Miscarea Flower Power

ORIGINEA MIŞCĂRII HIPPIE
În accepţiune generală, hippie a fost o mişcare protestatară a tineretului studios american, “un
efort neorganizat de a se situa în afara ordinii sociale existente... o rebeliune împotriva instituţiilor
de bază ale societăţii  ... un efort conştient de dezvăţare de valorile şi idealurile sociale acceptate,
prin folosirea drogurilor psychedelice”
Să nu uităm că după război, visul americanului de rând, acel “american dream” se reducea la:
maşină, casă, nevastă, copii, serviciu şi dimensiunea contului din bancă. Dispăruse romantismul
pionierilor americani care erau nişte aventurieri nestatornici dornici de experienţe noi.
Mişcarea hippie a reprezentat un amplu fenomen socio - politic care a marcat puternic în special
tineretul dar şi societatea americană, în general, incapabilă să analizeze, la momentul respectiv,
cauzele reale ale răspândirii sale în campusurile universitare americane. Deşi s-a extins pe o
perioadă de aproape zece ani, între a doua jumătate a deceniului şapte şi prima parte a deceniului
opt, cu reflecţii ce au atins şi Europa, se poate spune că anul de vârf al mişcării a fost 1967, atunci
când cea mai mare parte a “familiilor” hippies s-a reunit la San Francisco, preluând controlul
districtului Haight - Ashbury, şi a transformat acest oraş într-o metropolă hippie fără egal. 
Originea cuvântului “hippy” este  controversată până astăzi. Unii văd în el o simplă deformare a
cuvântului “hipsters”, tineri intelectuali revoltaţi aparţinând generaţiei beat, al cărui leader a fost
pentru o vreme romancierul Norman Mailer.  Alţii pretind că termenul reprezintă o deformare a
substantivului “happy” ce exprimă fericirea.
 
LEADERII SPIRITUALI
Chiar dacă originea cuvântului “hippy” este controversată, toată lumea este de acord că există doi
părinţii spirituali, “mari preoţi” sau “guru” ai mişcării, psihologul Timothy Leary şi poetul beatnik
Allen Ginsberg. În concepţia lui Krishnamurti, “guru” are mai multe semnificaţii putând însemna:
“cel care indică”, “cel care aduce iluminarea şi îţi ridică povara de pe umeri” sau “cel care te ajută
să treci dincolo”
Alături de alţi “guru”, Leary şi Ginsberg  erau  consideraţi “ideologii” mişcării. “Novicii” erau
tinerii hippies care se adunaseră în jurul unui discipol. Mulţi dintre ei au “explorat” experienţa
psychedelică întorcându-se apoi la viaţa considerată normală. Printre ei  se află mulţi dintre cei
care conduc astăzi destinele societăţii americane, cum ar fi chiar preşedintele Bill Clinton. Mai
existau şi acei “teeny boppers”, adolescenţi rebeli, elevi sau studenţi, fugiţi de acasă pentru a
încerca experienţe noi. Aceştia nu au fost interesaţi nici-un moment de aspectele filozofice şi
mesajele mişcării,  ci doar de: modă, spectacole, intoxicarea cu droguri şi iniţierea sexuală. Sunt
cei care au adus cele mai multe prejudicii mişcării hippie, ei constituind acea “masă de manevră”
care a fost folosită de serviciile secrete în acţiunea de discreditare a mişcării “flower power”.
 
EXPANSIUNEA COMUNITĂŢILOR HIPPIE
Primele şapte comunităţi hippies au apărut în ianuarie 1966, la San Francisco, în pădurile de
sequoia din California, dar şi pe Coasta de Est, în New Jersey. Se constituiseră pe baza ideilor
comune ale unor tineri care respingeau instituţiile statale şi familia tradiţională - considerată a fi
un concept învechit ce trebuia înlocuit cu o familie extinsă, un fel de mariaj în grup în care să
existe o largă libertate sexuală. Era respinsă, de asemenea, religia creştină şi iudaică, precum şi
sistemul economic şi educaţional tradiţional.  Era, de fapt,  o negare a societăţii moderne în
ansamblul ei şi un îndemn la nesupunere civică şi anarhie. Membrii comunităţii erau egali în
drepturi, indiferent de rasă, sex sau pregătire, un egalitarism de tip comunist, participând în mod
egal la manufacturarea hainelor, a încălţămintei sau la procurarea hranei. Nu se foloseau banii, ci
se efectua un troc de produse. Astfel apăruseră primele magazine specializate ale mişcării hippie,
“head shops”. Aici  obiectele cumpărate nu se plăteau ci se lăsa la schimb o haină sau nişte
încălţări,  de care nu mai aveai nevoie, care putea fi utile altuia.
Printre drogurile preferate de cei  care făceau “călătorii psychedelice”, numiţi şi “acid heads”,  se
aflau:
DMT (dimetiltriptamin) şi DET (dietiltriptamin)  -  care sunt  alcaloizi ai ciupercii sfinte a
mexicanilor cu un efect  redus, de numai o oră;
LSD (lysergsaurediathylamid), cunoscut şi sub numele de “acid’, “hawk” sau “the chief”, A fost
sintetizat în 1938 de Albert Hofmann, fiind recunoscută în 1943 ca o substanţă cu efecte
psihedelice. Psihologul Stanislav Grof, consideră că importanţa LSD-ului pentru psihologie şi
psihoterapie este egală cu cea a microscopului  pentru biologie.
STP, era la origine un ulei pentru motoare, fiind un drog sintetic mai puternic decât LSD-ul. Efectul
lui se poate prelungi la trei sau patru zile. Marijuana (cannabis) şi haşiş-ul, sunt cunoscute şi sub
numele de “iarbă” (“grass”), “pot” sau “boo”, fiind plante asemănătoare cânepei din care se
prepară ţigări cu efect psychedelic.
Alarmat de creşterea consumului de halucinogene, mai ales în campusurile universitare,
preşedintele Johnson, susţinut in Congres de senatorul Theodore J. Dodd, de Biroul Federal de
Investigaţii (F.B.I.), Organizaţia americană pentru controlul alimentelor şi medicamentelor (F.D.A.)
şi de principalele reţele de radio şi televiziune (ABC, NBC şi CBS), începe o campanie virulentă
împotriva celor care produc, comercializează sau consumă LSD. La 14 aprilie 1966, principalul
producător de LSD, compania Sandoz, îşi blochează toate comenzile, acesta continuând să fie
produs însă, în laboratoarele clandestine ale Universităţilor. În aceeaşi perioadă are loc şi prima
dramă cauzată de consumul exagerat de halucinogene. Stephen Kessler, de 30 de ani, un fost
student la medicină, îşi asasinează soacra, tăindu-i gâtul cu un cuţit de bucătărie, fiind arestat de
poliţia din Brooklyn. Pentru a-şi explica gestul declară că era drogat, motiv pentru care, o zi mai
târziu, Timothy Leary este arestat sub acuzaţia de “instigare la crimă”. Riscă 30 de ani de detenţie,
dar este eliberat plătind o cauţiune de 30.000 de dolari.  În vara anului 1966, s-a estimat că ar
exista peste 150.000 de hippies răspândiţi pe întreg teritoriul Statelor Unite. Pe 19 septembrie
1966, Leary anunţă, la New Jersey, înfiinţarea Ligii pentru Descoperire Spirituală, “religie fondată
pe utilizarea LSD-ului”. Cum exista un precedent, o altă sectă americană se baza pe utilizarea
drogurilor, nu poate fi scos în afara legii. După o zi, un fan de-al său, Arthur Kleps, fondează în
Florida, “Neo American Church”, o religie identică. Acuzaţiile aduse lui Leary sunt respinse de
justiţia democratică americană pe 23 septembrie, motiv pentru care, două săptămâni mai târziu,
pe 6 octombie 1966, acesta îşi celebrează “victoria” printr-un grandios “love in”, pe peluzele din
Golden Gate Park, în San Francisco, la care participă peste 28.000 de “cămăşi înflorate”. O
săptămână mai târziu, Leary este din nou arestat. Începe o adevărată dispută ştiinţifică asupra
utilizării LSD-ului. În timp ce doctorii Cohen, Back şi Marinello afirmă pe 16 martie 1967 că “LSD-
ul deteriorează cromozomii umani existând pericolul naşterii unor monştri”, dr. Ditman de la
Universitatea California, susţinut de biochimistul dr. Prince, afirmă în “New York Times” că “LSD-
ul este un excelent mijloc de luptă contra alcoolismului neavând nimic dintr-o fiertură diabolică”.
Disputele continuă. În timp ce la spitalul de psihiatrie din Bellvue erau semnalate 130 de noi
internări de consumatori de LSD, mişcarea hippie se extinde, spre disperarea autorităţilor, iar
peste 30% dintre hippies erau studenţi.  În iulie 1967, numărul aderenţilor hippies este estimat ca
depăşind 350.000, “fuga de acasă” a adolescenţilor, studenţi sau chiar elevi, devenind obişnuită
familiilor americane indiferent de condiţia socială. Poliţia americană era depăşită de evenimente.
Hippies apar pe copertele revistelor “Time” şi “News Week” şi se părea că nimic nu va putea
stopa extinderea fenomenului. Tot mai mulţi dintre tinerii chemaţi să lupte în Vietnam se refugiau
în comunităţile hippies rupându-şi ordinele de înrolare. Riscau astfel, o pedeapsă de 5 - 7 ani
închisoare, pentru “nesupunere civică”, cum a fost cazul lui David Jackson, soţul celebrei
cântăreţe folk Joan Baez sau al marelui boxeur Cassius Clay.
 
DECLINUL MIŞCĂRII HIPPIE
Cum se explică atunci declinul mişcării hippie?
Mai întâi a existat “crima din Bel Air”, aparent un fapt divers, care beneficiind de o mediatizare
masivă a creat un soi de culpabilizare colectivă. Nu se ştie dacă a fost o înscenare sau o crimă
comandată dar faptele brute arătau că acolo, o “familie” de hippies drogaţi conduşi de celebrul
Manson au ucis-o cu bestialitate, într-un adevărat “ritual al sângelui”, pe soţia regizorului Roman
Polanski, cunoscuta actriţă Sharon Tate, însărcinată în luna a noua. Gratuitatea crimei, adăugată
la aroganţa afişată de Manson în apariţiile TV şi la finul război psihologic declanşat de mass
media i-a convins pe mulţi dintre tinerii “novici” şi “teeny boppers” să se întoarcă acasă.
Au apărut apoi, noii “guru”, învăţăţi şi preoţi budişti din Tibet, India sau China, precum şi,
americani întorşi din călătoria “iniţiatică” în Orient, care au început atacuri sistematice pentru
demonstrarea diletantismului ideilor lui Leary, care au dus la pierderea treptată a influenţei şi
prestigiului acestuia, fiind acuzat de intoleranţă şi megalomanie. La exact un an după acel “love
in”, pe 6 octombrie 1967, se celebrează în San Francisco, spre satisfacţia poliţiei, părinţilor şi
administraţiei americane, “moartea mişcării hippie”. Sunt arse multe dintre simbolurile acesteia:
coliere, bluze înflorate, reviste psychedelice, discuri, portretele şi  cărţile lui Leary. Era mai mult o
manevră propagandistică deoarece “familiile” au continuat să existe, unele dintre ele chiar până-n
zilele noastre. Cele mai multe s-au autoizolat, participând doar la festivalurile rock sau celebrele
marşuri ale păcii, în timp ce altele s-au raliat la mişcarea “The Brotherhood of Freemen”, condusă
de Meher Baha, un înţelept budist ce avea pe atunci peste 70 de ani, care se opunea folosirii
tuturor drogurilor tari. Acum devin la modă portretele lui Mao sau Che Guevara, gruparea
“freekers”, care număra la un moment dat aproape 2.000.000 de adepţi, având în anii ‘70 o clară
orientare anarhistă şi pro-comunistă. După moartea mentorului, ia naştere “mişcarea Baha’ii”,
care atrage un număr restrâns dintre foştii hippies, cea mai mare parte dintre aceştia
reintegrându-se social, iar unii dintre ei au devenit mai târziu ecologişti, scientologi sau adepţi ai
mişcării “new age”. 
 
ÎN LOC DE CONCLUZII
Mişcarea hippie a reprezentat o quintesenţă a mai multor elemente, care aparent nu aveau nici-o
legătură între ele:
-  orientarea pacifistă, determinată de oponenţa la războiul din Vietnam, un război fără
perspective, desfăşurat la mii de kilometri de SUA, care nu putea aduce nici-un fel de beneficii
americanului de rând;
- stress-ul provocat de societatea modernă, de revoluţia tehnico-ştiinţifică galopantă, a determinat
o reîntoarcere la modelele ancestrale: ideea de gintă, dragoste pentru aproape şi respectul faţă de
natură. “Flower Power” reprezenta de fapt un dispreţ total faţă de ceea ce înseamnă modelul
american de viaţă, ce ţine de materialismul sintetizat de sintagma “american way of life”;
- frământarea spirituala
- culturală generată de poeţii beatniks şi de muzicienii rock’n’roll, care au declanşat o revoluţie în
artele plastice, literatura, cinematograful şi muzica americană a anilor ‘50;
- răspândirea în masa studenţilor americani a unor idei şi tehnici, spiritual - filozofice - iniţiatice
care veneau în contradicţie cu spiritualitatea creştină şi iudaică tradiţională: Dalai Lama,
Krishnamurti, Ouspensky, Gourdjieff, practicile yoga sau artele marţiale;
- îmbinarea unei discipline ştiinţifice, psiho - farmacologia, cu mistica religioasă, care a permis
definirea “religiei LSD-ului”.  Dar aici, nu trebuie să omitem faptul că în acea perioadă erau evitate
drogurile care dădeau dependenţă, preferându-se: marijuana, LSD-ul, amfetamina şi foarte rar
heroina. Drogurile tari, care erau utilizate la început mai mult în mediile artistice, au pătruns în
universităţile americane mult mai târziu, când mişcarea hippie se stinsese de la sine, ca o
lumânare.