CUNO AŞ TER E, TRĂIRE ŞI

MĂRTU RI S IRE A O RTO DO XIEI
ÎNDRUMARE ŞI MISIUNE CREŞTIN ORTODOXĂ, COMBATERE A ECUMENISMULUI, A
SECTELOR CREATE DE OAMENI ŞI A EREZIILOR

                                                                               

 Sfânta Liturghie Ortodoxă

            Care este fapta si dovada cea mai inalta prin care omul cinsteste si
preamareste pe Dumnezeu?
            Dintre toate actele noastre de cult prin care cinstim si preamarim pe
Dumnezeu cel mai desavarsit este sacrificiul sau jertfa.

            Jertfa este daruirea plina de iubire si evlavie a unui obiect in cinstea lui
Dumnezeu. Prin aceasta voim sa aratam ca El, ca ziditor a toate, este stapanul
tuturor lucrurilor si ca noi, ca fapturi ale Lui, atarnam intru totul de El. Astfel ii
recunoastem stapanirea si puterea si marturisim datoria noastra de recunostinta
si de iubire fata de El, pentru toate cate ne-a dat.

            Jertfa este tot atat de veche si raspandita ca religia insasi. Înclinatia de a
cinsti pe Dumnezeu prin jertfa este sadita chiar in firea omului; de aceea gasim
jertfa in toate religiile, la toate popoarele si in toate vremurile. Aducerea de jertfa
incepe chiar cu primii oameni, si anume cu jertfa lui Cain si Abel, despre care ne
marturiseste prima carte a Sfintei Scripturi: „Dar dupa un timp, Cain a adus jertfa
lui Dumnezeu din roadele pamantului. Si a adus si Abel din cele intai nascute ale
oilor sale si din grasimea lor” (Fac. 4, 3-4). ,
            Indeosebi la evrei, jertfele au fost oranduite de Dumnezeu insusi, prin
Moise, care a intocmit cu de-amanuntul atat felul sau materia jertfelor, cat si
timpul si randuiala sau chipul in care trebuiau aduse. Acestea le gasim descrise
mai ales in cartea a treia a Sfintei Scripturi, numita Levitic, sau Cartea Preotilor,
scrisa de Moise.

            Noi, crestinii ortodocşi, aducem jertfa lui Dumnezeu, Sfanta Euharistie,
adica insusi Sfantul Trup si Sange al Domnului.

            Sfanta Liturghie este slujba in timpul careia se pregateste si se aduce

jertfa Sfintei Euharistii. Sfanta Liturghie a fost întemeiată de Mantuitorul însusi,
ne-a invatat si ne-a poruncit s-o savarsim, în ajunul mortii Sale pe cruce, adica
Joi seara, la Cina cea de Taina. Serband atunci Pastele, impreuna cu ucenicii Sai,
„Iisus luand painea si binecuvantand a frant si a dat ucenicilor Sai, zicand: „Luati,
mancati, acesta este Trupul Meu”. Luand apoi paharul si multumind, le-a dat lor
zicand: „Beti dintru acesta toti: acesta este Sangele Meu al Legii celei noi, care
pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor” (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24;
Luca 22, 19-20; I Cor. 11, 23-25).
            In locul jertfelor Legii Vechi, pecetluite cu sange de tapi si de vitei (vezi
les. 24, 18), Mantuitorul intemeiaza o Lege noua, sau un legamant nou intre
Dumnezeu si oameni, pecetluindu-1 cu insusi Trupul si Sangele Sau pe Golgota.
Mantuitorul le dadea Sfintilor Sai Apostoli, la Cina, sub forma nesangeroasa a
painii si vinului, aceasta jertfa pe care trebuiau sa o aduca de atunci inainte
Ucenicii Sai, dupa porunca Sa: „Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea!” (Luca 22,
19 si 1 Cor. 11, 24 si 25). Prin aceste cuvinte El randuieste pe Apostolii Sai drept
arhierei sau preoti slujitori ai jertfei celei noi, intemeiata atunci de El.
            Urmand porunca Domnului si invatatorului lor iubit, Sfintii Apostoli si mai
apoi ucenicii lor savarseau zilnic Jertfa Mantuitorului spre neintrerupta aducere
aminte de El. Ei faceau intocmai ca Domnul, Care, la Cina, inainte de a frange si a
imparti painea, a binecuvantat, iar cand le-a intins paharul, a multumit (lui
Dumnezeu-Tatal) (Matei 26, 27; Marcu 14, 22-23; Luca 22, 17-18 si I Cor. 11, 23
s.u.). Adunandu-se deci pentru rugaciune, Sfintii Apostoli si ucenicii lor
multumeau si se rugau indelung ca Domnul sa prefaca painea si vinul de pe masa
lor in insusi Sfantul Sau Trup si Sfantul Sau Sange, cu care apoi se impartaseau.
Acelasi lucru au facut mai tarziu si urmasii Sfintiti si legiuiti ai Sfintilor Apostoli,
adica arhiereii si preotii, carora ei le-au impartasit harul dumnezeiesc de a
savarsi aceasta Sfanta Taina.
            Astfel a luat nastere o randuiala de slujba sfanta, cunoscuta la inceput sub
diferite numiri, ca: frangerea painii (Fapte 2, 42), Masa sau Cina Domnului (I Cor.
10, 16), Euharistie (multumire). Mai pe urma, aceasta sfanta slujba a primit
numele de Liturghie, sub care o cunoastem azi si care inseamna: lucrare sau
slujba publica, obsteasca, randuita si savarsita spre folosul tuturor.

            Sfanta Liturghie este o randuiala de sfinte rugaciuni, in timpul carora se

savarseste si se aduce jertfa fara de sange a Legii celei Noi, intemeiata de
Mantuitorul la Cina cea de Taina si incredintata de El Sfintilor Sai Apostoli, iar de
acestia, urmasilor lor Sfintiti (arhierei si preoti), pentru a fi savarsita de-a
pururea in Biserica crestina, spre pomenirea Lui si spre iertarea pacate-lor
membrilor Bisericii Lui.

            Numai arhiereii si preotii cu hirotonie legala, adica sfintiti si asezati dupa
randuiala canonica a Bisericii, pot savarsi slujba Sfintei Liturghii. Cei caterisiti sau
indepartati din slujba si cei vinovati de pacate grele nu mai pot liturghisi462
(Canonul 28 al Sf. Apostoli si Canonul 9 al Sinodului de la Neocezareea, comp. si
Marturisirea ortodoxa, partea I, rasp. la intrebarea 107). Diaconul nu poate sluji
singur, ci totdeauna numai cu arhiereul sau cu preotul.
            In afara de preotul savarsitor al Sfintei Jertfe, pentru savarsirea Sfintei
Liturghii mai trebuie neaparat cel putin un cantaret care sa dea raspunsurile la
strana si sa ajute pe preot in anumite momente ale slujbei. Acesta conduce in
cantarile Sfintei Liturghii pe credinciosii care iau parte la slujba.

            Sfanta Liturghie se savarseste numai in biserica sau in paraclise si capele

sfintite si cu Antimis, in partea cea mai sfanta, adica in Sfantul Altar. Numai in
cazuri cu totul exceptionale, ca de pilda pe campul de lupta, si numai cu invoirea
episcopului locului463 (Povatuirile din Liturghier, Bucuresti, 1980, p. 417), Sfanta
Liturghie se poate savarsi si in afara de biserica, intr-o casa sau intr-un loc curat,
pe o masa pe care se intinde Sfantul Antimis. Fara de el nu se poate savarsi
Sfanta Liturghie nici in biserica464 (Canonul 31 al Sinodului Trulan), unde sta
totdeauna pe Sfanta Masa, si nici in afara de biserica465 (Marturisirea ortodoxa,
partea I, raspuns la intreb. 107).

            In manastiri si in catedralele episcopale se savarseste Sfanta Liturghie in

fiecare zi. In bisericile de enorie se face Sfanta Liturghie de obicei numai in zilele
de Duminica si in sarbatori, iar in zilele din cursul saptamanii se face numai
atunci cand este nevoie, mai ales sambata, cand se fac parastase si pomeniri
pentru morti466 (Povatuirile din Liturghier (de ex. ed. 1980, p. 418) prevazad ca
toti preotii de enorie sunt datori sa faca Sf. Liturghie in fiecare sambata. Vezi la
fel si Simion al Tesalonicului, Despre preotie, in trad. rom. tip. de Toma
Teodorescu, cu titlul: Tractat asupra tuturor dogmelor credintei noastre ortodoxe,
Bucuresti, 1865, p. 355, care prescrie pentru preot obligatia de a liturghisi
negresit, cel putin de doua ori pe saptamana).
            Cat priveste vremea anumita sau ceasul din zi la care trebuie sa inceapa
slujba Sfintei Liturghii, dupa predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din
zi, care corespunde cam cu ceasul 9 dimineata, dupa numaratoarea noastra, cand
Domnul a fost rastignit pe cruce (Marcu 15, 25) si cand S-a pogorat Sfantul Duh
peste Sfintii Apostoli. De va fi nevoie, se poate savarsi Sfanta Liturghie si mai
devreme sau mai tarziu, dar nu mai inainte de a se lumina de ziua si nici dupa
amiaza.
            Abateri de la aceasta regula se fac numai la anumite praznice imparatesti,
si anume la Paste, la Craciun (nu peste tot) si in unele locuri la Boboteaza, cand
Sfanta Liturghie se savarseste dis-de-dimineata467 (Tipicul cel Mare (sau
manastiresc) - zis al Sf. Sava - cap. 10, lasi, 1816, p. 16; Invatatuirile din
Liturghier (cap. pentru vremea slujbei) si Scrisoarea sinodala Patriarhului
ecumenic Paisie I catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655). Raspuns la
intrebarea 2 (la C. Delikanis, Constantinopol, 1905, p. 55).

            În cursul anului, sunt si zile in care nu se face Liturghie, nici chiar in
manastiri. Sunt acele zile in care Tipicul si cartile de slujba prevad ajunarea
deplina, adica post desavarsit pana seara, si anume:
         a) Vinerea Patimilor (fiind zi de intristare si de post negru, ziua in care
Domnul a fost rastignit pe Cruce si ingropat);
         b) Luni si marti in prima saptamana din Postul Pastilor (fiind primele zile de
post, cu ajunare deplina).
         c) Miercurea si vinerea din Saptamana Branzei (fiind zile premergatoare si
pregatitoare pentru Postul Paresimilor, cu ajunare si metanii);
         d) Vinerea dinaintea Craciunului si a Bobotezei, cand aceste doua sarbatori
cad duminica sau lunea (pentru ca atunci se ajuneaza)468 (Pentru zilele fara
Liturghie si motivarea lor, vezi: Triodul (ed. 1946, p. 704,141, 74); Tipicul
Bisericesc (al Sf. Sinod), ed. 1893, p. 269, 104, 108, 116 si 120; Mineiele pe
Decembrie si Ianuarie (ed. 1893, p. 11). Comp. si Simion al Tesalonicului,
Raspuns la intrebarea 56 (trad. rom. cit. p. 328-329).

            În Biserica Ortodoxă avem trei Liturghii, si anume:

         a) Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului
(+407);
         b) Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
(+379);
         c) Liturghia Darurilor mai inainte sfintite sau a Sfantului Grigorie cel Mare
(Dialogul), Episcopul Romei (-(-604).

            Rânduiala acestor Liturghii o putem găsi, scrisă, în cartea de slujba cu

titlul: Sfintele si dumnezeiestile Liturghii, pe care noi o numim de obicei, mai pe
scurt, Liturghierul si care se afla totdeauna in altar, la indemana preotului
liturghisitor.

            Aceste trei Liturghii se pot savarsi oricand in timpul anului?

            Nu, ci fiecare dintre ele se savarseste numai in anumite rastimpuri din
cursul anului, in chipul urmator:
         1) Liturghia Sfantului Vasile se savarseste numai de 10 ori pe an, si anume:
                     a) in primele cinci duminici din Postul Mare;
                     b) in joia si sambata Patimilor;
                     c) in ajunul Craciunului (24 decembrie) si ajunul Bobotezei (5
ianuarie);
                     d) in ziua Sfantului Vasile (1 ianuarie)
         2) Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite se slujeste (in manastiri) in tot
timpul Postului Mare, in afara de urmatoarele zile din postul acesta:
                     a) toate sambetele (cand se savarseste Liturghia Sf. Ioan, iar in
Sambata Patimilor, a Sf. Vasile);
                     b) toate Duminicile (cand se savarseste Liturghia Sf. Vasile, iar in
Duminica Floriilor, a Sf. Ioan);
                     c) sarbatoarea Bunei-Vestiri (rand se face Liturghia Sfantului Ioan);
                     d) Joia Patimilor (cand se face Liturghia Sf. Vasile);
                     e) Luni si marti din prima saptamana si Vinerea Patimilor (zile in
care nu se face nici o Liturghie).
            In bisericile de mir, Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite se slujeste de
obicei numai miercurea si vinerea din Postul Mare (mai ales in prima saptamana).

         3) Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur se face in toate celelalte zile de
Duminici si sarbatori din timpul anului in care nu se savarseste vreuna din
celelalte doua Liturghii. Ea este Liturghia obisnuita in Biserica Ortodoxa,
savarsindu-se de cele mai multe ori in cursul anului bisericesc.

            Ce este Liturghia Darurilor mai inainte sfintite?

            Aceasta Liturghie are o randuiala aparte, deosebita de a celorlalte doua.
Ea e formata din doua slujbe deosebite: Vecernia si Liturghia, contopite laolalta.
Partea ei de la inceput nu este altceva decat prima jumatate a Vecerniei pana la
Vohod, sau iesire; iar a doua parte este alcatuita din randuiala Liturghiei
obisnuite, incepand de la Apostol si avand Heruvic si Rugaciunea Amvonului,
proprii, dar lipsindu-i in intregime partea dintre Heruvic (iesirea cu Sfintele
Daruri) si ectenia de dupa Axion. Ii lipseste deci tocmai partea care alcatuieste
miezul Liturghiei, si anume Jertfa, adica sfintirea si prefacerea Darurilor. De
aceea, aceasta Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplina, desavarsita, ca
celelalte; dupa cum o arata si numele, ea este mai degraba o slujba solemna a
impartasirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfintite mai dinainte, in timpul uneia din
cele doua Liturghii depline sau propriu-zise.
            Obârsia acestei Liturghii este urmatoarea:
            Slujba Sfintei Liturghii a fost privita totdeauna ca un prilej de bucurie si de
luminare sufleteasca, intrucat, prin impartasirea cu Sfintele Daruri care se
sfintesc intr-insa, il avem intre noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece
intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea insa cu zilele
Postului Mare, zile de intristare si de pocainta, cand Mirele este luat de la noi
(comp. Matei 9, 15 si Luca 5, 34-35).
De aceea, consfintind o veche traditie a Bisericii, soborul Parintilor adunati la
Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotarat sa nu se mai savarseasca Liturghie si sa
nu se mai serbeze pomenirea Sfintilor Mucenici, care era impreunata cu Liturghia
in timpul Postului Mare, decat Sambata si Duminica, zile in care postul era mai
putin aspru (canoanele 49 si 51).
Erau insa crestini care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile din cursul
saptamanii si mai ales miercurea si vinerea469 (Sf. Vasile cel Mare, Epistola 93
catre Cezareea, Despre impartasire, alin. 289 (la Nicodim Milas, Canoanele
Bisericii Ortodoxe, insotite de comentarii, trad. rom. de U. Lovincici si N. Popovici,
vol. II, partea a II-a, Arad, 1936, p. 258). Ca sa impace aceasta dorinta pioasa a
credinciosilor cu hotararile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o
parte din Darurile Sfintite la Liturghia de sambata si duminica, pentru a impartasi
cu ele pe credinciosi in celelalte zile in care nu se putea savarsi Liturghie. Iar ca
sa nu se intrerupa ajunarea obisnuita dintre zilele de post, impartasirea aceasta
avea loc spre seara, indata dupa slujba Vecerniei. Randuiala impartasirii, destul
de simpla la inceput, a devenit incetul cu incetul din ce in ce mai sarbatoreasca,
fiind incadrata intre slujba Vecerniei de o parte si rugaciunile si ceremoniile din
randuiala Liturghiei, care erau mai ales in legatura cu Taina impartasirii, de
cealalta. Cele doua slujbe, deosebite la inceput, in cadrul carora avea loc
impartasirea credinciosilor in zilele de post, s-au contopit cu timpul intr-o singura
slujba, care s-a numit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.
Soborul al cinci-saselea al Sfintilor Parinti (Trulan 692), a hotarat ca aceasta
Liturghie sa se faca in toate zilele postului Paresimilor, afara de sambete si
duminici, precum si de sarbatoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).

            Rânduiala Sfintei Liturghii se poate imparti în doua parti mari, si anume:
                 a) Proscomidia, care se savarseste in taina;
                 b) Liturghia propriu-zisa, care se savarseste in auzul credinciosilor. La
randul ei, liturghia propriu-zisa se imparte in doua parti, dintre care cea dintai
poarta numele de Liturghia catehumenilor, iar a doua, Liturghia credinciosilor,

            Proscomidia (de la cuvantul grecesc nposhomideo = „a aduce, a pune

inainte, a oferi, a face dar”) este randuiala pregatirii darurilor de paine si de vin,
care alcatuiesc materia jertfei. Aceasta prima parte a Liturghiei se savarseste
intreaga in taina, in timpul slujbelor premergatoare Liturghiei (Utrenia sau
Ceasurile), inauntrul altarului, si anume in latura lui dinspre miazanoapte, pe o
masa mica sau in scobitura facuta inadins in perete si numita proscomidiar, care
la unele biserici mai mari are chiar forma unei incaperi aparte, din stanga
altarului. Miezul Proscomidiei il alcatuieste alegerea si pregatirea materiei de
jertfa din darurile de paine si de vin aduse de credinciosi.
            Ce forma si ce numire poarta painea adusa de credinciosi pentru
Liturghie?
            Poarta numele de prescuri, adica painisoare facute din framantatura
dospita si avand uneori forma rotunda, dar mai ales forma de cruce, in patru
cornuri, amintind Crucea pe care s-a rastignit Mantuitorul si inchipuind cele patru
laturi ale lumii470 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfanta Liturghie, cap. 87-
88, trad. rom. p.94). Partea lor de la mijloc se cheama pecete, pentru ca are
intiparita pe ea semnul lui Iisus, adica crucea inchisa intr-un patrat cu literele de
la inceput ale numelui Mantuitorului: Is. (Iisus), Hr. (Hristos), Ni Ka (adica Iisus
Hristos biruieste), astfel:
                                                                                     Is Hr
                                                                                     Ni Ka
            Aceasta pecete e facuta cu un instrument de lemn, pistornic sau pristolnic.

Prescurile aduse de credinciosi sunt insotite de obicei de cate o lumanare, care se

aprinde in sfesnicul de la Proscomidie, si de pomelnic, adica o foaie de hartie pe
care sunt scrise numele credinciosilor, vii si morti, ce se vor pomeni la Liturghie.

            Prescurile si vinul aduse de credinciosi pentru Liturghie, închipuie sau

infatiseaza mai intai insasi fiinta trupeasca si sufleteasca a credinciosilor, pe care
ei o aduc ca jertfa lui Dumnezeu, sub aceasta forma. De ce? Pentru ca, spre
deosebire de jertfele din Legea Veche, care constau din carnuri sau din roadele
pamantului si din care se hraneau nu numai oamenii, ci si animalele, painea si
vinul sunt alimente care alcatuiesc numai hrana omului, si anume hrana lui de
capetenie. Ele nu numai ca intretin viata trupeasca a omului, ci totodata o si
simbolizeaza in chipul cel mai potrivit471 (Nicolae Cabasila, Talcuirea
Dumnezeiestii Liturghii, cap. III si IV, trad. rom. de Diac. Ene Braniste, Bucuresti,
1946, p. 31-32).,
            În al doilea rand, painea, facuta din atatea boabe de grau stranse laolalta,
si vinul, iesit din zdrobirea in acelasi teasc a atator ciorchini de boabe de struguri,
simbolizeaza si unitatea sau legatura nevazuta care leaga intre ei pe toti fiii
Bisericii, facand din ei un singur trup: Trupul tainic al Domnului472 (Sf. Ap. Pavel,
Epistola I catre Corinteni, 10, 17; Invatatura. celor 12 Apostoli, in „Parinti si
Scriitori bisericesti”, vol. 1, Scrierile Parintilor Apostolici, Ed. Inst. Biblic,
Bucuresti, 1979, p. 29; Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 24, 2, la Epistola 1 catre
Corinteni, Migne, P.G., LXI, col. 200; Fer. Augustin, Cuvantarea 272, Migne, P.L.,
XXXVIII, col. 1247-1248).
            În felul acesta, painea si vinul aduse de credinciosi alcatuiesc si semnul
vazut prin care se arata ca ei iau parte cu adevarat la jertfa care se aduce la
Liturghie si ca isi dau obolul lor la ea.

            Toata painea sau toate prescurile aduse de credinciosi devin materie a
Jertfei sau sunt folosite la Proscomidie?
            Nu. Numai anumite parti scoase de preot din ele: Sfantul Agnet si miridele
(particele).

            Sfantul Agnet este partea patrata sau pecetea pe care preotul o scoate cu
copia din cea dintai prescura folosita la Proscomidie si o aseaza apoi pe Sfantul
Disc. Se numeste Agnet, de la cuvantul grecesc Agnet, adica Miel, pentru ca ea
inchipuie pe Mantuitorul, Care, prin asemanarea cu Mielul injunghiat de evrei la
Pastele lor, a fost numit de catre Sfantul Ioan Botezatorul „Mielul lui Dumnezeu,
Care ridica pacatele lumii” (Ioan 1, 29). Sf. Agnet este painea care, prin sfintire,
se va preface in Sfantul Trup al Domnului, cel jertfit pe Cruce. De aceea, preotul
intipareste intr-insul cu copia Patima Domnului, strapungandu-1 in chip crucis si
pronuntand cuvintele din Sfanta Scriptura, unde ni se istoriseste cum sutasul a
impuns cu sulita, coasta Mantuitorului (Ioan 19, 34).

            Miridele (de la cuvantul grecesc = parte, particica) sunt particele marunte
de paine, scoase de catre preot din celelalte prescuri folosite la Proscomidie si
asezate pe disc, alaturi de Sfantul Agnet, in cinstea Sfintilor si pentru pomenirea
capeteniei bisericesti (arhiereul locului), a carmuirii tarii, a ctitorilor si a
credinciosilor vii si morti ale caror nume sunt scrise pe pomelnicele aduse de
crestini. Miridele - atat cele pentru sfinti cat si cele pentru credinciosi - nu se
prefac in Trupul Domnului ca Sf. Agnet, ci numai se impartasesc de sfintenia pe
care o primesc de la Sf. Agnet, langa care sunt asezate473 (Sf. Simion al
Tesalonicului, Despre Sfanta Liturghie, cap. 94, trad. rom. p. 100).

            Cum se aseaza painea (Sf. Agnet si miridele) pe Sf. Masa?

            Sf. Agnet se aseaza in mijlocul Sf. Disc. in dreapta lui se aseaza prima
mirida (mai mare) scoasa in cinstea Sfintei Fecioare, in stanga, noua miride
pentru ceilalti Sfinti (impartiti in cele noua cete sau grupe), in par-tea de jos,
mirida pentru arhiereul locului, pentru Patriarhi, pentru Carmuirea tarii si pentru
ctitori, iar mai jos, miridele pentru credinciosii vii si morti, despartite in doua
gramajoare.

            De ce se aseaza painea pe Sf. Disc in chipul aratat sau ce inchipuie aceasta
asezare?
            Sf. Agnet si miridele asezate astfel pe Sf. Disc inchipuie si infatiseaza
Biserica intreaga, atat cea de pe pamant (luptatoare), cat si cea din ceruri
(biruitoare), adica acea mare familie a tuturor fiilor lui Dumnezeu, stransa in
jurul Intemeietorului si Capului ei nevazut, Hristos Mantuitorul, asa cum a rugat
El pe Tatal ca unde este El sa fie si ai Lui (Ioan 17, 24).,
Sau, cum spune asa de frumos Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului: „Am inteles
cum prin aceasta inchipuire si istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe insusi
Iisus si intreaga Biserica a Lui. In mijloc (il vedem) pe Iisus Hristos insusi,
Lumina cea adevarata si Viata cea vesnica. El este in mijloc prin Agnet, iar Maica
Lui, de-a dreapta prin mirida, Sfintii si ingerii de-a stanga, iar dedesupt intreaga
adunare a credinciosilor Lui dreptmaritori. Aceasta este taina cea mare:
Dumnezeu intre oameni si Dumnezeu in mijlocul dumnezeilor, care se
indumnezeiesc de la Cel ce dupa fire este Dumnezeu, Care S-a intrupat pentru
dansii. Aceasta este imparatia ce va sa vie si petrecerea vietii celei vesnice:
Dumnezeu cu noi, vazut si impar-tasit”474 (Ibidem, cap. 94, trad. rom. p. 101
(revazuta) si Meletie Sirigul, Talcuirea Liturghiei, la C. Delikanis, op. si trad. cit.,
p. 42-43).

            Cum se pregatesc cinstitele Daruri?

            Dupa ce toarna vin si apa in Sf. Potir, preotul aseaza steluta crucis peste
Sf. Disc, acopera si Discul si Potirul cu acoperamintele lor, apoi pe amandoua cu
acoperamantul cel mare. Rosteste rugaciunea Proscomidiei sau a punerii inainte,
prin care roaga pe Dumnezeu sa binecuvanteze acele Daruri, sa le primeasca in
altarul Sau cel ceresc si sa pomeneasca atat pe cei ce le-au adus, cat si pe cei
pentru care s-au adus. In sfarsit, preotul tamaiaza Darurile, altarul si biserica
intreaga, inchipuind prin aceasta revarsarea darurilor Duhului Sfant peste
Biserica si peste credinciosi.

            Darurile binecuvantate astfel sunt prefacute acum in Sfantul Trup si

Sange?
            Nu inca. Atata vreme cat raman la Proscomidie, Sf. Agnet de pe Disc si
vinul din Sf. Potir nu se prefac inca in Trupul si Sangele Domnului, ci sunt numai
un simbol, o icoana sau o inchipuire a Sfantului Trup si Sange. Ele nu mai sunt
insa nici paine simpla si vin obisnuit, ca oricare altul, ci, datorita binecuvantarii si
rugaciunii savarsite asupra lor, au devenit «cinstitele Daruri», consfintite,
harazite, afierosite sau inchinate lui Dumnezeu.
Toate cele savarsite pana acum la Proscomidie sunt numai simboale475 (Nicolae
Cabasila, op. cit. trad. cit., cap. VI, p. 34).

            Ce anume simbolizeaza sau inchipuie cele savarsite la Proscomidie?

            Acestea inchipuie pe de o parte nasterea si copilaria Domnului, iar pe de
alta, Patimile Lui.
Astfel, prescura cea dintai, din care se scoate Sf. Agnet, inchipuie pe Sf. Fecioara,
din care S-a nascut Domnul, dupa trup; scoaterea Sf. Agnet din prescura
inseamna intruparea si nasterea Domnului din Sf. Fecioara476 (Sf. Gherman al
Constantinopolului, Jstoria bisericeasca si teoria mistica (talcuire despre sfantul
locas si despre Sf. Liturghie) trad. rom. in ms. de I. Popescu, p. 32-33; si Sf.
Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Liturghie, cap. 92, trad. rom. p. 97).
Proscomidia inchipuie locul Nasterii (Betleemul) si al vietii Mantuitorului, dinainte
de Botez (Nazaret, Capernaum)477 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si
trad. cit., p. 33-34), iar discul tine locul ieslei din staulul de vite in care a fost
culcat Pruncul dupa nastere. Acoperamintele sunt scutecele cu care a fost infasat
dumnezeiescul Prunc de catre Magii de la Rasarit. Asezarea stelutei desfacute
peste Sfantul Disc simbolizeaza steaua care i-a calauzit pe magi spre locul
nasterii, iar tamaierea sau cadirea inseamna darurile: aur, smirna si tamaie,
aduse dumnezeiescului Prunc de catre Magii de la Rasarit. Acoperirea darurilor si
ramanerea lor tainica la Proscomidiar inseamna vremea necunoscuta a vietii lui
Iisus, inainte de inceperea lucrarii Sale in lume, viata pe care Sfintele Evanghelii
nu ne-o istorisesc478 (Nicolae Cabasila, op. si trad. cit., cap. XI, p. 41-42).
Pe de alta parte, cele savarsite la Proscomidie ne duc cu gandul la Rastignirea si
Patimile Domnului.
            Astfel, Proscomidia inchipuie Golgota sau locul Rastignirii; strapungerea
Sf. Agnet crucis si impungerea lui cu copia inchipuie jertfa sangeroasa a
Domnului, adica rastignirea Lui pe cruce, impungerea sfintei coaste cu sulita;
copia inlocuieste sulita cu care ostasul a impuns pe Domnul in coasta. Vinul si apa
turnate in potir inchipuie Sangele si apa care au curs din sfanta coasta, iar Potirul
inlocuieste atat paharul de la Cina, cat si vasul cu fiere si cu otet din care 1 s-a
dat sa bea Celui Rastignit si in care, dupa traditie, Sfantul Ioan Evanghelistul ar fi
strans si pastrat o parte din dumnezeiescul Sange care a curs din ranile
Domnului479 (Meletie Sirigul, op. si loc. cit., p. 42). Discul este patul (nasalia) pe
care Iosif si Nicodim au asezat Trupul Domnului (dupa coborarea de pe Cruce)480
(Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. cit., p. 30). Maica Domnului, care
a zabovit indurerata langa crucea Fiului Sau rastignit (Ioan 19, 25), este si ea de
fata aici, sub forma miridei triunghiulare asezate de-a dreapta Sf. Agnet.

            De ce partea de la inceputul Liturghiei se numeste „Liturghia

catehumenilor” sau a celor chemati?
            Pentru ca, in vechime, pe langa crestinii botezati puteau lua parte la ea si
catehumenii, adica aceia care se pregateau sa intre in crestinism, trebuind sa
invete mai intai adevarurile de credinta crestina. Ea tine de la Binecuvantare pana
la cuvintele „Cei chemati, iesiti!...”, cand catehumenii trebuiau sa paraseasca
biserica.

            Partile mai de seama ale Liturghiei catehumenilor, sunt urmatoarele:

                       a) Binecuvantarea mare
                       b) Ectenia mare
                       c) Antifoanele
                       d) Vohodul inic sau iesirea cu Sf. Evanghelie
                       e) Imnul trisaghion (Sfinte Dumnezeule...)
                        f) Citirile din Sfanta Scriptura (Apostolul si Evanghelia)
                       g) Ectenia staruitoare sau intreita
                       h) Ectenia pentru catehumeni

            Ce binecuvantare se da la inceputul Liturghiei si care este intelesul ei?

            Se da binecuvantarea cea mare prin cuvintele: „Binecuvantata este
imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor”.
Spunand aceste cuvinte, preotul face semnul crucii cu Evanghelia peste Antimisul
de pe Sfanta Masa. Credinciosii, binecuvantand impreuna cu preotul pe
Dumnezeu, vor fi binecuvantati ei insisi de El. Prin aceste cuvinte exprima si o
speranta ca vom face parte din imparatia cereasca, din imparatia luminii si a
iubirii Preasfintei Treimi, a Carei intrare o pregateste Sfanta Liturghie481 (Pr.
Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa, in
„Ed. Mitropoliei Olteniei”, Craiova, 1986, p. 133 s.u.).

            Ectenia mare este o rugaciune rostita de diacon, din mijlocul bisericii sau
de un preot din altar si alcatuita din mai multe cereri pentru felurite trebuinte
sufletesti si materiale ale obstii credinciosilor. La fiecare dintre aceste cereri,
credinciosii (strana, cantaretii sau corul) raspund: «Doamne miluieste!», strigat
pios dupa ajutorul lui Dumnezeu.
Ectenia mare o gasim si la inceputul altor slujbe, ca Vecernia si Utrenia etc.

            Ce sunt Antifoanele care urmeaza dupa Ectenia Mare si ce inchipuie?

            Sunt trei imne cantate pe rand de cele doua strane. Dintre acestea unele
au fost alcatuite de imparatul bizantin Justinian in cinstea Mantuitorului.
Fiind alcatuite parte din versete din Psalmi, parte din cantari ale Legii Noi,
Antifoanele ne duc cu gandul la vremea cand Mantuitorul venise pe pamant, era
in lume, dar lumea inca nu-L cunostea. Ele inchipuie vremea dinainte de Sf. Ioan
Botezatorul, dinainte de a se aprinde Lumina (Ioan 1, 8-10), cand era inca nevoie
de prooroci care sa vesteasca venirea Domnului. De aceea se canta la Antifoane
psalmii profetici, in care se prooroceste aceasta venire.
Fericirile alcatuiesc Antifonul din urma. Ele fac parte din cea dintai cuvantare
mare (Predica de pe munte), tinuta de Mantuitorul Hristos oamenilor (Matei 5, 3-
12) si inchipuie inceperea lucrarii in lume a Domnului. Deschiderea usilor
imparatesti la sfarsitul Antifonului al treilea arata ca Mantuitorul iese din taina
vietii necunoscute de pana acum si Se arata lumii.

            Vohodul cel mic sau iesirea cu Sfanta Evanghelie, închipuie iesirea
Mantuitorului in lume, spre propovaduirea Evangheliei. Sf. Evanghelie
intruchipeaza pe Hristos insusi; de aceea cantam acum: „Veniti sa ne inchinam si
sa cadem la Hristos”. Luminile care sunt purtate inainte inchipuie pe Sfantul Ioan
Botezatorul si Inaintemergatorul, cel care a pregatit calea Domnului (Marcu 1, 2-
3), si pe toti proorocii Legii Vechi, care au prevestit venirea Lui.

            Ce inseamna cuvintele „intelepciune drepti”!

            Prin aceste cuvinte preotul sau diaconul arata poporului Sf. Evanghelie,
inaltand-o in vazul tuturor, inainte de a intra in Sf. Altar. Prin ele preotul vrea sa
spuna credinciosilor: „Aceasta Sfanta Evanghelie, care se va citi indata, este
singura si adevarata intelepciune: intelepciunea dumnezeiasca (I Cor. 1, 24-30 si
Col. 2, 2, 3); se cuvine, deci, s-o ascultati stand drepti in picioare, in semn de
respect, iar nu stand jos, ca pana acum”. La noi insa credinciosii isi arata
respectul fata de Sf. Evanghelie ingenunchind in timpul citirii ei, ca si cum ar
asculta pe Domnul insusi. Cei care stau in picioare nu fac un pacat.

            Apostolul, adica citirea unei bucati din Faptele sau din Epistolele
Apostolilor, inchipuie trimiterea Sfintilor Apostoli la propovaduire, iar citirea
Evangheliei inchipuie pe insusi Mantuitorul propovaduind multimilor.

            Ce inchipuie cadirea sau tamaierea din timpul Apostolului?

            Inchipuie atat pe Sf. Apostoli, cat si mireasma invataturii dumnezeiesti
raspandite de ei in toata Biserica, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel:
„Multumire fie adusa lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori in Hristos si
descopera prin noi, in tot locul, mireasma cunostintei Sale! Pentru ca suntem lui
Dumnezeu buna mireasma a lui Hristos intre cei ce se mantuiesc si intre cei ce
pier” (II Cor. 2, 14-15).

            De ce partea a doua a Liturghiei se numeste „Liturghia credinciosilor”?

            Se numeste asa pentru ca in vechime nu puteau lua parte la savarsirea ei
decat credinciosii, adica crestinii care primisera botezul si care nu se facusera
vinovati de pacate grele. Cei ce trebuiau sa se pocaiasca pentru pacate ieseau din
biserica odata cu catehumenii. E cea mai sfanta parte a Liturghiei, fiindca in
timpul ei se savarseste Sfanta Taina a Euharistiei. De aceea se mai numeste si
Liturghia Euharistica sau propriu-zisa. Incepe cu ectenia: „Cati suntem
credinciosi, iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam!” si tine pana la sfarsitul
Liturghiei.

            Miezul sau inima Liturghiei credinciosilor, este savarsirea sau aducerea
Sfintei Jertfe, adica Sfintirea si prefacerea Darurilor in Sfantul Trup si Sange si
apoi impartasirea cu ele.
            Sfintirea Darurilor se face pe Sfanta Masa, dar cinstitele Daruri se afla
pana acum tot la proscomidiar si deci trebuie aduse la Sfanta Masa. Aceasta
aducere se face în timpul Vohodului mare sau al iesirii cu cinstitele Daruri.

            Ce inchipuie Vohodul mare sau iesirea cu Sfintele Daruri?

            Este stramutarea sarbatoreasca a cinstitelor Daruri de la Proscomidie,
unde au fost pregatite, prin mijlocul bisericii, la Sf. Masa, unde urmeaza sa fie
Sfintite, prin puterea Duhului Sfant invocata de episcopul sau preotul liturghisitor
asupra lor (epicleza). Aceasta inchipuie ultimul drum facut de Domnul din Betania
in Ierusalim, inainte de Patimile si moartea Sa, adica intrarea Sa triumfala in
Ierusalim, unde trebuia sa Se jertfeasca482 (Sf. Gherman al Constantinopolului,
op. si trad. cit., p. 69 si Nicolae Cabasila, op. si trad. cit., cap. XXIV, p. 66-67). Mai
inseamna procesiunea de ingropare a Domnului, adica ducerea Sfantului Sau Trup
de la Golgota la locul unde era sapat mormantul. Preotul si diaconul, care poarta
Sf. Disc si Sf. Potir cu cinstitele Daruri, inchipuie acum pe Iosif din Arimateea si
pe Nicodim, care au coborat trupul Domnului de pe Cruce si 1-au pus in
mormant483 (Ibidem, p. 68; Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 49).

            Pentru ce preotul oprindu-se cu cinstitele Daruri in mijlocul bisericii, face

aici pomeniri?
            Pomenirile de aici se fac dupa pilda talharului rastignit in dreapta lui Iisus,
care a castigat fagaduinta raiului, pentru ca a rugat pe Domnul: „Pomeneste-ma,
Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta!” (Luca 23, 42).

            Ce face preotul dupa ce intra cu cinstitele Daruri in Altar si ce inchipuie

cele ce se fac atunci?
            Preotul aseaza cinstitele Daruri pe Sf. Antimis care se gaseste intins pe Sf.
Masa, ia acoperamintele cele mici si le pune deoparte, pune peste Sf. Disc si Sf.
Potir acoperamantul cel mare, le tamaie si apoi inchide usile imparatesti si trage
dvera (perdeaua).
Sfanta Masa inchipuie acum Golgota (locul Rastignirii) sau gradina in care se afla
mormantul Domnului. Asezarea cinstitelor Daruri pe ea inseamna punerea in
mormant a Domnului. Sfantul Antimis si Sfantul Disc tin locul mormantului; cele
doua acoperaminte mici sunt stergarul sau naframa pusa pe fata Domnului si
giulgiurile cu care a fost infasurat; acoperamantul cel mare este piatra pusa pe
intrarea mormantului484 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. cit., p.
35-36); cadirea Darurilor aminteste aromatele cu care a fost uns trupul Domnu-
lui si miresmele aduse de sfintele femei (mironosite) la ingropare (Ioan 19, 39-
40). Steluta care ramane pe Sf. Disc este pecetea pusa pe piatra mormantului,
inchiderea usilor imparatesti inchipuie pogorarea Domnului la iad cu sufletul, iar
tragerea dverei (perdelei) inchipuie inconjurarea mormantului cu straja (Matei
27, 62-66)485 (Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 48-49). De aceea si rugaciunile
pe care le rosteste acum preotul ne vorbesc de patimile, moartea si ingroparea
Domnului.

            Sfintirea Darurilor se face indata dupa punerea lor pe Sfanta Masa?
            Nu. Ci se face mai intai pregatirea sufleteasca a credinciosilor, in vederea
acestei infricosate clipe a Sfintei Liturghii.
            Cum se face aceasta pregatire sau ce ni se cere pentru a lua parte cu
vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe?
            Iubire si pace intre noi si credinta fierbinte.

            Cum ne aratam acum iubirea dintre noi?

            Dupa o ectenie in care rugam pe Dumnezeu sa ne dea o zi buna, de pace,
iertare de greseli, sfarsit crestinesc si raspuns bun la infricosata judecata de apoi,
diaconul ne indeamna cu glas inalt: "Sa ne iubim unii pe altii...". E porunca pe
care Mantuitorul a dat-o Sfintilor Apostoli si printr-insii si noua: „Porunca noua va
dau: ca sa va iubiti unul pe altul...” (Ioan 13, 34 si 15, 12). In vechime,
credinciosii din biserica, urmand poruncii Sfintilor Apostoli, isi dadeau acum
sarutarea sfanta sau a pacii (Rom. 16, 16; 1 Cor. 16, 20; 1 Petru 5, 14); barbatii
se sarutau intre ei si femeile intre ele, in semn de iubire si impacare. Cu timpul,
din pricina neoranduielilor la care dadea nastere, acest obicei a fost parasit si a
ramas numai la sfintitii slujitori din altar, care, daca sunt mai multi, se saruta
acum unul cu altul pe umeri. Se cuvine insa ca si credinciosii sa-si umple acum
sufletul de iubire, de pace si iertare, uitand si alungand din inimile lor toata
vrajba, ura si pizma fata de altii.

            Ne aratam credinta, prin rostirea Crezului sau a Simbolului Credintei, care
vrea sa spuna ca, pe langa iubirea unuia fata de altul, ni se cere si credinta
dreapta (ortodoxa), pentru a putea lua parte, cu vrednicie, la Sfanta Jertfa. De
aceea, se cuvine ca fiecare din noi sa rostim in acest moment Crezul, insotind pe
cel ce il rosteste cu glas tare, diaconul sau cantaretul.

            Ce inseamna cuvintele: „Usile, usile; cu intelepciune sa luam aminte!”,

prin care preotul (diaconul) vesteste rostirea Crezului?
            In vechime, prin aceste cuvinte se atragea luareaaminte slujitorilor care
pazeau usile de intrare ale bisericii (diaconite si ipodiaconi), sa-si sporeasca
bagarea de seama ca nimeni dintre credinciosii dinlauntru sa nu mai iasa afara si
nici un necrestin (catehumen, eretic sau penitent) sa nu intre in biserica in timpul
infricosatei Jertfe. Astazi, aceste cuvinte sunt pastrate ca un indemn spre
ascultarea cu luare aminte a Crezului.

            Aducerea Sfintei Jertfe ni se vesteste prin indemnul pe care ni-l adreseaza
preotul (diaconul); «Sa stam bine, sa starn cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa
cu pace sa o aducem!»

            Ce inseamna cuvintele: „Mila pacii, jertfa laudei” cu care credinciosii

(cantaretii) raspund la indemnul de mai sus?
            Aceste cuvinte arata darurile Jertfei duhovnicesti sau nemateriale pe care
credinciosii o aduc din partea lor odata cu Jertfa cea adevarata adusa acum de
preot in numele lor. Si care sunt aceste daruri ale jertfei lor? Sunt cele trei virtuti:
mila, pacea si jertfa de lauda (cantarea), pe care Sf. Scriptura le recomanda
adesea ca adevarate daruri de jertfa bine-placuta lui Dumnezeu, in locul jertfelor
sangeroase ale Legii Vechi.

            Cu alte cuvinte, credinciosii raspund:

                   a) aducem intai mila, pentru ca Domnul a zis: „Mila voiesc, iar nu
jertfa!” (Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7).
                   b) aducem apoi pace, pentru ca Mantuitorul insusi a spus: „Deci, daca
iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva
impotriva ta, lasa acolo darul tau inaintea altarului si mergi mai intai de te impaca
cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau” (Matei 5, 23-24; Marcu 11, 25-26).
                   c) si, in fine, aducem jertfa de lauda (antare), pentru ca o asemenea
jertfa cere Domnul prin gura Psalmistului: „Jertfeste lui Dumnezeu jertfa de
lauda... jertfa de lauda Ma va slavi” (Ps. 49, 15, 24; 106, 22; 115, 7). De
asemenea Sf. Apostol Pavel ne spune: „Asadar, prin El (Hristos) sa aducem
pururea lui Dumnezeu jertfa de lauda, adica rodul buzelor care preaslavesc
numele Lui” (Evr. 13, 15).

            Credinciosii aduc „jertfa de lauda” in timpul Sfintei Jertfe, cântând imnele
numite de obicei «raspunsurile mari», si anume: «Cu vrednicie si cu dreptate
este»; Trisaghionul biblic: «Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot...», «Pre Tine
Te laudam...» si «Axionul».

            Ce face preotul in acest timp?

            Dupa ce indeamna pe credinciosi: «Sa multumim Domnului», el insusi
multumeste lui Dumnezeu, in numele credinciosilor, pentru toate binefacerile
mantuirii, incepand sa citeasca in taina o lunga rugaciune, numita cu un cuvant
grecesc „anafora”, adica rugaciunea aducerii Sfintei Jertfe. Aceasta rugaciune
este partea cea mai de seama si mai sfanta din Liturghie. Ea cuprinde o infatisare,
pe scurt, a faptelor de seama din istoria mantuirii lumii; preotul aduce lui
Dumnezeu – Tatal o fierbinte multumire si slavire pentru toate binefacerile
daruite neamului omenesc, il roaga sa prefaca Darurile de pe Sfanta Masa in
Sfantul Trup si Sange si sa le primeasca drept daruri si jertfa si apoi mijloceste,
pentru ca, prin ele, toata Biserica sa dobandeasca implinirea cererilor si
dorintelor ei.

            Ce auzim noi din aceasta rugaciune?

            Din aceasta rugaciune tainica, credinciosii nu aud decat cateva fraze pe
care preotul le rosteste cu voce tare. Astfel, pomenind, intre altele, pe ingerii din
ceruri, care slavesc neincetat pe Dumnezeu, preotul adauga, cu glas inalt, chipul
in care se face aceasta slavire: «Cantare de biruinta cantand, strigand, glas
inaltand si graind».

            Această cântare de biruinţă, este imnul intreit sfant, pe care Serafimii din
vedenia Proorocului Isaia si mai apoi a Sfantului Evanghelist Ioan il canta, in
jurul tronului Celui Prea inalt: „Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot...” (Isaia 6, 3
si Apoc. 4, 6-8). Pe acesta il canta acum si credinciosii din afara de altar,
cantaretii sau corul, aratand ca, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ingerii si
oamenii s-au unit intr-o singura ceata (cor) si lauda intr-un glas pe Dumnezeu486
(Sf. Maxim Marturisitorul, Mystagogia, cap. XTX si XXIV, p. 343, 348 si 350; Sf.
Simion al Tesalonicului, Talcuirea despre sfantul locas, p. 263).
            Mai departe, preotul, istorisind in taina chipul in care Mantuitorul a
intemeiat Sfanta Euharistie, la Cina cea de Taina, glasuieste tare insesi cuvintele
rostite atunci de Domnul catre Sfintii Apostoli: «Luati, mancati, acesta este
Trupul Meu», apoi: «Beti dintru acesta toti; acesta este Sangele Meu...».
            Nu prin aceste cuvinte se sfintesc si se prefac Darurile, ci ceva mai tarziu,
si anume in timpul in care credinciosii (corul) canta «Pre Tine Te laudam...» si
cand preotul citeste epicleza, adica acea parte din rugaciunea de aducere, in care
implora pe Dumnezeu sa trimita pe Sfantul Duh spre a sfinti si a preface Darurile.
Atunci e clipa cea mai sfanta din tot cursul Sfintei Liturghii, caci Sfantul Duh
coboara si sfinteste painea si vinul, prefacandu-le in Sfantul Trup si Sange. De
aceea, credinciosii ingenuncheaza, la unele biserici se bate in toaca sau suna
clopotelul din altar, sau chiar clopotul cel mare, pentru ca sa auda si cei ce nu
sunt in biserica si sa se roage.
De aici inainte cinstitele Daruri devin «Sfintele Daruri». Ele nu mai sunt doar
niste simboluri sau inchipuiri ale firii omenesti a Mantuitorului – ca pana acum – ,
ci insusi Sfantul Trup si Sange al Domnului, pastrandu-si doar infatisarea vazuta
de paine si de vin. Ele sunt adevaratul Trup si Sange cu care Mantuitorul S-a
nascut din Sfanta Fecioara, cu care a trait pe pamant, cu care a patimit si S-a
ingropat, cu care a inviat si S-a inaltat intru slava.

            Ce face preotul dupa sfintirea Darurilor?

            Deoarece de aici inainte Mantuitorul Se afla de fata printre noi, cu Sfantul
Sau Trup si Sange, preotul citeste, tot in taina, partea de la sfarsitul marii
rugaciuni a Sfintei Jertfe, adica rugaciunea de mijlocire pentru toata Biserica. El
pomeneste acum pe toti credinciosii vii si morti, rugandu-se ca aducerea Sfintei
Jertfe sa le fie spre folos si spre iertarea pacatelor. Impreuna cu acestia,
pomeneste si pe toti Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, dar nu rugandu-se
pentru ei, ci pentru ca ei sa mijloceasca pentru noi si sa dobandim si noi, ca si ei,
imparatia cerurilor. In fruntea lor e pomenita cu glas tare, in semn de deosebita
cinstire, Maica Domnului. In cinstea ei se canta acum la strana Axionul («Cuvine-
se cu adevarat...»), adica imnul pentru preamarirea Sfintei Fecioare. In timpul
acesta, preotul binecuvanteaza anafora care se va imparti la sfarsitul Liturghiei.
Apoi continua pomenirile, pomenind cu glas tare pe episcopul (ierarhul) locului.

            Cuvintele: „Pre toti si pre toate”, cu care raspunde acum corul, înseamnă
ca ne rugam ca Dumnezeu sa pomeneasca pe toti crestinii si pe toate crestinele
pe care credinciosul ii are in gand, pentru ca toti sa se impartaseasca din roadele
binecuvantate ale Sfintei Jertfe.

            Dupa aducerea jertfei urmeaza indata impartasirea cu Sfintele Daruri?

            Nu indata, ci dupa o scurta pregatire a preotului si a credinciosilor in
vederea impartasirii.

            Această pregatire consta in:

                    a) O ectenie, in care ne rugam ca Dumnezeu sa primeasca Darurile
noastre, trimitandu-ne in schimb mila si harul Sau;
                    b) Doua rugaciuni in care preotul se roaga in taina lui Dumnezeu sa
ne ajute a ne impartasi cu vrednicie de Sfintele Taine;
                    c) Rugaciunea Domneasca (Tatal nostru) pe care o canta sau o
rostesc credinciosii, in semn ca ei se simt acum din destul pregatiti si vrednici sa
se numeasca fii ai lui Dumnezeu, sa-L cheme pe Tatal nostru, al tuturor, si sa-L
roage ca sa le dea nu numai «Painea noastra cea de toate zilele, ci si «painea cea
cereasca», adica Trupul lui Hristos, din care cel ce va gusta va fi viu in veci (Ioan
6, 48, 50-51, 55, 58), dobandind infierea cea dupa har.

            În Sfântul Altar, pregatirile pentru impartasire încep atunci când preotul ia
in mâini Sfantul Trup (Agnet) si-l inalta de pe Disc, cu cuvintele: «Sa luam
aminte! Sfintele, Sfintilor!»

            Înălţarea Sfantului Agnet inchipuie inaltarea Domnului pe Cruce; iar

cuvintele „Sfintele, Sfintilor!” vor sa spuna ca Sfintele Daruri se vor da numai
celor sfinti, adica acelora care s-au pregatit in chip deosebit si sunt vrednici sa le
primeasca.

            Cum se pregatesc Sfintele Daruri pentru impartasire?

            Inainte de impartasire, preotul imparte Sf. Trup in patru parti: prima parte
(aceea pe care sunt intiparite initialele «Is») o pune in Potir, inchipuind cu
aceasta reunirea Sfantului Trup cu Sfantul Sange, adica invierea Domnului; din a
doua (cea cu initialele „Hs”) se impartasesc sfintitii slujitori, iar celelalte doua
(cele cu initialele «Ni» si «Ka») se pun in Sf. Potir dupa impartasirea clericilor,
pentru a se impartasi credinciosii din ele. Pregatirea Sf. Sange se face turnand in
Sf. Potir caldura sau apa calda si binecuvantata de catre preot.

            Ce inchipuie „caldura” sau apa calda care se toarna in Sfantul Potir?
            Ea inchipuie caldura Duhului celui de viata facator, aratand ca, chiar in
moarte, Dumnezeirea nu a fost despartita de Sfantul Trup, ca si dumnezeiescul
suflet487 (Idem, Raspuns la intrebarea 58, trad. rom. p. 331). Totodata ea
inchipuie caldura vietii pe care Sfantul Duh o toarna din nou in madularele
moarte, prin inviere: „Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata
pamantului” (Ps. 103, 31). Se toarna in Sfantul Potir, pentru ca sa ne dea, in clipa
impartasirii, simtirea adevarata a sangelui viu si cald, curs din coasta si din ranile
cuielor Celui rastignit pentru noi488 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si
trad. cit., p. 115; Sf. Simion al Tesalonicului, Talcuirea despre dumnezeiescul
locas, p. 94-95 si Raspuns la intrebarea 158, trad. rom. p. 266-267; p. 330-331).

            Cum se face impartasirea?

            Sfintitii liturghisitori se impartasesc la fiecare Liturghie, in Sfantul Altar,
ca Sfintii Apostoli la Cina cea de Taina. Sfanta Masa tine atunci locul Mesei de la
Cina. In timpul acesta, corul canta Chinonicul (Priceasna), adica imnul
impartasirii, iar preotul iese dupa aceea in fata Sfintelor Usi sau pe Amvon si
rosteste predica.
Cand sunt credinciosi de impartasit, preotul toarna in Sfantul Potir cele doua parti
din Sf. Trup insemnate cu «Ni» si «Ka», deschide Sfintele Usi si cheama pe
credinciosi prin cuvintele: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si dragoste sa va
apropiati”. (Despre randuiala impartasirii vom scrie mai pe larg acolo unde vom
vorbi despre randuiala Sfintei impartasanii).
Dupa impartasire, scopul Sfintei Liturghii este implinit. Acum preotul ridica
Sfantul Disc deasupra Sfantului Potir si toarna in el si miridele, adica particelele
de paine aduse pentru sfinti si pentru credinciosii vii si morti.

             Ultima arătare a Sfantului Potir si ducerea lui la Proscomidie, înseamna

ultima aratare a Domnului catre Ucenicii Sai pe Muntele Maslinilor si inaltarea Lui
la ceruri. Sfanta Masa ramane acum Scaunul slavei lui Dumnezeu – Tatal, iar
Proscomidia, din dreapta ei, este sederea Fiului de-a dreapta Tatalui, intru
slava489 (Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 51).

            Cum se termina Sfanta Liturghie?

            Dupa o scurta ectenie de multumire pentru primirea Sfintei impartasanii,
preotul iese in naos si rosteste cea din urma rugaciune, numita a Amvonului, din
mijlocul bisericii. Apoi face apolisul, adica incheierea Liturghiei, binecuvantand
credinciosii si cerand indurarea lui Dumnezeu si ajutorul tuturor Sfintilor.
            Dupa aceasta, iese in fata iconostasului si «miruieste» pe credinciosi,
adica ii unge pe frunte cu untdelemn sfintit din candele, rostind, la fiecare,
cuvintele: "Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul!" Aceasta
ungere inchipuie coborarea Sf. Duh peste Biserica, fiind un fel de pecetluire cu
semnul darurilor dumnezeiesti pe care le-a dobandit fiecare din cei ce au luat
parte la sfanta slujba.
            Se imparte apoi credinciosilor anafora.

            Ce este anafora si care este rostul ei?

            Sunt bucatele de paine taiate din prescurile intrebuintate la Proscomidie si
binecuvantate de preot, care se impart credinciosilor din biserica, la sfarsitul
Liturghiei, iar unii iau din ea si acasa, pentru cei ce n-au putut veni la biserica. La
inceput, anafora se dadea ca o mangaiere numai celor ce nu se puteau impartasi,
tinand deci locul Sfintei impartasanii. Astazi insa o iau si cei ce se impartasesc,
dupa impartasire. De aceea, anafora se ia numai la sfarsitul Liturghiei si pe
nemancate (ca si Sf. impartasanie); nu se cere inainte, adica in timpul Liturghiei,
cum obisnuiesc unii crestini care nu cunosc rostul ei. Dupa unii invatati, anafora
ar fi o ramasita sau aducere aminte de agapele sau mesele fratesti, de obste, care
aveau loc la sfarsitul Liturghiei, in Biserica primilor crestini.
            Anafora e din restul prescurii din care s-a scos Sf. Agnet si care, precum
am vazut, inchipuie pe Sf. Fecioara; ea e binecuvantata de preot in timpul
Axionului, adica al imnului cantat in cinstea si spre slava Sfintei Fecioare. De
aceea, impartirea ei la sfarsitul Liturghiei inchipuie ramanerea Maicii Domnului
inca multa vreme pe pamant, in mijlocul Bisericii, dupa inaltarea Dumnezeiescului
ei Fiu490 (Ibidem, p. 51).

            Ce valoare si ce insemnatate are slujba Sfintei Liturghii in viata crestina,

in comparatie cu celelalte sfinte slujbe despre care am vorbit mai inainte?
            Sfanta Liturghie, slujba Jertfei crestine, este cea mai insemnata dintre
toate slujbele sfinte ale Bisericii noastre. Asa precum Jertfa de pe cruce a
Mantuitorului a fost punctul culminant al lucrarii Mantuitorului si totodata faptul
cel mai de capetenie din istoria mantuirii lumii, tot asa si Sf. Liturghie care
invesniceste pe pamant acea Jertfa este miezul, incoronarea si desavarsirea
celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumire lui Dumnezeu. Ea este
totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de Mantuitorul insusi,
de aceea nici nu se numara intre cele „sapte laude”, care alcatuiesc serviciul
dumnezeiesc public al fiecarei zile si care au obarsie dumnezeiasca si
bisericeasca491 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfintele rugaciuni, cap. CCI,
trad. rom. p. 198). Toate celelalte slujbe care se savarsesc inaintea ei, ca
Vecernia si Utrenia, servesc numai ca un fel de pregatire a Liturghiei. in ele
aducem lui Dumnezeu numai rugaciune de cerere, ori lauda, multumire si slavire,
pe cand prin Liturghie ii aducem, pe langa acestea, ceva mai mult: ii aducem
Jertfa care, precum am mai spus, este cea mai inalta forma de cinstire si
preamarire a lui Dumnezeu. Valoarea, pretul sau vrednicia acestei Jertfe este
neintrecuta, daca avem in vedere ca Cel ce Se jertfeste intr-insa este insusi
Hristos, Arhiereul desavarsit, „ sfant, fara rautate, fara de pata, osebit de cei
pacatosi si 6ind mai presus decat cerurile” (Evr. 7, 26), si ca darul nostru de
jertfa este tot ce s-ar putea aduce mai de pret lui Dumnezeu: insusi Trupul si
Sangele neprihanit al Fiului Sau, adica tot ce a creat Dumnezeu mai sfant, mai
curat si mai desavarsit, singurul dar vrednic de maretia si sfintenia lui Dumnezeu.

De aceea, precum zicea Sf. Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului, „nu este altceva
mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru ca este
lucrarea Lui (a Mantuitorului) si innoirea oamenilor si partasie a Lui cu noi... Deci,
mai presus decat toata rugaciunea si lauda, se cade a ne griji de lucrarea aceasta
a Liturghiei, caci pentru ea este toata rugaciunea si de cele mai multe ori in zilele
vietii noastre pe ea s-o savirsim”492 (Despre preotie, trad. rom. p. 353).

            Ce folos si ce castig sufletesc avem luand parte la Sfanta Liturghie?

            Randuiala Sfintei Liturghii este, pentru cine o urmareste cu luare aminte, o
adevarata scoala de invatatura crestina, o bogata comoara de invataminte, la
indemana si pe intelesul tuturor. Intr-insa crestinul gaseste invatatura de
credinta a Bisericii, fie sub forma prescurtata a Crezului, fie sub forma cantarilor
si a rugaciunilor din care e alcatuita randuiala Sfintei Liturghii. Gasim apoi Sfanta
Scriptura, in citirile din Apostol si din Sfanta Evanghelie, in nenumaratele versete
si cuvinte din Biblie presarate din belsug in rugaciunile si cantarile din Liturghie,
precum si in talcuirile Sfintilor Parinti din Cazanii sau in predica rostita de preot.
Dar, mai presus de orice, gasim in randuiala Sfintei Liturghii insasi istoria sfanta a
mantuirii noastre, aratata prin semnele vazute care alcatuiesc sfanta slujba. Am
vazut cum toate cele ce se savarsesc, se canta si se rostesc in timpul Sfintei
Liturghii ne duc cu gandul la Hristos Domnul, pentru ca in ele il vedem aratat pe
El si intreaga Lui lucrare mantuitoare. Luand deci parte la Sfanta Liturghie,
petrecem impreuna cu Iisus, ascultam glasul Lui, suntem aproape de Dansul; iar
daca ne impartasim, ne unim cu El: El petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56).

            Cum se explica puterea deosebita a rugaciunilor facute in timpul Sfintei

Liturghii?
            Apropierea de Domnul, Care e de fata cu Trupul pe Sf. Altar, ne da puteri si
nadejdi nebanuite, asa cum dadea Sfintilor Apostoli si Ucenici dupa inviere. El Se
roaga impreuna cu noi; El insusi mijloceste pentru noi in fata lui Dumnezeu –
Tatal, ducandu-I rugaciunile, cererile si dorintele noastre si rugandu-Se pentru
implinirea lor (Ioan 16, 23-26; Efes. 2, 18; 1 Tim. 2, 5). Odata cu El se roaga
pentru noi si Sfintii, a caror pomenire si lauda o facem si ale caror mijlociri le
cerem de atatea ori in cursul Liturghiei. Contopite astfel in rugaciunile Bisericii
sau obstii si unite cu rugaciunea lui Iisus, rugaciunile fiecaruia dintre noi capata o
valoare si o putere pe care nu o au singure. „Credem ca vom dobandi cel mai
mare folos sufletelor pentru care facem rugaciune la Jertfa sfanta si prea
infricosata ce este pusa inainte”, zice Sf. Chiril, Arhiepiscopul cetatii sfinte a
Ierusalimului, din veacul al IV-lea493 (Cateheza a cincea mistagogica, cap. IX, in
trad. rom. de Pr. D. Fecioru, vol. II, p. 571). Iar renumitul talcuitor al Liturghiei,
Nicolae Cabasila, adauga, mai tarziu, ca: «nu se mai afla o alta forma de
rugaciune care sa poata atat de mult si care sa ne dea nadejdi mai mari ca aceea
adusa prin aceasta infricosata Jertfa, care a curatat, in dar, pacatele si
faradelegile lumii»494 (Op. si trad. cit., cap. XXIV, p. 67).

            Nu numai cei vii se folosesc din savarsirea Sfintei Liturghii, ci si mortii pe
care ii pomenim si pentru care ne rugam, caci jertfa se aduce si pentru ei. «Inca
aducem Tie aceasta jertfa... pentru cei adormiti intru credinta...»; asa se roaga
preotul in taina, dupa sfintirea si prefacerea Darurilor. Cei adormiti se
impartasesc si ei, la fel cu noi, din roadele binecuvantate ale Sfintei Liturghii, caci
si lor le da Hristos, prin Sangele Sau, iertare de pacate si nadejdea invierii pentru
viata de veci. Despre aceasta ne incredinteaza toti Sfintii Parinti si marii Dascali
ai Bisericii495 (Astfel, de exemplu, Asezamintele Sf. Apostoli, cartea VI, cap. XXX
(in trad. rom. de Pr. I. Mihalcescu, Pr. M. Paslaru si Ec. G. Nitu, cu titlul Scrierile
Parintilor Apostolici, vol. II, 1928, p. 179); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V-
a Mistagogica, 9, in trad. rom. cit. p. 571; Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia III-a la
Epistola catre Filipeni; Marturisirea Ortodoxa, partea I, Raspuns la intrebarea
107, trad. cit., ed. 1952).

            Trebuie deci sa luam parte la Sfanta Liturghie?

            «Ce intrebare fara rost! Dar crezi oare ca crestinii ar putea trai fara Jertfa
Liturghiei, sau ca Sfanta Liturghie se savarseste fara crestini?»496 (Baronius,
Anale, la an. 303). De aceea ne indeamna Sf. Maxim Marturisitorul: «Tot crestinul
trebuie sa se afle des in sfanta biserica si sa nu lipseasca niciodata de la Sfanta
Liturghie savarsita in ea, pentru Sfintii ingeri care sunt de fata si scriu de fiecare
data pe cei ce intra si se infatiseaza lui Dumnezeu si care fac rugaciuni pentru ei;
de asemenea, pentru harul Sfantului Duh, care e in chip nevazut pururea prezent,
dar in chip deosebit mai ales in timpul Sfintei Liturghii... Sa nu lipsim, asadar, de
la sfanta biserica a lui Dumnezeu, care cuprinde atatea taine ale mantuirii noastre
in sfanta randuiala a dumnezeiestilor simboluri ce se savarseso497 (Mystagogia,
cap. XXTV, trad. rom. cit., p. 347-352), Iar Sf. Simion al Tesalonicului adauga:
«Sa venim dar cu dragoste si cu cucernicie, de se va putea mai mult decat la alta
rugaciune, la Liturghie in fiecare zi, caci din nimic altceva ca dintr-aceasta nu va
avea folos credinciosul»498 (Raspuns la intrebarea 79, trad. rom. p. 342).
Cine nu ia parte la Sfanta Liturghie, acela a incetat de a mai fi crestin adevarat.
Legatura lui cu Hristos e rupta; unul ca acela s-a facut madular uscat, bolnav sau
mort al Bisericii sau al Trupului lui Hristos (Ioan 15, 5-6). De aceea, vechile
randuieli ale Sfintilor Parinti pedepseau pe cei ce lipseau de la biserica mai mult
de trei duminici una dupa alta (Canonul 11 al Sinodului din Sardica si Canonul 80
al Sinodului VI ecumenic).
            Daca deci pricini serioase te impiedica sa fii de faţă la Sfanta Liturghie,
trimite pe cineva din ai casei ca sa dea o Liturghie pentru toti, sau macar
pomelnicul si o prescura, rugand pe preot sa te pomeneasca si sa se roage pentru
tine la timpul cuvenit.

            Cum trebuie sa ne pregatim pentru Sfanta Liturghie?

            Cand vrei sa iei parte la Sfanta Liturghie, adu-ti aminte ca biserica este
„casa lui Dumnezeu”, de care se cuvine „sa ne apropiem cu inima curata, in
deplinatatea credintei, curatindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rau si
spalandu-ne trupul cu apa curata...”, cum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel
(Evr. 10, 22). Inceteaza deci din ajun lucrul si obisnuitele indeletniciri zilnice;
spala-ti trupul si curateste-ti sufletul cu rugaciune, cu infranare de la pacate si cu
impacarea inimii, alungand din ea orice ura si orice vrajmasie (Matei 5, 23-24 si 1
Tim. 2, 8), mai ales atunci cand vrei sa te si impartasesti. Daca poti, bine este sa
iei parte la slujba de seara (Vecernia). Iar a doua zi dimineata, imbraca-te in
haine curate si ingrijite, de sarbatoare, dar nu cu gateala prea multa si lux;
indeosebi femeile sa lase obisnuitele podoabe, dresuri si sulemeneli si sa vina cu
capul acoperit (I Cor. 11, 5 si 1 Tim. 2,9 si Asezamintele Sf. Apostoli II, 57). Si
pentru ca nu e cuviincios sa ne infatisam inaintea Domnului cu mainile goale (les.
22, 15), daca poti pregateste din vreme darul tau pentru altar: lumanari, tamaie,
prinoase din rodurile pamantului, dar mai ales prescura, vinul si pomelnicul cu
numele viilor si celor adormiti ai casei si neamului tau.

            Cand sa venim la biserica?

            Bun si folositor lucru este sa fii de fata la intreaga Liturghie, in toate
duminicile si sarbatorile (porunca 1 a Bisericii). Sarguieste-te deci sa fii din
vreme in biserica. De poti, bine este sa iei parte si la slujba diminetii (Utrenie si
Ceasuri), caci in timpul ei se savarseste de fapt Proscomidia, care face parte din
Liturghie, si atunci se cade sa dam preotului prescurile pentru Liturghie. Dar daca
nu poti veni mai devreme, cauta sa te indrepti spre casa Domnului cel putin
atunci cand auzi clopotul sau toaca de Liturghie.
            Iar odata ce ai ajuns in biserica, ramai pana la sfarsit, caci numai asa te
vei bucura pe deplin si de toate roadele dumnezeiestii slujbe. Cei ce nu vin la timp
si pleaca din biserica inainte de sfarsitul slujbei, pe de o parte nu folosesc nimic
din comoara de daruri a Liturghiei, iar pe de alta tulbura linistea celorlalti,
precum si ordinea si buna randuiala care trebuie sa domneasca in biserica in
timpul sfintelor slujbe. Pe buna dreptate, Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana pe
unii ca acestia cu luda Vanzatorul, care, pentru a-si indeplini gandul ticalos al
tradarii, a parasit pe Domnul inainte de sfarsitul Cinei celei de Taina. De aceea,
cei ce paraseau sfantul locas inainte de sfarsitul Liturghiei erau pedepsiti in
vechime cu cea mai mare pedeapsa: afurisania, sau excomunicarea, adica
indepartarea din randul crestinilor (Can. 9, al Sf. Apostoli si Can. 2 al Sinodului
din Antiohia).

            Cum sa luam parte la Sf. Liturghie? Sau cum se cuvine sa stam si ce
trebuie sa facem in biserica?
            Intrand in biserica nu uita ca intri intr-un locas Sfintit, in casa lui
Dumnezeu. Nu este, deci, de prisos: „Sa stii cum trebuie sa petreci in casa lui
Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu...” (I Tim. 3, 15). in clipa
cand pasim peste pragul bisericii, sa lasam afara toate gandurile, toate grijile
lumesti, toate simtirile pamantesti. In biserica se intra „cu credinta, cu frica lui
Dumnezeu si cu buna evlavie”. Pasind in sfantul locas, sa fim astfel slobozi de
povara grijilor de toate zilele: «Toata grija cea lumeasca sa o lepadam» si sa ne
atintim gandul si inima numai spre cer si spre Dumnezeu: «Sus sa avem
inimile!», asa cum ne indeamna preotul inainte de a incepe marea rugaciune in
timpul careia se aduce Sfanta Jertfa.
Paseste apoi usor, spre a te inchina mai intai in fata Sfintei Evanghelii si a icoanei
de pe tetrapod, care inchipuie pe Hristos in mijlocul bisericii, apoi in fata
iconostasului; daca ai adus lumanari, aprinde-le in sfesnice sau in fata sfintelor
icoane, iar daca ai adus prescura, vin si pomelnic, da-le preotului prin usa dinspre
miazanoapte a altarului. Inchina-te cu cuviinta si evlavie inaintea Sfintelor
icoane, fara sa stai prea mult ingenuncheat, mai ales in fata icoanelor
imparatesti, pentru a ingadui si altora sa-si faca rugaciunile lor si pentru ca sa nu
impiedici pe preot in implinirea slujbei. Daca insa s-a inceput Sfanta Liturghie,
ramai sa te inchini la icoane dupa sfarsitul slujbei.
Mergi dupa aceea in liniste si te aseaza la locul cuvenit: barbatii la dreapta, iar
femeile la stanga. Ai grija sa lasi la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce
vor veni dupa tine si pentru Sfintitii slujitori, cand trebuie sa cadeasca toata
biserica. Ai grija, de asemenea, ca locul de sub policandrul cel mare sa ramana
gol, pentru ca preotul sa poata iesi pe acolo cu Sfanta Evanghelie si cu Sfintele
Daruri. Cuviincios este, iarasi, ca stranele sa ramana libere, la indemana celor mai
in varsta, mai neputinciosi si mai osteniti decat tine, pentru ca acestia sa poata
sedea jos in anumite momente ale slujbei.
Nu umbla si nu te misca fara rost in biserica, ci ramai in liniste la locul pe care ti
1-ai ales dintru inceput, pentru a pastra linistea si buna randuiala ce trebuie sa
domneasca in casa Domnului, caci „Dumnezeu nu e al neoranduielii, ci al pacii” (I
Cor. 14, 33). Pastreaza tot timpul in tinuta si infatisarea ta trupeasca cuviinta si
evlavia pe care trebuie sa le avem in fata imparatului tuturor. Nu sta tolanit sau
alene in strana, ci drept, in picioare: «Sa stam bine, sa stam cu frica si sa luam
aminte Sfanta Jertfa cu pace sa o aducem!» Nu vorbi si nu rade, nu scuipa si nu-ti
roti ochii imprejur, ca sa vezi cine a mai intrat sau cine iese, sau ce face vecinul
tau, si urmareste cu bagare de seama randuiala slujbei, luand parte la cantarile
Sfintei Liturghii, bine stiind si incredintat fiind ca toate cele ce se savarsesc in
timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toti, slujitori si credinciosi laolalta.
Asculta mai ales cu multa luare aminte cele ce se citesc la Apostol si Evanghelie,
ca si cum ai asculta pe Domnul insusi sau pe Sfintii Sai Apostoli; fii, de asemenea,
atent la predica rostita de preot, caci el nu vorbeste in numele lui, ci al lui
Dumnezeu. Luarea aminte, cuviinta si credinta noastra trebuie sa sporeasca pe
masura ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adica de clipa sfintirii Darurilor.
Inchina-te, adica fa-ti semnul crucii si pleaca-ti genunchii la timpul cuvenit,
adica: in timpul cantarii «Pre Tine Te laudam», cand se sfintesc darurile, la Axion,
cand preotul mijloceste pentru noi.

            Fac bine cei ce ingenuncheaza la iesirea cu Sfintele Daruri?

            Da. Lucrul acesta e indreptatit mai ales la Liturghia Darurilor mai inainte
Sfintite, cand preotul iese cu Darurile sfintite de mai inainte; trebuie sa
ingenunchem atunci ca inaintea Domnului499 (Simion al Tesalonicului, Despre
Sfintele Rugaciuni cap. CCCLV; Raspuns la intrebarea 55 si Talcuire despre sfantul
locas, p. 237, 268, 328), caci Sfintelor Daruri li se cuvine aceeasi cinstire ca
Domnului insusi500 (Marturisirea ortodoxa, parteal, Raspuns la intrebarea 56 si
107, trad. cit., p.65,97). Dar si la Liturghia obisnuita (a Sfantului Ioan sau a
Sfantului Vasile) nu e rau daca ingenunchem, caci, cu toate ca Darurile in clipa
aceea nu sunt inca prefacute in Sf. Trup si Sange, totusi ele nu mai sunt nici
simpla paine si vin, ci au fost binecuvantate si inchinate Domnului, ca darurile
care poarta inchipuirea Trupului si care se vor preface in curand in adevaratul
Trup si Sange. Ele merita deci sa fie cinstite501 (Nicolae Cabasila, op. si trad. cit.,
cap. XXTV, p. 66-67; Simion al Tesalonicului, Talcuire despre dumnezeiescul
locas, 78 si raspuns la intrebarea 55 (trad. rom. p. 261-262, 328) s.a.).
Ingenunchem apoi pentru ca stim ca momentul acela din Liturghie inchipuie
ultimul drum al Domnului spre Patima sau spre Mormant, de aceea se cade sa ne
umilim, sa plangem pentru cele ce a suferit El pentru noi si sa cerem iertarea
pacatelor noastre502 (Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 49).
Nu fac rau cei ce „cad la Daruri”, adica suferinzii, care se culca jos pentru a trece
preotul cu cinstitele Daruri peste dansii, la Vohod.

            Se cuvine sa cante in biserica credinciosii?

            Da. Sa ne sarguim a invata cantarile sfintelor slujbe, pentru ca, atunci
cand le-am deprins bine, sa ne alaturam cantaretilor sau corului, laudand
impreuna cu ei pe Dumnezeu prin cantare si implinind astfel indemnul
Psalmistului: „Toata suflarea sa laude pre Domnul...!” (Ps. 150, 5). Bun lucru si
placut lui Dumnezeu este ca toata lumea din biserica «sa slaveasca cu un glas si
cu o inima» pe Dumnezeu.
Dar daca am ajuns sa putem canta la Liturghie - fie in cor, fie la strana - sa nu
cantam numai cu glasul, d si cu inima (Can. 10 al Sin. IV din Cartagina) si sa nu
producem tulburare cantand mai tare decat ceilalti, pentru ca sa ni se auda
glasul, luand-o inainte sau ramanand in urma si incurcand astfel pe cantareti; caci
lucrul acesta este neplacut si urechilor noastre si Domnului si este spre paguba
noastra sufleteasca503 (Sf. Nichita Romanul, Episcopul Remesianei, Despre
folosul psalmodiei, cap. XI).
Iar daca nu stim sau nu putem canta, sa ne rugam in liniste; sa ne rugam
fierbinte, cu credinta si din tot sufletul. Sa unim rugaciunile noastre cu
rugaciunile obstesti ale Bisericii, rostite de preot sau de diacon, si sa le rostim in
gand odata cu ei.
Dar mai ales sa ne silim, pregatindu-ne din vreme si cu cuviinta, a ne impartasi
cat mai des cu Sfintele Daruri. Caci numai atunci petrecem impreuna si unirea
noastra cu Dumnezeu este intreaga, deplina si desavarsita.
Iar la sfarsitul Liturghiei, inchina-te si multumeste-I lui Dumnezeu si tot restul
zilei petrece-1 in cuviincioase indeletniciri spre folosul si imbogatirea sufletului.
         

            Făcând asa, vom putea spune ca am luat parte cu adevarat la sfanta slujba
si vom iesi din biserica mai luminati, mai buni si mai apropiati de Dumnezeu,
coborandu-ne fiecare mai indreptat la casa sa, cum spune Mantuitorul despre
vamesul cel smerit din Sfanta Evanghelie (Luca 18, 14).

   
 Catehism Creştin Ortodox
                                                         
   
 Cunoaştere, trăire şi mărturisire a Ortodoxiei