Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 2
Ipoteza lui Einstein (fotonică)
Contrar percepţiei comune, Einstein nu este descoperitorul acestui
fenomen (efectul fotoelectric), care constă în emisia de electroni de către o suprafaţă metalică bombardată cu radiaţie electromagnetică (raze X sau unde electromagnetice din zona spectrului vizibil). Efectul de emisie a fotoelectronilor (cum sunt numiţi electronii astfel dislocaţi) a fost descoperit de către Heinrich Hertz, motiv pentru care, iniţial, efectul a fost cunoscut sub numele de efect Hertz, denumire care s-a pierdut cu timpul. Einstein a fost cel care a explicat la nivel teoretic cele observate la producerea acestui efect, folosindu-se de concepte introduse cu doar 5 ani în urmă de Max Planck. Atunci când pe suprafaţa unui metal cad raze de lumină (fotoni), o foarte mică parte din electronii atomilor ce formează metalul sunt dislocaţi (vezi imaginea de mai sus). Fenomenul survine cu mai mare uşurinţă atunci când electronul este legat mai slab de ioni şi din această cauză apare mai ales la metalele alcaline. Efectul fotoelectric apare numai atunci când frecvenţa luminii este mai mare decât o valoare critică ce depinde de natura metalului. Numărul electronilor dislocaţi este proporţional cu intensitatea luminii ce cade pe metal. Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate în 1905. Pentru a explica acest fenomen, care infirma caracterul ondulatoriu al luminii,[18] Einstein explică mecanismul emisiei de electroni utilizând ideile recente ale lui Max Planck, folosind termenul de "cuantă" (pachet de energie). Pentru această lucrare, Einstein va primi Premiul Nobel pentru Fizică. Asta înseamnă că Einstein a primit premiul Nobel nu pentru teoria relativității, ci în calitate de părinte al mecanicii cuantice. Einstein emite o ipoteză revoluționară asupra naturii luminii, afirmând că, în anumite circumstanțe determinate, radiația electromagnetică are o natură corpusculară (materială), sugerând că energia transportată de fiecare particulă a razei luminoase, pentru care a introdus denumirea de foton, ar fi proporțională cu frecvența acelei radiații. De fapt, primul care a demonstrat teoretic că radiația electromagnetică este emisă în cantități precis determinate (cuante) a fost Max Planck care, în anul 1900, a descris matematic așa-numita radiație a corpului negru. Această ipoteză contrazicea o tradiție de un secol (este vorba de teoria electromagnetică a lui Maxwell), care consideră emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein. Fizicianul american Robert Andrews Millikan, care a confirmat experimental teoria un deceniu mai târziu, a fost el însuși descumpănit de rezultat. Einstein, a cărui principala preocupare era să înțeleagă natura radiației electromagnetice, a urgentat ulterior dezvoltarea unei teorii care să reflecte dualismul particulă - undă al luminii.