Rodica Ojog Brasoveanu - Ancheta in Infern
Rodica Ojog Brasoveanu - Ancheta in Infern
Rodica Ojog Brasoveanu - Ancheta in Infern
ANCHETĂ ÎN INFERN
-roman poliţist-
1977
PROLOG
***
-8-
Capitolul I
WEEK-END LA TÂNCĂBEŞTI
***
***
-16-
Capitolul II
NOAPTE DE GROAZĂ
***
***
***
***
***
***
Dan Mihăilă traversă culoarul cu paşi muţi. Îşi simţi trupul vargă de
oţel. O încordare care-i amintea alţi ani. Ca şi atunci, nu-i era teamă.
Ochii, vârful degetelor, deveniseră antene extrem de sensibile care-l
avertizau cu cel puţin câteva secunde înainte.
În biroul lui Virgil Olaru întunericul întinsese un voal străveziu.
Cadavrul era… rece. Parcă ar fi atins o statuie. Găsi cheile în
buzunarul jiletcii. Nu auzi nimic, şi totuşi avu senzaţia că cineva umblă
la uşa din baie. Mihăilă se ascunse în spatele bibliotecii.
***
***
-21-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
„Doamne, Dumnezeule, ajută-mă!“
Arhitecta Monica Ciuvăţ abia se ţinea pe picioare. Făcu câţiva paşi,
lovindu-se de mobile.
Trecu în dormitorul lui Olaru şi începu să tragă de sertare.
Pe zidul alb, silueta Monicăi Ciuvăţ se contura perfect. În spatele
draperiei cineva abia îşi stăpânea răsuflarea.
***
***
***
***
-24-
Capitolul III
ROADELE ŞANTAJULUI
-27-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
***
***
-28-
ANCHETĂ ÎN INFERN
Luigi Stratian apăsă pe clanţă. Uşa se deschise fără zgomot. În odaie
nu era nimeni. Cercetă precaut coridorul, apoi se apropie de pat. Blana
şi poşeta doctoriţei se aflau alături. Ezită un timp şi în cele din urmă
strecură scrisoarea sub saltea.
***
***
TATONĂRI
***
-38-
Capitolul V
***
-46-
Capitolul VI
BANCNOTE ÎNSÂNGERATE
Monica Ciuvăţ căuta febril. Luă din cuier paltonul savantului şi-i
cercetă buzunarele, apoi căptuşeala.
„Nu-i aici!“
Privirea îi alunecă de-a lungul pereţilor şi se opri la fereastră. Lipit
de geam, Mircea Gheorghiu o privea intens.
***
-54-
Capitolul VII
***
— Mă doare rău capul, spuse Monica Ciuvăţ, şi-şi trecu mâna peste
frunte. Încercă să zâmbească. De fapt, nu e o noutate. Am migrene
îngrozitoare seara.
— Trebuie să-i cereţi un calmant doamnei Macarie, opină maiorul
Cristea.
Monica se ghemui şi mai mult în fotoliu. Aproape ţipă:
-55-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
— Nu!
Îşi muşcă buzele albe, pipăindu-şi cu gesturi dezordonate obrazul.
Maiorul o examină curios. O găsea foarte feminină – desigur nu în
gustul epocii, era prea plină pentru asta – emanând farmecul acela
caracteristic al femeilor care trec aproape neobservate pe stradă,
câştigând însă imens în cadru intim.
— N-am nevoie de calmant, spuse Monica. În orice caz nu de la ea.
Adăugă precipitat: Alexandra mă detestă.
Maiorul râse sincer amuzat.
— Oricum, nu v-ar refuza o pastilă.
— N-am nevoie, repetă încăpăţânată arhitecta. Femeia asta nu mă
suportă. Nici ceilalţi… Mă dispreţuiesc.
— Sunteţi prost dispusă. A fost o noapte grea pentru
dumneavoastră toţi şi în asemenea situaţii, fireşte, devii mai puţin
politicos, uiţi o seamă de convenţionalisme. Suficient ca să te simţi
bruscat de orice fleac.
Monica îşi frânse degetele nervoasă.
— Sunt odioşi. Îi cunosc bine. Mihăilă cu dinţii lui de lup… Când îmi
sărută mâna, se cutremură de silă. Îi place în schimb Alexandra. Şi lui
Stratian îi place. Doamne, ce imbecili pot fi bărbaţii!
— Încep să cred că n-o agreaţi pe doctoriţă. Ce v-a făcut?
— Nimic. Dar e în stare de orice. Dacă încerc să-mi imaginez un
medic SS-ist, la ea mă gândesc. Îi tratează pe oameni ca pe nişte
obiecte. Mădulare, intestine, foi de temperatură…
— Da… Maiorul observă chipul rotund, de o paloare nesănătoasă, pe
caze ochii zvâcneau ca nişte faruri. Mi-aţi făcut o mărturisire
deconcertantă: oamenii aceştia vă dispreţuiesc. De ce nu-i evitaţi? Ce
vă obligă să le suportaţi societatea?
— Am ţinut mult la Olaru. Monica îşi umezi buzele arse. Şi la
Eleonora. Sunt orfană… S-au purtat cu mine ca nişte rude apropiate.
Virgil m-a ajutat să-mi isprăvesc studiile. Au fost ani cumpliţi.
Războiul, seceta…
— Ajutor financiar?
— Nu în sensul unor sume periodice. Încă din anul doi de facultate
mi-a procurat comenzi uşoare. Renovări, lucrări mai simple, sistem
bungalow sau cottage. Oricând, casa lor mi-era deschisă. Nu puteam să
le impun amiciţiile. Evită-l pe Mihăilă, n-o primi pe Alexandra etc. Pe
de altă parte, încetându-mi vizitele aş fi făcut figură ingrată.
-56-
ANCHETĂ ÎN INFERN
— Înţeleg. Am să-mi îngădui să profit de amabilitatea
dumneavoastră. Poate că-mi puteţi furniza unele amănunte despre
relaţiile avocatului Olaru cu ceilalţi. Zâmbi. Nu-mi sunt prea limpezi.
Monica privi lung pe fereastră. Se gândea poate la altceva şi peste
ochii negri trecu o undă întunecată. Îngăimă:
— Se cunosc de mult. Era din nou răvăşită, îşi aduna greu ideile. Lui
Virgil îi plăceau oamenii… agitaţia. O sâmbătă seara fără invitaţi era
pentru el o calamitate. Îşi muşcă degetele. Se răstea la Eleonora,
devenea grosolan. Bietul Henry, înghiţea şi el destule.
— Dima?
— Da. Trăieşte, adică trăia mai mult pe seama lui Virgil şi lucrul ăsta
i se amintea uneori destul… destul de dur. Henry e un om delicat, a
avut o situaţie înainte. Îşi îndreptă trupul moale. În sfârşit, astea sunt
prostii. Virgil a fost un om deosebit. Mă doare capul îngrozitor… Toată
lumea e de acord cu asta. Un suflet generos..
Izbucni în plâns. Plâns nestăpânit, o răbufnire, revanşa nervilor abia
zăgăzuiţi, supapa care cedează în cele din urmă sub torentul năvalnic
al lacrimilor.
Impresionat, Cristea îi oferi un pahar cu apă, apoi se apropie de
fereastră.
„Nu-i proastă, nici isterică. E doar bolnavă. Bolnavă de frică. Frica pe
care ţi-o dă spectrul morţii sau obsesia unui gând asemănător. O miză
mare. Foarte mare…“
O auzi respirând şi se întoarse. Îl privea circumspectă, trăgând cu
dinţii de batista mototolită.
— Vă rog să mă iertaţi. Noaptea asta, atmosfera de aici, oamenii…
Maiorul se aşeză. Se uită la ea blând.
— Cu ce vă pot ajuta?
Femeia încercă să zâmbească. Buzele moi se strâmbară, dezbrăcând
dinţii albi, uşor depărtaţi.
— Nu mă… vreau să spun, n-aveţi de ce să mă ajutaţi.
— Atunci poate că mă ajutaţi dumneavoastră pe mine. Surâse. Eu
am nevoie.
Monica suspină, îndreptându-şi părul:
— Mi-a făcut impresia, declară Cristea, că relaţiile avocatului Olaru
cu oaspeţii acestei case, dincolo de aspectul lor monden, ascund un
anumit substrat. Substrat disimulat cu grijă până ieri seară.
— Nu ştiu la ce vă referiţi.
-57-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
— Am să fiu mai explicit. Conflictul, până aseară ignorat, s-a
declanşat brusc în urma unui incident. Un amănunt aparent inofensiv,
dar care s-a dovedit a fi plin de semnificaţii. Faptul că avocatul Olaru,
camuflat în umbra unui pseudonim, se ocupa de… Îşi drese glasul,
completând: De versuri.
Monica Ciuvăţ încremeni.
— Se pare că această întâmplare a stârnit în rândurile invitaţilor o
reacţie ieşită din comun.
— N-am băgat de seamă. Respira greu. Am fost desigur surprinşi,
dar… nimic… nimic special.
— Sora defunctului a calificat starea de spirit comună drept panică.
O panică învecinată cu groaza.
— Eleonora exagerează, afirmă moale Monica. A trăit mereu
singură, departe de viaţă. În general îi place să dea oricărui fleac
proporţii de senzaţional.
— Mă întreb: cine se înşală de fapt? Ea, sau dumneavoastră?
Tuturor oamenilor din casa aceasta le e frică. Un adevăr brutal, dar
cert.
Arhitecta îşi ridică ochii strălucitori. Întrebă cu efort vizibil:
— Şi… mie?
„Nu-i lipseşte totuşi curajul. Curajul marelui dezastru, curajul de
deaspura abisului.“
Maiorul se eschivă.
— Cu dumneavoastră bănuiesc că se întâmplă altceva. Sunteţi o
femeie sensibilă, care nu poate să treacă indiferentă pe lângă o
nenorocire. S-ar putea deci, să n-aveţi în momentul de faţă motive
particulare – făcu o pauză – legate de moartea lui Olaru, care să vă
neliniştească. V-a indispus pur şi simplu crima. Şi ca toţi oamenii
extrem de sensibili, probabil că aţi presimţit nenorocirea.
Monica făcu ochii mari.
— N-am presimţit nimic.
— E greu să vă daţi seama acuma. Mi s-a relatat că aseară, după
incidentul cu versurile lui Olaru, v-aţi pierdut cunoştinţa. Ori numai o
intuiţie ieşită din comun, aproape supranaturală, putea să anticipeze
corelaţia dintre un fapt aparent complet lipsit de importanţă şi un
eveniment tragic apropiat.
— Nu… nu văd corelaţia. Ce trebuie să înţeleg? Era pe punctul de a
face o criză. Ce vreţi de la mine?
-58-
ANCHETĂ ÎN INFERN
— Nimic. Regret că discuţia vă nelinişteşte.
— De ce să mă neliniştească? Dacă vă imaginaţi ca eu l-am omorât,
comiteţi o eroare penibilă. Începu să râdă nervos. Ce tâmpenie!
Dumnezeule, ce tâmpenie!
— Cine v-a învinuit de asasinat?
— Atunci ce vreţi? Lăsaţi-mă să plec! Trebuie să plec acasă!
— Nu v-am reţinut, domnişoară. Deşi, nu cred că puteţi răzbate, am
să-l rog pe locotenentul Drăgan să vă însoţească cu maşina. E riscant
pe vremea asta, dar bănuiesc că nu insistaţi dintr-un capriciu.
Femeia se frânse. Părea o rufă mototolită aruncată pe braţul
fotoliului.
— S-au speriat ceilalţi. Nu ştiu de ce s-au speriat. Întrebaţi-i pe ei!
Pronunţă ca din transă, fără să-şi dea seama: Vladimir Dumitraşcu…
— Un nume cu semnificaţii singulare, şopti maiorul. Un nume
asociat la o idee fixă poate deveni odios, un coşmar. Oftă. Avocatul
Olaru a exercitat ani de zile un şantaj sistematic.
— Şantaj, îngână Monica, şantaj…
— Da, în schimbul unor sume de bani, raportate bănuiesc la
veniturile individului în cauză, se obliga să păstreze tăcerea asupra
unor fapte mai mult sau mai puţin reprobabile din trecutul fiecăruia. O
plăcere perversă îl determina în acelaşi timp să caute societatea
victimelor sale, care ignorau posibilitatea că sub firma ospitalierului
Olaru se ascunde de fapt odiosul Vladimir Dumitraşcu.
Arhitecta azvârli o privire răvăşită.
— Cine? Cine v-a spus toate acestea?
Cristea zâmbi.
— Oaspeţii familiei Olaru. Fiecare câte puţin.
— Şi… eu?
— Da. Şi dumneavoastră. Îşi privi ceasul. E aproape şapte. Dacă
aveţi de gând să plecaţi, trebuie s-o faceţi fără întârziere. Mă duc să-l
caut pe locotenentul Drăgan.
Monica întinse braţele, ca şi cum ar fi vrut să-l oprească.
— Nu, domnule maior. Rămân… De altfel nici n-aş putea intra în
casă. Am… pierdut cheia.
— Vă deschide colaboratorul meu.
— Nu! Mulţumesc, sunteţi foarte amabil. Oricum, trebuie s-o caut…
Urcă treptele sprijinindu-se de balustradă. Făcea eforturi evidente
să nu se prăbuşească.
-59-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
— Trebuie s-o caut… Mulţumesc…
Maiorul Cristea privi mult timp în urma ei.
„Se întâmplă ceva la ea acasă.“
-60-
Capitolul VIII
SUNT ŞANTAJAT!
***
***
-67-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
***
-68-
Capitolul IX
PROFILUL MORAL
AL AVOCATULUI VIRGIL OLARU
O CRIMĂ INUTILĂ
-73-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
P.S. Afacerile noastre continuă. Confirmarea: coboară la ora opt în hol
cu o ţigară aprinsă.
-80-
Capitolul XI
***
***
***
-100-
Capitolul XII
TENSIUNE
***
***
***
-103-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
Şerban îşi ridică ochii din carte.
— Ce faci, tată?
Inginerul deschise larg geamurile. Frigul intra prin obloanele
înţepenite în cuie. Le izbi cu podul palmei până se desprinseră, apoi
scoase cuiele cu o pilă. Când isprăvi, le băgă în buzunar şi înveli pila
într-o bucată de jurnal.
Vraişte, obloanele se izbeau ritmic de zid.
— Nu înţeleg, şopti băiatul.
Mihăilă îşi aprinse o ţigară.
— Cândva ai să înţelegi. În viaţă intervin momente când oamenii
trebuie să stea umăr lângă umăr.
Şerban clipi nedumerit şi inginerul reluă cu un oftat adânc:
— Astfel de momente trăim noi acum. S-a comis o crimă şi…
— Şi?
— Suspiciunile duc de multe ori la concluzii false. Vreau să le
evităm.
— Nu înţeleg, repetă Şerban. Ce legătură avem noi cu povestea asta?
— Nici una. Dar se pot inventa.
— De ce? Cine are interesul s-o facă?
— Oricine, şi în primul rând asasinul. Trebuie să reţii un singur
lucru: când s-a auzit împuşcătura, noi doi eram împreună. Aici. Am
confundat zgomotul împuşcăturii cu obloanele izbite de vânt. Îşi duse
mâna la gură, simulând un căscat. Sunt foarte obosit.
Şerban îl privi stupefiat. Bâlbâi:
— Dar e o minciună! Tu nu erai în cameră. Se apropie de fereastră.
Pentru asta ai…
— Da, băiete. Trebuie să ne procurăm un alibi. Dacă noi am fi comis
crima, ne-am fi îngrijit dinainte.
— Tu-mi spui lucrurile astea?! Tu, tată?
Ochii-i străluceau şi pe obraji i se iviră două pete roşii.
— Trăieşti cu capul în nori! îl întrerupse iritat inginerul. Nu ştii ce
înseamnă să fii suspectat.
— De ce să fii suspectat? Ai făcut ceva rău?
— Nu, bineînţeles că nu, dar ţi-am mai spus: se poate interpreta.
Viaţa nu e aşa cum ţi-o imaginezi, tu. Poze colorate…
— Dar cum e?
— Avem când să discutăm despre lucrurile astea. Altă dată.
— De ce altă dată?
-104-
ANCHETĂ ÎN INFERN
Mihăilă ridică din umeri:
— E vina mea. Te-am răsfăţat prea mult. Şi cu asta am încheiat
discuţia. E clar?
— Nu! Vreau să ştiu de ce minţi. De ce trebuie să minţi? Nu înţeleg:
la primul obstacol ne lepădăm de tot? Scoatem steagurile numai la
sărbători?
— Cam aşa se întâmplă, râse silit inginerul.
Şerban păli.
— Tu spui asta?!
— Uite ce e, băiete! Să mă judeci după ce ai să te izbeşti de viaţă.
Până atunci să faci ce-ţi spun eu.
— Nu.
— Credeam că am de-a face cu un bărbat, dar văd că m-am înşelat.
Nu eşti decât un şcolar. Un şcolar nevricos. Ai să faci aşa cum spun eu!
— Nu! repetă băiatul cu dinţii strânşi.
Inginerul ridică braţul şi lovi. Încremenit, Şerban îşi duse mâna la
obraz. Era prima palmă pe care o primea.
Mihăilă, tulburat, se îndreptă precipitat spre uşă, deschizând-o
brusc. Fără să vrea se dădu un pas înapoi.
Stratian, îndoit în unghi drept, privea cu ochi lucioşi pe gaura cheii.
Surprins, zâmbi echivoc.
— O criză de sciatică, mon cher. Se îndepărtă, ţinându-se de şolduri.
În casa asta nu se poate dormi…
***
***
***
***
***
-107-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
***
***
***
-111-
Capitolul XIII
ŞANTAJISTUL
***
***
-120-
Capitolul XIV
REVIRIMENT LA 180°
***
***
***
***
***
***
***
***
-130-
Capitolul XV
-136-
Capitolul XVI
OMUL ÎN PIJAMA
***
***
***
***
***
***
***
-145-
Capitolul XVII
MINCIUNA
***
***
***
-149-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
Marcela Gheorghiu îşi trecu palma peste fruntea boltită.
— O situaţie cu adevărat neplăcută. Biata Eleonora… Probabil că
suferă îngrozitor. Credeţi că pot să iau legătura cu soţul meu?
Locotenentul Lăcrămiţă se ridică zâmbind.
— Desigur.
***
-150-
Capitolul XVIII
MĂRTURISIRILE ALEXANDREI
***
-160-
Capitolul XIX
CE ASCUNZI DUMNEATA,
DOMNULE GHEORGHIU?
-166-
Capitolul XX
IMPOSTORUL
***
— Nu ştiu nimic!
Locotenentul Lăcrămiţă oftă. Marcela Gheorghiu refuza cu
încăpăţânare orice răspuns. Îşi înfăşurase capul într-un tulpan şi, fără
plete, figura uscată căpătase un aer masculin. Părea uşor timorată, dar
în general se stăpânea destul de bine.
— Soţul dumneavoastră are rude?
Femeia îşi strânse buzele.
— Nu cunosc problema. Discutaţi cu el.
— Bine, dar e absurd!
— Sunt chestiuni care nu mă privesc.
Derutat, Lăcrămiţă privi în jur. Casa era splendid mobilată, obiecte
de preţ care nu se adună într-o singură viaţă. Galeuri, tapiţerii scumpe,
tablouri, porţelanuri diafane, piese din jad, alabastru şi argint, obositor
de multe, înşiruite ca într-un magazin. Marcela păstrase o simetrie
pedantă în repartizarea lor, şi senzaţia de expoziţie cu vânzare era şi
-167-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
mai puternică. Pe Lăcrămiţă îl izbi lipsa de graţie a interiorului,
canoanele mic-burgheze de frumuseţe, gafele: mileuri de aţă apretate
astupând medalioanele din email ale unei mese care număra secole,
păpuşica în malacof – industrie casnică – din faţa oglinzii rotunde cu
ramă de bronz, plicul pentru perii din stofă neagră, brodat cu motive
sentimentale, agăţat lângă un scrin din secolul al XVIII-lea. Ochii
locotenentului poposiră asupra unei fotografii. Doi bărbaţi în vârstă, cu
figuri spiritualizate. Unul din ei i se păru cunoscut. Purta o lavalieră
neagră cu buline.
— Nu-i cumva scriitorul Delea? Da, da, el trebuie să fie… Foarte
interesant. Şi celălalt? Cine-i celălalt, doamnă?
Marcela Gheorghiu abia îşi mişcă buzele.
— Unchiul soţului meu.
Era primul răspuns.
— Trăieşte?
— Nu ştiu.
Şi-l privi cu ochi ficşi, de sticlă.
***
***
***
***
-176-
Capitolul XXI
***
-183-
Capitolul XXII
ITINERARII
***
***
***
-188-
Capitolul XXIII
FĂRĂ BUSOLĂ
***
***
***
***
***
-200-
Capitolul XXIV
LOCOTENENTUL DRĂGAN
ESTE NEMULŢUMIT
-207-
Capitolul XXV
ÎN PLIN COŞMAR
***
***
-208-
ANCHETĂ ÎN INFERN
Dima mângâia mâna Eleonorei, murmurând încetişor:
— Linişteşte-te, draga mea.
— Cu ce-am greşit noi, Henry? suspină bătrâna. Avea ochii stinşi,
trupul firav îi tremura. Ce am făcut atât de cumplit? Ce plătim?
— Nu ştiu… nu ştiu… Bietul Mircea… Sper să scape…
În celălalt capăt al holului, maiorul stătea chircit lângă foc, cu
fruntea ascunsă în palme.
— Crezi că el… ştie? întrebă în şoaptă Eleonora.
Dima rămase pe gânduri. Înregistră silueta lovită – da, Cristea părea
rănit îngrozitor, fusese atins resortul – figura împietrită a
locotenentului, trupul de adolescent al lui Şerban. Un teatru cu
personaje simbolice. Ca în comedia dell arte. Textul se improvizează,
dar destinul e acelaşi, fix, implacabil… O amintire urcă din trecut, îi
umple ochii. E necrezut de aproape. Trebuie să întindă doar mâna…
Micuţul Henry Dima elev la liceul Louis le Grand. În fiecare săptămână
un spectacol la Comedia Franceză. Face parte din program: Racine,
Molière, Corneille… Ce plicticos! Actriţele acelea care strigă aşa cum n-
a auzit pe nimeni vorbind. Încearcă o mică abatere: „Mademoiselle…
dacă am merge azi pe jos? E aşa de vesel! N-o să afle nimeni.“
Guvernanta îi aranjează gulerul de dantelă. Îşi sumeţeşte buzele şi-l
urcă în automobil. „Nu se poate, micuţule, tatăl tău ar fi foarte supărat.
O lume atât de vulgară…“
Au murit toţi. Şi planturoasa Ximène din… stai să vedem… din anul
1901 şi guvernanta, Mademoiselle Priers. Şi-a lăsat economiile
sanatoriului Saint Vincent de Paul din Bucureşti. E îngropată la Belu.
„Acum… Inima i se strânse. Acum Gheorghiu. Oare va scăpa? Un om
tânăr, cu decenii mai tânăr decât noi. Apocalipsul.“
Eleonora îi atinse braţul. Mâna mică avea degete de gheaţă. Repetă:
— Crezi că el ştie?
Dima se uită la Cristea. Stătea în aceeaşi poziţie, parcă secătuit de
puteri.
— Da, oftă bătrânul. Ştie… acum.
-211-
Capitolul XXVI
-226-
EPILOG
-228-
Cuprins
Prolog ............................................................................................................................ 5
1. Week-end la Tâncăbeşti .................................................................................... 9
2. Noapte de groază .............................................................................................. 17
3. Roadele şantajului ............................................................................................ 25
4. Tatonări ................................................................................................................ 31
5. Digresiunile maiorului Cristea ..................................................................... 39
6. Bancnote însângerate ...................................................................................... 47
7. De ce ţi-e frică, Monica? .................................................................................. 55
8. Sunt şantajat! ...................................................................................................... 61
9. Profilul moral al avocatului Virgil Olaru .................................................. 69
10. O crimă inutilă .................................................................................................... 73
11. Aprindeţi câte o ţigară! ................................................................................... 81
12. Tensiune ............................................................................................................. 101
13. Şantajistul........................................................................................................... 112
14. Reviriment la 180° .......................................................................................... 121
15. Secretul inginerului Mihăilă ........................................................................ 131
16. Omul în pijama ................................................................................................. 137
17. Minciuna ............................................................................................................. 146
18. Mărturisirile Alexandrei ............................................................................... 151
19. Ce ascunzi dumneata, domnule Gheorghiu? ......................................... 161
20. Impostorul ......................................................................................................... 167
21. Omul din hrubă ................................................................................................ 177
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
22. Itinerarii .............................................................................................................. 184
23. Fără busolă ........................................................................................................ 189
24. Locotenentul Drăgan este nemulţumit ................................................... 201
25. În plin coşmar ................................................................................................... 208
26. Sfârşit de week-end la Tâncăbeşti ............................................................ 212
Epilog .......................................................................................................................... 227
-230-