CURS - Procedura Insolventei

Descărcați ca pdf sau txt
Descărcați ca pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 22

CURS - PROCEDURA INSOLVENŢEI

Procedura insolvenţei este un ansamblul de norme juridice prin care se


urmăreşte plata datoriilor debitorului aflat în stare de insolvenţă faţă de creditorii
săi, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de debitori, prin reorganizareea
judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment, sau acea stare a
patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor
băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile(art.3 pct.1 din Legea 85/2006).
Definiţia legală cuprinde elemente definitorii ale insolvenţei debitorului:
a). insuficienţa fondurilor băneşti disponibile- legal, insolvenţa presupune
incapacitatea de plată a debitorului. Aşadar, debitorul este în insolvenţă când
patrimoniul său este lipsit de lichidităţi ori acestea sunt insuficiente . În
consecinţă, procedura insolvenţei nu se poate aplica când debitorul, deşi dispune
de lichidităţi nu plăteşte datoriile scadente; într-un asemenea caz, creditorii au
calea executării silite, în condiţiile dreptului comun;
b). Neplata datoriilor scadente – insolvenţa presupune neplata datoriilor
exigibile de către debitor. Cu toate că legea se referă la datorii, trebuie să avem
în vedere numai datoriile băneşti ale debitorului. În actuala reglementare nu
interesează natura juridică a datoriilor debitorului, acestea putând fi comeciale,
civile, bugetare, salariale etc.
Legea nr. 85/2006 reglementează căile şi modalităţile prin care se
realizează scopul legii. Cele două căi de realizare a procedurii insolvenţei sunt:
procedura generală şi procedura simplificată.

Procedura generală – reprezintă procedura prin care un debitor, care


îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.1 alin.1, fără a le îndeplini simultan pe
cele prevăzute de art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006, intră, după perioadsa de
observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura
falimentului sau, separat, numai în reorganizarea judiciară ori doar în procedura
falimentului .
Din dispoziţiile menţionate mai sus, rezultă că procedura generală se
aplică categoriilor de persoane, prevăzutede art.1 alin.1 din lege. Aceste categorii
de persoane sunt supuse, după perioada de observaţie, fie succesiv, procedurii
de reorganizare judiciară şi procedurii falimentului, fie separat, numai procedurii
reorganizării judiciare ori procedurii falimentului.

Procedura simplificată – este procedura prin care debitorul care


îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006 intră direcxt
în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie
după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile, perioadă în care vor fi
analizate elementele arătate la art.1 alin.2 lit.c şi d din lege.

Modalităţile de realizare a procedurii insolvenţei sunt procedura


reorganizării judiciare şi procedura falimentului.
Prima modalitate, cea a reorganizării judiciare, este procedura care se
aplică debitorului persoană juridică, în vederea achitării datoriilor debitorului,
conform programului de plată a creanţelor.
Aplicarea procedurii reorganizării judiciare presupune continuarea
activităţii debitorului, urmărind obţinerea sumelor de bani necesare pentru plata
creanţelor creditorilor.
Cea de a doua modalitate, cea a falimentului, este procedura consursuală
colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia
pentru acoperirea pasivului debitorului (art.3 pct.23 din lege).
Aplicarea procedurii falimentului are drept consecinţă încetarea activităţii
debitorului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Prin finalitatea sa, procedura insolvenţei este o procedură unică. Ea se
realizează însă pe căile şi prin modalităţile menţionate. Drept consecinţă, Legea
nr.85/2006 cuprinde unele reguli comune care se aplică indiferent de calea sau
modalitatea de realizare a procedurii, şi alte reguli speciale aplicabile uneia sau
alteia dintre căile sau modalităţile de realizare a procedurii(reorganizarea
judiciară, falimentul).

A. Categoriile de debitori supuşi procedurii generale

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.85/2006, procedura generală se aplică


următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau insolvenţă
iminentă: societăţile comerciale, societăţile cooperative, organizaţiile
cooperatiste, societăţile agricole, grupurile de inrteres economic, orice persoană
juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice.
Societăţile comerciale- procedura insolvenţei se aplică societăţii
comerciale ca persoană juridică, indiferent de forma juridică pe care o îmbracă
societatea. Procedura se aplică societăţii nu asociaţilor, deoarece, în concepţia
Legii nr.31/1990, prin constituirea societăţii, asociaţii nu dobândesc calitatea de
comerciant, această calitate aparţinând societăţii coemrciale.
Nu pot face obiectul procedurii nici asociaţii în nume colectiv şi nici
asociaţii comanditaşi din societatea în comandită; art. 29 din Legea nr.85/2006
prevede că procedura aplicată societăţii în nume colectiv sau societăţii în
comandită nu se extinde şi asupra asociaţilor societăţii. O societatea comercială
aflată în lichidare, ca urmare a dizolvării, poate fi supusă numai procedurii
falimentului (art.20 alin.4 din Legea nr.31/1990).

Societăţile cooperative- sunt forme asociative de tip privat prin care se


realizează cooperaţia.
Regimul juridic al societăţilor cooperative este reglementat de Legea
1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei1 .
Societatea cooperativă este o asociaţie autonomă de persoane fizice
şi/sau juridicxe, după caz, constituită în baza consumţământului liber exprimat de
acestea, în scopul prtomovării intereselor economice, sociale şi culturale ale
membrilor cooperatori, fiind deţinută în comun şi controlată democtratic de către
membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste (art.7 din lege). Legea
reglementează două tipuri de societăţi cooperative: societăţi cooperative de
gradul I şisocietăţi cooperative de gradul II.
Societatea cooperativă din prima categorie, este o persoană juridică
constituită de persoane fizice şi înregistrată la registrul comerţului. Ea se poate
organiza ca societate cooperativă meşteşugărescă, de consum, de valorificare
de produse, agricolă, de locuinţe etc.

1
M.Of. Partea I, nr.172/2005. Prin intrarea în vigoare a Lrgii 1/2005 au fost abrogate: Decretul-lege
nr.66/1990, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu excepţia art.2 alin.2 şi 3 şi a
art. 6,7,8,10 alin.2, art.13 şi 21; Legea nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de
consum, cu excepţia art.123 şi 124.
Societatea cooperativă din cea de a doua categorie, este o persoană
juridică constituită din societăţii cooperative de gradul I, în majoritate, şi alte
persoane fizice sau juridice, în scopul integrării activităţii economice desfăşurate
de acestea şi înregistrată în registrul comerţului.
Societatea cooperativă se dizolvă şi se lichidează în condiţiile stabilite de
art.82-85 din lege.

Organizaţiile cooperatiste – sunt forme asociative din domeniul agriculturii


şi sunt reglementate prin Legea cooperaţiei agricole nr.566/20042.
Cooperativa agricolă este o asociaţie autonomă cu un număr nelimitat de
membrii, cu capital variabil, care desfăşoară o activitate economică, tehnică şi
socială pentru a furniza bunuri, servicii şi locuri de muncă exclusiv sau
preponderent membrilor săi.
Cooperativa agricolă se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe
baza actului constitutiv şi se înregistrează la registrul comerţului.

Societăţile agricole - sunt forme asociative din agricultură reglementate


de Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în
agricultură.
Societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil şi cu
un număr nelimitat şi variabil de asociaţi având ca obiect exploatarea agricolă a
pământului, uneltelor, animalelorşi a altor mijloace aduse în societate, precum şi
realizarea de investiţii de interes agricol.
Societatea agricolă nu are caracter comecial şi se înfiinţează prin actul de
constituire şi statut.

Grupurile de interes economic – este o entitate juridică reglementată de


Legea nr. 1621/2003. Grupul de interes economic (GIE), reprezintă o asociere
înbtre două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă
determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării economice a membrilor săi,
precum şi a îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

2
M.Of. Partea I, nr.1236/22.12.2004
Întrucât Legea nr.85/2006 nu face nici o distincţie, grupul de interes
economic este supus procedurii insolvenţei atât în cazul în care are calitatea de
comerciant, cât şi în cazul când are calitatea de necomerciant.

Orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi


economice- Procedura insolvenţei se aplică şi altor persoane juridice, care nu
sunt menţionate în mod expres în art.1 alin.1 din lege. Legea are în vedere nu
orice altă persoană juridică, ci numai persoanele juridice de drept privat, care
desfăşoară şi activităţi economice. Aceste două condiţii sunt îndeplinute de către
fundaţiile şi asociaţşiile reglementate de O.G. nr. 26/2000. Astfel, asociaţiile şi
fundaţiile sunt persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, iar pentru
realizarea scopului, acestea pot desfăşura activităţi comerciale, pot înfiinţa
societăţi comerciale şi pot realiza activităţi economice direct.

Debitorii exceptaţi de la aplicarea insolvenţei generale.


Procedura generală nu se aplică debitorilor care nu au prezentat
documentele prevăzute de art.28 alin.1 lit. b,c,e şi h în termenul prevăzut de lege,
adică: o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toaste conturiler
şi băncile prin care debitorul îşi relează fondurile; o listă a numelor şi a adreselor
creditorilor; o lictă a activităţilor curente pe care le intenţionează să le desfăşoare
în perioada de observaţie; o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţai de
intrare în prtocedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin
restructurarea activităţii orin prin lichidare.

A. Categorii de debitori supuşi procedurii simplificate

Procedura simploificată, potrivit art.1 alin.2 din lege, se aplică următoarelor


categorii de debitori aflaţi în insolvenţă: comercianţii, persoane fizice; asociaţii
familiale;comercianşii, care fac parte din categoriile prevăzute la art.1 alin 1 din
lege; debitorii care fac parte din categoriile prevăzute la art.1 alin.1 din lege;
societăţi comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive; debitorii care
şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment.
Comercianţii, persoane fizice, acţionând individual- persoana fizică poate
desfăşura activităţi economice în mod independent în condiţiile Legii
nr.300/2004, cu condiţia ca persoana fizică să deţină autorizaţia şi certificatul de
înregistrare.
În calitatea sa de comerciant individual, persoana fizică este supusă
procedurii insolvenţei, în condiţiile legii, însă aplicarea procedurii insolvenţei
reclamă anumite precizări în privinţa persoanelor fizice lovite de incapacitate ori
aflate sub incidenţa unor incompatibilităţi. Astfel, procedura insolvenţei nu se
aplică persoanelor care nu au capacitatea cerută pentru a fi comerciant(minorii
şi persoanele puse sub intedicţie)- aceste persoane sunt lovite de incapacitate şi
nu pot dobândi calitatea de comerciant, chiar dacă săvârşersc acte de comerţ.
Excepţional, în cazul prevăzut de art.13 C.com., adică cel al continuării
comerţului pentru minor de către ocrotitorul său legal, minorul poate face obiectul
procedurii insolvenţei.
Procedura insolvenţei se aplică persoanelor fizice, care, prin desfăşurarea
unei activităţi comerciale încalcă dispoziţiile legale prin care se stabilesc anumite
incompatibilităţi. Dacă persoana care nu respectă incompatibilitatea săvârşeşte
fapte de comerţ în condiţiile art.7 C.com., ea dobândeşte calitatea de comerciant.
În consecinţă, în cazul insolvenţei, această persoană poate fi supusă procedurii
insolvenţei – din momentul în care persoana a încetat să mai aibă calitatea de
comerciant, ea nu mai poate face obiectul procedurii in solvenţei.
Trebuie arătat că, sub imperiul Codului comercial, anumite efecte ale calităţii
de comerciant supravieţuiau încetării acestei calităţi. Potrivit art.707 C.com. – în
prezent abrogat – comerciantul retras din comerţ şi cmerciantul decedat puteau
fi declaraţi în faliment în anumite condiţii3.
O altă de soluţie nu a mai fost consacrată de Legea nr.64/1995 şi nici de
Legea nr.85/2006, astfel încât în absenţa unui temei legal, un comerciant retras
din comerţ sau care a decedat nu mao poate face obiectul procedurii insolvenţei.
Încetarea calităţii de comerciant va avea drept rezultat stingerea ex nunc a tuturor
efectelor pe care le implică această calitate.
Pornind de la faptul că, aşa cum am arătat, condiţia calităţii de comerciant se
apreciază la data cererii introductive, considerăm în cazul decesului

3
A se vedea I.N.Finţescu, op. cit. vol. III p. 48-65
comerciantului debitor, ulterior adtei cererii introductive, procedura insolvenţei va
continua. Concluzia se bazează şi pe dispoziţiile art.47 din Legea nr.85/2006
potrivit cărora de la data deschideri procedurii, debitorul pierde dreptul de a
administra bunurile din patrimoniul său, şi de a dispun de ele. Desigur, ca urmare
a trnsmisiunii succesorale, operată în condiţiile Codului civil,moştenitorii
comerciantului debitor decedat vor avea – în cazul acceptării moştenirii- toate
drepturile şi obligaţiile care decurg din aplicarea procedurii insolvenţei.

Asociaţiile familiale – procedura insolvenţei se aplică şi persoanelor fizice care


desfăţoară activităţi economice în cadrul unei asociaţii familiale, în condiţiile Legii
nr.300/2004.
Aşa cum am arătat, asociaţia familială este lipsită de personalitate juridică,
participând la raporturile juridice prin reprezentantul desemnat de membrii
asociaţiei, care, de obicei, este şi titularul autorizaţiei administrative.
Întrucât asociaţia familială nu este subiect de drept, procedura insolvenţei
se aplică reprezentantului asociaţiei familiale, care încheind acte juridice în nume
propriu este şi debitor pentru obligaţiile asumate. Efectuând fapte de comerţ în
condiţiile art.7 C.com., reprezentantul asociaţiei dobândeşte calitatea de
comerciant şi, deci, este subiect al procedurii insolvenţei.

Comercianţii care fac parte din categoriile prevăzute de art.1 alin.1 din lege,
care îndeplinesc una din condiţiile menţionate la pct.1- 4.
Legea are în vedere următoarele categorii de debitori comercianţi. Societăţile
comerciale, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste şi grupurile de
interes economic, care au calitatea de comerciant. Acestor categorii de
comercianţi li se aplica procedura simplificartă, dacă îndeplinesc una dintre
condiţii: nu deţin nici un bun în patrimoniul lor; actele constitutive sau
documentele contabile nu pot fi găsite; administratorul nu poate fi găsit; sediul nu
mai există sau nu corespunde adrsei din registrul comerţului. Inaplicabilitatea
procedurii generale, acestor categorii de comercianţi este pe deplin explicabilă,
deoarece, având în vedere situaţiile menţionate, în care s-au afla debitorii
comercianţi este exclusă pisibilitatea aplicării procedurii reorganizării judiciare-
lor li se aplică procedura simplificată, adică direct procedura falimentului.
Debitori care fac parte din categoriile prevăzute de art.1 alin.1 din lege, care
nu au prezentat documentele prevăzute de art.28 alin.1 lit.b,c,e, şi h în termenul
prevăzute de lege- ascestor categorii de debitori li se aplică procedura
simplificată în cazul în care, formulând cererea introductivă pentru deschiderea
procedurii de insolvenţă nu aneaxează la cerere şi nu depun în 10 zile de la
înregistrarea cererii următoarele acte: lista completă a tuturor bunurilor
debitorului; lista creditorilor; lista acti ităţilor curente pe care le intenţionează să
le desfăşoare în perioada de observaţie, declaraţia prin care debitorul îşi arată
intenţia de intrare îăn procedura simplificată sau de reorganizare.

Societăţile comerciale dizolvate anterior cererii introductive- conform art. 228


din Legea nr-31/1990, dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii
lichidării. Această procedură implică lichidarea activului şi pasiului socetăţii,
precum şi satisfacerea drepturilor asociaţilor cuvenite la lichidarea societăţii.
Societatea în lichidare care se află în stare de insolvenţă poate fi supusă
procedurii simplificate, adică procedurii falimentului, în condiţiile Legii 85/2006.

Debitorii care şi-au declarat prin cererea introductivă inbtenţia de intrare în


faliment – prin declaraţia anexă la cererea introductivă, debitorul poate opta
pentru intrarea în faliment, în felul acesta debitorul va fi supus procedurii
simplificate.
Procedura simplificată se va aplica şi debitorului care nu este îndreptăţit să
beneficieze de procedura de reorganizare judiciarp. Potrivit legii nu poate formula
o cerere de reorganizare judiciară, debitorul, persoană juridică, care în ultimii 5
ani, precednţi hotărârii de deschidere a pricedurii, a mai fost supus unei astfel de
proceduri(art.30 din Legea nr.85/2006).

Participanţi la procedura insolvenţei

Organele care aplică procedura insolvenţei


Scopul procedurii insolvenţei este acoperirea pasivului debitorului aflat în
insolvenţă, prin plata creanţelor creditorilor- astfel procedura insolvenţei
urmăreşte asigurarea unei protecţii a intereselor creditorilor.
Procedura insolvenţei este aplicată de anumite organe abilitate de lege:
instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul.

A. INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI -

Intervenţia instanţelor judecătoreşti este necesară pentru ocrotirea intereselor


generale, dar şi indispensabilă pentru soluţionarea unor aspecte litigioase pe
care le implică realizarea procedurii insolvenţei. Potrivit legii, instanţele
judexătoreşti chemate să aplice procedura insolvenţei sunt, tribunalul şi curtea
de apel.
Tribunalul – toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia
recursului prevăzut la art.8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază
teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul
comerţului.
Deci, pe lângă competenţa obişnuită, stabilită de art.2 pct.1. lit.a C.proc.civ.,
tribunalul are în competenţa sa şi aplicarea prcedurii insolvenţei, indiferent de
valoarea creanţelor debitorilort.
Competenţa tribunalului, privind aplicarea procedurii insolvenţei priveşte şi
societăţile comerciale cu capital de stat. Astfel, în temeiul art.6 din Legea
nr.85/2006, instanţa judecătorească de drept comun în aplicarea procedurii
insolvenţei este tribunalul şi nu judecătoria.
Pentru a evita orice confuzie, legea precizează că sediul debitorului avut în
vedere este cel care figurează în registrul comerţului, sau după caz, în registrul
societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
Determinarea competenţei teritoriale privind aplicarea procedurii insolvenţei
ridică o problemă în cazul care, după ivirea stărtii de insolvenţă, debitorul îţi mută
sediul în raza teritorială a altui tribunal. Pentru determinarea competenţei într-un
asemenea caz se ia în considerare sediul debitorului la data deschiderii
procedurii.
Pentru aplicarea cu o mai mare operativitate şi în scopul asigurării unei
continuităţi în realizarea procedurilor pe care le implică procedura insolvenţei,
legea prevede că procedurile în cauză sunt exercitate de un judecător sindic-
acesta fiind un judecător al tribunalului specializat în aplicarea procedurii
insolvenţei.
Legea nr.85/2006 instituie noi reguli procedurale menite să asigure o mai
mare celeritate a desfăşurării procedurii insolvenţei (art.7 din lege).
Astfel, în vederea publicării citaţiilor, convocărilor şi notificării actelor de
procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, după deschiderea procedurii se
editează Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în
Buletinul procedurilor de insolvenţă înlocuieşte, de la data publicării acestora,
citarea, convcocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual, faţă
de participanţii la proces, acestea fiind prezimate a fi îndeplinite la data publicării.
Prin excepţie, se realizează, conform c.proc.civ., comunicarea actelor de
procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii.
În procedurile contencioase reglementate de Legea nr.85/2006 vor fi citate în
calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi şi interese sunt supuse spre
soluţionare judecătorului-sindic, în condiţii de contradictorialitate.

Curtea de Apel – potrivit art.8 din Legea nr.85/2006, curtea de apel este
competentă să soluţioneze recursul împotriva hotărârilor judecătorului-sindic
pronunţate în executarea atribuţiilor sale prevăzute de art.11 din lege.
Termenul de recurs este de 10 zile şi curge de la data comunicării hotărârii
judecătorului-sindic, dacă legea nu prevede altfel. Recursul se judecă în
cmpleturi specializate, în termen de 30 zile de la înregistrarea dosarului la curtea
de apel; citarea părţilor se face prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
În vederea soluţionării rercursului, se trimit la curtea de apel, în copie
certificată de grefierul-şef al tribunalului, numai actele care interesează
soluţionarea căii de atac, stabilite de judecătorul sindic.
Hotărârile judecătorului sindic atacate cu recurs nu pot fi suspendate de
instanţa de recurs- prin această intedicţie, legea derogă de la dispoziţiile art.300
alin2 şi 3 C-proc.civ.
Sunt exceptate de la această interdicţie:
- sentinţa de respingere a contestaţiei debitorului la cererea introductivă a
creditorilor, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale;
- sentinţa prin care se decide intrarea în procedura simplificată;
- sentinţa prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în cazurile
prevăzute de art.107 din lege;
- sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor
obţinute din lichidare şi încasarea creanţelor, introdusă în temeiul art.122
alin.2 din lege.

B.JUDECĂTORUL –SINDIC

Judecătorul-sindic are statutul juridic al unui judecător al tribunalului4. Art.


55 din Legea nr.300/2004 pentru organizarea judiciară prevede că preşedinţii
instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii,
şi ate atribuţii decât ele privind activitatea de judecată. În temeiul acestei dispoziţii
legale, preşedintele tribunalului desemnează pe judecătorii tribunalului care vor
avea calitatea de judecător-sindic şi, deci, vor exercita atribuţiile prevăzute pentru
aplicarea insolvenţei.
Judecătorul-sindic îndeplineşte o funcţie publică, de ineteres general; el
organizează şi conduce întreaga procedură a insolvenţei, de la deschidere şi
până la închiderea ei. Acesta acţionează, în calitatea sa de magistrat nu ca
reprezentant al debitorilor sau creditorilor.
Princialele atribuţii ale judecătorului sindic (conform art.11 din Legea
nr.85/2006) sunt:
- pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz,
de intrare în faliment atât prin procedura generală cât şi prin procedură
simplificată;
- judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a
creditorilor pentru începerea procedurii, precum şi judecarea opoziţiei
creditorilor la deschiderea procedurii,
- desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre
practicienii în insolvenţă care au depus ofertă de servicii în acest sens la
dosarul cauzei, administratorului udiciar provizoriu sau, după caz, a
luchidatorului, care va administra procedura până la confrmarea ori, după

4
A se vedea M.Voicu, Satutul legal şi atribuţiile judecătorului-sindic, în Revista de drept comercial,
nr.10/2001, p. 7 şi urm.
caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor- judecătorul sindic trebuie
să stabvilească atribuţiile administratorului judiciar/lichidatorului, precum
şi remuneraţia cuventiă profesiei de practician în insolvenţă,
- confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sa a lichidatorului
desemnat de adunarea creditorilor, confirmarea onorariului negociat cu
adunarea creditorilor,
- înlocuirea, pentru motive temeinice, prin înxcheiere, a administratorului
judiciar sau a lichidatorului;
- judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi ma conduce
activitatea,
- judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de
conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă;
- judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator
pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri
cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii,
- judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale altor
persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar
sau de lichidator;
- admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de
lichidare, după votarea lui de către creditori;
- soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor
de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare în
faliment;
- soluţionarea contestaţiilor formulate de rapoartele administratorului
judiciar sau ale lichidatorului,
- judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor;
- pronunţarea hotărârii deînchidere a procedurii.
În îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul sindic pronunţă hotărâri, care, după
caz, sunt sentinţe sau încheieri. Hotărârile acestuia sunt definitive şi executorii,
ele putând fi atacate separat cu recurs la curtea de apel, în condiţiile art.8 din
lege.

B. ADMINISTRATORUL JUDICIAR –
Administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică, practician în
insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute
de art.20 din lege, în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de
reorganizare.
Potrivit Legii nr.85/2006, administratorul juridiciar persoană fizică sau juridică,
inclusiv reprezentantul acesteia trebuie să aibă calitatea de practician în
insolvenţă. Statutul juridic al practicienilor în insolvenţă este reglementat prin
O.G.nr.79/1999.
În vederea desemnării unui administrator judiciar, practicienii în insolvenţă
interesaţi vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziţiei de admnistrator
judiciar în dosarul respectiv, la care trebuie să se anexeze dovada calităţii de
practician în insolvenţă şi o copie după poliţa de asigirare profesională.
Pentru desemnarea provizorie a admnistreatorului judiciar, judecătorul sindic
trebuie să şină seama de toate ofertele, de cererile depuse de creditori şi, după
caz, de debitor, dacă cererea introductivă aparţine debitorului.
În cazul în care nu s-a depus nici o ofertă, judecătorul sindic va desemna
provizoriu până la prima adunare a creditorilor un practician în insolvenţă ales în
mod aleatoriu din Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.
Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar desemnat provizoriu
de către judecătorul-sindic. Decizia luată de creditori în privinţa confirmării
administratorului judiciar poate fi contestată, pe motive de nelegalitate în termen
de 3 zile. Judecătorul-sindic va soluţiona, de urgenţă şi deodată toate
contestaţiile orintr-o încheiere, prin care va desemna administratorul judiciar
propus de creditori, sau, după caz, va solicita adunării creditorilor desemnarea
unui alt administrator judiciar.
Principalele atribuţii, prevăzute de lege, ale administratorului judiciar sunt:
- examinarea situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse şi
întocmirea unui raport prin care să propună fie intrarea în procedura
simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii
generale şi supunerea acestui raport judecătorului sindic în termenul
stabilit de lege;
- examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit
asupra cauzelor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu
menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă ;
- întocmirea actelor prevăzute de art.28 alin.1 din lege, în cazul în care
debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia în termenele legale, precum şi
verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele
respective, când acestea au fost prezentate de debitor;
- elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de
cuprinsul raportului prevăzut art.20 alin.1 lit.a din lege şi în condiţiile şi
termenele prevăzute de art.94 din lege,
- supravegherea operaţiunilor de gestiune privind patrimoniul debitorului;
- conducerea integrală sau în parte a activităţii debitorului, în condiţiile
stabilite de judecătorul sindic;
- convocarea, prezidarea şi asigurarea secretariatului şedinţelor adunării
creditorilor sau ale acţionarilor, asociaţilor sau membrilor debitorului
persoană juridică;
- in introducerea acţiunilor pentru anularea actelor frauduloase încheiate de
debitor în dauna drepturilor creditorilor;
- sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic în cazul în care constată că nu
există bunuri în averea debitorului ori că acestea nu sunt suficiente pentru
a acoperi cheltuielile administrative;
- menţinerea sau denţarea unor contracte încheiate de debitori;
- verificarea creanţelor, şi atunci când este cazul formularea de obiecţiuni la
acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor;
- încasarea creanţelor; urmărirea încasării creanţelor; formularea şi
susţinerea acţiunii în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului;
- încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor
şi renunţarea la garanţii- toate sub condiţia confirmării lor de către
judecătorul sindic-;
- sesizarea judecătorului sindic în legătură cu orice problemă care ar cere
o soluţionare de către acesta.
Administratorul judiciar are obligaţia ca, la fiecare termen de continuare a
procedurii să prezinte un raport judecătorului sindic, care să cuprindă descrierea
modului în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile în desfăşurarea procedurii,
precum şi justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a
altor cheltuieli făcute din fondurile existente în averea debitorului.
C. LICHIDATORUL-

Lichidatorul este persoană fizică sau juridică, practician în insolvenţă autorizat


în condiţiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului şi să exercite
atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, în cadrul procedurii falimentului, atât în
procedura generală cât şi în procedura simplificată.
Conform art.24 din Legea nr.85/2006, lichidatorul este desemnat după
aceleaşi reguli ca şi administratorul judiciar – legea permite a fi desemnat în
calitate de lichidator şi administratorul judiciar desemnat anterior.
Principalele atribuţii ale lichidatorului sunt:
- examinarea activităţii debitoruluiasupra căruia se iniţiază procedura
simplificată în raport cu situaţia der fapt şi întocmirea unui raport amănunţit
asupra cauzelor care au dus la insolvenţă cu menţionarea persoanelor
cărora le-ar fi imputabilă;
- conducerea activităţii debitorului;
- introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de
debitor în dauna creditorilor;
- aplicarea sigiilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor
corepsunzătoare pentru conservarea lor;
- menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
- verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni
la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor;
- urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului;
- primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii
debitorului,
- vânzarea bunurilor din averea debitorului, în conformitate cu prevederile
prezentei legi;
- încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor,
renunţarea la garanţii reale sub condiţia confirmării de către judecătorul
sindic,
- orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de judecătorul sindic.
Măsurile luate de lichidator pot fi contestate de către debitorul persoană fizică,
administratorul special al debitorului persoană juridică, de oricare dintre creditori.
Contestaţia trebuie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului
întocmit de lichidator destinat judecătorului sindic.
Judecătorul sindic va soluţiona contestaţia în termen de 10 zile de la
înregistrarea ei, în Camera de consiliu,iar la cererea contestatorului, judecătorul
sindic poate suspenda executarea măsurii contestate până la soluţionarea
contestaţiei.
În desfăşurarea procedurii de insolvenţă un rol important îl au şi adunarea
creditorilor şi comitetul creditorilor.
Prin Legea nr.85/2006, rolul adunării creditorilor şi în special al comitetului
creditorilor a fost sporit, prin amplificarea atribuţiilor şi participarea la luarea unor
importante decizii în aplicarea procedurii insolvenţei.

CERERILE INTRODUCTIVE –

Procedura insolvenţei începe pe baza unei cereri introdusă la tribunaluil


competent de către persdoanele prevăzute de lege. Prin urmare, în principal,
procedura insolvenţei se deschide prin cererea debitorului sau cererea
creditorilor5.
Aplicarea procedurii de insolvenţă este impusă de starea de insolvenţă în
care a ajuns debitorul- prin debitor, Legea nr.85/2005 înţelege persoana fizică
sau juridică de drept privat, care face parte din una din categoriile prevăzute la
art.1, al cărei patrimoniu este în stare de insolvenţă.
Prin urmare, dacă debitorul constată că fondurile băneşti disponibile din
patrimoniul său sunt insuficiente pentru plata datoriilor ajunse la scadenţă
înseamnă că se află în stare de insolvenţă, şi, în consecinţă, el este obligat să
adreseze tribunalului cererea de a fi supus procedurii de insolvenţă.
Legea permite debitorului să introducă cererea privind aplicarea procedurii
de insolvenţă, chiar înainte de apariţia stării de insolvenţă, dacă aceasta este
iminentă, adică debitorul este în măsură să facă dovada că nu va putea plăti la
scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data

5
Legea nr.85/2006 ca şi Legea 64/1995, nu a preluat soluţia Codului comercial care permitea deschiderea
procedurii falimentului din oficiu(art.701 C.com.-în prezent abrogat)
scadenţei. În acest caz, introducerea cererii reprezintă un drept şi nu o obligaţie
a debitorului.
Neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii constituie infracţiunea
de bancrută simplă şi se sancţionează în condiţiile art. 143 alin.1 din Legea
nr.85/2006 – sancţiunea de aplică debitorului persoană fizică ori reprezentantului
legal al debitorului persoană juridică.
Cererea debitorului privind aplicarea procedurii de insolvenţă trebuie să fie
însoţită de anumite acte.
- bilantul, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării
cererii de deschidere a procedurii,
- o lită completă a bunurilor debitorului;
- o listă a creditorilor,
- o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor
în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive;
- o listă a activităţilor curente pe care intenţionează debitorul să le
desfăşoare în perioada de observaţie;
- contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii introductive;
- o listă a membrilor grupului de interes economic sau a ascoiaţilor;
- o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura
simnplificată sau de reorganizare;
- o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru
reorganizarea activităţii;
- o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte dacă a mai fost
supus procedurii insolvenţei într-un interval de 5 ani anterior formulării
cererii introductive;
- o declaraşie pe propria răspundere din care să rezulte că nu a fost
condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracţiuni prevăzute de Legea
concurenţei nr. 21/1996;
Primele măsuri pentru realizarea procedurii insolvenţei

Odată ce procedura a fost deschisă prin hotărârea judecătorului-sindic,


trebuie luate unele măsuri pentru realizarea procedurii insolvenţei, acestea fiind:
notificarea deschiderii procedurii; declararea creanţelor creditorilor,
întocmirea şi prezentarea unor rapoarte privind situaţia debitorului.
Potrivit legii, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va
trimite o notificare tuturor creditorilor (menţionaţi în lista depusă de debitor),
debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor
agricole ori altor registre, unde debitorul este înregistrat, pentru efectuarea
menţiunii.
Notificarea se face potrivit Codului de procedură civilă – aceasta
depunându-se, pe cheltuiala debitorului, într-un ziar de largă ciurculaţie, precum
şi în Buletinul procedurii de insolvenţă.
În cadrul procedurii insolvenţei creanţele creditorilor trebuie
admise(înregistrate), verificate şi înscrise în tabelul preliminar al creanţelor şi
ulterior în tabelul definitiv al creanţelor.
Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută, chiar dacă creanţele nu
sunt stabilite printr-un titlu şi se înregistrează într-un registru, care se păstrează
la grefa tribunalului, în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Nedepunerea cererii de admitere a creanţelor în termen atrage după sine
decăderea titularului creanţei respective din următoarele drepturi: de a participa
şi de a vota în cadrul adunării creditorilor; de a participa la distribuirile de sume
în cadrul procedurii de insolvenţă.
În actuala reglementare, administratorul judiciar trebuie să întocmească
două rapoarte, pe care să le supună judecătorului sindic. Primul raport are ca
scop stabilirea căii de urmat: intrarea în procedura simplificată sau continuarea
perioadei de observaţie în procedura generală; al doilea raport priveşte stabilirea
modalităţii în care se va realiza procedura generală: reorganizarea judiciară
sau procedura falimentului.

Efectele patrimoniale ale hotărârii de deschidere a procedurii

Conform dispoziţiilor Legii nr.85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei


produce anunmite efecte juridice. Aceste efecte nu privesc persoana debitorului,
ci patrimoniul său ( aceste efecte se referă la drepturile şi obligaţiile debitorului
precum şi la drepturile terţilor privind valorificarea creanţelor).
Potrivit art. 47 din lege, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul
de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi
administra bunurile din avere şi der a dispune de acestea, dacă nu şi-a declarat,
în condiţiile legii, intenţia de reorganizare.
Întrucât debitorul nu mai are dreptul de administrare asupra averii sale,
toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor, ulterior deschiderii
procedurii, sunt nule, cu excepţia cazurilor prevăzute de art.49 din lege şi cele
autorizate de judecătorul sindic.
Efectul ridicării dreptului de administrare priveşte bunurile existente în
patrimoniul debitorului la data deschiderii procedurii, precum şi la cele dobândite
ulterior, în cursul desfăşurării procedurii, cu excepţia cazurilor prevăzute expres
de lege. De reţinut este faptul că, efectul ridicării dreptului de administrare nu
afectează dreptul de prorietate al debitorului asupra bunurilor sale. Atunci când
debitorul îţi pierde dreptul de administrare, acest drept este exercitat de
administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, în condiţiile legii.
Articolul 36 din lege prevede că la data deschiderii procedurii se
suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru
realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Din textul de lege rezultă că toate acţiunile individuale, anterioare
deschiderii procedurii, având ca scop realizarea creanţelor asupra debitorului sau
a bunurilor sale, vor fi suspendate pe data începerii procedurii. Pentru a asigura
efectul suspendării, prin hotărârea de deschidere a procedurii, judecătorul sindic
va dispune la comunicarea acesteia către instanţele judecătoreşti în a căror
jurisdicţie se află sediul debitorului.
Efectul suspensiv al deschiderii procedurii are menirea de a proteja pe
creditori. Într-adevăr aşa cum am arătat, procedura insolvenţei este o procedură
cilectivă prin care se urmăreşte redresarea debitorului şi plata pasivului sau
lichidarea patrimoniului debitorului, prin procedura falimentului, în vederea
satisfacerii creanţelor creditorilor.
Pentru a proteja pe titularii acţiunilor care au fost suspendate, legea
reglementează şi suspendarea cursului prescripţiei privind aceste acţiuni.
Art.40 din Legea nr.85/2006 dispune că pe data începerii procedurii se
suspendă orice termene de precirpţie a acţiunilor prevăzute de art.36 din lege.
Conform art.41 din lege, un alt efect al deschiderii procedurii insolvenţei,
este şi suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor.
Astfel,nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va
putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.
Potrivit legii, după deschierea procedurii, la cererea creditorilor, este
interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, să înstrăineze fără
acordul judecătorului sindic, acţiunile sau părţile lor sociale sau de interes
deţinute la debitorul care face obiectul procedurii.
Pentru a asigura o eficienţă acesti interdicţii, legea prevede că judecătorul
sindic dispune indisponibilizarea acţiunilor sau părţilor sociale sau de interes în
registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic.
Ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei, acţiunile emise de
debitor(asociaţie pe acţiuni) care se tranzacţionează pe pieţele reglementate se
suspendă de la tranzacţionare. Suspendarea operează de la data primirii
comunicării de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare privind deschiderea
procedurii insolvenţei şi până la data confirmării unui plan de reorganizare.
La data primirii de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a
comunicării privind intrarea în faliment a debitorului, acţiunile acestuia sunt
retrase de pe piaţa reglementată pe care acestea se tranzacţionează.

Planul de reorganizare

Prin procedura instituită de Legea nr.88/2006 se urmăreşte acoperirea


pasivului debitorului aflat în insolvenţă, pe calea procedurii generale sau pe calea
procedurii simplificate.
Datorită rolului pe care trebuie să-l îndeplinească planul, Legea
nr.85/2006 reglementează amănunţit condiţiile elaborării şi confirmării planului,
precum şi consecinţele pe care realizarea planului sau nerealizarea acestuia le
poate avea asupra situaţiei debitorului. Acest plan, conform dispoziţiilor legii,
poate fi propus de debitor, administrator judiciar, sau de unul sau mai mulţi
creditori.
Debitorul, poate propune un plan de reorganizare cu aprobarea adunării
generake a acţionarilor/asociaţilor cu condiţia formulării intenţiei de reorganizare
prin cererea introductivă -, acest plan poate fi propus în termen de 30 de zile de
la afişarea tabelului definitiv de creanţe.
Administratorul- potrivit legii, nu poate propune un plan de reorganizare
debitorul, care, într-un interval de 5 ani anterior formulării cerererii introductive a
mai fost subiect al procedurii insolvenţei, precum şi a debitorului care a fost
condamnat definitiv pentru fals, sau ai căror administratori, directori şi/sau
asociaţi au fost condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune
frauduloasă, abuz de încredere, delapidare, înşelăciune, în ultimii 5 ani anteriori
deschiderii procedurii.
Administratorul judiciar- va putea propune un plan de reorganizare, cu
condiţia să-şi fi manifestat această intenţie până la votarea raportului întocmit de
el. Planul poate fi propus de la data desemnării sale şi până la împlinirea unui
termern de 30 zile de la data afişării tabelului definitiv al creanţelor.
Unul sau mai mulţi creditori – care deţin cel puţin 20% din valoarea
totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv aş creanţelor pot propune un plan
de reorganizare, cu condiţia să-şi fi anunţat această intenţie până la votarea
raportului întocmit de administratorul judiciar.
Obiectul planului de reorganizare, potrivit art.94 din Legea nr.85/2006,
poate prevedea, fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie
lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor variante de
reorganizare.
Planul de reorganizare, în primul rînd, trebuie să indice perspectivele de
redresare a activităţii debitoprului, lu-nd în considerare posibilităţile şi specificul
activităţii debitorului cu mijloace financiare disponibile şi cu cererea oieţei faţă de
oferta debitorului; în al doilea rîn planul de reortganizare trebuie să prevadă, în
mod obligatoriu, programul de plată al creanţelor.
În al treilea rând, planul de organizare trebuie să cuprindă măsurile
adecvate pentru relizarea obiectivelor sale: păstrarea, în întregime sau în parte,
de către debitor a conducerii activităţii sale; obţinerea de resurse financiare şi
sursele de provenienţă; fuziunea debitorului, în condiţiile legii; lichidarea tuturor
sau a unira dintre bunurile averii debitorului, sepaerat sau în bloc sau distribuirea
acestora către creditori în contul creanţelor; modificarea sau stingerea garanţiilor
reale; prelungirea date scadenţei, precum şi modificarea cuantumului dobânzilor
sau penalităţilor; modificarea actului constitutiv al debitorului, în condiţiile legii;
emiterea de către debitor a unor titluri de valoare.
Pentru măsurile propuse în planul de reorganizare trebuie stabilite
termene de îndeplinire. Potrivit legii, executarea planului de reorganizare nu va
depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării planului.
Prelungirea planului poate fi făcută cu încă o perioadă de un an, dar după
trecere unui termen de 18 luni sde la confirmarea planului, la recomandarea
administratorului judiciar şi cu votul a cel puţin 2/3 din număpruil creditorilor aflaţi
în sold, la acea dată.

FALIMENTUL

Pe lângă procedura reorganizării, Legea nr.85/2006 reglementează şi


procedura falimentului.
Procedura falimentului priveşte deopotrivă, atât procedura simplificată cât
şi procedura generală. Falimentul se aplică în cazurile prevăzute de lege şi are
drept scop prefacerea în bani a bunurilor din averea debitorului, în vederea
satisfacerii creanţelor creditorilor.
Legea defineşte procedura falimentului ca fiind procedura de insolvenţă
concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării
averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului
din registrul în care este înmatriculat.
Procedura falimentului constă într-un ansamblu de acte juridice şi
operaţiuni care privesc: hotărârea de intrare în faliment; stabilirea masei active;
efectarea lichidării bunurilor din averea debitorului; distribuirea sumelor de bani
realizate din lichidare a bunurilor din averea debitorului; încheierea procedurii de
faliment. Toate aceste acte şi operaţiuni pe care le implică prcedura falimentului
sunt realizate de organele abilitate de lege cu aplicarea acestei proceduri.

S-ar putea să vă placă și