PROIECT ECOTURISM-Parcul Naţional Munţii Rodnei

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE,SPECIALIZAREA


ECONOMIA COMERŢULUI,TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

ECOTURISMUL ÎN ROMÂNIA-
STUDIU DE CAZ:PARCUL NAŢIONAL MUNŢII RODNEI

ANUL III
CUPRINS

CAP.I ECOTURISMUL.TEORETIZARE A ELEMENTELOR FUNDAMENTALE:

1. Ecoturismul. Concept şi definire

CAP.II AMENAJAREA TURISTICĂ A PARCULUI NAŢIONAL MUNŢII RODNEI:

2.1 Amenajarea turistică a Parcului Naţional Munţii Rodnei

2.1.1 Peisajul natural cu valoare turistică al Parcului Naţional Munţii Rodnei

2.1.2 Peisajul turistic antropic al Parcului Naţional Munţii Rodnei

2.2 Organizarea turismului în Parcul Naţional Munţii Rodnei

2.2.1 Forme de turism practicate în Parcul Naţional Munţii Rodnei

2.3 Principalele arii turistice acceptate în Parcul Naţional Munţii Rodnei

Cap. III PARCUL NAŢIONAL MUNŢII RODNEI ÎN CONTEXTUL STRATEGIEI

DE TURISM DURABIL:

3.1Impactul activităţilor economice asupra ariilor protejate

BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I. ECOTURISMUL.CONCEPT ŞI DEFINIRE

Odată cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai conștienți de complexitatea,


fragilitatea și valoarea inestimabilă a planetei noastre. În același timp, turismul tinde să devină
o expresie tot mai populară a acestei conștiințe. Datorită evoluției transporturilor și
tehnologiei informației, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a
contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale.
Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absența
unui management corespunzator poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor
și a comunităților locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de
vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. Partea bună este că aceeiași
ascensiune a turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservarea cât și pentru
bunăstarea comunităților locale.
Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor
naționale și a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obținute din alte resurse. De
asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru
comunitățile cu puține activități generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori
nivelul de educație și conștiință al turiștilor, transformându-i în susținători entuziaști ai
conservării mediului natural și cultural.
Ecoturismul poate fi privit așadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un
concept cu principii, studiat de cercetători și organizații nonguvernamentale încă de la
sfârșitul anilor ’80 și ca un sfârşit de piață în plină evoluție, fiind o formă a turismului în arii
naturale.
Definirea ecoturismului
Pe masură ce ecoturismul se dezvoltă și câștigă popularitate, apar diferite obstacole
care vor trebui surmontate. Dificultatea provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris
doar prin activitatea desfasurată, așa cum se întamplă cu alte forme de turism (turism de
aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc). Ecoturismul încorporează întotdeauna
activități diverse în mijlocul naturii (drumeții, ascensiuni montane, observarea vețuitoarelor în
habitatul lor natural, etc), dar poate include și activități culturale.
Ecoturismul are și o importantă componentă educațională, este o șansă de a învăța respectul
pentru natură și pentru cultura locală, iar pentru unii o șansă de auto-reflecție inspirată de
frumusețea imprejurimilor.
Una dintre primele definiții ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este
dată în anul 1988 în cadrul programului din Belize inițiat de Rio Bravo
Conservation&Management Area: “ecoturismul este o formă de turism cu impact scăzut
asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia și unde se depune un efort conștient în
vederea reinvestirii unei părți adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care
se bazeaza. Este o formă de turism durabil și care asigură beneficii populației locale”.
Societatea Internatională de Ecoturism (T.I.E.S.) a elaborat în 1991 o definiție mai
succintă: “călătorie responsabilă în arii naturale, care conservă mediul și susține
bunăstarea populației locale”.
În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare formulează propria definiție astfel:
“ecoturismul este calatoria responsabilă față de mediu în zone naturale relativ nealterate,
cu scopul aprecieri naturii (și a oricăror atracții culturale trecute și prezente), care
promovează conservarea, are un impact negativ scăzut și asigură o implicare socio-
economică activă și aducătoare de beneficii pentru populația locală”.
Conceptul de ecoturism
Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitatea,
responsabilitatea, protejarea, conservarea, atitudinea prietenoasă față de mediu și nu în ultimul
rând “verde”, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici și numeroase confuzii
între ecoturism și termenii ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism
verde, geoturism.
Termenul de “turism responsabil” atrage atenția asupra faptului că cea mai mare parte
a activităților turistice nu sunt responsabile: polulația locală este exploatată, resursele naturale
și culturale nu sunt respectate și ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al
turismului durabil și sugerează faptul ca toți cei implicați într-o activitate turistică, turiști
prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă față de destinația turistică.
O variantă asemanatoare este: “turismul conștient”, care încurajează o înțelegere mai
profundă a naturii, oamenilor și locurilor. Un alt termen întalnit adesea este cel de “turism
alternativ”. Problema în acest caz este că termenul se definește prin ceea ce nu este , adică
turismul tradițional. Turiștii nu iși descriu interesele ca fiind alternative iar serviciile sau
destinațiile pe care le aleg sunt tot ele care îi motivează de obicei: natura, religia, educația,
aventura, etc.
Termenul “turism verde” este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului
durabil.
Societatea “Național Geografic” a lansat termenul de “geoturism”, ca fiind: “forma de
turism care sprijină sau imbunatățește caracteristicile geofizice ale unui spatiu-mediul
înconjurator, cultura, estetica, patrimoniul și bunastarea locuitorilor”.

CAPITOLUL II. AMENAJAREA TURISTICĂ A PARCULUI NAŢIONAL


MUNŢII RODNEI

2.1 Amenajarea turistică a Parcului Național Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei înființat în anul 1932 prin Jurnalul Consiliului de
Ministri nr. 1949 / 1932, reconfirmat prin Legea nr. 137 / 1995 si prin Legea nr. 5 / 2000 este
arie protejată de interes național și international, fiind încadrat conform clasificării I.U.C.N.
( Uniunea Internaţionalî pentru Conservarea Naturii) în categoria a II-a – Parc Național –
Rezervație a Biosferei.
Parcul Național Munții Rodnei este cea mai întinsă arie protejată din nordul Carpaților
Orientali, având o suprafață de 46.399 ha, din care 3.300 ha au fost declarate rezervație a
biosferei în anul 1979.
Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților,
cât și prezenței a numeroase specii de faună și flora, endemite și relicte glaciare. Majoritatea
localităților situate în vecinătatea parcului sunt atestate documentar din secolelel XIII – XV:
Rodna, Moisei, Năsăud, Borșa, Rebra, etc. Din punct de vedere etnografic se diferențiază 2
zone: Maramureșul la nord și Năsăudul la sud, zone ce conservă tradiții, obiceiuri străvechi și
elemente de arhitectură tradițională. În partea de sud a parcului se găsesc izvoare minerale cu
proprietăți terapeutice (stațiunea Sangeorz Băi).
Din punct de vedere administratic parcul se întinde în județele Maramureș și Bistrița
Năsăud. Parcul Național Munții Rodnei nu include întregul lanț al munților Rodnei ci numai o
parte a acestora. De la vest la est, pe o lungime a crestei principale de aproximativ 55 km (de
la Pasul Setref până la Pasul Rotunda), iar de la nord la sud, pe o lungime de 25 km, de la
Pasul Prislop până în localitate Valea Vinului – județul Bistrița-Năsăud.
Prin poziția geografică, acest masiv se află la contactul a doua arii de influență: baltică
și oceanică, cu diferențieri între versanții nordici și cei sudici.
Regimul și repartiția elementelor climatice sunt supuse etajării determinate de
diferența de altitudine între cota maximă de 2.303 m (Vf. Pietrosu) și zonele periferice
parcului, situate la circa 700 m altitudine.
Temperatura medie anuala a aerului scade odată cu altitudinea, fiind de 7-8º C la
poalele muntelui, respectiv negativă (-1,5º C) la înălțimi de peste 2.200 m. În luna ianuarie
temperatura medie a aerului este de -3º C la altitudini mici și -9º C în zona somitală. În luna
iulie temperatura medie a aerului variază între 7º C (în zona crestei) și 18º C (la baza
munților) iar precipitațiile depașesc valoarea de 1.200-1.300 mm / an.

Flora şi fauna:

Flora parcului național este constituită din specii vegetale distribuite etajat, în concordanță cu
structura geologică, caracteristicile solului și climei, structurii geomorfologice sau altitudinii.
Referitor la arbori si arbuşti, există conifere cu specii arboricole de: brad (Abies alba), molid
(Picea Abies), pin (Pinus), larice (Larix decidua), zâmbru (Pinus cembra), zadă (Larix), tisă
(Taxus baccata), respectiv Specii de foioase cu arboret de: gorun (Quercus petraea), stejar
(Quercus robur), fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer
pseudoplatanus), tei (Tilia cordata), frasin (Fraxinus excelsior), castan sălbatic (Aesculus
hippocastanum), ulm (Ulmus glabra), arțar (Acer platanoides), jugastru (Acer campestre),
mesteacăn (Betula pendula), cireș (Prunus avium), plop tremurător (Populus tremula), arin de
munte (Alnus viridis), arin negru (Alnus glutinosa), salcie albă (Salix alba), salcie căprească
(Salix caprea). La nivelul ierburilor este întâlnită o gamă diversă de plante (unele foarte rare și
protejate prin lege, altele endemice pentru această zonă) cu specii de: bujor de munte
(Rhododendron kotshyi), floarea de colț (Leontopodium alpinum), angelica (Angelica
archangelica), narcisă (Narcissus stellaris), bulbuc de munte (Trollius europaeus), crucea
voinicului (Hepatica transsilvanica), ghințură galbenă (Gentiana lutea), laleaua pestriță
(Fritillaria meleagris), brioală (Ligusticum mutellina), talpa ursului (Heracleum palmatum),
albăstriță (Centaurea kotschyana), arnică (Arnica montana), floare-de-perină (Anthemis
tinctoria ssp. fussii), mirodea (Hesperis nivea), clopoței (Campanula patula ssp. abietina),
garofiță de munte (Dianthus tenuifolius), opaițul Munților Rodnei (Lychnis nivalis), iarbă
roșioară (Silene acaulis), roua cerului (Drosera rotundifolia), vuietoare (Empetrum nigrum),
verzișoară de munte (Sempervivum montanum), sămânța-soarelui (Silene pusilla), foaie-grasă
(cu specii de Pinguicula vulgaris și Pinguicula alpina), trifoi de baltă (Menyanthes trifoliata),
ranunculus (Ranunculus thora), omag vânăt (Aconitum toxicum), țâța-vacii (Primula elatior
ssp. leucophylla), degetăruț (Soldanella hungarica ssp. hungarica), ochiul găinii (Primula
minima), laptele-stâncii (Androsace chamaejasme), splină (Chrysosplenium alpinum),
paroinic (Orchis ustulata). În arealul parcului a fost redescoperită după mai bine de 100 de ani
o planta rară cunoscută sub denumirea de păiușul lui Porcius (Saussurea porcii - endemism
pentru Munții Rodnei), element floristic colectat aici ultima dată în anul 1902 de botanistul
Florian Porcius, membru titular al Academiei Române.
Fauna parcului este una diversificată și bine reprezentată de mai multe specii (unele protejate
prin lege și aflate pe lista roșie a IUCN) de mamifere, păsări, pești, reptile și amfibieni.
Animale ocrotite: capră neagră (Rupicapra rupicapra), marmotă (Marmota marmota), ursul
carpatin (Ursus arctos), vidra de râu (Lutra lutra), râsul (Lynx lynx), pisică sălbatică (Felis
silvestris), jder de copac (Martes martes), jder de piatră (Martes foina), nevăstuică (Mustela
nivalis) vulpe roșcată (Vulpes vulpes), căprioară (Capreolud capreolus), cerb (Cervus
elaphus), mistreț (Sus scrofa), veveriță (Sciurus vulgaris), șoarecele de Tatra (Microtus
tatricus), șoarecele săritor de pădure (Sicista betulina), șoarecele de pământ (Microtus
agrestis), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), cârtiță (Talpa europaea), liliacul cu urechi de
șoarece (Myotis blythii), liliacul comun (Myotis myotis). Cu privire la pasari in arealul
parcului se află mai multe specii avifaunistice (de migrație și pasaj) enumerate în anexa I-a a
Directivei Consiliului European 147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor
sălbatice); printre care: acvila de stâncă (Aquila chrysaetos), potârniche de tundră (Aegolius
funereus), ieruncă (Tetrastes bonasia), caprimulg (Caprimulgus europaeus), ploier de munte
(Charadrius morinellus), barză neagră (Ciconia nigra), ciocănitoare cu spate alb (Dendrocopos
leucotos), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ciocănitoare de munte (Picoides
tridactylus), muscar (Ficedula parva), muscar-gulerat (Ficedula albicollis), ciuvică
(Glaucidium passerinum), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), viespar (Pernis apivorus),
cocoșul de munte (Tetrao urogallus) și huhurezul mare (Strix uralensis) care viețuiesc alături
de acvila mică (Hieratus penatus), ciuful pitic (Otus scops), bufniță (Bubo bubo), cucuveaua
(Athene noctua), barză albă (Ciconia ciconia), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), corbul (Corvus
corax), cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix). Șopârlă de câmp (Lacerta agilis), gușter
(Lacerta viridis), năpârcă (Natrix tessellata), șarpele de alun (Coronella austriaca), șarpele lui
Esculap (Elaphe longissima), șopârla de ziduri (Podarcis muralis), șarpele orb (Anguis
fragilis), năpârcă (Natrix natrix), vipră (Vipera berus), ivoraș-cu-burta-galbenă (Bombina
variegate), tritonul cu creastă (Triturus cristatus), tritonul de munte (Triturus alpestris),
tritonul comun transilvănean (Triturus vulgaris), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina),
broasca-roșie-de-munte (Rana temporaria), brotacul verde de copac (Hyla arborea) sau
salamandra de foc (Salamandra salamandra).

2.1.1Peisajul natural cu valoarea turistică al Parcului Național Munții


Rodnei

Aspectul reliefului modelat în cea mai mare parte în roci cristaline reflectă puternic
structura geologică. Supranumiți și “Făgărașul Nordului”, muntii Rodnei prezintă o
configurație asimemetrică cu văi abrupte și scurte spre nord, lungi și sălbatice spre sud, o
creastă principală lungă și continuuă orientată nord-vest, numeroase circuri glaciare, custuri și
vârfuri abrupte, semete. Toate aceste caracteristici conferă frumusețe si originalitate acestui
masiv montan deosebit de apreciat de către iubitorii de alpinism si drumeții montane.
Relief glaciar: Valea Lala cu circul glaciar Lala; Valea Negoiescului cu circul glaciar
Negoiescu; Valea Putredă; Valea Bistricioarei; Circul glaciar Buhăescu (cel mai mare din
munții Rodnei care adapoșteste Taurile Buhăescului); Circul glaciar Izvorul Cailor; Circul
glaciar Puzdrele; Valea Bila; Valea Bistricioarei.

Relief carstic:
Peștera Izvorul Tăușoarelor: (lungime 16.107 m) – face parte din complexul carstic
Tăușoare – Zalion (monument al naturii), se află pe versantul stâng al pârâului Izvorul
Tăușoarelor, pe partea Nordică a vf. Basca, în bazinul superior al râului Gersa.

Peștera Jgheabului lui Zalion (lungime 4.513 m) este situată la obârșia pârâului Izvorul
Orbului, afluent al pârâului Valea Seacă pe versantul sudic al vârfului Valea Seacă (1.002 m
alt.).
Peștera Zânelor (lungime 4.368 m) situată în bazinul superior al râului Rebra, pe versantul
vestic al Tarnitei Prelucii.
Peștera și Izbucul Izvorul Albastru al Izei se întinde pe o suprafață de 100 ha, făcând parte
din categoria a III-a I.U.C.N., fiind situată în partea de est a munților Rodnei, pe versantul de
sud al muntelui Măgura.
Chei și defile:
Cheile Bistricioarei, defileele Strâmba, Rebra, Cormoaia, Anieș, Izvorul Băilor (Baia),
Someșul Mare (Ilva Mica – Sângeorz – Băi – Maieru), “Ulița de Piatră”.
Forme de relief: “Poarta lui Beneș” (Poarta Corongișului) este situată între fluviul dintre
văile Izvorul Băilor și Anieș.
Cascade: Izvorul Cailor (cu o cădere de peste 80 m), Guset, Cormaia, Anieș, Cascada
Puzdrele (la 1.520 m alt.).
Abrupturi: Abruptul calcaros Piatra Rea, creasta Piciorul Moșului; cresta Turnu Roșu.
Rețeaua hidrografică este bogată, având văi înguste și pâraie repezi, lacuri glaciare de mare
altitudine.
Pasuri: Pasul Prislop (1.416 m alt.); Pasul Rotunda (1.277 m alt.).
Punte pitorești (Belvedere): Vf. Pietrosul (2.303 m alt.); Vf. Ineu (2.279 m alt.); Vf. Rebra
(2.225 m alt.); Vf. Puzdrele (2.188 m alt.); Vf. Bătrâna (1.710 m alt.), etc.
2.1.2 Peisajul turistic antropic al Parcului Național Munții Rodnei

Sub aspectul elementelor de cultură materială și spirituală, aria limitrofă parcului dispune de o
serie de obiective, care prin conținutul lor artistic sporesc valoarea turistică a acestui teritoriu,
permițând o mai largă valorificare a ofertei sale turistice. Printre obiectivele turistice de natură
antropică din zona Munților Rodnei se impun muzeele și ansamblurile memoriale din
localitățile Coșbuc, Moisei, Maieru, bisericile din lemn, de o deosebită bogație ornamentală
din Borșa, Sângeorz-Băi, Salva, monumentele comemoretive din Moisei, Borșa, Rebrișoara.
Elementele etnografice, manifestările folclorice locale, foarte raspandite, completează
valoarea turistică a zonei, acestea putând fi valorificate cu success în cadrul unor programe
turistice.
Vestigii arheologice:
•Comuna Rodna, sat Rodna: ruinele cetății medievale, cetate construită în secolul X;
ruinele bazilicii dominicane, construită în secolul XIII, din care se mai pastrează un portal și
două turnuri.
•Comuna Maieru, sat Anieș: ruinele cetății medievale, construită în sec. XVII, având drept
scop supravegherea împrejurimilor.

Monumente istorice și de arhitectură religioasă:


•Comuna Moisei: Mănăstirea Moisei datează din secolul XIV, fiind atestată documentar
în anul 1637. În secolele XVII-XVIII, în incinta mănăstirii a funcționat un important centru de
picutură bisericească.
Ansamblul monarhal cuprinde: biserica din lemn “Adormirea Maicii Domnului”, construită în
anul 1637, ce patrează picturi interioare executate pe pânză în anul 1650; biserica de zid,
construită în perioada 1910-1928 a fost realizată în stil neoclasic.
•Comuna Rodna: Biserica romano-catolică (sec. XVIII), biserica ortodoxă, în stil
neobizantic (1825).
Biserici de lemn:
•Oraș Borșa: biserica “Sf.Arhangheli Mihail și Gavril”.Biserica a fost construită în anul
1700 și se remarcă prin decorul sculptat și picturile interioare executate pe lemn în anul 1775.
•Comuna Salva, sat Runcu Salvei: biserica “Sf. Apostoli Petru și Pavel” (sec.XVIII),
biserica “Sf, Arhangheli Mihail și Gavril”(sec. XVIII).
•Comuna Rebrisoara, sat Rebrisoara: biserica din lemn “Sf. Arhangheli Mihail și
Gavril” construita in anul 1721.
•Comuna Maieru, sat Maieru: biserica din lemn “Cuvioasa Parascheva”, construită în
anul 1818, păstrează obiecte de cult și icoane de lemn cu valoare artistică deosebită.
•Comuna Săcel, sat Săcel: biserica din lemn cu hramul “Sf. Apostoli Petru și
Pavel”(1728).
Muzee și case memorial:
•Comuna Moisie: Muzeul memorial din localitate a fost amenajat în amintirea românilor
uciși de armata horthysta pe 14 octombrie 1944.
•Comuna Coșbuc, sat Coșbuc: Muzeul memorial “George Coșbuc”, profil: memorial
istoria literaturii, unde sunt expuse obiecte aparținând poetului, mobilier din casa părinților,
cărți, ediții ale operei sale etc. Muzeul, monument istoric, este amenajat în casa parintească,
care a fost construită în secolul XIX. În curtea muzeului se află bustul poetului, realizat de
Oscar Han.

Muzeul memorial George Coşbuc


•Comuna Feldru, sat Feldru: colecție muzeală, în cadrul căreia sunt expuse obiecte
etnografice din zona, costume populare, ș.a.
•Comuna Maieru, sat Maieru: muzeul sătesc, unde sunt expuse obiecte etnografice
(unelte agricole, costume populare), istorice (case dacice, schite, hărti, documente) precum și
documente ce au aparținut scriitorului Liviu Rebreanu. Muzeul deține 6000 piese, fiind unul
dintre cele mai mari colecții sătești din țară.
•Orașul Năsăud: muzeu cu secții de istorie, etnografie, artă, științele naturii, adăpostit
(din 1946) în cladirea fostei cazărmi Svarda (sec. XVIII). În satul Liviu Rebreanu: Muzeul
memorial Liviu Rebreanu – inaugurat la 2 iunie 1957
Muzeul memorial Liviu Rebreanu

2.2 Organizarea turismului în Parcului Național Munții Rodnei

I.N.C.D.T. (INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN


TURISM) a realizat strategia de management a turismului în Munții Rodnei . Astfel, s-a
stabilit că în Munții Rodnei obiectivul fundamental al managementului turistic este acela de
dezvoltare durabilă a turismului în contextul existentei Parcului Național Munții Rodnei –
Rezervație a Biosferei. Scopul fundamental este prezentat în legislație, directivele politicii
guvernamentale și în acordurile legale cu factorii implicați local sau prin alte mandate. Astfel,
acest obiectiv al managementului turistic reiese din Legislația nr. 5/200 privind Amenajarea
teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate care stabileste statutul de arie
protejată pentru Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei, la care se adaugă
prevederile Legii 462 /2001 privind regimul ariilor noastre.”
Muntele reprezintă circa o treime din suprafața țării noastre. În acest areal se regăsesc
obiective dintre cele mai diverse și de o importanță deosebită. Astfel, contextul creat,
organizarea turismului în zonele montane capătă o conotație aparte.
În cadrul lanțului carpatic, Munții Rodnei reprezintă cea mai importantă unitate Montană din
Carpații Orientali. Astfel, Munții Rodnei se individualizeaza prin:
-altitudinile cele mai înalte din zona rasariteană a Carpaților în vârful Pietrosu (2.303 m) și
vârful Ineu (2.278 m);
-existenta a numeroase lacuri glaciare: Lala Mare, cu o suprafață de 5.637 m 2 reprezentând cel
mai mare lac glaciar din Carpații Orientali, Lala Mica, Iezer, Taurile Buhăiescu, Izvorul
Bistriței Aurii, etc.;
-numeroase chei și defilee: cheile Bistricioarei, defileele văilor Sălăuta, Strâmba, Someșul
Mare;
-cascade impresionante: Casca Cailor (cira 80 m), Puzdrele, etc.;
-peșteri impresionante: Izvorul Tăușoarelor, Baia lui Schneider, Jgheabul lui Zalion;
-accesibilitate relativ ușoară, munții Rodnei fiind inconjurați de rețele rutiere;
-fond cinegetic important;
-numeroase zone naturale protejate, dintre care se distinge Parcul Național Munții Rodnei –
Rezervație a Biosferei pe o suprafață de 47.227 ha.
Toate aceste obiective turistice generează la rândul lor practicarea a numeroase forme
de turism dintre care se remarcă:
 drumeția montană, practicarea sporturilor de iarnă, turism balnear, turism rural
și agroturism, transit turistic, turism de aventură, vânătoarea sportivă, turism
științific, etc.

•Ecoturismul reprezintă o componentă esențială a turismului durabil, deoarece el:


»contribuie la conservarea biodiversității;
»include o creștere a experienței vizitatorilor;
»contribuie la bunăstarea localnicilor;
»presupune un comportament responsabil din partea turiștilor și a industriei turismului;
»este promovat inițial către grupuri mici de afaceriști la scară mică;
»presupune cel mai mic consum de resurse neregenerabile;
»accentuează participarea locală, proprietatea și oportunitățile de afaceri, mai ales pentru
locuitorii din mediul rural.

2.2.1 Forme de turism practicat în Parcul Național Munții Rodnei


În Parcul Național Munții Rodnei se practică mai multe tipuri de turism, datorită evantaiului
de comori peisagistice esistente în perimetrul său.
⸋Turismul de recreere - valorifică însușirile cadrului natural, astfel cei interesați pot să
parcurgă trasee montane de o frumusețe inedită, să observe flora bogată cu multe specii rare
sau endemice, să remarce elementele de faună deosebite, cum ar fi: capra neagră, marmota,
cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, cerbul carpatin, căprioara, etc;
De asemenea, în munții Rodnei există numeroase posibilități de practicare a sporturilor de
iarnă pe pârtiile amenajate din statiunile Borșa și Valea Blaznei.
⸋Turismul balnear – este o modalitate de fortificare a organismului uman, fiind practicat din
cele mai vechi timpuri. Este un tip de turism născut din necesitățile oamenilor de a-și reface
sănătatea, căutând să valorifice efectele tămăduitoare ale apelor minerale;
⸋Turismul cultural – poate fi practicat în zona datorită existenței a numeroase obiective care
poartă pecetea spiritului creator al oamenilor acestor locuri, din cele mai vechi timpuri.

2.3 Principalele arii turistice acceptate în Parcul Național Munții Rodnei

Turismul reprezintă un instrument major pentru conservarea ariilor protejate și pentru


creșterea conștientizării despre mediu a vizitatorilor și rezidenților.
Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei reprezintă o arie naturală
protejată, de tip mixt, zonă inclusă în categoria a II-a I.U.C.N.(Uniunea Internaţională pentru
Conservarea Naturii), respectiv “arie protejată administrată în principal pentru protecția
ecosistemului și pentru recreere”. Conform legislației naționale, parcurile naționale sunt acele
arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor eșantioane
reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprizând elemente naturale cu valoare
deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic,
speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri știintifice,
educative, recreative și tursitice.
Principalele zone funcționale ale Parcului Național Munții Rodnei sunt:

A. Rezervații știintifice: corespunzatoare categoriei I a I.U.C.N. (“Arie protejată


administrată în principal în scopuri științifice”), care reprezintă ecosisteme protejate al căror
scop este protecția și conservarea unor habitate naturale cuprizând elemente cu valoare
deosebită, supuse unui regim strict de protecție, pentru a fi păstrate într-o stare naturală pe cât
posibil neperturbată. În prezent, din acestă categorie fac parte urmatoarele rezervații ștințifice:
Pietrosul Mare, cu o suprafață de 3.300 ha și Piatra Rea, cu o suprafață de 50 ha. În perimetrul
lor se pot desfășura numai activități științifice, cu acordul forului științific competent.

Pietrosul Mare

B. Monumente ale naturii – corespunzatoare categoriei a III-a I.U.C.N. (“Arie


protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale specifice”), care
cuprinde elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică și peisagistică
deosebită, fiind supuse unui regim strict de protecție pentru a se asigura păstrarea trăsăturilor
naturale specifice. În funcție de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populației poate fi
limitat sau interzis.
În momentul de față, din acestă categorie fac parte urmatoarele monumente ale naturii:
Ponorul, Peștera și Izbucul Albastru al Izei – 100,5 ha, Poiana cu narcise Valea Secii – 5,0 ha,
Peștera din Valea Cobasel – 1,0 ha, Ineu – Lala – 2.68 ha, Peștera de la Izvorul Tăușoarelor,
Izvorul Bătrâna – 0,5 ha, Izvorul Mihaiesei – 50 ha.

C. Restul suprafeței – din Parcul Național Munții Rodnei de 42.942 ha, cu regim de
protecție specială, în care sunt premise turismul controlat, activități de natură educativă și
recreativă precum și activități tradiționale ele comunităților locale, în condițiile stabilite de
Regulamentul și de Planul de Management al Parcului.
Zonele de protecție integrală se constituie din suprafețele acoperite cu vegetație
forestieră, jnepeniș și alți arbuști, stâncării și grohotișuri din zona de protecție specială,
precum și alte suprafețe, delimitate și aprobate conform prevederilor Planului de
Management.

CAPITOLUL III. PARCUL NAŢIONAL MUNŢII RODNEI ÎN


CONTEXTUL STRATEGIEI DE TURISM DURABIL

Pentru valorificarea cât mai eficientă a bogatului patrimoniu turistic al acestei zone
unice în țară prin diversificarea resurselor (cadrul natural de excepție, monumete religioase și
laice, tradiții și obiceiuri, etc.), dezvoltarea activității turistice trebuie să respecte principiile
dezvoltării durabile, având în vedere armonizarea activităților turistice în contextul dezvoltării
economice regionale și locale colaborate cu cerințele legislației privind protecția mediului.
Dezvoltarea durabilă, viabilă și susținută din punct de vedere ecologic este considerată
acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor
viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Dezvoltarea durabilă presupune atingerea a trei
obiective și anume: creșterea economică, bunăstarea socială și protecția mediului.

3.1 Impactul activităților economice asupra ariilor protejate

Ariile protejate includ în perimetrul lor ecosisteme fragile, biocenoze vulnerabile în


raport cu modul de utilizare a terenurilor astfel încât, gama activităților umane cu impact
negativ asupra acestora este foarte vastă. Cele mai agresive forme de intervenție antropică
asupra inter-relațiilor dintre componentele naturale ale peisajului ariilor protejate pot fi:
1. Industria
2. Agricultura
3. Transporturile
Industria – patru sectoare ale industriei au impact deosebit asupra ariilor protejate:
• industria energetică;
•industria manafacturieră;
•industria extractivă;
•industria mesteșugarească la scară mică.
•Generarea energiei – poate afecta ariile protejate în fiecare etapă a procesului
tehnologic: extragerea combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a
curentului electric și transmiterea curentului electric către consumatori.
Mai mult decât atât, poluarea cu petrol din mare ameninta multe habitate costiere si
marine; centralele hidroelectrice, barajele si rezervoarele au adus pagube unei parti importante
a parcurilor nationale, iar liniile electrice desfigureaza multe peisaje protejate.
•Industria manufacturiera – poate avea impact asupra ariilor protejate din apropiere,
in principal prin efectele poluarii si generarii de trafic greu.
•Industria extractiva – pune probleme speciale Numeroase arii protejate se suprapun
unor areale potentiale de aprovizionare cu roci si chiar zacaminte de subsol, necesare pentru
industria prelucratoare.
Depozitele de nisip şi pietriş sunt deseori descoperite în zonele umede, iar depozitele
alternative scoase din mare cauzează probleme ecologice. Exploatarea acestor surse este
deseori în conflict direct cu scopurile unei arii protejate. Dacă toate aceste sectoare produc
dificultăţi ariilor protejate, pot exista şi beneficii. Fostele zone miniere adânci şi fostele
cariere oferă şansa refacerii unei păduri. Carierele abandonate pot fi folosite pentru crearea de
noi habitate. Acestea pot să nu recompenseze ceea ce s-a pierdut, ci să demonstreze că există
oportunități ca ariile protejate să fie găsite în cele mai necompromiţătoare circumstanţe, cu
condiţia să fie urmate de politici durabile.
•Industria meşteşugărească la scară mică - de obicei este benefică pentru ariile
protejate. Ea are rareori un impact major asupra mediului, dar venitul pe care îl generează (din
prepararea mâncării pe plan local, din confecţionarea de produse artizanale bazate pe resursele
locale, precum cheresteaua sau lâna etc.), ajută la susţinerea populaţiei rurale; pe lângă
abilităţile lor tradiţionale de administrare a terenurilor, locuitorii ariilor protejate pot contribui
la menţinerea unui peisaj protejat sau pot genera un venit parţial pentru personalul parcurilor
naţionale şi al familiilor lor.
•Agricultura – înseamnă atât o folosire a terenului prin ea însăși, cât și exercitarea
unei influente puternice asupra activităților rurale. Agricultura presupune folosirea majoră a
terenului în categoria V de peisaje protejate (parcuri naturale) și este importantă în multe
rezervații naturale din categoria IV.
Ca activitate principală pe terenurile situate în proximitatea ariilor protejate, are o influență
profundă asupra ariilor protejate din toate categoriile. Unele terenuri agricole sunt de o
valoare intrinsecă pentru conservare, în sensul că flora, fauna și peisajul depind de
continuarea agriculturii de intensitate mică, deseori tradițională.
Abandonarea acestui fel de agricultură poate genera mari pagube naturii și peisajului, dar
totodată nu toate formele tradiționale de agricultură sunt inofensive ecologic. Majoritatea
practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natură și peisaje.
Folosirea intensivă a fertilizatorilor, pesticidelor și ierbicidelor a dus la poluarea și
uneori la distrugerea efectivă a ariilor naturale învecinate. În trecut, scopul agriculturii l-a
constituit creșterea productivității, deseori neținând seama de cost; surplusurile de hrană însă,
în special de Uniunea Europeana, au condus ulterior la măsuri de reducere a productivității,
prin tăierea subvențiilor, încurajarea “respingerilor” sau în alte moduri.
•Transporturile – în special cel rutier, are un impact crescând asupra ariilor protejate:
prin poluarea aerului, congestive, zgomot și întruziune vizuală și prin însăși construirea
drumurilor. Drumurile noi și “îmbunătățite” amenință numeroase arii protejate; câteva
proiecte vizează drumurile europene strategice, sprijinite de finanțări internaționale.
De asemenea, canalizarea râurilor poate pune în pericol ținuturile umede riverine, iar traseele
alese pentru căile ferate de mare viteză pot afecta habitate valoroase. Deseori, pagubele
produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate în planificarea infrastructurii
trasporturilor.
•Principalele elemente ale unei politici pentru durabilitate în transport urmăresc:
»să asigure faptul că politica de transport ține cont pe deplin de costurile sociale și ecologice
ale fiecărei forme de transport;
»să revizuiască balanţa curentă de cheltuieli între construcţia drumurilor şi îmbunătațirile în
»domeniul feroviar și alte forme de investiții în transport;
»să folosească instrumente economice, cum ar fi amenzi şi taxe, pentru a promova folosirea
eficientă a transporturilor şi a tehnologiilor mai curate;
»să lege planificarea în trasporturi cu planificarea folosirii terenurilor, astfel încât să se reducă
nevoia pentru călătorii, în special cu mijloace de transport privat;
»să extindă mult cercetarile în domeniul vehiculelor nepoluante și curate și a trasportului
public eficient.
BIBLIOGRAFIE:

1. WWW.WIKIPEDIA.ORG
2. WWW.PARCRODNA.RO
3. WWW.ROMANIASALBATICA.RO
4. WWW.BISTRITATURISTICA.RO
5. WWW.NUVEICREDE.RO
6. WWW.ENCICLOPEDIAROMANIEI.RO

S-ar putea să vă placă și