Paul Cernat - Cronică La Fantoma Din Moară
Paul Cernat - Cronică La Fantoma Din Moară
Paul Cernat - Cronică La Fantoma Din Moară
2008
Cunoscuta ca autoare de manuale scolare in anii 90, Doina Rusti a publicat in ultimul
deceniu dictionare de teme, motive si simboluri din literatura romana (de la Cantemir
la Eliade and beyond), cateva lucrari in domeniul jurnalismului si o "enciclopedie a
culturii umaniste pentru oamenii grabiti". Prozatoarea a iesit la suprafata tarziu, insa
deplin maturizata dupa ce, catre finele anilor 80, a batut fara succes la portile
editurilor. Diferite ca formula, primele sale romane (Omuletul rosu, 2004, Zogru,
2006) au intrunit atat sufragiile criticii, cat si pe cele ale publicului, iar participarea la
doua proiecte colective cu vizibilitate editoriala (Povesti erotice romanesti, 2007,
Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism, 2008) a atras suplimentar
atentia asupra unui demers fictional in care atractia pentru realismul magic
redimensioneaza atat naratiunea "hipertextuala", implicata in actualitate, cat si
naratiunea "istorica". Totul - intr-o formula in care robustetea epica, autenticitatea
psihologica si ingeniozitatea imaginativa a intrigii fuzioneaza cu naturalete. Potrivit
lui Dan C. Mihailescu, "Putini prozatori se pot mandri astazi ca pot spune o poveste -
cursiv, fermecator, fara digresiuni narcisiste. Doina Rusti e printre ei, fara indoiala".
Asa este. Evolutia scriitoarei a fost insa una in trepte: daca Omuletul rosu nu facea
inca diferenta in raport cu trend-ul "neo-autenticismului computerist" (caruia parea
sa-i apartina), Zogru a surprins prin insolitul personajului sau fantastic, lansat
spectaculos prin avatarii unei istorii "balcanice" aflate sub spectrul lui Dracula.
Vadind alte mize, cel de-al treilea roman, Fantoma din moara, are totusi in comun cu
precedentele predilectia pentru o entitate nonrealista folosita drept pivot al povestii si,
deopotriva, al realului.
Tipologic, Fantoma... se situeaza in "zona" unui nou realism magic, ilustrat in
ultimul timp de Radu Tuculescu (Povestirile mameibatrane) si Bogdan Popescu
(Vremelnicia pierduta, Cine adoarme ultimul). Ca si acestia, Doina Rusti nu se sfieste
Cunoscuta ca autoare de manuale scolare in anii 90, Doina Rusti a publicat in ultimul
deceniu dictionare de teme, motive si simboluri din literatura romana (de la Cantemir
la Eliade and beyond), cateva lucrari in domeniul jurnalismului si o "enciclopedie a
culturii umaniste pentru oamenii grabiti". Prozatoarea a iesit la suprafata tarziu, insa
deplin maturizata dupa ce, catre finele anilor 80, a batut fara succes la portile
editurilor. Diferite ca formula, primele sale romane (Omuletul rosu, 2004, Zogru,
2006) au intrunit atat sufragiile criticii, cat si pe cele ale publicului, iar participarea la
doua proiecte colective cu vizibilitate editoriala (Povesti erotice romanesti, 2007,
Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism, 2008) a atras suplimentar
atentia asupra unui demers fictional in care atractia pentru realismul magic
redimensioneaza atat naratiunea "hipertextuala", implicata in actualitate, cat si
naratiunea "istorica". Totul - intr-o formula in care robustetea epica, autenticitatea
psihologica si ingeniozitatea imaginativa a intrigii fuzioneaza cu naturalete. Potrivit
lui Dan C. Mihailescu, "Putini prozatori se pot mandri astazi ca pot spune o poveste -
cursiv, fermecator, fara digresiuni narcisiste. Doina Rusti e printre ei, fara indoiala".
Asa este. Evolutia scriitoarei a fost insa una in trepte: daca Omuletul rosu nu facea
inca diferenta in raport cu trend-ul "neo-autenticismului computerist" (caruia parea
sa-i apartina), Zogru a surprins prin insolitul personajului sau fantastic, lansat
spectaculos prin avatarii unei istorii "balcanice" aflate sub spectrul lui Dracula.
Vadind alte mize, cel de-al treilea roman, Fantoma din moara, are totusi in comun cu
precedentele predilectia pentru o entitate nonrealista folosita drept pivot al povestii si,
deopotriva, al realului.
Tipologic, Fantoma... se situeaza in "zona" unui nou realism magic, ilustrat in ultimul
timp de Radu Tuculescu (Povestirile mameibatrane) si Bogdan Popescu (Vremelnicia
pierduta, Cine adoarme ultimul). Ca si acestia, Doina Rusti nu se sfieste sa asume,
frontal, nedrept hulita problematica rurala intr-o compozitie inteligenta si pregnanta,
unsa cu toate alifiile sensibilitatii actuale. Reinventeaza, apoi - pornind de la o
comunitate din sudul Olteniei - "romanul-fresca social-istorica" si romanul "de
familie", formule active inca in proza anilor 60-70, dar abandonate de generatiile mai
noi: o fabulatie ampla si tacticoasa, de "larga respiratie" si cu radacini autobiografice,
axata pe istoria sociala a deceniilor de comunism, dar cu ancore atat in trecutul mai
indepartat (mergand pana la inceputul secolului XX, in vremea lui Spiru Haret), cat si
in actualitatea imediata (printr-o "telescopare" fantastica a trecutului personal in
blogul unui tanar scriitor). Sondaje realist-magice convingatoare in trecutul comunist
si interbelic au mai intreprins si alti congeneri: Razvan Radulescu (in Viata si faptele
lui Ilie Cazane), dar mai ales Filip Florian (Degete mici) si Mircea Cartarescu in
Orbitor (unde insa splendorile baroce ale genealogiei tanatavenilor sunt
contrabalansate de falsarile naive despre istoria recenta); spre deosebire de ei, Doina
Rusti nu exceleaza prin virtuozitatea scriiturii - desi scrie bine, expresiv si "viril", cu
o acuratete fluenta si dezinvolta, apta sa controleze simultan registre multiple -, ci
prin forta relatarii, bine stransa in chingile unei compozitii substantiale. Recuperand
"nevoia de Poveste", autoarea o asociaza, cu justa masura, nevoii de recuperare a
memoriei istorice. Doina Rusti a stiut sa ia ce i se potriveste nu numai din proza
postmoderna actuala, ci si din aceea a "generatiei 60" (cu incidenţele sale sud-
americane cu tot), din prozele fantastice ale lui Mircea Eliade si, last but not least,
din "fantasticul interior" al lui Cezar Petrescu. (Numai cei care, precum Daniel
Cristea-Enache, nu l-au recitit din copilarie il pot considera pe autorul Omului din vis
un antimodel pentru prozatorii de azi si un manufacturier vulgar pe potriva lui Dan
Sociu. Romancieri non-narcisisti precum Radu Aldulescu nu il dispretuiesc. Apropo:
un vechi exemplar cu dedicatie din Intunecare "bantuie" copios prin paginile
Fantomei...). Sa mai adaug doar ca, in epoca satului global, Fantoma din moara e un
roman "cu radacini".
Cartea este alcatuita din trei parti, inegale ca pondere - nu si ca valoare, desi finalul
celei dintai pacatuieste prin abuz de explicitari. Pretextul e declarat autobiografic:
moara parasita a lui Gogu Stanescu, rechizitionata de comunisti in anii 50,
dezafectata ulterior si demolata tot de ei in anii 80, a existat (o imagine a ei poate fi
gasita si pe Internet). Satul doljean Comosteni, de la varsarea Jiului in Dunare, este
satul natal al autoarei, iar Adela Nicolescu, eroina centrala a primei parti (dar si cea
care da "click" mintal pe urmatoarele doua!), are, in parte, datele unui alter ego al
Doinei Rusti. Fundalul comunist este reconstituit, in toata concretetea si dramatismul
lui, cu implicarea specifica unui roman "trait", dar fara patetism, iar realitatea istorica
- integrata firesc in textura povestii, fara digresiuni inutile. Desi spectaculoase in sine,
decolajele fantastice sau fantasmatice nu disoneaza in raport cu "realismul" lumii
evocate, neverosimilul debusand in cele din urma intr-un roman - verosimil - al
"spatiului mental" colectiv. Fantasma (nenumaratele ipostaze ale Fantomei din
moara) confera naratiunii farmec, relief si necesarul dinamism, fiind deopotriva