AMG I

VALEANU ELENA BIANCA

SOCIOLOGIE

PROFESOR

LEOCA ELENA

1
 SOCIOLOGIE

Contextul apariţiei sociologiei ca ştiinţă

Sociologia este una dintre ştiinţele ce au apărut relativ târziu în istoria culturii.
Cei mai mulţi dintre istoricii sociologi consideră că fondatorul ei ar fi gânditorul
francez A. Comte (1798 – 1857) prin lucrarea “Curs de filosofie pozitivă”, deşi este
exprimată şi opinia potrivit căreia, cei care au pus bazele ştiinţifice ar fi Th.Hobbes
(1588 – 1679) în lucrarea “Leviathan”(1651), Montesqueu (1689 – 1755) în lucrarea
“Despre spiritul legilor”(1748).
A.Comte este cel care foloseşte pentru prima oară termenul de sociologie cu
înţelesul de ştiinţă a fenomenelor vieţii sociale, în lucrarea “Curs de filosofie pozitivă”
(Vol. IV, lecţia a 47-a), carte apărută în 1839.
Provenită dintr-o însoţire curioasă a unui termen latin – socius (tovarăş asociat) cu
altul din limba greacă – logos (ştiinţă, teorie) noua formulare trebuia să o înlocuiască
pe cea veche de “fizică socială”, folosită în linii mari pentru acelaşi registru de
probleme.
A.Comte nu este considerat fondatorul sociologiei ca ştiinţă numai pentru faptul de a
fi atribuit noul nume, ci şi pentru preocupările lui de a evidenţia domeniul noii ştiinţe,
locul ocupat de ea în clasificarea ştiinţelor, raporturile dintre aspectele statice şi cele
dinamice din societate (Aceste şi alte aspecte mai detaliat – la prelegerile
următoare).

 Obiectul de studiu şi problematica sociologiei.

Condiţiile clasice de validare a unei ştiinţe – existenţa unui domeniu propriu de

studiat (1), deţinerea unor metode specifice de cercetare a obiectului (2) şi
descoperirea, formularea de către cercetători a legilor care guvernează domeniul
investigat (3) – sunt relativ acceptate şi de către sociologi.
În timp, sociologia a reuşit frumoasa performanţă de a se face utilă. Bunăoară, în
unele instituţii economice din S.U.A. şi din Europa de Vest, sociologul este angajat
permanent şi ocupă o poziţie hotărâtoare având drept de veto faţă de deciziile
consiliului de administraţie. Faptul acesta dovedeşte nu numai obţinerea de către
2

sociologi a unei înalte consideraţii, ci şi asumarea unei foarte mari

Page

responsabilităţi. ( Ionescu,Ion, Stan, Dumitru. Op.cit, p.21).

Ambiguităţile care au întreţinut rezervele în atestarea sociologiei s-au concentrat, în
primul rând, în jurul problemei obiectului ei de studiu – fapt care ne obligă să
analizăm prioritar condiţia de obiect în raport cu condiţiile privitoare la metode şi legi.
Este unanim recunoscută teza că existenţa individului este de   neconceput în afara
grupului. Grupurile îi întreţin omului sociabilitatea, oferindu-i cadrele culturale
necesare pentru rezolvarea trebuinţelor sale fundamentale.
Iată de ce sociologia ca ştiinţă despre societate ar reprezenta “ştiinţa însoţirii,
asociaţii, întovărăşirii, a grupărilor, colectivelor, unităţilor sau formaţiunilor sociale de
orice fel, a tuturor formelor de viaţă socială constituite de oameni, de la cele mai
simple şi mărunte ca cercurile de prieteni, familia conjugală, echipele de muncă,
până la cele mai complexe şi mai întinse, ca triburile, popoarele, naţiunile, ţările,
organizaţiile internaţionale” (Herseni,T. Ce este sociologia . Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p.5 – 6). Obiectul sociologiei îl constituie studiul
colectivităţilor umane şi al relaţiilor interumane în cadrul acestora, precum şi al
comportamentului uman în cadrul social propriu grupurilor şi comunităţilor umane de
diferite tipuri (Constantinescu, Virgil, Stoleru, Paula, Grigorescu, Pompiliu.
Sociologie. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,, 1993, p.12). Sociologul
trebuie să vizeze modalităţile de constituire a grupurilor, structurile lor, fenomenele şi
procesele interioare colectivităţilor, forţele ce provoacă solidaritatea şi dispersarea
indivizilor. Sociologia trebuie să cerceteze acele aspecte care îi reuneşte pe indivizi,
problemele lor comune fundamentale, în ultima instanţă, relaţiile dintre ei. Sociologia
este nevoită să tindă spre nomotetic, spre dezvăluirea relaţiilor sociale a raporturilor
cauzale cele mai stabile şi cele mai extinse.
Societatea reprezintă un întreg ce poartă o realitate diferită de cea a părţilor
(indivizii), iar datorită acestui decalaj este greu cognoscibilă. Din această cauză nici
nu poate fi redusă la părţile componente, ea este ceva mai mult decât suma părţilor.
Faptele ce se produc în cadrul societăţii, chiar dacă se exprimă prin indivizi concreţi
apar, totodată, şi ca opere ale colectivităţilor. Aceasta înseamnă că cei care le-au
săvârşit au fost constrănşi să respecte anumite credinţe, practici, reguli, obligaţii
sociale ( Ionescu, Ion, Stan. Dumitru., Vol , p.24).
Din acest considerent, sociologia este apreciată ca ştiinţa regularităţilor,
constantelor socialului sau ştiinţa despre societate în ansamblul ei, deşi este
nevoită să nu oculteze problemele care privesc indivizii (Ibidem).
Sociologia ştiinţifică se prezintă sub forma unor teorii care respectă
următoarele principii:

1. lumea externă există independent de simţurile noastre (principiul realismului);

2. relaţiile din lumea înconjurătoare se produc în mod necesar şi sunt organizate
în termeni de cauză – efect (principiul determinismului şi regularităţii);

c.lumea externă poate fi cunoscută prin observaţii obiective şi pe cale

logică (principiul cognoscibilităţii şi raţionalităţii) (Ibidem, p.25)
3

Sociologia nu-şi propune să abordeze întregul mozaic de forme concrete întâlnite în

Page

societate, ci numai pe acelea care prezintă calităţile: constanţă, reprezentativitate

statistică şi actualitate. Dacă pornim de la aceste calităţi, descoperim că obiectul de
studiu al sociologiei poate fi detaliat în câteva mari aspecte:

1. acţiuni sociale (munca, educaţia, propaganda politică etc.);

2. instituţii sociale (şcoala, familia, biserica, partide politice etc.);
3. grupurile sociale (de la microgrupuri şi până la cele cu dimensiunile cel mai
mari: clasele sociale, populaţia unei ţări privită în ansamblul ei etc.);
4. fenomene sociale diverse (mobilitatea socială, delincvenţa, sinuciderea etc.).
              Misiunea sociologului este de a cerceta orice subsistem al socialului
(economia, politica, justiţia, educaţia etc.) din punctul de vedere al genezei, al
alcătuirii şi funcţionării, al raporturilor cu celelalte subsisteme, al tendinţelor evolutive
etc. (Ibidem, p.29)
Orice ştiinţă se distinge nu numai prin obiect sau domeniu de studiu, ci şi printr-un
sistem coerent de concepte, de legi şi de metode proprii de cercetare.
Să ne referim în mod concis asupra problematicii, unor concepte ale sociologiei,
pentru ca mai apoi, pe parcurs să le discifrăm prin prisma logicii interioare a structurii
disciplinei “sociologia generală”.
Problematica fundamentală în domeniul sociologiei este prezentată de multe ori prin
referinţă la planurile principale ale analizei domeniilor sau componentelor vieţii
sociale. După Alex Inkeles, părţile principale în prezentarea sociologiei sunt
următoarele:
1.Cultura şi societatea umană, în perspectivă sociologică; metodă ştiinţifică în
ştiinţele sociale;
2.Unităţile primare (fundamentale) ale vieţii sociale: acte sociale şi relaţii sociale;
personalitatea individului; grupuri (inclusiv etnice şi cele de clasă); comunităţi –
urbane şi rurale; asociaţii şi organizaţii; populaţii; societate.3.Instituţii sociale
fundamentale: familia şi rudenia; instituţii economice, politice; instituţii legislative,
religioase; instituţii educaţionale, ştiinţifice, reacţionale etc.
4.Procese sociale fundamentale: diferenţiere socială şi stratificare;cooperare,
asimilare, acomodare, îndoctrinare socială…, evaluare socială – studiul valorilor,
controlul social şi devianţă socială, integrare socială, schimbare
socială (Constantinescu, Virgil, Stoleru,Paula, Grigorescu, Pompiliu . Op. cit., p.11).
Sociologia generală şi de ramură      
            Obiectul de studiu al sociologiei cuprinde o arie de probleme de o mare
complexitate şi diversitate, studiul acestora s-a diferenţiat şi s-a aprofundat,
conturându-se un sistem de discipline sociologice care s-au extins treptat, atingând
în sociologia contemporană un număr impresionant ( până la aproximativ 100 de
discipline sociologice specializate) (Constantinescu Virgiliu, Grigorescu Pompiliu,
Stoleru,Paula. Op. cit., p.9).  
Într-o enumerare incompletă, principalele ramuri specializate ale sociologiei sunt :
sociologia comunităţilor, sociologia rurală, sociologia urbană, ecologia umană,
sociologia industrială, sociologia muncii, sociologia economică, sociologia agrară,
4

sociologia organizaţiilor, sociologia politică, sociologia opiniei publice, sociologia

Page

juridică, sociologia devianţei, sociologia populaţiei, sociologia familiei, sociologia

tineretului, sociologia educaţiei, sociologia moralei, sociologia vârstnicilor, sociologia
culturii, sociologia literaturii, sociologia filmului, sociologia teatrului, sociologia artei,
sociologia comunicaţiilor de masă, sociologia comparativă, sociologia sportului,
sociologia timpului liber, sociologia sănătăţii, sociologia armatei, sociologia păcii şi
războiului, sociologia conflictelor, sociologia relaţiilor etnice, sociologia mobilităţii
sociale, sociologia schimbării sociale, sociologia religiilor, sociologia ştiinţei,
metodologia sociologică, teoria sociologică ( Mihailescu, Ioan. Sociologie generală.
Concepte fundamentale şi studii de caz. Iaşi: Polirom, 2003, p. 31).