im p o rta n fa e c o lo g ic â și fu ra je râ

Știința, 2004
Mihail LUPAȘCU
CZU 633.31
L93

Autorul aducc mulțumiri celor care au sprijinit financiar apariția cârții: Ministerul
Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltârii Teritoriului al Rcpublicii Moldova;
Ministerul Economiei al Republicii Moldova; Proiectul Băncii Mondiale
„Conservarea biodiversității în Republica Moldova, faza II”.

Redactor: Dumitru Boicu

Corectori: Mariana Belenciuc, Elcna Pistrui
Redactor tehnic: Nina Duduciuc
Concepție grafică, copertă și machetare computerizată: Romeo Șveț

întreprinderea Editorial-Poligrafică Știința, str. Academiei, nr. 3;

MD-2028, Chișinău, Republica Moldova;
tel.: (3732) 73-96-16; fax: (3732) 73-96-27;
e-mail: [email protected]

Difuzare: Societatea de Distribuție a Cărții PRO-NOI

Republica Moldova: str. Alba-Iulia, nr. 23/1; MD-2051, Chișinău;
tel.: 51-68-17, 51-57-49; e-mail: [email protected]; www.pronoi.md
România: str. Ing. Pandele Țărușanu, nr. 13; Sector 1, București;
tel.: (021) 222-69-38; tel./fax: (021) 222-69-35

Toate drepturile asupra acestei ediții aparțin întreprinderii Editorial-Poligrafice Știința.

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Lupașcu, Mihail
Lucerna: importanța ecologică și furajeră / Mihail Lupașcu - Cn.:
Î.E.P. Știința, 2004 (Combinatul Poligr.). - 304 p.
ISBN 9975-67-385-6
633.31

© Mihail Lupațcu. 2004

ISBN 9975-67-385-6 © Î.E.P. Știința. 2004
 CUPRINS
INTRODUCERE...................................................................................................................................... 9

Capitolul I
l)IN ISTORIA CULTIVĂRII LUCERNEI........................................................................................ 15
I’roblema proteinei și valoarea ei nutritivă......................................................... 18
Importanța agrotehnică........................................................................................ 25
Capitolul II
CARACTERISTICA BOTANICÂ,
SPECIILE MAIIMPORTANTE ȘI PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE............................ 28
Caracteristica botanică și speciile mai importante.............................................. 28
Particularitățile biologice...................................................................................... 31
1. Cerințele față de căldură și lumină............................................................... 31
2. Cerințele față de regimul de apă................................................................... 37
3. Cerințele față de sol...................................................................................... 42
4. Particularitățile creșterii și dezvoltării......................................................... 43
Capitolul III
TEHNOLOGIA INTENSIVĂ DE CULTIVARE A LUCERNEI PENTRU NUTREȚ............. 48
Selectarea și caracteristica agrobiologică a soiurilor.......................................... 48
Rolul ecologic și agronomic al lucernei în asolament........................................ 61
Metodele de pregătire a solului.......................................................................... 74
Nutriția plantelor și folosirea rațională a îngrășămintelor.................................. 79
• 1. îngrășăminte cu fosfor.................................................................................. 86
2. îngrășăminte cu azot.................................................................................... 88
3. îngrășăminte cu potasiu................................................................................ 91
4. îngrășăminte minerale complexe................................................................. 92
5. îngrășăminte organice.................................................................................. 96
6. Microîngrășăminte...................................................................................... 100
• 7. Preparate bacteriene .................................................................................. 103
Epocile de semănat și folosirea intensivă a terenului arabil............................. 106
Metodele de semănare a lucernei ..................................................................... 119
' Irigarea și programarea recoltelor..................................................................... 130
Metodele de semănat al lucernei în cultura irigată .......................................... 164
Formarea roadei și măsurile complexe de îngrijire a plantelor....................... 168
Semănatul de completare cu diferite culturi pe îucernierele rărite................. 174
Capitolul IV
ROLUL LUCERNEIÎN AMELIORAREA
ȘI FOLOSIREA RAȚIONALĂ A TERENURILOR
PUȚIN PRODUCTIVE, A PAJIȘTILOR ȘIA FÂNEȚELOR NATURALE............................ 178

Capitolul V
DINAMICA ACUMULÂRIIROADEI ȘI FOLOSIREA EI RAȚIONALÂ............................... 189
Rolul lucernei în crearea conveierului
verde și de producere a materiei prime............................................................... 189
Colectarea nutrețurilor de lucernă..................................................................... 199
1. Colectarea fânului........................................................................................ 199
2. Prepararea făinii vitaminizate..................................................................... 202
3. Pregătirea fânajului sau a nutrețului semiînsilozat din lucernă................. 204
 4. Prepararea nutrețului însilozat................................................................... 206
5. Producerea concentratului verde proteic .................................................. 207
Capitolul VI
SISTEMUL ȘTIINȚIFIC DE PRODUCERE A SEMINȚELOR DE LUCERNÂ................. 213
Organizarea producerii semințelor de lucernă.................................................. 213
Influența factorilor naturali asupra producției de semințe................................. 217
Polenizarea......................................................................................................... 224
Particularitățile tehnologice privind cultivarea lucernei pentru sămânță........ 228
Alegerea sectorului pentru lucerna seminceră.................................................. 229
Epoca, metodele și normele de semănat........................................................... 230
îngrășarea semănăturilor pentru semințe......................................................... 233
Irigarea lucernei pentru sămânță....................................................................... 237
îngrijirea semănăturilor...................................................................................... 239
Particularitățile biologice ale formării semințelor,
organizarea recoltării, lupta cu pierderile, curățarea semințelor..................... 242
Capitolul VII
SISTEMULINTEGRAT DE COMBATERE
A DĂUNĂTORILOR ȘI BOLILOR LUCERNEI ......................................................................... 251
Dăunătorii........................................................................................................... 251
1. Dăunătorii semănăturilor în primii ani de viață.......................................... 251
2. Dăunătorii semănăturilor vechi................................................................... 253
Bolile................................................................................................................... 261
1. Fuzarioza..................................................................................................... 261
2. Pătarea brună a frunzelor de lucernă......................................................... 261
3. Ascohitoza lucernei.................................................................................... 261
4. Făinarea lucernei........................................................................................ 262
5. Mana lucernei.............................................................................................. 262
6. Rugina lucernei............................................................................................ 262
7. Cuscuta lucernei.......................................................................................... 262
Complexul de măsuride combatere a dăunătorilor și bolilor............................ 263
1. Măsurile organizatorice de producție....................................................... 263
2. Măsurile agrotehnice.................................................................................. 263
3. Măsurile chimice și biologice de nimicire.................................................. 265
4. Cercetarea înainte de semănat................................................................... 266
5. Examinarea plantulelor.............................................................................. 266
6. Examinarea semănăturilor
de lucernă pe parcursul perioadei de vegetație........................................ 266
Capitolul VIII
MECANIZAREA COMPLEXĂ A CULTURII LUCERNEI........................................................ 270
Complexurile de mașini pentru
lucrarea solului, semănat, îngrijirea plantelor și recoltarea roadei ................. 270
Complexurile de mașini pentru
recoltarea lucernei pentru semințe și pentru nutreț........................................ 273
Capitolul IX
EVALUAREA ECONOMICĂ
A TEHNOLOGIEIINTENSIVE DE CULTIVARE A LUCERNEI........................................... 278
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................. 287
CONTENTS

INTRODUCTION.................................................................................................................................. 11

Chapter I
FROM THE HISTORY OF ALFALFA CULTIVATION............................................................... 15
Protein issue and the nutritive value................................................................... 18
Agrotechnical importance........... . ...................................................................... 25
Chaiter II
BOTANICAL CHARACTERISTIC, MOST
IMPORTANT SPECIES AND BIOLOGICAL SPECIFIC FEATURES ................................... 28
Botanical characteristic and most important species.......................................... 28
Biological specific features.................................................................................. 31
1. Warmth and light requirements................................................................... 31
2. Water regime requirements......................................................................... 37
3. Soil requirements.......................................................................................... 42
4. Growth and development particularities...................................................... 43
Chapter III
INTENSIVETECHNOLOGYOFALFALFACULTIVATIONFORFODDER...................... 48
Selection and agrobiological characteristic of alfalfa varieties........................... 48
Ecological and agronomical role of alfalfa in crop rotation................................. 61
Soil preparation methods...................................................................................... 74
Plants nutrition and rational fertilizers usage...................................................... 79
1. Fertilizers with phosphorus......................................................................... 86
2. Fertilizers with nitrogen .............................................................................. 88
3. Fertilizers with potassium............................................................................ 91
4. Complex mineral fertilizers........................................................................... 92
5. Organic fertilizers.......................................................................................... 96
6. Microfertilizers............................................................................................ 100
7. Bacterial preparations................................................................................ 103
Sowing times and intensive usage of the arable ground.................................. 106
Alfalfa’s sowing methods.................................................................................... 119
Irrigation and harvests planning ....................................................................... 130
Alfalfa’s sowing methods in irrigated crop....................................................... 164
Crop’s formation and plants complex care measures...................................... 168
Completion sowing with different crops on the disused ground ..................... 174
Chapter IV
ALFALFA’S ROLE 1N THE IMPROVEMENT AND RATIONAL UTILIZATION
OF LESS PRODUCTIVE GROUNDS, MEADOWS AND NATURAL HAY FIELDS......... 178

Chapter V
CROP’S ACCUMULATION
DYNAMICS AND ITS RATIONAL UTILIZATION................................................................... 189
Alfalfa’s role in the creation
of green conveyer and raw material production.................................................. 189
Alfalfa’s fodder gathering .................................................................................. 199
1. Hay gathering.............................................................................................. 199
2. Vitaminized hay preparation....................................................................... 202
 3. Alfalfa hay and semisilo preparation ......................................................... 204
4. Silo preparation............................................................................................ 206
5. Green protein concentrate production........................................................ 207
Chapter VI
SCIENTIFIC SYSTEM OF ALFALFA SEED PRODUCTION ................................................ 213
Streamlining of alfalfa seeds production........................................................... 213
Natural factors influence on the seed production.............................................. 217
Pollination........................................................................................................... 224
Technological particularities of the alfalfa cultivation for seeds....................... 228
Sector selection for seed tree alfalfa ................................................................. 229
Sowing times, methods and norms ................................................................... 230
Fertilization of the sown fields for seeds........................................................... 233
Alfalfa irrigation for seeds ............................................................................. 237
Sown fields care.................................................................................................. 239
Biological particularities of seeds formation,
harvest organization, fight against losses and seeds shelling........................... 242
Chapter VII
INTEGRATED SYSTEM OF ALFALFA’S PEST AND DISEASES CONTROL................. 251
Pests..................................................................................................................... 251
1. Sown fields pests in the first years of life.................................................... 251
2. Old sown fields pests.................................................................................. 253
Diseases............................................................................................................... 261
1. Fusariosis ................................................................................................... 261
2. Brown spotting of alfalfa foliage................................................................. 261
3. Alfalfa’s ascochytosis.................................................................................. 261
4. Alfalfa’s mildew............................................................................................ 262
5. Alfalfa’s manna............................................................................................ 262
6. Alfalfa’s blight.............................................................................................. 262
7. Alfalfa’s dodder............................................................................................ 262
Complex of measures targeted on pest and diseases control........................... 263
1. Organizational production measures......................................................... 263
2. Agrotechnical measures ............................................................................. 263
3. Chimical and biological annihilation measures.......................................... 265
4. Pre-sowing research.................................................................................... 266
5. Plantlets examination.................................................................................. 266
6. Alfalfa’s sown fields examination during the vegetation period............... 266
Chapter VIII
COMPLEX ALFALFA’S CROP MECHANIZATION................................................................. 270
Machinery for soil tilling, sowing, plants care and harvesting......................... 270
Machinery for alfalfa’s harvesting for seeds and fodder................................... 273
Chapter IX
ECONOMIC EVALUATION OF ALFALFA’S CROPPINGINTENSIVE TECHNOLOGY.... 278
BIBLIOGRAPHY................................................................................................................................ 287
COAEPMAHME
BBEJIEHHE............................................................................................................................................ 13

1'jlABA I
113 HCTOPHH BO3AEJ]blBAHHH JIIOHEPHEI ............................................................................ 15
I lpo6jieMa 6ejixa n KopMOBaji ueHHOCTb ......................................................................... 18
ArpoTexHHnecKoe 3HaneHHe.............................................................................................. 25
I'JIABA II
EOTAHHHECKA^ XAPAKTEPHCTHKA,
OCHOBHblE BHJJbl H EHOJlOrHMECKHE OCOEEHHOCTH................................................ 28
I.OTaHHHecKaa xapaicrepHCTHKa n ocHOBHbie bhhbi............................................................... 28
I.HOJIOTHHeCKHe 0C06eHH0CTH............................................................................................................................................ 31

1. Tpe6oBaHH« k Tenny h CBeiy................................................................................... 31

2. Tpe6oBaHHa k BOjjHOMy peiKHMy............................................................................. 37
3. Tpe6oBaHH« k noHBe.................................................................................................. 42
4. Oco6eHHOCTH pocTa h pasBiiTim............................................................................. 43
Tjiaba III
HHTEHCHBHAJl TEXHOJIOTHTI BO3mEJTbIBAHM51 JIlOUEPHbl HA KOPM.................... 48
Ot6op copTOB h hx arpo6HOJiorHHecKaji xapaKTepncTHKa........................................... 48
OKOJiorHHecKaa h arpoHOMHHecKan poai. jnouepHti b ceBOo6opoTe............................ 61
MeTOAbi nonroTOBKH noHBbi.............................................................................................. 74
IlHTaHHe pacTeHHH h paiiHOHajibHoe Hcnojib3OBaHHe yjjo6peHHH.............................. 79
1. <t>oc(J>opHbie yno6peHHs............................................................................................ 86
2. A3OTHbie yno6peHHJi.................................................................................................. 88
3. KajiHHHbie yuo6peHH« .............................................................................................. 91
4. KoMnneKCHbie MHHepaabHbie yno6peHHa................................................................ 92
5. OpraHHHecKHe yuo6peHHs........................................................................................ 96
6. MHKpoy«o6peHHa..................................................................................................... 100
7. BaKTepnajibHbie npenapaTbi................................................................................... 103
CpoKH noceBa h HHTeHCHBHoe Hcnojib3OBaHne naniHH............................................... 106
MeTojibi noceBa /uonepiibi................................................................................................... 119
OpoiueHHe h nporpaMMHpoBaHHe ypowaeB.................................................................. 130
MeTojjbi noceBa jnoijepHbi b ycnoBHSX opomeHHs...................................................... 164
<I>opMHpoBaHHe ypojKan h KOMnjieKCHbie MeponpnaTnsi no yxojiy 3a pacTeHHSMH.. 168
IIojiceB pa3Hbix KyjibTyp b H3peiKeHHbie noceBbi jnouepHbi....................................... 174
Tjiaba IV
POJIb JHOIJEPHbl B yjIYHIUEHHH H PALJHOHAJIbHOM HCnOJIb-
3OBAHHH ArPOnPOAYKTHBHblX 3EMEJIb, nACTEHUI H CEHOKOCOB.................... 178

Tjiaba V
AHHAMHKA HAKOnJIEHHU
yPOJKAJI H ETO PALJHOHAJIbHOE HCnOJlb3OBAHHE...................................................... 189
PoJib jnoijepHbi b co3jjaHHH 3ejieHoro
KOHBeiiepa h npoH3BOjjCTBe nepBHHHoro cbipba.......................................................... 189
3aroTOBKa kopmob H3 jnotjepHbi...................................................................................... 199
1. 3aroTOBKa ceHa......................................................................................................... 199
2. 3aroTOBKa BHTaMHHHO-TpaBSHoiî MyKH................................................................ 202
3. 3aroTOBKa ceHa>Ka H3 jnouepHbi............................................................................. 204
 4. 3aroTOBKa cmioca..................................................................................................... 206
5. ripOH3BOACTBO npOTCHHOBOrO 3CJieHOFO KOHLțeHTpaTa ....................................... 207
Fjiaba VI
HAyqiÎAH CHCTEMA nPOH3BOJJCTBA CEMJIH JIIOIJEPHM........................................... 213
OpraHH3aijHa npoH3BOjjCTBa ccmjih jiiouepHbi.......................................................... 213
BjIHSHHe npnpOJIHblX (JiaKTOpOB Ha npOH3BOHCTBO CeMSH....................................... 217
OnbuieHHe...................................................................................................................... 224
Oco6eHHOCTH TexHOJiorHH h BbipainHBaHH» jiiOLiepHbi Ha ceMeHa........................ 228
Bbi6op ynacTKa juia ceMeHHHKOB jnouepHbi.............................................................. 229
CpoKH, MeTojjbi h HopMbi noceBa............................................................................... 230
y«o6peHHe ceMeHHHKOB jnoijepHbi............................................................................. 233
OpomeHHe ceMeHHHKOB moiiepHbi............................................................................. 237
yxou 3a noceBaMH ceMeHHoft jnouepHbi..................................................................... 239
BnojiorHHecKHe ocoâeHHoc™ oopaionanioi ceMSH,
opraHH3auHJi y6opKH, 6opb6a c noTepaMH ypo>Kaa, OHHCTKa ceMSH...................... 242
Tjiaba VII
HHTETPHPOBAHHAJI CHCTEMA BOPbBbl
C EOJIE3H5IMH H BPEflHTEJISMH JHOIJEPHbl..................................................................... 251
BpeuHTejiH........................................................................................................................ 251
1. BpejiHTejiH noceBOB b nepBbie rojjbi >kh3hh ........................................................ 251
2. BpejjHTejiH cTapoBO3pacTHbix noceBOB................................................................ 253
Bojie3HH ............................................................................................................................ 261
1. <ty3apHO3Haa KopneBaa THHJib............................................................................... 261
2. Bypas naTHHCTOCTb jnouepHbi............................................................................... 261
3. Ackoxhto3 moiiepHbi.............................................................................................. 261
4. MyHHHCTaa poca jiiouepHbi.................................................................................... 262
5. JIoiKHaa MyHHHCTaa poca (nepoHocnopo3).......................................................... 262
6. PacaBHHHa jnouepHbi................................................................................................ 262
7. IToBHJiHKa................................................................................................................. 262
KoMnjieKC Mep no 6opb6e c BpejjHTejiMMH h 6ojie3H8MH............................................. 263
1. OpraHH3aijHOHHO-xo3SHCTBeHHbie......................................................................... 263
2. ArpoTexHHnecKHe..................................................................................................... 263
3. BHonorHHecKHe h xhmhlicckhc MeTOflbi 6opb6bi................................................. 265
4. ripejinoceBHoe o6cnejiOBaHHe............................................................................... 266
5. O6cnejiOBaHHe bcxojiob.......................................................................................... 266
6. O6cJiejjoBaHHe noceBOB b nepnoji BereTaijHH...................................................... 266
Tjiaba VIII
KOMITJIEKCHA31 MEXAHH3AIJH5I BO3UEJIblBAHHJI JHOUEPHbl................................... 270
KoMnneKC ManiHH jjjis o6pa6oTKH noHBbi,
noceBa, yxojia 3a pacTeHHSMH h y6opKH ypo»aa.......................................................... 270
KoMnjieKc ManiHH jjjis y6opKH jnoiiepHbi Ha ceMeHa h Ha KopM................................ 273
Fjiaba IX
3KOHOMHHECKA» OLIEHKA HHTEHCHBHOH
TEXHOJIOTHH BbIPAIU,HBAHHH JHOUEPHbl............................................................................ 278
JIHTEPATyPA...................................................................................................................... 287
 INTRODUCERE
Este bine cunoscutfaptul că dezvoltarea zootehniei și sporirea producției acesteia
depind de baza furajeră și deproducerea unei cantități suficiente deproteină vegetală
de calitate superioară.
In zootehnieproblema proteinei este deosebit de actuală. In anii 1989-1990, în
Republica Moldova la fiecare unitate nutritivă s-au produs circa 90-92gproteină
digestibilă, iarîn ultimii lOani (1991-2001) această cantitates-a redus, practic,
de 1,5-2,0 ori, norma fiind de 105-110 g. Deci animalele sunt asigurate cu o
cantitate de proteină digestibilă aproximativ de două ori mai mică decât necesită
organismul. Rațiile furajere conțin puțini aminoacizi esențiali, vitamine și alte
substanțe biologic active. Multiple experiențe au demonstrat că insuficiența de
proteine și de alte substanțe prețioase în rația animalelor determină consumul
excesiv de nutrețuri la o unitate de producție (până la 50-60% și mai mult), duce
la scăderea productivității animalelor, la deprecierea calității producției, se
răsfrânge negativ asupra funcțiilor reproductive ale organismului și asupra sănătății
animalelor etc.
Analizele și calculele specialiștilor demonstrează că în Republica Moldova în
viitorul apropiat, pornind de la necesitatea sporirii în continuare a producției
zootehnice - sursa principală de proteină alimentară pentru populație -, anual
trebuie de produs până la 800-850 de mii tone de proteină furajeră.
0 importanță deosebită are proteina de origine vegetală, care, conform
afîrmațiilor savanților din țară și de peste hotare, în rațiile animalelor agricole
ocupă circa 90%.
Printre principalele culturi ce asigură crearea bazeifurajere și sporirea producției
de proteină vegetală se află lucerna.
în Republica Moldova lucerna nu are concurenți în ce privește producția de
proteine la o unitate de suprafață de teren. în S. U.A., după mai multe surse științifice,
printre 25 de culturi, care se cultivă pentru furaj și grăunțe, lucerna dă cea mai
mare cantitate deproteină la hectar. în această țară, printre 10 culturi principale
pentru producerea furajului, primele trei locuri le ocupă: porumbul, soia și ierburile
perene. Proteina obținută din lucernă sub aspect ecologic este cea mai ieftină și
mai nedăunătoare substanță organică. Ea asigură folosirea rațională, în rația
animalelor, atât a nutrețurilorgrosiere, cât și a concentratelor.
în comparație cu alte culturi, în special cu cele prășitoare, la cultivarea
lucernei se economisește o cantitate însemnată de combustibil convențional.
Rezultatele experimentale demonstrează că o roadă de 5 tone de boabe degrâu de
toamnă asigură obținerea a 600 kg/ha proteină, în vreme ce o roadă de 10 t/ha
fân de lucernă - obținerea a 1 600 kg/ha proteină. Proteina de lucernă este de
8-10 ori mai ieftină decât proteina deporumb folosit pentru nutreț însilozat.

9
 Lucerna asigură acumularea în sol a azotului biologic, contribuie la sporirea
procentului de humus, la combaterea eroziuniisolului, la ameliorareaproprietăților
luifizice și chimice, la formarea și restabilirea structurii solului, ameliorează situația
ecologică în agricultură. Această cultură este un component de valoare la crearea
fănețelor cultivate și a pășunilor, îmbunătățește terenurile furajere naturale.
Americanii susțin că lucerna este aurul verde al Marilor Cămpii, noi însă
afirmăm că ea este„aurul verde al cernoziomurilor moldave”.
Fiind rezistentă la secetă, lucerna crește bine și în zonele cu climă umedă,
reacționează excepțional la irigare, este foarte rezistentă și la îngheț.
Lucerna permite a soluționa problema insuficienței albuminei în zootehnie,
previne eroziunea și salinizarea secundară a solurilor, asigură stabilitatea
producției.formarea în țară a unei agriculturi durabileși ecologice. Practic, lucerna
este de neînlocuit în asolamentele de toate tipurile din zonele de stepă și de silvostepă
din republică. Ea este o minunată plantă premergătoare pentru multe culturi
agricole, în primul rândpentru grăul de toamnă, contribuind nu numai la sporirea
productivității, dar și la îmbunătățirea calității producției.
Deșiposedă calități biologicesuperioare, ecologo-agrotehnice șifurajere, lucernei,
îndeosebi în ultimii 8-10 ani, nu i se acordă atenția cuvenită. Altfel, cum poate fi
explicatfaptul că, de exemplu, suprafețele ocupate cu această cultură au fost reduse
de la 180-200 de mii ha în anii 1985-1990 pănă la circa 30-50 de mii ha în
2000-2001. Recolta la hectar, în acest răstimp, de asemenea s-a redus de căteva
ori. Intr-o stare deplorabilă se află și producția de semințe, nu se implementează
soiuri noi de lucernă, nu suntfolosite completposibilitățile ei biologice, agrotehnice,
ecologice și calitățile furajere. Toate acestea s-au răsfrănt negativ asupra
productivității culturilor de câmp și a animalelor domestice.
Istoria demonstrează în mod convingător că decăderea agriculturii în orice
țară este direct sau indirect condiționată de atitudinea neglijentă față de culturile
leguminoase perene, în specialfață de lucernă. Justețea acestei afirmații este ilustrată
de situația în care s-a pomenit astăzi agricultura în țara noastră.
Nesatisfăcător se introduc în producție tehnologiile moderne cu consum redus de
energie și ecologic pure de cultivare a lucernei pentru furaj și semințe, ținăndu-se
cont de condițiile climatice ale regiunilor. Chiar și acolo unde lucernierele
s-au păstrat, lucerna nu estefolosită rațional la hrănirea animalelorși la producerea
nutrețurilor combinate de calitate superioară.
Luând în considerare importanța lucernei pentru agricultura noului mileniu,
am urmărit scopul de a totaliza rezultatele cercetărilor efectuate de noi pe parcursul
multor ani, precum și de a generaliza datele din literatura de specialitate din țară
și de peste hotare, de a elabora bazele teoretice și practice ale tehnologiei complexe
de cultivare a lucernei pentru furaj și semințe cu consum redus de energie.
Ne exprimăm convingerea că această lucrare va fi de un real folospentru țărani,
fermieri, conducătorii gospodăriilor agricole, studenți, savanți, pentru toți acei care
doresc să creeze în Republica Moldova o agricultură prosperă.
Autorul
 INTRODUCTION
It is a well known fact that the livestock development and its production growth
depend on the fodder base and on the production ofa sufficient quantity ofhighest
quality vegetal protein.
In animal breedingfield theprotein issue is extremely actual. During theperiod
of 1998-1999, in the Republic ofMoldova it was produced at each nutritive unit
approximately 90-92 gr. digestible protein, but in the last 10 years (1991-2001)
this quantity has been reduced almost to 1,5-2,0 times, though the norm is ofl05-
110 gr. Thus, it is clear that the animals are provided for a quantity ofdigestible
protein twice smaller than their organism requires. Fodder ratios contain too little
important amino-acids, vitamins and other biologically active substances. Multiple
experiences have shown that the insuffiency ofproteins and otherprecious substances
in the animals’ ratio, determines an excessive consumption offodders per produc-
tion unit (till 50-60% and even more), leads to the animals’productivity decrease,
to the productions quality depreciation, has a negative impact on the organisms
reproduction functions and on the animals health, etc.
Analysis and experts’ calculations demonstrate that in the forthcomingfuture in
the Republic ofMoldova, basing on the continuous necessity ofzootechnicalproduc-
tion growth - thepeople’s main nourishmentprotein source - it will de necessary to
produce yearly about 800-850 thousands tones offodder protein.
Ofa special importance is the vegetal protein, which, in accordance with the asser-
tions oflocal and abroad experts, occupies about 90% in agricultural animals’rations.
Amongst the main crops that assure the setting up offodder base and vegetal
protein’s production growth is the alfalfa.
In the Republic ofMoldova the alfalfa doesn ’t has any competitors as regards the
protein production perground surface unit.
In the U.S.A., in accordance with several scientific sources, amongst 25 cultures
which are tilledforseeds andfodder, the alfalfa supplies the biggest protein amountper
hectare. In this country, amongst 10 main cultures aimedforfodderproduction, thefirst
three places are held by: corn, soy bean and perennial herbs. The protein obtainedfrom
alfalfa is in ecological aspect the cheapest and harmless organic substance. It assures a
rational usage in the animals ration ofboth fibrous fodderand concentrates.
Comparing with othercrops, especially with the weeding ones, one can get great
savings of conventional fuel when cultivating alfalfa. Experimental results show
that a crop of5 tons winter wheat beans assures an amount of600 kg/ha protein,
while a crop oflO tons/ha alfalfa hay - approximately 1600 kg/ha protein. Alfalfa
protein is from 8 to 10 times cheapier than the corn protein used forsilo fodder.
The alfalfa assures the accumulation ofbiological nitrogen in the soil, contrib-
utes to the humus percentage growth, to thesoil erosion control, to itsphysical and

11
 chimicalfeatures improvement, to theformation and reestablishment ofsoil’s struc-
ture, and improves as well the ecological situation in agriculture. This culture is a
valuable component in the creation ofcultivated hay fields andgrass lands and it
improves the natural fodderfields also.
TheAmericans are asserting that the alfalfa is thegreen gold ofthe Great Fields,
we instead are alleging that it is “thegreen gold ofmoldavian chernozem”.
Being drought resistant, the alfalfa is growing well even in wet climate zones,
exceptionally responds to irrigation and it is extremely freeze resistant.
The alfalfa is allowing to solve the issue ofalbumin insufficiency in the animal
breeding field, forestalls the soil erosion and its secondary salinization, assures the
production stability and the setting up ofa lasting and ecological agriculture in the
country. Practically, the alfalfa is unsubstitutable in the all types ofcrop rotations
from steppe andforest steppe zones from the republic. It is a wonderful preliminary
plantfor many agricultural crops, in firstplacefor the winter wheat, thus contribut-
ing not only to the productivity increase, but also to the production’s quality im-
provement.
Although itpossesses superior biological, eco-agrotechnical andfodderfeatures,
the alfalfa, especially in the last 8-10years, is not treated with all due attention or it
is even forgotten. How can be otherwise explained the fact that, for example, the
surfaces occupied with this particular crop have been reduced from 180-200 thou-
sands hectares in the period of1985-1990, till almost 30-50 thousands hectares in
2000-2001. During the aforementioned period, the crop per hectare has reduced
drammatically as well.
The seeds production can be found also in a lamentable condition: the new
alfalfa varieties aren’t implanted, its biological, agrotechnical, ecological and fod-
der potentials are completely disregarded. All these had an extremely negative im-
pact on the field crops and tame animals productivity.
The history demonstrates in a very convincing manner that the agriculture’s
decline in any county is directly or indirectly conditioned by the negligent attitude
towards the perennial leguminous crops, especially towards the alfalfa. The justness
ofthis affirmation is illustrated by the bad condition the county’s agriculture finds
itselfin.
In an unsatisfactory manner are introduced in theproduction process the modern
low energy consumption and ecologically pure technologies aimed for the alfalfa’s
fodder and seeds cropping, taking into account the specific climatic conditions ofthe
regions. Even wherethealfalfa’sfieldsareinagoodestate, thealfalfa isnotrationally
used when feeding the animals and producing the combined high qualityfodders.
Taking into consideration the alfalfa’s importance for the new millennium’s
agriculture, my purpose was to summarize the researches results which were per-
formed by us during several years, and to generalize the data from the local and
abroad specialized literature, to elaborate the theoretical andpractical basis ofthe
complex alfalfa’s fodder and seeds cropping technology with a minimum energy
consumption.
We are confident that this book will be ofa great utilityfor the villagers,farmers,
farmstead administrators, students, scientists, and for all those who are willing to
create a prosperous agriculture in the Republic ofMoldova.
The author
 BBEAEHHE
O6uifiU36ecmm, mno ocnoBoii paxumust jKUBonmoBodanea u pocma ezo npodyKUftu suutsieincsi
coadanue KopMosou 6a3bi, npou3eodcmeo ebicoKOKauecmeeuimo pacmumejibHOio 6ejtKa e
docmamowoM KOJtwecmee.
Ilpo6.te.wi 6ejii<a e 3oomexnuu crnoum oco6o ocmpo. Couiacno damibiM 3a 1989-1990 ti.
e Mojidoee ua Kaxdyio KopMoeym edwiuuy npou3Bodujiocb 90-92 i nepeeapuMoio npomeuna,
a 3a nocjtediiue 10 jiem (1991-2001 a.) smom noKa3amejtb cnu3iuicsi e 1,5—2,0 pa3a npu
nopMe 105-110 i. Cjiedoeamejibuo, oOecneienue xueomnbix nepeeapuMbiM npomeuHOM e dea
pa3a Huxe ycmaHoejieuHbix soomexHuwcKux itopM. B KopMoeux pauponax JKueomnwc
codepjKumcsi Hedocmamouuoe KOJiuuecmeo ne30MeHUMbix OMUHOKUCJiom, eumaMunoe u dpyzux
6uojmuuecKU aKmuenbix eetyecme. MnoiouucjieuHbiMU onbimaMU doKa3ano, umo nedocmamoK
6ejiK0e u dpyzux tpimbix eeiyecme e paufioite JKueomubix npueodum k upe3MepnoMy pacxody
Kopjtoe na eduHtiyy npoii3BoduMOU npodyiaifiu (do 50~60% u 6ojiee), ciiuxchuio npodyKmueiiocmu
jKueomHbix u Kauecmea npodyKUftu, a tnaKJKe ompuuflmejtbno BJtustem na eocnpouBeodumejibHbie
(pyHKupu opjauunMa sKUBomnbtx, itopMOJtbHyio destmejtbHocmb ux optaHun.wi u m.d.
CnujKeiiue npou3Bodcmea KopMoe, a scjiedcmeue smoio u jKUBonmoeodcmea e upjiOM
npueejio k pe3K0My yMenbiuenuto npou3eodcmea npodyKmoe jKueomnoeodcmea ua dytuy
nacejienm. Ecjiu e 1990 z. ua oduoio jKumejin pecnyâjtum npuxodujiocb: jnnca - 58 Kt,
MOJioKa - 303 kz, siuti, - 203 lumyKu, mo e 1999 'i. amu noiaaamejai coanaeujtu: Mnca - 24,5 kz,
MOJioKa - 145 kz, siun, - 132 rnmyKU, mo ecmb nompe6jienue npodyKmoe jKueomnoeodcmea
CHiaunocb e 2~2,5 pa3a. BoccmaiioBJienue Hapyuieimoio 6ajiauca nompe6jienua yKcaamtbtx
npodyKmoe bo3moxho mojibKO nymeM yeejimemiH npou3eodcmea npodyKmoe jKueomHoeodcmea
na 6a3e aadauuH npounou kopmobou 6a3bt u peweHUH npo6jieMbt 6ejuca e jKueomiioeodcmee.
Anajiusbi u pacuembi cneuftajiucmoe noKaMwnom, ’tnto e 6jiuiKauiueM 6ydyui,eM, c yuemoM
Heo6xodu.mcmu nocmostuHOio yeejimeuiM npodytatfiu jKUBomioBodcmea kok ochobhow ucmomtuKa
nuiupBoio 6ejiKa d.nsi nacejtenusi, zodoeoe npou3eodcmeo kopmoboio âejixa e Mojidoee cjiedyem
doeecmu do 800-850 mbtcstu mom.
Ijiaauyio pojib e peusenuu daimou npo6jieMbi 6ydem ugpamb Objiok pacmumejibHom
npoucxoxdeHtisi. Miiozue omeuecmeeHHbie u 3apy6e>KHbie yueitbte cmtmaiom, uttio UMemo
smoni 6ejioK cocmasjisiem e pau,uoue cejibCK0X03MUcmeembix xuBomtibix okojio 90%.
y'ananoBJieno, tmo nepeoe Mecmo cpedu ochobhux Kyjibmyp, o6eaieuueaK>tupx co3damie
KopjnoBou 6a3bt u t/BejiwieHue npodyKUftu pacmutnejtbnoio 6ejtm b Pecnyâjtune Maidoea, 30HUMaem
.vouppita, c Komopou ne Moxem KoiiKypupoeamb no npoii3Boda>iBy 6ejiKa na edunuufj njtouifldu
dpyiast Kyjibmypa. IIo dattHbiM uaywbix uanmnuKOB, b CLLIA U3 25 Kyjtbtnyp, B03dejibtBaeMbix na
KopM u 3epno, jnouppna stBJtstemcsi nauâoAee yposKauttoii Kyjmmypou no Kojtw-iecmay 6ejtm c
teicmapa. 113 10 oaiosHbix Kyjnmyp, BbtpauifiBaeMbtx b CIIIA d.w npoii36odctnBa mpMOB, nepsbte
mpu Mecma npuitadjiesKam KtjKypy3e, coe u MiuxojiermtUM mpasaM na cem. BeJiOK jtntie/mbi
nBjtsiemcsi caMbiM deuieebtM u 6e3onaau>tM b 3K0jmmecK0M omitoiueHuu. Oh oâeaieuuBaem 6cuiee
/xttifioiiajibHoe uaicuibsoBaHue b paupoHe SKUBOtmbtx ne mojibKO ^pyâbix mpMOB, uo u KOHwmyxnmi.
ripu B03dejlblBaHUU JllOUppHbl MOJKHO C3KOHOMUmb 31iaUUmejlbH0e KOJIUWCmtiO yCJlOBHOil
suepiuu no cpaaueHwo c BbtpaiuftBanueM dpyzux Kyjtbmyp, oco6eimo nponauimix. OnumHbte
dambie noKasbtBatom, utno 5 m 3epna o3UMoii nuienuybi o6ecnemiBaiom nojtyueHue 600 ki

13
 (ir th<i c I m, « nio npcMst kok 10 m cena juouppHbi c reKmapa o6ecneuueaiom nojiyueHue
IMO Kf tiejiKa c I ca. Bbjiok juouppmi a 8-10 pa3 deuteejie, ueM 6cjiok KyKypysbt ua cujioc.
Jlioiypna (ii<x:o6cmeyeni naKoruienuio OuojioiuuecKOJo 030>na u yeejimeuuio codepjKamm
jyMyca « rm’iee, yjiyuuieHuio cț>u3U’tecKux u xuMU’tecKux ceoucme nouebt, oBpaeoeaiiuio u
<ioccmaHoejieiaiio ee cmpyKmypbi. 9ma Kyjibmypa yjiymuaem u SKOJuxmecKyio cumyayuio e
aejHJiedejiuu, cyui/ecmiemm cnoco6cmeyem yMeiibuienuio apo.tuu nouabi.
Jlio^epna siejistemcsi upHHbiM KOMnonenmoM npu co3danuu cemKocoe u nacm6uui„ yjiymuaem
ecmecmaeHHbie KopMoebte yrodust.
nepe<ppa3upyn cjioea OMepuKaHupe o moM, umo juouppHa stejtstemcsi oejieitbiM 30jiomoM»
Bejiuuux Paaiiun, Mbt mojkpm CKa3anib, mno jnouppna - :>mo <aejieHoe 3ojiomo» MOJtdaecKUx
’tepito3eMoe.
Jlmu/epna ycmomuea k 3acyxe, oditaKO xopouto pacmem e 30itax c ejtaiKHbuu KjtUMamoM
u o’teitb xopouio peajupyem na opoiuenue, docmamo’tito ycmoimuea k uu3kum meMnepamypaM.
Jlmuppna uipaem eedyiuyio pojtb ne mojtbKO e petueituu npo6jteMbt Hedocmaima 6ejiKa e
3oomexnuu, HaKonjienuu âuojtoeu’iecKOto a3oma, npedynpejKdenuu apo.tuu u mnopu’inozo
3acojieuusi no’ie, no u e noebiuienuu crna6ujibitocmu npou3eodcmea ebKOKOKawcmeennoio
3epna, co3danuu ycmomueoro u SKojuuu’iecKozo sesuiedejtun e itauteu cmpaite.
JlmuppHa npaKinuuecKU ite30MenuMa e ceeoo6opomax ecex munoe e cmennou u jtecocmenuou
3ouax cmpanbi. Oua siejisiemcsi 3aMeuamejibiibiM npeduiecmeemiuKOM <lw mhojux Kyjtbmyp,
ocoâemto djtst osumou nuteiiuqbi, codeucmeyst ne mojibKO noebuueiium ypojKaunocmu, uo u
yjiy’tuieiiuio Kauecmea npodyKyuu.
HecMompsi na ebtcoKue 6uawu'tecKue, aKOJiojceajpomexnmecKue u KopMoebte Kauecmea
juouppitbt, eu ydejistemcst nedocmampmioe enuManue, ocoâeitno e nocjtednee epe.Mst. I lodmeepjKdeitueM
amoMy cjtyxum mom cfxiKin, ’um rutouipdu, 30Hsmtbte smou Kyjibinypou, yjtteiibunutucb, itanpuMep,
co 180~2()0 inbic. la e 1985—1990 iz. do 30-50 mbtc. ?a e 2000-2001 w. ypoiKauHOcmb juouppHbi
3a smu rodbt maKxce ciaiMvm e necKOjtbKo pa.>. B ydpyuamiupM iiojiom'hiiu iiaxodumcx u
cejteHoeodcmeo juoupptbt, enedpeHue ee noebtx copmoe. He e nojutou jnepe ucmjtbsyiomcn ee
OuojKxu’tecKue, azpomexnu’tecKue, OKOJuxu’tecKue eoxwsKHoanu u mpjuoebie KO’tecmea. Bce smo
ompuuftmejibHO CKO3ajtocb ita npodtjKmufsitocmu nojteebtx Kijjtbmyp u doMauinux jKueontHbix.
Cjiedyem 3OMemumb, ’imo ucmopusi y6edumejtbno doK03ajia cjtedyrotufe: a jiio6ou cmpaiie
CHUJKeuue ypoeiist cejibCKOxo3stucmeeHiio?o npou3eodcmea npstMO wtu Koceeiato cesLiano c
npeHeâpejKumejibHbLM omitouieHueM k MHOzojiemnuM 6o6oebtM KyjtbmypaM u « ocnoenoM k
juouppne. Cnpaeedjtueocmb damuxo ymeepjKdeHust nodmeepxdaemcsi mou cumyayyeu, e
kokou Haxodumcsi cemac cejtbcme xo3suicimo e rtauteu crnpane.
CoepejneitHbte aHepzosKonoMHbie u BKOJixxmecKu uucmbte mexHOJioiuu iieydoajiemnopuinejtbito
eiiedpsiiomcsi e npou3eodcmeo npu eo3dejtbteaituu jiiouppubi ua KopM u ce.Mena c ynemoM
KJtUMamwecKUX oco6ennocmeu pezuonoe. țțasKe tnoM, ?de ne omKa3ajiucb o/n noceeoa amou
Kyjibmypbt, juou/epHa eanacmyio ucnojtb3yemcst Hepau,uortajibHO u Hepa3yMito e KopMJienuu
jKueontHbix u e npotoeodcmee kom6ukopmob «bicoKOJO KaHecmea.
Mcxodst U3 Bbtuieu3Ji0JKeHH0?o u c ynemoM neixiocineneiiiiojo jna’ieiiusi Jiioy/epiibi <t tieMJtedejiuu
e noeoM inbtcsmejieinuu, kok djtst yjtynuieiiusi cocmosmust no’tebt, inaK u djtst nix>iu<t<x)cmea
KopMoe aemop daiutoii pa6ombt nocmaeuji neped co6ou upjtb nodbiinoxunib peeyjibmanibi
npoeedenitbtx ua npomstxeiiuu mhojux decstmujiemuii uccjtedoBanuu, a maKxe o6o6tyumb
ome’iecmeeiiHbte u 3apy6e>KHbie jiumepamypHbte daimbte e smou oijiaanu uaym, paspa^omamb
meopeinmecKue u npaKinmecKue ocuoebi KOMruieKcnou mexitojimuu eupauyieaiiust jnonepHbi
ita KopM u ceMeita c MUitUMOJtbHbiM nompe6jieitueM dnepiopecypcoe.
Aemop y6esKdeit, ’tmo danitast Kiitaa 6ydem nojte3iibiM noco6ue.M djist Kpecnibnn, (fiepMcpoe,
pyKoeodurnejieu cejibCK0X03siucineeiiitbix npednpustmuu, cmydeitmoe, yueitbtx u oiimysuacmoe,
Komopbie cmpe.Msimcsi co3daim> e Pecny6jiuKe Mojtdoea nixineemaioinee cejtbCKoe xo3stitcineo.
Aemop
 Capitolul n

DIN ISTORIA CULTIVĂRII LUCERNEI

Lucerna este una dintre cele mai vechi plante de cultură de pe glob. Ca
plantă furajeră a fost cunoscută încă în antichitate. Autorul antic Columella,
descriind în secolul I î. Hr. lucerna, subliniază importanța ei ca plantă de
nutreț. Fiind una din cele mai prețuite plante pentru nutreț, lucerna în prezent
este răspândită pe toate continentele. Suprafața ocupată cu această cultură
actualmente, după cum menționează Paul Varga (1993), depășește 35 mln.
de hectare. Datorită capacităților adaptive înalte, lucerna crește chiar și în
zone cu condiții climatice nefavorabile, de exemplu în Alaska, la peste 60°
latitudine nordică, unde temperatura se menține timp îndelungat sub -27°C,
în California, unde temperatura depășește +50-60°C, ori în Alpii Elveției, la
peste 1 500 m altitudine.
Opiniile savanților referitor la începutul cultivării lucernei sunt
contradictorii. Bunăoară, savanții Vasilenko (1949), Zâkov (1967) etc.
consideră că aceasta a avut loc cu 2 500-3 000 de ani în urmă, Sinskaia (1950),
Tarkovski (1972) — cu 4 000-5 000 de ani, Bolton (1962) etc. — cu 6 000-
6 500 de ani, iar Ivanov (1980) opinează că lucerna era cultivată încă cu
7 000-8 000 de ani în urmă.
Datorită rezistenței înalte și capacității de a se adapta la diferite condiții
agro-climo-ecologice, lucerna a ocupat pe parcursul secolelor arealuri noi.
Academicianul Jukovski (1971) este de părerea că lucerna s-a răspândit ca
plantă de cultură din Mongolia, prin oazele Asiei Centrale și Mijlocii, ajungând
în Asia Anterioară și mai departe, până în regiunile mediteraneene. Această
cultură era înalt apreciată pretutindeni. Se știe că popoarele care trăiau pe
teritoriile actuale ale fostelor republici ale U. R. S. S. din Asia Mijlocie și din
Caucaz se ocupau cu cultivarea lucernei aproximativ cu 5 mii de ani în urmă.
A. Ivanov (1980) în monografia sa despre lucernă, bazându-se pe datele
noi privind istoria și răspândirea culturii (sistematica, citologia, genetica,
imunochimia, selecția), propune o schemă nouă a evoluției acestei culturi,
pe care a elaborat-o ținând cont de ploiditatea speciilor, de arealul lor, de
încrucișarea, morfologia organelor vegetative, de particularitățile biologice
etc. Pornind de la legăturile filogenetice interspecifice, acest autor formulează
o concluzie generală despre geneza întregului genMedicago L., descrie natura
genetică a apariției unor specii aparte, evoluția hibridizării introgresive
interspecifice multiseculare în două centre genetice importante - Asia
Anterioară și Asia Mijlocie.

15
 Multă atenție se acorda creșterii lucernei și, în general, semănatului
ierburilor de câmp încă în timpurile străvechi în Rusia. A. Sovetov (1869) în
lucrarea sa despre planetele furajere a demonstrat raționalitatea cultivării
plantelor multianuale, în special a lucernei pentru nutreț. La răspândirea
lucernei în Rusiaau contribuitesențial R Kostâcev (1885), S. Klinghen (1899)
etc. Datorită lor, precum și altor savanți, lucerna a început să fie răspândită
și cercetată.
La începutul secolului trecut au fost organizate mai multe expediții în
scopul colectării diferitelor specii și forme de culturi furajere, inclusiv de
lucernă. Ca rezultat, s-au introdus în cultură multe soiuri valoroase noi, a
fost creat sistemul de producere a semințelor de lucernă.
In republicile fostei U.R.S.S. lucrări fundamentale au publicat V. Viliams,
D. Preanișnikov, I. Vasilcenko, S. Smelova, E. Sinskaia, P. Lubeneț,
P. Konstantinov, F. Filatov, S. Sain, A. Konstantinova, V. Rabinovici, L. Mațiuc
etc., în care a fost dezvăluit profund rolul ierburilor multianuale, în special
al lucernei, în consolidarea bazei furajere, soluționarea problemei proteinei
vegetale în zootehnie, acumularea humusului și a azotului biologic în sol și
în restabilirea structurii acestuia, formarea corectă a asolamentului, cu
participarea ierburilor perene leguminoase și graminee, în ameliorarea
terenurilor agricole, a pășunilor și fânețelor, în desalinizarea solurilor.
Datorită acestor și altor lucrări, lucerna în fosta U.R.S.S. a căpătat o
răspândire largă. Deja în anul 1950 lucerna ocupa o suprafață de
3,4 mln. ha sau de câteva ori mai mult decât în 1913. în anii ulteriori,
îndeosebi în republicile din Asia Mijlocie, în regiunile cernoziomice
centrale, Povoljia, Caucazul de Nord, Ucraina și Moldova, suprafețele
însămânțate cu lucernă s-au extins și mai mult, ocupând în anul 1984 peste
8,2 mln. ha, inclusiv 4,5 mln. ha terenuri irigate.
în Republica Moldova, conform unor date din literatura de specialitate
(A. Bâcihin, 1906; L. Mațiuc, 1968 etc.), lucerna a început să fie cultivată prin
anii ’90 ai secolului al XlX-lea. Agronomul Dolinski în cartea sa Travoseianie
na iughe Rossii scrie că primul a semănat lucerna pe o suprafață de 1,5 ha
fermierul Gherasimov, în anul 1894. La sfârșitul secolului al XlX-lea și la
începutul secolului al XX-lea se practica cultivarea lucernei și experimentarea
ei și în școlile agricole din Cocorozeni, Cupcui, Brânzeni, la Stațiunea
Experimentală din satul Ploți, r-nul Râbnița ș. a. Țăranii din nordul Moldovei
semănau trifoi și lucernă și până la aceasta.
Un mare propagandist al culturilor multianuale, în special al lucernei, în
Basarabia a fost S. Savcenko. în anul 1912 el editează o carte, foarte prețioasă,
intitulată Kormovaia trava - liuțerna (Planta furajeră - lucernd), în care
analizează detaliat situația privind producerea furajelor în Basarabia și arată
căile principale de soluționare a acestei probleme. S. Savcenko, fără a ezita,
susținea că cel mai valoros nutreț, care poate satisface necesitățile
gospodăriilor țărănești, este cel obținut din lucernă, care asigură recolte mari
la hectar.
După stabilirea valorilor furajeră și agronomică, lucerna se răspândește
intens și în Moldova. Astfel, după cel de-al doilea război mondial, lucerna

16
ocupa în Republica Moldova 1 360 de hectare, dar ca rezultat al muncii de
lămurire a importanței ei pentru crearea bazei furajere, suprafețele
însămânțate cu lucernă s-au extins considerabil. In anii 1958-1960 lucerna
ocupa deja circa 40-53 de mii ha. Ulterior suprafețele ocupate cu plante
multianuale, în special cu lucernă, s-au lărgit și mai mult, alcătuind în anii
1966-1970 - 88 de mii ha, iar în 1976-1980 - 229 de mii ha, atingând nivelul
inaxim - 235 de mii ha - în anii 1986-1989, ceea ce constituia aproape 14%
din suprafața ocupată cu culturi de câmp.
Dar în continuare suprafețele semănate cu această prețioasă cultură încep
să se reducă brusc - până la 35-50 de mii ha în anii 1998-2001. Cauzele care
au dus la micșorarea inadmisibilă a terenurilor însămânțate cu lucernă vor fi
specificate în capitolele următoare ale acestei lucrări.
Cele mai mari suprafețe ocupate de lucernă pe glob, după cum afirmă
A. Ivanov (1980), sunt concentrate în America de Nord și în America de Sud -
circa 21-22 mln. ha sau peste 55-60% din suprafața mondială. în S. U. A., după
W. Knight (1984), lucerna ocupa 11,7 mln. ha, în Canada - aproximativ
2,8 mln. ha, iar în Argentina - 7 mln. ha. în Australia suprafețele acestei culturi
în 1972-1982, comparativ cu anii 1920-1930, s-au majorat de 170 de ori. în
Europa, conform datelor publicate de N. Krâlova (1979), I. Bocșa (1979) etc.,
cu lucernă se însămânțează circa 9 mln. ha. în Australia, Bulgaria, Iugoslavia
în ultimii 20-30 de ani suprafețele însămânțate cu această cultură au crescut
de zeci de ori. Chiar și în așa țări ca Franța, Italia, Spania, care cultivă lucerna
din cele mai vechi timpuri, suprafețele au crescut de 1,5-3,0 ori. în Ungaria,
după dr. I. Bocșa (1979), lucerna în anii 1971-1975 ocupa 415 000 de hectare.
în România, conform afirmațiilor autorilor N. Dumitrescu (1991), Paul Varga
(1993), S. Petcovici (1996), Iuliu Moga (1993), lucerna a început să fie cultivată
în anul 1800, în prezent ocupând o suprafață de peste 400 de mii ha.
S-a menționat deja că lucerna are o capacitate de producție sporită, după
acest indice ocupând printre culturile furajere unul din primele locuri. Con-
form datelor lui A. Ivanov (1980), P. Vavilov, Gh. Posâpanov (1983) etc., în
multe regiuni ale fostei U. R. S. S. recolta de fân de lucernă pe terenurile
neirigate atingea 40-60 q/ha, iar pe cele irigate - de la 100-200 până la
250 q/ha. A. F. Ivanov, G. A. Medvedev (1977) afirmă că în regiunile de sud
ale Federației Ruse lucerna, în condiții de irigare, în sumă pe trei ani de
folosire, a asigurat 480 q fân la hectar. Paul Varga (1993) menționează că
pe terenurile irigate din România, în condiții optime, producția de lucernă
cultivată pentru furaj a constituit 20 t de substanță ușcată la hectar, iar
lucerna cultivată pentru sămânță a dat 500-700 kg/ha. în Ucraina recolta
de fân de lucernă este de 30-60 q/ha, în cultura neirigată, și până la
80-140 q/ha, la irigare. în Ungaria, după dr. Ivan Bocșa (1979), în anii
1971-1975 de pe o suprafață de 415 000 de hectare s-a recoltat câte 49,2 q
de fân de pe hectar. în S.U.A. fânului din lucernă îi revine 58,8% din volumul
total de fân. Recolta pe țară a fânului de lucernă în anii 1980-1983 a fost de
75 g/ha, iar pe fânețele naturale - de 18-20 q/ha.
în Republica Moîdova lucerna asigură, în condiții optime de creștere și
de agrotehnică înaltă, în cultura neirigată până la 6,0-8,0 t/ha, iar la irigare

17
15-20 t/ha. în medie pe anii 1986-1989 lucerna pe o suprafață de 235,4
mii ha a asigurat câte 29,9 tone de masă verde de pe hectar. Datele statistice
demonstrează posibilitățile de producție înalte ale acestei culturi, dar și
oscilațiile considerabile ale productivității ei în diferite țări și regiuni, care
sunt în funcție de factorii ecologici, climatici, agrotehnici, organizatorici etc.
Conform afirmațiilor cercetătorilor, majoritatea țărilor lumii folosesc mai puțin
de 50-60% din potențialul biologic al acestei culturi prețioase. în multe țări o
atenție considerabilă se acordă ridicării productivității și ameliorării caîității
nutrețurilor obținute din lucernă.
Cercetările efectuate de către savanții de pe glob (Chloupek, 1979; Varga,
Gumaniuc, 1977; Bocșa, 1979; Mamorova, 1979; Hidialgo Naijnor, 1979;
Konstantinov, 1974; Ivanov, 1980) demonstrează că productivitatea lucernei
în ultimii 20-30 de ani, îndeosebi în țările ex-sovietice, s-a stabilizat, dar în
unele cazuri s-a redus.
Pornind de la cele menționate, pentru sporirea în continuare a
productivității și calității lucernei, a importanței ei ecologice, în anii apropiați
trebuie create, prin intermediul selecției, noi soiuri și populații de lucernă,
care să se distingă printr-o înaltă productivitate, prin calitate și rezistență la
factorii nefavorabili. Factori importanți pentru obținerea acestor calități, în
afară de selecție, sunt procedeele raționale și economicoase de agrotehnică,
metodele noi de producere a semințelor ameliorate, metodele eficiente de
protecție a plantelor de boli, dăunători și de buruieni. Nu mai puțin impor-
tant este, sub acest aspect, elaborarea unui sistem nou de mașini și de
dispozitive pentru cultivare și recoltare. Aceste măsuri trebuie să corespundă
următoarelor cerințe: să nu taseze solul, să nu vătămeze plantele, să contribuie
la reducerea pierderilor prin recoltare. Se impun, de asemenea, preocupări
de găsire a unor metode mai eficace de pregătire a diferitelor nutrețuri din
această cultură și de utilizare a ei în vederea ridicării nivelului agriculturii,
ameliorării proprietăților fizice ale solului și, în general, a ecologiei în
agricultură.
Dat fiind faptul că această plantă prețioasă, în noul secol, mai mult ca
oricând va fi folosită de către țărani și de către fermierii împroprietăriți,
trebuie puse în valoare toate metodele de informare și de reclamă privind
cultivarea ei.

Problema proteinei și valoarea ei nutritivă

Una din problemele stringente privind producția agricolă mondială este
deficitul crescând de proteină furajeră și alimentară. Conform datelor F.A.O.,
în țările dezvoltate oamenii asimilează zilnic în medie 3 060 de calorii, 90 g
de diferite proteine, inclusiv 44 g de proteină de origine animală, iar în
unele țări chiar 80 g.
în țările în curs de dezvoltare, unde locuiesc cca 70% din populația
globului, acești indici constituie, respectiv, 2 150 de calorii și 58 g de
proteine, inclusiv doar 9 g de proteină de origine animală. în afară de
deficitul enorm de proteină, în rația alimentară se înregistrează o

18
insuficiență extrem de mare de vitamine, de substanțe biologic active, de
microelemente etc.
Problema deficitului de proteinâ există și în Republica Moldova. Astfel,
conform datelor Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, în anii 1988-
1989 unui locuitor al republicii îi reveneau zilnic 89,7 g de proteine și doar
31,8 g de proteine de origine animală, norma fiind 45 g. în ultimii ani acești
indicatori, îndeosebi în ceea ce privește proteina de origine animală, s-au
redus și mai mult. Rația alimentară de proteine de origine animală se asigură
în orașe doar la un nivel de 65-70%, iar la sate și mai puțin. De menționat că
în decursul anului asigurarea cu proteine este neuniformă.
în sectorul zootehnic această problemă este și mai acută. Conform datelor
preliminare, în anii 1989-1990 la fiecare unitate nutritivă au fost produse
circa 83-85 g de proteină digestibilă, iar în anii 1995-2000 mai puțin de 65 g,
în loc de 105-110 g, considerate drept normă, deficitul în proteine
înregistrându-se, mai ales, iarna și primăvara. Rațiile de nutreț sunt sărace
în aminoacizi esențiali și în substanțe biologic active. Insuficiența de substanțe
proteice în zootehnie cauzează pierderi considerabile de nutrețuri la o unitate
de producție (până la 50-60% și mai mult), productivitatea joasă a animalelor,
scăderea calității producției, se răsfrânge negativ asupra funcției de
reproducere a organismului, asupra sănătății animalelor etc.
Cantitatea insuficientă de proteină furajeră este determinată nu numai
de recoltele relativ joase ale principalelor culturi furajere, de imperfecțiunea
structurii terenurilor cultivate, dar și de pierderile colosale la recoltarea,
pregătirea și păstrarea nutrețurilor. în 1987, din totalul de probe de nutrețuri
analizate, obținute de gospodăriile din republică, categoria a Ill-a după calitate
a fost stabilită la 17% de fân, 24% de nutreț însilozat, 64% de făină de ierburi.
Acești indicatori în ultimii ani s-au majorat și mai mult, iar furajul și făina de
ierburi, mai ales din lucernă, practic, nu se mai produce.
Totodată, de menționat că în republică există multe gospodării care,
aplicând pe larg sistemele de producere intensivă a nutrețurilor, obțin an de
an recolte stabile de proteină furajeră. Astfel, gospodăria „Blijni Hutor”,
Slobozia, a obținut timp de 7 ani de pe terenurile irigate câte 135 q de unități
nutritive și 15,5 q de proteină digestibilă la hectar. Gospodăria „Mălăiești”
(Orhei) și Colegiul de Planificare și Economie din Căușeni au căpătat de pe
terenuri parțial irigate în medie câte 104-108 q de unități nutritive și 9,0-
11,6 q de proteină digestibilă la hectar. Pe terenurile neirigate ale A. Ș. P.
„Selecția”, în gospodăria seminceră „Câmpeni” (jud. Cahul) s-au obținut, în
medie, în aceeași perioadă, respectiv, câte 76; 7,1 și 58; 5,6 q de unități nutri-
tive și de proteină digestibilă la hectar. în prezent, deși numărul acestor
gospodării s-a redus esențial, există totuși asociații agricole și gospodării
(ărănești care obțin indici destul de înalți la cajritolul unități nutritive și
proteină digestibiîă la un hectar de teren arabil. în general însă, în prezent
producția de nutrețuri nici pe departe nu satisface cerințele în acestea. Cu
alte cuvinte, se poate de afirmat că sistemul de producere a nutrețurilor,
elaborat de noi și cu succes introdus în producție încă 10-15 ani în urmă,
acum, practic, nu mai funcționează. Pentru a redresa starea de lucruri, este

19
necesar de a începe totul de la început. în ce privește sporirea producției de
proteină vegetală, există încă multe rezerve.
în lucrările multor savanți se subliniază că peste 90% din producția
mondială folosită în rația animalelor agricole constituie proteina furajeră de
origine vegetală. Este cunoscut faptul că pentru sinteza unui gram de
albumină animalieră sunt necesare 9 g de proteină vegetală. Deci pentru
sporirea producției animaliere și reducerea prețului ei de cost, este oportună
o creștere substanțială a producției de proteină vegetală. în această ordine
de idei lucernei îi revine locul de frunte. Proteinele lucernei, după afirmațiile
unor autori, fac parte din categoria celor fiziologic active, spre deosebire de
proteinele de rezervă ale multor cereale (tab. 1).
în opinia unor savanți masa verde de lucernă (calculată la masa uscată)
conține: 18-24% proteină, 13-17% albumină, 2,5-3,5% grăsimi, 20-35%
celuloză, 35-40% substanțe extractive neazotate. 0 mare valoare nutritivă au
frunzele de lucernă, care, după relatările unor autori, constituie 40-50% și mai
Tabelul 1
Conținutul de proteină ți de acizi esențiali în masa verde
de culturi furajere

Conținutul de proteină, Conținutul de lizină, Conținutul a 9 acizi esențiali

Cultura în substanță în % față de proteină în 100 g de făină
absolut uscată,% de culturi furajere, g
Lucernă 20,43 6,19 7,52
Sparcetă 14,28 5,56 5,74
Soia 20,34 5,84 7,32
Mazăre 16,93 5,41 6,23
Măzăriche
17,03 5,18 5,82
de primăvară
Porumb 8,57 5,15 2,98
Orz 10,83 5,72 4,27
Ovăz 9,27 4,84 3,19
larbă-de-
6,43 5,14 2,23
Sudan
Hibrizi de
sorg-iarbă- 6,87 4,67 2,09
de-Sudan

mult din toată recolta și conțin peste 20% proteină, ceea ce este de 1,5-2 ori
mai mult decât în grăunțele de porumb, sorg și în alte culturi.
în experiențele noastre și ale unor instituții științifice din republică, lucerna
a dat recolte înalte și relativ stabile. După conținutul de proteină digestibilă,
obținută la o unitate de suprafață, lucerna întrece alte culturi de 3-5 ori, iar
după cel de unități nutritive - de 1,8-2,8 ori. După aceste calități furajere
importante, lucerna până nu demult ocupa un loc de frunte printre culturile

20
de nutreț din Republica Moldova. Până în anii 1985-1990 ea ocupa 40-50% din
suprafețele însămânțate cu plante furajere. Suprafețele considerabile și recoltele
relativ înalte ale acestei culturi au jucat un rol primordial în dezvoltarea
vităritului și în sporirea productivității lui. De menționat că producția de lapte
de la o vacă furajeră în anii 1985-1988 a constituit 3 419-3 845 de litri, depășind
în 1989 nivelul de 4 000 de litri. La acest indice, Republica Moldova întrecea cu
1 000-12001 de lapte la o vacă furajeră Federația Rusă și Ucraina și se apropia,
după productivitatea vacilor, de Estonia - republică cu o zootehnie avansată.
I )ar toate aceste realizări țin de domeniul trecutului. In ultimii 5-6 ani, cu re-
gret, în republică s-a declanșat un adevărat dezastru, atât în ce privește
producerea lucernei, cât și în zootehnie. Această situație în continuare nu poațe
fi tolerată, de aceea trebuie luate măsuri urgente în vederea ameliorării ei. în
viitorul apropiat ponderea lucernei în rația furajeră trebuie să atingă circa 38-
40%. Lucerna, conform calculelor noastre, trebuie să asigure 55-60% din toată
proteina vegetală a producției de nutrețuri necesare republicii. Aceasta nu
necesită mari subsidii financiare și se poate realiza pe baza extinderii
suprafețelor de însămânțare a lucernei, în special prin sporirea productivității
ei și a conținutului în proteină.
Masa verde de lucernă este și o sursă importantă de caroten. Mărimea
acestui indice, după cum au dovedit Markov (1975) et al., este în funcție de
genotip, într-o măsură mai mare de condițiile climatice și, într-o măsură
neînsemnată, de locul de origine al soiului ș. a.
Prin diferite metode de analiză, s-a stabilit că conținutul de caroten
depinde de cantitatea frunzelor și de faza de recoltare. Paul Varga și col.,
analizând conținutul de caroten în plantele de lucernă, în raport cu epoca
de recoltare, au stabilit că înainte de îmbobocit 100 g s. u. de lucernă
conțineau 572 mg de caroten, în timp ce la începutul înfloritului doar
332 mg, iar după înflorit și mai puțin - 120 mg. Lucerna, în opinia autorilor,
se caracterizează și printr-un grad sporit de digestibilitate: 74% la proteina
din fân și 80,5% la cea din masă verde, 44,8% la celuloza din fân și 49,1% la
cea din masă verde. în România, lucerna ocupă primul loc, printre zece
culturi furajere, după conținutul în proteină brută (17,13% la fân).
M. Tarkovski ș. a. (1974) subliniază că în Rusia lucerna printre
leguminoasele perene, după conținutul de proteină (în % la masa verde),
ocupă primul loc (4,8%), conținutul în proteină digestibilă la 1 kg de masă
verde constituind 209 g.
Experiențele noastre au demonstrat că frunzele alcătuiesc în roada totală
de lucernă 38-42%. în numeroasele analize, efectuate la Institutul de Cercetări
Științifice pentru Culturile de Câmp din Bălți, în lucernă era cantitatea de
proteină brută cu mult mai mare decât la alte culturi (tab. 1). P. Vavilov și
Gh. Posâpanov (1983) au constatat că lucerna conține 91 g din cei 10
aminoacizi esențiali într-un kg de substanță uscată, sparceta, trifoiul și alte
leguminoase însumând numai 67-76 g, iar ierburile graminee doar 46-51 g.
în experiențele Institutului de Nutrețuri din Rusia (Rogov, 1985), soiul
lucernei hibride de nord s-a dovedit a fi mai productiv și de o calitate nutritivă
mai înaltă decât soiurile de trifoi (tab. 2).

21
 Tabelul 2
Productivitatea lucernei hibride de nord și a trifoiului, media pe doi ani

Recolta la hectar, q Proteină digestibilă la

Cultura o unitate nutritivă, g
substanță uscată unități nutritive proteină digestibilă
Lucernă 76,6-90,6 65,0 13,36-14,46 149-162
Trifoi 72,5-88,5 58,5-73,5 9,79-11,47 117-131

S. Kolesnikov, V. Moiseenko, V. Cesak (1984), apreciind valoarea

bioenergetică de producere a proteinei furajere în regiunea Transcarpatică,
au stabilit că la o unitate energetică (MJ), folosită la obținerea proteinei brute,
lucerna „fabrică” cu 209% mai multă energie în nutreț decât gramineele, iar
amestecurile de lucernă și graminee - cu 125,8% (țab. 3)
Tabelul 3
Productivitatea culturilor furajere în anii 1979-1982,
regiunea Transcarpatică, q/ha

Cultura Fân Proteină brută

Lucernă 546,1 87,7
Raigras aristat 499,7 47,3
Colomăț 485,9 52,9
Timoftică 329,1 41,4

în experiențele noastre, în medie la 50 de analize, în care se determină

influența diferitelor soiuri, metode și epoci de însămânțare, a fondurilor
agricole și a fazelor de dezvoltare a plantelor, a zonelor pedoclimatice și a
coaselor asupra calităților nutritive ale culturii, conținutul de proteină,
recalculată la masa absolut uscată, oscila de la 12,93 până la 26,33%, ponderea
acizilor esențiali din cantitatea totală de substanțe proteice variind de la 23,55
până la 49,65%, a lizinei de la 3,45 până la 7,95% și a triptofanului de la 1,45
până la 4,55%. Datele obținute demonstrează cât de bogată este lucerna în
proteine și aminoacizi și cât de economicos cheltuiește ea energie la formarea
acestora. P. Vavilov și G. Posâpanov (1983) au demonstrat că albumina,
obținută prin cultivarea lucernei, este de 10 ori mai ieftină decât albumina
căpătată prin cultivarea cerealelor. Calculele au arătat, de asemenea, că ia
recolta de grâu de 5 tone la hectar se obține 600 kg de albumină, iar din 50
de tone de masă verde de lucernă - 1 600 kg/ha de albumină, adică aproape
de 2,7 ori mai mult.
în afară de proteină, lucerna mai conține și alte substanțe nutritive
folositoare pentru organismul animal. P Medvedev și A. Smetanikov (1981)
au calculat că fânul de lucernă conține (recalculat la masa uscată): grăsimi
- 2,7%; celuloză - 30,2%; substanțe neazotate - 39,4%; la 100 kg de masă
verde revin în medie: 21,7 unități nutritive și 4,1 kg de proteină digestibilă;
la 100 kg de fân - 43,3 unități nutritive și 10,3 kg de proteină digestibilă. în

22
 România, după datele lui E. Pălămaru, 100 kg de masă verde de lucernă
echivalează cu 18,4 U.N., iar 100 kg de fân - cu 47,8 U.N. în Republica
Moldova, în funcție de zona de cultivare, 1 kg de masă verde de lucernă în
faza de îmbobocire conține 32-45 g proteină digestibilă, 32-52 mg caroten
și 0,14-0,20 de unități nutritive, iar la înțeputul înfloririi, respectiv, 30-
42 g, 23-38 mg și 0,15-0,22 U. N.
Lucerna conține multe substanțe minerale: calciu (2-2,3% din masa uscată
sub cerul liber), potasiu (2-2,5%), fosfor (0,24-0,28%), magneziu (0,23-0,26%),
bor (0,06-0,11%), mai puțin sodiu, sulf, clor și alte elemente. Masa ei verde
este bogată în vitamine: Ap Bp B2, C, E, D etc. 100 kg de masă vegetală,
recoltată în faza de înflorire, conține 6-7 g de provitamina A și alte substanțe
folositoare (Zâkov, 1964; Tarkovski, 1972). Lucerna este o materie primă
prețioasă pentru producerea făinii de ierburi și a paielor tocate, a granulelor,
brichetelor, concentratelor proteice de lucernă etc.
în experiențele noastre, făina obținută din lucerna de la coasa a doua,
recoltată în faza de îmbobocire, conținea 24,3% proteină (recalculată la
substanțăabsolutuscată), 42,5%din totalitateade aminoaciziesențiali (dela
cantitatea totală de substanțe proteice), inclusiv 1,63% triptofan, 5,53% lizină,
0,98% metionină. Lucerna este o excelentă materie primă pentru pregătirea
fânajului - cel mai ieftin nutreț. Producerea lui nu necesită mari cheltuieli și,
dacă se respectă tehnologia de preparare, se păstrează toate substanțele nu-
tritive. Cercetările realizate de I. C. S. Z. M. V. (Ignatiev, 1972) au demonstrat
că 1 kg de fânaj de lucernă, la umiditatea optimă (50-55%), conține 0,38 de
unități nutritive, 68 g proteină digestibilă și 37 mg caroten. Date analoage a
obținut Tarkovski et al. (1974) în condițiile Rusiei. Aciditatea acestui nutreț
alcătuiește 5,0 unități pH, iar pierderile de substanțe nutritive nu depășesc
13-17%. O valoare nutritivă înaltă au paiele de lucernă, după treieratul
semințelor. Conținutul de proteină și de calciu în acestea este de două ori
mai mare decât în pleava de ovăz și de 4 ori decât în cea de grâu. Paiele de
lucernă sunt un valoros nutreț proteic pentru oi.
Experiența gospodăriei semincere „Câmpeni” (Cahul), care cultivă anual
100-200 ha de lucernă pentru sămânță, a demonstrat că hrănirea oilor cu
paie de lucernă contribuie la creșterea producției de lână și la ameliorarea
calității acesteia. Rezultate similare au fost obținute și într-un șir de
gospodării din regiunile Rostov, Stavropol (Rusia), din Kârgâzstan etc.
Paiele de lucernă pot fi folosite în furajare ca masă verde, ca fân uscat,
însilozate în amestec cu nutrețuri suculente sau pot fi prelucrate în scopul
obținerii șiștii, făinii granulate.
Lucerna este consumată cu plăcere de către diferite specii de animale.
Conform datelor lui M. Tommă (1964), substanțele ei nutritive sunt ușor
asimilate de animale și de păsări. însă coeficientul de digestibilitate depinde,
în măsură considerabilă, de faza de dezvoltare a culturii (tab. 4). O dată cu
îmbătrânirea lucernei, digestibilitatea substanțelor nutritive scade. N. Zaițev
(1985), generalizând experiențele privind utilizarea energiei în organismul
oilor hrănite cu lucernă verde și uscată în mod artificial, aduce următoarele
date (tab. 5).

23
 Tabelul 4
Influența fazei de dezvoltare asupra digestibilității lucernei

Umidi- Conținutul Valoarea

tatea, % de unități Coeficientul de digestibilitate, % completă
Faza
nutritive a nutre-
la 1 kg proteină albumină grăsime celuloză S.B.A. țului, %
Apariția
tulpinii 79 0,17 81 77 39 50 73 87
florifere
îmbobocire 77 0,18 78 73 37 50 72 85
înflorire 72 0,21 75 71 46 47 72 80
Fructificare 56 0,19 68 65 49 36 62 57

Tabelul 5
Valoarea energetică a lucernei (%)

Autorul Indicii Lucerna

verde uscată artificial
I. Korohoda (1971) Energia de schimb 60,9 58,2
Eficacitatea folosirii energiei de schimb 50,4 55,1
Energia productivă 30,7 32,1
R. Șimman (1972) Eficacitatea folosirii energiei de schimb 52,7 54,6
Energia productivă 29,4 30,6

Lucerna se caracterizează prin conținutul înalt de energie metabolizabilă

și deși la uscarea artificială există tendința de micșorare a ei, organismul
animal o asimilează mai ușor anume în această stare. Diferitele feluri de
nutrețuri, obținute din lucernă, influențează pozitiv asupra cantității și calității
producției animaliere. G. Trofimov (1960) ș.a., studiind calitatea laptelui la
hrănirea animalelor cu diferite cantități de masă verde de lucernă, au stabilit
că la adăugarea în rația vacilor de lapte a unei anumite cantități de lucernă
(25 kg zilnic), o dată cu micșorarea părții de concentrate, crește producția
de lapte. Untul obținut din acest lapte este de culoare galbenă-intens, are
gust și aromă plăcută.
N. Jorgensen, W. Howast (1982) susțin că în statul Visconsia (S. U. A.)
lucerna recoltată la începutul înfloririi, cu un conținut de 68% de substanțe
nutritive, poate să garanteze zilnic o producție medie de lapte de 23-24 kg.
In experiențele cu vacile de lapte s-a stabilit că lucerna poate să asigure
necesarul în proteine și în calciu al vacilor înalt productive. Ea se asociază
bine cu nutrețul murat de porumb și concentratele calorice bogate în fosfor.
Astfel, la folosirea în rație a lucernei (60% masă uscată), a nutrețului murat
de porumb și a concentratelor (câte 20%), fără hrănirea suplimentară cu
proteine, în 305 zile de lactație de la o vacă s-a obținut o producție de lapte de
8 058 kg.

14
Importanța agrotehnică
Lucerna ameliorează însușirile fizice, fizico-chimice și biologice ale solului,
sporește fertilitatea lui. Renumitul savant rus V. Viliams a stabilit esența
relațiilor reciproce dintre plante și sol, demonstrând rolul ierburilor
multianuale, în special al lucernei, în restabilirea și crearea structurii
glomerulare a solului.
Cu rădăcinile pivotante lucerna ridică în stratul superficial al solului
sărurile de calciu și de magneziu, înlocuind din complexul de absorbție
sărurile de natriu și de potasiu, astfel asigurând obținerea unei structuri mai
dure a solului. S-a stabilit că lucerna după trei ani de folosire acumulează în
stratul de 50 cm al solului substanțe nutritive, rădăcini și resturi vegetale
care echivalează cu 60-70 de tone de gunoi de grajd sau cu 3-3,5 tone de
îngrășăminte azotate. Lucerna ocupă un loc important în complexul de măsuri
de prevenire a salinizării terenurilor irigate. Ea absoarbe cu rădăcinile
umezeala din straturile adânci ale solului, micșorând astfel nivelul apelor
subterane și întrerupând migrația ascendentă a apei din orizonturile inferioare
ale solului.
Lucerna, ca și alte ierburi leguminoase, asimilează azotul atmosferic cu
ajutorul bacteriilor de nodozități. S-a stabilit că în rădăcini și în resturile de
miriște ale acestei culturi se acumulează cca 100-150 kg și mai mult de azot
la 1 ha, ceea ce corespunde unei cantități de 4-6 q de îngrășăminte de azot.
A. Chirilesco (1996), studiind această problemă în zona subcarpatică,
informează că lucerna a acumulat din aer la un hectar 200 kg azot, trifoiul
100-120 kg, soia, măzărichea și bobul furajer câte 90 kg.
In S.U.A., după cum remarcă W. Knight (1984), indicii medii de fixare a
azotului la cele mai bune soiuri de lucernă ating valori de 225-302 kg de azot
la 1 ha. Experiențele lui N. Solomko (1974) au demonstrat că lucerna în
decurs de 3 ani acumulează până la 143-330,7 kg de azot la 1 ha. E. Mișustin
(1974) susține că într-un singur an lucerna fixează 150-300 și chiar până la
500-600 kg de azot la 1 ha, iar cu resturile de miriște și rădăcini în sol rămân
până la 75-100 și chiar până la 200 kg de azot. Astfel, la cultivarea lucernei se
obține un câștig dublu: pe de o parte, se economisesc îngrășămintele de
azot, iar pe de altă parte, ea însăși acumulează în sol azot atmosferic.
D. Preanișnikov (1965) menționează că fiecare milion de hectare de
lucernă sau de trifoi îmbogățește solul cu o cantitate de azot egală cu cantitatea
de îngrășăminte de azot produsă de câteva fabrici de producere a
îngrășămmtelor. Așadar, lanurile de lucernă permit a economisi la producerea
îngrășămintelor o cantitate enormă de energie.
Sistemul radicular al lucernei afânează solul și extrage din straturile lui
mai profunde elemente nutritive greu accesibile pentru alte plante. Lucerna
îmbogățește solul cu substanțe organice, intensifică activitatea vitală a
microorganismelor folositoare, fixează stratul de sol arabil și îl protejează de
eroziunea apei, îndeplinind, într-un fel, o funcție de sanitar al solului.
După părerea savanților, lucerna este o foarte bună premergătoare
pentru aproape toate culturile agricole. In multe țări, mai ales în care se

25
cultivă bumbacul, fără lucernă nu pot fi create asolamente corecte. Ea
trebuie să fie componenta principală în asolamentele pepinierelor,
orezăriilor, legumelor etc.
In Republica Moldova, după cum au demonstrat multiplele experiențe,
lucerna este o componentă de bază a diferitelor asolamente. B. Boincean (1999)
menționează că în experiențele efectuate în decurs de 30 de ani de către
Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Culturilor de Câmp în zona de
nord a Republicii Moldova (Bălți), asolamentul care avea în structura sa 30%
de lucernă și 40% de culturi prășitoare a asigurat obținerea a 7,71 de tone de
unități proteino-furajere de pe un hectar, pe când în asolamentele unde culturile
prășitoare ocupau 50-60 și 70% acest indice a fost, respectiv, cu 2,09; 1,09 și
1,17 tone mai mic. In asolamentul cu participarea lucernei, la fiecare kilogram
de producție s-a cheltuit 1 kg de NPK (substanță activă). în experiențele
realizate de D. Berco (Universitatea Agrară de Stat, 1998) în zona centrală a
Republicii Moldova asolamentul din 8 câmpuri fără participarea lucernei, dar cu
un câmp de mazăre, a asigurat obținerea, în anii 1996-1997, a câte 378 kg/ha
proteină digestibilă și 4,84 t/ha unități nutritive, în vreme ce asolamentul cu
participarea lucernei a dat câte 471 kg/ha proteină și 4,49 t/ha unități nutri-
tive. în experiențele noastre (zona centrală), asolamentul cu participarea
lucernei fără îngrășăminte a asigurat în medie pe prima rotație (1987-1993)
obținerea de la un hectar 1,2 tone de proteină și 7,7 tone de unități nutritive, în
timp ce asolamentul fără participarea lucernei în aceiași ani a asigurat numai
0,5 t/ha proteină digestibilă și 5,7 t/ha unități nutritive.
Lucerna în Republica Moldova este una din cele mai bune premergătoare
pentru grâul de toamnă, asigurând nu numai obținerea recoîtelor mari, dar
și o calitate înaltă a boabelor. în experiențele efectuate de A. Ș. P. „Selecția”,
grâul de toamnă semănat după lucernă, a dat în medie pe anii 1982-1991
câte 4,74 t/ha boabe. în cazul în care a fost semănat după porumb pentru
însilozare și boabe în acești ani s-a obținut, respectiv, câte 4,33 și 3,55 de
tone de pe un hectar.
M. Bazilinski (1984) menționează că în Germania (Stuttgart) grâul de
toamnă care a fost semănat al doilea an după lucernă a asigurat o recoltă de
63 q/ha boabe, iar unde a fost semănat în asolamentul fără lucernă, s-a obținut
numai 54 q/ha. Deci lucerna influențează pozitiv asupra recoltei nu numai în
primul an, dar și în al doilea.
Lucerna creează condiții favorabile pentru dezvoltarea în sol a faunei
nevertebrate. Conform datelor obținute de E. Demcenco (1998) în Institutul
de Cercetări Științifice în Domeniul Pedologiei și Agrochimiei, sub grâul de
toamnă semănat după lucernă la 1 m2 existau 128 de exemplare de diferite
organisme nevertebrate, iar acolo unde grâul a fost semănat după porumb
și mazăre, respectiv, 64 și 72 de exemplare.
Este foarte important rolul lucernei în ameliorarea terenurilor furajere
naturale cu o productivitate redusă, a pământurilor salinizate și a celor
erodate, dacă se cultivă în amestec cu alte leguminoase (sparcetă, sulfină) și
cu graminee multianuale. în majoritatea țărilor lumii la crearea și folosirea
pășunilor de ierburi perene și a fânețelor se cultivă numaidecât lucerna.

26
 Nu poate fi tăgăduit, de asemenea, rolul lucernei în asigurarea agriculturii
cu azot biologic. Insă, cu părere de rău, ponderea acestui bogat izvor de azot
biologic în solurile Moldovei nu depășește nivelul de 28-35%, iar circa 70%
de azot din sol revin îngrășămintelor chimice. Ce înseamnă aceasta din
punctele de vedere economic și ecologic este bine cunoscut. Trebuie de
accentuat faptul că în țările cu o agricultură bine dezvoltată, unde culturile
leguminoase ocupă în asolamente locul cuvenit, cota azotului atinge 65-70%
și numai 30-35% revin azotului chimic.
S. Andrieș (1999), analizând profund această problemă, demonstrează că
în agricultura Moldovei pentru formarea unui bilanț neutru sau pozitiv al
humusului și azotului în sol și obținerea a 40 q/ha unități cerealiere este
nevoie de aplicat anual 18 mln. t de gunoi de grajd (10 t/ha), de amplasat în
asolamente 200 de mii ha de lucernă, 120 de mii ha de soia, 100 de mii ha de
mazăre și 25 de mii de hectare de fasole. Astfel, subliniază autorul, anual din
contul azotului biologic vor fi acumulate câte 155 de mii de tone sau 74% din
cantitatea totală de azot. Cu îngrășămintele chimice vor fi încorporate în sol
55 de mii de tone de azot sau 26% din aportul total. In felul acesta, raportul
dintre azotul biologic și cel chimic în agricultura țării va fi de 3:1. S-ar putea
polemiza cu autorul în ce privește structura semănăturilor de leguminoase
în asolamente (soia poate ocupa în republică cca 50-60 de mii de hectare,
dar nu 150 de mii, după cum consideră el), însă, în principiu, participarea
leguminoaselor în asolamente ar fi o cale concretă de rezolvare a problemei
de bază a agriculturii Republicii Moldova.
Capitolul k

CARACTERISTICA BOTANICÂ,
SPECIILE MAI IMPORTANTE
Ș£PARȚ[qjLARITĂȚILEBIOLOGICE

1. Caracteristica botanică și speciile mai importante

Lucerna (Medicago L.) face parte din familia leguminoaselor (Leguminosae
Jus). De clasificarea ei s-au ocupat mai mulți savanți. 0 clasificare detaliată a
genului Medicago L. au realizat vestiții botaniști A. Grossgheim, I. Vasilcenko,
S. Sinski, E Lubineț, 0. Hasanov, K. Lessins și C. B. Gillies.
Cea mai reușită clasificare a speciilor de lucernă multianuală a fost propusă
de R Lubineț. In opinia lui, lucerna de cultură nu este o specie cu o serie de
subspecii de sine stătătoare, ci o singură specie cu tahtone intraspecifice.
S. Bolton et al. (1972) susțin că există peste 60 de specii de lucernă. In
republicile ex-sovietice se întâlnesc 36 de specii, din care 20 sunt multianuale
și 16 anuale (Tarkovski, 1972).
Conform datelor mai multor cercetători, cele mai răspândite și mai
importante sunt speciile multianuale. Primul loc îl ocupă lucerna albastră
sau comună (Medicago sativa L.). Lucerna albastră (fig. 1) are flori violete
sau liliachii de diferite nuanțe, păstăi spiralate cu 4-5 semințe, dintre care
3 sunt mai dezvoltate. Masa a 1 000 de semințe este de 1,5-2,5 g. Perioada
de la încolțire până la înflorire, când lucerna este semănată primăvara,
oscilează, de la o zonă la alta, în limitele de 80-95 de zile, iar când se seamănă
vara - de 55-65 de zile. Perioada de la încolțire până la coacerea semințelor
durează 95-130 de zile. Plantele au un aparat foliar bine dezvoltat, calități
furajere înalte, manifestă o rezistență mijlocie la îngheț și secetă. Specia se
distinge de alte specii printr-o precocitate relativă, prin creșterea intensivă
după fiecare coasă și printr-o bună valorificare a agrofondurilor superioare.
Lucerna galbenă sau seciriformă (Medicago falcata L.) este o plantă
multianuală, puțin pretențioasă față de condițiile solului, se întâlnește în flora
spontană, suportă bătătorirea solului și pășunatul de lungă durată, de aceea se
utilizează mai mult pentru ameliorarea pajiștilor permanente și a celor
semănate. Această plantă (fig. 2) are flori galbene și galbene-verzui,
inflorescența densă (20-30 de flori). Păstăile sunt seciriforme sau slab curbate,
cu o singură buclă, iar semințele mult mai mici ca la lucerna albastră, masa a
1 000 de semințe nedepășind 1-1,5 g. Comparativ cu lucerna comună, specia

28
este mai tardivă, perioada de la încolțire până la înflorire, când semănatul se
efectuează prîmăvara, oscilează în limitele de 95-120 de zile, iar la semănatul
de vară - de 70-95 de zile. Tulpinile de lucernă galbenă sunt erecte sau
ascendente, atingând în lungime 40-80 cm, mai subțiri ca la cea albastră, au o
ramificare și o foliatură bună. Animalele asimilează ușor toate felurile de
nutrețuri pregătite din lucerna galbenă. După calitățile nutritive, întrece alte
specii, în special pe cea albastră (Vitcus, Ponamarevene, Gamulis, 1979). In
faza de înflorire conține 19,88% proteină brută, iar cea albastră-18,32%. Sistemul
radicular este puternic dezvoltat, mai ales rădăcinile laterale, datorită cărora
poate să se dezvolte pe soluri sărace și să suporte pășunatul îndelungat.
Există și o formă intermediară de lucernă, inclusă de unii cercetători
într-o specie aparte - lucerna hibridă sau medie (Medicago varia T. Martyn).
Se presupune (Ivanov, 1980) că aceasta este un hibrid provenit din
încrucișarea lucernei galbene cu cea albastră. Culoarea petalelor este pestriță,
variind de la violet până la galben-verde, variabilitatea persistând atât în sânul
populației, cât și la o singură tufă, la aceeași inflorescență și chiar la o singură
floare. Păstăile lucernei hibride au, de asemenea, o formă intermediară - de
la seciriformă până la spiralată. Alte particularități morfologice, biologice și
agronomice ale speciei indicate sunt intermediare, uneori predominând
caracterele unei sau altei specii, în funcție de condițiile ecologice de cultivare.
Lucerna hibridă se împarte în trei grupe: hibridă albastră (cea mai răspândită),
care după caracteristicile morfologice se aseamănă cu cea albastră, hibridă
galbenă - cu cea galbenă și hibridă pestriță - intermediară între cele două specii.
Lucerna comună (albastră) este cea mai răspândită pe toate continentele.
O plantă normală formează o tufă cu un număr mare de lăstari, care pornesc

Fig. 1. Lucerna (Medicago sativa L.) A - plantă Fig.2. Lucernă galbenă (Medicago fa/cata L.)
înflorită; 1 - floare; 2 - păstaie tânără; A - plantă înflorită; 1 - frunză; 2 - păstaie
3 - păstaie matură; 4 - sămânță

29
de la coletul rădăcinii. în condiții favorabile cu agrofond înalt o singură plantă
poate să formeze 70-80 și mai mulți lăstari puternic dezvoltați.
Lăstarii sunt de culoare verde-deschis, ramificați, netezi, cu patru fețe, dar
se întâlnesc și rotunzi. în funcție de factorii ecologici și de nivelul agrotehnicii,
înălțimea lor oscilează de la 50 până la 150 cm. Frunzele sunt dispuse altern,
compuse, formate din 3 foliole. în partea superioară a plantelor limbul foliolei
este, de obicei, zimțat sau ascuțit. Culoarea, în condiții normale, variază de la
verde-deschis până la verde-închis. Partea inferioară a limbului foliolei este
uneori pubescentă, ce sporește rezistența la secetă a plantelor și contribuie la
folosirea rațională a umezelii la o unitate de substanță uscată. Mărimea și
corelația foliolelor, numărul acestora pe tulpini, numărul de lăstari pe plantă și
lungimea lor, depind mult de particularitățile soiului-populație, de faza de
dezvoltare, de vârsta plantelor, zona ecologică, nivelul agrofondului etc.
Lucerna formează în fiecare an lăstari din mugurii de pe colet, lungimea
și numărul lor depinzând de soi și de condițiile de mediu. în condiții favorabile,
lăstarii pot atinge până la 120 cm lungime, numărul lor crescând o dată cu
mărirea spațiului de nutriție. Lăstărirea are loc la suprafața solului și numai
rareori unele forme dau lăstari subterani. Mai valoroase sunt frunzele care
au un conținut în proteină aproape de două ori mai mare decât tulpinile.
Proporția de frunze reprezintă un caracter de soi și în cursul dezvoltării
plantelor este variabilă, reducându-se o dată cu înaintarea plantei în vegetație.
Inflorescența reprezintă un racem din 5-12 flori, care poate fi alungit, scurt,
cilindric, dens sau lax. Diferitele populații de lucernă formează 24-250 de
inflorescențe. Corola florii este constituită din 5 sepale verzi. Floarea are 10
stamine, 9 din ele fiind concrescute, formând o coloană, prin care trece stilul
pistilului. A zecea stamină este liberă, inclusă cu coloana în corăbioară.
Fecundarea este alogamă și polenizarea are loc după deschiderea florii,
prin eliberarea coloanei sexuale, care este strânsă în carenă. Deschiderea
florii este provocată de către insecte, iar polenizarea în interiorul ei este rară
și nu depășește 2%. Prin scuturarea florilor, atingerea cu un corp tare se
provoacă deschiderea lor, favorizându-se polenizarea. Polenizarea
suplimentară artificială este o măsură agrotehnică, ce se aplică la seminceri.
Durata de înflorire a unei plante este de până la 70 și mai multe zile, iar a
unei inflorescențe până la 10-12 zile. Vremea caldă și uscată scurtează perioada
de înflorire, iar cea umedă o prelungește, formându-se lăstari noi, care provoacă
căderea florilor și îngreunează lucrările de recoltare a semincerilor.
Lucerna albastră și cea hibridă albastră au semințele reniforme, de culoare
galbenă și brună-deschis, cu lungimea de cca 25 mm, lățimea de 1,4-1,5 și
grosimea de 0,9-1 mm. La lucerna galbenă semințele sunt cordate și rotunjite,
galbene, brune-deschis și brune-galbene, cu lungimea de 1,7-1,8 mm, lățimea
de 1,2-1,3 mm și grosimea de 0,7-0,8 mm.
Sistemul radicular al lucernei albastre este puternic dezvoltat. în funcție
de tipul solului, de adâncimea apelor freatice, roca maternă, sistemul de
nutriție și de alți factori, rădăcina principală pătrunde la o adâncime de până
la 5—Î0 m. Masa principală de rădăcini este amplasată în stratul arabil super-
ficial al solului (0-40 cm). Partea superioară a rădăcinii, coletul, este

30
rezervorul principal de substanțe nutritive de rezervă și reprezintă un centru
vital important al plantei multianuale. Aici se produc o mulțime de muguri,
care anual și după fiecare coasă generează lăstari noi. De activitatea vitală a
coletului depinde, în mare măsură, longevitatea și productivitatea plantei.

Particularitățile biologice
Lucerna este o plantă nepretențioasă și se cultivă în diferite condiții
pedoclimatice, de la regiunile subtropicale și până la latitudinea nordică de
60°. Ea îmbină rezistența înaltă la secetă cu capacitatea de a se dezvolta nor-
mal în zonele aride, posedă o rezistență mare la ger și supor tă iernile friguroase.
Se cultivă la diferite altitudini, până la 2 500 m deasupra nivelului mării.

1. Cerințele față de căldură și lumină

In condiții optime de asigurare cu aer și umezeală, semințele de lucernă pot
să încolțească și când temperatura solului este de 1,5-2°C. Plantulele apar când
temperatura solului atinge valori de 4-6°C, însă pentru intensificarea răsăritului
sunt necesare temperaturi de 20-25°C. In experiențele noastre, în funcție de
temperatura solului și de umiditatea lui, semințele încolțeau de la a 5-a-a 13-a zi
după semănat. în anii 1966-1969 la semănatul de primăvară, când media
temperaturii zilnice a solului, la 5-10 cm adâncime, era de 10-14°C, plantulele
au răsărit la a 7-a-a 9-a zi. în anul 1970, când primăvara a fost răcoroasă (media
temperaturii zilnice în perioada semănatului lucernei oscila între 6 și 10°C), deci
umezeală în sol era îndeajuns (19,2 mm într-un strat de 0-10 cm), plantulele au
răsărit abia la all-a-a 14-a zi după semănat. La semănatul de vară (temperatura
de 19-26°C), semințele au încoîțit peste 5-6 zile.
în experiențele staționare de lungă durată (1976-1982), pe câmpurile Stației
de Stat de Experimentare a Soiurilor din Cahul, lucerna semănată primăvara pe
terenuri irigate a răsărit în trei ani din șapte la a 7-a zi după semănat (1977,1978,
1982). Temperatura aerului, în perioada de după semănat, oscila între 14,3-18,4°C,
iar la suprafața solului temperatura medie era de 5,0-8,8"C. In patru cazuri semințele
lucernei au răsărit la a 11-a-a 17-a zi după semănat în acești ani temperatura
medie a aerului nu a depășit 11-12,4°C, iar temperaturile minime, înregistrate la
suprafața solului, erau cuprinse între +2 și -0,2°C. Temperaturile joase de lungă
durată, mai ales când acestea se asociază cu umiditatea excesivă a solului,
influențează negativ asupra răsăririi plantulelor și contribuie la apariția diferitelor
boli, mai ales a mucegaiului de rădăcini. O astfel de combinație a factorilor duce la
rărirea semănăturilor și chiar la pieirea lor.
De menționat că semințele de lucernă sunt acoperite de o membrană dură,
care nu permite apei să pătrundă înăuntrul lor, din care cauză mult timp nu pot
absorbi apa necesară. în așa stare semințele se pot păstra în sol mulți ani, de
aceea semințele trebuie supuse procedeuîui de scarificare, adică de distrugere
a membranei de pe suprafață înainte de semănat. S-a constatat că ritmurile de
creștere și de dezvoltare ale plantelor de lucernă depind mult de durata
perioadei de la semănat până la răsărire. Cu cât aceasta este mai scurtă, cu

i
atât e mai bine. Ca rezultat, se formează plante mai viguroase, care în continuare
se dezvoltă normal. In caz de umiditate suficientă, lucerna încolțește bine și
răsare chiar la ridicarea temperaturii solului până la 30-35°C.
In experiențele noastre, la semănatul de vară din anul 1968, când
temperatura de la suprafața solului în unele zile atingea 60°C, iar mediile de
temperatură în primele două decade ale lunii iunie erau, respectiv, de 51,9 și
53,3°C, au răsărit abia 22,3% de semințe, iar primele plantule de lucernă nu
suportau temperaturile înalte. Un fenomen asemănător au observat în
experiențele lor V. Rabinovici (1952), I. Silimovski și F. Noriiciuk (1970) în
raioanele sudice ale Ucrainei, S. Sugak (1972) în Transvolgia etc.
Regenerarea în primăvară a plantulelor de lucernă semănată în anii
precedenți începe la temperatura de 4-5°C, dar lăstarii se dezvoltă mai intens
la temperatura de 16-18°C. Lăstarii noi încep să crească din mugurii de
rezervă ai coletului, întrebuințând substanțele nutritive acumulate în colet.
Lăstărirea are loc la suprafața solului și foarte puține forme dau lăstari
subterani. în perioada de vegetație lucerna cel mai bine se dezvoltă la
temperatura de 20-25°C. Lăstarii regenerați în condiții favorabile de creștere
ating în înălțime până la 1,2-1,3 m, iar numărul lor la o plantă depinde de
sistemul de nutriție, de umezeală și de alți factori.
La o temperatură mai mare de 35°C și în caz de insuficiență de umezeală,
creșterea și acumularea masei vegetative se reține sau chiar se întrerupe.
Temperatura înaltă a solului (38-40°C și mai mult) în regiunea sistemului
radicular influențează negativ asupra creșterii rădăcinilor și a fixării azotului
de către bacteriile de nodozități. De menționat faptul că, paralel cu formarea
noilor lăstari, la lucernă se reînnoiesc și rădăcinile, iar dacă în această perioadă
există condiții nefavorabile, planta sîăbește și longevitatea ei scade brusc.
De aceea, în regiunile sudice și în cele de sud-vest de cultivare a lucernei,
mai ales la creșterea soiurilor cu sistemul radicular amplasat în straturile
superficiale ale solului, când temperatura acestuia în perioada de vegetație
atinge 40°C, este rațional a efectua o irigare neînsemnată, ca până la atingerea
fazei optime de recoltare, solul la suprafață să se poată zvânta. în acest caz,
datorită irigației, după cosit până la începutul creșterii intensive a plantelor,
temperatura solului nu se va ridica atât de brusc.
Observările noastre de mai mulți ani au demonstrat că perioada creșterii
de primăvară până la prima coasă (îmbobocirea - începutul înfloririi) durează
60-65 de zile, dacă media temperaturii zilnice a aerului în această perioadă
nu depășește 12,5-14°C. Dacă temperatura este mai joasă de 10-ll°C (1976,
1977, 1978, 1985), atunci înflorirea începe doar peste 70-85 de zile. între
prima și a doua coasă media temperaturii zilnice oscilează, de obicei, între
17,5-20,8°C și, în acest regim de temperatură, dacă condițiile de umezeală
ale solului sunt normale, pentru atingerea fazei optime de cosire a roadei
sunt necesare 28-45 de zile.
în condițiile jud. Craiova (România), cantitatea de căldură necesară pentru
fiecare coasă, după cum subliniază D. Roșca, V. Panait ș. a. (1967), este de
cca 40°C. în Cehoslovacia, conform lui A. Binderov (1979), dacă temperatura
medie în decursul zilei, începând cu 1 aprilie și până la coasă, era de 9,5-13,3°C,

32
iar suma precipitațiilor atmosferice constituia 42-225 mm, roada de fân de lucernă
la prima coasă varia de la 20 până la 60 q/ha. Asupra recoltei a doua temperatura
nu are o influență atât de mare, pentru că este optimă (între prima și a doua
coasă; în decurs de 11 ani, media temperaturii zilnice în această epocă a oscilat
în limitele de 16,1-19,7°C). In baza datelor obținute, am stabilit că coeficientul
de corelare între temperatura medie și recolta de masă uscată constituie 0,613.
Lucerna este foarte sensibilă la căldură în perioada de formare a organelor
generative. Observările lui M. Lala au demonstrat că florile cresc și se deschid
mai intens în zilele calde și cu cer senin, la o temperatură de 26-34°C. în
aceste condiții în anul 1972 soiul Augune 11 a dat 6,4 q/ha de semințe. în
anul 1973 în condiții meteorologice mai puțin favorabile (zile posomorâte cu
ploi și vânt), când temperatura, în perioada de vegetație și de formare a
semințelor, a oscilat în limitele de 18-25°C, același soi a dat cu 2 q/ha semințe
mai puțin decât în anul 1972.
Savanții francezi F. Blandon, P. Guy (1974), studiind influența temperaturii
asupra coacerii semințelor de lucernă și a capacității lor germinative, au
stabilit rolul pozitiv al temperaturilor înalte asupra fazelor de înflorire, de
polenizare și de dezvoltare a semințelor, precum și asupra apariției plantelor
și a ritmului de coacere (tab. 6).
Tabelul 6
Influența temperaturii atupra capacității de germinare a semințelor

Temperatura, °C
Perioada de timp
22 27 27-32
după fecundare, zile
Capacitatea de germinare, %
12 0 56 61
18 62 98 96
21 90 100 100

Atât în republica noastră, cât și peste hotare, s-a stabilit că pentru obținerea
unor semințe cu un randament de încolțire de 90 la sută, după polenizare,
este nevoie de 18-20 de zile cu temperatura de 27°C sau de 21-25 de zile cu
temperatura de 22°C. Experimental s-a demonstrat că cea mai mare parte de
inflorescențe și de flori mai bine dezvoltate, din care se obțin semințe cu
calități semincere înalte, se formează pe tulpinile centrale ale plantei. Calitatea
semințelor colectate de pe partea de jos a tulpinilor este cu mult mai
superioară decât a celor obținute de pe partea de sus a acestora. Cantitatea
și calitatea semințelor de lucernă depind, în măsură considerabilă, de
condițiile climatice în timpul înfloririi și formării organelor generative. Dacă
în această fază a existat o vreme ploioasă cu temperaturi scăzute timp mai
îndelungat, atunci productivitatea de semințe și calitatea lor seminceră se
vor reduce esențial. Aceste particularități biologice ale lucernei trebuie
folosite pe larg la înființarea loturilor semincere de lucernă.
Lucerna, mai ales soiurile locale, este destul de rezistentă la temperaturi
joase: ea suportă până la 20-25°C sub zero, iar în iernile cu zăpadă suficientă

33
- până la -30 și chiar -4O...-45°C. A. Ivanov (1980) menționează că după
iarna aspră din 1971-1972, când temperatura aerului la suprafața solului s-a
coborât până la -35“C și a lipsit complet stratul de zăpadă, cca 80-90% din
lucernierele însămânțate cu soiuri din Italia au înghețat. Soiurile din regiunile
Cita, Irtâș și Semipalatinsk (Rusia) au suportat normal aceste înghețuri,
pierind doar 20-36% din plante. în semănăturile cu soiuri din Franța, Ungaria,
Italia și din alte țări, în lipsa stratului de zăpadă timp de 1-4 zile și la coborârea
temperaturii aerului până la -24,4...-39,3°C, au pierit 97,9-98,6% de plante,
iar la soiul Omsk numai 88,9-55,9% (Matiușin, 1975). Rezultatele similare au
fost obținute și în Kârgâzstan (Koikiev, Esimbekov, 1983) ș. a.
Rezistența lucernei la ger depinde de mai mulți factori, în primul rând de
vârsta plantelor, adâncimea amplasării rozetei, de cantitatea de substanțe
nutritive în coletul rădăcinii, mai ales de glucide, de epoca de recoltare a
ultimei coase, de înălțimea de tăiere, de tipul solului și de gradul lui de
bătătorire, de particularitățile speciei și ale soiului, de prezența și grosimea
stratului de zăpadă, de puterea vântului ș. a.
Evidența corectă și reglarea tuturor factorilor au o importanță principială
și determină considerabil longevitatea și productivitatea culturii. Pe cale
experimentală s-a constatat că o dată cu creșterea vârstei (până la o limită
anumită - de 3-4 ani) se majorează și rezistența plantelor la îngheț. Mai
sensibile la îngheț sunt plantele tinere în primul an de vegetație, când pot
pieri chiar la temperaturi de minus 6-10°C. Rezistența plantelor de lucernă
la îngheț scade pe solurile cu umiditate sporită și când lucernierele sunt
pășunate până toamna târziu.
La Institutul de Meteorologie Experimentală s-a studiat în mod detaliat
rezistența lucernei la ger la diferite etape ale ontogenezei (Lapin, 1977).
Experiențele s-au efectuat în condiții naturale, cu călirea ulterioară a plantelor
în curs de 3-6 zile și după expunerea lor 24 de ore în camera friguroasă.
S-a stabilit că, în faza de foițe embrionare, la -8°C plantele piereau definitiv.
în faza de o frunză trifoliată, sub acțiunea aceleiași temperaturi, numărul de
plante care au supraviețuit la soiurile cu rezistență la ger medie și înaltă
constituia 26-28%, iar la cele puțin rezistente doar 12-20%. La temperatura
de -12°C în această fază au pierit toate plantele. în faza de 3-4 frunze trifoli-
ate plantele de lucernă s-au păstrat chiar la -12°C. Autorul a demonstrat
dependența corelativă (0,86 și 0,81) dintre gradul de rezistență la frig a
soiurilor și conținutul de apă legată din celulele părții aeriene a plantelor și
ale sistemului radicular. Asemenea metode de pronosticare în timpul toamnei
prezintă interes pentru producție, deoarece în baza datelor obținute pot fi
îuate măsuri urgente pentru prevenirea pieirii semănăturilor iarna.
Rezultatele acestor cercetări confirmă faptul că la însămânțarea de toamnă
lucerna poate să reziste la temperaturi joase numai dacă toamna va fi călită
(având mai mult de 3-4 frunze trifoliate) și dacă în rădăcina principală și în
colet are un conținut bogat de glucide și de alte substanțe nutritive.
L. Kennet, G. Lassen (1977), studiind influența temperaturilor joase și a
secetei asupra creșterii și dezvoltării lucernei, au constatat că plantele
rezistente la frig sunt rezistente și la secetă, pentru aceste caractere fiind

34
specifică, totodată, o dependență corelativă. Rezistența la frig și la secetă
depinde de dimensiunile minuscule ale celulelor și de gradul de aprovizionare
cu apă a acestora. Ea poate fi sporită prin alegerea corectă a soiului și prin
crearea unui agrofond înalt. După rezistență la frig, lucerna, mai ales în iernile
fără zăpadă, întrece cu mult trifoiul, datorită acestui fapt ea având o longevitate
și o productivitate mai mari și un areal de răspândire mai larg. L. Mațiuc
(1968), în experiențele întreprinse în zona centrală a Republicii Moldova, a
demonstrat că lucerna albastră, în medie pe 2 ani, a asigurat o roadă de
87 q/ha de fân, roada minimă fiind de 71,7, iar maximă de 103,9 q/ha. Trifoiul
roșu în aceleași condiții a format numai 55,6 q/ha fân, roada minimă
constituind 25,8 q/ha, iar cea maximă - 85,3 q/ha.
Multiplele cercetări ale stadiilor de dezvoltare a lucernei au demonstrat
că stadiul de iarovizare are loc nu în semințe, dar în plantulele deja încolțite,
iar prin regenerarea vegetativă după coasă - în lăstarii tineri formați din
colet, continuând până la formarea tulpinii. Durata acestui stadiu depinde de
temperatură. Dacă lucerna se seamănă primăvara devreme, durata este mai
lungă.
Lucerna face parte din culturile de zi lungă. Ziua scurtă împiedică procesele
de creștere și mărește durata proceselor interfazice. Factorul hotărâtor pentru
desfășurarea acestui stadiu este lumina. Stadiul de lumină începe o dată cu
formarea tulpinii și se termină cu începerea fazei de înflorire a plantei. Experi-
mental s-a demonstrat că reacția plantelor la fotoperioadă depinde mult de
origjinea geografică, de ecologia și genealogia soiului și de alți factori.
In cursul anului se obțin câteva coase de lucernă, fiecare formându-se la
o durată diferită a zilei și la o calitate neidentică a spectrului solar. Pe cale
experimentală s-a stabilit că majoritatea soiurilor de lucernă din Rusia, Canada
și din alte regiuni nordice, de asemenea din Occident, cresc și se dezvoltă
mai bine în condiții de zi lungă. Soiurile de lucernă, cultivate în Africa, Asia
de Sud și în alte țări sudice, cresc și se dezvoltă normal nu numai în condiții
de zi lungă, dar și de zi scurtă.
A. Ivanov (1980), studiind detaliatfotoperiodismul la diferite specii, forme
și soiuri de lucernă, a stabilit că în condiții de zi lungă se formează plante de
talie înalță, cu tufe erecte, cu tulpini subțiri și frunze fragile, cu internoduri
alungite. In condiții de zi scurtă procesele de creștere se inhibă, se micșorează
numărul de internoduri, tufa are o talie scundă, se măresc dimensiunile
limbilor foliari și scade conținutul acestora în pigmenții verzi și galbeni. Con-
form datelor obținute de A. Fiodorov (1968), în caz de iluminare continuă,
dezvoltarea plantelor se accelerează cu circa o lună. L. Mațiuc (1968), studiind
influența duratei zilei asupra intensității desfășurării fazei de lumină și a
duratei intervalului de timp de la regenerare până la formarea organelor
generative, a stabilit că la micșorarea duratei zilei-lumină cu 4 ore această
perioadă s-a majorat cu 27 de zile, iar la micșorarea cu 6 și 8 ore plantele, în
genere, n-au înflorit.
In experiențele noastre durata perioadei de la regenerarea de primăvară
până la prima coasă (faza de înflorire) a constituit 60-65 de zile, de la prima
coasă până la a doua - 40-45 de zile. La a doua coasă (1—6.VII), când plantele

35
creșteau și se dezvoltau la o intensitate mare a luminii și la o durată relativ
mai mare a zilei, masa vegetală s-a format timp de 38-41 de zile. La a treia și
a patra coasă, când plantele se dezvoltau în condițiile micșorării continue a
duratei zilei-lumină și scăderii temperaturii, mai ales în timp de noapte,
perioada menționată a crescut din nou până la 50 și mai multe zile. Gradul de
iluminare a plantelor de lucernă depinde mult de termenele și metodele de
însămânțare, de cultura protectoare și de epoca de cultivare a ei, de nivelul
fondului agrotehnic, expoziția sectorului, desimea lucernierelor etc.
In experiențele realizate de noi în decursul mai multor ani, lucerna,
semănată sub diferite culturi protectoare, din cauza insuficienței celor mai
importanți factori vitali, în primul rând a luminii, după recoltarea culturilor
protectoare, semănate continuu (în rânduri obișnuite - 7 cm), se afla într-o
stare inhibată (plante etiolate, cu tulpina subțire și cu puține frunze). Astfel,
în 1971 către perioada de recoltare a unor culturi protectoare (ovăz în amestec
cu măzăriche și ovăz în cultură pură pentru nutreț verde), lucerna fără plantă
protectoare a atins înălțimea de 30,6 cm, masa a 100 de plante a alcătuit
46,6 g, gradul de înfrunzire 66,4%, iar la lucerna cultivată sub plantă
protectoare acești indici au constituit, respectiv, 14,7-16,5 cm, 16,6-19,6 g și
35-38%.
F. Filatov (1966), Gh. Suhno, I. Kuiik (1970) et al. consideră drept cauză
principală a inhibării lucernei de către plantele protectoare insuficiența de
lumină. Plantelor tinere, ce cresc sub protecția culturilor semănate continuu,
mai ales după formarea paiului, le revine lumină solară cu 30-60% mai puțin
decât plantelor care cresc sub protecția culturilor semănate în rânduri
distanțate sau celor fără planta protectoare. Lucerna este sensibilă la
insuficiența de lumină și la calitatea spectrului acesteia în perioada înfloririi
și de formare a organelor generative.
In plantațiile semănate în rânduri distanțate lucerna înflorește mai
abundent și formează pe o plantă cu mult mai multe organe generative decât
în lucernierele semănate continuu. Astfel, în experiențele lui M. Lala, în cazul
semănatului în rânduri distanțate pe un racem, în medie pe 3 ani, s-au format
18 flori, 7 păstăi și 4,8 semințe într-o păstaie, iar în cazul semănatului continuu
acești indici aveau valori cu mult mai mici, respectiv, 14,4; 4,1 și 3,4.
Incontestabil că în acest caz au exercitat o anumită influență și alți factori,
însă principalul a fost lumina. La concluzii asemănătoare au ajuns și
M. Tarkovski, A. Konstantinov (1974), care au realizat experiențe în diferite
regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, de asemenea și V. Moga (1993, România)
ș. a. In România, după cum accentuează D. Roșca, V. Panait ș. a. (1967), la o
intensitate a luminii de 12 290 de lucși și la temperatura de 15,6°C s-a
înregistrat cea mai intensă creștere a rădăcinilor și a masei aeriene a lucernei.
Scăderea intensității luminii reduce nu numai creșterea masei aeriene, dar
și a sistemului radicular.
Cunoașterea profundă a proprietăților biologice și fiziologice ale
lucernei, a cerințelor ei față de lumină și de căldură în condiții ecologice
concrete permite a elabora procedee agrotehnice, care pot să asigure
realizarea deplină a potențialului productiv al culturii și, în cele din urmă,
sporirea productivității ei.
■ 36
2. Cerințele față de regimul de apă
Lucerna, conform aprecierilor specialiștilor, este o plantă rezistentă la
secetă, îndeosebi la seceta aeriană, dar roade înalte și stabile dă numai în
cazul asigurării suficiente cu apă.
Studiind problema utilizării de către lucernă, în zona centrală a republicii, a
umidității din sol pentru formarea recoltei, am obținut următoarele date (tab. 7).
Tabelul 7
Folosirea apei de către lucernă din stratul
de 1 metru al solului (1980-1983)

Rezerva de apă Perioada Precipitați- Suma Consu-

Consumul de apă, %
în sol, m3/ha de vege- ile totală de mul de
Varianta la tație, zile atmosfe- apă apă din
la din din pre-
începutul sfârșitul rice, folosită, sol, rezervele cipitații
vegetației vegetației m3/ha m3/ha m3/ha solului
Lucernă,
primul
3 114 1 978 178 3 649 4 779 1 136 23,8 76,2
an de
folosire
Lucernă,
al doilea
3 555 2 078 197 2 465 3 942 1 477 37,5 62,5
an de
folosire

Datele din tabelul 7 demonstrează că lucerna folosește pentru formarea

recoltei cantități enorme de apă din sol. In studiul nostru a fost apreciat
consumul de apă numai din stratul de un metru, deoarece este cunoscut că
lucerna folosește apă și din straturile mai adânci ale solului. S-a constatat
că lucerna în primul an de viață utilizează mai mult umezeală din
precipitațiile atmosferice, în al doilea an, în afară de precipitațiile atmosferice
căzute în perioada de vegetație, folosește pentru formarea masei organice
până la 40% umezeală din rezervele solului. Astfel, lucerna secătuiește
considerabil rezervele de apă din sol, de aceea, pentru a obține recolte
înalte și a completa aceste rezerve, trebuie aplicată irigația. Condiții
favorabile de creștere și de dezvoltare a lucernei se consideră când în sol,
în zona de activitate a sistemului radicular, umiditatea este de 60-80% din
capacitatea de câmp pentru apă (C. C.). Dacă acest indice se micșorează
până la 40-50%, atunci are loc pieirea în masă a plantelor, îndeosebi în primul
an de viață a lor. A. Ivanov (1980), caracterizând lucerna ca plantă de cultură,
susține că ea este, pe de o parte, destul de rezistentă la temperaturile înalte
ale aerului, iar pe de altă parte, consumă mari cantități de apă pentru
formarea unei unități de producție.
Experiențele noastre au demonstrat că semințele de lucernă pentru
umfiarea și germinarea normală au nevoie de 120-130% de apă din masa lor.
In condiții de laborator la umiditatea solului de 20-30% din C. C. semințele

37
nu au germinat, la umiditatea de 50% au încolțit 14,3%, la 70% - 56,6% și la
100% - 39,3% de semințe. Cel mai bine semințele germinează la umiditatea
solului de 70-80% C. C. Dacă umiditatea este mai mare, facultatea germinativă
a semințelor scade din cauza lipsei de aer. L. Zâkov (1982) a stabilit că
semințele de lucernă necesită pentru germinare o cantitate de apă echivalentă
cu 150% din greutatea lor. La o astfel de asigurare cu apă procentul de semințe
încolțite în ziua a zecea după însămânțare, la temperatura medie de 15-17°C,
a constituit 99,8%.
La începutul vegetației cultura de lucernă consumă relativ puțină apă,
însă o dată cu creșterea plantelor și mărirea suprafeței foliare consumul de
apă crește brusc.
Coeficientul de transpirație al lucernei, după constatarea cercetătorilor,
este cu mult mai mare decât cel al porumbului, grâului, ierbii-de-Sudan și al
altor culturi. Acest indice depinde, mai ales, de umiditate, de temperatură și
de tipul solului, de prezența în el a elementelor nutritive, de temperatura și
umiditatea relativă a aerului, de expoziția sectorului, de puterea vântului, de
particularitățile soiului și speciei, de originea lor și de mulți alți factori. In
republicile transcaucaziene coeficientul de transpirație al lucernei variază
între 600-1 000. In Asia Mijlocie pe pământurile irigate el oscilează între
1 000-1 900. Coeficientul de transpirație al lucernei depinde și de coasă - în
zona de stepă în decurs de 24 de ore în perioadele de la prima până la a doua
și chiar până la a treia coasă el crește de la 3,5-4,5 până la 5,5-6,5 mm, iar
ulterior scade treptat. Acest fenomen ține de temperatură, de umiditatea
relativă a aerului, intensitatea radiației solare și de alți factori.
In Ucraina, conform relatărilor lui V. Rabinovici, V. Jarinov (1973) ș. a.,
pentru formarea 1 kg de substanțe uscate lucerna consumă în medie 700-
900 kg de apă. în Republica Moldova, după constatările lui L. Mațiuc (1968),
coeficientul de transpirație la lucerna hibridă albastră variază între limitele
756-935.
După Iuliu Moga (1993), în România 1 mm de apă valorificată de către
lucernă în anul întâi de folosire asigură producerea a 16-18 kg de substanță
uscată, iar în anii următori de vegetație - a 21-23 kg.
Cercetătorii cehi S. Lichner, V. Zăpatoch (1984) experimental au dovedit
că umiditatea optimă a solului pentru germinarea și începerea creșterii
lucernei este de 50-70% C. C. în Ungaria M. Bela (1978) a ajuns la concluzia
că umiditatea optimă, pentru acumularea substanței uscate la folosirea
rațională a apei pe parcursul vegetației, este umiditatea solului la nivelul de
65-85% C. C. Astfel, prin experiențele mai multor cercetători s-a stabilit că
cele mai favorabile condiții pentru formarea și acumularea masei vegetative
se creează la o umiditate a solului de 65-80% C. C. La o umiditate scăzută a
solului (până la 40-45% C. C.) intensitatea de regenerare și productivitatea
plantelor se micșorează de 1,5-2 ori.
Datorită sistemului radicular bine dezvoltat, lucerna pătrunde cu
rădăcinile până la o adâncime mare a solului, de unde folosește o parte din
apă pentru creștere și dezvoltare. Cercetările întreprinse la I. C. C. P. T. -
Fundulea (România) au demonstrat că cea mai mare parte din necesarul de

38
apă al lucernei este asigurat de straturile superioare ale solului: 46% din stratul
de 0-30 cm, 22% din stratul de 30-60 cm, 10% din stratul de 90-120 cm și
numai 22% din straturile mai adânci ale solului.
Trebuie remarcat faptul că lucerna este deosebit de sensibilă și la excesul
de umiditate din sol. In caz de inundație, de udare abundentă și frecventă
plantelese îngălbenesc, încetează să crească, în lucerniere se formează multe
goluri. In astfel de condiții apar o mulțime de boli, care atacă organele
subterane și aeriene ale plantelor.
Surplusul sau insuficiența de umiditate cauzează schimbări fiziologice și
biochimice considerabile în toate organele plantelor, de asemenea în sistemul
radicular. Dacă în sol există suficientă umiditate, sistemul radicular se
formează în straturile superioare. In caz de asigurare insuficientă cu apă a
solului se constată creșterea intensivă a sistemului radicular, care pe soluri
ușoare cu permeabilitate mare poate pătrunde până la o adâncime de 10 m,
ceea ce îi permite să folosească apele subterane. S-a constatat că în regiunea
Saratov (Rusia) la o adâncime a apelor subterane mai mare de 2,5 m în anii
cu ploi multe lucerna evaporă în timp de 24 de ore în medie 4,4-4,7 mm de
apă, iar în anii secetoși 5,6-6,4 mm (Gubin, 1983). In afarădeconsum ridicat
de apă, lucerna manifestă și o bună rezistență la secetă. N. Maksimov,
N. Petunov, P Henchel, Rabinovici ș. a. explică rezistența sporită la secetă a
acestei culturi prin capacitatea înaltă de reținere a apei.
Savanții, care au studiat detaliat rezistența lucernei la secetă, menționează
caracterul mezofit sau xerofit al manifestării ei. Cu alte cuvinte, unii consideră
că lucerna este o plantă mezofită, iar alții îi atribuie însușiri caracteristice
plantelor xerofite.
După părerea lui A. Ivanov (1980), aprecierea unui sau altui savant depinde
de soiul și de specia cu care lucrează cercetătorul și de zona agroclimaterică
în care se efectuează experiențele. In baza propriilor experiențe, A. Ivanov a
ajuns la concluzia că plantele de lucernă, chiar și după o secetă îndelungată,
se evidențiază printr-o capacitate înaltă de regenerare. Sistemul conducător
bine dezvoltat, lucrul bine organizat al aparatului stomatic, prezența altor
reacții de adaptare dau posibilitate plantelor să reziste la dehidratare și să-și
restabilească repede turgorul, chiar și dacă au pierdut 35-40% de apă.
Rezistența la secetă variază de la specie la specie. Astfel, soiurile create și
cultivate în Zona Necernoziomică (Rusia), precum și în alte raioane cu
umiditate suficientă, sunt mai puțin rezistente la secetă decât, de exemplu,
soiurile din Kârgâzstan, sudul Ucrainei, Siberia de Vest și de Est.
Experiențele, efectuate la Institutul de Cercetări Științifice în domeniul
Culturilor de Câmp (Bălți) în anii secetoși 1982 și 1983, au demonstrat aceeași
legitate. Soiurile Herson 9, Raduga (Odesa), Pleven (Bulgaria) au dat, în
medie pe terenuri neirigate, respectiv, 394, 428 și 429 q/ha de masă verde,
iar soiurile Klescevsk, Vserminsk (Polonia), Matador și Amador (S. U. A.) -
346, 325, 304 și 338 q/ha. în anul foarte secetos 1983 soiurile din primul
grup au asigurat o roadă de 341-364 q/ha de masă verde, iar soiurile din cel
de-al doilea grup - doar 236-259 q/ha. Rezultate similare a obținut și
V. Darie în zona centrală a Moldovei în anii secetoși 1994 și 1996. Soiul

39
omologat în țară (Altuna) s-a dovedit a fi mai productiv cu 11-16% față de
soiurile originare din Ucraina, Rusia, Azerbaigean și din alte țări.
Experiența savanților ruși, bulgari, iugoslavi, români ș. a. a demonstrat
că lucerna este destul de sensibilă la secetă, mai ales la cea de sol, în perioada
de îmbobocire și la începutul înfloririi. Insuficiența acută de apă în această
perioadă duce la scăderea bruscă a masei vegetale și chiar la pierderea totală
a roadei de semințe. Trebuie remarcat faptul că seceta condiționează scăderea
considerabilă a intensității fotosintezei, îngreuiază respirația. In timpul
acesteia se inhibă sinteza proteinelor, crește activitatea peroxidazei și a altor
enzime, zădărnicindu-se procesul de asimilare a substanțelor nutritive.
Lucerna suportă mai ușor seceta în anii 2 și 3 de viață. In timpul secetei
se manifestă foarte clar reacțiile adaptive ale plantelor. Ele formează frunze
mici, acoperite cu perișori subțiri. Coeficientul de transpirație și creșterea
plantelor se reduc considerabil, frunzele etajului inferior cad, unele tulpini
și ramuri laterale încetează să crească. Multe procese vitale încetinesc sau
se opresc. Plantele parcă trec în stare de anabioză, o parte din substanțele
nutritive acumulându-se în coletul lor. In urma ploilor abundente sau a udării
după secetă procesele vitale în plante se restabilesc repede.
In anul 1989 în Republica Moldova, mai cu seamă în raioanele de sud,
s-au stabilit condiții climatice foarte nefavorabile. De exemplu, în raionul
Comrat (zona de sud) în noiembrie-decembrie 1989 și ianuarie-mai 1990,
deci în timp de 7 luni au căzut doar 90 mm de precipitații, norma fiind
200 mm, iar în decursul a 4 luni - numai 26,3 mm, norma alcătuind 111 mm.
Umiditatea productivă în stratul arabil, la sfârșitul lunii mai, era mai mică
decât nivelul apei neutilizabile. In stratul de un metru conținutul de apă
constituia 55-73 mm.
In astfel de condiții, pe lucernierele vechi plantele au atins către prima
coasă doar 30-40 cm înălțime, iar pe alocuri și mai puțin - 20 cm. Frunzele și
chiar tulpinile au început să se usuce, recolta de masă verde constituind
numai 30-40 q/ha.
La sfârșitul lunii mai pe tot teritoriul republicii au căzut precipitații
atmosferice (25-35 mm), ploile repetându-se la începutul lunii iunie. Ca
rezultat, plantele de lucernă au început să crească intens și la sfârșitul lunii
iunie au dat la a doua coasă cca 180-150 q masă verde la hectar.
In anul 2000, îndeosebi în zona de sud, de asemenea a bântuit seceta. Puterea
de distrugere a ei a fost mare pentru că a avut loc în perioada activă de vegetație
a lucernei. La stațiunile hidrometeorologice din Comrat și Cahul în decurs de
aproape 7 luni, adică de la 1 februarie până la sfârșitul lunii august, au căzut
numai 113-115 mm de precipitații, norma fiind de 300-310 mm. De menționat
că precipitațiile au căzut neuniform și în cantități foarte mici. De exemplu, în
luna aprilie la Cahul în timp de 7 zile au căzut doar 2-7 mm, iar la Comrat aceeași
cantitate de precipitații a căzut în decurs de 9 zile. In luna mai au căzut la Cahul
7 mm de precipitații, iar la Comrat 10 mm. In iunie, în timp de 7 zile la Cahul au
căzut 16 mm de precipitații, iar la Comrat - 20mm. In decurs de 6-7 zile în luna
iulie la Cahul au căzut 28 mm de precipitații. Incepând cu 20 iulie și până la 24
august, practic, ploi n-au fost deloc. De menționat că în timpul acestei secete

40
permanent bântuiau vânturi și furtuni, temperatura aerului depășind 32-36°C.
In zilele de 18-22 august temperatura a depășit 38-40°C, iar la suprafața solului
s-a ridicat până la 55-60°C. Astfel de temperaturi ridicate în ultimii 50-60 de ani
in Moldova nu s-au înregistrat. Umiditatea relativă a aerului mai joasă de25-30%
s-a menținut în aprilie-iulie la Cahul 36 de zile, iar la Comrat - 43 de zile. In zilele
de 18—22 august umiditatea aerului a scăzut până la 20-25%, iar la 4 și 5 august la
Comrat a fost de 19 și 16%. La astfel de temperaturi și umiditate a aerului,
procesele de fotosinteză și de creștere a plantelor sunt paralizate complet. Este
greu de imaginat situația culturilor de câmp în așa condiții extremale.
Culturile de toamnă semănate la timp și după bune premergătoare,
datorită rezervei de umezeală din sol din anul trecut, s-au dezvoltat normal,
pe terenurile cu o agrotehnică înaltă, asigurând o recoltă până la 3 tone de
boabe la hectar, în timp ce la utilizarea unei agrotehnici vechi recolta de
boabe n-a depășit 10-18 q/ha. La fel s-a întâmplat și cu lucerna. Semănăturile
din anii precedenți pe soluri bogate, pe baza rezervei de apă din toamnă-
iarnă, au format la prima coasă o recoltă de 80-150 q/ha masă verde, iar la a
doua coasă, în aceste condiții - doar de 20-40 q/ha. Semănăturile din
primăvara anului curent, în majoritatea cazurilor, datorită micilor ploițe căzute
în aprilie, au răsărit destul de uniform, însă în continuare plăntuțele firave,
din cauza acțiunii distrugătoare a secetei, a razelor solare dogorâtoare, au
suferit foarte mult, unele chiar s-au uscat. Astfel de lucerniere au fost
întrucâtva salvate numai în lunca Prutului și pe alte sectoare, unde s-a aplicat
mica irigație. Datele din acest an și din alți ani secetoși încă o dată dovedesc
că lucerna suportă mai bine secetele în anii 2-3 de viață și pe fonduri
agrotehnice înalte. Lucerna în primul an de viață este foarte sensibilă la
deficitul de apă din sol și suferă mult.
Având în vedere că secetele în Republica Moldova sunt tot mai frecvente,
semănăturile de lucernă trebuie amplasate pe pământurile mai joase și acolo
unde este posibil de aplicat cel puțin mica irigație.
R. Geisenheiner et al. (1974), analizând productivitatea lucernei în anii
1927-1970 în Germania, în funcție de cantitatea de precipitații căzute, au
stabilit că prima coasă variază după ani între limite foarte mari - de la 40
până la 140 q/ha în primul an de vegetație la cultivarea sub plante protectoare
și de la 155 până la 300 q/ha la semănatul de primăvară fără plante protectoare.
în urma analizei datelor obținute poate fi trasă concluzia că precipitațiile
din perioada de vegetație asigură creșterea roadei primului cosit cu 37% și la
cositul al doilea și al treilea cu 67%.
Seceta de sol și temperaturile ridicate ale aerului (37-40°C) în perioada
înfloririi înrăutățesc calitatea polenului. Acest fapt, în cele din urmă, duce la
micșorarea roadei la hectar (cu 40-60%) și la obținerea unui material semincer
de o calitate redusă.
în experiențele întreprinse la Stațiunea Experimentală „Chetrosu” a
Universității Agrare din Republica Moldova, L. Mațiuc (1968) a demonstrat
că lucerna crescută la umiditatea de 30% din capacitatea de câmp a format
2,45 g semințe la un vas vegetativ, la umiditatea de 60% - 5,90 g, iar la
umiditatea de 80% cantitatea de semințe a fost de 6,85 g.

41
3. Cerințele față de sol
Lucerna poate crește pe diferite tipuri de sol, datorită acestui fapt arealul
ei fiind foarte larg: solurile cu fertilitate scăzută și turboase, nisipoase și
nisipo-lutoase de la sud și sud-est, solurile fertile din zona principală de
cultivare a lucernei.
Cele mai potrivite soluri pentru lucernă sunt însă cernoziomurile și solurile
cenușii, de asemenea și solurile brune, castanii, cenușii-închis, podzolurile
înțelenite, solurile nisipo-lutoase și luto-nisipoase cu subsol fertil, cu bune
proprietăți fizico-chimice și biologice. Pe astfel de soluri, pajiștea este mai
longevivă, cultura poate realiza mai din plin potențialul său de producție (s-au
înregistrat recolte-record de biomasă - 1 500-2 000 q/ha și mai mult). Sub
aspectul reacției solului, valorile optime ale pH-ului sunt cuprinse între limitele
6,2-7,8. Nu sunt adecvate pentru cultivarea lucernei solurile acide, solurile
turboase de mlaștină puternic salinizate, solurile grele după compoziția
mecanică și impermeabile. Pe astfel de soluri sistemul radicular se dezvoltă
slab, repartizându-se preferențial în orizonturile lui superioare. Bacteriile de
nodozități se formează pe rădăcini în număr mic, scade brusc activitatea lor
azotfixatoare. De remarcat că savanții lucrează asupra creării de soiuri și forme
capabile să suporte salinitatea și reacția acidă înaltă a mediului. Crearea lor va
asigura cultivarea lucernei în raioanele cu astfel de soluri.
Lucerna are proprietatea de a preîntâmpina salinizarea solului, mai ales
pe pământuri irigate. Cu ajutorul acestei culturi s-a reușit prevenirea salinizării
secundare a unor soluri din lunca Prutului. După ameliorarea și valorificarea
acestor terenuri, lucerna, asigurând recolte înalte de masă vegetală, a
îmbunătățit calitățile fizice și agrochimice ale solului, ulterior aici fiind
obținute recolte destul de înalte de legume și de alte culturi agricole.
Mulți cercetători consideră că proprietatea lucernei de a preveni
salinizarea secundară se datorează capacității ei de a absorbi o cantitate mare
de umiditate, acumulată în sol la cultivarea altor culturi. De exemplu, surplusul
de umiditate, format în urma cultivării timp de 3 ani a culturilor cerealiere și
a altor culturi pe pământuri irigate, este consumat de lucernă într-un an. în
afară de aceasta, rădăcinile lucernei, pătrunzând la adâncimi mari, extrag
din straturile mai profunde sărurile de calciu, magneziu și de alți compuși,
care în straturile mai superioare contribuie la micșorarea salinității și la
crearea unei structuri granulare-stabile a acestora.
Se cunosc multe cazuri când mii de hectare de pământuri irigate, culti-
vate cu diferite culturi, trebuiau să fie scoase din exploatare și numai
includerea în asolament a lucernei a preîntâmpinat salinizarea puternică a
solului și a restabilit fertilitatea lui.
Lucerna necesită soluri bine aerate cu o aciditate mijlocie, fertile și bine
afânate, dar, totodată, contribuie la ameliorarea și îmbunătățirea unor însușiri
de calitate ale solului.
Prin urmare lucerna, dacă este amplasată pe soluri fertile și suficient
aerate, poate asigura o recoltă maximă și nu are concurenți în ce privește
producția de proteine de pe o unitate de suprafață.

42
4. Particularitățile creșterii si dezvoltării
Lucerna posedă un șir de particularitâți biologice, de care trebuie să se
țină cont la cultivarea și exploatarea lucernierelor.
Semințele de lucernă sunt foarte mărunte, necesitând pentru umflare și
încolțire multă apă. De aceea ele trebuie să fie semănate în sol destul de
umed și la o adâncime nu prea mare. După răsărirea plantelor, partea lor
aeriană se dezvoltă foarte încet, mai intens crescând sistemul radicular.
Astfel, în experiențele noastre, în ziua a 21-a după semănat, partea aeriană
a atins înălțimea de 1,46 cm, iar sistemul radicular a pătruns în sol la o
adâncime de 11,35 cm. In afară de intensificarea creșterii sistemului radicu-
lar, s-a constatat și o accelerare a creșterii masei aeriene. Partea aeriană a
plantei după semănat crește foarte încet, îndeosebi în condiții de secetă. De
exemplu, în anul 2000, în condiții de secetă excesivă, lucerna semănată la 15
aprilie în zona centrală a țării, unde în decursul lunilor mai-iulie au căzut de
2 ori mai puține precipitații față de normă, peste o lună după răsărire a atins
abia 3-5 cm înălțime.
La lucernă este bine dezvoltat sistemul radicular pivotant. De la rădăcina
principală pornesc rădăcini de ordinul întâi, de la ele - de ordinul doi și de
ordinele următoare, cu o mulțime de perișori absorbanți, ce se formează
mai mult în orizontul arabil al solului, bogat în elemente nutritive și în
umezeală. Sistemul radicular crește intensiv atât în primul an de vegetație,
cât și în anii următori. Noi rădăcini și perișori absorbanți se formează
primăvara, la începutul regenerării vegetative, precum și după fiecare coasă.
Creșterea și dezvoltarea rădăcinilor depind de tipul solului, de sistemul
de lucrare a lui, de termenele, metodele de însămânțare, cultivarea și
recoltarea plantelor, de asigurarea solului cu umezeală și substanțe nutri-
tive, dar și de alți factori. Circa 60% din masa radiculară a lucernei este
amplasată în orizontul de 0-40 cm, în condiții de umiditate suficientă cea
mai mare parte a acestei mase concentrându-se în stratul de 0-20 cm, iar în
condiții de secetă rădăcinile pătrunzând mai adânc în sol. Sistemul radicular
puternic dezvoltat asigură solul într-o măsură mai mare cu reziduuri organice
și elemente minerale. Creșterea masei de rădăcini este direct proporțională
cu acumularea biomasei aeriene.
în Cehoslovacia, O. Chloupek (1980) a stabilit că corelația dintre masa
sistemului radicular și masa verde aeriană la prima, a doua și a treia coase
constituie, respectiv, 0,95; 0,66; 0,60.
în experiențele lui I. Crecesco (Institutul de Cercetări Științifice pentru
Culturile de Câmp din Bălți) lucerna, la semănatul timpuriu de primăvară
fără plantă protectoare, a acumulat pe parcursul perioadei de vegetație în
orizontul arabil (0-30 cm) 59,3 q/ha de masă radiculară aeriană uscată, iar
în timp de 2 ani de existență - 121,3 q/ha.
Sistemul radicular asigură celelalte organe cu umezeală și elemente nu-
tritive nu numai în perioada de vegetație, dar și la începutul creșterii de
primăvară, când frunzele lipsesc, și după fiecare cosit pe contul substanțelor
nutritive de rezervă, acumulate în colet și în rozetă.

43
 Pornind de la cele expuse, este necesar ca în perioada de vegetație să fie
aplicate toate procedeele agrotehnice, capabile să asigure dezvoltarea unui
sistem radicular viguros și sănătos.
Coletul, de regulă, se formează la o adâncime de 1,3 cm de la suprafața
solului. Cu vârsta, el se adâncește, ceea ce mărește considerabil rezistența
culturii la îngheț, secetă și la alți factori nefavorabili ai mediului.
De sistemul radicular depinde productivitatea, longevitatea, intensitatea
regenerării, caracterul utilizării, rezistența la diferiți factori extremali ai
mediului. Savanții efectuează importante cercetări de selecție în scopul creării
de noi soiuri și hibrizi cu rădăcini mai dezvoltate, care să absoarbă selectiv
substanțele nutritive, să manifeste o toleranță înaltă la valorile joase ale
pH-ului solului, la stresul de temperatură și de apă, precum și în vederea
lansării de noi forme și soiuri cu sistem radicular pivotant rizoidal și cu lăstari
din rădăcină, capabile să formeze coletul în sol la o adâncime mai mare, cu
un sistem mai puternic de extragere a apei din sol etc.
Lucerna, odată semănată, poate crește pe același loc mai mulți ani.
V. Rabinovici și V. Jarinov (1973), generalizând datele din literatură, arată că
lucerna poate crește pe același loc 8-9 și chiar până la 25-30 de ani.
Longevitatea și productivitatea lucernei depind de mai mulți factori,
printre care mai importanți sunt: tipul solului, compoziția mecanică și
aciditatea lui, nivelul de fertilitate a solului, adâncimea apelor freatice,
condițiile atmosferice în perioadele de vegetație, nivelul agrotehnicii,
caracterul și intensitatea exploatării pajiștii, fazele recoltării plantelor etc.
Importanța primordială pentru longevitatea lucernierelor au specia și soiul
de lucernă.
Experiențele de mai mulți ani, întreprinse în Institutul de Cercetări
Științifice în domeniu Culturilor de Câmp (Bondarenco, Șonțu, 1971), au
demonstrat că lucerna în cultura neirigată dă roade bogate în primii 2-3 ani.
Astfel, în medie pe anii 1961-1971 lucerna în primul, al doilea, al treilea și al
patrulea ani de existență a dat, respectiv, 337, 260, 217 și 117 q/ha de masă
verde. In experiențele noastre, efectuate în cadrul Secției „Culturi furajere”
a I.C.Ș.C.C. (Bălți), producții relativ înalte de masă verde de lucernă, în cultură
neirigată cu aplicarea îngrășămintelor, au fost obținute până în al treilea an
de folosință (tab. 8).
Tabelul 8
Producția de masă verde de lucernă în funcție de durata
exploatării lucernierei, q/ha

Anii utilizării
Fondul agrotehnic
1 II III IV V
Cu îngrășăminte 384 291 243 149 129
Fără îngrășăminte 274 234 188 101 65

Din datele obținute reiese că pe sectoarele unde au fost folosite

îngrășăminte, lucerna în decursul tuturor anilor de folosire a asigurat recolte

44
mai înalte comparativ cu sectoarele unde nu s-au aplicat îngrășăminte. Pe
sectorul fără administrarea îngrășămintelor cea mai înaltă productivitate a
culturii s-a înregistrat în primul și al doilea ani de existență. In anii următori
în lucerniere s-a majorat numărul de goluri, a scăzut productivitatea plantelor.
Cazuri asemănătoare au fost înregistrate în Ucraina, Caucazul de Nord și în
alte regiuni cultivatoare de lucernă.
Particularitățile biologice caracteristice ale lucernei sunt creșterea
intensivă și activitatea fotosintetică înaltă pe parcursul întregii perioade de
cultură. Pe fonduri agrotehnice superioare cu aplicarea irigației și la regimuri
favorabile de temperatură și lumină, ea poate da 5-6 și chiar 8 coase, iar pe
toți anii de existență - până la 15-20 de coase.
In experiențele noastre de mai mulți ani, efectuate în zona de nord a
republicii (I.C.Ș.C.C.), lucerna, lacultivareape terenurineirigate, a dat9-11
și mai multe coase, realizându-se o recoltă totală de masă verde de 1 000-
1 400 q/ha, iar în varianta irigată și îngrășată - 12-14 coase, producția totală
de masă verde însumând 2 000-2 200 q/ha. In zona de centru a republicii în
anii 1980-1982, în condiții fără irigare și fără îngrășare, au fost obținute 11
coase, recolta totală constituind 1 289,2 q/ha de masă verde, iar la irigat și
îngrășat - 14 coase și 2 625,7 q/ha de masă verde. In altă experiență, în timp
de 2 ani de folosire, lucerna a dat la neirigat 7 coase, obținându-se o sumă
totală de 717 q/ha, iar pe sectorul irigat, la 9 coase, s-au căpătat 1 401 q/ha
masă verde. Datele prezentate demonstrează potențialul înalt de producție
al acestei culturi și importanța creării condițiilor optime pentru utilizarea lui
din plin. S-a stabilit că produsele fotosintezei, formate de plantele de lucernă,
de regulă, nu se consumă complet în procesele de creștere și în alte procese
de importanță vitală. O parte din ele se depozitează în rădăcini și servesc în
perioada de regenerare după coase sau când activitatea fotosintetică este
inhibată drept sursă de nutriție pentru plante.
în perioada creșterii intensive, substanțele nutritive, practic, nu se mai
acumulează ca rezervă în rădăcini, consumându-se la formarea masei biologice.
Aproximativ pe la sfârșitul fazei de îmbobocire, când procesul de creștere
încetinește, în rădăcini din nou se acumulează substanțe nutritive de rezervă,
folosite ulterior la formarea roadei unei noi coase. La cosirea lucernei în această
perioadă (îmbobocirea-începutul înfloririi) rădăcinile conțin substanțe nutri-
tive suficiente, ceea ce asigură regenerarea rapidă a culturii. Cosirea sistematică
a lucernei în fazele timpurii (formarea tulpinilor-începutul îmbobocirii) sau
târzii (sfârșitul înfloririi-formarea boabelor) duce la dereglarea proceselor de
creștere, la secătuirea timpurie a substanțelor nutritive acumulate în rădăcini
și, în cele din urmă, la slăbirea plantelor, la micșorarea bruscă a roadei la
coasele următoare și a productivității generale a lucernierelor. Ca rezultat, se
reduce longevitatea culturii, are loc rărirea și îmburuienarea lucernierelor.
La lucernă, de regulă, cea mai intensivă creștere, formare a tulpinilor și
acumulare a roadei se constată până la prima coasă. Bineînțeles că există și
abateri, acestea depinzând de starea culturii intrate în iarnă, de acumularea
substanțelor nutritive în colet, de condițiile perioadelor de iarnă și de
primăvară etc.

45
 în experiențele noastre, efectuate timp de 5 ani, lucerna a atins înainte de
prima coasă înălțimea de 79,2 cm, înainte de a doua - 73,9 cm și înainte de a
treia - 62,6 cm. Recolta de masă verde în medie pe trei ani a constituit la prima
coasă 245 q/ha, la a doua - 134 și la a treia - 110 q/ha. Prin urmare, la prima
coasă lucerna dă cca 50% din recolta totală, la a doua - 30% și la a treia - 20%.
T. Mistina, P. Zubol (1976), studiind termenele de cosire a lucernei în
funcție de faza de dezvoltare a plantelor la I.Ș.C.C.P (Pașteni - Cehoslovacia),
au stabilit următoarea repartizare a masei uscate după coase: prima - 43,7%,
a doua - 28%, a treia - 17,5% și a patra - 10,8%.
însă, după cum s-a menționat deja, mărimea roadei la prima coasă depinde
completamente de condițiile climatice în perioada toamnă-iarnă. în raioanele
de sud și de sud-vest ale republicii în 1990 până la prima coasă s-au stabilit
condiții climatice extrem de nefavorabile. Precipitații au căzut de 2-3 ori mai
puțin față de normă. Iarna au fost geruri relativ slabe și complet a lipsit
învelișul de zăpadă. Seceta, atât cea de sol, cât și cea atmosferică, s-a
intensificat în prima lună a perioadei de vegetație. Ca rezultat, recolta de
lucernă la prima coasă a fost extrem de joasă: 40-70 q/ha masă verde. în
anul 1990, după prima coasă au căzut ploi abundente, datorită cărora plantele
din a doua coasă și-au intensificat creșterea și producția de lucernă a atins
valori de 150-180 q/ha, deci a fost de 2,5-3 ori mai mare decât la prima coasă.
în anul 2000, în zonele de sud și centrală de asemenea s-au creat condiții de
mediu nefavorabile. în perioada de toamnă-iarnă au căzut precipitații
suficiente, datorită cărora rezerva de apă în sol a favorizat obținerea, la prima
coasă, a unei recolte de lucernă (120-150 q/ha) satisfăcătoare. însă în lunile
de primăvară și la începutul verii, îndeosebi în zona de sud, s-au creat condiții
extrem de secetoase. în decurs de 4 luni (IV-VII) au căzut sub formă de ploi
slabe numai 60-65 mm, norma fiind de 215 mm. Lipsa de precipitații,
temperaturile ridicate și vânturile uscate au influențat foarte negativ asupra
recoltei la a doua și a treia coasă (20-60 q/ha).
Cele relatate dovedesc convingător că recolta de lucernă pe coase întru
totul depinde de rezerva de umezeală din sol și de cantitatea precipitațiilor
atmosferice căzute în perioada de vegetație.
La lucernă se disting următoarele faze de vegetație: pornirea în creștere,
formarea tulpinii florifere, îmbobocirea, înflorirea, formarea și maturizarea
semințelor.
înflorirea lucernei începe cu tulpinile centrale, mai bine asigurate cu
substanțe nutritive și mai bine dezvoltate, pe care se formează, de regulă,
cele mai multe raceme și flori, în ele dezvoltându-se și cele mai mari semințe.
Calitatea seminceră a semințelor obținute de pe aceste tulpini și ramificări
este cu mult mai superioară și din ele cresc plante mai viguroase și cu o
longevitate mai mare.
Durata de înflorire a plantelor de lucernă este destul de lungă (25-30 și
mai multe zile) și depinde de umiditatea solului și a aerului, de intensitatea
radiației solare, condițiile de temperatură, de nivelul de nutriție etc. Deși
pentru cultură, din punctul de vedere al păstrării speciei, această funcție
adaptivă are o mare importanță, în practică durata și neuniformitatea înfloririi,

46
a formării semințelor și a maturizării lor cauzează pierderea parțială a recoltei
de semințe. Prin urmare, cercetările în genetică și selecție trebuie să fie
orientate în scopul creării de soiuri și hibrizi cu faze scurte și consecutive de
înflorire și de formare și maturizare a semințelor. Lucerna înflorește din
abundență. Pe o plantă normal dezvoltată se formează de la 350 până la 750
de flori. S-a calculat că dacă florile sau majoritatea lor ar forma semințe,
atunci productivitatea lucernei ar fi de peste 20-30 q/ha de semințe.
Lucerna este o plantă cu polenizarea alogamă (încrucișată), deși este
posibilă și autopolenizarea. Cercetătorii francezi au stabilit următoarea
corelație dintre gradul de înrudire a polenului și numărul de semințe într-un
fruct: cu cât polenul se deosebește mai mult de genotipul femel, cu atât mai
puternic se manifestă capacitatea florii polenizate de a forma semințe.
Florile de lucernă se deschid, în fond, datorită acțiunii mecanice a
insectelor polenizatoare (albinele domestice și sălbatice, bondarii etc.), deși
se pot deschide și în urma unor lovituri mecanice puternice, a scuturării
plantelor sau sub influența altor factori - umiditatea și temperatura aerului,
intensitatea luminii solare etc.
Florile se deschid după ploaie sau după udatul abundent, la o turgescență
bună a florii, când cresc brusc temperatura și intensitatea iluminării solare.
In asemenea zile, florile se deschid de 3-4 ori mai repede decât în zilele
obișnuite sau înnourate. Bineînțeles că în zilele calde și cu mult soare florile
sunt vizitate mai des de către insectele polenizatoare, pe care le atrage
culoarea corolei, aroma și conținutul înalt de nectar. Aceste proprietăți au
atras atenția selecționarilor și în prezent se fac cercetări în vederea creării
soiurilor cu un conținut sporit de nectar și de substanțe aromatice. Aceste
forme în viitor se vor folosi pe larg în procesul de selecție.
Inflorirea și formarea semințelor depind și de intensitatea creșterii ve-
getative a plantelor. Prin observări s-a constatat că, dacă în perioada înfloririi
cad ploi abundente și se stabilește un timp posomorât sau se aplică udări
intensive pe un fond agrotehnic înalt, plantele se polignesc, pe tulpinile
principale apar o mulțime de ramuri laterale, ramuri noi încep să crească
chiar și de la subsuoara frunzelor. In astfel de condiții se observă inhibiția
organelor reproductive, scade brusc procentul de polenizare a florilor de
către insecte, au loc căderea florilor, formarea slabă a semințelor și scăderea
facultăților germinative. Aceste particularități biologice trebuie luate în
considerare la cultivarea lucernei pentru producerea seminței.
CAPITOLULK

TEHNOLOGIA INTENSIVÂ DE CULTIVARE

A LUCERNEI PENTRU NUTREȚ____________________.
Pentru obținerea unei roade înalte și stabile trebuie să cunoaștem detaliat
biologia culturii, relațiile ei cu factorii vitali și să respectăm strict principalele
legi de lucrare a solului și de cultivare a plantelor, să creăm condiții care să
satisfacă deplin cerințele biologice ale speciei sau ale soiului respectiv.
Academicienii Lukianenko și Remeslo subliniau că o dată cu apariția unor
noi soiuri și hibrizi, capabili să dea roade înalte, trebuie ridicat continuu nivelul
agriculturii, de elaborat o agrotehnică specială a soiurilor noi, ținând cont de
particularitățile lor biologice și de condițiile pedoclimatice în care acestea
se cultivă.
In etapa contemporană de dezvoltare a producției agricole, tehnologiile
de creștere și de recoltare a plantelor trebuie să se bazeze pe o agricultură
ecologică, este necesară mecanizarea completă a proceselor, iar operațiile
efectuate să corespundă cerințelor ocrotirii mediului înconjurător. Cele
menționate se referă și la lucernă. La folosirea lucernei în timp de 2,5-3 ani
în cultură neirigată mașinile și agregatele parcurg câmpul de 24-38 de ori,
iar pe terenurile irigate - de 39-57 de ori. Deci se consumă multă energie și
se bătătorește puternic solul, ceea ce duce la rărirea lucernierelor și la
scoaterea lor înainte de timp din exploatare. Lucerna este deosebit de
sensibilă la tasarea solului în primul an de viață, de aceea se recomandă ca
recoltarea în acest an să se facă manual cu coasa sau cu cositori trase de cai,
ceea ce în condițiile gospodăriilor țărănești este posibil de realizat. Pe
lucerniere trebuie evitate operațiile inutile, trecerile de prisos ale mașinilor
și ale agregatelor. Operațiile agrotehnice trebuie executate pe timp uscat,
când solul se bătătorește mai puțin, iar (pe cât este posibil) operațiile la
cultivare, precum și la recoltare, trebuie îmbinate.
Actualmente productivitatea plantelor poate fi majorată numai aplicând
sistemul complex de procedee agrotehnice, economisind maximum energia
mecanică și folosind din plin energia biologică și cea organică.

Selectarea $i caracteristica agrobiologică a soiurilor

Cultura intensivă a lucernei depinde mult de alegerea corectă a soiului.
S-a stabilit că aproximativ 35-40% din recolta de lucernă este asigurată de soi
sau de hibrizi. De alegerea corectă a soiului pentru cultivarea în condiții

48
ecologice concrete depinde nu numai productivitatea, dar și durata de folosire
a culturii pentru furaj și semințe, calitatea producției obținute, rezistența la
boli, dăunători și la factorii nefavorabili ai mediului etc.
Soiul contemporan de lucernă trebuie să întrunească cele mai valoroase
însușiri biologice, agrotehnice și economice. In primul rând, plantele trebuie
să fie înalt productive, să asigure o calitate înaltă a producției, să posede o
digestibilitate înaltă, longevitate mare, energie suficientă pentru începerea
creșterii în primăvară și după fiecare coasă, să se caracterizeze printr-o
regenerare intensivă a rădăcinilor, să se evidențieze printr-un foliaj bine
dezvoltat cu o intensitate sporită a fotosintezei și prin rezistență la condiții
nefavorabile, la dăunători și boli.
Soiurile care se vor cultiva în raioanele de stepă trebuie să fie rezistente
la secetă și arșiță, să folosească econom umiditatea și elementele nutritive la
formarea unei unități de producție. Plantele nu trebuie să fie foarte sensibile
la salinitatea sporită a solului, la schimbarea acidității acestuia. Ele trebuie
să reziste la pășunarea excesivă, la bătătorire, să fie pretabile la cultivarea
mecanizată, să aibă o capacitate înaltă de fixare a azotului din atmosferă, să
nu provoace timpanita (balonarea rumenului) etc.
La particularitățile distinctive ale soiului contemporan se referă, de
asemenea, conținutul înalt de elemente nutritive prețioase, în primul rând
de substanțe proteice, aminoacizi esențiali, vitamine, săruri minerale,
conținutul scăzut de saponină. Una din cele mai valoroase particularități ale
soiurilor noi de lucernă trebuie să fie producția înaltă și constantă de semințe.
M. Pastor (1986) relatează că în Ungaria a fost creat soiul de lucernă Rona.
Florile acestui soi au o colorație diferită și răspândesc aromă, devenind astfel
mai atractive pentru albinele melifere. Acest autor a stabilit că cele mai
atrăgătoare pentru albine sunt florile liliachii-deschis, albe, galben-închis cu
caliciu relativ scund, ele fiind și cele mai aromate, comparativ cu alte flori.
I. Gausman (1974) ș. a. consideră că soiurile de lucernă trebuie să se
deosebească prin rezistența la îndesire, prin supraviețuire sporită în
semănăturile mixte cu ierburi graminee.
In prezent selecționatorii intenționează să creeze soiuri și hibrizi de
lucernă cu grad de înfrunzire înalt (5-7 frunzulițe în frunză), cu rezistență
sporită la antracnoză, verticilioză, fuzarioză și la alte boli și dăunători.
0 direcție importantă în sinteza soiurilor și hibrizilor o constituie selecția
la heterozis cu aplicarea sterilității citoplasmatice masculine (S.C.M.). Astfel
de hibrizi, pe câmpurile experimentale ale Academiei Agricole „K. A. Ti-
mireazev” (Moscova), întreceau producția de masă verde a formelor parentale
cu 35-85% și a soiurilor standard cu 31-47% (Pozdneakova, 1974). Plantele se
caracterizau printr-o creștere de primăvară mai energică decât cele standard.
Caracteristici analogice la plantele heterozice au fost înregistrate și de alți
cercetători. K. Izsaki, E. Toth (1981), studiind 67 de hibrizi de lucernă, creați
în Ungaria, au constatat că 13 din ei depășesc după productivitate soiul stan-
dard cu 10-18%. Pe terenuri irigate hibridul Sorvași-2 a dat cu 28% mai multă
masă verde decât hibridul standard. Hibrizii obținuți posedă și alte proprietăți
de valoare și prezintă un interes considerabil pentru producție.

49
 I. Sinska (1982, Cehoslovacia) relatează că primii hibrizi triliniari de lucernă,
obținuți de cercetătorii americani, au dat o recoltă cu 23-25% mai mare decât
soiul martor Socevile, iar cel mai bun dintre ei a întrecut soiul Palava cu 36,6%.
Hibrizii experimentali, obținuți în România, în medie pe 4 ani, au depășit soiul
standard după productivitate cu 18,4%, iar în Japonia - cu 20-30%.
Savanții canadieni au evidențiat și au creat un șir de forme prețioase de
lucernă autopolenizatoare, unele din ele (Emerslei-1) transmițând aceste
proprietăți generațiilor subsecvente.
0 nouă direcție în selecția lucernei este crearea soiurilor cu un sistem
radicular care să absoarbă selectiv elementele nutritive și să utilizeze eco-
nomic asimilatorii la respirație, la secrețiile radiculare, la fixarea azotului, să
fie înalt tolerante la valorile joase sau ridicate ale pH solului, la stresurile
termic, hidric și la alte stresuri, să aibă o durată mai lungă de folosire.
A.K. Konstantinov, S. Danilov (1974) consideră că, pe lângă calitățile
menționate, plantele trebuie să posede o capacitate înaltă de regenerare la
pășunatul excesiv în fazele timpurii și de acumulare a substanțelor nutritive
în lăstarii care se dezvoltă din mugurii zonei de înfrățire.
Mulți savanți se pronunță pentru selecționarea și crearea de noi soiuri
rezistente la poluarea aerului cu diferite gaze (de eșapament, industriale
etc.). In S.U.A., la o poluare medie a aerului cu gaze, soiul Eldorata a dat o
roadă de 66% de fân (în aer curat 100%), iar soiul Heiden - mai puțin de 60%.
La o poluare sporită a aerului cu gaze, la ambele soiuri au pierit o treime din
plante, iar gradul de înfrunzire s-a redus cu 50%, producerea vitaminei C -
cu 53 și a clorofilei - cu 30%. Conținutul total de elemente nutritive în plantele
cultivate în aer curat este mai mare decât în plantele de pe sectoarele cu o
poluare sporită a aerului cu gaze.
Altă direcție importantă în selecția lucernei este crearea soiurilor cu
tulpina subțire. Aceste soiuri se usucă mai repede decât cele cu tulpina groasă,
ceea ce reduce numărul de întoarceri al brazdelor la pregătirea fânului,
micșorându-se astfel consumul de combustibil și diminuându-se considerabil
pierderea frunzelor din roadă, iar prin aceasta îmbunătățindu-se calitatea
nutrețului. Un astfel de hibrid, denumit Milifeull, a obținut firma franceză de
ameliorare a lucernei - AMFO -, masa vegetativă a căruia, în funcție de
condițiile climatice, se usucă cu 12-36 de ore mai repede decât a soiurilor cu
tulpina groasă. Masa verde a acestui hibrid, de asemenea, se însilozează mai
bine. După recoltă, hibridul nu cedează soiurilor obișnuite.
Pentru valorificarea solurilor pietroase puțin productive, care se lucrează
greu, are o importanță deosebită lucerna cu lăstari din rădăcină. V. Laur (1983)
relatează că lucerna galbenă cu lăstari din rădăcină (Saarema collane locală)
se evidențiază prin longevitate și rezistență mare la pășunarea excesivă. Pentru
prima dată această lucernă a fost semănată la Stația Experimentală din Esto-
nia în anul 1949 pe sol superficial de rendzină. Semănăturile au fost folosite
fără înnoire 30 de ani. Anual se introduceau P^K^ kg/ha. In perioada de
vegetație lucernierele erau pășunate de 4-5 ori. In medie pe 26 de ani, de pe
acest sector, la folosirea lui pentru pășunarea animalelor, s-au obținut câte
208,9 q/ha masă verde sau 4 016 unități nutritive de pe 1 ha.

50
 în Canada au fost create soiurile cu rizomi Rambler, Rizoma ș.a., ce se
caracterizează prin rezistență înaltă la secetă și longevitate mare. în ultimii
ani a fost obținut soiul Heinrichs, care se recomanda pentru formarea
fânețelor noi cu o durată lungă de exploatare. Recolta de fân a acestui soi
este cu 10% mai mare decât a soiului Roamer, însă productivitatea de semințe
este cu 12% mai joasă.
Pentru obținerea unor noi soiuri intensive de lucernă o importanță
deosebită prezintă bogata colecție a Institutului de Fitotehnie din Rusia
„N. I. Vavilov”, care, conform lui A. Ivanov (1980), numără circa 2 000 de
soiuri de selecție din populațiile locale și din flora spontană din 70 de țări de
pe glob. în prezent aceasta este cea mai completă colecție genetică de lucernă
din lume, servind drept bază pentru crearea soiurilor și a hibrizilor înalt
productivi.
La studierea compoziției chimice generale și a compoziției aminoacidice
a 32 de soiuri de lucernă de origine diferită s-a stabilit că după conținutul de
proteină se evidențiază, mai ales, soiurile de selecție autohtonă (Markova,
1975). Majoritatea acestor soiuri acumulează la începutul înfloririi 17,8-20,2%
de proteină (calculată în substanță uscată). Analiza prin dispersie a arătat că
cea mai mare influență asupra conținutului de proteină o exercită genotipul
soiului (62,4%), apoi urmează originea (13,7%) și cel puțin influențează
condițiile climatice ale anului (3,6%).
Selecționatorii din lume, utilizând un bogat material inițial și cele mai noi
metode de selecție, au creat multe soiuri și hibrizi valoroși de lucernă, ce
corespund cerințelor nivelului actual al fitotehniei. Astfel, după afirmația
savantului spaniol F. Hidalgo Mayner (1979), din 250 de soiuri de selecție
națională și străină mai productiv s-a dovedit a fi soiul local Aragon. Conform
rezultatelor a 70 de experiențe, efectuate în diferite regiuni ale țării, soiul
Aragon a realizat cei mai buni indici de productivitate. în provincia Badohose
el a dat la 9 coase 2 220 q/ha masă verde, iar în Saragosa - 1 400 q/ha.
Destul de productiv este soiul Victoria, care în unele experiențe a întrecut
după productivitate soiul Aragon cu 8%. Soiuri și hibrizi de lucernă înalt
productivi, ce corespund cerințelor contemporane, au fost create în S.U.A.,
Canada, Franța, Suedia, Ungaria, Rusia, Ucraina, România ș. a. Un soi
productiv de lucernă (Palava) a fost obținut în Cehoslovacia (Hojen, 1980).
Fiind cultivat pentru încercare în țările C. A. E. R.-ului, acest soi a ocupat
după productivitate unul din primele locuri. în Cehoslovacia el a depășit,
după recolta de fân la hectar, soiurile de selecție străină cu 3-17%.
în Bulgaria, soiul Dunavka (standard) în total pe 4 ani a dat 386 q/ha
masă uscată, iar soiul Palava - 442 q/ha, ocupând, astfel, primul loc printre
cele 12 soiuri încercate.
în S.U.A., după comunicarea lui W. Larson (1982), a fost creat soiul de
lucernă Spredor-2, care poate fi folosit pentru înnoirea pășunilor, înierbarea
sectoarelor amenințate de eroziune, semănatul suplimentar pe gazoane
nelucrate sau puțin lucrate. Acest soi nou posedă capacitate înaltă de regenerare
vegetativă. După 6-8 luni de la însămânțare, plantele formează pe rădăcina
pivotantă în straturile superioare (3-15 cm) ale solului rădăcini laterale. Din

51
mugurii de pe aceste rădăcini se formează plante noi. Longevitatea pajiștii
este relativ mare, soiul fiind rezistent la pășunare excesivă și la bătătorire.
In România, după cum remarcă P. Varga ș. a. (1982), prin metoda de
policross a fost creat un nou soi de lucernă - Lutencia -, care, în încercările
prin concurs, întreprinse în anii 1974-1977 în patru regiuni ale țării, a dat în
medie câte 665,8 q/ha de masă verde, iar standardul (soiul Luxin) -
589,2 q/ha. Producția de semințe a alcătuit, respectiv, 4,42 și 2,62 q/ha, iar
recolta de proteină brută - 28,4 și 24,3 q/ha. Digestibilitatea nutrețului din
soiul nou este cu 7,9% mai mare decât cea din soiurile standard. în altă lucrare
(1993), Paul Varga comunică despre implementarea în diferitele regiuni ale
României a soiurilor noi de lucernă, de exemplu a soiului Triumf, care este
un soi sintetic intensiv, compus din 10 linii, rezistent la veștejirea fuzariană,
foarte productiv, folosit atât pentru obținerea furajului, cât și a seminței, și
bogat în proteină. E1 poate fi cultivat pe terenuri irigabile, dar și pe cele
neirigabile. Soiul sintetic intensiv Adonis este compus din 5 linii, fiind mai
precoce comparativ cu standardul și cu alte soiuri omologate cu 5-7 zile la
primul înflorit, foarte productiv, longeviv, rezistent la veștejirea fuzariană.
Acest soi este recomandat pentru cultivare pe terenurile irigabile.
Multe soiuri și hibrizi de lucernă înalt productivi și cu calități nutritive
valoroase au fost create în ex-U. R. S. S. La Institutul de Selecție și Genetică
din Odesa (Ucraina) s-au obținut soiurile noi de lucernă, printre care Raduga
și Zarnița, ultimul fiind un soi intensiv, care se recomandă să fie cultivat pe
terenurile irigate. Acest soi asigură recolte înalte de furaj și de semințe,
conține în fân până la 18—19% de proteină, iar după cosire, intensiv începe
regenerarea vegetativă. în experiențele acestui institut soiul Zarnița a realizat
până la 900 q/ha masă verde și 252 q/ha de fân. La Centrul de Cercetare a
Soiurilor din regiunea Ismail, la irigare de la acest soi s-a obținut cu 11,4%
masă verde și cu 48,3% semințe mai mult decât la soiul Herson. Soiul Zarnița
prezintă un interes deosebit și pentru regiunea de sud a Republicii Moldova.
La irigare, în 1979, pe sectorul experimental din Cahul el a asigurat o recoltă
maximă de circa 1 000 q/ha masă verde și 10,4 q/ha semințe.
Soiul Raduga, după cum informează Tereșcenko, Stahova (1980), se
distinge printr-o rezistență înaltă la ger, este bun pentru recoltarea mecanizată
și, ceea ce este deosebit de important, posedă o capacitate de producție destul
de înaltă (tab. .9) la cultivarea pentru semințe.
Tabelul 9
Productivitatea ;i valoarea nutritivă a soiului Raduga
(Stația Experimentală din Ismail, 1975-1979)

Producția, q/ha Cradul de Conținutul de pro- Conținutul de caroten la

Soiul de masă de înfrunzire, % teină din substanța 1 kg de substanță cu
uscată semințe absolut uscată, % umiditatea normală, mg

Herson
143,8 4,8 36,4 16,5 0,424
(standard)
Raduga 156,8 6,4 44,0 17,3 0,665

52
 Soiul Raduga pe Sectorul experimental pentru încercarea soiurilor din
11 rozovsk, reg. Belgorod (Rusia), în medie pe 4 ani, a întrecut soiul „Zaikevici”
după recolta de fân cu 29,2 q/ha.
In ultimii ani la I.C.Ș.A.I. din Herson (Ucraina) au fost create soiurile
I lerson 9, Nadejda, Ukrainka ș. a., care se disting prin productivitate
vegetativă și productivitate de semințe relativ înalte, atât în cultură irigată,
cât și în cea neirigată. Astfel, soiul Nadejda asigură până la 9,4 q/ha semințe
și 750-800 q/ha masă verde. Conținutul de proteină constituie 19,3%, de
caroten - 68 mg/kg. Soiul se caracterizează prin conținut scăzut de saponină,
rezistență suficientă la îngheț și la polignire și a fost omologat într-un șir de
regiuni din Ucraina și din Rusia. In sovhozul „Limanski” din regiunea Herson,
pe o suprafață de 70 ha s-au obținut în decurs de trei ani (1980-1982),
respectiv, 8,3; 8,6 și 6,0 q/ha semințe condiționate. In sovhozul „Zarea”,
reg. Dnepropetrovsk (Ucraina) soiul Nadejda în medie pe anii 1983-1984 a
asigurat 540-670 q/ha de masă verde și 7,2 q/ha de semințe.
L. Gasanenko (1982) comunică despre crearea la I.C.Ș.A.I. (Herson,
Ucraina) în baza hibridului X-1864 încă a unui soi de lucernă - Simskaia -, la
care se îmbină reușit productivitatea înaltă de semințe (10,5 q/ha) și de masă
verde (700 q/ha), cu un conținut sporit de proteină (23%) și un conținut
scăzut de saponină.
I. Puskovețki ș. a. (1984), aplicând metoda de policross, au creat, la
Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Nutrețurilor „V. R. Viliams”
din Moscova, soiul nou de lucernă de mai multe coase Lada, care este mai
productiv decât soiul Hibrid de Nord.
în Bulgaria, din 12 soiuri preluate de 6 țări europene, cea mai mare
productivitate a asigurat soiul de selecție ucraineană Nadejda, care a întrecut
standardul (Dunavka) cu 32 q/ha la producția de fân și cu 3,48 q/ha la
producția de proteină. Date analoage în această țară (Radoslavova, 1981) au
fost obținute la încercarea în curs de 4 ani pe terenurile a șapte stații
experimentale amplasate în diferite zone pedoclimatice.
Problema cea mai importantă privind cultura lucernei în țara noastră
constă în producerea unei cantități suficiente de semințe pentru
necesitățile proprii, dar și pentru exportul în alte țări, de aceea Secția
Culturi Furajere a I. C. Ș. C. C. (Bălți) a inițiat experiențe vaste de studiere
a noilor soiuri de lucernă. în afară de aceasta, a fost întreprinsă tentativa
de a transforma Moldova într-o zonă de producere a semințelor-marfă de
lucernă pentru a asigura cu semințe unele regiuni din nordul și din vestul
Rusiei, Belarus, Estonia și alte țări. în acest scop au fost studiate mai
multe soiuri de selecție indigenă și străină: Mejotnensk (Letonia), Augune
II (Lituania), Hibrid de Nord (regiunea Moscova), Jâgheva 118 și
Saarema collane\oca\a (Estonia), AlfașiTuna (Suedia), Dunavka, Pleven
6 (Bulgaria), Gladiator, Fitor, Tor, Matador (S.U.A.), Adonis, Selena, To-
paz, Sigma și Magnat (România) ș. a.
Rezultatele experiențelor au demonstrat că soiurile supuse cercetării
se deosebesc esențial după durata perioadei de vegetație. Cel mai precoce
s-a dovedit a fi soiul Jâgheva 118 (107-124 de zile), iar cel mai tardiv -

53
Saarema collane locală (116-138 de zile). Celelalte soiuri ocupau poziții
intermediare (112-134 de zile). Soiurile se deosebesc și după alte
caracteristici, ca: dinamica creșterii, elementele de structură a roadei,
gradul de înfrățire, compoziția chimică, gradul de sensibilizare la cădere a
plantelor, productivitatea furajeră, dar mai ales după productivitatea de
semințe. M. Lala, studiind gradul de răsărire a plantelor de lucernă, a stabilit
că la semănatul în rânduri, la soiurile Alfa și Mejotnensk în 3 ani de
experiență acest indice a atins valori de 65,3-77,7%. La soiurile Augune 11,
Jâgheva 118, Hibrid de Nord ș. a. acest indice are valori mult mai mici,
respectiv, 43,7; 42,9 și 41,0%. Mai puternic se răresc lucernierele în perioada
de vegetație (25,2-62,3%), adică în perioada când plantele sunt supuse în
cea mai mare măsură diferitelor stresuri și acțiuni antropogene. Rărirea
(căderea) lucernierelor poate fi, într-o anumită măsură, evitată, reglând
norma de semănat, procesele de tasare și folosind alte procedee
agrotehnice.
Rezultatele observărilor dinamicii creșterii și acumulării masei vegetale
arată că soiurile din grupa hibrizilor albaștri (soiul „Zaikevici”, Alfa, Au-
gune 11 și Mejotnensk) se evidențiază prin regenerare mai intensă și dau pe
parcursul perioadei de vegetație, pe terenuri neirigate, câte 3-4 coase, iar
soiurile hibride pestrițe (Jâgheva 118, Hibrid de Nord) și din grupa soiurilor
galbene (Saarema collane locală) regenerează cu mult mai lent și dau în
condițiile zonei de nord a Moldovei, respectiv, 2-3 și 1-2 coase. Soiurile studiate
se deosebesc substanțial și după structura recoltei pentru sămânță și pentru
furaj (tab. 10).
Tabelul 10
Structura roadei diferitelor soiuri de lucernă la semănatul în rânduri rare (45 cm),
media pe 3 ani

Gradul de înfrățire Numărul

totală produc- plante, raceme, la flori, păstăi, semințe,
Soiul
tivă la m2 o tulpină într-un într-un într-o
racem racem păstaie
1 2 3 4 5 6 7 8
Zaikevici
2,4 1,8 108 12,6 15,3 4,4 3,6
(standard)
Augune 11 3,3 2,5 90 10,7 17,2 5,6 4,6
Alfa 2,3 1,7 117 10,1 17,9 6,7 4,5
Jâgheva
3,6 2,9 105 8,5 18,1 7,0 4,8
118
Mejotnensk 2,7 1,9 109 10,6 18,3 6,5 4,4
Saarema
collane 3,5 2,6 127 11,9 12,9 3,7 2,9
locală
Hibrid
3,0 2,0 115 11,3 16,3 4,8 3,4
de Nord

54
 La soiurile nominalizate diferă mult și producția de semințe la hectar (tab. 11).
Tabelul 11
Recolta de sămânță obținută la diferite soiuri de lucernă,
q/ha (media pe 3 ani)

Semănatul în rânduri Semănatul în rânduri

Soiul
rare (45 cm) obișnuite (15 cm)
,,Zaikevici''(standard) 2,9 2,4
Augune 11 4,5 3,8
Alfa 4,5 3,5
Jâgheva 118 5,2 4,3
Mejotnensk 4,7 3,9
Saarema collane locală 2,1 1,5
Hibrid de Nord 3,6 2,8

Cea mai mare roadă de semințe la semănatul în rânduri rare și la semănatul

continuu s-a obținut de la soiul Jâgheva 118, dar acesta cedează soiului stan-
dard după producția de masă verde. Soiurile Alfa și Mejotnensk pe parcursul
a mai multor ani întrec soiul standard după recolta de masă verde și de fân
cu 5-10%, iar după producția de semințe - cu 70-80%.
în anii 1981-1983 au fost supuse încercării și alte soiuri noi. în afară de
soiurile de lucernă din fosta Uniune Sovietică, un interes deosebit prezintă un
șir de soiuri de selecție americană, franceză, bulgară și suedeză (tab. 12). Unele
din acestea în cultură neirigată dau o producție de fân cu 20-30% mai mare
decât standardul. Majoritatea soiurilor încercate întrec după producția de
semințe standardul, însă toate cedează după acest indice soiului Mejotnensk.
în ultimii ani, în rețeaua de stat de experimentare a soiurilor, au fost
înregistrate noi soiuri de lucernă, care se caracterizează printr-o productivitate
vegetativă înaltă.
Tabelul 12
Productivitatea diferitelor soiuri de lucernă, media pe anii 1981-1983

Producția, q/ha
Soiul, țara
masă verde fân semințe
„Zaikevici" (Rusia) 326 79,7 2,6
Mejotnensk (Letonia) 405 92,6 4,3
Raduga (Ucraina) 392 91,7 3,3
Dunavka (Bulgaria) 375 89,5 3,3
Plevna 6 (Bulgaria) 395 99,5 3,2
Tuna (Suedia) 408 98,8 4,1
Cladiator (S. U. A.) 414 103,9 3,9
Fitor (S. U. A.) 390 98,4 3,7
Tor (S. U. A.) 362 104,8 3,6
Matador (S. U. A.) 298 86,9 2,0
Amador (S. U. A.) 336 84,7 2,9

55
 Experimentarea soiurilor efectuată la sectorul experimental de la Cahul
pe terenuri irigate demonstrează că soiurile Raduga, Herson 9 și Nadejda
(tab. 13) întrec soiul Zaikevici după recolta de masă absolut uscată cu
8-18 q/ha.
Tabelul 13
Recolta de fubstanță absolut uscată la lucerna
de diferite soiuri,
în condiții de irigare, q/ha

1979 1980 1981 media

Soiul
anul II anul III anul II anul III anul II anul III anul II anul III
Zaikevici 225 211 158 166 166 134 183 170
Mejotnensk 199 244 186 166 176 149 187 186
Herson 9 206 259 186 164 160 135 184 186
Raduga 207 239 183 142 182 140 191 174

Nadejda 226 226 170 160 182 149 193 178

Zarnița 227 241 151 160 169 137 182 179

Dar nici unul din soiurile menționate n-au întrecut după productivitate
soiul Mejotnensk, care în anii de experimentare a fost mai productiv și după
recolta de semințe (tab. 14).
Tabelul 14
Producția de semințe la diferite soiuri de lucernă
în condiții de irigare, q/ha

1979 1980 1981 media

Soiul
anul II anul III anul II anul III anul II anul III anul II anul III
Zaikevici 7,8 4,8 3,6 4,2 5,7 5,4 5,7 4,8
Mejotnensk 8,4 7,2 5,5 5,2 7,4 6,5 7,1 6,3
Herson 7,9 5,6 3,8 3,9 5,3 3,9 5,7 4,5
Drujba - - - - 4,3 5,3 - -

Soiurile care au demonstrat în experiențele noastre cea mai înaltă

productivitate dau rezultate bune și în condiții de producție. De exemplu, în
anul 1976, favorabil pentru producerea semințelor de lucernă, recolta soiului
Mejotnensk pe sectorul de reproducere din gospodăria de bază a A. Ș. P.
„Selecția” a constituit 10,1 q/ha semințe, în fostul colhoz „Drumul nou” din
r-nul Edineț - 6,1 q/ha. Câte 4-5 q/ha de semințe s-a obținut de la soiurile
Mejotnensk și Alfa în gospodăriile semincere „Miciurin”, „Răuțel” (A. Ș. P.
„Selecția”) și în alte gospodării din republică.

56
 în anii ’90, la Sectorul experimental al A. Ș. a Moldovei au fost întreprinse
o serie de experiențe în vederea studierii unor noi soiuri de lucernă din
diferite țări ale lumii. V. Darie prezintă următoarele date (tab. 15).
Tabelul 15
Roada de masă verde la soiurile
de lucernă, anii 1991-1993

Total pe trei ani, t/ha

Soiul și țara cu îngrășăminte:
fărâ îngrășâminte
N6oP6oK6o+ n3o duPă coasă
Emirad (Franța) 113 138
Mria-od (Ucraina) 105 129
Magda (Cehoslovacia) 103 129
Cerkasskaia (Ucraina) 111 133
Andi (Ucraina) 91 131
Vavilovskaia (Rusia) 98 118
Agdas-1 (Azerbaigean) 103 116
Adonis (România) 114 138
Altuna (R. Moldova) 117 137
Raduga (Ucraina) 125 147
Lada (Rusia) 89 106
Vega-87 (Rusia) 95 97

Datele experimentale obținute demonstrează că soiurile de proveniență

geografică diversă, studiate în condițiile zonei centrale a republicii, au o
productivitate diferită. Mai productive s-au dovedit a fi soiurile provenite din
zona cu condiții asemănătoare celor din Republica Moldova: Raduga
(Ucraina), Adonis (România), Emirad (Franța), Cerkasskaia (Ucraina) ș. a.,
care au asigurat anual 37,0-40,0 t/ha masă verde. Pe fondurile îngrășate
recolta a crescut până la 45,0-50,0 t/ha masă verde. Datele experimentale
încă o dată au confirmat faptul că, practic, toate soiurile studiate reacționează
la folosirea îngrășămintelor pozitiv, asigurând un surplus de roadă de până
la 18-20%, în funcție de soi. Dintre soiurile încercate primul loc după
productivitate 1-a ocupat soiul Raduga, sintetizat la Institutul de Selecție și
Genetică din Odesa.
Acest soi, la Cahul, în condiții de irigare, în medie pe anii 1982-1986, a
asigurat o producție de 617 q/ha masă verde, 149,0 q/ha fân și 4,7 q/ha
semințe, cu un conținut de proteină de 20,9-23,9% în masă uscată, ocupând
printre soiurile încercate unul dintre primele locuri.
S. Petcovici, specialist în ameliorarea lucernei la Institutul de Cercetări
Științifice pentru Culturile de Câmp (Bălți), studiind în ultimii ani o serie de
soiuri de lucernă, a obținut următoarele rezultate (tab. 16):

57
 Tabelul 16
Productivitatea ;i caracteristica biologică a diferitelor
soiuri de lucernă, media pe anii 1994-1997
(după I. Petcovici)

Nivelul de atac al
Recolta, q/ha Conținutul
Foliajul, patogenilor, %
Soiul %
masă proteină celuloză, pătarea
fân semințe mană
verde brută, % % brună
Altuna 495 109 3,72 47,6 33,1 16,3 23,2 9,3
Avanta A. S. 484 119 4,39 47,4 33,5 16,5 22,9 8,8
Raduga 455 105 3,49 46,8 33,7 16,1 23,2 9,7
Mejotnensk 458 105 4,08 47,4 34,3 16,7 20,7 8,4

După cum reiese din datele din tabel, printre soiurile studiate se
evidențiază pozitiv soiul nou Avanta A. S., omologat la acest institut, care
la majoritatea indicilor ocupă primul loc. Pentru Republica Moldova este
important ca acest soi să se caracterizeze prin productivitate înaltă de
semințe și prin rezistență sporită la boli. După cum subliniază I. Petcovici,
I. Procofieva ș. a. (1998), acest soi are un grad de înfrunzire destul de
înalt (40,7-59,3%) și este folosit pentru fân și masă verde. Perioada de
vegetație de la începutul creșterii primăvara și până la coacerea semințelor
este de 126-136 de zile. Soiul Avanta A. S. ocupă, după productivitate și
calitatea producției, unul din primele locuri și la centrele de încercare a
soiurilor din Moldova. De exemplu, la Dondușeni, în medie pe anii 1995-
1997, a asigurat 10,31 de fân de pe hectar, iar la Cahul, în anii 1994-1997,
70 tone, întrecând soiul Raduga (standard) cu 10-12%. Conținutul de
proteină brută a fost de 17,4, iar la standard - de 16,5%. Avanta A. S. este
superior standardului după conținutul de aminoacizi, fiind relativ rezistent
la boli și dăunători.
In ultimii ani o problemă foarte importantă privind cultivarea lucernei
o constituie și conținutul în saponină, care reprezintă o substanță biologic
activă de natură trieterpenă, ce se formează în organele de creștere ale
plantei. Acțiunea glucozidelor trieterpene asupra organismului animal este
contradictorie. Conținutul acestora (al saponinelor) în lucernă cauzează
adeseori inflamarea rumenului la animalele rumegătoare. Acest nutreț are
o acțiune depresivă și asupra creșterii puilor de găină și reduce producția
de ouă. S-a constatat că semințele altor culturi, semănate după soiuri de
lucernă, cu conținut ridicat de saponină, au o facultate germinativă mai
scăzută.
In experiențele noastre, paralel cu studiul productivității și calității
nutrețului, am cercetat și conținutul saponinelor, în condițiile zonei de centru
a republicii. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 17.

58
 Tabelul 17
Conținutul de saponină in diverse soiuri de lucernă în zona centrală a Republicii
Moldova

Soiul, țara Conținutul de saponină, %, la substanța absolut uscată

Agdas (Azerbaigean) 2,18

Emirad (Franța) 1,76
Cerkasskaia (Ucraina) 1,73
Vega-86 (Rusia) 1,38
Andi (Ucraina) 1,19
Vavilovskaia (Rusia) 1,18
Raduga (Ucraina) 1,10
Adonis (România) 1,08
Altuna (Moldova) 1,02
Mria-od (Ucraina) 0,75
Mejotnensk (Moldova) 0,20

Conform datelor prezentate în tabelul 17, conținutul de saponină depinde,

în măsură considerabilă, de soi și de proveniența lui pedoclimatică. De
exemplu, soiurile obținute în condiții analoage celor din republică conțin o
cantitate mult mai mică de saponină (0,20-1,0%), în comparație cu soiurile
din alte zone (Franța, Azerbaigean, Rusia ș. a.).
Asupra conținutului de saponină influențează, desigur, și condițiile
climatice din zona unde plantele au fost cultivate. Probabil că condițiile
extremale de secetă și de arșiță au influențat mai pronunțat asupra soiurilor
mai puțin rezistente la astfel de stresuri.
Un rol important în crearea soiurilor cu conținut redus de saponină în
plantele de lucernă îi revine selecției. De aceea selecționatorii în ultimii ani
țin cont de aceasta tot mai mult în munca lor de sintetizare a soiurilor noi.
V. Darie a studiat la Sectorul experimental al Academiei de Științe a
Republicii Moldova o serie de soiuri noi de lucernă sintetizate în România.
Analiza rezultatelor obținute demonstrează că soiul Adonis este destul de
rezistent la secetă și la iernare, fiind, în comparație cu martorul, cu 5-8 zile mai
precoce. Recolta de masă verde în decurs de 4 ani de experimentare la irigare
într-un an de folosire a variat de la 68 până la 75 t/ha, ceea ce echivalează cu
13,5-15 t/ha substanță uscată. Furajul conține în medie 19,8-20,1% proteină
brută din substanță uscată, 0,80 unități nutritive și un procent redus de saponine.
Roada de semințe a fost destul de înaltă, atingând nivelul de 850 kg/ha.
Soiul Selena s-a dovedit a fi mai productiv decât soiul Adonis, producția
de masă verde înregistrând valori de 85-90 t/ha, iar cea de substanță uscată
- de 17-18 t/ha, cu un conținut de proteină brută de 22,1% și de 0,84 unități
nutritive, însă producția de semințe este mai mică (420 kg/ha).
Un soi foarte productiv este Topaz, care dă o recoltă de peste 90 t/ha
masă verde, 19 t/ha substanță uscată, cu un conținut de 0,9 unități nutritive.

59
Roada de semințe a constituit circa 700 kg/ha. Acest soi este mai tardiv
decât soiul Adonis.
Importanță practică au, de asemenea, soiurile Sigma și Magnat. Aceste
soiuri, după un studiu suplimentar in alte condiții pedoclimatice, pot prezenta
interes și pentru agricultura Moldovei.
In prezent, în Republica Moldova este omologat soiul Altuna - selecția
I.C. Ș.C.C. (Bălți), care face parte din varietateaTWWzcag» varia Mart., are o
tufă semierectă, tulpini de grosime medie, cu înălțimea de 50-60 cm, foliatură
de categorie bună - 49-51%. Soiul este de precocitate medie, intervalul de
timp de la începutul dezvoltării și până la seceriș însumând 68-70 de zile, iar
până la coacerea semințelor- 118-124 de zile. Altuna se caracterizează prin
rezistență înaltă la frig, suportă bine seceta și este relativ rezistent la diferite
boli. Soiul se distinge, de asemenea, prin producție înaltă de masă verde și
de semințe. In medie pe anii 1987—1989, producția de masă verde la sectorul
experimental din Cahul a constituit 595 q/ha, producția maximă atingând la
irigare 871 q/ha, producția de semințe a înregistrat 580 kg/ha, iar cea maximă
760 kg/ha. In anii 1989-1990, producția de fân a soiului a atins 178 q/ha, iar
de semințe - 723 kg/ha. Numărul de coase în condiții fără irigare a fost de
2-3, iar la irigare de 4 și chiar de 5 coase. Conținutul de albumină variază de
la 17,7 până la 22,3%, cel de saponine având, de asemenea, valori procentuale
moderate.
Soiul Raduga, creat de Institutul de Selecție și Genetică din Odesa, face
parte din varietatea Medicago varia, are tufă erectă și înfrățire puternică.
Tulpina atinge înălțimea de 67-70 cm, o foliație bine pronunțată având
45-58% din plante. Soiul are un sistem radicular bine dezvoltat, creștere rapidă
primăvara și după prima coasă. In timpul vegetației se cosește de 2-3 ori.
In decurs de 4 ani de experimentare pe sectorul experimental din Cahul,
în condiții de irigare, soiul a asigurat în medie 617 q/ha de masă verde, 149 q/ha
de substanță uscată și 470 kg/ha de semințe. Substanța absolut uscată conține
20,9-23,9% de proteină. Perioada de vegetație de la începutul creșterii
primăvara până la prirna coasă este de 52-68 de zile, de la prima coasă până
la a doua - 25-42 de zile, de la a doua până la a treia - de 28-31 de zile, iar
până la coacerea semințelor sunt necesare 110-115 zile. Acest soi asigură
2-3, iar în condiții mai favorabile și 4 coase, este rezistent la frig, la polignire
și la secetă.
Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Agriculturii din Tiraspol
recomandă soiul nou Rassvet, care se caracterizează prin productivitate destul
de înaltă - 81,9 q/ha de fân, depășind martorul cu 10,6 q/ha. Soiul se
deosebește printr-o regenerare bună după coasă, ajunge în înălțime până la
95 cm, este destul de rezistent la iernare și la secetă, reacționează bine la
irigație. Este semitardiv, primăvara până la prima coasă sunt necesare 60-65
de zile, până la a doua - 35-40 de zile, iar până la coacerea deplină a semințelor
- 128-132 de zile. In Republica Moldova soiul este recomandat pentru
cultivarea în condiții de irigare.
Așadar, pentru condițiile pedoclimatice ale Republicii Moldova există
soiuri și hibrizi de lucernă destul de productivi. Omologarea lor trebuie să

60
se facă în complex, ținându-se cont nu numai de rezultatele încercărilor de
stat ale soiurilor, dar și de datele instituțiilor de cercetări științifice, precum
și de cele obținute în experiența de producție locală. Important este ca o
dată cu omologarea soiului să se organizeze și producerea seminței, fiindcă
adesea în practică soiul este raionat, dar semințele lipsesc. Trebuie luat în
considerare încă un moment important. Existând în republică un deficit mare
de semințe de lucernă, mulți producători procură orice semințe de lucernă,
fără a ține seamă de locul unde au fost produse, de soiul la care aceste semințe
aparțin. Astfel, în producție sunt folosite diferite soiuri sau chiar amestecuri
de soiuri și specii de lucernă nerecomandabile. 0 dată cu acestea aducem în
țară nu doar soiuri întâmplătoare cu calități joase, dar și diferite boli și
dăunători ai culturii. Lansând un soi sau altul în producție, este necesar a
elabora și a aplica, pornind de la particularitățile lor biologice, așa-numita
„agrotehnică de soi”, luând în considerare regiunea și scopurile de utilizare
a culturii.

Rolul ecologic $i agronomic al lucernei în asolament

Este cunoscut faptul că situația ecologică în republică, îndeosebi în
agricultură, pe an ce trece se agravează tot mai mult. Pentru ameliorarea ei
este necesar de implementat un complex întreg de măsuri. Printre acestea
un rol important îl ocupă restabilirea culturii lucernei în producție, rolul
ecologic al căreia este bine cunoscut.
Lucerna înaintează cerințe mari față de culturile premergătoare. La
stabilirea locului lucernei în asolament și a ponderii ei în structura
suprafețelor însămânțate vor fi luate în considerare condițiile pedoclimatice
ale zonei de cultură, specializarea gospodăriei, prezența solurilor favorabile
pentru cultivarea ei, eficiența economică în comparație cu alte culturi.
Lucerna poate fi inclusă în rotația de bază și în cea suplimentară ale
asolamentului, amplasată în afara asolamentului, pe sola săritoare. In Re-
publica Moldova nu poate fi organizat un asolament științific argumentat
fără participarea lucernei, care este cultura de bază a asolamențelor de câmp,
furajere și ale celor speciale (legumicole, de pepinieră ș. a.). In amestec cu
sparceta este utilizată în asolamentele antierozionale, astfel de amestecuri
se seamănă în viile și livezile de pe pante, care pot și trebuie folosite pentru
ameliorarea pășunilor și a fânețelor pe luncile râurilor mari și mici. Lucerna
trebuie să fie un component de bază în microasolamentele gospodăriilor
țărănești.
Premergătorii cei mai buni pentru lucernă sunt culturile păioase de
toamnă și cele timpurii de primăvară, porumbul recoltat pentru însilozare și
pentru boabe (la îngroparea bună sub brazdă a resturilor vegetale), sfecla
furajeră și cea de zahăr, ierburile anuale, cartoful, culturile legumicole ș. a.
Pe terenurile irigate și în anii cu toamne ploioase în raioanele de stepă sudice,
lucerna poate fi cultivată și în miriște, ca a doua cultură, după recoltarea
orzului și a grâului de toamnă și de primăvară, a culturilor anuale pentru
nutreț verde, a cartofului și a verzei timpurii etc.

61
 în experiențele efectuate de Secția Agrotehnică a I. C. Ș. C. C. (Bălți),
lucerna, cultivată pe terenuri neirigate, a dat după grâul de toamnă în medie
pe 11 ani câte 337 q/ha de masă verde. Pe sectoarele experimentale ale
I. C. S. A. din Krasnodar, amestecul de lucernă cu raigras după porumb a
permis a obține, în medie pe 9 ani, 47,5 q/ha de fân. în experiențele noastre,
după același premergător, producția de fân în timp de 8 ani a oscilat în limitele
42-66 q/ha. In experiențele Institutului de Cercetări Științifice în domeniul
Culturilor de Câmp (Bălți), după cum menționează B. Boincean (1999),
lucerna în asolament, semănată după grâul de toamnă, a asigurat în medie
pe 30 de ani (1962-1991), în al doilea an de viață, 488,3 q/ha de masă verde,
iar în al treilea an după prima coasă - 195,7 q/ha.
în asolamentul cerealiero-furajer de la lotul experimental din Mălăiești
(Orhei) al A. Ș. a Moldovei în medie pe anii 1982-1988 lucerna semănată
după grâul de toamnă pe un cernoziom irigat a dat în primul an de viață
426 q/ha de masă verde, în al doilea an 516 și în al treilea an - 478 q/ha. Pe
fondul irigat și îngrășat rezultatele au fost, respectiv, 587,762 și 606 q/ha de
masă verde.
Lucerna foarte rău suportă semănatul repetat. Astfel, în experiențele
I. C. Ș. C. C. în cultura repetată ea a dat în medie pe 13 ani 187 q/ha de masă
verde, iar în asolament 272 q/ha.
Efectual așa-zisei „oboseli a solului de lucernă” în Moldova a fost observat
de cneazul P P. Trubețkoi încă la începutul secolului al XX-lea (1913) la
Stațiunea Experimentală din Ploti (Râbnița), unde de la lucerna semănată
pe același loc în decurs de 6 ani s-a obținut o recoltă de două ori mai joasă
față de semănatul în asolament.
în una din experiențele noastre lucerna, cultivată pe parcursul a 6 ani pe
același sector în condiții de irigare, a dat în medie 405 q/ha, iar în asolament,
semănată pe locul vechi după 3-4 ani - 688 q/ha. Cultivarea repetată duce nu
numai la scăderea roadei, dar și la atacarea mai puternică a plantelor de
către fuzarioză și de alte boli la începutul perioadei de regenerare vegetală.
La cosire lucernierele erau scunde, îmburuienate, iar plantele aveau puține
frunze, multe dintre care erau cu semne de beșicare. în lucerniere apar forme
pitice, biotipuri cu tulpini subțiri și firave. Pe astfel de plante se inhibă
activitatea bacteriilor de nodozități. Acest fenomen unii autori îl explică prin
faptul că lucerna este foarte sensibilă la lipsa acidului fosforic în straturile
mai adânci ale solului, ceea ce reduce esențial rezistența plantelor la boli și
la îmburuienare. Alți autori explică fenomenul dat prin apariția în astfel de
soluri a diferitelor toxine, care otrăvesc mediul de creștere a culturii.
„Oboseala solului de lucernă” este cauzată și de secrețiile radiculare, de
tasarea, și de sărăcirea solului de substanțe nutritive, de înmulțirea
dăunătoriîor specifici și de diminuarea activității microbiologice din soî. Un
alt factor, pe lângă cei menționați, care reduce productivitatea și longevitatea
lucernei la semănatul repetat în raioanele de stepă, este uscarea excesivă a
solului în orizonturile mai profunde. Din cauza deficitului de precipitații,
umiditatea nu reușește să se restabilească în perioada de toamnă-iarnă-
primăvară. în sol se mai formează și un deficit de macro- și microelemente,

62
 iar pe contul secrețiilor radiculare se acumulează substanțe nocive pentru
lucernă.
Savanții germani K. Nering, F. Liuddekke (1974), relevând autoin-
compatibilitatea lucernei, recomandă cultivarea ei pe locul vechi nu mai
devreme decât 5-6 ani. Savantul român S. Bărbulescu (1971) consideră că
lucerna trebuie semănată pe același loc după atâția ani, cât a fost cultivată
anterior. Iuliu Moga (1993) este de părerea că lucerna poate reveni pe același
teren după un interval de timp de o dată și jumătate ori mai mare decât
perioada de cultură. D. Roșca, V. Panait, C. Pânzaru, N. Davidescu (1967)
opinează că în România, în regiunile mai favorabile de cultivare a lucernei,
pentru lichidarea unor însușiri negative ale solului, provocate de prezența
lucernei, este nevoie de un repaus de 5-6 ani. In regiunile mai secetoase și
pe terenurile mai uscate această perioadă de timp poate fi de 7-8 ani.
B. Boincean (1999) subliniază că în zona de nord a Republicii Moldova
scăderea recoltei de lucernă a avut loc chiar și după cultivarea ei pe același
teren după 8 ani.
In zonele principale de cultivare a lucernei, după cum demonstrează
experiențele multor cercetători, aceasta poate fi reîntoarsă din nou la locul
vechi nu mai devreme de 4-5 ani. Nu este rațional a cultiva lucerna pe locul
vechi mai devreme de acest termen și din cauză că substanțele organice,
azotul biologic și alte elemente prețioase, acumulate în sol, sunt consumate
de culturile următoare în timp de 3-4 ani. In afară de aceasta, îndeosebi în
raioanele de stepă, intervalul de 4-5 ani este necesar pentru a restabili regimul
hidric în straturile mai profunde ale solului, umezeala cărora a fost folosită
de lucernă.
Lucerna nu trebuie semănată pe câmpurile puternic îmburuienate de
pir, pălămidă și de alte buruieni perene, întrucât acestea o înădușă definitiv
la începutul vegetației. Ea nu suportă nici solurile mlăștinoase și cu o salinitate
înaltă. La fel, nu este indicat ca lucerna să fie semănată după culturile
leguminoase, care, de asemenea, acumulează azotul biologic din aer.
Este bine cunoscut faptul că lucerna în perioada de vegetație acumulează
o mare cantitate de masă organică în sol, care echivalează cu 60-80 t/ha de
băligar.
Teoria științifîcă a asolamentului cu ierburi multianuale, îndeosebi cu cele
leguminoase, a fost fondată de cunoscutul savant rus V. Viliams (1953), care
sublinia că tocmai ierburile multianuale sunt capabile să acumuleze în sol
substanța organică, ce se află la baza formării humusului și a creării unei
structuri granulare și rezistente în sol. Savantul a argumentat științific
însemnătatea culturilor leguminoase ca bune premergătoare pentru alte
culturi, îndeosebi pentru grâu, a demonstrat importanța acestor culturi pentru
crearea bazei furajere pentru a treia verigă a agriculturii generale - zootehnia.
In opinia lui, fără această ramură nu poate exista o agricultură dezvoltată și
durabilă.
Argumentând teoretic și practic rolul ierburilor leguminoase perene în
agricultură, marele savant rus K. Timireazev scria: „Prea puțin probabil să
existe multe descoperiri, care concurează cu folosul adus omenirii de către

63
includerea trifoiului și, în genere, a leguminoaselor în asolamente, care au
sporit considerabil productivitatea muncii agricultorilor” (K.A. Timireazev,
Opere, v. 3, Selhozghiz, M., 1937, p. 182). Importanța acestei afirmații, precum
și a concluziilor făcute de alți savanți în ce privește culturile leguminoase, în
special lucerna, în zilele noastre este considerabilă, întrucât cheltuielile de
energie pentru producerea îngrășămintelor sporesc continuu.
Proprietarii de pământ pentru a spori fertilitatea solurilor trebuie să se
bazeze pe culturile leguminoase, mai ales pe lucernă. In republica noastră
cu un procent înalt de terenuri arate și cu un relief neuniform, unde procesele
de eroziune ale solului sunt mult avansate, în viitorii 10-15 ani pentru toate
câmpurile arabile este necesar să se aplice cel puțin un ciclu de semănături
de lucernă și de sparcetă. Aceasta va permite nu numai a întări baza furajeră,
majorarea producției de proteină vegetală, dar și soluționarea unor probleme
fundamentale ale agriculturii și ecologiei.
La etapa contemporană de intensificare a producției agricole, de folosire
rațională a energiei și de ameliorare a situației ecologice în ramură, problema
păstrării și sporirii rezervelor de humus în sol capătă o importanță tot mai mare.
S-a stabilit că la extragerea din sol a 50 kg/ha de azot, pentru formarea
roadei se consumă 1 t/ha de humus. Cultivarea culturilor prășitoare
presupune un consum anual din sol a 1,5-3 t/ha de humus. Cultivarea
gramineelor păioase în sistemul asolamentului cu aplicarea îngrășămintelor
creează bilanțul fără deficit al humusului din sol și numai ierburile
leguminoase multianuale asigură un bilanț pozitiv. Lucerna, în funcție de
mărimea roadei, lasă în sol anual 2-4 t/ha de humus.
La Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Culturilor de Câmp
(Bălți), într-un asolament cu 7 sole, lucerna a acumulat în sol biomasă de 2,4
ori mai mult decât porumbul și de 3-5 ori mai mult decât grâul de toamnă,
floarea-soarelui și sfecla de zahăr.
Calculele făcute de B. Boincean (1999) la I. C. Ș. C. C. au demonstrat că
în decurs de 30 de ani au fost extrase cu recolta biomasei aeriene, în
asolamentele fără lucernă și în monocultură, 73,2-73,7%, iar în asolamentul
unde a participat lucerna numai 60,5% de substanțe nutritive.
In cele 10 asolamente staționare din institut în decurs de 30 de ani (1962-
1991) în stratul de 0-20 cm al solului cea mai mare cantitate de substanță
organică s-a acumulat în asolamentul cu participarea lucernei (30%) -
122,2 t/ha. Pe câmpurile experimentale ale Institutului Agricol din Uman
(Ucraina) conținutul de humus (după Tiurin), în medie pe 3 ani, în stratul de
sol de 0-20 cm după lucernă era de 4,15-4,21%, iar după porumb cu soia și
iarba-de-Sudan - de 3,64-3,70%.
In experiențele de 4 ani, efectuate la Stațiunea Experimentală „Criuleni” a
Universității Agrare de Stat din Moldova, V. Snegovoi și V. Vajov (1989) au
constatat că în asolamentul cu 2 câmpuri de lucernă, în stratul arabil s-au
acumulat cu 0,17-0,28%, iar în asolamentul cu un câmp de lucernă - cu 0,11-
0,14% mai mult humus decât în asolamentul unde lucerna n-a participat. Ex-
perimental a fost demonstrat că lucerna contribuie esențial și la combaterea
buruienilor. După datele acelorași autori, în asolamentele cu lucernă, în stratul

64
de 0-20 cm în decurs de 4 ani rezerva semințelor de buruieni a scăzut de la
90,1 până la 51,2 mii la 1 m2. In asolamentul unde lucerna n-a fost cultivată
cantitatea semințelor de buruieni a fost de 69,3-74,1 mii la 1 m2.
Deosebit de actuală este problema păstrării și sporirii conținutului de hu-
mus în sol, îndeosebi în raioanele de stepă, deoarece, pe de o parte, ponderea
culturilor prășitoare în asolament constituie aici mai mult de 50%, iar pe de altă
parte, în aceste soluri procesele de mineralizare decurg mai intens și
pământurile sunt expuse eroziunii într-o măsură mai mare. K.G. Șulmeister în
experimentele sale de mulți ani a dovedit convingător că în regiunile de sud și
de est ale Rusiei conținutul de humus în sol se poate de păstrat și chiar de
sporit cu ajutorul culturilor multianuale, îndeosebi al lucernei.
Cu regret, procentul acestei substanțe unice a naturii - humusul - în sol
devine tot mai redus. După R Corduneanu și A. Donos (1979), în prezent
doar 26% din toate cernoziomurile din Republica Moldova conțin 3,5% și mai
mult humus, în timp ce cu 25-30 de ani în urmă acest conținut era caracteristic
pentru toate solurile cernoziomice. Actualmente 57% de pământuri au un
conținut în humus de 2,5-3,5%, iar 17% conțin mai puțin de 2,5% de humus.
S. Sdobnikov (1983), studiind în Zona Necernoziomică Centrală a Rusiei
8 asolamente diferite, a stabilit că în anul 1948 pe câmpul experimental
conținutul inițial de humus în straturile de 0-20 cm și de 20-40 cm ale solului
era, respectiv, de 2,28 și 0,7%, iar în anul 1961 în asolamentele cu ierburi
perene - de 2,62 și 1,46%.
In Institutul de Cercetări Științifice pentru Culturile de Câmp din Bălți,
după cum subliniază B. Boincean (1999), în decurs de 30 de ani de experiențe
în asolamentele fără lucernă și în monocultură de grâu și porumb au fost
extrase cu recolta din biomasa totală 73,2-73,7% de substanțe organice, iar
în asolamentul cu participarea lucernei numai 60,5%. Iată de ce ierburile
multianuale, în special lucerna, au o importanță colosală nu numai pentru
soluționarea problemei nutrețurilor, dar și pentru păstrarea bilanțului fără
deficit al substanței organice și al humusului în sol.
Datorită faptului că rădăcinile lucernei, care pătrund adânc în sol, absorb
și lasă în straturile lui superioare astfel de elemente nutritive prețioase ca
magneziu, calciu etc., pot fi ameliorate esențial proprietățile fizico-chimice
ale solului și poate fi restabilită structura lui. Astfel, în experiențele I.C.Ș.C.C.
după cultivarea în decurs de 2-3 ani a amestecurilor de lucernă-graminee
numărul de particule hidrostabile (1-5 mm) în stratul de sol de 0-25 cm a
crescut de la 36,05%, în proba inițială, până la 50,1-64,9%, în probele de sol.
In experiențele efectuate de A. Covalgiu și M. Crovțov (1972) la catedra
de agrotehnică generală de la Universitatea Agrară de Stat a Republicii
Moldova, s-a stabilit că după o perioadă de 15 ani solul sub ogor negru în
stratul de 0-25 cm conținea 2,7% de humus, sub cultură repetată de porumb
- 2,86%, de grâu de toamnă - 3,26% și sub ierburi perene - 3,36%. Prin urmare,
în perioada menționată conținutul de humus sub ierburi perene, comparativ
cu celelalte culturi repetate și cu ogorul negru, a crescut cu 0,10-0,59%.
Același fenomen s-a constatat și în ce privește conținutul de agregate
hidrostabile în stratul arabil.

65
 în experiențele efectuate de A. Sviridov și V. Cerenkov (1986), s-a constatat
că în asolamentul cu 70% de culturi cerealiere (60% de păioase) și cu trei
câmpuri de leguminoase, conținutul de humus la o rotație de 10 ani în stratul
de sol de 0-20 cm s-a majorat de la 7,13 până la 7,22, iar în stratul de 20-
50 cm de la 6,35 până la 6,49%. în alt asolament, unde ierburile multianuale
au fost înlocuite cu ogor negru, a sporit considerabil mineralizarea substanței
organice și, ca rezultat, în stratul de sol de 0-20 cm s-a obținut un bilanț
negativ de humus - 0,11%. în stratul de 20-50 cm cantitatea lui a rămas la
nivelul inițial. M. Dumitrașco (1986, 1992), în urma experiențelor de mai
mulți ani pe diferite subtipuri de cernoziomuri din Republica Moldova, a
stabilit că la o rotație a unui asolament de 5 ani de cereale și sfeclă de zahăr
cu 80% de culturi prășitoare, rezerva de humus în stratul de sol de 0-60 cm
se micșorează cu 6,9 t/ha, iar în asolamentul de 5 ani de cereale și ierburi
fără cuîturi prășitoare (3 ani lucernă și 2 ani grâu) ea crește cu 3,4 t/ha.
în experiențele lui A. Zincenko (I. A. din Uman, Ucraina) numărul de
particule hidrostabile pe câmpul cu ierburi leguminoase perene a constituit
40-41%, iar pe câmpul de culturi anuale - numai 18-36%. Prin urmare, datorită
complexului de proprietăți valoroase ale lucernei, ea a devenit un important
component de restabilire a structurii solului și un premergător excelent
pentru multe culturi, în primul rând pentru grâul de toamnă.
Conform datelor de mai mulți ani, obținute de Stația Experimentală
Agricolă Regională de Stat din Poltava (Ucraina), grâul de toamnă, semănat
după lucernă, a dat cu 3,8-8,3 q/ha de boabe mai mult decât grâul cultivat
după alți premergători.
în A. Ș. P „Selecția” (în asolamentul staționar cu ierburi perene) o roadă
mai înaltă de grâu de toamnă în medie pe rotație s-a obținut după lucernă în
al treilea an de folosire (52,2 q/ha), în timp ce după porumb pentru grăunțe
roada de grâu a constituit numai 35,9 q/ha. în asolamentul fără lucernă roada
tuturor culturilor era mai mică. Tot aici (Mihalcevski, 1980) în asolamentul
irigat au fost experimentați diferiți premergători pentru soiul de grâu Ode-
sa 51. Rezultatele obținute au arătat că lucerna ca premergător pentru grâu
în condiții de irigare nu are concurenți (tab. 18).
Tabelul 18
Influența premergătoarelor asupra roadei de grâu de toamnă, q/ha

Roada
Cultura premergătoare îngrășăminte,kg/ha ș. a.
cu îngrășăminte fără îngrășăminte
Lucerna N«p,u„ 80,8 63,7
Mazărea pentru boabe ■TAK 76,9 55,6
Soia pentru boabe N«P,,U„ 74,8 45,6
Sfecla de zahăr N90P90K40 70,1 54,9
Floarea-soarelui rVoAo 69,1 33,8
Porumbul pentru boabe NooPoolȘo 60,5 33,8

66
 B. Boincean (1999) relatează că în raioanele de nord ale Republicii
(Bălți) grâul de toamnă, semănat după lucernă, aflată în al treilea an de
viață, după prima coasă, a dat în medie pe anii 1982-1991 47,4 q/ha de
boabe, după porumb pentru însilozare - 43,3, după porumb pentru boabe
- 35,5, după grâu repetat cu îngrășăminte - 36,9, însă după grâu repetat,
dar fără îngrășăminte, recolta de boabe a fost numai de 21,2 q/ha. în
experiențele noastre întreprinse în zona centrală a Republicii Moldova
(Mălăiești - Orhei) grâul de toamnă, semănat după lucernă, a asigurat
câte 46,0 q/ha de boabe. La Stațiunea Experimentală a Academiei de Științe
a Moldovei, tot în experiențele noastre, roada de grâu de toamnă semănat
după lucernă, în funcție de fonduri (îngrășăminte, irigare), a fost de 48,1-
64,3 q/ha de boabe, iar semănat după culturile anuale, folosite pentru
furaj, de 42,7-61,0 q/ha.
în experiențeleI. C. Ș. A. I. (Tiraspol), roșiilecultivatepe sole dupălucernă
au dat câte 446 q/ha, după castraveți - 405, iar după roșii - 347 q/ha.
Experiențele de lungă durată, înfăptuite de savantul german H. Wiske
(1969), demonstrează influența pozitivă a ierburilor perene, în special a
lucernei, asupra altor culturi din asolament, efectul crescând pe fondul cu
îngrășăminte. Astfel, aplicarea unor îngrășăminte minerale a sporit roada
în asolament de la 52,2 până la 78,8 unități cerealiere la hectar, iar prin
asocierea ierburilor perene cu îngrășăminte minerale și organice
productivitatea asolamentului a crescut până la 90,3 unități cerealiere de
pe hectar. Conform datelor altor cercetători germani, introducerea în
asolament a lucernei pe fond de fosfor și potasiu a condiționat ridicarea
roadei la hectar a culturii următoare, în medie pe 30 de ani de experi-
mentare, cu 48%.
Foarte bine reacționau la introducerea leguminoaselor în asolament
culturile prășitoare. Astfel, roada de sfeclă de zăhăr în perioada indicată,
în comparație cu asolamentul fără lucernă, a crescut cu 79%, de cartofi
-cu 74%.
în stepa Bălțiului, după cum menționează B. Boincean (1999), asolamentul
în care 30% îl ocupă lucerna și 40% prășitoarele a asigurat în medie pe 30 de
ani (1961-1991) obținerea a 7,7 tone de unități furajero-proteinice de pe hectar
sau cu 2,09-1,09 și 1,17 tone mai mult decât în asolamentele unde lucerna
lipsea, iar prășitoarele ocupau 50,60 și 70 la sută.
în Bulgaria, după cum comunică I. Petrakiev (1972), productivitatea
asolamentului cu opt sole cu participarea lucernei la o rotație a fost mai
mare decât a asolamentelor fără lucernă cu 20-22% după unitățile nutritive și
cu 53-113% după proteina digestibilă.
Ierburile leguminoase perene din asolamente preîntâmpină în măsură
considerabilă poluarea mediului, reducând la minimum eroziunea solului,
restabilind în semănături echilibrul biologic al unor componente aparte
ale biosferei, sporind biogenitatea solului și reducând la minimum poluarea
apelor subterane cu compuși de azot. Aceste culturi, îndeosebi lucerna,
împiedică salinizarea secundară a solului și reglează nivelul apelor
subterane.

67
 Tezele expuse mai sus au fost confirmate de rezultatele experiențelor
efectuate în decurs de 4 ani de către I. Remeziuc (1972) în gospodăria
„Reuțel” din zona de nord a republicii pe pământurile cu înclinare de 7-
8°. In aceste experiențe, cantitatea de sol spălat de către apele provenite
de pe urma topirii zăpezii și a ploilor torențiale a constituit: pe parcelele
ocupate cu lucernă în al doilea an de folosire 2,2 t/ha, cultivate cu grâu
de toamnă - 9,9 t/ha, însămânțate cu mazăre, porumb și floarea-soarelui
(s-a luat în considerare și spălarea solului sub arătură), respectiv, 140;
43,6 și 45,6 t/ha.
Semănăturile de lucernă antierozionale contribuie la o mai bună
acumulare a apei în sol. Astfel, în asolamentul lucernă-lucernă-grâu de
toamnă, stratul de sol de 1,5 m, în perioada timpurie de primăvară, în medie
pe trei ani, conținea 245 mm de apă productivă, iar în asolamentul floa-
rea-soarelui-porumb pentru însilozare-grâu de toamnă - 208,5 mm.
Datorită lucernei, cantitatea de substanțe organice din sol devine cu mult
mai mare. In al doilea an de folosire a lucernei stratul de sol de 40 cm
conținea 42,6 q/ha de masă radiculară uscată la aer, în al treilea an - 69,3
q/ha, după grâul de toamnă - 47,3, porumb - 43,3 și floarea-soarelui - 38,4
q/ha. In asolamentul cu câmpuri de lucernă în primul, al doilea și al treilea
ani de desțelenire stratul arabil conținea 71,8% de agregate hidrostabile, în
asolamentele cu două câmpuri de prășitoare și un câmp de grâu - 60,8%,
iar în asolamentul cu trei câmpuri de prășitoare - numai 52,6%. In
asolamentul cu lucernă, în medie pe 4 ani, către perioada timpurie de
primăvară sub grâul de toamnă azot nitric era de două ori mai mult decât
sub grâu semănat după prășitoare.
Pe câmpurile experimentale ale stațiunii agricole din Poltava, ierburile
multianuale cu o recoltă de 40-60 q/ha de fân au acumulat în stratul arabil
80-90 q/ha de rădăcini și de resturi organice, care conțineau
160-180 kg/ha de azot. Solul în acest asolament, în comparație cu asolamentul
unde ierburile perene lipseau, s-a îmbogățit cu 0,42% de humus.
In zonele de cultivare a lucernei, ponderea acestei culturi poate fi diferită,
însă în asolamentele furajere ea este de neînlocuit.
N. Moskalik, I. Panasiuk, Gh. Kvitko (1977) consideră că în Ucraina
cel mai favorabil raport dintre culturile prășitoare și ierburile perene
trebuie să fie 1:1. In zona de silvostepă a Ucrainei, A. Zincenko (1978)
recomandă asolamente furajere cu 4-7 sole, ierburile multianuale ocupând
40-60% din suprafață. In funcție de specializarea zootehniei, în raioanele
de stepă și de silvostepă un interes deosebit prezintă asolamentele de
lucernă cu cereale, în special asolamentul lucernă-orz-porumb, unde
după 2-3 ani de cultivare a lucernei se seamănă orzul de toamnă sau grâul
de toamnă, iar după el sau îndată după lucernă, în decurs de 3-4 ani, se
cultivă porumb pentru boabe și pentru însilozare. Este indicat a intro-
duce într-un astfel de asolament culturi intermediare, precum și sfeclă
furajeră.
Iuliu Moga (1993) susține că în România în condiții climatice favorabile
și în regim irigat, în primul an după întoarcerea lucernei pot fi cultivate

68
porumbul pentru boabe și însilozare, raigrasul aristat și iarba-de-Sudan, în
anul 2 și 3 după desțelenire - sfecla furajeră și sfecla de zahăr.
La I. C. Ș. A. I. din Rusia (Gudkov, Kuzmin, 1984), în baza experiențelor
de mai mulți ani, s-a stabilit că, în diferite asolamente furajere și cereali-
ero-furajere cu participarea lucernei, producția de unități proteino-nutritive
a constituit 104,2 q/ha (cerealier-furajer), 128,2 q/ha (furajer) și 93,2 g/ha
(cerealier-furajer, dar fără participarea lucernei). Producția de proteină
digestibilă a alcătuit, respectiv, 11,9; 17,5 și 8,8 q/ha. In Canada grâul semănat
în asolament cerealier cu ierburi perene în medie pe 27 de ani a dat o roadă
cu 12,4% mai mare decât în asolamentul cerealier cu ogor, conținutul de
proteină în boabele de grâu în medie pe 20 de ani constituind corespunzător
15,5 și 14,9% (Bondarev, 1984).
K. Sulimeister, I. Lisnicenko, I. Smirnov (1992), studiind rolul asola-
mentelor cu ierburi perene în acumularea humusului în sol și în sporirea
recoltei în regiunile de stepă ale Rusiei, afirmă că participarea lucernei în
asolament a favorizat creșterea cantității acestuia în regiunile cernoziomice
de stepă cu 0,20-0,22%, iar în regiunile de stepă aridă cu 0,18-0,20%. în afară
de aceasta, ierburile contribuie la îmbunătățirea proprietăților fizico-chimice
ale solului, activează procesele biologice în sol și reduc toxicitatea lui.
Academicianul D. N. Preanișnikov, cercetând rolul ierburilor leguminoase
perene în formarea humusului în sol și importanța lor ca premergător pentru
alte culturi, a ajuns la concluzia că trifoiul roșu și lucerna, în condiții normale
de dezvoltare, sunt cu mult mai superioare ca premergători decât ierburile
perene din familia gramineelor.
A. Larin, L. Petrov, I. Sâciov, V. Buslaev (1982), ca rezultat al studierii
diferitelor asolamente de lucernă-porumb, au stabilit că în regiunea
Moscova mai eficient este asolamentul cu 8 sole, în care 50% de suprafață
ocupă lucerna și 50% porumbul. Un astfel de asolament în medie pe 3 ani a
asigurat 82,7 q de unități nutritive și 10,1 q de proteină digestibilă la hectar.
La fiecare unitate nutritivă au revenit 122 g de proteină digestibilă.
Nutrețurile obținute în acest asolament erau mai echilibrate și în ce privește
alte_ elemente nutritive.
în unul din asolamentele cu 8 sole (I. C. Ș. C. C., zona de nord a Republicii
Moldova), în care 40% din câmpuri erau ocupate de culturi furajere (inclusiv
60% de lucernă), 30% - de culturi cerealiere și 30% - de culturi tehnice (50%
de câmpuri erau semănate cu culturi prășitoare), în medie la o rotație s-au
obținut 68 q/ha de grăunțe de porumb, 36-52 q/ha de boabe de grâu de
toamnă (în funcție de premergători), 209-452 q/ha de masă verde de lucernă
(în funcție de anul utilizării), 448-471 q/ha rădăcini de sfeclă de zahăr, 466 q
de masă de porumb pentru însilozare și 19,3 q/ha de semințe de floa-
rea-soarelui. De menționat că lucerna în asolament contribuie la folosirea
mai economă și rațională a apei din sol, asigurând (în calitate de premergător
al grâului de toamnă) după prima coasă în al treilea an de vegetație grâul cu
o cantitate de umezeală mai mare în comparație cu alți premergători. în
experiențele întreprinse de B. Boincean (1999) au fost obținute următoarele
rezultate (tab. 19):

69
 Tabelul 19
Influența diferiților premergători aiupra rezervei de apă din sol în epoca optimă
de semănat a grâului de toamnă (media pe anii 1982-1991), mm

Stratul Amestec Lucerna în Amestec Ogor Mazăre Crâu de Porumb Porumb

de sol din al treilea de negru pentru toamnă pentru pentru
măzăriche an de măzăriche boabe în însiiozare boabe
de toam- viață, cu ovăz cultură
nă și seca- după pentru repetată
ră la nu- prima nutreț
treț verde coasă verde
0-20 cm 28,5 30,5 32,0 31,0 30,5 32,6 23,6 19,5
0-100 cm 135,6 145,0 153,6 152,9 143,9 140,3 117,6 90,6

Din datele prezentate în tabel reiese că lucerna, comparativ cu alți

premergători, după cantitatea de umezeală acumulată în sol, ocupă unul din
primele locuri. Recolta grâului semănat după lucernă a fost de 47,4 q de
boabe la hectar, adică, practic, aceeași ca la amestecul de măzăriche cu ovăz
(46,8 q) și de măzăriche de toamnă cu secară (47,9 q). Porumbul pentru
însilozare și pentru boabe în calitate de premergător a asigurat numai 43,3 și
3,5 q de boabe de grâu de toamnă la hectar.
Incepând cu anul 1972, autorul împreună cu colectivul au studiat diferite
scheme de asolamente furajere specializate, cu și fără lucernă. Fiecare solă
a asolamentului era maxim saturată cu semănături de culturi furajere
intermediare. In unele scheme au fost incluse și gramineele, în special grâul
de toamnă, orzul de toamnă, triticale, soia și porumbul pentru boabe.
Scopul principal al cercetărilor era elaborarea asolamentelor furajere
specializate pentru gospodăriile de fermieri mari și mici, gospodăriile
țărănești, care se ocupă cu producerea laptelui și a cărnii de bovine, precum
și determinarea rolului acestor asolamente pentru păstrarea fer tilității solului
și ameliorarea situației ecologice în ramură.
Schemele asolamentelor furajere specializate au fost studiate pe patru fonduri
agrotehnice: martor, cu irigare, cu îngrășăminte, cu îngrășăminte și irigare.
Ingrășămintele au fost introduse în corespundere cu necesitățile fiecărei
culturi și cu condiția de a obține roade programate. Irigarea s-a făcut ținân-
du-se cont de rezerva de umiditate din sol și de cantitatea de precipitații
atmosferice căzute. Umidițatea solului se menținea la nivel de 65-80% C. C. în
stratul de sol de 70 cm. In A. Ș. E „Selecția” (zona de nord) predomină
cernoziomul obișnuit cu fertilitate naturală relativ înaltă, iar la Stația
Experimentală a A. Ș. a Republicii Moldova (zona de centru) - cernoziomul
carbonatat luto-argilos greu. Agrotehnica corespundea recomandărilor. In unul
din asolamentele cu 6 sole lucerna ocupa 3 din ele sau 50% din suprafață (tab. 20).
Datele experimentale demonstrează că lucerna într-un astfel de asolament
pe toate fondurile agrotehnice și în toți anii ocupă după producția de proteină
digestibilă la hectar un loc de frunte.
Asolamentul însămânțat cu culturi furajere pe fond agrotehnic programat
în 6 ani de rotație a asigurat 17 recolte, adică aproape 3 recolte pe an. Recolta

70
 Tabelul 20
Productivitatea asolamentului furajer intensiv în funcție de fondul agrotehnic (q/ha) I. C. Ș. C. C. (Bălți)
Martor Cu îngrășăminte Irigație îngrășăminte+irigare

Cultura Anul masă unități proteină masă unități proteină masă unități proteină masă unități proteină
verde nutri- digesti- verde nutri- digesti- verde nutri- digesti- verde nutri- digesti-
tive bilă tive bilă tive bilă tive bilă

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Lucernă, anul I 1972 278 63,8 10,2 344 79,1 13,4 298 64,3 10,6 374 79,1 13,4

Lucernă, anul II 1973 342 68,0 12,1 489 98,8 17,3 503 100,6 17,8 567 113,3 20,1

Lucernă, anul III 1974 399 67,8 12,0 459 91,7 16,3 411 82,2 14,5 574 114,7 20,3

Secară de toamnă +
măzăriche de toamnă
+ porumb cu soia +
mazăre cu floarea-soa-
relui (trei recolte
pe an) 1975 568 125,1 11,9 670 147,5 14,1 737 156,7 15,9 963 204,2 20,4

Ovăz cu măzăriche de
primăvară + porumb
cu soia (două recolte
pe an) 1976 386 79,1 7,9 699 142,9 14,3 600 122,7 12,8 1 070 218,6 21,4

Secară de toamnă cu
măzăriche de toamnă
+ porumb cu soia +
mazăre cu floarea-soa-
relui (trei recolte
pe an) 1977 310 66,3 6,4 470 101,3 10,5 568 121,3 10,3 879 188,2 17,8

Media pe rotație - 370 78,3 10,1 522 110,3 14,3 516 107,9 13,6 733 153,0 18,9
totală în medie pe o rotație pe fondul programat (îngrășâminte + irigare) a
fost de 733 q de masă verde, ceea ce este egal cu 153 q de unități nutritive și
cu 18,9 q proteină digestibilă la hectar. în acest asolament plantele folosesc
pentru asimilarea substanțelor organice la maximum energia solară, perioada
de vegetație, îngrășămintele și umezeala din sol. Ele acumulează și o cantitate
de masă organică în sol, ameliorând esențial fer tilitatea lui. Asolamentele cu
participarea lucernei și suprasaturate cu culturi anuale furajere prezintă un
interes deosebit pentru gospodăriile care se ocupă cu creșterea bovinelor,
de asemenea au importanță pentru combaterea eroziunii solului și
ameliorarea situației ecologice în agrolandșaft.
în alt asolament unde lucerna, de asemenea, ocupă 50% din suprafața lui,
după recoltarea ei s-a semănat sfeclă furajeră, apoi porumb pentru însilozare,
iar în al șaselea an amestec de măzăriche cu ovăz, apoi porumb pentru nutreț
verde (2 roade pe an). Pe fondul programat (irigare și îngrășăminte) lucerna a
dat o producție de 80-116 q/ha unități nutritive și 14—21 q/ha proteină digestibilă.
în total un asolament pe 4 fonduri agrotehnice (martor, îngrășăminte, irigare,
irigare + îngrășăminte) a asigurat o producție de unități nutritive și de proteină
digestibilă de 84,7; 9,9; 110,5; 12,9; 109,6; 124; 161,4; 17,4 q/ha.
Cu regret, unii mai susțin că există o agricultură avansată și pot fi obținute
recolte mari fără participarea lucernei în asolament, afirmații, desigur,
eronate. Noi am studiat și un asolament fără participarea lucernei, cu diferite
culturi furajere și leguminoase, de asemenea și pe fonduri agrotehnice înalte
(tab. 21).
Tabelul 21
Productivitatea asolamentului furajer intensiv fără lucernă

Roada de masă Producția de pe 1 ha, q

Cultura Anul verde și de
grăunțe, q/ha unități nutritive proteină digestibilă

Sfeclă furajeră 1976 1 452 233,7 18,3

Porumb + soia
1977 420 90 5,4
pentru însilozare
Secară de toamnă cu măzări-
che de toamnă + porumb cu
1978 1 272 219,5 24,5
soia + mazăre cu floarea-soa-
relui (trei recolte pe an)
Soia pentru boabe 1979 28,4 37,8 9,4
Ovăz cu măzăriche de
primăvară + porumb cu soia
1980 835 176,0 15,3
pentru nutrețverde (două
recolte pe an)
Porumb cu soia pentru
însilozare + perco PVH
1981 825 164,6 11,4
pentru nutreț verde (două
recolte pe an)
Media pe rotație - - 153,7 14,0

72
 Cu toate că și în acest asolament s-a obținut o cantitate mare de unități
nutritive de pe o unitate de suprafață, totuși cantitatea de proteină digestibilă
a fost cu aproape 5 q la hectar mai mică decât în asolamentul cu participarea
lucernei. In asolamentul cu lucernă în sol s-a acumulat mai multă substanță
organică și azot biologic.
I. Aslanov, G. Dedaeva (1978) de la I. U. C. S. N. „V. R. Viliams”, apreciind
zece scheme de asolamente furajere, concluzionează că asolamentul saturat
în volum de 50% cu ierburi leguminoase-graminee asigură, în comparație cu
alte asolamente, în care ponderea ierburilor leguminoase este mai mică, cea
mai înaltă producție de substanță uscată (85 q), de unități nutritive (73 q) și
de proteină digestibilă (14 q) de pe hectar.
Z. Gudkova, N.Zubcik (1983), studiindîn PovoljiaInferioară (Rusia) diferite
asolamente, aplicate pe pământuri irigate, recomandă pentru gospodăriile cu
orientare zootehnică asolamentul furajer cu următoarea rotație a culturilor:
1 - ovăz pentru fân cu semănarea suplimentară a lucernei; 2-4 - lucernă; 5 -
porumb pentru însilozare; 6 - jumătate de câmp secară de toamnă pentru
nutreț verde (prima cultură) și porumb sau amestec de mazăre-ovăz pentru
nutreț verde (a doua cultură), jumătate de câmp soia pentru boabe; 7 - amestec
de măzăriche-ovăz pentru nutreț verde (prima cultură) și porumb pentru
însilozare (a doua cultură). în acest asolament producția de unități nutritive de
pe un ha a constituit 110-120 q, pe parcursul unei rotații conținutul de humus
din stratul de sol de 0-50 cm majorându-se cu 0,02%.
în afară de asolamentele furajere cu și fără participarea lucernei, noi am
studiat asolamente cerealiero-furajere, unde cerealele ocupau până la 40-
50% din suprafața asolamentului. Astfel de asolamente pot fi cele mai
importante pentru fermieri și gospodăriile țărănești, pentru că țăranul în
gospodăria sa are nevoie de furaje, de grăunțe, culturi tehnice ș.a. în
continuare prezentăm rezultatele obținute în unul din asolamentele studiate
în zona centrală a Codrilor din Republica Moldova (gospodăria Mălăiești -
Orhei). Schema asolamentului a fost următoarea: 1-3 - lucernă; 4 - grâu de
toamnă pentru boabe; 5 - sfeclă furajeră; 6 - porumb pentru însilozare și 7 -
orz de toamnă pentru boabe. Studiul a fost efectuat pe două agrofonduri cu
și fără îngrășăminte. în medie pe o rotație (1982-1988) au fost obținute
următoarele rezultate: în primul an de folosire pe fondul îngrășat lucerna a
dat 87 q unități nutritive și 18,4 q proteină la hectarț în varianta fără
îngrășăminte s-au obținut, corespunzător, 64 și 13,5 q. în al doilea an de
utilizare au fost obținute pe fond îngrășat - 108 unități nutritive și 22,7 q de
proteină, iar pe fond neîngrășat - 70 de unități nutritive și 14,8 q. în anul al
treilea s-au obținut pe fond îngrășat 97 de unități nutritive și 20,5 q de proteină
la hectar, iar pe fondul neîngrășat- 70 și 14,7 q/ha. Grâul de toamnă a asigurat
obținerea a 46 q/ha de boabe pe fondul îngrășat și a 29,9 q/ha pe cel
neîngrășat. Sfecla furajeră a dat 109 unități nutritive și 9,1 q proteină pe fondul
îngrășat, 78 și 6,5 q/ha pe cel neîngrășat. Porumbul pentru însilozare a dat
92,5,3 și 71,4,0 q/ha. Pe sola a șasea de la orzul de toamnă s-a obținut de pe
hectar 36 de unități nutritive și 22,9 de boabe. în medie pe rotație acest
asolament a asigurat obținerea de pe un hectar a 84,0 q de unități nutritive și

73
a 12,2 q de proteinâ digestibilă. în afară de aceasta, după recoltarea grâului
și a orzului pentru boabe a fost semănat porumb pentru nutreț verde (cultură
dublă, care a dat 50-150 q/ha de masă verde în funcție de agrofond și de
condițiile climatice ale toamnei).
Asolamentele sus-menționate pot fi implementate cu succes. De exemplu,
în gospodăria „Moldovanca” (Bălți) într-un asolament cerealiero-furajer în
medie pe anii 1976-1982 cu participarea lucernei s-a obținut 445 q/ha de
masă verde de lucernă, 867 q/ha de șfeclă furajeră, 48 q/ha de boabe și
277 q/ha de nutreț însilozat de porumb. în medie de pe un hectar de suprafață
a asolamentului în timp de 7 ani s-au obținut 82,3 unități nutritive și 8,8 q de
proteină digestibilă.
Asolamentele furajere și cerealiero-furajere cu participarea lucernei
contribuie la crearea bazei conveierului verde și de producere a fânajului și a
masei însilozate, astfel asigurându-se furajarea vitelor cu hrană verde în
decursul perioadei de vegetație și folosirea rațională a mașinilor de recoltare
și de transport al nutrețului. în sfârșit, toate acestea exercită o influență pozitivă
asupra productivității animalelor, mai ales în perioada de vară-toamnă.
în anii 1970-1972, când în Republica Moldova animalele nu erau asigurate
continuu cu nutreț verde, în lunile mai-octombrie de la fiecare vacă furajeră
s-au muls 13561 de lapte. Ulterior producerii de nutrețuri verzi, în special de
lucernă, a început să se acorde o atenție sporită și în anii 1976-1978, în aceeași
perioadă cantitatea de lapte muls de îa o vacă furajeră a crescut până la 1 662
1, iar în anii 1983-1985 deja până la 1 895 1 de lapte.

Metodele de pregătire a solului

Lucerna necesită pentru creștere și dezvoltare o cultură înaltă a
pământului, soluri bine afânate și neîmburuienate. Aceste cerințe pot fi
asigurate prin aratul adânc de toamnă și prin lucrarea calitativă a solului
înainte de semănat.
Majoritatea cercetătorilor (Mațiuc, 1968; Rabinovici, Jarinov, 1973;
Tarkovski ș.a., 1974; Ivanov, 1980; Gubaidulin, Enikeev, 1982; Moga, 1993;
Dumitrescu, 1991 ș.a.) menționează că lucerna reacționează pozitiv la aratul
adânc de toamnă. în mod experimental s-a dovedit că aratul adânc preează
condiții bune pentru înmagazinarea unei cantități sporite de apă. în solul
afânat se dezvoltă bine sistemul radicular, mai intensiv decurg procesele
microbiologice și chimice în sol. Prin arătura adâncă mai bine și uniform se
amestecă îngrășămintele în tot stratul arabil. în experiența Institutului Agricol
din Voronej (Rusia) adâncirea aratului de toamnă de la 22 până la 32 cm a
contribuit la sporirea producției de fân de la 35,0 până la 44,6 q/h și la
formarea în stratul arabil, respectiv, a 31,1 și 35,7 q/ha de rădăcini.
Experiențele I.C.Ș.A din Krasnodar au arătat că în cazul arăturii adânci
(27-30 cm) lucrena dă cu 8,1 q/ha mai mult fân în comparație cu arătura
superficială la adâncimea de 8-12 cm. Producția de fân de îucernă la mărirea
adâncimii arăturii de la 26-28 până la 35-40 cm s-a majorat cu 10-15%
(Mironov, 1983).

74
 Conform experiențelor realizate de Stația Experimentală „Chetrosu” a
Universității Agrare din Republica Moldova (M. Vasiliev, 1998) în perioada
iarnă-primăvară se acumulează o cantitate de apă mai mare în solul care a
fost arat la adâncimea de 28-30 cm cu întoarcerea brazdei, comparativ cu
aratul la adâncimea de 20-22 cm, gradul de îmburuienare reducându-se de
2-3 ori. Conform lui L. Mațiuc (1968), la această stație recolta de fân de lucernă
s-a majorat de la 33,1 q/ha, când arătura s-a executat la adâncimea de 20-22
cm, până la 39,4 q, când s-a efectuat la 28-30 cm.
V. Liusinski (1970), analizând experiențele savanților ungari, subliniază
că la adâncimea arăturii de 28 cm producția de fân de lucernă a constituit
71,4 q/ha, de 40 cm - 78,4 și de 60 cm - 89,8 q/ha. Pe sectoarele cu aplicarea
îngrășămintelor recolta este mai mare cu 20-30%.
Reacția lucernei la afânarea adâncă, mai ales în cazurile în care solul este
tasat și greu (luto-nisipos), a fost demonstrată și de experiențele lui V. Meek
(1979), efectuate în statele California și Texas (S.U.A.). Variantele
experiențelor au fost următoarele: discuirea la adâncimea de 20 cm, arătură
fără răsturnarea brazdei, într-o singură direcție, la adâncimea de 90 cm;
arătură fără întoarcerea brazdei, în două direcții; arătură cu întoarcerea
brazdei la adâncimea de 90 cm. în aceste variante producția de fân de lucernă,
în medie pe doi ani, a alcătuit, respectiv, 115, 180, 280 și 235 q/ha.
Pe solurile grele și predispuse la năclăire, dacă arătura este superficială,
se formează o talpă compactă a brazdei, iar rădăcina principală a lucernei
se curbează sub un unghi drept și pătrunde în orizonturile mai adânci ale
solului numai când există crăpături, urme vechi ale altor rădăcini etc. Uneori,
dacă subsolul este foarte compact, rădăcina principală își încetează
creșterea, iar din conul de creștere se formează câteva rădăcini mai puțin
viguroase, care se repartizează în orizontul superior mai afânat al solului.
Semănăturile pe astfel de pământuri se răresc înainte de timp și sunt
înăbușite de buruieni.
Afânarea adâncă contribuie esențial la sporirea productivității plantelor
și la mărirea duratei de existență a lucernierelor, iar arătura adâncă la o bună
curățare a solului de buruieni. In experiențele lui P Kibasov (1970), efectuate
în sudul Republicii Moldova, la o arătură de 20-22 cm adâncime primăvara
s-au înregistrat, în medie pe 2 ani, 78 de buruieni la 1 m2, iar la aratul la
adâncimea de 30-32 cm numărul lor s-a micșorat până la 25. Date analoage
P. Kibasov a obținut și în nordul republicii. De exemplu, în medie pe anii
1977-1978, după arătura cu răsturnarea brazdei, la o adâncime de 38-40 cm
primăvara pe 1 m2 s-au înregistrat 55 de buruieni, vara - 25, după afânarea la
adâncimea de 25-27 cm - respectiv, 64 și 61, iar după afânarea la adâncimea
de 8-12 cm - 108 și 25 de buruieni.
Lucrarea adâncă a solului creează condiții mai favorabile pentru aerație,
asigură repartizarea mai uniformă și acumularea mai deplină a precipitațiilor
atmosferice, contribuie la intensificarea proceselor mîcrobiologice și a altor
procese de importanță vitală din sol.
Toate acestea au o impor tanță esențială pentru județele de sud și de centru
ale Republicii Moldova, deoarece rezerva de bază de umiditate din sol se

75
acumulează, în fond, pe contul precipitațiilor de toamnă-iarnă, care determină
producția de lucernă nu numai la prima coasă, dar și la cele următoare. Faptul
că la afânarea adâncă în sol se acumulează mai multă umiditate decât la arătură
superficială este demonstrat de numeroasele experiențe efectuate în diferite
centre științifice. De exemplu, la Stația Experimentală de Irigație a Plantelor
Agricole din Crimeea (Ucraina) la arătura realizată la adâncimea de 22 cm,
primăvara stratul de sol de 0-100 cm conținea 109,7 mm de umiditate
productivă, iar la arătură de 32 cm - 123,4 mm. La Stația Experimentală de
Irigație a Plantelor Agricole din Volgograd (Rusia), în medie pe 2 ani,
primăvara rezerva de umiditate din sol pe sectoarele unde aratul s-a efectuat
la o adâncime de 20-22 cm a constituit 741 m3/ha, iar pe parcelele unde pe
lângă o astfel de arătură solul s-a afânat până la 40 cm rezerva de umiditate
era de 969 m3/ha.
Adâncimea de lucrare a solului depinde de mulți factori, în primul rând
de tipul solului, îmburuienarea lui, de gradul de tasare, de adâncimea
subsolului, de necesitatea economisirii resurselor energetice etc. Această
problemă trebuie soluționată în fiecare zonă ecologică în baza datelor
experimentale și de producție acumulate.
S-a stabilit că în majoritatea regiunilor cultivatoare de lucernă adâncimea
cea mai potrivită pentru lucrarea solului pentru lucernă este de 28-32 cm,
iar pe soluri grele tasate, predispuse la năclăire - de 35-40 cm. Eficacitatea
acestei arături sporește considerabil, dacă se introduc și îngrășămintele, mai
ales organice.
Pe pământurile unde adâncimea stratului arabil este neînsemnată, este
adecvată arătura superficială, însă cu adâncitor de brazdă. Câmpurile
îmburuienate cu pălămidă și cu alte buruieni, care dau lăstari din rădăcini,
se vor lucra cu dezmiriștitorul polibrăzdar la adâncimea de 8-12 cm la un
interval de 10-15 zile. In cazul în care câmpul este tare îmburuienat, lucrarea
solului cu dezmiriștitorul se repetă. Pe solurile cu o aciditate înaltă și cu o
permeabilitate slabă în stratul de 0-100 cm lucrarea adâncă a solului cu
întoarcerea brazdei nu este recomandată. In acest caz, o dată în 4-5 ani, este
indicatâ o desfundare profundă a solului fără răsturnarea brazdei, după care
se va efectua o arătură obișnuită cu plugul cu scormonitor la adâncimea de
22-25 cm. Productivitatea lucernei depinde de calitatea arăturii, care este
necesar să fie executată până la mijlocul toamnei, iar conținutul de umiditate
în sol trebuie să permită o bună răsturnare a brazdei. Dacă arătura este
bolovănoasă, pe parcursul toamnei, când solul este îndeajuns de umed, se va
efectua o lucrare cu grapa cu discuri, care facilitează pregătirea patului
germinativ primăvara.
După păioasele de toamnă și cele timpurii de primăvară, care sunt cei
mai buni premergători pentru lucernă, în raioanele de sud ale republicii se
poate executa lucrarea solului după sistemul de semiogor negru.
Experiențele de mai mulți ani, efectuate în Moldova, în unele regiuni din
sudul Ucrainei, ținuturile Stavropol, Krasnodar, regiunile Rostov, Volgograd
ș.a. din Rusia, în țările din Asia Mijlocie, în multe regiuni sudice din România
și din Bulgaria, demonstrează că la lucrarea în regim de semiogor negru în sol

76
se acumulează mai multă umiditate și elemente nutritive. Solul se curăță mai
bine de buruieni, dăunători și de agenți patogeni decât la arătura adâncă
obișnuită de toamnă. De exemplu, în experiențele Stației Experimentale de
Selecție din Uladovo-Liulinețk în medie pe trei ani, în cazul lucrării în regim de
semiogor, în stratul de sol de un metru și jumătate s-au acumulat cu 13,7-19,1 mm
de umiditate productivă mai mult decât la aratul adânc de toamnă obișnuit.
Pe teritoriile cu o înclinație de 3-5° și mai mult, arătura de toamnă trebuie
să se efectueze de-a curmezișul pantei. Pe astfel de terenuri, pentru a evita
procesele de eroziune, arătura de bază se va realiza fără întoarcerea brazdei.
Primăvara solul se va pregăti pentru semănat diferențiat, ținându-se cont
de condițiile atmosferice, de proprietățile fizico-chimice ale solului, de re-
lief, de îmburuienarea sectorului, de gradul de pregătire a masivului toamna,
de termenele și metodele de semănare a lucernei etc. Atenția principală se
va acorda în acest caz acumulării și păstrării umidității, lucrării bune a solului
și combaterii buruienilor. In cazul în care solul toamna a fost pregătit după
tipul de semiogor, primăvara, înainte de semănatul lucernei, câmpul se
boronește în una sau la două urme cu grapa ușoară și cea mijlocie. Dacă
primăvara este uscată și bat permanent vânturi, iar epoca de semănat este
considerată optimă, graparea și semănatul se vor executa concomitent, pentru
a evita pierderile de umezeală din sol.
Pentru maturizarea fizică a solului, dacă toamna nu a fost nivelat, se va
efectua târșirea sau grăparea lui în vederea păstrării umidității și nivelării
arăturii.
Solurile acoperite cu crustă și cele tasate se vor lucra cu cultivatoarele cu
cuțit extirpator, cu grapa Ratcenko, Combi-8,8 etc. Cultivarea și grăparea
concomitentă se efectuează nemijlocit înainte de semănat la o adâncime nu
mai mare de 3-4 cm.
Uneori se practică și semănatul de vară pe ogor negru. In acest caz, prima
cultivare cu grăpare se realizează la adâncimea de 8-10 cm. In continuare,
pe măsura apariției buruienilor și formării crustei după ploi, solul se lucrează
cu cultivatoarele la o adâncime mai mică. Cultivarea înainte de semănat se
va efectua la adâncimea de 3-4 cm, urmată de grăparea obligatorie.
în anii cu veri ploioase și în condiții de irigare, lucerna poate fi semănată
și în calitate de cultură repetată. Acest procedeu asigură folosirea mai
intensivă a pământului, gospodăriile obținând în acelașî an o recoltă de la
cultura premergătoare, iar primăvara - cel puțin o coasă suplimentară de
lucernă. La semănatul repetat, imediat după recoîtarea culturii premergătoare
se administrează îngrășăminte și se efectuează aratul cu răsturnarea brazdei
la adâncimea de 20-25 cm, în agregat cu grapele și cu tăvălugul din inele cu
pinteni. După arat, pentru o lucrare mai bună și pentru niveîarea solului se
recomandă irigarea suplimentară de aprovizionare și 1-2 boroniri.
în ultimii ani prin experiențele noastre, de asemenea, și ale savanților din
România și Bulgaria, s-a demonstrat că lucerna poate fi semănată și la sfârșitul
verii-începutul toamnei. în acest caz pot fi folosiți ca premergători orzul și grâul
de toamnă pentru boabe, cartoful și varza timpurie, adică acele culturi, care
eliberează solul cu 30-45 de zile până la semănat. Dacă solul, în acest caz, este

77
îmburuienat și există multe resturi vegetale, se ară cu întoarcerea brazdei la
adâncimea de 20-22 cm. In cazul în care buruieni și resturi vegetale (cartoful
timpuriu ș.a.) sunt mai puține, se lucrează cu dezmiriștitorul superficial în una
sau la două direcții. Până la semănat, după necesitate, se face o lucrare sau două
cu cultivatorul și grapa, iar ultima lucrare se realizează în agregat cu tăvălugul.
Tăvălugirea înainte de semănat este necesară pentru asigurarea unei bune așezări
a solului la suprafață, care este o garanție a unui semănatde calitate. Semănatul
de toamnă se va efectua între 25 august și 10 septembrie. în acest caz, plantulele
de lucernă reușesc până la venirea înghețurilor să formeze 3-4 frunze trifoliate,
lăstari scurți bine dezvoltați și astfel suportă normal înghețurile din iarnă. Este
de dorit ca lucema de la semănat și până la intrarea în iarnă să însumeze 750-
1 000"C de temperaturi efective. Semănatul lucernei la sfârșitul verii-începutul
toamnei are însemnătate atât agrotehnică, cât și economică. în primăvara
următoare de pe aceste terenuri se poate de obținut minimum o coasă
suplimentară de lucernă. I. Moga, P Varga confirmă că, în condițiile României,
prin semănatul lucernei la începutul toamnei se asigură obținerea, deja în primul
an de vegetație, a peste 18 t/ha de substanță uscată.
După cum s-a menționat, lucerna este un foarte bun premergător pentru
alte culturi. Productivitatea lor depinde mult de metoda de lucrare a solului
după lucernă. în majoritatea cazurilor, lucerna este folosită în calitate de
premergător pentru grâul de toamnă. în condițiile fără irigare din zonele de
stepă ale țării, mai ales în anii secetoși, pentru acumularea cantității necesare
de umiditate în stratul superior al solului până la semănatul grâului de toamnă,
pregătirea solului trebuie începută îndată după prima coasă a lucernei din al
treilea sau al patrulea an de viață. în anii când primăvara și la începutul verii
cad multe plois poate fi efectuată și a doua coasă (dacă densitatea plantelor
este normală). în condiții de irigare pregătirea solului pentru semănatul grâului
de toamnă poate fi începută după a doua și chiar a treia coasă a lucernei.
Cea mai bună metodă de lucrare a solului după lucernă și după amestecurile
de lucernă cu graminee este aratul adânc cu răsturnarea brazdei cu plugurile
cu antitrupiță. Această metodă asigură o îngropare mai bună a resturilor
vegetale și scoaterea la suprafață a unui strat mai afânat, cu o structură
granulară. Astfel se creează condiții favorabile pentru nivelarea suprafeței și
încorporarea la adâncimea necesară a semințelor de culturi de toamnă.
Pentru lucrarea mai calitativă a solului, îndată după cosirea lucernei se
va efectua discuirea în una sau două direcții la adâncimea de 6-7 cm.
Aratul se va înfăptui nu mai târziu de 8-10 zile după discuire, în caz contrar
lucerna începe să crească din nou și înrăutățește calitatea arăturii. în afară
de aceasta, se consumă umezeala și substanțele nutritive din sol.
Adâncimea arăturii, în funcție de grosimea stratului arabil, poate varia de
la 23-25 până la 32-35 cm. Deoarece aratul după recoltarea lucernei se face,
de obicei, la sfârșitul lunii mai-prima jumătate a lunii iunie, deci cu 2-3 luni
înainte de semănatul culturilor de toamnă, solul se odihnește destul de bine,
acumulând, totodată, umiditate suficientă din precipitațiile de vară.
în cazul aratului fără antitrupiță, lucerna poate crește din nou. Pentru a
preîntâmpina acest fenomen, în ultimii ani, înainte de aratul lucernierelor,

78
se practică lucrarea solului fără răsturnarea brazdei, la adâncimea de
8-10 cm. Acest procedeu agrotehnic dă posibilitate de a tăia coletul și de a
afâna mai bine stratul superior al solului. Peste 5-7 zile, când lucerna și
ierburile perene se vor veșteji bine, se efectuează aratul cu răsturnarea
brazdei, folosind agregate cu grape și tăvălugi din inele cu pinteni.
Lucrarea superficială a lucernierelor fără răsturnarea brazdei până la arat
reduce brusc regenerarea plantelor și asigură o mai bună îngropare în sol a
resturilor vegetale. In continuare, până la semănatul culturilor de toamnă,
lucrarea solului se efectuează după sistemul de semiogor. Dacă în sistemul
asolamantelor furajere specializate se preconizează ca lucerna în ultimul an
de existență să fie folosită pentru obținerea celei de a doua roade, atunci
după lucrarea solului cu metodele indicate se seamănă următoarea cultură
furajeră. In asolamentele specializate legumicole sau pepinieristice, fn cazul
unei bune creșteri a plantelor, aratul se va realiza toamna târziu la adâncimea
de 35-40 cm, recoltând până la aceasta 3-4 coase de lucernă. In acest caz
înainte de arat se admite chiar și pășunatul lucernierelor.

Nutriția plantelor $i folosirea rațională a îngrățămintelor

Lucerna, care este o cultură înalt productivă, necesită o cantitate mare
de elemente nutritive. La o recoltă de fân de 100 q/ha ea folosește din sol
mai muit de 200 kg de azot, 66 kg de fosfor, 150 kg de potasiu și 290 kg de
calciu. Pentru comparație, vom menționa că grâul de toamnă la o recoltă
de 50 q/ha de boabe și 80 q/ha de paie consumă circa 175 kg de azot,
60 kg de fosfor, 100 kg de potasiu și 26 kg de calciu. In România, după cum
afirmă N. Dumitrescu (1991), lucernala o producție de 10 t/ha de substanță
uscată extrage anual din sol: 340 kg de azot, 200 kg de potasiu, 200 kg de
calciu, 70 kg de fosfor, 40 kg de magneziu și apreciabile cantități de
microelemente (S, B, Mo).
K. Nering, F. Luddekkl (1974) menționează că, pentru obținerea a
950 q/ha de masă verde, lucerna consumă aproximativ 560 kg de azot,
150 kg de fosfor, 330 kg de potasiu, 610 kg de calciu, 60 kg de magneziu și
alte elemente nutritive. R. Meyer (1979) subliniază că în California (S.U.A.)
lucerna cu o recoltă de fân de 80 q/ha extrage din sol: 217 kg de azot, 42,6
kg de fosfor, 158,5 kg de potasiu, 115,9 kg de calciu, 24 kg de magneziu, 14,5
kg de sulf, 1,35 kg de fier, 0,9 kg de mangan, 0,135 kg de zinc, cupru, clor,
molibden și bor, respectiv, 0,2; 0,6; 0,9; 0,226 kg/ha.
Conform datelor prezentate de N. Solomko (1977), în ținutul Stavropol,
în condiții favorabile de nutriție, lucerna extrage cu roada de masă vegetală
(în timp de 3 ani) 680 kg de azot, 350 kg de calciu și potasiu și 125 kg de
fosfor. Lucerna consumă multe elemente nutritive la formarea nu numai a
masei vegetale, dar și a sistemului radicular viguros. După datele noastre și
ale altor cercetători, masa radiculară a lucernei alcătuiește, în primul an de
vegetație, 40-50, iar în cel de-al doilea an - 100 q/ha și mai mult.
Lucerna în toate zonele de cultivare, pe diverse tipuri de sol și de relief,
la o asigurare diferită cu apă și la existența diverselor direcții de cultivare

79
reacționează pozitiv la îngrășămintele organice și cele minerale. La Stațiunea
Experimentală din Harkov, introducerea a 60 kg/ha de P„O5 sub lucernă pe
solurile asigurate cu potasiu a dat un spor de fân de 15 q/ha.
Experiențele noastre efectuate în decurs de 3 ani cu lucerna, în același
ciclu de viață, pe cernoziom tipic, au confirmat reacția acestei culturi la
îngrășăminte. La introducerea toamna sub arătură a N80P160K60 s-au recoltat
în medie câte 385 q/ha de masă verde, iar pe fondul fără îngrășăminte numai
281 q/ha.
Intr-o altă experiență (tab. 22) lucerna, sub acțiunea îngrășămintelor
minerale complexe, administrate sub arătura adâncă a solului, a dat în primul
an de vegetație cu 23,9% de masă vegetală mai mult față de martor, în al
doilea - cu 41, iar în al treilea an - cu 13,9% mai mult.
Tabelul 22
Influența îngrățămintelor minerale asupra productivității lucernei,
q/ha (I.C.Ș.C.C. - Bălți)

Martor (fără îngrășăminte) Cu îngrășăminte

Anul de folosire
masă verde fân masă verde fân
I 278 59,4 344 75,1
II 342 70,8 482 102,2
III 339 66,3 386 81,2

Lucerna în al doilea și în următorii ani de vegetație reacționează bine la

nutriția suplimentară. în experiența noastră (tab. 23), în care, în afară de
îngrășarea cu N60P80Kg0, s-a aplicat după fiecare coasă nutriția suplimentară
în doze de N^P^K^, sporul îa recoltă a constituit în primul an 20,5%, în al
doilea 25,1 și în al treilea an (o coasă) - 32,7%.
în asolamentul experimental din gospodăria Mălăiești, Orhei, după cum
au demonstrat datele noastre, lucerna în timp de 3 ani de folosire a asigurat,
pe parcelele unde n-au fost aplicate îngrășăminte, 119,6 t de masă verde la
hectar, iar pe câmpul unde s-au introdus îngrășăminte minerale complexe -
171,61 la hectar sau cu 43,3% mai mult decât pe câmpul neîngrășat.
Tabelul 23
Productivitatea lucernei sub acțiunea îngrășămintelor minerale,
q/ha (1980-1982)

Martor fără îngrășăminte Cu îngrășăminte

Anul de
unități proteină unități proteină
folosire masă verde masă verde
nutritive digestibilă nutritive digestibilă
I 332 56,5 12,0 400 68,0 14,4

II 446 75,7 16,0 558 94,8 20,1

III 217 39,0 7,8 294 53,0 10,6

80
 Eficacitatea îngrășării crește considerabil pe soluri sărace, concomitent
majorându-se și fertilitatea lor. Aplicarea îngrășămintelor minerale în doză
de pe soluri nisipoase asigură, în medie pe 3 ani, un spor de recoltă
de până la'55% (Sorokin, 1979). în sol sporește, de asemenea, și conținutul
de elemente nutritive. în experiența noastră, realizată în zona centrală a
Moldovei, conținutul de NO3 (mg la 1 kg de sol) sub lucerna din primul an
de folosire, în funcție de coasă, a variat de la 8 până la 15 mg la martor și de
la 15 până la 22 mg pe sectorul îngrășat. Aproximativ aceleași rezultate au
fost obținute și la lucerna din al doilea an de folosire. Conținutul de P2O5 (mg
la 1 kg de sol) a fost, respectiv, de 15-18 și de 21-28 mg.
Lucerna foarte bine recuperează îngrășămintele introduse prin sporuri
de producție. Astfel, în experiențele noastre de mai mulți ani, în medie pe 3
ani de vegetație, ea a asigurat cu 1 kg de îngrășăminte de azot-fosfor și de
îngrășăminte complexe (NPK), respectiv, 33 și 41 kg de masă verde.
Recuperarea îngrășămintelor prin roadă depinde mult de norma de
introducere a lor și de fertilitatea potențială a solului (tab. 24).
Tabelul 24
Recuperarea 1 kg de substanță activă din îngrățăminte prin roada de masă verde
de lucernă, kg

Norma de îngrășăminte (s.a. kg) Recuperarea

N P K
350 350 350 14,5
- 180 180 25,0
180 180 - 27,0
60 60 45 41
120 210 210 33
180 305 305 28

Datele obținute demonstrează importanța stabilirii corecte a normei de

îngrășăminte și a folosirii lor complete. Pe pământurile cu fertilitate înaltă
nu este rațional de aplicat norme mari de îngrășăminte, îndeosebi azotate.
După cum reiese din rezultatele experiențelor, toate normele au avut un
anumit efect de producție, însă la unitatea de nutriție lucerna a reacționat
diferit. Spre exemplu, pe parcela unde au fost introduse norme mari de
îngrășăminte (1 050 kg s.a. NPK), recuperarea a fost mai mică - 14,5 kg.
Cele mai favorabile pe cernoziomurile noastre au fost normele moderate
(45-60 kg/ha), care sunt convenabile și din punct de vedere economic, având
în vedere prețurile înalte la energie.
îngrășămintele sporesc rezistența lucernei la secetă. în anii relativ
secetoși, 1976 și 1977, lucerna în primul și al doilea ani de vegetație în varianta
fără îngrășăminte a dat, respectiv, câte 179 și 250 q/ha de masă verde, iar pe
fond cu îngrășăminte - câte 396 și 464 q/ha. în anul 1980 lucerna în primul
an de vegetație la fiecare chintal de substanță uscată a consumat 66 q de apă,
iar pe fond cu îngrășăminte - numai 55 q. în anul 1981 (al doilea an de

81
vegetație) pe fond fără îngrășăminte la formarea unui chintal de fân s-au
consumat 51 q de apă, iar pe fond cu îngrășăminte - doar 40 q. Același lucru
a fost înregistrat și în anii secetoși 1994, 1998 și 2000.
In Bulgaria, la Institutul de Nutrețuri, Gh. Kuprev (1970), studiind
consumul de apă al lucernei la diferite niveluri de nutriție minerală, a stabilit
trei perioade de consum maxim de apă: prima - în faza de îmbobocire, a
doua - în timpul înfloririi în masă și a treia - în faza de formare și de maturizare
a semințelor. Autorul relatează că plantele cultivate pe fondul cu îngrășăminte
în raport de 1 (N): 5 (P): 1 (K) substanță activă consumau mai econom apa la
sinteza unei unități de substanță uscată și a semințelor.
Influența îngrășămintelor asupra lucernei depinde, în măsură
considerabilă, de umiditatea solului. In experiența lui N.V. Solomko în
condițiile regiunii Stavropol (Rusia) s-a dovedit că eficiența
îngrășămintelor (în medie pe doi ani), aplicate lucernei la umiditatea
solului de 40% C.C., era cu 24% mai mare în comparație cu varianta fără
îngrășăminte. Pe sectorul unde umiditatea solului constituie 80% C.C. pe
fondul cu îngrășăminte, recolta era cu 50% mai mare în comparație cu
sectorul fără îngrășăminte. Astfel de rezultate au fost obținute și în alte
regiuni pedoclimatice.
Ingrășămintele, mai ales cele cu fosfor și potasiu, contribuie la mărirea
longevității lucernei și a rezistenței la îngheț. Conform observărilor noastre,
pe sectoarele îngrășate cu fosfor și potasiu lucerna suportă mai bine gerurile
de iarnă.
Desimea lucernierelor în toți anii era mai mare decât în varianta-martor.
In primăvara anului al treilea de vegetație, procentul de plante pierite în
varianta-martor era de două ori mai mare decât pe fondul cu îngrășăminte.
Pe semănăturile îngrășate lucerna se dezvoltă mai repede, formează o
masă vegetativă mai viguroasă, care înăbușă mai ușor buruienile, ceea ce
demonstrează și datele analizei compoziției botanice a lucernierelor. în anii
1979 și 1980 lucernierele, în primul an de vegetație, la prima coasă, în
variantele fără îngrășare conțineau, respectiv, 37 și 22,5% de buruieni, iar în
cele îngrășate - 28,7 și 10%.
îngrășămintele favorizează formarea aparatului fotosintetic la lucernă. în
una din experiențele noastre, efectuate în anul 1979, suprafața foliară a
lucernei în al doilea an de vegetație în varianta fără îngrășăminte la prima
coasă a alcătuit 37 de mii m2/ha, iar la a doua coasă, când se făcea simțită nu
numai insuficiența de elemente nutritive, dar și influența secetei - doar 13,1
mii m2/ha. Pe fondul cu îngrășăminte acești indici au fost, după coase,
respectiv, de 1,57 și 1,62 de ori mai mari decât în varianta-martor.
In altă experiență, realizată cu mult mai târziu, suprafața foliară a lucernei
în funcție de coasă, pe fondul fără îngrășăminte, a variat de la 13 până la 37
de mii m2/ha, iar pe fondul îngrășat de la 16 până la 43 de mii m2/ha. în
experiența înfăptuită de D. Zabrian în anul 1983 s-a stabilit că pe fondurile cu
îngrășare lucerna, atât în primul, cât și în al doilea an de folosire, era cu mult
mai înfrunzită decât pe fondul fără îngrășăminte. Productivitatea netă a
fotosintezei pe fondurile îngrășate, de asemenea, era cu mult mai înaltă. Aici

82
(pe fondul nutritiv) și coeficientul de absorbire a energiei solare era mai
niare (tab. 25).
Tabelul 25
Influența îngrășămintelor asupra activitățil fotosintetice
a plantelor de lucernă

Productivitatea Coeficientul de
Suprafața foliară, netă a foto- absorbire a
Anul de vegetație Varianta
mii m2/ha sintezei, g/m2 în R.A.F., %
24 de ore

1
Fără îngrășăminte 20,8 4,38 0,83
1
N90PU5K125 26,0 4,62 1,09

II
Fără îngrășăminte 33,2 5,36 1,91
11
N
135
P
215
K
215
41,8 5,47 2,35

D. Zabrian, studiind aceste procese în experiențele noastre ulterioare

(1995-1999), a obținut următoarele rezultate: coeficientul R.A.F. (radiație
activă fotosintetizantă) la lucerna crescută pe parcele de control a fost de
I, 2, iar pe fondurile cu îngrășăminte a variat de la 1,37 până la 1,78.
In regiunile de stepă ale Ucrainei, la introducerea îngrășămintelor
minerale complexe (N60P90Ki0), roada conținea 46% de frunze, iar în varianta
fără îngrășăminte - 41,5% (Iarciuk Gheller, 1975).
Ingrășămintele minerale și organice influențează pozitiv nu numai asupra
vigorii aparatului foliar, dar și asupra conținutului de caroten și de clorofilă
din frunze, precum și asupra intensității fotosintezei și a formării substanțelor
organice. In variantele cu îngrășăminte, biomasa crește mai repede, în temei,
pe contul suprafeței foliare mai mari și al activității fotosintetice mai
îndelungate a frunzelor.
In experiența noastră, lucerna în primul an de folosire a asimilat în varianta
fără îngrășăminte energie R.A.F. 114,5 kj/ha, iar în varianta cu îngrășăminte
- 145,6 kj/ha, în al doilea an de folosire, respectiv, 212,3 și 266,7 kj/ha.
Sub acțiunea îngrășămintelor sporește conținutul de substanțe nutritive
în plante, mai ales de proteină, de aminoacizi valoroși, de carotenoizi etc. In
experiențele I.U.C.Ș.N. „V.R. Viliams”, gunoiul de grajd administrat pe fond
de var a contribuit la sporirea conținutului de proteină în masa vegetală de la
II, 5 până la 14,9%, de glucide solubile - de la 6,3 până la 7,9%, calculată în
substanță uscată, de caroten - de la 8,8 până la 20,4 kg/ha.
Conform afirmațiilor lui M. Țurcan, E. Serjentul ș.a. (1981), irigarea
semănăturilor cu ape reziduale de la complexele zootehnice a exercitat o
influență considerabilă nu numai asupra productivității culturii, dar și asupra
calității recoltei. Conținutul de proteină în plantele primei coase (în
substanță uscată) la o normă de irigare de 400 m3/ha a constituit 20,6%, de
600 m3 - 22,1%, de 800 m3 - 23,1%, iar în varianta de control (fără udat) -
18,6%. Conținutul de nitrați în varianta de control a fost în jurul a 0,145%,
iar în varianta cu irigare (diferite norme) a crescut de la 0,172 până la 0,402%,
deci la udatul cu ape reziduale de la complexurile zootehnice cu o normă

83
mai mare de 800 m3/ha conținutul de nitrați în nutreț depășește nivelul
critic.
In Caucazul de Nord în varianta optimă (N,i(lP9()Kgo) lucerna în primul an
de vegetație conținea 21,3% de proteină (în substanța uscată), în al doilea -
20,4%, în control, respectiv, 19,2 și 18,1%; grăsimi: în primul an de vegetație -
3,69%, în al doilea - 3,14%, iar în varianta de control, corespunzător, 3,54 și
2,72% (Marincenko, 1976).
Un șir de cercetători, studiind eficacitatea îngrășămintelor pe semănăturile
de lucernă, au stabilit că elemente nutritive principale, mai ales azotul, nu
întotdeauna contribuie la sporirea roadei, însă îmbunătățește calitatea
nutrețului. După datele savanților bulgari, îngrășămintele cu azot pe soluri
de pădure dezalcalinizate n-au condiționat o sporire însemnată a producției,
însă, în medie pe doi ani, a crescut conținutul de proteină brută și producția
ei la hectar a atins cifra de 29,9 q față de 26,6 q în control.
Asemenea legități au fost stabilite și de alți cercetători.
Cu ajutorul îngrășămintelor în plantele de lucernă poate fi influențat
conținutul diferitelor elemente. Astfel, în experiențele noastre, majorarea
dozei de îngrășăminte cu fosfor de la 90 până la 180 kg/ha s.a. a favorizat
creșterea conținutului de fosfor în plante cu 28%. In Bulgaria, pe sectoarele
îngrășate cu fosfor, conținutul acestui element în comparație cu martorul a
crescut în fânul de lucernă din primul an de vegetație cu 8-9%, iar în al doilea
cu 6,1-18,0%. Mărirea dozei de îngrășăminte cu fosfor de la 60 până la
180 kg/ha s.a. duce la sporirea conținutului de fosfor în plante cu 7-29% în
primul și al doilea ani de vegetație, cu 20-60% în al treilea și cu 27-72% în al
patrulea an. Date analoage au obținut M. Clairon, W. Rautchanko (1969),
care au întreprins cercetări în Franța.
Ingrășămintele minerale administrate sub lucernă modifică nu numai
compoziția chimică a masei verzi, dar și a celei radiculare. N. Solomko (1974)
a stabilit că administrarea sub lucernă a N60P120K120 a condiționat mărirea cu
35% a conținutului de azot în rădăcini în comparație cu fondul fără
îngrășăminte.
In experiențele noastre am stabilit că lucerna în al doilea an de vegetație
la prima coasă în varianta fără îngrășăminte conține 16,91% de proteină (în
substanță absolut uscată), iar lucerna cultivată pe fond cu îngrășăminte -
21,3%. In altă experiență, lucerna în primul an de folosire (semănată în 1979)
în varianta fără îngrășăminte conținea la prima coasă 19% de proteină (în
substanță absolut uscată), la a doua coasă-16,04% și la a treia coasă -17,03%.
Lucerna cultivată pe fond cu ingrășăminte (30 t/ha de must de băligar și
N90P240K180 kg/ha) conținea, respectiv, 19,32; 17,74 și 19,65% de proteină. In
varianta cu aplicarea îngrășămintelor lucerna conținea cu 2-4% mai puțină
celuloză brută și cu 0,4-0,6% mai multe substanțe minerale decât în varianta
fără îngrășăminte.
Experiențele, efectuate de D. Seim (1969), M. Clairon, W. Rautchanko
(1969), S. Nguyen et al. (1972), au demonstrat că administrarea sub lucernă
sau sub amestecul ei cu graminee perene a îngrășămintelor organice cu azot,
fosfor și potasiu, precum și a celor complexe sporește creșterea în roadă a

84
conținutului de substanțe proteice și de aminoacizi valoroși, mai ales de acid
aspartic și glutamic, de vitamine și de săruri minerale. Administrarea
N „(PgoK^o la aratul adânc de toamnă contribuie la creșterea conținutului de
lizină pânăda 13,57 g/kg în primul an de vegetație și până la 12,05 g/kg în al
doilea an. în varianta de control 1 kg de nutreț conținea, respectiv, 11,76 și
10,01 g de lizină. în afară de aceasta, în primul an de viață conținutul de
metionină în lucernă s-a majorat cu 24,3%, iar de triptofan - cu 31,2%. în al
doilea an - respectiv, cu 22,1 și 17,7%, în comparație cu controlul (Marincenko,
1976).
I. Bormenkov, V. Zelenuhina (1976), studiind rolul îngrășămintelor la
acumularea colinei (vitamină din grupa B) în lucerna din regiunea Saratov,
susțin că pe fondul cu NgoP]go administrate primăvara și al îngrășării
supîimentare cu N45 după prima și a doua coase în plante s-a înregistrat o
acumulare însemnată de colină. Mai intensiv vitaminele se acumulează în
faza de îmbobocire și la începutul înfloririi.
în experiențele noastre (tab. 26) am constatat că îngrășămintele, mai
ales cele cu azot și fosfor, sporesc în lucerna de la prima coasă din anul al
doilea de vegetație conținutul nu numai de proteină, dar și de aminoacizi
valoroși.
Tabelul 26
Influența îngrățămintelor asupra conținutului de proteine
de aminoaciii în lucernă (I.C.Ș.C.C., Bălți, anul 1978)

Proteine, Conținutul de aminoacizi, g la 100 g de făină de lucernă

% în
Variantele substanța acid prolină glicină meteo- fenil- leuci- treo-
lizină
absolut glutamic nină alanină nă nină
uscată
Martor 17,48 0,58 1,55 1,06 0,96 0,05 0,61 1,14 0,74
N,oP18oK18o 18,36 0,61 1,66 1,53 1,18 0,11 0,73 1,17 0,83
N180P18„ 21,40 0,74 2,00 2,03 1,24 0,26 1,23 1,39 0,85
60 t/ha
de gunoi 18,23 0,83 1,38 1,52 0,88 0,08 0,86 1,19 0,86
de grajd
60 t/ha de
gunoi
19,31 1,30 1,76 1,46 1,09 0,16 0,96 1,23 0,71
de grajd +
N60P6OKJO

Astfel, pe fondul cu N180P]80 conținutul de proteină în lucernă a crescut în

comparație cu controlul aproape cu 4%. Totodată, s-a majorat procentul celor
8 aminoacizi menționați.
îngrășămintele organice contribuie la mărirea conținutului de aminoacizi
în plante, însă o creștere mai însemnată se înregistrează în cazul în care
concomitent cu gunoiul de grajd se administrează îngrășăminte minerale
complexe. De exemplu, în varianta de control cantitatea de aminoacizi a

85
constituit 6,69 g în 100 g de făină de lucernă, pe fondul numai cu gunoi de
grajd - 7,6 g, iar în varianta în care îngrășămintele organice se asociau cu
cele minerale - 8,67 g. Cea mai mare cantitate de aminoacizi (9,74 g) s-a
înregistrat în plantele cultivate pe fondul cu N]80Plg0.

1. îngrășăminte cu fo$for
Conform numeroaselor date prezentate de savanți, în majoritatea
raioanelor de cultivare, lucerna cel mai bine reacționează la administrarea
îngrășămintelor cu fosfor. Deosebit de mult fosfor necesită această cultură
în primele luni de creștere și de dezvoltare, aproximativ până la formarea
celei de-a 8-a-a 10-a frunză trifoliată.
Academicianul D. Preanișnikov, încă la începuturile administrării
îngrășămintelor sub lucernă, a arătat că fosfații pot majora roada de masă
verde și de substanță uscată de 2-3 ori în comparație cu fondul fără
îngrășăminte.
Ingrășămintele cu fosfor sporesc considerabil rezistența lucernei la
condițiile nefavorabile în perioada de iarnă, măresc longevitatea lucernierelor,
exercită o influență deosebită asupra sistemului radicular. Experiențele
întreprinse în Germania (Roder, 1961) au dovedit că, prin administrarea a
90 kg/ha de superfosfat, masa de rădăcini în sol până la 20 cm a atins
68 q/ha, față de numai 49,2 q/ha la varianta-martor. îngrășămintele de fosfor
influențează pozitiv fixarea biologică a azotului, producția de semințe și
conținutul de substanțe nutritive de valoare în acestea.
M. Homceak, G. Kaminski, T. Korop (Institutul Agricol din Uman, 1981),
studiind influența îngrășămintelor cu fosfor asupra producției și calității
de masă verde de lucernă pe cernoziom degradat, au ajuns la concluzia că
cel mai mare adaos la producția de masă verde (135-138 q/ha) se obține
în variantele în care prima dată s-a administrat P150 kg/ha pe fondul N^K^.
Conținutul de proteină în lucerna din această variantă era cu 3,75% mai
mare decât în control și cu 1,9 decât pe fondul cu azot și potasiu.
N. Zamfirescu și colab. (1965) concluzionează că pe solurile din România
bine asigurate cu potasiu lucerna reacționează pozitiv la folosirea
îngrășămintelor de fosfor. Astfel, în zona Iașiului administrarea a 38 kg/ha
P2O5 a sporit producția cu 123,4 q/ha de masă verde în comparație cu
varianta neîngrășată. După datele lui V. Bov (1974), în stepele de sud ale
Ucrainei pe soluri castaniu-închis rezultat pozitiv a dat administrarea P,)o
sub arătură și N10P10K10 în timpul semănatului. în această variantă sporul la
producția de masă verde a alcătuit în primul an 35,4%, în al doilea - 26% și
în al treilea an - 22,1%, față de martor.
Majoritatea cercetătorilor, studiind influența fosforului asupra
productivității lucernei, subliniază că acest element contribuie, îndeosebi,
îa sporirea producției de semințe la lucernă. Iuliu Moga (1993), cercetând
această problemă în diferite regiuni ale României, prezintă următoarele
date (tab. 27).

86
 Tabelul 27
Efectul dozelor de fosfor asupra producției de sămânță la lucerna semănată la
inceputul toamnei, în regim irigat, anul I, coasa I (după Craiu)

Doza de Producția de sămânță

fosfor, Fundulea Teleorman Media
substanță
activă, (kg/ha) kg/ha % kg/ha % kg/ha %

0 512 100 431 100 471 100

70 692 135 474 110 583 124
140 726 142 582 135 654 139

După cum reiese din tabel, cele mai bune rezultate s-au obținut cu doza de
l'osfor de 70 kg/ha. Dublarea dozei de fosfor nu a asigurat sporirea semnificativă
a producției de semințe. Autorul conchide că cea mai indicată doză de fosfor
pentru semincerii de lucernă în condiții de irigare este de 70-100 kg/ha P2O5.
In Siberia de Vest, lucerna, în medie pe 2 ani, a dat o roadă record de fân
- 57,7 q/ha - la administrarea îngrășămintelor cu fosfor în doză de
135 kg/ha ș.a. pe fondul Ngo sau cu 48,7 q/ha mai mult decât fără aplicarea
îngrășămintelor (Erhomin, Masolkin, 1983).
în România, T. Mărgineanu și S. Stan (1976), studiind influența
îngrășămintelor cu fosfor asupra producției de fân de lucernă, au constatat că pe
cernoziomurile cu adâncime medie a orizontului negru, în medie pe 4 ani de
folosire, cea mai înaltă producție de fân (87,8 q/ha) s-a obținut pe fondul P,(KI.
Experiențele ulterioare, efectuate deT. Popa și I. Goidonov (1989) la Stația Agricolă
Experimentală „Mărculești” în condiții de irigare, au demonsțrat că dozele optime
de îngrășăminte cu fosfor sunt cele de 60-90 kg/ha. în medie pe 3 ani,
productivitatea lucernei în urma administrării acestor doze a crescut cu 14-16%.
Tomas (1977) conchide că la un conținut de fosfor mai mare de 14 mg la
100 g de sol plantele de lucernă nu reacționează pozitiv la administrarea
îngrășămintelor de fosfor. Ele influențează mai mult calitatea nutrețului, dar
mai ales conținutul de fosfor în fân, ce are o deosebită importanță în alimentația
tineretului de animale. La concluzii asemănătoare au ajuns și L. Bailey în
Canada, N. Izotov (1975) în Rusia, L. Mamorova (1972) în Bulgaria, I. Kesmarki
(1981) în Ungaria ș.a. Date similare au fost obținute și în unele raioane din
Moldova. Această constatare prezintă o importanță deosebită pentru
determinarea corectă a dozei de îngrășăminte cu fosfor pentru semănăturile
de lucernă, deoarece prețurile la aceste îngrășăminte sunt înalte.
Conform datelor de ultimă oră, pentru ridicarea productivității lucernei
pe tot parcursul perioadei de folosire, precum și pentru păstrarea și sporirea
fertilității naturaîe a solului, doza de fosfor, acolo unde este necesar de folosit,
trebuie stabilită în funcție de tipul de sol, gradul de asigurare cu elemente
nutritive și cu apă ș.a. - de la 60 până la 120 kg/ha P,O5 -, iar pe solurile mai
sărace chiar și până la 150-160 kg/ha P2O5. Majoritatea experiențelor
efectuate în țară și peste hotare au demonstrat că îngrășămintele cu fosfor,
îndeosebi în regiunile de stepă și de silvostepă, dau cel mai înalt rezultat,

87
când suntintroduse în doze moderate sub arătura adâncă de toamnă o singură
dată pe toată perioada de folosire a lucernierelor. Spre exemplu, în
experiențele noastre pe cernoziomuri tipice din stepa Bălțiului majorarea
dozei de fosfor sub lucernă de la 100 până la 160 kg/ha n-a condus la sporirea
recoltei, din contra, s-a observat o mică scădere (în medie pe 3 ani recolta de
fân a lucernei la folosirea dozelor de 160 kg/ha P2O5 a fost mai mică cu 4,5%
decât în varianta unde s-au introdus 100 kg/ha P O5).
De remarcat că lucerna e receptivă și la dozele mici de îngrășăminte cu
fosfor, administrate ca îngrășământ suplimentar pe lucerniere toamna târziu,
primăvara devreme sau după coasă, îndeosebi dacă ele n-au fost introduse
ca îngrășământ de bază sub arătură. In experiențele noastre de 2 ani hrănirea
suplimentară a lucernei din primul și al doilea ani de vegetație cu îngrășăminte
fosfatice în doze de 30 kg/ha a asigurat un spor la producția de masă verde
de 17 q/ha, față de martor. In anii ploioși pe terenuri irigate s-a înregistrat
un spor și mai mare.
Lucerna, după cum s-a menționat, este sensibilă la insuficiența de fosfor
la începutul vegetației, de aceea pentru ea sunt utile și dozele mici de
îngrășăminte cu fosfor (10-20 kg/ha), administrate la semănat pe rânduri
sau alături de rânduri. Multiplele experiențe efectuate în Ucraina, Rusia, Bul-
garia, Moldova au dovedit că utilizarea acestor doze de fosfor înainte de
semănat sau în timpul acestuia a contribuit la o mai bună dezvoltare a plantelor
și la obținerea a 5-10 q/ha de fân mai mult față de martor.

2. îngrășăminte cu azot
Lucerna ca și toate culturile leguminoase, datorită bacteriilor de nodozități,
localizate pe rădăcinile lor, asimilează azotul din aer și astfel își satisface o
mare parte din necesitățile în acest element. Insă pentru obținerea unei roade
mai înalte de lucernă, azotul din atmosferă este insuficient. Pentru a menține
productivitatea înaltă a culturii pe tot parcursul vegetației, trebuie satisfăcute
complet necesitățile ei în azot.
Autorii, care au studiat particularitățile nutriției cu azot a lucernei, au ajuns
la concluzii contradictorii. V. Kudela (1976), care a efectuat experiențe în
Cehoslovacia, menționează că nu este rațional a aplica la semănatul lucernei
doze de azot mai mari de 50 kg/ha. D. Roșca, V. Panait și colab. (1967), studiind
datele altor autori din România, concluzionează că dozele mici de azot (20-
22 kg/ha) intensifică ritmul de creștere a plantelor în primele 28-56 de zile de
la răsărire, iar dozele mari (44,8 și 89,6 kg/ha de substanță activă) influențează
negativ asupra densității plantelor nu numai în primul an, ci și în anii următori.
Paul Varga (1993) relatează că în condițiile secetoase din România nu este
necesar a administra îngrășăminte azotate sub lucerna semănată în cultură
pură. Ele pot fi folosite numai în cazul în care lucerna se seamănă în amestec
cu graminee. In Ungaria, K. Pekary (1978) a studiat pe sectorul experimental,
unde s-a introdus CaCO3 în doză de 70 kg/ha, influența diferitelor norme de
îngrășăminte cu azot asupra productivității lucernei (tab. 28). Autorul trage
concluzia că majorarea dozelor de îngrășăminte cu azot pe fondul celor cu

88
(osfor-potasiu contribuie nu numai la sporirea productivității culturii, dar și la
acumularea unei cantități mai mari de proteină brută în plante.
Tabelul 28
Influența îngrățămintelor cu azot asupra productivității lucernei
(suma pe 4 ani)

Recolta, q/ha Conținutul mediu de

Varianta proteină brută
fân proteină brută în fân, %
Martor (fără îngrășăminte) 437 71,6 16,47
5 458 76,1 16,62
N.»o 486 84,6 17,21
n27O 504 89,6 17,57
N27OP12O 517 92,8 17,66
N 270P 120 K 180 519 92,5 17,59

I. Fabian, J. Moga (1980) de la Centrul de Cercetări Științifice „Fundulea”

(România) au constatat că culturile leguminoase, în special lucerna, pot fixa
pe cale simbiotică numai jumătate din cantitatea de azot necesară lor pentru
formarea unei roade maxime. După părerea lor, leguminoasele preferă azotul
dobândit pe cale simbiotică în cazul în care rezerva de azot mineral din sol
nu satisface necesitățile lor.
La Stația Agricolă Experimentală „Mărculești”, pe terenuri irigate, T. Popa
și I. Goidanov (1989) au stabilit că pe semănăturile de lucernă în cultura irigată
din anii întâi și al doilea de folosire îngrășămintele cu azot nu dau un rezultat
pozitiv, acesta fiind numai pe semănăturile de lucernă în al treilea an de folosire,
la o doză de 30 kg/ha ș.a. (sporul constituie, în comparație cu martorul, 12%).
M. Tarkovski ș.a. (1974) constată că, în unele experiențe ale Institutului Agricol
din Turkmenia, la irigare îngrășămintele azotate sub formă de selitră amoniacală
(NW) kg/ha), introduse sub lucernă, în medie pe 3 ani, au dus la diminuarea recoltei
de fân a lucernei cu 5% în comparație cu varianta unde acestea n-au fost aplicate. In
Bulgaria, la studierea influenței azotului asupra productivității lucernei s-a stabilit
că, la excluderea temporară a acestuia din nutriție, scade productivitatea biologică
generală a plantelor (Petkov, 1981). Cea mai mică producție de substanță uscată
(cu 18% față de martor) s-a înregistrat la o insufîciență de azot în faza de apariție a
tulpinii florifere. Se reține, mai ales, creșterea frunzelor și a tulpinilor, fapt ce re-
duce simțitor sinteza de proteine. La excluderea azotului din mediul nutritiv în
faza de îmbobocire, plantele formează 64% de substanță uscată față de martor, iar
la excluderea lui în faza de înflorire - 72%. Carența azotică exercîtă o acțiune negativă
și asupra formării organelor generative. Astfel, la insufîciența de azot în faza de
apariție a tulpinii florifere, recolta de semințe a alcătuit doar 21% față de martor, în
faza de îmbobocire - 50%, de înflorire - 33%, de formare și maturizare a semințelor
- 67% față de martor.
I. Kobozev (1981), studiind influența irigației și a îngrășămintelor minerale
pe cernoziomuri obișnuite din regiunile Kirovograd și Rostov asupra

89
concentrației de nitrați în lucernă, conchide că în toate cazurile, inclusiv pe
fondul N240P10flK]60, conținutul de nitrați înainte de folosirea masei verzi nu
depășește normele admisibile - 0,7-1,0% (în substanță uscată). Autorul ajunge
la concluzia că atât timp cât administrarea azotului contribuie la creșterea
roadei, conținutul de nitrați în plante nu depășește normele admise de
recomandările zootehnice.
Majoritatea cercetătorilor, care au studiat administrarea îngrășămintelor
cu azot sub lucernă, nu neagă, în principiu, utilitatea aplicării lor. însă nu toți
recomandă administrarea azotului în doze mari, întrucât conținutul lui ridicat
poate fi dăunător, atât pentru plante, cât și pentru mediul înconjurător.
Normele mari de îngrășăminte cu azot, în majoritatea cazurilor, duc la
oprimarea bacteriilor de nodozități și, ca rezultat, lucerna din acumulator de
azot biologic se transformă în consumator de azot mineral. Experiențele
efectuate în vase vegetative, precum și în condiții de câmp au arătat că
îngrășămintele cu azot, în cantități mai mari de 75-100 kg/ha, administrate
înainte de semănat sau în timpul semănatului, reduc capacitatea de germinație
a semințelor, rețin răsărirea plantelor și creșterea lor.
Administrarea îngrășămintelor cu azot în doze mari sub amestecurile de
lucernă-graminee, după cum au demonstrat experiențele noastre și ale altor
cercetători (Smelov, 1966; Mamarova, 1980), duce la micșorarea ponderii de
participare a lucernei în recoltă și la creșterea intensivă a buruienilor. Iuliu
Moga (1993, România), din contra, consideră că, în cazul în care lucerna este
semănată în amestec cu graminee perene, aplicarea unor doze moderate de
îngrășăminte azotate este justificată. R Romașov, N. Ahlomov (1965) au stabilit
că introducerea îngrășămintelor cu azot în cantități mari (N20fl_300 kg/ha) sub
amestecurile de leguminoase și de graminee provoacă creșterea conținutului
de azot neproteic în plante, în special a formei nitrate, care poate fi toxică
pentru animale. Fenomene asemănătoare au fost depistate și de alți cercetători.
După afirmațiile multor autori, îngrășămintele cu azot exercită o influență
pozitivă asupra productivității lucernei, mai ales în perioada inițială de
creștere, când bacteriile fixatoare de azot de pe rădăcini sunt încă slab
dezvoltate și nu pot să asigure plantele cu azot simbiotic. Administrarea
înainte de semănat a 20-40 kg/ha de azot accelerează creșterea plantelor.
Ingrășămintele cu azot se vor folosi, ținându-se seama de tipul de sol, de
planta premergătoare și de fertilizarea acesteia cu îngrășăminte azotate, de
asigurarea cu apă, de prezența altor elemente nutritive, de pH-ul solului. Un
efect mai mare ele dau pe soluri sărace în substanțe organice și puternic
erodate, precum și în asociere cu alte îngrășăminte.
A. Kirilesko (1996), studiind influența îngrășămintelor suplimentare de
azot asupra lucernei, a constatat că cea mai favorabilă doză în condițiile zonei
premontane a regiunii Cernăuți a fost de 30-60 kg/ha pe fondurile
îngrășămintelor de bază. De exemplu, în medie pe 4 ani (1988-1991) lucerna
semănată pe acest fond (N60P120K120 kg/ha) a dat 497 q/ha de masă verde, iar
în varianta unde au fost folosite N60 kg/ha (30 kg primăvara devreme și
30 kg după prima coasă) s-au obținut 551 q/ha sau cu 11% mai mult decât pe
fondul îngrășămintelor de bază.

90
 în experiențele noastre, pe cernoziomuri tipice, îngrășarea suplimentară
<11 îngrășăminte de azot (30 kg/ha) pe fondul celor cu fosfor, în aceeași doză,
. i sporit în decurs de doi ani producția de masă verde cu 47,9 q/ha, în comparație
ci i varianta în care ca îngrășare suplimentară s-a aplicat numai fosforul. Mărirea
normei de azot până la 45-60 kg pe fondul P30 n-a dus la sporirea recoltei. Pe
l<mdul hrănirilor suplimentare cu N.j0P s-a obținut în medie pe 3 ani la irigare
531 q/ha de masă verde, iar pe foridul N45P30 - 527 q/ha. Așadar, pe astfel de
soluri doza de îngrășare suplimentară a lucernei cu azot chiar și la irigare nu
trebuie să fie mai mare de 30 kg/ha substanță activă.
Eficacitatea îngrășămintelor suplimentare cu azot în perioada de vegetație
depinde de cantitatea de îngrășăminte încorporate sub arătura adâncă de
toamnă, de raportul dintre elementele nutritive și, bineînțeles, de nivelul
lcrtilității naturale a solului. Astfel, în experiențele noastre efectuate în decurs
de 3 ani, hrănirea suplimentară de primăvară cu azot pe astfel de fonduri:
60 t/ha de gunoi de grajd, Njg0P180 și P^K^ sub arătura adâncă de toamnă,
practic, nu a datrezultate. Deci pentru a economisi sursele energetice la cultivare
a lucernei în perioada de vegetație, semănatul ei trebuie să se efectueze pe fonduri
bine îngrășate și pregătite. Pe cernoziom mai sărac degradat carbonatat
îngrășămintele suplimentare cu azot pe fond de îngrășăminte cu fosfor și potasiu
contribuie la creșterea producției de masă verde de lucernă cu 12-15%.

3. îngrășăminte cu potasiu
Pentru formarea roadei lucerna are nevoie de mult potasiu. La o producție
de 60 q/ha de fân de lucernă se consumă circa 90 kg potasiu. Ingrășămintele
de potasiu, în funcție de tipul de sol, premergător și de prezența altor elemente
nutritive, pot influența diferit asupra proceselor vitale din plante și asupra
producției de masă verde și de semințe.
Rezultatele numeroaselor experiențe au demonstrat că îngrășămintele
cu potasiu în stare pură, dar mai ales în amestec cu cele de fosfor, sporesc
rezistența plantelor la îngheț și la secetă. La ameliorarea nutriției cu potasiu
plantele consumă mai econom umiditatea, se intensifică fotosinteza, frunzele
folosesc mai bine CO2 din atmosferă. Există o corelație directă între creșterea
productivității lucernei și conținutul de potasiu în frunze, ultimul contribuind
la accelerarea formării frunzelor tinere, deci la creșterea mai rapidă a masei
vegetale totale și la mărirea numărului de coase. Experiențele savanților din
republică și ale celor de peste hotare au demonstrat următoarea legitate:
productivitatea lucernei crește dacă conținutul de potasiu în plante este mai
mare de 1,25%. O creștere satisfăcătoare a productivității se constată la un
conținut de potasiu în frunze de 0,8-1,1%, iar o roadă maximă se obține în
cazul în care conținutul lui oscilează în limitele 2,0-2,5%.
După aprecierile savanților, solurile în Republica Moldova sunt, mai mult
sau mai puțin, asigurate satisfăcător cu potasiu (1,5-2,5-3,0%). Deci acest ele-
ment sub lucernă poate să asigure un efect pozitiv dacă se introduce cu
îngrășămintele de fosfor și azot în cazul în care la 100 g de sol în stratul de 0-30 cm
este mai puțin de 15-16 mg de potasiu mobil, este necesar a administra

91
îngrășăminte de potasiu. Trebuie ținut cont de faptul că în solurile cu un conținut
insuficient de potasiu sub lucernierele ce se cultivă 34 ani pe același loc, plantele
extrag potasiu cu rădăcinile lor puternice din straturile mai adânci, ceea ce se
răsfrânge negativ asupra culturilor, care urmează după lucernă. Carența de
potasiu a plantelor, semănate după lucernă, s-a înregistrat pe cernoziomuri
erodate. Mulți cercetători consideră că pe solurile cu un conținut redus și mediu
de potasiu mobil dozele de îngrășăminte cu potasiu trebuie să fie mai mari.
Unii specialiști, din contra, nu recomandă aplicarea îngrășămintelor cu
potasiu în doze mari, deoarece în plante crește raportul K:Na și, ca rezultat,
se înrăutățește calitatea nutrețului.
T. Martonffi (1979, Ungaria), G. Fordonski, S. Poprocki (1976, Polonia),
G. Jones (1974, S.U.A.) și alți savanți susțin că îngrășămintele cu potasiu,
chiar și pe fondul de azot și fosfor, nu contribuie la sporirea considerabilă a
producției de lucernă. Insă, conform datelor majorității cercetătorilor,
îngrășămintele cu potasiu sunt eficiente în cazul administrării lor pe fond de
îngrășăminte cu fosfor și azot. Astfel, la unele stații din Rusia, Ucraina și din
alte republici ale fostei U.R.S.S. (M. Tarkovski ș.a., 1974), potasiul, administrat
pe soluri de cernoziom pe fond de îngrășăminte cu fosfor și azot, a sporit
roada cu 3-10 q/ha. S-a stabilit că la administrarea a 125 kg de K,0
productivitatea de fân a constituit 129,5 q/ha, iar la mărirea dozei până la
150 kg/ha a crescut cu numai 9,7 q/ha (Neazaliev ș.a., 1980).
Generalizarea unui bogat material experimental a permis a concluziona că
raioanele unde solul conține o cantitate suficientă de potasiu liber (30-35 mg la
100 g de sol), îngrășămintele cu potasiu trebuie administrate numai în amestec
cu alte elemente nutritive și în doze mici. S-a dovedit, de asemenea, că
administrarea potasiului în doze moderate pe fond de îngrășăminte cu fosfor
sporește eficiența consumării celor din urmă și creează condiții favorabile pentru
formarea bacteriilor de nodozități. Prin experiențe s-a demonstrat că în zonele
cu climă moderată și chiar rece acțiunea îngrășămintelor de potasiu crește și
dozele de administrare a lor trebuie majorate. Pe solurile cernoziomice din zonele
cultivatoare de lucernă din țară îngrășămintele cu potasiu, chiar și în asociere cu
cele cu fosfor, în comparație cu cele cu azot și fosfor sau cu cele organice, nu
întotdeauna condiționează sporirea considerabilă a productivității, iar uneori pot
chiar cauza scăderea roadei. Spre exemplu, în experiențele noastre, pe
cemoziomuri tipice din stepa Bălțiului, lucerna semănată pe un fond de N180P180 kg/ha
cu irigare, în medie pe 2 ani, a asigurat o roadă de 580 q/ha de masă verde, iar
pe fondul unde în afară de azot și fosfor s-a introdus și potasiu (180 kg/ha),
recolta, practic, a rămas aceeași - 588 q/ha. La aceeași concluzie a ajuns și
C. Balan (1966), care a efectuat experiențe la Stațiunea din Caracal (România).

4. îngrățăminte minerale complexe

Lucerna dă cele mai mari producții când este fertilizată cu îngrășăminte
minerale complexe în doze suficiente pentru plante și în cazul în care se
respectă raportul optim dintre elementele nutritive. Incorporarea acestor
îngrășăminte depinde de mulți factori agrotehnici, climaterici, ecologici,

92
economici ș.a. în zona cu regim normal de umiditate din ținutul Stavropol,
conform datelorlui N. Solomko (1974), introducereaîngrășămintelor minerale
eomplexe (N60P120K60) a sporit producția de fân pe trei ani de folosire a
lucernierelor, în comparație cu martorul, cu 118,8 q/ha. Un chintal de
ingrășăminte a asigurat obținerea a 5-9 q/ha de fân. îngrășămintele cu fosfor,
azot și fosfor, fosfor și potasiu cedează îngrășămintelor compîexe după producția
de fân, respectiv, cu 63,3; 78,3; 15,0 q/ha.
în experiențele noastre, efectuate în județele de nord ale republicii, la
administrarea sub arătura adâncă de toamnă a îngrășămintelor minerale
complexe timp de 3 ani, 1 kg de substanță activă de îngrășăminte a asigurat
obținerea a circa 60 kg de masă verde. Pe sectoarele unde s-au introdus
numai azot și fosfor sau fosfor și potasiu la 1 kg de substanță activă s-a obținut
de 1,5-1,8 ori mai puțină producție.
în zona de centru a Moldovei pe soluri cernoziomice, am efectuat
experiențe de studiere a eficienței normelor medii și mari de îngrășăminte
complexe pentru obținerea recoltelor programate de lucernă. Rezultatele
căpătate (tab. 29) demonstrează că, în varianta cu administrarea a N120P210K,10,1 kg
Tabelul 29
Eficacitatea diferitelor doxe de îngrășăminte minerale pe lucernierele din zona de
centru a Republicii Moldova (1980-1982)

Producția de masă verde, q/ha

Coasa
martor (fără îngrășăminte) N,2OP2,oK2W N280P3oSK30

Primu! an de fo/osire
1 142 161 173
II 116 126 125
III 75 94 102
în total 333 381 400
Ai doiiea an de fo/osire
1 271 323 334
II 78 92 107
III 43 51 59
IV 54 55 59
în total 446 521 559
Ai treiiea an de fo/osire
1 217 276 294
II 105 108 113
III 106 101 100
IV 84 93 93
în total 512 578 600
Suma in decurs de trei ani de fo/osire
1 291 1 480 1 559

93
de substanță activă de îngrășăminte într-un ciclu de folosire a culturii a
asigurat o producție suplimentară de 35 kg de masă verde, iar în varianta cu
normă mărită la 1 kg de îngrășăminte s-a obținut mai puțină
masă verde (circa 20 kg). De aceea pe soluri de cernoziom fără irigare nu se
vor aplica doze mari de îngrășăminte minerale.
In zona de sud-est a Moldovei pe cernoziom carbonatat mai sărac, lucerna
în toți anii de utilizare a reacționat pozitiv atât la normele medii, cât și la cele
mari de elemente nutritive. Astfel, în primul an de vegetație, în funcție de
doza de îngrășăminte, s-a obținut cu 15-28% mai multă masă verde decât în
varianta de control, în al doilea- cu 20-32 și în al treilea cu -17-27% (tab.30).
Rezultatele experiențelor efectuate în ultimii ani (1998-2000), destul de
secetoși, la Secția de irigare a culturilor de câmp din I.C.Ș.C.C. (Bălți) au confirmat
convingător concluziile făcute în anii precedenți că lucerna reacționează pozitiv
la îngrășăminte nu numai în primul an, acestea având un efect remanent și în
următorii câțiva ani. Astfel, dacă în primul an de folosire a lucernei (1998)
îngrășămintele fără irigare au sporit recolta, în comparație cu lucerna nefertilizată,
cu 30%, atunci în anul doi (1999) și în anul trei (2000) de folosire sporul de roadă
al lucernei a fost, respectiv, de 34% și 37%. De remarcat că nutriția majorează,
într-o oarecare măsură, rezistența plantelor la secetă (2000) și ultimele mai
rațional folosesc umiditatea din sol la formarea unității de producție.
Calculând câtă masă verde de lucernă se obține cu un kg de substanță activă,
ne convingem că îngrășămintele s-au recuperat prin masă nutritivă mai bine în
cazul în care dozele lor au fost mai moderate (27-28 kg). In variante cu doze mari
de îngrășăminte la 1 kg de substanță activă am căpătat numai circa 16-17 kg.
In zona centrală de stepă (cu indici de împădurire reduși) a Republicii Moldova,
Tabelul 30
Influența diferitelor doze de ingrățăminte minerale asupra productivității
lucernei în zona de sud-est a Moldovei (1980-1982)

Producția de masă verde, q/ha

Coasa
martor (fără îngrășăminte) N 180'P 180 K 120 N21OP21OK16O

Primu! an de fo/osire
1 129 145 165
II 139 160 178
în total 268 305 343
A! doilea an de folosire
1 212 235 248
II 142 168 187
III 101 143 165
în total 455 547 600
Ai trei/ea an de fo/osire
1 177 184 208
II 164 220 230
III 58 70 68
în total 399 474 506

94
pe cernoziomurile obișnuite din gospodăria „Mălăiești” (Orhei), roada de
lucernă în experiențele noastre, efectuate pe parcursul a 8 ani (1982-1989)
pe sectoarele unde se administrau N P6 K^ s.a./ha, a constituit 500 q de
masă verde la hectar. Pe alt sector, unde dozele de îngrășăminte s-au dublat
^100^120^140 kg/ha), producția medie a alcătuit 591 q/ha. După cum reiese
din datele obținute, pe cernoziomurile fertile dozele mari de îngrășăminte
sub lucernă și în acest caz n-au adus sporuri semnificative de producție.
în zona centrală (cu indici de împădurire sporiți) a Republicii Moldova, pe
cernoziom degradat carbonatat, în condiții favorabile pentru cultivare, la
administrarea a 30 t/ha gunoi de grajd sub arătura adâncă de toamnă și a N^P^K^
sub formă de hrănire suplimentară lucerna a dat în medie pe anii 1980-1982
596 q/ha de masă verde. în varianta de control roada a fost de 475 q/ha.
Deci, recapitulând cele expuse mai sus, conchidem că lucerna mai bine
reacționează la îngrășăminte cu azot și fosfor, de asemenea și la cele com-
plete (NPK). Dozele de îngrășăminte trebuie calculate în baza experiențelor
îocale, ținând cont de totalitatea factorilor și, în primul rând, de nivelul de
asigurare a solului cu substanțe nutritive și umiditate, de efectul economic
și ecologic ș.a.
Generalizarea rezultatelor, obținute în cca 60 de experiențe, efectuate în
condiții de câmp, demonstrează că în raioanele principale de cultivare a
lucernei dozele optime cu care se obțin rezultate bune sunt următoarele:
P^-go K.M. kg/ha sub arătura adâncă de toamnă și N^^ kg/ha primăvara
sub cuîtivație înainte de semănat. La fel, rezultate pozitive se obțin la
introducerea a N20_.j0P20_30 la semănat și sub formă de hrană suplimentară
după fiecare coasă.
Pentru aprecierea timpului de folosire a îngrășămintelor minerale sub
lucernă, am întreprins o serie de experiențe în diferite zone ale țării.
Rezultatele obținute în decurs de 3 ani au demonstrat că introducerea
fracționată a îngrășămintelor sub lucernă (sub arătură, cultivație, la începutul
vegetației, după fiecare coasă) nu aduce mari avantaje în comparație cu
administrarea lor integrală sub arătura de toamnă, recoltele fiind, practic,
aceleași, respectiv, 518 g/ha și 511 q/ha.
Experiențele efectuate au dovedit că îngrășămintele administrate sub
lucernă influențează pozitiv nu numai productivitatea acesteia, dar și
capacitatea de producție a culturilor ce urmează în asolament după lucernă.
Astfel, în experiențele noastre, porumbul, semănat pe solele arate după
lucernă în al treilea an de folosire, a dat, în varianta cu îngrășare a lucernei,
cu 59% mai multe unități nutritive și cu 80% mai multă proteină digesțibilă la
hectar, în comparație cu sectorul unde lucerna nu a fost îngrășată. în anul
următor, conform schemei asolamentului, s-au recoltat două roade - secară
de toamnă + măzăriche de toamnă și porumb pentru însilozare. în varianta
cu îngrășăminte s-au obținut cu 40% de unități nutritive și cu 45% de proteină
digestibilă mai mult decât în varianta cu lucernă neîngrășată.
îngrășămintele complete influențează, într-o oarecare măsură, și calitatea
nutrețului de lucernă. în experiențele noastre, în medie pe 4 coase, s-au obținut
rezultatele prezentate în tabelul 31 (analizele au fost efectuate de S. Cușnir).

95
 Tabelul 31
Influența îngrășămintelor complexe asupra compoziției chimice a nutrețului
de lucernă (% din substanța absolut uscată)

Substanță Cenușă Proteină Grăsime Celuloză Substanțe Recolta la hectar, q

Agrofondul uscată brută brută brută brută extractive substanță proteină
neazotate uscată brută
Martor 22,5 11,6 19,8 4,0 22,8 41,8 60,8 12,5
N6oP,oK,o 21,8 11,4 21,0 4,0 23,1 41,4 71,5 15,1
21,0 11,6 21,6 3,8 23,2 40,8 76,1 16,1

Dupâ cum reiese din datele prezentate, îngrășămintele nu influențează

esențial compoziția chimică a lucernei, sporuri înregistrându-se numai la
conținutul în proteină brută. Insă, dat fiind faptul că îngrășămintele influențează
pozitiv creșterea recoltei de lucernă, sub influența fertilizanților sporește
substanțial (17-25%) față de martor și producția de substanță uscată și de
proteină brută la hectar. Rezultate similare au fost obținute și la Institutul de
Cercetări Științifice în domeniul Zootehniei din Republica Moldova.
Ingrășămintele influențează pozitiv și conținutul de caroten în plantele de
lucernă (35-51 mg/kg de nutrețverde). S. Cușnir, prin analizele sale, a dovedit
că digestibilitatea masei uscate a lucernei (in vitro) în faza de îmbobocire a
lucernei a fost de 56%, iar la înflorire - de 55,1%. în experiențele efectuate s-a
constatat că lucerna pe fondurile îngrășate (chiar și cu doze majorate) a
acumulat numai 0,15-0,19% de nitriți, doza maximă fiind de 0,2-0,4%.

5. îngrășăminte organice
Lucerna și amestecurile ei cu graminee perene reacționează pozitiv și la
îngrășâmintele organice. Pe cale experimentală s-a demonstrat că
aprovizionarea ei cu cantități suficiente de elemente nutritive, care în com-
plex se află în îngrășămintele organice, asigură, în primul rând, o
productivitate înaltă a lucernei și o calitate superioară a nutrețului, bogat în
albumină, săruri minerale și în vitamine, dezvoltarea puternică a sistemului
radicular și folosirea economică a apei, o rezistență mai înaltă la îngheț, secetă,
boli și vătămători, o longevitate mare a plantelor și rezistență sporită la
variațiile de temperatură în perioada de iarnă și de vegetație.
în multe experiențe din România (D. Roșca ș.a.), îngrășarea lucernei cu
40 t/ha de gunoi de grajd a sporit producția în primul an cu 28-80%, în al
doilea cu 12-16% și în anul al treilea cu 11-22%. După datele experimentale
ale Stației din Poltava (sol cenușiu-închis podzolit), Stației din Drabovsk
(cernoziomluto-nisipos), Stației din Donețk (cernoziom-lutos), administrarea
a 20-30 t/ha de gunoi de grajd sub lucernă asigură o sporire a producției de
fân cu 26,1-46,1%, în comparație cu martorul.
O dată cu gunoiul de grajd în sol nimeresc nu doar elementele nutritive
necesare plantei, ci și o mulțime de microorganisme folositoare, care
descompun ușor substanța organică din sol. îngrășămintele organice

96
creează condiții favorabile pentru dezvoltarea bacteriilor de nodozități,
ameliorează simțitor proprietățile fizice ale solului, reduc aciditatea și
salinitatea lui. Totodată, la utilizarea gunoiului de grajd, în sol nimeresc
multe semințe de buruieni, care înăbușă ușor plantele tinere de lucernă.
De aceea, sub lucernă se va introduce numai gunoi de grajd bine fermentat,
în care semințele de buruieni și-au pierdut puterea de încolțire.
Incorporarea lui trebuie făcută sub arătura adâncă (30-35 cm) de toamnă.
Dacă gunoiul nu este bine putrezit, atunci mai bine să fie introdus sub
cultura premergătoare lucernei. Gunoiul de grajd dă rezultate bune și în
cazul în care lucerna se cultivă pentru semințe. După cum informează
M. Tarkovski (1974), la Stația Experiemntală din Gorki, la introducerea a
20 de tone de gunoi la hectar sub lucernă, roada de semințe a crescut în
medie pe 4 ani cu 50% în comparație cu varianta fără îngrășare. Trebuie de
menționat faptul că îngrășămintele organice asigură o eficacitate mai bună
în condițiile cu o umiditate relativ mai înaltă a solului sau în condiții de
irigare. In județele de sud în condiții de secetă norma de gunoi la hectar
trebuie micșorată până la 10-15 t/ha, în caz contrar dozele mari de gunoi
pot avea un efect negativ.
Ingrășămintele organice sunt deosebit de eficiente pe soluri sărace,
puternic erodate. După M. Zaslavski (1966), administrarea sub lucernă a
20 t/ha de gunoi de grajd pe cernoziom slab spălat a sporit producția de
masă verde cu 41% în comparație cu martorul. Eficacitatea gunoiului de grajd
crește esențial când acesta este administrat în asociere cu îngrășămintele
fosfatice. După datele aceluiași autor, 20 t/ha de gunoi de grajd și 60 kg/ha
de P2O5 au sporit producția de fân cu 134%.
A. Kirilesko (1996), efectuând experiențe cu lucerna pe soluri podzolice
cenușii-închis din regiunea Cernăuți, pe parcela unde solul a fost tratat cu
var și s-a introdus câte 30 de tone de gunoi la hectar, a obținut, în medie pe
anii 1988-1992, 480 q/ha de masă verde, iar în cazul când doza de gunoi a
fost majorată până la 50 t/ha, recolta lucernei a crescut până la 535 q/ha, în
varianta de control (fără gunoi și var) recolta fiind de numai 320 q/ha.
In experiențele noastre, efectuate pe pământuri cu salinitate sporită,
lucerna în al doilea an de folosire a dat în varianta de control 443 q/ha de
masă verde, iar pe fondul cu 60 t/ha de gunoi de grajd - 527 q/ha sau aproape
cu 30% mai mult. Pe cernoziom slab carbonatat, îngrășămintele organo-
minerale, în medie pe anii 1980-1982, au sporit producția de masă verde de
lucernă cu 37,2% față de martor.
In A.Ș.P „Selecția”, unde am efectuat experiențe pe cernoziom tipic în
decurs de trei ani, lucerna la introducerea a 60 t/ha de gunoi de grajd a
asigurat în medie câte 482 q/ha de masă verde, în timp ce în varianta de
control recolta a fost de 417 q/ha. I. Panasiuk, G. Kvitko, S. Nazarov (1981),
realizând cercetări în zona centrală de silvostepă a Ucrainei pe sol lutos
cenușiu podzolit, au stabilit că la administrarea a 40 t/ha de gunoi de grajd o
dată în trei ani sub arătura adâncă de toamnă producția de masă verde de
lucernă în total pe trei ani a sporit cu 135 q/ha. Prezintă interes faptul că
sporul la roadă în al treilea an de acțiune a gunoiului, practic, a fost același ca

97
și în al doilea an. în gospodăria agricolă specializată în creșterea animalelor
„Moldovanca”, Bălți, pe parcursul al unui șir de ani, sub lucerna care se
semăna în apropiere de grajdurile de vite se administra câte 40-60 t/ha gunoi
de grajd. Recolta la hectar în medie pe patru ani de folosire a constituit
460 q/ha de masă verde, iar pe sectorul fără îngrășare cu gunoi recolta n-a
depășit 365 q/ha. în gospodăria „Viișoara”, Glodeni, gunoiul de grajd a sporit
recolta de lucernă cu 48%.
Importanța aplicării îngrășămintelor organice pentru sporirea recoltei
de lucernă este demonstrată și de experiența efectuată de doi fermieri
din Cuizăuca, Orhei: Nichifor G. Lupașcu și Vladimir S. Teutu, care,
urmând sfatul nostru, în 1999 au semănat pe sectoarele lor lucernă pentru
nutreț. Semănatul s-a efectuat pe terenuri unde mulți ani la rând au fost
amplasate stâne de oi și pe terenuri îngrășate cu gunoi în anii precedenți.
în anul foarte secetos 2000, N. Lupașcu a asigurat în timpul vegetației
irigarea lucernei. Rezultatele obținute au fost remarcabile. Acest
proprietar a afirmat că pe sectorul respectiv a fost creat un fel de conveier
verde, fiecare coasă fiind recoltată la intervale de 15-20 de zile. Zilnic el
cosea o porțiune pentru nutriția porcilor, păsărilor, iepurilor de casă și a
vițelului. Astfel, în condițiile de secetă el a întreținut animalele și păsările
cu nutreț verde de o calitate excelentă, asigurând o productivitate înaltă
și o creștere intensă a lor. în perioada lungă de vegetație a anului, lucerna
pe fondul bine îngrășat și irigat a asigurat 5-6 coase cu o recoltă de cca
700-750 q/ha de masă verde.
A1 doilea gospodar - V. Teutu - n-a avut posibilitate să efectueze irigarea
lucernei, totuși, datorită faptului că aceasta era amplasată pe un sector de
luncă bine îngrășat, în anul 2000 de la 3 coase a obținut aproape 300 q/ha de
masă verde, care a fost folosită pentru hrana vitelor și pentru pregătirea
fânului de o calitate superioară. Așadar, aceste exemple întăresc convingerea
că fermierii și țăranii trebuie să se ocupe intens de cultivarea lucernei, s-o
amplaseze pe terenuri bine îngrășate cu îngrășăminte organice.
în afară de gunoiul de grajd, în gospodării se aplică și îngrășămintele
lichide, care, de asemenea, sunt eficiente. După comunicările lui M. Țurcan
ș.a. (1981), în gospodăriile de producere și de prelucrare a nutrețurilor din
Criuleni, Chișinău, în urma aplicării apelor de scurgere de la complexurile
zootehnice - câte 60 kg/ha de azot (400 m3/ha de ape de scurgere) - au fost
obținute rezultate economice pozitive, comparativ cu martorul. Recolta
lucernei neirigate a fost de 424 q/ha, iar unde s-a folosit 400 m3/ha - de
621 q/ha, iar în varianta cu aplicare a 800 m3/ha - de 718 q/ha. Sporirea
dozei de irigare cu ape reziduale până la 1 600 și 2 400 m3/ha n-a majorat, ci,
din contra, a micșorat recolta lucernei.
Rezultate asemănătoare s-au obținut și în alte țări. Spre exemplu, în
sovhozul de creștere a porcinelor „Industrial” din ținutul Krasnodar (Rusia),
conform comunicărilor lui V. Soli (1982), în experiența de câmp, în cazul
irigării cu ape reziduale (230 m3/ha), lucerna a dat în primul an de vegetație,
la 2 coase, 285 q/ha de masă verde, iar la irigare dublă - 460 m3/ha - producția
a scăzut până la 239 q/ha. în al doilea an la aceeași normă de irigare în 4

98
coase producția de masă verde a atins 601 q/ha, iar în cazul normei duble a
crescut până la 642 q/ha. In varianta cu irigare cu apă curată (460 m3/ha)
s-au obținut 550 q/ha de masă verde sau aproape cu 100 q/ha mai puțin
decât în varianta unde s-au aplicat ape reziduale. In masa verde de pe
câmpurile îngrășate cu ape de scurgere, după cum menționează autorul,
conținutul de proteină crește cu 1,0-3,4%.
In sudul Ucrainei, irigarea lucernei cu ape menajere purificate biologic a
contribuit, în comparație cu martorul, la sporirea roadei de 1,5-2 ori
(Beskrovni ș.a., 1983). în unele gospodării din raioanele Edineț și Glodeni
pe parcursul a câtorva ani s-au administrat după fiecare coasă 350-400 m3/ha
de must de gunoi de grajd, diluat cu apă (1:5) și s-au obținut câte 800-850 q/ha
de masă verde.
A. Day et al. (1982), studiind eficacitatea irigației lucernei cu ape de
scurgere în statul Arizona (S.U.A.), a stabilit că la aplicarea acestora (1:1)
roada de fân în medie pe 2 ani a alcătuit 47,78 q/ha, iar în varianta de control
- 36,72 q/ha. Conținutul de proteină în fân în varianta de control constituia
20,5%, la irigare cu amestec - 21,5%. K. Izsoki, I. Debreczeni (1984) în Ungaria
au stabilit că în decurs de trei ani producția de fân de lucernă în varianta fără
îngrășare a fost de 279,8 q/ha pe fondul P210K180-325, pe fondul N 0P210K -
de 357, pe fondul de must de băligar, cu norma de 200 m3/ha (echivalent
N729P K,48) - de 418, iar pe fondul de must de băligar, cu normă de 400 m3/ha
(N149gP45gK103I) - de 823,8 q/ha. Producția la hectar de lucernă la administrarea
mustului de gunoi de grajd, menționează autorul, a crescut mai mult decât la
administrarea dozelor echivalente de NPK sub formă de îngrășăminte
minerale. Gradul de asimilare a substanțelor nutritive din mustul de gunoi
de grajd a constituit în medie 51-56%. Conținutul de proteină brută după
fondurile de must de gunoi de grajd în lucernă era cu 1-1,5% mai mare.
Gunoiul de grajd lichid, apele de scurgere de la complexele zootehnice
se aplică în calitate de îngrășăminte în diferite epoci de semănat. Ele dau
rezultate mai bune, dacă sunt introduse sub arătura adâncă de toamnă,
dar pot fi aplicate și pe arătură toamna târziu, iarna, primâvara devreme,
precum și sub formă de hrană suplimentară primăvara devreme, îndeosebi
pe lucernierele vechi, până la pornirea în vegetație a plantelor, sau sub
formă de hrană suplimentară după fiecare coasă. Trebuie însă de ținut
cont de faptul că o dată cu astfel de îngrășăminte în sol și pe plante pot
nimeri diferiți patogeni, care împreună cu hrana pătrund în organismul
animalelor.
De remarcat că la introducerea superficială a acestor îngrășăminte, o
cantitate mare de elemente nutritive se pierd, îndeosebi azotul. Pierderile
de amoniac și de alte substanțe cresc o dată cu ridicarea temperaturii și
micșorarea umidității aerului. Pentru a reduce la minimum pierderile de
substanțe nutritive, este neapărat ca îngrășămintele azotate să fie
încorporate imediat în sol. In condițiile Republicii Moldova îngrășămintele
organice de tot felul sub toate culturile, îndeosebi sub lucernă, trebuie să
fie introduse, în primul rând, pe terenurile puternic erodate, pe solurile
sărace și pe cele cu salinitate și aciditate înalte din luncile râurilor mari și

99
mici. Ele trebuie folosite rațional, dar nu aruncate în râpi și râulețe, cum se
practică adeseori.
Pe cale experimentală s-a stabilit că la administrarea îngrășămintelor
organice primăvara sau vara, acțiunea gunoiului de grajd lichid, a mustului
de grajd și a apelor reziduale asupra plantelor este mai puternică în cazul în
care sunt diluate cu apă. Mustul de gunoi de grajd sau gunoiul de grajd
lichid nediluate, fiind folosite în perioada de vegetație, pot provoca chiar
daune.
In concluzie, menționăm că îngrășămintele organice, dacă sunt bine
putrezite, se vor administra nemijlocit sub lucernă în cantitate de 20-60 și
chiar de 801 la hectar, sub arătura adâncă de toamnă. Dacă gunoiul nu este
bine putrezit, este adecvat să fie introdus sub cultura premergătoare lucernei,
pentru a combate mai efectiv buruienile, iar lucerna în anii următori se va
folosi de efectul postacțiunii. Pe sectoarele unde se administrează
îngrășăminte organice, administrarea azotului molecular și a diferitelor
microelemente nu este necesară.

6. Microîngrășăminte
Lucerna este deosebit de receptivă la aplicarea microîngrășămintelor.
Pentru lucernă mai eficienți sunt compușii molibdenului, cuprului, borului,
manganului, sulfului, zincului, cobaltului. Aceste îngrășăminte, aplicate în
cantități mici, exercită o acțiune pozitivă asupra multor procese fiziologice
din plante (de exemplu, manganul contribuie la activitatea fotosintetică și la
reducerea nitraților în plante, sulful și borul - la intensificarea acumulării
proteinei, molibdenul - la fixarea azotului ș.a.), majorează rezistența culturii
la boli, înghețuri și secetă, contribuie la acumularea substanțelor nutritive,
la folosirea mai rațională a îngrășămintelor de bază și, bineînțeles, sporesc
productivitatea culturii, producția de semințe și calitatea furajului.
Cercetările autorilor din țară și de peste hotare (Șatilov, 1968; Kuzmițki,
1976; Toma, Rabinovici, Velixar, 1980; E. Gorlach, K. Gorlach, 1971; Meijer,
Martin, 1979; Aulakh, Dev, 1978; N. Dumitrescu, 1991; C. Cebotari, 2000
ș.a.) au demonstrat necesitatea folosirii și eficiența înaltă a acestor
microelemente la lucernă pe fond de macroîngrășăminte, în primul rând pe
soluri sărace și puternic erodate.
Aplicarea îngrășămintelor de molibden este eficientă, dacă solul conține
nu mai mult de 0,15-0,20 mg/kg de molibden mobil. Molibdenul activizează
lucrul multor fermenți din plante, contribuie la absorbția mai intensivă a
azotului din aer de către bacteriile de nodozități și îmbunătățește folosirea
fosforului de către plante. Insuficiența acestui element dereglează schimbul
de substanțe, duce la decolorarea și pătarea frunzelor, la frânarea procesului
de sinteză a proteinei, a glucidelor și vitaminelor. In Germania N. Falke,
P. Bruchlos (1977) au ajuns la concluzia că stropirea în primăvară a
lucernierelor din al doilea și al treilea ani de vegetație cu soluție de molibdenat de
amoniu în concentrație de 0,4% (5001/ha) a dat un adaos la roadă (în funcție
de tipul solului și de alți factori) de la 15 până la 35%. Conținutul de proteină

1OO
în substanța uscată de lucernă în varianta de control a constituit 18,9-19,7%,
iar în cea experimentală- 21,2-22,1%. Adaosul de proteină brută sub influența
îngrășămintelor de molibden oscilează în limitele a 15-51%.
Pe cale experimentală s-a stabilit că în calitate de îngrășâminte de
molibden este rațional a aplica pentru administrarea în sol molibdenatul de
amoniu (50% molibden) sub formă de soluție de 0,1-0,2% pentru stropirea
plantelor, molibdenatul de amoniu-natriu tehnic (36% molibden), superfosfatul
de molibden (0,2% molibden).
La Academia Agricolă „K.A. Timireazev” (Rusia), prin studierea capacității
azotfixatoare a lucernei și a consumării de către ea a elementelor nutriției
minerale la tratarea semințelor cu soluții de săruri de molibden și cobalt,
s-a stabilit rolul pozitiv al acestor elemente la sporirea roadei, nivelului fixării
simbiotice a azotului molecular și la îmbunătățirea nutriției minerale a
plantelor (Iagodin, Zaharova, 1984).
In afară de molibden, o importanță mare pentru lucernă are borul. In
mod experimental s-a dovedit că acest microelement exercită o influență
pozitivă asupra proceselor de fecundare și de formare a semințelor. De
aceea, borul, ca și cuprul, se va aplica, mai întâi de toate, pe lucernierele
pentru sămânță. Din cauza insuficienței de bor, rădăcinile formate sunt
mai scurte și mai puțin ramificate și, ca rezultat, plantele nu pot folosi
umiditatea din straturile mai adânci ale solului. Pentru asigurarea lucernei
cu acest element în anul semănării, trebuie administrate 20 kg/ha de bo-
rax sau 4 q/ha de superfosfat îmbogățit cu bor. In calitate de îngrășământ
cu bor pentru lucernă se recomandă boraxul în doze de 10-20 kg/ha, care
se va administra primăvara înainte de semănat sau se va efectua hrănirea
suplimentară (Vinogradov, 1974). îngrășămintele cu bor pot fi introduse în
sol înainte de semănat împreună cu celelalte (2-4kg/ha de bor) sau
suplimentar (1,5-2 kg/ha). Dintre îngrășămintele cu bor, mai prețioase
pentru lucernă sunt superfosfatul simplu de bor granulat (0,17-0,34% de
bor) și superfosfatul dublu (1-1,3% de bor), acidul boric (17% de bor),
boratul de magneziu (1,5% de bor). Insuficiența acestui element se manifestă
prin îngălbenirea frunzelor terminale, dispuse în rozete, și prin ramificarea
tulpinii.
Pe soluri sărace erodate cu aciditatea sporită o eficiență mare au
îngrășămintele cu mangan. Acest element este necesar pentru desfășurarea
fotosintezei și se aplică prin stropirea plantelor cu mangan în concentrație
de 1-3%.
Sub influența îngrășămintelor ce conțin sulf, după cum menționează
A. Caldwel et al. (1969, S.U.A.), sporește nu numai productivitatea culturii,
dar și conținutul elementului în plante. Astfel, în varianta în care nu s-a
administrat sulf, lucerna conținea de la 0,146 până la 0,221% de sulf, iar pe
sectorul pe care s-au aplicat microîngrășăminte (56 kg/ha de sulf) conținutul
aceștui element în plante a crescut până la 0,32%.
în experiențele efectuate de M. Tarkovski ș.a. (1970), hrănirea
suplimentară extraradiculară (1,5 kg de sulfat de amoniu la 300 1 de apă la
1 ha) a majorat recolta de fân de lucernă, în medie pe trei ani, cu 8,2 q/ha.

1O1
 în Institutul Agricol din Volgograd (Ogoleva, Cerdakova, 1981), în
experiențe vegetative pe cernoziom argilos obișnuit, pe soluri castanii și
castanii-deschis luto-argiloase, la administrarea nichelului în doze de 3 mg/kg
sol, adaosul la producția de substanță uscată de lucernă a constituit, după
tipurile de sol, 20, 11 și 5%. în afară de sporirea productivității, aplicarea
nichelului (administrarea în sol, stropirea plantelor sau înmuierea semințelor
în soluție de sulfat de nichel) a contribuit la majorarea în plante a conținutului
de glucide, de clorofilă, caroten și de xantofilă.
în Ungaria, M. Feher et al. (1980) au demonstrat că hrănirea
suplimentară extraradiculară a lucernei cu titan sporește producția de masă
verde, conținutul de clorofilă în frunze și intensifică activitatea fermentului
catalaza.
în România, V. Panait și col. (1976) au dovedit că tratamentele cu soluții
de substanțecu microelemente (B, Cu, Mo, Mn), aplicate seminței șiplantelor
prin stropiri după fiecare coasă, la înălțimea de 10-15 cm a plantelor, au
sporit productivitatea de substanță uscată cu 44-56%, de proteină cu 54-68%
și au mărit proporția de frunze cu 5%.
în condițiile zonei de nord a Republicii Moldova (I.C.Ș.C.C., Bălți) pe
soluri de cernoziom tipic, C. Cebotari în decurs de 4 ani (1994-1997) a
studiat influența diferitelor microelemente asupra productivității de
semințe la lucernă. Semințele de lucernă înainte de semănat au fost tratate
cu soluție de microelemente (Mo, Cu, B, Zn, Co, Mn). Rezultatele
experiențelor au arătat că toate microelementele studiate au influențat
pozitiv producția de semințe a lucernei (cu 5-6% mai mult față de con-
trol). însă cel mai mult a înrâurit asupra producției de semințe cuprul
(30%) și molibdenul (12%), comparativ cu varianta unde semințele n-au
fosț tratate cu microelemente.
îngrășămintele cu microelemente, după cum au demonstrat experiențele,
pot fi folosite separat, dar și în amestec cu îngrășămintele de bază.
în cazul în care sub lucernă se folosesc îngrășăminte organice,
microelementele influențează mai puțin sau, în general, nu influențează pozitiv
productivitatea, pentru că se găsesc în cantități suficiente în îngrășămintele
organice.
Lucerna este foarte sensibilă la aciditate și la salinizare, de aceea pe soluri
acide și salinizate se vor efectua lucrări de tratare cu var și ghips.
La studierea efectului tratării cu var a solurilor podzolice înțelenite din
regiunea Uralului de Mijloc (Rusia) asupra productivității lucernei s-a stabilit
că acestprocedeu agrotehnic sporește roada de 2-2,5 ori (Hodârev, 1981). în
afară de aceasta, în plante crește conținutul de caroten și de proteină. în
experiențele lui I. Novoselov ș.a. (1985), efectuate la I.U.N. (Rusia), la
amendarea cu var a solurilor puternic acide, producția de fân de lucernă s-a
majorat de 3 ori (tab. 32). în afară de creșterea bruscă a recoltei, sub influența
varului și a varului în amestec cu gunoi de grajd se îmbunătățește simțitor și
calitatea furajului, de 2-2,3 ori crește conținutul de caroten în plante, cu 3-4%
sporește conținutul de proteină și cu tot atâtea procente scade conținutul de
celuloză față de control.

102
 Tabelul 32
Producția de fân de lucernă ți valoarea lui nutritivă în funcție de tratarea solurilor
acide cu var ți de administrarea îngrățămintelor organice

Variantele Recolta de fân, q/ha Conținutul în fân de:

experiențelor proteină brută, % celuloză brută, % caroten, g/kg
Fără îngrășăminte și var 25 13,8 28,8 88
Var (6 t/ha) 79 19,5 23,5 171
Cunoi de grajd (20 t/ha) 44 15,0 25,3 149
Cunoi de grajd (20 t/ha)
85 18,5 22,2 204
+ var (6 t/ha)

Pe solurile podzolice cenușii-închis din regiunea Cernăuți, după cum au

arătat experiențele efectuate de A. Kirilesko (1996), lucerna tratată cu var a
asigurat o creștere a recoltei de masă verde cu 36% în comparație cu sectorul
unde tratarea nu a fost efectuată. Cercetările Stației Experimentale din
Transcarpatia (Ucraina), realizate pe podzoluri înțelenite, au demonstrat că
pe sectoarele unde nu s-a efectuat tratarea cu var, lucerna a dat în medie pe
trei ani câte 33 q/ha de fân, la administrarea varului - 99 q/ha, iar pe
sectoarele unde amendarea cu var se combina cu introducerea a 40 t/ha de
gunoi de grajd s-au obținut câte 138 q/ha de fân de lucernă. Rezultate analoage
s-au obținut și în experiențele altor cercetători.
Normele de administrare depind de gradul de aciditate și de salinizare al
solului și oscilează în limitele a 2-6 t/ha de var pe soluri acide și 1/3 t/ha de
ghips pe soluri salinizate. Ele se introduc sub arătura adâncă de toamnă. In
Republica Moldova astfel de îngrășăminte pot fi folosite în cazul în care
lucerna se seamănă pe luncile râurilor mari și mici, de asemenea când pentru
irigare s-a folosit apă cu o salinitate înaltă.

7. Preparate bacteriene
Lucerna, după cum s-a menționat, poate asimila azotul liber din aer cu
ajutorul bacteriilor de nodozități, ceea ce reduce simțitor necesitatea
asigurării plantelor cu azot mineral. Capacitatea simbolică de fixare a azotului
de către această cultură este cu mult mai mare decât la alte plante
leguminoase. Lucerna este deosebit de receptivă la preparatele bacteriene.
S-a stabilit că eficacitatea lor depinde de tipul de sol, de compoziția fizi-
co-chimică, de umiditatea lui, de prezența în sol a elementelor nutritive, de
bacteriile spontane, de substanțele organice, de gradul de aerație, de reacția
soluției solului, de activitatea preparatului aplicat, de reacția solurilor la aceste
preparate și de alți factori.
Experiențele, efectuate în Canada (D. Bates, 1979), au arătat că inocularea
semințelor cu preparate bacteriene duce la fixarea de către plantele de lucernă
pe parcursul perioadei de vegetație până la 200 kg/ha de azot din aer. Plantele
în acest caz sunt productive și suportă mai ușor condițiile nefavorabile din
cursul iernii. Inocularea semințelor cu bacterii de nodozități (Rhizobium

103
meliloti) și cu ciuperci de micoriză (Gigaspora Calosporâ) a sporit recolta de
lucernă cu 24%, în comparație cu controlul. In variantele în care prelucrarea
se făcea doar cu bacterii sau numai cu ciuperci, productivitatea culturii era
cu mult mai mică. Datele aduse atestă acțiunea sinergidă înaltă a acestor
două specii de microorganisme.
Eficacitatea nitraginizării lucernei depinde mult de tipul de sol și de
frecvența revenirii culturii pe locul vechi. Pe soluri carbonatate castanii din
Tagikistan inocularea semințelor a dat un adaos la producția de fân de 5-
16%, iar pe solurile cenușii de luncă - numai de 1-5% (Faiziev, Akramov,
1981).
S-a stabilit că în regiunea Volgograd (Rusia) nitraginizarea semințelor
a sporit roada la lucernă în limitele a 10-14% (Vedeneapina ș.a., 1982).
V. Cikonova și A. Hoteanovici (1985), studiind eficiența inoculării culturilor
leguminoase cu semințe mici, în special a celor de lucernă, cu preparate
de bacterii de nodozități, menționează eficacitatea insuficientă a metodelor
de tratare a semințelor, în primul rând din cauza îngropării lor nu prea
adânc în sol la semănat, ceea ce duce la scăderea bruscă a eficacității
bacteriilor. De aceea autorii propun la semănatul lucernei sub cultură
protectoare tratarea cu bacterii de nodozități a semințelor culturilor
protectoare (porumb, orz, mei ș.a.) cu aceeași normă de preparat, stabilită
pentru un hectar de lucernă. Semințele culturii protectoare tratate se
îngroapă la adâncimea de 5-7 cm și numai după aceasta se seamănă lucerna
la adâncimea necesară. In experiențele vegetative de câmp inocularea
culturii protectoare (orz), în comparație cu inocularea directă a lucernei, a
asigurat o creștere a numărului de bacterii de nodozități de 1,5 ori, recolta
de masă verde sporind cu 11,1%.
Preparatele bacteriene sunt deosebit de eficiente pe sectoarele unde
lucerna se cultivă pentru prima dată. Nitraginizarea semințelor semănate pe
soluri lipsite de bacterii de nodozități spontane sporește recolta de masă
verde cu 40-48% și conținutul de proteină în plante de 2,3-2,5 ori, iar pe
sectoarele în care solul conținea astfel de bacterii - doar cu 13% și de 1,6 ori
(Blinkov, Balașova, 1976). In Institutul de Cercetări Științifice pentru Bumbac
din Azerbaigean s-a constatat că sub influența rizotorfinei producția de masă
verde crește cu 51 q/ha.
Eficacitatea preparatelor bacteriene, după cum au demonstrat
experiențele, depinde mult de reacția soiului de lucernă și de durata
cultivării lui într-un raion sau altul. Astfel, în experiențele efectuate de
Z. Lupașcu la I.C.Ș. C.C. (Bălți) s-a constatat că soiul Hibrid de Nord, care
a fost cultivat pe câmpurile institutului pentru prima dată, la tratarea
semințelor cu bacterin a format pe o plantă în faza de îmbobocire, în medie
pe doi ani, 55 de nodozități, iar în control numai 28, soiul Alfa, respectiv, 33
și 16 nodozități. Soiul Zaikevici, cultivat de mult timp în Moldova, la tratarea
semințelor cu bacterin, a format pe o plantă 19 nodozități, iar în varianta
fără tratare - 18. Soiurile cultivate pentru prima dată în zonă reacționează
mai puternic la preparatele bacteriene decât soiurile cultivate în condițiile
respective mai mulți ani, care își au formele lor adaptate la bacterii de

104
nodozități. 0 legitate analogică a constatat L. Onofraș ș.a. (1992). Astfel, la
Baza Experimentală a A.Ș. a Republicii Moldova soiurile de lucernă
Zaikevici și Mijotnensk, care se cultivă în republică de mulți ani, la tratarea
semințelor cu tulpini de bacterie 2A, sintetizate de Institutul de
Microbiologie al A.Ș. a Republicii Moldova a asigurat în medie pe anii 1982-
1984 o recoltă de 509 și de 595 q/ha de masă verde, în varianta de control
(fără bacterizarea semințelor) obținându-se câte 471 și 515 q/ha, adică cu
circa 9-14% mai puțin. In aceeași experiență soiul Alfa, nou pentru condițiile
Moldovei, tratat cu aceleași tulpini de bacterii, a dat în medie pe trei ani
câte 618 q/ha de masă verde, întrecând martorul cu 26%.
N. Rulinskia (1981) a cercetat reacția unor soiuri la tratarea semințelor
cu rizotorfină (forma Rhizobium meliloti 425 a) pe podzol înțelenit lutos în
Belarus. S-a stabilit că productivitatea soiului Braslav local și a populației de
Lucernă Albastră locală în urma nitraginizării, în total pe trei ani, a constituit,
respectiv, 1 642 și 1 165 q/ha de masă verde, iar martorul a dat 1 365 și
1157 q/ha, producția de proteină digestibilă crescând cu 48,4 și 19,8%. Aceste
date demonstrează că nitraginizarea trebuie efectuată ținându-se cont de
sensibilitatea soiului la forma rizobium. La o concluzie analogică a ajuns și
M. Bazalinskaia (1983).
Intensitatea formării nodozităților este influențată puternic de umiditatea
solului. Conform datelor obținute de Z. Lupașcu, în varianta fără irigare la
soiul Hibrid de Nord la prima coasă în faza de îmbobocire erau 10 nodozități
pe o plantă, iar la irigare - 30, la a doua coasă - respectiv, 31 și 44 de nodozități.
Vom menționa că, deși numărul de nodozități pe sectoarele cu irigare crește,
masa lor rămâne aproape aceeași ca și pe sectorul fără irigare.
în mod experimental s-a dovedit că nodozitățile de bacterii la lucernă
sunt foarte sensibile la aciditatea solului. A. Kirilesko (1996) informează
că, în cazul în care semințele de lucernă au fost tratate cu bacterin pe un
sol lutos puternic podzolit cu pH=4,5, pe o plantă s-au format numai 12
nodozități, asigurându-se o recoltă de fân de 42,0 q/ha. Pe solul slab
podzolit, cu pH=6,8, s-au format pe o plantă 27 de nodozități, iar recolta de
fân a constituit 112 q/ha.
Eficacitatea inoculării crește considerabil dacă îngrășămintele bacteriene
se aplică împreună cu microîngrășămintele, în special, cu molibdenul, fapt
demonstrat în experiențele de producție efectuate în anii 1978-1982 de către
Secția de Microbiologie a A.Ș. a Republicii Moldova în diferite raioane.
Semințele se tratau înainte de semănat. La norma de semințe pentru un hectar
se luau 100 g de rizolignină și 81 g soluție de 1% a unei sări de molibden. în
toate cele 7 raioane ale republicii, unde a fost experimentat acest procedeu
agrotehnic, productivitatea lucernei a crescut cu 10,3-14,7%. în alte
experiențe, efectuate de L. Onofraș (1992), s-a dovedit că bacterizarea
semințelor de lucernă a contribuit la ridicarea producției de proteină la soiul
Tuna cu 25-50%, față de martorul netratat.
S-a stabilit că fixarea biologică a azotului nu numai că sporește
productivitatea lucernierelor, dar și lasă în sol la un ciclu de cultură a lucernei
cca 150-200 kg de azot. Din această cantitate, aproximativ 30-50% pot fi

105
folosite de plante, cealaltă parte de azot biologic participă la formarea
humusului în sol, precum și la nutriția culturilor semănate după lucernă.
Toate acestea se vor lua în considerare la calcularea dozelor de îngrășăminte,
mai ales a celor de azot, sub lucernă și sub culturile următoare, conform
metodelor existente.
Crearea soiurilor și a hibrizilor mai receptivi la inocularea semințelor cu
bacterii de nodozități, precum și alegerea celor mai active forme de bacterii
față de un soi de lucernă sau altul, organizarea producerii lor și aplicarea pe
scară largă pot spori simțitor acumularea de azot atmosferic de către plante,
ceea ce va permite micșorarea normelor de îngrășăminte cu azot sau
excluderea completă a acestora de pe semănăturile de lucernă.
In lucrările lor fundamentale autori români I. Moga, P. Varga și col. (1981)
au constatat că fiecărei tone de substanță uscată de lucernă, în condiții de
irigare, îi revine o cantitate de azot simbiotic echivalentă cu N30, 75% din
acest azot exportându-se prin biomasă și 25% rămânând în sol la dispoziția
culturilor postmergătoare. Astfel, realizând o producție de cel puțin 7 tone
de fân de pe hectar, lucerna, cu ajutorul simbiozei din nodozitățile bacteriene,
folosește cca 157 kg de azot pentru sinteza recoltei, iar circa 50-55 kg le lasă
în sol pentru culturile următoare. Deci cultivând lucernă, putem acoperi o
parte din necesarul de îngrășăminte de azot, l'ără mari eforturi și subsidii
financiare.
Se poate afirma cu certitudine că, în condițiile actuale de criză de energie
pentru producerea îngrășămintelor de azot, acest procedeu agrotehnic, foarte
simplu și ieftin din punct de vedere economic, accesibil pentru orice formă
de gospodărire în agricultură, va juca un rol primordial în sporirea eficacității
de cultivare nu numai a lucernei, dar și a altor culturi leguminoase.
Preparatele bacteriene pot fi utilizate prin diferite metode. Cea mai simplă și
deja aprobată este tratarea semințelor. în acest scop, preparatul fabricat pe
cale industrială în stare uscată sau umedă, înainte de semănat, se amestecă
minuțios cu semințele, conform dozelor indicate în instrucțiune. Toate
lucrările de inoculare trebuie efectuate la umbră, deoarece sub acțiunea
razelor solare directe bacteriile pier. De remarcat că eficacitatea acestui
procedeu crește simțitor pe fondul unei culturi înalte a lucrării pământului.
Recapitulând, se poate concluziona că lucerna, în toate zonele de cultivare,
reacționează pozitiv la aplicarea îngrășămintelor. Administrarea lor, asociată
cu alte măsuri agrotehnice, va contribui la intensificarea acestei culturi în
republică.

Epocile de semănat și folosirea intensivă a terenului arabil

De alegerea corectă a epocii de semănat depind procentul și intensitatea
de răsărire în câmp a semințelor, răsărirea la timp și concomitentă a plantelor,
dezvoltarea plantelor, desimea și productivitatea culturii, gradul de
îmburuienare, precum și longevitatea lucernierei. Cu alte cuvinte, alegerea
corectă a epocii de semănat determină în măsură considerabilă intensitatea
folosirii terenurilor arabile.

106
 Lucerna posedă o plasticitate deosebită, de aceea poațe fi semănată
începând cu primăvara devreme până la începutul toamnei. Insă, în funcție
de condițiile ecologice, de metodele de folosire a lucernierei și de gradul de
intensificare și de utilizare rațională a pământului, o importanță primordială
are alegerea corectă a epocii de semănat. Termenul optim de semănat
depinde și de asigurarea cu apă a solului, de cantitatea de căldură, de gradul
de pregătire a solului pentru semănat, de prezența buruienilor etc.
Majoritatea cercetătorilor, atât din țară, cât și de peste hotare, consideră că
cea mai potrivită epocă pentru semănatul lucernei este primăvara. In această
perioadă solul conține umiditate suficientă, acumulată în perioada de toam-
nă-iarnă. Deși primăvara temperatura solului și a aerului crește treptat,
aceasta totuși nu intensifică brusc evaporarea umidității din stratul arabil de
la suprafață. Semințele, semănate primăvara în solul umed, încolțesc la timp
și uniform. Astfel de semănături sunt eficiente în cazul în care solul este
pregătit minuțios și bine curățat de buruieni. N. Solomenko (1960), în baza
multiplelor experiențe efectuate în sudul Ucrainei, a ajuns la concluzia că
recoltele joase ale acestei culturi sunt cauzate de îmburuienarea sporită a
câmpurilor și de seceta puternică. In anii când solul la începutul primăverii
este umezit până la adâncime de 80 cm și mai mult, autorul recomandă
semănatul lucernei primăvara. Semănatul de primăvară al lucernei este indicat
pe sectoarele irigate. Semănatul de vară, în opinia autorului, trebuie să se
efectueze începând cu a doua jumătate a lunii iulie până la 20 august. Dacă în
această perioadă s-a stabilit un timp cald și uscat și lipsește garanția obținerii
unor plantule normale, semănatul se va realiza în anul viitor.
Trebuie de accentuat faptul că tocmai din cauza lipsei de umezeală și
îmburuienării puternice a solurilor, în regiunile sudice și sud-estice ale fostei
Uniuni Sovietice, în anii de după cel de-al doilea război mondial, se recomanda
semănatul lucernei vara pe ogor negru. Această metodă a fost promovată
intens și în Moldova de către M. Lubcenko, L. Matiuc ș.a. Metoda sus-men-
ționată prevedea ca solul în decursul lunilor de primăvară-vară să fie perma-
nent lucrat și întreținut în formă de ogor negru. Semănatul lucernei se
recomanda să se facă în iulie-începutul lunii august, după căderea ploilor de
vară. Până la semănat solul intensiv (de 4-5 ori) se prelucrează cu cultivatorul
și grapa. Trebuie de spus că această metodă de semănare a lucernei, deși a
fost propagată intens, o răspândire largă n-a căpătat. Aceasta se explică prin
faptul că, în primul rând, din punct de vedere economic, terenul în decursul
anului nu producea nimic. Din contra, prin lucrarea intensivă a solului, se
distrugea structura lui, solul ajungând într-o stare pulverizată, din care cauză,
după orice ploaie, îndeosebi torențiale (care în regiunile sudice sunt
frecvente), se declanșa un proces intensiv de eroziune, ce ducea la spălarea
completă a stratului arabil. Lucrarea intensivă a solului accelera și mai mult
procesele de mineralizare și de pierdere a humusului. Chiar în cazul răsăririi
uniforme a plantelor de lucernă, sub acțiunea razelor solare și a temperaturii
înalte din iulie-începutul lui august, majoritatea acestora se dezvoltau slab
sau piereau. Deci, din punct de vedere economic, ecologic și agrotehnic,
această metodă de semănat a lucernei n-a avut șansă de succes.

107
 Iuhn și Kuliuk (1970), prin experiențele lor de mai mulți ani, efectuate la
Stația Experimentală din Erastovsk a I.U.C.Ș.E (Ucraina), au arătat că, în
cazul cultivării lucernei pentru nutreț, semănăturile de vară nu au nici un
avantaj față de cele de primăvară.
La Plovdiv (Bulgaria) s-a stabilit că cele mai bune rezultate lucerna dă
dacă este semănată la o temperatură medie zilnică a aerului de 6,8-12,6°C
(tab. 33, după datele lui Maslinkov, 1985).
Tabelul 33
Rezultatele însămânțării lucernei primăvara (in medie după 4 experiențe)

Temperatura medie
zilnică în perioada Durata de răsărire Productia de masă
Epoca de semănat
a plantelor, zile verde, q/ha
semănat-răsărire, °C
10-15.03 6,8 16,2 432,44
25-31.03 12,2 17,0 439,30
14-20.04 12,6 10,0 441,33
5-10.05 16,4 8,5 387,65
26-31.05 18,5 8,0 354,46

Datele prezentate demonstrează faptul că lucerna, din punctul de vedere

al epocii de semănat, este o cultură plastică și reacționează la epoca de
semănat într-o măsură mai mică. Ea poate fi semănată în decursul a celor
trei luni de primăvară.
S. Balan (1971), R Varga (1971) și alți cercetători arată că în România cel
mai indicat este semănatul timpuriu de primăvară. La un astfel de semănat
cultura dă recolte înalte de fân și de semințe în primul an de vegetație. Către
toamnă, plantele de lucernă se dezvoltă bine și în al doilea an roada, de
asemenea, este bună.
Semănăturile timpurii și târzii de primăvară ale lucernei se practică, în
special, în Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Franța, Iugoslavia și în alte țări
din Europa.
In experiențele noastre de mulți ani, efectuate împreună cu I. Crecesco ș.a.
(I.C.Ș.C.C.), s-au studiat diferite epoci de semănat - timpurie de primăvară (sfârșitul
lunii martie-prima decadă a lunii aprilie), târzie de primăvară (a Il-a și a Ill-a de-
cade ale lunii mai), de vară (iunie și august) și de toamnă (septembrie) (tab. 34).
Tabelul 34
Influența epocii de semănat asupra răsăritului lucernei (după I. Crecesco)

Conținutul de umiditate Temperatura medie a Procentul de răsărire

Epoca de semănat în stratul de sol solului, °C pe decadă în câmp
de 0-5 cm, mm

Timpurie de primăvară 17,2 10,3 78,8

Târzie de primăvară 13,2 13,4 78,8
De vară 11,4 20,8 36,0

108
 în timpul semănatului timpuriu de primăvară stratul arabil în toți anii de
i crcetare conținea o cantitate suficientă de umiditate, ceea ce a asigurat
răsărirea la timp și concomitentă a plantelor. Către semănatul de vară,
cantitatea de umezeală s-a micșorat. Pe sectoarele unde lucerna era semănată
vara în urma lucrării solului după tipul de ogor negru cantitatea de buruieni
s-a redus. Insă, ca rezultat al acțiunii temperaturilor înalte ale solului și ale
aerului, al lucrărilor multiple, stratul superior al solului s-a uscat, ceea ce a
cauzat rărirea semănăturilor. Deseori, în zilele de vară temperatura la
suprafața solului atinge 50-60°C, fapt ce oprimă puternic plantulele și ele
deseori pier complet. In primul an de vegetație, mai ales până la prima coasă,
pier cele mai multe plante din semănatul de vară. De exemplu, la sfârșitul
primului an de viață al lucernei semănate vara s-au păstrat de 2 ori mai puține
plante decât la semănatul timpuriu de primăvară. Pieirea în sudul Ucrainei a
plantulelor de lucernă semănată vara, sub influența temperaturilor înalte, a
fost semnalată de către I. Sulimovski, F. Noriciuk (1970), iar în Transvolgia
(Rusia) de S. Sugak (1972) ș.a.
Pentru asigurarea răsăririi la timp și concomitent a plantelor, lucerna se
va semăna pe pământuri curățate de buruieni. Imburuienarea nu numai că
reține dezvoltarea normală a plantelor, dar poate duce la pieirea lor. La
stabilirea epocii de semănat a lucernei se va ține cont de gradul de
îmburuienare a câmpului. Dacă solul nu este curățat suficient de buruieni și
dacă gospodăria nu dispune de erbicide speciale, epoca de semănat se va
amâna.
Inaintea semănatului de primăvară, după cum s-a remarcat deja, solul
conține umiditate suficientă, ceea ce asigură răsărirea normală a
semănăturilor. Prezența umidității și a elementelor nutritive în sol,
temperaturile moderate influențează pozitiv creșterea și dezvoltarea de mai
departe a plantelor. Semănăturile folosesc într-o măsură mai mare și mai
rațional rezerva de umiditate acumulată în perioada de toamnă-iarnă, precum
și precipitațiile atmosferice din perioada primăvară-vară.
Lucerna semănată primăvara devreme utilizează mai rațional și mai bine
energia solară. în experiențele noastre (anii 1981-1982), în funcție de fondul
agrotehnic creat, coeficientul utilizării R.A.F de către lucerna semănată
primăvara devreme, în primul an de vegetație, a oscilat în limitele 0,81-1,85,
iar în al doilea an în limitele 1,31-2,29. Către semănatul de vară (iunie),
lucerna semănată primăvara atinge deja înălțimea de 20-30 cm sau formează,
practic, o coasă.
în cei 6 ani de experiențe în cadrul I.C.Ș.C.C. din Bălți lucerna semănată
vara a dat în medie în primul an de vegetație doar 52 q/ha de masă verde.
Din 6 ani de experiențe, în 3 ani lucerna semănată vara, în primul an de
vegetație, din cauza secetei, complet n-a format recoltă. în această epocă de
semănat lucerna formează recoîtă numai în anii când a doua jumătate a
perioadei de vegetație este ploioasă. Lucerna semănată primăvara devreme
în aceeași perioadă a dat în medie 198 q/ha de masă verde sau de 4 ori mai
mult decât în cazul în care a fost semănată vara (tab. 35).

109
 Tabelul 35
Productivitatea lucernei în primul an de vegetație în funcție
de epoca de semănat

Epoca de semănat
Anul efectuării experienței timpurie de primăvară de vară
Productivitatea, q/ha
1966 85 0
1967 185 0
1968 55 0
1969 179 101
1970 280 96
1971 402 112
Media anilor 1966-1971 198 52

Apare întrebarea firească, ce condiții se creează pentru creșterea și

dezvoltarea lucernei semănate în diferite epoci în anii următori de vegetație
și care este productivitatea și longevitatea lucernierelor?
Cercetările au arătat că în al doilea an de vegetație rezerva de umiditate de
primăvară în sol depinde mult de cantitatea de precipitații, căzute în lunile de
toamnă-iarnă. De exemplu, în primăvara anului 1971, în al doilea an de viață a
plantelor, înainte de vegetarea acestora, în stratul de sol cu grosimea de 1,5 m
rezerva de umiditate pe sectoarele cu semănături timpurii de primăvară a
constituit 191,1 mm, iar pe sectoarele cu semănături de vară - 226,6 mm.
Trebuie de avut în vedere faptul că în primul an de vegetație producția de
masă verde de pe semănăturile timpurii de primăvară a fost cu 184 q/ha mai
mare decât de pe cele semănate vara. In anii următori rezerva de umiditate în
sol primăvara înaintea regenerării manifestă o tendință de egalare. De pildă,
în 1969 pe câmpul cu semănături timpurii de primăvară, stratul de sol de 1,5 m
conținea 217 mm de umiditate, iar pe câmpul cu semănături de vară - 209 mm,
în anul 1970, respectiv, 187,8 și 194,8 mm. După fiecare coasă din diferite epoci
de semănat, umiditatea în stratul de sol de 1,5 m depindea, în fond, de condițiile
atmosferice concrete din perioada de vegetație.
In al treilea an de vegetație, primăvara, rezerva inițială de umiditate
productivă pe sectoarele însămânțate în diferite epoci, practic, era aceeași.
Lucerna din semănăturile timpurii de primăvară avea în stratul arabil
(0-30 cm) o masă radiculară mai mare decât lucerna din semănăturile de
vară. Astfel, în anul 1972, pe semănăturile timpurii de primăvară în sol șe
aflau 59,3 q/ha de masă radiculară, iar pe cele de vară - numai 31 q/ha. în
total pe cei doi ani de vegetație s-au acumulat, respectiv, 121,3 și 78,0 q/ha
de rădăcini.
Indicele generalizator al influenței diferitelor epoci de semănat este
productivitatea culturii pe toți anii de folosire a ei. în baza experiențelor
efectuate timp de 6 ani, s-a stabilit că epoca de însămânțare a lucernei
primăvara devreme este mai avantajoasă decât cea de vară (tab. 36).

11O
 Tabelul 36
Producția de mată verde de lucernă la semănatul de primăvară ;i de vară
(I.C.Ș.C.C., Bălți)

Epoca Producția de masă verde, q/ha Recolta totală

de semănat anul I anul II anul III în total pe 3 ani de fân, q/ha

De primăvară 198 398 403 999 247

De vară 52 377 340 769 200

După cum reiese din datele tabelului 36, lucerna semănată primăvara
timpuriu asigură într-un ciclu de folosire, față de lucerna semănată vara, un
plus de recoltă de 47 q/ha de fân. Practic, în acest fel, se câștigă aproape un
an de vegetație a culturii.
De remarcat că eficiența înaltă a semănatului de primăvară s-a manifestat
pe diferite fonduri agrotehnice. De exemplu, în cultură irigată, în medie pe
anii 1975-1977, în primul an de vegetație s-au obținut 422 q/ha de masă
verde sau 73,2 q/ha de masă uscată. în altă experiență, în medie pe anii
1978-1981, lucerna semănată primăvara pe fond agrotehnic regulat (irigare
și îngrășare) a dat în primul an de vegetație în 3 coase 531-621 q/ha de
masă verde sau 128,3-151,8 q/ha de masă uscată. La Baza Experimentală a
A.Ș. a Republicii Moldova la semănatul timpuriu de primăvară, în medie pe
anii 1980-1981, tot pe fondul agrotehnic regulat (irigare și îngrășare), în
primul an s-a obținut o roadă record - 628 q/ha.
Kovali A. (1975), studiind epoca de semănat a lucernei în condițiile de
irigare ale Crimeei în decurs de 4 ani, a obținut: la semănatul de primăvară al
lucernei 408 q/ha de masă verde; la semănatul de primăvară târziu - 388 q/ha
și la semănatul de la începutul verii, chiar în condiții de irigare - numai
328 q/ha de masă verde.
în experiențele autorului, efectuate în gospodăria „Mălăiești”, Orhei,
lucerna în primul an de vegetație la semănatul timpuriu de primăvară a
dat pe sectorul cu îngrășare fără irigare în medie pe anii 1982-1989 câte
463 q de masă verde la 1 hectar, iar pe sectoarele cu îngrășare și irigație
- 611 q/ha.
în experiențele realizate de noi la Asociația de Producere a Nutrețurilor
din raionul Hâncești, lucerna semănată primăvara devreme a dat în primul
an de vegetație, în medie pe anii 1980-1981, în funcție de fondul agrotehnic,
310-568 q/ha de masă verde.
în baza multiplelor experiențe și date din literatura de specialitate, se
poate conchide că în condițiile Republicii Moldova, îndeosebi în zonele de
sud și de centru, lucerna trebuie semănată primăvara, după încheierea
semănatului culturilor timpurii de primăvară sau o dată cu semănatul lor.
Solul se va pregăti minuțios pentru semănat și se va curăța bine de buruieni.
Necesitatea continuării folosirii intensive a terenurilor agricole, ocupate
de culturile furajere, înaintează în fața savanților și a producătorilor sarcina

111
de a căuta noi epoci de semănare a lucernei, care să permită folosirea mai
rațională a solului și a radiației solare de către plante. Pe suprafețele irigate,
mai ales din raioanele de sud ale țării, un interes deosebit prezintă folosirea
lucernei în calitate de cultură repetată (după recoltarea cerealelor de toamnă
și a celor timpurii de primăvară, a porumbului pentru nutreț verde, a mazării
pentru consum, a cartofilor timpurii și chiar după recoltarea orzului și a
grâului de toamnă pentru boabe).
0. Matejikova (1982, Cehoslovacia), cultivând lucerna în cultură repetată
după cartofi pe terenuri irigate, a obținut în medie pe 3 ani de folosire 103,3-
108,3 q/ha de fân, după orz de toamnă - 91,1-94,4 q/ha, după grâu de toamnă
- 84-91,4 q/ha de fân. In condițiile de irigare din Crimeea, lucerna, semănată
după recoltarea ovăzului pentru masă verde, în medie pe 4 ani, a asigurat
387.7 q/ha de masă verde, iar semănată după orz de toamnă pentru boabe -
327.8 q/ha (A. Kovali, 1975).
Savantul american D. Miller (1976) consideră că epocile de semănat
ale lucernei în a doua jumătate a verii trebuie alese astfel încât plantele
să poată valorifica mai bine precipitațiile din ploile de toamnă și ca perioa-
da lor de creștere până la primele înghețuri stabile să dureze cca 60-65
de zile.
S-a constatat că în regiunea Volgograd (Rusia) cea mai bună epocă de
semănat a lucernei pe terenuri irigate este epoca de vară în miriște fără cultură
protectoare. în acest caz recolta totală într-un ciclu de folosire atinge 442 q/ha
de fân (Agapov, Sugak, 1974).
Studiind fundamental epoca de semănat a lucernei vara târziu-toamna
devreme, I. Moga (1993) a constatat că în România până la intrarea acestei
culturi în iarnă trebuie să se acumuleze 800-1100°C. în acest interval termic,
plantele intră în iarnă cu 3-5 lăstari scurți și cu un sistem radicular bine
constituit și au o rezistență la ger apropiată de cea a grâului de toamnă.
Calendaristic condițiile menționate se întâlnesc când semănatul se efectuează
în zonele de câmpie în intervalul 25 august-5 septembrie și în zonele colinare
umede între 15-25 august. Aceste date calendaristice sunt valabile și pentru
condițiile Republicii Moldova. Astfel, în anul 1982 în experiențele efectuate
la Baza Experimentală a A.Ș. a Republicii Moldova, lucerna semănată în a
doua decadă a lunii august până la înghețurile de iarnă s-a dezvoltat bine,
primăvara devreme a regenerat normal și la sfârșitul lunii mai a dat prima
coasă, iar peste 40 de zile masa vegetaîă era bună pentru a doua coasă.
Lucerna în cultură repetată pe fond agrotehnic regulat (îngrășăminte și
irigare) a dat 4 coase cu o recoltă record (815,6 q/ha de masă verde).
C. Zverev, A. Marincenko, A. Romanko (1982) au studiat eficacitatea folosirii
lucernei în calitate de cultură repetată pe pământurile irigate din Kuban
(Rusia) (tab. 37).
La semănatul de toamnă al lucernei, în calitate de plantă protectoare poate
fi folosită samurasla grâului sau a orzului de toamnă, care, într-o oarecare
măsură, opresc mai bine zăpada, astfel plantele încă firave de lucernă suportă
mai bine temperaturile joase din timpul iernii.

112
 Tabelul 37
Productivitatea lucernei in calitate de cultură repetată

Recolta de masă verde, q/ha Recolta de unități

proteino-nutritive
Epoca de semănat pe 3 ani, luând în
anul I anul II anul III considerare
premergătorul, q/ha
De primăvară în arătură
390 597 568 337
adâncă de toamnă
După recoltarea grâului
de toamnă în amestec 166 627 560 368
cu măzărichea
După recoltarea
ovăzului în amestec cu 142 625 564 372
măzărichea de primăvară

în practica de lucru a agronomului Tudor Lupașcu din gospodăria

Berezlogi, Orhei, lucerna semănată la începutul toamnei după orzul umblător,
samurasla căruia până toamna târziu a crescut împreună cu lucerna, a
suportat normal înghețurile din timpul iernii, primăvara a crescut normal,
iar orzul din samuraslă a format o recoltă de 25-30 q/ha de boabe.
După recoltarea orzului, pe la sfârșitul lunii iulie, lucerna a crescut și s-a
dezvoltat normal, asigurând două coase de masă verde cu circa 240-270 q/ha
sau o recoltă de semințe de 2,7 q/ha. în anii următori de vegetație lucerna a
crescut, de asemenea, normal și nu s-a deosebit de lucerna semănată
primăvara devreme.
La cultivarea lucernei în cultura repetată semințele se vor îngropa mai adânc
în sol decât la semănatul de primăvară. Udarea după semănat, dacă este nevoie
și există posibilități, se va efectua cu norme nu prea mari, pentru a preveni
tasarea solului și formarea crustei. Dacă crusta totuși s-a format, ea se distruge
prin grăpare, precum și prin udări ușoare. în unele cazuri, pentru a folosi mai
rațional terenul arabil, primăvara devreme, pe câmpurile cu culturi de toamnă,
care au ieșit din toamnă în stare slabă sau rărite din cauza înghețurilor, se
practică semănatul lucernei, care după recoltarea culturii de toamnă crește și
se dezvoltă normal. Această metodă de semănat trebuie aplicată numai în cazul
în care solul este bine aprovizionat cu umiditate și bine curățat de buruieni.
Recapitulând materialul expus vizavi de această problemă, trebuie de
accentuat că epocile de semănat ale lucernei pot fi diferite, însă întotdeauna
semănatul trebuie să se efectueze calitativ, pentru a obține la timp o răsărire
uniformă a plantelor, deoarece numai în așa mod se vor căpăta recolte înalte
de lucernă și rațional se va folosi pământul arabil.
Productivitatea și longevitatea lucernierelor depind mult de calitatea
materialului semincer. Semințele de calitate înaltă se evidențiază prin luciu
și printr-un grad înalt de împlinire a bobului, prin culoare caracteristică pentru
soi și specie, prin lipsa de mirosuri străine. Ele nu trebuie să conțină semințe
de buruieni, îndeosebi ale celor parazite și saprofite, și impurități mecanice.

113
 Lucernierele crescute dintr-un material semincer sănătos suportă mai
bine condițiile climatice nefavorabile (secetele, înghețurile), sunt mai re-
ceptive la fondul agrotehnic aplicat. Plantele, crescute din semințe mășcate,
bine împlinite, sănătoase, înfrățesc energic, sunt rezistente la boli și dăunători,
longevive, regenerează intens, se evidențiază prin foliatură bună și prin
valoare nutritivă înaltă.
Conform STAS - 1945, 0-80, semințele de lucernă trebuie să corespundă
cerințelor prezentate în tabelul 38. Umiditatea semințelor nu trebuie să
depășească 13%.
Tabelul 38
Cerințele față de semințele de lucernă pentru semănat

Conținutul de semințe Capacitatea

Puritatea, % de buruieni germinativă,
Specia de lucernă Clasa (limita minimă % (limita numărul celor mai % (limita
admisă) maximă dăunătoare la 1 kg minimă
admisă) (limita maximă admisă) admisă)
Albastră hibridă 1 96 0,5 100 80
Albastră 2 96 LO 200 70
Hibridă pestrițată 1 96 0,6 200 70
Hibridă galbenă 2 96 1,0 300 65
Calbenă 1 95 0,5 200 70
Calbenă 2 95 1,0 300 60

Materialul semincer trebuie curățat minuțios de semințele buruienilor

de carantină (cuscută, pir gros etc.). Semănarea semințelor impurificate cu
astfel de buruieni se interzice categoric. Pentru a obține semințe conform
standardului, se impune îngrijirea meticuloasă a semincerilor de lucernă,
efectuarea recoltării când majoritatea păstăilor mai bine dezvoltate s-au copt,
organizarea recoltării cu reducerea la minimum a pierderilor. In zilele imediat
următoare după recoltare, materialul obținut la fățare trebuie uscat bine și
minuțios curățat de rămășițele organice (buruieni) și de resturile mecanice.
Nu se permite păstrarea la fățare a semințelor neprelucrate săptămâni în șir
în grămezi, deoarece în aceste condiții brusc scade calitatea lor, în primul
rând puterea de germinare.
Lucerna deseori formează semințe cu tegument impermeabil pentru apă.
S-a stabilit că formarea acestor semințe este condiționată de particularitățile
biologice ale soiului sau ale speciei, precum și de condițiile de cultivare,
recoltare, de metodele de treierat, de durata păstrării. în condiții naturale,
semințele tari își pot păstra în sol puterea de germinare în decurs de 4-5 ani,
răsărind în plantații treptat, astfel păstrând oarecum densitatea semănăturilor
în decursul folosirii culturii.
A. Zincenko, studiind detaliat aceste semințe și energia lor germinativă,
a ajuns la concluzia că semințele tari constituie cea mai bună parte a
materialului semincer de ierburi leguminoase. Aceste semințe, după

114
 scarificare, în condiții de laborator au încolțit pește două zile, chiar într-o
cantitate mai mare (81,3%) decât cele noi (79,2%). în ziua a șaptea semințele
scarificate au dat 100% de plantule, iar cele moi numai 92,1%. Capacitatea
germinativă a semințelor tari a constituit 77%, iar a celor moi 57%. Plantele
de lucernă răsărite din semințe tari posedă o rezistență mai înaltă la îngheț
(capacitatea de păstrare - 78,2%), primăvara regenerând bine. A. Kirilesko
(1996) subliniază că plantele obținute din semințe tari, răsărind în condiții
naturale, sunt mai productive, formează o masă vegetală mai mare, un sistem
radicular mai dezvoltat și asigură o roadă de semințe mai bogată. Toate
acestea autorul le explică prin faptul că semințele, având învelișul
impermeabil, cheltuie în timpul păstrării mai puține substanțe de rezervă
decât semințele moi.
Pentru a obține o plantație de lucernă uniformă, semințele, înainte de
semănat, trebuie scarificate. Scarificarea semințelor este un procedeu im-
portant de sporire a capacității germinative a materialului semincer. Con-
form datelor Stației Experimentale din Crimeea, scarificarea semințelor
sporește capacitatea lor germinativă de la 21 până la 83,5% și energia
germinativă de la 10 până la 69,5%.
D. Gardner (1982) menționează că în S.U.A. compania seminceră Jackis”
a recomandat un nou preparat (Kaleg Gx90-R plus) pentru drajarea
semințelor de lucernă. Semințele tratate cu acest preparat germinează mai
bine, întrucât tegumentul absoarbe mai intens umiditatea din sol. Producția
de fân la prima coasă în varianta cu drajarea obișnuită a semințelor în primul
an de folosire a constituit 38,3 q/ha, iar în varianta în care semințele au fost
drajate cu noul preparat recolta a alcătuit 42,4 q/ha. Aceeași diferență s-a
păsțrat și în anii următori.
înainte de semănat semințele de lucernă se tratează cu insectofungicide
contra bolilor și dăunătoriîor. Se practică și tratarea lor cu microîn-
grășăminte. Este foarte important a trata semințele în ziua însămânțării cu
nitragin pentru lucernă. Pentru a conserva calitatea semințelor și puterea
lor de încolțire, materialul semincer de lucernă se va păstra în depozite
uscate și bine aerisite.
Germinarea semințelor și procentul de semințe de lucernă răsărite depind
de umiditatea, temperatura, reacția chimică a solului ș.a. De obicei, răsărirea
în câmp a semințelor de lucernă nu depășește 40-60%. Sporirea procentului
de răsărire în câmp constituie o condiție importantă a economisirii semințelor.
Unii specialiști la semănarea lucernei, nepregătind la timp și calitativ solul
pentru semănat, majorează intenționat norma de semințe, considerând că
astfel vor obține o răsărire rapidă (la timp) și uniformă a plantelor. Acest
procedeu este inadmisibil, necesitând cheîtuieli suplimentare de semințe și
nu permite obținerea unei densități normale a plantelor.
Normele de semănat ale lucernei pentru nutreț și pentru semințe nu
sunt identice, întrucât depind de mai mulți factori, în primul rând de
particularitățile ecologice ale zonei, de tipul și calitatea lucrării solului, de
tehnologia de însămânțare, de prezența sau lipsa culturilor protectoare, de
aplicarea erbicidelor, de umiditatea și temperatura solului etc.

115
 Un șir de autori (Sklar, 1973; Vozika, 1974; Butorina, 1977; Kurbanov
1981; Ronfail, 1975) recomandă folosirea la semănatul lucernei pentru furaj
a 8-10 kg de semințe la hectar. Alți autori (Mațiuk, 1968; Rusko, 1973;
Skacikov, Bondareva, 1974; Hansen, 1974; Ross, 1976; Goplen, 1982;
A. Kirilesko, 1996 ș.a.) propun o normă mai mare de însămânțare -12-16 kg/ha.
Majoritatea autorilor (Vasilcenko, 1949; Kozakov, 1961; Popov, 1965;
Cernousov, 1972; Kirdeaikin, Jurcenko, 1978; Maleț, 1980; Day et al. 1982;
Varga, 1993; Moga, 1993) consideră însă că norma optimă de însămânțare
este de 18-20 și chiar de 25 kg/ha.
Unii autori menționează că normele de semănat nu exercită o influență
hotărâtoare asupra productivității și longevității lucernierelor. W. Mecletian
(1975), experimentând în S.U.A. diferite norme de semănat (de la 17 până la
39 kg/ha) al lucernei pentru nutreț, a ajuns la concluzia că normele mici de
semănat (circa 17 kg/ha) sunt suficiente pentru crearea unor lucerniere
bune, în cazul în care solul este bine pregătit pentru semănat. Dacă normele
sunt mai mari, se obțin lucerniere deșe, în care rărirea evoluează mai rapid
decât în semănăturile cu norme mici. în statul Louisiana (S.U.A.), M. Allan,
R. Bracy (1980,1981) au studiat influența diferitelor norme de semănat și au
obținut următoarele date:
Norma de semănat (kg/ha) Producția de fân (q/ha)
11,2 97,39
22,4 108,77
33,6 109,40
44,8 114,40

Prin urmare, norma optimă de semănat este de 22,4 kg/ha. I. Mironov

(1983) susține că în ținutul Stavropol gospodăriile fruntașe măresc, pe
terenuri irigate, norma de semănat de la 18-20 până la 25-30 kg/ha de
semințe. Astfel se asigură obținerea a cca 700 q/ha de masă verde.
La I.C.Ș.A.S. din Ucraina norma optimă de semănat pe terenuri irigate
este de 18-20 kg/ha. Pe terenurile irigate din Daghestan, în medie pe 3
ani, cea mai înaltă recoltă de fân (122 q/ha) s-a obținut la semănarea a 20-
24 kg/ha de semințe (Masondilov, 1977). Micșorarea normei de semănat
până la 12 kg/ha a condus la diminuarea producției de substanță uscată cu
17 q/ha.
în experiențele de mai mulți ani, efectuate de noi împreună cu I. Crecesco
Qa I.C.Ș.C.C. din Bălți), s-au studiat următoarele norme de semănat (kg/ha):
10,15,20,30 și 40. Semințele au fost semănate primăvara devreme, primăvara
târziu și pe parcursul verii în rânduri obișnuite cu și fără cultură protectoare.
Cel mai înaît grad de răsărire în câmp a semințelor (70-85%) s-a constatat în
cazul semănatului timpuriu de primăvară fără cultură protectoare, iar cel
mai mic la semănatul sub cultură protectoare (55-67,8%). Din lipsa umezelii
suficiente în stratul superficial al solului cea mai proastă răsărire a semințelor
s-a înregistrat la semănatul de vară fără cultură protectoare (21,5-36%) și
sub cultură protectoare (18,5-34,6%).

116
 Norma de semănat exercită o influență considerabilă asupra creșterii și
dezvoltării plantelor. Către prima coasă înălțimea plantelor în lucernierele în
varianta cu norma de 15 kg/ha de semințe era de 55 cm, foliatura de 45,1%,
iar masa unei plante de 3,26 g, în timp ce în varianta cu 30 kg/ha acești indici
au avut valori, respectiv, de 60 cm, 42,3% și 2,8 g. în anii următori de vegetație
diferența dintre înălțimea plantelor la variantele experimentate devenea din
ce în ce mai mică.
Norma de semănat determină într-o măsură considerabilă și gradul de
îmburuienare a lucernierelor la prima coasă. Cel mai înalt grad în primul an
de vegetație (până la 80-129 de burueni la 1 m2) s-a înregistrat pe parcelele
unde s-au semănat câte 10-15 kg/ha de semințe. La o normă de semănat de
25-30 kg/ha, numărul de buruieni s-a redus până la 40-70 de plante la 1 m2.
O situație similară se constată și la semănatul lucernei sub diferite culturi
protectoare. în anii următori de vegetație lucerna la toate normele de semănat
se lupta eficient cu buruienile, mai ales cu cele anuale. De aceea, după prima
coasă gradul de îmburuienare scade brusc, crescând din nou în al treiîea an
de vegetație, când lucerniera se rărește.
Norma de semănat influențează substanțial productivitatea și longevitatea
lucernierelor (tab. 39). Majorarea normei de semănat de la 10 până la 15 și
de la 15 până la 20 kg/ha sporește recolta de masă verde în decurs de 3 ani
aproximativ cu 100 q/ha. La mărirea normei de semănat de la 20 până la
30 kg/ha producția de masă verde de pe o unitate de suprafață constituie nu
mai mult de 40-60 q/ha.
Tabelul 39
Influența normei de semănat asupra productivității lucernei in funcție de anii de
vegetație, q/ha (media pe 6 ani)

Norma Producția de masă verde Recolta totală pe 3 ani de vegetație

de semănat, pe anii de folosire unități proteină
kg/ha masă verde
I II III nutritive d igestibilă
10 139 322 330 791 247 25,1
15 175 378 337 890 278 28,3
20 198 391 403 992 310 31,5
30 198 435 433 1056 333 33,9

Mărirea normei de semănat al lucernei până la 20-25 kg/ha se răsfrânge

pozitiv asupra calității furajului, lucernierele sunt mai puțin îmburuienate,
plantele au tulpini mai subțiri cu o foliatură bună, se ameliorează compoziția
chimică a plantelor. Este foarte important a aprecia just normele economice
de semănat la lucernă. De subliniat că lucernierele se creează în timp de 3-4
ani de exploatare și deci de la bun început plantele trebuie să aibă densitate
normală. Semințeîe de lucernă sunt foarte scumpe, de aceea folosirea unor
norme mari de semănat duce la scăderea rentabilității acestei culturi. Pentru
determinarea corectă a normelor de semănat se aplică, de obicei, următoarea
formulă:

117
 InMxl 0000 unde A reprezintă norma de semănat, kg/ha; n - numărul
A =------—------, de semințe germinabile la 1 ha, mln.; M-masa a 1000 de
semințe, g; P - puritatea semințelor, %; F - facultatea
germinativă, %.
La norma de semănat obținută prin calculare se adaugă 10-15% de semințe
(coeficientul condițiilor ecologice; corecția la condițiile pedologice și
atmosferice, la amplasarea teritoriului etc.) și încă 10-15% (așa-numitul
coeficient de aplicare a agrotehnicii: lucrarea solului, influența culturii
proțectoare, distanța între rânduri etc.).
In recomandările cu privire la intensificarea producției de nutrețuri, sporirea
calității nutrețurilor și folosirea lor rațională în ramura zootehnică din Moldova
și cea din Ucraina (1984) se subliniază că norma de semănat în cultură pură în
Polesia și în silvostepă din Ucraina trebuie să fie de 18-20 kg/ha, în stepa
aridă - de 12-14 kg/ha, iar în Republica Moldova - de 20-25 kg/ha. La
înființarea pajiștilor de lucernă în amestec cu ierburi graminee perene, norma
de semănat a fiecărei componente va constitui 60-70% din norma de semănat
recomandată pentru semănatul componentelor în culturi pure.
La semănatul sub cultura protectoare norma de semănat se va mări cu
15-20%. O dată cu ridicarea nivelului agrotehnic al agriculturii, cu curățarea
solului de buruieni, cu aplicarea unor erbicide, fungicide și insecticide mai
ieftine, a preparatelor, care majorează puterea de germinare a semințelor, a
unor procedee mai avansate de lucrare a solului, a semănătorilor speciale și
a dispozitivelor pentru ele, norma de semănat se va micșora, însă nu trebuie
să uităm că, după cum deja s-a subliniat, lucernierele se exploatează o perioadă
de 3-4 ani, pe parcursul cărora recolta trebuie să fie înaltă și de bună calitate.
De aceea, norma de semănat nu se va micșora considerabil, deoarece în
cazul economisirii semințelor se vor obține lucerniere rare și îmburuienate,
ceea ce ar însemna că pământul se folosește nerațional.
Desimea normală și amplasarea uniformă a plantelor de lucernă depind de
adâncimea de încorporare a semințelor, care oscilează în limitele a 2-4 cm. în
experiențele noastre, efectuate pe cernoziom nisipos-argilos obișnuit, răsăritul
în câmp al lucernei, semănate la adâncimea de 2-3 cm și la umiditatea solului
de 70% C.C. a constituit 65%, la adâncimea de 4-5 cm - 57,3%, iar la adâncimea
de până la 6-7 cm - 29%. în ultimul caz plantulele au răsărit cu 3-4 zile mai
târziu decât la semănatul la adâncimea de 2-3 cm. Plantele erau slăbite și foarte
neuniforme. La semănatul la adâncimea de 8-9 cm aproape toate semințele au
pierit și doar 3,3% de plantule firave au apărut cu mare întârziere.
D. Roșca, V. Panait ș.a. (1967) menționează că în cazul în care adâncimea
era de 2,54 cm, răsăritul plantulelor a atins nivelul de 45,7%, iar când semințele
au fost încorporate până la 3,81 cm adâncime, răsăritul s-a redus până la 26,5%.
Adâncimea de semănat depinde, în măsură considerabilă, de starea solului
și de umiditatea lui. S-a demonstrat că pe solurile ușoare și cu o umiditate
insuficientă din regiunile de sud adâncimea de încorporare a semințelor poate
fi de 3-4 cm, iar pe solurile mai grele cu umiditate suficientă semănatul se
recomandă să se facă la adâncimea de 2,0-2,5 cm. Când semănatul se efectuează
toamna, adâncimea de încorporare a semințelor poate fi mărită cu 1-1,5 cm.

118
I’entru obținerea unei semănături uniforme de lucernă este nevoie de o lucrare
ideală a solului și de aplicat, până la și după semănat, o tăvălugire cu tăvălugul
inelar cu pinteni. Inainte de semănat trebuie să se determine cantitatea de
semințe la hectar, să se fixeze discurile sau brăzdarele la aceeași adâncime și
la distanța stabilită dintre rânduri, să se astupe toate găurile, pentru a preveni
pierderile de semințe la semănat și să se instaleze corect marcherul. Dacă
lucerna se seamănă o dată cu cultura protectoare, se folosesc semănătorile
care seamănă concomitent grăunțoasele și ierburile. In cazul în care aceste
mașini lipsesc, se utilizează semănătorile obișnuite. La început se seamănă
cultura protectoare, apoi lucerna, pe diagonală sau de-a curmezișul. Rezultate
bune se obțin la semănatul concomitent al lucernei și culturii protectoare, cu
aplicarea cuplajului a două semănători unite astfel încât semănătoarea din urmă
să semene lucernă pe spațiile dintre rândurile de cultură protectoare.

Metodele de semănare a lucernei

Una din particularitățile distinctive ale biologiei lucernei este creșterea inițial
înceată, ceea ce favorizează îmburuienarea semănăturilor, rărirea lor, aceste
fenomene condiționând obținerea unor roade mici, mai ales în primul an de
vegetație, sau chiar pieirea completă a pajiștii. L. Mațiuk (1968), studiind această
problemă în anii ’50 ai secolului trecut în zona centrală a Moldovei, accentuează
că din 15 ani (1949-1964) de cultivare a lucernei în 7 ani producătorii au fost
nevoiți să recurgă la desțelenirea lucernierelor, din cauza îmburuienării puternice
a semănăturilor. Pentru înăbușirea buruienilor, înlăturarea acțiunii lor inhibitoare
și compensarea producției care n-a fost obținută din primul an de vegetație,
savanții propuneau semănatul lucernei sub cultură protectoare.
Lucerna a început să fie semănată sub cultură protectoare în multe regiuni
ale Rusiei, Ucrainei și ale unor state din Asia Mijlocie încă la începutul
secolului al XlX-lea (Sovetov, 1869; Kostâcev, 1985; Klinghen, 1906). Mul-
tiple experiențe de studiere a metodelor de semănare a lucernei sub diferite
culturi protectoare s-au efectuat în anii ’30-’50 ai secolului al XX-lea (Belov,
1931; Andreev, 1937; Buscean, 1939; Kudinov, 1947; Iuhno, 1952 ș.a.).
L. Mațiuk (1968), M.Tarkovski ș.a. (1975), N. Gubaidullin, R. Enikeev (1982)
ș.a. menționează că alegerea culturii protectoare și a metodei de semănat se
va face diferențiat, ținându-se cont de condițiile pedoclimatice din zona dată,
de asigurarea solului cu apă, de nivelul de lucrare a lui etc.
Lucrările efectuate de S. Șain (1959), E Filatov (1966) și de alți cercetători
au demonstrat dependența directă a creșterii și a dezvoltării lucernei de
iluminarea insuficientă, ca urmare se reduce gradul de înfrunzire, tulpinile
devin subțiri, etiolate, se mărește numărul golurilor din lucerniere. Insuficiența
de lumină și, în primul rând, de radiație ultravioletă, reduce rezistența plantelor
la temperaturi joase și la secetă, se răsfrânge negativ asupra acumulării
substanțelor nutritive în colet și a depunerii mugurilor în epicotil. Lumina
influențează și asupra mișcării substanțelor organice din frunze. S-a stabilit că
la umbrirea plantelor substanțele organice nu numai că se rețin în frunze, dar
și se deplasează mai lent decât la o iluminare normală.

119
 V. Gormașov (1968), studiind acțiunea culturilor protectoare asupra
ierburilor multianuale în Crimeea (Ucraina), a stabilit că ele influențează
diferit gradul de iluminare (tab. 40).
Insuficiența de lumină are repercusiuni și asupra proceselor fiziologice
și biochimice de creștere și de dezvoltare a lucernei. Pentru menținerea
unei productivități înalte a lucernei pe toată perioada folosirii ei, învățații
propun selectarea unor culturi protectoare, care în timpul vegetației ar
exercita o acțiune mai puțin concurentă asupra lucernei, mai ales în ce
privește consumul de lumină și de umiditate.
Tabelul 40
lluminarea lucernei sub diferite culturi protectoare, %

Data determinării iluminării

Cultura protectoare
03-05 18-05 02-06 16-06 01-07 18-07 05-08
Secară de toamnă pentru nutrețverde 42,6 28,2 9,4 - -
Ovăz pentru nutreț verde 92,2 67,7 28,6 22,6 - - -
Orz de primăvară pentru boabe 98,4 91,0 42,4 37,5 54,8 62,6 -
Porumb pentru nutreț verde - - - 98,2 96,4 90,4 83,8
larbă-de-Sudan - - - 90,4 88,6 76,4 61,9
Mei pentru grăunțe - - - 99,6 94,2 83,8 71,0

0 acțiune inhibitoare mai pronunțată exercită asupra lucernei gramineele

de toamnă și amestecurile lor cu măzărichea de toamnă. Aceste plante au un
grad mai înalt de înfrățire și o creștere inițială mai rapidă, oprimă plantulele
de ierburi mai puternic decât alte culturi protectoare.
Culturile timpurii de primăvară, mai ales amestecurile lor cu leguminoasele,
de asemenea, nu pot fi folosite în calitate de culturi protectoare. Dintre ele o
acțiune mai puțin negativă asupra creșterii și dezvoltării lucernei are orzul de
primăvară. Ovăzul formează tufe dese și secătuiește solul la o adâncime mai
mare, de aceea el este mai puțin indicat decât orzul.
Concluzia că orzul este o cultură protectoare mai potrivită decât ovăzul a
fost confirmată de rezultatele cercetărilor multor savanți din țară și de peste
hotare (Mațiuk, 1968; Balan, 1965; Serov, Ivanova, 1973; Rabinovici, Iurinov,
1973; Dronova, 1976; Skvznior, 1976; Dancik, 1978; Kapriva, Prochazka, 1979;
Gubaidullin, Enikeev, 1982 ș.a.). Iluminarea ierburilor perene sub protecția
orzului, după cum arată experiențele, este aproape de 2 ori mai mare (7 320
lx/m2) decât sub protecția ovăzului (4 220 lx/m2); lucerna creștea și se
dezvolta mai bine, forma un sistem radicular mai viguros, regimul de apă și
cel nutritiv erau cu mult mai favorabile decât după ovăz, ca rezultat,
productivitatea și longevitatea lucernei erau mai mari.
Insă orzul de primăvară în calitate de cultură protectoare pentru lucernă,
de asemenea, are un șir de neajunsuri (umbrește plantulele încă firave de
lucernă, usucă și secătuiește solul ș.a.), de aceea savanții au început să caute
altă cultură protectoare mai precoce, care să oprime mai puțin lucerna. S-au
propus amestecuri de leguminoase cu ovăz, ovăz pentru nutreț verde, porumb

120
pentru nutreț verde și însilozare, năut, mei pentru boabe ș.a. Multiplele
experiențe au dovedit că amestecurile de leguminoase cu ovăz formează o
inasă vegetală considerabilă și sunt predispuse la polignire, umbresc și oprimă
plantulele de lucernă. De aceea, în practică astfel de amestecuri se folosesc
în calitate de culturi protectoare numai în zonele cu precipitații abundente,
precum și pe soluri ușoare, unde amestecul de ierburi cu plante protectoare
mai puțin sunt supuse polignirii.
Experiențele efectuate la Institutul de Cercetări Științifice în domeniul
Agriculturii din Bașkiria (Gubaidullin, Enikeev, 1982) au arătat că lucerna
crește rău sub protecția cerealelor de primăvară și a amestecurilor lor pentru
masă verde și grăunțe: pe lucerniere se formează goluri, iar în anii următori
plantațiile de lucernă sunt năpădite de buruieni și dau roade mici. Numărul
de plante de lucernă, ce au supraviețuit până la recoltarea culturii protectoare,
era de 44% - sub protecția grâului; 34% - sub protecția amestecului de
măzăriche cu ovăz; 85% - la semănatul fără cultură protectoare.
Producția de fân de lucernă a constituit în primul an de vegetație, la a
doua coasă, 57,0 q/ha - sub protecția grâului; 74,9 - sub părâng; 80,7 - în
varianta fără cultură protectoare; în al doilea an de vegetație, respectiv, 98,6;
102;7; 115,0, iar în al treilea an, corespunzător, 83,4; 91,6 și 94,0 q/ha.
In experiențele lui Gh. Medvedev (1979), efectuate la I.A. din Volgograd,
s-a stabilit că masa medie a plantelor de lucernă către recoltarea culturii
protectoare (grâu de primăvară) era de 14 ori mai mică decât în semănăturile
fără plantă protectoare. Lucerna, care a crescut fără plantă protectoare, către
intrarea în iarnă avea un sistem radicular mai bine dezvoltat și mai multe
ramuri scurte și muguri dorminzi.
în gospodăria didactică „Berezovskaia” din Voronej (Popov, Ședrina, Frolov,
1976), lucerna, semănată sub protecția orzului, a răsărit în a 20-a zi, iar la semănatul
fără cultura protectoare - în a 16-a zi. De la semănat și până la apariția tulpinii
florifere au trecut 46-48 de zile, în culturile șemănate sub plantă protectoare, și
29-31 de zile, în cele fără cultură protectoare. In al doilea an de vegetație, înălțimea
plantelor din semănăturile cu plantă protectoare era de 13-14 cm, iar în cele fără
cultură protectoare - de 23-26 cm. Aceste date demonstrează avantajul
incontestabil al semănatului lucernei fără plantă protectoare.
E. Vinogradova (1983), generalizând datele experimentale privind
cultivarea ierburilor leguminoase perene sub plantă protectoare, susține că
și cele mai bune culturi protectoare oprimă creșterea și dezvoltarea lucernei.
înfluența negativă a fost înregistrată nu numai în primul an de vegetație, dar
și în ceilalți ani, mai ales la irigare. După părerea majorității cercetătorilor,
viitorul aparține semănăturilor de lucernă fără plantă protectoare.
încă până la cel de-al doilea război mondial, la Stațiunea Experimentală
Mitrofanovsk a I.U.C.Ș.N. (Rusia), la I.U.Ș.G. din Odesa (Ucraina) se folosea
în calitate de cultură protectoare pentru lucernă meiul. După război, cercetârile
s-au intensificat considerabil. Experiențe de studiere a meiului în calitate de
cultură protectoare pentru ierburile perene au fost efectuate în multe instituții
de cercetări științifîce: la filiala din Ucraina a I.U.C.Ș.N., la I.C.Ș.A. din Krasnodar
(Rusia), la Stația Experimentală din Erastovsk a I.U.C.Ș.R din Dnepropetrovsk

121
 (Ucraina), în regiunile Herson, Odesa, în Crimeea (Ucraina), la Institutul de
Cercetări Științifice în domeniul Culturilor de Câmp (Bălți), la Stațiunea
Experimentală „Chetrosu” a Institutului Agricol din Republica Moldova și în
alte instituții din regiunile de stepă. Cercetătorii au menționat că meiul, folosind
slab apa din sol la începutul vegetației, având un ritm slab de creștere și deci
umbrind mai puțin plantulele de lucernă, creează condiții mai mult sau mai
puțin favorabile pentru creșterea și dezvoltarea acesteia.
Insă cercetările ulterioare au evidențiat un șir de inconveniențe, în ce
privește folosirea meiului în calitate de cultură protectoare pentru lucernă. In
primul rând, meiul este o cultură termofilă, care preferă epocile târzii de
semănat. Deseori către momentul semănării meiului, stratul superior de sol
nu conține umiditate suficientă, ceea ce zădărnicește răsărirea concomitentă
a plantulelor de lucernă. Posedând o rezistență înaltă la secetă, mai ales în anii
cu puține precipitații atmosferice, meiul secătuiește solul, exercitând o acțiune
oprimantă asupra plantulelor de lucernă încă plăpânde. In afară de aceasta,
plantele de mei umbresc lucerna, deși într-o măsură mai mică decât gramineele
de toamnă și cele de primăvară. Continuă căutarea unor noi culturi protectoare
pentru lucernă. In regiunile de sud au fost încercate iarba-de-Șudan, sorgul,
meiul african, în cele mai de nord - sulfina, floarea-soarelui. Insă din cauza
rezistenței înalte la secetă, gradului înalt de înfrățire, de înfrunzire, eliminării
unor substanțe otrăvitoare pentru plantulele tinere de lucernă, precum și din
cauza altor particularități biologice, aceste culturi, de asemenea, nu sunt
potrivite ca plante protectoare pentru lucernă. In anii ’70 ai secolului trecut în
calitate de cultură protectoare pentru lucernă a fost încercat porumbul pentru
nutreț verde și pentru însilozare.
In experiențele de mai mulți ani, efectuate la Stațiunea Experimentală
din Poltava (Ucraina), în regiunile Lipețk și Rostov (Rusia) ș.a., lucerna
semănată sub protecția porumbului pentru nutreț verde a dat cu 30-37% mai
multă recoltă de pe hectar în comparație cu lucerna semănată sub protecția
orzului și a ovăzului pentru boabe (M. Tarkovski, 1974). în fosta Republică
Democrată Germană, după cum menționează Haase W., Bassel R. (1984),
lucerna semănată sub protecția porumbului pentru însilozare a asigurat în
primul an de folosire 374-560 q/ha de masă verde cu un conținut de 18%
substanță uscată. Porumbul ca plantă protectoare a dat, în funcție de variantele
experienței, 210-447 q/ha masă verde pentru însilozare.
De menționat că rezultate mai bune se obțin în cazul în care lucerna este
semănată nu împreună cu porumbul, ci după răsărirea lui. Dacă au răsărit
buruieni, plantația de porumb trebuie să fie lucrată cu grapa sau cu
cultivatorul. Porumbul se recoltează după apariția paniculelor (Podvezenski,
Gnedas, 1979). Astfel, la semănatul lucernei după răsărirea porumbului în
decurs de 3 ani de folosire s-au recoltat cu 28,1 q de unități nutritive de pe
1 ha mai mult decât la semănatul concomitent al componentelor.
în regiunea Volgograd (Rusia), s-a stabilit că porumbul este una din cele
mai potritive culturi protectoare pentru lucernă (Dronova, 1976). Deja în
anul semănării recolta de fân de lucernă pe sectoarele irigate a constituit
sub porumb 107 q/ha.

122
 Pentru reducerea acțiunii oprimante a culturii protectoare asupra lucernei,
inai ales în raioanele secetoase de la sud, se recomandă micșorarea normei de
semănat a culturii protectoare cu 20-30% și lăsarea unor spații mai mari între
rânduri. Uneori lucerna se seamănă după metoda de semiacoperire, adică
culturile protectoare sunt semănate pesțe un rând, iar în spațiul dintre rânduri
de-a curmezișul lor se seamănă lucernă. In acest caz cultura protectoare oprimă
mai puțin plantele de lucernă, iar prin umbrire le apără bine de razele arzătoare
ale soarelui. In unele zone de cultură se recomandă amplasarea plantei
protectoare de-a curmezișul rândurilor de iarbă leguminoasă perenă răsărită.
Pentru diminuarea acțiunii oprimante al culturilor protectoare se mai
recomandă reducerea maximă a termenului de aflare a lucernei sub această
cultură, micșorarea cu 20-30% a normei de semănat al culturii protectoare ș.a.
Indiferent de precocitate, de metodele de semănare și de fază de recoltare,
toate culturile protectoare inhibă creșterea și dezvoltarea lucernei, îndeosebi
la începutul creșterii, micșorează productivitatea și longevitatea ei, despre
ce confirmă cercetările multiple și bogata practică de producție. Mai mult ca
atât, lucerna, după particularitățile biologice, nu necesită cultură protectoare,
fiind o plantă iubitoare de lumină, ea preferă terenuri bine luminate de soare.
Semănatul lucernei sub plantă protectoare este doar un mijloc de luptă cu
buruienile în primul an de existență și un procedeu de folosire mai rațională
a pământului.
Pe solurile bine lucrate, mai ales în raioanele secetoase din sudul țării,
lucerna semănată fără plantă protectoare, în toți anii de folosire, în majorițatea
cazurilor, este mai productivă decât lucerna cultivată în cultura ascunsă. Incă
la începutul secolului alXX-lea, s-a recomandat, pentru raioanele din sud-vestul
Rusiei, semănatul lucernei fără cultură protectoare (Fiodorov, 1909). De aceeași
părere sunt și alți savanți, care au studiat lucerna în regiunile de sud ale
Ucrainei, în Moldova, România, Bulgaria, Iugoslavia (Kudinov, 1947; Katrilici,
1955; Zikov, 1964; Mațiuk, 1968; Baigulov, 1970; Nourițki, 1977; Vorobiov,
Ivanov, Antonov, 1976; Maslinkov, 1985; Varga, 1993; Moga, 1993 ș.a.).
V. Garmașov (1968) a cercetat în Crimeea diferite culturi protectoare în
experiențe cu trei epoci de semănat (timpurie de primăvară, târzie de primăvară
și de vară) și în toate trei lucerna în cultură pură a dat o producție de fân mai
mare decât sub culturile protectoare. Rezultate analoage au obținut și V. Kazakov,
I. Vovcenko, A. Guțov (1975), care au efectuat cercetări în regiunea Odesa.
în Gospodăria didactică a I.A. „Gornaia Poleana” din Volgograd (Rusia), după
comunicările făcute de A. Ivanov, G. Medvedev, V. Ciurzina (1974), lucerna, în al
doilea an de viață, la semănatul fără cultură protectoare, a dat 354-705 q/ha de
masă verde, iar la semănatul sub cultură protectoare - 317-618 q/ha. în
experiențele din Kuban, lucerna, în total pe 3 ani, la semănatul fără cultură
protectoare, a dat 1 350 q/ha de masă verde, la semănatul sub ovăz pentru
nutreț verde -1191, iar sub ovăz pentru boabe - numai 1070 q/ha (Marincenko,
1983). în experiențele I.U.N. „V.R. Wiliams” (Kutuzov ș.a., 1985) lucerna, la
semănatul fără cultură protectoare, în timp de 3 ani de existență, a asigurat
obținerea a 182,6 q de unități nutritive și 45,9 q de proteină brută de pe un ha, la
semănatul sub orz pentru boabe, luând în caîcul și roada culturii protectoare,

123
respectiv, 155 și 32,9 q. De reținut că în anul semănării sub orz s-au administrat
90 kg/ha de azot, iar sub lucernă fără cultură protectoare - numai 45 kg/ha.
Experiențe de cultivare a lucernei fără cultură protectoare s-au efectuat
în mai multe țări. T. Doncik (1976), studiind în Cehoslovacia diferite culturi
protectoare pentru lucernă, menționează că în acest scop pot fi folosite cu
succes porumbul pentru însilozare. Insă, după capacitatea germinativă și
rezistența masei vegetale, precum și după producția de proteină digestibilă,
semănăturile fără plantă protectoare au un avantaj incontestabil față de cele
cu plantă protectoare. Productivitatea lucernei, semănată fără plantă
protectoare, în primulan, a constituit, în funcție de precipitații, 47-101 q/ha
de substanță uscată. In Germania R. Geisenheiner et al. (1974), în baza
experiențelor de mulți ani, au stabilit că la semănăturile cu plantă protectoare
producția de masă verde în primul an de vegetație oscila în limitele a 30-
140 q/ha, iar la cele fără plantă protectoare între 155-300 q/ha.
Metoda principală de cultivare a lucernei în Bulgaria este cea fără plantă
protectoare (Maslinkov, 1985) (tab. 41).
Tabelul 41
Recolta de unități nutritive și proteină digestibilă* la semănatul lucernei sub
diferite culturi protectoare, % față de martor (fără plantă protectoare)

Sub Sub Cu 150 Cu 100 Cu 150 Cu 100 Cu porumb

Anul de protecția protecția kg/ha kg/ha kg/ha năut kg/ha năut pentru
folosire ovăzului ovăzului măzăriche măzăriche însilozare
pentru masâ pentru
verde boabe
Primul an
100,0 90,5 111,1 102,3 82,1 80.5 153,1
(în medie
106,1 48,2 109,3 101,0 84,3 82.6 80,3
pe 3 ani)
Al doilea
an (în me- 76,4 67,3 84,5 87,3 93,6 95,3 76,7
die pe 76,4 67,1 84,5 87,2 93,5 95,5 76,7
3 ani)
împreună
de pe
primul și
al doilea 83,5 74,2 93,3 91,8 90,2 90,2 95,1
an de folo- 85,1 61,5 91,8 91,3 90,9 91,5 73,6
sire (în
medie pe
4 ani)
* Notă. La numărător sunt indicate unități nutritive, la numitor proteină digestibilă.

Intensificarea producției de nutrețuri, la etapa actuală, presupune elaborarea

unor procedee mai eficiente de cultivare a lucernei. Scopul principal, urmărit în
acest caz, constă în obținerea producției maxime de proteină și de unități nutri-
tive de pe un hectar, de asemenea, în acumularea maximă în sol a azotului bio-
logic din atmosferă. Autorul cu colaboratorii A.Ș.R „Selecția” au studiat mai mult
de 14 ani particularitățile biologice și productivitatea lucernei la semănatul cu și

124
fără plantă protectoare. Lucerna a fost semănată fără și sub protecția ovăzului și
a orzului pentru boabe și nutreț verde, a meiului pentru boabe, a amestecurilor
de leguminoase cu ovăz, a porumbului pentru nutreț verde și pentru însilozare
etc. Semănatul s-a efectuat primăvara devreme și primăvara târziu, precum și în
prima jumătate a verii și la începutul toamnei, pe pământuri neirigate și irigate.
Observările asupra răsăririi plantelor, creșterii și dezvoltării plantelor au arătat
că influența negativă a culturilor protectoare asupra lucernei este condiționată
de modificarea regimurilor de lumină, de apă și de nutriție. Deosebit de pronunțat
s-a manifestat aceasta în fazele inițiale de dezvoltare, efectul negativ fîind cu atât
mai mare, cu cât mai intens creștea cultura protectoare, mai deasă era semănătura
formată de ea și cu cât mai mult lucerna se află sub protecția lor.
In anii secetoși, acțiunea negativă a culturii protectoare se manifestă mai
pronunțat decât în anii cu multe precipitații. Culturile protectoare exercită o
influență neînsemnată asupra răsăririi plantulelor. Acțiunea lor oprimantă se
manifestă după apariția ultimelor, ceea ce duce la pieirea unui mare număr
de plante din lucerniere. In anul secetos 1967, după calculele lui I. Crecesco,
din semănăturile de lucernă fără plantă protectoare în primul an au pierit
8,1% de plante, iar în semănăturile aflate sub protecția orzului de primăvară,
amestecului de măzăriche-ovăz și a meiului, respectiv, 40,6; 30,0 și 18,3% de
plante. în al doilea și al treilea ani intensitatea procesului de rărire a
lucernierelor era mai mică, depinzând de mulți factori naturali și ecologici,
precum și de procedeele agrotehnice și de modul de exploatare a
lucernierelor. în decurs de 2 ani de viață a lucernei fără plantă protectoare
au pierit 39,7% de plante, sub protecția ovăzului pentru boabe - 57,5, a
amestecului de mazăriche-ovăz pentru nutreț verde - 61,8%.
Plantulele de lucernă, aflându-se 70-90 de zile sub cele protectoare, mai
ales sub culturile predispuse la polignire, cresc prost, formează tulpini subțiri,
cu puține frunze și conțin o cantitate insuficientă de clorofilă și de alți pigmenți
(tab. 42). Rămânerea în urmă este mai mare în anii secetoși. Lucerna, după
recoltarea culturii protectoare, crește încet și începe să-și restabilească
energia de creștere doar după ploi abundente sau după irigare.
Tabelul 42
Indicii măsurărilor biometrice ale plantelor de lucernă in xiua recoltării
(I.C.Ș.C.C., Bălți)

Numărul de Masa a 100 înălțimea înfrunzirea, %

Metoda de semănat plantelor, cm
zile sub acoperiș plante verzi, g
Fără plantă protectoare - 380 61,0 43,1
Orz pentru
nutreț verde 70 19,6 16,5 40,4
Cu Amestec de
plantă ovăz cu măză-
70 16,6 14,7 36,6
protec- riche pentru
toare nutreț verde
Orz pentru boabe 107 14,7 14,5 30,3
Mei pentru boabe 82 273 64,8 38,1

125
 Cultivarea lucernei sub plantă protectoare contribuie la folosirea eficientă
a pământului în anul însămânțării. Culturile protectoare dau o anumită roadă
și înlesnesc combaterea buruienilor. Dar recoltele înalte de culturi protectoare
oprimă mai puternic lucerna, atât în anul însămânțării, cât și în anii următori.
La semănatul sub plantă protectoare în condiții fără irigare, dă roadă, de
regulă, numai cultura protectoare. Doar în anii cu o cantitate suficientă de
umiditate, în a doua jumătate a verii, lucerna dă o roadă mică, în timp ce la
semănatul fără planta protectoare, către recoltarea lucernei plantele de
lucernă ating înălțimea de 50-65 cm și formează o coasă satisfăcătoare. în
urma experiențelor efectuate timp de 6 ani (I. Crecesco), s-a constatat că
productivitatea îucernei este mai înaltă dacă e cultivată fără plantă protectoare.
După recolta de unități nutritive și de proteină digestibilă de pe hectar
(ținându-se cont și de roada culturii protectoare), primul loc îl ocupă lucerna
semănată devreme fără planta protectoare (tab. 43).
Tabelul 43
Productivitatea culturilor protectoare în primul an de viață
(I.C.Ș.C.C., Bălți)

Recolta globală la
Productivitatea (q/ha)
1 ha, q
Metoda de Epoca de culturii protectoare lucernei
semănat semănat unități proteină
masă boabe paie masă nutritive digestibilă
verde verde

1 2 3 4 5 6 7 8
Fără plantă protec- Timpurie de
- - - 220,4 68,6 7,1
toare primăvară
Cu plantă protec-
toare: - 23,9 28,8 24,8 470 3,05
- orz pentru boabe
- ovăz pentru nutreț 252,1 - - 53,3 59,3 7,00
- ovăz + măzăriche
de primăvară pentru 241,7 - - 48,7 53,9 7,00
nutreț verde
Fără plantă protec- Timpurie de
- - - 61,8 18,8 1,66
toare vară
Cu plantă protec-
toare:
208,0 - - 91,7 49,5 5,20
- porumb pentru
nutreț verde
- mei pentru boabe - 24,2 36,3 10,5 41,3 3,18

Postacțiunea culturilor protectoare, deși într-o măsură mai mică, totuși

se răsfrânge asupra creșterii și dezvoltării lucernei în următorii ani de viață
(tab. 44).

I»
 Tabelul 44
Influența culturilor protectoare asupra productivității lucernei
(I.C.J.C.C., Bălți)

Produc- Recolta, q/ha

Producția de masă verde, q/ha ția de (cu evidența culturii
fân pe3 *protectoare)
Metode de semănat
în anul în anul în anul total ani, unități proteină
semănării II III pe 3 ani q/ha nutritive digestibilă

Fără plantă protectoare 220 418 418 1 058 257,7 211,2 37,4

Cu plantă protectoare:
25 383 355 763 189,6 191,9 29,3
- orz pentru boabe
- ovăz pentru nutreț
53 403 393 848 221,1 202,4 35,4
verde
- ovăz + măzăriche
de primăvară pentru 49 391 362 802 199,3 199,1 34,0
nutreț verde
- mei pentru boabe 11 395 361 785 194,7 190,7 30,2
- porumb pentru
92 429 420 941 233,6 208,9 35,5
nutreț verde

* Producția de unități nutritive și de proteină digestibilă în toate tabelele se calculează după

coeficienții lui E. Smolinski și C. Stepurin (Universitatea Agrară de Stat din Republica Moldova).

Semănăturile sub planta protectoare nu numai în primul an de viață, dar și în

următorii ani cedează după recoltă celor fără plantă protectoare. Totodată,
productivitatea lucernei scade cel mai mult în variantele în care lucerna a fost
semănată sub culturile semănate compact (orz și mei). Lucerna semănată sub
porumb pentru masă verde este oprimată în măsură mai mică și roada se

30 z 30 ~

20 z

10 z

0 - 0 -
Fig.3. înălțimea atinsă de lucerna Fig.4. înălțimea atinsă de lucerna semănată în
semănată sub porumb, în momentul cultură pură, aflată în aceeași fază de vegetație cu
recoltării lui pentru nutreț lucerna semănată în cultură ascunsă, sub porumb
micșorează mai puțin. La recoltarea porumbului pentru nutreț verde lucerna
sub protecția acestuia a atins înălțimea de 15-20 cm (fig. 3), iar fiind semănată în
cultură pură, tot în aceeași fază de vegetație - 30-35 cm înălțime (fig. 4). Concluziile
trase de noi în ultimii ani au fost confirmate de experiențele efectuate de
C. Cebotari în același institut din Bălți. Porumbul, deși a influențat asupra lucernei
mai puțin, comparativ cu alte culturi, totuși, îndeosebi în anii secetoși, a oprimat
lucerna în toți anii de viață într-o măsură considerabilă (tab. 45).
Tabelul 45
Productivitatea lucernei (primul an de viață) în funcție de metoda de semănat ;i
de planta protectoare (masă verde)

Anii de însămânțare
Media pe
Metoda de semănat 1998 1999 2000 3 ani

Producția, q/ha
Semănatul în rânduri obișnuite (15 cm) 200 205 97 167
Semănatul în rânduri distanțate (45 cm) 228 191 123 181
Semănatul sub protecția porumbului (70 cm): lucernă 152 96 105 118
în benzi de câte 2 rânduri între rândurile de porumb 250 184 190 208

* La numitor recolta de lucernă, la numărâtor de porumb.

După cum reiese din datele din tabel, în primul an de viață, chiar sub protecția
porumbului s-au obținut 200 q de masă însilozată de porumb, în schimb au fost
pierdute circa 50% din recolta de lucernă. De menționat că și în anii următori de
viață lucerna, semănată sub protecția porumbului, a dat o roadă cu 63 q/ha mai
mică decât lucerna semănată fără protecția acestuia. Sub plantă protectoare,
lucerna formează un sistem radicular mai puțin dezvoltat în comparație cu
semănăturile de lucernă fără plantă protectoare, are un grad de înfrunzire și de
înfrățire mai mic și acumulează mai puține substanțe de rezervă. In al doilea an
de viață, semănăturile sub planta protectoare regenerează mai târziu și rămân în
urmă în ce privește formarea recoltei. Lucernierele sub plantă protectoare
iernează mai rău și sunt într-o măsură mai considerabilă năpădite de buruieni.
Aceste aspecte negative se manifestă mai puțin în cazul în care lucerna este
semănată sub protecția porumbului folosit ca nutreț verde și pentru însilozare.
Noi am întreprins cercetări în vederea aprecierii valorii nutritive a lucernei
cultivate cu și fără plantă protectoare și am constatat că în cazul cultivării
lucernei fără plantă protectoare se creează condiții mai favorabile de creștere,
ce influențează pozitiv asupra conținutului în proteine, caroten și de alte
substanțe nutritive valoroase (tab. 46).
Conținutul altor elemente nutritive, în funcție de cultura protectoare, se
modifică neînsemnat. Numai conținutul de proteină brută, îndeosebi la prima
coasă, în lucerna crescută sub plante protectoare, este mai scăzut în
comparație cu lucerna crescută fără plantă ptotectoare. De subliniat că din
punct de vedere economic, producția, mai ales, a proteinei vegetale obținute

128
 Tabelul 46
Influența culturilor protectoare asupra compoziției chimice a lucernei
în primul an de vegetație, % de substanță absolut uscată
(anul 1971, I.C.Ș.C.C., Bălți)

Umiditatea Proteină Celuloză Crăsimi Cenușă Substan-

Tipul de plantelor brută țe ex-
semănat la momen- tracti- PA k2o
tul recol- ve ne-
tării, % azotate

Fără plantă
* 70,1 25,12 29,29 2,20 11,16 28,34 0,38 2,16
protectoare 69,7 25,54 28,80 1,79 10,55 23,62 0,38 2,21

Cu plantă protectoare:
17,6 34,6 2,42 8,20 27,94 0,23 1,69
- ovăz pentru nutreț
71,0 24,1 25,4 2,50 10,71 23,56 0,36 2,34
verde

- amestec de măzâ-
17,5 34,6 2,42 8,20 27,94 0,23 1,69
riche-ovăz pentru
70,0 21,10 32,6 2,93 11,60 23,07 0,24 1,71
nutreț verde
- porumb pentru
83,7 20,68 27,0 4,98 6,95 33,08 0,50 2,43
nutreț verde
**

* La numărător - la prima coasă, la numitor - la coasa a doua.

** Datele numai de la prima coasă a lucernei.

de pe semănăturile de lucernă fără plantă protectoare, este mai ieftină, iar

rentabilitatea - mai mare decât în cazul semănăturilor cu plantă protectoare.
De remarcat că alegerea metodei de semănat se va face strict diferențiat,
ținându-se cont de factorii ecologici, agrotehnici, pedoclimatici etc. Totodată,
iucerna în calitate de cultură multianuală trebuie să dea roadă înaltă și calitativă
în toți cei 3-4 ani de folosire, de aceea semănatul se va efectua pe un pământ
bine pregătit și curățat de buruieni. Din primul an de vegetație a lucernei se
vor crea condiții favorabile pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.
Lucernierele se vor amplasa pe terenuri bine pregătite și aprovizionate cu
substanțe nutritive. 0 astfel de pregătire a solului majorează substanțial
eficacitatea utilizării terenului și mărește durata de folosire a lucernierei. Dacă
solul este îmburuienat și nu-i pregătit pentru semănat, iar producătorul nu-i
asigurat cu erbicide speciale și în cantități suficiente, lucerna poate fi semănată
și sub plantă protectoare, folosind în acest scop porumbul pentru nutreț verde
și pentru însilozare sau orzul pentru boabe. Norma de semănat a acestora
trebuie să fie redusă cu 20-25% față de norma indicată pentru semănatul în
cultură pură. în cazul în care lucerna se va semăna sub cultură protectoare,
solul trebuie să fie bine asigurat cu apă. Numai astfel în decursul anilor de
folosire lucerna va da roade satisfăcătoare. Cu cât cultura protectoare va fi mai
timpurie și se va recolta mai devreme, cu atât lucerna se va dezvolta mai bine
și va avea o longevitate mai mare. Recoltarea și transportarea roadei trebuie
să se efectueze cu vătămări minime ale plantelor tinere de lucernă. Recolta și

129
toate resturile vegetale se vor strânge de pe câmp fără întârziere. Experiențele
și practica agricultorilor din ultimii ani au demonstrat câ lucerna, îndeosebi în
primul an de folosire, trebuie să fie cosită manual sau cu secerători trase de
cai, ceea ce se practică în gospodăriile mici țărănești. Această metodă reduce
la minimum tasarea solului și vătămarea plantelor tinere.

Irigarea și programarea recoltelor

Programarea recoltelor pe fondul irigat constituie una din rezervele de
creștere a producției de nutrețuri și de sporire a stabilității bazei furajere. In
acest scop se vor analiza fundamental toți factorii ce influențează asupra
productivității plantelor și se vor elabora măsuri, realizarea cărora la timp și
calitativ va asigura obținerea biomasei calculate din timp.
Programarea recoltei este una din cele mai însemnate realizări ale științei
și practicii agricole din a doua jumătate a secolului al XX-lea, o formă
superioară de gestiune a gospodăriei intensive.
Pe cale experimentală s-a dovedit că este foarte dificil a programa recolta,
a dirija formarea ei și, în genere, viața agrofitocenozelor, întrucât sistemele
biologice sunt extrem de complicate și există multipli factori și fenomene
ale naturii, care nu pot fi prevăzute și care, de asemenea, se dirijează anevoios.
Programarea recoltelor se datorează succeselor selecției, fiziologiei,
pedologiei, agrotehnicii, agrofizicii, biotehnologiei, agrometeorologiei,
matematicii, economiei și altor științe. Problema programării roadei corelează
cu dezvoltarea ulterioară a studiului roadei funcțiilor complexe ale proceselor
fiziologice, a factorilor biochimici și a altor factori ce determină parametrii
calitativi și cantitativi.
Academicianul I. Șatilov a formulat zece principii esențiale de programare
a recoltelor:
1. Determinarea indicelui hidrotermic al productivității fitomasei. în scopuri
practice se poate folosi mărimea de 4 mii kcal la 1 kg de biomasă absolut
uscată.
2. Nivelul recoltei programate se stabilește după coeficientul de folosire de
către plante a radiației active fotosintetizante.
3. Productivitatea potențială a culturii sau a soiului se determină pentru
condiții pedoclimatice concrete.
4. în câmpul ocupat de agrofitocenoze este necesar a forma un potențial
fotosintetic, capabil să asigure obținerea nivelului programat al recoltei.
5. Pentru obținerea recoltei calculate în prealabil, este necesar a respecta
și a aplica corect principalele legi ale agriculturii și fitotehniei:
• Legea importanței egale a tuturor factorilor de vegetație și nesubstituirii
acestora. Factorii necesari pentru viața plantelor (lumina, căldura, apa,
nutriția etc.) nu pot fi înlocuiți cu alții.
• Legea factorului limitativ. Nivelul recoltei este determinat de factorul cu
valori minime față de cele optime.
• Legea optimului. Numai raportul optim dintre umiditate și elementele
nutritive asigură o dezvoltare normală a plantelor.

130
 • Legea rambursării (restituirii). Esența ei constă în faptul că pentru
formarea recoltei plantele consumă din sol elementele nutritive, care
trebuie restituite în așa fel, ca fertilitatea solului să nu se micșoreze, ci,
din contra, să crească.
• Legea asolamentului sau a rotației culturilor, care presupune alternarea
obligatorie a culturilor în spațiu și în timp. Asolamentul în condiții egale
asigură roade mai înalte decât monocultura.
6. Elaborarea sistemului de nutriție a plantelor, ținând cont de fertilitatea
efectivă a solului și de necesarul plantelor în elemente nutritive, care
asigură obținerea unei recolte înalte și de calitate superioară.
7. Elaborarea unui complex de măsuri agrotehnice, pornind de la cerințele
și posibilitățile potențiale ale culturilor și soiului.
8. In condiții de irigare sunt satisfăcute necesitățile plantelor în apă în doze
optime, iar dacă acestea nu există, recolta se apreciază pornind de la
condițiile care s-au creat.
9. Asigurarea creșterii unor plante sănătoase, excluzându-se acțiunea
negativă a dăunătorilor și bolilor asupra creșterii, dezvoltării și
productivității culturilor agricole.
10. Prelucrarea datelor experimentale după metodele matematice, care să
permită folosirea mai reușită a variantei optime a complexului de rnăsuri
tehnologice și organizaționale pentru obținerea unor roade programate
de diferite culturi.
La cele expuse trebuie adăugat că este necesar a obține o producție de calitate
superioară cu păstrarea echilibrului ecologic al mediului. Știința biologică și cea
agronomică la etapa contemporană de dezvoltare a agriculturii au obținut succese
remarcabile în domeniul selecției, producerii semințelor, au fost elaborate
tehnologii moderne, se utilizează preparate chimice și preparate biologice ac-
tive, se aplică mecanizarea complexă și automatizarea proceselor de producție,
pronosticarea și dirijarea proceselor de creștere și de dezvoltare a organismului
etc. Academicianul V. Wiliams, subliniind rolul omului în dirijarea activității vitale
a plantelor, scria „este necesar în tot timpul activității organismului a menține o
astfel de combinare a condițiilor superfîciale de lucru, la care consumul de către
el a materialului primar pentru efectuarea lucrului ar fi minim, iar producția
produsului finit din materialul inițial rămas să atingă mărimi cât mai mari”. Deci
recoltele înalte și stabile nu trebuie obținute cu orice preț, ci prin îmbinarea
folosirii raționale a factorilor, de producție, orientându-i, în primul rând, la
formarea produsului principal, pentru care se cultivă o plantă sau alta.
Aplicând pe larg legile privind cultivarea pământului și cele ale fitotehniei,
precum și principiile programării recoltelor, mulți producători măresc recolta
culturilor cultivate de 2-3 ori și mai mult.
Problemei programării recoltelor de culturi furajere pe fondul irigării i se
acordă o atenție primordială. Aceasta se explică prin faptul că în ultimii ani tot
mai frecvent ne atacă seceta și deci o bază furajeră stabilă poate fi creată numai
pe pământurile irigate. Pe terenurile irigate și desecate în anul 1985, de exemplu,
în fosta Uniune Sovietică s-au obținut de 6 ori mai multe unități nutritive decât în
anul 1965. După cum se știe, în toate țările se lărgesc suprafețele irigate ocupate

131
nu numai de culturile tehnice, legumicole, cerealiere, dar și de cele furajere, în
primul rând de lucernă, care printre alte culturi de câmp cel mai bine reacționează
la irigare, recuperând bine apa și, în general, energia irigabilă. Pe cale
experimentală s-a demonstrat că lucerna asigură acumularea maximală a
substanței uscate când umiditatea solului este de 80% C.C. Dacă există acest
nivel de umiditate, lucerna acumulează în 24 de ore 258-260 kg/ha de fân, iar în
cazul în care umiditatea solului este de 60% C.C. - numai 180-200 kg/ha fân,
recolta globală fiind, corespunzător, de 190-200 și 120-130 q/ha. Anume datorită
recoltelor înalte, obținute pe terenuri irigate de lucernă și de amestecurile acesteia
cu alte ierburi perene, în S.U. A. a crescut ponderea lor până la 13% din suprafețele
irigate. în Bulgaria se irigă mai mult de 50% din semănăturile de lucemă, în
Ungaria - 17% din semănăturile de ierburi furajere și 15% din pășuni și fânețe.
Irigarea culturilor furajere, în primul rând a lucernei, asigură aprovizionarea
continuă cu masă verde a animalelor și contribuie la funcționarea neîntreruptă
a agregatelor de producere a făinii de iarbă vitaminizată, a granulelor,
brichetelor și a concentratului proteinic verde. Deja s-a menționat că deși
lucema se deosebește printr-o rezistență înaltă la secetă, ea este foarte receptivă
la irigare, productivitatea ei crescând de 3-5 și chiar de 10 ori. Cele menționate
sunt confirmate de rezultatele experiențelor noastre. Astfel, în anul relativ
secetos 1981, lucerna în primul an pe pământurile Bazei Experimentale a A.Ș.
a Republicii Moldova (zona de centru) în cultură neirigată a dat 130 q/ha de
masă verde, iar în cultură irigată (70-75% C.C.) - 580 q/ha. Pe sectoarele
irigate și îngrășate producția de masă verde a fost și mai înaltă - 672 q/ha. în
anul 1983 lucerna în al treilea an de folosire a dat pe terenuri neirigate
272 q/ha de masă verde, iar pe sectoare irigate - 526 q/ha.
Deosebit de puternic s-a manifestat irigarea în anul secetos 1986, când
lucerna în primul an de folosire fără irigare a dat pe soluri erodate (Stația de
Aplicație a A.Ș. a Republicii Moldova, zona de sud) doar 80,2 q/ha de masă
verde. Pe sectorul irigat s-au obținut 294 q/ha,iar pe sectorul cu irigare și
îngrășare recolta a atins cota de 371 q/ha. în sovhozul „Mălăiești” pe
cernoziom obișnuitfără irigare în același an lucerna, în primul an de folosire,
a dat 165 q/ha de masă verde, pe fondul cu irigare - 504, iar pe fondul cu
irigare și cu îngrășare - 657 q/ha (fig. 5).

Fig. 5. Vedere generală a câmpului de lucernă în gospodăria „Mălăiești" - Orhei, pe fond

irigat și îngrășat, înainte de recoltarea primei coase (325 q/ha masă verde)

132
 Fig. 6. Starea diverselor culturi afectate de secetă: 1 - grâu de toamnă neirigat; 2 - grâu de
toamnă irigat; 3 - ovăz; 4 - mazăre; 5 - sparcetă; 6 - lucernă neirigată; 7 - lucernă irigată

In anul 1990, în raioanele de sud ale republicii condițnle de secetă au fost și

mai aspre. Astfel, în raionul Comrat (centrul secetei) în timp de 7 luni (XI-XII
1989 și I-V1990) au căzut doar 89 mm
de precipitații, norma fiind de 187 mm.
In același timp, precipitațiile au căzut
în cantități mici (2-15 mm). In perioada
celei mai intensive creșteri a culturii
(luna mai), stratul de 1 metru conținea
50-72 mm de umiditate, iar în stratul
arabil conținutul de umiditate era și
mai mic. In urma acestei secete de sol
(fig. 6) și atmosferice extrem de
puternice, când în unele zile ale lunii
mai temperatura aerului constituia 25-
30°C, în semănăturile de culturi de
toamnă și de lucernă au apărut
crăpături cu adâncimea de 40-50 cm
și cu lățimea de 5-10 cm și mai mult.
In astfel de condiții, spicoasele, dar și Fig. 7. Examinarea plantelor de lucernă
lucernierele vechi, către prima coasă afectate de secetă

133
erau puternic afectate: înălțimea plantelor era de 20-40 cm, iar majoritatea
frunzelor și chiar a tulpinelor au început să se usuce (fig. 7). Producția de masă
verde nu a depășit 30-40 q/ha. Terenurile, unde s-a efectuat irigarea lucernei,
au asigurat la prima coasă o roadă de 170-250 q/ha de masă verde. în anul 2000
seceta în Republica Moldova, îndeosebi în zona de sud și cea de centru, a fost și
mai pustiitoare. De exemplu, în lunile de vegetație a plantelor (mai-septembrie
2000) cantitatea de precipitații era mult sub nivelul anilor cu condiții normale,
constituind 60-70% față de media multianuală.
Un timp deosebit de secetos s-a instalat în luna mai. Conform informației
Serviciului „Hidrometeo” al Republicii Moldova, la unele stații meteorologice
(Telenești, Nisporeni, Leova) precipitațiile atmosferice au lipsit totalmente, iar
la majoritatea stațiilor au căzut doar 20-30% din normă. Mari devieri de la normă
s-au înregistrat și în ceea ce privește temperatura aerului, cea maximă ajungând
în această lună la 30°C și mai mult. Vremea uscată și temperaturile înalte s-au
menținut și în luna iunie, condițiile meteorologice fiind mult asemănătoare celor
din luna precedentă. în luna iunie însă, mai ales în zona de sud, au fost frecvente
zilele cu umiditate relativă a aerului mai joasă de 30% (de exemplu, 11 zile la
Comrat și 5 zile la Cahul). în iulie situația a fost mai favorabilă pentru culturile
agricole, aproape pretutindeni căzând ploi peste normă. Regimul de precipitații
din lunile august și septembrie a fost, de asemenea, mai mult sau mai puțin
apropiat de cel normal, însă regimul termic din luna august s-a caracterizat prin
temperaturi înalte ale aerului, maximele atingând +38°C chiar și în zona de nord
(Râbnița, Soroca, Camenca), iar în zonele centrală și de sud temperatura aerului
s-a ridicat până la +39° (Nisporeni, Vulcănești), umiditatea relativă în unele zile
scăzând până la 20% și mai jos (Comrat, Cahul). în așa condiții plantele, în multe
cazuri, s-au uscat în câmp și au dat recolte extrem de mici, însă cu atât mai mare
a fost efectul irigației. De exemplu, în zona de sud a țării (Cahul), lucerna fără
irigare la coasa a doua a dat doar 20-40 q de masă verde de pe hectar. Acolo
unde s-a efectuat irigația, chiar în cantități mici, lucerna a asigurat 160-180 q/ha
de masă verde. în gospodăria „Tevit” a Institutului de Zootehnie și Veterinârie în
condiții extraordinar de secetoase, în anul 2000 lucerna fără irigare a dat numai
103,6 q/ha de masă verde pe o suprafață de 179 ha.
La nordul republicii (A.Ș.R „Selecția”), pe sectoarele unde nu s-a aplicat
irigația, recolta lucernei a fost, în medie pe 10 ani, de 280 q/ha de masă
verde, pe sectorul irigat - de 400 q/ha, iar pe sectorul unde irigarea s-a
aplicat împreună cu fertilizarea (N60P,IOK40) a atins 640 q/ha de masă verde.
Așadar, importanța irigării tuturor culturilor, mai ales a lucernei, îndeosebi
în anii secetoși, este de netăgăduit, deoarece vitele pot fi salvate de la pieirea
totală. în acest context se mai poate de subliniat că din toate culturile de
câmp, lucerna în toate zonele pedoclimatice ale republicii cel mai bine
reacționează la irigare. Acest fapt este confirmat de datele prezentate de
A. Vingherenko și L. Solovei (1985) (țab. 47).
Din materialele prezentate reiese că toate culturile, îndeosebi lucerna,
cel mai bine reacționează la irigare în zonele de sud ale țării, unde recolta
lucernei, datorită irigării, a fost mai mare de 1,4-2,4 ori, comparativ cu
terenurile neirigate.

134
 Tabelul 47
Influența irigării asupra recoltei diferitelor culturi de câmp în zonele
pedodimatice ale Republicii Moldova (media pe 3 ani) (q/ha)

Zona de nord Zona de centru Zona de sud-est Zona de sud

Culturile cu fără cu fără cu fără cu fără
irigare irigare irigare irigare irigare irigare irigare irigare
Crâul de toamnă 34 31 36 29 38 28 35 31
Porumb pentru boabe 44 36 48 37 51 39 49 42
Floarea-soarelui 21 16 16 15 23 19 21 19
Legume (în total) 187 130 184 153 263 130 184 133
Rădăcinoase pentru furaj 419 391 405 336 393 324 402 265
Porumb pentru însilozare 257 202 2 76 191 321 182 241 186
Culturi anuale pentru furaj 171 138 170 146 168 102 148 110
Culturi perene (lucernă) 370 306 348 263 436 179 362 254

în Bulgaria, după datele lui I. Dilev (1976), la Stația Experimentală

„Pasardjik”, în medie pe 2 ani, în varianta de control (cantitatea medie anuală
de precipitații a fost de 540 mm, iar în perioada de vegetație - de 362 mm) s-au
recoltat 166,8 q/ha de fân, iar la irigare în prima variantă (umiditatea 70% C.C.
în stratul de sol de 1 m) - 211,1 și în a doua variantă (80% C.C.) - 210,9 q/ha, în
medie pe 3 ani fiind recoltate, respectiv, 174,5; 195,7; 190,4 q/ha de fân.
Consumul mediu de apă pe zi după coase a oscilat în limitele a 5-6,7 mm, mai
mare fiind în perioadele dintre a doua și a treia coase, precum și dintre a treia
și a patra coase. S. Sipas, N. Nagy (1981), studiind influența diferitelor procedee
agrotehnice asupra productivității lucernei în Ungaria, au stabilit că aplicarea
concomitentă a irigării, a arăturii adânci și a îngrășămintelor a sporit în
comparație cu martorul recolta de fân, în decurs de 3 ani, cu 114,1 q/ha. Sporul
la roadă s-a repartizat în felul următor: 50% pe contul irigării, 30% - al
îngrășămintelor și 20% - al arăturii adânci. în Kuban (Rusia) producția de masă
verde de lucernă în condiții de irigare în total pe 3 ani a constituit 1 507 q/ha,
iar de fân 367 q/ha (Marincenko, 1983). în sovhozul „Volgograd” din regiunea
Volgograd, pe terenuri neirigate s-a obținut numai o coasă cu recoltă de fân de
31 q/ha, iar la efectuarea irigării (4 980 m3/ha de apă) - 4 coase cu o recoltă
totală de fân de 142 q/ha (Pupkov, Romenskaia, 1974). în aceeași regiune pe
fondul cu irigare și cu îngrășare în primul an de folosire s-au obținut 1076,3 q/ha
de masă verde de lucernă, în al doilea an 973,1 q/ha, în al treiîea an 896,9 q/ha
(Igolnikov, 1983). în regiunea Saratov (Rusia) cea mai înaltă roadă de fân
(154,3 q/ha) a fost obținută în varianta unde umiditatea în stratul de sol de
70 cm s-a menținut la nivelul de 75-80% C.C.J. (capacitatea de câmp incompletă)
în îmbinarea cu introducerea îngrășămintelor în normă de N120P Kr)0 (I.A.
din Saratov, 1983). în Ucraina, după L. Curinaia (1982), lucerna în cultura irigată
a întrecut după producția de unități nutritive-proteice și de proteină digestibilă
porumbul, respectiv, de 2 și 3,4 ori, ierburile anuale de 2,7 și 4,2 și plantele
rădăcinoase, de 1,8 și 3 ori.

135
 D. Roșca, V. Panait ș.a. (1967),
analizând importanța irigării lucer-
nei în România, accentuează că la
Stațiunea Experimentală Studina
din Oltenia lucerna în primul an de
existență a dat în condiții de irigare
o producție de 7 ori mai mare decât
în cultură neirigată. La Stațiunea
Experiemntală Mărculești produc-
ția a fost de peste 5 ori mai mare,
iar la Stațiunea Experimentală Do-
brogea în anii secetoși 1951-1954
- de 6,7-12 ori. Hulpoi și colabora-
torii (1966), în România, au obținut
la lucerna din anul al doilea de
existență o producție de 947 q/ha
de masă verde, ceea ce echivalează
cu 24 622 de unități nutritive și cu
4 485 kg de proteină la hectar.
După cum deja s-a menționat,
în 1994, în Republica Moldova a
avut loc o secetă puternică
* și multe
plante s-au uscat în câmp. In aceste
condiții s-a confirmat însemnă-
tatea irigației împreună cu îngrășă-
mintele pentru creșterea și dezvoltarea lucernei (fig. 8). Pe parcelele irigate
și îngrășate, lucerna a asigurat o recoltă de 4-4,5 mai mare în comparație cu
lucerna fără irigare și îngrășăminte.
Conștientizând însemnătatea irigației pentru lucernă, Iuliu Moga (1993)
recomandă pentru stepa de nord a Bărăganului și pentru stepa Moldovei
din România următoarea schemă de udare la lucernierele vechi -0-1-2-2-
2-1 (prima cifră se referă la coasa I, cea de a doua la coasa II ș.a.m.d.).
Conform datelor experiențelor efectuate timp de 6 ani de M. Melnikov
(1985), la irigare s-a obținut următoarea productivitate (q/ha proteină
digestibilă):
• Lucernă în cultură pură -19,5
• Amestec de lucernă și graminee - 12,2
• Soia pentru boabe -7,2
• Soia pentru nutreț verde -9,8
• Sfeclă furajeră -11,2
• Porumb pentru grăunțe -6,2
• Porumb pentru nutreț verde -7,5
• Sorg pentru boabe -7,3
Din datele prezentate reiese că lucerna la irigare, în ceea ce privește
recolta de proteină, n-are concurenți.

136
 La Stația Experimentală de Agricultură Irigată din Cahul la irigare, în
inedie pe 5 ani, producția lucernei (masă verde) a constituit 545 q/ha
(I^ontiev, 1976). In experiențele noastre, efectuate cu N. Bolocan, am stabilit
că la lucernă, în funcție de nivelul fondului agrotehnic creat, bilanțul hidric
la consumul de apă este diferit (tab. 48). De exemplu, în variantele cu irigare,
la menținerea umidității solului în perioada de vegetație nu mai jos de 70-75
C.C.I., necesarul plantelor în apă era satisfăcut, în temei, pe contul udărilor
și al precipitațiilor cu reducerea concomitentă a consumului de apă din
rezervele solului.
Tabelul 48
Bilanțul hidric ;i consumul de apă din stratul de sol de 1 metru

Rezervele de umi- Numă- Norma Consu- Consu-

Folosirea apei, %
ditate în sol, m3/ha rul de de mul de mul
Variantele la înce- la sfârși- irigări, irigare, apă din total de rezer- precipi- udări
putul tul vege- m’/ha m3/ha sol, apă, vele tații
vege- tației m3/ha
tației
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Primu! an
Martor (fără iriga-
3 114 1 978 - - 1 136 4 779 23,8 76,2 -
re și îngrășăminte)
îngrășare fără iri-
3 152 1 998 - - 1 154 4 797 24,1 75,9 -
gare
Irigare fără îngră-
3 147 2 520 8 2 930 627 7 200 8,7 50,6 40,7
șare
îngrășare + irigare 3 193 2 362 8 2 930 831 7 404 11,2 49,2 39,6
Ai doi/ea an
Martor (fără îngră-
3 555 2 078 - - 1 477 3 942 37,5 62,5 -
șare și irigare)
îngrășare fără iri-
3 571 2 094 - - 1 477 3 942 37,5 62,5 -
gare
Irigare fără îngră-
3 584 2 873 9 3 725 711 6 901 10,3 35,7 54,0
șare
îngrășare + irigare 3 562 2 808 9 3 725 754 6 944 10,9 35,5 53,6

Notă. Perioada de vegetație în primul an a constituit 178 de zile, în al doilea - 97;

precipitații au căzut, respectiv, 363,3 și 246,5 mm.

în medie consumul de apă din solul irigat, în decursul cercetărilor, a

fost de 1,5-1,8 ori mai mic decât consumau plantele în variantele cu sol
neirigat. Prin urmare, la cultivarea lucernei în condiții de irigare, spre
deosebire de cultivarea ei pe terenuri neirigate, solul își păstrează rezervele
inițiale de umiditate, ceea ce este deosebit de important pentru culturile
următoare.

137
 Tabelul 49
Bilanțul hidric și folosirea apei de către lucernă în perioada de vegetație, după
coase, în condiții de irigare și de îngrășare a solului (1980-1983)

în total pe
Coasele
Indicii perioada
de vegetație
1 2 3 4 5
Primu! an de fo/osire
Volumul total de apă
2 503 1 681 1 919 1 301 - 7 404
folosită, m3/ha
Consumul mediu de
apâ în 24 de ore, 35,8 60,0 40,8 23,3 - 38,8
m3/ha
Recolta de masă
16,1 21,2 18,5 12,9 - 68,6
verde, t/ha
Masa absolut uscată,
4,1 5,1 4,3 2,9 - 16,4
t/ha
Consumul de apă,
m3/t masă absolut 610,5 329,6 446,3 448,6 - 451,6
uscată
A! doi/ea an de fo/osire
Volumul total de apă
1 060 1 207 1 937 1 655 1 085 6 944
folosită, m3/ha
Consumul mediu de
20,4 40,2 66,8 48,7 21,7 35,2
apă în 24 de ore, m3/ha
Recolta de masă
34,7 23,6 20,6 18,9 12,5 110,3
verde, t/ha
Recolta de masă
7,9 5,4 4,7 4,5 2,9 25,2
absolut uscată, t/ha
Consumul de apă, m3/t
134,2 233,5 412,1 384,9 374,1 275,2
masă absolut uscată

De remarcat că irigarea lucernei prin aspersiune, în zonele cu climă caldă,

contribuie la scăderea temperaturii, preîntâmpină arsura frunzelor, a
bobocilor de floare și a ramurilor tinere de către razele solare, sporește
eficacitatea fotosintezei și reduce acțiunea negativă asupra plantelor a
temperaturilor ridicate (38-40°C), la care procesele vitale încetinesc sau, în
genere, nu au loc.
In studiul nostru am stabilit cum lucerna utilizează umiditatea solului în
perioada de vegetație după coase (tab. 49). Din rezultatele obținute reiese
că în primul an de folosire maximum de consum al apei revine la prima coasă,
apoi până la a doua și la a treia coase acest indice scade treptat, minimile de
folosire înregistrându-se la a patra coasă. Creșterea volumului de apă folosită
la prima coasă se explică, probabil, prin faptul că până la prima coasă perioada
de vegetație a lucernei, comparativ cu următoarele coase, este mai lungă. La

138
unitatea de producție consumul de apă, pe parcursul perioadei de vegetație,
este, mai mult sau mai puțin, uniform, scăderea bruscă producându-se la
ultima coasă, din cauza condițiilor termoclimatice.
Lucerna în al doilea an de viață a avut două minimuri de folosire a apei la
unitatea de producție: la începutul și la sfârșitul perioadei de vegetație (prima
și a cincea coasă). Acest fenomen s-ar putea explica prin regimul de
temperatură mai scăzut la prima și a cincea coase. Consumul de apă, atât
total, cât și la unitatea de produs finit, este determinat de condițiile climatice
care se creează pe parcursul perioadei de vegetație. In baza datelor obținute
se mai poate afirma că lucerna în al doilea an de viață folosește de 1,6 ori mai
puțină apă la unitatea de producție decât lucerna din primul an de viață.
Aceasta s-ar putea explica prin faptul că la lucerna din al doilea an de viață
deja s-au format toate organele vitale principale, în primul rând sistemul
radicular, prin care cultura mai rațional folosește apa și substanțele nutritive
din sol pentru acumularea masei vegetale. Deci se poate concluziona că dacă
dorim să obținem o recoltă programată, trebuie să avem o pajiște de lucernă
cu plante bine dezvoltate, uniform repartizate pe teren și fără de buruieni.
Pentru stabilirea gradului de influență a irigației, a îngrășămintelor și a
altor factori asupra productivității lucernei și a calității nutrețurilor obținute,
am efectuat pe parcursul a 10 ani experiențe în diferite zone pedoclimatice
din Moldova. Datele obținute atestă o receptivitate înaltă a lucernei la fondul
agrotehnic regulat. Astfel, la Baza Experimentală a A.Ș. a Republicii Moldova
pe cernoziom carbonatat, în timp de doi ani de folosire (1981-1982), producția
de masă verde pe terenuri neirigate a constituit 575,6 q/ha, iar pe soluri
irigate a atins 1 358 q/ha.
In altă experiență, efectuată în gospodăria de aplicație a A.Ș. a Republicii
Moldova din jud. Lăpușna (zona centrală), lucerna într-un ciclu de folosire
(1980-1982) pe sectorul irigat a dat în total 1 958 q/ha de masă verde sau în
medie câte 652,6 q/ha pe an; pe sectorul neirigat s-a obținut în total 1325 q/ha
sau câte 441,5 q/ha pe an. După datele noastre, pe Sectorul Experimental al
A.Ș. a Republicii Moldova din gospodăria „Mălăiești”, Orhei, în medie pe anii
1982-1989, dintre care patru ani au fost favorabili pentru lucernă, irigarea a
contribuit, de asemenea, la o creștere considerabilă a roadei (q/ha):
Fără irigare Cu irigare
Lucerna din anul I de folosire 365 517
Lucerna din anul II de folosire 446 664
Lucerna din anul III de folosire 409 520

Eficacitatea irigării depinde de o mulțime de factori, în primul rând, de

rezerva de umiditate din sol și de cantitatea de precipitații căzute în perioada
de vegetație. Această dependență poate fi ilustrată pe exemplul anului 1982
(fig. 9), când solul înaintea pornirii plantelor în vegetație conținea o rezervă
mare de umiditate. Această rezervă a fost folosită eficient de plante în al
doilea și al treilea ani de viață, asigurând roade bogate la prima și a doua
coase. La sfârșitul verii anului 1982 s-a stabilit timp uscat și rezerva de

139
umiditate, mai ales din stratul de sol
de la suprafață, s-a micșorat brusc
(până la 80-100 mm în stratul de
1 m). Lucerna în primul an de
vegetație, având încă un sistem
radicular insuficient dezvoltat, nu
putea folosi apa din straturile mai
profunde, de aceea la a doua coasă pe
terenuri neirigate a dat doar 33 q/ha
de masă verde. In același timp,
plantele din al doilea și al treilea ani
de folosire, sistemul radicular al
cărora a pătruns adânc în sol, au
asigurat o roadă de 2-3,3 ori mai mare
decât lucerna din primul an.
Irigarea, fără îndoială, influențează Fig.9. Influența irigării asupra productivității
pozitiv asupra productivității lucernei lucernei din diferiți ani de folosire, anul 1982:
din al doilea și al treilea ani de folosire, - prima coasă; - a doua coasă
fapt demonstrat de diferența în
producția de masă verde pe sectoarele irigate și neirigate, care a atins nivelul
de 200-270 q/ha. Insă cea mai mare influență udarea a exercitat-o asupra
productivității lucernei în primul an de vegetație. în anul 1982 pe sectorul cu
irigare roada a fost de două ori mai mare decât pe cel fără udare. Prin urmare,
în condiții de secetă se vor iriga, în primul rând, semănăturile tinere.
Lucerna consumă multă apă pentru formarea roadei. Coeficientul ei de
transpirație atinge valori de 600—900 și mai mult. Acest indice depinde de diferiți
factori, în primul rând de condițiile atmosferice și ecologice, de nivelul de
asigurare a solului cu elemente nutritive, de expoziția sectorului etc. Conform
datelor unor savanți, pentru fiecare tonă de fân lucerna consumă 300-600 m3 de
apă. Savantul bulgar B. Licev (1978) menționează că consumul de apă de către
lucernă oscilează după ani de la 5 400 până la 8 200 m3/ha. Cel mai înalt consum
zilnic de apă (37-59 m3/ha) s-a înregistrat înaintea celei de-a doua și a treia
coase (în iulie și august). Coeficientul de consum al apei la lucernă neirigată
constituie 221 m3/t, iar la cea irigată - 353 m3/t. M. Santa (1976) în Cehoslovacia
recomandă începerea irigării lucernei când temperatura este mai mare de 12°C.
După datele acestui autor, lucerna are nevoie în medie de 150-170 mm de apă
(4-5 udări). Pe solurile grele medii și pe solurile cu un nivel înalt de ape freatice
autorul recomandă micșorarea numărului de udări cu 1-2.
Prin numeroase experiențe s-a stabilit că la prima coasă, în comparație
cu următoarele, o roadă mai înaltă se obține la un consum mai mic de apă.
Consumul zilnic de apă al lucernei, până la prima coasă, este de 3,5-4,5 mm,
până la a doua - de 5,6 mm și până la a treia - de 5,5-6,5 mm.
Folosind irigarea la cultivarea lucernei, unii producători nu întotdeauna
determină corect timpul începerii udărilor și doza de udare primăvara
devreme la prima coasă. în majoritatea cazuriîor, primăvara devreme solul
este bine îmbibat cu umezeală și nu este nevoie de irigare. La începutul

140
vegetației, lucerna are nevoie mai mult de temperaturi favorabile. Irigarea
abundentă în această perioadă, din contra, reține întrucâtva pornirea în
vegetație și duce la cheltuieli de apă nejustificate. In urma experiențelor,
efectuate după programul de cercetare întocmit de noi, cu 1 1 de apă de
irigare s-a obținut un însemnat spor de masă verde, la lucerna din primul an
de vegetație în varianta cu irigare fără îngrășăminte cu 11 de apă de irigare -
27,3 g de masă verde, pe fond îngrășat - 31,7 g, la lucerna din al doilea an de
folosire, respectiv, 25,4 și 32,4 g de masă verde. Pe cale experimentală s-a
stabilit că cea mai multă apă lucerna o consumă înaintea și în timpul
îmbobocirii, de aceea pentru obținerea unei roade maximale lucerna trebuie
asigurată cu o cantitate suficientă de apă anume în această fază.
Irigarea dă posibilitate de a spori productivitatea culturii din primul și
până la ultimul an de folosire, adică de a folosi mai intensiv lucernierele. In
experiențele noastre, efectuate la Baza Experimentală a A.Ș. a Republicii
Moldova, lucerna în primul an de folosire în medie pe anii 1980-1981 fără
irigare a dat câte 231 q/ha de masă verde, iar cu irigare - 536, în al doilea an,
respectiv, 496 și 806, iar în al treilea an 411 și 694 q/ha. Datorită irigării,
recoltele de lucernă, după coase, pe parcursul perioadei de vegetație, devin
mai stabile (tab. 50).
Tabelul 50
Productivitatea lucernei (q/ha) după coase pe sectoare cu p fărâ irigare (media
pe anii 1980-1981)

Coasa Fără irigare Cu irigare

Primu! an
I 88 142
II 71 189
III 38 144
IV 35 121
în total 231 596
Al doilea an
I 233 263
II 80 168
III 92 139
IV 0 141
V 80 94
în total 485 805

La o asigurare optimă cu apă sporește valoarea nutritivă și digestibilitatea

nutrețului. In experiențele noastre, lucerna în anul doi de folosire fără irigare
conținea 16,81% de substanțe proteice, calculate în substanță absolut uscată,
iar cu irigare -18,6%. în variantele unde udarea s-a îmbinat cu îngrășămintele,
conținutul de proteină a fost de 19,13%. Producția de substanțe nutritive, mai
ales de proteină, pe masivele irigate crește, mai întâi de toate, datorită unui

141
grad înalt de înfrunzire a plantelor și unei recolte mari de masă verde la
hectar. Astfel, în experiențele lui S. Boikov (Bulgaria, 1975) lucerna pe
terenuri neirigate a asigurat o producție de proteină brută de 30,94 q/ha, iar
unde s-au aplicat diferite metode de irigare - 33,53-36,07 q/ha.
Datorită irigației, crește rolul ameliorativ al lucernei, care îmbunătățește
proprietățile fizice ale solului, preîntâmpină înmlăștinirea și salinizarea lui
secundară, reglează nivelul apelor freatice.
In experiențele I.C.Ș.A.I. din Ucraina (Panikova, 1971) lucerna din primul
și al doilea ani lasă cu resturile vegetale în stratul de sol de 1 m, la irigare,
respectiv, câte 389,5 și 745,1 g de rădăcini la 1 m2, în condiții fără irigare -
209;4 și 436,5 g.
In S.U.A., prin cercetări detaliate, s-a stabilit că pe soluri grele omogene
lucerna dezvoltă sistemul radicular principal până la adâncimea de 90 cm, 40%
din consumul de apă revenindu-i pătrimii superioare a sistemului radicular,
adică acelei părți a rădăcinilor, care este amplasată în stratul arabil; 30% - pătrimii
a doua; 20% - celei de-a treia și 10% - ultimei pătrimi. Pe soluri mai ușoare
sistemul radicular principal se afundă în sol la adâncimea de 120 cm și fiecărui
strat următor de 30 cm îi revin, respectiv, 40, 30, 20 și 10% de consum de apă.
Luând în considerare acest caracter de repartizare a rădăcinilor pe orizonturile
solului, este rațional a efectua udări frecvente cu norme mici.
Productivitatea lucernei în caz de irigare depinde de mulți factori, în spe-
cial de alegerea corectă a sectorului pentru semănat. După cum s-a remarcat,
lucerna nu suportă soluri acide, salinizate și înmlăștinite, de aceea nu este
indicat a o semăna pe astfel de pământuri.
In condiții de salinizare cloruro-sulfatică, în lunca cursului inferior al
Prutului pe sectoarele cu 0,1% de săruri în sol, o coasă de lucernă a dat 100 q/ha
de masă verde, acolo unde solul conținea 0,2% de săruri - 93, iar unde 0,3% -
75 q/ha (Kalașnikov, 1974).
In experiențele noastre efectuate în lunca râului Răut pe soluri puternic
salinizate, sulfina și sparceta au întrecut după productivitate lucerna cu 25-
30%. Această particularitate biologică a lucernei trebuie luată în considerare
la amplasarea ei pe teren, precum și la folosirea apei pentru irigare. De
subliniat că salinitatea apei influențează nu numai asupra productivității
lucernierelor, dar și asupra formării proprietăților fizico-chimice ale solului.
In diferite regiuni ale Republicii Moldova sursele de apă se caracterizează
printr-un grad înalt de salinizare. De exemplu, conform datelor Institutului
de Zoologie al A.Ș. a Republicii Moldova, 1 1 de apă din râul Răut conține
1,3-2,8 g de diferite săruri, ceea ce depășește norma admisibilă de 2-2,5 ori.
Asemenea concentrații sporite de săruri conțin și apele altor râuri mici și
izvoarele locale. Aceste surse de apă pot fi folosite pentru udatul lucernei și
a altor culturi doar după reducerea considerabilă a conținutului de săruri,
precum și micșorând conținutul lor prin aplicarea diferiților amelioranți. Pe
cale experimentală s-a dovedit că dacă în apa de udare concentrația sărurilor
minerale solubile depășește 800-900 mg/1, atunci ea poate influența negativ
asupra plantelor, iar dacă apa conține mai mult de 2 500 mg/1 săruri, toată
lucerna se usucă peste 24-36 de ore după irigare.

142
 Acțiunea distrugătoare a apei cu mineralizare sporită asupra plantelor
crește în cazul în care udarea se efectuează pe arșiță (30-32°C) și vânt. In
așa condiții apa se evaporă intens de pe suprafața frunzelor și a tulpinilor, iar
concentrația sărurilor crește. Adeseori, după irigarea prin aspersiune cu astfel
de apă, pe frunzele plantelor apar pete albe și ulterior ele se usucă. Sărurile
provoacă arsuri pe frunze, dereglează fotosinteza și alte procese fiziologice.
Pentru reducerea acțiunii negative asupra plantelor a apei cu salinizare
sporită, udatul se va face seara târziu sau pe timp răcoros, când evaporarea
apei de pe suprafața frunzelor se reduce simțitor. Pentru udare se va folosi
apa cu un conținut de săruri nu mai mare de 0,8-1,0 g/1.
Lucerna pe terenuri irigate reacționează destul de pozitiv la aratul adânc,
care, dacă permite stratul arabil, se va face la adâncime de 35-40 cm și mai
mult. La adâncimea mică a stratului arabil pe corpul plugului se montează un
adâncitor de brazdă sau se efectuează arătura fără răsturnarea brazdei. In
ambele cazuri, la aratul adânc de toamnă pe terenuri irigate se va urmări
scopul de a obține o afânare cât mai bună a solului și de a îngropa toate
resturile vegetale.
Cât de activ reacționează lucerna pe soluri irigate la adâncimea arăturii,
ne putem convinge studiind datele obținute în statele California și Texas din
S.U.A. (R. Fulkerson, 1978). Pe sol nisipo-lutos, producția de fân obținută
prin discuirea la adâncimea de 20 cm a constituit 104,2 q/ha, prin aratul cu
răsturnarea brazdei la adâncimea de 80 cm - 213 q/ha; pe soluri luto-nisipoase
mâloase, la lucrarea nulă - 131,5 q/ha; prin aratul cu răsturnarea brazdei la
adâncimea de 87,0 cm -162,5 q/ha. Postacțiunea pozitivă a aratului adânc s-a
manifestat o perioadă de 12 ani.
în Ungaria, conform lui S. Sipos, I. Nagy (1981), lucerna, în medie pe 8
ani (1970-1977), pe soluri de cernoziom la adâncimea de arat de 22-25 cm a
dat câte 45,4 q/ha fân, iar la adâncimea de 26-32 cm - 55,8 q/ha; pe soluri
argiloase de luncă, respectiv, 43,7 și 55,7 q/ha.
în regiunea Volgograd (Rusia), s-a stabilit că la adâncirea arăturii de până
la 38-40 cm orizontul arabil, mai ales în stratul de 20-40 cm, devine afânat,
ceea ce se răsfrânge pozitiv asupra porozității și a permeabilității pentru apă
a solului, dezvoltării sistemului radicular al plantei (Igolnikova, 1983).
în zona de centru a Republicii Moldova, în medie pe anii 1972-1973, pe
sol de cernoziom (Universitatea Agrară: Snegovoi, 1974) în condiții de irigare,
lucerna semănată în arătură cu răsturnarea brazdei la adâncimea de 20-
22 cm, în primul an de viață a dat 466 q/ha de masă verde, iar la adâncimea
de 30-32 cm - 531 q/ha. Lucerna în al doilea an de viață a dat, respectiv, 732
și 856 q/ha de masă verde.
După arătura adâncă, solul trebuie lucrat după tipul de semiogor.
Primăvara el se nivelează și, după o cultivare calitativă superficială cu
boronire, se efectuează semănatul culturii. în anii cu toamnă sau cu primăvară
uscată, când solul conține umiditate insuficientă, sunt indicate irigările de
aprovizionare, ce permit sporirea roadei primei coase cu 25-35 sau chiar cu
80-100% (în anii cu toamnă sau cu iarnă deosebit de uscate, de exemplu, anii
1982-1983; 1989-1990; 1999-2000). în toamna anului 1982 în gospodăriile

143
din com. Corlăteni (r-nul Râșcani), com. Micăuți (jud. Lăpușna), com. Mă-
lăiești (r-nul Orhei) au fost efectuate irigări de aprovizionare (2000-1500 m3/ha)
pe masivele de lucernă aflate în al doilea și al treilea ani de folosire. Drept
rezultat, recolta primei coase a fost de 2-2,4 ori mai mare decât pe sectoarele
unde nu s-a efectuat udarea.
Efectul irigării de aprovizionare de toamnă, după cum au arătat
experiențele noastre realizate în gospodăria „Viișoara”, Glodeni, crește
considerabil, dacă în apa pentru udare se adaugă must de gunoi de grajd (5-
10 t/ha). Experiențele, realizate de M. Țurcan (1985) pe cernoziom obișnuit
în centrul republicii, au demonstrat că folosirea soluției de apă cu băligar de
porcine în doza de 800 m3 la hectar a asigurat în medie pe 3 ani o recoltă de
lucernă de 718 q/ha masă verde.
în experiențele Stației Experimentale din „Pasazardjik” (Bulgaria), unde
condițiile atmosferice sunt aproximativ aceleași ca și în zonele de stepă din
țara noastră (cantitatea de precipitații atmosferice în anii efectuării
experiențelor a constituit 496,1 mm), la aplicarea irigării de aprovizionare
(1 610-1 800 m3/ha) s-au obținut, în medie pe 3 ani, 100,6 q/ha fân, iar la
cultivarea fără udare - numai 69,4 q/ha. în unii ani udările de aprovizionare
au contribuit la sporirea roadei de fân cu 46% în comparație cu controlul. La
îmbinarea udării pentru formarea rezervei de apă în sol cu udarea în perioada
de vegetație s-a obținut cea mai înaltă roadă - 189 q/ha fân.
Eficacitatea irigării depinde mult de particularitățile biologice și de alte
particularități ale soiului. Conform datelor Comisiei de Stat pentru încercarea
soiurilor din Republica Moldova, la Stația din Cahul diferite soiuri de lucernă
pe pământuri irigate se caracterizau prin productivitate înaltă (tab. 51). Soiul
Mejotnensk, la irigare, practic, după toți indicii a ocupat unul din primele
locuri, ca în condiții fără irigare. Marele avantaj al acestui soi constă și în
producția mare de semințe. După acest indice el a întrecut de 1,5-2 ori toate
soiurile încercate. Prin productivitate înaltă, pe soluri irigate, se caracterizează
și soiurile Ucrainca, Drujba, Raduga. Soiul nou de lucernă „Altuna”, sintetizat
la I.C.Ș.C.C. din Bălți, în medie pe 4 ani (1997-2000), dintre care doi (1998 și
2000) au fost secetoși, în funcție de metoda de semănat, a asigurat recolte de
semințe la nivel de 3,0-3,7 q/ha.
Tabelul 51
Productivitatea diferitelor soiuri de lucernă în condiții de irigare, q/ha

Anul însămânțării - 1981, anul recoltării - 1982 Conținutul de proteină

Soiul
masă verde semințe brută, %
Mejotnensk 742 4,0 18,2
Raduga 766 3,0 18,4
Drujba 769 3,2 -
Ucrainca 757 3,3 -
Herson 701 L9 18,0
Nadejda 728 3,1 18,5
Zarnița 709 1,9 19,2

144
 La asigurarea bună a lucernei cu apă, un factor limitativ devine nutriția
minerală. De îmbinarea reușită a acestor factori depinde obținerea unor
roade mari și stabile. De remarcat însă că eficacitatea aplicării irigării și a
îngrășămintelor depinde mult și de nivelul agrotehnicii. încă D. Prea-
nișnikov susținea că neajunsurile agrotehnicii nu pot fi compensate chiar
și prin aplicarea normelor foarte înalte de îngrășăminte. Pe lucerniere,
eficacitatea irigării și a aplicării îngrășămintelor crește simțitor dacă nu
sunt buruieni și în perioada de vegetație lucernierele sunt îngrijite minuțios
și nu se tasează solul. Majoritatea cercetătorilor (Bov, 1974; Uhanov, 1976;
Ovseanikov, Levcenko, Timofeev, 1978; Gorbaciov, 1982; M. Țurcan, 1985;
Marincenko, 1983; Mihc et al., 1979; Reszel et al., 1979; Rucka, 1981; Savov,
1971; Sipos, Nagy, 1981; Versteeg et al., 1982; Moga, 1993; Dumitrescu,
1991 ș.a.) au ajuns la concluzia că lucerna în cultură irigată reacționează
pozitiv la îngrășăminte. Eficacitatea îngrășămintelor, de regulă, se manifestă
pe toate tipurile de sol și în toate zonele ecologice unde se cultivă această
cultură.
După datele lui G. Șecun și G. Severin (1983), lucerna la irigare pe fond
fără îngrășăminte a dat 127,8 q/ha fân, pe fondul P^K^ - 148,5 q/ha, pe
fondul N^P^Kg s-au obținut 152 q/ha fân. După M. Țurcan (1985), în zona
centrală a Republicii Moldova pe cernoziom obișnuit, în medie pe trei ani, la
irigat recolta de lucernă a fost de 428 q/ha masă verde. Pe sectoarele unde
paralel cu irigarea s-a folosit 800 m3/ha zeamă de gunoi de grajd, recolta a
fost de 718 q/ha.
Autorul, împreună cu colaboratorii științifici, pe parcursul a mai multor
ani, studiază eficacitatea aplicării îngrășămintelor și irigării pe lucernierele
amplasate în diferite zone ecologice ale țării. în stepa Bălțiului (A.Ș.P.
„Selecția”) îngrășămintele minerale complete s-au administrat în diferite
raporturi și în diverse epoci. Datele obținute demonstrează că și la o fertilitate
înaltă a solului administrarea îngrășămintelor sporește considerabil
productivitatea lucernei (tab. 52).
Tabelul 52
Influența irigării ;i a îngrățămintelor atupra producției de masă verde de lucernă,
q/ha (media pe 5 ani)

Anul de folosire
Varianta
I II III
NS0P160K60 (toamna sub brazdă) + irigare 436 494 511
Irigare (martor) 351 439 425
N3oP6oK2o<toamna sub brazdă) + N1;PJ0K10
(primăvara sub cultivație) și o hrănire
424 522 518
suplimentară similară celei din al doilea și
al treilea ani de folosire + irigare

în toți anii de folosire, sporul de producție la administrarea îngră-

șămintelor pe fondul irigării a constituit aproximativ 80-100 q/ha masă
vegetală.

145
 Administrarea în mai multe epoci a îngrășămintelor minerale la irigare
nu are avantaje față de administrarea lor sub arătura adâncă de toamnă. Datele
noastre vin în concordanță cu rezultatele altor autori și confirmă concluzia
că sub lucerna cultivată pe terenuri irigate îngrășămintele minerale (în primul
rând cele de fosfor și de potasiu) trebuie încorporate, de regulă, la aratul
adânc de toamnă. în anii următori, ținând cont de datele experimentale
obținute anterior, am întreprins noi experimente, în care am studiat influența
diferitelor doze de îngrășăminte minerale la irigare asupra productivității
lucernei în asolamente intensive (tab. 53).
Tabelul 53
Influența îngrățămintelor minerale la irigare asupra productivității lucernei in
asolament intentiv (zona de nord a Republicii Moldova)

Producția de masă verde pe anii de folosire, q/ha

Varianta media media
I II III I II III
pe 3 ani pe 3 ani
Irigare (martor) 404 469 397 423 360 504 402 422
N4SP180K120 522 699 523 581 533 615 518 555
(sub arătură)
N90P360K240 690 812 572 692 631 721 525 626
(sub arătură)
La 1 kg s.a. de
îngrășăminte
revine masă 34,2 66,7 36,5 45,8 50,0 32,2 30,7 37,6
vegetală, kg:
la doza l
la doza II 41,4 49,7 25,4 38,8 39,3 31,4 17,8 29,6

Au fost luate două doze de îngrășăminte: una corespunde celei recomandate

pentru cultivarea pe soluri irigate, alta era calculată pentru obținerea unei roade
programate (750-800 q/ha masă verde). îngrășămintele minerale se introduceau
toamna sub arătura adâncă de zăble. Regimul de apă se menținea la niveluri de
70-80% C.C. Chiar în primul an, pe sectorul unde s-a aplicat irigarea și fertilizarea,
s-a obținut o producție-record - 600-700 q/ha masă verde. Deși sectorul pe
care s-a efectuat experiența se evidenția printr-o fertilitate relativ sporită (pe
terenuri neîngrășate se obțineau 400-500 q/ha), eficacitatea îngrășămintelor și
pe acest sol a fost înaltă. De notat că postacțiunea lor s-a manifestat pe parcursul
tuturor anilor de cultivare a lucernei, deși cea mai puternică influență asupra
culturii au exercitat-o în primul și al doilea ani de folosire.
în cazul aplicării normelor majorate de îngrășăminte, pe parcursul anilor
de efectuare a cercetărilor, productivitatea a fost cu 15-26% mai mare decât la
aplicarea normelor recomandate. însă gradul de recuperare a îngrășămintelor
prin producția suplimentară în majoritatea cazurilor a fost mai înalt acolo unde
s-au administrat doze mai mici. Astfel, în medie pe 3 ani de folosire, în varianta
cu doză mai mică, la 1 kg s.a. de îngrășăminte s-au obținut 45,8-37,6 kg masă
verde, iar în varinata cu doza sporită - 38,8-29,5 kg.

146
 Influența diferitelor norme de îngrășăminte asupra productivității lucernei
pe terenuri neirigate și irigate a fost studiată și în alte zone ale republicii. In
zona de centru a țării, pe cernoziom carbonat într-un asolament staționar au
fost încercate 3 doze de îngrășăminte (tab. 54).
Tabelul 54
Influența irigării ți a diferitelor doze de îngrățăminte minerale asupra
productivității lucernei, q/ha (zona de centru, 1980-1981)

Anul de folosire la 1 kg s.a.

1 2 Media pe 2 ani de îngrășă-
Variantele minte revi-
masă masă masă masă masă masă ne masă
verde uscată verde uscată verde uscată verde, kg

Fără irigare și
fără îngrășă- 231 56,6 497 113,2 364 84,9 -
minte (martor)
N p K
120 180 180
kg/ha 272 67,1 569 123,8 421 98,5 11,9
fără irigare
Irigare fără
536 129,9 806 183,1 671 156,5 -
îngrășăminte
N P K
*
180 *^260
260
kg/ha 285 70,3 624 137,9 455 104,1 13,0
fără irigare
^180^260^260
618 149,7 992 226,7 805 188,0 19,0
kg/ha + irigare
N P K
240 340 340 628 151,9 1 107 253,9 868 202,9 21,4
kg/ha + irigare

Rezultatele obținute au demonstrat că în această zonă, și nu numai, factorul

hotărâtor în sporirea productivității culturii este irigarea. Sub influența
îngrășămintelor roada sporește cu 13-25%, iar sub cea a irigării - cu 84%, a
irigării și a îngrășămintelor - cu 121-138%. Pe sectoarele irigate lucerna dă
de 1,5-2 ori mai multă masă verde decât pe cele neirigate. Aceasta se observă,
mai ales, în primul an de viață a plantelor (fig. 10). îngrășămintele de bază în
această experiență, ca și în cea precedentă, s-au introdus toamna sub arătura
adîncă o dată în trei ani. Numai o parte din ele s-au folosit primăvara sub
formă de fertilizare suplimentară înainte de începutul vegetației.
Pe Sectorul Experimental al A.Ș. a Republicii Moldova din gospodăria
„Mălăiești”, r-nul Orhei (zona de centru-stepă), efectul în urma irigării
lucernei în diferiți ani de folosire, în medie pe anii 1982-1989, a fost
semnificativ, sporul de producție alcătuind 27-49%. Pe masivele unde irigația
se îmbina cu dozele de îngrășăminte calculate, productivitatea lucernei a
crescut, în comparație cu varianta de control, cu 65-100%. în stepa Bălțiului,
după cum au arătat experiențele Secției de irigație a I.C.Ș.C.C. întreprinse în
ultimii trei ani (1998-2000), lucerna pe sectorul irigat a asigurat o recoltă cu

147
63% mai mare decât pe sectorul neirigat, iar pe sectorul fertilizat și irigat, în
comparație cu sectorul fertilizat, dar neirigat, a asigurat o creștere de 35%.
In toate zonele pedoclimatice ale republicii cantitatea sporită de îngrășăminte
a favorizat o oarecare creștere a recoltei de masă verde. însă la o unitate de
substanță activă se obține aproximativ tot atâta producție sau chiar mai puțină
decât la administrarea unor doze mai mici. Pornind de la cele constatate,
considerăm că nu este rațional să cheltuim doze mari de îngrășăminte

0 =
Fig. 10. Influența irigării și a îngrășămintelor asupra indicilor de creștere a lucernei:
1 - lucerna crescută pe sectorul fertilizat; 2 - lucerna crescută pe sectorul irigat;
3 - lucerna crescută pe sectorul fertilizat și irigat

148
minerale la lucernă nu numai din punct de vedere agrotehnic și economic,
dar și ecologic. Cu atât mai mult că analizele de ultimă oră (1999-2000) au
demonstrat că în majoritatea fântânilor, iazurilor și izvoarelor investigate apa
conține de câteva ori mai mulți nitrați și de alte substanțe nocive în comparație
cu standardul.
La Baza de Aplicație a A.Ș. a Republicii Moldova din raionul Slobozia
(zona de sud-est), îngrășămintele, de asemenea, s-au administrat sub arătura
adâncă de toamnă. Cea mai mare parte din îngrășămintele cu azot, ca și în
experiențele precedente, s-au aplicat sub formă de hrănire suplimentară în
al doilea și al treilea ani de folosire (tab 55).
Tabelul 55
Productivitatea lucernei în funcție de diferite doze de îngrăjăminte ți de irigare
pe cernoziom carbonatat (zona de sud-est, 1980-1982)

Producția de masă verde, pe anii de folosire, q/ha La 1 kg s.a. de

Variantele îngrășăminte
1 II III Media pe 3 ani revine producție, kg
Irigare (martor) 294 675 542 503 -
N125P125K125 + ir'8are 346 774 630 583 21,3
N165P165K165 + iri8are 368 805 699 624 24,3

Din datele prezentate s-a constatat că irigarea și în această zonă este

factorul hotărâtor în sporirea productivității lucernei. îngrășămintele pe
fondul cu irigare, în comparație cu fondul neirigat, majorează productivitatea
culturii cu 16-24%, iar irigația - cu 80,3%.
Influența irigației în îmbinare cu îngrășămintele a fost studiată de noi și
în raioanele de sud ale republicii. Astfel, în experiențele realizate în gospodăria
„Tvardița” (r-nul Taraclia) lucerna la irigare (3-4 udări pe perioada de
vegetație) și îngrășare, în decurs de 3 ani de folosire, a dat de 2 ori mai multă
masă verde decât lucerna cultivată în condiții fără irigare și cu circa 50% mai
mult decât pe semănăturile unde s-a aplicat numai irigarea (tab. 56).
Tabelul 56
Influența îngrățămintelor minerale și a irigării asupra productivității lucernei în
zona de sud a republicii (1980-1982)

Recolta de masă verde pe anii de folosire, q/ha în total

Variantele pe 3 ani
I II III
Fără irigare și fără
148 222 314 684
îngrășăminte (martor)
Irigare fără îngrășăminte 270 281 470 1 021
Itigate + N80P,00K60
364 555 552 1 471
kg/ha, toamna
lrig3re + N80P160K60 409 534 497 1 440
kg/ha, toamna

149
 De remarcat că solul pe acest sector experimental este mult mai sărac
decât în zonele sud-estică și centrală ale Republicii Moldova. In anii 1984-1986
autorul cu colaboratorul științific V. Balaban au studiat influența irigației și a
îngrășării asupra productivității lucernei la cultivarea ei pe solurile erodate
din sudul țării. Rezultatele experiențelor au arătat că pe astfel de soluri irigarea
în îmbinare cu îngrășarea a sporit productivitatea culturii de 2,53 ori, iar în
anul secetos 1986 - de 4,62 ori.
Pe cale experimentală s-a dovedit că dintre culturile de câmp lucerna cel
mai intens folosește pentru formarea recoltei factorii naturali (tab. 57).
In 1981, la Baza Experimentală a A.Ș. a Republicii Moldova, lucerna în
primul an de viațăpe terenuri cu condiții regulate (irigare + fertilizare) a asigurat
obținerea a 4 coase cu o recoltă totală de 689 q/ha. Suma temperaturilor efective
mai mari de 5°C pe întreaga perioadă de vegetație a fost folosită de cultură în
primul an de vegetație la nivelul de 91,4%, iar în al doilea an, când lucerna la 5
coase a format o recoltă de 1130 q/ha - de 94,5%. Numărul de zile din perioada
de vegetație a fost folosit, respectiv, la nivelul de 85 și 87,8%. Adică, pe terenul
regulat prin măsuri tehnologice, plantele de lucernă în perioada de vegetație
n-au acumulat masă verde numai în circa 15-12% din toate zilele (2-3 zile după
fiecare coasă până la începerea creșterii lăstarilor noi). Aceeași legitate s-a
constatat și la lucerna crescută pe teren regulat în gospodăria „Mălăiești” în
anul secetos 1986. Aici lucerna în al doilea an de folosire în timp de 191 de zile
la cele 5 coase a asigurat o productivitate de 1 200 q/ha masă verde, folosind
93,1% din suma temperaturilor mai mari de 5°C.
Trebuie menționat faptul că lucerna, în condiții fără irigare, circa 40-50%
din recolta totală o formează la prima coasă. Mărimea recoltelor celorlalte
coase este determinată de condițiile atmosferice, în primul rând de
precipitațiile căzute în timpul perioadei de vegetație. Pe un agrofond regulat,
productivitatea la primele 2-3 coase este aproximativ aceeași și numai la
coasele următoare se micșorează. Aceasta este important nu numai din punct
de vedere biologic, ci și organizațional-gospodăresc. Intrucât în acest caz
masa vegetală se folosește mai uniform de către vite în toată perioada de
vară, prepararea nutrețurilor poate fi eșalonată, mai rațional pot fi folosite
mașinile de recoltare și mijloacele de transport.
Plantele de lucernă pe agrofonduri regulate utilizează mai bine în perioada
de vegetație energia solară și factorii termici, mai ales în anii secetoși. De
exemplu, în 1981, când au căzut precipitații cu 200 mm mai puțin decât în
anii precedenți, lucerna, în primul an de viață, la o sumă de temperaturi
efective de 3179°C (>5°C) și la o perioadă de vegetație de 181 de zile, pe
teren irigat și fertilizat a format 689 q/ha masă verde, iar în varianta de con-
trol (fără irigare și îngrășăminte) doar 130 q/ha. Deci la 1000°C de
temperaturi efective, lucerna în primul caz a format 217 q/ha de masă
vegetală, iar în al doilea - numai 48 sau de 4,5 ori mai puțin.
Rezultatele experimentelor atestă că normele de îngrășăminte trebuie să
fie diferențiate în fiecare caz concret. Ele depind, în primul rând, de nivelul
fertilității solului, de durata de folosire a pajiștii, particularitățile ecologice,
intensitatea irigației și de alți factori. O atenție deosebită trebuie să se acorde

150
 Tabelul 57
Eficiența folosirii perioadei de vegetație ți a sumei temperaturilor efective de către lucerna irigată ți îngrățată (recolta, q/ha)

Perioada Coasa Perioada

de vegetație t 5°C Cultura Indicii de vegetație
posibilă, zile l II III IV V Total folosită, %
Baza Experimentală a A.Ș. a R. Moldova, 1981
213 3470 Lucerna S t > 5°C 1 168 636 668 707 - 3 179 91,4
anul I Numărul de zile 75 29 31 46 - 181 85,0
Recolta de masă verde 125 223 196 145 - 689 -
% din roada totală 18,1 32,4 28,4 21,1 - 100 -
213 3470 Lucerna Z t > 5°C 721 586 566 643 764 3 280 94,5
anul II Numărul de zile 59 24 27 29 48 187 87,8
Recolta de masă verde 394 212 206 212 106 1 130 -
% din roada totală 34,8 18,7 18,3 18,7 9,5 100 -
Gospodăria „Mălăiești" (mun. Orhei), 1986
219 3728 Lucerna X t > 5°C 1309 699 949 - - 2 957 79,3
anul I Numărul de zile 77 33 50 - - 160 73,1
Recolta de masă verde 270 202 185 - - 657 -
% din roada totală 41,1 30,7 28,2 - - 100 -
219 3728 Lucerna Xt > 5°C 824 664 677 725 613 3 503 93,1
anul II Numărul de zile 59 31 33 32 36 191 87,2
Recolta de masă verde 240 280 250 230 195 1 195 -
% din roada totală 20,1 23,4 20,9 19,2 16,3 100 -
folosirii îngrășămintelor cu azot, ținându-se cont nu numai de fertilitatea
solului, dar și de prezența în el a tulpinelor spontane de bacterii de nodozități,
de nitraginizarea semințelor înainte de semănat.
Experiențele, efectuate de noi cu colaboratorii, privind programarea
roadelor diferitelor culturi furajere, în primul rând a lucernei, au dovedit că
anume lucerna folosește mai rațional și mai amplu factorii naturali, în primul
rând energia solară, pentru formarea masei vegetale. La o valoare a
productivității R.A.F. de 2,5-3,0%, lucerna, în primul an de folosire, poate
asigura o roadă de 550-650 q/ha de masă verde, în al Il-lea an - de 900-
1000 q/ha și în al treilea an cu semănat suplimentar de raigras aristat - de
500-650 q/ha. Aceste calcule au fost confirmate experimental de noi la Baza
Experimentală a A.Ș. a Republicii Moldova (tab. 58).
Tabelul 58
Modelarea productivității lucernei pe sectorul experimental, q/ha

Anii cer- Fără în- Randa- Cu irigare Randa- Cu irigare Randa-

cetării grășare mentul mentul și doze mentul
Culturile și irigare R.A.F., % R.A.F., % calculate R.A.F., %
de îngrășă-
minte
Lucernă, primul an 1980
1981 252 0,73 544 1,57 643 1,85
1983
Lucernă, anul II 1981
1982 472 1,17 741 182 1016 2,51
1984
Lucernă, anul III 1982
(2-3 coase)+culturi 1983 456 0,97 758 1,58 987 2,29
de completare 1985

Datele prezentate demonstrează că productivitatea lucernei pe agrofondul

modelat a ajuns la nivelul celei teoretic calculate sau 1-a depășit.
Productivitatea fiecărui hectar de teren arabil pe fond cu îngrășăminte și
irigare a crescut în comparație cu varianta de control de 2,15-2,92 de ori, iar
în anii secetoși de 4-5 ori. Astfel, în anul foarte secetos 1986 lucerna la Stația
Experimentală a A.Ș. a Republicii Moldova din zona de sud a dat doar 80,2 q/ha
masă verde. Pe sectorul irigat recolta a constituit 294, iar pe cel fertilizat și
irigat- 371 q/ha sau de 4,63 ori mai mult decât pe sectorul fără fertilizare și
irigație.
In condiții de irigare lucerna formează un aparat foliar mai bine dezvoltat,
se intensifică cu mult activitatea fotosintetică. In experiențele noastre, în
medie pe anii 1981-1982, lucerna în primul an de viață pe sectoarele neirigate
a utilizat pentru formarea recoltei 25,46 mln. kcal/ha energie R.A.F. Pe
sectorul irigat acest indice a crescut până la 58,44 mln. kcal/ha. în al doilea
an de utilizare, lucerna pe sectoarele neirigat și irigat a folosit, respectiv,
50,86 și 82,31 mln. kcal/ha.

152
 Rezultatele cercetărilor detaliate a regimului nutritiv în semănâturile
programate pentru obținerea unui anumit nivel de productivitate dau
posibilitate de a preciza insuficiența de forme mobile în principalele elemente
nutritive în cele mai critice perioade de formare a recoltei, de a pronostica
din timp schimbarea rezervelor acestora la administrarea îngrășămintelor
în diferite doze, de a elabora procedee raționale de menținere și de sporire a
fertilității solului. în acest scop, autorul cu colaboratorii au determinat pe
coase conținutul de nitrați, de forme mobile de fosfor și potasiu în cernoziomul
carbonatat luto-argilos în perioada de vegetație a lucernei din primul și al
doilea ani de folosire (tab. 59).
Tabelul 59
Productivitatea ;i regimul nutritiv al stratului de sol de 1 m sub lucernă, în funcție
de irigație ți de aplicarea îngrățămintelor minerale (1980-1983)

Lucernă, anul I Lucernă, anul II

Varianta la răsă- coasele la începu- coasele

rirea tul vege-
plantelor I II III IV tației I II III IV V

Conținutu! de NOr mg ia 7 kg de sot

Irigare 4 16 18 18 9 11 17 12 15 15 5
Irigare +
17 14 16 16 11 18 22 10 10 15 22
n135p215k215

Conținutu! de P2Oy mg !a 1 kgde soi

Irigare 13 17 15 19 18 15 22 13 25 16 17
Irigare +
42 28 20 26 30 30 39 21 30 20 20
n135p215k215

Conținutu! de Kfl, mg !a 1 kg de sot

Irigare 198 201 216 213 195 199 237 176 298 192 204
Irigare +
199 226 200 222 211 211 273 227 279 220 238
n135p215k215

Notă: Lucerna în primul an de irigare, fără îngrășăminte, a asigurat o producție de 131,4 q/ha fân,
la irigare și fertilizare - 154,6 q/ha; lucerna în anul al doilea, respectiv, 183,1 și 253,9 q/ha fân.

S-a stabilit că administrarea îngrășămintelor complete, în doze calculate

pentru satisfacerea necesității plantelor în substanțe nutritive pentru
obținerea a 150 q unități nutritive și 30 q/ha proteină digestibilă de pe 1 ha,
asigură sporirea considerabilă a conținutului de azot sub formă de nitrați și
de fosfor mobil, aflat în concentrație minimă.
Asigurarea cu potasiu este înaltă, atât în variantele fără îngrășăminte, cât
și pe fondurile de NPK. Productivitatea și asigurarea cu elemente nutritive
sunt înalte, de asemenea, în variantele cu administrarea îngrășămintelor, în
primul și în al doilea ani de viață. Astfel, în urma studierii regimului de nutriție

153
pe semănăturile de lucernă, s-a stabilit că nivelul de nutriție în variantele cu
normele calculate de îngrășăminte este destul de înalt. De aceea, în practică
se va evita administrarea unor norme mari de NPK sub lucernă, întrucât
aceasta implică reducerea gradului de recuperare a îngrășămintelor, duce la
impurificarea surselor de apă și la alterarea nutrețurilor. Nu este justificată
nici aplicarea unor norme foarte mici, pentru că în acest caz nu se folosește
în întregime potențialul culturii.
Pe solurile de cernoziom cea mai potrivită normă pentru lucernă, în toți
anii de folosire, pe terenuri irigate, este în recomandările
referitoare la tehnologia cultivării lucernei pentru nutreț și semințe (1984)
se menționează că îngrășămintele cu potasiu și fosfor trebuie administrate
sub lucernă, ținându-se cont de prezența în sol a formelor mobile ale acestor
elemente. Astfel, pe solurile ce conțin până la 15 mg P2O5 la 1 kg de sol se
introduc 250-280 kg/ha P2O5. îngrășămintele cu potasiu sunt deosebit de
eficiente pe terenurile ce conțin într-un kg de sol mai puțin de 20-25 mg de
potasiu mobil. Cea mai mare parte de NPK se va administra sub arătura
adâncă de toamnă, iar o parte din îngrășămintele cu azot se vor folosi sub
formă de hrănire suplimentară în perioada de vegetație.
Literatura de specialitate conține date ce demonstreazâ eficacitatea redusă
a îngrășămintelor cu azot introduse sub lucernă. într-adevăr, lucerna în calitate
de cultură leguminoasă își poate asigura singură necesarul de azot biologic,
fixat de bacteriile de nodozități din aer. însă la cultivarea ei pe terenuri irigate
țindem să mărim la maximum producția de pe o unitate de suprafață.
îngrășămintele cu azot contribuie la sporirea productivității culturii, de aceea
hrănirea suplimentară vegetativă a plantelor cu îngrășăminte azotate pe
terenurile irigate este indicată.
Pe pământuri irigate productivitatea lucernei crește considerabil în urma
aplicării îngrășămintelor organice. Astfel, în experiențele noastre, efectuate
între anii 1976-1978, lucerna la irigare pe un fond de 60 t/ha gunoi de grajd,
administrat sub arătură adâncă de toamnă, a dat în primul an de viață 430, în
al doilea 704, iar în al treilea la două coase - 381 q/ha masă verde. Gospodăria
„Moldovanca” (A.Ș.P. „Selecția”) și multe alte gospodării din raioanele
Glodeni, Edineț, Orhei, Sângerei, Căușeni, Grigoriopol anual introduceau
sub lucernă, în cultură irigată, 40-60 t/ha de gunoi de grajd, obținând câte
500-700 q/ha și mai mult de masă verde. Deoarece această cultură
leguminoasă multianuală se amplasează mai frecvent în apropierea fermelor
zootehnice, este rațional a introduce sub ea sau sub premergător îngrășăminte
organice în cantitate de 40-80 t/ha. Se va folosi numai gunoi de grajd bine
putrezit, în caz contrar semănăturile vor fi năpădite de buruieni.
Pe lucernierele irigate, un efect înalt au apele reziduale din orașe și de la
fermele zootehnice. Astfel, în experiențele lui V. Samâkin (1979), efectuate
în gospodăria „Sverdlov”, raionul Iaroslav, regiunea Belgorod, s-a stabilit că
în medie pe anii 1973-1975 lucerna fără irigare a dat câte 392 q/ha masă
verde, la irigarea cu apă curată (2 800 m3/ha) - 581, iar la irigarea cu ape
reziduale filtrate - 815 q/ha. Z. Boiko, V. Boiko (1984), studiind eficacitatea
utilizării apelor reziduale de la complexele de creștere a porcinelor la irigarea

154
lucernei, au obținut un venit de 718 rub./ha, la irigare cu apă curată - de
534 rub./ha, iar fără udare - de 275 rub./ha. I. Blair (1979) susține că în
S.U.A. pe sectoarele unde s-au folosit apele menajere, norma de udare fiind
de 616 m3/ha după fiecare coasă, la care s-au adăugat îngrășăminte cu fosfor
(90 kg/ha), s-au obținut câte 125-160 q/ha fân. După datele lui G. Severin,
folosirea apelor menajere din Chișinău pentru udatul lucernei și a
amestecurilor de lucernă-graminee contribuie la creșterea roadei cu 28-
32%, în comparație cu irigarea cu apă curată. M. Țurcan (1985), utilizând
zeama de gunoi de la fermele de porcine în doză de 800 m3/ha, în medie pe
trei ani, a obținut câte 718 q/ha de masă verde, iar la dublarea dozei (1600 m3/ha)
recolta de lucernă a scăzut până la 653 q/ha. Astfel de îngrășăminte sunt
mai eficiente la administrarea sub arătura adâncă de toamnă sau în perioada
de iarnă-primăvară până la pornirea în vegetație a culturii.
Pe soluri irigate lucerna reacționează pozitiv la aplicarea combinată a
îngrășămintelor minerale și organice. Astfel, în experiențele noastre s-a
stabilit că îmbinarea îngrășămintelor minerale și organice, spre deosebire
de aplicarea numai a îngrășămintelor minerale, contribuie la sporirea cu 30-
38% a producției de lucernă. Ingrășămintele minerale și cele organice sporesc
productivitatea lucernei pe parcursul celor trei ani de viață, mai ales în al
doilea și al treilea ani (tab. 60).
Tabelul 60
Influența îngrășămintelor minerale ;i organice pe fondul de irigare atupra
productivității în tona de centru a Republicii Moldova (1980-1982)

Producția de masă verde pe anii de folosire, q/ha

Variantele
1 II III media pe 3 ani
Irigare (martor) 418 813 533 588
30 t/ha gunoi de grajd +
N45P45KJ0 sub arătura de 503 1083 700 762
toamnă + irigare
60 t/ha gunoi de grajd +
N9oPi8oK,osub arătura de 537 1153 738 809
toamnă + irigare

Din datele prezentate în tabel reiese că aplicarea dozelor exagerate,

îndeosebi a celor de îngrășăminte minerale, nu este rentabilă, deoarece nu
duce la sporirea bruscă a recoltei, iar o parte din ele (cele cu azot) provoacă
poluarea mediului și scăderea producției.
Pe fondul cu îngrășăminte se modifică, într-o anumită măsură, caracterul
consumului de apă de către lucernă, aceasta folosind mai econom umiditatea
la formarea unei unități de producție.
La Baza experimentală a A.Ș. a Republicii Moldova, într-un asolament
staționar, rezerva de umiditate totală în stratul de sol de 1 m sub lucernă
semănată în anul 1981, în perioada de vegetație, s-a schimbat în funcție de
fondul agrotehnic aplicat (tab. 61).

155
 Tabelul 61
Dinamica umidității totale a solului sub lucerna cultivată pe diferite
fonduri agrotehnice

Umiditatea totală (mm), pe fonduri

Data luării probei martor (fără în- îngrășat irigat irigat + îngrășat
grășare și irigare)

1981
12 mai 520,4 503,0 521,3 521,7
10 iulie 205,8 201,5 326,7 300,0
30 iulie 187,1 182,3 227,4 213,5
21 octombrie 207,7 200,0 263,8 251,1
1982
8 aprilie 323,9 320,0 329,9 321,3
22 iulie 208,6 214,0 252,5 267,5
22 iulie 182,8 170,5 237,6 226,2
20 octombrie 196,2 199,9 290,1 273,5

Pe terenurile neirigate în variantele cu și fără îngrășăminte, pe tot

parcursul perioadei de vegetație, nu s-au înregistrat oscilații mari în ce privește
conținutul de umiditate în sol; același tablou s-a observat și pe terenurile
irigate, însă recoltele obținute nu erau identice (tab. 62).
Tabelul 62
Productivitatea lucernei pe diferite fonduri agrotehnice

Varianta experienței
Indicele Anul
martor îngrășat irigat irigat și îngrășat
Producția de masă I 130 170 580 689
verde, q/ha II 547 690 840 1073
Consumul de apă I 5 684 5 560 6 006 6 022
pe an, m3/ha II 5 586 5 701 9 588 9 521
Producția de masă l 84 101 123 141,5
verde, q/ha II 109,7 137,7 185,4 272,4

La formarea 1 q de masă uscată de lucernă în primul an de folosire pe

terenuri irigate s-au consumat 65 m3 de apă, iar pe sectoarele îngrășate și
irigate - 54 m3; în al doilea an de folosire, respectiv, 35 și 26 m3 de apă.
Prezintă un deosebit interes modul de folosire de către lucernă a apei din
sol în perioada de vegetație. Experiențele noastre (tab. 63) au demonstrat
că lucerna, pe coase, utilizează umiditatea neuniform. Lucerna în primul an
de viață folosește o umiditate maximă la începutul perioadei de vegetație și o
umiditate minimă la sfârșitul acesteia. Mai multă umiditate lucerna a utilizat
în timpul formării primei coase, ceea ce se explică, pe de o parte, prin faptul
că durata de vegetație a culturii până la prima coasă este cu mult mai lungă,

156
în comparație cu celelalte coase, iar pe de altă parte, că temperatura în această
perioadă a anului este destul de ridicată.
Tabelul 63
Consumul de apă ;i recolta lucernei în variantele aplicării dozelor de îngrășăminte
programate ;i irigării

Coasele Total pe
perioada
1 II III IV V
I ndicatori i vegetației
Lucerna în primu! an de viață
Volumul total de apă
2 503 1 681 1 919 1 301 - 7 404
folosită, m3/ha
Consumul de apă în
35,8 60,0 40,8 28,3 - 38,8
24 de ore, m3/ha
Recolta, t/ha masă
16,1 21,1 18,5 12,9 - 68,6
verde
Recolta, t/ha masă
4,1 5,1 4,3 2,9 - 16,4
absolut uscată
Folosirea apei, m3 la o
tonă de masă absolut 610,5 329,6 446,3 448,6 - 451,6
uscată
Lucerna în a! doiîea an de viață
Volumul total de apă
1 060 1 207 1 937 1 655 1 085 6 944
folosită, m3/ha
Consumul de apă în
20,4 40,2 66,8 48,7 21,7 35,2
24 de ore, m3/ha
Recolta, t/ha masă
34,7 23,6 20,6 18,9 12,5 110,3
verde
Recolta, t/ha masă
7,9 5,4 4,7 4,5 2,9 25,2
absolut uscată
Folosirea apei, m3 la
o tonă de masă 134,2 223,5 412,1 384,9 374,1 275,5
absolut verde

Lucerna în al doilea an de viață a folosit o cantitate minimă de apă la

începutul și la sfârșitul perioadei de vegetație. Explicația poate fi următoarea:
în acest an (1982), atât la începutul perioadei de vegetație (prima coasă), cât
și la sfârșitul ei (a cincea coasă) temperaturile erau mai moderate ca în timpul
creșterii lucernei la celelalte coase. Consumul apei în 24 de ore după coase,
de asemenea, este diferit, din cauza intensificării creșterii lucernei după coase
și a regimului termic, creat în această perioadă. Lucerna în al doilea an de
viață, în comparație cu lucerna din primul an de viață, cheltuiește cu mult
mai economic umiditatea din sol pentru formarea unității de producție.
Un deosebit interes prezintă și modul de folosire a apei de către lucernă
pe terenurile irigate și neirigate pentru formarea recoltei. Experiențele
realizate de noi au demonstrat că lucerna, atât în primul an, cât și în al doilea

157
an de utilizare folosește mult mai rațional umiditatea din rezervele solului la
formarea recoltei pe terenurile irigate. Deci, dacă pe terenul unde irigarea
nu s-a efectuat lucerna a folosit din rezervele de apă din stratul de 1 m al
solului pentru formarea recoltei 24,1-35,7% de apă, pe sectoarele unde s-a
aplicat irigarea recolta s-a format, în primul rând, în baza apei din irigare și
din precipitațiile care au căzut în perioada de vegetație, din rezervele solului
fiind folosite doar 8,7-10,9%.
S-a constatat că îngrășămintele influențează pozitiv asupra gradului de
înfrunzire a plantelor. Astfel, lucerna în al doilea an de viață la prima coasă,
în varianta cu îngrășăminte și irigare, avea o suprafață foliară de 81,2 mii m2/ha,
iar în varianta fără îngrășăminte - de 63,1 mii m2/ha. Lucerna în primul an
de viață, în medie pe 4 coase, pe fond cu irigare a format 36,5 mii m2/ha de
frunze, iar pe fondul unde irigarea se îmbina cu îngrășămintele - 43 mii m2/ha.
Potențialul fotosintetic în 24 de ore la 1 ha în primul caz era de 773, iar în al
doilea de 903 mii m2. Sub influența factorilor agrotehnici menționați se
schimbă și gradul de folosire de către plante a energiei solare (tab. 64).
Tabelul 64
Folosirea de către lucernă a energiei R.A.F.

S-a folosit energie R.A.F., Coeficientul de folosire

Variantele mln. kcal/ha a energiei R.A.F.
anul I anul II anul I anul II
Fără irigare 25,46 50,86 0,71 1,14
Cu irigare 58,44 82,31 1,60 1,85
Irigare + îngrășăminte 68,32 113,39 1,88 2,55

Din datele prezentate reiese că lucerna în primul an de viață pe fondul

programat (irigare + fertilizare) a folosit aproape de 3 ori mai multă energie
R.A.F. în comparație cu lucerna crescută pe fondul fără irigare și fertilizare.
Aceasta se observă mai puțin pronunțat și în anul al doilea de viață a
lucernei, coeficientul de folosire a energiei R.A.F. la lucerna crescută pe
fond programat fiind de 2,24-2,64 de ori mai mare decât la cea crescută pe
terenul unde nu s-a aplicat irigarea și fertilizarea. După datele lui I. Crecesco
(1973), ponderea frunzelor în roada de lucernă în primul an de vegetație
pe sectorul neirigat a constituit la prima coasă 64%, la a doua - 36,3%, iar pe
sectorul irigat, respectiv, 72 și 39,2%. Pe diferite fonduri cu îngrășăminte și
irigație, acest indice oscila la prima coasă între 38 și 73%, la a doua - între
36 și 41%. De remarcat că îngrășămintele introduse exercită asupra
culturilor ce urmează după lucernă o acțiune pozitivă. Astfel, grâul de
toamnă de soiul „Piticul”, pe fondul cu îngrășăminte după lucernă, la irigare
a dat 69,2 q/ha grăunțe, iar fără îngrășăminte - 48,3 q/ha; orzul de toamnă
de soiul „Iarna”, respectiv, 51,1 și 44,6 q/ha. Amestecul de porumb cu soia,
semănat după lucernă în al treilea an de folosire după prima coasă pe fond
fără îngrășăminte, la irigare a dat 326 q/ha masă pentru însilozare, pe fondul
irigat și îngrășat - 476-525 q/ha.

158
 Pe fondul cu irigare și îngrășăminte în plantele de lucernă se acumulează
mai intensiv diferite substanțe fiziologice active. După datele analizelor
efectuate de Laboratorul Fiziologia Plantelor (I.C.Ș.C.C., Bălți), masa verde
de lucernă de la prima coasă conținea 90,3 mg caroten la 100 g masă verde,
199,4 mg clorofilă A, 55,2 mg clorofilă B. Acești indici sunt cu mult mai mari
decât în variantele cu aplicarea separată a irigării și a îngrășămintelor.
Despre gradul de dezvoltare a aparatului foliar al lucernierelor pe perioada
de vegetație putem judeca după mărimea potențialului fotosintetic, care, ca
și suprafața frunzelor, depinde de nivelul fondului agrotehnic creat, iar în
condiții de secetă, în primul rând, de irigare (tab. 65).
Tabelul 65
Influența irigării ți a îngrățămintelor asupra activității fotosintetice ți a
productivității lucernei în primul an de viață (1983)

Coasa Pe perioada de
Varianta vegetație
1 II III IV în medie în total
Suprafața maximă a frunze/or, mii rrf/ha
Fără irigare și
îngrășăminte (martor) 13,25 37,21 22,87 9,85 20,80
Irigare 44,33 42,89 37,24 21,62 36,52 -
Irigare + N120P160K160 45,50 48,40 49,19 28,92 43,00 -
Potențialul fotosintetic, mii rrf în 24 de ore !a / ha
Martor 391 446 469 231 384 1 537
Irigare 1 308 515 763 508 773 3 094
lrigare + n120p160k160 1 342 581 1 008 679 903 3 610
Productivitatea netă a fotosintezei, g/rrf în 24 de ore
Martor 2,20 7,41 4,09 3,80 4,38 -
Irigare 2,87 7,87 4,31 4,43 4,87 -
li-igare + N120P160K160 3,01 8,40 4,43 3,78 4,91 -
Absorbția energiei R.A.F., %
Martor 0,29 2,42 0,96 0,41 0,83 -
Irigare 1,28 2,96 1,64 1,04 1,56 -
li-igare + N120P160K160 1,38 3,57 2,23 1,18 1,88 -
Producția de masă uscată, q/ha
Martor 8,6 33,1 19,2 8,8 - 69,7
Irigare 37,5 40,5 32,9 22,5 - 133,4
Ingare + N120P160K160 40,4 48,8 44,7 25,7 - 159,6

Productivitatea fotosintezei lucernei, în funcție de fondul agrotehnic creat,

este supusă unor oscilații însemnate. Atingând indicii maximi, egali cu 7,41-
8,68 g/m2 în 24 de ore, ea poate coborî până la 2,2 g/m2 în 24 de ore. Aceste
rezultate, fără doar și poate, depind de schimbarea temperaturii, de

159
intensitatea și calitatea iluminării. Și totuși la toate coasele productivitatea
netă a fotosintezei pe fonduri regulate este mai înaltă decât în variantele de
control. Coeficientul de absorbție de către plante a energiei R.A.F. în aceste
variante, de asemenea, este cu mult mai mare ca în control. Drept rezultat,
recolta de masă uscată pe un fond agrotehnic programat este de 2,3 ori mai
mare decât în control.
In mod experimental s-a stabilit că în raioanele cu un flux anual de 4,5-
4,6 mld. kcal/ha R.A.F., la atingerea unui nivel al randamentului R.A.F de
până la 2,5-2,8%, pe fonduri agrotehnice regulate productivitatea potențială
alcătuiește 250-280 q/ha de fân. In modelele noastre programate acești indici
la lucernă în al doilea an de folosire, practic, au fost atinși (vezi tab. 62).
Datele prezentate indică posibilitățile grandioase ale acestei culturi și
metodele de intensificare a producției ei.
Productivitatea lucernei, longevitatea ei depind în multe privințe de
regimul corect de irigare și de normele de irigare. Majoritatea cercetătorilor
(Grabovski, 1971; Nicikov, 1972; Uhanov, 1976; Ivanov, Medvedev, 1977;
Ovseannikov, Șevcenko, Timofeev, 1978; Gubaidulin, Enikeev, 1982; Zâkov,
1982; Vengherenko, Solovei, 1985; Snegovoi, Vajov, 1989; Delcev, 1970;
Boikov, 1975; Mehandjieva, 1974; Licev, 1978; Reszel, 1979; Kesmarki, 1981;
Day et al., 1982; Moga, 1993 ș.a.) au ajuns la concluzia că lucerna are cea mai
înaltă productivitate la o umiditate de 70-80% C.C., în stratul de sol de 70-80 cm.
In raioanele de stepă, unde sursele de irigare, de regulă, sunt puține, impor-
tant este ca plantele să consume cât mai econom apa la formarea unei unități
de producție. De aceea, în primul an de viață, când lucerna consumă puțină
umiditate și sistemul radicular al plantelor nu pătrunde în straturile de sol
mai adânci, este rațional a menține C.C. în stratul de sol de 70 cm la nivelul
de 65-70%.
Tabelul 66
Influența umidității solului asupra productivității lucernei în al doilea an de
folosire (1972-1982)

Umiditatea solului înainte Producția de masă verde, q/ha

de udare fără îngrășăminte cu îngrășăminte
Fără irigare (martor) 310 390
60% C.C. 400 530
70% C.C. 480 620
80% C.C. 510 725

în experiențele multianuale ale Laboratorului de Agricultură Irigată al

I.C.Ș.C.C., Bălți (tab. 66), cea mai înaltă roadă de masă verde în al doilea an
de viață a plantelor, atât pe fond fertilizat, cât și fără îngrășăminte, s-a obținut
la o umiditate de 80% C.C. De remarcat că efectul umidității sporite a solului
se manifestă destul de bine pe fondul cu îngrășăminte (sporul de roadă a
constituit 86%). în baza acestor experiențe s-a tras concluzia că, în primul an,
optimă pentru lucernă este umiditatea solului nu mai mică de 65-70% C.C.,

160
în al doilea - de 75-80 și în al treilea - de circa 70% C.C. Cercetările efectuate
în partea de sud a zonei de silvostepă (regiunea Kirovograd, Ucraina) și în
zona de stepă (ținutul Stavropol, Rusia) au demonstrat că factorii cei mai
eficienți de sporire a conținutului de caroten, de proteină brută, de aminoacizi
esențiali, de reducere a conținutului de celuloză, de zădărnicire a depunerii
în ea a ligninei, de sporire a valorii nutritive a lucernei sunt: irigare (85-100%
C.C. în stratul de sol de 0-70 cm) și administrarea azotului mineral (60-90 kg
după fiecare coasă) pe fondul cu fosfor și potasiu (Bogatova, 1983). Timpul
și numărul irigărilor, precum și norma de udare depind de mulți factori, în
primul rând de prezența în sol a umidității productive, de cantitatea și
uniformitatea precipitațiilor în perioada de vegetație, de nivelul apelor freatice,
de gradul de tasare a solului, de fertilitatea lui, de expoziția și unghiul de
înclinație a pantei sectorului, de calitatea apei, de desimea semănăturilor, de
temperatura aerului și a solului, de umiditatea relativă a aerului, de puterea
vântului etc.
B. Sumakov și N. Lobov (1977) generalizând mai multe date experimentale,
obținute în diferite zone pedoclimatice, recomandă pentru raioanele de sud
următoarele norme și număr de udări ale lucernei (tab. 67).
Tabelul 67
Normele ;i numărul de udări în funcție de condițiile atmosferice ale anului

Consumul Norma de Norma irigării Numărul Norma de

Caracteristica anului total de apă, irigare, de aprovizi- de udări irigare,
m3/ha m3/ha onare, m3/ha m3/ha
Secetos 8 500 6 500 1 200 6 900
Mediu 7 500 5 700 1 100 5 900
Cu umiditate medie 6 000 3 700-4 600 1 000 3-4 900

în recomandările referitoare la tehnologia cultivării lucernei pentru nutreț

și semințe (1984) se menționează că în Zona Necernoziomică (Rusia) în anii
când lucerna în anumite perioade de vegetație suferă din cauza insuficienței
de umiditate se impune efectuarea udatului în așa proporții, încât în stratul
de răspândire a rădăcinilor (0-30 cm) umiditatea să se mențină la nivelul de
70-80% C.C. Aceasta se poate obține efectuând 2-3 udări cu o normă de 250-
300 m3/ha.
în zona de stepă a republicii, în care intră o mare parte a teritoriului ei, pe
cernoziomuri se vor efectua, în funcție de condițiile climatice, 4-8 udări, cu o
normă de 500-600 m3/ha, norma anuală de apă la irigare fiind de 3000-4000
m3/ha. în raioanele cu climat secetos pe soluri castanii și castanii-deschis, în
funcție de cantitățile de precipitații căzute, se aplică 8-12 udări pe perioada
de vegetație, cu norma anuală de apă la irigare de 4 500-7 000 m3/ha.
Se știe că lucerna la prima coasă dă 40-45% din recolta totală de masă
verde și uscată pe an. De aceea, plantele până la prima coasă trebuie să fie
asigurate optimal cu elemente nutritive și cu umiditate. Primăvara, dacă solul
conține o cantitate insuficientă de umiditate productivă (mai puțin de 200-
250 mm în stratul de 1 m), în afară de irigarea de aprovizionare se efectuează

161
 1-2 udări vegetative până la prima coasă cu doza de udare de 400-500 m3/ha,
iar după aceasta cu o doză de udare tot de 400-500 m3/ha. După prima și
următoarele coase, în funcție de cantitatea de precipitații căzute, se aplică,
de regulă, 1-2 udări. Prima udare se va face în a 3-a-a 4-a zi după coasa
precedentă, ceea ce asigură regenerarea intensă și creșterea accelerată a
tulpinilor tinere. Ultima udare se efectuează, de obicei, cu 8-10 zile înainte
de coasa următoare, ținându-se cont de prezența umidității în sol și de starea
plantelor, frunzele cărora la insuficiența de umiditate capătă o nuanță
albăstruie și în orele toride ale zilei chiar se ofilesc. Udatul înainte de cosit
trebuie efectuat la timp, în caz contrar plantele se polignesc și se lungește
perioada de recoltare. In afară de aceasta, solul umectat se bătătorește
puternic de mașinile de recoltat și de mijloacele de transport, iar plantele se
vatămă. Ca rezultat, asemenea lucerniere în curând nu vor mai putea fi
folosite. Lucerna cosită pe sol umectat se usucă încet și neuniform, de aceea
unii fermieri aplică cositul cu coasa manuală și transportează masa cosită cu
căruțele.
I. Prostaș (1983), în Cehoslovacia, a stabilit că dacă un tractor cu remorcă
trece doar o singură dată pe lucernieră, productivitatea culturii se reduce cu
19,1-27,7%, din cauza bătătoririi puternice a solului umectat. Trecerile
mijloacelor de mecanizare pe lucerniere trebuie reduse la minimum.
Observațiile noastre asupra stării câmpurilor de lucernă în anul
însămânțării au demonstrat că pe masivele unde recoltarea și transportarea
recoltei s-au efectuat pe sol puternic umectat, au pierit 40% de plante.
Regenerarea plantelor pe acest masiv era slabă și neuniformă. Pe alt sector,
unde recoltarea s-a realizat pe sol zvântat (doar cu 3-4 zile mai târziu), tasarea,
de asemenea, a avut loc, însă pierderile au constituit numai 12-14% de plante.
Regenerarea plantelor a decurs mai intens și mai uniform decât pe primul
masiv. Prin urmare, recoltarea nu trebuie efectuată pe sol umed, mai ales pe
soluri grele după compoziția mecanică. Lucerna în primul an de folosire,
dacă este necesar, se va uda în faza de 8-10 frunze, luându-se măsuri de
prevenire a proceselor erozionale și a formării crustei.
Chiar și o secetă de scurtă durată în faza de îmbobocire-începutul
înfloririi duce la micșorarea producției de fân cu 10-15%. S-a constatat că
seceta de sol influențează într-o măsură mai mare asupra acumulăriî
substanței uscate în organele reproductive și asupra roadei de semințe, iar
uscăciunea atmosferică în îmbinare cu seceta de sol - asupra acumulării
substanței uscate în organele vegetative. Plantele cultivate pe sol suficient
de umed se adaptează mai puțin la deficitul de umiditate din sol și sunt
supuse într-o măsură mai mare acțiunii negative a secetei. Udările se vor
efectua regulat, în caz contrar lucernierele se răresc, se îmburuienează și
scade brusc recolta și calitatea ei.
Există diferite metode de irigare a lucernei: prin inundare, prin aspersiune
etc. In practica de cultivare a lucernei cea mai largă răspândire a căpătat-o
irigareaprin aspersiune cu ajutorul diferitelor instalații (fig. 77). De subliniat
că prin această metodă foarte greu poate fi atinsă norma de udare la hectar,
deoarece la supraumezirea stratului de sol de la suprafață apa începe să se

162
 Fig. 7 7. Vedere generală a irigării lucernei prin aspersiune

scurgă pe suprafața acestuia, mai ales pe pante, ceea ce poate genera procese
erozionale. Despre pericolul organizării incorecte a udării ierburilor perene,
ce duce la reducerea fer tilității solului și la micșorarea productivității plantelor,
mărturisesc datele experimentale obținute la A.Ș.P. „Fertilitate”
(Constantinov) (tab. 68).
Tabelul 68
Scurgerea apei și spălarea solului de pe semănături (indinarea pantei 6°)

Data udării în total (sau

Indicii
6/VI 16/VII 30/VIII în medie)
Norma de udare, m3/ha 600 6 000 600 1 800
Durata udării, minute 30 30 30 90
Absorbția apei, m3/ha 457 255 366 1 078
Scurgerea apei, m3/ha 143 345 234 722
Pierderile de apă, % 23 58 39 40
Turbiditatea apei, kg/m3 20 27 1,2 16
Spălarea solului, t/ha 3,2 9,5 0,3 13,0

De remarcat că o dată cu scurgerea apei se pierd o cantitate însemnată

de humus, substanțe nutritive, îngrășăminte, erbicide, fungicide, insecticide
și alte substanțe chimice ce poluează mediul înconjurător. Pentru prevenirea
acestor fenomene negative, irigarea prin aspersiune se va efectua mai
frecvent, dar cu norme reduse: în prima zi de udare se vor face pauze mici,
pentru a da posibilitate apei să se îmbibe în sol. Inainte de udare solul se va
afâna bine. In acest scop, primăvara devreme sau după coasă câmpurîle se
boronesc, se discuiesc sau se face fisurarea.

163
 Experiențele efectuate timp de 3 ani de către V. Kiver ș.a. (1976) au arătat
că scurgerea apei de pe semănăturile de lucernă s-a micșorat cu 73,3 m3/ha în
varianta unde s-a efectuat graparea de primăvară și până la 18,7 m3/ha unde s-a
efectuat fisurarea. Scurgerea apei, în varianta în care s-a efectuat boronirea, a
constituit 9,1% din normă, iar în varianta cu fisurare - 2,3%. Pe lucernierele din
al III-lea an de folosire, după cum au arătat experiențele I.A. din Herson
(Ucraina), la irigare prin deversare și prin ploaie artificială, cele mai bune
rezultate se obțin pe semănăturile discuite. In total, pe doi ani, recolta de fân la
irigarea prin deversare și aspersiune pe lucerniera discuită a constituit,
respectiv, 172,9 și 156,2 q/ha, iar pe cele lucrate prin grăpare - 149,3 și
131,2 q/ha. în cultură irigată lucerna se seamănă atât în cultură pură, cât și în
amestec cu graminee multianuale sau cu alte ierburi leguminoase.

Metodele de semănat al lucernei în cultura irigată

Majoritatea autorilor care au studiat metodele de semănat lucerna în
cultură irigață au ajuns la concluzia că ea trebuie semănată fără plantă
protectoare. în raioanele de stepă din regiunea Volgograd, pe pământuri
irigate, cea mai înaltă roadă de fân (418, 55 q/ha în toți anii de folosire) s-a
obținut la semănatul de primăvară fără cultură protectoare. Pe semănăturile
cu plantă protectoare roada totală a fost de 329,4 q/ha (Agapov, Sudak, 1974).
Savanții I.C.Ș.A.I. din Ucraina consideră că rezultate sigure la cultivarea
acestei culturi pe pământuri irigate se obțin la semănatul timpuriu de
primăvară fără cultură protectoare. La aplicarea acestei metode deja în primul
an de folosire se pot obține minimum 280-300 q/ha masă verde cu un conținut
de 9,5-10,0 q/ha proteină digestibilă. Ei recomandă amplasarea unor astfel
de șemănături pe câmpuri bine curățate de buruieni.
în gospodăria didactică „Krasnodarskoe” (în I.A. din Kuban, Rusia) în
perioada 1972-1975 lucerna a fost semănată sub ovăz, floarea-soarelui,
porumb și iarba-de-Sudan, precum și în cultură fără plantă protectoare.
Udările se efectuau la o umiditate a solului de 75% C.C. Culturile protectoare,
oprimând dezvoltarea buruienilor, reduceau gradul de îmburuienare a
semănăturilor și, concomitent, micșorau desimea lucernierelor (cu 12-18%).
Producția de masă verde la semănatul fără cultură protectoare era cu 11,7-
31,5% mai mare decât la semănatul sub cultură protectoare.
în zonele colinare ale României, pe soluri permeabile, Iuliu Moga (1993)
admite semănatul lucernei (17-18 kg/ha) în amestec cu golomăț (6-7 kg/ha)
cu distanța între rânduri de 12,5 cm și la adâncimea de 2-2,5 cm.
în experiențele noastre efectuate în anii 1976-1978, lucerna la semănatul
fără cultură protectoare la irigare a dat în primul an de viață 438,8 q/ha masă
verde sau 87,6 q/ha unități nutritive și 15,5 q/ha proteină digestibilă. Sub orz
de primăvară, în primul an, s-au obținut în medie 28,5 q/ha grăunțe, 34,1 q/ha
paie de orz, 71,7 q/ha masă verde de lucernă, ceea ce echivalează cu 57,4 q/ha
unități nutritive și 4,7 q/ha proteină digestibilă. Semănăturile fără cultură
protectoare pe pământuri irigate, în al doilea și al treilea ani de folosire, de
asemenea, au avantaje față de semănăturile sub plantă protectoare (tab. 69).

164
 Tabelul 69
Influența culturilor protectoare asupra productivității lucernei pe anii de folosire
în cultură irigată (I.C.Ș.C.C., Bălți), q/ha

Anul II Anul III

Tipul de semănat
1977 1978 în medie 1977 1978 în medie

Fără cultură
570 607 588 381 649 507
protectoare

Sub cultură
protectoare:
476 537 507 397 613 505
orz de primăvară
pentru grăunțe

Mei pentru grăunțe 532 587 559 419 632 525

Porumb pentru 652 513

538 583 560 373
masă verde

Semănatul lucernei în cultură pură sau în amestec cu culturile graminee

depinde, în primul rând, de scopurile și metodele de folosire a ei, de locul
amplasării, tipul solului și de alți factori. Pe sectorul în care apele freatice se
află la o adâncime nu prea mare solurile au salinitate sporită, pe pante, unde
în urma irigăriii sunt posibile procesele de eroziune, pe câmpurile unde masa
vegetală de lucernă este destinată pentru pășunare, lucerna se va semăna în
amestec cu ierburile graminee multianuale. In acest scop se vor alege soluri
pe care lucerna în cultură pură crește slab.
Pe câmpurile arabile irigate, mai ales în raioanele secetoase de stepă,
unde lucerna este sursa principală de proteină, majoritatea cercetătorilor
recomandă semănatul ei în cultură pură, astfel lucerna asigurând cea mai
mare productivitate de proteină la hectar și lăsând o cantitate mai mare de
azot în sol.
Pentru aprecierea obiectivă a eficienței folosirii fiecărui hectar de câmp
irigat, am efectuat în timp de mai mulți ani experiențe de studiere
comparată a semănăturilor de lucernă în cultură pură și în amestec cu
ierburi graminee multianuale - golomăț, păiuș de livadă și raigras aristat
(I.C.Ș.C.C., Bălți). Experiențele prevedeau variante cu diferite fonduri
agrotehnice: martor, irigare, îngrășare, irigare + îngrășare. Lucerna a
fost semănată primăvara fără cultură protectoare, cu norma de semănat
de 25 kg/ha semințe, în cultură pură, iar în amestec cu gramineele s-au
folosit următoarele cantități de sămânță: pentru lucernă - 12, pentru
golomăț - 7, pentru păiuș de livadă - 6 și pentru raigras aristat - 6 kg/ha.
Recoltarea în toate variantele experimentale s-a efectuat la începutul
înfloririi lucernei. Observările au arătat că componentele agrofitocenozei
cresc concomitent și formează o pajiște minunată. Lucerna în cultură pură
pe fonduri agrotehnice înalte este predispusă la polignire, iar în amestec
cu gramineele polignește mai puțin.

165
 Tabelul 70
Influența irigaării și a ingrășămintelor asupra producției de masă verde de lucernă și de amestecuri
de lucernă-graminee, q/ha

Anul 1 în total Anul II în total Anul III în total Pe 3 ani în total

Agrofondurile coasa coasa coasa coasa
1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3
Lucerna în cultură pură

Martor 69 57 - 126 110 102 94 306 268 93 50 411 447 252 144 843

îngrășăminte 91 87 24 202 202 140 126 468 307 98 80 485 600 325 230 1 155

Irigare 95 120 44 259 246 138 97 480 266 95 93 454 607 353 234 1 194

Irigare+îngrășăminte 170 133 72 375 300 155 130 585 293 110 110 513 763 399 319 1 474
Lucerna în amestec cu graminee

Martor 58 39 - 97 95 92 86 273 264 92 52 408 417 223 138 778

Ingrășăminte 98 50 - 148 163 137 104 404 313 88 62 463 574 275 166 1 015

Irigare 74 100 40 214 240 138 100 478 270 80 51 401 584 318 191 1 093

Irigare+îngrășăminte 186 133 67 386 278 155 132 565 313 74 88 475 777 362 287 1 426
 Datele obținute (tab. 70) demonstrează o reacție bună a plantelor, în toate
variantele, la îngrășămintele care se administrau în doze de N80P160K60 sub
arătura adâncă de toamnă, iar în perioada de vegetație - sub formă de hrănire
suplimentară cu azot și fosfor. Deja la prima coasă, în primul an de viață, pe
sectorul îngrășat, roada a fost cu 32-69% mai înaltă decât în varianta de con-
trol. La irigare acțiunea îngrășămintelor a fost mai înaltă - un spor de 79-
150% față de control. In următoarele coase acțiunea îngrășămintelor, de
asemenea, se face simțită, deși într-o măsură mai mică decât la prima coasă.
De notat că în amestecul de lucernă-graminee ea se manifestă mai puternic
decât pe semănăturile de lucernă în cultură pură. In al doilea an de viață la
prima coasă diferența de roadă în favoarea variantelor cu îngrășăminte crește
până la 71-81%. Postacțiunea îngrășămintelor este destul de pronunțată și în
al treilea an de folosire (14-18%).
Anii efectuării experiențelor (1973-1975) după cantitatea de precipitații
au fost destul de favorabili - au căzut, respectiv, 501,6, 576,6 și 519,4 mm,
norma fiind de 467,5 mm. Dar chiar și în astfel de condiții irigarea a contribuit
la sporirea roadei cu 30-57% față de control, iar în unii ani secetoși roada pe
sectorul cu irigare era de 2-2,5 ori mai înaltă decât pe parcelele de control.
Productivitatea lucernei și a amestecurilor de lucernă-graminee crește
brusc la îmbinarea irigării cu îngrășarea. In acest caz roada este de 2-3 ori
mai înaltă decât în control și la aplicarea separată a irigării și a îngrășămintelor.
Experimentele au arătat că în toți anii de folosire lucerna în cultură pură, de
regulă, dă o roadă mai înaltă decât în amestec cu gramineele. Ierburile
graminee până la a doua coasă, dar mai ales până la a treia coasă, regenerau
foarte încet și ocupau nu mai mult de 20-30% din masa vegetală. S-a mai
constatat că în lunile de vară, după udare pe timp cald și arșiță, gramineele
sunt atacate de rugină. Aceasta nu numai că reduce productivitatea
lucernierelor și calitatea nutrețurilor, dar și devine sursă de răspândire a
ruginii pe semănăturile altor culturi graminee.
Lucerna în amestec cu gramineele în al doilea și al treilea ani este oprimată
puternic de acestea, iar ponderea ei în recolta totală scade simțitor. Astfel,
dacă în primul an la prima coasă ea ocupa 72-82% din recoltă, apoi în al
doilea - 64-68%, în al treilea - până la 52-59%. Deosebit de mult scade
ponderea lucernei în varianta de control (fără irigare și fără îngrășare): dacă
la prima coasă în primul an de viață ea ocupă în recoltă 82%, atunci în al
treilea an - doar 40-45%, iar în al patrulea - nu mai mult de 15-20%.
Amestecurile de lucemă-graminee usucă mai puternic solul decât semănăturile
pure de lucernă. De exemplu, dacă umiditatea inițială în primăvara anului 1973 în
stratul de 1 m pe semănăturile pure de lucernă era de 160 mm, iar pe cele
amestecate de 166 mm, atunci după prima coasă umiditatea era egală, respectiv,
cu 147 și 118, după a doua - cu 78 și 68 și după a treia - cu 64 și 44 mm, deci după
toate coasele amestecurile de lucernă-graminee au consumat cu 53 mm mai multă
umiditate decât lucema în cultură pură. In același timp, semănăturile amestecate
au dat cu 51 q/ha mai puțină masă vegetală decât cele pure.
Infrunzirea în amestecul de lucernă-graminee este întrucâtva mai bună,
însă după conținutul de proteină lucerna în cultură pură, bineînțeles, ocupă

167
primul loc. Astfel, semănăturile pure de lucernă în al treilea an de viață au
asigurat obținerea a 2 120 kg/ha proteină (în substanță absolut uscată), iar
cele mixte numai 1 550 kg/ha. Producția de proteină de pe o unitate de
suprafață de semănături pure, în variantele cu fonduri agrotehnice mai bune,
în decurs de 3 ani, a fost de 1,5-1,8 ori mai mare decât pe semănăturile de
lucernă în amestec cu ierburi graminee.
In experinețele lui Gh. Șekun și A. Constantinovici, efectuate în lunca
râului Bâc, lucerna în cultură pură, în medie pe 3 ani de folosire, a dat câte
529 q/ha masă verde, iar în amestec cu diferite ierburi multianuale - 483-
523 q/ha. Conținutul de proteină, calculată în substanță uscată pe variante, a
alcătuit, respectiv, 17,6 și 16-17,5%. După recolta totală de proteină de pe
hectar, lucerna în cultură pură, de asemenea, întrece cu mult amestecurile
de lucernă cu graminee.
în experinețele I.U.C.Ș.N. „V.R. Viliams” (Rogov, 1985), lucerna semănată
în cultură pură a asigurat în medie pe 2 ani câte 400 q/ha masă verde și 90,6 q/ha
masă uscată, iar lucerna în amestec cu obsigă nearistată a dat, respectiv, 319
și 81 q/ha.
Prin urmare, pe câmpurile arabile irigate lucerna se va cultiva mai întâi
de toate în cultură pură. Numai pe această cale se poate asigura o producție
maximă de proteină de pe o unitate de suprafață. în concluzie trebuie
menționat faptul că potențialele mari ale acestei culturi pot fi realizate numai
prin organizarea unei îngrijiri minuțioase și la timp a semănăturilor pe
parcursul perioadei de dezvoltare a ei, precum și prin asigurarea exploatării
raționale a pajiștii.

Formarea roadei ;i măsurile complexe de îngrijire a plantelor

Productivitatea și longevitatea lucernierelor depind mult de organizarea
corectă a îngrijirii semănăturilor în perioada de vegetație și de exploatarea
rațională a pajiștilor.
Pentru răsărirea la timp și uniformă a plantulelor, după cum s-a menționat
deja, semănatul se va face în sol destul de umed, îngropând semințele la
adâncimea optimă (2-4 cm).
înainte de semănat solul se tăvălugește (cel mai bine cu tăvălugi din inele
cu pinteni). Acest procedeu agrotehnic nu numai că contribuie la răsărirea
la timp a plantulelor, dar și preîntâmpină, într-o oarecare măsură, formarea
crustei. în experiențele noastre, tăvălugirea până la și după semănat cu
tăvălugi din inele cu pinteni a grăbit apariția plantulelor cu 2-3 zile și a mărit
procentul de răsărire cu 42%.
Formarea crustei după semănat poate duce la rărirea considerabilă a
semănăturilor sau chiar la pieirea lor completă. De aceea, toate procedeele
agrotehnice trebuic să prevină formarea crustei, iar dacă ea s-a format, trebuie
imediat distrusă. în acest scop se folosesc grape rotative cu discuri stelate
sau tăvălugi inelați cu cuie. Nu se recomandă folosirea grapelor cu dinți,
deoarece ele, mai ales pe soluri grele după compoziția mecanică, distrug, în
afară de buruieni, semințele încolțite și plantulele de lucernă abia răsărite.

168
Măsurile împotriva crustei se vor efectua în orele matinale, deoarece în timpul
nopții ea se înmoaie și se pretează mai ușor distrugerii. Efectul acestui
procedeu agrotehnic sporește considerabil și la efectuarea unei udări pre-
ventive a plantației. Țăranii proprietari de pământ pe sectoarele mici de
lucernă pentru înlăturarea crustei pot folosi și tăvălugi de lemn, pe care se
înfășoară sârmă ghimpată. Se va ține cont de faptul că lucerna de la apariția
plantulelor și până la formarea a 4-5 frunze trifoliate este foarte sensibilă la
umiditatea excesivă a solului, fiind atacată de putregaiul de rădăcini deosebit
de dăunător pe timp răcoros și ploios. Aerația bună a solului contribuie la
reducerea gradului de îmbolnăvire.
în perioada de vegetație lucerna este atacată de un șir de boli și
productivitatea ei depinde de organizarea strictă a sistemului de protecție a
semănăturilor. Procedeele agrotehnice de îngrijire a plantelor în perioada
de vegetație, efectuate calitativ și la timp, împiedică considerabil dezvoltarea
bolilor și micșorează numărul dăunătorilor pe semănăturile de lucernă. în
unii ani ploioși sau în caz de irigare pe soluri insuficient nivelate, se formează
așa-numitele „farfurioare”, unde apa se reține mai mult timp, în aceste locuri
semănăturile fiind rare. Golurile în semănături pot apărea și din alte cauze.
Astfel de „pleșuri” sau goluri trebuie lichidate prin semănatul de completare,
care se va efectua cât mai devreme, pentru a reduce la minimum diferența în
creșterea și dezvoltarea plantelor.
Lucerna din cauza unei creșteri inițiale încetinite este ușor oprimată de
buruieni. Ca rezultat, lucernierele se răresc considerabil sau pier complet. De
aceea combaterea la timp a buruienilor are o importanță deosebită. în afară de
procedeele agrotehnice, s-a dovedit a fi eficientă și apîicarea erbicidelor.
Datele obținute de cercetătorul american D. Clement (1979) demonstrează
că buruienile pe semănăturile de lucernă tânără pot fi combătute cu succes
tratând semințele acestei culturi cu erbicidele Eptam și Vernam. Pe parcelele
unde au fost semănate semințe tratate cu aceste erbicide, buruieniîe au fost
distruse complet de-a lungul fiecărei fâșii de lucernă pe o rază de 10 cm. Pe
semănăturile de lucernă fără plantă protectoare, împotriva buruienilor
graminee anuale se recomandă administrarea până la semănat cu îngroparea
imediată în sol cu cultivatorul a Eptamului (3,5-4,51/ha) sau a Eradicanului
(51/ha). împotriva buruienilor dicotiledonate semănăturile în faza de 2-3 frunze
trifoliate se vor stropi cu Basagran (1,5-2 1/ha).
în România, prof. N. Dumitrescu (1991) recomandă pe terenurile infestate
de buruieni dicotiledonate să se facă tratamente cu Aretit (5-71/ha), Dibutox
(6-71/ha) sau cu 2,4 D (2-41/ha) în 500-6001 apă, în faza de 3-5 frunze adevărate
a plantelor de lucernă. Pe terenurile cu buruieni monocotiledonate și
dicotiledonate, autorul propune două tratamente: unul înainte de semănat, cu
erbicidele Balan - 4-6 kg/ha sau Eptam 5-71/ha, ori Duol 3-51/ha la adâncimea
de 5-8 cm și al doilea cu Aretit 4-6 1/ha, când lucerna a format 3-5 frunze
adevărate I. Moga (1993) menționează că în ultimii ani de o mare întrebuințare
se bucură erbicidul Pivot 10 PC. în combaterea buruienilor dicotiledonate. Acest
erbicid stârpește peste 40 de specii de buruieni. Tratamentul se face cu doză de
0,8-1,0 1/ha, de preferință în faza de 24 frunze trifoliate, când sunt prezente

169
buruienile dicotiledonate. Efectul erbicidului se manifestă pe o perioadă de circa
4 luni, ceea ce dovedește că eficiența lui este înaltă.
La I.C.Ș.C.C., Bălți (LaboratorulErbicide, în colaborare cu SecțiaNutrețuri),
pe parcursul a trei ani, s-a studiat eficacitatea diferitelor erbicide la combaterea
buruienilor pe semănăturile de lucernă. Experiențele au arătat că deosebit de
eficient la nimicirea buruienilor anuale este preparatul cu acțiune de contact
2,4-DM, care, aplicatîn doză de 2-3 kg/ha substanță activă sub formă de soluție
(300-5001/ha) în faza de 2-3 frunze trifoliate, a redus numărul de buruieni în
cultură cu 65-70%, iar după masa brută cu 89-91% (tab. 71).
Tabelul 71
Eficiența preparatului 2,4-DM la combatarea buruienilor dicotiledonate pe
semănăturile de lucernă in primul an de viață
(în medie pe anii 1972-1974)

Varianta Numărul de buruieni la m2 Masa verde de buruieni, g

Martor (fără erbicide) 20 1 438
2,4-DM (2 kg/ha) 6 128
2,4-DM (3 kg/ha) 7 156

Dar, după cum au demonstrat experiențele, preparatul 2,4-DM oprimă,

în temei, buruienile dicotiledonate. De aceea pe câmpurile cu tip mixt de
imburuenare eficacitatea aplicării lui scade considerabil.
Experiențele efectuate la A.Ș.P. „Selecția” au arătat că la combaterea
buruienilor graminee rezultate promițătoare dă administrarea înainte de
semănat a preparatului Eptam, iar la combaterea buruienilor dicotiledonate în
perioada de vegetație - a preparatului Basagran (tab. 72). Datele prezentate
demonstrează că acțiunea diferitelor erbicide pe ani nu este nici pe departe
identică. In anii în care în semănături sunt multe buruieni graminee, un efect
mai înalt dă preparatul Eptam, aplicat pe cernoziom în doză de 4 kg/ha. Când
în semănăturile de lucernă apar multe buruieni dicotiledonate, un efect bun
au preparatele Basagran și 2,4-DM. Incontestabil, eficiența erbicidelor depinde
și de gradul de îmburuienare a câmpului, de condițiile atmosferice etc.
Tabelul 72
Influența diferitelor erbicide asupra productivității lucernei
în primul an de viață

Anii de experimentare
Varianta Productivitatea, % față de martor
1976 1977 1978
Eptam (3 kg/ha) 197,7 133,3 104
Eptam (4 kg/ha) 235,4 166,6 123
Basagran (1-1,5 kg/ha) - 166,6 162
2,4-DM (2 kg/ha) 162,9 233,3 129

170
 Pe cale experimentală s-a stabilit că eficacitatea preparatului depinde mult și
de termenele și calitatea aplicării lui. De exemplu, dacă 2,4-DM se aplică cu
întârziere, când ridichioara sălbatică (buruiană deosebit de primejdioasă pentru
lucernă) deja s-a întărit, acțiunea preparatului se reduce simțitor. Preparatul este
puțin eficient și la aplicarea lui pe timp rece și posomorât sau înainte de ploaie.
Lucerna este sensibilă la concentrații înalte de erbicide, în special de
2,4-DM, precum și la repartizarea neuniformă a soluției pe suprafața plantelor.
De aceea este important a pregăti minuțios soluția de lucru, respectând
concentrația necesară, a regla corectfuncționarea pulverizatorului și a urmări
ca soluția să se repartizeze uniform pe suprafața plantelor. Eficacitatea
preparatului crește simțitor dacă el se aplică pe timp cu soare și liniștit la o
temperatură a aerului de circa 18-25"C.
Folosind erbicidele cu o eficiență înaltă, putem majora considerabil
productivitatea lucernei. Astfel, pe parcelele experimentale, unde s-a efectuat
tratarea chimică, lucerna în primul an de viață a dat în 3 coase câte 200-300 q/ha
masă verde, în cultură neirigată, și 400-600 q/ha, pe fond cu irigare + îngrășare,
ponderea buruienilor în semănătură fiind de câteva ori mai mică decât în
varianta de control. Și în anii următori, pe parcelele unde s-au aplicat erbicide,
semănăturile erau mai curate de buruieni și mai uniforme în ceea ce privește
densitatea și ritmul de creștere a plantelor decât pe parcelele netratate.
De remarcat faptul că oricât de efective ar fi erbicidele în lupta cu bur uienile
în semănăturile de lucernă, ele totuși poluează solul, iar nimerind în nutreț cu
plantele de lucernă sau cu buruienile, sunt periculoase și pentru organismul
animal. In afară de aspectul ecologic, foarte important este și cel economic.
Prețul erbicidelor pe an ce trece crește continuu și producătorilor, mai cu
seamă cei care dispun de parcele mici, nu le este convenabil să le cumpere, în
plus, lipsesc și mașinile necesare pentru aplicarea tratamentelor. De aceea
savanții au elaborat metode mai simple de combatere a buruienilor.
în experiențele noastre am elaborat o tehnologie de cultivare a lucernei fără
aplicarea metodelor chimice de combatere a buruienilor. Esența acestei
tehnologii constă în aceea că semănatul se efectuează pe terenuri bine lucrate și
curățate de buruieni, în termene optime, când există condiții favorabile. Pentru
germinarea semințelor și răsărirea uniformă a plantelor, semănatul se va înfăptui
la adâncimea de 2-3 cm, semințele se vor repartiza uniform, iar până la semănat
și după acesta se va executa, după necesitate, tăvălugitul terenului.
Pe semănăturile fără plantă protectoare în primul an de viață se recomandă
cositul timpuriu. Lucrarea se va efectua când buruienile vor avea înălțimea
de 20-30 cm, iar lucerna va atinge înălțimea de 10-15 cm. Cositul se face
aproximativ la această înălțime pentru a reduce la minimum tăierea vârfurilor
plantelor de lucernă. Țăranii împroprietăriți, pe parcelele lor mici de lucernă,
vor efectua cositul în mod manual, pentru a vătăma mai puțin plantele și a
evita tasarea considerabilă a solului, ceea ce are o mare importanță pentru
plantele încă firave ale lucernei. Cositul nu se recomandă să se execute când
lucerna atinge faza de maturitate tehnică, deoarece buruienile sunt deja
lignificate, iar semințele unora se scutură. Ca rezultat, buruienile oprimă
puternic lucerna și depreciază calitatea nutrețului.

171
 în experiențele noastre, la cositul semănăturilor cu întârziere, buruienile
au alcătuit 60% din masa vegetală, iar în următoarele coase semănăturile s-au
rărit, devenind mai puțin viguroase. La cositul timpuriu se taie masa principală
de buruieni, iar la lucernă - numai vârfurile unor plante. Masa cosită trebuie
strânsă la timp și folosită la hrănirea animalelor.
0 astfel de metodă de combatere a buruienilor din lucernierele aflate în
primul an de viață recomandă și N. Dumitrescu (1991), în România,
accentuând că, în cazul în care cositul se execută repetat, în această fază
timpurie de creștere a lucernei și la o înălțime mică se reduce atât longevitatea
plantelor, cât și producția de furaj.
Dacă lucerna este semănată sub plantă protectoare, atunci se va recolta
la timp cultura protectoare. Chiar și o întârziere neînsemnată a acestui proces
va duce la slăbirea lucernierelor, iar în multe cazuri, mai ales în timp secetos
sau când planta protectoare a polignit, și la pieirea lor. Masa cosită se va
transporta cât mai repede de pe câmp, în caz contrar sub brazdele cosite
plantele de lucernă încă firave slăbesc și mai mult sau în genere pier.
Combaterea buruienilor se va efectua și pe semănăturile mai vechi de
lucernă. Aici pot fi aplicate aceleași metode chimice și agrotehnice. De
remarcat însă că lucerna din anii următori de folosire are o eficiență înaltă
numai în cazul în care semănăturile sunt suficient de dese și lipsite de
buruieni. Dacă semănăturile se răresc și sunt înăbușite de buruieni, ele
trebuie arate sau completate cu alte culturi.
Lucerna este deosebit de sensibilă la bătătorirea solului, mai ales în primul
an de viață. Bătătorirea excesivă înrăutățește regimul aero-hidric al solului,
zădărnicește procesul de reproducere a bacteriilor de nodozități, formarea noilor
tulpini și, în cele din urmă, reduce durata folosirii productive a lucernierelor.
Solul în semănături se bătătorește din cauza celor mai diferiți factori, dar,
în primul rând, din cauza tractoarelor, mașinilor de recoltare și mijloacelor de
transport. S-a stabilit, de exemplu, că, deja după prima coasă, 70% de suprafață
este bătătorită de diferite feluri de tehnică. Daunele pricinuite de tehnică devin
și mai mari, dacă roada se transportă de pe câmp cu întârziere, când plantele
încep să crească din nou. De aceea, până la semănat, în perioada irigării culturii
și în timpul recoltării roadei, tasarea solului trebuie redusă la minimum.
Intensitatea regenerării după cosire și productivitatea culturii depind, în
măsură considerabilă, de înălțimea de tăiere a plantelor și de tipul mașinilor
de recoltare. Se interzice categoric folosirea la recoltarea masei verzi de
lucernă în primul și al doilea ani de viață a KIR-1,5 și a altor mașini, care
recoltează plantele prin loviri, astfel vătămându-le puternic.
In mod experimental s-a constatat că cea mai adecvată metodă este tăierea
plantelor la înălțimea de 7-8 cm. La o atare înălțime de tăiere lucerna
regenerează intensiv. 0 tăiere mai înaltă nu este rațională, deoarece duce la
pierderea unei părți de roadă, iar tulpinile bătrâne rămase creează
inconveniențe la următoarea recoltare. în acest caz roada se micșorează cu
15-18%, fiindcă multe substanțe nutritive se consumă pentru menținerea
părții de tulpini netăiate, iar lăstarii nou-crescuți sunt slabi. Este dăunătoare
și tăierea joasă (mai mică de 4-5 cm) a lucernei, deoarece în multe cazuri se

172
vatămă și slăbește coroana plantelor în care se acumulează substanțele nu-
tritive de rezervă pentru formarea unor noi tulpini. Dacă periodic se practică
cositul jos al plantelor, lucernierele sunt năpădite de buruieni și pro-
ductivitatea lor scade. Observațiile efectuate au arătat că deja în al doilea an
de folosire lucernierele se răresc cu 40-50% și mai mult.
Longevitatea, iernarea și productivitatea lucernierelor depind, în măsură
considerabilă, de epoca în care s-a efectuat ultima coasă. Multiplele experiențe
și observații au demonstrat că motivul principal al pieirii plantelor de lucernă
pe timp de iarnă, în majoritatea raioanelor unde aceasta este aspră, îl constituie
pășunatul excesiv sau cositul lucernierelor în lunile de toamnă, ceea ce duce
la epuizarea substanțelor nutritive de rezervă și la acumularea lor insuficientă
în colet, fapt ce cauzează reducerea simțitoare a rezistenței plantelor la
condițiile nefavorabile din timpul iernii. In raioanele de stepă de cultivare a
lucernei cositul sau pășunatul excesiv se va încheia cu 30-35 de zile înainte
de primele înghețuri.
In una din experiențele noastre, la cositul pajiștilor de lucernă în al doilea an
de folosire la 10 septembrie producția de masă verde la prima coasă din anul
următor a fost de 240 q/ha, la cositul pe data de 30 septembrie ea era de 210 q/ha,
iar când recoltarea ultimei coase s-a efectuat la 20 octombrie - s-a micșorat până
la 140-160 q/ha. în coasele următoare s-a înregistrat același lucru.
Se interzice categoric a paște vitele toamna pe semănăturile de lucernă,
mai ales în primul și al doilea ani de viață, deoarece aceasta provoacă rărirea
lucernierelor, scurtează longevitatea plantelor, iar în unele cazuri provoacă
și pierirea lor. Seceta și pășunatul târziu din toamna anului 1989 și a anului
2000 au dus la pierirea completă a multor masive de lucernă din Republica
Moldova (fig. 12).
O măsură eficientă de îngrijire a plantelor, după cum s-a menționat deja,
este hrănirea suplimentară, mai ales în cazul în care sub arătura adâncă de
toamnă s-au administrat puține îngrășăminte sau, în genere, nu s-au introdus.
O mare importanță are mustul de gunoi de grajd. Acest îngrășământ poate fi

Fig. 12. Pășunatul câmpului de lucernă în luna noiembrie (r-nul Orhei)

173
administrat în lunile de iarnă-primăvară și după fiecare coasă. Pentru sporirea
eficienței hrănirilor suplimentare după încorporarea îngrășămintelor se va
executa grăparea sau discuirea semănăturilor.
In anii cu toamnă secetoasă sunt indicate pentru lucernă udările de
aprovizionare. Pe timp de iarnă se va organiza reținerea zăpezii, iar dacă s-a
format crustă de gheață, ea se va distruge cu tăvălugi din inele cu pinteni
sau cu dinți.
In unii ani, mai ales toamna și primăvara, o mare daună pricinuiesc
lucernierelor rozătoarele. Pentru combaterea lor, de pe câmp se vor înlătura
resturile vegetale, se vor folosi momeli otrăvite. Resturile vegetale acumulate
pe lucerniere favorizează evoluția bolilor micotice și bacteriene, care afectează
coletul și partea aeriană a plantelor. De aceea, curățarea semănăturilor și
înlăturarea minuțioasă a resturilor după recoltare sunt cele mai importante măsuri
profilactice în vederea menținerii semănăturilor într-o stare sanitară bună.
Primăvara devreme, până la regenerarea lucernei, după zvântarea stratului
de sol de la suprafață, se va efectua afânarea lui prin grăpare sau discuire.
Grăparea se va realiza primăvara, când solul din stratul superficial încă nu s-a
uscat prea tare și desimea semănăturilor este normală. Acest procedeu
facilitează încorporarea parțială în sol a îngrășămintelor minerale și organice,
nivelarea câmpului, distrugerea crustei și combaterea buruienilor. Grăparea
poate fi efectuată și după fiecare coasă. Insă procedeul respectiv poate dăuna
lucernei, dacă se realizează pe sol uscat sau umed, la o regenerare deplină a
lucernierelor sau la o rărire însemnată a lor.
Discuirea se va aplica pe semănăturile mai vechi, la o tasare considerabilă
a solului, pentru încorporarea în el a îngrășămintelor înainte de semănat și
nimicirea buruienilor apărute sau la completarea lucernierelor rărite cu altă
plantă. Acest procedeu se va efectua de-a curmezișul direcțiilor rândurilor și
al pantei sectorului. Cea mai mare importanță practică această discuire o
are pe solurile grele și pe pământurile irigate.
La absorbția deplină a umidității și la prevenirea proceselor de eroziune
contribuie fisurarea solului, care se execută de-a curmezișul pantei cu la-
be-dălți, la o adâncime de 20-25 cm. Experiențele, efectuate de Sliusarev
(1974) pe parcursul a 4 ani, au demonstrat că în variantele cu fisurarea
semănăturilor de lucernă spălarea solului nu are loc, în timp ce în control
spălarea a constituit 1,5-2 m3/ha. Recolta de fân pe sectoarele fără fisurare a
fost de 43,7 q/ha, iar pe cele cu fisurare - de 48,7 q/ha. In ținutul Stavropol
(Rusia) pe terenuri irigate fără fisurare lucerna a dat 117 q/ha fân, iar cu
aplicarea fisurării la adâncimea de 35-40 cm - 160 q/ha (Mironov, 1983).
Permeabilitatea solului pentru apă, în prima oră de observări, a alcătuit
2,97 mm/min., iar în control - numai 0,97 mm/min.

Semănatul de completare cu diferite culturi pe lucernierele rărite

Pentru sporirea recoltei de masă verde de pe o unitate de suprafață, este
rațional semănatul de completare cu culturi graminee de toamnă pe semănăturile
de lucernă în ultimul an de folosire, mai ales dacă acestea sunt rare.

174
 Tabelul 73
Influența semănatului suplimentar de graminee de toamnă asupra productivității
lucernierelor

Lucernă fără Lucernă cu cultură suplimentară

Indicii cultură secară de grâu de orz de
suplimentară toamnă toamnă toamnă
Producția de masă verde (q/ha), 154 254 241 204
Inclusiv de lucernă 154 87 153 154
Conținutul de proteină
156 94 124 135
într-o unitate nutritivă, g

Experiența efectuată de Secția Nutrețuri a I.C.Ș.C.C., Bălți (tab. 73}, a

demonstrat eficiența înaltă a acestui procedeu. In variantele unde semănatul de
completare s-a înfăptuit cu graminee recolta a fost mai mare cu 33-65%. In toamna
anului 1976 și în cea a anului 1977 pe terenul cu lucernă în al treilea an de folosire,
cultivată pe diferite fonduri agroțehnice (irigare, irigare + îngrășare), s-a semănat
suplimentar secară de toamnă. In mai 1977 și în mai 1978 s-au obținut, în funcție
de fondul agrotehnic, respectiv, câte 178 și 378 q/ha masă verde de lucernă și
de secară de toamnă. După recoltarea lor și lucrarea corespunzătoare a solului,
s-a semănat porumb cu soia, care în primele zile ale lunii septembrie au dat câte
344 și 443 q/ha masă verde. în anii 1978-1979 experiențele au continuat prin
semănatul suplimentar al secarei de toamnă în semănăturile de lucernă din al
treilea an de folosire, obținându-se rezultatele prezentate în tabelul 74. După
prima coasă, s-a efectuat lucrarea superificală a solului la o adâncime de 12-14
cm și discuirea repetată, urmată de grăpare, apoi s-a semănat porumb cu soia
pentru însilozare. După recoltarea acestui amestec s-a semănat a treia cultură -
Perco PVH. Lunile septembrie și octombrie, după cantitatea de lumină și căldură,
au fost favorabile pentru creșterea și dezvoltarea celei de-a treia culturi, deși
precipitații, practic, n-au căzut.
Tabelul 74
Productivitatea culturilor furajere in cultură repetată, q/ha masă verde

Culturile Timpul recoltării Martor Irigare îngrășare Irigare + îngrășare

Anu! 1978- 1979
Lucernă în al treilea an
mai 59,5 170,3 248 311
+ secară de toamnă
Porumb + soia pentru sfârșitul lui august
149 331 279 444
însilozare
Perco PVH sfârșitul lui octombrie 38 180 181 413
în total - 247 682 770 1 168
Anu! 1982
Lucernă - 217 181 294 237
Porumb + soia - 155 547 191 679
Perco PVH - - 116 - 433
în total - 372 844 485 1 399

175
 La Baza Experimentală a A.Ș. a Republicii Moldova, în anul 1982, a fost
efectuată o experiență similară. Semănăturile de lucernă în al treilea an de
folosire au fost cosite numai o dată, în luna mai, după lucrarea solului fiind
semănat porumb cu soia. La începutul lunii august, acest amestec s-a recoltat
pentru nutreț, iar solul (lucrat superficial) a fost însămânțat cu cea de-a treia
cultură - Perco PVH. Sfârșitul verii și toamna anului 1982 au fost deosebit de
secetoase, de lungă durată și călduroase. In aceste condiții, pe terenuri
neirigate, culturile de Perco n-au dat roadă (tab. 74).
In ultimii ani în calitate de cultură suplimentară la lucernă în al treilea an
s-a folosit raigrasul aristat anual cu mai multe coase. In experiențele lui
V. Darie, raigrasul anual, semănat suplimentar la lucerna în al doilea an de
folosire la 25 august (norma de semănat 12 kg/ha), a asigurat, în anul 1983,
la trei coase, în varianta de control 300 q/ha masă verde, iar pe fond cu
irigare, însă fără îngrășăminte - 556,5 q/ha, în timp ce lucerna fără cultură
suplimentară la irigat a dat 455 q/ha. Pe fond cu irigare și îngrășăminte, în
varianta cu semănat suplimentar de raigras, recolta a fost de 684 q/ha, iar în
varianta fără semănat suplimentar - de 569 q/ha. In anul 1985 V. Darie a
obținut următoarele rezultate: lucerna + raigras fără îngrășăminte și irigare
a asigurat 290 q/ha masă verde, lucerna fără raigras, pe același agrofond, a
dat 231 q/ha. Pe fondurile cu îngrășăminte, lucerna + raigras a dat 483 q/ha,
iar lucerna în cultură pură - 376 q/ha. Pe parcelele unde a fost aplicată irigarea
și îngrășămintele recolta a fost la lucernă + raigras de 780 q/ha masă verde,
iar la lucerna în cultură pură - de 592 q/ha.
în anul 2000 experiențele au continuat, dar fără irigare: raigrasul a fost
semănat după al patrulea an de folosire a lucernei și s-a căpătat 377 q/ha
masă verde, iar lucerna fără supraînsămânțare a dat numai 340 q/ha.
Semănăturile de lucernă pentru sămânță sunt mai productive în primii
2-3 ani. Ulterior ele se răresc și sunt înăbușite cu buruieni. Pe astfel de
semănături, la fel ca și la lucerna pentru nutreț, se pot semăna suplimentar
alte culturi pentru sporirea productivității câmpului. V. Matkevici, A. Dem-
ciuk (1984), efectuând o experiență similară cu lucernă pentru sămânță
în regiunea Kirovograd (Rusia), au obținut datele prezentate în tabelul 75,
care demonstrează că semănatul suplimentar al altor culturi, mai ales al
Tabelul 75
Productivitatea lucernei la completarea cu diferite culturi suplimentare

Recolta, q/ha Venitul de pe

Varianta
masă verde unități nutritive proteină digestibilă ha, rub.
Lucernă (martor) 92 17,5 3,28 -
Lucernă + grâu de toamnă 356 74,8 8,72 106
Lucernă + orz + mazăre
278 61,2 7,03 81
+ ovăz
Lucernă + secară de toamnă 324 71,3 7,10 100
Lucernă + orz de toamnă 342 71,8 9,13 101

176
grâului și al orzului de toamnă, sporește productivitatea lucernierelor de
câteva ori. Lucerna din ultimul an de folosire după prima coasă (în caz de
irigare și după a doua și a treia coase) poate fi folosită și în calitate de cultură
premergătoare pentru grâul de toamnă. In cazul în care lucerna din ultimul
an de folosire are în rotație rolul de premergător pentru grâu, după prima
sau a doua coasă terenul în prealabil se dezmiriștește mai bine cu unelte
care numai taie coletul și rădăcinile lucernei la 10-12 cm fără a întoarce
brazda. După 5-7 zile, când plantele tăiate s-au ofelit, se face o arătură la
adâncimea de 20-25 cm cu întoarcerea brazdei. După aceasta, până la
semănatul de toamnă, în funcție de condițiile climatice care se creează, de
apariția buruienilor, a crustei, solul se lucrează superficial, pentru a acumula
și a păstra umiditatea în stratul de încorporare a semințelor de grâu.
CAPITOLUL E!

ROLUL LUCERNEI
ÎN AMELIORAREA Șl FOLOSIREA RAȚIONALĂ
A TERENURILOR PUȚIN PRODUCTIVE,
A PAJIȘTILOR $1 A FÂNEȚELOR NATURALE______ .
Pajiștile și fânețele naturale în Republica Moldova ocupă, după datele lui
V. Cerbari (2000), 374 de mii ha sau 11% din suprafața terenurilor agricole.
De obicei, ele se găsesc pe versanți cu înclinația de la 7-8 până la 15-20 și
mai multe grade, în văi, în luncile râurilor mari și mici. în afară de aceasta, în
republică sunt peste 200 de mii ha de pajiști și fânețe, situate pe versanți cu
o înclinație mare, ce se află într-o stare degradată, sunt puternic erdoate, au
un strat arabil foarte redus sau care complet lipsește. Aceste terenuri, deși
în evidența statistică sunt considerate pământuri arabile, au o fertilitate
scăzută și dau recolte foarte mici, iar exploatate continuu degradează și mai
mult. De aceea ele trebuie scoase din categoria terenurilor arabile și incluse
în cea a pământurilor naturale, iar ulterior, prin diferite metode de ameliorare,
să fie transformate în pajiști și fânețe naturale cu o productivitate ridicată.
în Republica Moldova fiecare sat (mai cu seamă în ultimii ani) are în
apropierea sa diferite imașuri, mai mari sau mai mici, unde țăranii, începând
cu primăvara devreme și până toamna târziu, fără nici un sistem, haotic își
pasc oile, vacile, caii ș.a.m.d. Practic toate pajiștile în Moldova se află într-o
stare deplorabilă, având o productivitate foarte scăzută (2-5 t/ha masă
vegetală), fiindcă în decursul multor ani au fost exploatate într-atât încât
majoritatea lor, îndeosebi cele de pe pământurile slabe și erodate, au ajuns la
o degradare completă. învelișul verde apare pe aceste terenuri pentru puțin
timp în sezonul de primăvară, apoi în decursul verii este ars în totalitate de
soare. Animalele în timpul pășunatului folosesc numai „aerul” și „radiația
solară”.
Atitudinea față de pajiștile și fânețele naturale, atât în trecut, cât și în
prezent a fost și este una negospodărească, exploatarea lor efectuându-se
după principiuî: să luăm de la ele cât mai mult fără a întoarce în schimb
nimic. Astfel, învelișul verde și-a pierdut omogenitatea, devenind foarte sărac.
Componența floristică este constituită, îndeosebi, din specii puțin folositoare
sau chiar dăunătoare pentru animale și se află în continuă regresie. în covorul
vegetal predomină specii de plante cu o calitate furajeră redusă și o
productivitate joasă. Pajiștile și fânețele, mai cu seamă cele situate pe povâr-

178
nișuri, alunecări sau în luncile râurilor cu soluri puternic sărăturate, practic,
nu au nici o valoare furajeră. Seara când se întorc de la „pășunat”, animalele
sunt flămânde și trebuie hrănite suplimentar. Hrănindu-se pe astfel de pășuni,
animalele nu numai că au o productivitate scăzută, dar și se dezvoltă slab,
sunt atacate de diferiți agenți patogeni și de boli. Tasarea solului de către
animale pe timp umed și pășunatul haotic cauzează formarea golurilor în
covorul vegetal, pierderea apei din precipitații și eroziunea solului.
Pășunatul, în practica mondială, este cea mai adecvată și rentabilă metodă
de întreținere a animalelor în perioada de vară-toamnă. Aceste animale au o
productivitate înaltă, de la ele obținându-se produse de calitate superioară,
la un preț de cost redus. Condiția principală este ca pășunile și fânețele să
aibă mari capacități de producție și o bogată compoziție botanică.
Din cele mai vechi timpuri, țăranul moldovean avea în gospodăria sa un
sector unde păștea vitele, iar altul unde pregătea fânul pentru iarnă. Fără de
aceasta nu putea să-și ducă gospodăria. Această tradiție s-a păstrat și în prezent
cu succes. Insă, după cum s-a menționat, pășunile și fânețele sunt degradate
complet, având nevoie de o ameliorare urgentă. Printre alte măsuri
importante, un loc însemnat trebuie să-1 ocupe prelucrarea și însămânțarea
adăugătoare a acestor terenuri cu ierburi perene, leguminoase și graminee.
Desigur că mai întâi pășunile și fânețele trebuie detaliat studiate (starea
solului, îndeosebi pe terenurile erodate, amplasarea lor, asigurarea cu apă,
conținutul botanic etc.) și numai după aceasta se va întocmi un program de
ameliorare a lor.
Ținând cont de complexitatea problemei, care necesită o analiză aparte,
ne vom referi numai la rolul lucernei și al altor culturi perene în ameliorarea
acestor teritorii.
Lucerna, după cum s-a menționat, este nu numai o minunată cultură
furajeră, dar și o plantă de mare importanță ameliorativă. Ea îmbunătățește
proprietățile fizice, fizico-chimice și biologice ale solului, contribuie la sporirea
fertilității și la prevenirea salinizării pământurilor irigate.
Sistemul radicular al lucernei pătrunde adânc în sol, absorbind apa din
straturile mai adânci ale solului și reducând, astfel, nivelul apelor freatice.
Lucerna întrerupe fluxul de apă din orizonturile adânci ale solului, care pot
conține săruri minerale toxice pentru plante, prelungește longevitatea pajiștii,
sporește productivitatea terenurilor furajere naturale și calitatea nutrețului.
Datorită acestor particularități, cultura respectivă este folosită pe larg pentru
ameliorarea pământurilor puțin productive.
Bineînțeles că atât în cultură pură, cât și în amestec cu gramineele, lucerna
poate da rezultate pozitive pe astfel de terenuri numai după îmbunătățirea
lor superficială sau radicală. In aceste scopuri se creează chiar soiuri speciale.
Astfel, după W. Lorson (1982), în S.U.A. a fost obținut soiul de lucernă
Spredor-2, bun pentru reînnoirea pajiștilor, pentru însămânțarea sectoarelor
afectate de procese erozionale, semănatul suplimentar pe terenurile înțelenite
nelucrate sau slab lucrate și pentru valorificarea pământurilor greu accesibile.
Soiul sus-menționat posedă o mare capacitate de regenerare a rădăcinilor
laterale. Din mugurii de pe aceste rădăcini se dezvoltă plante noi de lucernă,

179
care apoi își formează propriul sistem radicular. Soiul este rezistent la
pășunatul excesiv, la bătătorire, la condițiile atmosferice nefavorabile și
posedă un ciclu vital de lungă durată. Recolta de substanță uscată a alcătuit
în medie pe anul 1980-1981 - 113 q/ha.
în ex- U.R.S.S. au fost create și raionate 17 soiuri de lucernă înalt produc-
tive, rezistente la bătătorire și la pășunatul excesiv, aplicate pe larg la
ameliorarea terenurilor furajere naturale, la crearea unor pășuni și fânețe
înalț productive.
în zonele de stepă și de silvostepă, principalele suprafețe furajere natu-
rale sunt amplasate, de regulă, pe pante, în văile râurilor, în văgăuni, pe
pământurile nisipoase salinizate și aluvionare. Valorificarea acestor pământuri
prin lucrări de îmbunătățire superficială și radicală contribuie la sporirea
productivității lor.
în fostul ținut Țelinâi (Kazahstan), conform datelor Institutului de
Cercetări Științifice pentru Producerea Grăunțoaselor din acestținut, pășunea
arată și semănată cu amestec de leguminoase-graminee cu participarea
lucernei a datîn 4 ani 27 q/ha, în timp ce de pe pământurile sărăturate nearate
și nesemănate se obțin doar 2 q/ha de fân de calitate proastă. Acest institut
recomandă ameliorarea radicală a terenurilor naturale tasate și cu
productivitate scăzută prin lucrarea lor superficială la o adâncime de 6-8 cm
și semănarea unui amestec complex de leguminoase-graminee cu
participarea lucernei. în regiunea Rostov (Rusia) o astfel de îmbunătățire a
terenurilor naturale a permis sporirea productivității lor de la 4 până la 16 q/ha
de fân. Experiențele efectuate de S. Goloborodko și N. Sliko (1982), în vederea
valorificării nisipurilor de pe malul stâng al Niprului de Jos (Ucraina), au
demonstrat că cel mai mic preț de cost al unității nutritive s-a dovedit a fi în
variantele unde pentru însămânțare s-a folosit obsiga nearistatâ în amestec
cu lucerna.
La Stația Experimentală Agricolă de Stat din Poltava (Ucraina), după
relatările cercetătoarei Cerkasova (1979), în timp de 29 de ani s-au efectuat
experiențe de însămânțare de 4 ori a unora și acelorași sectoare cu ierburi
multianuale. La fiecare însămânțare se obțineau anual în medie câte 48,5 q/ha
fân de ierburi semănate, recolta de pe terenurile naturale (fără însămânțare)
în aceiași ani alcătuind doar 10,9 q/ha.
în zona de stepă a Ucrainei, productivitatea ierburilor de leguminoase-
graminee pe pante a atins, în medie, 20,7-25,3 q/ha de fân, iar pe sectoarele
ce n-au fost însămânțate doar 6,8-7,6 q/ha.
La Stația Experimentală de la Jerebcov a I.U.C.Ș.P. pe panta puternic
erodată cu înclinare de 16° producția de masă verde, sărăcăcioasă după
compoziția botanică, a constituit în medie pe 7 ani doar 22,6 q/ha fân, iar pe
o porțiune a pantei, arată și însămânțată cu un amestec de leguminoase-
graminee, roada a fost de 126 q/ha. Cu ajutorul ameliorării superficiale a
fânețelor de leguminoase-graminee productivitatea acestora poate fi majorată
de câteva ori.
Prin experiențele efectuate în decurs de mai mulți ani de către savanții
din țară și de peste hotare s-a stabilit că pentru ameliorarea terenurilor

180
furajere naturale și pentru crearea fânețelor și pășunilor de cultură este
rațional a cultiva amestecurile complexe de ierburi de mai multe specii. Drept
componente ale acestora pot servi ierburile graminee, lucerna, trifoiul,
sparceta, ghizdeiul.
în urma studierii diferitelor amestecuri de ierburi pentru pășunile irigate
din Zona de Stepă a părții europene a fostei U.R.S.S. (Andreev, 1974), s-a
constatat că amestecurile de ierburi graminee pe fondul cu îngrășăminte de
fosfor, după productivitate, cedează amestecurilor de leguminoase-graminee
de 2-4 ori (tab. 76). în regiunea Voronej (Rusia) cel mai bine s-au prezentat
amestecurile: lucernă + trifoi + obsigă nearistată + păiuș de livadă și lucernă
+ păiuș de livadă.
Tabe/u/ 76
Productivitatea diferitelor amestecuri de ierburi irigate prin aspersiune ți îngrășare
cu fosfor (media pe 3-4 ani), q/ha substanță uscată

Raionul efectuării experiențelor

Amestecul de ierburi Raioanele
Caucazul
Sudul Ucrainei Central-Cer- Povoljia
de Nord
noziomice
Lucernă în cultură pură 121 85 - 65
Obsigă + raigras 27 42 - -
Obsigă + păiuș - - 65 34
Golomăț + raigras 32 - - -
Lucernă + obsigă - - 133 62
Lucernă + obsigă + păiuș 122 91 145 58
Lucernă + golomăț - - - 52
Lucernă + golomăț + păiuș 128 - 137 -
Lucernă + obsigă + păiuș + trifoi 104 95 - -
Lucernă + obsigă + raigras + trifoi 101 - 133 -
Lucernă + golomăț + raigras + trifoi 92 93 - -
Lucernă + golomăț + raigras 95 98 - -
110 93 - -

în condiții fără irigare din ținutul Stavropol, terenurile furajero-naturale

îmbunătățite prin semănatul suplimentar al amestecului de ierburi, format din
lucernă hibridă albastră (11,5 kg/ha), pir cu spicul lat (7 kg/ha) și pir vânat
(14,5 kg/ha) au dat, în medie pe 5 ani, 1007 q/ha masă verde, ceea ce constituie
24,2 q unități nutritive și 4,6 q proteină digestibilă. Experiența unor țări a arătat
că crearea pășunilor și fânețelor semănate, în care predomină ierburile
leguminoase, în special lucerna, contribuie la sporirea roadei și la ameliorarea
calității nutrețurilor. în Bulgaria (Ivanov, 1979) pe o pantă cu înclinarea de 13°
cu cernoziom (levigat), potrivite pentru crearea fânețelor și pășunilor s-au
dovedit a fi amestecurile alcătuite din 30% lucernă, 30% ghizdei, 20% obsigă
aristată și 20% golomăț. Un astfel de amestec a dat 312 q/ha masă verde.

181
 De o mare importanță este experiența savanților din Canada în scopul
ameliorării pajiștilor cu ajutorul lucernei. Semănatul lucernei în solul bine
pregătit al pajiștii s-a efectuat în aprilie. 0 dată cu semănatul și după semănat
în sol s-au introdus 60 kg/ha superfosfat. Suplimentar, în perioada de
vegetație, s-au mai introdus câte 110 kg/ha îngrășăminte de fosfor și de azot.
Semănatul s-a realizat cu semințe de lucernă inoculată cu îngrășăminte
bacteriene. Norma de semănat a îucernei a fost de 9-11 kg/ha. Rezultatele
experiențelor efectuate sunt prezentate în tabelul 77.
Tabelul 77
Eficacitatea lucernei în ameliorarea pajițtilor naturale din Canada

Recolta de fân la hectar, q

Anii de folosință
pajiștea ameliorată cu lucernă pajiștea naturală fără lucernă
Anul însămânțării 6,0 4,9
Anul II 18,7 5,4
Anul III 42,3 6,8
Anul IV 55,8 7,8

Din datele din tabel se vede că prin semănatul lucernei productivitatea

pajiștii a crescut de 3-6 ori. In afară de aceasta, conținutul de proteine în fân
a crescut până la 14%, față de 7-8% la control.
Savanții au elaborat diferite metode de reînnoire și de ameliorare a
pășunilor amplasate pe pantă. 0 importanță deosebită are însămânțarea cu
amestecuri de ierburi leguminoase sau leguminoase-graminee a țelinii,
lucrate minuțios cu plugurile cu cormană și fără cormană sau superficial cu
discurile.
Pe cale experimentală s-a siabilit că astfel de metode de însămânțare
sporesc esențial productivitatea și prelungesc longevitatea pajiștilor până la
6-8 ani. Pășunile naturale ameliorate, practic, nu sunt supuse proceselor
erozionale.
Un deosebit interes prezintă experiența fostului sovhoz „Progres”, Orhei,
de valorificare a pantelor puțin productive ocupate cu pășuni. V. Zabulica
(1971) menționează că în această gospodărie pe pantele cu o înclinare de la
6 până la 16° au fost valorificate mai mult de 300 ha de pământuri. Până la
ameliorare de pe aceste pământuri se obținea nu mai mult de 20 q/ha masă
verde sau 5 q/ha fân de calitate redusă. După ameliorare și însămânțare cu
amestecuri de leguminoase-graminee, alcătuite din lucernă, sparcetă, raigras,
obsigă aristată și pir crestat, producția de masă verde s-a majorat până la
386;l-488,3 q/ha.
Inainte de a începe lucrările de ameliorare, terenul se curăță de cioturi și
de rămășițele organice, se adună pietrele, se nivelează mușuroaiele, se
înlătură rămășițele de spini, arbuști și de plante, care nu sunt folosite de
animale. Dacă există posibilități, teritoriul se împarte în parcele, se
construiesc diferite diguri pentru a opri procesele de eroziune. Este de dorit
ca în apropierea acestor pajiști să se construiască iazuri, fântâni, bazine de

182
acumulare a apei pentru irigare și pentru adăpatul vitelor. Acolo unde există
pericolul salinizării, trebuie luate măsuri preventive pentru a preîntâmpina
acest fenomen.
Pentru o acumulare mai bună a umidității și a substanțelor nutritive, acești
versanți se vor lucra în august-septembrie. Versanții cu o înclinare de 12-
15° se vor ara de-a curmezișul înclinării, astfel încât brazdele să se întoarcă
de sus în jos. Adâncimea de arat depinde de grosimea stratului de humus.
De remarcat însă că aratul țelinii pe pante abrupte prezintă un mare pericol,
deoarece în urma lui poate apărea eroziunea ca rezultat al ploilor torențiale,
care, de obicei, cad în timpul verii. De aceea pe pantele abrupte țelina se va
ara fără întoarcerea brazdei, la o adâncime de 30-40 cm. In acest caz brazda
doar se mărunțește, stratul înțelenit rămânând la suprafață. Apoi se execută
discuirea și solul se pregătește pentru semănat. Lucrarea superficială cu
grapele cu discuri nu este întotdeauna rațională, întrucât pe suprafețele
discuite buruienile, mai ales cele perene, nu se distrug, ci, din contra, cresc
mai repede și oprimă totalmente plantulele de ierburi. Pe un astfel de sol
slab afânat precipitațiile căzute se scurg mai repede, ducând cu ele stratul
fertil de la suprafață.
Adâncimea lucrării solului, în funcție de starea țelinii, variază de la 5-7
până la 12-14 cm. Lucrarea solului se execută în așa fel ca semănatul, care,
de asemenea, se va efectua cu semănători cu discuri, să asigure așezarea
semințelor la adâncimea cuvenită. Atât prelucrarea țelinii, cât și semănatul
ierburilor se pot realiza primăvara devreme sau la începutul toamnei, ca până
la venirea înghețurilor plantele să se întărească și să poată suporta gerurile
de iarnă. Primăvara lucrările de însămânțare a pajiștilor trebuie să se efectueze
când pierderile de umezeală din stratul superficial al solului vor fi minime.
La Stația Experimentală din Jerebkov (Ucraina) în timp de 5 ani au fost
studiate diferite metode de lucrare a terenurilor arabile naturale. Pe pantele
reameliorate cu o înclinare de 16-18° s-au obținut câte 6,3 q/ha de fân de
calitate inferioară. In varianta cu lucrarea superficială a solului prin discuire
repetată de 4 ori, la semănarea amestecurilor de leguminoase-graminee,
productivitatea, în medie pe 5 ani, a fost de 18,9 q/ha fân, în timp ce în varianta
unde lucrarea s-a efectuat de-a curmezișul pantei - de 25,8, iar pe sectorul
unde s-a executat aratul solului fără întoarcerea brazdei s-au obținut 28,4 q/ha.
Rezultate analoage s-au înregistrat în ținutul Stavropol, în regiunea Rostov,
în Daghestan, Ceceno-Ingușetia etc. (Șumakov, Lobov, 1977).
N. Dumitrescu (1991), studiind fundamental aceste probleme în diferite
regiuni ale României, concretizează că pajiștile în primul an după supraîn-
sămânțare se folosesc numai prin cosit, iar în al doilea an pot fi exploatate și
prin pășunat moderat. In funcție de zona pedoclimatică, de expoziția și gradul
de înclinație ale versantului, de tipul de sol ș.a., pentru ameliorare se vor
folosi diferite specii de ierburi multianuale.
Experiențele întreprinse de G. Șekun, Gh. Severin, V. Balaban, V. Gaju
ș.a. au demonstrat că în Republica Moldova cele mai prețioase componente
pentru semănatul pajiștilor și fânețelor sunt lucerna albastră hibridă, lucerna
galbenă, sparceta, trifoiul, sulfina, iar din graminee - obsiga nearistată,

183
golomățul de livadă, raigrasul ș.a. Pentru ameliorarea pajiștilor și a fânețelor,
sunt indicate și amestecurile duble și triple de diferite specii.
In experiențele efectuate de G. Severin în lunca Bâcului, amestecul de
lucernă albastră hibridă și obsiga nearestată a asigurat, prin irigare, în medie
pe 3 ani obținerea a 141,7 q/ha fân.
Dacă pentru ameliorarea pajiștilor și a fânețelor naturale se folosește
lucerna în cultură pură, norma de semănat poate fi de 18-20 kg/ha. în cazul
în care lucerna se seamănă în amestec cu gramineele perene, se folosește
alt raport: lucerna - 8-12 kg, obsigă nearistată - 10-12, golomăț - 8-10,
păiuș de livadă - 10-12 kg/ha. Dacă în amestec, îndeosebi pe versanții cu o
înclinație mare, se folosește sparceta, atunci norma de semănat a lui poate fi
de 30-40 kg, iar a gramineelor - aceeași ca în amestec cu lucerna.
De menționat că rezultatele obținute vor depinde de complexul de măsuri
de îngrijire și de exploatare a acestor terenuri.
Dat fiind faptul că aceste pajiști sunt foarte degradate, sunt necesare
îngrășămintele de fosfor și de azot, atât la semănat, cât și în timpul vegetației.
Fără îngrășăminte, rezultatele vor fi mici și cheltuielile pentru ameliorare
nu se vor acoperi.
Rolul lucernei în crearea unor asolamente antierozionale și în sporirea
productivității pământurilor de pe pante este bine arătat în experiențele
efectuate de I. Remeziuk (1972) în zona de nord a Moldovei pe pante cu o
înclinare de 9°. Spălarea solului de către apele provenite în urma topirii
zăpezilor și din ploi torențiale în al doilea an de folosire sub lucernă a constituit
numai 2,2 t/ha, sub grâul de toamnă - 9,9 t/ha, sub mazăre, porumb și floa-
rea-soarelui, respectiv, 14, 43,6 și 45,6 t/ha. în asolamentul cu 6 sole, unde
50% de câmpuri erau ocupate cu lucernă, iar celelalte 50% - cu culturi
semănate obișnuit, spălarea solului în medie pe asolament a alcătuit doar
5,7 t/ha, iar în alt asolament cu 6 sole, unde lucerna lipsea și 4 câmpuri erau
ocupate de culturile prășitoare, pierderile au fost de 30 t/ha.
Câmpul de lucernă în asolamentul antierozional favorizează acumularea
umidității în sol. De exemplu, în rotația lucernă-lucernă-grâu de toamnă
stratul de sol de 1,5 m primăvara devreme, în medie pe 3 ani, conținea 245 mm
de umiditate productivă, iar în rotația floarea-soarelui-porumb pentru
însilozare-grâu de toamnă - 208,4 mm. Lucerna lasă în sol cu mult mai mult
substanțe organice decât alte culturi. Astfel, în al doilea an de folosire, ea a
lăsat în stratul de 40 cm, în medie pe 3 ani, 42,6 q/ha masă radiculară uscată,
în al treilea - 69,3 q/ha; grâul de toamnă - 47,3, porumbul - 43,3 și floa-
rea-soarelui - 38,4 q/ha. în asolamentul cu participarea lucernei cantitatea
de agregate hidrostabile în stratul arabil era de 71,8%, în blocul cu 2 sole
prășitoare și una de grâu - de 60,8%, iar în blocul cu 3 sole prășitoare una
după alta - numai de 52,6%. în blocul asolamentului cu lucernă primăvara
devreme sub grâul de toamnă era, în medie pe 4 ani, de 2 ori mai mult azot
sub formă de nitrați decât sub grâul semănat după culturi prășitoare.
Metodele de valorificare a terenurilor arabile naturale de pe pante
menționate mai sus nu numai că sporesc productivitatea lor, dar, practic,
exclud eroziunea și contribuie la restabilirea fertilității solului pierdute ante-

184
rior. Dacă pe astfel de pante este dezvoltată rețeaua de râpe, există alunecări
de teren sau sectoare salinizate, puternic umezite, atunci, înainte de a trece
la însămânțarea lor, se vor executa lucrări de ameliorare respective și numai
după aceasta solul se va lucra și se va pregăti pentru semănat. Ierburile se
vor semăna primăvara, de regulă fără cultură protectoare, însă pe sectoarele
predispuse eroziunii se admite și semănatul sub cultură protectoare,
micșorând norma ei de semănat. Toate celelalte procedee de îngrijire a
semănăturilor, în temei, sunt aceleași ca și la îngrijirea semănăturilor de
lucernă și a amestecurilor cu participarea acesteia pe pământuri arabile.
Terenurile arabile naturale de pe pante sunt foarte secătuite și sărace
în elemente nutritive, de aceea, valorificându-le, vom aplica îngrășăminte
minerale și organice, mai ales organice și cu azot, ce contribuie la sporirea
considerabilă a roadei și la îmbunătățirea calității nutrețurilor. în
experiențele întreprinse de V. Balaban în zona de sud a Republicii Moldova
pe panta cu o înclinare de 6-8°, lucerna în medie pe anii 1982-1983 în
varianta fără îngrășăminte a dat doar câte 199 q/ha masă verde, iar în cea
cu îngrășăminte - 273 q/ha.
Pe pante abrupte, predispuse eroziunii, este indicată aplicarea sistemului
cu parcele, care constă în următoarele: după contur se marchează parcele
cu lățimea de 10-20 m (lățimea trebuie să fie multiplă lățimii de lucru a
semănătorii cu care se va semăna iarba); inițial se lucrează peste una o
jumătate din parcele. După pregătirea corespunzătoare a solului, pe parcelele
lucrate se seamănă iarbă. După ce ierburile se vor înrădăcina bine (peste 1-2
ani), se trece la valorificarea celei de-a doua jumătăți. Peste 6-7 ani, când
pajiștea de pe primele fâșii cultivate se rărește și apar buruieni, ele se ară și
în timp de 2-3 ani se cultivă culturi de câmp, apoi iarăși se seamănă ierburi
perene ș.a.m.d.
în literatura științifică din țară și în cea de peste hotare, sunt tratate mul-
tilateral problemele privind sporirea radicală a productivității fânețelor de
luncă, crearea pășunilor și a fânețelor de cultură cu participarea lucernei.
Majoritatea cercetătorilor susțin opinia că în zona de stepă pe fânețele de
luncă degradate sau la valorificarea suprafețelor acoperite cu tufari, stuf sau
mlăștinoase vara sau toamna trebuie executat aratul adânc cu fărâmițarea
ulterioară a țelinii. Pe o țelină viguroasă, înainte de arat, se va efectua discuirea
sau frezarea. Până la îmbunătățirea deplină a acestor pământuri, pe ele se
vor cultiva plante furajere anuale, semănate obișnuit, și numai după aceasta
se vor semăna ierburi multianuale.
în afară de astfel de procedee agrotehnice, ca lucrarea minuțioasă a solului,
combaterea buruienilor, alegerea corectă a raportului componentelor la
stabilirea normei de semănat și a metodelor de semănat, pentru crearea
pășunilor și a fânețelor cu o productivitate înaltă, o importanță deosebită are
aplicarea îngrășămintelor.
B. Legkun (1983), efectuând experiențe în scopul sporirii productivității
luncilor inundabile din sudul Moldovei, a stabilit eficiența înaltă a
îngrășămintelor, în sepcial a celor cu azot, pe semănăturile de lucernă-gra-
minee (tab. 78).

185
 Tabelul 78
Influența îngrățămintelor ți a irigației asupra productivității amestecului de ierburi
lucernă-graminee

Productivitatea, q/ha
fără irigare cu irigare
Variantele
masă verde masă absolut masă verde masă absolut
uscată uscată
Fără îngrășăminte (martor) 279,0 61,8 467,0 107,3
P90K60 (fără irigare) 289,0 65,2 - -
p,oK6o (c" irigare> - - 466,8 110,9
Fond + N9o 325,8 76,4 494,5 115,0
Fond + N,20 344,7 82,8 537,0 125,9
Fond + N|ao 371,5 87,0 581,2 136,7
Fond + N24O 373,8 87,8 578,6 134,0

Datele prezentate demonstrează că amestecurile de ierburi, ce conțin

lucernă, păiuș de livadă, golomăț, raigras, în condițiile fără irigare din lunca
Prutului, practic, puțin reacționează la îngrășămintele cu azot, administrate
pe fondul celor cu potasiu și fosfor. Mai eficace s-au dovedit a fi normele de
90 și 120 kg/ha după ș.a. La fiecare kilogram de azot în aceste variante s-au
obținut câte 12,5 și 14,7 kg masă absolut uscată. La mărirea ulterioară a dozei
de azot, deși se înregistrează un spor absolut la roadă, nivelul de sporire la
fiecare kilogram de substanță activă de îngrășăminte se micșorează până la
12,1 (Nlși 9,4 kg/(N2J.
Productivitatea amestecului de ierburi lucernă-graminee crește
considerabil la îmbinarea îngrășămintelor cu irigarea. Numai pe fondul irigării
producția de biomasă uscată a crescut cu 74,3%. îngrășămintele cu potasiu și
fosfor pe fond cu irigare majorează nesemnificativ roada. Dozele mai mari
de îngrășăminte cu azot (N120) sporesc recolta de masă verde în comparație
cu controlul aproape de 2 ori, iar cu fondul cu irigare și cu fondul de fosfor și
potasiu mult mai puțin.
Analizele și calculele, efectuate de G. Severin (1977) demonstrează
importanța aplicării lucernei și a amestecurilor de lucernă-graminee pentru
crearea unor fânețe și pășuni înalt productive. Astfel, eficiența semănăturilor
de lucernă irigate cu ape de scurgere din orașul Chișinău este de 2-7 ori mai
mare decât la alte culturi. îngrășămintele minerale și irigarea, sporind roada
de ierburi de luncă semănate, contribuie, de asemenea, la reducerea
termenelor de recuperare a investițiilor capitale, alocate pentru irigare și
aplicarea îngrășămintelor, până la 2-3 ani.
Eficacitatea înaltă a semănăturilor de lucernă, a amestecurilor de ierburi
lucernă-graminee și a fânețelor de luncă este confirmată de exemplele multor
gospodării fruntașe. Gospodăria de bază a A.Ș.P. „Nistru” pe parcursul a mai
multor ani îmbunătățește pentru ferma de lapte terenurile furajere naturale,
creând pășuni și fânețe de cultură. Fitocenozele artificiale, bogate în proteină

186
și alte substanțe nutritive, se creează pe bază de semănături de lucernă,
raigras, ovăzcior, păiuș de livadă, timoftică ș.a. Pășunatul intensiv începe în
al 2-lea-al 3-lea an după semănat. E1 se organizează după sistemul de parcele
și este admis când plantele ating înălțimea de 30-40 cm. După pășunatul
intensiv al unei parcele în timp de 10-15 zile, se trece la altă parcelă, iar
masa vegetală, rămasă după pășunare pe parcela anterioară, se cosește. Apoi
se fac hrănirea suplimentară cu îngrășăminte cu azot și irigarea. Pe parcursul
perioadei de vegetație pe fiecare parcelă păscutul și cositul se efectuează de
3-4 ori, din mai până în octombrie. Productivitatea acestor terenuri în
gospodărie atinge 120 q/ha unități nutritive. Tineretul bovin și vacile, păscute
pe astfel de pășune, se evidențiază printr-o dezvoltare bună și o productivitate
înaltă.
In stepa de sud a Ucrainei, fânețele și pășunile irigate însămânțate cu
amestecuri de leguminoase-graminee devin înalt productive (Sabko, Litvin,
1975). Astfel, în gospodăria „Kopani” a I.C.Ș.A.I. din Ucraina, pășunile
artificiale în primul an de folosire au dat de la 532,9 până la 945 q/ha masă
verde.
Productivitatea și longevitatea fânețelor și a pășunilor ameliorate depind
mult de exploatarea lor corectă și rațională.
In multe raioane de stepă, solurile terenurilor furajere naturale, mai ales
ale luncilor inundabile, se disting printr-o compoziție grea și în urma
bătătoririi de către animale sau ca rezultat al deplasării mașinilor se tasează
puternic. De aceea toate lucrările ce țin de exploatarea unor astfel de terenuri
se vor efectua numai pe timp bun, când solul este zvântat suficient. Pe
pământurile aluvionare însămânțate din luncile inundabile ale râurilor, în
perioada exploatării, mai ales în primii ani de folosire, se impune, în primul
rând, cositul masei vegetale. Prima coasă se va efectua până la diseminarea
semințelor de buruieni prin tăiere înaltă, pentru a nu vătăma plantele de
culturâ încă tinere și firave. După fiecare coasă, mai ales pe suprafețele
ocupate de amestecurile de lucernă-graminee, se vor aplica hrăniri
suplimentare, în special cu îngrășăminte cu azot.
In practică, deseori, din cauza pășunatului neefîcient, se renunță la terenuri
însămânțate înalt productive. De aceea aceste terenuri furajere ameliorate
se vor folosi după un sistem bine elaborat.
0 importanță deosebită are organizarea pășunatului parcelat. Pe
pământurile în pantă, după pășunarea excesivă a primei parcele, se trece pe
cea de-a treia, apoi pe a cincea, deci pășunatul se face pe o parcelă. Acest
sistem de pășunare preîntâmpină, în măsură considerabilă, procesele
erozionale și mărește perioada de folosire a pășunilor. Numărul de animale
și durata pășunatului pe fiecare parcelă, de asemenea, trebuie să fie strict
reglementate, întrucât supraîncărcarea duce la rărirea semănăturii și la
pieirea celor mai valoroase componente furajere. Pășunatul pe terenuri
furajere ameliorate, situate pe pante, se va începe în al treilea an de folosire.
In primii doi ani plantele se vor cosi. Ingrijirea minuțioasă și exploatarea
rațională a terenurilor furajere îmbunătățite prelungesc perioada de folosire
a acestora până la 6-7 ani, iar a fânețelor de luncă până la 10 și mai mulți ani.

187
 După perioada de fâneață, când din agrofitocenoză dispar cei mai valoroși
componenți și apar buruienile, solul se lucrează în modul corespunzător și
se seamănă culturi anuale. După 2-3 ani de cultivare a plantelor anuale,
terenurile sunt însămânțate din nou cu amestecuri de ierburi. Perioada și
caracterul lor de folosire depind de mulți factori, în primul rând de cerințele
gospodăriei în nutrețuri și de necesitatea preîntâmpinării eroziunii solului.
 Capitolul k
DINAMICA ACUMULĂRII
a_____ ______ROADEI Șl FOLOSIREA El RATIONALĂ
Productivitatea și longevitatea semănăturilor, precum și calitatea nutrețului
obținut din lucernă se diferențiază în funcție de faza de dezvoltare în care se
efectuează recoltarea plantelor. Recoltarea la timp influențează pozitiv asupra
rezistenței lucer nei la îngheț, a acumulării substanțelor plastice în masa vegetală
și în colet, precum și asupra intensității regenerării de primăvară și după coasă.
S-a stabilit că recoltarea târzie și cea foarte timpurie duc la micșorarea
productivității semănăturilor, la pieirea plantelor, la slăbirea rezistenței la secetă
și la îngheț. De aceea, la cultivarea lucernei, este important nu numai a crea o
masă vegetală abundentă, dar și a exploata rațional lucernierele.

Rolul lucernei în crearea conveierului verde și de producere

a materiei prime
Problemele privind dinamica acumulării biomasei și fazele de recoltare a
lucernei sunt reflectate sub toate aspectele în literatura de specialitate. Rock
et al. (1980), studiind schimbarea valorii nutritive a proteinei în funcție de faza
de dezvoltare a plantelor în S.U.A., au stabilit că pe măsura maturizării plantelor
se micșorează numărul de frunze de la 55 (până la înflorire) până la 40% (după
înflorire). Conținutul de proteină în frunze a scăzut de la 26,25 până la 21,13%,
iar în tulpini - de la 11,06 până la 9,38%. Partea de azot insolubil în frunze s-a
majorat de la 5,23 până la 7,7% din azotul sumar, în tulpini - de la 14,34 până la
17,85%. în același timp, partea de azot accesibil în frunze s-a micșorat de la
4,53 până la 4,06%, iar în tulpini - de la 3,21 până la 2,87% din substanța uscată.
în Cehoslovacia, 0. Chloupek (1979) a demonstratpe cale experimentală
că lucerna, în medie pe doi ani, în 4 coase dă mai mult cu 8% masă verde, cu
26% proteină, cu 5% substanță uscată digestibilă decât în 3 coase. în 4 coase
plantele din primul an de viață conțineau cu 29% mai mulți aminoacizi.
Utilitatea recoltării mai multor coase pe parcursul exploatării semănăturilor
de lucernă a fost stabilită și în cercetăriîe savanților din Ungaria, Bulgaria,
Cehoslovacia, Germania, Franța, Italia, S.U.A. ș.a.
în România, T. Mărgineanu, S. Stan (1976) au demonstrat că, stabilind
corect termenele de recoltare a lucernei din diferiți ani de folosire, se poate
obține nutreț verde în toată perioada de vară. Intervalul dintre coase de 40
de zile este mai eficient decît cel de 30 sau de 50 de zile.

189
 în regiunea Volgograd (Rusia) se recomandă a recolta lucerna cultivată
în condiții de irigare și de îngrășare la prima coasă în faza de îmbobocire, iar
în celelalte coase - când vor înflori 10-25% din plante (Pupkov, Remenski,
1974). Cercetătorii obțineau anual 4 coase cu valoare deplină, ultima coasă
fiind executată la mijlocul lunii septembrie, până la instalarea gerurilor
plantele reușind să se întărească.
în stepa de nord a Ucrainei, V.Nepomneașci și V. Ciumakov (1980,1982),
de asemenea, propun a recolta lucerna irigată în 4 coase cu efectuarea tuturor
coaselor în faza de îmbobocire sau a primelor 2 coase înainte de îmbobocire,
iar a celorlalte - în timpul înfloririi. Datele obținute (tab. 79) demonstrează
că cea mai înaltă recoltă de unități nutritive-proteice de pe hectar în decurs
de 2 ani a fost dobândită atunci când coasele se rânduiau, începând cu faza
de până la îmbobocire și terminând cu începutul fazei de înflorire deplină.
Tabelul 79
Influența fazelor de recoltare asupra productivității
și calității nutrețului de lucernă irigată

Producția de fân, q/ha Recolta de unitâți nutritivo-proteice, q/ha

Regimul coaselor
în al doilea an în total pe 2 ani în al doilea an în total pe 2 ani
1-1-1-1-1-1 64,3 180,7 100,2 230,8
2-2-2-2 114,4 252,9 121,1 252,8
3-3-3-3 77,8 216,0 87,2 214,2
4-4-4 142,3 282,6 95,4 195,2
1-1-3-3 116,3 253,0 132,8 268,2
1-3-1-3 168,9 241,4 127,5 257,9
3-3-1-1 87,1 225,1 99,3 227,7
1-1-4-4 125,3 251,2 138,3 263,6
1-4-1-4 114,7 256,5 127,5 262,4
4-4-1-1 80,3 216,6 89,0 188,0

Notă: 1 - cosirea până la îmbobocire; 2 - până la îmbobocirea deplină; 3 - la începutul

înfloririi; 4 - la înflorirea deplină.

Experiențele au permis autorilor să elaboreze un sistem de furnizare

continuă a masei verzi pe tot parcursul verii (tab. 80).
Tabelul 80
Schema furnizării continue a masei furajere de lucernă pe tot parcursul
perioadei de vară

Nr. sectorului Termenele de recoltare, după coase

I II III IV
1 12-18/V 9-15/VI 14-20/VII 10-15/X
2 12-18/V 16-22/VI 21-27/VII 20-25/X
3 19-25/V 23-29/VI 4-10/VII 20-25/X
4 19-25/V 23-29/VI 23/VII—3/VIII 20-25/X
5 26/V-1/VI 30/VI—6/VII 11-17/VIII 20-25/X
6 2-8/VI 7-13/VII 4-10/Vlll 20-25/X

190
 în scopul stabilirii fazei optime de recoltare a lucernei pentru nutreț în
condițiile Republicii Moldova, noi am efectuat pe parcursul a mai multor ani
experiențe, cosind lucernierele în diferite faze de creștere a plantelor (tab. 81).
Cel mai mare număr de plante (aproximativ jumătate) în toți anii s-au păstrat
la recoltarea lucernei la începutul înfloririi.
Tabelul 81
Procentul plantelor ce s-au păstrat în semănături la cositul in diferite faze,
pe anii de viață (datele I.C.Ș.C.C., in medie pe 3 ani)

S-au păstrat plante la sfârșitul

Faza de vegetație
Numărul de plante răsărite, pe m2 vegetației, %
la recoltare
anul I anul II anul III
Apariția tulpinii
499 75,5 33,7 25,6
florifere
îmbobocire 497 75,5 39,0 30,6
începutul înfloririi 502 77,3 63,7 47,4
înflorirea în masă 493 79,6 55,4 47,0
Sfârșitul înfloririi-
începutul formării 503 80,0 48,9 44,5
boabelor

A. Kirilesko (1996), studiind fundamental în decurs de 4 ani (1988-1991)

epoca de recoltare a lucernei în condițiile regiunii Cernăuți, a ajuns la concluzia
că recoltarea tuturor coaselor de lucernă în faza de formare a lăstarilor-începutul
îmbobocirii duce la scăderea productivității culturii și la pieirea plantelor. în al
doilea an de folosire, procentul de lucernă în masa vegetală a constituit doar
16,5-32,7%. Deci, în opinia autorului, prima coasă trebuie făcută când lăstarii
s-au format complet, a doua - în faza îmbobocirii și a treia - la începutul înfloririi.
Calitatea nutritivă a lucernei depinde, în măsură considerabilă, de faza de
recoltare. în tabelul 82 sunt prezentate datele obținute de N. Dumitrescu (1991),
în urma studierii compoziției chimice a fânului în funcție de fazele de vegetație.
Tabelul 82
Compoziția chimică a fânului de lucernă in funcție de fazele de vegetație, %

Proteină Proteină Crăsime Substanțe Celuloză Cenușă

Faza de vegetație brută digestibilă brută extractive brută
neazotate
înainte de înflorire 27,5 21,5 2,2 42,6 16,5 11,3
începutul înfloririi 25,1 21,0 3,9 37,9 23,7 9,3
în timpul înfloririi 20,2 18,7 2,4 32,7 36,4 9,2
înflorire avansată 16,5 14,8 3,9 25,8 44,8 -

După cum reiese din datele expuse în tabelul 82, cea mai înaltă calitate
nutritivă lucerna o are înainte de înflorire și la începutul acesteia.
Lucerna recoltată în diferite faze de vegetație are calități diferite. După
cum s-a menționat deja, o dată cu îmbătrânirea, calitățile nutritive ale lucernei

191
se înrăutățesc: tulpinile se lignifică, o parte din frunze cad, valoarea nutritivă
și digestibilitatea nutrețului se reduc de 1,5-2 ori, crește conținutul de celuloză,
se micșorează procentul de grăsimi și de substanțe minerale; procentul de
fosfor, potasiu și de alte elemente, în funcție de faza de recoltare, se schimbă
foarte puțin (tab. 83).
Tabelul 83
Compoziția chimică a masei verzi de lucernă (% de substanță absolut uscată) in
funcție de termenele de recoltare
a semănăturilor (I.C.Ș.C.C., Bălți)

Substan-
Faza de vegetație Proteină Celuloză țe extrac-
Crăsimi Cenușă Fosfor Potasiu
la recoltare brută brută tive nea-
zotate

Apariția tulpinii florifere 29,7 21,9 23,8 4,0 10,9 0,27 1.8
îmbobocirea 27,1 24,6 24,9 2,2 11,4 0,27 1,4
Inceputul înfloririi 21,9 29,8 32,2 3,0 10,1 0,21 1,5
înflorirea în masă 22,1 27,5 38,3 3,3 8,8 0,24 2,2
Sfârșitul înfloririi 18,3 37,3 23,8 2,2 9,3 0,17 2,2

Cele menționate sunt confirmate și de rezultatele experiențelor efectuate

în I.U.C.Ș.N. (Konstantinova, Danilov, 1974; Piskovski ș.a., 1984; Rogov, 1985);
Belarus (Kuzmițki, 1984); ZonaNecernoziomică (Vavilov, Posâpanov, 1983);
Povoljia de Jos (Ivanov, Demakin, 1975); România (Paul Varga, 1993;
N. Dumitrescu, 1991) și în alte regiuni de cultivare a lucernei.
Cantitatea de aminoacizi în lucerna recoltată în diferite faze de creștere
și de dezvoltare este diferită. La recoltarea în faza de îmbobocire și la începutul
înfloririi, lucerna conține o cantitate mare de lizină, arginină, valină, metionină,
leucină, izoleucină ș.a. (tab. 84).
Tabelul 84
Conținutul de acizi esențiali în masa verde de lucernă la a doua coasă, în primul
an de viață, în funcție de termenele de recoltare
a semănăturilor (I.C.Ș.C.C., Bălți)

Conținutul de aminoacizi g/kg de substanță absolut uscată

Faza de Conținutul
vegetație la deproteină lizină histi- argi- treo- valină metio- izole- leoni- fani- în
recoltare brută, % dină nină nină nină ucină nă lanină total

îmbobocirea 23,7 5,9 3,8 5,4 6,8 10,0 1,0 6,1 9,5 8,4 56,9

înflorirea 19,8 5,3 3,2 4,4 7,0 10,8 1,8 5,1 8,3 7,0 52,9

înflorirea în
17,2 4,6 2,9 3,9 5,8 7,0 0,7 4,5 6,9 5,6 41,9
masă

192
 Sub influența cositului și a recoltării în diferite faze se schimbă înălțimea
plantelor din semănături, numărul de tulpini productive și masa lor, gradul
de înfrunzire. La recoltarea timpurie, acești indici, după cum au constatat și
alți autori, sunt cu mult mai mici decât la recoltarea târzie (tab. 85).
Tabelul 85
Influența termenelor de recoltare asupra structurii roadei de lucernă
(datele I.C.Ș.C.C., Bălți, media pe 3 ani)

Faza de dezvoltare Numărul de tulpini Masa unei tulpini înălțimea medie a

a plantelor la recoltare productive, buc./m2 uscate,g semănăturilor, cm

Apariția tulpinii florifere 745 0,59 45,3

îmbobocirea 731 0,68 55,8

începutul înfloririi 955 1,07 72,6

Inflorirea în masă 1 035 1,28 71,9

Sfârșitul înfloririi 1 213 1,50 79,1

Termenele cositului modifică, într-o măsură considerabilă, conținutul de

substanțe uscate în plante. La recoltarea în faza de apariție a tulpinii florifere,
lucerna conținea, în medie pe 3 ani, doar 16% substanțe uscate, la începutul
înfloririi - 23, iar la sfârșitul fazei - 25,7%. Gradul de înfrunzire depinde, de
asemenea, de faza de vegetație la recoltare. In fazele de îmbobocire, la apariția
tulpinii florifere și la începutul înfloririi gradul de înfrunzire a plantelor,
practic, este același - 59,3-61,5%, în faza de înflorire în masă este mai mic -
52,2%, iar la sfârșitul vegetației - 38,6%, deoarece o parte din frunze deja s-au
uscat sau chiar au căzut.
Termenele cositului influențează și asupra gradului de îmburuienare a
semănăturilor. La o recoltare timpurie semănăturile se răresc și sunt năpădite
de buruieni. Calculele au demonstrat că în al treilea an în masa verde, recoltată
în faza de apariție a tulpinii florifere și la începutul îmbobocirii, buruienile,
mai ales cele perene, alcătuiau până la 39,3-35,4%. In lucerna recoltată în
faza de îmbobocire și la începutul înfloririi ponderea buruienilor era numai
de 1,7-2,4%.
De faza de dezvoltare a plantelor, în care ele se recoltează, depinde și
numărul de coase. Astfel, în experiențele noastre, la recoltarea lucernei în
faza de apariție a tulpinii florifere, în 3 ani, s-au recoltat 11 coase, în faza de
îmbobocire - 10, la începutul înfloririi - 9, în perioada înfloririi în masă - 8 și
la sfârșitul înfloririi - doar 6 coase.
0 apreciere mai exactă a termenului optim de recoltare a lucernei pentru
nutreț se poate face după producția de masă verde și de substanță uscată,
precum și de proteină de pe o unitate de suprafață. Evidența roadei și
calcularea producției de proteină brută de pe 1 ha au demonstrat că cea mai
înaltă productivitate o asigură recoltarea la începutul înfloririi (tab. 86).

193
 Tabelul 86
Variația producției de masă verde, masă absolut uscată ;i de proteină brută
în funcție de epoca de recoltare a lucernei,
total pe 3 ani (I.C.Ș.C.C., Bălți)

Producția, q/ha
Faza de dezvoltare
masă verde masă absolut uscată proteină brută
Apariția tulpinii florifere 1 036 176 52,20
Imbobocirea 1 114 270 73,14
Inceputul înfloririi 1 420 353 77,20
înflorirea în masă 1 172 286 63,26
Sfârșitul înfloririi 987 280 51,10

La o recoltare mai timpurie sau mai târzie acești indici sunt cu mult mai
mici. Prin urmare, lucerna pentru nutreț se va recolta în faza de îmbobocire-
începutul înfloririi.
La stabilirea fazei optime de recoltare a plantelor este important a
determina valoarea nutritivă a culturii. Insă metoda actuală de calculare a
valorii nutritive a nutrețurilor în unități nutritive este destul de complicată.
De aceea autorul, în colaborare cu C. Ganciukov, A. Nadvodniuk și V. Bo-
guslavski, a elaborat o metodă de calculare a valorii nutritive a masei verzi și
a fânajului de lucernă în baza metodei expres nomografice.
Prelucrarea matematică a datelor statistice cu aplicarea analizei de
corelație a facilitat găsirea unor forme simple de calculare a valorii nutritive
a lucernei. Există două metode de calculare a valorii nutritive a lucernei:
după un indice - umiditatea și după doi indici - umiditatea și conținutul de
proteină brută (metodă mai exactâ). Calculele după aceste metode sunt foarte
simple, datorită aplicării nomogramelor, ce reprezintă un tip de construcții
grafice, folosirea cărora nu necesită calcule intermediare. Nomograma
reprezintă câteva scări (sau axe), după care pot fi determinați anumiți
parametri. In esență, nomograma constituie reprezentarea geometrică a
dependenței de formulă.
In cele ce urmează se explică, în bază de exemple, cele două metode de
calculare a valorii nutritive a lucernei, atât prin intermediul formulelor, cât și
cu ajutorul nomogramei. Pentru calcularea valorii nutritive a lucernei după
umiditate, se folosesc următoarele corelații.
Valoarea nutritivă a masei verzi se calculează după formula IY = -0,007X +
+ 0,72, unde Y este valoarea nutritivă în unități nutritive, X - umiditatea în %,
sau după nomogramă (fig. 13, â).
Valoarea nutritivă a fânajului se calculează după formula 2 Y = -0,00668 X +
+ 0,69153 sau după nomogramă (fig. 13, b).
Exemplul 1. Să se calculeze valoarea nutritivă a masei verzi de lucernă,
dacă umiditatea ei este de 78,4%.
Deoarece se calculează valoarea nutritivă a masei verzi de lucernă, ne
vom folosi de formula (1): Y = 0,07 x 78,4 + 0,72 = 0,17 unități nutritive.

194
 86

Fig. 13. Nomograma calculării valorii nutritive a masei verzi de lucernă (a) și a fânajului
(/>), în funcție de umiditate

Fig. 14. Nomograma calculării valorii nutritive a masei verzi de lucernă (a) și a fânajului
(Z>), în funcție de umiditate și de conținutul de proteină brută

195
 Exemplul 2. Folosind nomograma, determinați valoarea nutritivă a masei
verzi de lucernă cu umiditatea de 70,1%.
în cazul dat vom utiliza nomograma prezentată înfig. 13, a. Luăm rigla și
o așezăm astfel încât să unească punctul de pe axaX, ce corespunde umidității
de 70,1%, cu punctul special indicat pe fig. 13, a sub denumirea „Centrul
nomogramei”. Punctul de intersecție al riglei cu axa 4 va indica valoarea
nutritivă de 0,23 de unități nutritive.
Exemplul 3. Găsiți valoarea nutritivă a fânului cu umiditatea de 60,5%.
Pentru determinarea valorii nutritive a fânului, folosim nomograma din
fig. 13, b. Unim cu rigla centrul nomogramei cu punctul de pe axa X, ce
corespunde umidității de 60,5%, și la intersecția riglei cu axa Y obținem
valoarea nutritivă de 0,30 de unități nutritive.
La calcularea valorii nutritive a lucernei după umiditate și conținutul de
proteină brută se folosesc următoarele relații:
valoarea nutritivă a masei verzi se calculează după formula 3:
Y = -0,60066 \ + 0,0044 X, + 0,669,
unde Xj este umiditatea în %; X, - conținutul de proteină br ută în %; Y - valoarea
nutritivă în unități nutritive, sau după nomogramă (yezifig. 14, a).
Valoarea nutritivă a fânului se calculează după formula 4:
Y = -0,0064 Xt + 0,0019 X, + 0,663 sau după nomogramă (vezi fig. 13, b).
Exemplul 4. Să se calculeze valoarea nutritivă a masei vegetale cu
umiditatea de 55% și cu un conținut de proteină de 3%. Valoarea nutritivă a
masei verzi se va calcula după formula 3:
Y = -0,0064 x 55 + 0,0019 x 3 + 0,663 = 0,317 unități nutritive.
Exemplul 5. Determinați cu ajutorul nomogramei valoarea nutritivă a
masei verzi cu umiditatea de 67,1% și cu un conținut de proteină de 2,5%.
Folosind nomograma din fig. 14, a, găsim punctul 67,1 pe axa umidității
(Xj) și punctul 2,5 pe axa conținutului de proteină (X2). Unind aceste două
puncte cu rigla, găsim punctul de intersecție al riglei cu axa valorii nutritive
(Y). Obținem 0,255 de unități nutritive.
în mod analog calculăm și valoarea nutritivă a fânului, folosind formula 4
și nomograma din fig. 14, b.
Recoltarea lucernei se va face organizat, transportând la timp masa
vegetală din câmp. Aceasta contribuie la sporirea productivității
semănăturilor, mărește perioada exploatării lor și îmbunătățește calitatea
nutrețului obținut.
Termenele de recoltare a lucernei depind de mulți factori agroclimatici
și organizaționali, în primul rând de destinația masei verzi, de necesitățile
gospodăriei în nutrețuri. Pentru pregătirea fânului, lucerna se va cosi în faza
de îmbobocire, a fânajului - în faza înfloririi depline, iar pentru producerea
nutrețurilor dehidratate și a concentratului proteino-vitaminic - de la începutul
îmbobocirii până la înflorirea în masă.
în baza experiențelor de mai mulți ani, realizate ținând cont de folosirea
lucernei din primul, al doilea și al treilea an, autorul a organizat conveierul
verde (fig. 15), care permite a asigura pe parcursul a 120-130 de zile,
aproximativ din a doua decadă a lunii mai până la mijlocul lunii octombrie,

196
 Fig. 15. Schema-model a conveierului verde pe baza lucernei în diferiți ani de folosire

animalele cu masă verde, precum și a furniza materie primă pentru agregatele

de producere a făinii vitaminizate și a concentratului proteic verde.
In Republica Moldova perioada de vegetație și fără înghețuri esențiale
constituie circa 180-200 de zile. în acest răstimp fiecare gospodar se
străduiește să folosească pentru hrana animalelor masa vegetală.
Nutrețul verde este pentru animale cel mai ieftin și mai avantajos,
deoarece conține toate substanțele nutritive, micro- și macroelemente,
vitamine necesare organismului. Folosind nutrețul verde al plantelor anuale
și multianuale în hrana animalelor, reducem necesarul de concentrate.
Experiențele, efectuate pe parcursul anilor, au demonstrat că rația alcătuită
din 85-95% din nutreț verde, suculent și grosier, poate asigura o productivitate
a vacilor mulgătoare până la 3 000-3 5001 de lapte pe an. Calitățile nutrețului
verde se manifestă deplin doar când vitele sunt hrănite permanent cu acest
nutreț în decursul întregii perioade de vegetație. în acest scop, în fiecare
gospodărie, mare sau mică, trebuie de organizat așa-zisul conveier verde,
care are menirea să asigure animalele continuu și în cantități suficiente cu
hrană verde de calitate superioară.
în afară de lucernă, trebuie folosite și alte culturi anuale și multianuale.
Experiențele efectuate de noi în vederea organizării conveierului verde pentru
animale au demonstrat că deja în a doua jumătate a lunii aprilie pot fi folosite
ca hrană verde pentru vite rapița de toamnă și perco fig. 16), care în această
perioadă ating înălțimea de 80-100 cm și se află în perioada de înflorire. După
rapiță urmează secara, apoi orzul și grâul de toamnă în amestec cu măzărichea
de toamnă, lucerna din diferite coase și din diferiți ani de folosire. O mare

197
însemnâtate pentru conveierul verde au și alte specii de plante furajere, dar, în
primul rând, porumbul, iarba-de-Sudan, sorgul zaharat, curcubitaceele și alte
culturi. Semănând aceste culturi în diferite epoci, întrebuințând soiuri cu diferita
perioadă de vegetație și folosind pajiștile naturale, gospodarul poate să-și
asigure vitele cu nutreț verde în decursul întregii perioade de vegetație și,
totodată, să pregătească cantitatea necesară de fân, de masă însilozată ș.a.

110

de toamnă

Fig. 16. Intesitatea creșterii și acumulării masei verzi la diverse culturi furajere

198
Colectarea nutrețurilor de lucernă
Recoltele de culturi furajere obținute nici pe departe nu sunt suficiente
pentru organizarea producerii nutrețurilor. Biomasa crescută, în majoritatea
cazurilor, încă nu este nutreț, ci materie primă, din care urmează să se
pregătească nutrețuri de calitate superioară. Ponderea nutrețurilor verzi
în structura prețului de cost al produselor animaliere constituie 60-80%.
Se știe că, de multe ori, se folosesc doar circa 70-75% de substanțe
nutritive din nutrețurile crescute, cealaltă parte din roadă pierzându-se în
timpul recoltării, colectării, transportării, păstrării și consumării. De aceea
la toate aceste etape trebuie luate măsuri eficiente pentru a preveni
pierderile.
Lărgirea producției și îmbunătățirea calității nutrețurilor din lucernă
reprezintă calea sigură de reducere a consumului de grăunțe la obținerea
producției animaliere, în primul rând a laptelui și a cărnii de bovine.
Problema cea mai stringentă în ce privește dezvoltarea bazei furajere
este reducerea pierderilor de nutrețuri în timpul păstrării lor. Trebuie
substanțial întărită baza tehnico-materială, construite noi depozite pentru
fân și pentru păstrarea masei însilozate, a făinii de ierburi, a șiștii din fân și
din rădăcinoase. Fiecare gospodărie trebuie să dispună de secții pentru
prelucrarea nutrețurilor.
Lucerna poate fi folosită la hrănirea animalelor în mod diferit. Vara lucerna
cosită se dă animalelor în stare proaspătă, vitele sunt pășunate pe lucernierele
vechi, îndeosebi după prima coasă. Prin pășunat se folosește și lucerna
semănată în amestec cu ierburile graminee multianuale. Deosebit de impor-
tant este rolul masei verzi de lucernă pentru animale în sezonul de primăvară,
când nutrețurile grosiere nu conțin îndeajuns vitamine, proteine și alte
substanțe nutritive valoroase.
Nutrețul verde de lucernă se va folosi în amestec cu culturile bogate în
glucide, cu gramineele de toamnă și timpurii de primăvară, cu porumbul,
iarba-de-Sudan, sorgul zaharat, ierburile graminee multianuale etc. Este
indicată adăugarea la masa verde de lucernă a paielor mărunțite de grâu,
orz, ovăz, precum și a tulpinilor uscate de porumb (ciocleji), a plantelor
însilozate. 0 echilibrare bună a rațiilor alimentare se obține la un raport al
lucernei cu gramineele de 1:1-1,5, după masă. Acest raport dă posibilitate
de a echilibra rațiile după conținutul de proteine, zahăr și de substanțe
minerale.
Masa verde cosită se va folosi în aceeași zi, în caz contrar, nutrețul, mai
ales cel mărunțit, își reduce substanțial calitățile sau în genere nu mai poate
fi folosit la hrănirea animalelor.

1. Colectarea fânului
Lucerna în principalele raioane de cultivare este materia primă de bază
pentru obținerea fânului. Fânul de lucernă conține multe proteine și
vitamine. La fiecare unitate nutritivă de fân bine pregătit revin 200-230 g

199
de proteină digestibilă, tot atâtea conțin și nutrețurile concentrate cu un
conținut înalt de proteine.
Fân de calitate înaltă se poate obține numai dintr-o masă vegetală bună,
fără buruieni și respectând strict procesele tehnologice. Lucerna pentru
fân se va cosi numai în faza de îmbobocire-începutul înfloririi. Dacă este
recoltată mai târziu, tulpinile se lignifică, o parte de frunze, flori și tulpini
tinere se scutură. Calitatea fânului în acest caz scade. în afară de aceasta,
după cum au demonstrat cercetările recente, o dată cu avansarea plantelor
în vegetație crește conținutul acestora în fenoli, care sunt substanțe bacte-
ricide, astfel digestibilitatea în rumenul animalelor a celulozei și a altor
substanțe fiind mult diminuată. Recoltarea plantelor în faze avansate de
vegetație conduce la scăderea conținutului acestora în fosfor și potasiu, în
timp ce conținutul în calciu se modifică puțin. M. Bahcivanji, M. Scripnic
(1982), studiind această problemă, au constatat că digestibilitatea substanței
organice din șișca de lucernă recoltată în faza de îmbobocire constituie
72,3%, în faza de înflorire - 66,7 și la sfârșitul îmbobocirii - 61,2%.
A. Martovitskaia, S. Burâkina, P. Martovitskaia (1984), realizând un studiu
privitor la influența fazei de recoltare a lucernei asupra calității nutrețului,
menționează că 1 kg de fân, colectat în faza de îmbobocire conține 0,65 de
unități nutritive, 135 g proteină digestibilă și 27,6 mg/kg caroten, iar 1 kg
de fân, colectat în faza de înflorire, conține, respectiv, 0,58 de unități nutri-
tive, 118 g și 18,5 mg/kg.
Lucerna pentru fân se va recolta pe timp senin și uscat. Frunzele se usucă
de 4-5 ori mai repede decât tulpinile. în fânul cu umiditatea de 18-20% frunzele
conțin 10-12% de umiditate, iar tulpinile - 28-30%. Pentru uscarea mai
uniformă a masei cosite, mai ales pe sectoarele irigate, unde ea este suculentă
și într-o cantitate mare, lucerna se va cosi cu cositoarea strivitoare.
Experiențele savanților bulgari (Institutul Nutrețurilor, Pleven, 1971) au arătat
că peste 5 ore după cositul cu strivire umiditatea frunzelor de lucernă a scăzut
de la 75 până la 39%. în acest timp umiditatea tulpinilor strivite s-a redus
până la 56%, iar a celor nestrivite doar până la 65%. La uscarea uniformă și
rapidă, în afară de strivire, contribuie și răvășitul (întoarcerea brazdei cosite).
Fără răvășire stratul de lucernă de la suprafață se usucă, se distrug vitaminele
și clorofila, fânul se îngălbenește, devine fragil, toate acestea generând mari
pierderi. O importanță practică pentr u ridicarea calității fânului și urgentarea
uscării masei verzi reprezintă tratarea acesteia în ajunul recoltării sau
concomitent cu recoltarea cu diferiți desicanți. în calitate de desicanți pot fi
utilizați carbonatul de calciu și carbonatul de potasiu, care se folosesc în
doză de 4-5 kg într-o soluție de 200-250 1/ha. In urma tratării plantelor cu
desicanți umiditatea lor se reduce cu 35-40%.
în afară de tehnologia veche tradițională de colectare a fânului, o
însemnătate deosebită are și metoda de presare. în ultimii ani se aplică tot
mai frecvent presele colectatoare P.R.P. -1,6, care presează lucerna în rulouri.
La aceeași productivitate a complexelor de recoltare 5 t/h la colectarea fânului
în rulouri cheltuielile specifice de muncă sunt cu 16,7%, de combustibil cu
12,9% și cele de exploatare cu 7,8% mai mici decât la presarea lucernei în

200
baloturi (Besarabov, Lavrov, 1984). Presarea fânului reduce la minimum
pierderile de frunze, de muguri florali și de flori, precum și de tulpini și de
ramuri tinere. Această metodă permite a realiza concomitent câteva operații,
micșorând astfel bătătorirea solului și eliberând mai repede câmpul pentru
regenerarea otavei. Pe lângă aceasta, baloturile de fân mai ușor se transportă
și se păstrează.
In cazul presării lucernei cosite se va urmări starea umidității masei din
baloturi. Dacă umiditatea este puțin ridicată, uscarea va continua cu curenți
de aer dirijați și numai după aceasta baloturile se vor aduna în stoguri mari.
Pentru a preveni putrezirea fânului, în ultimii ani la noi în țară și peste hotare
se efectuează experiențele de tratare a baloturilor cu amoniac dehidratat
(1% de la masa de fân). Pierderile de substanță uscată în urma acestei tratări
nu depășesc 11% față de 19% în baloturile netratate, iar conținutul de proteină
brută crește cu circa 2%. In multe cazuri pentru tineretul bovin și pentru
vacile gestante se pregătește fân de lucernă de o calitate superioară. Lucerna
cosită, strivită și veștejită, nu se usucă la soare, ci la umbră - sub șoproane,
coșare, sub peliculă, în furajerie etc. In timpul uscării lucerna se întoarce
periodic și la atingerea umidității normale se adună în grămezi mici. Un astfel
de fân nu pierde culoarea verde și este un nutreț polivitaminic minunat. De
remarcat că uscarea naturală a fânului (la soare) nemijlocit în câmp, mai ales
pe timp ploios și posomorât, când masa cosită trebuie întoarsă de câteva ori,
este însoțită de mari pierderi de substanțe nutritive (30-40% și mai mult), de
caroten.
în ultimii ani, în țara noastră și peste hotare, se practică mărunțirea și
brichetarea fânului de lucernă, ce prezintă un șir de avantaje față de metoda
obișnuită de uscare a fânului, reducându-se numărul de mijloace de trans-
port antrenate în lucru, cheltuielile la încărcare-descărcare și la distribuirea
nutrețurilor și, ceea ce este cel mai important, sporind calitatea furajului.
Conform datelor I.C.Ș.Z.M.V., 1 kg de brichete din lucernă conține (în%):
proteine - 17,5, grăsimi - 3,8, celuloză - 21,1, cenușă - 10,5, calciu - 1,83,
fosfor - 0,28 și caroten - 116 mg/kg, iar cele din porumb, respectiv: 10,7;
1,8; 28,8; 12,1; 0,83; 0,42% și 63 mg/kg.
Deosebit de eficientă s-a dovedit a fi uscarea completă a fânului în șire
și în încăperi speciale, cu ajutorul curenților de aer dirijați. Avantajul acestei
metode constă în faptul că lucerna după strivire și veștejire (până la
umiditatea de 35-45%) este transportată de pe câmp cu câteva zile mai
înainte, creându-se astfel condiții favorabile pentru creșterea unei noi coase.
în afară de aceasta, masa furajeră, aflându-se un timp limitat sub acțiunea
directă a razelor solare, pierde mai puțin caroten și alte substanțe nutritive
valoroase. La transportare, de asemenea, se reduc la minimum pierderile
celor mai nutritive părți ale plantelor. Fânul uscat prin ventilarea activă
trebuie să aibă o umiditate nu mai mare de 15-17%. Respectarea strictă a
tehnologiei la uscare asigură obținerea fânului de calitate superioară.
Concentrarea și specializarea creșterii animalelor a pus în fața savanților
problema elaborării unor metode noi, mai moderne, de colectare și
conservare a nutrețurilor, în special a celor din lucernă, bazate pe

201
prepararea lor industrială. Au fost elaborate și în prezent se aplică pe larg
în practică diferite metode de preparare a făinii vitaminizate, a fânului tocat,
a granulelor, brichetelor etc. In aceste feluri de nutrețuri se păstrează mai
multe substanțe nutritive. Astfel, cercetările întreprinse de I.U.C.Ș.N.
„V.R. Viliams” (Smurighin, 1974) au demonstrat că pierderile de substanțe
nutritive la uscarea fânului în câmp constituie 35-50%, la uscarea completă
cu ajutorul ventilării active - 20-25, la însilozare - 20-30, iar la granularea
și brichetarea nutrețurilor dehidratate - doar 5-8%.
In experienețele lui V. Langhi, R Polumiskova, A. Ilina (1975), efectuate
la I.C.Ș.A.I. din Stavropol (Rusia), făina de iarbă proaspăt preparată conținea
93% de caroten din cantitatea inițială, în fânul preparat prin metoda de câmp
- 20%, în fân după 7 luni de păstrare - 23%.
Pe lângă aceste metode moderne de pregătire a fânului, brichetelor,
nutrețului tocat, care, desigur, reclamă cheltuieli considerabile de energie
irecuperabilă, există și metode mult mai simple și mai puțin costisitoare.
Țăranii proprietari, în majoritatea cazurilor, construiesc în gospodăriile lor,
în același complex, unde stau vitele, diferite șoproane, furajiere (pardosite
cu plasă din sârmă pentru circularea mai bună a aerului), în care se
depozitează fânul de pe sectoarele de lucernă pe parcursul coaselor, așezân-
du-1 în straturi ca să se usuce mai repede. In unele cazuri lucerna bine veștejită
se pune în straturi intercalate cu paie sau cu pleavă de grâu, orz, ovăz ș.a. Un
astfel de nutreț, fiind ferit de mucegăire, este de o calitate superioară și cu
plăcere este folosit de către animale.

2. Prepararea făinii vitaminizate

Acest fel de nutreț din lucernă este o sursă minunată de completare cu
proteină și caroten a altor nutrețuri. Adăugarea nutrețurilor dehidratate din
lucernă în rația vacilor mulgătoare sporește cantitatea de lapte muls,
îmbunătățește calitatea lui și protejează vițeii de boli eventuale. în opinia
savanților, calitatea acestor nutrețuri depinde de mulți factori, dar în primul
rând de soi, de faza de creștere și de dezvoltare, de regimul de uscare,
condițiile atmosferice în timpul recoltării, de durata veștejirii masei cosite în
câmp (Kunffy, Forkos, 1970, Grekova, 1971). S-a constatat, de exemplu, că
pierderile de caroten, după 6 ore de la cosit, constituie 16-18%, după 24 de
ore - 23-33, peste 4 zile - 88-95%.
în Republica Moldova, conform datelor prezentate de E. Smolinski,
Gh. Stepurin (1975), care au efectuat cercetări în diferite gospodării, făina
de lucernă, în funcție de termenele de recoltare, metoda de preparare și de
alți factori, la umiditatea de 9,75-10,37%, conținea 13-15% proteină, 0,6-0,7
unități nutritive, 90-250 mg/kg caroten și alte substanțe nutritive prețioase.
Un kilogram de făină de lucernă, recoltată la începutul înfloririi, conținea 0,79
de unități nutritive, 116 g proteină digestibilă, 0,9 unități energetice, 14,8 g
calciu și 2,2 g fosfor (Ignatiev, Bahcivanji, 1974). Un kilogram de fân preparat
din aceeași masă verde, recoltată în aceeași fază de vegetație, de pe același sec-
tor, conținea 0,51 de unități nutritive, 75,2 g proteină digestibilă și 10,4 g calciu.

202
Autorii au efectuat o experiență specială pentru a stabili posibilitatea
substituirii unei părți de nutrețuri combinate din rația vitelor cornute mari
prin făină de lucernă. In rația alcătuită din plante însilozate de porumb, din
fân de măzăriche-ovăz, melasă, din nutrețuri combinate, elemente nutritive,
ei au înlocuit 1/4 de nutrețuri combinate prin făină de lucernă. Ca rezultat,
sporul în greutate vie al juncilor, în medie pe zi, a scăzut foarte puțin (respectiv,
847 g în control, 779 și 776 g în variante).
în afară de făina vitaminică, o mare importanță pentru hrănirea
animalelor prezintă granulele din lucernă. Un kilogram de granule, în
experiențele noastre, conținea 0,6 unități nutritive și 110 g proteină
digestibilă. La păstrarea făinii sub formă de granule se micșorează pierderile
de substanțe nutritive, mai ales de caroten. Astfel, pe cale experimentală
s-a stabilit că pierderile de caroten în făina de iarbă friabilă, după 4 luni de
păstrare, constituie 49,2%, iar în cea granulată - 31,8%. în granulele preparate
din făină, tot după 4 luni de păstrare, pierderile de caroten au constituit
22-30%, iar în făina friabilă - 64,8% (Koribiev, Serjantov, 1984). V. Kuznețov
(1984), studiind în regiunea Rostov eficacitatea economică a folosirii
lucernei pentru prepararea fânului și a brichetelor la includerea lor în rația
vacilor gestante și a tineretului bovin, au obținut datele prezentate în tabelul
87. Autorii mai menționează că, după conținutul de proteină brută,
brichetele întreceau fânul cu 12%, totodată, în brichete conținându-se și
caroten de 3,5 ori mai mult. Valoarea nutritivă a 1 kg de brichete a fost cu
0,12 unități nutritive mai mare decât la fân.
Tabelul 87
Caracteristica comparativă a fânului ;i a brichetelor din lucernă

Indicii Fân Brichete

Producția de nutreț de pe 1 ha, q 63,70 69,90
Producția de unități nutritive de pe 1 ha, q 35,70 47,4
Consumul de unități nutritive (q) la producerea:
1 q de lapte 1,21 1,17
1 q de carne de vită 7,04 6,48
S-a obținut producție calculată la 1 ha, q:
Lapte 29,50 40,50
Carne de vită 5,07 7,31
Pierderile după 6 luni de păstrare, %:
Proteină brută 17,00 2,60
Substanțe proteino-extractive 12,3 4,50
Caroten 86,00 52,00

Tehnologia preparării făinii de lucernă, a granulelor și brichetelor este

mai puțin influențată de condițiile atmosferice. Toate procesele de colectare,
preparare și de distribuire a acestor feluri de nutreț pot fi ușor mecanizate și
automatizate. Pentru păstrare, aceste nutrețuri necesită încăperi mai puțin
voluminoase. Folosirea unor asemenea nutrețuri a generat schimbări
considerabile într-un șir de ramuri ale zootehniei, a facilitat trecerea lor pe

103
bază industrială. Pentru producerea felurilor amintite de nutreț, lucerna se
recoltează începând cu faza de îmbobocire până la înflorirea în masă, cu
alternarea termenelor de cosit pe diferite sectoare, ținându-se cont de faza
de vegetație, astfel încât să nu se reducă productivitatea semănăturilor și să
se asigure lucrul fără întreruperi al agregatelor.
Tehnologia preparării făinii de lucernă, a granulelor, șiștii, brichetelor,
descrisă în instrucții și recomandări, trebuie strict respectată. 0 atenție
deosebită se va acorda calității materiei prime, mărunțirii ei, temperaturii la
uscarea și răcirea nutrețurilor. Agregatele în funcție trebuie asigurate cu
materie primă în cantități corespunzătoare capacității lor de lucru.
Acumularea rezervelor de masă mărunțită lângă agregate duce la
autoîncălzirea ei și la reducerea esențială a calității furajului.
Are importanță nu numai respectarea tehnologiei la preparare, dar și a
regimului de păstrare și folosire a nutrețurilor. Făina de iarbă și granulele se
vor păstra în saci de polietilenă sau de hârtie, în încăperi întunecoase și în
cisterne (turnuri) închise ermetic, în atmosferă de gaze inerte. Unii
cercetători consideră că distrugerea carotenului în făina de iarbă poate fi
oprimată prin administrarea antioxidanților. Astfel, în făină de lucernă, tratată
cu smochină, la păstrarea timp de 6 luni, carotenul s-a redus de 1,5-3,0 ori
mai puțin decât în făina ce nu a fost tratată cu acest preparat (Lesnițki,
Makarov, 1974).
De remarcat că pentru prepararea acestui fel de nutreț, se cheltuie o
mare cantitate de energie irecuperabilă, de aceea făina de lucernă trebuie să
fie de calitate superioară și folosită numai pentru prepararea nutrețurilor
combinate, unde făina de lucernă va juca rolul principal de îmbogățire a
ultimelor cu proteină și caroten.

3. Pregătirea fânajului sau a nutrețului semiînsilozat din lucernă

Avantajul acestui nutreț în comparație cu nutrețul însilozat constă în faptul
că el conține de 1,5-1,8 ori mai multă substanță uscată, precum și alte elemente
nutritive. Fânajul preparat din lucernă în faza de înflorire, conform datelor
A.Ș.E „Zarea”, avea umiditatea de 48% și pH = 5,3. Conținutul și raportul
aminoacizilor corespundeau cerințelor înaintate față de nutrețurile de calitate
superioară. Analiza chimică a arătat că acest nutreț conținea (în %): proteină
- 7,45, grăsimi - 1,5, celuloză - 17,91, cenușă - 5, calciu - 0,88, fosfor - 0,16.
Nutrețul însilozat de porumb (umiditatea 71,2%) conține, respectiv: 1,81;
0, 81; 7,82; 2,31; 0,25; 0,08%.
In experiența de studiere a eficienței fânajului două grupe de vaci au fost
hrănite cu același nutreț, însă în grupa a doua șrotul din floarea-soarelui a
fost înlocuit cu fânaj de lucernă. In perioada efectuării experimentului de la
fiecare vacă din prima grupă s-a obținut 788,81, din a doua - 793,11 de lapte.
Producția medie zilnică de lapte la un conținut de grăsime de 4% la ambele
grupe a fost de 10,41. De la vacile din grupele întâi și a doua s-a muls, practic,
o cantitate egală de lapte, însă în grupa a doua s-a economisit, în perioada
experimentului, la fiecare cap 83,6 kg de șrot din floarea-soarelui.

204
 Un kilogram de fânaj din lucernă conține 0,35-0,45 de unități nutritive,
60-70 g proteină digestibilă, mai mult de 35 mg de caroten. Pierderile de
subsțanțe nutritive la prepararea corectă a acestui nutreț nu depășesc 8-
17%. In fânaj se păstrează până la 75-80% de zahăr din cantitatea lui inițială în
masa verde. După datele lui C. Montgomery et al. (1983), în S.U.A.
digestibilitatea substanței uscate în fânajul preparat din lucernă a fost de
75,4%, iar conținutul de proteină - de 24,3%. Lucerna în această țară, după
V. Laur (1983), se folosește, în temei, la prepararea fânajului. Conform datelor
universității din Michigan, pierderile de substanță uscată la prepararea
fânajului constituie doar 6-8%, iar la prepararea fânului prin presare - 20-
23%. Valoarea înaltă a fânajului se explică prin faptul că în masa veștejită
până la umiditatea de 50-53% apa este reținută în celulă cu o forță de 55-
60 atm., adică cu o forță ce depășește capacitatea de absorbție a bacteriilor
ce tind să folosească apa pentru activitatea lor vitală. De aceea în fânajul
preparat după toate regulile tehnologice nu se dezvoltă microflora de
putrefacție ce provoacă descompunerea proteinelor și nu are loc fermentarea
și pierderea de glucide legată de ea.
Eficiența metodei de preparare a fânajului din lucernă a fost demonstrată
de experiențele multianuale efectuate de V. Ermolenko la Institutul de
Cercetări Științifice în domeniul Agriculturii de pe Don (1991). Astfel,
pierderile de substanțe nutritive în fânajul de lucernă au alcătuit: unități nu-
tritive - 7,0%, proteină digestibilă - 7,2% și caroten - 49,6%, iar în fânul uscat
pe câmp aceste pierderi au constituit, respectiv, 35,4; 37,4 și 94,3%.
La îngrășarea tineretului bovin, sporul zilnic în greutate la hrănirea cu
fânaj a fost de 1055,4 g, iar la hrănirea cu fân uscat în câmp - de 838 g. La
sfârșitul experimentului greutatea vie (în medie la o vită) a alcătuit în prima
grupă experimentală 380,6 kg, iar în a doua 351,5 kg. Unități nutritive la
1 kg de spor de greutate vie s-au consumat, respectiv, 8,18 și 10,18 kg. La
includerea fânajului în rația tăurașilor castrați s-a îmbunătățit digestibilitatea
unor substanțe nutritive, în special a proteinei brute, grăsimilor și a S.B.A.
Prețul de cost al nutrețurilor pentru obținerea unui chintal de spor de
greutate vie în prima grupă experiementală a fost mai mic decât în grupa a
doua.
Pentru obținerea unui fânaj de calitate superioară, trebuie respectată strict
tehnologia preparării lui, inclusiv cositul masei vegetale în faza optimă de
creștere și de dezvoltare a plantelor, strivirea, veștejirea, strângerea în sire,
mărunțirea, încărcarea în mijloacele de transport, stocarea masei în depozite,
bătătorirea și acoperirea la timp. Pe tot parcursul procesului de preparare a
fânajului se va mări strict umiditatea materiei prime și se va asigura bătătorirea
minuțioasă a masei. Pregătirea fânajului este indicată de preferință pentru
coasa întâi, când, de regulă, pe parcursul recoltării cad precipitații abundente,
care îngreuează prepararea fânului și scade substanțial calitatea lui. In afarâ
de aceasta, lotul mai repede este eliberat de masa cosită, ceea ce asigură
creșterea mai intesivă a plantelor la coasa a doua. Fânajul se poate pregăti și
din ultima coasă, când, de asemenea, timpul nu întotdeauna este favorabil
pentru prepararea fânului.

205
 Dacă în perioada de pregătire a fânajului timpul este nefavorabil,
producătorul trebuie să dispună de rezerve de acizi organici pentru
conservarea masei care a fost sub ploaie. La fiecare tonă de materie primă
se consumă 3-4 kg acid propionic, formic, benzoic.

4. Prepararea nutrețului însilozat

Lucerna poate fi conservată și prin însilozare. In raioanele de stepă nutrețul
însilozat din lucernă, practic, nu se prepară, pentru că cedează fânajului. Astfel,
conform datelor I.C.Ș.Z.M.V., fânajul din lucernă conține (calculat în substanță
absolut uscată) 16,4% proteină, 2,2% grăsimi, 29,8% celuloză, 43% substanțe
extractive neazotate, 8,6% cenușă, 2% calciu și 0,3% fosfor (nutrețul însilozat
din lucernă, respectiv, 13,0; 2,5; 34,7; 39,2; 10,6; 1,7 și 0,3%).
In raioanele de stepă din republică, această cultură se însilozează în cazuri
excepționale. De exemplu, dacă lucerna pentru sămânță, din cauza ploilor,
timpului posomorât și rece, a format puține semințe, a polignit ori a fost
năpădită de buruieni perene, ea poate fi folosită pentru însilozare, întrucât
este puțin eficientă pentru pregătirea altor nutrețuri. Pentru însilozare poate
fi utilizată și masa verde de la ultimele coase, în anii cu toamnă ploioasă și
rece. 0 astfel de lucernă nu trebuie să aibă mai mult de 70% de umiditate.
Recoltarea în acest scop se va face în două faze: masa cosită se lasă în brazde
1-2 zile ca plantele să se veștejească, apoi se toacă cu mașinile și se însilozează.
Pentru facilitarea fermentației lactice, poate fi folosit preparatul Lactosil
(0,2%), de asemenea se vor lua măsurile necesare pentru o presare bună a
masei vegetale, creându-se, astfel, condiții de anaerobioză. Această lucernă
va fi însilozată cu alte componente, care conțin o cantitate suficientă de glu-
cide solubile: plante graminee multianuale, porumb, sorg, iarbă-de-Sudan,
perco, rapiță de toamnă și alte culturi duble. Pot fi folosite și tulpini uscate
de porumb, pălării de floarea-soarelui ș.a.
La însilozarea lucernei cu componentele enumerate se va respecta strict
tehnologia recomandată: masa se va amesteca foarte minuțios, se va bătători
și se va acoperi la timp. Pentru o mai bună însilozare și păstrare a calităților
nutritive ale nutrețului se vor folosi conservanți - preparate ce posedă
concomitent proprietăți bactericide și fungicide și preîntâmpină procesele
de mucegăire, înăcrire, fermentație și de putrezire a nutrețurilor la păstrare.
Valoarea nutritivă a nutrețului însilozat poate fi sporită, de asemenea, pe
calea hidrolizei celulozei și a altor glucide greu digestibile, cu ajutorul
preparatelor fermentative.
I. Popa ș.a. (1983) menționează că conservarea lucernei cu amestec de
acizi acetic și fosforic asigură o păstrare mai bună a carotenului decât
însilozarea cu aplicarea preparatului fermentativ.
In experiențele cu vacile gestante s-a demonstrat că cea mai mare
producție zilnică de lapte - 19,2 și 19,6 kg - s-a obținut în grupele de vaci, în
rația cărora nutrețul însilozat a constituit 17,4 și 18,3%, iar la prepararea lui
s-a folosit amestecul de acizi și de pectofoetidină.

206
 Pentru a reduce consumul de chimicale scumpe și deficitare la o unitate
de nutreț însilozat, I. Beleavski, V. Gundorov, Z. Jujulina (1983) au propus
administrarea locală a conservanților chimici. La utilizarea acestei metode,
conservanții se introduc nu în toată masa de nutreț din tranșee, ci numai în
stratul de la suprafață și de lângă pereți, deci în locurile ce se bătătoresc mai
slab, cu acces activ de aer. După terminarea experimentului, conform
comunicărilor autorilor, nutrețul însilozat conservat prin metoda descrisă a
fost apreciat ca fiind de clasa I, iar cel obținut fără aplicarea locală a
conservanților - de clasa III.
Lucerna proaspătă este un component de neînlocuit pentru prepararea
nutrețului însilozat, combinat, mai ales pentru hrănirea porcilor. Un astfel
de nutreț servește drept sursă de vitamine, proteine și de substanțe minerale,
sporește pofta de mâncare, producția de lapte, îmbunătățește digestia,
favorizează obținerea de la vaci a unei prăsile sănătoase și, principalul,
contribuie la economisirea concentratelor. Savanții au elaborat rețete de
nutreț însilozat combinat pentru diferite specii de animale, mai întâi de toate
pentru porci. In componența acestui nutreț pot fi introduse 30-40% de știuleți
de porumb în faza de coacere în ceară, 20-50% de sfeclă cu frunze, 20-40%
bostani, 20-30% și mai mult lucernă verde sau 5-10% făină preparată din
lucernă și sparcetă. După cum se vede, într-un astfel de nutreț murat combinat
asigurarea cu proteine se realizează pe contul lucernei. Acest nutreț însilozat
se prepară, în temei, toamna, când gospodăriile dispun de toate componentele
și poate fi utilizată în cantități suficiente otava lucernei în diferiți ani de folosire.
Un kilogram de asemenea nutreț conține, de obicei, 0,35-0,4 unități nutri-
tive, 20-25g proteină digestibilă, 30-40 mg caroten, pH-ul înscriindu-se în
limitele a 4-4,2 unități.

5. Producerea concentratului verde proteic

Demult s-a observat că lucerna, în calitate de cultură cu un conținut
înalt de proteină, nu întotdeauna este rațional folosită ca hrană. Fiind
dată animalelor în stare pură, proteina se va consuma în cantități de
aproximativ 1,5 ori mai mari comparativ cu necesitățile biologice ale
organismului. Hrănind porcii și păsările cu lucernă proaspătă, le dăm cu
mult mai multe glucide insolubile (celuloză, hemiceluloză ș.a.) decât are
nevoie organismul lor.
Savanții și practicienii demult caută căi de dezmembrare a lucernei și a
altor plante verzi prețioase în diferiți componenți, în scopul folosirii lor mai
eficiente la hrănirea animalelor, precum și la prepararea diferitelor produse
alimentare.
Una din căile de transformare a resurselor de proteină din plantele bogate
în substanțe proteice, inclusiv din lucernă, este producerea concentratului
proteic. Problema obținerii lui s-a studiat pe larg în fosta U.R.S.S., Ungaria,
Anglia, India, Canada, Franța, Noua Zeelandă, Portugalia, Suedia, S.U.A.,
Bulgaria și în alte țări. în Rusia, lucrările în această direcție au fost începute
încă în anii ’30, însă atunci lipseau mijloacele tehnice corespunzătoare și

207
utilajul necesar. Experiențele de mai târziu, efectuate în diferite țări,
demonstrează convingător că din lucernă se poate obține suc verde foarte
prețios, care se folosește la producerea concentratului albumino-vitaminic
pentru porci, păsări și tineretul bovin. De remarcat că problema obținerii
unui astfel de concentrat este impusă de necesitatea reducerii pierderilor de
nutreț, în primul rând de substanțe proteice, care au loc în cazul folosirii
altor metode de preparare.
Un bogat material referitor la producerea concentratelor de proteină din
frunzele plantelor a fost generalizat în monografiile autorilor V. Andreev,
V. Baturin, Gh. Pisorenko, V. Trofimenko, I. Filatova (1979); L. Dolgov,
I. Novikov și M. Jatko (1978) ș.a.
Tehnologiile elaborate în laboratoare se aplică din ce în ce mai pe larg în
producție. Prepararea industrială a concentratului proteic din sucul de lucernă
în ultimii ani a căpătat o mare dezvoltare în multe țări europene. Această
tehnologie este folosită, de asemenea, și în țările asiatice, precum și în alte
țări unde există deficit de proteină.
In literatura de specialitate sunt descrise diferite metode de producere
a concentratului proteic verde. Una din ele, denumită convențional „Proxan”
(Kohler et al., 1968), constă în următoarele. Lucerna proaspăt mărunțită
se tratează cu hidroxizi de amoniu și natriu, pentru a ridica pH-ul sucului
presat până la 8-8,5. După aceasta se mărunțește la zdrobitoarea pentru
distrugerea celulelor. Masa obținută se comprimă la presa cu filet pentru
extragerea sucului, astfel fiind stors aproximativ 55-65% de suc din masa
inițială. Ultimele fracții se trec din nou prin zdrobitoare și presă, pentru o
mai bună extragere a sucului. In continuare proteinele se coagulează prin
încălzire cu ajutorul vaporilor până la 80-95°C în timp de 1-2 min.
Concentratul (verde-deschis) se separă de sucul cafeniu prin centrifugare
sau presare. Pasta separată, ce conține până la 40-50% de substanțe uscate,
se granulează și se usucă în uscătorii. Cele trei tipuri de producție obținută
se folosesc în felul următor: concentratul proteic se adaugă în nutrețurile
combinate pentru porci și păsări, reziduul presat se întrebuințează la
prepararea fânajului sau făinii de iarbă, iar sucul cafeniu în calitate de
îngrășământ. După înlăturarea saponinelor și a altor substanțe toxice, acest
suc poate fi folosit și pentru prelucrarea nutrețurilor grosiere sau pentru
obținerea drojdiilor furajere.
0 tehnologie identică de prelucrare totală a masei verzi de lucernă a fost
elaborată în Ungaria în anii ’60 de către firma „Verex” și s-a răspândit pe larg
în Ungaria, Danemarca și în alte țări. Concentratul granulat din lucernă,
obținut după tehnologia firmei „Verex”, conține 50-60% proteină brutâ, 27%
substanțe extractive neazotate, 1% celuloză, 8% grăsimi, 12% cenușă, de la
500 până la 780 mg/kg caroten, 800-1350 mg/kg xantofilă. Acest produs se
folosește, în temei, la creșterea puilor broiler. S-a calculat că o tonă de masă
verde asigură obținerea a 30 kg de concentrat proteic de lucernă și a 170-
180 kg de borhot uscat. P. Pelzer (1980) menționează că firma franceză
„France lucerne” produce din anul 1976 concentratul din lucernă RX-I, care
conține 90% substanță uscată, inclusiv 49% proteină, 10% grăsimi, 3% celuloză,

208
18% substanțe minerale, 20% substanțe extractive neazotate, 500 mg/kg
caroten, 1 100 mg/kg xantofilă. Acest concentrat după componența
aminoacidă nu cedează șrotului de soia, de aceea firma recomandă folosirea
lui la hrănirea păsărilor. La fabricarea concentratului RX-I, conform
tehnologiei contemporane, se consumă cu 40% mai puțină energie decât la
uscarea obișnuită.
Evaluarea eficienței economice a metodei de fracționare umedă, efectuată
de savanții italieni, a demonstrat că metoda respectivă asigură folosirea a
91,5% din proteina ce se conține în plante, în timp ce metodele obișnuite de
preparare a fânului doar a 45-79%.
In cercetările de evaluare a consumului de energie pentru prepararea
nutrețului de lucernă au fost obținuți, în funcție de metoda de preparare
aplicată, următorii indici (Mj la 1 tonă de masă verde): la prepararea fânului
în câmp - 14, la uscarea forțată a fânului - 93,6, la însilozare - 19,8, la
fracționarea umedă - 55,8. Producția de proteină calculată la o unitate de
energie consumată a constituit (1 kg de proteină la 1 Mj), respectiv: 0,07;
0,01; 0,09; 0,14.
O importanță deosebită pentru fabricarea diferitelor feluri de nutrețuri
au cheltuielile de energie: la fabricarea a 1 kg de proteină din făina
vitamînizată de lucernă aceste cheltuieli constituie 50-60 Mj, iar a 1 kg de
proteină din concentratul lucerno-proteic - 40-50 MJ, deci cu 10-15% mai
puțin.
E. Besarabov și A. Lavrov (1984) relatează că la fabricarea concentratelor
cu conținut înalt de proteină din sucul plantelor verzi se consumă cu 40% mai
puțin combustibil lichid decât la obținerea făinii din iarbă. în afară de aceasta,
se păstrează mai bine substanțeîe nutritive. Aceste date demonstrează
convingător eficacitatea metodei de fracționare umedă a lucernei verzi.
Trebuie însă să ținem cont de faptul că metoda respectivă este justificată
economic numai în cazul utilizării unei materii prime de calitate superioară,
adică a lucernei recoltate în fazele timpurii de creștere și de dezvoltare, fără
buruieni, mărunțită și folosită în stare proaspătă.
N. Skorobogatâh, M. Aitova (I.U.C.Ș.P.F.B., 1984) subliniază că
concentratul proteic verde (C.P.V.) din lucernă conține 60% de proteină brută
la o umiditate de 8,7%. Raportul aminoacizilor în el, practic, este același ca și
în făina de pește, laptele degresat uscat și în drojdiile furajere. C.PV. conține
8,22% lizină (din proteină brută), 3,27 histidină, 5,27 treonină, 1,87% cistină,
3,83 metionină. Autorii opinează că folosirea C.P.V. din lucernă în rația
purceilor de diferite vârste în prima perioadă (28-42 de zile) nu se recomandă
înlocuirea nutrețului de origine animală prin C.PV., însă ulterior pot fi înlocuite
până la 50-80% din nutrețurile de origine animală și până la 100% de drojdii
furajere din nutrețurile combinate.
Conform cercetărilor întreprinse la Institutul de Microbiologie și
Biotehnologie al A.Ș. a Republicii Moldova, calitatea pastei proteice este
determinată într-o măsură considerabilă de metodele și condițiile de
coagulare a proteinei din sucul verde (tab. 88).

209
 Tabelul 88
Conținutul de substanțe uscate ;i de compuți azotați in masa verde de lucernă
și în produsele prelucrării ei (în % față de substanță absolut uscată)

Substanțe Azot total Proteină Azot Proteină

Probele
uscate uscată neproteic adevărată
Masă verde 24,30 4,43 27,68 0,54 24,30
Tescovină 36,89 3,74 23,37 0,34 21,25
Suc verde 12,60 6,37 39,81 1,61 29,75
Fără încă/zire
Suc cafeniu la pH 4,35 9,59 5,80 36,25 1,36 27,73
Pastă proteică la pH 4,35 34,50 8,73 54,56 0,45 51,78
/ncăizire până ia 9O'C
Suc cafeniu la pH 4,35 9,65 5,14 32,13 1,37 23,58
Pastă proteică la pH 4,35 25,0 8,05 50,31 0,61 46,51
Suc cafeniu pH natural 9,42 6,24 39,00 1,58 29,13
Suc cafeniu la pH 8,95
26,10 8,86 55,37 0,53 52,04
Pastă proteică, pH natural
Pastă proteică la pH 8,95
11,01 5,09 31,81 1,49 22,55
Suc cafeniu la pH 8,95
Pastă proteică la pH 8,95 25,00 6,86 42,87 0,82 37,73

De menționat că tescovina conține o cantitate suficientă de proteină brută și de

proteină „adevărată”, ceea ce demonstrează valoarea ei nutritivă comparativ înaltă.
Aceste proteine se află în cantități mari și în pasta proteino-vitaminică, conținutul de
azot proteic fiind redus, însă el se găsește în cantitate mare în sucul cafeniu. Sucul
cafeniu conține, de asemenea, multă proteină „adevărată” (22-27%). Datele
menționate evidențiază valoarea nutritivă înaltă a acestui suc și necesitatea
perfecționării în continuare a metodelor de extragere a proteinei „adevărate” din el.
Prezintă interes, de asemenea, faptul cum se repartizează substanțele uscate,
azotul total, proteina, „adevărată” în funcție de metodele de prelucrare a sucului
verde și de cele de obținere din el a pastei proteino-vitaminice. Datele confirmă
că, schimbând pH-ul și condițiile de încălzire, din 300 g de suc verde se pot
obține diferite cantități de pastă proteică (de la 20 până la 58 g) și de suc cafeniu
(de la 215 până la 280 mg). Cele mai favorabile condiții pentru extragerea unei
cantități maximale de proteină „adevărată” și de pastă proteică se creează la
încălzirea sucului verde până la 90°C la pH-ul= 8,95.
Una din sarcinile cercetărilor ulterioare constă în stabilirea unor noi metode,
ce ar permite extragerea mai completă a substanțelor prețioase din sucul cafeniu.
Sucul cafeniu este produsul secundar la fabricarea C.RV. E1 conține glucide solubile,
compuși azotoși neproteici, vitamine, microelemente. Compoziția sucului, con-
form datelor lui N. Dudkin ș.a. (1982), este următoarea: substanțe uscate - 5-9%,
proteină - 0,28-0,43%, reducători - 0,4-2,04%, fosfor (P2O5) - 64-103 mg/1, calciu
-137,1-306,04 mg/1, potasiu - 350-550 mg/1, natriu - 4,6—6,3 mg/1, azot neproteic
- 24-63,3%, saponine - 0,12-0,2 ml/1, uleiuri de muștar - 2-2,4 ml/1, metionină -

210
76 mkg/1, treonină - 900 mkg/1, biotină -1420 mkg/1, tiamină - 2 620 mkg/1, pH -
5,2-6.
însă sucul cafeniu, din cauza că conține substanțe toxice (saponine, uleiuri
de muștar în stare proaspătă), nu poate fi folosit la alimentarea animalelor.
Sucul cafeniu de lucernă, concentrat prin evaporare, este un bun component
utilizat la brichetarea paielor și a tăițeilor de sfeclă. Brichetele obținute se
caracterizează prin rezistență sporită, grad redus de fărâmițare și umflare în
apă. Astfel de brichete în care paiele, tăițeii de sfeclă și sucul cafeniu constituie
următorul raport: 0,5:1:2 conțin (în % față de substanța absolut uscată): 18,94
de proteină brută, 8,1 cenușă, 23,18 celuloză brută, 38,6 S.E.N; umiditatea de
8,17%. Sucul poate fi folosit la însilozarea paielor cu ajutorul fermenților
celulolitici și al drojdiilor bacteriene pentru intensificarea procesului de
însilozare, sporirea asimilației șî a valorii nutritive a nutrețului grosier.
Sucul cafeniu se utilizează la cultivarea microorganismelor și a drojdiilor,
a bacteriilor fermentației lactice pentru intensificarea procesului de însilozare,
precum și a drojdiilor furajere pentru obținerea proteinei microbiene. El, de
asemenea, poate fi introdus în sol după cosirea lucernei, restituind, astfel, o
parte din substanțele nutritive în vederea sporirii roadelor ulterioare. Datele
prealabile demonstrează că producția de biomasă uscată crește cu 15-19%,
iar conținutul de proteină în plante cu 1,44-2,58% (în funcție de concentrația
sucului), la o sporire concomitentă a conținutului de grăsimi, de cenușă și
de potasiu. Sub acțiunea sucului cafeniu, conform unor date, se ameliorează
raportul și componența unor grupe de microorganisme din sol. La studierea
compoziției chimice și a valorii nutritive a C.P.V. din lucernă (analizele au
fost efectuate de Secția „Nutrețuri și Tehnologia Nutrețurilor” a I.C.Ș.Z.M.V.)
s-a constatat că el conține mai mult de 55% de proteină brută (tab. 89).
C.EV. este un component prețios la producerea nutrețurilor combinate de
calitate superioară pentru porci, păsări, tineretul bovin. Pentru aprecierea
zootehnică a valorilor nutritive ale C.P.V. din lucernă și stabilirea locului său în
rația animalelor s-a efectuat o testare specială pe viței. Vițeii din primul grup
au primit rația de bază (controlul). în al doilea grup 20% din substituentul laptelui
integral (S.L.I.) din rația de bază au fost înlocuite cu C.P.V., în al treilea grup -
40% de S.L.I., în al patrulea grup, în afară de înlocuirea a 40% de S.L.I. s-a
consumat o cantitate mai mică de concentrate, diferența de energie fiind
completată pe contul fânului și al nutrețului însilozat. Cantitatea de nutrețuri
pentru viței s-a calculat ținându-se cont de vârsta și masa vie la fiecare 15 zile.
Tabelul 89
Compoziția chimică a produselor obținute în urma fracționării umede
a masei verzi de lucernă (în % față de substanța absolut uscată)

Umidita- Proteină Celuloză Grăsime Substanțe S.E.N.

Produsul
tea totală brută brută brută neorganice
Reziduuri de la presă 64,90 18,52 26,00 2,09 10,76 42,63
Suc verde 82,55 33,43 1,57 0,61 14,11 50,28
Concentratul proteic verde (C. R V.) 6,73 55,33 8,76 3,63 10,18 22,10

211
 înlocuirea S.L.I. din rația vițeilor prin C.P.V. n-a redus consumul de proteină
de către ei. Vitele erau hrănite cu C.PV. din lucernă cu nutrețuri combinate.
Animalele mâncau acest amestec bine, dereglări de digestie nu s-au
înregistrat. Vițeii din toate grupurile în perioada cât a durat experiența se
evidențiau printr-un ritm mare de creștere. Sporul mediu zilnic în greutate
oscila între 844 g și 874 g la fiecare cap. Reducerea normei de S.L.I. din
rațiile vițeilor din grupurile al doilea, al treilea și al patrulea și înlocuirea lui
cu C.P.V. n-a acționat negativ asupra proceselor de creștere a animalelor.
După consumul de nutrețuri la 1 kg de spor în greutate, între grupuri nu
existau deosebiri esențiale.
Economisirea S.L.I. a constituit în al doilea grup 7,6 kg de cap, în grupurile
al treilea și al patrulea - 16,7 kg. în al patrulea grup, în afară de aceasta,
pentru creșterea vițeilor s-au consumat cu 22,7 kg (sau cu 26%) mai puține
nutrețuri combinate decât în grupul de control.
Datele experimentale menționate demonstrează utilitatea aplicării pe larg
în producție a metodei de obținere a concentratului proteic de lucernă.
Aceasta va contribui la micșorarea la minimum a pierderilor de substanțe
nutritive valoroase din lucernă și la economisirea a zeci și sute de mii de
tone de substituent de lapte integral și de concentrate la hrănirea vițeilor și
va permite a îmbogăți nutrețurile combinate pentru păsări, porci și viței cu
proteine de calitate și cu vitamine.
 Capitolul k

SISTEMUL ȘTIINȚIFIC DE PRODUCERE

A SEMINȚELOR DE LUCERNĂ

Organizarea producerii semințelor de lucernă

Producerea semințelor ameliorate de lucernă este o problemă importantă
și, în același timp, complicată. Lucerna în calitate de cultură furajeră foarte
productivă capătă o răspândire largă nu numai în raioanele de stepă și de
silvostepă, unde se pot obține și semințe, dar și în multe raioane centrale și
de nord din Zona Necernoziomică a Federației Ruse, în Țările Baltice și în
alte state, completând cultura de trifoi. De aceea necesitatea în semințe de
lucernă crește considerabil. Insă în aceste zone de cultură a lucernei obținerea
semințelor de lucernă este foarte problematică. Piedica principală în
soluționarea acestei probleme constă în faptul că roade înalte și stabile de
semințe de lucernă pot fi obținute nu în toate zonele agroecologice și pe
toate tipurile de sol.
Semințele de lucernă se produc după următoarea schemă. Gospodăriile
experimentale ale I.C.Ș., gospodăriile A.Ș.P., gospodăriile didactice ale
institutelor agricole și colegiile cu profil agricol cultivă elita și organizează
prima reproducere. Gospodăriile specializate în producerea semințelor
produc semințe de a doua și a treia reproduceri la semănatul lucernei pentru
nutreț. Totodată, acolo unde condițiile sunt favorabile pentru cultivarea
lucernei pentru semințe, fiecare gospodărie mare sau mică poate să-și
organizeze propriile sectoare de seminceri.
Lucerna a fost introdusă în cultură în raioanele secetoase și calde din
Asia Mijlocie. Pe contul precipitațiilor de toamnă-primăvară acumulate în
sol, ea formează masă supraterestră viguroasă, iar înflorirea și fructificarea
decurg în condiții de asigurare insuficientă cu apă, de temperaturi ridicate și
belșug de căldură solară.
Un șir de țări din Europa Apuseană și de Nord (Suedia, Norvegia,
Germania, Finlanda, Danemarca, Olanda etc.) își reproduc soiurile lor în
țările cu condiții pedoclimatice mai favorabile pentru producerea semințelor
ameliorate de lucernă (Grecia,Turcia, Portugalia, Spania, Italia, Serbia ș.a.).
în Franța s-au constituit trei raioane de producere a semințelor ameliorate
de lucernă: de sud-vest, de sud-est și central. Conform comunicărilor lui
Liușinski (1982), producția de semințe de lucernă în această țară oscilează
între 2 și 8 q/ha.

213
 Problema organizării producerii de semințe-marfă de lucernă în zonele
cu condiții favorabile nu este nouă. încă în anul 1879 savantul rus A. Sovetov
vorbea despre necesitatea concentrării producerii de semințe de lucernă în
sudul țării. Abordând problema organizării producerii de semințe-marfă în
fosta U.R.S.S., N. Kuleșov scria la începutul anilor ’30 ai secolului trecut că
nu este rațional a organiza producerea semințelor de lucernă pretutindeni
unde ea se cultivă pentru furaj. Producerea semințelor de lucernă trebuie să
fie localizată. Roade stabile de semințe de lucernă se obțin acolo unde există
mult soare, aer uscat și un aflux reglabil de umiditate. I. Petkovici (1997),
luând în discuție această problemă, relatează că particularitățile biologice
ale soiului joacă un rol însemnat în producerea semințelor, însă condițiile
pedoclimatice, ce se creează în perioada de vegetație, au o importanță decisivă
pentru producerea seminței la lucernă. Astfel, în timp ce variabilitatea între
soiuri era nu mai mare de 9,3%, în funcție de condițiile climatice, variabilitatea
recoltei ajungea la 52%.
în fosta Uniune Sovietică, încă până la război, producerea semințelor ame-
liorate de lucernă asiatică a fost concentrată în regiunea Asiei Centrale
(Turkestan). De aici sămânța se expedia în alte regiuni ale țării și peste hotare
(Koperjinski, 1958). Principalul furnizor de semințe de lucernă pentru partea
europeană a țării și pentru Siberia a fost Karakalpakia (Sabakov, Tarkovski,
1948).
însă din cauza rezistenței slabe a soiurilor de lucernă la bolile micotice,
aduse din Asia Centrală, în raioanele de sud ale părții europene a fostei
U.R.S.S., și a rezistenței insuficiente la îngheț în raioanele de nord,
productivitatea lucernei în noile raioane de cultivare era mică. Aceste
circumstanțe au făcut să eșueze încercările de a răspândi lucerna în calitate
de cultură furajeră în aceste raioane. A. Konstantinov și S. Danilov (1974)
consideră că aducerea semințelor de lucernă din raioanele sudice (țările din
Asia Mijlocie, Caucaz, sudul Ucrainei, Ungaria, România, Iugoslavia și alte
țări) nu poate contribui la dezvoltarea cultivării lucernei în Zona
Necernoziomică a Rusiei. în majoritatea cazurilor semințele aduse în condiții
noi de cultivare mai nefavorabile nu asigurau obținerea unor lucerniere înalt
productive și longevive. Cultivarea cu succes a lucernei în Zona
Necernoziomică a Rusiei și în alte părți este posibilă doar cu condiția
producerii semințelor de soiuri raionate în condițiile locale concrete. Așadar,
a apărut necesitatea organizării producerii de semințe-marfă de soiuri
corespunzătoare în gospodăriile amplasate în raioanele cu condiții climatice
mai favorabile.
Rezultatele cercetărilor, întreprinse de A. Hrebtov (1939), N. Horosoilov
(1950), I. Vikols (1956), precum și experiențele de mai târziu ale lui
A. Juravliov (1972), M. Lala (1982) ș.a. au demonstrat însă că semințele de
soiuri nordice, produse în condiții sudice, nu-și pierd proprietățile ereditare
la întoarcerea în zona lor de raionare. Deci semințele se vor produce în
raioanele cu condiții climatice mai favorabile, folosindu-se apoi pentru
semănatul în scopuri furajere în zona de raionare a soiului. Ținând seama de
acest fenomen, în majoritatea țărilor, ce se ocupă cu cultivarea lucernei, s-a

214
organizat concentrarea și specializarea producerii de semințe în zonele cu
condiții mai potrivite.
In Iugoslavia producerea semințelor ameliorate de lucernă s-a concentrat
în regiunile unde temperatura medie zilnică din iunie până în septembrie
constituie 18-22°C, iar cantitatea de precipitații în această perioadă atinge cota
de 180-220mm (Boșneakș.a., 1978). înUngaria (Szobonya, 1978) producerea
semințelor de lucernă se bazează pe cooperarea instituțiilor științifice cu șase
gospodării specializate, amplasate în zonele cu condiții atmosferice mai
prielnice. în perioada înfloririi în masă la o iluminare solară suficient de
intensivă, temperatura aerului se ridică ziua până la 28-30°C, iar umiditatea
relativă a aerului nu depășește 50%. în cursul anului în aceste zone cad 500-
550 mm de precipitații, iar în perioada de vegetație circa 300 mm.
în România (Moga, Croin, 1979) semințele de lucernă se produc în
raioanele de sud, unde cad nu mai mult de 500 mm precipitații pe an, există
suficiente zile cu soare în perioada de înflorire și de fructificare și sunt cre-
ate condiții pentru irigare. N. Dumitrescu (1991), mai târziu, a concretizat
că cele mai favorabile zone pentru producerea semințelor de lucernă în
România sunt: sudul Olteniei, pe soluri ușoare și în cultură irigată,
nord-estul Dobrogei, nord-estul Bărăganului și sudul Moldovei.
în Republica Moldova condiții mai favorabile de producere a semințelor
de lucernă există în județele din sudul și din centrul ei. în zona de nord, mai
cu seamă pe pământurile grele și cu fertilitate sporită, se creează condiții
mai puțin favorabile de producere a semințelor de lucernă. De aceea în această
zonă nu în fiecare an se pot obține recolte înalte și stabile de semințe.
Dacă se vor crea condiții mai favorabile de producere a semințelor, se va
avea în vedere că totuși pentru această cultură, în anumite zone de cultivare
există un mediu mai prielnic decât în alte raioane. Deseori la transferarea în
alte raioane geografice sau în alte condiții ecologice are loc degradarea soiului
după unele caracteristici biologice și gospodărești. Abaterile de la genotipul
original pot fi cauzate de diferența de temperatură, a duratei zilei-lumină și
de calitatea spectrului solar, de intensitatea iluminării și a nutriției minerale,
de polenizarea cu polen străin ș.a. Această problemă în literatură este tratată
insuficient.
în Rusia cercetări similare se efectuează la I.U.C.Ș.N. și în alte centre
științifice (Konstantinova, 1967; Juravliov, Melnikov, 1972). Semințele soiului
de lucernă Hibrid de Nord, cultivat la Baza Experimentală Centrală a I.U.C.Ș.N.
în anul 1974, au fost semănate pentru reproducere pe câmpurile Stației
Experimentale de Selecție din Morșansk a I.U.C.Ș.N., la Stațiile Experimentale
din Ciuvașia, Lipețk, Kabardino-Balkaria, la I.C.Ș.A. din Krasnodar (Rusia), la
I.C.Ș.C.P din Kârgâzstan. Semințele de prima reproducere obținute în aceste
puncte au fost semănate pe câmpurile I.U.C.Ș.N., în scopul studierii
productivității lor și a altor însușiri gospodărești. Proprietățile biologice ale
semințelor se comparau după dinamica numărului de plante, rezistența lor la
îngheț, caracterul creșterii, morfologie, productivitatea furajeră și seminceră,
conținutul de substanțe nutritive în masa vegetală. Deosebiri esențiale între
probele de semințe, obținute în diferite zone ecologice, nu s-au înregistrat.

215
Producția totală de masă verde se deosebea puțin după variantele experiențelor
și oscila între 394 și 424,9% q/ha în primul an de folosire și între 453,8 și
472,5 q/ha în cel de-al doilea. Pentru a obține un tablou mai deplin al
schimbărilor ce au loc în cadrul soiului la reproducerea semințelor în condiții
neobișnuite, a fost efectuată analiza compoziției populației la semănatul cu
semințe crescute în trei puncte geografice diferite ale I.U.C.Ș.N. - „V.R. Viliams”,
regiunea Moscova (locul creării soiului), Stația Experimentală Agricolă de Stat
din Ciuvașia (zona de raionare a soiului) și I.C.Ș.C.P. din Kârgâzstan (zona de
producere a semințelor). Rezultatele analizei au arătat că reproducerea
concomitentă a semințelor în diferite condiții pedoclimatice (la recoltarea lor
pe lucerniere în primul și în al doilea ani de folosire) nu influențează negativ
asupra productivității și a altor calități ale soiului.
Problema producerii semințelor-marfă de lucernă pentru Zona
Necernoziomică este studiată și de I.C.Ș.C.C. (Moldova) în colaborare cu
I.U.C.Ș.N. (Rusia). Intre anii 1972-1979 au fost cercetate principalele
particularități biologice și economice ale unor soiuri de selecție nordică
(Hibrid de Nord, Mejotnensk, Augune II, Jâgheva 118, Saaremaa collane
locală) și s-a apreciat valoarea lor în condițiile Moldovei. Pentru soiul Hibrid
de Nord a fost elaborată agrotehnica de reproducere a semințelor-marfă.
S-a stabilit că în medie în decursul cercetărilor toate soiurile studiate, în afară
de Saaremaa collane localâ, au întrecut soiul de control Zaikevici,
productivitatea lor constituind 3,6-5,2 q/ha semințe.
Soiul Saaremaa a dat o producție de semințe (2,1 q/ha) mai mică decât
martorul (2,9 q/ha).
Cercetările efectuate în cadrul I.U.C.Ș.N. privind proprietățile biologice
ale semințelor-marfă de soiul Hibrid de Nord, cultivate în Moldova, au indicat
posibilitatea de reproducere a lor concomitent în asemenea zone
pedoclimatice, fără schimbarea esențială a particularităților soiului. A. Ivanov,
G. Medvedev, S. Panov (1978), A. Ivanov (1980) și alți cercetători evidențiază
patru zone de producere a semințelor de lucernă: zona de producere stabilă
de semințe-marfă fără irigare, zona de producere a semințelor cu irigare,
zona de produceri instabile de semințe din cauza insuficienței de umiditate,
zona producerii semințelor-marfă pe terenuri irigate.
Analiza datelor, rezultate din 38 de experiențe executate în condiții de
câmp, a arătat că productivitatea potențială a lucernei pentru semințe în
silvostepa Ucrainei a sporit de la 10 până la 40 q/ha, ea constituind, de obicei,
0,8-5,2 q/ha (Jarinov, 1977). In legăturăcu aceasta, autorul consideră rațional
a concentra producerea semințelor-marfă de lucernă în raioanele de sud-est
și sudice. In fosta U.R.S.S. cele mai favorabile zone de cultivare a lucernei
pentru sămânță erau ținuturile Krasnodar și Stavropol, Ceceno-Ingușetia,
Povoljia Centrală și de Jos, Zona Cernoziomică Cetnrală (Rusia), raioanele
de stepă din sudul Ucrainei, Republicii Moldova, țările din Asia Mijlocie (mai
ales Kârgâzstanul) ș.a. In raioanele amintite prin anii ’60 ai secolului trecut
au fost organizate 450 de gospodării specializate în producerea semințelor
de lucernă, 135 de stații de producere a semințelor de ierburi, care aveau
întreprinderi de curățare, de uscare și de păstrare a semințelor.

216
 Această concentrare și specializare a producerii de semințe de lucernă a
asigurat un succes deosebit. Multe gospodării specializate din aceste regiuni
au livrat gospodăriilor din majoritatea raioanelor de cultivare a lucernei din
spațiul ex-soveitic semințe de lucernă de o calitate superioară. Dacă în anul
1978 gospodăriile specializate au produs 23,7 mii tone de semințe, apoi în
anul 1985 producerea lor a crescut până la 60 de mii de tone. In Republica
Moldova astfel de gospodării specializate produceau în anii ’80 ai secolului
trecut până la 2,5-3 000 de tone de semințe, o bună parte din acestea fiind
realizate peste hotarele țării. Astfel republica se transformase într-o zonă
specială de producere și de realizare a semințelor de lucernă. Actualmente
însă starea de lucruri, în ce privește producerea semințelor de lucernă, este
nesatisfăcătoare. Cu părere de rău, acum republica noastră nu produce
semințe nici pentru necesitățile proprii.
Multe gospodării din principalele zone de producere a semințelor de
lucernă obțin din an în an roade stabile și înalte de semințe. Astfel, în unele
gospodării din raionul Ciardjou (Turkmenistan) recolta de semințe de lucernă
depășește 4 q/ha, iar în I.C.Ș.A. din Krasnodar (Rusia) ea a constituit în
medie pe 5 ani 5,4 q/ha. 0 recoltă și mai mare de semințe de lucernă a fost
căpătată în I.C.Ș.A. de pe Don (Rusia). Kolhozul „Radeanska Ucraina (r-nul
Skadovsk, regiunea Herson, Ucraina) în anul 1982 de pe o suprafață de
50 ha a obținut 6,5 q/ha semințe de lucernă de soiul Nadejda, iar sovhozurile
„Radeanska zemlea” și „Komsomolski” (din același raion) de pe o suprafață,
respectiv, de 50 și 41 ha au recoltat câte 5 și 4 q/ha de semințe. In gospodăria
„Răscoala de la Tatarbunar” din regiunea Ismail se obțin câte 4-5 q/ha
semințe de lucernă, recolta anuală constituind 500-1000 de tone de semințe.
I. Petcovici (1996), generalizând rezultatele de producere a semințelor
de lucernă în România, subliniază că semănatul de bază în acest scop este
cel de vară târzie și cel de toamnă timpurie cu norma de semințe de 4-5 kg/ha,
cu distanța dintre rânduri de 45-60 cm. La semănatul după această tehnologie,
conform datelor lui I. Moga, lucerna asigură 500-1 200 kg/ha semințe, iar
după tehnologia tradițională numai 400-600 kg/ha.
In Republica Moldova, după cum deja s-a subliniat, cele mai favorabile
pentru producerea seminței de lucernă sunt raioanele din sudul țării, unde
anual se obțin 4-5 și chiar 8-10 q/ha semințe. Gospodăria seminceră
„Zârnești” din r-nul Cahul în fiecare an produce sămânță de lucernă pe o
suprafață de 200-300 ha și în medie pe 10 ani a obținut câte 4,2 q/ha semințe,
iar în medie pe anii 1978-1988 - 4,5 q/ha semințe.

lnfluența factorilor naturali asupra producției de semințe

Asupra producției de semințe exercită o influență considerabilă condițiile
atmosferice în perioada de înflorire-maturizare deplină a păstăilor. In
raioanele de stepă ale țării umiditatea optimă a solului, pentru lucerna
cultivată pentru semințe, în intervalul de timp de la începutul creșterii până
la îmbobocire este de 80-85%, la începutul înfloririi - de circa 70%, iar către
perioada de împlinire și de maturizare a semințelor - de 60-65% C.C.

217
 Tarkovski M. ș.a. (1974), studiind aceastăproblemăîn ținutul Krasnodar,
prezintă următoarele date experimentale (țab. 90).
Tabelul 90
Recolta de semințe a lucernei în funcție de umiditatea solului, Stația
Experimentală din Hakassk

Umiditatea solului, % din C.C. Recolta de semințe

până la îmbobocire- apariția păstăilor -
îmbobocire kg/ha %
formarea păstăilor coacerea deplină
75 75 75 288 100
75 50 75 467 162
75 50 45 645 224

în baza datelor obținute, autorul concluzionează că lucerna asigură cele

mai înalte recolte de semințe (645 kg/ha) când umiditatea solului este de
75% în faza de până la îmbobocire, de 50% de la îmbobocire până la formarea
semințelor și de 45% după apariția păstăilor pânâ la coacerea deplină.
Cercetările realizate de Z. Șutova (1970) au demonstrat că în ținutul
Krasnodar repartizarea umidității după fazele de dezvoltare a lucernei trebuie
considerată favorabilă dacă în perioada de la creșterea de primăvară până la
înflorirea plantelor cad 140-200 mm precipitații, iar de la înflorirea în masă
până la maturizare - 120-150 mm. Recolta de semințe în astfel de condiții a
alcătuit 6-9 q/ha.
V. Liușinski (1982), în baza analizei experiențelor de câmp de mai mulți
ani (1964-1980), efectuate în regiunile Poltava și Kirovograd din Ucraina,
consideră optimale, în perioada de înflorire și de formare a fructelor
temperatura aerului, în cursul zilei, de 25°C, cu oscilații de la 20 până la
30°C, umiditatea relativă a aerului de 30-50%, cantitatea de precipitații de
circa 50 mm și strălucirea solară totală de 720-730 de ore.
S. Petcovici (1997), efectuând experiențe în stepa Bălțiului (Republica
Moldova), a stabilit că cele mai bune rezultate la soiurile de lucernă: Raduga
și Mejotnensk (482 și 460 kg/ha semințe) au fost obținute în cazul în care
umiditatea solului la 1 metru adâncime era: la începutul creșterii - de 82,4%
C.C., la începutul înfloririi - de 75,7%, la sfârșitul înfloririi - de 57,0%, iar la
începutul coacerii semințelor - de 56,1%.
în partea de sud a Republicii Moldova, conform observărilor noastre
(gospodăria „Câmpeni”, Cahul), în anul 1981 din momentul regenerării până
la îmbobocire au căzut 216 mm precipitații. De notat că solul conținea o
rezervă considerabilă de umiditate acumulată în perioada de toamnă-iarnă.
Toate acestea au favorizat creșterea normală a lucernei. în perioada înfloririi
în masă, timpul era cald (până la 28-32°C), cu mulț soare și cu vânt moderat.
în această perioadă au căzut 56 mm precipitații. în aceste condiții, lucerna
semănată în rânduri distanțate (45 cm) a dat 6,2 q/ha semințe.
în anii 1994 și 1999, când în câmpia Bălțiului s-au creat condiții favorabile
pentru producerea seminței de lucernă, recolta obținută prin aplicarea

218
diferitelor metode de semănat, după cum menționează C. Cebotari, a variat
de la 3,93 până la 4,75 q/ha semințe. Gospodăria Experimentală a Institutului
de Cercetări Științifice în domeniul Culturilor de Câmp (Bălți) în 1999 pe o
suprafață de 54 ha a recoltat 4,3 q/ha semințe de lucernă.
Fazele ce determină nivelul producției de semințe la cultura de lucernă
sunt: înflorirea, polenizarea și formarea fructelor. In această perioadă au loc
procese complicate în organele generative ale plantelor, de aceea lucerna
este deosebit de sensibilă la acțiunea condițiilor mediului înconjurător. Timpul
ploios și înnourat, însoțit de temperaturi scăzute și de umiditate relativ înaltă,
favorizează creșterea intensă a masei vegetale și scuturarea în masă a florilor.
Surplusul de precipitații în prima și a doua coase ale anului 2001 în perioada
de înflorire în masă a cauzat micșorarea considerabilă a conținutului de zahăr
și de substanțe aromatice din nectar și, ca rezultat, lucerna a fost mai puțin
vizitată de către insectele polenizatoare.
I. Zâkov (1983) a stabilit că la începutul înfloririi procesele de creștere
încetinesc întrucâtva și începe migrația substanțelor nutritive din partea
aeriană în rădăcini. In acest timp se termină formarea mugurilor dorminzi și
auxiliari din colet. Dacă în această fază umiditatea solului, mai ales a straturilor
de la suprafață, este înaltă, atunci mugurii dorminzi încep să crească, astfel
lipsind de substanțe nutritive organele generative, care încep să se scuture
sau formează semințe mărunte ori seci.
Dacă în perioada de înflorire și în cea de formare a semințelor timpul
este cald și uscat, lăstarii din colet nu cresc. Toate substanțele nutritive
acumulate în tulpini, frunze și rădăcini se consumă pentru formarea organelor
generative.
După cum afirmă I. Tulupova (1968), prolificarea lucernei se manifestă
în mod diferit și depinde de faza de vegetație în care cad ploile și are loc
supraumezirea solului. In caz de rezerve mari de umiditate (96,5-98,5% C.C.
în stratul de sol de 1,5-2 m) și de precipitații neînsemnate în perioada de
înflorire-maturizare a păstăilor, lucerna formează o masă vegetală bogată
cu un număr redus de tulpini florifere. Ramurile vegetative, după dimensiuni,
nu cedează celor de rod. Se constată o stabilitate redusă a tulpinilor, polignirea
lor, culoarea frunzelor devenind verde-aprins, fenomen ce a avut loc în lunile
mai-iunie 2001. Dacă după timpul cald și uscat cad ploi torențiale, atunci în
faza de îmbobocire-începutul înfloririi, în zona de înflorire din mugurii de la
subsuoara frunzelor se formează lăstari, iar pe tulpinile de rod - ramuri
laterale. La căderea ploilor torențiale în perioada de maturizare a păstăilor,
mai cu seamă la sfârșitul acestei faze, s-a înregistrat formarea în masă a
ramurilor scurte de la subsuoara frunzelor și a inflorescențelor. In caz de
polignire a plantelor, în faza de înflorire și de maturizare a fructelor, s-a
înregistrat în zona de înfrățire formarea lăstarilor întârziați. Prolificarea
lucernei poate să înceapă și în cazul în care există în stratul de sol de 2 m un
conținut scăzut de umiditate, dacă cad ploi torențiale și se supraumectează
stratul arabil.
0 acțiune negativă asupra producției de semințe, pe lângă umiditatea
excesivă a solului, exercită seceta atmosferică, dar mai ales cea de sol. In

219
regiunile de sud-est ale fostei Uniuni Sovietice, în Caucazul de Nord și în Ucraina
în iunie-iulie, adică în perioada de înflorire, de polenizare și de formare a
păstăilor și semințelor, seceta de sol se asociază deseori cu cea atmosferică.
Umiditatea relativă a aerului oscilează ziua de la 25 până la 45%, coborând
uneori până la 13-20%, temperatura în cursul zilei se menține la nivelul de 25-
32°C, deseori bat vânturi uscate și fierbinți. Dacă în această perioadă conținutul
de umiditate în sol este scăzut, majoritatea florilor și a păstăilor se scutură și
roada de semințe scade considerabil sau, în genere, nu se formează.
In urma unei analize a precipitațiilor atmosferice căzute și a repartizării
acestora după perioadele anului, făcute în colaborare cu M. Lala în anii 1972-
1974 și 1979-1982 în zonele de nord și de sud ale Moldovei, am constatat că
din acești ani mai favorabil pentru productivitatea seminceră a lucernei în
zona de nord a fost anul agricol 1972-1973, când rezerva de umiditate din
toamnă-iarnă a constituit 316,3 mm și primăvara a căzut 170,1 mm, iar în
perioada de înflorire și de maturizare -103 mm precipitații atmosferice. La o
astfel de repartizare a precipitațiilor atmosferice umiditatea solului la
începutul creșterii de primăvară a lucernei pentru sămânță a fost la nivelul
de 93,3-95,7%, la începutul înfloririi - de 70-75%, la maturizarea deplină a
semințelor - de 60-65% din C.C. Condițiile atmosferice ale acestui an agricol
au favorizat înflorirea și formarea normală a fructelor de lucernă (tab. 91).
Tabelul 91
Condițiile atmosferice în perioada de vară în zona de nord
a Republicii Moldova (I.C.J.C.C., Bălți)

Zile cu temperatura Zile cu Zile Zile cu Precipi- Zile cu viteza

aerului mai mare tempera- senine precipi- tații, mm vântului, m/s
de 20°C tura aeru- tații, mm
Anul Luna
lui mai
până la mai mare până mai mult
mare de
50% de 70% la 5 de 5
20°C
lunie 17 6 23 6 11 129,8 26 4
lulie 12 6 26 5 10 57,8 28 3
1972
August 11 7 28 4 9 108,5 28 3
în total 40 19 77 15 30 296,1 82 10
lunie 19 3 20 2 9 25,5 23 7
lulie 18 4 29 1 16 77,5 25 6
1973
August 22 3 29 3 6 16,7 20 11
în total 59 10 78 6 31 119,7 68 24

Umiditatea relativă a aerului pe tot parcursul perioadei de vegetație s-a

menținut la nivelul de 50-60%, temperatura aerului - mai sus de 20“C,
mișcarea maselor de aer a fost minimală (vântul până la 5 m/s), înnourarea
a fost variabilă. In astfel de condiții semănăturile de lucernă pentru sămânță
n-au prolificat, înregistrându-se doar o polignire neînsemnată. Recolta de
semințe, în funcție de soi, a oscilat între 3,5 și 6,7 q/ha.

220
 Anul agricol 1973-1974 în zona de nord a republicii s-a caracterizat prin
alte condiții. în perioada de iarnă-primăvară au căzut cu mult mai puține
precipitații (doar 118 mm), însă primăvara rezerva lor s-a completat,
acumulându-se astfel umiditate suficientă pentru formarea unor semănături
normale pentru semințe, nepredispuse la polignire (înălțimea plantelor atingea
75-80 cm). La începutul regenerării, umiditatea solului era de circa 70% C.C.,
iar la începutul înfloririi - ceva mai mică decât cea optimă și alcătuia 55-60%.
De menționat că, în acest an, în perioada de înflorire și de maturizare a
semințelor, până la prima coasă a căzut aproximativ jumătate din norma anuală
de precipitații (255,9 mii), însă, din cauza duratei lor mici și stabilirii după
ploaie a timpului cu soare, polenizarea și dezvoltarea păstăilor la lucernă au
decurs normal. Pe tulpinile centrale s-au format din abundență păstăi, iar recolta
de semințe, în funcție de soiuri, a oscilat de la 2,7 până la 8,0 q/ha. Condiții
similare s-au creat și în anii 1978-1979, 1980-1981, 1998-1999 (fig.17').
Producția de semințe în acești ani a fost în limitele 3,1-6,8 q/ha.
Din cele enunțate anterior reiese că rolul hotărâtor în formarea unor roade
înalte de semințe îl joacă nu atât cantitatea de precipitații în perioada de înflorire-
formare a fr uctelor, cât caracterul căderii lor. Un pericol deosebit pentru producția
de semințe prezintă ploile de lungă durată. Chiar dacă precipitațiile cad într-o
cantitate neînsemnată, însâ continuu, se creează condiții favorabile pentru
prolificarea intensivă a semincerilor. Coletul, fiind afundat în stratul de sol de la
suprafață, este asigurat permanent cu apă, ceea ce creează premise pentru
creșterea unor tulpini vegetative suplimentare. O prolificare puternică s-a
înregistrat în august 1972 la soiul Hibrid de Nord la a doua coasă pentru semințe.
în august au căzut doar 108,5 mm de precipitații, însă caracterul lor continuu a

Fig. 17. Formarea păstăilor cu semințe la soiul de lucernă Altuna în anul 1999 (I.C.Ș.C.C., Bălți)

221
generat o prolificare foarte intensivă, florile s-au scuturat și, ca rezultat, producția
de semințe a alcătuit doar 0,1-0,3 q/ha, în timp ce în anul 1973, favorabil pentru
a doua coasă, producția de semințe a soiului dat a atins valori de 2,7-3,2 q/ha.
La studierea dependenței proceselor de polenizare și de formare a
semințelor de lucernă de oscilația temperaturii în cursul zilei, de umiditatea
relativă a aerului, de cantitatea de precipitații și de caracterul repartizării lor,
M. Lala a stabilit că în anul 1973 (tab. 92) la prima coasă cel mai mic procent
de deschidere a florilor s-a înregistrat în zilele cu precipitații și cu temperaturi
relativ înalte și cu umiditate a aerului relativ mare. Polenizarea decurgea mai
bine la o temperatură relativ înaltă și la umiditatea aerului relativ joasă.
In anul 1978, la efectuarea unor observări analoage, între 13 și 18 iunie timpul
era înnourat, cu 3,1-9,8 mm de precipitații pe zi. Umiditatea medie a aerului în
cursul zilei constituia 70-75%, temperatura aerului oscila între 14,2-18,4°C, viteza
maximă a vântului era de 8-40 m/s. In asemenea condiții se deschideau zilnic
de la 5 până la 23,5% de flori. Intre 19 și 30 iunie timpul s-a ameliorat considerabil,
temperatura s-a ridicat până la 18,4-27°C, umiditatea relativă a aerului a scăzut
până la 42-62%, iar precipitații au căzut puține (1,6-1,8 mm). In aceste condiții
deschiderea florilor oscila, de la o zi la alta, între 26,7 și 61%.
Tabelul 92
Dinamica decurgerii polenizării lucernei până la prima coasă (1973)

Numărul de flori Condițiile atmosferice

Zilele Flori
observări- deschise,
inclusiv tempera- umiditatea starea viteza preci-
lor %
desfăcute deschise tura aeru- relativă a timpului vântului, pitații,
lui, °C aerului m/s mm
25,06 476 24 5,0 18,6 77 înnourat 4 -
26,06 544 201 36,9 25,6 46 Variabil 3 6,6
27,06 470 186 39,5 25,0 52 Senin 3 -
28,06 315 128 40,6 28,2 37 Senin 3 -
29,06 353 133 37,6 29,2 42 Senin 2 -
2,07 271 61 22,5 28,4 55 Variabil 4 0,4
3,07 289 49 16,9 25,0 49 înnourat 3 4,6
4,07 425 61 14,3 23,6 64 înnourat 4 1,0
5,07 424 174 41,0 25,2 55 Variabil 2 1,6
6,07 357 183 51,2 26,2 53 Variabil 2 -

Ținând cont de faptul că, conform datelor de mai mulți ani, în majoritatea
raioanelor de stepă cultivatoare de lucernă vara predomină precipitațiile cu
caracter torențial și în perioada de înflorire și de maturizare a semințelor
este puțin probabil să cadă ploi de lungă durată, de bază în producerea
semințelor de lucernă trebuie considerată prima coasă, însă decizia din care
coasă de folosit lucerna pentru semințe trebuie luată în fiecare caz concret,
ținându-se cont de condițiile climatice ale anului. I. Moga (1991) trage
concluzia că în zonele din sudul României, când rezerva de apă la
desprimăvărare și precipitațiile din prima jumătate aprimăverii sunt deficitare,
se lasă pentru sămânță lucerna din prima coasă. In anul 1999 arendatorul
F. Belobrov din gospodăria „Văratic”, Lăpușna, a obținut pe o suprafață de
40-50 ha, la prima coasă 4,5-5 q/ha semințe și 120 q/ha masă verde.
In Moldova, mai favorabile după condițiile atmosferice pentru formarea
unor roade înalte și stabile de semințe de lucernă sunt zonele de sud și
sud-est (tab. 93).
Tabelul 93
Variația unor indici ai condițiilor atmosferice din zonele de nord și de sud ale
Republicii Moldova (conform datelor de mai mulți ani)

Indicii Zona de nord Zona de sud

Cantitatea anuală de precipitații, mm 470-550 395-480
Cantitatea de precipitații în iunie și iulie, mm 125-140 105-130
Suma temperaturilor medii zilnice ale aerului
pe parcursul perioadei de vegetație, °C 2 750-3 000 3 200-3 350
Viteza vântului, m/s:
în iunie 2,5-4,5 3,0-4,5
în iulie 2-4 2,5-4

La nord pot fi formate semănături viguroase, însă ele sunt predispuse la

polignire. Ce înseamnă polignirea plantelor pentru lucernierele de samânță se
poate stabili luând cunoștință de rezultatele experienței lui I. Petcovici (1997),
efectuate la I.C.Ș.C.C. din Bălți. în varianta unde plantele n-au fost expuse
polignirii, recolta de semințe a fost de 466 kg/ha. Pe sectorul în care polignirea
a fostfără îndoierea completă a tulpinilor, recolta de semințe s-a redus cu 48,7%,
iar pe parcela unde plantele prin pplignire au fost îndoite complet, ea a scăzut în
comparație cu martorul cu 76,2%. în zona de sud a Republicii Moldova condițiile
sunt mai favorabile pentru semănăturile de lucernă - se are în vedere nu numai
umiditatea solului și polignirea plantelor, dar și iluminarea, temperatura, viteza
vântului, durata perioadei de vegetație etc. Aceste condiții climatice pe un fond
agrotehnic înalt permit a obține din an în an roade bune de semințe (tab. 94).
Tabelul 94
Producția de semințe de lucernă in zona de sud a Republicii Moldova

1979 1980 1981 1982

Cospodăria Roada, Suprafața, Roada, Suprafața, Roada, Suprafața, Roada, Suprafața,
q/ha ha q/ha ha q/ha ha q/ha ha
„Câmpeni",
4,0 260 5,6 260 4,1 200 3,9 300
jud. Cahul
Colegiul de
Mecanizare
din Cahul 1,4 250 2,4 250 4,0 190 2,1 200
(lunca inunda-
bilă a Prutului)

223
 Deci zonele de sud, de sud-est și de centru ale Republicii Moldova pot li
folosite pentru producerea seminței nu numai pentru necesitățile ei, dar și
pentru alte țări, unde sămânța de lucernă este greu de obținut sau nu poate
fi obținută.

Polenizarea
Una din cele mai importante și mai complicate probleme în legătură cu
producerea semințelor de lucernă este polenizarea. Fiind o cultură
entomofilă, lucerna asigură roade înalte și stabile de semințe numai în cazul
existenței unui număr suficient de insecte polenizatoare.
Cercetătorii au stabilit că pe un hectar de lucernă pentru semințe normal
dezvoltată se formează 500-800 mln. de flori. Dacă s-ar poleniza 60-80% de
flori, producția de semințe ar atinge cifra de 20 și chiar de 40 q/ha. însă din
cauza insuficienței de insecte polenizatoare, condițiilor nefavorabile și din
cauza altor factori, se polenizează și formează semințe nu mai mult de 5-20%
de flori. în Ucraina, în regiunile de silvostepă și de stepă de nord, conform
datelor Institutului Agricol din Poltava, se polenizează circa 10% de flori. în
Moldova acest procent este și mai mic, atât din cauza numărului mare de
terenuri arate, cât și numărului redus de insecte polenizatoare.
Principalii polenizatori ai lucernei sunt albinele sălbatice și bondarii.
Recolta de semințe de pe florile polenizate numai de o albină sălbatică
constituie 500-1 000 g (Vaskin, 1982). Densitatea insectelor pentru
polenizarea normală trebuie să fie de 1,5-2 mii buc./ha, dar, în realitate,
numărul lor este de 300-500 de exemplare. Mai mulți cercetători (Markova,
Mareva, 1970 ș.a.) admit însă posibilitatea autodeschiderii florilor de lucernă
sub acțiunea factorilor mecanici.
I. Petcovici (1997), studiind procesul de polenizare la soiurile Raduga și
Tuna în stepa Bălțiului, a constatat că 51,5-54,1% flori s-au polenizat datorită
insectelor polenizatoare, iar 45,9-48,5% flori - în urma autodeschiderii. în
scopul autodeschiderii florilor, se recomandă folosirea elicopterelor, tragerea
cu diferite dispozitive a unei funii peste semănătura de lucernă etc.
în experiențele lui M. Ogboidze (1974), acțiunea mecanică a sporit
considerabil numărul de flori deschise. Ca rezultat, recolta de semințe a fost
mai mare cu 19,2% la prima coasă și cu 13,9% la a doua coasă decât la martor,
unde acțiunea mecanîcă n-a fost aplicată.
Practica confirmă că autodeschiderea florilor are loc, de obicei, pe timp
cald, după ploi torențiale. în experiențele lui A. Adjibian (1969), în Armenia
deschiderea spontană sub acțiunea razelor solare s-a înregistrat la 7-10%
flori, iar în zilele mai calde din august acest indice a atins valori de 17,6-
21,3%. Acest fenomen a fost numit „autotripling ”. însă o influență considerabilă
asupra producției de semințe autotriplingul nu exercită, întrucât, după cum
susțin V. Jarinov (1979,1980) și alți savanți, procentul de legare a semințelor
cu valoare completă în urma polenizării autogame este foarte mic.
Polenizarea încrucișată în cazul deschiderii mecanice a florilor nu are
loc, pentru că polenul este destul de greu, lipicios și nu se transportă de

224
către vânt. E. Sinskaia menționează că la polenizarea încrucișată 66,2% de
ovule au dat semințe cu valoarea completă, iar la autopolenizare - numai
14,6%. A. Juravliov, totalizând rezultatele de polenizare a lucernei în regiunile
din nordul și din centrul Europei pentru o perioadă de 10 ani, afirmă că
numărul de polenizatori naturali ai lucernei este foarte scăzut și în majoritatea
anilor procentul de flori polenizate cu polenizatori naturali nu depășește 50-
60%, iar în Polonia n-a fost mai mare de 6-11%. Există o mulțime de specii de
albine sălbatice ce participă la polenizarea lucernei. In fosta U.R.S.S., în anii
'40 ai secolului al XX-lea, conform datelor lui V. Popov (1950), au fost
înregistrate circa 160 de specii de albine ce participă la polenizarea lucernei.
S-a constatat că nu toate speciile participă la fel de activ la procesul de
polenizare.
Studiind polenizatorii lucernei, savanții români (Varga, Ciurdărescu, 1966)
au stabilit că cele mai bune rezultate la deschiderea florilor (100%) le dă
Eucera cliypeata. Această albină „lucrează” foarte activ, deschizând 18-22 de
flori pe minut. Din toate albinele solitare ce vizitează florile de lucernă 80,3%
sunt sălbatice.
Este mare și importanța albinelor solitare din specia Andrena, care, de
asemenea, au demonstrat rezultate bune la deschiderea florilor (70-98%) -
Melitta leporina (75-87%), Melitturga clavicornis (93,5-100%). Principalii
polenizatori ai lucernei în Germania sunt albinele sălbatice (Andrena, Eucera,
Halictus, Megachile, Melitta, Phophites) și bondarii (Bombus), în Franța
albinele sălbatice (Melitta leporina), în Ungaria - albinele Megachile. După
I. Bocșa (1979), datorită înmulțirii acestor albine pentru folosirea în calitate
de polenizatori, recolta de semințe de lucernă se va majora de 2 ori.
Datele obținute de V. Jarinov (1980) demonstrează că femelele speciilor
Melitta, Melitturga, Rafit deschid de 42-78 ori mai multe flori decât albina
meliferă (fab. 95).
Tabelul 95
Productivitatea polenixării lucernei de către diferite specii de insecte
polenizatoare

Numărul de flori polenizate de o femelă

Specia
într-o oră într-o zi pe sezon
Albina meliferă (Apis me/ifera) 3,6 29 810
Melitta (Me/itta leporina) 960 4 320 63 400
Rafit (Rafoitoides canus Ev) 540 2 160 34 600
Melitturga (Melitturga c/avicornis Latz) 900 4 050 62 100

Conform lui A. Moneiuk și P. Goncear (1979), o femelă din specia Melitta

contribuie la formarea a 11 g de semințe pe zi, iar albina meliferă - numai a
0,01 g. Rolul albinelor sălbatice la polenizarea lucernei este enorm, de aceea
măsurile de ocrotire și înmulțire a lor au o importanță primordială. De remarcat
însă că intensificarea producției agricole, creșterea procentului de pământuri
arate, aplicarea în proporții mari și în mod nechibzuit a chimicalelor, pășunatul

115
nerațional pe pajiști și în păduri, distrugerea habitatelor naturale de trai și de
reproducere ale insectelor polenizatoare au redus simțitor numărul acestora
sau chiar au cauzat dispariția unor specii de albine. Astfel, dacă în raioanele de
stepă de pe malul drept al Niprului în anii ’50 ai secolului trecut, conform lui
A. Osimciuk (1955), în lucerniere se întâlneau mai mult de 60 de specii de
albine sălbatice, apoi la începutul anilor ’70-’80, după cum menționează L. Ga-
sanenko (1983), au fost înregistrate numai 20 de specii. In silvostepa și stepa
de nord ale Ucrainei, pe parcursul anilor 1971-1979 au fost atestate numai 32
de specii (Jarinov, Osimciuk, 1976). In regiunile Volgograd și Saratov (Rusia)
au fost înregistrate doar 30 de specii de viespi, ce participă la polenizarea
lucernei (Vaskin, 1982).
Numărul de specii de albine s-a redus și în Crimeea (Ucraina), Daghestan,
Turkmenistan, Donul de Jos, în Republica Moldova, precum și în alte raioane
cu agricultura intensivă.
în Republica Moldova, din polenizatorii sălbatici ai lucernei, A. Andreev
(Institutul de Zoologie al A.Ș. al Republicii Moldova) a evidențiat 70 de specii
de apide, care se divizează în două grupe ecologice. Prima grupă o alcătuiesc
17 specii de apide specifice pentru lucernă. Ele, de regulă, se concentrează
pe semănăturile de lucernă nu numai în perioada înfloririi, dar pe tot parcursul
vegetației semănăturii. A doua grupă cuprinde speciile cu perioada de zbor
de primăvară și toată vara. îngrămădirea lor pe semănăturile de lucernă
depinde mult de baza nutritivă de pe masivele din vecinătatea acestora, mai
ales în perioada când lucerna încă nu înflorește. Numărul total de indivizi
atât din prima, cât și din a doua grupă depinde de condițiile atmosferice, de
agrotehnică și de alți factori.
S-a constatat că dacă prima coasă s-ar efectua nu în termene optime, ci cu
o jumătate de perioadă mai târziu, lucernierele ar fi bine asigurate cu
polenizatori naturali.
0 condiție importantă pentru sporirea eficacității muncii apidelor în
lucerniere este crearea unui conveier specific de înflorire a plantației de
lucernă, aplicând cositul vârfurilor în diferite faze de dezvoltare a culturii.
Pentru a ocroti entomofauna polenizatoare, trebuie limitată aplicarea în
locul de trai al acesteia a pesticidelor, restabilite locurile de cuibărit, distruse
anterior, de efectuat semănatul gramineelor multianuale și al altor ierburi,
de împădurit pantele supuse eroziunii, de plantat fâșii de pădure la marginea
câmpurilor asolamentelor, de interzis arderea resturilor vegetale pe asemenea
terenuri. în locurile de concentrare a semănăturilor de lucernă se recomandă
a organiza rezervații speciale de apide, folosind în acest scop pantele bine
încălzite de soare, vâlcelele, malurile abrupte ale râurilor mari și mici.
V. Jarinov (1980) menționează că o astfel de rezervație a fost organizată în
anul 1979 în gospodăria specializată în producerea semințelor „Gagarin” din
raionul Aleksandriisk, regiunea Kirov (Rusia). Ea ocupă partea de sus mai
largă a unei vâlcele, pantele căreia sunt acoperite cu diferite ierburi
leguminoase. Aici se întâlnesc tufărișuri, grupuri de copaci. Sectorul se află
lângă un heleșteu acoperit cu stuf. în astfel de condiții insectele polenizatoare
se dezvoltă bine. Rezervația este populată de circa 14 specii de apide.

226
 în Moldova multe specii de albine sălbatice își fac cuibul pe sectoarele cu
sol bătătorit, neacoperit cu vegetație, sau pe cele cu semănături rare de
leguminoase și de alte ierburi. Speciile enumerate trăiesc și pe marginea
drumurilor, în râpele din apropierea fâșiilor de pădure, la marginile
semănăturilor de lucernă și chiar în semănăturile rare de lucernă, dacă solul
nu se lucrează. Locurile de cuibărire a apidelor trebuie ocrotite, deoarece
ele formează aici colonii mari și participă activ la polenizarea lucernei. Pe
masivele cu lucernă pentru sămânță este indicată crearea fâșiilor cu
fitocenoze artificiale din ierburi graminee multianuale, unde își găsesc loc
de trai albinele sălbatice, bondarii etc. Aceste fâșii, pe tot parcursul perioadei
de folosire a lucernei pentru sămânță, nu se lucrează. Acolo unde este posibil,
pe semănăturile de lucernă se înalță colibe din stuf sau se pun snopi de stuf,
în care își fac cuiburi și se înmulțesc multe specii de apide.
Pentru a păstra entomofauna folositoare, dăunătorii și bolile se vor
combate, în primul rând, cu metode agrotehnice și biologice. Aplicarea
pesticidelor se admite în cazuri excepționale și doar în focarele de apariție a
bolilor și dăunătorilor. Se interzice categoric tratarea semănăturilor de lucernă
cu pesticide în timpul înfloririi și zborului în masă al insectelor polenizatoare.
Savanții propun diferite metode de înmulțire a celor mai importanți
polenizatori sălbatici ai lucernei cu răspândirea lor ulterioară în raioanele de
producere a semințelor de lucernă. Problema înmulțirii artificiale a albinelor
sălbatice are o importanță deosebită. 0 experiență bogată în ce privește
înmulțirea artificială a polenizatorilor sălbatici ai lucernei s-a acumulat în
Canada, S.U.A., Ungaria și în alte țări.
în republicile din fosta Uniune Sovietică, de această problemă nouă și
complicată au început să se preocupe comparativ nu demult. Deja primele
experiențe au demonstrat că în ținutul Krasnodar (Rusia) pe masivele de
lucernă, unde se aplică înmulțirea artificială a gândacului-roșu al lucernei,
producția de semințe a fost de 5 q/ha, iar pe sectorul de control doar de 1,5 q/ha.
în anul secetos 1982, pe sectorul irigat de lângă Novosibirsk (Rusia), recolta
de semințe pe sectoarele unde lucrau albinele sălbatice a constituit 6,7 q/ha,
iar la Stația Experimentală din Erșovsk (Ucraina) ea a fost de 4 ori mai mare
decât în varianta de control (Grebennikov, 1983). Primele experiențe efectuate
în Republica Moldova, de asemenea, au dat rezultate pozitive. Cu regret, din
cauza anumitor motive, acest studiu nu a fost continuat.
Adaosul real de semințe datorită aplicării apidelor constituie 2-5 q/ha,
ceea ce recuperează deplin cheltuielile pentru reproducerea și întreținerea
lor chiar în primul an.
Opiniile referitor la rolul albinei melifere în polenizarea lucernei sunt
contradictorii. Majoritatea cercetătorilor susțin că albina meliferă nu poate
poleniza această cultură, întrucât la deschiderea florii coloana pe care se află
stigmatul pistilului este aruncată ca un arc și lovește puternic albina. După o
atare lovitură, ea nu mai vrea să se așeze pe floare, și chiar dacă se așază,
apoi numai dintr-o parte, străduindu-se să „fure” nectarul fără a deschide
floarea. Savanții cehi V. Ptacek et al. (1978) consideră că albinele polenizează
doar 1-2% din florile vizitate. Pentru a obține o recoltă normală de semințe

^7,
sunt necesare 50-70 de mii de zboruri la hectar sau nu mai puțin de 6-7
familii puternice de albine la hectar. In S.U.A., I. Traynor (1980) afirmă că
polenizarea de către albine a lucernei este cea mai accesibilă și mai ieftină
metodă de sporire a productivității acestei culturi.
Albina meliferă se folosește pe larg la polenizare în California, unde se
produce cea mai mare cantitate de semințe de lucernă. In Iugoslavia albina
meliferă contribuie la deschiderea unui număr mare de flori de lucernă, deși
acestea nu sunt comode pentru luarea polenului și a nectarului. 0. Ianișevski
(1982) în recomandările cu privire la organizarea producției de semințe cu
ajutorul albinelor melifere subliniază că pentru sporirea eficienței lucrului
lor este adecvată dresarea la aroma florilor de lucernă. V. Golikov și I. Tro-
fimov (1980) au elaborat o metodă specială de dresare a albinelor melifere
pentru polenizarea lucernei. In siropul preparat din apă fiartă și din zahăr
(1:1), după răcirea până la 28-30°C, se introduc flori de lucernă fără caliciu
(1/3 din volumul siropului). Dupăaceasta vasul cu sirop și cu flori se închide
bine și se lasă pentru 10-12 ore. în acest timp siropul obține aroma florilor
de lucernă. Apoi el se filtrează și se toarnă pe rama fiecărui stup cu albine
până la începutul zborului acestora, iar florile îmbibate cu sirop se pun pe
tave în semănăturile de lucernă. Efectul dresării depinde de distanța dintre
semănăturile de lucernă pentru sămânță și prisacă, precum și de prezența
ori absența în apropiere a altor meliferi mai accesibili.
în experiențele diferiților savanți, numărul de flori deschise de către
albinele melifere oscila de la 0,8-3,2 până la 12-38%.
De exemplu, prin experiențele și observările lui A. Andreev (Institutul de
Zoologie al ĂȘ. al Republicii Moldova) s-a stabilit că deschiderea florilor de
lucernă de către albinele melifere depinde de mulți factori și variază, îndată
după aducerea stupilor pe lucernieră, de la 12% până la 0,1% în a 10 zi de zbor.
Raza de zbor a albinei melifere pe semănăturile de lucernă alcătuiește 300-
375 m. Cu dresarea albinelor melifere de rase caucaziană și neagră s-a ocupat
M. Lala în colaborare cu savanții Universității Agrare de Stat a Republicii Moldova.
Un efect mare de la dresare nu s-a obținut. Totuși, în condițiile insuficienței
acute de polenizatori naturali, precum și ale concentrării semănăturilor în zona
de sud pe masive mari (100-200 ha și mai mult), este indicat a scoate stupii de
albine pe sectoare cu lucernă pentru sămânță. Stupii se vor plasa nu numai pe la
marginile culturilor, ci și în semănături peste fiecare 300-400 m.
Totuși, după cum s-a menționat, rolul hotărâtor în polenizarea lucernei
aparține albinelor sălbatice, de aceea producătorul este dator să creeze toate
condițiile necesare pentru înmulțirea și dezvoltarea lor normală.

Particularitățile tehnologice privind cultivarea lucernei

pentru sămânță
Importanță primordială pentru intensificarea producerii semințelor au
elaborarea și aplicarea complexă a procedeelor agrotehnice contemporane,
ținându-se cont de particularitățile biologice ale lucernei. Principalele din
ele sunt: amplasarea corectă a semincerilor în funcție de relief și de tipul
solului, optimizarea termenelor și metodelor de semănat, desimea
semănăturilor, alegerea coasei pentru sămânță, dirijarea regimurilor nutritiv
și de apă, sistemul integrat de ocrotire a plantelor de buruieni, boli, dăunători,
recoltarea la timp și reducerea pierderilor de semințe la recoltare și
transportare, curățarea semințelor etc.

Alegerea sectorului pentru lucerna seminceră

La alegerea sectorului se vor lua în considerare toți factorii de care depinde
productivitatea generativă a lucernei.
Lucernierele pentru semințe se vor amplasa în apropierea fâșiilor de
pădure, masivelor forestiere sau a terenurilor naturale, populate de albine
sălbatice și de bondari, principalii polenizatori ai lucernei. Este indicat a
amplasa sectoarele pentru sămânță în apropierea malurilor abrupte ale
râurilor sau ale râpilor lipsite de vegetație sau cu vegetația rară, bine încălzite
de soare. In cercetările noastre, efectuate în gospodăria seminceră Vasil-
cău-Trifăuți (A.Ș.P. „Selecția”) din r-nul Soroca, în timp de 2 ani, masivul de
lucernă pentru sămânță, amplasat pe terasa de sus, expoziția de sud-vest,
alături de malul stâncos al râului Nistru, a dat cu 0,5-1 q/ha de semințe mai
mult decât masivul identic, amplasat pe partea opusă a pantei la o distanță
mai mare de malul stâncos al râului, unde locuiesc polenizatorii naturali.
In raioanele nordice de stepă, masivele pentru sămânță se vor amplasa
pe terasele de mijloc și superioare, pe cumpăna apelor, unde apele subterane
se află la adâncimi mari, cel mai bine pe povârnișurile de sud și de sud-est,
bine luminate și încălzite de soare. Pe asemenea sectoare lucerna formează
semănături normale, nu polignește și dă recolte înalte de semințe. în stepa
sudică, unde cantitatea anuală de precipitații nu depășește 350-450 mm, iar
suma de temperaturi active constituie 3100-3200°, lucerna pentru sămânța
se va semăna în depresiuni, pe pământuri irigate sau lunci inundabile.
în semănăturile pentru sămânță se dezvoltă mulți dăunători, de aceea ele
se vor amplasa cât mai departe posibil de lucernierele vechi (600-800 m).
Combaterea buruienilor, mai ales a celor ce drajonează și a celor cu rizomi
(pirul, pălămida, susaiul, volbura etc.), este una din cerințele principale la
producerea semințelor, întrucât lucerna pentru semințe se va semăna mai
rar decât pentru nutreț. De menționat că pentru nutreț ea se cosește de 3-5
ori pe sezon, cu masa verde înlăturându-se și buruienile. Plantele pentru
semințe se cosesc, de regulă, o singură dată după coacerea păstăilor și deci
în astfel de semănături se creează condiții favorabile pentru creșterea și
fructificarea buruienilor.
Cei mai buni premergători pentru lucernă, în scopuri semincere, la fel ca
și pentru furaj, sunt gramineele păioase, în primul rând grâul de toamnă,
precum și culturile prășitoare. Solul pentru semănatul lucernei semincere
se va lucra după tipul de semiogor. Combaterea buruienilor se va organiza
toamna și, înainte de intrarea în iarnă, masivul se va nivela minuțios. Pentru
o mai bună reținere a apelor provenite de pe urma topirii zăpezilor și pentru
prevenirea proceselor erozionale, mai ales pe pante, se va efectua fisurarea

229
de toamnă la adâncimea de 40-60 cm. Iarna se va organiza reținerea zăpezilor.
Primăvara înainte de semănat solul se va cultiva cu cultivatorul sau cu
agregatele combinate VlP-5,6, RVK-3 ș.a., la o adâncime nu mai mare de 3-
4 cm cu grăparea concomitentă.

Epoca, metodele și normele de semănat

Pentru obținerea semințelor lucerna poate fi semănată primăvara, vara
sau toamna timpuriu. Epoca de semănat depinde de mai mulți factori, în
primul rând de condițiile pedoclimatice, ecologice, de gradul de îmburuienare
a terenului etc.
Mulți cercetători consideră că în sudul fostei U.R.S.S., epoca optimă de
semănat a lucernei pentru sămânță este iulie-august. In ultimii ani, în legătură
cu sporirea nivelului agrotehnic al agriculturii și cu buna curățare a câmpurilor
de buruieni, experimentatorii și practicienii recomandă semănatul lucernei
pentru sămânță primăvara.
Experiențele noastre de mai mulți ani au arătat că, pe fondul unei culturi
înalte a solului, semănatul de primăvară al lucernei în Republica Moldova și
în zonele ecologic asemănătoare este cel mai favorabil. In acest caz se obțin
semănături omogene, bine dezvoltate, longevive. Combaterea buruienilor
în asemenea semănături se va face cu erbicide, precum și prin efectuarea
cositului timpuriu la 10-15 cm înălțime. La semănatul de primăvară lucerna
deja în primul an se dezvoltă bine și asigură o roadă înaltă nu numai de masă
verde, dar si de semințe. Astfel, în experiențele noastre, la semănatul timpuriu
de primăvară s-au obținut, în primul an, câte 2,3 q/ha semințe, iar la semănatul
de vară semințele nu s-au format și s-au recoltat doar câte 100 q/ha masă
verde. N. Dumitrescu (1991) recomandă, în condițiile României, ca semănatul
lucernei pentru sămânță să se facă primăvara devreme, fără plantă
protectoare, cu distanța între rânduri de 50-60 cm. Norma de semănattrebuie
să fie de 5-6 kg semințe la hectar.
Pentru o folosire mai intensă a terenurilor irigate, precum și a celor
neirigate, în anii cu ploi în a doua jumătate a verii și a toamnei, savanții
recomandă semănatul târziu de vară sau timpuriu de toamnă al lucernei
pentru sămânță, aceasta urmând după culturile de toamnă pentru boabe sau
după culturile timpurii, care până la a doua jumătate a lunii august sunt
recoltate, eliberând astfel teritoriul pentru însămânțarea lucernei. Fiind
semănată în această epocă, lucerna formează un sistem radicular bine
dezvoltat dacă până la intrarea în iarnă beneficiază de o sumă de temperaturi
de circa 750-1000°C. In această perioadă, la o iluminare suficientă și la un
regim de apă și nutritiv optimal, plantele acumulează o cantitate considerabilă
de zăharuri solubile, ceea ce-i permite lucernei să suporte chiar și în iernile
fără zăpadă cu geruri de până la 20-25°C. In aceste condiții de iernare plantele
normal dezvoltate primăvara regenerează bine și în primul an de folosire
dau la prima coasă până la 2-3 q/ha semințe.
In experiențele I.C.Ș.A. din Uzbekistan s-a stabilit că recolta de semințe
de lucernă semănată toamna este mai mare decât la cea semănată primăvara.

230
Rezultate analoage au fost obținute în Azerbaigean (Culiev, Veliev, 1974),
precum și în România (Moga, Croiu, 1979). Unul din autorii acestei metode
de semănat, Iuliu Moga (1993), afirmă că în tehnologia intensivă (așa o
numește autorul) semănatul se face la începutul toamnei. Cercetările
întreprinse, subliniază autorul, au evidențiat faptul că lucerna realizează
producții maxime de sămânță dacă plantele intră în iarnă cu 2-3 lăstari scurți.
In acest caz potențialul de rezistență la iernare este înalt și plantele pe
parcursul perioadei de înflorire și de fructificare se dezvoîtă echilibrat.
Autorul concretizează că din punct de vedere calendaristic acest interval se
înscrie între 5 și 12 septembrie, în zonele de câmpie, și între 20 august și
1 septembrie, în zonele colinare ale României. Totalizând experiențele de
producere a semințelor în România, I. Petcovici (1996) subliniază că epoca
de bază a lucernei pentru semințe este cea de toamnă (5-12 septembrie), în
sudul țării, și 20-30 august, în regiunile colinare de nord. In Republica
Moldova, mai ales în anii cu toamnă caldă și moderat de umedă, asemenea
semănături dau rezultate satisfăcătoare. Primăvara devreme ele regenerează,
sunt mai puțin năpădite de buruieni și atacate de dăunători. In sudul republicii
(gospodăriile „Câmpeni” și „Gigant”, r-nul Cahul) în primul an de folosire
s-au obținut deja 2-2,5 q/ha de semințe.
0 importanță mare la cultivarea lucernei pentru sămânță au metoda de
semănat și desimea semănăturilor. Sunt cunoscute mai multe metode de
semănat: continuu, în rânduri obișnuite, în rânduri rare, în cuiburi, în benzi
cu și fără plante protectoare. Majoritatea cercetătorilor, atât din țara noastră,
cât și de peste hotare, au ajuns la concluzia că semănatul în rânduri rare
prezintă avantaje incontestabile față de cel des și continuu. Plantele, în astfel
de semănături, conform datelor prezentate de mulți autori (Lubeneț, 1956;
Koperjinski, 1958; Azinov, 1971; Ivanov, Medvedev, 1977; Dodimov, Nicolaev,
1978; Certkoev, 1980; Babici, Cerkașin, Poligova, 1982; Mihalcenko ș.a., 1982;
Dumitrescu, 1991; Moga, 1993; I. Petcovici, 1996 ș.a.), formează un număr
mare de organe generative și un număr mai redus de tulpini, sunt mai bine
vizitate de insectele polenizatoare. La semănatul în rânduri rare, cu distanța
între rânduri de 50 cm, pe o tulpină se formează în medie 71,5 de inflorescențe
și 76,9 de păstăi (Maslenikov, 1958).
Liusinski (1983), generalizând un bogat material din biologia înfloririi și
a fecundării lucernei, arată că desimea plantelor în semănături se află într-un
raport indirect cu numărul de tulpini productive, de inflorescențe, flori
polenizate și de păstăi pe plantă.
I. Tulipova (1970), pe baza cercetărilor efectuate în anii 1964-1968 în
ținutul Krasnodar (Rusia), a ajuns la concluzia că cea mai bună structură a
semănăturilor pentru sămânță se obține la semănatul în rânduri rare cu
distanța dintre rânduri de 45-60 cm, la o normă de semănat de 6 kg/ha. In
condițiile stepei din sudul Ucrainei cea mai bună metodă de semănat a
lucernei pentru sămânță este cea în rânduri rare cu distanța dintre ele de
70 cm (Gasanenko, Vorobiov, 1975). La un atare semănat, în medie pe anii 1969-
1972 pe pământuri irigate s-au obținut 6,9 q/ha semințe sau cu 3,8 q/ha mai
mult decât la semănatul continuu. In semănăturile mai rare se formează

231
semințe de calități superioare. în Gruzia de Est, conform datelor lui
M. Ogbaidze (1974), cea mai înaltărecoltă de semințe de lucernă (3,1 q/ha)
s-a obținut, de asemenea, la semănatul în rânduri rare (45 cm) cu norma de
semănat de 7 kg/ha.
La studierea bazelor biologice de sporire a producției de semințe la
lucerna irigată din regiunea Volgograd s-a stabilit că, după numărul de tulpini
scurte ce formează recolta de semințe, semănăturile în rânduri rare le
depășesc cu 40-55% pe cele în rânduri obișnuite și cu 54-66% pe cele făcute
sub cultură protectoare sau în miriște (Medvedev, 1979). Deja în primul an,
de pe semănăturile în rânduri rare s-au obținut 7 q/ha semințe sau cu 1,8 q/ha
mai mult decât de pe semănăturile în rânduri obișnuite și cu 3,2 q/ha mai
mult decât de pe semănăturile sub plantă protectoare. în condițiile
Uzbekistanului, pe solurile de luncă cu apele subterane aflate la 1,5-1,8 m
adâncime, A. Koldaev și A. Abduvaliev (1969) au obținut cele mai bune
rezultate în cazul în care lucerna pentru semințe a fost semănată în rânduri
rare (45 și 60 cm) cu numărul de plante la 1 mI.2, respectiv, de 82 și 73, recolta
fiind corespunzător de 520,6 și 636,0 kg semințe la hectar. La semănatul
obișnuit (15 cm) cu 170 de plante la 1 m2 recolta de semințe a fost numai de
323,4 kg/ha.
I. Proscura ș.a. (1983), generalizând un bogat material experimental,
relatează că cea mai bună metodă de semănat al lucernei pentru sămânță,
în toate zonele de cultivare a ei este cea fără cultură protectoare în rânduri
rare cu distanța dintre ele de 45-70 cm, norma de semănat fiind de 2-
3 kg/ha. Această concluzie autorii o confirmă prin datele experimentale
obținute la I.C.Ș.A.I. din Ucraina (tab. 96). Țimmerman (1974), în
experiențele sale de mai mulți ani, obținea, în condițiile Italiei, o recoltă de
semințe de până la 10 q/ha, la amplasarea plantelor cu o suprafață de nutriție
de 40 x 20 cm.
B. Goplen (1976), la Stația Experimentală din Saskatoon, provincia
Saskatchewan (Canada), a stabilit că în medie pe 3 ani lucerna la semănatul
cu distanța dintre rânduri de 90 cm a dat câte 3,5 q/ha semințe, iar la o
distanță de 30 cm - numai 2,6 q/ha.
Tabelul 96
Producția de semințe de lucernă de soiul Nadejda în al doilea an de viață,
în funcție de desimea semănăturilor

Numărul de plante Numărul de plante

Norma de Recolta de Norma de Recolta de
pe 1 m2 la 1 m2
semănat, semințe, semănat, semințe,
kg/ha după către q/ha kg/ha după către q/ha
cosire recoltare cosire recoltare

8 60 46 9,2 3,0 22 20 9,8

6 48 36 9,4 1,5 14 8 9,0

I. Moga, studiind această problemă în România, a ajuns la concluzia că, la

semănatul lucernei pentru semințe la începutul toamnei, densitatea optimă

232
de semănat este cea de 200-250 de semințe germinabile la 1 m2 (4-5 kg/ha
sămânțâ utilă), distanța dintre rânduri fiind de 50-60 cm.
In experiențele de studiere a dependenței productivității semănăturilor
de lucernă pentru sămânță de norma și metoda de semănat, în medie pe
2 ani, s-au înregistrat rezultatele prezentate mai jos (analizele lui M. Lala).
Pe semănăturile în rânduri rare (45 cm) cu norma de semănat de 4 kg/ha s-au
format 24,7 tulpini productive la lm2, 22,4 raceme pe o tulpină, 3,1 păstăi
într-un racem, 2,7 semințe într-o păstaie, iar pe semănăturile în rânduri
obișnuite (15 cm) cu norma de semănat de 10 kg/ha, respectiv, 17,6; 16,0;
2,6 și 1,7. Deci pe semănăturile rare, unde s-au cheltuit de 2,5 ori mai puține
semințe la hectar, indicii ce determină producția de semințe sunt de 1,5-2 ori
mai mari.
C. Cebotari, studiind această problemă în condițiile din nordul Republicii
Moldova (I.C.Ș.C.C., Bălți), în medie pe anii 1997-2000 a obținut următoarele
rezultate: la semănatul în rânduri obișnuite (15 cm) a căpătat câte 3,0 q/ha
semințe, la semănatul în rânduri cu distanța de 15 cm - 3,47 și la semănatul
în benzi câte 2 rânduri cu distanța de 70 cm s-a obținut 3,65 q/ha semințe. La
semănatul sub plantă protectoare (porumb pentru însilozare), recolta
seminței de lucernă a fost de 3,4 q/ha.
în recomandările referitoare la tehnologia cultivării lucernei pentru nutreț
și pentru semințe (M., 1984), bazată pe multiplele experiențe efectuate în
diferite regiuni, este specificat că lucerna pentru semințe trebuie semănată
în rânduri rare cu distanța dintre rânduri de 40-70 cm, norma de semănat
fiind de 2-3 kg/ha (1-1,5 mln. semințe). Recomandări analoage au fost
propuse pentru producătorii de semințe de lucernă din Moldova și Ucraina
(Kiev, 1984). Trebuie de remarcat că normele mici de semănat dau rezultate
pozitive numai atunci când sunt aplicate pe pământuri minuțios lucrate, bine
curățate de buruieni, în condiții optime pentru răsărirea la timp și
concomitentă a plantelor.
La semănatul lucernei pentru semințe se vor folosi semințe de reproduceri
superioare și cu calități bune de semănat. înainte de semănat, după cum s-a
menționat deja, se vor efectua scarificarea, tratarea semințelor cu nitragin și
cu microelemente. Conform datelor Institutului Agricol din Poltava (Ucraina),
este eficientă tratarea semințelor cu șoc electrodinamic în soluție apoasă de
molibdenat de amoniu. în acest caz sporește capacitatea germinativă a
semințelor, iar sporul la roadă constituie 0,4 q/ha sau 22,5%, în timp ce
molibdenul singur sporește roada doar cu 14,6%.

îngrățarea semănăturilor pentru semințe

Lucerna, după părerea majorității cercetătorilor, este foarte receptivă față
de administrarea îngrășăminteîor cu fosfor și potasiu, precum și a
microelementelor și a substanțelor biologic active.
I. Moga (1993), totalizând studiul folosirii îngrășămintelor de fosfor la
semănăturile de lucernă în diferite instituții științifice din România, prezintă
următoarele date (țab. 97).

233
 Tabelul 97
Efectul dozelor de fosfor asupra producției de sămânță la lucerna semănată
la inceputul toamnei, in regim de irigare, anul I,
coasa I (după Craiu)

Doza de fosfor, Producția de sămânță

substanță activă Fundulea Teleorman Media
(kg/ha) kg/ha % kg/ha % kg/ha %
0 512 100 431 100 471 100
70 692 135 474 110 583 124
140 726 142 582 135 654 139

în baza datelor obținute, autorul concluzionează că îngrășămintele

fosforice sunt necesare pe toate tipurile de sol și în toți anii. Producțiile cele
mai economice de sămânță se obțin când solul conține 7-9 mg fosfor mobil
la 100 g de sol din stratul de 0-30 cm.
La studierea influenței îngrășămintelor minerale asupra producției de
semințe în regiunea Dnepropetrovsk (Ucraina) pe cernoziom luto-argilos
de sud, cea mai înaltă producție de semințe (4,69 q/ha) s-a obținut în varianta
unde s-au folosit îngrășăminte complexe cu norma de 30 kg/ha substanță
activă (Gheller, 1975). îngrășămintele minerale complexe contribuiau la o
mai bună legare a păstăilor, la mărirea numărului de semințe în păstăi, la
sporirea masei a 1 000 de semințe etc.
Experiențele Institutului Agricol din Poltava (Ucraina) (Jarinov, 1974) au
demonstrat că sporul la roada de semințe de lucernă, în urma administrării
sub arătură adâncă de toamnă a N^P^K^ și P^K^, a fost de 16,6-35,0%.
Studierea influenței îngrășămintelor cu fosfor asupra producției de semințe
de lucernă în regiunea Rostov (Rusia), pe cernoziom precaucazian slab
asigurat cu fosfor, însă cu un conținut sporit de potasiu metabolic, a
demonstrat că cea mai înaltă roadă de semințe (6 q/ha) s-a obținut la
administrarea îngrășămintelor cu fosfor în doză de 90 kg/ha. Cele mai înalte
rezultate s-au înregistrat în cazul în care jumătate din doză se administra sub
arătura de toamnă și altă jumătate înainte de intrarea în iarnă a plantelor din
primul an de viață (Ovseannikov, 1974). Administrarea concomitentă a
îngrășămintelor cu fosfor și potasiu (P60K10 kg/ha) a sporit producția de
semințe, în comparație cu controlul, cu 26%, masa a 1000 de semințe crescând
de la 1,7 g (controlul) până la 1,8—1,9 g (Trulin, 1979).
în recomandările cu privire la aplicarea îngrășămintelor în Ucraina
(1983) se menționează că la cultivarea lucernei pentru semințe cel mai
bun efect îl are administrarea de toamnă a îngrășămintelor cu fosfor și
potasiu (P60_90K100_160), în funcție de tipul solului. De notat că sub
semănăturile din primul și următorii ani de folosire este rațional de
administrat suplimentar, toamna sau primăvara devreme, fosfor și potasiu
în doză de 60 kg/ha ș.a. de fiecare element. îngrășămintele cu azot se vor
folosi sub formă de îngrășăminte suplimentare, pe soluri cu puțin humus,
în proporție de 25-30 kg/ha ș.a. La sudul Ucrainei, după comunicările lui
N. Tereșcenko (1974), rezultate bune se obțin și la administrarea
îngrășămintelor cu azot, fosfor și potasiu în timpul semănatului (N10P10K10).
în ținutul Stavropol (Rusia), la menținerea umidității solului la nivelul de
65-70% C.C., îngrășămintele cu fosfor în normă de 90 kg/ha sporesc producția
de șemințe cu 20-25% (Kazakova, Tișcenko, 1978).
în zona de stepă aridă din Armenia, cea mai mare roadă de semințe (7-
7,8 q/ha) s-a obținut în varianta unde în calitate de îngrășământ înainte de
semănat s-a administrat P^K^, s-a efectuat nitraginizarea semințelor și sub
formă de îngrășământ supîimentar primăvara devreme s-a folosit P30N30 și
bor în doză de 2 kg/ha (Matevosion, Haceaturian, 1974).
în Ungaria, conform datelor lui Z. Bede (1979), administrarea
îngrășămintelor cu fosfor sub lucernă pentru semințe se aplică diferențiat
(fab. 98).
Tabelul 98
Normele de îngrășăminte cu fosfor, administrate sub lucernă
pentru sămânță, kg/ha

Asigurarea cu P2O5, Solul Asigurarea cu P,O5, Solul

mg/100 g de sol nisipos coeziv mg/100 g de sol nisipos coeziv
8 150 180 16-24 100 130
8-16 130 150 24 90 100

Lucerna este receptivă față de microîngrășămintele administrate

concomitent cu îngrășămintele de bază, sub formă de îngrășare suplimentară
sau la tratarea semințelor, precum și la aplicarea diferiților stimulatori de
creștere. Borul îmbunătățește metabolismul glucidic al pîantelor și sporește
viabilitatea polenului. Molibdenul intră în compoziția fermentului nitrogenaza,
necesară pentru fixarea azotului biologic. Hrănirea suplimentară
extraradiculară a lucernei cu Cu, Co, Mo și B intensifică formarea nectarului
în flori și astfel face ca plantele să fie vizitate mai des de insectele polenizatoare.
în S.U.A. (Hole, 1971), la folosirea acidului triiodbenzoic în fază de
îmbobocire, în doză de 70 g/ha, și în timpul înfloririi în masă, în doză de
140 g/ha, recolta de semințe a crescut în medie cu 60%.
J. Hoflauer (1980) susține că în Cehoslovacia mai eficiente s-au dovedit a
fi soluțiile de bor în concentrație de 0,2% și de molibden de 0,03%, folosite
pentru stropirea lucernei înainte de înflorire. Productivitatea seminceră în
comparație cu controlul a crescut cu 12-43%. A fost eficient și preparatul
atonic (2 kg la 4001 de apă la 1 ha). Aplicarea lui a sporit recolta de semințe
de lucernă cu 16,4%.
în Bulgaria, după V. Petkov și N. Blajeva (1975), un efect bun a dat hrănirea
suplimentară extraradiculară cu polifertil (îngrășământ mineral ce conține
N-22%, P2O5 - 21%, K,0 - 17%, precum și Mn, Zn, B, Cu, Fe, Co, Mo). Folosirea
acestui preparat în concentrație de 0,3% a contribuit la mărirea numărului de
semințe la o plantă de la 1472 în control până la 1788 la stropirea cu apă distilată.

235
 Hrănirea suplimentară extraradiculară cu soluție apoasă de acid boric în
concentrație de 0,02% generează o mai bună legare a semințelor, mărește
numărul de inflorescențe fertile și de păstăi pe plantă. Recolta de semințe,
pe sectoarele unde s-a aplicat hrănirea suplimentară, a sporiț în medie pe 5
ani cu 24,4% în comparație cu controlul (Jarinov, Pipko, 1971). în experiențele
Institutului de Fiziologie a Plantelor din Ucraina, la Administrarea în sol a
superfosfatului înnobiîat cu borat de calciu, producția de semințe de lucernă
a crescut cu 59-150%. Sub influența îngrășămintelor cu bor plantele mai
repede intră în faza de înflorire și de maturizare.
Hrănirea suplimentară extraradiculară cu microelemente, în condițiile
Kârgâzstanului, sporește recolta de sămânță de lucernă cu 15-46% în
comparație cu controlul (Rahinbekov, 1976). Cel mai mare spor la recolta de
semințe s-a înregistrat la folosirea borului și a molibdenului (24-26% în
comparație cu controlul).
în experiențele Institutului Agricol din Poltava (Ucraina) tratarea
semințelor înainte de semănat cu molibdenat de amoniu a contribuit la
sporirea recoltei de la 3,1 până la 3,6 q/ha.
T. Krasnâi (1982), studiind influența substanțelor de creștere activă asupra
producției de semințe de lucernă la Stația Experimentală din Poltava, a stabilit
că stropirea semănăturilor la începutul îmbobocirii cu soluție de 0,05% de
acid giberelinic a mărit numărul de păstăi pe plantă, în medie pe 2 ani, cu
25% și numărul de semințe într-o păstaie cu 23%, iar pe plantă - cu 54%. Acidul,
într-o concentrație mai mică, n-a exercitat o acțiune pozitivă. Stropirea
plantelor cu soluție de acid indolilacetic în concentrație de 0,01% a mărit
numărul de semințe într-o păstaie cu 25,1%. în experiențele I.C.Ș.H. și A. din
Voljsk, Rusia (1985), s-a stabilit că tratarea extraradiculară doar o singură
dată a semănăturilor de lucernă, în al doilea an de viață în faza de îmbobocire-
începutul înfloririi, cu giberelat de calciu în doză de 10 g/ha asigură un spor
la recolta de semințe mai mare de 23,5%. Această metodă a contribuit la
mărirea numărului de semințe de la o plantă cu 20%, la reducerea căderii
inflorescențelor cu 30%, la sporirea masei a 1 000 de semințe cu 8%, în
comparație cu tratarea lucernei cu acid giberelinic.
în recomandările cu privire la tehnologia cultivării lucernei pentru nutreț
și semințe (1984), pe baza multiplelor experiențe efectuate în diferite regiuni
cultivatoare de lucernă din fosta U.R.S.S., se propun următoarele doze și metode
de aplicare a microîngrășămintelor sub lucernă pentru sămânță (tab. 99).
Influența microîngrășămintelor la sporirea recoltei de semințe la lucernă în
ultimii ani se studiază de C. Cebotari îa I.C.Ș.C.C. din Bălți. Rezultatele obținute
au demonstrat că microelementele și, îndeosebi, molibdenul, cuprul și borul
influențează pozitiv asupra recoltei de semințe la lucernă. în medie pe anii de
experimentare (1994-2000), productivitatea a crescut cu 10-30%. Sub influența
zincului, cobaltului și a manganului, sporirea recoltei a fost de numai 5-6%.
îngrășămintele de bază, cele de fosfor și potasiu, se folosesc, în fond, sub
arătura de toamnă în norme dependente de conținutul acestor elemente în
sol. îngrășămintele cu azot pot fi aplicate pe semănăturile de lucernă pentru
sămânță numai în cazuri excepționale.

236
 Tabelul 99
Normele și metodele de administrare a îngrășămintelor cu bor și molibden

Norma de consumare a microelementelor

Conținutul la hrănirea în sol cu cu semin-
la 1 q de se-
Tipul de îngrășăminte elementului suplimentară îngrășămin- țele la
mințe
în îngrășă-
tratate înainte extraradicu- tele minera- semănat,
mânt, % de semănat, g lară, kg/ha le, q/ha q/ha

Borax (praf alb cristalin) 11 50-75 0,5-1,0 - -

Acid boric (praf alb
17,3 40-50 0,3-0,6 - -
cristalin)

Superfosfat de bor
0,2 - - 1,2-2 0,5
(granulat)
îngrășământ cu
2,2 - 25-50 0,5-1 -
bormagneziu

Superfosfat dublu cu
0,4 - - 1 0,3-0,5
bor granulat

Concentrat de bor 3,4 - - 0,3-0,4

Molibdenat de amoniu
52 70-80 0,2-0,3 - -
pentru agricultură
Molibdenat de amoniu 54 50-60 0,1-0,2 - -

Superfosfat de
0,1 - - 0,5-1,0 0,5
molibden (granulat)

în ultimii ani, după cum deja s-a menționat, cercetătorii și practicienii

acordă o atenție deosebită microîngrășămintelor și diferiților stimulatori de
creștere, ce contribuie la sporirea producției de semințe de lucernă și la
îmbunătățirea calității ei. Bineînțeles că ele pot da rezultatul scontat numai
la o cultură înaltă a lucrării solului.

Irigarea lucernei pentru sămânță

Experiențele multianuale au demonstrat că lucerna pentru semințe, în
condițiile Republicii Moldova, nu are nevoie de irigare. însă în anii secetoși,
când în sol în perioada de toamnă-iarnă, îndeosebi în județele de sud, nu
s-au acumulat cantități suficiente de umiditate (mai puțin de 110-120 mm în
stratul de 1 metru), trebuie de aplicat irigarea și la lucerna pentru semințe.
Reglarea corectă a regimului de apă influențează pozitiv asupra producției
de semințe de lucernă. Ținând cont de particularitățile biologice ale acestei
culturi cuîtivate pentru sămânță, cercetătorii au elaborat regimurile de irigare
în conformitate cu condițiile agroecologice din regiunile respective.
în stepa Karșin din Uzbekistan, umiditatea optimă în stratul de sol de un
metru pentru lucerna cultivată pentru sămânță, trebuie să fie de 60% C.C.
Pentru menținerea unei asemenea umidități trebuie efectuate două udări cu

237
norme de 1 250-1 360 m3/ha. Producția de semințe la trei udări a fost mai
mică cu 0,32 q/ha, la 4 udări - cu 0,63 q/ha, în comparație cu varianta unde
s-au făcut două udări (Radjabov, 1976). în experiențele realizate pe câmpurile
experimentale de producție din Semikaragorsk cea mai mare recoîtă de
semințe (6,9 q/ha) s-a obținut în urma aplicării următorului regim de irigare:
udarea pentru formarea rezervei de apă în sol + udarea la coborârea umidității
până la 80% C.C. în perioada de îmbobocire + udarea la scăderea umidității
până la 65% C.C. în perioada de înflorire - formarea semințelor (Ovseannikov,
1976). Conform datelor I.C.Ș.C.S. din Karakalpakia (Jumarov, 1974), în anul
1971-1973 s-a obținut cea mai înaltă recoltă de semințe (6,3 și 5,7 q/ha), în
cazul aplicării a trei udări (în fazele de regenerare și îmbobocire) și a 2 udări
(în fazele de regenerare, îmbobocire și la împlinirea semințelor) cu norrna
de udare de 800-850 m3/ha. în condițiile secetoase din Povoljia, unde cad
300-350 mm precipitații pe an, iar în decursul vegetației circa 168 mm,
numărul zilelor cu vânturi uscate și fierbinți ajungând la 30 și mai mult, un
efect înalt a avut aplicarea irigării cu aerosoli pe fondul irigației obișnuite.
Conform datelor I.C.Ș.N. și A. din Voljsk, Rusia (Borodâcev, Gheneralov,
Tulnikov, 1985), organele regenerative ale lucernei pentru sămânță se
păstrează mai bine în cazul irigării cu aerosoli (cu 24-28%), iar sporul la
recoltă de semințe, în varianta unde umiditatea solului înainte de udare s-a
menținut la nivelul de 70-70-60 C.C.I. se aplica irigarea cu aerosoli, a
constituit 0,8-1,2 q/ha.
în anii cu toamnă secetoasă se va efectua udarea pentru formarea rezervei
de apă în sol. Același lucru se poate face și primăvara, dacă în perioada de
toamnă-iarnă în sol nu s-a acumulat o cantitate de umiditate (mai puțin de
120-150 mm în stratul de un metru).
Regimul de udare a lucernei cultivate pentru semințe poate fi împărțit
în două perioade, în funcție de faza de dezvoltare a planteîor: 1) creșterea
de primăvară sau răsărirea plantulelor-îmbobocirea în masă; 2) începutul
înfloririi-începutul maturizării semințelor. în prima perioadă trebuie
asigurate condițiile pentru creșterea și dezvoltarea intensivă a plantelor și
formarea organelor regenerative. Această condiție este asigurată prin
menținerea umidității în stratul de sol de 0-70 cm la nivelul de 70-80%
C.C.Î. pe fondul regimului optim de nutriție. în a doua perioadă, obiectivul
principal al udărilor este crearea condițiilor normale pentru înflorire,
fecundarea-formarea fructelor și maturizarea uniformă a semințelor.
Aceasta se obține prin menținerea umidității solului înainte de udare în
limitele de 50-65 C.C.I.
M. Tarkovski ș.a. (1974), studiind problema regimurilor de irigare a
lucernei pentru semințe, prezintă următoarele date experimentale (tab. 100).
Din datele prezentate reiese că cele mai bune condiții de creștere și de
formare a recoltei de semințe se creează în cazul în care umiditatea solului
se menține la nivelul de: 75% C.C. până la îmbobocire; 50%a C.C. până la
formarea boabelor și 45% din C.C. până la începutul coacerii. în așa condiții
recolta a crescut de 2,2 ori în comparație cu varianta unde umiditatea solului
în toate fazele de dezvoltare a plantelor a fost de 75% C.C.

238
 Tabelul 100
Recolta de temințe a lucernei in funcție de umiditatea solului la irigare, la Stația
Experimentală Hakask (Tagikistan)

Umiditatea solului (% din capacitatea de câmp) Recolta de sămânță

până la îmbobocirea-formarea începutul coacerii kg/ha %
îmbobocire boabelor
75 75 75 288 100
75 50 75 467 162
75 50 45 645 224

în experiențele noastre din anii 1972-1974, când în stratul de sol de

1,5 m primăvara la începutul regenerării plantelor de lucernă umiditatea era
de 93,3-95,7% C.C., la începutul înfloririi de 70-75%, iar la începutul coacerii
semințelor - de 55-60% din capacitatea de câmp, recolta de semințe a lucernei
a fost de 4,5-5,7 q/ha. Așadar și în condițiile Republicii Moldova cel mai
favorabil regim de udare a lucernei pentru semințe este cel care permite
menținerea umidității solului la nivelul de 70-75% din capacitatea de câmp
pentru apă până la începutul înfloririi și de 60-50% în perioada de formare și
coacere a bobului.

îngrijirea semănăturilor
La semănatul lucernei pentru sămânță se folosesc norme mici de semințe,
de aceea trebuie create condiții optime pentru obținerea unei răsăriri
concomitente și la timp a plantelor. Dacă în semănături se formează crustă,
ea imediat se va distruge cu grapa rotativă sau cu dinți. Lucerna pentru
semințe are nevoie de îngrășare suplimentară cu îngrășăminte de fosfor și
potasiu, care poate fi aplicată primăvara devreme sau toamna. Concomitent
se va urmări evoluția bolilor și apariția dăunătorilor, care se vor lichida la
timp, aplicând diferite metode agrotehnice, biologice și chimice (această
problemă se va analiza într-un capitol aparte).
Pe semănăturile de lucernă pentru sămânță se va organiza combaterea
integrată a buruienilor, îmbinând rațional metodele agrotehnice, biologice
și chimice de protecție.
Erbicidele aplicate pe lucernă pot fi împărțite în 4 grupe, în raport cu
perioada de aplicare: 1) administrate în sol până la semănat la o adâncime de
4-5 cm; 2) folosite până la răsărirea plantulelor, stropindu-se suprafața solului
(cu precipitațiile ele pătrund în sol la o adâncime de 5-6 cm); 3) aplicate
după răsărirea plantulelor, însă înainte de formarea a 2-3 frunze trifoliate;
4) folosite, de regulă, pe semănături tinere sau vechi normal dezvoltate.
îmbinarea chibzuită a erbicidelor din aceste grupe permite menținerea în
stare curată a semănăturilor pe tot parcursul folosirii lor.
în Bulgaria, conform datelor prezentate de I. Prodana (1981), efectul
maximal în lupta cu buruienile s-a înregistrat la administrarea Benfinului
până la semănat (1,5 kg/ha) și a Bentazonului în faza de formare a 2-4

239
frunze trifoliate (1,2 kg/ha). în această variantă s-au nimicit 98,8% de
buruieni monocotiledonate și 94,7% - dicotiledonate. Prin experiențele mai
timpurii efectuate tot în Bulgaria (Institutul de Cercetare a Grâului și Flo-
rii-Soarelui „Toșev”) s-a stabilit că aplicarea preparatului Diuran în doză de
4-5 kg/ha (750 1/ha soluție de lucru) reduce îmburuienarea semănăturii
de lucernă pentru sămânță cu 75%, iar în doză de 3 kg/ha numai cu 26%. La
stropirea de toamnă cu Simazin (3 kg/ha) masa buruienilor a scăzut, în
medie pe 3 ani, cu 57%.
în Ucraina (I.C.Ș.A.I., 1984) pentru combaterea buruienilor pe
semănăturile de lucernă pentru sămânță se recomandă folosirea erbicidelor
Eptam sau Eradican până la semănat. După apariția la lucernă a primei
frunze trifoliate se aplică erbicidul 2,4-DM, iar pentru distrugerea unor
astfel de buruieni ca mușețelul-prost, muștarul, albăstrițele, turița ș.a. se
folosește erbicidulBazagraw. Un sistem analog de combatere a buruienilor
cu preparate chimice, ținându-se cont de condițiile ecologice concrete și
de alți factori, se aplică în Kuban (Koval, 1984) și în alte regiuni cultivatoare
de lucernă pentru sămânță. I. Kopâghin, E.Kasatkina (1984) susțin că pe
semănăturile de lucernă pentru combaterea buruienilor se pot folosi și
asemenea preparate ca Eptam, Eradican, Bazagran, Kerb-50B, Kerb mix B,
Nitrofen. Erbicidele indicate se vor aplica în orice zonă ecologică numai în
conformitate cu recomandările existente și cu experiența locală, luându-se
în considerare tipul de sol și gradul de umiditate a acestuia, speciile de
buruieni etc.
I. Moga (1993), studiind această problemă, afirmă că în România așa
erbicide ca Dizocab, Eradicane sauAlirex, în doză de 7-8 1/ha au un efect
înalt. Doza va fi majorată până la 9-10 1/ha, dacă planta premergătoare
este o cereală de toamnă. Aceste erbicide, fiind volatile, se vor încorpora
în sol în stratul de 1-6 cm cu cel mult 10-15 minute înainte de prelucrare.
Pentru combaterea buruienilor, atât după răsărirea lucernei tinere, cât și
pe loturile semincere vechi se pot folosi erbicidele: Fusilade, Targa sau
Galbant în doză de 2-2,5 1/ha. Tratamentul se face când plantele de
lucernă au 2-3 lăstari, iar în loturi semincere vechi - la 20-25 de zile după
pornirea plantelor în vegetație, când temperatura aerului ziua este mai
mare de 14-15°C.
Destul de efectiv este erbicidul Pivot 10PC. Acest erbicid combate peste
40 de specii de buruieni, care prezintă un mare pericol pentru lucernă și
pentru alte culturi.
în Republica Moldova, A. Lisovski și Gh. Sârbu (A.Ș.P. „Selecția”), studiind
detaliat acțiunea unui număr mare de erbicide, au demonstrat că la
combaterea buruienilor anuale mai eficient este preparatul 2,4-DM în doză
de 1,5-3 kg/ha, iar pentru distrugerea celor dicotiledonate pe semănăturile
în dezvoltare - Bazagranul.
Pentru sporirea producției de semințe și mărirea longevității lucernei o
importanță deosebită are combaterea buruienilor și pe semănăturile mai vechi.
Din erbicidele studiate mai eficace s-a dovedit a fi Kerb-50B, administrat primăvara
devreme până la pornirea în vegetație a culturii în doză de 2-3 kg/ha, fiind

240
îngropat în sol cu grapa cu discuri. Acest erbicid contribuie la sporirea
productivității semincere, față de control, cu 10,8-15,2%.
Pe lucernierele vechi (în al 3-lea-al 4-lea an de folosire) din ținutul
Krasnodar (Rusia), după cum comunică L. Verbițkaia (1981), discuirea dublă,
cu grapele cu discuri BDT-2,2 cu unghiul atacant de 25°C la adâncimea de 6-
8 cm primăvara devreme, până la pornirea în vegetație, a dat posibilitate de
a reduce îmburuienarea semănăturilor, de a stimula creșterea mugurilor de
rezervă pe plante, de a distruge cuiburile dăunătorilor și, drept consecință,
de a ridica producția de semințe până la 5 q/ha.
In calitate de procedeu agrotehnic de îngrijire a plantelor, în afară de
boronirea și discuirea semănăturilor, se practică cultivarea între rânduri,
buchetarea semănăturilor distanțate.
Prima prașilă mecanică se face când plantele sunt bine înrădăcinate și au
2-3 lăstari. Cultivatorul va fi reglat astfel încât să lucreze la adâncimea de 4-
5 cm și la o distanță de 6-7 cm de rândurile de plante, iar viteza de înaintare
a agregatului va fi adoptată astfel ca să nu acopere cu pământ plantele. Această
lucrare poate să fie precedată de o prașilă manuală, dacă este nevoie, ce se
execută cu 20-25 de zile după răsărirea plantelor. Buchetarea se aplică nu
numai pentru distrugerea buruienilor, dar și pentru rărirea semănăturilor
puternic prolificate. Se mai aplică afânarea transversală cu cultivator cu organe
de lucru în formă de daltă, la adâncimea de 10-15 cm.
Insă, efectuând lucrările de îngrijire a semincerilor de lucernă, trebuie
să ținem cont de faptul că insectele polenizatoare își fac cuiburile pe
semănăturile unde trebuie să fie reduse la minimum afânarea și tasarea solului
cu tractoarele și cu alte mașini agricole. De aceea toate procedeele
agrotehnice amintite se vor realiza ținându-se cont de ocrotirea și acumularea
insectelor polenizatoare.
Pentru obținerea unor roade înalte de semințe de lucernă în anii următori,
masa vegetală se va cosi toamna, aproximativ cu 20-25 de zile înainte de
instalarea înghețurilor, pentru ca plantele să intre în iarnă cu o rezervă bună
de substanțe nutritive. Pe loturile semincere de lucernă se interzice categoric
pășunatul târziu de toamnă sau timpuriu de primăvară al animalelor. Se vor
înlătura la timp de pe câmpuri resturile vegetale, ce servesc drept loc de
acumulare a dăunătorilor și a agenților patogeni.
0 importanță agrotehnică și organizațională are și mărimea lotului
semincer. Experiențele și practica demonstrează că aceste sectoare nu trebuie
să fie prea mari (nu mai mult de 30-50 ha), în caz contrar ele nu vor fi uni-
form vizitate de polenizatorii naturali, care se concentrează pe pământurile
înțelenite, pe haturi și drumuri în apropierea sectoarelor semincere, multe
flori, mai cu seamă din centrul masivului, adică din locurile îndepărtate de
cuiburile polenizatorilor, rămânând nefecundate. Dat fiind faptul că de
producerea semințelor de lucernă tot mai mult se vor ocupa țăranii
împroprietăriți, care pot avea sectoare semincere cu dimensiuni de circa
0,5-2-3 ha, aceste câmpuri se vor amplasa tot aproape de locurile unde
supraviețuiesc insectele polenizatoare (pășuni naturale, văile râurilor mari
și mici, alunecări de pământ, pădurici ș.a.).

241
Particularitățile biologice ale formării semințelor, organizarea
recoltării, lupta cu pierderile, curățarea semințelor
Lucerna este o cultură termofilă și deci pentru formarea semințelor și
sporirea producției de semințe are nevoie, după înflorire și polenizare, de
timp cald și cu soare. După fecundare și începerea formării păstăilor,
acumularea masei vegetale scade brusc, principalele produse de fotosinteză
și substanțele nutritive de rezervă sunt folosite pentru formarea organelor
generative ale plantei.
în experiențele efectuate de M. Lala s-a constatat că dinamica polenizării
și formării semințelor, scuturării florilor și ovarelor depind de temperatură,
umiditatea relativă a aerului, intensitatea radiației solare, cantitatea și
caracterul precipitațiilor atmosferice căzute în perioada înfloririi, formării
semințelor și maturizării păstăilor. La o vizitare mai rară a plantelor de către
polenizatori, multe flori rămân nepolenizate și se scutură. în cazul unei
asigurări bune cu polenizatori naturali, dar în condiții atmosferice
nefavorabile, în perioada formării semințelor și coacerii păstăilor are loc
scuturarea în masă a ovarelor și a păstăilor.
Condiții ideale se creează în cazul în care, în perioada înfloririi, formării
semințelor și maturizării lor, timpul este uscat, cald, cu mult soare și când
lipsesc dăunătorii și buruienile (astfel de condiții s-au creat în anul 2001).
De aceea pentru producerea semințelor de lucernă are importanță nu numai
alegerea corectă a zonei, sectorului, tehnologiei de cultivare, dar și stabilirea
corectă a coasei ce trebuie lăsată pentru semințe. Mulți autori recomandă a
folosi pentru semințe prima coasă. în Kârgâzstan, lucerna de la prima coasă
a asigurat obținerea a 8,4 q/ha de semințe, de la a doua coasă - 6,3 q/ha
(Iumarov, 1978). în regiunea Poltava (Ucraina), în anii cu umiditate suficientă,
se folosește pentru semințe prima coasă, iar în anii cu umiditate insuficientă,
mai ales primăvara - a doua coasă (Jarinov, 1971).
I. Moga (1993) susține că, în condițiile României, după tehnologia tradițională
sămânța de lucernă se produce la coasa I. în anii cu rezervă mare de apă la
desprimăvărare și cu prima jumătate a primăverii bogată în precipitații, este
preferabil ca sămânța să se producă la coasa a Il-a. în tehnologia intensivă (în
cazul în care lucerna este semănată toamna timpuriu (1-10 septembrie), sămânța
de lucernă se produce în exclusivitate în anul întâi la coasa întâi, când proliferarea
lăstarilor nu se produce și, drept consecință, producția de sămânță este maximă.
în regiunea Rostov (Rusia), în anii normali după umiditate, se recomandă a se
recolta prima coasă în faza de ramificare (la o înălțime a plantelor de 25-35 cm),
iar în anii cu o cantitate suficientă de precipitații - la începutul îmbobocirii, lăsân-
du-șe pentru semințe a doua coasă (Certkoev, 1980).
în Cehoslovacia, semințele de lucernă se obțin de la a doua coasă, întrucât
în perioada înfloririi și a formării semințelor la plantele din a doua coasă se
creează condiții atmosferice mai favorabile și se înregistrează un zbor mai
intens al polenizatorilor.
în Ungaria, după L. Delcev (1968), pentru semințe se lasă a doua coasă,
iar în unele cazuri chiar și a treia.

242
 D. Bosnjak, M. Stejepanovic (1978) relatează că în Iugoslavia, în primul
an de folosire, semințele se pot obține de la prima, a doua și a treia coase.
însă în funcție de suma temperaturilor lunare, este rațional a folosi pentru
nutreț prima și a doua coase până la îmbobocire, iar următoarele coase -
pentru semințe. Unii cercetători consideră că în raioanele cu o perioadă de
vegetație lungă lucerna poate da și două roade de semințe pe an.
R. Hageman (1979) menționează că în California se pot obține pe an două
recolte de semințe de lucernă de soiuri timpurii. Producția de semințe atinge
în acest caz 6,75-14,5 q/ha. însă la recoltarea a două roade de semințe pe an
semănăturile se răresc puternic. De accea este mai indicată recoltarea primei
coase pentru fân, în faza de îmbobocire a 50% de plante, iar a celei de a doua
- pentru semințe.
în regiunea Kurgan-Tiube din Tagikistan, conform cercetătoarei E. Vi-
nogradova (1977), lucerna din semănăturile vechi a dat două recolte de
semințe pe an (în medie pe 2 ani productivitatea de semințe a constituit
7,34 q/ha). însă după aceasta are loc o reducere considerabilă a producției
de semințe și rărirea semănăturilor. Prin urmare, prima coasă se va recolta
pentru nutreț la începutul înfloririi, iar pentru semințe se va lăsa a doua
coasă. Producția de semințe în varianta de la urmă, în medie pe anii 1973-
1975, a alcătuit 5,24-5,5 q/ha.
L. Gasanenko și T Zubkova (1981), studiind productivitatea seminceră a
lucernei la a doua coasă în condiții de irigare, au constatat că în varianta unde
prima coasă s-a executat la începutul îmbobocirii, plantele au înflorit cu 10-
16 zile mai devreme și recolta de semințe a fost cu mult mai mare (3,3 q/ha) decât
în varianta unde cosirea s-a făcut în faza de înflorire (2,5 q/ha). Cele mai bune rezultate
s-au obținut la tăierea plantelor la prima coasă la înălțimea de 9-10 cm.
în Republica Moldova, după cum arată experiențele efectuate în Secția
„Nutrețuri” a I.C.Ș.C.C., Bălți, se recomandă obținerea semințelor de la prima
coasă. Astfel, în medie pe două cicluri de folosire în zona de nord lucerna a
asigurat, la recoltarea în prima coasă, 3 q/ha de semințe. în afară de aceasta,
s-au obținut 156 q/ha de masă verde. La recoltarea primei coase în faza de
îmbobocire pentru nutreț verde și la lăsarea celei de-a doua coase pentru
semințe, în toți anii cât au durat experiențele, producția de semințe a fost
mai mică (pe semănăturile distanțate -1,7 q/ha, pe cele în rânduri obișnuite
-1,43 q/ha), iar producția de masă verde la prima coasă a constituit în medie,
respectiv, 230 și 295 q/ha. Productivitatea lucernei pentru semințe s-a redus
și mai mult când prima coasă pentru nutreț se efectua în faza de înflorire.
Astfel, pe semănăturile distanțate s-a obținut în medie 1,14 q/ha semințe, pe
cele în rânduri obișnuite - 0,87 q/ha, deși recoltele de masă verde în această
experiență au fost cu mult mai mari și au alcătuit, respectiv, 349 și 394 q/ha.
La recoltarea primei coase de lucernă pentru nutreț în faza de înflorire,
producția de semințe din a doua coasă s-a redus de circa 3 ori. Astfel de
semănături sunt rare, repede se îmburuienesc și au o longevitate redusă.
Când pentru semințe se lasă a doua coasă, se creează condiții mai puțin
favorabile pentru formarea și maturizarea semințelor (asigurare redusă cu
umiditate, temperaturi înalte, umiditatea relativă a aerului joasă). în asemenea

243
condiții, plantele se dezvolta mai repede, dar tulpinile de rod sunt mai pipernicite,
cu raceme mici, păstăi și semințe mărunte. De aceea se admite obținerea
semințelor de la a doua coasă doar în caz de timp rece ploios, înnourat, în perioada
formării primei coase. In astfel de condiții, pentru semințe se vor lăsa câmpurile
cu semănături rare, amplasate pe locuri ridicate, în bătaia vântului.
In raioanele de stepă, în opinia noastră, este indicată obținerea semințelor
de lucernă de la prima coasă de pe 60-70% din suprafețele destinate pentru
semințe, iar de pe celelalte de la a doua coasă.
In anul 2000 pe terenul experimental din com. Băcioi al A.Ș. a Republicii
Moldova. Am efectuat un experiment practic de producere a semințelor de
lucernă pe o suprafață de 4 ha. După o prelucrare minuțioasă a solului, la
15 aprilie 2000 am semănat lucerna prin metoda obișnuită cu norma de semănat
de câte 10 și 5 kg la hectar. Datorită condițiilor favorabile ce s-au creat în luna
aprilie, lucerna a răsărit normal și a început să se dezvolte, însă, începând cu a
doua jumătate a lunii mai, s-au creat condiții nefavorabile (secetă și temperaturi
ridicate). In decursul lunilor mai și iunie au căzut numai 13 mm de precipitații,
norma fiind de 120 mm. In așa condiții plantulele de lucernă sufereau, iar
buruienile, mai ales loboda, creșteau și oprimau plantulele firave ale lucernei.
La 15 iunie am fost nevoiți să facem o coasă sanitară la înălțimea de 10-12 cm ca
să înlăturăm buruienile care creșteau intens. După căderea ploilor din iulie și
august, la sfârșitul lui august am făcut o coasă cu recolta de 90 q/ha masă verde.
Până la începutul înghețurilor de toamnă plantele s-au dezvoltat normal
și au intrat în iarnă întărite. După iernare, în primăvara anului 2001, datorită
faptului că s-au creat condiții favorabile (în decurs de două luni - aprilie și
mai - au căzut 100 mm de precipitații, vremea în aprilie și în prima jumătate
a lunii mai a fost răcoroasă și cu ploi mici, dar permanente), lucerna a început
foarte viguros să crească, atingând la 13-14 mai înălțimea de 65-70 cm. Din
cauza vânturilor cu ploaie, plantele au început parțial să se polignească. In
așa condiții era clar că prima coasă pentru sămânță nu va fi cea potrivită. De
aceea pentru semințe a fost lăsată coasa a doua.
La 13-14 mai a fost strânsă prima coasă pentru masă verde cu o recoltă de
217 q/ha. După recoltare s-a făcut o grăpare în două direcții. Pe parcurs plantele
au început să crească din nou destul de intens. Temperatura aerului în iunie a
fost cu 2,2°C mai joasă comparativ cu norma, în acest răstimp au căzut 130 mm
sau cu 80% mai mult decât norma multianuală. La începutul îmbobocirii
plantelor, cădeau ploi continuu cu vânturi din nord și plantele au început să se
polignească. In așa condiții era clar că și din această coasă nu vom putea obține
sămânța. Am ajuns la concluzia că și coasa a doua să o folosim pentru masă
verde, iar pentru obținerea semințelor să fie rezervată coasa a treia, un caz
excepțional pentru condițiile Moldovei. La luarea acestei decizii ne-am bazat
pe faptul că la cositul al doilea în sol exista o rezervă satisfăcătoare de umezeală,
18 zile din lunile iulie și august au fost favorabile (cu soare și temperaturi
optime) pentru creșterea și formarea semințelor de lucernă și într-adevăr în
aceșt an după recoltarea coasei a treia s-a stabilit un timp destul de favorabil.
Incepând cu 28 iulie, ploile s-au oprit și în decurs de 36 de zile, până la 2
septembrie, practic, n-au căzut precipitații atmosferice. Temperatura aerului în

244
acest răstimp a fost în medie de 25°C, iar în decurs de câteva zile în luna august
ea s-a ridicat până la 36°C. Umiditatea relativă a aerului în zilele de august a fost
de 50%. In aceste condiții lucerna, la începutul vegetației, datorită rezervelor de
apă din sol, a crescut intens și la sfârșitul lui august a atins 65-70 cm înălțime.
In timpul înfloririi, datorită temperaturilor și umidității relative a aerului
optimale, formarea boabelor la început a decurs normal. In medie la o tulpină,
pe sectorul unde au fost semănate 5 kg semințe la 1 ha, s-au format 4,4
raceme, iar unde s-au semănat 10 kg la o plantă, erau 4 raceme. De pe un
metru pătrat în primul caz s-au obținut 35,0 g boabe, iar în al doilea caz
(10 kg/ha semințe) 19,5 g. însă arșița și lipsa de precipitații în perioada de formare
a semințelor și de coacere a lor au influențat negativ asupra acestor procese.
Până la 20-25% boabe erau seci, mărunte, greutatea a 1 000 de semințe fiind
numai de 1,95 g, pe când în condiții normale acest indice este de 2,4-2,5 g.
Toate condițiile mai sus descrise au contribuit la obținerea unei recolte
de 3,5 q (în cazul în care s-au semănat 5 kg la ha) și 1,95 q (cu norma de 10 kg
la ha) semințe la hectar. Totuși trebuie remarcat faptul că obținerea a două
coase de masă verde cu o recoltă de 390-420 q/ha în condiții de neirigare și
1,95-3,5 q/ha semințe este un caz excepțional în practica agronomică a
Moldovei. Asemenea producții se pot obține numai în condițiile descrise
mai sus. De regulă, după cum s-a accentuat, în condiții fără irigare, semințele
de lucernă se vor recolta la prima sau la a doua coasă.
Lucerna formează organele generative pe plantele din primul an de viață,
precum și după oricare din coase, dacă pentru aceasta se creează condițiile res-
pective. Lucerna poate fructifica 5-6 ani. Posibilitatea biologică de formare a
semințelor doar parțial depinde de vârsta plantelor, procesul fiind influențat, în
primul rând, de condițiile atmosferice, de agrotehnică și de prezența dăunătorilor
și a bolilor. Intensitatea formării florilor crește continuu până în al 3-lea-al 5-lea
ani de viață. însă înflorirea abundentă nu întotdeauna corelează cu productivitatea
seminceră a culturii. în experiențele noastre, precum și în experiențele altor
cercetători, lucerna în al patrulea și chiar în al cincilea an de viață forma de
câteva ori mai multe flori decât lucerna din primul și al doilea ani de viață. însă
producția de semințe de pe semănăturile mai vechi era de 1,5-1,8 ori mai mică.
V. Liușinski (1982) susține că, în Transuralia, cea mai mică producție de
semințe a dat lucerna în al patrulea an de viață, la care s-a înregistrat un
număr maxim de inflorescențe și de flori. în același timp, lucerna din anul al
doilea de viață, care avea de 9,5 ori mai puține flori, a dat o producție de
semințe de 2,2 ori mai mare. Mulți autori (Burnașova, 1977; Varenik, 1979;
Ivanov, 1980; Voloșina, 1981; Malek, Kopriva, 1980 ș.a.) recomandă obținerea
semințelor de lucernă în primul și al doilea ani de folosire a culturii.
în Uzbekistan, lucerna din primul an de folosire formează mai multe tulpini
și raceme fertile decât plantele din anii următori (Bahromov, 1977). Astfel,
în 1973 lucerna din primul an de folosire a dat 6,5 q/ha semințe, din al doilea
- 5,4 q/ha și din al treilea - 3,8 q/ha.
La folosirea în timp de mai mulți ani a culturii pentru semințe plantele se
epuizează și, ca rezultat, semănăturile se răresc și sunt năpădite de buruieni.
De exemplu, în regiunea Poltava îmburuienarea masivelor în al patrulea an de

245
folosire era de 1,5-2,2 ori mai mare decât a semănăturilor din primul an de
folosire (Jarinov, 1977). Pe semănăturile din primul an de viață în faza înfloririi
în masă la 100 de mișcări cu plasa de prins fluturi au fost capturați 70 de
dăunători (ploșnița lucernei, gărgărița-fitonomus, viespea semințelor de
lucernă), iar pe semănăturile din al treilea an de folosire - 224, deci de 3 și
ceva ori mai mulți. Pentru înlăturarea acestor fenomene negative pe
semănăturile de lucernă mai vechi plantele vor fi îngrijite mai minuțios, ele
fiind irigate, îngrășate și prășite sau cultivate. In experiențele noastre pe
semănăturile de lucernă pentru semințe în al treilea an de folosire, primăvara
devreme, până la pornirea în vegetație a plantelor de-a curmezișul semănăturilor
s-a executat lucrarea repetată a solului cu grapa cu discuri BDT-2,2 cu unghiul
de atac de 25-30° la adâncimea de 7-8 cm. Acest procedeu agrotehnic permite
distrugerea unei părți considerabile de buruieni și de dăunători rămași după
iernare, asigură afânarea stratului de sol de la suprafață, activizând, în același
timp, trezirea mugurilor dorminzi. In îmbinare cu administrarea
îngrășămintelor cu fosfor procedeul respectiv a favorizat sporirea producției
de semințe cu 28%, în comparație cu sectorul unde el nu s-a efectuat.
Productivitatea seminceră a lucernei depinde de rezervele de umiditațe
din sol și de caracterul repartizării precipitațiilor în perioada de vegetație. In
raioanele de stepă cu o cantitate anuală de precipitații de 380-450 mm este
rațională alternarea cultivării lucernei pentru semințe cu folosirea ei pentru
nutreț.
In experiențele noastre de mai mulți ani a fost studiată productivitatea
seminceră a lucernei în cazul alternării modului de folosire al ei pe parcursul
ciclului de cultură (tab. 101).
Tabelul 101
Infiuența diferitelor variante de alternare a modului de folosire al lucernei
asupra productivității ei semincere (I.C.Ș.C.C., Bălți, 1971-1975)

Productivitatea medie, q/ha

Varianta de alternare a
modului de folosire ciclul 1 ciclul II ciclul III în total pe
a lucernei în cadrul (1971-1973) (1972-1974) (1973-1975) 3 cicluri
ciclurilor de cultură semințe masă semințe masă semințe masă semințe masă
verde verde verde verde
Semințe-masă verde-
1,0 426 1,29 266 1,12 263 3,41 955
semințe
Semințe-semințe-
2,47 247 3,75 - 1,97 - 8,19 277
semințe
Semințe-semințe-
1,73 501 2,69 268 1,63 157 6,05 926
masă verde
Semințe-masă verde-
0,60 686 0,40 514 1,11 550 2,11 1 751
masă verde
Masă verde-semințe-
3,72 325 3,39 113 2,12 128 9,2 566
semințe

246
 Datele experimentale obținute în anii cu diferite condiții atmosferice
demonstrează că, la o cultură înaltă a lucrării solului, pe terenuri neirigate
(suma anuală de precipitații 500-550 mm), lucerna asigură recolte relativ
înalte de semințe trei ani la rând. Insă cele mai mari recolte s-au obținut în
varianta unde în anul însămânțării lucerna a fost folosită pentru nutreț, iar în
următorii doi ani - pentru semințe. Această concluzie s-a conturat în urma
experienței noastre din anii 1999-2002, când în zona centrală în primul an
lucerna s-a folosit pentru obținerea masei verzi, iar în al doilea an a semințelor
(la 2 coase 418 q/ha masă verde), în al treilea an obținându-se 3,1 q/ha
sămânță și 260 q/ha masă verde. Această metodă este mai avantajoasă pentru
obținerea seminței de lucernă și în alte zone ale Republicii Moldova.
De reținut că unii autori (Koval ș.a., 1984) nu recomandă folosirea lucernei
din primul an pentru semințe, întrucât în anul însămânțării semințele se formează
la morfotipurile anuale, care sunt forme de primăvară tipice. Ca rezultat, se
modifică considerabil compoziția soiului, sporește ponderea de populații anuale,
ceea ce reduce rezistența la îngheț a soiului și îongevitatea lui.
Pentru a spori stabilitatea producerii semințelor în principalele zone de
cultivare a lucernei, se recomandă semănături pentru semințe de vârstă
diferită. Fondarea noilor sectoare și aratul lucernierelor pentru semințe vechi
trebuie să se efectueze anual pe 1/3 de suprafață. In acest caz, anual, chiar și
la îmbinarea diferită a factorilor agroclimatici, se creează premise pentru
obținerea unor roade de semințe stabile și înalte.
In procesul de maturizare a semințelor de lucernă se^ disting trei faze:
coacerea în lapte, coacerea în ceară și maturizarea deplină. In faza de coacere
în lapte culoarea semințelor este verde-deschis, iar conținutul lor este
asemănător laptelui condensat. în faza de coacere în ceară semințele capătă
o culoare cenușie-deschis, devin mai tari, însă se taie ușor cu unghia. în faza
de maturitate deplină semințele au culoarea caracteristică pentru specia dată
(galbenă-aprins, cenușie-cafeniu, cenușie-deschis etc.). Dacă procesul de
maturizare decurge în condiții atmosferice favorabile, frunzele plantelor către
acest timp se îngălbenesc, iar cele din partea de jos a tulpinii cad. Păstăile și
racemele devin cafenii-închis. Plantele ca atare, dar mai ales organele re-
generative, pierd multă apă, capătă o culoare galbenă-cafeniu. Dacă timpul
este posomorât, ploios, lucernierele au o culoare verde-cafeniu.
Recoltarea semincerilor este una dintre cele mai de răspundere operații.
S-au elaborat diferite metode de recoltare, ce reduc la minimum pierderile
de roadă și sporesc valoarea biologică a semințelor. în producție se folosesc,
de obicei, două metode: 1) monofazică - recoîtarea directă cu combina - și
2) bifazică - recoltarea divizată, care va începe la brunificarea a 65-75% de
păstăi.
Pentru micșorarea pierderilor de păstăi și de semințe, s-au elaborat diferite
dispozitive, care pot fi recomandate la combine și la secerătoare. Un interes
practic deosebit prezintă dispozitivul I K-450, descris de savantul american
î. Gross (1979). Acest dispozitiv constă din jicloare, care pompează aerul în
partea de jos a aparatului de tăiat. Fluxul de aer captează păstăiîe și semințele
decorticate și cu masa totală le împinge în toba de treierat. Dispozitivele se

247
fixează de ambele părți ale elevatorului de tulpini, numărul lor fiind
determinat de lățimea de captare a hederului combinei. Pe cale experimentală
s-a stabilit că acest dispozitiv contribuie la micșorarea pierderilor de semințe
cu 46%. Eficacitatea folosirii dispozitivului depinde de umiditatea
semănăturilor: cu cât umiditatea este mai mică, cu atât pierderile sunt mai
mici. In cazul metodei separate de recoltare, plantele trebuie tăiate la o
înălțime de 10-12 cm, astfel încât poloagele să se aștearnă pe miriște. In
funcție de condițiile atmosferice, poloagele se zvântă în timp de 2-4 zile, apoi
se treieră. Păstăile cu semințe treierate se zvântă suplimentar pe arie și se
trec apoi din nou prin combină pentru treierarea definitivă. Uscarea
suplimentară și treieratul repetat se vor efectua cât mai repede posibil,
deoarece în masa treierată nimerește multă masă verde, grămezile se
supraîncălzesc, mucegăiesc, ceea ce depreciază calitatea materialului
semincer. Treieratul se va efectua în orele calde ale zilei (orele 11-20), când
plantele suntbine uscate. In toate cazurile, combinele trebuie bine reglate și
ermetizate, pentru a reduce la minimum pierderile de semințe.
In ultimii ani se dă preferință tot mai mult recoltării monofazice a lucernei.
Recoltarea directă cu combina este posibilă numai pe masivele unde
semințele se maturizează concomitent și semănăturile sunt curate de
buruieni. Această metodă de recoltare se folosește, în primul rând, în cazul
în care semănăturile sunt preventiv supuse desicării cu diferite preparate
chimice, ce contribuie la accelerarea uscării păstăilor pe tulpină. S-a stabilit
că desicarea trebuie să se facă când coacerea fiziologică a semințelor se
termină.
Desicarea înainte de recoltare are un efect mai mare dacă se execută în
faza în care 60-75% din păstăi devin brune, când semințele sunt tari și au o
culoare galbenă-aprins. Desicarea timpurie duce la scăderea calităților de
semănat ale lucernei, iar cea întârziată - la pierderi de roadă. în calitate de
desicant se folosește Reglanul (dicvat). Preparatul se produce sub formă de
soluție de apă și conține 20% substanță activă, care are un grad mediu de
toxicitate pentru om și animale. în concentrație mare el însă atacă puternic
pielea, dar mai ales mucozitatea ochilor și a organelor respiratoare superioare.
Nu este toxic pentru albine și pentru alte insecte folositoare.
Tratarea semincerilor de lucernă cu Reglan se efectuează când 70-80%
de păstăi sunt brune și, în principiu, se termină procesul de formare și de
împlinire a semințelor în majoritatea păstăilor de pe plantă. Desicarea,
minuțios efectuată, asigură recoltarea cu combina într-o singură fază a
semincerilor de lucernă și reducerea considerabilă a pierderilor de sămânță
la recoltare.
La studierea eficienței desicației semincerilor de lucernă, în Uzbekistan
s-a constatat că acest procedeu nu exercită o acțiune negativă asupra
producției de semințe și îmbunătățește cu mult calitatea recoltării direct cu
combina (Dustov, 1974). Loturile semincere se vor trata cu acest preparat
pe timp uscat, cu soare. O atenție deosebită se va acorda stropirii uniforme
a plantelor, în caz contrar lucerna se coace neuniform, recoltarea devine
dificilă și cresc pierderile de semințe în timpul acesteia.

248
 Eficacitatea desicării depinde mult de doza preparatului. Experiențele
efectuate în I.C.Ș.C.C. din Bălți au demonstrat ca cea mai bună doză de
preparat este de 41 la un hectar, diluat cu 5001 de apă (tab. 102).
Tabelul 102
Influența desicării asupra randamentului de semințe
pe semănăturile de lucernă

Roada de semințe, q/ha Sporul la recoltă față de martor

Variantele experienței media pe anii
1981 1982 q %
1981-1982
Fără aplicarea desicării
4,4 3,2 3,8 - -
(martor)
Semănături tratate cu
Reglan în doze de:
2 l/ha 5,5 4,5 5,0 1,2 31,5
4 l/ha 6,0 4,5 5,2 1,4 36,8

Din rezultatele prezentate în tabelul 102 reiese că desicarea a sporit

recolta cu 31,1-36,8% față de varianta unde ea nu s-a efectuat. Doza, în
funcție de condițiile climatice, de gradul de îmburuienare a câmpului, poate
varia de la doi până la patru litri de preparat. La doza de 4 1/ha recolta a
fost cu 0,2 q/ha semințe mai mare decât în varianta unde s-au folosit numai
21/ha, însă trebuie de luat în considerare starea câmpului și prețul de cost
al preparatului. Analizele au arătat că masa a 1 000 de semințe în varianta
unde desicarea nu s-a efectuat constituie 1,7 g, iar în semănăturile tratate
cu Reglan - 1,8-2 g. Energia germinativă a semințelor de pe sectoarele
unde nu a fost făcută desicarea a constituit 70%, iar de pe sectoarele unde
ea s-a efectuat - 80%. Desicarea asigură un efect economic înalt și în condiții
de producție. Astfel, gospodăria de bază a A.Ș.P. „Selecția”, pe sectorul
unde a fost efectuată desicarea, ani la rând obține 4-4,5 q/ha de semințe
șau cu 0,8-1,0 q/ha mai mult decât pe sectorul unde aceasta nu s-a aplicat.
In gospodăria seminceră „Câmpeni” din r-nul Cahul a fost efectuată desicarea
pe o suprafață de 120 ha și recolta a constituit 3,9 q/ha sau cu 0,7 q/ha mai mult
decât pe sectoarele unde recoltarea s-a efectuat în două faze. In unii ani,
îndeosebi în raioanele din sudul republicii, când după formarea boabelor
se instalează timp uscat și cald, semănăturile sunt curățate de buruieni și
semințele se maturizează uniform, recoltarea direct cu combina poate fi
aplicată și fără desicarea preventivă. Astfel, în anii secetoși 1999 și 2000, în
gospodăriile semincere ale A.Ș.P. „Selecția” s-a produs sămânță de lucernă
fără aplicarea desicației. în gospodăria de bază a I.C.Ș.C.C. din Bălți, în
1999, pe o suprafață de 55 hectare soiul Altuna a dat 4,6 q/ha semințe, iar
în gospodăria „Câmpeni” același soi pe o suprafață de 35 hectare, în anul
2000, a dat 3,5 q/ha semințe. în experiența noastră de producere, în anul
2001, unde desicarea nu s-a aplicat, prin recoltare directă s-a obținut o
producție de 2,7 q la hectar.

249
 Indiferent de rnetoda de recoltare, combinele se vor înzestra cu dispozitive
speciale 54-108A. Inainte de recoltare, combinele se vor regla minuțios, se
vor ermetiza toate găurile prin care se pot pierde semințele. Dacă aceste
recomandări nu se respectă, atunci pierderile la recoltare și treierat pot alcătui
40-50% și mai mult. Se vor ermetiza și caroseriile automobilelor antrenate la
transportarea semințelor.
In ultimii ani se studiază tot mai mult așa-numita tehnologie fără deșeuri
de recoltare a lucernei pentru sămânță: masa vegetală cosită nu se zvântă în
brazde pe câmp, ci se transportă întreagă sau în stare mărunțită pe arie ori
pe suprafețe de staționare special pregătite. Acolo, după necesitate, se
efectuează uscarea brazdelor, apoi se treieră și se curăță semințele, deci toate
aceste operații tehnologice se execută pe arie. Această metodă de recoltare
și treierat nu numai că reduce pierderile de semințe, ci și permite a efectua
recoltarea pe orice timp. Concomitent cu recoltarea, se eliberează câmpul
de resturi vegetale și de buruieni. Imediat după aceasta se realizează
procedeele agrotehnice necesare de îngrijire a plantelor. Metoda respectivă
de recoltare a semințelor de lucernă are o importanță deosebită pentru
asociațiile țărănești sau pentru țăranii împroprietăriți, ale căror sectoare
semincere nu ocupă suprafețe mari și care vor transporta mai ușor recolta
cu căruțele cu cai, special amenajate, pentru reducerea pierderilor, cu peliculă
sau cu alte materiale.
Tehnologia fără deșeuri de recoltare a lucernei pentru semințe a fost
experimentată în anul 1984 în gospodăria de bază a A.Ș.R „Selecția”. S-a stabilit
că pierderile de semințe, în cazul tehnologiei fără deșeuri, cu uscarea
suplimentară a grămezilor pe arie, sunt de 2,2 ori mai mici decât la treieratul
cu combina în câmp. De remarcat că această metodă necesită cele mai mari
cheltuieli de muncă manuală. Tehnologia fără deșeuri de recoltare a lucernei
pentru semințe se folosește în multe gospodării din Ucraina, ținutul Stavropol
(Rusia), din fostele republici din Asia Mijlocie.
După recoltare și treierat, semințele se usucă suplimentar, se curăță
minuțios, se ambalează în saci și se păstrează în încăperi uscate și bine aerisite.
Acestor procedee, cu regret, nu întotdeauna li se acordă atenția cuvenită.
Zile și chiar săptămâni vracul treierat cu multe rămășițe de corpuri străine și
cu o umiditate înaltă stă pe fățări, semințele pierzându-și calitățile germina-
tive. Tehnologia prevăzută (de pregătire a materialului semincer) trebuie
strict respectată. Numai în acest mod, gospodăriile care se ocupă cu creșterea
lucernei pentru semințe vor spori productivitatea acestei prețioase culturi
pentru agricultura Republicii Moldova.
 Capitolul m

SISTEMUL INTEGRAT DE COMBATERE

, A DĂUNĂTORILOR Șl BOLILORJ.UCERNEI
*
Dăunătorii și bolile reduc recolta de semințe de lucernă în medie cu 20-
30%, iar în unele cazuri, chiar complet. De aceea o verigă importantă în
tehnologia culturii lucernei o constituie sistemul de protecție contra
dăunătorilor și a bolilor.
Observările staționare, efectuate în Republica Moldova de M. Vronschih,
Gh. Vronschih, V. Antonova ș.a., precum și observările entomologice selec-
tive ale semănăturilor amplasate în toate zonele pedoclimatice au demonstrat
că pe lucernă se dezvoltă mai mult de 35 de specii de insecte și 20 de specii
de agenți patogeni.

Dăunătorii
După compoziție, mai ales după număr (mai rar după caracterul
vătămărilor), dăunătorii ce populează semănăturile de lucernă în primii ani
se deosebesc substanțial de cei din anii următori. Fenomenul se explică prin
faptul că asemenea semănături nu se află în una și aceeași fază de dezvoltare
a plantelor.

1. Dăunătorii semănăturilor în primii ani de viață

Lucerna, semănată primăvara devreme, după răsărirea plantulelor este
atacată de gândacii gărgărițelor din genul Sitona. Dintre acestea, după
densitatea populațiilor, se evidențiază gărgărițele de nodozități.
Ascunzându-se sub bulgări, gândacii distrug plantulele ce ies la suprafață.
Acești gândaci rod cotiledoanele, frunzele, conul de creștere, deseori chiar
tulpinile fragede ale plantulelor. Plantele, lipsite de o parte considerabilă din
suprafața foliară, cresc încet, iar la vătămarea conului de creștere pier. 0
daună deosebit de mare aduc gărgărițele de nodozități, pe sectoarele neirigate
și în caz de primăvară secetoasă. Pe semănăturile irigate din Ucraina numărul
gărgărițelor de nodozități era de 5-10 ori mai mic, iar al reprezentanților
entomofaunei folositoare (coccinelide, crizope, viespi parazite) de 3-4 ori
mai mare decât pe cele neirigate (Naidionov, 1980). Numărul de gândaci de

* Capitolul a fost elaborat de M. Vronschih și M. Lupașcu.

251
pe lucerna tânâră depinde de vecinătatea lucernierei cu rezervațiile de
dăunători, adică cu câmpurile cultivate anterior cu culturi leguminoase. La
vătămarea plantelor dezvoltate (după faza de 4-5 frunze trifoliate), gândacii
nu cauzează mari daune plantelor, însă larvele de gărgăriță pătrund în
nodozități, le distrug, împiedicând astfel fixarea normală a azotului atmosferic.
In afară de gărgărițele de nodozități, în semănăturile de lucernă în primul
an de viață se întâlnește gărgărița rădăcinilor de lucernă (Sitona longulus).
Larvele acestei gărgărițe se ascund în rădăcini și provoacă putrezirea lor.
Pe parcursul dezvoltării de mai departe a plantelor apar noi specii de
dăunători specializați, care vatămă organele vegetative și generative aeriene,
parțial și sistemul radicular. Unii dăunători specializați nu se disting prin
mobilitate deosebită și predispunere la răspândire rapidă. In legătură cu acest
fapt rolul lor negativ se manifestă doar pe semănăturile vechi, iar în anul
însămânțării are loc, de obicei, numai acumularea insectelor.
Alți dăunători se caracterizează printr-o capacitate mare de migrație și
dacă în gospodârie sunt lucerniere vechi la o distanță nu prea mare, atunci
ei pot trece pe semănăturile din primul an de viață. Din aceste specii fac
parte ploșnița lucernei, ploșnița sfeclei, gărgărița-roz a semințelor de lucernă,
gărgărița frunzelor de lucernă, viespea semințelor de lucernă, din polifage -
buha, moliile. Gărgărița frunzelor de lucernă și viespea semințelor de lucernă
populează semănăturile în primul an de viață numai în cazul în care lucerna
este lăsată pentru sămânță în același an.
Părăsind lucernierele vechi pentru sămânță în prima coasă, ploșnița
lucernei și ploșnița sfeclei se concentrează treptat pe lucernierele pentru
semințe în primul an de viață, hrănindu-se pe inflorescențe, ceea ce cauzează
căderea florilor și a bobocilor. Lucerna în primul an de viață atrage, de
asemenea, gărgărița-roz a semințelor de lucernă și gărgărița frunzelor de
lucernă. Gândacii acestor gărgărițe depun ouăle în păstăile verzi. Larvele ce
apar din ouă se hrănesc cu semințele verzi, vătămându-le. In unii ani pierderile
de semințe din cauza larvelor de tihius constituie 12-14%.
Un pericol serios pentru lucernă, în primul an de viață, poate crea viespea
semințelor de lucernă, care se răspândește foarte repede (fig. 18). Larvele

Fig. 18. Viespea semințelor de lucernă: 1 - insectă adultă; 2 - larvă în sămânță; 3 - ieșirea
viespii nou-născute din păstaia de lucernă
ei mănâncă miezul semințelor verzi și ale celor care se coc, lasându-le doar
învelișul. Prima generație a acestei viespi se dezvoltă pe lucernierele vechi
până la prima coasă. Apoi ea migrează de pe aceste semănături pe lucerna
tânără, care înflorește și fructifică târziu, mai ales pe pământuri irigate. Astfel
de condiții favorizează dezvoltarea curitomidelor în a doua generație, parțial
în cea de-a treia. Pierderile totale de semințe din cauza gărgărițelor și viespilor
semințelor de lucernă constituie, în unii ani, 15,4-31%.
La acumularea insectelor dăunătoare, spre sfârșitul sezonului pe lucerna
seminceră în primul an de folosire, contribuie, în primul rând, parcurgerea
de către lucernă a tuturor fazelor, necesare pentru dezvoltarea unui șir de
specii de dăunători, iar în al doilea an - perioada de vegetație de lungă durată
și recoltarea comparativ târzie a roadei.

2. Dăunătorii semănăturilor vechi

Incepând cu al doilea an de folosire a lucernei pentru semințe, pe
șemănături se acumulează o mulțime de insecte dăunătoare de diferite specii.
înlocuindu-se unele pe altele, după sezon și fazele de vegetație ale plantelor,
insectele dăunătoare vatămă lucerna din primăvară până toamna târziu. La
începutul primăverii, pe semănăturile care încep să crească din nou, se
observă plante uscate, ofilite, complet sau parțial lipsite de tulpini verzi, în
urma vătămării sistemului radicular. Dacă dăm la o parte pământul din jurul
unor plante, putem descoperi larvele gărgăriței-mari a lucernei (fig. 19).
întrucât gândacii nu zboară, ci numai se târăsc, focarele infectate local se
măresc din an în an, iar în centrul lor plantele se usucă. Gărgărița-mare a
lucernei preferă lucerna ce crește pe locuri umede și lipsește aproape complet
pe câmpurile neirigate și în raioanele secetoase. Primăvara pe semănăturile
pentru sămânță în al doilea an de folosire împreună cu gărgărița-mare a
îucernei poate fi găsită și gărgărița rădăcinilor de lucernă.
Regenerarea de primăvară a semănăturilor vechi este însoțită de
vătămarea frunzelor tinere de către un șir de insecte dăunătoare, dintre care
se evidențiază prin voracitate gărgărițele ce aparțin genului Sitona. Numărul

Fig. 19. Cărgărița-mare a lucernei: 1 - gândac; 2 - larvă; 3 - rădăcină de lucernă vătămată

253
lor crește, în comparație cu primul an, de 10 și mai multe ori (tab. 103). Nu
peste mult timp după regenerarea de primăvară, pe pețiolii frunzelor de pe
partea inferioară a limbului foliar și pe tulpinile tinere apar păduchii.
Dependența strictă a numărului de păduchi de termenul de folosire a lucernei
nu a fost stabilită. Majorarea numărului de păduchi, de regulă, este în funcție
de starea timpului. In anii cercetărilor, pe câmpurile gospodăriei
experimentale a I.C.Ș.C.C. din Bălți, cel mai mare număr de păduchi s-a
înregistrat în anul 1973, când la 100 de mișcări cu plasa pentru prins fluturi
reveneau 8 574 de păduchi (în anul 1975 numai 196 de indivizi). Un număr
foarte mare de păduchi (mai mult de 500 de mii de indivizi la 1 m2) s-a
înregistrat în anul 1984 în gospodăria de bază a A.Ș.R „Selecția”, precum și
în alte gospodării din diferite zone ecologice ale Moldovei.
Tabelul 103
Densitatea populației de dăunători pe semănăturile de lucernă
(datele I.C.Ș.C.C., Bălți)

Densitatea populației, numărul de indivizi la 1m2

Anul de folo- gărgărița
viespea
sire pentru ploșnița gărgărița de gărgărița
frunzelor fitonomus semințelor
sămânță lucernei nodozități mugurilor
de lucernă de lucernă
1 2,5 16,0 9,6 5,2 102 1
II 42,2 190,7 23,6 25,7 1 285 17
III 51,6 221,7 138,0 34,6 1 300 72

Pe semănăturile irigate cel mai răspândit este păduchele-verde al mazării,

iar pe sectoarele fără irigație - păduchele-vericos. In anii cu umiditate sporită,
pe frunze și inflorescențe apare în număr mare păduchele-negru al lucernei.
Inmulțirea în masă a diferitelor specii de păduchi reține creșterea plantelor,
provoacă îngălbenirea și căderea frunzelor. Pe aceste semănături faza de
înflorire întârzie sau, în genere, nu are loc. Pe măsura creșterii lucernei
sporește numărul de insecte ce vatămă frunzele și mugurii foliari.
Componența lor și caracterul vătămărilor provocate sunt foarte variate.
Gândacii gărgăriței mari ai lucernei și gărgăriței rădăcinilor de lucernă,
gândacii și larvele gândacului de frunză (fig. 20) mănâncă frunzele de la
margini. Gândacii gărgăriței frunzelor de lucernă (fitonomus) fac pe marginea
și în mijlocul limbului foliar orificii de formă neregulată (fig. 21). Gărgărițele
mugurilor formează pe limbul frunzelor orificii mici rotunde. Larvele și
gândacii buburuzei, larvele de fitonomus și gândacii gărgăriței semințelor
de lucernă segmentează frunzele în fâșii longitudinale; fitonomusul face, de
regulă, orificii perforate, iar viespile - ferestruici.
Vătămările produse frunzelor de larvele și gândacii buburuzei lucernei
se aseamănă foarte mult cu cele cauzate de larvele fitonomusului, buburuzele
însă lasă întotdeauna neatinsă epiderma inferioară a frunzelor (fig. 22).
O stricăciune mare în unele zone ale Republicii Moldova în 1985-1986 a
provocat gândacul frunzelor de lucernă, larvele și adulții căruia distrug

254
 3 6

Fig. 20. Cândacul frunzelor de lucernă (după Săvescu): 1 - gândac; 2 - larvă; 3 - ouă;
4 - lucernă vătămată de larve; 5 - lucernă; 6 - pupă

Fig. 21. Gărgărița frunzelor de lucernă (după Săvescu): 1 - lucernă atacată de gărgăriță;
2,3 - larve; 4 - gândac; 5 - pupă

255
 1 2

Fig. 22. Buburuza lucernei (după Săvescu): 1 - gândac; 2 - ouă; 3 - larvă;

4 - pupă; 5 - lucernă vătămată

frunzele, ramurile tinere și vârfurile tulpinilor. Larvele și insectele adulte ale

ploșnițelor lucernei, sfeclei, cruciferelor perforează cu trompa frunzulițele încă
nedesfăcute de lucernă, provocând astfel o răsucire neînsemnată a lor. Pe lângă
acestea, secrețiile glandelor salivare ale ploșnițelor oprimă ramurile de jos,
rețin dezvoltarea acestora și pot duce chiar la îngălbenirea și uscarea totală a
frunzelor și inflorescențelor (fig. 23). Lucerna puternic vătămată înflorește cu
15-20 de zile mai târziu ca de obicei. Dinamica numărului de ploșnițe, de
asemenea și de păduchi, depinde, în fond, de condițiile atmosferice ale anului.
Unii dăunători „minează” frunzele lucernei. Larvele agromizidelor formează
sub cuticula frunzelor galerii în formă de ansă, care treptat se lărgesc (fig. 24).
Frunzele atacate de aceste muște încetul cu încetul cad. Muștele agromizide
sunt răspândite pe larg pe terenurile neirigate, iar în caz de irigare numărul
lor se reduce considerabil.
Cu frunze de lucernă se hrănesc omizile multor dăunători polifagi, în
primul rând cele ale buhei lucernei, trifoiului, verzei și buhei gamma. In unii
ani mari pagube cauzează omida-de-câmp. Pe lucernierele vechi din prima
coasă insectele deseori vatămă mugurii florali, mai ales inflorescențele
embrionare.
In gospodăriile ce cultivă lucerna pentru sămânță timp îndelungat,
vătămarea mugurilor deseori capătă un caracter de masă, devenind una din
cauzele principale ale sterilității plantelor și reducerii considerabile a
producției de semințe.

256
 Fig. 23. Ploșnița lucernei: 1 - imago; 2 - larvă; 3 - ouă pe tulpini; 4 - lucernă vătămată

Primăvara devreme pe plantele de lucernă pot fi descoperite larvele roz-ro-

șietice ale țânțarului florii de lucernă. Localizându-se pe muguri, ele distrug
inflorescențele embrionare. După trecerea larvelor în sol, mugurii florali

Fig. 24. „Minele" agromizidelor pe frunzele de lucernă

vătămați sunt excavați, iar la bază devin bruni și se acoperă cu mucegai.

Inflorescențe noi din mugurii vătămați nu se formează, iar inflorescențele
embrionare mai sunt distruse și de larvele gărgăriței mugurilor (fig. 25),
care se concentrează în număr mare pe lucernierele vechi.
Din insectele care atacă mugurii de lucernă, după număr și nocivitate, se
evidențiază fitonomusul. Larvele lui mănâncă inflorescențele tinere sau în
stare embrionară. Fitonomusul este răspândit pe larg, însă în masă se repro-

257
 Fig. 25. Cărgărița mugurilor de lucernă: 1 - imago; 2 - femela depune ouă în mugure;
3 - larvă în mugure

duce în anii ploioși sau pe sectoarele irigate, mai ales în gospodăriile

producătoare de semințe de lucernă, unde cultura se folosește pentru semințe
anual. Numărul lor crește o dată cu vârsta plantației. Plantele vătămate de
fitonomus mult timp își păstrează culoarea verde, cu excepția unor vătămări
neînsemnate ale frunzelor, însă nu înfloresc și nu formează semințe.
Vătămarea de primăvară a mugurilor de către țânțarul florilor de lucernă,
gărgărița mugurilor și de fitonomus este una din cauzele principale ale
sterilității lucernei în al treilea și al patrulea ani de viață.
Din numărul insectelor care vatămă mugurii fac parte și alte insecte
dăunătoare, care aduc o daună economică mai mică. Ploșnițele lucernei,
cruciferelor și ale sfeclei, înțepând mugurii mici, provoacă uneori ofilirea și
îngălbenirea lor. In urma acestor înțepături are loc golirea parțială sau totală a
lujerului floral. Irigarea lucernei reduce parțial nocivitatea ploșnițelor, însă nu
o înlătură complet. Ploșnițele populează semănăturile în al doilea și următorii
ani de viață, mai ales sectoarele unde pentru sămânță a fost lăsată a doua
coasă. Observările au demonstrat că ploșnițele sunt mai numeroase în locurile
în care există mai multe buruieni și unde la recoltare plantele se taie la o
înălțime prea mare sau dacă semănăturile de lucernă în primul an de viață se
află în imediată vecinătate cu semănăturile vechi de lucernă (tal>. 104).
Tabelul 104
Popularea sectoarelor de lucernă de către insectele dăunătoare

Densitatea populației, numărul de indivizi la 1 m2

Varianta tihius fitonomus ploșnița lucernei viespea semințelor țânțarul florilor
de lucernă de lucernă
Sectorul amplasat
în apropierea se- 27 36 51 15 18
mănăturilor vechi
Sectorul izolat 7 15 6 10 10

258
 Fig. 26. Țânțarul florilor de lucernă: 1 - țânțar matur; 2 - larvă; 3 - inflorescențe de lucernă
vătămate; 4,5 - flori de lucernă; 6 - parazitul larvelor țânțarului florilor de lucernă

în perioada de îmbobocire și de înflorire o mare daună pricinuiesc țânțarii

florilor de lucernă (fig. 26). Femelele depun ouă în bobocii de floare, înțepân-
du-i cu pozitarul.
Larvele ieșite din ouă trăiesc între androfor și corolă. în loc de floare se
formează un boboc anormal bulbiform de culoarea florii. Florile deformate
de țânțari se țin pe plantă un timp mai scurt, repede devin bruni și cad.
Vătămări solitare cauzate de către țânțarul florilor de lucernă se înregistrează
anual. Pe semănăturile neirigate, țânțarul se reproduce în număr mare în
verile umede și reci, iar în verile secetoase el, practic, lipsește.
Gândacii de sămânță perforează stipele ce acoperă mugurii florali și atacă
inflorescențele tinere. Din exterior și, parțial, din interior mugurii sunt
mâncați de larvele buhăi și de omizile-de-câmp. Pe măsura dezvoltării
plantelor sunt afectați bobocii și florile.
în timpul fructificării lucernei se înregistrează vătămări ale păstăilor. Toate
insectele descrise atacă, într-o măsură sau alta, și păstăile, însă în categoria
dăunătorilor specializați intră doar Laspeyresia microgrammana, omizile căreia
vatămă puternic păstăile, mâncându-le pe la margini și la bază (fig. 27). Păstăile
tinere, de obicei, se usucă și cad.
La împlinirea semințelor, pe semănăturile vechi de lucernă din prima
coasă se constată o vătămare însemnată a lor de către un grup de dăunători
cu specializare îngustă. Cei mai periculoși sunt gărgărița semințelor de

259
 Fig. 27. Laspeyresia microgrammana-. 1 - fluture; 2 - ou pe frunză de lucernă;
3 - omidă în păstaia de lucernă

Fig. 28. Gărgărița florilor de lucernă: 1 - gândac; 2 - larvă în păstaia de lucernă;

3 - semințe vătămate

lucernă și viespea semințelor de lucernă. 0 stricăciune mai mică provoacă

fitonomusul.
Unul dintre cei mai răspândiți și mai numeroși dăunători ai semințelor
de lucernă este gărgărița semințelor de lucernă (fig. 28). Gândacii depun
ouăle în păstăile tinere. Larvele ieșite din ou se hrănesc cu semințe, din care
rămân doar rămășițele. 0 parte din semințe sunt mâncate complet.
Conform datelor I.C.Ș.C.C., Bălți, pe semănăturile din primul an de folosire
pentru semințe au fost distruse de tihius 14% de păstăi, iar viespea semințelor
de lucernă a vătămat 1,4% de semințe, în al doilea an, respectiv, 36,2 și 11%.
Țânțarul florilor de lucernă în primul an nu a cauzat stricăciuni, iar în al
doilea an a vătămat 50% de boboci.

260
 Prejudicii, dar neînsemnate, aduce semințelor de lucernă și gărgărița
florilor de lucernă. Ea se acumulează pe semănături treptat și nu este adaptată
la o răspândire activă. Dăunează numai în cazul în care lucerna se cultivă pe
același teren mai mulți ani la rând.
Un dăunător periculos al semințelor de lucernă, obținute la a doua coasă,
este viespea semințelor de lucernă, care se acumulează către acest timp în cantități
însemnate. In unii ani, pagube mari produce semănăturilor din coasa a doua
gărgărița semințelor de lucernă. In anul 1974 acest dăunător a distrus 18-27%
din păstăi. Deoarece lucernierele la a doua coasă (în raioanele de stepă) suferă
din cauza insuficienței de umiditate, semințele, de obicei, se obțin la prima coasă.

Bolile
1. Fuzarioza
Agenții patogeni - ciuperca Fusarium Oxysporum f medicaginis și alte
specii din genul Fusarium. Plantele sunt vătămate în perioada răsăririi, când
apar primele frunze, de asemenea în al doilea și următorii ani de viață.
Rădăcinile tinere devin de culoare brună și în partea de mijloc se subțiază,
ca rezultat plantele se îngălbenesc și se usucă. Răspândindu-se treptat, boala
formează în semănături un focar de formă ovală, atacând chiar frunzele și
tulpinile plantelor bine dezvoltate. Unele frunze devin clorotice, uneori cu
nuanță roz, apoi brune. Rădăcinile putrezesc, coletul capătă o culoare brună.
După cum au demonstrat cercetările, la răspândirea bolii și la creșterea
gradului de nocivitate al acesteia contribuie încălcările tehnologiei de cultivare
a lucernei, tasarea solului, alternarea neadecvată a culturilor, regimul de
irigație, aplicarea îngrășămintelor etc.

2. Pătarea brună a frunzelor de lucernă

Agentul patogen - Pseudopeziza medicaginis. Pe frunzele, tulpinile și
păstăile vătămate apar pete mici (cu diametrul de 0,5-3 mm), brune-închis,
ovale, cu margini dințate. La sfârșitul verii, în mijlocul petei din partea de
sus apar apotecii mărunte, de culoare cafeniu-deschis, de formă ovală, cu
diametrul de 0,3-1 mm. Petele de pe tulpini sunt oval-alungite, netede, cu
margini fără dințișori. Inițial sunt atacate frunzele de jos, apoi toată planta.
Vătămarea atinge cel mai înalt grad în perioada înfloririi lucernei, mai ales în
condițiile unor primăveri cu regim excedentar de precipitații. Boala provoacă
uscarea în masă înainte de timp a frunzelor și reduce recolta de semințe.

3. Ascohitoza lucernei
Agentul patogen - Ascochyta imperfecty. Pe tulpini apar pete alungite,
întunecate, înfundate, care înfășoară tulpina. Pe frunze se formează pete de
două feluri: mărunte brune-închis și mai mari brune-deschis cu o margine
abia vizibilă, mai întunecată. Frunzele se deformează, uneori se rup la nivelul
nervurilor.

261
4. Făinarea lucernei
Agenții patogeni - fungiile Erysiphe communis f medicaginis, Dietr și
Leveillula taurica f. medicaginis. Frunzele și tulpinile atacate se acoperă cu
puf albicios sau pâslos. Făinarea lucernei provoacă la început veștejirea, apoi
uscarea frunzelor și chiar a plantelor. Semănăturile pentru semințe sunt
atacate mai puternic de prima specie, gradul de dezvoltare maximal al acesteia
fiind înregistrat în a doua jumătate a verii. Stricăciuni mai mari provoacă
făinarea lucernei la a doua coasă.

5. Mana lucernei
Agentul patogen - cxwpercaPerenospora aestivalis. Pe frunzele tinere de la
vârf apar pete palide și, în curând, partea inferioară a frunzelor se acoperă cu
puf cafeniu-violet. Plantele bolnave rămân în urmă în ce privește creșterea, iar
internodurile se scurtează. Boala se răspândește repede pe timp umed și cald.

6. Rugina lucernei
Boala este cauzată de ciuperca Uromuces striatus. Vatămă tulpinile,
frunzele și pedunculul. Pe aceste organe ale plantei apar pernuțe mărunte
(cu diametrul de 0,25 mm) cafenii-deschis. Tulpinile plantelor devin uscate,
lemnoase, se rup ușor, iar frunzele cad. Rugina aduce pagube mari
semănăturilor de lucernă, dacă în mai-iunie cad multe ploi.

7. Cuscuta lucernei
In semănăturile de lucernă se întâlnesc Cuscuta approximata Babingt sau
C. bleviflora Vis, C. epithypnum, C. Europea L. Cuscutele suntplante superioare
parazite cu tulpini firiforme, netede, ramificate, de culoare roz-galbenă, verzuie,
oranj-galbenă sau roșie. Are flori albe, gălbui, mărunte, adunate în inflorescențe
compacte sau roz, cu receptacul scurt, adunate în inflorescențe rare, de formă
sferică (diametrul până la 1,5 cm). Cuscutele absorb din planta-gazdă sucurile
nutritive cu ajutorul unor haustori speciali. Tulpinile la cuscutacee posedă o
viabilitate foarte înaltă: fragmentele și bucățile de tulpini pot, de regulă, regenera
dacă nimeresc pe o plantă nouă. Cuscutaceele sunt foarte prolifice. De la o
plantă se pot obține de la 5 până la 20 de mii de semințe. Semințele încolțesc la
o temperatură mai mare de 10°C. Embrionul seminței cu un capăt se fixează în
sol și tulpinița începe să crească, iar întâlnind planta verde, se încolăcește în
jurul ei, formează haustori și începe un mod parazitar de viață. In lipsa condițiilor
favorabile pentru germinare semințele își păstrează vitalitatea 10 ani și mai
mult. Semințele nu-și pierd capacitatea germinativă nici după trecerea prin
tractul digestiv al animalelor și se pot răspândi pe alte câmpuri dacă se intro-
duce o cantitate insuficientă de gunoi de grajd putrezit. Nocivitatea
cuscutaceelor este extrem de mare. Recolta de fân și de semințe de lucernă se
poate reduce cu 30% și mai mult.

262
Complexul de măsuri de combatere a dăunătorilor $i bolilor
Acest complex include măsuri organizatorice de producție, agrotehnice
și de exterminare a dăunătorilor lucernei.

1. Măsurile organizatorice de producție

Acestea sunt numite și profilactice, presupun, în primul rând, organizarea
optimă a procesului de producție. EI va fi organizat astfel încât să excludă
posibilitatea infectării materialului semincer sau a plantelor în perioada de
vegetație. De asemenea, se vor crea condiții pentru sporirea rezistenței lor.
Printre aceste măsuri sunt: pregătirea materialului semincer (sortarea
semințelor și curățarea de buruieni) și a parcului de mașini și tractoare
(mașinile pentru îngrijirea și recoltarea plantelor, pentru prelucrarea roadei
și a deșeurilor), pregătirea depozitelor și a altor încăperi, aplicarea unor
asolamente specializate sau universale, ținându-se cont de condițiile
pedoclimatice, tratarea fitosanitară a câmpurilor, amplasarea câmpurilor de
lucernă pentru producerea semințelor pe locuri bine aerisite, însorite și
curățate de buruieni și dăunători.

2. Măsurile agrotehnice
Măsurile respective presupun elaborarea tehnologiei de cultivare a
lucernei, care să asigure condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea
plantelor și, totodată, să creeze condiții nefavorabile pentru dăunători și boli.
Răspândirea bolilor și a dăunătorilor pe semănăturile de lucernă depinde
mult de locul de amplasare a lotului semincer, de structura și compoziția
chimică a solului, de îngrășămintele folosite, de regimul de apă, de epoca și
metoda de semănat etc. De aceea acești factori se vor lua în considerare la
cultivarea lucernei.
Nocivitatea multor agenți patogeni poate fi redusă considerabil sau
complet înlăturată cu ajutorul procedeelor agrotehnice. In ținutul Stavropol
la semănatul în rânduri rare, pătarea brună și galbenă a frunzelor de lucernă
în primul an de viață a acesteia se dezvoltă de 1,3-1,6 ori mai slab decât pe
semănăturile semănate în rânduri dese (Peregudov, Gavrilov, Serâi, 1974).
Același lucru 1-am observat și în experiențele noastre.
In Uzbekistan lucernierele semănate toamna erau mai puțin atacate de
dăunători și mai slab contaminate de boli decât cele semănate primăvara
(Kurbanov, 1981). Gradul de îmburuienare a acestor semănături era mai
mic, existau mai puține goluri, de aceea roada de semințe era mai înaltă.
Lupta cu dăunătorii și bolile lucernei trebuie începută încă în perioada
de pregătire a solului pentru semănat. Lucrarea minuțioasă a solului,
dezmiriștirea, aratul de toamnă, boronitul sau discuirea de primăvară
împiedică dezvoltarea organismelor dăunătoare. Pentru reducerea
numărului de dăunători, culturile pe câmpurile asolamentului trebuie să
alterneze, iar semănăturile noi de lucernă să fie cât mai departe de cele

263
vechi și de alte ierburi leguminoase. Pentru producerea semințelor se va
rezerva tot masivul de lucernă. In caz contrar, va crește brusc numărul de
dăunători în urma migrației lor de pe partea cosită sau arată a câmpului.
Pentru combaterea dăunătorilor și a bolilor, recoltarea lucernei trebuie să
se efectueze la timp și calitativ, iar masa cosită să fie scoasă de pe câmp. Se
vor cosi buruienile de pe marginea drumurilor și de pe câmpuri și se vor
căra la timp toate resturile vegetale. Primăvara și după fiecare coasă
semănăturile se vor boroni sau discui.
I. Proskura, G. Sokolova, A. Gasanenko, A. Juravliov (1983) recomandă
drept măsură eficientă de combatere a dăunătorilor și bolilor, precum și de
nimicire a semințelor de buruieni și a plantulelor lor pe semănăturile de
lucernă în al doilea și în următorii ani de viață, arderea primăvara devreme a
rămășițelor vegetale de după recoltare. In trei gospodării din regiunea
Kirovograd, la experimentarea acestui procedeu, recolta de semințe a crescut
cu 1-1,5 q/ha. I.C.Ș.A.I. din Ucraina include chiar acest procedeu în
recomandările cu privirelacultivarealucerneipentru sămânță (1984). Autorii
consideră că procedeul în cauză trebuie folosit cu precauție. La arderea
miriștii, în afară de dăunători, se distruge și entomofauna folositoare, micro-
flora de la suprafața solului, se ard, de asemenea, substanțele organice bogate
în azot, fosfor și în alte elemente.
Una dintre metodele de sporire a rezistenței lucernei la dăunători și la
boli este ameliorarea, căreia atât în republica noastră, cât și peste hotare i se
acordă o atenție sporită. In S.U.A. a fost creat soiul de lucernă Stanfords
Saranal A.R., rezistent la antracnoză, viltul bacterian, păduchele-verde al
mazării. Acest soi se evidențiază printr-o productivitate înaltă (17 t/ha de fân
în condiții de irigație), prin regenerare intensivă după cosire și precocitate
înaltă (Egurazdova, 1975).
V. Kudela (1971) a studiat în Cehoslovacia rezistența diferitelor soiuri de
lucernă la ofdirea bacteriană și a stabilit că dintr-un număr mare de soiuri,
cultivate pe fond infecțios, mai rezistent s-a dovedit a fi soiul american Ver-
nal (plante neafectate 80,6%). Mai receptive au fost soiurile Supitk, Pșerovsk
(plante neinfectate 24,6-21,3%).
Conform datelor savanților iugoslavi (Klindic et al., 1978), rezistență înalță
la viermele rădăcinilor au soiul suedez U-0640 și soiul american Appalaci. In
Franța (Guy, 1975), fitopatologii și entomologii au încercat să întocmească
lista principalelor boli și dăunători ai lucernei, ce cauzează cele mai mari
stricăciuni culturii. S-a constatat că în sudul Franței cea mai mare pagubă o
aduc verticiloza, antracnoza și viermele rădăcinilor, de aceea selecționatorii
tind să creeze soiuri rezistente la aceste boli. încercările au demonstrat că la
verticiloză sunt rezistente soiurile Moris Cabul, Vertus, Labli, Vernol ș.a.
Paul Varga (1993) menționează că în România a fost sintetizat în baza a 10
linii soiul Triumf, foarte rezistent la veștejirea fuzariană și la alte boli foliare.
Acest soi se caracterizează prin longevitate și productivitate înaltă.
Selecționatorii ruși în colaborare cu cei din Germania și Ungaria au creat
soiurile Verco și Vertibenda, rezistente la fuzarioză și verticiloză, care au
fost deja raionate. După rezultatele încercărilor de concurs din Ungaria (1981-

264
1984), aceste soiuri au întrecut standardul internațional al soiului Europe, în
ce privește producția de semințe, respectiv, cu 15,7 și 4,8%.
A. Nogovitina (1980) în secția din Moscova a I.U.F. a studiat din colecții
peste 1000 de exemplare de trifoi, lucernă, sparcetă și nu a descoperit forme
rezistente la fuzarioză. Toate soiurile sunt, într-o măsură sau alta, atacate.
Mai rezistente s-au dovedit a fi soiurile Hibrid de Nord, Iâgheva 118 etc.
Efectuând cercetări genetice și de selecție, pot fi obținute soiuri și hibrizi
de lucernă relativ rezistenți la boli și dăunători, care să aibă o productivitate
înaltă. Multe din soiurile create de curând se evidențiază prin imunitate sporită
și totuși acestei probleme trebuie să i se acorde o atenție mai mare, deoarece
în producție frecvent se întâlnesc soiuri suprareceptive la diferite boli și
dăunători, deși, în ce privește productivitatea, producătorii nu au obiecții
serioase. Actualitatea problemei imunității este determinată și de necesitatea
menținerii productivității și calității nutrețului și a ocrotirii mediului
înconjurător de impurificarea excesivă cu substanțe chimice.

3. Măsurile chimice și biologice de nimicire

Aceste măsuri includ metodele chimice și biologice de combatere a bolilor
și dăunătorilor și se aplică pe semănături în cazul depășirii pragului eco-
nomic de dăunare.
In Canada (Harcourt, 1976) a fost elaborat un sistem de observări săptămânale
asupra apariției gărgăriței lucernei. Pentru aceasta se iau probe de plante (câte
3 tulpini pentru o probă, în total 10-40 de probe) și se stabilește numărul de ouă
depuse. Rezultatele se compară cu datele limitei superioare și inferioare ale
dăunării (tab. 105). Dacă numărul de ouă depuse este mai mic decât limita
inferioară, câmpul nu se tratează, dacă acesta se găsește între limitele
nominalizate, se recomandă cosirea masei vegetale. In cazul în care numărul de
ouă depuse depășește limita superioară se va efectua tratarea chimică.
Tabelul 105
Scara comparativă a posibilității apariției gărgăriței lucernei după numărul
de ouă depuse

Numărul de depuneri de ouă Numărul de depuneri de ouă

Numărul de ale gărgăriței lucernei Numărul de ale gărgăriței lucernei
probe limita limita boabe limita limita
inferioară superioară inferioară superioară
10 0 12 18 4 17
12 1 14 20 5 18
14 2 15 38 16 29
16 3 16 40 17 30

V. Polescikova (1974), totalizând rezultatele cercetătorilor cu privire la

protecția lucernei în republicile din Asia Mijlocie și în sudul Kârgâzstanului,
remarcă eficacitatea înaltă a sistemului integrat de combatere a dăunătorilor

265
în urma aplicării insecticidului granulat (fosfamida de 1,6%) la semănatul
lucernei în fâșii alternate. In acest caz, pe câmpurile tratate se asigură cel
mai înalt procent de păstrare a entomofagilor naturali. Analizele efectuate
cu 5-10 zile până la recoltare au demonstrat că fosfamida în plantele de lucernă
lipsește. Pentru protecția semănăturilor contra dăunătorilor în anul al doilea
și în următorii ani de folosire, sunt indicate granulele de 2% de
gama-izomer GHȚG (pentru tratare primăvara devreme), metafosul și dilorul.
In afară de acestea, contra larvelor de fitonomus și ale ploșniței lucernei
este eficient clorofosul, a tihiusului - tiodanul, contra păduchilor- fosfamida.
Pe cale experimentală s-a constatat eficacitatea înaltă a biotoxibacilinei con-
tra fitonomusului.
Necesitatea efectuării măsurilor de nimicire se determină în urma aplicării
următoarelor metode de calculare a numărului de dăunători.

4. Cercetarea înainte de semănat

Se va stabili numărul larvelor de gândaci pocnitori, pseudopocnitori și
de alți dăunători pe sectoarele destinate semănăturilor de ierburi multianuale.
Cercetarea se efectueazâ toamna sau primăvara devreme prin intermediul
săpăturilor și al numărării dăunătorilor în medie la 1 m2, în conformitate cu
metodicile existente.

5. Examinarea plantulelor
Necesitatea examinării este dictată de apariția eventuală pe plantulele
din semănăturile de primăvară a gândacilor de gărgăriță și a gândacu-
lui-pământiu, iar pe plantulele din semănăturile de vară - a omizilor de
geometride, a buhăi lucernei și a buhăi semănăturilor. Examinarea plantulelor
din semănăturile de primăvară se va efectua în cazul amplasării lor în
apropierea semănăturilor vechi de lucernă.
La examinare, o dată cu stabilirea numărului de dăunători, se determină
procentul de plante vătămate la 8-10 m în rând, la distanțe egale unele de
altele. Dacă s-a constatat distrugerea a 5-10% de plante, se va efectua urgent
tratarea chimică.

6. Examinarea semănăturilor de lucernă pe parcursul perioadei

de vegetație
Cea mai bună metodă de determinare a numărului de insecte, ce trăiesc
liber, este „cosirea” cu plasa de prins insecte. Numărul de insecte prinse la
100 de aruncări cu plasa corespunde numărului de dăunători la 2 m2 (Fasulati,
1971). Insectele prinse se adorm înt-un borcan de sticlă cu vapori de eter,
cloroform sau dicloretan, apoi se stabilește numărul lor. Dacă în plasă la 100
de aruncări sunt mai mult de 50 de omizi, care se hrănesc cu frunze sau cu
larve de fitonomus, 50 de gândaci sau mai mult de 100 de ploșnițe, atunci se
efectuează imediat tratarea chimică. Deseori pe semănăturile de lucernă

>66
pentru sămânță în al treilea și al patrulea ani de folosire se acumulează un
număr atât de mare de insecte dăunătoare, încât apare întrebarea despre
utilitatea folosirii pentru semințe a primei coase.
Pentru a avea o închipuire clară despre mărimea prejudiciilor aduse de
insecte, trebuie stabilit (în afară de numărul de insecte) și procentul de
muguri vătămați. Pentru aceasta, înainte de apariția pe lucernă a
inflorescențelor verzi, se iau 50 de tulpini din diferite locuri ale câmpului și
se deschid toți mugurii. Dacă sunt vătămați 50-60% de muguri florali, prima
coasă nu se va lăsa pentru semințe, deoarece jumătate din roada potențială
este deja distrusă. In asemenea cazuri lucerna se cosește, iar pentru semințe
se lasă a doua coasă. De menționat că metoda chimică de combatere a
dăunătorilor și bolilor pe semănăturile de lucernă, de regulă, este eficientă,
însă ea se va folosi numai în cazul în care alte metode nu dau rezultatul
scontat. In afară de aceasta, toate măsurile se vor efectua în complex,
menținând, în același timp, productivitatea furajeră și de semințe înaltă a
culturii, longevitatea ei, calitatea nutrețului și a materialului semincer și, ceea
ce este deosebit de important, păstrând entomofauna folositoare și ocrotind
mediul înconjurător.
în practică tot mai frecvent se folosesc doze mici de preparate, precum și
preparate cu acțiune selectivă, se efectuează tratarea în fâșii și în focar a
semănăturilor. Pentru protecția chimică a lucernei de sămânță, se aplică
diferite metode: prăfuirea și stropirea semănăturilor, tratarea semințelor
înainte de semănat, administrarea insecticidelor sub formă de granule etc.
Iuliu Moga (1993), studiind în România metodele de combatere a bolilor
și dăunătorilor, concluzionează că, la înființarea loturilor semincere, în cazul
în care semănatul se realizează la desprimăvărare, pentru prevenirea atacului
dăunătorilor de sol (gărgărițele Sitona spp și viermii-sârmă Agriotes spp.),
este util un tratament al seminței cu produse obținute pe bază de Carbofuran,
de Furadan 35ST sau de Diafuran 35ST în doză de 25 ml/kg de sămânță.
Tratarea seminței nu este obligatorie dacă semănatul se efectuează la
începutul toamnei, când dăunătorii menționați intră în diapauză. în
recomandările cu privire la tehnologia cultivării lucernei pentru semințe
(1990) se indică sistemul de aplicare a metodei chimice și a altor metode de
combatere a dăunătorilor și bolilor, cele mai eficiente preparate, dozele și
metodele de aplicare a acestora.
V. Antonova (1985), studiind profund dezvoltarea diferitelor boli și
dăunători ai lucernei în condițiile Moldovei și metodele de combatere a lor,
recomandă contra gărgăriței lucernei ca în primul an de dezvoltare a lucernei
plantele răsărite să se stropească cu policlorcamfenom, gamma-izomer GHȚG
50% S.P., dilorom 80% S.P. Pentru combaterea gărgăriței de lucernă, tratarea
terenurilor se va efectua în perioada de apariție în masă a acesteia (lunile
iunie-iulie). în această perioadă stropitul se va efectua cu Metafos, Volaton,
Fozalon. După recoltarea lucernei, este indicat a introduce în rânduri
preparate granulate.
Pe semănăturile de lucernă din al doilea an de viață se vor realiza măsuri
de combatere a întregului complex de dăunători (ploșnițe, păduchi de frunze
sau afide, gărgârițe ș.a.). La începutul creșterii lucernei se vor introduce în
rânduri insecticide granulate: gamma-izomer GHȚG de 2%, Fosfamid, Bazudin
de 10%. Dacă semănăturile de lucernă din anii trecuți nu sunt izolate de
semănăturile noi, este necesar de folosit preparate chimice contra viespii
semințelor de lucernă, gărgăriței frunzelor de lucernă, eurotominelor ș.a.
Plantațiile se vor trata în faza de formare a păstăilor, cu Fozalon, Tiodan ș.a.
La utilizarea preparatelor chimice contra dăunătorilor și bolilor trebuie
întotdeauna să protejăm entomofauna folositoare, în primul rând polenizatorii,
și să luăm măsuri pentru a evita poluarea mediului înconjurător.
In experiențele efectuate mai mulți ani în Republica Moldova (M. Vrons-
chih ș.a.) în vederea combaterii dăunătorilor și bolilor lucernei pentru semințe
cu aplicarea preparatelor eficiente au fost obținute sporuri înalte și stabile la
roada de semințe (tab. 106).
Tabelul 106
Eficacitatea economică a pesticidelor (media mai multor ani)

Varianta și denumirea Doza preparatului, Recolta de semințe, q/ha

preparatului kg/ha
O tratare Două tratări
Martor (fără tratare) - 0,8 0,4
Metafos, 40% C.E. 0,5 1,8 3,7
Fozalon, 35% C.E. 2,4 1,5 3,0
Fozalon + Metafos 1,2 + 2 1,3 1,9
Tiodan, 50% RU. 2,5 2,9 5,2
Volaton, 50% C.E. 1,0 2,85 2,98
Bazudin, 40% RU. 2,5 3,1 4,3

în baza cercetărilor complexe, s-a stabilit că la producerea semințelor în

primul an trebuie efectuată o tratare în faza de îmbobocire a lucernei, la
folosirea repetată a terenului pentru semințe - două tratări (la începutul și la
sfârșitul îmbobocirii), iar pe semănăturile vechi încă 1-2 tratări (la sfârșitul
înfloririi plantelor). Dacă pe semănăturile pentru sămânță se depistează plante
atacate de făinare sau de rugină, atunci soluțiile de lucru de insecticide se
prepară pe suspensii de 1% de sulf coloidal (5—6 kg/ha) sau se aplică prăfuirea
cu sulf măcinat (30 kg/ha). Tratarea cu sulf măcinat se efectuează numai pe
timp cald. în cazul în care au fost descoperite plante atacate de făinarea brună
sau de cea galbenă, semănăturile se tratează cu soluție de 1% de zeamă
bordoleză (12-15 kg/ha după sulfat de cupru).
Se interzice categoric tratarea lucernei pentru sămânță cu preparate
chimice în timpul înfloririi.
Succesul în combaterea dăunătorilor depinde de calitatea tratării și de
efectuarea ei la timp. La elaborarea planului măsurilor de nimicire trebuie
stabilite corect termenele și metodele măsurilor de protecție. Tratarea
chimică a semănăturilor de lucernă se va realiza pe timp senin, fără vânt, cu
soare. Pentru reducerea acțiunii dăunătoare a insecticidelor asupra
entomofaunei folositoare, semănâturile se vor trata în orele de dimineață și
seara sau chiar noaptea. In timpul lucrului agregatelor este important să nu
se efectueze tratarea dublă. Mașina se va regla minuțios, la doza necesară
de soluție sau de praf.
0 importanță deosebită pentru combaterea dăunătorilor pe semănăturile
de lucernă au metodele biologice. Prin experiențe și observări s-a stabilit că
păduchii sunt nimiciți de către insectele răpitoare din familiile Coccinellidae
Chrysopa, Hemerobidae, Syrphidae etc.
In Virginia de Vest (S.U.A.), conform autoarei R. Kuznețova (1977), au
fost depistate 11 specii de paraziți ai gărgăriței lucernei. Mai eficiente s-au
dovedit a fi speciile Bathyplectes curculionis (au fost parazitate până la 88% de
gărgărițe) și Microctonus colesi (până la 49-79% de gărgărițe).
La micșorarea numărului de fitonomus contribuie esențial paraziții lui
{Tetrastichus incerbus R. și Bathyplectes curculionis T.), care fac parte din
familia Ihneumonidelor. Larvele de fitonomus parazitate de ihneumon
împletesc gogoașa, în care se formează nu pupa dăunătorului, ci a parazitului.
în anii obișnuiți după condițiile atmosferice sunt parazitate 35-60% de larve.
Pe semănăturile de lucernă, în cazul prezenței ouălor omizii-de-câmp, ale
buhăi sau gărgăriței semințelor de lucernă, este rațional a folosi trihograma
în număr de 100-300 de mii de exemplare la hectar. Pentru protecția lucernei
contra dâunătorilor și a bolilor este foarte eficientă aplicarea sistemului com-
plex de combatere a lor, care include metode organizaționale gospodărești,
agrotehnice, de selecție, chimice, biologice.
Rolul de frunte în acest sistem revine metodelor agrotehnice și de selecție.
Aplicarea lor la timp și în complex reduce esențial gradul de afectare a
semănăturilor de lucernă, astfel renunțându-se la alte metode, în special la
cele chimice. Sarcina principală constă în menținerea densității dăunătorilor,
cu ajutorul metodelor organizatorice, agrotehnice ș.a., mai jos de nivelul la
care ei nu aduc daune economice considerabile. Pesticidele se vor folosi
numai dacă acest prag va fi depășit.
CAPITOLUL Ei

MECANIZAREA COMPLEXĂ
A CULTURII LUCERNEI
Complexurile de masini pentru lucrarea
solului, semănat, îngrijirea plantelor ;i recoltarea roadei
Asigurarea întreprinderilor agricole cu tehnică modernă permite a utiliza
tehnologii avansate de cultivare a lucernei pentru nutreț și pentru semințe.
Folosirea tractoarelor rapide energosaturate (K-701, T-150, T-150K, MTZ-80,
MTZ-82), a agregatelor moderne și a mașinilor cu viteză mare asigură o
productivitate înaltă a muncii mecanizatorilor și o calitate bună a lucrărilor
de pregătire și de semănare a solului, de îngrijire a plantelor și de recoltare
a lor. Complexurile de mașini utilizate la lucrarea de toamnă și înainte de
semănat a solului, la semănat și la îngrijirea plantelor din lucernierele pentru
nutreț și pentru semințe sunt prezentate în tabelul 107.
Tabelul 107
Complexurile de mașini pentru cultivarea lucernei pentru
nutreț ;i semințe"

Mașinile și uneltele agricole

Operația tehnologică
denumirea marca
1 2 3
Dezmiriștirea Discuitor LDG-5; LDC-10
Dezmiriștitor cu brazdă PPL-5-25; PPL-10-25
Crapă cu discuri BDT-7,0; BD-10
Administrarea îngrășă- Mașină pentru administrarea MVU-12; MUP-6; MVU-5
mintelor minerale îngrășămintelor minerale
PLP-40; PN-4-40;
Aratul Plugul
Pla-3-35
D Dispozitive pentru plugurile PVR-2,3; PVR-3,5
semisuspendate pentru tasarea
solului, fărâmițarea bolovanilor
și nivelarea suprafeței
Nivelarea arăturii Nivelatorul-fărâmițător de sol VP-8; VIP-5,6

* Capitolul a fost scris de către C. Șevciuc și M. Lupașcu.

** Acest complex de mașini poate include și alte tipuri de mașini noi.

270
 1 2 3
Crapă flexibilă BP-8
Boroană cu dinți BIG-3A

Lucrarea antierozională Dispozitiv la dezmiriștitorul PLDG-10

a solului: LDG-10
Efectuarea gropițelor

Fisurarea arăturii și a Scarificator-plug-cârtiță ȘCN-2-140

semănăturilor

Lucrarea solului înainte Agregatul combinatde lucrarea PVC-3,6; ACP-2,5

de semănat solului
Cultivatorul de frezat CFG-3,6-0,1
Cultivatorul de deschidere CȘU-12
mare

Semănatul pentru nutreț Semănătoare remorcată de SZT-3,6

și pentru semințe semănat ierburi și de împrăștiat
îngrășăminte.
Semănătoare de ierburi pentru SCT-3,6
pășuni

Pentru semințe Semănătoare de legume SCON-4,2; SO-4,2

Semănătoare pneumatică SPC-6MF; SUPN-8

Tăvălugitul Tăvălug din inele cu pinteni ZCCȘ-6

Tăvălug inelat-dințat ZCCN-2,8
Tăvălug dințat ZCVG-1,4

Afânarea semănăturilor Grapă cu discuri și dinți BZTS-1,0

vechi Dezmiriștitor cu discuri LDG-10

Afânarea spațiului dintre Cultivator hrănitor de plante CCU-5,4; CRN-4,2; CRN-5,6

rânduri în semănăturile Cultivator de frezat CF-5,4
pentru semințe Cultivator-mușuruitor FPU-4,2

Prepararea soluțiilor de Agregat pentru prepararea APY-1,2; STC-5

pesticide soluțiilor de lucru

Stropirea semănăturilor Stropitor STR-14-1500; SLV-1500;

POM-630

Prăfuirea Prășitor universal OȘU-50A

Irigarea Agregat de ploaie artificială cu DDA-100NA

două console
Complet pentru irigare cu roți DCS-60, Voljanka
I nstalație de ploaie artificială cu DF-120 „Dnepr"
jet mediu
Instalație de ploaie artificială „Fregat"
Instalație de ploaie artificială cu DDN-70; DDN-100
jet lung

271
 Elementul cel mai important în tehnologia cultivării lucernei este
semănatul. Pentru semănatul în rânduri obișnuite al lucernei pentru nutreț,
în prezent se folosește semănătoarea de semănat ierburi și de împrăștiat
îngrășăminte chimice remorcată SZT-3,6, precum și semănătoarea pentru
semănatul ierburilor și amestecurilor pe fânețe și pășuni remorcată
SCT-3,6. Cu aceste semănători lucerna se seamănă sub plantă protectoare,
precum și în rânduri distanțate pentru semințe.
La semănatul în rânduri distanțate se aplică deseori semănătorile pentru
legume SO-4,2 și SUPO-6. Limitatorul adâncimii de lucru al brăzdarelor
acestor semănători asigură îngroparea semințelor la adâncimea stabilită, ceea
ce garantează răsărirea concomitentă a plantelor și mărește procentul de
răsărire a semințelor. La semănatul lucernei pentru semințe în rânduri
distanțate se folosesc și semănătorile pneumatice SUPN-8 și SPC-6MF, dotate
cu discuri speciale, cu diametrul orificiilor de aspirație de 0,6-0,7 mm.
Lucerna, după cum s-a menționat, reacționează pozitiv la irigare. Cea mai
răspândită metodă de udare a acestei culturi este cea prin aspersiune. Unul
din principalii indici de lucru ai instalațiilor de ploaie artificială este
intensitatea ploii. Ea trebuie astfel dirijată, încât la udare să nu afecteze
structura solului, să nu provoace eroziunea lui, să nu cauzeze formarea
băltoacelor și vătămarea plantelor. In cazul solurilor grele, intensitatea ploii
trebuie să fie de 0,1-0,2 mm/min., al celor luto-nisipoase medii - de 0,2-0,3
și al celor ușoare - de până la 0,5-0,8 mm/min. Diametrul picăturilor nu
trebuie să depășească 1,5 mm.
Există instalații de ploaie artificială de diferite tipuri, care funcționează în
baza captării apei din conducte închise și din izvoare deschise, în mișcare și
de pe poziție. La alegerea tipului instalației pentru ploaie artificială se va lua
în considerare faptul că conductele demontabile sunt mai indicate pe sectoare
mici cu relief complicat și configurație neregulată, iar conductele mobile cu
lățimea de lucru mare se folosesc, de regulă, pe câmpuri mari, netede.
Instalațiile de ploaie artificială cu jet lung se caracterizează printr-o mare
maniabilitate la trecerea printre sectoare irigate, însă în caz de vânt udatul
este neuniform; agregatele de ploaie artificială cu jet scurt lucrează bine pe
orice timp. Vor putea folosi deplin posibilitățile tehnice și tehnologice ale
instalațiilor de ploaie artificială doar acei mecanizatori, operatori și specialiști,
care au studiat bine construcția lor și pun în practică experiența înaintată.
Irigarea este deosebit de eficientă în îmbinare cu îngrășările suplimentare.
In acest scop, la instalațiile de ploaie artificială se ajustează dispozitive
destinate pentru dizolvarea îngrășămintelor minerale și pentru administrarea
lor concomitent cu udarea. Folosirea lor dă posibilitate de a consuma econom
și de a repartiza uniform îngrășămintele pe suprafața irigată, de a reduce
considerabil cheltuielile de forță de muncă și de mijloace materiale.
Gospodăriile care nu dispun de asemenea dispozitive le pot înlocui cu
pulverizatorul OP-1600-1, pus în acțiune de un tractor cu puterea redusă sau
de un motor staționar. E1 nu trebuie transformat, iar pentru a economisi
energia, poate fi scoasă roata cu palete a ventilatorului. Soluția saturată de
îngrășăminte, preparată în rezervorul pulverizatorului, este transferată printr-un

,272
furtun elastic în conducta instalației de ploaie artificială. Soluția de
îngrășăminte slab solubile se va prepara în prealabil, apoi va fi adusă în câmp,
la pulverizator. 0 atare organizare a muncii sporește productivitatea
instalațiilor de ploaie artificială.
Pentru prevenirea scurgerii apei de pe suprafața solului, din cauza
bătătoririi lui cu mașinile și agregatele, precum și terenului rău nivelat, se
aplică fisurarea. Inainte de semănat, fisurarea se va efectua o dată pe sezon,
pe semănăturile din al doilea și următorii ani de folosire, cel mai bine după
prima coasă. La deplasarea agregatului pe câmp, pentru a nu distruge stratul
înțelenit al semănăturilor, nu se admite patinarea șinelor tractorului. Dacă
nu este posibilă administrarea îngrășămintelor mjnerale sau a celor organice
lichide în timpul irigării, ele se introduc separat. Ingrășămintele minerale se
administrează, de regulă, înainte de fisurare, iar cele organice lichide după
fisurare. Ele se transportă, se amestecă și se repartizează pe suprafața
câmpurilor cu ajutorul mașinilor ZJV-3,2 , RJT-4.

Complexurile de mațini pentru recoltarea lucernei

pentru semințe și pentru nutreț
In procesul de cultivare a lucernei recoltarea este o etapă de răspundere,
care necesită un volum mare de lucru. Dificultatea recoltării acestei culturi
pentru semințe este cauzată și de faptul că semințele au dimensiuni mici și
un grad înalt de lunecare, se coc neuniform, nu există mașini speciale pentru
recoltarea lor. Folosirea secerătorilor pentru cereale și a combinelor
insuficient ermetizate cauzează mari pierderi. Semințele se pierd și la cosirea
masei vegetale cu secerătorile în brazde, deoarece se scutură la strângerea
și treieratul cu combina.
Lucerna cosită în brazde, înainte de treierat, se usucă în timp de 5-6 zile,
apoi brazdele se strâng cu culegătoarele de căpițe cu transportor-pânză,
folosirea cărora reduce cu mult pierderile. Pentru treierat se va utiliza
combina pentru recoltarea cerealelor SC-5, dotată cu dispozitivul PST-54-108
pentru recoltarea semincerilor de ierburi. Intrucât lucerna se treieră greu,
numărul de rotații al tobei de treierat trebuie mărit până la 1 250 min1.
Intervalele dintre tobă și coșul tobei trebuie să fie minimale la intrare - de
16-18 mm, iar la ieșire - de 1-2 mm. Suberele ventilatoarelor se fixează în
mod obligator, iar frecvența rotației ventilatorului se va micșora până la mini-
mum, întrucât o dată cu mărirea ei fluxul de aer scoate împreună cu pleava
și semințele. Intervalele mecanismului de dezghiocare, de asemenea, se
stabilesc minimale: la intrare - de 7-8 mm, la ieșire - de 1-2 mm. De
menționat că un treierat calitativ este asigurat la o viteză de mișcare a
combinei nu mai mare de 2 km/oră. Ciururile în formă de rețea se vor curăța
zilnic de resturi vegetale.
Puritatea semințelor în buncăr trebuie să fie nu mai mică de 70%. Insă
acest indice nu este hotărâtor, întrucât lucerna trecută prin aparatul treierător
al batozei este prelucrată suplimentar pe aria de treierat. Important este ca
treieratul total al semințelor cu combina să alcătuiască nu mai puțin de 95%.

273
La treieratul semincerilor de lucernă cu combina se pierde o cantitate mare
de semințe, de aceea trecerea treieratului pe arie, după cum au arătat
experiențele multor gospodării din ținutul Krasnodar (Rusia) și din alte
regiuni, asigură micșorarea pierderilor de semințe până la minimum și
ameliorează calitatea nutrețurilor din masă vegetală fără semințe.
La I.C.Ș.A. din Krasnodar (Rusia) s-au studiat câteva variante ale
tehnologiei fără deșeuri de recoltare a semințelor de lucernă: culegerea
brazdelor cu umiditate înaltă îndată după cosit, transportarea lucernei trecute
prin aparatul de treierat al batozei pe arie, clăditul șirelor, uscarea, treieratul;
culegerea brazdelor uscate până la umiditatea de 35-40%, cu efectuarea
ulterioară a operațiunilor tehnologice menționate cu încărcarea și
transportarea concomitentă, transportarea lucernei trecute prin aparatul de
treierat al batozei pe arie, treieratul cu combina de recoltat cereale, utilată
cu dispozitive PST-108. Pentru fiecare variantă a tehnologiei s-a folosit un
complex de mașini produse în serie (tab. 108).
Tabelul 108
Tehnologia care asigură recoltarea semințelor de lucernă fără dețeuri

Numărul de agregate
la 100 ha
Operația tehnologică Componența agregatului
semănături,
bucăți
Cu uscarea pe arie a lucernei trecute prin aparatu! de treierat a! batozei
Cosirea cu încărcarea în
MTZ-80 + E-062 + PTS-45 3
mijloacele de transport
Transportarea lucernei batozei
MTZ-80 + PTS-45 6
pe arie
Clăditul în șire al lucernei MTZ-80 + PF-0,5 3
Uscarea suplimentară a lucernei UVS-16; UDS-300 6
încărcarea lucernei din șire luMZ-6L + PA-0,8 + CTU-10 3
în alimentatorul-dozator
Treieratul lucernei SC-5 + PST-54-108 + PUN-57 3
+ PTS-45
Transportarea părților mărunțite
MTZ-80 + PTS-45 1
fără semințe
Transportarea semințelor ZIL-MMZ-555 1
Cu uscarea brazde/or în câmp
Cositul în brazde CPS-5C; E-301; SC-5 + JBR-4,2 1,43; 1,43; 1,45
Adunarea brazdelor MTZ-80 + E-062 + PTS-45; 3
SC-4HA+PTS-45
Transportarea lucernei trecute
prin aparatul de treierat MTZ-80 + PTS-45 6; 6
al batozei pe arie
Clăditul în șire al lucernei MTZ-80 + PF-065 3
Uscarea suplimentară a lucernei UVS-16; UDS-300 6
încărcarea lucernei din șire SuMZ-6L + PA-068 + CTU-10 3
în alimentatorul-dozator + LIS-3 (PZM-1,5)
Treieratul lucernei SC-5 + PST-54-108 + PUN-5 3
+ PTS-45
Transportarea părții mărunțite
MTZ-80 + PTS-45 3
fără semințe
Transportarea semințelor ZIL-MMZ-555 1
Cu adunarea brazde/or uscate în câmp
Cositul în brazde CPS-5C; E-301 1,43; 1,43; 1,45; 1,15
SC-5 + IRB-4,2; SC-5 + IBN-6
Adunarea și încărcarea MTZ-80 + AS-1,6 + PTS-45; 1,45; 1,2
brazdelor SK-5 „Niva"
Transportarea lucernei trecute T-150K ISTP-60; MTZ-80 2
prin aparatul de treierat al batozei + PTS-45
încărcarea lucernei în luMZ-6L + PA-0,8 + LIS-3; 3,3
alimentatorul-dozator SuMZ-6L - PA-08 + CTU-10
Treieratul lucernei SC-5 + PST-54-108 + PUN-5 3
+ PTS-45
Transportarea părții mărunțite
MTZ-80 + PTS-45 3
fără semințe
Transportarea semințelor ZIL-MMZ-555 1

Notă-, Remorca pentru tractoare cu volum mare de tipul 2-PTS-4-887B în tabel este
prezentată ca PTS-45.

Eficacitatea noilor tehnologii a fost verificată în condiții de producție.

Analiza datelor obținute demonstrează că în gospodăriile unde s-a folosit
tehnologia fără deșeuri de pe fiecare hectar s-a obținut suplimentar 25-47 kg
de semințe. Insă această tehnologie sporește cheltuielile de forță de muncă
de 1,6-2,8 ori. La cele spuse vom mai adăuga că, în cazul dat, se consumă
combustibil lichid de 1,8-2,0 ori mai mult (tab. 109).
Tabelul 109
Indicii tehnico-economici ai diferitelor variante ale tehnologiei
de recoltare a semințelor de lucernă

Cheltuielile
Variantele tehnologiei de recoltare de forță de muncă, de exploatare, de combustibil,
om ore/ha rub./ha l/ha
Recoltarea cu combina; cu
5,64 32,47 15,32
treieratul în câmp (martor)
Tehnologie fără deșeuri cu uscarea
pe arie a lucernei trecute prin 15,74 80,99 27,71
aparatul de treierat al batozei
Tehnologia fără deșeuri cu uscarea
14,12 82,67 30,96
suplimentară a brazdelor în câmp
Tehnologia fără deșeuri cu adunarea
9,13 49,33 30,12
brazdelor uscate în câmp

275
 Tabelul 110
Complexurile tehnologice de mașini pentru prepararea nutrețului de lucernă

Tipul de nutreț preparat

Operația tehnologică
fân friabil fân presat fânaj nutrețuri dehidratate
CS-2, 1; CS-F-2, 1 B; CD-F-4; CRN-2,1A; CS-2,1; CS-F-2,1B;
Cositul în brazde -
CD-F-4; CRN-2,1A CS-2,1; CS-F-2,1B; CD-F-4; CRN-2,1B
Cositul cu mărunțirea și încărca- CSC-100A; E-282 „
rea în mijloacele de transport - - - Don-680", UAS „Polesie"
250 CPCU-75; CPT-2,4
Cositul cu strivitul tulpinilor și CPS-5, OC; CPS-5B; CPS-5, OC; CPS-5B; CPS-5, OC; CPS-5B; CPS-5, OG; CPS-5B;
așezarealor în poloage E-302; CPRN-3,0A E-302; CPRN-3,0A E-302; CPRN-3,0A E-302; CPRN-3,0A
Răvășirea și greblarea în purcoaie
a materiei prime ofilite GVC-6A; CVR-6B CVC-6A; CVR-6B CVC-6A; GVR-6B GVC-6A; GVR-6B
GPP-6, OC; GP-14;
CPP-6, OC; CP-14; PS-1, 6M; K-453; PRP-1,6;
Creblarea resturilor; adunarea PC-1, 6A; TP-F-45; CPP-6,05; CSC-100A; GPP-6, OG; CSC-100A;
PR-F-750; E-282; „Don-680"; CPCU-75; E-282; „Don-680"; CPCU-75.
brazdelor PF-O,5; PCU-0,8; PPL-F-1,6M; PPU-0,5; CPI-2,4 CPI-2,4
SPT-60
GUT-2,5; MT-1; PTM-4,0
PSE-12,5; PSE-20; PSE-12,5; PSE-20;
Transportarea materiei prime la 2PTS-4-887B; SP-60 2PTS-4-887B; TSN-2,5A PSE-3O; PSE-40; PSE-30; PSE-40;
locul de păstrare și prelucrare
PIM-F-20; PIM-40 PIM-F-20; PIM-40
AVM-0,65; AVM-1,5;
Punerea nutrețului la păstrare - - SB-1,5; AVM-30;
-
AVM-5; OPC-2M; OPC-3;
OPC-5; OGM-0,8A; OCM-1,5
T-150; D-175C;
PF-O,5; PCU-0,8;
Prepararea nutrețurilor dehidratate SP-60; PF-O,5; P-35; BN-100A; 2PTS-4-887B
PPU-0,5; PPU-0,75;
PCU-0,8; UVS-16A CTU-2000; TZB-30;
UVS-16A
RMB-9,15
 Aplicarea tehnologiei ce asigură recoltarea fărâ deșeuri a lucernei pentru
semințe va fi determinată de posibilitățile tehnico-materiale ale gospodăriei.
De remarcat că umiditatea lucernei semincere trecute prin aparatul de
treierat al batozei, de obicei, este sporită. Aceasta duce la autoîncălzirea rapidă
și la pierderea capacității germinative a semințelor, de aceea lucerna trecută
prin aparatul de treierat al batozei, fiind adusă pe arie, trebuie supusă imediat
prelucrării primare. In acest scop se folosesc mașini de curățat boabe de
tipul R-523/2. Fracția impurităților grele și ușoare, obținute la lucrarea
primară, se strânge aparte și, pe măsura acumulării, este trecută prin mașina
de dezghiocat sămânță de trifoi C-0,5 sau K-310A. După curățarea primară,
semințele trec curățarea de bază, care se efectuează la mașinile SPS-5, PSS-2,5,
„Petcus-Ghigant”; K-531/l, „Petcus-Selectra”, C-218/l ș.a.
La cultivarea lucernei se vor aplica pe larg metodele de flux în grup de
folosire a parcului de mașini și de tractoare, se vor forma detașamente
mecanizate și complexuri de recoltare-transportare. Pentru completarea
detașamentelor mecanizate de recoltare a nutrețurilor se vor folosi mașini
speciale înalt productive (tab. 110).
0 anumită importanță au concentratele proteice produse din sucul
plantelor verzi. Pentru aceasta lucerna este cea mai bună materie primă.
Stoarcerea mecanică preventivă a sucului din plante este unul din procedeele
ce permit a spori considerabil productivitatea agregatelor de uscare la
folosirea borhotului pentru prepararea făinii vitaminice.
Capitolul ki
EVALUAREA ECONOMICĂ A TEHNOLOGIEI
INTENSIVE DE CULTIVARE A LUCERNEI
în prețul de cost al producției animaliere, în primul rând al laptelui,
nutrețuriîor le revin 50-70% și mai mult. De aceea, pentru sporirea
rentabilității zootehniei, trebuie redus prețul de cost al nutrețurilor, prin
creșterea recoltelor și îmbunătățirea lor calitativă. în acest scop, mai întâi de
toate, trebuie alese soiurile și speciile de culturi furajere respective, elaborând
structura optimă a suprafețelor de însămânțare, folosite procedeele moderne
de cultivare, recoltare, depozitare, pregătire și de utilizare rațională a
nutrețurilor.
Lucerna, după cum s-a menționat în capitolele precedente, din punctele
de vedere economic, ecologic și agrotehnic, este una dintre cele mai
avantajoase culturi furajere, pentru majoritatea regiunilor producătoare de
nutrețuri.
L. Stterlee (1978), apreciind diferite culturi furajere după producția de
proteină la hectar, subliniază că lucerna, în statele Nebrasca și Carolina de
Sud, asigură în 5-7 coase o producție de proteină de 17,2-31,2 q/ha. Soia la
o recoltă de 23,5 q/ha dă 10 q/ha proteină, iar porumbul la o recoltă de
62,7 q/ha grăunțe - doar 5,6 q/ha de proteină.
Polonezul I. Sowisky (1976), evaluând producția de unități nutritive și de
proteină la hectar la opt culturi și prețul de cost relativ al producției furajere, a
stabilit că lucerna la o recoltă de 400 q/ha de masă verde întrece secara pentru
boabe după recolta de unități nutritive de 1,6 și de proteină de 5 ori, orzul
pentru boabe, respectiv, de 1,6 și 4,7 ori, ovăzul - de 1,9 și 4,7 ori, porumbul
pentru nutreț verde - de 1,1 și 2,4 ori și fânul de luncă - de 1,5 și 2,8 ori. Prețul
de cost relativ al unității nutritive și al 1 kg de proteină la lucernă este mai
redus, în comparație cu culturile enumerate mai sus, respectiv, de 1,1-2,1 și
1,5-5,4 ori. în Ungaria, conform comunicării doctorului I. Bocșa, recolta medie
de proteină pe anii 1978-1980 de pe 1 ha de lucernă a alcătuit 700 kg, de soia
- 531, de grâu - 446 și de porumb - 397 kg. O unitate de proteină de lucernă
este mai ieftină decât o unitate de proteină de soia de 3 ori, de proteină de grâu
și de orz de 2,5 ori și de proteină de porumb - de 4 ori.
Analiza detaliată a eficienței economice a producției unor culturi furajere
într-un șir de gospodării din Moldova (tab. 111) demonstrează că și în anii
relativ secetoși lucerna întrece considerabil alte culturi după recolta de unități
nutritive proteice la cel mai redus preț de cost al unității nutritive proteice.

278
 Tabelul 111
Eficiența economică a unor plante furajere cultivate în Moldova
(media pe mai mulți ani)

Masa verde
Indicele Rădăcinoase
de lucernă de ierburi anuale de porumb furajere
Recolta, q/ha 247 127 176 394
Producția la hectar (q):
- unități nutritive 44,5 22,8 33,5 47,2
- proteină digestibilă 9,63 3,04 2,46 3,94
- unități nutritive proteice 79,0 28,3 28,6 46,8
Prețul de cost (rub.) al 1 q de:
- unități nutritive 5,22 5,61 4,79 16,58
- unități nutritive proteice 2,94 4,39 5,69 16,58
Producția posibilă de lapte
(q) la utilizarea nutrețuri- 43,9 16,3 15,7 26,0
lor de pe 1 ha
Prețul de cost (rub.) al
nutrețurilor pentru 5,29 7,9 10,24 29,84
producerea 1 q de lapte

Astfel, după producția de proteină digestibilă la hectar, lucerna întrece celelalte

culturi de 3-5 ori, după recolta de unități nutritive proteice - de 1,6-2,8 ori. Costul
nutrețurilor preparate din lucernă, de asemenea, este cu mult mai redus decât
cel al nutrețurilor obținute din alte plante furajere. 0 tonă de proteină digestibilă
de lucernă costă 241 rub., de ierburi anuale - 420, de masă verde de porumb -
827, de rădăcinoase -1 986 rub. Masa verde de lucernă, datorită conținutului
înalt de substanțe proteice, asigură obținerea unei cantități de lapte de 1,7-2,8 ori
mai mare decât la folosirea altor nutrețuri. Ca rezultat, costul unui chintal de
lapte este de câteva ori mai mic decât la întrebuințarea nutrețurilor de alte culturi.
în gospodăria „Mălăiești”, jud. Orhei, unde noi în decurs de mulți ani am
aplicat în practică realizările experimentale în producerea culturilor furajere,
am obținut rezultatele prezentate în tabelul 112.
Tabelui 112
Productivitatea culturilor furajere în gospodăria „Mălăiețti", Orhei (media
multianuală), q/ha

Denumirea culturii Recolta Unități nutritive Proteină digestibilă

Lucernă, anul I 426 72,0 15,3
Lucernă, anul II 516 88,0 18,5
Lucernă, anul III 478 81,0 17,2
Sfeclă furajeră 822 99,0 8,2
Porumb pentru însilozare 420 80,0 4,6
Culturile anuale pentru masă verde 231 49,0 2,6
Soia pentru boabe 30,4 40,3 6,9
Porumb pentru grăunțe 60,4 - -

279
 Din datele din tabel reiese că pe un fond înalt de agrotehnică toate culturile
experimentate au dat producții bune, depășind recoltele obținute în alte
gospodării de 1,5-2,0 ori. De subliniat că lucerna în toți anii de folosire,
îndeosebi după recolta de proteină de pe unitatea de suprafață, întrece toate
culturile studiate de 2-3 și chiar de 4 ori.
Bineînțeles, lucerna nu este unicul nutreț în rația animalelor, deoarece în
acest caz poate avea loc hrănirea excesivă cu proteine, dereglarea raportului
dintre substanțele minerale, efect care trebuie evitat.
Aducând exemplele enumerate, nu s-a urmărit scopul de a opune o cultură
altei culturi, ci de a demonstra eficacitatea economică a lucernei în comparație
cu alte culturi furajere. Lucerna se va folosi în rația animalelor în îmbinare
chibzuită cu alte feluri de nutrețuri, în primul rând cu astfel de culturi lactipare
cu conținut de energie înalt, ca porumbul și sfecla furajeră.
In capitolele anterioare s-a subliniat că cultivarea ierburilor leguminoase
multianuale, în primul rând a lucernei, este obligatorie la producerea
nutrețurilor în condiții de câmp. Practic, toate tipurile de asolament, mai
ales cele furajere, trebuie să includă lucerna.
M. Gubar (1981), studiind, în perioada 1973-1977, în condițiile regiunii
Cernigov (Ucraina), productivitatea arăturii unde se aplică asolamente furajere
cu 7-8 sole cu un complet diferit de culturi amplasate în preajma fermelor, a
stabilit că randamentul mediu al tuturor asolamentelor a alcătuit 483 q/ha de
masă verde sau 66,8 q de unități nutritive, prețul de cost al unei unități nutri-
tive - 2,26 de copeici, rentabilitatea fiind de 77%. în asolamentul mai productiv,
unde ierburile multianuale ocupau patru sole (50% din toată suprafața
asolamentului), erau mai înalți și indicii economici, nivelul rentabilității
constituind 136%, adică fiind de 1,7 ori mai mare decât în celelalte asolamente.
în experiențele noastre de lungă durată a fost studiată eficacitatea economică
a culturilor, producția furajeră de pe o unitate de suprafață și prețul ei de cost.
Pentru exemplificare prezentăm datele analizei economice a două asolamente
cu și fără lucernă, efectuate împreună cu N. Bolocan. Culturile au fost crescute
pe fonduri agrotehnice irigate și cu aplicarea îngrășămintelor.
Tabelul 113
Productivitatea asolamentelor cu ți fără participarea lucernei pe diferite fonduri
agrotehnice (media pe anii 1980-1985, q/ha)

Cu participarea lucernei Fără lucernă

Fondul agrotehnic unități nutritive proteină unități nutritive proteină
digestibilă digestibilă

Irigare fără îngrășăminte 113,3 18,1 103,7 10,3

Irigare + îngrășăminte
188,7 29,1 161,9 16,9
în doze recomandate

Irigare + îngrășăminte
în doze calculate la 209,4 32,1 187,2 19,6
roada programată

280
 Primul asolament: 1,2,3 — lucernă; 4 - sfeclă furajeră; 5 - porumb pentru
însilozare. A1 doilea asolament: 1 - orz de toamnă pentru boabe, porumb
pentru nutreț verde (a doua roadă); 2 - Perco pentru nutreț verde, soia pentru
boabe (a doua roadă); 3 - porumb pentru boabe; 4 - măzăriche + ovăz pentru
nutreț verde, porumb pentru masă însilozată (a doua roadă); 5 - triticale
pentru boabe, porumb pentru nutreț verde (a doua roadă). Rezultatele
experiențelor (tab. 113) demonstrează în mod convingător că asolamentul
cu participarea lucernei este cu mult mai productiv decât cel fără lucernă.
In primul asolament prețul de cost al nutrețurilor produse, mai ales al proteinei
digestibile, este cu 25-52% mai mic decât în asolamentul al doilea. De remarcat
că pe fonduri agrotehnice înalte, în asolamentele cu participarea lucernei sporul
producției furajere la o unitate de îngrășăminte și de apă de irigare folosite, de
asemenea, este cu mult mai înalt decât în asolamentul fără participarea lucernei.
N. Balaur cu colaboratorii, efectuând analiza energetică detaliată a
tehnologiei de cultivare a unui șir de culturi în asolamentele noastre
staționare, au stabilit că cea mai economicoasă sub aspect energetic este
lucerna cultivată în scopuri furajere (tab. 114).
Tabelul 114
Eficacitatea energetică a cultivării culturilor furajere ;i cerealiere

S-a consumat S-a obținut cu S-a obținut la 1 MJ

Cultura energie, MJ/ha roada, MJ/ha consumat, MJ
Lucerna (timp de 3 ani) 21 271 185 310,1 19,6
Crâu de toamnă 19 716,5 125 356,0 6,36
Porumb pentru nutreț verde 7 758,5 72 540,0 9,36

După cum se vede din tabel, eficacitatea energetică a lucernei este de

3 ori mai înaltă decât a grâului pentru boabe și de 2,1 ori decât a porumbului
pentru masă verde.
Astfel, rezultatele experiențelor demonstrează eficacitatea economică a
includerii în rotația asolamentelor furajere de ierburi leguminoase
multianuale, în primul rând a lucernei.
In raioanele de stepă este deosebit de înaltă eficacitatea economică a
culturii lucernei pentru semințe. Astfel, A. Demciuk și L. Bratcenko (1981),
generalizând experiența cultivării lucernei pentru semințe în colhozul
„Sciors”, r-nul Dolinsk, regiunea Kirovograd, menționează că în gospodărie,
în anii 1978-1980, s-au produs 8001 de semințe de lucernă. Recolta medie a
depășit 2 q/ha, iar unele soiuri au dat mai mult de 4 q/ha. Prețul de cost al
unui chintal de semințe a fost de 117 rub. Fiecare hectar de lucernă a dat un
venit net de 742 rub. (sfecla de zahăr - 63, floarea-soarelui -156, cerealierele
- 102 rub.). Rentabilitatea producerii semințelor a fost mai mare de 250%.
în sovhozul „Severnâi” din regiunea Rostov recolta medie de semințe de
lucernă pe anii 1973-1976 a constituit 2,9 q/ha, venitul de la 1 ha - 347,3 rub., iar
rentabilitatea - 65% (Mihatova, 1979). Gospodăria „Răscoala de la Tatarbunar”
din raionul Tatarbunar (regiunea Odesa) s-a specializat pe parcursul mai multor

281
ani în producerea semințelor de lucernă. Anual ea recoltează 300-320 t de
semințe. Datorită aplicării pe larg a tehnologiei complexe de cultivare și de
recoltare, gospodăria obține anual 3-4 q/ha semințe, iar cele mai bune sectoare
au dat 5-6 q/ha. Câte 3-5 q/ha de semințe de lucernă de pe suprafețe de 100-
200 ha obțin și alte gospodării din același raion.
I. Moga (1993), în baza multiplelor experiențe efectuate în multe regiuni
din România, unde se cultivă lucerna pentru semințe, a elaborat o tehnologie,
prin care semănatul culturii se realiza la începutul toamnei și sămânță se
producea, în exclusivitate, în anul întâi la prima coasă. în aceste condiții,
nivelul producției este net superior celui obținut după tehnologia tradițională
(semănatul primăvara), totodată, reducându-se timpul de producție la numai
două luni și diminuându-se considerabil fluctuațiile de producție de la un an
la altul (tab. 115).
Tabelul 115
Tehnolosia tradițională ți tehnologia intensivă a culturii lucernei pentru sămânță
(progrese realizate în cercetările în domeniul tehnologiei producerii
seminței de lucernă în Câmpia Dunării, Dobrogea,
sudul Moldovei ți în Câmpia Banatului, în perioada
anilor 1980-1990 (după Moga)

Tehnologia Producția de semințe (limite)

kg/ha Diferența, kg/ha
Tradițională
* 100-600 -
**
Intensivă 500-1 200 +400-600

* semănat primăvara, producerea seminței în anii l-lll la coasele I sau a ll-a, în raport de
condițiile climatice.
•* semănat la începutul toamnei, producerea seminței, în exclusivitate în anul I la coasa I (în
II luni).

Conform acestui autor, tehnologia intensivă se poate realiza numai în regim

de irigare, pentru încadrarea răsăririi plantelor în intervalul de timp stabilit.
Gospodăriile din Republica Moldova au recoltat în medie pe anii 1975-
1985 câte 2,5 q/ha de semințe de lucernă la un preț de cost al unui chintal de
188 rub. Chiar și la această recoltă fiecare hectar de seminceri a dat o producție
globală în sumă de 2 000 rub., fără a lua în considerare recolta de masă verde
de la o coasă. întreprinderile intergospodărești de producere a nutrețurilor
din Republica Moldova au crescut în medie pe anii 1979-1982 pe o suprafață
de 5 219 hectare câte 2,3 q/ha de semințe de lucernă și au realizat un beneficiu
net de 899 rub. de pe fiecare hectar, iar întreprinderile „Pobeda” din raionul
Căușeni și „Iurievca” din r-nul Cimișlia în aceiași ani au recoltat câte 2,9 și
3,4 q/ha de semințe și au obținut un beneficiu net, respectiv, de 1 650 și
2 082 rub./ha. Câte 3-5 q/ha de semințe de lucernă au obținut în 1990 multe
gospodării din raioanele Dubăsari, Edineț, Soroca, Sângerei, Hâncești.
în una din experiențele noastre de producere se preconiza ca în anul 2001
să se obțină sămânță din prima coasă de la lucerna semănată pe o suprafață de
3 ha în toamna anului 2000. în prima jumătate a anului 2001 s-au creat condiții
destul de favorabile pentru lucernă (temperaturi moderate și cantități mari de
precipitații atmosferice - 280 mm în lunile IV-VII față de 225 mm după normă).
La începutul înfloritului primei coase s-a instalat un timp posomorât, cu nori și
precipitații abundente și plantele au început să polignească. în așa condiții
mașa de îucernă am cosit-o pentru hrană verde (180 q/ha).
în perioada de creștere a plantelor în a doua coasă condițiile climatice au
rămas aceleași: la începutul înfloririi plantele se poligneau și era imposibil
de obținut semințe din a doua coasă. Pe la sfârșitul lunii iunie lucerna a fost
cosită (145 q/ha). Dat fiind faptul că în sol era destulă umezeală, plantația
era foarte rară. Plantele bine întărite și curate de buruieni au început din
nou să crească intens și deja la sfârșitul lunii iulie au atins înălțimea de 70-
80 cm și au început să înflorească din abundență. Timpul cu mult s-a ameliorat,
iar începând cu 28 iulie ploile au încetat. Temperatura aerului în zilele cu
soare era de 28-32°C, noaptea în jur de 18-20°C. înfloritul și polenizarea au
decurs normal, de asemenea și formarea semințelor, însă, începând cu luna
august, în republică s-a instalat o secetă puternică, temperaturile în unele
zile atingând 34-35 și chiar 38-40°C. Umiditatea relativă a aerului a scăzut
până la 25-30%. Arșița mare era însoțită și de vânturi uscate. Seceta aeriană
a trecut și în secetă de sol, ale cărui rezerve de umezeală s-au epuizat rapid.
Toate acestea au influențat negativ formarea și umplerea semințelor de
lucernă, unele boabe au rămas chiar goale. Masa a 1000 de boabe a constituit
1,95 g, în loc de 2,4-2,5 g în condiții normale.
Recoltarea s-a efectuat la 20-22 septembrie cu combina. Roada de semințe
a constituit 2,5 q/ha.
După cum s-a menționat, recoltarea semințelor de lucernă din a treia
coasă se efectuează numai în cazuri excepționaîe, când se creează astfel de
condiții pentru lucernă ca în anul 2001, în condiții de irigare, pe un agrofond
înalt și curățat de buruieni și dacă plantele sunt bine dezvoltate. Analiza datelor
obținute de gospodăriile din Moldova în anii 1980-1990 demonstrează că
dacă productivitatea lucernei sporește, se reduce considerabil prețul de cost
al producției furajere.
Astfel, în 109 gospodării, cu o productivitate medie de fân de circa 30,5 q/ha,
prețul de cost al 1 q de nutreț a alcătuit 3,5 rub., al 1 q de unități nutritive - 7-
8 rub., al 1 q de proteină digestibilă - 34 rub. în 43 de gospodării, unde roada
a fost de 68,2 q/ha, prețul de cost al 1 q de fân s-a redus până la 2,57 rub., al
1 q de unități nutritive - până la 5,6 rub. și al 1 q de proteină digestibilă -
până la 23,9 rub.
S-a stabilit că în 87 de gospodării, prețul de cost al 1 q de masă verde de
lucernă, unde recolta a constituit 257,6 q/ha, a fost de 0,93 rub., iar în 48 de
gospodării, unde s-a aplicat pe larg tehnologia intensivă de cultivare a lucernei,
recolta medie a alcătuit 383 q/ha. Indicele prețului de cost al producției
nedepășind cota de 0,71 rub. în 96 de gospodării, care au obținut în medie
câte 1,3 q/ha de semințe de lucernă, prețul de cost al 1 q a fost de 275 rub.,
iar în 63 de gospodării cu o productivitate de 3,4 q/ha acest indice s-a redus
până la 127,3 rub.

283
 în primăvara anului 2001, la piață, prețul unui kilogram de sămânță de
lucernă, din cauza că de producerea acesteia în republică aproape că nu se
ocupă nimeni, a ajuns până la 30 de lei, iar în 2003 până la 50 de lei. Chiar
dacă prețul ar fi fost de două ori mai mic, și în acest caz un hectar ar fi adus
un venit de 3-4,5 mii de lei, deoarece în condițiile Moldovei în fiecare an se
pot obține 2-3 q de semințe de pe hectar. Puține culturi ar asigura, cu mici
cheltuieli pentru creștere, așa venit de pe un hectar însămânțat. Așadar, după
cum s-a menționat, Republica Moldova poate deveni o țară care ar putea
produce semințe nu numai pentru asigurarea propriilor necesități interne,
dar și pentru comercializarea lor peste hotare.
în capitolele anterioare ne-am referit la eficiența economică a unor elemente
aparte ale tehnologiei intensive de cultivare a lucernei pentru nutreț și pentru
semințe. Aici vom sublinia că folosirea lor, chiar și fără a ține cont de alți factori,
sporește considerabil productivitatea acestei culturi. Astfel, dozele și raporturile
elementelor nutritive pentru obținerea unor roade programate recomandate
de noi asigură recoltarea la fiecare kilogram de îngrășăminte (s.a.), în condiții
de neirigare, a 15-30 kg și mai mult de masă verde. Analiza energetică a utilizării
elementelor nutritive de către lucernă a demonstrat că energia consumată
sub formă de îngrășăminte în sumă de 17 275 MJ la hectar a făcut posibilă
obținerea într-un cicîu de folosire a lucernei a unei roade ce conține 59 043 MJ,
adică la fiecare MJ sub formă de îngrășăminte s-au obținut 4,2 MJ sub formă
de producție furajeră. în raioanele sudice de stepă irigarea este procedeul
agrotehnic hotărâtor în sporirea productivității lucernei. Dacă pe suprafața
fără irigare lucerna în primul an de folosire, pentru formarea roadei pe suprafața
de 1 ha a consumat energie solară în cantități de 25,46 mln. kcal, coeficientul
utilizării de către plante a radiației solare active pentru fotosinteză (R.A.E)
constituind 0,71, atunci pe sectorul irigat acești indici s-au majorat, respectiv,
până la 58,44 mln. kcal și 1,6 R.A.E în al doiîea an de folosire în condiții de
irigare aceiași indici au crescut cu 83,3 și 62,2%.
Analiza cheltuielilor energetice pentru irigare la cultivarea lucernei a
demonstrat că la fiecare MJ cheltuit în acest scop s-a obținut în medie pe 3
ani de folosire a culturii o roadă suplimentară, care conține 9,5 MJ de
energie. Eficacitatea irigării crește considerabil dacă este îmbinată cu
administrarea îngrășămintelor minerale complexe. Sub influența acestor
două procedee agrotehnice productivitatea și rentabilitatea culturii sporesc
de câteva ori. La fiecare kilogram de îngrășăminte (substanță activă),
aplicate pe fondul irigării, se formează 30-50 kg și mai mult de masă verde,
iar fiecare tonă de apă permite a obține cu 30% mai multă producție decât
pe sectorul neîngrășat. Pe cale analitică s-a stabilit că lucerna în decurs de
3 ani a acumulat: în varianta martorului absolut o roadă ce conține 185 310 MJ;
pe fondul cu irigare - 375 767 MJ, iar în varianta unde irigarea s-a îmbinat
cu folosirea dozelor programate de îngrășăminte roada conținea 469 844 MJ
sau de 2,53 de ori mai mult decât martorul absolut și de 1,25 de ori decât
pe sectoarele unde se aplica numai irigarea. La fiecare MJ de energie
consumată sub formă de îngrășăminte și de irigare s-a obținut o roadă
suplimentară ce conținea 12,5 MJ.
 Eficiente sunt și celelalte elemente ale tehnologiei intensive, de exemplu
termenele de însămânțare a lucernei. S-a stabilit că la semănatul de primăvară
al lucernei prețul de cost al unui chintal de unități nutritive este de 0,91 rub.,
al unui chintal de proteină digestibilă - de 5,42 rub., iar la semănatul de vară
acești indici s-au majorat, respectiv, până la 1,11 și 7,13 rub. Fiecare hectar
de lucernă semănată primăvara a dat o producție suplimentară, în comparație
cu cea semănată vara, în valoare de 120-200 rub. La evaluarea economică a
semănatului sub cultură protectoare și fără cultură protectoare, precum și a
alegerii culturii protectoare s-a stabilit că cel mai înalt preț de cost al unui
chintal de unități nutritive în primul an de viață a plantelor a fost al celui
obținut pe semănăturile de lucernă sub protecția meiului (3,19 rub.), a orzului
pentru boabe (2,74), a amestecului de măzăriche-ovăz pentru masă verde
(2,21 rub.). în următorii ani de viață, datorită creșterii considerabile a roadei,
prețul de cost în toate variantele scade simțitor și nu depășește 0,87 rub.
Beneficiul net maxim (1 418 rub./ha) s-a obținut pe sectoarele unde
lucerna a fost semănată primăvara devreme fără plantă protectoare.
în scopul stabilirii eficacității economice a tehnoîogiei intensive de
cultivare a lucernei pentru nutreț și pentru semințe, a fost analizată eficiența
economică a tehnoîogiei noi de cuîtivare a lucernei în comparație cu cea
veche (taă. 116). Prețul de cost al unui chintal de producție obținut după
tehnologia nouă este cu 36-42% mai mic decât al celui obținut după tehnologia
veche, iar cheltuielile de forță de muncă la hectar și la o unitate de producție
se reduc de 1,5-3,5 ori.
Tabelul 116
Eficacitatea comparativă a tehnologiei noi ți a celei vechi de cultivare a lucernei
pentru nutreț (media pe 3 ani)

Tehnologia
Indicii fără irigare cu irigare
veche nouă veche nouă
Producția de masă
241 280 317 480
verde, q/ha
Cheltuielile de producție 307
226 193 288
la 1 ha, rub.
Prețul de cost al 1 q, rub. 0,94 0,69 0,91 0,64
Randamentul producției
231 268 304 461
globale de pe 1 ha, rub.
Cheltuielile de muncă,
om/h:
la 1 ha 53,0 16,3 38,0 36,8
la 1 q 0,22 0,06 0,12 0,08

Avantajele noii tehnologii de cultivare a lucernei sunt demonstrate de

rezultatele unor brigăzi, gospodării și chiar raioane. Gospodăria „Miciurin”
din r-nul Slobozia folosește pe larg de mai mulți ani tehnologia complexă de
cultivare a lucernei pentru nutreț și pentru semințe. Productivitatea culturii

285
a crescut de la 446 q de masă verde la 1 ha în anii 1976-1980 până la 769 q/ha
în anii 1981-1986. Gospodăria obține în medie 120-160 q de unități nutritive
și câte 13-17 q de proteină digestibilă la hectar. Randamentul R.A.F. pe
semănăturile pentru nutreț oscilează după ani în limitele 1,6-2,8%.
Drept suport pentru ridicarea productivității zootehniei servește baza
furajeră stabilă. Producția medie anuală de lapte de la o vacă furajată a alcătuit
în anul 1985 - 4 398 kg, iar în anii 1987-1989 - mai mult de 5 440 kg.
Gospodăria acordă o mare atenție producerii semințelor de lucernă. în
medie pe anii 1978-1980 s-au recoltat câte 3,2 q/ha de semințe, iar în 1981 s-a
obținut o recoltă-record - 7,9 q/ha de semințe.
Gospodăriile semincere ale A.Ș.R „Selecția”, „Fetești” și „Zarea” din zona
de nord a republicii au recoltat în anii 1988-1989 câte 523 q/ha de masă
verde de pe o suprafață, respectiv, de 125,215 și 141 ha. Colegiul de Planificare
și Economie din județul Tighina în medie pe anii 1984-1987 a obținut câte
644 q/ha de masă verde.
Tehnologia intensivă de cultivare a lucernei se aplică pe larg în gospodăria
„Mălăiești” din r-nul Orhei. Aici lucerna ocupa 52% din suprafețele destinate
culturilor furajere. Jumătate din suprafețele ocupate de lucernă erau
amplasate pe pământuri irigate. Recolta de masă verde în medie pe anii 1981-
1985 a constituit 478 q/ha. Datorită unei culturi înalte a lucrării pământului
și respectării disciplinei tehnologice, în această gospodărie se obțineau roade
înalte și la alte culturi furajere. Astfel, porumbul pentru însilozare a dat în
medie 432 q/ha, rădăcinile furajere -1167 q/ha. La fiecare hectar însămânțat
cu culturi furajere gospodăria a obținut 82-90 q unități nutritive.
Rațiile pentru vite în ce privește proteinele și alte substanțe nutritive
valoroase sunt bine echilibrate, fapt care a permis gospodăriei să obțină anual
indici înalți în producția de lapte și de carne. De exemplu, în 1983 de la
fiecare din cele 900 de vaci s-au muls 5 0701 lapte, în 1985 - 56 101, iar în anii
1988-1989 producția de lapte de la fiecare vacă a depășit cifra de 6 000 1.
Brigada condusă de V. Montea din gospodăria din satul Ciobruci, r-nul
Slobozia, în anul 1984 a obținut de pe pământurile irigate 889 q/ha de masă
verde de lucernă; brigada mecanizată de câmp nr. 17 de la Asociația
Intergospodărească de Mecanizare și Electrificare din raionul Criuleni a
recoltat câte 743 q/ha.
Recolte mari de semințe de lucernă se obțineau în multe gospodării, mai
ales din raioanele de sud ale republicii. Gospodăria seminceră „Câmpeni”
din r-nul Cahul cultivă anual lucernă pentru semințe după tehnologia nouă
pe o suprafață de 100-200 ha. în medie pe anii 1979-1985 recolta de semințe
a alcătuit 3,8 q/ha, iar în anii 1998-2001 ea a variat de la 2,0 până la 3,5 q/ha.
Gospodăria experimentală a Institutului de Cercetări în domeniul Culturilor
de Câmp (Bălți) în anul 1999, favorabil pentru producerea semințelor de
lucernă, a obținut 4,6 q/ha. în medie pe anii 1992-1999 recolta de masă
verde, în condiții fără irigare, a fost de 341 q/ha, iar în anul 2001 lucerna, ce
ocupa circa 50% din culturile furajere, a asigurat 360-400 q/ha de masă verde.
De la o vacă furajată s-a obținut, în lunile de vară, câte 12-141, productivitatea
medie pe anii 2001-2002 constituind 4 200 de litri.
Bibliografie

Andrieș S., Azotul în agricultură și căile de optimizare, Informație-expres,

I.C.Ș.I.T.E., 1999.
Allon M., Bracy R., Effects ofseeding rate on forageyields ofalfalfa, 1980,
Southeast Lousiana Dairy Pasture, Exper. Stat., 1980: 47-50.
Aulakh M., Dev G., Interaction effect ofcalcium and sulfur on the growth
and nutrien composition ofalfalfa (Medicago sativa L. Pers), using S35, Plant
Soil., 1978, 50, 1: 125-134.
Balan C., Semănatul lucernei în cultura irigată primăvara, vara sau
toamna, în „Probleme agricole”, 1971, 23, 10: 17-26.
Balan C. et aL,Fertilizarea cu azotaculturilorfurajeresemănate în miriștea
grâului de toamnă'. An. I.C.C.P.T., nr. 41.
Bates D., Ways to boost alfelfa yields, Cattle man, 1979, 42, 5: 14-16.
Bărbulescu S., Producerea șipăstrarea furajelor, București, 1971.
Bailey L, Predicting quality and quantity ofalfalfa production using soil
and plant analysis, Soil Horizons, 1974, 15,1: 5-8.
Bela M.A., Lucerna evarotranszspirâciojanak es szarazanyag - termelesenek
vizsgalâta, a talaaj nasznos viztartalmanak kulonbozoszintjen,
Novenytermeles, 1978, 27, 4: 303-310.
Berco D., Influența structurii plantelor și a sistemelor de rotație asupra
productivității asolamentelor specifice zonelor de centru și de sud ale Republicii
Moldova, în „Lucrări științifice”, vol. 6. Agronomie, Chișinău, 1998.
Binderova A., Vliv teploty a srazek na vynosy susiny vojteski sete. - Rostl
Vyroba, 1979, 25, 3: 313-322.
Blaxterk et al., The effect of nitrogenous fertilizer on the nutritive value of
artificielly driedgrass, J. agr. Sc., 1971, 76, 2: 307-319.
Blair J. Texans use sewage to meet alfalfa needs, Irrigation Age, 1979, 13,
9: 54-58.
Blondon F., Guy P. Contribution a l’etude laproduction degrain de lucerne
en conditions artificielles en vue de accelerer les generations 2. Influence de la
temperature sur la vitesse de maturation et degermination, An amelior. plantes,
1974, 24, 2: 209-213.
Bocșa I.A., Lucerna termesztese, Mezogazdasâgi Kiado, Budapest, 1979.
Bolton I.L., Goplen B.P., Baenziger H., World distribution and historical
development, Alfalfa science and technology. Amer. Society of Agronomy.
Madison, Wisconsin, USA, 1972.
Bosnjak D., Stejpanovic M., Osnovni problemi u proizvodnji semena
lucerke „Sovremena poljoprivreda”, Posebno izdanje, 1978, 26: 59-68.
Bracy R. et al., Effect ofseeding rate on foraje yield of alfalfa, Southeast
Louisiana Dairy and Pasture. Exp. St. 1981, 36-39.

287
 Burns J. et al., Influence ofnitrogen, phosphorus and potassium fertiliza-
tion on the mineral concentrations in Medicago sativa L. I. Seasonal changes,
Communic., in Soli Sc. Planta Analysis, 1974, 5, 4: 247-259.
Caldwel A. et al., Sulphur effects on the elemental composition of alfalfa
and corn, Agronomy J., 1969, 61, 4: 632-634.
Chloupek 0., Odrudu vojteki v pristick 25 letech, Uroda, 1979, 27. 1: 19-
20.
Chloupek 0., Wurzelsystemgrdse und Produktivitat derLuzerne, - Z. Acker
- Pflanzenbau, 1980,149, 2: 107-116.
Clairon M., Routchanko W., Controle de la nutrition minerale desplantes
par l’analyse des extraits de tissus condacteurs aplication a la luzerne. Ann.
agron., 1969, 20, 2: 201-216.
Crilova N., Sod seeding alfalfa - Crop. notes, From information Service,
Winnipeg, April, 1981; Agdex.
Clement D., Herbicide - coated seed looks good, Furrow. 1979, 84, 5:14.
Cross T. et al., Harvest equipment innovations forsaving alfalfa Seed Pro-
duction Symposium, 1979: 24-33.
Cerbari V., Gestionarea și protecția resurselor de sol, Chișinău, 2000.
Day A. et al., Alfalfa hay grown with municipal waste water and pump
water, Environm. Qual, 1982, II, I: 23-24.
Dancik J., Novsie sposoby sejby lucerny a vplyv na productiv v roku sejby,
Rostl. Vyroba, 1976, 22, 7: 727-736.
Dancik J., Produktivnost luserny s polu za dva a tri roky petovania pri
poznom sposobe sejby, Rostl. Vyroba , 1978, 24, 10: 1075-1085.
Dumitrescu N., Cultura pajiștilor și a culturilorfurajere, Iași, 1991.
Dyba S., Niektore zagadnienia zwiazane z uprawa lucerny na zielonke,
Nowe Roln., 1975, 24, 4: 20-21.
Falke H., Bruchlas R, Molybden erhort den Ertrag undden Rohproteingehalt
der Luzerne, Feldwirtschaft, 1977,18,1: 41-43.
Feher M. et al., The role oftitanium in plant life, 2. Foliar nutrition of
alfalfa with titanium solution, Acta agron. Acad. Scient. Nung., 1980, 29, W
71-76.
Fordonski G., Paprocki S., Wplyw dawki potasu na zimotrwalose,
plonomanie i wartosc pastewna lucerny mieszancowej i koniezyny czerwonej,
Rolnictwo, 1976, 171: 77-92.
Fulkerson R., The response ofSaranac alfalfa to fall cutting and browsing,
Forage Nots, 1978, 2: 41-43.
Gardner D., Gacques offers coated alfalfa seed, Farm. Ind News, 1982,16,
3: 35.
Genier G., Taut savoir sur sa culture et son utilization, Agris-ept, 1980,
779, 38-42.

288
 Geisenheiner R. et aL, Untersuchungen zum Ertragsverhalten derLucerne,
Arch. Acker, Pflanzenbau Bodonkd, 1974,18,11: 853-858.
Gimesi A., Uj eredmenyek a lucerna kemial gyomirtâsâban, Noveny-
termeles, 1972, 21, 1: 63-70.
Gorlach E., Gorlach K., Wstepne wyniki doswiadczen z namozeniem roslin
motyikowych molibdenem, Nowe Roln., 1971, 20, 7: 10.
Golpen B., Row sapcing for alfalfa seed production, Forage Notes, 1076,
21,1: 6-7.
Guy P.,L’amelioration de la luzernepourla resistance ă ses ennemis vegetaux
et animaux, Fourrages, 1975, 64: 19-34.
Harcourt D., Early warning system for alfalfa weevil management, Minis-
try of Agriculture and Food, 1976, 3,121/622: 1-2.
Hajen D., Vykonnosta vyznamnejest hospodârske viastnosti ceskoslovenskych
a nekterych zahranicnich odrud vojtesky v CSSR v letech 1974-1977, Acta
Univ. Agr. Fac. Agron. Brno, 1980, 28, %: 199-203.
Hale N.,Effects ofTIBA (2,3,5-triodbenzoic acid) on seedproduction and ve-
getative growth ofalfalfa (Medicago sativa L.), Crop. Sc., 1971,11,5:678-679.
Haase W., Bassel R., Erfahrungen bei der Luzrneansaat mit silomis auf
D-Standarten in der LPG Pftanzenproduktion Lieben waede-Feldwirtschaft, 1984.
Hageman R., Managing alfalfa seedfor maximum production, Alfalfa Seed
Production Symp., 1979, 5-6.
HinksT., Aspinall D., Post emergence weed control in alfalfa, Expert Comm.
Weeds Eastern Sect. Canada, 1979, 24:43.
Hidalgo Maynar E, Alfalfas para eljuturo, Agricultura, 1979,48,562:104-109.
Hofbauer J., Uberden Einfluss chemischer Subdtanzen aufden Samenertrag
de Luzerne, Saatgutvitalitat, 1980, 336-345.
Izsaki K., Toth E., Experiments aimed atproducing hybrid alfalfa. II. Pro-
ductivity ofhybrid combinations, Acta Agron. Acad. Scient. Hung, 1981, 30,
%: 377-383.
Izsaki K., Debreczeni I., Kiilbnbdzo adaggal es idopantfan vegzett
higtragyazâs hatâsa, a lucerna termesere es tapelemfelvetelere, Novenytermeles,
1984, 33, 5, 453-464.
Joggi D. et al, Sorten versuche mit Luceme (1978 bis 1980), Mitt. Schweiz.
Landwirtsch., 1982,30, 5:109-117.
Jorgensen N., Howast W., Reaching2OOOpounds ofmilk with forage, Fantastic
Forages, Feed, Fider Forage and Grassland Conference. 1982,103-109.
Jones E et al., Effects offertilization and irrigation onyield, andpotassium con-
tent ofalfalfa and on available soil potassium, Communic., în Soil Sc. Plant Analy-
sis, 1974,5,3:155-163.
Kavâcs V., Ui lehetosegek a lucernamag termesztesbew, Magyar
Mezogasdasag, 1979, 34, 31: 12-13.

289
 Kennet L„ Larsen G., Drought and. cold Extremes to consider, în Alfalfa
production - Alfalfa Green Gold in the Gree Plains, Proceedings of the se-
venth Annual Alfalfa Symposium, 1977, March, 22-23, 53-56.
Kesmarki J„ Blueprint for maximizingyields ofalfalfa, Agr. Yiled Potent
in... 1981: 261-272.
Kilcher M., Hlinrichs D., Contribution ofstems and laevas to theyield and
nutrient level ofirrigated alfalfa at different stage ofdevelopment, vol. 54, Canad.
J. Plants, 1974.
Klindic 0. A'A.,Ispitivanjeotpornosti nekich introdukovanih sorata lucerke
prema domacim populaciyama stabljikine nematode i duhana prema
nematodama korijehovih guka, Lastita Bilja, 1978, 29, 146: 381-385.
Knight W., Legume as a Nitroren source - Farage system leading, US agri-
culture into the Future: Proc. of the 1984 Forage and Grassland Con.,
Hueston, Tex. Jan. 23-26.
Koprâva J., Prochazka J., Stovnani vynosnosti iarnich vysevu vojtesky bez
kryci prodiny a podsevy do kryci prodiny na zrno, Rostl Vyroba, 1979, 25, 8:
813-822.
Koprâva J., P7w nekterych faktoru na vynosu semene vojteskysete (Medicago
sativa L.), Acta Univ. Agr. Fac. Agron. Brno, 1980, 28, 34: 169-173.
Kohler G.O. et al„ Wetprocessingofalfalfa foranimalfeedproducts Tenth.
Tech. Alf. Conf. Proc. ARS - 74-76, 1968, 71-79.
Kubinec S„ Herbicidy e priamych vysevoch lucerny, Agrochemia
(Bratislava), 1975, nr. 15, 2: 54-57.
Kudela V., Odolnost ceskoslovenschych odrud vijtesky proti bakterialnimu
vadnuti, Ochrona Ros., 1971,1, 3: 169-717.
Kudela V„ Symptomy poskozeni vschaazejici vojtesky vyssimi davkami
dusika, Agrochemia (Bratislava), 1976,16,4:118-121.
Kunffy Z„ Forkas M„ E'xamzwatzow ofthe technology ofalfalfa dried with
hot air regarding the conservation and stabilization of carotin, Acta Agron.
Acad. Scient. Hung., 1970,19, %: 137-145.
Larson V„ Spread alfalfa, a new pasture legume, Forage Grassland Con-
ference, Minnesota, February, 1982: 58.
Lichner S„ Gejgus I„ Kniektorym problemam zakladania a vyzîvyporastov
lucerny siatej v podmienkach des zaviahy, Pol’nohospod., 1976, 22, 4: 300-
308.
Lichner S„ Zâpotocny V„ Vplyv viekosti pâdy a teploty na intensitu
vzchâdzania a rastu lucerny siatej, Pol’nohospodarstvo, 1984, 30,1, 3-9.
Lupașcu M.F., Lucerna, Ed. „Știința”, Chișinău, 1992.
Lupașcu M„ Gaju V„ Cultivarea lucerneipe luncile irigate, în „Rezultatele
comunicărilor celei de-a doua conferințe științifice: «Apele Moldovei, seceta
și măsurile complexe de combatere»”, Chișinău, 1995.

290
 Lupașcu M., Problema proteinei de origine vegetală și căile de soluționare
a ei în Moldova. în „Tezele conferinței științifice jubiliare internaționale a
stațiunilor didactico-experimentale ale Universității de Stat din Moldova:
«Realizări, programe, perspective»”, „Agricultura Moldovei”, nr. 1-2,
Chișinău, 1995.
Lupașcu M., Seceta în Moldova și căile de combatere a ei, în „Rezultatele
comunicărilor celei de a doua conferințe științifice: «Apele Moldovei, seceta
și măsurile complexe de combatere»”; 5-6 iulie 1995, Chișinău, 1995.
Lupașcu M., Agricultura Moldoveiși ameliorarea ei ecologică, Ed. „Știința”,
Chișinău, 1996.
Lupașcu M., Agricultura ecologică și producerea furajelor în Republica
Moldova, Ed. „Știința”, Chișinău, 1998.
Lupașcu M., Lucerna și rolul ei în menținerea și ameliorarea fertilității
învelișului de sol în Republica Moldova, în „Resursele funciare și acvatice,
valorificarea superioară și protecția lor”, Chișinău, 1998.
Lupașcu M., Lala M., Zigău Ch., Danilov N., Plăcintă N., Starea structurală
a solurilor în condițiile exploatării lor agricole, în „Resursele funciare și
acvatice, valorificarea superioară și protecția lor”, Chișinău, 1998.
Lupașcu M., Lala M., Bolocan N., Asolamentele pentru obținerea de
producții de furajeși cerealeși rolul lorîn conservarea și ameliorarea structurii
șifertilității solului, în „Resursele funciare și acvatice, valorificarea superioară
și protecția lor”, Chișinău, 1998.
Lupașcu M., Lala U[.,Posibilitățile agronomice de atenuare a consecințelor
secetei șiproceselor de deșertificare, în „Degradarea solurilor și deșertificarea”,
Chișinău, 2000.
Malec J., Koprâva J., Einfluss dasAlters der Luzernpflanzen aufden Ertrag
und den biologischen Sattgutwert, Wiss. Beitr. Martin-Luther-Univ. Halle
Wittenberg, 1977, 6: 614-626.
MărgineanuT., Stan S., Contribuțiiprivind influența îngrășămintelorși a
epocii de recoltare asupra producției de lucernă și calității recoltei, în „Inst.
Cercet. Cereale, Plante Tehnice”, 1976, 41: 417-425.
MărgineanuT., Stan S., Influența epocii de recoltareși a intervalului dintre
coase asupra producției și calității lucernei, în „Inst. Cercet. Cereale, Plante
Tehnice”, vol. 41, 1976.
Massey D., Sheard R., Utilization of surface-applied phosphorus by esta-
blished stands ofalfalfa and bromegrass, Canada I, Soil Sc., 1970, 50,1: 8-16.
Matejikova O., Omezeny zpusob zpracovanipudyk letnim vysevum voytesky,
Rostl. Vuroda, 1982, 28, 3: 233-248.
Mecletian W., Alfalfa: effects ofseeding rates and Rhizobium inoculations,
Calif. Agr., 1975, 29,2:13.
Metochis Chr., Orphanos P. I., Alfalfa yield and water use into dormancy
with holding water during the summer, Agron. J., 1981, 73, 3: 1084-1050.

291
 Meek B., Effects ofdeep tillage on alfalfa yield, California / Arizona Alfalfa
Symposium, 1979, 65-66.
Mezer R., Martin W., Plant analysis as a guide for fertilization ofalfalfa,
Univ. Calif., 1979: 26-29.
Miller D., Latesummerseedingfor nextyear’sforage, Holstein Fries-World,
1976, 73,11: \, A-A^.
Milic E. et al., Uticaj navodnjavanja i dubrenja mineralnim dubrivima na
visinu prinosa lucerke na smonici Kosova, Agrohemija, 1979, 11/12: 421-
427.
MistinaT., Zubol P., Vplyv termini zberu na kvalitn lucerny, Uroda, 1976,
vol. 24, nr. 5.
Moga J., Crain D., 0 nouă tehnologie de producere a seminței de lucernă și
trifoi roșu, în „Revista de creștere a animalelor”, nr. 7,1979, an. 29, p. 39.
Moga J., Varga R și colab., Posibilități de îmbunătățire a bilanțuluiproteic
la plantele furajere irigate, în „Probleme de agrofitotehnie teoretică și
practică”, vol. 111, nr. 1,1981.
Moga J. Cultura leguminoaselor perene, București, 1993.
Mott N., Muller G.,Einfluss von Sticktofform und Dungungszeitpunkt auf
Ertrag und Inhaltsstoffe des ersten Weideaufwuchses, Das virtschaftseigene
Futter, 1969, 15, 2, 96-111.
Montgomery C. et al., Evaluation of winter annual grasses and legumes
Hoylage, 1983, Souteast Research Station Annual Progress Report., 1983,
171-177.
Nguyen S. et al., Influence de la fertilisation azotee, phosphatee etpotassique
sur l’incorporation des acides amirtes aux proteines et les rendements de la
luzerne, Canad. J. of Plant Sci., 1972, 52: 1: 41-51.
Pekăry K., Adatok a lucerna nagyadagu N trâgyazasanak hatasanac
hatâsârol szernozjom barna erdotalajon, Novenytermeles, 1978,27,5:429-438.
Pelzer E, Concentre proteique de luzerne, Cultivar., 1980,128: 45.
Prostas J., Vplyv jednorazoveho prejazdenia porastu mechanizacnymi
prostriedkami na urodu lucerny, Ved. Prâce, Vysk. Ustavu Rastl. Vyrody v
Piestanoch, 1983,19 Krmoviny, 107-122.
Panait V., Contribuții la studiul vegetației și îmbunătățirii pajiștilor natu-
rale din bazinul Moldoviței, județul Suceava. Teza de doctorat, Institutul
Agronomic „Ion Ionescu” de la Brad, Iași, 1969.
IleTpaKneBa H., IlpucpepMCKu cenmeoae p-biueHHUfi, în „TKhbothobosctbo”,
1972, Bbin. 26, N“3.
IlpoflaHOB H., M3noji3yeane ua xepGuqudu e uoeo3acemu noceeu om moyepna
na ceMena, în „PacreH. HayKH”, t. 8.1, 1981, p. 72-80.
Ptacek V. et al., Vplyv vyskytu opelovac ov na urody semens lucerny, Uroda,
1978, 26, 6: 265-266.
 Reszel R., Wplyw deszezoivania i nawâzenia foșforowo-potasowego na lucerne
mueszancowa uprawiana na roslina, Roczn., Nauk roln. Ser. A., 1979, 104, 1:
91-106.
Rincker C., Alfalfa seedyields from seeded rows vs. spaced transplants, Crop.
Sci., 1976, 16, 2: 268-269.
Rock D. et al., Heat affects alfalfa protein, Beef cattle report, 1980, 81-
218: 23-25.
Ross R., Boost irrigated alfalfa yields, Irrigat. Agr. 1976,10, 9, 70, 72, 74.
Roszak W., Nawozenie lucerny mieszancowejfosforem ipotasem corocznie
oraz dawkami akomazowanymi, Rozprawy Naukowe, 1974, 44: 1-78.
Roufail A., Effect ofsowing rate and sowing method on the establishment
yield andsurvival oforrigated lucerne atKyabram, Victoria, Austral. J. exper.,
Agr. anim. Husbandry, 1975,15, 72: 64-68.
Ruoka M., Moznosti zvysovania produkcie krmnych hodndt lucerny
zavlahovych podmienkach, Ved. Prâce Vysk. Ustavu savlah. Hospod. Bratislava,
1981, 15: 319-337.
Roșca D., Panait V., Pânzaru C., Davidescu N., Leguminoasele furajere,
Editura Agrosilvică, București, 1967.
Saric O., Saric T., Saciragic B., Utjecaj dubrenja i inoculacija na prinos
lucerke na pseudogleju, Agrohemia, 1974, nr. 9-10, 331-343.
Santa M., Priprava na zâvlahovu seronu viacraonuch krmovin, Uroda.
1976, 24, 4: 164-165.
CaBOBa H., Bjiunuue opouieuua u ydo6peuuu ua Kauecmeo juoyepubi, în
„3eMjienejme KOonepaTMBHe”, 5, CocJjhs, 1971.
Sawicky J., Rezerwy bialka paszowego, Nowe Poln., 1976, v. 25, nr. 21-22.
Satterlee L.,Alfalfa Green Gold in the Great Plains, 1978.
Schmidt L., Sternkopf G., Lysingehalt und Lysinertrag von Medicago me-
dia Pers. in Abhangigkeit von Schmittzeit und Schnittfolge, Arch. Acker-
Pflanzenbau und Bodenkunde, 1981, 25, 7: 417-427.
Seim D., Sulfur response bu alfalfa (Medicago sativa L.) on a sulfur -
deficient soil, Agr. J., 1969, 61, 3: 368-371.
Serrel C., Toxopeus M., Effects ofboron application on yield and boron
concentration oflucernegrown onyellow-brown humussoils, N.Z.I. exper. Agr.,
1978, 6, 2: 145-150.
Sinskâ J., Vyuzivanie peloovej sterility pri yvorbe hybridov lecerny, Uroda,
1982, 30, 8, pril.
Sipos S., Nagy J., A lucernatermes novelesenek lehetosegei reti agyagtalajon,
Novenytermeles, 1981, 30, 5: 424-435.
Skvzyniors H., Sposoby siewa lecerny w doswiadzeniach IUNG, Nowe Roln.,
1976, 25, 8, 13-16.

293
 Slavik L., Prispevek k problematice pestovâni vojtesek v zavlahovych
podminkâch, în „Sbornik vysoke skoly zemledelske v Praze”, 1976,2:95-108.
Szobonya G.,A szeghalmi Lucernavetomag Termelesi Rendszerrol, Allami
Gordasag, 1978,11: 17-18.
Tomas L., Influența îngrășâmintelor asupra producției de trifoi și lucernă,
„An. Inst. Cerc. Cereale, Plante Tehn.”, Fundulea, 1977, 42, 197-201.
Traynor J., The alfalfa seed industry and the bee-keeping, Gleanings in Bee
Cult, 1980, 107, 7: 406-407.
Varga P, Ciurdarescu I., Studiipreliminareasuprapolenizatorilorlucernei,
în „Analele Institutului Central de Cercetări Agricole”, 1966, v. 34.
Varga et al., Probleme actuale ale producerii de sămânță la lucernă, în
„Probleme agricole”, 1971, 23.
Varga P., Gumaniuc L., Obiective și realizări în ameliorarea lucernei, în
„An. Inst. Cerc. Cereale, Plante Tehn., «Fundulea»”, 1977, 42, 75-80.
Varga P și colab., Lucerna, Editura „Ceress”, București, 1977. '
Varga P. Producerea furajelor (ghidpractic), Ed. „Ceress”, București, 1993. J
Versteeg M. et al., Potențial growth ofalfalfa (Medicago sativa L.) in the
desert of Sowthern Peru and response to high NPK fertilization, Plant Soil,
1982, 67, 1-3, 157-165.
Zamfirescu N., Velican V. ș.a., Fitotehnie, vol. II, Ed. „Agrosilvică”,
București, 1965.
A6,ny6ajineB A. K., KopMonpou3eodcmeo ua nodbeMe, în „KopMonpon3-
BO-ZțCTBO”, N° 1, 1984.
AranoB II., Cyrax C., Cnocodbi u nopMbi ebiceea juoițepubi e ycjioeunx
opoiueHitH, în „3c|)({)ei<TOBiioe ucnojiB3OBaHue opoiuaeMMx 3eMenb b cTenHbix
paftoHax”, M., 1974.
Aa>Ka6aH A.M., LlepeKpecmHoe onbtJiemie u ezo 3HaueHue e ceMxnpo-
dynmueHocmu JuotțepHbi, în „H3b. c.-x. HayKH ApM. CCP”, Ns 11-12, 1967.
Aaa<a6MH A.M., HeKomopbie ăuojioeuuecKue ocoăeHHOcmu yeemenuji u
onbuienuH juoițepnbi, în „H3b. c.-x. HayKH ApM. CCP”, Ns 4, 1969.
AjieKcauioBa B., Bo3dejibieanue juoițepHbi na ceno e Bempuu u Eojizapuu, în
„3epHOBbie, TexHHiecKHe h KopMOBbie KyjibTypbi”, Ns 10, 1971.
AHjțpeeB A.B., TpaeocMecu djin opoiuaeMbix nacmăuuț e cmenuou 3one
eeponeucKou uacmu CCCP, în „XII MeamyHapo^HbiH KOHrpecc no jiyroBojiCTBy”.
CeKuna „OpoiueHue kopmobmx yronHH”, M., 1974.
AnjipeeB B.B. h np„ Ilpou3eodcmeopacmumejibuozo ăejina, M„ 1979.
AcuaHOB H.E., JJenaeBa T.C., CpaenumejibHan npodyKmueHocmb u
3KOHOMUHecKan otțeHKa KopMoebix ceeooăopomoe, în „KopMonpousBoaCTBo”,
Bbin. 19, M., 1978.
ATa6aeBa X., YMapoB V, Bjiunuue HopMbi ebiceea JiioițepHbi u cydaucKou
mpaebi ua ypootcauHocmb 3ejienou Maccbt, în „ArpoTexHHKa 3epHOBbix h
KopMOBbix KyjibTyp b y36eKHCTaHe. Tp. TauiK. CXH”, Bbin. 95, TauiKeHT, 1981.
AHTOHOBa B.n., PeKOMendaițuu no 3auțume ceMeHHou juoițepHbi om
zjiaeneuuiux epedumejieu, KuuiHioy, 1985.

294
 EaOHH A.O., Kopvoet i 6ijiKoei pecypcu ceimy, Khîb, 1995.
Eaânq A.A., O npuopumemHOM pa3eumuu KopMonpou3eodcmea e
azponpoMbiuuieHHOM KOMnjieKce cmpaubi, în „BecTHHK cejibCK0X03»iiCTBeHH0H
narnHH”, N» 1, 1991.
EaOHi A.A., HepKaniHH K.B., IlajibroBa EH., npozpeccuenafi mexuojiozuji
eo3dejibieaHun juoițepnbi npu luupoKopndHOM cnoco6e noceea djin ycKopennoeo
pajMHO.iiceHun ceMfin, în „BecTH. c.-x. HayKH”, N° 7, 1982.
SaHryjiOB fl.Il.,. JIioițepHa na 6oeape, în „3eMJiejjeJiHe”, Ne 9, 1970.
SaxHHBaHacH M.A., CKpnnHHK M.K., Ilymu noebiuienun Kanecmea cenaMja,
în „IIOBblineHHe npO/tyKTHBHOCTH >KHBOTHbIX B yCJIOBHMX HHTeHCH(J)HKaiIHH
npoH3BO4CTBa”, KHiiiHHoy, 1982.
Ee/ie 3., Onbim ceMeHoeodcmea KopMoebix mpae e Bempuu, în
„MeiKuyHapojjHbiH c.-x. >KypHaji”, N° 3, 1979.
SejiaBCKHH IO.H., EyH.aopoB B.B., JKyxyjiHHa 3.B., JIoKcuibnoe eneceHue
xuMuuecKux KOHcepeaumoe, în „KopMonpoH3BOflCTBo”, N° 7, 1983.
SejiaeB II., OefxpeKmuenocmb npuMeHeHun MunepajibHbix ydo6penuu ua
noceeax jmițepHbi u KJieeepa, eo3dejibteaeMbix na KopM, în „Bo3jiejibiBaHHe
KopMOBbix KyjibTyp Ha cjihthmx nepHO3eMax A.ibiren”, MaiÎKon, 1981.
EecKpoBHbiîi IO. h up„ Ucnojib3oeaHue eopodcKux cmoHHbix eod djin opouteHUft
juoițepHbi, în „KopMa h KopMonpoH3BojjcTBo”, Bbin. 16, 1983.
SeccapaâoB 3.B., JlaBpoB A.M., KopMonpou3eodcmey onepeocBepezaiouțue
mexHOJiozuu, în „KopMonpoH3BoacTBo”, Ns 10, 1984.
SoraTOBa M., KopMoean ițeHuocmb juoițepnbi u juotțepHO-3JiaKoeozo
mpaeocmoH npu opotueHuu u pa3JiuHHOM ypoene MUHepajibHOZO numanuji, în
„ÂrpOTeXHHHeCKHe OCHOBbl yCTOHHHBOCTH KOpMOBOH 6a3bl”, M., 1983.
Eohko 3.H, Eohko B.H., IIpodyKmuBHOcmb KopMoebix Kyjibmyp npu opoiuenuu
cmoHHbiMU eodaMu, în „KopMonpoH3BoacTBo”, N° 3, 1984.
Eohkob C„ BjiunHue ho HaueHume na nanojieaHe u eodnufi peoicuM enpxy
MopcpojioeuHHUft cmpoeoic u Kopenoeama cucmeMa ua juoițepHama, în „PacTeH.
HayKH”,Ne 12, 1975, 7: 84-92.
EoHHHaH E.Il., 3KOJioeuuecKoe 3eMJiedeJiue e pecnydjiuKe Mojidoea,
Ed. „Știința”, Chișinău, 1999.
EoHnapeB B.A., Cnujncenue nomepb u noebiiueHue Kauecmea KopMoe U3 mpae,
în „XII MeiKflyHapo/jHMH KOHrpecc no nyroBQqcTBy”, M„ 1974.
SopoHa B. h Jip., XuMuuecKafi nponojtKa noceeoe juoițepnbi, în „KopMa h
KOpMOnpOH3BO/JCTBO”, BbHI. 17, 1984.
Eoua H„ KoMnjteKCHoe uiyjenue eo3dejibieanufi MHOzojiemnux 6o6oebix
Kyjibmyp e Benzpuu, în „Me>i<;iynapo,aiibiH c.-x. acypHau”, N° 3, 1971.
Emhhxvh A.A., 3naHeHueMHOZojiemuux 6o6oebix mpae e nojieeoii Kyjibmype,
Onecca, 1906.
BeHrepeHKO A.H., Cojiobch JI.C., 3<p<peKmueHocmb opotuenufi nojieebix
Kyjibmyp, în „OpoineHne cejibCK0X03»HCTBeHHbix KyjibTyp”, „Kapia Moji.ho-
BCIUICK3”, KHHIHHOy, 1985.
BaBHJioB n.II., IIocMnaHOB EC., Eodoebie Kyjibmypbi u npo6jieMa
pacmumejibHOZO 6ejiKa, M„ 1983.
BapeHHK H.n„ PI3 onbima cneițuajiu3aițuu u KOHițenmpaițuu ceMenoeodcmea,
în „CejieKijHfl h ceMenoBoncrBo”, N° 5, 1979.

295
 BactKHH PezyjiHițun HucjienHocmu HaceKOMbix-(pumo(paeo6 u
ortbuiumejieu juotțepnbi b Huokhcm HoeojiMCbe, în,JJoKJi. BACXHJIJI”, N° 9,1982.
BnjibHMC B.P., 3eMJiedejiue c ochobomu nousoBedeHUH, tom VI,
TocynapcTBeHHoe h3a-bo cejibxo3JiHTepaTypbi, M., 1953.
BepSHHKa» Jl.n., JlKnțepna na ceMena b KpacnodapcKOM Kpae, Kpacnoaap, 1981.
BHHorpaflOBa E.B., AzpomexmiKa ceMenoBodcmBa MHOzojiemuux mpas u
3apy6eoKHbix cmpanax, în „^ocTHJKeHH» HayKH h nepejjOBOH onbiT c.-x.
3eMJiejiejiHe h pacTeHHeBoacTBO (o63op)”, M., 1977.
BnnorpaaoBa E.B., CeMeHOBodcmso MHoeoJiemnux mpae ua npoMbiuuieuHou
ocHose, M., 1978.
BnHorpa^oBa E.B., Cnocodbi u nopMbi Bbiceea juoițepHbi na KopM, în
,JțocTH>KeHH» c.-x. HayKH h npaKTHKH”, N° 3, 1983.
BnTKyc A., IlaHaMapeBeHe A., TaMyjiHC T., OcoQeHHOcmupocma upa3Bumun
MHoeojiemnux Budoe juoifepnbi b JlamBuucKou CCP u codepowanue b hux
npomeuna, aMunoKucJiom, acKopdunoBou Kucjiombi, Kapomuna, muaMuna u
pu6o(f)jiaBUHa, în „Tp. AKajj. JIht. CCP”, N° 3, 1979.
BojioniHHa T., Oco6enHocmu njiodoo6pa3OBanuHypauoHupoeaHHbix copmoB
juoițepubi, în „C6. HayHH. Tp. KpacHojjapcKoro HHIICX”, Bbin. 24, 1981.
Bopo6beB C.A., HBaHOB K3.^(., Ahtohob B.H., IlodnoKpoBHbie u
6ecnoKpoBHbie noceebi MHoeojiemnux 6o6oebix mpas b cesoo6opomax
ifeHmpajibHbix pauonoB Henepno'jeMHou 3OHbt, în „H3B. TCXA”, N« 4, 1976.
TacaHeHKO JI.C., HeKomopbie oco6euHocmu 6uojioeuu tțBemeHUH u
onjiodomeopeHUH opoiuaeMou jiKJijepnbi na loee yKpauHbi, în „OpomaeMoe
3eMJieAejiHe”, bbhi. 16, KneB, 1973.
TacaHeHKO JI.C., 3y6KOBa T.A., CeMennaH npodyKmuBHocmb jnonepnbi bo
smopoM yKoce npu opouienuu, în „KopMonpoH3BojjCTBo”, N° 8, 1981.
TacaHeHKO JI.C., Ceieințua uumeHcuBHbix copmos juoițepHbi c KOMnjieKCOM
ițeHHbtx npu3HaKOB 6jih ycjioBuu opotuemiH YCCP, în „IV Cheajj BcecoK)3Horo
o6mecTBa reHeTHKOB h cejieKHHOHepoB hm. H.H. BaBHjioBa: Te3. aokji.”, P. 2,
KHHiHHay, 1982.
TaycMaH H.M., Hoebie meopemuuecKue u npaKmuuecKue acneKmbi b cejieKițuu
MHoeojiemnux mpas, în „OprKOMHTeT XII MencnyHap. KOHrpecca no JiyroBOjjCTBy.
nneHapHbie jjokji.”, M., 1974.
Tojio6opoAbKO C.n., Hjihhko H.B., MnoeojiemHue mpaebt na necKax
HuMJHednenpoBbH, în „KopMonpoH3BOflCTBo”, N° 10, 1982.
Top6aHeB A., BjiuHHue HopM ydo6peHuu na (pomocuHmemunecKyK)
denmejibHocmb noceeoe npu npozpaMMupoeaHHOM BO3dejibiBanuu juotțepubi na
ceno, în „Bojirorp. CXH”, Bbin. 79, 1982.
TpeKOBa K., PaițuonajibHoe ucnojib3OBanue na cenocyiuujiBama, în
„TKhbothobojjctbo”, 1972, 26, 4, P. 9-12.
Ty6aH4yjuiHH X.E, EHHKeeB P.C., JhoijepHa na KopM u ceMena, M., 1982.
Ty6ap M.H., npodyKmuBHocmb 3eMJiu b pa3Hbtx nepurpepuuecKUX
ce6oo6opomax, în „Bec™. c.-x. HayKH”, N« 6, 1981.
Ty6HH H., Bodonompe6>jienue JitoițepHbi npu pa3uoii zjiy6une 3ajiezanuHypoBHH
zpynmoBbix sod, în „OpraHH3aijHa c.-x. npoH3BOjjCTBa”, P. 1, CaparoB, 1983.
ryzjKOBa 3.n., 3y6nHK H.)ț., CeBoo6opombi na opoiuaeMbix 3eMJinx, în
„SeMJieaejiHe”, N» 11, 1983.

296
 TynKOBa 3.II., Ky3bMHH H.M., Ceeoo6opombi ua opoiuaeMbtx jcmjuix, în
„CTenHbie npocTopbi”, JMe 11, 1984.
/JeMiyK A.T., BpaTHeHKO HT., Ecmb ceMena - 6ydym u mpaubt, în
„3eMJie.ne.nne”, N»2, 1981.
flejineB H„ [IpoyueaHe eepxy eodopacxoda na dee, mpu zodutuHa juotfepna e
ycjioeunma ua TpaKuucKama HU3uua, în „PacTeH. HayKH”, 1976, 13, 7, 73-82.
flepeBsra n.H., PoccoinaHCKHH B.M., KojuieKmueHbtu nodpnd e opomae.MOM
3eMJiedejiuu, în „3eMJie;ieJine”, Ne 9, 1983.
/Jojitob H.A., Hobhkob 10.0., 5Iiiko M.A., IJpomeuHoebie Komfemnpambi U3
3ejienbixpacmeuuu, în „Haynn. Tp. BACXHHJI”, M., 1978.
JJoiKOBa E., ATaHOCOB H„ BacnjibeBa 3., Tfaejibi-onbuiumejiu (Hymeneptera,
Apoidea) jnoyepnbi e pauone njieeeua IV. HnmeHcueHOcmb onbiJienun, în
„PacTeHHeBbAHH HayKH”, t. 18, Ne 4, Bonrapna, 1981, p. 140-145.
JlyjjKHH M.C. h jjp., npuMeueHue KopuHneeozo coko npu 6puKemupoeanuu
KopMOCMeceu, în „KopMonpoH3BojiCTBo”, N» 3, 1982.
JleM'ieHKO E.H., CocmoxHue MeiotfjayHbi 6ecno3eoHOHHbix e noueax Mondoebi,
în „Resursele funciare și acvatice. Valorificarea superioară și protecția lor”,
vol. l,Chișinău, 1998.
^țyMHTpauiKO M.H., Cucme\ta ydo6peuun e uHmencueHOM nojieeodcmee na
uepno3eMax, Ed. „lIlTHHHiia”, KmiiHHoy, 1992.
EpMOXHH K)., MacajiKHH C„ BjtuHHue ydo6peuuu na ypoMcau u Kauecmeo
cena juoifepnbi, în „HoHBbi 3anajiHOH Ch6hph h noBbiuieHHe hx 6HonorHHecKOH
aKTHBHOCTH”, Omck, 1983.
TKaMSaKHH JK.A., LIIopTaH6aeB K.HI., CoHHbie nacmduufa e cyxocmennou
3oue Ka3axcmana, în „KopMonpoH3Bo;țcTBo”, N° 7, 1983.
JKapHiioB B.K., K eonpocy 06 yeejiuueHuu HucjieHHOcmu duKUX nnejiuHbix
onbuiumejieu JuoijepHbi e Jlecocmenu YCCP, în „OKonorna”, Ns 5, 1977.
TKapHHOB B.H., CucmeMa Meponpunmuu no coxpaneHuto u yeejiuHemtio
onbuiumejieu ceMeHHbix noceeoe jimtțepHbi, M., 1980.
3BepeB K.K., MapHHHeHKO A.M., PoMaHbKO A.B., CpoKu ceea jnotfepHbt u
3(f>cf)eKmueHocmb ucnojib3oeauuH opoiuaeMOÎi nauiuu, în „KopMonpoH3BojjCTBo”,
N° 8, 1982.
3hhhchko A.H., Pct3pa6omKa cneyuajiwjupoeaHHbix KopMoebix ceeoo6opomoe
ejtecocmenu YKpauHCKOu CCP, în „KopMonpoH3BoncTBo. C6. Hayu. pa6oT BHK”,
Bbin. 19, M., 1978.
3mkob IO.JI,., Bodoo6ecneueHHocmb juoifepnbi u ee npodyKmuenocmb, în
„BecTH. c.-x. HayKH”, Ne 1, 1982.
HBaHOB AM.,JIroyepHa, M., 1980.
HBaHOB A.O., /țeMaKHH A.T., Ocuoebi pa3pa6omKu onmuMajibnou
npozHOcmuuecKou npozpaMMbi eo3dejibieaHun juoifepHbi na ceno npu opoiueHuu,
în „HayuH. Tp. BACXHHJI”, Ne 10, 1975.
HBaHOB A.<&„ MeaBeneB T.A., Bo3dejibieanue juotfepubi eycjioeunx opouiemia,
M„ 1977.
HBaHOB A.O., MejjBejieB T.A., naHOB C.C., Texnojioeuft nojiyHenua
3anjiaHupoeaHHoeo ypoMcan ce.MHH jitoifepHbi, în „HayuHbie ocHOBbi
nporpaMMHpOBaHHn ypoiKaa ceMSH mouepHbi”, în „HayiHbie ocHOBbi
nporpaMMHpoBaHHH ypox<aeB c.-x. Kynbryp”, M„ 1978.

297
 KBaHOB C. Ha cjiadonpodyKmuBHume 3eMJiu - nodxodnuțux (jjypaotcHu
Kyjibmypu, în „JKhbothoboactbo”, 1979, 33, 12, p. 25-26.
llBanoB B., CpaBHumejibHO u3numBane ua natuu u Hyotcdu copmose juoițepna,
în „PacTeH. HayKH”, 1981, p. 96-103.
HrojibHHKOBa JL, BjiuHHue o6pa6oniKU nouBbi u ydo6penuu na ypojtcau
juotțepHbi npu opoiueHuu b BojieoepadcKou o6jiacmu. yuacmue MOJiodbix yueubix
u cnetțuajiucmoB cejiucKozo xojHucmaa b ebinojiHenuu nocmaHOBJienuu Mouckozo
(1982 z.) njienyMa L(K KIICC, Bojirorpajj, 1983.
Hona H.JL, Cepejja II.51., IIlBeHOB H.H. h ;ip. CpaBHumejibuan oițenKa kopmob
U3 juoyepHbi, în „KopMonpoH3BOflCTBo”, N° 7, 1983.
KaîiKHeB A., 3mHM6eKOB K., 3uMocmouKocmb u KopMonan npodyKmuBuocmb
pajjtwjHbix BudoB juoyepHbi b ycjioBuax CycaMbipa, în „Tp. Knpr. HHHTHnK”,
Btin. 3, 1983.
KnoacoB n.T., O6pa6omKa noHBbi nod nojieebte Kyjibmypui, KnmHHoy, 1982.
KnpHJiecKO A., JlxnțepHa ua 3ejieHbiu KopM u ceMena, HiuaTeiibCTBO „npyT”,
’JepHOBHbi, 1996.
Ko6o3eB H.B., ydo6penue u codepjHcanue HumpamoB b mpaeax, în
„KopMonpoH3BOHCTBo”,-Na 11, 1981.
KonecHHKOB C.B., MoHceeHKO B.C., HemoK B.n., EuoouepzemuHecKaji oițeHKa
npou3BodcmBa KopMoeozo npomeuna, în „KopMonpoH3BOflCTBo”, N° 11, 1984.
KoHCTaHTHHOBa A.M., ^.aHHJiOB C.C., JlioițepHa. Opeanu3aițuH
ceMeHOBodcmea u noBbiuienue ceMeuHou npodyKmuonocmu, în „BecTH. c.-x.
HayKH”, N° 9, 1974.
KonpniKHBa H., CeMeHOBodcmeo juoițepHbi b HexocJioeaKuu, în
„MeiicnyHaponHbiH c.-x. iKypHaji”, Ns 4, 1979.
KopnâbeB K.K., C'epiKaHTOB M., rpaHyjiupoBamie u 6puKemupoBanue epy6bix
kopmob, în „KopMonpoH3BoacTBo”, Ns 2, 1984.
KpacHaa T.C., npuMeneHue pocmosbix Beuțecms na ceMeHHbix nocesax
juoițepHbi. llpueM noBbiuienun ceMenHou npodyKmusHocmu juotțepnbi, în
„CejieKHHM h ceMeHOBOHcTBo”, Na 9, 1982.
Ky3bMHHKHH H.JL, ’Jacmoma CKauiuBauun u npodyKmuBHOcmb noceeoB
juotțepHbt, în „BCXA. C6. HaynH. Tp.”, Bbin. 122, TopKH, 1984.
Kpy6aHOB E, Pocm u pa3sumue pacmenuu juoițepnbi BeccHneeo u ocenneeo
nocesoB 6 jaeucuMocmu om nopMbi Bbiceea ccmhh. AzpomexuuKa 3epnoBbix u
KopMOBbix Kyjibmyp b ytâeKucmaue, în „Tp. TarnK. CXH”, Bbin. 95, TaniKeHT,
1981.
KypHHHa» JI.H., 3(ț>(ț>eKmuBHOcmb npou3Bodcmsa KopMOBbix Kyjibmyp na
opotuaeMbix 3CMJIHX yKpauncKou CCP, în „BecTH. c.-x. HayKH”, N» 2, 1982.
KypbMHOB B.E., Cmophhhckhh T.H., TjiymeHKO ,3,.n., MnmeHcu^uKaițun
KopMonpou3Bodcm6a, în „3eMJiejjejiHe”, N° 12, 1983.
KyTy3OB A.A., Hoboccjiob KLK., TapncT A.B. h jip., ysejiuHeHue
npou36odcmBa pacmumejibHoeo 6ejiKa, M., 1985.
JlapHH A.O. h np., KopMOBanMacca b juotțepHOBO-KyKypy3Hbix ceBoo6opomax,
în „KopMonpoH3BojjCTBo”, N° 2, 1982.
Jlayp B.X., JIioițepHa b CLLIA, în „KopMonpoH3BoacTBo”, Ns 2, 1983.
JlerKyH B.n., MHmeHcwfruKatțun KopMonpou36odcmBa na nouMax Mojidaeuu,
KnmHroy, 1983.

298
 JIhcobckhh A.A., Cbip6y F.A., flecuKatțufi ceMeHHbix noceeoe juoițepHbi,
KHniHHay, 1983.
JIhhcb E., Bjiuftnue ua Hanofteanemo enpxy do6uea ua ceMena om juoyepuama,
în „PacTeH.”, 1978, 15, 6, p. 65-71.
JIoMai M.M., KoBajib A.E., JJeBMiKHH A.M. h ap., CejueHoeodcmeo juoițepHbi
ua Ky6anu (peKOMendatjuu), KpacHOnap, 1984.
JIy6eHeu ILA., BbicoKoypooKaunbie zu6pudbi juoyepnbt, în „Eioji. BHP”,
Bbin. 40, JI., 1974.
JIy6eHeu II.A„ fho^epna Medicago L. KpamKuu o63oppoda u KJiaccucfjUKayufi
nodpoda Faleago (Reichle) Grossh, în „Tp. no npHKJi. 6ot„ reH. h ceji.”, t. 47,
Bbin. 3, 1972.
JlynaniKy M.<t>„ KpenecKO H.M., MpodyKmuenocmb juoițepHbt npupa3JiUHHbix
cnoco6ax noceea, în „JJocthjkchh» HayKH - npoHiBO.TCTBy”, KniiJHHOy, 1973.
JlynaniKy M.<I>„ KpenecKO H.M., Texuojiozun eo3dejibieanufi juoițepHbi ua
KopMoebie yejiu e Mojtdaeuu (o63op), KniiiHHay, 1975.
JlynaniKy M.<t>„ Jlana M.<t>„ Bo3dejtbieaHuejuotțepHbi na ceMeua eMojidaecKou
CCP (o6)3op), KHHiHHoy, 1973.
JlynaniKy M.<t>„ jTiotfepna na KopMoebie yejtu, KmiiHHoy, 1977.
JlynaniKy M.<t>„ TKypaBJieB A.A., Jlana M.<t>„ O moeapnoM ceMeuoeodcmee
juoifepHbi djift HenepHO3eMHOu 3OHbi, Mhhck, 1977.
JlynaniKy M.<t>„ MumeHcutpuKayufi nojieeoeo KopMonpou3eodcmea, KniiiHH'jy,
1980.
JlynaniKy M.<t>„ MnmeHCUipuKapufi nojieeozo KopMonpou3eodcmea, Ed. „Kapra
MojinoBeHacKo”, KnniHHoy, 1980.
JlynaniKy M.<t>„ MnmeHcutpuKaifUfi KopMonpou3eodcmea - ocnoea
ebicoKonpodyKmuenozo Jicueomnoeodcmea. m „Bccthhk c.-x. HayKH”, N° 12,1982.
JlynaniKy M.<t>. h ap„ TIoebiiueHue acfxjjeKmueHocmu ucnojib3oeauuH
jnoyepHbi, în „^okji. BACXHHJI”, N° 1, 1984.
JlynaniKy M.<t>„ Oxpaua OKpyjKxuouțeu cpedbi e ycjioeuftx UHmencutpuKaifuu
cejibCKOXO3fiucmeeHHO2o npou3eodcmea, în „OxpaHa h paunoHajibHoe Hcnojib3OBaHHe
npnponHbix pecypcoB MonnaBHH”, Ed. „UlTHHHiia”, Kmninny, 1984.
JlynainKy M.<t>. h np. PeKOMendaifuu co3danufi KopMoebix ceeoo6opomoe na
nojieebix 3eMjmx MojidaecKou CCP, BO „ArponpoMHaaai ”, 1987.
JlynaniKy M.<t>„ OcHoeubie nymu uHmencutpuKaifuu eo3dejibieanuH juoițepnbi
e Mojidaeuu, în „3eMJienejiHe”, Ns 4, 1987.
JlynaniKy M.<t>„ npoKO(J)beBa H.B., Pe3epebi yeeJiuueHiifi npou3eodcmea
KopMoeozo 6ejiKa e Mojidaeuu, în „Co3naHHe ycTOÎÎHHBOH KopMOBoiî 6a3bi Ha
noneBbix 3eMJisx”, în „C6ophhk HaynHbix TpyjioB”, Bbin. 36, M„ 1987.
JlynaniKy M.<t>„ JlKHMOBa T.H., ATaMaHiOK JJ.H. Mcnojib3oeanue
MUKpoopzaHU3Moe e npou3eodcmee npomeunoeoeo KOHifeHmpama c ițejibio
nepeeoda ezo na 6e3omxodHyK> mexHOJiozuio, în „H3B. AH MCCP. Cep. 6hoji. h
xhm. HayK”, N° 2, 1985.
JIkjhihhckhh B.B., 3aeucuMOcmb ypojKdfi u Kauecmea ceMHH juoyepnbi om
eo3pacma mpaeocmofi u oco6euHOcmeu azpomexuuKu, în „JJocTHiKeHHM c.-x.
nayKH h npaKTHKH”, Cep. N° 1. „3eMJienejiHe h pacTeiiHeBojicTBo”, N° 1, M„ 1982.
JIiohihhckhh B.B., Bbipauțueanue MHOzojiemnux KopMoebix 6o6oebix mpae
na ceMeua (o63op), M„ 1983.

299
 MaMapoBa JL, TexHOJiozufi 3a ommjieaicdaHa na juoyepHama y uac, în
„CejieKiina h arpoTexHHKa Ha papeBHixaTa, cjibHHHoraejia, cojrra, jnoijepHaTa,
coproTo”, 1979, p. 90-94.
MaMapoBa JI., TIpoyHeaHe ebpxy cuomHoeo mopeue najnoițepnama npuycjioeufima
na munuueu HepuoieM, în „IIoHBOsiiaHHe. ArpoxHMHa”, 1980, 15,4: 27-36.
MapHHHeHKO A., IIpueMbi Bbipauțueanun juoițepHbi na KopM npu opotueuuu,
în „Tp. Ky6aHCK. CXH”, Bbin. 223, 1983.
MapTOBHHKas A.M., EyptiKHHa C.H., MapTOBHHKHH n.B., KauecmBO
npomeuua e KopMax U3 JuoițepHbi, în „KopMonpoHBBO/iCTBo”, N» 10, 1984.
MaproH(j)<{)H T., IlpuMeHeHue MunepajibHbix ydoGpenuu npu eo3dejtbi6aHuu
juoyepHbi e Bempuu, Tay. - Ber. (Acad. Landwirtsch - Wiss, DDR, Berlin), 1979,
162, p. 161-167.
MacJiHHKOB M., KbiM ebnpoca 3a onmuMajiuama noceena uopMa ua
juoițepHoeume ceMenpou3eodnu noceeu, în „Hayn. Tpyflbi Bbicni. eeJibCKOCTon.
hh-t «B. KojiapoB»”, njioBjiHB, 1980, 25, 4.
MacnHHKOB M., OnmuMOJibHbiu cpoK noceea, în „TexHOJiorH» npoH3BOjjCTBa
jnonepHbi”, M., 1985.
MamoK JI.C., MuozojiemHue KopMoebie mpaebi Mojidaeuu, KHiiiHiioy, 1968.
MenBeaeB T.A., EuojioeuuecKue ocnoebi noBbiuienuH ceMeuHou
npdvKmueuocmu opotuaeMou juoyepHbi, în „C6. HaynH. Tp. Bojirorp. CXH”,
t. 71, 1979.
MejieejieB n.O., CMeTaHHHKOBa A.H., KopMoebie pacmenuH eeponeucKou
uacmu CCCP, 1981.
MeJibHHKOB M.M., HumeHcueHoe npou3eodcmeo KopMoe ua opotuaeMbix
3bmjihx, M., 1985.
Mecaij B.K., Ilymu unmeHcuc/jUKaițuu KopMonpou3eodcmea u 3adauu
cejibCK0X03HucmeeHH0u nayKU, în „BecTH. c.-x. HayKH”, N» 9, 1983.
MexaH.a>KHeBa A., 3aeucuMocmb Meowdy doduea u eodama npu juoițepHama,
în „PacTeH. HayKH”, 1974, 11, 9, p. 86-93.
Mhpohob K).<I>., Iloebiuiamb omdauy opotuaeMbix yzoduu, în
„KopMonpoH3BojicTBo”, Ns 2, 1983.
MHxaiiJiHHeHKO E.n., Hhjihhko C.B. h jip. OcHoeubie umozu uccjiedoeauuu
no ceMenoeodcmey MHoeojiemnux mpae, în „Ponb copTa b yKpenneHHH KopMOBon
6a3bi”, M., 1984.
MnxajiHeBCKHH BJJ., Opouienue nojieebix Kyjibmyp e Mojidaeuu, KHHiHHay, 1980.
MninycTHH E.H., A3omubiu 6aJianc 6 noueax CCCP, M., 1985.
MocKajiHK H.M., naHacioK 51.51., Kbhtko T.n., KopMoebie ceeoo6opombi e
cnetțuajtu3upoeaHHbix KOMnjieKcax, în „3eMJiejjejiHe”, N° 3, 1977.
HenoMHjnijHH B.H., HyMaKOB B.n., IlpodyKniuBHocmb opouiaeMou jnoițepHbt
e 3aeucuMOcmu om peoicuMoe yKocoe ua KopMoebie ițejiu, în „nyTH yBeJiHHeHHM
npoH3BOncTBa KopMOB b CTenH YKpaHHbi. HaynH. Tp. BHHH KyKypy3bi”,
flHenponeTpoBCK, 1982.
HenoMHxniHH B.H., HyMaKOB B.n., PeoicuM yKocoe juoițepHbi na nojiuee, în
„CenbCKoe xo3»hctbo MojinaBHH”, N° 2, 1980.
HoBOcejiOBa A.C., ExcaKOBa O.O., Pojib copma eyKpenjienuu KopMoeou 6a3bi,
umozu u nepcneKmuea cejieKtțuu KopMoebix Kyjibmyp, în „Pojib copTa b yKperuieHHH
KopMOBoii 6a3bi”, Bbin. 31, M., 1984.

300
 HoroBnnmia A„ KopneeaH znwib MHozojiemnux 6o6oebix mpae, în „3aumTa
KopMOBbix KyjibTyp ot BpeAMTeaeîi, 6oac3neii n cophskob”, M., 1980.
HmnajineB H. n jjp., BjiuHHue Kajiuuubixydo6peuuu na xuMunecKuu cocmae
u ypootcau juoifepnbi, în „HaynH. Tp. TaniK. CXH”, TaniKeHT, 1980.
Obchhhhkob H„ LLleBHeHKO n„ THMOcjieeB J\., JJo3bi ydo6penuu u cpoKu ux
eneceHUH nod juoyepny u noKpoenym Kyjtbmypy npu opoiuenuu, în „nyTH
noBbimeHH» njiojiopoiiHa noHB h TexHOJiorna BO3jjejibiBaHHa nojieBbix KyjibTyp
POCTOBCKOH oâjiaCTH”, Bbin. 10, JțOHCKOH 3OHaJIbHbIH HHHCX, 1978.
OroJieBa B.n„ HepjiaKOBa JI.H„ Bjiunnue hukcjih naypooKau u 6uojioeunecKuu
cocmae juoițepubi cunezu6pudHou, în „Xhmhb b cejibCKOM xo3»HCTBe”, Bbin. 19,
N°7, 1981.
OHO(|)pain JI.0>„ CuM6uomimecKaH a3om<puKcaițuH u nymu ee noebiiueHUH,
Ed. „lilTHHHua”, KmiiHHay, 1992.
naHaciOK 51.51., Kbhtko T.n„ HamapOB C.T., ydo6penuH u npodyKmuenocmb,
în „KopMonpoH3BOjiCTBo”, No 10, 1981.
nacTop M„ 3<pipeKm onbuienuH juoijepHbi copma Pona MedoHOCHbuwu
nuejiaMu, în „BHP. Me'/KjiynapojiHbiH cejibCK0X03aiicTBeHHbiH xcypHaji”, N» 1,
1986.
neTKOB B„ EnaiKeBa H„ BjiuHHue na (pojiuptepmujia ebpxy do6uea ua ceMena
omjuoijepHbi npuycjioeunma na eeeematfuOHeH onum, în „PacTeH. HayKH”, 1975,
12, 3, p. 18-23.
neTKOB B„ (PopMupoeanue na cyxomo eeufecmeo u eeuepamueHume opzanu
om juotțepHoeume pacmenuH npu dpo6uo enacHHe ua a3oma, (pocpopa u kojiuh,
în „noHBO3HaHHe. ArpoxHMmi”, 1980, 15, 4, p. 55-61.
neTKOB B„ (PopMupoeanue na eenepamueHU u eezemamuenu opeauu ua
juotfepnoeu pacmeuuH eycjioeun na uedocmue na a3om e xpauumejmama cpeda,
în „Oh3hoji. pacTeH.”, Cocjma, 1981, 7, 2, p. 62-69.
npoKO(j>beBa H.B., tiHmeHcu(puKaițuH nojieeoeo KopMonpou3eodcmea e
MojidaecKou CCP, în „O63opnaa HH<j>opMaijHa”, Kmiimiiy, 1981.
neTKOBHH H„ Oco6euHocmu eo3dejibieauuH JuoițepHbi na ceMeua u KopM e
PyMbiuuu, în „Agricultura Moldovei”, N° 1-2, 1996.
neTKOBHH H„ npoKO<j)beBa H. h np„ Hoeeiu copm juoifepnbi Aeanma A. C., în
„ArpnKyjiTypa MojjOBeii”, N» 2-3, 1998.
LIpaHHHiHHKOB fl.H., Ceeoo6opom u ezo 3iia'ieHue e dene nodHHmuH uatuux
ypojtcaee. H36p. coh„ H3jj-bo cejibCK0X03aiicTBeHH0H jiHTepaiypbi, >KypHajiOB h
naaKaTOB, M„ 1963.
neTKOBHH H„ OKOJiozunecKue acneKmbi eo3dejibieanuH juotțepHbi na ceMeua e
jiecocmennou 3oue, în „Agricultura Moldovei”, nr. 7-8, 1997.
npocKypa H.n. h np„ npozpeccuenaH mexnojioeuH eo3dejibieaHUH juoyepHbt
ua ceMeua, în „BecTH. c.-x. HayKH”, JMe 10, 1983.
Pa6HHOBHH B.M., JKapHHOB B.H., JIioijepHa, KneB, 1973.
PajiocjiaBOBa M„ CpaeuumejibHO npoyueaHe ua hhkou copmoee juoifepna, în
„PacreH. HayKH”, 18,3, p. 70-80.
Potob C„ 3ejieubiu Koneeuep, M„ 1985.
PyjiHHCKaa H.C., CpaenumejibHaH om3bieuueocmb neKomopbtx copmoe
juoifepHbi na o6pa6omKy ceMHH pu3ojiuzhuhom, în „Eioji. BHHH c.-x.
mhkpo6hojiothh”, Bbin. 34, JI, 1981.

301
 Cao6hhkob C.C., Hapauțueamh noueeHHoe rmodopodue e LleHmpajihHOM
HeHepuo3eMhe, în ,,3eMjie/ie.'ine”, JL, 1983.
CHeroBoîi B.C., Ba>i«>B B.H., npodyKmueHocmbmoyepHbi e azpotțeHO3e., Ed.
„IllTHHHIia”, KHHIHHOy, 1989.
CKOpoooraTLix H.T., AHTOBa M.Jț., npomeuHoebiu 3ejieHbiu KomțeHmpam e
cocmaee kom6ukopmob djm pauoomHfimbix nopocnm, în „TKhbothobohctbo”,
12, 1984.
Co6ko A., JlHTBHe H., Co3danue u ucnojib3oeanue Kyjibmypubix dojieojiemuux
nacmouuț ua opotuaeMuix jcmjuix YKpauHbi, în „BecTH. c.-x. HayKH”, N» 2, 1975.
Cojiomko H.B., Pocm upajeumue juoyepubi e3aeucuMocmu omMunepajibHoeo
numaHiui u UHOKyjwțuu, în „Tp. CraBp. HHHCX”, bbhi. 46, 1977.
CrenaHHOB B., Bjiumme do3 u cnoco6oe eueceHun a3omnbix ydo6peHuit ua
npodyKmueuocmb juoițepHbi, în „Eton. BHYA”, bbiu. 43, 1979.
TapKOBCKHH M.H., KoHCTaHTHHOBa A.M. h up., JIioițepHa, M., 1974.
TepemeHKO H.M., IJeTKOB B.B., JlyTOHHHa M.H., 3aeucuMocmu ceMeHHOu
npodyKmuenocmu jnoițepHbi om cmenenu (pepmujibnocmu nbuibițbi u KOJiuuecmea
ceMftnoueK e eaewiu, în „C6. pa6oT BHK”, Bbin. 25, 1981.
ToMa C,H., Pa6HHOBHH H.3., BenHKcap C.E, MuKpoojieMenmbi u ypootcau,
KHHiHHoy, 1980.
OejjopoB A.K., Euojioeun MHOzojiemHiix mpae, M., 1968.
COHjiaTOB <J>.H„ MHozojiemnue mpaebi na îozo-eocmoKe, CapaTOB, 1966.
XoMpaeB T., Py3HeB III., Bjiumtue MunepajibHbix ydo6peHuu na ypojtcau u
Kanecmeo juotțepHbi na noeooceaueaeMbix cepo-6ypbix noueax EyxapcKou
o6jiacmu, în „Tp. C0103HHXH”, Bbin. 46, TaniKeHT, 1981.
Xomhbk M.E., KaMHHCKHH T.JL, Kopon T.LL, Bjiunnue pasjiuuHbix uopM
cynep(poccpama ua ypojicau 'u Kauecmeo 3ejienou Maccbi juoițepHbi, în
„KopMOnpOH3BOHCTBO”, Ns 10, 1981.
HeKOBa M. h Jip., BjiujaHHema ua xep6uyudume ep3 xeMUCKUom cocmae na
jtyițepnama odejtedyeaua eo CMecKa co oeec, în „Ton 36opHHK 3eMjofl (|>aK. YHHBep.
BoCKonje”, 1980,29: 179-187.
UfypKaH M.A., Bpa6ne B.C., Onbtm ucnojib3oeaHun cmoHHbtx eod
ceuHOKOMnjieKcoe e UHmencueHbix KopMoebix ceeoo6opomax, în „HH(J)opM.
jihctok”, Na 48, 1981.
HypKan M.A. h ap., Kauecmeo cejibCK0X03fiucmeeHH0U npodyKițuu eycjioeunx
UHmeHcuenou xuMU3aițuu 3ejwiedejiun Mojidaeuu (o63op), KnniHHoy, 1981.
LțypxaH M.A., AepoxuMunecKue ocuoebi npuMeneHun opeauuHecKux
ydo6penuu, Ed. „IIlTHHHiia”, KHiiiHHay, 1985.
HepKacoBa B.A., HayHHbie ocHoebi oceoenuH ckjiohoc 6ojiok nod ceuoKocbi u
nacm6uuța, în „KopMonpoH iBoiiciBo”. Tp. BHHH kopmob, Bbin. 21, M., 1979.
HepeiiHKO E., HepiKoeB A., CrenaHOB B., flwițepna ffoHCKcm 1, în „CejieKHHx h
ceMeHOBOjiCTBO 3epHOBbix h KopMOBbix KyjibTyp”, PocTOB-iia-JJoHy, 3epiiorpa/i, 1980.
HepTKoeB A., CeMenoeodcmeo juoyepHbi na JJony, în „CejieKHHH h
ceMeHOBoucTBO 3epHOBbix h KopMOBbix KyjibTyp”, PocTOB-iia-TIoiiy, 3epnorpa/r,
1980.
BHKOHOBa B.M., Xotxhobhh A.B., Cnoco6 unoKyjuuțuii MejiKoceMeHHbix
6o6oebtx Kyjibmyp npenapamaMu Kjiy6eHbKoeeix 6aKmepuu, în „Paii. npe,mio>KeHHH
h H3o6peT. PeKOMeiiaaiiHH una BHenpeHHa b iipohîbouctbo”, Bbin. 4, M., 1985.
 IIIaTHJiOB H.C., HyAHOBCKMH A.O., Azpo(j)U3UHecKue, aepoMemeo-
ponoeuuecKue u azpomexHuuecKue ocnoebi npozpaMMupoeaHimypootcaH, Jl., 1980.
IHcKyn T.M., CeBepnn T.C., IlouMeHHbie Jiyza e Mojidaeuu, în
„KopMonpoH3B04CTBo”, N» 8, 1983.
lllHJibMCHCTcp K.E, JlHCHHHeHKO M.H., Cmhphob H.H., TpaeonojibHbie
ceeooCwpombt e 3acyuuiueoM IloeojiofCbe, în „BecTHHK cejibCKOXoiflncTBeHHoii
HayKH”, N« 1, 1992.
LUoJib B.n., ypootcau 3ejieHou Maccbi KyKypy3bi u jimtfepHbi npu opotuenuu
cmouHbiMU eodaMu ceuHoeoduecKozo KOMruieKca, în „Tp. KyGaHCKoro CXH”,
Bbin. 208, Kpacno^ap, 1982.
JItojjhh B., 3axapoBa H., A3om<pUKCupytouțafi cnocoGnocmb juoijepHbi u
nompe6jienue em ojieMenmoe MunepajibHoeo numanun npu o6pa6omKe ccmhh
pacmeopaMU cojieu MOJtu6dena u Ko6cutbma, în „H3B. TCXA”, Bbin. 3, 1984.
JInHiJieBCKHii O.n., PeKOMendaifuu no opeaHU3ai(uu ehipaufueamui ceMHH
jitoifepHbi, N° 5, MCX MCCP, KmnHH^y, 1982.
 Imprimare la Combinatul Poligrafic,
str. Petru Movilâ, 35; MD-2004, Chișinăn, Republica Moldova
Comanda nr. 31507
i
 ISBN 9975-67-385-6

9"789975"673853