Tema 2.

Particularităţile comportamentului etic

Factorii ce favorizează comportamentul etic

Conceptul de deontologie. Codul deontologic
Rezolvarea dilemelor etice
Etica muncii şi morala profesională

Factorii ce favorizează comportamentul etic

Comportamentul etic – o conduită ce corespunde unui cod de etică al întreprinderii sau

instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea persoana în cauză.
Conform legislaţiei la nivel de stat comportamentul etic este condiţionat de “CODUL DE
ETICĂ ŞI CONDUITĂ PROFESIONALĂ” [1] al ministerului muncii, familiei, protecţiei
sociale şi persoanelor vîrstnice.
Codul de etică şi conduităprofesională stabileştenormele fundamentale şi reguli morale şi
profesionale la care aderă toţi demnitarii, funcţionarii publici şi personalul contractual
dincadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vîrstnice, precum
şi colaboratorii instituţiei.
Cod de etică reprezintă un ghid în ceea ce priveşte comportamentul acceptabil din punct
de vedere moral Ia nivel instituţional.[1]
Rolul codului este să ghideze comportamentul moral al personalului şi colaboratorilor
Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vîrstnice, atît în timpul
activităţii profesionale, cît şi în afara acesteia (în măsura în care afectează imaginea
instituţiei). Obiectivul codului este să contribuie la crearea unei conduite organizaţionale a
integrităţii la nivelul Ministerului şi a unei microclime etice care să determine personalul şi
colaboratorii să acţioneze cu încredere reciprocă şi în interesul cetăţeanului.Codul de etică şi
conduităprofesională pune accent pe formarea şi dezvoltarea discernămîntului moral al
personalului şi colaboratorilor Ministerului în concordanţă cu valorile şi principiile
organizaţionale, şi nu pe o respectare mecanicăa regulilor.
Prezentul Cod are drept fundament patru valori – responsabilitate, profesionalism,
integritate şi transparenţă.
Principiul responsabilităţii–personalul şi colaboratorii Ministerului trebuie să se asigure
că prin modul în care îndeplinesc atribuţiile de serviciu sau desfăşoară orice altă activitate
profesională colaterală respectă interesul public, interesele legitime şi drepturile cetăţenilor şi
nu afectează demnitatea şi integritatea acestora.
Principiul profesionalismuluitoate atribuţiile de serviciu care revin personalului şi
colaboratorilor Ministerului trebuie îndeplinite cu maximum de eficienţă şi eficacitate,
conform competenţelor deţinute şi în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte reglementările
legale.
Principiul integrităţii în orice situaţie, personalul şi colaboratorii Ministerului trebuie să
adopte un comportament bazat pe respect, imparţialitate, obiectivitate, onestitate, egalitate de
şanse şi nediscriminare, deschidere şi diligenţă faţă de cetăţean şi fără ingerinţe care să
afecteze interesul public, interesele legitime şi drepturile cetăţenilor ori prestigiul
fundamental .
Principiul transparenţei–personalul şi colaboratorii Ministerului trebuie să promoveze
guvernarea deschisă către cetăţean, să asigure accesul neîngrădit la informaţiile de interes
public, dar în acelaşi timp să protejeze informaţiile care nu sunt publice de care sunt
responsabili ori de care au luat la cunoştinţă.
Fiecare instituţie are propriul său cod de etică – codul deontologic al întreprinderii.
Cod deontologic -codul de etică şi deontologie a administratorilor autorizaţi trebuie să
cuprindă ansamblul caracteristicilor ce definesc calitatea activităţii profesionale a
administratorilor autorizaţi, să stabilească regulile de conduită ale administratorului în
exercitarea atribuţiilor funcţionale, precum şi în afara acestora.

Întrebare: Da-ţi exemple de profesii (Cunoaşteţi careva profesii) ce nu pot exista fără
un cod deontologic. Ce exemple putem aduce în discuţie/dezbatere ?

Codul deontologic. Deontologia desemnează normele de conduită şi obligaţiile etice din

cadrul unei profesii şi aplicarea anumitor norme morale particulare. Prin codurile etice se
încearcă rezolvarea unor conflicte de interese în mediul intern şi în relaţiile externe ale
organizaţiei, respective, sta-tuarea unor principii şi cerinţe care să-i facă pe manageri mai
sensibilila problemele etice. Ele nu conţin precepte pur teoretice, ci stabilesc semnificaţii
practice, utile pentru toţi membrii organizaţiei. Aceasta nu înseamnă că un cod de etică
asigură automat un comportament moral sau că poate acoperi toate situaţiile întîlnite în viaţa
organizaţională.Limita de acţiune a codurilor etice constă în formularea lor în termini
generali tocmai pentru că, la început, managerii şi subordonaţii lor se află în incapacitatea de
a identifica toate problemele etice care pot apărea. Universităţile şi-au creat propriile coduri
deontologice.
Un cod de etică trebuie să prevadă:
- modul în care membrii unei organizaţii să acţioneze într-o situaţie dată;
- modul în care membrii organizaţiei ar trebui să gîndească şi să se comporte;
- probleme cum ar fi: conflicte de interese, concurenţă, caracterul privat al informaţiilor,
oferirea cadourilor, oferirea/primirea sponsorizărilor politice;
- concurenţa dintre membrii unei profesiuni;
- conflictele dintre membri;
- relaţiile dintre profesionişti şi clienţi, consumatori, surse de aprovizionare sau beneficiari;
- relaţiile angajaţilor cu superiorii;
- relaţiile dintre practicieni şi specialişti într-o profesiune etc.
Deontologia se referă la ceea ce este “drept”,“corect”, “just”.

Întrebare: De ce universităţile şi-au creat coduri deontologice şi nu unul comun pentru

toate universităţile?
Aplicaţie: În cadrul grupului de studiu împreună cu profesorul încercaţi să creaţi un
model de cod deontologic universitar. În opinia voastră ce elemente ar trebui să conţină un
cod etic universitar. Aduceţi pe parcursul procesului argumente pro sau contra?
Nu uitaţi: argumentaţi-vă poziţia.

Calitaţile personale. Calităţi personale –caracteristicile individuale ale membrilor

grupului organizaţional reprezintăun set propriu de valori pe care îl dezvoltă fiecare persoană
încă din copilarie.
Acest set de valori este influenţat de familie, şcoală, prieteni, societate etc. Fiecare
persoană învaţă să distingă între “bine” şi “rau”, între “corect” şi “incorect”, structura psihică
individuală şi sistemul de educaţie avînd cel mai puternic impact asupra stabilităţii acestui set
de valori.
Extraversiunea – reprezintă gradul în care cineva este sociabil, cordial, sigur de sine.
Extraverţii se simt bine în situaţii sociale, căutînd senzaţii şi emoţii, în timp ce acei care se
situează la nivelul de jos pe această dimensiune (introverţii) le evită. În dependenţă de nivelul
dimensiunii se determină comportamentul etic al persoanei în organizaţie.
Stabilitatea emoţională –măsura în care o persoană are unnivel corespunzător de
control, echilibrare, încredere în forţele proprii. Cei cu o stabilitate emoţională redusă tind
spre şovăială şi deprimare.
Agreabilitatea – măsura în care o persoană este prietenoasă. Persoanele agreabile se
caracterizează prin încredere, loialitate, altruism, colaborare, modestie, atenţie faţă de ceilalţi.
Iar cei mai puţin agreabili sunt distanţi.
 Conştiinciozitatea – gradul în care o persoană este responsabilă aceasta reprezintă un
fundament spre realizări. Oamenii mai conştiincioşi sunt de nădejde, pozitiv, competenţi,
ordonaţi, autodisciplinaţi, au dezvoltat simţul datoriei, dorinţa de reuşită şi capacitatea de a
fundamenta. Oamenii mai puţin conştiincioşi nu sunt cea mai bună achiziţie pentru
organizaţie.
Deschiderea la nou – măsura în care o persoană gîndeşte flexibil şi estefundament la idei
noi. Oamenii mai deschişi tind spre activitate şi inovare, cei mai puţin deschişi, deseori, se
opun schimbărilor.

Întrebare: Care persoane sunt mai deschise la nou cele tinere sau cele în vîrstă? De ce?
Analizaţi relevanţa acestor calităţi pentru profesia dvs.
Regulament de activitate a organizaţiei. Codul etic al întreprinderii ar trebui să fie în
perfectă coordonare cu “Regulamentul de activitate al organizaţiei”. Regulamentul de
activitate al organizaţiei stabileşte condiţiile şi modul de activitate a întreprinderii
modalităţile posibile de atingere a obiectivelor ei care ar trebui să fie strîns legate de codul
deontologic pentru a înlătura posibilităţile unui comportament neetic încă de la faza de
planificare.
Conform titlului VII al Codului muncii a R. Moldova stipulează:
Articolul 198. Dispoziţii generale
(1) Regulamentul intern al unităţii este un act juridic care se întocmeşte în fiecare unitate,
cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, şi se aprobă prin ordinul (dispoziţia, decizia,
hotărîrea) angajatorului.
(2) Regulamentul intern al unităţii nu poate cuprinde prevederi care contravin legislaţiei în
vigoare, clauzelor convenţiilor colective şi ale contractului colectiv de muncă.
(3) Prin regulamentul intern al unităţii nu se pot stabili limitări ale drepturilor individuale
sau colective ale salariaţilor.
Articolul 199. Conţinutul regulamentului intern al unităţii
(1) Regulamentul intern al unităţii trebuie să conţină următoarele prevederi:
a) securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul unităţii;
b) respectarea principiului nediscriminării, eliminarea hărţuirii sexuale şi a oricărei forme de
lezare a demnităţii în muncă; 
c) drepturile, obligaţiile şi răspunderea angajatorului şi ale salariaţilor;
d) disciplina muncii în unitate;
e) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile potrivit legislaţiei în vigoare;
f) procedura disciplinară;
g) regimul de muncă şi de odihnă.
(2) Regulamentul intern al unităţii poate cuprinde şi alte reglementări privind raporturile de
muncă în unitate. 
(3) Regulamentul intern al unităţii se aduce la cunoştinţa salariaţilor, sub semnătură, de către
angajator şi produce efecte juridice pentru aceştia de la data încunoştinţării. 
(4) Obligaţia familiarizării salariaţilor, sub semnătură, cu conţinutul regulamentului intern al
unităţii trebuie îndeplinită de angajator în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării
regulamentului.
(5) Modul de familiarizare a fiecărui salariat cu conţinutul regulamentului intern al unităţii se
stabileşte nemijlocit în textul acestuia.
(6) Regulamentul intern se afişează în toate subdiviziunile structurale ale unităţii.
(7) Orice modificare sau completare a regulamentului intern al unităţii se efectuează cu
respectarea prevederilor art.198 şi se aduce la cunoştinţa salariaţilor în termenul şi în modul
prevăzute la alin. (4) şi (5).
Articolul 200. Statutele şi regulamentele disciplinare.
În unele ramuri ale economiei naţionale, anumitelor categorii de salariaţi li se aplică statute
şi regulamente disciplinare aprobate de Guvern.
 Nivel de dezvoltare a organizaţiei. Odată cu avansarea nivelului de dezvoltare a
organizaţiei cresc cerinţele faţă de lucrători şi responsabilitatea faţă de clienţi si uneori nu
este doar profitul pe prim plan ci scopul principal este menţinerea brandului la un nivel
corespunzător. Pentru acesta organizaţiile dezvoltă o cultură a responsabilităţii sociale bazată
pe etică în afaceri, respect pentru drepturile consumatorului, echitate socială şi economica,
tehnologii preitenoase faţă de mediu, corectitudine în relaţiile de muncă, transparenţă faţă de
autorităţile publice, integritate şi investiţii în comunitate.Serviciile sunt orientate spre
îndeplinirea tuturor cerinţelor şi aşteptărilor îndreptăţite ale părţilor interesate.Ea răspunde
cerinţelor pieţei prin apropierea faţă de client,dorinţa de inovaţie şi preţul accesibil. Totodată,
mediul înconjurător, protejarea sa, responsabilitatea faţă de comunitate şi dezvoltarea
durabilă sunt deosebit de importante pentru întreprindere. Strategia de dezvoltare durabilă a
organizaţiei are la bază principiul conform căruia responsabilitatea faţă de om şi faţă de
mediu sunt un fundament al identităţii. Compania este preocupată constant de creşterea
nivelului implicării angajaţilor săi, reprezentanţilor săi, sindicatelor precum şi a celor din
afara organizaţiei (creditori, consumatori şi investitori) în dezvoltarea şi implementarea
practicilor sale în domeniul responsabilităţii sociale.

Cauzele comportamentului immoral.

Comportament neetic este acea conduită ce nu corespunde normelor morale stabilite de
instituţia în care îşi desfăşoară activitatea persoana în cauză.
La fel cum etica se aplică în toate sferele activităţii umane, atît în sectorul public, cît şi în
cel privat, la fel apare şi comportamentul contrar eticii şi moralei sănătoase. Astfel pentru a
descoperi care sunt soluţiile în înlăturarea comportamentului neetic, trebuie să identificăm
care sunt cauzele şi factorii care îl determină. Printre cauzele apariţiei acestuia se regăsesc:
cîştigul – care duce la numeroase tentaţii, mai ales cînd se anticipează un cîştig consistent
şi, în general este de asteptat să se adopte decizii neetice;
conflictul de roluri – multe dileme etice care apar în organizaţii sunt în realitate forme
ale conflictului de roluri care ajung să fie rezolvate neetic. O formă răspîndită de conflict
alrolurilor care generează comportamente neetice apare atunci cînd „rolul birocratic” al
angajatului într-o organizaţie, intră în contradicţie cu rolul de „membru al unui corp
profesional”;
competiţia puternică pentru obţinerea de resurse deficitare poate stimula un
comportament neetic;
personalitatea – oamenii puternic orientaţi spre valorile economice sunt mai expuşi la un
comportament neetic decît ceilalţi. în plus, în abordareaa chestiunilor morale de către oameni,
există puncte de vedere diferite. În condiţii normale, este raţional să ne aşteptăm ca oamenii
ce sunt mai conştienţi de problemele morale, să fie tentaţi să evite deciziile neetice, iar cei cu
o mare putere personală (machiavelici) vor fi mai dispuşi să ia decizii neetice, folosindu-şi
puterea pentru promovarea interesului personal mai degrabă decît pentru binele întregii
organizaţii.

Întrebare: Cum putem găsi echilibrul între scopurile economice a întreprinderii şi

păstrarea unui comportament etic ? Profit vs Morală

Conceptul de deontologie. Codul deontologic

Deontologia este un compartiment al eticii care se ocupă cu studiul normelor şi

obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale. [2]
Definirea codului deontologic. Scopul şi obiectivele lui.
Deontologia este un ansamblu de principii care îşi au sursa în calităţile morale ale
persoanei şi care influenţează pozitiv întreaga activitate profesională a acesteia.
 Deontologia este bazată pe morală şi moralitate cu elemente de legalitate. În sens restrîns,
ea acoperă cadrul de cercetare şi interpretare a drepturilor şi îndatoririlor şi a modului de
comportare într-un anumit domeniu al vieţii sociale şi profesionale.
Evident, deontologia diferă de la o profesie la alta datorită specificului activităţii
desfăşurate dar are pretutindeni aceeaşi bază: ideea de onestitate şi corectitudine în relaţiile
cu persoana care utilizează serviciile profesionistului.
Codul deontologic este un summum de principii şi standarde etice de exercitare a unei
profesiei cu drept de liberă practică şi care instituie regulile de conduită.[4]
Codul deontologic stabileşte standardele de conduită aangajaţilor în conformitate cu
onoarea şi demnitatea profesiei .Respectarea normelor cuprinse în prezentul cod deontologic
constituie un criteriu pentru evaluarea eficienţei calităţii activităţii angajatului.
Codul oferă o bază consensuală pentru luarea de atitudine colectivă împotriva unor
eventuale comportamente apreciate care încălca principiile eticii profesionale. Acest cod pe
lîngă valoarea sa normativă are rolul de a orienta şi regla numai acele activităţi ale angajaţilor
în care aceştia se angajează ca reprezentanţi ai profesiei date, nu şi pe cele din viaţa privată a
acestora. Comportamentul personal al angajatului poate fi luat în discuţie numai dacă este de
o asemenea natură încît aduce prejudicii profesiei de psiholog sau ridică serioase îndoieli
privind capacitatea acestuia de a-şi asuma şi îndeplini responsabilităţile sale profesionale ca
psiholog. Codul de etică şi deontologie profesională reprezintă un cadru de formalizare a
unor reguli consensuale între membrii comunităţii academice, privitoare la modul de a
acţiona în acelaşi spaţiu social, pentru a conferi un spor de autoritate acestuia în ansamblul
societăţii. Parte integrantă a mecanismelor de asigurare a calităţii instituţionale, Codul de
etică şi deontologie profesională are menirea de a contribui la îmbunătăţirea continuă a
procesului de formare profesională, morală şi civică, la punerea în act a unor atitudini şi
comportamente cît mai aproape de exemplaritate, în temeiul integrităţii academice. Furnizînd
un model de conduită, Codul este un contract moral între membrii comunităţii universitare, a
cărei coeziune o menţine prin angajarea adeziunii şi devotamentului, a aprecierii, a
imparţialităţii şi a comunicării profesionale. La interferenţa dintre morală şi drept, Codul de
etică şi deontologie profesională este un instrument de orientare, de intervenţie ameliorativă,
de evaluare a moralităţii acţiunilor membrilor comunităţii universitare, pe baza unor
standarde generale „bune pentru fiecare, dar şi pentru societate”, conciliind: concurenţa şi
cooperarea, individualismul şi solidaritatea, asumarea regulilor generale şi liberul-arbitru, în
scopul de a proteja atît libertatea şi demnitatea persoanei, cît şi binele public. Expresie a
poziţiilor etice definitorii pentru ceea ce este permis sau nu, Codul desfăşoară un ansamblu
de drepturi şi obligaţii ce decurg din valori şi principii civice fundamentale, aplicabile cu
flexibilitate în situaţii concrete, în ideea afirmării unei interacţiuni sociale armonioase – cadru
de realizare justă şi eficientă a potenţialului intelectual şi uman al tuturor membrilor
comunităţii universitare.

Întrebare: Care este rolul codului deontologic ?

Aplicaţie: Imaginaţi-vă că aţi ajuns singuri pe o insulă pustie. Împărţiţi grupul în două
tabere şi creaţi un model de bună purtare, un cod deontologic. La final realizaţi o dezbatere.

b. Nivelurile normelor morale în sfera profesională şi de afaceri

În afaceri pot să fie detectate cîteva niveluri de aplicare ale eticii:
a) Nivelul micro (la nivel de agenţi economici) - este cel care se stabileşte între indivizi
în baza principiului corectitudinii schimbului. Acest nivel este mai aproape de etica
tradiţională şi cuprinde: obligaţii, promisiuni, intenţii, consecinţe, drepturi individuale. Toate
acestea se află sub principiile schimbului cinstit, cîstigului cinstit, tratamentului corect. Unui
astfel de nivel i se aplică ceea ce Aristotel numea dreptate comutativă, cea practicată între
egali. O firmă care vinde maşini, trebuie să-şi prevină cumparătorii dacă ele au defecte la
sistemul de frînare sau o firmă care vinde anticoncepţionale trebuie să prevină clienţii că
acestea produc dereglări hormonale. Clientul trebuie considerat raţional, autonom şi trebuie
informat ca să poată cumpăra serviciul sau produsul în cunoştinta de cauză.
b). Nivelul macro (la nivel de stat) - se referă la reguli instituţionale sau sociale ale
comerţului, ale lumii afacerilor. Conceptele centrale cu care se operează pentru acest nivel
sunt: dreptate şi legitimitate. Problemele puse în contextul nivelului macro sunt de natură
filosofică, preponderent etică şi sunt de tipul următor: Care e scopul pieţei libere? Este
proprietatea privatăun drept prioritar? Este drept sistemul de reglementare al pieţei? Ce rol
trebuie să aibă statul în afaceri? Sunt corecte şi echitabile politicile de impozitare aplicate
firmelor?
c). Nivelul corporatiilor. Discuţiile etice se referă preponderent la rolul jucat în
societate, la responsabilitatea socială şi internaţionala a corporaţiilor.
Nivelul macroeconomic pune şi problema stringentă a problemelor etice în globalizarea
afacerilor. Ele apar mai ales cînd unele corporatii internaţionale desfăşoara afaceri în ţări cu
economii slab dezvoltate, cu un nivel mai redus de maturizare a conştiinţei civice.
Consimţămîntul obţinut în urma unei informări deficitare sau mincinoase (în reclama unor
produse), dreptul la un mediu natural sănatos (ecologizarea Occidentului prin transferul
tehnologiilor poluante în Est), utilizarea unor practici neloiale (dumpingul sub formă
înlesnirilor de taxe acordate în tarile lumii a treia), dependenţa de corporaţii (creşterea
polarizării sociale din cauza dominaţiei corporaţiilor în viaţa publică, în America Latină )
sunt tot atîtea exemple care demonstrează necesitatea implicării eticii manageriale şi pe plan
internaţional.
Astăzi, toate organizaţiile din lume trebuie să recunoască importanţa şi necesitatea luării
în considerare a unor concepte ca: etica, morala, responsabilitate socială, echitate şi, totodată,
să încerce să le implementeze în cultura lor organizaţională.

Codul de etică internaţionale, naţionale, ramurale şi al unei organizaţii.

Particularităţile codului etic depind de codul deontologic care este respectat la acel
moment:
1. Internaţional- se aplică la summituri sau conferinţe la care participă
reprezentanţii companiior din diferite ţări(ex. Honda şi General Motors)
2. Naţional se aplică la întruniri la care participă reprezentanţii companiilor din
aceiaşi ţără(ex. Franzeluţa şi RED UNION FENOSA)
3. Ramurale se aplică cînd au loc şedinţe ale persoanelor care aparţin aceleiaşi
direcţiei profesionale (ex.Inginerul şi brigada de lucrători)

Întrebare: Da-ţi încă cîteva exemple de situaţii în care se aplică codul deontologic
ramural ? În cadrul facultăţii dvs.încercaţi să formulaţi cîteva situaţii în care se aplică codul
deontologic ramural? Analizaţi interdependenţa dintre codurile deontologice aplicate la nivel
internaţional, national, ramural.

Rezolvarea dilemelor etice

Noţiunea de dilemă etică

Esenţa problemelor etice în unitatea economică constă în conflictul permanent dintre
performanţa economică a firmei, măsurată prin costuri, venituri, profit, dividende etc., şi
performanţa socială a acesteia, mult mai greu de evaluat şi reprezentînd obligaţiile faţă de
angajaţi, consumatori, creditori, furnizori.[7]
Rezolvarea conflictului este adesea extrem de dificilă, presupunînd evaluarea complexă a
balanţei dintre realizarea economică şi performanţa socială, din perspectiva corectitudinii,
cinstei, justeţei deciziei.
Dileme etică este o problemă morală dificilă, care implică două sau mai multe variante
de acţiune ce se exclud reciproc şi sunt egale moral.[7]
 Este etic de a nu divulga informaţia, care poate să-l facă pe un bun lucrător să-şi schimbe
locul de muncă?
Este etic de a da mită, pentru a primi un contract avantajos?
Este etic de a permite companiei de a amplasa deşeurile dăunătoare într-o formă
periculoasă? .
Dilemele etice se pot regăsi practic la nivelul oricărei decizii luate în cadrul unităţii
economice: în legătură cu salariaţii, furnizorii, clienţii, concurenţii etc.
Complicitatea dilemelor etice este indiscutabilă şi sunt necesare recomandări practice
referitor la soluţionarea lor.
Problema luării unei decizii eticese complică atunci cînd intră în conflict mai multe
valori.

Întrebare: Da-ţi exemple de dileme etice din domeniul afacerilor ?

Aduceţi în prim plan câteva exemple de dileme etice (citite, din auzite, de la tv sau din
experienţa personală), haideţi să le discutăm.

Rezolvarea dilemelor etice

Nu este secret, că pentru manageri contează mai mult indicatorii cantitativi ai eficienţei
de aceea deseori ei tind să evite soluţiile primite din aspect etic, care reprezintă pentru ei
anumite dificultăţi. Aceste dificultăţi pot fi legate de contrariul dintre abordarea etică şi
economică sau tehnică, fie de complicitatea operării cu diferite niveluri ale normelor etice.
Ca ajutor în această situaţie pot servi (ce-i drept într-o măsură limitată) standardele
menţionate mai sus şi unele recomandări referitor la implementarea soluţiilor etice în
management.
1. La apariţia unui conflict între normele etice din diferite nivele, el se recomandă să fie
soluţionat după principiul priorităţii. Aşa conflict e posibil cînd are loc amplasarea filialelor
unei companii în ţări şi regiuni cu diferite culturi. Cu toate că hipernormele şi macronormele
trebuie să domine, e necesar să fie luate în consideraţie şi micronormele.
Astfel, dacă o companie din vest creează o întreprindere într-o ţară în curs de dezvoltare,
se utilizează regulile tehnicii securităţii primite în occident, ce interzic discriminarea în
timpul angajării şi utilizarea muncii copiilor. Se consideră, că aceste hipernorme vor
corespunde intereselor ţării date, cît şi partenerilor săi. În acelaşi timp, remunerarea muncii
trebuie să fie stabilită în dependenţă de standardele locale, ca să se respecte „principiul
echităţii” în relaţiile cu partenerii săi.
2. Etica businessului contemporan pune pe prim-plan acele norme care sunt clar
formulate, deoarece în caz contrar ele sunt greu de utilizat la luarea deciziei manageriale.
Astfel, unele companii păstrează confidenţialitatea corespondenţei angajaţilor săi prin
intermediul poştei electronice, motivînd aceasta prin drepturile omului la taina
corespondenţei, alţii o controlează, argumentînd aceasta prin dreptul său la proprietatea
computerelor şi păstrarea informaţiei de serviciu. O decizie etică reprezintă o expunere clară,
fără ambiguitate al politicii companiei în ceea ce priveşte utilizarea computerelor de către
angajaţi (indiferent de conţinutul concret al acestei expuneri).
3. La elaborarea deciziei manageriale e necesar de precăutat şi de evaluat aspectele
economice, tehnice, sociale şi etice. Dacă se iau în consideraţie toate sau majoritatea din ele,
decizia poate fi considerată ca argumentată în mod ştiinţific. Aspectul moral îl au multe
decizii, care lezează interesele altor oameni sau organizaţii, deoarece alegerea corectă nu
întotdeauna ţine de domeniul eticii.
Astfel, pentru reputaţia firmei e important de determinat, dacă vor influenţa asupra
avantajului obţinut de întreprindere de la restructurarea ei pierderile morale, care vor apărea
în urma reducerii cadrelor, sau invers, compania mai mult va cîştiga decît va pierde, în opinia
investitorilor, sau poate reducerea cadrelor nu are alternative şi nu poate fi evaluată moral.
4. Cu toate că pentru business motivarea economică a deciziilor joacă un rol primordial,
aceasta nu presupune că etica cedează sau împiedică interesul economic sau de alt ordin. Unii
manageri, deseori, atribuie eticii un sens de „antivenit” şi o exclud din criteriile posibile la
luarea deciziilor de conducere. Dar aceasta este o poziţie greşită. La alegerea variantei optime
e important, ca considerentele etice să majoreze influenţa factorilor economici, iar aceştia, la
rîndul său, să sporească influenţa factorilor etici. Etica nu pretinde la rolul de „judecător”, ci
este îndreptată spre luarea unor decizii, fundamentate din toate punctele de vedere.
Astfel, decizia de a finanţa o activitate de caritate sau de a procura filtre noi de curăţire nu
se poate de argumentat prin considerente economice, dar numai prin abordarea etică.
Realizarea băuturilor spirtoase adolescenţilor majorează venitul, dar nu este admisibilă din
punct de vedere etic, juridic, social şi totalitatea lor prevalează asupra argumentelor
economice. Dacă din motive tehnice sau economice nu se poate de majorat calitatea
produselor, cerinţele etice faţă de ele nu se anulează, dar se reduc la un nivel minim admisibil
(produs nedăunător, un număr mic de reclamaţii).
Importanţa aspectului etic, sau măsura în care el trebuie să fie luat în consideraţie
depinde, de un şir de factori prognozabili:
 Consecinţele morale, atît pozitive, cît şi negative;
 Consensul social – nivelul de acord sau dezacord moral din partea societăţii,
consumatorilor sau colectivului organizaţiei cu o decizie sau acţiune;
 Dauna sau folosul probabil, la primirea deciziei pentru grupurile cointeresate;
 Viteza apariţiei consecinţelor;
 Mărimea distanţei (psihologice, culturale) între persoanele care au participat la
luarea deciziei şi acei asupra cărora această decizie o să influenţeze (dacă distanţa e
mică, atunci consecinţele se vor manifesta repede, dacă e mare, consecinţele vor
ajunge mai tîrziu, într-o formă mai slabă sau nu se vor manifesta deloc);
Concentrarea urmărilor – procentul de persoane, asupra cărora se vor manifesta
consecinţele deciziei luate.[4]
În scopul soluţionării dilemelor etice din unităţile economice şi luării unor decizii
manageriale, este util să se conducă de următorul model, care presupune parcurgerea
anumitor etape:
I. Se culege informaţia pentru o fundamentare multilaterală a deciziei. Dacă sunt atinse
interesele participanţilor de bază în afaceri, managerii prognozează nivelul de influenţă.
II. Se cumulează normele etice corespunzătoare de la diferite nivele. Dacă între ele apar
careva conflicte, se utilizează regula priorităţilor: domină hipernormele, apoi macronormele
şi doar, la sfîrşit, micronormele. Însă toate trebuie să fie expuse clar şi pe înţelesul tuturor.
III. După excluderea variantelor inacceptabile se pregătesc două variante argumentate etic
– varianta dorită şi minim acceptabilă.
IV. Se determină, dacă e posibil de modificat varianta minim acceptabilă în cea dorită.
V. Cînd nu este clar fundamentată decizia din punct de vedere etic este necesar de condus
de alte aspecte: economice, sociale, tehnologice.
Astfel, reducerea personalului în urma modernizării procesului de producţie, dacă este
dictată de necesităţile producţiei, e greu de evaluat din aspect moral. Cîştigul sumar de la aşa
reducere (economic, tehnologic) este superior considerentelor morale în folosul păstrării
locurilor de muncă.[5]
Utilizarea flexibilă al eticii afacerilor permite firmelor de vază din străinătate să
folosească maximal potenţialul factorului etic, fără a crea conflicte cu alte componente.
În scopul utilizării mai eficiente a eticii în luarea deciziilor manageriale sunt necesare cel
puţin două condiţii: atenţia managerilor la aceste întrebări şi cultura organizaţională înaltă.
Prima este caracteristică pentru acele companii, unde conducătorii sunt lideri
profesionişti, tot personalul se află pe poziţia că „un business etic – un business bun”,
strategia şi tactica se subordonează satisfacerii cerinţelor participanţilor în afaceri, s-a format
un mecanism flexibil de adaptare la mediul ambiant. În aşa organizaţii se consideră, că etica
susţine cultura organizaţională la un anumit nivel cerut şi aceasta permite de a solidifica
businessul.
 Algoritm de rezolvare a dilemelor etice: analiza economică, analiza legală analiza
etică.
În acest caz, situaţiile conflictuale trebuie trecute succesiv prin trei filtre pentru a obţine o
decizie etică, decizie care să optimizeze raportul: performanţa economică – performanţa
socială. De fapt, este vorba de trei tipuri de analiză:
 analiza economică;
 analiza legală;
 analiza etică.
Analiza economică abordează problema managerială din perspectiva teoriei
microeconomice. Această analiză se bazează pe convingerea că managerii unei organizaţii
trebuie întotdeauna să acţioneze pentru maximizarea veniturilor şi minimizarea cheltuielilor.
Analiza legală tratează dilemele etice prin prisma teoriei legalităţii, pornind de la ideea
că, într-o societate democratică, fiecare lege reprezintă judecăţile colective, morale făcute de
membrii ei în legătură cu un litigiu determinat. Acest tip de analiză ajută la cunoaşterea
legalităţii unei situaţii dar, deoarece legea nu acoperă decît parţial sfera standardelor morale,
analiza legală este insuficientă în soluţionarea unei dileme etice.
Analiza etică este bazată pe procesele de gîndire raţională. Optica este aceea că un
manager va trebui să acţioneze întotdeauna în concordanţă cu anumite principii de
comportament, care mai sunt denumite „standarde etice”.
Deciziile etice, ca soluţii pentru rezolvarea dilemelor etice, prezintă o serie de
particularităţi:
Majoritatea deciziilor etice au consecinţe ample ce nu se limitează la un singur nivel
managerial;
Consecinţele deciziilor etice sunt, în general, nesigure şi greu de estimat;
Cele mai multe decizii etice au implicaţii personale asupra vieţii şi carierei managerilor,
mai ales în condiţiile în care controlul managerial înregistrează rezultatele financiare ale
activităţii şi nu calitatea etică a deciziilor ce au condus la rezultatele respective;
Cele mai multe decizii etice au multiple variante, ele nu reprezintă o simplă alegere între
„da” şi „nu”.

Întrebare: Aplicaţi acest algoritm în rezolvarea unei dileme etice ce poate apărea în
domeniul dstră de formare profesională.
Etica muncii şi morala profesională

Datoria Profesională-Datoria Morală

Termenul măiestrie presupune îndemînare desăvîrşită într-o activitate, dibăcie deosebită
în executarea unui lucru, iscusinţă. Competenţa este Aptitudine + Capacitate + Abilitate. E o
rezultantă a cunoştinţelor, aptitudinilor, capacităţilor, abilităţilor şi trăsăturilor caracterial
temperamentale care conduc la performanţe în diferitedomenii. În orice profesie sunt
identificaţi maeştri. Măiestria profesională ne întemeiază pe o profundă о înţelegere a
psihologiei colectivului, pepriceperea de a aplica adecvat şi în spirit creator procedeele de
lucru şi metodice, pe capacitatea de a analiza rezultatele aplicării lor şi de a întrevedeaetapele
desfăşurării procesului de lucru, ca şi eficienţa acestui proces, ţinînd seama de
particularităţile de vîrstă şi cele individualeale persoanelor cu care lucrează în acest sens,
profesiilor le sunt necesare coduri etice. Pentru ca aceste coduri să deţină o autoritate morală,
trebuie să prezinte consimţămîntulexplicit al fiecărui membru. Acest consimţămînteste cerut
la intrarea оntr-o profesie şi, оn lipsa lui, persoana nu esteacceptată sau, dacă оncalcă
principiile-cadru, este exclusă. Există cazuri în care anumiţi practicanţi ai unei profesii pun
un monopol absolut peregulile şi codul acesteia, ajungîndu-se la ceea ce se poate numi
„mafiea prototipului unei profesii". Profesioniştii unui domeniu care îşi exercitărolul în mod
responsabil, cît mai aproape de aceste cerinţe, dobîndesc un statut recunoscut. Aceasta este
proba că ei dau dovadă deceea ce este considerat drept profesionalism.
 Profesionalismul este considerat o ideologie relevantă pentru ceicare lucrează în acelaşi
domeniu. Prin exercitarea rolului de coagularea cerinţelor comune ale unei profesii, se
consolidează identitatea şi creşte stima faţă de sine a membrilor unui grup
profesional.Problema centrală a relaţiei dintre client şi profesionist este cea aalocării
responsabilităţii şi autorităţii. La modul ideal, între cei doi se stabileşte un contract. În acest
contract, în principiu, alocarea se conducede următoarele supoziţii:
1) clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate;
2) cei doi contractanţi sunt aproximativ egali;
3) responsabilitatea şi autoritatea principală revin profesionistului.
Prima supoziţie, clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate,derivă din ideea că
profesionistul este angajat de client şi acţioneazăpentru acesta. Prin urmare, profesionistul
este partizanul scopurilor clientului său (am angajat un avocat, medic, arhitect, profesor,deci
acea persoană nu mai poate să fie neutră şi detaşată, ci ataşatăscopurilor mele în calitate de
client). Profesioniştii au obligaţia „celei de-a treia persoană", care limitează normativ
acţiunea clienţilor. O astfel de abordare se potriveşte mai mult profesiilor în care clientul
trebuie apărat (de exemplu, avocaţii), dar şi în acest caz profesioniştii trebuie să acţioneze în
limite legal permiseşi moral corecte. Profesioniştii nu sunt simpli executanţi ai
ordinelorclienţilor, ei au expertiză, au autoritate epistemică, discernămîntprofesional. Cu
anumite excepţii (urgenţe medicale, de exemplu). Termenul datorie poate fi analizat fie la
nivelul simţului comun, ca "datorie, în genere", fie la un nivel specializat,de natură
economică, juridică, psihosocială, morală. [6]
Datorie este obligaţie asumată sau impusa faţă de cineva. Aceasta obligaţie poate avea
caracter material (datorie în bani sau obiecte) sau spiritual (datorii morale, juridice,
administrative etc).[6]
În sens restrîns, ca datorie morală, aceasta are dublă semnificaţie:
1. Cantitativă, ca ansamblul normelor morale pe care o persoană trebuie
să le urmeze semnificaţia cantitativă nu este însa lipsită de una derivată, de
ordin calitativ: ansamblul normelor morale este înteles, ca datorie , prin unitatea
şi corelaţia părţilor-norme, ceea ce adaugă întregului un plus faţă de suma
acestora, acel plus semnificat de Kant prin sintagma "lege morala". Norma, în
sens logic nu are, încă, demnitatea legii. În unitatea lor, normele capată acel plus
de demnitate care le face apte să genereze Legea.
2. Calitativă, ca latură deontologica a moralităţii; este expresia forţei de
influenţă a moralei asupra conduitei individului, acea forţă care-l face pe individ
să acorde "prioritate la ceea ce este corect din punct de vedere moral, faţă de
ceea ce este bun" pentru sine. (J. Rawls)
S-ar părea că datoria morală nu are, aşa cum a remarcat Kant, nimic de-a face cu
scopurile străine moralităţii şi nici măcar cu unele intermediar morale, de tipul celor
exprimate de etica utilitaristă.
Studiul lui Michael Sandel[6] asupra teoriei lui Rawls scoate în evidenţă viziunea sa
asupra eticii deontologice, prin cîteva accente bine delimitate:
a. Principala teză a eticii deontologice este susţinerea că "dreptatea este
cea dintîi virtute a instituţiilor sociale".
b. Baza argumentaţiei în etica deontologica o constituie "ideea generală
că ceea ce este corect din punct de vedere moral este prioritar faţă de ceea ce
este bun".
c. Teoriile deontologice proclamă prioritatea eului în raport cu scopurile
pe care le promoveaza si capacitatea lui de a alege.Două sunt sensurile acestei
prioritati: primul indica un "trebuie" moral care impune respectul demnitatii
persoanei, indiferent de rolul pe care-l îndeplineste al doilea indică, în sens
epistemologic, posibilitatea ca eul să fie identificat în mod independent.
d. Un rol central în etica deontologista îl joacă conceptul voluntarist de
"capacitate de a acţiona".
 Întrebare: Ce părere aveţi despre afirmaţia lui Michael Sandel "ideea generală că ceea ce
este corect din punct de vedere moral este prioritar faţă de ceea ce este bun"?

Datoria ca unitate dintre obligativitate si responsabilitate

În uzul cotidian al limbii exista doua moduri de a folosi termenul "datorie":
 Unul imperativ, indicînd obligaţiile persoanei: "Fă-ţi datoria!"; Datoria ta este
să." "Sunt dator şi cu asta" etc. Aceasta este perceptia exterioară a datoriei, ca venind
de la o instanţă care supraveghează, oarecum din afară, "ce trebuie să fac";
 Unul apreciativ, indicînd starea de fapt a persoanei care are conştiinţa
datoriei: "nu şi-a făcut decît datoria", "este om al datoriei", "a căzut la datorie".
Aceasta este percepţia interioară a datoriei, ca produs al transformării obligaţiilor
impuse în obligaţii asumate deliberat, cum spune Kant, "în virtutea libertatii şi
autonomiei voinţei" sau, cum spune Nikolai Hartmann, "în virtutea libertăţii de a
alege".
Este demnă de reţinut aprecierea lui Traian Gînju, potrivit careia "datoria morală, prin
natura conţinutului său, nu este compatibilă cu obligaţia, nu suportă rigorile constrîngerii, ale
fatalităţii. Întotdeauna se exprimă şi rămîne un act de libertate izvorînd din necesităţi
interioare".
Cu toate acestea, considerăm că în întelegerea datoriei ca responsabilitate, deci ca "simţ al
datoriei", trebuie luate în seamă toate cele trei determinaţii puse în evidenţă de Kant:
exterioritatea Legii morale, libertatea (autonomia) voinţei şi condiţia că aceasta să fie o
voinţă bună.
Mihai Florea face o utilă prezentare a acestor determinatii în lucrarea "responsabilitatea
acţiunii sociale", prezentîndu-le sub forma: "necesităţile obiective ale vieţii sociale, libertatea
(de voinţă şi acţiune) agentului si autoangajarea lui voită şi bazată pe opţiune la realizarea
unui obiectiv social (propus de el însusi sau de către alţii, dar adoptat în mod liber şi voit, pe
bază de opţiune sau de interes propriu)" Dincolo de nuanţele vădit colectiviste, proprii
ideologiei marxiste, identificarea si examinarea acestor determinari este benefică.
Particularizate la responsabilitatea morală, cele trei determinaţii dau seama de modul specific
de instituire a conştiinţei datoriei. Este semnificativă observaţia autorului, în consonanţă cu
cea a lui Kant, ca factorul decisiv în constituirea simţului datoriei, deci a responsabilităţii este
autoangajarea (voinţă bună, după Kant). Sub formă exterioară, autoangajarea este actul
voinţei în faţa opiniei publice; sub formă interioară, este actul vointei în faţa propriei
conştiinţe.

Aplicaţie: Imaginaţi-vă o situaţie la locul de muncă în care sunteţi puşi în faţa unei
dileme moralevs dilemă profesională. Creaţi corespondentul în sala de curs şi discutaţi
exemplul. (ca o idee se poate de reformulat, când am citit subpunctul mi-am imaginat o atare
situaţie.)

CONCLUZIE:
Comportamentul etic este un lucru absolut necesar pentru funcţionarea în armonie al
oricărei instituţii, organizaţii, întreprinderi. El este cel ce domneşte asupra structurii relaţiilor
membrilor instituţiei între ei cît şi cu persoane din exterior,fiind influenţat de o sumedenie de
factori de la legislaţia în cauză care stabileşte limitele acestor raporturi pînă la calităţile
personale ale fiecărui individ care influenţeză nemijlocit cercul oamenilor cu care el
interacţionează. Totodată este foarte important de stabilit cauzele comportamentului imoral
pentru că doar ştiind cauzele putem neutraliza incidental de la rădăcină evitînd repetarea sa în
timp. Organizarea cuvenită a climei etice a organizaţiei este domeniul de studiu al
deontologiei, ştiinţă care “furnizează” coduri deontologice caracteristice fiecărei profesii .În
dependenţă de nivelul organizaţiilor la convorbiri pot fi aplicate diferite coduri etice care cu
avansarea nivelului cuprind mai multe aspecte pentru a nu leza drepturile nimănui,a respecta
tradiţiile ,a egala participanţii din punct de vedere etic. Deseori apare conflictul între
performanţa economică şi cea socială aceste conflicturi în cele mai frecvente cazuri sunt
dileme etice greu rezolvabile care presupun o pregătire bună a celui ce le rezolvă pentru a
alege din două “rele” răul mai mic cantitativ şi a argumenta ştiinţific această decizie, necesită
capacităţi psihologice adecvate.Toate aceste aspecte sus-numite au scopul ca datoria
profesională să fie desfăşurată în perfectă armonie cu datoria morală.

Bibliografie

1. “Codul de etică şi conduită profesională al Ministerului Muncii,Familiei,Protecţiei

Sociale şi Persoanelor Vîrstinice”-anexă la ordinul 109/29.01.2015
http://www.mmuncii.ro/j33/images/intranet/Rapoarte/2015_Codul_etic_conduita.pdf
2. STUDIU PRIVIND STANDARDELE ETICE PREVĂZUTE DE CODUL
DEONTOLOGIC AL EXECUTORULUI JUDECATORESC al Ministerului Justiţiei al RM
Chişinău 2015
http://www.justice.gov.md/public/files/file/reforma_sectorul_justitiei/proiecte/proiect_sta
ndardele_etice_02.06.pdf
3.Etica Profesională Viorelia LUNGU Suport de Curs Chişinău 2011
4. Christians С., Etica mass-media, Iaşi, Editura Polirom, 2001.
5. Cozma C., Elemente de etică şi deontologie, Iaşi, Ed. Univ. „Al.I. Cuza",
1997.
6. Baldrige L., Codul manierelor în afaceri, Business Tech International,
Bucureşti, 1997.
7. COMPORTAMENTUL ETIC ÎN AFACERI - UN AVANTAJ AL DEZVOLTĂRII
ECONOMIEI ROMÎNEŞTI
http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2005/economie-si-administrarea-afacerilor-
internationale/24.pdf
8. CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ AL UNIVERSITĂŢII
ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAŞI
http://www.uaic.ro/wp-content/uploads/2013/12/3CoduldeEtica.pdf