1.Sociologia.

Sociologia-este stiinta care studiaza realitatea sociala si procesualitatea devenirii acesteia.

Socilogia spontana sufera de cateva mari neajunsuri care o fac inacceptabila din punct de vedere
stiintific.

*Cunoasterea spontana are un caracter pasional. Fiecare om are anumite interese, conditii,
prejudecati, atractii si fobii. Oamenii nu se multumesc numai sa constate ce sa intampla in jurul
lor, ci adopta atitudini, interpreteaza si judeca realitatea. Fara o pregatire sociala si fara un
permanent examen critic oamenii nu-si pot forma o imagine obiectiva a realitatii.
*Cunoasterea spontana are un caracter iluzoriu. In activitatea exercitata asupra naturii,
oamenii au tot interesul sa posede cunostinte corecte, fiindca orice inselare este imediat
penalizata. In viata sociala, oamenii se iluzioneaza adesea, se amagesc, autoinselarea purtand un
rol pozitiv pentru individ, il ajuta sa depaseasca anumite obstacole, il mobilizeaza si il ajuta sa nu
se lase doborat de esecuri. Pentru a indeplini aceste functii, autoiluzionarea trebuie sa fie de buna
credinta, adica individual trebuie sa fie convins de credintele sale. Autoiluzia este foarte
raspandita, dar daca in viata sociala ea poate fi acceptata in anumite limite, in activitatea
stiintifica ea este total inacceptabila.
*Cunoasterea spontana este contradictorie. Oamenii oscileaza permanent intre sentimental
fatalitatii si al liberului arbitru. Atunci cand isi analizeaza succesele sau isi fac planuri de viitor,
ei considera ca totul depinde de ei, ca succesele sunt datorate priceperii si calitatilor lor. Daca
sunt confruntati cu esecuri, ei invoca imprejurari neprielnice, complaturile puse la cale de
dusmani sau pur si simplu vitregia sortie. Acest mechanism psiho-social de oscilare permanenta-
fatalism sau liber arbitru, poate avea o functie pozitiva, dar nu este acceptabil intr-un demers
stiintific.
*Cunoasterea spontana este limitata. Individul sau chiar grupul are experiente de viata
circumscrise la mediul social in care traieste. Despre cee ace se intampla in alte grupuri sau alte
societati, individual nu afla decat ocazional sau nu stie nimic. Cee ace nu ii este familiar e
considerat anormal sau scandalos. De ex: unul dintre personajele create de Marin Preda, vazand
pentru prima oara in viata o girafa, dup ace se uita la ea ore intregi, constata ca asa ceva nu
exista.

-Cunoasterea stiintifica se intemeiaza pet rei principii/trei axiome de baza:

>Prima axioma consta in recunoasterea de catre oamenii de stiinta ca exista o lume reala,
independent de subiectul observatory, ca faptele sunt reale si este un produs al mintii
observatorului.
>A doua axioma consta in acceptarea principiului ca raporturile dintre lucruri nu sunt
intamplatoare ci au un sens.
>A treia axioma consta in faptul ca lumea exterioara poate fi cunoscuta prin observatia
obiectiva. Adevarurile stiintifice pot fi probate cu mijloace riguroase si verificate de catre alti
oameni de stiinta.

-Observatia stiintifica se conformeaza mai multor exigente.

>Observatia stiintifica este precisa. Precizia observatiei se refera deci la gradul de masurare, de
cuantificare a constatarilor. Procesul observatiei este in raport cu subiectul investigat.
>Observatia stiintifica este riguroasa, adica observatorul trebuie sa prezinte lucrurile asa cum
sunt ele, fara omisiuni si fara exagerari.
>Observatia stiintifica este sistematica, adica este facuta in mod deliberat, pregatita si
desfasurata cu mijloace adecvate.
>Observatia este obiectiva, adica neafectata de pasiunile, fobiile si prejudecatile persoanei care
observa. Caracterul obiectiv al observatiei stiintifice consta in capacitatea de a vedea si a accepta
faptele asa cum sun tele, si nu cum ar dori observatorul sa fie.
>Observatia stiintifica este consemnata. Datele observatiei sa fie inregistrate in scris sau cu
mijloace tehnice audio-vizuale.
>Observatia stiintifica este efectuala de catre personae calificate. Calificarea de observator se
dobandeste printr-o pregatire profesionala adecvata.
>Observatia stiintifica se realizeaza in conditii controlabile. Nu toate observatiile pot fi
realizate in conditii de laborator, in care se poate desfasura cu control riguros.

2.Perspective in sociologie.
Perspectiva sociologica este o cale de a privi societatea, de a studia viata sociala si de a o
explica, este o constructie mentala care ne ajuta sa vizualizam sis a explicam cee ace se intampla
in societate. Perspectiva sociologica este o analiza a societatii dintr-un anumit punct de vedere.
Cele mai importante sunt: evolutionismul, functionalismul, conflictualismu, interactionismul.
=>Perspectiva evolutionista a fost prima formulate in sociologie, fiind fundamentata in special
in lucrarile lui Comte si Spencer. Aceasta perspectiva explica in mod satisfacator originea
societatilor si cresterea lor. Evolutionismul a avut o larga raspandire in a doua jum. a sec. al
XIX-lea, dupa care a intrat intr-o lunga perioada de ignorare, pentru a fi reactualizat in ultimii
ani.
=>Perspectiva funtionalista este formulate in lucrarile lui Auguste Comte si Herbest Spencer si
indeosebi in cele a lui Emile Durkheim. In anii 1950-60, ea a fost perpectiva dominanta in
sociologie.
-Functionalistii privesc societatea ca pe un system, ca pe un intreg compus din mai multe parti
aflate in interactiune;
-Societatile tind spre echilibru, spre mentinerea ordinii;
-Functinalosmul insista asupra consensului, integrarii si stabilitatii, nu acorda importanta
necesara conflictelor, instabilitatii, schimbarii, neintegrarii.
=>Perspectiva conflictualista concepe conflictual ca o sursa a schimbarii sociale si isi
comenteaza asupra instabilitatii si dezechilibrelor. Spre deosebire de functionalism aceasta
perspectiva considera consensul social mai curand o iluzie, ceva ce nu poate fi obtinut decat prin
constrangere. Conflictualismul nu este o perpectuva socialogica omogena. Principalul initiator al
acesteia a fost Karl Marx, care si-a concentrat analiza sociologica asupra conflictelor dintre
clase. Ideea de baza a acestei perspective consta in afirmatica ca fiecare societate este formata
din forte sociale intre care confluctul este inevitabil. Trupurile sociale au scopuri si interese
diferite pe resurse limitate. Apare astfel o competitive permanenta, “pentru bunuri, putere,
bunastare”. In aceasta lupta, unii castiga si ajung sa-i domine pe altii, sau potrivit formularilor,
sa-i exploareze. Statul este conceput ca o institutie de dominare, de promovare a intereselor celor
ce detin puterea, iar cooperarea in societate este conceputa ca o modalitate pentru a putea face
fata conflictului.
Perspectivele functionaliste si conflictualiste pot si appreciate drept complementare, ele se refera
la aceeasi realitate, prims insistand pe consens, ordine, a doua –pe instabilitate, conflicte,
constrangere. Dezavantajele uneia pot fi completate cu avantajele alteia.
=>Perspectiva interactionista sau interactionismul symbolic, isi concentreaza analiza asupra
raporturilor dintre individ si societate. Fondatorul acestei perspective este considerat a fi George
Herbert (1869-1931). Aceasta perspectiva isi intemeiaza afirmatiile pe considerentele ca fiinta
umana este sungura capabila sa produca sis a utilizeze simboluri. Societatea este in permanenta
crata prin interactiunea indivizilor. Acestia se modeleaza in cadrul societatii care se schimba si
ea sub actiunea lor. Inddividul si societatea se presupun reciproc, nici o parte nu poate exista fara
cealalta. Interactionistii afirma ca oamenii sunt fiintele care dau sens lumii.
Interactionismul symbolic are meritul de a atrage atentia asupra rolului individului in viata
sociala, rol pe care ins ail exagereaza.
Functionalismul, conflictualismul si interactionismul ofera imagini partiale ale uneia si aceeasi
realitati. Fiecare are avantaje si dezavantaje.

3.Etapele cercetarii sociologice.

Ca si in alte stiinte, metoda utilizata de sociologie consta in respecatrea riguroasa a unor etape. In
esenta aceste etape sunt:
1.Stabilirea problemei de studiat. Realitatea sociala este practice inepuizabila, ea nu poate fi
abordata de catre un cercetator decat in unul sau in unele aspecte ale ei. Din multitudinea de
posibilitati, cercetatorul selecteaza un aspect pe care il considera a fi important din punct de
vedere fie teoretic, fie practic, astfel spus, apreciaza ca acest aspect constituie o problema
sociala. In aceasta etapa, rolul cercetatorului este de a formula problema sociala in termini
sociologici, astfel incat sa poata fi abordata in mod stiintific. In acest fel, problema sociala este
transormata in problema sociologica.
2.Studiul bibliografiei problemei. Realitatea sociala fiind vasta, practic exista mereu
posibilitatea formularii unor probleme sociologice complet noi. Parcurgerea literaturii de
specialitate referitoare la problema sau domaniul de care ne ocupam este o etapa obligatorie in
orice cercetare sociologica. Lit. de specialitate ne permite sa evitam impasurile, adica sa mergem
pe cai care anterior s-au dovedit a fi impracticabile din punct de vedere stiintific. Cunoasterea
rezultatelor la care au ajuns predecesorii ofera idei noi pentru cercetarea pe care o intrprindem.
Aceata etapa consta in principal intr-o activitate de biblioteca sau arhiva. Rezultatele cercetarilor
anterioare sunt prezentate in carti, reviste, rapoarte de cercetare aflate in arhivele institutelor
stiintifice, banci de date. Este foarte utila si purtarea unor discutii teoretice si metodologice cu
cercetatorii care s-au ocupat de aceeasi problema.
3.Formularea ipotezelor. Sociologul stabileste lagaturi intre fapte sociale, legaturi ce urmeaza a
fi demonstrate prin cercetarea pe care o intreprinde. In acest scop, el separa din realitatea sociala
doua serii de fapte, doua variabile, dintre care una este considerate variabila-
cauza(independenta) si cealalta, variabila effect(dependenta). Legatura, afirmata dar
nedemonstrata inca, intre doua variabile poarta numele de ipoteza. De ex., sa luam ipoteza:
“Intensitatea nationalismului este invers proportional cu nivelul de instructie.” Avem aici
variabila independenta-“nivelul de instructie” si variabila dependenta-“intensitatea
nationalismului”.
Ipotezele pot fi formulate pe mai multe cai: pe baza propriei experiente de viata si a propriei
experiente de cercetare, din alte teze sau ipoteze prezente in lit. de specialitate. Nu toate ipotezele
sunt confirmate prin cercetare. Se disting ipoteze:
-descriptive(intervin in constructia obiectului de cercetat)
-explicative(au ca scop evidentierea raporturilor cauzate ce apar in problema studiata).
4.Determinarea populatiei de studiat. Problemele sociale abordate de sociologie au o extindere
foarte diferita: unele privesc societatea in intregul, altele doar anumite comunitati. In unele
situatii este necesar sa se colecteze informatii despre intreaga populatie a unei societati, cum este
cazul recensamanturilor.
Societatea nusi propune sa realizeze cercetari extrahaustive, intrucat acestea nu ar fi nici posibile,
nici necesare. In mod obisnuit se procedeaza la cercetari selective, pe baza de esantioane
reprezentative. Marimea esantionului este in raport cu gradul de precizie pe care il urmarim.
5.Stabilirea metodelor si tehnicilor de cercetare. In raport cu tema de studiat si cu ipotezele
enuntate, se stabilesc si metodele si tehnicile prin care se vor colecta date. Cercetatorul poate
opta pentru analiza documentara, observarea sistematica, organizarea de interviuri,
experimentare sau poate combina aceste metode.
6.Colectarea datelor este etapa de teren, de contact cu populatia de studiat. Colecatarea datelor
se face direct de catre sociolog sau cu ajutorul unor persoane calificate. Indiferent de tema
investigate si de tehnicile utilizate, prezenta sociologului, contactul direct cu populatia de studiat
sunt absolut necesare.
7.Analiza rezultatelor. Datele obtinute in etapa precedenta sunt prelucrate, combinate si
analizate astfel incat sa permita verificarea ipotezelor avansate. In aceasta etapa se combina
aspectele pur tehnice (prelucrarea manuala, mecanica, sau electronica a datelor) cu aspecte
creative, de analiza stiintifica si de interpretare.
8.Formularea concluziilor. In aceasta etapa sociologul accepta, respinge sau modifica ipotezele
avansate si formuleaza concluzii cu finalitate aplicativa sau teoretica. Rezultatele cercetarii sunt
redactate si prezentate intr-o forma aceesibila (documente scrise, benzi magnetice, arhivarea
electronica).

4.Observatia sociologica.
Observatia este o metoda tipic descriptiva, care presupune accesul direct la obiectul cercetat si
se foloseste in combinatie cu alt metode: anamneza, studiul de caz, bibliografia, interviul, studiul
documentelor. Observatia presupune derularea unor evenimente si prezenta unui observatory
care sa poata lua cunostinta cu ele.
Clasificari:
Exista diferite clasificari ale acestei metode, pentru moment diferentiem intre observatia
nestiintifica si cea stiintifica.
*Observatia nestiintifica este o observatie intamplatoare, fara scop si fara un plan care sa
permita inregistrarea unor reactii.
*Observatia stiintifica este cea in care exista un scop anumit anterior fixat si o grila sau fisa de
inregistrare a fenomenelor. Observatia stiintifica poate fi de doua tipuri: cu interventia
cercetatorilor si fara interventia cercetatorilor.
-Cercetarile in care se utilizeaza observatiile fara interventia cercetatorului sunt specific
abordarilor cantitative si putem considera ca nunt natural neparticipative, structurate in masura
in care exista o grila de observatie.
-Observatia stiintifica cu interventia cercetatorului este specifica abordarilor calitative.
*Observatia neparticipativa (cantitativa)
Etape:
1.Ca in orice cercetare, primul pas il constituie stabilirea temei si a conditiilor de lucru. Se
defines evenimentele, categoriile, clasele care prezinta interes pentru studio, de obicei in urma
unor dicutii cu expertii. Este de droit sa se apeleze la personae neeutre su cu experienta in
domeniu.
2.In acesta etapa este necesar sa se stabileasca atat esantionul cat si grupul de lucru. Selectia
esantionului presupune apelul la procedure clasice de esantionare. In ce priveste observatorii, ei
trebuie sa aiba o serie de calitati:
-un anumit nivel intellectual;
-un anumit nivel cultural;
-experienta in domeniu;
-informatii multiple asupra temei de cercetare;
-flexibilitate si capacitate de adaptare;
-abilitate in colaborare si comunicare;
-capacitatea de a urmari unitatile de observatie flexibile.
3.Colectarea datelor presupune stabilirea unei grille sau fise de observatie.
4.Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare. Analiza datelor este de tip statistic.
Raportul respecta anumite standard ale comunitatii stiintifice; exista posibilitatea de a nu
respecta aceste standard, daca studiul este comandat si platit de cineva care doreste o alta
modalitate de prezentare a datelor.
Avantajele observatiei:
->este o procedura putin complicate si ieftina;
->permite obtinerea de informatii atunci cand respondentii nu sunt capabili sa le ofere (cazul
copiilor, al persoanelor care nu vorbesc);
->ofera informatii directe, nepreluate, neintegrate, in sensul ca datele obtinute nu pot fi banuite
de a avea un indice de dezirabilitate sociala, cum sunt cele obtinute prin chestionare, interviu etc.
->permite colectarea de informatii multiple, chiar daca uneori ele sunt greu de prelucrat.
Limite ale observatiei:
->nu poate fi utilizata atunci cand scopul este studiul comportamentelor grupurilor mari;
->nu poate oferi informatii despre trecut, viitor sau evenimente neasteptate;
->este inadecvata pentru determinarea unor fenomene concrete cum ar fi violenta in familie;
->datele obtinute pot fi influentate de subiectivitatea observatorului;
->un observator nepregatit poate oferi informatii neconstiente sau poate sa induca
comportamente celor observati.
*Observatia participativa (de tip calitativ)
Scurt istoric:
Observatia participativa a fost utilizata pentru prima data de R. Malinovski intr-un studio asupra
caracteristicilor populatiei din coloniile francize. Apoi a fost preluata si dezvoltata de scoala de
sociologie din Chicago. Aportul acestei scoli consta in clasificarea tipurilor de observatori:
-observatorul periferic, considera ca o implicare prea puternica in activitatea comunitatii ar
duce la distorsionarea informatiilor obtinute;
-observatorul participant activ, care considera ca pentru a obtine informatii pertinente, este
necesar sa se implice puternic, astfel incat sa se situeze pe o pozitie importanta in acea
comunitate;
-observatorul complet, care preia valorile comunitatii de observant, astfel ca ajunge sa poata
practica auto-observatia ca sursa de informatii asupra comportamentului grupului respectiv.
Etape:
1.Alegerea locului de observatie in conformitate cu obiectivele fixate;
2.Culegerea informatiilor presupune inregistrareaa tuturor informatiilor;
3.Precizarea ipotezelor;
4.Redactarea raportului de cercetare, in care informatiile se ordoneaza, se delimiteaza, astfel
incat se pot emite explicatiile teoretice.
Dificultati ale observatiei participative:
->fidelitatea si validitatea informatiilor, in acest caz credibilitatea nu este legata de nr. de cazuri
ci de acuratetea studierii lor. Pentru validitatea datelor se poate utiliza un nr. mai mare de
observatori, pe de alta parte un nr. mai mare de informatori poate duce si la o distorsionare a
informatiilor.
->are durata lunga de derulare si este costisitoare.

5.Experimentul.
1.Definitii ale experimentului:
*Enrest Grenwood defineste experimental ca fiind “Verificarea unei ipoteze incercand a pune
doi factori in relatie cauzala prin cercetarea situatiilor contrastante, in care sunt controlati toti
factorii in afara celui ce intereseaza, aceasta din urma fiind cauza ipotetica sau efectul ipotetic”.
*Leon Festinger, definitia data de el este mai cuprinzatoare: experimental consta in “Observarea
si masurarea efectelor manipularii unei variabile independente asupra variabilei dependente, intr-
o situatie in care actiunea altor factori (prezenti efectiv, dar straini studiului) este redusa la
minimum”.
*Septimiu Chelcea: “In stiintele socio-umane experimental psihosociologic consta in analiza
efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie controlata, cu
scopul verificarii ipotezelor cauzale”.
2.Conceptele de baza in metodologia experimentului sociologic:
>Variabilele. Leslie Kish stabileste 4 categorii de variabile:
-explicative (experimentale, interne);
-exterioare controlate;
-exterioare necontrolate;
-exterioare necontrolate care dau erori intamplatoare.
Variabilele explicative se clasifica in:
!Variabile independente-sunt cele introduce deliberat de cercetator in experiment pentru a
produce variatia celor dependente.
!Variabile dependente-sunt cele ale caror modificari (ca urmare a actiunii asupra lor a
variabilelor independente) sunt observate si inregistrate de cercetator. Sunt “dependente”
deoarece valorile pe care le vor lua in cursul experimentului depend de factorii introdusi de
cercetatori.
>Controlul-reprezinta elemental specific al metodei experimentale. Controlul vizeaza intreaga
situatie experimentala:controlul actiunii variabilei independente asupra variabilelor
dependente:controlul variabilelor exterioare (fie prin mentinerea lor constanta, fie prin
eliminare). Controlul este elemental indispensabil metodei experimentale definind specificul si
gradul de fidelitate al acesteia.
>Grupul (esantionul). In experimental sociologic distinfem intre:
-grupul experimental-constituit din ansamblul persoanelor asupra carora vor actiona variabilele
pe care cercetatorul le introduce in mod deliberat-variabile independente).
-grupul de control (grupul martor)-asupra caruia nu actioneaza variabila independent, el
asigurand compatibilitatea rezultatelor.
>Momentul experimental-reprezinta momentul in care se masoara variabila dependenta:
ianintea actiunii asupra lor a variabilei independente(t1) si dupa introducerea variabilei
independente(t2).
>Situatia experimentala-cuprinde ansamblul persoanelor (cercetatori, personal ajutator, subiecti
de experiment) al obiectelor (aparatura de producer a stimulilor de inregistrare a reactiilor,
precum si conditiile in care se desfasoara experimental. In functie de situatia experimentala,
distindem intr:
-situatii experimentale naturale (situatia fiind reprezentata de insasi viata sociala);
-situatii experimentale artificiale, create de cercetator (experimental de laborator).
 *Experimentul de laborator
Acestui tip de experiment ii este characteristic situatia artificiala in care se realizeaza cercetarea.
Subiectilor alesi in experiment le este create o ambianta artificiala; acestia stiu ca sunt obiectul
unei cercetari si cunosc caracterul artificial al experimentului. Experimentul artificial trebuie sa
satisfaca unele cerinte metodologice-dupa Mihai Golu:
a)delimitarea exacta a conditiilor, care trebuie sa se mentina constant de cele modificate;
b)formularea cu exactitate a obiectivelor si ipotezelor;
c)repetabilitatea si verificabilitatea ( sa poata fi repetat de atatea ori de cate ori este necesar
pentru obtinerea datelor necesare confirmarii).
Avantajele experimentului de laborator:
->controlul variabilelor (manipularea variabilelor explicative, pe de o parte si mentinerea
constanta a actiunii factorilor externi, pe de alta parte);
->masurarea cu grad mare de precizie si rigurozitate oferita tocmai in situatia experimentala
artificiala;
Experimentul de laborator presupune producerea de catre cercetator a fenomenului studiat, in
conformitate cu obiectivele si ipotezele cercetarii, fara sa mai fie necesara asteptarea aparitiei in
cadrul natural. Desi, scopul experimentului de laborator este acela de a crea o situatie
experimentala cat mai asemanatoare cu situatii reale, artificialitatea ridica o serie de probleme:
=prezenta experimentului sporeste gradul de artificialitate a situatiei experimentale: el poate
sugera involuntary ce asteapta de la subiecti sau subiectii isi modifica reactiile pentru a nu se
prezenta intr-o lumina nefavorabila lor in fata experimentatorului;
=”ruperea” subiectului din cadrul lui natural si introducerea intr-un mediu nou.
*Experimentul natural.
Experimentul natural presupune desfasurarea lui in situatii sociale reale. Subiectul nu mai este
“rupt” de mediul social-ambiental natural, participarea subiectilor la experiment este determinate
tocmai de situatia sociala concreta, iar cercetatorul nu influenteaza prin prezenta sa, situatia
experimentala. Maurice Duvenger distinge urmatoarele forme ale experimentului de teren:
=experiment pasiv-cercetatorul observa si inregistreaza schimbarile intervenite intr-o
colectivitate fara sa manevreze variabilele cercetarii sau cauta sa stabileasca relatiile dintre
factorii care au produs o anumita situatie.
=experiment activ:
-direct-factorii experimentali sunt introdusi de cercetator;
-indirect-generarea factorilor experimentali de o situatie naturala, inatmplatoare, imprevizibila-
efectele sociale ale unor evenimente naturale devin obiect de studio (inundatii, incendiu,
cutremur).

ETAPELE APLICARII UNUI EXPERIMENT:

1.Stabilirea teme de cercetare a obiectivelor cercetarii si a problemei;
2.Elaborarea ipotezei (sau a ipotezelor);
3.Stabilirea variabilelor experimentale (indeoendenta si dependent);
4.Stabilirea situatiei experimentale;
5.Stabilirea subiectilor in grupe experimentale si de control;
6.Manipularea si masurarea variabilelor;
7.Prelucrarea datelor experimentale;
8.Redactarea raportului de cercetare.

Documente
a)Publice: -Oficiale
-Neoficiale
b)Personale: -Oficiale
 6.Tipologia documentelor dupa Septimiu Chelcea.

Cifrice

Scrise a)Publice: -Oficiale

Necifrice -Neoficiale
b)Personale: -Oficiale
-Neoficiale

a)Aparitnand culturii material:

-unelte de munca
Vizuale -produsele muncii
b)Apartinand culturii spirituale:
-simboluri
-iconografie

Nescrise a)Filme:
Audiovizuale
-documentare
-artistice
b)Emisiuni TV
-documentare
-artisitce

Auditive
a)Productii orale:
-povestiri
-cantece
-legende
b)Discuri, benzi imprimate:
-documentare
-artisitce

A. Documente cifrice publice oficiale-sunt acele documente emise de catre autoritatile de stat,
care privesc intreaga colectivitate umana si sunt exprimate prin expresii numerice, cifrice
(recensamantul).
B. Documente cifrice publice neoficiale-cuprind informatii si date statistice, rezultate ale
cercetarilor sociologice anterioare, tebele, grafice, toate acestea incluse in carti, reviste, studii
statistice tiparite, ziare, alte publicatii.
C. Documente cifrice personale oficiale si neoficiale-acte care ofera informatii semnificative
cu privire la evolutia in cariera profesionala, in calitatea vietii, statut social etc.
a)actele de proprietate, decizii de salarizare;
b)bugetele de familie, insemnarile privind cheltuielile individuale.
D. Documente necifrice publice oficiale-documentele istorice, actele judecatoresti, registrele
vamale, regulamentele interioare ale institutiilor, diverse rapoarte, legi-sunt de foarte mare
insemnatate.
E. Documente necifrice publice neoficiale-documente care cuprind specificul unei anumite
epoci sau regiuni geografice si in acesta categorie putem include revistele, ziarele cartile,
programele de spectacole, afisele.
F. Documente necifrice personale oficiale-ofera date importante cu privire la forma de
organizare a vietii sociale, informatii legate de individ dar si de colectivitate: certificatele de
nastere, buletinul de identitate, toate actele eliberate de autoritati, actele de proprietate,
testamentele.
G. Documente necifrice personale neoficiale-sunt acte confidentiale, care reflecta tarile si
experienta de viata a individului, ofera date despre obiceiurile tarii, despre modul de organizare a
societatii, a familiei, informatii cu privire la starea materiala a unor categorii sociale.

7. Ancheta sociologica.
Etimologic frantuzescul “enquete” este radacina cuvantului Ancheta, care presupune ascultarea
oamenilor pentru a verifica existent sau inexistenta unui fapt sau a unei situatii.
Aceasta metods prin cele doua instrumente de investigare interviul si chestionarul, apeleaza la
esantionul de oameni intrebandu-I asupra unor probleme de interes sociologic ale caror
raspunsuri sunt ulterior utilizate si structurate pe diferite criterii.

=>Chestionarul poate fi inteles ca o multime de intrebari de regula scrise, adresate subiectilor

sub forme variate, intr-o anumita succesiune, pe baza unor considerente logice si psihologice.

*Din punct de vedere tehnic metoda anchetei are doua variante fundamentale:
I. Ancheta directa sau reala. Intrebarile se adreseaza subiectilor anchetei sub forma orala, de
catre cercetator sau personae auxiliare, folosite doar pentru culegerea informatiei numite
operatori de ancheta.
Tehnica se realizeaza de cele mai multe ori printr-un dialog: intre cercetator si subiectul supus
investigatiei, dar in anumite cazuri cu totul deosebite, ea poate lua si forma unui dialog prin
telefon-doar pentru colecarea unei cantitati reduse de informatii, se foloseste foarte rar.
II. Ancheta indirecta sau in scris. Sociologul ia doar un contact indirect cu subiectul, intrucat
acesta din urma este chemat sa citeasca si sa i se completeze singur chestionarul-formular care i
se inmaneaza intro forma sau alta.
*Tehnica anchetei indirecte se realizeaza in mai multe forme concrete. Unele dintre cele mai
vechi, dintre primele utilizate constau in:
1.Publicarea chestionarului in ziare si reviste-colectarea raspunsurilor tuturor celor ce doresc
sa returneze formularul complet.
2.Restrangerea unei multimi de personae intr-o sala-se realizeaza sub controlul cercetatorului
care distribuie chestionarele, explica scopul anchetei si precizeaza modalitatea de completare.
3.Inmanarea chestionarului in mod individual fiecarui subiect-de catre un membru al echipei
de cercetare sau auxiliar.
4.Prin posta-chestionarul se trimite subiectilor ce formeaza esantionul, insotite de o scrisoare in
care se precizeaza scopul anchetei si se dau intructiunile de completare.
Indiferent de modalitatea de realizare, ancheta presupune apelul la chestionar, adica la acel set
de intrebari adresate direct sau indirect subiectilor.

=>Interviul face apel la ghidul de interviu, se deosebeste de ancheta prin aceea ca cercetatorul
realizeaza o discutie libera cu subiectul, ghidul de interviu mentinand convorbirea in cadrele
initial fixate. Se observa tangent intre interviu si ancheta directa.

Totusi anchetele au rolul lor efficient, ele imbunatatind anumite aspect ale sistemelor sociale,
economice sau politice.
Exista mai multe tipologii de clasificare a anchetelor:
~Dupa scopul si felul in care se desfasoara avem achete:
Intensive-se fac pe putini oameni (locul de munca sau in cartier) tema aleasa fiind specifica si
actuala iar rezultatele sunt conforme cu asteptarile si actualitatea.
Extensive-se fac pe esantioane mai mari (orase sau tari). Rezultatele obtinute sunt generalizate si
au o valabilitate extinsa.
Calitative-studiaza fapte si lucruri specific. Un dezavantaj este ca informatiile obtinute nu sunt
prea masurabile totusi, sunt mai mici fata de alte tipuri de achete.
Cantitative-datele obtinute sunt foarte reprezentative deoarece ancheta studiaza un numar foarte
mare de oameni, se utilizeaza pentru studierea obiceiurilor de cumparare sau in campaniile
electorale.
Discriptive-datele obtinute in urma investigarii parerlor oamenilor in legatura cu anumite aspect
sociale, economice si politice.
Explicative-se ocupa cu cercetarea unor ipoteze stiintifice si cu verificarea veridictatii acestora.
~Dupa felul in care se aplica instrumentele in cadrul realizarii anchetei:
Anchete collective-sunt foloste pe anumite grupuri bine delimitate de oameni, pentru a afla
opinia generala a acestora.
Anchete individuale-intrumentul de cercetare este folosit individual pe fiecare subiect
intervievat sau chestionat.
Anchete orale sau directe-intrebarile se adreseaza subiectilor anchetei sub forma orala.
~In functie de timpul necesar:
Anchete transversal-elementele care se studiaza se refera la un moment fix pe asa temporala.
Anchete longitudinale-sunt valabile, fie in trecut, fie in present cu multe posibilitati de a ramane
actuale si in viitor.
~Dupa problemele luate in calcul (tematica):
Anchete socio-economice;
Anchete publice;
Anchete despre dezvoltare;
Anchete de tip commercial;
Anchete despre modalitatea de comunicare in masa.
*O ancheta sociologica presupune in desfasurarea ei, mai multe faze, fiecare faza avand un
continut specific, presupunand responsabilitati si cuprinzand etape specific:
1.Faza pregatitoare;
2.Faza anchetei de teren propriu-zisa;
3.Faza de prelucrare, de analiza, interpretare a datelor si de valorificare a rezultatelor anchetei.
Avantajele si dezavantajele:
-Costul; -Influenta;
-Timpul de realizare; -Raspunsuri/nonraspunsuri. -Caliate;
 Factorii dezvoltarii persinalitaţii.
Personlitatea este totalitatea modelelor comportamentale ale unui individ, organizate
intr-un sistem unic şi durabil.
Personalitatea este rezultatul interacţiunii complexe a mai multor categorii de factori.
a) Moştenirea biologica- reprezinta materia prima din care se cladeşte viitoarea
personalitate, deoarece copilul se naşte cu anumite precondiţionari rezultate din
combinarile genetice ale parinţilor.
b) Mediul fizic- poate influenţa anumite trasaturi de personalitate.
De ex: pers. care traiesc intr-un mediumai sarac in resurse au un comportament mai
agresiv decat cei ce traiesc in medii mai bogate. Se poate afirma ca dintre toate categoriile
sociale de factori care influenţeaza personalitatea , mediul fizic are cel mai scazut rol.
c)Cultura- consttuie unul dintre factorii importanţi de modelare a personalitaţii. Procesul
de socializare cuprinde atat elemente specifice, diferite de la un gr la altul.
Personalitatea modala trebuie inţeleasa in mod static(mod-valoare cu frecvenţa cea mai
mare intr-o serie) , adica anumite trasauri de personalitate se intalnesc la majoritatea
membrilor unei societaţi, dar nu la toţi. .
d) Experienţa de grup- la naştere copilul este o simpla fiinţa umana care se mulţumeste cu
satisfacerea nevoilor biologice. Incepand cu varsta de 2 ani copilul incepe sa devina
conştient de sine si sa se identifice prin «eu». Supraveţuirea biologica a copilului nu este
posibila fara ajutorul adulţilor, iar devenirea sa ca fiinţa sociala nu este posibila in afara
interacţiunii unui grup. Unele grupuri sunt mai importante , de la care inivizii preiau idei
şi norme de comportament . Acestea sunt gr de referinţa in formarea personalitaţii. Din
aceasta categorie fac parte famili şi grupurile pereche( formate din pers cu aceeaşi varsta
şi acelasi statut.)Imaginea despresine se poate modifica in raport cu modul in care el se
simte perceput de catre grupurile cu care interacţioneaza.
Inclinaţia egocentrica consta in tendinţa individului a se plasa in centrul evenimentelor.
Imaginea de sine ii serveşte individului in prestabilirea raspunsurilor in cazul unor cazuri
anticipate.
George Herbert Mead dezvolta conceptul de altul generic ca un ansamblu de aşteptari
pe care individul crede ca ceilalţi le au de la el.
Altul generic desemneaza aşteptarile comunitaţii dar nu toţi membrii comunitaţii
prezinta aceiaşi importanţa pentru individ.Anumite persoane suntmai importante.
Altul semnificativ desemneaza persoanele care exercita o influenţa majora asupra
comportamentul indivizilor.
e) Experienţa personala- fiecare individ are o experienţa personala unica, prin care se
deosebeşte de ceilalţi. Experienţa personala nu este niciodata incheiata pe parcursul vieţii
individului. Experienţa trecuta poate fi reevaluata din perspectiva noilor experienţe,
producandu-se modificari de atitudini şi de comportamente, şi prin aceasta, modificari de
personalitate.
Procesul de socializare.
Socializarea reprezinta procesul prin care se formeaza personalitatea umana,prin
care individul invaţa din familie , din şcoala, comportamente, abilitaţi,info. Care-l
transforma in fiinţa sociala, capabila sa traiasca şi sa se dezvolte in societate.
Socializarea este moalitatea prin care un organism biologic este transformat intr-o
fiinţa sociala capabila sa acţioneze impreuna cu ceilalţi.
Transferul de culura de la o generaţie la alta se face prin intermediul socializarii.
Fara socializare societatea nu ar putea exista.
a)Teorii ale invaţarii:
- modificarea permanenta a comportamentului, care rezulta din experienţele traite.
- ea se relizeaza in familie, de la gr pereche, scoala, locul de munca prin
intermediul comunicarii;
-prin invaţare comportamentul devine flexibil;
- Invaţarea se infaptuieşte pe 2 cai: condiţionarea şi observarea comportamentului
altora;
- invatarea se realizeaza asociativ prin condiţionare operanta şşi prin intarire.
Condiţionarea operanta individul invaţa din trecut,reţine ce consecinţe au avut
comportamentele sale. Repeta comportamentele dorite şi va evita
comportamentele negtive.
Invaţarea prin intarire dresajul animalelor: animalul primeşte stimul pozitiv
cand executa o mişcare conform aşteptarilor dresorului şi invers. Aceşti stimuli
,formeaza reflexe, adoptand numai comportamente placute.
Daca invaţarea s-ar face prin condiţionare sau numai prin experienţa , ea ar fie
incompleta,iar unele consecinţe ar fi fatale.
Invaţarea observaţionala consta in dobandirea unor rs prin observarea altor
oameni fara ca individul sa fi fost in situaţia de a da primul aceste rs. Opereaza cu
simboluri,reprezentarea evenimentelor,experienţelor.
b)Teoriile dezvoltarii cognitive.
Dezvoltarea ca fiinţa sociala are 2 aspecte: dezvoltarea cognitiva şi dezvoltarea
morala.
Oamenii recepteaza info, le analizeaza, le stocheaza, le reactualiyaza, le utilizeaza
. Are loc procesul mental, cognotive- utilizeaza info. Provenite din mediu şi
memorie in luarea deciziilor .
Jean Piaget distinge 4 etape in dezv cognitiva a copilului:
1. Senzomotorie de la naştere pana la 2 ani, copilul descopera relaţiile dintre
senzaţiile sale şi comportamentul motor.
2. Preoperaţionala- 2-6 ani. Copilul işi reprezinta lucrurilein mintea sa.
3. Concret operaţionala- 6-12 ani , introduce principiul conservarii, copilul
invata ca o cantitate data nu se schimba , chiar daca infaţişrea nu se schimba.
4.Formal operaţionala 12 ani pana la varsta de adult. Adolescentul devine
capabil sa gandeasca logic,s opereze cu raţionamente abstracte şi ipotetice.

Agenţii socializarii.
Socializarea este realizata intr-o multitudine de forme şi situaţii, de numeroşi
agenţi, dintre care cei mai importanţi sunt familia,gr pereche, şcoala şi
mijloacele de comunicare de masa.
Familia este intermedirul intre societatea globala şi copil, locul in care se
modeleaza principalele componente alte personalitaţi. In fiecare familie copii sunt
socilizaţi diferit. Socializarea intr-o familie de intelectuali este diferita in multe
privinţe de cea dintr-o faamilie de muncitori , precum şi cea dintr-o familie urbana
este diferita de cea rurala. Intervin diferenţe şi in raport cu rangul naşterilor: in
socializarea celui de-al doilea copil apar modificari faţa de modul in care a fost
socializat primul nascut. Socializarea in cadrul familiei este determinata de
imagiinea pe care o are societatea asupra copilului. Socializarea se mai face şi in
funcţie de rolul pe care parinţii , il anticipeaza pentru copil şi care nu intovdeauna
concorda cu rolul pe care şi-l doreşte copilul. Neconcordanţa provoaca conflicte
familiare.
Grupurile pereche formate din pers care au aproximativ aceeaşi varsta, se
manifesta ca agenţi de socializare importanţi in perioada copilariei şi a
adolescenţei. Gr pereche le ofera copiilor posibilitatea sa se manifeste independent
, in afara controlului parinţilor. In relaţiile cu parinţii sau adulţii , copii au o
poziţie subordonata , gr perecheoferindu-le posibilitatea sa interacţioneze ca egali.
Amintirile pastrate de parinţi din propria subcultura sunt insuficiente pentru a
inţelege subcultura juvenila in care sunt socializaţi copii lor.
Şcoala este un agent socializator complex,care ofera info calificari, cat si un
intreg climat valoric şi normativ, formal şi informal. Elevii şi studenţii invaţa nu
numai din cele prezentate de prof. dar şi din interacţiunea cu ceilalţi elevi şi
studenţi. Fiecare şcoala ajunge sa dobandeasca trasaturi specifice,elemente
culturale , astfel incat elevii unui liceu se diferenţiaza de elevii altui liceu. Şcoala
dezvolta şi un raport de complicitate intre copii, numit şi «comunitate delicventa».
Se manifesta ca o complicitate intre elevi de a se apara de autoritatea profesorului.
Mijloace de comunicare de masa tind sa devina unul dintre principalii agenţi de
socializare. Mass- media desemneaza ansamblul organizaţiilor care vehiculeaza
info. Catre un nr mare de oameni. Efectele mijloacelor de comunicare au efecte
atat pozitive cat şi negative,iar efectele lor socializatoare depind de conţinutul
mesajului. Copii care privesc emisiuni prosociale tind spre cooperare, ajutor şi
orientare decat cei care privesc emisiuni cu un conţinut mediu violent.
Televiziunea ofera modele comportamentale care devin referenţiale pentru copii.
Violenţa induce copii la comportamente agresive sau se prouce contrariul,
emisiune violente pot avea efecte de inhibare a predispoziţiilor negative.

Grupurile sociale.

Gr social este un concept cheie in sociologie.

Sunt cunoscute 2 accepţiuni ale conceptului:
Una mai generala nespecificata , care desemneaya prin grup orice reunire,
grupare indifferent de natura,relaţiile dintre membri.
Una mai speciala specifica, desemneaya un anumit tip de reniune a unui nuamr
de persoane in dependenţa de unii parametri. Reiese ca. Gr social este un mediu şi
un spaşiu in care se desfaşoara viaţa şi activitatea oamenilor, un mod specific de
organizare, ineracţiune.
Grupul social este un ansamblu de pers caracteriyat e o anumita structura şi
cultura specifice rezultate din procesele şi relaţiile psihosociale dezvoltate in
cadrul sau. Membrii unui gr au sentimentul de indentitate comuna şi un set comun
de speranţe care le organizeaza interacţiunea.
Mulţimea este un nr de pers care se intalnesc mai mult sau mai puţin intamplator ,
pe o perioada oarecare de timp şi cauta satisfacerea a trebuinţelor şi dorinţelor
individuale. Ex: publicul unui spectacol.
Ceata reuniunea voluntara a unor indivizi cu asemanari intre ei din perpectiva
preucuparilor , idealurilor, preferinţelor, aspiraţiilor. De obicei format din puţine
pers timp de cateva zile sau luni cu un grad de organizare şi structurare relativ
redus. Ex: cete de copii, adolescenţi, delicventi.
 Grupul social dispune de cateva elemente specifice:
- prezenţa unui pricipiu de organizare( stabilirea unor obiective şi sarcini
commune, precizarea unor modele de acţiune)
- Existenţa unui sistem de valori şi atitudini comune( valori aranjate ierarhic şi
recunoscute de membri şi atitudini ce corespund acestor valori. Toate acestea nasc
coerenţa dintre membri.)
- Sentimentul apartenenţei la grup (este expresie a legaturii sociale a membrilor
grupului, acesta este numit şi «Conştiiţa de sine» şi permite sa vb de existenţa gr
social.
Grupurile sunt formate din indivizi ce se infuenţeaza reciproc. Cu cat oamenii au
o legatura fiyica mai profunda, cu atat creşte propabilittea de a contacta unul cu
altul .Pe langa apropiere este importanta şi asemanarea dintre indivizi, deoarece
oamenii se simt mai comod in compania celor care au incredre,idei si valor
comune.
Procesele interacţiunii grupului.
Comunicare este activitatea centrala a celor mai multe gr. Membrii se info.unul pe altul
, se liniştesc,striga,se corecteaya. Comunicarea intre membrii grupului nu se produce
intamplator. Procesul comunicarii nu se realizeaza fara greutaţi. Intotdauna intre cei doi
(emiţator şi receptor) exista mediul, prin care se face transmiterea informaţiei,deoarece
el poate deforma info.şi procesul de inţelegere.
Exista obstacole de natura diferita, şi anume:
- Materiale(zgomote, nivelul tehnic existent);
-La nivelul vorbitorului natura conceptelor, personalitatea celui care transmite info,
status şi rolul participanţilor,normele de comunicare.
- la nivelul ascultatorului: inteligenţa, competenţa, cultura subiectului,
interesele,sentimentele şi rolul celui care asculta.
Cunoaşterea acestor obstacole este utila , deoarece poate contribui la evitarea
deformarilor procesului comunicarii la evitarea sau inlturarea unor probleme.
Comunicarea şi interacţiunea membrilor nu este intotdeauna uşoara şi placuta. Uneori
membrii grupului se gasesc in conflict. Se disting 3 forme diferite pe care conflictele le
pot lua:
- cu rezultat zero- o pers fie castiga ceva, fie pierde totul;
- cu motiv mixt- nici una din cele 2 pers nu vrea sa castige sau sa piarda tot.
Conflictele bazate pe personalitate sunt provocate de diferenţierile personale dintre
indivizii implicaţi.
Conflictele situaţionale sunt provocate de contextul social, in care se afla oamenii.
Conflictul fundamental se produce in legatura cu normele fundamentale ale situaţiei.
Conflictul nefundamental implica aplicarea normelor acceptate la o situaţie specifica.
Conflictul poate ajuta la calificarea scopurilorgrupului şi a graniţelor. Daca este tratat
cum trebuie , el poate mari gradul de participare şi coeziunea acestuia.
Coeziunea-este o caracteristica importanta a grupului, determinand gradul in care
membrii se simt legaţi unul de altul. Cu cat un gr este mai legat, cu atat creşte
posibilitatea ca el va fi stabil şi ca membrii se vor conforma normelor sale.
Coeziunea pare a avea o importanţa pentru grupur, o posibila consecinţa a coeziunii
grupurilor este tendinţa grupurilor unite de a fi mai puţin tolerante faţa de diferenţe şi
deosebiri de opinii.
 Organizarea sociala. Structura sociala. Sistemul social.
Structura sociala- se refera la modul de alcatuire a realitaţii sociale, la modul in care
elementele sistemului social se ordoneaza şi se ierarhizeaza la relaţiile necesare
essential ce se stabilesc intre aceste elemente.
Structura sociala e un ansamblu de relaţii cuprinzand o multitudine de elemente ce
poseda insuşirile de totalitate ,de transformare şi de autoreglaj.
Structura sociala se refera la modul de alcatuire a sistemului social , in timp ce organ.
Sociala se refera la modul lui de funcţionare.
Organizarea sociala- sistem de valori şi instituţii sociale , de modele comportamentale,
de mijloace de acţiune şi de control social , care asigura satisfacerea nevoilor unei
colectivitaţi, coordoneaza activitatea membrilor acesteia, reglementeaza relaţiile dintre
ei şi asigura stabilitatea şi coeziunea colectivului. Organ. Sociala e un ansamblu de
mijloace prin care colectivitaţile, grupurile şi societaţile işi menţin echilibrul şi işi
asigura funcţionarea.
Principalele elemente ale organ.sociale sunt: rolurile şi statusurile sociale, modele
comportamentale,instituţiile sociale.
Instituţiile sociale sunt sistemul de comportament şi de relaţii ce reglementeaza viaţa
şi activitatea indivizilor.

Instituţiile sociale.
Instituţie sistem de relaţii sociale organizate pe baza unor valori comune şi in care se
utilizzeaza anumite procedee in vederea satisfacerii nevoilor fundamentale ale
activitaţilor sociale. Prin activitaţile sale care le desfaşoara, instituţiile urmaresc
realizarea mai mulor scopuri:
a) satisfacerea unor nevoi sociale dintr-un anumit domeniu;
b) asigurarea continuitaţii vieţii sociale;
Aceste scopuri sunt urmarite prin realizarea unor funcţii:
Funcţiile pot fi manifeste (exprimate clar in scop şi ideologiile instituţiilor şi deriivate
din scopuri).
Latente- neintenţionate,prroduse secundare ale funcţiilor manifeste.
Instituţiile poseda mai multe elemente :
- Intituţiile au un anumit scop;
- Instituţiile realiyeaya o serie e funcţii;
- Scopul este realizat cu ajutorul unor mijloace;
- Fiecare instituţie poseda anumite simboluri.
O instituţie funcţioneaza cand sunt realizate o serie de condiţii:
a) Definirea clară a scopului şi obiectivelor.
O instituție trebuie să corespundă unor nevoi şi probleme reale şi importante, In caz
contrar, ea este parazitară și poate menține decát prin constrângere. Dacă scopul nu este
clar definit, poate să apară şi situația de paralelism insuituțional, când mai multe
instituții se ocupá de rezolvarea aceloraşi probleme, dar în mod diferit Consecințele
acestei situații sunt suportate de către cetățeni: imposibilitatea rezolvării unor cerințe,
greutăți în soiuționarea acestora (durată lungă de soluționare, comunicări
interinstituționale numeroase), derută la nivelul celor care apelează la serviciile
instituțiilor.
b) Organizarea rațională a activităților în cadrul instituției.
Prin organizare, trebuie så se stabilească precis sarcinile funcționale ale fiecărui
compartiment şi ale ficcărui rol. In caz contrar, personalul instituţiei nu va şti ce sarcini
revin și cum trebuie să le soluționeze. Instituția va funcționa greoi, pentru cele mai mici
probleme fiind necesară intervenția unor persoare din vårful ierarhiei instituționale.
c) Depersonalizarea rolurilor instituționale.
Personalul instituției trebuie să activeze în vederea realizării obiectivelor instituției și
nu a unor scopuri personale. Utilizarea rolurilor instituționale în vederea obținerii de
avantaje personale compromite buna funeționare şi prestigiul instituției. Corupția
funcționarilor antrenează corupția cetațenilor care sunt nevoiți să apeleze la mijloace
incorecte pentru a-şi putea rezolva problemele.
d) Acceptarea socială a mijloacclor şi procedeelor folosite de institutie.
Procedeele folosite in realizarea funcțiilor instituționale trebuie så fie în concerdanța cu
valorile recunoscute, acceptate și promovate de către societate. Instituția nu poate atenta
la libertatea cetatenilor sub pretextul realizării funcțiilor sale.
e) Recunoașterea socială a utilității instituțici.
Pentru a funcționa eficient, instituțiile trebuie să fie acceptate ca utile de către cetăteni și
să se bucure de prestigiu. În cazul în care nu au reușit să-și câştige recunoaşterea
socială, ele sunt considerate inutile, servind doar intereselor unor grupuri sociale sau
sunt considerate periculoase pentru cetățeni. In aceste situații, indivizii evită să intre în
relație cu instituțiile respective. Imaginea publică negativă asupra acestor instituții le
compromite funcționarea şi, prin asociere, pot conduce la scăderea prestigiului altor
instituții cu care ele întrețin legături funcționale.
f) Relațiile dintre instituții și autonomia instituțională.
Intrând în relații unele cu altele, instituțiile se influențează reciproc în realizarea
funcțiilor lor. Familia influențează asupra instituțiilor economice prin crearea anumitor
modele de consum, asupra instituțiilor politice, prin socializarea anumitor valori.
Instituțiile economice influențează instituțiile educative prin structura cererii de forță de
muncă calificată. Instituțiile educative influențează relațiile indivizilor cu instituțiile
economice, politice, religioase. Intrnicât comportamentul indivizilor este influențat de
instituții diferite, nici o instituție nu poate controla complet comportamentul membrilor
sãi. Pentru a realiza eficacitatea funcționării instituțiilor este necesar să se producă o
alianță instituțională.
Stucturi instituţionale.
O primă clasificare distinge instituțiile formale și neformale.
In cazul istituțiilor formale, scopul, obiectivele, procedeele de actiune, modul de
organizare, rolurile sunt precis stabilite și reglementate prin prescripţii cu caracter
juridic .
În cazul instiţuțiilor neformale, reglementarea se face pe baza unor norme vagi, iar
exercitarea rolurilor este personalizată. In unele situați, instituțiile neformale dublează
sau înlocuiese institutiile formale Instituțiile neformale apar tot pe baza unor nevoi
sociale importante Uneori aceste pracedee contravin procedeelor folosite, đe instituțile
formale Frocedele informale pot fi clientelismul informal (prestarea reciproca a unor
servici).
Instituții economice.
In această categorie sunt cuprinse toate instituțiile care se ocupă de prodncerea,
circuiatia și desfacerea bunurilor, prestarea de servicii și de organizare a muncii
(întreprinderi industriale și agricole, servicii publice. bănci, cooperative ete).
Instituțiile economice sunt dependente de diviziunea muncii și de tipul de proprietate. În
concepția lui Durkheim diviziunea munci este principala sursă a cocziunii și salidaritaţii
sociale.
Diviziunea muncii şi tipul de proprietaté, împreuna ale criterii (nivelul forțelor
productive, relațile dintre clase) permit stabilirea tipurilor de societăți. Pe baza acestor
criterii, Marx a deosebit cinci tipuri principale de societate: societatea primitivă.
societatea antică, societatea asiatică, societatea feudală și societatea capitastă.
Instituții politice și juridice.
Aceste instituții se ocupá de cucerirea, menținerea și exercitarea puteri. În această
categorie intră parlamentele, guvernele, partidele politice, armata, tribunalele.
procuratura, poliția, închisorile. Elementul principal al instituțiilor politice este puterea
Aceasta este folositá pentru menținerea și consolidarea orânduiri respective, pentru
asigurarea funcționării tuturor instituţiilor sociale. pentru menținerea coeziunli sociale,
pentru controlul comportamentului cetaţenitor și prevenirea comportanentelor nedorite.
Puterea politică poate fi exercitată în moduri diferite. Există astfel o exercitare
unipersonală (dictatură, monarhie absolutä democratică.
In funcție de modul de obținere a puterii politice și de exercitare a ei, distingem puterea
tradiționalista (accesul la putere se face pe baza unci succesiuni stabilite),
charismatica (aceasta decurge din calitățile excepționale deținute de o persoana sau
atribuite acesteia de un grup de interese) si birocratică (aceasta funcționeaza pe baza
unui aparat administrativ organizat rațional) . În exercitarea puterii, instituțiile politice
folosesc diverse tehnici: autoritatea magică sau religioasă a suveranului, convingerea
cetățenilor că paterea este exercitată în numele lor.
Instituțiile juridice asigura elaborarea legislatiei si aplicarea legilor. Ele dețin un rol
inportant in exercitarea controlului social din cadrul societății. In acest scop folosese un
sistem de sancţiuni pedepse și recompense) stabiliT prin prevederile legii.
Instituțiile culturale educative.
Aceste instituții au ca scop menținerea tradiției culturale și dezvoltarea creației culturale
socializarea indivizilor conform normelor și valorilor sociale existente şi societate. În
această categorie intră grădinițele de copii, şcolile, institutele de învățämânt superior,
aşezămintele culturale.
Principalele funcții ale instituțiilor culturaie și educative sunt:
1.pregătirea pentru o anumită ocupație; datorită schimbărilor rapide în tehnicile de
producție este necesar ca această pregătire să se efectueze pe toata durata vieții și, când
este nevoie, să se poată produce o recalificare ocupațională;
2.menținerea valorilor culturale prin transmiterea de la o generație la alta;
3.dezvoltarea la indivizi a capacității de a gândi şi acționa în mod rațional și
independent; 4.îmbogățirea vieții indivizilor în vederea integrării în viața socială;
5.intervenția în formarea personalitäții indivizilor;
6.formarea atitudinilor cetățeneşti şi patriotice.
In afară de aceste funcții declarate, instituțiile culturale şi educative realizcază și o serie
de funcții latente:
1.incurajarea și facilitarea mobilității sociale;
2.contracararea acțiunii socializatoare indezirabile a altor instituții sociale;
3.transmiterea simbolurilor şi valorilor promovate đe forţa existenta.
In cadrul unor societăți, aceste funcții latente pot provoca anumite dificultăți.