PUBLIUS OVIDIUS NASO

Poetul neconformist al Romei. cu destinul cel mai tragic, cel mai popular poet elegiac din perioada
lui Augustus, el insusi se considera cel de-al patrulea poet elegiac al Romei, dupa Vergilius,
Tibulus si Propertius. Poet monden si extrovertit se defineste cel mai bine in epitaful sau:
HIC EGO QUI IACEO TENERORUM LUSOR AMORUM
INGENO PERII NASO POETA MEO
AT TIBI QUI TRANSIS NE SIT GRAVE QUISQUIS AMASTI
DICERE NASONIS MOLLITER OSSA CUBENT.
Se naste la Sulmo, apartine unei familii de cavaleri, studiaza retorica la Roma, Athena si in
Asia Mica. Relegat in anul 8 p. H. la Tomis, probabil din motive politice camuflate de lipsa de moralitate.In
opinia poetului motivele ar fi fost carmen et error , primul motiv referindu-se la opera sa Ars amandi, care a
servit drept pretext oficial pentru imparat de a-l acuza pe poet de coruperea morala a cetatenilor şi al doilea
motiv ramane incert, vizand o greseala comisa de poet, cel mai plauzibil fiind amestecul poetului in intrigile de
la curte. Moare la Tomis in anul 17 p.H., fara sa obtina iertarea lui Augustus si nici a urmasului sau Tiberius.
In prima etapa este TENERORUM LUSOR AMORUM, - CANTARETUL IUBIRILOR
GINGASE-da dovada de sensibilitate si subtilitate mondena; ofera detalii ale vietii cotidiene, cu referiri la
personaje mitologice. Nu sunt confesiuni lirice despre trairile proprii cum a facut Catullus povestindu-si amorul
pentru Lesbia sau Propertius pentru Cyntia.El tine sa depaseasca sfera simtirilor proprii , personale,iubirea ca
sursa a poeziei este pusa pe plan ideatic, de generalitate.In poeziile sale nu Ovidius este persoana de referinta ci
tinerii vremii, pe acestia ii educa, incercind sa-i initieze in arta iubirii, invatandu-i un anume cod de
comportament. Femeia este intruchipata conventional, dupa moda poetilor alexandrini, in persoana unei
oarecare Corinna.

ETAPELE CREATIEI
1.poemele erotice
 AMORES, - elegii de dragoste in care se prezinta iubirea frivola, lipsita de profunzime si
sinceritate, pentru frumoasa Corinna. Erotismul sau contravenea puritanismului republican
fata de care ar fi trebuit sa faca dovada ca-l respecta. Elegiile sale denota sensibilitate,
iubirea avand caracter facil.

 ARS AMANDI-poem erotic prezentat sub forma unui tratat al iubirii ,un adevarat manual
practic de erotica, un fel de catehism al iubiri.Poetul se vrea un preceptor al tinerilor,
calauza lor pe drumurile intortocheate ale lui Eros: alegerea si cucerirea femeii, arta de a
pastra iubita,cum sa se poarte cu femeile pentru a deveni demne de iubire.Monden prin
excelenta, descrie locul de intalnire al adolescentilor, teatrele, spectacolele de circ, forum-
ul; surprinde aspecte ale vietii cotidiene, detalii vestimentare, se arata interesat de
amanunte de igiena corporala. Femeile trebuie sa stie cum sa rada, cum sa planga, cum sa
dobandeasca acel –nescio quid femineum.

 HEROIDES- 21 de scrisori imaginare ale personajelor legendare catre iubitii lor,

redactate sub forma unor monologuri dramatice. Subiectele si personajele au fost luate din
surse diverse: poeme homerice, tragedia greaca, Eneida, etc. Dovedeste eruditie in
mitologie si literatura; Penelopa, Diana, Medeea, Phedra, prinse de pasiune, traiesc
zbuciumul dramelor din legenda; se opreste indelung asupra Medeei ,a carei durere merge
pana la dementa. Fin observator al psihologiei feminine, analizeaza momentul parasirii
Medeei de catre Iason. Abandonata ea reprezinta reversal iubirii,iar povestea ei se poate
transpune intr-o simpla ecuatie: Eros- Thanatos.{moarte}

1
  REMEDIA AMORIS- leacuri impotriva iubirii cand dragostea nu e impartasita ,celor
atinsi de melancolia erotica li se recomanda activitate si eforturi fizice.
2.poemele mitologice:
 METAMORFOZE-opera complexa, grava, epopee originala, alcatuita din 15 carti, scrise
in hexametru dactilic, in care sunt prezentate intr-o expunere cronologica inceputurile
universului, apoteoza lui Caesar si triumful Romei. METAMORFOSES- are ca sursa de
inspiratie mitologia supusa unui permanent proces proteic. Voia poate sa dovedeasca ca si
el se inscrie in randul poetilor ce-l sustin pe Augustus in politica de salvare a bunelor
moravuri.Incepe cu haosul primar pana la apoteoza lui Augustus, incepe cu invocatia catre
zei, anticipeaza creatia lumii, admitand existenta haosului primar; contureaza o
cosmogonie imprimand idei filosofice de la unii poeti cum ar fi Lucretius- semina rerum-
aduce elogii omului ce aspira mereu spre inaltimi.Vorbeste despre cele patru varste ale
omenirii,despre diluviu, potopul- mania cerului si a naturii dezlantuite, despre
parjolitoarea canicula- Phaeton.Eroii creati sunt preschimbati, rand pe rand de un adevarat
demiurg, ce este poetul; concureaza cu celebri sculptori Phidias sau Praxiteles in
preocuparea desavarsirii plastice.Poemul are caracter tragic, introduce povesti de iubire,
dand operei frumusete lirica prin dezvaliurea sentimentelor profound umane (Pyramus si
Thisbe; Philemon si Baucis; Orpheu si Euridice etc).In final Caesar este transformat in
stea, Octavian in zeu: nu e un act de adulatie ci doar convingerea ca opera sa va infrunta
uzura vremii, ca si Horatius este constient de valoarea sa.{vezi non omnis moriar-nu voi
muri de tot}
 FASTI-calendarul versificat al sarbatorilor romane
3.poemele personale, opera exilului, cntecele tristetii:
 TRISTIA ,EX PONTO-marturii ale instrainarii, o specie noua, elegia, care se va cultiva
peste secole.Poetul prezinta situatia nefericita , sentimentele de tristete provocate de dorul
de Roma, de casa , de familie, de prieteni. Elegiile exilului au su o valoare documentara,
Ovidius fiind primul autor ce aduce informatii despre meleagurile dobrogene.
TRISTIA- apare in cinci carti intre 8-12 I,H., sunt elegii sincere, cu forta emotionala, patetism
cautat din dorinta de a starni compasiune; foloseste fondul mitologic drept element de comparatie si nu rareori
cade in retorism pentru a-si clama suferinta.
Parve, nec invideo, sine me, liber, ibis in Urbem, Tu, cartea mea, vei merge la Roma fără mine,
Hei mihi, quod domino non licet ire tuo! Te las: acolo mie a merge nu mi-i dat.
Vade, sed incultus, qualem decet exulis esse; Dar fără de podoabe te du, cum se cuvine:
Infelix habitum temporis huius habe. Un exilat ţi-i tată, ia-ţi strai de exilat!
Nec te purpureo valent vaccinia fuco: Să nu te-mbraci, sărmano, în roşie porfiră,
Non est conveniens luctibus ille color. Căci nu acesta este al jalei trist veşmânt !
Nec titulus minio, nec cedro charta notetur, Nici măciulii de fildeş la capetele negre,
Candida nec nigra cornua fronte geras. Nici titlu scris cu roşu, nici unsă cu ulei!
Felices ornent haec instrumenta libellos, Să se gătească astfel o carte fericită !
Fortunae memorem te decet esse meae. Tu... să-ţi aduci aminte de tristul meu destin!
Nec fragili geminae poliantur pumice frontes, Să nu fii netezită cu pumice poroasă,
Hirsutus sparsis ut videare comis. Să pari la toţi zburlită, cu părul despletit
Neve liturarum pudeat; qui viderit illas, Să nu te ruşinezi de pete: acel ce-o să le vadă
De lacrimis factas sentiet esse meis. Cu lacrimile mele va şti că le-am făcut.
Vade, liber, verbisque meis loca grata saluta: Tu locurilor scumpe te-nchină de la mine :
Contingam certe quo licet illa pede. Cu-al tău picior eu însumi voi crede că le-ating !
(Tristia, I, 1, 1-16)
-personificarea epistolei sugerata de vocativul parve... liber si imperativul vade sugereaza nevoia poetului de a
comunica cu cei dragi, ramasi la Roma.Epitetul incultus, atribuit scrisorii semnifica aspectul ei modest, simplu,
lipsit de orice podoaba literara, o aluzie ce trimite indirect la conditiile improprii de a crea ale poetului ce este
acum un exulis si un infelix.Descrierea cartii este sugestiva si in culori pastelate,vesmantul ei este al tristetii si
nu de rosie porfira, si fara fildes la capete, fara titlul rosu, nu e o carte impodobita ci ea trebuie sa fie mesagera
destinului tragic al exilatului :fortunae memorem te decet esse meae”.Aspectul cartii corespunde starii

2
 interioare a poetului , ale carui lacrimi raman pe scrisoare in speranta ca cei de acasa vor intelege durerea
poetului. Preocupat de soarta sa dar si de a celor ramasi acasa poetul vrea sa-i consoleze, iar asonanta loca
grata saluta evidentiaza durerea singuratatii si nostalgia vremurilor trecute.
Cum subit illius tristissima noctis imago, Când îmi răsare-n minte imaginea cea tristă
Quae mihi supremum tempus in Urbe fuit, A nopţii de pe urmă din Roma, -n care eu
Cum repeto noctem, qua tot mihi cara reliqui, Am părăsit acolo atâtea lucruri scumpe,
Labitur ex oculis nunc quoque gutta meis. [...] Din ochii mei şi-acuma curg lacrimi, curg mereu.
[...]
Denique: „Quid propero? Scythia est, quo mittimur”, inquam; Mi-am zis pe urmă însă: „Am
drept să mai întârzii:
„Roma relinquenda est, utraque iusta mora est. Nu plec din mândra Romă la barbarii de sciţi?
Uxor in aeternum vivo mihi viva negatur, Pierdută-i pentru mine pe veci a mea soţie
Et domus et fidae dulcia membra domus; Şi casa mea pierdută şi toţi ai mei, şi voi,
Quosque ego fraterno dilexi more sodales, Cărora, ca un frate, v-am dat a mea iubire,
O mihi Thesea pectora iuncta fide! O, inimi scumpe mie, prieteni ca-n poveşti !
Dum licet, amplectar; numquam fortasse licebit Să vă mai strâng în braţe, căci poate niciodată
Amplius; in lucro est quae datur hora mihi est” N-o să mai pot; clipita aceasta e-un câştig.”
(Tristia, I, 3, 1-4; 61-68)
Poetul isi hiperbolizeaza amaraciunea prin superlativele tristissima imago,supremus tempus, si prin
comparatia oximoronica exemplis in parvis grandibus.Repetitia acelui cum iterativ, ori de cate ori,
ce arata repetarea unei actiuni, evidentiaza gandul poetului ce se indreapta obsesiv spre patria lui
draga iar despartirea fiind asemanatoare cu un rit de inmormantare.
Ultima noapte la Roma pare sa corespunda ultimei nopti a vietii sale in care este plans de sotia
credincioasa si de sclavi, sugerati prin metafora dulcia membra.Repetaarea insistenta a unor forme
verbale la pasiv, mittimur,relinquenda est,datur, polyptotonul vivo-viva, fidae-fide, comparatia
fraterno more, sunt mijloacele prin care poetul isi nuanteaza durerea despartirii si isi exprima
sentimentele profunde.Apare antiteza mandra Roma- scitii cei barbari,precum si presentimentul ca
niciodata nu-si va mai vedea locurile natale si pe cei dragi , iar clipa despartirii trebuie traita ca si cum
ar fi ultima.
.Imaginea sotiei sale Fabia. indurerata, ce a staruit sa-l insoteasca in exil, este scoasa in evidenta
necontenit, o elogiaza ca pe o divinitate, ii pune in lumina virtutile prin hiperbole, fiind comparata
cu personaje mitologice. Preamareste pe imparat, vorbeste despre speranta ce ne insoteste in toate
imprejurarile
At puto, cum requies, medicinaque publica curae, Şi crezi că noaptea vine să-mi curme
suferinţa?
Somnus adest, solitis nox venit orba malis? Că somnul dă odihnă sărmanului meu trup?
Somnia me terrent veros imitantia casus; O, nu! Cumplite visuri atunci mă înspăimântă,
Et vigilant sensus in mea damna mei. Simţirile-mi şi-atunci veghează chinul meu.
Aut ego Sarmaticas videor vitare sagittas. Ori mă feresc, în visu-mi, de-a’ geţilor săgeţi,
Aut dare captivas ad fera vincla manus, Ori mâinile în lanţuri visez că mi le pun.
Aut, ubi decipior melioris imagine somni, Iar când mă-ngână somnul cu visuri mai frumoase,
Adspicio patriae tecta relicta meae; Văd casa mea din ţara pe care n-o mai am.
Et modo vobiscum, quos sum veneratus, amici Vorbesc cu voi, amicii, cărora v-am dat cinste,
Et modo cum cara coniuge, multa loquor. Cu scumpa mea soţie, ah, câte nu vorbesc!
(Pontica, I, 2)
In cele patru carti de elegii cuprinse in volumul Epistulae ex Ponto, se poate observa ca
lamentatiile poetului continua pe acelasi ton monoton ce sugereaza suferinta si regretul poetului, dar poate, pe un
ton mai putin desperat ca in Tristia.Acum Ovidius pare sa se fi obisnuit cu noua sa situatie, sau poate s-a
resemnat.Redactate in atmosfera hibernala a tinutului scitic, epistolele pontice mai au totusi speranta ca imparatul ii
va acorda gratierea poetului.In aceasta elegie epistolara atitudinea lui Ovidius pare sa se schimbe fata de geti, iar
poetul pare impacat cu gandul ca traieste alaturi de ei, Acum ii apar doar in vis- sarmaticas sagittas- . Dorul de
casa –curae- nu l-a parasit, dor pe care nici noaptea si nici somnul nu-l ostoieste.Unicul leac-medicina- care-i
poate curma suferinta , accentuata in text prin polyptotonul somnus-somnia si de anafora aut, nu este noaptea-
nox- ci amintirea placutei vieti alaturi de cei dragi-amici, cara coniunge- si a cadrului mirific al Romei-patriae
meae.
Quosque legat versus oculo properante viator, Cu slove mari, pe urmă, tu sapă aste versuri
Grandibus in tumuli marmore caede notis: Pe marmură, să le vadă grăbitul trecător:

3
“Hic ego qui iaceo, tenerorum lusor amorum, „Eu care zac aice sunt Naso, cântăreţul
Ingenio perii Naso poeta meo. Iubirilor gingaşe, răpus de-al meu talent.
At tibi qui transis, ne sit grave, quisquis amasti, O! tu, ce treci pe-alături, dac-ai iubit vreodată,
Dicere: Nasonis molliter ossa cubent.” Nu-ţi fie greu a zice: să-i fie somnul lin!”
Hoc satis in titulo est: etenim maiora libelli Pe piatr-ajunge-atâta! Căci operele mele
Et diuturna magis sunt monumenta mei.” [...] Vor fi un mult mai mare, mai trainic monument.”
[...]
(Tristia, III, 3, 71-78)
Singula quid referam? nil non mortale tenemus De ce le spun aceste? Tot bunul nostru piere,
Pectoris exceptis ingeniique bonis. [...] Afară de-ale minţii comori şi de talent. [...]
Quilibet hanc saevo vitam mihi finiat ense, Cu sabia cea cruntă să mi se ia chiar viaţa,
Me tamen exstincto fama superstes erit; Şi, totuşi, a mea faimă prin veacuri va trăi:
Dumque suis victrix omnem de montibus orbem Cât o să vadă Roma de pe-ale ei coline
Prospiciet domitum Martia Roma, legar. Supus tot universul, citit şi eu voi fi!
(Tristia, III, 7, 43-44; 49-52)
In plina maturitate creatoare , anul 8 p. Chr., ajuns la apogeul carierei sale creatoare, Ovidius a fost
relegat la Tomis, pantru imoralitatea operei de tinerete.Poate ca o compenastie, in afara de faptul ca a
fost relegat si nu exilat, ar fi aceea ca experienta surghiunului a fost valorificata in cele mai profunde si
emotionante elegii personale, fara precedent in literatura antica.Textul ne dezvaluie o atitudine nobila
a exilatului in fata mortii- caede- pe care o simte aproape datorita pesimismului si a suferintei morale
indurate, sugerata in text prin adverbul molliter. Singura consolare in acest tinut barbar e doar poezia
nemuritoare- diuturna monumenta.Obsesia mortii este sugerata prin elemente precum tumuli,
marmore, caede,, dar aceasta obsesie dispare cand poetul isi recunoaste “vina” morala, aceea de
tenerorum lusor amorum, ce stie ca doar ingenium a fost cauza pieirii sale.Aceste versuri scot in
evidenta blandetea, duiosia si luciditatea poetului. Fara manie, el moare gandindu-se la cei ce vor
veni sa-i vada mormantul, moare trist, dar nu lipsit de consolarea ca va supravetui prin opera sa, iar
faima lui va fi purtata peste veacuri asa cum afirmase in Metamorfoze: per omnia saecula , fama
vivam. asa cum si Horatium afirma – exegi monumenum... non omnis moriar-am construit un
monument... nu voi muri de tot .
Singula quid referam? nil non mortale tenemus De ce le spun aceste? Tot bunul nostru piere,
Pectoris exceptis ingeniique bonis. Afară de-ale minţii comori şi de talent.
En ego, cum patriam caream vobisque domoque, Eu, iată, n-am nici ţară şi nici pe voi, nici
casă,
Raptaque sint, adimi quae potuere, mihi, Sunt despuiat de toate pe care le-am avut:
Ingenio tamen ipse meo comitorque fruorque: Eu n-am decât talentul (amic şi bucurie),
Caesar in hoc potuit iuris habere nihil. Pe el să pună mâna cezarul n-a putut!
Quilibet hanc saevo vitam mihi finiat ense, Cu sabia cea cruntă să mi se ia chiar viaţa,
Me tamen exstincto fama superstes erit; Şi, totuşi, a mea faimă prin veacuri va trăi:
Dumque suis victrix omnem de montibus orbem Cât o să vadă Roma de pe-ale ei coline
Prospiciet domitum Martia Roma, legar. Supus tot universul, citit şi eu voi fi!
(Tristia, III, 7, 43-44; 49-52)
Ca un adevarat vates, poet profet inspirat de muza si de zei, Ovidius este sigur ca elegiile sale vor
supravetui. Continutul ideatic al acestui text este structurat pe raportul efemeritate-etrnitate, creatie-
creator.Litota nil non mortale tenemus- noi stapanim un pieritor nimic-deschide suita de elemente
efemere: patria, domo,vitam. Acestea sunt in antiteza cu calitatile sufletului si ale talentului care-l
salveaza de timpul trecator, heraclitic al conditiei umane, si asupra caruia nici Augustus nu are putere.,
el nu-i poate rapi bucuria –fruor- cauzata de increderea in nemurire prin poezie. Poetul invoca nu doar
gloria talentului sau ci si a Romei, personificata prin epitetul victrix.Acest motiv central al autoelogiului
apare si la Horatius, si peste secole la Eminescu: numai poetul trece peste nemarginirea timpului.
At, cum tristis hiems squalentia protulit ora, Vai! Însă iarna tristă când îşi arată colţii
Terraque marmoreo est candida facta gelu, Şi geru-mbracă ţara în albul lui veştmânt,
Nix iacet, et iactam nec sol pluviaeque resolvunt, Nici soarele, nici ploaia nu pot topi zăpada,
Indurat Boreas perpetuamque facit. Şi crivăţul o-ngheaţă: ea-n veci nu se mai ia.
Ergo ubi delicuit nondum prior, altera venit, Nu s-a topit cea veche şi vine alta nouă
Et solet in multis bima manere locis. Şi-n multe părţi rămâne omăt din două ierni.
Tantaque commoti vis est Aquilonis, ut altas Aşa de tare-i vântul, că dezgoleşte case
Aequet humo turres tectaque rapta ferat. Şi turnurile-nalte le surpă la pământ.

4
 Pellibus et sutis arcent mala frigora braccis Atunci, de frig, barbarii îşi pun pe ei cojoace,
Oraque de toto corpore sola patent. Îşi pun iţari: nu-şi lasă decât obrazul gol.
Saepe sonant moti glacie pendente capilli, Iar ţurţurii de gheaţă le zuruie în plete,
Et nitet inducto candida barba gelu. De alba promoroacă scânteie barba lor.”
(Tristia, III, 10, 9-20)
Pe langa descrierea sentimentelor proprii de durere si tristete , Ovidius simte nevoia sa
accentueze asperitatea climei din regiunea dintre Dunarea de Jos si Mare, cu scopul de a starni compasiune in
speranta gratierii.Aceasta elegie reprezinta un tablou descriptiv, nuantat de epitete descriptive, un tablou exagerat
intentionat. Iarna este prezentata obsesiv, este personificata, isi arata coltii la fel si gerul ce pune haina alba
tinutului. Iarna se prelungeste de la un an la altul-bima-, pana la zapada urmatoare.Frigul Scytiei Minor ii starneste
panica, asfel ca totul i se pare o iarna eterna, personificata in text prin epitetul tristis.Peisajul hibernal este redat
plastic, hiperbolizat si prezinta un pastel, realizat prin epitete descriptive: terra candida, perpetuum nivem,glacie
pendente, sau epitete comparative- marmoreo gelu. Repetitia cuvantului gelu si a epitetului candida accentueaza
asprimea iernii dar si a localnicilor . Crivatul este redat prin termenul grecesc Boreas si prin cel latinesc Aquilo si prin
pluralul poetic personificator male frigora .Imaginile vizuale gradate cu ajutorul climaxului se impletesc cu cele
auditive: vantul si zgomotul turturilor de gheata provocat de miscarea pletelor barbarilor.-sonat moti..capilli.Autorul
nu cauta sa informeze destinatarul ci doar sa-l impresioneze, cu toate acestea textul contine si informatii autentice
privind tinuta getilor:poarta cojoace-pellibus,si itari stransi-sutis braccis, iar aspectul lor barbar este sugerat de
barba si parul lung, despletit conform epitetului personificatoe moti capilli. A exagerat special asprimea climei
pentru a starni compasiune si a obtine gratierea, dar informatiile sale raman cele mai autentice izvoare privind
pamantul, moravurile, indeletnicirile si gradul de cultura. Frigul ii starneste un fel de panica incat pierde
notiunea de anotimp, afirmand ca la Tomis nu este primavera nici vara ci numai iarna eterna.
De ger pe-aicea vinul ingheata in ulcior!
Solidul vin barbarii il sfarma- n dintii lor. Locuitorii Tomisului “cu barba si cioareci, netunsi
si rebeli, venind si plecand calari, nelipsindu-se de tolba cu sageti, cu chip fioros si vorba aspra” i-au
recunoscut talentul de poet, iar in anul 17 e. n. cand a murit l-au ingropat la poarta cetatii in semn de pretuituire
si peste secole Tudor Arghezi va afirma ca Ovidius este “poetul de neam de sange si de limba cu poporul
roman.