Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3
Miscarea Flower Power
ORIGINEA MIŞCĂRII HIPPIE În accepţiune generală, hippie a fost o mişcare protestatară a tineretului studios american, “un efort neorganizat de a se situa în afara ordinii sociale existente... o rebeliune împotriva instituţiilor de bază ale societăţii ... un efort conştient de dezvăţare de valorile şi idealurile sociale acceptate, prin folosirea drogurilor psychedelice” Să nu uităm că după război, visul americanului de rând, acel “american dream” se reducea la: maşină, casă, nevastă, copii, serviciu şi dimensiunea contului din bancă. Dispăruse romantismul pionierilor americani care erau nişte aventurieri nestatornici dornici de experienţe noi. Mişcarea hippie a reprezentat un amplu fenomen socio - politic care a marcat puternic în special tineretul dar şi societatea americană, în general, incapabilă să analizeze, la momentul respectiv, cauzele reale ale răspândirii sale în campusurile universitare americane. Deşi s-a extins pe o perioadă de aproape zece ani, între a doua jumătate a deceniului şapte şi prima parte a deceniului opt, cu reflecţii ce au atins şi Europa, se poate spune că anul de vârf al mişcării a fost 1967, atunci când cea mai mare parte a “familiilor” hippies s-a reunit la San Francisco, preluând controlul districtului Haight - Ashbury, şi a transformat acest oraş într-o metropolă hippie fără egal. Originea cuvântului “hippy” este controversată până astăzi. Unii văd în el o simplă deformare a cuvântului “hipsters”, tineri intelectuali revoltaţi aparţinând generaţiei beat, al cărui leader a fost pentru o vreme romancierul Norman Mailer. Alţii pretind că termenul reprezintă o deformare a substantivului “happy” ce exprimă fericirea.
LEADERII SPIRITUALI Chiar dacă originea cuvântului “hippy” este controversată, toată lumea este de acord că există doi părinţii spirituali, “mari preoţi” sau “guru” ai mişcării, psihologul Timothy Leary şi poetul beatnik Allen Ginsberg. În concepţia lui Krishnamurti, “guru” are mai multe semnificaţii putând însemna: “cel care indică”, “cel care aduce iluminarea şi îţi ridică povara de pe umeri” sau “cel care te ajută să treci dincolo” Alături de alţi “guru”, Leary şi Ginsberg erau consideraţi “ideologii” mişcării. “Novicii” erau tinerii hippies care se adunaseră în jurul unui discipol. Mulţi dintre ei au “explorat” experienţa psychedelică întorcându-se apoi la viaţa considerată normală. Printre ei se află mulţi dintre cei care conduc astăzi destinele societăţii americane, cum ar fi chiar preşedintele Bill Clinton. Mai existau şi acei “teeny boppers”, adolescenţi rebeli, elevi sau studenţi, fugiţi de acasă pentru a încerca experienţe noi. Aceştia nu au fost interesaţi nici-un moment de aspectele filozofice şi mesajele mişcării, ci doar de: modă, spectacole, intoxicarea cu droguri şi iniţierea sexuală. Sunt cei care au adus cele mai multe prejudicii mişcării hippie, ei constituind acea “masă de manevră” care a fost folosită de serviciile secrete în acţiunea de discreditare a mişcării “flower power”.
EXPANSIUNEA COMUNITĂŢILOR HIPPIE Primele şapte comunităţi hippies au apărut în ianuarie 1966, la San Francisco, în pădurile de sequoia din California, dar şi pe Coasta de Est, în New Jersey. Se constituiseră pe baza ideilor comune ale unor tineri care respingeau instituţiile statale şi familia tradiţională - considerată a fi un concept învechit ce trebuia înlocuit cu o familie extinsă, un fel de mariaj în grup în care să existe o largă libertate sexuală. Era respinsă, de asemenea, religia creştină şi iudaică, precum şi sistemul economic şi educaţional tradiţional. Era, de fapt, o negare a societăţii moderne în ansamblul ei şi un îndemn la nesupunere civică şi anarhie. Membrii comunităţii erau egali în drepturi, indiferent de rasă, sex sau pregătire, un egalitarism de tip comunist, participând în mod egal la manufacturarea hainelor, a încălţămintei sau la procurarea hranei. Nu se foloseau banii, ci se efectua un troc de produse. Astfel apăruseră primele magazine specializate ale mişcării hippie, “head shops”. Aici obiectele cumpărate nu se plăteau ci se lăsa la schimb o haină sau nişte încălţări, de care nu mai aveai nevoie, care putea fi utile altuia. Printre drogurile preferate de cei care făceau “călătorii psychedelice”, numiţi şi “acid heads”, se aflau: DMT (dimetiltriptamin) şi DET (dietiltriptamin) - care sunt alcaloizi ai ciupercii sfinte a mexicanilor cu un efect redus, de numai o oră; LSD (lysergsaurediathylamid), cunoscut şi sub numele de “acid’, “hawk” sau “the chief”, A fost sintetizat în 1938 de Albert Hofmann, fiind recunoscută în 1943 ca o substanţă cu efecte psihedelice. Psihologul Stanislav Grof, consideră că importanţa LSD-ului pentru psihologie şi psihoterapie este egală cu cea a microscopului pentru biologie. STP, era la origine un ulei pentru motoare, fiind un drog sintetic mai puternic decât LSD-ul. Efectul lui se poate prelungi la trei sau patru zile. Marijuana (cannabis) şi haşiş-ul, sunt cunoscute şi sub numele de “iarbă” (“grass”), “pot” sau “boo”, fiind plante asemănătoare cânepei din care se prepară ţigări cu efect psychedelic. Alarmat de creşterea consumului de halucinogene, mai ales în campusurile universitare, preşedintele Johnson, susţinut in Congres de senatorul Theodore J. Dodd, de Biroul Federal de Investigaţii (F.B.I.), Organizaţia americană pentru controlul alimentelor şi medicamentelor (F.D.A.) şi de principalele reţele de radio şi televiziune (ABC, NBC şi CBS), începe o campanie virulentă împotriva celor care produc, comercializează sau consumă LSD. La 14 aprilie 1966, principalul producător de LSD, compania Sandoz, îşi blochează toate comenzile, acesta continuând să fie produs însă, în laboratoarele clandestine ale Universităţilor. În aceeaşi perioadă are loc şi prima dramă cauzată de consumul exagerat de halucinogene. Stephen Kessler, de 30 de ani, un fost student la medicină, îşi asasinează soacra, tăindu-i gâtul cu un cuţit de bucătărie, fiind arestat de poliţia din Brooklyn. Pentru a-şi explica gestul declară că era drogat, motiv pentru care, o zi mai târziu, Timothy Leary este arestat sub acuzaţia de “instigare la crimă”. Riscă 30 de ani de detenţie, dar este eliberat plătind o cauţiune de 30.000 de dolari. În vara anului 1966, s-a estimat că ar exista peste 150.000 de hippies răspândiţi pe întreg teritoriul Statelor Unite. Pe 19 septembrie 1966, Leary anunţă, la New Jersey, înfiinţarea Ligii pentru Descoperire Spirituală, “religie fondată pe utilizarea LSD-ului”. Cum exista un precedent, o altă sectă americană se baza pe utilizarea drogurilor, nu poate fi scos în afara legii. După o zi, un fan de-al său, Arthur Kleps, fondează în Florida, “Neo American Church”, o religie identică. Acuzaţiile aduse lui Leary sunt respinse de justiţia democratică americană pe 23 septembrie, motiv pentru care, două săptămâni mai târziu, pe 6 octombie 1966, acesta îşi celebrează “victoria” printr-un grandios “love in”, pe peluzele din Golden Gate Park, în San Francisco, la care participă peste 28.000 de “cămăşi înflorate”. O săptămână mai târziu, Leary este din nou arestat. Începe o adevărată dispută ştiinţifică asupra utilizării LSD-ului. În timp ce doctorii Cohen, Back şi Marinello afirmă pe 16 martie 1967 că “LSD- ul deteriorează cromozomii umani existând pericolul naşterii unor monştri”, dr. Ditman de la Universitatea California, susţinut de biochimistul dr. Prince, afirmă în “New York Times” că “LSD- ul este un excelent mijloc de luptă contra alcoolismului neavând nimic dintr-o fiertură diabolică”. Disputele continuă. În timp ce la spitalul de psihiatrie din Bellvue erau semnalate 130 de noi internări de consumatori de LSD, mişcarea hippie se extinde, spre disperarea autorităţilor, iar peste 30% dintre hippies erau studenţi. În iulie 1967, numărul aderenţilor hippies este estimat ca depăşind 350.000, “fuga de acasă” a adolescenţilor, studenţi sau chiar elevi, devenind obişnuită familiilor americane indiferent de condiţia socială. Poliţia americană era depăşită de evenimente. Hippies apar pe copertele revistelor “Time” şi “News Week” şi se părea că nimic nu va putea stopa extinderea fenomenului. Tot mai mulţi dintre tinerii chemaţi să lupte în Vietnam se refugiau în comunităţile hippies rupându-şi ordinele de înrolare. Riscau astfel, o pedeapsă de 5 - 7 ani închisoare, pentru “nesupunere civică”, cum a fost cazul lui David Jackson, soţul celebrei cântăreţe folk Joan Baez sau al marelui boxeur Cassius Clay.
DECLINUL MIŞCĂRII HIPPIE Cum se explică atunci declinul mişcării hippie? Mai întâi a existat “crima din Bel Air”, aparent un fapt divers, care beneficiind de o mediatizare masivă a creat un soi de culpabilizare colectivă. Nu se ştie dacă a fost o înscenare sau o crimă comandată dar faptele brute arătau că acolo, o “familie” de hippies drogaţi conduşi de celebrul Manson au ucis-o cu bestialitate, într-un adevărat “ritual al sângelui”, pe soţia regizorului Roman Polanski, cunoscuta actriţă Sharon Tate, însărcinată în luna a noua. Gratuitatea crimei, adăugată la aroganţa afişată de Manson în apariţiile TV şi la finul război psihologic declanşat de mass media i-a convins pe mulţi dintre tinerii “novici” şi “teeny boppers” să se întoarcă acasă. Au apărut apoi, noii “guru”, învăţăţi şi preoţi budişti din Tibet, India sau China, precum şi, americani întorşi din călătoria “iniţiatică” în Orient, care au început atacuri sistematice pentru demonstrarea diletantismului ideilor lui Leary, care au dus la pierderea treptată a influenţei şi prestigiului acestuia, fiind acuzat de intoleranţă şi megalomanie. La exact un an după acel “love in”, pe 6 octombrie 1967, se celebrează în San Francisco, spre satisfacţia poliţiei, părinţilor şi administraţiei americane, “moartea mişcării hippie”. Sunt arse multe dintre simbolurile acesteia: coliere, bluze înflorate, reviste psychedelice, discuri, portretele şi cărţile lui Leary. Era mai mult o manevră propagandistică deoarece “familiile” au continuat să existe, unele dintre ele chiar până-n zilele noastre. Cele mai multe s-au autoizolat, participând doar la festivalurile rock sau celebrele marşuri ale păcii, în timp ce altele s-au raliat la mişcarea “The Brotherhood of Freemen”, condusă de Meher Baha, un înţelept budist ce avea pe atunci peste 70 de ani, care se opunea folosirii tuturor drogurilor tari. Acum devin la modă portretele lui Mao sau Che Guevara, gruparea “freekers”, care număra la un moment dat aproape 2.000.000 de adepţi, având în anii ‘70 o clară orientare anarhistă şi pro-comunistă. După moartea mentorului, ia naştere “mişcarea Baha’ii”, care atrage un număr restrâns dintre foştii hippies, cea mai mare parte dintre aceştia reintegrându-se social, iar unii dintre ei au devenit mai târziu ecologişti, scientologi sau adepţi ai mişcării “new age”.
ÎN LOC DE CONCLUZII Mişcarea hippie a reprezentat o quintesenţă a mai multor elemente, care aparent nu aveau nici-o legătură între ele: - orientarea pacifistă, determinată de oponenţa la războiul din Vietnam, un război fără perspective, desfăşurat la mii de kilometri de SUA, care nu putea aduce nici-un fel de beneficii americanului de rând; - stress-ul provocat de societatea modernă, de revoluţia tehnico-ştiinţifică galopantă, a determinat o reîntoarcere la modelele ancestrale: ideea de gintă, dragoste pentru aproape şi respectul faţă de natură. “Flower Power” reprezenta de fapt un dispreţ total faţă de ceea ce înseamnă modelul american de viaţă, ce ţine de materialismul sintetizat de sintagma “american way of life”; - frământarea spirituala - culturală generată de poeţii beatniks şi de muzicienii rock’n’roll, care au declanşat o revoluţie în artele plastice, literatura, cinematograful şi muzica americană a anilor ‘50; - răspândirea în masa studenţilor americani a unor idei şi tehnici, spiritual - filozofice - iniţiatice care veneau în contradicţie cu spiritualitatea creştină şi iudaică tradiţională: Dalai Lama, Krishnamurti, Ouspensky, Gourdjieff, practicile yoga sau artele marţiale; - îmbinarea unei discipline ştiinţifice, psiho - farmacologia, cu mistica religioasă, care a permis definirea “religiei LSD-ului”. Dar aici, nu trebuie să omitem faptul că în acea perioadă erau evitate drogurile care dădeau dependenţă, preferându-se: marijuana, LSD-ul, amfetamina şi foarte rar heroina. Drogurile tari, care erau utilizate la început mai mult în mediile artistice, au pătruns în universităţile americane mult mai târziu, când mişcarea hippie se stinsese de la sine, ca o lumânare.