Actiuni Speciale PDF
Actiuni Speciale PDF
Actiuni Speciale PDF
COMISIEI
TEST SCRIS
LA SPECIALITATEA ACȚIUNI SPECIALE
Pentru flecare întrebare a testului scris sunt prevăzute 3 variante de răspuns, notate cu litera a. b
și c. Dintre aceste trei variante una și numai una singură reprezintă răspunsul corect.
Marcați cu semnul "X” pe Foaia de răspuns în căsuța din dreptul numărului întrebării și a
literei corespunzătoare pe care o considerați că indică răspunsul corect. Nu faceți nicio însemnare în
celelalte două spații libere din dreptul întrebării.
Exemplu:
Dacă la corectare se constată că sunt înscrise mai multe semne de “X" în dreptul unei întrebări,
răspunsul la întrebarea respectivă nu este luat în considerare (este anulat).
De asemenea, pe Foaia de răspuns nu sunt admise hașurări. ștersături, adăugiri, completări,
mențiuni făcute pe marginea foii de răspuns având ca scop indicarea răspunsului corect sau orice alte
însemnări care pot produce confuzie în apreciere. La verificarea corectitudinii răspunsurilor, existența
acestor situații atrage anularea răspunsului respectiv, indiferent dacă printre însemnările tăcute este
marcat și răspunsul corect.
1. C’are din cele trei atribuții prezentate nu este o atribuție a ofițerului cu responsabilități privind
managementul activității de pregătire continuă, conform Instrucțiunilor 363 din 12.12.2002:
Page 1 of 13
a. asigură coordonarea generală a pregătirii continue;
b. asigură nemijlocit organizarea și desfășurarea unor activități de pregătire;
c. participă la evaluarea nivelului de pregătire psihologică a personalului altor unități, dacă
este solicitat acest lucru;
2. Conform Instrucțiunilor 363 din 12.12.2002. pregătirea continuă a personalului organizată de unități
se desfășoară prin:
4. Conform OMA1 154 din 03.03.2004. sistemul de educație fizică și sport constituie parte
componentă a sistemului național de educație fizică și sport și cuprinde, printre altele:
5. Conform C odului penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există una
dintre cauzele justificative prevăzute de lege. Care dintre următoarele enunțuri constituie cauză
justificativă:
legitima apărare;
b. constrângerea fizică:
amnistia:
6. Conform 0MA1 154/2004. privind activitatea de educație și sport, pentru categoria dc solicitare
fizică specială se alocă:
Page 2 of 13
a. 4 orc de pregătire pe săptămână;
b. 6 ore de pregătire pe săptămână;
c. 10 ore de pregătire pe săptămână;
9. Conform OMAI 154 din 03.03.2004 în planurile / programele de pregătire fizică de tip special,
pentru ședințele de alpinism se vor aloca;
10. Conform OMAI 154/ 2004, privind activitatea de educație și sport, personalului din
categoria fizică specială ce nu a promovat evaluările periodice, se acordă pentru pregătirea
completării înaintea reexaminării:
a. 30 de zile;
b. 15 zile;
c. 7 zile;
I 1. Conform Codului penal, fapta constituie infracțiune numai dacă a fost săvârșită cu forma de
vinovăție cerută de legea penală. Vinovăția există:
a. când fapta este comisă cu intenție, din culpă sau cu intenție depășită;
b. când fapta este contravenție și este comisă în scopul obținerii unui folos imoral și injust;
c. când fapta este comisă ca urmare a unei solicitări de la altă persoană;
a. asimilat;
b. fundamentat;
c. garantat;
13. Conform Constituției României, care dintre variante constituie derogare de la dreptul de
inviolabilitate a domiciliului?
Page 3 of 13
a. percheziția autorizată de procuror în timpul nopții;
b. executarea unei misiuni speciale;
c. înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
14. Conform OMA1 665 din 2008 privind unele activități de management resurse în unitățile MAL
responsabilitatea întocmirii fișei postului revine:
15. Conform Constituției României, cu privire la dreptul la libertatea individuală, arestarea preventivă
poate fi dispusă de judecător:
a. 8 probe:
b. 4 probe din care obligatoriu autoapărarea;
c. cel puțin 3 probe în funcție de categoria de solicitare fizică în care se efectuează evaluarea:
18. Conform Legii 360/2002 privind Statul polițistului, polițistului îi este interzis:
19. Care dintre variante constituie atribuție principală a compartimentelor cu competențe privind
managementul pregătirii continue a personalului de la
nivelul unităților Ministerului Afacerilor Interne, conform Instrucțiunilor 363/2002:
Page 4 of 13
20. Conform Instrucțiunilor 363/2002. unitățile și subunitățile mobile de intervenție rapidă, execută
trageri:
21. Una din atribuțiile specifice ale structurii speciale de poliție pentru intervenție rapidă conform
dispoziției 37 din 2009 este:
a. intervine operativ, prin metode și procedee specifice, pentru luarea primelor măsuri în
cazul producerii unor atacuri asupra unor obiective sau persoane de către infractori
foarte periculoși sau înarmați, pentru eliberarea ostaticilor și a persoanelor răpite sau
sechestrate:
b. execută controale în târguri, piețe sau spații comerciale pentru prevenirea evaziunilor
fiscale:
c. execută filtre rutiere în zonele cu potențial criminogen ridicat:
22. în conformitate cu Hotărârea 725/2015 membrii Consiliului nu pol fi din rândul persoanelor care:
24. în conformitate cu Hotărârea 725/2015. polițistul sancționat (cu excepția sancțiunii aplicate de
ministrul afacerilor interne) poale formula contestație împotriva sancțiunii disciplinare in termen
de:
a. m depozile subterane;
b. în depozite subterane sau supraterane betonate;
26. în conformitate cu OMAI 154/2004 privind activitatea de educație fizică și sport, evaluarea
individulă a personalului din categoria de solicitare fizică specială se realizează:
a. anual;
Page 5 of 13
b. semestrial;
c. cel puțin trimestrial;
27. în conformitate cu prevederile Legii 182 din 2002. informațiile secrete de stat sunt:
a. informațiile a căror divulgare este de natura să determine prejudicii unei persoane juridice
de drept public;
b. informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia
siguranța națională și apărarea țării;
c. orice documente, date, obiecte sau activități, indiferent de suport, formă, mod de
exprimare sau de punere în circulație;
28. în conformitate cu Legea 17 din 1996. privind regimul armelor de foc și al munițiilor, prin uz de
armă se înțelege:
29. în conformitate cu Legea 17 din 1996. privind regimul armelor de foc și al munițiilor, uzul de armă
se face în așa fel încât:
a. să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se folosește arma, trăgându-se. pe cât posibil
. la picioare, pentru a evita cauzarea morții acestora;
b. să ducă la anihilarea celor împotriva cărora se folosește;
c. să ducă la imobilizarea celor care au comis o contravenție;
30. Conform prevederilor Legii 182 din 2002, clasele de secretizare sunt:
31.în conformitate cu Legea 17 din 1996, privind regimul armelor de foc și al munițiilor, persoanele
care sunt dotate cu arme de toc pot face uz de armă, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau a
misiunilor militare, în următoarele situații:
a. pentru imobilizarea sau reținerea persoanelor cu privire la care sunt indicii ori probe
temeinice că au săvârșit o infracțiune și care ripostează sau încearcă să riposteze cu arma
ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viața ori integritatea corporală a persoanei:
b. pentru imobilizarea sau reținerea persoanelor cu privire la care sunt indicii ori probe
temeinice că au săvârșit o contravenție și care ripostează:
c. împotriva persoanelor sau grupurilor de persoane care acționează în grup și nu opresc la
Page 6 of 13
semnalele regulamentare ale organelor abilitate;
32. Hotărârea de Guvern 585 din 2002 prevede ca listele cu informații secrete de serviciu să fie
stabilite de:
a. funcționarul de securitate:
b. conducătorii unităților deținătoare de astfel de informații:
c. responsabilul cu măsurile de pază și protecție:
33.în conformitate cu Dispoziția 37 din 2009 privind organizarea activității structurilor speciale pentru
intervenție rapidă, acestea se subordonează:
34.Termenul de clasificare a informațiilor strict secret, cu excepția cazului când acestea necesită o
protecție mai îndelungată, este de până la:
a. 100 de ani;
b. 50 de ani:
c. 30 de ani;
35.în conformitate cu Dispoziția 37 din 2009 privind organizarea activității structurilor speciale pentru
intervenție rapidă, principalele tipuri de acțiuni ale acestora sunt:
36.In conformitate cu Dispoziția 37 din 2009 privind organizarea activității structurilor speciale pentru
intervenție rapidă, programul de lucru va fl structurat astfel încât să se asigure:
a. circa 40% din timpul de lucru să fie alocat pregătirii profesionale, fizice și de tragere cu
armamentul din dotare și circa 60% din timpul de lucru să fie alocat executării acțiunilor și
misiunilor specifice;
b. circa 60% din timpul de lucru să fie alocat pregătirii profesionale, fizice și de tragere cu
Page 7 of 13
armamentul din dotare și circa 40% din timpul de lucru să fie alocat executării acțiunilor și
misiunilor specifice;
c. circa 30% din timpul de lucru să fie alocat pregătirii profesionale, fizice și de tragere cu
armamentul din dotare și circa 70% din timpul de lucru să fie alocat executării acțiunilor și
misiunilor specifice:
37. Conform prevederilor Hotărârii de Guvern 585 din 2002. informațiile secrete de stat pot fi
declasilkatc prin:
38.Conform prevederilor Hotărârii de Guvern 1349 din 2002. corespondența ce conține informații
secrete de serviciu:
39.în conformitate cu Dispoziția 37 din 2009 privind organizarea activității structurilor speciale pentru
intervenție rapidă, personalul acestor structuri va acționa:
a. cu autospeciale din dotare. în echipe de cel puțin patru luptători, numai în echipamentul
specific dc intervenție. Iară ca aceștia să se constituie în patrule pedestre;
b. în echipe dc cel puțin doi luptători, cu autospecialele din dotare;
c. în echipe stabilite de șeful serviciului, cu autospecialele din dotare sau în patrule pedestre:
40. In con form itate cu Dispoziția 37 din 2009 privind organizarea activității structurilor speciale pentru
intervenție rapidă, la nivelul acestor structuri. în vederea realizării unei pregătiri unitare:
a. de două ori pe an se va asigura, cu tot efectivul, minim câte șase zile pentru pregătire
tactică și de intervenție:
b. lunar se va asigura, cu tot efectivul, minim câte două zile pentru pregătire tactică și de
intervenție:
c. anual se va asigura, cu lot efectivul, minim câte șapte zile pentru pregătire tactică și de
intervenție:
41. în conformitate cu prevederile Legii 141 din 2010 republicată. Sistemul de Informații Schengen
este:
Page 8 of 13
a. sistemul informatic constituit din SINS și copia națională a bazei de date centrale a SIS.
care permite efectuarea de căutări de către autoritățile române:
b. aistemui informatic instituit la nivelul Uniunii Europene și utilizat de statele membre
pentru cooperarea, prin schimb de informații. în vederea menținerii ordinii publice și
securității naționale pe teritoriile acestora;
c. sistemul informatic compatibil cu Sistemul de Informații Schengen de generația a doua,
care conține semnalări de interes național și semnalări de interes Schengen introduse de
către autoritățile naționale competente;
43. în cazul identificării pe teritoriul României a unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă
în SIS de către un alt stat membru o semnalare cu privire la dispariția sa. aceasta:
a. <ste reținută și condusă la cel mai apropiat sediu de poliție pentru măsuri de identificare și
transmitere a datelor prin punctele de lucru SIC - SIENA:
b. este informată despre existența semnalării și i se solicită consimțământul cu privire la
transmiterea informațiilor privind adresa la care locuiește către persoana care a sesizat
dispariția;
c. este reținută în vederea extrădării în țara de origine;
Page 9 of 13
44. Conform Codului de procedură penală, percheziția domiciliară poate fi dispusă de către:
a. nu poate fi începută înainte de ora 6 sau după ora 20.00. cu excepția infracțiunii flagrante
sau când percheziția urmează să se efectueze intr-un local deschis publicului la acea oră:
b. nu poale fi începută înainte de ora 6.30 sau după ora 18.00. cu excepția infracțiunii
flagrante:
c. nu poale 1! începută înainte de ora 6 sau după ora 22.00. cu excepția situației când
percheziția se desfășoară într-un local deschis publicului la acea oră;
46. In conformitate cu prevederile Legii 141 din 2010 republicată, perioada de păstrare în SINS sau în
SIS a semnalărilor cu privire la armele de foc este de:
47. în conformitate cu prevederile Legii 141 din 2010 republicată. Manualul SIRENE este:
48. Conform Codului de procedură penală, reținerea se poale dispune pentru cel mult:
a. 24 de ore;
b. 48 de ore:
c. 72 de orc;
49. îr conformitate cu prevederile Legii 218 din 2002. Consiliul Superior care funcționează în cadrul
Inspectoratului General al Poliției Române se întrunește :
a. o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, sub conducerea inspectorului general al
Inspectoratului General al Poliției Române;
Page 10 of 13
b. o dată pe semestru sau ori de câte ori este nevoie, sub conducerea inspectorului general al
Inspectoratului (ieneral al Poliției Române;
c. o dală pe an sau oti de câte ori este nevoie, sub conducerea inspectorului general al
Inspectoratului (ieneral al Poliției Române;
50. Conform Codului de procedură penală, durata arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi
penale:
a. nu poate depăși 30 de zile. în afară de cazul când este prelungită în condițiile legii;
b. nu poate depăși 20 de zile;
c. nu poate depăși 45 de zile;
51. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este constituită printre alții și de:
a. prefect;
b. trei reprezentanți ai comunității desemnați de primarul general al municipiului București,
respectiv de președintele consiliului județean;
c. șeful Poliției Sanitar Veterinare;
52. Menționați care dintre următoarele atribuții nu sunt ale Poliției Române:
55. Poliția Română asigură, direct sau în cooperare cu alte instituții abilitate potrivit legii, executarea
controalelor tehnice și intervențiilor pirotehnice:
Page 11 of 13
a. pentru neutralizarea dispozitivelor explozive improvizate amplasate în spațiile publice în
cadrul unor acțiuni teroriste;
b. pentru prevenirea, descoperirea și neutralizarea dispozitivelor explozive amplasate în
scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrității corporale, sănătății persoanelor sau
provocării de daune proprietății publice ori private;
c. în cadrul unei acțiuni de intervenție contrateroriste când este depistat un colet suspect;
56. In conformitate cu prevederile Legii 218 din 2002. Poliției Română nu exercită controlul;
57. în conformitate cu prevederile Legii 218 din 2002. polițiștii care au calitatea de organe de cercetare
ale poliției judiciare sunt desemnați de:
58. în conformitate cu prevederile Ordinului MAI 298 din 2011. delegarea iară acordul polițistului poate
fl dispusă pentru până la:
59. în conformitate cu prevederile Ordinului MAI 298 din 2011. detașarea polițistului pe o funcție
publică se realizează cu avizul;
60. în conformitate cu prevederile Ordinului MAI 298 din 2011. când polițistul aflat în activitate nu
promovează examenul de definitivare, acesta poate fi pus la dispoziția unității pe o perioadă de :
Page 12 of 13
perioada poale 11 prelungită cu cel mult 3 luni;
c. 1 lună, iar în cazuri excepționale, cu aprobarea ministrului administrației și internelor.
perioada poate 11 prelungită cu cel mult 2 luni;
NOI 1 :
i. Timpul alocat rezolvării este de 3 ore (180 de minute);
ii. Răspunsurile se completează pe Foaia de răspuns:
iii. f iecare răspuns corect este apreciat cu 0,15 puncte. Punctajul maxim care poate fi obținut este
9 puncte;
iv. Sc acordă un punct din oficiu;
v. Aprecierea testului se face prin însumarea punctajului cu punctul din oficiu, obținându-se nota.
Page 13 of 13