CORECTAREA REACTIEI ACIDE ȘI ALCALINE

A SOLURILOR

Corectarea reacţiei solurilor se face prin aplicarea amendamentelor,

acestea deplasând reacţia solului spre un domeniu optim şi convenabil
pentru plantele de cultură.Au nevoie de corectare a reacţiei, solurile acide
sau prea alcaline. Dacă nu se realizează amendarea solurilor cu pH extrem,
fertilizarea chimică a acestora este ineficientă.
Pe solurile amendate este indicat a nu se cultiva cu plante tolerante
la pH extrem ci cu plante ce răspund la măsurile de amendare (cereale,
plante tehnice, leguminoase).

V.1. Corectarea reacţiei acide a solurilor

Creşterea plantelor este influenţată negativ de următorii factori:

concentraţii ridicate de ioni de Al3+ şi H+, un conţinut ridicat de Fe2+ şi
Mn2+, un conţinut scăzut în principalele elemente nutritive. În principal, pe
solurile acide se aplică amendamente calcaroase. Introduse în sol,
amendamentele cu calciu, sub acţiunea apei, a dioxidului de carbon, a
activităţii microorganismelor, suferă transformări în urma cărora hidrogenul
se elimină prin fixarea (transformarea) în apă, neutră din punct de vedere
chimic.
Eficienţa amendării începe să se simtă în al treilea an de la aplicare
şi se menţine 5-8 ani, după care începe să scadă. Principalele amendamente
cu calciu utilizate pentru corectarea reacţiei acide, sunt:
Carbonatul de calciu (CaCO3), făina de calcar sau piatra de var are o
culoare cenuşie sau gălbuie, face efervescenţă puternică cu acizi tari. Are un
conţinut de carbonat de calciu de 75 – 100 %. Acţiunea sa de neutralizare
este lentă. Calcarul măcinat are însuşiri fizice foarte bune. Nu se cimentează
cu apa, nu face mult praf la aplicare iar conţinutul în apă să nu depăşească
12%. Puterea de neutralizare este de 100%.
Oxidul de calciu sau varul nestins (CaO) se obţine prin calcinarea la
1000 C a pietrei de var. Are un conţinut de 90 – 100% CaO. Valoarea de
0

neutralizare este de 150- 185%, iar acţiunea sa de neutralizare este rapidă.

Se recomandă pe soluri argiloase şi mai puţin pe cele nisipoase.
Hidroxidul de calciu sau varul stins Ca(OH)2 rezultă prin stingerea
varului ars cu apă, în proporţie de 3 părţi var la o parte apă. Se obţine un
praf foarte fin, cu o putere de neutralizare de 135% şi un conţinut de 75%
CaO. Poate fi folosit pe toate tipurile de sol, după o prealabilă uscare.
Dolomitul sau făina de dolomită este o rocă de precipitare
calcomageneziană, conţinând carbonat de calciu şi de mageneziu, în
cantitate de 75-100 %. Valoarea de neutralizare este de 80 – 110%. Se
foloseşte pe soluri nisipoase, mai frecvent.
Marna este o rocă sedimentară de precipitare, conţine carbonat de
calciu, carbonat de magneziu şi argilă. Conţine 25-75 % carbonat de calciu.
Puterea de neutralizare este de 45-95%.
Tuful calcaros este o rocă calcaroasă, cu 80-100% carbonat de
calciu, conţinând nisip şi argilă.
Spuma de defecaţie sau nămolul de la purificarea siropului de sfeclă
de zahăr, este un reziduu industrial ce conţine: 50-65% carbonat de calciu şi
30-40% oxid de calciu. Datorită umidităţii este amendamentul cu acţiunea
cea mai rapidă.
Carbonatul de calciu rezidual obţinut de la fabricarea
îngrăşămintelor complexe, nitrofosfat. Conţine 80 % carbonat de calciu.
Deşeurile de la fabricile de hârtie conţin 50-60% carbonat de calciu
şi 40-50 % apă. Puterea de neutralizare este de 50-60%.
Deşeurile cu var de la tăbăcării rezultă din tratarea pieilor cu var
pentru a înlătura părul. Conţin 60% hidroxid de calciu şi 40 % apă.

V.1.1. Stabilirea dozelor de amendamente pentru solurile acide

 Dozele de amendamente calcaroase se stabilesc pe baza analizei
agrochimice a solului, ţinând seama de cultura ce se înfiinţează.
Aplicarea amendamentelor se va face în funcţie de însuşirile solului
şi ale amendamentelor:
SBi = conţinutul iniţial de baze schimbabile (me/100 g sol);
Vi = gradul iniţial de saturaţie în baze al solului (%);
Vd = gradul cu saturaţie în baze dorit (%);
H = grosimea stratului de sol ce urmează a fi amendat (cm);
D = densitatea aparentă a stratului de sol ce urmează a fi amendat
(g/cmc);
PNA = puterea de neutralizare a amendamentului (%);
Conţinutul amendamentului în substanţe nutritive (N, P 2O5 , K2O).

Vd h  d  0,05  100
DAC (t/ha) = SBi ( 1) 
Vi PNA

În care:
0,05 = cantitatea de CaCO3 (g), necesară neutralizării unui
miliechivalent de aciditate conţinută în 100 g sol din stratul ce trebuie
ameliorat prin amendare.
Considerând grosimea stratului de sol ce trebuie amendat ca fiind de
25 cm şi densitatea aparentă medie de 1,25 g/cmc, formula de calcul devine:

Vd 1,5  100
DAC (t/ha) = SBi  1
Vi PNA

În care:
Vd = 90% în cazul asolamentelor fără leguminoase perene;
Vd = 100% în cazul asolamentelor cu leguminoase perene.

Pentru solurile acide ocupate cu pomi şi viţă de vie, doza de

amendament se stabileşte cu formula:

75 100
DAC (t/ha) = SBi (  1 )  2,4 
Vi PNA
 Pentru solurile acide de sub pajiştile naturale se foloseşte formula:

70 100
DAC (t/ha) = SBi (  1 )  0,6 
Vi PNA

Valoarea puterii de neutralizare este dată de amendamentul utilizat,

conform cu tabelul 5.1.:

Tabelul 5.1.
Valoarea de neutralizare a principalelor amendamente
utilizate în amendarea solurilor acide.

Amendamentul Valori relative faţă de

CaCO3 = 100
Agrocalcar 90-100
Var ars 150-185
Var stins 138
Marnă 50-60
MgO 260
MgCO3 134
Spumă de defecaţie 50-65
Zgură de oţelărie 95
CaCO3 rezidual cu N 80

V.2. Corectarea reacţiei alcaline a solurilor

Solurile saline şi alcalice, având un pH alcalin, sunt nefavorabile

pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor cultivate. Astfel, este perturbat
schimbul de substanţe dintre sol şi plantă, din cauza accesibilităţii reduse a
compuşilor cu P, Mn, Fe, Zn, datorită toxicităţii determinate de excesul unor
săruri, presiunii osmotice ridicate şi toleranţei mai mari sau mai mici la
salinitate.
Substanţele utilizate pentru ameliorarea solurilor saline şi alcalice,
introduse în sol, dau naştere la săruri solubile mai puţin nocive pentru
plantele cultivate. Aceste substanţe sunt: gipsul, fosfogipsul, acidul sulfuric,
sulful elementar, sulfatul de aluminiu, sulfatul feros, sulfatul feric, clorura
de calciu.
Gipsul CaSO4•2H2O se găseşte sub formă cristalizată sau amorfă, de
culoare albă, alb-gălbuie sau cenuşiu-roşcată. Are un conţinut de 15-18% S
sau 4-6,5 % SO3 şi 31% CaO. Este indicat pe soluri cu reacţie alcalină şi
conţinut nu prea ridicat de Na. În urma ameliorării, procentul de Na adsorbit
va fi mai mic de 10%. Se macină fin înainte de aplicare. Valoarea de
acidifiere este de 100%.
Fosfogipsul este un reziduu de la fabricarea H3PO4 pe cale umedă şi
a altor produse chimice. Are un conţinut de gips de 70-75%; 5-8% P2O5; 14-
15% S sau 29-31% trioxid de sulf. Este o pulbere cenuşie şi are valoare de
acidifiere egală cu 80%. Se aplică pe soluri saline şi alcalice care nu au
carbonaţi alcalini în straturile superioare.
Acidul sulfuric H2SO4 se poate folosi singur sau pe un suport
mineral, prin îmbinarea sulfatului de Fe, a sulfatului de Al şi a sulfatului de
Ca, numit acifer. Conţine 20-30% S sau 42-45% trioxid de sulf. Valoarea de
acidifiere este de 260% faţă de a gipsului.
Sulful elementar conţine 50-90% S iar o parte din sulf echivalează cu
5 părţi gips şi 3 părţi de acid sulfuric. Se aplică pe solurile alcaline cu
conţinut ridicat în carbonaţi.
Sulfatul de aluminiu se prezintă sub formă de cristale incolore,
solubile în apă. Conţine 14-16% S şi are o valoare de acidifiere de 72%.
Sulfatul feros FeSO4• 7 H2O este o sare cristalină de culkoare verde
deschis. Conţine 11,5%S. Faţă de gips, capacitatea de acidifiere este redusă
la jumătate.
Sulfatul feric se prezintă sub formă de cristale rombice sau praf alb-
gălbui-roşcat. Are o capacitate de acidifiere mai redusă decât sulfatul feros.
Clorura de calciu CaCl2 rezultă de la fabricarea sodei amoniacale şi
se foloseşte ca atare. Se recomandă pe soluri puternic alcaline. Conţine 16%
clor şi nu are restricţii de aplicare.

V.2.1. Stabilirea dozelor de amendamente pentru solurile

alcaline
 Doza de gips necesară pentru ameliorarea solurilor salinizate se
calculează în funcţie de conţinutul de Na adsorbit, folosindu-se următoarea
formulă:

DAG (t/ha) = 0,086 (Na – 0,1*T) * DA * h

În care:
0,086 = este coeficientul me Na în grame gips;
Na = me de Na la 100 g sol;
T = capacitate totală de schimb cationic (me/100 g sol);
H = adâncimea stratului arabil (cm);
DA = densitatea aparentă g/cmc.

Deoarece gipsul nu se găseşte în stare pură de CaSO4 • H2O şi

conţinutul lui în amendamentele folosite fiind diferit, cantitatea de
amendament se calculează cu formula:

doza CaSO4  2 H 2O (t / ha)  100

DAG (t/ha) =
% CaSO4  2 H 2O în amendament

Densitatea aparentă în funcţie de tipul de sol poate avea următoarele

valori:
1,3-1,7 la solurile aluviale;
1,3-1,5 la solurile nisipoase;
1,5-1,75 la solurile gleice.

Dozele de amendament, în general pot ajunge la 10-40 t/ha la

sărăturile cloro-sulfatice şi la cele cu carbonaţi alcalini în soluţia solului.
Dacă se utilizează irigarea cu ape dulci, dozele de amendament se
reduc cu 20-30%.
Pe soluri argiloase, dozele sunt mai mari decât pe cele nisipoase.
Dozele excesive de amendamente trebuie evitate deoarece pot genera
fenomene negative asupra solurilor şi culturilor.
Amendamentele se aplică prin împrăştiere la suprafaţa solului,
toamna sau primăvara şi se încorporează prin arătură şi discuire.
 Efectul amendamentului asupra producţiei este evident în primul an
de la aplicare, atinge un maxim în anul al şaselea şi apoi scade.

V.3. Caracteristicile amendamentelor

V.3.1. Determinarea puterii de neutralizare a amendamentelor

Principiul metodei:
Constă în solubilizarea probei cu acid clorhidric 1,5 n şi titrarea
excesului de HCl cu soluţie 0,2 n de hidroxid de sodiu faţă de fenolftaleină.

Mod de lucru:
Se cântăresc 2 g din amendamentul supus analizei, la o balanţă de
precizie şi se introduc într-un vas conic de 500 ml. Peste proba de
amendament se adaugă 50 ml HCl 1,5 n şi 400 ml apă. Se acoperă vasul cu
o sticlă de ceas şi se încălzeşte până la fierbere. Fierberea domoală se
continuă 20 minute după care se lasă să se răcească. Se trece într-un balon
cotat de 500 ml, se aduce la cotă cu apă fiartă şi răcită şi se omogenizează.
Se ia o parte alicotă de 50 ml într-un vas conic de 250 ml şi se titrează
excesul de HCl cu o soluţie 0,2 n de NaOH în prezenţă de fenolftaleină.

Metoda de calcul:
Puterea de neutralizare a amendamentului (PNA) exprimată în %
CaCO3 se determină cu formula:

PNA (% CaCO3) =[ (7,5 ∙ FHCl) - (V∙N ∙F)NaOH ∙] 25

În care:
FHCl = factorul soluţiei de HCl 1,5 n;
(V∙N ∙F)NaOH = volumul (ml), factorul şi normalitatea soluţiei de
NaOH folosit la titrare;
7,5 şi 25 = constante pentru condiţiile de lucru descrise.

Puterea de neutralizare are o importanţă deosebită pentru aplicarea

corectă a dozelor de amendament. Puterea de neutralizare a amendamentului
se compară întotdeauna cu cea a CaCO3 care se consideră a fi 100. PNA
poate fi mai mare decât 100 când amendamentele conţin carbonat de
magneziu sau mai mică decât 100 când conţin bioxid de siliciu sau alte
impurităţi.

V.3.2. Identificarea amendamentelor

Identificarea carbonatului de calciu CaCO3

Se tratează amendamentul cu HCl 10 %. Se observă dizolvarea
amendamentului şi apariţia unei efervescenţe datorită degajării de CO2.

CaCO3 + 2HCl  CaCl2 + H2O + CO2

Identificarea calciului se face tratând soluţia de amendament

obţinută cu câteva picături de NaOH 10 % şi cu oxalat de amoniu 5 %. Se
obţine un precipitat alb de oxalat de calciu.

CaCl2 + H4NOOC-COONH4  C2O4Ca + 2NH4Cl

Identificarea gipsului CaSO4* 2H2O

Se tratează amendamentul cu o soluţie de HCl 10 % până la
dizolvarea lui. Gipsul nu face efervescenţă la acizi minerali.

CaSO4 + 2HCl  H2SO4 + CaCl2

Pentru identificarea anionului sulfat se tratează proba de

amendament dizolvată în acid clorhidric 10 % cu BaCl2 10 %. Se obţine un
precipitat alb insolubil de sulfat de bariu, BaSO4.