21.10.21 2final PROGRAMME Conference STEAM - UST

Descărcați ca pdf sau txt
Descărcați ca pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 12

Ministerul Educaţiei și Cercetării al Republicii Moldova

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare


Universitatea de Stat din Tiraspol

PROGRAM
Conferința științifică internațională
„ABORDĂRI INTER/TRANSDISCIPLINARE
ÎN PREDAREA ȘTIINȚELOR REALE,
(CONCEPT STEAM)”
dedicată aniversării a 70 de ani de la nașterea
profesorului universitar Anatol GREMALSCHI

PROGRAMME
International Scientific Conference
„INTER /TRANSDISCIPLINARY APPROACHES
IN THE TEACHING OF THE REAL SCIENCES,
(STEAM CONCEPT) ”
dedicated to the 70th anniversary of the birth
of university professor Anatol GREMALSCHI

Republica Moldova, Chişinău,


29 - 30 octombrie 2021
Comitetul știintific:
Liubomir CHIRIAC, președinte, profesor universitar, dr. habilitat, UST
Eduard COROPCEANU, profesor universitar, doctor, rector UST
Anton FICAI, profesor universitar, doctor, Universitatea Politehnică din București, România
Radu CONSTANTINESCU, profesor universitar, doctor, Universitatea din Craiova, România
Norbert PIKULA, profesor universitar, dr. habilitat, Universitatea Pedagogică din Cracovia, Polonia
Cristian VOICA, profesor universitar, doctor, Universitatea din București, România
Naela COSTICA, profesor universitar, doctor, Universitatea „A.I. CUZA” din Iași, România
Andrey DAVIDENCO – profesor universitar, dr. habilitat, Universitatea din Cernigov, Ukraina
Vasile EFROS, profesor universitar, doctor, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România
Victor GUZUN, profesor, Universitatea Tehnologică Tallinn, Estonia
Ilie LUPU, profesor universitar, dr. habilitat, UST
Anatol GREMALSCHI, profesor universitar, dr. habilitat, UST
Inga ȚIȚCHIEV, conferențiar universitar, doctor, director IMI
Svetlana COJOCARU, profesor universitar, dr. habilitat, vicepreședinte AȘM, membru corespondent
AȘM
Constantin GAINDRIC, profesor universitar, dr. habilitat, membru corespondent al AȘM

Comitetul organizatoric:
Angela GLOBA, președinte, conferențiar universitar, doctor, prorector UST
Ecaterina MYCHAILOVA, conferențiar universitar, doctor, Universitatea de Arhitectură, Inginerie civilă
și Geodezie, Sofia, Bulgaria
Ludmila ROJDESTVENSCAIA, profesor școlar, Tallinna Kesklinna Vene Gümnaasium, Tallin, Estonia;
Margarita NIJEGORODSCAIA, conferențiar universitar, doctor, Universitatea de Stat din Vyatka, Rusia
Andrei BRAICOV, conferențiar universitar, doctor, decan UST
Nicolae ALUCHI, conferențiar universitar, doctor, decan UST
Ion MIRONOV, conferențiar universitar, doctor, decan UST
Dumitru COZMA, profesor universitar, dr. habilitat, șef catedra Analiza Matematică și Ecuații
Diferențiale, UST
Dorin AFANAS, conferențiar universitar, doctor, șef catedra Algebră, Geometrie și Topologie, UST
Igor POSTOLACHI, conferențiar universitar, doctor, șef catedra Fizică Teoretică și Experimentală, UST
Eugenia CHIRIAC, conferențiar universitar, doctor, șef catedra Biologie vegetală, UST
Ion ARSENE, conferențiar universitar, doctor, șef catedra Chimie, UST
Elena SOCHIRCĂ, conferențiar universitar, doctor, șef catedra Geografie Umană, Regională și Turism,
UST
Viorel BOCANCEA, conferențiar universitar, doctor, UST
Maria PAVEL, conferențiar universitar, doctor, UST
Larisa SALI, conferențiar universitar, doctor, UST
Tatiana VEVERIȚA, conferențiar universitar, doctor, UST
Natalia LUPAȘCO, conferențiar universitar, doctor, UST

2
INFORMAŢII GENERALE * GENERAL INFORMATION
SECTIONS

Abordări inter/transdisciplinare în studierea matematicii (concept STEAM)/


Inter / transdisciplinary approaches in the study of mathematics (STEAM
Section I
concept)
https://meet.google.com/ykq-tjaq-cbv
Studierea informaticii și tehnologiilor informaționale din perspectiva STEAM/
Studying informatics and information technologies from the STEAM
Section II
perspective
https://meet.google.com/pck-unrm-wwp
Implementarea inter/transdisplinaritații în procesul de predare-învățare a fizicii și
științelor tehnice (concept STEAM)/
Section III Implementation of inter /transdisplinarity in the teaching-learning process of
physics and technical sciences (STEAM concept)
https://meet.google.com/xht-twxb-evp
Integrarea STEAM în procesul de studiere a biologiei, chimiei și geografiei/
Integration of STEAM in the process of studying biology, chemistry and
Section IV
geography
https://meet.google.com/xtf-epte-xfg

PROGRAM DE ACTIVITATE
29 octombrie 2021

8:30 – 9:00 Înregistrarea participanților

9:00 – 9:30 Deschiderea oficială a conferinței

9:30 – 11:30 Sesiunea plenară

11:30 – 12:00 Pauza de cafea


Ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa a Universității de Stat
12:00 – 13:30
din Tiraspol Profesorului universtar Anatol Gremalschi
13:30 – 14:00 Pauza de cafea

14:00 – 15:00 Sesiunea plenară în secții

15:00 – 18:00 Comunicări în secții

30 octombrie 2021
9:00 – 11:00 Sesiunea plenară

11:00 – 11:30 Pauza de cafea

11:30 – 12:30 Sesiunea plenară în secții

11:30 – 15:00 Comunicări în secții

3
PROGRAMME FRIDAY, OCTOBER 29, 2021, CHIȘINĂU TIME, GMT/UTC+3
Tiraspol State University
Înregistrarea participanţilor/ Registration of participants
Link-ul de acces: Join Zoom Meeting
8:30-9:00 https://us02web.zoom.us/j/81912280668?pwd=c2JMSnRHZk53OE84SnNrVXkxQUx6Zz09
Meeting ID: 819 1228 0668
Passcode: 911999
Deschiderea Conferinței /Opening ceremony
9:00-9:30 Eduard COROPCEANU, Prof. univ., Dr., Rector al Universităţii de Stat din Tiraspol
Anatol TOPALĂ, Dr. Conf.univ., Ministru, Ministerul Educației și Cercetării (tbc)
Valentina CHICU, Consilier al Președintelui RM în domeniul educației și cercetării(tbc)
PLENARY SESSION
https://us02web.zoom.us/j/81912280668?pwd=c2JMSnRHZk53OE84SnNrVXkxQUx6Zz09
Meeting ID: 819 1228 0668
Passcode: 911999
Chairperson: Liubomir Chiriac, Professor, Dr. Habilitat, Tiraspol State University
Note. Within the plenary session synchronous translation of the Romanian-Russian, Russian-Romanian languages
will be ensured.
Anatol Gremalschi, Abordări STEM, bazate pe utilizarea pe scara larga a
9:30- Professor, Dr. Habilitat, mijloacelor TIC
10:00 Independent researcher, STEM approaches, based on the widespread use of ICT
Republic of Moldova tools
Cristian Voica, Aplicarea conceptului STEAM prin X-Colony în studiul
Professor, Dr., matematicii
University of Bucharest, Romania
10:00- Sorin ALEXE,
independent researcher, Stamford,
10:30 Application of the STEAM concept through X-Colony in
USA
Consuela VOICA, the study of mathematics
School "Herastrau", Bucharest,
Romania
Andrei Davidenco,
Professor, Dr., STEM și STEAM: istorie și realitate
10:30- • Chernigov Regional Institute of
Postgraduate Pedagogical
11:00
Education
• Taras Shevchenco National STEM and STEAM: history and reality
University of Kiev, Ukraine

Victor Guzun, Convergența digitalizării și geografia


11:00- Assoc. Professor, Dr.,
11:30 Tallinn University of Technology,
Estonia, Expert UNDP Convergence of digitization and geography

11:30– PAUZĂ DE CAFEA * COFFEE BREAK


12:00
Ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa
a Universității de Stat din Tiraspol Profesorului Anatol GREMALSCHI

12:00- Ceremony of awarding the title of Doctor Honoris Causa of the


13:30 Tiraspol State University to Professor Anatol GREMALSCHI

Transmisiune directă: https://youtu.be/8RFzJ8hhX9w


Direct broadcast: https://youtu.be/8RFzJ8hhX9w
13:30–
PAUZĂ DE CAFEA * COFFEE BREAK
14:00
4
Secția I.
Abordări inter/transdisciplinare în studierea matematicii (concept STEAM)
Inter/transdisciplinary approaches in the study of mathematics (STEAM concept)
Președinte: Dorin AFANAS, dr. conferențiar
hhttps://meet.google.com/ykq-tjaq-cbv
Vineri, 29 octombrie 2021, CHIȘINĂU
SESIUNEA PLENARĂ ÎN SECȚIE * PLENARY SESSION IN SECTION

Matematica și educația STEAM: aspecte transdiciplinare


14:00- Ion Achirii,
Assoc. Professor Dr.,
14:30 Mathematics and STEAM education: transdisciplinary
Institute of Educational Sciences
aspects
Activități didactice în cadrul laboratorului ”Probleme Actuale
14:30- Dorin Afanas, în Algebră, Geometrie și Topologie”
Assoc. Professor Dr.,
15:00 Teaching activities in the”Current Issues in Algebra,
Tiraspol State University
Geometry and Topology” laboratory
COMUNICĂRI ÎN CADRUL SECȚIEI * COMMUNICATIONS WITHIN THE SECTION
15:00- Aniela Amihalachioae,
Aplicații interdisciplinare matematică - fizică
15:15 Stegaru Viorica
15:15- Interdisciplinaritatea - utilizarea matematicii în ştiinţele
Mariana Botnarenco
15:30 tehnice
15:30- Interdisciplinaritatea – formă modernă de organizare a
Alexandra Nour
15:45 lecțiilor de matematică în învățământul primar
15:45- Luminița Gabriela Zegrea,
Adaptarea instrumentelor digitale în predarea matematicii
16:00 Iulia Nela Anghelache
16:00- Valorificarea contextelor de combinatorică în abordarea
Marcel Teleucă, Larisa Sali
16:15 STEAM
16:15- Educația STEM și STEAM în procesul educațional la
Lucia Guleac
16:30 matematică
16:30- Interdisciplinaritatea la orele de matematică în contextul
Mihaela Hajdeu, Valeriu Bordan
16:45 formării competențelor matematice la elevi
16:45-
Dorin Afanas, Loredana Garbuz Matematica aeriană în concept STEAM
17:00
17:00- Tatiana Gurgurova-Afanasiev,
Matematica și educația STEM/STEAM
17:15 Radu Gîsca
17:15- Natalia Popa,
Matematica și chimia în culorile toamnei
17:30 Aurelia Delibaltov
17:30-
Dorin Afanas, Dumitru Cozma Aplicațiile regulilor și principiilor din combinatorică
17:45
Eficientizarea procesului educațional prin organizarea și
17:45- Maria Miricinschi,
implementarea strategiilor didactice a conținuturilor învățării,
18:00 Ion Miricinschi
prin abordări inter și transdisciplinare
Secția II.
Studierea informaticii și tehnologiilor informaționale din perspectiva STEAM
Studying informatics and information technologies from the STEAM perspective
Președinte: Maria PAVEL, dr. conferențiar
https://meet.google.com/pck-unrm-wwp
Vineri, 29 octombrie 2021, CHIȘINĂU
SESIUNEA PLENARĂ ÎN SECȚIE * PLENARY SESSION IN SECTION
TatianaVeverița, Organizarea activităţilor STEAM în cadrul
14:00- Lecturer, Dr., laboratorului ”European Schoolnet Future Classroom”
Andrei Braicov,
14:30 Organizing STEAM activities within the "European
Assoc. Prof. Dr.,
Tiraspol State University Schoolnet Future Classroom" laboratory
Promovarea educaţiei STEAM prin intermediul roboticii
14:30- Teodora Vascan, educaţionale
Assoc. Prof. Dr.,
15:00 Promoting STEAM education through educational
Tiraspol State University
robotics

5
COMUNICĂRI ÎN CADRUL SECȚIEI * COMMUNICATIONS WITHIN THE SECTION
15:00- Tehnologia elaborării resurselor educaționale deschise la
Aliona Nagoreanscaia
15:15 disciplinele informatice în învățământul preuniversitar
15:15- Provocare – educația STEM în învățământul profesional
Tatiana Gurgurova –Afanasiev
15:30 tehnic
15:30-
Pavel Maxian Paradigma STEAM: re-imaginarea educației
15:45
15:45- Amalia-Ramona Gurzău Abordări didactice inovative în prevenirea fenomenului de
16:00 Ancuţa-Georgeta Perde bullying și cyberbullying în mediul școlar
16:00- Natalia Lupașco, Zahar Stepanov, Conceperea și evoluția spațiilor educaționale moderne bazate
16:15 Liubomir Chiriac pe modele didactice de influență neoliberală
16:15- Russov Igor, Borodai Andrei,
Goncharov Maxim, Popsoi Gleb, Generating 3D mesh from data for a game using C#
16:30
Starenco Iurie
16:30- Impactul laboratoarelor de învățare „Clasa Viitorului” asupra
Teodora Vascan
16:45 procesului educațional
16:45- Liubomir Chiriac, Aspecte interdisciplinare în procesul de studiere a metodelor
17:00 Natalia Bobeica numerice
17:00- Laboratorul clasa viitorului pentru explorarea modalității de
Ala Gasnaș, Angela Globa,
17:15 predare-învățăre în tendințe STEM
17:15- Algoritmul verificării izomorfismelor de grupoizi din
Liubomir Chiriac, Aureliu Danilov
17:30 perspectiva informaticii
17:30- Octavian Mândruț, Ana - Marilena Transdisciplinaritatea – un model integrat de abordare a
17:45 Mândruț instruirii
17:45- Aplicarea metodelor vizuale de predare la studierea cursurilor
Olesea Skutnițki, Lidia Popov universitare în scopul dezvoltării competențelor digitale și de
18:00
programare ale studenților din domeniul IT și non-IT
Secția III.
Implementarea inter/transdisplinaritații
în procesul de predare-învățare a fizicii și științelor tehnice (concept STEAM)
Implementation of inter / transdisplinarity in the teaching-learning process of physics and technical
sciences (STEAM concept)
Președinte: Igor POSTOLACHI, dr. conferențiar
https://meet.google.com/xht-twxb-evp
Vineri, 29 octombrie 2021, CHIȘINĂU
SESIUNEA PLENARĂ ÎN SECȚIE * PLENARY SESSION IN SECTION
Andrey Davidenco
Professor, Dr., Всеукраинский турнир юных изобретателей и
• Chernigov Regional Institute of рационализаторов
14:00-
Postgraduate Pedagogical
14:30
Education All-Ukrainian tournament of young inventors and
• Taras Shevchenco National rationalizers
University of Kiev, Ukraine
Igor Evtodiev, Investigații experimentale STEM cu laboratorul digital
Proffessor, Dr. Hab., PASCO
14:30- Didact Vega - Interdisciplinary
15:00 Scientific Center. Experimental STEM investigations with the PASCO
USPEE C. Stere. digital laboratory
Moldova State University
Progrese recente în dezvoltarea tehnologiilor terahertz
Vadim Sarkeli,
utilizate în domeniul securității și a biomedicinii
15:00- Assoc. Prof. Dr.,
15.30 Moldova State University Recent advances in terahertz technology for security and
biomedical applications.
COMUNICĂRI ÎN CADRUL SECȚIEI * COMMUNICATIONS WITHIN THE SECTION
15:30- Dezvoltarea multilateral al elevilor în scopul dezvoltării
Vera Manole psihoemoțional folosind interdisciplinaritatea pentru a obține
15:45
performanțe la disciplina fizica
6
15:45- Cum folosim platformele educaționale in predarea actuală a
Florentina Watzlawek
16:00 fizicii
16:00- Proiecte STEM/STEAM elaborate cu echipamente digitale
Olga Balmuș
15:15 din dotarea proiectului Clasa Viitorului
16:15- Stabilirea conexiunilor interdisciplinare la predarea fizicii,
Tatiana Borodenco biologiei și științelor - factor important în asigurarea
16:30
continuității
Dorin Afanas,
16:30- Activități de laborator la fizică și informatică în concept
Leonid Guțuleac,
16:45 STEAM
Lilia Bardari,
16:45- Adela Cirimpei Realizarea algoritmului de elaborare și evaluare a proiectelor
17:00 Olga Matievici STEM/STEAM în procesul educațional la științe reale
17:00- Implementarea inter/transdisciplinarității în procesul de
Tatiana Popescu
17:15 predare-învățare a fizicii
17:15-
Aniela Amihalachioae Aplicații interdisciplinare matematică – fizică
17:30
17:30-
Наталья Хараджян Проблемы выбора оборудования для STEM-лаборатории
17:45
Igor Postolachi,
17:45- Integrarea tehnologiilor digitale la realizarea activităților
Viorel Bocancea,
18:00 practice interdisciplinare
Valentina Postolachi,
Igor Postolachi,
18:00- Activități practice de studierea disciplinei ”Științe” cu senzori
Viorel Bocancea,
18:15 digitali NeuLog
Valentina Postolachi,
Secția IV.
Integrarea STEAM în procesul de studiere a biologiei, chimiei și geografiei
Integration of STEAM in the process of studying biology, chemistry and geography
Președinte: Elena SOCHIRCĂ, dr. conferențiar
https://meet.google.com/xtf-epte-xfg
Vineri, 29 octombrie 2021, CHIȘINĂU
SESIUNEA PLENARĂ ÎN SECȚIE * PLENARY SESSION IN SECTION
Aspecte cu privire la importanța educației STEM în
14:00- Elena Sochircă, învățământul general
Assoc. Prof. Dr.,
14:30 Aspects regarding the importance of STEM education in
Tiraspol State University
general education

Impactul pandemiei asupra dezvoltării ramurii turismului în


14:30- Veaceslav Ioniță, Moldova. Soluții transdiciplinare și lecții învățate
Assoc. Prof. Dr.,
15:00 The impact of the pandemic on the development of the
IDIS ”Viitorul”
tourism branch in Moldova. Transdisciplinary solutions
and lessons learned
COMUNICĂRI ÎN CADRUL SECȚIEI * COMMUNICATIONS WITHIN THE SECTION
15:00-
Cîrja Natalia, Cliciuc Natalia Parteneriatele didactice –strategie de predare interdisciplinară
15:15
15:15- Popularizarea anului internațional al tabelului periodic prin
Tatiana Stahi
15:30 activități inter- și transdisciplinare
15:30- Realizarea conținuturilor curriculare la chimie prin activități
Olga Pîslaru
15:45 transdisciplinare
15:45- Poluarea mediului și efectele ei - aplicații practice prin
Larisa Simona Radu
16:00 abordări interdisciplinare
16:00- Nadejda Cazacioc, Formarea competențelor de investigare interdisciplinară, ca
16:15 Ileana Simona Șeremet abordare inovativă în cadrul proiectelor STEAM
16:15-
Janeta – Violeta Borandă Becurile economice
16:30

7
16:30- Nadejda Cazacioc,
STEAM - inovație în educația viitorului
16:45 Veronica Rotari
16:45- Concursul „Tânărul Cercetător” - platformă de dezvoltare a
Natalia Rotari
17:00 competenței investigative la elevi (abordare STEM)
17:00- Interdisciplinaritatea- corelarea limbajelor disciplinelor
Tamara Veringă
17:15 școlare
17:15- Demonstrația – metodă de eficientizare a învățării inter- și
Odetta Țîganaș
17:30 transdisciplinare la lecțiile de biologie
17:30- Eugenia Chiriac, Boris Nedbaliuc, Implementarea conceptului STEAM în elaborarea modelelor
17:45 Sofia Grigorcea, Nicolai Aluchi bionice
17:45-
Cristina-Amalia Dumitraș Software HYPERCHEM 8.0 în predarea chimiei
18:00

8
PROGRAMME SATURDAY, OCTOBER 30, 2021, CHIȘINĂU TIME, GMT/UTC+3
Tiraspol State University
PLENARY SESSION
Link-ul de acces: Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/81912280668?pwd=c2JMSnRHZk53OE84SnNrVXkxQUx6Zz09
Meeting ID: 819 1228 0668
Passcode: 911999
Chairperson: Liubomir Chiriac, Professor, Dr. Habilitat, Tiraspol State University
Note. Within the plenary session synchronous translation of the Romanian-Russian, Russian-Romanian languages
will be ensured.
Tatiana Calalb, Abordări interdisciplinare in studiul si valorificarea raționala a
9:00- Professor, Dr. Habilitat, plantelor
9:30 Nicolae Testimtanu State
University of Medicine an Interdisciplinary approaches in the study and rational
Pharmacy, Moldova valorization of plants
Naela Costica, Provocări ale predării biologiei în învățământul preuniversitar
9:30- Professor, Dr., din perspectiva interdisciplinară
10:00 „Alexandru Ioan Cuza” University Challenges of teaching biology in pre-university education
of Iași, Romania from an interdisciplinary perspective
Anna Siri, Artă și știință în cadrul muzeului
10:00-
Professor Dr.,
10:30 Art and Science at the museum
University of Genoa, Italy
Bazele teoretico-metodologice de pregătire a elevilor dotați
Marcel Teleucă, pentru olimpiadele și concursurile naționale și internaționale la
10:30- Assoc. Professor Dr., matematică
11:00 Tiraspol State University, Theoretical-methodological bases for preparing gifted
Moldova students for national and international Olympiads and
competitions in mathematics
11:00– PAUZĂ DE CAFEA* COFFEE BREAK
11:30
Secția I.
Abordări inter/transdisciplinare în studierea matematicii (concept STEAM)
Inter/transdisciplinary approaches in the study of mathematics (STEAM concept)
Președinte: Dorin AFANAS, dr. conferențiar
https://meet.google.com/ykq-tjaq-cbv
Sâmbătă, 30 octombrie 2021, CHIȘINĂU
SESIUNEA PLENARĂ ÎN SECȚIE * PLENARY SESSION IN SECTION
Idealul educațional și misiunea educației prin prisma
Serghei Maftea,
11:30- conceptului STEAM
Assoc. Professor Dr.,
12:00 Military Academy of Armed Forces The educational ideal and the mission of education through
"Alexandru cel Bun" the prism of the STEAM concept

12:00- Larisa Sali, Despre abordarea psiho-didactică în învățământul matematic


Assoc. Professor Dr.,
12:30 On the psycho-didactic approach in mathematics education
Tiraspol State University
COMUNICĂRI ÎN CADRUL SECȚIEI * COMMUNICATIONS WITHIN THE SECTION
12:30- Pluridisciplinaritate, transdisciplinaritate și interdisciplinaritate
Delia Mustacă
12:45 aplicabile în predarea matematicii
12:45-
Nicoleta Dicu Învingători pe pista cunoașterii
13:00
13:00- Cornelia Cimbir, Abordări inter/transdisciplinare în cadrul orelor de matematică şi
13:15 Marcela Platon informatică
13:15- Laurențiu Calmuțchi, Abordarea principiului interdisciplinarității prin rezolvare de
13:30 Ștefan Schițan probleme la matematică
13:30- Dorin Afanas Aplicațiile algebrei liniare în sistemul de criptare Hill și în cel
13:45 Vasile Nichiforov de permutare
13:45-
Claudia-Nicoleta Ispas Aplicații practice ale matematicii elementare
14:00
9
14:00- Proiectul - metodă de instruire și evaluare pentru formarea
Aliona Șaptefrați
14:15 competenței antreprenoriale
14:15-
Dorin Afanas, Marcela Suman Rolul soluțiilor fără pilot în introducerea noțiunii de derivată
14:30
14:30-
Iraida Brăduleac Aplicații ale matematicii – abordări interdisciplinare
14:45
14:45-
Angela Ruban, Biezhenaru Nadejda Educație prin proiecte: ,,ambalaj” nou la ,,produse” vechi
15:00
15:00
Violeta Bujor-Popovici Formarea gândirii algoritmice la elevi din perspectiva STEAM
15:15
Secția II.
Studierea informaticii și tehnologiilor informaționale din perspectiva STEAM
Studying informatics and information technologies from the STEAM perspective
Președinte: Maria PAVEL, dr. conferențiar
https://meet.google.com/pck-unrm-wwp
Sâmbătă, 30 octombrie 2021, CHIȘINĂU
SESIUNEA PLENARĂ ÎN SECȚIE * PLENARY SESSION IN SECTION
Инновационные STEAM-практики обучения учащихся
11:30- Tatiana Velicova, посредством мобильных технологий
Assoc. Professor Dr.,
12:00 Innovative STEAM practices for teaching students through
Comrat State University
mobile technologies
Fundamentele strategice privind dezvoltarea conceptului
Dorin Afanas, STEAM în cadrul laboratorului ”Inteligența Artificială
12:00- Assoc. Professor Dr., Creativă”
12:30 Tiraspol State University Strategic foundations regarding the development of the
STEAM concept within the “Creative Artificial
Intelligence” laboratory
COMUNICĂRI ÎN CADRUL SECȚIEI * COMMUNICATIONS WITHIN THE SECTION
Особенности применения ментальных карт с перспективы
12:30- Виолетта Богданова,
STEAM в обучении будущих экономистов основам
12:45 Любомир Кириак
информационной безопасности
12:45- Enhancing print media in e-learning by using augmented reality
Olesea Caftanatov, IMI
13:00
13:00-
Liubomir Chiriac, Marina Bostan Aspecte didactice în predarea algoritmului Ford-Fulkerson
13:15
13:15- Abordarea unităților de învățare din analiza numerică prin
Angela Globa, Ala Gasnaş
13:30 prisma conceptului STEM
13:30- Clasa viitorului – soluţie inovativă pentru desfășurarea
Lilia Mihălache
13:45 activităților STEM
13:45-
Vitalie Țîcău Aplicarea mărimilor tabelare neregulate în programare
14:00
14:00- Olga Cerbu, Iurie Starenco, Andrei
Методология создания Spring приложени
14:15 Borodai, Stefan Boblic
14:15-
Maria Pavel, Dorin Pavel Profilul cadrului didactic STEAM
14:30
14:30- Natalia Lupașco, Maria Pavel, Robotica educațională – o disciplină integratoare în abordarea
14:45 Zahar Stepanov, Liubomir Chiriac STEAM
14:45- Olga Cerbu, Soluționarea diferențelor de paradigmă dintre modelul orientat
15:00 Gabriel Turețchi pe obiecte și modelul relațional prin intermediul tehnicii ORM

15:00 Виолетта Богданова, Оксана Steam-подход в реализации учебного проекта «женщины в


15:15 Градинарь, Елена Хмельницкая IT и кибербезопасности»

10
Secția III.
Implementarea inter/transdisplinaritații
în procesul de predare-învățare a fizicii și științelor tehnice (concept STEAM)
Implementation of inter /transdisplinarity in the teaching-learning process of physics and technical
sciences (STEAM concept)
Președinte: Igor POSTOLACHI, dr. conferențiar
https://meet.google.com/xht-twxb-evp
Sâmbătă, 30 octombrie 2021, CHIȘINĂU
SESIUNEA PLENARĂ ÎN SECȚIE * PLENARY SESSION IN SECTION
Abordarea STEM/STEAM în programele de formare continuă
11:30- Viorel Bocancea, pentru profesorii de fizică
Assoc. Professor Dr.,
12:00 The STEM / STEAM approach in continuous education
Tiraspol State University
programs for physics teachers
Nicolae Balmuș,
Assoc. Professor Dr., Activități practice referitor la utilizarea manualului digital la
"Ion Creangă" State Pedagogical fizică, clasa VII-a.
12:00- University
12:30 Viorel Bocancea,
Assoc. Professor Dr.,TSUniversity Practical activities regarding the use of the digital textbook
Igor Postolachi, in Physics, VIIth class.
Assoc. Professor Dr.,TSUniversity
COMUNICĂRI ÎN CADRUL SECȚIEI * COMMUNICATIONS WITHIN THE SECTION
12:30- Aplicarea și impactul științelor reale în domeniul
Natalia Popov
12:45 telecomunicații
12:45- Dumitru Guţuleac Set de lucrări de laborator la domiciliu pentru clasa a 6-a.
13:00
13:00- Utilizarea echipamentelor digitale (PocketLab, stația Meteo) ca
Zinaida Urîtu,
13:15 surse de investigație în realizarea proiectelor STEAM
13:15- Irina Iftodi Implicarea și implementarea proiectului național ,,CLASA
13:30 VIITORULUI” în liceul teoretic ,,Mihai Eminescu
13:30- Ovidiu Tercu, Observarea fotometrică a stelelor variabile de tip Delta Scuti
13:45 Gabriel Cristian
13:45- Olga Rusnac,
Abordări metodice în studierea fizicii din perspectiva STEAM
14:00 Valentina Postolachi
14:00-
Alexei Mihălache Studierea experimentului FRANK-HERTZ
14:15
14:15- Determinarea valorii unității astronomice din observațiile
Vitalie Chistol tranzitului planetei Mercur.
14:30
Andrei Petrușca,
14:30- Model de proiect transdisciplinar a unității de învățare "Corpuri
Elena Petruşca,
14:45 solide și lichide"
Igor Postolachi,
14:45-
Elena Petruşca Utilizarea trandisciplinarității la lecțiile de fizică
15:00
15:00- Nicolae Balmuș,
Laborator virtual la fizica moleculară
15:15 Igor Postolachi
Secția IV.
Integrarea STEAM în procesul de studiere a biologiei, chimiei și geografiei
Integration of STEAM in the process of studying biology, chemistry and geography
Președinte: Elena SOCHIRCĂ, dr. conferențiar
https://meet.google.com/xtf-epte-xfg
Sâmbătă, 30 octombrie 2021, CHIȘINĂU
SESIUNEA PLENARĂ ÎN SECȚIE * PLENARY SESSION IN SECTION
Realizarea proiectelor STEAM la biologie cu ajutorul
Daniela Plăcinta, senzorilor
11:30-
Senior Lecturer,
12:00 Implementation of STEAM projects in biology with the
Tiraspol State University
help of sensors

11
Lucia Căpățîna, Implementarea Problem-Based Learning (PBL) la cursurile
Assoc. Professor Dr., predate in cadrul programului de master ”Geoinformatica”
12:00-
Vitalie Dilan,
12:30
Assoc. Professor Dr., Implementation of Problem-Based Learning (PBL) at the
Tiraspol State University courses taught at the master’s program "Geoinformatics"
COMUNICĂRI ÎN CADRUL SECȚIEI * COMMUNICATIONS WITHIN THE SECTION
12:30- Amelia Pîntea
Integrarea STEM în procesul de studiere a geografiei
12:45 Sorin Adi Pîntea
12:45-
Elena Jechiu Conexiuni interdisciplinare ale geografiei cu științele exacte
13:00
Sistem de certificare a calității în dezvoltarea agroturismului
13:00- Afanasii Prepeliță
(turismului verde): Moldova, Ucraina și România. Analiză
13:15 Lucia Căpățîna,
comparativă
13:15-
Bianca Burlacu Interdisciplinaritatea biologie-chimie-fizică
13:30
13:30- Amenajarea spațiilor de cazare în mediul rural conform
Olesea Vulpe
13:45 standardelor de calitate Eurogites
13:45- Elena Matroana Hreciuc Lecții și teste digitale pentru disciplina educație tehnologică și
14:00 aplicații practice
14:00- Practical premises for the pedagogical model of integrating
Ghalib Badarne information and communication technologies in the process of
14:15
teaching-learning of biology

Conferința științifică internațională este organizată în cadrul proiectului de cercetări științifice


„Metodologia implementării TIC în procesul de studiere a științelor reale în sistemul de educație din
Republica Moldova din perspectiva inter/transdisciplinarității (concept STEAM)”, inclus în „Program
de stat” (2020-2023), Prioritatea IV: Provocări societale, cifrul 20.80009.0807.20, cu suportul financiar
oferit de Agenția Națională pentru Dezvoltare și Cercetare

12

S-ar putea să vă placă și