Sindrom Down
Sindrom Down
Sindrom Down
1
Prof. Kinetoterapeut Bondoc-Ionescu Cristian
BRASOV
2015
Abstract:
Apariţia vocabularului la copilul cu Sindrom Down este mai lentă, cuvintele fiind
pronunţate incorect şi neinteligibil. Copilul nu formează propoziţii, nu diferenţiază
sunetele în cuvinte, are dificultăţi la trecerea limbajului intern spre cel extern,
nu cunoaşte semnificaţia multiplă a cuvintelor.
Intervenţia logopedică este centrată pregnant în direcţia dezvoltării motricităţii
aparatului fono-articulator (musculatura obrajilor, buzelor, limbii), restabilirea
echilibrului inspir-expir, dezvoltarea percepţiei auditive şi auzului fonematic si
stimularea si promovarea limbajului.
Activitatea logopedică cuprinde exerciţii cu caracter general, pregătitoare
vorbirii( educarea respiraţiei, imitarea mişcărilor organelor fono-articulato rii,
dezvoltarea muşchilor fini ai mâinii, optimizarea coordonării ocolo-motorii ).
Copiii cu sindrom Down întâmpină de obicei dificultăţi importante în dezvoltare a
auzului fonematic şi a pronunţării corecte a sunetelor şi a grupurilor de sunete.
Netratarea la timp a acestor probleme, pot aparea repercusiuni asupra personalităţi
copilului prin complicaţiile patopsihice secundare: timiditate, teama de a pronunţa un
anumit sunet, cuvânt, de a fi activ în timpul terapiei (logofobia), instabilitatea emotivă,
închiderea în sine, izolare de grup.
Kinetoterapia are un rol important în dezvoltarea acestor copii, ajutându-i să se
descurce în activităț iile zilnice ș i de rutină (ADL-urile), până la combaterea
obezitaț ii, posturilor vicioase, etc.
2
Children with Down syndrome often encounter difficulties in developing
phonemic hearing and accurate delivery of sounds and groups of sounds.
Untreated at the time of these problems can occur repercussions child
personalities patopsihice complications secondary shyness fear of pronouncing a
sound, word, to be active during therapy (logofobia), emotional instability, self-
closing, isolation group.
Physical therapy plays an important role in the development of these
children, helping them to handle daily activities and routine (ADL's), to combat
obesity, vicious stations, etc.
Sindromul Down este o afecțiune cromozomială care apare încă din stadiul de fetus,
determinând disfuncția cognitivă (retardul mintal) și problemele de sănătate, ca: hipotiroid is m,
pierderea auzului sau infecții respiratorii http://www.copilul.ro/pediatrie/tuse-raceala-
gripa/Infectii-respiratorii-frecvente-la-copii-a7174.html. Trisomia 21 este o afecțiune
cromozomială cauzată de prezența în plus a unui cromozom 21. Acest cromozom suplime ntar
duce la creșterea numărului normal de cromozomi din ADN de la 46 la 47 și apare ca urmare
a unei diviziuni celulare necorespunzătoare fie a ovulului, fie a lichidului seminal, care are 24
în loc de 23 de cromozomi.
Fiecare copil este unic, având propriul său ritm de dezvoltare și în funcție de carențele
în dezvoltare, astfel că se poate interveni în reabiltarea sa prin: stimulare senzorială, stimulare
cognitivă, terapie ocupațională, logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică familială etc.
Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa direcţionării individului cu anumite deficie nțe
spre participarea la anumite activităţi pentru a-şi reface, întări sau îmbunătăţi performanţe le,
spre a facilita însuşirea acelor abilităţi şi funcţii care sunt necesare pentru diminuarea sau
corectarea patologiei, pentru menţinerea stării de sănătate, un tratament ce se concentrează în
a ajuta oamenii pentru a dobândi independența în toate zonele de activitate pe care le
desfășoară.
Cu ajutorul terapiei ocupaționale, un copil cu Sindrom Down va învăța să interacțio ne ze
cu membrii familiei și să dezvolte relații sociale cu alți copii și parteneri de joc.
Copii cu Sindrom Down sunt afectați pe mai multe arii de dezvoltare, unde performanța
lor este foarte scăzută, de aceea Terapia ocupațională este atât de necesară acestor copii pentru
a îmbunătăți abilități ca :
motricitate fină: mișcarea și dexteritatea mușchilor mici din mâini și degete;
motricitate grosieră: mișcarea mușchilor mari din brațe și picioare;
oral-motorii: mișcarea mușchilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzâ nd
suptul, mușcatul, mestecatul și linsul;
auto-îngrijire: îmbrăcat, hrănit și mersul la toaleta;
integrare senzoriala: abilitatea de a primi, sorta și răspunde la informațiile primite
din mediu;
planificare motorie: abilitatea de a planifica, implementa și împărți secvențele
sarcinilor motorii;
3
Copiii cu sindrom Down, au nevoie de atenție, afecțiune, înțelegere, însă din punct de
vedere al kinoterapieie, ei pot ajunge independenți și chiar să se integreze în societate.
Kinetoterapia are un rol important în dezvoltarea acestor copii, de la posturări, la
dezvoltarea mersului, prehensiuni (pensa digitala), până la combaterea obezitații.
Programele de kinetoterapie se stabilesc în urma evaluărilor musculo-articulare (bilanț
articular și bilanț muscular), evaluării aliniamentului și posturii corecte a corpului, întocmir ii
fișei de anamneză și fișelor individuale.
Aceste programe individualizate și adaptate se recomandă la vârste cât mai mici, pentru
a spori șansele unei independențe cu grad ridicat în viitor, aceste programe poartă și denumirea
de “intervenție timpurie”.
Terapia prin joacă, poate să ducă la grăbirea proceselor psiho-motorii ale copiilor cu
sindrom Down, fiind și cele mai eficiente.
Se are în vedere laxitatea articulara și hipotonia musculară, acestea fiind specifice
copiilor cu sindrom Down.
Platfus-ul, dar și distanța dintre haluce și restul degetelor, policele mai scurt decât la cei
normali, sunt caracteristici întâlnite la cei cu sindrom Down.
4
Sprijinul se face pe ambele picioare, spatele drept.
Se face o presiune pe vârfuri, apoi pe lateralul piciorului aferent direcției ciclului, pe călcâi,
apoi pe lateralul opus.
Material: saltea
Desfășurarea exercițiuli: kinetoterapeutul și copilul se afla culcați ventral față-n față, cu
brațele îndoite, palmele așezate pe saltea, în dreptul pieptului.
Ridicarea trunchiului prin întinderea în brațe, concomitent cu hiperextensia capului.
5
șipcă, până se atinge cu mâna un semn făcut de către kinetoterapeut, se coboara șipcă cu șipcă
și se termină traseul în alergare pe vârfuri până la semnul de sosire.
Copiii cu Sindrom Down emit vocalele, însă consoanele dificile sunt omise sau
înlocuite, grupurile de consoane fiind înlocuite cu altele mai uşor de pronunţat, diftongii sunt
reduşi la o vocală, silabele reducându-se spre sfârşitul cuvântului.
Apariţia vocabularului este mai lentă cuvintele fiind pronunţate incorect şi neinteligib il.
Copilul nu formează propoziţii, nu diferenţiază sunetele în cuvinte, are dificultăţi la trecerea
limbajului intern spre cel extern, nu cunoaşte semnificaţia multiplă a cuvintelor.
Intervenția logopedică este centrată pregnant în direcţia dezvoltării motricităţii
aparatului fono-articulator (musculatura obrajilor, buzelor, limbii), restabilirea echilibr ului
inspir-expir, dezvoltarea percepţiei auditive şi auzului fonematic si stimularea si promovarea
limbajului. Este foarte important ca fiecare exercițiu să fie individualizat în funcție de
particularităţile fiecărui copil. Urmărirea obiectivelor intervenţiei logopedice timpurii îl va
ajuta pe copil să emită unele sunete şi să articuleze cuvinte pe care insuficienta dezvoltare a
musculaturii şi deficitul de auz fonematic le împiedicau.
Corectarea cazurilor de bâlbâiala primară, care apar deseori la copiii cu Sindrom Down
pe fondul motricităţii deficitare, respiraţiei incorecte (bucală) şi a discrepanţei între gândire şi
posibilitatea organelor fonatoare de a articula şi fără de care aceasta tulburare s-ar agrava.
Logopedul va face stimularea și apoi corectarea limbajului și va fi un specialist de care
copilul cu sindrom Down va avea nevoie pe termen lung .Activitatea logopedică cuprinde
exerciții cu caracter general, pregătitoare vorbirii( educarea respirației, imitarea mișcărilor
organelor fono-articulatorii, dezvoltarea mușchilor fini ai mâinii, optimizarea coordonării
ocolo-motorii ). Alături de acesta, mare parte din terapia logopedică se referă la exercițiile cu
caracter specific, exerciții care variază în funcție de fiecare problemă și de fiecare copil.
Copiii cu sindrom Down întâmpină de obicei dificultăți importante în dezvoltarea
auzului fonematic și a pronunțării corecte a sunetelor și a grupurilor de sunete. Dacă pentru
diagnosticul tipic de dislalie polimorfă există terapii bine structurate și adaptate , în cazul
abordării terapeutice a tulburărilor de ritm și fluență , demersurile sunt mai dificile, balbismul
sau bâlbâiala are repercursiuni asupra întregii personalități a copilului prin complicațiile sale
patopsihice secundare: timiditate, teama de a pronunța un anumit sunet, cuvânt, de a fi activ în
timpul terapiei (logofobia), instabilitatea emotivă, închiderea în sine, izolare de grup.
6
Tulburările de ritm și fluență un se alienează cu diada ”tulburare de vorbire-coefic ie nt
de inteligență”, dar contribuția psihologului este importantă în efortul logopedului de a
recupera un copil cu o astfel de problemă. Bâlbâiala se caracterizează prin tulburări spastice
ale ritmului și fluenței vorbirii, determinate de tulburări funcționale ale raporturilor de inducție
cortico - subcorticală și mai rar organice. Denaturarea vorbirii apare în urma spasmelor
musculaturii organelor de vorbire și a tulburărilor de natură afectiv-volitive.
Simptomele bâlbâielii sunt instabile, se schimbă în funcție de dependența de stare
psihică generală a copilului și de relația socială dintre el și interlocutorul său. Vorbirea poate
decurge în anumite situații normal și ea este normală cu excepția sunetelor dificile. Apare în
mod obișnuit în perioada de dezvoltare a vorbirii, sub acțiunea unor factori stresanți( șocuri
nervoase, traume psihice ) sau după anumite boli, dar în anumite cazuri ea poate să apară și în
perioada verbală. Limbajul expresiv și structura lexico-gramaticală a vorbirii se dezvoltă
normal.
La bâlbâiți este grav afectată funcția comunicativă a vorbirii. Bâlbâiala este însoțită de
mișcări concomitente de prisos, care însoțesc efortul de a vorbi( mișcări ale membrelor,
capului, sinkinezii). În timpul vorbirii se pot observa tulburări neurovegetative, respiratorii,
vasomotorii, secretorii. În lipsa unui ajutor logopedic de specialitate, bâlbâiala prezintă tendințe
de agravare. Prognosticul, exceptând unele recidive, este favorabil.
Cele mai frecvente situații care cauzează bâlbâiala la copilul cu sindrom Down sunt:
întrebările puse brusc;
fixarea cu insistență asupra bâlbâitului când acesta trebuie să vorbească;
încercarea de a impune propria părere de relatare a unor situații stresante, neplăcute;
stări de oboseală fizică, psihică, convalescență;
povestirea unor fapte neplăcute, stresante;
manifestări agresive din partea celorlalți copii;
pronunțarea unor cuvinte lungi, cu dificultăți fonetice, puțin cunoscut
7
Pot fi adaptate diferite metode de psihoterapie, personal am constatat ca atât
terapia directă prin cuvânt cât și cea indirectă prin modificările ambientale au mai mult efect
dacă sunt asociate cu procedee extralingvistice (ton hotărât, mimică expresivă, gesturi sigure)
care sunt mult mai eficiente decât argumentarea logică.
Este recomandat să se folosească exerciții de contractură musculară, nervoasă și
psihică, pe un fond muzical liniștitor sau pe fondul unor imagini relaxante.
Pentru copiii care au tendințe agresive recomand descărcarea fizică, prin exerciții ce
includ mișcări specifice instinctive, care duc treptat la liniștire. Astfel se impune o strânsă
colaborare cu kinetoterapeutul, programarea unor activități comune.
Programul logopedic ar trebui să includă procedee variate cum ar fi:
- procedeul continuității tonului vocal (înlocuirea sunetelor, cuvintelor prin pronunțarea
sunetelor „a” sau „m” prelungit, imitând însă accentul și intonația propoziției);
- întreruperea și reluarea vorbirii ;
- procedeul masticației (să emită sunete in timp ce efectuează mișcări de masticație);
- procedeul asocierii vorbirii cu scrisul (exercițiile de scris se execută deodată cu
pronunțarea prelungită a vocalelor din fiecare silabă, înlăturând difluențele prin abaterea
atenției de la pronunțare);
8
înțepat cu un ac" copiii spun "Se dezumflă" și rostesc consoana ”ş„ lin, îndelungat apoi revin
în cercul mic.
Poezie cu Onomatopee
Scopul: exersarea sunetelor : m, n, g, r;
Material: ilustrate sau jucării;
Desfășurarea jocului: Logopedul va arata ilustrația sau jucăria corespunzătoare jocului și va
recita versurile:
Ma-ma-ma/ Este mama mea.
Na-na-na/ Păpușica mea.
Piu-piu-piu/ Puișoru-i viu
Ga-ga-ga/ Gâsculița mea.
Mac-mac-mac/ Rața e pe lac.
Fâș-fâș-fâș/ Mergem prin tufiș.
Vai-vai-vai/ Pe codă-o călcai.
Majoritatea autorilor sunt de părere că cititul este metoda de bază în terapia bâlbâielii.
La început citirea va fi însoțită de bătaia metronomică a mâinii, copilul având sarcina de a citi
cuvântul, corect, prelungit, bine articulat. Este bine ca exercițiile de citire în această fază, să se
facă pe texte scurte, apoi se vor lungi (4-5 cuvinte). Copilul va începe cu un inspir (mai mult
sau mai puțin profund, în funcție de lungimea sintagmei) apoi va citi sintagma pe parcursul
unui singur expir. Primele exerciții se vor face cu logopedul, urmărind citirea reflectată și apoi
independența. În vederea evitării perseverării influențelor, vor alterna diferitele tipuri de
exerciții (cu voce sonoră, șoptită, mimată, rapidă, lentă, normală).După realizarea unei vorbir i
apropiate de normal se va exersa citirea artistica (expresiva) adică citirea cu intonație,
accentuări, cu respectarea semnelor de ortografie și punctuație. Se va trece apoi la reproducerea
celor citite, inițial pe baza întrebărilor logopedului (cerându-i să redea doar ideile pe care le
stăpânește) și în final independent. După conversația dirijată în primele ședințe, pe teme
obișnuite, familiare bâlbâitului, pe măsură ce se restabilește vorbirea copilului, va urma
conversația mai nuanțata în care se abordează teme variate. Deoarece la subiecții bâlbâiți se
constată și o voce slabă, nesigură, trebuie acționat pentru educarea unei voci sonore, sigure, ce
se poate forma mai ales prin cântec. Meloterapia și terapia prin dans sunt benefice pentru
tratamentul bâlbâielii.
9
Educație acvatică (hidrokinetoterapie) și sindromul Down
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
10