Sfanta Liturghie Ortodoxa
Sfanta Liturghie Ortodoxa
Sfanta Liturghie Ortodoxa
Care este fapta si dovada cea mai inalta prin care omul cinsteste si
preamareste pe Dumnezeu?
Dintre toate actele noastre de cult prin care cinstim si preamarim pe
Dumnezeu cel mai desavarsit este sacrificiul sau jertfa.
Jertfa este daruirea plina de iubire si evlavie a unui obiect in cinstea lui
Dumnezeu. Prin aceasta voim sa aratam ca El, ca ziditor a toate, este stapanul
tuturor lucrurilor si ca noi, ca fapturi ale Lui, atarnam intru totul de El. Astfel ii
recunoastem stapanirea si puterea si marturisim datoria noastra de recunostinta
si de iubire fata de El, pentru toate cate ne-a dat.
Jertfa este tot atat de veche si raspandita ca religia insasi. Înclinatia de a
cinsti pe Dumnezeu prin jertfa este sadita chiar in firea omului; de aceea gasim
jertfa in toate religiile, la toate popoarele si in toate vremurile. Aducerea de jertfa
incepe chiar cu primii oameni, si anume cu jertfa lui Cain si Abel, despre care ne
marturiseste prima carte a Sfintei Scripturi: „Dar dupa un timp, Cain a adus jertfa
lui Dumnezeu din roadele pamantului. Si a adus si Abel din cele intai nascute ale
oilor sale si din grasimea lor” (Fac. 4, 3-4). ,
Indeosebi la evrei, jertfele au fost oranduite de Dumnezeu insusi, prin
Moise, care a intocmit cu de-amanuntul atat felul sau materia jertfelor, cat si
timpul si randuiala sau chipul in care trebuiau aduse. Acestea le gasim descrise
mai ales in cartea a treia a Sfintei Scripturi, numita Levitic, sau Cartea Preotilor,
scrisa de Moise.
Noi, crestinii ortodocşi, aducem jertfa lui Dumnezeu, Sfanta Euharistie,
adica insusi Sfantul Trup si Sange al Domnului.
Numai arhiereii si preotii cu hirotonie legala, adica sfintiti si asezati dupa
randuiala canonica a Bisericii, pot savarsi slujba Sfintei Liturghii. Cei caterisiti sau
indepartati din slujba si cei vinovati de pacate grele nu mai pot liturghisi462
(Canonul 28 al Sf. Apostoli si Canonul 9 al Sinodului de la Neocezareea, comp. si
Marturisirea ortodoxa, partea I, rasp. la intrebarea 107). Diaconul nu poate sluji
singur, ci totdeauna numai cu arhiereul sau cu preotul.
In afara de preotul savarsitor al Sfintei Jertfe, pentru savarsirea Sfintei
Liturghii mai trebuie neaparat cel putin un cantaret care sa dea raspunsurile la
strana si sa ajute pe preot in anumite momente ale slujbei. Acesta conduce in
cantarile Sfintei Liturghii pe credinciosii care iau parte la slujba.
În cursul anului, sunt si zile in care nu se face Liturghie, nici chiar in
manastiri. Sunt acele zile in care Tipicul si cartile de slujba prevad ajunarea
deplina, adica post desavarsit pana seara, si anume:
a) Vinerea Patimilor (fiind zi de intristare si de post negru, ziua in care
Domnul a fost rastignit pe Cruce si ingropat);
b) Luni si marti in prima saptamana din Postul Pastilor (fiind primele zile de
post, cu ajunare deplina).
c) Miercurea si vinerea din Saptamana Branzei (fiind zile premergatoare si
pregatitoare pentru Postul Paresimilor, cu ajunare si metanii);
d) Vinerea dinaintea Craciunului si a Bobotezei, cand aceste doua sarbatori
cad duminica sau lunea (pentru ca atunci se ajuneaza)468 (Pentru zilele fara
Liturghie si motivarea lor, vezi: Triodul (ed. 1946, p. 704,141, 74); Tipicul
Bisericesc (al Sf. Sinod), ed. 1893, p. 269, 104, 108, 116 si 120; Mineiele pe
Decembrie si Ianuarie (ed. 1893, p. 11). Comp. si Simion al Tesalonicului,
Raspuns la intrebarea 56 (trad. rom. cit. p. 328-329).
3) Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur se face in toate celelalte zile de
Duminici si sarbatori din timpul anului in care nu se savarseste vreuna din
celelalte doua Liturghii. Ea este Liturghia obisnuita in Biserica Ortodoxa,
savarsindu-se de cele mai multe ori in cursul anului bisericesc.
Rânduiala Sfintei Liturghii se poate imparti în doua parti mari, si anume:
a) Proscomidia, care se savarseste in taina;
b) Liturghia propriu-zisa, care se savarseste in auzul credinciosilor. La
randul ei, liturghia propriu-zisa se imparte in doua parti, dintre care cea dintai
poarta numele de Liturghia catehumenilor, iar a doua, Liturghia credinciosilor,
Toata painea sau toate prescurile aduse de credinciosi devin materie a
Jertfei sau sunt folosite la Proscomidie?
Nu. Numai anumite parti scoase de preot din ele: Sfantul Agnet si miridele
(particele).
Sfantul Agnet este partea patrata sau pecetea pe care preotul o scoate cu
copia din cea dintai prescura folosita la Proscomidie si o aseaza apoi pe Sfantul
Disc. Se numeste Agnet, de la cuvantul grecesc Agnet, adica Miel, pentru ca ea
inchipuie pe Mantuitorul, Care, prin asemanarea cu Mielul injunghiat de evrei la
Pastele lor, a fost numit de catre Sfantul Ioan Botezatorul „Mielul lui Dumnezeu,
Care ridica pacatele lumii” (Ioan 1, 29). Sf. Agnet este painea care, prin sfintire,
se va preface in Sfantul Trup al Domnului, cel jertfit pe Cruce. De aceea, preotul
intipareste intr-insul cu copia Patima Domnului, strapungandu-1 in chip crucis si
pronuntand cuvintele din Sfanta Scriptura, unde ni se istoriseste cum sutasul a
impuns cu sulita, coasta Mantuitorului (Ioan 19, 34).
Miridele (de la cuvantul grecesc = parte, particica) sunt particele marunte
de paine, scoase de catre preot din celelalte prescuri folosite la Proscomidie si
asezate pe disc, alaturi de Sfantul Agnet, in cinstea Sfintilor si pentru pomenirea
capeteniei bisericesti (arhiereul locului), a carmuirii tarii, a ctitorilor si a
credinciosilor vii si morti ale caror nume sunt scrise pe pomelnicele aduse de
crestini. Miridele - atat cele pentru sfinti cat si cele pentru credinciosi - nu se
prefac in Trupul Domnului ca Sf. Agnet, ci numai se impartasesc de sfintenia pe
care o primesc de la Sf. Agnet, langa care sunt asezate473 (Sf. Simion al
Tesalonicului, Despre Sfanta Liturghie, cap. 94, trad. rom. p. 100).
De ce se aseaza painea pe Sf. Disc in chipul aratat sau ce inchipuie aceasta
asezare?
Sf. Agnet si miridele asezate astfel pe Sf. Disc inchipuie si infatiseaza
Biserica intreaga, atat cea de pe pamant (luptatoare), cat si cea din ceruri
(biruitoare), adica acea mare familie a tuturor fiilor lui Dumnezeu, stransa in
jurul Intemeietorului si Capului ei nevazut, Hristos Mantuitorul, asa cum a rugat
El pe Tatal ca unde este El sa fie si ai Lui (Ioan 17, 24).,
Sau, cum spune asa de frumos Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului: „Am inteles
cum prin aceasta inchipuire si istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe insusi
Iisus si intreaga Biserica a Lui. In mijloc (il vedem) pe Iisus Hristos insusi,
Lumina cea adevarata si Viata cea vesnica. El este in mijloc prin Agnet, iar Maica
Lui, de-a dreapta prin mirida, Sfintii si ingerii de-a stanga, iar dedesupt intreaga
adunare a credinciosilor Lui dreptmaritori. Aceasta este taina cea mare:
Dumnezeu intre oameni si Dumnezeu in mijlocul dumnezeilor, care se
indumnezeiesc de la Cel ce dupa fire este Dumnezeu, Care S-a intrupat pentru
dansii. Aceasta este imparatia ce va sa vie si petrecerea vietii celei vesnice:
Dumnezeu cu noi, vazut si impar-tasit”474 (Ibidem, cap. 94, trad. rom. p. 101
(revazuta) si Meletie Sirigul, Talcuirea Liturghiei, la C. Delikanis, op. si trad. cit.,
p. 42-43).
Ectenia mare este o rugaciune rostita de diacon, din mijlocul bisericii sau
de un preot din altar si alcatuita din mai multe cereri pentru felurite trebuinte
sufletesti si materiale ale obstii credinciosilor. La fiecare dintre aceste cereri,
credinciosii (strana, cantaretii sau corul) raspund: «Doamne miluieste!», strigat
pios dupa ajutorul lui Dumnezeu.
Ectenia mare o gasim si la inceputul altor slujbe, ca Vecernia si Utrenia etc.
Vohodul cel mic sau iesirea cu Sfanta Evanghelie, închipuie iesirea
Mantuitorului in lume, spre propovaduirea Evangheliei. Sf. Evanghelie
intruchipeaza pe Hristos insusi; de aceea cantam acum: „Veniti sa ne inchinam si
sa cadem la Hristos”. Luminile care sunt purtate inainte inchipuie pe Sfantul Ioan
Botezatorul si Inaintemergatorul, cel care a pregatit calea Domnului (Marcu 1, 2-
3), si pe toti proorocii Legii Vechi, care au prevestit venirea Lui.
Apostolul, adica citirea unei bucati din Faptele sau din Epistolele
Apostolilor, inchipuie trimiterea Sfintilor Apostoli la propovaduire, iar citirea
Evangheliei inchipuie pe insusi Mantuitorul propovaduind multimilor.
Miezul sau inima Liturghiei credinciosilor, este savarsirea sau aducerea
Sfintei Jertfe, adica Sfintirea si prefacerea Darurilor in Sfantul Trup si Sange si
apoi impartasirea cu ele.
Sfintirea Darurilor se face pe Sfanta Masa, dar cinstitele Daruri se afla
pana acum tot la proscomidiar si deci trebuie aduse la Sfanta Masa. Aceasta
aducere se face în timpul Vohodului mare sau al iesirii cu cinstitele Daruri.
Sfintirea Darurilor se face indata dupa punerea lor pe Sfanta Masa?
Nu. Ci se face mai intai pregatirea sufleteasca a credinciosilor, in vederea
acestei infricosate clipe a Sfintei Liturghii.
Cum se face aceasta pregatire sau ce ni se cere pentru a lua parte cu
vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe?
Iubire si pace intre noi si credinta fierbinte.
Ne aratam credinta, prin rostirea Crezului sau a Simbolului Credintei, care
vrea sa spuna ca, pe langa iubirea unuia fata de altul, ni se cere si credinta
dreapta (ortodoxa), pentru a putea lua parte, cu vrednicie, la Sfanta Jertfa. De
aceea, se cuvine ca fiecare din noi sa rostim in acest moment Crezul, insotind pe
cel ce il rosteste cu glas tare, diaconul sau cantaretul.
Aducerea Sfintei Jertfe ni se vesteste prin indemnul pe care ni-l adreseaza
preotul (diaconul); «Sa stam bine, sa starn cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa
cu pace sa o aducem!»
Credinciosii aduc „jertfa de lauda” in timpul Sfintei Jertfe, cântând imnele
numite de obicei «raspunsurile mari», si anume: «Cu vrednicie si cu dreptate
este»; Trisaghionul biblic: «Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot...», «Pre Tine
Te laudam...» si «Axionul».
Această cântare de biruinţă, este imnul intreit sfant, pe care Serafimii din
vedenia Proorocului Isaia si mai apoi a Sfantului Evanghelist Ioan il canta, in
jurul tronului Celui Prea inalt: „Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot...” (Isaia 6, 3
si Apoc. 4, 6-8). Pe acesta il canta acum si credinciosii din afara de altar,
cantaretii sau corul, aratand ca, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ingerii si
oamenii s-au unit intr-o singura ceata (cor) si lauda intr-un glas pe Dumnezeu486
(Sf. Maxim Marturisitorul, Mystagogia, cap. XTX si XXIV, p. 343, 348 si 350; Sf.
Simion al Tesalonicului, Talcuirea despre sfantul locas, p. 263).
Mai departe, preotul, istorisind in taina chipul in care Mantuitorul a
intemeiat Sfanta Euharistie, la Cina cea de Taina, glasuieste tare insesi cuvintele
rostite atunci de Domnul catre Sfintii Apostoli: «Luati, mancati, acesta este
Trupul Meu», apoi: «Beti dintru acesta toti; acesta este Sangele Meu...».
Nu prin aceste cuvinte se sfintesc si se prefac Darurile, ci ceva mai tarziu,
si anume in timpul in care credinciosii (corul) canta «Pre Tine Te laudam...» si
cand preotul citeste epicleza, adica acea parte din rugaciunea de aducere, in care
implora pe Dumnezeu sa trimita pe Sfantul Duh spre a sfinti si a preface Darurile.
Atunci e clipa cea mai sfanta din tot cursul Sfintei Liturghii, caci Sfantul Duh
coboara si sfinteste painea si vinul, prefacandu-le in Sfantul Trup si Sange. De
aceea, credinciosii ingenuncheaza, la unele biserici se bate in toaca sau suna
clopotelul din altar, sau chiar clopotul cel mare, pentru ca sa auda si cei ce nu
sunt in biserica si sa se roage.
De aici inainte cinstitele Daruri devin «Sfintele Daruri». Ele nu mai sunt doar
niste simboluri sau inchipuiri ale firii omenesti a Mantuitorului – ca pana acum – ,
ci insusi Sfantul Trup si Sange al Domnului, pastrandu-si doar infatisarea vazuta
de paine si de vin. Ele sunt adevaratul Trup si Sange cu care Mantuitorul S-a
nascut din Sfanta Fecioara, cu care a trait pe pamant, cu care a patimit si S-a
ingropat, cu care a inviat si S-a inaltat intru slava.
Cuvintele: „Pre toti si pre toate”, cu care raspunde acum corul, înseamnă
ca ne rugam ca Dumnezeu sa pomeneasca pe toti crestinii si pe toate crestinele
pe care credinciosul ii are in gand, pentru ca toti sa se impartaseasca din roadele
binecuvantate ale Sfintei Jertfe.
În Sfântul Altar, pregatirile pentru impartasire încep atunci când preotul ia
in mâini Sfantul Trup (Agnet) si-l inalta de pe Disc, cu cuvintele: «Sa luam
aminte! Sfintele, Sfintilor!»
Ce inchipuie „caldura” sau apa calda care se toarna in Sfantul Potir?
Ea inchipuie caldura Duhului celui de viata facator, aratand ca, chiar in
moarte, Dumnezeirea nu a fost despartita de Sfantul Trup, ca si dumnezeiescul
suflet487 (Idem, Raspuns la intrebarea 58, trad. rom. p. 331). Totodata ea
inchipuie caldura vietii pe care Sfantul Duh o toarna din nou in madularele
moarte, prin inviere: „Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata
pamantului” (Ps. 103, 31). Se toarna in Sfantul Potir, pentru ca sa ne dea, in clipa
impartasirii, simtirea adevarata a sangelui viu si cald, curs din coasta si din ranile
cuielor Celui rastignit pentru noi488 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si
trad. cit., p. 115; Sf. Simion al Tesalonicului, Talcuirea despre dumnezeiescul
locas, p. 94-95 si Raspuns la intrebarea 158, trad. rom. p. 266-267; p. 330-331).
De aceea, precum zicea Sf. Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului, „nu este altceva
mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru ca este
lucrarea Lui (a Mantuitorului) si innoirea oamenilor si partasie a Lui cu noi... Deci,
mai presus decat toata rugaciunea si lauda, se cade a ne griji de lucrarea aceasta
a Liturghiei, caci pentru ea este toata rugaciunea si de cele mai multe ori in zilele
vietii noastre pe ea s-o savirsim”492 (Despre preotie, trad. rom. p. 353).
Nu numai cei vii se folosesc din savarsirea Sfintei Liturghii, ci si mortii pe
care ii pomenim si pentru care ne rugam, caci jertfa se aduce si pentru ei. «Inca
aducem Tie aceasta jertfa... pentru cei adormiti intru credinta...»; asa se roaga
preotul in taina, dupa sfintirea si prefacerea Darurilor. Cei adormiti se
impartasesc si ei, la fel cu noi, din roadele binecuvantate ale Sfintei Liturghii, caci
si lor le da Hristos, prin Sangele Sau, iertare de pacate si nadejdea invierii pentru
viata de veci. Despre aceasta ne incredinteaza toti Sfintii Parinti si marii Dascali
ai Bisericii495 (Astfel, de exemplu, Asezamintele Sf. Apostoli, cartea VI, cap. XXX
(in trad. rom. de Pr. I. Mihalcescu, Pr. M. Paslaru si Ec. G. Nitu, cu titlul Scrierile
Parintilor Apostolici, vol. II, 1928, p. 179); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V-
a Mistagogica, 9, in trad. rom. cit. p. 571; Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia III-a la
Epistola catre Filipeni; Marturisirea Ortodoxa, partea I, Raspuns la intrebarea
107, trad. cit., ed. 1952).
Cum sa luam parte la Sf. Liturghie? Sau cum se cuvine sa stam si ce
trebuie sa facem in biserica?
Intrand in biserica nu uita ca intri intr-un locas Sfintit, in casa lui
Dumnezeu. Nu este, deci, de prisos: „Sa stii cum trebuie sa petreci in casa lui
Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu...” (I Tim. 3, 15). in clipa
cand pasim peste pragul bisericii, sa lasam afara toate gandurile, toate grijile
lumesti, toate simtirile pamantesti. In biserica se intra „cu credinta, cu frica lui
Dumnezeu si cu buna evlavie”. Pasind in sfantul locas, sa fim astfel slobozi de
povara grijilor de toate zilele: «Toata grija cea lumeasca sa o lepadam» si sa ne
atintim gandul si inima numai spre cer si spre Dumnezeu: «Sus sa avem
inimile!», asa cum ne indeamna preotul inainte de a incepe marea rugaciune in
timpul careia se aduce Sfanta Jertfa.
Paseste apoi usor, spre a te inchina mai intai in fata Sfintei Evanghelii si a icoanei
de pe tetrapod, care inchipuie pe Hristos in mijlocul bisericii, apoi in fata
iconostasului; daca ai adus lumanari, aprinde-le in sfesnice sau in fata sfintelor
icoane, iar daca ai adus prescura, vin si pomelnic, da-le preotului prin usa dinspre
miazanoapte a altarului. Inchina-te cu cuviinta si evlavie inaintea Sfintelor
icoane, fara sa stai prea mult ingenuncheat, mai ales in fata icoanelor
imparatesti, pentru a ingadui si altora sa-si faca rugaciunile lor si pentru ca sa nu
impiedici pe preot in implinirea slujbei. Daca insa s-a inceput Sfanta Liturghie,
ramai sa te inchini la icoane dupa sfarsitul slujbei.
Mergi dupa aceea in liniste si te aseaza la locul cuvenit: barbatii la dreapta, iar
femeile la stanga. Ai grija sa lasi la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce
vor veni dupa tine si pentru Sfintitii slujitori, cand trebuie sa cadeasca toata
biserica. Ai grija, de asemenea, ca locul de sub policandrul cel mare sa ramana
gol, pentru ca preotul sa poata iesi pe acolo cu Sfanta Evanghelie si cu Sfintele
Daruri. Cuviincios este, iarasi, ca stranele sa ramana libere, la indemana celor mai
in varsta, mai neputinciosi si mai osteniti decat tine, pentru ca acestia sa poata
sedea jos in anumite momente ale slujbei.
Nu umbla si nu te misca fara rost in biserica, ci ramai in liniste la locul pe care ti
1-ai ales dintru inceput, pentru a pastra linistea si buna randuiala ce trebuie sa
domneasca in casa Domnului, caci „Dumnezeu nu e al neoranduielii, ci al pacii” (I
Cor. 14, 33). Pastreaza tot timpul in tinuta si infatisarea ta trupeasca cuviinta si
evlavia pe care trebuie sa le avem in fata imparatului tuturor. Nu sta tolanit sau
alene in strana, ci drept, in picioare: «Sa stam bine, sa stam cu frica si sa luam
aminte Sfanta Jertfa cu pace sa o aducem!» Nu vorbi si nu rade, nu scuipa si nu-ti
roti ochii imprejur, ca sa vezi cine a mai intrat sau cine iese, sau ce face vecinul
tau, si urmareste cu bagare de seama randuiala slujbei, luand parte la cantarile
Sfintei Liturghii, bine stiind si incredintat fiind ca toate cele ce se savarsesc in
timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toti, slujitori si credinciosi laolalta.
Asculta mai ales cu multa luare aminte cele ce se citesc la Apostol si Evanghelie,
ca si cum ai asculta pe Domnul insusi sau pe Sfintii Sai Apostoli; fii, de asemenea,
atent la predica rostita de preot, caci el nu vorbeste in numele lui, ci al lui
Dumnezeu. Luarea aminte, cuviinta si credinta noastra trebuie sa sporeasca pe
masura ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adica de clipa sfintirii Darurilor.
Inchina-te, adica fa-ti semnul crucii si pleaca-ti genunchii la timpul cuvenit,
adica: in timpul cantarii «Pre Tine Te laudam», cand se sfintesc darurile, la Axion,
cand preotul mijloceste pentru noi.
Făcând asa, vom putea spune ca am luat parte cu adevarat la sfanta slujba
si vom iesi din biserica mai luminati, mai buni si mai apropiati de Dumnezeu,
coborandu-ne fiecare mai indreptat la casa sa, cum spune Mantuitorul despre
vamesul cel smerit din Sfanta Evanghelie (Luca 18, 14).
Catehism Creştin Ortodox
Cunoaştere, trăire şi mărturisire a Ortodoxiei