MEDICINĂ LEGALĂ

CURS ANUL V

FMV IAŞI
2020

Conf. univ. dr. Mircea LAZĂR

 MEDICINĂ LEGALĂ

COD: MV.Mv.O.S.9.601
PLAN ÎNVĂŢĂMÂNT: SEM X
DISCIPLINĂ: SPECIALITATE
OBLIGATORIE
ORE: CURS = 28
LP = 42
CREDITE: 4
EVALUARE: I. NECROPSIE
II. TEST (GRILĂ)
 MEDICINĂ LEGALĂ
OBIECTIVE GENERALE DE ÎNVĂŢARE:

1. IMPORTANŢA MEDICINEI LEGALE ÎN MEDICINA VETERINARĂ

2. EUTANASIA LA ANIMALE – NECESITATE, TEHNICI, AGENŢI
UTILIZAŢI PENTRU EUTANASIE
3. EXPERTIZA MEDICALĂ LEGALĂ ŞI DOCUMENTELE CU
UTILIZARE JURIDICĂ
4. PRINCIPALELE EXAMENE MEDICALE LEGALE
5. TEHNICA DE DESCHIDERE, EVISCERARE ŞI EXAMINARE A
CADAVRELOR DE MAMIFERE ŞI PĂSĂRI
6. NORME LEGALE PRIVIND DECONTAMINAREA
POSTNECROPSICĂ ŞI DISTRUGEREA CADAVRELOR DE
ANIMALE
7. PRINCIPALELE BOLI ALE ANIMALELOR – ETIOPATOGENEZĂ,
LEZIUNI MACROSCOPICE (ŞI MICROSCOPICE) ŞI VALOAREA
LOR DE DIAGNOSTIC
8. BOLILE REDHIBITORII LA ANIMALE
 MEDICINĂ LEGALĂ

DOMENII DE COOPERARE ML UMF + FMV:

1. MOARTEA SUBITĂ
2. TRAUMATOLOGIA MEDICO - LEGALĂ
3. MOARTEA PRIN AGENŢI FIZICI
4. MOARTEA PRIN AGENŢI CHIMICI
5. MOARTEA PRIN AGENŢI BIOLOGICI
! ZOONOZE
5. MODIFICĂRILE ORGANICE POSTMORTALE
6. EUTANASIA
7. LEGISLAŢIA EXPERIMENTULUI MEDICAL PE
ANIMALE (DE LABORATOR)
 MEDICINĂ LEGALĂ

PERSONAL:

Conf. dr. Mircea LAZĂR

Conf. dr. Sorin Aurelian PAŞCA
Asist. dr. Ozana HRIȚCU
Fiz. Gabriela RĂILEANU
Ing. Constantin VĂSUI
 MEDICINĂ LEGALĂ
ACIVITATE DIDACTICĂ:
1. CURS 2 ORE/SĂPT
JOI ORA 1610
AMFITEATRUL A1 MV

2. APLICAŢII PRACTICE NECROPSII 3 ORE/SĂPT

SALA DE NECROPSIE
DEPLASĂRI IML
SUINPROD ROMAN
AVITOP IASI
S.C. WOLF VALLEY SRL
 MEDICINĂ LEGALĂ
NECROPSIA IN MEDICINA VETERINARĂ

DEF:
AUTOPSIE denumesc totalitatea operaţiunilor de
NECROPSIE deschidere şi examinare a unui cadavru şi
PROSECTURĂ de consemnare a leziunilor, cu scopul de a
DIAGNOSTIC NECROPSIC stabili cauza morţii animalului.

IMPORTANŢA NECROPSIEI ÎN PRACTICA MEDICALĂ:

1. Rolul necropsiei în cercetare

2. Rolul necropsiei în demersul clinic
3. Importanţa juridică a examenului necropsic
4. Rolul necropsiei în diagnosticul nosologic
 MEDICINĂ LEGALĂ
1. Rolul necropsiei în cercetare

Anatomia patologică (morfopatologia) face parte, alături de anatomie şi

histologie dintre disciplinele de morfologie , cu care morfopatologul operează larg.
Obiectul de studiu al anatomiei patologice este leziunea, respectiv devierea de la
normal a structurilor în starea de boală. Etapa macroscopică a examenului
(diagnosticului) anatomopatologic (morfologic), - necropsia, reprezintă un instrument
metodologic de mare valoare în cercetarea ştiinţifică.
Anatomia patologică descrie şi interpretează, în primul rând, leziunile care apar
în mod natural în organismul animal. Dar rolul descriptiv al anatomiei patologice a fost
de mult timp depăşit, această ştiinţă medicală fiind într-o continuă dinamică şi în
relaţii din ce în ce mai strânse cu disciplinele clinice dar şi cu cele de cercetare
fundamentală. Astăzi, diagnosticul morfologic se derulează de la aspectele
macroscopice la cele microscopice (histologice) şi adeseori la modificările de ordin
electronomicroscopic (ultrastructural) şi chiar biochimic.
În cercetarea morfopatologică se practică şi experimentarea, reproducerea
experimentală a unui proces patologic, cu leziunile acestuia, fiind extrem de necesară
pentru desăvârşirea cercetării ştiinţifice ca şi în practica de diagnostic.
 MEDICINĂ LEGALĂ
2. Rolul necropsiei în demersul clinic

Necropsia devine un act formal, fără acoperire ştiinţifică şi fără

valoare aplicativă atât timp cât medicul veterinar nu încheie o intervenţie
pe un animal, în cazul morţii sau sacrificării acestuia, cu un examen
necropsic. Specialistul (clinicianul) care a pus un diagnostic clinic şi a
instituit un tratament este obligat să verifice corectitudinea deciziilor sale
prin consemnarea leziunilor.
Această conduită de a confrunta simptomele şi datele anatomoclinice
cu leziunile observate prin examenul postmortem este indispensabilă
perfecţionării medicului practician şi contribuie, în acelaşi timp, la
dezvoltarea unei anatomii patologice aplicate.
 MEDICINĂ LEGALĂ
3. Importanţa juridică a examenului necropsic

De cele mai multe ori, investigaţiile efectuate asupra unui cadavru

trebuie consemnate într-un act oficial, proces verbal sau act de necropsie.
Chiar dacă nu au importanţa, prin frecvenţa solicitării, din patologia omului,
necropsiile medico-legale trebuie să stabilească precis cauza morţii
animalului, data şi chiar ora morţii, eventuala incompetenţă sau
superficialitate a specialiştilor care au intervenit anterior, intervenţia unor
amatori, cazurile de moarte provocată deliberat.
Actul (raportul) de necropsie constituie, adeseori, probă juridică.
 MEDICINĂ LEGALĂ
4. Rolul necropsiei în diagnosticul nosologic
Pentru practica medicală-veterinară din reţeaua sanitară veterinară şi din laboratoarele de
diagnostic, rolul cel mai important al examenului necropsic este acela de a stabili cauza morţii
animalului.
Parte dintre bolile animalelor domestice evoluează cu leziuni macroscopice
patognomonice, cu alte cuvinte pot fi diagnosticate cu certitudine chiar la examenul necropsic.
Aşa este cazul, spre exemplu, al poliserositei fibrinoase a puilor de găină, leziune
patognomonică pentru colibaciloza septicemică (acută) aviară.
Un alt grup de boli evoluează cu leziuni specifice, care impun însă un diagnostic
diferenţial cu alte câteva boli; de exemplu, colita difteroidă în butoni la porc apare în pesta
porcină clasică dar şi în invazia cu Balantidium coli a intestinului gros. În aceste cazuri
diagnosticul de certitudine se precizează prin examene complementare: histopatologic,
parazitologic, virusologic.
În sfârşit, unele boli, mai ales în fazele lor acute şi supraacute, se manifestă
morfologic prin leziuni nespecifice: diateză hemoragică, colecţii seroase în cavităţile naturale,
distrofii în marile organe. Şi în aceste situaţii examenele de laborator, în primul rând
identificarea agentului etiologic, permit stabilirea diagnosticului nosologic (de boală). Deoarece
însă, aceste examene şi în mod deosebit cele virusologice, necesită condiţii materiale
deosebite, în reţeaua sanitară veterinară de la noi, investigaţiile anatomopatologice contribuie
esenţial la stabilirea stării de boală şi, mai departe, la precizarea etiologiei acesteia.
Pe lângă orientarea în diagnostic, examenul necropsic este strâns legat de calitatea
probelor expediate la laboratoare astfel că necropsia, chiar dacă este insuficientă, este
indispensabilă în stabilirea diagnosticului de boală.
 MEDICINĂ LEGALĂ
LEZIUNEA
DEF: DEVIERE DE LA NORMALUL MORFOLOGIC → (vezi ANATOMIA,
HISTOLOGIA)
CLASIFICĂRI → CRITERII:
LEZIUNE – NIVELUL DE ORG. VALOARE DE
STARE DE BOALĂ A MATERIEI VII DIAGNOSTIC
PARAFIZIOLOGICE ANATOMICE NESPECIFICE
(NORMALE) (MACROSCOPICE)
SUBLETALE HISTOLOGICE SPECIFICE
(MICROSCOPICE)
LETALE CITOLOGICE PATOGNOMONICE
(MICROSCOPICE)
ULTRASTRUCTURALE
(ELECTRONOMICRO)
 MOARTEA

MOARTEA (ORGANISM ANIMAL) =

A. OPRIREA ACTIVITĂŢILOR RESPIRATORIE, CIRCULATORIE

ŞI A SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

B. ÎNCETAREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI A RELAŢIILOR CU

MEDIUL AMBIANT

MOARTE
ORGANISM CADAVRU
 MOARTEA
Durata vieţii unor specii de mamifere şi păsări
(Prelucrare după Borisenko E.I., 1959; Kolb E., 1974)
Durata gestaţiei sau a Durata medie a vieţii
Specia
incubaţiei (zile) (ani)
Elefant 628 70-100
Cabaline 330-350 40-50
Taurine 280-285 20-25
Ovine 150-152 10-15
Caprine 150 12-15
Suine 117-120 14-20
Câine 60 10-15
Pisică 56-60 9-10
Iepure 30 5-7
Găină 20-22 20
Gâscă 28-31 80
Porumbel 17-19 50
 MOARTEA
CLASIFICARE (ETIOPATOGENETICĂ):

1. Din punct de vedere al cauzelor şi al gradului de extindere moartea poate fi locală sau
generală.

a. Moartea locală defineşte încetarea activităţilor vitale într-un teritoriu tisular anume, relativ
limitat. Pentru fenomenul de moarte tisulară locală, în limbajul medical (de fapt pentru o anume
variantă a cesteia – vezi Anatomia patologică generală) se utilizează şi termenul de necroză.
b. Moartea generală sau propriu-zisă poate fi:
- Naturală (fiziologică) aceasta este rezultatul uzurii treptate a organismului
(îmbătrânirii), cu acumularea în celule a unor produşi de degradare sau de senescenţă; moartea
naturală survine fără o cauză aparentă, prin înaintarea în vârstă, şi poate fi considerată în afara
patologicului;
- Patologică (prematură). Moartea generală patologică în clasificarea de faţă reprezintă
moartea în conceptul definiţiei iniţiale. După perioada de timp în care se instalează, moartea
patologică poate fi:
- subită (apoplectică, rapidă); aceasta intervine pe fondul unei sănătăţi aparente, ca
urmare a unor accidente: traumatisme grave, hemoragii masive, electrocutare, evoluţia supraacută
a unor boli toxiinfecţioase;
- lentă; moartea se instalează lent după o evoluţie îndelungată a unor boli, fiind
precedată de o perioadă de cădere progresivă a funcţiilor vitale denumită agonie.
 MOARTEA
CLASIFICARE (ETIOPATOGENETICĂ):

2. Din punct de vedere al intervenţiei factorilor etiologici şi din acela al ireversibilităţii

(valabil mai ales în medicina omului) moartea se clasifică în:

a. Moarte aparentă, caracterizată printr-un somn profund şi diminuarea funcţiilor sistemului

nervos., a respiraţiei şi a circulaţiei până la imposibila percepţie a lor cu mijloace comune, dar totuşi
reversibilă.

b. Moartea clinică durează aproximativ 6 minute şi se caracterizează prin încetarea

funcţiilor vitale şi menţinerea unor manifestări supravitale (contracţii cardiace, peristaltism
intestinal). În cazul intervenţiei terapeutice în primele momente ale instalării ei, moartea clinică este
reversibilă.

c. Moartea biologică – semnifică suprimarea definitivă a proceselor biologice, este

ireversibilă şi în clasificarea de faţă reprezintă moartea propriu-zisă.
Moartea biologică, ireversibilă pentru un organism considerat, constă dintr-o serie de procese
fizico-chimice desfăşurate la nivel biochimic, ultrastructural, microscopic şi macroscopic.

Rezultatul final al acestei descompuneri a organismului viu este degradarea materiei şi

readucerea ei în circuitul extraorganic al mediului exterior. Aici materia va servi la edificarea altor
organisme animale sau vegetale sau va participa la constituirea materiei lipsită de viaţă a mediului.
 SEMNELE MORŢII

= MODIFICĂRI MORFOCLINICE  DIAGNOSTICUL MORŢII BIOLOGICE

SM MIŞCAREA
SUNETE
RESPIRAŢIA
REFLEXUL CORNEEAN
ACTIVITATEA CARDIACĂ
PULSUL

ACTIVITATEA SNC
MOARTEA CEREBRALĂ
ELECROENCEFALOGRAMA 0
 PROSECTURA
SALA DE NECROPSIE

Un laborator de diagnostic autorizat – sala de necropsie:

- spaţiu total suficient;
- posibilităţi de iluminare naturală şi artificială;
- aparatură de ventilaţie artificială;
- pardoseala şi pereţii laterali din materiale rezistente şi uşor lavabile;
- mese de necropsie;
- masă-cărucior pentru instrumentar;
- dulapuri pentru instrumentar şi materiale;
- lampă cu ultraviolete;
- dulap frigorific.

În cazul efectuării necropsiei în alte spaţii decât o sală destinată acestui examen,
acestea trebuie să fie dotate cu:
- pardoseală şi pereţi lavabili,
- o masă de tablă sau acoperită cu faianţă,
- surse pentru decontaminări postnecropsice riguroase.
 PROSECTURA
INSTRUMENTARUL

Trusa de necropsie (autopsie)

Trusa de necropsie (autopsie) veterinară este necesar să cuprindă instrumentar care să
permită deschiderea, examinarea cadavrelor de specii şi cu talii diferite şi vizualizarea
modificărilor organice macroscopice până la cele mai mici detalii.
Instrumentarul trusei de necropsie este în întregime confecţionat din metal inoxidabil, fără
părţi de lemn sau material plastic, ceea ce permite o bună sterilizare a pieselor trusei, prin cele
mai diverse metode, inclusiv prin autoclavare.

Trusa de necropsie (anatomopatologică) veterinară este compusă din

instrumentar pentru secţionare:

Cuţite mari ; Bisturie; Encefalotomul; Foarfecele chirurgical; Foarfecele

butonat; Enterotomul (foarfecele enterotom); Costotomul; Fierăstrăul cu
coardă; Fierăstrăul cu lama lată; Osteotomul; Dalta simplă şi dalta ciocan.
 PROSECTURA
INSTRUMENTARUL
Trusa de necropsie (autopsie)

În afara acestor instrumente de secţionat, care sunt cele mai numeroase, trusa
de necropsie mai conţine şi alte instrumente:

Ciocanul; Pensele anatomice; Pensele chirurgicale; Ecartoare

(depărtătoare); Sonde butonate; Sonde canelate; Ace chirurgicale; Mensură
gradată; Ruleta metalică.

Pe lângă acest instrumentar, care intră în alcătuirea trusei de necropsie,

pentru efectuarea unui examen necropsic complet, cu utilitate de diagnostic şi
cu valoare de cercetare, prosectorul trebuie să aibă la îndemână şi alte
materiale:

Lupa de mână; Cântar; Sfoară şi aţă chirurgicală; Seringi, eventual cu

ace; Recipiente de sticlă sterile; Eprubete sterile; Pungi de plastic sterile;
Recipiente de sticlă cu lichide fixatoare; Lame şi lamele de sticlă;
 PROSECTURA
INSTRUMENTARUL
Trusa de necropsie (autopsie)

Toate aceste materiale vor fi completate cu altele, foarte diverse, în funcţie de

examenele complementare pe care le sugerează datele anamnetice consemnate
în fişa care însoţeşte cadavrul.
În apropierea mesei sau a locului de necropsie se vor găsi tăvi metalice
emailate pentru organe, tăviţe renale pentru formaţiuni patologice mici, găleţi cu
capace pentru resturi şi produse infectate, vase pentru conservarea pieselor de
muzeu, bureţi, materiale textile.

În condiţii empirice, de forţă majoră, în care se lucrează adeseori în reţeaua

sanitar-veterinară, sau acolo unde trusa de necropsie lipseşte, instrumentarul
poate fi improvizat din: cuţite de bucătărie, ciocan şi daltă obişnuite, topor,
fierăstrău de mână pentru tâmplărie, foarfece pentru tăiat viţa de vie. Munca este
mai greoaie şi observaţiile mai grosolane şi aproximative, dar necropsia îşi atinge
scopul de diagnostic şi în aceste condiţii. În orice caz, lipsa unei truse de
necropsie nu scuză neefectuarea examenului necropsic.
 PROSECTURA
MATERIALE DE PROTECŢIE
1. Pregătirea prosectorului

Prosectorul se va îmbrăca cu:

- Halat larg care permite o deplină mobilitate, obişnuit sau pentru chirurgie (încheiat
la spate) şi cu mânecile bine strânse în jurul articulaţiilor carpiene;
- Şorţul de cauciuc sau de material plastic gros se aplică peste halat;
- Bonetă din şifon sau hârtie;
- Cizme impermeabile din cauciuc, sau din plastic de unică folosinţă;
- Mănuşi din cauciuc pentru autopsie (mănuşi chirurgicale); acestea se pot aplica
peste o pereche de mănuşi subţiri pentru examene ginecologice care acoperă în
plus întreg braţul şi previne murdărirea mânecilor halatului; pentru îmbrăcarea
uşoară a mănuşilor, pe mâinile bine spălate se va aplica un strat fin de pudră de
talc, iar în cazul existenţei pe pielea mâinilor a unor soluţii de continuitate (plăgi,
zgârieturi, eroziuni, înţepături) acestea vor fi bine acoperite cu bandaje adezive.
După întrebuinţare materialul de protecţie de unică folosinţă se va distruge iar acela
care se va reutiliza va fi bine curăţat, spălat şi decontaminat.
 PROSECTURA
2. Pregătirea cadavrului

Pregătirea animalului pentru necropsie începe cu efectuarea examenului

bacterioscopic direct, pe sânge periferic recoltat din regiunea buzei sau a
pavilionului urechii, pentru excluderea din diagnostic a antraxului.
În cazul unor probabile zoonoze sau al prezenţei ectoparaziţilor, se
recomandă spălarea cadavrelor cu apă şi chiar stropirea acestora cu soluţii
decontaminante.
Pentru realizarea unor intervenţii comode şi eficiente, cadavrul se va fixa în
poziţia cea mai convenabilă: dorsală pentru animalele de talie mică şi mijlocie
(păsări, animale de laborator, carnivore, iepuri, porci, rumegătoare mici, tineretul
mamiferelor mari), laterală sau dorsolaterală pentru animalele de talie mare
(cabaline şi bovine adulte).
La unele specii, se impune îndepărtarea învelişului pilos sau plumos, prea
abundent în zona în care se abordează cadavrul – partea ventrală. Aceasta se
realizează prin tunderea lânii la ovine, la iepuri şi pisicile cu păr lung şi smulgerea
penelor (deplumarea) la păsări.
Înainte de a începe necropsia, prosectorul va trece în revistă toate datele
anamnetice din fişa de însoţire a cadavrului, în funcţie de care va stabili conduita
optimă de examinare.
 PROSECTURA
DECONTAMINAREA POSTNECROPSICĂ
Necropsia se va derula în condiţii de curăţenie permanentă. Sângele, urina, fecalele,
conţinutul gastrointestinal, materialele patologice rezultate în urma examinării, după o
cercetare corespunzătoare vor fi colectate în găleţi cu capac.
Cu apă curentă şi materiale textile sau bureţi se spală din când în când masa de
necropsie, instrumentarul şi mâinile prosectorului.
După terminarea necropsiei şi evacuarea cadavrului şi a resturilor, sala de necropsie cu
toate accesoriile ei, se supune unei curăţenii mecanice riguroase, executată cu mături şi
materiale textile, sub jet puternic de apă caldă sau rece.

1. Decontaminarea persoanelor

Persoanele care au asistat la necropsie sunt obligate să se spele pe mâini şi să se

decontamineze cu o soluţie de formaldehidă 0,5% în apă. Încălţămintea va fi trecută printr-o
soluţie de sodă caustică 2%.
Prosectorul se va spăla cu apă caldă şi săpun pe mâini şi pe faţă. Mâinile, chiar dacă au
fost protejate cu mănuşi de autopsie, se vor decontamina apoi în mod deosebit cu soluţii
apoase de: cloramină 1%, alcool etilic 60%, alcool sanitar, formol 2%, hipermanganat de
potasiu 2% (culoarea brună a pielii dispare prin introducerea mâinilor într-o soluţie saturată
de acid oxalic). Introducerea în soluţiile decontaminante a câtorva picături de acid acetic
glacial are asupra acestora un efect dezodorizant.
 PROSECTURA
2. Decontaminarea echipamentului

Materialele de protecţie (halate, şorţuri, bluze) sunt spălate cu apă şi săpun şi

decontaminate prin fierbere timp de 30 minute sau prin gazare în camere etanşeizate sau
etuve timp de 12 ore. Dacă pentru decontaminare se foloseşte formol, se va asigura o
atmosferă cu 90-95% vapori de apă care se obţine prin evaporarea a 25 ml apă/m3aer.
Mirosul de formol se îndepărtează prin aerisire, sau se introduce amoniac în etuva care va
mai sta două ore închisă. Doza de amoniac folosită reprezintă jumătate din cantitatea de
formaldehidă.
Mănuşile de necropsie se vor introduce în soluţie slabă de sublimat sau de bicromat de
potasiu, apoi vor fi spălate cu apă şi săpun, uscate şi pudrate cu talc în interior. Acestea se
vor păstra la loc uscat. Bineînţeles că se recomandă utilizarea unică şi apoi distrugerea
mănuşilor o dată cu aceea a cadavrului şi a materialelor patologice.

3. Decontaminarea sălii de necropsie

După o curăţire mecanică riguroasă, pardoseala sălii, mesele de lucru şi accesoriile se

vor decontamina cu formol 5% la temperatură 250 C, sau hidroxid de sodiu 3%, cloramină 1%,
clorură de var 3 kg/m2 pe podeaua udă, sublimat corosiv 2‰, diverşi detergenţi cu capacitate
mare de decontaminare.
Pe timpul nopţii şi în perioadele de repaus sălile pot fi supuse unei decontaminări de
întreţinere cu radiaţii ultraviolete.
 PROSECTURA
4. Decontaminarea instrumentarului

După ce se spală bine de resturile organice cu apă şi săpun sau detergenţi,

instrumentele se supun unei sterilizări prin fierbere cel puţin 30 minute din momentul în care
apa a început să fiarbă. Operaţiunea se face cu ajutorul sterilizatoarelor cu rezistenţă
electrică, dar în lipsa lor se poate executa în oale sau tăvi emailate, la becul de gaz. După
sterilizare, instrumentarul se spală din nou cu o soluţie slabă de detergent, se şterge, se unge
cu un start subţire de vaselină neutră (atunci când nu va fi utilizat în curând) şi se aşează în
dulapul cu instrumentar şi materiale de necropsie.
Pentru o decontaminare de întreţinere, instrumentarul care se foloseşte zilnic se poate
depune şi păstra în tăvi metalice , imersionat complet într-un detergent care nu atacă metalul.

5. Decontaminarea mijloacelor de transport

Este de preferat ca vehiculele auto sau hipo folosite la transportul cadavrelor, organelor şi
materialelor patologice de la animale moarte să fie decontaminate în locuri special amenajate
(şi) destinate acestui scop.
Vehiculele vor fi iniţial curăţite mecanic prin răzuire şi frecare cu mături aspre şi perii, după o
prealabilă înmuiere cu apă a tuturor suprafeţelor murdare. Curăţirea se încheie cu spălarea
vehiculului cu jet puternic de apă caldă.
Decontaminarea se face în mod curent cu sodă caustică 3% sau formol 5%, prin stropire
abundentă cu pompa. O decontaminare riguroasă care vizează şi germenii sporulaţi se face
cu un amestec sulfo-feric 5% cu repetarea acţiunii după 3 ore.
Indiferent care este dezinfectantul utilizat (obligatoriu în cazul sodei caustice care este
corosivă), după un repaus de 2-3 ore, vehiculul va fi spălat cu jet puternic de apă rece.
 PROSECTURA

6. Decontaminarea solului

În cazul în care necropsia s-a făcut la cimitirul pentru animale sau în alte
locuri, se impune decontaminarea suprafeţei pe care a stat cadavrul,
contaminată prin scurgerea secreţiilor, sângelui, produselor patologice, urinei
sau dejecţiilor.
Uzual se practică dezinfecţia de suprafaţă cu soluţii fierbinţi de sodă caustică
3%, formol 5%, sau clorură de var 5%, 10 litri/m2.

Pentru o decontaminare severă, care asigură distrugerea germenilor sporulaţi

(Bacillus anthracis, Clastridium spp.), se sapă pământul pe o adâncime de 15-20
cm şi se acoperă cu clorură de var uscată în cantitate de aproximativ 6 kg/m2;
acest strat de soluţie se ridică şi se îngroapă în cimitir o dată cu cadavrul. Pe
solul descoperit se împrăştie clorură de var care se umectează, şi apoi se
depune pământ adus dintr-o zonă necontaminată.
 METODE DE NECROPSIE
a. Metoda metoptică sau a lui Virchow constă, după deschiderea cavităţilor
naturale seroase, în eviscerarea şi examinarea fiecărui organ în parte, într-o
succesiune arbitrară, de obicei cranio-caudală. Metoda este comodă şi
expeditivă, dar nu urmăreşte conexiunile morfologice şi fiziologice dintre
organe.
b. Metoda holoptică, a lui Kitt sau metoda de eviscerare completă
constă în deschiderea cavităţilor naturale şi apoi eviscerarea organelor din
cavitatea bucală, regiunea cervicală şi din cavităţile toracică, abdominală şi
pelvină într-un singur bloc. Metoda holoptică se poate aplica, la adulte, la câine
şi pisică, animale cu tub gastrointestinal cu volum redus, dar în nici un caz la
porc, oaie, bovine şi cabaline, din cauza fie a complexităţii, fie a masivităţii
tubului gastrointestinal.
c. Metoda sistemelor şi aparatelor organice sau a lui Abricosov este,
de fapt, o variantă intermediară între cele două descrise anterior. Aceasta
presupune deschiderea marilor cavităţi seroase, o prealabilă inspecţie in situ a
sistemelor şi aparatelor organice, eviscerarea acestora cu păstrarea
(conservarea parţială) a legăturilor dintre organe şi apoi examinarea lor după
metodologia uzuală. Este metoda cea mai avantajoasă şi cea mai larg utilizată.