An Școlar 2020-2021

Proiect la Geografie:
Globalizarea Ideologică. Globalizarea
Lingvistică

Elev: Filote Iulia Profesor Coordonator:

Clasa a XI-a F Cioroiu Ion

Colegiul Național ,, Vasile Alecsandri’’, Galați

 Globalizarea

 Ce este Globalizarea?

Nu există o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată și probabil, nici

definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese
complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societăți. Ea poate fi
un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

În modul generic, globalizarea exprimă procesul de extindere a activităţilor sociale,

economice şi politice peste graniţe (naţionale, apoi regionale), astfel încât evenimentele
apărute sau deciziile luate într-o anume zonă a arealului mondial ajung să aibă
semnificaţii şi să influenţeze şi vieţile celor aflaţi într-un alt colţ al lumii.

Aceasta se manifestă în mai multe planuri, cele economic, financiar, informațional,

sportive, cultural, lingvistic și ideologic fiind doar câteva dintre acestea.

Globalizarea Ideologică
Aceasta constă în răspândirea, la nivel global, a unor ideologii/ idei/ doctrine, atât de
natură politică, cât și economică, din diverse motive( presiuni politice, influența unor
țări aliate, dorința de integrare, eficiența noului model de organizare în cauză).

1. Răspândirea Comunismului

Comunismul s-a conturat în secolul al XIX-lea, Karl Marx

fiind cel care a pus bazele acestei ideologiei. Karl Marx și
Friedrich Engels au scris „Manifestul Partidului Comunist”
care expune o nouă concepţie despre lume. Comunismul
promovează lupta de clasă şi rolul istoric revoluţionar al
proletariatului. Lucrările lui Karl Marx au reprezentat
pentru lumea comunistă primele manuale de „Istorie a
comunismului”. Principiile enunțate de Marx au stat la
baza , atât a gândirii socialiste din Rusia, cât și a ceea ce se
va numi mai târziu Revoluția Bolșevică condusă de nimeni
altul decât Vladimir Ilici Ulianov. 1. Karl Marx

Cunoscut sub numele de Lenin acesta a reușit să înlăture regimul țarist și să transforme
Rusia în cel mai puteric stat comunist din Europa. După Revoluția Bolșevică, Rusia a
abandonat lupta alături de Antanta, ieșind din Primul Război Mondial. Lenin a creat
URSS, stat ce avea să domine puternic perioada postbelică.
Totuși, influența regimului de extremă stângă, deși resimțită în perioada dintre cele
două războaie prin crearea la scară globală a unor partide de o astfel de orientare
extremistă, s-a resimțit abia
după 1945. După cel de-al Doilea
Război Mondial, forțele de
stânga din țările europene au
continuat să crească.
Internaționala Socialistă care a
promovat socialismul
democratic a inclus partide
politice din peste o sută de țări.
Aceste partide s-au aflat la
putere în diferite țări și chiar s- 2. Răspândirea ideologiei socialiste și diversele sale tipuri de
au răspândit în cea mai mare manifestare
parte a Europei. În acest context, un nivel ridicat al sistemului de ajutoare sociale, de
impozitare și de naționalizare au afectat Europa în ansamblul său. Totodată, victoria
URSS alături de Națiunile Unite, Stalin a impus comunismul în mai multe state din
Europa: România, Albania, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, RDG, Polonia.
Treptat, comunismul s-a instaurat și în alte state din afara continentului european,
precum China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, Laos.

Stalin a reușit să impună regimul comunist și să subjuge state din lume din punct de
vedere economic și politic. Acest aspect a dus la declanșarea Războiului Rece, adică
tensiuni între SUA și URSS, tocmai pe fondul acestei extinderi puternice a
comunismului. SUA a gândit diferite planuri de ajutorare a mai multor state afectate de
război, urmârind evitarea răspândirii comunismului. În toate statele din blocul socialist
sovietic s-a preluat modelul URSS unde teroarea și represiunea erau căi de organizarea a
acestora.

2. Răspândirea Liberalismului

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa este ruinată economic, profund
traumatizată politic şi moral de experienţa totalitarismului de dreapta şi divizată între
trupele de ocupaţie ale Armatei Roşii şi cele ale Aliaţilor occidentali pe linia de
demarcaţie care avea să se transforme pentru jumătate de secol în Cortina de Fier dintre
lumea liberă şi lagărul comunist. Din punct de vedere economic exista un consens
postbelic aproape unanim în privinţa virtuţilor planificării: în Marea Britanie exista deja
moştenirea politicilor sociale interbelice, aduse la zi în faimosul raport al lui William
Beveridge din 1942, care prevedea un sistem naţional de sănătate publică, pensii de stat,
alocaţii familiale şi ocuparea deplină a forţei de muncă; în Franţa sau Germania
funcţionau cultul planificării raţionale a economiei şi producţiei industriale sau
moştenirea statului social bismarckian şi serviciile sociale instituite de nazişti; în mai
toată Europa, încă de după Primul Război Mondial, existau asigurări obligatorii de
şomaj sau politici de sprijinire a familiei în vederea creşterii natalităţii.

Din punct de vedere politic stânga europeană avea ascendentul moral al rezistenţei
împotriva fascismului şi nazismului, însă nici măcar partidele comuniste puternice
precum cel francez sau italian nu conving în ceea ce priveşte existenţa unei alternative
reale la democraţie. După era dictaturilor, indiferent de contextele politice particulare
sau de diferenţele dintre liberalismul anglo-saxon şi cel continental, constituţiile
europene aveau să fie construite în jurul conceptului central de drepturi ale omului. În
aceste condiţii, liberalismul se află în situaţia paradoxală de a fi aproape extinct şi în
acelaşi timp unanim adoptat. Pe de o parte dispărut, deoarece partidele liberale, acolo
unde mai supravieţuiesc, vor fi actori politici de mâna a doua, sufocate între
conservatori sau creştin-democraţi şi socialişti.

În Italia, Partidul Liberal (Partito Liberale Italiano, PLI), la origini o forţă a construcţiei
naţionale şi modernizării Italiei în secolul XIX, nu a constituit o forţă comparabilă cu
creştin-democraţii sau socialiştii, intrând în declin după anii 1960 . În Germania sau
Olanda, Partidul Liberal Democratic (Freie Demokratische Partei, FDP) şi respectiv
Partidul Poporului pentru Libertate şi Democraţie (Volkspartij voor Vrijheid en
Democratic, VVD) reapar după război şi promovează ferm drepturile şi libertăţile
individuale, piaţa liberă sau, după anii 1960, poziţii progresiste în problema drepturilor
pentru minorităţi sexuale sau a discriminării de gen.

Pe de altă parte însă, nucleul dur al valorilor liberale devine lingua franca a politicii
europene postbelice. Nici fascinaţia prosovietică din anii 1950 a intelectualilor de stânga
francezi, nici vocile radicale din timpul revoltelor din 1968 nu reuşesc să conteste
libertatea individuală, egalitatea cetăţeniei democratice sau pluralismul democratic.
Până spre sfârşitul celor „30 de ani glorioşi” de prosperitate postbelică, întrerupţi de
criza petrolului, revirimentul neoliberal (sau neoconservator) şi creşterea tensiunii
dintre Est şi Vest în anii 1980, combinaţia de stat al bunăstării şi liberalism politic
cunoaşte doar variaţii, nu şi contestări radicale. Iar atunci când ameninţările sunt reale,
intelectualii liberali precum Raymond Aron, Norberto Bobbio sau Jürgen Habermas,
oricât de marginali, se fac auziţi: în Franţa, Raymond Aron critică atât excesele
autoritariste ale preşedintelui De Gaulle, cât şi radicalismul antisistem al revoltelor de la
1968 .

3. Răspândirea Capitalismului

În practică, capitalismul poate avea mai multe forme, care au fost studiate de economiști
și istorici. Acestea includ laissez-faire sau capitalismul pieței libere, capitalism social,
sau capitalismul de stat. Diferite forme de capitalism sunt caracterizate prin grade
diferite de libertate în comerț, proprietate publică, precum și obstacole pentru libera
concurență (e.g. protecționism) sau politici sociale sancționate de stat. Gradul de
concurență de pe piețele de comerț, rolul de intervenție, reglementare și mărimea
sectoarelor de stat sau private
variază în funcție de diferite
modele de capitalism.

Astfel, întâlnim o economie de

piață socială extrem de
proeminentă în Europa de Vest,
Țările Nordice și Japonia, deși în
configurații diferite, un
Capitaliam de Rin în Europa de
Est, un Capitalism de stat în Asia
de Est și în Norvegia,

De-a lungul istoriei, economii de 3. Harta lumii în funcție de gradul libertății pieței
piață au existat sub multe forme
de guvernare, în diferite
timpuri, locuri și culturi. Cu toate acestea, în Europa de Vest s-au dezvoltat începând cu
secolul al XVI-lea societăți capitaliste marcate printr-o universalizare a contractelor
sociale bazate pe bani, o clasă largă de muncitori care trebuie să lucreze pentru salarii și
o clasă capitalistă ce domina controlul resurselor și puterea politică. Începând cu
revoluția industrială, sisteme capitaliste cu diferite grade de intervenție a guvernului au
devenit dominante în lumea Occidentală și continuă să se răspândească în lume.

4. Răspândirea islamului

Islamizarea este procesul prin care o societate trece la islam, lucru ce s-a întâmplat în
Sudan, Pakistan, Iran, Malaezia sau
Algeria. În uzul contemporan,
termenul se poate referi la o
impunere percepută a unui sistem
social și politic islamist asupra unei
societăți cu un trecut social-politic
diferit, precum și procesul de
creștere demografică a numărului de
persoane care practică islamul într-o
anumită regiune sau țară.
4. Prontul de persoane musulmane
Conform datelor din 2010, în lume
existau 1,62–1,65 de miliarde de
oameni care mărturiseau islamul. Dacă în 1900, ponderea musulmanilor reprezenta
12% din totalul populației mondiale (ori 200 de milioane de adepți), atunci în 1980
numărul acestora era deja de 780 de milioane, ajungând actualmente (2010) la cifra sus-
menționată sau 23% – 24% din populația lumii. Per total populația musulmană a lumii a
crescut de peste 2 ori (2,07–2,10) în doar 30 de ani (intervalul 1980–2010).

Potrivit prognozelor demografice, numărul musulmanilor din lume până în 2030 va

crește la 2,2–2,3 miliarde de oameni, constituind astfel 26,4–27% din populația
globului, la acel moment, și 2,8 miliarde de musulmani până în 2050, ori 30% din
populația mondială mondială din acel an; ceea ce face din Islam, religia cu cea mai
rapidă creștere a numărului de adepți.

În Europa procentul musulmanilor va crește la 8–10% din totalul populației către 2030,
față de 6% câte erau în 2010, și 4% în 2000, lăsându-se de înțeles că „vârful” creșterii va
fi resimțit de vestul continentului.

Globalizarea Lingvistică

Globalizarea lingvistică este un fenomen, reperabil cu precădere în ultimele decenii, care

constă în utilizarea la nivel global a unei limbi comune, iar la nivelul limbilor naţionale
se reflectă în folosirea abrevierilor şi folosirea abuzivă a împrumuturilor din engleză.
Sintagma globalizare lingvistică se referă la transformările din ultimele decenii ale
limbilor naţionale. Cele patru dimensiuni spaţio-temporale ale globalizării: extensiune,
intensitate, velocitate şi impact reprezintă tot atâtea criterii şi în domeniul lingvistic; în
particular, acestea sunt îndeplinite de utilizarea limbii engleze. Fără îndoială, engleza
este cea mai răspândită limbă de pe glob, chiar dacă familia limbilor romanice, în
special spaniola şi portugheza, ori limbile araba, chineza sau hindi sunt utilizate de un
mare număr de vorbitori.

Dincolo de Marea Britanie,

Statele Unite ale Americii şi
fostele colonii britanice, limba
engleză este cea folosită în
comunicarea între persoane de
naţionalităţi diferite. Spre
exemplu, în aviaţie limba
oficială de comunicare este
engleza. Astfel, criteriul
extensiunii este îndeplinit. Din
numărul de limbi vorbite în
5. Țări în care site-ul Wikipedia este utilizat și în limba
prezent pe glob, apreciat între Engleză
2500 şi 7000, există câteva
limbi care au fost şi sunt
folosite în spaţiul internaţional: limbile imperiului european (engleza, franceza,
spaniola, portugheza), araba, malay, hindi, rusa, chineza şi engleza americană. Dintre
toate acestea, limba engleză este cea care se află în centrul sistemului lingvistic global,
devenind o lingua franca prin excelenţă.

Intensificarea relaţiilor economice şi politice la nivel mondial a contribuit într-un ritm

direct proporţional la intensificarea folosirii limbii engleze. Noile tehnici de comunicare:
telefoanele mobile şi internetul au contribuit la velocitatea fluxurilor globale. Analiza
impactului interconectării globale a generat diverse interpretări: teza hiperglobalistă,
teza sceptică şi abordarea transformativistă, unii mărturisindu-şi oprimismul, alţii
scepticismul, iar alţii adoptând o poziţie moderată. Cele două abordări opuse care se
referă la răspândirea limbii engleze pot fi subordonate unei grile de evaluări duale: fie
pozitivă, fie negativă.

Perspectiva pozitivă susţine necesitatea unui cod universal în comunicarea mondială,

acesta devenind în prezent o necesitate vitală. Este evident însă, că în acelaşi timp
limbile vorbite de un grup restrâns de oameni îşi pierd importanţa comunicaţională şi
implicit ajung la dispariţie. Însă nu doar ascensiunea unei singure limbi care domină
comunicarea la nivel
planetar constituie un
pericol pentru limbile
mai puţin răspândite.
Şcolarizarea de masă şi
televiziunea constituie la
rândul lor forţe de
omogenizare ale căror
efecte sunt considerate
superioare celor ale
forţelor de diferenţiere .
Din perspectiva
negativă, globalizarea
6. Diversitatea lingvistică pe glob
lingvistică este
percepută ca o
ameninţare a specificului naţional.

Unii specialiști consideră, spre exemplu, că globalizarea „se împiedică” de limbile

naţionale, de tradiţiile culturale, de religiile diferite. Pe de altă parte, fenomenul
globalizării lingvistice duce la conştientizarea nevoii de a ne proteja valorile, de a aprecia
singularitatea şi unicitatea. În privinţa discursului intertextual, acesta fiind un element
important în postmodernism, globalizarea duce la o hibridizare a genurilor, la o
amalgamare care nu se supune unor criterii prestabilite. Datorită evoluţiilor accelerate
care au avut loc pe diverse planuri: politic, economic, tehnologic, militar ş.a., soarta
fiecărei ţări nu se mai poate decide izolat, ci depinde de gestionarea la nivel mondial a
anumitor probleme.
În situaţia în care asistăm la creşterea importanţei unor structuri suprastatale, rolul şi
independenţa statului naţional, afectate de subminarea prerogarivelor proprii,
definitorii precum cultura, modul de viaţă, limba, însemne ale identităţii naţionale, sunt
supuse unor presiuni de amalgamare şi relativizare. Cum utilizarea unei limbi se află în
strânsă legătură cu ritmurile puterii, câştigarea războiului rece de către Statele Unite a
contribuit şi la răspândirea limbii engleze. Un alt adjuvant important l-au constituit
noile tehnologii de comunicare: computerul şi internetul.

Conform unui studiu privind caracterul gobal neuniform al infrastructurii şi al utilizării

telecomunicaţiilor pentru anul 1995, SUA era ţara cu cel mai mare număr de computere
şi telefoane mobile. Chiar dacă datele statistice au suferit modificări până în prezent, se
poate observa avantajul pe care l-au avut americanii în răspândirea limbii lor. Avalanşa
de neologisme provenite din engleză în română a condus la apariţia termenului de
romgleză, iar amestecul englezei americane cu spaniola a format termenul de spanglish.

Limba engleză a ajuns limba centrală a comunicării la nivel internaţional în domeniul

afacerilor, politicii, administraţiei, ştiinţei şi în lumea academică. Limba principală în
domeniul computerelor este engleza, ea constituind limbajul scris pentru protocoalele
Windows şi internet. Melvia A. Hasman este încrezătoare în răspânirea limbii engleze,
însă în acelaşi timp susţine că va coexista alături de limbile naţionale. În această
situaţie, multe ţări precum Olanda, Scoţia, Spania au introdus în sistemul public de
învăţământ chiar şi studiul dialectelor, ori a limbilor pe cale de dispariţie. În schimb, în
Olanda se desfăşoară cu succes un program de salvare a limbii friziene sau frizice. În
Scoţia, tot mai mulţi oameni învaţă limba gedhelsh sau scoţiana, aproape dispărută.
Acelaşi fenomen este întâlnit şi în Ţara Galilor, unde limba galeză sau kymric,
ameninţată cu dispariţia, se învaţă deja în şcoală, ca şi în Irlanda, unde irlandeza sau
gaelic a fost înlocuită de engleză, de sute de ani.

Globalizarea lingvistică
presupune însă răspânirea unei
exprimări simpliste, fade, în care
se folosesc cu preponderenţă doar
cuvintele de bază. Sensurile
secundare ale cuvintelor se pierd.
Figurile de stil devin rara avis.
Iar jocurile de cuvinte, pe care un
vorbitor le poate realiza în limba
sa maternă, sunt tot mai dificil de
realizat. Principiul guvernator
devine eficienţa în transmiterea
7. Spații pe glob în care limbile materne sunt în pericolul de
de informaţii, şi nu esteticul care a dispărea
domină textele literare. Dacă
simplitatea limbajului ar duce la eficientizarea comunicării, în schimb apariţia de noi
cuvinte formate prin derivare prin abreviere conduce spre o limitare serioasă a
înţelegerii unui discurs. Spre exemplu, ECA înseamnă European Court of Auditors-
pentru europeni, Economic Comission for Africa-pentru africani, Electrical Contractors
Associasion-pentru englezii britanici ori Edinburgh College of Art. Lăsând la o parte
faptul că prea puţini oameni cunosc semnificaţia abrevierilor, şi astfel se ajunge la
neînţelegerea mesajului, există situaţii în care o abreviere are mai multe explicaţii.
Bibliografie

Globalizare - Wikipedia

Globalizarea contemporană şi formele sale de manifestare (armyacademy.ro)

Învață ușor istoria! (historylapse.org)

Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă comunism – Spectrul Comunismului

(spectrul-comunismului.com)

Capitalism - Wikipedia

Ideologii-politice-actuale.pdf (ccdph.ro)

Islamizare - Wikipedia

Microsoft Word - REVISTA NR 3.doc (uvvg.ro)

map | Fraser Institute