TEMA 1

1. Criminalistica este:
a) o ramură a dreptului privat;
b) o ramură a dreptului public;
c) o disciplină de drept;

2. Obiectul criminalisticii constă în:

a) elaborarea metodelor tactice, necesare pentru descoperirea, cercetarea şi
judecarea faptelor ilicite ;
b) elaborarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare pentru descoperirea,
cercetarea şi judecarea faptelor ilicite;

3. Sunt principiile ale criminalisticii:

a) principiul prezumției de nevinovăție;
b) principiul legalității;
c) principiul celerității;
d) principiul aflării adevărului;

4. Identificarea criminalistică se face:

a) după memorie;
b) după analiza probelor;
c) după descriere;
d) după urmele lăsate;

5. Tehnica criminalistică cuprinde:

a) domeniul de studiu al mijloacelor tehnico-științifice folosite de organele
judiciare și de experții criminaliști în activitatea de descoperire a celor mai felurite
urme;
b) domeniul de elaborare și folosire a metodelor și procedeelor specifice
necesare efectuării unor acte de procedură sau activități procedurale pe parcursul
procesului penal;
c) folosirea tuturor metodelor tehnice și a procedeelor tactice specifice cercetării
unor categorii de infracțiuni;

6. Sunt principiile ale criminalisticii:

a) principiul prezumției de vinovăție;
b) principiul legalității;
c) principiul celerității;
d) principiul disponibilității;

7. Tactica criminalistică cuprinde:

a) domeniul de studiu al mijloacelor tehnico-științifice folosite de organele judiciare și
de experții criminaliști în activitatea de descoperire a celor mai felurite urme;
b) domeniul de elaborare și folsire a metodelor și procedeelor specifice necesare
efectuării unor acte de procedură sau activități procedurale pe parcursul procesului
penal;
c) folosirea tuturor metodelor tehnice și a procedeelor tactice specifice cercetării
unor categorii de infracțiuni;

8. Criminalistica este indisolubil legată de următoarele științe juridice:

a) cu dreptul procesual penal;
b) cu dreptul penal;
c) cu chimia;
d) cu biologia;

9. Identificarea criminalistică se face:

a) după memorie;
b) după verificarea probelor;
c) după urmele lăsate;

10. Mijloacele tehnico-științifice folosite pe teren sunt:

a) laboratoarele criminalistice mobile
b) trusa criminalistică
c) truse criminalistice specializate

11. Mijloacele tehnico-științifice de laborator sunt:

a) aparate pentru executarea fotografiilor de identificare
b) instrumentele optice de examinare
c) spectografele

12. Fotografia judiciară operativă cuprinde:

a) fotografia de orientare
b) fotografia schiță
c) fotografia de expertize criminalistice
d) fotografia obiectelor principale

13. Fotografia de examinare cuprinde:

a) fotografia sub radiații vizibile
b) fotografia de orientare
c) fotografia de umbre
d) fotografia sub radiații invizibile

14. Fotografia de orientare cuprinde:

a) fotografia unitară
b) fotografia panoramică
c) fotografia de reconstituire
15. Fotografia de orientare se execută pentru :
a) a reda locul faptei cu împrejurimile sale
b) a reda numai locul faptei
c) a reda detaliile urmelor de la locul faptei

16. Fotografia schiță poate fi:

a) din față
b) unitară
c) pe sectoare

17. Sunt fotografii de percheziție :

a) fotografia locului percheziției;
b) fotografia detaliilor
c) fotografia obiectelor descoperite

18. Sunt fotografii de reconstituire:

a) fotografia locului reconstituirii ;
b) fotografia secvențelor reconstituirii;
c) fotografia ascunzătorii obiectelor;

19. Sunt fotografii de comparație:

a) fotografii de comparație ale locului faptei
b) fotografii de comparație prin juxtapunere
c) fotografii de comparație prin continuitate liniară

TEMA 2
1. După acțiunea unui obiect asupra altui obiect, urmele se clasifică
în:
a) urme de adâncime;
b) urme de suprafață;
c) urme statice;
d) urme dinamice.

2. După natura obiectului creator, urmele se clasifică în:

a) urme de mâini;
b) urme de picioare;
c) urme olfactive;
d) urme formate din resturi de obiecte;
e) urme ce reprezintă modificări de volum sau suprafață;

3. Proprietățile crestelor papilare sunt:

a) longevitatea;
b) fixitatea;
c) disponibilitatea;
d) unicitatea;

4. Cărarea de urme are importanță la:

a) stabilirea direcției de deplasare;
b) stabilirea vitezei de mers;
c) stabilirea sexului persoanei;
d) stabilirea greutății persoanei;

5. Fixarea urmelor mijloacelor de transport la locul faptei se face:

a) prin descrierea în procesul verbal de cercetare la fața locului;
b) prin fotografiere;
c) desene.

6. După gradul de plasticitate a obiectului primitor, urmele se

clasifică în:
a) urme de suprafață;
b) urme de stratificare;
c) urme de mâini;
d) urme de adâncime;

7. Urmele de stratificare se crează prin:

a) desprinderea de substanță de pe obiectul creator și aderarea acestuia pe
suprafața obiectului primitor;
b) detașarea de pe suprafața obiectului primitor și aderența la suprafața
obiectului creator a unei părți din substanța primului obiect;
c) nici una dintre cele două menționate mai sus;

8. Proprietățile specifice ale crestelor papilare sunt:

a) inalterabilitatea;
b) unicitatea;
c) dactiloscopia;
d) longevitatea;

9. Deltele în desenul papilar sunt:

a) delte negre
b) delte albe
c) adeltice

10. Poroscopia este:

a) o metodă complementară de examinare a desenului papilar;
b) folosită atunci când în desenul papilar de la locul faptei nu se găsesc
suficiente detalii;
c) un examen comparativ între diverse urme;
TEMA 3
1. Balistica judiciară studiază:
a) toate armele de foc;
b) capacitatea de bătaie, poziția de tragere;
c) fenomenele împușcăturii, urmele create prin împușcare.

2. După lungimea țevii, armele se clasifică în:

a) arme cu țeava lungă;
b) arme cu țeava scurtă;
c) arme cu țeava mijlocie.

3. La locul faptei organul judiciar trebuie:

a) să descopere tuburile arse,
b) să descopere gloanțele trase,
c) să ridice tuburile arse, să le ambaleze și să le trimită spre expertizare.

4. Examenul în condiții de laborator al urmelor gloanțelor și tuburilor arse poate

stabili:
a) dacă pulberea a avut o compoziție sau alta;
b) locul de tragere;
c) durata aproximativă de timp scursă de la tragere.

5. Urmele create pe obiectele de țintă se pot împărți în:

a) urme lăsate de factorii principali;
b) urme lăsate de factorii secundari;
c) nici una din cele menționate mai sus;

6. Stabilirea vechimii actelor scrise se face după:

a) conținutul spiritual al actului;
b) materialul suport;
c) substanța colorată utilizată în scriere.

7. Modalitățile de falsificare a unor documente presupune:

a) falsul prin înlăturare de text;
b) falsul prin acoperire de text;
c) falsul prin radiere de text.

8. Falsul prin imitare de text se poate realiza:

a) prin imitare servilă;
b) prin imitare prin copiere;
c) prin hașurare.

9. Falsul prin înlăturare de text presupune:

a) răzuire
a) corodare
b) iradiere
c) crearea unei pete de cerneală

10. După modul de acțiune, armele se împart în:

a) arme cu țeava netedă;
b) arme cu țeava ghintuită;
c) arme automate;
d) arme semiautomate.

11. Pe corpul omenesc, gloanțele lasă următoarle urme:

a) orificiul de intrare;
b) orificiul de ieșire;
c) canalul de trecere.

12. După suprafața canalului țevii, armele se împart în :

a) arme cu țeava lungă;
b) arme automate;
c) arme cu țeava lisă;
d) arme cu țeava ghintuită.

13. Arme cu țeava netedă sunt:

a) sunt majoritatea armelor destinate apărării;
b) armele de vânătoare cu alice;
c) armele sportive.

14. Cercetarea actelor ridicate începe în ordine cronologică cu:

a) verificarea dacă actul este semnat, datat sau dacă poartă ștampilă;
b) examinarea aspectului exterior al actului;
c) verificarea dacă s-au îndeplinit toate cerințele legale de întocmire a unui asemenea
act;
d) examinarea materialului suport, substanța de scris folosită.

15. Conținutul spiritual sau de idei al unui act poate fi relevat:

a) datorită termenilor care sunt mai des utilizați în limbaj obișnuit din epoca dată;
b) prin cuvintele legate de anumite regiuni, provincii ale țării;
c) prin analiza chimică a actului scris.

16. La locul faptei organele judiciare au obligația să:

a) să acorde victimei primul ajutor;
b) să caute orificiile de intrare și ieșire a gloanțelor;
c) să determine locul din care s-a tras.
17. După urmele lăsate pe gloanțe, alice și mitralii se poate ajunge :
a) la identificarea armei cu care s-a tras;
b) la identificarea persoanei care a tras;
c) la identificarea distanței de la care s-a tras.

18. Falsul prin acoperire de text se realizează :

a) prin hașurare sau crearea unei pete de cerneală pe actul scris;
b) prin imitare servilă sau prin imitare prin copiere;
c) prin răzuire și radiere.

TEMA 4
1. Înregistrarea după procedeele aplicate de infractori presupune:
a)o înregistrare după numele persoanei, descrierea semnalmentelor exterioare,
antecedente penale, fapta pentru care este învinuit
b) o înregistrare după modul de săvârșire de către infractori a unor anumite
infracțiuni
c) o înregistrare după urmele de deget găsite la locul faptei

2. Sunt trăsături statice următoarele:

a) mărimea capului, părul, fața;
b) mărimea capului, constituția fizică, vocea;
c) părul, fruntea, ținuta corpului.

3. Sunt trăsături dinamice următoarele:

a) talia, fruntea, ținuta capului, mersul;
b) vocea, ținuta mâinilor, ținuta corpului;
c) fața, mărimea capului, pavilionul urechii

4. Înregistrarea penală este:

a) o metodă de identificare;
b) o evidență sistematică a unor categorii de persoane;
c) o înregistrare a unor categorii de persoane.

5. Trăsăturile statice au ca sferă de cuprindere:

a) particularitățile fixe al corpului care se află în mișcare, fie în repaus;
b) unele elemente de individualizare care au apărut datorită anumitor deprinderi ale
omului;
c) nici una dintre cele două menționate mai sus.

6. Sunt trăsături statice următoarele:

a) ținuta corpului, ținuta mâinilor, părul;
b) buzele, sprâncenele, vocea , mersul;
c) părul, talia, fruntea, nasul.

7. Sunt trăsături dinamice următoarele:

a) pavilionul urechii, ținuta capului, mersul;
b) vocea, mersul, ținuta capului;
c) fața , mărimea capului, talia.

8. Trăsăturile dinamice au ca sferă de cuprindere:

a) particularitățile fixe al corpului care se află în mișcare, fie în repaus;
b) unele elemente de individualizare care au apărut datorită anumitor
deprinderi ale omului;
c) ambele menționate la punctele a și b

TEMA 5
1. Planificarea urmăririi penale și a judecății:
a. presupune organizarea desfășurării acestora pe baza unui plan, care să cuprindă
analize obiective, raportate la fapte reale;
b. presupune organizarea desfășurării acestora la libera alegere a organului
judiciar;
c. presupune organizarea desfășurării acestora pe baza indicațiilor date de
procuror sau judecător.

2. Principiile tacticii criminalistice care operează în activitatea de planificare a

urmăririi penale și a judecății sunt:
a. principiul disponibilității;
b. principiul individualității;
c. principiul dinamismului;

3. Versiunile sunt:
a. piste de urmărit doar de către procuror și judecător pe parcursul urmăririi
penale și a judecății;
b. presupuneri logice ale organului de cercetare penală cu privire la faptă în
totalitatea ei, la modalitatea de comitere, la persoana care a comis-o, sau alte
aspecte ale acesteia;
c. presupuneri logice ale participanților la procesul penal, în faza de judecată, cu
privire la faptă în totalitatea ei, la modalitatea de comitere, la persoana care a
comis-o, sau alte aspecte ale acesteia;

4. Reluarea cercetării locului faptei presupune:

a. o activitate de continuare a unei cercetări efectuate anterior, care nu s-a putut
finaliza datorită intervenției unor factori obiectivi;
b. o activitate care se efectuează în situațiile în care cercetarea inițială s-a
desfășurat ineficient, neglijent ori în condiții improprii;
c. ambele ipoteze menționate mai sus;

5. Mijloacele secundare de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului pot fi:

a. procesul verbal de cercetare la fața locului;
b. fotografia judiciară;
c. schița locului faptei;
d. înregistrarea video.

6. Mijloacele principale de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului pot fi:

a. mulajele urmelor de adâncime;
b. fotografia judiciară;
c. procesul verbal de cercetare la fața locului.

7. Regulile de tactică criminalistică în cazul efectuării cercetării la fața locului

presupun:
a. efectuarea cercetării cu disponibilitate;
b. efectuarea cercetării cu operativitate;
c. efectuarea cercetării cu respectarea demnității persoanelor;
d. efectuarea cercetării cu obiectivitate.

8. Pregătirea cercetării locului faptei la sediul organului judiciar constă în:

a. identificarea persoanei care a făcut denunțul sau plângerea;
b. obținerea de date despre locul faptei, natura și gravitatea acesteia;
c. selecționarea martorilor asistenți;

9. Faza statică a cercetării locului faptei presupune:

a. examinarea urmelor, a obiectelor din perimetru, a corpului victimei, fiind
permisă atingerea acestora;
b. examinarea atentă a locului faptei, în care se stabilește starea și poziția
mijloacelor materiale de probă, în nemișcare, fără a se schimba poziția acestora;
c. ambele variante prezentate mai sus.

10. Cercetarea locului faptei în faza de judecată poate fi dispusă:

a. prin ordonanță;
b. prin rezoluția motivată;
c. prin încheiere.

TEMA 6
1. Tipul temperat al magistratului judecător se caracterizează:
a. printr-un comportament blând în timpul ascultării, cu înțelegere,
compasiune față de inculpat;
b. printr-o anumită transparență în relația cu inculpatul și jovialitate;
c. printr-un comportament firesc, echilibrat, care ascultă cu atenție inculpatul, este
răbdător, calm, oportun și eficient în intervenții;
2. Partea civilă poate solicita despăgubiri pentru următoarele categorii de
prejudicii:
a. numai prejudicii constând în dureri fizice sau psihice
b. numai prejudiciu estetic
c. doar prejudiciu de agrement și prejudiciu juvenil
d. prejudicii constând în dureri fizice, psihice, prejudiciu estetic, prejudiciu juvenil

3. În procesul penal, declarația inculpatului:

a. este considerată regina probelor;
b. nu are o valoare probantă deosebită;
c. ajută la cunoașterea poziției subiectului activ față de fapta săvârșită;

4. Ca trăsături psihologice, de personalitate, ale procurorului se impune a exista:

a. răbdarea;
b. înțelegerea;
c. exacerbarea rolului de acuzator;
d. puterea de adaptare.

5. Stabilirea adevărului într-o cauză penală depinde de:

a. pregătirea profesională a persoanei care efectuează urmărirea penală sau
judecata;
b. aptitudinile persoanei care efectuează urmărirea penală sau judecata;
c. obiectivitatea cu care se adună probele.

6. Psihologia avocatului este:

a. aceeași, indiferent de calitatea în care acesta participă în proces (apărător
al inculpatului, al părții vătămate, al părții civile)
b. diferită, în funcție de calitatea în care acesta participă în proces (apărător al
inculpatului, al părții vătămate, al părții civile)
c. nici una dintre cele menționate la literele a și b

7. Avocatul, apărător al părții civilmente responsabile, prezintă în general aceleași

caracterisitici psihologice cu:
a. apărătorul părții civile
b. apărătorul inculpatului
c. apărătorul persoanei vătămate

8. Stările psihice prin care trece victima unei infracțiuni sunt provocate de:
a. situațiile neașteptate, neobișnuite
b. atmosfera conflictuală circumscrisă unor infracțiuni
c. nici una dintre cele menționate la literele a și b

9. Tipul amabil al magistratului judecător se caracterizează:

a. printr-o anumită transparență în relația cu inculpatul și jovialitate;
b. printr-un comportament firesc, echilibrat, care ascultă cu atenție
inculpatul, este răbdător, calm, oportun și eficient în intervenții;
c. printr-un comportament neinteresat, caracterizat prin indiferență față de
inculpat, de personalitatea acestuia, de faptele lui.

TEMA 7
1. Pregătirea ascultării inculpatului presupune:
a) studierea dosarului cauzei;
b) cunoașterea inculpatului;
c) stabilirea modului de desfășurare a ascultării;
d) elaborarea planului de ascultare.

2. Stabilirea adevărului într-o cauză penală depinde de:

a) pregătirea profesională a persoanei care efectuează urmărirea penală
sau judecata;
b) aptitudinile persoanei care efectuează urmărirea penală sau judecata;
c) obiectivitatea cu care se adună probele.

3. Atitudinea inculpatului față de învinuirea adusă poate îmbrăca una din

următoarele forme:
a) să recunoască învinuirea și să facă declarații sincere;
b) să nu dorească să dea declarații în cauză;
c) să recunoască învinuirea și să facă declarații nesincere;

4. O clasificare a întrebărilor adresate inculpatului le împarte în următoarele

categorii:
a) întrebări temă
b) întrebări de detaliu
c) întrebări problemă
d) întrebări determinative

5. Întrebările adresate trebuie să îndeplinească anumite condiții:

a) să fie clare și precise
b) să poată pune în încurcătură pe inculpat, dacă acesta neagă săvârșirea faptei
c) să presupună un răspuns scurt, la obiect

6. În etapa relatării libere, inculpatul:

a) nu poate fi întrerupt și nu i se poate limita timpul de expunere;
b) i se poate limita timpul de expunere doar dacă deviază de la subiect;
c) niciuna dintre situațiile prezentate la punctele a și b

7. Care este ordinea cronologică a etapelor ascultării inculpatului:

a) adresarea de întrebări și primirea de răspunsuri
b) ascultarea relatării libere
c) verificarea identității și a discuțiilor libere

8. Verificarea identității inculpatului presupune:

a) adresarea de întrebări cu privire la nume, prenume, locul nașterii
b) adresarea de întrebări despre cetățenie, studii, ocupație
c) adresarea de întrebări despre fapta comisă

9. Întrebarea adresată inculpatului de genul ”Cum ați intrat în locuința victimei?”

este:
a) o întrebare cu caracter general
b) o întrebare problemă
c) o întrebare de detaliu

10. Atitudinea inculpatului față de învinuirea adusă poate îmbrăca una din
următoarele forme:
a) să nu recunoască învinuirea și să facă declarații nesincere;
b) să recunoască în întregime învinuirea și să facă declarații nesincere
c) să refuze să dea declarații;

TEMA 8
1.Tactica ascultării încrucișate constă în:
a) ascultarea inculpatului cu privire la desfășurarea cronologică a momentelor
infracțiunii;
b) adresarea de întrebări inculpatului de către doi sau mai mulți anchetatori în mod
alternativ, într-un ritm susținut;
c) adresarea alternativă de întrebări care conțin cuvinte afectogene.

2. Ascultarea repetată în faza de judecată se poate realiza la:

a) termenul de judecată considerat cel mai potrivit;
b) primul termen de judecată;
c) doar după ce inculpatul a fost audiat în această etapă procesuală.

3. Confruntarea se poate realiza între:

a) doi sau mai mulți inculpați trimiși în judecată;
b) inculpat ori inculpaţi şi partea vătămată sau civilă;
c) între inculpat ori inculpaţi şi martori.

4. Ascultarea inculpatului despre activitatea celorlalţi participanţi la săvârşirea

infracţiunii presupune:
a) se va cere inculpatului ce se audiază primul să facă referiri mai ales la activitatea
celorlalţi inculpaţi, lăsându-se impresia că persoana lui interesează mai puţin,
b) ascultarea se va începe cu inculpatul care nu recunoaşte fapta, regula tactică ce se
impune este ascultarea separată şi incitarea celui audiat să declare despre activitatea
celorlalţi,
c) începerea ascultării cu inculpatul care recunoaşte cel mai complet şi mai
amănunţit fapta şi apoi în descreştere până la cel care nu recunoaşte fapta.

5. Procedeul tactic al justificării timpului critic şi procedeul verificării alibiului:

a) sunt identice,
b) nu sunt identice,
c) constau în aceea că verificarea timpului critic se poate face pentru orice situaţie
de nerecunoaştere (sau recunoaştere parţială) a faptei, în timp ce verificarea
alibiului se face doar atunci când se invocă o apărare concretă.

6. Prezentarea mijloacelor materiale de probă se efectuează întotdeauna:

a) prin prezentare directă ;
b) având în vedere aspectele de personalitate ale suspectului, prin lăsarea lor în
zone vizibile;
c) prin prezentare progresivă;

7. Pentru utilizarea procedeu tactic al folosirii probelor de vinovăție trebuie

cunoscută:
a) poziţia inculpatului rezultată din declaraţiile date de acesta în faza de urmărire
penală
b) poziţia de nerecunoaştere a învinuirii de către inculpat
c) toate probele din dosar cu aprecierea anticipată a valorii fiecăreia dintre acestea

8. Ascultarea repetată constă în:

a) audierea inculpatului cu referire la desfăşurarea cronologică a momentelor
infracţiunii, la intervenţia unor alţi participanţi şi la contribuţia concretă a acestora,
b) reaudieri ale inculpatului cu privire la aceeaşi faptă, la anumite împrejurări în
care s-a comis, la amănunte considerate importante pentru lămurirea faptei în
ansamblul ei,
c) adresarea alternativă a unor întrebări care conţin cuvinte afectogene (critice)
privitoare la faptă şi la rezultatele ei şi a unor întrebări care nu au legătură directă cu
cauza şi se foloseşte cu rezultate deosebite în cazul persoanelor mai sensibile.

9. Timpul critic reprezintă:

a) o probă prin care inculpatul dovedeşte justiţiei că în momentul săvârşirii
infracţiunii se găsea în altă parte.
b) o apărare pe care și-o formulează un inculpat în timpul audierii sale.
c) suma duratelor activităţilor care au precedat săvârşirea infracţiunii, a acţiunilor
care caracterizează săvârşirea infracţiunii şi imediat post-infracţională.