Bilete Dip
Bilete Dip
Bilete Dip
16. Protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului – principiu de drept internaţional public.
1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe deosebite după adoptarea Declaraţiei universale a
drepturilor omului. Prima consacrare oficială a drepturilor omului apare in SUA, la 12 iunie 1776, in 35Declaraţia drepturilor, care
consfinţea dreptul omului la viaţă şi la libertate. Carta ONU conţine şi ea unele dispoziţii care denotă preocuparea societăţii
internaţionale in respectarea şi garantarea drepturilor omului. Evoluţia dreptului internaţional a condus, în a doua jumătate a secolului
XX, la elaborarea unui ansamblu de reglementări coerente, unele cu caracter universal, altele pe plan regional, unele cu conţinut
global, altele specifice, referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Carta ONU a stabilit ca obiectiv al Organizaţiei, în acelaşi timp cu menţinerea păcii şi securităţii şi dezvoltarea de relaţii paşnice între
naţiuni, înfăptuirea colaborării în soluţionarea problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în
promovarea şi încurajarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului faţă de toate persoanele, fără deosebire de
rasă, sex, limbă sau religie. Între atribuţiile Adunării Generale s-a prevăzut iniţierea de studii şi adresarea de recomandări cu scopul de
a sprijini înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor omului pentru toţi. Primul document internaţional de ansamblu în acest domeniu,
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, a enunţat un standard minim, o concepţie comună despre
drepturile şi libertăţile omului, un set de cuprinzător de drepturi politice, civile, economice, sociale şi culturale.
Deşi a fost adoptată printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU şi nu printr-un tratat internaţional, multe din normele înscrise în
Declaraţie au devenit norme cutumiare, cu aplicare universală, au fost reluate în numeroase tratate internaţionale universale şi
regionale, precum şi în constituţiile unor ţări. În literatura de specialitate s-a arătat că reprezentând un principiu de drept internaţional
cu valoare imperativă, de jus cogens, principiul respectării universale a drepturilor omului obligă toate statele, în aceeaşi măsură.
2. Analizaţi principalele forme de protecție internațională a drepturilor omului.
Protecţia drepturilor fundamentale ale omului, deşi nu şi-a găsit încă o recunoaştere în dreptul pozitiv timp îndelungat, a fost asigurată
de Curtea Europeană de Justiţie, de la Luxemburg, pe baza principiilor generale existente în dreptul naţional, în patrimoniul juridic
european comun, pe baza convenţiilor internaţionale în domeniu la care statele sunt părţi, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
etc.
În această situaţie CEJ a trebuit să asigure protecţia drepturilor omului în aşa fel încât să nu afecteze principiul primordialităţii
dreptului comunitar, prin transformarea constituţiilor naţionale în izvor de drept comunitar sau prin recunoaşterea superiorităţii
acestora (menţionăm că dreptul comunitar este o ramură de drept sui generis, autonomă, care s-a desprins din dreptul internaţional,
dar şi din dreptul intern, şi este o creaţie specială, diferită, nemaiîntîlnită pînă acum).
Documentele internaţionale creează doar un anumit cadru juridic general legat de protecţia drepturilor omului, pe când concretizarea
acestor prevederi se efectuează în ultimă instanţă prin actul suveran al statului, prin reglementări interne, şi în general prin contribuţia
organelor interne ale statului care veghează respectarea necondiţionată a drepturilor omului în fiecare stat.
3. Evaluaţi consecințele încălcării de către state a principiului.
În virtutea acestui principiu statelor le revin şi o serie de obligaţii de drept internaţional cum ar fi de pildă:
- obligaţia statelor de a respecta standardele internaţionale privind drepturile omului;
- obligaţia de a nu permite nici un fel de încălcare a drepturilor omului, creând mijloace judiciare la îndemâna celor ale căror drepturi
au fost încălcate;
- să se preocupe de asigurarea pentru toţi oamenii a unui nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii şi bunăstării lor,
preocupându-se de adoptarea măsurilor sociale necesare;
- să asigure minorităţilor naţionale dreptul de a se asocia, de a duce împreună o viaţă spirituală şi de a-şi prezerva identitatea etnică,
lingvistică şi religioasă;
- obligaţia de a informa cu bună credinţă forumurile internaţionale în legătură cu modul în care statele respectă şi aplică convenţiile
internaţionale privind drepturile omului, manifestând o receptivitate faţă de sugestiile şi propunerile altor state, faţă de recomandările
organizaţiilor internaţionale.
- schimbul de teritorii;