LICEUL TEHNOLOGIC ”ANGHEL SALIGNY” FETESTI

PROF. CONSTANDACHE VIOLETA

Rolul profesorului metodist în asigurarea calităţii procesului educaţional

Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea care asigură

formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul
instituțiilor de învățământ, strâns legate de viață, de activitatea socio-profesională, morală și
cetățenească.

Profesiunea didactică este asociată cu câteva categorii fundamentale de roluri, acceptate de

majoritatea sistemelor de formare a profesorilor: proiectare, mangementul și organizarea
activităților de învățare, consiliere psiho-educațională, managementul clasei de elevi,
comunicare cu elevii, părinții și colegii, dezvoltare profesională de-a lungul vieții, participare
la perfecționarea procesului educațional și a inovațiilor din școală, oferirea de servicii
educaționale pentru comunitate etc.

Personalitatea profesorului în condițiile învățământului actual presupune și o serie întreagă

de calități, determinate de specificul și complexitatea muncii pe care o desfășoară. Profesorul
își asumă deci o multitudine de roluri, a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui.
În școală, profesorul este conducătorul activității didactice care se desfășoară în vederea
realizării obiectivelor prevăzute în documentele școlare. Referitor la diversitatea rolurilor pe
care le poate exercita profesorul, Anita E. menționează următoarele:

Profesorul, ca expert al actului de predare-învățare: el poate lua decizii privitoare la tot

ceea ce se întâmplă în procesul de învățământ.

Profesorul, ca agent motivator, declanșează și întreține interesul, curiozitatea și dorința lor

pentru activitatea de învățare.

Profesorul, ca lider, conduce un grup de elevi, exercitându-și puterea asupra principalelor

fenomene ce se produc aici. Este un prieten și confident al elevilor, un substitut al părinților,
obiect de afecțiune, sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate.

Profesorul, în ipostază de consilier, este un observator sensibil al comportamentului

elevilor, un îndrumător persuasiv și un sfătuitor al acestora.

Profesorul, ca model: prin întreaga sa personalitate, prin acțiunile, comportamentul său este
un exemplu pozitiv pentru elevi.

Profesorul, ca profesionist reflexiv, se străduiește tot timpul să înțeleagă și să reflecteze

asupra întâmplărilor inedite din clasă, să studieze și să analizeze fenomenele psihopedagogice
cu care se confruntă.

Profesorul, ca manager, supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu

ceilalți profesori, cu părinții și cu ceilalți factori.

Profesorul își asumă deci o multitudine de roluri, a căror exercitare este dependentă de
personalitatea lui.

Dar pe lângă activitatea didactică profesorul desfășoară și o activitate extrașcolară sau

cultural-educativă. Corolarul conținutului social al acestei profesiuni constă în participarea la
evenimentele și frământările social-culturale ale timpului în care trăiește și ale poporului din
care face parte. În această ipostază, profesorul ne apare ca pedagog social, animat de grija
pentru ridicarea gradului de cultură și al națiunii sale.

Desfășurându-și activitatea profesională în cadrul școlii, dascălul nu încetează de a fi un

educator și în afara ei, urmărind, bineînțeles, obiective specifice și apelând la mijloace și
forme adecvate. Numai în măsura în care profesorul își continuă misiunea și în afara cadrului
profesional pe care îl oferă școala poate fi considerat un educator al poporului său. Cele două
laturi ale activității sale, școlară și extrașcolară, nu numai că se presupun, dar se și întregesc și
se completează reciproc, imprimând acestei profesiuni un rol sporit în progresul general al
patriei noastre.

Profesorul este cel care orientează și stimulează curiozitatea naturală și interesul spontan al
elevilor pentru descoperire, cel care îndrumă și încurajează activitatea de organizare și
integrare a datelor culese, a cunoștințelor reactualizate în vederea aplicării lor la soluționarea
problemelor date, lăsându-le: libertatea de examinare a faptului real ori de analiză critică a
conținutului unui text; independență în activitate; operativitate și rapiditate în reacții
(cognitive, afective, motrice); deplină responsabilitate pentru ceea ce întreprind.

În funcție de necesități, de gradul de autonomie sau semiautonomie a învățării, el poate

interveni din când în când, canalizând energiile partenerilor săi. Astfel, el este cel care oferă
explicații, dă lămuriri, răspunde la întrebări, îi ajută să utilizeze corect anumite materiale,
instrumente sau utilaje, caută să-i ajute să evite devierile inutile, încercările fără obiect,
eventualele erori și pierderi de timp.

Profesorul este cel care, ținând seama de logica învățării, orientează ceea ce elevii au de
făcut, devine ghid al demersului lor euristic, canalizându-i în direcția obținerii rezultatelor
așteptate, în loc de a le impune într-o manieră directă, dinainte stabilită cu mai multă sau mai
puțină rigurozitate.

În literatura de specialitate se apreciază că profesiunea didactică nu se poate restrânge doar

la cea de simplă sursă de cunoștințe. Rolul conducător al profesorului în activitatea didactică
rămâne însă una dintre coordonatele de bază ale misiunii sale. Wolfolk menționează
următoarele funcții ale profesiunii didactice: luarea deciziilor privitoare la ceea ce se întâmplă
în procesul de învățământ; declanșarea și întreținerea interesului elevilor, curiozității și
dorinței lor pentru activitatea de învățare; conducerea grupului de elevi; îndrumă persuasiv
elevii, îi sfătuiește și observă comportamentul acestora; reprezintă un model pozitiv de
personalitate și comportament pentru elevii săi; înțelege, reflectează asupra întâmplărilor din
clasă, studiază fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă.

Asumându-și o multitudine de roluri, profesorul trebuie să conștientizeze că exercitarea lor

depinde de personalitatea pe care și-o modelează. În acest sens, un rol deosebit în exercitarea
acestei profesiuni îl au anumite componente ale personalității: cultura profesională, calitățile
atitudinale și cele aptitudinale. De fapt, pentru ca anumite cunoștințe să fie transmise de la o
persoană la alta și acceptate, trebuie întotdeauna ca între ele să existe un schimb afectiv
format din încredere și dispoziție receptivă dintr-o parte și din alta.

Rolul profesorului poate să fie analizat și din perspectiva relației profesor-elev. Având în
vedere valorile societății contemporane (libertate, responsabilitate, toleranță, cooperare), se
impune o nouă abordare a relației profesor-elev: asumarea de către profesor și elevi a unei
responsabilități morale comune în cadrul relației educaționale, conducând la angajarea
afectivă și efectivă în procesul educațional; recunoașterea reciprocă a „dreptului de a fi altfel”
și valorizarea fiecărei ființe umane în parte, indiferent de cât și de cum este diferită;
încrederea în posibilitățile fiecărei ființe umane de a progresa; recunoașterea faptului că toți
elevii și profesorii sunt parteneri sociali cu funcții complementare, dar cu responsabilitate
comună; considerarea școlii ca mediu de construcție culturală; renunțarea la principiul „căii
optime unice” și conștientizarea faptului că majoritatea problemelor sociale și umane au mai
multe soluții echi-finale și echivalente; promovarea autenticității și sincerității – a fi tu însuți
este mai important decât a avea dreptate.

Educația se sprijină pe patru piloni importanți: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să
trăiești împreună cu alții și a învăța să fii. În funcție de această optică, dar și de implicațiile
globalizării asupra indivizilor, ale problematicii lumii contemporane, educatorii din
învățământ urmează să îndeplinească roluri noi.

Așa de exemplu, prin metodologia de aplicare a noului curriculum național, li se cere

educatorilor din învățământ să creeze activități (situații) de învățare adecvate obiectivelor
proiectate, ținând seama, desigur, de natura subiectului lecției și de particularitățile clasei sau
ale grupei de elevi. Ideea nu este nouă în pedagogie, însă rolul profesorului este mai recent, el
fiind astăzi formulat explicit și specificat în documentele de proiectare didactică. Evident, cu
cât situațiile de învățare vor fi mai bine alese sau imaginate de profesor, cu atât mai
interesantă și mai eficace în planul învățării va fi activitatea de instruire.

Un alt rol nou ar putea fi acela de meditator în procesul cunoașterii sau de consiliere,
alături de rolul tradițional de transmițător de informații, la care nu se renunță, dar a cărui
pondere este, vizibil, în scădere în cadrul învățământului modern, centrat pe competențe. De
asemenea, profesorul este astăzi un veritabil agent al schimbării, pregătindu-și elevii în
această perspectivă, care se constituie tot mai mult într-o dimensiune a omului contemporan.

Nu în ultimul rând, profesorul este chemat să se implice în luarea deciziilor de politică

educațională la diferite niveluri, precum și în procesul complex, dificil de inserție profesională
și socială corespunzătoare noilor condiții. O seamă de roluri noi derivă și din implicațiile
educației permanente asupra programelor școlare. Acestea tind să se integreze atât în plan
orizontal, cât și pe verticală, să fie centrate pe valori, atitudini și motivație, să cultive
independența, propria responsabilitate, flexibilitatea, facilitând dezvoltarea oamenilor.

Îndrumarea viitoarelor cadre didactice, precum şi a celor aflate la început de

carierã, se realizeazã de cãtre cadre didactice cu experienţã, care îndeplinesc rolul de
metodişti.
Metodistul stabileşte o relaţie profesionalã cu cadrul didactic şi colaboreazã cu toţi
factorii implicaţi în asistarea acestuia.
Rolul metodistului
Metodistul este un model pentru cadrele didactice aflate în procesul formãrii
competenţelor acestuia încă din primii ani de activitate în şcoalã.
Metodistul este resursã de învãţare. Prin asistenţa la ore şi prin analiza
activitãţilor,
metodistul le oferã acestora feed-back referitor la calitatea proiectãrii, a
comportamentului din timpul predãrii şi evaluãrii, a celorlalte activitãţi din fişa
postului. Metodistul sprijinã cadrele didactice înscrise pentru obţinerea inspecţiilor şcolare
în selectarea şi procurarea bibliografiei de specialitate şi îl îndrumã în valorificarea acesteia
în activitatea didacticã.
Metodistul este consilier pentru managementul activitãţii didactice, pentru dezvoltarea
profesionalã şi personalã, pentru opţiunile de evoluţie în carierã pentru intregrarea în cultura
organizaţionalã a şcolii, pentru dezvoltarea capacitãţii de relaţionare
interpersonalã, pentru modalitãţile de mediere a eventualelor conflicte, pentru dezvoltarea
capacitãţii de documentare, de autoevaluare etc.
Metodistul este animator pentru cadrele didactice înscrise la inspecţii.
Metodistul le motiveazã pentru profesie, le insuflã încredere în forţele proprii şi
optimism pedagogic.
Metodistul este evaluator al prestaţiei didactice a cadrului didactic. Metodistul
evalueazã progresul cadrelor didactice inspectate în planul competenţelor
profesionale, prin raportare la
anumite standarde.

3. 2. Competenţele cadrului didactic metodist

Cadrele didactice care au atribuţii în domeniul inspecţiei şcolare trebuie să posede
următoarele tipuri de competenţe:
a. Competenţe ştiinţifice, metodice şi psihopedagogice:
• Să conducă procesul de predare-învăţare-evaluare şi să valorifice cunoştinţele
ştiinţifice de specialitate, psihopedagogice şi metodice la nivel înalt;
• Să dovedească autoritate profesională recunoscută de cadre didactice de specialitate;
• Să demonstreze că poate lucra cu adulţi de diferite vârste şi îi poate motiva
pentru realizarea obiectivelor propuse;
• Să elaboreze şi să folosească instrumentele de evaluare specifice procesului
instructiv-educativ şi nivelului de pregătire a elevilor;
• Să posede cunoştinţe de psihologie şi de metodică.
b. Competenţe manageriale:
• Să respecte legislaţia în domeniul învăţământului;
• Să fie receptiv la nou şi creativ;
• Să fie capabil să coordoneze activităţi diverse;
• Să fie capabil să se autoevalueze periodic şi să realizeze schimbări în urma autoevaluării ;
• Să realizeze diagnoza, prognoza şi proiectarea activităţilor la disciplina pentru care
este profesor metodist;
• Să posede abilitatea de a ierarhiza sarcini;
• Să gestioneze corect bugetul de timp al celor cu care comunică (profesorul
inspectat,conducerea şcolii etc.).
c. Competenţe de evaluare:
• Să stăpânească tehnicile de control, de apreciere, de îndrumare, de
perfecţionare, de autoperfecţionare;
• Să deţină capacităţi de analiză şi sinteză, de construire a unor alternative, de luare a
unor decizii optime în funcţie de contextual dat;
• Să respecte specificul fiecărui tip de inspecţie;
• Să poată aplica normele de deontologie profesională;
• Să stăpânească tehnicile de verificare a îndeplinirii şi respectării deciziilor, a
măsurilor şi îndrumărilor consemnate.
d. Competenţe decizionale:
• Să stabilească variante ale deciziei şi să o aleagă pe cea mai potrivită în momentul
comunicării unor aspecte;
• Să lucreze în grup sau în echipă;
• Să motiveze profesorul pentru a-l urma ca lider;
• Să dovedească flexibilitate şi curaj în luarea deciziei corecte în momentul evaluării;
• Să-şi asume responsabilitatea pentru toate aprecierile şi recomandările
făcute, acţiunile întreprinse;
 • Să cunoască/stăpânească legislaţia, în general şi legislaţia şcolară, în special.
e. Competenţe de relaţionare:
• Să manifeste încredere şi respect faţă de cei pe care îi inspectează;
• Să comunice deschis cu cadrele didactice şi să manifeste corectitudine în relaţiile cu
aceştia;
Să colaboreze cu
cadrele didactice;
• Să consilieze cadrele didactice pe
diverse probleme;
• Să aibă capacitate organizatorică, de persuasiune şi
rezistenţa la stres.
f. Competenţe de formare:
• Să stabilească domeniile de formare recomandate pentru cadrele didactice pe
care le inspectează;
• Să realizeze momente de formare a cadrului
didactic inspectat;
• Să motiveze cadrele didactice pentru propria
dezvoltare profesională;
• Să consilieze cadrele didactice pentru realizarea schimbărilor în procesul de
predare-învăţare- evaluare.

BIBLIOGRAFIE
 Câmpean Aurelia,Chicinaș Luminița, Dragomir Mariana, Pleșa Adriana,
Management educațional pentru instituțiile de învățământ, 2001, Editura TipoGrup
Press, București.
 Joita E., Management educațional, Editura Polirom, Iași, 2000.
 Toma Roxana, (2009). Dezvoltare personală şi motivaţie pentru formare în cariera
didactică apărut în Revista de Cercetare în Ştiinţele Educaţiei. Timișoara