Noaptea de Decemvrie
Noaptea de Decemvrie
Noaptea de Decemvrie
De Al. Macedonski
Poemul "Noaptea de decemvrie", de Al. Macedonski, este publicat inițial în
revista Forța morală (1902) și apoi În volumul Flori sacre (1912). La baza
pomului stă o pildă de înțelepciune orientală Hangiul șugubăț, a înțeleptului
iranian Saadi. Macedonski valorificase această pildă în 1890 când publicase
poemul în proză Meka și Meka, poem ce simboliza condiția omului superior
care nu admite nici un compromis în calea sa spre atingerea idealului
absolut.
Emirul pornește la drum însoțit de un mare alai alcătuit din robi înarmați,
cămile cu provizii de apă și hrană, oprindu-se "o clipă pe verdele pisc" -
simbol al speranței, privind pentru ultima oară orașul. În același timp cu el
pleacă spre Meka un cerșetor, al cărui portret este alcătuit din antiteză cu cel
al emirului, sugerând trăsăturile omului obișnuit: searbăd la față, mai slut ca
iadul, zdrențăros, pocit, viclean la privire. Tot în antiteză sunt și drumurile pe
care apucă cei doi călători: cerșetorul pleacă pe un drum ce cotește, simbol
al compromisurilor pe care un om obișnuit le face, iar emirul pornește să
parcurgă deșertul, simbol al vieții drepte, trăite cu demnitate, fără nici un fel
de ocolișuri.
Emirul îndură toate vicisitudinile unei existențe demne. Calea cea dreaptă
stă sub semnul focului și sub semnul sângelui. Culoarea dominantă în
parcurgerea deșertului este roșul, simbol al vieții, dar și al patimii de a atinge
idealul. Poetul accentuează dificultatea atingerii idealului printr-o enumerare
de simboluri ce sugerează setea de absolut: "un chin fără margini de sete-
arzătoare" "Și tot fără margini pustia se-ntinde/ Și tot nu s-arată orașul
presfânt" "Și tot nu s-arată cetatea de vise". Prezența forțelor ostile ce se
împotrivesc idealul emirului, simbol al societății superficiale și meschine,
este ilustrată printr-o aglomerare de verbe: naintează, s-aprinde, aleargă,
vibrează, curg.