Cursul ANATOMIA COMPARATĂ

Sistemul respirator

Responsabil de curs: dr., confer. univer. Tatiana Cîrlig

Pentru vertebrate este caracteristică
respirația: cutanată (tegumentară),
branhială (prin branhii) și pulmonară
(prin plămâni).

Larva peștelui

Respirația tegumentară se realizează

prin toată suprafața pielii și este
carcateristică pentru larvele și în
unele cazuri forme adulte (lipsite de
inveliș solzos) a peștilor.

Peștele săritorul de mangrove lipsit

de inveliș solzos
Larva tritonului

La fel respiră prin tegument și larvele triton

amfibienilor (mormolocii), dar și toate speciile
adulte prezintă concomitent cu alt tip de
respirație (branhială sau pulmonară),
obligatoriu, și respirația tegumentară.

Brotăcel:
mormoloc și forma adultă
Respirația branhială se realizează prin branhii care pot fi externe și interne. Branhiile
externe au structura unor pene și sunt bogat vascularizate. Branhiile externe sunt
caracteristice pentru stadiile larvare la pești și amfibieni.

Larva tritonului
La fel unele specii de amfibieni cu modul de viață obligatoriu acvatic, cum sunt proteii,
sirenele prezintă paralel cu respirația tegumentară și respirația prin branhii externe.

proteiul
Respirația prin branhii interne este caracteristică pentru pești în stare adultă.
La peștii cartilaginoși branhia internă este formată din arcul branhial cartilaginos de
care se prinde septul inerbranhial din țesut conjunctiv, pe care stau fixate lamelele
branhiale. Fiecare branhie comunică cu exteriorul prin fante branhiale care
perforează cavitatea bucofaringiană. Numărul fantelor branhiale la peștii
cartilaginoși variază 5-6 perechi.
Pe schemă este aratată structura aparatului branhial la peștii cartilaginoși: 1.
septul interbranhial; 2. lamele branhiale; 3. fante branhiale; 4. spinii branhial
fixați pe arcurile branhiale cartilaginoase. Spinii branhiali formează aparatul
filtrator pentru reținerea particulilor nutritive.

Mecanismul de respirație la peștii cartilaginoși este pasiv: curentul de apă care spală
lamele branhiale se formează prin deplasarea animalului.
La peștii osoși în structura branhiilor interne se reduce septul interbranhial și lamele
branhiale stau fixate direct pe arcul branhial osos. Din cauza lipsei septului
interbranhial se reduce și numărul fantelor branhiale păstrănde–se numai o pereche de
fante ce duc în cavitatea branhială în care se prezintă branhiile (4 perechi). Cavitatea
branhială din fiecare parte a capului este acoperită de operculul osos. În structura
branhiei sunt prezenți spinii branhiali (formează aparatul filtrator).

Mecanismul de respirație la peștii osoși este activ: curentul de apă ce spală lamelele
branhiale se formează prin mișcarea maxilarelor și operculelor.
La ciclostomi, în legetură cu modul de viață parazitar, sistemul respirator s-a modificat –
branhiile interne s-au transformat în sacii branhiali. Numărul sacilor branhiali, în
dependență de specie, variază 7-14 perechi. La fel în legătură cu modul de viață parazitar se
modifică și structura faringelui care se divide în partea superioară, care realizează funcția
„esofagului” și partea inferioară, formează ductul branhial.
 De la ductul branhial pornesc canale
branhiale spre sacii branhiali. În interiorul
sacilor se prezintă lamele branhiale la
nivelul cărora se realizează schimbul de
gaze. Sacii branhiali comunică cu
exteriorul prin fante branhiale.
Mecanismul de respirație la ciclostomi
diferă în dependență de activitate. Dacă
animalul nu se hrănește și gura este liberă,
atunci curentul de apă trece prin cavitatea
bucală ajungând în ductul branhial și trece
prin sacii branhili, ieșind la exterior prin
fante.
Atunci când animalul se hrănește și stă
fixat cu pâlnia bucală pe jertvă,
mexanismul de respirație se realizează la
nuvelul fiecărui sac branhial, care este
înzestrat cu musculatura branhială proprie.
La contracția musculară sacii branhiali
realizează un curent de apă propriu.
 Respirația pulmonară se realizează prin plămâni și este caracteristică pentru peștii
dipnoi și tetrapode. Peștii dipnoi prezintă un plâmăn sau două lipsite de căi
respiratorii. Respirația pulmonare la peștii dipnoi se realizează numai atunci când
respirația branhială este imposibilă sau este insuficientă (în cazul reducerii cantității
de oxigen dizolvat în apă).

Protopterus – pește dipnoi din Africa ecvatorială. În perioda de secetă, când seacă bazinele
acvatice, peștele se îngropă în mâl formează o capsulă și cade într-o stare de hibernare,
respirând cu aer atmosferic. Are o pereche de plămâni.
 La tetrapode sistemul respirator este
format din căi respiratorii și o pereche de
plămâni.
Căile respiratorii, de obicei, sunt
formați din laringe și trahee care se
ramifică în două bronhii.
La amfibieni apode și caudate căile
respiratorii sunt parțial reduse și prezintă
dimensiuni mici.
La amfibieni ecaudate, în legătură cu
structura robustă a corpului, căile
respiratorii prezintă o cameră
laringotraheală (fig.1) care comunică cu
plamănii (fig.2).
 La amniote elementele căilor
respiratorii sunt foarte bine
dezvoltate. Laringele este susținut
de cartilaje aritinoid perechi
(fig.1.4) și cricoid inelar (fig.1.3).
La mamifere se prezintă și
cartilajul tiroid (fig.1.1) și epiglota
(fig.1.2).
Fig.1.
Traheea și bronhiile sunt
susținute de cartilaje semiinelare
la reptile și mamifere, iar la păsări
cartilajele sunt inelare.
Plămânii vertebratelor por fi: saciformi și parenhimatoși. Plămânii saciformi sunt
caracteristici pentru pești dipnoi, amfibieni, șopârle, șerpi. Plămânii parenhimatoși sunt
caracteristici pentru crocodili, broaște țestoase, păsări și mamifere.
La peștii dipnoi și amfibieni apode plămânii saciformi sunt cu pereții netezi (fig. I).
Amfibienii caudați au plămânii saciformi cu pereții slab alveolari (fig. II). Amfibienii
ecaudați au plămânii saciformi alveolari (fig. III). La șopârle și șerpi plamănii la fel sunt
saciformi, dar cu un început de ramificații intrapulmonare ale bronhiilor (fig. IV).
 Plămânii parinhimatoși au structura unui burete și
se formează prin multiple ramificații intrapulmonare
ale bronhiilor. La crocodil și broaște țestoase
ramificațiile intrapulmonare ale bronhiilor sunt
uniforme (fig. V).
La păsări de la bronhia principală (fig.VI.1)
pornesc mezobronhii (fig.VI.2) care se unesc între ele
printr-o rețea de tuburi paralele numite parabronhii
(fig. VI.5). Schimbul de gaze în plămâni se realizează
numai la nivelul parabronhiilor. În legetură cu zborul
mezobronhiile iesă în afara plămânilor formând sacii
aerieni (fig.VI.6).
Sacii aerieni realizează funcția principală –
respirația dublă în timpul zborului (schimbul de
gaze în plămâni se petrece și la inspirație și la
expirație) și funcții secundare – termoreglarea și
micșorarea greutății specifice a corpului în timpul
zborului.
Poziția sacilor aerieni în corpul păsărilor: sunt expuse printre organele
interne, pot pătrunde și în unele oase (os. coracoid)
La mamifere structura plămânilor se
complică prin formarea multiplelor
ramificații care formează arborele bronșic.
Se prezinte 4 nivele de ramificații (fig.
VII.1,2,3,4). Cele mai mici ramificații în
cadrul plămânilor sunt bronhiole (в) care
se termină cu alveole (г) la nivelul cărora
se realizeză schimbul de gaze.
 Mecanismele de respirație la tetrapode

La amfibieni în legătură cu lipsa cutiei toracice (coastele sunt reduse), pomparea

aerului în plămân și din plămâni se realizează cu ajutorul cavității bucofaringiene care
este înzestrată cu o musculatură specializată.
La amniote actul de respirație se realizează prin mișcarea cutiei toracice cu ajutorul
musculaturii intercostale, care pentru prima dată apare la reptile. În figură este arătat cum se
mișcă cutia toracică la reptile în actul de respirație. Mișcarea este orizontală.
În figură este arătat cum se mișcă cutia toracică la păsări în actul de respirație.
Mișcarea este pe verticală, datorită structurii specifice a coastelor, care
prezintă două porțiuni unite mobil între ele. Prin aceasta se mărește volumul
cutiei toracice în care se prezintă sacii aerieni.
La mamifere mișcarea cutiei toracice se realizează prin intermediul musculaturii
intercostale și mușchiului specializat diafragma, care separă cavitatea toracică de cea
abdominală.