Studiu IER Pag 23-44 PDF

Institutul European din România
STUDII DE STRATEGIE ŞI POLITICI – SPOS 2010
Studiul nr. 1
Tratatul de la Lisabona.
Implicaţii asupra instituţiilor şi politicilor româneşti
Autori:
Prof. univ. dr. Iordan Gheorghe BĂRBULESCU (coordonator)

Lect. univ. dr. Alice IANCU
Lect. univ. dr. Oana Andreea ION
Drd. Nicolae TODERAŞ
Bucureşti, 2010
© Institutul European din România, 2011

ISBN online 978-606-8202-03-7
CUVÂNT ÎNAINTE
Programul de cercetare-dezvoltare destinat studiilor de strategie şi politici

(Strategy and Policy Studies – SPOS), lansat de Institutul European din România
în 2006 pentru sprijinirea României în exercitarea atribuţiilor sale de stat membru
al UE, a fost continuat în anul 2010 printr-o nouă serie de studii.
În anul 2010, în cadrul proiectului Strategy and Policy Studies (SPOS) au fost
realizate patru studii, care au abordat arii tematice relevante pentru evoluţia
României în contextul european. Astfel, studiile s-au adresat unor teme centrale
ale programului de guvernare sau solicitărilor particulare ale instituţiilor centrale
reprezentate în reuniunile de coordonare a afacerilor europene.
Lucrările furnizează elemente de fundamentare ale strategiei, politicilor şi
construcţiei instituţionale naţionale ce decurg din documente programatice de
bază ale Uniunii Europene (Tratatul de la Lisabona; Strategia Europa 2020;
Strategia europeană pentru regiunea Dunării), precum şi o aplicaţie practică
referitoare la stimularea dezvoltării politicii industriale (Potenţialul competitiv al
creşterii economice).
Prezenta serie de studii, prin informaţiile, analizele şi propunerile formulate,
confirmă încă o dată contribuţia Institutului European din România la
fundamentarea strategiilor, politicilor şi poziţiilor României în exercitarea
atribuţiilor de stat membru al Uniunii Europene.
Studiul a beneficiat de aportul unei echipe de cercetători formate din:
- dl Iordan Gheorghe BĂRBULESCU – diplomat, profesor universitar, doctor
în Ştiinţe Politice şi Sociologie, conducător de doctorat şi decan. Este expert în
relaţii internaţionale, profesor Jean Monnet şi autorul mai multor lucrări de
referinţă în domeniul studiilor europene. A susţinut numeroase conferinţe şi
cursuri în ţară şi în străinătate (Spania, Franţa, Grecia etc.),
- dna Alice IANCU – lector universitar, doctor în Ştiinţe Politice şi vice-
preşedinta Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen FILIA. A publicat
mai multe articole în aria eticii politice şi studiilor de gen.
- dna Oana-Andreea ION – doctor în ştiinţe politice şi lector universitar. În
ultimii ani, a fost implicată în proiecte europene destinate racordării
învăţământului superior din România la contextul european.
- dl Nicolae TODERAŞ – doctorand în ştiinţe politice, specializat în politicile
Uniunii Europene. A publicat mai multe studii de politici publice legate de
aprofundarea relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană – dimensiunea
politicilor educaţionale.
Pe parcursul realizării studiului menţionat, echipa de cercetători s-a bucurat de
contribuţia activă a lui Iulian Oneaşcă în calitate de coordonator de proiect din
partea Institutului European din România, precum şi de sprijinul unui grup de
lucru, alcătuit din reprezentanţi ai principalelor instituţii ale administraţiei centrale
cu atribuţii în domeniu.
Gabriela Drăgan
Director general al Institutului European din România
MOTTO
„În măsura în care Tratatul de la Lisabona reia principalele progrese prezente

în Constituţie şi respectă structura generală, speranţa europenilor nu va fi înşelată
(...). Noul tratat se înscrie, cu câteva excepţii, în orientarea unui proiect de
federaţie europeană. Acesta are vocaţia naşterii unui federalism inedit (...). Numai
funcţionarea reală a noului tratat revizuit va permite formularea unei evaluări în
ceea ce priveşte eficienţa şi contribuţia sa concretă la viitorul federalist al Uniunii
Europene”.
„Împreună cu celelalte 26 de state membre, România participă - voluntar, nu
constrânsă - la edificarea unei noi arhitecturi a Europei. Astfel, în deplină
libertate, contribuie la căutarea unui noi federalism european bazat pe elementul
comun al culturii europene, cu respectarea bogatei sale diversităţi”.
Dusan Sidjanski, Viitorul federalist al Europei. Comunitatea Europeană de la

origini până la Tratatul de la Lisabona, Polirom, 2010
MULŢUMIRI
Dorim să mulţumim dlui asist. univ. dr. Marian - Gabriel Hâncean fără a cărui
generoasă contribuţie nu am fi avut nici chestionarul, nici prelucrarea acestuia.
Profesionalismul său, bine-cunoscut de altfel, a fost de un real folos evaluărilor pe
care le-am făcut cu ocazia conferinţelor judeţene pe care le-am organizat.
Mulţumiri adresăm şi mai tinerilor noştri colegi - doctoranzi, masteranzi şi

studenţi - care, în diferite momente ale cercetării, au contribuit la aceasta; dorim
să îi amintim aici în special pe Andra Popa, Mihail Caradaică şi Codrin Căulea.
CUPRINS
REZUMAT...................................................................................................... 11
I. Introducere .................................................................................................. 15
I.1. Consideraţii generale ............................................................................ 15
I.2. Obiectivele şi ipotezele asumate ........................................................... 17
I.3. Metodele de cercetare şi analiză utilizate.............................................. 19
I.4. Structura studiului................................................................................. 21
II. Uniunea Europeană post tratatul de la Lisabona................................... 23
II.1. Principiile, valorile şi modelul Uniunii Europene ............................... 23
II.1.1. Introducere....................................................................................... 24
II.1.2. O reformă ambiţioasă realizată printr-o metodă clasică............... 25
II.1.3. Principalele noutăţi ......................................................................... 27
II.1.4. Viitorul Europei şi „Europa viitorului”. Strategiile UE intitulate
”EUROPA 2020” şi, respectiv, „EUROPA 2030”.................................. 31
II.2. Spaţiul administrativ european. Modelul economico-social al UE.
Reforma instituţiilor, deciziilor, competenţelor şi politicilor europene ...... 33
II.2.1. Modelul economico-social european. „Mai multă Europă socială”.
Obligativitatea juridică a Cartei ................................................................ 33
II.2.2. Reforma instituţională. Creşterea eficacităţii Uniunii .................. 37
II.2.3. Distribuţia competenţelor. Subsidiaritatea. Rolul regiunilor
şi al colectivităţilor locale.......................................................................... 44
II.3. Europa 2020: creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.
Dialogul social............................................................................................. 48
II.3.1 Tratatul de la Lisabona, baza juridică a continuării aplicării
Strategiei de la Lisabona............................................................................ 48
II.3.2. Modelul Social European, mai mult decât o simplă simbioză a
modelelor interne ale statelor membre. Unicitatea sa la nivel
mondial ....................................................................................................... 51
II.3.3 Elementele relevante ale Modelului Social European. Prevederile
Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ............................ 54
II.3.4 Rolul partenerilor sociali în viziunea Strategiei Europa 2020 ...... 55
II.4. Europa cetăţenilor. Consolidarea democraţiei europene. Cetăţeanul
român, subiect activ al uniunii .................................................................... 57
II.4.1. Cetăţenia europeană........................................................................ 57
II.4.2. Dificultăţi şi oportunităţi pentru o Europă a cetăţenilor ............... 62
III. România, starea de fapt........................................................................... 64
III.1. Contextul instituţional, administrativ şi legislativ.............................. 64
III.1.1. Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană încheie
procesul de preaderare şi îl inaugurează pe cel de postaderare............... 64
III.1.2. Îmbunătăţirea capacităţii administrative, element cheie al
maximizării avantajelor aderării ............................................................... 68
III.1.3. Absorbţia fondurilor alocate României de UE ............................ 75
III.1.4. De la Tratatul de Aderare a României la Tratatul de la Lisabona.
Context instituţional, legislativ şi administrativ....................................... 80
III.2. Model european de dezvoltare, dimensiune socială, democraţie,
cetăţeni ........................................................................................................ 85
III.2.1. Dimensiunea socială a Modelului Uniunii European. Strategii în
spaţiul românesc......................................................................................... 85
III.2.2. Democratizarea.............................................................................. 93
IV. Design instituţional şi politic românesc în vederea implementării
prevederilor tratatului de la Lisabona. Recomandări ................................ 98
IV.1. Spaţiul administrativ românesc şi tratatul de la Lisabona. Dezvoltarea
capacităţii administrative. Instituţii, politici, strategii ................................. 98
IV.1.1. Continuarea profesionalizării în domeniul integrării europene
a funcţionarilor din administraţia publică centrală şi locală.................... 98
IV.1.2. Instituirea unei culturi a evaluării programelor şi politicilor
publice, în general, şi a celor europene, în special................................... 99
IV.1.3. Cooperarea mai strânsă cu reţelele patronale, de afaceri şi cele
sociale în vederea atingerii obiectivelor asumate de Uniunea Europeană
prin Strategia Europa 2020. Dezvoltare durabilă, dialog social ............. 100
IV.1.4. Deficit informaţional intern .......................................................... 101
IV.1.5. Parlamentele naţionale, guvernanţă, subsidiaritate. Raportul
legislativ-executiv ...................................................................................... 102
IV.1.6. Îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a fondurilor alocate
României prin intermediul instrumentelor structurale............................. 105
IV.2. Model european. Dimensiunea socială............................................... 107
IV.2.1. Dimensiunea de gen este insuficient abordată............................. 107
IV.2.2. Reducerea discrepanţelor geografice cu privire la nivelul
veniturilor şi accesul la servicii de sănătate.............................................. 108
IV.2.3. Îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru minoritatea Romă, mai ales
prin asigurarea accesului la programe de educaţie şi formare ................ 108
IV.2.4. Dezvoltarea de modalităţi de evaluare analitice, nu descriptive 109
IV.2.5. Încurajarea corelării dintre preocuparea cu privire la excluziune
socială şi Anul European al Voluntariatului 2011 ................................... 109
IV.2.6. Abordarea holistică a incluziunii sociale: acces la piaţa muncii,
participare în societate, acces la servicii de protecţie socială, trebuie
întărită ......................................................................................................... 109
IV.3. Democratizare .................................................................................... 110
IV.3.1. Creşterea rolului mass-media pentru informarea corectă şi
promovarea cetăţeniei active..................................................................... 110
IV.3.2. Creşterea rolului autorităţilor publice abilitate din statele membre
cu privire la informarea şi diseminarea posibilităţilor de cetăţenie activă
din cadrul Uniunii Europene ..................................................................... 111
IV.3.3. Creşterea colaborării dintre instituţiile europene şi partenerii
sociali (patronate, sindicate, ONG-uri) naţionali şi europeni.................. 111
IV.3.4. Promovarea cetăţeniei Uniunii, a cetăţeniei participative .......... 111
IV.3.5. Implementarea recomandărilor formulate în raportul Dismantling
the obstacles to EU citizens’ rights........................................................... 112
IV.3.6. Întărirea societăţii civile inclusiv prin accesul la fonduri
europene ..................................................................................................... 112
IV.3.7. Întărirea participării cetăţenilor aparţinând grupurilor
vulnerabile .................................................................................................. 112
V. Concluzii..................................................................................................... 114
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................ 119
ANEXĂ............................................................................................................ 125
REZUMAT
În acest studiu se analizează Uniunea Europeană post-tratat Lisabona, locul şi

rolul României în acest nou context european. Mai precis, identificăm noutăţile pe
care le aduce Tratatul şi modul în care trebuie să reacţioneze instituţiile şi
politicile româneşti la acestea. Realizăm, desigur, şi o radiografie a situaţiei în
care ne aflăm la 7 ani de la încheierea negocierilor de aderare la UE şi la 4 de la
aderare, adică analizăm România ante şi post-tratatul de la Lisabona.
Începem studiul prin prezentarea noutăţilor aduse de către Tratatul de la
Lisabona, începând chiar cu metoda de reformă care a făcut posibilă existenţa
Tratatului Constituţional din care se „hrăneşte” prin conţinut Tratatul de la
Lisabona. Analizăm consecinţele instituţionale şi politice ale multiplelor noutăţi:
de la personalitatea juridică a UE şi dispariţia CE, până la valabilitatea juridică a
Cartei drepturilor fundamentale a UE şi aderarea UE la CEDO; de la reforma
metodei, până la reforma instituţiilor; de la apariţia noii instituţii a Consiliului
European, până la cea a SEAE; de la tripla funcţie a lui Catherine Ashton (Înalt
Reprezentant, Preşedinte al Consiliului Afaceri Externe, Vicepreşedinte al
Comisiei), până la semnificaţia şi implicaţiile funcţiei de preşedinte permanent al
Consiliului European al lui Van Rompuy; de la locul şi rolul UE în lume, până la
rolul şi locul cetăţeanului european în UE; de la locul şi rolul parlamentelor
naţionale la luarea deciziei în UE, până la catalogul de competenţe, de la
subsidiaritate până la regiuni şi comunităţi locale ş.a.m.d. Nu în ultimul rând,
vorbim despre valori, model european, extrapolarea să în lume. Şi, să nu uităm,
privim spre viitor şi analizăm Strategiile UE „Europa 2020” şi „Europa 2030”.
Dacă analizăm „Europa 2020”, asta înseamnă analiza conceptelor de creştere
inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii şi dialogului social. Tratatul de la
Lisabona apare, astfel, ca asigurând o serioasă bază juridică aplicării Strategiei de
la Lisabona, iar Strategia „Europa 2020” apare ca un instrument de aplicare a
Tratatului de la Lisabona. În plus, modelul social european, apare ca fiind mai
mult decât o simbioză a modelelor interne ale statelor membre, putându-se vorbi
despre unicitatea sa la nivel mondial. Legat de acesta, şi nu numai, punem un
accent deosebit pe analiza tuturor implicaţiilor pe care le are obligativitatea
juridică a Cartei, dar şi pe rolul crescând al partenerilor sociali în UE.
În opinia autorilor acestui studiu, Europa, Uniunea Europeană se
democratizează, cetăţenii săi capătă un rol tot mai important şi, de aceea,
analizăm cu atenţie aceste aspecte, considerând primordial cetăţeanul în raportul
său cu Uniunea şi statele membre. Vorbim astfel despre cetăţenia europeană,
11
Institutul European din România - Studii de strategie şi politici SPOS 2010
despre instituţii şi cetăţeni post-Lisabona, despre participarea activă a acestora la

construcţia comună europeană, despre oportunităţile şi limitele acesteia.
O parte importantă a studiului este destinată analizării stării de fapt a
României, ştiut fiind faptul că acum 7 ani încheiam negocierile de aderare şi că
acum 4 ani aderam la UE. În ambele ocazii, am făcut o serie de angajamente şi am
dorit, înainte de orice, să vedem măsura îndeplinirii acestora. De aceea, ne-am
aplecat asupra Tratatului de Aderare a României înţeles ca moment formal al
încheierii procesului de preaderare şi de inaugurare a celui de postaderare. Am
dorit, de aceea, să aflăm în ce măsură România a realizat clamata îmbunătăţire a
capacităţii administrative, element-cheie al maximizării avantajelor aderării. Am
analizat, între altele, absorbţia fondurilor europene, dar şi cadrul instituţional,
legislativ şi administrativ, în general. Reperele analizei au fost situaţia existentă la
momentul aderării, respectiv, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Am vrut să vedem în ce măsură modelul european de dezvoltare, dimensiunea
socială, democraţia şi cetăţeanul, punctele-cardinale ale UE, se regăsesc în spaţiul
românesc. Un loc special, pe măsura celui pe care-l ocupă, în general, în UE şi, în
special, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, l-a ocupat în
analiza noastră tema democraţiei.
În fine, am dorit să propunem un design instituţional şi politic românesc în
vederea implementării prevederilor Tratatului de la Lisabona. În acest sens, am
avut în vedere dezvoltarea capacităţii administrative a României şi, deci, a
instituţiilor, politicilor şi strategiilor publice. Aici am vorbit despre continuarea
profesionalizării în domeniul integrării europene a funcţionarilor din administraţia
publică centrală şi locală, instituirea unei culturi a evaluării programelor şi
politicilor publice, în general, şi a celor europene, în special, cooperarea mai
strânsă cu reţelele patronale, de afaceri şi cele sociale în vederea atingerii
obiectivelor asumate de Uniunea Europeană prin Strategia Europa 2020, dar şi
despre dezvoltarea durabilă sau dialogul social. Un loc special l-a ocupat
parlamentul naţional, guvernanţa, subsidiaritatea, raportul legislativ-executiv, dar
şi îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a fondurilor alocate României prin
intermediul instrumentelor structurale. Nici modelul european nu a fost neglijat,
analiza centrându-se pe dimensiunea socială a politicilor publice din România şi
pe democratizarea societăţii româneşti. S-a analizat dimensiunea de gen, dar şi
existenţa unor discrepanţe geografice cu privire la nivelul veniturilor şi accesul la
servicii de sănătate sau necesitatea îmbunătăţirii condiţiilor de trai pentru
minoritatea Romă, mai ales prin asigurarea accesului la programe de educaţie şi
formare. Nu lipseşte analiza incluziunii sociale, prin participare activă la viaţă
socială sau corelarea sa cu accesul la piaţa muncii, participarea în societate,
accesul la serviciile de protecţie socială. Un loc special l-au ocupat în analiză rolul
mass-media pentru informarea corectă şi promovarea cetăţeniei active, creşterea
12
rolului autorităţilor publice abilitate cu privire la informare şi la diseminarea

posibilităţilor de cetăţenie activă, creşterea colaborării dintre instituţiile europene
şi partenerii sociali (patronate, sindicate, ONG-uri) naţionali şi europeni,
promovarea cetăţeniei Uniunii, o cetăţenie participativă, întărirea societăţii civile
inclusiv prin accesul la fonduri europene şi, în fine, întărirea participării
cetăţenilor aparţinând grupurilor vulnerabile.
Există şi concluzii ce generează câteva recomandări de reformă a instituţiilor şi
de elaborare de politici publice menite a grăbi implementarea prevederilor
Tratatului de la Lisabona spre binele comun al României şi UE.
Ceea ce ni se pare semnificativ este că având în vedere:
• persistenţa unor carenţe instituţionale şi de politici, pe de o parte, şi, pe de
alta, marile rămâneri în urmă ale României în îndeplinirea angajamentelor
repetat asumate;
• transformările majore pe care Uniunea le parcurge urmare a intrării în
vigoare a Tratatului de la Lisabona, pe de o parte, şi, pe de alta, noile şi
radicalele măsuri luate (sau în curs de a fi luate) de UE pentru
contracararea crizelor economice prin întărirea Uniunii Economice a UE,
• România ar trebui să decidă folosirea prilejului reformator pe care-l oferă
Lisabona pentru a da un nou impuls integrării sale europene, pentru a
stabili un nou început al acestui proces parţial eşuat în realizarea sa de
până acum.
România trebuie să asimileze integrarea europeană cu modernizarea şi

europenizarea instituţiilor şi politicilor sale.
13
14
I. Introducere
I.1. Consideraţii generale
În acest studiu sunt analizate principalele modificări aduse funcţionării Uniunii

Europene prin Tratatul de la Lisabona1, fiind identificate direcţiile de evoluţie a
instituţiilor, politicilor, legislaţiei Uniunii Europene, dar şi a locului şi rolului
acesteia în viaţa internaţională. În acest sens, avem în vedere:
- perspectiva naţională, o atenţie specială fiind acordată atingerii obiectivelor
stabilite la aderarea României la UE, cât şi situaţiei nou create după intrarea
în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Aşa cum ştim, România, stat
membru UE, are obligaţia de a incorpora permanent în legislaţia proprie
atât modificările de drept primar şi secundar adoptate după aderare, cât şi
orice alte decizii de politică internă sau externă ale UE;
- obiectivul asigurării unei coerenţe sporite a reglementărilor europene cu
legislaţia naţională.
Studiul prezintă impactul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra

instituţiilor şi politicilor naţionale, o atenţie aparte fiind acordată aspectelor
cuprinse în următoarele propoziţii:
• Tratatul de la Lisabona contribuie la constituţionalizarea şi federalizarea
progresivă a Uniunii Europene. Noutăţile introduse de către Tratatul de la
Lisabona în funcţionarea UE trebuie înţelese ca răspuns la provocările
interne şi internaţionale din perspectiva anilor 2020 (de aici, referirile
noastre la Strategia „Europa 2020”) şi, respectiv, 2030 (de aici referirea
noastră la Strategia „Europa 2030”). Există un orizont de aşteptare al
României? Dacă există, care este acesta?
• Se transformă UE într-un subiect central al vieţii internaţionale, devine
Uniunea un actor major al acesteia? Care sunt locul şi rolul României, stat
UE, parte a acesteia, în noua distribuţie de putere la nivel mondial?
• Spaţiul administrativ european şi, implicit, cel românesc înţeles ca parte a
acestuia suferă o reformă majoră, cea a instituţiilor, competenţelor şi
1
Atunci când vom vorbi despre Tratatul de la Lisabona, ne vom referi la ambele documente
adoptate în decembrie 2007 şi intrate în vigoare la 1 decembrie 2009, adică Tratatul Uniunii
Europene şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene; în toate celelalte cazuri, vom numi
documentul la care facem referire, respectiv unul sau altul din cele două sau, dacă acesta va fi cazul,
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
15
politicilor europene. Care sunt consecinţele pentru Europa, în general, şi

România, în special?
• Creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, pe de o parte şi, pe
de alta, modelul social european sunt mai bine conturate prin Tratatul de la
Lisabona. Care este orizontul de aşteptare la nivel european şi românesc?
Există o legătură între Tratatul de la Lisabona şi Strategia intitulată „Europa
2020”?
• Devine Europa o „Europă a cetăţenilor”? Se poate spune că se asistă la o
„democratizare a democraţiei europene” prin Tratatul de la Lisabona?
Cetăţeanul român reacţionează la aceste noi oportunităţi şi devine un
subiect activ al Uniunii?
De-a lungul studiului, vom urmări permanent triplul model al Uniunii:

• politic;
• economic;
• social.
Vom analiza tratatul şi implicaţiile sale asupra instituţiilor, politicilor şi

strategiilor europene şi româneşti în strânsă legătură cu strategiile „Europa 2020”
şi „Europa 2030”, aşa cum am spus, deoarece autorii acestui studiu nu le
consideră simple documente politice, ci adevărate instrumente de aplicare, pe
termen mediu şi lung, a Tratatului de la Lisabona.
Un rol important acordăm, de asemenea, înţelegerii următoarelor afirmaţii:
• Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene influenţează noua
arhitectură instituţională şi legislativă a UE. Carta asigură standarde sporite
de protecţie a cetăţenilor la nivel naţional şi european.
• UE aderă la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a
libertăţilor fundamentale, conform articolului 6 al Tratatului Uniunii
Europene.
• Există o nouă ierarhie a normelor comunitare (acte legislative, acte de delegare
şi acte de implementare), o extindere a votului prin majoritate calificată şi a
procedurii de co-decizie. Implicaţii la nivel european şi naţional.
• Avem un Catalog al competenţelor şi o repartizare a acestora de către noul
tratat. Apar noi competenţe exclusive pentru UE. Implicaţii şi consecinţe în
plan european şi naţional.
Având în vedere toate aceste aspecte, acest studiu oferă o imagine

analitică a stării de fapt a ţării noastre, propunând un set de recomandări în
vederea adaptării instituţiilor, legislaţiei, politicilor şi strategiilor naţionale la
16
prevederile Tratatului de la Lisabona, ţinând cont şi de recentele pachete de

politici lansate de Comisia Europeană în vederea instituirii unei noi guvernanţe
politice, economice şi sociale la nivelul Uniunii Europene.
Atât în perioada de documentare, cât şi în perioada de elaborare a
documentului, autorii au purtat discuţii cu factori decidenţi precum şi cu factorii
interesaţi în domeniul afacerilor europene.
I.2. Obiectivele şi ipotezele asumate
Obiectivul general al studiului îl constituie identificarea oportunităţilor

României şi întărirea sa pentru a-şi proiecta un profil solid şi vizibil în cadrul
Uniunii Europene, în plan politic, economic, social, cultural din perspectiva
prevederilor Tratatului de la Lisabona.
În particular, studiul vizează prefigurarea unor elemente de politică orientate
către valorificarea noului mod de funcţionare a Uniunii Europene, după intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Ţinând cont de obiectivele asumate, studiul pleacă de la următoarele ipoteze
de lucru:
• în plan european: Tratatul de la Lisabona reprezintă actul fundamental

pentru înfăptuirea reformei instituţionale, legislative şi de politici a UE. Altfel
spus, Tratatul de la Lisabona asigură statelor membre arhitectura instituţională,
baza juridică şi politicile publice prin intermediul cărora Uniunea îşi poate
continua procesul de convergenţă instituţională, politică şi legislativă, sau spus
sub o altă formă, integrarea. Reforma a fost necesară pentru continuarea
procesului de elaborare şi aplicare a modelului european în cele trei dimensiuni
ale sale: politic, economic şi social. Odată cu crearea contextului instituţional şi
politic propice înfăptuirii reformelor structurale la nivelul UE, precum şi la
nivelul statelor membre, la 3 martie 2010 Comisia Europeană a lansat şi supus
dezbaterii publice Comunicarea Europa 2020 - o strategie pentru creştere
inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii. Obiectivele strategiei Europa 2020
au fost confirmate de Consiliul European de vară în data de 17 iunie 2010. Astfel,
putem considera că din punct de vedere al reformelor structurale angajate atât de
UE, cât şi de către statele membre, Tratatul de la Lisabona va avea în Strategia
Europa 2020 un important instrument de aplicare, dar şi un document-platformă
pentru intervenţii publice ce vizează cele trei modele;2
2
De exemplu, în vederea desăvârşirii modelului economic european, la 29 septembrie 2010 Comisia
Europeană a adoptat cel mai amplu pachet legislativ de consolidare a guvernanţei economice din UE
şi din zona Euro de la lansarea Uniunii Economice şi Monetare. A se vedea pagină DG Afaceri
economice şi financiare: http://ec.europa.eu/economy_finance/articles/eu_economic_situation/2010-
17
• în plan intern: principalele reforme înfăptuite de România în vederea

conformării cu prevederile acquis-ului comunitar au fost înfăptuite în perioada
2002-2005, perioadă specifică procesului de negociere şi semnare a Tratatului de
Aderare la UE. Astfel, în acea perioadă s-a putut remarca „puterea de
transformare” exercitată de UE asupra instituţiilor şi politicilor interne. După
semnarea Tratatului de Aderare, reformele au continuat, însă s-a observat o
încetinire a implementării angajamentelor României, fapt ce a nemulţumit adesea
partenerii europeni.3 De aceea, adaptarea instituţiilor şi politicilor interne la
prevederile Tratatului de la Lisabona poate constitui prilejul politic al relansării
întregului proces de reformă legislativă, instituţională şi de politici interne şi de
asigurare, în fine, a deplinei convergenţe a acestora cu cele existente în UE. Altfel
spus, „puterea de transformare” exercitată de UE asupra României se va manifesta
prin adaptarea legislaţiei, instituţiilor şi politicilor naţionale la modul de
funcţionare al Uniunii Europene, după intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona. Pentru a realiza acest obiectiv, România va trebui, în plus, să
recupereze şi restanţele acumulate de la aderare şi să prevină pe viitor apariţia
altora. În privinţa Strategiei „Europa 2020”, ca urmare a procesului de consultare
internă asupra obiectivelor sale, s-a constatat că România nu va putea ţine pasul
cu celelalte state membre ale UE4 atât timp cât nu îşi va adapta legislaţia,
instituţiile şi politicile interne la prevederile Tratatului de la Lisabona.
Studiul este realizat din perspectiva domeniului ştiinţelor politice, având o

aplecare specială spre analiza fenomenelor şi mai puţin pe prezentarea factuală.
Alegerea domeniilor şi atribuirea sensurilor tari unora sau altora dintre acestea,
reprezintă opţiunea autorilor, aceştia considerând Uniunea Europeană ca fiind în
primul rând o comunitate de valori şi doar mai apoi una politică şi/sau economică.
De aici, importanţa acordată de noi valorilor, principiilor, modelului, cetăţeanului,
democraţiei, societăţii civile, mass-mediei, dar şi instituţiilor şi politicilor sau a
reformelor Uniunii, atât în plan intern, cât şi extern.
09 eu_economic_governance_proposals_en.htm. În acelaşi fel se pot interpreta deciziile Consiliilor

Europene din octombrie şi decembrie 2010 privind UEM sau mecanismele de evitare a crizelor
economice în UE.
3
Este suficient să ne referim la obiectivele asumate prin Tratatul de Aderare a României la UE
privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei şi a vedea, în acest sens, Raportul
Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul
Mecanismului de cooperare şi verificare, Bruxelles 20.07.2010, COM(2010) 401 final.
4
A se vedea rezumatele documentelor de fundamentare conţinând propunerile de ţinte naţionale în
domeniile de intervenţie ale Strategiei Europa 2020, elaborate de şapte grupuri de lucru sectoriale
aferente obiectivelor stabilite prin Strategia Europa 2020. Rezumatele sunt accesibile la următoarea
adresă electronică: http://www.dae.gov.ro/articol/961/strategia-europa-2020-la-nivel-national.
18
I.3. Metodele de cercetare şi analiză utilizate
Studiul a urmărit să valorifice surse de documentare primare, aplicarea

de chestionare participanţilor la conferinţele organizate în cele şase regiuni de
dezvoltare şi unor reprezentanţi ai administraţiei centrale, discuţii cu factori de
decizie în domeniul afacerilor europene5.
În vederea adecvării pachetului de recomandări de politici privind
adaptarea instituţiilor şi politicilor interne la modul de funcţionare al Uniunii
Europene, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, autorii studiului,
cu sprijinul Institutului European din România, au elaborat un chestionar ce a fost
aplicat factorilor de decizie la nivelul administraţiei publice centrale şi locale,
precum şi actorilor din societatea civilă de la nivel naţional, regional şi local.
Studiul de faţă a fost realizat în perioada iunie-noiembrie 2010 de către o
echipă de cercetare constituită în cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale
şi Integrare Europeană (DRIIE) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi
Administrative (SNSPA).
Studiul intitulat „Tratatul de la Lisabona. Implicaţii asupra instituţiilor şi
politicilor româneşti” şi-a propus identificarea oportunităţilor României de a-şi
proiecta un profil solid şi vizibil în cadrul Uniunii Europene, în plan politic,
economic, social, cultural. În particular, studiul a vizat prefigurarea unor elemente
de politică orientate spre valorificarea noului mod de funcţionare a Uniunii
Europene, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
În acest context, a fost derulată o anchetă sociologică bazată pe un
chestionar auto-aplicat, la nivelul unui eşantion de 300 de subiecţi, cu următoarea
structură: 53% reprezentanţi ai administraţiei publice (centrale şi locale), 32,5%
reprezentanţi ai sectorului nonprofit (sindicate, patronate şi societate civilă), 4,8%
reprezentanţi ai mass-media şi 9,6% reprezentanţi ai sistemului românesc de
cercetare şi educaţie. Ancheta sociologică a fost proiectată şi implementată de
echipa de cercetare DRIIE SNSPA şi a avut un caracter exploratoriu, în vederea
generării de ipoteze de lucru, care să fie investigate prin cercetări ulterioare şi prin
aplicarea de metode de cercetare alternative (într-o abordare de tip triangulară).
Chestionarul a fost structurat în aşa fel încât să înregistreze percepţiile
reprezentanţilor diferitelor sectoare ale societăţii (de ex. sectorul public, sectorul
privat nonprofit) cu privire la teme precum:
5
În acest sens, trebuie menţionată seria de conferinţe regionale intitulate „Tratatul de la Lisabona şi
rolul României în procesul de aprofundare a integrării europene” care a oferit autorilor studiului
prilejul să discute direct cu actorii locali, regionali şi naţionali pe subiecte legate de modul în care s-
a înfăptuit reforma instituţională, legislativă şi de politici după aderarea României la UE, precum şi
despre schimbările ce ţin de aplicarea prevederilor Tratatului de la Lisabona.
19
• modul în care UE îşi informează cetăţenii cu privire la politicile pentru o

viaţă mai bună;
• modificările aduse de Tratatul de la Lisabona în ceea ce priveşte
dezvoltarea UE;
• efectele produse de Tratat la nivelul politicii interne a fiecărui stat membru
UE;
• implicaţiile produse de Tratat asupra unor chestiuni cum ar fi principiul
subsidiarităţii şi relaţia dintre UE şi statele membre;
• oportunitatea reformării Comitetului Economic şi Social;
• modul în care UE asigură o reprezentare corectă a grupurilor de interese din
Europa;
• importanţa reţelelor patronale şi de afaceri în procesul decizional al UE şi
în cel implementare a politicilor UE;
• bugetul UE;
• accesarea fondurilor structurale;
• contribuţia fondurilor structurale accesate la îndeplinirea obiectivelor de
coeziune;
• măsura în care Strategia Europa 2020 îşi va atinge ţintele pe diferite
dimensiuni.
Rezultatele obţinute în urma derulării anchetei sociologice sunt orientative şi

oferă o imagine cu privire la modul în care percepţiile populaţiei investigate se
grupează în jurul anumitor puncte de referinţă.
Totodată, studiul de faţă se bazează şi pe un set de surse secundare6 de

documentare, dintre care pot fi amintite următoarele:
• Tratatul Uniunii Europene, Tratatul privind Funcţionarea Uniunii
Europene, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Strategia
Europa 2020, Strategia Europa 2030, alte documente europene relevante
pentru studiu;
• Programul Naţional de Aderare a României la UE;
• Tratatul de Aderare a României la UE;
• Programul Naţional de Reforme 2007-2010;
• Strategia postaderare a României la Uniunea Europeană;
• studii şi analize publicate recent la nivel intern, precum şi la nivelul altor
state membre din regiune etc.
6
Când se utilizează în acest subcapitol termenii de „documente primare”, respectiv, „secundare”,
avem în vedere terminologia oricărei cercetări ştiinţifice, orice altă interpretare neaparţinându-ne.
20
I.4. Structura studiului
Studiul este structurat pe patru capitole şi dezvoltă o abordare în cascadă,

dinspre nivelul UE spre nivelul naţional (central, regional şi local):
• în primul capitol, cel introductiv, sunt expuse obiectivele studiului, sunt
formulate ipotezele şi sunt descrise metodele de cercetare şi analiză;
• în cel de-al doilea capitol, ne referim la Uniunea Europeană. Astfel, se
analizează Tratatul de la Lisabona afirmând că acesta constituţionalizează şi
federalizează Uniunea Europeană, chiar dacă, formal, nu mai este un tratat
constituţional, autorii considerând că, prin conţinut, el îşi realizează rolul de
„constituantă” pe care-l avea fostul Tratat privind instituirea unei Constituţii
pentru Europa. Ne oprim asupra noutăţilor introduse de către tratat în funcţionarea
UE din perspectiva provocărilor interne şi internaţionale şi vorbim despre modelul
european, despre explicitarea acestuia, despre marile reforme, precum şi despre
legătura cu strategiile de aplicare a tratatului, respectiv „Europa 2020” şi „Europa
2030”. Se pune accentul pe principii şi valori, pe model politic, economic şi
social, pe societatea europeană, pe cetăţean;
• în cel de-al treilea capitol se analizează starea de fapt a României având
ca repere, pe de o parte, aderarea la UE şi angajamentele asumate la acel moment
şi, pe de alta, noul context creat de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Se analizează adaptarea României la prevederile acquis-ului comunitar şi la alte
angajamente asumate în perioada de pre-, dar şi în cea de postaderare. Analiza are
ca punct de plecare „Programul Naţional de Aderare a României la UE”7, pentru a
urmări adaptarea instituţională, legislativă şi de politici, cât şi „Tratatul de
Aderare a României la UE”. Totodată, se face apel la documentele interne de
programare asumate, cum ar fi „Programul Naţional de Reforme 2007-2010”,
„Strategia postaderare a României la UE” etc.;
• în fine, în ultimul capitol se propune un design instituţional şi politic al
României din perspectiva studiului. Se enunţă recomandări privind adaptarea
instituţiilor şi politicilor interne la modul de funcţionare a Uniunii Europene, după
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Un prim set de recomandări se
referă la spaţiul administrativ românesc şi dezvoltarea capacităţii administrative,
un accent special punându-se pe instituţii şi politici publice. Un altul este dedicat
aplicării principiilor modelului european, reducerii discrepanţelor şi a
inegalităţilor. În fine, al treilea se referă la democratizarea societăţii româneşti.
Există recomandări importante privitoare la implicaţiile obligativităţii Cartei şi ale
constituţionalizării modelului social european sau cu referire la consecinţele
reformei instituţionale şi decizionale asupra Parlamentului, autorităţilor publice
7
Denumit în continuare PNAR.
21
centrale şi locale, precum şi asupra autorităţilor legislative; există, de asemenea, şi

sugestii focalizate pe adaptarea politicilor naţionale ţinând cont de consecinţele
reformei politicilor europene. Nu în ultimul rând, avem un set de recomandări ce
vizează aspectele transversale ce au în vedere îmbunătăţirea stării de fapt a
procesului de aprofundare a integrării europene a României (de exemplu, rolul
mass-mediei naţionale, regionale şi locale, precum şi rolul comunităţilor de
practică în domeniul afacerilor europene);
• există, desigur, şi un capitol de concluzii care, în puţine pagini, doreşte să
reţină acţiunile-cheie ce ar trebui întreprinse în anii următori, astfel încât România
să-şi atingă obiectivul integrării progresive în instituţiile, politicile şi legislaţia
europeană.
22
II. Uniunea Europeană post tratatul de la Lisabona
II.1. Principiile, valorile şi modelul Uniunii Europene8
8
Despre acest subiect şi în acelaşi spirit, vom numi trei lucrări scrise de reputaţi specialişti europeni
care, prin efortul Editurii Polirom, sunt sau vor fi curând pe piaţa românească de idei. Este vorba
despre Dusan Sidjanski, Jeana Luc Sauron şi Francisco Aldecoa Luzarraga. Astfel, în versiunea
românească a celebrei sale lucrări „Viitorul federalist al Europei”, Sidjanski spune: „aceasta căutare
a unei Carte fundamentale accesibile cetăţenilor se înscrie în curentul unui federalism inedit în plină
evoluţie. Este un răspuns la provocările globalizării şi la ascensiunea marilor puteri actuale sau
emergente. Rolul viitor al Uniunii Europene în plină transformare va depinde de capacitatea sa de a
acţiona eficient, capacitate care, la rândul ei, este în funcţie de organizarea şi coeziunea sa internă.
Or, pentru aceasta, trebuie ca deviza europeană <<unitate în diversitate>> să devină realitate.
Experienţa statelor federale, precum şi cea neterminată a Uniunii, dovedesc faptul că numai metoda
federală poate garanta autonomia şi totodată identităţile proprii ale statelor, regiunilor, oraşelor şi
puterilor locale precum şi uniunea care atrage după sine capacitatea de acţiune necesară. Aplicarea
principiilor subsidiarităţii şi democraţiei participative vine în completarea panopliei metodei
federative. Nu există un model federal unic gata de a fi aplicat. De fapt, pe baza principiilor
federaliste se recurge la spiritul şi metoda federalismului. Este o căutare continuă a celei mai
potrivite metode de guvernanţă” (Sindjanski, Dusan, Viitorul federalist al Europei, Polirom, 2010).
La rândul său, Jean-Luc Sauron, de asemeni în ediţia românească a unei lucrări foarte cunoscute,
„Curs de instituţii europene”, vorbeşte despre complexitatea Uniunii Europene pe care o consideră
un veritabil puzzle şi spune, în acest sens, că „în realitate, Europa, dar şi ceea ce reprezintă ea ca
libertăţi şi valori ale civilizaţiei, necesită o atenţie continuă. Nimic nu este dobândit. Totul se
bazează pe o muncă permanentă şi atentă, la fel de minuţioasă ca şi cea a unui grădinar. Întreaga
construcţie europeană cu multiplele sale organizaţii, răspunde acestei duble constrângeri:
<<neputinţa>> societăţii democratice de a reconstrui zi de zi şi complexitatea unei societăţi
europene foarte eterogene. Titlul acestei lucrări include cuvântul puzzle deoarece fiecare element nu
căpăta sens decât prin raportare la ansamblu. De altfel, deviza Uniunii Europene reluată de proiectul
pentru o Constituţie Europeană rezumă bine această idee de unitate în diversitate” (Sauron, Jean-
Luc, Curs de instituţii europene, Polirom, 2010). În fine, la rândul său, Francisco Aldecoa
Luzarraga (împreună cu Mercedes Guinea Llorente) în lucrarea ce va apărea în curând tot la Editura
Polirom, vorbind despre Tratatul de la Lisabona şi metoda de construcţie europeană, spune: „Ne
aflăm la mai bine de un an de la intrarea în vigoare a Tratatului, timp în care se confirmă treptat teza
centrală a cărţii şi anume că Tratatul de la Lisabona reprezintă o recuperare a Tratatului
Constituţional, tratat ce nu a ajuns să mai fie ratificat. De aceea, el nu este un simplu tratat ce
modifică tratatele anterioare, ci unul care propune o schimbare profundă în direcţia solicitată de
către Convenţia Europeană şi anume aceea a realizării de „mai multă Europa” şi, mai ales, de „mai
multă Europa politică”. Distincţia dintre Lisabona şi tratatele anterioare ale UE este dată de însăşi
natura Convenţiei Europene. Vorbim despre o adunare politică care, spre deosebire de Conferinţele
diplomatice, a conceput un model complet de reformă a Uniunii Europene, o reformă cu viziune pe
termen lung. Stat-candidat la aderare, România a luat parte la Convenţie fiind reprezentată printr-un
membru al guvernului, dar şi prin doi parlamentari. Adoptarea Tratatului Constituţional, respectiv, a
Tratatului de la Lisabona, întreprindere ce presupune o importantă aprofundare a integrării
europene, se datorează, în principal următoarelor două motive: epuizarea metodei reformei
progresive ce avea drept rezultat realizarea, la intervale scurte de timp, a unor revizuiri minimale a
tratatelor. Se ajunsese la situaţia în care Uniunea era într-un permanent proces de reformă, ceea ce
reclama o schimbare a metodei care să permită realizarea unor paşi mai importanţi şi a unei revizuiri
majore a tratatelor; cel de-al doilea motiv, care constituie, de altfel, unul dintre elementele centrale
ale cărţii, îl reprezintă extinderea UE spre centrul şi estul Europei. Încă din Introducere, se afirmă
teza succesului integrării europene şi a formării unei Europe unice, aceasta fiind semnificaţia majoră
23
II.1.1. Introducere
Tratatul de la Lisabona încheie un proces de reformă desfăşurat în perioada
2000-2010, conţinutul său reprezentând o revenire la textul Tratatului
Constituţional în scopul creării unei viitoare Uniuni capabile să facă faţă
provocărilor interne şi internaţionale.
Propoziţiile fundamentale de la care plecăm sunt:
- în primul rând, Tratatul de la Lisabona a fost rezultatul unui proces politic,
început la Maastricht şi continuat prin Amsterdam şi Nisa) în cursul căruia s-a
realizat o dublă inovare:
• de metodă (procesul constituţional al Convenţiei);
• de model (explicitarea politică);
- în al doilea rând, acest proces poate fi divizat în trei părţi:

• prima, cea a propunerilor şi acordurilor - Convenţia şi Constituţia;
• a doua, cea de blocare - criză constituţională;
• şi cea finală, de deblocare - Tratatul de la Lisabona.
Analiza noastră va fi centrată pe soluţia găsită prin Tratatul de la Lisabona care

presupune într-o mare măsură recuperarea pe conţinut a Constituţiei Europene, în
principal, datorită legitimităţii politice a etapei de elaborare din cadrul Convenţiei.
Atrage atenţia faptul că, în timp ce faza impasului politic a fost discutată
amănunţit şi diseminată la nivel european, faza soluţionării impasului a trecut mai
puţin observată în rândul cetăţenilor europeni, cunoaşterea ei nemaifiind
considerată importantă de către oficialii de rang înalt, dar nici de către mass-
media. O posibilă explicaţie constă în dubla interpretare a Tratatului de la
Lisabona, atât în termeni de câştiguri, cât şi în cei de pierderi şi, deci, a interesului
diferit în funcţie de lectura fiecăruia. Dacă marele câştig l-am numit deja,
păstrarea conţinutului Tratatului Constituţional în cea mai mare parte, trebuie spus
ceva şi despre marea pierdere: forma constituţională a tratatului, simbolistica şi
limbajul constituţional.
a extinderii Uniunii Europene de la 15 la 27 de state membre. De aceea, considerăm, pe de o parte,

Tratatul de la Lisabona şi, pe de altă, consolidarea ideii unei singure Europe că fiind părţi ale
aceluiaşi proces politic european generator al unei adevărate <<mutaţii>> a integrării europene”
(Aldecoa Luzarraga, Francisco şi Mercedes Guinea Llorente, Europa viitorului. Tratatul de la
Lisabona, Polirom, 2011 (în curs de apariţie). Despre aceleaşi subiecte şi pe aceleaşi abordări în
România a scris Iordan Gheorghe Bărbulescu care a publicat, de-a lungul anilor, lucrări în care
analizează din aceeaşi perspectivă federalist-constituţionalistă reformele începute în anul 2000 şi
derulate până în 2009. Este vorba despre lucrările: UE. De la economic la politic, Tritonic, 2005;
UE. De la naţional la federal, Tritonic, 2006; UE. Sistemul instituţional, Tritonic, 2007; Procesul
decizional în Uniunea Europeană, Polirom, 2008, al căror conţinut, din perspectivă enunţată mai
sus, a fost confirmat întru totul de evoluţia UE.
24
Despre Constituţia Europeană s-a scris foarte mult în UE şi foarte puţin în

România şi tocmai de aceea este importantă înţelegerea şi de către cetăţeanul
român a complexelor reforme politice, instituţionale, decizionale prilejuite de
către Tratatul de la Lisabona, un tratat ce ar trebui să fie suficient pentru a asigură
cadrul legislativ reformelor pe următorii 20 de ani.
Prin urmare, în această secţiune ne propunem o analiză scurtă, dar riguroasă, a
Tratatului de la Lisabona în dorinţa de a oferi „cheile” necesare înţelegerii sale.
Demersul nostru se bazează pe textul Tratatului, cu scopul de a explica şi de a
analiza progresele Uniunii faţă de situaţia actuală, domeniul de aplicare şi
conţinutul Tratatului, precum şi impactul pe care îl va avea asupra sistemului
politic european în viitorul imediat.
II.1.2. O reformă ambiţioasă realizată printr-o metodă clasică

La data de 13 decembrie 2007, şefii de stat şi guvern din Uniunea Europeană
au semnat la Mănăstirea Jeronimos, aproape de Lisabona, Tratatul prin care se
modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene.9 Acest tratat, denumit Tratatul de la Lisabona după oraşul
în care a fost semnat, presupunea ieşirea din criza constituţională, înlocuind
Tratatul Constituţional, a cărui ratificare nu a fost dusă până la capăt.
Tratatul de la Lisabona reprezintă cea mai ambiţioasă revizuire a Tratatelor
fondatoare, de la crearea Comunităţilor, depăşind în importanţă chiar şi momentul
Maastricht. Numărul mare şi amploarea reformelor efectuate cu ocazia acestui
Tratat au fost posibile deoarece părţile principale ale Tratatului Constituţional au
fost transpuse, cu largul consens al statelor membre, în actualul Tratat. Noul
Tratat de la Lisabona este, de fapt, vechiul Tratat Constituţional transformat şi
care şi-a pierdut aspectul constituţional.
Pentru Uniunea Europeană şi baza sa legală, consecinţele principale ale
Tratatului de la Lisabona sunt:
- Tratatul de la Lisabona este un tratat clasic de reformă. La fel ca şi
Tratatele anterioare de la Amsterdam sau Nisa, Tratatul de la Lisabona modifică
Tratatele existente, fără a le înlocui cu un nou text. Se revine astfel la tehnica
tradiţională de modificare/completare, spre deosebire de inovarea propusă de
Tratatul Constituţional, o consolidare legislativă prin adoptarea unui text complet
nou, Tratatul de la Lisabona îndepărtându-se de formula simplificatoare şi
radicală a înlocuirii tuturor tratatele europene - sau aproape toate - cu un singur
text, mai simplu şi mai bine structurat;
- Tratatul include totuşi o importantă inovaţie cu privire la Tratatele
anterioare: dispariţia Comunităţii Europene şi înlocuirea sa cu Uniunea
9
DOUE C 306, din 17.12.2007, p. 1.
25
Europeană, căreia i-a fost acordată personalitate juridică. Dispariţia Comunităţii

Europene reprezintă, în sine, o simplificare, eliminându-se astfel o entitate
juridică care de multe ori a generat confuzie, cetăţenii fiind mai obişnuiţi cu
realitatea politică numită Uniunea Europeană şi înţelegând cu greu raportul dintre
CE şi UE;
- cu toate acestea, Tratatul Comunităţii Europene nu dispare pur şi simplu
odată cu dispariţia Comunităţii Europene, ci el, modificat, îşi schimbă numele,
fiind denumit, începând cu Lisabona, "Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene". Nu este vorba însă de o simplă schimbare de nume, ci şi de funcţii10.
Tratatul de la Lisabona este, prin urmare, un tratat clasic, care include

modificările aduse celor două tratate fundamentale, Tratatul Uniunii Europene şi
Tratatul Comunităţii Europene. Aşa cum se întâmplă cu toate tratatele de acest tip,
este dificilă lectura şi, la prima vedere, nici nu pot fi evaluate toate schimbările pe
care le produce, acestea fiind mai uşor de înţeles odată realizate textele
consolidate11. De asemenea, include un mare număr de Protocoale şi Declaraţii
care se anexează celor două Tratate revizuite. Mai trebuie spus ceva: odată cu
fuziunea CE şi UE nu se realizează şi fuziunea cu Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (Euratom) care rămâne încă în funcţiune ca şi Tratatul care o
reglementează, adică TCEEA. Desigur, UE şi CEEA funcţionează prin
intermediul aceloraşi instituţii.
Altfel spus, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dreptul primar
al Uniunii Europene va opera cu două texte:
- Tratatul privind Uniunea Europeană;
- Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Primul dintre ele introduce reforme fundamentale la Tratatul Uniunii
Europene, inclusiv în ce priveşte structura sa. Cel de-al doilea reformează şi
redenumeşte Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, ca urmare a dispariţiei
Comunităţii Europene, introducând, de asemenea, modificări semnificative. Se
produce, astfel, o distincţie materială între cele două tratate, primul fiind textul de
bază, iar celălalt fiind textul care îl dezvoltă pe primul. Cu toate acestea, juridic
nu există o ierarhie între ele.
10
Trebuie să subliniem amploarea şi importanţa modificărilor pe care Tratatul de la Lisabona le
presupune pentru Tratatul Comunităţii Europene, aceasta schimbându-şi inclusiv funcţiile. Acum,
TCE nu mai are rolul de a regulariza bazele Comunităţii Europene, ci pe cel de a dezvolta Tratatul
Uniunii Europene. În plus, dintre schimbările importante operate în structura sa, trebuie precizat că
aproape toate articolele sale sunt modificate, fie pentru că sunt obiectul unor amendamente concrete,
fie consecinţă a schimbărilor operate în luarea deciziilor sau a celor legate de procedurile legislative.
11
În acest sens, se poate consulta Uniunea Europeană. Versiunea consolidată a Tratatelor. Carta
drepturilor fundamentale, Luxemburg, OPUE, 2010.
26
Odată expuse aspectele formale sau structurale, este necesară analiza celor
materiale, adică modificările pe care Tratatul de la Lisabona le operează pe textele
vechilor Tratate.
Primul aspect ce trebuie evidenţiat este acela că Tratatul de la Lisabona
dezvoltă şi consolidează Uniunea Europeană, născută la Maastricht, explicitând
modelul său politic. În acest sens, pe lângă deja comentata dispariţie a
Comunităţii Europene, se introduc schimbări fundamentale precum:
- personalitatea juridică a Uniunii Europene;
- obligativitatea juridică a respectării prevederilor Cartei Drepturilor
Fundamentale a Uniunii;
- stabilirea pachetului de valori şi obiective ale Uniunii;
- stabilirea dispoziţiilor privind funcţionarea democratică a Uniunii;
- continuarea procesului de comunitarizare a celui de-al treilea pilon privind
justiţia şi afacerile interne;
- delimitarea competenţelor;
- stabilirea unei proceduri de control a principiului subsidiarităţii;
- realizarea unei ambiţioase reforme instituţionale;
- realizarea unor inovaţii majore în domeniul politicii externe, apărării şi
securităţii;
- apariţia unor noi baze legale ale Uniunii.
II.1.3. Principalele noutăţi

Examinarea aspectelor formale ale Tratatului de la Lisabona şi a schimbărilor
structurale pe care acestea le presupun pentru tratatele europene trebuie să fie
completată cu analiza conţinutului său material. Prezentăm aici, pe scurt, noutăţile
şi reformele pe care le introduce Tratatul de la Lisabona, contribuind la
schimbările ce se vor realiza la nivelul Uniunii Europene:
- Tratatul de la Lisabona întăreşte dimensiunea politică a Uniunii

Europene, pusă în mişcare şi dezvoltată în ultimii ani. Se pune punct, astfel,
Comunităţii Europene, recunoscându-se existenţa unei realităţi politice comune,
cea a Uniunii Europene, comparativ cu situaţia anterioară când existau două
realităţi juridice, corespunzătoare celor două organizaţii care coexistau, UE şi CE.
Uniunea este dotată cu personalitate juridică şi, prin stabilirea explicită a valorilor
şi obiectivelor sale, se definesc şi mai exact proiectul şi natura sa politică.
Caracterul politic al Uniunii apare întărit şi prin explicitarea principiilor sale de
funcţionare: democraţia reprezentativă şi participativă. În ceea ce priveşte acest
ultim aspect, trebuie subliniată importanţa introducerii în funcţionarea Uniunii a
iniţiativei legislative a unui milion de cetăţeni. Este inovatoare şi prevederea,
27
pentru prima dată, a posibilităţii ca un stat membru să părăsească voluntar

Uniunea;
- Tratatul de la Lisabona clarifică şi explicitează relaţiile Uniunii Europene
cu statele membre prin intermediul catalogului de competenţe. În acest din urmă
sens, trebuie să scoatem în evidenţă noutatea privitoare la participarea
parlamentelor naţionale la activităţile Uniunii. În plus, faţă de funcţiile lor
tradiţionale, Tratatul de la Lisabona acordă parlamentelor naţionale rolul de
garant în faţa Uniunii a competenţelor naţionale. Astfel, parlamentele naţionale
vor participa la procesul de control politic „ex-ante” al conformităţii legislative
comunitare cu principiul subsidiarităţii şi vor avea un rol important în revizuirea
simplificată a tratatelor, prin posibilităţile pe care le aduce procedura
„pasarelelor”;
- foarte importantă pentru democraţia Uniunii devine obligativitatea
juridică a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, aşa cum prevede
Tratatul de la Lisabona, deşi sunt stabilite excepţii pentru Marea Britanie şi
Polonia. Consolidarea mecanismelor de protecţie a drepturilor fundamentale în
faţa autorităţilor publice europene se manifestă şi prin posibilitatea Uniunii
Europene de a adera la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor Fundamentale, document emblematic al Consiliului Europei, ceea
ce presupune ca UE să accepte un mecanism extern de control al respectării
drepturilor fundamentale;12
- pentru a face faţă provocărilor care rezultă din creşterea numărului de
state membre, Tratatul de la Lisabona conţine o importantă reformă instituţională
prin care se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii democratice a funcţionării Uniunii şi
garantarea capacităţii sale de acţiune şi decizie; 13
- procedurile decizionale şi legislative sunt profund modificate. În scopul
eficientizării continue a acţiunii comunitare, Tratatul de la Lisabona înlocuieşte
decizia prin unanimitate a Consiliului cu cea prin majoritate calificată pentru încă
douăzeci şi unu de domenii14. În plus, în alte douăzeci şi opt de cazuri, bazele
juridice adoptate prin Tratatul de la Lisabona stabilesc că majoritatea calificată va
fi regula de adoptare a deciziilor. Referindu-se la procedura legislativă, Tratatul
de la Lisabona stabileşte, ca regulă generală, procedura numită "ordinară".
Această procedură nu este altceva decât vechea co-decizie reformată, adică,
pentru a se aproba o decizie, trebuie ca PE şi Consiliul să se pronunţe, la paritate,
în favoarea sa. Se consolidează, astfel, acest tandem în postura sa de legiuitor
12
Se va reveni asupra acestor aspecte de-a lungul studiului în cap. II.4.
13
În cap. II.2. vor fi prezentate succint principalele coordonate ale acestei reforme instituţionale.
14
A se vedea Raportul Comisiei de Afaceri Constituţionale a PE asupra Tratatului de la Lisabona,
A6-0013/2008, Anexa 2.
28
european15. În ceea ce priveşte actele juridice ale Uniunii, Tratatul de la Lisabona

clarifică considerabil situaţia, stabilind o distincţie între „actele legislative” adică,
cele aprobate prin intermediul unei proceduri legislative, şi „actele executive”
adică, cele adoptate prin delegarea competenţelor către Comisie. În plus, se
stabileşte o ierarhie clară între acestea;
- pentru a clarifica şi a explica funcţionarea Uniunii, Tratatul de la
Lisabona delimitează competenţele Uniunii, stabilind trei categorii: exclusive,
comune şi de sprijin, coordonare sau complementare. Se pun, de asemenea, bazele
unui catalog al competenţelor aparţinând fiecăreia dintre aceste categorii. În ceea
ce priveşte exercitarea competenţelor, elementul de noutate îl constituie stabilirea
procedurilor de monitorizare a conformităţii acţiunii comune cu principiile
subsidiarităţii şi proporţionalităţii. În primul rând, se instituie un control politic
„ex ante”, prin intermediul participării parlamentelor naţionale. În al doilea rând,
se prevede posibilitatea unui control judiciar „ex post”, putându-se introduce o
acţiune în faţa Curţii de Justiţie în cazul încălcării acestor principii. În ceea ce
priveşte competenţele de acţiune ale Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona
creează noi baze juridice pentru ca Uniunea să dezvolte politici şi acţiuni în
domenii precum ajutorul umanitar, cercetarea spaţială, energie, schimbări
climatice, tineret, sport, protecţie civilă şi cooperare administrativă;
- fără a fi vorba despre apariţia propriu-zisă a unor noi competenţe, ci mai
degrabă despre o aprofundare a unor prevederi mai vechi, marele pas înainte al
Tratatului de la Lisabona din acest punct de vedere, îl constituie Spaţiul de
Libertate, Securitate şi Justiţie. Se produce comunitarizarea a ceea ce rămăsese
din cel de-al treilea pilon - cooperarea poliţienească şi judiciară în probleme
penale - şi se prevăd instrumente pentru o politică mai eficientă în aceste domenii;
- progrese semnificative se produc şi în ceea ce priveşte Politica Externă şi
de Securitate Comună, în încercarea de a consolida profilul internaţional al
Uniunii Europene. În primul rând, se stabileşte un cadru comun de valori şi
obiective, ce corespunde rolului de mare responsabilitate pe care UE doreşte să şi-
l asume la nivel mondial şi care doreşte să asigure o mai mare coerenţă întregului
Uniunii. De asemenea, se introduce o nouă bază legală referitoare la stabilirea
relaţiilor privilegiate de asociere cu ţările din imediată apropiere, parte a unei
politici specifice de vecinătate. Atribuirea personalităţii juridice permite Uniunii
să-şi îmbunătăţească eficienţa şi vizibilitatea pe scena internaţională. Două
inovaţii instituţionale sunt esenţiale în realizarea acestui nou profil internaţional:
nou creata funcţie de Înalt Reprezentant, responsabil cu politica externă în cadrul
Consiliului şi Comisiei, precum şi nou înfiinţatul Serviciu European pentru
15
Fără îndoială că lista deciziilor supuse procedurilor speciale este impresionantă, ajungând la 33
conform PE.
29
Acţiune Externă, care va ajuta Înaltul Reprezentant în exercitarea funcţiei sale16.

Ambele instituţii caută să ofere unitate şi coerenţă celor două domenii de politică
externă, cea interguvernamentală specifică PESC şi cea comunitară specifică
relaţiilor externe ale UE;
- Politica de Securitate şi Apărare Comună se dezvoltă decisiv prin Tratatul
de la Lisabona. Pe de o parte, se continuă cu actuala linie de gestionare a crizelor,
prin acţiuni de tip Petersberg, pe de altă se realizează progrese în alte două direcţii
complementare: cooperarea în materie de capacităţi, prin crearea unei Agenţii
Europene de Apărare şi apariţia instrumentelor politice de auto-apărare ale
Uniunii. În acest sens, Tratatul de la Lisabona conţine o clauză privind asistenţa
reciprocă între statele membre în cazul în unui atac militar, o clauză de
solidaritate între statele membre în caz de dezastru sau de atac terorist şi
posibilitatea de a stabili o cooperare structurată permanentă între statele care
îndeplinesc anumite criterii de capacităţi şi îşi asumă angajamente cu privire la
aceste capacităţi. De asemenea, se extinde cadrul legal al cooperării prin
admiterea aplicării procedurii „cooperării consolidate” ceea ce înseamnă
eliminarea interdicţiei ce exista până acum în aplicarea acestui tip de cooperare în
acest domeniu, ceea ce va permite, la fel ca în cazurile anterioare ale Spaţiului
Schengen sau zonei Euro, crearea treptată a unei veritabile armate europene;
- Tratatul de la Lisabona vine cu noutăţi semnificative referitoare la însăşi
revizuirea tratatelor europene, Parlamentul European primind mai multe
competenţe în acest domeniu. Se stabileşte o procedură ordinară, prin care se va
convoca, ca regulă generală, o Convenţie, anterioară CIG, dar şi proceduri
simplificate - cunoscute ca "pasarele" - care să permită schimbarea regulilor sau a
procedurilor de luare a deciziilor, fără a se recurge la revizuirea formală a
Tratatelor. Prima prevedere reprezintă o importantă democratizare a procesului de
reformă a Tratatelor asigurând participarea la reforma UE alături de reprezentanţii
guvernelor statelor membre şi a instituţiilor europene, a parlamentelor naţionale
şi, mai ales, a cetăţenilor europeni. Cea de-a doua consolidează capacitatea de
adaptare a Uniunii la noile provocări fără a mai fi obligatorii, de fiecare dată,
reformele lungi şi costisitoare. A se vedea în acest sens actuala propunere a
Germaniei de modificare a Tratatelor prin procedura simplificată, mai precis a
articolului 125 al TFUE17.
Pentru toate acestea, Tratatul de la Lisabona poate fi considerat deosebit de

important deoarece realizează una dintre cele mai substanţiale reforme europene,
16
Serviciul European de Acţiune Externă este compus din funcţionari ai Comisiei, ai Consiliului şi
personal diplomatic detaşat de la ministerele de externe ale statelor membre.
17
Uniunea Europeană, Concluziile Consiliului European, Bruxelles, 29 octombrie 2010, EUCO
25/10.
30
atât prin amploare, cât şi prin conţinut. Presupune un mare pas înainte în
construcţia Europei politice, în măsura în care, pe de o parte, explicitează modelul
acestui sistem politic unic şi, pe de altă parte, sporeşte puterea de acţiune a
Uniunii Europene în domenii care aparţin, tradiţional, de domeniul suveranităţii
naţionale exclusive a statelor membre.
II.1.4. Viitorul Europei şi „Europa viitorului”. Strategiile UE intitulate

”EUROPA 2020” şi, respectiv, „EUROPA 2030”
Uniunea Europeană se pregăteşte să facă un salt înainte odată cu punerea în
mişcare a instrumentelor şi politicilor Tratatului de la Lisabona. Se anticipează
multe noutăţi, ceea ce a produs deja, în pofida crizei, un climat de optimism
renovat şi de speranţe încă înainte de aplicarea sa. S-a extins deja credinţa
generală că Lisabona aduce multe schimbări şi că, după ani de aplicare, Uniunea
Europeană nu va mai fi aceeaşi.
Ca orice tratat, el permite o aplicare maximalistă sau minimalistă a
dispoziţiilor sale, totul depinzând de voinţa politică a statelor membre. În anii
decisivi care ne aşteaptă prin aplicarea marilor potenţialităţi ale Tratatului, sperăm
să se facă o interpretare ambiţioasă în sensul de „mai multă Europa”, „mai multă
Europă politică şi federală” şi „mai multă Europă socială”. Desigur, simultan se
vorbeşte despre criza economică, despre criza Uniunii Economice şi Monetare, se
vorbeşte despre renunţarea la moneda euro etc., chiar mai mult decât atât
afirmându-se că Europei îi lipsesc proiectele politice. Din punctul nostru de
vedere, viziunile eurosceptice nu au fundament. Prezentăm, astfel, două contra-
argumente:
- Strategia pentru crearea de noi locuri de muncă şi creştere economică,
cunoscută şi ca „Europa 2020” (adoptată formal pe 17 iunie 2010) urmăreşte:
dezvoltarea, în continuare, a unei economii competitive, bazată pe cunoaştere şi o
mai bună coordonare a deciziilor politice între nivelul supranaţional şi cel naţional
având în vedere distribuţia competenţelor; o educaţie solidă şi permanentă;
crearea de noi locuri de muncă astfel încât să se ajungă la un grad de ocupare de
75%; reducerea excluziunii sociale şi a sărăciei etc.
- „Europa 2030” (cu ocazia aceluiaşi Consiliu European din 17 iunie 201018, a
fost adoptat documentul Grupului de Reflecţie cunoscut ca fiind „Proiect pentru
Europa 2030. Provocări şi oportunităţi”) are în vedere desfăşurarea, de către UE, a
unui rol activ în remodelarea determinată de criza mondială, astfel încât Europa să
devină un actor important al schimbării modelului de dezvoltare la nivel mondial.
UE are de apărat o piaţă unică, o monedă unică, un Pact de Stabilitate şi Creştere
18
Uniunea Europeană, Consiliul European, 17 iunie 2010, Concluziile Preşedinţiei, EUCO 13/10,
CO EUR 9, CONCL 2.
31
(valabil pentru membrii zonei Euro), dar şi un spaţiu politic tot mai omogen –
vezi Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie –, precum şi unul instituţional şi
decizional din ce în ce mai integrat. În acest scop, trebuie dezvoltată progresiv
ideea unei guvernanţe economice care să evite contradicţiile actuale generate de
existenţa, pe de o parte, a monedei unice şi a pieţei interne şi, pe de altă parte, a
diferitelor politici economice naţionale. Nici Pactul de Stabilitate, nici Euro nu au
cauzat criza, dar s-au dovedit insuficiente pentru depăşirea ei, pentru realizarea
convergenţei economice. Trebuie să se pună la punct organisme financiare şi/sau
mecanisme care să permită evitarea unor crize asemănătoare. UE trebuie să
crească în competitivitate fără a renunţa la modelul său economico-social, fără a
abandona economia socială de piaţă, solidaritatea şi coeziunea, întărind lupta
împotriva schimbărilor climatice. Trebuie investit şi mai mult în capitalul uman
(cercetare, educaţie, inovaţie, formare profesională continuă). Trebuie întărită
piaţa internă în faţa unor tendinţe de naţionalism economic şi puse în aplicare noi
politici comune în materie energetică, incluzând energiile alternative şi chiar pe
cele nucleare. Trebuie reformată şi modernizată piaţă muncii: flexibilizarea sa,
fără a afecta securitatea locurilor de muncă, creşterea productivităţii, adaptabili-
tea etc. Nu în ultimul rând, trebuie asigurată creşterea demografică fără de care
orice efort va deveni nesustenabil. Astfel, trebuie să crească integrarea femeilor în
viaţa activă, trebuie prelungită viaţa activă, impulsionată reconcilierea dintre
carieră, familie şi viaţa privată, dar, foarte importantă este modificarea percepţiei
asupra imigraţiei ce trebuie înţeleasă ca o necesitate. Nu întâmplător Strategia se
numeşte „2030” deoarece se consideră Tratatul de la Lisabona ca asigurând baza
juridică necesară până la orizontul anilor 2030.
În opinia noastră, aşadar, Europei nu îi lipsesc proiectele politice pe termen

mediu şi lung. Şi nici pe termen scurt: acelaşi Consiliu European citat19 a dovedit-
o prin deciziile luate de ieşire din criză şi cele de întărire a UE. De aceea, credem
că setul de întrebări la care trebuie pe fond să răspundă decidenţii şi cetăţenii
europeni este următorul:
- Cum se modifică modelul politic, economic şi social al Uniunii
Europene?
- Ce beneficii prezintă acesta pentru cetăţeni?
- Ce îmbunătăţiri aduce modului de funcţionare a Uniunii Europene?
- Ce noi puteri adaugă Tratatul acţiunii UE ?
- Oare avem de-a face cu o reformă viabilă sau există riscul de a eşua aşa
cum s-a întâmplat cu Constituţia? Dar, a eşuat ea oare?!
- Ce Uniune Europeană vom avea peste zece sau douăzeci de ani?
19
Idem.
32
II.2. Spaţiul administrativ european. Modelul economico-social al

UE. Reforma instituţiilor, deciziilor, competenţelor şi politicilor
europene 20
II.2.1. Modelul economico-social european. „Mai multă Europă socială”.

Obligativitatea juridică a Cartei
Tratatul de la Lisabona a generat o serie de întrebări legate de dimensiunea
economico-socială:
- Ce model economic şi social este consacrat de către noul tratat?
- Putem vorbi despre o Europă socială?
- Există progrese în materie de model social european sau, dimpotrivă, se
consolidează un model de Europa neoliberală?
- Este suficient protejat modelul social european?
Tratatul de la Lisabona explicitează modelul economic şi social propriu

întregului proces de integrare europeană, model ce amestecă piaţa liberă şi
intervenţia publică în scopul garantării atingerii obiectivelor sociale ale Uniunii.
Sunt incluse elemente care permit extrapolarea modelului social european la nivel
supranaţional. Faţă de cadrul juridic existent înainte, prin constituţionalizarea
valorilor, principiilor şi obiectivelor integrării europene se face o opţiune concretă
în favoarea unui model de organizare a relaţiilor economice şi sociale, modelul
social european, care să răspundă combinaţiei speciale – piaţă, societate, stat –
proprii Europei.
În plus, dată fiind obligativitatea juridică a Cartei, drepturile fundamentale şi
principiile solidarităţii şi coeziunii - esenţiale acestui model social - se întăresc şi
se consolidează, respectarea acestor principii fiind obligatorie pentru toate
politicile pe care le dezvoltă instituţiile europene. În fine, coeziunea devine
element de identitate a proiectului european urmărind extinderea bunăstării către
toate regiunile europene. Se trece, cu această ocazie, de la coeziunea economică şi
socială, la noua coeziune care este economică, socială şi teritorială.21
În planul său de „constituţionalizare” a modelului social, Lisabona a inclus şi
instrumentele necesare dezvoltării acestuia la nivel supranaţional. Astfel, pe de o
parte, apar „clauzele orizontale” sau transversale, şi, pe de alta, se
constituţionalizează rolul interlocutorilor sociali şi a Summit-ului Social
20
Subiectul abordat poate fi găsit în lucrările lui Bărbulescu, I.Gh. citate la cap.II.1.
21
Această nouă înţelegere a coeziunii este împrumutată din practica statelor federale unde reflectă
solidaritatea federală dintre statele componente ale federaţiei.
33
Tripartit.22 În plus, preluate din Constituţie, se introduc noi clauze, cunoscute ca

fiind „clauze sociale” cu aplicare transversală. Fundamentală este, în egală
măsură, introducerea dispoziţiilor referitoare la interlocutorii sociali şi la Summit-
urile Sociale Tripartite, ceea ce subliniază rolul acestora în dezvoltarea şi evoluţia
modelului social şi a politicilor economice şi sociale europene.23
Referitor la progresul în materie socială, trebuie spus totuşi că Tratatul de la
Lisabona nu adaugă noi competenţe politicilor sociale şi nu extinde conţinutul
actualei politici sociale considerată insuficientă şi chiar nesemnificativă.24 Există,
totuşi, unele modificări referitoare la politicile economice şi sociale. Astfel, au
fost introduse noi baze juridice şi au fost perfecţionate unele politici economice
existente, dar şi coordonarea politicilor economice sau politica monetară şi, în
fine, modul de finanţare a Uniunii.
În concluzie, Tratatul de la Lisabona marchează un progres indiscutabil în
constituţionalizarea modelului social european prin formularea obiectivelor şi a
instrumentelor, dar şi prin redactarea noii clauze sociale, aspecte ce nu existau
înainte. Toate acestea sunt deosebit de importante mai ales într-un moment în care
la criza statului bunăstării se adaugă cea provocată de extindere25, marea
provocare fiind menţinerea configuraţiei social-economice existente în faţa
pericolului venit dinspre noile state membre. Pe de altă parte, economiile noilor
state membre, cu excepţia câtorva – Slovenia, Cipru, Malta – erau inferioare celor
din vechile state membre, nevoia de ajutor financiar era superioară celei de
dinainte de marea extindere spre est a UE, ceea ce face ca modelul european să fie
ameninţat de subfinanţare, cu atât mai mult cu cât post-aderarea 2007 se
suprapune pe criza europeană ce se declanşează în 2008.
Putem spune, pe scurt, că există unele progrese în dezvoltarea politicilor
economice şi sociale, dar, vorbind strict, nu şi noi politici sociale, situaţie cauzată
22
În primul Titlu al TFUE se regularizează clauzele transversale ce garantează modelul, aplicându-
se tuturor politicilor şi acţiunilor promovate de către instituţiile comune.
23
Consecinţă a referendumului francez prin care a fost respinsă Constituţia, dar, mai ales, a
renegocierii, de către Franţa, a modelului economic şi social european, au fost consolidate
elementele sale sociale şi redusă influenţa liberei concurenţe înţeleasă ca valoare absolută a pieţei,
lăsându-se cu claritate să se înţeleagă că economia de piaţă europeană este doar un instrument al
modelului şi nu un scop în sine. Scopul final este cetăţeanul, calitatea vieţii acestuia, bunăstarea sa.
De aici, rezultă că modelul european se bazează pe principiile economiei de piaţă, dar şi pe un
anumit grad de intervenţie.
24
În Tratatul de la Lisabona găsim, totuşi, progrese ale politicilor sociale. Acestea îşi modifică, de
exemplu, statutul din cel de „acţiune de sprijin comunitar sau de coordonare” în cel de „competenţe
complementare”. În plus, în majoritatea cazurilor, acestor politici li se aplică procedura legislativă
ordinară.
25
Începând cu anul 2004 au aderat la Uniunea Europeană unele state precum Malta, Cipru, Polonia,
Cehia, Slovenia, Slovacia, Ungaria - subiecte ale unor reforme dure în anii de după căderea Zidului
Berlinului - ce aveau o economie mai liberală şi mai puţin intervenţionistă decât cea a vechilor state
membre.
34
de lipsa voinţei politice în acest sens. Apar, astfel, instrumente de dezvoltare a

modelului social european precum: egalitatea de gen (TFUE, art. 8); clauza
socială (TFUE, art. 9); nediscriminarea (TFUE, art. 10); protecţia mediului
(TFUE, art. 11); protecţia consumatorilor (TFUE, art. 12); protecţia serviciilor de
interes general (publice) protocol anexă la Tratat.
Existenţa acestor clauze sociale, pe de o parte, şi, pe de alta, regularizarea
serviciilor de interes economic general, reflectă opţiunea europeană pentru un
anume model economic şi social. Politicile Uniunii care aplică şi dezvoltă un
asemenea model trebuie să respecte anumite limite sau, altfel spus, să
îndeplinească nişte obiective având un pronunţat conţinut social, care să reflecte
un model de societate bazată pe valori precum egalitatea, dezvoltarea socială,
dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului. Un alt instrument fundamental în
dezvoltarea modelului social european îl constituie constituţionalizarea rolului
interlocutorilor sociali şi a Summit-ului Social Tripartit în definirea şi aplicarea
politicilor sociale, art. 152 stabilind că:
„Uniunea va recunoaşte şi promova rolul interlocutorilor sociali, ţinând cont
de diversitatea sistemelor naţionale. Va facilita dialogul între acestea,
respectându-le autonomia. Summit-ul Social Tripartit privind creşterea
economică şi crearea de noi locuri de muncă va contribui la dialogul social”.
În plus, Tratatul de la Lisabona, urmând drumul Tratatului Constituţional,
introduce o bază juridică referitoare la îmbunătăţirea la nivelul UE a cooperării
administrative între statele membre. Această dispoziţie a Convenţiei, preluată de
Tratatul Constituţional şi de cel de la Lisabona, avea la bază o recomandare a
Grupului de Lucru „Competenţe complementare”, care susţinea că, în măsura în
care este de interes comun aplicarea eficace a dreptului Uniunii de către statele
membre, Uniunea trebuie să aibă competenţe în sprijinirea schimbului de
informaţii şi persoane din administraţiile naţionale, cât şi în desfăşurarea
programelor de formare şi perfecţionare a acestora. Art. 197 stabileşte că:
„aplicarea efectivă a dreptului european este o problemă de interes comun.
De aceea, fără a afecta alte dispoziţii asupra cooperării administrative, Uniunea
poate adopta măsuri în sprijinul eforturilor statelor de îmbunătăţire a capacităţii
lor administrative prin schimburi de informaţii şi bune practici sau prin
sprijinirea programelor de formare.”26
Totuşi, Tratatul prevede că nici un stat membru nu poate fi obligat să apeleze

la acest sprijin din partea UE.
26
Trebuie să amintim că în anumite sectoare concrete ale politicilor comune - afaceri interne şi
vamă, de exemplu - s-au creat şi aplicat programe concrete de formare profesională, dar şi altele
privind schimburile de funcţionari şi experţi din respectivele sectoare.
35
Noile baze juridice introduse cu referire la politicile economice şi sociale –

unele relevante, precum energia sau cercetarea spaţială – nu constituie noutăţi
absolute, anumite acţiuni comune specifice lor desfăşurându-se şi înainte sub
„umbrela” bazelor juridice existente. Noile reglementări aduc însă un plus de
claritate, o mai mare democratizare şi eficientizare în luarea deciziilor, acum fiind
identificate mai exact competenţele, instituţiile responsabile şi obiectivele de
urmărit. De aceea, putem afirma că norma generală în aceste sectoare nu este atât
atribuirea de noi competenţe, cât clarificarea juridică a celor deja existente.
Nu în ultimul rând, se revizuiesc politicile economice şi monetare:
- o mai bună coordonare a politicilor economice a statelor membre, astfel
încât Uniunea Economică şi Monetară să devină cu adevărat o uniune economică
şi nu doar monetară;
- găsirea unei formule viabile de guvernanţă economică astfel încât UE să
poată preveni şi evita crize majore. În acest sens, se dispune ca statele membre să-
şi coordoneze la nivelul UE politicile economice, de ocupare şi sociale, dar şi ca
Uniunea să ia măsurile necesare garantării acestei coordonări; se explicitează
competenţa UE în dezvoltarea numitei Strategii de la Lisabona care devine parte a
dreptului primar, deci obligatorie de îndeplinit pentru statele membre;
- creşte rolul PE în adoptarea perspectivelor financiare şi a bugetelor anuale
ale UE, acesta devenind alături de Consiliu (aşadar, statele membre) co-legislator
obligatoriu;
- se constituţionalizează Eurogrupul;
- se întăreşte rolul Comisiei în sancţionarea statelor ce nu respectă criteriul
deficitelor excesive. Astfel, conform art. 126 din TFUE, Comisia are competenţe
pentru a emite un Aviz statelor membre care înregistrează deficit excesiv şi nu
doar o simplă recomandare, cum se întâmpla înainte de Lisabona. Sancţiunea, în
cazul declarării deficitului excesiv, se adoptă la nivelul Consiliului, la propunerea
Comisiei, şi nu doar la simpla recomandare a acesteia. Tratatul mai are, de
asemenea, o serie de dispoziţii noi privind adoptarea deciziilor referitoare la zona
Euro, toate acestea în scopul îmbunătăţirii gestionării acesteia şi adoptării
deciziilor de politică economică pentru statele din zona Euro.
Chiar dacă nu este vorba propriu-zis despre Tratatul de la Lisabona, este vorba
despre instrumentele de aplicare a acestuia şi, de aceea, nu putem să nu
menţionăm aici recentele decizii luate de către Consiliul European din 28 – 29
octombrie 2010 în direcţia întăririi cooperării economice a statelor membre, a
creării unei adevărate guvernanţe europene în domeniul uniunii economice, a
stabilirii de sancţiuni pentru acei membri UE care nu respectă, în mod repetat,
indicatorii macroeconomici etc.
36
II.2.2. Reforma instituţională. Creşterea eficacităţii Uniunii

Noutăţile, adevărate inovaţii în unele cazuri, în materie instituţională cuprinse,
deopotrivă, în Constituţie şi Tratatul de la Lisabona constituie, probabil, cea mai
importantă reformă a arhitecturii instituţionale de la crearea Comunităţilor. Este
răspunsul Uniunii la o dublă provocare şi necesitate:
- pe de o parte, democratizarea în continuare a sistemului european de luare
a deciziilor, întărindu-se caracterul său participativ şi transparenţa;
- pe de alta, adaptarea sistemului instituţional gândit pentru şase state la
numărul tot mai mare de membri, garantându-se, în acelaşi timp, o Uniune eficace
şi în aceste condiţii.
Aprecierea generală arată că există multe elemente de continuitate. Nu au fost
create multe instituţii noi şi nici nu a fost modificat major rolul acestora în luarea
deciziilor. Cu toate acestea, există şi noutăţi, unele atât de importante încât doar
trecerea unor ani de aplicare ne va arăta dacă şi în ce măsură vor afecta trăsăturile
esenţiale ale actualului sistem instituţional. Se pot cita drept exemple de elemente
ce pot altera actualul echilibru instituţional crearea funcţiei de Preşedinte
permanent al Consiliului European sau apariţia figurii noului Înaltul Reprezentant
al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. Vom examina unele
din aceste inovaţii, centrându-ne exclusiv pe instituţiile ce dau prioritate
dialogului interinstituţional, adică PE, Consiliul European, Consiliul şi Comisia
Europeană.
PARLAMENTUL EUROPEAN 27
În ceea ce priveşte Parlamentul European, se stabileşte numărul maxim de
deputaţi europeni la 751, fotoliile ce revin fiecărui stat fiind alocate pe baza unui
criteriu proporţional descrescător28. Poziţia instituţională a Parlamentului
European este foarte mult întărită, în principal, prin prevederea co-deciziei ca
procedură legislativă generalizată, fapt ce îi conferă acestuia statutul de co-
legiuitor şi având deplină autoritate bugetară, la paritate cu Consiliul. Parlamentul
European este marele câştigător al revizuirii Tratatului de la Lisabona, aşa cum a
fost şi cu ocazia altor reforme instituţionale. Într-un fel, este un proces legitim
acesta de a atribui puteri crescânde PE, având în vedere că reprezintă instituţional
cetăţenii Uniunii.
27
Art. 14 TUE, art. 223-234 TFUE.
28
Se stabileşte că, înlăuntrul unor limite minime şi maxime, instituţiile Uniunii (Consiliul European,
la propunerea Consiliului) vor fi cele ce vor fixa numărul de locuri corespunzător fiecărui stat
membru.
37
Vorbind despre PE, se poate afirma că are loc o explicitare a rolului său
fundamental în funcţionarea instituţională a UE, poziţie datorată înţelegerii sale ca
reprezentant al legitimităţii cetăţeneşti. Astfel, art. 14.1 al TUE stabileşte că:
„PE exercită împreună cu Consiliul funcţia legislativă şi cea bugetară. Acesta
exercită funcţii de control politic şi consultative, în conformitate cu condiţiile
prevăzute în tratate. Parlamentul European alege Preşedintele Comisiei”29.
Această nouă paritate legislativă PE – Consiliu reflectă în practica decizională
dubla legitimitate a Uniunii, de state şi de cetăţeni, în pofida dispariţiei sale din
textul tratatului.
Cel mai relevant aspect în revizuirea PE îl reprezintă, deci, creşterea
substanţială a atribuţiilor sale, atât legislative, cât şi bugetare, dar şi ca parte a
puterii constituente a Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona continuă, şi
încununează chiar, tendinţa anterioarelor reforme de încorporare a legitimităţii
cetăţeneşti – reprezentată de către PE – în puterile legislative şi bugetare
comunitare, înţelegând această încorporare ca parte a tendinţei continue de
democratizare a sistemului decizional european.
CONSILIUL EUROPEAN30
O noutate a Constituţiei şi, deopotrivă, a Tratatului de la Lisabona este
considerarea, pentru prima dată de la apariţia sa, a Consiliului European ca
instituţie a Uniunii şi, în consecinţă, trecerea sa sub imperiul regulilor
sistemului31. Regularizarea Consiliului European apare în art. 15 al TUE, alături
de celelalte instituţii comunitare, unde se şi dispune că:
„funcţia sa este să dea Uniunii impulsurile necesare dezvoltării şi să
definească orientările şi priorităţile politice generale”.
Se adaugă că nu va avea funcţie legislativă, funcţie ce corespunde, în

continuare, Consiliului.
O noutate o constituie şi crearea funcţiei de Preşedinte permanent al
Consiliului European, având un mandat de doi ani şi jumătate cu dreptul de a fi
prelungit cu încă doi ani şi jumătate. Atribuţiile Preşedintelui permanent al
Consiliului European, conform art. 15.6 al TUE, sunt acelea de a:
- prezida şi impulsiona activitatea Consiliului European;
29
Acest articol trebuie interpretat împreună cu art. 10.2. al TUE unde, stabilindu-se că funcţionarea
Uniunii se bazează pe democraţia reprezentativă, se stabileşte dubla reprezentare, cea directă a
cetăţenilor prin intermediul PE şi cea a statelor, deci, indirect tot a cetăţenilor, prin intermediul
Consiliului/Consiliului European.
30
31
În acest sens, rezultă important faptul că deciziile sale vor fi supuse controlului judiciar, aşa cum
se arată în art. 263 şi 265 ale TFUE.
38
- veghea, în colaborare cu Preşedintele Comisiei şi bazându-se pe

activitatea Consiliului Afaceri Generale, la pregătirea şi continuitatea activităţii
Consiliului European;
- facilita coeziunea şi consensul în sânul Consiliului European.
Este prevăzută, de asemenea, obligativitatea de a prezenta în PE un raport la

sfârşitul fiecărei reuniuni a Consiliului European şi de a-şi asuma reprezentarea
externă a UE în zona PESC. Prin crearea acestei funcţii se urmăreşte, între altele,
asigurarea continuităţii, vizibilităţii şi coerenţei reprezentării europene atât în
interiorul Uniunii, cât şi în exterior. Acest Preşedinte devine „faţa vizibilă” a
Uniunii pe care cetăţenii o pot identifica şi cu şefia Consiliului European, dar şi
cu a UE în ansamblul ei.
Figura Preşedintelui permanent al Consiliului European modifică natura
acestei instituţii, începând cu permanenţa acesteia, fapt care va avea consecinţe
asupra echilibrului şi dialogului interinstituţional, deoarece un nou actor politic
intră în joc. În final, această inovare poate modifica şi caracterul
interguvernamental al instituţiei, întrucât, pentru prima oară, în fruntea acestei
instituţii vom avea o persoană ce nu reprezintă interesul unui stat. Atribuţiile sale
- de a conduce instituţia şi de a obţine consensul prin reunirea intereselor comune
ale statelor membre - pot determina schimbarea dinamicii instituţiei, de la una
explicit interguvernamentală, spre una ce se îndreaptă spre „comunitarizare”. În
acelaşi timp, această funcţie slăbeşte rolul statelor la nivelul Preşedinţiei turnante
a Consiliului. Această slăbire o rolului statului ce deţine Preşedinţia Consiliului
vine din aceea ca respectivul stat nu mai deţine nici Preşedinţia Consiliului
European şi nici a Consiliului Relaţii Externe, ceea ce diminuează rolul primului-
ministru, respectiv, a ministrului de externe din respectivul stat în modelarea
politicilor europene de-a lungul respectivei Preşedinţii.
CONSILIUL32
Principalele noutăţi în funcţionarea Consiliului urmăresc îmbunătăţirea
eficacităţii în condiţiile creşterii permanente a numărului membrilor săi. Este
vorba, în principal, despre substituirea actualului sistem al preşedinţiilor
semestriale turnante ale Consiliului European şi ale Consiliului Relaţii Externe, pe
de o parte, şi, pe de altă, de adoptarea unei noi scheme de vot în cazul majorităţii
calificate. Acelaşi obiectiv al creşterii eficacităţii deciziei în Uniunea Europeană a
stat la baza deciziei de a extinde numărul deciziilor Consiliului ce vor trece de la
32
39
unanimitate la majoritate calificată.33 Altă noutate se referă la îmbunătăţirea

funcţionării democratice şi transparente a Consiliului şi aici ne referim la obligaţia
de a se face publice lucrările Consiliului atunci când acesta acţionează ca
legiuitor.
Dezbaterea privitoare la păstrarea sau eliminarea preşedinţiilor semestriale
turnante a diferitelor formaţiuni ale Consiliului de Miniştri s-a desfăşurat în
paralel cu cea referitoare la Preşedinţia permanentă a Consiliului European,
stabilindu-se următoarele:
- menţinerea actualului sistem pentru majoritatea formaţiunilor Consiliului;
- organizarea acestor preşedinţii pe „echipe de trei state” (echipe colective
de trei preşedinţii semestriale care coordonează activităţile timp de optsprezece
luni şi înăuntrul cărora fiecare stat preia coordonarea echipei timp de şase luni);
- stabilirea a două preşedinţii permanente: Consiliul Relaţii Externe, ce va
fi condus de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi
Politică de Securitate34, şi Eurogrup, formaţiunea Consiliul Afaceri Economice şi
Financiare (ECOFIN) ce reuneşte doar membrii zonei Euro, ce îşi va desemna un
Preşedinte permanent (de asemenea, pentru doi ani şi jumătate ).35
Noul calcul al majorităţii calificate a constituit, la rândul său, una dintre

chestiunile dificile ale procesului constituţional. Pentru a se înţelege miza, este
suficient să reamintim că o problemă asemănătoare a determinat eşecul CIG de la
Bruxelles din anul 2003 având efecte negative asupra impulsului politic al
procesului constituţional: Convenţia Europeană propusese un sistem de dublă
majoritate - de state şi popoare - propunere pe care CIG a modificat-o, astfel încât
o regăsim, pe fond, şi în Tratatul de la Lisabona. Astfel, art. 16.4 TUE, stabileşte că
“majoritatea calificată este dată de 55% dintre membrii Consiliului,
reprezentând cel puţin 15 dintre aceştia, dacă populaţia acestora reprezintă cel
puţin 65% din populaţia Uniunii”36.
33
Rămân încă o serie de decizii supuse unanimităţii, precum PESC, deciziile politice referitoare la
sistem în ansamblul său, pasarelele, procedura de revizuire a tratatelor de către CIG, cazul « red-
lines » trasate de către unele state membre (fiscalitatea, securitatea socială a lucrătorilor imigranţi,
sau cultura, între altele).
34
A se vedea art. 16.9 al TUE. Mai trebuie precizat faptul că din fiecare „echipă” fac parte trei state
membre care îşi coordonează acţiunile şi urmăresc realizarea unui program comun. Această
iniţiativă se aplică din ianuarie 2006 şi a început cu grupul Germania, Portugalia şi Slovenia.
35
Trebuie reamintit că Eurogrup este formaţia restrânsă a Consiliului Economie şi Finanţe la care nu
participă toţi miniştrii de finanţe şi economie, ci doar reprezentanţii statelor membre ce fac parte şi
din zona Euro, adică au adoptat moneda Euro. Eurogup este organul politic competent pentru a
examina şi decide asupra politicii economice a zonei Euro şi a repercusiunilor pe care le au deciziile
de politică monetară aflate în mâinile BCE.
36
În cazul în care propunerea nu este a Uniunii sau a Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe
şi Politică de Securitate, procentele cresc, decizia fiind aprobată de 72% din membrii Consiliului
care trebuie să reunească 65% din populaţia Uniunii. Condiţiile pentru formarea unei minorităţi de
40
Renegocierea poloneză, realizată cu ocazia CIG 2007, a dus la amânarea

intrării în vigoare a acestei prevederi până în 2014. În plus, se stabileşte că, până
la 31 martie 2017, orice stat poate solicita menţinerea actualului sistem de
adoptare a legislaţiei europene.37
Acest model de dublă majoritate prezintă avantajele eficacităţii şi
adaptabilităţii. Faţă de dificilul sistem al triplei majorităţi stabilit la Nisa, astăzi în
vigoare, cu această formulă este mult mai uşoară luarea deciziilor, reducându-se,
totodată, posibilităţile de blocaj ale acestora. Are, de asemenea, avantajul
indubitabil de a fi un sistem mult mai transparent pentru cetăţeanul european,
permiţându-i acestuia în orice moment să cunoască, cu uşurinţă, modul în care a
fost luată decizia, ce state au aprobat-o sau ce populaţie reunesc acestea. La asta,
se adaugă avantajul adaptabilităţii deoarece, renunţându-se la ponderea voturilor,
nu mai este necesară revizuirea regulilor ori de câte ori se produc extinderi ale
UE. În fine, se produce o anume democratizare în luarea deciziilor Consiliului,
recunoscându-se indirect, prin ponderea votului fiecărui guvern, ponderea
populaţiei respectivului stat în totalul cetăţenilor UE.38
COMISIA39
Comisia este marele perdant al reformei instituţionale, fiind singura instituţie
care nu a ieşit întărită din această reformă. Două sunt totuşi capitolele la care a
fost realizată o anume reformă, ambele urmărind consolidarea dimensiunii
democratice şi creşterea eficacităţii funcţionării sale:
- alegerea sa de către PE;
- compoziţia.
Referitor la prima, va creşte influenţa PE în alegerea Comisiei deoarece

Tratatul de la Lisabona stabileşte astfel: „Consiliul European propune candidatul
său pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei în acord cu rezultatele alegerilor
pentru PE”40. Pare un progres spre o Comisie mai politică şi nu doar tehnică, dar
blocaj devin mai dure, de asemenea, fiind necesari cel puţin 4 membri ai Consiliului. Se împiedică
astfel ca deciziile Consiliului să poată fi blocate de 3 din statele mari ale UE considerându-se
imposibil ca patru dintre acestea să se unească într-o asemenea întreprindere. Se include, de
asemenea, un mecanism similar celui de la Ioannina, adică dacă un număr semnificativ de state au
rezerve faţă de adoptarea unei decizii, se amână luarea acesteia şi se continuă discuţiile până la
găsirea unei soluţii acceptate de către toţi.
37
Art. 3 al Protocolului referitor la dispoziţiile tranzitorii, Protocolul nr. 36 anexă a Tratatului de la
Lisabona.
38
Şi tripla majoritate valabilă la ora actuală are virtuţile sale, între care poate fi menţionată aceea că
reflectă opţiunea majoritară a statelor, a populaţiei şi a puterii de vot şi, deci, alianţele posibile.
39
Art. 17 TUE, art. 244-250.
40
Va fi desemnat dintre reprezentanţii grupului politic european care a obţinut cele mai multe locuri
cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European.
41
el nu este foarte spectaculos dacă ne gândim că dreptul de a formula propuneri

pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei rămâne în continuare privilegiul
Consiliului European.
Acest pas mic înainte permite însă partidelor politice europene să facă şi ele un
pas important în personalizarea politicii europene. Poate deveni, astfel, realitate o
veche propunere a lui Jacques Delors ca partidele să nominalizeze înainte de
începerea alegerilor europene un „cap de listă” ce ar urma să devină Preşedinte al
Comisiei. Evident, Consiliul European nu ar putea ignora o asemenea numire.
Acest element, aparent neimportant, s-ar putea converti într-o fereastră de
oportunitate pentru o parlamentarizare şi democratizare reale ale Comisiei.
Problema compoziţiei Comisiei a constituit şi ea un subiect polemic al
dezbaterii constituţionale:
- eficacitatea recomandă o Comisie redusă;
- reprezentativitatea recomandă menţinerea principiului „un comisar – o
ţară”.
Constituţia a optat, în final, pentru o Comisie redusă, formulă pe care o

menţine şi Tratatul de la Lisabona. Este vorba despre o Comisie compusă din 2/3
din numărul statelor membre, în care intră şi Preşedintele şi Vicepreşedintele/Înalt
Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi
Politică Europeană de Securitate şi Apărare (PESA). Reducerea numărului de
Comisari nu va intra, însă, în vigoare decât la 1 noiembrie 2014, asigurându-se
astfel ca, prima Comisie a Tratatului de la Lisabona, să menţină
reprezentativitatea, adică principiul „un comisar – o ţară”. Noul articol 17.5 TUE
stabileşte ca, printr-o Declaraţie a Consiliului European, să fie stabilit un sistem
de rotaţie între statele membre, în condiţii de egalitate a ordinului rotirilor fiecărui
stat astfel încât acesta să reflecte diversitatea demografică şi geografică a Uniunii.
Reforma întăreşte puterile Preşedintelui în atribuirea demnităţilor membrilor
Comisiei şi repartizarea funcţiilor. Acest lucru pare fundamental deoarece ar
putea duce la existenţa unor Comisii mai omogene şi eficace faţă de situaţia
actuală când, prin impunerea de către statele membre a Comisarilor pe care îi
doresc, dar şi din împărţirea dinainte între statele membre a domeniilor de
competenţă ale Comisiei, avem de-a face cu un mozaic deseori eterogen. Indirect,
puterile Comisiei apar întărite prin Tratatul de la Lisabona deoarece, extinzându-
se considerabil majoritatea calificată şi co-decizia prin procedura legislativă
ordinară, Comisia are de jucat un rol mai important în medierea interinstituţională
şi în acţiunea sa de iniţiator legislativ.
42
ÎNALTUL REPREZENTANT AL UE PENTRU ACŢIUNE EXTERNĂ ŞI

POLITICĂ DE SECURITATE41
În final, considerăm că este important să ne referim la consecinţele posibile
pentru natura şi funcţionarea Comisiei prin crearea postului de Înalt Reprezentant
al Uniunii pentru Acţiune Externă şi Politică de Securitate. Acesta va fi numit şi
mandatat simultan de către Consiliul pentru Afaceri Externe, pe de o parte, şi de
către Comisie, pe de alta. El va fi Comisar de Relaţii Externe şi Vicepreşedinte al
Comisiei. Deşi prezintă reale avantaje din punctul de vedere al coerenţei,
eficacităţii şi vizibilităţii acţiunii externe, caracterul său de Comisar şi
Vicepreşedinte al Comisiei, pe de o parte, şi, pe de alta, de Preşedinte permanent
al Consiliului Afaceri Externe, poate modifica, însă, natura şi funcţionarea sa.
Pentru prima dată, instituţiile comune încetează să mai fie etanşe, fiind dificil
de anticipat în ce măsură acest lucru va afecta relaţiile inter-instituţionale şi
echilibrul dintre acestea, dar pare de netăgăduit ce efecte va avea. Această
reflecţie se poate extinde şi spre Serviciul European de Acţiune Externă care va
sprijini munca Înaltului Reprezentant şi care, conform Tratatului, va fi format din
funcţionari ai serviciilor competente din Secretariatul General al Consiliului şi ai
Comisiei, dar şi din personal al ministerelor de afaceri externe ale statelor
membre, detaşat la acest veritabil „minister european” de externe.
Tradiţionala colegialitate a Comisiei este şi ea afectată deoarece Înaltul
Reprezentant nu este un Comisar egal cu ceilalţi, ci are o legitimitate specială şi
sporită prin faptul că este numit direct de către Consiliu. Trebuie să ne gândim, de
asemenea, că independenţa Comisiei poate fi alterată, în special când este vorba
de afaceri externe, având în vedere că unul dintre membrii săi trebuie să accepte,
dacă acesta va fi cazul, instrucţiuni şi de la statele membre. Este sigur că acest risc
există pentru PESC, dar realitatea oferă nenumărate exemple de cât este de greu
să separi PESC de acţiunea externă. De asemenea, trebuie să ne întrebăm în
legătură cu ierarhia dintre Vicepreşedintele Comisiei şi Preşedintele Comisiei şi în
legătură cu competenţele nu foarte clar separate ale acestora în materie de
reprezentare externă. Repercusiunea reală asupra Comisiei a acestor noutăţi se va
putea analiza doar după trecerea unor ani şi va depinde, ca şi în cazul anterior
analizat, de personalitatea primului Înalt Reprezentant şi a primului Preşedinte al
Comisiei ulterior aplicării acestei decizii.
41
Art. 18, art. 27 TUE.
43
II.2.3. Distribuţia competenţelor. Subsidiaritatea. Rolul regiunilor şi al

colectivităţilor locale
Tratatul de la Lisabona introduce diferitele categorii de competenţe, le
defineşte şi enumeră principiile pe baza cărora se stabileşte delimitarea şi
exercitarea lor.
Astfel, în primul rând, art. 5 al TUE regularizează principiile fundamentale ale
puterii europene:
„principiul atribuirii, izvor al competenţelor Uniunii, şi cele ale subsidiarităţii
şi proporţionalităţii, principii călăuzitoare ale exercitării competenţelor”42.
Titlul I al TFUE, la rândul său, defineşte categoriile de competenţe existente şi

enumeră sectoarele în care fiecare se exercită. Delimitarea şi definirea
competenţelor aduce vizibilitate şi claritate sistemului, îl democratizează, astfel
încât cetăţeanul poate înţelege cu uşurinţă, prin simpla lectură a acestor articole,
care sunt nivelul şi instituţiile responsabile cu o politică sau acţiune concretă în
fiecare caz în parte.
Sistemul de competenţe dezvoltat de Tratatul de la Lisabona preia propunerea
Convenţiei Europene, fără a altera nici orientarea sa federalistă, nici conţinutul
său material, adică modul de clasificare şi distribuire a competenţelor. Există însă
o fragmentare a competenţelor, acestea fiind menţionate în ambele tratate (la art. 5
al TUE şi în Titlul 1 al TFUE) ceea ce conduce la alterarea, într-o oarecare
măsură, a clarităţii şi chiar a vizibilităţii şi logicii ce le ghidează şi diferenţiază. În
acest fel, paradoxal, competenţele şi sectoarele pe care le deservesc, devin mai
puţin vizibile.
În pofida acestor limite ale Tratatului de la Lisabona, există totuşi progrese
faţă de vechea metodă a TCE de sistematizare şi delimitare a exercitării puterii în
UE. Astfel, noul Tratat al Uniunii Europene expune şi defineşte, în art. 5,
competenţele, stabilind că delimitarea competenţelor se face pe baza „principiului
atribuirii”, iar exercitarea lor, pe baza celor de „subsidiaritate” şi „proporţio-
alitate”. Sunt definite cele trei principii, realizându-se, totodată, clarificarea
vechilor definiţii din Tratate. În legătură cu principiul „atribuirii”, se adaugă ideea
că:
„orice competenţă neatribuită Uniunii prin Constituţie, este a statelor
membre”.
Această clauză reziduală nu părea necesară, la prima vedere, având în vedere

că statele sunt cele ce atribuie competenţele. O analiză atentă arată, însă, că ea
este necesară pentru cetăţean, întărind claritatea şi transparenţa şi slăbind temerile
42
44
euroscepticilor faţă de „super-statul UE” care „urmăreşte subminarea

competenţelor naţionale”.
Exercitarea „competenţelor atribuite” trebuie să respecte, de fiecare dată,
principiile de subsidiaritate şi proporţionalitate: în baza primului, se stabileşte că
Uniunea intervine doar în cazurile când se poate demonstra că există o valoare
adăugată a acţiunii europene, iar conform principiului proporţionalităţii
“conţinutul şi forma acţiunii Uniunii nu vor excede nivelul necesar atingerii
obiectivelor tratatelor”.
În Tratatul privind Funcţionarea UE, articolul 2 stabileşte categoriile de
competenţe şi le defineşte pe fiecare în parte. Astfel, avem competenţe: exclusive,
în art. 343; mixte (partajate), în art. 444; acţiuni de sprijin, coordonare şi
complementare, în art. 645. Uniunii i-a fost, de asemenea, atribuită competenţa de
a coordona politicile economice şi cele de muncă, dar şi competenţa de a
coordona, defini şi aplica o politică externă şi de securitate comună. În aceste
sectoare, înţelese ca excepţii de la cele trei competenţe de bază, este vorba mai
degrabă despre o coordonare a politicilor naţionale. Altfel spus, este vorba despre
aplicarea metodei interguvernamentale, conform căreia competenţele naţionale nu
se cedează, ci se coordonează.
Referitor la principiile de exercitare, Tratatul de la Lisabona le defineşte în art.
5. În plus, există un Protocol anexă referitor la principiile de subsidiaritate şi
proporţionalitate, fiind întărit controlul aplicării subsidiarităţii prin mecanismele
complementare al controlului politic (ex ante) şi ale controlului juridic (ex post).
În ceea ce priveşte controlul ex ante, Protocolul stabileşte obligaţia Comisiei de a
elabora „Fişa de subsidiaritate” pentru fiecare propunere legislativă. Această fişă
trebuie să conţină: justificarea adoptării respectivei propuneri legislative; baza
juridică; necesitatea acţiunii la nivel european; impactul normativ şi financiar
pentru statele membre, regiunile şi colectivităţile locale; indicatorii calitativi şi
cantitativi. Odată transmisă propunerea legislativă împreună cu Fişa de
subsidiaritate către parlamentele naţionale, timp de opt săptămâni acestea pot
emite o decizie prin care reclamă faptul că respectiva propunere legislativă
43
Acestea sunt: uniunea vamală; politica de concurenţă, când este vorba despre piaţa unică; politica
monetară; conservarea resurselor maritime, ca parte a politicii de pescuit comune; politica
comercială comună; încheierea de acorduri internaţionale în sectoarele respective (art. 3, TFUE).
44
Domeniile de competenţă mixte sunt: piaţa internă; politica socială; coeziunea economică, socială
şi teritorială; agricultura şi pescuitul; mediu; protecţia consumatorilor; transporturile; reţelele trans-
europene; energia; spaţiul de libertate, securitate şi justiţie; partea de securitate a politicii vizând
sănătatea publică. Sunt de asemenea competenţe mixte, cercetarea şi dezvoltarea, cooperarea pentru
dezvoltare şi ajutorul umanitar. În aceste cazuri, acţiunea Comunităţii nu poate împiedica acţiunea
statelor (art. 4 TFUE).
45
Uniunea poate dezvolta acţiuni de sprijin, coordonare şi complementare în raport cu protecţia şi
îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor, industria, cultura şi turismul, educaţia, tineret, sport şi formare
profesională, protecţie civilă şi cooperare administrativă (art. 6 TFUE).
45
violează principiul subsidiarităţii. Dacă dintre opiniile emise, mai mult de o

treime sunt negative, Comisia/statele/ instituţia de la care a plecat propunerea,
trebuie să restituie propunerea Comisiei spre a fi studiată mai atent. În pofida
ambiguităţii juridice a acestei dispoziţii, ea are suficientă greutate politică încât să
facă, dacă nu imposibil, cel puţin dificil, ca un guvern naţional să aprobe o
propunere infirmată de parlamentul său naţional. Această procedură a fost
supranumită „cartonaşul galben” deoarece permite parlamentelor naţionale să
avertizeze asupra riscului nerespectării principiul subsidiarităţii, dar nu poate
bloca formal respectiva propunere.
Procedura “cartonaşului galben” a fost completată de către CIG 2007, la
cererea Olandei, prin introducerea, în noul paragraf 3 al art. 7 din Protocol, a unui
alt „cartonaş”, unul „portocaliu”, care dă o şi mai mare putere opiniilor
parlamentelor naţionale. Procedura „cartonaşului portocaliu” devine valabilă ori
de câte ori, în cadrul procedurii legislative ordinare, opiniile ce sesizează
nerespectarea principiul subsidiarităţii reprezintă majoritatea simplă a voturilor
atribuite parlamentelor naţionale. În acest caz, Comisia poate să menţină,
modifice sau să retragă propunerea. Dacă decide menţinerea, trebuie să justifice,
printr-o opinie motivată, de ce consideră că este asigurată respectarea principiului
subsidiarităţii. Această opinie, împreună cu cea a parlamentelor naţionale se
transmite celor doi co-legislatori, care vor studia, în cadrul primei lecturi,
compatibilitatea propunerii şi a principiului subsidiarităţii. Dacă o majoritate de
55% din membri Consiliului sau majoritatea voturilor emise în PE constată
incompatibilitatea acestei propuneri cu principiul citat, atunci se renunţă la ea.
Procedura judiciară ex post constă în crearea posibilităţii de acţiune în justiţie
aflată la îndemâna Comitetului Regiunilor, dar şi a statelor membre, atunci când
acţionează în numele parlamentelor lor naţionale.
Însă, inovaţia politică cea mai importantă legată de sistemul instituţional
european, o reprezintă încorporarea parlamentelor naţionale în acest sistem.
Parlamentelor naţionale li se atribuie, pe de o parte, funcţia de control a exercitării
competenţelor europene şi, pe de alta, pe cea de a veghea la transferul altora noi.
Încorporarea parlamentelor naţionale în funcţionarea UE reprezintă o noutate
absolută, bine primită de unii, îndoielnică însă pentru alţii, date fiind temerile
legate de eficacitatea Uniunii de multe ori pusă la îndoială. Este însă dificil de
evaluat în acest moment care va fi impactul acestei deschideri către legislativele
naţionale. A priori, pare că va întări caracterul democratic al Uniunii şi, în plus, ar
putea dezvolta caracterul cooperativ al federalismului european prin intermediul
participării statelor membre nu doar la nivel guvernamental, dar şi parlamentar.
Totul va depinde, desigur, de interesul pe care îl vor manifesta parlamentele
naţionale pentru această activitate şi de viteza lor de reacţie astfel încât accentul
46
să cadă pe valoarea adăugată şi democratizarea sistemului, şi nu pe întârzierea

procesului decizional.
Recunoaşterea şi garantarea competenţelor regiunilor era una dintre mizele
aflate „în spatele” principiului subsidiarităţii şi a introducerii mecanismului de
control politic şi judiciar a îndeplinirii sale. Se dă, astfel, răspuns solicitării
regiunilor, formulată încă de la Maastricht, ca principiul subsidiarităţii să nu fie
doar un criteriu de delimitare a competenţelor între Uniune şi statele membre, ci
să fie aplicat la toate nivelurile politice europene, adică să includă regiunile şi
colectivităţile locale46. În acest sens, art. 5.3. al TUE, recunoaşte, pentru prima
dată, aplicarea principiului subsidiarităţii la nivelul regiunilor şi a colectivităţilor
locale, dându-se satisfacţie acestora. Protocolul asupra subsidiarităţii, care
detaliază aplicarea acestui principiu şi a mecanismelor de control politic şi
judiciar, rezervă un rol important regiunilor şi colectivităţilor locale47. În acest
sens, art. 2 al Protocolului stabileşte în mod expres obligaţia Comisiei de a
consulta regiunile şi colectivităţile locale înainte de a formula o propunere
legislativă ori de câte ori este cazul. Este vorba, în fond, despre o practică
consolidată în guvernanţa europeană - alături de cea a consultării grupurilor de
interes şi a societăţii civile - care acum se formalizează la cel mai înalt nivel. Art.
5 al Protocolului stabileşte că trebuie elaborată de către Comisie, pentru fiecare
propunere legislativă, “Fişa de subsidiaritate”, în care trebuie avute în vedere,
între altele: implicaţiile respectivului act normativ asupra regiunilor; costurile
administrative şi financiare ale aplicării sale pentru administraţiile regionale şi
locale48; în fine, legislaţia propusă de către Comisie trebuie să fie astfel gândită
încât costurile pentru administraţia regională sau locală să fie cât mai reduse
posibil şi proporţionale cu obiectivele de atins.
Protocolul prevede, în art. 6, posibilitatea ca, pe durata aplicării procedurii de
control a aplicării principiului subsidiarităţii de către parlamentele naţionale,
acestea să poată consulta şi Camerele regionale, în cazul statelor membre unde
acestea au competenţe legislative. Se permite, rămânând la latitudinea fiecărui
stat, existenţa unor mecanisme de punere în mişcare a procedurii de alertă
timpurie la nivelul camerelor legislative regionale, acestea putând, astfel, participa
la verificarea îndeplinirii principiului subsidiarităţii. În această procedură de alertă
timpurie aflată în mâinile parlamentelor naţionale, regiunile cu competenţe
legislative pot avea un rol esenţial având în vedere că, în acest caz, Camera
46
Să nu uităm că introducerea elaborării catalogului de competenţe pe agenda procesului
constituţional s-a datorat presiunii landurilor germane care vedeau în acest exerciţiu o modalitate de
a-şi proteja competenţele în faţa tendinţei de a fi „absorbite de către nivelul european”.
47
Protocolul de aplicare a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, Protocolul 2 anexa la
48
Se include „principiul conexiunii”, conform căruia, în aplicarea legislaţiei comunitare, regiunile
sau colectivităţile locale să nu fie obligate a suporta greutăţi financiare sau administrative excesive.
47
Superioară a parlamentelor statelor federale reprezintă regiunile şi dispune de

votul de control. Altfel spus, procesul de alertă timpurie este, în sine, un
instrument important prin care regiunile cu competenţe legislative pot participa la
procesul legislativ european. Se garantează, astfel, că nu se vor suprapune
competenţele europene peste cele naţionale decât dacă o asemenea măsură se
justifică.
În fine, în art. 8, Protocolul prevede legitimarea activă a Comitetului
Regiunilor în faţa Curţii de Justiţie Europene, Comitetul putând prezenta o
acţiune în faţa Curţii dacă constată violarea aplicării principiului subsidiarităţii
sub aspectele stabilite prin Tratat ca fiind în competenţa sa. Acţiunea poate fi
introdusă şi de către un stat membru, la solicitarea parlamentului naţional sau doar
a uneia dintre Camere sale, aceasta putând fi chiar cea a reprezentanţilor regionali.
Altfel spus, conform Tratatului de la Lisabona, regiunile au posibilităţi juridice,
chiar dacă indirecte, de a introduce acţiuni împotriva actelor legislative europene
ce violează principiul subsidiarităţii.
Putem spune, deci, că Tratatul de la Lisabona presupune un progres important
în dotarea regiunilor europene cu instrumente care să le permită apărarea
propriilor competenţe în faţa imixtiunii nejustificate a instituţiilor naţionale. Fără
îndoială, buna funcţionare a acestor instrumente depinde, în mare măsură, de
existenţa unor proceduri interne la nivelul statelor membre, măsuri menite să
favorizeze o asemenea acţiune.
II.3. Europa 2020: creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă

incluziunii. Dialogul social49
II.3.1 Tratatul de la Lisabona, baza juridică a continuării aplicării Strategiei

de la Lisabona50
Procesul de ratificare şi intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona s-a
suprapus cu declanşarea şi dezvoltarea crizei financiare, economice şi, în final,
sociale. Este indubitabil faptul că, prin Tratatul de la Lisabona, nu s-a urmărit
explicit nici anticiparea, nici contracararea unor crize de acest tip, aşa cum nu s-a
urmărit explicit crearea acelor instrumente capabile să le atenueze, dacă nu
anihileze, ceea ce a făcut ca Tratatul să nu-şi propună crearea de instituţii şi/sau
politici în acest sens. Respectând adevărul istoric trebuie menţionat că
49
Art. 3 TUE.
50
Acelaşi articol 3 (3) care spune că „UE acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei,
întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor, pe o economie socială de
piaţă cu un grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a locurilor de muncă şi
spre progres social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului.
Aceasta promovează progresul ştiinţific şi tehnic”.
48
preocuparea pentru completarea Uniunii Monetare cu o veritabilă Uniune

Economică astfel încât să avem, în fine, o autentică Uniune Economică şi
Monetară, este veche, Convenţia privind viitorul Europei având între Grupurile
sale de lucru, unul (Grupul VI) intitulat „Guvernanţă economică”. Este adevărat
că acesta nu a reuşit să-şi impună concluziile, astfel încât acestea nu s-au regăsit
în Proiectul Tratatului Constituţional51. Nici măcar în anii 2006-2007, atunci când
se consumau dezbaterile referitoare la „salvarea” Constituţiei, nu devenise încă
prioritară ideea instituirii unei guvernanţe economico-financiare la nivelul Uniunii
Europene. Acum însă, din cauza efectelor devastatoare generate de criză, pe
agenda publică europeană subiectul referitor la instituirea unui mecanism de
guvernanţă economico-financiară la nivelul UE este unul de maximă importanţă,
astfel că la 29 septembrie 2010 Comisia Europeană a adoptat cel mai amplu
pachet legislativ de consolidare a guvernanţei economice din UE şi din zona Euro
de la lansarea Uniunii Economice şi Monetare. Propunerea Comisiei, aprobată în
Consiliul European din 28-29 octombrie 201052, stabileşte:
„Consiliul European aprobă Raportul Grupului Special cunoscut sub numele
de 'Guvernanţă Economică'. Aplicarea sa ne va permite să îmbunătăţim
disciplina bugetară, să extindem supravegherea economică, să intensificăm
coordonarea şi construirea unui cadru solid de gestionare a crizelor şi a unor
instituţii mai puternice. Consiliul European îşi propune să se adopte o cale
rapidă pentru adoptarea dreptului secundar necesar aplicării numărului mare de
recomandări. Se doreşte ca Consiliul European să ajungă la un acord până în
vara lui 2011 asupra propunerilor legislative ale Comisiei. Rezultatul final va fi o
întărire substanţială a pilierului economic al UEM ceea ce va consolida
încrederea şi va contribui la creşterea sustenabilă şi competitivă, dar şi la
crearea de noi locuri de munca”.
Consecinţa, până la sfârşitul anului 2010, precum şi pe parcursul anului 2011,
Comisia Europeană va propune alte pachete de reglementări aferente obiectivului
de dezvoltare economică şi socială echilibrată, durabilă, bazată pe competitivitate
şi incluziune socială (conform prevederilor art. 3 din TUE).53 Nota bene, Tratatul
de la Lisabona oferă deja un cadru juridic propice pentru asigurarea unui proces
de creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, ceea ce sprijină
dezideratul instituirii guvernanţei financiare la nivelul Uniunii Europene.
51
Bărbulescu, I. Gh., Uniunea Europeana. De la naţional, la federal, Tritonic, 2006, p. 167.
52
Uniunea Europeana, Concluziile Consiliului European, Bruxelles, 28-29 octombrie 2010, EUCO
25/11.
53
A se vedea Documentul Comisiei Europene Governace, tools and policy cycle of Europe 2020,
http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/Annex%20SWD%20implementation%20last%20version%2015-07-
2010.pdf.
49
Având în vedere faptul că de la 1 decembrie 2009 UE funcţionează conform

prevederilor Tratatului de la Lisabona, trebuie să amintim că anul 2010 reprezintă
un an de cotitură în domeniul politicilor sociale şi economice ale Uniunii, prin
stabilirea unor obligaţii explicite ale statelor UE privind coordonarea politicilor
economice ale UE (a se vedea în acest sens, TFUE art. 119-126). La rândul său,
Declaraţia 30 cu privire la articolul 126 din TFUE precizează:
„Conferinţa Interguvernamentală îşi reafirmă angajamentul faţă de
obiectivele Strategiei de la Lisabona: crearea de locuri de muncă, reforme
structurale şi coeziune socială”.
Strategia de la Lisabona s-a dovedit a fi un veritabil exerciţiu de coordonare şi
învăţare reciprocă în domeniul prognozării, planificării şi înfăptuirii politicilor
publice europene, naţionale, regionale şi locale în vederea creării locurilor de
muncă, realizării reformelor structurale şi coeziunii sociale. Deşi criza financiară,
cea economică, precum şi cea socială, au dus în perioada 2005-2008 la atenuarea
rezultatelor preconizate, Strategia de la Lisabona se dovedeşte a fi contribuit la
apropierea progresivă a modelelor sociale ale statelor membre în vederea
realizării modelului social comun.
Continuarea obiectivelor asumate prin Strategia de la Lisabona se va realiza
prin intermediul unei strategii de convergenţă economică, socială şi teritorială,
ceea ce ne aminteşte despre cele 3 modele de dezvoltare ale UE şi simbioza lor:
politic, economic şi social.
O etapă nouă a constituit-o lansarea, la 3 martie 2010, odată cu crearea
contextului instituţional şi politic propice înfăptuirii reformelor structurale la
nivelul UE, precum şi la nivelul statelor membre, a Comunicării „Europa 2020 - o
strategie pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii”.
Obiectivele Strategiei „Europa 2020” au fost confirmate de către Consiliul
European de vară în data de 17 iunie 201054. Având în vedere coincidenţa dintre
prevederile Tratatului de la Lisabona, unele deja prezentate succint, şi cele ale
Strategiei „Europa 2020”, afirmăm că, din punctul de vedere al reformelor
structurale angajate, Strategia Europa 2020 poate fi considerată un instrument de
aplicare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, din punct de vedere al dimensiunii
sociale, Strategia Europa 2020 punctează trei obiective fundamentale în
dezvoltarea Uniunii:
• creştere inteligentă – dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi
inovare;
• creştere durabilă – promovarea unei economii mai eficiente din punctul
de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;
54
Uniunea Europeană, Concluziile Consiliului European, Bruxelles, 17 iulie 2010, EUCO 17/06.
50
• creştere favorabilă incluziunii – promovarea unei economii cu o rată

ridicată a ocupării forţei de muncă, în măsură să asigure coeziunea economică,
socială şi teritorială.
Ţinând cont de aceste repere, atât organizaţiile patronale, cât şi cele sindicale,
din statele membre dobândesc un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea
modelului economic şi social european, propriu întregului proces de integrare
europeană. Aici trebuie menţionate prevederile articolului 152 din Tratatul de
Funcţionare a Uniunii Europene:
„Uniunea recunoaşte şi promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său,
ţinând seamă de diversitatea sistemelor naţionale. Aceasta facilitează dialogul
dintre aceştia, respectându-le autonomia. Reuniunea socială tripartită la nivel
înalt pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă contribuie la
dialogul social”.
De menţionat, Nota Bene, că rolul partenerilor sociali nu se face doar prin
intermediul art. 152 din TFUE, întregul Tratat de la Lisabona fiind conceput în
ideea implicării partenerilor sociali în atingerea obiectivelor UE şi dezvoltării
modelului social european.
II.3.2. Modelul Social European, mai mult decât o simplă simbioză a

modelelor interne ale statelor membre. Unicitatea sa la nivel mondial
Tratatul de la Lisabona explicitează modelul social european - bazat pe
principiile egalităţii şi solidarităţii - definindu-l ca un amestec de economie de
piaţă şi intervenţie publică. Modelul european este legat de coeziune încă de la
începuturile Uniunii (la început între lucrători, apoi agricultori, regiuni şi, în fine,
state) şi exprimă solidaritatea dintre cetăţeni şi state.
În opinia noastră, faţă de cadrul juridic existent înainte, prin prevederile
Tratatului de la Lisabona modelul social european este recunoscut drept un model
propriu de dezvoltare a UE prin simbioza pieţelor, societăţilor şi statelor membre.
Astfel, prin „constituţionalizarea” valorilor, principiilor şi obiectivelor integrării
europene, modelul social european lărgeşte limitele tradiţionale ale pieţei interne
şi instituie contexte propice pentru dezvoltarea unei economii sociale de piaţă cu
un grad ridicat de competitivitate şi incluziune socială, aşa cum este stipulat în
aliniatul 3 al articolului 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Prin urmare,
odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, modelul social european
poate fi extrapolat explicit la nivel supranaţional, ceea ce justifică necesitatea
regândirii filosofiei politicilor publice ale Uniunii, în general, şi, în special, a celor
sociale, de ocupare, educaţie ş.a. Să nu uităm, Tratatul de la Lisabona instituie
caracterul transversal al „clauzelor sociale”, adică obligativitatea statelor şi a
51
actorilor supranaţionali europeni de a ţine cont de acestea ori de câte ori se

elaborează sau aplică politici publice naţionale sau europene. Astfel:
„Uniunea instituie o piaţă internă. Aceasta acţionează pentru dezvoltarea
durabilă a Europei, întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe
stabilitatea preţurilor, pe o economie socială de piaţă cu grad ridicat de
competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă şi spre
progres social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a
calităţii mediului. Aceasta promovează progresul ştiinţific şi tehnic.
Uniunea combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează justiţia
şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii
şi protecţia drepturilor copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi
solidaritatea între statele membre.
Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează
la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european” (TUE, Titlul 1,
articolul 3, aliniatul 3).
Plecând de la dezideratul dezvoltării durabile a Europei, şi aşa cum prevede şi
Strategia Europa 2020, creşterea durabilă presupune construirea unei economii
competitive, durabile şi eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor. Să
nu uităm faptul că partenerii sociali încă deţin competenţe în modul de înfăptuire
a politicilor Uniunii Europene, fiind necesară o strânsă cooperare în utilizarea
mecanismelor guvernanţei care să ţină cont de toţi actorii participanţi. Nu în
ultimul rând, trebuie ţinut seamă de diversitatea economiilor şi a modelelor
sociale existente. Astfel, dacă avem în vedere aspectele ce ţin de funcţionarea
pieţei interne, precum şi rolul instituţiei ce elaborează propunerile de intervenţii
publice la nivelul UE, atunci articolul 26 din TFUE specifică următoarele:
„Comisia ţine seamă de amploarea efortului pe care anumite economii care
prezintă decalaje ale nivelului de dezvoltare va trebui să îl susţină pentru
instituirea pieţei interne şi poate propune dispoziţii corespunzătoare”.
Însă, în acelaşi timp, ţinând cont de prevederile art. 152 şi de principiile
democraţiei participative ce sunt recunoscute în textul Tratatului, partenerii sociali
pot să îşi promoveze activ punctele de vedere, utilizând din plin ceea ce numim
dialogul social:
„Comisia încurajează cooperarea dintre statele membre şi facilitează
coordonarea acţiunii acestora în toate domeniile politicii sociale aflate sub
incidenţa prezentului capitol şi, în special, în domeniile privind:
- ocuparea forţei de muncă;
- dreptul muncii şi condiţiile de muncă;
- formarea şi perfecţionarea profesională;
- securitatea socială;
52
- protecţia împotriva accidentelor şi a bolilor profesionale;

- igiena muncii;
- dreptul de asociere şi negocierile colective dintre angajatori şi lucrători.
În acest scop, Comisia acţionează în strânsă legătură cu statele membre, prin
studii, avize şi prin organizarea de consultări, atât în ceea ce priveşte problemele
care apar pe plan intern, cât şi cele care privesc organizaţiile internaţionale, în
special prin iniţiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să
organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele
necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European
este pe deplin informat. Înainte de formularea avizelor prevăzute de prezentul
articol, Comisia consultă Comitetul Economic şi Social” (TFUE, art. 156).
Prevederile articolului 156 asigură aplicarea principiului democraţiei
participative în edificarea unei guvernanţe democratice la nivelul Uniunii
Europene. Dacă în deceniile precedente dialogul social se referea doar la
prevederile art. 156, enunţat mai sus, în prezent dialogul social transcende şi alte
politici economice şi sociale înfăptuite de UE, chiar dacă unele dintre politici sunt
partajate sau complementare, cum ar fi educaţia, mediul, competitivitate ş.a.
Dialogul social este indispensabil procesului de redresare economică rapidă şi
durabilă, precum şi dezvoltării sociale pentru următorul deceniu. Iată de ce, în
cazul structurilor interne ce compun parteneriatul social, este nevoie să se
depăşească etapa confruntărilor şi disensiunilor politice şi să se aprofundeze un
parteneriat social bazat pe competitivitate şi convergenţă economică, dar şi pe
garantarea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, aplicându-se,
astfel, prevederile articolului 46 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene,
în care se stipulează următoarele:
(a) asigurarea cooperării strânse între serviciile naţionale pentru ocuparea
forţei de muncă;
(b) eliminarea acelor proceduri şi practici administrative, precum şi a acelor
perioade de acces la locurile de muncă disponibile care decurg din dreptul intern
sau din acordurile încheiate anterior între statele membre şi a căror menţinere ar
constitui un obstacol în calea liberalizării circulaţiei lucrătorilor;
(c) eliminarea tuturor perioadelor şi restricţiilor prevăzute de dreptul intern
sau de acordurile încheiate anterior între statele membre, care impun lucrătorilor
din celelalte state membre condiţii diferite în ceea ce priveşte libera alegere a
unui loc de muncă în raport cu lucrătorii statului respectiv;
(d) stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii şi ofertei de
locuri de muncă şi facilitarea realizării echilibrului între cererea şi oferta de
locuri de muncă în condiţii care să evite ameninţarea gravă a nivelului de trai şi
de ocupare a forţei de muncă în diferitele regiuni şi ramuri industriale.
53
Practic, având în vedere prevederile acestui articol, partenerii sociali trebuie să

devină din ce în ce mai activi şi responsabili în procesul de înfăptuire a politicilor
publice interne, precum şi cele ale Uniunii, mai ales în aspecte ce continuă a
suscita adesea polemici la adresa funcţionării politically correct a Uniunii,
precum asigurarea/garantarea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor55.
II.3.3 Elementele relevante ale Modelului Social European. Prevederile Cartei

Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Tratatul de la Lisabona creşte gradul de implicare a partenerilor sociali în
procesul de dezvoltare socială şi economică, reglementând, în acelaşi timp, modul
prin care cetăţenii Uniunii îşi pot apăra drepturile fundamentale.
Astfel, ca parte componentă a Tratatului de la Lisabona, Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene prevede drepturi ale partenerilor sociali în
dezvoltarea modelului social european din perspectiva incluziunii sociale. În acest
sens, menţionăm două articole relevate.
Primul, articolul 27, prevede dreptul lucrătorilor la informare şi consultare în
cadrul unităţii la care lucrează:
„Lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora li se garantează, la nivelurile
corespunzătoare, informarea şi consultarea în timp util, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale”.
Prevederile articolului 27 garantează cetăţenilor Uniunii, în calitatea acestora
de lucrători, accesul la informaţie şi consultare relevantă domeniului lor de
activitate. Astfel, pe de o parte, articolul responsabilizează cetăţenii Uniunii în
stabilirea propriilor obiective de ocupare ţinându-se cont de evoluţia economică şi
socială a economiilor naţionale, dar şi a celei europene per ansamblu. Pe de altă
parte, prevederile articolul 27 dezvoltă ideea că piaţa şi ocuparea depind şi de
calitatea serviciilor de informare şi consultare în vederea unei ocupări sustenabile.
De fapt, articolul induce şi educă spiritul prospectiv al angrenării cetăţenilor
Uniunii în procesele de dezvoltare economică şi socială sub apanajul
competenţelor complementare ale UE în privinţa ocupării (a se vedea, în acest
sens, Declaraţia 31 cu privire la Art. 156 din TFUE).
Apoi, articolul 28 din Cartă se referă la Dreptul de negociere şi de acţiune
colectivă prin care:
„lucrătorii şi angajatorii sau organizaţiile lor au dreptul, în conformitate cu
dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale, de a negocia şi de a
încheia convenţii colective la nivelurile corespunzătoare şi de a recurge, în caz de
55
A se vedea scandalul romilor români şi bulgari, declanşat în 2010.
54
conflicte de interese, la acţiuni colective pentru apărarea intereselor lor, inclusiv

la grevă”.
Acest articol din Cartă trebuie coroborat cu articolele din Tratatul de
Funcţionare a Uniunii Europene legate de politica socială şi cea de ocupare. De
exemplu, aici merită menţionate prevederile articolului 151 din Tratatul de
Funcţionare a Uniunii Europene referitor la Politica Socială şi în care se
stipulează că Uniunea şi statele membre au ca obiective: promovarea ocupării
forţei de muncă; îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă, permiţând
armonizarea acestora în condiţii de progres; o protecţie socială adecvată; dialogul
social; dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat şi durabil al
ocupării forţei de muncă şi combaterea excluziunii. Aceste prevederi ale
articolului 151 îşi au originile, pe de o parte, în Carta Socială Europeană semnată
la Torino la 18 octombrie 1961 şi, pe de alta, în prevederile Cartei Comunitare a
drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, adoptată în 1989.
Tot cu referire la articolului 28 din Cartă, trebuie să amintim că, la nivelul
Uniunii Europene, se constituie un Comitet de protecţie socială aşa cum este
prevăzut şi în articolul 160 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene. În
acest caz, dialogul social, ce implică structurile patronale şi sindicale, devine
indispensabil garantării creşterii inteligente, durabile şi favorabile incluziunii
sociale, deziderat prevăzut de Strategia Europa 2020. Astfel,
„Consiliul hotărând cu majoritate simplă, după consultarea Parlamentului
European, instituie un comitet de protecţie socială cu caracter consultativ, în
scopul de a promova cooperarea în materie de protecţie socială între statele
membre şi cu Comisia. Comitetul are ca misiune:
- să urmărească situaţia socială şi evoluţia politicilor de protecţie socială
în statele membre şi în Uniune;
- să faciliteze schimbul de informaţii, de experienţă şi de bune practici
între statele membre şi cu Comisia;
- fără a aduce atingere articolului 240, să pregătească rapoarte, să
formuleze avize sau să întreprindă alte activităţi în domeniile care ţin de
competenţa sa, atât la cererea Consiliului sau a Comisiei, cât şi din proprie
iniţiativă.
Pentru îndeplinirea mandatului său, comitetul stabileşte contacte adecvate cu
partenerii sociali.
Fiecare stat membru şi Comisia numesc doi membri ai comitetului” (TFUE,
art. 160).
II.3.4 Rolul partenerilor sociali în viziunea Strategiei Europa 2020

Una dintre mizele Strategiei Europa 2020 se referă la asigurarea unei creşteri
favorabile incluziunii, ceea ce semnifică o economie cu o rată ridicată a ocupării
55
forţei de muncă, asigurând coeziunea economică, socială şi teritorială. Având în

vedere diversitatea modelelor sociale dezvoltate în spaţiul european pe parcursul
ultimelor decenii, miza poate fi atinsă mult mai repede şi mai eficient dacă
partenerii sociali vor interacţiona nu numai cu instituţiile naţionale şi cele ale
Uniunii Europene, ci şi între ei în calitatea lor de competitori în influenţarea
proceselor decizionale, mai ales că Tratatul de la Lisabona asigură un asemenea
cadru de interacţiune, aşa cum a fost prezentat mai sus.
Democraţia participativă nu se referă numai la implicarea cetăţenilor în
procesul de formulare şi implementare a politicilor Uniunii, ci şi la implicarea
activă şi responsabilă a grupurilor de interese, implicit şi ale structurilor sindicale
şi patronale. Pentru viitorii 10 ani, aşa cum prevede Strategia Europa 2020,
partenerii sociali trebuie să fie la fel de interesaţi ca şi guvernele statelor membre
în ceea ce priveşte mărirea ratei de ocupare a forţei de muncă, dobândirea şi
dezvoltarea de noi competenţe pe tot parcursul vieţii, precum şi în domeniul
combaterii sărăciei. În acest context, articolul 145 din Tratatul de Funcţionare a
Uniunii Europene prevede că:
„statele membre şi Uniunea se angajează să elaboreze o strategie coordonată
de ocupare a forţei de muncă şi, în special, să promoveze o forţă de muncă
formată, calificată şi adaptabilă, precum şi pieţe ale muncii capabile să
reacţioneze rapid la evoluţia economiei, în vederea realizării obiectivelor
enunţate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană”.
La rândul lor, prevederile articolului 151 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii
Europene stabilesc că Uniunea şi statele membre pun în aplicare măsuri care ţin
seama de diversitatea practicilor naţionale (în special în domeniul relaţiilor
convenţionale) precum şi de necesitatea de a menţine competitivitatea economiei
Uniunii. Astfel, se mai apreciază şi faptul că o asemenea evoluţie rezultă atât din
funcţionarea pieţei interne, care favorizează armonizarea sistemelor sociale, cât şi din
apropierea progresivă a actelor cu putere de lege şi a celor administrative, stabilită de
către tratate. Ori, în acest context partenerii sociali au un rol extrem de important,
acela de a dinamiza dezbaterile interne şi supranaţionale legate de redresarea
economică, creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii sociale.
Comunicarea Comisiei Europene privind Strategia Europa 2020 stabileşte că,
în viitorul deceniu, se va pune accentul pe:
„consolidarea capacităţii partenerilor sociali şi valorificarea pe deplin a
potenţialului de soluţionare a problemelor oferit de dialogul social la toate
nivelurile (la nivelul UE, la nivel naţional/regional, la nivel sectorial şi la nivelul
întreprinderilor), precum şi promovarea unei cooperări mai strânse între
instituţiile de pe piaţa muncii, inclusiv între serviciile publice de ocupare a forţei
de muncă din statele membre”.
56
Prin urmare, multitudinea formelor şi modurilor de organizare şi implicare a

partenerilor sociali nu trebuie să constituie un impediment pentru asigurarea unei
creşteri favorabile incluziunii la nivelul UE, ci mai degrabă un stimulent de
învăţare comună şi acţiune în reţea în aplicarea acţiunilor specifice obiectivelor
stipulate în Strategia Europa 2020.
II.4. Europa cetăţenilor. Consolidarea democraţiei europene. Cetă-

ţeanul român, subiect activ al uniunii
În cadrul acestei părţi a lucrării vor fi analizate principalele contribuţii ale

Tratatului, precum şi direcţiile recente de acţiune ale Uniunii Europene, în
vederea asigurării unei guvernări democratice şi a cetăţeniei active în cadrul
statelor membre.
Tratatul de la Lisabona presupune o consolidare a prevederilor şi fundamen-
telor cu privire la modalitatea de înţelegere şi exercitare a cetăţeniei europene.
Două paliere de analiză sunt abordate în paralel în cadrul acestei lucrări:
1. Asigurarea respectării drepturilor cetăţenilor şi a reprezentării acestora în
cadrul Uniunii. De exemplu, Tratatul a presupus adoptarea unor prevederi şi
proceduri noi în vederea creşterii reprezentativităţii democratice a Uniunii
Europene în general şi a promovării asigurării respectării drepturilor cetăţenilor
europeni.
2. Concepţia privind cetăţenia Uniunii Europene. De exemplu, în cadrul
Tratatului de la Lisabona sunt re-afirmate o serie de drepturi recunoscute anterior
în cadrul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi necesitatea unei
participări active a cetăţenilor.
II.4.1. Cetăţenia europeană56

Viziunea Uniunii Europene reuneşte mai multe tradiţii teoretice cu privire la
conceptul de cetăţenie. Cetăţenia se referă fundamental la recunoaşterea
apartenenţei la o comunitate anume, în acest caz, comunitatea europeană. Această
apartenenţă este afirmată prin apartenenţa la comunităţile naţionale ale statelor
membre UE:
“Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia”
(TFUE, art. 20).
Astfel cetăţenia europeană se constituie indirect, prin filiera naţională,
nesubstituindu-se acesteia, dar adăugându-i noi dimensiuni.
56
Art. 18-25 TFUE.
57
Aceste noi dimensiuni pot fi abordate din mai multe perspective. Concepţiile
teoretice asupra cetăţeniei pot fi împărţite în mai multe categorii: concepţii ale
cetăţeniei bazate pe drepturi, incluzând sau nu drepturile sociale (tradiţia liberală
şi cea social-democrată) şi cele bazate pe ideea de apartenenţă la o anumită
comunitate şi o identitate specifică57. Uniunea Europeană, prin Tratatul de la
Lisabona, se revendică de la ambele tradiţii, concepţia sa asupra cetăţeniei
construindu-se atât prin referire la drepturi, cât şi prin demersuri de consolidare a
unei identităţi şi comunităţi europene.
II.4.1.1. Cetăţenia post-Lisabona: prevederi şi principii

Cetăţenia europeană se sprijină pe anumite principii, drepturi şi prevederi
menite să asigure creşterea participării cetăţenilor europeni. În acest sens,
fundamentale sunt patru prevederi din cadrul tratatului: recunoaşterea drepturilor
prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (TUE, art. 6);
egalitatea tuturor cetăţenilor (TUE, art. 9), funcţionarea Uniunii Europene pe
principiul democraţiei reprezentative (TUE, art. 10) şi participative (TUE, art.
11.4), dar şi asigurarea dialogului şi transparenţei între Uniune şi cetăţeni (TUE,
art. 11). Astfel, într-un prim plan de analiză, cetăţenia europeană este o cetăţenie
bazată pe drepturi. Drepturile la care se face referire sunt cele stabilite prin Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (TUE, art. 6), precum şi drepturile
sociale conferite prin Carta socială europeană (Torino, 1961), dar şi cele atribuite
prin Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989
(TFUE, art. 151). Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este
recunoscută în cadrul Tratatului de la Lisabona drept garant al drepturilor tuturor
cetăţenilor.
Se spune despre Cartă că reprezintă „principiile generale ale dreptului
Uniunii” (TUE, art. 6.3). Un aspect central îl constituie recunoaşterea în Tratat a
valorii juridice egale a Cartei şi a tratatelor Uniunii Europene:
„Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum
a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare
juridică cu cea a tratatelor” (TUE, art. 6.1).
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este organizată în şapte
“titluri”: demnitatea, libertăţile, egalitatea, solidaritatea, drepturile cetăţenilor,
justiţia şi dispoziţii generale cu privire la interpretarea şi aplicarea Cartei. În
cadrul acestei lucrări, analiza se va concentra asupra a două aspecte: prevederi cu
privire la asigurarea accesului la drepturi a tuturor cetăţenilor şi prevederile cu
57
Lister, Ruth, Citizenship Towards a feminist synthesis, în Feminist Review, No. 57, Autumn 1997,
p. 28-48; p. 14-15.
58
directă implicare pentru cetăţenia participativă pe care Uniunea Europeană

doreşte să o promoveze.
Un prim nivel de analiză vizează combaterea excluziunii sociale şi asigurarea
respectării drepturilor tuturor cetăţenilor europeni. În acest sens, Carta se
constituie într-o listă extensivă de drepturi pe care cetăţenii Uniunii Europene le
au şi de criterii în baza cărora nu pot fi împiedicaţi să se bucure de respectarea
acestora. Astfel:
“Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa,
culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau
convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o
minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea
sexuală” (Carta, art. 21.1).
Aceste aspecte sunt reluate atât în cadrul TUE (de exemplu, art. 3 şi art. 9), cât
şi în cadrul TFUE, unde se afirmă implicarea Uniunii Europene în sprijinirea şi
completarea acţiunilor statelor membre în mai multe domenii precum egalitatea
între femei şi bărbaţi şi combaterea marginalizării sociale (TFUE, art. 151):
„Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii,
democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor
omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste
valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism,
nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi”
(TUE, art. 2).
În acest context combaterea excluziunii sociale şi asigurarea coeziunii sociale
funcţionează în strânsă legătură cu drepturile cetăţenilor, aşa cum sunt ele
afirmate în Cartă. Excluziunea socială, aşa cum este ea definită de Uniunea
Europeană, presupune excluderea de la drepturi şi de la posibilităţi de participare
cetăţenească. Astfel, cei aflaţi în situaţie de excluziune socială, din diferite cauze
precum sărăcia, au un acces redus la piaţa muncii, posibilităţi scăzute de a câştiga
un venit şi o participare redusă la viaţa comunităţii. De asemenea,
„Persoanele care se confruntă cu excluziunea socială au acces redus la
instituţiile reprezentative, astfel încât deseori se simt lipsiţi de putere şi
posibilitate de a controla deciziile care le afectează viaţa de zi cu zi” (Comisia
Europeană, 2004, Joint Report on Social Protection and Social Inclusion, p. 10).
Pentru asigurarea incluziunii sociale şi a coeziunii, sunt necesare atât
respectarea drepturilor cetăţenilor, cât şi participarea activă a acestora la
funcţionarea Uniunii Europene. Creşterea gradului de reprezentativitate a
instituţiilor, precum şi creşterea participării cetăţenilor, constituie două elemente
cheie ale Tratatului de la Lisabona.
59
II.4.1.2. Cetăţenia activă post-Lisabona: participare, instituţii şi cetăţeni

Tratatul de la Lisabona creşte atât gradul de reprezentare al intereselor
cetăţenilor, precum şi posibilităţile acestora de a participa la deciziile Uniunii
Europene. Cetăţenia activă se constituie, astfel, din două planuri interdependente.
Două paliere de analiză sunt urmărite:
- cel al instituţiilor reprezentative;
- cel al cetăţenilor europeni.
Primul palier de analiză urmăreşte gradul de reprezentativitate asigurat de
tratat, fie prin instituţii ale Uniunii Europene, fie prin instituţiile naţionale
reprezentative.
Al doilea palier de analiză vizează cetăţenii europeni şi modul în care aceştia
pot deveni cetăţeni activi:
„(1) Funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţiei
reprezentative.
(2) Cetăţenii sunt reprezentaţi direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul
European.
Statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de şefii lor de stat sau
de guvern şi în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod
democratic fie în faţa parlamentelor naţionale, fie în faţa cetăţenilor lor.
(3) Orice cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii.
Deciziile se iau în mod cât mai deschis şi la un nivel cât mai apropiat posibil de
cetăţean” (TUE, art. 10).
II.4.1.3. Instituţii şi cetăţeni

În vederea asigurării creşterii reprezentării democratice a cetăţenilor europeni,
Tratatul de la Lisabona aduce o serie de schimbări şi consolidări pentru o parte a
instituţiilor sale: Consiliul European, Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri,
Parlamentul European şi Curtea de Justiţie a UE.
Aşa cum s-a arătat deja, Curtea de Justiţie garantează aplicarea corectă a
Cartei. Consiliul European, formal recunoscut în cadrul Tratatului, compus din
şefii de stat şi de guvern, va oferi “impulsurile necesare pentru dezvoltarea
acesteia (Uniunii) şi va stabili obiectivele şi priorităţile politice generale” (TUE,
art. 15.1). Astfel Consiliul European are un rol central în definirea agendei
politice a Uniunii Europene. Odată cu Tratatul de la Lisabona, Consiliul de
Miniştri şi Parlamentul European iau decizii comune în mai multe domenii, prin
co-decizie. Această schimbare permite creşterea rolului Parlamentului European,
compus din membri direct aleşi de cetăţenii europeni.
Tratatul aduce, astfel, o creştere a puterilor instituţiilor alese prin vot direct,
adică parlamentele naţionale şi Parlamentul European. În conformitate cu Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, orice cetăţean are dreptul de a
60
alege şi de a fi ales în cadrul Parlamentului European (Carta, art. 39). Partidele

politice europene constituie actorii centrali în “formarea conştiinţei politice
europene” (TUE, art. 10.4), partidele fiecărui stat membru putând candida pentru
afilierea la un grup politic european. De asemenea, rolul parlamentelor naţionale
şi puterile acestora sunt sporite în cadrul procesului decizional, ele fiind implicate,
de exemplu, în mod direct în orice propunere de modificare a tratatelor prin
proceduri de revizuire, supravegherea menţinerii principiului subsidiarităţii,
cooperarea directă cu Parlamentul European şi cu parlamentele altor state membre
UE. De semnalat, implicarea prin procedura specifică a parlamentelor naţionale în
aplicarea subsidiarităţii, ceea ce ne permite să afirmăm că, de facto, solicitându-li-
se acceptul explicit pe asemenea propuneri legislative, acestea devin un nou
subiect în procesul decizional al UE. Nu ştim încă dacă o asemenea complicare a
unui sistem instituţional deja complicat nu va întârzia luarea deciziilor în UE,
sigur este însă că le va democratiza deoarece se va auzi astfel nu numai vocea
cetăţeanului în alteritatea sa europeană (prin intermediul euro-deputaţilor), dar şi
în cea naţională (prin intermediul parlamentarilor naţionali, reuniţi în parlamentul
naţional). Cu toate acestea, reprezentanţii statelor membre, fie în cadrul
Consiliului European, fie din cadrul Consiliului de Miniştri, continuă să aibă un
rol crescut în procesul decizional.
II.4.1.4. Cetăţeni şi participare

Alături de creşterea rolului instituţiilor reprezentative pentru interesele
cetăţenilor, este urmărită promovarea unei cetăţenii active. Aceasta constă în
implicarea cetăţenilor europeni în mai multe aspecte ale procesului decizional,
încă din faza de stabilire a agendei politice - Comisia a afirmat în 2006 necesitatea
unei “agende a cetăţenilor” (Delivering Results for Europe: Commission calls for
a Citizen’s agenda) - şi asigurarea accesului facil la informaţii relevante.
Tratatul de la Lisabona stabileşte noi forme de implicare cetăţenească şi
consolidează drepturi anterior recunoscute. Cetăţenii europeni se pot implica
direct în procesul decizional al Uniunii folosindu-se de prevederea privind
Iniţiativa cetăţenilor europeni. Astfel o propunere poate fi înaintată direct către
Comisia Europeană, care să formuleze la rândul său o propunere, dacă iniţiativa
este sprijinită de un număr de un milion de cetăţeni europeni dintr-un număr
semnificativ de state membre (TUE 11.4).
Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, recunoscută
prin Tratat, orice cetăţean, asociaţie, ONG sau persoană juridică poate înainta
petiţii Parlamentului European, are dreptul de a accesa documentele instituţiilor
Uniunii Europene, poate sesiza funcţionarea defectuoasă a acestor instituţii şi se
poate adresa în scris instituţiilor Uniunii, urmând să primească răspuns în aceeaşi
limbă (Carta, art. 41.4, art. 42, art. 43, art. 44).
61
Societatea civilă europeană, prin asociaţiile şi ONG-urile sale, trebuie să se

bucure pe de o parte de accesul facil şi transparent la informaţii cu privire la
deciziile Uniunii Europene şi, pe de altă parte, este invitată să devină parte activă
a procesului decizional. Acest din urmă obiectiv se realizează prin consultări ale
Comisiei Europene cu ONG-urile şi asociaţiile europene.
II.4.2. Dificultăţi şi oportunităţi pentru o Europă a cetăţenilor

În vederea asigurării unei cetăţenii europene active Uniunea Europeană
urmăreşte două planuri generale: (1) stabilirea unei cetăţenii bazate pe drepturi şi
identitate comună şi (2) asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la drepturile lor şi
asumarea responsabilităţilor care decurg din statutul de cetăţeni europeni.
Necesitatea cetăţeniei active este recunoscută de Comisie, aceasta susţinând
proiectul “Cetăţeni pentru Europa” care se desfăşoară între 2007 şi 2013. În
cadrul propunerii se recunoaşte faptul că: “cetăţenii ar trebui să devină conştienţi
de îndatoririle lor ca cetăţeni şi să devină activ implicaţi în procesul integrării
europene, dezvoltându-şi un simţ al apartenenţei şi identităţii europene”58; se
afirmă necesitatea simplificării anumitor proceduri, încurajării societăţii civile
europene pentru a permite o mai mare implicare a cetăţenilor, înţelegere a
diversităţii culturale şi formare a unei identităţi europene. Aceste obiective sunt
reflectate în prevederile Tratatului de la Lisabona.
Astfel, ambele planuri generale ale cetăţeniei europene sunt luate în
considerare. Uniunea Europeană foloseşte numeroase programe pentru asigurarea
participării active a cetăţenilor şi asigurarea accesului acestora la drepturile
cetăţeneşti şi la procesul decizional. De exemplu, Fondul Social European este
constituit pentru facilitarea accesului la piaţa muncii (TFUE, art. 162), iar
combaterea excluziunii sociale este o prioritate, prin Metoda Deschisă de
Coordonare (MDC), care permite stabilirea unor domenii şi indicatori comuni
pentru statele membre59.
Asigurarea unei educaţii şi formări profesionale europene (TFUE, art. 165) poate
fi înţeleasă ca având dublu scop: creşterea nivelului de educaţie de calitate şi
încurajarea interacţiunilor dintre membrii statelor europene, în vederea formării unei
identităţi comune coerente (de exemplu prin programe - precum Erasmus - susţin
contactul între studenţii din ţările membre UE). Această identitate este în continuare
dificil de apreciat şi măsurat, în primul rând pentru că numeroase programe europene
sunt relativ recente şi, în al doilea rând, pentru că „identitatea europeana” un concept
58
Comisia Europeană, 2005, Proposal for a Decision of the European Parliament and of the
Council establishing for the period 2007-2013 the programme “Citizens for Europe” to promote
active European citizenship, COM(2005) 116 final.
59
Comisia Europeană, Joint Report on Social Protection and Social Inclusion, 2004.
62
care defineşte mai degrabă o unitate a pluralismelor60. Diversitatea abordărilor cu

privire la ce este identitatea europeană şi cum se construieşte ea constituie una din
provocările cărora Tratatul de la Lisabona încearcă să le răspundă, prin apelul la
valori comune tuturor statelor membre (TUE, art. 2).
Un ultim aspect care trebuie sesizat este relaţia de interdependenţă dintre
cetăţenia activă naţională şi cea europeană. Este dificil de apreciat cum şi dacă
această interdependenţă funcţionează. În ce măsură, de exemplu, existenţa unei
cetăţenii participative active într-un stat membru conduce la asumarea şi exercitarea
cetăţeniei europene şi invers. De exemplu, în cazul României, în ce măsură lipsa
unei cetăţenii active pe plan naţional afectează asumarea unei cetăţenii europene
active? Sau, este posibil ca un grad de încredere crescut în instituţiile europene61 să
conducă la un grad crescut de participare europeană, cu sau fără consecinţe pentru
participarea cetăţenească în cadru naţional? În ce măsură, de exemplu, cetăţenii
români se vor folosi de prevederile privitoare la accesul la documentele Uniunii
Europene (Carta, art. 42), în contextul în care puţini români cunosc şi un număr şi
mai mic se folosesc de prevederi naţionale echivalente?62 Sau, mai degrabă, vor fi
instituţiile şi prevederile europene folosite de cetăţenii români pentru a asigura
respectarea drepturilor de către instituţiile naţionale?
Dificultăţile în formarea unei cetăţenii europene active sunt cunoscute, iar
Tratatul de la Lisabona asigură baza juridică intrării în vigoare a numeroase
prevederi menite să asigure accesul cetăţenilor la drepturile lor, exercitarea
acestora şi participarea cetăţenească activă la procesul decizional, furnizând, de
exemplu, prin apelul la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, lista
acestor drepturi.
În context românesc, este necesară creşterea gradului de cunoaştere a acestor
drepturi, precum şi menţinerea transparenţei şi dialogului cu instituţiile europene,
în vederea asigurării unei participări active la procesul decizional. Această
participare, fie prin intermediul instituţiilor statale reprezentative, fie prin asociaţii
şi ONG-uri, fie exercitată direct de fiecare cetăţean în parte, este necesară pentru
asigurarea unei cetăţenii europene asumată şi relevantă. Pentru asigurarea, în cele
din urmă, a unei Europe a cetăţenilor.
60
Van der Zweerde, Evert, „Plurality in Unity”: European Identity and European Citizenship, 2009
în Limes, Vol. 2 Issue 1, p. 5-25, p. 12.
61
Deşi în mare măsură însoţit de lipsa de cunoaştere a modului de funcţionare a Uniunii, acest grad
de încredere poate funcţiona drept catalizator al exercitării drepturilor cetăţeneşti. Pentru mai multe
detalii privind gradul de încredere cu privire la UE în România vezi
Încrederea în UE la români - după modelul încrederii în biserică
http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles|displayArticle/articleID_14138/Increderea-in-UE-
la-romani-dupa-modelul-increderii-in-biserica.html.
62
Vezi Studiu IPP-CJI: 1 din 5 romani s-a folosit de legea liberului acces la informaţii de interes
public, http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_18458/Studiu-
IPP-CJI-1-din-5-romani-s-a-folosit-de-legea-liberului-acces-la-informatii-de-interes-public.html.
63
III. România, starea de fapt
III.1. Contextul instituţional, administrativ şi legislativ
III.1.1. Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană încheie

procesul de preaderare şi îl inaugurează pe cel de postaderare
Dacă ar fi să sintetizăm perioadele de pre/postaderare, acestea ar fi pachetele
ideatice semnificative:
• preaderare – aderare;
• negocieri – monitorizări;
• realizări – nerealizări.
Considerăm că acestea sunt coordonatele între care s-a derulat întregul proces
de apropiere progresivă şi aderare la UE, început, aşa cum ştim, prin semnarea
Acordului European de Asociere în anul 1993, ratificat în 1995, şi finalizat în anul
2004, prin încheierea negocierii celor 31 de capitole şi, respectiv, prin semnarea la
25 aprilie 2005 a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană,
semnare care a făcut posibilă aderarea la 1 ianuarie 2007. Tratatul specifică, între
altele, obligativitatea adaptării legislaţiei, instituţiilor şi politicilor interne ale
României la prevederile tratatelor constitutive şi modificatoare ale Uniunii
Europene, acestea devenind astfel parte integrantă a legislaţiei interne. În această
situaţie se găseşte şi Tratatul de la Lisabona63, intrat în vigoare la 1 decembrie
2009. Concomitent cu aderarea sa la UE, România este obligată să se conformeze
regulamentelor, directivelor, deciziilor, recomandărilor sau avizelor adoptate sau
formulate de către Parlamentul European, Consiliu, Comisie precum şi de către
alte instituţii ale U.E. Acesta este sensul prevederilor art. 52 şi art. 53 din Actul
privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi
României la Uniunea Europeană:
„De la data aderării, Bulgaria şi România sunt considerate destinatarele
directivelor şi deciziilor în înţelesul articolului 249 din Tratatul CE şi al
articolului 161 din Tratatul CEEA, cu condiţia ca aceste directive şi decizii să fi
fost adresate tuturor statelor membre actuale. Cu excepţia directivelor şi
63
Prin Protocolul privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi
României la Uniunea Europeană, Tratatul de Aderare a României a avut în vedere şi un set de
clauze de adaptare/modificare a Tratatului dacă se ratifica Tratatul de instituire a unei Constituţii
pentru Europa, neintrat în vigoare. Având în vedere că Tratatul de la Lisabona derivă din Tratatul
Constituţional, protocoalele referitoare la acesta au rămas valabile.
64
deciziilor care intră în vigoare în conformitate cu articolul 254 alineatele (1) şi

(2) din Tratatul CE, se consideră că Bulgaria şi România au fost notificate cu
privire la aceste directive şi decizii la data aderării” (Art. 52 din Actul privind
condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi
României la Uniunea Europeană);
„(1) Bulgaria şi România pun în aplicare măsurile necesare pentru a se
conforma, de la data aderării, dispoziţiilor directivelor şi deciziilor în înţelesul
articolului 249 din Tratatul CE şi al articolului 161 din Tratatul CEEA, cu
excepţia cazului în care se prevede un alt termen în prezentul act. Acestea
comunică măsurile respective Comisiei, până la data aderării cel târziu sau, după
caz, până la termenul prevăzut în prezentul act.
(2) În măsura în care modificările directivelor în înţelesul articolului 249 din
Tratatul CE şi al articolului 161 din Tratatul CEEA, introduse prin prezentul act,
necesită modificarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale
actualelor state membre, actualele state membre aplică măsurile necesare pentru
a se conforma directivelor modificate de la data aderării, cu excepţia cazului în
care prezentul act prevede un alt termen. Acestea comunică măsurile respective
Comisiei până la data aderării sau, după caz, până la termenul prevăzut de
prezentul act” (art. 53 din Actul privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la
admiterea Republicii Bulgaria şi României la Uniunea Europeană).
La fel ca în cazul celorlalte 10 state membre care au aderat la UE în anul 2004,
Tratatul de Aderare a României prevedea existenţa a 3 clauze de salvgardare64 ce
puteau fi aplicate în primii 3 ani de la aderare:
• clauza generală de salvgardare (economică);
• clauza de salvgardare privind piaţa internă;
• clauza de salvgardare pentru justiţie şi afaceri interne.
Pentru analiza noastră, relevantă este clauza de salvgardare pe justiţie şi
afaceri interne enunţată la art. 38, precum şi la art. 39 alin 2., ale Actului privind
condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi
României în Uniunea Europeană. În acest sens, Anexa a IX-a a Actului de aderare
stipulează un set de angajamente specifice asumate de către România la
închiderea negocierilor de aderare din 14 decembrie 2004 în domeniul Justiţiei şi
Afacerilor Interne. Putem enumera următoarele intervenţii asumate de România la
momentul încheierii negocierilor de aderare:
• Să dezvolte şi să pună în aplicare un plan de acţiune şi o strategie de
reformă a sistemului judiciar actualizate şi integrate, inclusiv principalele măsuri
64
Clauza de salvgardare nu are numai acest aspect, să-i spunem punitiv, ci şi unul pozitiv atunci
când permite unui stat membru să deroge temporar de la normele europene în anumite condiţii. A se
vedea Bărbulescu, I. Gh., Dicţionarul explicativ trilingv al Uniunii Europene, Polirom, 2009.
65
pentru punerea în aplicare a Legii de organizare a sistemului judiciar, a Legii

privind statutul magistraţilor şi a Legii privind Consiliul Superior al
Magistraturii, care au intrat în vigoare la 30 septembrie 2004;
• Să accelereze considerabil lupta împotriva corupţiei, în special împotriva
corupţiei la nivel înalt, prin asigurarea unei aplicări riguroase a legislaţiei
anticorupţie şi a independenţei efective a Parchetului Naţional Anticorupţie
(PNA), precum şi prin prezentarea anuală, începând cu noiembrie 2005, a unui
raport convingător al activităţii PNA în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt;
• Să realizeze un audit independent al rezultatelor şi impactului generat de
actuala Strategie naţională anticorupţie.
În vederea monitorizării modului de respectare a acestor angajamente, trebuie

menţionat faptul că, la momentul aderării României la Uniunea Europeană,
Comisia Europeană a instituit Mecanismul de Coordonare şi Verificare (MCV),
un mecanism postaderare creat special pentru monitorizarea României şi
Bulgariei ce nu a existat până la respectivul moment pentru alte noi state membre.
Spunem asta deoarece Comisia Europeană are oricum menirea de a veghea la
modul de aplicare şi respectare a aquis-ului comunitar, mecanism considerat
insuficient în cazul despre care vorbim, statele membre luând decizia asigurării
unor garanţii suplimentare prin mecanismul MCV. Obiectivele acestui mecanism
erau cele de a contribui la instituirea unui sistem judiciar şi administrativ
imparţial, independent şi eficace, dotat cu mijloace suficiente, între altele, de
combatere a corupţiei. În acest sens, concluziile enunţate de cele patru rapoarte
ale Comisiei Europene constată persistenţa deficienţelor în respectivele sectoare,
chiar şi ultimul raport din anul 2010 menţinând această constatare65. Respectivele
concluzii obligă România să întreprindă măsuri de îmbunătăţire şi eficientizare a
modului de funcţionare a sistemului judiciar, precum şi a celui administrativ,
astfel încât România să îndeplinească angajamentele asumate la aderare.
În domeniul îmbunătăţirii capacităţii administrative, un alt aspect urmărit de-a
lungul studiului nostru, Tratatul de Aderare nu stipulează clauze speciale, ci doar
cele referitoare la facilitatea de tranziţie (art. 31 din Act). Facilitatea de tranziţie a
fost instituită în vederea dezvoltării şi întăririi capacităţii administrative şi
judiciare pentru aplicarea şi asigurarea respectării dreptului Uniunii şi promovării
schimbului de bune practici între parteneri.
Adaptarea instituţiilor interne la prevederile legislaţiei Uniunii existente la
momentul semnării Tratatului de Aderare s-a negociat la capitolului 30,
65
De exemplu, concluziile MCV din iulie 2010 stipulează faptul că „evaluarea Comisiei indică
deficienţe importante în eforturile României de a realiza progrese”. A se vedea Raportul Comisiei
către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul
Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Bruxelles 20.07.2010, COM(2010) 401 final.
66
„Instituţii”. Obiectivul capitolului a constat în asigurarea reprezentării şi a

integrării eficiente şi echilibrate a României în arhitectura instituţională a UE. În
principal, capitolul se referea la structura şi funcţionarea instituţiilor şi a
structurilor înfiinţate prin tratate sau prin legislaţia secundară. Capitolul a fost
deschis şi închis provizoriu pe parcursul semestrului I al anului 2002. Capitolul nu
a impus o concordanţă cu acquis-ul comunitar şi nici o apropiere legislativă şi nici
măsuri de implementare pe care România să le ia înainte de aderare. Totuşi,
pentru a beneficia cât mai rapid de avantajele aderării fără a afecta echilibrul
instituţional al UE, România trebuia să-şi adapteze cadrul instituţional intern şi
să-şi îmbunătăţească capacitatea administrativă prin transpunerea şi
instituţionalizarea culturii administrative specifice funcţionării instituţiilor şi
structurilor Uniunii (planificare, eficienţă, monitorizare, evaluare, subsidiaritate,
transparenţă, dialog social, responsabilitate ş.a.). În mod complementar,
prevederile Capitolului 30 se refereau la sarcini transversale privind îmbunătăţirea
capacităţii administrative, sarcină identificată practic în fiecare capitol de
negociere, ceea ce explică puterea de transformare avută de Uniune asupra
României.
De la închiderea parţială 66 a capitolului 30 până la momentul aderării la
Uniunea Europeană, România a înfăptuit un set de reforme structurale şi
funcţionale în domeniul îmbunătăţirii capacităţii administrative, reforme ce au
vizat descentralizarea administrativă atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Mai
exact:
• au fost create instituţiile necesare implementării acquis-ului comunitar;
• a fost îmbunătăţit raportul instituţiilor publice cu cetăţenii;
• a fost îmbunătăţit modul de înfăptuire a politicilor publice şi a legislaţiei
aferente etc.
În consecinţă, Rapoartele de ţară pentru anii 2002-2006 au constatat progresele
României în eficientizarea instituţiilor publice şi îmbunătăţirea capacităţii
administrative.
Cu toate acestea, în perioada 2005 şi 2006, Comisia Europeană a continuat să
solicite acţiuni imediate în vederea îmbunătăţirii şi pe mai departe a capacităţii
administrative, mai ales în privinţa creşterii nivelului calităţii procesului de
elaborare, adoptare, punere în aplicare şi monitorizare a legislaţiei şi propunerilor
de politici, a eliminării suprapunerilor de competenţe între diverse autorităţi
publice centrale, precum şi între Guvern şi Parlament, dar şi continuării
îmbunătăţirii raportului dintre instituţiile publice şi cetăţeni, în special prin
participarea acestora la înfăptuirea politicilor publice. De exemplu, Raportul
66
Zicem „parţială” deoarece, conform regulii de fier a negocierilor de aderare la UE, nici un capitol
nu este considerat definitiv încheiat până la încheierea definitivă a tuturor capitolelor.
67
Comprehensiv de monitorizare privind România din octombrie 2005 preciza

faptul că la acel moment:
„România a înregistrat progrese semnificative în alinierea legislaţiei sale la
legislaţia UE. România ar trebui să-şi poată asuma obligaţiile de stat membru la
data aderării, cu condiţia accelerării eforturilor sale în acest scop într-un număr
de sectoare cu accent pe întărirea în ansamblu a capacităţii sale administrative”.
În acest sens, raportul a specificat câteva domenii ce constituiau motive
serioase de îngrijorare, printre care capacitatea de absorbţie şi administrare a
fondurilor alocate prin intermediul instrumentelor structurale (a se vedea
subcapitolul referitor la absorbţia fondurilor), precum şi cel al îmbunătăţirii
calităţii legislaţiei.
Comisia Europeană semnala faptul că la nivelul anului 2005 propunerile
legislative şi de politici, strategiile şi planurile de acţiune erau elaborate de către
consilierii politici, fapt care ducea la o diminuare a rolului funcţionarilor publici
profesionişti. În aceeaşi ordine de idei, raportul de monitorizare indica faptul că în
procesul de elaborare, adoptare şi punere în aplicare a legislaţiei se manifesta o
recurgere excesivă a Guvernului la emiterea de ordonanţe guvernamentale.
Aspectul recurgerii excesive la emiterea Ordonanţelor de Guvern a fost menţionat
practic în fiecare raport de monitorizare începând cu anul 2002. La fel, aceleaşi
rapoarte de monitorizare menţionau faptul că Parlamentul trebuia să-şi
îmbunătăţească şi eficientizeze capacitatea de examinare legislativă.
În preajma aderării din 2007, Rapoartele de monitorizare din mai 2006 şi
septembrie 2006 specificau persistenţa aceluiaşi set de probleme, chiar dacă în
anumite privinţe situaţia se îmbunătăţise. Mai mult decât atât, rapoartele de
monitorizare precizau faptul că de multe ori legislaţia elaborată era transmisă
către Parlament fără a se lua în calcul indicatorii economici, coroborarea cu alte
prevederi legislative relevante sau evaluarea capacităţii administraţiei publice de a
pune în aplicare respectivul act normativ. Totodată, Comisia preciza faptul că în
procesul de fundamentare a propunerilor legislative şi de politici, evaluările ex-
ante şi analizele de impact erau în general slab elaborate, iar consultările cu
factorii interesaţi nu erau sistematice şi consistente. În acest sens, constatările
Comisiei reflectau o stare de fapt în care cetăţenii şi actorii interesaţi nu participau
în mod efectiv la procesul de elaborare, monitorizare şi evaluare a legislaţiei
elaborate, adoptate şi aplicate.
III.1.2. Îmbunătăţirea capacităţii administrative, element cheie al maximizării

avantajelor aderării
După aderarea României la Uniunea Europeană, aspectele legate de
îmbunătăţirea capacităţii administrative au rămas prioritare la nivel declarativ,
68
deşi realitatea dovedea, adesea, altceva. Desigur, există şi excepţii în anumite

domenii şi politici.
Dacă privim lucrurile din punct de vedere al maximizării beneficiilor rezultate
din calitatea de stat al Uniunii, putem face o primă judecată de valoare şi un prim
enunţ:
România nu a reuşit să-şi construiască o apreciere pozitivă vizavi de
modul în care i-au reuşit reformele interne, pe de o parte, şi, pe de alta,
contribuie la dezvoltarea Uniunii pe ansamblu.
Numim unele dintre deficienţele pe care le-am constat din această perspectivă
şi enumerăm acţiuni ce considerăm că ar fi fost utile, dar care nu s-au realizat sau
a căror realizare a fost deficitară şi, deci, ineficientă:
• realizarea unei meta-evaluări a stării de fapt care să-şi găsească
referenţialul în perioada scursă de la momentul aderării şi până în prezent;
• evaluarea periodică a gradului de transpunere a acquis-ului comunitar în
legislaţia internă, pe diverse domenii şi priorităţi transversale;
• monitorizări şi evaluări ciclice privind îmbunătăţirea capacităţii
administrative conform unor indicatori expliciţi de performanţă administrativă;
• formarea de specialişti în politici publice şi programe care să evalueze
instituţiile şi aranjamentele instituţionale ce decurg din adaptarea/transpunerea
acquis-ului comunitar în legislaţia internă;
• lipsa unui plan de reformă administrativă fundamentat în mod adecvat în
baza unor evaluări ex-ante şi analize de impact, prin care să se stabilească
priorităţile pe termen scurt, mediu şi lung coroborate cu strategiile şi priorităţile
Uniunii Europene.
În anumite domenii, unele dintre activităţile enunţate au fost întreprinse în
formă de pilotare fără a fi asigurată continuitatea respectivelor demersuri.
Consecinţa neinstituţionalizării acestor acţiuni şi proceduri contribuie, şi ea, la:
• atât de des clamata întârziere şi diminuare a calităţii transpunerii
legislaţiei Uniunii în legislaţia internă;
• participarea redusă a României la procesul de înfăptuire a politicilor
Uniunii;
• îndepărtarea cetăţenelor şi cetăţenilor români de procesul de înfăptuire a
politicilor interne;
• diminuarea dialogului social etc.
Pe de altă parte, se constată că şi după aderarea la Uniunea Europeană sistemul
administrativ românesc a păstrat unele dintre caracteristicile sale negative
enunţate în marea majoritate a rapoartelor de monitorizare realizate de către
69
Comisia Europeană. Astfel, Strategia pentru o reglementare mai bună la nivelul

administraţiei publice centrale 2008-201367 numeşte, între altele:
• normativitatea excesivă;
• calitatea scăzută a reglementărilor la nivelul administraţiei publice centrale;
• instabilitatea legislaţiei;
• frecvenţa sporită a evenimentelor legislative (modificări, completări,
republicări) care afectează anumite acte normative relevante sub aspectul
importanţei lor în cadrul sistemului legislativ;
• creşterea numărului de acte normative, multe dintre acestea fiind în
contradicţie sau reluând prevederi sau chiar acte normative aflate în proces de
aplicare;
• persistenţa unor acte normative căzute în desuetudine;
• menţinerea unor proceduri administrative complicate;
• un nivel redus de consultări cu factorii interesaţi.
Cauza principală a unei asemenea stări de fapt enunţată de Strategia pentru o
reglementare mai bună la nivelul administraţiei publice centrale 2008-2013 vine
din:
• lipsa unui sistem eficace de monitorizare;
• asigurarea respectării normelor legale.
În plus, considerăm că în sistemul administrativ din România există o tensiune
între:
• pe de o parte, promotorii paradigmei stato-centrice (stat puternic
ierarhizat şi excesiv legalizat);
• pe de alta, cei ai paradigmei socio-centrice (stat orientat către necesităţile
reale ale diferitelor tipuri de comunităţi şi ale grupurilor de interese), paradigma
specifică modului de organizare şi funcţionare a Uniunii.
Dacă adăugăm şi faptul că acest fenomen se suprapune cu politizarea excesivă
a structurilor care, prin definiţie, ar trebuie să fie birocratice, adică formate din
funcţionari profesionişti în domeniile lor de activitate, înţelegem mai bine ce se
întâmplă şi de ce administraţia nu-şi aduce aportul necesar integrării reale în UE
şi, deci, modernizării statului, atât de dorită la nivel declarativ.
Un alt aspect negativ care s-a menţinut şi după aderarea României la Uniune se
referă la persistenţa abuzului puterii executive în emiterea de acte normative cu
caracter de urgenţă. De-a lungul timpului, unele - cele referitoare la adaptarea
cadrului normativ intern la prevederile acquis-ului comunitar - îşi găseau
67
Strategia pentru o reglementare mai bună la nivelul administraţiei publice centrale 2008-2013,
Guvernul României, 2008, p. 8, document accesibil la:
http://www.sgg.ro/docs/File/UPP/doc/proiecte_finale/Strategia_BR_varianta_finala_aprobata_de_G
uvern.pdf.
70
justificarea politică în urgenţa adoptării lor şi, astfel, se justifica apelul frecvent la
acest mod de reglementare. Este evident însă că nu toate reglementările specifice
adaptării cadrului normativ intern la prevederile acquis-ului comunitar au fost
„chiar atât de urgente” încât să justifice eludarea de către puterea executivă a
procedurilor specifice reglementărilor obişnuite, adică parlamentare.
În conformitate cu art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate să adopte
ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate
fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. În anumite
situaţii, cum ar fi vacanţele parlamentare, Guvernul poate fi abilitat de către
legislativ, prin intermediul unei legi, de a emite ordonanţe în domenii care nu fac
obiectul legilor organice. Însă, în acest caz sunt specificate perioada de referinţă şi
domeniile de referinţă, conform agendei de politici existente la acel moment.
Dacă coroborăm cele spuse până aici, constatăm că în ultimii 15 ani, adică
înainte şi după aderare, puterea executivă a apelat în mod excesiv la aceste
abilităţi în procesul de reglementare, fapt ce încalcă rolul Parlamentului de unică
autoritate legiuitoare, precum şi principiul separaţiei puterilor în stat. Acest fapt
duce la întărirea puterii Guvernului în detrimentul Parlamentului şi totodată
reduce transparenţa procesului legislativ.
Rapoartele de monitorizare realizate de Comisia Europeană în perioada anilor
2002-2006 arătau că procesul de reglementare a fost viciat de apelul abuziv la această
procedură. Persistenţa unei asemenea stări de fapt va contribui, şi pe mai departe, la
menţinerea unei capacităţi reduse a puterii legislative de a răspunde prompt la
propunerile legislative remise de Comisia Europeană. Există un real pericol ca spiritul
Tratatului de la Lisabona exprimat prin sintagme precum „mai multă democraţie”,
„mai multă participare cetăţenească”, „o participare sporită a parlamentelor naţionale
la <viaţa cetăţii>”, vor fi neglijate, dacă nu, chiar încălcate.
Pentru a prezenta empiric această situaţie am analizat conţinuturile
Repertoriului Legislativ al Camerei Deputaţilor pentru secţiunile: legi adoptate de
Parlament, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă. Prin urmare, în primul grafic
prezentăm evoluţia numărului de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă emise de
Guvernul României în perioada 2005-2010, iar în următorul este prezentată
ponderea cumulată a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă în numărul total de
legi adoptate de Parlament în perioada anilor 1990 - 2010.
Astfel:
• prima observaţie este aceea că apelul excesiv la acest mod de
reglementare a început în anul 1997, iar apogeul a fost atins în anul 2000, atunci
când numărul ordonanţelor de urgenţă a fost mai mare decât numărul legilor
adoptate de către Parlament, iar ponderea cumulată a ordonanţelor şi ordonanţelor
de urgenţă a constituit 65% din numărul total al legilor adoptate de Parlament,
ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă emise de Guvern;
71
• în perioada negocierilor, 2000-2004, Parlamentul şi-a intensificat

activitatea legislativă adoptând un mare număr de legi, pe acest fundal ponderea
cumulată a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă fiind ceva mai redusă decât în
perioada anterioară, dar rămânând ridicată. Principalul motiv invocat era
„caracterul urgent al reglementărilor” necesare deschiderii, negocierii şi închiderii
capitolelor de negociere, adevărat până la un punct deoarece, în multe situaţii
urgenţa venea din nerezolvarea la timp a respectivelor angajamente.
• după încheierea procesului de negociere, această situaţie a continuat,

întărind puterea executivă în dauna celei legislative, adică Guvernul în dauna
Parlamentului, cu excepţia anului 2006. De exemplu, în anul 2005 ponderea
cumulată de ordonanţe şi ordonanţe de urgentă a fost de 39% din numărul total de
legi adoptate de Parlament, ordonanţe şi ordonanţe de urgentă emise de Guvern,
pentru ca în anul 2006 să scadă la aproximativ 28%;
• în perioada anilor 2007-2010, cu România membră a Uniunii Europene,
se constată persistenţa acestei probleme. Pe fundalul unei crize politice cvasi
permanente, dar şi a presiunii exercitate asupra puterii legislative (de exemplu,
de-a lungul întregului an 2009, Preşedintele României a transmis mesaje ce
criticau ineficienţa instituţiei parlamentare şi a cerut reformarea sa), se constată o
diminuare esenţială a activităţii legislative chiar faţă de perioada anterioară
aderării României la Uniune, adică faţă de anii 2000-2006. De exemplu, în anul
2008 ponderea cumulată de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă a fost de 45,5% din
numărul total de legi adoptate de Parlament, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă
emise de Guvern, iar în anul 2010 aceasta a ajuns 35,56%, ceea ce poate indica o
reducere faţă de anii precedenţi;
72
• pe fundalul crizei economice, politice şi sociale, precum şi a raporturilor

complicate cu FMI, Comisia Europeană şi Bancă Mondială, dar şi a unei „stări
beligerante” între puterea legislativă şi cea executivă, apare un fenomen nou faţă
de anii anteriori, cel al angajării răspunderii Guvernului faţă de cele două camere
ale Parlamentului asupra unor proiecte de lege, conform prevederilor art. 114 din
Constituţia României. Deşi diferit, fenomenul face parte din aceeaşi categorie, cea
a slăbirii puterii legislative în raport cu cea executivă. Consacrarea unei asemenea
practici duce la reducerea gradului de transparenţă a dezbaterilor, elimină
consultarea factorilor interesaţi, elimină evaluările calitative ex-ante şi analizele
de impact etc., ceea ce, pe fond, este contrar spiritului Constituţiei şi chiar
Tratatului de la Lisabona; mai grav, deoarece vorbim de angajamente asumate la
aderare, încalcă Criteriile de la Copenhaga. În acest sens, se poate vorbi despre un
derapaj de la progresele înregistrate în îndeplinirea criteriilor politice de pre şi
post aderare. Insistăm asupra faptului că, în conformitate cu prevederile Tratatului
de la Lisabona, rolul parlamentelor naţionale în înfăptuirea legislaţiei şi
fundamentarea politicilor Uniunii creşte considerabil, ceea ce ne indică faptul că o
asemenea practică deja instituţionalizată trebuie să fie redusă cât se poate de mult,
dacă nu chiar eliminată.
73
Deşi cele enunţate mai sus nu se încadrează riguros în tiparul celor trei clauze
de salvgardare instituite pentru România şi Bulgaria prin Tratatul de Aderare,
această stare de fapt contribuie la aprofundarea decalajelor existente la momentul
aderării între sistemul administrativ intern şi sistemele administrative ale
celorlalte state membre ale Uniunii Europene, pe de o parte, şi, pe de alta, între
acesta şi instituţiile Uniunii. Or, acest fapt conduce la:
• imposibilitatea asigurării unei reprezentări eficace a României în
instituţiile Uniunii;
• neparticiparea eficientă şi eficace a României la înfăptuirea politicilor
Uniunii;
• deficienţe majore în absorbţia fondurilor alocate prin intermediul
instrumentelor structurale ale Uniunii Europene;
• capacitatea redusă a României de a propune subiecte pe agenda Uniunii etc.
După aderarea României la Uniunea Europeană, sarcina transpunerii legislaţiei
Uniunii în legislaţia internă a revenit Departamentului pentru Afaceri Europene
care avizează actele normative ce transpun legislaţia Uniunii. Pe parcursul anilor
2007-2009, respectivul cadru normativ a fost perfecţionat în conformitate cu
prevederile Strategiei pentru o reglementare mai bună la nivelul administraţiei
publice centrale 2008-2013. Astfel, în prezent, graţie prevederilor HG 115/2008,
precum şi HG 561/2009, au fost eliminate barierele existente în această activitate
de o importanţă crucială pentru integrarea României în UE. Cu toate acestea, se
constată în continuare unele aspecte problematice ce ţin, mai degrabă, de cultura
elaborării actelor normative interne precum:68
• calitatea slabă a actelor normative elaborate în vederea transpunerii
legislaţiei Uniunii în legislaţia internă;
• nerespectarea procedurilor abordării integrate privind prevenirea
declanşării acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor României în calitate
de stat membru al Uniunii Europene, precum şi reprezentarea României înaintea
instanţelor şi a instituţiilor şi structurilor Uniunii în legătură cu problemele
privind aplicarea legislaţiei Uniunii;
• lipsa cadrului procedural privind aplicarea directă a unor regulamente;
• lipsa personalului specializat în domeniul fundamentării propunerilor
legislative şi politicilor, experţi care să cunoască în profunzime procesul
decizional şi de înfăptuire a politicilor Uniunii;
• neinstituţionalizarea pe deplin la nivelul tuturor autorităţilor publice
centrale şi locale a mecanismelor oferite de serviciul SOLVIT în vederea
soluţionării problemelor survenite prin aplicarea necorespunzătoare a legislaţiei
68 Aşa cum sunt enunţate unele dintre acestea în Strategia pentru o reglementare mai bună la
nivelul administraţiei publice centrale 2008-2013.
74
privind piaţa internă de către autorităţile publice, fără a apela la procedurile

juridice.
La acest moment se constată o mai bună coordonare de către DAE a acestei
activităţi, o profesionalizare a activităţii acestui veritabil minister de sinteză şi
coordonare internă ale cărui acţiuni permanente şi eficiente dau coerenţă sporită
acţiunilor României şi reduc riscul ca acestea să se prezinte, la nivelul instituţiilor
şi politicilor UE, dezarticulate şi lipsite de viziune. De maximă importanţă va fi în
perioada următoare întărirea rolului DAE în coordonarea acţiunii interne, dar, în
egală măsură, buna sa colaborare cu Parlamentul naţional, pe de o parte, şi cu
MAE, pe partea sa de coordonare care este reprezentarea externă a României,
Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi Apărare
Comună.
III.1.3. Absorbţia fondurilor alocate României de UE

În acest subcapitol ne referim la capacitatea administrativă în activitatea de
absorbţie a fondurilor Uniunii Europene înţeleasă ca element de impulsionare a
dezvoltării planificate a instituţiilor publice din România în vederea atingerii
obiectivelor Uniunii Europene, stipulate prin Tratatul de la Lisabona (conform
prevederilor art. 3 din TUE) şi puse în aplicare prin intermediul unor documente
strategice precum „Strategia Europa 2020”. Considerăm important să analizăm
comportamentul României, stat membru al Uniunii, din perspectiva capacităţii
administrative de absorbţie a fondurilor pentru a vedea, între altele, dacă şi în ce
măsură ţara noastră îşi va aduce contribuţia la dezvoltarea competitivităţii pe
continent, dar şi la dezvoltarea durabilă şi echilibrată a Europei.
Pentru perioada financiară 2007 – 2013, României i-au fost alocate resurse
financiare nerambursabile prin intermediul următoarelor instrumente structurale:
Fondul Social European, Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de
Coeziune. Astfel, suma totală de care beneficiază România pentru această
perspectivă financiară este de 19,668 miliarde euro, dintre care suma de 12,661
miliarde euro este aferentă obiectivului de convergenţă, suma de 6,552 miliarde
euro este alocată prin intermediul Fondului de Coeziune, iar sumă de 0,455
miliarde de euro este alocată pentru atingerea obiectivului Cooperare Teritorială
Europeană69. Instrumentele structurale sunt gestionate prin intermediul a 7
Programe Operaţionale. Pe lângă această sumă, României i-au fost alocate pentru
primul an de la aderare fonduri specifice pentru facilitatea de tranziţie, în valoare
de 49,9 milioane de euro. După parcurgerea primei jumătăţi din actuala perioada
de programare, se constată anumite interferenţe politice, între care o numim pe
cea mai importantă:
69
A se vedea Cadrul Strategic National de Referinţă, p. 7.
75
procesul de pregătire a resurselor umane, cel de dezvoltare şi creştere a

capacităţii instituţionale şi sistemice, cel de acreditare de către Comisia
Europeană a celor 7 programe operaţionale aflate sub obiectivul Convergenţei,
precum şi cel de informare a publicului beneficiar, s-a suprapus cu o permanentă
criză politică internă, ceea ce a periclitat buna desfăşurare a proceselor enumerate.
Dacă privim în trecutul relativ recent, în perioada imediată semnării Tratatului

de Aderare a României la Uniunea Europeană, vom constata că Raportul
Comprehensiv de monitorizare pe anul 2005 privind România, dat publicităţii la
25 octombrie 2005 stipula faptul că
“Există serioase îngrijorări în legătură cu capacitatea administrativă a
structurilor instituţionale şi în domeniul managementului financiar şi al
controlului. Acţiuni imediate sunt necesare pentru întărirea capacităţii
administrative la nivelul tuturor organismelor implicate la nivel naţional,
regional şi local...”.70
Din păcate, constatăm, peste timp, că acest raport continuă să fie valabil şi că
îngrijorările noastre şi ale Uniunii în domeniu persistă, chiar dacă în ultimii ani
cadrul instituţional şi cel normativ au fost îmbunătăţite considerabil.
Trebuie arătat faptul că procesul de creare a unor instituţii şi instrumente
specifice unui management eficient al fondurilor structurale a început în anul
2004, sistemul instituţional de management al fondurilor structurale fiind însă
definitivat abia în anul 200871. Această lentoare în construcţia mecanismelor
instituţionale de accesare a fondurilor a condus la întârzieri în stabilirea
indicatorilor asumaţi prin documentele programatice şi s-a concretizat, în final, în
rate scăzute de absorbţie a fondurilor structurale. Mai mult decât atât, se constată
că nici până în prezent România nu are un model propriu de absorbţie a
fondurilor. Există o adevărată „efervescenţă creatoare”, fiecare guvern şi
guvernare încercând să „pună bazele adevăratei strategii” ceea ce face ca procesul
să se reia mereu de la zero. De exemplu, în ianuarie 2009 a fost creat un nou Grup
de lucru interministerial la nivel înalt sub directa coordonare a Primului-ministru
şi a Viceprim-ministrului. Scopul Grupului de lucru era acela de a acorda sprijin
politic acestui proces (nota bene) şi de a asigura o coordonare strategică a
procesului de absorbţie a fondurilor structurale.72 Din păcate, timpul a trecut şi a
fost consumat mai degrabă pe dezbateri referitoare la „reformarea sistemului de
70
A se vedea Raportul Comprehensiv de monitorizare pe anul 2005 privind România, p. 68.
71
A se vedea HG nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a
instrumentelor structurale.
72
A se vedea Raportul Anual de Implementare a Programului Naţional de Reforme pentru perioada
1 octombrie 2008 – 1 octombrie 2009, Guvernul României, Bucureşti, octombrie 2009, p. 15.
76
coordonare, implementare şi gestionare a instrumentelor structurale”. S-a propus,

astfel, crearea unei entităţi ministeriale distincte care să preia sarcinile Grupului
de lucru Interministerial, dar şi cele corespunzătoare Autorităţii pentru
Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS). Este de apreciat că o asemenea
decizie, luată la mijlocul perioadei de programare, ar putea afecta şi mai mult
gestionarea şi aşa precară a instrumentelor structurale putând, de asemenea,
conduce la o politizare a managementului sistemului de coordonare a
instrumentelor structurale. O asemenea decizie ar putea crea, în egală măsură,
interferenţe în selecţia beneficiarilor, precum şi în monitorizarea implementării
proiectelor contractate. În opinia noastră, orice modificare instituţională trebuie
făcută odată cu începerea viitoarei perspective financiare şi numai după efectuarea
unei evaluări ex-ante a acestei decizii care să ne arate impactul asupra dezvoltării
economice şi sociale a României.
Pronosticul Guvernului pentru următorii ani este optimist, deşi constatăm
următoarele:
• în anul 2008 au fost efectuate plăţi către beneficiari în valoare de 156
milioane euro, iar în anul 2009 în valoare de 437 milioane euro, estimarea pentru
anul 2010 fiind de 1 – 1,3 miliarde euro, pentru ca în perioada restantă nivelul
trebuind să ajungă la 2,5 – 3 miliarde euro anual.
• este de menţionat că până la data de 22 octombrie 2010 au fost efectuate
plăţi în valoare de 5556,00 milioane lei73, iar până la data de 30 septembrie 2010
procentul de absorbţie a fondurilor alocate a constituit 13,48%74.
Comunicarea Comisiei Europene din 31 martie 2010 întitulată „Politica de

coeziune: raport strategic pentru anul 2010 privind punerea în aplicare a
programelor pentru perioada 2007-2013” identifică o serie de aspecte importante
privind starea de fapt la nivelul întregii Uniuni a selectării proiectelor finanţate
din instrumente structurale. În graficul de mai jos se poate vedea situaţia
comparativă la nivelul celor 27 de state membre, România fiind pe ultimele
poziţii privind selectarea proiectelor aferente celor trei obiective şi având o
pondere de alocare de aproximativ 16%.
73
A se vedea documentul Absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune, prioritate zero a
Guvernului României, prezentat de Guvernul României pe pagina sa electronică la:
http://www.gov.ro/absorbtia-fondurilor-structurale-si-de-coeziune-proritate-zero-a-guvernului-
romaniei__l1a109210.html.
74
A se vedea documentul Situaţia la 30 septembrie 2010 a depunerii şi aprobării de proiecte,
semnării de contracte de finanţare şi efectuării de plăţi către beneficiari, elaborat de Autoritatea
pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, document disponibil în versiune electronică la:
http://www.fonduri-ue.ro/upload/Anexa%201%2030%20septembrie%202010.pdf.
77
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
AT BE BG CY CZ DE DK EE EL ES FI FR HU IE IT LT LU LV MT NL PL PT RO SE SI SK UK EU27
Rate cumulate raportate de selectare a proiectelor pe state membre

Sursa: Comisia Europeană, COM(2010)110 final
Rata de absorbţie până la finalizarea acestei perioade de programare financiară

a fost stabilită la 90%, aşa cum este ea indicată în Cadrul Strategic Naţional de
Referinţă 2007-201375. Dacă însă avem în vedere ritmul înregistrat până acum,
indicatorul nu va putea fi atins nici într-o proporţie de ½ din indicatorul prevăzut
în CSNR. Cu toate acestea, Raportul Anual de Implementare a Programului
Naţional de Reforme pentru perioada 1 octombrie 2008 – 1 octombrie 2009
menţionează faptul că, la nivelul anului 2009, România se afla pe primul loc între
statele membre în privinţa numărului de proiecte majore aprobate de Comisia
Europeană. Astfel, până în septembrie 2009 Comisia Europeană a aprobat 14
proiecte majore în domeniul mediului şi transporturilor în valoare totală de 1,26
miliarde de euro. Este de menţionat faptul că această tendinţă se păstrează şi
pentru anul în curs.
Guvernul României consideră anul 2009 „anul contractărilor” 76, statisticile
privind absorbţia fondurilor structurale demonstrând că, deşi la nivel intern se
constată o creştere a acestora, rata de absorbţie rămâne în continuare redusă faţă
de alte state din regiune.77 La nivelul anului 2009, precum şi la nivelul anului
2010, procesele de selecţie a beneficiarilor, de contractare şi rambursare au rămas
anevoioase, în pofida declaraţiilor diferitelor autorităţi naţionale, ceea ce a
contribuit la această stare de fapt. Chiar dacă la nivelul Guvernului a existat o
75
A se vedea Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, p. 93.
76
După cum se menţionează în Raportul strategic naţional pentru anul 2009 privind implementarea
Fondurilor Structurale şi de Coeziune, Guvernul României, Bucureşti, ianuarie 2010, document
accesibil în versiune electronică la: http://www.fonduri-ue.ro/upload/127323712758.pdf.
77
În vederea stabilirii unei imagini comparative recomandăm consultarea studiului: EU funds in
Central and Eastern Europe. Progress report 2007-2009 elaborat de KPMG Budapesta,
http://kpmgee.lcc.ch/dbfetch/52616e646f6d49569ec6ca687de886a9319808ff3ecaba5b891f423df6bd
c6a7/eu_funds_in_the_cee_2010_kpmg.pdf.
78
preocupare pentru identificarea problemelor ce frânează îmbunătăţirea capacităţii

administrative de absorbţie a fondurilor alocate prin intermediul instrumentelor
structurale, acţiunile întreprinse nu au reuşit să conducă pe deplin la:
• consolidarea capacităţii administrative a structurilor de coordonare,
implementare şi gestionare a instrumentelor structurale;
• un grad de ocupare satisfăcător cu personal specializat în coordonarea,
implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale. În ultimii doi ani, acesta
a scăzut şi mai mult datorită scăderii salariilor, precum şi blocării posturilor în
administraţie, procedurile de angajare, acolo unde se mai fac, fiind deosebit de
greoaie. De exemplu, dacă în anul 2007 gradul de ocupare al respectivelor
structuri era de 90%78, în prezent structurile de gestionare a instrumentelor
structurale se confruntă cu insuficienţa personalului;
• corectarea prevederilor contradictorii din diverse acte normative care
afectează derularea eficientă a programelor operaţionale şi a proiectelor finanţate
din acestea;
• coroborarea cerinţelor şi practicilor de monitorizare, audit şi evaluare
efectuate de structurile abilitate, astfel încât rezultatele obţinute să nu fie
contradictorii;
• reducerea duratelor de evaluare şi contractare a proiectelor şi a duratelor
de verificare şi plată a cererilor de rambursare;
• evitarea situaţiilor în care procedurile sunt neclare, incoerente, redundante
şi într-o permanentă reformulare;
• simplificarea procedurilor de acces la programele de finanţare, precum şi
a procedurilor de implementare a proiectelor (ghiduri, proceduri şi instrucţiuni
clare, coerente şi redactate într-un limbaj accesibil publicului larg);
• mai buna informare şi consultare prealabilă a beneficiarilor proiectelor;
• facilitarea accesului la cofinanţare pentru beneficiarii publici şi privaţi,
inclusiv din fonduri private destinate intervenţiilor cu caracter structural.
Merită a fi menţionată una dintre concluziile studiului de impact „Analiza
capacităţii de absorbţie a fondurilor comunitare în România”, elaborat în anul
2005 la comanda Institutului European din România în care se făcea următorul
enunţ:
„capacitatea administrativă de absorbţie a fondurilor de postaderare nu se
situează încă la un nivel suficient, existând multe şi serioase slăbiciuni care
trebuie rezolvate în perioada care a mai rămas până la momentul aderării”79.
78
A se vedea Raportul Anual de Implementare a Programului Naţional de Reforme pentru anul
2007, Guvernul României, Bucureşti, octombrie 2007, p. 23.
79
A se vedea Gheorghe Oprescu, Daniela Luminiţa Constantin, Florinel Ilie, Dragoş Pîslaru, Studiul
de Impact: Analiza capacităţii de absorbţie a fondurilor comunitare în România, Institutul
European din România, Bucureşti, 2005, p. 61.
79
Prin urmare, după un parcurs de peste trei ani în calitate de membru UE şi de

beneficiar al fondurilor alocate prin intermediul instrumentelor structurale,
respectiva concluzie rămâne valabilă şi la fel de actuală ca şi în anul 2005. O
asemenea stare de fapt, în loc să reducă disparităţile de ordin economic,
infrastructural, social şi administrativ, le consolidează. Astfel, complementar
efectelor generate de actuala criză economică şi socială, starea curentă referitoare
la capacitatea administrativă de absorbţie a fondurilor alocate prin intermediul
instrumentelor structurale limitează atingerea obiectivelor asumate prin Strategia
de la Lisabona. Totodată, o slabă absorbţie a fondurilor alocate prin instrumentele
structurale contribuie la limitarea capacităţii de participare la procesul de reformă
a Politicii de Coeziune Economică, Socială şi Teritorială pentru perioada
financiară 2014-2021.
III.1.4. De la Tratatul de Aderare a României la Tratatul de la Lisabona.

Context instituţional, legislativ şi administrativ
O analiză a impactului pe care Tratatul de la Lisabona îl are/îl poate avea din
punct de vedere politico-instituţional asupra statului-membru România şi
identificarea unor propuneri de acţiune în vederea adaptării normelor şi practicilor
instituţionale şi politice la noua configuraţie juridică a Uniunii Europene trebuie
să ia în considerare două aspecte:
• în primul rând, modul în care România s-a raportat în anul 2007 la un
moment mult mai important pentru evoluţia proprie şi anume aderarea la
Comunităţile Europene;
• în al doilea rând, constanta lipsă de interes a factorilor politici interni de a
fi informaţi şi de a informa cetăţenii cu privire la beneficiile şi costurile pe termen
scurt, mediu şi lung ale statutului de membru al Uniunii Europene.
Semnarea Tratatului de Aderare nu a însemnat că România (situaţie în care s-a
aflat şi Bulgaria, dar şi alte state care au aderat în valurile de extindere
precedente) îndeplinea în totalitate criteriile impuse de către acquis-ul comunitar;
însemna, însă, că atingea un nivel care să îi permită aderarea şi calitatea de stat
membru al Uniunii, aderarea fiind văzută şi ca o posibilă acţiune de potenţare a
eforturilor naţionale în vederea satisfacerii angajamentelor asumate la aderare.
Inclusiv cele trei clauze de salvgardare, dar, mai ales, situaţia particulară din
ultimul caz, cel al domeniului justiţiei şi afacerilor interne pot fi văzute şi în
această „lectură”. La fel, să nu uităm domeniile instituţional şi administrativ ce
aveau nevoie de reforme susţinute pentru a răspunde noilor cerinţe, cele de stat
membru.
Majoritatea informaţiilor referitoare la ce avea de făcut România în perioada
postaderare le-am găsit cu precădere în surse externe, cel mai adesea cele ale
80
Uniunii, şi în câteva rapoarte autohtone ce analizează punctual aspecte ale

sistemului politico-instituţional intern. Analizând aceste documente oficiale ale
administraţiei centrale80, extragem două concluzii diametral opuse:
pe de o parte, faptul că ne aflăm pe drumul cel bun, că aderarea va
rezolva toate problemele şi că, oricum, mai sunt foarte puţine lucruri de făcut
pentru a ajunge cel puţin la media europeană de dezvoltare (discursul oficial);
pe de altă parte, se poate înţelege şi că aderarea la UE a prins România în
mare măsură nepregătită şi că nici în ultimul ceas nu a reuşit să se achite onorabil
de obligaţii.
Facem două observaţii aici:

• nu spunem că aderarea a fost un cadou oferit de UE, deoarece ştim cât de
mult s-a lucrat în anumite instituţii şi de ce eforturi a fost nevoie pentru a se
obţine acest statut remarcabil;
• spunem doar că eforturile majore din preaderare nu au fost egale în toate
instituţiile, pe de o parte, şi, pe de alta, că ele nu sunt însoţite în suficientă măsură
de măsuri concrete postaderare sau de viziuni coerente asupra evoluţiilor care
trebuie să aibă loc în acest sistem politic pentru a se face faţă noilor obligaţii.
Ne susţinem acest punct de vedere mai întâi prin apelul la Strategia

postaderare a României la Uniunea Europeană şi particularizăm cercetarea
apelând la capitolul „Evaluare instituţională” care se limita să:
• enumere o serie de instituţii nou create81 în perioada preaderării cu scopul
alinierii României la rigorile acquis-ului comunitar82;
• să „bifeze” instituirea formală a dialogului social prin implementarea,
considerăm necritică, a cerinţelor europene din acest domeniu, cu o recunoaştere
minimală a dificultăţilor ce existau între partenerii sociali (din punctul de vedere
al Strategiei, cu precădere între sindicate şi patronate).
În plus, la secţiunea intitulată „Evaluarea decalajelor faţă de media Uniunii
Europene”, lipseau informaţii despre decalajele instituţionale a căror existenţă ar
fi evidenţiat, între altele, că simpla înfiinţare a unor instituţii nu constituie un
răspuns suficient la solicitările europene. În fine, în partea a doua, cea care ar fi
trebuit să identifice măsurile necesare în perioada postaderare, dimensiunea
80
De exemplu, Strategia post-aderare, Planul Naţional de Dezvoltare, Cadrul Naţional Strategic de
Referinţă, Programul Naţional de Reforme, evaluările anuale ale PNR etc.
81
Precum Instituţia Avocatului Poporului care, se afirmă în Strategie, „se pronunţă asupra
constituţionalităţii legislaţiei”.
82
Sunt amintite, astfel, zeci de instituţii din domeniile transporturilor, dezvoltării regionale, pieţei
muncii şi al ocupării forţei de muncă, agriculturii, economiei şi industriei, justiţiei, energiei,
telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, educaţiei şi instruirii, administraţiei publice centrale,
drepturilor omului şi protecţiei minorităţilor.
81
instituţională explicită dispare, locul ei fiind luat de priorităţile economice,

sociale, de îndeplinire a criteriilor de convergenţă pentru adoptarea Euro etc.,
analizate pe fondul „necesităţii de a consolida rolul României în procesul
construcţiei europene” şi realizate prin măsuri vagi, discutabile de tipul
„intensificarea procesului de comunicare şi dezbatere naţională privind
construcţia europeană”, „consolidarea instituţiilor pentru realizarea concertării
sociale faţă de principalele probleme economico-sociale”, sau „consolidarea noii
imagini a României europene”.
Tendinţa auto-apreciativă pozitiv referitoare la cele realizate se vede şi în alte
documente, de tipul Programului Naţional de Reforme 2007-2010 (PNR) şi al
evaluărilor acestuia din 2007 şi 2009. Astfel, în PNR, subiectul administraţiei
centrale şi locale este legat fie de nevoia de a „dezvolta o cultură [administrativă]
care să permită funcţionarilor publici să facă faţă provocărilor generate de
calitatea de stat membru”, fie de îmbunătăţirea capacităţii administrative pe
segmente punctuale precum sistemul judiciar, concurenţa, licitaţiile publice,
cheltuielile guvernamentale (cărora li se adaugă dimensiunea dezvoltării durabile,
ameliorarea procesului de înfăptuire de politici publice, măsuri de simplificare
administrativă etc.). Lipsesc datele concrete despre ceea ce s-a făcut în mod real şi
despre ce impact are faptul că o instituţie a fost creată sau nu conform
angajamentelor asumate şi a normelor UE, că înfiinţarea a întârziat sau nu, că
începerea unei funcţionări formale are nevoie de timp pentru a se vedea şi
rezultate concrete etc. De exemplu, în evaluarea PNR pentru anul 2007,
„îmbunătăţirea capacităţii administraţiei publice de formulare şi implementare a
politicilor publice” era legată, printre altele, de acceptarea de către executiv a
introducerii unui „mecanism de analiză a fundamentării tuturor proiectelor de acte
normative sau documente de politici publice, anterior supunerii lor spre aprobare
Guvernului” sau de evaluarea ex-post efectuată de către Secretariatul General al
Guvernului (SGG) a proiectelor de politici publice propuse de către ministere sau
alte organisme administrative. Raportul este predominant cantitativ, iar în acest
caz particular al fundamentării proiectelor normative, se punea prea mult accentul
pe numărul celor motivate şi prea puţin pe calitatea fundamentării sau pe modul în
care aceste proiecte răspund unor cerinţe ale sistemului ori modul în care diferite
iniţiative legislative se corelează pentru a nu da naştere unor mişcări de sens
contrar.
Dincolo de deficitul de date şi de tendinţa de a scoate în evidenţă doar părţile

bune, documentele oficiale mai ridică probleme care ar putea fi rezumate astfel:
• sunt prea multe;
• nu este clar cum se raportează unul la altul;
• au părţi care se suprapun;
82
• merg pe linii diferite în momentul în care se presupune că răspund unor

eforturi centripete.
Există, de exemplu, în domeniul politicilor economice şi de coeziune,
prevederi în Strategia postaderare, Planul Naţional de Dezvoltare, Cadrul Naţional
Strategic de Referinţă (CNSR), Programul Naţional de Reforme, evaluările anuale
ale PNR şi lista poate continua. În plus, în multe dintre aceste documente sunt
prevăzute crearea unor noi „concepte strategice”, „planuri de măsuri” etc., motiv
pentru care îmbunătăţirea capacităţii administrative căreia ar trebui să-i servească
este sufocată de multiplicarea planurilor şi a legilor adoptate (a se vedea, de
exemplu, în aceeaşi evaluare pentru 2007, paragrafele aferente creşterii calităţii
serviciilor publice). Reducerea sarcinilor administrative prin eliminarea redundan-
lor sau a procedurilor inutile şi simplificarea procedurilor administrative rămân,
astfel, prioritare: au început în anii anteriori, au avut rezultate, însă este nevoie de
mai multă coerenţă şi determinare în atingerea acestui obiectiv83.
Evaluarea pentru anul 2009 este redactată în acelaşi ton laudativ-optimist (în
orice caz, tonuri critice la adresa capacităţii administrative se regăsesc mai
degrabă în CNSR), fiind evidenţiate în principal măsurile luate de Guvern pe
consolidarea capacităţii administrative sau a reformării justiţiei, fără a se uita
demersurile de dezvoltare a serviciilor de e-guvernare. Este prezentată
restructurarea agenţiilor guvernamentale (ca o măsură de succes, deşi subiectul
merită o analiză mult mai nuanţată), măsurile destinate implementării noii
Strategii pentru o reglementare mai bună la nivelul administraţiei publice centrale
2008-2013 sau paşii făcuţi către elaborarea unui cod administrativ unic; din nou,
este vorba despre planuri şi proiecte de reglementare şi nu despre o analiză
fundamentată a ceea ce s-a făcut şi ce a mai rămas de făcut, dintr-o perspectivă
structurată.
În ceea ce priveşte modernizarea sistemului judiciar, evaluările interne ale
PNR-ului anterior menţionate scot insistent în evidenţă „progresele obţinute de
România” şi „implicarea guvernului” în activităţile reformatoare (printre care, în
aceste documente oficiale, se insistă asupra dotării logistice a instanţelor, asupra
pregătirii profesionale a magistraţilor din punct de vedere economico-financiar
sau asupra unor ateliere de lucru organizate în cadrul unor proiecte PHARE).
Indicii referitoare la decalajele pe care România le are încă referitor la asumarea
obligaţiilor din Tratatul de Aderare sunt de multe ori aduse la cunoştinţă
publicului autohton de sursele externe, adică UE. În acest sens, cităm din nou
83
La creşterea calităţii serviciilor publice probabil ar trebui spus că sunt aduse în discuţii servicii de
e-administraţie pentru comunităţi locale mai puţin dezvoltate, în contextul în care nu există de multe
ori canalizare…
83
Raportul Comisiei din luna iulie 201084 în care aceasta atrăgea atenţia asupra
rezultatelor nesatisfăcătoare ale Mecanismului de Cooperare şi Verificare care ar
fi trebuit să contribuie „la instituirea unui sistem judiciar şi administrativ
imparţial, independent şi eficace, dotat cu mijloace suficiente, între altele, de
combatere a corupţiei”. „Nesatisfăcător” nu înseamnă că nu s-a făcut nimic, dar
înseamnă că progresele (este menţionată adoptarea celor două coduri de procedură
civilă şi penală din iunie 2010, dar şi alte iniţiative de reformare a justiţiei) sunt
fie insuficiente, fie – ca şi în alte cazuri – reprezintă doar măsuri agreate formal a
căror implementare întârzie sau nu respectă spiritul cerinţelor europene care au
determinat adoptarea lor (trimiteri în judecată în cazurile de corupţie la nivel înalt
nesoluţionate, procese foarte lungi etc.). Sunt semnalaţi explicit chiar „paşi
înapoi” precum cazul legii Agenţiei Naţionale de Integritate (forma votată în 30
iunie 2010). Comisia a făcut recomandări punctuale pentru continuarea şi
accelerarea reformei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei,
recomandări pe care decidenţii le cunosc şi de care ar trebui să ţină cont. Atragem
atenţia asupra următorului aspect: sublinierea de către Comisie a unei „reticenţe a
factorilor de decizie din sistemul judiciar de a coopera şi de a-şi asuma
responsabilitatea în beneficiul reformei. Cu toate că există soluţii pragmatice în
numeroase cazuri, acestea nu sunt adesea puse în practică, în timp ce magistraţii,
asociaţiile profesionale şi societatea civilă încearcă să elimine lacunele prin
iniţiative individuale”. Acesta este un apel la factorii politici de a se „deschide”
spre celelalte categorii de actori interesaţi de reforma cadrului juridic să instituire
un dialog cu aceştia care să ducă la propuneri viabile şi implementabile.
În general, în documentele Comisiei, evaluarea generală conduce la o notă
mediocră, cel puţin în ceea ce priveşte eficienţa administrativă (indiferent de
nivel) sau cea judiciară, fiind subliniate modalităţile necorespunzătoare de
identificare şi analizare a problemelor şi de implementare a politicilor, pe fondul
unui vid de monitorizare centralizată a procesului de înfăptuire a politicilor şi a
încercărilor de influenţare a factorilor decidenţi.
Documentele europene punctează şi strategii de evitare a situaţiilor delicate:
„Elementul cheie pentru îmbunătăţirea performanţelor rezidă în reformarea
administraţiei publice, identificarea clară a sarcinilor şi responsabilităţilor,
asigurarea independenţei înalţilor funcţionari şi recompensarea în funcţie de
merite, delegarea luării deciziilor în scopul evitării blocajelor la vârf. Au fost
elaborate planuri care acum trebuie implementate” („România - privire generală
84
Raport al Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele
realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Bruxelles, 20.7.2010
COM(2010) 401 final.
84
asupra progreselor”85 şi Recomandările specifice de ţară 2009”86). Comisia

deplânge ritmul scăzut al implementării reformelor şi insuficienta determinare a
autorităţilor de a reforma administraţia publică din punct de vedere al criteriilor
eficienţei şi eficacităţii.
Ce se poate spune, în concluzie, despre perioada 2007 – 2010?

• În primul rând, faptul că există, conform documentelor oficiale, trei
coordonate principale ale consolidării capacităţii administrative: administraţia
publică, sistemul judiciar şi instrumentele structurale;
• În al doilea rând, că asistăm la discursuri paralele ale decidenţilor
europeni şi ale celor naţionali: primii atrag atenţia asupra deficienţelor existente în
toate aceste trei sectoare şi asupra reformelor insuficiente raportate la perioada de
timp care a trecut de când România şi-a asumat o serie de angajamente;
• În al treilea rând, faptul că România nu va putea beneficia de
oportunităţile pe care le aduce Tratatul de la Lisabona atât timp cât are aceste
restanţe la capitolul reformă.
III.2. Model european de dezvoltare, dimensiune socială,

democraţie, cetăţeni
III.2.1. Dimensiunea socială a Modelului Uniunii European. Strategii în

spaţiul românesc
Dimensiunea socială a politicilor publice româneşti trebuie văzută în acord cu
modelul Uniunii Europene şi cerinţele formale ale acestuia, fie că vorbim de
perioada anterioară aderării României la UE, fie că avem în vedere perioada de
postaderare. Dimensiunea socială aferentă ambelor perioade se judecă prin prisma
raportării la:
• piaţa muncii (în special în condiţiile în care incluziunea socială este
corelată adesea cu incluziunea pe piaţa muncii);
85
Implementation of the Lisbon Strategy Structural Reforms in the context of the European
Economic Recovery Plan - Annual country assessments: Recommendation for a Council
Recommendation on the 2009 up-date of the broad guidelines for the economic policies of the
Member States and the Community and on the implementation of Member States' employment
policies COM(2009), 34 final, p. 55-56, document accesibil la:
http://ec.europa.eu/archives/growthandjobs_2009/pdf/european-dimension-200812-annual-progress-
report/annual_en.pdf.
86
Economic Recovery Plan: Annual country assessments – a detailed overview of progress made with
the implementation of the Lisbon Strategy reforms in Member States in 2008, pp. 90-94, document
accesibil la http://ec.europa.eu/archives/growthandjobs/pdf/european-dimension-200812-annual-
progress-report/annualass_detail.pdf.
85
• egalitate de şanse între femei şi bărbaţi;

• combaterea discriminării;
• dezvoltarea sistemului de asigurări sociale;
• măsurile vizând grupuri vulnerabile precum persoanele cu dizabilităţi.
III.2.1.1. Perioada de preaderare. Strategii, stare de fapt

În domeniul reglementărilor cu privire la piaţa muncii, anterior aderării
României la UE, Programul Naţional de Aderare a României la UE, PNAR 2002,
înregistra întocmirea proiectului noului Cod al Muncii, alinierea cu Acordul
Cadru privind munca cu fracţiune de normă încheiat între UNICE, CEEP şi
ETUC şi Acordul cadru asupra contractelor de muncă pe durată determinată. De
asemenea era urmărită alinierea cu mai multe directive cu privire la fondul de
garantare a salariilor, protecţia drepturilor lucrătorilor în cazul transferului
întreprinderii, al capitalului sau ale unor părţi ale acestora, precum şi protecţia
persoanelor încadrate în muncă, negocierea, încheierea, înregistrarea şi încetarea
contractului colectiv de muncă.
Erau propuse drept priorităţi crearea unui sistem juridic unitar de drept al
muncii, armonizat cu acquis-ul comunitar, în special punerea în aplicare a
Codului muncii şi a legislaţiei aferente, precum şi pregătirea profesională a
personalului implicat în aplicarea noilor reglementari şi constituirea fondului de
garantare a salariilor.
Cu privire la domeniul ocupării forţei de muncă, Programul pentru stimularea
ocupării forţei de muncă şi Planul de Acţiune în domeniul ocupării forţei de
muncă (în vederea participării la Strategia Europeană de Ocupare, PNAO) vizau
stabilirea unor obiective clare, pe tipuri de măsuri de protecţie socială a
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi pe grupuri ţintă între care
femeile, tinerii, persoanele defavorizate, persoanele eliberate din detenţie şi
membrii minorităţii rome. Prioritatea pe termen scurt şi mediu era pregătirea
participării la Strategia Europeană de Ocupare a forţei de muncă, adică:
• finalizarea şi implementarea PNAO;
• dezvoltarea competenţelor cu ajutorul formării continue;
• urmărirea adaptării cerute de Documentului Comun de Evaluare a
Politicilor de Ocupare a Forţei de Muncă;
• măsuri active de protecţie pentru şomeri;
• adoptarea liniilor directoare ale UE prin planuri naţionale multianuale de
ocupare, strategii pentru formarea profesională continuă, cooperare cu partenerii
sociali şi angajatorii.
86
Cu privire la egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, în anul 2002 a fost

adoptată Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi87.
Legea asigura transpunerea în legislaţia naţională, în mod coerent, a majorităţii
prevederilor comunitare privind respectarea principiului egalităţii de şanse şi de
tratament între femei şi bărbaţi.
Legea asigura prevenirea şi sancţionarea discriminărilor şi, la fel ca şi Codul
muncii şi alte acte legislative, avea în vedere îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii
în muncă a femeilor încadrate în piaţa muncii gravide, lăuze sau care alăptează.
Priorităţile pe termen scurt şi mediu se concentrau asupra dezvoltării
capacităţii instituţionale în domeniu şi aveau în vedere:
• informarea şi conştientizarea în rândul angajaţilor şi angajatorilor, precum
şi în rândul funcţionarilor publici;
• înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între femei şi
bărbaţi (ANES a început să funcţioneze din aprilie 2005) şi participarea la
programele de acţiune ale Uniunii Europene în domeniu.
Cu privire la combaterea discriminării legislaţia a întârziat în armonizare, doar
în noiembrie 2001 Guvernul României aprobând prin Hotărâre de Guvern
organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
(CNCD, care şi-a început activitatea în luna august 2002). Priorităţi pe termen
scurt şi mediu erau:
• eliminarea tuturor formelor de discriminare (prin funcţionarea CNCD);
• demararea unei campanii de informare a opiniei publice despre legislaţia
europeană şi naţională anti-discriminare;
• participarea României la Programul de Acţiune Comunitar pentru
Combaterea Discriminării;
• formarea personalului Ministerului Informaţiilor Publice/Departamentul
pentru Relaţii.
Sistemul de asigurări sociale a demonstrat necesitatea reformei către un sistem
complex de pensii bazat pe mai multe componente. Instrumentele preconizate
erau:
• Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale;
• dezvoltarea de metode de monitorizare a dinamicii fenomenului sărăciei,
inclusiv prin rapoarte anuale.
Priorităţile vizau crearea unui sistem integrat şi unitar de asistenţă socială şi
consolidarea structurii serviciilor sociale. O atenţie deosebită a fost acordată
persoanelor cu dizabilităţi, prin măsuri ce vizau formarea de personal specializat
şi respectarea drepturilor persoanelor vulnerabile.
87
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 301 din 8 mai 2002.
87
Cu privire la rata sărăciei, conform Institutului Naţional de Statistică, aceasta

era în scădere în 2005, conform Raportului naţional de progres. Memorandumul
comun privind incluziunea socială 2006 (cu o scădere semnificativă a ratei
sărăciei din mediul urban, explicată prin efectele aplicării cotei unice de
impozitare). În ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, aceasta prezenta o
tendinţă crescătoare pentru sectoarele privat şi mixt, şi una descrescătoare pentru
sectorul public. Totodată a fost raportată îndeplinirea unor progrese importante
domeniul conex al formării continue.
În acelaşi timp, recalcularea punctului de pensii şi a pensiilor anumitor
categorii vulnerabile (agricultorii) condusese la o creştere a pensiei medii din
sistemul public cu 27,01%. La cerinţele Uniunii Europene, fusese adoptată Legea
nr. 204 privind pensiile facultative.
În domeniul asistenţei sociale s-a continuat implementarea programelor
existente, Raportul subliniind în special efectele măsurilor ce au vizat familiile şi
copiii săraci sau instituţionalizaţi (impactul alocaţiei de stat pentru copii) sau cele
ale ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei. Un alt grup important vizat în 2006 au
fost familiile afectate de calamităţi naturale.
În domeniul sănătăţii principalele evoluţii vizau scăderea numărului de paturi,
invocându-se mutarea spre îngrijirea ambulatorie. O problemă deosebită o
constituia acoperirea efectivă a sistemului de sănătate, în special în mediul rural
lipsa serviciilor medicale atingând cote severe. O altă măsură se referea la
campania de vaccinare a cetăţenilor. Mai substanţial, prin contractul-cadru privind
condiţiile acordării asistenţei medicale s-a urmărit obligativitatea furnizorilor de a
asigura accesul asiguraţilor la pachetul de servicii de bază, pachetul minimal de
servicii medicale şi pachetul de servicii pentru persoanele asigurate facultativ.
Programe suplimentare deja implementate sau în derulare la acea dată erau:
asistenţa medicală comunitară, dezvoltarea reţelei de servicii sociale de asistenţă
socială în spitale şi dezvoltarea reţelei de mediatori sanitari (cu o miză principală
în creşterea accesului populaţiei rome), precum şi un pachet de mai multe măsuri
vizând măsurile de planificare familială. Este de subliniat şi alocarea de fonduri
importante pentru sistemul de sănătate mintală şi preocuparea pentru creşterea
numărului persoanelor ce sufereau de diferite boli mintale.
Sistemul de servicii sociale era creditat ca având cel mai important rol în
promovarea incluziunii sociale, în acest sens devenind centrală înfiinţarea
sistemului de acreditare a furnizorilor de servicii sociale publici şi privaţi şi
derularea mai multor programe cu finanţare internaţională. Prin protecţia
grupurilor dezavantajate era înţeles domeniul politicilor de protecţie a copilului şi
familiei, a persoanelor cu handicap şi a populaţiei rome, dar şi a persoanelor
private de libertate.
88
Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi constituia un capitol separat. De

altfel, dimensiunea de gen lipsea cu privire la abordarea grupurilor vulnerabile
care se făcea global. La nivel instituţional şi legislativ erau menţionate înfiinţarea
Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între bărbaţi şi femei, precum şi
adoptarea unei Strategii Naţionale pentru egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei
pentru perioada 2006 – 2009 şi Planul general de acţiuni pentru implementarea
strategiei în anul 2006. Principalele obiective ale Strategiei erau: îmbunătăţirea
cadrului juridic naţional; întărirea capacităţii instituţionale a ANES, îmbunătăţirea
situaţiei socio-economice a femeilor, încurajarea participării echilibrate a femeilor
la procesul de luare a deciziei şi combaterea rolurilor şi stereotipurilor de gen. În
acelaşi timp se urmărea completarea Legii 202/2002. În paralel cu acest tip de
măsuri erau propuse şi activităţi de sensibilizare şi informare a cetăţenilor88, fără a
se măsura vreodată impactul acestora.
Spus în alt fel, în domeniul incluziunii era subliniată necesitatea creşterii

coordonării cu prevederile şi instrumentele Uniunii Europene. Cu referire la
domeniul incluziunii sociale, având în vedere folosirea Metodei Deschise de
Coordonare, o serie de paşi trebuiau înfăptuiţi, mai ales luând în considerare
necesitatea înaintării de rapoarte anuale specifice de către statele membre ale
Uniunii.
III.2.1.2. Aderare şi postaderare. Strategii, stare de fapt

În anii ulterior aderării României la Uniunea Europeană, dimensiunea socială
s-a regăsit preponderent în rapoartele privind protecţia socială şi incluziunea
socială, cele două domenii fiind abordate simultan în cadrul Uniunii Europene.
În acelaşi timp, România elabora rapoarte naţionale anuale, încadrându-se în
practica Uniunii în privinţa incluziunii sociale. Metoda folosită în acest domeniu
este cunoscută ca fiind „Metoda Deschisă de Coordonare” (MDC) care
„reprezintă un proces prin care statele membre UE cad de acord să-şi coordoneze
politicile printr-un proces de învăţare mutuală şi schimb structurat de informaţii.
MDC este aplicată în ariile sectoriale de politică publică în care UE are
competenţe limitate, conform prevederilor tratatelor UE, dar în care statele
membre consideră că pot aduce valoare adăugată prin cooperare şi coordonare la
nivel european. MDC este un instrument care ajută statele membre în eforturile de
reformă, respectându-le competenţele legale”89. Aplicat la domeniul incluziunii
88
O pagină Web a agenţiei, existenţa unui clip publicitar şi editarea unei reviste care s-a bucurat de
câteva numere şi un grad de difuzare neclar.
89
Cf. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Dicţionarul explicativ trilingv al Uniunii Europene, Polirom,
2009, p. 435 sau Lambru, Mihaela, Metoda Deschisă de Coordonare (MDC) în domeniul protecţiei
şi incluziunii sociale. Dimensiunea participativă a MDC, în Calitatea Vieţii, XXI, nr. 1–2, 2010, p. 2.
89
sociale, procesul de raportare este unul dublu: fiecare stat membru înaintează
propriul raport social, iar la nivel agregat se înaintează un raport comun cu privire
la protecţia socială şi incluziunea socială.
În septembrie 2008, România a înaintat Raportul Naţional Strategic privind
protecţia socială şi incluziunea socială 2008-2010. Acesta a fost un document
amplu care cuprindea evaluarea stării de fapt şi câte un capitol vizând Planul
Naţional de Acţiune în domeniul Incluziunii Sociale, Strategia naţională privind
pensiile şi Strategia naţională pentru sănătate şi îngrijiri pe termen lung. În 2007
fuseseră înregistrate tendinţe pozitive cu privire la veniturile totale înregistrate
într-o gospodărie şi la ratele de activitate şi de ocupare pentru populaţia activă90.
O tendinţă descendentă înregistrau variabile precum rata şomajului de foarte
lungă durată.
În aceeaşi perioadă rata sărăciei se stabilizase, 18,5% dintre cetăţenii României
fiind săraci, majoritatea (70%) trăind în mediul rural. Patru tipuri de gospodării
înregistrau o rată a sărăciei crescută: persoanele singure şi anume 27,9% (22% în
rândul bărbaţilor şi 30,8% în rândul femeilor); familiile monoparentale (31%) -
majoritatea acestor familii fiind feminizate; familiile cu trei şi mai mulţi copiii
(40%); persoanele singure în vârstă de peste 65 de ani (33,4%) - unde sărăcia
feminizată este mai severă.
Preluând obiectivul central din Programul Naţional de Reforme, raportul se
referea la asigurarea funcţionării unei pieţe a muncii favorabile incluziunii active
a grupurilor vulnerabile (similar cu abordarea UE de la acea dată) prin favorizarea
creării de noi locuri de muncă, reducerii fenomenului muncii nedeclarate şi a
managementului adecvat al schimbării la nivelul întreprinderilor şi lucrătorilor;
promovarea incluziunii sociale şi îmbunătăţirea accesului pentru grupurile
vulnerabile; promovarea competitivităţii pe piaţa muncii, mai ales prin mai buna
corelare dintre sistemul educaţional şi de formare şi cerinţele pieţei muncii. În
acelaşi timp, adaptarea sistemului de protecţie socială reprezenta un element
central.
În ceea ce privea domeniul incluziunii sociale, obiectivele prioritare erau:
• creşterea generală a standardului de viaţă al populaţiei şi stimularea
câştigurilor obţinute din muncă prin facilitarea ocupării şi promovarea politicilor
incluzive;
• facilitarea accesului cetăţenilor, şi în special al grupurilor dezavantajate
sau vulnerabile91 la resurse;
• susţinerea familiilor cu copii;
90
Un domeniu central în contextul evoluţiilor demografice.
91
Fuseseră deja dezvoltate programe vizând persoane cu handicap, persoane vârstnice, persoane fără
adăpost, persoane victime ale violenţei domestice.
90
• Programul de susţinere a familiilor nou constituite;

• Programul de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei;
• îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei rome.
Astfel,
„Obiectivul central al Guvernului României, în ceea ce priveşte domeniul
incluziunii sociale se referă la continuarea eforturilor pentru dezvoltarea unei
societăţi incluzive bazată pe acordarea de servicii de incluziune socială integrate
dezvoltate având la bază o evaluare reală a nevoilor individului, prin dezvoltarea
sectorului terţiar şi prin asigurarea oportunităţilor egale pentru toţi cu accent
deosebit pe persoanele vulnerabile” (Raportul Naţional Strategic privind
protecţia socială şi incluziunea socială 2008-2010, p. 21).
În vederea asigurării creşterii gradului de ocupare a persoanelor defavorizate
urmau să fie promovate şi desfăşurate următoarele acţiuni: promovarea economiei
sociale, integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap şi asigurarea
responsabilităţii implementării şi resurselor alocate.
În acelaşi timp, dezvoltarea politicilor familiale se concentra pe promovarea de
măsuri care să încurajeze participarea femeilor pe piaţa muncii, prin dezvoltarea
facilităţilor de îngrijire a copiilor şi dezvoltarea centrelor de zi care să încurajeze
reîntoarcerea mamelor la locul de muncă (RNS 2008-2010, p. 26).
Al treilea obiectiv strategic, continuarea eforturilor pentru îmbunătăţirea
condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor de etnie Romă, era susţinut prin desfăşurarea de
studii şi implementarea sistemului de monitorizare şi evaluare elaborat, la nivel
metodologic. Cu privire la programe şi acţiuni concrete, erau vizate favorizarea
accesului la serviciile de sănătate primară prin listele medicilor de familie;
continuarea programelor de formare şi pregătire a mediatorilor sanitari şi a
mediatorilor şcolari; îmbunătăţirea participării şcolare a persoanelor de etnie
Romă; dezvoltarea programelor naţionale destinate încadrării în economia
formală; promovarea politicilor anti-discriminatorii, apelându-se atât la Fondul
Social European, cât şi la fonduri rambursabile acordate de Banca Internaţională
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (RNS 2008-2010, pp. 29-30).
În domeniul pensiilor, sistemul modificat se constituia din pilonul 1 de pensii,
obligatoriu, pay-as-you-go, pilonul 2 de pensii, voluntar, şi pilonul 1 bis,
obligatoriu, de conturi individuale. Schimbările intervenite vizau: creşterea vârstei
standard de pensionare într-o abordare treptată până în anul 2014; creşterea
stagiului minim de cotizare pentru ambele sexe de la 10 la 15 ani; introducerea
unei noi formule de calculare a pensiilor bazată pe un sistem luând în considerare
veniturile realizate pe toată durata anilor de muncă şi nu doar pe o anumită
perioadă.
91
Vulnerabilităţile sistemului erau considerate: numărul scăzut al asiguraţilor din

rândul lucrătorilor independenţi, rata de 19% de sărăcie la pensie şi dimensiunea
de gen a nivelului sărăciei (22,0% dintre femeile în vârstă de peste 65 de ani se
aflau sub riscul de sărăcie în comparaţie cu numai 13% dintre bărbaţi, conform
RNS 2008-2010, pp. 38-39).
Cu privire la serviciile de sănătate publică, obiectivul central se referea la
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui sistem de sănătate
modern şi eficient, compatibil cu sistemele de sănătate din Uniunea Europeană.
De asemenea, erau vizate prioritar implementarea de programe care să răspundă
problemelor de sănătate publică prioritare şi nevoilor grupurilor vulnerabile,
dezvoltarea infrastructurii sanitare şi a medicinii de urgenţă, precum şi pe
stabilirea listei de medicamente esenţiale pentru sănătatea populaţiei, care să fie
acoperite parţial sau total prin sistemul de asigurări sociale de sănătate (RNS
2008-2010, pp. 44-45).
În vederea dezvoltării ulterioare au fost stabilite priorităţi pe termen lung şi
mediu, precum şi priorităţi cu privire la îngrijirea pe termen lung. În vederea
îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale, în anul 2007 au fost evaluaţi furnizorii
de servicii medicale, dispozitive medicale, medicamente şi materiale sanitare şi s-
au înfiinţat la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate comisii de experţi,
ce aveau drept scop o mai bună monitorizare a activităţii (RNS 2008-2010, pp.
45-52). Pentru creşterea accesibilităţii serviciilor medicale au fost luate în
considerare deplasarea accentului către serviciile preventive de sănătate şi
creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate, modernizarea serviciilor şi
dezvoltarea şi extinderea asistenţei medicale comunitare integrate.
O problemă aparte se referea la faptul că majoritatea persoanelor vârstnice
dependente beneficiau de îngrijire acordată în familie, preponderant de către
femei. Această realitate ridica o multitudine de probleme ce trebuiau rezolvate. Pe
de o parte, femeile doreau să intre pe piaţa muncii, determinate inclusiv de
necesităţi economice, pe de alta, raportul preciza că “îngrijirea de către familie se
realiza cu precădere în mediul rural, unde tradiţia şi valorile morale sunt păstrate
într-o mai mare proporţie.” De fapt, indiferent de realităţile economice sau sociale
(femeile îşi pot dori accesul pe piaţa muncii indiferent de condiţia lor economică,
iar morala tradiţională a muncii de îngrijire gratuite feminizate nu poate constitui
un principiu al unei Uniuni Europene preocupată de egalitatea de şanse între
femei şi bărbaţi) îngrijirea informală de către femei va continua să fie pilonul
principal al sistemului, sprijinită prin programe de formare şi informare, precum
şi prin colaborări cu angajatori care doresc să se implice în implementarea
politicilor privind locurile de muncă flexibile (RNS 2008-2010, p. 64).
Ultimul raport anual al României în domeniul protecţiei sociale şi excluziunii
sociale este România - Raport comun privind protecţia socială şi incluziunea
92
socială - 2009. Riscul de sărăcie identificat este de 19%, cu valori superioare

pentru populaţia rurală, romi, copii, şomeri şi femei în vârstă. Rămâne deschisă
întrebarea cu privire la efectele crizei financiare, mai ales asupra grupurilor
vulnerabile, la care se va răspunde, probabil, cu ocazia următorului raport anual.
Unele lucruri le putem anticipa, cum ar fi constatarea că rata de ocupare a
femeilor, persoanelor în vârstă şi rata de şomaj în rândul tinerilor rămân la
dimensiuni îngrijorătoare, criza economică având tendinţa să afecteze
preponderent categoriile vulnerabile, astfel încât acestea ar trebui vizate cu
precădere de către politicile sociale.
O astfel de analiză este îngreunată de caracterul documentelor folosite, care
„oferă o imagine mai degrabă descriptivă a programelor şi proiectelor care ţintesc
grupuri vulnerabile, fără a oferi o imagine suficient de analitică a rezultatelor.
Există progrese, însă cifrele prezentate sunt mai degrabă derutante deoarece nu
oferă nici o idee a impactului măsurilor în cadrul unei evaluări de ansamblu”
(Raport comun privind protecţia socială şi incluziunea socială, 2009, p. 3).
Priorităţile cu privire la accesul pe piaţa muncii au fost: creşterea nivelului de
ocupare pentru persoanele defavorizate, promovarea politicilor integrate (pachete
de măsuri de prestaţii şi servicii sociale) şi continuarea eforturilor de ameliorare a
condiţiilor de viaţă ale romilor.
Cu privire la sistemul de pensii, raportul apreciază că România se confruntă cu
provocări majore în ceea ce priveşte durabilitatea sistemului de pensii, atât pe
termen scurt, cât şi pe termen lung şi mizează pe creşterea nivelului de recuperare
a contribuţiilor şi lupta împotriva muncii nedeclarate, precum şi pe creşterea
perioadei de contribuţie. Având în vedere discrepanţele de gen majore cu privire
la veniturile din pensii, o problemă o constituia lipsa, la nivel legislativ, a unui
nivel minim pentru pensii.
Sistemul de sănătate prezintă probleme multiple de accesibilitate, calitate şi
încredere publică. Cu privire la accesibilitate, Guvernul îşi propunea construirea
unor noi unităţi medicale, achiziţionarea de ambulanţe şi angajarea de personal
medical. Cu privire la calitate, trebuia îmbunătăţită calitatea echipamentelor, dar
nu exista o strategie clară în acest sens. În ceea ce priveşte îngrijirea pe termen
lung, nu se observa o îmbunătăţire substanţială.
III.2.2. Democratizarea
III.2.2.1. Instrumente
Art. 6 din TUE se referă la principiile democratice şi ale respectării drepturilor
omului. Astfel, articolul stabileşte că Uniunea Europeană se bazează pe principiile
libertăţii, democraţiei, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi ale
statului de drept. În consecinţă, toate statele ce solicitau aderarea trebuiau să
93
îndeplinească trei condiţii esenţiale: identitate europeană; sistem democratic de

guvernare; respect faţă de drepturile omului şi libertăţile cetăţeneşti.
Tratatul de la Lisabona menţine aceste condiţionări şi le dezvoltă pe tot
cuprinsul său, după cum am arătat în cadrul capitolului 1 al acestui studiu. De
exemplu, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consolidează
instituţiile şi instrumentele democratice. De asemenea, în contextul democratizării
şi cetăţeniei participative, este important de subliniat rolul pe care includerea
Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene îl are în apropierea şi
interesul cetăţenilor: conform cercetării Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile
sale asupra României, 18% dintre respondenţi au considerat includerea
obligativităţii juridice a Cartei cea mai importantă modificare adusă de Tratatul de
la Lisabona stării de fapt anterioare (acesta a fost al doilea răspuns în preferinţele
respondenţilor, primul referindu-se la stabilirea personalităţii juridice a Uniunii
Europene).
Criteriile de la Copenhaga stabileau, între altele, că ţara candidată trebuia să
obţină stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, statul de drept, drepturile
omului şi protecţia minorităţilor naţionale. În cazul României, această stabilitate a
fost atinsă la momentul începerii negocierilor de aderare şi consolidată pe
parcursul procesului de aderare. Cu toate acestea, procesul de aderare a avut un
set de neajunsuri din perspectiva democratizării instituţiilor. Pe fundalul
reminiscenţelor perioadei socialiste, perioadă în care etatismul prevala asupra
pluralismului, cel din urmă fiind o condiţie esenţială pentru democraţie, în
perioada de aderare etatismul s-a consolidat. Consolidarea etatismului s-a produs
datorită procesului tehnic, precum şi termenilor scurţi de care dispuneau statele
candidate pentru înfăptuirea reformelor aferente capitolelor de negociere. Printr-
un asemenea proces, democratizarea mai degrabă s-a petrecut prin proceduri de
condiţionare decât de interiorizare şi conştientizare că practicile democratice sunt
indispensabile funcţionării statului într-o economie de piaţă.
III.2.2.2 Cazul României

Democratizarea presupune participarea activă a cetăţenilor atât la nivel
naţional, cât şi al Uniunii Europene. Asociaţiile, instituţiile şi ONG-urile
implicate în procesul democratic funcţionează ca o punte de legătură dintre
cetăţenii individuali şi aparatul guvernamental. La nivelul Uniunii, mai ales după
adoptarea Tratatului de la Lisabona, a fost stabilit şi consolidat un cadru de
interacţiuni între state, Uniunea Europeană şi cetăţeni. Un pas important îl
constituie creşterea rolului instituţiilor reprezentative naţionale (41% dintre
respondenţii cercetării Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile sale asupra
României au considerat că efectul principal produs la nivelul statelor interne va fi
creşterea reprezentării voinţei cetăţenilor din punctul de vedere al identităţii
94
naţionale, iar 52% dintre respondenţi au identificat principiul subsidiarităţii cu

situarea deciziei cât mai aproape de cetăţeni).
A fost crescut accesul cetăţenilor la deciziile şi instituţiile Uniunii, atât
individual cât şi prin asociaţii şi organizaţii reprezentative. În aceste condiţii, un
aspect fundamental îl constituie situaţia dialogului social în România. Încă din
perioada preaderare, conform Programului Naţional de Aderare a României la UE
- PNAR 2002, se urmărea consolidarea dialogului social atât tripartit, cât şi
bipartit. În 2002 era subliniat rolul diferitelor instituţii tripartite cum ar fi
Consiliul Economic şi Social, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul Naţional pentru Formare
Profesională a Adulţilor, Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare. Se
dorea asigurarea condiţiilor pentru consultarea şi informarea sindicatelor şi
patronatelor la nivel de ramură de activitate în vederea rezolvării revendicărilor
salariaţilor şi rezolvării eventualelor conflicte de muncă. Se urmărea, în egală
măsură, consultarea partenerilor sociali asupra iniţiativelor legislative sau de altă
natură - economico-socială, de pildă - prin înfiinţarea a zeci de Comisii şi sub-
comisii de Dialog Social, a căror acoperire teritorială trebuia extinsă.
Principalele probleme dezbătute în cadrul comisiilor de dialog social au avut
ca punct de referinţă obiectivele Acordului Social (monitorizat de Comitetul de
Monitorizare) pe anul precedent şi încheierea unui nou Acord Social cu trei
confederaţii sindicale şi şapte confederaţii patronale. În acelaşi timp, funcţionau
structurile bipartite precum comisiile paritare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice şi comisiile de disciplină.
Autorităţile ignorau ONG-urile sau orice alte tipuri de organizaţii, singurele
prezente fiind sindicatele şi patronatele. De aceea, erau urmărite prioritar:
armonizarea funcţionării Consiliului Economic şi Social cu cerinţele de
promovare şi dezvoltare a dialogului social; implicarea patronatelor şi sindicatelor
în procesul de transpunere şi implementare a acquis-ului şi pregătirea acestora
pentru derularea programelor cu finanţare externă. Consolidarea acestor parteneri
sociali era considerată o treaptă importantă în special pentru dezvoltări viitoare,
inclusiv preluarea unor atribuţii suplimentare. În cadrul cercetării Tratatul de la
Lisabona şi implicaţiile sale asupra României, 53% dintre respondenţi au
considerat că, la nivelul Uniunii Europene, este asigurată o reprezentare corectă a
grupurilor de interese în mare sau foarte mare măsură, 39% considerând că acest
lucru se petrece în mică sau foarte mică măsură. În acelaşi timp, rolul patrona-
telor şi al reţelelor de afaceri a fost considerat central pentru implementarea
politicilor UE de către 49% dintre respondenţi. Cu privire la Consiliul Economic
şi Social, s-a constatat o tendinţă printre respondenţi atât către sprijinirea reformei
interne, cât şi pentru creşterea rolului acestuia (28% au considerat că numărul
95
reprezentanţilor pentru fiecare grup ar trebui modificat, 57% că modalitatea de

consultare ar trebui modificată, 61% că avizele acordate de acesta ar trebui luate
în considerare în mod obligatoriu, 53% că acesta ar trebui să aibă iniţiative
legislative).
Mai multe studii referitoare la procesul de democratizare a statelor din Europa
Centrală şi de Est susţin faptul că procesul de negociere şi aderare la UE a fost
mai degrabă condiţionat de dimensiunea transpunerii de instituţii democratice noi,
decât de transformarea contextului instituţional intern respectându-se, totuşi,
specificul instituţiilor existente. De exemplu, într-un studiu de rezonanţă,
cercetătoarea Heather Grabbe enunţa faptul că „eforturile UE de a promova
dezvoltarea democratică nu au fost în concordanţă cu stimulentele create de
procesul de aderare, în cazul cărora UE a acordat prioritate eficienţei în
defavoarea legitimităţii”92. Astfel, cercetătoarea este de părere că, în procesul de
aderare, în statele candidate a fost consolidată mai degrabă puterea executivă, prin
instituirea unui „executiv suprem” în defavoarea celei legislative sau a puterii
actorilor regionali. Mai mult decât atât, în procesul de aderare, UE a ezitat să
ofere recomandări de design instituţional, axându-se mai degrabă pe recomandări
de procedură, care într-un fel au condiţionat ca instituţiile să se democratizeze şi
la rândul lor să disemineze practici democratice.
Constatările enunţate sunt specifice şi pentru România. După aderare,
reminiscenţele efortului de negociere şi de preaderare au rămas a fi specifice
modului de înfăptuire a politicilor publice, cu toate că, faţă de anii '90, se observă
o îmbunătăţire considerabilă a stării de fapt. Dacă este să analizăm longitudinal
rapoartele semestriale de monitorizare vom constata că România a făcut progrese
majore în această direcţie. De exemplu, au fost elaborate câteva legi de referinţă
în domeniul transparenţei şi apropierii instituţiilor de cetăţeni (Legea 544/2001,
Legea 52/2003), însă acestea au produs mai degrabă efecte statistice decât
schimbarea de paradigmă şi design instituţional intern. Instituţiile publice preferă
să utilizeze în continuare metode de mimare a consultărilor publice. Mai mult
decât atât, se manifestă o slabă pregătire a funcţionarilor publici în comunicarea şi
relaţionarea cu cetăţenii93. Astfel, instituţiile publice rămân în continuare opace şi
îndepărtate de nevoile şi aspiraţiile cetăţenilor, generând un context de
„democraţie de vitrină”.
Este de remarcat că, pe parcursul perioadei de postaderare, în spaţiul public
intern nu au avut loc dezbateri consistente privind reforma instituţiilor interne,
precum şi a principalelor politici publice. Legat de adoptarea şi intrarea în vigoare
92
Grabbe, Heather, Puterea de transformare a UE, Europenizarea prin intermediul condiţiilor de
aderare în Europa Centrală şi de Est, Editura Epigraf, Chişinău, 2008, p. 221.
93
Raport de monitorizare a instituţiilor publice, Bucureşti, 2008, elaborat de Centrul de Resurse
Juridice – CRJ.
96
a Tratatului de la Lisabona, pe parcursul ultimilor trei ani în spaţiul public intern

conştientizarea cetăţenilor români privind efectele ce se vor reflecta asupra
instituţiilor, legislaţiei şi politicilor publice interne s-a dovedit a fi o activitate
destul de timorată din partea comunicatorilor publici. Atât instituţiile publice, cât
şi mass-media, au avut o contribuţie destul de redusă în ceea ce priveşte
informarea cetăţenilor despre modificările aduse de Tratat. Astfel, la nivel intern
s-a generat un vid informaţional privind noutăţile Tratatului de la Lisabona, ceea
ce a contribuit la menţinerea unei distanţări a cetăţenilor faţă de aspectele
referitoare la integrarea europeană. Totuşi, este de apreciat faptul că începând cu
aprilie 2010 dezbaterile publice referitoare la subiecte de politici europene s-au
intensificat prin lansarea de către Comisia Europeană a Strategiei Europa 2020.
Din cele enunţate mai sus se poate conchide şi faptul că în România încă nu a
fost împământenită o reală cultură a comunicării active şi responsabile între
administraţia publică centrală şi locală, pe de o parte, cetăţeni şi organizaţiile legal
constituite ale acestora, pe de altă parte. Astfel, implicarea cetăţenilor şi a
organizaţiilor interesate în procesul de înfăptuire a politicilor publice este
îngrădită de prevederile superficiale şi contradictorii din cadrul legislativ existent.
Mai mult decât atât, în majoritatea cazurilor autorităţile administraţiei publice nu
ţin cont de poziţiile, propunerile, recomandările venite din partea comunităţilor
cetăţeneşti, celor profesionale, precum şi din partea mediului de afaceri asupra
cărora sunt aplicate respectivele reglementări.
Totuşi, este de apreciat faptul că în contextul implementării Strategiei pentru o
Reglementare mai bună la nivelul administraţiei publice centrale 2008 - 2013,
Guvernul României a elaborat un proiect de act normativ de completare a Legii
52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Acesta a fost
adoptat de către Parlament şi promulgat în data de 6 decembrie 2010, devenind
Legea 242/2010. Legea extinde aplicarea dispoziţiilor Legii 52/2003 şi asupra
documentelor de politici publice elaborate de autorităţile administraţiei publice
centrale. Până la această completare, autorităţile administraţiei publice fie se
eschivau de la organizarea consultărilor, fie mimau procesul de consultare publică
în etapele specifice elaborării documentelor de politici publice. Totodată,
completările aduse prin Legea 242/2010 instituie obligativitatea autorităţilor
administraţiei publice de a justifica în scris nepreluarea recomandărilor formulate
şi înaintate în scris de cetăţeni şi asociaţiile legal constituite ale acestora.
Astfel, se asigură creşterea gradului de implicare a cetăţenilor, organizaţiilor
nonguvernamentale, şi a mediului de afaceri în procesul de luare a deciziilor care
îi privesc în mod direct. Această adaptare legislativă contribuie la întărirea
democraţiei participative, precum şi la creşterea responsabilizării administraţiei
publice. Aceste ajustări ale cadrului normativ se înscriu perfect în acţiunile de
adaptare a instituţiilor şi politicilor la prevederile Tratatului de la Lisabona.
97
IV. Design instituţional şi politic românesc în vederea implementării

prevederilor tratatului de la Lisabona. Recomandări
IV.1. Spaţiul administrativ românesc şi tratatul de la Lisabona.

Dezvoltarea capacităţii administrative. Instituţii, politici, strategii
IV.1.1. Continuarea profesionalizării în domeniul integrării europene a

funcţionarilor din administraţia publică centrală şi locală
Unul dintre motivele blocajului administrativ existent, al slabei performanţe
administrative se referă la faptul că personalul administraţiei publice rămâne încă
insuficient profesionalizat în domeniul integrării europene. Iată de ce, de multe
ori, autorităţile publice centrale şi locale manifestă pasivitate în participarea la
procesul de consultare sau promovare a unor propuneri de politici ale UE. Odată
ce autorităţile nu se implică, nici mesajele către cetăţeni nu sunt transmise
eficient, corect şi coerent. Mass-media naţională şi locală se substituie acestora,
asumându-şi singură rolul de a transmite informaţiile referitoare la procesele
integrării europene ale UE şi, respectiv, ale României. Însă, fără un sprijin
informaţional adecvat din partea autorităţilor, nici media nu utilizează capacitatea
de care dispune. Cercetarea Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile sale asupra
României scoate în evidenţă acest ultim aspect, pentru doar 8% dintre respondenţi
presa scrisă naţională fiind principalul mijloc de informare pe care aceştia îl
folosesc pentru a obţine informaţii despre politicile UE pentru o viaţă mai bună,
iar pentru alţi 11% fiind televiziunile naţionale cele ce reprezintă principalul
mijloc de informare despre politicile UE.
Cu o profesionalizare scăzută a personalului din administraţia publică centrală
şi locală nu se asigură participarea coerentă şi adecvată la procesul de înfăptuire a
politicilor Uniunii. Aceasta explică inerţia autorităţilor sau formalismul acestora
atunci când trebuie să lanseze dezbateri sau consultări publice. Un exemplu îl
constituie recent încheiatul turneu de 9 conferinţe organizate de către DAE în
colaborare cu DRIIE (SNSPA) prin care s-a încercat diseminarea prevederilor
Tratatului de la Lisabona pe regiunile de dezvoltare. S-a constat dificultatea de
organizare, lipsa relativă de interes şi, chiar, de cunoştinţe. Dacă autorităţile
publice locale şi centrale nu vor deţine o capacitate profesională la nivelul
deciziilor pe care trebuie să le ia, va exista în continuare o slabă performanţă
administrativă. Cu atât mai mult cu cât, conform principiului subsidiarităţii,
acestea sunt chemate să maximizeze beneficiul României în calitatea sa de
membru al UE.
98
De altfel, cercetarea întreprinsă pentru acest studiu stabileşte că 35% dintre

respondenţi înţeleg principiul subsidiarităţii ca situând decizia la nivelul ce
produce efectul maxim, iar 48% ca situând decizia mai aproape de cetăţeni.
Este, deci, nevoie de mai mare claritate, promptitudine şi perseverenţă în
fundamentarea, înfăptuirea, evaluarea şi reformarea unor politici, programe,
acţiuni şi strategii ale Uniunii, dar nu doar în laboratoarele opace ale puterii, ci
prin consultarea administraţiei centrale şi locale, a cetăţenilor, ONG-urilor,
interlocutorilor sociali etc. Un rol major îl va avea o clasă birocratică foarte bine
formată şi informată în domeniul integrării europene care, la rândul ei, va pregăti
şi informa populaţia.
Prin urmare, este nevoie ca:
• în viitorii ani să se dezvolte cât mai multe programe de formare de scurtă
şi lungă durată prin care să se facă referinţe directe la prevederile Tratatului de la
Lisabona;
• totodată, este nevoie ca atât instituţiile guvernamentale de specialitate
(cum ar fi DAE), cât şi instituţiile de învăţământ superior să dezvolte o serie de
programe itinerante prin care să popularizeze modul de funcţionare şi de
înfăptuire a politicilor UE;
• nu în ultimul rând, universităţile să pregătească noi programe de master şi
chiar doctorale care să realizeze aceste deziderate, chiar, dacă acesta va fi cazul,
prin accesarea de fonduri europene în acest sens. Un bun exemplu în acest sens îl
constituie noul program de master de la DRIIE (SNSPA) de pregătire a
funcţionarilor români în profesia de evaluator de politici publice şi programe
europene.
IV.1.2. Instituirea unei culturi a evaluării programelor şi politicilor publice, în

general, şi a celor europene, în special
Tratatul de la Lisabona enunţă obligativitatea Uniunii, precum şi a statelor
membre, de a utiliza evaluările politicilor, acţiunilor şi strategiilor sale. La
nivelul instituţiilor Uniunii, evaluarea a devenit o etapă indispensabilă procesului
de înfăptuire a politicilor, programelor şi acţiunilor Uniunii, stabilindu-se astfel
măsura succesului, dar şi a eşecului demersurilor întreprinse şi ajutând, astfel, la
fundamentarea noilor demersuri propuse a fi întreprinse. Printr-o asemenea
practică, instituţiile şi politicile Uniunii se apropie din ce în ce mai mult de
interesele şi aspiraţiile cetăţenilor europeni, generând astfel un grad tot mai ridicat
de transparenţă şi răspundere faţă de aceştia. Tratatul de la Lisabona nu face decât
să întărească cultura evaluării în vederea eficientizării demersurilor necesare
atingerii obiectivelor asumate.
99
În ceea ce ne priveşte, se constată că, pe parcursul ultimilor ani, au fost

elaborate multiple documente strategice şi programatice cu referire la integrarea
europeană a României, enunţându-se necesitatea reformării politicilor şi
programelor publice, apropiindu-le, astfel, de nevoile şi interesele cetăţenilor.
Dacă ne referim însă la gradul şi modul de implementare a acestor strategii,
constatăm că acestea nu au fost evaluate, impactul lor fiind practic necunoscut. Cu
toate că „Strategia pentru o reglementare mai bună” enunţă necesitatea instituirii
unei culturi a evaluării, în cazul nostru, evaluarea programelor, politicilor şi chiar
a strategiilor este încă o activitate sporadică, de pionierat. Cu atât mai mult acum,
când frageda unitate de specialitate a guvernului a fost şi ea reformată şi decimată.
Prin urmare, în vederea apropierii instituţiilor, politicilor şi conţinutului
documentelor strategice interne de interesele şi nevoile cetăţenilor este nevoie ca:
• evaluarea să devină o practică curentă în baza căreia documentele
strategice şi programatice să prevadă şi să urmărească reformarea unor programe
şi politici interne;
• astfel, se va asigura şi un grad mai ridicat de transparenţă şi răspundere
publică a instituţiilor publice centrale şi locale faţă de cetăţeni.
IV.1.3. Cooperarea mai strânsă cu reţelele patronale, de afaceri şi cele sociale

în vederea atingerii obiectivelor asumate de Uniunea Europeană prin Strategia
Europa 2020. Dezvoltare durabilă, dialog social
Consultările instituţiilor publice cu partenerii sociali, precum şi cu partenerii
patronali sunt de cele mai multe ori de faţadă, o procedură ce trebuie bifată în
grila înfăptuirii unei anumite acţiuni. Deşi în perioada de preaderare a fost
dezvoltat cadrul legislativ şi normativ necesar asigurării practicii de consultare,
instituţiile publice preferă să înfăptuiască decizii şi acţiuni în mod unilateral. Or,
în accepţiunea şi spiritul prevederilor Tratatului de la Lisabona, autorităţile
publice din statele membre sunt încurajate să coopereze strâns cu reţelele
patronale, de afaceri şi cele sociale în vederea unei înfăptuiri mai eficiente şi
eficace a politicilor Uniunii şi mai ales a atingerii obiectivelor stipulate în
Strategia Europa 2020.
Este necesară creşterea gradului de informare asupra modului de implicare a
partenerilor sociali în procesul de redresare economică, ce presupune o creştere
inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.
Asigurarea participării active şi responsabile în procesul de formulare,
implementare şi evaluare a politicilor Uniunii Europene presupune mai întâi de
toate o cunoaştere adecvată a instituţiilor UE, a procesului decizional în UE, a
politicilor Uniunii ş.a.
100
Doar astfel poate fi instituit un cadru al democraţiei participative care să

emane de la nivelul comunităţilor subsidiare către celelalte niveluri superioare.
Cercetarea Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile sale asupra României
prezintă faptul că 50% dintre participanţii la cercetare consideră că în foarte mare
şi mare măsură UE asigură o reprezentare corectă a punctelor de vedere ale
grupurilor de interese din Europa. La fel, cercetarea indică faptul că 19% dintre
respondenţi consideră reţelele patronale şi de afaceri ca fiind foarte importante în
procesul decizional al Uniunii Europene, iar alţi 54% le consideră importante. În
ceea ce priveşte participarea reţelelor patronale şi de afaceri la procesul de
implementare a politicilor UE, 20% dintre respondenţi consideră că acestea sunt
foarte importante, iar alţi 56% le consideră importante. Prin urmare, participanţii
la studiu identifică reţelele patronale şi de afaceri ca fiind structuri importante în
înfăptuirea politicilor UE, iar acest lucru trebuie să se reflecte şi la nivel naţional.
Plecând de la aceste consideraţii, întărite de cercetarea noastră, recomandăm
ca:
• instituţiile publice să coopereze mai strâns cu factorii de interes, printre
care reţelele patronale, de afaceri şi sociale prin instituirea unor mecanisme de
consultare bazate pe platforme virtuale adecvate, asemeni platformelor utilizate de
Comisia Europeană pentru consultările publice (de exemplu, platforma Your
Voice in Europe).
IV.1.4. Deficit informaţional intern

Există un vid informaţional, un imens deficit de informare a cetăţenilor şi,
uneori, chiar a instituţiilor cu nivelul cel mai ridicat de luare a deciziilor, lucru
care îi exclude pe cetăţeni atât de la luarea acestor decizii, dar şi de la
responsabilitatea firească pe care ar trebui să o aibă ca decidenţi. Lipsa de
informare se reflectă şi în dificultatea de a obţine informaţii pertinente din surse
româneşti, adesea fiind mai uşor să le obţinem din cele ale UE. Studiul de faţă
este un asemenea exemplu, fiind dificilă obţinerea informaţiilor de pe plan intern,
obţinerea lor de la UE dovedindu-se a fi mult mai uşoară. Atunci când astfel de
surse interne de informare există, din cadrul acestora lipsesc, de regulă, date
concrete despre ceea ce s-a făcut în mod real, despre impactul creării unei
instituţii, conform angajamentelor asumate şi a normelor UE, sau despre iniţierea
unei politici, a unei legislaţii, de asemenea, în conformitate cu obligaţiile asumate.
De exemplu, în evaluarea PNR pentru anul 2007, „îmbunătăţirea capacităţii
administraţiei publice de formulare şi implementare a politicilor publice” era
legată, printre altele, de acceptarea de către executiv a introducerii unui
„mecanism de analiză a fundamentării tuturor proiectelor de acte normative sau
documente de politici publice, anterior supunerii lor spre aprobare Guvernului”
101
sau de evaluarea ex post efectuată de către SGG a proiectelor de politici publice

propuse de către ministere sau alte organisme administrative. Raportul este
predominant cantitativ, iar în acest caz particular al fundamentării proiectelor
normative se pune prea puţin accentul pe calitatea fundamentării, pe modul în
care aceste proiecte răspund unor cerinţe ale sistemului sau pe modul în care
diferite iniţiative legislative se corelează pentru a nu da naştere unor mişcări de
sens contrar.
IV.1.5. Parlamentele naţionale, guvernanţă, subsidiaritate. Raportul

legislativ-executiv
Tratatul de la Lisabona creşte posibilitatea de implicare a parlamentelor
naţionale în procesul decizional, dar şi rolul autorităţilor regionale. România
trebuie să utilizeze mecanismele guvernanţei multi-nivel, situaţie conştientizată de
către respondenţii la chestionar, jumătate dintre aceştia indicând „participarea
parlamentelor naţionale la procesul decizional al Uniunii” drept o schimbare
majoră în relaţia dintre UE şi statele membre în urma intrării în vigoare a
Tratatului de la Lisabona. În acelaşi context, constatăm că principiul subsidia-
rităţii – central pentru dezvoltarea de până acum şi funcţionarea viitoare a Uniunii
Europene – nu este foarte cunoscut în cadrul reprezentanţilor administraţiei
publice centrale şi locale sau în rândul reprezentanţilor sindicatelor, patronatelor
şi societăţii civile. Astfel, în loc de a înţelege faptul că prin intermediul acestui
principiu procesul decizional al Uniunii este localizat la acel nivel care permite o
producere a unui efect maxim (35%), majoritatea respondenţilor la chestionar au
identificat subsidiaritatea cu o situare a deciziei la un nivel cât mai apropiat
cetăţenilor (48%). În plus, respondenţii au dificultăţi privitoare la o bună
cunoaştere a competenţelor pe care le au instituţiile şi organismele instituţionale
europene şi naţionale care pot interveni în verificarea aplicării principiului
subsidiarităţii. De aceea, considerăm important ca mecanismele specifice
subsidiarităţii trebuie să fie cunoscute de reprezentanţii administraţiei publice,
societăţii civile şi mediului privat printr-o participare mai activă a acestora la
înfăptuirea politicilor publice ale Uniunii Europene.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană
încurajează participarea sporită a parlamentelor naţionale la activităţile Uniunii şi
consolidează capacitatea acestora de a-şi exprima punctul de vedere asupra
proiectelor de acte legislative ale UE (a se vedea prevederile Protocolului nr. 1
privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană). În acest context,
instituţia legislativă din România trebuie să-şi eficientizeze activitatea astfel încât
aceasta să participe activ, prompt şi transparent în procesele aferente integrării
europene. Dar, totodată, este nevoie ca rolul guvernului să fie şi mai clar delimitat
pentru a nu se suprapune cu competenţele parlamentului sau pentru a nu interfera
102
cu procedurile legislative, aşa cum se întâmplă, de pildă, cu utilizarea excesivă a

emiterii de Ordonanţe de Urgenţă.
Cercetarea Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile sale asupra României arată
faptul că 37% dintre respondenţi consideră drept efect principal al intrării în
vigoare a Tratatului de la Lisabona apariţia parlamentelor naţionale în sistemul
decizional al UE, garanţie a respectării voinţei cetăţenilor, în alteritatea lor de
cetăţeni naţionali ai statelor Uniunii. Totodată, 50% dintre respondenţi consideră
că, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, relaţia dintre Uniunea
Europeană şi statele membre se schimbă prin participarea parlamentelor naţionale
la procesul decizional al Uniunii. Prin urmare, plecând de la aceste consideraţii:
• instituţia legislativă internă trebuie să-şi reformeze practica şi procedurile
utilizate pentru a deveni mult mai eficientă, eficace şi responsabilă în procesul de
participare la activităţile Uniunii;
• este nevoie de un memorandum între Parlament şi Guvern prin care să se
prevadă competenţele părţilor, procedurile de relaţionare, termenii de acţiune etc.
Pe de altă parte, România ar trebui să fie mai activ preocupată de procesul

decizional din cadrul Uniunii Europene, în toate etapele desfăşurării acestuia. În
acest sens, în prezent, Departamentul de Afaceri Europene al Guvernului
României şi alte organisme administrative gestionează problematica decizională,
accentul fiind pus pe identificarea chestiunilor care vor apărea pe agenda
Comisiei Europene şi pe analiza efectelor pe care acestea le-ar putea avea asupra
intereselor naţionale ale României, scopul fiind cel de a se ajunge la coagularea
unui punct de vedere pe care atât reprezentanţii din COREPER sau din
formaţiunile Consiliului, cât şi experţii prezenţi în diferitele formaţiuni de lucru,
să îl cunoască şi să îl promoveze. Este important de notat aici faptul că personalul
însărcinat cu problematica europeană este conştient de faptul că agenda naţională
nu poate fi promovată în totalitate, jocul european bazându-se pe regulile
compromisului, astfel încât bunul mers al unui stat depinde în cele din urmă de
bunul mers general.
Cu toate acestea, România nu pare a fi pe deplin conştientă de influenţa pe
care o poate avea datorită populaţiei sale, transformată în voturi ponderate la
nivelul Consiliului şi în mandate de europarlamentar la nivelul PE. Lipsesc
iniţiative politice în care oficialii români să se afirme ca lideri regionali şi prin
care să fie introduse pe agenda UE chestiuni care privesc punctual grupuri de state
din spaţiul Europei Centrale şi de Est. Astfel, „consolidarea noii imagini a
României europene” care apărea în Strategia postaderare poate avea loc nu prin
campanii de imagine pe termen scurt/mediu, ci prin asumarea unui rol activ în
sistemul politico-instituţional al UE.
103
Posibilităţile deschise de Serviciul European pentru Acţiune Externă în

definirea unei politici active a Uniunii Europene dau României şansa de a-şi
promova, prin intermediul acestuia, punctele de vedere şi interesele de ţară de
frontieră a UE, riverană Mării Negre, ţară membră NATO şi UE, OSCE şi a
Consiliului Europei, ţară interesată în dezvoltarea democratică din Balcani, dar şi
din vecinătatea estică, cu precădere Republica Moldova, Ucraina, Turcia, dar şi
Rusia sau Caucazul. România are interese majore în zonă şi poate să joace un rol
important în stabilirea strategiilor pentru Turcia, Moldova, Balcanii de Vest dacă
îşi va valorifica atuul cunoaşterii zonei şi va reuşi să realizeze alianţe câştigătoare
în jurul ideilor promovate de ea. România trebuie să elaboreze studii şi, în baza
lor, strategii pe 10-20 de ani de promovare a intereselor UE şi, deci, ale sale, în
zona sa de influenţă care ar trebui să fie cea cuprinsă în perimetrul Turcia,
Balcanii de Vest, Moldova.
Apreciem că se pot formula următoarele observaţii:

• există o mare oportunitate pentru cetăţenii României de a se exprima
direct în alteritatea lor de cetăţeni ai unui stat membru al UE prin intermediul
noilor puteri pe care Tratatul de la Lisabona le acordă parlamentelor naţionale;
• Parlamentul României trebuie să pună la punct acele mecanisme care să
asigure parlamentarismului din România un rol activ în modelarea europeană la
nivelul PE şi nu doar unul de spectator pasiv care avizează prin aprobare tacită tot
ceea ce vine de la Bruxelles; astfel, cetăţenii români vor participa prin
reprezentantele şi reprezentanţii lor la decizia europeană;
• cu atât mai mult apare necesitatea întăririi şi pe mai departe a rolului
Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României şi a accesului public
electronic la conţinutul şi rezultatele dezbaterilor care au loc în cadrul acestei
comisii. O deschidere a lucrărilor comisiei parlamentare către actorii publici,
privaţi sau non-profit interesaţi de chestiuni punctuale aflate sub incidenţa
proiectelor legislative examinate în vederea controlului aplicării principiilor
subsidiarităţii şi proporţionalităţii ar aduce un plus de legitimitate şi transparenţă;
• în acelaşi timp, recomandăm întărirea rolului Departamentului pentru
Afaceri Europene, autoritate ce trebuie să îşi dobândească un statut de instituţie cu
atribuţii şi competenţe transversale în ceea ce priveşte participarea României la
acţiunile Uniunii. Pentru consolidarea capacităţii instituţiei legislative de
participare la activităţile Uniunii, este nevoie ca DAE să devină coordonator
naţional, integrator, din partea Guvernului într-un permanent parteneriat cu
Parlamentul în tot ce înseamnă atribuţii comune. De asemenea, trebuie consolidat
rolul DAE în elaborarea documentelor de poziţie ale României, astfel încât,
poziţia ţării noastre să fie coerentă de la un Consiliu la altul, dar mai ales, de la un
sector, la altul. Dacă în privinţa noii alterităţi a parlamentului naţional DAE este
104
„condamnat” să colaboreze cu Parlamentul, acelaşi lucru se întâmplă şi în privinţa

politicii externe şi de apărare unde trebuie să colaboreze cu MAE.
IV.1.6. Îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a fondurilor alocate României

prin intermediul instrumentelor structurale
După un parcurs de aproape patru ani în UE şi având statutul de beneficiar net
al fondurilor alocate prin intermediul instrumentelor structurale, capacitatea
administrativă de absorbţie a fondurilor structurale a României rămâne încă una
foarte scăzută. O asemenea situaţie în loc să contribuie la reducerea disparităţilor
de ordin economic, infrastructural, social şi administrativ, le va accentua.
Faptul că România se află pe ultimul loc în clasamentul statelor membre în
privinţa absorbţiei fondurilor alocate prin intermediul instrumentelor structurale şi
de coeziune este cauzat, între altele, de faptul că la accesarea acestora participă,
paradoxal, foarte puţini potenţiali beneficiari. De exemplu, cercetarea Tratatul de
la Lisabona şi implicaţiile sale asupra României scoate în evidenţă faptul că 76%
dintre respondenţi spun că nu au participat până în acest moment la accesarea de
fonduri alocate României prin intermediul instrumentelor structurale. Acest aspect
demonstrează fie că instrumentele structurale nu sunt încă suficient de apropiate
de factorii competenţi, fie că procedurile sunt prea complicate, fie că aceştia nu
deţin informaţii adecvate privind obiectivele şi modul de accesare a fondurilor
alocate României prin intermediul instrumentelor structurale. Pe de altă parte,
51% dintre respondenţi consideră că fondurile structurale accesate de România
până la acest moment au contribuit în mică măsură la obiectivele de coeziune,
ceea ce indică faptul că, într-un oarecare grad, respondenţii par a şti ce sunt şi care
sunt obiectivele aferente fondurilor structurale. În aceeaşi idee, 19% din
respondenţi consideră că fondurile structurale accesate de România până la acest
moment au contribuit în foarte mică măsură la obiectivele de coeziune, ponderea
celor care apreciază că fondurile structurale accesate de România până la acest
moment au contribuit în mare măsură la obiectivele de coeziune fiind de doar
15%.
Pe de altă parte, 59% dintre respondenţi consideră că procentul din bugetul
Uniunii Europene destinat coeziunii ar trebui să fie mai mare, iar 14% consideră
că acesta ar trebui să rămână la fel. O asemenea poziţionare a respondenţilor
indică opţiunea acestora de reformare a politicii de coeziune economică, socială şi
teritorială. Dacă România va avea în continuare o slabă capacitate administrativă
de absorbţie a fondurilor alocate, va fi dificil să fie purtătoarea acestui mesaj la
nivel european, neavând legitimitate în a-şi impune punctele de vedere referitoare
la următoarea perspectivă financiară a UE.
În vederea îmbunătăţirii actualei stări de fapt la nivel intern cu referire la
atingerea obiectivelor Uniunii enunţate în Tratatul de la Lisabona, recomandăm
105
întreprinderea următoarelor demersuri complementare prevederilor Planului

Naţional de Reforme 2011-2013:
• Actualul mod de funcţionare a întregului sistem aferent gestionării trebuie
menţinut până în 2013. Dacă va fi absolut necesar, trebuie operate cât mai puţine
modificări în designul sistemic şi instituţional al gestionării şi coordonării
programelor operaţionale. Între timp, pot fi iniţiate dezbateri referitoare la
designul sistemic şi instituţional pentru următoarea perioadă financiară 2014 –
2021;
• Pentru eficientizarea sistemului trebuie adaptate şi simplificate procedu-
rile utilizate în depunerea, selecţia, contractarea, monitorizarea şi evaluarea
proiectelor aferente programelor operaţionale;
• Depolitizarea managementului sistemic şi instituţional aferent progra-
melor operaţionale. Anumite blocaje în sistemul de gestionare şi coordonare a
instrumentelor structurale provin din cauza imixtiunii sferei politice în activităţile
de management operaţional şi strategic. Actorii politici preferă să politizeze
sistemul (de exemplu, prin numirea de funcţionari în conducerea structurilor de
gestionare a instrumentelor structurale, funcţionari care, de cele mai multe ori, nu
au experienţă ori sunt slab pregătiţi în domeniul managementului operaţional şi
strategic), diminuându-se astfel capacitatea instituţională în loc să fie sporită. În
plus, o asemenea strategie duce la reducerea motivaţiei profesioniştilor, specia-
liştilor, funcţionarilor de carieră specializaţi, ceea ce, pe termen mediu şi lung,
poate duce la o criză majoră de personal calificat. Prin urmare, pentru
îmbunătăţirea capacităţii administrative în accesarea fondurilor structurale este
nevoie ca managementul sistemic şi instituţional să fie depolitizat, iar numirile să
se facă strict pe criterii profesionale;
• Deblocarea posturilor în instituţiile specializate de gestionare a progra-
melor operaţionale, precum şi în instituţiile publice beneficiare de proiecte.
Hotărârea de blocare a posturilor în toate instituţiile publice are un impact negativ
asupra capacităţii administrative de absorbţie a fondurilor alocate României prin
intermediul instrumentelor structurale. Chiar dacă la nivelul Autorităţii de
Management au fost aprobate derogări, acestea nu au reuşit să rezolve problema
lipsei personalului profesionist în domeniul absorbţiei fondurilor structurale, mai
ales la nivel instituţiilor şi organizaţiilor publice beneficiare. De aceea, este
nevoie ca în următoarea perioadă Guvernul Românei să abroge această prevedere,
cel puţin pentru acele activităţi care se referă la absorbţia fondurilor structurale
alocate României;
• Diversificarea, adaptarea şi direcţionarea programelor de formare referi-
toare la scrierea şi implementarea proiectelor finanţate prin fondurile structurale
către mediile defavorizate. Cu toate că în ultimii ani oferta programelor de
formare a fost diversificată considerabil, în următorii ani va fi necesară o acţiune
106
şi mai hotărâtă în acest sens. Mai mult decât atât, este recomandabil ca
programele de formare să includă şi module legate de analiza politicilor publice
locale, având şi o componentă de metode şi tehnici de cercetare socială. O
asemenea strategie ar permite ca, în timp, să existe resursele umane necesare
elaborării propunerilor de finanţare care să cunoască necesităţile reale ale
comunităţilor beneficiare, asigurându-se, astfel, adecvarea, relevanţa, pertinenţa şi
sustenabilitatea proiectelor propuse spre finanţare.
Dacă ar fi să concluzionăm pentru cele spuse la capitolul IV.1.5. şi IV.1.6., am

spune că este necesară continuarea reformelor în domeniile administraţiei publice,
sistemului judiciar şi instrumentelor structurale prin:
• Simplificarea strategiilor, planurilor de măsuri etc. prin eliminarea actelor
redundante şi coagularea direcţiilor de reformă în documente clare şi concise94;
• Adoptarea unor direcţii de reformă care să dureze mai mult decât
mandatul unui guvern;
• Creşterea gradului de responsabilizare a factorilor politici faţă de măsurile
adoptate;
• Consolidarea instrumentelor de control asupra modalităţilor de
implementare a politicilor publice;
• Crearea unor instrumente eficace de colectare a datelor referitoare
înfăptuirea politicilor publice;
• Creşterea transparenţei procesului decizional.
IV.2. Model european. Dimensiunea socială
Pornind de la ultimele date oferite, deşi în lipsa unui Raport din 2010 pentru
2009, pot fi subliniate următoarele aspecte problematice şi recomandări:
IV.2.1. Dimensiunea de gen este insuficient abordată

La nivelul sărăciei, categoriile cele mai vulnerabile sunt feminizate. Trebuie
dezvoltată o strategie de combatere a sărăciei femeilor prin metode specifice, a
căror implementare să fie monitorizată.
Cu privire la sistemul de pensii este necesară abordarea clară a discrepanţei
veniturilor. Deşi ultimele măsuri anunţate de Guvern cu privire la mărirea
94 La un nivel redus, un model de lucru coerent şi succint îl poate reprezenta documentul

Methodical Instructions for the Organisation of Work when Meeting the Legislative Obligations
Ensuing from the Membership of the Czech Republic în the European Union elaborat de către
executivul Republicii Cehe în anul 2005. Disponibil online http://www.vlada.cz/assets/evropske-
zalezitosti/kompatibilita-s-pravem-es-eu/app1_methodical_instructions.pdf.
107
timpului de contribuţie vor contribui teoretic la mărirea viitoarelor nivele de

pensii ale femeilor, dacă nu se urmăresc şi implementează măsuri coerente de
creştere a egalităţii de şanse a lucrătorilor în vârstă (în special) femei pe piaţa
muncii acest posibil efect pozitiv nu se va materializa.
Cu privire la sănătate, femeile sunt afectate în triplu rol:
• de lucrătoare - domeniul medical este feminizat;
• de îngrijitoare - în lipsa accesibilităţii sistemului, ele sunt îngrijitoare
(deseori informale şi neplătite);
• de beneficiare ale sistemului (România continuă să se confrunte cu o rată
alarmantă a deceselor în urma cancerului de col uterin, cancerului la sân şi cu o
rată foarte crescută a mortalităţii materne comparat cu alte state UE).
În condiţiile în care va continua să se sprijine pe îngrijitoarele informale,
Guvernul ar trebui să se asigure că promovează acest tip de îngrijire şi prin
asumarea acestor responsabilităţi de către bărbaţi şi că acest tip de muncă este
plătit la un nivel decent şi nu creează un nou domeniu de muncă sărac şi
feminizat.
Ultimele măsuri salariale din domeniul sănătăţii lovesc şi în nivelul de trai al
lucrătoarelor dintr-un sistem oricum feminizat şi sărac. Nu sunt semnale
suficiente că Guvernul înţelege acest triplu rol şi că abordează politici coerente în
domeniu. Mai mult, asocierea îngrijirii în familie cu morala denotă o înţelege
defectuoasă a importanţei îngrijirii profesionale, dar şi o totală neînţelegere a
egalităţii de şanse şi strategiilor de emancipare în materie de gen la nivelul
Uniunii Europene. În acelaşi timp, formularea şi monitorizarea politicilor
naţionale de gen este îngreunată de desfiinţarea şi reorganizarea recentă a ANES.
IV.2.2. Reducerea discrepanţelor geografice cu privire la nivelul veniturilor şi

accesul la servicii de sănătate
În realizarea acestui deziderat, este nevoie de:
• stabilirea unei Strategii separate în acest sens, cu criterii şi indicatori clari
care să permită monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor prioritare;
• atragerea de fonduri prin Fondul Social European pentru îndeplinirea
acestei Strategii.
IV.2.3. Îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru minoritatea Romă, mai ales

prin asigurarea accesului la programe de educaţie şi formare
În acelaşi timp, este necesară monitorizarea, evaluarea şi îmbunătăţirea
politicilor deja existente (precum politicile afirmative pentru admiterea studenţilor
romi în învăţământul superior). O iniţiativă interesantă în acest sens este cea a
SNSPA care organizează un program doctoral dedicat romilor şi integrării lor.
108
Încurajarea atragerii de fonduri prin Fondul Social European, care să vizeze în

mod deosebit comunitatea Romă, poate fi şi ea o formulă.
IV.2.4. Dezvoltarea de modalităţi de evaluare analitice, nu descriptive

Este imperativ să se dezvolte posibilitatea de a estima şi înţelege cât mai bine
măsurile economice şi sociale luate pe timp de criză. De asemenea, datele folosite
trebuie constant raportate la categoriile vulnerabile: femei, minoritatea Romă sau
persoane cu dizabilităţi. De exemplu, analiza situaţiei minorităţii rome sau a
persoanelor cu dizabilităţi trebuie corelate cu dimensiunea de gen, în conformitate
cu implicaţiile abordării integratoare de gen (gender mainstreaming).
IV.2.5. Încurajarea corelării dintre preocuparea cu privire la excluziune

socială şi Anul European al Voluntariatului 2011
În special pentru categoriile vulnerabile şi cu risc crescut de sărăcie, este
importantă stimularea participării la reţele sociale, inclusiv prin voluntariat.
IV.2.6. Abordarea holistică a incluziunii sociale: acces la piaţa muncii,

participare în societate, acces la servicii de protecţie socială, trebuie întărită
Cu privire la accesul la piaţa muncii şi venituri, acest palier este problematic în
actualul context social, fiind de altfel abordat cu pesimism (cercetarea Tratatul de
la Lisabona şi implicaţiile sale asupra României arată că 50% dintre respondenţi
consideră posibilă atingerea ţintelor Europa 2020 cu privire la ocupare în mică
măsură, iar 65% dintre respondenţi consideră ţintele cu privire la reducerea
sărăciei realizabile în mică şi foarte mică măsură). În acelaşi timp părerile cu
privire la ţintele pentru creşterea integrării în învăţământ prin reducerea
abandonului timpuriu sunt împărţite echilibrat.
La nivel general, cele prezentate la punctul IV.2.1. al recomandărilor trebuie

considerate acţiune transversală celorlalte dimensiuni. Recomandările vizează atât
măsuri specifice de îmbunătăţire a incluziunii şi coeziunii sociale, cât şi modalităţi
de abordare ale măsurilor şi politicilor existente şi viitoare (în special
monitorizarea şi evaluarea acestor politici). Disponibilitatea şi importanţa
fondurilor europene, mai ales în contextul bugetar naţional actual, trebuie să
constituie o prioritate.
De altfel majoritatea respondenţilor din cadrul cercetării prin Tratatul de la
Lisabona şi implicaţiile sale asupra României au considerat că procentul din
bugetul european destinat coeziunii sociale ar trebui să fie mai mare. Dintre
109
aceştia, 74% considerau că aceste fonduri au contribuit în mică sau foarte mică
măsură la îmbunătăţirea problematicii coeziunii sociale95.
Se impune, deci, pentru asigurarea incluziunii sociale şi a coeziunii:
• respectarea drepturilor cetăţenilor;
• participarea activă a acestora la funcţionarea Uniunii Europene.
Creşterea gradului de reprezentativitate a instituţiilor, precum şi creşterea

participării cetăţenilor, constituie două dintre elementele cheie ale Tratatului de la
Lisabona.
IV.3. Democratizare
Cu privire la consolidarea şi accelerarea procesului de democratizare, Tratatul

de la Lisabona a constituit un punct de cotitură. Prin facilitarea creşterii accesului
cetăţenilor la instituţiile europene şi la informaţii cu privire la acestea, încurajarea
iniţiativelor cetăţeneşti şi asigurarea posibilităţii contestării deciziilor instituţiilor
europene, cetăţenii europeni au la dispoziţia lor instituţiile necesare unei cetăţenii
participative vitale pentru consolidarea democratizării. Conform cercetării
Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile sale asupra României, respondenţii au
notat, în medie, cu 6,30 felul în care Uniunea Europeană îşi informează cetăţenii.
În acelaşi timp, prin Tratatul de la Lisabona se diminuează distanţa dintre UE şi
cetăţeni (60% dintre respondenţi). De aceea, formulăm următoarele recomandări:
IV.3.1. Creşterea rolului mass-media pentru informarea corectă şi

promovarea cetăţeniei active
Trebuie sprijinite campanii de informare cu privire la încurajarea iniţiativelor
cetăţeneşti (de exemplu, posibilitatea a 1.000.000 de cetăţeni din 7 state membre
de a formula direct o iniţiativă cetăţenească sau posibilitatea oricărui cetăţean,
asociaţie, ONG sau persoană juridică de a înainta petiţii Parlamentului European
sau dreptul oricărui cetăţean, asociaţie, ONG sau persoană juridică de a accesa
documentele instituţiilor Uniunii Europene), dar şi cu privire la posibilitatea
contestării deciziilor instituţiilor europene (sesizarea funcţionarii defectuoase a
instituţiilor, posibilitatea de a se adresa în scris şi a primi răspuns în aceeaşi limbă
a oricărui cetăţean, asociaţie, ONG sau persoană juridică, folosirea instituţiei
Ombudsmanul European). Important de subliniat este faptul că cercetarea Tratatul
de la Lisabona şi implicaţiile sale asupra României indică faptul că o proporţie
covârşitoare din respondenţi (79%) foloseşte internetul pentru a se informa cu
95 A se vedea cap. IV.1.6.
110
privire la politicile UE. În acest context o atenţie sporită ar trebui acordată

mediului online.
IV.3.2. Creşterea rolului autorităţilor publice abilitate din statele membre cu

privire la informarea şi diseminarea posibilităţilor de cetăţenie activă din cadrul
Uniunii Europene
O atenţie sporită în cazul României trebuie acordată încurajării interacţiunilor
dintre autorităţile guvernamentale şi ONG-uri sau asociaţii non-guvernamentale,
care, ca membri ai societăţii civile din România, ocupă o poziţie secundară în
raport cu patronatele şi sindicatele în cadrul priorităţilor de dialog social ale
Guvernului. 68% dintre respondenţii din cadrul cercetării Tratatul de la Lisabona
şi implicaţiile sale asupra României consideră că statul român respectă drepturile
propriilor cetăţeni în mică şi foarte mică măsură. În acest context, întărirea
participării şi democratizării prin sprijinirea societăţii civile inclusiv de către
autorităţile naţionale trebuie accentuată.
IV.3.3. Creşterea colaborării dintre instituţiile europene şi partenerii sociali

(patronate, sindicate, ONG-uri) naţionali şi europeni
Încrederea cetăţenilor în Uniunea Europeană indică o relaţie inversă faţă de
raportarea la instituţiile naţionale: 74% dintre respondenţi consideră că UE
respectă drepturile cetăţenilor proprii în mare şi foarte mare măsură. În acest
context, folosirea mijloacelor şi instituţiilor europene pentru întărirea societăţii
civile este fundamentală.
IV.3.4. Promovarea cetăţeniei Uniunii, a cetăţeniei participative

În plus, UE nu trebuie privită doar ca o organizaţie interguvernamentală în
care fiecare actor statal încearcă să îşi maximizeze interesul naţional. Nu trebuie
să uităm că discutăm şi despre o Uniune de popoare, iar ideea cetăţeanului român
care a devenit cetăţean european trebuie dezvoltată şi aprofundată. Atât în
momentul aderării, cât şi în momentul intrării în vigoare a Tratatului de la
Lisabona, informările şi dezbaterile interne pe aceste subiecte au fost fie orientate
unidimensional către beneficiile statutului de membru (fără a se pune accentul şi
pe obligaţii), fie au lipsit într-o mare măsură. Astfel, discuţiile despre extinderea
şi aprofundarea integrării europene trebuie aduse cât mai aproape de „motorul”
Uniunii, cetăţeanul. Pentru ca procesul decizional să fie cu adevărat transparent,
cetăţeanul trebuie să fie informat şi să fie ajutat să înţeleagă fiecare pas, mai ales
în contextul guvernanţei europene care îi pune la dispoziţie diferite puncte de
acces la decizia europeană asigurând astfel legitimitate democratică, eficientă,
nivel superior de implementare. În plus, tot la capitolul guvernanţei, trebuie create
111
mecanisme eficiente de consultare şi integrare a feedback-ului actorilor interesaţi

care participă la diferite consultări publice. Şi, să nu uităm, 2011 va fi Anul
European al Voluntariatului şi cetăţeanul român s-ar putea implica prin programe
şi proiecte desfăşurate în cadrul acestei iniţiative.
IV.3.5. Implementarea recomandărilor formulate în raportul Dismantling the

obstacles to EU citizens’ rights96
Raportul este centrat asupra obstacolelor cu care cetăţenii europeni încă se
confruntă în accesarea anumitor drepturi de care se bucură în calitatea lor de
indivizi particulari, consumatori, rezidenţi, studenţi şi profesionişti. Raportul
accentuează de asemenea importanţa accesului liber şi facil la informaţiile
necesare şi relevante cetăţenilor în exercitarea propriilor drepturi (Comisia
Europeană, 2010). Subliniem importanţa respectării recomandărilor şi strategiilor
prezente cu privire la îmbunătăţirea situaţiei actuale.
IV.3.6. Întărirea societăţii civile inclusiv prin accesul la fonduri europene

Respondenţii din cadrul cercetării prin Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile
sale asupra României au considerat în proporţie de 62% că procentul din bugetul
european destinat coeziunii sociale ar trebui să fie mai mare. Dintre respondenţi, o
proporţie însemnată accesaseră fondurile europene (79%), dar 33% accesaseră
granturile de valoare mai mică (500.000), iar 74% considerau că aceste fonduri au
contribuit în mică sau foarte mică măsură la îmbunătăţirea problematicii coeziunii
sociale. Este necesară o evaluare a felului în care actorii sociali accesează fonduri
europene şi a partenerilor sociali care au dificultăţi în accesarea acestora din punct
de vedere instituţional şi financiar ( în ce măsură co-finanţarea avantajează sau
dezavantajează anumite tipuri de actori sociali şi în ce măsură eventualele
disproporţii pot fi corectate).
IV.3.7. Întărirea participării cetăţenilor aparţinând grupurilor vulnerabile

Trebuie analizată şi sprijinită implicarea unui număr nu numai crescut de
parteneri sociali, dar şi divers din punctul de vedere al intereselor pe care le
reprezintă, şi vizarea intereselor grupurilor vulnerabile la sărăcie şi excluziune
socială (pentru mai multe detalii, vezi secţiunea cu privire la dimensiunea socială
din acest studiu). În acelaşi timp, dorim să subliniem necesitatea unei atenţii
sporite cu privire la dreptul şi posibilităţile de asociere ale cetăţenilor europeni.
Este importantă construirea unei societăţi civile dinamice şi capabile de acţiuni şi
96 Comisia Europeană, EU Citizenship Report 2010, Dismantling the obstacles to EU citizens’

rights, COM(2010) 603 final.
112
strategii pentru consolidarea democratizării care să cuprindă un sector intermediar

(ONG-uri, asociaţii) puternic între palierul cetăţenilor individuali şi instituţiile
Uniunii Europene.
În general, subliniem importanţa corelării a cinci paliere:
• instituţiile europene;
• instituţiile naţionale;
• cetăţenii români;
• partenerii sociali europeni;
• partenerii sociali naţionali.
Având în vedere gradul şi intensitatea scăzute ale interacţiunii la nivel naţional

în România dintre stat şi societatea civilă (incluzând partenerii sociali, asociaţiile
cetăţeneşti şi cetăţeni individuali) este importantă implicarea europeană crescută
în paralel faţă de societatea civilă europeană şi cea naţională. De asemenea,
sprijinim stimularea autorităţilor naţionale pentru intensificarea dialogului social,
înţeles într-un sens mai larg şi mai puţin rigid.
113
V. Concluzii
Constatăm că:
- mai întâi de toate, România trebuie să-şi îndeplinească în mod real obligaţiile
asumate prin aderarea la Uniunea Europeană (altfel spus, să continue demersurile
sale de integrare completă în spaţiul Uniunii), pentru a se putea ulterior adapta la
modificările substanţiale introduse de către Tratatul de la Lisabona. În acest sens,
observăm necesitatea respectării imediate de către România a literei şi spiritului
recomandărilor de ţară formulate în atâtea ocazii şi, mai ales, a propriilor
angajamente făcute, de asemenea, cu tot atâtea ocazii, precum încheierea
negocierilor de aderare97 , aderarea propriu-zisă98 sau diferitele evaluări de ţară
ante şi postaderare99.
De aceea, recomandăm:
1. Strategii de politici publice
a) în plan intern:
- adaptarea şi pe mai departe a legislaţiei, instituţiilor şi politicilor naţionale la
modul de funcţionare al Uniunii Europene, cu atât mai mult după intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona, având în vedere că „puterea de transformare”
exercitată de UE asupra României, europenizarea şi modernizarea ţării noastre se
realizează direct şi nemijlocit prin îndeplinirea acestui obiectiv. În plus, România
trebuie să recupereze restanţele acumulate în plan legislativ, în general, şi, în
particular, cele legate de aplicarea deplină şi conformă a acquis-ului Uniunii
Europene. Reformele tergiversate precum şi cele blocate nu se prescriu, ci mai
degrabă se cumulează într-o „cutie neagră” al cărei conţinut, mai devreme sau
mai târziu, va trebui rezolvat. Desigur, odată „acumulate restanţe”, cea mai simplă
formulă este aceea a rezolvării „la pachet” atât a acestora, cât şi a noilor obligaţii,
însă pentru aceasta este nevoie de voinţă politică, de un adevărat „pact politic”,
dar şi de o largă susţinere din partea comunităţilor profesionale afectate de
97
Lunga listă a sectoarelor în care România a cerut şi obţinut perioade tranzitorii vorbeşte despre
aceste angajamente, multe din ele încă neîndeplinite după 7 ani.
98
Aderarea condiţionată de îndeplinirea angajamentelor pe justiţie şi afaceri interne a făcut necesară
introducerea MCV-ului pe aceste domenii.
99
Un exemplu, în acest sens, îl constituie situaţia, deja amintită, din domeniul Justiţiei şi Afacerilor
Interne care a constituit şi continuă să constituie motiv de îngrijorare a Uniunii Europene, deşi au
trecut 7 ani de la încheierea negocierilor de aderare şi 4 de la aderare. Nu întâmplător şi legat de cele
afirmate mai sus, în perioadă definitivării studiului nostru se recunoştea oficial posibilitatea ratării
obiectivului aderării României la Spaţiul Schengen, aderare stabilită pentru martie 2011.
114
reformele de înfăptuit. Nu în ultimul rând, este nevoie de concentrarea pe

priorităţi, coordonare şi interconectare instituţională. Toate acestea ar putea fi
cuprinse în pactul politic propus care s-ar putea astfel constitui într-un cadru de
relansare a întregului proces de reformă legislativă, instituţională şi de politici
interne şi de asigurare, în fine, a deplinei convergenţe a acestora cu cele existente
în UE;
- profesionalizarea şi depolitizarea totală a structurilor centrale, regionale şi
locale implicate în absorbţia fondurilor europene, astfel încât România să poată
accede la această deosebit de importantă resursă nerambursabilă de finanţare ce
depăşeşte 30 de miliarde de euro pentru exerciţiul financiar 2007-2013, cu atât
mai mult cu cât s-a trecut de jumătatea acestuia, riscul ca România să nu absoarbă
mare parte din fonduri fiind foarte ridicat;
- acordarea unei atenţii speciale implicaţiilor pe care le are obligativitatea
juridică a respectării prevederilor Cartei, dar şi cele derivate din
„constituţionalizarea” modelului social european asupra ansamblului drepturilor
cetăţeneşti ale românilor, dar, mai ales, asupra instituţiilor statului român;
- creşterea rolului mass-mediei naţionale, regionale şi locale, a societăţii civile,
precum şi a comunităţilor de practică în domeniul afacerilor europene în scopul
cunoaşterii şi aplicării politicilor Uniunii Europene. Reformele trebuie să asigure
o calitate ridicată a intervenţiilor, să fie transparente şi să implice cetăţenii,
beneficiarii acestora.
b) în planul politicii externe:

- având în vedere rolul major pe care Politica Externă şi de Securitate
Comună şi, respectiv, Politica de Securitate şi Apărare Comună îl vor avea în
viitor pentru definirea locului şi rolului UE în lume, dar şi interesele generale de
politică externă şi apărare ale României dublate de cele specifice ca stat membru
aflat la graniţa de est a UE şi NATO şi stat riveran la Marea Neagră, considerăm
necesară stabilirea unei strategii naţionale în acest sens la care să subscrie forţele
politice naţionale şi care să aibă suportul cetăţenesc fără de care lipseşte
legitimitatea democratică a unor decizii de o asemenea importanţă.
2. Implementare instituţională
Pentru punerea în aplicare a acestor strategii de politici publice, considerăm a

fi necesară adoptarea următoarelor măsuri:
- Capacitatea administrativă deficitară, persistenţa unor erori şi repetarea lor,
vădesc carenţe sistemice ale modelului de societate. Este necesară, deci, o
regândire a arhitecturii sistemului societăţii româneşti pe ansamblul său (poate
chiar a Constituţiei, a organizării administrativ-teritoriale etc.), având ca unic scop
115
crearea unui stat modern şi european, adică a unui stat eficient, dar care să
respecte modelul european de societate, adică economia socială de piaţă. O
asemenea reformă majoră trebuie însă realizată cu prudenţa impusă de importanţa
sa, fiind chemaţi să participe la ea partidele, societatea civilă, organizaţiile
profesionale, mediul academic, mass-media şi, mai ales, cetăţenii, adevăraţii
realizatori şi beneficiari ai unei asemenea întreprinderi;
- Absenţa unor programe autohtone care să le înglobeze şi integreze pe cele
europene, vădeşte lipsa de orientare şi deriva naţională şi explică axarea pe
conformare cu programele europene în dauna acţiunii pro-active. Faptul că
programele politice autohtone sunt gândite pe dimensiunea unui singur mandat,
sunt incomplete şi incoerente, iar implementarea este inconsecventă şi ineficientă,
arată că avem nevoie de o clasă politică, în general şi, în particular, de un executiv
mai responsabile (criteriile de performanţă managerială ar putea fi avute în
vedere), dar şi de un pact politic multianual, aşa cum spuneam deja, pact gândit pe
obiective de îndeplinit şi nu pe mandate. Imperfecţiunile sistemului politic, care a
reuşit totuşi aderarea la UE şi NATO, încep să devină o piedică în calea integrării
reale a ţării noastre în cele două organizaţii, cu precădere în UE. Pentru a recupera
rămânerile în urmă ale României, sistemul de management politico-administrativ
naţional trebuie reformat, trebuie să devină inovativ şi să aibă capacitatea de a
depăşi cutumele şi limitele actuale. La rândul său, ştiinţa românească, inteligenţa
academică, trebuie rapid integrate în procesul de reformare a societăţii, orice altă
soluţie văduvind România de expertiza necesară amânând sine die realizarea
clamatei europenizări-modernizări a societăţii româneşti100;
- Prezenţa românească pe scena europeană este insuficientă şi
necorespunzătoare. Autorităţile statului se informează şi învaţă insuficient de la
celelalte state membre şi de la instituţiile europene. Sunt necesare mecanisme
specifice de învăţare, de recurs administrativ şi de corecţie. Pentru aceasta,
sistemul juridic trebuie să asigure interpretarea unitară a cauzelor şi să ofere
repere solide pentru noile reglementări, similar cadrului european. Iar principiile
europene, precum cele din Carta albă a serviciilor de interes general, trebuie
recunoscute şi aplicate, asigurându-se astfel, pe de o parte, stabilitatea şi
neutralitatea instituţiilor de reglementare şi, pe de alta, continuitatea
implementării reformelor şi răspunderea în executarea actului administrativ;
100
Uniunea Europeană dezvoltă de ani buni programele Jean Monnet care au, între altele, scopul de
a sprijini guvernele statelor membre, clasa politică europeană, instituţiile UE, prin punerea la un loc
a expertizei ce există în universităţile din UE. Există deja tradiţia conlucrării cu profesorii Jean
Monnet în toate statele membre, mai puţin în România. Coordonatorul acestui proiect este profesor
Jean Monnet, cunoaşte pe ceilalţi profesori Jean Monnet de la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Târgu-Mureş
etc. şi face această afirmaţie în cunoştinţă de cauză. Este doar un exemplu din multele care se pot da
privitor la neutilizarea unei resurse atât de importante precum cea umană, resursă a cărei expertiză a
fost deja validată de către Comisia Europeană.
116
- La nivelul administraţiei centrale, este necesară o mai clară definire a ariilor

de responsabilitate între DAE şi MAE pentru eliminarea dublării de competenţe
prin revizuirea legislaţiei în vigoare privind coordonarea afacerilor europene şi
delimitarea adecvată a responsabilităţilor celor două ministere implicate. Dacă se
decide că DAE este coordonatorul naţional al integrării, atunci este necesară
asocierea sa, alături de MAE, la coordonarea Reprezentanţei Permanente a
României pe lângă UE101 pe domeniile aflate în competenţa sa având în vedere că
România trebuie să prezinte o poziţie unică în cadrul diferitelor instituţii
europene. În acest sens, rolul DAE trebuie să fie acela de a disemina informaţiile
primite de la instituţiile europene şi Reprezentanţa Permanentă şi de a asigura
coordonarea poziţiilor ministerelor de linie, eventual medierea atunci când este
nevoie102. Având în vedere constatarea nivelului încă deficitar al pregătirii
specific europene a funcţionarilor români în general, DAE - singur sau în
colaborare cu o instituţie academică - ar putea deveni inclusiv un centru de
expertiză pe tematica europeană pentru instituţiile româneşti, oferind stagii şi alte
forme permanente de pregătire pentru funcţionarii implicaţi în acest domeniu, în
general, şi a celor implicaţi în atragerea de fonduri europene, în special;
- Având în vedere creşterea rolului parlamentelor naţionale la luarea deciziei în
UE, se impune modificarea cadrului legislativ, astfel încât Parlamentul să fie
implicat în sistemul naţional de coordonare a afacerilor europene (cel puţin pe
marile teme aflate pe agenda europeană a momentului). Prezentarea periodică a
unei informări în faţa Parlamentului naţional cu privire la elementele aflate pe
agenda UE, ar putea fi, de asemenea, utilă. În acelaşi sens al creşterii rolului
parlamentelor naţionale în afacerile europene ar fi necesară implicarea directă a
Comisiei de afaceri europene în definirea şi susţinerea poziţiilor României în faţa
UE, ceea ce ar conferi acestora o dublă legitimitate, parlamentară şi
guvernamentală. Nu ar fi lipsită de interes instaurarea practicii, existentă în multe
state UE, a prezentării în faţă Parlamentului a mandatului cu care se merge la
reuniunile Consiliului European şi, măcar, a celor mai importante reuniuni de
Consiliu;
101
În faţa obiecţiei legată de dificultatea unei duble subordonări a Reprezentanţei Permanente
amintim că există experienţa dublei coordonări a ataşaţilor militari (MAE şi MApN), ai ministrului
de interne (MAE şi MAI) sau a celor culturali (MAE şi MC).
102
Un studiu realizat de către Direcţia Uniunea Europeană din MAE în anul 1998 arată că nu există
un model unic de coordonare a activităţii europene în statele UE, acestea mergând de la modelul
francez al SGG-ului „care se bucură de autoritatea primului-ministru - până la cel spaniol, unde
coordonarea era la MAE. Concluzia noastră a fost că nu modelul determină buna sau reaua
funcţionare, ci implementarea acestuia. În acest sens, este suficient să amintim că, în ultimii zece
ani, am avut afacerile europene pe lângă primul-ministru, minister de sine-stătător, departament la
MAE etc. şi că, dacă fiecare din aceste formule a funcţionat bine la ea acasă, la noi s-a dovedit
deficitară până la urmă.
117
- Având în vedere creşterea rolului cetăţenilor în UE adusă de către Tratatul de

la Lisabona atât prin obligativitatea juridică a Cartei, cât şi prin dreptul acestora
de a formula în mod direct propuneri legislative, se impune o activitate serioasă
de educare a cetăţenilor cu privire la calitatea lor de cetăţeni europeni având
drepturi şi obligaţii. În acest sens, completările aduse, prin Legea 242/2010,
prevederilor legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia
publică, asigură lărgirea ariei de aplicare a dispoziţiilor acesteia şi contribuie la
îmbunătăţirea procesului de consultare a publicului interesat. Este nevoie, în
continuare, ca publicul interesat şi afectat de intervenţiile publice să fie informat
despre aceste completări, iar instituţiile publice să utilizeze mecanismele de
consultare publică şi, mai ales, să valorifice rezultatele obţinute în urma acestor
consultări. De aceea, instituţiile guvernamentale specializate trebuie să realizeze
campanii tematice de informare şi să instituie mecanisme şi instrumente de
stimulare a participării active a cetăţenilor şi instituţiilor interesate şi afectate de
intervenţiile publice (de exemplu, concursuri pentru cele mai pertinente
recomandări de politici). În timp, această practică trebuie să devină o componentă
transversală a înfăptuirii actului administrativ prin mecanisme stimulative, astfel
încât să existe un proces real de consultare şi nu o mimare a acestuia de dragul
conformării la prevederile cadrului normativ;
- Promovarea şi consolidarea cunoaşterii principalelor aspecte legate de
politicile Uniunii Europene. În acest sens, trebuie arătat că, pe parcursul
desfăşurării seriei de conferinţe regionale „Tratatul de la Lisabona şi rolul
României în procesul de aprofundare a integrării europene” realizată de către
Departamentul pentru Afaceri Europene al Guvernului României şi
Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul
SNSPA, am constatat că există un anume nivel de cunoaştere de către funcţionarii
publici, reprezentanţii partenerilor sociali şi cei ai societăţii civile a informaţiilor
privind instituţiile şi politicile Uniunii. Am mai constat însă şi că lipseşte un cadru
permanent şi instituţionalizat de discuţii şi dialog prin care aceste informaţii să se
consolideze şi să devină elemente aplicative în înfăptuirea actului administrativ
propriu-zis, ceea ce ar duce la iniţierea şi realizarea unor ample procese de
reformă „de jos în sus”. De aceea, este nevoie de o implicare mai activă a
mediului academic atât prin proiecte de popularizare103, cât şi prin cele vizând
formarea specialiştilor104.
103
Campanii de informare şi dezbateri pe teme precum „Conformarea cadrului legislativ şi
normativ, a instituţiilor şi politicilor interne la prevederile Strategiei Europa 2020, precum şi la
celelalte pachete de documente strategice şi programatice legate de aplicarea Tratatului de la
Lisabona”, „Rolul şi poziţia României în procesul de reformă a principalelor politici ale Uniunii
Europene - Bugetul Uniunii, Politica Agricolă Comună, Politica de Coeziune Economică, Socială şi
Teritorială etc.”, „Cunoaşterea cazurilor de bune practici din alte state membre ale UE, dar şi de la
118
BIBLIOGRAFIE
I. Documente oficiale, strategice şi programatice
1. Acord european instituind o asociere între România, pe de o parte,

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Legea
20/1993), Parlamentul României, http://www.cdep.ro/pls/legis/
legis_pck.htp_act?ida=3680;
2. Cadrul Naţional Strategic de Referinţă pentru perioada 2007-2013,
Guvernul României, http://www.minind.ro/fonduri_structurale/CNSR.pdf;
3. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, JOCE 2007/C
303/01, http://eur-
lex.europa.eu/ro/treaties/dat/32007X1214/htm/C2007303RO.01000101.htm;
4. Comisia Europeană - On progress towards effective EU Citizenship 2007-
2010, Report from the Commission to the European Parliament, the Council and
the European Economic and Social Committee, COM(2010) 602 final,
http://ec.europa.eu/justice/policies/citizenship/docs/com_2010_602_en.pdf
5. Comisia Europeană, EU Citizenship Report 2010, Dismantling the
obstacles to EU citizens’ rights, COM(2010) 603 final,
http://ec.europa.eu/justice/policies/citizenship/docs/com_2010_603_en.pdf:
6. Comisia Europeană, Governace, tools and policy cycle of Europe 2020,
http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/Annex%20SWD%20implementation%20last%20v
ersion%2015-07-2010.pdf;
7. Comisia Europeană, Joint Report on Social Protection and Social
Inclusion, 2004,
http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/docs/social_inclusion/final_joint_incl
usion_report_2003_en.pdf;
nivel intern referitoare la implicarea partenerilor sociali în propunerea şi fundamentarea deciziilor şi

implementarea politicilor” ş.a.
104
A se vedea iniţiativa Departamentului de Relaţii Internaţionale de la SNSPA de a forma, prin
intermediul unui program masteral, specialişti români în evaluare de politici şi programe europene
(meserie inexistentă în România). De remarcat faptul că, deşi aprobat încă din anul 2009, proiectul
prin care s-ar fi putut finanţa cu bani europeni o asemenea întreprindere crucială pentru România
europeană, se găseşte şi la momentul finalizării acestui studiu în stand-by la Ministerul Educaţiei,
aşteptându-şi finanţarea. O asemenea măsură logică şi necesară ar permite extinderea programului
de la 30 de persoane, cât are în prezent, la câteva sute, altfel spus ar permite pregătirea rapidă a sute
de funcţionari publici în evaluarea de politici şi programe europene.
119
8. Comisia Europeană, Proposal for a Decision of the European Parliament

and of the Council establishing for the period 2007-2013 the programme
“Citizens for Europe” to promote active European citizenship, COM(2005) 116
final, 2005, http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2005:0116:FIN:EN:PDF;
9. Comunicarea Comisiei, Politica de coeziune: raport strategic pentru anul
2010 privind punerea în aplicare a programelor pentru perioada 2007-2013,
Comisia Europeană, Bruxelles, 31.3.2010, COM(2010)110 final;
10. Delivering Results for Europe: Commission calls for a Citizen’s agenda,
2006,
http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/06/595&format=HT
ML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en;
11. HG 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare
a instrumentelor structurale, Guvernul României, în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 364 din 13/05/2008;
12. HG 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la
nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de
documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor
documente, în vederea adoptării/aprobării, Guvernul României, în Monitorul
Oficial nr. 319 din 14 mai 2009;
13. Implementation of the Lisbon Strategy Structural Reforms in the context
of the European Economic Recovery Plan - Annual country assessments:
Recommendation for a Council Recommendation on the 2009 up-date of the
broad guidelines for the economic policies of the Member States and the
Community and on the implementation of Member States' employment policies
COM(2009), 34 final, http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009:0034:FIN:EN:PDF
14. Implementation of the Lisbon Strategy Structural Reforms in the context
of the European Economic Recovery Plan: Annual country assessments – a
detailed overview of progress made with the implementation of the Lisbon
Strategy reforms in Member States in 2008, Comisia Europeană, Bruxelles,
Aprilie 2009;
15. Memorandumul Aprobarea valorilor finale ale obiectivelor României
pentru Strategia Europa 2020 – Document elaborat de Departamentul pentru
Afaceri Europene, 2010;
16. Metodologie de participare a României la procesul de formulare a
deciziilor în cadrul instituţiilor comunitare, Departamentul pentru Afaceri
Europene, 2010;
17. Metodologie privind Elaborarea documentelor de poziţie pentru procesul
de negociere a aderării României la UE – Document MIE;
120
18. Planul de măsuri anual privind aderarea României la Uniunea

Europeană 2005;
19. Planul de măsuri anual privind aderarea României la Uniunea
Europeană 2006;
20. Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană 2002
– volumul I, Guvernul României.
21. Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană 2002
– volumul II, Guvernul României.
22. Programul Naţional de Reforme - 2007-2010, Guvernul României,
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Rapoarte-
Studii/310507fisier1.pdf
23. Programul Naţional de Reforme – Raport de implementare, 2007,
Guvernul României,
http://www.mmuncii.ro/pub/img/site/files/1a38d20074ed4c10c051d51cc1e280d9.
pdf
24. Programul Naţional de Reforme – Raport de implementare, 2009;
25. Rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene referitoare la stadiul
pregătirii României pentru statutul de membru UE, perioada 2002-2006;
26. Raport al Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu
privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi
verificare, Comisia Europeană, Bruxelles, 20.7.2010 COM(2010) 401 final;
27. Raport de monitorizare a instituţiilor publice, Bucureşti, 2008, Centrul de
Resurse Juridice – CRJ, http://www.crj.ro/Raport-de-monitorizare-a-institutiilor-
publice-/;
28. Raportul Comisiei de Afaceri Constituţionale a PE asupra Tratatului de
la Lisabona, A6-0013/2008, Anexa 2;
29. Raportul Naţional Strategic privind protecţia socială şi incluziunea
socială 2008-2010, Guvernul României, Bucureşti, 2009,
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune%20si
%20asistenta%20sociala/Raportari%20si%20indicatori/170609Raportul%202008
%20-%202010%20Final%20octombrie%202008_doc.pdf.
30. Raportul strategic naţional pentru anul 2009 privind implementarea
Fondurilor Structurale şi de Coeziune, Guvernul României, Bucureşti, ianuarie
2010, http://www.fonduri-ue.ro/upload/126831139165.pdf
31. Raportului naţional de progres. Memorandumul comun privind
incluziunea socială 2006, Guvernul României,
%20asistenta%20sociala/Proiecte_cu_finatare_externa/2%20-
%20Raport_de_progres_JIM_integrat.pdf;
121
32. România - Raport comun privind protecţia socială şi incluziunea socială

– 2009, http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=757&langId=en
33. Strategia Europa 2020,
http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/1_RO_ACT_part1_v1.pdf.
34. Strategia pentru o reglementare mai bună la nivelul administraţiei
publice centrale 2008-2013, Guvernul României, 2008;
35. Strategia post-aderare a României la Uniunea Europeană, Guvernul
României, http://www.gov.ro/upload/articles/100071/strategie-post-aderare2a.pdf
36. Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană,
http://www.mdrl.ro/_documente/negocieri/cuprins_tratat_aderare.htm
37. Uniunea Europeană, Consiliul European, 17 iunie 2010, Concluziile
Preşedinţiei, EUCO 13/10, CO EUR 9, CONCL 2;
38. Uniunea Europeană, Consiliul European, 29 octombrie 2010, Concluziile
Consiliului European, Bruxelles, EUCO 25/10;
39. Uniunea Europeană, Versiunea consolidată a Tratatelor. Carta
Drepturilor Fundamentale, Luxemburg, OPUE, 2010;
40. Versiune consolidată a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii
Europene, JOCE, 2008/C 115/01, http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.douri=OJ:C:2008:115:0047:0199:RO:PD;
41. Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, JOCE,
2008/C 115/01, http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.douri=OJ:C:2008:115:0013:0045:RO:PD.
II. Cărţi şi articole academice de specialitate
1. Aldecoa Luzarraga, Francisco şi Mercedes Guinea Llorente, Europa

viitorului. Tratatul de la Lisabona, Editura Polirom, 2011;
2. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Dicţionarul explicativ trilingv al Uniunii
Europene, Polirom, 2009;
3. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Procesul decizional în Uniunea
Europeană, Editura Polirom, Iaşi, 2008;
4. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Uniunea Europeană. De la naţional, la
federal, Editura Tritonic, 2006;
5. Carbone, Maurizio (ed.), National Politics and European Integration:
From the Constitution to the Lisbon Treaty, Edward Elgar, 2010;
6. Dinan, Desmond, Governance and Institutional Developments: Ending
the Constitutional Impasse, în Journal of Common Market Studies, Volume 46,
2008, Annual Review, pp. 71–90;
7. Grabbe, Heather, Puterea de transformare a UE, Europenizarea prin
intermediul condiţiilor de aderare în Europa Centrală şi de Est, Editura Epigraf,
122
Chişinău, 2008 (traducere a lucrării Grabbe, Heather, The EU’s Transformative

Power: Europeanization Through Conditionality in Central and Eastern Europe,
Palgrave Macmillan, 2006);
8. Griller, Stefan, Jacques Ziller (eds.), The Lisbon Treaty: EU
Constitutionalism without a Constitutional Treaty, Springer, 2008;
9. Kaunert, C., Commentary Editorial: The Lisbon Treaty and the
Constitutionalization of the EU, în Journal of Contemporary European Research,
Vol. 5 (3), pp. 465-471, 2009;
10. Kubicek, Paul, „International norms, the European Union, and
democratization: tentative theory and evidence” în Paul Kubicek (ed), The
European Union and Democratization, Routledge, 2003;
11. Lambru, Mihaela, Metoda Deschisă de Coordonare (MDC) în domeniul
protecţiei şi incluziunii sociale. Dimensiunea participativă a MDC , în Calitatea
Vieţii, XXI, nr. 1–2, 2010, p. 161–178;
12. Lister, Ruth, Citizenship Towards a feminist synthesis, în Feminist
Review, No. 57, Autumn 1997, pp. 28-48;
13. Sauron, Jean-Luc, Curs de institutii europene, Editura Polirom, 2010;
14. Sindjanski, Dusan, Viitorul federalist al Europei, Editura Polirom, 2010;
15. Van der Zweerde, Evert, „Plurality in Unity”: European Identity and
European Citizenship, 2009 în Limes, Vol. 2 Issue 1, pp. 5-25;
16. Wallace, Helen, Mark Pollack, Alasdair Young, Policy-Making in the
European Union, Sixth Edition, Oxford University Press, 2010.
III. Studii, rapoarte şi analize
1. Cojanu, Valentin – coord., Maria Bîrsan, Liviu Mureşan, Oana Aristide,

Studiul de impact, Elemente ale unei strategii post-aderare pentru România,
Institutul European din România, Bucureşti, 2006;
2. EU funds in Central and Eastern Europe. Progress report 2007-2009,
KPMG Budapesta, 2010,
http://kpmgee.lcc.ch/dbfetch/52616e646f6d49569ec6ca687de886a9319808ff3eca
ba5b891f423df6bdc6a7/eu_funds_in_the_cee_2010_kpmg.pdf;
3. Oprescu, Gheorghe, Daniela Luminiţa Constantin, Florinel Ilie, Dragoş
Pîslaru, Studiul de Impact, Analiza capacităţii de absorbţie a fondurilor
comunitare în România, Institutul European din România, Bucureşti, 2005;
4. Raportul Priorităţile României în cadrul Uniunii Europene – orizont
2020, elaborat de Asociaţia Europuls, octombrie 2010:
http://www.europuls.ro/images/stories/Raport_EUROPULS_Prioritatile_Romanie
i_in_cadrul_UE-orizont_2020.pdf;
123
5. SOLVIT-România, Raport de activitate pentru anul 2009, Departamentul

pentru Afaceri Europene, 2010.
IV. Documente de informare pentru publicul larg
1. Beneficiile Tratatului de la Lisabona pentru Uniunea Europeană şi

pentru România în calitate de stat membru – document de informare pentru
publicul larg elaborat de Departamentul pentru Afaceri Europene, 2010;
2. Iniţiativa cetăţenilor europeni - instrument pentru consolidarea
democraţiei în Uniunea Europeană – document de informare pentru publicul larg
elaborat de Departamentul pentru Afaceri Europene, 2010;
3. Tratatul de la Lisabona şi influenţa sa asupra construcţiei europene –
document de informare pentru publicul larg elaborat de Departamentul pentru
Afaceri Europene, 2009.
124
ANEXĂ
Chestionar: Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile sale asupra României
Institutul European din România realizează un studiu privind implicaţiile

Tratatului de la Lisabona, prin intermediul unui colectiv de autori din cadrul
Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul
SNSPA. Studiul îşi propune identificarea oportunităţilor României de a-şi proiecta
un profil solid şi vizibil în cadrul Uniunii Europene, în plan politic, economic,
social, cultural. În particular, studiul vizează prefigurarea unor elemente de
politică orientate către valorificarea noului mod de funcţionare a Uniunii
Europene, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. În acest context,
facem apel la disponibilitatea dumneavoastră de a completa chestionarul, ca parte
a studiului amintit.
Răspunsul este aşteptat în următoarele zile la adresa [email protected].

Menţionăm că informaţiile pe care ni le oferiţi au caracter confidenţial, acestea
fiind utilizate doar în scop de cercetare academică. Vă mulţumim!
Q1. Vă rugăm să daţi o notă, de la 1 la 10, modului în care UE îşi

informează cetăţenii cu privire la politicile pentru o viaţă mai bună. (Vă
rugăm să încercuiţi varianta de răspuns care corespunde cel mai bine părerii
dvs.! Precizăm că 1 înseamnă minimum, iar 10 înseamnă maximum.)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
2% 4% 4% 11% 15% 6% 21% 22% 11% 1%
(nota (nota
minimă) maximă)
*missing values 5%
Q2. În opinia dumneavoastră, care este cea mai importantă modificare pe

care Tratatul de la Lisabona o aduce în dezvoltarea Uniunii Europene? (Vă
rugăm să încercuiţi o singură variantă de răspuns!)
1. personalitatea juridică a Uniunii Europene 21%
2. obligativitatea juridică a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene 17%
3. stabilirea pachetului de valori şi obiective ale Uniunii Europene 8%
125
4. stabilirea dispoziţiilor privind funcţionarea democratică a Uniunii Europene

5%
5. comunitarizarea celui de-al treilea pilon privind justiţia şi afacerile interne
13%
6. delimitarea competenţelor 7%
7. stabilirea unei proceduri de control a principiului subsidiarităţii 5%
8. realizarea unei ambiţioase reforme instituţionale 6%
9. realizarea unor inovaţii majore în domeniul politicii externe, apărării şi
securităţii 8%
10. apariţia unor noi baze legale ale Uniunii Europene 5%
11. alta. Care? 1%
98. nu ştiu 2%
*missing values 2%
Q3. Care credeţi că este efectul principal pe care Tratatul de la Lisabona

îl va produce la nivelul politicii interne a fiecărui stat membru?
1. prin comunitarizarea suplimentară a peste 70 de domenii, scade competenţa
statelor şi creşte competenţa Uniunii 19%
2. prin crearea noilor instituţii (Consiliul European, Înaltul Reprezentant
pentru Acţiune Externă şi Politică de Securitate) creşte gradul de coordonare al
statelor membre în definirea unor politici externe coerente 26%
3. prin crearea cooperării structurate permanente se creează premisa construirii
unei apărări comune la nivelul UE 7%
4. prin intrarea parlamentelor naţionale în sistemul decizional al UE, statele
membre au mai bine garantată respectarea voinţei cetăţenilor lor în alteritatea lor
de cetăţeni naţionali 37%
95. nu va produce nici un efect 2%
98. nu ştiu 1%
*missing values 8%
Q4. Prin prevederile sale, Tratatul de la Lisabona întăreşte principiul

subsidiarităţii. În opinia dumneavoastră, la ce anume credeţi că face referire
acest principiu?
1. situarea deciziei la nivelul decizional care produce efectul maxim 35%
2. situarea deciziei cât mai aproape de cetăţeni 48%
3. nu are legătură cu luarea deciziei 2%
95. altă variantă de răspuns. Care? 1%.
98. nu ştiu 6%
*missing values 8%
126
Q5. În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ce se schimbă

în relaţia dintre Uniunea Europeană şi statele membre?
1. participarea parlamentelor naţionale la procesul decizional al Uniunii 50%
2. îndeplinirea de către parlamentele naţionale a rolului de garant în faţa
Uniunii a competenţelor naţionale 13%
3. o mai bună delimitare între competenţele exclusive, comune şi
complementare 28%
98. nu ştiu 2%
*missing values 7%
Q6. Conform Tratatului de la Lisabona, care consideraţi că este rolul

Comitetului Regiunilor şi al parlamentelor naţionale în aplicarea
principiului subsidiarităţii?
1. Comisia trebuie să trimită Comitetului Regiunilor şi parlamentelor naţionale
orice propunere legislativă care are legătură cu acest principiu 42%
2. Comitetul Regiunilor poate bloca orice decizie care contravine principiului
subsidiarităţii 12%
3. orice parlament naţional are drept de veto cu privire la o propunere
legislativă venită din partea Comisiei 16%
98. nu ştiu 9%
*missing values 20%
Q7. În ce măsură credeţi că trebuie reformat Comitetul Economic şi

Social (UE)? (Vă rugăm să încercuiţi varianta de răspuns care corespunde
părerii dumneavoastră!)
În foarte În mare În mică În foarte Deloc Nu ştiu

mare măsură măsură mică măsură
măsură
5 4 3 2 1 98
7% 37% 26% 6% 0% 20%
*missing values 5%
Q8. În ce măsură credeţi că UE asigură o reprezentare corectă a

punctelor de vedere ale grupurilor de interese din Europa? (Vă rugăm să
încercuiţi varianta de răspuns care corespunde părerii dumneavoastră!)
127

măsură
5 4 3 2 1 98
6% 44% 26% 12% 0% 7%
*missing values 6%
Q9.1. Cât de importante sunt, în opinia dvs., reţelele patronale şi de

afaceri în procesul decizional al Uniunii Europene? (Vă rugăm să încercuiţi
varianta de răspuns care corespunde părerii dumneavoastră!)
Foarte Importante Puţin Foarte puţin Deloc Nu ştiu

importante importante importante importante
5 4 3 2 1 98
19% 54% 15% 5% 0% 4%
*missing values 5%
Q9.2 Cât de importante sunt, în opinia dvs., reţelele patronale şi de

afaceri în procesul de implementare a politicilor Uniunii Europene?
Foarte Importante Puţin Foarte puţin Deloc Nu ştiu

importante importante importante importante
5 4 3 2 1 98
20% 56% 11% 4% 0% 5%
*missing values 6%
Q10. Credeţi că procentul din bugetul UE destinat coeziunii ar trebui:

1. să fie mai mare 59%
2. să rămână la fel 14%
3. să fie mai mic 5%
98. nu ştiu 17%
*missing values 5%
Q11. Aţi participat, până în acest moment, la accesarea de fonduri

structurale?
1. Da 20% 2. Nu 76%
*missing values 5%
Dacă da, vă rugăm să precizaţi valoarea aproximativă a fondurilor structurale

pe care le-aţi accesat: 1,359,000 EURO (valoare medie)
128
Q12. În opinia dvs., în ce măsură fondurile structurale accesate de

România până în acest moment au contribuit la obiectivele de coeziune?

măsură
5 4 3 2 1 98
1% 15% 51% 19% 5% 5%
*missing values 5%
Q13. Care este principalul mijloc de informare pe care îl folosiţi pentru a

obţine informaţii despre politicile UE pentru o viaţă mai bună? (Vă rugăm să
încercuiţi o singură variantă de răspuns!)
1. presa scrisă naţională 8%

2. presa scrisă internaţională 0%
3. televiziunile naţionale 11%
4. televiziunile internaţionale 0%
5. internet 72%
6. alt mijloc de informare. Care? 1%
98. nu ştiu la ce fac referire politicile UE pentru o viaţă mai bună
*missing values 9%
Q14. În ceea ce priveşte Comitetul Economic şi Social, consideraţi că...
DA NU Nu ştiu
1. numărul de reprezentanţi din 1 2 98
fiecare grupă ar trebui modificat 24% 29% 33%
*missing values 14%
2. modalitatea de consultare a 1 2 98
acestuia ar trebui modificată 48% 13% 23%
*missing values 16%
3. ar trebui să se ţină cont, în 1 2 98
mod obligatoriu, de avizele pe 51% 9% 23%
care acesta le acordă
*missing values 16%
4. ar trebui să aibă iniţiativă 1 2 98
legislativă 47% 14% 27%
*missing values 13%
129
Q15. Pe o scală de la 1 la 10, vă rugăm să precizaţi cât de mulţumit sunteţi

de activitatea Comitetului Economic şi Social din România. (Precizăm că 1
înseamnă minimum, iar 10 înseamnă maximum. Vă rugăm să încercuiţi varianta
de răspuns care corespunde cel mai bine părerii dvs.!)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
(nota (nota
minimă) 8% 9% 14% 16% 11% 13% 9% 0% maximă)
9% 0%
*missing values 11%
Q16. Vă rugăm să precizaţi în ce măsură Strategia Europa 2020 îşi va

atinge ţintele pe următoarele dimensiuni:
În foarte În În mică În Deloc Nu are Nu
mare mare măsură foarte legătură ştiu
măsură măsură mică cu
măsură Strategia
1. rata ocupării de 75% 5 4 3 2 1 95 98
*missing values 9% 2% 17% 45% 16% 1% 0% 8%
2. investiţii de 3% din PIB în 5 4 3 2 1 95 98

cercetare-dezvoltare 4% 28% 26% 26% 1% 0% 6%
*missing values 11%
3. reducerea cu 20% a 5 4 3 2 1 95 98
emisiilor de gaze cu efect de 5% 23% 40% 8% 6% 0% 8%
seră
*missing values 11%
4. menţinerea datoriei 5 4 3 2 1 95 98
publice sub 60% din PIB 1% 20% 34% 19% 8% 1% 8%
*missing values 9%
5. creşterea cu 20% a 5 4 3 2 1 95 98
ponderii energiei 2% 29% 42% 12% 0% 0% 6%
regenerabile în consumul
total de energie
*missing values 9%
6. creşterea cu 20% a 5 4 3 2 1 95 98
eficienţei energetice 1% 30% 40% 9% 1% 0% 8%
*missing values 11%
7. creşterea contribuţiei 5 4 3 2 1 95 98
sectorului agricol la PIB-ul 2% 20% 27% 24% 7% 1% 8%
statelor până la 45%
*missing values 11%
8. reducerea ratei 5 4 3 2 1 95 98
abandonului şcolar timpuriu 4% 30% 28% 13% 9% 1% 6%
la 10%,
*missing values 9%
130
9. reducerea cu 25% a 5 4 3 2 1 95 98
cetăţenilor ce trăiesc sub 4% 7% 38% 21% 15% 0% 6%
pragul sărăciei
*missing values 9%
Q17. În ce măsură credeţi că, prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea

Europeană este mai aproape de cetăţenii ei? (Vă rugăm să încercuiţi varianta
de răspuns care corespunde părerii dumneavoastră!)

măsură
5 4 3 2 1 98
2% 57% 24% 8% 2% 1%
*missing values 5%
Q18. În ce măsură consideraţi că drepturile cetăţenilor sunt respectate

de... (Vă rugăm să încercuiţi varianta de răspuns care corespunde părerii
dumneavoastră!)

mare măsură măsură mică
măsură măsură
1. Statul 5 4 3 2 1 98
român 2% 17% 37% 28% 11% 0%
*missing
values 5%
2. Uniunea 5 4 3 2 1 98
European 20% 50% 22% 1% 1% 0%
ă
*missing
values 6%
Q19. În ce măsură consideraţi că mass-media poate contribui la creşterea

participării cetăţeneşti la procesul decizional al Uniunii Europene? (Vă
rugăm să încercuiţi varianta de răspuns care corespunde părerii
dumneavoastră!)

măsură
5 4 3 2 1 98
21% 48% 19% 6% 1% 0%
*missing values 6%
131
V1. Vă rugăm să precizaţi vârsta dumneavoastră (în ani împliniţi) __ 39

(valoare medie)
V2. Sexul dumneavoastră (vă rugăm să încercuiţi varianta corectă!)

1 Masculin 39% 2 Feminin 61%
V3. Vă rugăm să precizaţi categoria din care faceţi parte (vă rugăm să
încercuiţi varianta de răspuns!)
1. Administraţie publică centrală 17%
2. Administraţie publică locală33%
3. Sindicate 1%
4. Patronate 4%
5. Societate civilă 27%
6. Mass-media 5%
7. Alta. Care? 11%
- Cercetare 8%
- Educaţie superioară 3%
*missing values 4%
132
EUROPEAN INSTITUTE OF ROMANIA
STRATEGY AND POLICY STUDIES - SPOS 2010
Study no. 1
The Lisbon Treaty.

Impact on Romanian Institutions and Policies
Authors:
Professor Iordan Gheorghe BĂRBULESCU PhD (coordinator)
Lecturer Alice IANCU PhD

Lecturer Oana Andreea ION PhD
Nicolae TODERAŞ PhD candidate
English version by Radu Cucuta
Bucharest, 2010
© European Institute of Romania, 2011
7-9, Bd. Regina Elisabeta
Sector 3, Bucharest
[email protected]
www.ier.ro
DTP & Printing: Alpha Media Print SRL Bucureşti

Splaiul Unirii nr. 313 www.amprint.ro
FOREWORD
The research - development programme, dedicated to strategy and policy

studies (Strategy and Policy Studies – SPOS), launched by the European Institute
of Romania in 2006 in order to support Romania in exercising its attributions as a
Member State of the EU, was continued in 2010 through a new series of studies.
In 2010, as part of the Strategy and Policy Studies project, four studies were
elaborated, tackling fields which are relevant for the Romania’s evolution in the
European context. Thus, the studies covered important topics of the government
programme or specific requests formulated by central institutions represented in
the coordination reunion on European affairs.
The studies provide elements which found the strategy, policies and the
national institutional construction deriving from the EU’s programmatic
documents (The Lisbon Treaty; Europe 2020 Strategy; the European Strategy for
Danube region) as well as a practical application aiming to stimulate the
development of the industrial policy (The Competitive Potential of Economic
Growth).
The current studies series, through its information, analyses and proposals,
confirm once more the contribution of the European Institute of Romania to the
argumentation of Romania’s strategies, policies and positions in exercising its
attributes as a member of the European Union.
The study has benefited from the contribution of a team of researchers made
up of:
- Mr. Iordan Gheorghe BĂRBULESCU – diplomat, university professor and
dean, PhD in Political Sciences and Sociology. He is an expert in international
relations, a Jean Monnet professor, and author of several prominent works in the
field of European studies. He has held numerous conferences and courses in
Romania and abroad (Spain, France, Greece etc.).
- Ms. Alice IANCU – PhD in Political Sciences, lecturer and vice-president of
the FILIA Curricular and Gender Studies Centre. She has published several
articles in the field of Political Ethics and Gender Studies.
- Ms. Oana-Andreea ION – PhD in Political Sciences, lecturer. In the last
years she has been involved in several European projects meant to bring higher
education in Romania closer to the European background.
- Mr. Nicolae TODERAŞ – PhD candidate in Political Sciences, specialist in
the European Union’s policies. He has published several public policies studies
concerning the advance of the EU – Republic of Moldova relations.
137
Throughout the elaboration of the above-mentioned study, the team of
researchers has benefited from the active contribution of Iulian Oneaşcă as project
coordinator from the European Institute of Romania, as well as from the support
of a working group, made up of representatives of the main institutions of the
central administration with competencies in the field.
Gabriela Drăgan
Director General of the European Institute of Romania
138
MOTTO
“The hope of the European people will not have been frustrated, to the extent
that the Lisbon Treaty reaffirms the main progresses of the Constitution and
respect its general structure (…). The new treaty describes, with a couple of
exceptions, the landmarks of a federation project. It has the vocation of bringing
forth a peculiar brand of federalism (…). Only the real enactment of the new
revised treaty will allow an analysis of its efficiency and its contribution to the
building of the federalist future of the European Union.”
“Along with the other 26 Member States, Romania takes part voluntarily and
not by means of coercion, to the building up of a new European architecture.
Hence Romania contributes absolutely free to the searching of a new European
federalism based on the common element of the European culture and the
respecting of its rich diversity.”
Dusan Sidjanski
Viitorul federalist al Europei. Comunitatea Europeană de la origini până la

Tratatul de la Lisabona,
Polirom, 2010
139
ACKNOWLEDGEMENTS
We wish to thank teaching assistant Marian-Gabriel Hâncean, PhD, without

whose generous contribution we wouldn’t have had nor the survey, nor its
interpretation. His well known work-ethic was paramount for our evaluations of
the county conferences we have organized.
We also would like to thank our younger colleagues – PhD candidates, MA
candidates and students – who have contributed to our research in its different
stages; in particular we would like to thank Andra Popa, Mihail Caradaică and
Codrin Căulea.
140
CONTENTS
ABSTRACT ...................................................................................................... 145

I. Introduction................................................................................................... 149
I.1. General Considerations ........................................................................... 149
I.2. The Study’s objectives and hypotheses .................................................. 151
I.3. The research and analysis methods used................................................. 152
I.4. The structure of the study........................................................................ 154
II. The European Union after the Lisbon Treaty .......................................... 157
II.1. The principles, the values and the model of the European Union ......... 157
II.1.1. Introduction ................................................................................... 158
II.1.2. An ambitious reform carried out through a classical method........ 159
II.1.3. The main novelties of the Treaty................................................... 161
II.1.4. The future of Europe and the “Europe of the future”. The EU’s
“Europe 2020” and “Europe 2030” Strategies ......................................... 165
II.2. The European administrative space. The European socio-economic
model. The reform of European institutions, decision-making procedures,
attributions and policies ................................................................................ 167
II.2.1. The European socio-economic model. A “more social Europe”. The
Charter’s compulsory character ............................................................... 167
II.2.2. The institutional reform. Increasing the EU’s effectiveness.......... 171
II.2.3. The division of competences. Subsidiarity. The role of regions and
local communities .................................................................................... 178
II.3. Europe 2020: Smart, sustainable and inclusion-friendly growth .......... 182
II.3.1. The Lisbon Treaty – the legal basis for continuing the enactment of
the Lisbon Strategy .................................................................................. 182
II.3.2. The European Social Model – more than a symbiosis of the Member
States’ internal models. The international uniqueness of the model ........ 185
II.3.3 The relevant elements of the European Social Model. The stipulations
of the Charter of Fundamental Rights of the European Union................. 188
II.3.4 The role of the social partners in the “Europe 2020” Strategy ....... 189
II.4. The citizen’s Europe. Consolidating European Democracy. The
Romanian citizen, an active subject of the union.......................................... 190
II.4.1. The European citizenship .............................................................. 191
II.4.2. The problems and opportunities of a citizen’s Europe .................. 195
III. Romania, the state of play......................................................................... 198
III.1. The institutional, administrative and legislative context ...................... 198
III.1.1. Romania’s EU Accession Treaty closes the pre-accession process
and opens up the post-accession stage ..................................................... 198
141
III.1.2. Enhancing the administrative capacities, a key element in
capitalizing the benefits of EU accession................................................. 202
III.1.3. Romania’s EU-funds absorption .................................................. 209
III.1.4. From Romania’s EU Accession Treaty to the Lisbon Treaty.
Institutional, legislative and administrative context................................. 214
III.2. The European Model of Development, social dimension, democracy,
citizen ............................................................................................................ 219
III.2.1. The Social Dimension of the European Union Model. Strategies in
the Romanian context............................................................................... 219
III.2.2. Democratization ........................................................................... 227
IV. Romanian Institutional and political design for enacting the stipulations
of the Lisbon treaty. Recommendations ......................................................... 232
IV.1. The Romanian Administrative space. Developing administrative
capacities. Institutions, policies, strategies.................................................... 232
IV.1.1. Continuing the professional training in the field of European
integration of central and local administration civil servants................... 232
IV.1.2. Establishing a culture of public and, especially European,
programmes and policies evaluation ........................................................ 233
IV.1.3. Establishing a tighter cooperation with business-owner and social
networks in order to ensure the accomplishment of the EU’s objectives set
forth by the “Europe 2020” strategy. Sustainable development, social
dialogue .................................................................................................... 234
IV.1.4. Internal informational deficit ....................................................... 235
IV.1.5. National parliaments, governance, subsidiarity. The relations
between the Legislature and the Executive Branch.................................. 236
IV.1.6. Enhancing the capacities for the absorption of EU-funds allocated
to Romania through structural instruments .............................................. 238
IV.2. The European Model. The social Dimension....................................... 241
IV.2.1. The gender dimension is insufficiently tackled............................ 241
IV.2.2. Reducing geographical disparity in wages and accessing healthcare
.................................................................................................................. 242
IV.2.3. Improving the living standards for the Roma minority, especially
through providing access to education and professional development
programs................................................................................................... 242
IV.2.4 Developing analytic and not descriptive means of evaluation...... 242
IV.2.5. Encouraging the linking of social-exclusion related concerns with
the European Year of Volunteering 2011................................................. 243
IV.2.6. Approaching social inclusion in a holistic way – strengthening the
access to the labour market, the engagement in society, the access to social
welfare...................................................................................................... 243
142
IV.3. Democratization ................................................................................... 244
IV.3.1. Increasing the media’s role of providing accurate information and
promoting active citizenship .................................................................... 244
IV.3.2. Increasing the role of the public authorities to inform in regards to
the opportunities of active citizenship within the European Union ......... 244
IV.3.3. Promoting the European citizenship and the participatory
citizenship ................................................................................................ 245
IV.3.4. Promoting the European citizenship and the participatory
citizenship ................................................................................................ 245
IV.3.5. Enacting the recommendations stated in the Dismantling the
obstacles to EU citizens’ rights report ..................................................... 246
IV.3.6. Strengthening civil society, including through the accession of
European funds......................................................................................... 246
IV.3.7. Strengthening the participation of citizens belonging to vulnerable
groups....................................................................................................... 246
V. Conclusions .................................................................................................. 248
BIBLIOGRAPHY ............................................................................................ 254
ANNEX.............................................................................................................. 259
143
144
The Treaty of Lisbon. Impact on Romanian institutions and policies
ABSTRACT
The study analyzes the European Union after the Lisbon Treaty and
Romania’s place and part in this new European context. Specifically, we identify
the changes the Treaty brings and the way in which the Romanian institutions and
policies should thereat react. We also draw a picture of the state of play in
Romania, 7 years after the conclusion of the EU accession negotiations and 4
years after the accession – i.e., an analysis of Romania before and after the
enactment of the Lisbon Treaty.
We begin the study by highlighting the changes brought by the Lisbon Treaty,
starting specifically with the particular reform method that has allowed the
existence of the Constitutional Treaty – an institutional landmark that “feeds” the
Lisbon Treaty. We also analyze the political and institutional consequences of the
multiple novelties set forth by the document: from the awarding of the legal entity
status to the EU to the disappearance of the EC and the EU’s accession the
EHCR; from the reform of the method to the reform of institutions; from the
drawing up of a new institution of the European council to the development of the
ESEA; from the threefold capacity of Catherine Ashton (High Representative,
President of the External Affairs Council, Vice-President of the Commission) to
the significance and implications of the permanent President of the European
Council position held by Van Rompuy; from the place and the global role of the
EU to the place and the role of the European citizen in the European Union; from
the place and the role of the national parliaments in the decision-making
procedures of the EU to the array of institutional capacities; from subsidiarity to
the regions and local communities and so forth. Last, but not least, we would like
to debate the question of values, of a European model and its possible sprawling.
We would also like to look towards the future and analyze the EU “Europe 2020”
and “Europe 2030” Strategies.
Analyzing the “Europe 2020” Strategy means analyzing the concepts of
intelligent, durable and social-inclusion and social-dialogue friendly growth. In
this context, the Lisbon Treaty appears as the supplier of a judicial basis for the
enactment of the Lisbon Strategy and the “Europe 2020” Strategy stands as an
instrument for enacting the Lisbon Treaty. Furthermore, the European social
model emerges not merely as a symbiosis of the different national models of the
Member States, one being thus able to debate on its global uniqueness.
Concerning this aspect, we place a heavy emphasis on the analysis of the possible
implications the compulsory character of the Charter has, in addition to the
increasing role of the social partners within the EU.
145
European Institute of Romania - Strategy and policy studies SPOS 2010
It is the authors’ opinion that Europe and the European Union are becoming more
democratic, that citizens are becoming more and more prominent and therefore we
commit to analyzing these aspects considering the citizen paramount in its relations
with the Union and the Member States. We therefore discuss the issue of European
citizenship, the institutions and the citizens after Lisbon, their active engagement to
the common European constriction, its limits and opportunities.
An important part of the study is dedicated to the analysis of the Romanian
state of play, being a well known fact that 7 years ago we finalized the accession
negotiations and 4 years ago we became a member of the EU. On both occasions,
Romania undertook some commitments and we wanted to see to what degree were
they followed upon. It is for this precise reason that we considered Romania’s EU
accession treaty as a formal landmark which ends the pre-accession process and
opens up the way for the post-accession process. Consequently, we wanted to find
out to what degree has Romania managed to realize the touted improvement of its
administration capacities, a key element in the enhancing of the advantages of EU
accession. We have analyzed, among others, the intake of European funds, but
also the institutional, legislative and administrative framework. The guiding
marks of the analysis were the situation existing at the moment of Romania’s
accession to the EU and Romania’s situation after the coming into force of the
Lisbon Treaty.
We also wanted to see to what extent are present in the Romanian political
space the European model of development, its social dimension, democracy and
the position of the citizen, all of which being major landmarks of the EU. A
special place, in conformity to its Democracy has been a major focus of our
study, matching the focus the EU has placed upon it, especially after the coming
onto force of the Lisbon Treaty.
Concluding, we would like to advance the proposal of a Romanian political
and institutional design meant to enact the stipulations of the Lisbon Treaty. To
that effect, we focused on the development of Romania’s administrative
capabilities and therefore, the development of its institutions, policies and public
strategies. We discussed the importance of the follow-up on improving the
workmanship of the central and local public administration clerks, instituting a
culture of program and public policies evaluation, concerning both general and
European aspects, enhancing the cooperation with business-owners’ and social
networks in order to reach the goals of the EU set forth in the “Europe 2020”
Strategy, and we also discussed the sustainable development and the social
dialogue. A special place has been allotted to the national parliament,
governance, subsidiarity, the Executive - Legislative relations, but also to the
improvement of European funds allotted to Romania through the structural
instruments intake. The European Model was not neglected, the analysis focusing
146
on the social dimension of the public policies in Romania and on the

democratization of Romanian society. Gender dimension was analyzed alongside
the geographical divides in terms of income, access to healthcare and the
necessity of improving the living conditions for the Roma minority, especially by
means of ensuring its access to professional and educational development
programs. The analysis of social inclusion is not missing from our endeavour; the
concepts of active participation to social life and its correlation to labour pool
access, societal participation and social welfare programs accession have been
all taken into account. A prominent place in the scheme of our analysis has been
given to the media’s role in correctly informing and promoting active citizenship,
to the increase of the role of the public authorities to inform and disseminate the
possibilities of active citizenship, to the enhancement of the cooperation between
the European institutions and their national and European social partners
(employers organizations, trade unions and NGOs), to the promoting of European
citizenship, a participatory citizenship, to the strengthening of civil society
including access to European funds, and finally to the strengthening of belonging
to vulnerable social groups citizens’ participation.
There are also some conclusions that generate institutional reform
recommendations and the drawing up of public policies meant the speed up the
implementation of the stipulations of the Lisbon Treaty, towards the common
good of both Romania and the EU.
The significant aspect one needs to take into account is that in view of the
following issues:
- The persistence of institutional and public policies flaws, on the one
hand, and the persistent lagging behind of Romania in fulfilling the already
undertaken commitments on the other hand;
- The major transformations the Union is undertaking as a result of the
Treaty of Lisbon’s enactment on the one hand and the radical measures already
enacted or in the course of being enacted by the EU to counter-balance the
economic crisis through the strengthening of the European Economic Union, on
the other had;
Romania needs to decide on using the reformative circumstances offered by
the Lisbon Treaty to gain anew momentum for its European integration, setting
up a new beginning for a process that has insofar failed to materialize.
147
148
Chapter I. Introduction
I.1. General Considerations
This study analyzes the main amendments to the EU’s functioning through the
Lisbon Treaty1, identifying both the directions of evolution of the institutions,
policies and legislation of the European Union, but also its role and place in
international relations. Consequently, we take into account:
- the national perspective, paying attention to the extent to which the
objectives set to Romania following the accession have been accomplished
and the situation created by the enactment of the Lisbon Treaty. As a
Member State, Romania is permanently compelled to incorporate in its
legislation both the primary and secondary law modifications that have
occurred after accession, as well as any other decisions of internal or
external policy of the EU;
- the objective of ensuring an increasingly coherent relation between
European regulations and national laws.
The study presents the impact of the enactment of the Lisbon Treaty over the
national institutions and policies, special heed being given to the following
statements:
• The Treaty of Lisbon contributes to the progressive constitutionalization
and federalization of the European Union. The novelties introduced by the
Treaty must be understood as answers to the internal and external
challenges, expectant the 2020s (hence, our references to the “Europe
2020” Strategy) and the 2030s (hence our references the “Europe 2030”
Strategy). Does Romania have a horizon of expectations? If it does, what is
this horizon?
• Is the EU becoming a central actor of international relations? What is
Romania’s place and role, as a Member State of the EU, in the new global
power distribution?
• The European administrative space, and implicitly, the Romanian
administrative space as a part of the latter, suffer a major reform, that of the
European institutions, capacities and policies. What consequences arise
1
When we talk about the Lisbon Treaty we refer to both documents adopted in December 2007,
which became effective since the 1st of December 2009, i.e. the Treaty of the European Union and
the Treaty on the Functioning of the European Union; in all other cases we will specifically mention
the document we are referring to, or, if it is the case, the Charter of the Fundamental Rights of the
European Union.
149
from this process generally for Europe and especially for Romania?
• Smart, sustainable and inclusion friendly growth on the one hand and the
European social model on the other are better outlined by the Lisbon
Treaty. What is the European and Romanian level of expectances? Is there
a connection between the Lisbon Treaty and the “Europe 2020” Strategy?
• Is Europe becoming a “citizen’s Europe”? Does the Romanian citizen react
to these opportunities thus becoming an active subject of the Union?
Along the course of the study we will permanently follow the triple model of
the Union:
• politically;
• economically;
• socially.
We will analyze the treaty and its implications over European and Romanian
institutions, policies and strategies in tight connection with the “Europe 2020”
and “Europe 2030” Strategies, because, as we have already argued, the authors of
the present analysis didn’t consider the former political documents, but
instruments designed for the medium and long term enactment of the Lisbon.
A prominent place is given to the understanding of the following statements:
• The Charter of Fundamental Rights of the European Union influences the
new legislative and institutional architecture of the European Union. The
Charter ensures enhanced citizen protection standards at both national and
European level.
• The EU becomes a part to the European Convention on Human Rights,
according to article 6 of the Treaty of the European Union.
• There is a new hierarchy of communitarian norms (legislative acts, acts of
authorization and acts of implementation), an extension of the qualified
majority voting procedure and of the co-decision procedure. Implications at
national and European level.
• There is a Catalogue of capacities and a division of these capacities set
forth by the new treaty. Consequences and implications at national and
European level.
Considering all these aspects, the study offers and analytic image of the state
of play in Romania, proposing a set of recommendations for the adapting of our
national institutions, legislation, policies and strategies to the stipulations of the
Lisbon Treaty, also taking into account the recent package of policies devised by
the European Commission for instituting a new form of political, economic and
social governance inside the EU.
The authors have held meaningful discussions with decision-makers and
specialists in the field of European affairs both during the documentation and the
drafting periods of the present study.
150
I.2. The Study’s objectives and hypotheses
The general objective of the study consists of identifying Romania’s

opportunities and their strengthening in order to allow the country to project a
solid and visible profile within the European Union on political, economic, social
and cultural levels from the perspective of the stipulations of the Lisbon Treaty.
Specifically, the study regards the drafting of some political elements aimed at
capitalizing the new functioning mode of the European Union, after the enactment
of the Lisbon Treaty.
Considering these objectives, the study starts from these working hypotheses:
• At the European level: The Lisbon Treaty represents the fundamental act
for enforcing the institutional, legislative and policy reform of the EU. In
other words, the Lisbon Treaty ensures the institutional architecture, the
judicial basis and the public policies through which the Union can continue
its process of institutional, political and legislative convergence, that is,
integration. The reform was necessary for the continuation of the
elaboration and enforcement of the European model under its three
dimensions: political, economical and social. Alongside the creation of the
institutional and political context favourable to the enactment of structural
reforms at the EU level,
• Alongside creating the appropriate political and institutional context for the
structural EU and national level reforms, the European Commission has
launched and subjected to public debate on the 3rd of March 2010 the
Europe 2020 Strategy for smart, sustainable and inclusive growth. The
objectives of the “Europe 2020” strategy were confirmed by the summer
European Council on the 17th of June 2010. Therefore, we can consider that
from the perspective of the structural reforms initiated by both the EU and
the Member States, the Treaty of Lisbon will find an important instrument
of enactment in the “Europe 2020” Strategy as well as a platform document
for the public interventions that regard the three models;2
• At the national level: the main reforms enacted by Romania in order to
conform with the community acquis were realized during the 2002-2005
interval, a period specific to the negotiation and signing procedures of the
2
For example, in order to further develop the economic moden, the European Commission has
adopted on the 29th of September 2010 the widest legislative package of consolidating economic
governance inside the EU and the Euro-area since the inception of the Economic and Monetary
Union. For further references consult the Directorate General for Economic and Financial Affairs
page at: http://ec.europa.eu/economy_finance/articles/eu_economic_situation/2010-09 eu_economic
_governance_proposals_en.htm. The decisions of the European Councils in October and December
2010 concerning the EMU or the crisis-avoiding mechanisms inside the EU can be interpreted in the
same manner.
151
Accession to the EU Treaty. The period is characterized by the

“transformative power” over the internal policies and institutions exercised
by the EU. After the signing of the accession treaty, the reforms continued,
but a slowing down of the rhythm of their implementation was nevertheless
observed, a fact that has persistently displeased Romania’s European
partners3. Therefore, the adaptation of internal institutions and policies to the
stipulations of the Lisbon Treaty can constitute the occasion for the restart of
the whole process of legislative, institutional and internal policies reform
process, in order to ensure their full convergence to their European
counterparts. In other words, the “transformative power” of the EU can be
expressed through the adjustment of national legislation, institutions and
national policies to the EU’s functioning procedures set forth by the Lisbon
Treaty. In order to achieve this goal, Romania has to make up for the gaps
that have been created since its accession to the EU and to prevent the
apparition of further development lags. As to the “Europe 2020” Strategy,
following the internal consultation process over the strategy’s objectives, the
conclusion is that Romania will be unable to keep up with the other Member
States4 as long as it is not undertaking efforts to adapt its legislation,
institutions and internal policies to the stipulations of the Lisbon Treaty.
The study is realized from a political sciences perspective, emphasizing the
analysis of the concerned phenomena and putting less focus on the factual
presentation.
The choice over the fields of study and the attributing of “hard” meanings to
certain of these represents the choice of the authors, who consider that the
European Union is first foremost a community of values and only in the second
place a political and/or economic one. Hence the importance we attach to values,
principles, model, citizen, democracy, civil society, mass-media, but also to
institutions, policies and reforms of the Union, both internally and externally.
I.3. The research and analysis methods used
The study has tried to capitalize on the primary documentary sources, applying
surveys to the participants to the conferences organized in the six development
3
It is suffiecient to look at the objectives undertaken by Romania in its Accession Treaty to the EU
concerning the reform of the judiciary system and the fight agains corruption and consult the
Commission’s Report to the European Parliament and the Council on the Progress in Romania
under the Co-operation and Verification Mechanism, Brussels 20.07.2010, COM(2010) 401 final.
4
For further references see the results of the substantiating documents, containing proposals of
national benchmarks in the fields of intervention of the „Europe 2020” Strategy, elaborated by seven
working groups pertaining to the objectives of the „Europe 2020” Strategy. The abstracts are
available at: http://www.dae.gov.ro/articol/961/strategia-europa-2020-la-nivel-national.
152
regions and to the representatives of the central administration and on the

discussions held with decision-making personnel in the field of European affairs.5
In order to create a well-balanced package of public policy recommendations
in regards to the adaptation of internal policies and institutions to the European
Union’s functioning after the Treaty of Lisbon’s coming into force, the authors of
the study, with the diligent help of the Romanian European Institute, have
designed a survey which was applied to central and local public administration
decision-making personnel, regional, local and national civil society actors.
The study was realized in the June-November 2010 period by a research team
established within the Department of International Relations and European
Integration (DIREI) of the National School for Political and Administrative
Studies (NSPAS).
The study, called “The Lisbon Treaty. The Implications of its Enactment over
Romanian Institutions and Policies”, has strived to identify Romania’s
opportunities of projecting a solid and visible profile inside the European Union
in political, economic, social and cultural terms. Specifically, the study has tried
to envisage policy elements meant to capitalize on the European Union’s new
functioning procedures, after the Treaty of Lisbon’s coming into force.
In this context, a sociological survey was undertook, based on a self-applied
survey, to a 300 subject sample with the following structure – representatives of
the public central and local administration (53%), representatives of the non-profit
sector – trade unions, civil society members, business-owners’ organizations
(32,5%), representatives of the media (4,8%), representatives of the Romanian
research and education establishment (9,6%). The survey was designed and
implemented by the DIREI NSPAS research team and has an exploratory
purpose, being meant to identify working hypotheses which are to be investigated
by future research with the application of alternative research methods (in a
triangular approach).
The survey was designed in order to mark the perceptions of the
representatives of different societal sectors (the public sector, the private non-
profit sector etc.) in regard to the following issues:
• The way in which the EU informs its citizens in regards to the policies for a
better living;
• The modifications brought by the Treaty in regards to the development of
the EU;
5
The series of regional conferences „Tratatul de la Lisabona şi rolul României în procesul de
aprofundare a integrării europene” has allowed the authors the opportunity to have direct
conversations with the local, regional and national level actors on topics related to the manner in
which the institutional, legislative and policy-related reform has been enacted after Romania’s
accession to the EU and on topics related to the changes pertaining to the application of the Treaty
of Lisbon’s stipulations.
153
• The effects of the treaty on the internal politics of each Member State;
• The implications of the Treaty over issues such as the subsidiarity principle
and the relations between the EU and the Member States;
• The opportunity of reforming the Economic and Social Committee;
• The way in which the EU ensures a correct representation of the European
interest groups;
• The importance of business and ownership networks in the decisional and
policy-implementation process of the EU;
• The EU’s budget;
• Accessing the structural funds;
• The contribution of the structural funds to the accomplishment of the
cohesion objectives;
• The extent to which the “Europe 2020” Strategy will reach its targets across
its multiple dimensions.
The results obtained following the sociological survey serve as a rough guide
and offer an image as to how the investigated population’s perceptions are
grouped against particular reference points.
At the same time, the present study is also based on a set of secondary6
documentary sources, amongst which the following can be counted:
• The Treaty on the European Union, the Treaty on the Functioning of the
European Union, the Charter of Fundamental Rights of the European
Union, the “Europe 2020” Strategy, the “Europe 2030” Strategy, other
European documents relevant for the study;
• Romania’s National Program for EU Accession;
• Romania’s Accession Treaty to the EU;
• The National 2007-2010 Reform Program;
• Romania’s post-accession strategy;
• Relevant recent studies and analyses published nationally or in other
Member States etc.
I.4. The structure of the study
The study is divided into four chapters and develops a cascading approach,
starting from the EU level and continuing to the national level (central, regional
and local):
6
The terms „primary” and ‚secondary”documents result form the terminology pertaining any
scientific research; any other meaning does not express the authors’ view or use of the specific
terms.
154
• The first chapter enounces the objectives of the study, formulates the
hypotheses and describes the research and analysis methods used;
• The second chapter is focused on the European Union. Therefore, it
analyses the Lisbon Treaty, emphasizing the fact that it constitutionalizes
and federalizes the European Union; even though it formally lacks the
constitutional character, it is the authors’ opinion that its content illustrates
its “constitutional” role of the former Treaty establishing a Constitution for
Europe. We dwell on the novelties introduced by the treaty and we discuss
the European model, its scope, the prominent reforms and the links with the
strategies enforcing the treaty, i.e. the “Europe 2020” and “Europe 2030”
strategies. We emphasize the role of principles, values, political, economic
and social model, the concept of a European society, the citizen;
• The third chapter analyzes the state of play in Romania, using as landmarks
Romania’s accession to the EU and the commitments taken on at that
particular moment, on the one hand, and the new context created by the
enactment of the Lisbon Treaty on the other hand. We analyze Romania’s
adapting to the stipulations of the community acquis and to the other
commitments taken on during before and after its accession to the EU. The
analysis starts from “Romania’s National Program of EU Accession”7 and
from the “Treaty concerning the accession of Romania to the European
Union”, in order to trace the process of institutional legislative and policy-
related adaptation. At the same time, internal programming documents such
as the “National 2007-2010 Reform Plan” and “Romania’s Post-accession
Strategy” are also taken into account.
• The last chapter advances an institutional and political design for Romania,
from the perspective of the study. Several recommendations in regard to the
adaptation of institutions and internal policies to the functioning procedures
of the EU following the coming onto force of the Lisbon Treaty are set
forth. A first set of recommendations regards the Romanian administrative
space and the development of administrative capacities, a special emphasis
being placed on public institutions and policies. Another set of
recommendations is dedicated to applying the principles of the European
mode, reducing discrepancies and inequality. Last, the third set of
recommendations regards the democratization of Romanian society. There
are important recommendations regarding the implications of the Charter’s
compulsory character and the constitutionalization of the European social
model or the consequences of the institutional and decisional reform at the
parliamentary and local or central public administration levels; there are at
7
Hereinafter abbreviated as RNPA.
155
the same time suggestions focused on adapting national policies

considering the consequences of European policies reform. Last, but not
least, we advance a set of recommendations that focus on transversal
aspects concerning the improvement of Romania’s European integration
process (by looking, at the role of the national, local or regional media or of
the practicing communities in the field of European affairs)
• There is of course a chapter dedicated to the conclusions of the study
which, In a small number of pages wishes to emphasize the key actions that
are to be undertaken in the following years, in order to ensure Romania’s
achievement of progressive integration in the European institutional,
political and legislative framework.
156
Chapter II. The European Union after the Lisbon Treaty
II.1. The principles, the values and the model of the European Union8
8
About this subject and in the same spirit we would like to aknowledge three papers written by esteemed
European specialists which, through the effort of the Polirom Publishing Hous are or will soon be present in the
Romanian intellectual debate scene. We are talking about Dusan Sidjanski, Jean-Luc Sauron and Francisco
Aldecoa Luzaraga. In the Romanian translation of its famous work “The Federal Future of Europe” Sidjanski
sustains that „this search of a fundamental Charter accessable to the citizens falls within the curent of a novel
federal current in full swing. It is an answer to the challenges of globalization and to the ascension of actual or
emergent great powers. The future role of the European Union in full transfiguration will depend on its capacity
to act efficiently, capacity which in turn depends on its internal organization and cohesion. In order to achieve
that though, the European quotation of «unity in diversity» must become reality. The experience of federal states,
as well as the EU’s yet unfinished experience are proof of the fact that only the federal method can guarantee the
autonomy and concurrently the inherent identities of the states, regions, cities and local powers and at the same
time the union that brings forth the necessary action capacity. Applying the subsidiaruty and participatory
democracy principles complements the federal method. There is no such thing as an unique ready-to-apply
federal model. Actually, one turns to the spirit and the method of federalism on the basis of federalist principles.
It is a continuous search of the most appropriate method of governance” (Sindjanski, Dusan, Viitorul federalist
al Europei, Polirom, 2010). At the same time, Jean-Luc Sauron, in the Romanian edition of a well known work,
talks about the complexity of the European Union, a complexity he considers a veritable puzzle and argues
consequently that „in truth, Europe, but also the things it represents, require a continuous attention. Nothing must
be taken for granted. Everything is based on a permanent and attentive work, as painstaking as a gardener’s. The
whole European construction with its multiple organizations answers this double constraint: the «inability» of
the democratic society to daily re-enact the complexity of an extremely heterogenous European society. The title
of this work includes the word puzzle because every element gains meaning only in relation to the encompassing
system. In fact, the European Union’s slogan taken up by the project for a European Constitution encapsulates
this idea of unity in diversity” (Sauron, Jean-Luc, Curs de instituţii europene, Polirom, 2010). Last, Francisco
Aldecoa Luzarraga (together with Mercedes Guinea Llorente) in his work which is to be published soon by the
same Polirom Publishing House, talking about the Lisbon Treaty argues that „We sit at more than one year after
the Treaty’s enactment, an interval in which the central argument of the book is gradually confirmed, namely
that the Treaty of Lisbon is a reclaiment of the Constitutional Treaty, a treaty that failed to be ratified. This is the
reason why we are not dealing with a treaty that modifies the preceding documents, but with one that frames a
profound change in the direction begged by the European Commission, namely that of realizing «more Europe»
and especially «more political Europe». The distinction between Lisbon and the preceding treaties is depicted by
the nature of the European Convention itslf. We are talking about a political assembly that unlike the diplomatic
Conferences has conceived a complete model of European Union reform, a reform with a long-term vision. A
candidate state for the accession, Romania has taken part to the Convention, being represented by a member of
the government, but also by two MPs. The enactment of the Constitutional Treaty and of the Lisbon Treaty
respectively, en enterprise that presumes an important thoroughness of European integration is owed especially
to the following two considerations: the exhaustion of the progressive reform methot that had as results the
enactment at short intervals of minimal revisions of the treaties. This had led to the situation wherein the Union
was in a permanent reform process, which begged for a change of the method, in order to ensure the realisation
of major steps and a major revision of the treaty ; the second reason, which constitutes at the same time one of
the main elements of the book, is represented by EU’s enlargment towards Central and Eastern Europe. We
uphold the thesis of the succesful nature of the European integration and the forming of a single Europe, this
being the major significance of EU’s enlargement from 15 to 27 Member States. That is why we consider the
Lisbon Treaty, on the one hand, and the consolidation of the idea of a single Europe, on the other hand as parts
of the same European political process generating a true «mutation» of European integration.” (Aldecoa
Luzarraga, Francisco & Mercedes Guinea Llorente, Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona, Polirom, 2011
(to be published). The same subjects and the same approach to the matter is present also in Iordan Gheorghe
Bărbulescu’s works, who has published over the years several works which analyze from the same federalist-
constitutionalis perspective the reforms undertaken in 2000 and played until 2009. It is the case of the following
works: UE. De la economic la politic, Tritonic, 2005; UE. De la naţional la federal, Tritonic, 2006; UE. Sistemul
instituţional, Tritonic, 2007; Procesul decizional în Uniunea Europeană, Polirom, 2008, whose content, from the
above-mentioned perspective was thoroughly confirmed by the evolution of the EU.
157
II.1.1. Introduction
The Treaty of Lisbon ends a process of reform undertaken between 2000 and
2010, its content representing a reversal to the text of the Constitutional Treaty, in
order to create a future Union capable of facing internal and international challenges.
The fundamental starting points of our analysis are:
- First, the Treaty of Lisbon is the result of a political process which began at
Maastricht and continued at Amsterdam and Nice through which a
prominent double innovation has been achieved:
o A method innovation (the constitutional process of the Convention);
o A model innovation (the political development);
- Second, this process can further be divided into three parts:
o The first part, that of the proposals and the agreements – The
Convention and the Constitution;
o The second part, the deadlock – the constitutional crisis;
o The final part, the relieving – The Lisbon Treaty.
Our analysis will focus in the solution found through the Lisbon Treaty, which
entails to a great extent the reclaiming of the content of the European Constitution,
based mainly on the political legitimacy of the drafting stage during the
Convention. One has to remark that whereas the deadlock phase has been
thoroughly debated and scrutinized at European level, overtaking the differences
was a process less observed by the European citizens, knowledge about these
procedures being considered trivial by both the media and high-ranking officials. A
possible explanation for this occurrence may lie in the double interpretation of the
Lisbon Treaty, in terms of both gains and costs, and therefore of the different
individual interests involved. If we have already identified the great gain in
maintaining the content of the Constitutional Treaty, the most important loss is the
disappearance of its constitutional form, its symbolic reference and its constitutional
language.
There has been much writing about the European Constitution inside the EU
and very few references in Romania, and it is for this precise reason that we
consider if the utmost importance for the Romanian citizen the understanding of
the complex political, institutional and decisional reforms brought about by the
Lisbon Treaty, a treaty which should ensure the legislative framework for reforms
over the next 20 years.
Consequently, in this section, we undertake a short but nevertheless rigorous
analysis of the Lisbon Treaty in order to offer the “key” to its understanding. Our
endeavour is based on the text of the Treaty, with the goal of explaining and
analyzing the progresses of the Union in relation to its current state, the field of
implementation and the content of the Treaty as well as the impact it will have
158
over the European political system in the near future.
II.1.2. An ambitious reform carried out through a classical method
On the 13th of December 2007, heads of state and government signed at the
Jeronimos Convent, near Lisbon, the Treaty amending the Treaty on European
Union and the Treaty establishing the European Community. 9 The treaty, named
the Treaty of Lisbon after the town in which it was signed underpins the end of
the constitutional crisis, replacing the Constitutional Treaty whose ratification
wasn’t carried through.
The Lisbon Treaty represents the most ambitious amendment of the founding
Treaties, since the establishment of the Communities, over passing in terms of
importance even the Maastricht moment. The number and scope of the reforms
enacted by the Treaty were made possible because the main parts of the
Constitutional Treaty were transferred with the consent of the Member States in
the current Treaty. The New Treaty of Lisbon is in fact the old Constitutional
Treaty losing its constitutional character.
For the European Union and its legal basis, the main consequences of the
Lisbon Treaty are as follows:
- The Lisbon Treaty is a classic reform treaty. As the previous Treaties of
Amsterdam and Nice, the Lisbon Treaty modifies the existing Treaties,
without replacing them with a new text. There is a return to the traditional
amending/complementing technique, different from the innovative form
underscored by the Constitutional Treaty, i.e. a legislative consolidation
through the adoption of a completely new text, the Lisbon Treaty
distancing itself from the radical and simplifying formula of replacing
almost all existing European treaties with a single, simpler and better
structured text.
- The Treaty includes nevertheless an important innovation: the
disappearance of the European Community and its replacement with the
European Union, which becomes a legal entity. The disappearance of the
European Community represents in itself a simplification, thus being
eliminated a legal entity that has on several occasions generated confusions,
the citizens being more accustomed to the political reality named the
European Union and having difficulties in understanding the relation
between the EC and the EU;
- Nevertheless, the Treaty establishing the European Community does not
simply go away alongside the disappearance of the European Community,
9
DOUE C 306, from 17.12.2007, p. 1.
159
but, once amended, changes its name, becoming with the enactment of the
Lisbon Treaty the “Treaty on the functioning of the European Union”. It is
not simply a change in terminology, but also a change in functions.10
The Lisbon Treaty is therefore a classic treaty, which includes amendments to
the two fundamental treaties, the Treaty on the European Union and the Treaty
establishing a European Community. As in the case of all treaties such as these, at
first sight, all the changes enacted cannot be encompassed, a process which is
greatly facilitated by the consolidated texts.11 At the same time, the treaty includes
a great number of Protocols and Declarations annexed to the two amended
treaties. In addition to that, the fusion between the EC and the EU does not
comprise the fusion with the European Atomic Energy Community
(EURATOM), which continues to function as well as the Treaty which
established it, i.e. the EAEC Treaty. Of course, the EU and the EAEC share the
same institutions in their functioning.
In other words, after the coming into force of the Lisbon Treaty, the primary
law of the European Union will operate with two texts:
- The Treaty on the European Union;
- Treaty on the Functioning of the European Union.
The first introduces fundamental reforms in the Treaty on the European Union,
including its structure. The second reforms and renames the Treaty establishing
the European Community, as a result of the disappearance of the European
Community, introducing at the same time prominent changes. A material
distinction between the two treaties is therefore instated, the latter becoming the
basic text and the former developing the meaning or the latter. From a judicial
perspective, there is no hierarchic relation between the two treaties.
Moving away from the formal and structural aspects, an analysis of the
amendments the Lisbon Treaty makes to the older treaties is necessary.
The first aspect we must take into account is that the Lisbon Treaty develops
and consolidates the European Union, born at Maastricht, developing its political
model. From this perspective, in addition to the afore-mentioned disappearance of
the European Community, several fundamental changes are enacted:
- The legal entity status of the European union;
- The compulsory character of the Charter of Fundamental Rights of the
10
We must emphasize the scope and importance of the amendments of the Lisbon Treaty for the
Treaty establishing the European Community, which undergoes a change in functions. The TEC has
no longer the role of regulating the basis of the European Community, but that of developing the
Treaty on the European Union. In addition to that, taking into consideration the amendments enacted
to its structure, almost all its articles have undergone change, either as a result of particular
amendments as a consequence of changes in decision-making or legislative procedures.
11
For further reference consult Uniunea Europeană. Versiunea consolidată a Tratatelor. Carta
drepturilor fundamentale, Luxemburg, OPUE, 2010.
160
European Union;
- Establishing the set of values and objectives of the Union;
- Establishing the dispositions for the democratic functioning of the Union;
- The continuation of the communitarization of the third pillar of the EU,
concerning justice and internal affairs;
- Dividing the competences;
- Establishing a procedure of controlling the subsidiarity principle;
- Enacting an ambitious institutional reform;
- Enacting major innovations in the fields of external policy, defence and
security;
- The establishment of a new legal basis for the Union.
II.1.3. The main novelties of the Treaty
Examining the formal aspects of the Lisbon Treaty and the structural changes
it entails must complement the analysis of its material content. We synthesize
here in brief the novelties and the reforms enacted by the Lisbon Treaty and its
contributions to the changes that will affect the European Union.:
- The Lisbon Treaty strengthens the political dimension of the European
Union, developed in the last years. The European Community ends its
existence, thus being recognized the appearance of a common political
reality, that of the European Union – unlike the previous situation when
two judicial realities corresponding to the two organizations, the EU and
the EC, coexisted. The Union gains legal person status and, by explicitly
establishing its values and objectives the political project and its nature are
more strongly defined. The political character of the Union is strengthened
also by the specification of its functioning principles: representative and
participatory democracy. As to this latter aspect, one has to take into
account the importance of introducing into the functioning framework of
the Union of the legislative initiative of a million citizens. As innovative as
this is the stipulation that, for the first time, a state has the possibility of
voluntarily leaving the Union;
- The Lisbon Treaty clarifies and defines the relations of the Union with the
Member States through the catalogue of competences. To this extent, we
must highlight the novelty of the national legislatures’ participation to the
activities of the Union. In addition to their traditional functions, the Lisbon
Treaty gives the national parliaments the role of guarantor of the national
competences in relation to the Union. Hence, the national legislatures will
be able to take part in the process of “ex ante” political control of the
community’s legislation accordance with the subsidiarity principle and will
161
play an important role in the simplified revision of the treaties, through the
possibilities opened by the “gangway” procedure;
- Of utmost importance for the democracy of the Union is the compulsory
character of the Charter of Fundamental Rights of the European Union,
although there are some exceptions for the United Kingdom and for Poland.
The consolidation of fundamental rights protection mechanisms is
highlighted also by the possibility of the Union’s accession to the European
Convention on Human Rights, a prominent document of the Council of
Europe, which entails the EU’s acceptance of an external control
mechanism in the field of the fundamental rights;12
- In order to cope with the challenges which stem from the increase of the
Member States, the Lisbon Treaty enacts an important institutional reform
which strives to ensure the democratic quality of the Unions functioning as
well as guaranteeing its decision and action capacities;13
- The legislative and decisional procedures are profoundly altered. In order to
increase the efficiency of the community’s action, the Lisbon replaces the
unanimous decision of the Council with the qualified majority voting
procedure for 28 new fields of action14. In addition to that, the stipulations
of the Lisbon Treaty entail that in 28 cases the rule of decision-making is
qualified majority. In regards to the legislative procedure, the Lisbon
Treaty stipulates that the rule si the old general rule of the “ordinary”
procedure. This procedure is none other than a reformed version of the “co-
decision” rule, which entails that in order to pass a decision, both the
Council and the EP must, on parity, approve it. The partnership of the
European legislature is thus consolidated15. As to the legislative acts of the
Union, the Lisbon Treaty considerably disentangles the matters by making
a clear cut difference between “legislative acts”, i.e. those approved by
means of a legislative procedure and “executive acts”, i.e. those adopted
through competence declination by the Commission. Furthermore, a clear
hierarchy between these categories is established;
- To clarify and explain the functioning of the EU, the Lisbon Treaty outlines
the competences of the Union, establishing three categories: exclusive
competences, common competences and complementary competences. The
Treaty also lays the foundations for a catalogue of competences belonging
to each of the three afore-mentioned categories. As to the exercising of
12
We will return to these aspects in chapter cap. II.4.
13
The coordinates of this reform will be succintly outlined in chapter II.2.
14
For further refference consult Raportul Comisiei de Afaceri Constituţionale a PE asupra
Tratatului de la Lisabona, A6-0013/2008, Anexa 2.
15
Undoubtedly the list of decisions subjected to the special procedures remains nevertheless
impressive – no less than 33, according to the EP.
162
these competences, the main change is the establishing of monitoring

procedures over the conformity of the common action with the
proportionality and subsidiarity principles. First, a political “ex ante”
control is instituted, through the participation of the national legislatures in
this procedure, the possibility of bringing an action in front of the Justice
Court being guaranteed. As to the action competences of the European
Union, the Lisbon Treaty establishes new judicial grounds for the Union’s
development of actions and policies in fields as diverse as humanitarian
aid, space research, energy, climate change, youth, sports, civil protection
and administrative cooperation;
- In most cases, we are not talking about exclusively new competences, but
more likely a thoroughness of older stipulations. The great leap forward
from this perspective is the institutions of the Freedom, Justice and Security
Space. The communautarization of the remaining of the third pillar – police
and penal judicial cooperation - is thus enhanced and instruments for a
more efficient policy in these fields are designed by the Treaty;
- Significant progress is registered also in regards to the Common Foreign
and Security Policy of the European Union, as an attempt to bolster the
international profile of the European Union. First, a framework of values
and objectives is firmly established, which corresponds to the role of
increasing international responsibility the EU tries to assume at a global
level and which ensures increased internal coherence. At the same time a
new legal basis is established for the initiation of privileged association
relations with countries in the immediate vicinity of the EU, a part of a new
specific neighbourhood policy. The Union’s gain of the legal person status
allows the Union to increase its international visibility and efficiency. Two
important innovations are relevant to this matter – the newly created
function of High Representative for Foreign Affairs and Security Policy of
the European Union as well as the newly established European External
Action Service, which will help the High Representative to carry out his
activity16. Both institutions seek to offer unity and coherence to the two
fields of foreign policy, the intergovernmental field, specific to the CFSP
and the community field, specific to the foreign relations of the EU;
- The Common Security and Defence Policy is decisively developed through
the Lisbon Treaty. On the one hand, the present line of crisis management
through the Petersburg missions is continued; on the other hand progresses
are made in two directions: cooperation in terms of capacities, through the
creation of a European Defence Agency and through the establishment of
16
The European External Action Service comprises Commission, Council and Foreign Ministries
detached personnel.
163
political self-defence instruments of the Union. To this matter, the Lisbon

treaty contains a clause of mutual assistance between the Member States in
case of a military attack, a solidarity clause between the Member States in
case of a natural disaster or terrorist threat as well as the possibility of
establishing a permanent structured cooperation between the states which
match a series of criteria and are able and willing to assume responsibilities
in relation to these capacities. At the same time, the legal framework of the
cooperation is extended through the procedure of “consolidated
cooperation”, which entails the elimination of the present interdiction,
allowing for the creation, as in the cases of the Schengen Area or of the
Euro Area the gradual creation of a veritable European Army.
- The Lisbon treaty also entails significant changes pertaining to the
procedure of treaty revision itself, the European Parliament being several
additional competences. An ordinary procedure is established, which
consists, as a general rule, of the convening of a Convention, but also
simplified procedures, know as “gangways” which allow the amendment of
decision-making or rule-enacting procedures without a formal revision of
the treaties. The first stipulation represents an important democratization of
the reforming process of the Treaties, ensuring the participation to the UE
reform of the national legislatures and of the European citizens especially,
along the governments of the Member States and the European institutions.
The second stipulation consolidates the Union’s capacity to cope with new
challenges eliminating the need for costly and lengthy reforms. Germany’s
proposal of modifying the Treaties through the simplified procedure,
precisely article 125 of the TFUE, should be seen in this light17.
For all these reasons, the Lisbon Treaty can be considered paramount, as it
accomplishes most of the substantive European reforms, both in terms of scale
and in terms of content. The Treaty is a great step forward towards the
construction of political Europe to the extent to which, on the one hand, it
develops the model of this unique political system, and, on the other hand, it
enhances the Union’s power of action in fields that normally lie within the scope
of exclusive national sovereignty of the Member States.
17
European Council, 28-29 October 2010, Conclusions, EUCO 25/1/10.
164
II.1.4. The future of Europe and the “Europe of the future”. The EU’s
“Europe 2020” and “Europe 2030” Strategies
The European Union is preparing for a bold step forwards with the
establishing of the instruments and policies of the Lisbon Treaty. In spite of the
crisis, many changes are expected, which account for the reserved optimism
climate and the hope that surrounded the Treaty’s coming into force. The belief
that Lisbon will enact changes is widespread, as well as the conviction that the
coming years, shaped under the Treaty’s influence, will permanently change the
European Union.
As any other treaty, it allows for a minimal, as well as a maximal enacting of
its provisions, the Member States’ political resolve being the key independent
variable. In the decisive years that await us in view of the great potential of the
Treaty, we hope for an ambitious interpretation of its stipulations, in order to
generate “more Europe”, “more political and federal Europe” and “more social
Europe”. Of course, at the same time there is talk about the economic crisis, the
crisis of the Economic and Monetary Union and the abandoning of the Euro.
Moreover, there are voices that argue that Europe is lacking the political projects.
From our point of view, the euro-sceptic visions are insubstantial. We offer two
counter-arguments in support of our opinion:
- The strategy for creating new jobs and economic growth, known as
“Europe 2020” (formally adopted on the 17th of June 2010) entails the
development of a competitive economy, based on knowledge and a better
coordination of political decisions between the supranational and the
national levels, taking into account the division of competences; a solid and
permanent education; the creation of new jobs in order to reach a 75% rate
of employment; reducing poverty and social exclusion etc.
- “Europe 2030” (adopted at the same European Council of June the 17th
201018, and initially drafted as the Reflection Group’s “Project for Europe
2030. Challenges and Opportunities”), seeks to enable the EU to play a
prominent roll in the global reshaping determined by the world crisis so
that Europe becomes an important agent for change at international level.
The EU has to defend a common market, a common currency and a
Stability and Growth Pact (valid for the members of the Euro Area), but
also an increasingly homogenous political space – the Freedom, Security
and Justice Area – as well as an increasingly integrated institutional and
decisional space. To this goal the idea of economic governance able to
avoid the internal contradictions generated, on the one hand, by the
18
European Council, 17 June 2010, Conclusions, EUCO 13/10, CO EUR 9, CONCL 2.
165
existence of the common currency and the internal market and, on the other
hand, by the existence of particular national economic policies, must be
progressively developed. Neither the Stability Pact, nor the Euro were
responsible for the crisis, but they have proved insufficient tools to overcome
crisis, and for the enactment of economic convergence. Financial bodies
and/or mechanisms must be established in order to ensure the avoiding of
similar crises. The EU must increase its competitiveness without dropping its
socio-economic model, without abandoning the social market economy,
solidarity and cohesion, and strengthening the fight against climate change.
Further investment in human capital (research, education, innovation,
continuous professional training) is needed. The internal market must be
buttressed in front of economic nationalism and new common energy-related
policies must be enacted, tackling the issues of alternative and even nuclear
fuelled energy. The labour market needs to be reformed – making it flexible
without endangering jobs, through increasing productivity, adaptability etc.
Last, but not least, demographic growth has to be ensured, without which any
effort becomes unsustainable. To this extent, integration of women in active
life must be encouraged, active life must be prolonged, reconciliation
between the professional career, private and family life must be encouraged
but, the most important aspect of them all, social perception of immigration
needs to be changed. It is not for chance that the Strategy is entitled “Europe
2030” as the Lisbon Treaty is considered to be furnishing the necessary legal
basis for the next two coming decades.
It is our opinion therefore that Europe is not lacking medium and long-term
projects. And neither short-term projects: the afore-mentioned European Council19
has proven this fact through the crisis-avoiding and strengthening the EU
decisions it adopted. Therefore, we believe that the following set of questions to
which European decision-making leaders and citizens must answer is the
following:
- How does the political, economic and social model of the European Union
change?
- What benefits does it entail for the citizens?
- What improvements does it bring to the European Union’s functioning
model?
- What new powers does the Treaty add to the EU action?
- Are we dealing with a viable reform or is there a risk of failure, such was
the case of the Constitution? But did the Constitution really fail?!
- What European Union will we have in ten or twenty years’ time?
19
Idem.
166
II.2. The European administrative space. The European socio-economic

model. The reform of European institutions, decision-making
procedures, attributions and policies20
II.2.1. The European socio-economic model. A “more social Europe”. The

Charter’s compulsory character
The Lisbon Treaty has generated a whole series of questions in regards to the
socio-economic dimension:
- What economic and social model is established by the new Treaty?
- Can we talk about a social Europe?
- Are there any progresses made in regards to the European social model or,
on the contrary, is a neo-liberal model of Europe instated?
- Is the European social model awarded enough protection?
The Lisbon Treaty develops the economic and social model intrinsic to the
whole European integration process, a model that combines the free market with
public intervention in order to guarantee the achievement of the Union’s social
objectives. There are elements included that ensure the broadening of the
European social model to a supranational scale. Compared to the already existing
judicial framework, by granting constitutional status to the values, principles and
objectives of European integration, one notices an objective choice for a model of
social and economic relations organizations, the European social model i.e.,
which serves the particular combination – market, society and state – specific to
Europe.
In addition, given the Charter’s compulsory character, the fundamental rights
and the principles of solidarity and cohesion, essentials for this social mode, are
strengthened and consolidated, their observance being mandatory for all the
policies drafted by the European institutions. Moreover, cohesion becomes an
identity element of the whole European project, aiming at the spread of welfare to
all the European regions. We notice therefore a shift from economic and social
cohesion to the new form of cohesion, which has social, economic and territorial
characters.21
In its plan of “constitutionalizing” the social model, Lisbon had also included
the instruments necessary for its development at a supranational level. Therefore,
on the one hand, we notice the “horizontal” or transversal provisions, and on the
other hand the constitutionalization of the role of social partners and the Social
20
The tackled subject can be found in the works of Bărbulescu, I.Gh. quoted in chapter .II.1.
21
This new understanding of cohesion is borrowed from the practice of federal states where it
reflects the federal solidarity between the comprising states of the federation.
167
Tripartite Summit22. Moreover, provisions with transversal applications are taken

over from the Constitution, also known as “social clauses”. Equally important is
the introduction of provisions regarding the social partners and the Social
Tripartite Summits, fact that underlines their role in the development and
evolution of European economic and social policies.23
In regards to the progresses registered in the social field, one has to notice
nevertheless that the Treaty of Lisbon does not extend the competences of social
policies and does not extend the content of the present social policy, considered in
some references insufficient and even insignificant.24 There are nevertheless
some modifications referring to social and economic policies – the introduction of
new legal bases and the perfecting of existing economic policies, as well as the
coordination of economic and monetary policies and, last but not least, changes
brought to the Union’s financing model.
In conclusion, the Lisbon Treaty marks an undisputable progress in the
constitutionalization of the European social model by formulating its objectives
and instruments and by the drafting of the new social provisions, all of which had
been previously nonexistent. All these aspects are paramount in a moment when
the crisis of the welfare state is joined by a crisis caused by the enlargement of the
EU25, the great challenge being the maintaining of the socio-economic
configuration in front of the danger arising from the new Member States. On the
other hand, the economies of the new Member States, with few exceptions –
Slovenia, Cyprus, Malta – were in an inferior position to those of the old Member
States, the need for financial help being thus superior to the quotas dating before
the enlargement, a situation that brings the spectre of under financing looming
over the European social model, all the more so when the post-enlargement period
overlaps the European crisis raging from 2008.
22
The first Title of the TFEU regulates the transversal provisions that guarantee the model, applied
to all the actions and policies of the common institutions.
23
As a consequence of the French referendum which has rejected the Constitution, but especially of
the renegotiation by France of the European social and economic model, the social elements have
been strengthened and the influence of the free competition understood as a key vale of the market
has been reduced, thus signaling clearly that the European market economy is only an instrument of
the model and not an end in itself. The final goal is the citizen, his life’s quality, his welfare. From
this we deduce that the European model is based on the principles of the market economy, but also
on a degree of intervention.
24
We nevertheless find in the Lisbon Treaty progresses of social politices. These are subjected to a
status modification, becoming „complementary competences” instead of the old „communautary
support or coordination” politices. In addition to that, in most cases, these policies are subjected to
the ordinary legislative procedure.
25
Beginning with 2004, when states such as Malta, Cyprus, Poland, the Czech Republic, Slovenia,
Slovakia, Hungary (which had undergone tough reforms in the years following the fall of the Berlin
Wall and had developed more liberal and less interventionist economies than the old Member
States) joined the EU.
168
In short, we argue that there are progresses in the development of social and
economic policies, but strictly speaking, no new social policies, a situation
generated by the lack of political resolve. There are new instruments of
developing the European social model, such as gender equality (TFEU, art. 10);
environmental protection (TFEU art.11), combating discrimination (TFEU, art.
10), consumer’s protection (TFEU, art. 12), the protection of services of general
interest (protocol annex to the Treaty).
The existence of these social provisions, on the one hand and the regulation of
the general interest services on the other hand, reflects the European option for a
particular economic and social model. The Policies of the Union that apply and
develop such a model must respect certain limits or, better said, to carry out
certain objectives with a prominent social content, which reflects the model of a
society based on values such as equality, social development, sustainable
development and environmental protection. Another fundamental instrument in
the development of the European social model is represented by the
constitutionalization of the role of social partners and of the Tripartite Social
Summit in defining and enacting social policies, as per art. 152:
“The Union recognises and promotes the role of the social partners at its
level, taking into account the diversity of national systems. It shall facilitate
dialogue between the social partners, respecting their autonomy. The Tripartite
Social Summit for Growth and Employment shall contribute to social dialogue.”
In addition to that, the Lisbon Treaty, following the path of the Constitutional
Treaty, introduces a judicial basis for the improvement at the EU level of the
administrative cooperation between the Member States. This disposition of the
Convention, taken up by the Constitutional and by the Lisbon Treaty was based
on a recommendation of the “Complementary Competences” Working Group,
which upheld that, to the extent that the effective enacting of Union law is to the
common interest of the Member States, the Union must have competences in
supporting the information and civil servants exchange within national
administrations, as well as their professional training and perfecting programs.
Art. 197 states that:
“Effective implementation of Union law by the Member States, which is
essential for the proper functioning of the Union, shall be regarded as a matter of
common interest The Union may support the efforts of Member States to improve
their administrative capacity to implement Union law. Such action may include
facilitating the exchange of information and of civil servants as well as
supporting training schemes.”26
Nevertheless, the treaty entails that no Member State can be compelled to
26
We must take into account that in certain particular sectors of the common policies – internal
affairs and customs – specific training and exchange programs have already been under way.
169
accept this support from the EU.

The new judicial biases introduced in regard to the economic and social
policies - some of them relevant, such as energy or space research – are not
absolute novelties, certain actions specific to them having been undertaken under
the “umbrella” of already existing judicial grounds. The new provisions
nevertheless bring forth a modicum of clarity, a greater democratization and a
surplus in efficient decision making, allowing for the precise identification of
competences, responsible institutions and traceable objectives. Therefore, we can
argue that the general norm in these sectors is not necessarily the attribution of
new competences, but the judicial clarification of those already existing.
Last, but not least, the economic and monetary policies are revised:
- A better coordination of the economic policies of the Member States, to the
extent that the Economic and Monetary Union becomes a true economic
and not only momentary union;
- The finding of a viable economic governance formula, so that the EU
becomes capable of preventing and avoiding major crises. Pertaining to
this, there are provisions that Member States need to coordinate at the EU
level their economic, employment and social policies, as well as the
measures the Union can take in order to guarantee this coordination; the
competence of the EU in developing the Lisbon Strategy is developed and
becomes part of primary law – i.e. it becomes mandatory for the Member
States.;
- The role of the EP in adopting the financial perspectives and the annual
budgets of the EU is increased, the EP becoming alongside the Council (the
Member States) a mandatory co-legislator;
- The Euro group gains constitutional status;
- The role of the Commission in sanctioning the states that run extensive
deficits is strengthened. According to art. 126 of the TFEU the Commission
has competences in drafting a report against the states that run extensive
deficits and not a simple recommendation, as it used to be the case before
Lisbon. The sanction, if the extensive deficit is recognized by the Council,
is adopted at this level, on the proposal and not the simple recommendation
of the Commission. The Treaty also has a series of new provisions in
regards to the decision-making procedures concerning the Euro Zone, in
order to improve its management and the economic policies decisions taken
for the states in the Euro Zone.
Even if it does not concern the Lisbon Treaty directly, we cannot ignore the
instruments of its enactment – the recent decisions of the European Council of 28-
29th October 2010 for the strengthening of the economic cooperation of the
Member States, the creation of a true economic governance in the field of the
170
economic union, the establishment of sanctions for those EU members who

repeatedly fail to respect the macroeconomic index numbers
II.2.2. The institutional reform. Increasing the EU’s effectiveness
The new elements, true innovations in certain cases in terms of institutional

development, comprised at the same time by the Constitution and by the Lisbon
Treaty, represent perhaps the most important institutional architectural reform
since the creation of the Communities. It is the answer of the European Union to a
double challenge and necessity:
- On the one hand, the continuation of the democratization of the European
decision-making procedures, strengthening the participatory character and
transparency;
- On the other hand, adapting an institutional system initially devised for six
states to the increasing number of members, trying at the same time to
guarantee an Effective Union under these circumstances.
The general view is that there is a great deal of continuity. No new institutions
were created and their major role in the decision-making procedure of the existing
ones was not altered. Nevertheless, there are several changes, their importance
and their capacity of affecting the general characteristics of the Union’s
functioning to be highlighted in the following years. As an example, one can look
at the permanent President of the European Council or at the High Representative
for Foreign Affairs and Security Policy of the European Union offices. We shall
examine these innovations, focusing exclusively on the institutions that have a
leading role in the inter-institutional dialogue, i.e. the EP, the European Council
and the European Commission.
THE EUROPEAN PARLIAMENT 27
In regards to the European Parliament, the maximum number of MPs is set at

751, their national allotment being decided by means of a proportionally
decreasing sequence28. The institutional position of the European Parliament is
strengthened, mainly by the provision that the co-decision procedure becomes the
general norm, granting the Parliament the effective position of a co-legislator,
with full authority in budgetary matters, on equal terms wit the Council. The
European Parliament is the great winner of the revisions brought about by the
27
Art. 14 TEU, art. 223-234 TFEU.
28
It is stipulated that within some limits, the institutions of the Union (the European Council or
following a Council’s proposal) will be responsible for determining the number of members allotted
to each Member State.
171
Lisbon Treaty, as it was the case in several other institutional reforms. In a way, it
is a fully legitimate process that of attributing increasing powers to the EP, given
its position of representing the citizens of Union.
One can argue that there is a development of the Parliament’s prominent role
in the institutional functioning of the Union, given its position of representing the
civic legitimacy. Hence, art. 14.1 of the TEU states that:
“The European Parliament shall, jointly with the Council, exercise legislative
and budgetary functions. It shall exercise functions of political control and
consultation as laid down in the Treaties. It shall elect the President of the
Commission”29.
This new legislative equal footing between the EP and the council reflects into
decisional practice the Union’s twofold legitimacy, as an organization of both
citizens and states, in spite of its elimination from the text of the treaty.
The most relevant aspect pertaining to the European Parliament is therefore its
substantial increase of competences in the budgetary and legislative fields and as
a constitutive power of the EU at the same time. The Lisbon Treaty continues and
even caps the tendency of previous reforms of incorporating civic legitimacy into
the legislative and budgetary powers, thus reflecting the leaning towards an
increasing democratization of the European decisional system.
THE EUROPEAN COUNCIL30
A novelty brought about by the Constitution and the Lisbon Treaty altogether
is deeming the European Council an institution of the Union for the first time
since its foundation and, as a consequence, subjecting it to the rules of the
European system.31 Regulating the European Council is stipulated in article 15 of
the TEU, alongside the other communitarian institutions:
“The European Council shall provide the Union with the necessary impetus for
its development and shall define the general political directions and priorities
thereof”.
It is added that it will not perform a legislative function, which still
corresponds to the Council.
Another novelty is represented by the creation of the President of the European
Council office, whose term of office is set at two and a half years, renewable
29
This article must be interpreted along with article 10.2 of the TEU which underlines the fact that
the functioning of the Union is based on representative democracy, thus establishing the twofold
representativeness – the direct representation of the citizens in the EP and the representation of the
states, and indirectly of the citizens, in the European Council..
30
31
To this extent, its decisions will be subjected to judicial review as per articles. 263 şi 265 of the
TFEU.
172
once. The attributions of the President of the European Council, as per article 15.6
of the TEU are:
- To chair and drive forward the work of the European Council;
- To ensure the preparation and continuity of the work of the European
Council in cooperation with the President of the Commission, and on the
basis of the work of the General Affairs Council;
- To endeavour to facilitate cohesion and consensus within the European
Council.
The Treaty also stipulates the mandatory presentation of a report to the
Parliament at the end of every European Council’s reunion, as well as its
obligation to represent the EU in the CSDP area. By the imposition of this
function the framers of the treaty try to ensure the continuity, the visibility and the
coherence deemed necessary for the EU’s representation, both internal and
domestic. The president effectively becomes “the visible face” of the Union,
whom the citizens can identify with both the leadership of the European Council
and the EU in its entirety.
The office of permanent President of the European Council changes the nature
of the institution, starting with the permanent character of the office, which will
impact on the interinstitutional balance and dialogue, since a new player enters
the game. Finally, this innovation can also lead to a change in the
intergovernmental character of the institution because, for the first time, we have
at the fore front a leading figure that does not represent a state. His functions –
leading the institution and facilitating a consensus by drawing together the
common interests of the Member States - can determine a shift in the institutional
dynamic, from an explicit intergovernmental one to one that aspires to
“communautarization”. This undermining of the state that holds the presidency of
the Council is also determined by the specific state’s losing of the European
Council Presidency and External Relations Council positions, which decreases the
clout of the prime-minister and the foreign minister respectively during the time
of that Presidency.
THE COUNCIL32
The main modifications pertaining to the functioning of the Council regard the
improvement of its effectiveness in the context of an increased number of
members. It is the case of replacing the current system of semestrial Presidencies
of the European Council and the Foreign Affairs Council on the one hand and the
adoption of a qualified majority voting system on the other hand. The same
objective of increasing the effectiveness of decision-making procedures
32
173
determined the decision of extending the number of categories that no longer

require a unanimous vote, but a qualified majority vote.33 Another change refers
to the improvement of the democratic functioning of the Council, and we have in
mind the obligation that all Council works are made public when it acts in the
prosecution of its legislative capacities.
The debate about the retaining or replacing of the semestrial Presidencies of
the different configurations of the Council of Ministers went along the debate
about the introduction of the permanent Presidency and it ended with the
following conclusions:
- Maintaining the current system for most of the configurations of the
Council;
- Organizing Presidencies along a “three state team” lines (collective teams
of three semestrial Presidencies which coordinate the activities for a period
of eighteen months inside which each state takes up the coordination
responsibilities for six months);
- Establishing two permanent Presidencies: the Foreign Affairs Council,
which will be led by the Union’s High Representative for Foreign Affairs
and Security Policy and the Euro group, the Economic and Financial
Affairs configuration of the Council (ECOFIN) which gathers the members
of the Euro zone, which will designate a permanent President (for a two
years and a half term) from its own ranks.34
The new formula for the qualified majority voting procedure was also subject
to great debate. In order to better understand the stake at play, one needs to
remember that a similar problem had determined the failure of the Brussels IGC
in 2003, generating negative effects in regards to the political momentum of the
reform process: the European Convention had advanced a twofold type of
majority, taking into account both the number of states and the population, a
proposal ratified by the IGC and found in the Lisbon Treaty. Article 16.4 of the
TEU states that:
“a qualified majority shall be defined as at least 55 % of the members of the
Council, comprising at least fifteen of them and representing Member States
comprising at least 65 % of the population of the Union.”35.
33
There remain certain decisions which continue to require a unanimous decision, such as the
CFSP, political decisions pertaining to the system as a whole, the „gangways”, the procedure of
treaty-revision by an IGC, the issue of the „red-lines” drawn by some Member States (fiscal,
immigrant worker social security or cultural issues among others).
34
We need to remind that the Eurogroup is the closed configuration of the Economic and Financial
Council, to which only the finance and economy ministers of the states in the Eurozone take part.
The Eurogroup is the political entity qualified to examine and decide on the economic policy of the
Eurozone and on the repercussions of the monetary policy decisions of the CEB.
35
In the event that the proposal does not belong to the Union or the High Representative for Foreign
Affairs and Security Policy, the quotas are increased, an approval needing the support of 72% of the
174
The Polish renegotiation, enacted with the occasion of the 2007 IGC led to the
postponement of this provision’s coming into force until 2014. In addition to that,
it is stipulated that until the 31st of March 2017 any state can ask for the
maintaining of the present European legislation voting system.36
The double majority voting system has the advantage of both efficiency and
adaptability. Unlike the model of triple majority established at Nice, still
functioning today, the new formula allows an easier decision-making procedure,
reducing at the same time blocking possibilities. At the same time, the new
formula also has the indisputable advantage of being a model much more
transparent towards the European citizen, allowing him to better and easier know
the manner in which a decision was taken, which states approved it and what is
their combined population. To this is added the advantage of adaptability, because
by eliminating the weighting factor, there is no need for a further revision of rules
every time the EU enlarges. Finally, the change adds a touch of democratization
to the procedures, by recognizing indirectly in the weight of every government’s
vote the weight of that state’s ratio in the total population of the EU.37
THE COMMISSION38
The Commission is on the losing side of the institutional reform, being the
only institution that does not emerge strengthened out of this process. There are
nevertheless two chapters that underscore a possible reform, both trying to enact
the consolidation of the democratic dimension and the increase of its functional
efficiency:
- Its election by the EP;
- Its composition.
The first provision will increase the influence of the EP in the election of the
Commission, as the Lisbon Treaty states that: The European Council shall propose its
candidate for President of the Commission in accordance to the results of the EP
Council’s members, representing 65% of the Union’s population. The conditions for forming an
obstruction minority are also toughened, at least 4 members of the Council being need to join in.
The possibility of 3 large states of the Union blocking a decision is therefore eliminated (the
hypothesis of four of them joining in such a move is considered unlikely). A mechanism similar to
the one established the one enacted at Ioanina (entailing that when a significant number of states
have reservations about taking a specific decision, the matter is postponed and negotiations are
continued until the finding of a commonly accepted solution).
36
Art. 3 of the Protocol on transitional provisions, Protocol nr. 36 annexed to the Lisbon Treaty.
37
The threefold majority also had its advantages, such reflecting the the majority of the states,
population and voting power and, therefore of the possible alliances.
38
Art. 17 of the TEU, art. 244-250.
175
elections”39. This seems a step forward towards a more political and not only
technical Commission, but not a very bold move if we consider that the right to
advance proposals for the office remains a prerogative of the European Council.
This small step forward nevertheless allows the European political parties to
move forward, in the direction of the personalization of European politics. In this
way, the old proposal of Jacques Delors that the parties may nominate before the
European elections a top-list leader could become reality. Evidently, the European
council could not ignore such a nomination. This important element has the
potential of becoming a window of opportunity for the real democratization and
parlamentarization of the Commission.
The problem of the Commission’s composition was also the focus of other
heated constitutional arguments:
- Efficiency dictates a Commission with fewer portfolios;
- Representativeness entails the maintaining of the “one country-one
commissioner” principle.
In the end, the Constitution outlined the first line of argument, a solution
maintained by the Lisbon Treaty. The number of commissioners will be 2/3 of the
number of Member States, including the President and the Vice-president, who is
also the High Representative for the Common Foreign and Security Policy
(CFSP) and the Common Defence and Security Policy (CDSP). The reduction of
the number of commissioners will come into force on the 1st of November 2014,
thus ensuring that the first commission of the Lisbon Treaty maintains the “one
country-one commissioner” representative principle. The new form of article 17.5
of the TEU states that through a European council Declaration a rotation system
between Member States will be set, that takes into account the Union’s
demographic and geographic diversity.
The reform strengthens the powers of the President in imposing functions on
the members of the Commission. This is a fundamental change because it has the
potential of leading to more homogenous and efficient Commissions unlike the
current situation when, as a result of the imposing of selected commissioners by
the supporting Member States we are often dealing with a very heterogeneous mix
of personalities. Indirectly, the Commission’s powers appear strengthened by the
Lisbon Treaty, because the Commission stands to play a role in inter-institutional
mediation and as a legislative initiator as a result of the extension of the qualified
majority voting and co-decision procedures.
39
He will be designated out of the representatives of the European political group that has obtained
the most MPs in the European Parliament elections.
176
THE HIGH REPRESENTATIVE OF THE EU FOR FOREIGN AFFAIRS AND

SECURITY POLICY 40
Finally, we consider it important to discuss the possible impact on the

Commission’s nature and functioning determined by the establishment of the
High Representative of the Union for Foreign Affairs and Security Policy office.
The person holding the office will be simultaneously named and mandated by the
Foreign Affairs Council and the Commission. He will also hold the positions of
Foreign Relations Commissioner and Vice-president of the Commission.
Although the change holds important advantages in terms of coherence, efficiency
and foreign action visibility, the character of Commissioner and Vice-president of
the Commission, on the one hand, and the position of permanent President of the
Foreign Affairs Council can modify its nature and functioning.
For the first time the institutions cease being insulated, being difficult however
to estimate the impact of this change on the inter-institutional relations and
balance. The same line of argument can be extended towards the European
External Action Service, which will support the work of the High Representative
and which, according to the treaty’s provisions, will be staffed with personnel
from the General Secretariat of the Council, the Commission and personnel
detached from the foreign ministries of the Member States to this true “European
ministry” of foreign affairs.
The traditional collegiality of the Commission is affected too, because the
High Representative is no longer on equal footing with the other members, but is
conferred a special and enhanced legitimacy by his appointment by the Council.
One must also take into account the fact that the independence of the
Commission, especially when it comes to Foreign Affairs, can be affected, given
that one of its members must accept, if it is the case, instructions from the
Member States. This risk is certain in the case of the CFSP, but reality also points
to numerous instances in which it is difficult to extricate the CFSP from foreign
policy. At the same time the hierarchy issue comes forth in regards to the
overlapping representation competences of the President and Vice-president of
the Commission. The impact of these changes on the Commission, as well as the
effects of several other changes can only be analyzed after a couple of years’ time
and, as in the previously analyzed case, the concrete effects will depend highly on
the personalities of the High Representative and of the President of the
Commission.
40
Articles 18 and 27 of the TEU.
177
II.2.3. The division of competences. Subsidiarity. The role of regions and

local communities
The Lisbon Treaty introduces different categories of competences, names them

and cites the principles which underlie their limits and exercise.
First and foremost, art. 5 of the TEU regulates the fundamental principles of
the Union’s power:
“The limits of Union competences are governed by the principle of conferral.
The use of Union competences is governed by the principles of subsidiarity and
proportionality.”41
The first Title of the TFEU also defines the categories of existing competences
and the sectors to which they pertain. The demarcation and defining of the
competences brings clarity and visibility to the system, enhancing democracy so
that the citizen can easily understand, through the simple lecture of these articles
which is the level and institutions responsible for a particular policy or action in
each case.
The system of competences developed by the Lisbon Treaty takes up the
proposal of the European Convention, without altering neither its federal
orientation, near its material content – i.e. the classification and competence
distribution model. There is however a fragmentation of these competences, due
to their mention in both treaties (article 5 of the TEU and Title 1 of the TFEU),
which alters to some extent the clarity and even the logic and visibility that guide
and differentiate them. Thus, in a paradoxical manner, the competences and the
sectors they serve become less visible.
In spite of these limits, there are nevertheless progresses in comparison with
the old method of the TEC of organizing and limiting the exercise of power
within the EU. Thus, the new Treaty on the European Union displays and defines
the competences in article 5, stating that the assigning of competences is governed
by the “principle of conferral” and that their exercise is subject to the principles of
“subsidiarity” and “proportionality”. The three principles are further defined thus
realizing at the same time the clarification of the old definitions. As to the
principle of “conferral” it is added that:
“Competences not conferred upon the Union in the Treaties remain with the
Member States”.
This residual clause may not seem necessary at first glance, given that
ultimately it is the states that attribute the competences. A closer analysis reveals
that it is necessary for the citizen, strengthening the clarity and the transparency
and appeasing the fears of the “euro sceptics” of the “EU super state” which aims
to “undermine the national competences”.
41
Aricle 5 of the TEU, articles 2-6 TFEU.
178
The exercise of “conferred competences” must respect in every case the

principles of subsidiarity and proportionality: the first entails that the Union
intervenes only in the instances when it can be asserted that a value added to the
European action truly exists, whereas the principle of proportionality entails that
“the content and form of Union action shall not exceed what is necessary to
achieve the objectives of the Treaties”.
In the Treaty on the Functioning of the European Union, article 2 establishes
the categories of competences and defines each of them. In this light, we observe
exclusive (article 342), shared (article 443) and support, coordination and
supplementing (article 644) competences. The Union was also attributed the
competence of coordinating economic and labour policies, as well as the
competence of coordinating, defining and enacting a common foreign and
security policy. In all these sectors, marked as exceptions from the three basic
competences, we are dealing more likely with a coordination of national policies.
In other words, we witness the application of the intergovernmental method,
under which national competences are not ceded, but coordinated.
In regards to the principles which govern the exercise of competences, the
Lisbon Treaty defines them in article 5. There is in addition to that an Annex
Protocol on the subsidiarity and proportionality principles, thus being
strengthened the control of applying the subsidiarity principle by means of the
complementary mechanisms of political ex ante control and of judicial review (ex
post). As to the ex ante control, the Protocol establishes the obligation of filing a
statement of compliance with the subsidiarity principle for every legislative
proposal. This statement must contain the justification for the adoption of the
respective proposal, an argument in favour of the proposal’s application at a
European level, an estimate of its normative and financial impact for the Member
States, the regions and the local communities, qualitative and quantitative
indicators. Once the legislative proposal has been forwarded along with the
subsidiarity-compliance statement to the national parliaments, these can decide in
an 8 week interval whether the proposal complies with the principle of
42
These are the customs union, the competition rules when it concerns the common single market,
the conservation of marine biological resources under the common fisheries policy, the common
commercial policies, the conclusion of international agreements in these fields (art. 3, TFEU).
43
The shared competences pertain to: the internal market; social policy; economic, social and
territorial cohesion; agriculture and fishing,; the environment; consumer protection, trans-European
networks, energy, area of freedom, security and justice, common safety concerns in public health
matters. Research and development, cooperation development and humanitarian help are also shared
competences. In all of these cases the action of the Community cannot result in preventing the
Member States of exercising their competences (art. 4 TFEU).
44
The Union can develop support, coordination and supplementing actions in regard to the
protection and improvement of human health; industry; tourism and culture; education, vocational
training, youth and sport; civil protection and administrative cooperation (art. 6 TFEU).
179
subsidiarity. If the negative replies represent at least a third of the votes allocated
to the national parliaments, the draft must be reviewed by the
Commission/states/institutions who submitted it. In spite of the judicial ambiguity
of this provision, it carries sufficient weight to make if not impossible, at least
increasingly difficult a national government’s approval of a draft rejected by its
parliament. This procedure was coined as “the yellow card” procedure, because it
allows the national parliaments to warn on the risks of the violation of the
principle of subsidiarity without formally blocking it.
The “yellow card procedure” was complemented by the 2007 IGC, on the
Netherlands’s request with the introduction in the new indent 3 of article 7 of the
protocol of another “card”, an “orange” one, which allows for an even stronger
impact of parliamentary decisions. The “orange card procedure” is put into effect
each time when, during ordinary legislative procedure, the opinions that signal a
violation of the subsidiarity principle represent the simple majority of the votes
allocated to the national parliaments. In this case the Commission can maintain,
review or withdraw its proposal. If it decides on its maintaining, the Commission
must justify the reasons for the proposal’s compliance with the subsidiarity
principle. This opinion is forwarded to the two co-legislators which will study,
during the first reading of the act, the problem of the proposal’s compliance with
the subsidiarity principle. If a 55% majority of the Council’s members or a
majority of the EMPs votes attests the incompatibility between the proposal and
the subsidiarity principle, the proposal is withdrawn.
The judicial ex post procedure consists of the creation of creating judiciary
contestation possibilities for the Committee of the Regions, but also for the
Member States, when they act in the name of their national parliaments.
The most important political innovation however pertaining to the European
institutional system is the incorporation of national parliaments in this system.
The national parliaments are attributed, on the one hand, a function of controlling
the exercise of European competences, and on the other hand the power to
supervise the transfer of new competences. The incorporation of national
legislatures into the functioning scheme of the EU represents an absolute novelty,
well received by some observers and doubted by others, given the fears
concerning the efficiency of the Union. It is difficult to establish in this moment
what will be the impact of this opening towards the national parliaments. A priori
one might argue that it strengthens the democratic character of the Union and, in
addition to that, it can develop the cooperative character of European federalism
by means of state participation not only at the governmental level, but also at the
parliamentary level. Everything depends however on the national legislatures’
interest for this activity and on their speed of reaction so that the accent falls on
the added value and the democratization of the system and not on the inherent
delays in the decisional process.
180
The recognition and the guarantees for the regions’ competences was one of
the stakes “behind” the subsidiarity principle and its compliance and control
judicial and political mechanism. The regions request, formulated ever since
Maastricht is that the subsidiarity principle becomes not only a criteria for the
demarcation of Union and Member States competences, but also a principle
enforced at every political level, including local and regional collectivities.45. On
these lines, article 5 indent 3 of the TEU recognizes for the first time the
enforcing of the subsidiarity principle at the level of local and regional
collectivities. The Protocol on subsidiarity, which details the application of this
principle, reserves a strong role for local and regional collectivities46. Article 2 of
the Protocol specifically states that it is the Commission’s obligation to consult
the regions and local collectivities before drafting a legislative proposal whenever
it is the case. In the end, we are talking about a practice with a long following in
European governance – along with that of consulting interest groups and civil
society – which gains a legal status at the highest level. Article 5 of the Protocol
states that for every legislative draft submitted by the Commission, a subsidiarity
compliance statement must be filed, which shall contain, amongst others: an
assessment of the implication of the respective draft on the regions, the financial
and administrative cost of its enforcement for the local and regional
administrations47; finally, the legislative draft of the Commission must set the
costs for the local or regional administration at the lowest possible level,
proportional with the objectives the draft seeks to achieve.
The Protocol also makes provisions for the possibility that during the
subsidiarity compliance procedure realized by the national parliaments these can
consult the regional Chambers (in the states where these organisms have
legislative competences) - article 6. It also allows for each state the existence of
early warning mechanisms at this level, the regional Chambers thus taking part in
the subsidiarity compliance verification procedure. The regions endowed with
legislative competences can thus play an essential role, given that the Superior
Chamber of these parliaments represents the regions and has the control vote. In
other words, the early warning process is by itself an important instrument by
which the regions with legislative competences can take part in the European
45
One must not forget that the introduction of the catalogue drafting proposal on the agenda of the
constitutional process was the result of the pressure of the German lands, which saw this move as a
way of protecting their competences in front of the “European level’s tendency of incorporating
them”.
46
The Protocol on the application of the principles of subsidiarity and proportionality, Protocol
annex 2 to the Treaty of Lisbon.
47
This comprises the “connection principle” under which, in the enactment of communautary law,
the regions and local collectivities must not be forced to undergo excessive financial or
administrative costs.
181
legislative process. There is thus a guarantee that European and national

competences do not overlap, unless in justified circumstances.
Finally, article 8 of the Protocol entails the active legitimacy of the Committee
of Regions in front of the European Justice Court. The Committee can introduce
an action in front of the Court if it determines the violation of the subsidiarity
principles under the conditions set by the Treaty as defining the Committee’s
competence in these matters. The action can also be filed by a Member State at
the behest of its national parliament or of only one of its Chambers (including the
one that represents the regions). In other words, according to the Lisbon Treaty,
the regions have judicial responsibilities, albeit indirect ones, pertaining to the
filing of actions against the acts that violate the principle of subsidiarity.
We can conclude that the Lisbon Treaty represents an important progress in
empowering the regions with instruments which allow them to defend their own
competences in front of an unjust interference of the national institutions.
Undoubtedly, the well functioning of these instruments depends to a large extent
on the existence of internal procedures that can favour such an action inside the
national states.
II.3. Europe 2020: Smart, sustainable and inclusion-friendly growth 48
II.3.1. The Lisbon Treaty – the legal basis for continuing the enactment of
the Lisbon Strategy49
The ratification of the Lisbon and its entry into force process overlapped the
setting in and the development of the financial, economic and in the end social
crisis. Undoubtedly, the framers of the Treaty didn’t seek to prevent or counter-
balance the effects of these crises, as there was no explicit search for instruments
capable of stifling, if not eliminating altogether the occurrence of these events,
which makes the Treaty lacking in such compartments. Paying homage to the
truth, we need to mention that the preoccupation for supplementing the Monetary
Union with a true Economic Union, in order to develop a full Economic and
Monetary Union is an old one, the Convention on the future of Europe numbering
among its groups Group number VI, entitled “Economic Governance. It is true
that the group didn’t succeed in imposing its conclusions, since these were not
incorporated into the Project of the Constitutional Treaty. Not even in 2006-2007
48
Art. 3 of the TEU.
49
The same article 3 (3) states that „The EU shall work for the sustainable development of Europe
based on balanced economic growth and price stability, a highly competitive social market
economy, aiming at full employment and social progress, and a high level of protection and
improvement of the quality of the environment. It shall promote scientific and technological
advance”.
182
when the debates about “saving” the Constitution were raging, the idea of a
monetary-economic governance of the European Union didn’t seem a priority. In
the present, when in the aftermath of the effects of the crisis the institution of a
crisis prevention mechanism has resurfaced on the agenda, its development has
become a foremost priority, determining the adoption, on the 29th of September
2010 by the European Commission of the largest legislative set concerning the
consolidation of economic governance since the launching of the Economic and
Monetary union. The Commission’s Proposal, adopted in the European Council
of 28-29 October 201050 states that:
“The European Council endorses the report of the Task Force on economic
governance. Its implementation will allow us to increase fiscal discipline,
broaden economic surveillance, deepen coordination, and set up a robust
framework for crisis management and stronger institutions. The European
Council calls for a "fast track" approach to be followed on the adoption of
secondary legislation needed for the implementation of many of the
recommendations. The objective is for the Council and the European Parliament
to reach agreement by summer 2011 on the Commission's legislative proposals,
noting that the Task Force report does not cover all issues addressed in these
proposals and vice-versa. This will ensure the effective implementation of the new
surveillance arrangements as soon as possible. The result will be a substantial
strengthening of the economic pillar of EMU, enhancing confidence and thus
contributing to sustainable growth, employment and competitiveness”.
Consequently, until the end of 2010 and during the course of 2011 the
European Commission will propose other legislative packages pertaining to the
objective of social and economical balanced growth, based on competitiveness
and social inclusion (as per article 3 of the TEU).51 Nota bene, the Lisbon treaty
already offers a legislative framework favourable for the ensuring of a process of
intelligent, durable and social inclusion friendly growth, which underlines the
objective of instituting a mechanism of financial governance at the EU level.
Taking into account that since the 1st of December 2009 the EU already
functions along the lines set by the Lisbon Treaty, we must assert that 2010
represents a turning point of the Union’s economic and social policies, by
establishing explicit obligations for the Member States in regards to the
coordination of the economic policies of the EU (articles 119-126 of the TFEU).
At the same time, Declaration 30 concerning article 126 of the TFEU states that:
50
The European Union, Concluziile Consiliului European, Brussels, 28-29 October 2010, EUCO
25/11.
51
For further reference see the Commission’s Governance, tools and policy cycle of Europe 2020
Document,
http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/Annex%20SWD%20implementation%20last%20version%2015-07-
2010.pdf.
183
“The Intergovernmental Conference reasserts its support for the objectives of the
Lisbon Strategy: creating jobs, enacting structural reforms and social cohesion”.
The Lisbon Strategy turned out to be a true coordinating and mutual learning
exercise in the field of forecasting, planning and enacting European, national and
local public policies, in the direction of stimulating employment, enacting
structural reforms and social cohesion. Although the financial, economic and
social crisis led to a decrease in the results expected, for the 2005-2008 period, the
Lisbon Strategy proves to be an instrument that contributed to the progressive
rapprochement of the social models of the Member States in the hope of realizing
the common social model.
The continuation of the objectives undertaken under the Lisbon Strategy will
be carried out through a strategy of economic, social and territorial convergence
which reminds us of the 3 models of EU development and their symbiosis: social,
economical and political.
A new stage was the launching in March 2010, along with the creation of the
institutional and politically appropriate context for structural EU reforms of the
“Europe 2020 - A European strategy for smart, sustainable and inclusive growth”
document. The objectives of the strategy were confirmed by the European
summer Council on the 17th of June 201052. Taking into account the overlapping
between the provisions of the Lisbon Treaty, some already briefly mentioned, and
the objectives of the “Europe 2020” Strategy, we hold that from the point of view
of the already enacted structural reforms, the “Europe 2020” Strategy can be
considered an instrument designed for the enactment of the Lisbon Treaty. Social
dimension wise, the Strategy encompasses three fundamental objectives in the
development of the Union:
- Smart growth – the development of an economy based on knowledge and
innovation;
- Durable growth – promoting a more efficient economy resource, ecology
and competition wise;
- Social inclusion friendly growth – promoting an economy with a high rate
of employment, meant to ensure social, economic and territorial cohesion.
Keeping track of these aspects, both the business-owners’ organizations and
the trade unions gain an increasingly prominent role in developing the European
social and economic model, inherent to the process of European integration. The
provisions of article 152 of the Treaty on the Functioning of the European Union
need mentioning:
“The Union recognises and promotes the role of the social partners at its level,
taking into account the diversity of national systems. It shall facilitate dialogue
52
The European Union, Concluziile Consiliului European, Brussels, 17 July 2010, EUCO 17/06.
184
between the social partners, respecting their autonomy. The Tripartite Social
Summit for Growth and Employment shall contribute to social dialogue.”
Nota Bene, the role of the social partners is not based solely on the provisions
of article 152 of the TFEU, the Lisbon Treaty being framed in the spirit of
involving the social partners in the achievement of the EU’s objectives and the
development of the European social model.
II.3.2. The European Social Model – more than a symbiosis of the Member
States’ internal models. The international uniqueness of the model
The Lisbon treaty develops the European social model based on the principles
of equality and solidarity, defining it as a mix of market economy and public
intervention. The European model is linked to cohesion ever since the beginnings
of the Union (first between workers, than farmers, regions and eventually states)
and expresses the solidarity between citizens and states.
It is our opinion that unlike the previous legislative framework, the provisions
of the Lisbon Treaty ensure the recognition of the model as the EU’s particular
model of development, through the intertwining of markets, societies and
Member States. Thus, by “constitutionalizing” the values, principles and
objectives of European integration, the European social model extends the
traditional limits of the common market and institutes the appropriate
circumstances for the development of a social market economy with a high degree
of competitiveness and social inclusion, as per the provisions of indent 3, article 3
of the Treaty on the European Union. Consequently, following the Lisbon
Treaty’s entry into force, the European social model can be expanded explicitly at
the supra-national level, which justifies the imperative of rethinking the
philosophy of the Union’s public policies in general and the social, employment
and education policies in particular. Let us keep in mind that the Lisbon Treaty
institutes the transversal character of the “social clauses”, i.e. the obligation of
states and European supranational actors of respecting them every time European
or national public policies are drafted or implemented. Hence:
“The Union shall establish an internal market. It shall work for the sustainable
development of Europe based on balanced economic growth and price stability, a
highly competitive social market economy, aiming at full employment and social
progress, and a high level of protection and improvement of the quality of the
environment. It shall promote scientific and technological advance.
It shall combat social exclusion and discrimination, and shall promote social
justice and protection, equality between women and men, solidarity between
generations and protection of the rights of the child.
185
It shall promote economic, social and territorial cohesion, and solidarity

among Member States.
It shall respect its rich cultural and linguistic diversity, and shall ensure that
Europe’s cultural heritage is safeguarded and enhanced” (indent 3, article 3,
Title 1 of the TEU).
Starting from the imperative of Europe’s durable growth, this entails, as the
“Europe 2020” Strategy explains the development of a competitive, durable and
resource efficient economy. We must also keep in mind that the social partners
still retain competences in the enactment process of the European Union’s
policies, a tight cooperation in the utilization of the governance mechanism being
mandatory. Finally, we must also acknowledge the diversity of the economies and
existing social models. Therefore, if we look at the aspects that govern the
functioning of the common market and the role of the institution that drafts the
proposals of public intervention at the EU level, article 27 of the TFEU states the
following:
“the Commission shall take into account the extent of the effort that certain
economies showing differences in development will have to sustain for the
establishment of the internal market and it may propose appropriate provisions”.
At the same time however, keeping in mind the provisions of article 152 and
the principle of participatory democracy upheld by the text of the Treaty, we see
that the social partners are allowed to freely promote their points of view, by
means of what we call the social dialogue process:
“the Commission shall encourage cooperation between the Member States and
facilitate the coordination of their action in all social policy fields under this
Chapter, particularly in matters relating to:
- employment;
- labour law and working conditions;
- basic and advanced vocational training;
- social security;
- prevention of occupational accidents and diseases;
- occupational hygiene;
- the right of association and collective bargaining between employers and
workers.
To this end, the Commission shall act in close contact with Member States by
making studies, delivering opinions and arranging consultations both on
problems arising at national level and on those of concern to international
organisations, in particular initiatives aiming at the establishment of guidelines
and indicators, the organisation of exchange of best practice, and the preparation
of the necessary elements for periodic monitoring and evaluation. The European
Parliament shall be kept fully informed. Before delivering the opinions provided
186
for in this Article, the Commission shall consult the Economic and Social
Committee.” (article 156 of the TFEU).
The provisions of article 156 ensure the enactment of the principle of
participatory democracy in the building of a democratic governance of the
European Union. If in the preceding decades social dialogue was limited to the
provisions of the aforementioned article 156, nowadays social dialogue transcends
other economic and social policies enacted by the European Union, even if some
of those are shared or complementary, such as education, environment,
competitiveness etc. Social dialogue is inherent to both the process of fast and
durable economic recovery and to the social development of the next decade. This
is the reason why, in the case of the internal structures that define social
partnership, there is a need for overcoming the confrontations and political
divides and developing a social partnership based on competitiveness and
economic convergence, but also on the guaranteeing of the freedom of circulation
of persons, services and capital, thus applying the provisions of article 46 of the
TFEU, which underlines the following aspects:
(a) Ensuring close cooperation between national employment services;
(b) Abolishing those administrative procedures and practices and those
qualifying periods in respect of eligibility for available employment, whether
resulting from national legislation or from agreements previously concluded
between Member States, the maintenance of which would form an obstacle to
liberalisation of the movement of workers;
(c) Abolishing all such qualifying periods and other restrictions provided for
either under national legislation or under agreements previously concluded
between Member States as imposed on workers of other Member States conditions
regarding the free choice of employment other than those imposed on workers of
the State concerned;
(d) Setting up appropriate machinery to bring offers of employment into touch
with applications for employment and to facilitate the achievement of a balance
between supply and demand in the employment market in such a way as to avoid
serious threats to the standard of living and level of employment in the various
regions and industries.
Considering the provisions of this article, the social partners must become
increasingly active and responsible for the enactment of internal public policies,
as well as the Union’s policies, especially in regards to the aspects that continue
to fuel debates over the Union’s politically correct functioning, as well as the
guaranteeing of the freedom of movement of persons, services and capital53.
53
The debate on the affair of Romanian and Bulgarian Roma of 2010 is relevant to the matter.
187
II.3.3 The relevant elements of the European Social Model. The stipulations
of the Charter of Fundamental Rights of the European Union
The Lisbon Treaty enhances the degree of implication of the social actors in
the process of economic and social development, setting at the same time rules
meant to ensure the Union’s citizens’ defence of their fundamental rights.
Hence, as a component part of the Lisbon Treaty, the Charter of Fundamental
Rights of the European Union includes the rights of the social partners in the
development of the European social model from the perspective of social
inclusion. To further our views, we discuss two relevant articles.
The first, article 27, entails the worker’s right to information and consultation
with the undertaking:
“Workers or their representatives must, at the appropriate levels, be
guaranteed information and consultation in good time in the cases and under the
conditions provided for by Union law and national laws and practices”.
The provisions of article 27 guarantee the Union’s citizens’ rights as workers
to be informed and consulting in the relevant fields of their activity. Therefore, on
the one hand, the article sets concrete responsibilities for the Union’s workers in
the setting up of their own employment objectives, taking into account the social
and economic evolution of the national economies and of the European economy
as a whole. N the other hand the stipulations of article 27 develop the idea that the
market and the employment rate depend on the quality of the informing and
consulting services in order to provide a sustainable level of employment.
Actually, the article introduces and teaches the prospective spirit of the citizen’s
implication in the processes of social and economic developments under the
umbrella of complementary competences of the EU in the matters of employment
(for further reference consult Declaration 31 on article 156 of the TFEU).
Then, article 28 of the Charter discusses the right of collective bargaining and
action:
“Workers and employers, or their respective organisations, have, in
accordance with Union law and national laws and practices, the right to
negotiate and conclude collective agreements at the appropriate levels and, in
cases of conflicts of interest, to take collective action to defend their interests,
including strike action”.
This article must be read along with the articles in the Treaty on the
functioning of the EU concerning social and employment policies. For example,
article 151 of the Treaty on the Functioning of the EU stipulates that the Union
and the Member States have in mind the following objectives: promotion of
employment, improved living and working conditions, so as to make possible
their harmonisation while the improvement is being maintained, proper social
188
protection, dialogue between management and labour, the development of human

resources with a view to lasting high employment and the combating of exclusion.
These provisions of article 151 have their origins, on the one hand, in the
European Social Charter signed at Turin on 18 October 1961 and, on the other
hand, in the 1989 Community’s Charter of the Fundamental Social Rights of
Workers stipulations.
Also in connection with article 28 of the Charter we must take into account
that at the European Union’s level a social protection Committee is established, in
compliance with the provisions of article 160 of the Treaty on the Functioning of
the EU. In this case, the social dialogue that involves trade unions and
employment organizations becomes indispensable for the smart, durable and
inclusion-friendly growth set forth by the “Europe 2020” Strategy. Hence,
“The Council, acting by a simple majority after consulting the European
Parliament, shall establish a Social Protection Committee with advisory status to
promote cooperation on social protection policies between Member States and
with the Commission. The tasks of the Committee shall be:
- to monitor the social situation and the development of social protection
policies in the Member States and the Union,
- to promote exchanges of information, experience and good practice between
Member States and with the Commission,
- without prejudice to Article 240, to prepare reports, formulate opinions or
undertake other work within its fields of competence, at the request of either the
Council or the Commission or on its own initiative.
In fulfilling its mandate, the Committee shall establish appropriate contacts
with management and labour.
Each Member State and the Commission shall appoint two members of the
Committee.” (article 160, TFEU).
II.3.4 The role of the social partners in the “Europe 2020” Strategy
One of the stakes of the “Europe 2020” Strategy regards an inclusion friendly
growth which means an economy with a high rate of employment, ensuring
economic, social and territorial cohesion. Given the diversity of the social models
developed in the European space in the past decades, the objectives can be
achieved faster only if social partners interact not only with national and
European Union institutions, but also between themselves, as competitors in the
influencing of decisional processes, especially since the Lisbon Treaty offers a
framework for such an interaction, as mentioned earlier.
Participatory democracy does not comprise only the citizen’s implication in
the process of drafting and enacting Union policies, but also the active and
189
responsible participation of interest groups, such as trade unions and employers

organizations. For the next 10 years, as the “Europe 2020” Strategy envisages, the
social partners must be as interested as national governments in increasing the
employment rate, the development of lifelong learning as well as countering
poverty. In this vein, article 145 of the Treaty on the Functioning of the European
union establishes that:
“Member States and the Union shall, in accordance with this Title, work
towards developing a coordinated strategy for employment and particularly for
promoting a skilled, trained and adaptable workforce and labour markets
responsive to economic change with a view to achieving the objectives defined in
Article 3 of the Treaty on European Union”.
At the same time, the provisions of article 151 of the Treaty on the
Functioning of the European Union argue that the Union and the Member States
enact measures which take into account the diversity of national practices
(especially in regard to conventional relations) as well as the necessity of
maintaining the competitive character of the Union’s economy. Such an evolution
is considered to result both from the functioning of the internal market, which
favours the harmonization of social systems and from the progressive adjacency
of the laws and administrative acts established by the treaties. In this context,
social partners play a paramount role, that of adding dynamism to internal and
supranational debates concerning smart, durable and inclusive growth.
The Communication from the Commission about the “Europe 2020” Strategy
emphasizes that in the next decade several aspects will be pursued:
“To strengthen the capacity of social partners and make full use of the
problem-solving potential of social dialogue at all levels (EU, national/regional,
sectoral, company), and to promote strengthened cooperation between labour
market institutions including the public employment services of the Member
States”.
Consequently, the multitudes of forms and models of social partners’
participation and organization must not be a drawback in the ensuring of an
inclusion friendly growth of the EU, but more of a factor inducing mutual
learning and network action in the enactment of the “Europe 2020” Strategy’s
objectives.
II.4. The citizen’s Europe. Consolidating European Democracy. The

Romanian citizen, an active subject of the union
This part of the paper analyzes the main contributions of the Treaty as well as
the recent European Union action lines concerning the establishment of
democratic governance and active citizenship within the Member States.
190
The Lisbon Treaty entails a consolidation of fundamental provisions regarding

the understanding and the exercise of European citizenship. The paper tackles two
different levels:
1. Ensuring the representation of the citizens and the observing of their rights
within the Union. For example, the Treaty envisioned the adoption of new
provisions and procedures in order to improve the democratic
representativeness of the European Union in general and the observance of
citizen’s right in particular.
2. The concept of European Union citizenship. For example, the Lisbon
Treaty reaffirms a series of rights previously recognized by the Charter of
Fundamental Rights of the European Union and the necessity of an active
participation of the citizens.
II.4.1. The European citizenship54
The vision of the European Union in regards to the concept brings together
several views on the concept. Citizenship primarily represents the recognition of
the belonging to a particular community, in this case the European one. This
affiliation is affirmed by the affiliation to the national communities of the EU
Member States:
“Every person holding the nationality of a Member State shall be a citizen of
the Union. Citizenship of the Union shall be additional to and not replace
national citizenship” (article 20 of the TFUE).
Therewith, European citizenship is indirectly constituted, through a national
channel, without replacing national citizenship, but adding new dimensions to it.
These new dimensions can be approached from different perspectives. Theoretical
insights over citizenship can be divided into several categories: theories of citizenship
based on rights, including or not social rights (the liberal and social-democrat
tradition and those based on the affiliation to a particular community and identity55.
The European Union, through the Lisbon Treaty, follows both of these traditions, its
view of citizenship being constructed in reference to both rights and attempts to
consolidate a European community and identity.
II.4.1.1. Citizenship after the Lisbon Treaty: stipulations and principles
European citizenship is based on certain principles, rights and provisions

meant to ensure the increase of the European citizens’ participation. To that end,
54
Art. 18-2 of the TFEU.
55
Lister, Ruth, Citizenship Towards a feminist synthesis, in Feminist Review, No. 57, Autumn 1997,
pp. 28-48. Pp. 14-15.
191
four provisions of the Treaty are paramount: the recognition of the rights
mentioned by the Charter of Fundamental Rights of the European Union (Article
6 of the TEU); the equality of all citizens (article 9 of the TEU), the functioning
of the Union founded on representative (article 10 of the TEU) and participatory
(article 11.4 of the TEU) democracy, as well as the ensuring of the dialogue and
transparency between the Union and its citizens (article 11 of the TEU)
Hence, on the first level of analysis, European citizenship is a citizenship
based on rights. The rights it refers to are those established by the Charter of
Fundamental Rights of the European Union, as well as the social rights conferred
through the European Social Charter (Turin, 1961) or those contained by the
Community’s Charter of the Fundamental Social Rights of Workers (art. 151,
TFEU). The Charter of Fundamental Rights of the European Union becomes
through the Lisbon Treaty a guarantee for the rights of all citizens. It is
specifically mentioned that the Charter represents “the general principles of EU
law” (article 6.3 of the TEU). Another important aspect is the treaty’s recognition
of the equal judicial value of the Charter and the European Union’s treaties:
“The Union recognises the rights, freedoms and principles set out in the
Charter of Fundamental Rights of the European Union of 7 December 2000, as
adapted at Strasbourg, on 12 December 2007, which shall have the same legal
value as the Treaties” (article 6.1, TEU).
The Charter of Fundamental Rights of the European Union is divided into
seven “titles”: dignity, freedoms, equality, solidarity, citizen’s rights, justice and
general provisions regarding the interpretation and application of the Charter. In
this paper, the analysis will focus on two aspects – the provisions regarding the
access to rights of all citizens and the provisions regarding the direct impact on
the participatory citizenship the Union tries to promote.
A first level of analysis focuses on countering of social exclusion and ensuring
the observance of the rights of all European citizens. To that effect, the Charter
becomes an extensive list of rights the citizens of the European Union enjoy and
of criteria which determine their exercise. Consequently:
“Any discrimination based on any ground such as sex, race, colour, ethnic or
social origin, genetic features, language, religion or belief, political or any other
opinion, membership of a national minority, property, birth, disability, age or
sexual orientation shall be prohibited” (article 21.1 of the Charter).
These aspects are mentioned both in the TEU (articles 3 and 9) and in the
TFEU, which holds that the Union can participate in the support and supplement
of the Member States’ action in several fields such as gender equality and fighting
social marginalization (art. 151 of the TFUE):
“The Union is founded on the values of respect for human dignity, freedom,
democracy, equality, the rule of law and respect for human rights, including the
192
rights of persons belonging to minorities. These values are common to the

Member States in a society in which pluralism, non-discrimination, tolerance,
justice, solidarity and equality between women and men prevail” (article 2 of the
TEU).
In this context, fighting social exclusion and ensuring social cohesion function
in a tight connection with the rights of the citizens, as per the Charter’s definition.
Social exclusion, as it is defined by the European Union entails the exclusion
from rights and from civic participation opportunities. Thus, those who find
themselves in social exclusion situations, such as poverty, have a reduced access
to the labour pool, decreased possibilities of earning a wage as well as a reduced
participation to the life of the community. At the same time,
“Persons confronted with social exclusion have little access to power and
decision-making bodies and thus often feel powerless and unable to take control
over the decisions that affect their day to day lives.” (European Commission,
2004, Joint Report on Social Protection and Social Inclusion, p. 10).
In order to ensure social inclusion and cohesion it is necessary not only to
observe the citizen’s rights, but also their active participation to the functioning of
the European Union. The increases of the institutions’ degree of
representativeness as well as the increase of citizen participation are two key
elements of the Treaty of Lisbon.
II.4.1.2. Active citizenship after the Lisbon Treaty: public engagement,

institutions and citizens
The Lisbon treaty increases both the representation of the citizen’s interests as
well as their possibility to take part in the decisions of the European Union.
Active citizenship is thus established at two independent levels of analysis:
- That of the representative institutions;
- That of the European citizens.
The first level of analysis focuses on the degree of representativeness ensured
by the Treaty, either through institutions of the European Union, either through
national representative institutions.
The second level of analysis focuses in the European citizens and the ways in
which they can become active citizens:
“(1) The functioning of the Union shall be founded on representative
democracy.
(2) Citizens are directly represented at Union level in the European
Parliament.
Member States are represented in the European Council by their Heads of
State or Government and in the Council by their governments, themselves
193
democratically accountable either to their national Parliaments, or to their

citizens.
(3) Every citizen shall have the right to participate in the democratic life of the
Union. Decisions shall be taken as openly and as closely as possible to the
citizen” (article 10, TUE).
II.4.1.3. Institutions and citizens
In order to ensure the increase of democratic representativeness of the

European citizens, the Lisbon Treaty brings forth a series of changes and
consolidations for a part of its institutions: the European Council, the European
Commission, the Council of ministers, the European parliament and the EU’s
Court of Justice.
As we have already shown, the Court of Justice ensures the rightful application
of the Charter. The European Council, formally recognized by the treaty and
comprising the heads of state and government, “shall provide the Union with the
necessary impetus for its development and shall define the general political
directions and priorities thereof”. (article 15.1 of the TEU). Therefore, the
European Council has a central role in defining the political agenda of the
European Union. With the Lisbon Treaty, the Council of Ministers and the
European Parliament adopt common decisions in several fields, via the co-
decision procedure. This allows for an increasing role of the European Parliament
which comprises members elected directly by the European citizens.
The Treaty also brings an increase in power of the directly elected institutions
– the national parliaments and the European Parliament. According to the Charter
of Fundamental Rights of the European Union, every citizen has the right to elect
and to be elected a member of the European Parliament (article 39 of the Charter).
European political parties represent the central actors determining the “forming of
a European political conscience” (article 10.4 of the TEU), the parties within each
states being able to field a candidacy in order to become affiliated to any
European political group. At the same time, the role and the powers of the
national parliaments are enhanced, due to their implication in any proposal of
revision of the treaty, observing the compliance of drafts with the subsidiarity
principle, directly cooperating with the European parliament and the parliaments
of EU members. The involvement of national parliaments in the subsidiarity
compliance procedure leads us to sustain that, in fact, by asking for their explicit
opinion on legislative drafts, the national parliaments become a new subject in the
decisional process of the EU. It is uncertain for the moment whether this
complication to an already highly complex system will lead to the delaying of the
adoption of decisions in the EU, but it is nevertheless certain that this move will
194
lead to an increase in the democratic character of these procedure, by allowing the

citizen’s voice to be heard not only in its European class (indirectly, through the
EMPs), but also in the national arena (through the national MPs). Nevertheless,
the representatives of the Member States continue to play a major role, either in
the European Council or in the Council of Ministers.
II.4.1.4. Citizens and participation
Alongside the increase of the representative institutions’ role the promotion of

an active citizenship is a prominent objective. This consists of involving the
European citizens in several aspects of the decisional process, starting from the
stage of the drafting of the agenda – the Commission called in 2006 for a
“citizen’s agenda” (Delivering Results for Europe: Commission calls for a
Citizen’s agenda) – and providing for easy access to relevant information.
The Lisbon Treaty establishes new forms of civic participation and
consolidates previously recognized rights. The European citizens can directly
engage into the decisional process of the Union, using the provisions regarding
the European citizen’s initiative. Thus, a proposal can be directly submitted to the
European Commission which can in return draft a proposal if the initiative is
supported by at least one million citizens from a significant number of Member
States (article 11 of the TEU).
According to the Charter of Fundamental Rights of the European Union,
recognized by the Treaty, any citizen, association, NGO or legal person can
submit petitions to the European Parliament, access the European Union’s
institutions’ documents or draw attention to the damages caused by any institution
and can write to the institution in one of the languages of the treaties and be
answered in the same language. (Articles 41.4, 42, 43 and 44 of the Charter).
European civil society through its associations and NGOS enjoys, on the one
hand, easy and transparent access to information regarding the decisions of the
European Union and, on the other hand is invited to become a part of the
decisional process. This last objective is accomplished through consultations of
the Commission with European NGOs and associations.
II.4.2. The problems and opportunities of a citizen’s Europe
In order to ensure am active European citizenship, the European Union follows

two general plans: (1) establishing a citizenship based on rights and common
identity and (2) ensuring the access of all citizens to their rights and the assuming
of the responsibilities which derive from their European citizen status.
The imperative of the citizenship is recognized by the Commission which
195
supports the project “Citizens for Europe” running between 2007 and 2013. The
proposal recognizes that “citizens should also be aware of their duties as citizen
and become actively involved in the process of European integration, developing
a sense of belonging and a European identity”56; the necessity of simplifying
procedures, of supporting European civil society in order to allow an enhanced
participation of the citizens or of the understanding of cultural diversity and the
forming of a European identity are all comprised in the document. These
objectives are also reflected by the provisions of the Lisbon Treaty.
Therefore, both the general levels of citizenship are taken into consideration.
The European Union uses many programs in order to ensure the active
participation of its citizens and their access to civic rights and the decisional
process. For example, the European Social Fund is established in order to
facilitate access to the labour market (article 162 of the TFEU) and fighting social
exclusion is a priority set by the Open Method of Coordination (OMD), which
allows for the establishment of common fields and indicators for the Member
States57.
Ensuring a European professional training and education (article 165 of the
TFEU) can be understood as serving a twofold purpose: increasing the level of
quality and education and encouraging interactions between the members of the
European states, in order to foster a coherent common identity (by the means of
programs such as Erasmus, supporting the contact between EU members
students). This identity is difficult to appraise and measure, firstly because many
European programs are of a recent date and secondly because “the European
identity” is a concept that underlines mostly a unity of pluralisms58. The diversity
of approaches as to what is the European identity and how is it to be built
constitutes one of the greatest challenges the Lisbon Treaty tries to answer
through the appeal to values common to all Member States (art. 2 of the TEU).
A final aspect that needs to be taken into consideration is the interdependence
relation between national active citizenship and European citizenship. It is
difficult to explain how and if this relation actually works. To what extent, for
example, does the existence of active citizenship in one state lead to the taking up
of active European citizenship? For example, in Romania’s case, to what extent
does the lack of a national active citizenship affect the prospect of taking up an
active European citizenship? Or can the high degree of public trust the European
56
European Commission, 2005, Proposal for a Decision of the European Parliament and of the
Council establishing for the period 2007-2013 the programme “Citizens for Europe” to promote
active European citizenship, COM (2005) 116 final.
57
European Commission, Joint Report on Social Protection and Social Inclusion, 2004.
58
Van der Zweerde, Evert, „Plurality in Unity”: European Identity and European Citizenship, 2009
in Limes, Vol. 2 Issue 1, pp. 5-25. P. 12.
196
institutions59 enjoy lead to an increased degree of European participation with or

without consequences for civic participation within the national framework? To
what extent will the Romanian citizens use for examples the provisions pertaining
to public access to European Union documents when only a limited number of
Romanians know and use the equivalent national stipulations?60 Or, more likely,
to what extent will the European institutions and provisions be used by the
Romanian citizens to enforce the respect of their rights by national institutions?
The difficulties of building an active European citizenship are well known and
the Lisbon treaty ensures the judicial basis for the coming into force of several
provisions meant to ensure the access of the citizens to their rights, their exercise
and the active public and civic participation to the decisional process, furnishing
through the appeal to the Charter of Fundamental Rights of the European Union
the list of these rights.
In the Romanian context, the increase of the level of acknowledgement of
these rights as well as the continuation of transparency and dialogue in relation
with the European institutions are necessary in order to ensure an active
participation to the decisional process. This engagement either through state-level
representative institutions, associations and NGOs or exercised individually by
every citizen is necessary for the establishment of a relevant and responsible
European citizenship. In order to finally ensure a citizens’ Europe.
59
Although accompanied most of the time by a lack of knowledge about the Union’s functioning
procedures, this degree of public trust can act as a catalyst for the exercise of civic rights. For further
details regarding public trust in the EU in Romania see
Încrederea în UE la români - după modelul încrederii în biserică
http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles|displayArticle/articleID_14138/Increderea-in-UE-
la-romani-dupa-modelul-increderii-in-biserica.html.
60
See the Sutdy IPP-CJI: 1 din 5 romani s-a folosit de legea liberului acces la informaţii de interes
public, http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_18458/Studiu-
IPP-CJI-1-din-5-romani-s-a-folosit-de-legea-liberului-acces-la-informatii-de-interes-public.html.
197
Chapter III. Romania, the state of play
III.1. The institutional, administrative and legislative context
III.1.1. Romania’s EU Accession Treaty closes the pre-accession process

and opens up the post-accession stage
If we were to sum up the phases of pre/post accession, the significant packages

of ideas would be:
• Pre-accession, accession;
• negotiations-monitoring;
• accomplishments-defaults.
We consider that these are the coordinates of the whole process of
rapprochement and accession to the EU, which began, as we know, through the
signing of the European Association Agreement in 1993, its ratification in 1995
and its ending in 2004, as a result of the closing of the negotiations on the 31
chapters and the signing on the 25th of April 2005 of Romania’s EU Accession
Treaty, which made possible Romania’s joining of the EU at the 1st of January
2007. The treaty specifies among others the obligation of adapting the legislation,
institution and internal policies of Romania to the provisions of the constitutive
and revising treaties of the European Union, which become part of the national
legislation. The Treaty of Lisbon61 is in this position, since it’s coming into force
on 1 December 2009. At the same time with its EU accession, Romania is forced
to comply with regulations, directives, recommendations or notifications adopted
or drafted by the European Parliament, the Council, the Commission or any other
institution of the EU. This is the significance of articles 52 and 53 of the Act
concerning the conditions of accession of the Republic of Bulgaria and Romania
to the EU:
“Upon accession, Bulgaria and Romania shall be considered as being
addressees of directives and decisions within the meaning of Article 249 of the EC
Treaty and of Article 161 of the EAEC Treaty, provided that those directives and
decisions have been addressed to all the present Member States. Except with
regard to directives and decisions which have entered into force pursuant to
61
Through the Protocol concerning the conditions of accession of the Republic of Bulgaria and
Romania to the European Union, the Accession Treaty of Romania also envisaged a set of clauses
for the adjustment/modification of the Treaty, were the Treaty establishing a Constitution for Europe
to be ratified, which did not come into force. Given that the Treaty of Lisbon’s origins stem from
the Constitutional Treaty, this set of clauses is still in force.
198
Article 254(1) and (2) of the EC Treaty, Bulgaria and Romania shall be
considered as having received notification of such directives and decisions upon
accession” (Article 52 of the Act concerning the conditions of accession of the
Republic of Bulgaria and Romania to the EU);
“(1) Bulgaria and Romania shall put into effect the measures necessary for
them to comply, from the date of accession, with the provisions of directives and
decisions within the meaning of Article 249 of the EC Treaty and of Article 161 of
the EAEC Treaty, unless another time limit is provided for this Act. They shall
communicate those measures to the Commission at the latest by the date of
accession or, where appropriate, by the time limit provided for in this Act.
(2) To the extent that amendments to directives within the meaning of Article
249 of the EC Treaty and of Article 161 of the EAEC Treaty introduced by this
Act require modification of the laws, regulations or administrative provisions of
the present Member States, the present Member States shall put into effect the
measures necessary to comply, from the date of accession, with the amended
directives, unless another time limit is provided for in this Act. They shall
communicate those measures to the Commission by the date of accession or,
where later, by the time limit provided for in this Act” (Article 52 of the Act
concerning the conditions of accession of the Republic of Bulgaria and Romania
to the EU).
As in the case of the ten Member States that had accessed to the EU in 2004,
Romania’s Accession Treaty contained 3 safeguard clauses62 to be applied only
during the first three years after accession:
• the general safeguard clause (economic);
• the safeguard clause concerning the internal market;
• the safeguard clause for justice and internal affairs.
To our analysis only the last clause set by articles 38 and article 39 indent 2 of
the Act concerning the conditions of accession of the Republic of Bulgaria and
Romania is relevant. To that effect, Annex IX of the Accession Act sets forth a set
of specific commitments undertaken by Romania at the end of the accession
negotiations on the 14th of December 2004 in the fields of Justice and Internal
Affairs. The following commitments undertook by Romania at the end of the
accession negotiations comprised:
• To develop and implement an updated and integrated Action Plan and
Strategy for the Reform of the Judiciary including the main measures for
implementing the Law on the Organisation of the Judiciary, the Law on the
Status of Magistrates and the Law on the Superior Council of Magistracy
62
The safeguard clause doesn’t have only this punitive aspect, but also a positive one, allowing a
Member State to temporarily derogating from the European norms under certain conditions. See
Bărbulescu, I. Gh., Dicţionarul explicativ trilingv al Uniunii Europene, Polirom, 2009.
199
which entered into force on30 September 2004;

• To considerably step up the fight against corruption and in particular
against high-level corruption by ensuring a rigorous enforcement of the
anti-corruption legislation and the effective independence of the National
Anticorruption Prosecutors' Office (NAPO) and by submitting on a yearly
basis as of November 2005 a convincing track-record of the activities of
NAPO in the fight against high-level corruption;
• To conduct an independent audit of the results and the impact the current
National Anti-Corruption Strategy has generated.
In order to monitor the fulfilment of these commitments undertaken by
Romania at accession the European Commission set up the Cooperation and
Verification Mechanism (CVM), a post-accession mechanism specifically
designed for the monitoring of Romania’s and Bulgaria’s progress which was not
instated for the other new Member States. The Commission is anyway entitled to
supervise the application and compliance to the comminatory acquis, a
mechanism which was deemed insufficient in the case of the two states in
question, thus the need for superior guarantees and the CVM. Its objectives were
of contributing to the development of an independent, impartial and efficient
judicial and administrative system, endowed with the proper means to fight
corruption. To this extent the conclusions of the four reports of the European
Commission underlined the persistence of deficiencies in the monitored sectors,
even the last report of 2010 upholding this conclusion63. These conclusions force
Romania to undertake measures of improvement end increase the efficiency of the
judicial system, as well as of the administrative one in order to complete the
achievement if the commitments undertaken at accession.
In the field of improving the administrative capacity, another aspect we
tracked along our study, the Accession Treaty does not contain any special
clauses, except for those pertaining to the transition facility (article 31 of the Act).
The transition facility was instituted in order to develop and strengthen the
judicial and administrative capacity for the enactment and compliance to
European Union law and to foster the exchange of best practice among peers.
The adaptation of internal institutions to the provisions of EU legislation in force
at the moment of the Accession Treaty’s signing was negotiated in chapter 30,
“Institutions”. The objective of the chapter was the ensuring of an efficient and
balanced integration of Romania within the institutional architecture of the EU. The
63
For example, the conclusions of the MCV of July 2010 states that “the Commission’s report
points to important shortcomings in Romania's efforts to achieve progress under the CVM”. For
further reference consult Report of the Commission to the European Parliament and the Council On
Progress in Romania under the Co-operation and Verification Mechanism, Brussels 20.07.2010,
200
focus of the chapter was mainly on the structure and functioning of the institutions
and structures established through treaties or secondary legislation. The chapter was
opened and temporarily closed during the first semester of 2002. The chapter did
not impose a compliance with the communitarian acquis and neither a legislative
coordination, nor implementation measures Romania should undertake before the
accession. Nevertheless, in order to benefit as fast as possible from the advantages
of accession without affecting the institutional balance of the EU, Romania had to
adapt its internal institutional framework and improve its institutional capacity
through the adoption and institutionalization of the administrative culture specific to
the functioning of EU structures and institutions (planning, efficiency, monitoring,
evaluation, subsidiarity, transparency, social dialogue, responsiveness et al.).
Complementary, the provisions of Chapter30 also referred to transversal tasks
regarding the improvement of administrative capacity, a task practically present in
every negotiated chapter, which accounts for the Union’s transformation power
over Romania.
Since the partial closing64 of chapter 30 up to the moment of accession to the
EU Romania undertook a set of structural and functional reforms in the field of
enhancing administrative capacity, reforms which aimed at administrative vertical
and horizontal decentralisation. Specifically:
• The institutions required for the implementation of the communitarian
acquis were created;
• The relations between public institutions and citizens were improved;
• The enactment of public policies and adjacent legislation was improved etc.
Consequently, the Commission’s Reports of 2002-2006 outlined Romania’s
achievements in increasing the efficiency of public institutions and the
enhancement of administrative capacity.
Nevertheless, during the 2005-2006 interval the Commission continued to ask
for immediate action in order to further improve the administrative capacity,
especially in regards to improving the process of drafting, adopting, enacting and
monitoring legislation and public policies proposals, of eliminating the
overlapping of competences between the central public authorities as well as
between the Government and the Parliament, but also of improving the relations
between the public institutions and the citizens, especially through the citizens’
participation to their enactment. For example the Comprehensive Monitoring
Report on Romania of October 2005 stated that at that moment:
“Romania has made very significant progress in aligning its legislation with
the EU legal order. Romania should be able to assume the obligations of
membership at the envisaged date of accession, provided that it accelerates its
64
We call it “partial” because under the iron rule of the EU accession negotiations no chapter is
considered closed until the final closing of all chapters.
201
efforts to that end in a number of areas and that it focuses on strengthening its
overall administrative capacity”.
To this extent, the report mentioned a few fields which were serious causes for
concerns, amongst others the absorption and administrative capacity regarding
funds allocated through structural instruments (for further details see the chapter
regarding funds absorption), as well as improving the quality of legislation.
The European Commission underlined the fact that in 2005 the legislative and
policies proposals, the strategies and action plans were drafted by political
consultants, which undermined the role of professional public clerks. In the same
vein, the monitoring report argued that in the drafting, adopting and enactment
process of the laws showed an excessive tendency of resorting to Government
Emergency Ordinances. This aspect was specifically mentioned in almost every
report starting with 2002. The same monitoring reports added that the Parliament
had to improve and increase the efficiency of its legislative capacity.
Around the accession of 2007, the monitoring Reports of May 2006 and
September 2006 showed the persistence of the same kinds of problems, although
the situation seemed to have somehow improved. Moreover, the monitoring
reports stated that on several occasions legislation was subjected to the Parliament
without taking into account the economic indicators, its connection with other
relevant legal provisions or the evaluation of the administrative capacities to
enforce and enact the specific act. The Commission argued that the justification
process of laws and policies, the ex ante evaluations and impact studies were
generally poorly drafted and the consultations with the interested parties were
neither systematic nor consistent. To that effect, the Commission’s conclusions
reflected a state of play in which the citizens and the interested parties did not
effectively take part to the drafting, monitoring and evaluation process of the
adopted and enacted legislation.
III.1.2. Enhancing the administrative capacities, a key element in

capitalizing the benefits of EU accession
After Romania’s accession to the EU, key elements related to the enhancement
of administrative capacity remained only a rhetorical priority, whereas reality
posed a totally different picture. Of course, there are exceptions concerning
certain fields of action and policies.
If we look at the picture from the perspective of maximizing the benefits of
EU membership, we can draw an evaluation and a first statement regarding
Romania’s situation:
Romania has not managed to build a positive appreciation towards its
success of internal reforms, on the one hand, and to contribute to the
general development of the Union, on the other hand.
202
We will name some of the deficiencies we have thus identified and some
actions we consider useful, but who have suffered because of a flawed enactment
or because of the lack of their enactment altogether:
• The realization of a meta-evaluation of the state of things referring to the
period of time starting with the EU accession up to the present;
• The periodical evaluation of the acquis’ incorporation into existing
legislation, across different fields of action and transversal priorities;
• Cyclical miniaturizations and evaluations regarding the enhancement of
administrative capacity according to explicit administrative performance
indicators;
• The training of public policies and program specialists to evaluate the
institutions and institutional arrangements resulting from the adaptation/
incorporation of the acquis into the internal legislation;
• The lack of an administrative reform plan based adequately on ex ante
evaluation and impact studies, which should set the short, medium and long
term priorities, in coordination with the strategies and priorities of the
European Union.
In certain fields, some of the afore-mentioned activities were enacted as try-
out measures, without ensuring their continuation. The consequence of a lack of
institutionalization in this regard contributes to:
• The highly debated delay and drop in quality of the process of
incorporating EU law into national legislation;
• A reduced participation of Romania to the enactment of EU policies;
• The alienation of Romanian citizens from the enactment of internal policies
process;
• The reduction of social dialogue etc.
On the other hand, even after the accession to the EU, the Romanian
administrative system has maintained some of its negative characteristics outlined
on most of the monitoring reports of the European Commission. The Strategy for
a better regulation at the level of central public administration 2008-201365
mentions, among others:
• Excessive normativity;
• Low quality regulation of the central public administration;
• The instability of legislation;
• The high frequency of legislative events (amendments, additions and
republications) which affects certain laws relevant in the legislative system;
65
The Strategy for a better regulation at the level of central public administration 2008-2013,
Government of Romania, 2008, p. 8:
http://www.sgg.ro/docs/File/UPP/doc/proiecte_finale/Strategia_BR_varianta_finala_aprobata_de_G
uvern.pdf.
203
• The increase of the number of laws, many of them contradicting or over-

lapping each other, some of them being even in the process of enactment;
• The persistence of obsolete acts;
• The maintaining of complicated administrative procedures;
• A reduced level of consultation with the interested factors.
The main causes for this state of this state of things were identified by the
Strategy as being the:
• Lack of an efficient monitoring system;
• Ensuring the compliance to legal norms.
In addition to that, we consider that in the Romanian administrative system
there is a tension between:
• The promoters of the state-cantered paradigm (a powerful state, excessively
legalized and highly hierarchical);
• The adepts of the socially-centred paradigm on the other hand (who
envisage a state oriented towards the real needs of the different types of
communities and interest groups), a view inherent to the Union’s manner of
organization and function.
Adding the fact that this phenomenon overlaps the excessive politization of the
structures which, by definition, should be bureaucratic (i.e., comprising
professional clerks), we understand the big picture and the reason why
administration does not contribute to the real integration in the EU and, hence, to
the highly claimed state modernization.
Another negative aspect that has persisted even after Romania’s accession to
the EU is represented by the abuse of the Executive power of drafting legislative
acts under the imperative of urgency. Over the time, some of these acts – those
regarding the adaptation of the normative framework to the provisions of the
acquis – were justified in terms of the urgency of their enactment, thus justifying
the frequent appeal of this type of procedure. It is the nevertheless obvious that
not all the regulations specific to the adoption of the acquis were “that urgent”
insomuch that they justify the Executive power’s dodging of the ordinary
parliamentary procedures.
According to article 115 indent 4 of the Constitution, the Government can
adopt ordinances only under extraordinary circumstances whose regulation cannot
be postponed, being compelled to nevertheless justify the urgency’s nature. In
certain situations, such as the parliamentary recessions the Government can be
empowered by the Legislature, by means of a special law, to adopt ordinances in
the fields that are not subjected to organic laws. In cases such as these however,
the period and fields of reference are specified, in accordance to the policy agenda
of the moment.
204
Bringing together these arguments we conclude that during a 15 years interval,

before and after the accession, the Executive power has excessively retorted to
these abilities, thereby undermining the Parliament’s role of solely legislative
authority, and consequently the separation of powers. This process led to the
strengthening of the Government’s power to the detriment of the Parliament,
thereby reducing the transparency of the legislative process.
The monitoring reports of the European Commission during 2002-2006
showed that the regulating process was flawed by the abusive resorting to this
procedure. The perpetuation of this state of things will continue to limit the
legislative power’s capacity of promptly reacting to the European Commission’s
legislative proposals. There is a real danger that the spirit of the Lisbon Treaty
expressed by phrases such as “more democracy”, “more civic participation”, “an
increased involvement of the parliaments in <the city’s life>” is neglected, if not
breached.
In order to draw an empirical picture of this situation we have analysed the
contents of the Legislative Repertoire of the Chamber of Deputies across the
following sections: laws adopted by the Parliament, ordinances and emergency
ordinances. The first diagram presents the number of ordinances and emergency
ordinances adopted by the Romanian Government in the 2005-2010 interval,
whereas the second shows the cumulated weight of ordinances and emergency
ordinances in the total number of laws adopted by the Parliament during the 1990-
2010 period.
Hence:
• The first observation is that the excessive resort to this regulation procedure
began in 1997 and the peak was reached in 2000, when the number of
ordinances was larger than the number of laws adopted by the Parliament,
the cumulated weight of ordinances and emergency ordinances being of
65% out of the total number of legislative acts (Parliament adopted laws,
Government adopted ordinances and emergency ordinances);
• During the period of negotiations, 2000-2004, the Parliament intensified its
legislative activity, the cumulated weight of ordinances and emergency
ordinances somewhat dropping, but remaining nevertheless at a high level.
The main justification offered was “the emergency character of the
regulations” necessary for the opening or closing of the negotiation
chapters, an argument true to a point, because in many instances the
urgency was the result of failing to comply with the previously undertaken
commitments.
205
The evolution of the number of Government adopted ordinances as compare to the

number of laws adopted by the Parliament
(Source: The Legislative Repertoire. Analysis: The Authors)
• After the finalization of the negotiation process, the situation persisted,

strengthening the executive power to the detriment of the legislative one,
with the exception of the year 2006. For example, in 2005 the rate of
ordinances and emergency ordinances adopted by the Government
compared to the number of laws adopted by the Parliament was of 39%,
dropping to 28% the following year;
• The 2007-2010 period, after Romania’s accession, sees the persistence of
the problem. With a quasi-permanent crisis looming in the background and
a constant pressure on the legislative power (over 2009, for example, the
President repeatedly criticized the Parliament for its inefficiency and called
for its reform), an essential reduction in legislative action, compared to the
period before accession – 2000-2006 – is observed. For example, in 2008,
the rate of ordinances and emergency ordinances to Parliament adopted
laws was of 45.5%, dropping to 35.6% in 2010;
• With an economic, social and political crisis looming in the background
and a complicated state of relations with the IMF, the World Bank and the
European Commission, as well as a “belligerent state of affairs” between
the legislative and executive powers, a new phenomenon appears on the
political front stage – the Government’s engaging or responsibility in front
of the reunited chambers of the Parliament, over different legislative drafts,
as per the article’s 114 of the Romanian Constitution provisions. Although
structurally different, the phenomenon is part of the same category of
legislative power undermining acts. The establishment of such practices
leads to a reduction of debate transparency eliminating the consultation of
206
interested parties, qualitative ex ante evaluation and impact analyses, which

is actually contrary to the spirit of the Constitution and of the Lisbon
Treaty; furthermore, the effect is tragic, because it concerns commitments
undertaken at the moment of accession, thus violating the Copenhagen
criteria. To that effect, we can talk about a derailing from the progresses
achieved in meeting the political criteria of pre and post-accession. We
insist that, according to the provisions of the Lisbon Treaty, the role of
national parliaments in enacting the legislation and substantiating the
policies of the Union is considerably increased, which leads us to believe
that such an institutionalized practice as the aforementioned one needs to be
reduced as much as possible, if not eliminated altogether.
The rate of Government adopted ordinances and emergency ordinances to the

number of laws adopted by the Parliament over the years 1990-2010
(Source: Legislative Repertoire. Analysis: The Authors)
Although the afore-mentioned elements do not tightly fit the pattern of the
safeguard clauses instituted for Romania and Bulgaria through the Accession
Treaty, this state of facts contributes to the increase of the gaps existing at the
moment of accession between the national administrative system and the
administrative systems of the other Member States of the European Union, on the
207
one hand, and between the national system and the Union’s institutions on the
other hand. This in turn leads to:
• The impossibility of ensuring an effective representation of Romania within
the Union’s institutions;
• An inefficient participation of Romania to the enactment of the Union’s
policies;
• Major deficiencies in the absorption of funds allocated through the
European Union’s structural instruments;
• Romania’s reduced capacity of imposing subjects on the Union’s agenda
etc.
After Romania’s accession to the European Union, the task of incorporating
Union law into internal legislation fell on the Department for European Affairs, which
approves the legislative acts that incorporate the Union’s legislation. Over the years
2007-2009, this framework was perfected as per the Strategy for a better regulation
for the central public administration 2008-2013’s provisions. Therefore, in the
present, thanks to the provisions of GD 115/2008, as well as GD 561/2009, the
obstacles in the way of this activity essential for Romania’s integration in the EU
were eliminated. Nevertheless, some problems pertaining more likely to the culture of
drafting internal normative acts have persisted such as:66
• The poor quality of normative acts drafted in order to incorporate EU law
into national legislation;
• The lack of compliance with the integrated procedure approach concerning
the prevention of the initiation of infringement actions on the breaching of
Romania’s obligations as a Member State of the EU as well as the
representation of Romania in front of the Union’s courts, institutions and
structures concerning the problems of enforcing Union legislation;
• The lack of a procedural framework concerning the direct enforcement of
some regulations;
• The lack of personnel specialized in founding legislative proposals and
policies, experts who adequately know the decisional and enactment
process of the Union’s policies;
• The lack of a full institutionalization at the level of central and local
authorities of the mechanisms offered by the SOLVIT service for the
solving of the problems generated by the inadequate enforcement of
legislation concerning the common market by the public authorities,
without resorting to judicial procedures.
66
As they are mentioned by the Strategy for a better regulation for the central public administration
2008-2013.
208
In the present a better coordination by the DEA of these activities, a

specialisation of this true ministry of synthesis and internal coordination, whose
permanent and efficient actions give increased coherence to Romania’s actions
and reduce the risks of a visionless representation of Romania in front of the EU
institutions and policies, is nevertheless observed. The strengthening of the
DEA’s role in the next period is warranted, in his excellent cooperation with both
the National Parliament, on the one hand, and the MFA on the other hand, within
its field of coordination concerning the external representation of Romania, the
Common Foreign and Security Policy and the Common Defence and Security
Policy.
III.1.3. Romania’s EU-funds absorption
In this subchapter we analyze the administrative capacity in its activity of

European Union funds absorption, as an element of triggering the planned
development of the public Romanian institutions to accomplish the objectives of
the European Union stipulated by the Lisbon Treaty (according to the provisions
of article 3 of the TEU) and enacted through strategic documents such as the
“Europe 2020 Strategy”. We consider it important to analyze Romania’s
behaviour as a Member State of the Union, from the perspective of the
administrative capacity of fund absorption to observe, among others, whether and
to what extent Romania contributes to the development of competitiveness across
the continent and the durable and balanced development of Europe.
For the 2007-2013 financial perspective, Romania was allocated not
reimbursable financial resources through the next structural instruments: The
European Social Fund, The Regional Development Fund, and the Cohesion Fund.
The total amount of money Romania enjoys allots for this financial perspective
consists of 19,668 billion euros, of which the sum of 12,661 billion euros pertains
to the convergence objective, the sum of 6,552 billions euros is allotted through
the Cohesion Fund and 0,455 billion euro is allocated for the achievement of the
European Territorial Cooperation objective67. The structural instruments are
managed through 7 Operational Programs. Besides these sums, Romania was
allocated in the first year after accession specific funds for the transition facility,
worth 49.9 million euros. After the end of the first half of the current
programming stage, several political interferences can be noticed, among which
the following seems to be the most important:
The human resources training, the systemic and institutional capacity
enhancement and development programs as well as the European
67
For further reference consult the Cadrul Strategic National de Referinţă, p. 7.
209
Commission approval of the 7 operational programs concerning the

Convergence objective or the public information program overlapped with
an internal political crisis which undermined the development of the
aforementioned actions.
Looking into the recent past, in the period that immediately followed
Romania’s signing of the EU accession treaty, we observe that the 2005 Romania
Comprehensive monitoring Report issued at 25 October 2005 stated that
“There are serious concerns in relation to the administrative capacity of the
institutional structures, and in the area of financial management and control.
Immediate action is required to strengthen administrative capacity across all
concerned bodies at national, regional and local level...”68
Unfortunately we observe that in time this report continues to outline manifest
problems and that our concerns as well as the Union’s persist, even though in the
last years the normative and institutional framework was considerably improved.
We need to point also that the process of creating specific instruments and
institutions designed to ensure an efficient management of structural funds began
in 2004, the conclusion of the financial management institutional system
occurring only in 200869. The slow pace of fund accessing institutional
mechanisms led to delays in establishing the indicators undertaken in the
programming documents and resulted eventually in reduced rates of structural
funds absorption. Moreover, not even up to the present has Romania managed to
develop its own fund absorption mechanism. There is a true “creativity roar”,
each government trying to “establish the basis of the true strategy”, resulting in a
perpetual restarting from scratch. For example, in January 2010 a new high level
Inter-ministry Group was created, under the direct coordination of the Prime
Minister and the Deputy Prime Minister. The Group’s objective was of offering
political support to the process (nota bene) and to ensure a strategic coordination
of the structural funds absorption process.70 Unfortunately, time has passed and
most of it was spent on debates on “reforming the system of coordination,
implementation and management of the structural instruments”. The proposal
entailed in fact the creation of a distinct ministry-level entity which should have
taken over the tasks of the inter-ministry Group, as well of those belonging to the
Authority for Structural Instruments Coordination (ASIC). Such a decision, taken
at the half of the term could increasingly affect the already precarious
management of the structural instruments coordinating system, opening the way
68
For further reference see Raportul Comprehensiv de monitorizare pe anul 2005 privind România,
p. 68.
69
See the GD nr. 457/2008 concerning the institutional framework for coordination and
management of the structural instruments.
70
Consult Raportul Anual de Implementare a Programului Naţional de Reforme pentru perioada 1
octombrie 2008 – 1 octombrie 2009, Government of Romania, Bucharest, October 2009, p. 15.
210
at the same time to the politicization of the management system of coordination of

structural instruments. The decision could at the same time create interferences in
the selection of the beneficiaries as well as in the monitoring of the
implementation of already contracted contracts. In our opinion, any institutional
revision must me made only with the start of the new financial perspective and
only after the enactment of an ex ante evaluation of such a decision, which should
point to its impact on Romania’s social and economic development.
The Government’s forecast for the next years is optimistic, although we
observe the following facts:
• In 2008 payments made to beneficiaries amounted to 156 million euros and
in 2009 their level was of 437 million euros, the estimate for 2010 being of
1-1.3 billion euro and of 2.5-3 billion euros annually for the rest of the
term.
• It is worth mentioning that until the 22nd of October 2010 payments worth
5556.00 million leis71 were made and until the 30th of September 2010 the
rate of absorption of the allocated funds was 13.48%72.
The European Commission’s Report of 31 March 2010 named “Cohesion
policy: Strategic Report 2010 on the implementation of the programmes 2007-
2013” identifies a series of relevant aspects concerning the state of things at the
Union’s level concerning the selection of the programs financed by structural
instruments. In the diagram below we can observe the comparative dynamics of
the 27 Member States, Romania occupying one of the last positions in terms of
project selection and having a rate of allocation of appreciatively 16%.
71
For further reference see Absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune, prioritate zero a
Guvernului României, presented by the Romanian Government on its website at:
http://www.gov.ro/absorbtia-fondurilor-structurale-si-de-coeziune-proritate-zero-a-guvernului-
romaniei__l1a109210.html.
72
See Situaţia la 30 septembrie 2010 a depunerii şi aprobării de proiecte, semnării de contracte de
finanţare şi efectuării de plăţi către beneficiari, drafted by the Authority for Structural Funds
Coordination, document available in electronic format at:
http://www.fonduri-ue.ro/upload/Anexa%201%2030%20septembrie%202010.pdf.
211
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
AT BE BG CY CZ DE DK EE EL ES FI FR HU IE IT LT LU LV MT NL PL PT RO SE SI SK UK EU27
Cumulated rates of selection in every Member State

Source: European Commission, COM (2010)110 final
The threshold absorption rate established by the National Strategic Reference

Framework 2007-2013 (NSRF)73 was set at 90%. If we take into account the
current rhythm, even half of that target is unreachable. The Annual Report on the
Implementation of the National Plan of Reforms for the 1 October 2008 – 1
October 2009 interval specifies nevertheless that Romania is currently holding the
first place when it comes to major projects approved by the European
Commission. Up to September 2009 the European Commission had approved 14
major projects on environment and transports worth 1.26 billion euros. It is worth
mentioning that the same trends are maintained in the present.
The Government of Romania considers 2009 to be “the year of closing contracts”
74
, the statistics concerning structural funds absorption rate showing nevertheless that
in spite of an internal increase of the rate, Romania’s absorption rate remains at a low
level compared to other states in the region75. In 2009 and in 2010 as well, the
beneficiary selection, contract signing and reimbursement processes remain
troublesome, in spite of the statements of different national authorities. Even if the
Government showed a concern for the identification of the problems that undermine
the enhancement of the administrative capacity of funds allocated through the
structural instruments, the consequent actions didn’t fully result in:
73
See the National Strategi Reference Framework, p. 93.
74
As it is stated in the Raportul strategic naţional pentru anul 2009 privind implementarea
Fondurilor Structurale şi de Coeziune, Government of Romania, Bucharest, January 2010,
document in electronic format at: http://www.fonduri-ue.ro/upload/127323712758.pdf.
75
In order to set up a comparative view of the issues consulti: EU funds in Central and Eastern
Europe. Progress report 2007-2009 drafted by KPMG Budapest,
http://kpmgee.lcc.ch/dbfetch/52616e646f6d49569ec6ca687de886a9319808ff3ecaba5b891f423df6bd
c6a7/eu_funds_in_the_cee_2010_kpmg.pdf.
212
• Consolidating the administrative capacity of coordinating, implementation

and management structures of structural instruments;
• A satisfying employment rate of personnel specialized in coordinating,
implementing and managing structural instruments. In the last two years the
rate has decreased because of wages reduction, as well as because the
obstruction of hiring procedures (who nevertheless are highly complex and
toilsome). For example, if in 2007 the employment rate of the respective
structures was of 90%76, in the present the structural instruments managing
structures are dealing with a lack of qualified personnel;
• Correcting the contradictory provisions of several normative acts which
undermine the efficient development of operational programs and of the
projects financed through these programs;
• Corroborating requirements, monitoring practices, audit and evaluations
effected by specialized structures so that the results are not contradictory;
• Reducing the evaluation, contract perfection, verification and
reimbursement paying periods;
• Avoiding situations where the procedures are unclear, incoherent,
redundant or subject to a continuous reformulation
• Simplifying the procedures of accessing financing programs as well as the
procedures of implementing the projects (clear, coherent and plain
language guides, procedures and instructions);
• A better information and a preliminary consultation with the beneficiaries
of the projects;
• Facilitating access to co financing procedures for public and private
beneficiaries, including the possibility of private funding of structural
interventions.
One of the conclusions of the study “The analysis of the communitarian funds
absorption capacity in Romania”, on commission by the European Institute of
Romania needs mentioning:
“the administrative capacity of absorption of pre-accession funds is still at a
low level, many and serious deficiencies persisting and begging for a solution in
the interval left until the moment of accession”77.
In conclusion, after a period of three years as an EU member, and as a
beneficiary of funds allocated through the structural instruments, the previous
argument remains as up-to-date as it was in 2005. Such a state of things, instead
76
See Raportul Anual de Implementare a Programului Naţional de Reforme pentru anul 2007,
Government of Romania, Bucharest, October 2007, p. 23.
77
See Gheorghe Oprescu, Daniela Luminiţa Constantin, Florinel Ilie, Dragoş Pîslaru, Impact Study:
Analysis of the communautary funds absorbtion capacity in Romania, European Institute of
Romania, Bucharest, 2005, p. 61.
213
of reducing economic, infrastructure, social and administrative disparities is

actually cementing them. Thus, in addition to the effects of the current economic
and social crisis, the current state of play of the administrative capacity of funds
allocated through structural instruments undermines the achievement of the
objectives undertaken through the Lisbon Strategy. At the same time, a low
absorption rate of the funds allocated through structural instruments limits the
capacity of participating to Economic, Social and Territorial Cohesion Policy for
the 2014-21021 financial interval.
III.1.4. From Romania’s EU Accession Treaty to the Lisbon Treaty.

Institutional, legislative and administrative context
An analysis of the impact the Lisbon Treaty has/can have from a political-
institutional standpoint over Romania, as an EU Member State and the
identification of action proposals meant to adapt the institutional and political
practices and norms to the new judicial configuration of the European Union must
take into account two aspects:
• First, the way in which Romania reacted in 2007 to a prominent moment of
its evolution, i.e. the accession to the European Communities;
• Secondly, the constant lack of interest of internal political factors to be
informed and to inform the citizens in regard to short, medium and long-
term benefits of the EU membership status.
The signing of the Accession treaty didn’t mean that Romania fully met the
criteria set by the acquis (a situation in which Bulgaria and other recent Member
States found themselves in too); it meant however that the country had reached a
level that allowed it to access and become a member of the Union, the accession
being seen as an action capable of encouraging national efforts to satisfy the
commitments undertaken at accession. The three safeguard clauses and the
particular case of the last case (the justice and internal affairs situation) can be
understood along these lines. Similarly, we must not leave out of the picture the
institutional and administrative fields which also needed unavailing reforms in
order to cope with the membership requirements.
Most information regarding the tasks Romania faced in the post-accession
period come from mostly foreign sources, many times those of the Union, and
from some national reports that analyze particular aspects of the internal political-
institutional system. Analyzing these official documents of the central
administration78, we come to two contradictory conclusions:
78
For example: Strategia post-aderare (Post-accession Strategy), Planul Naţional de Dezvoltare
(National Development Plan), Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (National Strategic
214
On the one hand, the fact that we are on the right track, that the accession
will solve all problems or, in any case, that there are only a few problems to
solve in order to reach the European average (the official discourse);
On the other hand, one could conclude that the EU accession caught
Romania largely unprepared and that not even in the last moments was
Romania able to give a good account of it.
We would like to make two observations:
• We do not imply that the accession was a gift made to Romania, because
we are aware of the work of certain institutions and the efforts spent to gain
this remarkable status;
• We only conclude that the major efforts of the pre-accession period were
not equally divided among the concerned institutions on the one hand, and
that they were not adequately followed by post-accession substantive
actions or by coherent visions over the transformations meant to take place
in the system in order to meet Romania’s new commitments.
We argue in favour of the former by appealing first to Romania’s post-
accession Strategy and especially by focusing our research on the “Institutional
Evaluation” Chapter which was limited to:
• Citing a series of institutions recently established79 in the pre-accession
period in order to align Romania to the rigours of the acquis80;
• “Checking off” the formal establishment of social dialogue by
implementing in a non-critical manned of European requirements in this
field, with a minimal recognition of the divides between the social partners
(from the strategy’s point of view, mainly between the trade unions and
business ownership).
In addition to that, the section named “The evaluation of gaps compared to the
European Union average” lacked information concerning the existing institutional
gaps which would have, among others, brought into light the fact that the simple
establishment of new institutions does not represent an answer meeting the European
requirements. Finally, the second part of the document, the one which should have
identified the measures to be taken in the post-accession period lacks provisions
regarding the institutional dimension, focusing on the economic, social, Euro
adoption convergence criteria analysed against the background of “consolidating
Framework of Reference), Programul Naţional de Reforme (National Reform Plan), annual

evaluations of the NRP etc.
79
Such as the Institution of the Peoples’ Advocate which, according to the strategy “decides on the
constitutional character of the legislation”.
80
Dozens of institutions in the fields of transports, regional development, labour market and
employment, agriculture, economy and industry, justice, energy, telecommunications and
information technology, education and training, central public administration, human rights and
minority protection are mentioned therein.
215
Romania’s role in the process of European construction” and enacted through vague
and disputable measures such as “intensifying the communication and national debate
process concerning European construction”, “consolidating institutions for the
enactment of social consensus towards the main socio-economic problems” or
“consolidating the new image of an European Romania”.
The self-appreciative tendency regarding the results is obvious in other
documents too, such as the National Reform Program 2007-2010 (NRP) and its
evaluations of 2007 and 2009. In the NRP the subject of central and local
administration is linked to the need of “developing an [administrative] culture
which allows civil servants to cope with the challenges derived from the status of
EU membership”; or to the improvement of administrative capacity in particular
fields such as the judiciary, competitiveness, public auctions, government spending
(to which the sustainable development dimension, the improvement of public
policies enactment process, simplified administration measures etc are added). The
concrete data about what has really been accomplished or about the impact of a
newly established institution in compliance or not with the undertaken
commitments and the EU norms (and about the institutions timely or delayed
establishment, about the necessary time it needs to deliver the expected results) are
missing. For example, in the NRP’s evaluation for 2007 “the improvement of the
public administration’s capacity to draft and implement public policies” was linked
among others to the executive power’s acceptance of the establishment of an
“analysis mechanism designed to substantiate all normative acts or public policies
proposals, before their governmental debate approval” or to the ex-post evaluation
of the General Secretariat of the Government (GSG) of public polices proposals
drafted by the ministries or by other administrative organisms. The report is mainly
quantitative and in this particular case of normative project substantiation too much
emphasis was placed on the number of substantiated proposals in opposition to the
quality of the substantiation or the manner in which these projects cover system
requirements or the necessary correlation of legislative initiatives in order to
prevent contrary effects.
Besides the data deficit and the tendency to emphasize only the positive
aspects, the official documents raise several other problems which can be reduced
to the following elements:
• Their number is too big;
• The relations between them are unclear;
• They contain overlapping parts;
• Follow different lines even if it is presumed that they answer coordinated
efforts.
For example, statements about the field of national economic and cohesion
policies exist in the Post-Accession Strategy, the National Development Plan, the
216
National Strategic Framework of Reference (NSFR), the National Reform Plan

(NPR), the annual evaluations of the NPR and the list can go on. Furthermore,
many of these documents foresee the creation of new “strategic concepts”,
“measure plans” etc., a reason why the improvement of the administrative
capacity the plans should serve is suffocated by the multiplication of plans and
adopted laws (see the same 2007 evaluation, for example, the paragraphs
concerning the quality increase of public services). Reducing administrative tasks
through the elimination of redundant provisions or useless procedures and the
simplification of administrative procedures remain foremost priorities: these tasks
were undertaken in the last years, recorded some results, but additional coherence
and determination is necessary for their success81.
The evaluation for 2009 is drafted in the same laudatory -optimistic tone (in
any case, administrative capacity critical approaches are rather found in the
NSFR), the emphasis being on the Government’s measures in the field of
administrative capacity consolidation or the reforming of the judiciary,
overlooking the development of e-governance services. The revamping of
governmental agencies (as a successful endeavour, although the subject requires a
more balanced approach), the measures undertaken for the implementation of the
new Strategy for a better regulation of the public central administrative level
2008-2013 or the steps made in the direction of the drafting of a single
administrative code are largely presented; once again, we are dealing with plans
and projects for further regulation and not with a fundamental analysis of what
has been done and what is yet to be done, from a structured perspective.
As to the modernization of the judiciary, the internal evaluations of the
aforementioned NRP insistently emphasize “Romania’s progresses” and “the
Government’s involvement” in reform activities (the document insists on the
logistic endowment of the courts, the economic and financial professional training
of the magistrates or the organization of workshops within PHARE projects).
Mentions of the gaps Romania still has to close on in terms of the commitments of
the Accession Treaty are brought into notice by external sources, i.e. the EU. On
these lines, we cite again the Commission’s Report of July 201082 which
emphasizes the unsatisfactory results of the Cooperation and Verification
Mechanism intended to “help put in place an impartial, independent and effective
judicial and administrative system properly equipped inter alias to fight corruption.
“Unsatisfactory” does not mean that progresses were not recorded (the adoption of
the two procedural codes as well as several other initiatives are mentioned), but that
81
The part detailing the increase of public services quality is worth the observation that e-
administration services in less developed local communities, lacking sanitation are debated…
82
Raport al Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele
realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Brussels, 20.7.2010
217
as in many other cases, Romania’s reactions are either insufficient or represent just
formally agreed measures whose implementation is delayed or does not respect the
spirit of the European requirements that had led to their adoption (corruption related
indictments which have not received a formal sentence, long trials etc.). Specific
“steps back” are also underlined by the Report, such as the case of the National
Integrity Agency law (the form voted on June 30 2010). The Commission made
specific recommendations for the continuation and hastening of the judiciary reform
and the fight against corruption, recommendations the political decision-makers
know and should take into account. We point to the following aspect: the
Commission’s emphasis on “degree of unwillingness within the leadership of the
judiciary to cooperate and take responsibility for the benefit of reform. Although
pragmatic solutions are available in many cases, they are often not taken up, while
initiatives of individual magistrates, professional associations and civil society try to
close this gap”. This is an appeal to the political factors of “opening up” and
establishing a dialogue with the other categories of interested actors interested in the
reform of the judicial framework, helping put into place viable and enforceable
proposals.
Generally, the evaluation of the Commission reflected by the documents points
to mediocre results, at least when judiciary and administrative capacity (at any
level) is concerned, emphasizing the unsatisfactory means of identifying and
analyzing problems and policy implementation, against a background of a total
lack of central monitoring of the policy enactment process.
The European documents point also to strategies of avoiding delicate
situations: “The key to improved performance lies in reforming public
administration, clearly identifying tasks and responsibilities, ensuring officials’
independence and rewarding merit, in delegation of decision-making to avoid
bottlenecks at the top. Plans have been developed, and should now be
implemented” (“Romania – overview of progress”83 and Specific country
recommendations 2009”84). The Commission emphasizes the reduced rhythm of
implementing reforms and the insufficient resolve of the authorities to reform
public administration from the perspective of efficiency and effectiveness criteria.
83
Economic Recovery Plan - Annual country assessments: Draft for a Council Recommendation on
the 2009 up-date of the broad guidelines for the economic policies of the Member States and the
Community and on the implementation of Member States' employment policies COM(2009), 34
final, pp. 55-56, accessible at: http://ec.europa.eu/archives/growthandjobs_2009/pdf/european-
dimension-200812-annual-progress-report/annual_en.pdf.
84
Economic Recovery Plan: Annual country assessments – a detailed overview of progress made with
the implementation of the Lisbon Strategy reforms in Member States in 2008, pp. 90-94, accessible
at http://ec.europa.eu/archives/growthandjobs/pdf/european-dimension-200812-annual-progress-
report/annualass_detail.pdf.
218
What are therefore the final conclusions about the 2007 – 2010 period?
• First, there are, according to official documents three main landmarks of
administrative capacity consolidation: public administration, the judiciary
and structural instruments;
• Second, we are witnessing parallel discourses of national and European
decision-makers: the former emphasize the existing problems in all these
three sectors and the reduced rhythm of reforms, considering the elapsed
period of time since Romania undertook a series of commitments;
• Third, Romania will be unable to benefit from the opportunities of the
Lisbon Treaty as long as these reform gaps persist.
III.2. The European Model of Development, social dimension, democracy,

citizen
III.2.1. The Social Dimension of the European Union Model. Strategies in

the Romanian context
The social dimension of Romanian public policies must be interpreted in

connection with the model of the European Union and with its formal
requirements, no matter whether we are talking about the pre or post accession
periods. The social dimension adjacent to both periods is determined through the
relation with:
• The labour market (especially since social inclusion is in connection with
labour market inclusion);
• Equal opportunities for men and women;
• Fighting discrimination;
• The development of the social security system;
• Measures pertaining to vulnerable groups, such as persons with disabilities.
III.2.1.1. The pre-accession period. The strategies and the state of play
In the field of labour market regulations, before Romania’s accession to the

EU, the National Accession Program of Romania, NAPR 2002, contained the
drafting of the project for the new Labour Code, the alignment with the new
Framework Agreement on part-time labour concluded by UNICE, CEEP and
ETUC and the Framework Agreement on fixed-term contracts. At the same time
it envisaged the alignment with several directives concerning the wages warranty
fund, the protection of the workers’ rights in case of enterprise, capital or parts
thereof transfer, as well as the negotiation, closing, registering ceasing of
collective working contracts.
219
The document highlighted as priorities the creation of a single working

regulations law system, in balance with the acquis, the enactment of the Labour
Code and the adjacent legislation as well as the professional training of the
personnel involved in the enforcing of the new regulations and the establishment
of the wages warranty fund.
In regards to the employment rate field, the Program for the stimulation of
employment and the Action Plan in the field of employment (as parts of Romania’s
participation to the European Employment Strategy, the NPE) envisaged the
establishment of clear objectives, divided across types of social protection
measures of persons seeking employment, but also across target groups, among
which women, young people, under-privileged persons, people recently released
from prisons and members of the Roma minority. The short and medium term
priority was the preparing of the participation to the European Employment
Strategy, thereby requiring:
• The conclusion and implementing of the NPE;
• The development of competences through continuous training;
• Following the adoption asked for the Common Document of Employment
Policies Evaluation;
• Active protection measures for the unemployed;
• Adopting the guidelines of the EU by means of multi-annual employment
plans, strategies for continuous professional training, cooperation with
social partners and employers.
In regards to gender equality, in 2002 Law no. 202/2002 concerning gender-
equal opportunities was adopted. The law ensured the coherent incorporation into
national legislation of most communitarian provisions regarding the observance
of the gender-equal opportunities and treatment principles.
The law ensured the prevention and punishment of discrimination and, in a
similar vein as the Labour Code and other legislative acts envisaged the
improvement of security and health conditions of working pregnant, child bedded
and breast-feeding women.
The medium and short term priorities were focused on developing the
institutional capacity in the field and envisaged:
• Informing and raising awareness among employees and employers, as well
as among civil servants;
• The establishment of the National Agency for Equal Opportunities (NAEO
began functioning in April 2005) and taking part into relevant EU
programmes in this field.
In regards to the fighting against discrimination, the adoption of the legislation
stalled, the Government of Romania adopting a Government Decision concerning
the establishment of a National Council for Fighting Discrimination only in
220
November 2001 (the NCFD began its activity in August 2002). The short and
medium term priorities were:
• The elimination of all forms of discrimination (through the functioning of
the NCFD);
• Setting up a public awareness campaign concerning national and European
anti-discrimination legislation;
• Romania’s participation to the European Action Plan for Fighting
Discrimination;
• Training the personnel of the Ministry of Public Information/The
Department for Public Relations.
The social insurance system illustrated the necessity of reforming a complex
pension system based on several components. The highlighted instruments were:
• The National Anti-Poverty and Social Inclusion Plan;
• Developing methods of monitoring the dynamic of poverty, including
annual reports.
The priorities envisaged the creation of an integrated and unitary system of
social assistance and the consolidation of the social services’ structure. A special
attention was paid to disabled persons, by means of measures of training
specialized personnel and observing the vulnerable persons’ rights.
In regards to the poverty rate, according to the National Statistics Institute’s
National progress report. Common Memorandum concerning social inclusion,
the rate was dropping in 2005 (with a significant decrease of poverty in urban
areas, as a consequence of the effects of the introduction of a flat tax on wages).
As to the employment rate, the trends were increasing in the case of the private
and mixed sectors and decreasing on the public sector. Important progresses were
reported also in the connected field of continuous training.
At the same time, the refiguring of the pension point and of certain pensions
for vulnerable categories (farmers) had led to an increase of the medium pension
in the public system by 27.01%. At the insistency of the European Union, Law
no. 204 concerning facultative pensions had been adopted.
In the field of social assistance the implementation of existing programs was
continued, the Report emphasizing the effects of measures concerning families
and poor or institutionalized children (the impact of the state allowance for
children) or of the home-heating aids. Another important group targeted in 2006
was that of families affected by natural calamities.
In the field of healthcare the main evolutions focused on decreasing the
number of beds on the ground of moving towards ambulatory treatment. An
important problem was the effective coverage of healthcare system, the lack of
medical services reaching severe rates especially in rural areas. Another measure
was of enacting citizen vaccination campaigns. In a more substantial manner, the
221
insurer’s obligation of offering access to the basic medical services package, the
minimal medical services package to the ensured and the package of services for
the persons with optional insurance were realized through the framework
agreement concerning the conditions of medical assistance. The following
complementary programs: communitarian medical assistance, the development of
social services networks for social assistance in hospitals and the development of
sanitary mediator network (with a big stake in increasing the Roma population’s
access) were already implemented or running at that time. We also need to take
into account the allotment of important funds for the mental healthcare system
and the concern for the increasing number of people suffering from mental illness.
The social services system was credited as having had the most important role
in promoting social inclusion, to that effect the establishment of the accreditation
system of public or private social services providers and the development of
several internationally funded services being paramount.
The protection of disadvantaged groups comprised the field of family and
children protection, disabled persons and Roma population, as well as imprisoned
persons’ protection policies.
Gender equality of opportunities between men and women was a separate
chapter. The gender dimension in regards to the global vulnerable groups
approach was nevertheless missing. At an institutional and legislative level the
establishment of the National Agency for Equal Opportunities and the enactment
of a National Strategy for equal opportunities between men and women for 2006-
2009 were considered the most important results as well as the general action Plan
for the implementation of the Strategy, dating from 2006. The Strategy’s main
objectives were: improving the national judicial framework, improving the socio-
economic status of women an encouraging the women’s participation to the
decision-making process and fighting against gender roles and stereotypes. At the
same time, the supplementing of Law 202/2002’s provisions was another
prominent objective. Public information and awareness campaigns were proposed
too85, but their impact was never mentioned.
In other words, in the field of inclusion the importance of increasing the
coordination with European Union instruments and provisions was emphasized.
In regards to social inclusion, a series of steps needed to be made, taking into
consideration the use of the Open Method of Coordination and the obligation of
filing annual specific reports to the Member States of the Union.
85
A web page of the agency, the development of a video advertising clip and the editing of a
magazine which lasted only for a few issus and had a very ambiguous public rating.
222
III.2.1.2. Accession and post-accession. The strategies and the state of play
In the years following Romania’s accession to the EU, the social dimension
was mainly reflected by the reports concerning social protection and inclusion, the
two fields being tackled together within the European Union.
At the same time Romania drafted annual national reports, falling within the
Union’s practice concerning social inclusion. The method used in this field was
know as the Open Method of Coordination (OMC), which “represents a process
by which EU Member States agree to coordinate their policies within a mutual
learning and structured exchange of information process”. The OMC is applied in
the public policies sectors where the EU, as per the EU treaties, has only limited
competences, but where the states consider that they can bring added value
through European cooperation and coordination, The OMC is an instrument that
helps the Member States in their reform efforts, respecting nevertheless their legal
competences”86. It the case of social inclusion, the reporting procedure is a
twofold one: each Member State presents its own social report and at the common
level a common report concerning social protection and inclusion is drafted.
In September 2008 Romania filed the National Strategic Report for social
protection and social inclusion 2008-2010. This was a large document that
comprised an evaluation of the situation and a chapter dedicated in turn to the
National Action Plan in the field of Social Inclusion, the National Pensions
Strategy and the National Strategy for long-term healthcare and nursing. In 2007
positive trends in regard to the total income per household and activity and
employment rates for the active population were observed87. Variables such as the
long-term unemployment rate followed a decreasing trend.
In the same period the poverty rate seemed to have stabilized around the
18.5% level, most of the people in poverty (70%) living in rural areas. Four types
of households registered an increased poverty rate: single people (22% of the men
and 30.8% of the women), single parent families (31%, in most of the cases the
mothers being the single parents), families with three or more children (40%) and
single persons over 65 years old (33.4%) – where female poverty was
increasingly severe.
Undertaking the main objective of the National Reform plan, the report made
reference to the ensuring of a labour market favourable to social inclusion of the
vulnerable groups (an approach similar to the one the EU had during that period),
by supporting the creation of new jobs, reducing the phenomenon of undeclared
86
Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Dicţionarul explicativ trilingv al Uniunii Europene, Polirom, 2009,
p. 435 or Lambru, Mihaela, Metoda Deschisă de Coordonare (MDC) în domeniul protecţiei şi
incluziunii sociale. Dimensiunea participativă a MDC , in Calitatea Vieţii, XXI, nr. 1–2, 2010, p. 2.
87
A central field in the context of demographic evolutions.
223
employment and of the inadequate management of change at the level of

enterprises and workers, promoting social inclusion and improving the access for
vulnerable groups; promoting labour market competitiveness especially by
correlating the educational and training system with the demand on the labour
market. At the same time, a prominent element was the adaptation of the social
protection system.
The main objectives in the field of social inclusion were:
• The general increase of the population’s living standards and the support
for labour generated income by encouraging employment and promoting
inclusive policies;
• Facilitating the citizens’ and especially the underprivileged or vulnerable
groups’88 access to resources;
• Supporting childbearing families;
• The program for supporting recently raised families;
• The program for home-heating aids support;
• Improving the living conditions of the Roma minority.
Hence,
“The central objective of the Government in the field of social inclusion is of
continuing the efforts for the development of an inclusive society based on the
supplying developed and integrated social inclusion services based on a real
evaluation of the individual’s needs, by developing the third sector and by
ensuring equal opportunities for everyone, with an emphasis on vulnerable
persons” (National Strategic Report for social protection and social inclusion
2008-2010, p. 21).
In order to ensure the employment rate of underprivileged persons the
following actions had to be developed and promoted: promoting social economy,
the integration on the labour market of disabled persons and ensuring the
accountability of allocated resources and implementation.
At the same time, the development of family policies was focused on
promoting measures aimed at encouraging the women’s participation in the labour
market, by developing facilities for children care and the development of day-
centres which encourage the mothers’ return to the working place (NSR 2008-
2010, p. 26).
The third strategic objective, the continuation of efforts to improve the living
conditions of the Roma ethnic minority citizens was supported by the realization
of studies and the implementation of the monitoring and evaluation system,
realized at the methodological level. As to concrete programs and actions,
88
Programs targeting disabled, elderly, homeless persons and domestic violence victims had already
been developed.
224
supporting access to primary health services through family doctors lists, the
continuation of sanitary mediators training problems; improving the school
enrolment rate of Roma ethnics; the development of national programs for the
integration in formal economy; promoting anti-discrimination policies using
European Social Fund and World Bank funds and applying for International Bank
for Reconstruction and Development funds (NSR 2008-2010, pp. 29-30).
Regarding pensions, the modified system consisted of pension pillar 1,
mandatory, pay-as-you-go, pension pillar 2, optional, and pillar 1bis, mandatory,
of individual accounts. The enacted changes aimed at increasing the standard
pensioning age gradually by 2014; increasing the minimum payment stage for
both sexes from 10 to 15 years; introducing a new formula of pension calculation
based on a system which takes into consideration the incomes realized for the
whole labour period and not only the incomes realized during a specific period of
time.
The system’s identified vulnerabilities were: the low number of insured payers
among independent workers, the 19% poverty rate at pension and the gender
dimension of the poverty rate (22,0% of the women over 65 years old were under
the poverty threshold compared to only 13% of the men, according to NSR 2008-
2010, pp. 38-39).
In regard to public health services, the main objective was represented by the
improvement of the population’s health state and building a modern and efficient
health system, compatible with the health systems in the European Union. At the
same time, the implementation of programs which answered primary public
health concerns and the needs of vulnerable groups, the development of medical
infrastructure and emergency medicine, as well as the establishing of the list of
prescription drugs essential to the population’s health, entirely or partially
covered through the social health insurance system were considered priorities
(NSR 2008-2010, pp. 44-45).
In order to ensure future development, certain long and medium-term priorities
were established. In order to improve the quality of medical services, in 2007
medical services, medical appliances and sanitary material providers were
subjected to evaluation and a commission of experts for the improvement of the
activity’s monitoring was established within the National Health Insurance
House. (NSR 2008-2010, pp. 45-52). In order to increase the access to medical
services shifting the focus towards preventive health services and the increase of
the health education level, the modernization of services and the development and
the broadening of the integrated communitarian medical assistance were
considered.
A particular problem was that most dependent elderly persons benefited from
family care, supplied mostly by women. This reality posed multiple problems that
225
needed to be solved. On the one hand, women wanted to join the jabot market,
impelled by economic needs, on the other hand the report observed that “family
care is realized mostly in rural areas, where traditions and moral values are
observed to a greater extent”. Actually, in spite of social and economic realities
(women can desire to join the labour market regardless of their economic
condition and the traditional ethic of feminized gratuitous care cannot be a
principle of an European Union concerned with gender equal opportunities)
informal care provided by women will continue to be the main pillar of the
system, supported by training and awareness programs as well as cooperation
procedures with employers that are willing to get involved in the implementation
of part-time jobs related policies (NSR 2008-2010, p. 64).
The last annual report of Romania concerning social protection and social
exclusion is Romania – Common Report on social protection and social inclusion
- 2009. The poverty risk identified is set at 19%, with higher values for the rural
population, Roma’s children, unemployed, and elderly women. The question of
the impacts of the financial crisis on vulnerable groups, remains unanswered, to
be tackled probably by the next annual report. We can nevertheless anticipate
some realities, such as the high unemployment rate for women, elderly persons
and young persons, the economic crisis tending to affect the vulnerable
categories, these being the prospective targets to be supported by social policies.
Such an analysis is undermined by the character of the used documents, which
“offer a rather descriptive image of the projects and programs focused on
vulnerable groups, without providing an adequate enough analytic image of the
results. There are indeed progresses, but the presented figures are confusing because
they offer no insights into the measures’ impact within a systemic evaluation”
(Common Report on social protection and social inclusion, 2009, p. 3).
The identified priorities in regards to labour market access were: the increase
of the employment rate of underprivileged persons, the promotion of integrated
policies (packages of remittances and social services) and the continuation of the
efforts to improve the Roma’s living conditions.
In regards to the pension system, the report considers that Romania is facing
major short and long term challenges regarding the system’s durability, and
focuses on increasing the level of contribution turnover and the fight against
undeclared working contracts, as well as on the increase of the contribution
period. Given the major gender discrepancies between the levels of the pensions,
a specific problem is the absence of a law-determined minimum pension.
The healthcare system is facing multiple accessibility, quality and public trust
problems. In regards to public access, the Government proposes the building of
new medical units, the acquisition of ambulances and the hiring of medical
personnel. In regards to quality, the equipment quality needs to be improved, but
226
there is no clear strategy to that effect. As to long-term care, no substantial

improvement is noticeable.
III.2.2. Democratization
III.2.2.1. Instruments
Article 6 of the TEU alludes to the democratic and human rights principles.
The article states that the European Union is based on the principles of freedom,
democracy, human rights and fundamental freedoms, as well as the rule of law.
Consequently, all the states that were engaged in the accession process had to
fulfil three criteria: European identity, democratic system of government and
human rights and civic freedoms observance.
The Lisbon Treaty maintains these conditions and develops them in its
content, as we have shown in chapter 1 of this study. For example, the Charter of
Fundamental Rights of the European Union consolidates democratic instruments
and institutions. At the same time, in the context of democratization and
participatory citizenship, it is important to highlight the role the Charter of
Fundamental Rights of the European Union inclusion’s plays in bringing the
citizens and their interests closer to the EU: according to the research The Lisbon
Treaty and its implications on Romania, 18% of the respondents have considered
that the Charter’s compulsory character is the most important change brought
about by the Lisbon Treaty (the most important change identified by most of the
respondents was the Union’s gain of legal person status).
The Copenhagen criteria stated, among others, that the candidate state must
ensure the stability of the institutions that guarantee democracy, the rule of law,
human rights and the protection of national minorities. In Romania’s case, this
stability was reached at the moment of the beginning of accession negotiations
and consolidated throughout the accession process. The accession process
registered nevertheless a set of shortcomings when it comes to the institutions’
democratization. Against a background of socialist period vestigial influences,
when statism prevailed over pluralism, the former being an essential condition of
democracy, statism was strengthened during the accession period. The
consolidation of statism was the result of the technical process as well of the short
deadlines the candidate states had in order to enact the reforms pertaining to the
negotiation chapters. Democratization thus occurred more through conditional
procedures than by the internalization and self-awareness in regards to
democracy’s indispensable role in the functioning of the state in a market
economy.
227
III.2.2.1. Case of Romania
Democratization entails the active participation of the citizens at the national

and European Union level. The associations, institutions and NGOs engaged in
the democratic process function as a connection between individual system and
government apparatus. At the Union’s level, especially after the enactment of the
Lisbon Treaty, a consolidated framework of interactions between the states, the
European Union and the citizens was established. An important step is the
increase in the role of the national legislative institutions (41% of the respondents
to the survey of the research The Lisbon Treaty and its implications on Romania
considered that the main effect this provision will have will be the increase of the
citizens’ interests representation from the national identity point of view, whereas
52% of the respondents considered the principle of subsidiarity entails bringing
the decision level closest to the citizens as possible).
The access of the citizens to the decisions and institutions of the Union, both
individually and through representative associations and organizations was
increased. Under these conditions, a fundamental aspect is the situation of social
dialogue in Romania. Ever since the pre-accession period, the consolidation of
tripartite and bipartite social dialogue was a priority, according to Romania’s
National EU Accession Plan – RNAP 2002. In 2002 the role of different tripartite
institutions such as the Economic and Social Council, the National Pensions
House, the National Insurance House, the National Agency for Employment, the
National Council for Adult Professional Training, the Council for Occupational
Standards and Attesting was emphasized. The ensuring of conditions for
consulting and informing trade unions and ownership at activity branch level in
order to solve worker’s demands and solve eventual working-related conflicts was
considered a priority. Another priority was that of ensuring the consultation of the
social partners over initiatives of a legislative or social-economic nature, by
establishing dozens of Commissions and sub-commissions whose territorial
coverage had to be extended.
The main problems debated within the social-dialogue commissions had as
reference points the objectives of the Social Agreement (monitored by the
Monitoring Committee) of the previous year and the closing of a new Social
Agreement with three trade union confederations and seven ownership
organizations. At the same time, bipartite structures such as the parity bipartite
commissions within public authorities and discipline commissions were
functioning.
The authorities ignored the NGOs or any other type of organizations, the only
participants being trade unions and ownership. This is the reason why the
priorities were: the toning of the Economic and Social Council with the demands
228
for social dialogue promotion and development; the involvement of the ownership
and of the trade-unions in the process of implementing and transposing the
acquis, and their preparing for running external financed programs. The
consolidation of the social partners was considered an important step in view of
future evolutions, including through the undertaking of additional responsibilities.
53% of the respondents who participated to the research The Lisbon Treaty and its
implications on Romania considered that at the European Union’s level a
representation of the interest groups is realized to a very great or to a great extent.
At the same time, the role of the ownership and business networks was considered
prominent for the implementation of EU policies by 49% of the respondents. In
regards to the Social and Economic council a tendency of supporting both the
internal reform and the enhancement of its role was observed (28% of the
respondents considered that the number of representatives for each group should
be changed, 57% of the respondents thought that the consulting procedure should
be altered, 61% stated that the committee’s notifications should be compulsory,
53% of the respondents considered the committee should have the right to draft
legislative proposals).
Several studies concerning the process of democratization in Central and
Eastern Europe argue that the negotiation and accession process was conditioned
rather by the dimension of establishing new democratic institutions than by the
transformations of the internal institutional context, respecting nevertheless the
peculiarity of existing institutions. In a prominent study, researcher Heather
Grabbe argued that “the EU’s efforts to promote democratic development were
not fitting the incentives created by the accession process, a case in which the EU
prioritized efficiency at the cost of legitimacy”89. The researcher is of the opinion
that in the accession process, the Executive power was consolidated through the
establishment of a “supreme Executive” at the detriment of the legislative power
or the regional actors. In addition to that, the EU hesitated in offering institutional
design recommendations, focusing mostly on procedural recommendations, which
conditioned the institutions in a sort of way to become more democratic and to
disseminate democratic practices.
The conclusions mentioned above are valid for Romania too. After the
accession, the vestiges of the negotiation and pre-accession mode of public
policies enactment remained prevalent, even though, compared to the ‘90s a
considerable improvement of the state of play was observed. If we are to make an
analysis of the semestrial monitoring reports we find that Romania has made
major progresses herein. For example, several important laws in the field of
transparency (Law 544/2001, Law 52/2003), were adopted, but the effects they
89
Grabbe, Heather, Puterea de transformare a UE, Europenizarea prin intermediul condiţiilor de
aderare în Europa Centrală şi de Est, Epigraf, Chişinău, 2008, p. 221.
229
produced were rather static, being unable to determine a shift of paradigm or

internal institutional design. Public institutions prefer to mime public
consultations. Moreover, deficient training of civil servant in communicating with
citizens is observed90. Public institutions remain opaque and distant from the
citizen’s needs and aspiration, perpetuating a context of “storefront democracy”.
It is worth noticing that across the post-accession period no consistent debates
on the reform on the internal institutions and main public policies were held.
Informing the Romanian citizens over the last three years in regard to the effects
of the adoption and coming into force of the Lisbon Treaty over internal
institutions, legislation and public policies was a highly timid endeavour on the
behalf of public communicators. Both the public institutions and the media had a
reduced contribution in informing the public to the changes brought by the Treaty.
Thus an informational void concerning the novelties of the Lisbon Treaty was
generated at the internal level, contributing to the citizens’ distancing from
aspects regarding European integration. It is however noteworthy that since April
2010 public debates concerning matters of European policies intensified as a
result of the Commission’s launching of the Europe 2020 Strategy.
These arguments lead us to believe that in Romania a real culture of active and
responsible communication between the central and local public administration,
on the one hand, and the citizens and their legally constituted organizations, on
the other hand, was not established. Thus, the implication of the citizens and of
interested organizations in the process of public policies enactment is limited by
the superficial and narrow provisions of the existing legislative framework.
Moreover, in most of the cases public authorities disregard the position, proposals
and recommendations coming from citizen, professional and business
communities who are not subject to the afore-mentioned regulations.
However, it is noteworthy that in the context of the Strategy’s for a better
regulation at the level of central public administration 2008 – 2013
implementation, the Romanian Government has drafted a legislative project of
complementing the provisions of Law 52/2003 concerning decision transparency
in public administration. The project was adopted by the Parliament and issued on
6 December 2010, becoming Law 242/2010. The Law extends the provisions of
Law 52/2003 to public policies documents drafted by the central public
administration authorities. Before this legislative change took place, public
administrative authorities either avoided or paid lip-service to the public
consultation process in the specific stages of drafting public policies. At the same
time, the additions brought by law 242/2010 institute the obligation of public
administration authorities to justify in writing the reasons for ignoring
90
Raport de monitorizare a instituţiilor publice, Bucharest, 2008, drafted by Centrul de Resurse
Juridice – CRJ.
230
recommendations made in writing by citizens and their legally constituted

associations.
An increase in the citizens’, NGOs and business environment’s implication in
the decision-making process which directly concerns them is achieved in this
way. This legislative adaptation contributes to the strengthening of participatory
democracy as well as the increase of public administration accountability. These
adjustments of the normative framework fall perfectly within the lines of
institution and policies adaptation provisioned by the Lisbon Treaty.
231
Chapter IV. Romanian Institutional and political design for enacting the
stipulations of the Lisbon treaty. Recommendations
IV.1. The Romanian Administrative space. Developing administrative

capacities. Institutions, policies, strategies
IV.1.1. Continuing the professional training in the field of European

integration of central and local administration civil servants
One of the main reasons for the current administrative deadlock, for the weak
administrative performance is the fact the public administration personnel is still
insufficiently trained in the field if European integration. This is the reason why
on several occasions central and local public authorities are passive in the process
of taking part to EU public policies consulting or promotion. Once the authorities
are not involved, the messages transmitted to the citizens are not transmitted
efficiently, correctly and coherently. The national and local media substitutes the
authorities in this position, thereby assuming the role of solely communicator of
information regarding the EU’s and Romania’s European integration processes.
Without an adequate level of informational support from the authorities, the
media is unable the fully utilize the capacity at its disposal. The research The
Lisbon Treaty and its implications on Romania underlines this last aspect, only
8% of the respondents having the national printed media as a main source of
information regarding EU policies for a better life and only 11% having the
national televisions as the main source of information regarding EU policies..
A low degree of professionalism of the personnel in central and local
administration an adequate and coherent participation to the enactment of Union
policies cannot be achieved. This factor accounts for the authority’s inertia or
formalism when it comes to the launching of public debates or consultations. A
recent example is the recent series of 9 conferences organized by the DEA in
cooperation with the DIREI (NSPAS) which tried to disseminate the provisions of
the Lisbon Treaty across the regions of development. Difficulties in the
organization of the conferences, a relative lack of interest and even of relevant
knowledge about the issues were all observed. If the central and local public
authorities will not build a professional capacity at the decision-making level, the
poor administrative performance will persist. All the more so since, according to
the principle of subsidiarity, these are the institutions responsible for maximizing
Romania’s benefits deriving from its EU membership status.
Besides, the research undertaken in the present study underlines the fact that
35% of the respondents see subsidiarity as situating the decision at the level that
232
produces the maximum benefits whereas 48% see it as situating the decision-level
closer to the citizens.
A great deal of clarity, expedience and perseverance in the substantiating,
enactment, evaluation and the reform of Union policies, programs, actions and
strategies is needed, not only in the opaque laboratories of the power, but also
through the consulting of the public central and local administration and of the
citizens, NGOs, social partners etc. A highly trained and informed bureaucratic
class will play a major role in European integration, preparing and informing the
population.
Consequently, we need to:
• develop as many short and medium turn training programs in the coming
years which make direct reference to the provisions of the Lisbon Treaty;
• at the same time, the specialized governmental institutions (such as the
DEA) as well as the higher learning institutions need to develop a series of
itinerary programs which popularize the EU’s policies functioning and
enactment;
• Last, but not leas, the universities must prepare new masters’ studies and
even PhD programmes which achieve these goals, even, if it is the case,
through the accessing of European funds. A good example is the new
masters’ studies program of the DIREI (NSPAS) of training civil servants
in the profession of public program and policy evaluator.
IV.1.2. Establishing a culture of public and, especially European,

programmes and policies evaluation
The Lisbon Treaty defines the Union’s and Member States’ obligation of using
policy, actions and strategy evaluation. At the Union’s institutional level,
evaluation has become an indispensable part of the enactment of policies,
programs and actions, thus establishing the measure of success or failure of these
enterprises in order to help substantiate the new proposals subject to approval.
Through this practice the Union’s institutions and policies get increasingly closer
to the interests and aspirations f the European citizens, generating an increasing
degree of transparency and public accountability. The Lisbon Treaty only
strengthens the evaluation culture’s role in the efficiency-based approach of
achieving the undertaken objectives.
In Romania’s case, during the last few years, multiple strategic documents and
programs pertaining to Romania’s European integration have been drafted, stating
the necessity of reforming public programs and policies and connecting them to
the citizens’ needs and interests. If we look at the implementation procedure of
these strategies we are forced to observe a total lack of evaluation, their impact
233
being practically unknown. Even though the “Strategy for a better regulation”
states the necessity of establishing a culture of evaluation, in our case, the
evaluation of public programs, policies and even strategies is a sporadic,
pioneering activity. All the more so since the fragile specialized unit of the
government has been subject to reform.
In conclusion, in order to bring the institutions, policies and the content of the
internal strategic documents closer to the citizens’ needs and interests, it is
imperative that:
• Evaluation becomes a current practice guiding the strategic documents’ and
programs’ attempt of reforming internal policies and programs;
• Ensuring a high degree of transparency and public accountability of the
public central and local institutions in relation to the citizens.
IV.1.3. Establishing a tighter cooperation with business-owner and social

networks in order to ensure the accomplishment of the EU’s
objectives set forth by the “Europe 2020” strategy. Sustainable
development, social dialogue
The consultations of public institutions with social partners are most of the
time superficial, a procedure that needs to be checked on the list of requirements
for enacting a particular action. Although in the period of pre-accession marked
the development of the necessary legislative and normative framework for the
establishment of the consulting practice, public institutions prefer to unilaterally
enact decisions and procedures. The spirit and the letter of the Lisbon treaty’s
provisions encourage the public authorities of the Member States to tightly
cooperate with the business, ownership and social networks in order to ensure a
more efficient and effective enactment of the Union’s policies and especially
facilitate the achievement of the objectives set forth by the “Europe 2020”
Strategy.
The increase in the information degree over the social partner’s involvement in
the economic recovery process which underlines an intelligent, durable and
inclusion-friendly growth is paramount.
Ensuring the active and responsible participation of the social partners in the
process of drafting, implementing and evaluating European Union policies
requires first of all an adequate knowledge of the EU institutions, decisional
process and policies.
The establishment of a participatory democracy framework which starts from
the level of subsidiary communities and leads to the upper levels can only be
established this way.
The research The Lisbon Treaty and its implications on Romania underlines
234
the fact that 50% of the respondents consider to a very great and to a great extent
that the EU ensures a fair representations of the European interest groups’ points
of view. At the same time, the research points out that 19% of the respondents
consider the ownership and business networks as being very important in the
decisional process of the EU, 54% considering them important. As to the
participation of business and ownership networks to the process of implementing
EU policies, 20% of the respondents consider it very important and another 56%
consider it important. In conclusion, the respondents identify the business and
ownership networks as important structures in the enactment of EU policies and
this reality should be reflected at the national level too.
Starting from these considerations supported by our research, we recommend
that:
• Public institutions cooperate tighter with interested parties such as business,
employers and social networks, by establishing consulting mechanisms
based on adequate virtual platforms, similar to the ones used by the
European Commission (the Your Voice in Europe platform for example).
IV.1.4. Internal informational deficit
There is an informational void, a huge deficit of citizen information and

sometimes even a lack of information at the highest decision-making level, which
effectively excludes the citizens from the decision-making process as well as from
the personal responsibility of ultimate decision-makers. The lack of information is
reflected by the difficulty of obtaining pertinent information from Romanian
sources, using EU sources being most of the times the easiest solution. The
present study is an adequate example of the situation, obtaining information from
the EU proving a lot easier. In the case when internal sources of information exist,
they lack data about the real achievements, about the impact of institution-
establishment, according to the commitments and the EU norms undertaken or
about the initiation of policies and legislation in compliance with the same
obligations. For example, the NRP evolution for 2007 linked the “improvement of
public administration capacity to formulate and implement public policies” to the
others to the executive power’s acceptance of the establishment of an “analysis
mechanism designed to substantiate all normative acts or public policies
proposals, before their governmental debate approval” or to the ex-post evaluation
of the General Secretariat of the Government (GSG) of public polices proposals
drafted by the ministries or by other administrative organisms. The report is
mainly quantitative and in this particular case of normative project substantiation
too much emphasis was placed on the number of substantiated proposals in
opposition to the quality of the substantiation or the manner in which these
235
projects cover system requirements or the necessary correlation of legislative

initiatives in order to prevent contrary effects.
IV.1.5. National parliaments, governance, subsidiarity. The relations

between the Legislature and the Executive Branch
The Lisbon Treaty increases the possibility for the national parliament’s, as
well as the regional authorities’ involvement in the decisional process. Romania
needs to use the multi-level governance mechanisms, a reality acknowledged by
the survey respondents, who, in half the cases considered the “national
parliament’s participation to the decisional process of the Union” a major change
in the relation between the EU and the Member States as a result of the Lisbon
Treaty’s coming into force. At the same time, we observe that the subsidiarity
principle – central for the past and future development of the European Union – is
not understood by the representatives of the central and local public
administration or by the representatives of the trade unions, ownership and civil
society. Thus, instead of knowing that the principle holds that the decisional
process of the Union must reside at the level that allows it to generate maximum
results (35%), most of the survey’s respondents (48%) considered that
subsidiarity is moving the decision-making level as close as possible to the
citizens. Furthermore, the respondents had difficulties in knowing the
competences of the European and national institutions and organisms that can
intervene in the subsidiarity-compliance verification process. For this reason we
think it is important that knowledge about the subsidiarity principle of the public
administration, private enterprise and civil society representatives is increased for
a better participation of the social partners to the enactment of European Union
public policies.
With the Lisbon treaty’s coming into force, the EU encourages increased
participation of the national parliaments to the Union’s activities and consolidates
their capacity of expressing their opinions on the legislative acts proposals of the
EU (see Protocol 1 on the role of national parliaments in the EU). In this setting,
the Romanian Legislature must increase the efficiency of its activity, so that it
actively, transparently and diligently participates to the processes pertaining to
European integration. At the same time it is needed that the government’s role be
clearly separated to prevent the overlapping between government and
parliamentary competences and to prevent interference with legislative procedures
(such as the case of excessive Emergency Ordinances adoption).
The research The Lisbon Treaty and its implications on Romania shows that
37% of the respondents consider that the national parliament’s involvement in the
European Union decisional system, as a guarantee of respecting the will of the
236
citizens in their quality of national citizens of the Union is the main effect of the
Lisbon Treaty’s coming into force. At the same time, 50% of the respondents
consider that as a result of the Lisbon Treaty’s enactment, the relations between
the Member States and the European Union change through the participation of
national parliaments to the Union’s decisional process. Consequently, starting
from these considerations:
• The internal legislative institution must revise its practice and procedures in
order to increase its efficiency, effective and accountable in the process of
participation to the Union’s actions;
• A memorandum between the Parliament and the Government which
specifies the competences of the two parties, the interaction procedures and
the terms of action etc. is necessary.
On the other hand, Romania should be actually concerned in regards to the
decision making process of the EU in all of its stages. To that effect, the
Department of European Affairs of the Romanian Government and other
administrative institutions manage the decision-making issues, placing an
emphasis on identifying the subjects on the European Commission’s agenda and
the analysis these might have on the national interests of Romania, serving the
goal of reaching a consensual position which the representatives in the COREPER
or in the other formats of the Council, as well as other experts taking part to
different working formats should know and promote. It is important to note that
the personnel tasked with the European issues is aware that the national agenda
cannot be fully followed, the European game being based on compromise and the
success of one state depending on the general progress.
Nevertheless, Romania seems to be unaware of the influence it can play due to
its population, transformed in weighted votes in the Council and in the number of
MPs in the EP. The political initiatives that would allow Romanian leaders to
assert themselves as regional leaders and which would allow for the introduction
on the EU’s agenda of issues concerning groups of states in Central and Eastern
Europe are lacking. Therefore the “consolidation of the new image of European
Romania” envisaged by the post-accession Strategy can be accomplished only by
assuming an active role in the political-institutional system of the EU.
The possibilities opened by the European External Action Service in defining
an active policy of the European Union gives Romania the possibly of expressing
its points of view and interests as an EU, OSCE and NATO member and as a
Black Sea Coast country, as a sate interested in the democratic development of the
Balkans and of the Eastern vicinity, predominantly in the Republic of Moldova,
Ukraine, Turkey and Russia or the Caucasus. Romania. Romania has major
interests in the region and can play an important role in defining the strategies for
Turkey, Moldova and the Western Balkans if it capitalizes on the advantage of
237
knowing the issues in the region and manages to build wining alliances around its
ideas. Romania must therefore draft studies and based on them 10-20 years
strategies of promoting the EU’s and consequently its interests in its influence
area which should comprise the Turkey, Western Balkans and Moldova perimeter.
WE consider the following observations could be made:
• There is a great opportunity for Romania’s citizens to directly express
themselves in their element of EU Member States citizens through the new
powers the Lisbon Treaty gives the national parliaments;
• The Romanian Parliament must set up the mechanisms that ensure an active
role for the Legislature in European casting at the EP level and not that of a
passive spectator that silently approves every proposal originating from
Brussels; this way the Romanian citizens will be able to take part to the
European decision-making through their representatives;
• The necessity of strengthening the European Affairs Commission of the
Romanian Parliament is all the more so warranted, as well as ensuring
public access to its debates. An opening up of these proceedings to the
public, private or non-profit actors interested in specific issues of the
legislative initiatives examined under the subsidiarity and proportionality
compliance procedures would ensure an increase in transparency and
legitimacy;
• We also recommend the strengthening of the Department for European
Affairs, an authority that must gain the status of an institution with
transversal attribution and competences concerning Romania’s
participation to the EU’s actions. In order to consolidate the legislative
institution’s capacities of taking part to the Union’s activities, the DEA
must become the Government’s national and integrating coordinator in
relation to the Parliament on every issue that implies common attributions.
If in terms of the new alterity of the national parliament the DEA is
“condemned” to cooperate with the Parliament, the same can be said for the
foreign and defence policy, where the DEA must cooperate with the MFA.
IV.1.6. Enhancing the capacities for the absorption of EU-funds allocated to

Romania through structural instruments
After an almost 4 years period inside the EU and having the status of net
beneficiary of funds allocated through structural instruments, Romania’s
administrative absorption capacity remains nevertheless low. Such a situation
only contributes to the increase of economic, social, administrative and
infrastructure disparities instead of eliminating them.
238
The fact that Romania is on the last place among Member States in terms of
the absorption of funds allocated through structural and cohesion instruments is
caused, among other factors, by the fact that only a reduced number of potential
beneficiaries take part in the process. For example, the research The Lisbon treaty
and its implications on Romania points out that 76% of the respondents admit
that they have never participated to the accession of funds allocated to Romania
through structural instruments. This aspect proves either that the structural
instruments are not close enough to the competent factors, that the procedures are
too complicated or that the competent factors do not have sufficient information
about the objectives and the accessing procedures to the funds allocated to
Romania through structural instruments. On the other hand, 51% of the
respondents consider that the EU funds accessed by Romania insofar have had a
reduced contribution to the achievement of the cohesion objectives which
somewhat proves that the respondents seem to be aware of what and which are the
adjacent objectives to the structural funds. In the same vein, 19% of the
respondents consider that the structural funds accessed insofar by Romania have
contributed to a small extent to the achievement of the cohesion objectives,
whereas only 15% consider that the structural funds accessed by Romania up to
this moment have contributed to a great extent to the achievement of these
objectives.
On the other hand, 59% of the respondents think that the percent of the EU’s
budget allocated for cohesion should be bigger and 14% consider it should remain
at the present level. These answers certify to their option in favour of the
cohesion, social and territorial policy’s reform. If Romania continues to have a
reduced administrative absorption capacity of the allocated funds, it will be
difficult to support this message at the European level, lacking the legitimacy of
upholding this argument in view of the next financial perspective of the EU.
In order to improve this internal situation in regards to the achievement of the
Union’s objectives set forth by the Lisbon Treaty, we recommend the enactment
of the following measures, complementary to the provisions of the National
Reforms Plan 2011-2013:
• The present way of system functioning must be maintained up to 2013. If it
is absolutely necessary, only a handful of changes must be made to the
systemic and institutional design of the management and coordination of
the operational programs. In the meantime debates concerning the
institutional and systemic design for the next financial perspective 2014-
2021 must be started;
• In order to increase the system’s efficiency the procedures of applying,
selection, contracting, monitoring and evaluation projects adjacent to the
operational programs must be adapted and simplified;
239
• The depoliticization of the systemic and institutional management of the

operational programs must be enacted. Certain problems in the structural
instruments management and coordination are the result of political
interference in the operational and strategic management activities. Political
actors prefer to politicize the system (by nominating for leadership or
management structures civil servants who, on many occasions, lack
experience or are poorly prepared in strategic and operational
management), thus reducing instead of increasing institutional capacity.
This strategy leads to a reduction of specialists and career civil servants
which, on medium and long term can generate a major human resources
crisis. Consequently, in order to improve structural funds accession
capacity, the systemic and institutional management needs to remain
outside political influence and nominations for leadership positions must be
based solely on professional criteria;
• Unblocking positions in institutions specialized in operational programs
management, as well as in public institutions that are project beneficiaries.
The decision of blocking positions in all public institutions has a negative
impact on the administrative capacity of absorbing funds allocated to
Romania through structural instruments. Even if at the level of the
Management Authority derogations were approved, these weren’t able to
solve the problem of the lack of personnel qualified in the field of structural
fund absorption, especially in the case of beneficiary institutions. It is
necessary that in the following period, the Romanian Government eliminated
this provision, at least in the case of structural funds allocated to Romania;
• The diversification, adoption and focusing of the training programs for the
writing and implementation of projects for underprivileged environments
financed with structural funds. Even though in the last years the offer of
training programs was considerably increased, a more decisive action needs
to be initiated in the coming years. Even more so, the training programs
should include modules concerning the analysis of local public policies,
with a component of research methods and mechanisms. Such a strategy
would allow for the creation in a short interval of time of the human
resources required for the drafting of financing proposals which are aware
of the real necessities of the beneficiary communities, thus ensuring the
relevance, appropriateness, adequacy and sustainability of the projects
submitted for financing.
If we were to draw a conclusion based on the statements at the end of
chapters IV.1.5. and IV.1.6., which would be that of the necessity to continue the
reforms in the fields of public administration, the judiciary and structural
instruments by:
240
• Simplifying strategies, measure plans etc. by eliminating redundant acts and

coordination the directions for reform in clear and concise documents91;
• Adopting directions of reform which endure more than the government’s
term;
• Increasing the degree of public factors’ accountability to the adopted
measures;
• Consolidating the control instruments over public policy implementation
forms;
• Creating efficient instruments for the collection of data about the public
policies’ enactment;
• Increasing the transparency of the decisional process.
IV.2. The European Model. The social Dimension
Starting from the recent data (in spite of the fact that the 1010 Report for 2009
has not been drafted yet) the following problems and recommendations can be
emphasized:
IV.2.1. The gender dimension is insufficiently tackled
The most vulnerable categories poverty-wise are feminized. A women’s

poverty reduction strategy needs to be developed through specific means, whose
implementation must be monitored.
Regarding the pension system, a clear approach to the income disparity is
necessary. Although the latest government measures regarding the contribution
level will theoretically contribute to the increase of the future level of women
pensions, if clear and coherent measures of equal opportunities enhancement for
the elder women workers especially are not implemented, the positive effect will
not become manifest.
In regards to health, women are affected by the threefold role they play:
• Of workers – the medical fields is feminized;
• Of caretakers – due to the lack of system accessibility, women take on this
role, frequently informal and unpaid;
• Of system beneficiaries (Romania continues to face an alarming death-rate
of uterine cancer, breast cancer and a very high mother death rate compared
to other EU states).
91
At a lower level, a good example of a coherent and concise working model is the document
Methodical Instructions for the Organisation of Work when Meeting the Legislative Obligations
Ensuing from the Membership of the Czech Republic în the European Union drafted by the
Executive of the Czech Republic in 2005. Available online http://www.vlada.cz/assets/evropske-
zalezitosti/kompatibilita-s-pravem-es-eu/app1_methodical_instructions.pdf
241
To the extent that the Government continues to rely on informal caretakers, the
Government should ensure that it promotes this type of care by ensuring the men
undertake this responsibility too, and by ensuring that this type of labour is
decently paid and is not creating another poor and feminized working
environment.
The last wage measures in healthcare seriously affect the living standards of
female workers in a system already poor and feminized. There are no signals that
the Government understands this threefold role and that it establishes coherent
policies in the field. Moreover, the association of family caretaking with moral
highlights a flawed understanding of professional healthcare, as well as a
complete misunderstanding of equal chances opportunity and gender
emancipation strategies at the European Union’s level. At the same time, the
drafting and monitoring of national gender policies is hampered by the disbanding
and recent reorganization of the NAEO.
IV.2.2. Reducing geographical disparity in wages and accessing healthcare
In order to accomplish this objective, the following elements are needed:

• The establishment of a separate Strategy for this issue, with clear indicators
and criteria which allow for the monitoring and the evaluation of the
implementing of central priorities;
• Attracting funds from the European Social Fund for the achievement of the
Strategy’s goals.
IV.2.3. Improving the living standards for the Roma minority, especially
through providing access to education and professional development
programs
At the same time, the monitoring, evaluation and improvement of already

existing programs is needed (such as the affirmative policies for the Roma
students’ admission to higher learning). An interesting initiative along these lines
is the NSPAS’ organization of a doctoral programs dedicated to the Roma
students and their integration. Encouraging the attraction of funds through the
European Social Fund specifically for this matter may prove to be an efficient
formula too.
IV.2.4 Developing analytic and not descriptive means of evaluation
It is imperative to develop the possibility of estimating and better

understanding the economic and social measures undertaken during times of
crisis. At the same time, the data used needs to be constantly related to vulnerable
242
categories: women, Roma minority or disabled persons. For example, the analysis
of the situation of the Roma minority needs or of the disabled persons needs to be
correlated with the gender dimension, in compliance with the gender integrative
approach (gender mainstreaming).
IV.2.5. Encouraging the linking of social-exclusion related concerns with

the European Year of Volunteering 2011
It is important to support the participation to social networks, especially in the

case of vulnerable categories with an increased poverty rate.
IV.2.6. Approaching social inclusion in a holistic way – strengthening the

access to the labour market, the engagement in society, the access to
social welfare
In regards to labour market access and incomes, this dimension is problematic

in the current social context, being looked at in a pessimistic manner (the research
The Lisbon Treaty and its implications on Romania shows that 50% of the
respondents consider the achievement of the objectives of the Europe 2020
Strategy on employment possible only to a small extent and 65% of the
respondents consider that the achievement of the poverty reduction rate are
possible only to a small and very small extent). At the same time, the opinions
concerning the achievement of the objectives concerning the increase of
integration in education by reducing school drop-out rates are evenly divided.
*
On a general level, the facts presented at point IV.2.1. of the recommendations
must be considered an action transversal to all other dimensions. The
recommendations focus both on specific social inclusion and cohesion measures
and on ways of approaching existing and future measures and policies (especially
in regard to the monitoring and evaluation of these policies). The availability of
European funds, especially in the present national budgetary context must
therefore constitute an utmost priority.
In fact, most of the respondents in the research The Lisbon Treaty and its
implications on Romania considered that the European budgetary quota allocated
for social cohesion should be bigger. Out of these, 74% believed these funds had
contributed to a small or very small extent to the alleviation of problems in the
field of social cohesion92.
In order to ensure social cohesion and inclusion the following requirement
must be met:
92
See chapter IV.1.6.
243
• Observance of citizens’ rights;

• Their active participation to the functioning of the European Union.
The increase of the institutions’ representativeness and the increase of citizen’s
participation are two key elements of the Lisbon Treaty.
IV.3. Democratization
The Lisbon Treaty is a turning point for the consolidation and the hastening of
the democratization process, By facilitating the citizens’ access to European
institutions and information regarding these, by encouraging civic initiatives and
ensuring the possibility for the challenging of the European institutions’
decisions, European citizens have at their disposal the institutions for a
participatory citizenship vital for the confirming of democracy. According to the
research The Lisbon Treaty and its implications on Romania the respondents
graded with 6.30 the manner in which the EU informs its citizens (60% of the
respondents). For this reason we formulate the following recommendations:
IV.3.1. Increasing the media’s role of providing accurate information and

promoting active citizenship
Information campaigns regarding the encouraging of citizens’ initiatives (for

example the possibility of 1 million citizens from 7 Member States to draft a civic
initiative or the possibility of any citizen, association, NGO or legal person to file
petitions to the European Parliament or the right of any citizen, association, NGO
or legal person to access the documents of the European Unions’ institutions) as
well as the possibility of actively contesting the decisions of European institutions
(drawing attention to the damages caused by any institution, writing to the
institution in one of the languages of the treaties and being answered in the same
language, the use of the European Ombudsman institution) must be supported. It
is important to note that the research The Lisbon Treaty and its implications on
Romania points out that an overwhelming proportion of the respondents (79%)
uses the internet to get information about EU policies. In this context, an
increased attention must be paid to the online environment.
IV.3.2. Increasing the role of the public authorities to inform in regards to

the opportunities of active citizenship within the European Union
An increased attention in Romania’s case must be paid to the encouraging of

interactions between the governmental authorities and NGOs or non-
governmental associations, which, as members of Romania’s civil society, occupy
244
a secondary position in relation to the trade unions and ownership within the
Government’s social dialogue priorities. 68% of the respondents in the research
The Lisbon Treaty and its implications on Romania consider that the Romanian
state observes the rights of its own citizens to a small and very small extent.
Strengthening participation and democratization through the support of civil
society by the national authorities must be stepped up.
IV.3.3. Promoting the European citizenship and the participatory citizenship
Citizen’s trust in the European Union points to a inverted relation as compared

to the citizen’s appreciation of national institutions: 74% of the respondents
consider that the EU observes the citizens’ rights to a great and very great extent.
Under these circumstances, using the European means and institutions for
strengthening civil society is paramount.
IV.3.4. Promoting the European citizenship and the participatory citizenship
The EU must not be seen simply as an intergovernmental organization where

each state actor tries to maximize its own national interests. We must keep in
mind that we are also talking about a peoples’ Union and the idea that the
Romanian citizen has become a European citizen must be developed and
substantiated. Both at the moment of accession and of the Lisbon Treaty’s coming
into force, the internal information and debate on these issues were either
invariably directed towards the benefits of the membership status (with no
emphasis on the adjacent obligations), or lacking to a great extent. Therefore the
debates over the enhancement or substantiation of European integration must me
brought as close as possible to the “engine” of the Union – the citizen. For the
decisional process to be truly transparent, the citizen needs to be informed and
helped to understand each step, especially in the context of European governance,
which puts at his disposal different points of access to the European decision,
thereby ensuring a democratic and efficient legitimacy, as well as a superior level
of implementation. Furthermore, at the same level of governance, effective
mechanisms of feedback integration and consultation of interested parties need to
be established. And, let us not forget that 2011 is the European Year of
Volunteering and that the Romanian citizen could become involved through
projects and programs ran under this initiative.
245
IV.3.5. Enacting the recommendations stated in the Dismantling the

obstacles to EU citizens’ rights report 93
The report focuses on the obstacles European citizens confront in accessing

certain rights they enjoy as particular citizens, residents, students or professionals.
The report stresses at the same time the importance of free and easy access to
information necessary and relevant to the exercise of their rights (European
Commission, 2010). We underline the importance of respecting of present
recommendations and strategies for the improvement of the current situation.
IV.3.6. Strengthening civil society, including through the accession of

European funds
The respondents to the research The Lisbon Treaty and its implications on
Romania considered in a proportion of 62% that the European budget for social
cohesion should be larger. Out of the respondents a significant part had accessed
European funds (79%), but only 33% had accessed lower value grants (500,000),
and 74% believed that these funds had contributed to a small or very small extent
to improvements in the field of social cohesion. An evaluation of the social
actors’ accession of European funds and of the social partners who encounter
institutional and financial difficulties in accessing them (to what extent does co-
financing encourage or prevent certain categories of social actors and to what
extent the eventual disparities can be corrected) needs to be undertaken.
IV.3.7. Strengthening the participation of citizens belonging to vulnerable

groups
The engagement of an increased and diverse number of social partners (from

the perspective of the interests they represent) and focusing on the interests of
groups vulnerable to poverty and social exclusion (for further details see the
study’s section concerning the social dimension) must be analyzed and supported.
At the same time, we want to highlight the necessity of an increased
preoccupation for the right and possibilities of association of the European
citizens. It is important to build a dynamic civil society, capable of undertaking
actions and creating strategies for the consolidation of democracy which
encompass a strong intermediary sector (NGOs, associations) between the level of
individual citizens and the level of the European Union’s institutions.
93
European Commission, EU Citizenship Report 2010, Dismantling the obstacles to EU citizens’
rights, COM (2010) 603 final.
246
Generally, we emphasize the importance of correlating five categories:

• European institutions;
• National institutions;
• Romanian citizens;
• European social partners;
• National social partners.
Taking into consideration the low degree and intensity of national level
interaction between the state and civil society (including social partners, citizens’
associations and individual citizens) increased European engagement with both
national and European civil society is important. For this reason we support
encouraging the national authorities’ stepping up of social dialogue in a wider and
less rigid sense.
247
Chapter V. Conclusions
We conclude that:
- First of all, Romania needs to truly fulfil the commitments undertaken
through its accession to the European Union (in other words, to continue its
efforts of complete integration in the Union’s space), in order to
subsequently adapt to the substantial changes introduced by the Lisbon
Treaty. To that effect, we outline the necessity of Romania’s compliance
with both the spirit and the letter of the recommendations repeatedly made
on several occasions and to the own commitments undertaken on repeated
occasions as well, especially after the conclusion of the accession
negotiations94, the accession itself95 or the different pre and post accession
evaluations96.
For these reasons we recommend:
1. Public policies strategies
a) the internal level:

- The continuing adaptation of national legislation, institutions and policies
to the European Union’s functioning, especially because given the Lisbon
treaty’s coming into force and the “transformative power” the EU holds
over Romania, the Europeanization and modernization of our country can
directly and unabatedly be realized through the completion of this
objective. Furthermore, Romania needs to make up for the legislative
deficiencies generally and to compensate for the problems of complete and
compliant enactment of the acquis specifically. The reforms that have been
delayed or blocked are not prescriptive, but they build up in a “black box”
whose content needs to be solved sooner or later. Of course, the simplest
solution for these “building up” of unachieved commitments is to solve
them alongside the new obligations, but this measure requires s strong
94
The long list of sectors for which Romania asked and obtained transitory periods speaks by itself
about these commitments, some of them not accomplished even after 7 years.
95
The accession conditioned by the fulfillment of internal affairs and justice commitments led to the
introduction of the CVM in these fields.
96
A relevant example is the already mentioned situation of the field of Justice and Internal Affairs
which continues to be a reason for concern for the European Union, although 7 years since the
conclusion of the access negotiations and 4 years since the accession have passed. It is not by
chance during the finishing states of our study the possibility of missing the deadline of Schengen
Space accession, initially set for March 2011, was officialy recognized.
248
political resolve, “a political pact” as well as the support of the

communities which are to be affected by these reforms. Last, but not least,
effort needs to be focused in the direction of institutional priorities,
coordination and interconnection. All these aspects could be elements of
the proposed pact, which could represent the framework for the re-
launching of the legislative, institutional and public policies reform as well
as the framework for their convergence with their UE equivalents;
- The professional training and the depoliticization of the central, regional
and local structures involved in European funds absorption needs to be
ensured, so that Romania accedes to this truly remarkable not reimbursable
funding resource amounting to over 30 billions of euros for the 2007-2013
financial exercise, given that there is the risk that Romania misses on most
part of the funding, since more than half of the period has passed;
- Paying special attention to the impacts of the Charter’s compulsory
character, as well as the ones generated by the “constitutionalization” of the
European social model over the Romanian civic rights and foremost on the
Romanian state’s institutions;
- Increasing the role of the national, regional and local media as well as of
the European affairs practice communities, in order to foster a better
knowledge and enacting of the European Union’s policies. The reforms
must ensure a high quality of the interventions, must be transparent and
engage the citizens, the ultimate beneficiaries of the reforms.
b) the foreign affairs level:

- Given the major role the CFSP and the CDSP respectively will play in
defining the EU’s place and role internationally, but also the general
foreign affairs and defence interests of Romania, determined by its position
of a member on the EU’s and NATO’s Eastern border and on the Black Sea
Coast, we consider imperative the drafting of a national strategy to which
all national political forces should subscribe and which enjoys the civic
support that ensures the democratic legitimacy such a decision requires.
2. Institutional enactment
In order to ensure the enactment of these public policy strategies we consider

necessary the adoption of the following measures:
- The flawed administrative capacity, the persistence and recurrence of errors
point to systemic problems of the society model. A rethinking of the
architecture of the Romanian society in its entirety is necessary (maybe
even an amendment of the Constitution or of the administrative-territorial
249
organization etc.) in order to build a modern and European state, i.e. an

efficient state, which respects the European society model, the social
market economy. Such a prominent reform must nevertheless be realized
with the prudence its importance presumes, entailing the participation to its
enactment of the political parties, civil society, professional organizations,
the academic environment, the media and especially the citizens, the true
enactors and beneficiaries of such an enterprise;
- The absence of national programs that develop and integrate the European
ones denotes a lack of orientation and a national loss of focus, thus
explaining the tendency of concentrating on compliance with the European
programs at the pro-active vision’s loss. Given that national political
programs are developed for only one term, they are seldom incomplete and
incoherent and their implementation is inconsistent and inefficient, we
argue that we need a more responsible political class in general and an
Executive in particular (management performance criteria may prove to be
a solution), but also a multi-annual political pact, as we have already
mentioned, a pact built upon achievable objectives and not single term
considerations. The flaws of the political system which nevertheless
managed to accomplish the accession to NATO and the EU are starting to
become a handicap in the process of real integration of Romania within the
two organizations and especially the EU. In order to make up for the
delays, the political-administrative management model needs to be
reformed, to become more innovative and to gain the capacity of
overcoming its present limits and traditions. At the same time, Romanian
science and academic worth need to be quickly integrated in the process of
societal reform, any other alternative depriving Romania of the necessary
expertise, postponing sine die the long-claimed
97
Europeanization/modernization of Romanian society ;
- Romanian presence on the European scene is insufficient and wanting. The
state authorities get insufficient learning and information from other
Member States and European institutions. Specific training, administrative
recourse and correction mechanisms are necessary. In order to achieve that,
the judicial system must ensure a unitary interpretation of the cases and
97
The European Union has been developing the Jean Monnet programs for many years, aimed at,
among others, supporting the Member States’ governments, the European political class, and the EU
institutions by bringing together the expertise present in the EU universities. There is already a
tradition of cooperating with Jean Monnet professors in all Member States, except for Romania. The
coordinator of this project is a Jean Monnet professor, is acquainted with the other Jean Monnet
professors from Bucharest, Cluj, Iassy and Târgu-Mureş etc. and makes this statement knowingly. It
is only one example of the unemployment of important resources, such as human resurces already
underlined by the European Commission.
250
offer solid landmarks for new regulations, the same way the European
system does. The European principles, such as those comprised by the
General Interests Service Charter must be endorsed and enforced, thus
ensuring the regulating institutions stability and neutrality on the one hand
and the continuity in implementing reforms and public accountability for
the exercise of the administrative act on the other hand;
- At the central administration level there is the need for a clearer
demarcation of responsibilities between the DEA and the MFA by
eliminating the overlapping of competences through the legal revision of
current legislation pertaining to the coordination of European affairs and
the adequate division of competences between the two concerning
ministries. If the decision is in favour of the DEA becoming the national
coordinator of integration, its association alongside the MFA to the
coordination of the Permanent Representation of Romania with the EU98 on
the fields lying in its responsibility is necessary, due to the imperative of
Romania upholding a single position within the different European
institutions. On these lines, the role of the DEA needs to be that of
disseminating information received from the European institutions and the
Permanent Representation and ensuring the coordination of the different
concerned ministries, mediating between them if necessary99. Taking into
consideration the fact that the specific European training of Romanian civil
servants is still lacking, the DEA alone or in cooperation with an academic
institution could become a centre of expertise on European affairs, offering
stages and other permanent forms of training for the civil servants involved
in this process generally and to those dealing with European funding in
particular;
- Given the increase in the role of the national parliaments in the decision
making procedures of the EU, the modification of the national legislation is
warranted, so that the Parliament becomes involved inn the national system
98
Faced with the legal objection concerning the twofold subordination of the Permanent
Representation we point to the experience of the double coordination of military attaches (the MFA
and the MND), the ministry for internal affairs (the MFA and the MIA) or of the cultural attaches
(the MFA and the MC)
99
A study realized by the European union Direction of the MFA in 1998 shoes that there in no
single model of coordination of the European activity in the EU Member States, the dynamic
varying from the French model of the GSG “which enjoys the authority of the prime-minister” to
the Spanish model, where the MFA is in charge of the coordination procedures. Our conclusion is
that not the model determins the good or bad functioning, but its implementation is responsible for
the flawed results. To this extent, it is sufficient to observe that in the last ten years Romania has had
European affairs organizations subordinated to the prime minister, an independent ministry, a
department with the MFA etc. and in the end, if any of these formulas worked in its country of
origine, their dynamic was eventually flawed in Romania.
251
of European affairs coordination (at least concerning the major issues on

the European agenda). The periodic presentation of reports to the national
Parliament concerning the issues on the EU agenda could prove useful. At
the same time, complying with the enhancement of the national
parliaments’ role, the direct involvement of the European affairs
Commission in defining and supporting Romania’s position in front of the
EU would be necessary, thereby conferring these statements a twofold
legitimacy – parliamentary and governmental. Instituting the practice of
presenting in front of the Parliament the mandate followed at the European
Councils, or at least at the most important Council reunions, already upheld
by several Member States would be an interesting development.;
- Talking into consideration the increase of the citizen’s role set forth by the
Lisbon Treaty, both through the Charter’s gaining of a compulsory
character and through the establishment of the citizen’s right of directly
formulating legislative proposal, a serious citizen information action
regarding their status of European citizens, entailing both rights and
obligations, is warranted. To this effect, the modifications brought by Law
242/2010, to the provisions of Law 52/2003 concerning decisional
transparency in public administration ensures the enlargement of the
enactment area of its stipulations and contributes to the improvement of the
interested parties’ consulting procedure. There is a strong need that the
parties concerned and interested by public intervention are informed in
regard to these modifications and that public institutions use the
mechanisms of public consultation and capitalize on the results of these
actions. Therefore, specialized government institutions must realize
information campaigns and establish mechanisms and instruments
supporting the active participation of concerned and interested citizens and
institutions (by organizing, for example, contests for policy
recommendations). At the same time, this practice must become a
transversal component of the enactment of the administrative act through
supporting mechanisms, so that a real consultation process and not an
imitation of it for the sake of compliance to the provisions of the normative
framework takes place;
- The promotion and consolidation of the knowledge concerning the main
aspects Of the European Union’s policies. To that extent, we need to point
to the fact that in the course of organizing the series of regional conferences
“The Treaty of Lisbon and Romania’s role in the deepening of European
integration” realized by the Department for European Affairs of the
Government of Romania and the Department of International Relations and
European Integration within the NSPAS we have observed that there is a
252
certain level of knowledge about European Union institutions and policies

among civil servants, representatives of social partners and of the civil
society. We have also observed that a permanent and institutionalized
framework of debate and dialogue that may allow the consolidation of this
information and its becoming of an applied element in the enforcement of
the administrative act itself (which would lead to the initiation and
enactment of “bottom-up” reforms is missing. It is for this reason that a
more active involvement of the academic environment is needed, both
through popularization projects100 and through professional forming
programs101.
100
Information and debate campaigns on issues such as „The compliance of the normative and
legislative framework, institutions and internal policies to the provisions of the Europe 2020
Strategy” as well as strategic documents and programs concerning the enactment of the Lisbon
Treaty, „The role and position of Romania in the reform process of the main European Union
policies – the European Union’s Budget, the Common Agricultural policy, the Social, Economic
and Territorial Cohesion Policy etc.”, “Knowing the good practices of other EU Member States and
the internal level ones regarding the involvement of social partners in proposing and substantiating
the decisions and policy enactment et al.” ş.a.
101
See the initiative of the International Relations Department of the NSPAS to train through a
master program Romanian specialist in European programs and policy evaluation (a position non-
existent in Romania). It is also important to talke into account that although approved since 2009,
the project, which would have allowed the funding of such a crucial enterprise with European
money, finds itself in the present still in stand-by with the Ministry of Education, waiting for
financing. A logical and necessary measure would ensure the program’s increase from 30 to a
couple hundreds of students, in other words, to allow the rapid training of civil servants in the
evaluation of European public policies and programs.
253
BIBLIOGRAPHY
I. Official and strategic documents and programs
1. Acord european instituind o asociere între România, pe de o parte,

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte
(Legea 20/1993), Romanian Parliament, http://www.cdep.ro/pls/legis/
legis_pck.htp_act?ida=3680;
2. Cadrul Naţional Strategic de Referinţă pentru perioada 2007-2013, Government
of Romania, http://www.minind.ro/fonduri_structurale/CNSR.pdf;
3. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, JOCE 2007/C 303/01,
http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/32007X1214/htm/
C2007303RO.01000101.htm;
4. European Commission - On progress towards effective EU Citizenship 2007-
2010, Report from the Commission to the European Parliament, the Council
and the European Economic and Social Committee, COM(2010) 602 final,
http://ec.europa.eu/justice/policies/citizenship/docs/com_2010_602_en.pdf
5. European Commission, EU Citizenship Report 2010, Dismantling the
obstacles to EU citizens’ rights, COM(2010) 603 final,
http://ec.europa.eu/justice/policies/citizenship/docs/com_2010_603_en.pdf:
6. European Commission, Governace, tools and policy cycle of Europe 2020,
http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/Annex%20SWD%20implementation%20last
%20version%2015-07-2010.pdf;
7. European Commission, Joint Report on Social Protection and Social Inclusion,
2004, http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/docs/social_inclusion/
final_joint_inclusion_report_2003_en.pdf;
8. European Commission, Proposal for a Decision of the European Parliament
and of the Council establishing for the period 2007-2013 the programme
“Citizens for Europe” to promote active European citizenship, COM(2005)
116 final, 2005, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/
LexUriServ.do?uri=COM:2005:0116:FIN:EN:PDF;
9. Commission Communication, Politica de coeziune: raport strategic pentru
anul 2010 privind punerea în aplicare a programelor pentru perioada 2007-
2013, European Commission, Brussels, 31.3.2010, COM(2010)110 final;
10. Delivering Results for Europe: Commission calls for a Citizen’s agenda,
2006, http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/06/595&
format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en;
11. HG 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a
254
instrumentelor structurale, Government of Romania, in Monitorul Oficial,

Part I nr. 364 of 13/05/2008;
12. HG 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la
nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor
de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi
a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, Government of Romania,
in Monitorul Oficial nr. 319 of 14 May 2009;
13. Implementation of the Lisbon Strategy Structural Reforms in the context of
the European Economic Recovery Plan - Annual country assessments:
Recommendation for a Council Recommendation on the 2009 up-date of the
broad guidelines for the economic policies of the Member States and the
Community and on the implementation of Member States' employment
policies COM(2009), 34 final, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/
LexUriServ.do?uri=COM:2009:0034:FIN:EN:PDF
14. Implementation of the Lisbon Strategy Structural Reforms in the context of
the European Economic Recovery Plan: Annual country assessments – a
detailed overview of progress made with the implementation of the Lisbon
Strategy reforms in Member States in 2008, European Commission, Brussels,
April 2009;
15. Memorandumul Aprobarea valorilor finale ale obiectivelor României pentru
Strategia Europa 2020 – Document drafted by the European Affairs
Department, 2010;
16. Metodologie de participare a României la procesul de formulare a deciziilor
în cadrul instituţiilor comunitare, European Affairs Department, 2010;
17. Metodologie privind Elaborarea documentelor de poziţie pentru procesul de
negociere a aderării României la UE – Document MIE;
18. Planul de măsuri anual privind aderarea României la Uniunea Europeană
2005;
19. Planul de măsuri anual privind aderarea României la Uniunea Europeană
2006;
20. Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană 2002 –
volumul I, Government of Romania.
21. Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană 2002 –
volumul II, Government of Romania.
22. Programul Naţional de Reforme - 2007-2010, Government of Romania,
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Rapoarte-
Studii/310507fisier1.pdf
23. Programul Naţional de Reforme – Raport de implementare, 2007,
Government of Romania, http://www.mmuncii.ro/pub/img/site/files/
1a38d20074ed4c10c051d51cc1e280d9.pdf
255
24. Programul Naţional de Reforme – Raport de implementare, 2009;

25. Monitoring reports of the European Commission concerning Romania’s
progress towards EU membership status, 2002-2006 interval;
26. Raport al Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu
privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de
cooperare şi verificare, European Commission, Brussels, 20.7.2010
COM(2010) 401 final;
27. Raport de monitorizare a instituţiilor publice, Bucharest, 2008, Centrul de
Resurse Juridice – CRJ, http://www.crj.ro/Raport-de-monitorizare-a-
institutiilor-publice-/;
28. Raportul Comisiei de Afaceri Constituţionale a PE asupra Tratatului de la
Lisabona, A6-0013/2008, Annex 2;
29. Raportul Naţional Strategic privind protecţia socială şi incluziunea socială
2008-2010, Guvernul României, Bucureşti, 2009,
%20asistenta%20sociala/Raportari%20si%20indicatori/170609Raportul%20
2008%20-%202010%20Final%20octombrie%202008_doc.pdf.
30. Raportul strategic naţional pentru anul 2009 privind implementarea
Fondurilor Structurale şi de Coeziune, Government of Romania, Bucharest,
January 2010, http://www.fonduri-ue.ro/upload/126831139165.pdf
31. Raportului naţional de progres. Memorandumul comun privind incluziunea
socială 2006, Government of Romania,
%20asistenta%20sociala/Proiecte_cu_finatare_externa/2%20-
%20Raport_de_progres_JIM_integrat.pdf;
32. România - Raport comun privind protecţia socială şi incluziunea socială –
2009, http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=757&langId=en
33. Strategia Europa 2020, http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/1_RO_ACT_part1_v1.pdf.
34. Strategia pentru o reglementare mai bună la nivelul administraţiei publice
centrale 2008-2013, Government of Romania, 2008;
35. Strategia post-aderare a României la Uniunea Europeană, Government of
Romania, http://www.gov.ro/upload/articles/100071/strategie-post-
aderare2a.pdf
36. Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană,
http://www.mdrl.ro/_documente/negocieri/cuprins_tratat_aderare.htm
37. European Union, European Council, 17 iunie 2010, Concluziile Preşedinţiei,
EUCO 13/10, CO EUR 9, CONCL 2;
38. European Union, European Council, 29 octombrie 2010, Concluziile
Consiliului European, Bruxelles, EUCO 25/10;
39. European Union, Versiunea consolidată a Tratatelor. Carta Drepturilor
256
Fundamentale, Luxemburg, OPUE, 2010;

40. Versiune consolidată a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene,
JOCE, 2008/C 115/01, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.douri=
OJ:C:2008:115:0047:0199:RO:PDF;
41. Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, JOCE,
2008/C 115/01, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.douri
=OJ:C:2008:115:0013:0045:RO:PDF.
II. Books and academic articles
1. Aldecoa Luzarraga, Francisco şi Mercedes Guinea Llorente, Europa

viitorului. Tratatul de la Lisabona, Polirom, 2011;
2. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Dicţionarul explicativ trilingv al Uniunii
Europene, Polirom, 2009;
3. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Procesul decizional în Uniunea Europeană,
Polirom, 2008;
4. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Uniunea Europeană. De la naţional, la
federal, Tritonic, 2006;
5. Carbone, Maurizio (ed.), National Politics and European Integration: From
the Constitution to the Lisbon Treaty, Edward Elgar, 2010;
6. Dinan, Desmond, Governance and Institutional Developments: Ending the
Constitutional Impasse, în Journal of Common Market Studies, Volume 46,
2008, Annual Review, pp. 71–90;
7. Grabbe, Heather, Puterea de transformare a UE, Europenizarea prin
intermediul condiţiilor de aderare în Europa Centrală şi de Est, Epigraf,
Chişinău, 2008 (Romanian translation of Grabbe, Heather, The EU’s
Transformative Power: Europeanization Through Conditionality in Central
and Eastern Europe, Palgrave Macmillan, 2006);
8. Griller, Stefan, Jacques Ziller (eds.), The Lisbon Treaty: EU
Constitutionalism without a Constitutional Treaty, Springer, 2008;
9. Kaunert, C., Commentary Editorial: The Lisbon Treaty and the
Constitutionalization of the EU, în Journal of Contemporary European
Research, Vol. 5 (3), pp. 465-471, 2009;
10. Kubicek, Paul, “International norms, the European Union, and
democratization: tentative theory and evidence” in Paul Kubicek (ed), The
European Union and Democratization, Routledge, 2003;
11. Lambru, Mihaela, Metoda Deschisă de Coordonare (MDC) în domeniul
protecţiei şi incluziunii sociale. Dimensiunea participativă a MDC , in
Calitatea Vieţii, XXI, nr. 1–2, 2010, p. 161–178;
12. Lister, Ruth, Citizenship Towards a feminist synthesis, in Feminist Review,
No. 57, Autumn 1997, pp. 28-48;
257
13. Sauron, Jean-Luc, Curs de institutii europene, Polirom, 2010;

14. Sindjanski, Dusan, Viitorul federalist al Europei, Polirom, 2010;
15. Van der Zweerde, Evert, “Plurality in Unity”: European Identity and
European Citizenship, 2009 în Limes, Vol. 2 Issue 1, pp. 5-25;
16. Wallace, Helen, Mark Pollack, Alasdair Young, Policy-Making in the
European Union, Sixth Edition, Oxford University Press, 2010.
III. Studies, reports and analyses
1. Cojanu, Valentin – coord., Maria Bîrsan, Liviu Mureşan, Oana Aristide,

Impact study, Elemente ale unei strategii post-aderare pentru România,
European Institute of Romania, Bucharest, 2006;
2. EU funds in Central and Eastern Europe. Progress report 2007-2009,
KPMG Budapesta, 2010, http://kpmgee.lcc.ch/dbfetch/
52616e646f6d49569ec6ca687de886a9319808ff3ecaba5b891f423df6bdc6a7/
eu_funds_in_the_cee_2010_kpmg.pdf;
3. Oprescu, Gheorghe, Daniela Luminiţa Constantin, Florinel Ilie, Dragoş
Pîslaru, Studiul de Impact, Analiza capacităţii de absorbţie a fondurilor
comunitare în România, European Institute of Romania, Bucharest, 2005;
4. The Priorităţile României în cadrul Uniunii Europene – orizont 2020 Report,
drafted by the Europuls Association, October 2010:
http://www.europuls.ro/images/stories/Raport_EUROPULS_Prioritatile_Ro
maniei_in_cadrul_UE-orizont_2020.pdf;
5. SOLVIT-România, Raport de activitate pentru anul 2009, European Affairs
Department, 2010.
IV. General information documents
1. Beneficiile Tratatului de la Lisabona pentru Uniunea Europeană şi pentru

România în calitate de stat membru – informative document for the public
drafted by the European Affairs Department, 2010;
2. Iniţiativa cetăţenilor europeni - instrument pentru consolidarea democraţiei
în Uniunea Europeană – informative document for the public drafted by the
European Affairs Department, 2010;
3. Tratatul de la Lisabona şi influenţa sa asupra construcţiei europene –
informative document for the public drafted by the European Affairs
Department, 2009.
258
ANNEX
Survey: The Lisbon Treaty and its impact on Romania
The European Institute of Romania is carrying out a study concerning the

implications of the Lisbon Treaty through a team of researchers of the
International Relations and European Integration Department of the NSPAS. The
study aims ot identify Romania’s opportunities of projecting a solid and visible
profile within the European Union, politically, economically, socially and
culturally wise. Specifically, the study tries to envisage some political elements of
capitalizing the new functioning model of the European Union, after the Treaty of
Lisbon’s coming into force. We therefore appeal to your willingness to answer the
following questions as part of the aforementioned study
Your answer is expected in the following days at the following address -
[email protected]. The information you supply us with are confidential,
being used solely for academic research purposes. We thank you in advance!
Q1. We ask you to grade from 1 to 10 the manner in which the EU

informs its citizens in regard to the policies for a better living (Please select
the answers that best fit your opinion! 1 is the minimum value where 10 is the
maximal one)
1 10
2% 2 3 4 5 6 7 8 9 1%
(minimum 4% 4% 11% 15% 6% 21% 22% 11% (maximal
value) value)
*missing values 5%
Q2. In your opinion, which is the most important modification enacted by

the Lisbon Treaty in the development of the European Union? (Please select
a single answer variant!)
1. the legal entity status of the European Union 21%
2. the compulsory character of the Charter of Fundamental Rights of the
European Union 17%
3. the establishment of the set of values and objectives of the European union
8%
4. the establishment of provisions regarding the democratic functioning of the
European Union 5%
259
5. the communautarization of the third pillar concerning justice and internal

affairs 13%
6. the demarcation of competences 7%
7. the establishment of a subsidiarity compliance control procedure 5%
8. the enactment of an ambitious institutional reform 6%
9. the enactment of major innovations in the field of foreign policy, defence
and security 8%
10.the creation of a new legal basis for the European Union 5%
11. Another one. Which one?
______________________________________________________________
98. I don’t know 2%
*missing values 2%
Q3. Which is the main impact you think the Lisbon Treaty will have on
the internal policy level of each state?
1. by communautarizing 70 extra fields, the competences of the states is
decreased in favour of the Union’s 19%
2. by creating new institutions (the European Council, the High Commissioned
for Foreign Affairs and Security Policy) the degree of coordination between states
in defining a coherent foreign policy increases 26%
3. by creating permanent structural cooperation the premise of building a
common defence at the EU level is enacted 7%
4. through the entry of the national parliaments in the EU’s decisional system,
the Member States have a better guarantee of their citizens’ will being respected
in their alterity of national citizens 37%
95. it will not have any impact 2%
*missing values 8%
Q4. Through its provisions, the Lisbon Treaty strengthens the subsidiarity
principles. To what does this principle refer to in your opinion?
1. the decision is placed at the level where it produces the maximum impact
35%
2. the decision level is placed closest to the citizens as possible 48%
3. it has no bearing on decision making 2%
95. Another variant. Which one? 1%.
*missing values 8%
260
Q5. Following the Lisbon Treaty’s coming into force, what changes in the
relation between the European Union and the Member States?
1. the participation of the national parliaments in the decision-making process
of the Union 50%
2. the new role of the national parliaments of being the warrants of national
competences in front o the Union 13%
3. a better demarcation between the exclusive, shared and complementary
competences 28%
95. Another variant. Which? 0%.
*missing values 7%
Q6. According to the Lisbon Treaty, what do you think is the role of the
Committee of Regions and of the national parliaments in applying the
principle of subsidiarity?
1. The Commission must forward the Committee of Regions and the national
parliaments any legislative proposal pertaining to this principle 42%
2. The Committee of Regions can block any decision violating the principle of
subsidiarity 12%
3. Any national parliament has a veto right regarding any legislative proposal
of the Commission 16%
95. Another answer variant. Which? 1%.
*missing values 20%
Q7. To what extent do you believe the Economic and Social Committee
needs to be? (Please select the answer that best fits your opinion!)
To a very To a great To a lesser To a very I don’t

Not at all
great extent extent extent small extent know
5 4 3 2 1 98
7% 37% 26% 6% 0% 20%
*missing values 5%
261
Q8. To what extent do you think the EU ensures a correct representation

of all European interest groups? (Please select the answer that best fits your
opinion!)
To a very To a very
To a great To a lesser I don’t
great small Not at all
extent extent know
extent extent
5 4 3 2 1 98
6% 44% 26% 12% 0% 7%
*missing values 6%
Q9.1. How important are, in your opinion, the business and business
owner’s networks in the decisional process of the European Union? (Please
select the answer that best fits your opinion!)
Very Less Meagrely Not I don’t

Important
important important important important know
5 4 3 2 1 98
19% 54% 15% 5% 0% 4%
*missing values 5%
Q9.2 How important are, in your opinion, the business and business
owner’s networks in the European Union’s policies enactment process?
Very Less Meagrely Not I don’t

Important
important important important important know
5 4 3 2 1 98
20% 56% 11% 4% 0% 5%
*missing values 6%
Q10. Do you think the EU budget allocated for cohesion should be:
1. larger 59%
2. the same 14%
3. reduced 5%
*missing values 5%
262
Q11. Did you take part, until now, to the accessing of structural funds?
1. Yes 20% 2. No 76%

*missing values 5%
If yes, please indicate the approximate value of the structural funds accessed:
1,359,000 EURO (medium value)
Q12. In your opinion, to what extent have the structural funds accessed by
Romania insofar contributed to the achievement of the cohesion objectives?
To a very To a very
extent extent know
extent extent
5 4 3 2 1 98
1% 15% 51% 19% 5% 5%
*missing values 5%
Q13. Which is the main information media you turn to in order to obtain
information about the EU’s policies for a better life? (Please select a single
answer variant!)
1. national printed media 8%

2. international printed media 0%
3. national televisions 11%
4. international televisions 0%
5. the internet 72%
6. another media. Which one? 1%
98. I do not know what EU policies for a better life are about
*missing values 9%
263
Q14. In regard to the Economic and Social Committee, do you consider

that...
I don’t
YES NO
know
1. the number of
representatives of each group 1 2 98
should be modified 24% 29% 33%
*missing values 14%
2.their consulting procedure
1 2 98
should be changed
48% 13% 23%
*missing values 16%
3. its notifications should be
1 2 98
mandatory
51% 9% 23%
*missing values 16%
4. should have the right to
1 2 98
propose legislation
47% 14% 27%
*missing values 13%
Q15. On a scale from 1 to 10 please specify how content you are with the
activity of the Social and Economic Committee of Romania. (1 is the minimum
value where 10 is the maximal one. Please select the answer that best fits your
opinion!)
1 10
2 3 4 5 6 7 8 9
(minimum (maximum
value) value)
8% 9% 14% 16% 11% 13% 9% 0%
9% 0%
*missing values 11%
264
Q16. Please specify to what extent the “Europe 2020” Strategy

accomplishes its objectives across the following dimensions:
To a To a To a To a Not It has no I
very great lesser very at connection don’t
great extent extent small all with the know
extent extent Strategy
1. 75% 5 4 3 2 1 95 98
employment 2% 17% 45% 16% 1% 0% 8%
rate
*missing
values 9%
2. 3% GNP 5 4 3 2 1 95 98
investments in 4% 28% 26% 26% 1% 0% 6%
research and
development
*missing
values 11%
3. reducing by 5 4 3 2 1 95 98
20% 5% 23% 40% 8% 6% 0% 8%
greenhouse gas
emissions
*missing
values 11%
4.maintaining 5 4 3 2 1 95 98
the public debt 1% 20% 34% 19% 8% 1% 8%
level under the
60% of GNP
threshold
*missing
values 9%
5. increasing 5 4 3 2 1 95 98
by 20% the 2% 29% 42% 12% 0% 0% 6%
weight of
regenerable
energy within
total energy
consumption
*missing
values 9%
265
6.increasing 5 4 3 2 1 95 98
energy 1% 30% 40% 9% 1% 0% 8%
efficiency by
20%
*missing
values 11%
7. increasing 5 4 3 2 1 95 98
the 2% 20% 27% 24% 7% 1% 8%
contrinbution
of the
agricultural
sector to 45%
of the GNP
*missing
values 11%
8.reducing the 5 4 3 2 1 95 98
rate of early 4% 30% 28% 13% 9% 1% 6%
dropping out
of school to
10%,
*missing
values 9%
9. reducing by 5 4 3 2 1 95 98
25% the 4% 7% 38% 21% 15% 0% 6%
number of
people living
under the
poverty line
*missing
values 9%
Q17. To what extent to you think that the European Union gets closer to
its citizens through the Lisbon Treaty? (Please select the answer that best fits
your opinion!)
To a very To a very
extent extent know
extent extent
5 4 3 2 1 98
2% 57% 24% 8% 2% 1%
*missing values 5%
266
Q18. To what extent do you think the citizens’ rights are observed by
the... (Please select the answer that best fits your opinion!)
To a To a To a To a Not at I don’t
very great lesser very all know
great extent extent small
extent extent
1. 5 4 3 2 1 98
Romanian 2% 17% 37% 28% 11% 0%
state
*missing
values 5%
2. 5 4 3 2 1 98
European 20% 50% 22% 1% 1% 0%
Union
*missing
values 6%
Q19. To what extent do you consider that the mass-media can contribute
to the increase of citizen participation in the decisional process of the
European Union? (Select the answer that best fits your opinion!)
To a very To a very
extent extent know
extent extent
5 4 3 2 1 98
21% 48% 19% 6% 1% 0%
*missing values 6%
V1. Please select your age (full years) 39 (median value)
V2. Gender (please circle the correct variant!)

1 Male 39% 2 Female 61%
267
Strategy and policy studies - SPOS 2010
V3. Please select the category you belong to (please circle one answer only!)
1. Central public administration 17%
2. Local public administration33%
3. Trade Unions 1%
4. Bussiness owners’ organization 4%
5. Civil society 27%
6. Mass-media 5%
7. Another. Which? 11%
Research 8%
Higher Education 3%
*missing values 4%
268

Studiu IER Pag 23-44 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu IER Pag 23-44 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu IER Pag 23-44 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Institutul European din România

STUDII DE STRATEGIE ŞI POLITICI – SPOS 2010

Prof. univ. dr. Iordan Gheorghe BĂRBULESCU (coordonator)

© Institutul European din România, 2011

Programul de cercetare-dezvoltare destinat studiilor de strategie şi politici

„În măsura în care Tratatul de la Lisabona reia principalele progrese prezente

Dusan Sidjanski, Viitorul federalist al Europei. Comunitatea Europeană de la

Mulţumiri adresăm şi mai tinerilor noştri colegi - doctoranzi, masteranzi şi

În acest studiu se analizează Uniunea Europeană post-tratat Lisabona, locul şi

despre instituţii şi cetăţeni post-Lisabona, despre participarea activă a acestora la

rolului autorităţilor publice abilitate cu privire la informare şi la diseminarea

România trebuie să asimileze integrarea europeană cu modernizarea şi

I.1. Consideraţii generale

În acest studiu sunt analizate principalele modificări aduse funcţionării Uniunii

Studiul prezintă impactul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra

politicilor europene. Care sunt consecinţele pentru Europa, în general, şi

De-a lungul studiului, vom urmări permanent triplul model al Uniunii:

Vom analiza tratatul şi implicaţiile sale asupra instituţiilor, politicilor şi

Având în vedere toate aceste aspecte, acest studiu oferă o imagine

prevederile Tratatului de la Lisabona, ţinând cont şi de recentele pachete de

I.2. Obiectivele şi ipotezele asumate

Obiectivul general al studiului îl constituie identificarea oportunităţilor

• în plan european: Tratatul de la Lisabona reprezintă actul fundamental

• în plan intern: principalele reforme înfăptuite de România în vederea

Studiul este realizat din perspectiva domeniului ştiinţelor politice, având o

09 eu_economic_governance_proposals_en.htm. În acelaşi fel se pot interpreta deciziile Consiliilor

I.3. Metodele de cercetare şi analiză utilizate

Studiul a urmărit să valorifice surse de documentare primare, aplicarea

• modul în care UE îşi informează cetăţenii cu privire la politicile pentru o

Rezultatele obţinute în urma derulării anchetei sociologice sunt orientative şi

Totodată, studiul de faţă se bazează şi pe un set de surse secundare6 de

I.4. Structura studiului

Studiul este structurat pe patru capitole şi dezvoltă o abordare în cascadă,

centrale şi locale, precum şi asupra autorităţilor legislative; există, de asemenea, şi

II. Uniunea Europeană post tratatul de la Lisabona

II.1. Principiile, valorile şi modelul Uniunii Europene8

- în al doilea rând, acest proces poate fi divizat în trei părţi:

Analiza noastră va fi centrată pe soluţia găsită prin Tratatul de la Lisabona care

a extinderii Uniunii Europene de la 15 la 27 de state membre. De aceea, considerăm, pe de o parte,

Despre Constituţia Europeană s-a scris foarte mult în UE şi foarte puţin în

II.1.2. O reformă ambiţioasă realizată printr-o metodă clasică

Europeană, căreia i-a fost acordată personalitate juridică. Dispariţia Comunităţii

Tratatul de la Lisabona este, prin urmare, un tratat clasic, care include

II.1.3. Principalele noutăţi

- Tratatul de la Lisabona întăreşte dimensiunea politică a Uniunii

pentru prima dată, a posibilităţii ca un stat membru să părăsească voluntar

european15. În ceea ce priveşte actele juridice ale Uniunii, Tratatul de la Lisabona

Acţiune Externă, care va ajuta Înaltul Reprezentant în exercitarea funcţiei sale16.

Pentru toate acestea, Tratatul de la Lisabona poate fi considerat deosebit de

II.1.4. Viitorul Europei şi „Europa viitorului”. Strategiile UE intitulate

În opinia noastră, aşadar, Europei nu îi lipsesc proiectele politice pe termen

II.2. Spaţiul administrativ european. Modelul economico-social al

II.2.1. Modelul economico-social european. „Mai multă Europă socială”.

Tratatul de la Lisabona explicitează modelul economic şi social propriu

Tripartit.22 În plus, preluate din Constituţie, se introduc noi clauze, cunoscute ca

de lipsa voinţei politice în acest sens. Apar, astfel, instrumente de dezvoltare a

Totuşi, Tratatul prevede că nici un stat membru nu poate fi obligat să apeleze

Noile baze juridice introduse cu referire la politicile economice şi sociale –

II.2.2. Reforma instituţională. Creşterea eficacităţii Uniunii