Ce este ADHD?

Copilul dumneavoastra are tulburari de concentrare sau este excesiv de

neastamparat? Mai mult, intrerupe jocurile celorlalti copii si este in continua miscare?
Atunci este posibil ca el sa sufere de ADHD - Deficit de Atentie/Tulburare
Hiperkinetica.
Sunt parinti familiarizati cu situatii de genul: micutul nu asculta de nimeni, nici
macar de cadrul didactic, este foarte dezordonat, ignora detaliile, pierde lucruri, nu se
teme de pericole, nu respecta instructiunile, nu termina ceea ce a inceput etc. Nu toti
insa stiu ca afectiunea de care sufera copilul lor este cunoscuta sub denumirea ADHD
(prescurtarea acceptata international pentru afectiunea Deficit de Atentie/Tulburare
Hiperkinetica) si semnifica o tulburare comportamentala frecvent intâlnita la copii si
adolescenti, considerata de multe ori ca o manifestare a carentelor educative sau a
rasfatului. Insa exista metode eficiente de tratament.

ADHD înseamnă Deficit de Atenţie / Tulburare Hiperkinetică şi este una dintre cele mai
frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi. Studiile arată că un
procent de 5% din copiii de vârstă şcolară prezintă simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-
o clasă de 30).
ADHD debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă. Deşi la unii copii
simptomele ADHD dispar odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta
simptome şi la vârsta adultă.

Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV-TR),

simptomele ADHD se împart în trei categorii: inatenţie , hiperactivitate şi impulsivitate ,
putând surveni şi în formă combinată.

1
 Cum se manifestă ADHD la copii?
Simptomele se impart in doua categorii: inatentie si hiperactivitate. Inatentie –
adeseori copilul ignora detaliile; greseste din neglijenta, nu poate sta mult timp concentrat
cand are de indeplinit o sarcina sau la joaca; pare sa nu asculte persoana care vorbeste cu
el, nu-si poate organiza sarcinile si activitatile, nu respecta instructiunile, isi pierde
lucrurile, este uituc in activitatile cotidiene. Hiperactivitate/ impulsivitate – se agita,
alearga, se catara cand nu trebuie, este mai tot timpul in miscare, parca ar avea motor,
vorbeste in continuu, raspunde inainte ca intrebarile sa fie complete, nu-si poate astepta
randul, intrerupe sau agreseaza persoane. Acesti copii sunt foarte inteligenti, si pe acest
fond sunt tolerati, insa cu timpul apar probleme in relatiile cu cei din jur.
Diagnosticul de ADHD se bazează pe numărul, persistenţa şi istoricul
simptomelor ADHD, şi totodată pe măsura în care acestea produc modificări ale
comportamentului copilului, în mai mult decât un singur context.

Simptomele de inatenţie

Adeseori ignoră detaliile; greşeşte din neglijenţă.

Adeseori îşi menţine cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă.
Adeseori pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct.
Adeseori nu respectă instrucţiunile; nu termină ceea ce a început.
Adeseori are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile.
Adeseori evită activităţile care necesită efort intelectual susţinut.
Adeseori pierde lucruri de care are nevoie.
Adeseori este distras de zgomote exterioare.
Adeseori este uituc în activităţile cotidiene.
Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate

Hiperactivitatea

Adeseori se agită sau se foieşte.

Adeseori trebuie să se ridice de pe scaun.
Adeseori aleargă sau se caţără atunci când nu ar trebui.
Adeseori are dificultăţi în desfăşurarea activităţilor de timp liber nezgomotoase.
Adeseori este în mişcare, parcă ar fi animat de un motor.
Adeseori vorbeşte excesiv.

2
Impulsivitatea

Adeseori răspunde înainte ca întrebările să fie complete.

Adeseori are dificultăţi în a-şi aştepta rândul.
Adeseori întrerupe sau deranjează alte persoane.
Deoarece toţi copii se comportă uneori astfel, diagnosticul de ADHD poate fi stabilit unui
copil numai de către un specialist.

Cauzele ADHD

In acest moment, cauza principala a acestei afectiuni nu este cunoscuta, insa s-a
demonstrat stiintific ca ADHD are la baza o disfunctie neurobiologica a activitatii
creierului care se poate amplifica prin comportamentul defectuos al parintilor. Mai mult,
s-a constatat ca aceasta tulburare inregistreaza o frecventa in crestere, cu impact pe
termen lung daca nu este identificata si tratata in mod adecvat. Afectiunea se transmite
genetic. Atat baietii, cat si fetele pot avea acest sindrom, insa este intalnit in mod frecvent
la baieti. In 60% din cazuri, ADHD persista si la maturitate.

Informaţii pentru părinţi şi cadre didactice

Ca părinte sau cadru didactic, jucaţi un rol esenţial în diagnosticarea şi urmărirea

copilului cu ADHD. Există diferite moduri prin care puteţi ajuta copilul in lupta cu
simptomele ADHD:

 Consultând un specialist.
 Învăţând cât mai multe despre ADHD, din surse de încredere.
 Colaborând îndeaproape cu profesorii copilului şi cu personalul şcolii.
 Jucând un rol activ în tratamentul copilului dumneavoastră.

În condiţiile susţinerii profesionale şi familiale şi cu o structură adecvată vieţii şcolare

şi familiale, copiii cu ADHD îşi pot îmbunătăţi rezultatele şcolare, îşi pot face prieteni,

3
pot interacţiona bine cu persoane de aceeaşi vârstă şi pot fi membri ai unor familii mai
liniştite şi mai fericite.
Cu cât cunoaşteţi mai multe lucruri despre ADHD, cu atât veţi fi mai bine pregătit să
vă ajutaţi copilul.
Toţi copiii se comportă în moduri care ar putea fi interpretate ca inatenţie,
hiperactive sau impulsive , simptome centrale ale ADHD. De fapt, toţi visăm cu ochii
deschişi, îi întrerupem pe alţii, răspundem neîntrebaţi, ne pierdem răbdarea sau suntem
agitaţi, dar nu toţi suferim de ADHD.
Ca si in cazul altor afectiuni, un diagnostic precoce face posibila si eficienta interventia
terapeutica, pentru a evita aparitia complicatiilor pe termen lung ale bolii. Acesti copii au
nevoie atat de ajutorul medicilor, cat si al parintilor si cadrelor didactice. Diagnosticul
este stabilit in conditiile in care copilul prezinta sase sau mai multe simptome de
inatentie. Se combina mai multe metode de tratament: terapie comportamentala (include
antrenament si terapie), medicatie, terapie combinata (medicatie si terapie
comportamentala). Netratata, aceasta afectiune poate duce pe termen lung la devieri
comportamentale: delincventa, consum de alcool si droguri.

Specialiştii stabilesc diagnosticul de ADHD numai atunci când un copil:

 A manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.

 Manifestă cel puţin şase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel
puţin şase luni.
 A prezentat unele simptome înainte de vârsta de şapte ani.
 Este afectat de aceste simptome în activităţile curente, în mai mult decât un singur
context, de exemplu la şcoală şi acasă.
 Prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.

Părinţii sunt persoanele cele mai apropiate copiilor şi cele care cunosc cel mai bine
trăsăturile de caracter şi punctele sensibile ale acestora. Pentru a fi cu adevărat eficient în
misiunea dumneavoastră, trebuie să dispuneţi de o bună înţelegere a punctelor forte şi a
slăbiciunilor copilului dumneavoastră, atât din perspectivă „clinică“ cât şi personală.
Dincolo de acestea, este vital să comunicaţi educatorilor şi altor specialişti cunoştinţele
dumneavoastră despre copil şi despre nevoile sale.

A acţiona cu adevărat eficient în interesul propriului copil necesită următoarele:

 Înţelegerea deplină a punctelor forte, a slăbiciunilor şi a nevoilor specifice ale

copilului.
 Informarea în legătură cu drepturile educaţionale, cu modul de funcţionare a
sistemului şi cu resursele care sunt disponibile.
 Comunicarea eficientă şi lucrul în cooperare cu educatorii copilului.

4
  Implicarea copilului în procesul de planificare şi de luare a deciziilor, pentru a-i
demonstra fără echivoc faptul că îi sunteţi alături până la capăt.

Comunicaţi eficient
Susţinerea cea mai eficientă presupune un efort de colaborare şi nu o luptă între
părinţi şi educatori. Părintele care se comportă insistent, cu tact şi respectuos în
comunicarea informaţiilor şi solicitarea de servicii este mai probabil a progresa, în
comparaţie cu cel care manifestă o atitudine agresivă sau combatantă.

Implicaţi-vă copilul
Copilul este, în mod cert, persoana cea mai importantă din tot acest proces. Pentru
orice copil, de orice vârstă, este neplăcut să fie scos în evidenţă prin intervenţii speciale,
dar este încă şi mai rău dacă motivele nu îi sunt clare iar copilul nu se simte inclus în
procesul respectiv. Părinţii şi profesorii realizează planuri speciale pentru copil şi îi cer să
facă lucruri pe care nici unul dintre prietenii săi nu este nevoit să le facă! Copiii mai mici
pot să interiorizeze unele sentimente de ruşine şi senzaţia că sunt „răi“. Unii copii mai
mari pot să se simtă etichetaţi sau stigmatizaţi şi reacţionează prin resentimente şi
necomplianţă.

Întotdeauna este mai bine să simţi că eşti participant, nu pion. Chiar şi copiii
foarte mici acceptă intervenţiile atunci când motivele şi beneficiile le sunt explicate într-
un mod care pare raţional pentru ei.

La fel de importantă este şi atitudinea familiei faţă de susţinerea copilului şi faţă

de intervenţii. Nu este suficient să oferim doar disciplină şi îndrumare. („E timpul să te-
apuci să-ţi faci lecţiile; închide televizorul"!). Lăsaţi copilul să  vadă în dumneavoastră
rolul de încurajator şi de „cavaler cu armură strălucitoare“ („Am încredere în tine, vreau
tot ce-i mai bun pentru tine, sunt alături de tine până la capăt“). Intervenţiile educaţionale
dau întotdeauna rezultatele cele mai bune atunci când copiii îşi consideră familia drept o
sursă de sprijin permanent.

Există soluţii pentru ADHD?

Practicile terapeutice curente în ADHD sunt orientate asupra managementului

simptomelor combinând mai multe metode de tratament:

 Terapie comportamentala (incluzând antrenament şi terapie)

 Medicaţia
 Terapia combinată (medicaţie şi terapie comportamentală)
 Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient.
 Procesul terapeutic la copiii şi adolescenţii cu ADHD
 Procesul terapeutic cuprinde trei etape de bază:

5
Evaluarea iniţială: Ca parte a evaluării diagnostice, medicul sau specialistul de asistenţă
sanitară determină simptomele ţintă şi gradul iniţial de afectare
Strategia terapeutică: Medicul stabileşte o strategie terapeutică prioritizând simptomele
ţintă şi determinând metodele terapeutice cele mai potrivite pentru reducerea acestora
Monitorizarea simptomelor şi adaptarea strategiei: Una dintre componentele cele mai
importante ale tratamentului ADHD este monitorizarea simptomelor din diferite domenii
(cum ar fi învăţarea, rezultatele şcolare, interacţiunile familiale şi relaţiile cu persoanele
de aceeaşi vârstă) şi din diferite medii (de exemplu acasă, la şcoală, în afara programului
şcolar)

Cine tratează ADHD

Tratamentul ADHD implicã evaluãri şi mãsuri terapeutice specifice iniţiate de

medicul specialist în psihiatria şi neurologia copilului şi adolescentului.
Succesul terapeutic implicã o muncã în echipã prin colaborarea dintre parinte,
copil, cadru didactic şi echipa de specialisti alcãtuitã din: medic specialist în psihiatria şi
neurologia copilului şi adolescentului, psiholog, medic de medicinã şcolarã, medic
pediatru.

Cercul de prieteni

ADHD implică parteneriatul dintre copiii cu ADHD şi familiile, profesorii, psihologii,

specialiştii în terapie ocupaţională şi cei în asistenţă de sănătate cu competenţă în ADHD.
Această muncă de echipă sau efort comun este esenţial pentru asigurarea corectă a
asistenţei pe termen lung, pentru atingerea scopurilor de dezvoltare specifice copilului şi
pentru planurile de monitorizare ale copiilor cu ADHD.

Un plan terapeutic individualizat care implică acest efort combinat va avea drept rezultat
capacitatea copilului cu ADHD de a dezvolta şi menţine relaţii, de a-şi îmbunătăţi
respectul de sine, performanţele academice şi încrederea în situaţiile cotidiene.

‘Cercul de prieteni’ descrie rolurile şi responsabilităţile tuturor celor implicaţi în

tratamentul şi dezvoltarea copilului cu ADHD. Specialiştii aliaţi acestui scop, specialiştii
în sistemele de sănătate, părinţii, toţi au un rol în ameliorarea simptomelor şi a
activităţilor zilnice a copiilor cu ADHD.
Este important să înţelegem acest efort comun şi să creăm o cultură a participării, afilierii
şi susţinerii!

6
 ADHD PE SCURT

Informaţii privind tulburarea ADHD (deficit de atenţie/ hiperactivitate impulsivitate)

Ce este ADHD?

 ADHD este o afecţiune comportamentala, de natura neurobiologicã, destul de

frecvent întâlnită la copii si adolescenti. Cauza precisă a ADHD rămâne
nedeterminată.

 ADHD este caracterizată de un set de manifestari implicand lipsa de atenţie,

agitatia excesiva si impulsivitatea,

Cine suferă de ADHD?

 Specialistii estimeaza cã ADHD afectează 3-5% din copiii de vârstă şcolară,

baietii fiind mai susceptibili a suferi de ADHD decat fetele

 ADHD are caracter ereditar. Dacă o familie are un copil cu ADHD, există
probabilitatea destul de mare ca şi fratele sau sora să prezinte simptome de
ADHD. De asemenea părinţii cu ADHD au sanse mari sa aiba un copil cu ADHD.

Care sunt simptomele ADHD?

 Simptomele ADHD se împart în două categorii principale: inatenţie şi

hiperactivitate - impulsivitate. Diagnosticul de ADHD se pune in urma analizei de
catre medicul specialist a numărului, persistenţei şi istoricului simptomelor
manifestate de copil pe tot parcursul zilei si in toate mediile in care acesta
evolueaza (acasa, la scoala, in timpul liber)

 Pentru a îndeplini criteriile standard de diagnostic, unele dintre simptomele

ADHD trebuie să apară înainte de vârsta de 7 ani şi să persiste cel puţin 6 luni la
un nivel neobişnuit pentru vârsta copilului.

7
  Simptome de inatentie: Nu acordă atenţie detaliilor, nu asculta cand i se vorbeste,
nu urmareste instructiunile primite, nu isi poate organiza activitatile, nu isi
termina sarcinile, pierde des lucruri

 Simptome de hiperactivitate / impulsivitate: se foieste, se agita, nu poate sta intr-

un loc (isi paraseste locul atunci cand ar trebui sa stea), vorbeste excesiv,
raspunde inainte de a auzi pana la capat intrebarea, isi intrerupe des interlocutorii

Care sunt potenţialele efecte pe termen lung ale ADHD?

 ADHD nediagnosticata si netratata la timp poate avea consecinţe grave asupra
vietii copilului (rezultate scolare slabe, depresie, dificultati in a-si face prieteni,
etc) dar si probleme in dezvoltarea sa ulterioara ca adolescent si ca adult . De
asemenea impactul este puternic şi asupra părinţilor şi fraţilor, fiind uneori cauza
apariţiei problemelor în familie.

Ce se poate face?
 Parintii sunt cei mai în masura sa contribuie la urmarirea comportamentului
copilului şi sa se adreseze medicului specialist în psihiatria şi neurologia copilului
şi adolescentului, la aparitia primelor manifestari specifice.
Primul pas este informarea din toate sursele disponibile despre ADHD. Este
esential insa sprijinul unui medic specialist cu privire la ADHD pentru ca doar
impreuna cu acesta se pot gasi metodele cele mai potrivite pentru a contribui la
succesul terapeutic al copilului afectat

BIBLIOGRAFIE

DSM IV
www.adhd.ro
www.csid.ro
www.primatv.ro