Anexa Norme
Anexa Norme
Anexa Norme
NORME
privind supravegherea medicală a lucratorilor expusi profesional la radiaţii ionizante
CAPITOLUL I
Prevederi generale
Art. 1. - Supravegherea medicală a lucrătorilor expuși profesional la radiaţii ionizante se bazează pe
principiile generale care guvernează medicina muncii.
CAPITOLUL II
Supravegherea medicală a lucratorilor expuși profesional la radiaţii ionizante
Art. 2. - (1) Supravegherea medicală este responsabilitatea medicului de medicina muncii abilitat;
aceasta nu îl disculpă pe angajator de responsabilităţile sale generale ce îi revin sub aspectul securității
și sănătății la locul de muncă.
(2) Supravegherea medicală a lucrătorilor expuși profesional la radiaţii ionizante asigură evaluarea
stării de sănătate a lucrătorului cu privire la aptitudinea sa pentru sarcinile descrise ale postului/locului
de muncă.
(3) Medicul de medicina muncii abilitat trebuie să aibă acces la orice informaţie relevantă cu privire la
factorii condiţiei de muncă de la postul de muncă, în vederea stabilirii aptitudinii în muncă a
lucrătorilor.
(4) Supravegherea medicală a lucrătorilor expuși profesional la radiaţii ionizante se efectuează
conform reglementărilor legale în vigoare. Nici o persoană nu este angajată sau acceptată într-un post
de muncă cu expunere la radiaţii ionizante, pentru orice perioadă, dacă în fișa de aptitudine se
stabileşte acest lucru.
(5) Furnizorii de servicii medicale specialitatea medicina muncii care au în evidenţă lucratori expuși
profesional la radiaţii ionizante trebuie să asigure coordonarea activității de supraveghere medicală a
expuşilor profesional la radiaţii ionizante de către un medic specialist de medicina muncii abilitat de
comisia de abilitare.
(6) Pentru fiecare expus profesional la radiaţii ionizante se întocmește un dosar medical care va fi
completat pe toată durata cât lucrătorul rămâne în această categorie. Dosarul medical este păstrat până
când lucrătorul atinge vârsta de 75 de ani şi pentru o perioadă de cel puţin 30 de ani, începând cu data
încheierii activităţii profesionale care implică o expunere la radiaţii ionizante. Dosarul medical conţine
1
informaţii privind factorii condiţiei de muncă, rezultatele examinărilor/investigatiilor medicale,
clasificarea în categoria locului de muncă şi dozele rezultate din monitorizarea individuală, puse la
dispoziţie de către angajator.
(7) Medicul de medicina muncii abilitat poate indica faptul că supravegherea medicală a lucrătorilor
expuși profesional la radiaţii ionizante trebuie să continue şi după încetarea lucrului cu expunere
profesională la radiaţii ionizante, atât cât se consideră necesar, pentru menţinerea stării de sănătate si
identificarea imediat a modificărilor în starea de sănătate, prin medicul de medicina muncii sau
medicul de medicina de familie, după caz.
(8) Medicul de medicina muncii abilitat asigură supravegherea medicală specifică în cazul în care apar
depășiri ale limitelor de doză prevazute în Normele privind cerințele de bază de securitate radiologică
aprobate prin Ordinul ministrului sănătății, al ministrului edicației naționale și al președintelui
Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 752/3.978/136/2018.
Art. 3. - Rezultatele examinărilor medicale, precum şi cele din supravegherea medicală sunt puse, la
cerere, la dispoziţia lucrătorului expus profesional şi a medicilor din reţelele de specialitate ale
Ministerului Sănătăţii (medicina muncii şi igiena).
CAPITOLUL III
Abilitarea medicilor de medicina muncii responsabili de supravegherea medicală a lucrătorilor
expuși profesional la radiaţii ionizante
Art. 4.- Abilitarea medicilor de medicina muncii responsabili de supravegherea medicală a lucrătorilor
expuși profesional la radiaţii ionizante se va face printr-o comisie de abilitare ce se constituie la nivelul
Institutului Naţional de Sănătate Publică. Comisia va fi alcătuită din: directorul Centrului Naţional de
Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, 2 medici de medicina muncii abilitați, un secretar,
numiți prin decizia directorului general al Institutului Naţional de Sănătate Publică și un reprezentant
desemnat de Colegiul Medicilor din România. Comisia se întruneşte anual, prin decizie a directorului
general al Institutului Național de Sănătate Publică, în vederea abilitării solicitanţilor care corespund
cerinţelor şi cu scopul de a reactualiza lista de medici de medicina muncii abilitaţi la nivel naţional.
Lista reactualizată se publică pe site-ul Institutului National de Sănătate Publică - Centrul Naţional de
Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar.
Art. 5. – (1) Condiţiile minime de abilitare a medicilor specialişti sau primari medicina muncii care
asigură supravegherea medicală a lucrătorilor expuși profesional la radiaţii ionizante sunt:
2
- vechime de 5 ani în specialitate, incluzând perioada de pregătire în rezidenţiat;
- Absolvirea unei sesiuni de instruire inițială în domeniul radiopatologiei și al radioprotecţiei, a
expunerii profesionale la radiaţii ionizante şi a răspunsului medical în situaţii de urgență radiologică.
Sesiunea trebuie să se desfășoare pe parcursul a 18 ore de pregătire.
(2)Metodologia de instruire ințială va fi aprobată prin Ordin al ministrului sănătăţii în termen de
90 zile de la data publicării ordinului. Specialiștii cu atribuţii în domeniul medicinei muncii din cadrul
Institutului Național de Sănătate Publică elaborează metodologia de instruire inițială a medicilor de
medicina muncii în vederea abilitării și a menţinerii statutului de medic abilitat. In urma participării la
sesiunea de instruire absolvenţii vor primi câte un certificat de participare eliberat de Centrul National
de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar.
(3) Sesiunea de instruire inițială va fi organizată cu specialişti din cadrul Institutului Naţional de
Sănătate Publică şi cu lectori externi. Tariful de participare la sesiunea de pregatire de 18 ore este de
770 lei de persoana.
Art. 6. - Înscrierea la examenul de abilitare a medicilor de medicina muncii se va face prin depunerea
la secretarul comisiei a unui dosar care va cuprinde următoarele: cerere de participare, curriculum
vitae, certificatul de membru al Colegiului Medicilor România vizat la zi, copie a diplomei de
absolvire a sesiunii de instruire şi tematica acesteia, dovada achitării taxei de participare. Tariful de
participare la examenul în vederea abilitării este de 200 lei de persoana.
Art. 7. - Medicii specialişti sau primari medicina muncii abilitaţi au obligaţia să participe la cel puţin o
sesiune de instruire periodică de minim 12 ore în domeniul radiopatologiei, radioprotecţiei, a expunerii
profesionale la radiaţii ionizante şi a răspunsului medical in situaţii de urgenta radiologica, la fiecare
interval de 3 ani şi să trimită confirmarea participării şi tematica sesiunii de instruire la secretarul
comisiei de abilitare, precum și dovada raportării anuale către DSP teritorial a situației expușilor avuți
în evidență, în vederea reactualizării listei de medici de medicina muncii abilitați.
CAPITOLUL IV
Prevederi finale
Art. 8. - În sensul prezentelor norme, prin medic abilitat se înţelege un medic de medicina muncii cu
drept de liberă practică, responsabil pentru supravegherea medicală a lucrătorilor expuși profesional la
radiaţii ionizante, care a fost declarat ADMIS la examenul de abilitare si care face dovada instuirii
periodice in domeniul radiopatologiei la interval de 3 ani.
3
Art. 9. – Furnizorii de servicii medicale specialitatea medicina muncii pot solicita serviciile de
specialitate din laboratoarele de igiena radiaţiilor ionizante teritoriale sau din Centrele regionale de
sănătate publică, în toate cazurile în care un lucrător expus profesional la radiaţii ionizante a primit
doze superioare limitelor de doza efectivă/echivalentă prevăzute în legislaţia în vigoare.
Art. 10. – Lista actualizată anual a medicilor de medicina muncii abilitaţi, datele de contact ale
acestora (respectând confidențialitatea datelor), data abilitării şi data ultimei sesiuni de instruire
periodica se vor regăsi la secretarul comisiei şi pe site-ul Institutului National de Sănătate Publică -
Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar.
Art. 11. - Medicii de medicina muncii abilitaţi au obligaţia să raporteze anual către direcția de sănătate
publică teriorială situaţia stării de sănătate a expuşilor profesional la radiaţii ionizante, în vederea
realizării evidenţei la nivel naţional. Modelul de raportare se afla pe site-ul Institutului National de
Sănătate Publică - Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar.