UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Sistemul administrativ din Olanda

STUDENT: DURSUN MAHSUN

GRUPA: 202

ANUL: II

BUCUREŞTI

2017
 Prezentare generală - Olanda este o monarhie constituțională din anul 1815, după ce
între 1581 și 1806 au fost o republică (țara a fost ocupată de Franța între 1806 și 1815).

După 1980, Olanda este reprezentată de regină Beatrix, succesoarea reginei Juliana. Teoretic,

regina numește membrii guvernului. Practic, o dată cunoscute rezultatele alegerilor parlamentare, se
formează guvernul de coaliție (această etapă poate dura câteva luni), urmând ca acesta să fie
recunoscut de regină.

Parlamentul este compus din două camere. membrii celei de-a două camere (Tweede Kamer)
sunt aleși prin vot direct o dată la patru ani. Senatul, prima cameră (Eerste Kamer), are o importanță
mai mică. Reprezentanții acesteia sunt aleși indirect de către parlamentele provinciale (care la rândul
lor sunt de asemenea alese direct o dată la patru ani). Cele două camere formează Adunarea Stărilor
Generale (Staten Generaal).

Principiile de bază ale politicului olandez - Dreptul administrativ olandez a fost iniţial sub
influenţă engleză şi ulterior sub influenţa sistemului francez şi german.

La începutul secolului XIX a fost stabilită distincţia între dreptul privat şi dreptul public.
Protecţia legală a cetăţenilor în faţa abuzurilor administraţiei se realiza prin tribunalele ordinare care
exercitau jurisdicţia în materie de proprietate, plata datoriilor, iar în rest jurisdicţia se exercita în urma
plângerilor la organele executive superioare, până la Coroană care pronunţa o hotărâre judecătorească
după ce analiza opinia Consiliului de Stat.

La sfârşitul secolului XIX dreptul privat era aplicat în general pentru a obţine compensaţii în
urma intervenţiei ilegale a executivului, în vreme ce prevederile de drept administrativ erau
complementare, constituind excepţia. Treptat, în urma extinderii serviciilor publice administrative,
dreptul public devine un sistem propriu şi independent ce guvernează acest sector alături de dreptul
contractelor.

Secolul XX marchează apariţia legislaţiei administrative privind protecţia legală a

cetăţeanului împotriva executivului, jurisdicţia fiind exercitată de tribunalele administrative speciale
(în materie de taxe şi asigurări sociale). În paralel s-a accelerat reglementarea procedurală şi
instituţională a rezolvării reclamaţiilor pe cale administrativă, faţă de organele locale, apoi centrale,
chiar în baza unei proceduri cvasi-judecătoreşti.

În 1970 a fost creată o secţie judecătorească a Consiliului de Stat, după model francez, având
jurisdicţie în materia contestaţiilor vizând deciziile administrative.
 Baza constituţională şi legislativă a dreptului administrativ olandez - Constituţia din 1983
consacră monarhia constituţională şi parlamentară recunoscându-se natura publică a administraţiei şi
necesitatea elaborării de statute privind dreptul administrativ general, deşi lucrările pentru elaborarea
unui cod general sunt mult întârziate.

Legea referitoare la acţiunile împotriva deciziilor administrative (contenciosul general) indică

motivele unui astfel de demers judiciar şi anume :

• decizia încalcă o prevedere generală ;

• scopul actului diferă de cel al legii ( statutului);

• decizia contravine ideii de administraţie competentă ;

• decizia nu a avut în vedere toate interesele implicate prin respectivul act;

Multe din aceste principii s-au dezvoltat în practica judiciară a instanţelor de drept comun şi a
celor administrative. Dreptul cutumiar are o relevanţă secundară ca izvor de drept dar nu pentru dreptul
administrativ general.

Structura administraţiei în Olanda - este trasată de principiul statului unitar descentralizat.

Autorităţile publice sunt organizate pe trei nivele – administraţia de stat, administraţia provinciilor şi
administraţia municipalităţilor. Autorităţile provinciale sunt subiect al supravegherii statului, însă cu
toate acestea, ele se bucura de o mare libertate. Noile responsabilităţi pentru administraţie sunt
introduse, în marea majoritatea a cazurilor, la nivel local.

Pe lângă autorităţile locale, mai există şi corporaţiile profesionale, care din punct de vedere

organizatoric sunt la acelaşi nivel cu municipalităţile şi sunt subiectul supravegherii de către
autorităţile provinciale şi de stat.

În 1851 au fost adoptate legile privind provinciile şi comunele prin care va fi reglementată
autonomia acestora, ele având un statut asemănător cu cel actual.

Actuala Constituţie a Olandei, adoptată în 1983, stabileşte fundamentele autonomiei locale şi

reglementează şi principiul subsidiarităţii.

În Olanda se remarcă tendinţa de fuziune a comunelor, pentru creşterea eficienţei şi eficacităţii

administraţiei locale de bază, observându-se astfel că de la numărul de 1200 de comune câte existau în
1851, astăzi s-a ajuns la 636.
 Structurile administrative în Olanda - Puterea executivă aparţine reginei şi Cabinetului.
Premierul şi miniştrii sunt numiţi şi revocaţi prin decret regal.

Structura administraţiei olandeze are în vedere caracterul unitar al statului şi descentralizarea

executivului local.

Autorităţile publice sunt constituite în trei nivele, administraţia de stat, cea a provinciilor,
precum şi cea municipală.

Consiliul de miniştri este format din premier, care prezidează şedinţele, şi miniştri. Faţă de
executiv operează principiul responsabilităţii colective, dar fiecare ministru răspunde şi personal în
faţa parlamentului.

Autorităţile provinciale şi municipale sunt subiect al supravegherii statului, iar un comisar regal
supraveghează, la nivelul provinciei, modul de aplicare a directivelor emise de guvern. Autorităţile
locale se bucură de o mare autonomie şi treptat li se atribuie noi şi sporite responsabilităţi,
experimentate la acest nivel şi care contribuie, astfel, la dezvoltarea dreptului administrativ. Adunările
provinciale şi consiliile municipale sunt alese pe patru ani, iar primarii sunt numiţi prin decret regal.
Tot prin acest act pot fi anulate deciziile organelor locale contrare legii.

Funcţionarul public în Olanda : În privinţa gradului de cuprindere a persoanelor ce exercită

funcţia publică distingem:

• o primă grupă unde funcţia publică este sinonimă cu personalul administrativ (Belgia, Franţa,
Grecia, Irlanda, Olanda, Portugalia şi Spania);

• o a doua grupă în care se face delimitare între funcţionarii cu statut de drept public, pe de o parte, şi
angajaţii şi lucrătorii din administraţie supuşi regulilor din dreptul muncii, pe de altă parte (Germania,
Luxemburg);

• o a treia grupă unde funcţia publică se rezumă doar la agenţii civili ai statului, cu pondere redusă în
totalul personalului administrativ (Marea Britanie).

Indiferent de denumirea funcţiei şi funcţionarului public, de clasificarea ori de modul de

recrutare al acestora, există anumite caracteristici comune tuturor.

• numirea unilaterală din partea autorităţilor centrale, teritoriale, locale sau a comunităţii care
investeşte persoana.

• persoană face parte dintr-o autoritate, instituţie sau serviciu public.

• persoana se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare în cadrul instituţiei respective.

• ea este supusă unui regim de drept public în privinţa atribuţiilor exercitate şi a disciplinei de serviciu
pe care o respectă.

• persoana este salarizată sau îndemnizată pentru activitatea depusă.

• conflictele de serviciu sunt supuse unei jurisdicţii administrative sau de contencios administrativ la
instanţele de judecată.

Există diferenţieri notabile de la o ţară la alta în privinţa modului şi duratei numirii. Astfel,
Olanda permite nominalizarea şi cu titlul temporar pe funcţie, în timp ce Marea Britanie şi Irlanda
diferenţiază statutul celor numiţi temporar de cel al numiţilor cu titlul permanent.

În ceea ce priveşte recrutarea funcţionarilor publici, Tari ca Danemarca, Olanda şi Suedia

au generalizat pentru întreaga administraţie publica sistemul de încadrare a funcţionarului public pe
post, cu excepţia domeniului afacerilor externe şi a sistemului judiciar. Principala caracteristică a
acestui sistem este ca recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici se face în acelaşi mod ca în sectorul
privat. Funcţionarii publici sunt recrutaţi pentru un anumit post sau funcţie publică, dar pot candida
pentru orice alt post vacant din sectorul public, în situaţia în care candidatul îndeplineşte condiţiile
prevăzute de structura postului sau funcţiei publice vacante şi îşi asuma responsabilitatea îndeplinirii
atribuţiilor specifice.
BIBLIOGRAFIE

SZASZ, Melinda, Sisteme administrative comparate, Petroşani, 2008

APOSTOL TOFAN, Dana, Instituţii administrative europene, Bucureşti, 2008

http://www.ubv.ro/santai/Sisteme%20administrative%20europene.pdf – Accesat la ora 12:00,

19.05.2017