alimentaţia zilnică. La fel de
puţine erau caprele şi ile. în acest timp un bou preţuia 13 florini renani, o vacă 9 florini, un june
de 2 am 5-6 florini, o oaie cu lapte şi miel 1,30-1,50 florini, un porc 3-4 florini, o găină 3-4
coroane.
Albinăritul, îndeletnicire de veche tradiţie pentru omul cu aşezare statornică, fiind o notă
caracteristică românilor. Această îndeltnicire s-a practicat numai în satele Cocioba, Zemerzel,
Crocna de Jos, Craicova şi Revetis, dar, de un număr foare redus de locuitori.
Localitatea Numele stuparilor Numărul stupilor Total

Cocioba Stan Lup 2 2
Zemerzel Tol Luca „alter” 2 5
Ancuţa Toager 3
Crocna de Jos Bogea Urs 2 3
Bogea Andrieş 1
Craicova Bico Petru 3 7
Birău Toager 4
Revetiş Ghergar Toader 1 1
Total 9 18 18
Cu privire la morărit, conform conscripţiei, în Crocna de Sus existau două mori pe apă
curgătoare, una a lui Lupa Mihai (n.n. probabil Lupşa) cealaltă a lui Blaj Sărac.
Vinărsăritul, în general, era legat de îndeaproape de elementul românesc, ca factor
producător şi în pomicultură. Cel ce practica vinărsăritul era considerat producător de vinars şi
se numea „vinărsar”. Din cele 9 aşezări de care ne ocupă în demersul nostru, numai în patru
dintre ele se găseau proprietari de căldări pentru obţinerea vinarsului. Este o dovadă că în aceste
sate existau si întinse suprafeţe cu pomi fructiferi, în special, pruni, meri şi peri.
68
Localitatea Numele proprietarului de căldare

Zemerzel Tol Petru
Crocna de Jos Hălmăgean Gheorghe, Popa Gavrilă
Dieci Vesa Dumitru, Lucoaie Tămaş, Raţ Ioan, Lucoaie Ioan
Crocna se Sus Măruşter Ioan, Sărac Blaj, Gogol Pintea, Boga Blaj, Bogea
Toma, Ghergar Mihai
Nu putem preciza dacă este vorba de producători pentru proprie trebuinţă sau pentru
comercializare.
Meşteşugurile, conform conscripţiei, din punct de vedere al impozitului, erau clasificate în
trei categorii sau clase, pe măsura mai mare sau mi mică a vewniturilor rezultate din ele. în Dieci
întâlnim pe Olar Filip, meşteşugar de clasa a IlI-a. Era iobag cu o stare materială precară, el
nefigurând cu nici un inventar agricol, trîind probabil numai din venitul său de meşteşugar,
probabil olar.
Impozitele. În anul 1714, Dieta impune fiecărui iobag o robotă de 4 zile pe săptămână, iar
jelerilor câte trei zile, în vreme ce nobilii cereau ca aceste zile de robotă să le facă nu numai capii
de familie ci toţi membrii ei în putere de muncă311.
Încă din anul 1743 au fost fixate impozitele în următoarea proporţie: pentru fiecare hospites
(iobagi cu casă si pământ), se plătea (darea de cap), câte un florin; pentru fiecare subhospites
(iobagi cu casă si fără pământ, trăind pe pământul altor iobagi) şi inquilini (iobagi fără avut
propriu, trăiau numai din munca braţelor), plăteau numai 55 fi. iar pentru fraţii care trăiau în
indiviziune, cu gospodăriile lor, plăteau câte 50 cr.; pentru fiii de iobagi care erau trecuţi de 16
ani se plăteau câte 25 cr.
Pentru fiecare pereche de boi sau vaci, după junei sau junce, după câte doi cai sau iepe sau
după câte patru mânji, după câte 10 oi sau capre si după câte 8 porci, se plătea un impozit de câte
un florin.
După semănăturile de grâu a câte 6 cubuli, după cea de orz şi ovăz de câte 15 cubuli, după
semănătura de porumb si mei de câte 5 cubuli se plătea impozit câte un florin. Coşurile de
albine, tot câte 15, erau impozitate cu câte un florin, la fel se plătea si după mori. Meşteşugarii
de clasa a III-a, plăteau câte 25 cr., cei de-a II-a câte 50 cr., iar cei din clasa primă câte un florin.
Impozitele impuse încă din anul 1743 erau greu de suportat de către contribuabili.
IV. 1. 3. Conscripţia din 1767

Din a doua umătate a secolului al XVIII-lea dispunem de informaţiile furnizate de
conscripţia din 1767-1768312 din care reiese categoria localităţilor, numărul sesiilor şi al
familiilor de iobagi şi o parte din terenurile pe care le aflau în posesie la data întocmirii ei.
Localitatea Clasa Număr Număr familii Intravilane Arături Fânaţe
localităţ sesii (iobagi) (pojon) (iugăre) (pojon)
Cocioba ii
II 1 3/8 6 4 1/2 24 29
Crocna de Jos 11 7 47 114 1/2 179 201
Revetiş II 7 2/8 44 90 1/4 213 1/2 109
Dumbrăviţa III 5 1/8 39 27 1/2 126 116 1/2
Craicova III 3/8 3 2 3/4 9 6
Roşia III 2 7/8 23 36 1/4 66 48 1/4
Zemerzel III 4/8 4 1 21 1/4 6
311
Augustin Bunea, Episcopii Dionisie Novacovici si Petru Pavel Aron, Blai, 1902, p. 412.
312
G. Kovach, Ahol Dozsa es Horea hadai jarak, pp. 27-28.
69
IV. 1. 4. Reglementarea urbarială din 1771-1772
După cum am mai amintit, în secolul al XVIII-lea, iobagii erau supuşi unor duble sarcini, atât
faţă de domnul de pământ cât şi faţă de stat. Creşterea sarcinilor fată de nobili a fost generată de
trecerea treptată a domnilor de pământ la gospodăria aloidală, depunand toate eforturile pentru a
lua mari cantităţi de păşuni, păduri si arături din posesiunile iobagilor, dar şi la mărirea
obligaţiilor de robotă. Paralel cu acestea au crescut si sarcinile fată de stat din cauza administraţiei
tot mai covârşitoare si a deselor războaie în care se angajaseră imperialii.
La un moment dat, interesele statului au ajuns în contradicţie cu cele ale nobilimii, drept
urmare, statul nu mai putea să tolereze abuzurile nobiliare care la rându-1 lor duceau la
pauperizarea totală a contribuabililor. Interesele de stat au generat o nouă politică faţă de iobagi. Din
iniţiativa Mariei Tereza, în 1764-1765, Dieta a hotărât reglementarea urbarială. Potrivit sistemului
administrativ, reglemantarea urbarială313 din 1771 a fost aplicată în comitatele, Arad, Bihor,
Maramureş şi Satu Mare314.
În anii 1771-1772, conscripţiile au fost întocmite în toate satele comitatelor iar în 1786 au
fost întocmite si tabele centralizatoare pentru fiecare comitat în parte. Tabele ne arată clasificarea
localităţilor, numărul familiilor de iobagi, al jelerilor tară casă, cantitatea sesiiloe iobăgeşti,
suprafaţa intravilanelor în măsuri de pojon, suprafaţa arăturilor în iugăre, a tanaţelor în cosituri,
întregirea sesiilor315.
Localitatea Clasa Număr Număr jeleri Număr jeleri Număr Intravilane

localităţii familii cu casă fără casă sesii (pojon)
Crocna de Jos II (iobagi)
47 10 - 7 65
Dieci II 58 7 - 9 3/8 122
Dumbrăviţa III 39 11 - 5 1/8 32
Crocna de Sus III 41 28 4 6/8 100 3/4
Cocioba II 6 9 - 1 3/8 5 3/4
Revetiş II 44 6 - 7 2/1 95 3/4
Zemerzel III 4 21 - 4/8 17 2/4
Roşia III 23 28 - 2 7/8 21 2/4
Craicova III 3 23 - 3/8 14 3/8
Cioreşti III 6 9 - 6/8 10 1/4
Datele din tabele următoare se referă la pământurile urbariale şi nu conţin pământurile

nobiliare aloidale. Paragraful III din capitolul 5 al urbariului descrie modalităţile dijmuirii care
trebuia să fie făcută între 21 iunie şi 20 august ale fiecărui an.
Localitatea Arături (iugăre) Fânaţe (cosituri) Întregirea sesiilor

Crocna de Jos 174 16 1/2 -
Dieci 180 204 1/4 -
Dumbrăviţa 147 131 1/2 -
Crocna de Sus 153 2/4 154 -
Cocioba 29 29 -
313
Urbariu, este un termen folosit în Transilvania Medievală pentru un document în care erau consemnate
obligaţiile iobagilor fată de stăpânul feudal, cf. Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei, Bucureşti. 1982, p. 234
314
G. Kovach, Ţărănimea arădeană în perioada reglementării urbariale din 1771/ 1772, în „Ziridava”,
VIII, 1977 p. 125.
315
Ibidem, pp. 131, 134.
70
Revetiş 222 114 1/2 2 4/8

Roşia 107 2/4 49 1/2 -
Zemerzel 52 3/4 23 -
Craicova 14 3/8 27 1/8 26
Cioreşti 32 21 -
O alta categorie a sarcinilor iobăgeşti era dijma mică. Potrivit urbariului, după fiecare
sesie se pretindea un car de lemne, o iţie de unt, dare de cocoşi, pui, ouă. După fiecare casă,
iobagii erau obligaţi la o arendă de un florin, taxă ce privea pe iobagi; pe jelerii cu casă316.
Arenda Darea de pui

Localitatea Cantitatea
robotelor
Cantitatea
robotelor cu fumârit în Darea
lemne
de Darea de şi cocoşi Darea
ouă
de
cu jug pe an palma forinţi (cărate) unt (iţii) (bucăţi) (bucăţi)
Crocna de Jos 434 8/40 1 048 8/70 57 8 44/1 60 8 44/160 16 44/80 95 12/40
Dieci 550 9/40 1 229 4/20 65 10 19/160 10 19/160 20 19/80 127 2/40
Dumbrăviţa 307 2/42 712 2/21 40 5 161/168 5 161/168 11 75/84 70 36/42
Crocna de Sus 341 33/42 1 056 l/21 69 5 154168 5 154/168 11 75/84 78 15/42
Cocioba 76 2/40 188 2/20 8 1 66/160 1 66/160 2 66/80 17 22/40
Craicova 19 21/42 453 26 63/68 23/168 63/84 421/42
Revetiş 456 17/40 994 17/20 50 8 126/160 8 126/160 17 48/80 65 14/42
Roşia 157 10/40 688 10/20 51 3 4/168 3 4/168 6 4/84 36 14/42
Zemerzel 33 31/42 445 10/22 25 108/168 108/168 1 24/84 7 33/42
Cioreşti 48 25/42 159 4/21 15 157/168 157/168 1 73/84 11 1442
Tabloul centralizator mai pune în evidenţă şi unele cantităţi de pământ aflat în folosinţa
comunei. în cazul comunelor de care ne ocupăm nu întâlnim însă aşa ceva. Comunele sunt supuse
si la o dare generală pentru taxa cârciumăritului pentru care se plătea 3 forinţi ca taxă pentru căldarea
pentru vinars si vânzarea vinului.
Tabelul centralizator evidenţiază şi contribuţia anuală a comunelor fată de fondul de stat.
În general, acest impozit era stabilit în raport cu suprafeţele cultivate şi cu zestrea de animale
ale ţăranilor317.
Localitatea Taxa cârciumăritului (forinţi) Impozit anual (forinţi)

Crocna de Jos 3 171,15
Dieci 3 165
Dumbrăviţa 3 123,45
Crocna de Sus 3 171,15
Cocioba 3 28,45
Craicova 3 57,30
Revetiş 3 98,45
Roşia 3 102,30
Zemerzel 3 55
Cioreşti 3 38,45
316
Ibidem, pp. 144, 146-147, 150, 153, 156.
317
Ibidem, pp. 157, 158, 159, 161.
71
În Dumbrăviţa existau 7 familii de iobagi care posedau o suprafaţă de 7 1/2 pojoni pentru
care plăteau un impozit de 92 forinţi şi cr.318 Din punct de vedere economic cele mai puternice
localităţi erau Crocna de Jos, Crocna de Sus si Dieci.
Conscripţiile urbariale au fost efectuate pe baza declaraţiilor individuale ale iobagilor, deci
am putea presupune că de frica impozitelor, nu peste tot au declarat apartenenţele lor iobăgesti cu
cea mai mare exactitate. Cu toate acestea putem constata ca ei dispuneau de anumite suprafeţe
de teren arabil, repartiţia în cadrul comunelor fiind inegală.
Analizând datele conscripţiilor, observăm că ţăranii dispuneau de mici cantităţi de pământ
arabil. Repartiţia pământurilor era inegală în cadrul comunelor. Conscripţiile urbariale sunt
primele statistici exacte ale gospodăriilor iobăgeşti şi ca izvor statistic ne oferă date preţioase
privind starea materială a ţărănimii319.
Localitatea Clasificarea localităţii Intravilane Arături (iugăre) Cosituri Total

(holde) holde
Dumbrăviţa III 5,2 25 22 49,-6
Cocioba II 3,2 20,7 20,7 43
Crocna de Jos II 8,2 23,6 21,6 49,3
Revetiş II 12,5 29 15,1 50,3
Craicova III 6 20 14 37
Roşia III 14 28 7,3 40,3
Zemerzel III 2 43 12 56
Urbariul Măriei Tereza a reglementat şi unele probleme legate de conducerea internă a

comunelor căutând prin aceasta să pună capăt unor abuzuri ale domnilor de pământ. A asigurat
alegerea judelui şi a altor conducători locali de către comunitatea sătească cu aprobarea domnului
de pământ, judele fiind scutit de porţia militară. A admis schimbarea liberă a sesiilor între
iobagi, moştenirea sau schimbarea acestora, toţi fiind consideraţi cu drepturi de liberă strămutare.
Fixa precis şi obligaţiile iobăgesti, astfel ei ştiau de ce dispun fiind mult mai cointeresaţi în
dezvoltarea gospodăriilor proprii. Legea sugera, pentru părţile apusene, o situaţie mult mai bună
decât înainte320.
Urbariul era un contract scris, încheiat între stăpânul de pământ, ţăranii iobagi şi jeleri
prin care se stabileau drepturile şi obligaţiile reciproce ale acestor categorii sociale. Ei ştiau de
ce dispun, fiind astfel mult mai cointeresaţi în dezvoltarea gospodăriilor proprii.
În anul 1771, în satul Dumbrăviţa existau 7 familii de iobagi care posedau o suprafaţă de
7 ½ pojoni, pentru care plăteau un impozir de 92 forinţi şi ¾ cr.321
LocalitateaNumărul Numărul familiilor Împărţirea familiilor după sesii

sesiilor de iobagi 1/8 2/8 3/8 4/8 6/8 întregi
Dieci 9 3/8 58 44 14 - - - -
Dumbrăviţa 5 7/8 39 37 2 - - - -
Revetiş 7 2/8 44 33 9 2 - - -
Roşia 2 7/8 23 23 - - - - -
Starea jelerilor cu casă reiese din tabelele de mai jos. Jeleri fără casă nu existau322.
318
Ibidem, pp. 30-31.
319
Idem, Ahol Dozsa es Horea, pp. 30-31.
320
Idem, Ţărănimea arădeană în perioada reglementării urbariale din 1771/1772, pp. 56-57; Idem,
Stăpânirea habsburgica şi destrămarea feudalismului, în „Aradul, permanenţa în istoria patriei”, p. 167.
321
Idem, Ahol Dozsa es Horea, p. 36.
322
Ibidem, pp. 43, 44-45, 54-55, 60.
72
Localitatea Numărul Intravilan (m. Arături (holde) Cosituri

p.) (tăieturi)
Dieci 7 7 1/2 1 3
Dumbrăviţa 3 1 3/4 3 -
Cocioba 2 2 1/4 - -
Craicova 23 11 28 1/8 20
Crocna 10 7 1/4 8 2/4 11
Revetiş 6 - 8 1/2 5 1/2
Roşia 28 15 1/4 41 1/2 28
Zemerzel 21 16 1/2 31 1/2 17
Localitatea Boi Cai Vaci Oi-capre Porci Familii de

albine
Dumbrăviţa 44 7 56 14 116 2
Dieci 82 22 83 27 188 -
Revetiş 18 3 29 - 48 -
Roşia 39 15 50 - 65 -
Total 183 47 218 41 417 2
Situaţia jelerilor la sfârşitul secolului al XVIII-lea, comparativ cu 1771, se prezenta astfel:323
LocalitateaNumărul jelerilor Intravilane Arături Cosituri

1771 1800 1771 1800 1771 1800 1771 1880
Dieci 7 8 7 1/2 9 1/4 1 3 2/8 3 1 7/8
Dumbrăviţa - 3 - - - 1 3/4 - -
Craicova 23 1 11 1 1/4 28 1/8 2 1/8 20 -
Revetiş 6 - - - 8 1/2 - 5 1/2 -
Roşia 28 5 15 1/4 7 2/4 41 1/2 - 28 -
Zemerzel 21 1 16 1/2 - - 17 -
În 7 septembrie 1792, camera ungară a scos la licitaţie mai multe sate între care şi satele
Cocioba, Revetis, Roşia, Crocna de Sus, Crocna de Jos şi Zemerzel. După trei ani, în 1795, s-au
stabilit si modalităţile de evaluare a domeniilor. La baza evaluării se afla venitul anual la care se
adăugau clădirile, zestrea de animale, venitul urbarial, valoarea robotelor şi gradul de organizare al
alodiilor. În anul 1797, satul Cocioba este vândut de Tibold Ferenc si Mihaly. Evaluarea
ridicându-se la suma de 2 058, 20 forinţi iar cea a târgului la suma de 2 900 forinţi324.
IV. 2. STAREA SOCIAL-ECONOMICĂ ÎN SECOLELE XIX-XX
Până către mijlocul secolului al XlX-îea, majoritatea comunelor din aceste părţi tăceau
parte din marele domeniu erarial, sub administraţia căruia ţărănimea a dus o muncă uriaşă de
dezţelenire si defrişare mărind considerabil suprafeţele cultivabile. Majoritatea acestora au fost
cuprinse în inventarul apartenenţelor urbariale.
În timpul războaielor napoleoniene erariul începe vânzarea domeniilor sale, cumpărătorii
provenind, în mare parte, din rândurile negustorilor sau unele elemente ale nobilimii. Îndată
323
Ibidem, pp. 78-79.
324
Idem, Stăpânirea habsburgică şi destrămarea feudalismului, p. 174; Idem, Ahol Dozsa es Horea hadai
jartak, p. 93.
73
după cumpărare, dispunând şi de un capital financiar necesar, ei trec la reorganizarea

domeniilor cumpărate, iară însă să renunţe la veniturile urbariale. Toate aceste măsuri au contribuit
la înrăutăţirea situaţiei materiale a ţărănimii325.
În anul 1804, domeniul Sebişului cu satele Sebiş, Chertiş, Prăjeşti, Igneşti, Donceni, Minead,
Govojdia, Berindia, Roşia, Revetiş, Cioreşti, Zemerzel, Craicova, Nădălbesti, Slatina, Susani, Dieci,
Dumbrăviţa, Crocna de Sus, Crocna de Jos, Şara si Laz, iar în 1808 si satul Neagra, este cumpărat de
Iosif Königsegg de Rothenfels şi Aulendorf. Domeniul Sebişului cu o suprafaţă de 200 000 iugăre
mici (cu 1 000 de stânjeni pătraţi), în anul 1821 a fost reorganizat si suprafeţe întinse de păşuni şi
păduri au fost răpite de la iobagi iar centrele aloidale au fost stabilite la Sebiş şi Dieci326.
Contele Königsegg, pe aceste pământuri, a colonizat cehi, bohemi, iar mai târziu slovaci
şi unguri, dându-le pământ gratis pe care fiecare din ei l-au folosit câte 6 ani. Aceştia, cu
timpul, au părăsit comuna Dieci sau cele din jur327.
Formarea alodiilor noi a fost condiţionată de remăsurarea hotarelor comune si de o nouă
delimitare a sesiilor iobăgesti. Cu această ocazie, pământurile comune şi sesiile iobăgesti au fost
repartizate pe alte locuri decât unde fuseseră până atunci. Majoritatea jalbelor menţionează că
domnii de pământ au căutat să-si păstreze pământurile cele mai bune. Noile sistematizări de
hotare au uniformizat sistemul de cultivare a hotarelor. Sesiile risipite au fost grupate după un
sitem nou iar hotarul iobagesc a fost închis, în consecinţă începe fărâmiţarea lotului urbarial.
Frecventă a fost şi luarea cu forţa a pământurilor de la iobagii rămaşi fără vite de jug.
În afară de schimbarea pământurilor iobăgeşti, de o calitate bună cu altele mai slabe, o
serie de plângeri ale iobagilor se refereau la sarcinile foarte mari de robotă. Îndeplinirea lor se
urmărea în modul cel mai necruţător şi de cele mai multe ori în perioada cea mai nepotrivită.
Se înregistrau şi abuzuri în ce privea ţinerea evidenţei robotelor. În anul 1814, ţăranii din Dieci
se plâng de faptul că au fost înşelaţi cu câte 16 zile de robotă fiecare, iar în 1823, că li se
pretindeau de fiecare zi restanţă de robotă, câte o zi şi jumătate. Pentru răscumpărarea vitelor
prinse pe locuri oprite, erau pedepsiţi cu zile de robotă. Într-o altă jalbă a diecenilor se arată că
zilele de robotă cu vitele erau calculate doar ca robote cu palma328. Alte sarcini impuse de
domnii de pământ asupra iobagilor pot fi enumerate: amenzile în bani puse pentru vitele
zălogite, vânzarea considerată ilegală a băuturilor, pentru interdicţiea de a folosi păşunea.
Din tabelele de mai jos reiese numărul numărul familiilor iobăgeşti, al loturilor, de la
începutul secolului al XIX-lea, în comparaţie cu anul 1771329.
Localitatea Numărul familiilor de iobagi Numărul sesiilor

1771 început sec. XIX 1771 început sec. XIX
Dieci 58 103 9 3/8 36
Dumbrăviţa 39 63 5 4/8 18 3/8
Cocioba 6 10 1 3/4 4 4/8
Craicova 3 39 3/8 13 2/8
Crocna 47 60 7 19 2/8
Revetiş 44 121 7 2/8 30 1/4
Roşia 23 112 2 7/8 30 2/4
Zemerzel 4 31 4/8 10 5/8
325
Idem, Situaţia ţărănimii din comitatul Arad si lupta ei împotriva exploatării în prima jumătate a
secolului al XIX-lea, în „Studii si articole de istorie”, Bucureşti, XVI, 1970, p. 50.
326
Ibidem.
327
328
G. Kovach, Situaţia ţărănimii din comitatul Arad şi lupta ei împotriva exploatării în prima jumătate a
secolului al XIX-lea, p. 55.
329
Idem, Ahol Dozsa es Horea, pp. 70-73, 74-75.
74
Conscripţia din 1828330 ne prezintă o situaţie generală din această perioada. Sunt
evidenţiate persoanele între 18-60 de ani, iar cei peste 60 de ani, dacă erau capi de familie, erau
trecuţi în rubrica respectivă după starea materială. în numărul iobagilor erau cuprinşi toţi ţăranii
cu peste 1/8 de sesie, jelerii cu casă dacă aveau ceva bunuri imobile, precum şi cei fără casă.
Sunt evidenţiate suprafaţa pământurilor cultivate, fânaţele, numărul animalelor.
Localitatea Numărul populaţiei Iobagi Jeleri Case Arături Fanaţe

(18-60 ani) (familii) (familii) (pojon) (zi de coasă)
Cocioba 27 14 3 15 78 39
Crocna de Jos 304 163 31 192 1111 1/2 513
Crocna de Sus
Dieci 376 152 16 168 572 312
Revetiş 181 106 1 106 739 1/2 329
Roşia 159 66 47 113 246 123
Total 1047 499 98 694 246 1314
În conscripţie erau evidenţiate persoanele între18 şi 60 de ani, dar cei peste 60 de ani,
dacă erau capi de familie, erau trecuţi în rubrica respectivă după starea materială. Între iobagi
erau cuprinşi toţi ţăranii cu peste 1/8 de sesie, jelerii cu casă dacă aveau bunuri imobile, prcum
şi jeleri, slugi fără casă331.
În anul 1828, situaţia animalelor pe care le deţineau ţăranii se poate vedea din tabelul
următor:332
Localitatea Boi Vaci Juncani Cai

Cocioba 6 5 2 -
Crocna 106 23 113 2
Dieci 68 25 105 1
Revetiş 70 13 70 -
Roşia 14 15 1 4
Total 264 81 291 7
În ce priveşte numărula animalelor din Dieci la sfârşitul secolului al XIX-lea, dispunem de

unele însemnări ale preotului George Lupşa. Astfel, aflăm că, în anul 1890, existau 2 312 capete
de animale333.
Suprafaţa pământurilor cultivate aflate în posesia ţăranilor la 1828, repartizată pe sate, este
următoarea:334
Localitatea Suprafaţa pământurilor Media de familie

(iugăre) (iugăre)
Cocioba 78 4,1
330
Idem, Conscripţia satelor arădene în 1828, în „Ziridava”, XV-XVI, 1987, p. 107 u.
331
Ibidem, p. 107.
332
Ibidem, pp. 114-116.
333
George Lupşa, Scrisoare memorabilă către viitorimea crescândă în Dieci de la anul esificării scoalei
1890 (copie). Originalul se află la Muzeul Judeţean din Arad. Documentul a fost aşezat în 15/27 august 1890 într-
o cutie confecţionată din piatră albă ce a fost zidită în fundaţia şcolii noi, “anume în ungherul alor doi păreţi spre
mâna stângă în partea de cătră răsărit prin care să desparte salonul scoalei de cătră locuinţa învăţătorului”, cf. A. E.
O. R. Arad, G. Lupşa, Cronica bisericii parohiale din Dieci, f. 22. Originalul se află la Muzeul Judeţean din Arad.
334
Ibidem, pp. 118, 120.
75
Crocna 1.068 6/8 5,5

Dieci 598 3
Revetiş 698 6/8 6,5
Roşia 246 2,1
În aprilie 1849, este întocmită o statistică a pământurilor distribuite locuitorilor din satul
Dieci. Documentul este semnat de solgăbirăul Sömögyi Sàndor şi Kòsit, în calitate de jurat335.
„Pământurile nou distribuite în ordinea caselor în localitatea Dieci. Lot intravilan sub
numărul de mai jos al cărui număr clar sub nume să află, cu altul a schimbat 9, la care s-au anexat
extravilanele lotului nr. 9.
Nr. 12 lotul de jeler s-a înscris pe Michaeli Carol
Nr. 17 lotul de jeler cu 1/4 extravilan pe Gale Petru
Nr. 19 lotul de jeler cu 1/4 extravilan pe Mariş Iosif
Nr. 26 lotul de jeler cu 1/4 extravilan pe Gale Simion a lui Lazăr
Nr. 27 lotul de jeler cu 1/4 extravilan pe Gale Ioan a lui Gruiu
Nr. 30 lotul de jeler cu extravilan Walstein lot regal de folosinţă
Nr. 31 lotul de jeler cu extravilan Walstein lot regal de folosinţă
Nr. 33 lotul de jeler cu 1/4 extravilan pe Pui Todor s-a scris
Nr. 35 lotul de jeler cu 1/4 extravilan pe Pui Sofron s-a scris
Nr. 40 lot intravilan întrucât pe el nu se poate construi, nobilul 1-a schimbat cu lotul de
jeler nr. 103 la care s-a anexat intravilanul de la numărul 40 şi în felul acesta lotul de la nr. 40
rămânând fără vilan, a rămas lor de jeler
Nr. 43 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Grufeld Filip
Nr. 44 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Galea Toma
Nr. 60 lor cu 1/4 extravilan s-a scris pe Pui Marc
Nr. 70 lor cu 1/4 extravilan s-a scris pe Gale Ilie
Nr. 72 lor cu 1/4 extravilan s-a scris pe Lucoaie Semion lui Marina
La lotul nr. 51 s-a anexat extravilanul nr. 77, Galea pentru Toma Simedriu
Nr. 83 lot cu 1/4 extravilan s-a anexat la Blaj Nicolae
Nr. 91 lot de jeler tară extravilan s-a anexat la Mariş Toader
Nr. 102 lot de jeler Iară extravilan s-a scris la Dârlea Spiridon
Nr. 108 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Gale Sumina lui Isur
Nr. 109 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Galea Toader a lui Costi
Nr. 114 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Vesa Sumedrea
Nr. 121 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Danci George
Nr. 122 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Danci Ioan
Nr. 130 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Vesa Miron
Nr. 131 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Michaeli Carol
Nr. 134 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Vesa Ioan a lui Toager
Nr. 138 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Crainic Todor
Nr. 140 lot cu 1/4 extravilan s-a scris la Vesa Marc a Flori
Nr. 143 lot de jeleri cu intravilan s-a scris la Lupşa Marcu
Nr. 171 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Lucoaie Ilie Savi
Nr. 172 lot cu 1/4 extravilan s-a pe Dârlea Ion a Marcului
Nr. 175 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Tipei Pavel
Nr. 178 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Lupşa Toader
Nr. 181 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Lucoaie Simion
Nr. 185 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Birău Sumina a lui Ion
335
Documentul se artă în Arhiva Vukovics păstrată într-o colecţie particulară.
76
Nr. 187 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Tursan Pavel

Nr. 192 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Tipei Todor a Lupului
Nr. 194 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Mustea Ivantie
Nr. 201 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Dârlea Moisă
Nr. 203 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Dumbravă Nica
Nr. 225 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Lupşa Toager
Nr. 227 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Tomuţa Simion
Nr. 232 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Vlad Ioan
Nr. 235 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Cios Iov
Nr. 238 lot cu 1/4 extravilan s-a scris pe Gale Anti
La lotul 242 intravilan se anexează l/4extravilan cu nr. 225 la Lucoaie Mihai a lui Gheorghe
Nr. 256 se anexează la Birău Crăciun
Nr. 261 lot cu 1/4 extravilan se scrie pe Vesa Ioan a lui Spiridon
Nr. 263 lot cu 1/4 extravilan se scrie pe Baranci Simion
Nr. 292 lot cu 1/4 extravilan se scrie pe Popa Todor
Nr. 305 lot cu 1/4 extravilan se scrie pe Galea Alexa.”
***
Despre starea socială a locuitorilor din Dieci la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul
celui următor, avem mărturia preotului George Lupşa de la sfârşitul anului 1907:336
„Lucru natural, că trecând moşii şi strămoşii prin atâtea schimbări dela moşiile avute, apoi
dela cămară sau erariu la iobăgia domnească cu greu au trăit, nu altcum ani neroditori, - colera din
anul 1831-1873, toate aceste au împiedicat înaintarea lor atât în cele materiale, cât şi în cele
intelectuale sau cultuale. Totuşi se văd azi semne bune de îndreptare şi de progresc; mai ales de un
timp de 10 ani încoaci poporul umblă în număr frumos şi regulat la Sfânta biserică împreună cu
pruncii săi. Iubeşte mai mult azi învăţătura de carte. Cultivă pământul mai raţional. Creşte vite după
soi. Cultivă pomi mulţi, de-ţi-e bucurie şi mângâiere, ba chiar fală, că pe unde numai umblii prin
hotar, pe tot locul e plin de pomi. Au început a planta pomi şi în pământurile lor proprii, un lucru
bun e acesta că îmbuneşte pământul său. Toţi acei ce s-au trezit mai înainte şi au plantat pomi, au
căpătat şi capătă în tot anul o sumă considerabilă de bani, mai ales prune, prin ce au câştigat chiar
un renume şi dacă vor continua mai departe cu plantarea pomilor sigur vor deveni mai curând şi la
o mai bună stare materială. Poporul e lucrător şi priceput la lucrul său. Înb privinţa căreţeniei are
înclinare destulă, totuşi le mai lipseşte încă mult.
Are poporul şi defecte destule, anume îi place să se ospăteze adeseori mai pe la birt, pe la
clăci şi pe la alte locuri unde i se poate da ocaziunea de băut. Cei mulţi de pe la târguri şi pieţe, cam
şi fără mare lipsă, numai ca să nu-şu împlinească lipsa şi dorinţa ca creştini. Nu sunt beţivi ca atari,
dar nu-şi aleg timpul când să bea, de unde urmează, că încă tot nu cunosc aceea ce e spre stricarea
lor. Precum e băgarea în datorii fie pentru ori ce lipsă mică. Îmbrăcăminte prea scumpe pentru ce nu
au rând, mai ales pe femei. Cumpărarea mai multor article străine decât ce poate el vinde de la sine.
În fine, în cea bună nădejde că şcoala şi învăţătura din şcoală pentru pruncii cei de la 6-12
şi dela 12-15 ani au se iasă şi o parte mare de măiestrii337, de care avem lipsă să fie între noi, cătră
cei ce sunt şi acum apoi creşterea tuturor în legea noastră strămoşească, umblarea regulată la
sfânta biserică, cinstirea şi ţinerea acestora, păzirea poruncilor Dumnezeieşti, bisericeşti şi
împărăteşti, şi în fine daci vor ţine sus şi tare la această zisă a lui Dumnezeu: „Ce ţie nu-ţi place,
altuia nu face”.
***
336
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 45-46.
337
Cu sensul de meseriaşi.
77
Funcţionarii care şi-au desfăşurat activitatea în Dieci şi a căror nume le cunoaştem sunt
Nicolae Popp si Leontin Feier, amândoi notari comunali. Nicolae Popp este tatăl profesorului,
graficianului şi pictorului Alexandru Popp din Cluj. Nu cunoaştem din ce an funcţiona ca notar în
Dieci.
După plecarea notarului Nicolae Popp, în postul rămas vacant, din 1874, a venit Leontin
Feier. S-a născut la Pâncota în 30 august 1849, în casa preotului Nicolae Feier. La 24 februarie
1876 s-a cununat cu Mozes Rozalia, născută în 24 decembrie 1857 in Sebiş. Au avut împreună
trei copii: Irina (născută în 16 noiembrie 1875 în Dieci), Andrei (născut în 9 martie 1878 în
Dieci) şi Maria338 (născută la 4 octombrie 1879 în Dieci). La vârsta de numai 24 de ani, soţia
notarului trece la cele veşnice (26 aprilie 1881)339. Rămânând singur cu trei minori de crescut,
este nevoit să se recăsătorească. La 19 octombrie 1882, la Budapesta, se cunună cu
Zacharadniszky Sidonia (născută în 24 decembrie 1850 la Budapesta), cu care are doi copii, pe
Elena340 (născută în 3 aprilie 1885 la Dieci) şi pe Leontin (născut în 21 noiembrie 1888 la
Dieci)341.
Notarul Leontin Feier a funcţionat până în anul 1902 când se pensionează. După
pensionare a continuat să locuiască în Dieci la numărul de casă 21 şi a răposat la 29 ianuarie/11
februarie 1919 în vârstă de 70 de ani342.
Despre meseriaşii din Dieci deţinem foarte puţine date. Cunoaştem că, în 1889, îşi desfăşura
activitatea Petru Nan, „maestru faur”, care după nume poate fi din Dieci, din numeroasa familie
cu acest nume343. În acelaşi an este menţionat un al meşter fierar, Petru Stan, despre care însă nu
avem mai multe date. După nume se pare a fi localnic.
La mijlocul celei de-a doua jumătăţi a secolului, venit din Moneasa, unde s-a născut în
anul 1855, şi se stabileşte în Dieci, la casa cu numărul 197, meşterul Iozsef Schranko, de
meserie rotar. În Dieci îşi întemeiază o familie, căsătorindu-se, la 16 februarie 1886, cu Carolina
(născută Băcan) din Dieci344. El era de religie evanghelică345.
În aceiaşi perioadă funcţiona şi rotarul Marcu Olar ce locuia la numărul de casă 245 şi
Pavel Popp, meşter fierar, ce locuia la casa cu numărul 183346. În 1918 încă îşi desfăşura
activitatea în Dieci347. La unul dintre aceşti meşteri fierari a învăţat meserie şi Ştefan Vesa din
Dieci (nr. de casă 240), născut în anul 1885 fiul lui Ioan şi Floriţă Cristea348.
338
In 12 noiembrie 1900, Maria Feier se căsătoreşte cu învăţătorul Petru Sevici de la şcoala din Dieci, cf. A.
P. O. R. Dieci, Conscripţia parohiei, registrul nr. 12, f. 1.
339
A fost înmormântată la Sebiş.
340
S-a căsătorit cu notarul Hesz Lajos din Dieci.
341
A. P. O. R. Dieci, Conscripţia poporului, registrul nr. 12. f. 1.
342
A. P. O. R. Dieci, Protocolul răposaţilor din Dieci, poz. 50/1919.
343
A fost căsătorit cu Sofia Bogdan născută în Dezna, care, la 7 decembrie 1899, în vârstă de numai 55 de
ani a trecut la cele veşnice.
344
Naşi de cununie au fost Leontin şi Sidonia Feier, notar în Dieci. A. P. Dieci, Protocolul cununaţilor din
comuna bisericească rom. gr. or. Dieci pe anul 1882-1892, poz. 6/1886.
345
Împreună au avut avut trei fete: Iuliana Irina Elena (născută la 6 ianuarie 1887, nşă de botez Sidonia
Feier); Mărişca (născută la 29 ianuarie/10 februarie 1900, naşă de botez Mărişca, fiica notarului Leontin Feier);
Ana (născută la 13/26 noiembrie 1902, naşă de botez Sidonia Feier), cf. A. P. Dieci, Protocolul botezaţilor din
comuna bisericească rom. gr. or. Dieci pe anul 1882-1892; Idem, Protocolul botezaţilor din comuna bisericească
rom. gr. or. Dieci pe anul 1893-1905. Iozsef Schranko a murit, în Dieci, la 23 iulie/5 august 1923, cf. A. P. O. R.
Dieci, Protocolul răposaţilor din Dieci, poz. 16/1923.
346
Era născut în anul 1865 în Buteni. În 9 octombrie 1888 se căsătoreşte cu Ana Măruşter din Crocna ce
avea vârsta de 46 de ani, el numai 23, cf. A. P. Dieci, Protocolul cununatilor din comuna bisericească rom. gr. or.
Dieci pe anul 1882-1892, poz. 11/1888.
347
Între timp a rămas văduv, apoi se căsătoreşte cu Maria Birău.
348
La 9/22 ianuarie 1914 se căsătoreşte cu Veturia Samfira Tipei, fiica lui Terentie şi a Melaniei Tipei şi
nepoată a preotului Andrei Tipei. Naşi au fost notarul Ludovic Hesz cu soţia Elena, născută Feier. cf. A. P. O. R.
Dieci, Protocolul cununatilor din Dieci, poz. 1/1914. Era meşter fierar în Budapesta.
78
La începutul secolului al XX-lea, în Dieci, îşi desfăşura activitatea „meşterul faur” Miron
Lupşa349. Un alt fierar a fost Pavel Oprea, care s-a născut în 1907 la Dieci350. Un alt meşter faur, a
fost şi Bogdan Pavel, care locuia şi avea atelierul/covăcia în Dieci la numărul 116. Cu aceasă
meserie se ocupau până spre sfârşitul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea şi Băcanu Ioan
(Şarga), Galea Trifu şi Mitru „Covaciu”, după cum era cunoscut de tot satul.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, în Dieci îşi desfăşura activitatea
morarul Colenovics Karoly cu soţia sa Elena. În deceniul al treilea al secolului trecut, este
menţionat în documente şi morarul Ioan Bărbătei care locuia la casa cu numărul 22. Moara, cu un
motor cu abur, prin 1919-1920, să fie cumpărată de Teodor Roz (Macedon), acesta, la rândul lui, în
1929 o vinde lui Teodor Oprea. Acesta a învăţat meseria de morar la un evreu din Gurahonţ351.
Existenţa locului numit Varniţă, situat înspre Zamărd, ne îndreptăţeşte să presupunem că acolo,
odinioară, puteau fi cuptoare de ars varul, dacă nu pentru comercializtare măcar pentru necesităţile
domeniului.
Pe lângă funcţionari şi meseriaşi trebuie să amintim că existau şi un anumit număr de
comercianţi, în special evrei, fără însă a le cunoaşte numele. Cunoaştem însă numele unui
comerciant român, Nicolae Feier, menţionat deja în 1895. Locuia în satul Dieci la numărul 95,
de unde se mută la numărul 144352.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, în Dieci avea prăvălie birt, în aceiaşi clădire, şi evreu
Hişman, care, mai deţinea în Dieci câteva intravilane. Prăvăliile şi intravilanele i-au fost naţionalizate.
Imobilului nu i-a fost schimbat profilul, rămânând în continuare să funcţioneze un magazin mixt
sătesc şi un bufet, în care se vindeau numai băuturi alcoolice. Ele au fost administrate, la început, de
Cooperativa de Consum Almaş, mai târziu înfiinţându-se una şi la Dieci.
În mentalul colectiv şi astăzi se cunoaşte locul numit Căsoaie, unde, după mărturia unor
bătrâni făcută în urmă cu peste trei decenii, acolo, până în primele decenii ale secolului al XX-
lea, un mare han. Din păcate nu dispunem de mai multe date despre acesta.
***
Se ştie că una din urmările cele mai importante ale actului de la 1 decembrie 1918, a fost
votarea legii de Reformă agrară înfăptuită apoi începând chiar cu anul 1921. Până la înfăptuirea
ei, ţăranii dintr-o serie de localităţi îşi exprimau nemulţumirile fată de situaţia grea de după
război si de asuprirea la care erau supuşi în continuare de către nobili. în anul 1920, la Sebiş si
Dieci, au fost atacate conacele Cristinei Weicheim, la Cil conacul lui Almaşi Oliver, la fel şi în
satele Satu Rău (proprietar Banca croată) şi Buceava (proprietar Maler Baranci)353. În anii
1920-1921, Cristina Weincheim, numai în ţinutul Sebişului avea 31 654 iugăre şi 325 stânjeni354.
349
Era născut la Dieci ca al fiul lui Petru Lupşa (nr. 113). La 26 decembrie 1905/8 ianuarie 1906 se
căsătoreşte cu Rozalia Csuk, în vârstă de numai 17 ani, născută la Ineu, de religie romano-catolică. Naş a fost
Marcu Lupşa cu soţia, din Dieci (nr. 108). A. P. Dieci Protocolul cununaţilor din comuna bisericească rom. gr.
or. Dieci pe anul 1893-1905.
350
La 13 noiembrie 1937 s-a cununat cu tânăra Anania, în vârstă de 17 ani, născută în Revetiş. Cf. A. P.
Dieci, Protocolul cununaţilor din Revetiş (1853-1937), poziţia 8/1937.
351
După înfiinţarea C. A. P. – ului, moara a fost naţionalizată, iar morarul Teodor Oprea a fost obligat să
lucreze în continuare pentru o plată neînsemnată.
352
Împreună cu soţia sa Lucreţia (născută Farcaş), au avut cinci copii: Nicolae (născut la 17/29 septembrie
1895, naşi de botez Constantina şi Ioan Caracioni, notar cercual în Iosăşel); Aurel-Dimitrie (năcut la 12/24
februarie 1899); Livia (botezată la 11/24 februarie 1901, naşă Mărişca Caracioni, fiica lui Ioan Caracioni); Maria-
Elena (născut la 8/21 decembrie 1902, naşă Maria Caracioni); Elena (născută la 8/21 august 1904, naşă
Constantina Caracioni). A. P. Dieci, Protocolul botezaţilor din comuna bisericească rom. gr. or. Dieci pe anulu
1893-1905.
353
Andrei Caciora, Mircea Timbus, Eugen Gluck, Alexandru Roz, Dezvoltarea social-ecoiiomică, în vol.
„Aradul, permanenţă în istoria patriei”, pp. 467-468.
354
Alexandru Roz, Studii privind istoria judeţului Arad în perioada 1900-1944, Arad, 1980, pp. 127
79
În Dieci, Reforma agrară a început să fie aplicată în anul 1923. Între membrii comisiei
locale de împroprietărire făcea parte si preotul Ioan Bogdan care, în Cronica sa menţionează:355
„ca locuitorii săraci să fie împroprietăriţi cu pământ precum au şi primit câte un lot de 2
jugh. Şcoala a fost împroprietărită cu 16 jugh, grădina şcolară cu 5 jugh, cantoralul cu 8 jugh.356
Biserica nu a fost împroprietărită, fiindcă a avut pământ peste 10 jugh de la strămoşi. Sesiunea
parohială nu a trebuit completată, deoarece a fost din bătrâni în mărime de 40 jugh. Am căutat şi
intervenit ca să schimb 16 jugh (sesia Merceasca şi Nedeia) care să rămână comunei de păşune fiind în
continuare cu păşunea şi parohia să capete în locul lor alte 16 jugh, ori Topasca ori de la Varniţă.
Acest lucru pe lângă multă insistenţă mi-a succes din partea superiorităţilor dar s-a revoltat comuna
fiind aţâţată de unii locuitori care ziceau: că are popa sesii destule şi cum au trăit ceilalţi preoţi şi el
poate trăi (sublinierea noastră). Din cauza aceasta am fost silit a mă mulţumi cu sesia bătrână cu spini
şi râpe du tot, moştenită de la antecesori. Aşa e poporul şi aşa e viaţa preotului din popor cu toate că a
rămas pământ de s-a dat şi la alte comune”.
În anul 1926, la intervenţia preotului Ioan Bogdan şi a primaului Ioan Nan, comuna Dieci a
fost împroprietărită cu 11 000 jugăre de pădure357.
IV. 3. PERIOADA DE DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
IV. 3. 1. Situaţia politică şi socială
Anii care au urmat imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, pentru
locuitorii comunei Dieci, ca pentru marea majoritate a românilor, au început ororile unui regim
totalitar care se impunea din ce în ce mai restrictiv.
După lichidarea, în primii ani postbelici, a sistemului politic tradiţional. Campaniile de
propagandă, de atragere şi lăcumire a ţărănimii au preluat experimentatul model sovietic şi au
fost demarate încă din momentul preluării puterii de către comunişti (6 martie 1945) pentru a
deveni ulterior o constantă a regimului, un element indispensabil pentru menţinerea şi
consolidarea acestuia. Cum miza în procesul colectivizării o reprezentau ţăranii mijlocaşi - cei
săraci fiind mai receptivi la mesajul colectivist - s-a considerat că propaganda de tip demagogic
persuasiv va avea în cazul lor succes. Ea va fi asociata - sub impactul concesiei conflictuale
asupra relaţilor umane şi al tacticilor staliniste - luptei politice şi propagandistice directe cu cea
care i-ar putea influenţa şi pe ei, ca şi pe săraci - chiaburii. Campania de convingere a
mijlocaşilor va merge paralel cu cea de demascare a chiaburilor şi a mentalităţii lor de clasă 358.
Lucrurile începeau să degenereze tot mai mult.
În anul 1946, cu prilejul alegerilor, comisia de numărare a voturilor a falsificat buletinele
de vot în favoarea Partidului Comunist Român. Falsificarea voturilor s-a făcut prin înlocuirea
urnei cu voturile exprimate de locuitori, cu alta pregătită din timp în favoarea comuniştilor.
Înlăturarea unei democraţii si instalarea la conducere a comunismului, prin falsificarea
alegerilor din 1946, forţarea regelui Mihai I să abdice (30 decembrie 1947) nu au avut decât
repercursiuni negative pentru viaţa socială, economică si culturală a românilor. Noul regim
politic, instalat cu ajutorul trupelor societice de ocupaţie, a trecut, prin teroare, la impunerea
„democraţiei populare”. Acum începe pătrunderea comunismului şi în mediul rural, unde se
impune, încet dar sigur, în toate sferele sociale.
355
356
Pământul cantoral primit prin reforma agrară, a fost împărţit între cei patru cantori pentru serviciie
deosebite aduse bisericii, A. P. O. R. Dieci, Pachet II, dosar 1 (1930), f. 54.
357
Ibidem, p. 55.
358
Antoniu Martin, Aspecte ale colectivizării agriculturii în raionul Arad, în “Studii de istorie”, II-III, Arad,
2006-2007, p. 109.
80
„Teroarea bolşevică, în ţara noastră, nu a cunoscut nici limite, nici relief. Ea a cuprins totul
şi s-a extins pretutindeni, pulsând dinspre oraş către sat, acesta fiind şi ultima redută a rezistenţei
tradiţionale. Proiectul distrugerii a trecut peste lege şi a ignorat conştiinţa, ţăranul român urmând
să dispară odată cu pământul care îl identifica, în deplinătatea fiinţei, cu cea mai numeroasă
pătură socio-economică din România. Ţăranul trebuia eliminat şi apoi înlocuit cu colhoznicul de
tip nou, bezbojnîi, cel fără Dumnezeu, venit de oriunde, aplecat către orice”359.
În planul de comunizare a României, între altele se prevedea „desăvârşirea reformei

agrare prin confiscarea marilor moşii şi ruinarea moşierilor” şi desfiinţarea micilor gospodării
ţărăneşti „pentru a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de pământ, de maşini şi vite” deschizând
astfel calea „spre absorbirea lor în sistemul colectivist”360.
Încă de la început asistăm la o serie de răsturnări ale valorilor umane, când cei gospodari
şi cinstiţi sunt marginalizaţi şi etichetaţi drept „chiaburi exploatatori” conform modelului
sovietic, impunându-li-se tot felul de dări şi cote fiind aduşi în stadiul de ruină. Ei au fost
înlocuiţi cu oameni ai partidului unic, veniţi de aiurea, buni de gură şi de luat angajamente pe
spinarea localnicilor. Propaganda comunistă din aceşti ani se împletea strâns cu speranţa
„venirii americanilor” şi reinstaurarea democraţiei autentice în România.
Definirea chiaburilor a fost abordată la Plenara Comitului Central al Patridului Muncitoresc
Român (PMR) din 3-5 martie 1949, foarte sumar însă: „burghezia satelor”, „elemente capitaliste
la sate”, „clasa exploatatoare de la sate”. Potrivit liderului PMR Gheorghe Gheorghiu-Dej, ceea ce
condiţiona situaţia de chiabur nu era întinderea pământului pe care ăl avea în proprietate, ci
mijloacele de producţie de care dispunea – tractor, batoză, plug, semănătoare – precum şi
veniturile rezultate din creşterea animalelor, stupărit şi alte activităţi pentru care utiliza muncă
salariată, el singur sau cu familia sa neputând face faţă muncilor gospodăriei361.
Cu toată opoziţia românilor din mediul rural, s-a trecut la sovietizarea agriculturii româneşti,
mulţi dintre locuitorii satelor fiind anchetaţi de organele de securitate, întemniţaţi sau deportaţi
în alte ţinuturi. începând din 1949 se trece la sovietizarea agriculturii prin înfiinţarea
întovărăşirilor agricole, transformate mai târziu, după modelul colhozurilor sovietice, în
Cooperative Agricole de Producţie (CAP), proces început în 1952 si încheiat în 1962, ţăranii fiind
deposedaţi de pământ şi de tot inventarul agricol.
Încă de la începutul colectivizării, se înregistrează plângeri ale ţăranilor în care reclamau
abuzurile activiştilor de partid. Ele s-au întâmplat peste tot în ţară, şi în toată perioada
colectivizării agriculturii. Ele demonstrează că „transformarea socialistă a agriculturii” -
colectivizarea, cum i se spunea în epocă - s-a realizat prin forţă, prin numeroase abuzuri şi fără
respectarea „liberului consimţământ” prevăzut în documentele de partid 362. Aceasta reiese şi
din ordinele Direcţiei generale a Securităţii Poporului către Direcţiile din teritoriu363.
„Întrucât această problemă prezintă o deosebită importanţă în acţiunea de socializare a
agriculturii ţării noastre veţi urmări activitatea acestor unităţşi cu mai multă perseverenţă şi
atenţie. Cunoscând rolul important al acestor unităţi, duşmanul de calsă caută, prin uneltele lui,
a lovi în ele, recurgând la cele mai josnice metode căutând să corupă diferite elemente din
cadrul şi din afara acestor unităţi, spre a le compromite în faţa ţăranilor, cărora încearcă să le
359
Radu Ciuceanu, Satul ultima redută, în “Dosarele istoriei”, anul VIII, nr. 1 (77), 2003, p. 14.
360
Gheorghe Lazea, Teroare şi oroare în raiul comunist, Arad, 2006, p. 46. Pentru o istoriografie a
colectivizării vezi:A. Martin, op. cit., pp. 105-108.
361
A. Martin, op. cit., p. 115. Vezi şi Cristina Roman, Colectivizare, în vol. Stéphane Courtois
(coordonator), “Dicţionarul comunismului” (Traducere de Mihai Ungurean, Aliza Ardeleanu, Gabriela Ciubuc),
Iaşi, 2008, 691.
362
Nicolata Ionescu-Gură, Cum s-a realizat cooperativizarea agriculturii în România. Documente din
arhiva CC al PCR, în vol. “Arhivele Securităţii”, Bucureşti, 2004, p. 506.
363
*** Cartea Albă a Securităţii, vol. II, Bucureşti, 1994, pp. 221-222.
81
destrame încrederea în posibilitatea gospodăriilor colective de a le crea un trai fericit. Pentru a

cunoaşte şi împiedica aceste acţiuni duşmănoase, veţi crea o puternică agentură informativă atât
în cadrul gospodăriilor colective din raza dumneavoastră de activitate, cât şi în afara lor,
respectiv în rândurile chiaburilor, care sunt cei mai aprigi duşmani ai acestor tinere unităţi.”
Preţul colectivizării în România a fost uriaş, generaţii de ţărani fiind sacrificaţi:

încarcerări, deportări, distrugerea sistemului tradiţional de proprietate, la care s-a adăugat
constituirea unui sistem de dependenţă de structurile centralizate364.
Consecinţa cea mai tragică şi cu efecte pe termen lung a colectivizării a fost desfiinţarea
clasei ţărăneşti ca principala producătoare a avuţiei naţionale. Ţăranii mijlocaşi şi aşa-zişii
„chiaburi” reprezentau cea mai aptă categorie socială pentru adaptarea la exigenţele unei
agriculturi moderne, potenţial competitivă pe plan internaţional. Această categorie socială nu
mai există, fie din cauza represiunilor din perioada colectivizării şi de după aceea, fie în urma
migraţiei la oraş, unde s-a constituit o categorie socială aparte nedefinită, nici ţărani, nici
orăşeni, un fel de lumpenproletariat fără nici o perspectivă socială365.
364
C. Roman, op., cit., p. 692.
365
*** Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport final (Editori
Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile), Bucureşti, 2007, p. 465.
82
La Dieci a fost înfiinţată Cooperativa Agricolă de Producţie „Soarele”, în care, aşa după
cum propagau activiştii de partid ai vremii, „munca se face din zi în zi cu mijloace tot mai
moderne, întrebuinţându-se cuceririle ştiinţei şi tehnicii avansate. Agricultura se dezvoltă
intensiv şi multilateral, producţia devenind din an în an tot mai mare. Condiţiile de viaţă ale
ţărănimii se schimbă prin aplicarea anumitor legi ce acţionează în socialism”366. Ce să
înţelegem din cele de mai sus scrise de cei trei activişti?
Pe lângă CAP-ul, din Dieci, mai este înfiinţat unul la Revetiş. „Ambele coperative au
trecut prin faza de întovărăşire demonstrând ţărănimii avantajele şi modul de muncă pe
suprafeţe mari de teren, folosindu-se mijloacele mecanizate. Paralel cu întovărăşirile au luat
fiinţă la început Gospodăriile Agricole Colective (GAC), care, după încheierea procesului de
cooperativizare sau transformat în CAP (în) anul 1962”367.
Organele de Securitate avea ordin să urmărească atitudinea ţărănimii sărace şi mijlocaşe
faţă de întovărăşiri, muncile în colectiv şi utilizarea tractoarelor de la Staţiunea de Maşini şi
Tractoare (SMT). Astfel, se dispunea:
„Observarea stării de spirit în rândurile ţărănimii sărace şi mijlocaşe, dacă primeşte cu
bucurie sau opune rezistenţă la întovărăşirile la muncile agricole în colectiv; de asemenea, şi în ce
priveşte înscrierea acestora în vederea utilizării tractoarelor SMT pentru arături; în cazurile în
care veţi constata refuzul acestora de a utiliza în muncă tractoarele SMT, veţi stabili motivele
acestui refuz”368.
Încă din primăvara anului 1949 circulaseră zvonuri despre cotele pe care trebuiau să le dea
la stat ţăranii, dar, mulţi nu le-au dat crezare sau nu bănuiau nici de departe ceea ce-i aştepta.
Sistemul cotelor lovea fără discriminare în întreaga ţărănime; la începuturile aplicării sale, cota
lovea mai ales în ţăranii săraci şi în cei mijlocaşi, adică tocmai în cei pentru care, chipurile,
colectivizarea ar fi reprezentat „fericirea supremă”. Când au aflat, înainte de începerea treierişului
ceea ce-i aştepta, mulţi au rămas uimiţi. Dacă unii au trebuit să cumpere de pe piaţă ca să poată
achita cotele, alţii, destul de puţini, vor rămâne doar cu sămânţa necesară anului viitor sau şi cu
ceva grâu de calitate inferioară pentru pâine.
Comuniştii, dorind să se impună cu orice preţ, apelând la preoţi, care încă mai aveau
credibilitate în faţa membrilor comunităţii locale, crezând că aşa vor putea mai uşor să determine
locuitorii la darea cotelor sau pentru contractări de produse. Astfel, la 25 decembrie 1959, în ziua
marelui Praznic al Naşterii Domnului (Crăciunul), preotul Gheorghe Cavalu primeşte următorul
„ordin” care să fie citit enoriaşilor la Sfânta Liturghie:
„Părinte, vă rog ca să spuneţi la credincioşi căci începând de astăz se vor face contractări la
grâu, secară, floarea soarelui şi porumb ficare să contribuie după cum sunt instrucţiunile. Totodată le
spuneţi şi de socializarea agriculturii.”369
Locuitorii erau obligaţi să contribuie la fondul de stat nu după posibilităţile fiecărei familii,
ci „după cum sunt instrucţiunile”. Ce era în sufletul lor când erau despoiaţi şi de cea mai mică
posibilitate de existenţă, puţinele cereale pe care le aveau pentru traiul de pe o zi pe alta. Cum
puteau să apară în faţa diecenilor acei consăteni ai lor care veneau după cote sau la contractări. Nu
mai exista bun simţ, dar nici frică de Dumnezeu.
366
Lucoaie Aurelia, Rău Pavel, Nedelcu Dumitru, Monografia comunei Dieci, Dieci, 1969, f. 7 (lucrare
dactilo aflată în posesia noastră). Este o lucrare redactată de învăţătorul Nedelcu Dumitru, fiindu-i cerută de
Primărie. În ea trebuia să prezinte realizările socialismului în Dieci.
367
Ibidem.
368
*** Cartea Albă a Securităţii, vol. II, pp. 179-180.
369
Documentul poartă data 25 decembrie 1959 şi este semnat de „Preşedinte Al. Lupşa”. Documentul se
află în posesia noastră. Astfel de „documente oficiale”, sânt foarte multe în Arhiva parohial, însă, am considerat că
nu este cazul să le meţionăm.
83
Tatăl meu, Pavel Vesa, proprietar al unui tractor Buldog, o batoză de treierat grâu, una
pentru trifoi, plug, semănătoare, remorcă, moară şi mai multe hectare de pământ arabil, îmi
povestea că deoarece nu voia să se înscrie în colectiv şi să renunţe la inventarul agricol, ziua
era trimis în câmp la arat sau semănat, iar noaptea era anchetat şi bătut de securitate. În cele din
urmă, împreună cu familia, este nevoit să părăsească totul şi să ia drumul pribegiei. Familia s-a
stabilit în Arad, deoarece cei doi fii mai mari nu erau primiţi la un Liceu în Arad dacă părinţii
nu aveau buletin de oraş.
Chiaburul Pavel Vesa cu familia la treierat de grâu
După nici un deceniu, a trebuit să se reîntoarcă în satul natal, deoarece, Sfatul Popular
voia să naţionalizeze casa pentru a instala aici postul de miliţie. A avut tăria de caracter să nu-
mi spună numele nici unui comunist din Dieci care l-a persecutat în această perioadă sau după
aceea. Prin tăcerea sa, sunt convins că, aşa ca un bun creştin, a avut puterea să-i ierte, mai
presus de orice fiind principiile care trebuie să-l călăuzească în viaţă pe un bun creştin. Ca el, şi
alţi persecutaţi au trecut în lumea de dincolo fără să-şi mărturisească suferinţele, de orice
natură, la care au fost supuşi de satrapii şi lacheii regimului comunist. Când te gândeşti că
mulţi le erau consăteni.
În mod sigur, că urmaşii acelora nu au avut nici o vină pentru ceea ce moşii şi părinţii lor au
făcut pentru distrugerea micilor proprietari şi contribuţia lor în propagarea şi susţinerea
comunismului. Au fost acele cozi de topor, supuşi întru totul stăpânului unic, Partidul Comunist.
Cine au fost aceştia? Marea lor majoritate au fost locuitori fără prea multe clase şi avere, sau să le
placă lucrul, însă dornici a profita de noul regim, fiind convinşi că numai în acest mod puteau
deveni şi ei persoane însemnate în comunitatea lor. Nu a fost însă aşa, pentru că au fost urâţi mereu
de ceilalţi locuitori. Cine au fost aceştia ? Nu îi amintesc, poate că nici nu merită, însă, în mentalul
colectiv din comună, ei sunt binecunoscuţi de cei mulţi şi catalogaţi ca atare.
Mulţi dintre cei deposedaţi de pământ, pentru că munca în „colectiv” nu le putea oferi traiul
cel de toate zilele, au trebuit să se angajeze în diferite întreprinderi din localităţile învecinate sau
din Arad, Brad, Sebiş sau Ineu. „Colectivul” devenise o sursă de venituri doar pentru o grupare
mică din cadrul comunităţii, ei făceau şi desfăceau jocurile din „colectivă”, după bunul lor plac.
Alte familii au trebuit să-şi părăsească tot avutul agonisit până atunci ei fiind nevoiţi să se mute la
oraş şi să se recalifice într-o altă meserie pentru a putea asigura un viitor mai bun copiilor.
84
„Transformarea socialistă a agriculturii” a fost un eşec pentru regimul comunist din

România. Aceasta nu a reuşit să îi cointereseze pe ţărani şi nici să „recupereze decalejele” în
raport cu celelalte state din blocul socialist370.
Tot cam din această perioadă datează şi începuturile exploatării de către o carieră de piatră
a Dâmbului de la Caznari, ce a oferit aproape 60 de locuri de muncă. Cu timpul, modernizată,
capacitatea ei de producţie depăşind 300 000 tone anual. Aici se producea piatră pavele şi 6
sorturi de piatră concasată.
După anul 1990 cariera şi-a redus din activitate, mai târziu fiind închisă definitiv. Din
păcate, autorităţile locale au pierdut definitiv, pentru folosul comunităţii, Dâmbul de la
Caznari. Acesta nu putea fi înstrăinat deoarece, la începutul secolului al XX-lea, era
proprietatea Parohiei ortodoxe Dieci, acesta a fost donat către comună pentru a fi folosit ca
păşune comunală371.
Pe la începutul deceniului al şaptelea al secolului al XX-lea, se pune în discuţie
construirea, pe Crişul Alb, în cheile de la Cocioba - Joia Mare, a unui baraj. Planul a
nemulţumit marea parte a populaţiei din Dieci, mai ales a celor de La drum, pentru că se punea
problema mutării lor în partea de sus a satului. În cele din urmă însă, planul nu a mai fost pus
în aplicare, spre mulţumirea locuitorilor din Dieci şi a satelor Joia-Mare, Cocioba şi Revetiş.
Abordarea serioasă a perioadei de dictatură comunistă necesită un studiu deosebit de atent,
mai ales că articolele din presa vremii, adeseori politizată la maximum, sunt aproape singurele
surse de informare, iar accesul la arhivele cu referire la această problemă, este destul de limitat.
Acestea fiind şi motivele pentru care nu vom aborda această problemă în prezenta lucrare.
IV. 3. 2. Militanţi anticomunişti
Rapoartele Direcţiilor Regionale ale Securităţii Poporului, ale Inspectoratelor şi

legiunilorde jandarmi şi ale Inspectoratelor Generale Administrative Regionale, care erau
organele de inspecţie şi informaţii ale MAI asupra acstivităţilor din ţară, cu toată exprimarea
voit reţinută, dovedesc că ţărănimea română era anticomunistă şi antisovietică. Ţăranii cu
proprietăţi mari şi mici au opus rezistenţă faţă de colectivizare, nefiind convinşi de beneficiile
ei, iar autorităţile au trecut la represalii atunci când se răsculau372.
În aceste condiţii, mulţi români au luat drumul codrilor înrolându-se în organizaţiile
anticomuniste care au luat amploare imediat după venirea comuniştilor la putere, în martie
1945. Mişcarea de rezistenţă armată anticomunistă creşte în intensitate. Această rezistenţă se va
manifesta timp de aproape două decenii, având perioada de vârf între anii 1947 şi 1950373.
Locuitorii din Crocna, Dieci, Revetiş şi Roşia, alături de cei din alte sate de pe valea
Crişului Alb (Chisindia, Gurahonţ, Hălmagiu, Hălmăgel, Iosăşel, Pescari, Rădeşti, Valea Mare
şi Văsoaia) au avut partea lor de contribuţie la mişcarea armată anticomunistă condusă de
Gligor Cantemir374, unul din cei doi fii ai preotului din Hălmăgel375.
370
C. Roman, op. cit., p. 692.
371
În arhiva parohiei există aceste menţiuni făcute de preotul George Lupşa. Credem că au existat alte
interese pentru a fi înstrăinat Dâmbul de la Caznari către un particular din Ineu.
372
N. Ionescu-Gură, op. cit., p. 509.
373
Andrei Lascu, Rezistenţa din munţi, în vol. Stephane Courtois (coordonator), “Dicţionarul
comunismului” (Traducere de Mihai Ungurean, Aliza Ardeleanu, Gabriela Ciubuc), Iaşi, 2008, p. 693.
374
Gligor Cantemir s-a născut la 7 decembrie 1915 şi a organizat mişcarea de rezistenţă în zona Gurahonţ –
Ineu – Arad. Prins şi arestat la 21 decembrie 1950 a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică. A fost graţiat în
1964. Pentru mai multe amănunte vezi: Cicerone Ioaniţoiu, Victimele terorii comuniste. Dicţionar F – G,
Bucureşti, 2002, p. 237.
375
Corneliu Cornea, Luptători şi martiri ai rezsitenţei anticomuniste din judeţul Arad. 1945-1989, Arad,
2007, p. 10, 290.
85
În pădurile Chisindiei a activat grupul înarmat format din Gheorghe Mercea din
Chisindia, Pavel Dobrei şi Ioan Luluşa, ambii din Revetiş, ucişi în luptele cu Securitatea,
Zaharia Birău din Bârsa, Ioan Zimbran din Almaş, Teodor Ienciu din Revetiş şi Cornea Ioan
din Chisindia, prinşi şi condamnaţi la ani grei de temniţă. În afară de aceştia, la Văsoaia, erau
ascunşi alţi componenţi ai grupului, învăţătorul Dimitrie Stepici din Revetiş, învăţătorul Petru
Oprea şi Ioan Farcaş, ambii din Joia Mare, prinşi de trupele de Securitate şi condamnaţi.
Aceştia au devenit fugari în iarna anului 1948, după arestarea lui Gligor Cantemir, când
începuseră arestări masive în satele de pe valea Crişului Alb şi au rămas în această situaţie până
la 4 noiembrie 1951. Atunci, la locul numit Ciuad de la Chisindia, trupele de Securitate
declanşează un puternic atac asupra grupului, datorită unor informaţii primite de la unul din
informatorii ei, numit Pantea din Minişul de Sus. Fiind înconjuraţi şi somaţi de către securistul
Hegeduş din Sebiş să se predea, aceştia refuză, astfel, începând schimbul de focuri dintre cele
două grupări. Luluşa Ioan urcat într-un copac ca să aprecieze situaţia, este împuşcat mortal, ca
şi Dobrei Pavel, iar ceilalţi, mai puţin Mercea Gheorghe, sânt capturaţi 376.
Alţi locuitori din Dieci şi satele aparţinătoare au avut parte de arestări şi condamnări, pentru
că s-au opus noului regim de teroare instaurat în România. Iată numele deţinuţilor politici, care,
datorită opoziţiei lor pe care au afişat-o contra regimului comunist au suferit ani grei de temniţă377.
Balint Petru, originar din Revetiş, absolvent al Şcolii Normale, în 1948, pe când se afla
în anul I la Academia Teologică din Arad a fost arestat şi condamnat. După eliberare s-a
stabilit în părţile Braşovului.
Băcan Ioan (Şarga). S-a născut în 19 mai 1909 la Dieci, de tânăr învăţând meseria de
fierar/covaci. În 1942 a fost arestat şi condamnat la doi ani de închisoare pentru participare la
rebeliunea legionară. A activat cu Ciucur Ilie din Cil378. În 1948 intră în legătură cu Gligor
Cantemir pe care îl găzduieşte până în luna decembrie, acelaşi an. Arestat la 6 februarie 1949, a
fost condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 5 ani de închisoare, pe motiv că a fost
legionar şi a făcut parte din grupul de rezistenţă anticomunistă condus de Gligor Cantemir. A
trecut prin închisorile din Arad, Timişoara, Aiud, Gherla şi Canal379.
Bândea Gheorghe, ţăran din Crocna, a fost închis timp de un an, în lotul Cantemir Gligor.
Blaj Petru, ţăran din Dieci, a fost arestat.
Bodea Gheorghe, ţăran din Crocna, condamnat în lotul Cantemir Gligor.
Bodea Ioan, ţăran din Crocna, condamnat în lotul Cantemir Gligor.
Bodea Petru, ţăran din Crocna, condamnat în lotul Cantemir Gligor.
Bodea Teodor, pantofar din Dieci, născut la 20 ianuarie 1910, condamnat de două ori în
lotul Cantemir Gligor, la câte 2 ani de închisoare, 1952-1954, 1962-1964. A trecut prin
închisorile din Arad, Timişoara, Sibiu şi Canal. A decedat în 1984.
Bogdan Teodor, ţăran din Crocna, condamnat în lotul Gligor Cantemir.
Coşeri Gheorghe, născut la 24 februarie 1922 la Cocioba. La vârsta de 15 ani a fugit de
acasă, devenind copil de trupă la fanfara militară din Cetatea Aradului. Fiind foarte talentat, a
fost promovat la fanfara militară regală. Întors acasă după război, a intrat în mişcarea
anticomunistă ţinând legătura cu cei din Revetiş, Gurahonţ şi Hălmagiu. Fiind arestat în 1949,
a fost condamnat la 15 ani de închisoare. A murit la 7 februarie 1953, la minele de plumb Baia
Sprie, într-un accident de muncă380.
376
Ibidem.
377
Pentru situaţia opozanţilor şi a revoltelor din părţile Aradului vezi: Dan Cătănuş, Octavian Roske,
Drama comunizării satelor româneşti, în “Dosarele istoriei”, anul VIII, nr. 1 (77), 2003, pp. 13-57.
378
Ciucur Ilie a fost arestat în 1948 şi a murit la Canal în 1951. C. Cornea, op. cit., p. 65.
379
Ibidem, p. 34; George Enache, Ortodoxie şi putere politică în România contemporană. Studii şi eseuri,
Bucureşti, 2005, pp. 312, 313, nota 46, 325,
380
C. Ioaniţoiu, op. cit. Dicţionar C, Bucureşti, 2002, p. 236; C. Cornea, op. cit., p. 70; P. Galea, op. cit., p. 4.
86
Covaci Petru, ţăran invalid din Roşia, arestat în 1948, cu lotul de partizani Gligor
Cantemir. A fost condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la un an închisoare381.
Cozma Ştefan, ţăran din Revetiş, condamnat la un an şi 6 luni închisoare (5 ianuarie 1950
– 2 iulie 1951)382.
Dănuţ Ioan (a lui Ţicu), născut la 6 ianuarie 1930 în Dieci, a fost arestat ca elev în Arad,
şi condamnat de Tribunalul Militar Timişoara, cu un grup de elevi din Arad, la 6 luni
închisoare, pe care i-a executat în 1948-1949. A murit în anul 1988383.
Dobrei Pavel din Revetiş, născut la 23 noiembrie 1912, din părinţii Ştefan şi Zenovia
Dobrei. După ciclul primar şi gimnazial a urmat cursurile liceale în Timişoara. Cu timpul,
ajunge membru al Partidului Comunist Român. Din cauza faptului că pe drumul dintre Sebiş şi
Revetiş au fost împrăştiate manifeste anticomuniste, Pavel Dobrei, fiind principalul suspect.
Pus sub urmărire, de la 7 august 1949, este nevoit să se refugieze în munţi. Aici intră în
gruparea armată anticomunistă a lui Gligor Cantemir. După mărturia părinţilor mei, Pavel
Dobrei a stat ascuns şi în grajdiul casei străbunicului Vesa Gheorghe (nr. 177) din Uliţa mare,
situată lângă casa fratelui său Ştefan Dobrei (nr. 176). Aici a stat în siguranţă. A fost împuşcat
în anul 1951 în una din multele ciocniri pe care le-a avut cu trupele de Securitate, în pădurea
din marginea comunei Chisindia384. Avea numai vârsta de 40 de ani.
Fiul lui Dobrei Pavel, Cornel împreună cu sora sa Lidia,, povesteşte că având 9-10 ani,
erau mereu anchetaţi de un locotenent Moţ (originar din Văsoaia), cu un alt coleg al său, unul
Toader, amândoi de la Securitatea din Sebiş, forţaţi să mărturisească dacă tatăl lor vine noaptea
acasă. Securiştii au practicat şi tortura asupra copiilor, îi lega la ochi şi îi ameninţa că dacă nu
mărturiseau îi împuşcă. Au fost traume provocate de cei doi ticăloşi de securişti, de care au
scăpat foarte greu de-a lungul anilor.
Hălmăgian Ioan, ţăran din Crocna, născut la 1 ianuarie 1924 (după Ioaniţoiu născut la 6
martie 1921). Arestat în 1958, a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru uneltire contra
ordinii sociale. I-a executat în anii 1958-1962 la Oradea, Gherla şi Insula Mare a Brăilei385.
Ienciu Teodor, ţăran din Revetiş, luptător în pădurile Chisindiei, alături de Pavel Dobrei,
în lotul Gligor Cantemir. A fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare. Torturat în timpul
anchetei la Securitate. Condamnat la închisoare, în 1949386.
Jurcău Dimitrie, născut pe 3 noiembrie 1913 în Revetiş, mai târziu ajunge tăbăcar în
Sebiş. A intrat în organizaţia lui Gligor Cantemir la stăruinţele învăţătorului Stepici Dimitrie.
Rolul său era de a lua legătura, prin Pucea Florea, cu Ioja Sinesie, Ioja Florian, preotul Vraciu
Traian şi Birău Ioan, şefi de grupe, de la care prelua ajutorul legionar, şi-l preda, prin Margea
Iosif, lui Gligor Cantemir387. Arestat la 5 ianuarie 1949, torturat în timpul anchetei la
Securitatea din Timişoara. A fost condamnat la 10 ani închisoare, cinci ani degradare civică,
dar a fost ţinut cu doi ani peste termenul de pedeapsă. Detenţia la penitenciarele din Timişoara,
Jilava, Gherla, Baia Sprie şi lagărul Peninsula. A fost eliberat în 1961388.
Lazăr Ioan, ţăran din Roşia, membru al grupului Gliugor Cantemir. A fost arestat şi
anchetat de Securitatea din Arad şi Timişoara. Condamnat la 5 ani de închisoare de Tribunalul
Militar Timişoara389.
381
C. Ioaniţoiu, op. cit., p. 242; C. Cornea, op. cit., p. 71.
382
383
C. Ioaniţoiu, op. cit. Dicţionar D-E, Bucureşti, 2002, p. 46; C. Cornea, op. cit., p. 81.
384
385
C. Ioaniţoiu, op. cit. Dicţionar H, I, J, K, L, Bucureşti, 2003, p. 37; C. Cornea, op. cit., p. 116.
386
387
G. Enache, op. cit., p. 312, nota 46.
388
C. Ioaniţoiu, op. cit., p. 260; G. Enache, op. cit., p. 328, nota 109; C. Cornea, op. cit., p. 131.
389
87
Luluşa Ioan, chiabur din Revetiş, a fost împuşcat de trupele de Securitate, în 1951 (după
Ioaniţoiu a fost împuşcat în 1950), în pădurile din jurul Chisindiei, luptând cu arma în mână
contra trupelor de Securitate. A făcut parte din lotul Gligor Cantemir şi a luptat alături de un alt
consătean al său, Pavel Dobrei. Când a fost împuşcat avea numai vârsta de 40 de ani390.
Margea Iosif mărturiseşte despre el că „era contra actualului regim defăimându-l, arătându-i şi
o poezie de-a lui prin care îndemna pe români la luptă împotriva bestiilor roşii, iar casa lui era
locul conspirativ de adunare a elementelor legionare subversive”. La Luluşa Ioan, Gligor
Cantemir se ascundea, locuinţa acestuia, aşa după cum mărturisea şi Iosif Margea, devenise
„centrul de comandă” uinde vor fi convocaţi diverşi activişti legionari. Aici au venit Pucea
Florea din Buteni391, Jurcău Dimitrie din Sebiş, Ciucur Ilie din Cil, Stepici Dimitrie din
Revetiş, Zimbran Ioan (zis Nica) din Almaş392, Deliman Petru din Joia Mare393, toţi implicaţi în
mişcarea anticomunistă condusă de Gligor Cantemir394.
Margea Iosif, ţăran din Revetiş. Arestat în 1950, judecat cu lotul Gligor Cantemir şi
condamnat la 3 ani închisoare395. După unele mărturii ale celor care l-au cunoscut, el îi
aproviziona pe luptărorii din munţi cu muniţie. „Avea o experienţă deosebită în lupta
clandestină pe care şi-o câştigase în tranşeiele din Transnistria şi Ucraina ca om de spionaj
[…]. În 1949 l-am întâlnit pe peronul gării din Arad, străduindu-se să încarce la trenul de Brad
două lăzi cu muniţii pentru aprovizionarea partizanilor din Revetiş şi Iosăşel”396.
După eliberarea din închisoare, o perioadă a lucrat ca portar la Liceul industrial nr. 1 din
Arad. După pensionare s-a retras în satul natal, unde, în vârstă de 72 de ani a trecut la cele
veşnice397.
Miclea Pavel, ţăran din Dieci, arestat în 1952. A fost condamnat la 2 ani muncă silnică în
lagăr. I-a executat în anii 1952-1954398.
Mustea Ivanti, ţăran din Crocna, arestat, torturat în timpul anchetei la Securitate. A fost
judecat cu lotul partizanilor din lotul Gligor Cantemir. A fost condamnat la închisoare în anul
1949399.
Oarcea Pavel, ţăran din Dieci, născut la 10 mai 1895, membru legionar din 1938. În iulie
1948 îl conduce pe Gligor Cantemir „prin păduri, arătându-i hotarele lor şi ascunzişurile, toate
potecile, drumurile de răspântie”, furnizându-i şi informaţii despre legionarii din comună şi
despre oamenii credincioşi noului regim, primind totodată sfatul acestuia de a nu ţine cu noul
regim căci „în curând se va schimba situaţia”. A fost arestat şi condamnat la mai mulţi ani de
închisoare. A decedat în închisoarea din Gherla în 1953, având vârsta de 62 de ani400.
Oarcea Teodor, ţăran din Dieci, născut la 11 aprilie 1910, membru legionar din 1936,
condamnat în 1941 la 5 ani muncă silnică pentru participare la rebeliune. În 28 octombrie 1949
a fost rearestat şi condamnat de Tribunalul Militar Timişoara, pentru uneltire, la 5 ani
închisoare, pe care i-a executat între anii 1948-1954. Este fratele lui Oarcea Pavel401.
390
391
Pentru amănunte despre el vezi: C. Cornea, op. cit., p. 196.
392
Pentru amănunte despre el vezi: Ibidem, p. 257.
393
Pentru amănunte despre el vezi: Ibidem, p. 83.
394
G. Enache, op. cit., p. 311, nota 38; 312, nota 46.
395
C. Ioaniţoiu, op. cit. Dicţionar M, Bucureşti, 2004, p. 86; C. Cornea, op. cit., p. 148.
396
Pavel Galea, O luptă uitată, dar nu pierdută. File din lupta partizanilor pe teritoriul judeţului Arad,
Timişoara, 2001, p. 3.
397
Ibidem.
398
399
400
G. Enache, op. cit., pp. 312-313, nota 46, 325; C. Cornea, op. cit., p. 173..
401
G. Enache, op. cit., pp. 312-313, nota 46, 325; C. Cornea, op. cit., p. 174..
88
Oprea Teodor, elev din Dieci, născut la 10 mai 1929, arestat cu un grup de elevi (Cornel
Pavel, Ioan Morgoci, Mihai Pârvu, Ioan Câlba şi Ioan Dragoş) din Arad, pentru că au ridicat o
troiţă din piatră la Şepreuş402. A fost condamnat la 7 ani închisoare pe care i-a executat între
anii 1948-1955. Rearestat în 1958 şi condamnat la 25 ani muncă silnică. A trecut prin
închisorile de la Arad, Timişoara, Târgşor, Gherla, Canal şi Aiud. A fost eliberat în 1964403. În
luna iulie a anului 2001 a trecut la cele veşnice.
Sărac Dimitrie, ţăran din Crocna, a executat un an şi zece luni închisoare
administrativă404.
Stănescu Constantin, învăţător din Roşia, născut la 27 septembrie 1909, a executat cinci
ani între 1949-1954. Mai târziu s-a stabilit în Dieci, unde, în 1991, la vârsta de 83 de ani a
trecut la cele veşnice405.
Stepici Dimitrie, învăţător din Revetiş, născut la Ineu, în 25 septembrie 1909, după ce a
fost fugar prin pădurile comunei Chisindia, împreună cu Petru Oprea şi Ioan Farcaş, a fost
arestat în 1948 şi condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 15 ani muncă silnică. Eliberat
în 1958 a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în localitatea Olaru-Călăraşi,
împreună cu familia. Rearestat în 1961, a fost eliberat în 1964. A trecut prin închisorile din
Arad, Timişoara, Aiud, minele de la Baia Sprie, Canal, Văcăreşti. A decedat în 1975406.
***
Între 1948-1964, deţinuţii politici erau folosiţi la diverse munci la Canalul Dunăre-Marea
Neagră, Balta Brăilei, Aiud, Gherla, minele de plumb din Maramureş şi în alte locuri. În restul
penitenciarelor, „politicii” erau izolaţi în celule, cu interdicţia de a sta pe pat în timpul zilei sau
lângă ferestre. Singurele drepturi care li se acordau, dintre cele prevăzute de regulamente, erau
plimbarea zilnică de 15 minute – care nu se respecta întotdeauna – şi posibilitatea de a trimite
organelor de stat trei cereri pe an. Regimul de detenţie erau unul de exterminare, normele de
muncă fiind duble faţă de cele ale unui muncitor civil, alimentaţia insuficientă, asistenţa
medicală inexistentă, pedepsele fizice erau aplicate pentru cele mai mici abateri407.
Acestor anticomunişti cunoscuţi li se adaugă bărbaţii şi femeile care ţineau legătura cu ei
pentru a-i aproviziona cu alimente şi haine în perioada urmării lor de către organele de
securitate prin oamenii lor din sate.
IV. 3. 3. Perioada de după decembrie 1989. Scurte consideraţii
Anul 1989 va aduce schimbări în istoria românilor. Revoluţia din decembrie pornită de la
Timişoara, continuată în toate marile oraşe ale ţării, din păcate, confiscată de comunişti, care,
au devenit „capitalişti” mai târziu.
O primă măsură, mai ales pentru mediul rural, cu vădite scopuri electorale, a constituit
transferul de proprietate asupra pământului, respectiv de proprietate cooperatistă şi de stat în
proprietate privată, obiectiv realizat prin decolectivizarea pământului şi restructurarea şi
privatizarea unităţilor agricole socialiste. În realitate, din punct de vedere legal, terenurile
402
În ziua de 8 septembrie 1947, troiţa a fost sfinţită de un sobor de preoţi alăcuit din prof. dr. Ilarion V.
Felea de la Academia Teologică din Arad, Ioan Ştefănuţ şi Ioan Tău din Şepreuş. Cu această ocazie, preotul
Ilarion V. Felea a vorbit despre Sfânta Cruve şi înţelesul ei. Cf. Ilarion V. Felea, Opera vieţii mele. Ziuar
personal, vol. III (1944-1956), f. 33 (mss în păstrarea familiei, o copie şi în posesia noastră).
403
C. Cornea, op. cit., p. 176.
404
Ibidem, p. 212.
405
406
Ibidem, p. 220.
407
A. Lascu, op. cit., pp. 695-696.
89
agricole deţinute de CAP nu erau în proprietatea statului. Decolectivizarea agriculturii este

denumită în literatura de specialitate „privatizare”, dar aceasta trebuie privită ca un transfer de
proprietate, ca o restituire a drepturilor către foştii proprietari şi o distribuire de drepturi către
noii posesori408.
Principalul proces al privatizării fondului funciar a fost reprezentat de reconstituirea
dreptului de proprietate, acţiune începută în martie 1991, odată cu adoptarea Legii 18/1991 -
Legea Fondului funciar, care a continuat cu adoptarea Legii 169/1997 privind modificarea şi
completarea Legii 18/1991 şi aplicarea Legii 1/2000 privind reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit Legii 18/1991 şi
169/1997.
Legea 18/1991 - Legea Fondului funciar - a reprezentat punctul de plecare al reformei
funciare prin desfiinţarea CAP-urilor şi, în linii generale, prevedea: reconstituirea şi
constituirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol în limita a minim 0,50 ha de
persoană şi 10 ha de familie în echivalent arabil şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra
pădurilor în limita a unui ha; foştii proprietari care, după 1990, deţineau terenuri în perimetrele
fostelor IAS-uri, ulterior societăţi comerciale agricole cu capital majoritar de stat, nu au
beneficiat de restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ci au devenit acţionari în
cadrul acestor societăţi; acumulările de teren agricol să nu depăşească limita de 100 ha de
familie; terenurile care au făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate nu pot fi
înstrăinate timp de 10 ani; dreptul de preemţiune al statului la înstrăinarea oricăror terenuri
agricole, în cazul în care acestea nu sânt solicitate de coprorpietari sau vecini409.
Legea de reformă agrară, în forma ei iniţială din 1991, a fost o lege lacunară şi confuză,
neluînd în calcul diversitatea situaţiilor concrete existente în realitate. Au fost create numeroase
erori, tensiuni şi conflicte grave la nivelul comunităţilor rurale. De asemenea, aplicarea legii a
generat tendinţe de expropriere a persoanelor care au deţinut înainte de cooperativizare
suprafeţe agricole mai mari de 10 ha şi a celor care, în 1990, şi-au regăsit terenurile în
perimetrele fostelor IAS - uri. Lichidarea CAP-urilor s-a realizat într-un timp foarte scurt, fără
elaborarea unor metodologii ştiinţifice pertinente şi fără prea mult discernământ. Astfel,
bunurile agricole din patrimoniul acestor unităţi au fost vândute şi parte din ele distruse sau
sutrase410.
La fel s-a întâmplat şi la Dieci. Odată cu desfiinţarea CAP-ului au fost împărţite
animalele, utilajele agricole, au fost demolate grajdiuri şi magazii iar materialele rezultate din
demolări au fost împărţite între membrii comisiei de lichidare. Cine au fost ei ? Un grup
restrâns care a crezut că este momentul să se îmbogăţească. Erau stăpâniţi de mândrie, răutate
şi lipsă de inteligenţă (adică de minte). Această „libertate” de a împrăştia totul, într-un mod
nechibzuit, nu dus la nimic bun pentru ceilalţi membrii ai comunităţii locale.
După ce Ion Iliescu (autointitulat ca fiind despot luminat), în Duminica orbului, a fost
ales preşedinte al României (nu al românilor) cu o mare majoritate, imediat a început să
deplângă desfiinţarea CAP-urilor, pledând pentru asociaţiile agricole. În acest scop a şi finanţat
puternic unele asociaţii agricole (Curtici) pentru a da exemplu de eficacitatea acestor societăţi.
Bucuria care i-a cuprins pe români în acele zile de decembrie s-a spulberat însă curând.
Libertatea de a spune tot ce gândeşti nu mai ajută la nimic. Nimeni nu te mai ia în seamă.
Politicienii stau de vorbă cu noi numai o dată la patru ani, în preajma alegerilor, apoi, ei fac tot
ce pot pentru a-şi mări averile, fără nici o neruşinare. Sărăcia a pus din nou stăpânire pe marea
majoritate a românilor.
408
Florentina Constantin, Reforma funciară în România postcomunistă, în “Dosarele istoriei”, anul IX, nr.
10 (98), 2004, p. 62.
409
Ibidem.
410
Ibidem.
90
IV. 3. 4. Familia nobiliară Braşai, fostă Braşovan - Brassay din Cocioba
Dintre familiile de pe raza comunei Dieci care de-a lungul timpului au jucat un rol
deosebit în viaţa comunităţilor de pe valea Crişului Alb, este familia Braşovan – Brassay –
Brasai din Cocioba411. Nu cunoaştem de unde îşi trăgea originea. Dacă ne luăm după nume
putem presupune că erau din zona Braşovului, veniţi pe valea Crişului Alb cu mult înainte de
secolul al XIX-lea.
Nu dispunem de documente privitoare la viaţa şi activitatea familiei decât datele cuprinse
în Diploma de înnobilare412. Formulată la 21 decembrie 1821, încheierea tuturor demersurilor
de înnobilare au loc la 25 octombrie 1825.
Diploma este emisă de „NOS FRANCISCUS PRIMUS DIVINA FABENTE CLEMENTIAS
AUSTRIAE IMPERATOR”, care apreciază meritele deosebite ale „devotaţilor şi folositorilor
lui supuşi Georgii şi Demetrii fratrum Quippe Germanorum et Ulterinorum Amborum
Braschovan”.
Odată cu Diploma de înnobilare, cei doi fraţi au fost investiţi cu „posesiunea Kakaro413”,
cu toate apartenenţele sale:
„pământurile arabile cultivate şi necultivate, ogoare, livezi, păşuni, fâneţe, păduri, munţi
împăduriţi, coline, băi, podgorii - dealuri cu vii. După acelaşi drept, se adaugă munţi cu ape,
fluvii cu peşti, crescătorii de peşti închise, bălţi, cursuri de apă, grădini, zăgazuri, stânci şi tot
felul de alte locuri, târguri şi sate; toate acestea trec în întregime spre folosinţă şi posesiunea lor
integrală”.
Odată cu înnobilarea, numele de Braşovan, le este schimbat/maghiarizat în Brassay, aşa

după cum reiese din Diplomă: „De numele transpus în Brassay vor beneficia atât aceşti cât şi
urmaşii şi posteriorii lor”. Le-a fost greu să-şi ştie numele lor românesc maghiarizat, ani la
rând, până prin 1833, membrii familiei îşi scriau numele tot Braşovan 414. În 1928, la Primăria
comunei Dieci, Certificatul de căsătorie al lui Petru din generaţia a IV-a, a fost scris cu numele
Braşai, în loc de Brassay. De aici înainte toţi descendenţii lui Petru vor purta numele de Braşai.
Blazonul familiei, „concedat cu ocazia înnobilării”, constă dintr-un scut clasic, despicat
şi tăiat. Cartierele 1, 2, şi 4 ne înfăţişează bogăţiile naturale cele mai semnificative ale
domeniului concedat; un rac, pom cu roade, spicul de grâu şi viţa de vie cu struguri copţi. Sânt
reprezentate simbolic, bogăţiile cu care au fost învestiţi din posesiunea satului Joia Mare. În
Cartierul 3, pe un fond albastru ca cerul, într-un cuib verde, se vede o pasăre de apă, hrănindu-
şi puii cu propiul sânge. Scutul este timbrat de un coif cavaleresc, cu vizieră deschisă şi care
poartă o coroană cu trei fleuroane perlate, coroana indicând rangul de cavaler în ierarhia
nobiliară. Suprapus acesteia, se află un braţ îndoit din colţ, în armură, ţinând în mână o sabie
încovoiată.
Cine erau cei doi fraţi, George şi Dumitru şi meritele pentru care au fost înnobilaţi de
împăratul Francisc I ? Din Diploma de înnobilare aflăm şi alte date despre cei doi. George, din
prima sa căsătorie cu Maria, a avut pe Ioan şi Ana. Din cea de-a doua căsătorie cu Ana, a mai
avut trei copii, pe Nicolae, Petru şi Elena. Despre Dumitru nu se face nici o precizare în acest
411
Din câte cunoaştem singurul studiu despre această familie îl datorăm lui Dimitrie Stoi, Doi gemeni
butinceni şi diploma lor de înnobilare, în “Ziridava”, XIX-XX, 1996, pp. 329-341, de care ne vom folosi pe
parcursul demersului nostru.
412
Pentru întregirea datelor despre această familie ne vom folosi şi de Braşai Petru Marius, Familia Braşai,
fostă Braşovan - Brassay, Arad, 2008, 19 f. (manuscris A-4), pusă la dispoziţia noastră de Braşai Ioan din
Cocioba. Fotografiile au fost făcute de pe diploma originală pusă la dispoziţia noastră de doamna Mariana
Holinciuc (născută Braşai) din Arad. Tuturor le mulţumim.
413
Denumirea veche a satului Joia Mare (comuna Almaş), judeţul Arad.
414
D. Stoi, op. cit., p. 340.
91
sens. Presupunem că nu a avut urmaşi. Cercetătorul Dimitrie Stoi415, în studiul său despre
această familie, menţionează că a identificat o genealogie a acestei familii ce cuprinde 64 de
membrii, de-a lungul a zece generaţii (vezi tabelul din Anexe).
Cei doi fraţi, George şi Dumitru, erau „chestori financiari” în Buteni, demnitate în care,
„s-au străduit cu credinţă, cinste şi corectitudine să dobândească promovarea deosebită a
industriei, comerţului şi învăţământului în această comună. De asemenea fraţii George şi Dumitru
Braşovan au dat dovadă de multă generozitate, generozitate care de multe ori a mers până la
altruism. Au fost preocupaţi de lipsurile materiale ale lucrătorilor săraci de pe pământurile lor. În
anul 1817 a oferit „subzistenţă armatei alungate a lui Strauch în mod gratuit. În acelaşi an au
întreţinut pe săracii din districtul Buteni şi al Xenodochiei cu multe alimente vitale”.
Preocupările lor au fost şi în alte domenii. În 1817, George Braşovan a fost numit
„director al şcolilor Greco neunite” (presupunem din Buteni), calitate în care a dovedit multă
generozitate, suportând din banii săi datoriile părinţilor copii lor faţă de şcoală, îndeosebi a
celor mai săraci, îndeosebi, în vederea procurărilor manualelor şi rechizitelor şcolare. Mai mult
decât atât, cei doi fragi au suportat întreaga cheltuială pentru coinstruirea edificiului şcolii
confesionale din Buteni, fapt atestat de o placă de marmură ce se afla pusă pe faţada clădirii.
De asemenea, lor sau urmaşilor, li se atribuie construirea, în 1884, a bisericii cu hramul
„Cuvioasa Paraschiva” din Joia Mare şi a celei din Revetiş, cu hramul „Adormirea Maicii
Domnului”, construită în anul 1880.
Din păcate, nu deţinem mai multe date despre familia nobiliară Braşovan - Brassay -
Braşai. După cel de-al doilea război mondial, prin naţionalizare, au fost deposedaţi de tot
avutul dobândit în 1825 prin înnobilare de către împăratul Francisc I. Cu toate încercările, de
după 1989, a urmaşilor de a recupera ceva din averile naţionalizate în 1948, nu li s-a restituit
nimic, încerăcile lor lovindu-se de un birocratism exacerbat.
IV. 3. 5. Asistenţa sanitară înainte şi după decembrie 1989
Comuna Dieci nu a avut întotdeauna medic stabil în sat. Asistenţa sanitară, fiind
asigurată de medicul din localitatea vecină Almaş, unde bolnavii se deplasau pentru un consult
medical. În Dieci exista numai un cadru medical cu pregătire medie. Prin anii 50 ai secolului
trecut, pentru câţiva ani a funcţionat medicul Negrea, originar din Făgăraş. De la Dieci s-a
transferat la Turda.
În anul 1961, a fost numit un alt medic, Ilie Iova, originar dintr-o localitate bihoreană. La
începuturile sale, dispensarul funcţiona într-o încăpere din vechea casă parohială. Acum încep
discuţiile pentru construirea unui edificiu destinat dispensarului uman. După donarea unei
porţiuni din grădina bisericii, situat în centrul satului, după câţiva ani este dat în folosinţă.
Clădirea, construită pe un teren al parohiei ortodoxe, şi edificat prin muncă voluntară de săteni,
era prevăzută, pe lângă cabinetele medicale, şi cu locuinţă pentru medic şi familie. Până la
închiderea şantierului de construcţie, medicul împreună cu familia au locuit în gazdă la diferite
familii. În această clădire, mai târziu, dar pentru o scurtă perioadă de timp, a funcţionat şi un
punct farmaceutic.
Medicul Ilie Iova a funcţionat până în jurul anului 1967, când, s-a transferat la Oradea. În
locul său a fost numit Tiberiu Junc (originar din comuna Socodor), absolvent al Facultăţii de
Medicină din Cluj-Napoca. A funcţionat la Dieci până la pensionare, în anul 2000. După
pensionare, împreună cu soţia, profesoară la Şcoala Generală din Dieci, s-a retras în comuna
natală.
415
Ibidem.
92
Desfăşurându-şi activitatea timp de peste trei decenii la dispensarul uman din Dieci, a
asigurat asistenţa medicală şi locuitorilor din Cocioba, Crocna, Revetiş şi Roşia. A fost un om
cu multă probitate profesională, dovedind dragoste pentru meseria/vocaţia de medic şi faţă de
pacienţii săi.
A fost îndrăgit de toţi locuitorii comunei Dieci. Chiar după pensionare şi stabilirea sa la
Socodor, nu i-a uitat pe dieceni, fiind de multe ori prezent alături de ei, atât la bucurii cât şi
necazuri.
După plecarea doctorului Tiberiu Junc, din 2000 şi-a început activitatea Corina Ageu,
fiica doctorului Sever Ageu, un reputat chirurg de la Spitalul din Gurahonţ. A funcţionat până
în anul 2007 când şi-a început activitatea medicul Beniamin Gaşpar, care funcţionează şi
astăzi.
Din personalul medical mediu care a funcţionat de-a lungul timpului la Dispensarul uman
din Dieci amintim: Ioana Zacoi - moaşă, Ştefan Zacoi - sanitar, Brânduşă Mercea - soră
medicală, Emilia Becheş - soră medicală, Lucreţia Cristea - asistentă medicală, Angelica Bârda
- asistentă medicală. Astăzi, ca asistentă medicală, funcţionează Ionela Galea, originară din
Dieci, absolventă a Şcolii Postliceale Sanitare din Arad.
IV. 3. 6. Activitatea culturală în Dieci, înainte şi după 1989
IV. 3. 6. 1. Corul mixt al Căminului cultural

Corul mixt al Căminului cultural al comunei Dieci, înfiinţat în anul 1952, a continuat
tradiţia corală existentă încă din anul 1879, apoi a corului bisericesc „Sf. Mucenic Gheorghe”
înfiinţat în toamna anului 1950 de preotul Gheorghe Cavalu.
Iniţiatorul şi sufletul corului a fost învăţătorul Ioan Puiu din Almaş (originar din Dieci).
După numai patru ani, în 1956, corul mixt este desfiinţat şi înfiinţat un cor bărbătesc format din
46 de membrii, care se ataşează corului bărbătesc din Almaş, „careacuma, cu ceilalţi corişti din
satele Almaş, Cil, Rădeşti şi Joia Mare se pregătesc pentru concursurile corale pe regiune şi
care numără 172 bărbaţi, tineri şi vârstnici”416.
416
Gheorghe Cereanţu, Cronica Parohiei Almaş, 1932, f. 36 (mss păstrat în Arhiva Parohiei Ortodoxe
Române Almaş).
93
La începutul anilor 60, este reînfiinţat corul mixt, fiind pregătit în continuare de
învăţătorul Ioan Puiu din Almaş. De această dată, cel care a avut iniţiativa reînfiinţării corului a
aparţinut învăţătorului Nedelcu Dumitru, care, ani de zile a fost principalul animator cultural
din Dieci, în calitatea sa de director al Căminului cultural417.
Nu după multă vreme de la înfiinţare, a întrat şi în circuitul cultural-artistic naţional, urcând
pe scenele mai multor localităţi din ţară, participând la diferite concursuri corale naţionale, de la
egal la egal cu formaţii corale renumite. Este perioada când, de pregătirea corului se ocupa
Antoniu Todor, cântăreţ în Corul Filarmonicii din Arad.
Atunci corul a atins marea perfecţiune, datorindu-se coriştilor şi nu în ultimul rând acestui
neobosit om de artă şi cultură. De-a lungul îndelungatei activităţi, corul mixt din Dieci a
obţinut mai multe premii la concursurile judeţene şi naţionale418.
IV. 3. 7. 2. Ansamblul folcloric „Junii Crişului”419

În anul 1995, din iniţiativa lui Gheorghe Moise Ţâţ, director al Căminului cultural din
Dieci, este înfiinţat Ansamblul folcloric „Junii Crişului”, alcătuit dintr-o orchestră de muzică
populară, solişti vocali şi o echipă de dansuri populare420.
Totul a pornit din dorinţa, pe de o parte, de a păstra şi promova cântecul şi dansul popular
din zona Crişului Alb, pe de altă parte, păstrarea/conservarea frumosului costum popular,
bărbătesc şi femeiesc, local.
La început, formaţia de muzică populară era alcătuită din următorii membrii
instrumentişti: prof. Gheorghe Lupşa – sufletul şi dirijorul orchestrei, Toader Birău, Pavel Blaj,
Leontin Bogdan, Traian Galea (+), Mircea Lupei.
În decursul anilor orchestra a suferit unele modificări, unii instrumentişti au abandonat,
venind alţii în loc. Astfel, astăzi, orchestra este alcătuită din următorii membrii: prof. Gheorghe
Lupşa, în continuare dirijorul orchestrei, Marian Ancaş, Toader Birău, Pavel Blaj, Leontin
Bogdan, Traian şi Virgil Dănuţ, Paul Lucoaie, Costică Mateş, Liviu Măruşter, Gheorghe
Omota, Gheorghe Ţâţ.
În cadrul ansamblului folcloric, încă de la început au activat un număr mare de solişti de
muzică populară. În perioada de început au activat: Dorina Culda, Luminiţa Fica, Florina
Gligor, Ioan Luguzan, Alexandra Lupşa, Flavia Angelica Puica, Florina Şerb, Iuliana Tătar,
Teodor Ţica.
Astăzi, activează următorii solişti vocali: Alina Bora, Ştefan Candea, Ionela Carmen
Chevereşan, Paulina Cipei, Sorin Costea, Cristina Crişan, Marin Crişan, Adam Galea, Paul
Ioja, Mirabela Irimie, Leontina Stan, Anuţa Timoce, Alina Vlasiu, Ciprian Zopota.
În echipa de dansuri populare, încă din faza de început al ansamblului au activat foarte
mulţi dansatori, însă pe rând. Aceştia au fost: Ander Adriana, Ancuţa Bărbătei, Marius
Bărbătei, Ioan Bârcă, Doduţa Birău, Florica Birău, Emilian Blaj, Luciana Boc, Iulius Bodea,
Dumitru Borlea, Ionela Budea, Lorinţ Cismaş, Adina Costina, Coşeran Saviana, Ionela Crişan,
417
Din păcate, din această perioadă nu s-a păstrat nimic în scris, nici la Primărie, nici la Căminul cultura,
despre activitatea culturală din ace4astă perioadă.
418
Cu toate că la Căminul cultural existau foarte multe diplome obţinute de Corul mixt din Dieci, la diferite
concursuri. Toate erau înrămate şi expuse pe peretele unei încăperi a Căminului. După mărturia actualului
director, ele nu se mai păstrează. Credem că cel care le-a distrus nu a fost de bună credinţă, atât faţă de corişti, cât
faţă de întreaga comunitate locală. Au fost distruse mărturii ale trecutului care făceau cinste coriştilor şi
comunităţii locale.
419
Informaţiile sunt primite de la Gheorghe Moise Ţâţ, directorul Căminului cultural Dieci, căruia îi
mulţumim şi pe această cale.
420
În Dieci a mai existat o formaţie de dansuri populare, prin anii 60, de care se ocupa profesorul Nedelcu
Dumitru, însă, nu a fost de anvergura şi renumele celor din Ansamblul “Junii Crişului”. De menţionat că, atunci,
posibilităţile de afirmare fiind foarte reduse.
94
Flavius Danci, Lazăr Daniel, Marius Dârlea, Mircea Dârlea, Mirela Dârlea, Georgiana Dobra,
Florina Dronca, Roxana Gaiţa, Ionică Galea, Marius Galea, Mircea Galea, Pavel Galea, Florin
Gligor, Florin Grama, Marius Ieremie, Simona Lazăr, Lili şi Pavel Lucoaie, Viorica Lucoaie,
Simona Ioja, Ionuţ Popa Măguran, Doru Mican, Alina Miclea, Cristina Mihoc, Teodora Mihoc,
Miana Moţ, Ionela şi Ramona Mustea, Rafila Mustea, Catiţa Nan, Mia Popa, Flavia Angelica
Puica, Andrei Rad, Daniel Ruja, Leontina Stan, Marin Stoica, Florina Şerb, Georgiana Tămaş,
Florina şi Teodora Târsală, Ioana Vasile, Corina Vlad.
Astăzi, activează două formaţii de dansuri populare, alcătuită din tineri şi copii. În
ordinea alfabetică aceştia sânt: Marinela Bar, Raul Birău, Iuliana şi Valentin Budea, Paulina şi
Răzvan Cipei, Marinel Costea, Adrian Crişan, Gabi Crişan, Bianca Daşcău, Ioan Daşcău,
Lucian Eremia, Mirabela Irimie, Ionel Carmen Făgărăşanu, Ioana şi Manuela Fericean, Cătălin
Gaiţa, Marius Gaiţa, Silviu Gaiţa, Daniela Guşă, Silviu Ioja, Vlad Luluşa, Daniela Lupei,
Diana Lupşa, Claudia Măruşter, Sorin Micle, Sorina Micle, Adina Mustea, Alexa Nan, Marius
Pui, Mihaiela Rad, Miorica Samson, Adela Toma, Gianina Ţâţ.
De la înfiinţare şi până astăzi, Ansamblul folcloric „Junii Crişului”, au participat la peste
200 de spectacole, pe diferite scene din judeţ şi din afara lui, apariţii la televiziuni, locale şi
naţionale. A luat parte la multe concursuri şi festivaluri folclorice, fiind distins cu diferite
premii. Premiul I la Festivalul folcloric de la Năvădari (1 iulie 2001); Marele premiu la
Concursul judeţean „Identitate şi tradiţie” (Pecica, 20 aprilie 2002); Marele premiu la
Festivalul „Aşa-i portul pe la noi” (Arad, 30 noiembrie - 2 decembrie 2002); Marele premiu la
Târgul de Fete de pe Muntele Găina (la mai multe ediţii).
Demn de amintit este şi faptul că inimosul director al Căminului Cultural din Dieci,
Gheorghe Moise Ţâţ, sufletul ansamblului încă de la înfiinţarea lui, în 2003 şi 2005, a primit
câte un premiu pentru valorificarea patrimoniului etnografic pentru recuperarea şi valorificarea
recuzite ceremoniale Dieci. Este o recunoaştere a activităţii pe care a depus-o, din anul 1995
până astăzi, în fruntea Ansamblului folcloric „Junii Crişului”.
95
Capitolul V
Viaţa bisericească în Dieci şi împrejurimi
V. 1. CÂTEVA CONSIDERAŢII
Mărturii despre viaţa bisericească a românilor de pe valea Crişului Alb, stau bisericile de
mir şi cele mănăstireşti cunoscute începând cu secolul al XlII-lea. Amintim bisericile de mir de
la Secaş421, Hălmagiu (sec. XIV) şi Dezna (sec. XV) sau cele mănăstireşti de la Govojdia422,
Mocrea423, Pâncota424, „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Duh”425 de la Ineu. Toate aceste
aşezări ecleziastice intrau în sfera de jurisdicţie a episcopilor de la Ineu, iar mai târziu a
episcopilor de la Arad. În mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae”, amplasată pe malul Crişului
Alb, se pare că a fost reşedinţa episcopilor care rezidau aici în secolele XV-XVII426.
În apropierea localităţii Mânerău, în secolele XVI-XVII, exista satul Roxin427 a cărui
preot, la 30 aprilie 1693, primea o scrisoare de la mitropolitul Teofil al Bălgradului (1692-
1697)428 care 1-a hirotonit întru preot. Existând preot, exista şi biserică, cel mai probabil
edificată din lemn.
Contemporane cu parohia Roxinului sunt şi cele de la Crocna de Jos şi Crocna de Sus,
menţionate în anul 1677, de la Dieci si Dumbrăviţa, amintite pentru prima dată în 1692 429. În
fiecare parohie exista o biserică de lemn şi unul sau mai mulţi preoţi.
421
Şt.Lupşa, op. cit., vol. I, f. 76, 214.
422
Ştefan Meteş, Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania si Ungaria, vol. I, ed. a
II-a, Sibiu, p. 242; Toponimul Valea mănăstirii de la Govojdia unde se mai pot vedea urmele unei construcţii
medievale, îi păstrează peste timp amintirea.
423
Se autointitula “mitropolit al Bălgradului şi Aradului”.
424
Eugen Arădeanul, Contribuţii la istoria străveche a Eparhiei Aradului, în „Mitropolia Banatului”, anul
XXIII, 1978, nr. 4-6, p. 223.
425
Despre această mănăstire istoricul Gheorghe Ciuhandu afirmă că acest aşezământ monahal, la început a
fost de rit răsăritean, mai târziu ajungând în mâna latinilor, cf. Românii din Câmpia Aradului, p. 211.
426
Vezi: Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Române şi a vieţii religioase a românilor, vol. I, ed. all-a,
Bucureşti, 1928, p. 352; Vasile Mangra, Mitropolitul Sava II Brancovici (1656-1680), Arad, 1906, p. 36; C. Suciu,
Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. II, p. 320; Petru Iambor, Contribuţii documentare privind
unele aşezări româneşti din vestul tării la începutul feudalismului, în “Acta Musei Napocensis”, XVII, 1980, pp.
163-164; P. Vesa, Câteva consideraţii privind începuturile Episcopiei Aradului, în vol. “Biserică şi societate în
Banat” (volum coordonat şi îngrijit de Tamara Petrov şi Viorel Dorel Cherciu), Timişoara, 2005, pp. 100-115;
Idem, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, pp. 50-60.
427
Aşezare dispărută, Rokzyn (1553, 1561), localizată de Coriolan Suciu lângă Mânerău. Cf. C. Suciu, op.
cit., vol. II, p. 395.
428
Şt. Meteş, op. cit., vol. I, p. 254, nota 2; Şt. Lupşa. op. cit., vol. I, f. 214.
429
Şt. Lupşa, op. cit., vol. I, f. 212.
96
V. 2. BISERICI DISPĂRUTE
V. 2. 1. Biserica de lemn „Bunavestire” de pe Dâmbul de la Caznari
Biserica parohială, edificata din lemn, cel mai târziu în secolul ai XVII-lea, era amplasată
pe vârful Dâmbului de la Caznari430, situat pe malul drept al Crişului Alb, în jurul căruia era şi
vatra veche a satului, gravitând, de o parte şi de alta a uliţei pe care astăzi o numim La drum431.
Faptul este confirmat de tradiţia orală ajunsă până la noi.
Perimetrul din jurul bisericii avea o pregnantă funcţie funerară. Faptul este confirmat nu
numai de tradiţie dar şi de descoperirile, întâmplătoare, făcute cu prilejul exploatării dealului de
o carieră de piatră. Cu această ocazie, au fost scoase la lumină fragmente de pietre funerare,
mărgele, monede, cranii şi oase ale membrelor. În urmă cu peste două decenii am văzut o
monedă din timpul Măriei Tereza descoperită pe acest loc.
430
Denumirea dealului provine de la numele unui fost proprietar.
431
Vezi: Pavel Vesa, Din trecutul parohiei Dieci (Jud. Arad), în „Altarul Banatului”, anul VII (XLVII),
serie nouă, nr. 1-3, 1997. p. 128.
97
Documentar, biserica este amintită pentru prima dată în conscripţia din 1755 a episcopului
Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768). Avea hramul „Bunavestire”, era veche şi în stare de
ruină. Fiind „departe de sat”, episcopul sfătuieşte enoriaşii să-şi construiască un alt locaş de cult432.
Faptul că biserica era departe de sat, vine să întărească tradiţia orală referitoare la amplasamentul ei pe
acea înălţime. Cu ocazia descinderii sale în parohie, episcopul Sinesie impune şi darea pentru
„osteneala sa şi menţinerea dogmei”, ce consta din 2 mierţe de grâu, 2 de prune uscate şi 6
florini433.
Cel mai vechi preot pe care-1 cunoaştem de la această biserică, este „popa” Giurgiu, care
la 20 decembrie 1743 făcea o însemnare pe filele unui Chiriacodromion (Bălgrad, 1699, p.
271). Poate să fie identic cu preotul Gheorghe, ce pe acelaşi exemplar făcea mai multe
însemnări (p. 414). Aceasta se întâmpla înainte de 1760, anul în care cartea a fost vândută preotului
din Almaş434. Preotul Gheorghe, s-a născut în Dieci şi îl întâlnim şi în anul 1767435. Alături de
preotul Gheorghe, din 15 mai 1753 îşi începe activitatea preotul Ilie Nag, născut în Dieci, care
în anul 1782 încă slujea la biserica din sat436.
La 5 aprilie 1774, pentru parohia din Dieci, este hirotonit Toader Lucoiesc437, originar
din vechea familie a Lucoieştilor. A funcţionat în această parohie până în anul 1812 când
încetează a se mai subscrie în matricolele parohiale438. Alături de preotul Teodor îl întâlnim şi
pe preotul Mihail Popovici, hirotonit la 10 mai 1779439. Nu cunoaştem mai multe amănunte
despre preoţii slujitori de la această biserică. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, biserica a
fost demolată.
V. 2. 2. Biserica de lemn „Bunavestire” din actualul cimitir
Nu cunoaştem în ce fel s-a făcut transferul de la biserica situată pe Dâmbul de la Caznari

la noua biserică de cimitirul actual. Se poate ca în biserica veche să se fi slujit în continuare, şi
după construirea noii biserici de lemn. Este posibil, însă lipsa informaţiilor documentare sau
istoriografice ne pune în imposibilitatea de a putea cunoaşte cum au stat lucrurile cu adevărat.
Începând cu vara anului 1797, alături de bătrânul preot Teodor Lucoiesc, începe a se
subscrie în documente si preotul George Galea (Găleu), originar din satul Galeşti. Tatăl său, Iovan
Galea Găleu, „chinez” al satului, un om foarte evlavios, a avut un rol însemnat în edificarea
bisericii de lemn din actualul cimitir al satului440. Biserica nouă a fost terminată în toamna anului
1797, la 20 noiembrie acelaşi an, episcopul Pavel Avacumovici al Aradului (1786-1816) sfinţind
un antimis pentru acest locaş de cult441. După edificarea biserici din cimitirul actual, cea veche,
de pe Dâmbul de la Caznari, a fost demolată.
Preotul George Galea a funcţionat până în anul 1814 când încetează a se mai subscrie în
matricolele parohiale. A murit în acelaşi an fiind înmormântat lângă tatăl său la una din cele două
cruci vechi situate în mijlocul cimitirului vechi.
432
Silviu Dragomir, Statistici sârbeşti din dieceza Caransebeşului şi Aradului în veacul XVIII, „Foaia
Diecezană”, Caransebeş, anul XIV, 1 martie 1909, nr. 9, p. 5
433
Şt. Lupşa, op. cit., vol. II, fasc. I, f. 358.
434
Elena Rodica Colta, Vechi tipărituri româneşti în judeţul Arad, în „Ziridava”, XII, 1980, p.738.
435
I. D. Suciu, Radu Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, vol. I, doc.
131, p. 298.
436
A. N. D. J. Arad, Fond Prefectura Judeţului Arad, Acta Congregationum, nr. 52, f. 2.
437
Ibidem.
438
439
Eduard I. Găvănescu, Mărturii româneşti din Eparhia Aradului în veacul al XVIII-lea, Arad, 1940, pp.
15-16, 106, 110.
440
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 6,9, 33; Iovan Galea Găleu a murit în anul 1808 şi se află
înmormântat la una din cele două cruci vechi din mijlocul cimitirului actual.
441
Antimisul se păstrează în altarul bisericii parohiale actuale.
98
După mai bine de două decenii, în 1821-1822, biserica este reparată. Lucrările s-au
ridicat la suma de 9 florini şi 20 cr. şi au fost suportate din bugetul parohiei, care, în anul 1821
se ridica la suma de 82 florini şi 13 cr., iar în anul 1822 se ridica la suma de 92 florini şi 22 cr.,
din care numai 22 florini şi 30 cr. au fost realizaţi din „milostenia” realizată de Măguran
Nicoară (10 fl.) şi Măguran Luca (12 fl. şi 30 cr.) „în venitul bisericii”442.
Începând cu 11 noiembrie 1806, în Protocolul botezaţilor, începe a se subscrie preotul
Petru Raţiu, originar din Dieci. Încetează a se mai subscrie în matricolele parohiale începând cu
anul 1816, pentru a reapare în 1823. Moare la 23 august 1831443.
Între anii 1816-1823, ce coincide cu perioada în care preotul Petru Raţiu şi-a întrerupt
activitatea, postul său a fost suplinit de preotul Ioan Tolescu, originar din Dieci (probabil din
familia Tol), după cum însuşi menţionează, „parohialnic în Dieci”, dar paroh în Laz444.
Începând cu 11 iulie 1815, începe a se subscrie în matricolele parohiale, preotul Gheorghe
Bârzan Loghin445, urmând preotului Galea. În timpul său, în 1821, biserica este reparată.
Cheltuielile, în valoare de 9 florini şi 20 creţari, fiind suportate din bugetul parohiei446.
Despre acest preot se spune că avea năravuri urâte şi că ar fi primit cinul preoţesc contra
unei anumite sume de bani. Despre el se ştie că avea un comportament nedemn pentru funcţia
clericală pe care o deţinea, „se îmbăta, făcea fapte de ruşine si vătămare a tot clerul, ce si în
biserică fiind, ba încă tocmai când slujea sfânta liturghie îndrăznea a batjocori Sfânta Biserică
înainte a tot norodul”447. Din cauza comportamentului său, enoriaşii îl numeau „popa
Lomba”448. Încetează a se mai subscrie în matricole începând cu data de 15 februarie 1823449.
Episcopul Iosif Putnic de Pacraţ (1818-1829), pe când administra eparhia Aradului, la 2
septembrie 1823, hirotonea întru preot, pentru parohia Dieci, pe Simion Tomuţa. S-a născut în
Sebiş dar nu cunoaştem unde şi-a desăvârşit pregătirea teologică450. Mai întâi a funcţionat ca
învăţător în Iosăşel, iar între 1797-1818, la şcoala din Sebiş, fiind caracterizat ca un bun dascăl
ce „preda bine citirea şi scrierea şi se exprima bine şi în limba maghiară”451.
În perioada cât a activat la şcoală din Sebiş, a desfăşurat şi o activitate de funcţionar la sediul
domeniul din localitate, drept recompensă fiind susţinut la numirea şi hirotonirea pentru postul
vacant de preot din Dieci. Bucurându-se de mare trecere la mai marii domeniului de la Sebiş,
încă de la instalarea sa în parohie (1823), a primit de la domeniu, spre folosinţă proprie, 3 grădini
şi l-a spijinit material pentru edificarea unei case parohiale. Se pare că este primul preot din
Dieci care nu era originar din parohie.
În anul 1829 figurează între deputaţii eparhiali care au ales în scaunul eparhial pe Nestor
Ioanovici (1829-1830), primul episcop de neam român al Aradului. Pe filele unui Liturghier
(Blaj, 1775), preotul Simion Tomuţa nota:
442
A. E. O. R. Arad, doc. Sămădaşul bisericei din Dieci pe anul 1821 şi pe anul 1822, nr. 18,
neinventariat.
443
A. P. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f. 14. Decesul este înregistrat în Protocolul răposaţilor, poz. 36/1831.
444
Ibidem.
445
Ibidem.
446
Veniturile anului 1821 au fost în suma de 82 fi. şi 13 cr, iar în anul următor, 92 florini şi 22 creiţari, din
care 22 florini şi 30 creiţari fiind adunaţi din „milostenia” realizată de Măguran Nicoară (10 florini) şi Măguran
Luca (12 florini şi 30 creţari), „în venitul bisericii”. Ca epitropi funcţionau Măguran Nicoară si Gale George. cf. A.
E. O. R. Arad, doc. Sămădaşul bisericei din Dieci pe anul 1821 şi pe anul 1822, nr. 18/1822 (neinventariat).
447
Cornelia C. Bodea, Moise Nicoară (1784-1861) şi rolul său în lupta pentru emancipare national-
religioasă a românilor din Banat si Crisana, Arad, 1943, p. 47.
448
A. R. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f. 14.
449
Ibidem, f. 14.
450
La Teodor Botiş în Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic ortodox-român din
Arad (Arad, 1922), nu figurează între absolvenţii celor două şcoli arădene.
451
A. R. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f. 14; Vasile Popeangă, Un secol de activitate ară româneascîîn
părţile Aradului. 1721-1821, Arad, 1974, p. 170.
99
„În anul 1829 în 10 zile a lunei Octomvre după mai multe cereri a românilor sau milostivit
înaltului nostru împărat Franciscus I şi bine a voit a rândui şi prin Bara Orczy pe Preasfintitul
D(omn) Nestor Ioanovici Eparhiei Aradului [...] unde şi eu ca deputat am fost de faţă în Arad”452.
După numai câţiva ani de la începutul activităţii sale clericale, se confruntă cu puternicul
prozelitism al uniaţiei din anii 1830-1840 de pe valea Crisului Alb. Datorită preotului Simion
Tomuţa, în Dieci, uniaţia nu a tăcut prozeliţi, rămânând pe mai departe ortodoxă.
Din iniţiativa sa, în anul 1846 se începe deschide şantierul bisericii parohiale actuale.
După închiderea şantierului de construcţie a bisericii, a mai slujit încă şapte ani, până în
ianuarie 1857, când după o activitate de 34 de ani desfăşurată în parohia Dieci, trece la cele
veşnice453. A fost preotul cel mai vrednic pe care 1-a avut parohia Dieci în prima jumătate a
secolului al XlX-lea. Distins cu rangul de protopop onorific şi dreptul de a purta brâu roşu.
Din 1835 începe a se subscrie în matricolele parohiale preotul Constantin Copian,
originar din Laz şi ginere la preotul Simion Tomuta454. În anul şcolar 1833-1834 a absolvit
cursurile teologice în Arad455. La Dieci a funcţionat până în anul 1837 când se transferă în parohia
Almas, unde, la 2 mai 1885, după aproape cinci decenii de preoţie, trece la cele veşnice456.
In locul preotului Copian, începând cu data de 9 iunie 1837, se subscrie în matricolele
parohiale preotul Nicolae Avrămuţiu, despre care nu ştim de unde era originar. Cât timp a activat la
Dieci, alături de preotul Simion Tomuta, a funcţionat si catehet la şcoala din Dieci457. Nu
cunoaştem alte amănunte despre el. Încetează a se mai subscrie în matricole în 1847, când se
transferă la Gurahonţ458.
V. 2. 3. Biserica de lemn din Dumbrăviţa
Parohia Dumbrăvita este amintită pentru prima dată, ca existând deja, în anul 1692459.
Biserica era edificată din lemn şi era amplasată pe locul numit La bisericuţă, „anume în icul de
pământ unde se împreună valea de la deal cu valea Dumbrăvita, lângă Nedee”460 de pe dealul
numit Măgureauă461.
Nu cunoaştem în ce an a fost construită. Este amintită pentru prima dată în conscripţia din
1755 a episcopului Sinesie Jivanovici al Aradului462, ceea ce nu este exclus să dateze din secolul al
XVII-lea. In anul 1807 biserica încă exista, aşa după cum reiese dintr-o însemnare făcută pe filele
unei cărţi de cult (Minei - mai, Buda, 1804), folosită în această biserică463. În această biserica s-au
purtat în 1784 tratativele între răsculaţii lui Petru Beciu si autorităţi pentru eliberarea
vicecomitelui Andrei Forray şi graţierea lotrilor.
In 1754-1755 se fixează darea parohie din Dumbrăviţa, ce consta din două sărindare, ce la
mai multe rugăminţi se va reduce la 6 florini, 1,2 mierţe de grâu, 1,2 mierţe de porumb, 3 mierţe
452
cf. A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 26.
453
Ibidem, f. 25-26.
454
455
T. Botiş, op. cit., p. 681.
456
457
A. E. O. R. Arad, doc. din 31 iulie 1846 redactat de protopopul Grigorie Lucacic al Ineului
(neinventariat).
458
459
460
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit, f. 5 •
461
A. R. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f. 6
462
Şt. Lupşa, op. cit., vol. II, fasc. 1, f. 358, 359.
463
„Această carte este a lui Tipei Toader cel tânăr si l-au luat la biserica din Dumbrăvita [...1 iunie 30 zile
1807”, cf. A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 385/1930, doc. 7514, f. 312.
100
de ovăz, care dacă nu erau plătite nu li se admitea enoriaşilor Sf. Cuminecătură cu prilejul
Sfintelor Paşti464.
Cunoaştem şi numele preotului Marcu, hirotonit la 5 mai 1759465, pe care îl întâlnim în
documente şi la 7 decembrie 1786466.
Biserica a dăinuit până în primele decenii ale secolului al XlX-lea, când, după mutarea
locuitorilor în Dieci, locaşul de cult este lăsat în părăsire. Tradiţia menţionează că clopotul
bisericii a fost mutat în biserica de lemn din Dieci. Unele cărţi de cult folosite în biserică au ajuns
în biserica din Crocna de Sus, fie prin cumpărare, fie prin mutarea donatorului cu cărţi cu tot în
noua sa parohie după desfiinţarea satului Dumbrăviţa.
V. 2. 4. Biserica de lemn din Craicova
Prima menţiune despre biserica din Craicova o avem din anul 1754, când se fixa darea pe
parohie ce consta din 12 florini, una mierţă de grâu, pe care dacă nu le plăteau, cei 23 de
credincioşi ortodocşi, erau ameninţaţi cu interzicerea Sfintei Cuminecături şi cu închiderea
bisericii. Pentru neplata unor dări, locaşul de cult chiar a fost închis pentru o perioadă de două
săptămâni. Biserica, a căui an de construcţie nu îl cunoaştem, era frecventată şi de credincioşiă
ortodocşi a celor 14 case din Zemerzel, pentru care, în anul 1754, se fixează o dare de 12 florini şi
o mierţă de grâu467. Cunoaştem si numele preotului ce funcţiona în anul 1767, este vorba de
Chiril Popovici, originar din satul Săcuieni468.
Cănd a fost construită biserica nu ştim, însă un lucru este sigur, anume, că în 1782 parohia
Cioreşti nu mai exista, deoarece, în acest an satul Cioreşti, ca şi filia Zemerzel, sunt menţionate
ca filii la parohia Laz469.
V. 2. 5. Biserica de lemn din Cioreşti
Satul a avut o biserică de lemn edificată după anul 1754 la care, în 1767, funcţiona preotul
Teodor Dronconovici470, hirotonit la 25 octombrie 1767471.
După anul 1814 când locuitorii se mută, o parte în Roşia, alta în Sălajeni, biserica a fost
abandonată.
V. 3. BISERICA PAROHIALĂ ACTUALĂ CU HRAMUL „BUNAVESTIRE”
V. 3. 1. Istoricul zidirii
După cum am văzut, în prima jumătate a secolului al XlX-lea, în Dieci, exista o biserică de
lemn situată în actualul cimitir. Cu timpul, datorită sporului demografic, aceasta devine
neîncăpătoare, motiv pentru care se simte nevoia edificării unui alt locaş de cult mai încăpător.
Alegerea amplasamentului nu a constituit o problemă pentru că atunci când a avut loc
sistematizarea satului, un intravilan din mijlocul noii aşezări a fost destinat pentru edificarea
unei biserici.
464
St. Lupsa, op. cit., vol. II, fasc. 1, f. 358.
465
A. N. D. J. Arad, Fond Prefectura Judeţului Arad, Acta Congregationum, nr. 52, f. 2.
466
Ed. I. Găvănescu, op. cit., p. 106.
467
Şt. Lupşa, op. cit., vol. II, fasc. 1, f. 359, 445.
468
I. D. Suciu, R. Constantinescu, op. cit., vol. I, doc. 131, p. 297
469
A. N. D. J. Arad, fond citat, nr. 52, f. 2.
470
I. D. Suciu, R. Constatinescu, op.cit., vol. I, doc. 131, p. 197
471
101
La stăruinţa preotului Simion Tomuţa şi a unor fruntaşi ai comunei, Tamaş, notar comunal,
Marcu Lupşa, Miron Vesa, Gheorghe Dănuţ, Ioan Galea „a lui Moisă”, Iosa Pui, oameni cu stare
şi influenţă în cadrul comunităţii locale, în anul 1846, se deschide şantierul de construcţie la o
nouă biserică472.
Şantierul a fost deschis într-o perioadă de grele frământări naţionale şi lipsuri financiare,
întârziind mult terminarea construcţiei până în anul 1850. în anul 1851 biserica era gata iar
sfinţirea ei a săvârşit-o, din încredinţarea Consistoriului eparhial şi a arhimandritului Patrichie
Popescu, în calitatea sa de administrator al Episcopiei Aradului (1850-1853), protopopul Grigorie
Lucacic al Ineului473.
Biserica este edificată din piatră, adusă de enoriaşi cu multă trudă de la deal. Au adus mii
de căruţe cu piatră, nisip, var şi lemne. Preotul Ioan Bogdan, în Cronica sa, menţionează că bătrânii
satului îşi aduceau aminte că la edificarea noului locaş de cult, mulţi enoriaşi au vândut boi, vaci
şi porci, dăruind bisericii întregul venit. Ei vorbeau că domeniul din Sebiş şi birişii din pusta
Zamărd (Zemerzel), datorită simpatiei de care se bucura preotul Simion Tomuţa, au dat mult
ajutor la edificarea bisericii, pentru că numai enoriaşii nu puteau termina construcţia474.
Stilul bisericii este baroc, cu un plan în formă de navă dreptunghiulară terminată cu o
absidă circulară în partea de răsărit.
472
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 5; A. P. O. R. Dieci. I. Bogdan, op. cit., f. 28.
473
474
A. P. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f.21.
102
V. 3. 2. Pictura interiorului
La început biserica nu a avut pictură. În anul 1925 a fost pictat iconostasul de către Iosif
Burian, notar comunal, iar cheltuiala a fost suportată din donaţiile credincioşilor. În anul 1926, Iosif
Burian a executat si donat bisericii icoana Cina cea de Taină de pe iconostas. Tot în acelaşi an,
pe cheltuiala lui Ioan Nan, acelaşi pictor, a executat icoana Sfânta Treime de pe iconostas. În
anul 1928 pe iconostas existau doar şase icoane475. Restul bisericii nu avea pictură, era numai
zugrăvită cu diferite ornamente florale.
În anul 1956, din iniţiativa vrednicului preot Gheorghe Cavalu, este executată pictura
interiorului de către pictorul arădean Iulian Toader, a cărui fiu, Iulian Toader junior, în 1970, a
curăţat pictura.
La dorinţa credincioşilor şi din iniţiativa membrilor Consiliului parohial, în anul 2003 au
fost declanşate mari reparaţii la biserică. A fost schimbat acoperişul, tabla fiind înlocuită cu
ţiglă, bolta bisericii din naos şi altar a fost refăcută în întregime. A avut loc şi retencuirea
pereţilor şi pregătirea lor pentru pictură în tehnica freco.
În anul 2005, din iniţiativa membrilor Consiliului parohial, biserica a fost repictată în
întregime, de Radu şi Alexandrina Jitaru din Arad. Tot acum a fost schimbat iconostasul, cu
altul sculptat şi împodobit cu icoane executate de aceiaşi pictori şi întregul mobilier din
biserică.
Iconostasul a fost executat, în 2008, de meşterul Mircea Vasile din Sighetul-Marmaţiei.
În acelaşi an a fost schimbat şi întregul mobilier din biserică, cu altul executat la firma „Vlas”
din Arad. Toate lucrările amintite au fost suportate de către credincioşi prin contribuţiile lor
financiare476.
V. 3. 3. Şirul preoţilor (1851-2009)
Preotul Simion Tomuţa (1823-1857). În biserica actuală a slujit de la sfinţirea ei până în

anul 1857 când a trecut la cele veşnice. Despre activitatea şa ne-am ocupat într-un alt subcapitol
al cărţii.
Preotul Andrei Tipei (1848-1877). S-a născut la Dieci în anul 1822 şi a absolvit cursurile
Institutului Teologic din Arad (1844)477. După absolvire, episcopul Gherasim Raţ 1-a hirotonit
preot pentru parohia Revetiş478, de unde, în anul 1848, s-a mutat în parohia natală Dieci. Aici şi-a
început activitatea pe lângă preotul Simion Tomuţa aducându-şi aportul la edificarea actualei
biserici. Datorită activităţii sale a fost distins cu brâu roşu iar în matricolele parohiale semna
„parohul Dieciului, vicar protopopesc şi asesor consistorial”.
În memoria colectivă a enoriaşilor nu a rămas ca o figură ce se bucura de stimă, el însă
provocând multe nemulţumiri în rândul diecenilor. Preotul Ioan Bogdan în Cronica sa, menţionează
că preotul Andrei Tipei şi-a „strâns toată averea pe nedrept şi cu puterea de la oamenii săraci
şi neştiutori. Când murea un om, a lui erau boii, ori alte vite, ba chiar şi pământ. De murea
cineva si rămâneau orfani îi ducea la ei servitori, care nu mai aveau avere nici după vârsta
majoră”479.
475
Ibidem, f. 31, 53.
476
Dintre enoriaşii care s-au remarcat în mod deosebit, mai ales prin munca desfăşurată în timpul renovării,
amintim: Ioan Şerb, Pavel Birău, Traian Lupşa, Atanasie Măguran, Petru Nan, Doru Lupşa, Ionuţ Oarcea, Ioan
Oarcea, Marcu Ioja, Mircea Lupei.
477
A fost căsătorit cu Maria şi au locuit la numărul de casă 107. Ea a trăit până la 9 septembrie 1889. Cf.
A. P. Dieci, Protocolul răposaţilor, poziţia 31/1889.
478
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 29/1873, doc. 458; A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox
român Ineu, dosar 3, f. 121; T. Botiş, op. cit., p. 690.
479
103
Multe documente reflectă cele menţionate de preotul Ioan Bogdan. La începutul anului
1873, George Mercea din Dieci îl reclamă episcopului acuzându-1 că „l-ar asupri cu o pretenţiune
de 18 fl. ca taxare pentru mormântarea fiului şi a tatălui său”. Această chestiune face obiectul
unor discuţii la oficiul protopopesc Ineu unde se decide ca George Mercea, pentru serviciile
religioase, să plătească preotului numai suma de 11 fl. 48 cr., acesta însă nemulţumit îl dă în
judecată. Sentinţa a fost dată în favoarea lui G. Mercea, dar pentru că preotul insistă să i se
achite suma cerută de el, se adresează episcopului Procopie Ivaşcovici al Aradului. Acesta,
transpune cazul din nou spre rezolvare protopopiatului Ineu. Chemat în fata autorităţilor
ecleziastice, preotul nu se prezintă, ba mai mult, ameninţă în continuare pe parohieni cu
„execuţiune”. Acesta este motivul pentru care George Mercea, împreună cu George Birău, se
plânge din nou ierarhului de comportamentul nedemn al preotului, acuzându-1 de
„desconsiderarea superiorităţilor bisericeşti”, căutând dreptatea în continuare la forurile
civile480. În cele din urmă conflictul se stinge în favoarea lui George Mercea.
Preotul Andrei Tipei s-a comportat necuviincios si cu nepotul său Petru Bisorca din
Zimbru, preot capelan în Dieci. El nefiind de acord cu numirea noului capelan, nu-1 admitea la
slujbele religioase şi mai ales la „împărtăşirea de beneficiul preoţesc”481. Cazul ajunge în
dezbatere la protopopiatul Ineu, apoi Consistoriul eparhial arădean. Chemat în faţa autorităţilor
bisericeşti, preotul Andrei Tipei refuză, în consecinţă, episcopul dând dispoziţie protopopului
Constantin Gurban ca parohul din Dieci să fie suspendat „de la oficiul şi beneficiile preoţeşti”.
În cele din urmă, conflictul se stinge prin transferul preotului Petru Bisorca din parohia Dieci482.
Preotul Andrei Tipei, după plecarea capelanului Petru Bisorca, a mai trăit doar câţiva ani,
căpci, la 9 decembrie 1877, preotul Ioan Hălmăgean din Crocna anunţa pe Nicolae Beldea
protopopul Ineului, că „preotul din Dieci Andrei Tipei a răposat în Domnul la 8 decembrie
noaptea la orele 11”483. Avea numai vârsta de 55 ani şi a murit „în urmarea unui morbu
îndelungatu de stomac”. A fost înmormântat de un sobor de 10 preoţi în frunte cu protopopul
Constantin Gurban al Ineului484.
Teodor Bodea (1867-1871). Era originar din Crocna, în 1867 a fost hirotonit preot de
episcopul Procopie Ivaşcovici al Aradului pentru capelania Diecilor. In 1871 se transferă paroh în
satul natal485.
Petru Bisorca (1871-1873). S-a născut la Zimbru în 6 martie 1848, din părinţii Ioan şi Ana
Bisorca. A absolvit Preparandia (1874-1865) şi cursurile Institutului Teologic (1869) din Arad486.
În anul 1871 prin plecarea preotului Teodor Bodea la Crocna, se vacantează al doilea post de preot
în Dieci. Publicându-se concurs, la 25 septembrie 1871 se înscrie pentru „alegerea de capelan în
Dieci”. După expirarea termenului fixat pentru înscrieri, la 10 octombrie 1871, Sinodul parohial îl
alege în postul vacant487. Datorită conflictului la care ajunge cu unchiul său, preotul Andrei Tipei,
în 1873 este nevoit să se mute în parohia Zimbru.
480
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 42/1873, doc. 328, f. 1-3
481
Idem, grupa a III-a, dosar 165/1872, doc. 1684, f. 1.
482
Idem, grupa a III-a, dosar 118/1873, doc. 944, f. 2-8.
483
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 4, f. 179.
484
“(+Necrologu). Andrei Tipeiu, parochus în Dieci în protoprebiteratul Ienopolei şi fostu asesor
consistorial în urmarea unui morbu îndelungatu de stomac şi după un sewrviciu preoţesc de 35 ani în al 55 – lea an
al etăţii sale – la 8 decembrie s-a mutat la cele veşnice. Îl deplâng iubita soţie şi un prunc minor. Înmormântat la
10 decembrie de protopopul Constanin Gurban din Buteni şi alţi şapte preoţi”, cf. “Biserica şi Şcoala”, anul I, nr.
49, 25 decembrie/6 ianuarie 1877, p. 395. Urmaşul său Terenţiu Tipei a risipit, la beţii şi jocuri de cărţi, întreaga avere
adunată pe căi necinstite, ajungând să trăiască în sărăcie. Cf. A. P. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f. 18.
485
Despre el mai multe date la capitolul dedicat parohiei Crocna.
486
A .E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 42/1872, doc. 622, f. 1 -2, 7; T. Botis. op. cit., pp. 459, 702.
487
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 42/1872, doc. 622, f. 10-10v, f. 12-12 v., f. 14.
104
Petru Şerb (1877-1878). Preot în parohia Pescari a administrat parohia Dieci din
decembrie 1877 până în aprilie 1878, când a fost numit un alt fiu al satului, preotul George Lupşa.
George Lupşa (1878-1920). Despre viaţa şi activitatea sa ne vom ocupa într-un alt capitol
al lucrării noastre.
Ioan Bogdan (1922-1928). S-a născut la Dezna în 11 septembrie 1899. După absolvirea
scolii primare din satul natal, urmează cursurile gimnaziale în Arad (I-II), Brad (II-IV), Braşov
(V), Beiuş (VI), Arad (VII) si Beiuş (VIII) unde, în 1921, şi-a luat şi bacalaureatul. În anul şcolar
1919-1920 a absolvit şi cursurile Institutului Teologic din Arad. În anul şcolar 1919-1920, a
urmat, în particular, şi cursurile normale obţinând şi diploma de învăţător. Un an şcolar, 1920-
1921, a funcţionat ca învăţător la şcoala confesională din Răbăgani (Bihor), iar în 1921 trece
exemanul de calificare preoţească. La 14/27 noiembrie 1921 s-a căsătorit cu Elena Popovici din
Mânerău, născută la Seleuş la 14 septembrie 1900488. După numai câteva luni, la 25 decembrie
1921, în biserica episcopală din Arad, este hirotonit preot pentru Dieci de către episcopul Ioan
Ignatie Papp al Aradului (1903-1925), de la care a primit şi singhelia489.
Activitatea preoţească şi-a început-o la 1 ianuarie 1922, reorganizând viaţa religioasă din
parohie. În 1924, din iniţiativa sa şi cu sprijinul enoriaşilor, a fost ridicată o troiţă pe Dâmbul
de la Caznari, sfinţită la sărbătoarea Înălţării Domnului din acel an. Pe troiţa era următoarea
inscripţie: „Dolce et decorum est pro patria mori” (E dulce şi plăcut să mori pentru tară), fiind
ridicată pentru eroii din Dieci morţi în lupte din primul război mondial490. In anul următor, de
Rusalii, sfinţeşte o altă rugă la Topasca, înspre satul vecin Revetiş.
Începând din 1926, din iniţiativa preotului Ioan Bogdan, se fac mari reparaţii la sfânta
biserică. A fost reparat turnul, a fost executată o fundaţie de sprijin în jurul bisericii, a fost
zugrăvită în exterior, s-a reparat şi vopsit tabla de pe acoperişul bisericii şi de la turnului. Costul
lucrărilor (120 0001ei) fiind suportate de către enoriaşi. În acelaşi an au fost executate, de către
Iosif Burian, icoanele pe iconostas, de care am amintit deja.
A depus toate eforturile pentru clarificarea situaţiei casei parohiale, intabulată pe comuna
politică si ocupată de primăria din localitate. Cu sprijinul primarului şi a epitropului Ioan Nan,
şi-a adus contribuţia la edificarea unui nou local de şcoală, situat peste drum de vechea şcoală
confesională din centrul satului. A sprijinit şi repararea podului de peste Crişul Alb.
Preotul Ioan Bogdan a funcţionat în Dieci numai şase ani, până în 4 iunie 1928 când a fost
transferat, la cerere, în parohia Bârsa. Mai târziu, a fost transferat la parohia Sebiş, apoi la
Dezna, unde, la 8 martie 1962, în vârstă de numai 62 de ani, a trecut la cele veşnice.
Preoţii Avram Giurgiu şi Nicolae Toma (1928-1930). După transferarea preotului Ioan
Bogdan la Bârsa, parohia Dieci a fost suplinită de preoţii Avram Giurgiu din Rădesti şi Nicolae
Toma din Cil.
Preotul Ioan Iancu (1930-1950). S-a născut la 11/24 februarie 1908 în satul Nădab din
părinţii Dimitrie şi Măria Iancu şi a absolvit cursurile Şcolii normale, apoi pe cele ale Academiei
Teologice din Arad. După absolvirea cursurilor clericale, la 21 septembrie 1930, în biserica din
Buhai, s-a cununat cu Elena Sâmziană Giurgiu, născută la Râşculiţa în 20 iulie 1910491.
În 8 decembrie 1929 este ales de Adunarea parohială ca preot în Dieci, în dauna celui de-al
doilea candidat, Mircea Anghel. A fost hirotonit la 8 noiembrie 1930 de episcopul Grigorie Comşa,
iar la 30 noiembrie 1930 este instalat în parohie de protopopul Constantin Laza al Gurahonţului492.
488
Au avut doi copii pe Eugenia, născută în 7 septembrie 1922 la Dieci, şi Mircea-Lucian, născut în 25
iulie 1926 la Dieci, cf. A. P. O. R. Dieci, Conscrierea poporatiunei, an 1925, f. 2.
489
A. P. O. R. Dieci, Pachet nr. I, dosar 6 (1927), f. 55-55v.
490
Informaţie primită de la preotul dr. Gheorghe Lupşa.
491
Au avut o fiică, Zoe-Elena Paraschiva, născută la 17 iunie 1931 la Dieci şi decedată în 9 decembrie
1933 la Buhani. Cf. A. P. O. R. Dieci, Conscrierea poporaţiunei an 1925, f. 2.
492
A. R. O. R. Dieci, Pachet nr. IV, dosar 2 (1940), f. 58;
105
Sub păstorirea sa, în anul 1937, s-au efectuat reparaţii interioare si exterioare la biserică.
Lucrările au fost executate de antreprenorul Strakovits Carol din Arad. După închiderea
şantierului, în 15 decembrie 1937, protopopul Constantin Laza al Gurahonţului, însoţit de preoţii
Ioan Popovici şi Gheorghe Cereanţu din Almaş, Traian Precup din Rădeşti, Emil Tomşa din
Pescari, Teodor Cociu din Roşia şi preotul Ioan Iancu, a săvârşit slujba de binecuvântare a
lucrărilor.
În 1939 a fost construit gardul de cărămidă din jurul bisericii, lucrările fiind executate de
Francisc Resch din Buteni şi s-au ridicat la suma de 20 000 1ei: În anul 1948, pentru suma de 46
000 lei, Dumitru Gherman din Buteni, a reparat exteriorul bisericii.
Preotul Ioan Iancu a funcţionat la biserica din Dieci timp de două decenii, până în anul
1950, când, se transferă la Catedrala din Arad, ocupând şi diferite funcţii administrative în cadrul
centrului eparhial. A murit în luna ianuarie 1999, la vârsta de 91 de ani, fiind înmormântat în
Cimitirul „Pomenirea” din Arad.
Gheorghe Cavalu (1950-1973). S-a născut la 20 iunie 1894 în localitatea Trebujeni din
Basarabia. După absolvirea Seminarului teologic din Chişinău, în anul 1921, este numit în
serviciul Episcopiei Chişinăului. Refugiat în România, prin decizia nr. 40 010/1944 a
Ministerului Cultelor, a fost încadrat la biserica „Sfântul Vasile” din Bucureşti iar în 1948, prin
decizia nr. 48264/1948, a aceluiaş minister, a fost transferat la parohia Joia Mare din Eparhia
Aradului. După o activitate de numai doi ani, în 1950, este transferat, la cerere, în parohia Dieci.
Odată cu venirea sa în parohie a început o nouă epocă în viaţa enoriaşilor. A reorganizat
corul bisericesc, unul din motivele pentru care episcopul Andrei mager a aprobat transferul său la
Dieci. în această munca a fost ajutat de cîntăreţii Atanasie Miclea şi Gruia Lucoaie.
În iunie 1954, pe cheltuiala sa au fost pictate uşile împărăteşti şi a ndonat o perdea pictată
şi doi prapori, dând un bun exemplu enoriaşilor. În 1956 este pictat interiorul bisericii, renovat
exteriorul şi vopsit acoperişul bisericii de către Truţa-Petru-Truţica Lupşa şi Tia-Dimitrie
Luluşa. Toate reparaţiile au fost binecuvântate de episcopul Andrei Mager al Aradului (1935-
1960). În primăvara anului 1961, biserica a fost elecrificată, lucrările de la iconostas au fost
executate de meşterii Ştefan Cosma şi Ioan Şerb din Dieci. În 1970 s-a renovat interiorul
bisericii, restaurându-se pictura, lucrările fiind binecuvântate de episcopul Teoctist Arăpas al
Aradului (1963-1972), mai apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În şedinţa din 29 mai 1972 a Consiliului parohial, preotul Gheorghe Cavalu propune
ridicarea unui monument al eroilor din cele două războaie mondiale. Propunerea este aprobată
şi pe cheltuiala urmaşilor celor dispăruţi, în acelaşi an este ridicat monumentul situat în curtea
bisericii.
După o activitate de 23 de ani în parohia Dieci, în vara anului 1973, preotul Gheorghe
Cavalu se pensionează şi se stabileşte în localitatea Căiuţi din judeţul Bacău, unde, în 29 ianuarie
1996 trece la cele veşnice.
Ioan Daşcău (1973-1991). S-a născut la Almaş în 10 septembrie 1948. A absolvit Şcoala
generală în satul natal, apoi a urmat cursurile Seminarului Teologic în Caransebeş (1963-1968).
Cursurile clericale le-a desăvârşit la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (1968-
1972). Lucrarea de licenţă, Apostolatul social şi actualitatea lui ca formă de slujire misionară
în Biserica Ortodoxă Română, a fost pregătită sub îndrumarea pr. prof. dr. Ioan Ică la catedra
de Îndrumări misionare.
La 8 septembrie 1968 a fost hirotonit diacon, la Bonţeşti cu ocazia sfinţirii bisericii, iar
preot, la 14 septembrie 1968, în Catedrala din Arad de către episcopul de atunci Teoctist
Arăpaş, pentru parohia Pescari, unde funcţionează între 1968-1973. În Dieci îşi începe
activitatea în luna octombrie 1973, fiind transferat la cerere şi la propunerea părintelui
Gheorghe Cavalu.
106
În Dieci, preotul Ioan Daşcău a avut o bogată activitate atât pe tărâm pastoral cât mai ales
gospodăresc. A înfiinţat fanfara (1975), a construit gardul nou din jurul bisericii şi de la cimitir, a
construit o troiţă şi fântâna din curtea bisericii, a executat reparaţii interioare şi exterioare la
biserică.
Din iniţiativa sa, în 1985, în atelierele Cooperativei „Gutinul” din Baia Mare, a fost trunat
un nou clopot, în greutate de 1 200 kg, pentru biserică. Una dintre cele mai mari realizări, este
edificarea noi case parohiale din Dieci, situată în curtea bisericii parohiale.
După o frumoasă activitate desfăşurată pe parcursul a aproape două decenii, preotul Ioan
Daşcău, în 11 martie 1991, se transferă în parohia natală Almaş. Preotul Ioan Daşcău, credem că
a fost un demn urmaş al părintelui antecesor, Gheorghe Cavalu, în urma sa rămânând lucrări
frumoase care fac cinste comunităţii ecleziastice locale, dar şi realizări în domeniul pastoral-
misionar.
Pavel Vesa (1991-1995). S-a născut la Dieci în 23 aprilie 1955, din părinţii Pavel si Iosana
(n. Măguran). După absolvirea Şcolii generale de 8 ani din Dieci, urmează cursurile Liceului
Teoretic, secţia Umană, din Gurahonţ. Între 1975-1979 urmează cursurile Institutului Teologic
de Grad Universitar din Sibiu, cu examenul de licenţă susţinut la catedra de Liturgică, Pastorală
şi Artă creştină, cu teza intitulată, Locaşurile de cult si dezvoltarea lor în decursul veacurilor,
sub îndrumarea preotului profesor dr. Alexandru Moisiu.
Hirotonit preot la 8 noiembrie 1979 de arhiereul vicar Gherasim Hunedoreanu, între
noiembrie 1979 si 30 decembrie 1989, funcţionează în parohia Lalaşinţ din protopopiatul
Lipovei, iar între 1 ianuarie 1990 - 1 decembrie 1991, în parohia Dezna din protopopiatul Sebiş.
Transferat, la cerere, în parohia Dieci, aici funcţionează între 1 decembrie 1991 şi 1 august 1995,
când, la cerere, este transferat în postul de duhovnic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din
Arad.
Având preocupări de cercetare istorică am publicat peste 60 de studii şi articole în diferite
reviste sau volume de studii din Arad (Ziridava, Teologia, Arca, Aradul cultural, Biserica si
Şcoală, Ştirea, Reporter în Arad), Cluj (Tabor), Sibiu (Revista Teologică, Transilvania),
Timişoara (Mitropolia Banatului, Altarul Banatului), Oradea (Cele Trei Crişuri), Deva
(Sargeţia).
Am publicat 11 cărţi, la trei dintre ele fiind co-autor sau co-editor493. Am participat la 64
de sesiuni de comunicări în Arad, Bistriţa, Bucureşti, Caransebeş, Cluj-Napoca, Deva, Lugoj,
Oradea, Reşiţa. Am luat parte la emisiuni de la Radio (Timişoara) şi mai multe apariţii la
emisiuni cu caracter bisericesc şi cultural la Televiziune (Intersat-Arad, Info-Arad, TVR-1
Bucureşti, TVR-2 Bucureşti, TVR-3 Bucureşti, TV-Timişoara).
Doctor în istorie al Facultăţii de Istorie şi Filozofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”
din Cluj-Napoca, cu teza intitulată, Biserică, cultură, mentalităţi, aspecte din istoria
protopopiatelor ortodoxe arădene, pregătită sub îndrumarea prof. univ. dr. Nicolae Bocşan.
493
Biserici de lemn de odinioară, Editura Gutenberg, Arad, 1997, 134 p.+17 fotografii (cu Prefaţă a P. S.
dr. Timotei Seviciu, episcopul Aradului); Din istoria comunei Dieci (jud. Arad). Contribuţii monografice, Editura
Ştirea, Arad, 1999, 220 p.; (co-autor) Arad - monografia oraşului de la începuturi până la 1989, Editura Nigredo,
Arad, 1999, 459 p.; Bisericile de mir arădene între tradiţie şi modernitate, Editura Mirador, Arad, 2000, 251 p.; în
colaborare cu Radu Ardelean şi Lucian Giura) Emilian Micu, pelerinul cultural bănăţean, Editura Universităţii
“Lucian Blaga” - Sibiu, 2000, 251 p.; Incursiuni în istoriografia ecleziastică arădeană, Editura Gutenberg
Univers, Arad, 2004, 208 p.; (co-editor) Andrei Şaguna, Corespondenţă, vol. I/1 (Ediţie, studiu introductiv şi note
de: Nicolae Bocşan, Ioan-Vasile Leb, Gabriel Gârdan, Pavel Vesa, Bogdan Ivanov), Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2005, 568 p.; Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006, 740 p.; Episcopii Aradului. 1706-2006, Editura Gutenberg Univers,
Arad, 2007; Clerici cărturari arădeni de altădată, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2008, 502 p.; Eparhia
Aradului în perioada episcopului Aradului Gherasim Raţ (1835-1850), Editura Mirador, Arad, 2008, 264 p.
107
Cu prilejul Galei Excelenţei Arădene, ediţia a III-a 2007, am primit premiul de excelenţă
la secţiunea Ştiinţă, oferit de Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Judeţean Arad, pentru
cartea: Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), apărută la Editura Presa
Universitară Clujană în anul 2006. Este rezultatul tezei de doctorat.
Ioan Florea (din 1995). S-a născut în anul 1954 în satul Avram-Iancu într-o familie cu
vechi tradiţii preoţeşti. Tatăl sfinţiei sale fiind un distins preot de pe valea Crişului Alb, fost
preot paroh în parohiile Avram Iancu, Buteni şi Almaş. Părintele Ioan Florea, după absolvirea
Liceului Teoretic din Gurahonţ – secţia Umană, urmează cursurile Institutului Teologic de
Grad Universitar din Sibiu. După absolvire şi obţinerea Licenţei în Teologie, în 1978, este
hirotonit preot pentru partohia din satul natal, unde a funcţionat până în anul 1995, când, a fost
transferat, la cerere, în parohia Dieci.
V. 4. CÂNTĂREŢII BISERICEŞTI
Cântăreţii de strană, erau cei care cântau la toate slujbele bisericeşti, în toate sărbătorile
mari şi mici, în toate duminicile, la toate Tainele si Ierurgiile. Nu erau plătiţi de nimeni, cântau
doar pentru plăcerea lor şi pentru „onoarea” de a cânta în biserică, pentru consăteni, dar mai
presus de toate îi stăpânea credinţa şi frica de Dumnezeu. Singura lor răsplată, pe lângă faptul
de a sta în faţă, lângă Sfântul Altar, era bucuria credinţei de a fi părtaşi la săvârşirea serviciului
dumnezeiesc de cult.
Cântăreţul de strana, însemna o cinste deosebită pe care credincioşii o atribuiau acestor
„cantori” cum li se mai zice atât de frumos cu un cuvânt latin, cinste care echivala cu o
diplomă de onoare şi un prestigiu deosebit în ierarhia morală a comunităţii rurale.
Pasiunea lor pentru cântarea bisericească manifestându-se în cel mai onest şi modest
anonimat. Dincolo de modestia lor însă, trebuie subliniată mai ales contribuţia lor cu atâta
dăruire la cultivarea cântării noastre bisericeşti, care face parte integrantă din tezaurul unitar de
valori culturale specifice neamului nostru românesc oglindind comunitatea vieţii lui spirituale.
Numele cântăreţilor bisericeşti din Dieci nu le cunoaştem decât de la sfârşitul secolului al
XlX-lea. Numărul lor era foarte numeros. Ei nu se deosebeau prea mult unul de celălat din
punct de vedere al repertoriului specific, după rânduielile tipoconale; se deosebeau însă prin
măiestria de a cânta în strană.
Simedrea Vesa (1821-1883). S-a născut la Dieci în anul 1821. După unele însemnări
făcute la rubrica „Observări” din Protocolul morţilor de către preotul George Lupşa, reiese că
acest cântăreţ a fost „cel mai bătrân şi mai dester cântăreţ din Dieci în secolul al XlX-lea”. A
murit la 25 septembrie 1883 în vârstă de 62 de ani494. A fost căsătorit cu Mărişca Vesa, născută
în anul 1830 şi care a murit la 28 aprilie 1886, în vârstă de numai 56 ani495.
George Mercea (1845-1892). S-a născut în anul 1845 la Dieci şi a trăit 47 de ani. A fost
înmormântat în 25 octombrie/6 noiembrie 1882. Despre el, preotul George Lupşa, la rubrica
„Observări” din Protocolul morţilor (1882-1892), nota „Acesta a fost cantor de biserică, un
creştin evlavios si onest. Eterna memorie”496.
Ignatie Bugariu (1877-1887). Originar din Govojdia (azi Livada) în anul 1871 a absolvit
cursurile Preparandiei din Arad, după care, timp de 6 ani funcţionează la scoală din Birchiş de
pe valea Mureşului. Din anul şcolar 1877-1878 îşi începe activitatea la şcoala din Dieci iar la
biserică funcţiona în calitate de cântăreţ bisericesc. În anul 1879, din iniţiativa preotului Lupşa,
494
A. P. O. R. Dieci, Protocolul morţilor. 1882-1892, poz.29/1883. A fost căsătorit cu Mărişca Vesa,
născută în 1830 şi decedată la 28 aprilie 1886., cf. Ibidem, poz. 17/1886.
495
Ibidem, poz. 17/1886.
496
Ibidem, poz. 65/1892.
108
I. Bugariu înfiinţează un cor compus din 42 de persoane. Datorită neînţelegerilor avute cu

preotul George Lupşa, din anul şcolar 1887-1888 se transferă din Dieci.
Dimitrie Galea (?-1914). S-a născut la Dieci şi a locuit la casa cu numărul 194. Era fiul
lui Ioan a Marişcăi Galea. A fost căsătorit cu Iosana Galea (n. Măguran). A murit la 7
decembrie 1914 pe front în Slovenia.
Pavel Blaj (1881-1916). S-a născut la Dieci în 1881. Fiind mobilizat pe front, în 15 iulie
1916 a fost împuşcat la Bunea Mare (Basarabia).
Marcu Galea (?-1917). S-a născut la Dieci în familia lui Teodor si a Mariţei Galea de la
numărul 7. A murit pe front în Galiţia în 1917.
Pavel Galea (1892-?). Era fiul lui Gheorghe şi al Mariei Galea şi s-a născut în 1892. A
murit pe front în primul război mondial.
Gheorghe Ghilea (1882-1917). S-a născut la Dieci în 1882 şi a murit în 1917 pe front în
Rusia.
Alexa Tol (1891-1918). S-a născut la Dieci în 7 iunie 1891 în familia lui Moise Toi şi a
Anei Galea de la nr. 169. A murit în 1918 pe front în Rusia.
Laza Teodor, învăţător şi a funcţionat între 1920-1926.
Pavel Lucoaie (1897- ?). S-a născut la Dieci în 9 martie 1897 şi a locuit la numărul de
casă 101. A absolvit 6 clase primare la şcoală din sat. Era căsători cu Iuliana Lucoaie si nu au
avut urmaşi. A cântat în strană încă din 1912 pe când avea numai 15 ani. în 1922 era cântăreţ
oficial şi beneficia de 6 jugăre de pământ expropriat şi „stola” obişnuită497. La 20 mai 1924 este
reales cântăreţ oficial498.
Despre acest cântăreţ, la 1 iulie 1930, preotul Andrei Giurgiu afirma: „Se pricepe foarte
bine la cântări şi tipic, are o voce foarte bună, deci ar trebui să se supună unui examen şi
provăzut cu Diplomă”499. A slujit în strana bisericii până în 1952 când se îmbolnăveşte, fiind
suplinit pe rând de ceilalţi cântăreţi.
Ioan Nan (1863-?). In 1926 este numit cântăreţ, pe atunci avea 63 de ani. Avea diplomă
de cântăreţ. După o însemnare făcută pe filele unui exemplar al unui Minei pe luna Iunie
(Buda, 1804), în 1902 slujea deja ca şi cântăreţ.
Ştefan Galea (1882-1958). S-a născut la Dieci în 6 iulie 1882. Avea 6 clase primare şi
era căsătorit cu Ana (n. Măguran). Aveau două fete, Ana (n. 5 mai 1907) şi Floare (n. 7
septembrie 1912). Având diplomă de cântăreţ, în 1926, pe când era în vârstă de 56 de ani, este
numit cântăreţ oficial alături de Petru Nan şi Pavel Lucoaie. Plata consta în folosirea a 8 jugăre
de pământ500.
După îmbolnăvirea cântăreţului Pavel Lucoaie, în şedinţa Consiliului parohial din 9
noiembrie 1952, se hotărăşte convocarea tuturor cântăreţilor pentru a fi desemnat cel oficial. In
şedinţa următoare (23 noiembrie 1952) iau parte următorii cântăreţi: Ştefan Galea, Marcu Nan,
Gruia Lucoaie, Petru Nan, Petru Blaj, Atanasie Miclea, Traian Dârlea, Petru Becheş,
DârleaTeodor, Petru Lupşa, Marcu Măruşter şi Marcu Birau. Cântăreţ oficial a fost ales Ştefan
Galea, secondat de Atanasie Miclea. Cu acest prilej, preotul Gh. Cavalu le vorbeşte despre
ţinuta unui cântăreţ bisericesc, despre cântatul şi cititul corect, şi despre purtarea lor în biserică
şi la strană. În anul 1958, cântăreţul bisericesc Ştefan Galea a trecut la cele veşnice.
Atanasie Miclea (1958-1995). In 1958 a fost ales cântăreţ oficial şi în toată activitatea lui
a dat dovadă nu numai de alese calităţi vocale ci si dirijorale. În 1950, din iniţiativa preotului
Gheorghe Cavalu este reînfiinţat corul bisericesc încredinţat spre dirijare cântăreţului bisericesc
Atanasie Miclea. A cântat în biserică până nu cu mult înaintea morţii sale survenită în anul
497
Idem, Pachet I, dosar 1 (1922-1928), f. 28.
498
Idem, Pachet IV, dosar 2 (1940), f. 59, Pachet II, dosar 1 (1930), f. 50.
499
Idem, Pachet II, dosar 1 (1930), f. 50.
500
Ibidem; Idem, Pachet IV, dosar 2 (1940), f. 59.
109
1995. S-a bucurat de stima nu numai a cântăreţilor de la strană si cor, dar si de cea a diecenilor.
Personal îi rămân recunoscător pentru faptul că el a fost ce m-a învăţat cele 8 glasuri bisericeşti
şi alte cântări.
Traian Dârlea, născut la Dieci în anul 1911, şi a fost elev la şcoala învăţătorului Teodor
Laza de la care a deprins şi cântarea bisericească, la fel şi de la cîntăretii bătrâni. Ani la rând a
slujit strana bisericii parohiale, multă vreme în calitate de cântăreţ oficial. A cântat în strană
mai bine de jumătate de veac, învăţând cântarea bisericească şi pe alţii mai tineri. La vârsta de
88 de ani a dat dovadă de multă putere de muncă şi dragoste pentru cântarea bisericească. După
această vârstă s-a retras din postul oficial, continuând să slujească la fel de conştiincios ca şi
înainte. În anul 1996 a trecut la cele veşnice.
Sorin Galea., născut în Dieci, din părinţii Ioan şi Floriţă Galea, a absolvit cursurile
Liceului din Gurahonţ. După retragerea cântăreţului Traian Dârlea, în 1999, postul de cântăreţ
oficial a fost preluat de tânărul Sorin Galea, cu diplomă de cântăreţ eliberată de Seminarul
Teologic din Caransebeş.
***
Dintre cei care au înfrumuseţat cântarea bisericească, nu putem să nu-i aminti pe cei
trecuţi la cele veşnice: Lucoaie Adam (+ în primul război mondial), Ştefan Lazăr, Galea Pavel,
Toc Ioan, Blaj Pavel, Dârlea Teodor, Baranci Petru (+1942), Negru Ioan (+1944), Măguran
Marcu (+1942), Gaiţa Pavel, Gruia Lucoaie, Nan Marcu (+1985)501, Mustea Gheorghe, Nan
Petru (+1990), Măruşter Marcu (+1992), Baranci Nicolae, Blaj Petru (+1994), Lupşa Petru
Truţa (+1995), Măguran Ioan (+1997), Petru Becheş, Danci Petru, Miclea Pavel502, Măguran
Ioan – Hodoc, Lucoaie Ştefan - Năpârca, Şerb Iulius (+2006), Măguran Ştefan (+2008)
***
Cântăreţii care astăzi activează în cele două strane ale bisericii amintim: Marcu Birău503,
Petru Galea504, Sorin Galea – cîntăreţ oficial, Ştefănuţ Galea505, Ştefan Lucoaie, Gheorghe
Dănuţ, Toader Birău, Marcu Birău, care duc mai departe frumoasa tradiţie a cântăreţilor
bisericeşti existenţi odinioară la bisericile din Dieci.
V. 5. CORUL BISERICII LA 130 DE ANI (1879-1999)
V. 5. 1. Înfiinţarea primului cor bisericesc
În bogatul tezaur spiritual al poporului român, un loc important îl ocupă muzica. în

Biserica Ortodoxă Română, secole de-a rândul s-a cântat la unison, fie în comun de credincioşii
participanţi la slujbele religioase, fie de către cântăreţii bisericeşti, de unul singur sau în grup,
acolo unde erau mai mulţi.
În Dieci, tradiţia cântării bisericeşti ne este sugerată de însuşi numele localităţii, aşa după
cum am văzut deja şi după cum consemnează preotul George Lupşa în Cronica sa. Faima acestor
cântăreţi de strană trecuse de mult hotarele satului. La ei veneau tineri din satele învecinate pentru a
501
O perioadă a fost cântăreţ oficial în parohia Laz. Un bun cunoscător al tipicului bisericesc, cu o voce
lină şi curată, a înfrumuseţat cântarea bisericească în trana bisericii noastre.
502
A învăţat cântarea bisericească de la tatăl său Atanasie Miclea. Avea diplomă de cântăreţ eliberată de
Seminarul Teologic din Caransebeş.
503
Are diplomă de cântăreţ bisericesc eliberată de Seminarul Teologic din Caransebeş.
504
A învăţat cântarea bisericească de la bunicul său Nan Petru (+1990).
505
A învăţat cântarea bisericească de la bunicul Nan Petru şi de la tatăl Petru Galea.
110
se deprinde cu tainele tipicului şi cântării bisericeşti. Ei au transmis cântarea din generaţie în

generaţie.
Pe valea Crişului Alb, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în multe parohii, au fost
înfiinţate coruri bărbăteşti sau mixte, instruite şi dirijate de preoţi sau învăţători, ori simplii
ţărani, iubitori de muzică şi frumos. În anul 1879, din iniţiativa preotului George Lupşa este
înfiinţat un cor bisericesc alcătuit din 42 de membrii. Pentru instruire a fost încredinţat
învăţătorului Ignatie Bugariu ce avea menirea de a-i alcătui un repertoriu de cîntări bisericeşti.
Învăţătorul I. Bugariu nu era la prima sa încercare de acest fel. Cu câţiva ani înainte a pregătit
corul bisericesc din parohia Birchiş de pe valea Mureşului506.
Cu timpul, corurile, pe lângă rolul pe care l-au avut de a contribui la strălucirea slujbelor
bisericeşti, au mai avut menirea de a menţine trează conştiinţa naţională a românilor de sub
stăpânirea străină. Unele documente din secolul al XlX-lea consemnează: „cântarea este cel mai
puternic mijloc de agitaţie naţionalistă”.
Cu toată opreliştea ce a existat, reuniunile corale şi de muzică se înmulţesc. Autorităţile
considerau că pot fi înfiinţate numai societăţi culturale sau literare. După unele ordonanţe ale
Ministerului de Interne de atunci (nr. 1508 din 1875), „o societate corală nu este culturală”. De
aici declinul de mai târziu al activităţii corului bisericesc din Dieci.
În anul 1903 la şcoala din Dieci îşi începe activitatea învăţătorul Gheorghe Precupaş, care
reînvie tradiţia corală îmbogăţind şi repertoriul corului, pe lângă cântecele religiose şi cu cântări
popolare şi patriotice. În anul 1916, corul este integrat în Societatea „Scoală Tinerimii” care
avea drept scop declarat „a atrage la sine pe tot natul ce va dori să se încălzească de razele
luminei [...] instruirea tineretului în cântări bisericeşti si naţionale [.. .] şi conducerea lui la viaţa
moral-religioasă şi la trezire şi diligentă”507.
Învăţătorul Gheorghe Precupaş era conştient că prin cântări se menţine trează încrederea
în dreptatea şi triumful cauzei româneşti, prin muzică unindu-i pe toţi românii în mişcarea de
redeşteptare naţională.
În perioada interbelică, activitatea corului nu cunoaşte o continuitate. Cât a mai funcţionat, a
fost instruit de învăţătorul Teodor Laza, iar mai târziu de Vasile Cherciu, un ţăran din Dieci ce
îndeplinea şi funcţia de primar. După această perioadă, până după al doilea război mondial,
activitatea corală se stinge pentru o bună bucată de vreme.
V. 5. 2. Corul „Sfântul Mucenic Gheorghe”
Odată cu venirea în parohie a preotului Gheorghe Cavalu, în toamna anului 1950, este
reluată activitatea corului bisericesc ce-1 va avea ca patron pe Sfântul Mucenic Gheorghe. Bun
muzician, absolvent al Conservatorului de muzică şi artă dramatică din Chişinău (Basarabia),
unde 1-a avut profesor pe compozitorul Mihail Berejovschi, părintele Cavalu reorganizează în
întregime corul.
Repetiţiile încep în luna noiembrie iar la sărbătoarea Crăciunului, corul dă răspunsurile la
Sfânta Liturghie. Pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti din anul următor, corul, deja bine instruit, este
încredinţat spre dirijare cântăreţului bisericesc Atanasie Miclea, care a dat dovadă de alese calităţi
dirijorale, mult elan şi măiestrie. Un alt dirijor destoinic a fost cântăreţul Marcu Nan care din
păcate a plecat prea de timpuriu dintre noi. După renunţarea lui, corul a fost preluat de un alt
distins cântăreţ bisericesc, Marcu Birău.
506
Domnica Florescu, Birchiş – schiţă monografică, Arad, 2008, p. 24.
507
“Biserica si Şcoala”, anul XL, nr. 16, 17/30 aprilie 1916, p. 125.
111
Zeloşii săi dirijori, în frunte cu preotul Gheorghe Cavalu, au contribuit la îmbogăţirea

repertoriului, la ridicarea nivelului de interpretare artistică şi a prestigiului formaţiei unanim
recunoscută ca o podoabă a Bisericii, o mândrie a satului şi a întregii zone a văii Crişului Alb.
Astăzi, membrii corului bisericesc continuă să rămână fideli dând răspunsurile la slujbele
religioase în duminici şi sărbători cu o mare acurateţe şi sensibilitate, datorită atât lor, în
ansamblu, cât şi dirijorilor pe care i-a avut şi care au cătat să menţină în conştiinţa membrilor
trează dragostea pentru cântarea bisericească. Astăzi, corul este îndrumat şi dirijat de tânărul
cântăreţ bisericesc Sorin Galea.
Rememorând istoria celor 130 de ani de la înfiinţarea primului cor bisericesc din parohia
Dieci, ne închinăm cu pioşenie creştinească în faţa celor care nu mai sunt şi în fata celor care
astăzi înalţă, îmbogăţesc şi înfrumuseţează serviciile divine.
112
V. 6. FANFARA BISERICII
În anul 1975, din iniţiativa preotului paroh Ioan Daşcău, este înfiinţată fanfara bisericii.
Instrumentele au fost cumpărate de la Fabrica „Doina” din Bucureşti. La început au activat un
număr de 30 de instrumentişti, foarte mulţi elevi şi tineri dornici să înveţe să cânte la un
instrument. Ei au fost pregătiţi, pe rând, de Ioan Halja din Gurahonţ, Traian Bertea din Macea şi
Pavel Lucoaie (Togica) din Dieci, toţi credincioşi baptişti. După ce fiecare membru şi-a însuşit
bine cântarea la instrument, fanfara a fost încredinţată pentru a o conduce mai departe lui Ioan
Şerb, Pavel Birău şi Gheorghe Lucoaie.
Fanfara cântă aproape la toate înmormântările din cadrul parohiei, uneori fiind invitaţi şi
în parohiile învecinate, la Sfânta Liturghie (mai rar), la cimitir a doua zi de Paşti şi la Duminica
Tomii, în fiecare an.
Din păcate, dacă la început au fost foarte mulţi dornici să cânte în fanfară, astăzi, numărul
lor s-a înjumătăţit, mai cântând doar 18-20 de instrumentişti.
V. 7. EPITROPII BISERICII
Cunoaştem numele epitropilor de la biserica de lemn cu hramul „Bunavestire” situată în

actualul cimitir. În Sămădaşul din 1821 al bisericii sunt menţionate numele epitropilor Măguran
Nicoară şi Galea George508. Din păcate nu dispunem de mai multe date despre ei.
De la actuala biserică parohială, priml epitrop despre care deţinem date, este Vesa
Simedrea, care, în anul 1857 făcea o însemnare pe filele unui Octoih mare (Bucureşti, 1792).
Nu cunoaştem până în ce an a funcţionat ca epitrop, un lucru este însă cert, Sinodul parohial, în
şedinţa din 24 ianuarie 1882 alegea „de epitropi pe George Galea (de mijloc) iar de epitrop
secundariu pe George Galea (Micu)”, după care au depus jurământul509.
Datorită faptului că arhiva parohială, înainte de anul 1922, lipseşte, nu am putut
reconstitui şirul epitropilor decât începând din acest an. Ei sunt următorii: Ioan Nan (1922),
Marcu Pui (1926-1932), Marcu Vesa (1926-1932), Ioan Dârlea (1932-1948)510, Nicolae Bercea
(1932-1938), Ştefan Lazăr (1932-1938; 1938-1944), Ştefan Galea(1932-1949)511, Ilarie Ceva
(1932-1938)512, Ioan Galea (1949-1954), Lupşa Petru-Truţica(1954-1975), Blaj Petru ( 1954-
1957), Luluşa Dumitru (1954-1978), Birău Marcu (1962-1978), Oarcea Sergiu (1978-1986),
Baranci Ionel (1978-1986; 1994-1998), Mican Ioan (1978-1986), Boc Simion (1986-1990),
Dârlea Marcu (1986-1990), Galea Ioan-Marcu (1986-1990), Lucoaie Ştefan (1990-1998),
Iovănuţ Marcu (1990-1998), Danci Gheorghe (1990-1994).
Astăzi sunt epitropii: Şerb Ioan, Atanasie Măguran şi Galea Ioan-Marcu. Ei au avut un
merit deosebit în ultimele lucrările de renovare, apoi înfrumuseţare cu pictură nouă a bisericii,
începând cu primii ani ai secolului nostru. Au fost sufletul acestor lucrări, în special epitropul
Ioan Şerb. Împreună cu sprijinul financiar al credincioşilor, putând fi duse la bun sfârşit lucrările
interioare de la biserică. Dumnezeu să îi răsplătească pe toţi, consilieri şi enoriaşi.
508
A. E. O. R. Arad, doc. Sămădaşul bisericei din Dieci pe anul 1821 şi pe anul 1822, nr. 18, neinventariat.
509
A. N. D. J. Arad, Fond Potopopiatul ortodox român Ineu, dosar 16, doc. Protocolul Sinodului parochial
despre restauraţiunea corporaţiunilor bisericeşti pe anii 1882-1884, f. 400.
510
În şedinţa din 28 noiembrie 1948, a Consiliului parohial, după un serviciu de 16 ani în postul de epitrop,
pe motiv de boală, Ioan Dârlea renunţă. În locul său au fost propuşi Ştefan Galea (epitrop I) şi Pavel Lucoaie
(epitrop II).
511
Ştefan Galea (nr. casă 49), între 1938-1944, a fost şi epitrop al Fondului de bucate.
512
Era epitrop al Fondului de bucate.
113
V. 8. CLOPOTELE BISERICII
V. 8. 1. Clopotul din secolul al XVIII-lea
Din însemnările preotului Bogdan, la început biserica a avut un clopot de dimensiuni si

greutate reduse, adus de la biserica de lemn din Dumbrăviţa. Pe acest clopot se afla inscripţionat
anul 1796513. Nu cunoaştem ce s-a întâmplat cu acest clopot după anul 1918, el fiind singurul
dintre cele patru clopote care nu au fost recvirat în anul 1917.
V. 8. 2. Clopotele din secolul al XlX-lea şi începutul celui următor
În anul 1863 au mai fost achizitoionate încă două clopote de dimensiuni diferite. Pe
clopotul cel mare se afla următoarea inscripţie: „Campana 1 biserici din Dieci 1863. Honig
Friedrich antotte Aradon 1863”. Pe ce de-al doilea clopot scria: „Campana 2 Biserici din Dieci
1863. Honig Friedrich antotte Aradon 1863”514.
În anul 1912, Iuliu Ianoş, pe cheltuiala lui donează un al patrulea clopot care a fost şi cel
mai mare. Tot în acest an a fost cumpărat şi ceasul din turnul bisericii515.
V. 8. 3. Confiscarea clopotelor în 1917
În anul 1917, cele trei clopote mari, au fost rechiziţionate de armata austro-ungară pentru a
fi confecţionate din ele oţel pentru tunuri. Cu mare jale s-au despărţit diecenii de clpotele lor,
biserica rămânând văduvită de organele chemătoare pentru rugăciune. Despre această durere,
învăţătorul Gheorghe Precupaş din Dieci, în „Biserica şi Şcoala” din 1917516, a publicat
Clopotele din Dieci şi Hora clopotelor pe care le voi reda în întregime.
„Se înserase de-a binelea când ne sosise şi nouă vestea, că mâine dimineaţă vin să
recvireze şi iubitele noastre clopote. Îndată am făcut dispoziţie să se tragă clopotele în semn de
adio - glăsuind fiecare separat - şi, în urmă toate împreună. Vestea recvirării a trecut ca fulgerul
şi, îndată s-au adunat mulţime de bărbaţi, femei şi copii, - cari înţelegând toate s-au despărţit
oftând. Mâne-zi dis de dimineaţă clopotul cheamă credincioşii pentru ultima oară să participe la
Sfânta Liturghie. Cuvântarea de adio rostită de părintele nostru G. Lupşa a stors lacrimi din ochii
prezenţilor şi, femeile au plâns în hohot. Clopotele noastre au fost aşezate în staluri (jug) de fier
sistem Hönig, Arad, şi toate patru au fost de acord "§•" dur. Demontarea s-a terminat la 2 ore p.
m. Clopotul rămas singur în turn glăsuieşte cu jale - poporul îşi descoperă capetele - când din
biserică preotul îmbrăcat în ornate si înconjurat de dieci se apropie de masa aşezată înaintea
clopotelor. La priveliştea aceasta nimenea nu si-a putut stăpâni plânsul. În jurul mesei erau
postaţi membrii corului societăţii noatre Şcoală Tinerimei în frunte cu subscrisul şi publicul
adunate. Urmează ectenia pentru împăratul şi regele nostru, pentru arhiereul nostru Ioan, pentru
ctitorii si aducătorii de daruri şi rugăciunea pentru M. S. Regele. Sub decursul stropirii sf. clopote
cu aghiasmă, corul intonează: Măntuieşte Doamne poporul Tău, pe urmă s-a cântat Hora
clopotelor.
Clopotul glăsuieşte din nou - convoiul pleacă - înainte un banderiu de călăreţi, apoi
trăsurile cu clopote, - pe cari vre-o câteva fete bune le încununaseră cu verdeaţă - apoi noi si
publicul prezent cari petrec clopotele până la marginea comunei; iar călăreţii până în hotarul
comunei vecine.
513
514
Ibidem.
515
Gheorghe Lupşa, Însemnări manuscrise de la preotul George Lupşa (1845-1920) din Dieci, f. 5 (caietul
manuscris se află în posesia noastră).
516
“Biserica şi Şcoala”, anul XLI, nr. 26, 8/25 iunie 1917, p. 209.
114
Am făcut raportul acesta iubiţilor cititori nu spre lauda noastră ci, pentru ca să se ştie cu ce
dragoste si sfinţenie e poporul noistru credincios către sf. clopote; - pe cari cu toată dragostea le
jeleşte pe altarul iubitei noastre patrii, ca ele să fie spre mărirea şi gloria ei.
Hora clopotelor
Aseară era 'noptat Şi de lucru obosiţi
Când veste am căpătat Cine vă făcea ştiintare
Faceţi sfânta liturghie Si trăgea de alinare ?
După clopote o să vie Daca'n sat foc se isca
Aşa cântau de frumos Cine pe voi vă scula ?
Că si cei mai păcătos, Focul mergeţi şi-l stingeaţi
Auzindu-le pe ele Lui Dumnezeu mulţumeaţi
Plângea el cu dor şi jele. Când nor negru se ridica
Cel mai mare se jeluia Şi cu jale despărţit.
Cătră popor aşa zicea: In dumineci şi sărbători
Patru clopote eram Cine va fost chemători
Foarte bine ne aflam Biserica s-o cercetaţi
Când începem a cânta Şi nici când să n-o lăsaţi ?
Tot poporul s-aduna, Când eraţi voi osteniţi
Lui Dumnezeu se ruga Şi de lucru obosiţi
Pentru toate mulţumea. Cine vă făcea ştiintare
Dacă cineva murea Si trăgea de alinare ?
Cine Doamne-l glăsuia ? Daca'n sat foc se isca
Cine le Jacea de ştire Şi furtuna se ivea
C-a murit în bătălie Clopotele glăsuia
Un tată îndepărtat Si norul se 'nprăştia
De pruncii lui neuitat; Când noi toate glăsuiam
Ori un frate mult dorit Din zece sate ne-auzeam,
Şi cu jale despărţit. Şi eram noi lădate
In dumineci şi sărbători De creştini din alte sate
Cine va fost chemători Mai cântati-ne odată
Biserica s-o cercetaţi Toate patru laolaltă,
Şi nici când să n-o lăsaţi ? Că acuş ne despărţim
Când eraţi voi osteniţi Şi nu vă mai auzim
Dieci G. Precupaş învăţător”
V. 8. 4. Clopotele de după primul război mondial
În şedinţa extraordinară a comitetului parohial din 22 martie 1922, preotul Ioan Bogdan
propune cumpărarea unui clopot în greutate de 4 „măji”. Membrii comitetului parohial fac
„rugare” Consistoriului eparhial din Arad, „ca din banii bisericii să se ia 10 000 lei, din partea
comunei politice 3 000 lei, iar restul să se adune din colectă benevolă prin repartiţie”517.
În luna noiembrie a anului 1923, în turnul bisericii era ridicat un clopot în greutate de 460
kg, executat în turnătoriile firmei „D. D. Popescu” din Bucureşti. Pe clopot se află următoarea
inscripţie: „Înalţă-Te peste ceruri Dumnezeule şi peste tot pământul Dumnezeirea Ta”.
Dintr-un document descoperit în arhiva parohiei518, reise că clopotul acesta a costat 38
860 lei. Sumele au fost adunate din: colecta de la credincioşi (19 786 lei), de la comuna politică
din Dieci (3 233 lei), din banii bisericii (13 801 lei) şi din banii primiţi pentru clopotele
517
A. P. O. R. Dieci, Dosar 1 (1920-1928), f. 28
518
A. P. O. R. Dieci, doc. Preliminar supletor pentru acoperirea speselor necesare la cumpărarea unui
clopot pe seama sf. biserici din com. Dieci (1922).
115
recvirate în anul 1917 (13 801 lei). Clopotul, în greutate de 460 kg (cu 80 lei/kg) costa 36 800
lei, la care se mai adăuga limba în greutate de 16 kg (40 lei/kg) şi transportul de la Bucureşti la
Dieci şi ridicarea în turn cheltuieli care se ridicau la suma de 1 420 lei519.
Al doilea clopot a fost tumat în anul 1935, în timpul preotului Ioan Iancu. A fost executat
în atelierele firmei „Oituz” din Bucureşti şi a avut 287 kg. Pe clopot se află următoarea
inscripţie: „Comuna Dieci, jud. Arad, Fabri(cat) Oituz, Gh(eorghe) Dumitrescu Buc(ureşti)”.
La 27 iunie 1935, clopotul, transportat cu trenul, era deja în gara CFR Almaş, de unde, într-un
car tras de patru cai a fost adus în curtea bisericii din Dieci. Ulterior a fost introdus în biserică
iar în prima duminică, un sobor format din preoţii Ioan Iancu, parohul locului, Ioan Popovici şi
Gheorghe Cereanţu din Almaş, a fost sfinţit. În ziua de 14 iulie 1935, clopotul a fost instalat în
turnul bisericii.
În primăvara anului 1985, la stăruinţa preotului Ioan Daşcău şi prin contribuţia
enoriaşilor, au fost adunate sumele necesare procurării unui al treilea clopot. Acesta, în greutate
de 1 200 kg, a fost turnat în atelierele Cooperativei „Gutinul” din Baia Mare. Pe clopot, în
basorelief, se află porumbelul cu ramură de măslin, iar dedesupt inscripţia „Clopotul Păcii” şi
textul: „Înalţăte peste ceruri Dumnezeule şi peste tot pământul Slava Ta”.
La 26 mai 1985, clopotul a fost sfinţit de Prea Sfinţia Sa dr. Timotei Seviciu episcopul
Aradului şi Hunedoarei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi mulţime de credincioşi.
V. 9. ANTIMISE
V. 9. 1. Antimis de la episcopul Pavel Avacumovici (1786-1815)
Cu prilejul unor lucrări la podul corului bisericii parohiale, părintele Ioan Daşcău, a
descoperit un antimis sfinţit de episcopul Pavel Avacumovici al Aradului la anul 1797 pentru
biserica de lemn din actualul cimitir520. Antimisul a fost tipărit în anul 1770 de mitropolitul Ioan
Gheorghevici al Carloviţului. Este confecţionat din pânză de in albă, având următoarele
dimensiuni: lung de 67 cm, lat de 56 cm, plus chenarul, de culoare mai închisă, în lăţime de 4
cm.
Figurile sunt vii, îmbrăcămintea artistic stilizată. Pe planul întâi, sunt reprezentate: Punerea
în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos, întins pe giulgiu ţinuut la cap de Sfântul Iosif, iar la
picioare de Sfântul Nicodim, amândoi stând în picioare, îmbrăcaţi în veşminte potrivite rangului
lor social. în fată, la mijloc, Maica Domnului M(a)ti B(o)jiia, cu mâinile întinse, având în
dreapta pe Maria Magdalena şi pe Salomia, purtând în dreapta un vas cu aromate, iar în stânga
stă Ioan B(o)goslov, sprijinind pe Maica Domnului. în perspectivă se zăreşte cetatea sfântă în
dreapta şi culmea Golgota în stânga. în spatele dreptului losif, trei mironosiţe cu vase cu
aromate se îndreaptă spre mormântul din spatele cuviosului Nicodim, cu îngerul stând deasupra
pietrei răsturnate.
În planul al doilea, Sfânta Cruce cu tăbliţa cu iniţialele I. N. T. I. şi cununa de spini. În
cele patru colţuri sfinţi, în aureolă, numele scris slavoneşte şi sârbeşte. Cartea - Evanghelia – pe
care o ţine fiecare în mâini, are imprimat textul de la începutul Evangheliei: Kniga rodstva
Iis(u)sa HR(is)ta s(i)na si Ponoge oybo mnogi nacias ciuti, Matei, Ioan, Marcu şi Luca. Spaţiul
dintre icoanele evangheliştilor cuprinde, la cele două margini, doi îngeri înaripaţi ţinând în braţe
Sfânta Cruce cu obiectele de tortură de la răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, iar în partea de
sus, în mijloc, chipul Mântuitorului de pe mahrama Veronicăi, ţinută de îngeri în sobor şi flancaţi de
alte obiecte de tortură si făclii aprinse. Acest spaţiu este despărţit printr-un chenar de 1,8 cm lăţime,
519
A. P. O. R. Dieci, Dosar 1 (1920-1928), f. 18.
520
Antimisul se păstrează în altarul bisericii parohiale actuale.
116
pe întinsul căruia este imprimat cu majuscule troparul: „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând
preacurat trupul Tău ...”, (Blago obraznii losif s dreva siem precistoe telo tvoe, plastaniteiu
cistoiu obviv I vohiami, vo grobe nove pokriv poloji). în mijlocul spaţiului cu textul se află
imprimată stema mitropoliei din Carloviţ. Iată traducerea în limba română a textului slavonesc al
antimisului:
„Acest sfânt si dumnezeiesc jertfelnic, pentru slujba cea fără de sânge a trupului şi sângelui
a Domnului Dumnezeului si Mitropolitului nostru Iisus Hristos, după tradiţia sfintei soborniceşti
şi apostoleşti Biserici a Răsăritului, s-a imprimat cu binecuvântarea şi cheltuiala Prea Sfinţitului
Domn loan întâiul dreptcredinciosul Arhiepiscop al Carloviţului şi Mitropolit al poporului
sloveno-sârbesc şi românesc din ţările împărăţiei cesaro-crăiesti, anul 1770. Areputere să slujească
cele preoţeşti (sfinte) în biserica cu hramul Bunavestire, Dieci 20 nov 1797 S-a sfinţit prin
mâinile Prea Sfinţitului Episcop Pavel Avacumovici”.
Presupunem că antimisul a fost sfinţit pentru biserica de lemn din cimitirul actual. El a
fost folosit până la primirea altuia nou, poate până în 1881.
V. 9. 2. Antimis de la episcopul Ioan Meţianu (1875-1898)
Preotul George Lupşa, în Cronica sa, ne descrie un antimis sfinţit în anul 1881, de
episcopul Ioan Meţianu al Aradului, pentru biserica actuală din Dieci,. Pentru acest antimis,
parohia a plătit 7 florini, fapt confirmat de către episcopul Meţianu la 2 noiembrie 1880521.
Antimisul era confecţionat din in şi mătase galbenă, căptuşit cu roşu. Dimensiunile lui
erau: 56 cm x 45 cm, plus chenarul roşu de 5 cm. în prim plan era Maica Domnului cu mâinile
împreunate de rugăciune, având la dreapta pe Sfântul Ioan şi dreptul Iosif sprijinind în braţele lor
capul Mântuitorului Iisus Hristos. Pe planul doi, Sfânta Cruce având în dreapta culmea Golgota
cu cele trei cruci, iar în stânga cetatea Ierusalimului. Pe chenarul semicircular ce cuprinde
întregul tablou, este imprimat textul troparului de la înmormântarea Domnului: „Iosif cel bun
de pe lemn luând preacurat trupul Tău...”, iar în cele patru colţuri sunt reprezentaţi sfinţii
Evanghelişti cu simboalele lor în medalioane, între Evanghelişti, la laturi, doi îngeri înaripaţi.
Sub mormânt, următorul text, încadrat de potir, Evanghelie, Cruce si obiecte de la răstignirea
Mântuitorului:
„Dumnezeiesc altariu pentru a se îndeplini pe el nesângeroasele ierugii sântit prin
dreptcredinciosul Episcop eparhial al Aradului Ioan Meţianu. Dăruit Bisericii hramului Bunavestire
din comuna Dieci la anul Domnului 1881”.
Acest antimis nu se mai păstrează, descrierea lui facându-se după o schiţă executată de
preotul George Lupşa, păstrată în arhiva parohială.
V. 10. CĂRŢILE DE CULT ŞI ÎNSEMNĂRILE MANUSCRISE
V. 10. 1. Câteva consideraţii
În biblioteca parohiei ortodoxe române din Dieci nu se mai păstrează decât o singură
carte tipărită înainte de anul 1830. Este vorba de un Octoih cu Catavasier, tipărit la Buda în
anul 1826. Celelalte cărţi au fost predate depozitului de concentrare a obiectelor şi cărţilor de
cult de la Mănăstirea "Sfântul Simion Stâlpnicul” din Arad-Gai, spre păstrare şi conservare.
521
A. N. D. J. Arad, Fond protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 10. f. 39.
117
Nu avem o listă a cărţilor predate şi păstrate în acest valoros fond de carte veche
românească. Informaţii preţioase despre cărţile vechi de cult existente odinioară în biserica din
Dieci, avem dintr-un inventar din anul 1907 datorat preotului George Lupşa. Acesta, în Cronica
sa, menţionează că existau, în anul 1907, un număr de 28 cărţi vechi româneşti, fiind tipărite în
perioada cuprinsă între anii 1761-1830. A fost consemnat titlul complet al cărţilor, locul si anul
apariţiei, şi toate însemnările de pe filele lor îngălbenite de vreme. La care lipsea foaia de titlu,
nu a fost posibil să precizeze cu exactitate locul şi anul apariţiei cărţii.
Pe lângă cele 28 de cărţi vechi româneşti care au circulat în Dieci, Elena Rodica Colta
mai menţionează şi un Chiriacodromion de Bălgrad tipărit în anul 1699. Acest exemplar a fost
adus în secolul al XVIII-lea în zonă. În anul 1743 exemplarul aparţinea preotului Iacov din
Almaş, care, în acest an, îl vinde preotului Giurgiu de la biserica din Dieci. De la popa Giurgiu,
în 1760 va fi cumpărată, cu suma de 18 florini, de diacul Mihai din Almaş, pentru credinciosul
Daşcău Teodor. Cu aceeaşi sumă, urmaşul lui Daşcău Teodor, Petru Daşcău, o va vinde
credinciosului Jimon Toader, tot din Almaş, care o va da pomană bisericii din Almaş522. În anul
1930, exemplarul încă se mai afla la biserica din Almaş523, abia după acest an a fost predat
Colecţiei de la mănăstirea „Sf. Simion Stâlpnicul” de la Arad-Gai524.
O altă carte veche este un Catavasier, de la care lipsea foaia de titlu, neputând preciza
unde a fost tipărit. Referitor la acest exemplar, preotul George Lupşa menţionează: „Să începe
cu catavasiile Naşterii şi continuă cu rănduiala Vecerniei, Utreniei şi Liturghiile preste tot anul.
Jumătate e româneşte cu litere cirile, jumătate cu litere greceşti. Tabela arătătoare. În fiecare ai
care să fie mâna anului din care se descopere ziua Duminicii. Aci anul prim e 1761, deci acesta
e anul tipăririi lui”525.
Menţionăm ca biserica deţinea si Mineiul cel mare sau Anual, la care însă lipsea foaia de
titlu, punând astfel pe preotul G. Lupşa în imposibilitatea de a preciza locul si anul apariţiei
cărţii. însemnarea de pe f 1, care poartă data de 4 iulie 1797, ne determină să credem că a fost
tipărit înainte de anul 1797.
Cronica preotului G. Lupşa este importantă nu numai pentru faptul că îregistrează toate
cărţile aflate în anul 1907 în biserica parohială din Dieci, ci şi pentru că menţionează toate
însemnările manuscrise făcute cu diferite prilejuri. Aceste însemnări, în general, prin
informaţiile pe care le conţin, sunt o mărturie a veacurilor trecute şi ne ajută să reconstituim o
istorie vie a oamenilor şi a locurilor prin care a circulat cartea. Întâlnim informaţii privitoare la
circulaţia cărţii, donatori, preţul de cumpărare, date privind istoricul unor biserici, anumite
evenimente politice, naţionale si bisericeşti, aflăm despre unii preoţi, învăţători sau simpli
locuitori din parohie. Toate au o deosebită importanţă pentru cercetarea istoriei locale si
întocmirea unor monografii parohiale.
Preotul George Lupşa menţionează şi despre un Protocol al Ţircularelor, cu „porunci
împărăteşti si episcopeşti şi de la sfatul Crăesc şi de la Conzistoriul şi altele”, dintre anii
1817-1841, care a aparţinut preotului Gavril Coloja din satul Rădesti526. La biserica din Dieci a
ajuns prin intermediul preotului Lupşa care a păstorit în această parohie. Din păcate, protocolul
nu se mai păstrează, s-a pierdut odată cu arhiva veche a parohiei, care se afla în casa preotului
G. Lupşa.
522
Elena Rodica Colta, Circulaţia tipăriturilor vechi româneşti în secolul al XVIII-lea în comitatele Arad si
Zarand, în “Ziridava”, X, 1978, p. 684; Idem, Vechi tipărituri româneşti în judeţul Arad, în “Ziridava”, XII, 1980,
p. 738
523
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 385/1930, doc. 3716, f. 95.
524
Se pare că după 1990 cărţile depozitate la mănăstirea de la Arad-Gai ar fi fost transferate în Biblioteca
Episcopiei Aradului.
525
Idem, G. Lupşa, op. cit., f. 11.
526
Ibidem, f. 13.
118
V. 10. 2. Cărţi vechi tipărite până în 1830 şi însemnările manuscrise
Chiriacodromion (Bălgrad, 1699)527
f. 1-8: „Această carte o au cumpărat Jimon Toader din Almaş, pomană pentru sufletul lui
Hărduţ Marc şi a muierii sale Negruşe din Crocna de Jos cu voe lor sa fie la biserica
Almaşului si care să nu se mute nici sa se vânză, nici să se tragă nici sa se zălogească pentru
niscară datorii iară cine va strica tocmeala şi scrisoarea să fie afurisit. Mărturie au fost popa
Toader, Iuga Mihai”.
f. 106: „Scris-am eu popa Georgie din Dieciu de o...Maiu 3, leat 1744” 528.
f. 271: „Iacov Barbara paroh în Almaş, 27 An 820”529.
f. 271: „Această sfântă carte au fost a lui popa Iacov din Almaş. Scris-am eu popa Giurgiu
din Dieci. Mas(iata) decembrie 20 din Ignatie 1743”.
f. 328: „Această carte o am cumpărat eu diic(c) Mihaiu din Almas de la popa Giurgiu
din Dieciu am dat pă ea 18 florinţi. Aciasta carte iaste a lui Dacsau Toader 1760.”
f. 329: „Această carte o au vândut Daşcău Petru lui Jimon Toader cu optsprezece
florinţi”.
f. 414 v: „Scris-am eu popa Gheorghe ot Dieciu”.
Catavasier (1761 ?)
f. 265: „Scris-am smeritul şi mult păcătosul robul lui Dumnezeu Ioan Galea preparând si
învătătoriu în staţia Crocnii în anul 1850 şi aici întru acea vreme eu am scris tocma când am
fost de 50 de ani din traiul vieţii mele, adecă acuma 14 zile Noemvrie m-am împlinit de 50 de
ani”.
Penticostar (Blaj, 1768)
f. titlu: „Să se ştie că această sfântă carte s-au cumpărat de Galea Toader în anul 1796,
Maiu în 14 zile pomană pentru sufletul lui şi al părinţilor lui şi au dat pe ea 15 florini bani
buni şi drepţi. (Vii Pomeneşte Doamne pe robii tăi Toader, Iusca, Floare, Oana, Eva, Eva,
Iovan, Lazăr, Ioan, Petru) (Morţi, Mărie, Petru)”
f. ultimă: „Acest Penticostariu aflându-se într-o stare foarte slabă, cugetând ca să nu se

prăpădească l-am legat eu subscrisul învăţătoriu în Dieci de la anul 1887 în forma în care se
vede, signat în Dieci la 16 aprilie 1891, Vasiliu Suciu, învăţătoriu”.
tabla ultimă: „Petru Nan cantor în strana dreaptă, serveşte sfintei biserici din copilărie.
Scris-am în 1902 iunie 9”.
527
Pentru foaia de titlu vezi: E. R. Colta, Vechile tipărituri româneşti în judeţul Arad, p. 738. Exemplarul,
la începutul secolului al XVIII-lea a fost folosit în perimetrul Munţilor Apuseni, la 1743 în Almaş, pe urmă în
satul Dieci, apoi iarăşi în Almaş., cf. Fl. Dudaş, Vechi cărţi româneşti călătoare, Bucureşti, 1987, p. 184.
528
cf. Idem, grupa a III-a, dosar 385/1930, doc. 3716, f. 95
529
Ibidem.
119
Straşnic (Blaj, 1773)
f. 1: „Să se ştie că în anul 1800 au cumpărat Tursan Marcu acest sfânt Stajnic pomană
pentru sufletul, lui şi a gazdei lui si nu a luat nici o silă, numai de bună voie si au dat pe ea
sasă zloţi, bani buni si drepţi şi o au dat pomană la biserică în Dieci să stee. Nime să nu o ia
au sau tragă pentru datoria preoţilor sau cuiva sau cine s-ar (în)tâmpla să fure au sau vinde
pe alţii bani să fie afurisit de cei treisute şi optsprezece părinţi sfinţiţi din Nichie cari au făcut
Sfânta Pravilă şi la un loc cu Iuda care au vândut pe Hristos. Vii: pomeneşte Doamne pe robii
tăi Marcul Sumedreana, Ilie, George, Dănilă, Brânduşa, Toma, Negruşa”.
f. 119: „După ce în mai multe locuri din cărţile sfintei biserici din Dieci am notat că în
anii precedenţi a dominat o secetă mare peste tot, notez că în anui acesta încă de la începutt s-
a început peste iarnă o neaua grozavă - iarnă grea, în martie a început anume din 2 martie
neaua care s-a continuat până în ziua de azi în Vinerea Mare din 7 aprilie 1889, cu neaua şi
vifor foarte urât şi neplăcut. Ştie Dumnezeu cum va fi, Lupşa Preot”.
f. ultimă: „Această S(fân)tă Carte Strajnic fiind întru stare rea adecă toată împrostită
nelegată deoarece de la anul 1800 în care s-a cumpărat până în anul subscris a trecut prin
multe mâni şi s-a dezlegat ba şi rupt, deci văzându-o eu subsemnatul învătătoriul Dieciului de
la anul 1887, am dires respective legat-o în forma care se vede ca să se poată folosi şi pentru
viitorime. Dieci la 31 Martie 1893 Vasilie Suciu, învătătoriu, Petru Nan cantor”.
Liturghier (Blaj, 1775)
f. 1: „Eu Simion Tomuţa preotul Dieciului m-am preoţit pe satul Dieci în luna lui
septembrie 2 zile anul 1823 de D. Înalt Preasfinţia Sa Iosif de Putnic fiind administrator
eparhiei Aradului”.
f. 1v: „Această Sfântă si Dumnezeiască carte este a bisericii din satul Dieci, Noiembrie
în 12 anu 1823. Tomuţa Simion”.
„Simion Tomuţa moşul subscrisului după mamă fostul preot în Dieci preoţit în Dieci din
anul 1823-1857, 34 ani când a murit aici în Dieci. La 21 de ani după moartea acestuia 1857-
1878 am fost ales eu de preot în Dieci la 23 Aprilie aceluia an 1878. Dieci 3 august 1880.
Georgiu Lupşa”.
f. 3: „În anul 1829 în 10 zile a lunei lui octombrie după mai multe cereri a românilor sau
milostivit înălţatul nostru împărat Franciscus I, bine a voit a rândui şi prin Bara Orczy pe
Prea Sfinţia Sa D(omnul) Nestor Ioanovici Eparhiei Aradului Episcop desăvârşit al Inscaului
(sic!), - unde si eu ca deputatus am fost de fată în Arad în ziua şi luna cea mai sus pusă,
Tomuţa”.
f. 29: "Decât a locui în pământul celor străini mai bine este a muri între cei blânzi. Dieci
în 13 august 1844 Tomuţa”530.
f. 222: „Probatio calomi Es is voltam volami Decseu Tomuţa Szimeon”531.
530
A. P. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f. 15. Însemnarea nu este menţionată şi de preotul George Lupşa.
531
Ibidem. Însemnarea nu este menţionată şi de preotul George Lupşa.
120
Catavasier (Blaj, 1777 ?)532
Euhologhion (Blaj, 1784)
f. 500: „Soţia mea Emilia născută Russu în Arad a adormit în Domnul în anul 1879 în
8/20 Iunie în casa părinţilor în Arad rămânând un fiu George născut în Bodeşti533 la anul 1870
în 2 Martiu. Dieci 1880 Georgiu Lupşa m. p. preot”.
Octoihul cel mare (Bucureşti, 1792)
f. 3: „Acesta Octoih ieste a bisericii Dieciului ce are Hramul „Bunavestire” Iunie în 12

zile anul 1860. Scris-am eu Vesa Simedre fostul chitor în anul 1857”.
f. lv: „Scris-am eu din Dieci. Această carte este a lui Gale Iovan din Dieci”.
f. 2: „Această carte este a bisericii răsăritului din Dieci. Scris-am în anul 1851 în
noiembrie 23 Şerb Antonie”.
f. 2v: „Această sfântă si dumnezeiască carte sau cumpărat cu 48 zloţi de rob. Pui Ioan,
Dieci si o au dat la biserica Dieciului ca ea nimenea să nu îndrăznească a o înstrăina, că îl
blastăm cu limbă de moarte pentru ca să am pomenire în veci pomenire. Amin”.
Sinopsis (Sibiu, 1792)
Triodion (Blaj, 1800)
f. 1: „Scris-am eu Vesa Simedre din Dieci în luna lui Martie în 20 de zile anul 1855”.
„Această carte au cumpărat Tursan Marc şi au dat bani buni 22 zloţi si au dat pentru
sufletul lui la stanţa biserică pomană, Floare, Marcu, Ileana”.
Mineiul cel mare sau anual (sec. XVIII)
f. 1. „Să se ştie că această Sfântă carte o au luat credinciosul Galea Lup pomană pentru
sufletul lui şi al părinţilor lui, n-au luat nici de o silă sau de o fricî*, numai de voie bună au
dat pe ea adecă 71 zloţi si o au dat de pomană la biserică până va trăi. Cartea aceasta să nu o
poată muta nici înstrăina nici să o poată trage pentru vreo datorie a preotului carele va fi la
biserica Dieciului. Şi cine să va întâmpla să o fure au să o vândă, să fie afurisiţi de 318 Sfinţi
Părinţi din Nicheia ce au făcut Sfânta Pravilă acela să fie întru loc cu Iuda, cel ce a vândut pe
Domnul Hristos. Pomeneşte Doamne pre robul tău: Crăciun, Chişana, Ana, Iovan, Dotiţa,
Pavel, preot George, George, Ganu. Pomeneşte Doamne sufletul celor morţi: Iacob, Ioan,
Antiţa, Marta, Măria, Iosa, Dreana. 1797 Popa Toader Lucoesc. Popa George Galea, Iulie în
4 zile”.
f. 848: „Să se ştie că după datele aflate în cărţile Sfintei biserici din Dieci de la începutul
secolului prezinte au preoţit în Dieci nainte de subscrisul şapte preoţi si eu sum al optulea.
Dieci 1 martie 1887 Georgiu Lupşa preot paroh inspector şcolar în cercul Iosăşei”.
532
Este o carte scrisă jumătate în româneşte, cu litere chirile şi jumătate cu litere greceşti. Anii Păscăliei
încep cu 1777. Exemplarul a aparţinut preotului George Lupşa, cf. A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 7.
533
Este vorba de Rădeşti, prima parohie a preotului George Lupşa.
121
Mineiul lunii Decembrie (Buda, 1804)
Mineiul lunii Martie (Buda, 1804)
f. 1: „Această carte este a lui Vesa Ioan din Dieci si o au luat cu 7 zloţi şi 30 criţari în
luna lui Martie 14 zile anul 1809”.
f. titlu: „Vii. Pomeneşte Doamne pre robii tăi Ioan, Oana, Toader, Miron, Brânduşa,
Todosie. Morţi: Pomeneşte Doamne pre robii tăi: Georgie, Floare, Crăciun, lanus, Veselie,
loan, Toader, Floare, Tomuţa, Anuţa”.
Mineiul lunii Aprilie (Bucla, 1804)
f. titlu: „Vii: Teodor, Lazăr, Mărie, Dotiţa Ana. loan, Veselie, Georgie, Sana. Morţi:
loan, Oana, Nita, Raveica”.
Mineiul lunii Mai (Buda, 1804)
f. 3: „Intru carele pre dansa sau dat 7 zloţi şi 30 de critari de pomană la sfânta biserică
a Dieciului, să se pomenească si ca cine so afla so ie să fie afurisit de 300 si 18 de Sfinţi
Părinţi din Nicheia care au făcut sfânta Pravilă. Pomeneşte Doamne pre robii tăi: Vii:
Indreica, Boriţa, Nasta, Constandin, Oana, Tireana, Ursu, Mărie, Eva, Marcu, Petru, Onu.
Morţi: loan, Barbura, leva, Floare, Toader, loan. Morţi: Onul, Rafila, Simion, Pascu, Ionul”.
Mineiul lunii Iunie (Buda, 1804)
f. 1: „Anul 1904 de la Sfinţii 40 de m(ucenici) n-au mai ploiat până în ziua de Joia verde
sau făcut liturgie pentru ploaie si pe când s-a sfârşit au început a ploia. Petru Nan cantor
1904."
"Petru Nan cantor în strana dreaptă Dieci Iunie 16 1902."
f. ultimă: „Spre ştire şi suvenire scriu, ca în anul acesta 1885 până în 9 Iunie şi au ploiat
numai de două ori prin ce au fost o secetă mare şi nespusă încât atât plantele peste tot, cât si
vitele au suferit mare scădere. Dieci 8 Iunie, Georgiu Lupşa”.
Mineiul lunii Iulie (Buda, 1805)
Mineiul lunii August (Buda, 1805)
f. 1: „Anul 1904. au fost mare secetă si căldură de la sfinţi n-au ploiat până la Joia
Verde la noi şi de la Joia verde până la Adormirea Maicii Domnului şi foarte rău au fost acest
an, n-au fost cucuruz mai nimic, nici fân, numai grâu. Scris-am Petru Nan august 15 1904”.
Mineiul lunii Septembrie (Buda, 1805)
f. ultimă: „Spre aducerea aminte notez cumcăîn vara anului 1890 a fost secetă
groaznică, aşa că de la Rozalii n-a ploiat nimic până târziu toamna către postul Crăciunului
căldura în luna Iulie şi august a fost de 35 grade R ceea ce pre părţile noastre nu s-a mai
întâmplat până acum. Oamenii duceau lipsă mare de apă, de orice numai în puţine fântâni se
mai afla putină, bucate au fost puţine. Dieci 1890 Vasiliu Suciu învăţător”.
Mineiul lunii Octombrie (Buda, 1805)
122
f. 1: „Această carte să chiamă Mineiu Octomvrie a bisericii Dieciului ce are Hramul

Buna Vestire”.
Mineiul lunii Noiembrie (Buda, 1805)
Mineiul lunii Ianuarie (Buda, 1805)
f. 1: „Scris-am Şerb Antonie învăţătoriu în Dieci 16 Decembrie 1855/56”.
Mineiul lunii Februarie (Buda, 1805)
Evanghelie (Sibiu, 1806)
f.7: „...păcatele lor a lui si a tuturor din lui să-i pomenească Dumnezeu: Ioan pre robii
săi lovan, George, Crăciun, George, Antita, Petru, Dotiţa, Chişana, Eva. Pomeneşte Doamne
pre robii tăi: Asa se mărturiseşte cumcă alui Galeu lovan îi această Evanghelie şi cine să va
prinde să zică că-i alui această Sfântă Evanghelie că fie afurisit de cei 318 Sfinţi părinţi cari
au făcut Sfânta Pravilă în Nicheea si să se verse matele ca şi lui spurcatului Arie şi se fie
procletit care o va lua sau o va tăgădui că nu-i a lui Gale Iovan, că şi Bucur mărturiseşte că-i
a lui Gale Iovan şi el a dat pe ea 40 de sloţi la Bucur”.
f. 43: „Această Evanghelie sau cumpărat de Măguran Onu din Dieci cu două zeci si şase
de sloţi de la mine adecă Bucur de la Sibiu şi a dat pomană la biserica Dieciului, pomană
pentru sufletul său şi a familiei adecă Mărie şi a pruncilor lui la anul 1085 (scris greşit 1805 n.
n.) şi s-au scris în luna lui Iunie în 4 zile”.
Evanghelie (început sec. XIX)534
f. l: „Această sfântă Evanghelie o a cumpărat Chişana Negru locuitoare în Dieci cu 10

florini v.a. (20 cor) şi sa închinat sfintei biserici din Dieci în ziua de 25 martie 1893 pentru
pacea sănătatea şi ertarea păcatelor sale şi ale părinţilor săi tata Petru şi mama Marina
Negru răposaţi în Crocna. Dieci 25 Martie 1893 Georgiu Lupşa, preot paroh." "In onoarea ei
Chişana Negru născută în Crocna în anul 1848”.
f. 106 v: „Chişana Negru devenind fată orfană a intrat în serviciu şi a servit până sa
căsătorit cu Pavel Birda locuitoriu în Dieci sub nr. 82, dar neavând familie, din câştigul său
propriu, îa îndemnul preotului Georgiu Lupşa a cumpărat această Stă Evanghelie pe spesele
sale şi o a închinat sfintei biserici din Dieci spre eternizarea numelui său. Dieci 25 Martie
1893 Georgiu Lupşa preot paroh”.
Teologie dogmatică (Blaj, 1811)
Floarea adevărului (Blaj, 1816)
Octoih cu Catavasier (Buda, 1826)
f. l: „Şerb Antonie învăţătoriu Dieciului scrie în 24 Maiu 1855”.
534
Conform unui Inventar din anul 1911, Evanghelia poate fi din anul 1806.
123
„Această carte sau cumpărat prin vrednicia Onoratului Domn Simion Tomuţa paroh la
biserica comunei Dieciului. Scris în 5 Maiu 1855 prin Antonie Şerb m.p. românescul
învăţătoriu în comuna Dieciului în ziua şi anul mai sus pus. Spre aducerea aminte de
Ghoerghe Popovici m.p. învătătoiu în Almaş”.
f. titlu: „Proprietatea bisericii române orientale ortodoxă din Dieci 1890. Georgiu Lupşa
m. p. paroh în Dieci”.
Octoih (Buda, 1826)535
f. gardă: „Trimit acest Octoih sfintei şi drept măritoarei biserici din Dieci, întru
pomenirea şi ertarea păcatelor mamei mele Emilia Lupşa născută Russu şi întru îndelungirea
vieţii iubitului meu tată Georgiu Lupşa preotul Dieciului şi să fie celor ce se vor folosi de
această carte îndreptătoare în cântările sfinte către Dumnezeu, - de ia care prin rugăciune şi
cântări de umilinţă aşteptăm mângâiere şi fericirea vremelnică şi veşnică. Trimit
binecuvântarea Domnului preste comuna în care am crescut şi nu încet a mă ruga pentru
dânsa, crească, înflorească spre bucuria tuturor. Georgiu Nuţu Lupşa preotul Toracului Mic si
soţia Aurora Lupsa născută Popovici, având în familia mea fecior pre Coriolan Lupşa, fete:
Veturia şi Aurora Lupşa. Scris-am în anul Domnului 1901 Decembrie 4”.
f. gardă verso: „Suvenire. Am scris aci ca de suvenire ca nu cumva din întâmplare să-mi
fie ultima scrisoare. Omul pe acest pământ este numai un călător şi eu ca un călător aci m-am
oprit. Dârlea Traian Dieci la 11 III 1951”536.
f. 4: „Cartea aceasta prezentându-se poporului din Dieci şi accentuându-se, că preotul

Georgiu Lupsa din Toracul Mic o a donat bisericei din Dieci în sămn de dragoste şi suvenire
cătră locul şi poporul unde a crescut, poporul o a primit cu mare bucurie şi mulţămită, dorind şi
poftind reciproc aceea bunăvoire donatorului şi familiei sale. Dieci 8 Decemvrie 1901 Georgiu
Lupşa parohul Dieciului”.
f. ultimă: „Galea Pavel cantor Dieci fost ser(gent) am intrat în războiu în ziua de 22
august 1941, stat pe front până la 16 oct(ombrie) 1941 după ocuparea Odesei am căzut cu un
cal, unde au căzut calul pe mine şi mi-a rupt splina, m-am transportat în oraşul Tulciu din
Ucraina unde mi-a făcut operaţie scotându-mi splina, unde am stat 3 luni jumătate până la 2
martie 1942. Serg(ent) Pavel Galea Reg(imentul) 6 Art(ilerie) Cal(ăreată) Timişoara. Scris-am
în ziua de 7 iunie 1942, după ce m-am făcut bine”537.
f. ultimă: „În 23 iunie 1941 s-a început războiul între Rusia şi România. Dieci la 22 iunie
1941. Dârlea Traian”538.
V. 10. 3. Cărţile tipărite după 1830 şi însemnările manuscrise
Psaltirea Prorocului si împăratului David (Sibiu, 1850)
f. 270: „Marcu Lucoia ca prunc orfan a învăţat arta muzicei Violina”.
535
Cartea se află în strana dreaptă din biserica parohială actuală.
536
Însemnarea, fiind făcută după anul 1907, nu este menţionată de preotul George Lupşa.
537
538
124
f. 139: „Marcu Lucoia sau căsătorit cu Brânduşa Vesa din Dieci”.
f. 213. „Marcu Lucoia la anul 1895 la 23 aprilie a donat bisericii două Psaltiri pentru
buna sa norocire şi-a familiei sale pentru sănătatea şi pentru ertarea păcatelor sale şi ale
părinţilor săi. Tot în anul acesta la 24 Iunie a închinat Stei biserici o cruce pe Sta masă de
argint China cu 12 fl. 50 cr. scrie G. Lupşa”.
f. 288: „Când preotul după ce a sfinţit Crucea a zis: Cine se află să o cumpere pentru
ertarea păcatelor, atunci Marcu Lucoia a zis: Eu Domnule părinte ! Eu !”
Liturgica (Cernăuţi, 1860)
Sfânta Scriptură (Pesta, 1873)
Georgiu Pasca, Biografia Sfântului Ioan Chrysostomu a Archiepiscopului

Constantinopolitanu (Gherla, 1876).
Apostoleriu (Blaj, 1878)
f. 1: „Întru eternizarea memoriei şi ertarea păcatelor sale si a familiei l-au cumpărat

Georgiu Vesa siumarul cu 6 fl. 40 cr. locuitoriu în Dieci sub Nr. casei 27 în anul 1882 Martiu
30 prin Georgiu Lupşa preot paroh”.
f. titlu: „Proprietatea bisericei din Dieci 1882”.
f. 1: „În onoarea lui Georgiu Vesa născut în 1835 în M(aria) Radna”.
Octoih (Blaj, 1878)
f. 167: „Sinodul Eparhiei din Arad în anul 1885 a decretat înfiinţarea mai multor
inspectorate şcolare cer(cuale) între care este şi Inspectoratul şcolar al cercului Iosăşel.
V(eneratul) Consistoriu din Arad a denumit pe subscrisul de Inspector şcolar în cercul
Iosăşelului. Dieci 1 Maiu 1885. G. Lupşa preot insp”.
f. 168: „Să se ştie că în anul 1883 din 1 Septembrie sau arondat protopopiatele de nou
fiind că cum erau n-au corespuns nici modului de administraţie nici dotatiune egale a
protopresbiterilor. Comuna Dieci aparţinea până aci la protopresbiteratul Boroş Ineului
(lenopolea) iară prin noua arondare de la 1 Septembrie 1883 s-au adnecsat la
protopresbiteratul Buteni. Dieci 1 Sept. 1883 G. Lupşa preot insp”.
f. 1 v „Crucea si repidele cele două luminare de lemn din naintea Altariului s-au
cumpărat din Arad în anul 1881 şi s-au adus pe ziua de Crăciun. Crucea cu cutia de pe prestol
e cumpărată de Georgiu Lupşa preot cu banii proprii şi o au făcut şi donat bisericei pentru
ertarea păcatelor sale şi a soţiei sale Emilia carea a răposat în anul 1879 8/20 Iunie la
jumătate de an după strămutarea din Bodeşti ca preot în Dieci. Georgiu Lupşa”.
Octoihul cel mic (Sibiu, 1882)
Şazeci si patru cuvinte sau Predice ale celui dintru Sfinţi Părintelui Nostru Ioan
Chrysostomul, Estrase din opurile acestui mare Părinte si dascăl al Bisericii chrestine
125
ortodoxe, de Doctorul Carllosef Hefele profesor de Teologie în Tubingen. Tradus românesce

si orânduite dupre Duminecile şi serbătorile anuale ale Bisericei ortodoxe de Episcopul
Melchisedec. Bucureşti. Tipografia cărţilor bisericeşti 34 Strada Principatele Unite, 1883.
f. 1: „Dieci 12/24 Noemvre 1893. Georgiu Lupşa”.
Liturghier (Bucureşti, 1887)
f. 2: „Cartea aceasta Liturghier o a cumpărat cu 10 coroane Marcu Lupşa locuitoriu în

Dieci sub Nr. 189 şi o a închinat la 30 Ianuarie 1893 Stei biserici din Dieci, pentru pacea
sănătatea buna norocire a sa şi a familiei sale, - precum şi pentru ertarea păcatelor sale si ale
părinţilor săi: tata, Toader mama Măria Lupşa fost locuitor în Dieci sub Nr. 108. Dieci 30
Ianuarie 1893. Georgiu Lupşa preot paroh”.
f. 3: „Marcu Lupşa s-a născut în Dieci în anul 1834”.
f. 19: „Intru eternizarea numelui alui Marcu Lupşa donatoriul cărţii”.
f. 39: „Intru ertarea păcatelor alui Marcu Lupşa donatoriul acestei cărti”.
f. 71: „Astăzi în ziua de Florii Duminică se împlinesc 25 de ani ai preoţiei mele, ziua
primă în care am intrat prima oara ca preot în biserica din Bodeşti. Dieci 10 aprilie 1894.
Georgiu Lupşa preot inspect. şcol. cerc”.
„Astăzi se împlinesc 19 ani de când prin votul sinodului parohial din Dieci am fost ales
preot în Dieci. Dieci 23 Aprilie 1897. Georgiu Lupşa”.
„Ecselenţa Sa I. Pr. Sfinţitul Archiepiscop şi Mitropolit dr. Miron Românul a reposat în

Sibiu în 5/17 Octomvre, sară la 1/2 12 oare anul 1898. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria
binecuvântată. Dieci 11/ 23 Octomvre 1898. G. Lupşa”.
„Pentru buna norocire a familiei lui Marcu Lupşa”.
f. 111: „Marcu Lupşa îsi trage originea din vechea familie Lupşa care a emigrat din
Transilvania din oraşul Lupşa cam pe la anul 1650 în comuna Crocna unde s-a colonizat, de
aici unul din familie, mai târziu a devenit ginere în Dumbrăviţa aceasta organizându-se pe la
anul 1805 s-a adnecsat la comuna Dieci unde a venit şi descendentul Marcu Lupşa cu socrul
său şi s-a aşezat sub nr. 108. De la acesta s-a născut Toader de la acesta cinci feciori şi o fată.
În aceşti feciori e si Marcul donatorul acestei cărţi. A, Marcu Lupsa. B, Floare soţia lui A. C,
Toader, fiul lui A-B. D, e Mărie soţia lui C. Deci C, D, au născut pre 1 Ioan, pre 2 Pavel, pre 3
Marcu donatorul cărţii, pre 4 Petru, pre 5 Iosana, pre 6 Gheorghe (preot). Dieci 30 ianuarie
1893. Georgiu Lupşa preot paroh”.
„Preasfinţitul episcop Iosif Goldiş al Eparhiei Aradului după un serviciu de 2 1/2 ani în 23
Martie / 5 Aprilie 1902 a reposat în reşedinţa Sa Epp din Arad. înmormântarea se va efeptui în
25 martie / 7 Aprilie 1902 fiind transportat şi îngropat în Mănăstirea Hodoş Bodrog. Sa-i fie
memoria binecuvântata. Dieci 25 Martie 1902. G. Lupşa”.
f. 253: „Notez că în 9/12 Aprilie 1903 în ziua învierii D.N. Iisus Hristos fiind în morbul
aşa numit Influenta abea am putut servi. în acea zi şi a doua n-am mâncat nici n-am băut nimic.
G. Lupşa”.
126
f. 254: „În anul 1906 din 2 S(eptembrie). Spre suvenire Escelentia Sa Domnul Ministru de
comerciu m. reg. sub Nr. 41746/VII11901 a conces Comunei Dieci a ţinea târg de săptămână în
toată zi de Mercuri. Primul târg s-a deschis în 26 Sept/9 oct.1901. Dieci 26 Septem 1901. G.
Lupşa”.
Liturghier (?)
C I: „În 21 Maiu v. 1888 Scriu că muştele columbace veghează animalele în gradul

superlativ G. Lupşa”.
„În 23 Aprilie vechi 1889 scriu că omidele au mâncat toate frunzele de pe pomi şi i-au
risipit de tot, încât Dumnezeu ştie peste câţi ani vor mai fi poame. G. Lupşa”.
„Scriu că pe la 14 Maiu 1889 atâţia fluturi erau încât se părea că e tot înflorit cu flori albe
ca şi pe timpul înfloritului. Georgiu Lupşa preot”.
f. 12: „Statistisc. De la începutul secolului prezinte se află preoţit în Dieci următorii preoţi:
1. Teodor Lucoiesc, 2 Petru Raţ, 3 George Galea, 4 George Bârzan-Login, 5 Nicolae Avrămuţ, 6
Simion Tomuta +1857, 7 Andrei Tipei +1877, 8 Georgiu Lupşa ales în 23 Aprilie 1878, scris de
cel din urmă de sub Nr. curinte 8 spre scire şi suvenire în biserica din Dieci la 19 ianuarie
1886”.
f. 216: „Să se scie că sinodul Eparhial din anul 1883 a decretat arondarea
protopresbiteratelor din dieceză, ceea ce se discutase de demult şi spre aprobare si de măritul
congres. Comuna Dieci a aparţinut la protopopiatul Ienopolea (Boroş Ieno) sau Ineu. Iară prin
arondare adnecsează la Protopresbiteratul Butenilor sub protopresbiterul Constantin Gurban.
Acesta fiind lipsă de un bărbat pentru de a se ocupa locul de profesor şi director la Institutul
Pedagogic-Teologic din Arad încredinţa conducerea protopresbiteratului preotului Mihai
Sturza din Şepreus. G. Lupşa preot”.
f. 256: „În 25 Maiu Sâmbătă a II săptămână după Paşti notez că încă în 5 au venit
muştele columbaci ca un nor de multe, astfel a trebuit vitele si toate animalele a le ţinea peste
zi în staule şi numai noaptea a le duce la păşune. Dieci 7/19 Maiu 1888 G. Lupşa pre”.
Evanghelie (Bucureşti, 1888)
f. 1: „Mergând învăţaţi toate gintile si le botezaţi în numele Tatălui si al Fiului şi al

Sfântului Duh, învătându-i să păzească toate câte am demândat vouă, că Eu cu voi sunt în toate
zilele până la eternitate. Matei c. 28. v. 116. Dieci Iulie 30 1889. Georgiu Lupşa pr. inspector
şcolar cerc”.
Euhologhion (Bucureşti, 1888)
f. 1: „Cartea aceasta Euhologhion s-a procurat de la Tipografia Cărţilor bisericeşti din

Bucureşti din România, pe spesele a lui Petru Bercea locuitoriu în Dieci, cu 6 fl. v.a. şi o a
închinat bisericii române ortodoxe din Dieci la 30 ianuarie stv. anul 1898 pentru eternizarea
numelui său, pentru viata pacea sănătatea buna norocire a sa, pentru mântuirea si ertarea
păcatelor sale şi ale părinţilor săi. Iar poporul primind cu bucurie cartea aceasta ca pre un
lucru nou a răspuns: Dee Domnul Dumnezeu ca donatoriul acestei cărţi, carea este de mare
127
trebuinţă pentru lipsele evlavioase ale poporului românesc de legea ortodoxă să trăiască pe
pământ în pace iar după moarte să dobândească în împărăţia ceriului viaţa cea fericită, carea
este la Domnul iubitoriul de oameni. Dieci 30 ianuarie 1893 Georgiu Lupşa preot paroh”.
f. 556: „Petru Bercea s-a născut în anul 1856 în comuna Revetiş din părinţi, tată său
Marcu Bercea şi muma sa Elena”.
f. 556 v: „Petru Bercea donatoriul acestei cărţi, în etate de 5 ani devenind orfan preotul
din Dieci A. Tipei pentru legătura de rudenie cu soţia sa la adus la sine unde a trăit si sevit
până ce s-a căsătorit în anul 1878 Iunie 11 cu văduva Măriuta Tursan de sub Nr. 155 în Dieci.
A scris Georgiu Lupşa preot paroh în Dieci inspect. şco. Cerc”.
Octoih mic (Sibiu, 1892)
f. 1: „Cartea aceasta s-a cumpărat şi o a donat bisericii din Dieci credinciosul creştin
Marcu Lucoaie nr. 94 din Dieci. Dieci 23 Aprilie 1895, G. Lupşa preot”.
Orologion (Ceaslov) (Caransbeş 1895)
f. titlu: „Proprietatea Bisericii greco-orientale din Dieci. Dieci 25 Martie 1905. G. Lupşa
preot”.
f. 2: „Cartea aceasta o a dăruit St. biserici gr. or. rom. din Dieci Iosana Branuţ - sotia
lui Marcu Birău Nr. 79 din Dieci: pentru sănătatea ei şi pentru buna lor norocire, - carea noi
creştinii, li-o dăruim de la bunul Dumnezeu Amin!”
Triod (Bucureşti, 1897)
f. 1: „Proprietatea bisericii gr. or. rom. din Dieci. Dieci 25 Maiu 1905. Gheorghe
Precupaş învăţător. Georgiu Lupşa paroh”.
f. 568: „Această carte Triodiu s-a cumpărat pe banii Stei biserici gr. or. rom. din Dieci şi
comandat de mine G. Lupşa parohul Dieciului în anul 1905”.
Catavasier (Bucureşti, 1898)

f. 1: „Lorencz Lipot es neje ajandeka a Dietsi szentegyhaznak tiszteletuk jeleul 1903
April 24 Dietscu”.
f. titlu: „Proprietatea bisericei din Dieci, Dieci 25 Martie 1905 Georgiu Lupşa paroh”.
Apostol (Bucureşti, 1898)
f. 1: „Proprietatea bisericei din Dieci. Dieci 25 Martie 1905 Georgiu Lupşa paroh”.
Cazanii (Bucureşti, 1898)
f. 1: „Donez această sfântă carte Cazanii sfintei biserici gr. or. române din Dieci întru
amintirea aniversării a-1 25-lea an al vieţii mele (1884-1909); pentru sănătatatea iuboitilor
128
mei părinţi: Petru si Sultana a fratelui si surorilor mele, a familiei mele, soţie: Anuta,
Mărioara şi Hortenzia Giorgiana fiice. Dieci 23 Aprilie 1909. Gheorghe Precupas”.
„Dieci: învăţător 1903-1919

Pecica Română: dir(ector şcolar 1919-1920
Nădlac: director şcolar 1920-1939
Arad: director şcolar 1939-1940.
Pensionat în Arad, str. Mărgăritar nr. 12 la 1 sep(tembrie) 1940. Azi 1 Dec(embrie)
1940 am venit cu ajutorul lui Dumnezeu - din nou - în mijlocul vostru, alor mei elevi buni şi
iubitori. Gh. Precupaş”.
Ilarion Puşcariu, Metropolia romanilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania. Studiu

istoric. Despre reînfiinţarea Metropoliei dinpreună cu o colecţiune de acte (Sibiu, 1900).
***
Aşa după cum se poate vedea în tabelul de mai jos, cele mai multe cărţi care au existat în
bisericile din Dieci de-a lungul secolelor XVII-XIX (până la 1830), sunt datorate tipografiilor de
la Buda (14), Blaj (10), Bucureşti (9) şi Sibiu (5).
Tipografia Secolul XVII Secolul XVIII Secolul XIX Total

Bălgrad 1 - - 1
Blaj - 6 4 10
Bucureşti - 1 8 9
Buda - - 14 14
Caransebeş - - 1 1
Cernăuţi - - 1 1
Gherla - - 1 1
Pesta - -
Sibiu - 1 4 5
Total 1 8 33 42
Situaţia este aproximativă, în lipsa unor inventare clare a cărţilor de cult din parohie ne
vom rezuma la datele deţinute până faza actuală a cercetării noastre.
În mod sigur că au existat si alte cărţi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, însă prin
înlocuirea lor cu altele noi, cu timpul s-au pierdut, fiind considerate fără nici o importanţă. Nu
putem să credem că numai o singură carte tipărită la Bălgrad în secolul al XVII-lea a existat la
bisericile din Dieci. Pur şi simplu ajungând în stare avansată de degradare, au fost scoase din uz,
cele deteriorate au fost aruncate, sau, cele în stare stare bună de conservare, au ajuns în posesia
unor colecţionari, care îngrădesc cercetărorul istoric accesul la ele să le studieze.
V. 11. CĂRTURARUL IOAN POPOVICI MUNCACIANUL ŞI

ACTIVITATEA LUI ÎN DIECI (1760-1775)
Dacă nu cunoaştem numele nici unui cărturar din secolul al XVIII-lea originar din Dieci
sau împrejurimi, trebuie să menţionăm doar pe cel al cunoscutului copist de manuscrise, Ioan
Popovici Muncăcianul, care, deşi nu era din zonă, timp de mai bine de un deceniu, şi-a desfăşurat
activitatea cărturărească în Dieci.
129
A fost, ca diac şi dascăl, unul dintre cei mai de seamă cărturari din secolul al XVIII-lea
care au activat în vestul Transilvaniei, copiind şi colportând manuscrise şi cărţi de cult, ţinând
şcoală românească pe meleagurile Ţării Crişurilor timp de peste trei decenii, din care jumătate a
desfăşurat-o numai în Dieci, iar cealaltă parte în mai multe localităţi din părţile Bihorului,
Aradului şi Zărandului.
Personalitatea sa evidentă în lumina faptelor o detaşează ţinuta intelectuală exemplară şi
concepţia înaintată despre rolul şi rostul învăţăturii, o atestă otozontul lecturii, conţinutul variat
al cărţilor pe care le-a copiat şi, deopotrivă, realizarea artistică ireproşabilă a manuscriselor. În
lipsa oricăror documente biografice, acestea din urmă, singure, înfăţişează posterităţii
cărturarul cu preocupările sale539.
Nu îi este îndeajuns de cunoscută biografia. Ceea ce ştim despre el o datorăm istoricului
Florian Dudaş540, de studiile căruia ne-am folosit pentru a-i schiţa, în linii generale, activitatea lui
Ioan Popovici Muncăcianul în Dieci.
Originar din părţile Muncaciului, din partea nordică a Maramureşului, din ţinuturile
Beregului şi Ucraina subcarpatică, „din ţinuturile Daco-romaniei nordice”, teritoriu locuit în cursul
Evului mediu de către o densă populaţie românească.
Este posibil să se fi născut la cumpăna veacurilor XVII-XVIII, cel mai târziu în primul
deceniu al secolului al XVIII-lea. În părţile Bihorului, Aradului şi Zarandului a venit, alături de
alţi copişti, cu năzuinţa de mai bine şi afirmare, dar si alungaţi de prigoana unirii cu Biserica
Romei, harnicii dascăli, preoţi şi dieci muncăceni Ioan din „Ţara Leşească”, Luca Muncăcianul,
Pavel Cotuna Muncăcianul, Nicolae şi Ioan Muncăcianul. Vin să copieze şi să colporteze cărţi
ori numai să vândă manuscrise în Ţara Crişurilor. Din perioada activităţii sale în aceste părţi
(1730-1775), se cunosc un număr de 11 cărţi manuscrise.
Despre Ioan Popovici Muncăcianul cunoaştem că la începutul anului 1730 se afla în
Bihor, în localitatea Nojorid, unde din februarie până în august a copiat Chiriacodromionul de
la Bălgrad din 1699. Aici a stat puţin timp pentru că în vara anului 1731 locuia în Cefa, unde,
la începutul lunii iulie, avea deja scrisă o copie după Cartea românească de învăţătură a lui
Varlaam541. În anul 1732 se afla tot în Cefa, unde a copiat Legenda Duminicii.
În 1737 se afla în localitatea Apateu, unde în cursul verii a copiat a doua oară
Chiriacodromionul de la Bălgrad, carte pe care a împodobit-o cu frontispicii policrome
importante, originale şi zeci de iniţiale ornate lucrate într-un stil aparte, dintre care unele sunt
de-a dreptul imprsionante. Este, din punct de vedere artistic, nu numai cea mai frumoasă carte
copiată de Ioan Popovici Muncăcianul ci şi unul dintre cele mai importante monumente ale
patrimoniului de artă apocrifă de artă manuscrisă din Transilvania. În Apateu a locuit mai mult
timp, după cum însuşi mărturiseşte „că am fostu diiacu în satul Apateu, lângă prestăvitul
(adică răposatul) Popa Floria”542.
În anii următori, între 1738-1742, a locuit în satele învecinate Şuaiei şi Chişirid, fapt
atestat de o însemnare scrisă pe coperta interioară a unui exemplar din Liturghierul tipărit la
Bucureşti în 1728 ce ne dezvăluie că exemplarul a aparţinut „lui Popa Ioan Munc[ăcianul]
539
Florian Dudaş, Manuscrisele româneşti din bisericile Bihorului, vol. I, Oradea, 1985, p. 139.
540
Ibidem, vol. I, pp. 108, 138-139, 140-142, 189; vol. II, Oradea, 1986, pp. 79-80-81, 209-220; Idem,
Vechi cărţi româneşti călătoare, Bucureşti, 1987, p. 198; Idem, Memoria vechilor cărţi româneşti, Oradea, 1990,
p. 53.
541
Un exemplar al Cazaniei lui Varlaam, începând de pe la anul 1730 se afla în proprietatea şi folosinţui
lui Ioan Popovici Muncăcianul, cartea însoţindu-l în peregrinările sale prin Bihor, Arad, şi Zarand, fiind semnalată
în localităţile Cefa, Apateu, Dieci, Bochia, Şomoşcheş, Sibiu, de unde a fost răscumpărat, în anul 1789, de fiul său
mai mare, Vasile Popovici pentru suma de 11 zloţi şi adusă din nou în Bochia. Cf. Fl. Dudaş, Cazania lui Varlaam
în vestul Transilvaniei, Timişoara, 1979, pp. 62, 63, 181.
542
Unii istorici menţionează că el ar fi fost diacon, vezi Ştefan Lupşa, Clerici români meşteşugari, în
“Studii Teologice”, Seria a II-a, anul II, 1950, nr. 7-8, p. 419.
130
când au şezut în Chişirid Savai[eu] şi atunce s-au preoţit în anul 1738 m[ese]ţa fevruarie
zil[e] 21”543.
Cazania lui Varlaam copiată de către Ioan Popovici Muncăcianul

la 1731 (după Florian Dudaş)
În vara anului 1744 locuia în satul Haieu, de lângă Oradea, unde, după cum însuşi
mărturiseşte, a fost găzduit „în iosagul” episcopului latin Nicolae Csáky, unde a copiat un
Triod.
După această dată i se pierde urma, până după anul 1750 când îl aflăm activând în ţinutul
Zarandului, ca dascăl şi copist, în mai multe localităţi din jurul Sebişului şi Hălmagiului. A stat
un timp în Chisindia, unde a copiat mai multe cărţi. Unui exemplar al Molitvenicului imprimat
la Târgovişte în anul 1713 i-a adăugat cu acest prilej mai multe scrieri apocrife, între care şi
Legenda Vinerii. În casa preotului Popa Dimitrie din Chisindia a mai început de scris, la 1757,
un Codice miscelaneu cu texte diferite. Alături de molitve şi cuvântări funebre cunoscute,
conţine texte noi, atât de provenineţă cultică cât şi literatură populară. Astfel sunt: Rugăciunea
călătoriei, scrisă de Pavel Nenadovici, Povestea sufletului celui drept şi a sufletului celui
păcătos, Molitva blestemului, preluată după Molitvenicul lui Dosoftei, şi alte mai multe scrieri
ale unor cărturari din Ţara Românească. Le-au fost alăturate o Tâlcuire pentru cei ce duhenesc
duhanul, părţi din ciclul Întrebări şi răspunsuri şi Începătura leacurilor pentru multe boli,
scoase de vraciuri. O importanţă aparte o are între textele codicelui, Rânduiala Sfinţirii
bisericii, aparţinând, se pare, episcopului Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768). A
terminat de copiat cartea în anul 1758, în satele învecinat Cuied şi Hodiş, unde va fi stat scurt
timp.
543
Însemnarea este făcută de preotul din sat.
131
După mai multe peregrinări prin unele sate bihorene şi zărăndene, în anul 1760 îl întâlnim
la Dieci, locuind la „curtea” din partea locului, aşa după cum mărturiseşte într-o însemnare
manuscrisă:
„Scris-am Ioan Popovici Muncăcianul când am lăcuit în Curtea în sat Dieciu 1760
m(ese)ţa mai 30”.
Miscelaneu, scris de către Ioan Popovici Muncăcianul la 1760 în Dieci

(după Florian Dudaş)
Pe când locuia în Dieci, în mai 1760, la sfârşitul unui exemplar din Molitveltnicul tipărit la
Blaj în 1757, alătura mai multe „propovedanii”: Cântec despre sfârşitul oamenilor din această
lume, Cântecul lui Solomon (f. 1-3), Cântec să-şi aducă oamenii aminte de moarte (f. 3-5),
Cântec a zorilor (f. 5-7), De turbare, De friguri, Descântec de friguri (f. 7), Vinerile care să
sărbează preste an (Cele 12 Vineri, f. 8-9), Cântecul lui Lazăr (f. 9-11), Cântecul lui David
proroc (f. 11-15), Cântecul Precistei (f. 15-18), Cântecul la Joia Mare, seara (f. 16-18), Câtec
la Pogorârea Duhului Sfânt (f. 18), Cazanie la oameni morţi (f. 19-27), Ertăciunile omului
mort (f. 27-29)544.
544
Amănunte despre conţinutul manuscrisului la Fl. Dudaş, Manuscrisele româneşti din bisericile
Bihorului, vol. II, p. 217. Cartea, în secolul al XIX-lea a ajuns la Gheorghe Vesa din oraşul Sebiş (jud. Arad),
unde, împreună cu manuscrisul s-au păstrat până în anul 1922 când a fost trimisă la Oradea.
132
La sfârşitul Miscelaneului, copistul Ioan Popovici Muncăcianul, alături de două file cu

„scara” (cuprinsul), 8 file conţinând: Rânduiala când se bolnăveşte orice fel de dobitoace şi
Rugă pentru cei ce se călătoresc, şi alte 24 de file conţinând Rugăciune la rană de moarte.
Alături de textele populare, Începerea leacurilor pentru multe boli, scoase de vraciuri, în
1760 adaugă un număr de patru descântece: De turbare, De friguri, Descântecul şarpelui şi
Descântece de friguri. Păstrând tradiţia şi, fără îndoială, pentru a nu le strica farmecul, copistul
le-a reprodus netraduse, într-o formă de neînţeles, denaturată şi înb acelaşi timp dominată de
mister545:
„De turbat să scrii în sare: virsa divrisa viscari on mesi grigareschi, adadi descăli, de dupea
ucom, pedistatem maradu sutprisca aog paele turnago, voimea otţa i siia i stago Dha innea i pris i
voveachi veacom.
De friguri: stivas, tala, ectesero, torino todete ototir teo.
Descântecul şarpelui: ţipiti, ţipi, neţipi dobi ne dobi, ţintabe, ţintanabe cara, caro necaro. Şi
să descântă cu inelu de argint.
Descântec de friguri: timătara, mitara isti mitara. Să o scrie de 3 ori pe un măr. Iar cine-l
mănâncă câine turbat, scrie de pită: diza, disa, zadisa şi să mănânce omul”.
Le-a mai intercalat şi un fragment de cronică, consemnând invazia tătară din Zarand de la
1691, cucerirea Timişoarei de către austrieci în 1717, luptele „curuţilor” din 1735 şi pieirea
vitejească a căpitanului Meletie de la Ineu546.
„Nemţii au luat Timişoara 1717. Robit-au tătarii ţara Hălmagiului şi i-au tăiat curuţii la
Hărdăhij547, 1735şi au pierit căpitanul din Ineu, Meletie”.
Tot pe când locuia în satul Dieci, în 1760, a mai completat lipsurile unui Antologhion
(Râmnic, 1705), dăruit bisericii din satul vecin Mizeş548. Tot în acest an, în Dieci a copiat şi un
Miscelaneu, ce se păstrează în Biblioteca Episcopiei Ortodoxe Române din Oradea 549. Este
regretabil că nu cunoaştem mai multe amănunte despre activitatea sa în parohia Dieci desfăşurată
între anii 1760-1775, sau despre activitatea altor copişti de manuscrise originari din aceste
locuri.
După plecarea din satul Dieci, în anul 1775 copia în Hălmagiu un Codice miscelaneu550.
Este una dintre cele mai importante scrieri ale copistului întrucât, alături de cazanii şi
propovedanii, cuprinde literatura apocaliptică şi hagiografii, precum: Călătoria Maicii
Domnului la iad, Legenda Vinerii, Povesta Sf. Barbura, Povestea omorârii pruncilor de către
Irod împărat, legendele despre Daniil, Precupie, fraţii Macovei, Alexie, David, Eladie şi Efie
(Jelania lui Maximilian împărat) – scrieri care amintesc aflarea încă în circulaţie a Păuceniei
lui Alexandru-Vodă din Ţara Moldovei. În final, colecţia mai păstrează Povestea lui Arghir, un
fragment al cunoscutului roman popular Archirie şi Anadan.
Partea principală a cărţii se datorează dascălului Ioan Popovici Muncăcianul, el copiind
aproape întregul text, nu-i exclus stând în târgul Hălmagiului. În acest fel se poate explica
participarea la scrierea codicelui a dascălului Ioan din Hălmagiu, în perioada cînd era învăţător
545
Ibidem, vol. II, p. 79.
546
Vezi: Ibidem, vol. I, p. 141; Ff. Dudaş, Memoria cărţilor româneşti, p. 221; Elena Rodica Colta,
Însemnări de pe cărţile româneşti, documente ale veacurilor trecute, în “Ziridava”, XI, 1979, p. 1072;
Miscelaneul se afla în Fondul de carte veche românească Bihor, Oradea, mss. 20
547
Hardahij = Erdeiş, ulterior Pădureni, astăzi localitate înglobată în oraşul Chişineu-Criş.
548
Exemplarul se afla în Colecţia de la Mănăstirea Arad-Gai, nr. inv. 8., cf. Fl. Dudaş, Manuscrisele
româneşti din bisericile Bihorului, vol. I, p. 141.
549
550
133
în satul Bodeşti. În timpul scrierii textului, copistul a mai fost vizitat de către dascălul Ioanichie
Timotovici, „dascălul Orăzii Mari”.
Din păcate, alte date după anul 1775, privindu-l pe dascălul şi copistul Ioan Popovici
Muncăcianul nu cunoaştem. Cu toate acestea, din cele prezentate, putem uşor constata,
personalitatea culturală a sa, demonstrând prin aceasta faptul că, în pragul epocii luminilor, în
lumea rurală din acste părţi, îşi desfăşurau activitatea, alături de clerici cu multă ştiinţă de carte
şi dascălii, diecii, copiştii în general, îndrumători şi făptuitori de cultură, de grămătici, din
„lumea savantă” a Evului mediu românesc.
V. 12. ICOANE PRĂZNICAR DIN SECOLUL AL XIX-LEA
În altarul bisericii parohiale existau un număr de 21 icoane-prăznicar, pictate pe lemn si

provenind din prima jumătate a secolului al XIX-lea (1834-1847). Au fost executate în timpul
preotului Simion Tomuţa pentru biserica de lemn din actualul cimitir, ulterior transferate în
noul locaş de cult. Autorul este necunoscut, ele nefiind semnate, doar anul fiind menţionat pe
spatele fiecărei icoane.
1. Intrarea Domnului în Ierusalim - 1834 (nr. inv. 240).

2. Botezul Domnului - 1834 (nr. inv. 235).
3. Sfinţii Trei Ierarhi - 1834 (nr. inv. 236).
4. Înălţarea Domnului - 1834 (nr. inv. 243).
5. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul - 1834 (nr. inv. 245).
6. Adormirea Maicii Domnului - 1834 (nr. inv. 249).
7. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - 1834 (nr. inv. 241).
8. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul - 1835 (nr. inv. 250).
9. Tăierea împrejur - 1836 (nr. inv. 247).
10. Sfântul Proroc Ilie - 1836 (nr. inv. 248).
11. Sfinţii Constatin şi Elena - 1837 (nr. inv. 242).
12. Naşterea Domnului - 1839 (nr. inv. 234).
13. Întâmpinarea Domnului - 1840 (nr. inv. 237).
14. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - 1840 (nr. inv. 246).
15. Naşterea Maicii Domnului - 1840 (nr. inv. 251).
16. Cuvioasa Paraschiva - 1840 (nr. inv. 252).
17. Sfântul Mucenic Dimitrie - 1840 (nr. inv. 253).
18. Pogorârea Sfântului Duh - 1843 (nr. inv. 244).
19. Intrarea Maicii Domnului în Biserică - 1844 (nr. inv. 255).
20. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil - 1846 (nr. inv. 254).
21. Sfinţii 40 de Mucenici - 1847 (nr. inv. 238).
22. Sfântul Ierarh Nicolae - 1856 (nr. inv. 256).
V. 13. CASA PAROHIALĂ
În secolele XVIII şi XIX, parohia Dieci nu a avut casă parohială, majoritatea preoţilor
fiind dintre localnici, locuind în casa proprie. În anul 1895, din iniţiativa preotului George
Lupşa, enoriaşii pe banii lor, adunaţi prin repartiţie pe fiecare număr de casă, au cumpărat de la
groful Wenchaim din Sebiş, un imobil situat pe Dâmbul de la Caznari (casa cu nr. 2).
134
Casa a fost cumpărată cu scopul de a sservi drept casă parohială, însă dintr-o eroare, a fost
întabulată pe comuna politică. Preotul George Lupşa, având casa personală, nu a folosit-o, ea
primind diferite destinaţii, cancelarie notarială şi locuinţă pentru jandarmerie.
După moartea preotului George Lupşa, parohia avea nevoie de casă parohială. În această
situaţie, au început problemele pentru parohie. Singura modalitate pentru a se rezolva în mod
favorabil pentru parohie, comuna politică trebuia să întocmească un contrac de donaţie către
parohie. Neavând altă locaţie pentru cancelaria notarială, Prefectura Judeţului Arad nu a aprobat
contractul. Atunci, Comitetul comunal a luat hotărârea construirii unei noi cancelarii notariale. Se
propune cedarea unui teren din grădina bisericii parohiale pentru a se face schimbul cu casa
destinată pentru locuinţă parohială.
Între timp, preotul George Lupşa trece la cele veşnice iar în locul său este numit preotul
Ioan Bogdan, care nu era originar din Dieci şi nu avea unde să locuiască. În această situaţie, i
se eliberează o cameră din casa parohială, celelalte fiind ocupate în continuare de cancelaria
notarială551.
Hotărârea autorităţilor ecleziastice locale a fost înaintată celor în drept însă nu s-a primit nici
un răspuns. Nici în anul 1931, după venirea preotului Ioan Iancu, situaţia nu era rezolvată în
favoarea parohiei552. Noul preot fiind obligat să locuiască şi el în continuare numai într-o singură
cameră.
Casa veche parohială
La 20 decembrie 1939 se încheie un Contract de schimb, între comuna bisericească,

reprezentată prin preotul Ioan Iancu cu epitropul Ioan Dârlea, si comuna politică reprezentată
prin Gheorghe Birău. Biserica se angaja să cedeze intravilanul de lângă biserică pe care fusese
deja edificată noua clădire a şcolii, iar comuna politică se angajează să predea intravilanul cu
casa parohială pentru care cele două instituţii erau în litigiu. Contractul a fost aprobat în şedinţa
Consiliului eparhial din 13 ianuarie 1940.
551
A. P. O. R. Dieci, Pachet nr. I, dosar 3(1924), f. 25-25v.
552
Idem, Pachet nr. II, dosar 2 (1931), f. 26-26v.
135
Cu toate acestea, problema casei parohiale nu era rezolvată nici în anul 1952. În acest an,
Primăria comunală se muta din Revetiş la Dieci553 şi neavînd spaţiul necesar obligă membrii
Consiliului parohial să aprobe cedarea unui spaţiu din casa parohială, iar preotului să-i asigure un
spaţiu într-o casă a vreunui enoriaş. În această situaţie, membrii Consiliului parohial (Ştefan Galea,
Marcu Galea, Pavel Lucoaie, Ştefan Galea, Pavel Ţigan, Petru Blaj, Todor Ioja şi Ioan Măguran), în
şedinţa din 2 iulie 1952, hotărăsc cedarea casei parohiale Sfatului popular cu rugămintea să fie pusă
la dispoziţia parohiei o casă corespunzătoare pentru oficiul parohial şi locuinţă preotului.
Consiliul parohial acceptă punând însă unele condiţii. Crea Sfatului Popular să se îngrijească a
pune la dispoziţia parohului o locuinţă corespunzătoar, chiria, dacă s-ar pretinde, să fie achitată de
Sfatul Popular, iar grădina de la casa parohială să fie folosită de preot554.
Este pusă la dispoziţia preotului Gheorge Cavalu casa lui Lucoaie Pavel (Lica), situată în
marginea satului, obligându-se să plătească chiria proprietarului în numele parohiei.
Sfatul popular nu voia să plătească parohiei chiria pentru spaţiul aflat în folosinţă,
motivând că edificiul necesita mari reparaţii, chiriaşul refuzând categoric efectuarea lor. În
şedinţa din 25 august 1957, reprezentanţii Sfatului popular, Marcea Mercea în calitate de
preşedinte şi Pavel Mărinaş în calitate de secretar, recunosc stricăciunile de la casa parohială
datorate Sfatului popular, luându-şi „angajamentul solemn” pentru că este „un avut al
poporului” vor face tot posibilul pentru repararea stricăciunilor.
În anul 1957 nu erau efectuate nici un fel de reparaţii la casa parohială, mai ales că Sfatul
popular era pe punctul să se mute într-o altă clădire. După eliberarea clădirii, preotul Gheorghe
Cavalu se mută în trei camere de la casa parohială. Nu după multă vreme însă, preotul trebuie să
cedeze o cameră destinată Dispensarului uman. Camera a fost eliberată numai după construirea
actualei clădiri destinată special pentru desfăşurarea activităţii Dispensarului uman.
După venirea preotului Ioan Daşcău, s-a pus tot mai mult în discuţie problema edificării
unei noi case parohiale, cea existenta fiind veche, cu timpul devenind şi insalubră. Prin
străduinţa preotului şi contribuţia materială a enoriaşilor, în luna octombrie a anului 1979,
arhiereul vicar Gherasim Hunedoreanul sfinţea noua casă parohială din Dieci. Edificată cu parter
şi etaj, este compusă din trei camere, bucătărie, baie şi cămară la parter, două camere şi un hol
mare la etaj. Fiind edificată în curtea bisericii, ea a schimbat mult înfăţişarea centrului comunei
Dieci.
V. 14. PĂMÂNTUL BISERICII
În secolul al XVIII-lea, parohia deţinea 48 de jugăre pământ ca sesie parohială, folosite de cei
doi preoţi din Dieci. Fiecare avea câte 24 jugăre înscrise în proprietatea comunei bisericeşti şi se
aflau în extravilan, în următoarele locuri: Topasca (10 lanţe)555, Nedeie (8 lanţe)556, Şara (8 lanţe),
Merceasca (8 lanţe), Craicova557, Dumbrăviţa558 si Fânaţe-Şara, câte două lanţe de pământ,
parte arabil, parte fânaţe.
553
“R. P. R. Sfatul Popular a comunei Revetiş. Nr. 775/1952. Către Cavalu Gheorghe preot Dieci. Având în
vedere că în urma dispoziţiunilor date de Guvern în Raionul Gurahonţ s-a făcut o împărţire administrativă, că Sfatul
Popular Revetiş îşi mută reşedinţa din Revetiş în comuna Dieci, că este mai mare ca populaţie. Având în vedere că
locuinţa unde locuiţi este proprietatea comunei, comuna are nevoie de ia pentru instalarea Sfatului Popular. Vă rugăm ca
în termenul cel mai scurt să evacuaţi casa, care trebuia pe data de i iulie să se mute Sfatul Popular în acea locuinţă.
Revetiş la 1 iulie 1952. Preşedinte (indescifrabil). Secretar (indescifrabil)”. Documentul se află în posesia noastră.
554
A. P. O. R. Dieci, Copia Procesului-verbal a Consiliului parohial din 27 iulie 1952, autentificată, după
original, la 29 octombrie 1954.
555
C. F. 112, nr. top. 1684 – un jug. 1320 stj. Patraţi.
556
C. F. 112, nr. top.1715/a – 11 jug. cadastrale, 869 stj. patraţi – 8 lanţuri.
557
C. F. 112, nr. top 914 – 3 jug. cad. 11.180 stj. patraţi – 2 lanţuri.
558
C. F. 112, nr. top. 1466/a – 3 jug. 1.050 stj. patraţi – 2 lanţuri.
136
Pe lângă sesia parohială de 48 jugăre, în anul 1928, biserica mai avea deja încă 37 jugăre
cumpărate de preotul George Lupşa. În anul 1882, cumpără două lanţe, vândute în 1890; în 1888
cumpără alte 2 lanţe; în 1893 cumpără pământul de la Hadă; în 1896 cumpără de la „domnie” tot
Dâmbul de la Caznari, iar în 1913 încă două lanţe de pământ. Alte 20 de jugăre le avea în folosinţă
din vechime fără a fi înscrise pe biserică. Acestea se aflau la Dâmbuleu, Uliţele Dâmbuleului, Uliţa
Craicovii, Uliţele Morminţilor, Morminţi, Gepul Morminţilor, Gepul Măgurăneşti şi Uliţa Blagu559.
Pământul era dat în arendă enoriaşilor mai săraci, iar produsele erau împărţite, ajutând atât
biserica, cât şi pe cei nevoiaşi. Din iniţiativa preotului George Lupşa, în anul 1880, a fost înfiinţat
un Fond de bucate pentru ajutorarea celor săraci, întreţinerea bisericii şi a şcolii confesionale560.
La 20 decembrie 1939 se încheie un Contract de schimb între Comuna bisericească
ortodoxă română din Dieci, reprezentată prin preotul Ioan Iancu şi epitropul Ioan Dârlea, şi
Comuna politică Dieci, reprezentată prin primarul Gheorghe Birău. Biserica a predat comunei
intravilanul cu Nr. topografic 247 cuprins în C. F. 112 în suprafaţă de 800 stâjeni patraţi pe
care se afla construită Şcoala Primară de Stat din Dieci, şi se învoieşte ca dreptul de proprietate
asupra acestuia să se întabuleze în folosul comunei politice. Comuna politică predă în schimb,
intravilanul cu Nr. top. 274, 276, cuprins în C. F. Nr. 234, în suprafaţă de 702,2 stânjeni patraţi,
care primeşte Nr. top nou 274, 276/b, cu toate supraedificatele existente pe acel teren şi se
învoieşte ca dreptul de proprietate să se întabuleze în favorul comunei bisericeşti. Contractul a
fost aprobat în şedinţa Consiliului eparhial din Arad în ziua de 13 ianuarie 1940561.
Pământurile parohiei erau folosite de către biserică până la sfârşitul celui de-al doilea
război mondial când nori grei s-au abătut asupra ţării prevestind intrarea în întunericul ce a
durat aproape jumătate de secol. Reprezentanţii noii puteri ateie nu doreau să mai existe
proprietate privată sau a instituţiilor ecleziastice. Prin adresa nr. 556378 din 17 martie 1949 a
Ministerului Agriculturii, se dispune preluarea de către stat a terenurilor agricole ce aparţineau
mănăstirilor şi parohiilor. Se cereau Consiliilor parohiale să renunţe la ele în favoarea statului
fără nici o condiţie de despăgubire.
La 18 martie 1949 parohia Dieci primeşte o adresă din partea Episcopiei, prin
protopopiat, prin care era anunţată că Ministerul Agriculturii aprobă „renunţarea” parohiei la
pământurile deţinute până atunci. Ne întrebăm ce se făcea parohia cu pământul dacă ministerul
nu aproba ? Comuniştii erau de-a dreptul diabolici. Adresa către parohie mai cerea şi
convocarea membrilor Consiliului parohial pentru a hotărî în privinţa pământului iar în ziua de
22 martie 1949, orele 10, preotul avea obligaţia „patriotică” de a se prezenta „cu hotărârea
adusă si semnată de membrii consiliului parohial”562.
La şedinţa Consiliului parohial au luat parte preotul Ioan Iancu, epitropul Pavel Lucoaie
si membrii: Pavel Pui, Ioan Nan, Matei Galea, Toader Dârlea, Pavel Dănuţ, Marcu Nan, Ioan
Lupşa, Ştefan Galea şi Marcu Lupşa. Consiliul parohial era obligat să renunţe la următoarele
terenuri din extravilan: Dâmbuleu (nr. top. 1379,4 598 mp), Dumbrăviţa (CF. 378, nr. top.
1357, 0,287 mp; CF. 182, nr. top. 1464, 1,215 ha; CF l12, nr. top. 1466/a, 1446/ b, 3 ha şi 573
mp), Craicova (CF. 112, nr. top. 1009, 1,0683 mp; CF. 112, nr. top. 924, 1,0683 mp; CF 112,
nr. top. 913-914, 4 3018 ha) şi Balta Holumbaş (nr. top. 1389-1390, 3 ha şi 5 269 mp)563.
Deposedarea de pământurile parohiale nu se opreşte aici. La 5 septembrie 1950, parohia
este nevoită să renunţe, „respectuos”, şi la suprafaţa de 8 hectare si 4 403 mp ce constituia
sesia parohială şi sesia cantorală, care se alătură celor 38 ha şi 4 413 mp., pământ bisericesc
înglobat în averea Gospodăriei Agricole Colective încă din primăvara anului 1950.
559
560
561
A. P. O. R. Dieci, Dosar Acte proprietate, doc. Contracte de închiriere, nenumerotat.
562
A. P. O. R. Dieci, Dosar Acte de proprietate, doc. Adresa nr. 59/1949 a Oficului protopopesc Gurahonţ.
563
Idem, Registru Procese-verbale ale Consiliului şi Adunării parohiale (1939-1950), nenumerotat.
137
Uneori, parohia este deposedată de proprietăţile ei şi prin „donaţiile” făcute obligatoriu de

membrii Consiliului parohial. Astfel, în septembrie 1950, preotul paroh Ioan Iancu se adresa
unui ministru, probabil al Agriculturii564.
„Tovarăşe Ministru. Subsemnaţii membrii ai Consiliului parohial Dieci, Vă rugăm (s. n.) să
binevoiţi a aproba ca un teren în suprafaţă de 8 ha 4 408 m. p. situate pe hotarul comunei Dieci, să
fie preluată de către Stat întrucât nu-l putem lucra şi administra din lipsă de braţe de muncă şi
inventar. Dieci 24 septembrie 1950. Trăiască Republica Populară. I(oan) Iancu pr. preşedinte”565.
În anul 1958, prin adresa nr. 30 a Gospodăriei Agricole Colectice Dieci, se cerea parohiei şi
cedarea a 5 arii din grădina casei parohiale. În şedinţa extraordinară a Consiliului parohial din 8
martie 1958, membrii consiliului nu-şi puteau lua responsabilitatea înstrăinării acestui teren, lăsând
ca hotărârea să fie luată de Adunarea parohială. În ziua următoare (9 martie), este convocată
Adunarea parohială care hotărăşte cedarea provizorie, pe un „timp oarecare” a suprafeţei
respective. Odată cedat, terenul rămâne pentru totdeauna în proprietatea statului, parohia fiind
furată din nou de un bun al său.
Se ajunge ca în 1960, parohia să mai aibă doar un intravilan de 28 arii, curtea bisericii de
40 arii şi casa parohială cu 15 arii. Ca şi când parohia ar avea o avere prea mare, în anul 1961,
prin adresa nr. 536/1961, Sfatul Popular al comunei Dieci, cere parohiei să cedeze un alt teren
din grădina bisericii parohiale pentru edificarea clădirii Dispensarului uman. În şedinţa
Consiliului parohial din 30 aprilie 1961, consilierul Galea Lupşa nu este de acord, arătând că mai
„sunt grădini unde să se facă dispensar”, sau eventual, să se facă un schimb „cu acte în regulă”,
cerând autorităţilor laice să cedeze în schimb grădina lui Hişman566 situată între biserica baptistă si
casa lui Pavel Mărinaş. Consiliul parohial era hotărât să cedeze terenul cu condiţia ca şantierul
dispensarului să nu înceapă până ce grădina oferită spre schimb nu este intabulată pe parohie567.
Hotărârea Consiliului parohial a nemulţumit autorităţile comuniste care intervin la
conducerea Episcopiei pentru a forţa parohia la cedarea terenului. Autorităţile ecleziastice trimit
parohiei o adresă prin care se arăta că un schimb este imposibil de realizat iar autorităţile raionale
„ne invită (ce politicoşi puteau fi ecleziasticii noştri n. n.) să cedăm acest teren fără contraschimb”,
motivând că terenul este „un bun al poporului şi cedându-1 pentru dispensarul uman va servi
binele poporului.” Iată adresa din 9 noiembrie 1961 a protopopului Ioan Popa al protopopiatului
Gurahonţ-Almaş, adresată preotului Gheorghe Cavalu, prin care i se cerea să renunţe la condiţiile
puse pentru a ceda o porţiune din acea grădină.
„Vă rugăm foarte mult să rezolvaţi problema terenului solicitat din grădina bisericii care este
necesar pentru construirea unei clădiri de interes obştesc, în sensul de a nu cere nimic în schimb (s.
n.). Totodată vă rugăm să vă retrageţi declaraţia înaintea Sfatului Raional care nu este în sensul arătat
mai sus”568.
Atunci când preotul paroh căuta să apere averea parohiei, intervenul unui din eczeiasticii
superiori, în acest caz protopopul locului, care, în termeni categorici, cerea cedarea către statul
comunist şi ateu din averea parohiei569.
564
O copie xerox în posesia noastră.
565
Documentul este semnat şi de următorii membrii ai Consiliului parohial: Ştefan Galea, Petru Blaj, Ioan
Măguran, Pavel Ţigan, Ioan Blaj şi Ioan Galea.
566
Un evreu care a avut prăvălie şi câteva intravilane în Dieci.
567
A. P. O. R. Dieci, Registru procese-verbale (1957-1962), Şedinţa din 30 aprilie 1961, nenumerotat.
568
Idem, Dosar acte de proprietate, doc. 37/11 noiembrie 1961.
569
Într-una din ultimele întâlniri pe care am avut.o cu preotul Gh. Cavalu, acesta îmi mărturisea, legat de acest
incident, că opoziţia pe care o avea el şi unii dintre enoriaşi faţă de cedarea acelei părţi din grădina bisericii pentru
construirea unui dispensar, era de fapt o manifestaţie împotriva regimului comunist care încerca prin orice mijloace
deposedarea parohiei de bunurile sale. Aşla după cum am mai amintit şi şi textul de mai sus, exista o grădină a Sfatului
Popular pe care putea fi construită clădirea dispensarului, însă, se dorea cu orice preţ pe terenul bisericii.
138
Presiunile politice si ameninţările la adresa preotului Gheorghe Cavalu, îl determină să

propună membrilor Consiliului parohial să accepte cedarea terenului „terenului necesar pentru
construirea dispensarului uman din grădina bisericii, dinspre Sfatul Popular în suprafaţă de
25 arii, cu condiţiunea ca Sfatul Popular să facă gard în partea dinspre biserică, când începe
lucrarea”570.
Consiliul eparhial, în şedinţa din 22 mai 1962, au aprobat cedarea suprafeţei de 690 st. p.
din grădina bisericii parohiale către Statul român pentru edificarea clădirii dispensarului uman.
Faptul că autorităţile nu au construit dispensarul pe intravilanul lui Hişman este foarte
limpede. Puterea comunistă dorea să deposedeze Biserica de toate bunurile. La numai doi ani de la
cedarea terenului pentru dispensaml uman, Sfatul Popular cere parohiei să renunţe şi la intravilanul
(C. F. 112, nr. top. 247) cu o suprafaţă de 800 mp, situat lângă Dârlea Gheorghe, pe care doreau să-
1 atribuie unui cetăţean pentru construirea unei case de către cetăţeanul Mican Marcu. Numai
fermitatea membrilor Consiliului parohial a oprit intenţia autorităţilor571.
Abuzurile nu se opresc aici. În vara anului 1986, Staţiunea de Maşini Agricole (S. M. A.)
Dieci şi Primăria comunei, cer parohiei să renunţe la terenul fostei case parohiale. În şedinţa din 28
septembrie 1986, membrii Consiliului parohial (Simion Boc, Marcu Dârlea, Marcu Galea, Ioan
Nan, Pavel Dănuţ, Pavel Galea, Traian Borlea), în frunte cu preotul Ioan Daşcau, se opun cedării
terenului. În disperare de cauză, preotul Ioan Daşcău se adresează Episcopiei Aradului. Răspunsul
înaltei instituţii ecleziastice îl reproducem în întregime572:
„Urmare adresei Dvs. înregistrată sub nr. de mai sus, veţi comunica ce venit au adus nucii,
viţa de vie şi pomii din grădina în discuţie parohiei Dieci, în ultimii 15 ani. Se va arăta suma
totală încasată de către parohie în acest interval de timp, fundamentată pe evidenţele contabile,
din anii respectivi, cu indicarea numărului chitanţelor şi nr. poziţiilor din registrele jurnale unde
s-au înregistrat respectivele chitanţe cu sumele încasate. Solicităm cele de mai sus pentru a ne
putea formula pretenţiile de despăgubire în sensul solicitat de parohie. Episcop Timotei. Consilier
ec. Iacob Bupte”.
Toţi credincioşii din Dieci cunoşteau că nucii, viţa de vie şi pomii frunctiferi din grădina casei
parohiale erau în folosinţa preotului. Dacă nucii erau bătrâni şi nu deţinem date despre perioada
plantării lor, viţa de vie şi pomii fructiferi au fost plantaţi de preotul Gheorghe Cavalu spre folosinţa
familiei, nu pentru a fi vândute în folosul parohiei.
După răspunsul formulat şi trimis de Episcopie, SMA Gurahonţ întocmeşte o documentaţie, în
care se prevedea ca toţi pomnii fructiferi, viţa de vie şi nucii de la stradă să fie tăiaţi şi nivelat
terenul. Fiind trimisă şi la preotul paroh Ioan Daşcău pentru luare la cunoştinţă, acesta refuză
acceptarea documentaţiei şi hotărârea formulată de forurile civile şi ecleziastice La locul din
documentaţie unde preotul Ioan daşcău trebuia să-şi pună semnătura, acsta, cu tuş negru, scrie cu
majuscule: „REFUZĂ”573.
În anul următor, prin adresa nr. 288/1987, Direcţia Agricolă a judeţului Arad, aduce la
cunoştinţa parohiei că s-a efectuat un schimb de grădină cu cea aflată peste drum de Lazăr Trifonuţa.
Cu toate că atât preotul cât şi consilierii se opun în continuare, în cele din urmă schimbul este
realizat în defavoarea parohiei.
După revoluţia din decembrie 1989, parohia a primit doar 5 hectare de pământ din cât a
avut până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
570
A. P. O. R. Dieci, Registru Procese-verbale Adunarea parohială (1957-1962), Şedinţa din 19 noiembrie
1961, nenumerotat.
571
A. P. O. R. Dieci, Registru Procese-verbale Consiliul parohial (1962-1970), Şedinţa din 10 martie
1963, nenumerotat.
572
A. P. O. R. Dieci, Dosar 1974-1990, doc. Adresa nr. 2576 din 30 iulie 1987 a Episcopiei Aradului.
573
Informaţie primită de la preotul Ioan Daşcău din Almaş, fost preot paroh în Dieci.
139
V. 15. VIZITAŢII CANONICE
Cea mai veche vizitaţie canonică efectuată de un ierarh ortodox în parohia Dieci, este cea
din 1755 a episcopului Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768), care vizitează toate
parohiile aflate sub jurisdicţia sa.
În matricolele parohiale din Dieci, din anul 1817 se menţionează că parohia Dieci a fost
vizitată de arhimandritul Procopie Bolici, în calitatea sa de administrator al Episcopiei Aradului:
„În 7 zile Maiu s-au vizităluit prin Dl. administrator al eparhiei Aradului Procopie Bolici”574.
Presupunem că vizitaţia arhimandritului Procopie Bolici în parohia Dieci nu s-a putut
rezuma numai la verificarea gestiunii şi a matricolelor parohiale. În mod sigur a slujit Sfânta
Liturghie şi a ţinut un cuvânt de învăţătură credincioşilor.
O altă vizitaţie canonică, despre care avem date, este cea din miercuria de după Rusalii
din anul 1878, a episcopului Ioan Meţianu al Aradului (1875-1898). Episcopul a fost însoţit de
protosinghelul Iosif Goldiş, viitorul episcop al Aradului, şi un diacon. La intrarea în Dieci a
fost întâmpinat de notarul Leontin Feier, după care s-a deplasat la Revetiş şi Cocioba. Peste
noapte a „descălecat” la Cocioba, în „casele ospitaliere ale proprietarului L. Brassay, unde s-a
odihnit peste noapte.” De aici, joi dimineaţa, la orele 6, s-a reîntors la Dieci unde a săvârşit
Sfânta Liturghie arhierească, după care, s-a reîntors la Revetiş şi Cocioba, vizitând şi parohiile
Berindia şi Govoşdia575.
Un al treilea episcop care a descins în parohie a fost Grigorie Comşa al Aradului (1925-
1935). În după amiaza zilei de joi 13 octombrie 1927, după ce în prealabil a poposit la Buteni, a
ajuns în Dieci. Aici, în faţa bisericii a fost întâmpinat de o mulţime de credincioşi. După
săvârşirea serviciului divin, preotul Ioan Bogdan a făcut o scurtă dare de seamă asupra vieţii
religio-morale a parohiei, mulţumind ierarhului pentru osteneala de-a poposi în Dieci. În predica
sa, episcopul Grigorie, a îndemnat enoriaşii să nu se lase ispitiţi de curentele religioase propagate de
unii, iar părinţii să se îngrijească de buna creştere şi educaţie a copiilor. Serviciul divin a fost
încheiat cu citirea unei rugăciuni pentru iertarea păcatelor576.
Din Dieci a plecat în parohia Crocna unde, credincioşii, în frunte cu preotul Emil Tomşa
din Pescari, care administra parohia, l-au întâmpinat în faţa bisericii. După raportul prezentat
de preotul administrator, episcopul a vorbit credincioşilor despre iubirea şi închinarea lui
Dumnezeu.
În ziua de 30 septembrie 1956, preotul Gheorghe Cavalu şi mulţi credincioşi aşteptau
sosirea episcopului Andrei Magieru al Aradului (1936-1960), însoţit pe vicarul eparhial dr.
Gheorghe Liţu, protopopul Alexandru Baba si Gheorghe Şerb protopopul Gurahonţului. După
sosirea episcopului, este înconjurată biserica de trei ori, apoi se intră în locaşul de cult şi se
săvârşeşte Sfânta Liturghie arhierească. Răspunsurile au fost date de corul bisericii din Dieci
condus de preotul Gheorghe Cavalu. După terminarea serviciului divin, episcopul şi membrii
consiliului parohial au luat parte la o agapă în casa epitropului Truţica Lupşa.
O alta vizită canonică efectuată de un vlădică, a fost cea din 7 ianuarie 1972 a episcopul
Teoctist Arăpaş, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost însoţit de un sobor de preoţi
din care au făcut parte Ioan Popa - consilier eparhial, Emil Borza - protopopul Ineului, Beniamin
Gligor de la parohia Almaş, Ioan Scripliuc de la parohia Crocna şi Ioan Ardelean de la parohia
Laz. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bisericesc al Parohiei Dieci, dirijat, de preotul
Gheorghe Cavalu şi cântăreţul Atanasie Miclea.
574
I. Bogdan, Cronica parohiei Dieci, Dieci, 1928.
575
Gregoriu, Visitarea canonică a Preasantiei Sale Domnului Episcopii diecesanu în părţile Buteniloru şi
ale Halmagiului, în “Biserica şi Şcoala”, anul II, nr. 26, 25 iunie/7 iulie 1878, p. 205.
576
Sfinţirea bisericii din Rădeşti. Vizitarea parohiilor din Dieci, Crocna, Almaş, Bonteşti şi Cil, în “Biserica şi
Şcoala”, anul LI, nr. 43, 23 octombrie 1927, p. 2.
140
Episcopul Teoctist în vizită canonică (7 ianuarie 1972)

Descinderea episcopului Teoctist a fost o mare bucurie pentru credincioşii din Dieci.
Pentru foarte mulţi dintre ei, mai ales pentru cei tineri, era pentru prima dată când vedeau un
episcop în mijlocul lor. Am trăit, alături de ei un sentiment deosebit, mai ales că episcopul
fusese aşteptat de mai multă vreme să viziteze parohia noastră.
După terminarea edificării noii case parohiale, în octombrie 1979, arhiereul-vicar
Gherasim Hunedoreanul a făcut o vizită canonică. După săvârşirea Sfinte Liturghii arhiereşti, a
fost sfinţită casa parohială, construită prin donaţiile benevole ale credincioşilor şi strădaniile
preotului Ioan Daşcău.
Vizită canonică a P. S. Sa dr. Timotei Seviciu în parohia Dieci

prilejuită de sfinţirea clopotului (25 mai 1985)
141
Cu prilejul procurării celui de-al treilea clopot al bisericii, în ziua de 26 mai 1985, P. S.
Episcop dr. Timotei Seviciu a poposit în mijlocul credincioşilor din Dieci. Prea Sfinţia Sa, a
sşvârşit Sfânta Liturghie arhierească, în fruntea unui sobor din care au făcut parte preotul
pensionar dr. Gheorghe Lupşa, fost paroh în Timişoara-Mehala, fiu al satului, preotul Gheorghe
Cavalu, fost paroh în Dieci, preotul Iacob Bupte, consilier eparhial, preotul Ioan Brădeanu,
protopop al Ineului, preotul Ioan Daşcău, paroh în Dieci, preotul Pavel Vesa, paroh în Lalaşinţ
din protopopiatul Lipova, fiul al satului, preotul Alexa Birău, paroh în Joia Mare, fiul al satului şi
arhidiacon Teodor Băbuţa de la Centrul eparhial Arad.
După sfinţirea clopotului a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească iar răspunsurile
liturgice au fost date de corul bisericii dirijat de Marcu Birău. Cu această ocazie, Prea Sfinţitul
Episcop dr. Timotei a vorbit despre importanţa clopotelor în viaţa bisericească a credincioşilor.
Preotul dr. Gheorghe Lupşa a vorbit despre momentul din anul 1917 când au fost confiscate
clopotele bisericii de către armata austro-ungară.
Era o primă vizită canonică a Prea Sfinţiei Sale în Dieci, satul bunicii sale dinspre tată, soţia
învăţătorului Petru Seviciu, care, aşa după se poate vedea într-un alt capitol, la începutul secolului
al XX-lea, a funcţionat ca învăţător la şcoala din Dieci.
O a doua vizită canonică a Prea Sfinţitului dr. Timotei Seviciu a fost cea din septembrie
1999, cu prilejul sărbătorii „Întâlnirea cu fiii satului”. Cu această ocazie a fost săvârşită Sfânta
Liturghie arhierească, înconjurat fiind de un numeros sobor de preoţi, fii ai satului şi din
împrejurimi.
De fiecare dată când în Dieci a poposit un ierarh, a fost prilej de mare bucurie pentru
credincioşi, ei dovedindu-şi dragostea şi devotamentul pentru Biserica lui Hristos şi ierarhii ei.
V. 16. MEMBRII CONSILIULUI PAROHIAL
Datorită faptului că arhiva parohiei nu mai există înainte de anul 1928, nu am putut
reconstitui listele membrilor Consiliului parohia înainte de această perioadă. Registrele de
procese-verbale ale şedinţelor corporaţiunilor parohiale, parohia le deţine doar începând cu
anul 1926.
1926-1932
1. Ioan Nan 10. Florea Tursan
2. Ştefan Galea 11. Ilarie Cev
3. Toader Dârlea (57) 12. Ştefan Lazăr
4. Traian Bârda 13. Ioan Lucoaie
5. Ioan Dârlea 14. Pavel Pui
6. Marcu Lupşa 15. Toader Dârlea (107)
7. Macru Pui 16. Marcu Vesa
8. Gheorghe Birău 17. Toader Rău
9. Gheorghe Galea
1932-1938577
1. Ştefan Bârda 12. Alexandru Lupşa (113)
2. Florea Tursan 13. Marcu Vesa (2)
3. Petru Sărac 14. Marcu Rus
4. Pavel Sărac 15. Nicolae Bercea
577
Şedinţa ordinară a Adunării parohiale s-a ţinut în ziua de 31 ianuarie 1932.
142
5. Pavel Pui (33) 16. Ioan Negru

6. Ioan Nan 17. Ilarie Cev supleant
7. Teodor Dârlea (57) 18. Gheorghe Galea supleant
8. Teodor Dârlea (107) 19. Ştefan Lazăr supleant
9. Ştefan Galea 20. Marcu Galea supleant
10. Traian Bârda (23) 21. Gheorghe Birău supleant
11. Matei Galea
1938-1944
1. Pui Pavel (38) 11. Marcu Galea
2. Ioan Nan (139) 12. Nicolae Baranci (164)
3. Petru Sărac (132) 13. Marcu Nan (144)
4. Todor Dârlea (107) 14. Ioan Lucoaie (6)
5. Marcu Rus (129) 15. Marcu Lupşa
6. Gheorghe Galea (143) 16. Teodor Nan (244) supleant
7. Matei Galea (209) 17. Pavel Măguran supleant
8. Pavel Dănuţ (118) 18. Ioan Lupşa (59) supleant
9. Pavel Lucoaie (105) 19. Ştefan Galea (102) supleant
10. Aurel Vesa (115) 20. Ioan Măguran (9) supleant
1944-1949
1. Pavel Lucoaie 8. Ioan Lupşa
2. Pavel Pui 9. Ştefan Galea
3. Ioan Nan 10. Marcu Lupşa
4. Matei Galea 11. Ştefan Galea
5. Toader Dârlea 12. Ioan Dârlea
6. Pavel Dănuţ 13. Nicolae Baranci
7. Marcu Pui
1949-1953
În ziua de 2 aprilie 1949, în biserica parohială are loc o şedinţă la care au participat:
preotul paroh Ioan Iancu, Pavel Lucoaie – notar, Pavel Stanca – primar, Marcu Lucoaie –
secretar al Partidului Muncitoresc Român, Pavel Olar – preşedintele Frontului Plugarilor,
Ştefan Galea, Pavel Ţigan (nr. 103), Ioan Blaj (nr. 35), Teodor Ioja (nr. 222), Marcu Galea (nr.
27), Ioan Măguran (nr. 9), Petru Blaj (nr. 32), Alexandru Lupşa (nr. 3) şi Gheorghe Lucoaie
(nr. 37), care procedează la dizolvarea Consiliului parohial şi alegerea unui nou. Au fost aleşi
următorii:
1. Ştefan Galea (120) 6. Ioan Măguran (9)

2. Pavel Ţigan (103) 7. Petru Blaj (32)
3. Ioan Blaj (35) Supleanţi
4. Teodor Ioja (222) 8. Gheorghe Lucoaie (37)
5. Marcu Galea (27) 9. Alexandru Lupşa (3)
Ordinul de dizolvare a Consiliului parohial a fost primit din partea Patriarhiei, la cererea
noii conduceri comuniste şi atee. Aceasta prevestea începutul unei perioade, din păcate negre,
pentru Biserica Ortodoxă Română, o perioadă de persecuţii şi propagare a comunismului.
143
Peste numai câteva zile, are loc prima şedinţă a noului Consiliu parohial, când are loc
alegerea epitropului, în persoana lui Alexandru Lupşa, care, în şedinţa din 16 septembrie 1949,
este nevoit să demisioneze pentru că între timp a fost ales preşedinte al Sindicatului agricol. În
aceeaşi şedinţă, Ioan Galea a fost ales membru supleant şi epitrop în locul celui demisionat. În
şedinţa din 16 ianuarie 1953, Consiliul parohial, având în vedere că epitropul Ioan Galea, „în
mai multe rânduri s-a făcut vinovat în îndeplinirea funcţiunii încredinţate”, este schimbat,
cerându-i-se ca până la 1 februarie 1953 să achite suma de 760 lei, în caz contrar, parohia fiind
nevoită să recupereze paguba prosudă prin neglijenţă, pe cale judecătorească.
În şedinţa Consiliului parohial din 19 aprilie 1953, în urma adresei Protopopiatului
Gurahonţ, este numit epitrop Petru Blaj, totodată făcându-se şi predarea-preluarea gestiunii
epitropeşti.
1954-1957
1. Petru Blaj (32) epitrop I 6. Marcu Birău (138)
2. Petru Lupşa (113) epitrop II 7. Pavel Birău (217)
3. Dumitru Luluşa (113) epitrop III 8. Marcu Birău (141)
4. Pavel Lucoaie (115) 9. Teodor Lupşa (106) supleant
5. Galea Lupşa (108) 10. Petru Becheş (91) supleant
1957-1962
1. Petru Blaj epitrop I 6. Marcu Rău
2. Petru Lupşa epitrop II 7. Traian Mustea
3. Dumitru Luluşa epitrop III 8. Marcu Dârlea supleant
4. Pavel Birău 9. Marcu Nan supleant
5. Marcu Birău (141)
În şedinţa Consiliului parohial din 24 martie 1957, epitropul I Petru Blaj, ajungând la
unele neînţelegeri cu preotul Gheorghe Cavalu şi cfeilalţi doi epitropi, demisonează. În această
situaţie, Petru Lupşa îi i-a locul, epitrop II devine Dumitru Luluşa iar epitrop III este ales
Marcu Birău (141). În aceeaşi şedinţă, Teodor Lupşa este ales consilier în locul lui Petru Blaj.
1962-1966
1. Petru Lupşa epitrop I 6. Marcu Rău
2. Dumitru Luluşa epitrop II 7. Traian Mustea
3. Marcu Birău (141) epitrop III 8. Marcu Dârlea supleant
5. Petru Blaj
1966-1970
1. Petru Lupşa epitrop I 6. Marcu Rău
2. Dumitru Luluşa – epitrop II 7. Traian Mustea
3. Marcu Birău – epitrop III 8. Ştefan Cosma
5. Atanasie Miclea 10. Iuliu Şerb supleant
1970-1974
1. Petru Lupşa epitrop I 6. Iulius Şerb
2. Dumitru Luluşa epitrop II 7. Marcu Rău
3. Marcu Birău epitrop III 8. Ioan Măguran supleant
4. Ştefan Cosma 9. Sumedrică Tâmpa supleant
5. Pavel Birău
144
1974-1978
1. Petru Lupşa epitrop I 6. Iuliu Şerb
2. Dumitru Luluşa epitrop II 7. Marcu Rău
3. Marcu Birău epitrop III 8. Marcu Lucoaie
4. Marcu Lupşa 9. Pavel Birău
5. Ştefan Cosma
Începând cu data de 1 ianuarie 1975, epitropul Petru Lupşa – Truţica, îşi dă demisia din
postul de epitrop I şi din Consiliul parohial. În şedinţa din 9 martie 1975, Consiliul parohial
trece în postul de epitrop I pe Dumitru Luluşa, în cel de epitrop II pe Marcu Birău, iar în cel de
epitrop III pe Atanasie Miclea.
1978-1982
1. Sergiu Oarcea epitrop I 6. Traian Popa
2. Ionel Baranci epitrop II 7. Petru Blaj
3. Ioan Mican epitrop III 8. Ştefan Lucoaie
4. Ionuţ Oarcea 9. Ştefan Măguran
5. Dănuţ Iovănuţ
1986-1990578
1. Simion Boc epitrop I 6. Ioan Avram Nan
2. Marcu Dârlea epitrop II 7. Păliuţ Galea
3. Ioan Galea epitrop III 8. Pavel Dănuţ
4. Ioan Gaiţa 9. Traian Borlea
5. Gheorghe Bogdan
1990-1994
1. Ştefan Lucoaie epitrop I 6. Toader Galea
2. Marcu Iovănuţ epitrop II 7. Nicolae Baranci
3. Gheorghe Danci epitrop III 8. Ioan Olar
4. Gheorghe Lucoaie 9. Pintea Galea
5. Ioan Galea
1994-1998
1. Ştefan Lucoaie epitrop I 6. Traian Popa
2. Marcu Iovănuţ epitrop II 7. Ioan Şerb
3. Ionel Baranci epitrop III 8. Gheorghe Luluşa
4. Ioan Galea 9. Todoruţ Danci
5. Ioan Gaiţa
2006-2010579
1. Ioan Şerb 6. Ştefan Lucoaie
2. Atanasie Măguran 7. Dănuţ Iovănuţ
3. Ioan-Marcu Galea 8. Iulius Gaiţa
4. Pavel Becheş 9. Nicolae Braiţ
5. Sorin Galea 10. Pavel Birău (+)
578
Pentru perioada 1982-1986, nu avem date.
579
Pentru perioadele 1998-2002, 2002-2006, nu avem date.
145
V. 17. DATE SUMARE DESPRE PAROHIA CROCNA
V. 17. 1. Biserici de lemn dispărute
V. 17. 1. 1. Biserica de lemn „Sf. 40 de Mucenici” din Crocna de Jos

Menţionată ca existânt în 1677580, parohia Crocna de Jos avea o biserică de lemn
consemnată de episcopul Sinesie Jivanovici al Aradului în conscripţia sa din anul 1755. Biserica
avea hramul „Sf.40 de Mucenici” şi în acel an încă nu era sfinţită581. Cu prilejul vizitei în
parohie, episcopul fixează şi darea parohiei ce consta din 12 florini, ca sărindar, şi un căbel de grâu
şi unul de ovăz582. După unirea celor două Crocne, în jurul anului 1825, biserica a fost
abandonată.
În anul 1821, „sămădaşul” bisericii se ridica la suma de 237 florini şi 30 criţari, venituri
realizate din soldul anului precedent, „camătă” (dobânda) lor, tasul din duminici şi sărbători,
milostenia enoriaşilor şi trasul clopotelor583. În anul următor, bugetul se ridică la suma de 260
florini si 16 critari, venituri realizate din aceleaşi surse ca si în anul precedent. Chitorul
(epitropul) bisericii era Petru Hălmăgean584. După alipirea celor două Crocne, biserica îşi găseşte
sfârşitul.
Într-o conscripţie (Domestico Conscripţio Jenoviensis) din anul 1746, în Crocna de Jos sunt
amintiţi preoţii: Nicula, Urs, Gavrilă si Ioan585. În mod sigur nu toţi slujeau la biserica din sat, ci şi
la cele din satele vecine însă erau originari din Crocna de Jos unde îşi aveau casa şi familia. După
un deceniu, în 1755, este menţionat preotul Ioan586, probail cel amintit în 1746 şi mai târziu în
conscripţia din 1767 (Ioan Ardelean).
În 1767, alături de preotul Ioan mai este menţionat şi preotul Mihail, amândoi originari din
satul Sălacea de Sus587. Preotul Mihail, hirotonit în 24 mai 1735588, este menţionat şi în 1786589.
Alături de preotul Mihail, în anul 1782 este menţionat şi preotul Adam, hirotonit în ziua de 5 mai
1766590. Nu cunoaştem din ce an slujea la această biserică şi nici până când.
Mai sunt menţionaţi ca funcţionând la această biserică preoţii: Pavel Popovici (1810-
1820) şi Militon Hălmăgean (1820-1830).
V. 17. 1. 2. Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Crocna de Sus

În anul 1755 se fixează dările către episcopie, 12 florini, ca sărindar şi un căbel de grâu si
unul de ovăz. În Crocna de Sus nu exista biserică591, credincioşii frecventau biserica din
Dumbrăviţa sau pe cea din Crocna de Jos. Numai în anul 1755 credincioşii îsi edifică o biserică de
lemn cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”592. Venitul anului 1821 consta din 535 florini si 87 criţari,
din care 20 florini erau prevăzuţi pentru repararea turnului, a şindrilei şi cumpărarea unui stihar.
Din „sămădaş” reiese că în 1820-1821, în parohie, au răposat doi preoţi care au fost îngropaţi cu
stihare din inventarul bisericii, iar în loc a fost cumpărat numai unul singur593.
580
581
S. Dragomir, op. cit., în “Foaia Diecezană”, nr. 9, 1 martie 1909, p. 5.
582
Şt. Lupşa, op. cit., vol. II, fasc. 1, f. 358.
583
A. E. O. R. Arad, doc. Sămădasul bisericei din Crocna de Jos pe anul 1821, nr. 21, neinventariat.
584
Idem, doc. Sămădaşul bisericeidin Crocna de Jos pe anul 1821 şi pe anul 1822, nr. 21, neinventariat.
585
Gh. Ciuhandu, Românii din Câmpia Aradului, p. 83.
586
Şt. Lupşa, op. cit., vol. II, fasc. 1, f. 445
587
I. D. Suciu, R. Constantinescu, op. cit., vol. I, doc. 131, p. 298.
588
A. N. D. J. Arad, Fond Prefectura Judeţului Arad, Acta Congregaţionum, nr. 52, f. 2.
589
590
591
Şt. Lupşa, op. cit., vol. II, fasc. 1, f. 358.
592
S. Dragomir, op. cit.,în “Foaia Diecezană”, nr. 9, 1 martie 1909, p. 5.
593
A. E. O. R. Arad, doc. Sămădaşul bisericei din satul Crocna de Sus pe anul 1822, nr. 20, neinventariat.
146
Biserica devine obiectul unui conflict între contele Königsegg şi comunitatea bisericească
din parohie. în deceniul al treilea al secolului al XlX-lea, după contopirea celor două Crocne, de
Sus si de Jos, locaşul de cult din Crocna de Sus, rămâne în afara satului, fiind şi departe de noua
aşezare. Fiind mai nou ca locaşul de cult din Crocna de Jos, după sistematizarea şi mutarea pe
noua vatră, cea de astăzi, enoriaşii doreau să mute această biserică în mijlocul noii aşezări, însă
întâmpină opoziţia contelui Königsegg, acesta contestând motivele invocate de crocnani.
Conflictul durează aproape un deceniu. Chiar dacă iniţial lucrurile se limpezesc şi în favoarea
crocnanilor, în 1839 li se ordona demolarea bisericii, ei opunându-se, mijloacele financiare
nepermiţandu-le să-şi edifice un nou locaş de cult594. În cele din urmă, biserica veche este
înlocuită cu alta tot din lemn.
Primul preot de la această biserică este Procopie, în timpul căruia s-a edificat biserica595.
Acesta face mai multe însemnări pe filele unor vechi cărţi de cult. Nu cunoaştem până în ce an a
slujit la această biserică.
În Conscripţia Eparhiei Aradului din iunie 1767 este menţionat preotul Ioan Sărăceşti (n. n.
Sărac), originar din Crocna de Sus596. In 1782 sunt menţionaţi preotul Petru Sărac, hirotonit în 25
octombrie 1771. A slujit până în anul 1820597. În paralel cu acesta, funcţiona şi preotul Luca,
hirotonit în 2 februarie 1766598. Preotul Luca a fost implicat în mişcările răsculaţilor din anul
1784599.
În anul 1806, pe filele unui Minei pe luna septembrie (Buda, 1804), făcea o însemnare
preotul Laza Grigorovici600. Nu cunoaştem până când a slujit la această biserică, însă faptul că în
1821-1822, Sămădaşul bisericii601 este semnat de preotul George Bârzan din Dieci, ne determină
să credem că parohia era vacantă, probabil preotul trecuse la cele veşnice, iar parohia este
administrată de preotul din Dieci.
După moartea preotului Petru Sărac, între 1820 şi 1848 îşi desfăşoară activitatea preotul
Teodor Sărac, probabil fiul celui dintâi. Preotul Teodor Sărac a decedat la 20 februarie 1848 iar
parohia este încredinţată capelanului Ioan Sărac. Acesta era născut în Crocna şi a absolvit
Institutul Teologic din Arad (1839), după care a fost hirotonit capelan în Crocna pe lângă
preotul Teodor Sărac. După moartea acstuia i-a luat locul ca paroh602.
În paralel cu Ioan Sărac a mai funcţionat şi preotul Militon Bodea. Era născut în Crocna, fiul
lui Dimitrie Bodea, „ecclesia curator” şi a absolvit Preparandia (1841), apoi cursurile Institutului
Teologic din Arad (1844), după care a fost hirotonit capelan pentru această parohie603. Este ultimul
preot menţionat la biserica den Crocna de Sus. În timpul său având loc marile frământări privind
finalizarea mutării gospodăriilor pe o altă vatră a satului şi situaţia bisericii.
V. 17. 1. 3. Biserica de lemn „Pogorârea Sf. Duh” din Crocna

După contopirea celor două Crocne într-o singură aşezare pe vatra actuală, la începutul
secolului al XIX-lea şi stingerea, într-un anumit fel, a conflictului enoriaşilor cu contele
594
Gh. Ciuhandu, op. cit., p. 34; Idem, Episcopii Samuil Vulcan si Gherasirn Rat. Pagini mai ales din
istoria românilor crişeni (1830-1840), Arad, 1935, pp. 290-291; I. D. Suciu, R. Constantinescu, op.cit., vol. II,
Timişoara, 1980, doc. 332. p. 653.
595
S. Dragomir, op. cit., în “Foaia Diecezană”, nr. 9, 1 martie 1909, p. 5.
596
I. D. Suciu, R. Constantinescu, op. cit., vol. I, doc. 131. p. 298.
597
Vezi: P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, p. 601.
598
A. N. D. J. Arad, fond citat, nr. 52, f. 2
599
I. D. Suciu, R. Constantinescu, op. cit., vol. I, doc. 174, p. 457
600
A. E. O. R.Arad, grupa a III-a, dosar 385/1930, doc. 7514, f. 308
601
Idem, doc. Sămădaşul bisericei din satul Crocna de Sus pe anul l822, nr. 20, neinventariat.
602
A. N. D. J. Arad, Actele revoluţiei de la 1848-1849, dos. 68/1848, f. 1; dosar 160/1848, f. 2, 3; T. Botiş,
op. cit., p. 186.
603
A. N. D. J. Arad, fond citat, dosar 160/1848, f. 2, 3; T. Botiş, op. cit., p. 435, 689.
147
Königsegg604, între anii 1840-1845 este menţionată biserica de lemn cu hramul „Pogorârea
Duhului Sfânt”605.
Faptul că într-un document din anul 1878 este menţionat că biserica din Crocna se afla într-
o avansată stare de degradare606, ne determină să credem că enoriaşii au mutat biserica veche din
Crocna de Sus pe noul amplasament schimbându-i hramul pentru a nu mai aveau neplăceri cu
contele Königsegg care ordonase demolarea ei. În 1878, enoriaşii i-au făcut reparaţii capitale,
folosind-o până în jurul anului 1894, când, a fost înlocuită cu actuala biserică.
Dintre clericii care au slujit la această biserică amintim preotul Gheorghe Mera, menţionat
în perioada 1830-1860607. În paralel cu acesta a funcţionat şi preotul Ioan Sărac (1847-1865). Era
originar din Crocna şi a absolvit cursurile Preparandiei şi ale Institutul Teologic din Arad, apoi
a fost hirotonit preot de episcopul Iosif Putnic608.
În anii 1850-1851 funcţiona preotul Laurenţiu Hălmăgean609, iar între 1860-1872 este
cunoscută activitatea preotului Ioan Sărac. Este născut în Crocna şi a absolvit cursurile
Preparandiei şi ale Institutului Teologic din Arad, după care a fost hirotonit, la 11 iulie 1850 a fost
hirotonit diacon, iar la 17 iulie preot capelan pentru parohia Crocna, de către episcopul Iosif Putnic
pe când administra eparhia Aradului610. Nu cunoaştem unde a funcţionat până la venirea în parohia
din Crocna.
Între 1863-1878, funcţionează preotul Ioan Hălmăgean, născut în anul 1824 la Crocna,
absolvent a 6 clase gimnaziale si a cursurilor teologice din Arad. A fost hirotonit de către
episcopul Gherasim Rat al Aradului (1835-1850)611. A avut doi fii, Ioan şi Petru, amândoi ajung
preoţi, ultimul în parohia natală.
În anul 1860, alături de preotul Ioan Hălmăgean este menţionat şi preotul George
612
Marc , despre care nu deţinem date. Din anul 1865 îsi începe activitatea preotul Petru
Hălmăgean, fiul preotului Ioan HălmăgeanA absolvit cursurile Preparandiei (1861-1862), apoi
pe cele ale Institutului Teologic din Arad (1864-1865)613. După absolvire, a fost hirotonit
pentru parohia din satul natal unde a slujit până în 1873 când moare de holeră614.
Următorul preot care a funcţionat la această biserică este Teodor Bodea, care a slujit între
1871-1922. Acesta poate fi fiul lui Militon Bodea. S-a născut în anul 1841 la Crocna, într-o familie
cu vechi tradiţii clericale. Din 1856 urmează cursurile praparandiale (1859), mai târziu pe cele
clericale de la Arad, pe care le-a absolvit la sfârşitul anului şcolar 1864-1865615.
După o scurtă activitate în învăţământul confesional, în anul 1867 este hirotonit de către
episcopul Procopie Ivaşcovici al Aradului. La început a funcţionat ca preot capelan în Dieci, pe
604
Gh. Ciuhandu, Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ, pp. 290-291.
605
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 45/1880, doc. 1105, f. 98v. După cum este menţionat într-o
însemnare manuscrisă făcută la 27 februarie 1860 pe filele unui Minei pe luna februarie (Buda, 1805), „biserica
Crocnei” deja exista, cf. Idem, grupa a III-a dosar 385/1930, f 311.
606
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 5, f. 111
607
P. Vesa, op. cit., p. 602.
608
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 3, f. 1-3.
609
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 385/1930, doc. 7514, f. 310, 312
610
Ibidem, f. 313; grupa a III-a dosar 29/1873, doc. 458; A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox
român Ineu, dosar 3, f. 2; dosar 15, f.58-59; A. N. D. J. Arad, F. E. O. R. Arad, Actele revoluţiei de la 1848-1849,
dos. 205/1850, f. 1; T. Botiş, op. cit., 417
611
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 3, f. 2; dosar 7, f. 13; A. E. O. R. Arad,
grupa a III-a, dosar 29/1873, doc. 458
612
A. E. O. R. Arad, grupa a IlI-a, dosar 385/1930, doc. 7514, f. 313.
613
T. Botiş, op. cit., pp. 456, 699.
614
Conform unei însemnări manuscrise făcută de tatăl său pe filele unui Liturghier (Sibiu, 1814), cf. A. E. O.
R. Arad, grupa a III-a, dosar 385/1930, doc. 7514, f. 315. Vezi şi „Lumina”, anul II, nr. 47, 9/21 august 1873, p.
228.
615
T. Botiş, op. cit., p. 452, 699.
148
lângă preotul Ioan Tipei, iar din 1871 s-a transferat ca preot paroh în Crocna616. În Crocna a fost
instalat de protopopul Nicolae Beldea al Ineului617. În parohia natală a funcţionat până în anul
1922, când, la vârsta de 81 de ani trece la cele veşnice618.
În paralel cu preotul Teodor Bodea, între 1878-1880, a funcţionat şi preotul Ioan
Muntean, despre care nu deţinem date.
V. 17. 2. Biserica parohială actuală
După degradarea vechii biserici de lemn, devenind şi neîncăpătoare, comunitatea

bisericească decide înlocuirea ei cu un alt locaş de cult, care să satisfacă nevoile credincioşilor. În
această situaţie, la sfârşitul secolului al XIX-lea, se deschide şantierul la actuala biserică de zid,
cu hramul „Pogorârea Sf. Duh” al celei vechi. Biserica este construită din piatră şi cărămidă, în
formă de corabie, terminată cu o absidă semicirculară.
Noua biserică a fost sfinţită în anul 1898, din încredinţarea episcopului Ioan Meţianu al
Aradului (1875-1898), de către protosinghelul Augustin Hamsea, profesor de teologie şi
conducător al mănăstirii Hodoş-Bodrog619.
Preotul în timpul căruia a fost construită actuala biserică, a fost Teodor Bodea, despre
care deja am amintit şi care a slujit aici până în anul 1922620. Până la numirea unui preot nou,
parohia a fost suplinită de preotul Iuliu Bodea din Buteni (1922-1927)621 şi preotul Emil Tomşa
de la parohia Pescari (1927). El a fost şi cel care l-a întâmpinat, în octombrie 1927, pe
episcopul Grigorie Comşa al Aradului (1925-1935), când a săvârşit o vizitaţie canonică în
parohia Crocna.
În baza ordinului nr. 27/1927, postul vacant de preot din Crocna este scos la concurs.
Parohia deţinea o sesiune parohială cu 22 jugăre, arător, fânaţe şi un intravilan parohial gol 622.
Parohia este ocupată abia în 1928, în urma transferului preotului Sabin Stănija de la parohia
Mădrigeşti. S-a născut în Bucureşcii Bradului (Hunedoara) în anul 1886. Studiile liceale le-a făcut
la Brad şi Năsăud, unde, în anul 1905, şi-a luat bacalaureatul, apoi a urmat cursurile clericale la
Institutul Teologic din Caransebeş. În anul 1909 s-a căsătorit cu Maria Leuca623, fiica preotului
Leuca din Mădrigeşti. De la sfârşitul anului 1909 a păstorit parohia Mădrigeşti. Parohia Crocna a
păstorit-o până în anul 1935. La 24 februarie 1935, în vârstă de numai 49 de ani şi după 25 de
preoţie, „bolnav de gripă şi aprindere de plămâni, s-a sculat din pat să facă o înmormântare care
i-a fost fatală, căci în urma unei noi recidivări a trecut la viaţa veşnică”624. A păstorit parohia cu
multă vrednicie, fiind un bun slujitor şi orator, reuşind să se facă iubit de toţi credincioşii.
După decesul preotului Sabin Stănija, urmează preotul Gheorghe Şerb, ales în Adunarea
parohială electorală din 21 mai 1935, „ca paroh la vacanta parohie din Crocna”. La 22 iunie
1945, scaunul protopopesc din Gurahonţ, a „ratificat” alegerea, dosar fiind înaintat „Înalt Prea
Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Nicolae Bălan în Sibiu, spre afacerea canonică. Alesul
616
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 2/1886, doc. Conscrierea preoţimei de religiunea gr. or. care se
află în comunităţileprotopresbiteratului Hălmagiului pe 1885, nr. 1138, f. 129-130; A. N. D. J. Arad, Fond
Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 15, f. 10.
617
618
“Biserica si Şcoală”, anul XLVI, nr. 5, 30 ianuarie/12 februarie 1922, p. 5. A fost înmormântat în curtea
bisericii parohiale din Crocna.
619
Vezi: (Redacţia), Sfinţire de biserică, în „Biserica şi Şcoala”, anul XXII, nr. 13, 29 martie/10 aprilie 1898, p.
102.
620
A fost înmormântat în curtea bisericii.
621
Preotul Iuliu Bodea este fiul preotului Teodor Bodea.
622
“Biserica şi Şcoala”, anul LI, nr. 7, 13 februarie 1927, p. 8.
623
Împreună au avut trei fete.
624
“Biserica şi Şcoala”, anul LIX, nr. 9-10, 10 martie 1935, p. 13. A fost înmormântat în curtea bisericii,
alături de preotul Teodor Bodea.
149
va plăti la Cassieria Consiliului eparhial în Arad, în termen de 14 zile, suma de 200 – două sute
– taxe de confirmare a alegerii sale”. Din datele pe care le deţinem, preotul Gh. Şerb a
funcţionat în parohia Crocna până în jurul anului 1952 când a fost transferat la Arad, unde a
îndeplinit şi funcţia de protopop.
Au mai funcţionat preoţii Terente Boloş (1956-1967)625, Ioan Scripliuc (1967-1976)626,
Mircea Crişan (1976-1989)627; Ştefan Moanea (1989-astăzi)628.
V. 17. 3. Cărţi vechi de cult cu însemnările manuscrise
Avem foarte puţine informaţii despre cărţile vechi de cult folosite în bisericile din Crocna si
Revetiş. în Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului se află un dosar conţinând un număr
de 427 de file în care se cuprind informaţii referitoare la cartea veche românească existentă în anul
1930 în parohiile din cuprinsul eparhiei. Sunt redate titlul, locul şi anul apariţiei. Nu întotdeauna
informaţiile furnizate de preoţi sunt cele mai exacte. Pentru demersul nostru, datele cuprinse în
acest dosar sunt foarte importante pentru că este singura sursă istoriografică cu ajutorul căreia
putem reconstitui măcar în parte circulaţia acestor cărţi prin cele două parohii.
Chiriacodromion (Bălgrad, 1699)629
Cumpărat în secolul al XVIII-lea, între 1746-1750, de locuitorii din parohia Crocna de

Sus şi dat „în brânca lui popa Precup şi la pruncii lor” pentru serviciile religioase din biserica
satului.
Coperta II „Această carte o a luat Prec(up)”.
„Pomeni domne robi tăi Ursul, Petru, Toader, Onea, Stana, Anuţa, Marinca, Rusul, Necse,
Martin, Ion...ca să ştie că au fost când am scris Măruşter Onas si Bode Pinte si Bode Marin
şi...Toader...şi s-au dat în brânca lui popa Precup şi la pruncii lor nime să nu ia de la ei”.
Straşnic (Blaj, 1773)
„Această carte s-au cumpărat cu cheltuiala tuturor sătenilor din Crocna de Jos cine cât au
vrut au dat. Toţi sătenii au dat câte ceva până s-au însămat banii cinci zloţi şi i-am strâns
Hălmăgeanu Petru din Crocna...Bande Pavel şi cine va ceti pă acest Straşnic să ştie că este a
bis(ericii) din Crocna de Jos şi cine o va înstrăina sau o va vinde pă bani să fie afurisit cu 318
părinţi sfinţi...an 1788 în 1. Scrisam eu diac Petru din Crocna de Jos martie în 3 zile 1788”.
„Acest Straşnic am [cumpărat] Pavel Popovici şi cu Petru Hălmăgean de sau cumpărat cu

5 zloţi pă sama bis(ericii) Crocnei de Jos an 1783 aprilie 21 zile. Pavel Popoviciu paroh Crocna
de Jos”630.
Molitvelnic (lipseşte foaia de titlu)631.
625
De aici s-a transferat la parohia Prăjeşti, unde, a funcţionat până la pensionare.
626
De aici s-a transferat la parohia Şepreuş, unde, a funcţionat până la pensionare.
627
Pensionat de boală în anul 1989, la începutul anului 2009, a trecut la cele veşnice fiind înmormântat în
parohia natală Chisindia din protopopiatul Sebiş.
628
Până la transferul său în Crocna, a mai funcţionat în parohiile Igneşti şi Groşeni.
629
Exemplarul a ajuns la biserica din Gurahonţ, iar de aici în colecţia de la Mănăstirea Arad-Gai, cf. E. R.
Colta, Vechile tipărituri româneşti în judeţul Arad, p. 744.
630
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 385/1930, doc. 7514. f. 309.
631
Ibidem, f. 310
150
„...Biserica Crocnei de Jos si cine o va fura sau o va vinde de la Biserica Crocnei de Jos
să fie afurisit de 318 părinţi sfinţi din Niceea - Anu 1818 în 3 ianuarie”.
„Acest Molitvelnic este a bis(ericii) Crocnei sau lăsat pomană de cinstitul răposatul Pavel
Popoviciu. Scris-am în zilele Preasfinţitului Domn Gherasim Raţ Episcopul Aradului în 31 zile
Iuli 1850. Laurenţiu Hălmăgean preot în Crocna”.
Minei pe luna mai (Buda, 1804)632
„Această carte este a lui Tipei Toader cel tânăr si l-au dat pomană la biserica din
Dumbrăviţa pentru sufletul robilorlui Dumnezeu:Vii: Toader, Mărie, Oana, Floare, Daia, Morţii:
Pătru, Toader, Iacob, Simion, Mărie, Micoară, Floare. Iunie 30 zile 1807”.
„În anul 1851 în luna lui iulie în 2 zile din Transilvania (Ardealul) din oraşul Braşov,
Gazeta Transilvaniei au început a se purta si pe limba Naţiei Române prin redactorul Iacob
Mureşianu. Sep(tembrie) 26 anu 1851 scris-am eu Laurenţiu Hălmăgean, capelan în Crocna”.
Evanghelie (lipsă foaie de titlu)
„Această sftă Evanghelie este dată de pomană la Sf. Bis. Crocna de Sus sau scris de mine
preotul Ioan Sărac în luna lui Ianuarie 1851”
„Să se ştie că această Evanghelie o au cumpărat Birăieştii pentru sufletul unui frate şi
pentru a lor suflet şi o au dat pomană în brânca lui popa Precup şi a pruncilor lui până o a
ţine carte şi pă bani să nu se vândă ce să steie ea la bis. Dumbrăviţii”.
***
În dosarul amintit, preotul care funcţiona în Crocna în anul 1930, mai menţionează şi
următoarele cărţi de cult633: Minei pe luna iulie (Buda, 1804), Minei pe luna septembrie (Buda, 1804),
Minei pe luna ianuarie (Buda, 1805), Minei pe luna februarie (Buda, 1805)373 şi un Liturghier (Sibiu,
1814)634.
Mineiul pe luna iulie (Buda, 1804)

„Spre eterna memorie am scris în 10 sep(tembrie) anu(l) 1869 fiindcă în 10 sept(embrie)
1869 s-a ridicat în altarul Gurahont pentru Martirul naţiunii române loan Buteanu ucis perfidalminte
în 1848. Crocna la 11 septembrie) 1869 Petru Hălmăgean”.
„După rebelia Horia reducerea grijilor Române pretutindenea 1784”.
„După purtarea învingerii Românilor prin Iancu Eroul Român anu 1848-49 ridicarea
Mitropoliei Române în Sibiu. Spre eterna memorie am scris în anul vieţii mele 60 si a serviciului
meu 35 Sept(embrie) 23 1879 Paul Serac docentul”.
Mineiul pe luna septembrie (Buda, 1804)
„Scrisam eu popa Laza Grigorovici în Decemvrie în 8 zile 1806. Dând mineiul ca pomană
împărătească”.
632
Ibidem, f. 312.
633
Ibidem, f. 308, 311, 313-313v., 314, 315.
634
Toate aceste cărţi au ajuns în colecţia de la Mănăstirea Arad-Gai.
151
„Această carte este a lui Bode Micula din Crocna de Sus pomană pentru sufletele robilor lui
Dumnezeu: Vii: Micula, Dochiţa, Lupu, Rafila, Ana, Eva, Petru. Morţii: Patru, Floare, Numa,
Rafila, Onde, Arunca, Micula, Toader, Floare, Ghirghi, Onu, Floare”.
Mineiul pe luna ianuarie (Buda, 1805)
„Această carte este a lui Sărac Lepădat si am cumpărat cu 7 fl. 30 cr. S-au dat pomană la
biserica Crocnii de Sus pentru sufletul lui si acestora: Vii: Luca, Greta, Pătru, Toader, Simion,
Stana, Greta, Gheorghe, Mihai, Iosana, Paul. Morţii: Marcu, Stana, Pavel, Micula, Teodor”.
„Scris-am cu pană de gâscă (găină) şi cu mâna de ţărână, mîna putrezeşte

scrisoarea…”.
Mineiul pe luna februarie (Buda, 1805)
„Această carte este a lui Măruşter Mihai din Crocna de Sus şi au cumpărat pe suma
bis(ericii) cu 7 zloţi si am dat pomană pentru sufletul viilor şi al morţilor. Pomeneşte Doamne
robii Tăi Vii: Mihai, Ana, Onu, Bogdan, Ion, Sumedru, Todor, Gheorghiu, Todor, Luca, Sana,
Braiţu. Morţii: Onu, Ispas, Floare, Mărie, loan, Barbura, Mărie, Floare, Pavel, Jurj, Iorga,
Todor, scris-am eu Bode Marc din Crocna de Sus în luna lui Iunie 22 zile a(nul) 1811”.
„Această carte numită Mineiul este a bis(ericii) Crocnei am scris în 27 Februarie când
eram învăţător în com(una) Crocna anul a lui 1860 Pavel Serac şi preoţii loan Sărac şi George
Marc spre veşnica aducere aminte. Subscrisul spre eterna memorie am scris în 15 iunie 1865 în
Crocna, Petru Hălmăgean teolog cursul al treilea”.
„Această carte cu numele Minei pe luna februarie a Crocnii de Sus 13 Febr(uarie) 1853. Spre
eterna memorie am scris în 10 februarie anu 1880 Paul Sărac docente”.
Liturghier (Sibiu, 1814)
„Spre aducere aminte. în anul 1873 s-a escat morbul epidemie coleră în împărăţia
Austriei şi era lăţită peste toată ţara întru aşa grad mare căci în părţile de către apus de la Tisa
au mai rămas comune pustii de oameni - iară în părţile noastre în toate comunele a dăinuit în
comuna Crocna a reposat 68 oameni - întru care a reposat şi fiul meu Petru fost capelan la mine
si notarul comunei din loc Leontin Adamoviciu. Scris în Crocna 1 ianuarie 1879 loan
Hălmăgean preot în Crocna”.
***
În bisericile din Crocna au mai existat şi alte cărţi de cult însă până în faza actuală a
cercetării noastre nu am putut afla date despre ele.
V. 17. 4. Familia de preoţi Hălmăgean din Crocna
Din pleiada preoţilor din Crocna face parte şi numeroasa familie Hălmăgean. Unul dintre
primii preoţi cunoscuţi de noi din această familie este Militon Hălmăgean, care şi-a desfăşurat
activitatea între 1820-1830 la biserica de lemn „Sf. 40 de Mucenici” din parohia Crocna de Jos.
A avut doi fii, Ioan şi Laurenţiu, amândoi preoţi.
152
Preotul Ioan Hălmăgean, născut în anul 1824 la Crocna, a absolvit 6 clase gimnaziale,
apoi cursurile Institutului Teologic din Arad. După cununia cu tânăra Elisabeta Şerb, probabil
din HoltMizeş (azi Pescari), a fost hirotonit de episcopul Gherasim Raţ al Aradului (1835-
1850) pentru parohia din Crocna unde a funcţionat între anii 1843-1878. A avut şi el doi fii,
Petru şi Ioan, amândoi ajungând preoţi.
Cel de-al doilea fiu a lui Militon, Laurenţiu Hălmăgean, a funcţionat ca preot tot în
parohia Crocna, în anii 1850-1851. Nu deţinem mai multe date despre el.
Cel mai mare dintre fiii a preotului Ioan şi nepot al preotului Militon, Petru Hălmăgean,
s-a născut la Crocna şi a absolvit cursurile Preparandiei (1861-1862), apoi pe cele ale
Institutului Teologic (1864-1865) din Arad. După absolvire, în anul 1865, a fost hirotonit preot
pentru biserica din satul natal de către episcopul Procopie Ivaşcovici al Aradului (1853-1873).
A funcţionat doar 8 ani, în 1873, în urma îmbolnăvirii de holeră, trece la cele veşnice.
Fratele mai mic a lui Petru, Ioan Hălmăgean635, s-a născut la Crocna, în 1 mai 1858. După
absolvirea şcolii primare în satul natal, a urmat cursurile liceale la Brad, Oradea şi Beiuş, unde, în
anul 1878, trece examenul de bacalaureat. După obţinerea diplomei, urmează cursurile clericale
la Institutul Teologic din Arad, pe care le-a absolvit la sfârşitul anului şcolar 1881-1882. După
absolvirea cursurilor clericale se căsătoreşte cu Elena636, fiica preotului Constantin Popovici din
Măderat. În anul 1883 a fost hirotonit preot pentru parohia Feniş de episcopul Ioan Meţianu al
Aradului (1874-1898). În prima parohie funcţionează între 1883-1888, apoi cere transferul în
parohia Cil unde a stat mai puţin de doi ani (1888-1889). De aici se transferă în parohia Igriş637
din Banat, unde, în primăvara anului 1930, la împlinirea a 48 de ani de păstorire „cinstitiă şi
rodnică”, a fost sărbătorit iar evenimentul a fost menţionat şi de revista oficală a Episcopiei
Aradului638. În parohia Igriş funcţionează timp de 46 de ani, până în anul 1935 când se
pensionează, la vârsta de 77 de ani.
După pensionare se stabileşte la locuinţa din Arad639, unde a locuit până în dimineaţa zilei
de duminică 28 ianuarie 1940, când s-a stins din viaţă. A fost prohodit, marţi 30 ianuarie 1940
de ziua Sfinţilor Trei Ierarhi de un sobor de preoţi din care au făcut parte Florea Codreanu,
Caius Turicu, Teodor Draia, Monţia (Şiclăi), Cornel Mureşan (Arad), Andrei Cuzneţov (Arad)
şi Vancu (Igriş). A fost înmormântat în cimitirul Pomenirea din Arad. Preotul Ioan Hălmăgean,
în întreaga sa activitate preoţească desfăşurată în timpul celor peste cinci decenii, s-a remarcat
pe terenul pastoraţiei, remarcându-i-se meritele cu dreptul de a purta brâu roşu.
Profesorul Traian Mager, în lucrarea Ţinutul Hălmagiului, penţinează că preotul Ioan
Hălmăgean din Igriş, îşi amintea de evenimentul reînhumării osemintelor lui Ioan Buteanu la
Gurahonţ, din septembrie 1869, cu care ocazie avea doar 11 ani. Atunci a avut fericitul prilej
635
Pentru întregirea biografiei lui ne folosim de: A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român
Ineu, dosar 16, f. 295; Victor Aga, Galeria de biografii ilustre din Banat şi Crişana, Timişoara, 1934, pp. 101-
102; Traian Mager, Ţinutul Hălmagiului. Monografie. Cadrul istoric, Partea a II-a, Arad, 1937, p. 86; “Biserica şi
Şcoală”, anul LXIV, nr. 6, 4 februarie 1940, p. 52; P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, pp.
595, 609.
636
Au avut trei copii: Sever (administrator la Azilul de copii din Timişoara), Iuliu (profesor de religie la
Şcoala Normală din Arad) şi Livia (medic stomatolog în Arad). Preoteasa Elena Hălmăgean, în 19 iulie 1939 a
trecut la cele veşnice. “Biserica şi Şcoala”, anul LXIII, nr. 31, 30 iulie 1939, p. 260.
637
La Igriş a slujit alături de preotul Virgil Negru originar tot din Crocna. S-a născut în 10 mai 1866, din
părinţi Simeon şi Stana Negru (născută Bodea). După absolvirea cursurilor teologice în Arad, se căsătoreşte cu
Cornelia Urdea cu care a avut 5 copii. În anul. 1889 este hirotonit pentru parohia Igriş unde a slujit până la 9
aprilie 1937 când trece la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul parohiei Igriş. Pe lângă activitatea
preoţească, a premers cu exemplul şi în luptele naţionale care s-au desfăşurat, în acele locuri, de la intrarea în
ctivitate a Partidului Naţional Român. cf. Grigorie Vermeşan, + Preotul Virgil Negru, în “Biserica şi Şcoala”, anul
LXI, nr. 17, 25 aprilie 1937, p. 149.
638
O muncă exemplară, în “Biserica şi Şcoala”, anul LIV, nr. 32, 10 august 1930, p. 6.
639
La Arad a locuit pe strada Ioan Meţianu, nr. 16.
153
să-l vadă pe eroul naţional Avram Iancu. Deşi autorul lucrării nu menţionează, suntem siguri că
la Gurahonţ a fost dus de tatăl său, preotul Ioan Hălmăgean.
Mai târziu, urmând cursurile gimnaziale la Brad, după anul 1869, preotul îşi amintea că a
avut de mai multe ori prilejul de a-l vedea pe Avram Iancu prin Brad. Avram Iancu mai făcea
vizite şi la Gimnaziu, unde intra prin clase asistând la orele de curs. Mai mergea şi la
examenele festive de sfârşit de an şcolar. Îşi mai amintea că era întotdeauna serios, dar nu pre a
avea putinţa să stea multă vreme într-un loc. Părul, barba şi mustăţile, foarte bogate, îi erau
negre, „fără pic de cărunţele”. După examen, venind tatăl său, preotul din Crocna, şi intrând
într-un restaurant să prânzească, Iancu s-a aşezat la masa lor şi au mâncat împreună. Aflând el
că ei erau cu trăsura, Iancu le-a cerut să-l ducă şi pe el până la Hălmagiu. Aşa au călătorit
împreună până la Hălmagiu, după ce pe drum s-au mai cinstit pe la hanuri, în patru locuri.
Avram Iancu, mărturiseşte preotul Hălmăgean că nu prea vorbea, ci tot timpul cânta din fluier,
cu privirea pierdută în zare640.
V. 18. DATE SUMARE DESPRE PAROHIA REVETIŞ
V. 18 1. 1. Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” din Revetiş

În anul 1754 când se fixa darea credincioşilor din Revetiş (12 florini şi una mierţă de grâu),
satul nu avea biserică641, probabil credincioşii frecventau biserica din Berindia. În anul 1755 este
edificată biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli”642 ce dăinuie până la începutul
secolului al XlX-lea.
De la această biserică, în colecţia de la Mănăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul” de la Arad-
Gai, se păstrează un prăznicar cu 12 scene (nr. inv. 151) din a doua jumătate a secolului al XVIII-
lea643. Icoana este executată de un pictor anonim din Munţii Apuseni, în a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea. Icoana înfăţişează următoarele scene, de la stânga la dreapta: 1. Bunavestire,
2. Duminica Floriilor, 3. Înălţarea Domnului, 4. Pogorârea Duhului Sfânt, 5. Învierea Domnului
sub forma Pogorârii la Iad, 6. Adormirea Maicii Domnului, 7. Naştrea Maicii Domnului, 8.
Intrarea în biserică, 9. Naşterea Domnului, 10 Tăierea împrejur, 11. Botezul Domnului, 12.
Întâmpinarea Domnului. Istoricul de artă Horia Medeleanu este de părere că:
„Icoanele sunt executate cu o tehnică de miniaturist, având un marcat aspect grafic.
Sugestia de volum este dată de ductul liniilor şi jocul acestora. Predomină roşu vermillon.
Culoarea este pusă a plat şi peste ea aplicat desenul. În fundalul scenelor, arhitectură de epocă. În
scena care reprezintă „Duminica Floriilor”, Ierusalimul este indicat printr-o biserrică barocă
asemănătoare cu cea a Mănăstirii „Sf. Simion Stâlpnicul” din Arad-Gai”644.
Primul preot de la această biserică a cărui nume îl cunoaştem, este Petru, mentionat în
conscripţia din anul 1755 a episcopului Sinesie Jivanovici645. În iunie 1767 sunt menţionaţi preoţii
Lazăr Dobrescu (n. n. Dobrei) si Daniil Popovici, amândoi originari din Revetis646. Preotul Lazăr a
fost hirotonit în 24 aprilie 1755 şi funcţiona si în 1782647, iar Daniil funcţiona şi în 1786648.
640
Tr. Mager, op. cit., partea a II-a, pp. 86-87.
641
Şt. Lupşa, op. cit., vol. II, fasc. 1, f. 359, 447
642
Ibidem, f. 447
643
Horea Medeleanu, Valori de artă veche românească, Arad, 1986, pp.71-72.
644
Ibidem.
645
St. Lupşa, op. cit., vol. II, fasc. 1, f. 447.
646
I. D. Suciu, R. Constantinescu, op. cit., vol. I, doc. 131, p. 298.
647
A. N. D. J. Arad, Fond Prefectura judeţului Arad, Acta congregationum, doc. 52, f 2.
648
154
V. 18. 1. 2. Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Revetiş

La începutul secolului al XlX-lea, satul Revetiş, aşezat pe malul drept al râului Crişul Alb,
din cauza deselor inundaţii, este nevoită să-şi mute vatra satului pe un nou amplasament. În
această situaţie sunt nevoiţi să-si edifice o nouă biserică, cea veche având mult de suferit din
cauza inundaţiilor.
În deceniul al doilea al secolului este edificat noul locaş de cult cu hramul „Adormirea
Maicii Domnului”. A dăinuit până în anul 1890 când este edificată actuala de zid649.
De la această biserică, în colecţia de la mănăstirea Arad-Gai se păstrează procomidierul cu
reprezentarea Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel si însemnarea din anul 1819: „acest lucru iaste făcut
de Bâlc Iovu fiiu lui Filimon pentru sufletul lui şi pentru a muerii...”. Tot în această colecţie se
mai păstrează si registrul împărătesc al iconostasului650.
Dintre preoţii care au slujit la această biserică amintim pe Lazăr Dobrei, menţionat în 1821 şi
1822. În anul 1822 a executat reparaţii la biserică, lucrările ridicându-se la suma de 10 florini651. S-
a născut la Revetiş în anul 1800 şi amurit, la 28 noiembrie 1856, în vârstă de numai 56 de ani. A
fost înmormântat la 30 noiembrie de preoţii Andrei Tipei din Dieci, Teodor Dronca din Roşia si
Teodor Mihulin din Berindia652.
Paralel cu Lazăr Dobrei, din anul 1849, îşi începe activitatea şi preotul Ghenadie Dobrei,
probabil fiul său. Născut la Revetiş în anul 1828, a absolvit cursurile Institutului Teologic din
Arad, iar după absolvire, a fost hirotonit preot de episcopul Gherasim Raţ al Aradului (1835-
1850)653. A slujit până în 26 decembrie 1899 când, în vârstă de 73 de ani, trece la cele
veşnice654. Între 1853-1873, este menţionat preotul Teodor Dronca.
Cu câţiva ani înainte de anul 1882, preotul Ghenadie Dobrei se îmbolnăveşte şi cere să fie
hirotonit ca preot capelan fiul său Lazăr, însă episcopul Ioan Meţianu refuză. În această perioadă,
datorită faptului că în parohie se intensifică propaganda greco-catolică, Consistoriul eparhial
numeşte ca adminstratori parohiali si ajutători ai preotului Ghenadie, pe preoţii Dionisie Dronca
(1873-1877) din parohia Roşia, Augustin Mihulin (1879-1881) de la parohia Berindia şi George
Bodea de la parohia Roşia (1878-1913).
În anul 1882, episcopul Ioan Meţianu al Aradului (1874-1898), îl hirotoneşte preot pentru
parohia Revetis, pe Lazăr Dobrei, fiul lui Ghenadie Dobrei. Născut în anul 1859, a absolvit 2
clase gimnaziale şi Preparandia din Arad655. A slujit în Revetiş până în anul 1918 când trece la
cele veşnice.
V. 18. 2. Biserica parohială actuală (1890)
Este cunoscut faptul că după mutarea vetrei satului pe alocul actual, credincioşii şi-au
construit o biserică de lemn. Aceasta a dăinuit până în jurul anului 1890, când, datorită stării de
degradare a locaşului de cult existent, şi sporului demografic înregistrat spre sfârşitul secolului
al XIX-lea, este construită actuala biserică de zid. Construirea bisericii s-a făcut în timpul
preotului Lazăr Dobrei.
În anul 1935 biserica a fost reparată capital, în timpul preotului Gheorghe Neagu şi cu aportul
substanţial al credincioşilor. Cu timpul, credincioşii dorea construirea unui alt locaş de cult. În acest
649
P. Vesa, Biserici de lemn de odinioară, Arad, 1997, p. 62.
650
Colecţia de obiecte bisericeşti de la Mănăstirea “Sf. Simion Stâlpnicul” de la Arad-Gai, nr. inv. 457-460.
651
A. E. O. R. Arad, doc. Sămădaşul bisericei din Revetiş pe anul 1821 şi pe 1822, nr. 17, neinventariat.
652
A. P. Dieci, Protocolul răposaţilor din parohia Revetiş (1853-1950), poz. 132/1856.
653
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 29/1873, doc. Conscrierea preotimei greco-orientale române din
protopresbiteratul Ienopolei pe anul 1874, întocmită de protopopul Constantin Gurban, nr. 458; A. N. D. J. Arad,
Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 3, f.3; dosar 5, f. 57; dosar 7, f. 13.
654
A. P. Dieci, Protocolul răposaţilor din parohia Revetis (1853-1950), poz. 23/1899.
655
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 68/1885, doc. 1167, f. 72v.-73.
155
scop, încă din anul 1938, încep adunarea materialelor de construcţie necesare. A fost adunată piatra
pentru fundaţie şi 51 000 bucăţi de cărămidă, cherestea. Din diferite motive, mai ales pecuniare,
deschiderea şantierului a întârziat, iar după instaurarea regimului comunist la putere acest lucru era
cu neputinţă. Astfel că, în 1962, după înfiinţarea C. A. P. - ului, Sfatul Popular local a confiscat
cărămida pentru a servi la construcţiile destinatele sectorului zootehnic.
Biserica prezentând fisurii avansate, a trebuit să fie supusă la reperaţii capitale. În anul
1963, zidurile bisericii au fost ancorate cu drugi de fier, lucrarea fiind executată de meşterul
fierar Pavel Oprea din Revetiş, în timpul preotului Ioan Bădescu şi a epitropului Ioan Jurcău. În
anul 1977 a fost înlocuită tabla de pe turn. După numai doi ani, în 1979, a fost reparat
acoperişul bisericii în întregime, pereţii exteriori şi a fost electrificată. De-a lungul anilor,
biserica a fost renovată, de mai multe ori. Astăzi, este supusă un amplu proces de înnoire
interioară, fiind în plin şantier de de pictură, executată de Radu şi Alexandrina Jitaru din Arad.
În 1974-1975 a fost construită şi o casă parohială nouă, cea veche fiind în stare avansată
de degradare şi necorespunzătoare locuirii.
***
La această biserică au slujit următorii preoţi: Lazăr Dobrei (1882-1918), în timpul căruia,
aşa după cum am menţionat deja; Sinesie Ioasag (1894-1895); Teodor Mihulin, administrator
(1894); revine Lazăr Dobrei (1913-1914); Iosif Câmpean (1914-1919); Romul Raţiu, preot în
Berindia, a administrat parohia (1918-1919); ieromonahul Pahomie Corpos, a administrat
(1919-1921); Nicolae Sirca (1921-1922); Lazăr Dobrei, începând cu luna ianuarie 1922, revine
în matricole, până în luna februarie 1924; Ioja Lazăr (1925); Traian Vraciu, administrator
parohial (mai 1925-august 1927)656; Gheorghe Neagu, paroh (noiembrie 1927-septembrie
1941); Gheorghe Rotaru, administrator parohial (octombrie 1941-ianuarie 1947); revine
Gheorghe Neagu (aprilie 1947-1960); Ioan Bădescu (1960-1970); Traian Pui (1971-1973);
Vasile Costea (1973-1987); Vasile Coşeri (1987-1990); Ovidiu Daşcău (1992-1995); Dan
Magda (1995-2004), Mihai Radiş (din 2005).
V. 18. 3. Cărţi vechi de cult cu însemnările manuscrise
În anul 1761, exemplarul unui Chiriacodromion (Bălgrad, 1699), a fost donat şi bisericii de
lemn din satul Revetis, aşa după cum reiese din următoarea însemnare: „În ştiinţă fie la toţi mari
si mici, cum că această sfântă si dumnezeiască carte ce se chiamă Carte învăţătoare o am
cumpărat Ierotei Dobrei sfintei biserici sfintei biserici a satului Revetisuiui pomana şi l-au
dat...să fie...numănui nimenea să nu...până la moartea lui, cine oar îndrăzni a o muta din
numita biserică în vreun chip să fie sub afurisirea sfinţilor părinţi care s-au aflat la cele 7
sfinte sohoare şi s-au încredinţat naintea mea a smeritului popa Petru...de la...anul 1761”657.
Alte cărţi de cult folosite în bisericile din Revetiş sunt, un Antologhion (Râmnic, 1786),
şi un Triod (Râmnic, 1782). Nu deţinem date şi despre celelalte cărţi de cult folosite în
bisericile din Revetiş.
656
Traian Vraciu s-a născut la 1 august 1902 în localitatea Stănija (Hunedoara), într-o veche familie de
preoţi şi dascăli. După şcoala elementară din satul natal a urmat cursurile Liceului “Avram Iancu” din Brad, apoi
Seminarul teologic “Andreian” din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1921. În 1925 a fost hirotonit pentru parohia
Revetiş, de unde s-a transferat la parohia Aldeşti. În anul 1960 s-a transferat în Arhiepiscopia Timişoarei şi
Caransebeşului, funcţionând în parohia Berini până în 1983 când s-a pensionat. În ziua de 6 februarie 1986 a
trecut la cele veşnice fiind înmormântat în cimitirul satului natal, cf. Necrolog, în“Mitropolia Banatului”, anul
XXXVI, 1986, nr. 1, p. 119.
657
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 385/1930, doc. 3130, f. 369. Mai târziu, exeplarul a ajuns în
colecţia de la mănăstirea Arad-Gai.
156
V. 19. DATE SUMARE DESPRE PAROHIA ROŞIA
Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli” a fost edificată în 1755, iar în anul 1896 a
fost înlocuită cu actuala658. Într-un document din anul 1878, în biserică era folosit la Sfânta Liturghie
un antimis din 1751, probabil sfinţit de episcopul Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768)659.
Despre preoţii slujitori de la aceasta biserică nu dispunem prea multe date. La 13 mai 1761,
pentru această biserică era hirotonit preotul Teodor660. În anul 1873 este menţionat preotul Dionisie
Dronca, născut în 1837, absolvent a două clase gimnaziale, a cursurilor Preparandiei şi cele ale
Institutului Teologic din Arad. După absolvire, în 1867, este hirotonit preot de episcopul Procopie
Ivaşcovici al Aradului (1853-1873) pentru parohia Roşia, transferat în 1873 în parohia Revetiş661.
Ultimul preot ce a slujit la această biserică este George Bodea, născut în anul 1849 în satul
Laz, probabil tatăl sau fratele preotului Fabriţiu Bodea, a absolvit curusurile Preparandiei şi ale
Institutului Teologic din Arad, apoi a fost hirotonit preot pentru parohia Roşia, în 1885, de
episcopul Ioan Meţianu al Aradului şi instalat de protopopul Nicolae Beldea al Ineului662. A
slujit la biserica din Roşia până în anul 1913.
V. 19. 2. Biserica parohia actuală
V. 19. 2. 1. Date sumare despre biserică

Cu timpul, biserica veche de lemn devenind neîncăpătoare, aceasta mai ales datorită
sporului demografic, preotul George Bodea (1885-1913), cu sprijinul credincioşilor, în anul
1896 a fost deschis şantierul de construcţie a unui nou locaş de cult. Soarta celei vechi, a fost
aceea a majorităţilor biserici de lemn, înlocuite cu altele noi, a dispărut prin demolare.
Biserica, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, este în formă de navă, cu abside
laterale semicirculare la cele două străni şi altarul în decroşat în cinci laturi. Este prevăzută cu
3 ferestre la altar, 6 în naos, trei de o parte trei de alta, şi două uşi, una în partea de apus,
cealaltă pe latura de sud a bisericii. Interiorul bisericii este zugrăvit iar iconostasul, din
scândură, are aplicate icoane pictate.
În anul 1930, biserica a fost renovată, în interior şi exterior, iar la 7 decembrie lucrările
au fost binecuvântate. Slujba religioasă a fost efectuată de protopopul Ştefan R. Lungu, în
calitate de misionar eparhial, însoţit de preoţii Ioan Cosma, administrator protopopesc al
Butenilor, Ioan Bogdan (Sebiş), Cornel Bodea (Dezna), Lzăr Ioja (Sălăgeni), Dimitrie Manase
(Paulian663), Zosim Mihulin (Joia Mare) şi Gheorghe Neagu (Revetiş)664. Răspunsurile la
Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericesc din Buteni condus de Ruja Gavrilă665.
În anul 1995, sub oblăduirea Prea Sfinţitului Dr. Timotei Seviciu, episcopul Aradului, în
jurul acestei biserici, s-a înfiinţat o mănăstire de maici.
658
659
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 5, 180.
660
Idem, Fond Prefectura judeţului Arad, Acta congregaţionum, nr. 52, f. 2.
661
Idem, Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 3, f. 126; A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar
29/1873, doc. Conscrierea preoţimei ortodoxe române din Protopopiatul Ienopolei pe anul 1874, nr. 548.
662
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 15, f. 75; dosar 16, f. 452. A. E. O. R.
Arad, grupa a III-a, dosar 68/1885, doc. 1167, f. 72v-73.
663
Astăzi Livada.
664
În această perioadă parohia Roşia este administrată de preotul Gheorghe Neagu din parohia Revetiş,
până la numirea, hiroton irea şi instalarea unui nou preot.
665
(Miron) Butariu, Sfinţirea bisericii din Roşia-Sebiş, în “Biserica şi Şcoala”, anul LV, nr. 1-2, 4-11
ianuarie 1931, p. 8.
157
V. 19. 2. 2. Preoţii slujitori

Preotul George Bodea, cel în timpul căruia a fost construită actuala biserică, în anul 1913
a trecut la cele veşnice.
După moartea preotului G. Bodea, parohia Roşia, mulţi ani nu a mai avuit preot. După
aproape două decenii fără preot, în anul 1931, episcopul Grigorie Comşa al Aradului, a
hirotonit preot pentru parohia Roşia pe învăţătorul Miron Butariu 666. Absolvent a Şcolii
Normale din Arad, având ca profesor diriginte pe Trifon Lugojan 667. Preotul şi învăţătorul
Miron Butariu, este nepotul preotului bibliofil din Bodeştii Hălmagiului, Nicolae Butariu.
Teodor Cociu s-a născut în anul 1909 în comuna Buhani, a absolvit Liceul „Avram
Iancu” din Brad (1929) şi cursurile Academiei Teologice din Arad (1929-1933). În anul 1935 a
fost hirotonit preot pentru parohia Roşia, unde a funcţionat până în 1948 când, a fost transferat
în parohia Bodrogul Nou. De aici, în anul 1959, a fost transferat la parohia Şega II, unde a
funcţionat până la 1 aprilie 1977 când s-a pensionat. A trecut la cele veşnice la 18 septembrie
1978, după o activitate de 42 ani de preoţie668.
V. 19. 2. 3. Misiuni religioase
În 9 august 1931, pentru credincioşii ortodocşi din Roşia fost din nou sărbătoare 669. În
această zi a fost sfinţit cel de-al treilea clopot pentru biserică670. Credincioşii în frunte cu
preotul Gheorghe Neagu din Revetiş, credincioşii şi-au văzut împlinit un vis, cumpărarea celui
de-al treilea clopot. Cu această ocazie, preoţimea cercului religios Sebiş, şi mulţi credincioşi
din parohiile învecinate au fost prezenţi la biserica parohială din Roşia. Dintre preoţi au luat
parte Iuliu Bodea, în fruntea corului şi fanfarei din Buteni. Înainte de începutul Sfintei
Liturghii, a avut loc sfinţirea clopotului, cu care ocazie, preotul Ioan Bogdan din Sebiş, a
cuvântat despre Însemnătatea clopotelor în viaţa creştină.
Sfânta Liturghie a fost a fost săvârşită de preoţii: Ioan Bogdan (Sebiş), Aurel Ionuţaş
(Prunişor), Gheorghe Neagu (Revetiş) şi Miron Butariu (Roşia). Răspunsurile liturgice au fost
date de corul şi fanfara din Buteni, sub conducerea dirijorului Ruja Gavril. La priceasnă a
predicat preotul Aurel Ionuţaş Despre rugăciune. După serviciul divin, preoţii au servit masa la
casa parohială, iar în după amiaza zilei, au mai sosit în parohie preoţii Dimitrie Manase
(Paulean), Lazăr Ioja (Sălăgeni) şi Ioan Tămaş (Prăjeşti).
La ora 15 s-a oficiat Vecernia, cu care prilej a vorbit preotul Lazăr Ioja, explicând
apostolul zilei, apoi, preotul Miron Butariu, a vorbit despre creşterea religioasă a copiilor şi
preotul Ioan Tămaş despre legătura credincioşilor cu biserica. După serviciul Vecerniei a urmat
„şedinţa intimă” a cercului preoţesc, cu care ocazie s-a discutat problema combaterii sectelor
religioase, preoţii împărtăşind fiecare din experienţa proprie.
O altă misiune religioasă a mai avut loc în 1 noiembrie 1931, când, preotul misionar
eparhial, Zenovie Brădean, însoţit de misionarul protopopesc Lazăr Ioja, preoţii Gheorghe
Neagu şi Miron Butariu au slujit Utrenia şi Sfânta Liturghie. La priceasnă a predicat Z.
Brădean despre însemnătatea Bisericii ortodoxe în viaţa creştinească şi despre slujitorii ei.
După Sfânta Liturghie este săvârşită Sfânta Taină a Maslului cu care ocazie predică preotul
Lazăr Ioja despre Iisus Tămăduitorul bolilor sufleteşti şi trupeşti.
666
“Biserica şi Şcoala”, anul LVI, nr. 17, 24 aprilie 1932, p. 3.
667
“Anuarul Institutului Teologic şi al Şcoalei normale ortodoxe române din Arad, pe anul şcolar 1924-25
publicat de Dr. Teodor Botiş”, Arad, 1925, p. 37.
668
Informaţii primite de la domnul prof. Sergiu Ioan Cociu din Arad, căruia îi mulţumim şi pe această cale.
669
Pentru mai multe amănunte vezi: I(uliu) B(odea), Cerc religios în comuna Revetiş, în “Biserica şi
Şcoala”, anul LV, nr. 36, 6 septembrie 1931, pp. 4-5.
670
Astăzi, biserica are doar două clopote.
158
Capitolul VI
Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli”

de la Roşia
Dacă în timpul comunismului multe mănăstiri ortodoxe au fost desfiinţate, în perioada de

după decembrie 1989, în toate eparhiile din cadrul Patriarhiei Române, au fost reînfiinţate sau
înfiinţate din temelii mănăstiri noi. Astfel, au fost înfiinţate mănăstirea de la Almaş şi cea de la
Roşia (com. Dieci). Chiar dacă nu funcţionează de mult, fiecare dintre ele îşi are o istorie pe
care considerăm că trebuie cunoscută de fiecare dintre noi.
La propunerea mai multor preoţi şi credincioşi din Roşia şi parohiile din jur, s-a pus în
discuţie înfiinţarea la Roşia a unei mănăstiri. Se avea în vedere faptul că satul a fost depopulat,
mai locuiau doar 31 de suflete, marea majoritate a locuitorilor mutându-se în alte localităţi.
Satul Roşia s-a dovedit a fi un mediu propice pentru existenţa pe această vatră a unei
mănăstiri, mai ales că exista biserica parohială cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”671.
Până la înfiinţarea mănăstirii, satul Roşia era filie la parohia Revetiş. Pentru că în sat au mai
rămas puţini locuitori, biserica nemaiputând fi întreţinută, preotul paroh Ovidiu Daşcău de la
Revetiş pune problema înfiinţării la Roşia a unei mănăstiri de maici.
Cu toate că propunerea nu a fost îmbrăţişată de toţi care trebuiau să ia hotărâri şi să dea
aprobări, în cele din urmă lucrurile iau un făgaş aşteptat şi dorit de cei mai mulţi. În urma
propunerilor, în ziua de 15 octombrie 1995, cu ocazia unei adunări cu credincioşii din Roşia, în
prezenţa protopopului Ioan Brădean al Sebişului, Prea Cuviosului arhimandrit Nestor Iovan
,exarhul mănăstirilor din cadrul eparhiei arădene, în calitate de delegat al Prea Sfinţitului dr.
Timotei Seviciu, preotul Ovidiu Daşcău, parohul din Revetiş, maicile Aritina, Elefteria şi
Nicoleta de la Centru eparhial şi mulţi credincioşi din Roşia. Cu această ocazie, pe lângă faptul
că toţi credincioşii şi-au exprimat dorinţa înfiinţării unei mănăstiri, au fost de acord cu cedarea
tuturor bunurilor mobile şi imobile către Episcopia Aradului, pentru a se putea începe o viaţă
monahală de obşte şi înfiinţarea locaşului monahal.
În anul 1995, la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie), a fost
deschisă oficial, de către Prea Sfinţia Sa dr. Timotei Seviciu, episcopul Aradului şi Hunedoarei,
şi un numeros sobor de preoţi, mănăstirea de maici din satul Roşia.
Odată deschisă mănăstirea, cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale, cele trei maici, care au
participat şi la întâlnirea cu credincioşii din Roşia, au amenajat, în clădirea vechii case
parohiale, 3 chilii, bucătări şi o mică trapeză. Ca preot duhovnic a fost numit ieromonahul
Ilarion de la mănăstirea Hodoş-Bodrog, după care a urmat părintele David de la aceiaşi
mănăstire, apoi preotul Ioan Dărău, preot de mir pensionar.
671
Date despre biserică vezi la subcapitolul dedicat parohiei Roşia.
159
Ca orice început, a fost greu, însă, datorită maicilor, care se îndeletniceau cu agricultura
pe pământurile foste ale parohiei Roşia, şi creşterea animalelor. Au beneficiat şi de ajutorul
credincioşilor din parohiile vecine şi a pelerinilor veniţi la mănăstire.
Cu administrarea mănăstirii a fost încredinţată maica Aritina, care, în toată perioada, de
la începuturile aşezământului monahal şi până astăzi, a dovedit multă pricepere şi chibzuinţă în
afacerile gospodăreşti. În anul 2001, în partea de nord a altarului bisericii, a fost amenajat un
paraclis de vară, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, unde în fiecare an de ziua
praznicului se săvârşeşte Sfânta Liturghie pentru pelerinii veniţi la mănăstire.
Nu cu multă vreme în urmă, în partea de sud a incintei, a început construirea unei clădiri,
parte şi etaj, destinate stăreţiei, chiliilor şi dormitoare pentru pelerini veniţi la mănăstire.
În biserică a fost înlocuit întregul mobilier, efectuat de firma „Vlas” din Arad. În curând
vor urma lucrări interioare şi exterioare la biserică. Dintre donaţiile făcute bisericii, amintim o
frumoasă icoană reprezentând pe Maica Domnului donată de credincioasa Viorica Moşter din
Timişoara.
Astăzi, soborul mănăstirii este alcătuit din: maica Aritina (stareţă) şi rasoforele Dionisia,
Andreia şi Antonia. Preot duhovnic este părintele Ioan Dărău, pensionar, rămas văduv s-a
retras la mănăstire672.
672
Părintele Ioan Dărău este orginar din satul Cil (com. Almaş), iar din 1969 până la pensionare a
funcţionat în parohia Rădeşti (com. Almaş).
160
Capitolul VII
Propaganda greco-catolică pe
valea Crişului Alb
(sec. XVIII - XIX)
Pentru romanii ortodocşi de pe valea Crişului Alb, sfârşitul secolului al XVIII-lea şi

începutul celui următor, reprezintă o epoca de puternice frământări sociale şi confesionale. Este
perioada când se înteţeşte mişcarea pentru „unire” cu Biserica Romei. În 1761, episcopul
Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768) se plângea mitropolitului Pavel Nenadovici de la
Carloviţ, că este oprit de unii funcţionari de la comitat a face vizitaţii canonice în unele ţinuturi
aflate sub jurisdicţia sa673.
Cu ocazia Congresului naţional de la Timişoara din 18 septembrie 1790, au fost
înregistrate plângerile diecenilor în legătură cu abuzurile săvârşite de cei ce făceau propagandă
unită în Dieci674.
Rolul de propagator al uniaţiei avea să-1 joace, la începutul secolului al XlX-lea,
prefectul cameral Josef Markovitz care a încheiat un pact contele Iosif Konigsogg, respectiv cu
urmaşii acestuia, care din 1808-1810 îşi întindeau stăpânirea peste 23 de sate din ţinutul
Sebişului, toate intrând în sfera de influenţă a propagandei catolice. Mulţi preoţi şi credincioşi
având de suferit de pe urma propagandei. În 1829, preoţii din Slatina, Neagra, Susani, Minead,
Laz, Roşia, Revetiş şi Dieci se plâng episcopului Nestor Ioanovici al Aradului (1829-1830) de
unele abuzuri cerându-i protecţia. Unora dintre ei li s-au luat sesiile parohiale, alţii au fost
deposedaţi de pământurile familiale, altora le-a fost înlocuit pământurile bune cu altele
neproductive675.
La puţină vreme de la moartea episcopului Nestor Ioanovici, asupra acestor sate se
descarcă groaznica furtună uniată din perioada 1834-1835. Aproape toate comunele au fost
luate în raza de foc a propagandei legată de numele lui Vasile Erdelyi şi a lui Alexandru Dobra,
doi dintre „misionarii” episcopului Samuil Vulcan de la Oradea. Credincioşii ortodocşi din
Dieci şi Crocna s-au opus părăsirii legii strămoşeşti, pe când cei din Roşia şi Revetiş cu filia
Berindia, au căzut plasă propagandei catolice, părăsindu-şi religia ortodoxă676.
Dintr-un raport din 11 mai 1834 al protopopului Grigorie Lucacic al Ineului, aflăm că din
data de 9 mai, satele Roşia (cu 115 case si doi preoţi) şi Revetiş cu filia Berindia (140 case şi
un preot), erau deja trecuţi la uniţi însă aşteptau împlinirea făgăduinţelor făcute de „mai mulţi
domni”. La 4 iunie comitatul ia act de trecerile din aceste sate şi după numai câteva zile trimite
673
I. D. Suciu, R. Constantinescu, op. cit., vol. I, doc. 124, 125, 126, pp. 288-290.
674
Ibidem, vol. I, doc. 193, p. 473.
675
Gh. Ciuhandu, Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ, p. 61; Idem, Câteva momente din trecutul
Episcopiei Aradului, Arad, 1929, p. 14.
676
Idem, Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ, p. 107, 108, 109.
161
Episcopiei Aradului procesele verbale din 13 sate, între care Roşia, Revetiş şi Berindia. Între
timp, protopopul Grigorie Lucacic al Ineului, informează Episcopia despre silniciile
misionarilor lui Samuil Vulcan întreprinse în cele trei sate677.
Din raportul protopopului aflăm că în Roşia, din 112 familii şi trei preoţi, numai 23 de familii
şi bătrânul preot Ioan Dronca au înaintat recurs la Cancelaria împărătească prin care arătau că au
fost înşelaţi. în Revetiş au trecut numai 90 de familii împreună cu preotul Lazăr Dobrei, iar un
număr de 43 de familii cu preotul Ghenadie Dobrei au rămas în legea ortodoxă. La Berindia au
trecut numai 23 de familii, 73 de familii refuzând să părăsească credinţa strâmăşească cu toate că
le-a fost promis ajutor pentru edificarea unui nou locaş de cult. În această situaţie, protopopul
Grigorie Lucacic îl sfătuia pe bătrânul preot Ghenadie Dobrei din Revetiş să frecventeze cu
enoriaşii săi biserica din parohia Govojdia, mai ales că celor rămaşi la credinţa străbună li s-au mai
alăturat încă 19 familii din fîlia Cocioba. Până la clarificarea definitivă a locaşului, preotul
Ghenadie amenajează o încăpere din locunţa sa unde săvârşea Sf. Liturghie678.
La 11 iunie 1834, la Consistoriul eparhial arădean era înregistrată petiţia din 4 iunie a
preoţilor Teodor Dronca si Teodor Popovici din Roşia prin care atât ei cât si credincioşii trecuţi
la uniatie, simtindu-se amăgiţi, se căiesc şi cer revenirea la Biserica ortodoxă679. După numai o
zi, la 12 iunie, este înregistrată petiţia şi a altor locuitori din Roşia dar şi din Berindia, prin care
demască şi ei promisiunile făcute dacă trec la uniaţie, unele făcute chiar de către episcopul
Samuil Vulcan care i-a vizitat în ziua de 1 iunie 1834. Din Roşia semnau petiţia 21 de
credincioşi680, iar cea din Berindia era semnată de 27 de credincioşi681.
Comuna Revetiş, prin 8 fruntaşi ai săi682 se adresează şi ei regelui prin petiţia din 12 iunie
1843, redactată în limba latină. Ei arătau că în afară de primii doi semnatari, nici nu erau acasă
când a fost „deputăţia” în sat pentru treceri, abuzându-se în acest fel de ei. Cuzman Samson,
deşi era acasă, nu s-a prezentat înaintea deputăţiei, iar înaintea episcopului unit - este vorba de
Samuil Vulcan care a fost şi la Revetiş - a declarat că se lapădă de unire; apoi Dobrei Marcu
cel bătrân, n-a fost acasă la „lucrările” uniate si totuşi era trecut între uniţi.
La 21 iunie 1834, comuna Berindia printr-o petiţie scrisă în limba latină, se jălbea în
legătură cu fărădelegile săvârşite cu ocazia trecerii forţate a credincioşilor la uniaţie. Jalba
provoacă la făgăduinţa reducerii zilelor de robota şi a contribuţiilor adăugând că, în vreme ce
li-se înfăţişa uniaţia ca voinţă de însuşi regele, tot atunci li se pun în vedere celor ce nu o vor
primi că vor avea parte de autorităţi. S-a operat cu insinuările frauduloase că nu este nici o
deosebire între confesiunea lor ortodoxă si cea unită. Cererea este susţinută de 9 fruntaşi ai
comunei în frunte cu Miclea Onişor683.
În ziua de 18 iulie 1834, în Arad se redacta în limba latină o nouă petiţie a comunei
Revetis, a doua, semnată de 27 locuitori contribuabili. Şi ei au fost amăgiţi, mai întâi de
învăţătorul lor Petru Ghergar, care fusese la Galşa când s-a făcut uniaţia acolo, de unde venea
si el cu gândul să ajungă preot unit în Revetiş. Au fost amăgiţi şi preoţii ortodocşi trecuţi la
677
Ibidem, doc. 67, p. 468: doc. 79, pp. 157, 489; doc. 89, pp. 500-503.
678
Ibidem, doc. 89, pp. 500-503.
679
Ibidem, doc. 92. p. 505.
680
Dronca Van, Dronca Ioan, Dronca Petru, Lazâr Micula, Cristea Toager, Dronca Iorga, Dronca Micul ae,
Lazăr Flore Onu, Rus Ianc, Gruia Costea, Rus Pascu, Rus Marian, Dan Moisă, Leschen Ioan, Iov Moisă, Zbârcea
lorga, Bun Alexandru. Iov Lazăr, Costea Ilie, Iov Todor, cf. Gh. Ciuhandu, op. cit., doc. 87. p. 499.
681
Miele George, Miele Lisandru, Betea Constantin, Cornea On, Micle Lup Ioan, Betea Mihai, Betea Petru
senior, Betea Burz, Betea Iorga, Betea George, Micle Dănilă, Lucaci Lupa, Miclea Veselie, Curiş Petru, Betea
Lup senior, Sohne des Micula Iorga. Lucaci Todor, Curiş Petru Lucaci, Micele Todor, Firondi Lucaci, George
Armaş, Miele george Onu, Betea Ioan, Betea Mege, Witwe und ihre Sohne, Micle Todor a lui Simion, cf. Ibidem.
682
Solomon Cuzman, Marcu Dobrei senior, Iosif Dobrei junior, George Margea, Marişca Mustea, George
Sinas, Teodor Mustea, cf. Ibidem, pp. 169-170, doc. 91, pp. 503-504.
683
Miclea Onisor, Teodor Comea. Dânilâ Comea, Teodor Şchiop, Teodor Betea, Petru Betea junior, Teodor
Miele, Teodor Luca Filip, Ionuţ Betea, cf. Ibidem, doc. 94, f. 507-508.
162
uniţi, cărora li s-a spus că nu se vor face schimbări în religie, ci numai că vor trece de la
episcopul sârb la adevăratul episcop părinte duhovnicesc, Samuil Vulcan şi că numai prin această
„minoră” schimbare vor beneficia de mari avantaje684.
Curentul de revenire la Ortodoxie 1-a mobilizat pe episcopul Samuil Vulcan, acesta
denunţând autorităţilor pe episcopul de la Arad şi pe protopopii ortodocşi pe motiv că
terorizează pe cei trecuţi la uniati, că de nu se vor întoarce la ortodoxie vor urma mari
calamităţi naturale. Preoţii din mai multe sate, între care şi cei din Revetiş, erau denunţaţi că ar
fi provocat deja „desbinare” între uniţi. Consiliul Locumteneţial a şi dat ordin în această
chestiune. La 23 septembrie 1834, comitatul era obligat ca în cazul în care se vor constata
asemenea demeniri să le aducă la cunoştinţa Consiliului locotenential. Locuitorii comunelor
care vor dori să părăsească uniaţia şi cer încuviinţare pentru aceasta, până nu se va termina
ancheta ce trebuia declanşată, să li se aducă la cunoştinţă, că revenirea nu li se încuviinţa.
Fiecare locuitor trebuia sa facă o cerere în nume personal iar comitatul avea obligaţia să le
înainteze la rege. Intervenţia episcopului Samuil Vulcan nu a rămas fără rezultat. El intervine şi
la comitat pentru a se interzice celor din Roşia, Revetiş şi Berindia să revină la ortodoxie685.
În vremea când în scaunul de episcop al Aradului ajunge Gherasim Raţ (1835-1850),
credincioşii din Roşia îi trimit o jalbă pentru a fi expediată mitropolitului de la Carloviţ. Ei
cereau aprobare revenirii la ortodoxie. Petiţia era semnată de preotul Teodor Dronca, parohul
din Roşia şi un număr de 71 locuitori. Din document reiese că preotul Dronca a căutat să-i
împiedice a se înscrie la uniţi, însă a fost ameninţat, că dacă se împotriveşte, ei îşi vor căuta alt
preot, în cele din urmă fiind nevoit să părăsească religia strămoşească. Ei cereau reprimirea la
ortodoxie, satul nu mai dorea să audă de uniţi. Preotul se plângea că potrivnicii lui i-au ars tot
avutul său686. La 25 aprilie 1835, episcopul Gherasim Raţ, pe lângă cererea celor din Roşia
trimite şi pe cele ale locuitorilor din Revetiş şi Berindia687.
În primăvara aceluiaş an, are loc o acţiune generală a clerului din Episcopia Aradului
care adresează o petiţie regelui prin care deplâng starea jalnică prin care au trecut ei şi enoriaşii
lor în ultima vreme datorită propagandei uniţilor. Jalba este semnată şi de preoţii Simion
Tomuţa din Dieci, Teodor Sărac, George Sărac si Ioan Sărac, toţi din Crocria688.
Comitatului i s-a ordonat să instituie o comisie care să ancheteze cazurile prezentate de
preoţii din protopopiatele arădene. Comisia condusă de Atzel Janos era alcătuită din
solgăbirăul Bochdanovics David, juraţii comitatensi Ignacz si Kadas Ferencz si fiscalul Daniel
Istvan. Din partea eparhiei arădene nu a fost desemnată nici o persoană. Termenul de anchetă
era fixat pe data de 19 iunie iar lucrările ei aveau să aibă loc în comunele Neagra, Minead,
Bocsig, Berindia, Revetis si Roşia. La Berindia şi Roşia ancheta s-a făcut deodată pentru
amândouă satele, prilej cu care s-au aflat numai 11 suflete (6 din Berindia şi 5 din Roşia) care
aveau să se declare uniţi fără să fi fost amăgiţi de cineva. Ei recunosc însă, că uniţi fiind, sunt
expuşi dispreţului public, cu prilejul târgurilor mărfurile nu li se cumpără, ceea ce dovedeşte că
opinia colectivă era împotriva lor. Iorga Dronca din Roşia chiar se plânge că din pricina
schimbării religiei, nu numai că sunt dispreţuiţi de "neuniţi", sunt chiar prigoniţi, la Sintea nu i
s-a îngăduit nici măcar sa-şi adate vitele. La Berindia, din cei 21 de petiţionari, au fost ascultaţi
numai Cornea Teodor şi Micle Teodor. La anchetarea petiţiilor din Revetiş, din cei 35 de
petiţionari, numai Bacoş Lica, Halja Gheorghe, Dobre Ioan, Bele On şi Bacoş Mateu au fost
ascultaţi, ei declarând că nu ştiu de nici o amăgire. După o asemenea anchetă, comitatul, ori nu
avea încredere în anchetă, ori dorea să întârzie raportul către Consiliul Locumtenenţial de la
684
Ibidem, doc. 106, pp. 525-526.
685
Ibidem, doc. 106, pp. 525-526.
686
687
Ibidem, p. 191.
688
Ibidem, doc. 128, pp. 552-556.
163
Buda. Astfel că numai în şedinţa congregaţiei comitatense din 14 septembrie 1835 pune în discuţie
rezultatul anchetei. Măsurile luate fiind destul de neclare689.
Starea de spirit din satele socotite a fi unite, o descrie însuşi episcopul unit Samuil Vulcan. În
câteva adrese către comitat, el cere sa se ia măsuri contra unor preoţi ortodocşi pentm că săvârşeau
servicii religioase unor locuitori uniţi. Cu toate acestea, după mărturia episcopului, unii uniţi din
părţile Sebişului erau îngropaţi fără a beneficia de serviciu religios, aşa cum a fost cazul fiicei lui
Rus Ilie din Roşia, tatăl lui Betea Teodor din Berindia, soţia lui Şchiop Teodor din Berindia şi
fiica lui Curuţ Simedrea, tot din Berindia. Episcopul cerea pedepsirea exemplară a locuitorilor
din aceste parohii pentru că s-au împotrivit înmormântării cu asistenţă religioasă din partea
preoţilor uniţi, dar şi pe preoţii ortodocşi care săvârşeau astfel de servicii religioase uniţilor.
Desconsiderând acţiunile întreprinse de Samuil Vulcan, la 4 septembrie 1836, satele Revetiş,
Roşia, Berindia, Sălăgeni, Minead, Chertiş şi Igneşti, se adresează Consiliului de Stat din Viena
prin care îşi exprimau dorinţa revenirii la Ortodoxie. Pentru că lucrurile nu s-au rezolvat
curând, în iunie 1838, Tol Teodor si alţi 21 de locuitori din Roşia, se adresează regelui cerând
să le fie repartizat un preot ortodox dintr-o parohie vecină care să le săvârşească serviciile
religioase de care aveau nevoie, preotul lor fiind alungat din sat690.
Anul 1834 şi cei ce au urmat, au fost ani cumplite frământări religioase, toate fiind legate
de numele episcopului unit Samuil Vulcan de la Oradea. Consistoriul eparhial arădean constată
că libertatea religioasă pentru românii ortodocşi din acele timpuri era îngrădită. Desele
intervenţii la autorităţile laice neavînd nici un rezultat. Au fost anii unor mari dezbinări
sufleteşti ale românilor din părţile arădene si crişene. Numai spre sfârşitul vieţii episcopului
Vulcan (+ 25 decembrie 1839), au mai încetat, dar cadrul legal al revenirii la Ortodoxie a
satelor dezbinate a întârziat mult timp.
Declanşarea revoluţiei din 1848-1849 a determinat o serie de localităţi să revină în întregime
la sânul Bisericii Ortodoxe. Aşa s-a întâmplat cu locuitorii din Revetiş şi Roşia unde au fost
retrocedate şi bisericile bisericile. La fel s-a întâmplat şi cu locuitorii din Berindia, doar că
frecventau biserica din Govojdia pentru că nu exista nici un locaş de cult. Toate satele din zona
Sebişului au revenit la ortodoxie iar bisericile au fost preluate de protopopul Moise Ghergariu din
Nădălbesti691.
Pentru aproape trei decenii, în zona Diecilor şi a satelor învecinate, acţiuni de trecere la
uniaţie nu au mai existat. În 1873, protopopul Constantin Gurban al Ineului sesizează
Consistoriul eparhial arădean că în parohia Revetiş s-au iscat „mişcări pentru unire”, care
„îndată după primirea scirei despre intenţiunea acestu pasu alu unor locuitori de acolo am
grăbitu a me prezenta în aceea comună, unde pe cinci rânduri până acum am petrecutu a
uneori şi câte 3-4 dile spre a mă informa despre sorgintele acelei reutăţi”. Protopopul, în urma
descinderii la faţa locului, constată adevăratele motive care au determinat pe unii locuitori de-a
părăsi Biserica ortodoxă şi a trece la cea greco-catolică. După mărturia protopopului, motivele
ce i-a determinat pe unii locuitori sa părăsească biserica strămoşească, sunt cele materiale, ei
crezând că în acest fel vor scăpa de taxele stolare destul de ridicate iar preotul Ghenadie Dobrei,
pentru încasarea lor, folosea „mijloace nepotrivite”. La acestea se mai adăuga şi mărirea
salariului învăţătorului, cu 20 fl., cu toată opunerea reprezentanţilor comunali. Cel ce a provocat
agitaţiile pentru unire era învăţătorul Florea Feieş destituit din învăţământ şi care, cu orice preţ,
dorea să-şi recapete postul de la şcoală. El amăgea locuitorii că prin trecere la unire vor putea
689
Ibidem, pp. 205, 206-207.
690
Ibidem, pp. 211, 212, 229, 230, 250.
691
Traian Magoş. Încercări de revenire la ortodoxie în părţile Aradului, în „Mitropolia Banatului”, anul
XVIII, 1968, nr. 10-12, p. 677.
164
scăpa de datorii. Intervenţiile protopopului Constantin Gurban reuşesc să stingă atmosfera

tensionată din Revetis692.
In 1879 preotul Ghenadie Dobrei din Revetis se îmbolnăveşte de ochi, fiind pus în
imposibilitatea de a mai putea duce singur la îndeplinire a sarcinilor clericale din parohie. în
această situaţie, o parte a enoriaşilor cer hirotonirea pe lângă el a fiului său Lazăr Dobrei, „cleric
în cursul al II-lea” la Institutul Teologic din Arad, sau încredinţarea unui preot dintr-o parohie
vecină pentru a administra parohia până la reglementarea situaţiei. Între credincioşi şi Episcopie
se poartă o bogată corespondenţă pe această temă. Episcopul Ioan Meţianu nu era de acord cu
hirotonirea lui Lazăr Dobrei iar preoţii din parohiile vecine nu răspundeau întotdeauna solicitărilor
credincioşilor din Revetiş. În fata nerezolvării nici într-un fel a situaţiei în care se aflau,
credincioşii ameninţă că vor trece la biserica greco-catolică.
În cele din urmă episcopul Ioan Meţianu încredinţează pe preotul Augustin Mihulin din din
Govojdia cu administrarea temporară a parohiei Revetiş. În duminica din 30 noiembrie 1880, după
terminarea Sfintei Liturghii, la preotul A. Mihulin se prezintă 40 de enoriaşi din Revetis care îşi
exprimau dorinţa de a părăsi „religiunea noastră şi a trece la uniaţie”. Ei motivau că parohia nu
are preot iar când aveau nevoie de asistenţă religioasă erau „siliţi a alerga pe la preoţi străini”
(n. n. din parohiile vecine), pe care şi dacă îl aveau nu dispuneau de posibilităţile materiale de al
susţine. Ei invocau faptul că Leontin Feier, notarul cercului comunal Dieci, le-ar fi prezentat
„preliminariul cultului” în care au fost introduse mai multe sume, 17 fl. pentru Episcopie, 15 fl.
pentru catedrală, 12 fl. pentru fondul Institutului teologic-pedagogic, 20 fl. pentru „spese
neprevăzute [...] şi altele mai multe care toate se urcă la suma de 500 fl.” fără a fi consultat
comitetul parohial. Un alt motiv era că biserica parohială era într-o stare de ruină, parohia neavând
posibilităţi financiare de a o repara iar parohia avea mulţi debitori, care tocmai ei „umblă toată
noaptea prin comună răscolind poporul cugetând că prin aceasta vor scăpa de acea datorie”.
Acţiunea era condusă de învăţătorul Ştefan Bărbătei din Revetis care umbla prin sat cu lista
înscriind pe cei ce doreau să treacă la greco-catolici. Ei erau convinşi că greco-catolicii le vor edifica
un nou locaş de cult şi le vor susţine financiar pe preot şi învăţător tară a le mai fixa taxe693.
Cel ce agita spiritele în Revetiş, învăţătorul Ştefan Bărbătei, animat de situaţia materială pe
care putea să o obţină de la greco-catolici, după întocmirea listei cu „mai mulţi poporeni” care
doreau să treacă la greco-catolici, îl înştiinţează pe episcopul Ioan Meţianu de dorinţa lor.
Episcopul era convins că toate agitaţiile din parohie sunt provocate de preotul Dobrei care dorea să-şi
vadă fiul capelan pe lângă el, însă cum nu avea studiile clericale finalizate şi nici episcopul nu
dorea să-1 hirotonească, credea că singura cale era aceea a ameninţării cu trecerea la greco-
catolici a unei părţi dintre enoriaşi.
După mai multe anchete ale protopopului Constantin Gurban al Butenilor, lucrurile par a
se limpezi694. În anul 1882, toate agitaţiile din Revetiş se sting prin hirotonirea tânărului Lazăr
Dobrei de către episcopul Ioan Meţianu.
692
A. N. D. J. Arad, Fondul Protopopiatului ortodox român Ineu, dosar 10, f. 32 u.; A. E. O. R. Arad, grupa
III, dosar 75/1873, doc. 605, f. 1-2.
693
A. N. D. J. Arad, fond citat, f. 34.
694
Ibidem, f. 2.
165
Capitolul VIII
Cultul creştin baptist
VIII. 1. COMUNITATEA BAPTISTĂ DIN DIECI695
Cultul creştin baptist696 a apărut în Dieci în anul 1906, când, tânărul Pavel Gh. Oprea (nr.
156), fiu de ţărani, cântăreţ bisericesc, un om modest şi evlavios a făcut armata la Oradea în
anii 1903-1905 unde a cunoscut câţiva membrii ai comunităţii baptiste fiind influenţat de
învăţăturile lor. Venit acasă, a început a propaga noua învăţătură printre rude, vecini şi prieteni.
După această perioadă, în anii 1909-1910, cu Pavel Gh. Oprea, intră în legătură baptistul
Todor Sida din Buteni697. La sfatul şi insistenţele acestuia, în anul 1910 are loc botezul lui
Pavel Gh. Oprea împreună cu familia sa constând din 6 persoane. Botezul a avut loc în
adunarea baptistă din Bonţeşti698. Familia lui Pavel Gh. Oprea constituie primul nucleu al
comunităţii baptiste de mai târziu din Dieci. De fapt, în casa familiei Oprea s-au adunat primii
dieceni care vor îmbrăţişa confesiunea baptistă.
La început, Pavel Gh. Oprea a avut colaborator pe Petru Bacoş din Dieci (nr. 241), şi el
cântăreţ bisericesc, de meserie era lemnar. Lucrând la casa unui credincios baptist din Revetiş,
este convins de acesta să se boteze. După botezul lui Petru Bacoş urmează cel al lui Miron
Vlad (nr. 126) care, fiind sărac a lucrat ca servitor în localitatea Torac din Banat, unde, a
frecventat adunarea baptistă, convertindu-se la această confesiune.
Cei trei, Pavel Gh. Oprea699, Petru Bacoş şi Miron Vlad, cu familiile lor, au contribuit la
dezvoltarea cultul baptist în Dieci. Au fost ajutaţi de membrii comunităţii baptiste din Revetiş
şi Roşia unde avea deja câţiva ani de funcţionare.
Astfel, în anii 1912-1913 numărul credincioşilor a crescut la 30 de membrii. Pe lângă
familiile amintite, mai amintim pe Petru Brănuţ, Pui Floriţă, Lupşa Grozav (nr. 58) cu membrii
familiei lor. Până la începutul celui de-al doilea război mondial numărul credincioşilor a ajuns
la 160. În 1965 existau 168 suflete, 42 familii curat baptiste şi 8 familii mixte, în total 50 de
familii.
695
Datele ne-au fost puse la dispoziţie de fratele Ionel Pui, căruia îi mulţumesc şi pe această cale.
696
Ne folosim de unele însemnări ale preotului Gheorghe Cavalu păstrate în Arhiva Parohiei Ortodoxe
Române Dieci şi de lucrarea pastorului Gheorghe Moţ, Monografia Bisericii Creştine Baptiste din Dieci, Dieci, 8
file (o copie xerox în posesia noastră). Pentru amănunte despre comunitatea baptistă din Dieci vezi şi Ioan
Bogdan, Cronica parohiei Dieci, Dieci, 1928 (păstrată în A. P. O. R. Dieci).
697
Teodor Sida (1857-1935), “un ţăran harsimatic”, în 1897, pune bazele bisericii baptiste din Buteni.
Pentru amănunte vezi: Ovidiu Someşan, De la Bucin la Buteni, Arad, 2005, pp. 140-145.
698
După alte informaţii, familia Oprea s-ar fi botezat la Buteni, de către un pastora baptist de etnie
maghiară.
699
Moare în primul război mondial.
166
După 1990 biserica baptistă are un număr de 85 membrii şi 20 de aparţinători şi este

formată din oameni de toate vârstele. Statistic, comunităţii baptiste îi aparţin următoarele
categorii de vârstă: copii până la 12 ani – 6; adolescenţi, 13-19 ani – 8; tineri, 20-35 ani – 14;
adulţi, 36-60 ani – 25; bătrâni peste 60 de ani – 28. Familiile cu cel mai mare număr de
membrii sânt Pui, Toc, Vesa, Lucoaie, Vlad.
Pentru început, rugăciunile se ţineau în casa lui Lupşa Grozav, care, cedează o încăpere
din casă unde se adunau membrii comunităţii. Între 1914 şi 1918, serviciile religioase aveau loc
în casa lui Miron Vlad. În 1918 este cumpărată o casă de lemn din satul Joia Mare, pe care o
mută în Dieci şi o reclădesc dându-i-se destinaţia de casă de rugăciune. În 1925, pe acelaşi loc
este construită o altă casă de rugăciune, mai mare şi mai încăpătoare (17 m lungime, 10 m
lăţime iar deasupra intrării avea balcon.
Inaugurarea a avut loc în Ajunul Crăciunului din anul 1926. Cu acest prilej casa de
rugăciune a fost împodobită cu „verdeaţă, ştergare alese şi steguleţe tricolor din hârtie”.
Serviciul divin a constat din cântări, rugăciuni şi cuvântări rostite de unii fraţi baptişri
participanţi. La sfârşitul manifestaţiei, casa de rugăciune a fost declarată deschisă. La acest
eveniment, alături de credincioşii baptişti au luat parte şi credincioşi ortodocşi din Dieci700.
Această clădire acasei de rugăciune este folosită şi astăzi.
În 1919 s-a format un cor mixt şi unul bărbătesc, având ca dirijori de Traian Galea şi
Pavel Pui. În anul 1928 este cumpărată şi o fanfară, reînnoită în anul 1987 cu instrumente noi.
În anul 1983, la 27 februarie, comunitatea baptistă a sărbătorit 55 de ani de existenţă a
fanfarei. Cu acest prilej au fost trimise invitaţii tuturor diecenilor o invitaţie pentru a lua parte
la eveniment:
„Cu toată dragostea frăţească sânteţi invitat a lua parte la aniversarea a 55 de ani de
existenţă a Fanfarei Bisericii baptiste din Dieci. Serviciile divine festive vor avea loc în data de
27 02 83 în Biserica baptistă Dieci. Cântaţi Domnului toţi locuitorii pământului 1 Cron. 16, 23”
Dintre credincioşii baptişti care, de-a lungul timpului au sprijinit comunitatea amintim pe
fraţii: Oprea Pavel, primul credincios baptist din Dieci (1911); Indreica Marcu, predicator în
timpul primului război mondial; Lupşa Grozav, pune casa la dispoziţie pentru întâlniri şi
rugăciuni; Fabriţ donează locul pentru construirea clădirii destinate adunării; Oprea Ştefan
dirijor (1914); Galea Traian dirijor de cor bărbătesc şi mixt (1919); Bacoş Petru, dirijor de cor
(1918); Vlad Miron, ordinat (1927)701; Pui Pavel, predicator (1926-1950); Dârlea Teodor,
predicator (1924-1940); Galea Pavel, predicator (1926-1940); Moise Stanca, în 1930 a vea un
an de când predica; Miron Galea, în 1930, avea un an de când predica; Lucoaie Pavel,
predicator (din 1927) şi dirijor (din 1935); Vlad Aurel, ordinat în 1952 şi diacon al bisericii
până în 1982; Lucoaie Pavel (1950-1962); Vlad Gigel, dirijor (1960-1970); Jurcoi Marcu,
predicator (1946-1960); Pui Marcu, predicator (1946-1960)702; Roz Simion, predicator (1950-
1982), diacon între 1982-1984; Lucoaie Petru, diacon (1984-1987); Lucoaie Florian,
predicator (din 1990); Oprea Traian, prdicator (din 1980); Mercea Avram, predicator (din
1950); Bârda Aurel, predicator (din 1960); Toc Ioan, predicator, diacon (1987-1995); Pui
Ionel, predicator, diacon din 1995 până în prezent.
Aşa după cum am putut vedea, nu de la început au funcţionat pastori cu pregătire
teologică, aceştia fiind supliniţi de unii fraţi baptişti din cadrul comunităţii. Ţeţ Gheorghe este
700
A. P. O. R. Dieci, Dosar 6 (1927), doc. 32/1927, neinventariat.
701
A. P. O. R. Dieci, doc. Tabel despre predicatorii baptişti din comuna Dieci (31 decembrie 1930). Miron
Vlad, în 1930 avea 20 de ani de când funcţiona ca predicator.
702
A. P. O. R. Dieci, doc. Tabel despre predicatorii baptişti din comuna Dieci (31 decembrie 1930). Pui
Marcu, în 1930 avea deja 3 ani de când predica.
167
primul pastor cu Seminarul baptist absolvit şi a funcţionat între 1957-1965. Acestuia i-au
urmat: Mânzat Ştefan, pastor între 1965-1968, Borlea Ioan, pastor între 1968-1970, Vereş
Teodor, pastor între 1970-1975, Negru Ioan, pastor între 1975-1984, Ţolea Ioan, pastor între
1984-1990, Moţ Gheorghe, pastor între 1990-1998, Drăgan Gheorghe, pastor între 1998-2004
şi Conţiu Vasile, pastor din anul 2004.
Această sumară prezentare a comunităţii baptiste din Dieci, o încheiem cu ceea ce
pastorul Gheorghe Moţ menţiona în scurta sa prezentare monografică, pusă nouă la dispoziţie:
„Exemplul înaintaşilor, faptul că nu s-au compromis, poate fi avut în vedere, când timpurile de
libertate ne fac să fim mai neveghetori şi să ne ajute să ne coborâm nivelul de viaţă pe care-l
cere Dumnezeu de la noi”.
VIII. 2. COMUNITATEA BAPTISTĂ DIN REVETIŞ703
În anul 1895 se formează primul nucleu de credincioşi baptişti din satul Revetiş. Primul
care s-a convertit a fost Dobrei Nica, pe atunci primar al Revetişului, un om bogat, cu mai
multe proprietăţi. Datorită prieteniei pe care o avea cu Sida Teodor, primar al Butenilor şi prin
venirea din zona Bihorului a lui Cornea Mihai, amândoi primarii s-au convertit la cultul
baptist.
În acelaşi an se constituie comunitatea baptistă din Revetiş, în casa lui Dobrei Nica.
Acum se mai convertesc Dragoş Cuţa, care, mai târziu ajunge ordinat şi împuternicit să împartă
Cina Domnului.
În jurul anului 1900, se mută de la Zimand în Revetiş, fratele Cicihazanu C., tatăl lui Oprea
Măriuca, care donează casa sa, de pe marginea satului, actualmente casa lui Deli şi Alex, care, este
amenajată ca locaş de cult. Slujbele religioase se vor ţine în această locaţie până în anul 1910. În
acest an, este construită actuala clădire a casei de rugăciune, cu meşteri aduşi din Ungaria.
După inaugurarea noii clădiri a casei de rugăciune, a început să se înmulţească şi numărul
membrilor comunităţii. Astfel, în deceniul 1920-1930, numărul membrilor se ridică la 150.
În anul 1905, la un deceniu de la începuturile comunităţii, este înfiinţat un cor mixt, aflat
sub îndrumarea lui Berbecaru, compozitor, autorul cărţii intitulată Harfa corului creştin, o
carte de cântări pe patru voci. Mai târziu, corul mixt a fost încredinţat lui Dragoş Pali, care se
ocupă şi astăzi de instruirea şi conducerea lui.
După două decenii de la înfiinţarea corului, este înfiinţată şi o fanfară, aflată, la început,
sub îndrumarea lui Bumb Filu, după ce a fost învăţat instrumentele şi dirijatul la credinciosul
baptist Oprea din Dieci.
De-a lungul timpului, ca predicatori ai bisericii baptiste au funcţionat: Dragoş Cuta,
Margea Mihai, Brănuţ Sima, Crişan Alexandru, Rus Ioan, Dobrei Ştefan (Foanea), Iov Ioan
(ordinat ca diacon), Tabuia Tenu, Dobrei Pavel (Chişu), Crişan Gheorghe, Balint Ioan, Cosma
Ştefan, Crişan Pavel, Dobrei Cornel, Dobrei Pavel.
Dintre pastorii cu pregătire teologică şi angajaţi ai comunităţii locale menţionăm: Cociş
Gheorghe (1950-1960), Stoian Dumitru (1960-1989), Moţ Gheorghe (1989-1997), Dobrei
Ştefan (din 1997).
Pentru că în anul 2010, se împlineşte centenarul construirii clădirii bisericii baptiste din
Revetiş, comunitatea intenţionează sărbătorirea într-un cadru festiv a acestei aniversări. Până
atunci, însă, comunitatea locală urmând să executate ample lucrări de reparaţii, atât la
exteriorul cât şi în interiorul clădirii bisericii.
703
Datele ne-au fost puse la dispoziţie de fratele Cornel Dobrei căruia îi mulţumim şi pe această cale.
168
VIII. 3. COMUNITATEA BAPTISTĂ DIN CROCNA704
În luna august a anul 1907, au venit la Crocna primii misionari baptişti din Bonţeşti:
Luca Vasile şi Dărău Ioan, fiind invitaţi în casa familiei Bodea Solomon. Din curiozitate au
venit mai mulţi vecini să vadă şi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi cântări religioase. Celor
care au luat parte le-a plăcut şi i-au rugat pe cei doi veniţi din Bonţeşti să vină şi în duminica
următoare.
Cei doi fraţi baptişti din Bonţeşti au venit şi în duminica următoare şi astfel, au venit
mereu. În luna iulie a anului 1908 un număr de 7 locuitori (Bodea Solomon, Chiu Petru, Lung
Iacob, Marcoi Petru, Negru Pavel, Popa Gheorghe şi Marcoi Ştefan) din Crocna s-au hotărât să
se boteze. Au fost botezaţi la Bonţeşti de către fratele Cornea Mihai. În acest fel a luat fiinţă
primul nucleu al comunităţii baptiste din Crocna. Nu după multă vreme s-au mai botezat alţi 8
locuitori din sat: Ţâţ Chirian, Bogdan Ioan, Lucoaie Gheorghe, Ţigan Marcu, Lung Mara, Lung
Emilia, Marcoi Macrina şi Chiu Eva.
Existând deja constituită comunitatea, era necesară edificarea unei case de rugăciune.
Până atunci ei se adunau într-o casă închiriată. În aprilie 1910 a fost deschis şantierul de
construcţie iar în luna august, din acelaşi an, lucrările au fost terminate, făcându-se şi
inaugurarea. După aproape două decenii, în anul 1929, vechiul locaş de rugăciune este înlocuit
cu altul, mult mai încăpător, care dăinuie şi astăzi.
Numărul membrilor comunităţii, de-a lungul anilor a variat de la 7 la 70 înainte de
colectivizare. Mai târziu numărul a scăzut, în medie, la 30 de membrii.
Păstorii care au slujit în comunitatea baptistă din Crocna au fost destul de mulţi,
acoperind o perioadă de un secol. Demn de menţionat că, în ziua de 20 septembrie 2008,
comunitatea a sărbătorit centenarul Bisericii baptiste la care au luat parte toţi cei care au făcut
parte din această biserică, copii şi nepoţii lor, precum şi pastorii în viaţă care au slujit această
biserică.
Primul pastor baptist care a funcţionat la Crocna, a fost fratele Olariu din Roşia, iar mai
târziu au slujit: Vanci Vasile din Livada, Bâlc Ioan tot din Livada, Cristea Moise din Roşia,
Vlad Aurel din Dieci, Negru Ioan din Crocna. De menţionat că ei au slujit bisericile baptiste
din mai multe comunităţi, nu numai cea din Crocna.
Dintre pastorii cu pregătire teologică amintim pe: Andraş Gheorghe (1952-1953);
Brânzei Vasile (1954-1956); Ţeţ Gheorghe (1957-1959); Foşlea Ilie (1960-1962); Bălean
Gheorghe (1963-1965); Mânzat Ştefan (1965-1968); Vereş Teodor (1969-1972); Negru Ioan
(1980-1985); Ţolea Ioan (1985-1990); Moţ Gheorghe (1990-1998); Drăgan Gheorghe (1998-
2002); Conţiu Vasile (din 2003).
Ca lucrători şi conducători în comunitate de-a lungul timpului, au mai funcţionat: Marcoi
Petru, Chiu Aurel, Negru Pavel, Marcoi Ioan, Chiu Pavel, Negru Ioan şi Ţâţ Ioan, presbiter
ordinat.
704
Datele ne-au fost puse la dispoziţie de fratele Ioan Ţâţ, presbiter ordinat, căruia îi mulţumim şi pe
această cale.
169
Capitolul IX
Învăţământul
IX. 1. ISTORIA ŞCOLII DIN DIECI
IX. 1. 1. Începuturile
Până către sfârşitul secolului al XVIII-lea nu putem vorbi de un învăţământ popular

organizat la românii din Transilvania şi Ungaria. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea,
în urma difuzărilor ideilor iluministe în imperiul habsburgic, împărăteasa Măria Tereza (1740-
1780), dar mai ales fiul ei, împăratul Iosif al II-lea (1780-1790), adept al absolutismului
luminat, au fost preocupaţi tot mai mult de răspândirea culturii. Înapoierea culturală a
poporului pentru un doritor de lumină cum a fost Iosif al II-lea nu putea să rămână indiferent ci
trebuiau căutate mijloacele necesare spre a ridica pe supuşii săi din robia întunericului. Astfel,
ca urmare imediată a înăbuşirii răscoalei se iveşte tendinţa salutară de a înfiinţa şcoli în părţile
locuite de romani şi de a pregăti preoţi şi învăţători acestora în mod mai corespunzător705.
Domnia de un deceniu a împăratului Iosif al II-lea, în istoria Ungariei şi a Transilvaniei se
înfăţişează ca o epocă dintre cele mai interesante, în care s-a aruncat sămânţa pentru o serie
întreagă de reforme salutare. Pentru românii ardeleni, îndeosebi, această domnie părintească şi
luminată a venit ca o binecuvântare de sus706.
Iosif al II-lea pune bază pe învăţământul elementar. Şcoala trebuie să crească, înainte de
toate, buni producători şi buni contribuabili, buni soldaţi, buni cetăţeni, fară deosebire de neam
sau confesiune. El dorea ca toţi cetăţenii din imperiu să aibe un minim de cultură şi un minim
de educaţie civică, în consecinţă, obligativitatea învăţământului între 7 şi 13 ani. Acest
învăţământ trebuie să fie gratuit pentru şcolar şi cu aparat didactic plătit în bani şi în natură.
Pentru Transilvania, trebuiau făcute unele adaptări la condiţiile locale, la instituţiile de
învăţământ deja existente, care se găseau în genere pe mâini confesionale. împăratul veni cu o
variantă intitulată Norma Regia707, mai scăzută faţă de Raţio Educationis (1777)708 şi adaptată
învăţământului confesional709. Ea prevedea ca pe lângă fiecare biserică să funcţioneze şi câte o
705
Ioan Lupaş, Iosif II şi şcoalele româneşti din comitatul Aradului, în “Biserica şi Şcoala”, anul XLI, nr. 1,
1/14 ianuarie 1917, pp. 5-6.
706
Idem, Misiunea episcopilor Gherasim Adamovici şi Ioan Bob la Curtea din Viena în anul 1792, Sibiu,
1912, p. 3.
707
Este vorba de Norma Regia pro Scholis Magni Principatus Transylvaniae, lege emisă în 1781 de Iosif al
II-lea şi concepută în spiritul novator al iluminismului.
708
Ratio Educationis publicae totiusque rei iiterariae per Regnum Hungariae et provincias eidem adnexas,
Tomus I, Vindobonae, MDCCXXVTI. A fost elaborată la 2 august 1777 şi a avut ca model planul de organizare a
activităţilor şcolare elaborat în 1774 de I. Felbiger pentru şcolile din Austria, cf. Onisifor Ghibu, Din istoria
literaturii didactice româneşti, Bucureşti, 1975, pp. 49-50.
709
David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Bucureşti, 1984. pp. 236-237.
170
şcoală. Acestea s-au întemeiat şi susţinut cu preţul unor mari sacrificii pentru români, lipsiţi în
cea mai mare parte de izvorul luminii ca şi de cel al bunăstării.
IX. 1. 2. Înfiinţarea şcolii din Dieci. Contractul primului învăţător (1789)
Preocupat de situaţia şcolilor româneşti, Curtea din Viena dă urmare propunerilor făcute în
1785 de contele Teodor Iancovici referitoare la înfiinţarea de şcoli. În comitatul Arad s-a propus
înfiinţarea unui număr de 48 de şcoli. La 26 martie 1789, preşedintele cancelariei aulice ungare,
contele Carol Zichy, împreună cu secretarul său, baronul Iosif Podmanitzka, supun spre
aprobare împăratului contractele mai multor comune din părţile arădene, între care si Dieci,
hotărâte să-şi susţină şcolile pe spezele lor. Contractele au fost aprobate de împăratul Iosif al II -
lea în 6 mai l789710.
Şcoala din Dieci, înfiinţată în anul 1789, nu a funcţionat până în 1791 când, este menţionat
şi numele învăţătorului Ioan Popovici aflat în primul său an în învăţământ711, el nefiind însă
acceptat de locuitorii din Dieci712. Credem că neînţelegerile dintre comunitate şi învăţător au pornit
de la salariu ce trebuia asigurat, o parte în bani, o parte în natură. In cele din urmă neînţelegerile
s-au aplanat iar învăţătorul Ioan Popovici şi-a început activitatea şcolară.
În ciuda faptului că şcoală din Dieci era frecventată şi de elevii din Cocioba, Crocna de Sus,
Dumbrăviţa, Revetiş si Roşia, frecvenţa şcolară era foarte scăzută, aceasta şi din cauza condiţiilor
grele de deplasare. Aşa se poate explica de ce în anul 1811 cursurile erau frecventate de numai 3
şcolari713. Învăţătorul Ioan Popovici a funcţionat la şcoala din Dieci până în anul 1815.
IX. 1. 3. Învăţătorii şi statutul lor social
În anul 1815, atât inspectorul şcolar Ion Puspoki cât şi protopopul Grigore Chituţa al
Ineului, vizitând şcoala din Dieci, menţionează că nu funcţiona din lipsă de învăţător. Aceată
situaţie o întâlnim şi în anii 1817-1819. Abia în anul şcolar 1820-1821, cursurile şcolare se
redeschid sub conducerea învăţătorului Ioan Galea (1820-1825)714 şi avea un salariu de 132
(60 florini şi 72 bunuri în natură). În anul şcolar următor, 1821-1822, şcoala era frecventată de
un număr de 12 elevi din totalul de 76 (57 băieţi şi 19 fete), copii recenzaţi de şcoală 715. În anul
şcolar 1823-1824 frecventau cursurile doar 13 elevi (I- 6, 11-4, III-3)716.
Învăţământul se desfăşura în cadrul a 25 de ore pe săptămână, repartizate pe obiecte după
cum urmează: Catehismul (2 ore), Cunoaşterea literelor (4 ore), Silabisirea (3 ore), Citirea (4
ore), Aritmetica (4 ore), Istoria sfântă (3 ore), Exerciţii de scriere (3 ore), Citirea (4 ore) şi
Cântul ritual (2 ore)717.
710
Nicolae Albu, Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944, p. 166; I.
Lupaş, Iosif II şi şcoalele româneşti din judeţul Aradului, în vol. “Studii, conferinţe şi comunicări istorice”, I,
Bucureşti, 1928; Vasile Popeangă, Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821,
Arad, 1974, pp. 26-27.
711
Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului pentru păstrarea fiinţei naţionale prin educaţie şi
cultură (1784-1918). Documente referitoare la Episcopia Ortodoxă a Aradului, (Prefaţă P. S. Episcop dr.
Timotei, Studiu introductiv, note şi comentarii de prof. dr. Vasile Popeangă), Arad, 1986, doc. 6. p. 48.
712
V. Popeangă, op. cit., p. 128.
713
Ibidem, p. 83, 128.
714
Ioan Galea s-a născut la Dieci în 14 noiembrie 1800 aşa după cum reiese dintr-o însemnare făcutăî pe
filele unui Catavasier (1761). În anul scolar 1840-1841 este menţionat între absolvenţii Preparandiei din Arad, cf.
T. Botiş. op. cit., p. 435.
715
V. Popeangă, op. cit., pp. 83, 96, 128.
716
Idem, Şcoala românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea.1821-1867, Arad, 1979, p. 34.
717
Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului pentru păstrarea fiinţei naţionale prin eaucatie si
cultură (1784-1918), p. 13.
171
Vizitând şcoala din Dieci, inspectorul Ion Püspöki aduce elogii învăţătorului Ioan Galea
pentru pregătirea sa metodică şi mai ales stăruinţa manifestată în activitatea şcolară. Anul
şcolar 1824-1825 este ultimul când Ioan Galea a mai funcţionat la această scoală. Nu ştim unde
s-a transferat.
Odată cu anul şcolar 1825-1826 îşi începe activitatea învăţătorul Iov Lucea (1825-1833),
iar cursurile erau frecventate de un număr de 35 (I-22, 11-7, II1-6) elevi din care diligent numai
25 iar neglijent 10718.
Din anul şcolar 1833-1834 îsi începe activitatea învăţătorul Teodor Micula (1833-1842).
În anul şcolar 1834-1835 cursurile erau frecventate de un număr de 14 elevi (1-5,11-3, III-6)
din care 8 diligent si 6 neglijent719.
În această perioadă procesul de învăţământ se desfăşura în 25 de ore pe săptămână, ziua
de joi era destinată recreaţiei. Obiectele predate erau: Cunoaşterea literelor şi Silabisirea
română şi maghiară (3 ore), Citirea bilingvă (5 1/2 ore), Regulile silabisirii şi citirii (1 oră),
Exerciţii de scriere (2 ore), Aritmetică (4 ore), Rugăciunile (2 ore), Catehismul (3 ore),
Evanghelia (1 oră), Istoria biblică (1/2 ore), Controlul comportării (1/2 ore), Cântul ritual (l 1/2
ore) si Regulile şcolare (1 oră)720.
După absolvirea cursurilor Preparandiei din Arad, fostul învăţător din perioada 1820-
1825, Ioan Galea (1842-1847), şi-a reînceput activitatea didactică la şcoala din Dieci, unde
funcţionează până în anul 1847 când se transferă la şcoala din Crocna.
În anul şcolar 1842-1843 şcoala era frecventată de un număr de 16 elevi (1-4, II-6, III-6),
în anul 1843-1844 avea un efectiv de 20 de elevi iar în anul şcolar următor, 1844-1845, din cei
87 copii recenzaţi de şcoală numai 32 frecventau cursurile721.
Din toamna anului 1847 îşi începe activitatea un alt fiul al satului Dieci, învăţătorul Petru
Galea (1847-1849), care pe lângă faptul că era dascăl eminent, era si un bun confecţioner de
şubi si se zice că „le cosea cu frumoase desene”. Din toamna anului 1849, învăţătorul Petru
Galea se transferă la Feniş fiind hirotonit preot pentru biserica din sat. Moare la Feniş în anul
1867.
Pentru anul şcolar următor, 1849-1850, este numit învăţătorul Teodor Mladin (1849-
1850) din Socodor, absolvent al Preparandiei din Arad (1846)722. După terminarea anului
şcolar se transferă la altă şcoală.
În anii şcolari 1850-1851 si 1851-1852 a funcţionat învăţătorul David Ţica (1850-1852)
originar din satul Hăşmaş. Nu cunoaştem unde s-a transferat de la şcoala din Dieci. În anul
şcolar următor, cursurile frecventate de un număr de 32 elevi erau conduse de învăţătorul
Simion Micula (1852-1853) originar din localitatea Sintea723.
Între anii 1853-1861 au funcţionat următorii învăţători: Ignaţie Stoia (1853-1854)
originar din Cuied, Antonie Şerb (1854-1856) originar din Holdmizeş (azi Pescari)724, Ioan
Oachiş (1857-1860) originar din Beliu şi fiul sau fratele acestuia, Iosif Oachiş (1860-1861).
În vara anului 1861, Teodor Bodea (1861-1864), născut la Crocna şi absolvent al
Preparandiei din Arad este numit învăţător la şcoala din Dieci. Aici funcţionează până în
primăvara anului 1864 când, urmează cursurile Institutului Teologic din Arad, iar după
718
Idem, Reţeaua şcolară a districtului Oradea îu anul 1825-1826, în “Ziridava”. XIII, 1981, p. 251.
719
Idem, Reţeaua şcolilor confesionale ortodoxe române din Banat şi Crişana în anul 1834-1835, în
“Ziridava”, XV-XVI, 1987, p. 299.
720
Ibidem, p. 302.
721
Idem, Şcoală românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-1867, p. 55.
722
723
724
Învăţătorul Antonie Şerb se transferă la şcoala din Berindia aşa după cum reiese dintr-o însemnare făcută
pe filele unui exemplar al Noului Testament de la Bălgrad tipărit în 1648, cf. Marin Mălinaş Circulaţia
tipăriturilor de la Alba lulia în satele din Bihor, în “Îndrumătorul pastoral”, Alba lulia, I, 1977, p. 148.
172
absolvire a fost hirotonit preot capelan pentru parohia Dieci. Din 1871 se transferă paroh în
Crocna725.
Din anul şcolar 1864-1865 îl întâlnim pe învăţătorul Petru Rău (1864-1877), un alt fiu al
satului. Este absolvent al Preparandiei din Arad (1858-1859)726 însă nu cunoaştem la ce şcoală
a funcţionat până în anul 1864.
În anul şcolar 1864-1865, din totalul de 123 (65 băieţi şi 58 fete) copii recenzaţi de
scoală, numai 58 (34 băieţi şi 16 fete) copii frecventau cursurile 727, iar în 1869-1870,
frecventau cursurile un număr de 60 copii728. În 1873-1874, numărul copiilor de vârstă şcolară
(6-12 ani), era de 153 (72 băieţi şi 81 fete) dintre care numai 38 (33 băieţi şi 5 fete) frecventau
cursurile. Baza materială era slabă, nu avea un fond şcolar, nici grădină de pomi şi nici material
didactic. Învăţătorul P. Rău, primea un salariu anual de 180 florini şi bunuri în natură în
valoare de 291 florini. Directorul şcolar local esta preotul paroh Andrei Tipei729.
Despre adevăratele şcoli ortodoxe-române primare putem să vorbim, propriu-zis numai
din anul 1868, după înfăptuirea Statutului şagunian. Autonomia Bisericii ortodoxe române,
asigurată prin articolul 1 din Statutul şagunian, („îşi reglementează, administrează şi conduce
independent afacerile sale bisericeşti, şcolare şi fundaţionale”730), a avut darul binefăcător că
Biserica a putut să înfiinţeze şcoli şi acolo unde nu existau, şcoli primare cu clădire proprie, cu
sală de învăţământ , cu locuinţă pentru învăţători în toate localităţile, să se stabilească o
salarizare corespunzătoare pentru personalul didactic, toate din contribuţia credincioşilor. „De
la aceste împrejurări atârnă înflorirea şcolilor şi a culturii noastre naţionale de care creştinii
au lipsă foarte mare”, cum se precizează în menţionatul document.
Începând cu această perioadă învăţătorii şcolilor erau aleşi şi susţinuţi de locuitori, însă el
trebuia, de aici înainte, sa fie şi cântăreţ al bisericii, şi aceste două calităţi, de învăţător şi
cantor, s-au contopit în aşa fel, că învăţător ortodox român nu ne putem închipui, fără ca acela
să fi fost şi cantor. Nici învăţătorul cel mai luminat, n-a putut fi ales dacă nu a fost şi un
excelent cantor şi examenul dexterităţii lui în cânt şi tipic 1-a depus fiecare candidat, când s-a
prezentat conform concursului, în sfânta biserică din comună unde a concurs pentru a-şi dovedi
această aptitudine.
După trecerea şcolilor în patrimoniul Bisericii, în baza dispoziţiilor Statutului organic,
autorităţile statului au şters retribuţiile învăţătorilor din bugetele comunelor politice, iar
poporul nu putea fi înduplecat peste tot să plătească retribuţiile deopotrivă si în aceeaşi măsură
şi cu taxele preoţeşti.
După plecarea învăţătorului Petru Rău, începând cu anul şcolar 1877-1878, îşi începe
activitatea învăţătorul Ignatie Bugariu (1877-1887), originar din Govoşdia şi absolvent al
Preparandiei din Arad (1870-1871)731. După absolvirea cursurilor preparandiale este numit la
şcoala din Birchiş unde funcţionează până la transferul în Dieci732.
În 1879, din iniţiativa preotului George Lupşa se constituie un cor bisericesc încredinţat
spre instruire şi dirijare învăţătorului Ignatie Bugariu733. Dacă la început între preot si învăţător
exista o bună înlegere, în 1883, preotul G. Lupşa nu mai era mulţumit de activitatea lui Ignatie
Bugariu. Chiar dacă preotul, în calitatea sa de director şcolar acuza că învăţătorul nu era destul
725
726
727
728
Idem, Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, p. 220.
729
Ibidem, p. 110.
730
Statutul organic al Bisericii greco-orientale române din Ungaria şi Transilvania cu un Supliment,
Sibiu, 1881, p. 7.
731
732
733
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiat ortodox român Ineu, dosar 17, f. 349.
173
de priceput a instrui ansamblul coral şi se face vinovat „de toate cauzele regresării
învăţământului”734. Motivul real era altul, problema salariului lui Ignatie Bugariu. După 1870,
în multe comune s-au iscat conflicte între preoţi şi învăţători ca urmare a obligativităţii plăţii
lor de către enoriaşi care nu întotdeauna putea suporta sumele necesare. Conflictul din Dieci se
acutizează încât învăţătorul este nevoit să se transfere la altă şcoală.
Din anul şcolar 1887-1888, îşi începe activitatea învăţătorul Vasile Suciu (1887-1895),
originar din Rădeşti şi absolvent al Preparandiei din Arad (1886-1887)735. Încă de la început se
confruntă cu slaba frecvenţă şcolară, fapt sesizat şi de inspectorii şcolari cerând directorului
şcolar din sat, preotului George Lupşa, să arate cauzele. În raportul său din 1887, menţionează
că principala cauză este indiferenţa autorităţilor politice locale faţă de şcoală736.
Om cu o bună pregătire pedagogică, V. Suciu, încă de la început reuşeşte să se impună,
datorită lui, crescând şi frecventa şcolară. S-a impus în faţa colegilor din jur ca fiind un om
bine pregătit. Cu prilejul celei de-a IV-a Adunări generale a învăţătorilor, ţinută în 1894,
învăţătorul Vasile Suciu, în cuvântul său, a reliefat resursele educative ale exemplului de
conduită morală pe care mama îl are şi îl poate oferi în faţa copiilor săi, reţinând din istoria
noastră naţională dragostea fată de glia strămoşească a mamei lui Ştefan cel Mare care 1-a
îndemnat pe fiul ei să se ducă la oaste şi să se sacrifice pentru ţară, atunci când era în pericol737.
Pentru el, cooperarea şcolii cu familia se impunea ca o modalitate eficientă de educaţie morală
si îmbunătăţire a frecventei şcolare.
După plecarea învăţătorului Vasile Suciu, din anul şcolar 1895-1896, îşi începe
activitatea învăţătorul Petru Seviciu (1895-1899), originar din Şiria unde s-a născut în anul
1878738. În anul 1894 a absolvit cursurile Preparandiei din Arad739, dar nu cunoaştem unde a
funcţionat primul an în învăţământ. Nu funcţionează mult la şcoala Dieci, pentru că în 1899,
„si-a dat abzicerea nefiind cvalificat din limba maghiară”740. De la Dieci a plecat la şcoala din
Dubeşti (Banat). Învăţătorul Petru Seviciu este bunicul dinspre tată al P. S. dr. Timotei Seviciu,
episcopul Aradului şi Hunedoarei.
După plecarea învăţătorului Petru Seviciu, între 1899-1903 funcţionează învăţătorii:
Traian Vesa (1899-1900)741, Octavian Feier (1900-1901)742 şi Gheorghe Rufu (1901-1903).
Gheorghe Rufu s-a născut în 6 februarie 1882 în localitatea Brădet (Bihor), din părinţii
Lupa şi Ana Rufu. În anul şcolar 1899-1900 a absolvit cursurile Preparandiei din Arad743. La
şcoala din Dieci a funcţionat doar doi ani, pentru că la 26 septembrie 1902, cere transferul
pentru şcoala din satul Bata de pe valea Mureşului. Preotul George Lupşa i-a eliberat un
„Cerificat oficios” în care îl caracteriza ca un om cu purtare morală exemplară şi un învăţător
care a „dezvoltat diligentă şi progres deplin mulţumitor în şcoală cu elevii întru propunerea
materialului de învăţământ prescris, tot aşa în biserică şi afară în viaţa socială”744.
734
Ibidem, f. 293-293 v, 287.
735
T. Botiş, op. cit., 475.
736
737
Vasile Suciu, Educaţia familială în raport cu şcoala populară, în “Protocolul Adunării Generale a IV-a”,
Arad, 1894, p. 23.
738
La 12/25 noiembrie 1900, se căsătoreşte cu Maria Feier (n. la Dieci în 1879). fiica notarului Leontin
Feier din Dieci. Naşii au fost Constantina si Ioan Caracioni, notar cercual în Iosăşel, iar cununia religioasă a fost
oficiată de preotul George Lupşa.
739
740
A. P. O. R. Dieci, I. Bogdan, op. cit., f.26.
741
Era din Zeldiş şi a absolvit Preparandia din Arad (1868-1869), cf. T. Botiş, op. cit., p. 463.
742
Era din Pleşcuţa şi a aboslvit Preparandia din Arad (l899-1900) (cf. Ibidem, p. 484). În 12 septembrie
1901 îşi cere transferul pentru “staţiunea învăţătorească” din Bata, cf. A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiat
ortodox român Lipova, dosar 5, f. 4.
743
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiat ortodox român Lipova, dosar 6. f. 195-195v.
744
Ibidem, f. 189.
174
Între timp, ajunge învăţător la şcoala din satul Zărand de unde este încorporat şi trimis pe
front în primul război mondial. Moare pe front, pe câmpia Campo din Osappo, între Tagliamento şi
Piave, la podul de pe canalul di Ledra, într-o zi de octombrie a anului 1917. A fost adus în satul
San-Stefano di Buia şi înmormântat în cimitirul civil din localitate în ziua de 29 octombrie 1917745.
Din 1903 îşi începe activitatea vrednicul învăţător Gheorghe Precupaş (1903-1919),
născut în oraşul Nădlac şi este absolvent al Preparandiei din Arad (1902-1903).746 A desfăşurat
o bogate activitate atât pe tărâm şcolar cât şi cultural.
Din iniţiativa sa a fost înfiinţată Societatea „Şcoala tinerimii”, eveniment ce nu a scăpat
din vedere revistei oficiale a episcopiei, „Biserica şi Scoala”, care în nr. 16 din 1916 publica
articolul intitulat, O veste bună.
„O veste bună Din comuna Dieci, tractul Buteniului, ni-se împărtăşeşte îmbucurătoarea
ştire, că tinerimea de acolo feciori si fete de ţărani s-au organizat într-o societate culturală cu
numirea Scoală Tinerimei. Societatea s-a înfiinţat cu 42 membrii bărbaţi si 12 membrii femei. Şi
e nădejde, ca în cel mai apropiat viitor Şcoala Tinerimei din Dieci va atrage la sine pe tot natul ce
va dori să se încălzească de razele luminei ce străbate si în asa locsoare mai modeste si mai
ascunse.
Societatea stă sub conducerea harnicului învăţător G. Precupaş de la care publicăm o
amabilă scrisoare la alt loc al acestui număr.
Societatea are un anumit program de muncă, din care fixăm formarea unui cor bisericesc si
instruirea tineretului în cântări bisericeşti si naţionale. Luminarea poporului şi conducerea lui la
viata morală-religioasă şi la trezire şi diligentă.”
Învăţătorul Gheorghe Precupaş a reînfiinţat corul destrămat în 1883, el fiind conştient că

ansamblurile corale din sate, erau factori de cultură şi educaţie naţională prin difuzarea în mase
a valorilor culturale şi naţionale. Prin înfiinţarea Societăţii, a căutat să instruiască tineretul în
cântări si dezvoltarea gustului pentru lectură.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, apărarea şcolii confesionale din
comitatul Aradului, devine o viguroasă acţiune românească, deoarece s-a constat în mai multe
localităţi se întâmpină greutăţi în susţinerea şcolilor, ameninţate de politica de deznaţionalizare
promovată de cercurile guvernamentale. În consecinţă, Sinodul eparhial arădean decide ca din anul
1900 să se constituie fonduri de bucate din care să se întreţină şcolile româneşti747. Fondul de
bucate din Dieci dispunea de însemnate cantităţi de produse agricole şi pentru organizarea acestora
se cerea iniţiativă, înţelegere şi mare corectitudine în mânuirea lui748.
Încercările care s-au abătut asupra învăţământului confesional românesc din Ungaria si
Transilvania prin legea XXVII din 1907, cunoscută sub denumirea de Legea Apponyi, care a
condiţionat funcţionarea pe mai de parte a şcolilor confesionale de posibilităţile materiale şi
salarizarea învăţătorilor în condiţiile şcolilor de stat maghiare, şcoala confesională ortodoxă din
Dieci le-a trecut cu demnitate. Datorită preotului George Lupşa şi învăţătorului Gheorghe
Precupaş, Sinodul parohial a hotărât susţinerea şi pe mai departe a şcolii confesionale.
Învăţătorul Gheorghe Precupaş, alături de preotul George Lupşa, a desfăşurat o bogată
activitate şi în ce priveşte îmbunătăţirea viaţii religios-morale a locuitorilor. La şcoala din Dieci
a activat până în anul 1919 când se transferă la şcoală din Pecica.
După transferul lui Gh. Precupaş, pentru un singur an şcolar, 1919-1920, funcţionează
Teodor Roz-Pâncotan, un ţăran din Dieci, după care îşi începe activitatea învăţătorul Teodor
Laza (1920-1926). S-a născut la Şiria în 1879 şi a absolvit cursurile Preparandiei din Arad
745
Cornel Leucuţa, La mormântul unui dascăl, în “Biserica şi Şcoala”, anul XLII, nr. 24, 10/23 iunie 1918, p. 2.
746
747
748
Ibidem.
175
(1903-1904 )749, după care a funcţionat la şcoala din Prunişor. Din anul 1913 se transferă la şcoala
din Păiuşeni750.
A participat pe frontul din est în primul război mondial, căzând prizonier la ruşi, după care a
intrat în Corpul voluntarilor ardeleni-bănăţeni, care au cerut guvernului român de la Bucureşti
integrarea în armata română pentru a lupta contra Austro-Ungariei751.
După înfăptuirea Unirii, şcolile confesionale se transformă în şcoli primare de stat, pe
baza Legii învăţământului normal-primar din anul 1924, având durata studiilor de 7 ani. În
perioada cât a funcţionat învăţătorul Teodor Laza, învăţământul din Dieci a cunoscut un real
progres, dovadă că mulţi tineri au urmat şi alte şcoli, în special, cursurile şcolilor normale
(Gheorghe Lupşa, Marcu Lupşa, Ioan Pui, Nicolae Oprea, Ignatie Bârda, Floare Galea).
În anul 1924 s-a înfiinţat un al doilea post de învăţător, el fiind ocupat de Alexandru
Tişulescu, originar din Oltenia. După numai un an şcolar părăseşte scoală din Dieci, iar în anul
şcolar 1925-1926, funcţionează Alexandru Gârda, venit tot din Oltenia.
Începând din toamna anului 1926, sunt numiţi învăţătorii Alexandru si Ana Găldău (1926-
1938)752. După un deceniu este înfiinţat si al treilea post, ocupat pentru o scurtă perioadă de
învăţătorul Constantin Lungu, căruia îi urmează învăţătoarea Elisabeta Pagubă, soţia notarului.
De la 1 ianuarie 1934 şi până la sfârşitul anului şcolar în curs, în postul al treilea este numit
învăţătorul Marcu Lupşa, un alt fiu al satului Dieci. El a condusa clasele I si a IV-a, având un
efectiv total de 56 elevi înscrişi dintre care numai 37 frecventau cursurile regulat. În acelaşi an, în
baza Deciziei nr. 139317/1934 a Ministerului Instrucţiunii Publice, începând cu data de 15
septembrie 1934, Marcu Lupşa este numit ca învăţător titular la şcoală primară din Igneşti.
În locul învăţătorului Alexandru Găldău, care în 1938 se pensionează, din 10 octombrie
1938, îşi începe activitatea învăţătorul Marin Stoian, care până atunci a funcţionat la şcoala din
Mădrigeşti. La 1 ianuarie 1939 se pensionează şi Ana Găldău, locul ei fiind ocupat de
învăţătorul Vasile Anoca, doar până la sfârşitul anului şcolar 1938-1939.
În baza Deciziei nr. 106570/1939 a Ministerului Educaţiei Naţionale, începând cu data de 1
septembrie 1939, la şcoală din Dieci este transferat învăţătorul Marcu Lupşa şi ocupă postul lui
Vasile Anoca. În anul şcolar 1939-1940, cele trei posturi erau ocupate de învăţătorii Marin
Stoian (director), Maria Stoian şi Marcu Lupşa Pentru că în acest an şcolar învăţătorul Stoian
este mobilizat pe front, Marcu Lupşa conducea clasele a IV-a, a V-a, a VI-a şi a VII-a, iar Maria
Stoian clasele I-a, a II-a şi a III-a.
De la 1 octombrie 1941, în postul patru bugetar este numită învăţătoarea Persida Lupşa753
transferată de la şcoala din Bârsa.
749
T. Botiş, op. cit., p. 488. În noiembrie 1908 se căsătoreşte la Comlăuş cu Mărioara Olar, născută în 1885
la Zărand. Au avut o fiica, Florica, născută în 1914 la Păiuşeni. cf. A. P. O. R. Dieci, Conscrierea poporaţiunei an
1925, f. 50.
750
Pentru mai multe amănunte vezi: Vasile Brăiloiu, Monografia satului Prunişor judeţul Arad, Arad,
2008, pp. 186-187.
751
Vasile Popeangă, Ion B. Mureşianu, Aradul cultural în lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri (1908-
1918), Arad, 1991, p. 56.
752
Alexandru Găldău s-a născut la Ponorel-Arieş în 1 octombrie 1882, iar Ana Găldău (n. Şerb), s-a năcut
la Bonţeşti în 23 aprilie 1884. Au avut 6 copii: Octavian (n. 13 aprilie 1911 la Ponorel), Mircea (n. 25 mai 1913 la
Ponorel), Horaţiu (n. 1 aprilie 1916 la Poporel), Olimpia (n. 19 aprilie 1918 la Ponorel), Felicia (n. 29 martie 1922
la Tauţ) si Eugenia (n. 12 octombrie 1924 la Tauţ), cf. A. P. O. R. Arad, Conscrierea poporatiunei an 1925, f. 50.
753
Persida Lupşa (n. Raşca) s-a născut la Buteni în 8 iulie 1912 din părinţii Teodor si Lena Raşca (n.
Vulcan), dar la vârsta de numai 8 ani rămâne orfană. Intre 1920-1922 urmează primele două clase la Scoală
primară din Buteni iar între 1923-1928 cursurile Scolii primare de stat a orfelinatului “General Dragalina” din
Giroc. Din 1928 şi pană în 1936 urmează Scoală Normală de învăţătoare din Lugoj obţinând diploma de
maturitate în iunie 1938. În 9 noiembrie 1938. este numită învăţătoare suplinitoare la Şcoala primară din Cuied,
unde a funcţionat până la 31 august 1940. Între 26 noiembrie 1940-31 august 1941, funcţionează la şcoala din
Bârsa, iar cu data de 1 septembrie 1941 se transferă la şcoala din Dieci unde funcţionează până la pensionare.
176
In primăvara anului 1942, în postul al III-lea este numită învăţătoarea Sabina Mergheşiu,
refugiată din Ardealul de Nord şi titulară la şcoala din comuna Uileacul Şimleului (jud. Sălaj)
şi conducea clasele a I-a, a II-a şi a III-a. Persida Lupşa conducea clasele a IV-a si a VI-a.
Clasa a IV-a avea un efectiv de 21 (12 băieţi şi 9 fete) înscrişi, din care numai 12 (6 băieţi şi 6
fete), iar în clasa a VI-a din totalul de 16 (9 băieţi şi 7 fete) înscrişi, frecventau doar 5 (4 băieţi
şi una fată) elevi cursurile, adică o frecvenţă de 49 %. Frecvenţa redusă se datora faptului că
elevii erau folosiţi de părinţi la munca câmpului.
În anul 1943 învăţătorul Marcu Lupşa este mobilizat, cursurile fiind conduse numai de
învăţătorii Marin Stoian, Persida Lupşa şi Maria Stoian. Revenind de la mobilizare, învăţătorul
Marcu LupŞa a funcţionat la Şcoala din Dieci până la pensionare. Între 1950-1968 a îndeplinit
şi funcţia de director al şcolii.
Un alt învăţător ce a funcţionat la şcoala din Dieci după cel de-al doilea război mondial, a
fost Ignatie Bârda, absolvent al Şcolii Normale din Arad, la început a fost învăţător în Aciuta
de unde s-a trasferat la Dieci unde a stat până la pensionare754.
Începând din anul şcolar 1961-1962 durata învăţământului general, obligatoriu este
extinsă de la VII la VIII clase. Prima serie de absolvenţi cu 8 ani de scoală înregistrându-se în
anul şcolar 1964-1965.
***
Pentru reprezentanţii şcolii şi pentru întreaga comunitate a localităţii constituie o mândrie

faptul că unii dintre fiii satului s-au reîntors ca dascăli la şcoală din sat. Amintim pe: Moţoc-
Cev Maria (fost director), Dârlea Ioan (fost director), Gheorghe Lupşa (profesor), Dobrei
Marcu (profesor), Dănuţ Pavel (profesor), Dănuţ Petru (profesor), Ionuţ Olar (profesor),
Burtă Letiţia (învăţătoare)755, Pop Aurica (educatoare)756, Mateş Florica (învăţătoare), Toader
Adorian (învăţător la şcoală din Crocna), Ionela Bedelean (n. Ardelean, învăţăoare la Crocna)
toţi absolvenţi ai şcolii din Dieci.
Mulţi dintre absolvenţii scolii din Dieci au urmat diferite şcoli profesionale, licee
teoretice, pedagogice sau industriale, şcoli postliceale sau diferite facultăţi. În timpul pe care l-
am avut la dispoziţie pentru redactarea cărţii, ne-a fost imposibil a face o statistică exactă a
acestor absolvenţi. Doar pentru absolvenţii de facultăţi am putut efectua următoarea situaţie,
după profile: Arte plastice 1; - Teologie 9; - Filologie 5; - Construcţii 4; - Mecanică 4; -
Matematică 4; - Fizică 2; - Medicină 3; - Economice 4; - Drept 2; - Industrie uşoară 1; -
Agricol 5; - Sport 5.
De-a lungul anilor, la şcoala din Dieci, alături de cadrele didactice originare din Dieci, au
mai funcţionat mulţi profesori, unii suplinitori, alţii titulari. Dintre ei amintim pe: Nedelcu
Dumitru, Lazea Beniamin, Sur Lenuţa, Cătană Ielina, Junc Viorica, Floriţă Miculescu,
Daşcău Mărioara, Palcu Voichiţa. Dintre cei amintiţi, doar Junc Viorica şi Miculescu Floriţă
şi-au început activitatea dindactică la şcoala din Dieci şi tot aici şi-au încheiat-o.
Astăzi, în anul şcolar trecut, 1008-2009, au fucţionat următoarele cadre didactice: Ghibu
Elena Maria (prof. Matematică) – director; Lupei Octavian (prof. Educaţie fizică); Buboi
Florin (prof. Istorie); Lazăr Romaniţa (prof. Limba română); Taşu Mirela (prof. Desen);
Dănuţ Pavel (prof. Fizică); Stein Adrian (prof. Educaţie tehnologică); Andor Olguţa (prof.
Limba engleză); Slev Ioan (prof. Religie); Şodinca Mariana Gianina (prof. Biologie); Dănuţ
Viorica (institutor); Mateş Florica (institutor); Pop Aurica (educatoare).
754
S-a născut la Dieci în anul 1910 în familia lui Traian şi Stana Bârda (n. Jurcău).
755
Născută Lucoaie.
756
Născută Dârlea.
177
IX. 1. 4. Baza materială a şcolii

Contractele şcolare stabileau obligaţiile proprietăţii domneşti (domnul de pământ) si comune
pentru construirea edificiilor şcolare. Pentru unui local de şcoală, care în afara locuinţei
învăţătorului, trebuia să dispună şi de o sală de învăţământ, spaţioasă şi luminoasă, domnii de
pământ trebuiau să asigure o anumită cantitate de lemne pentru iarnă, stipulate toate în contract.
Se mai prevedea că domnul de pământ să acorde învăţătorului anumite venituri suplimentare, care
să-l stimuleze în activitatea sa757.
Instrucţiunile elaborate de Consiliul Locumtenenţial în 27 noiembrie 1795, aduc precizări
şi în privinţa construirii noilor clădiri şcolare, care reveneau, în genere, comunităţilor locale.
Dacă însă comunitatea nu poate înălţa cu oamnii săi edificiul şcolar, acest fapt fiind cercetat de
către autorităţile comitatense, domnul de pământ va procura materialul şi va suporta
cheltuielile necesare construirii noii şcoli. Transportul materialelor şi lucrările de construcţie
trebuia asigurat de către comunitatea locală758.
Autorităţile comitatului însă, au manifestat dezinteres fată de clădirile şcolare, motiv
pentm care, în multe sate cursurile trebuiau să fie ţinute în localuri închiriate. La Dieci, din lipsa
unui edificiu şcolar, cursurile s-au ţinut într-o clădire închiriată. Durata perioadei de şcolarizare
era de 6 ani, fiind cuprinsă între 6-12 ani, iar îndrumarea şcolară se făcea de către preotul paroh
din comună759.
Din iniţiativa învăţătorului Ioan Galea, în anul 1822, se începe construirea unui edificiu pentru
şcoală, dar, din cauza sărăciei nu se puteau aduna fondurile necesare760, motiv pentru care
terminarea lui se prelungeşte până în anul 1835761.
Dată în folosinţă în anul 1835, după 14 ani, clădirea şcolii necesita reparaţii, pentru că era
„spartă toată pe acoperiş”, aşa după cum menţiona învăţătorul Petru Galea într-un raport al său
din 26 august 1849762.
Baza materială a şcolii din Dieci era slăbită, nu avea fond şcolar, nici grădină de pomi şi nici
material didactic. Învăţătorul Petru Rău primea un salar anual de 180 florini şi bunuri în natură în
valoare de 291 florini. În aceste împrejurări, se instituie un fond pentru susţinerea scolii. În 1876
veniturile erau stabilite a se realiza din sumele votate de comitetul parohial, amenzile plătite de
părinţii care nu trimiteau copiii la şcoală, contribuţii benevole, venituri realizate din grădinile
şcolare, taxe de cult pe care le plăteau sătenii763.
În ce priveşte starea clădirii şcolii, menţionăm că, încă din 1875, era într-o stare avansată
de degradare, necesitând reparaţii capitale764. Drept urmare, în 1879, se instituie un fond pentru
edificarea unui nou local pentru şcoală, cea veche fiind reparată. Lucrările la noul edificiu şcolar
vor începe însă după mai mulţi ani.
La stăruinţa preotului George Lupşa, a învăţătorului Vasile Suciu, a primarului Nicolae
Bârda şi a notarului Leontin Feier, în anul 1888, a fost deschis şantierul de construcţie al noului
local al şcolii. A fost construită din piatră şi cărămida şi era prevăzută cu o sală mare de
învăţământ şi locuinţă spaţioasă pentru învăţător, compusă din două camere, o bucătărie şi o
cămară765. Lucrările au durat doi ani, la 15/27 august 1890 a fost sfinţită de preotul George
Lupşa în prezenţa unui număr mare de enoriaşi.
757
V. Popeangă Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821, Arad, 1974, p. 29.
758
Ibidem, p. 41.
759
Ibidem, pp. 29, 32, 33, 34.
760
Ibidem, p. 128
761
Idem, Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, Arad, 1976, p. 110.
762
Vasile Popeangă, Eduard I. Găvănescu, Victor Ţârcovnicu, Preparandia din Arad, Bucureşti, 1964, p. 68.
763
764
765
Clădirea poate fi văzută şi astăzi în centru satului, nu departe de biserică.
178
Într-o cutie confecţionată din piatră „de măna mea proprie”, după cum menţionează
preotul George Lupşa, a fost introdusă în ea o „Scrisoare memorabilă către viitorimea
crescândă din Dieci de la anul edificării şcoalei 1890”. Cutia a fost zidită în fundamentul
şcolii „anume în ungherul alor doi păreţi spre mâna stângă în partea de către răsărit care
desparte de salonul şcoalei de către locuinţa învăţătorului”766.
Cu timpul, prin creşterea numărului copiilor de vârstă şcolară, clădirea edificată în anul 1890
devine neîncăpătoare. La stăruinţa preotului Ioan Bogdan, a învăţătorului Teodor Laza şi a
primarului Ioan Nan, cu concursul subprefectului judeţului Arad, Ioan C. Georgescu, în anul 1924
se începe şantierul la noul local al şcolii, peste drum de şcoala confesională. Cheltuiala a fost
suportată, în întregime, de Statul român iar locuitorii au contribuit numai cu zile de muncă767.
„Cei cu vite de tras au transportat materialul, ca: piatră din dâmbul de la Criş, lemnul de la
pădure, nisip şi apă e la Criş, cărămidă, ţiglă, var, scândură, leaţuri etc. de la gara Almaş, făcând
fiecare jug câte 6-10 zile de lucru, iar oamenii fără vite de tras, au muncit cu braţele pe lângă
zidari, câte 6-10 zile fiecare din comună după numărul casei.”
Clădirea şcolii a fost construită după un plan şi sub supravegherea Oficiului de Poduri şi
Şosele a judeţului Arad. Lucrările au fost terminate în 1925 când a şi fost sfinţită de preotul
Ioan Bogdan.
Cursurile se ţineau în două edificii diferite, unul cu o sală de învăţământ şi locuinţa
directorului şcolar, proprietatea Statului român, iar al doilea edificiu era închiriat de la Biserica
ortodoxă, fosta şcoală confesională768. Sălile de clasă erau înzestrate cu mobilier şi material
didactic corespunzător.
Imobilul şcolii confesionale, în 1962, a fost naţionalizat în baza cererii cu Nr. 15540 din
8 februarie 1962 a Sfatului popular al raionului Gurahonţ, în baza Procesului-verbal cu Nr.
1882 din 7 februarie 1962 a Comitetului executiv al Sfatului popular al comunei Dieci, şi în
baza Decretului Nr. 176/1948 de trecere a imobilelor cu destinaţie didactică în patrimoniul
Statului român. În baza acestor dispoziţii, imobilul cuprins în C. F. Nr. 112 din Dieci, Nr. top
301-302 casa cu nr. 112, curte şi grădină de 800 st. p. „să abnoteze din această carte funciară şi
să se transcrie în C. F. Nr. 1723 nou deschisă şi acolo asupra acestui imobil să se întabuleze
dreptu de proprietate în favorul Statului Român şi în administraţia operativă a Sfatului Popular
al comunei Dieci”769.
După anul 1995, clădirea şcolii confesionale a reintrat în proprietatea Parohiei ortodoxe
române Dieci, aceasta, numai după ce Primăria nu a mai folosit localul pentru Grădiniţa de
copii. Văzând că necesita mari raparaţii, Primăria a cedat imobilul proprietarului de drept.
Clădirea fiind într-o stare avansată de degradare necesită sume mari de bani pentru
reparaţii. Cu toate că s-a găsit un întreprinzător particular din sat care dorea să cumpere
imobilul cu grădina, Consiliul şi Adunarea parohială fiind de acord cu înstrăinarea imobilului,
autorităţile superioare ecleziastice, nu au aprobat vânzarea. În aceste condiţii, imobilul, foarte
degradat, nu poate fi reparat, parohia neavând bani pentru a investi într-o clădire ruinată.
IX. 1. 5. Un Catalog din anul 1945 al bibliotecii şcolare

Catalogul a fost descoperit de noi în arhiva şcolii, în Dosar cu Inventarul averii imobile şi
mobile a şcoalei primare mixte de stat din com. Dieci jud. Arad, pe 1940-1945. Foaie inventar,
Partida Nr. 12, Subîmpărţirea Bibliotecă.
766
A. N. D. J. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 19, 22; Cutia a fost scoasa din zid în anii 80 de credinciosul
Ştefan Sărac din Dieci şi a dus-o la Complexul Muzeal Arad.
767
I. Bogdan, Cronica parohiei Dieci, Dieci, 1928.
768
În anul 1927, şindrila de pe clădirea şcolii confesionale a fost înlocuită cu ţiglă.
769
A. P. O. R. Dieci, Dosar acte proprietate, neinventariat.
179
Catalogul cuprinde un număr de 162 de titluri în 165 volume. Este întocmit lacunar, nu
întotdeauna este menţionat numele complet al autorului, anul şi locul apariţiei cărţii. La unele am
completat în nota de la subsol, autorul, anul şi locul apariţiei. Nu toate cărţile menţionate în
Catalog le-am putut identifica. Completările din paranteză dreaptă ne aparţin.
Nr. Autorul Titlul cărţii

crt.
1. Ioan Crisan Călăuza învăţătorilor
2. E. Laslo Drepturile si datoriile învăţătorilor
3. Dr. I. Matei Conferinţele corpului didactic prim
4. Iuliu Vuia Instrucţiunea metodei punctelor vi
5. I. E. Bodin Manual de qimnastică
6. A. Pora Aşezăminte învătătoresti
7. Dr. Petru Barbu Religiunea în şcoală veche si nouă
8. *** Instrucţiuni pentru îmbunătăţirea învăţământului
9. D. Stănescu Dogmele religiei creştine
10. Mihail Kogălniceanu Cuvânt pentru deschiderea cursului de Istorie naţională,
[Bucureşti, 1909]770
11. Bernardin de Saint- Coliba indiană, Bucureşti, 1908 [traducere de Ioan
Pierre Mihălcescu]
12. Constantin Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi celorlalte
Martinovici, Nicolae ţinuturi alipite, Cluj, 1921
Istrati
13- *** Regule ortografice (Academia Română)
14.
15. Teodor Botiş Istoria şcoalei normale (Preparandiei) şi a
Institutului teologic ort. rom. din Arad, Arad,1922
16. P[etru] Vancu Monografia comunei Măderat
17. Valeriu Florian Învăţătorul din Meresci, Braşov, 1888
18. Edmond Abont Grecia de azi
19. Corneliu Nepos Viaţa marilor generali
20. Jean Racice Andromaca
21- Lev Tolstoi Război şi pace
22.
23. Francois Coppee Poveste tristă
24. M. Bezan Învăţătura despre legile privitoare ia notarii publici
25. Brătianu Situaţia financiară a României
26. G. Dumitrescu- Cooperativa noastră de ieri şi de azi
Bumbesti
27. Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi771
28. Eugen Constant Condicar de lume nouă
29. Eugen Constant Crater scufundat
30. Eugen Constant Socluri devastate, 1933
31. Eugen Constant Lumini la orizont
32. I. Vasiu Calea pocăinţei
33. I. Ursu Ştefan cel Mare
34. Ioan Lupaş Despre începuturile neamului românesc772
770
Cuprinde şi Bibliografia scrierilor lui Mihail Kogăclniceanu culeasă şi publicată de Vasile M.
Kogălniceanu, cf. Bibliografia Românească Modernă (în continuare: B. R. M.), vol. II, p. 378.
771
Nu cunoaştem care dintre ediţii.
772
Nu cunoaştem care dintre cele trei ediţii apărute: Ed. I, Sibiu, 1906; Ed. II, Sibiu, 1907; Ed. III, Sibiu,
1911. Cf. B. R. M. vol. III, pp. 130-131.
180
35. Gavril Todica Vulcanismul

36. Dr. Martha Gh. Importanţa igienei laptelui
37. V. Ardelean 19 luni în Bulgaria
38. Victor Lazăr Legende istorice despre pământul României
39. Victor Lazăr Întâmplări din viaţa Romnilor Români
40. Gheorghe Ciuhandu Icoane din viaţa făţarnică a baptiştilor [Arad, 1927]
41. C. Vorel Boii de piept şi plămâni
42. C[ostache] Negruzzi Alexandru Lăpuşneanu [Bucureşti, 1911]
43. Ion S. Floru Napoleon III împăratul protector [Bucureşti, 1909, 63 p.]773
44. [Dr.] Gh. Marta Cuvântare la expoziţia zootehnică
45. Dr. Bordea Unirea în Ardeal
46. *** Cum trebuie cultivat pământul
47. Grigorie Comşa Prin suferinţă la biruinţă [Arad, 1929]
48. Dinicu Golescu Însemnări a călătoriei mele
49. P. Zotiu Povestea unui sfârşit
50. Gabriela Cât şi cum se munceşte în America
Leonardescu, Natalia [Botoşani, 1910, 240 p. cu ilustraţiuni]
Adamiu,
Ieremia Adamiu
51. D. Stanca Greva şi alte povestiri [nr. 150 din Biblioteca
„Semănătorul”774, Arad, 1926, 64 p.]
52. V[asile] Bojor Canon de rugăciune către Sf. Iosif
53. C[onstanţa] Hodoş Rodica
54. Ion Simionescu Ce se poate întâmpla de la un drum lung
55. Ioan Slavici La răscrusi
56. Nicolae Rădulescu Satul Griviţa
Niger
57. L. Bolcaş Seri albastre
58. Gh. Ciuhandu Sfânta Mărturisire şi Sfânta Cuminecătură [Arad, 1930, 37
p. Nr. 1 din colecţia „Îndemnuri duhovniceşti”]
59. Ion Luca Caragiale Succes
60. Alecu Russo Cântarea României
61. I. G. Botez Îngrăşaţi pământul
62. I. G. Carabeila Şoarecii de câmp
63. Popescu Daia Calul, rasele şi îmbunătăţirea lui
64. Wilhelm Cuktell Mana si făinarea viilor
65. Stamatelache Albinele un izvor de bogăţie
66. I. G. Carabeila Cum se cultivă lucerna
67. Popescu Daia Calul, viaţa şi îngrijirea lui
68. I. G. Carabella Semănaţi lucerna
69. George Maican Sfaturile cele mai de lipsă pentru prăşirea şi folosirea
legumelor trebuincioase poporului nostru şi tuturor celor ce
doresc a nu-şi mai da bani în punga streinilor pentru ele775
70. [Ion Fekete Negruţiu Nutreţul măiestrit [sau Cele mai bune plante de nutreţ. Cu
[junior] mai multe ilustraţiuni, Ed. II îndreptată, Sibiu Edit.
Asociaţiunii, 1912776
773
Biblioteca românească enciclopedică “Socec”, nr. 74. Biblioteca tinerimei – secţia istorică, cf. B. R. M.,
vol. II, p. 340.
774
Biblioteca “Semănătorul” a apărut la Arad încă în anul 1916, ajungând a fi cea mai fertilă din
Transilvania. Colecţia a apărut între 1916-1927 cu un număr de 183 numere.
775
Editura Librăriei Ciurcu, Braşov, 1904, 1 f. + II + 99 p. Cf. B. R. M., vol. III, p. 156.
776
Biblioteca Poporală a „Asociaţiunii”, anul II, nr, 18. B. R. M., vol. III, p. 569.
181
71. [Victor] Eftimiu Împărţirea lucrurilor şi îngrijirea unei moşii

72. *** Pruncul
73. *** Păsările noastre
74. Constantin Rădulescu- Din Muscel [Cântece poporane, Bucureşti, Editura Socec,
Codin vol. I, 1896, XV+ 309 p. l]
75. Donar Munteanu Aripi negre (poezii)
76. M. Ciobanu Poezii
77. Aron Boga Lacrimi, adio şi declamări funebrale iertăciuni la
(înmormântări) [Sibiu, 1880]
78. *** Sfaturi şi însemnări pentrujudele comunal
79. Dr. Valer Moldovan Despre cărţile funduare şi întabulări.[îndreptare lucrat la
înţelesul şi pe seama poporului român de la sate, de...Sibiu,
Tiparul Tipografiei archidiecezane, 1902, Bibilioteca
Poporală a „Asociaţiunii”, nr. 3]777
80. Dr. Valer Moldovan Despre testament. [Explicarea articolului de lege XVI din
anul 1876, de...Sibiu, Tiparul Tipografiei archidiecezane,
1903, 81 p. Biblioteca Poporală a „Asociaţiunii”, nr. 6]778
81. Nicolae Petra- Din putere proprie.[Exemple de gândire nobilă, de putere de
Petrescu muncă şi ajutorare proprie pentru tinerime şi popor,
Traducere din limba germană de N. Petra-Petrescu, Sibiu,
Tiparul Tipografiei archidiecezane, 1909, (17 X 125), 164 p.
Biblioteca Poporală a ''Asociaţiunii", nr. 35]779
82. I. Lupan Stuparitul
83. Grigorie Comşa Luptele baptiştilor împotriva preoţimei
române [Arad, 1926, nr. 6 din Biblioteca Creştinului
Ortodox]
84. *** Articolul XXIII din 1883
85. Gh. Ciuhandu Doi Ioanovici pe tronul episcopesc ortodox de la Arad, ca
introducere la "Viaţa lui Nestor loanovici (1767-1830)
episcopul Aradului [Arad, 1929, 38 p.]
86. Iordăcheseu Manualul bunului român
87. Dobrescu 780
Prin cămin spre civilizaţie
88. Grigorie Comşa Biserica, Statul şi baptismul [Bucureşti, 1928, 63p.l
89. C. Fulga Gânduri curate
90. Morell Într-un adăpost
91. Berliot Luna Sf. losif
92. Gheorghescu Păstrarea cărnii de porc
93. Iacob C. Negruzzi Un drum la Cahul
94. Bolcas La cărările vieţii
95. Paul Epureanu Sistemul meu de gimnastică
96. Al. Negură Sărmanul pescar
97. Nic. Rădulescu-Niger Fulgi
98. Dr. C. Nesselrode Dreptul penal al minorilor
99. Wildenbruch Lacrimi de copii [traducere de A. Zaharescu, Arad, nr. 20
din Biblioteca "Semănătorul", Editura Librăriei Diecezane,
1917, 87 p.]
100. I. Dragoslav Fata popei
101. Alexandru Donici Povestea fabulei
102. V. Economu Footbal
777
B. R. M., vol. III, p. 459.
778
B. R. M., vol. III, p. 459.
779
B. R. M., vol. III, p. 827.
780
Credem că este vorba de dr. A. Dobrescu.
182
103. Sebastian Stanca Sergentul (dramă într-un act)781

104. Sandu Telejan Craiul vânt (poem dramatic în 3 acte) [Arad, 1925 124 p. Nr.
şi Adrian 123-124 din Biblioteca „Semănătorul”]
Pascu
105. I. Scurtu Lais
106. Petre Ispirescu Jucării şi jocuri de copii
107- Borgovan (?) Ionel, vol. I-V
111
112. Petre Ispirescu Basmele românilor
113. Al. I. Odobescu Moţii şi curcanii 1785-1877
114. Marcus Tullius Cicero Despre prietenie
115. FI. Cristescu Familia Roadelult
116. C. Buzescu Păţaniile lui Ţăndărică
117. G. Kraike Povestire pentru tineret
118. Cristescu Păsărele si păpuşi
119. Cocişiu782 Toderică dragul mamei
120. *** Albă ca zăpada
121- Ion Clopoţel Antologia scriitorilor români783
124.
125. [Virgii] Caraivan Aliman voinicul [Bucureşti, f. a., 27 p.]784
126. Victor Anestin Stelele
127. Miltiade Tăricean Sgârcitul
128. Mihail Sadoveanu O mie si una de zile
129. A. Rizeanu Beţia, ruina stelelor
130. Eugeniu Speranţa Dumnezeu si oamenii
131. Alexandru Vlahuţă România pitorească
132. Gheorghe Silviu Ciufulici
133. V. Eftimiu Făt Frumos din lacrimă
134. Mariet Coliba lui moş Toma
135. Aurel R. Dobrescu Cum să trăim ? Poveţe doctoricesti pentru trebuinţele zilnice
pe înţelesul tuturora785
136. *** Oftica
137. *** Despre îngrijirile contra tuberculozei
138. I. Gorun Avram Iancu
139. I. L. Caragiale Două loturi
140. Ion Creanqă Amintiri din copilărie
141. Andronescu Pentru ce ne îmbolnăvim ?
142. Vasile Alecsandri Cântece din bătrâni786
143. Paul Epureanu Un erou al copilăriei
144. Ing. N. Popescu Ocrotirea păsărilor în agricultură
145. *** Colinde, [cântece de stea şi] cântecele irozilor787
781
Sergentul, dramă într-un act. Episod din luptele de lângă Jiu în pasul Surduc, la începutul lui septembrie
1916, de...Prelucrată şi localizată după lucrarea lui T. Korner, Josef Heyderich, Arad, f. a., 46 p. Nr. 119 din
Biblioteca „Semănătorul”.
782
Să fie vorba de Toma Cocişiu ?
783
Antologia scriitorilor români de la 1821 încoace, vol. I, Arad, Editura Librăriei Diecezane, 1924, 167 p.
Vol. II, Arad, 1925, 142 p. Vol. III, Arad, 1918, 312 p. Vol. IV, Arad, 1918, 304 p. [Nr. 27-36 din Biblioteca
“Semănătorul”]
784
Colecţia “Biblioteca petru toţi”.
785
Aurel R Dobrescu, medicinist la Universitatea din Graz. Sibiu, 1908, Biblioteca poporală a
“Asociaţiunii”, nr. 32.
786
Apărută în Biblioteca poporală a “Asociaţiunii”.
787
Editura Librăriei Diecezane, Arad, 1925 104 p., Nr. 22 din Biblioteca „Sămănătorul”.
183
146. Grigore Alexandrescu Câinele izgonit

147. Al. I Odobescu Feciorul de împărat
148. Petre Ispirescu Lupul cel năzdrăvan
149. P. Ispirescu Voinicul cel cu cartea-n mână născut
150. V. Alecsandri Dan căpitan de plai
151. Constantin Negruzzi Păcaiă si Tândală
152. I. L. Caragiale Prichindel
153. Daniel Defoe Robinson Crusoe
154. Octavian Goga Două morminte
155. Trocan Înainte de pauză
156. Suciu Tiganul la vânat
157. Victor Eftimiu Napoleon I. Dramă istorică în 4 acte [Bucureşti, 1914]
158. S. Opitz Răsplata păcătosului
159. Ilie Mirea Sezători de seara la foc
160. I. Niculescu Pomul de Crăciun
161. A. Crisan Irod si craii
162. Ieno (?) Pili musafir la moşu-său
163. Dobrescu-Muscel Visul meu
164 Octav Silvăneanu Crăciunul orfanilor. Teatru şcolar
165. *** Scoală vremii închinată învăţătorilor eroi (Asociaţia
învăţătorilor Arad)
În biblioteca şcolii din Dieci, existau cărţi din diferite domenii: teologie, istorie
bisericească, literatura didactică, istorie literară, dicţionare, medicina de popularizare (mană şi
veterinară), beletristică, teatru, poezie. Dintre autorii cei mai cunoscuţi amintim: dr. Ioan
Mateiu, preot dr. Petru Barbu, preot dr. Gheorghe Ciuhandu, istoricul dr. Ioan Lupaş, D.
Stănescu, preot dr. Teodor Botiş, episcopul Grigorie Comşa, Ion Clopoţel, Costache Negruzzi,
Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, pentru enumera numai câţiva.
Din bibliotecă nu au lipsit cărţi din colecţia Biblioteca Semănătorul, apărută în Arad încă
în anul 1916, ajungând a fi cea mai fertilă din Transilvania, ce a publicat operele marilor clasici
ai literaturii române: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Grigorie Alexandrescu,
Ion Luca Caragiale, George Coşbuc.
Cărţile apărute în colecţia Biblioteca poporală a Asociaţinei au fost achiziţionate pentru
biblioteca şcolară în urma punerii lor la dispoziţia Episcopiei Aradului de către Asociaţia
pentru literatura română şi cultura poporului român din Sibiu în primăvara anului 1915, când
au fost puse la dispoziţie un număr de 40 000 exemplare din această colecţie şi apărute până
atunci788.
Din păcate, cărţile nu se mai păstrează, probabil, atunci când a venit tăvălugul comunist a
luat şi biblioteca şcolii, la fel cum s-a întâmplat şi în alte locuri.
IX. 2. SCOALĂ DIN CROCNA DE LA ÎNFIINŢARE PÂNĂ LA 1918
La sfârşitul secolului al XVIII-lea în Crocna de Sus nu exista şcoală, copii de vârstă

şcolară frecventând şcoala din Dieci. În Crocna de Jos se pare că deja la sfârşitul secolului
şcoală era înfiinţată. Primul învăţător al cărui nume îl cunoaştem este Ioan Fabian, însă nu ştin
din ce an funcţionează. În anul şcolar 1811-1812, cursurile fiind frecventate de un număr de 15
elevi. Învăţătorul I. Fabian se ocupa cu pregătirea tinerilor aspiranţi la funcţia de învăţători.
788
A. E. O. R. Arad, grupa II, dosar 35/1914, doc. 661/1915.
184
Cunoaştem cazul lui Şerb Florea din satul Mizeş, care după „repausarea numitului dascăl Ioan
Fabian” a trebuit să meargă la învăţătorul Teodor Popovici din Iosaş pentru „a se instrui” şi a-i
elibera un atestat şcolar. După moartea lui I. Fabian, întâmplată în anul 1817, începând din anul
şcolar 1817-1818, îsi începe activitatea învăţătorul Petru Hălmăgean (1817-1820), originar din
Crocna. În primul său an de învăţământ, conducea un efectiv de 15 elevi din care numai 9
frecventau cu regularitate cursurile, iar în anul şcolar următor, numai 13 elevi frecventau
cursurile789.
După contopirea celor două sate, şcoala era condusă de învăţătorul Nicolae Bădicean
(1820-1823). Funcţiona în învăţământ din anul 1789 şi cunoştea bine limbile română şi
maghiară şi avea o bună pregătire metodică, comportamentul lui însă lăsa mult de dorit. Până
în anul 1820 a funcţionat la scoală din Chisindia. La Crocna i s-a fixat un salariu total de 166
(80 în monedă şi 86 în natură). În anul şcolar 1821-1822 şcoală era frecventată de un număr de
23 elevi (I-5, II-8, III-10) iar în anul şcolar 1822-1823 cursurile erau frecventate numai de 38
(11 băieţi şi 27 fete) elevi din totalul de 66 recenzaţi de şcoală. Cursurile nu se ţineau într-un
local propriu ci într-unul închiriat. În anul 1823, comunitatea dorea cu orice preţ edificarea
unui local de şcoală790. În anul 1823 părăseşte scoală din Crocna şi se mută la Iosăşel791.
Începând din toamna anului 1823 îşi reia activitatea învăţătorul Petru Hălmăgean. Nu
ştim unde a funcţionat între 1820-1823. În anul şcolar 1823-1824 cursurile erau frecventate de
un număr de 18 elevi (1-6, II-7, III-5)792 iar în 1825-1826 din cei 31 de elevi (I-11, II-12, III-8)
numai 16 diligent793.
Nu cunoaştem până în ce an a funcţionat Petru Hălmăgean, cert este că în anul 1832 deja
funcţiona învăţătorul Spiridon Bodea, originar din Crocna şi absolvent al Preparandiei din
Arad (1827-1828)794. În anul şcolar 1834-1835 conduce şcoala cu un efectiv de 29 (1-14, II-9,
III-6) copii, din care numai 19 frecventau cursurile în mod regulat795.
În anul 1842 şcoala era condusă de învăţătorul Trifon Băbuţa, originar din Satu-Rău,
absolvent al Preparandiei din Arad (1824-1825)796. Nu cunoaştem unde a funcţionat de la
absolvirea cursurilor preparandiale şi până la venirea sa în Crocna. Un lucru este limpede, în
1842 avea o vechime în învăţământ de 17 ani si era foarte bine apreciat de autorităţile şcolare
pentru întreaga sa activitate. în anul şcolar 1842-1843 cursurile erau frecventate de un număr
de 12 elevi iar în anul şcolar următor efectivul lor creşte la 20 (1-10, II-6, III-4) elevi. Cursurile
se ţineau într-un local destinat în acest scop, edificat în jurul anului 1823. Cu prilejul
inspectării şcolii de către inspectorul şcolar, se constată necesitatea renovării localului797.
În anul 1850 funcţiona învăţătorul Ioan Galea, originar din Dieci798, absolvent al
Preparandiei din Arad (1840-1841)799. În anul şcolar 1852-1853 scoală era frecventată de un
număr de 59 elevi800.
789
V. Popeangă, Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821, p. 83, 129,
135.
790
Ibidm, pp. 83, 87, 93, 96, 119, 129.
791
Idem, Şcoală românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-1867, p. 35.
792
Ibidem.
793
Idem, Reţeaua şcolară a districtului Oradea în anul 1825-1826, p. 252.
794
795
V. Popeangă, Reţeaua şcolilor confesionale ortodoxe din Banat şi Crisana în anul 1834-1835, p. 300.
796
797
Popeangă, Şcoala românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XlX-lea. 1821-1867, p. 54.
798
Catavasier (1761): “Scris-am smeritul si mult păcătosul robul lui Dumnezeu Ioan Galea preparând şi
învăţător în staţia Crocnii în anul 1850 [...] am scris tocma când am fost de 50 de ani în traiul vieţii mele adecă
acuma 14 zile Noemvre era împlinit de 50 de ani.”
799
800
185
Din toamna anului 1864, în locul învăţătorului Ioan Galea, îsi începe activitatea Pavel
Sărac, născut la Crocna801 şi absolvent al Preparandiei din Arad în anul şcolar 1845-1846802.
Nu cunoaştem unde a funcţionat de la absolvire până la transferul său în Crocna. În primul său
an şcolar, cursurile erau frecventate de un număr de 36 elevi (30-băieţi şi 6 fete) din totalul de
80 (50 băieţi şi 30 fete) copii de vârstă şcolară803.
Dintr-o conscripţie şcolară aflăm că în anul 1873 clădirea şcolii era necorespunzătoare pentru
lotul şcolar recenzat: 72 băieţi si 68 fete de vârstă cuprinsă între 6-12 ani şi de 22 băieţi si 21 fete de
vârstă cuprinsă între 12-15 ani. Din păcate cursurile erau frecventate numai de 45 băieţi şi 8 fete de
vârstă cuprinsă între 6-12 ani. Cu toate că fondul şcolar era numai de 32 florini si 45 criţari, iar
salariul învăţătorului consta din 147 florini şi bunuri în natură în valoare de 395 florini804,
comunitatea din Crocna, în anul 1875 punea la dispoziţia învăţătorului şi elevilor, un local nou de
şcoală, edificat pe spezele locuitorilor805. Nu cunoaştem până în ce an a funcţionat învăţătorul
Pavel Sărac.
În 1902, şcoala nu avea învăţător, probabil acum părăseşte şcoala învăţătorul Pavel Sărac.
În toamna anului 1902, în „Biserica şi Şcoala”806, oficiosul Episcopiei Aradului, apărea
următorul anunţ:
„Pentru îndeplinirea postului învăţătoresc de la Şcoala confesională gr. ort. rom. din
Crocna, conform ordonaţiunii Venerabilului Consistor de datul 8/21 octombrie Nr. 5753/1902 s-a
deschis concurs cu termen de 30 de zile de la publicare în Biserica şi Şcoala.
Emolumentele sunt: în bani gata 357 cor. 64 fil; 10 şinice grâu, 10 şinice cucuruz,
computate în 1020 cor; 5 iugăre pământ arător în preţ de 60 cor., 6 stânjeni de lemn în natură
preţuiţi în 96 cor. iar încălzitul şcolii cât va cere trebuinţă”.
Nu cunoaştem dacă în urma acestui concurs a fost numit vreun învăţător sau nu, un lucru
este însă cert, în anul şcolar 1904-1905, este numit învăţătorul Ioan Duma, originar din Arad,
absolvent al Preparandiei din Arad (1903-1904). In primul său an şcolar cursurile erau
frecventate de 27 (20 băieţi si 7 fete) elevi din totalul de 115 (54 băieţi şi 61 fete) obligaţi de
şcoală807.
Învăţătorului Duma îi urmează Alexandru Budea, născut la Bodeşti (Hălmagiu) în 19
octombrie 1878 a absolvit 4 clase normale în Hălmagiu. La început a funcţionat la şcoala din
Iermata (1902-1904), iar din anul 1904 la cea din Crocna808. Nu cunoaştem până în ce an a
funcţionat la această şcoală.
În anul şcolar 1917-1918, cei 117 copii (6-12 ani) de vârstă şcolară nu au frecventat
cursurile, învăţătorul Gheorghe Imbroane fiind mobilizat809. S-a născut în localitatea Pecica si
era absolvent al Preparandiei din Arad în anul şcolar 1906-1907810.
IX. 3. SCOALĂ DIN REVETIŞ ŞI COCIOBA DE LA

ÎNFIINŢARE PÂNĂ ÎN 1918
801
Ibidem, p. 106.
802
803
804
Idem, Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, p. 109.
805
A. N. D. J. Arad, Fond protopopiat ortodox român Ineu, dosar 3, f. 136.
806
“Biserica şi Şcoala”, anul XXVI, nr. 44, 3/16 noiembrie 1902, p. 375.
807
T. Botis, op. cit., p. 488; V. Popeangă, op. cit., p. 240.
808
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 237/1904.
809
810
186
IX. 3. 1. Şcoala de la Cocioba (1789-1918)

Contractul şcolii din Cocioba a fost încheiat în 18 mai 1789, dar nu cunoaştem numele
învăţătorului. Şcoală multă vreme nu a funcţionat. În anul 1821, copii de vârsta şcolară
frecventau cursurile şcolii din Dieci, mai târziu pe cele ale şcolii din Revetiş811.
Pentru că părinţii nu puteau să-şi achite datoriile faţă de şcoală şi învăţător, în anul şcolar
1825-1826, poate şi în ceilalţi ani şcolari, instrucţia şcolară a elevilor era făcută, în înţelegere,
de cantorul bisericii din Revetiş812.
Nici în anul şcolar 1843-1844, comunitatea locală nu a semnat contractul şcolar, copiii
fiind obligaţi să frecventeze cursurile şcolii din Buteni. În luna august 1844, directorul şcolar
districtual a cerut reprezentanţilor comunităţii să semneze contractul şcolar. Se pare în acesta a
fost semnat pentru că în anul următor şcolar este înregistrată, la şcoala din Cocioba, prezenţa
învăţătorului Gheorghe Rusanda, iar cursurile erau frecventate de un număr de 26 copii. Nu
cunoaştem până în ce an a funcţionat la şcoala din Cocioba. Un lucru este însă clar, în 1852, cei
15 copii de vârstă şcolară, din lipsă de învăţător, frecventau cursurile şcolii din Revetiş 813. Între
1852 şi 1918, şcoala din Cocioba nu a mai funcţionat, copiii frecventând cursurile şcolii din
Revetiş.
IX. 3. 2. Şcoală din Revetiş între 1811-1918
Şcoala din Revetiş a fost înfiinţată în anul 1811. Până în acest an, copiii de vârstă şcolară
frecventând cursurile scolii din Dieci. În 1811, şcoală funcţiona cu un efectiv de 12 elevi, dar
nu cunoaştem numele învăţătorului814.
În anul 1815, directorul şcolar districtual, împreună cu protopopul Grigorie Chituţa al
Ineului, vizitează şcoală din Revetiş, care cu toate că dispunea de un local propriu, nu funcţiona
din lipsă de învăţător. Abia în anul şcolar 1819-1820, este numit învăţătorul Teodor
Ghergarovici (Ghergar) iar cursurile erau frecventate de un număr de 14 copii. Până în 1819 a
funcţionat la şcoala din Iosăşel. A fost un învăţător bine pregătit, la el venind tineri şi din alte
părţi. Dintr-un Testimoniu scolastic eliberat la 18 februarie 1818 de Teodor Ghergarovici,
reţinem că la el la „învăţătură” a fost şi Dragalina Mihai din satul Secaş815.
Teodor Ghergarovici funcţionează la şcoala din Revetiş până în anul 1820, când îi
urmează învăţătorul Petru Bucatoş, instalat de directorul şcolar Ioan Puspoki care-i remarca
buna pregătire metodică, cu toate că avea numai doi ani în învăţământ. La 1 septembrie i se
fixează salariul ce consta din 60 florini şi bunuri naturale în valoare de 65 florini. În anul şcolar
1820-1821, numărul elevilor care frecventau şcoala era de 24 (I-14, II-4, III-6), iar în anul
şcolar următor erau recenzaţi 66 băieti 29 fete, din care doar 34 (30 băieti si 4 fete) frecventau
cursurile816. In anul şcolar 1822-1823, frecvenţa şcolară se îmbunătăţeşte, cursurile fiind
frecventate de 45 elevi (I-15, II-11, III-9)817.
Nu ştim până în ce an a funcţionat Petru Bucatoş, dar începând cu 1 noiembrie 1852 îşi
începe activitatea învăţătorul Pavel Coman. În acel an cursurile fiind frecventate de un număr
de 57 elevi. În anul scolar 1864-1865 este menţionat învăţătorul Florea Feier, iar şcoală era
frecventată de 30 (20 băieţi şi 10 fete) elevi, din totalul de 63 (35 băieţi şi 28 fete) obligaţi de
scoală. Din anul şcolar 1866-1867 funcţionează învăţătorul Dimitrie Hui, originar din Şiria,
811
V. Popeangă, Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821, pp. 27-28, 129.
812
813
Idem, Şcoala românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-1867, p. 52, 96.
814
Idem, Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821, p. 96.
815
Ibidem, pp. 128, 136.
816
Ibidem, pp. 89, 96, 128-129.
817
Idem, Şcoala românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-1867, p. 36.
187
absolvent al Preparandiei din Arad (1858-1859)818, cu o vechime în învăţământ de 13 ani. în

acel an şcolar, şcoala era frecventată de 21 (15 băieţi şi 6 fete) elevi din totalul de 118 (75
băieti si 43 fete) obligaţi de şcoală. învăţătorul avea un salar de 140 florini şi bunuri în natură
în valoare de 189 florini819.
Nu cunoaştem motivul pentru care din anul şcolar următor, învăţătorul Dimitrie Hui
părăseşte şcoala din Revetiş. În locul său este numit învăţătorul Lazăr Oprea, născut în Joia
Mare şi absolvent al Preparandiei din Arad (1861-1862)820, iar cursurile erau frecventate de un
număr de 89 elevi. În 1873 revine învăţătorul Dimitrie Hui, iar cursurile se ţineau într-un vechi
local de şcoală, edificat pe la începutul secolului al XIX-lea. Învăţătorul se plângea de slaba
dotare cu material didactic a şcolii821.
Din toamna anului 1875 îsi începe activitatea învăţătorul Lazăr Dobrei, născut în
Revetis, în casa preotului Ghenadie Dobrei. A absolvi cursurile Preparandiei din Arad,
promoţia 1874-1875. Nu funcţionează decât în acest an şcolar822. Mai târziu va urma cursurile
Institutului Teologic din Arad, apoi, hirotonit preot pentru biserica din satul natal. Din 1878 îşi
începe activitatea învăţătorul Ilie Cornea, născut în Chisindia, absolvent al Preparadiei arădene
(1875-1876). În anul şcolar 1878-1879, cursurile erau frecventate de 22 elevi823.
În anul şcolar 1880-1881, funcţiona învăţătorul Ioan Dobrei, născut în Revetiş.
Frecvenţa şcolară era foarte scăzută, numai 4 copii din totalul de 44 (20 băieţi şi 26 fete)
obligaţi de şcoală frecventau cursurile824.
Începând cu toamna anului 1904 este menţionat învăţătorul Ioan Suciu, originar din satul
Căpruţa, absolvent al Preparadiei din Arad (1901-1902). În acel an, cursurile erau frecventate
de 16 (9 băieţi si 7 fete) elevi din totalul de 44 (23 băieţi şi 21 fete) obligaţi de şcoală825.
IX. 4. SCOALĂ DIN ROŞIA ÎNTRE 1811-1918
Date despre şcoală din Roşia, mai vechi de anul 1811, nu avem. În acest an s-a înfiinţat
iar cursurile erau frecventate de un număr de 18 elevi. În anul şcolar 1819-1820, din cei 8 copii
de vârstă şcolară, numai 6 frecventau cursurile. Din păcate nu cunoaştem numele învăţătorului.
Primul învăţător al cărui nume îl cunoaştem este Moise Dalha (Dalca?), pe care îl întâlnim în
anul şcolar 1820-1821. În anul 1822 şcoala nu avea învăţător, copii de vârstă şcolară frecventau
cursurile şcolii din Revetiş, părinţii achitându-se cu greu de sarcinile faţă de învăţător şi şcoala
din sat826. Şcoală îsi reia cursurile abia în anul şcolar 1825-1826 avându-1 învăţător pe Trifon
Ploevici, cursurile fiind frecventate de 30 elevi (I-12, II-12, III-6) din care numai 11 diligent827.
Până în anul 1852 nu mai avem date despre şcoala din Roşia. Abia în acest an este
menţionat învăţătorul Ştefan Oprea, şcoala fiind frecventată de un număr de 72 elevi. Nu
cunoaştem până în ce an a funcţionat, dar, din toamna anului 1864, îşi începe activitatea
învăţătorul Ştefan Oarcea, născut la Halmagiu, absolvent al Preparandiei din Arad (1856). În
818
819
V. Popeangă, op. cit., p. 96, 106; Idem, Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, p.
126.
820
821
V. Popeangă, op. cit., pp. 220, 126.
822
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiat ortodox român Ineu, dosar 3, f. 109, 135; T. Botis, op. cit., p. 466.
823
A. N. D. J. Arad, fond citat, dosar 5, f. 179; T. Botiş, op. cit., p. 466.
824
825
Ibidem, p. 240; T. Botiş, op. cit., p. 486.
826
V. Popeangă, Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821, pp. 85, 89,
129.
827
188
anul şcolar 1864-1865 cursurile erau frecventate de un număr de 43 (35 băieţi si 8 fete) din
totalul de 58 (41 băieţi şi 17 fete) copii apţi de şcoală828.
În anul 1868 funcţiona învăţătorul George Popa iar lotul de copii recenzaţi de şcoală
număra 50 elevi. Învăţătorul era născut în Târnova şi era absolvent al Preparandiei din Arad
(1863). Avea un salariu de 150 florini şi bunuri în natură în valoare de 210 florini. În anul
1873, numărul copiilor de vârstă şcolară recenzaţi era de 35 băieţi şi 16 fete, însă cursurile erau
frecventate numai de 20 de băieţi. Director şcolar era preotul paroh Ioan Iovu. Cursurile se
ţineau într-un local construit din lemn, care cu timpul a devenit într-o avansată stare de
degradare829.
În anul 1875 funcţiona învăţătorul Florian Feier, iar în anul următor învăţătorul Lupu
Rufu, ce conducea şcoala cu un efectiv de 55 elevi. Localul de şcoală era în stare bună, semn
că între timp a fost reparat. Din 1878 îşi începe activitatea învăţătorul Petru Costea, originar
din Dezna şi este absolvent al Preparandiei din Arad (1866-1867). În anul şcolar 1878-1879
şcoala avea un efectiv total de 75 elevi între 6 si 12 ani si 38 între 12 si 15 ani, iar în anul
următor, 65 cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, şi 36 între 12-15 ani830.
Din 1880 este menţionat învăţătorul George Bodea, originar din Laz şi absolvent al cursurilor
preparandiale din Arad în promoţia 1867-1868831. În anul 1880, din totalul de 58 (26 băieţi si 32 fete)
copii de vârstă şcolară, doar 10 (6 băieţi şi 4 fete) frecventau cursurile832. Învăţătorul George Bodea,
după absolvirea cursurilor teologice, este hirotonit preot pentru biserica din Roşia, funcţionând şi la
şcoală şi la biserică. În 1913 se transferă din Roşia, însă nu deţinem date despre parohia unde s-a
mutat.
828
Idem, Şcoala românească din părţile Aradului Ia mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-1867, pp. 96, 106;
T. Botis, op. cit., p. 448
829
V. Popeangă, Scoală românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, pp. 126, 220; T. Botiş op. cit., p.
458
830
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiat ortodox român Ineu, dosar 3, f. 141; dosar 5, f. 58, 180; dosar 11, f.
53; T. Botiş, op. cit., p. 461.
831
832
V. Popeangă, op. cit., p. 229
189
Capitolul X
Personalităţi
X. 1. PREOTUL GEORGE LUPŞA (1845-1920)
Personalitate marcantă a vieţii bisericeşti, şcolare şi culturale de pe valea Crişului Alb de

la sfârşitul secolului al XIX-lea şi primele două decenii ale celui următor, preotul George
Lupşa se încadrează în rândul acelor clerici români care au fost stăpâniţi de dorinţa de înaintare
şi progres a poporului în mijlocul căruia s-a născut, a crescut şi şi-a desfăşurat activitatea.
George Lupşa s-a născut la Dieci (jud. Arad) în 22 iulie 1845833 şi era al şaselea copil,
din cei opt, a lui Toader şi a Mariei Lupşa (născută Tomuţa)834. Crescut în casa părintească, sub
influenţa bunicului dinspre mamă, preotul Simion Tomuţa, tânărul George primeşte o educaţie
aleasă, pe care o îmbogăţeşte în şcolile pe care le-a urmat.
Cursurile şcolii primare le-a început la şcoala din Dieci, iar la vârsta de 10 ani, la
îndemnul bunicului său, preotul Simion Tomuţa, între 1855-1857, este dus de părinţi, pentru
învăţarea limbii maghiare la şcoala reformată din Böröş-Sebiş, iar între 1857-1859 a urmat
clasele a III-a şi a IV-a normale din Arad. În 1859-1860 a mers la şcoala din Panadul Nou (azi
Horia) de lângă Arad, pentru învăţarea limbii germane. La sfârşitul anului şcolae 1861-1862 a
absolvit cu succes cursurile Preparandiei din Arad835.
Imediat după absolvirea cursurilor preparandiale, în vara anului 1862, se adresează
episcopului Procopie Ivaşcovici al Aradului (1853-1873) pentru a-i aproba primirea „în
şcoalele clericale […] căci eu fiind încă tânăr de vârstă, decurgerea celor trei ani pregătindu-mă
către treapta preoţească multe şi folositoare învăţături mi-am putea câştiga”. În cerere face
aluzie şi la bunicul său, preotul Simion Tomuţa care, până „la adânci bătrâneţe a slujit la altarul
Domnului fiind cinstit şi preoţit înaintea poporului de acolo, care dacă nu ar fi murit am fi avut
nădejdea a mă creşte şi pe la şcoale mai înalte”836.
Cererea tânărului „absolut preparand” este însoţită de o caracterizare a protopopului
Gheorghe Popescu al Butenilor, care, „descoperindu-i aplecarea de-a intra în statutul preoţesc,
văzând a avea îndestulată cunoştinţă pregătitoare pentru a cuprinde şi a învăţa ştiinţele
theologhiceşti îndrăznesc cu umilinţă al recomanda, cu succes ar fi cu uşurinţă să se primească
în aceleaşi clase clericale pe anul 1862/63 pregătindu-l pentru vreo parohie vacantă din
protopresbiteratul Boroş-Ineului”837.
833
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 5/1862, doc. 715, f. 25.
834
Gheorghe Lupşa, Însemnări manuscrise de la preotul George Lupşa (1845-19209, f. a. f. 4 (manuscris
aflat în posesia noastră)
835
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 5/1862, doc. 715, f. 25; Idem, grupa a III-a, dosar 68/1885, doc.
1167, f. 73v-74; T. Botiş, op. cit., p. 457; Gh. Lupşa, op. cit., f. 2.
836
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 5/1862, doc. 715, f. 26-26v.
837
Ibidem, f. 22.
190
Nu cunoaştem motivul pentru care nu urmează din acel an cursurile clericale. Între 1862-
1865 îşi desfăşura activitatea ca învăţător la şcoala din Zimbru. În anul şcolar 1864-1865,
şcoala avea un efectiv de 117 (62 băieţi şi 55 fete) elevi de vârstă şcolară din care frecventau
şcoala numai 28 (20 băieţi şi 8 fete) elevi838.
Din toamna anului 1865 începe cursurile clericale în Arad pe care le-a absolvit la
sfârşitul anului şcolar 1867-1868839. După absolvire, în ziua de 7 februarie 1869, în biserica
episcopală din Arad se cunună cu Emilia Rusu, fiica preotului profesor Ioan Rusu, parohul
bisericii840. După numai două luni de zile, la 5 aprilie 1869, a fost hirotonit diacon, în ziua
următoare preot pentru parohia Rădeşti (jud. Arad), prin punerea mâinilor episcopului Procopie
Ivaşcovici al Aradului (1853-1873). În ziua de 10 aprilie 1869 a fost instalat în parohie841.
Preotul George Lupşa şi-a început activitatea preoţească după trei ani desfăşuraţi în
învăţământul confesional românesc, cu o oarecare experienţă pedagogică dar cu mare dragoste
pentru misiunea preoţească avându-l mereu model pe bunicul său, preotul Simion Tomuţa din
Dieci. În parohia Rădeşti a stat nouă ani, desfăşurându-şi activitatea în mod conştiincios,
contribuind la răspândirea credinţei creştine în mijlocul enoriaşilor încredinţaţi spre păstorire.
În această parohie a înfiinţat primul fond de bucate din această parte a Episcopiei Aradului842.
Dorinţa preotului George Lupşa a fost mereu de a deveni îndrumătorul spiritual al
credincioşilor în mijlocul cărora s-a născut, crescut şi format ca om. Îşi dorea să continue
frumoasa misiune preoţească a bunicului său. Prin trecerea la cele veşnice a preotului Andrei
Tipei, se deschide posibilitatea unui transfer în parohia natală. La 23 aprilie 1878 este ales
preot în Dieci, împlinindu-se în acest fel şi dorinţa diecenilor843.
Marea bucurie pe care a avut-o prin transferul în parohia natal, a fost, în scurt timp,
curmată, pentru că în 8/20 iunie 1879, vrednica preoteasă Emilia, după o lungă şi grea
suferinţă, se stinge din viaţă în casa părinţilor săi din Arad, fiind înmormântată în cimitirul din
Arad-Gai. La vârsta de numai 34 de ani, preotul George Lupşa rămâne văduv cu un copil,
George Ioan-Marcu844, în vârstă de numai 9 ani845.
Cu toate a că a trecut prin această mare încercare, preotul George Lupşa, cu credinţă în
ajutorul lui Dumnezeu, continuă activitatea clericală desfăşurând în continuare o bogată
activitate pe tărâm bisericesc, gospodăresc, şcolar şi cultural.
Pe tărâm bisericesc a fost un preot model în slujire şi comportament, dând sfaturi bune şi
înţelepte enoriaşilor, şi nu în ultimul rând, făcând cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu,
contribuind mult la întărirea vieţii religios-morale a credincioşilor.
838
V. Popeangă, Şcoala românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-1867, p. 106.
839
840
Ioan Rusu (1816-1891), s-a născut în Comloşul-Bănăţean. A absolvit Gimnaziul şi Teologia la Vârşeţ.
A fost hirotonit preot de episcopul Gherasim Raţ al Aradului (1835-1850). Ştia bine româneşte, nemţeşte,
sârbeşte, ungureşte si latineşte. A avut 6 băieţi şi 2 fete. Din 1850 a funcţionat ca şi catehet la Preparandie, iar din
1860, preot-paroh în Arad. În 1876, când Preparandia şi Teologia s-au contopit într-un singur Institut teologic-
pedagogic, a preluat conducerea şcolii, fiind primul director (1876-1882). A predat Ermeneutica şi Pastorala. A
publicat: Fabulele lui Dimitrie Tichindeal în traducere nouă după originalul sârbesc al lui Dositei Obradovici,
Arad, 1885. Pentru amănunte despre viaţa şi activitatea sa vezi: P. Vesa, Clerici cărturari arădeni de altădată,
Arad, 2008, pp. 124-128.
841
A. E. O. R. Arad, grupa a III-a, dosar 68/1885, doc. 1167, f. 73v-74; Idem, George Lupşa, Cronica
bisericei parohiale Dieci, Dieci, 1907, f. 24, 26.
842
Gh. Lupşa, Însemnări manuscrise, f. 3.
843
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 24, 26; Gh. Lupşa, op. cit., f. 3.
844
George Ioan-Marcu Lupşa, născut în anul 1870 în Rădeşti, a absolvit cursurile Institutului Teologic din
Arad la sfârşitul anului şcolar 1892-1893, după care a fost hirotonit preot pentru parohia Toracul Mic din Banat. A
fost căsătorit cu Aurora Popovici cu care a avut pe Coriolan, Veturia şi Aurora. În noiembrie 1910 a trecut la cele
veşnice. Cf. + Gheorghe Lupşa din Toracul Mic, în “Biserica şi Şcoala”, anul XXXIV, nr. 52, 26 decembrie
1910/8 ianuarie 1911, p. 6; P. Vesa, op. cit., p. 138; T. Botiş, op. cit., p. 714.
845
Gh. Lupşa, op. cit., f. 4.
191
În ce priveşte domeniul gospodăresc, s-a străduit să sporească averea bisericii. În acest

scop a cumpărat pământ nou şi a apărat pe cel vechi contra diferitelor porunci ale stăpânirii. În
1882 şi 1888 a cumpărat un hectar de pământ, iar în 1883 a cumpărat pîmântul de la Hadă, ca
în 1896 să cumpere Dâmbul „de la domnie” cu casă cu tot846.
În anul 1879, din iniţiativa sa, a fost reparată vechea clădire a şcolii. La stăruinţa sa, a
învăţătorului Vasile Suciu, a primarului Nicolae Bârda şi a notarului Leontin Feier, în anul
1888, au început lucrările de edificare a unei noi clădiri destinată şcolii. A fost construită din
piatră şi cărămidă şi era prevăzută cu o sală mare pentru desfăşurarea procesului de învăţământ
şi locuinţă spaţioasă pentru învăţător şi familia sa. Locuinţa era compusă din două camere, o
bucătărie şi o cămară847. Lucrările au durat doi ani, la 15/27 august 1890 a fost sfinţită de
preotul George Lupşa, în prezenţa multor enoriaşi şi a autorităţilor locale.
În fundaţia bisericii, „anume în ungherul alor doi păreţi spre mâna stângă în partea de
către răsărit care desparte de salonul şcoalei de către locuinţa învăţătorului”, preotul G. Lupşa a
introdus o cutie, confecţionată „de mîna mea proprie”, din piatră albă, în care a fost pusă o
Scrisoare memorabilă către viitorimea crecândă din Dieci de la anul edificării şcoalei 1890848.
În anul 1880 a înfiinţat un Fond de bucate pentru trebuinţele celor nevoiaşi şi întreţinerea
şcolii confesionale. Pentru organizarea fondului, preotul Lupşa cere iniţiativă, înţelegere şi
„curăţenie de mâini”, adică cinste şi corectitudine în mânuirea fondurilor. În urma unei
circulare din 1883 a episcopului Ioan Meţianu al Aradului (1875-1898), în Duminica a IX-a
după Rusalii, (7 august 1883), a făcut prima încercare pentru colectarea banilor necesari
edificării unei clădiri destinate Institutului Teologic din Arad. Cu această ocazie a adunat 33
florini şi 30 criţari şi 262 ½ litri grâu. În primii ani ai secolului al XX-lea, preotul Lupşa
figurează pe listele de daruri în vederea construirii unui internat diecezan în Arad 849.
Tot în prioada păstoriii preotului G. Lupşa, între 1908-1912 s-au efectuat reparaţii
interioare şi exterioare la biserică, iar în 1912 a fost cumpărat, prin contribuţia credincioşilor,
ceasul din turnul bisericii850, care funcţionează şi astăzi.
În domeniul şcolar, în calitatea sa de director local, a depus eforturi ca şcoala
confesională din Dieci să aibă dascăli vrednici. A supravegheat îndeaproape desfăşurarea
procesului de învăţământ şi a frecvenţei şcolare.
În şedinţa din 9 martie 1880 a Sinodului protopopesc Ineu, îşi arăta nemulţumirea faţă de
modestul progres al învăţământului, nu numai de cel din cadrul protopopiatului Ineu, ci din
întreaga eparhie arădeană. Pentru îmbunătăţirea lui face propuneri, între care şi împărţirea
protopopiatului în mai multe inspectorate şcolare, car la rândul lor să fie împărţite în mai multe
subinspectorate, motivând că „cu cât este mai puţin controlul din partea mai marilor faţă de
subalternii săi, cu atât şi activitatea subalternilor, mai mult sau mai puţin se neglijează […] cu
cât un învăţător este mai arareori controlat cu atât şi el sigur neglijează datorinţa sa”. Pune
„regresul din procesul de învăţământ” pe lipsa manualelor şcolare, propunând tipărirea lor într-
un număr mai mare de exemplare, „câte se recer pentru toate şcolile şi pentru toţi şcolarii din
toată Dieceza”. Mai cere „întocmirea” unor regulamente în care să se cuprindă „datorinţa
fieştecărui învăţător pe tot pasul, în şcoală şi în afară de şcoală”, precum şi a unui regulament
pentru şcolarii de la 6 la 15 ani în care să se cuprindă „datorinţele lor în şcoală, afară de şcoală,
în timp de prelegere şi în timp de recreaţie”851.
846
Ibidem, f. 5.
847
Clădirea poate fi văzută şi astăzi în centrul satului, nu departe de biserică.
848
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 19,22. Cutia a fost scoasă din fundaţie în anii ’80 de Ştefan Sărac
din Dieci şi a dus-o la Muzeul Judeţean din Arad.
849
Ibidem, f. 41-42; Gh. Lupşa, op. cit., f. 4; T. Botiş, op. cit., 366; V. Popeangă, Şcoala româneasacă din
părţile Aradului în perioada 1867-1918, p. 7.
850
851
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiat ortodox român Ineu, dosar 10, f. 258-259.
192
În anul 1885, Sinodul eparhial din Arad a decretat înfiinţarea mai multor inspectorate
şcolare, între care s-a numărat şi cel al Iosăşelului, preotul G. Lupşa fiind numit inspector al
cercului, funcţie pe care a îndeplinit-o ani la rând. În această calitate, în 1887 se arăta
nemulţumit de atitudinea negativă a autorităţilor politice comunale faţă de slaba frecvenţă
şcolară înregistrată în mai multe localităţi852.
Pe tărâm cultural, din iniţiativa sa, în anul 1879 a fost înfiinţat un „cor de cântări de 42
inşi”, încredinţat învăţătorului Ignatie Bugariu, şi o Societate de lectură a tinerilor, cu scopul
de a lărgi orizontul lor cultural, căutând să le deschidă gustul pentru lectură 853.
Pe filele cărţilor de cult folosite în bisericile din Dieci folosite de-a lungul timpului, a
făcut foarte multe însemnări cu caracter bisericesc, istoric, despre donatori, preţul cărţilor,
despre starea vremii, calamităţi naturale, invazii de insecte. Ele se constituie într-o „cronică”
a parohiei utile cercetătorului istoric 854.
În anul 1907, la cererea secţiei culturale a Consistoriului eparhial din Arad,
redactează Cronica bisericei parohiale Dieci, prima monografie a satului. Încercare
modestă, lipsită de o informaţie documentară şi istoriografică, fundamentată în cea mai
mare parte pe tradiţia locală şi pe evenimentele trăite de autor. Lucrarea cuprinde momente
mai importante din viaţa comunităţii, cu referire la viaţa socială, economică, bisericească şi
culturală a diecenilor din secolele XVIII şi XIX. Trăind în mijlocul parohienilor săi,
împărtăşind cu ei bucuriile şi necazurile, prezentându-ne autentice fresce din viaţa satului şi
a locuitorilor. Preotul G. Lupşa prezintă şi informaţii despre bisericile vechi, despre cea
actuală, despre locuitori cu ocupaţiile lor, despre cărţile de cult cu însemnările manuscrise
făcute pe filele lor.
Un alt aspect al activităţii sale culturale în constituie şi publicistica. Amintim în acest
sens numai studiul intitulat: Întrebare la Înălţarea lui Cristosu – şi răspunsulu parinţiescu,
publicat în revista „Speranţa” (anul I, nr. 8, 14/27 mai 1869, pp. 62-64) din Arad.
De menţionat este faptul că în 15/28 noiembrie 1918, din iniţiativa şi conducerea sa, s-a
instituit Consiliul Naţional Român din comuna Dieci, ocazie cu care, notarului Hess Lajos-
Ludovic îi este luat „jurământul de fidelitate […] credinţă şi supunere faţă de naţiunea
românească din Ungaria şi Transilvania şi cătră forul suprem conducător Consiliul Naţional
Român din Comitatul Aradului”855.
Bogata sa activitate a fost curmată într-o zi de vineri, la 14/27 februarie 1920, după o
perioadă de 42 de ani de activitate clericală în satul natal şi 75 ani de viaţă. „Rămăşiţele
pământeşti au fost aşezate spre odihnă veşnică duminică în 16/29 februarie a. c. pe lângă
asistenţa preoţimii din comunele învecinate în frunte cu protopopul Florian Roxin, a
rudeniilor şi credincioşilor săi. Îl deplâng nora sa văduva Aurora Lupşa şi nepoţii Coriolan şi
Veturia din Arad. Odihnească-se în pace”, aşa informa pe cititorii săi revista „Biserica şi
Şcoala”, oficiosul Episcopiei Aradului856. A fost înmormântat în partea de sud al altarului
bisericii în care a slujit pentr patru decenii.
Preotul George Lupşa a făcut tot ce poate face un vrednic şi conştient slujitor al
altarului de misiunea încredinţată. A rămas în conştiinţa contemporanilor săi şi a urmaşilor ca
un inegalabil îndrumător al credincioşilor. Dovadă, pentru faptele lui bune, bătrânii satului,
cu ani în urmă, îşi aduceau aminte cu drag de el şi ziceau: „Dumnezeu să-l ierte pe popa
Lupşa”.
852
A. E. O. R. Arad, G. Lupşa, op. cit., f. 37; V. Popeangă, op. cit., p. 149.
853
A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiat ortodox român Ineu, dosar 17, f. 349.
854
Vezi P. Vesa, op. cit., pp. 128-145.
855
Ibidem, pp. 36-37.
856
“Biserica şi Şcoala”, anul XLIV, nr. 8, 23 februarie/7 martie 1920, p. 4.
193
X. 2. PICTORUL ALEXANDRU POPP (1868-1949)

Cea mai mare personalitate a satului Dieci este tară îndoială profesorul, graficianul şi pictorul
Alexandru Popp. Amănunte ale conturului personalităţii şi bogatei sale activităţi sunt cuprinse
într-o serie de articole şi studii datorate istoricilor de artă Coriolan Petranu857, Mircea Ţoca858,
Negoiţă Lăptoiu859, Velica Boari860, Nicolae Popp861, Raoul Şorban862, Annemarie Podlipny-
Hehn863, lucrări ce ne-au stat la dispoziţie pentru întocmirea medalionului acestui fiu al satului
Dieci.
„Un pictor profan de valoare, mult timp elogiat în Transilvania, mai ales după unirea
acestei provincii la România”, aşa îşi începea Coriolan Petranu articolul despre pictorul
Alexandru Popp864. Era fiul cel mai vârstnic865 al notarului Nicolae Popp din Dieci, unde s-a
născut la 27 mai 1868. Mama sa descindea dintr-o familie ce păstra grad de rudenie cu
cunoscuta pleiadă a pictorilor bănăţeni - Popovici866.
De mic face dovada unor înclinaţii artistice, însă ele nu pot fi încurajate din cauza
condiţiilor materiale. La Arad urmează şcoala primară şi patru clase gimnaziale la şcoala civilă
din localitate, întrerupându-şi studiile pentru a deveni ucenic într-un magazin de lenjerie.
Concomitent cu obligaţiile serviciului frecventează si şcoala de modelaj şi colecţia de mulaje
din cadrul Şcolii reale superioare din Arad.
În anul 1888 se afla la Budapesta ca elev extraordinar al Şcolii model de desen, singura
instituţie de învăţământ artistic din capitala ungară. Cunoştinţele căpătate la Budapesta, sub
influenţa profesorilor Szekely si Lotz, au fost completate cu o instructivă documentare la
München şi Paris. Întors la Budapesta, devine profesor la Şoala de arte industriale şi unul din
ajutoarele lui Lotz Karoly la decorarea cu picturi murale a Parlamentului, a Palatului Justiţiei,
basilicii şi catedralei „Mathia” din capitala ungară. Realizările sale din domeniul artei
monumentale mai cuprind desăvârşirea, în 1898, a picturii murale de la Panonhalma, iar mai
târziu pictarea teatrului din Praga şi a catedralei din Eger.
În anul 1903 se căsătoreşte cu Maria Irina Schauer, fiică de muncitor, de o rară
frumuseţe, mai tânără cu 19 ani, care-i devine modelul preferat.
După 1918 se simte tot mai incomod în mediul capitalei ungare, unde slujise timp de
două decenii ca profesor la Academia de arte decorative. Întors în ţară, în 1921, la solicitatea
Secretariatului general al Ministerului Instrucţiunii - cu sediul la Cluj - acceptă stabilirea în
capitala Ardealului în vederea înfiinţării unei Academii de arte frumoase. Actul de înfiinţare
este datat la 17 ianuarie 1926. Direcţia şcolii a fost încredinţată lui Alexandru Popp. Ca
director a avut înţelepciunea şi curajul să-şi recruteze colaboratorii din rândurile celor mai
tineri artişti, a căror medie de vârstă era de aproximativ 26 de ani. Corpul profesoral era
857
L’art roumain de Transylvanie, în “La Transylvanie”, Bucureşti. 1938, pp. 519-520.
858
Şase decenii de plastică românească militantă, Cluj-Napoca, 1981,
859
Alexandru Popp sau calmul lucidităţii, în vol. “Incursiuni în plastica transilvană”, Cluj-Napoca, 1981,
pp. 166-184; Alexandru Popp - reputatul profesor şi om de aleasă cultură, în “Expoziţie retrospectivă Alexandru
Popp” (Catalog de expoziţie), Cluj-Napoca, 1983, pp.7-9
860
Pictorul şi graficianul Alexandru Popp - exponentul spitual al unei epoci, în “Expoziţie retrospectivă
Alexandru Popp” (Catalog de expoziţie), Cluj-Napoca, 1983, pp. 3-6.
861
În memoriam..., în “Expoziţie retrospectivă Alexandru Popp” (Catalog de expoziţie), Cluj-Napoca, 1983, 10-11.
862
Semnificaţia unei restituiri. Cluj-Napoca: Expoziţia retrospectivă Alexandru Popp, în “Scânteia”, anul
LII, nr. 12617, vineri 18 martie 1983, p. 4.
863
Banater Malerei vom 18 bis ins 20 Jahrhundert, Bukarest, 1984, pp. 42-44
864
C. Petranu, op. cit., p. 519.
865
Alexandru Popp a mai avut un frate cu talent artistic, este vorba de Ioan, elevul lui Ianko, care a ajuns
caricaturist la o revistă umoristică din Budapesta. Cf. Ibidem, pp. 519-520.
866
Despre pictorul Nicolae Popescu (1835-1877) vezi: Ion Frunzeti, Pictori bănăţeni din secolul al XIX-
lea, Bucureşti, 1957, pp. 79-112.
194
alcătuit din Pericle Capidan, Catul Bogdan, Eugen Pascu, Anastase Demian, Aurel Ciupe, dr.
Victor Papilian, Coriolan Petranu, Emil Isac, Atanase Popa si Romul Ladea. Eficienţa lui
Alexandru Popp în fruntea primei Academii de arte frumoase din Transilvania a putut fi curând
constatată. Datorită ei a sporit sensibilitatea faţă de artele plastice a întregii provincii,
împregnându-i încă o formă de înţelegere a legăturii cu pământul. Despre şcoala de la Cluj,
Lucian Blaga afirma867:
„Ardealul n-a avut până acum o astfel de şcoală; cea de la Baia Mare nu se poate socoti o
şcoală, ci mai curând o colonie de artişti în care se face din iniţiativă particulară şi educaţia celor
mai tineri […]. Şcoala de la Cluj […] va avea o deosebită importanţă pentru toată provincia
ardelenească. Ardealul niciodată n-a fost sărac în talente, dar, din lipsă de şcoală, aceste talente au
căzut repede în diletantismul iremediabil sau au apucat drumul ispititor şi plin de curse al
străinătăţii”.
Apostolatul generos din primii ani ai existenţei şcolii, a lui Alexandru Popp şi a corpului
profesorla, a ştiut să elimine „cu luciditate rezidurile nocive ale unui diletantism de serie şi să
ridice evoluţia la înălţimea celor mai avansate idealuri estetice ale vremii”868.
Ca pedagog, avea capacitatea de analiză şi transmitere a componentelor propriei practici.
În cei aproape douăzeci de ani de activitate didactică, el a îndrumat formarea mai multor generaţii
de artişti, mulţi i-au rămas îndatoraţi pentru calitatea unui meşteşug trainic deprins cu ajutorul
lui şi pentru respectul cu care i-a sfătuit să-şi exercite profesia.
Ca pictor, era refractar producţiei pripite, improvizate, ca şi creaţiei dirijate prin calcul, a
cântărit valoarea formală a picturii atât în comparaţie cu trecutul, cât şi cu rezultatele
înfăptuirilor contemporane lui. În 1928-1929 execută pictura murală a bisericii ortodoxe din
Deva. Lucrări de asemenea factură finalizează mai târziu la biserica din Hălmagiu, iconostasul
de la biserica din Viştea de Sus şi icoana Preacuratei de la biserica greco-catolică din Cluj.
Nostalgia familiei şi a meleagurilor natale este prezentă în creaţia pictorului Alexandru
Popp prin următoarelele realizări plastice: Tatăl artistului (1890, 1896), Mama artistului (1896,
1926), Ioan – fratele artistului (1892, 1901, 1906, 1924), Livia – sora artistului (1896), Soţia
artistului (1903), Fiul artistului (1910), Portretul fiului Alexandru (1923, 1929), Nicolae Popp
– fiul artistului (1920, 1926), Virgil – fiul artistului (1934), Gard la Dieci (1892), Grădină din
Dieci (1896), Dieci - casa părintească (1900), Spre casă (1920), Uliţa satului (1922),
majoritatea păstrate în colecţia fiului său Nicolae Popp din Cluj-Napoca, unele şi colecţiile
Muzeului de Artă din Cluj-Napoca şi colecţiile Muzeului Brukenthal din Sibiu.
În anul 1933 se mută la Timişoara, împreună cu Şcoala de arte frumoase la a cărei ctitorie a
contribuit în mod esenţial, păstrând calitatea de director până în toamna anului 1935, deşi
pensionat, a predat până în 1938, serviciile sale dovedindu-se a fi extrem de utile echilibrului moral
al Academiei. Între 1947-1949 locuieşte la Lugoj. În 10 martie 1949 se stinge din viaţă la Lugoj.
Actualizarea unor momente mai semnificative ale biografiei şi operei lui Alexandru
Popp, în contextul unei monografii istorice a satului natal, este un semn al aprecierii de care se
bucură şi rămâne în conştiinţa noastră ca un fiu al satului Dieci căruia i-a făcut cinste şi de la a
cărui naştere s-au împlinit în acest an 145 de ani.
X. 3. PREOT DR. GHEORGHE LUPŞA (1910-1989)

După profesorul, graficianul şi pictorul Alexandru Popp (1868-1949), preotul dr. Gheorghe
Lupşa este cea mai mare personalitate pe care a avut-o localitatea Dieci din judeţul Arad.
867
Lucian Blaga, O şcoală de arte frumoase, în “Adevărul literar şi artistic” din 6 decembrie 1925, la M.
Ţoca, op. cit., p. 64.
868
M. Ţoca, op. cit., p. 78.
195
Regretatul preot dr. Gheorghe Lupşa s-a născut la 11/24 septembrie 1910 în casa
ţăranilor Novac şi Ecaterina Lupşa (născută Galea) din Dieci. Tatăl său se trăgea din
numeroasa familie a Lupşeştilor, bunicul său Ioan Lupşa (1829-1885) era fratele preotului
George Lupşa din Dieci. Dovedind o puternică înclinaţie spre învăţătură, după absolvirea şcolii
primare din satul natal (1917-1923), învăţătorul Teodor Laza îndeamnă familia sa-l înscrie la
Liceul „Avram Iancu” din Brad. După şapte ani de studii, la 20 iulie 1930869, trece cu succes
examenul de maturitate, părasind băncile renumitului liceu ca şef de promoţie, fiind considerat
ca unul dintre cei mai buni elevi de până atunci a şcolii, absolvind cu media generală 10.
Dorind să se dedice misiunii preoţeşti, urmează studiile la Academia Teologică din
Oradea (1930-1934), unde s-a remarcat atât prin învăţătură cât şi prin conduită. Aici a avut
privilegiul de a avea o serie de profesori iluştri, Andrei Magieru, pe atunci rectorul Academiei
Teologice, apoi episcop al Aradului (1936-1960) arhimandritul Vasile Lăzărescu, viitor
mitropolit al Banatului şi protosinghelul dr. Laurenţiu Busuioc, dr. Ştefan Munteanu, dr. Ştefan
Lupşa cu care va lega o strânsă prietenie, dr. Petru Procopovici, mai târziu profesor la
Facultatea de Teologie din Cernauţi, dr. Eugeniu Speranţa, devenit mai târziu profesor de
Filozofia dreptului şi Sociologie la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj.
Situaţia familială nu permitea întreţinerea lui la studii. După vacanţa de vară a anului
1932, din motive financiare nu poate să se reîntoarcă la Oradea. Rectorul şcolii, Andrei
Creşeanul (între timp fusese ridicat la treapta de arhiereu vicar), trimite o scrisoare preotului
Ioan Iancu din Dieci, prin care îl roagă să-i dea bani de drum tânărului teolog, pentru a ajunge
la Oradea, angajându-se să-i restituie banii870.
“Academia Teologică Ortodoxă Română Oradea Mare.

2824/1932.
Sfinţite Părinte,
Vă rugăm să puneţi în vedere studentului teolog Gheorghe Lupşa, domiciliat în acea
comună ca pâna la 15 l.c. să se prezinte la cursuri la Academia noastră fiindcă altcum îşi pierde
anul şcolar. Întru cât nu ar dispune de bani de drum, rog pe Sf. Voastră să-i facă posibil
împrumutarea lor, şi eu îi voi restitui numai decât. În internat şi la Academie studentul Gh. Lupşa
nu va avea de plătit nici o taxă, fiindui asigurată gratuitatea. În urmare nu mai are nici un motiv
de întârziere. Oradea 10 octombrie 1932.
Andrei Crişanul
Director Academia Teologică”
Deşi numai în anul al II-lea de studii, intră în administraţia eparhială, ca secretar al

episcopului Roman Ciorogariu, post în care funcţionează până la primirea darului preoţiei.
Episcopul Roman Ciorogariu căuta tineri pe care să-i formeze pentru diferite funcţii
administrative sau să-i trimită la studii în străinătate. La Gheorghe Lupşa a mai fost şi altceva.
Inteligenţa şi buna cuviinţă pornite dintr-un puternic sentiment religios l-a determinat pe
episcopul de la Oradea să-l apropie de cancelaria eprhială.
La Oradea se afla alături de teologii Vasile Frenţiu871 şi Ioan Ciocan, lucrând împreună în
arhivele din Oradea, făcând copii după documente pentru istoricul Ştefan Lupşa care le-a
folosit la redactarea monografiei Istoria Eparhiei Aradului, din păcate rămasă în manuscris872.
După absolvirea cursurilor Academiei Teologice din Oradea, în toamna anului 1936
candideză pentru postul I din parohia Păuliş. La 21 februarie 1937 este ales de Adunarea
869
Nestor Lupei, Romulus Neagu, Monografia Liceului “Avram Iancu” Brad. 1869-1969, f. l., 1969, p.
174.
870
A. P. O. R. Dieci, Pachet II, dosar 3 (1932), f. 79.
871
Despre preotul Vasile Frenţiu vezi: P. Vesa, Clerici cărturari arădeni de altădată, pp. 465-471.
872
Manuscrisul se păstrează în Biblioteca Episcopiei Aradului.
196
parohială electorală cu 183 de voturi pentru din 335 de alegători. La 13 noiembrie 1937 se
căsătoreşte cu Viorica Letiţia Ivici din Păuliş, la 29 noiembrie hirotonit diacon iar la 29
decembrie preot de către episcopul Andrei Magieru al Aradului (1936-1960). La 5 decembrie
1937 este instalat în parohie de protopopul Procopie Givulescu al Radnei.
În februarie 1938, prin bunăvoinţa profesorului dr. Emil Haţeganu, se înscrie în anul I la
Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, unde, în 17 octombrie 1941 trece cu succes
examenul de licenţă. În anul universitar 1941-1942 se înscrie la cursurile de doctorat în cadrul
aceleiaşi facultăţi. Fiind mobilizat pe front (20 iunie 1942) este nevoit să întrerupă cursurile de
doctorat, reluate numai după 28 mai 1943 când revine acasă. În această perioadă îşi pregăteşte
şi susţine examenele de doctorat, iar în 30 ianuarie 1946, în faţa unei comisii din care făceau
parte profesorii dr. Salvator Brădeanu, preşedinte şi coordonator al tezei, D. B. Ionescu, Erast
Tarangul, Cristofor Coroamă şi Nicolae Leon, susţine teza de doctorat intitulată: Problema
colonizării în România. Conferirea înaltului titlu academic nu a fost scăpat din vedere de către
revista „Biserica şi Şcoala”, oficiosul Epicopiei Aradului: “C(ucernicul) Părintele Gheorghe
Lupşa din Păuliş a obţinut titlul de Doctor în ştiinţe politico-economice al Universităţii din
Cluj. Îl felicităm călduros pentru acest succes”873.
Dorind să-şi desăvârşească şi pregătirea teologică, în 5 octombrie 1946, la Academia
Teologică „Andreiană” din Sibiu, susţine teza de Licenţă în teologie intitulată: Unirea
românilor cu Biserica Romei (1700), la catedra de Isoria Bisericii Române, Istoria artei
creştine şi Paleografie condusă de preotul profesor dr. Ştefan Lupşa, fostul său profesor de la
Academia Teologică din Oradea, cu care mai târziu a purtat o bogată corespondenţă.
Încă din perioada studiilor teologice desfăşurate în oraşul de pe Crişul-Negru, între
profesorul Ştefan Lupşa şi studentul Gheorghe Lupşa, se leagă o sinceră prietenie ce va dăinui
până la moartea profesorului Ştefan Lupşa (1964). Studentul Gheorghe Lupşa, încă din acea
perioadă a fost atras de cercetarea istorică, îndrumat fiind de preotul profesor dr. Ştefan Lupşa,
o somitate la acea vreme în istoria bisericească. Aşa după cum am amintit, la îndemnul
acestuia, alături de Ioan Ciocan şi Vasile Frenţiu, face cercetări în arhivele Episcopiei latine din
Oradea. Materialul adunat de cei trei, a servit profesorului pentru întocmirea unei voluminoase
istorii a Episcopiei Aradului.
Licenţiat în Teologie şi doctor în Drept, Gheorghe Lupşa se simţea îndreptăţit să
candideze la un post de preot într-o parohie din mediul urban. În 1953, se transferă în postul de
proh al parohiei Timişoara V-Mehala. Ca preot slujea cu multă cucernicie, fiind înzestrat de
Dumnezeu cu o voce plăcută şi o sensibilitate muzicală deosebită. În afară, era pildă de
seriozitate, avea conştiinţa că este chemat „să aducă roadă şi roadă să rămână”(Ioan XV, 16).
Propovăduirea nu o făcea numai din amvon ci şi cu pildă ziditoare a vieţii sale.
Activitatea preotului dr. Gheorghe Lupşa s-a desfăşurat atât pe teren bisericesc cât şi
cultural. Activitatea publicistică stă marturie în acest sens874.
După o scurtă şi grea suferinţă, în ziua de 26 decembrie 1989 trece la cele veşnice. Fiind
înmormântat în 28 decembrie în cimitirul din Calea Lipovei din Timişoara.
Pentru cei ce l-am cunoscut, rămâne o figură distinsă a preoţii ortodoxe din părţile
bănăţene şi crişane, un intelectual de o înaltă ţinută morală ridicat din mijlocul diecenilor. Este
primul fiu al comunei Dieci care a obţinut înaltul titlu academic de Doctor în ştiinţe.
873
“Biserica şi Şcoala”, anul LXX, nr. 8, 17 februarie 1946, p. 55.
874
Dintre studiile publicate amintim: Lupta de clasă în concepţia lui Berdiaeff, în “Biserica şi Şcoala”, anul
LVIII, nr. 32, 5 august 1934, pp. 6-7; nr. 36, 2 septembrie 1934, pp. 5-6; Sectarii se demască. Să luăm aminte !, în
“Biserica şi Şcoala”, anul LXIII, nr. 30, 23 iulie 1939, pp. 250-251; Pro domo, în “Biserica şi Şcoala”, anul LXXI,
nr. 27, 29 iunie 1947, pp. 198-199; Sectarii se demască. Să luăm aminte, în “Biserica şi Şcoala”, anul LXVI, nr.
30, 23 iulie 1939, pp. 250-252; Pacea lui Hristos fundament al vieţii popoarelor, în “Biserica şi Şcoala”, anul
LXVI, nr. 33, 16 august 1942, pp. 270-272.
197
X. 4. ÎNVĂŢĂTORUL MARCU LUPŞA (1911-1984)

Unul dintre iluştrii dascăli de la şcoala din Dieci, considerăm că a fost învăţătorul Marcu
Lupşa. S-a născut la 16 decembrie 1911, din părinţii Marcu si Elisabeta Lupşa, ţărani de stare
mijlocie din Dieci. între 1918 si 1924 urmează cursurile şcolii primare din Dieci unde l-a avut
ca învăţător pe Teodor Laza.
După absolvirea şcolii din satul natal, din toamna anului 1924, tânărul Marcu Lupşa
urmează cursurile la Şcoala Normală de învăţători „Domnul Tudor” din Turnu-Severin. Le-a
absolvit în iunie 1930, fiind clasificat al şaptelea din 36 de absolvenţi.
In toamna anului 1930 este numit învăţător la şcoala din Măgulicea unde funcţionează
până la 31 august 1931. De la 1 septembrie 1931, rămâne fără post fiind nevoit să se angajeze
funcţionar la primărie. La 15 februarie 1932 este numit învăţător suplinitor la scoală din
Glogovăt unde funcţionează până la 31 august 1932. în 3 noiembrie 1932 este încorporat
pentru a-şi satisface stagiul militar la Şcoala militară de Cavalerie din Târgoviste, Regimentul
I Roşiori. În martie 1933 este mutat la Regimentul 68 Infanterie din Cahul, de unde, în 3
noiembrie 1933 este lăsat la vatră. De la 1 ianuarie 1934 si până la sfârşitul anului şcolar,
funcţionează ca învăţător suplinitor în postul al III-lea, nou înfiinţat, de la şcoala din satul natal,
unde conduce clasele I-a şi a IV-a.
În baza Deciziei nr. 139317/1934 a Ministerului Instrucţiunii Publice, începând cu 15
septembrie 1934, este numit la scoală din Igneşti. Acum si trece si examenul de definitivat,
susţinut la Şcoală Normală din Timişoara în sesiunea din mai 1938, în urma căruia obţine
dreptul de a concura pentru un post de învăţător în mediul urban. Nu a râvnit niciodată la un
asemenea post. Dorinţa sa era să ajungă la şcola din satul natal.
La şcoala din Igneşti funcţionează până în 31 august 1939, când, în baza Deciziei nr. 106
570/1939 a Ministerului Educaţiei Naţionale, cu data de 1 septembrie 1939 este numit
învăţător titular la şcoală din Dieci. În toamna anului 1940 a fost mobilizat la Regimentul 93
Infanterie din Arad. De la 8 septembrie 1941 şi până la 30 decembrie 1941 şi între 6 februarie
1942 şi 28 martie 1943, a fost mobilizat din nou, participând la luptele desfăşurate de la Odessa
şi până la Stalingrad. Din 24 august 1944 şi până la 10 februarie 1945, a făcut parte din cadrul
Batalionului fix Criş, cu care a luat parte la luptele de la Sebiş-Prunişor875. În perioada 1
septembrie 1943 şi până la mobilizarea din august 1944, conduce biroul Invalizilor, Orfanilor
şi Văduvelor de Război (IOVR) Dieci, întocmind peste 62 de dosare de pensii şi 62 de fişe
pentru Institutul central de statistică.
Tot în perioada dintre mobilizări, când şi-a reluat activitatea la catedră, instituie colecte
pentru „Darul ostaşului” şi pentru „Palatul invalizilor” de război. Citind unele procese-verbale
de inspecţie din această perioadă, revizorii şcolari îl considerau ca fiind „un element bun”,
datorită activităţii depuse la catedră, elevii stăpânind bine materiile din programa de
învăţământ.
În cadrul acţiunilor culturale locale, învăţătorul Marcu Lupşa a organizat şi ţinut
conferinţe cu teme din diferite domenii: patriotice, religioase, agricole şi igienă. În colaborare
cu celelalte cadre didactice a organizat serbări şi şezători ţinând mereu legătura cu satul.
Fiu al satului Dieci, cu dragoste faţă de cei din mijlocul cărora s-a ridicat, a fost folositor
prin pregătirea sa tuturor consătenilor, cărora le-a câştigat încrederea şi respectul. Din anul
1950 si până în 1968, a îndeplinit şi funcţia de director al Şcolii generale din Dieci.
În anul 1971, după o activitate de 41 de în învăţământ, din care 37 în satul natal, trece la
binemeritata pensie. Figura învăţătorului-director Marcu Lupşa, a dominat întreaga perioadă
cuprinsă între deceniile patru şi opt din viaţa publică a comunităţii Dieci.
875
Vezi: V. Brăiloiu, op. cit., p. 104.
198
La vârsta de 73 de ani, în ziua de 20 iulie 1984, a trecut la cele veşnice, fiind regretat de
toţi cei care l-au cunoscut. Fire blândă si modestă, figura învăţătorului-director Marcu Lupşa a
rămas în mentalitatea colectivă a diecenilor ca un model de comportament moral ireproşabil şi
un dascăl desăvârşit.
X. 5. PROFESORUL PAVEL GALEA
Profesorul Pavel Galea este una dintre personalităţile cunoscute ale Aradului, care, face
cinste cociobanilor săi sau a loocutilor din satele învecinate. Unul dintre literaţii arădeni care a
scris despre el, prof. Petru M. Ardelean, menţiona: „În ce s-ar putea el traduce ? Cred că în
ceea ce se cheamă spectacolul fastuos al personalităţii”876.
S-a născut la 14 noiembrie 1923, în satul Cocioba, comuna Dieci, judeţul Arad, într-o
familie de gospodari. A urmat şase clase primare, opt clase la Liceul „Avram Iancu” din Brad
(a absolvit în anul şcolar 1945-1946)877. În perioada cursurilor licealer a participat la luptele de
eliberare a Aeroportului din Arad din 1944, şi la luptele de la Păuliş878.
La Păuliş, alături de camarazii săi, elevi ai Şcolii de subofiţeri din Radna, se împotriveşte
invaziei inamice spre inima ţării. August-septembrie 1944, în tranţeiele de la Păuliş. A fost
rănit la mâna dreaptă în timpul unui atac cu grenade. Îngropat de viu de explozia unei bombe
lansată din avion, îşi pierde parţial şi auzul.
După război, după absolvirea şi cursurilor liceale, întreupte, între 1946-1950, urmează
Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cluj-Napoca. Perioada petrecută în oraşul
de pe Someş, i-a facilitat contactul cu spirite de elită ale culturii şi învăţământului interbelic:
Lucian Blaga, D. D. Roşca, Dimitrie Popovici, Liviu Rusu, Ion Breazu, Ştefan Bezdechi,
Teodor Naum, Constantin Daicoviciu. În Clujul de după Eliberare, într-o ambianţă intelectuală
deosebită, tânărul cocioban, face lecturi serioase şi sistematice, clădind o solidă bază teoretică
din care îşi va făuri viziunea proprie asupra literaturii ca act de cultură, o clară perspectivă
filologică.
După absolvirea cursurilor universitare, este repartizat ca profesor la Crivina, judeţul
Mehedinţi. Mai apoi, se transferă la Arad, unde, mai mulţi ani a fost director şcolar, iar din
1965 până în 1968 a fost şeful secţiei de învăţământ a raionului Arad. Din 1968, până în 1970,
a fost primul inspector şcolar general al judeţului Arad. Ca profesor de limba şi literatura
română a obţinut toate gradele didactice. Timp de 25 de ani a fost preşedinteşe Filialei Arad a
Societăţii de Ştiinţe Filologice din România.
A colaborat la „Contemporanul” (Bucureşti), „Tribuna” (Cluj), „Familia” (Oradea), şi la
presa arădeană („Flacăra roşie”, „Adevărul”) ori la cea timişoreană („Drapelul”, „Renaşterea
bănăţeană”). A mai colaborat şi pa anuarul „Catedra” din Arad. A scris peste o sută de articole.
Editoirial a debutat în 1972 cu antologia Iancule, dorule, apoi a urmat O şcoală militară
în război (Arad, 2007), Bălcescu în straie de moţ (Arad, 2009). Despre cărţile sale au scris
Dumitru Radu Popescu, Stelian Vasilescu, Iulian Negrilă şi Petru M. Ardelean.
Pentru că noi nu am cuprins, în cele de mai sus, toată viaţa şi activitatea profesorului
Pavel Galea, în continuare vom reda câteva rânduri dintr-o Autobiografie pe care a redactat-o
în Timişoara la 18 iulie 2009879.
876
Petru M. Ardelean, Pavel Galea, în “Buletin de informare şi documentare”, Arad, 1986, p. 121. Pentru
întregirea biografiei sale ne vom folosi şi de Iulian Negrilă (coordonator), Vasile Man, Bianca Negrilă,
Dicţionarul scriitorilor arădeni sec. XIX-XX, Arad, 2009, pp. 95-96.
877
N. Lupei, R. Neagu, op. cit., p. 178.
878
Pentru participarea sa la luptele de la Păuliş vezi: Dumitru Susan, Cel mai greu examen. Păuliş – 1944,
Cluj-Napoca, 1989.
879
Documentul de află în posesia noastră.
199
„Mă prezint ca profesor de liceu şi veteran de război, prof. Pavel Galea din localitatea
Revetiş-Cociuba, judeţul Arad, zona Sebiş-Gurahonţ, fiul lui Galea Pavel şi Ecaterina-Catiţa din
Revetiş-Cociuba, gospodari cu renume, altoiţi pe familia Dobrei Nicolae, vestit primar al
Cociubei tatăl său Dobrei Pavel între 1880-1900. Dobrei Nicolae şi-a pierdut copiii în perioada
primului război mondial, iar el, a căzut prizonier în Galiţia şi întors din prizonnierat a înfiat pe
Galea Pavel, nepotul surorii sale Catiţa din Revetiş. Aşa a apărut familia Galea Pavel şi Catiţa,
care a avut doi copii: Ion Galea, născut în 1922 şi Pavel Galea născut în 1923 noiembrie 14.
Tatăl meu şi unchiul Nicolae Dobrei n-au ştiut carte. Tatăl meu a făcut două clase ca apoi
să fie slugă şi pe urmă muncitor la Budapesta la Fabrica de sticlă (1909-1914) apoi a fost
încorporat la Arad şi trimis pe front în Galiţia. Mama avea două clase româneşti şi două clase
maghiare la Buteni, de unde a venit la noi în Cociuba, fiind fată orfană. Aşa au apărut cei doi
Galea la Şcoala din Revetiş, Ion din 1922 şi Pavel din 1931.
Cum eu am făcut parte dintre premianţi, am fost dat la şcoala liceală în 1937, clasa I la
Lipova, iar din 1938 transferat la Liceul „Avram Iancu” din Brad. În 1943 am fost încorporat în
armată şi trimis la Şcoala militară din Radna-Lipova, participând la luptele de la Aeroportul
Arad, imediat după 23 august 1944 şi la crâncenele lupte de la Păuliş în septembrie 1944
împotriva invaziei din Vest a trupelor hortiste peste teritoriul de Vest al patriei. Rănit şi decorat
m-am întors la liceu ca să-mi termin studiile liceale.
În 1946 am data Bacalaureatul, după care m-am înscris la Universitatea din Cluj,
Facultatea de Litere şi Filozofie, pe care am terminat-o în 1950, fiind repartizat la Şcoala de 7 ani
din Crivina pe Dunăre, judeţul Mehedinţi. Acolo m-am căsătorit cu prof. Angela Catarcea şi m-
am transferat în anul următor la şcoala de 7 ani din Şiria, judeţul Arad. Aici am stat şase ani
(1951-1957), timp în care ni s-au născut cei doi copii, Ionel Galea (1952) acum inginer şef în
Timişoara şi Lavinia-Carmen Galea (1956), acum medic la Clinica de dermatologie din
Timişoara. Din septembrie 1961 am fost transferat director la şcoala medie a tineretului muncitor,
de pe lângă Liceul „Moise Nicoară” din Arad, apoi din martie 1965, am fost numit şeful Secţiei
învăţământ a raionului Arad, iar în 1968 am fost numit Inspector general şcolar al Inspectoratului
judeţean Arad. În septembrie 1970 m-am întors ca director a Liceului „Ioan Slavici” până în
1986, când m-am pensionat, după patru decenii de bogată Activitate profesională şi de conducere.
Am fost şi preşedinte de cabinet pedagogic de control, timp de patru ani, în care formam
brigăzi în unităţile şcolare, redactam note de control şi recomandări de îmbunătăţire a procesului
instructiv-educativ.
În perioada studenţească am participat la munca voluntară pe două şantiere naţionale: pe
Şantierul naţional Ceanu Mare - Cluj pentru introducerea gazului metan prin conducte
subpământene în 1949, sâmbăta şi duminica dimineaţa în brigăzi transportate cu autobuzele şi pe
Şantierul Bumbeşti - Livezeni, în lunile iulie - august 1949, pentru traseul de cale ferată între
Simeria şi Târgu Jiu.
Intrarea în producţie la 1 septembrie 1950, pe bază de repartizare republicană mi-a deschis
calea unor activităţi multiple: conducător de şcoală, liceu, inspectoratul şcolar, organizând
cenacle literare, excursii şcolare cu teme, reviste şcolare, promovând elevi creatori de scrieri în
versuri şi proză.
Am avut o bogată muncă cu părinţii în realizarea serbărilor şcolare, antrenându-i întru
ajutorarea şcolii.Ca director şcolar de seral, am antrenat intreprinderile cu elevi în şcoală să-şi
aducă contribuţia la buna funcţionare a şcolii.
Am organizat bine munca sportivă în şcoală, producând valori sportive pe oraş şi pe ţară,
locul I pe oraş la fotbal, având fotbalişti în Divizia A şi B: Flavius Domide, Mercea Gh., Birău
Gavril, Meţcaş Hristos.
Am fost la raion şi la oraş şeful cabinetului pedagogic de metodişti voluntari, iar din 1968
până în 1994 am fost preşedintele Filialei Societăţii de Ştiinţe Filologice a judeţului Arad cu
bogate sesiuni de comunicări la Gurahonţ, Chişineu Criş, Ineu, Sebiş, Lipova, Nădlac.
Am primit multe aprecieri şi critic, dar, mai ales distincţii şi decoraţii pentru munca
prestată: Profesor fruntaş (1964), Ordinul muncii (1969), Medalii la aniversări (1954, 1964,
1974, 1994), Virtutea militară şi bărbăţie şi crdinţă pentru luptele eroice de la Păuliş, ţinând la
200
Monumentul eroilor de la Păuliş şi în şcolile Aradului 124 de cuvântări, precum şi 78 de articole

în presă, trei cărţi publicate: Iancule, dorule (1972), O şcoală militară în război (2006), În straie
moţeşti (2009), în devenire Probleme sociale în discursurile lui Mihail Kogălniceanu”.
Acesta este profesorul Pavel Galea care a făcut cinste satului natal şi a câştigat respectul
tuturor celor care l-au cunoscut.
X. 6. PROFESOR UNIVERSITAR DR. MARIUS MĂRUŞTERI
În mod sigur, cea mai mare personalitate pe care a comunei Dieci din secolul al XXI-lea,
este prof. univ. dr. Marius Măruşter, în prezent la Facultatea de farmacie a Universităţii de
Medicină şi Farmacie din Tâtgu-Mureş.
S-a născut la data de 19 decembrie 1970, în locuinţa de serviciu a părinţilor săi, Ştefan -
impiegat de mişcare şi Ştefania - casnică, din staţia CFR Almaş, judeţul Arad880. În perioada
1977-1884 urmează cursurile Şcolii generale din comuna Dieci, pe care le termină cu media
generală 9,97. Urmează apoi (1984-1989) cursurile Liceului Sanitar din Arad, specializarea
Asistenţi Medicină Generală, absolvind cu media generală 9,98.
În perioada 1989-1994 studiază în cadrul Facultăţii de Farmacie a Universităţii de
Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, facultate pe care o termină ca şef de promoţie,
cu Diplomă de Merit, media 9,85.
În 1995 îşi satisface stagiul militar (termen redus) în cadrul Şcolii de Ofiţeri Medici de la
Focşani, respectiv la Policlinica Militară din Târgu Mureş, de unde este eliberat cu gradul de
sublocotenent în rezervă.
În cursul anului 1995 se înscrie la doctorat, în cadrul Şcolii Doctorale a Universităţii de
Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, cu o teză în domeniul informaticii medicale, sub
conducerea Acad. prof. dr. Popovici Adriana. Titlu tezei: Contribuţii la dezvoltarea de
programe pentru asistarea de către calculator a practicii şi cercetării farmaceutice.
În perioada 1996 -1997 este rezident la Spitalul Clinic Universitar Târgu Mureş. În
martie 1997 promovează examenul şi este încadrat ca preparator la Disciplina Chimie Analitică
şi Analize Fizico-Chimice, din cadrul UMF Târgu Mureş. Din martie 2000 devine asistent
universitar, disciplina Management şi Marketing Farmaceutic Evidenţă Farmaceutică
Computerizată, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Târgu Mureş. Tot din anul 2000 este
numit coordonator al nou-înfiinţatului Centru de Comunicaţii al Universităţii, centru finanţat
dintr-un grant de Bancă Mondială, realizat, sub conducerea rectorului prof. dr. Ion Pascu, de
către prof. dr. Şchiopu Alexandru şi Marius Măruşteri.
În octombrie 2001 îşi susţine teza de doctorat, aprobată de Comisia de Doctorat cu
calificativul maxim şi devine Doctor în Ştiinţe. Este al doilea Doctor în ştiinţe din Dieci, după
preot dr. Gheorghe Lupşa.
Tot în anul 2001 primeşte premiul ChemOffice Award al corporaţiei americane Camsoft
Corp., pentru contribuţiile la testarea şi implementarea bazelor de date moleculare în cercetare,
cercetări realizate cu ocazia elaborării tezei de doctorat. Din octombrie 2002 este promovat Şef
de lucrări în cadrul aceleiaşi discipline. În acelaşi an, devine “teacher” în cadrul reţelei
CEEPUS (Central European Exchange Program For University Studies) H-076, reţea distinsă
în anul 2003 cu premiul CEEPUS Ministers' Prize of Excellence 2003.
În cadrul acestei reţele beneficiază de 4 burse internaţionale ca profesor/teacher (la
universităţile de vară organizate Varşovia-2002, Cluj-Napoca-2003, Sofia -2004, respectiv
Praga-2005), unde ţine cursuri în domeniul asistării de către calculator a cercetării biomedicale,
precum şi de 2 burse internaţionale de cercetare (în anii 2003 şi 2005), în cadrul cărora
880
A fost înregistrat în Certificatul de naştere ca fiind născut în satul Crocna, comuna Dieci, judeţul Arad..
201
implementează la Centrul de Supercomputere al Universităţii din Pecs, Ungaria, 2

supercomputere bazate pe staţii de lucru Silicon Graphics Indigo, respectiv Octane 2.
În perioada 2002-2004 urmează cursurile Şcolii Academice Postuniversitare de
Informatică Aplicată şi Programare, din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, pe care
le termină în 2004, cu media 10.
În luna septembrie a anului 2004 face parte din echipa care participă la vizita de evaluare
a experţilor TAIEX ai Uniunii Europene, vizită de auditare în privinţa recunoaşterii diplomelor
medicale româneşti pe teritoriul UE, după integrarea României în spaţiul european. Ca urmare
a succesului acestei vizite, primeşte scrisori de mulţumire din partea Ministerului Sănătăţii,
respectiv a Ministerului Educaţiei, iar cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2004, este decorat de
către Preşedintele României cu Ordinul Meritul pentru Învăţământ, în grad de Ofiţer.
Tot din anul 2004, conduce echipa de dezvoltatori ai primelor distribuţii de tip Linux
Live CD dezvoltate vreodată în România. Prima distribuţie de tip Linux Live CD realizată în
România, ROSLIMS Linux Live CD (Romanian Simple Linux for Medical Students), distribuţie
cu localizare românească, gratuită (Open Source) şi dedicată domeniului educaţional. Prima
distribuţie Linux Live CD românească cu suport pentru clustere Linux (High Performance
Computing), distribuţia RoBioCluster (localizare românească completă), ce permite centrelor
de cercetare atingerea unor puteri de calcul similare supercomputerelor folosind PC-uri clasice.
Respectivele distribuţii sunt înregistrate pe siturile internaţionale dedicate domeniului, iar în
perioada 2005-2008 sunt distinse cu 3 premii naţionale şi internaţionale.
În perioada 2003-2006 este numit anual, prin ordin de ministru, ca membru al Comisiilor
Naţionale de Rezidenţiat în domeniul farmaceutic. În aceeaşi perioadă este lector asociat al
Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş, în cadrul Masteratelor de Management Sanitar şi
Managementul Proiectelor881.
Începând cu luna februarie 2006 devine Şef de lucrări la Disciplina de Informatică
Medicală şi Biostatistică din cadrul Facultăţii de Medicină a UMF Târgu Mureş, fiind numit şi
şeful acestei discipline.
Din martie 2007 este promovat Conferenţiar universitar, iar din martie 2008 este numit
Directorul Departamentului de Management Academic şi Integrare Europeană, în cadrul
Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi ales membru al Senatului
Universităţii.
Deţine un număr de 4 certificări recunoscute internaţional în domeniul calculatoarelor,
respectiv al managementului calităţii: instructor CCNA (Cisco Certified Network
Administrator), Brainbench Computer Specialist, Auditor sistem-calitate –ARC, Specialist în
domeniul managementului calităţii - TUV România. Este membru a 3 societăţi profesional-
ştiinţifice naţionale şi a două societăţi internaţionale.
Până în prezent a publicat un număr de 5 cărţi ca şi autor/coautor, 4 monografii şi
suporturi de curs, respectiv 41 de articole/studii publicate în extenso în reviste naţionale sau
internaţionale (cu ISSN) sau în volumele (cu ISBN) unor conferinţe naţionale şi internaţionale
şi 23 lucrări publicate în rezumat/prezentate în volumele unor manifestări locale, naţionale şi
internaţionale. Dintre acestea, 3 articole sunt publicate în reviste cotate ISI, 9 în reviste
indexate ISI, 5 indexate în alte baze de date internaţionale. Totodată a fost director sau membru
al echipei de cercetători în 7 granturi/proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale.
Cărţi publicate:
1. Marius Măruşteri, Sabin Buraga, Dragoş Acostăchioaie, Primii paşi în Linux (carte +
CD cu ROSLIMS Linux Live CD), Polirom, Iaşi, 2006,248 p.
881
Aici ţine cursuri şi lucrări practice de Informatică Medicală, Biostatistică, respectiv Documentare online
pentru programe şi proiecte.
202
2. Marius Măruşteri, Noţiuni fundamentale de biostatistică: note de curs, University Press

Tg.-Mureş, 2006, 220 p.
3. Maria Dogaru, Camil Vari, Marius Măruşteri, Melinda Kolcsar, Farmacologie
experimentală, University Press Tg.-Mureş, 2008, 329 p.
4. Vladimir Bacârea, Monica Sabău, Marius Măruşteri, Anca Bacârea, Metodologia
cercetării ştiinţifice medicale, University Press Tg.-Mureş, 2009, 211 p.
5. Mariana Cornelia Tilinca, Măruşteri Ştefan Marius, Nicolaescu Ioan Influenţa
radiaţiilor accidentale asupra sănătăţii populaţiei, University Press Tg.-Mureş, 2009, 231 p.
Lucrări premiate:
- Premiul de Excelenţă “CNIV 2008” - 2008 pentru lucrarea Marius Măruşteri, Crainicu
Bogdan, Şchiopu Alexandru –Tehnologii Open Source în eLearning, Conferinţa Naţională de
Învăţământ Virtual, Constanţa, 30 Oct. -2 Nov. 2008
Premiul “Edmond Nicolau” al Societăţii Române de Informatică Medicală acordat
distribuţiilor ROSLIMS şi RoBioCluster, în cadrul European Federation for Medical
Informatics Special Topic Conference & ROMEDINF, 4-8 Aprilie 2006, Timişoara
- Premiul Special “Centrul Virtual de Excelenţă Siveco” - 2005 pentru lucrarea Marius
Măruşteri, Crainicu Bogdan, Şchiopu Alexandru - ROSLIMS Live CD - platformă
educaţională românească Open Source, Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, Bucureşti,
28-30 octombrie 2005
- Best Speech Of The Conference Award -2003 pentru lucrarea Marius Măruşteri -
Interactive Molecular Dynamics simulations on low-cost Linux clusters, lecture presented in
International Autumn School of Biophysics, Gaiser-Predeal, ROMANIA, 7-12 October 2003
- Premiul Special al Juriului –1999, Vlad Chindea, Marius Măruşteri - Analiza
semnalelor neliniare - aplicaţii în biologie, Sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti,
Facultatea de Farmacie, Bucureşti
- Premiul I - secţiunea postere, 1998, Silvia Duşa, Antoanela Constantinescu, Petronela
Gârbacea, Măruşteri Marius - Aplicarea metodelor spectrofotometrice în analiza antibioticelor,
Congresul Naţional de Farmacie, Iaşi
- Premiul I –1997, Marius Măruşteri - Introducere în simularea şi modelarea asistată de
către calculator. Aplicaţii în domeniul farmaceutic. - Primul Congres al studenţilor în medicină
şi tinerilor medici, Târgu Mureş
Alte premii şi distincţii:

- Cavaler al Ordinului “Meritul pentru Învăţământ”, în grad de ofiţer,
prin decretul prezidenţial publicat în Monitorul oficial al României nr. 1181/13
decembrie 2004.
- CHEMOFFICE AWARD 2001 - premiu acordat anual de corporaţia americană
CAMSOFT Inc., lider mondial în Desktop Molecular Modelling and Molecular Databases,
pentru contribuţii la betatestarea şi optimizarea algoritmilor de interogare a bazelor de date
moleculare din suita ChemOffice dezvoltată de corporaţie (2000).
Lucrări mai importante publicate în extenso:

1. Copotoiu SM, Copotoiu C, Bud V, Molnar C, Azamfirei L, Ghitescu I, Măruşteri M.,
Dogaru M, Brânzaniuc K. - Looking for the best management of myasthenia gravis at the
Tg.Mureş Clinic of Anesthesia and Intensive Care, Chirurgia (Bucur). 2007 Jul-
Aug;102(4):401-5
2. Muji M., Ciupa R., Olah P., Bacarea V., Calinici T., Marusteri M. – Best Practices in
the Design and Development of Health Care Information Systems, Proceedings of 1st
International Conference on Advancements of Medicine and Health Care through Technology,
203
MediTech2007, 27-29th September, 2007, Cluj-Napoca, Romania, Acta Electrotehnica, volume

48, number 4, 2007, Mediamira Science Publisher, ISSN 1841-3323, pp.51-57
3. Bacarea V., Bacarea Anca, Calinici T., Măruşteri M., Petitot Ch. - Evaluarea unui test
diagnostic, Revista Romana de Medicina de Laborator, vol. 8, nr.3, septembrie 2007, ISSN
1841-6624, pp.65-70.
4. Măruşteri Marius, Crainicu Bogdan, Schiopu Alexandru - “RoBioCluster - an Open
Source plattform for HPC (High Performance Computing)/Linux Clusters in the biomedical
field” in “Integrating Biomedical Information: From eCell to ePatient”, Proceedings of the
European Federation for Medical Informatics Special Topic Conference & ROMEDINF, 4-8
April 2006, Akademische Verlagsgesellschaft Aka GmBH, pp. 174-177, ISBN 3-89838-072-6
5. Măruşteri Marius, Crainicu Bogdan, Schiopu Alexandru - “ROSLIMS Live CD - all-in-
one cross-platform solution for running biomedical software” in “Integrating Biomedical
Information: From eCell to ePatient”, Proceedings of the European Federation for Medical
Informatics Special Topic Conference & ROMEDINF, 4-8 April 2006, Akademische
Verlagsgesellschaft Aka GmBH, pp. 178-181, ISBN 3-89838-072-6
6. Măruşteri Marius, Crainicu Bogdan, Schiopu Alexandru –„New trends in Open Source
Educational Platforms - The ROSLIMS Linux Live CD Paradigm”, Proceedings at 5th
RoEduNet IEEE International Conference, Sibiu, Romania, 1-3 June 2006, Univ. „Lucian
Blaga” Sibiu Publishing House, pp.82-86, ISBN 973-739-277-9
7. Crainicu Bogdan, Măruşteri Marius - “PGP Cryptographic Keys and Key Rings”,
Proceedings at 5th RoEduNet IEEE International Conference, Sibiu, Romania, 1-3 June 2006,
Univ. „Lucian Blaga” Sibiu Publishing House, pp.138-141 ISBN 973-739-277-9
8. M. Şt. Măruşteri, C. E. Vari, Klara Brînzaniuc, Sanda Copotoiu, Maria Dogaru - “The
Concept Of Virtual Laboratory And Its Application In Pharmacological Science And Drug
Discovery”, Farmacia, nr. 3/2006, pp. 85-93, ISSN 0014-8237
9. M. Şt. Măruşteri, C. E. Vari, Klara Brînzaniuc, Sanda Copotoiu, Maria Dogaru –
“Original Computer Aided Method For Estimation Of The Area And Perimeter Of Lessions In
Experimentally Induced Ulcer On Rats”, Farmacia, nr. 2/2006, pp. 117-126, ISSN 0014-8237
10. Klara Brânzaniuc, Z. Sárkány, Sanda Maria Copotoiu, M. St. Măruşteri, L.
Azamfirei, I. Balásházy , Maria Dogaru – “Aerosols With Different Characterstics In The
Treatment Of Asthma Bronchiale – Simulation With A Stochastic Lung Model”, Farmacia, nr.
3/2006, pp. 37-43, ISSN 0014-8237,
11. Mariana Tilincă, Marius Măruşteri, Klara Brânzaniuc - “Studiu privind efectul
radiaţiilor ionizante accidentale asupra populaţiei judeţului Mureş”, Revista de Medicina si
Farmacie Târgu Mureş, vol. 52/2006, pp. 105-111, ISSN 1221-2229
12. Brâzaniuc K., Sárkány Z., Copotoiu S. M., Măruşteri M., Azamfirei L., Kinga B.,
Balásházy I. - Investigating the possibility of aerosol therapy individualization using the
stochastic lung model, Rev Med Chir Soc Med Nat Iasi. 2006 Apr-Jun;110(2):295-8
13. Măruşteri Marius, Crainicu Bogdan, Schiopu Alexandru - ROSLIMS Live CD -
platformă educaţională românească Open Source, Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual,
Bucureşti, 2005, Editura Univ. Bucureşti, p. 63-70, ISBN 973-737-097-X.
14. Măruşteri M., Daniela Muntean, Alina Bogdan, Marian D., Bacârea V., Şchiopu A. -
„Concepte moderne în nutriţie : de la conceptul clasic de dietă, la alimentele funcţionale”,
Satu Mare - Studii şi comunicări, seria Ştiinţele Naturale, vol. VI, 2005, pp.207-211, ISSN
1582-201X
15. Bacârea V., Călinici T., Anca Bacârea, Monica Tarcea, Moldovan C., Măruşteri M. –
„Evaluarea erorilor în inferenţa statistică a datelor medicale”, Satu Mare - Studii şi
comunicări, seria Ştiinţele Naturale, vol. VI, 2005, pp.138-143, ISSN 1582-201X
204
Lucrări mai importante publicate în rezumat/prezentate oral la manifestări ştiinţifice

naţionale şi internaţionale:
1. Mărusteri Marius - “The revival of the myth of the Universal Library (Bibliotheca
Universalis) in the digital age”, lecture (30 minutes) presented in The First Conference of PhD
Students in Medicine and Pharmacy, Targu Mures, July 9-11 2008, Conference Proceedings,
pp. 12
2. Stoian A., Bârsan A. O., Szasz JA., Szatmari S., Marusteri M., Mihai A., Incze T,
Stoian M, Schiopu A. - „Repression in Parkinson's disease”, European Journal Of Neurology
Volume: 15, 2008, Pages: 134-134
3. Vlad Chindea, Marius Măruşteri, Béla Tökés, Ferenc Kilár - „An insight on
stereoselective interactions between human transferrin and a series of beta-blockers”,
Congresul National de Farmacie, Cluj, 28/30 sept. 2006, vol. rez. pp.78
4. Marusteri Marius - “Cross-platform IT solutions for teaching and learning
bioanalysis” lecture (45 minutes) presented in 6th CEEPUS H-76 Summer School, Praga,
Republica Ceha, 29 mai - 4 iunie 2005, vol. rez. p.48
5. Mărusteri Marius - Approaches On Simulation And Modeling In Biomedical Field,
lecture presented (45 minutes) in 5th CEEPUS H-76 Network Summer School, Sofia, Bulgaria
- May 31 - June 7, 2004, CEEPUS H-76 vol. rez. p.17
6. Mărusteri Marius - Dezvoltarea a două distribuţii Open Source Romanian Live CD
pentru scopuri educaţionale şi de cercetare, Seminarul Internaţional “Linux şi mediile virtuale
de instruire”, Arad, 17-18 septembrie 2004, vol. rez. p.34
7. Mărusteri Marius - Interactive Molecular Dynamics simulations on low-cost Linux
clusters, lecture (25 minutes) presented in International Autumn School of Biophysics,
Gaiser-Predeal, ROMANIA, 7-12 October 2003, vol. rez. p. 12
8. Mărusteri Marius - New low cost technologies used to run computing intensive tasks in
the field of molecular modeling, lecture presented (45 minutes) in 4th CEEPUS H-76 Network
Summer School, Cluj, Romania - June 23 - 29, 2003, vol.rez. p. 13-14
9. Mărusteri Marius - New trends in the computer assisted biopharmaceutical practice
and research, lecture presented (45 minutes) in 3rd CEEPUS H-76 Network Summer School,
Warsaw, Poland - June 23 - 28, 2002, vol. rez, p. 26
10. Carmen Denise Caldararu, M. Mărusteri, T. Syilagyi, Monica Marton Popovici -
Graphical ECG presentation for demonstration purposes, Rev. Fiziologia (Physiology), vol.
10, supl. 1., 2000, p. 8.
11. Vlad Chindea, Marius Mărusteri - Analiza semnalelor neliniare -aplicaţii în biologie,
Sesiunea de comunicari ştiintifice studenţeşti, Facultatea de Farmacie Bucureşti, 1999, vol. rez.
p. 25.
12. Marius Mărusteri, Adrian Haas - Asistarea de catre calculator a studiului
macroscopic si microscopic al plantelor - Al-XI-lea Congres National de Farmacie, Iasi, 1998,
vol.rez. p. 190.
13. Marius Mărusteri - Mecanisme cibernetice in farmacologie - Al-XI-lea Congres
Naţional de Farmacie, Iaşi, 1998, vol. rez. p. 451-452.
14. Silvia Duşa, Antoanela Constantinescu, Petronela Garbacea, Marius Mărusteri -
Aplicarea metodelor spectrofotometrice in analiza antibioticelor - Al-XI-lea Congres Naţional
de Farmacie, Iaşi, 1998, vol. rez. p. 366.
15. Marius Mărusteri - Introducere in simularea si modelarea asistata de catre
calculator. Aplicatii in domeniul farmaceutic. - Primul Congres al studenţilor în medicina si
tinerilor medici, rezumat in Revista de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, vol. 43, supl. 1,
1997, p. 157.
205
BIBLIOGRAFIE
I. IZVOARE
A. Izvoare inedite
a. Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române Arad

1. Sămădaşul bisericei din Dieci pe 1821 si 1822.
2. Sămădaşul bisericei din Crocna de Sus pe anii 1821 şi 1822.
3. Sămădaşul bisericei din Crocna de Jos pe anii 1821 şi 1822.
4. Sămădaşul bisericei din Revetiş pe anii 1821 şi 1822.
5. Conspectulu cerculoru alegatoare pentru sinodului protopresbiteratu în
Protopresbiteratulu Boroş Jneului anulu 1869.
6. Grupa a Il-a, dosar 35/1914.
8. Grupa a III-a, dosar 5/1862; 42/1872; 165/1872; 29/1873; 42/ 1873; 75/1873;
118/1873; 45/1880; 68/1885; 2/1886; 237/1904; 385/ 1930.
9. Grupa a IV-a, dosar 178/1900.
b. Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Arad

1. Fond Prefectura Judeţului Arad, Acta congregaţionum, nr. 52.
2. Colecţia matrice sigilare.
3. Fond Protopopiat ortodox român Ineu, dosare 3,4,5,7, 10, 11, 15, 16, 17.
4. Fond Protopopiat ortodox român Lipova, dosare 5, 6.
5. Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Acte şcolare, grupa a IV-a,dosar 4/1869
6. Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Actele revoluţiei de la 1848-1849, dos.
68/1848, f. 1; dosar 160/1848.
7. Fond Márki Şandor, Diplomatarium Aradiensis, mss, dosar nr. 1-2, fasc. 2.
c. Arhiva Parohiei Ortodoxe Române Dieci

1. Pachet I, dosare 1 (1920-1928); 3 (1924), 6 (1927), 7 (1928).
2. Pachet II, dosare 1 (1930), 2 (1931).
3. Pachet IV, dosar 2 (1940).
4. Dosar acte stare civilă.
5. Dosar acte de proprietate.
6. Protocolul răposaţilor 1882-1892.
7. Protocolul răposaţilor 1925-1981.
8. Conscrierea poporaţiunii din Dieci an 1925.
9. Registru Procese-verbale ale Consiliului şi Adunării parohiale (1939-1950).
10. Registru Procese-verbale Consiliul parohial (1957-1962).
11. Registru Procese-verbale Adunarea parohială (1957-1962).
12. Registru Procese-verbale Consiliul parohial (1962-1972).
13. Dosar acte 1974-1990
d. Arhiva Primăriei comunei Dieci

Matricole parohiale (botezaţi, cununaţi, răposaţi) ale parohiilor Dieci, Revetiş, Roşia şi
Crocna (1853-1950).
206
B. Izvoare edite
Caciora, Andrei. Roşut, Nicolae. Aradul în lupta pentru eliberare socială si naţională.
Documente I, Arad, 1978.
Dragomir, Silviu. Statistici sârbeşti din dieceza Caransebeşului si a Aradului în veacul
XVIII, "Foaia Diecezană", Caransebeş, anul XIV, 1 martie 1909, nr. 9.
Idem. Studii şi documente privitoare la revoluţia românilor din Transilvania în anii
1848-1849, vol III, Cluj, 1946.
Găvănescu, Eduard I. Mărturii româneşti din Eparhia Aradului în veacul XVIII, Arad,
1940.
*** Izvoarele răscoalei lui Horea. Seria B. Izvoare narative, vol. II, Bucureşti, 1983.
*** Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului pentru păstrarea fiinţei naţionale
prin educaţie şi cultură (1784-1918). Documente referitoare la Episcopia Ortodoxă a Aradului,
Arad, 1986 (Prefaţa de P.S. Episcop dr. Timotei Seviciu, Studiu introductiv, note şi comentarii de
prof. dr. Vasile Popeangă).
Nagy, Ludovico. Notitiae politico-geographico statisticae inclyti regni partiumque eidem
adnexorum, Tomus primus, Budae, 1828.
Păcătian, Teodor V. Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor de sub
coroana ungară, vol. VII, Sibiu, 1904.
Popeangă Vasile. Mureşianu Ion B. Aradul cultural în lupta pentru înfăptuirea Marii
Uniri (1908-1918), Arad, 1991.
Retegan Simion. Conştiinţă şi acţiune naţională în satul românesc din Transilvania la
mijlocul secolului al XlX-lea (1860-1867), Cluj Napoca, 1983.
*** Schematismus cleri Diocesis Csanadiensis pro anno Domini MCMXIII,Temeşvarim,
1913.
*** Statutul organic al Bisericii greco-orientale române din Ungaria şi Transilvania cu
un Supliment, Sibiu, 1881.
Suciu I. D., Constantinescu Radu. Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului,
vol. I-II, Timişoara, 1980.
*** Universalis schematismus ecclesiasticus venerabilis cleri romano et greco-catholici
saecularis et regularis incluti regni Hungariae partiumque eidem adnexorum nec non magni
principatus Transilvaniae sub benigno-gratiosa protectione excelsi consilii regii
locumtenentialis Hungarici per Aloysium Reesch de Lewald pro Anno 1842/3, Bude.
Veress Andrei. Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei si Tării Româneşti,
vol. IX, Bucureşti, 1937.
II. Sinteze, studii, articole

Albu, Nicolae. Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944.
Ardelean, Petru M. Pavel Galea, în “Buletin de informare şi documentare”, Arad, 1986.
Barbu, Mircea. Ivanof, Eduard. Evoluţia istorică a zonei Aradului până în secolul al X-lea,
în vol. „Studii privind istoria Aradului”, Bucureşti, 1980.
Băiţoiu, Ştefan. Plângerile iobagilor din fostul comitat Arad privind aplicarea urbariilor
(sfârşitul secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea), în vol. “Realităţi
istorice din vestul şi nord-vestul Transilvaniei. Studii şi documente” (Coordonator: Andrei
Caciora), Arad, 2006.
Bălcescu, Nicolae. Românii supt Mihai Voevod Viteazul, vol. III, Bucureşti, 1986 (Volum
îngrijit de Daniela Poenaru).
207
Binder Paul, Marcu Vodă, asociatul la domnie al lui Mihai Viteazul, pretendent domnesc
în Moldova şi moşiile sale din Transilvania, în „Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie A.
D. Xenopol Iaşi”, XXIV, 1, (1987).
Boari, Velica. Pictorul şi graficianul Alexandru Popp - exponent spiritual al unei epoci, în
„Expoziţie retrospectivă Alexandru Popp” (Catalog de expoziţie), Cluj-Napoea, 1983.
Bodea, Cornelia. Cetatea Desnei de la primele dibuiri până la căderea în ruină, Arad,
1937.
Idem. Moise Nicoară (1784-1861) si rolul său în lupta pentru emancipare naţional-
religioasă a românilor din Banat si Crişana, Arad, 1943.
B(odea), I(uliu). Cerc religios în comuna Revetiş, în “Biserica şi Şcoala”, anul LV, nr.
36, 6 septembrie 1931.
Bogdan, Doru. Reforma agrară din 1921 în judeţul Arad reflectată în fondul „Serviciul
Agricol” al filialei Arhivelor Statului Arad, în „Ziridava”, Arad, XI, 1976.
Botis, Teodor. Istoria Şcoalei normale (Preparandiei) si a Institutului teologic ortodox-
român din Arad, Arad, 1922.
Brăiloiu, Vasile. Monografia satului Prunişor judeţul Arad, Arad, 2008.
Bunea, Augustin. Episcopii Dionisie Novacovici şi Petru Pavel Aron, Blaj, 1902.
Caciora, Andrei. Timbus, Mircea. Mişcări sociale şi naţionale ale românilor din Câmpia
Aradului (1849-1853), în „Ziridava”, IX, 1978.
Caciora, Andrei. Timbus, Mircea. Gluck, Eugen. Roz, Alexandru. Dezvoltarea social-
economică, în vol. „Aradul, permanenţă în istoria patriei”, Arad, 1978.
Caciora, Andrei. Gluck, Eugen. Cnezate şi voievodate româneşti arădene, în vol. „Studii
privind istoria Aradului”, Bucureşti, 1980.
*** Cartea Albă a Securităţii, vol. II, Bucureşti, 1994.
Cătănuş, Dan. Roske, Octavian. Drama comunizării satelor româneşti, în “Dosarele
istoriei”, anul VIII, nr. 1 (77), 2003.
Chersteiu, Victor. Adunarea Naţională de la Blaj, Bucureşti, 1966.
Chirilă, Eugen. Chidioşan Nicolae, Tezaurul de monede dace de la Almas, în "Acta
Musei Napocensis", Cluj, II, 1956.
Chirilă, Eugen. Chidioşan, Nicolae. Ordentlich, I. Kiss, Nicolae. Tezaurul de monede
dace de la Şilindia, Oradea, 1972.
Chirilă, Eugen. Barbu, Mircea. Hurezan, Pascu G. Tezaurul dacic de la Feniş, în
„Ziridava”, XV-XVI, 1987.
Ciuceanu, Radu. Satul ultima redută, în “Dosarele istoriei”, anul VIII, nr. 1 (77), 2003.
Ciuhandu, Gheorghe. Câteva momente din trecutul Episcopiei Aradului, Arad, 1929.
Idem. Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Rat. Pagini mai ales din istoria românilor
criseni (1830-1840), Arad, 1935.
Idem. Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric până la
1752 şi însemnări istorice-politice ulterioare, Arad, 1940.
Colta, Elena Rodica. Vechi tipărituri româneşti în judeţul Arad, în "Ziridava", XII, 1980.
Idem. Circulaţia tipăriturilor vechi româneşti în secolul al XVIII-lea în comitatele Arad
si Zarand, în „Ziridava”, X, 1978.
Colta, Elena Rodica. Însemnări de pe cărţile româneşti, documente ale veacurilor
trecute, în “Ziridava”, XI, 1979.
*** Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport
final (Editori Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile), Bucureşti, 2007.
Constantin, Florentina. Reforma funciară în România postcomunistă, în “Dosarele
istoriei”, anul IX, nr. 10 (98), 2004.
Cornea, Corneliu. Luptători şi martiri ai rezsitenţei anticomuniste din judeţul Arad.
1945-1989, Arad, 2007.
Crişan, Ion Horaţiu. Ziridava, Arad, 1978.
208
Decei, Aurel. Istoria Imperiului otoman până la 1656, Bucureşti, 1978.

*** Desăvârşirea unificării statului naţional român. Unirea Transilvaniei cu vechea
Românie (Sub redacţia prof. univ. Miron Constantinescu şi Ştefan Pascu), Bucureşti, 1968.
*** Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, 1975.
*** Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei, Bucureşti, 1982.
Drăgan, Nicolae. Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei si a onomasticei,
Bucureşti, 1933.
Dudaş, Florian. Repertoriul arheologic al Tării Zarandului în lumina ultimelor
descoperiri, în „Revista muzeelor”, Bucureşti, VII, 4, 1970.
Idem. Cronica haiducească. Lotrii Zarandului, în „Magazin istoric”, anul VII, 1973, nr.
3 (72).
Idem. Descoperiri antice în Tara Zarandului, în „Acta Musei Napocensisi”, XII, 1975.
Idem. Cazania lui Varlaam în vestul Transilvaniei, Timişoara, 1979.
Idem. Zarandul, chipuri şi fapte din trecut, Bucureşti, 1981.
Idem. Răscoala lui Horea în tradiţia poporului, Bucureşti, 1984.
Idem. Manuscrisele româneşti din bisericile Bihorului, vol., Oradea 1985, vol. II, Oradea,
1986.
Idem. Vechi cărţi româneşti călătoare, Bucureşti, 1987.
Idem. Memoria vechilor cărţi româneşti, Oradea, 1990.
Dumitraşcu, Sever. Ordentlich, I. Săpăturile arheologice de la Berindia, în „Crisia”, III,
1973.
Enache, George. Ortodoxie şi putere politică în România contemporană. Studii şi eseuri,
Bucureşti, 2005.
Eskenasy, Victor. Hălmagiul, un sat medieval din Ţara Crişului Alb (sec. XIV-XV).
Consideraţii istorice, în „Ziridava” V, 1975.
Firu, Nicolae. Revoluţiunea lui Horea. 1784-1785. Date nouă culese din arhiva judeţului
Bihor, Oradea, 1925.
Florescu, Domnica. Birchiş – schiţă monografică, Arad, 2008.
Galea, Pavel. O luptă uitată, dar nu pierdută. File din lupta partizanilor pe teritoriul
judeţului Arad, Timişoara, 2001.
Gerard de Cenad. Armonia lumii, Bucureşti, 1984 (Studiu introductiv, selecţie, traducere
si comentarii de Radu Constantinescu, Cuvânt înainte de Razvan Theodorescu).
Ghibu, Onisifor. Din istoria literaturii didactice româneşti, Bucureşti, 1975.
Gluck, Eugen. Despre lupta antihabsburgică si antifeudală a ţăranilor din părţile arădene
în anii 1849-1853, în „Studii şi articole de istorie”, Bucureşti, IV, 1962.
Idem. Meleagurile arădene în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), în vol.
„Mihai Viteazul şi Aradului”, Arad, 1975.
Idem. Contribuţii cu privire la istoria părţilor arădene în epoca ducatului lui Antum, în
"Ziridava", VI, 1976.
Idem. Contribuţii la istoria străveche a Eparhiei Aradului, în „Mitropolia Banatului”
Timişoara, anul XXVIII, 1978, nr. 4-6.
Idem. Situaţia politică si lupta de eliberare naţională până în 1867, în vol. „Aradul,
permanentă în istoria patriei”, Arad, 1978.
Idem. Aspecte ale răscoalei ţărăneşti din 1784 în părţile Aradului oglindite în unele
gazete europene, în „Ziridava”, XV-XVI, 1987.
Gregoriu. Vizitarea canonică a Preasfinţiei Sale Domnului Episcopu diecesanu în părţile
Buteniloru şi ale Hălmagiului, în „Biserica si Scoală”, anul II, nr. 26, 25 iunie/7 iulie 1878.
Iambor, Petru. Contribuţii documentare privind unele aşezări româneşti din vestul ţării la
începutul feudalismului, în „Acta Musei Napocensis” XVII, 1980.
Ioaniţoiu, Cicerone. Victimele terorii comuniste. Dicţionar C, Bucureşti, 2002.
Idem. Victimele terorii comuniste. Dicţionar D-E, Bucureşti, 2002.
209
Idem. Victimele terorii comuniste. Dicţionar F-G, Bucureşti, 2002.

Idem. Victimele terorii comuniste. Dicţionar H, I, J, K, L, Bucureşti, 2003.
Idem. Victimile terorii comuniste. Dicţionar M, Bucureşti, 2004.
Ionescu-Gură, Nicolata. Cum s-a realizat cooperativizarea agriculturii în România.
Documente din arhiva CC al PCR, în vol. “Arhivele Securităţii”, Bucureşti, 2004.
Iordan, Iorgu. Nume de locuri româneşti în R. P. R., Bucureşti, 1952.
Idem. Toponimia românească, Bucureşti, 1964.
Iorga, Nicolae. Istoria Bisericii Române si a vieţii religioase a românilor, vol. I, ed. II,
Bucureşti, 1928.
Iosipescu, Sergiu. Schiţă a constituirii statelor medievale româneşti, în „Revista de
istorie”, Bucureşti, tom 36, martie 1983.
Kovach, Geza. Situaţia ţărănimii din comitatul Arad şi lupta ei împotriva exploatării în
prima jumătate a secolului al XlX-lea, în „Studii şi articole de istorie”, Bucureşti, XVI, 1970.
Idem. Erdelyi jobbagyok paraszlevelei, Bucureşti, 1971.
Idem. Ahol Dozsa es Horea hadaii jartak, Bucureşti, 1976.
Idem. Ţărănimea arădeană în perioada reglementării urbariale din 1771-1772, în
„Ziridava”, VIII, 1977.
Idem. Consolidarea societăţii feudale în secolele XIV-XVI, în vol. „Aradul, permanenţă în
istoria patriei”, Arad, 1978.
Idem. Lupta antiotomană, în vol. „Aradul, permanenţă în istoria patriei”, Arad, 1978.
Idem. Stăpânirea habsburgică şi destrămarea feudalismului, în vol. „Aradul, permanenţă
în istoria patriei”, Arad, 1978.
Idem. Conscripţia satelor arădene din 1828, în „Ziridava”, XV-XVI, 1987.
Lanevschi, Gheorghe. Repertoriul cetăţilor medievale din judeţul Arad (I), în
„Ziridava”, VIII, 1977.
Idem. Mihai Viteazul şi Aradul, în „Ziridava”, XI, 1979.
*** Indicatorul statistic al satelor si unităţilor administrative din România, Bucureşti,
1932.
*** Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1961.
Lazea, Gheorghe. Teroare şi oroare în raiul comunist, Arad, 2006.
Lăptoiu, Negoiţă. Incursiuni în plastica transilvană, Cluj-Napoca, 1981
Idem. Alexandru Popp - reputat profesor şi om de aleasă cultură, în „Expoziţie
reprospectivă Alexandru Popp”, Cluj-Napoca, 1983, pp.7-9.
Leucuţa, Cornel. La mormântul unui dascăl, în „Biserica şi Şcoala”, anul XLII, nr. 24,
10/23 iunie 1918.
Lupaş, Ioan. Misiunea episcopilor Gherasim Adamovici şi Ioan Bob la Curtea din Viena
în anul 1792, Sibiu, 1912.
Idem. Iosif II şi scoalele româneşti din comitatul Aradului, în „Biserica si Şcoala”, anul
XLI, nr. 1, 1/14 ianuarie 1917.
Idem. Iosif II şi şcolile româneşti din judeţul Aradului, în „Studii, conferinţe si
comunicări istorice”, I, Bucureşti, 1928.
Idem. Răscoala ţăranilor din Transilvania la 1784, Cluj, 1934.
Lupaş, Octavian. Voievozi şi cnezi români în judeţul Arad, Arad, 1941.
Lupei, Nestor. Neagu, Romulus. Monografia Liceului “Avram Iancu” Brad. 1869-1969,
f. l., 1969.
Lupşa, Ştefan. Clerici români meşteşugari, în “Studii Teologice”, Seria a II-a, anul II,
1950, nr. 7-8.
Idem. Istoria bisericească a românilor bihoreni, vol. I, Oradea, 1935.
Mager, Traian. Ţinutul Hălmagiului. Monografie. Cadrul istoric, Partea I, Arad, 1938.
Magoş, Traian. Încercări de revenire la ortodoxie în părţile Aradului, în „Mitropolia
Banatului”, anul XVIII, 1968, nr. 10-12.
210
Manea, George. Activitatea Consiliilor Naţionale Române si a Gărzilor Naţionale

Române din judeţul Arad, în „Ziridava”, VIII, 1977.
Mangra, Vasile. Mitroopolitul Sava II Brancovici (1656-1680), Arad, 1906.
Marki, Sandor. Arad varmegye es Arad szabad kiralyi varoş tortenete, vol. I, Arad, 1892.
Martin, Antoniu. Aspecte ale colectivizării agriculturii în raionul Arad, în “Studii de
istorie”, II-III, Arad, 2006-2007.
Mălinaş, Marin. Circulaţia tipăriturilor de la Alba Iulia în satele din Bihor, în
„Îndrumătorul pastoral”, Alba Iulia, 1, 1977.
Mândruţ, Octavian. Grâmescu, Elena. Ardelean, Aurel. Rolul condiţiilor fizico-
geograiîceîn evoluţia populaţiei si aşezărilor umane din judeţul Arad, în „Ziridava”, X- 1978.
Medeleanu, Horia. Valori de artă veche românească, Arad, 1986.
Meteş, Ştefan. Lămuriri nouă privitoare la revoluţia lui Horea, în „Revista Teologica”,
Sibiu, anul XXIII, 1933, ar, 9-10. '
Idem. Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania si Ungaria, vol.
I, ed. II., Sibiu, 1935.
*** Minerva. Enciclopedie română, Cluj, 1929.
Mitrea, Bucur. Descoperiri recente şi mai vechi de monede antice şi bizantine în R. S. R. în
„Studii si cercetări de istorie veche”, Bucureşti, tom XIX, 1, 1968.
Moldovan, Silvestru. Tagu, Nicolae. Dicţionarul numirilor ale localităţilor cu
poporatiune română din Ungaria, Bucureşti, 1915.
Negrilă, Iulian. Man, Vasile. Negrilă, Bianca. Dicţionarul scriitorilor arădeni sec. XIX-
XX, Arad, 2009.
Pascu, Ştefan. Contribuţiuni documentare la istoria românilor în secolele XIII-XIV, în
„Anuarul Institutului de Istorie Naţională Cluj-Sibiu”, Sibiu, anul 10, 1945.
Idem. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Cluj, 1968.
Idem. Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Cluj, 1971; vol. II, Cluj-Napoca, 1979; vol. III, Cluj
Napoca, 1986; vol. IV, Cluj Napoca, 1988.
Pârva, I. Drumuri în Tara Zarandului, Bucureşti, 1983.
Pârvan, Vasile. Getica, Bucureşti, 1926.
Petranu, Coriolan. L'art roumain de Transylvanie, în „La Transylvanie”, Bucureşti, 1938.
Precupaş, Gheorghe. Clopotele din Dieci, în „Biserica şi Şcoala”, anul XLI, nr. 26, 8
iunie/25 iunie 1917.
Prodan, David. Domeniul cetăţii Siria în 1552, în „Anuarul Institutului de Istorie din
Cluj”, Tom 3, 1960.
Idem. Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, vol. I, Bucureşti, 1967.
Idem. Răscoala lui Horea, vol. I, Bucureşti, 1979.
Idem. Supplex Libellus Valachorum, Bucureşti, 1984.
Podlidny-Hehn, Annemarie. Banater Malerei vom 18 bis ins 20 Jahrhundert, Bukarest,
1984.
Popp, Nicolae În memoriam..., în “Expoziţie retrospectivă Alexandru Popp” (Catalog de
expoziţie), Cluj-Napoca, 1983.
Popeangă, Vasile. Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-
1821, Arad, 1974.
Idem. Şcoala româneasca din părţile Aradului Ia mijlocul secolului al XIX-lea 1821-
1867, Arad, 1979.
Idem. Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, Arad, 1976.
Idem. Reţeaua şcolară a districtului Oradea în anul 1825-1826, în „Ziridava”, XIII,
1981.
Idem. Reţeaua şcolilor confesionale ortodoxe din Banat şi Crisana în anul 1834-1835, în
„Ziridava”, XV-XVI, 1987.
211
Popeangă, Vasile. Găvănescu, Eduard I. Târcovnicu, Victor. Preparandia din Arad,

Bucureşti, 1964.
Popescu, D. Objets deparure geto-daces en argent, în „Dacia”, Bucureşti, VII-VIII, 1937-
1940.
(Redacţia), Sfinţire de biserică, în „Biserica şi Şcoala”, anul XXII, nr. 13, 29 martie/10
aprilie 1898
(Redacţia). + Gheorghe Lupşa din Toracul Mic, în “Biserica şi Şcoala”, anul XXXIV, nr.
52, 26 decembrie 1910/8 ianuarie 1911.
(Redacţia). O veste bună, în „Biserica şi Şcoala”, anul XL, nr. 16, 17/30 aprilie 1916.
(Redacţia). Sfinţirea bisericii din Rădeşti. Vizitarea parohiilor din Dieci, Crocna, Almas,
Bontesti şi Cil, în „Biserica si Şcoala”, anul LI, nr. 43, 23 octombrie 1927.
(Redacţia), Necrolog, în“Mitropolia Banatului”, anul XXXVI, 1986.
Retegan, Simion. Conştiinţă si acţiune naţională în satul românesc din Transilvania la
mijlocul secolului al XIX-lea (1860-1867), Cluj-Napoca, 1983.
Roman, Cristina. Colectivizare, în vol. Stéphane Courtois (coordonator), “Dicţionarul
comunismului” (Traducere de Mihai Ungurean, Aliza Ardeleanu, Gabriela Ciubuc), Iaşi, 2008.
Roşu, Lucian. Cercetări asupra paleoliticului de la Iosăşel, în „Revista muzeelor”,
Bucureşti, VI, 3, 1963.
Roşu, Titus L. Monede greco romane pe teritoriul regiunii noastre. Tezaurul de la Dieci,
în „Crişana” (Oradea), din 25 ianuarie 1958.
Roz, Alexandru. Studii privind istoria judeţului Arad în perioada 1900-1944, Arad,
1980.
Roz, Alexandru. Gluck, Eugen. Revoluţia românească din 1848-1849, în vol. „Aradul,
permanenţă în istoria patriei”, Arad, 1978.
Roz, Alexandru. Kovach, Geza. Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Arad, Arad,
1997
Someşan, Ovidiu. De la Bucin la Buteni, Arad, 2005.
Stoi, Dimitrie. Doi gemeni butinceni şi diploma lor de înnobilare, în “Ziridava”, XIX-
XX, 1996.
Suciu, Coriolan. Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. I-II, Bucureşti,
1967-1968.
Suciu, Vasile. Educaţia familială în raport cu şcoala populară, în „Protocolul Adunării
Generale a IV-a”, Arad, 1894.
Toderaşcu, Ion. Unitatea românească medievală, Bucureşti, 1988.
Ţoca, Mircea. Şase decenii de plastică românească militantă, Cluj-Napoca, 1981.
*** Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918 (Ediţia a II-a, sub redacţia lui
Ion Popescu-Puţuri şi Augustin Deac), Bucureşti, 1972.
Velcea, Valeria. Savin, Alexandru. Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor româneşti,
Bucureşti, 1982
Vermeşan, Grigorie. + Preotul Virgil Negru, în “Biserica şi Şcoala”, anul LXI, nr. 17, 25
aprilie 1937.
Vesa, Pavel. Biserici de lemn de odinioară, Arad, 1997.
Idem. Din trecutul parohiei Dieci (Jud. Arad), în „Altarul Banatului”, Timişoara, anul
VIII (XLVII), Serie nouă, nr. 1-3, 1997.
Idem. Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), Cluj-Napoca, 2006,
740 p.
Idem. Clerici cărturari arădeni de altădată, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2008, 502
p.
Idem. Eparhia Aradului în perioada episcopului Aradului Gherasim Raţ (1835-1850),
Editura Mirador, Arad, 2008, 264 p.
212
Winkler J. Contribuţii numismatice la istoria Daciei, în „Studii şi cercetări ştiinţifice”,

Cluj, VI, 1955, nr. 1-2.
Xenopol, A. D. Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. III, Ediţia a IV-a, Bucureşti,
1986.
Zamfirescu, Dan. Studii şi articole de literatură română veche, Bucureşti, 1967.
III. LUCRĂRI ÎN MANUSCRIS

Bogdan Ioan. Cronica Parohiei Dieci, Dieci, 1928 (se păstrează în Arhiva Parohiei
Ortodoxe Române Dieci).
Braşai Petru Marius, Familia Braşai, fostă Braşovan - Brassay, Arad, 2008, 19 f.
(manuscris A-4 aflat în păstrarea autorului).
Cereanţu, Gheorghe Cronica Parohiei Almaş, 1932, f. 36 (mss păstrat în Arhiva Parohiei
Ortodoxe Române Almaş).
Kovach, Geza. Repertoriul istoric al localităţilor din judeţul Arad, vol. I-II, Arad, 1990
(păstrat în Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Arad).
Lupşa, George. Cronica bisericei parohiale Dieci, Dieci, 1907 (se păstrează în Arhiva
Episcopiei Ortodoxe Române Arad).
Idem. Scrisoare memorabilă către ciitorimea crescândă în Dieci de ia anul edificării şcoalei
1890 (originalul se află la Muzeul Judeţean din Arad, iar o copie în posesia noastră).
Lupşa, Gheorghe. Însemnări manuscrise de la preotul George Lupşa (1845-1920) din
Dieci (mss în posesia noastră).
Lupşa, Ştefan. Istoria Eparhiei Aradului, vol. I-II, Arad, 1958 (mss. dactilo păstrat în
Biblioteca Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului).
Moţ, Gheorghe. Monografia Bisericii Creştine Baptiste din Dieci, Dieci, f. d.
Felea, Ilarion V. Opera vieţii mele. Ziuar personal, vol. III (1944-1956), f. 33 (mss în
păstrarea familiei, o copie şi în posesia noastră).
IV. REVISTE
“Biserica şi Şcoala”, Arad, anul I, nr. 49, 25 decembrie/6 ianuarie 1877.
“Biserica şi Şcoala”, anul XXVI, nr. 44, 3/16 noiembrie 1902.
„Biserica si Şcoala”, anul XL, Arad, nr. 16 din 17/30 aprilie 1916.
„Biserica şi Şcoala”, anul XLIV, nr. 8 din 23 februarie/7 martie 1920.
„Biserica şi şcoala”, anul XLVI, nr. 5 din 30 ianuarie/12 februarie 1922.
“Biserica şi Şcoala”, anul LI, nr. 7, 13 februarie 1927.
“Biserica şi Şcoala”, anul LIV, nr. 32, 10 august 1930.
“Biserica şi Şcoala”, anul LIX, nr. 9-10, 10 martie 1935.
“Biserica şi Şcoala”, anul LXIII, nr. 31, 30 iulie 1939
“Biserica şi Şcoala”, anul LXX, nr. 8, 17 februarie 1946
„Speranţa”, anul I, Arad, nr. 8 din 14/27 mai 1869.
213
Anexe
I.
TABELE STATISTICE
Numărul botezaţilor din Dieci (1882-1981)
Anul Băieţi Fete Total Anul Băieţi Fete Total Anul Băieţi Fete Total
1882 22 20 42 1917 8 6 14 1952 9 3 12
1883 16 18 34 1918 7 6 13 1953 10 9 19
1884 28 19 47 1919 15 18 33 1954 6 11 17
1885 22 27 49 1920 12 14 26 1955 9 6 15
1886 16 34 50 1921 18 12 30 1956 11 8 19
1887 38 32 70 1922 23 12 35 1957 7 3 10
1888 34 29 63 1923 15 16 31 1958 4 10 14
1889 37 29 66 1924 17 14 31 1959 6 5 11
1890 26 28 54 1925 13 14 27 1960 7 10 17
1891 37 21 58 1926 16 9 25 1961 3 13 16
1892 23 32 55 1927 17 12 29 1962 9 6 15
1893 32 43 75 1928 5 15 20 1963 4 3 7
1894 28 32 60 1929 9 10 19 1964 2 5 7
1895 33 35 68 1930 10 11 21 1965 5 5 10
1896 30 20 50 1931 13 9 22 1966 4 5 9
1897 36 22 58 1932 8 9 17 1967 8 8 16
1898 16 13 29 1933 13 7 20 1968 9 6 15
1899 27 27 54 1934 12 7 19 1969 9 3 12
1900 19 31 50 1935 12 5 17 1970 5 8 13
1901 21 20 41 1936 12 16 28 1971 6 7 13
1902 31 25 41 1937 5 12 17 1972 3 3 6
1903 21 23 44 1938 9 10 19 1973 9 11 20
1904 27 22 49 1939 10 5 15 1974 1 9 10
1905 29 25 54 1940 16 7 23 1975 7 3 10
1906 21 20 41 1941 12 5 17 1976 7 7 14
1907 19 25 44 1942 3 2 5 1977 7 9 16
1908 30 18 48 1943 4 5 9 1978 8 9 17
1909 20 33 53 1944 9 11 20 1979 6 5 11
1910 21 15 36 1945 4 5 9 1980 7 2 9
1911 22 22 44 1946 6 10 16 1981 5 7 12
1912 24 27 51 1947 8 6 14
1913 17 17 34 1948 8 12 20
1914 20 21 41 1949 10 12 22
1915 15 8 23 1950 8 6 14
1916 5 6 11 1951 12 6 18
214
Numărul perechilor cununate în Dieci (1882-1981)

Anul Perechi Anul Perechi Anul Perechi
cununate cununate cununate
1882 13 1916 33 1950 4
1883 7 1917 3 1951 4
1884 15 1918 13 1952 9
1885 13 1919 22 1953 5
1886 17 1920 5 1954 9
1887 9 1921 9 1955 12
1888 11 1922 19 1956 2
1889 11 1923 22 1957 9
1890 5 1924 15 1958 9
1891 10 1925 12 1959 7
1892 19 1926 20 1960 8
1893 15 1927 9 1961 8
1894 8 1928 11 1962 9
1895 8 1929 11 1963 9
1896 11 1930 12 1964 8
1897 7 1931 9 1965 7
1898 4 1932 10 1966 4
1899 7 1933 2 1967 6
1900 9 1934 8 1968 4
1901 10 1935 7 1969 4
1902 15 1936 6 1970 5
1903 12 1937 6 1971 4
1904 18 1938 * 1972 7
1905 14 1939 * 1973 5
1906 11 1940 * 1974 3
1907 7 1941 * 1975 6
1908 15 1942 * 1076 9
1909 14 1943 * 1977 11
1910 25 1944 * 1978 8
1911 9 1945 * 1979 6
1912 16 1946 * 1980 8
1913 4 1947 * 1981 10
1914 8 1948 *
1915 4 1949 *
*) nu avem date
Numărul răposaţilor din Dieci (1882-1900)
Anul B. F. Total Anul B. F. Total Anul B. F. Total
1882 26 21 47 1889 18 21 39 1896 14 20 34
1883 18 26 44 1890 24 14 38 1897 20 19 39
1884 20 28 48 1891 47 50 97 1898 25 22 47
1885 22 19 41 1892 40 28 68 1899 23 20 43
1886 11 21 32 1893 15 20 35 1900 23 24 47
1887 19 23 42 1894 26 24 50
1888 19 18 37 1895 21 23 44
215
Numărul răposaţilor din Dieci (1901-1902)

1901 21 30 51 1928 15 14 29 1955 4 2 6
1902 17 13 30 1929 22 10 32 1956 4 6 10
1903 14 11 25 1930 6 6 12 1957 7 1 8
1904 17 10 27 1931 12 6 18 1958 3 6 9
1905 12 17 29 1932 6 12 18 1959 5 5 10
1906 32 21 53 1933 12 8 20 1960 4 9 13
1907 17 18 35 1934 9 5 14 1961 3 2 5
1908 17 21 38 1935 7 10 17 1962 1 4 5
1909 12 16 28 1936 11 8 19 1963 4 1 5
1910 11 17 28 1937 6 6 12 1964 7 9 16
1911 18 21 39 1938 13 5 18 1965 2 1 3
1912 21 12 33 1939 7 9 16 1966 4 6 10
1913 16 24 40 1940 7 11 18 1967 5 7 12
1914 24 27 51 1941 12 8 20 1968 9 5 14
1915 14 15 29 1942 3 5 8 1969 4 7 11
1916 13 9 22 1943 10 11 21 1970 5 6 11
1917 16 17 33 1944 12 7 19 1971 11 7 18
1918 19 28 47 1945 4 9 13 1972 3 4 7
1919 6 13 19 1946 9 6 15 1973 7 11 18
1920 10 18 28 1947 1 16 17 1974 6 5 11
1921 7 8 15 1948 6 10 16 1975 3 7 10
1922 12 11 23 1949 10 4 14 1976 7 5 12
1923 10 11 21 1950 9 7 16 1977 4 5 9
1924 13 11 24 1951 9 9 18 1978 6 8 14
1925 24 12 36 1952 8 4 12 1979 8 4 12
1926 12 12 24 1953 5 5 10 1980 6 5 11
1927 7 7 14 1954 9 7 16 1981 9 3 12
Numărul perechilor cununate în Crocna (1892-1928)
Anul Perechi Anul Perechi cununate Anul Perechi

cununate cununate
1892 7 1905 12 1918 9
1893 10 1906 12 1919 20
1894 4 1907 8 1920 6
1895 6 1908 3 1921 9
1896 9 1909 11 1922 8
1897 9 1910 8 1923 6
1898 10 1911 10 1924 5
1899 6 1912 10 1925 4
1900 10 1913 6 1926 11
1901 20 1914 8 1927 12
1902 9 1915 - 1928 1
1903 8 1916 -
1904 17 1917 -
216
Numărul perechilor cununate din Revetiş (1853-1937)
Anul Perechi Anul Perechi cununate Anul Perechi

cununate cununate
1853 7 1882 6 1911 6
1854 4 1883 3 1912 5
1855 6 1884 3 1913 5
1856 6 1885 10 1914 5
1857 8 1886 1 1915 1
1858 6 1887 4 1916 2
1859 3 1888 3 1917 1
1860 6 1889 5 1918 4
1861 11 1890 7 1919 13
1862 9 1891 4 1920 9
1863 4 1892 7 1921 6
1864 5 1893 8 1922 12
1865 6 1894 6 1923 6
1866 3 1895 4 1924 1
1867 3 1896 3 1925 5
1868 10 1897 1 1926 8
1869 3 1898 5 1927 2
1870 7 1899 2 1928 6
1871 4 1900 5 1929 9
1872 6 1901 9 1930 2
1873 10 1902 2 1931 2
1874 6 1903 6 1932 3
1875 5 1904 4 1933 1
1876 5 1905 2 1934 1
1877 3 1906 3 1935 4
1878 4 1907 6 1936 1
1879 3 1908 4 1937 8
1880 3 1909 4
1881 7 1910 2
Numărul răposaţilor din Revetiş (1853-1900)

1853 22 18 40 1887 10 6 16 1921 4 3 7
1854 18 14 32 1888 13 5 18 1922 11 10 21
1855 18 12 30 1889 26 21 47 1923 1 6 7
1856 25 14 39 1890 17 19 36 1924 6 8 14
1857 11 6 17 1891 17 14 31 1925 7 2 9
1858 19 15 34 1892 8 14 22 1926 4 6 10
1859 9 19 28 1893 10 10 20 1927 7 5 12
1860 16 9 25 1894 19 27 46 1928 1 4 5
1861 11 13 24 1895 13 13 26 1929 4 8 22
1862 9 12 21 1896 9 5 14 1930 4 5 9
1863 12 13 25 1897 21 11 32 1931 4 6 10
217
1864 24 20 44 1898 18 11 29 1932 5 7 12

1865 8 6 14 1899 13 13 24 1933 1 7 8
1866 11 7 18 1900 15 3 18 1934 8 9 17
1867 13 17 30 1901 9 11 20 1935 3 3 6
1868 18 13 31 1902 14 8 22 1936 1 4 5
1869 15 12 27 1903 13 9 22 1937 6 6 12
1870 18 17 35 1904 7 6 13 1938 3 6 9
1871 36 24 60 1905 15 5 20 1939 6 6 12
1872 25 8 33 1906 11 20 31 1940 6 7 13
1873 20 20 40 1907 5 15 20 1941 9 11 20
1874 27 28 55 1908 7 7 14 1942 - 2 2
1875 13 11 24 1909 9 10 19 1943 4 6 10
1876 26 18 44 1910 7 5 12 1944 4 2 6
1877 9 13 22 1911 11 4 15 1945 5 5 10
1878 9 11 20 1912 5 8 13 1946 - 2 2
1879 7 3 10 1913 10 12 22 1947 3 4 7
1880 14 8 22 1914 9 13 22 1948 2 3 5
1881 3 8 11 1915 6 5 11 1949 7 5 12
1882 22 8 30 1916 6 3 9 1950 - 4 4
1883 11 7 18 1917 4 2 6
1884 20 23 43 1918 11 10 21
1885 9 16 25 1919 3 2 5
1886 26 18 44 1920 6 8 14
Numărul botezaţilor din Roşia (1896-1950)
Anul Băieţi Fete Total Anul Băieţi Fete Total

1896 13 14 27 1924 3 5 8
1897 15 14 29 1925 6 3 9
1898 10 15 25 1926 2 2 4
1899 14 19 33 1927 - 5 5
1900 12 13 25 1928 5 5 10
1901 26 13 39 1929 6 5 11
1902 11 8 19 1930 1 3 4
1903 13 6 19 1931 4 5 9
1904 8 8 16 1932 3 7 10
1905 14 9 23 1933 5 2 7
1906 8 11 19 1934 - 1 1
1907 15 10 25 1935 1 2 3
1908 9 8 17 1936 3 6 9
1909 8 8 16 1937 1 1 2
1910 6 8 14 1938 3 3 6
1911 4 3 7 1939 2 2 4
1912 8 8 16 1940 2 2 4
1913 3 6 9 1941 2 1 3
1914 2 6 8 1942 - 1 1
1915 5 3 8 1943 2 4 6
218
1916 - - - 1944 2 1 3
1917 1 3 4 1945 - 1 1
1918 3 2 5 1946 3 3 6
1919 10 1 11 1947 4 4 8
1920 9 9 18 1948 - 2 2
1921 11 7 18 1949 8 3 11
1922 6 8 14 1950 2 - 2
1923 5 7 12
Numărul perechilor cununate în Roşia (1901-1949)
Anul Perechi Anul Perechi

cununate cununate
1901 5 1926 4
1902 7 1927 2
1903 4 1928 2
1904 3 1929 2
1905 2 1930 1
1906 2 1931 3
1907 7 1932 1
1908 2 1933 1
1909 2 1934 -
1910 2 1935 -
1911 6 1936 -
1912 4 1937 2
1913 2 1938 4
1914 1 1939 3
1915 - 1940 -
1916 - 1941 1
1917 - 1942 4
1918 1 1943 -
1919 5 1944 -
1920 2 1945 1
1921 7 1946 1
1922 - 1947 4
1923 1 1948 -
1924 3 1949 1
1925 5
219
II.
ABSOLVENŢI A DIFERITELOR FORME DE ÎNVĂŢĂMÂNT

SUPERIOR
Absolvenţi ai Facultăţilor de inginerie
Numele şi prenumele Facultatea absolvită Observaţii

Cherciu Traian Facultatea de Construcţii Timişoara
Vesa Gheorghe Facultatea de Construcţii Timişoara +2008
Vesa Ioan Facultatea de Construcţii Timişoara
Ioja Crina Facultatea de Construcţii Timişoara
Sărac Aurel Facultatea de Mecanică Timişoara
Dârlea Ioan Facultatea de Mecanică agricolă
Timişoara
Albuţiu Mihaela Facultatea de Mecanică Timişoara
Farcaş Ioan Facultatea de Agronomie Timişoara
Miclea Silvia Facultatea de Agronomie
Onaga Ana Facultatea de Zootehnie Timişoara
Galea Ştefania-Maria Facultatea de Agronomie Timişoara
Ţâţ Georgiana-Măriuţă Facultatea de Agronomie Timişoara
Moţoc-Cev Mădălin Facultatea de informatică
Absolvenţi ai Şcolilor teologice
Numele şi Data Şcoala absolvită Anul absolvirii Locul unde a

prenumele naşterii funcţionat
Tomuţa Institutul Teologic 1842-1843
Petru Arad
Tipei 1822 Institutul Teologic 1843-1844 Revetiş (1844- +1877
Andrei Arad 1848)
Dieci (1848-
1877)
Lupşa 22 07 Institutul Teologic 1867-1868 Rădeşti (1869- +1920
George 1845 Arad 1878)
Dieci (1878-
1920)
Bodea Institutul Teologic 1891-1892
Iuliu Arad
Lupşa Ioan 30 03 Institutul Teologic 1893-1894
Marcu 1870 Arad
George
Dr. Lupşa 24 09 Academia Păuliş (1937- +1989
Gheorghe 1910 Teologică Oradea 1953)
Timişoara-
Mehala (1953-
1975)
Dr. Vesa 23 04 Institutul Teologic 1978-1979 Lalaşinţ (1979-
220
Pavel 1955 Sibiu 1990); Dezna

Doctorat Facultatea (1990-1991);
de Istorie a Dieci (1991-
Universităţii 1995); Arad
„Babeş-Bolyai” (din 1995)
Cluj-Napoca
Daşcău Facultatea de
Ovidiu Teologie Arad
Daşcău Facultatea de
Ana Teologie Arad
Birău Seminarul Teologic
Alexa Caransebeş
Absolvenţi ai Facultăţilor din cadrul Universităţilor. Cadre didactice
Numele şi penumele Facultatea absolvită

Lupşa-Albuţiu Facultatea de Filologie a Universităţii Cluj
Sidonia
Galea Pavel Facultatea de Filologie a Universităţii Cluj
Blaj Iosana Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara
Cev-Moţoc Maria Facultatea de Filologie a Universităţii Oradea
Bârda Angelica Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara
Galea Traian Facultatea de Matematică a Universităţii Timişoara
Dârlea Ioan Facultatea de Matematică a Universităţii Timişoara
Stan Petru Facultatea de Matematică a Universităţii Timişoara
Dănuţ Petru Facultatea de Fizică a Universităţii Timişoara
Lucoaie Gheorghe Facultatea de Fizică a Universităţii Timişoara
Dănuţ Pavel Facultatea de Fizică-Chimie a Universităţii Timişoara
Rău Pavel Facultatea de Educaţie şi Fizică şi Sport a Universităţii
Bucureşti
Lupşa Gheorghe Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii
Oradea
Cev Pavel Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii
Oradea
Burtă Liviu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti
Lupşa Alexandra Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Arad
Absolvenţi ai Facultăţilor de Ştiinţe economice

Galea-Sur Iuliana Facultatea de Ştiinţe economice
Timişoara
Baranci-Sida Maria Facultatea de Ştiinţe economice
Timişoara
Miculescu Pavel Facultatea de Ştiinţe economice
Timişoara
Vesa Ioan Facultatea de Ştiinţe economice
Timişoara
221
Vesa Teodor Facultatea de Ştiinţe economice Arad

Dârlea Marius Facultatea de Ştiinţe economice Arad
Sărac Marcu Facultatea de Ştiinţe economice Arad
Absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină

Dr. Măruşteri Marius Institutul de Medicină şi Farmacie
Târgu-Mureş
Dănuţ Dana Facultatea de Medicină Arad
Absolvenţi ai Facultăţii de Drept

Dr. Lupşa Gheorghe Facultatea de Ştiinţe Juridice a + 1989
Universităţii Cluj
Boloş Floriţă Facultatea de Drept a Universităţii
Bucureşti
Absolvenţi ai şcolilor cu profil pedagogic
Numele şi Data Şcoala absolvită Anul Locul unde a Obs.

prenumele naşterii absolvirii funcţionat sau
încă
funcţionează
Galea Ioan Praparandia Arad 1840- Dieci şi
1841 Crocna
Rău Petru Preparandia Arad 1858- Dieci
1859
Vesa Petru Preparandia Arad 1858-
1859
Lupşa George 22 VII Preparandia Arad 1861-
1845 1862
Lupşa Marcu Şcoala Normală +1981
Turnu Severin
Pui Ioan Şcoala Normală Arad Almaş
Bârda Igna Şcoala Normală Arad Aciuţa şi
Dieci
Oprea Nicolae Şcoala Normală Arad Păuliş +1980
Galea Floare Şcoala Normală Arad Chisindia
Lucoaie Burtă Liceul Pedagogic Dieci
Floare Arad
Dobrei Marcu Liceul Pedagogic Chereluş,
Arad Dieci,
Vărădia de
Mureş,
Zăbrani
Măruşter Ana Liceul Pedagogic Simeria
Arad
222
Dârlea Aurica 1954 Liceul Pedagogic 1973- Dieci

Arad 1974
Toader 1955 Liceul Pedagogic 1974- Crocna
Adorian Arad 1975
Lucoaie 1956 Liceul Pedagogic 1975- Groşeni +1990
Floriţă Arad 1976
Brănuţ Aurora Liceul Pedagogic Beliu
Arad
Măruşter Ana Liceul Pedagogic Arad
Arad
Mateş Florica Liceul Pedagogic Sântana,
Arad Dieci
Crişan Ileana Liceul Pedagogic
Arad
Ardelean Colegiul Pedagogic Răpsig,
Ionela Arad Crocna
Absolvenţi ai Institutului Teologic din Arad (1838-1889)
Nr. Numele şi Localitatea în care s-a Anul

crt. prenumele născut absolvirii
1. Sărac Paul Crocna 1838-1839
2. Hălmăgean Ioan Crocna 1842-1843
3. Bodea Meletie Crocna 1843-1844
4. Mregea Crocna 1854-1855
Constantin
5. Mera Atanasiu Crocna 1858-1859
6. Bodea Teodor Crocna 1864-1865
7. Hălmăgean Petru Crocna 1864-1865
8. Bodea George Crocna 1870-1871
9. Hălmăgean Ioan Crocna 1880-1881
10. Sărac Ioan Crocna 1886-1887
11. Negru Virgil Crocna 1888-1889
12. Dobrei Lazăr Revetiş 1880-1881
13. Vesa Petru Roşia 1884-1885
Absolvenţi ai Preparandiei din Arad (1813-1881)
Nr. Numele şi Localitatea în care s-a Anul

crt. prenumele născut absolvirii
1. Sărac Ioan Crocna 1813-1814
2. Bodea Spiridon Crocna 1827-1828
3. Bodea Meletie Crocna 1840-1841
4. Sărac Paul Crocna 1845-1846
5. Mregea Crocna 1851-1852
Constantin
6. Mera Atanasiu Crocna 1852-1853
7. Bodea Teodor Crocna 1858-1859
223
8. Hălmăgean Petru Crocna 1861-1862

9. Ghergar Petru Revetiş 1839-1840
10. Bucatoş Nicolae Revetiş 1852-1853
11. Coman Teodor Revetiş 1857-1858
12. Dobrei Lazăr Revetiş 1874-1875
13 Vesa Petru Roşia 1880-1881
III.
DOCUMENTE
1.
PreoţiiTeodor Popovici şi Teodor Dronca din Roşia se plâng

propaganda greco-catolică
[Roşia, 4 iunie 1834]
Prea Cinstite Domnule Protopresviter
Noi din jos iscăliţi după întîmplările care ni s-au întîmplat aice în satul nostru Roşia cu
Popiia aceasta de unire, care acum vedem că oamenii s-au tare greşit de s-au dat la unire...de au
rămas 20 de oameni de nu s-au dat, şi ei acum tare să jeluiesc pentru ce au făcut lucru acela şi
ei ar vrea de ar putea iară să se întoarcă de la unire că deatunci sânt tot învrăjbiţi şi amărâţi şi
dosăsoţi, pentru că ei de noi de Preoţi n-au ascultat, ci şi-au făcut de capul lor; că de le cetim în
cărţi să nu auzit ei din Popi; de-i sfătuim din gură ice iară să tăcem, că de noi de Popi e lesne,
că pă noi nu ne trag ca pe ei. Acuma ei dacă văd că n-au făcut bine, să tare jeluiesc să-i iară
scriem, să vadă cîţi stau la unire şi câţi nu stau să prăbăluiască să vadă putea-or întoare or ba ?
Fiindcă atuncea sau dat satul cu tot şi iacă iară vreau cu salutul cu tot de s-ar putea, dacă de noi
de preoţi n-au ascultat, şi încă şi pe noi pe preoţi ne-au făcut de ruşine de ne-au înşălat de ne-au
scriat. Şi ei numai cât s-au scriat, dar pînă acum nu i-au întărit cu nimica, nici pre ei nici pre
noi pe Popi, nici n-au slujit în Biserică şi iară au ieşit minton afară, şi ce au mai avut de a le
spune le-au spus afară. Şi pe noi pe Popi ne-au chemat să mergem după Mir să ducem, dar n-
am mers cp n-am vrut să primim de-alor nimica la Sf Biesrică, pînă ce om vedea ce o fi. Dar
acuma sărutăm dreapta mînă a Sfinţiei Tale; ne rugăm cu un cuvînt să ne îndreptezi, ca să
putem ieşi din rătăcire la calea cea dreaptă şi adevărată, care am avut dintâi...foarte tare ne
rugăm de Sfinţia Ta, de ai putea ostăni pînă aicea la noi, ca să ne mai sfătuieşti încă şi oamenii
să mai îmbucură de Sfinţia Ta dacă te-ar vedea, că sîntem tare amărâţi şi dosădiţi că nu putem
ieşi din sat, afară în ţară, de ocara oamenilor, cât ne batjocoresc: pentru bani au pentru ce ne-au
unit, ne întreabă şi noi nu ştim ce le răspunde nimica.
Roşia 4 iunie 1834
[Gh. Ciuhandu, Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ, doc. 92, p. 505]
224
2.
Cererea lui Gheorghe Lupşa, absolvent al cursurilor Preparandiale,

pentru a fi primit la Institutul Teologic
[Dieci, august 1862]
Înalt Prea Sfinţite Domnule Episcop

Domnule mie preagraţioase Părinte
Numai decât încă în anul curent am absolvit şcoalele Preparandiale cu succes bun cum
aice alăturatu Testimoniu dovedeşte şi dragostea cea înrădăcinată în peptul meu către serviciul
preoţesc mau dat îndrăznire către îndurarea Înalt Prea Sfinţiei Mărirei Tale a subşterne umilitul
meu acest recurs pentru a putea fi primit în şcoalele clericale şi aceasta cu cât mai vârtos căci:
1. Căci eu fiind încă tînăr de vîrstă de curgerea celor 3 ani pregătindu-mă cătră Treapta
Preoţească mult şi folositoare învăţături neamu cîştigat.
2. Parohiile din Protopresbiteratul Boroş-Ineului sânt aşa de sărace cum după prescrisele
ordinaciuni nu e cu putinţă a putea subsista din acelea vreau tânăr carele au absolvit şcinţele
gimnaziale.
3. Căci moşumeu Simeon Tomuţa încă fiind preot în Dieci încă la adânci bătrâneţe au
slujit la altariu Domnului fiind cinstit şi preoţit înaintea poporului de acolo carele nenorocirea
mea nu ar fi murit încă am fi avut nădejde a mă creşte şi pe la şcoale mai înalte.
Din aceste motive luându-mi îndrăznire a mă apropia cătră îndurarea cea Arhipăstorească
Înalt Prea Sfinţiei Măriei Tale cu umilinţă mă rog iarăşi ca să fiu primit în Şcoalele Clericale.
Întru altele sărutându-ţi Arhipăstoreşcile mîini rămân al Înalt Prea Sfinţiei Măriei Tale.
Plecat serv
Georgiu Lupşa
locuitoriu în Dieci
[A. E. O. R. Arad, grupa VI, dosar 5/1862, doc 715, f. 26-26v]
3.
Alegerea preotului Petru Bisorca de capelan pe lângă preotul Andrei Tipei
[Dieci, 10 octombrie 1871]

Nr 13 protoc ‘871
Protocolul
Luat de către subscrisul Sinod parohial al comunităţii bisericeşti Dieci

la 10 octombrie 1871
Obiectul: Alegerea de capelan lîngă Rev. Domn paroh local Andrei Tipei
De faţă au fost subscrişii
225
Convocat fiind sinodul estraordinar pe 10 octovre a. c. toţi membrii sinodali de timpuriu

fiind încunoştiinţaţi, ca la zisul termen în înţelesul art 1, 12 şi 13 al Statutului organic şi de trei
ori publicat concursul se va alege lîngă Rev. Domnul paroh local un capelan şi determinîndu-se
şi locul de alegere în sânta biserică unde s-au serbat şi cultul Dumnezeiesc; şi fiind co-adunată
numeroasă mulţime de locuitori - apoi s-au trecut numai decât la actul de alegere.
Domnului preşedinte şi administrator tractual arată membrilor sinodali că după
publicarea de trei ori a concursului şi după espirarea termenului de 28 septembrie a. c. altu
recurinte nu s-au arătat decît tînărul absolvent Teolog Petru Bisorca din Zimbru.
La ce membrii Sinodali unanimi aleg pe amintitul tânăr Petru Bisorca arătând şi
exprimându-şi cea mai cordială bucurie şi simpatie ce o au cătră noul ales.
Apoi de nou cetindu-se protocolul înaintea celor prezenţi s-au şi autentificat
Datu ca mai sus
s.s.
Andrei Tipei
paroh şi adminis. protopopesc
Petru Reu
notar sinodal
Mihai Lucoaie jude
Vidu Biro
Pavel Tursan
Georgiu Galea
Toma Seracu
Toader Nan
Pavel Reu
Moise Biro
Pavel Dîrlea
Ioan Puiu
locuitori în Dieci şi în numele

întregului sinod parohial
Petru Reu
subscri numelor
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 42/1872, doc 622, f. 10-10v]
4.
Hotărârea Scaunului protopopesc Ineu în privinţa numirea

preotului Petru Bisorca de capelan în Dieci
[Sebiş, 23 martie 1872]
Estrasu
Din protocolul luat în şedinţa scaunului protopresviteral al Ienopolei ţinut în B(oroş)

Sebiş în 23 martie 1872 prezenţi: Ioan Hălmăgean, Constantin Gurban ca preşedinte
226
Membri:Ioan Hălmăgean, Simeon Cornea, Simeon Tomuţa, Mihail Feier şi Meletie

Tauru - notar Ioan Filip
Nr. 18
Preşedintele subşterne protocolul de alegere de capelan în Dieci lângă preotul Andrei

Tipei spre esaminte.
Decis:
Deoarece strămutarea fostului capelan în Dieci Teodor Bodea la Feniş în calitate de

paroh, capelania din Dieci a devenit vacantă; deoarece atât dispoziţiunile premerse cât şi însuşi
actul de alegere au decurs în ordine şi în consunanţia cu legile bisericeşti; - alegerea se află a se
valida decretîndu-se acesta capelania a fi de clasa II, era însăţi alegerea se recomandă
Venerabilului Consistoriu spre întărire şi alesului Petru Bisorca se îndrumă a răspunde tacsele
normizate prin ordonaţiunea Venerabilului Consistoriu de sub nr 844/871 şi anume: pentru
întărire 25 fl pentru examinarea alegerii 4 fl şi pentru estrasul protocolariu 2 fl.
Datu ca mai sus

Constantin Gurban
Presed
Ioan Filip
Notariu
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 42/1872, doc 622 f. 12/12v]
5.
Despre activitatea preotului Andrei Tipei îngreunată de boală
[Ineu, 4 aprilie 1872]
101/872
De la protopreviterul Ienopolei
Venerabil Consistoriu !
Aşternând aici sub actul alegerii de capelan în Dieci dimpreună cu estrasul protocolariu
al scaunului protopresviterial de aicia referitor la esaminarea alegerii, mi i-au devotată
îndrăzneală a aduce la cunoştiinţa Venerabilului Consistoriu, că parohul Andrei Tipei din
Dieci, din cauza morbului, ce suportă necurmat, de cele mai multe ori este împiedicat întru
împlinirea funcţiunilor rituale-preoţeşti ba nu poate împlini nici cele administrative-parohiale,
prin urmare are trebuinţă de ajutor grabnic întru afacerile preoţeşti.
Al Venerabilului Consistoriu diecesan
Ienopolea 4 aprilie 1872
plecat serv
Constantin Gurban
protopresviteru
227
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dos 42/1872, doc 622 f. 14]
6.
Hotărârea Scaunului protopresbiteral al Ienopolei în privinţa plângerii

lui Petru Bisorca contra preotului Andrei Tipei
[Sebiş, 19 octombrie 1872]
Extras
Din protocolul luat în şedinţa scaunului protopresbiteral al Ienopolei ţinută la 19

octombrie 872 în BSebeş
Nr. 44
Capelanul din Dieci Petru Bisorca se jălbeşte că parohul de acolo Andrei Tipei nu-l
admite la funcţiuni preoţeşti nici nu-i împărtăşeşte de beneficiul preoţesc în sensul adecă a avea
parte din toate venitele.
Decis:
Deoarece preotul Andrei Tipei la citarea acestui scaun nu s-a prezentat la pertractare, dar
nici neînfăţăşarea nu şi-a legitimitat-o de unde se deduce că dânsul e neporatoriu faţă de
ordinaţiunile superiorităţii sale, ca preotul Andrei Tipeiu pentru nesubordonare nu cumva să şi
afle imitatorii, - se decide ca preotul Andrei Tipeiu acuzat de nesubordonare să fie luat sub
acţiune disciplinară iar Venerabilul Consistoriu să fie propus pentru darea apoi de la funcţiunile
şi beneficiile preoţeşti până când nu-şi va legitima neînfăţişarea şi până nu se va supune
ordinaţiunilor superiorilor săi.
Pentru autenticitate
Constantin Gurban
Protopresbiter
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 165/1872, doc. 1684, f. 1]
7.
Raportul protopopului Ineului în privinţa abeterilor preotului Andrei Tipei
[Ineu, 11 noiembrie 1872]
210/1872 De la Protopresbiteratul Ienopolei
Venerabile Consistoriu diecesanu !
Scaunul nostru protopresbiteral în vederea considerantei, că parohul din Dieci părintele

Andrei Tipei din 19 octombrie 1872 în şedinţa scaunului protopresbiteraului Ienopolei fiind
228
citat la şedinţa scaunului aservită la 19 octombrie a. c. pentru da se complana diferenţia

esistenţă între dânsul şi capelanul de acolo Petru Bisorca – pentru scurtarea venitului acestuia –
nu s-a presentat şi nici nu s-a legitimat pentru ce nu ar pote veni, din care cauză s-a splicatu
nepăsarea şi nesubordonarea acestuia pentru faţă de superioritate: în totu aceia şi şedinţa a sa a
hotărât a lua pre susnumitul pentru Andrei Tipei sub acţiune disciplinară şi a propune
Venerabilului Consistoriu ca până la complanarea diferinţiei ce subversează între dânsul şi
capelanul Petru Bisorca să-l oprească de la funcţiunile şi beneficiile preoţeşti.
Motivul scaunului pentru d-a supune atare nepăsare despre părintele Andrei Tipei faţă de
superioritate şi în general faţă de cauzele bisericeşti – se întăreşte şi prin aceea că dânsul într-
unu an de zile numai odată s-a prezentat la o şedinţă a scaunului căruia membru este şi atunci a
fost citat în o cauză ce-l atingea mai de aproape; se dovedesce şi prin aceea că dânsul în butul
(sic !) unei deciziuni a scaunului, prin care acesta din mai multe considerente şi în poterea !”&-
ului 33 p. 1 din Statutul organic, - a oprit preoţimea din acest tract de-a mai urzi acţiuni fiscale
pe la foruri civile asupra parohienilor pentru venite stolare şi alte beneficii preoţeşti – nu a
încetat măcar şi cu pretensiuni exagerate a călca sub picioare acea hotărâre a superiorităţii lui.
Acum iarăşi când capelanul său se jălbeşte asupra lui că nu-l împărătşeşte de beneficii
preoţeşti, descoperind deodată naintea scaunului că de la Rusalii până astăzi a avut venit numai
de 60 cr (!) nu vine a se legitima deşi a fost citat din partea scaunului.
Pentru toate acestea scaunul protopresbiteratului Ienopolei s-a aflat îndemnat a deduce
decisul ce am onoare în estras protocolar a Vi-l substerne aici sub %
Al Venerabilului Consistoriu Diecesan
Ienopolea 11 Noiembrie 1872 plecat serv

Constantin Gurban
protopresbiter
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 165/1872, doc. 1648, f. 3-3v.]
8.
Răspunsul Consistoriului eparhial arădean în

cauza disciplinară a preotului Andrei Tipei
1648/B 1872
Arad în 16 Noiemvre 1872
Dlui protopresbiter al B. Ienopolei
Luându-se la petractarea disului scaunului protopresviteral din tractul B. Ineului datul 19

Octomvre a. c. nr. 44 subşternut aici cu relaţia convernentului protopresbiteru sub 11 Noiemvre
a. c. Nru 210 conform căruia decis, preotul din Dieci, Andrei Tipei păentru conventul de
nesubordonare, - adică din cauză că dânsul nu s-a înfăţişat naintea numitului scaun
protopresbiteral, unde a fost citat, la pertractarea causei de controverse aflate între capelanul
din Dieci, Petru Bisorca şi între dânsul, pentru competintele veniturilor stolari s-a luat sub
acţiune disciplinară, cerându-se totodată suspendarea dânsului de la oficiul şi beneficiile
preoţeşti şi până la încheierea procesului disciplinar: Consistoriul eparhial în şedinţa senatului
bisericesc sub datul şi nrul de faţă a adus următorul
Decis:
229
Deoarece – în genere – bărbaţii din cler nu pot fi prin Consistoriu lipsiţi de la funcţiunile
şi beneficiile preoţeşti fără premergerea procedurii disciplinare prescrise şi acea cu atât mai
puţin poate ave loc din partea scaunului protopresbiteral care n-are daface a fi delegat din
partea forului competent care – conform &&-elor 33 p. 3 şi 121 p. 9, este Consistoriul
diecesan.
Deoarece din acte nu se vede că jalba capelanului Petru Bisorca s-ar fi dat parohului
Andrei Tipei spre ştire, după cum le recere acesta din considerarea la statul preoţesc chiar şi
atunci când învinuirile sunt de natură mai grave.
Drept aceea decisul provocat se nimiceşte şi scaunul protopresbiteral e poftit a estrada
învinuitului paroh jalba contra dânsului dată, spre dechiare provocându-l totodată a-şi legitima
neînfăţişarea sa naintea scaunului protopresbiteral pe termenul când a fost citat.
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 165/1872, doc. 1684, f. 5-6]
9.
Preotul Andrei Tipei este reclamat pentru unele ilegalităţi
328/1873 Pres
Arad 23 faur 873

Dlui protopresbiterului alu B. Ineului
Locuitoriu din Dieci Georgiu Mercea, înfăţişându-se naintea Noastră se plânge că preotul
d’acolo Andrei Tipei l-ar asupri cu o pretenţiune de 18 fl ca taxare pentru mormîntarea fiului şi
a tatălui său, totodată că causa aceasta s-ar fi pertractat şi la scaunul protopresbiteral unde
aducîndu-se decisu, ca susnumitul să plătească preotului său pentru funcţiunile amintite numai
11 fl.48 cr. Dară nefiind preotul Andrei Tipei mulţumit cu decisul scaunului protopresbiteral, l-
ar fi împrocesatu şi după cum Noi am convenit din o copie a sentinţei de la tabla regească
dânsului întru adevăr e convicat la folosirea aloru 11 fl 48 cr competente pe seama preotului
Andrei Tipei şi 7 fl, 96 cr ca spesele procesului.
Reprobând Noi procedura a deferi numitului preot; totodată te poftim, fără amînare a-l
îndruma ca să completeze treaba aceasta fără prodarea şi dauna parohianului său, primind
adecă de la dânsul cei 11 fl. 48 cr. ce-i i-a încuvinţat scaunului protoprebiterial şi scutind pe
parohianul său de la plătirea speselor procesuali. Ba din contră vei îndruma pe acel preot ca pe
15 Martie a. c st vechi, dimineaţa la 9 ore negreşit să se înfăţişeze aici naintea Consistoriului
nostru eparhial pentru de a fi trimis pentru efracţiunile sale la încasarea competenţielor sale
exagerate.
Avîndu la toate întîmplarea ni raporta despre resultatu.
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 29/1873]
10.
Raportul protopopului Constantin Gurban despre mişcări pentru trecerea

la confesiunea greco-catolică în Revetiş
230
[Ineu, 12 aprilie 1873]
119/873
De la Protopresviterulu Jenopolei
Venerabile Consistoriu diecesan!
Vin a aduce la cunoştinţă Venerabilului Consistoriu, că la începutul anului curinte s-au

escatu în Revetiş mişcări pentru unire. Eu îndată după primirea ştirii despre intenţiunea acestu
pasu al unora locuitori de acolo acuma am petrecutu a une ori şi câte trei-patru dile a me
informa despre sorgintele acelei reutăţi şi am aflat că acelu, mişcămintu s-a făcut pentru ca:
1. oamenii de acolo suntu cu totul scăpătaţă materialmente şi vreu să scape de tacsele
stolari, de altmiinterea suntu şi dezbinaţi între sine şi fără vre-o harmonie şi conducere.
2. preutulu de acolo Ghenadie Dobrei întru încasarea competinţelor stolare s-a folosit de
mescări mijloace nepotrivite inprocesuando prin fiscalu pre mai mulţi creştini pentru sume de
doi-şase fl. Şi oamenii ameninţiaţi cu licitarea moşieloru, au căutatu lecuire la scaunului
protopresviteralu, carele spre dauna preutului (fiindu acesta constrâns a se împăca cu fiscalul),
ascutit pre creştini dar a iritat pre preutu şi acesta de o parte mînios, de altă parte îmbetat de
beuturi, cu o ocaziune s-ar fi sprimatu ca „se trecem la unire, ca acolo poporul nemica nu va
plăti preutului, ca neuniţi veţi fi siliţi a-mi da mie şase sute fl (făcând alisiune şi cetind unu
articlu din nrul şapte a lu „Luminei” din 1872), - plătiţi şi mai departe trei cr.de suflet - şi câte
toate.
3. salarulu învaţiatorescu la capătul anului trecutu s-a urcatu cu 20 fl. În contra voiei
esprese a reprezentanţiloru comunali, ba cu ocaziunea acelei urcări antistia şi cu deosebire
judele comunalu a fostu adâncu vătămatu în ambiţiune prin fostul inspectoriu Demetriu Onica
4. este în comuna un locuitoriu cu numele Florea Fieru, carele o fostu învăţătoriu acolo
opt ani, mai tîrdiu s-a destituit, acesta agitează pentru unire ca să poată iarăţi încape de
învăţătoriu.
5. biserica are unu capitalu cam de 4000 de fl în obligaţiuni pe la oameni şi oamneni ar fi
în presupunerea ca prin unire am scapa de datorii.
6. încîtu mi-a fostu cu putinţă m-am folosit de toate mijloacele permise morali a dezbate
pre acesti omeni de la intenţiunea lor faţă de preot nu am aflat de bine a lua măsuri mai
riguroase. a.) pentru ca în faţă nimenea nu voiesc să-i spună adevărul. b.) pentru că este înrudit
mai cu întreaga comună: l-am sfătuit însă cu blindeţe şi asia am observat că se căiesc de faptă.
Ocasiunalminte m-am abătut şi pe la dlu protopresviteru gr. cat. din Beliu cu care am
cunoscinţa, am văzut la dinsul lista celor ce voiesc a ne părăsi; în acea sunt însemnate numele
aloru vre-o 30 de inşi şi sociele acestora, cu toate că dintre acestea numai 4 inse s-au dechiaratu
una dată. Declaraţiuni deosebite scripsali nici unul nu are.
Cându eu m-am despărţit mai în urmă (mercuri în săptămâna patimilor) de oamenii din
Revetişu, fruntaşii mau asecuratu că vor nisui aprinderea scabdalului în butul (sic !) acestei
declaraţiuni aş fi dorit totuşi controlarea paşilor proselitici am concreditu-o (sic !) unor creştini
din apropiere cu atât mai vîrtos ca îndepărtarea locuinţei mele de acea comună este peste 4
mile.
Am probat a licuida averile besericei din acea comună şi după o lungă lucrare(ca şi mai
în toate locurile) am ajuns la rezultatul, că din banii lipseau la vreo 600 fl despre care sumă nu
sunt obligaţiuni; starea banală de aici este cu totul inaurcată şi doră ar fi bine dacă pentru
licuidere s-ar emite unu mandatariu consistorialu.
În citu pentru paşii proselitici am firma speranţa că vor înceta.
231
Alu Venerabilelui Consistoriu diecesan
Ienopolea, la 12 aprilie 1873

Plecatu servu
Constantin Gurbanu
Protopres.
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 75/1873, doc.605, f. 1-2]
11.
Episcopul Ioan Meţianu către protopopul Ineului în

legătură cu divergenţele dintre preoţii din Crocna
Arad, 20 martie 1879
Nr 628 B
Multonorate Domnule administrator
La relaţiunile preotului Ioan Munteanu ca administrator interimar în Crocna, prin care ni

s-a arătat că preotul Teodor Bodea din Feniş ar fi agitat în Crocna contra numitului
adiministrator parohial şi că volniceşte ar fi intrat în biserica de acolo împletind serviciul
dumnezeiesc precum şi alte servicii preoţeşti pe la poporenii de acolo - Consistoriul acesta a
luat la răspundere pe preotul Teodor Bodea, carele s-a justificat la protocolul luat cu dânsul.
Deci încât preotul Bodea neagă a fi făcut agitări contra preotului Munteanu şi încât el...ca
serviciul servit de dânsul în acea parohie l-ar fi împlinit numai la cererea preotului veteran de
acolo Ioan Sărac - aşa Consistoriu află de bine protocolul de benevolizare al transpune sub %
în alăturare pentru Dtale pentru de al comunica preotului Ioan Muntean să-şi dea reflexiunile
sale la dânsul.
Care reflexiuni apoi împreună cu comunicatul le vei subşterne acestui Consistoriu la
timpul său pe lângă darea opiniunei Dtale în merit.
Arad, din şedinţa scaunului bisericesc ţinută în 20 martie 1879
Ioan Meţianu
Epp.
Multonoratului Nicolau Beldea administratorul protopopesc al Ineului
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar nr 7, f 2]
12.
Credincioşii din Revetiş cer un capelan pe

lângă preotul Ghenadie Dobrei
[Ineu, 2 mai 1879]
232
Nr 324/879
Inaltpreasfinţite Domnule Episcop!
Preotul din comuna Revetiş, presviteratul Ienopolei, Ghenadie Dobrei pierzîndu-şi

vederea a devenit neapt, nu numai de a putea îndeplini funcţiunile preoţeşti, dar nici a se purta
fără povăţuitoriu, din care cauză au adresat scaunului protopresviteral o suplica, prin care se
roagă ca să i se mijlocească sau sfinţirea întru preot a fiului său Lazăr Dobrei carele se afla în
cursul I de Teologie sau să i se deie un capelan pe lângă jumătatea venitului parohial.
Rugarea neputinciosului preot luîndu-o scaulul protopresviteral în sedinţa de 24 aprilie a.
c. sub nr. 20...şi au decis să se subşterne Înaltpreasfinţiei Voastre şi Veneratului Consistor
pentru decidere în merit.
Drept aceea aşternînd eu sub Rugarea cu un atestat medical vin a-mi da umilinţa părere în
acest meritu: - Acest preot în adevăr şi-a pierdut vederea dar parohia Revetiş atât este de slabă
încât de abea au putut subzista dânsul pe lângă puţina avere proprie ce ia rămas de la părinţi...
va putea subscrie un capelan pe lîngă jumătate din veniturile parohiale apoi capelanul dacă se
alege acela urmează de paroh după moartea parohului şi nu mai vine altă alegere de după
regulament...preotul are pe unicul său fiu carele peste doi ani absolvează teologia cauză care şi
poporul are alipire care are consîngeni mulţi şi comuna fiind ca şi moşii şi strămoşii lui au fost
preoţi aici- în răstimpul acesta de doi ani să se însărcineze vreunui preot dintr-o comună vecină
ca să-i administreze parohia pe lîngă jumătatea venitului parohial bunăoară cum este preotul
din parohia vecină Roşia care este mai în apropiere de revetiş, apoi cu ea s-ar satisface şi
dorinţele neputinciosului preot dar şi poporul.
Boroşineu 2 mai 879

Nicolae Beldea
ad(ministrator) p(rotopo)pesc
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar 7, filele 36-37]
13.
Episcopul Ioan Meţianu către protopopul Nicolae Beldea în privinţa

rezolvării suplinirii preotului Ghenadie Dobrei din Revetiş
[Arad, 8 mai 1879]
Nr 1012 B
Mult onorate Domnule administratore
În urma relaţiunei MODTale din 2 ale curintei Nr. 324 prin care substern suplica
preotului Ghenadie Dobrei din Revetiş de a i se da un capelan din cauză că el şi-a pierdut
vederea şi e neharnic de a funcţiona şi totodată faci propuneri a se încredinţa administrarea
parohiei cutărui preot din vecinătate şi până ce fiul lui va absolva clerica - Consistoriul Te
pofteşte: ca la propunerea ce o faci să ne recomanzi categoric şi cu numele pre acel preot, care
ar primi asupra-şi administrarea acelei parohii pe lângă jumătatea vecinului parohial ?
Arad, din şedinţa senatului bisericesc ţinută în 8 mai 1879
233
Ioan Meţianu
Epp.
Multonoratului Domn Nicolau Beldea adm.ppescu al B. Ineului
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar nr 7, f. 43]
14.
Episcopul Ioan Meţianu către protopopul Nicolae Beldea

în privinţa bolii preotului Ghenadie Dobrei din Revetiş
[Arad, 23 mai 1879]
Nr. 1227 Pres.
Mult onorate domnule administratore!
Mai mulţi credincioşi ai noştri din comunele Revetiş şi Cocioba prin o deputaţiune ne-a
prezentat petitul de sub alăturatu în care le aparţin meritele preotului lor Ghenadie Dobrei,
precum şi nenorocirea la care a ajuns prin pierderea vederilor şi prin urmare necapacitatea de a
purta oficiul parohial preoţesc - ceru ca pe lângă nulitul deficient preot să: se dea de capelan
fiul său Lazăr Dobrei care în prezent frecventează cursurile prime de teologie, şi tot odată se
arată nemulţumiţi cu dispoziţia consistorială de a li se da vreun preot administrator din
vecinătate.
Ca credincioşii noştrii din acele comune să fie deplini convinşi despre imposibilitatea a
putea satisface cererea lor aşa aflăm de bine a Te însărcina cu următoarele:
1. Multonorat Domnia Ta să te prezinţi la cea mai aproape ocazie la faţa locului Revetiş
şi înainte de toate să spui poporului că rugarea lor nu se poate încuvinţa şi respective că clericul
Lazăr Dobrei nu se poate hirotonii întru preot pînă după absolvirea studiilor clericale. Să le
esplici mai pe larg că precum economul nu poate înaita de timp a secera semănăturile căci
roada necoaptă s-ar nimici, ori nu poate culege fructele pomilor până acele n-ar fi coapte, căci
altcum s-ar strica; - aşa nici clericul nu se poate face preot înainte de absolvirea studiilor
clericale, căci ca preot nu ar fi copace a împlini funcţiunea preoţească pentru de a învăţa
poporul şi a îngriji de conducerea oficiului preoţesc neavînd cunostiinţe despre învăţăturile care
pregătesc pe un cleric de a fi vrednic de preot.
2. Să întrebi poporul: că voieşte el să i se dea vreun preot de administrator ori că aşteaptă
pînă ce clericul Lazăr Dobrei ar absolvi studiile clericale. De cumva doreşte de aşi avea pe
preot cât mai curînd le poţi spune că noi suntem aplicaţi a le satisface dorinţa deoarece avem
absoluţi clerici pe care i-am putea aplica de preot în acea comună.
3. La cazul cînd poporul s-ar învoi a aştepta pînă ce fiul preotului va absolva clerica: că
este mulţumit cu dispoziţia consitoriului nostru ca parohia să se încredinţeze spre administrare
cutărui preot din vecinătate care ar fi a se recomanda prin Multonorat Domna Ta şi care va
avea să folosească jumătate beneficiu preoţesc.
Despre cele intreprinse apoi vei aşterne încoace protocolul şi raportul la timpul său, pe
lîngă remiterea comunicatului.
Arad 23 mai 1879

Ioan Meţianu
234
Epp
Multonoratului Domn Nicolau Beldea administrator.protopresviteral B. Ineului
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar 7, f. 22-22v]
15.
Credincioşii ortodocşi din Revetiş cer un preot capelan
[Ineu, 3 iulie 1879]
Nr. 390/879
Înaltpreasfinţite Dle Episcopu!
Subscriu cu toată umilinţa protocolul luat în Revetiş-Cocioba pe baza ordinaţiunii

Inaltpreasfinţiei voastre dtta 23 mai a. c. Nr. 1227, Pres cu referinţă la suplica credincioşilor de
acolo pentru a se da un preot de ajutor pe lîngă preotul lor Ghenadie Dobrei carele şi-a pierdut
vederea ochilor, prin el s-au făcut...882spre împlinirea funcţiunilor preoţesti.
Poporul văzînd că cererea lor de a li se sfinţi de capelan fiul preotului Ghenadie Dobrei
clericul din cursul I Lazăr Dobrei nu li se împlineşte s-au să se afilieze pe lîngă parohul din
comuna vecină Govojdia, Augustin Mihulin ca acela pe lîngă jumătate din toate venitele
parohiale să le servească, până ce fiul preotului va absolvi ştiinţele teologhiceşti sau doară până
ce preotul lor prin vreo cură bine nimerită îşi va cîştiga vederea - la care şi preotul Ghenadie
Dobrei şi-a dat învoirea precum apare din protocolul mai sus provocat.
Deci, când subşternem acest protocol dimpreună cu suplica locuitorilor, viu a recomanda
pe preotul Augustin Mihulin, care verbalminte nu s-a declarat că primeşte administrarea
parohiei din Revetiş, pe lîngă conviziunile expuse în protocol ca Înaltreasfinţia voastră să le
întăriţi ca atare.
Carele pe lîngă sărutarea Arhipăstoreştilor mâini recomandîndu-ne rămîn al
Înaltreasfinţiei voastre.
Boroş Ineu 3 iulie 879
Umilit serv
N. Beldea
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar nr 7, fila 50]
16.
Preotului Augustin Mihulin din Govojdia administrator parohial

interimar în Revetiş
[Arad, iulie 1879]
Nr. 1456 B
882
Ilizibil.
235
Multonorate Domnule administratore !
Pe baza protocolului sinodului parochialu din Revetiş luat la cererea poporenilor de acolo
pentru a se da un ajutor pe lîngă parohul lor Ghenadie Dobrei, care şi-a pierdut vederea ochilor
şi înaintat aici cu relaţia părtinitoare a pt. Dtale din 3 ale curintei Nr. 390, - Consistoriul află de
bine a încuviinţa propunerea făcută în acel protocol, anume că preotul Augustin Mihulin să fie
încredinţat cu administrarea parohiei preotului nefericit Ghenadie Dobrei, pe lîngă jumătate din
toate veniturile parohiale.
În sensul căreia deci pt Dta este încredinţat a denumi pe numitul preot Augustin Mihulin
de administrator interimal pe parohia din Revetiş şi pînă ce se vor face alte dispoziţii în privinţa
ce avînd despre cele dispuse a face raporturi aici.
Arad din şedinţa consistorială a senatului bisericesc ţinută în 12 zile 1879.
Ioan Meţianu
Episcop
Domn Nicolau Beldea adm. ppescu al B. Ineului
17.
Aprobarea bugetului parohiei Dieci
[Arad, 26 iulie 1879]
Nr. 1200 Ep
Preliminariul comunei bisericeşti pe anul 1879 din Dieci, substernut aici cu raportul
Multonoratului Domniei Tale din 15 mai 1879 sub nr. 339 cenzurându-se în şedinţa senatului
episcopesc de astăzi s-a adus următorul
Decisu:
Aflîndu-se în ordine preliminariul comunei bisericeşti Dieci pe anul 1879 prin aceasta se
aprobă
Despre ce Multonoratul Domniei Tale pe lngă înmnarea preliminariului de sub vei
încunoştinţa comitetul parohial spre ştire şi stricta acomodare.
Arad din şedinţa consistorială a senatului episcopesc ţinută în 26 iulie 1879.
Ioan Meţianu
Epp
Ignatie Papp
Secret. Consist.
Multonoratului Domn Nicolau Beldea administrator protopresviteral Bineului
236
18.
Ajutorarea preotesei văduve Catiţa Dronca din Roşia
[Arad, 29 noiembrie 1879]
Nr. 222 fond
Multonorate Domnule Administrator!
La propunerea scaunului înaintat aici cu cartia Multonoratului Domniei Tale din 4 iulie
a.c. nr. 392 data în cauza ajutorării văduvei preotese Catiţa Dronca din Roşia, comitetului
fondului preoţesc a decis rezolvarea suplicei văduve numite să se ţină în suspens pînă ce mai
înainte nu se va pronunţa adunarea genereală în meritul dorinţei sulevate de mai mulţi preoţi,
ca ori să se dea ajutor ori soţ nu a contribuit la fondul preoţesc, încît a răposat mai înainte de
înfiinţarea lui.
Arad din şedinţa comitetului fondului preoţesc ţinută în 29 noiemvrie 1879
Ioan Meţianu
Epp.
Multonoratului Domn Nicolau Beldea administrator protopresviteral al Ienopolei
19.
Preotul George Bodea din Roşia, cere protopopului Nicolae Beldea

absolvirea de administrare a parohiei Revetiş
[Laz, 29 decembrie 1879]
Nr. 28/879
Prea Onorate Domnule Ad. Protopresviter al Ienopolei!
Am onoarea a-ţi face cunoscut că am primit de la p. On. D-ta o hârtie prin care sunt
provocat să primesc administrarea parohiei Revetiş pentru care sunt dator cu cea mai mare
mulţumită însă eu mă rog de Pr. On. D-ta să mă disolveşti de administrarea Revetişului din
cauză ca Taica din Laz este foarte rău morbos şi m-a rugat ca să fiu pe lângă dânsul şi să
subpart greutăţile dânsului şi-a parohiei până ce se va alege întors morbul cu dânsul.
Laz în 29/12 879
Al Prea Onoratului Domn

stimatoriu
Georgie Bodea
237
Preot în Roşia
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar 7, fila 224]
20.
Propuneri ale preotului George Lupşa privind îmbunătăţirea

învăţământului confesional
[9 martie 1880]
Onorat Sinod Protopresbiteral
Luând notiţă de raportul general al prezidiului despre toate afacerile atât în sefera sa de
activitate ca administrator protopresbiteral cât şi despre activitatea sa ca inspector şcolar nu pot
să tac că m-au durut şi mă doare încă şi acum mai cu samă cînd este vorba de şcoală şi
învăţământ: pentru că îmi aduc aminte că dacă nu ar fi fost Autoritatea şcolară, şcoala şi
învăţământul pe timpul cînd am umblat eu la şcoală, desigur nu eram astăzi cine sînt. Da mi sa
umplut inima de amărăciune, atât pentru neglijarea învăţământului cât pentru unele sarcini care
vin pe neaşteptate pe poporul care este chemat a susţine şcoala, învăţământul şi personajul
recerut. Pentru aceea Onorat Sinod permiteţi-mi să fac unele propuneri:
1 propuneri:
Cu durere am trebuinţă să văd adeseori împrejurări neplăcute de când a intrat în viaţă
legea ministerială care demonda de străformarea edificiilor şcolare care la cazuri contrariu le
ameninţa de a se pierde caracterul său confesional acel caracter care s-a născut atunci cînd s-au
început şi şcolile.
Drept aceea propun Venerabilului Consistoriu să-şi câştige date pentru inspectorii săi
despre starea fieştecărui edificiu de şcoală cât întreaga dieceză mai timpuriu şi a celor a se
vedea că multe se corespund legii. Venerabilului Consistoriu prin un decis bine motivat numai
decât a le aminti singuri şi a comunica prin Inspectorul cercului acest deciz cu comitetul
parohial silindu-l pe acesta după combinarea speselor necesari la străformarea edificiului de
şcoală în viitor a prelimina în anul, prim jumătatea speselor iară în al doilea iarăşi jumătate, aşa
că peste doi ani mergînd suma recerută - respectiv comuna să-şi poată straforma sau edifica
şcoala mai uşor - iar nu numai prin execuţiuni prin care poporul îşi pierde voia de către şcoală.
2 propunere:
Onorat Sinod m-am convins din viaţa de toate zilele, de la diferite afaceri că cu cât este
mai mare controlul din partea mai marilor faţă de subalternii săi cu atât şi activitatea
subalternilor, mai mult sau mai puţin se neglijază tot aşa este şi cu învăţămîntul şi învăţătorii,
cu cît un învăţător este mai arareori controlat cu atît şi el sigur îşi neglijează datoria sa.
Luînd în considerare că protopresbiteratul, respectiv inspectoratul este tot extins în cât un
singur inspector nu poate face control mai adeseori în toate şcolile din inspectorat, propun ca
venerabilul Consistoriu să desemneze mai mulţi subinspectori care vor fi îndatoriaţi cel puţin în
toată luna odată a vizita şi controla şcolile destinate lor avînd fiecare îndrumaţiuni în afacerile
sale la astfel de cercetări.
3 propuneri:
238
Onoratul Sinod Protopresbiteral toţi din postul prezidiului ca inspectori, am luat nota şi
despre unele împrejurări triste în învăţământ, respectiv în procesul de învăţământ acest regres
nu-l pot atribui decât lipsei celei mari de manuale şcolare din care rezultă de o parte
nereligiozitatea, nemoralitatea, lenea şi orice răceală atât a părinţilor a fiilor şi a învăţătorilor,
faţă de şcoală şi învăţături. Acesta este răspunsul: Părintele în dar trimite pruncul la şcoală că
nu învaţă nimic; pruncul în dar mere la şcoală că nu are pe ce învăţa; învăţătorul în dar vin
pruncul la şcoală dacă nu are carte şi recuzite, n-am pe ce-l învăţa. Nu-i hărtie, pană, negreală,
cretă, carte, etc. Măcar că în preliminariul cultului şi în cea mai mică comună, toţi să prelimine
după numărul şcolilor - dă bani sau fără a fi cumpărate barem ceva.
Vedeţi domnilor ce escusării mai putem aştepta înaintare, mai putem aştepta să mai fie
oameni învăţaţi din pruncii noştri ?
Drept aceea înainte de a-mi pune propunerea trebuie să dăm mulţumită lui Dumnezeu şi
Illustrităţii Sale Domnului Episcop Diecezan Ioan Meţianu, care în acest caz a aflat lumina:
lunina neamurilor, lumina limbilor, lumina poporului său Israilu. Această lumină este
Tipografia Diecezană fondată de păstorul Diecezei, de Illistritatea Sa Domnul Episcop Ioan
Meţianu, de Moise cu toiagul celui ce-a despărţit Marea şi trecu cu poporul din această Dieceză
din întuneric la lumină.
Acum revin la propunere, ca Venerabilul Consistoriu să îngrijească ca în tipografia
Diecezană să tipărească atîtea manuale de şcoală de tot felul cîte se recer pentru toate şcolile şi
pentru toţi şcolarii din toată Dieceza, cu un cuvînt se dispune de toate recuzitele, de dispune de
un depozit mare din care apoi împărţind inspectorilor de şcoli atîtea manuale cîte se recer în tot
inspectoratul ca să nu aibă lipsă nici un prunc şi în loc de a ridica banii cei preliminari din casa
comunală mai bine Inspectorul pe partea diecezei pe partea noastră.
Afară de aceste manuale de şcoală propun 1. ) a se compune şi tipări un regulament
(lege) în care să se curpindă că ce este datoria fieştecărui învăţător pe tot pasul, în şcoală şi în
afară de şcoală. 2. ) a se compune şi tipări şi să nu lipsească nici dintro şcoală, legea pentru
şcolari de la 6-15 ani şi datorinţele lor în şcoală, afară de şcoală în timp de prelegere şi în timp
de recreaţie. În atfel se vine înainte Curăţenia, Religiozitatea, moralitatea, Diligenţia şi
ascultarea sau supunerea.
Numai acest popor ştie respectul, legea care este crescută în lege.
D. c. m. s.
Gheorghe Lupşa
Preot Dieci şi inspector
[A. N. D. J. Arad, Fond Proopopiatul Ineu, dosar, 10, f. 258-259]
21.
Rezultatul colectei pentru Fondul mitropolitan
[Dieci, 28 martie 1880]
Nr. 39/880
Oficiul parohial din Dieci
239
Prea onorate Domnule administrator protopresviterial al Ienopolei !
Am onoare a transmite colecta întreprinsă pe partea fondului general Mitropolitan gr. or.
din Ungaria şi Transilvania- cu suma înscrisă de 5 f. 80 cr.
Dieci la 28 III 880
George Lupşa
paroh
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar nr 10 fila 24v]
22.
Sidoxia parohiei Dieci
Nr. 89 Prez
Multonorate Domnule administrator!
Suma de 77 fl. 35 cr. Trimisă cu relaţia Dtale de la 1 ale curintei nr. 567 în sidoxia
restantă de la preotul Dobrei din Revetiş nu altcum şi 5 fl. De la biserica din Roşia şi 7 fl. De la
cea din Dieci pentru antimise, s-a primit aici ce prin aceasta se adevereşte.
Arad 2/11 1880

Ioan Meţianu
Epp.
Multonoratului Domn Nicolau Beldea administrator protopresviteral al Ienopolei
23.
Achitarea datoriei de către preotul George Lupşa
[Ineu, 15 noiembrie 1880]
Nr. 581/880
Înalpreasfinţite Dle Episcope !
Prin asemnata poştală trimit 5 fl. v. a. cu care George Lupşa preotul din Dieci datoreşte
încă de sub timpul introducerii sale în parohie.
240
De după care suma administrată, pe lângă care cu sărutarea arhipăstoreştilor mâni graţiei
recomandându-ne rămân.
Înaltreasfinţiei voastre
Boroşineu 15 nov. 880

N. Beldea
24.
Taxa pentru introducerea preotului George Lupşa în Dieci
Nr. 345/fond din 203
Multonorate Domnule administratore !
Prin aceasta se cuitează suma de cinci fl.v.a. care DTa i-ai administrat aici cu reportul dt.
15 ale curinţei nr. 581 ca tacsa întărirei preotului George Lupşa pre parohia Dieci.
Arad 19 noiemvrie 1880
pentru caseriu
Ignatiu Papp
Secretariu
Multonoratului Domn Nicolau Beldea administrator protopresviteral al Ienopolei.
25.
Despre dorinţa unor credincioşi ortodocşi din Revetiş de a părăsi

confesiunea ortodoxă pentru cea greco-catolică
[Govoşdia, 2 decembrie 1880]
Nr 46
De la oficiul parohial din Revetiş

Mult On(orate) Domnule asesor scaunal !
în Răpsâg
241
Fiindcă în tractul ppescu al Ienopolei e ales şi întărit Protopop on Domn Ioan Cornea, dar
după cunoşcinţa me neintrodus; iar M(ult) O(noratul) D(omn) Nicolau Beldea a abzis mă
adresez către Mult On(oratul) Dta cu următorul raport:
Duminică în 30 nov a c după săvîrşirea cultului divin în biserica din Revetiş, vreo 40 de
credincioşi, între care au fost atâtea capuri de familie cât şi singuratici, au sosit înainte cu
declaraţiunea că voiesc a părăsi religiunea noastră şi a trece la „uniaţia” de o parte din cauza că
nu au preot în comună ci sunt siliţi a alerga pe la preoţi străini şi că preot de religiunea noastră
nu poate subsista fără numai care are în comună moşie, casă şi toate edificiile economice; iar
de altă parte, că venind notarul cercului Leontin Feier în comună le-a citit preliminariul cultului
făcut de dânsul, fără consensul şi ştirea comitetului parohial sau a preotului în care a indus mai
multe spese sau poate nu sunt induse ci le-a citit fals precum e datina notarilor noştrii
comunali a zice că de aceea solveşte atâta contribuţia pentru că din...Episcopul, protopopul şi
învăţătorul s-a şi ar zice: că în convenţia episcopească să se solveze Revetişului 17 fl v a în
ceva fond al bisericii catedrale 15 fl v.a în fondul institutului teologic-pedagogic 12 fl v. a în
spese neprevăzute 20 fl v. a. şi alte mai multe care toate se urcă la suma de 500 fl pentru care
precum sunt...nu numai aceştia ci şi Diecenii care comună...notariatul acesta voiesc a părăsi
religiunea ca să scape de spesele cultului.
În fine, din cauză ca biserica de acolo (n. n Revetiş) fiind aproape de ruinare - deşi mai
demult din partea subscrisului a fost făcut către episcopie şi comitetul parohial a se îngriji de
repararea ei, - şi biserica mai sus numită are o sumă aproape pe la 6.000 fl v. a nu pot nici
aceasta repara nici de nou nu o pot edifica, din cauză că aceşti bani sunt alocaţi în locuri rele în
sume mari şi deşi sunt în locuri mai bune, tocmai aceşti debitori sunt corifeii care umblă toată
noaptea prin comună răscolind poporul, cugetând că prin acestea vor scăpa de acea datorie.
Nu altmiterea, învăţătorul de acolo Ştefan Bărbătei, umblă cu lista înscriind în aceea pe
cei ce primesc şi cred prin sumele lui că uniţii le vor face biserică şi că le va susţine preotul şi
pe dânsul ca învăţător şi că ei ca neuniţi n-au nici protopop ci sunt nişte oameni bitangi - în
casa judelui din Cocioba prezentându-se cu lista sa, a susţinut pe jude şi pe cei prezenţi, ca să
primească unirea promiţând ca mai sus.
În 21 noembre a. c. a depus jurămînt înaitea cantorilor bisericeşti că dânsul în acea zi şi
nici de aici înainte nu va mai asista la Sta Liturghie după ritul nostru, fără numai la Utrenie şi
apoi va ieşi afară ceea ce a şi făcut nemaivenind de atunci la biserică ci şezând acasă a zis către
cantori ca să apună mie că dânsul nu e acasă.
Mă rog deci ca Mult On Dta ca asesor scaunal - interesându-te de cauză - cât mai în
grabă să faci paşii necesari la locurile competente pentru stârpirea acestui rău mare încît veţi
afla de bine a eşi la faţa locului cu preotul cercular şi înaintea acestuia a citi şi explica
preliminariul cultului şi a investiga ca ce încredinţare face notarul acestui preliminariu fără
ştirea şi învoirea comitetelor şi a preoţilor parohiali şi în fine pe învăţătorul Ştefan Bărbătei ca
pe unul care de drept şi calificaţiune de învăţător şi ca pe unul carele e cel mai aprig agitator al
îndruma să-şi cîştige pâinea cea de toate zilele pe altă carieră.
Govoşdia la 2 decembrie 880
Al Mult On D. Tale
stimatoriu
Augustin Mihulin
paroh în Govoşdia şi
adm. par. În Revetiş
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar 10, f 32u]
242
26.
Episcopul Ioan Meţianu către protopopul Ioan Cornea al Ineului

în privinţa situaţiei preotului Ghenadie Dobrei şi a
propagandei greco-catolice din Revetiş
[Arad, 3/15 decembrie 1880]

Nr 3045
Prea Onorate Domnule Protopresbiter!
Preotul Ghenadie Dobrei din Revetiş arătându-ne defectul său de ochi a cerut a se
esopera Hirotonirea fiului său Lazăr Dobrei cleric în cursul al II-lea întru preot capelan lângă
sine.
Noi cunoscând debilitatea numitului cleric, carele măcar nici cursul al II-lea clerical nu l-
a putut absolvi cum se cuvine, şi având în vedere interesul poporului a sfătuit acelei comune să
escrie concurs pe parohie şi să caute a-şi alege un preot demn şi calificat ca comuna să dee
plata mai mare alegândului preot, promiţând că îl vom mai ajuta noi din Fondul preoţesc cum
se va cuveni.
Nu ştim dacă fostul administrator Beldea - care acum e marbos, a publicat aceasta
poporului sau nu ?
Într-aceea însă a sosit ieri aici o arătare de la învăţătorul de acolo Ştefan Bărbătei, în care
ne descoperă că mai mulţi poporeni de acolo ar umbla să treacă la legea greco-catolică.
După ce însă numitul învăţător nu ne spune defel vreo cauză de trecere ne vine a crede că
arătarea lui este mai mult o ameninţare ca să fim siliţi a hirotoni pe necalificatul Lazăr Dobrei
întru preot.
Întru asemenea împrejurări aflăm de bine a te însărcina pe Dta ca să-ţi faci cale către
aceea comună, a spune ceva despre arătarea învăţătorului să ştie ceva despre încercările de
uniaţie ? Şi dacă este care este cauza acelor încercări ?
Toate acestea le vei putea afla mai bine de la preotul administrator.
De cumva vei observa că sunt încercări şi acelea provin de la clericul Dobrei să spui
oamenilor că noi le-am dat preot mult mai demn fără ca ei să dea mai mult plată decât astăzi;
dar pe clericul Dobrei nu-l putem face preot nici noi nici uniţii căci nu are calificaţiunea cerută.
Într-una cu aceea vei face pe comitet să escrie concursul ca să vadă şi să se convingă că
noi le vom recomanda acolo un preot demn.
De cumva n-au putea Dta merge ai putea încredinţa cauza părintelui protopop Gurban
fiind mai aproape iar la timpul său ne vei relaţiona despre rezultat.
Arad la 3/15 Decembrie 1880
Ioan Meţianu
Epp
Preaonoratului Domn Ioan Cornea protopresviter în Ienopolea
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar 10, f. 34]
27.
Protopopul Constantin Gurban în despre situaţia

propagandei greco-catolice în Revetiş
243
[Buteni, 18 decembrie 1880]
464/880
Preaonorate Domnule Protopresvitere !
În urma recercării Preaonorat Domniei Tale în privinţa demolării mişcământului pornit în

comuna Revetiş, vin prin aceasta a Te încunoştinţa că la...m-am în comună şi am făcut toate
cele potincioase pentru îndepărtarea răului. Ce va urma vom vedea eu sper tot binele. Pînă
acum nici o declaraţiune nu s-a făcut. Este o parte care aderează cu tărie la religiunea străbună.
De ar urma ceva, voi fi cu îndemnă şi mă voi sili a împiedica tot ce mi se va părea stricăcios
pentur biserică.
Sub votul nr 3140 fiind provocat din partea Prea Sanţiei Sale Domnului Episcop diecezan
a investiga asupra mişcământului din Revetiş sub votul de astăzi nr 468 i-am raportat în detaliu
despre toate cele ce am aflat deci prea Onorat Domnia Ta eşti scutit de o altă reportare în
cauză.
Buteni la 18 decembrie 1880

Const. Gurban
ppbiter
[A. N. D. J. Arad, Fond Proopopiatul Ineu, dosar nr 10, f. 2]
28.
Plângerea învăţătorului Ignatie Bugariu privind

unele datorii ale comunei către el
[Dieci, 20 ianuarie 1883]
Mult Onorate Domnule Director local şi

Onorat comitet şi comisiune şcolară
Înţelegînd despre dorinţa D-voastre ca cel ce a petrecut între toţi locuitorii cu pace
armonică în răstimpul celor 5 trecuţi ani, nu disperez că şi pe viitor voi petrece barem pînă cînd
voi dobândi pensiune, după care cu tot adinsul în anul acesta voi recurge şi dobândi nu voi fi
constrîns a mai servi - pentru achirarea (sic !) traiului vieţii mele mă voi apleca voinţei şi
plăcerii Dvoastre să vă mai servesc sau nu după hotărârea care-ţi decide aşa mă voi apleca.
Deci nu pregetaţi a lua în considerare şi faptele mele cele bune pentru că precum bine ştie
antistia comunală din restanţa de 25 de orgii de lemne am rămas pe 19 orgii pentru care am
iertat cărăuşia şi de la toată orgia 2 fl peste tot 38 fl 6 orgii a 5 fl 30 fl la alaltă 68 fl v. a. am
uşurat sau fundatu comuna din Dieci pentru 1 magie metrică, am primit 1 fl 40 cr. de la toată
porţia 5 cruceri au rămas la comună când vom şi încurat cu restanţa fânului se va şti cu cât am
fundat comuna. Cheltuieli de rescripţie n-am primit în răstimpul serviciului trecut de 3 fl acolo
au fundat 22 fl v. a. pot să dovedesc precum eu atât cancelaria comunală că am reschirat din
salariu meu de 100 fl v. a. progresului şcolii până astăzi am fost lăudat din partea D. Inspectori
vizitatori ai şcoalelor.
244
Or cerescul părinte-mi crede că n-am fost leneos a răspîndi luminarea tinerimei ce au

cercetat bine şcoala iar care au neglijat cercetarea şcoalei de unde poftesc progres şi înainte.
Şi totuşi ca pe vinovat mă consideraţi încă, cum de jos a-ţi judecat a mă lasa fără pâine,
deşi nu mi-aţi dat vina, înainte consitoriului drept ort 71 din organizarea provizorie căci bine se
ştie că pe învăţători alta nu-l poate degrada din oficiu fără a se crâma morala sau politica.
Doamne cine poate dovedi acela asupra mea.
Pentru aceea vin a alarma înaintea Dvoastră şi a vă ruga să vă înduraţi escările ce
contravoiţi a le îndeplini să le lăsaţi jos spre laudele mele cele bune de care inimile nobile ale
Dvoastre, ca comuna Dvoastre să aibe numele nemuritor căci întrînsa am fost şi sunt locuitori
sinceri de dreptate - nu răzbunători şi contrari servitori aplecaţi spre servire întra Dvoaste.
Rezumat în buna voinţă a Dvoastre recomandare aşteptând buna mângâiere în urma mea.
În Dieci 20 ianuarie 1883

Al Dvoastre credincios serv
Ignatie Bugariu
învăţător
[A. N. D. J. Arad, Fond Proopopiatul Ineu, dosar, 17, f. 293-293v]
29.
Preotul George Lupşa se plânge de slaba activitate

a învăţătorului Ignatie Bugariu
[Dieci, 30 ianuarie 1883]

Nr 3/883
Oficiu parohial din Dieci
Prea Onorate Domnule Protopresbiter
Comitetul parohial din Dieci văzînd că învăţătorul Ignatie Bugariu, de cînd este învăţător
în Dieci nici un progres nu poate arăta cu pruncii; - la 17/29 ianuarie a c în casa comunală am
ţinut o şedinţă în care am pertractat toate cauzele regresării învăţămîntului despre care sau luat
protocolul şi sau…deci învăţătorul. Protocolul acest am onoare sub al transmite Prea Onoratei
Domniei Tale
În înţelesul decisului Prea On D Ta eşti rugat ca în interesul învăţământului să binevoieşti
a înainta protocolul respectiv la locul competinţei şi a mijloci ca învăţământul să fie încrezut
altui indivit pînă la ulterioarele dispoziţiuni a V. Consistoriu.
Pe lîngă aceasta sunt al Prea Onoratei Domniei Tale.
Dieci 30 ianuarie 1883

Stimatoriu
Gheorghiu Lupşa
preot
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul Ineu, dosar 17, f. 287]
245
30.
Replica învăţătorului Ignatie Bugariu la acuzaţiile preotului George Lupşa
[Dieci, 2 februarie 1883]
Prea Onorate Domnule Protopresviter al şcoalelor noastre cercuale Inspector Domnule al

nostru îndurat Patron !
M-am văzut constrâns a arăta durerea şi vătămarea onoarei învăţătoreşti care D. Lupşa
George principalul meu duşman care a cauzat precum:
1. De câte ori a vizitat şcoala s-a prins în ceartă cu mine apărându-mi dreptul meu m-a
batjocorit în faţa şcolarilor spre dauna încrederii mele înaintea şcolarilor.
2. Cu soţia mea a conversat sfaturi care mi s-a stricat viaţa casnică, semănând ură şi frică
întrînsa că mă ţipă din serviciu şi intru tot adinsu lucru l-au adus acolo ca Dsa cu forţa sa a
decis să se depărteze soţia de mine şi astăzi sunt rămas cel mai nefericit în casa mea.
3. Face fel şi fel de agitări între poporeni asupra mea, ba cu câţiva oameni de-ai Dsale au
luat protocolul contra mea în care m-a deobligat şi sileşce să abzic din serviciu.
4. Neprimind cu protocolul am oprit pe antistia comunală omisia de plată pe 1883 şi mă
ameninţă că mă scoate din şcoală şi o încuie.
5. Pruncilor au poruncit să nu mai vină la şcoală până voi fi eu învăţător aci dacă îi va
vedea în şcoală îi va pedepsi.
6. Rugarea ce au adresat-o către Dsa şi către comitetul parohial mi-a respins-o nu voieşte
altă cale decât pe mine să mă denigreze precum Dsa ştie - deşi am adus dinainte din
organizarea provizorie şi că pe învăţător stabili crimă, de crimă morală sau politică îl poate
degrada din oficiu şi Dumnezeu, se poate dovedi contra me aşa ceva.
7. Alătur rugarea mea ce am adresat-o Dsa şi către comitetul parohial cu aceeaşi rugare
către D Ta ca patronu nostru să poţi face ceva mijloc de împăcăciune între noi.
Deci cu umilinţă mă rog a lua în consideraţiune aceşti 43 ani ai serviciului meu în care
puţin am răbdat şi voi mai răbda, pentru dragostea neamului pe cariera pentru care m-am
pregătit - sub scutul şi tutela înaltei ocârmuiri.
Şi că să nu mi se mai ridice alte necazuri din partea D Lupşa George principalul meu
apropiat la senat şi sprijinul celui dintâi din partea Prea Onoratei Dtale lângă, radiem sperând
mângâiere recomandaţii şi îndrumări.
În Dieci 2 februarie 1883

Al Prea Onratei Dtale
Cel mai umilit
Ignatie Bugariu
Învăţător
[A. N. D. J. Arad, Fond Proopopiatul Ineu, dosar, 17, f. 294-294v]
31.
Raportul preotului George Lupşa privind înfiinţarea unei

Societăţi de lectură
246

Nr 40/883
Oficiu Parohial din Dieci
Mult Onorate Domnule Protopresbiter !
În circulara Mult Onoratei Domniei Voastre ad. Nr. 301 a. c. Referitoare la acea
împrejurare că în parohia Dieci înfinţatus-au Societate de lectură, cor de cântări sau alte
reuniuni cu scop de a se lăţi în popor cultura. Am onoarea a va raporta că în Dieci încă în anul
1879 am constituit şi instruit un cor de cîntări de 42 inşi care apoi după ce a dat proba
mulţumitoare a fost încrezut învăţătorului din loc Ignatie Bugariu pentru al conduce şi instrui
mai departe. Numitul învăţător nefiind capace a fost silit a se desfinţa.
Societatea de lectură sau reuniune tot de această cauză nu se poate înfiinţa învăţătorul nu
corespunde timpului de astăzi iar acestei iar acestei staţiuni nici decît.
Rămîn cu tot respectul
Al Prea Onoratei Domniei Voastre
Dieci 18 martie 1883

Stimatoriu
Gheorghe Lupşa
Pr(eot)
[A. N. D. J. Arad, Fond Proopopiatul Ineu, dosar, 17, f. 349]
32.
Cererea lui George Lupşa, cleric absolut, de a fi primit cancelist consistorial
Arad noiembrie 1894
Ilustrisime Domnule Episcop !
Înţeleg că în cancelaria consistorială a devenit un post vacant de scrietoriu, viu a ruga pre
Ilustritatea Voastră a me aplica pre mine de cancelist consistorial.
Sărut sfinţitele mâini sum al Ilustrităţii voastre
umilit fiu
Georgiu Lupşa
[A. E. O. R. Arad , grupa III, dos 320/1894, doc 6498]
33.
Răspunsul Episcopiei Aradului în privinţa numirii lui

George Lupşa junior
Nr 6498
247
Arad în 10/22 novembrie 894
I. Dlui George Lupşa clerical absolut

La cererea Dtale din 10/22 nov te denumim de cancelist consistorial cu începere de la 1
decemvrie a c şi prelângă remuneraţiunea de cîte 35 de fl tredieci şi cinci floreni, pe lună pe
care o vei primi anticipative de la cassa consistorială, pe...simbrată.
Aducânduţi acestea la cunoştinţa ta poftim a te prezenta la Dlu secretariu consistorial,
pentru atiavisa locului disponibil.
II. Casei consistoriale

În locul fostului cancelist Ioan Papp, denumind noi pre absolutul clericul Georgiu Lupşa
cu renumeraţiunea de pînă acuma de cîte 35 de fl tredieci şi cinci floreni pe lună cu începere
dela 1 decembrie a c acea remuneraţiune...la cassa consistorială spre absolvire anticipative pre
lîngă suma simbrată.
Ioan
Episcop
[A. E. O. R. Arad, grupa III, dosar 320/1894, doc 6498]
34.
Copia certificatului de absolvire al Preparandiei

al învăţătorului Gheorghe Rufu
[Arad, 10/23 iunie 1900]
Copie de pe original cu timbru de 1 coroană

Nr. 27 ex. 1899-900 clasif.
Absolutoriu preparandial
George Rufu de religiune greco-orientală născut la anul 1882 luna februarie ziua 6 în
comuna Brădet Comitatul Bihor a frecventat Institutul pedagogic greco-oriental român din
Arad în anii 1896/7, 1897/8, 1898/9 şi 1899/900 şi având purtare morală bună şi diligenţă
multă a obţinut din obiectele de învăţământ următorii calculi finali:
Din Religiune: bun
Din Obiecte pedagogice: Pedagogia: bun
Didactica şi Metodica: bun
Istoria pedagogiei: bun
Din Limba şi literatura română: bun
Din Limba maghiară: bun
Din Limba germană: bun
Din Aritmetică: suficient
Din Algebră: suficient
Din Geografie: bun
Din Istoria patriei: bun
Din Istoria universală: bun
Din Istoria naturală: bun
248
Din Fizică: bun

Din Chimie: bun
Din Constituţia patriei şi a bis. gr. or.: bun
Din Higiena: bun
Din Economie: bun
Din Caligrafie: bun
Din Desemnu: bun
Din Cântarea bisericească: suficient
Din Rit şi Tipic: bun
Din Muzică instrumentală: -
Din Gimnastică: -
Arad, la 10/23 Iunie 1900
Direcţiunea:
Aug. Hamsea m. p. Colegiul profesoral
arhimandrit Teodor Ceontea
profesor
Dr. P. Pipoş
profesor
Ioan Petranu
profesor
Ioan Petrovici
Dr. George Proca
Cumcă această copie consună întru toate cu originalul prin aceasta adeversc
L.S. Georgiu Lupşa

paroh în Dieci
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiat Lipova, dosar 6, f. 195-195v.]
35.
Copia certificatului de „cvalificaţiune” învăţătorească a lui George Rufu
[Arad, 17/30 iunie 1900]
Copie
Nr. 850/1900
Testimoniu de cvalificaţiune învăţătorească
Georgiu Rufu de religiune gr. or. născut în anul 1882 în 6 Februarie în comuna Brădet
(comitat Bihor), după ce a absolvit cursurile preparandiale s-a supus la examenul de
cavilificaţiune învăţătorească pentru şcoalele poporale reportând următorii calculi:
1. din Religiune: bun
2. din Ştiinţele pedagogice: bun
3. din Exerciţii în şcoale: bun
4. din Limba română: bun
249
5. din Limba maghiară: bun

6. din Limba germană: suficient
7. din Istoria - patriei: bun
- universală: bun
8. din Constituţia patriei: bun
9. din Geografie: bun
10. din Aritmetică şi geometrie: suficient
11. din Fizica şi istoria naturală: bun
12. din Economie: bun
13. din Caligrafie şi desemn: suficient
14. din Cântare şi tipic: suficient
15. din Gimnastică: bun
16. din Lucru manual: %
Pe baza răspunsurilor date se dă numitului preparand absolut calcul general – bun şi se

declară apt pentru a fi aplicat ca învăţător la cutare şcoală poporală elementară.
Arad la 17/30 Iunie 1900
Comisiunea examinatoare:
L. S.
Preşedinte
Iosif Goldiş m. p.
episcop
Membrii:
Augustin Hamsea m. p.
arhimandrit – director
Teodor Ceontea m. p.
profesor
Dr. Petru Pipoş m. p.
profesor
Ioan Petran m. p.
profesor
Ioan Petroviciu m. p.
Cumcă această copie consună întru tote cu originalul prin aceasta adeveresc.
L. S. Georgiu Lupşa
paroh Dieci
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Lipova, dosar 6, f. 193-195]
36.
Recomandarea dată de preotului George Lupşa învăţătorului George Rufu
[Dieci, 30 iunie/13 iulie 1902]
250
Copie
Nr. 108/1902
Certificat oficios
Se testifică în mod oficios cum că Dl învăţător Georgiu Rufu fiind aplicat de învăţător în
mod interimal pe anul şcolar 1901/2 la şcoala noastră confesională română ortodoxă din Dieci
– în răstimpul acesta a dezvoltat diligenţă şi progres deplin mulţumitor în şcoală cu elevii întru
propunerea materialului de învăţământ prescris, tot aşa în biserică şi afară în viaţa socială a
avut purtare morală exemplară din care motive îl recomandăm ca pe un îndivid fără escepţiune.
Dieci 30 Iunie/13 Iulie 1902

S. S.
Georgiu Lupşa m. p.
paroh preşedinte comitet parohial
Cumcă această copie consonă întru tot cu originalul prin aceasta adeversec.
S. S. Georgiu Lupşa
paroh în Dieci
[A. N. D. J. Arad, Fond Protopopiatul ortodox român Arad, dosar 6, f. 189]
37.
Situaţia casei parohiale
[Dieci 8 mai 1921]
Protocol
Luat în şedinţa ordinară a comitetului parohial din comuna bis. gr. or. Dieci, ţinută în
ziua de 8 mai 1921.
Preşedinţi: Petru Nan prese. com. paroh. Teodor Lupşa not. com. paroh. Ioan Lucoaie,
Toader Nan, Traian Bârda, Ştefan Galea, Pavel Pui, Marcu Brănuţ, Pavel Dănuţ, Toader Dârlea
şi Ştefan Lucoaie.
Obiect:
Preşedintele com. paroh. Petru Nan aduce la cunoştinţă chestia casei parohiale cerută de
casa parohială că a fost la dl. primpretor în chestia casei din chestie, cerîndu-i sprijinul de a
ajuta comuna bis. Dieci ca casa numită să fie cedată de casă parohială.
Dl Primpretor le-a răspuns că, nu se poate ceda nici decum de casă parohială.
Întreabă membr. com. paroh. că cei de făcut?
Membrii com.paroh. decid ca sa meargă doi delegaţi la domnul prefect jud spre ai face
raport personal despre casa din chestiune. S-a ales de către mebr.com.paroh. ca delegat Petru
Nan şi Teodor Laza hotărîndu-le totodată ca să li se plătească spesele de călătorie din banii bis.
Nemai fiind alte obiecte de pertractat, protocolul se încheie si subscrie.
D. c. m. s.
Teodor Laza
not. com. paroh
Petru Nan
251
Ioan Lucoaie
Teodor Nan
Ştefan Galea
Teodor Dârlea
Pavel Dănuţ
Ştefan Lucoaie
Traian Bârdea
Marcu Brănuţ
Pavel Pui
Marcu Lupşa
[A. P. O. R. Dieci, Dosar nr 1 Acte intrare-ieşire (1922-1928), f. 12-12v]
38.
Propunerea Comitetului parohial Dieci pentru candidatul

de preot Ioan Bogdan
Proces–verbal
Luat în şedinţa extraordinară a comitetului parohial ţinută în ziua de 26/7 noemvrie 1921
în localul şcoalei din com. Dieci. Prezenţi: Petru Nan preş. com. paroh. Ioan Nan, Toader Nan,
Marcu Brănuţ, Pavel Dănuţ, Ştefan Galea, Ioan Lucoaie, Pavel Pui şi Teodor Laza nod. com.
paroh.
Obiect:
Preşedintele cons. Paroh. Petru Nan, face propunerea ca cu rugarea tînărului cand. de
preot Bogdan Ioan pentru com. Dieci, de a fi denumit de adm. Paroh. să meargă trei membri
din com. paroh. la Ven. Consist. din Arad, votîndu-se spesele din banii bis.
Membrii prezenţi cu unanimitate hotărăsc ca spesele celor trei delegaţi să fie date din
banii bis.
D. c. m. s.
Pavel Pui
Toader Nan
Toader Dîrlea
Ştefan Galea
Petru Sărac
Marcu Brănuţ
Marcu Pui
Galea Pavel
Iuon Oprea
[A. P. O. R. Dieci, Dosar nr 1 Acte intrare-ieşire (1922-1928), f. 11]
39.
Inventar al arhivei şi bibliotecii parohiale din Dieci
252
Arhiva şi biblioteca parohială la 13 martie 1922
Cu ocazia predării Oficiului parohial de către administratorul Victor Faur paroh în Cil
nou alesului Ioan Bogdan la 13 martie 1922.
1. Protocolul botezaţilor, răposaţilor şi cununaţilor 1859-1881
4. Protocolul botezaţilor 1906-1922
5. Protocolul răposaţilor 1906-1922
6. Protocolul cununaţilor 1906-1922
7. Conscripţia 1900
8. Conscripţia 1910
9. Sigilii – 4 bucăţi
10. Socoţi din 1917
11. Ziuarele din 1918-1919
12. Ziuarele din 1920
13. Protocolul de eşibite cu actele din 1920-1921
14. Diverse acte şi tipărituri nescrise
15. Predici 2 tomnuri
16. Căcătoria a II-a a preoţilor
17. Nazarenismul
18. Instrucţia contabilităţii
19. Protocoale ale Sinoadelor şi Congresului
20. Regulament
21. Călindare vechi - 2
22. Procese-verbale de licitaţie din mai mulţi ani
23. Biserica şi Şcoala 1919
24. Biserica şi Şcoala 1921
[A. P. O. R. Dieci, Pachet I, dosar 1 (1922-1928), f. 45-46]
40.
Hotărârea Sinodului parohial Dieci pentru cumpărarea de clopote
Protocol luat în şedinţa extraordinară a comitetului şi a sinodului parohial ţinută în 14/27

august 1922 la cancelaria comunală în scopul hotărîrei pentur a se cumpăra clopote la sf.
Biserică.
Prezenţi: Preotul Ioan Bogdan, Teodor Laza, înv. not. com. paro Ioan Nan epitrop bis.
Marcu Brănuţ, Marcu Pui, Toader Nan, Toader Dinlea, Pavel Dănuţ, Ştefan Galea, Ioan
Lucoaie membrii com. par. Marcu Lupşa, Alexandru Lupşa, Marcu Vesa, Gheorghe Vesa,
Pavel Pap, George Mercea, Mihai Rau, Pavel Lucoaie, Nicolae Baranici, Ioan Galea, Marcu
Neag...membrii sinodului parohial.
Fiind de faţă majoritatea membrilor atât a com. cît şi a sinodului par. Sedinţa se declara
de deschisă. Sinodul par. îşi ia ca bărbaţi de încredere pe Ioan Galea şi Marcu Vesa.
1. Con. of. par. pune în vederea comitetului şi a sinodului par. lipsa mare aclopotelor la
sf. Noastră biserică şi îndrumă comitetul a afla modul cum să se înlăture această lipsă şi cum să
se strîngă bani şi de unde pentru cumpărarea clopotelor.
253
Comitetul parohial în urma unei lugi desbateri ajunge la concluzul ca să se strînguiască

toţi banii bisericii disponibili dimpreună cu orînda pământului bisericesc şi din anul acesta,
apoi banii clopotelor vechi, banii săteşti din anul acesta, cari toţi la olaltă fac cam 25.000 lei,
apoi 1000 lei eventual 2000 lei ce ar mai lipsi pentru a se mai putea cumpăra un clopot de 4
măji să se încaseze de la credincioşii bis. noastre făcîndu-să o repartiţie benevolă pe după
lanţurile de pământ ce le posedă fiecare om.
Această hotărîre se aprobă în întregime şi de sinodul parohial. Nemaifiind alte obiecte de
pertrectat şedinţa se încheie, protocolul se ceteşte explică şi subscrie prin ce se verifică.
D. c. m. s.
Ioan Bogdan
pr. pres. ad hoc a com.
şi a sinodului
membrii com. par.

Ioan Nan Teodor Dirlea
Teodor Nan Pavel Dănuţ
Marcu Brănuţ Marcu Pui
membrii sinodului par.

George Vesa Nicolae Baranci
Alecsandru Lupşa Marcu Bodea
George Birău Dârlea Traian
Marcu Lupşa Ilarie Cev
Pavel Pop Marcu Vesa
Pavel Lucoaie Blaj Ioan
[A. P. O. R. Dieci, Dosar nr 1, Acte intrare-ieşire (1922-1928), f. 27-27v.]
41.
Anunţul privind comandarea clopotelor pentru biserica din Dieci
Proces-verbal
Luat în şedinţa extraordinară a com. paroh. ţinută în ziua de 17 sept. 1922 st. n. în localul
edificiului şcolar.
Obiect:
Preotul locului Ioan Bogdan face cunoscut membrilor ai com. paroh. subscrişi că a
comandat clopot pentru sfta. bis. În greutate de 400 klgr. a 80 lei klgr. Roagă membrii
comitetului paroh. ca, cum şi de unde să se încaseze suma de lipsă?
Membrii com. paroh. aduc următoarea hotărîre. Să se anunce 50 (cincizeci) lei pe fiecare
casă. Să se anunce 5 lei pe fiecare lan de pământ şi 3(trei) lei pe fiecare jugăr din pustă arondat.
Se hotărăşte ca să se vestească locuitorilor pentru încasara sumei locuitorilor prin baterea
dubei.
Nemaifiind alte obiecte de petractat şedinţa să ridică
D. c. m. s
Teodor Laza
254
notar comitet parohial

Ioan Bogdan
preot
membrii comitetului parohial
Marcu Lupşa Ioan Nan
Pavel Dănuţ Toader Dîrlea
Toader Nan Marcu Brănuţ
Marcu Pui Vesa George
Ioan Miclea
[A. P. O. R. Dieci, Dosar nr 1 Acte intrare-ieşire (1922-1928), f. 25-25v]
42.
Situaţia casei parohiale din Dieci
[Dieci, 3/16 august 1924]

Nr 78/1924
De la of. par. ort. rom. Dieci
Venerabile Consistor
Conform la actul Ven Consist. nr 1843/1924 referitor la casa parohială din Dieci,
subscrisul respectuas vin a raporta următoarele.
Casa ce azi poartă numirea de casa parohială ort. rom. a com Dieci a fost cumpărată de la
domeniul grof Venchaim din Sebiş în anul 1895, la intervenţia fostului preot G. Lupşa, poporul
ortodox român din Dieci pe banii lor peoprii strânşi prin repartiţie pe fiecare număr de casă cu
scopul ca până cândva să servească de casă parohială care casă la intabulare din interese locale
s-a intabulat pe comuna politică şi astfel figurează proprietatea ei până în ziua de azi. Findcă
fostul preot G. Lupşa a avut casă proprie casa respectivă nu a fost folosită de casă parohială ci
în decursul timpului a fost ocupată de cancelaria notariatului cercual din loc şi de locuinţă
pentru jandarmerie. După moartea fostului preot (1920) parohia a vut lipsă de casa parohială,
atunci parohienii şi-au adus aminte de casa respectivă ce a fost cumpărată pentur acest scop.
Dar fiind casa intabulată pe comuna politică, comitetul comunal Dieci ca proprietar a venit şi a
adus o hotărîre în a 1921 apr 11, în care donează numita casă bis. ort. rom. ca casă parohială.
Această hotărîre a fost îanaintată superiorităţii administrative de unde s-a hotărât îndrumarea ca
să se facă contract de donaţiune, care s-a şi făcut în martie 1922 şi s-a trimis apoi spre aprobare
la care Prefectura a răspuns că contractul nu poate fi probat pînă când cancelaria notarială nu
are alt local unde să poată fi mutată. Neavând alt local pentru cancelarie comitetul comunal s-a
hotărât să edifice cancelarie nouă în scopul căreia s-a şi cumpărat cea mai mare parte a
materialului necesar şi demersurile sunt luate aşa ca în primăvara viitoare la tot cazul să se
înceapă edificarea de cancelarie notarială - şi astfel casa din cauza să rămînă de casă parohială
intabulându-se în toată regula.
În legătură cu aceste lucruri mai este şi unul în com. noastră, anume: încă din anu trecut
s-a cerut aprobare ca în comuna noastră să se edifice a doua şcoală fiind peste sută numărul
deobligaţilor iar acum s-a decis şi luat toate măsurile necesare din partea celor în drept ca a
doua şcoală să se edifice încă în decursul anului acesta. Ca loc de edificare s-a propus grădina
parohială aflătoare lîngă biserică vizavi de şcoala veche şi s-a propus din motivul că ambele
255
şcoli s-ar putea folosi de o fântână - ar fi ambele în centrul comunei şi lângă bis. Ceea ce ar
face aspectul comunei mai frumos. Referitor la acestea subscrisul ca beneficiant a acelei
grădini am făcut o declaraţie înaintea corporaţiunilor parohiale care deşi nu au în acestă cauză
un vot decisiv ci numai informativ. Declaraţiunea e alăturată sub avînd Ven. Consistor să o
aprobe, iar copia ei înaintată antistiei com. pentru a lua la cunoştiinţă şi a primii condiţiile
cuprinsă în ea.
Declaraţia referitoare la grădina parohială am făcut-o avînd în vedere următoarele
motive: pentru cu atât mai degrabă să câştige parohia un intravilan, casa supraedificată pentru
locuinţa preoţească în schimbul unui intravilan par. apoi pentru ca să ne câştigăm dreptul de a
fixa tirmen şi a pretinde evacuarea mai degrabă a casei numită parohială, apoi pentru ca
baptiştii din comună să abzică de dreptul lor ce-l au în casa numită parohială ce formează acum
proprietatea comunei politice, în schimbul terenului pentru şcoală.
Din această casă folosesc eu o chilie, o cuină şi o cameră pentru locuinţă de la data
ocupării par. /1922/iar restul 2 chilii sunt rezervate pentru cancelarie notarială.
În urma acestora respectos vin a ruga Ven Cons. să binevoiască a judeca această afacere
mijlocind parohiei dreptul de proprietate asupra imobilului numit casă parohială ceea ce ar fi în
prestigiul parohiei noastre.
Dieci la 3 /16 august 1924
respectuos
Ioan Bogdan
pr. cond. cf. par.
[A. P. O. R. Dieci, Dosar nr 3 (1924), f. 25-25v]
43.
Situaţia casei parohiale din Dieci
Nr 40 /931
De la oficul paroh ort rom Dieci
Venerat Consiliu Eparhial!
În parohia Dieci nr 2 se află o casă numită „casa parohială”. De fapt însă această casă nu
este casa parohială şi este proprietatea comunei politice, deşi după spusele oamenilor cînd s-a
cumpărat s-a cumpărat ca să fie casă parohială de mai târziu.
Comuna politică, respectiv consiliul comunal, în a. 1921 a hotărât în unanimitate, ca
această casă să fie destinată de casa parohială, - făcând doar o donaţiune. După cum spune
dosarul acestei chestiuni de la Prefectura jud Arad. Prefectura însă, prin juristconsolul său nu
aprobă această donaţiune.
În anul 1924 a trebuit să se edifice şcoala primară aici. Locul cel mai potrivit a fost
intravilanul de pe lîngă sf. Biserică. Consiliul parohial a hotărît ca acest intravilan să fie cedat
pentru edificarea noii şcoli, condiţionat: Dacă comuna politică va da comunei bisericeşti casa
256
de la nr. 2 pentru a fi folosită de casă parohială. S-a ţinut un consiliu mixt, bisericesc-comunal,
care deliberînd au adus hotărârea ca să se dea intravilanul în schimbul casei de la nr 2.
Această hotărâre s-a înaintat celor în drept de unde însă până acum acest oficiu nu ştie să
fi primt nici un răspuns.
Înainte cu cîteva săptămîni subsemnatul am fost la Prefectura judeţului unde am aflat
dosarul pus în arhivă cu răspuns nefavorabil pentru parohia Dieci.
Natural însă, era un dosar din a 1921 în care nu era specificată sau amintită macar
chestiunea edificării şcolii deşi titlul dosarului era „Edificarea şcolii primare în comuna Dieci”.
Cînd am întrebat ceva referitor la edificarea şcolii mi s-a spus „ca acest dosar nu cuprinde
această chestiune. Titlul poate fi o greşală”. Cu toate acestea însă mi s-a spus că dacă pot
dovedii edificarea şcolii şi hotărîrea consiliilor, ei vor începe din nou chestiunea.
În acest scop pentru a fi tranşată definitiv această chestiune terminîndu-se pentru tot-
deauna faptul acesta rog respectos Veneratul Consiliu Eparhial să binevoiască a intervenii la
Onor. Prefectura în cauză cît de curînd, deoarce îvăţ. Alex. Galdău, pentru că acest oficiu în
baza hotărîrii cons. Paroh. a cerut chirie pt. locuinţa lui, face intrigă între oameni îndeosebi
între sectarii baptişti, care zic că casa e a comunei politice, deci şi a lor.
Din intravilanul sf. Biserici s-a năsurat 800 st. pe care îi foloseşte directorul şcolii
primare, iar la casa susamintită s-a amăsurat tot atât teren, pentru grădină, rămânând deci, ca
numai transcrierea să se facă, pentru încă odată rog respectos Ven. Consiliu Eparhial de a
intervenii în locul cu cădere pentru aceasta.
Dieci la 11 Martie 1931

Cu supunere
Ioan Iancu
pr. ort. rom
[A. P. O. R. Dieci, Dosar nr 2 (1931), f. 26-26v.]
44.
Constituirea Cercului tinerimii adulte „Sfântul Gheorghe”

din parohia Dieci
Proces-verbal
Luat în Dieci la 14 aprilie 1931 în şcoala primară din loc. Prezenţi: Ioan Iancu preot,
Gheorghe Lupşa student în teologie, Ignat Birda înv., Floare Galea înv., Marcu Lupşa înv.,
Nicolae Oprea înv., Ioan Pui înv., Atanasie Miclea, Traian Dârlea, Traian Bârda, Traian
Petruţiu, Ioan Nan, Pavel Pui, Ioan Lucoaie, Teodor Dârlea, Ştefan Galea, Ioan Dârlea, Petru
Nan, Marcu Lupşa, Pavel Lucoaie, Ioan Lupşa, Pavel Mărinaş, Petru Nan iun., Pavel Galea,
Pavel Blaj, Iosana Miclea, Ileana Galea, Bârda Mariţa, Stana Birda, Eva D-rlea, Viorica
Dârlea, Iosana Dănuţ, Iuliana Galea,
Obiect:
Constituirea cercului tinerimii adulte „Sf. Gheorghe”. Preotul Ioan Iancu arată motivul
convocării din ziua de astăzi şi după cetirea statutelor cercului tinerimii adulte „Sf. Gheorghe”
în calitate de director, proceează la alegerea membrilor societăţii, precum urmează:
257
În baza cap. III & 5 se aleg ca membrii onorifici următorii: Traian Petruţiu notar, Ioan
Lupşa primar, Petru Nan, Traian Bârda, Teodor Dârlea, Pavel Mărinaş, Stana Bârda, Iosana
Dănuţ, Iuliana Galea.
În baza cap. III & 6 se aleg ca membrii activi următorii:
Preşedinte: Gheroghe Lupşa student în teologie
Vicepreşedinte: Atanasie Miclea
Cassier: Ignat Bârda înv.
Controlor: Nicolae Oprea înv.
Bibliotecar: Marcu Lupşa înv.
Secretar: Floare Galea înv.
Membrii: Ioan Pui înv.
Traian Dârlea
În baza cap III & 7 se aleg ca membrii agitatori următorii:
Petru Nan, Pavel Galea, Pavel Blaj, Iosana Miclea şi Ileana Galea.
În baza cap III & 8 adunarea generală hotărăşte ca membrii activi şi ajutători să plătească
anual:
a. membri activi 100 lei
b. membri ajutători 20 lei
Preşedintele Gheorghe Lupşa după acestea mulţumeşte tuturor pentru încrederea
manifestată şi declară că-şi va da toată nizuinţa ca această societate să-şi ajungă scopul. După
acestea Ioan Ioancu preot, ca director al societăţii îşi exprimă mulţumirile faţă de concursul dat
punându-şi nădejdea în succesele viitoare ale societăţii; declară şedinţa de constituire de
închisă.
D. c. m. s.
Presedinte Director Secretar

Gheorghe Lupşa m. p. Ioan Iancu m. p. Floare Galea m. p.
stud. în teologie preot învăţătoare
[A. P. O. R. Dieci, Dosar 2 (1931), f. 39-39v.]
45.
Înţelegerea preotului Ioan Iancu din Dieci cu pictorul Cionca Eugen

privind executarea unor icoane în biserică
[Dieci, 21 noiembrie 1937]
Angajament
Subsemnata parohia ortodoxă din Dieci se angajează să predea Dlui Cionca Eugen din
Arad str Bariţiu nr 3 pentru pictat pe pînză cu oleu următoarele icoane:
1. Pe iconostasul Sf Biserici 20 bucăţi icoane cu: cele de pe iconostas de jos, cele
regulamentare pentru luarea vremii, 4 buc cele de sus în formă pătrată cu sărbătorile mari
însemnate, cele ovale cu sfinţii în bust.
Toate aceste pantru 200 lei bucata, socotindu-se tot materialul necesar.
258
2. Pe corul şi uşile Sf. Biserici, pictura să se facă pe lemn, cu tablouri de grupuri, tot din
oleu pe lângă preţurile următoare: a cele de pe uşi 100 (unasută lei) bucata, iar cele de pe cor
300 lei bucata.
Cele de pe uşi numai în cazul cînd s-ar anunţa credincioşii să le facă
Dl Cionca Eugen se angajează să execute lucrările acestea precum urmează. Cele patru
bucăţi de la luarea vremii până vineri la 26 Noiembrie ora 10.
Restul în termen de 15 zile adecă până la 5 decembrie a c.
La predarea celor 4 bucăţi antreprenorul va primi suma de 1 000 lei iar restul după
executarea tuturor icoanelor.
Antreprenorul se deobligă ca pe riscul şi responsabilitatea sa - dacă pînă la data de mai
sus nu va termina lucrarea - să se angajeje alt pictor.
Acest angajament s-a citit şi subscris de toţi.
Dieci la 21 noembrie 1937
Ioan Iancu
preot
Cionca Eugen
antreprenor
Martori: indescifrabil
indescifrabil
[A. P. O. R. Dieci, Dosar Acte intrare-ieşire pe anul 1937, f. 69]
259

Monografie Dieci

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Monografie Dieci

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Monografie Dieci

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comuna Dieci.

Preot dr. Pavel Vesa

Volum apărut cu sprijinul financiar al

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Editor: Ioan Matiuţ

Tehnoredactare: Pavel-Florin Vesa

INTRODUCERE: CADRUL GEOGRAFIC ŞI NATURAL ....................................... 8

CAPITOLUL I: AŞEZĂRILE ŞI PRIMA MENŢIUNE DOCUMENTARĂ................. 11

CAPITOLUL II: DIN ISTORIA COMUNEI. CÂTEVA REPERE............................... 22

CAPITOLUL III: DEMOGRAFIE............................................................................ 47

CAPITOLUL IV: SITUAŢIA ECONOMICĂ A LOCUITORILOR

CAPITOLUL V: VIAŢA BISERICEASCĂ ÎN DIECI ŞI ÎMPREJURIMI................. 95

V. 8. Membrii Consiliului parohial ..................................................... 112

CAPITOLUL VI: MĂNĂSTIREA DE LA ROŞIA......................................................... 158

CAPITOLUL VII: PROPAGANDA GRECO-CATOLICĂ PE VALEA

CAPITOLUL VIII: CULTUL CREŞTIN BAPTIST..................................................... 165

CAPITOLUL IX: ÎNVĂŢĂMÂNTUL........................................................................ 169

CAPITOLUL X: PERSONALITĂŢI DIECENE........................................................ 189

Cadrul geografic şi natural

Aşezările şi prima menţiune

Condiţiile prielnice de viaţă şi resursele naturale variate, au permis dezvoltarea

Faptul că ortografia numelui diferă, aproape de la document la document, nu trebuie să ne

documentare lipsesc. Istoricul Florian Dudaş nu se îndoieşte nici el că toponimul sugerează

Dacă aceste sate au existat cu adevărat, ne întrebăm de ce nu figurează în conscripţiile

I. 4. SISTEMATIZAREA SATELOR ÎN SECOLELE XVIII-XIX

La mutarea satelor, oficialităţile, împreună cu domnul de pământ, au trasat uliţele largi,

Din istoria comunei. Câteva repere

II. 1. URMELE STRĂMOŞILOR. MĂRTURII ARHEOLOGICE

II. 2. EVOLUŢIA ISTORICĂ PÂNĂ LA SFÂRŞITUL

II. 3. EVOLUŢIA ISTORICĂ ÎN SECOLELE XIV-XVII

Dintr-o altă conscripţie, de această dată a domeniului ducelui de Modena, întocmită la

II. 4. MIŞCĂRI SOCIALE ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA

II. 4. 1. Jalba din 1784 a satelor din cnezatul Crocnei

II. 4. 2. Lotria. Incidentul de la Dumbrăviţa (iulie 1784)

„Înţelegerea” de la Dumbrăvita s-a dovedit a fi fost doar un moment, ca o aplanare doar

Soldaţii comitatelor cutreierau zi şi noapte satele terorizând şi arestând zeci de ţărani.

II. 4. 3. Cazul preotului Luca din Crocna de Sus (1787)

II. 5. MIŞCĂRI SOCIALE ÎN SECOLUL AL XIX-LEA

II. 6. INTRODUCEREA LIMBII ROMÂNE ÎN ADMINISTRAŢIE (1861)

Poziţia perfidă a habsburgiior faţă de revendicările românilor, cât şi măsurile luate de

Dat în Dieci, în a 6-a octomvre 1861”

II. 7. SIGILIUL ÎN LIMBA ROMÂNĂ AL COMUNEI DIECI (1861)

Odată cu introducerea limbii române în administraţia comunală, începând cu data de 6

II. 8. ÎMPĂRATUL FRANCISC IOSIF I LA DIECI (1893)

un discurs care a nemulţumit presa maghiară şi pe unii parlamentari de la Budapesta, pe motiv

II. 9. CONSILIUL NATIONAL ROMÂN DIN DIECI (1918)

În mijlocul frământărilor generale, a constituirii statelor independente naţionale şi

Membrii aleşi au depus jurământul

II. 10. INTRAREA ARMATEI ROMÂNE ÎN DIECI (1919)

II. 11. EROII DIN CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE

II. 11. 1. Primul război mondial

1. Birău Crăciun, născut în Dieci, mort pe câmpul de luptă199.

12. Dârlea Pavel, născut în Dieci, a murit în 1915 pe front în Galiţia

II. 11. 2. Al doilea război mondial

II. 11. 2. 1. Dispăruţi

9. Lucoaie Pavel, s-a născut la Dieci în 30 octombrie 1913. A murit la 10 decembrie

III. 1. DINAMICA POPULAŢIEI

III. 1. 1. Populaţia în secolul al XVIII-lea

Pentru localităţile de care ne ocupăm, nu avem informaţii despre configuraţia lor