1/6

APLICATII

Mamiferele sunt o clasă de animale vertebrate. Mamiferele sunt cele mai dezvoltate,

adaptabile vertebrate, fiind animale homeoterme, care trăiesc în toate mediile de viață. Există peste
5 700 specii de mamifere.
Corpul lor este acoperit cu păr, blană, țepi sau plăci, își hrănesc puii cu laptele produs de mamele,
sunt animale homeoterme, avânt o temperatură medie a corpului de 36-38 de grade Celsius, au
glande mamare sub piele, inima este cvadricamerală, cu două atrii și două ventricule, dentiția este
alcătuită din dinți specializați (canini, molari, ș. a.) și prezintă 3 osișoare
ale urechii medii: ciocan, nicovală și scăriță.
Clasificarea mamiferelor a avut loc prin mai multe iterații, deoarece Carl Linné a definit inițial clasa.
Nici un sistem de clasificare nu este universal acceptat; McKenna & Bell (1997) și Wilson & Reader
(2005) oferă compendii recente utile.[5] Principiile clasificării și o clasificare a mamiferelor lui George
Gaylord Simpson (Buletinul AMNH v. 85, 1945) furnizează sistematica originilor și relațiilor
mamiferelor care au fost predate universal până la sfârșitul secolului al XX-lea. Din clasificarea lui
Simpson, înregistrarea paleontologică a fost recalibrată, iar în anii care au urmat au avut loc mult
dezbateri și progrese în ceea ce privește fundamentele teoretice ale sistematizării în sine, parțial
prin noul concept de cladistică. Deși munca în teren a făcut treptat clasificarea lui Simpson depășită,
rămâne cea mai apropiată clasificare oficială a mamiferelor.[6]
Cele mai multe mamifere, inclusiv cele șase ordine bogate în specii, aparțin grupului placentar. Cele
trei ordine cele mai mari în număr de specii sunt Rodentia: șoareci, șobolani,
porcupine, castori, capibarii și alte mamifere rozătoare; Chiroptera: lilieci; și
Soricomorpha: soricidele, țestarii și solenodonii.
Marea majoritate a mamiferelor au corpul acoperit de păr/blană, (în afară de cetacee, care însă pot
avea urme de pilozitate).
Blana mamiferelor are mai multe funcții vitale. Împiedică răspândirea căldurii corpului în mediul
înconjurător. Mamiferele, având o temperatură internă de 36 - 39° Celsius, adică o temperatură mai
mare decât cea a mediului extern, cedează căldură, în special în sezonul rece, când temperatura
mediului extern devine mult mai mică decât cea a corpului. Când însă în mediul exterior temperatura
devine aproape la fel de mare ca cea a corpului, la unele mamifere se manifestă fenomenul invers,
de năpârlire, atunci când cade părul, ca cedarea temperaturii să se accelereze; oferă protecție
mamiferului contra unor factori externi, precum radiațiile solare, suprafețe dure, plante sau animale
ce pot afecta tegumentul mamiferului; părul/blana poate asigura o adaptare mai bună a mamiferului
la condițiile externe.
Structura internă la toate mamiferele este cam aceeași. Cavitatea toracică este la fel,
conținând inima și plămânii, iar cea abdominală
conține stomacul, intestinele, ficatul, rinichii, splina etc.
Tegumentul[modificare | modificare sursă]
Tegumentul mamiferelor (pielea), este un strat exterior protector, care este de cele mai multe ori
acoperit de pilozitate, (cazuri excepționale sunt cetaceele, care din cauza mediului marin și-au
pierdut pilozitatea). Are o structură complexă, constituită din epidermă, dermă și țesutul subcutanat
(hipoderma). Pielea mamiferelor cuprinde multe glande sudoripare și mai cuprinde glandele
mamare, precum și vase de sânge.

Scheletul[modificare | modificare sursă]
Toate mamiferele au un endoschelet dur. Au o cutie craniană dezvoltată. Dantura este mai puternică
și dinții sunt diferențiați în canini, molari și incisivi.
2/6
Regiunea cervicală a coloanei vertebrale este la toate mamiferele alcătuită din 7 vertebre. Coloana
vertebrală este mai mobilă decât la celelalte viețuitoare. Cu regiunea toracală a coloanei vertebrale
(12-15 vertebre) sunt unite coastele, alcătuind împreună cutia toracică.
Fiind animale terestre, mamiferele dispun de patru membre bine dezvoltate, având fiecare câte cinci
degete. La unele specii membrele au suferit pe parcursul evoluției un șir de modificări esențiale care
le-au permis să se deplaseze cu ușurință în cele mai diverse medii de viață-subteran, terestru,
aerian și acvatic.

Musculatura[modificare | modificare sursă]
Mamiferele au o musculatură bine dezvoltată. Mușchii sunt foarte dezvoltați, în special mușchii
membrelor fiind dezvoltați. Mușchii scheletici ai vertebratelor participă la termoreglare, la comunicare
și la locomoție. Ei se leagă de oase prin tendoane și sunt acționați voluntar de către creier.

Sistemul nervos[modificare | modificare sursă]

Sistemul nervos îndeplinește mai multe funcții și anume: asigură integrarea sistemelor de organe în
cadrul organismului, asigură integrarea organismului în mediu. Aceste funcții se realizează prin
primirea, prelucrarea, elaborarea și transmiterea de mesaje, mesaje care au ca scop păstrarea
integrității organismului și integrarea sa în mediu său de viață.
Sistemul nervos al organismelor ce se încadrează în clasa Mammalia (mamifere) are același plan de
organizare cu al organismelor încadrate în clasele: Cyclostomata
(ciclostomi), Pisces (pești), Amphibia (amfibieni), Reptilia (reptile), Aves (păsări) și poate fi
reprezentat schematic ca în tabelul de mai jos.

La majoritatea speciilor, creierul are multe circumvoluții cerebrale. Cu cât mai multe circumvoluții, cu

atât este mai complex comportamentul. Astfel, iepurele are o suprafață aproape netedă, fără prea
multe circumvoluții, iar pisica, câinele și maimuța, fiind mai dezvoltate, au creierul „brăzdat” de cute.

Organele de simț[modificare | modificare sursă]

Organele de simț ale mamiferelor sunt:

 ochii, pentru vederea și localizarea spațială

 urechile, pentru receptarea semnalelor sonore
 nasul, pentru perceperea diferitelor mirosuri
 limba, pentru perceperea gusturilor
 pielea, pentru pipăit
Aparatul digestiv[modificare | modificare sursă]
Aparatul digestiv, la mamifere, este adesea specializat pe tipul de hrană consumat de animal
(vegetal sau animal) și procesează treptat mâncarea în următorii pași:
 3/6
În gură, hrana este mestecată de dinți, umezită și amestecată, până când ajunge destul de
omogenă pentru a putea fi înghițită și a ajunge în stomac după ce parcurge esofagul. În stomac,
mâncarea este dizolvată până la cele mai simple substanțe, prin intermediul acidului gastric. Din
stomac, mâncarea trece în intestinul subțire, unde sunt amestecate cu lichidul biliar și unde sunt
extrase substanțele nutritive și transferate în sânge. Resturile nedigerate, împreună cu celule moarte
și ajung în intestinul gros, înainte de a fi eliminate prin anus.
Unele mamifere erbivore, ca iepurele, alimentele trec și prin cecum, unde vegetalele sunt digerate
de către niște bacterii, înainte de a ajunge în colon.

Aparatul respirator[modificare | modificare sursă]

Este format din căi respiratorii și plămâni. Aerul pătrunde prin cele 2 nări ale nasului, apoi trece
prin faringe, laringe, trahee, bronhii și ajunge în plămâni, unde se efectuează schimbul de gaze la
nivelul vaselor de sânge.

Aparatul circulator[modificare | modificare sursă]

Sistemul circulator este diferit de cel al păsărilor. Acesta constă dintr-un miocard și o rețea densă de
vase sanguine, care transportă sângele. Inima are 4 camere, cei 2 atrii, cel drept care primește
sângele dezoxigenat de la vena cava, și cel stâng care primește sângele oxigenat de la plămâni prin
vena pulmonară, și cei 2 ventriculi, cel drept pompează sângele dezoxigenat spre plămâni, și cel
stâng pompează sângele oxigenat spre artere. Pereții groși ai miocardului asigură circulația rapidă
a sângelui, care duce mai repede oxigenul către țesuturi.

Aparatul excretor[modificare | modificare sursă]

Aparatul excretor la mamifere se ocupă cu filtrarea și eliminarea tuturor deșeurilor metabolice,
apărute în corpul mamiferelor în urma proceselor metabolice. De asemenea, acesta controlează
nivelul de lichide prezent în corp. Cel mai des întâlnit deșeu este acidul uric, sau ureea, care sunt
eliminate din corp prin intermediul urinei, prin vezica urinară.

Aparatul reproducător[modificare | modificare sursă]

Masculii au o pereche de testicule care produc spermatozoizi iar femelele au două ovare, care
produc ovule. În timpul contactului sexual, un spermatozoid pătrunde într-un ovul, astfel realizându-
se fecundația. Ovulul fecundat devine zigot. Imediat zigotul (celula ou) începe să se dividă devenind
un embrion, apoi un fetus. Durata de gestație diferă de la specie la specie. Spre
exemplu, rozătoarele au durata de gestație de 2-3 săptămâni, pe când la elefanți puiul stă în
pântecul mamei circa 24 de luni înainte de a se naște.

Metabolism și termoreglare[modificare | modificare sursă]

Având sistemele de organe mai dezvoltate ca la alte organisme, mamiferele au un metabolism mai
ridicat. Datorită acestuia, cât și blănii, ele au tot timpul o temperatură internă ridicată, iar datorită
termoreglării (dilatarea sau comprimarea capilarelor, transpirația) temperatura este constantă.
Multe mamifere s-au adaptat la mediile lor de viață, creându-și metode mai ușoare de termoreglare.
Iepurele de deșert își folosește urechile pentru a răci sângele, elefanții își fac vânt cu ajutorul
urechilor pe când animalele care trăiesc la Poli înmagazinează grăsimea, au extremitățile mai mici și
blana mai deasă.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]
4/6
Majoritatea mamiferelor nasc pui vii, complet dezvoltați. Există însă și excepții,
precum monotremele (care se reproduc prin ouă) și marsupialele (care nasc pui vii, dar slab
dezvoltați).
Pentru că mamiferele nu se pot înmulți decât pe cale sexuată, competiția este feroce.[7] Multe
mamifere recurg la pețirea partenerului, înainte de împerechere. Această „pețire” poate include lupte
între masculi, ritualuri de împerechere (mai mult sau mai puțin violente), demonstrații de forță.[7]
După ce sunt născuți, puii, neajutorați la început, învață tehnicile de hrănire, apărare, vânare de la
părinții lor, iar când puii sunt destul de mari pentru a se descurca singuri, ei sunt înțărcați de către
părinții lor, adică sunt alungați de la căminul lor și obligați să se descurce singuri.

Comportament[modificare | modificare sursă]
Comportamentul mamiferelor este foarte variat. El poate fi social sau
singuratic, activ sau pasiv, blând sau violent, după specie.
Majoritatea speciilor prezintă comportamentul de hrănire încă de la naștere, de altfel primul care
apare la puii nou-născuți; printre primele lucruri pe care le fac ei este să caute glandele mamare și
să sugă laptele matern, care le va fi o vreme hrana de bază.
Comportamentul de apărare se învață exclusiv de la părinți; puii mamiferelor nu se nasc cu
instinctele deja formate, ca peștii, păsările sau ca insectele și au nevoie de ajutorul părinților pentru
a-l dobândi. Adesea puii se implică în jocuri inocente dar care le formează instinctele și
comportamentul de apărare de care vor avea nevoie mai târziu.
Comportamentul sexual este de cele mai multe ori instinctiv, el declanșându-se de obicei după ce
puii sunt înțărcați, la atingerea maturității sexuale. El include pețiri, lupte, alergături, demonstrații de
forță, de culoare, pentru a impresiona perechea.
Bioritmurile circadiene ale mamiferelor sunt de obicei diurne, excepție făcând liliecii, care sunt
exclusiv nocturni.

Locomoție[modificare | modificare sursă]
Întrucât sunt animale active, locomoția este un proces esențial în viața mamiferelor. Ele s-au adaptat
pentru un anumit tip de locomoție.

Pe uscat[modificare | modificare sursă]
Cele mai multe mamifere sunt terestre și se deplasează pe uscat. Toate aceste mamifere se
deplasează cu ajutorul picioarelor, cele inferioare fiind mai scurte decât cele posterioare la cele care
se deplasează prin salturi.
Cangurul, mamifer inferior, se deplasează prin salturi mari, folosindu-și coada grea ca o
contragreutate.[7] Alte animale se deplasează prin mers plantigrad (exp. cârtița) sau mers
digitigrad (exp. câinele). Felinele africane, tigrul, leul, ghepardul, cita, etc, au corpul ușor și fără
surplusuri de grăsime, atingând rapid viteze de până la 70 km/h atunci când își aleargă prada.[8]

În apă[modificare | modificare sursă]

Delfin
 5/6
Puținele mamifere exclusiv acvatice (cele mai reprezentante fiind delfinul și balena) se deplasează
cu ajutorul cozii musculoase sau a aripilor.
Există și mamifere terestre care pot înota, ca de exemplu ursul polar. Ursul polar are nevoie de
această îndeletnicire mai ales pentru a se hrăni, hrana lui de bază fiind peștele, dar și pentru a se
deplasa între banchizele de gheață. Ursul polar poate înota pe o distanță de aproape 100 km fără să
se odihnească, se scufundă până la 4,5 metri și poate rezista sub apă până la două minute.
[9]
 Straturile groase de blană și grăsime asigură flotabilitatea.[9] Hipopotamul, deși este un mamifer
terestru, este bine adaptat vieții acvatice. Urechile, ochii și nările sunt poziționate pe vârful capului,
astfel încât poate vedea, respira și mirosi în timp ce se află în apă.[9]

În aer[modificare | modificare sursă]

Liliac

Un mamifer care efectiv zboară este liliacul. Liliacul, făcând parte din grupul insectivorelor, are
aripile formate dintr-un pliu tegumentar care leagă membrele anterioare de cele posterioare. Mai
există mamifere care se pot deplasa pe calea aerului planând, fără a zbura. Un exemplu
este veverița zburătoare.

Comunicarea[modificare | modificare sursă]

Cimpanzeul este cel mai capabil să se facă înțeles cu ajutorul mimicii, după om. [1]

Fie că folosește la apărarea teritoriului, la atragerea partenerului sau la chemarea puilor,

comunicarea este crucială în viața mamiferelor, în special a celor care trăiesc în grupuri.
După specie, mamiferele au dezvoltat diferite metode de a comunica, cele mai complexe
fiind vocalizările articulate ale primatelor. Alte metode de comunicare includ undele sonore pe
frecvență înaltă, diferite mirosuri corporale, mârâituri și chițăituri sau chiar lovituri sau împunsături.[10]
Mamiferele comunică cel mai frecvent prin sunete. Balenele emit un fluierat deosebit de sonor, care
poate străbate întreg Oceanul Pacific.[10] Suricatele folosesc o largă gamă de sunete pentru a
comunica între ele, fiecare sunet având un anumit înțeles.[10] Primatele își folosesc inteligența pentru
6/6
a comunica folosind sunete articulate, chiar dacă pot comunica și prin diferite gesticulări și semne
simple.[10]

Habitat și răspândirea biogeografică[modificare | modificare sursă]

Mamiferele sunt răspândite pe toată suprafața Pământului, de la Polul Nord la Ecuator și până
la Polul Sud și s-au adaptat atât la viața terestră cât și la viața marină sau chiar subterană.[11] O
primă explicație pentru această imensă adaptabilitate a mamiferelor este faptul că au sânge cald și
își păstrează temperatura corporală constantă indiferent de vreme.[12] Mamiferele s-au adaptat în
foarte multe habitate și ecosisteme, incluzând cel de baltă, cel de mlaștină, cel de pădure și
chiar oceanul, în cazul delfinului și al balenei.
De departe, concentrația cea mai mare de mamifere este în zona tropicală și subtropicală, pe când
cea mai mică este la Poli.[11]
Iată mai jos exemplare din aceeași familie (Ursidae), împreună cu răspândirea lor geografică.
Observați adaptările fiziologice ale urșilor și habitatul lor.

Importanța pentru oameni[modificare | modificare sursă]

Mamiferele sunt foarte importante pentru oameni, speciile de mamifere fiind printre cele mai ușor de
domesticit. Omul consumă de la ele carne, lapte, folosește blana, lâna, pielea pentru
materialele textile, le folosește în viața de zi cu zi pentru diverse activități.
Câinele, „cel mai bun prieten al omului”, pe lângă faptul că este afectuos, își protejează stăpânul și îl
ajută în diversele activități cotidiene. Este folosit de poliție, de jandarmerie la căutarea persoanelor
dispărute dar și a drogurilor, având un miros foarte rafinat. Câinii sunt folosiți de persoanele cu
deficiențe de vedere pentru apărare și pentru orientarea în spațiu.
Pisica se atașează de stăpân și este foarte afectuoasă. Calul a fost (și încă este) folosit la activitățile
agricole și la tractarea vehiculelor.

Clasificarea mamiferelor[modificare | modificare sursă]

În legătură cu clasificarea mamiferelor, ca de altfel în toate clasificările, există mai multe păreri, iar
unele dintre acestea pot fi asemănătoare sau mai puțin asemănătoare.

 Clasificarea mamiferelor după Feider et al., 1976

 Clasificarea mamiferelor după Systema Naturae 2000