Septuaginta IV 2
Septuaginta IV 2
Septuaginta IV 2
IOV
ÎNŢELEPCIUNEA LUI S O L O M O N
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
PSALMII LUI S O L O M O N
C O L Î G 1 L L N O t A LUROPĂ
POLI ROM
SEPTUAGINTA IOV
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
PSALMII LUI SOLOMON
Pc w p e rtâ: ^îatckpcinnea divina”, detaliu, îiuzaif Jc Mitrko Kiipnik (Centro Aîc*li. Rcm a)
EDITURA POMROM
I S B N (VO> l-V I): 9 7 . V 6 » ! 7 « f l 7
w vvvv.polirotn.ro
SEPTUAGINTA
IOV
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
’ PSALMII LUI SOLOMON
Volum coordonat de:
CRISTIAN BĂDILIŢÂ, FRANCISCA BĂLTĂCEANU,
MONICA BROŞTEANU
în colaborare cu
pr. IOAN-FLORIN FLORESCU
Traduceri de:
SMARANDA BĂDILIŢÂ, FRANCISCA BĂLTĂCEANU,
MONICA BROŞTEANU, IULIA COJOCARIU, ŞTEFAN COLCERIU,
EUGEN MUNTEANU
cu sprijinul
FU N D A ŢIEI ANONIM UL
O 2007 by NEC
© 2007 by Editura POLIROM
BUCUREŞTI, IAŞI
Notă asupra volumului
patru cărţi suplimentare. Iată structura din LXX: Psalmii, Odele, Proverbele,
Ecleziastul, Cântarea Cântărilor, Iov, înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui
lisus Sirah, Psalmii lui Solomon.
Odele reprezintă o culegere alcătuită din paisprezece bucăţi, rugăciuni sau imnuri
de slavă, majoritatea dintre ele provenind din VT sau NT şi întrebuinţate frecvent în
ritualul liturgic ai Bisericii Ortodoxe (parţial şi al celei Catolice). Toate pot fi citite
în cheie creştină, constituind, alături de Psalmi, partea poate cea mai intens creşti
nată din textele Septuagintei. Exemplul cel mai evident al acestui proces de creşti
nare este fragmentul din Avacum (Od. 4): textul grec, mult diferit de originalul
ebraic, a fost asumat de creştini ca o profeţie.
Dintre toate cele paisprezece piese, zece fac parte din Vechiul Testament (1, 2,
3, 4, 5, 6, 7, 8, 10 şi II), două sunt excerptate din Noul Testament (9 şi 13), iar
două sunt creaţii poetice autonome (12 şi 14).
Nici înţelepciunea lui Solomon nu face parte din canonul ebraic. Scrierea a fost
redactată direct în greacă, de către un evreu perfect elenizat, trăind probabil la
Alexandria cândva în ultimele decenii ale secolului I î.H. La nivelul limbii, al
teologiei şi „ideologiei
A
de rezistenţă” există multe apropieri de opera lui Philon din
Alexandria. înţelepciunea devine aici apanaj al iui Iahve, căpătând dimensiunea
unui principiu deopotrivă transcendent şi personal, principiu care va fi identificat de
creştini cu lisus-Logos.
Al treilea „inedit” îl constituie Siracidul. Titlul grecesc exact este „înţelepciunea
lui lisus, fiul lui Sirah”. In tradiţia latină, cartea e cunoscută sub numele de Eccle-
siasticus (Ecleziasticul, diferit de Ecleziast), începând cu secolul al III-lea d.H. La
originea acestui text, nepreluat în canonul ebraic, se află scrierea unui înţelept
evreu, lesus Ben Sirah, care a trăit cândva, în secolul al II-lea Î.H., la Ierusalim.
Nepotul său, ajuns în Egipt, în 132 î.H., îi traduce culegerea de reflecţii şi învăţături
în greacă. O revizuire a acestei prime traduceri, cu pasaje interpolate, va apărea în
secolul I Î.H. Textul original, ebraic, n-a fost recuperat integral până astăzi. Tradiţia
creştină ne-a transmis versiunea greacă. O parte a originalului ebraic s-a descoperit
abia în 1896.
în fine, al patrulea „inedit” faţă de TM, Psalmii lui Solomon (un apocrif) încheie
grupajul poetico-sapienţial. Scrierea apare citată în sumarul Codex-ului Alexandrinus
(sec. al V-lea), dar textul propriu-zis n-a fost descoperit (şi publicat) decât în seco
lul al XVII-lea, de către J.L. de La Cerda. Psalmii lui Solomon au fost, probabil,
compuşi în ebraică, dar noi nu dispunem decât de versiunile greacă şi siriacă. Ca şi
Odele ansamblate de creştini în scop liturgic, şi Psalmii Iui Solomon datorează mult
Psalmilor lui David. Avem de a face cu un colaj original realizat într-o perioadă
recentă (unii savanţi văd în ei opera fariseilor sau a esenienilor). Tradiţia creştină îi
cunoaşte şî citează începând cu Lactanţiu.
Reamintim în continuare structura ediţiei noastre precum şi normele mai impor
tante de redactare:
NOTĂ ASUPRA VOLUMULUI 7
N orm e de redactare
Structura ediţiei
Cristian Bădiliţă
IOV
T r a d u c e r e d i n l i m b a g r e a c ă şi n o te d e
I u l ia C o j o c a r iu , F r a n c isc a B â l t ă c e a n u şi M o n ica B r o ş t e a n u
Pentru traducere s-a folosit şi versiunea lui Cristian Bădiliţă, C a rtea lui I o v ,
traducerea primelor zece capitole după LXX şi introducere, în A lta ru l B anatului,
nr. 1-3, anul X, 1999, Timişoara.
Pentru introducere şi note s-a folosit, în special, teza d-nei Maria Gorea-Autexier,
Le texte d e Job. E tu de c ritiq u e des tem oins h e b ra îq u es e t g recs. Le p r o b le m e des
ve rse ts a b se n ts d e la S eptan te, these de doctorat, Ecole Pratique des Hautes Etudes,
Section des Sciences Religieuses, 2000.
Introducere
2. Specia literară
Cartea lui Iov face parte din literatura sapienţială, dar diferă mult de aspec
tul celorlalte cărţi de acest gen3. Spre deosebire de literatura Proverbelor, de
pildă, unde se întâlnesc maxime scurte şi percutante, în această carte sunt
alăturate discursuri lungi, care păstrează o idee de bază relativ unitară. De
aceea a fost caracterizată de unii ca „poem didactic”, însă realismul cu care
înfăţişează viaţa omului în suferinţă, intuiţiile ei profunde depăşesc cu mult
cadrul restrâns al genului. Cartea are componente sapienţiale, conţine şi o
doctrină despre înţelepciune, dar, pe lângă acestea, se găsesc multe alte ele
mente6. De altfel, şi din punct de vedere formal, ea este compozită, având
unele părţi în proză: prologul (1,1-2,13), epilogul (42,7-17) şi introducerea
discursului lui Elius (32,1-5), în timp ce restul curge în versuri; exegeţii au
descoperit diverse forme literare: controversă, limbaj juridic, lamentaţii,
fragmente de imn etc. Se poate spune că specia literară a poemului este una
mixtă, în care se evidenţiază personalitatea literară independentă a autoru
lui/autorilor, prin îmbinarea unor elemente diferite: lirice, didactice, sapienţiale.
Cartea lui Iov a fost pusă în paralel cu literatura sapienţială sumeriană,
babiloniană sau egipteană, cu care însă nu are în comun decât unele trăsături
Jean-Daniel Kaestli, Ftavio Nuvolone, Hans Peter Riiger, James A. Sanders, Otto
t
Wermelinger, Le Canon de l'Ancien Testament. Sa formation et son histoire, Edite par
Jean-Daniel Kaestli et Otto Wermelinger. Coli. Le Monde de la Bible, Ed. Labor et
Fides. Geneve, 1984.
4. La Sagrada Escritura. Libro de Job. p. 437.
5. La Sagrada Escritura. Libro de Job, pp. 438-439,
6. C f Weiser, Giobbe, p. 14.
INTRODUCERE LA IOV 15
zut că autorii lui Iov aveau contacte cu literatura greacă. In afara temei şi a
unor elemente formale, nu există nici un alt argument puternic care să spri
jine ideea unei dependenţe a Cărţii lui Iov.
Dat fiind că acţiunea şi principalele personaje sunt situate în Edom,
există posibilitatea ca Israel să fi primit legenda lui Iov de la edomiţi, o
populaţie seminomadă care trăia la sud şi sud-est de Marea Moartă, recu-
7 #
noscută pentru înţelepţii ei . Această ipoteză însă nu implică în mod obliga
toriu faptul că autorul legendei sau al poemului ar fi un înţelept din Edom.
Asupra locului unde a luat naştere cartea, s-au emis în timp mai multe
ipoteze. în afara Palestinei au fost propuse Egiptul şi regiunea edomită.
Faptul că autorul dovedeşte o bună cunoaştere a Egiptului, precum şi a tra
diţiilor inesopotamiană şi feniciană, nu înseamnă neapărat că el provenea de
acolo, întrucât în epocă deplasările, călătoriile, schimbul de informaţii şi de
tradiţii culturale erau la fel de normale ca şi astăzi. Îndeobşte se consideră
• 8
probabilă provenienţa acestei cărţi din Palestina .
încă din timpurile compunerii Talmudului până în zilele noastre s-au
făcut încercări de identificare a autorului cu unul din personajele Vechiului
Testament9. Au fost propuşi Moise, Iov însuşi, Ieremia, Iezechiel. Dar nici
una din aceste identificări nu are o bază solidă. Singurul lucru cert este că
autorul trebuie să fi fost un înţelept evreu. El este mult prea familiar cu tex
tul sacru, ca să-i fie pusă la îndoială originea. Cartea lui Iov are un fond
adânc evreiesc, în ciuda faptului că interlocutorii lui Iov sunt alogeni. Ea se
înrădăcinează în tematica şi în ideile Vechiului Testament10: chiar dacă nu
apar temele tradiţional biblice (legământul, mesianismul etc.), transpare o
afinitate cu alte cărţi, mai ales profetice (Ieremia şi deutero-Isaia); întâlnim
frecvent rugăciunea sub formă de lamentaţie, imn sau mărturisire, fapt care
o apropie de forma şi de imaginile cultuale din Psalmi.
7. Cf. Ier. 49,7; Bar. 3,22-23; Abd. 1,8 şi urm.; 3Rg. 5,10.
8. Cf. We iser, ibid
9. La Sagrada Escritura. Libro de Job, pp. 451-452.
10. La Sagrada Escritura. Libro de Job, pp. 452-453.
16 INTRODUCERE LA IOV
3. Istoric itatea
Chiar dacă această carte nu este una istorică, în ansamblu, ea are ca punct
de plecare o naraţiune prezentată drept istorică11. în Talmud {Baba Bathra
15a), un rabin numit Reş Lakiş afirmă că personajul Iov nu a existat şi că
avem de-a face cu o parabolă.
Autorul poemului porneşte de !a o tradiţie despre care dau mărturie şi
alte cărţi din Scriptură (lez. 14,14-20; Tob. 2,12; Iac. 5,11). întrebarea este
dacă această tradiţie are o rădăcină istorică sau legendară. Este vorba de un
personaj neevreu, căruia i se atribuie virtuţi extraordinare, lucru care face
greu de crezut că această tradiţie ar fi fost rodul imaginaţiei evreilor sau că
poporul evreu ar fi primit-o de la un popor vecin fară nici o garanţie de
adevăr. E posibil aşadar ca personajul să fi existat ca atare. Pentru Iezechiel
şi pentru Iacob, existenţa lui Iov pare a fi certă: Iezechiel îl pune pe Iov pe
acelaşi plan cu Noe şi cu un anume Dan ’el - personaj atestat în legendele
de la Ugarit - ca figuri de „oameni drepţi” prin excelenţă; Iacob îl citează
ca exemplu de răbdare şi statornicie, virtuţi încununate de răsplata lui
Dumnezeu. Amănuntele istorisirii ţin de naraţiunea populară: expresiile
care descriu bogăţia lui Iov sau cele referitoare la suferinţele care se abat
asupra personajului. Scenele despre Dumnezeu şi diavol pot fi considerate
dramatizarea unei interpretări teologice ulterioare, atunci când se caută o
origine a suferinţei care să nu-L implice în mod direct pe Dumnezeu: neno
rocirile au drept cauză reaua-voinţă a duşmanului neamului omenesc, fiind
presupusă permisiunea lui Dumnezeu. Diavolul „debutează” pe scena teolo
gică şi literară a lumii în Cartea lui Iov, atingând apogeul carierei sale în
scrierile intertestamentare şi în evanghelii. Traducerea în limba greacă a cărţii
lui Iov conţine un adaos (42,17a-e) faţă de TM, în care personajul principal
este identificat cu un rege edomit numit iovav (Gen. 36,33). Aceeaşi asociere
este făcută şi în apocrifa Testamentul lui Iov, asupra căreia vom reveni.
Cartea lui Iov este rezultatul unei îndelungate istorii literare. Timpul şi
etapele compunerii cărţii nu pot fi determinate cu exactitate deoarece lipsesc
trimiteri la fapte istorice şi nici relaţiile cu alte texte biblice nu sunt absolut
limpezi. Oricum, deoarece cunoaşterea cărţii este presupusă de Ecleziastic
(49,9 în TM), punctul terminus ad quem poate fi fixat în jurul anului 200 î.H.
Având în vedere influenţele lingvistice aramaice, precum şi alte conside
rente privind fonna şi istoria culturii, punctul terminus a quo poate fi fixat
după exil. De aceea, perioada redactării finale a cărţii se întinde din secolul
al V-lea până în secolul al III-lea î.H.14
Critica biblică din timpurile moderne şi mai ales cea de la jumătatea
secolului al XlX-lea au ajuns la concluzia că părţile în proză şi cele în
versuri nu aparţin aceluiaşi autor15. Deşi unii exegeţi susţin unitatea literară
şi de autor, cei mai mulţi fac distincţie între nucleul primitiv şi celelalte
părţi, datorate unor autori posteriori din epoci distincte, care au compus însă
în dependenţă de nucleul originar şi de ansamblu16. Un redactor va fi dat la
final forma definitivă acestui ansamblu.
Poziţiile exegeţilor faţă de diferitele părţi ale cărţii variază17. E cert că
prologul şi epilogul se unesc şi se completează conturând o naraţiune unică,
opinie confirmată de prezenţa aceluiaşi limbaj şi a aceluiaşi stil în cele două
secţiuni. Divergenţa de opinii apare în privinţa determinării naturii relaţiei
5. Textul şi versiunile
23. Cf. Gilles Dori val, Marguerite Marl, Olivier Munnich, La Bible grecque des Septante.
Du judaism e hellenistique au chrislianisme ancien, Ccrf, Paris, ^4, p. 108.
24. C f Dhorme, p. CLIII.
25. Ibid., p. CLIX.
26. Maria Gorea-Autexier, pp. 7-9.
INTRODUCERE LA IOV 21
Versiunea în limba latină a Cărţii lui Iov, realizată de Ieronim, deşi este
o traducere direct din limba ebraică, prezintă analogii cu versiunile greceşti
Aquila, Symmachus, Theodotion'1. Dar există armonie şi între Vulgata şi
LXX. Interpretarea este uneori comună cu cea a Targumului, fapt ce dove
deşte că cele două au avut o bază comună. Analogii au fost constatate şi
între Vulgata şi Peshitta. Versiunea lui Ieronim are o valoare incontestabilă,
mai ales prin fidelitatea faţă de textul originar şi prin frumuseţea redării
acestuia în limba latină.
Versiunea în limba siriacă, Peshitta, prezintă unele similitudini cu LXX,
dar şi cu Targumul, datorate mai ales asemănării dintre limba aramaică şi
limba siriacă. Traducerea siriacă nu este întotdeauna fidelă textului originar32.
Targumul Cărţii lui Iov este cel mai adesea un comentariu mai degrabă
decât o traducere. Uneori este folosită parafraza explicativă, ceea ce ampli
fică textul. Din cauza unui scrupul teologic, Targumul evită orice formă de
antropomorfism, ca şi orice expresie prea realistă cu privire la Dumnezeu.
Apar şi traduceri duble, uneori chiar triple33.
6. Conţinutul cărţii
Cartea cuprinde cinci părţi: prologul; dialogul lui Iov cu prietenii săi (Eliphas
thaimanitul, Baldad sauchitul, Sophar mineul); intervenţia lui Elius, fiul lui
Barachiel Buzitul; răspunsul dat de Dumnezeu lui Iov; epilogul. în prolog
(1,1-2,13) sunt descrise caracterul lui Iov şi prosperitatea lui, pierderea
bogăţiilor lui Iov, nenorocirea lui Iov. Prologul conţine două scene care se
petrec în cer, avându-i drept protagonişti pe Dumnezeu şi pe diavol, cel din
urmă aflându-se la originea nenorocirilor lui Iov. Prologul se încheie cu sosi
rea a trei prieteni ai lui Iov, care vin de departe pentru a-i aduce consolare.
în partea a doua, a dialogurilor (3,1-31,40), are loc un schimb de discursuri
între Iov şi prietenii săi. Fiecare discurs al unui prieten este urmat de un
răspuns al lui Iov, ordinea fiind aceeaşi: Eliphas, Baldad, Sophar. Există două
cicluri complete de discursuri şi unul incomplet: din cel de-al treilea lipseşte
discursul lui Sophar şi răspunsul lui Iov.
Când părea că discuţia s-a încheiat şi Iov avea câştig de cauză, intervine
un alt personaj, Elius (32,1-37,24). El ţine un discurs amplu, dar Ia care Iov nu
i. In prima parte a cărţii, prologul (în proză, cap. 1—2), care are drept
temă centrală suferinţa ca punere Ia încercare a credinţei, se deosebesc şase
tablouri care se desfăşoară pe pământ şi în cer:
- 1,1-5: portretul lui Iov fericit;
- 1,6-12: propunerea diavolului de ispitire a credinţei Iui Iov;
- 1,13-22: executarea propunerii cu dovada credinţei nestrămutate a lui Iov;
- 2,1-6: insuccesul diavolului şi înăsprirea încercărilor la care va fi supus
Iov;
- 2,7-10: punerea în practică a încercărilor;
- 2,11 -13: intră în scenă cei trei prieteni.
II. Partea a doua, dialogul (în versuri - cap. 3-37), cuprinde nouă pro
teste cărora le dă glas Iov şi trei serii de intervenţii din partea prietenilor săi:
Prima serie de discursuri (cap. 3-11):
- cap. 3: lamentaţie psalmică a lui Iov; tema acestei lamentaţii este sufe
rinţa care îl doboară pe om şi îl împinge la disperare;
- cap. 4-5: Eliphas, relatând o viziune (4,12-5,7), încearcă o primă
formulare a doctrinei retribuţionîste - orice suferinţă este o pedeapsă
pentru o greşeală;
- cap. 6-7: Iov îşi reînnoieşte protestul respingând explicaţia Judiciară” a
lui Eliphas;
- cap. 8: Baldad recurge la dreptul legământului, confirmat de tradiţie şi
de istorie, şi reafirmă principiul retributiv;
- cap. 9-10: Iov pune problema dreptăţii lui Dumnezeu;
- cap. 11: Sophar îşi exprimă indignarea; el crede că posedă cheia doctri
nei răsplăţii şi vede în suferinţa lui Iov o pedeapsă pentru păcate.
IV. Partea a patra, răspunsul dat de Dumnezeu lui Iov (cap. 38,1-42,6),
cuprinde revelarea lui Dumnezeu, care îi vorbeşte lui Iov „prin vijelie şi
prin nori”, şi două răspunsuri ale lui Iov. Intervenţia lui Dumnezeu pune în
evidenţă lucrarea Creatorului; în faţa acestei autoprezentări a lui Dumnezeu
omul amuţeşte. Misterul lui Dumnezeu - inclusiv în privinţa suferinţei lui
Iov ~ rămâne mister: dar atotputernicia, frumuseţea şi iubirea lui Dumnezeu
manifestate în creaţie
* sunt temei de încredere totală a omului în Creatorul său:
~ cap. 38-39: Dumnezeu se autoprezintă, întrebându-1 pe Iov despre mis
terul existenţei; ignoranţa omului este şi mai mare cu privire la misterul
suferinţei, pe care numai Dumnezeu ştie să-l descifreze;
- 40,2-5: Iov îşi recunoaşte incapacitatea de a înţelege planul lui Dumnezeu;
- 40,6^11,26: Dumnezeu îi înfăţişează lui Iov cele două fiinţe deosebite,
fiara şi balaurul;
K
- 42,1 -6: Iov ştie acum tot ce avea nevoie sa ştie - „Cu urechea auzisem
despre Tine mai înainte, dar acum ochiul meu Te-a văzut”; aceste cuvinte
reprezintă o mărturie care exprimă fericirea unei suferinţe consolate de
Dumnezeu; în prezenţa lui Dumnezeu orice suferinţă încetează; în Dum
nezeu se rezolvă orice contradicţie care-i provoacă suferinţă omului.
Iul ia Cojocariu
35. Paul Claudel, Le livre de Job, Librairie Pion, Paris, 1946, p. 44.
26 INTRODUCERE LA IOV
unei noi familii, precum şi în accesul la gloria postumă. Iov nu ezită nici o
clipă. Se vrea nemuritor prin renume. Alege încleştarea, cu preţul vieţii
celor apropiaţi. Diavolul atacă teribil, îi spulberă averile, îi nimiceşte copiii.
Iov rezistă, fiind susţinut până ia un punct de Sitis, prima soţie, şi în cele
din urmă iese biruitor. Conform acestui scenariu, încercările protagonistului
devin explicabile prin reacţia răzbunătoare a Satanei. Iov i-a dărâmat idolii,
a făcut să-i dispară cultul. Satana îl „răsplăteşte” cu vârf şi îndesat. Iov face
un pariu, dar el nu pierde în ultimă instanţă nimic sau, mai bine spus, ştie că
până la urmă va avea totul de câştigat. Pariul lui Iov, aşa cum apare în
Testament, explică destul de simplist misterul suferinţei, făcând din perso
najul principal un erou cinic mai puţin simpatic decât osânditui „pe gratis”
din versiunea Septuagintei.
Ultima trăsătură specifică a Testamentului este structura lui dramatică.
După Marc Philonenko, ne aflăm în faţa unei tragedii ă la grecque, dar cu
personaje şi cu o problematică iudaică. într-adevăr, chiar în urma unei lec
turi naive, constatăm un număr impresionant de pasaje lirice, intervenţii ale
corului, monologuri şi dialoguri. Tot Philonenko a emis ipoteza că apocrifa
ar descrie indirect atmosfera mistică şi intelectualistă din cercul terapeuţilor
şi terapeutidelor, descrisă de Philon din Alexandria în De uita contempla-
tiua. Alcătuirea Testamentului este perfect simetrică. Prologul ţine de la
capitolul 1 până la capitolul 8. Primul act cuprinde capitolele 9-15 şi descrie
fericirea, bunăstarea şi mai cu seamă generozitatea lui Iov. Actul al doilea
(capitolele 16-27) înfăţişează încercările şi suferinţele pe care Satana i le
provoacă lui Iov. Actul al treilea (capitolele 28-41) este consacrat discursu
rilor teologico-metafizice şi discuţiilor, în acelaşi registru, cu prietenii săi,
împăraţi veniţi de peste mări şi ţări. Urmează un epilog (Iov îşi redobândeşte
rangul, averea, familia şi, poate, fericirea de odinioară) şi câteva adăugiri
ulterioare (capitolele 51-53).
37. Un expozeu detaliat şi policrom în Le Livre de Job chez Ies Peres, Strasbourg, 1996
{Cahiers de Biblia Patristica 5).
28 INTRODUCERE LA IOV
38. O extraordinară meditaţie despre Iov a lăsat literaturii române, în linie protestantă,
Mircea Ciobanu: La capătul puterilor. însemnări p e Cartea lui Iov, un testament „des
chis”, neîncheiat, publicat postum, Bucureşti, 1997.
INTRODUCERE LA IOV 29
o g
loan Gară de Aur a comentat sistematic , dar nu integral, Cartea lui iov,
concentrându-se asupra câtorva teme pastorale şi monahale: confruntarea cu
diavolul/slava deşartă; rezistenţa la suferinţă, fie ea justificată în ochii noştri
sau nu; înţelepciunea omului credincios, care nu-L acuză pe Dumnezeu nici
în momentele de totală părăsire şi singurătate. De la Augustin ni s-a păstrat
o serie de scurte Annotationes pe marginea Cărţii lui Iov. Fără îndoială, capo
dopera exegetică despre Iov îi aparţine lui Grigore cel Mare (sec. al VI-lea),
cu scrierea, în treizeci şi cinci de cărţi, Moralia in lob . Dacă loan Gură de
Aur, în bună tradiţie antiohiană, favorizează sensul literal, permiţându-şi din
loc în loc anumite „derapaje” moralizatoare şi pastorale, Grigore cei Mare
acoperă întreg spectrul exegetic, neocolind literal itatea, dar favorizând, după
cum singur o mărturiseşte, alegoria tipologică şi morala edificatoare. Iov
devine, la Grigore cel Mare, un „erou contemplativ”, care traversează infer
nul purificator de patimi, cultivă „străpungerea inimii” (compunctio), virtute
specifică monahilor iluminaţi, pentru a ajunge în raiul viziunii directe a lui
Dumnezeu. De asemenea, Grigore cel Mare identifică în Iov un typos al lui
li sus - drept, nevinovat, îndurător al patimilor, răbdător şi iertător - precum
şi al Bisericii, renăscută din propria cenuşă, după lungi secole de persecuţie.
Cristian Bădiliţă
39. Francisca Băl tăceau u, „Sfântul loan Chrysostom, comentator al Cărţii lui Iov”, inter
venţie la Congresul Internaţional „Sf. loan Gură de Aur - exeget al iubirii dumnezeieşti”,
organizat de Patriarhia Română, 12-14 noiembrie 2006.
Iov
1
1Era în ţinutul Ausitis un oarecare om pe care-1 chema Iov,
şi acela era un om adevărat, fără cusur, drept, cinstitor de Dumnezeu;
şi se ţinea departe de orice faptă rea.
2 I se născuseră şapte fii şi trei fiice.
1-2 Primele două capitole constituie prologul în proză. Ediţia Rahlfs !e-a aşezat şi pe
acestea în formă de versuri. Stilul este arhaic, caracteristic legendelor.
1.1 „Ausitis”: ebr. ‘U{ ~ după unii (Flavius Iosephus şi tradiţia care-1 urmează) era situat
în regiunea Hauran (= Trahonitida), la nord-est de Marea Galileii; cea mai răspândită
părere e totuşi că este vorba de o zonă din Edom, la sud-est de Marea Moartă (cf. Plâng.
4,21; Gen. 36,28) - în orice caz, eroul nu este un israelit. ♦ „Iov” : ebr. 'lobh. Un nume
asemănător (A-ia-ab) apare pe una din tăbliţele descoperite la Teii el-Amama; este al
unui principe din Başan care a avut mult de suferit. Noi am păstrat forma încetăţenită,
Iov, în loc de lob. ♦ „adevărat”: gr. αληθινός, litt. „autentic”, „integru”, „vrednic de
încredere”. ♦ „fără cusur”: gr. άμεμπτος, litt. „ireproşabil”. ♦ „cinstitor de Dumnezeu” :
gr. θεοσεβής, litt. „evlavios”, „cu frică de Dumnezeu” (în sens teologic). Cf. şi nota la
28,28. ♦ în TM Iov este caracterizat astfel: tăm, „întreg” (= fără cusur şi fără lipsă),
yăşăr, „drept” (în relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii), „temător de Dumnezeu şi ferin-
du-se de rău”. ♦ „Era.,, un oarecare om”: Hesychius din Ierusalim accentuează termenul
om folosit aici pentru a-1 descrie pe Iov, spunând că este numit „om” cel care poartă
chipul lui Dumnezeu, care poate alege între bine şi rău. Un astfel de om era iov {Omilii
la Iov, 1,1,1a). ♦ loan Gură de Aur vede în expresia „un om” un elogiu care i se aduce lui
Iov (Comentariu la Iov, 1,1). ♦ Grigore cel Mare dă următorul sens alegoric primului
verset: numele personajului, Iov, înseamnă „cel suferind”; prin numele său, Iov îl prefi
gurează pe Cel despre care profetul Isaia a spus; „EI suferinţele noastre le-a purtat” (Is.
53,4), ♦ Grigore cel Mare spune despre Iov că este un atlet cu însuşiri morale deosebite,
care va susţine o luptă cu demonul. Frica de Dumnezeu, cinstea, dreptatea, neprihânirea
sunt calităţi care dovedesc cât de bine înzestrat era Iov din punct de vedere moral şi
spiritual; totodată aceste virtuţi ne permit să întrevedem victoria lui finală (Moralia in
lob 1,4).
1.2 „şapte” : cifra şapte e interpretată de Grigore cel Mare ca semnificând perfecţiunea
totală {Moralia in lo b 1,18).
32 tOV 1
1,3 „turmele”; gr. κτήνη, litt. „animale de povară, dobitoace”. ♦ „o mulţime nesfârşită de
slugi”: litt. „slugi multe foarte”. ♦ „şi lucrări mari pe pământ”: litt. „şi lucrări mari erau
lui pe pământ”; nu apare în TM. ♦ „de vază printre cei de la răsăritul soarelui” : TM are
„cel mai mare dintre toţi fiii Răsăritului”. ♦ Grigore cel Mare face legătura între Iov şi
Mântuitorul, cu ajutorul profetului Zaharia, care vorbeşte despre un om al cărui nume
este „Răsărit” (Zah. 6,12). Cei de la Răsărit sunt cei care au credinţă. Hristos este mai
presus decât ei, pentru că EI este şi om, şi Dumnezeu, ca om fiind asemenea celorlalţi,
dar ca Dumnezeu rămânând unic şi deasupra tuturor lucrurilor (Moralia in lob 1,26).
1,5 „curăţi”: TM are „sfinţi”. în context, termenii sunt echivalenţi. ♦ „spre a-i curăţi” :
loan Gură de Aur atrage atenţia că nu este vorba de o curâţirc dc o murdărie trupească,
ci de una interioară. Iov oferă jertfe pentru greşelile lor ascunse şi pentru greşelile ne
mărturisite (Comentariu la Iov 1,6-7). Acelaşi Părinte vede aici o împlinire a cuvintelor
lui Hristos: „Căci din inimă izvorăsc gândurile viclene. Acestea îl fac pe om necurat” (Mt.
15,19-20). EI spune că practica împlinită de Iov este o practică apostolică, iar Iov nu este
doar un tată, ci şi un preot care se îngrijeşte de copiii săi (ibid). ♦ Jertfe” : TM are „arderi
de tot”. ♦ „după numărul lor”: Hesychius din Ierusalim, pornind de la numărul copiilor
lui Iov, şapte băieţi şi trei fete, adică zece, spune că aceste zece jertfe aduse de Iov sunt o
dovadă a faptului că respecta cele zece porunci din Lege (Ex. 20,1-17) şi, mai mult decât
atât, că trăia după Evanghelie. Pentru Hesychius, Iov, figură a Vechiului Testament, este
un personaj care acţionează după „comportamentul lui Hristos” şi care trăieşte în con
formitate cu Evanghelia şi cu harul. De altfel, în interpretarea sa, Iov este o prefigurare a
lui Hristos. Jertfa pe care o oferă acesta este o imitare a comportamentului lui Hristos,
care S-a jertfit. Jertfirea sub formă de ardere de tot a fost împlinită de Hristos în trupul
Său (cf. Evr. 9,12) (Omilii la Iov I,5b2-d). ♦ „şi un viţel [ca jertfă] pentru păcat”: nu
apare în TM. ♦ „să fi cugetat”: litt. „să fi cugetat în gândul lor”. ♦ „ceva rău”: plural în
greacă, „lucruri rele”, ♦ „Nu cumva feciorii... Dumnezeu”: TM are „poate că fiii mei au
păcătuit şi L-au binecuvântat (eufemism pentru blestemat - n.t.) pe Dumnezeu în inima
lor”. ♦ „aşa făcea Iov în toate zilele”: evlavia lui Iov nu se limita la un număr de zile, ci era
JOV 1 33
continuă (loan Gară de Aur, Comentariu la Iov 1.7). ♦ Grigore cel Mare pune accent pe
ziua a opta, în care Iov aducea şapte jertfe, după ce cei şapte fii ai săi dădeau ospeţe timp
de şapte zile invitându-se rând pe rând la câte unui dintre ei. Această zi a opta este
Λ
pentru Grigore dovada faptului că Iov cinstea misterul învierii. Ziua numită acum dumi
nică este ziua a treia de după moartea Mântuitorului, dar, fiind prima zi a săptămânii,
poate fi numită şi ziua a opta, pentru că o urmează pe a şaptea în trecerea zilelor. Iov,
care oferea şapte jertfe în ziua a opta, era plin de cele şapte daruri ale Duhului Sfânt şi îl
slujea pe Domnul având speranţa învierii (Moralia in lob 1,12).
1.6 „ziua aceea” : Targumul interpretează „în prima zi a anului - Ro 'ş h a ş ş m ă h ♦ „în
gerii lui Dumnezeu”: TM are „fiii lui Dumnezeu” - expresie misterioasă, ce pare a de
semna fiinţe spirituale care alcătuiesc curtea cerească. Alternanţa ,,fii”/„tngeri” apare şt
îti episodul căderii îngerilor din Gen. 6. ♦ „Domnului”: gr. του κυρίου - de obicei în
#\
LXX echivalent pentru YHWH. In Cartea lui Iov apare însă adesea ca echivalent al lui
'El/ Eloah, „Dumnezeu”. în TM, Iov şi interlocutorii lui, nefiind israeliţi, folosesc mereu
aceste nume generice pentru divinitate. YHIVH, numele divin revelat lui Israel, apare o
singură dată, la v. 12,9. ♦ „diavolul”: ebr. săţăn articulat, care ar însemna „vrăjmaşul”,
„potrivnicul”. Aici apare ca un fel de inspector, trimis pe pământ să înregistreze faptele
rele ale oamenilor - fapt care accentuează impresia de naraţiune populară a textului. £1
va dobândi caracterul „diabolic” abia în textele mai târzii, dar acest lucru e prevestit aici
de faptul că încearcă să bage intrigi între Dumnezeu şi făptura Lui {cf. Gen. 3,4-5), arun
când îndoiala asupra motivaţiilor omului. O istorie completă a diavolului din Antichitate
până azi, A.M. di Nola, fi diavolo. Le forme, ia storia, le vicende di Satana e la sua
universale e malefica presenza presso tutii i popolî dall antichită ai noştri giorni, Roma,
1999. ♦ loan Gură de Aur explică astfel prezenţa diavolului alături de îngeri în faţa lui
Dumnezeu: îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, iar diavolul nu este. Diavolul a venit cu
îngerii, pentru că şi el face parte din această lume a duhurilor. Aşa cum există oameni
buni şi oameni răi, la fel există îngeri buni şi îngeri răi, demonii (Comentariu la Iov 1,9).
1.7 „[toate] câte sunt sub cer” : gr. την ϋπ" ουρανόν, lin. „cea de sub cer” - expresie
■A.
frecventă în Cartea lui Iov pentru a desemna toată creaţia văzută. ♦ In TM, Satana spune
doar: „Am străbătut pământul şi am umblat pe el.” ♦ loan Gură de Aur atrage atenţia:
şi diavolul a răspuns Domnului zicând:
„Am dat ocol pământului, am cutreierat [toate] câte sunt sub cer; şi
iată-mă!”
8 Şi Domnul i-a zis:
„Ai luat aminte la slujitorul Meu, Iov,
că nu este nici unul ca ei pe pământ -
om fară cusur, adevărat şi cinstitor de Dumnezeu,
ţinându-se departe de orice faptă rea?”
9 Diavolul a răspuns şi a zis înaintea Domnului:
Λ
„Oare degeaba II cinsteşte Iov pe Dumnezeu?
10 Nu Tu ai pus gard în jurul lui, în jurul celor dinafara şi dinăuntrul
casei lui
şi în jurul tuturor avuţiilor lui?
Lucrările mâinilor lui le-ai binecuvântat
şi turmele lui le-ai înmulţit pe pământ.
11 Dar Întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are,
[să vedem] dacă Te va binecuvânta în faţă!”
discuţia dintre Dumnezeu şi Satana este o ficţiune pentru a explica sensul încercării care
îl va lovi pe Iov: Dumnezeu îi dă ocazia de a lupta şi de a birui (Ϊ, 10-11). ♦ Dialogul
dintre Dumnezeu şi Satana este astfel interpretat de Grigore cel Mare: modul în care
Dumnezeu îi vorbeşte Satanei este diferit de modul în care Satana Ii vorbeşte lui
Dumnezeu. Când îi vorbeşte Satanei, Dumnezeu îi reproşează acţiunile şi îl mustră cu o
A
rigoare misterioasă. Când Satana Ii răspunde lui Dumnezeu, nu poate ascunde nimic în
faţa maiestăţii Lui atotputernice. Dumnezeu vorbeşte cu Satana în patru moduri: îi repro
şează căile rele, îi pune înainte dreptatea aleşilor Săi, îi dă voie să te pună la încercare
sfinţenia şi uneori îi interzice să-i ispitească; iar Satana vorbeşte cu Dumnezeu în trei
feluri: îşi mărturiseşte acţiunile, îi acuză de greşeli imaginare pe cei aleşi, cere voie să le
pună ta încercare sfinţenia (Moralia in lob 11,12).
1,9 „cinsteşte”: gr. σέβομαι, „a cinsti”, „a venera”, „a aduce cult”. Diavolul pare aici a
ironiza cuvintele lui Dumnezeu.
1,11 „tot ce are”: Hesychius din Ierusalim vorbeşte despre o bogăţie nevăzută a lui Iov,
care este bogăţia interioară, spirituală, bogăţia propriei sale persoane. Această bogăţie
nevăzută i-a permis să rămână bogat chiar dacă a devenit sărac şi în felul acesta nu i-a
fost ruşine cu goliciunea sa. Deşi bolnav, aşezat pe o grămadă de gunoi, el nu-şi pierde
înfăţişarea regală. Din contră, porneşte o luptă cu „Duşmanul” sau „Trădătorul”, aşa cum
îi numeşte Hesychius pe Satana. Tot ce vrea Iov este să intre la judecată cu Dumnezeu
(Omilii la Iov 111,1,12d). ♦ „dacă Te va binecuvânta în faţă” : în TM: „oare nu Te va
blestema în faţă?” ; acelaşi eufemistic „binecuvânta” - c f nota la 1,5.
10V I 35
Io
Atunci Domnul i-a zis diavolului:
„lată, toate câte le are, le dau pe mâna ta,
numai de el să nu te atingi!”
Şi a ieşit diavolul de la Domnul.
13 Şi când era ziua aceea,
fiii lui Iov şi fiicele lui
beau vin în casa fratelui lor mai mare.
14 Şi, iată, a sosit un vestitor la Iov şi i-a zis:
Boii erau la arat
şi măgăriţele păşteau lângă ei;
15 şi au năvălit jefuitorii şi le-au răpit,
iar pe robi i-au omorât cu sabia.
Numai eu am scăpat şi am venit să-ţi dau de veste.”
16 Pe când încă mai vorbea acesta, a sosit alt vestitor şi i-a zis lui Iov:
„A căzut foc din cer şi a ars oile, şi pe ciobanii tăi i-a mistuit deopotrivă.
Numai eu am scăpat şi am venit să-ţi dau de veste.”
17 Pe când încă mai vorbea acesta, a sosit un alt vestitor şi i-a zis lui Iov:
1.12 „Şi a ieşit diavolul de la Domnul”: Vulg. are: Egressusque est Satan a facie Domini
(„Şi s-a depărtat diavolul dinaintea feţei Domnului”)· Pornind de la această expresie,
„dinaintea feţei Domnului”. Grigore cel Mare se întreabă cum poate cineva să se
depărteze de Cel care este pretutindeni. Explicaţia este că atât timp cât era în prezenţa
Domnului, fiind Înconjurat de puterea divină, diavolul nu-şi putea realiza dorinţele rele,
dar odată retras dinaintea Domnului, îşi va putea pune în aplicare planurile (Moralia in
lob 11,21).
1.13 „ziua aceea”: c f nota la 1,6. Hesychius spune că aceasta este o zi însemnată, demnă
de amintit, asemănătoare celei despre care David spunea: „Aceasta este ziua pe care a
iăcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps. 117,24). Este ziua luptei
celui drept cu cel rău, motiv de veselie şi de bucurie (Omilii ία Iov III, 1,13a). ♦ „beau” :
TM are „mâncau şi beau”.
1.14 „boii” ; litt. „perechile de boi”.
1.15 Jefuitorii”: TM are „sabeenii” - populaţie nomadă; numele ajunge să desemneze
generic grupuri de tâlhari nomazi. La fel şi „caldeii” (în TM) de la v. 17. ♦ Iov nu este
doborât de veştile dramatice pe care i le aduc solii, pentru că el fiind, aşa cum spune
Hesychius, „soldatul lui Dumnezeu”, este înveşmântat cu armele virtuţilor şi în primul
rând cu răbdare (Omilii la Iov 111,1,14-15).
1.16 „A căzut foc din cer”: TM are „focul lui Dumnezeu a căzut din cer”. Primele
lovituri pe care le primeşte ca venind de la Dumnezeu îl întăresc pentru a le îndura cu
înţelepciune pe celelalte (cf. loan Gură de Aur, Comentariu la Iov 1,18).
1.17 „călăreţi” : TM are „caldei”.
36 [OV i
1.19 „cele patru coiţuri ale casei” : acestora le corespunde o listă de virtuţi stoice, res
pectiv curajul, cumpătarea, dreptatea, chibzuinţă. Această listă care se găseşte în omiliile
lui Hesychius (Om ilii la Iov UI, 1,18-19) mai apare şi la alţi Părinţi ai Bisericii (Origen.
ieronim). ♦ „Numai eu am scăpat şi am venit să-ţi dau de veste”: loan Gură de Aur vede
în acest ultim vestitor pe diavolul însuşi (Comentariu la Iov 1,20).
1.20 „Atunci”: litt. „astfel”. ♦ loan Gură de Aur vede în gestul lui Iov de a-şi sfâşia
veşmintele nu un semn de înfrângere, ci unul de victorie, căci Iov rămâne un înţelept şi
în suferinţă (1,21). ♦ Grigore cel Mare afirmă despre Iov că urmează regula adevăratei
filozofii, păstrând un simţ deosebit al măsurii. Ei nu dispreţuieşte încercările din lipsă de
sensibilitate şi nici nu este exasperat dintr-un exces de sensibilitate faţă de hotărârea
Celui care îl pune la încercare. Gesturile pe care le face (sfâşierea veşmintelor, tăierea
părului, căderea la pământ) arată că resimte durerea încercării. Ultimul gest, închinarea,
ne arată că Iov nu se ridică împotriva hotărârii Celui care l-a lovit. Iov nu este nici com
plet lipsit de emoţie, pentru a nu-L dispreţui pe Dumnezeu prin lipsa de sensibilitate, dar
nici nu cedează emoţiei, ca să nu cadă în păcat printr-o întristare excesivă. El împlineşte
cele două porunci ale iubirii - iubirea faţă de aproapele şi iubirea faţă de Dumnezeu -
plângându-şi copiii şi rugându-se în mijlocul lacri mi lor {Moralia in lob 11,29).
1.21 „fie numele Domnului binecuvântat”: la loan Gură de Aur: „Fie numele Domnului
binecuvântat în veci.” ♦ Iov nu numai că nu a hulit, ci L-a binecuvântat pe Dumnezeu
{cf. 1,26).
IOV 1-2 37
Λ
In toate câte i s-au întâmplat,
Iov n-a păcătuit cu nimic înaintea Domnului
şi nu i-a aruncat [nici o] nebunie lui Dumnezeu.
1,22 La loan Gură de Aur: „N-a păcătuit nici măcar cu gura.” ♦ „nu i-a aruncat [nici o]
nebunie” : litt. „nu i-a atribuit sminteală”.
2.1 „ziua aceea”: cf. nota la 1,6. ♦ Ultimul stih al versetului este marcat cu asterisc în
ediţia Rahlfs (pentru versetele marcate cu asterisc, v. Introducerea la Iov, paragraful 5,
„Textul şi versiunile”); el lipseşte din unele manuscrise (Sinaiticus), la Olympiodor, la
Didim cel Orb, în versiunile copte. ♦ La loan Gură de Aur apare şi acest stih.
2.2 „[toate] câte sunt sub cer” : cf. nota la 1,7.
2.3 „fără de răutate”: gr. άκακος; la loan Gură de Aur, prima calitate menţionată e
άμεμπτος, „fară cusur”, „ireproşabil”. ♦ „Şi tot nu are pic de răutate” : litt. „încă o ţine în
nevinovăţie” - lipseşte în TM.
2.4 „Omul dă tot ce are numai să-şi scape viaţa”: litt. „toate câte îi aparţin omului, le va
risipi pentru viaţa sa”. ♦ „viaţa”: gr. ψυχή, litt. „suflet”, ca şi ebr. nepheş înseamnă şi
„fiinţă”, „viaţă”, „sine”.
38 IOV 2
acţionează fără a ţine seama de consecinţe (cf. TOB, nota a d loc.). ♦ Hesychius (Omilii
la Iov IV,2,10a-c) interpretează acest verset făcând aluzie la şarpele din Geneză: Iov
vede şarpele ascuns în limba soţiei sale. Mai sunt şi alţi comentatori care afirmă că soţia
lui Iov vorbeşte sub influenţa demonului (Didim, îulian Arianul). ♦ „Iov n-a păcătuit...
cu buzele înaintea lui Dumnezeu”: Hesychius spune că Iov nu a păcătuit nici prin
cuvinte, dar nici prin gânduri, pentru că limba este oglinda gândirii, pentru că ceea ce
zămisleşte gândirea naşte limba (Omilii la Iov IV ,2,l0d-e).
2.11 „fiecare din ţinutul său”: loan Gură de Aur are „fiecare din oraşul său". ♦ în TM
prietenii lui Iov se numesc: ’Elîphaz din Teymăn, B ifdadh din Şuah şi Ţdphar din
Na 'amăh. ♦ „ca să-l cerceteze şi să-i aducă alinare” : litt. „ca să-l aline şi să-l viziteze”.
2.12 „presărându-şi ţărână [pe creştet]” : TM are litt. „şi au aruncat ţărână pesie capetele
lor înspre cer”. Expresia „a arunca ţărână spre cer” mai apare în Ex. 9,8.10. Poate fi un
gest de indignare sau un mod de a lua cerul drept martor.
2.13 „cumplită şi prea mare”: TM are „foarte mare” .
40 IOV 3
3 Iov regretă că s-a născut. Dorinţa aceasta de a nu se fi născut sau de a muri este extrem
de rară în Biblie.
3.5 „s-o cotropească” : TM are „s-o ia în grijă”/„s-o revendice’". ♦ TM are în plus, la
final: „şi s-o îngrozească întunecările zilei {= eclipsele).”
3.6 Primul stih nu are echivalent în TM, unde versetul începe: „Noaptea aceea să o ia
bezna.” ♦ „şi întunericul să le îndepărteze”: litt. „şi întunericul să o îndepărteze”.
3.7 „durere”: TM are „stearpă”. ♦ „bucuria şi veselia”: TM are „chiot [de veselie]”.
A
3.8 In TM: „S-o blesteme cei care blestemă zilele, cei care sunt în stare să stârnească
leviatanul,” Subiectul se poate referi fie la duşmanii luminii, cei care lucrează în întune
ric, fie, mai probabil, la vrăjitori (poate astrologi?), despre care se credea că pot schimba
zilele faste în zile nefaste sau pot să atragă eclipsele; credinţa populară era că leviatanul
înghite soarele. V. şi nota 40,25. ♦ „balaurul cel mare”: gr. κήτος, specializat pentru
„balenă”, desemnează şi orice „monstru marin”; în ebraică, „leviatanul”; TM vorbeşte
despre trezirea acestuia, pe când LXX, despre îmblânzirea lui. Texte vechi feniciene
numesc acest şarpe sau balaur „cel puternic cu şapte capete”. Era considerat un monstru
din haosul primitiv, iar imaginaţia populară se temea că s-ar putea trezi, atras de un
blestem împotriva ordinii existente.
3.9 „nopţii”: TM are „amurgului” sau „zorilor”. ♦ Al doilea şi al treilea stih în TM: „Să
aştepte lumina şi să nu [vină], să nu vadă pleoapele aurorei.”
IOV 3 41
23
Moartea [îi este] omului odihnă,
căci Dumnezeu l-a închis de jur-împrejur.
24 Λ
In faţa hranei mele îmi vine suspinul,
plâng cotropit de spaimă.
Căci spaima de care mă temeam a venit peste mine,
de ce mi-a fost frică mi-a ieşit în cale.
N-am avut nici pace, nici linişte, nici odihnă,
a venit peste mine urgia.”
3.23 Versiunea lui loan Gură de Aur e diferită: ..Moartea îi este omului odihnă, dar in
trarea i-a fost ascunsă, căci Dumnezeu a împrejmuit-o cu zid.” Sensul pare să fie: omul
va găsi odihnă în sălaşul morţilor, căci acesta este împrejmuit de Dumnezeu cu un zid
apărător. Aşadar, nici o tulburare nu poate pătrunde înăuntru. Nici textul ebraic nu e clar.
3.24 „plâng cotropit de spaimă”: TM are „se revarsă ca apa urletele mele”.
4,2 în TM: „Dacă încearcă cineva o vorbă, te oboseşte? Dar cine-şi poate opri cuvântul?”
4.5 „te-ai tulburat”: TM are „osteneşti”, apoi are în plus: „ai fost lovit şi te tulburi.”
4.6 „Oare” : πότερον care apare în greacă are aici şi în alte câteva locuri din Iov (4,12;
7,1.12; 13,7) valoarea particulei interogative ha din ebraică. ♦ „Oare frica ta nu este întru
sminteală” : Eliphas îi atrage atenţia lui Iov că trebuia să facă faţă la ceea ce i s-a întâm
plat dacă a fost sincer când i-a sfătuit pe alţii (Augustin, Annotationes in lob 4). ♦ „frica”:
se referă la frica de Dumnezeu. ♦ „sminteală” : TM are kis*lăh, „încredere”, care poate fi
şi „temeritate”, „nesăbuinţă”. ♦ „nevinovăţia”: gr. ακακία. Versiunea folosită de loan
Gură de Aur are, dimpotrivă, κακία, „răutatea”.
IOV 4 43
ct
După cum am văzut [eu], cei ce ară [lucruri] iară noimă
şi cei care le seamănă vor culege chinuri pentru ei.
9 La porunca Domnului vor pieri,
la suflarea mâniei Lui se vor face nevăzuţi.
10 Puterea leului şi răgetul leoaicei,
cutezanţa şerpilor, [toate] s-au stins;
1] leul-fumică a pierit fiindcă nu mai avea de mâncare,
iar puii leilor s-au risipit care-ncotro.
12 Dacă ar fi fost o sămânţă de adevăr în vorbele tale,
nici un rău ca acesta nu s-ar fi abătut peste tine.
Oare nu va primi urechea mea [vestire] grozavă de la El?
13 Spaime şi zgomot de noapte,
spaimă căzând peste oameni,
!4 frică şi tremur au venit peste mine
şi mult mi-au scuturat oasele.
15 Un duh mi-a venit peste faţă,
mi s-au înfiorat perii şi carnea.
16 M-am ridicat, dar nu l-am recunoscut.
Am privit, dar nu era nici un chip înaintea ochilor mei,
ci auzeam doar o adiere şi un glas:
4.9 „porunca”, „suflarea mâniei”: TM are „suflarea”, „suflul nării” (metaforă obişnuită
pentru „mânie”).
4.10 „Puterea”, „răgetul”: 'ΓΜ are „răgetul”, „glasul”, ♦ Al doilea stih în TM: „Colţii
puilor de leu sunt siărâmaţi.”
4.11 „leul-fumică”: gr. μυρμηκολέων; acest termen apare numai în LXX, în Iov. loan
Gură de Aur spune că acest animal nu se poate hrăni singur, dar Dumnezeu are grijă şi
de el. ♦ „care-ncotro”: litt. „unii pe alţii”. ♦ în TM, versetele 10-11 conţin cinci nume de
feline, greu de identificat cu precizie. Ideea ar fi că Dumnezeu îl poate da pieirii pe omul
devenit asemenea fiarei, oricât s-ar crede acesta de puternic.
4.12 „o sămânţă de adevăr”: litt. „vreun lucru adevărat^. ♦ „un rău ca acesta”: litt. „un
rău dintre acestea”; variantă într-un manuscris: „nici unul din aceste rele.” ♦ După loan
Gură de Aur, Eliphas îi judecă superficial pe cei aflaţi în suferinţă, considerând suferinţa
ca o pedeapsă a lui Dumnezeu (IV, 12).
A i Λ
4,12-13 In TM: „ Un cuvânt s-a strecurat către mine şi urechea mea a prins o şoaptă de
la el. 13 în gândurile tulburate de vedeniile de noapte când cade toropeala peste oameni.”
4,16 TM are litt.: „El stă şi nu recunosc înfăţişarea lui şi arătarea înaintea ochilor mei,
şoaptă şi glas pe care le aud.”
44 IOV 4-5
17
«Cum? Va fi oare curat un muritor înaintea Domnului,
sau din faptele sale un om [va fi] fără cusur?»
]8
Dacă [Dumnezeu] nu Se încrede în slugile Sale,
dacă şi în îngerii Săi a descoperit ceva strâmb,
19 atunci pe cei care locuiesc în case de lut
- şi ei [şi noi] din acelaşi lut suntem -
îi striveşte ca pe o molie.
De dimineaţa până seara nu mai sunt,
neputându-se ajuta singuri, au pierit.
21 Căci a suflat peste ei şi s-au ofilit,
au pierit fiindcă n-aveau înţelepciune.”
4,17 în TM: „E mai drept muritorul decât Dumnezeu şi omul mai curat decât Făcătorul
său?” Perechea de cvasi-sinonime „muritor (gr. βροτός) - om (gr. «νήρ. litt. „bărbat”)
traduce ebr. 'endş, „om” - gebher, litt. „viteaz”, „om puternic”. ♦ După loan Gură de
Aur, acuzându-1 pe Iov, Eliphas îl contrazice pe Dumnezeu, care-l numise pe acesta
„fără cusur” (IV, 15).
4.19 Al doilea stih în TM: „a căror temelie e ţărâna.”
4.20 în TM: „Fără să se bage de seamă (?), pier pentru totdeauna.”
4.21 Primul stih în TM: „Oare nu le sunt smulse funiile [de la corturil.”
5,1 „vreun înger sfânt”: litt. „vreunui dintre sfinţii îngeri”. ♦ Al doilea stih în TM: „Spre
care dintre sfinţi te vei îndrepta?”
5.3 „casa”: gr. δίαιτα (vezi nota 8,6). ♦ Al doilea stih în TM: „Dar pe dată le-am bles
temat locuinţa.”
5.4 „batjocoriţi”: gr. κολαβρίζω - cuvânt rar şi tardiv, evocă un dans batjocoritor în
jurul celui luat în râs. ♦ Al doilea stih în TM: „Sunt zdrobiţi la porţi (= locul de jude
cată).” ♦ „nimeni [să nu vină] să-i scape” : litt. „nu va fi [cine] să-i scape”.
IOV 5 45
5,5 „drepţii”: TM are „cel llămând” . ♦ Al doilea şi al treilea stih în I’M: „Chiar de le vor
lua din spini, iar însetaţii (cuvânt cu sens nesigur - n.t.) le sorb avutul.” ♦ în cuvintele
prietenilor lui Iov, apar în greacă numeroase optative deziderative acolo unde în TM
propoziţiile sunt enunţiative. în această dorinţă a lui Eliphas (5c), loan Gură de Aur vede
cuvintele unui exaltat (IV,5).
5,7 „pentru necaz”: loan Gură de Aur are „în necaz” . Necazul e firesc pentru om aşa
cum e zborul pentru vultur. ♦ „puii de vultur”: TM are „scânteile” (litt. „fiii lui Reşeph” -
zeul ugaritic al fulgerului şi furtunii).
5.11 loan Gură de Aur are în plus, la final, „spre/la mântuire”. ♦ Al doilea stih în TM:
„Cei mohorâţi sunt ridicaţi spre mântuire.”
5.12 „cinstit” : TM are „cu izbândă”.
5.13 Se trece de la acuzativ la nominativ, ♦ „l-a răsturnat”: aoristul numit „gnomic” exprimă
o constatare generală pornind de la o experienţă de viaţă (cf. şi 5,18 şi multe alte locuri).
5.14 „de-ar bâjbâi”: TM are „bâjbâie” Şi în vv. 15-16, verbele din TM au valoare
enunţiativă.
/·
5.15 In TM: „Dar El a izbăvit de sabia lor, de gura lor, de mâna lor puternică pe cel sărac.”
46 IOV 5
5,17 „mustrarea” : lilt, „avertismentul”. ♦ loan Gură de Aur are în plus „pe pământ”.
5.19 „iar a şaptea oară”: Vulg. are: Et in septima non tangit te malum\ ta Augustin: Et in
septimo non te tangit malum; Augustin consideră că aici apare o desemnare misterioasă
a sabatului (Annotationes in lob 5). ♦ Dumnezeu nu acţionează mereu ia fel, ci permite
mai întâi să facem experienţa suferinţei, iar apoi nu mai permite nici experienţa (loan
Gură de Aur, ibid. V ,I7).
5.20 „din colţii” : litt. „din mâna”.
5.21 loan Gură de Aur arc două stihuri în plus: „Nu te vei teme de nenorocire,/ când va
veni nenorocirea”; acestea sunt prezente şi în Codex Alexandrinus.
5.22 Primul stih în TM: „De silnicie şi de foamete vei râde.”
5.23 TM are la început un stih în plus: „Căci cu pietrele câmpului ai legământ”; acest
stih este prezent în manuscrisul Alexandrinus.
5.24 „cele de trebuinţă” : cf. nota la 8,6. Varianta lui loan Gură de Aur prezintă o
diferenţă majoră: „Şi vei şti că locuinţa ta [este] în pace, la fel şi ocrotirea demnităţii
tale, şi nu vei [mai] greşi.”
5.25 „mulţi [vor fi] urmaşii tăi”: litt. „multă va fi sămânţa ta”.
5.26 în TM: „Vei intra în mormânt la vârstă deplină.”
IOV 5-6 47
6
1 Atunci Iov a răspuns şi a zis:
2 „O, de mi-jar putea] cineva cântări mânia,
de mi-ar lua chinurile [şi mi le-ar pune] laolaltă pe cântar,
3 cu adevărat vor fi mai grele decât nisipul de pe ţărm;
dar, pe cât se pare, proaste îmi sunt vorbele.
4 Căci săgeţile Domnului sunt în trupul meu,
mânia lor îmi soarbe [tot] sângele;
de câte ori încep să vorbesc, ele mă împung.
5 Cum? Oare-n zadar zbiară măgarul sălbatic şi nu căutându-şi hrană?
Mugeşte oare boul lângă ieslea cu nutreţ?
b Ori se mănâncă pâinea fară sare,
şi vorbele goale au [vreun] gust?
7 Căci sufletul meu nu-şi poate afla odihnă,
mâncarea-mi miroase urât, ca duhoarea de leu.
8 O, de mi-ar da, şi de-ar ajunge rugăciunea mea,
5,27 „le-am cercetat”: litt. „am mers pe urmele lor, le-am adulmecat urmele”. ♦ „cunoaş-
te-te în sinea ta” : gr. γνώθι σεαυτφ . ♦ Ultimele stihuri în TM: „Şi aşa este: tu ascultă şi
trage folos.”
6,2 „cântări” : litt. „cântărind să-mi cântărească” (semitism).
6,4 Al doilea şi al treilea stih în TM: „Duhul meu le soarbe otrava; spaimele lui
Dumnezeu s-au rânduit împotriva mea.”
6.6 „pâinea”: TM are „ceea ce n-are gust”. ♦ „vorbele goale”: TM are aici o expresie
care ar desemna sucul unor ierburi; Targumul interpretează „albuş de ou”.
6.7 în Codex Vaticanus şi în Codex Sinaiticus apare „mânia” în loc de „sufletul”. ♦ „îmi
miroase urât”: litt. „văd ca miros urât”; gr. βρόμος, „sunet, zgomot” (cu conotaţie
negativă), ajunge să se refere şi la miros - cf. T. Muraoka, Hebrew Hapax Legomena in
9
Septuagint Lexicography (în C.E. Cox, ed., Seventh Congress o f the IOSCS, Leuwen,
1989, SCS 31, Atlanta, 1991), pp. 205-222 (207). Alţii (de ex., traducătorii comentariu
lui lui loan Gură de Aur) consideră că e vorba aici de un omonim care înseamnă „ovăz
sălbatic”. ♦ în TM: „Gâtlejul meu nu vrea să le atingă, sunt ca o mâncare stricată.”
6.8 „de-ar ajunge” : litt. „de mi-ar da şi ar ajunge”, semitism.
48 IOV 6
6.9 Al doilea stih în TM: ,,Să-şi sloboadă mâna şi să mă rupă” (imaginea ţesătorului
care, terminând, dă drumul suveicii şi taie firul).
6.10 In TM: „Aceasta mi-ar fi totuşi mângâiere, ba chiar m-aş bucura în chinul necru
ţător, căci n-am dat la o parte cuvintelui Celui Sfânt.”
6.11 „de nu-mi dau încă sufletul”: litt. „că îmi ţin sufletul”.
6.12 „carne”: plural în greacă.
6.13 Primul stih în TM: „Oare nu m-a părăsit orice ajutor care este în mine?”
Λ
6.14 In TM textul e ambiguu. Unii înţeleg: „Cel deznădăjduit are [dreptul la] iubirea
unui prieten, chiar dacă leapădă frica de Cel Puternic”; alţii, „Să refuzi iubirea pentru un
prieten înseamnă să lepezi frica de Cel Puternic”; iar alţii, „Cel deznădăjduit trebuie să
aibă iubirea prietenului său, căci altfel va părăsi frica de Cel Puternic”
Λ
6.20 loan Gură de Aur are: „înroşiţi-vă de ruşine, voi care vedeţi! Vor ft datornici cei
care îşi pun încrederea în oraşe şi în averi.” ♦ în TM: „Sunt dezamăgiţi pentru că s-au
încrezut, ajungând acolo sunt daţi de ruşine.”
6.21 în TM: „Aşa aţi ajuns şi voi pentru mine, aţi văzut nenorocirea şi v-aţi îngrozit.”
6.25 „n-au nici un preţ": TM are „sunt oare dureroase?”. ♦ Al doilea stih în TM: „Ce
mustră oare mustrarea voastră?”
A
6.26 In TM: „Aveţi de gând să mustraţi nişte cuvinte, când vorbele deznădăjduitului sunt
vânt?”
6.27 „vă năpustiţi peste”: TM are „aruncaţi sorţii [pe moştenirea]”. ♦ „săriţi” : TM are
„puneţi la mezat”.
6.29 La loan Gură de Aur primul stih este: „Să nu fie nedreptate în judecată.”
6.30 „nu caută să priceapă”: litt. „nu se îngrijeşte de pricepere”. TM are „nu mai ştie să
deosebească nenorocirea”.
50 IOV 7
7
I „Oare nu-i o-ncercare viaţa omului pe pământ?
Şi nu e ca [slujba] unui lucrător plătit cu ziua viaţa lui?
Sau ca o slugă ce se teme de stăpân şi a prins răgaz la umbră,
ori ca un simbriaş care-şi aşteaptă plata.
3 Astfel şi eu am aşteptat în van lună de lună,
dar [numai] nopţi de chinuri mi-au fost date.
4 Dacă mă culc îmi zic: «Când [vine] ziua?»
De mă trezesc, iarăşi [îmi zic]: «Când [vine] seara?»
De chinuri sunt plin din amurg până-n zori.
5 Trupul mi-e năclăit în putreziciunea viermilor,
mă topesc răzuindu-mi grunjii de ţărână de pe rană.
6 Viaţa-mi cântăreşte mai puţin ca o vorbă,
s-a isprăvit într-o nădejde goală.
7
Adu-Ţi aminte că viaţa mea-[i] suflare
şi ochiul meu nu se va mai întoarce să vadă binele.
8 *Nu mă va mai privi ochiul Celui ce mă vede;
* ochii Tăi sunt peste mine, dar eu nu mai sunt,
9 precum un nor măturat de pe cer.
Căci omul, o dată ce coboară în lăcaşul morţilor, nu se mai întoarce,
10 nici nu mai vine înapoi la casa lui,
nici propriu-i loc nu-1 mai cunoaşte.
II De aceea nici eu nu voi pune frâu gurii mele,
voi vorbi în necazul în care mă aflu;
pe) piele”, emendare susţinută şi de TM (cf. LEH, s.u. ίχώρ). ♦ in TM: „Carnea mi-e
îmbrăcată în viermi şi cruste de ţărână, iar pielea mi se crapă şi puroiază.”
7.6 La loan Gură de Aur: „Viaţa mi-e mai uşoară, mai sprintenă decât un alergător.”
Λ
♦ In TM: „Zilele mele au alergat mai repede decât suveica şi s-au sfârşit când a încetat
firul/nădejdea.”
7.7 loan Gură de Aur interpretează acest verset ca vădind necunoaşterea învăţăturii
despre înviere,
7.8 Stihurile marcate cu asterisc în ediţiile Rahlfs şi Ziegler nu apar în manuscrisele
LXX, ci doar în alte traduceri, mai ales în Theodotion şi în recensiunea origeniană.
IOV 7 51
7,12 „marea sau balaurul”: după credinţa babiloniană, marea (Tiamat) a fost învinsă de
zeul Marduk. care i-a pus apoi păzitori. Israeliţii au transferat imaginea asupra lui
Dumnezeu, stăpânul haosului primordial, şi mulţi psalmi exprimă admiraţia pentru
puterea Lui de a ţine în frâu marea (e.g. Ps. 64,8; 74,13-14; 77,17).
7.15 La loan Gură de Aur: „Tu vei îndepărta viaţa mea de duhul meu, sufletul meu de
trupul meu, oasele mele de moarte.” ♦ în TM: „Aş vrea mai degrabă să fiu spânzurat,
[mai bine] moartea decât oasele acestea!”
7.16 loan Gură de Aur interpretează astfel versetul: viaţa aceasta ajunge ca pedeapsă
,
('Comentariu la Iov ad loc.).
7.17 C f Ps. 8,5.
7.18 „până la ceasul odihnei”: TM are „în fiece clipă”.
7.20 „Ţie ce pot să-Ţi fac”: TM are „ce-Ţi fac eu Ţie”. ♦ „Care cunoşti cugetele
oamenilor”: TM are „păzitor al omului”. ♦ Al treilea stih în TM: „De ce m-ai aşezat
drept ţintă a Ta.” ♦ „să Te învinuiesc” - loan Gură de Aur spune că nu Iov îl acuză pe
Dumnezeu, dar ceea ce se întâmplă cu Iov face să se nască o acuzaţie împotriva lui
Dumnezeu {ibid., VII, 15).
7.21 Ultimul stih în TM: „Mă vei căuta în zori şi nu voi mai fi.”
52 IOV 7-8
8
I Baldad sauchitul a răspuns şi a zis:
„Până când vei [mai] vorbi aşa?
Suflarea gurii tale plină [e] de vorbe.
3 [Poate] cumva Domnul să judece strâmb?
Cel care le-a făcut pe toate va zdruncina oare dreptatea?
4 De-au păcătuit fiii tăi înaintea Lui,
El i-a dat pe mâna nelegiuirii lor.
3 Tu însă scoală-te dis-de-dimineaţă şi roagă-te Domnului Atotputernic.
6 De eşti curat şi cinstit, îţi va asculta rugăciunea,
El te va aşeza iarăşi în vieţuirea dreaptă.
Cele dintâi ale tale vor fi puţine,
dar cele de pe urmă, negrăit [de mari],
8Λ
Întreabă generaţia dinainte,
cercetează la neamul părinţilor [noştri]!
9 Căci noi suntem de ieri şi nu ştim,
umbră este viaţa noastră pe pământ.
Oare nu-ţi vor da ei învăţătură şi nu te vor lămuri,
cu vorbe scoase din inimă?
II Oare trestia creşte tară apă
8.2 „aşa”: litt. „acestea”. ♦ Al doilea stih în TM: „Vânt de furtună sunt cuvintele gurii
tale.”
8.3 „[Poate] cumva Domnul să judece strâmb?” : litt. „va fi Domnul nedrept când va
judeca?”.
8.4 loan Gură de Aur remarcă răutatea cu care prietenii îi amintesc lui Iov nenorocirea
ce-i lovise familia găsindu-i vinovaţi pe fiii iui, deşi Iov avusese atâta grijă pentru
virtutea lor (VIII,2).
8,6 „vieţuirea”: gr. δίαιτα înseamnă litt. ..trai, mod de viaţă” şi, de aici, sunt posibile
echivalări multiple: ..dietă”, „vieţuire”, chiar „locuinţă”; cf. LSJ.
8,10 „cu vorbe scoase din inimă”: litt. „şi vor scoate vorbele d inimile fior]”. ♦ loan
Gură de Aur prezintă o variantă uşor diferită, care apare şi în Codex Alexandrinus'. „Ei te
vor învăţa cu vorbe şi îţi vor vesti cunqaşterea înţelepciunii, şi tc vor învăţa cu vorbe
[venite] din inimile [lor].”
IOV 8 53
8.12 „tăiată” : litt. „recoltată”. ♦ „de nu bea... se usucă” : litt. „înainte/mai degrabă decât
să bea. nici o iarbă nu se usucă”. Traducătorii rezolvă de obicei interpretând interogativ.
8.13 „nelegiuitului”: Hesychius îl defineşte pe „nelegiuit” ca pe „cel care nu-L slujeşte
pe Dumnezeu aşa cum vrea El să fie slujit” (Omilii la Iov XIV, 11,20).
8.14 în TM: „Cutezanţa lui va fi zdrobită şi precum o pânză de păianjen, încrede
rea/siguranţa lui.”
8.16 La loan Gură de Aur: „Căci se face umezeală departe de soare.” ♦ în TM: >;Este el
plin de sevă în faţa soarelui şi peste grădina sa îşi întinde ramurile.”
8.17 în TM: „Rădăcinile lui se întreţes printre pietre, se întăreşte între stânci.”
8.18 în TM: „Dar, dacă e smuls din locul său, [acesta] nu-1 va mai recunoaşte: «Nu
te-am mai văzut!».”
8.19 Primul stih în TM (text neclar, traducere conjecturală): „Atât e bucuria căii lui.”
8.20 Ultimul stih în TM: „Nu va da ajutor făcătorilor de rele.”
54 IOV 9
9
1 Atunci Iov a răspuns şi a zis:
2 λ
„Intr-adevăr, ştiu că aşa este!
Cum ar [putea] fi drept un muritor în faţa Domnului?
3 Căci, de-ar voi să se judece cu El,
El nici nu va lua aminte
ca să-i răspundă la vreun cuvânt de-al lui dintre o mie.
4 Căci Înţelept este în cuget, puternic şi mare;
cine, încăpăţânându-se împotrivă-I, I-a putut ţine piept?
5 El învecheşte munţii şi ei nu ştiu,
El îi răstoarnă cu mânie.
ϋ El zguduie din temelii [pământul] de sub cer,
iar stâlpii lui se clatină.
7 Porunceşte soarelui şi el nu se [mai] ridică,
şi asupra stelelor pune pecete.
s *
El singur a întins cerul
şi se plimbă pe mare ca pe loc uscat.
9 El face Pleiadele, Luceafărul de seară, [steaua] Arcturus, precum şi
Cămările de miazăzi.
A
9.1 In prologul omiliei la cap. 9 din Iov, Hesychius îl descrie pe Iov ca fiind un luptător
pentru lauda lui Dumnezeu, dar şi plin de zel pentru virtuţile pe care le practica, Iov era
un model de virtuţi {Omilii la Iov XII,9,1).
9.2 „muritor” : TM are „om”,
9.3 Al doilea stih nu apare în TM şi lipseşte şi din Vulgata; acesta constituie un adaos în
LXX; totuşi Rahlfs, spre deosebire de Ziegler, consideră că stihul face parte din textul
original grecesc al LXX. ♦ „ca să-i răspundă la vreun cuvânt de-al lui dintre o mie”: TM
are „nu-i va răspunde la una din o mie”; omul pune o mie de întrebări, iar Dumnezeu
nu-i răspunde la nici una. ♦ loan Gură de Aur înţelege astfel ultimul verset: Dumnezeu
rosteşte o mie de cuvinte, iar omul nu-i poate răspunde nici măcar la unul singur.
9.4 „înţelept... mare”: în TM atributele se pot referi aici fie Ia Dumnezeu, fie la om. care,
oricât de înţelept sau puternic ar fi, nu se poate împotrivi lui Dumnezeu. ♦ „I-a putut ţine
piept”: litt. „a rămas/dăinuit/rezistat/răbdat”. TM are „a rămas întreg”.
9.5 „învecheşte” : TM are „mută”.
9.8 „El singur” : Augustin spune că aceasta este o exprimare a unităţii Sfintei Treimi,
pentru că toate au fost făcute prin Fiul şi în Duhul Sfanţ (Annotationes in lob 9). ♦ „pe
mare ca pe loc uscat” : TM are „pe valurile (litt. înălţimile) mării”,
9.9 în TM constelaţiile sunt „Carul Mare, Orionul, Pleiadele şi Cămările de la miazăzi”.
Identificarea constelaţiilor e doar probabilă. „Cămările de miazăzi”: constelaţie neidenti
ficată.
IOV 9 55
9,11-12 Pentru a explica faptul că Dumnezeu trece „deasupra” sau „pe lângă’', adică
scapă raţiunii omului, Hesychius dă ca exemple înălţarea lui Hristos la cer (Omilii la iov
XII,9,11-12).
9.13 „El însuşi Şi-a abătut...” : TM are „Dumnezeu nu Şi-a abătut...” . Probabil, tradu
cătorul a citit LW, „lui”, în loc de L „nu”. ♦ „balaurii” : TM are „ajutoarele lui Rahabh
Rahabh este monstrul marin care simbolizează haosul primordial (cf. Ps. 89,! 1 TM), dar
e folosit şi cu referire la trecerea Mării Roşii (e.g. Îs. 51,9) şi ajunge să desemneze
Egiptul (Is. 30,7).
9.14 „Chiar dacă mă ascultă, îmi va judeca vorbele”: TM are: „Atunci cum să-l răspund,
ce cuvinte să aleg?”
9.15 „nu-mi va da ascultare” : TM are: „nu-I voi răspunde”. ♦ Al doilea stih în TM: „Voi
cere îndurarea Judecătorului meu!”
9.16 „nu cred că m-a şi luat în seamă” : litt. „nu cred că m-a ascultat”.
9.17 „întunecimea”: TM are „furtuna”. ♦ „degeaba”: nu pentru că n-a păcătuit, ci pentru
că pedeapsa nu schimbă cu nimic starea lui (c f loan Gură de Aur, IX, 11).
9.20 „gura-mi va fi ticăloasă”: TM are „gura mea mă va osândi”.
9.21 Al doilea stih în TM: „Şi să trăiesc mi-e silă.”
56 rov9
Λ
9.22 In TM: „E tot una. De aceea am zis: pe cel desăvârşit ca şi pe cel ticălos El îi
nimiceşte.”
9.23 „cumplită”: gr. εξα ίσ ιος desemnează tot ceea ce nu este predeterminat, deci
nemaivăzut, neobişnuit etc. ♦ în TM: „Dacă o nenorocire aduce pe neaşteptate moarte.
El râde de deznădejdea celor nevinovaţi.” ♦ Hesychius face diferenţă între moartea celor
necinstiţi şi moartea omului drept. Pentru necinstiţi, moartea este rea, iar pentru omul
drept, moartea este odihnă (Omilii la Iov X li,9,22-24a).
9.24 Versetele 22-24 formează o structură concentrică, în care are loc o dezvoltare
progresivă. Fiecare verset conţine ideea de acuzare şi totul culminează cu întrebarea
retorică: dacă nu este El pricina, atunci cine este? Răspunsul evident este că nu poate fi
altcineva în afară de Dumnezeu. Traducătorul grec se va fi speriat de această expresie a
descumpănirii lui Iov - cum să raportezi toate la Dumnezeu, cauză unică, şi sâ explici
totodată apariţia râului - şi a omis stihurile 24b-c.
9.25 „Viaţa mea fuge mai iute decât un alergător”: Augustin îi numeşte fugari pe cei care
s-au îndepărtat de sfinţenie, asemenea fiului rătăcitor care a plecat într-o ţară îndepărtată
{ c f Lc. 15,13) (Annotationes in lob 9). ♦ ,.şi n-au ştiut”: TM are ..şi n-au văzut binele”.
9.26 Primul stih în TM: „Trec ca bărcile de papură.”
9.27 TM are: „Şi dacă spun: să uit de plângerea mea, să-mi destind chipul şi să mă
bucur.”
9,27-28 Versetul 27 şi prima parte din 28 lipsesc din textul comentat de loan Gură de
Aur. ♦ „Tremur din toate mădularele” : pentru Augustin tremurul reprezintă teama care
pregăteşte convertirea (Annotationes in lob 9).
Λ
9,29 In TM: „Dacă trebuie să fiu aflat vinovat, la ce să mă mai ostenesc degeaba?”
IOV 9-10 57
10
10,13 loan Gură de Aur are: ,A v ând acestea în mine însumi.” ♦ Al doilea stih în TM:
„ştiu că aceasta [era] la Tine.”
10.16 în TM: „Dacă [îmi] ridic [capul], mă vânezi ca leul, Te întorci şi săvârşeşti lucruri
minunate asupra mea.”
10.17 „cercetarea” : TM are „asaltul”. ♦ „încercări”: gr. πειρατήριον poate însemna şi
„ceată de piraţi ori de tâlhari”. TM are „oştiri”.
10.20 „să mă odihnesc” : TM are „să mă veselesc”.
10.21 „înnegurat”: TM are „în umbra morţii”.
10.22 în TM: „Ţinut de întuneric precum bezna însăşi, umbra morţii şi neorânduială,
[unde] şi lumina e ca bezna.” ♦ „şi nici nu se vede viaţă de muritori”: după loan Gură de
Aur, este vorba despre imposibilitatea reîntoarcerii la viaţa muritoare (Comentariu la Iov
X,12).
60 IOV 1!
11
1 Răspunzând, Sophar mineui a zis:
2
„Cel ce vorbeşte multe să şi asculte la rându-i!
Oare vorbăreţul va crede că e drept?
Binecuvântat cel născut din femeie, cel care are viaţă scurtă.
3 Mu folosi cuvinte multe,
pentru că nu are cine să-ţi răspundă.
4 Nu spune: «Curat sunt eu în fapte
şi fară cusur dinaintea Lui.»
5 Dar cum ar vorbi Domnul către tine,
* Şi-ar deschide El buzele spre tine?!
6 Atunci ţi-ar vesti puterea înţelepciunii,
- căci ea va fi de două ori pe cât ai tu -
şi atunci vei şti că ţi-au venit de la Domnul cele cuvenite pentru ce-ai
păcătuit.
η
Vei descoperi tu urma Domnului
sau ai ajuns tu până la capătul lucrărilor Celui Atotputernic?
8 înalt este cerul; şi ce vei face tu?
Despre [cele] mai adânci decât lăcaşul morţilor ce [poţi] să ştii?
11,10 LXX păstrează forma distihului ebraic, dar al doilea stih în TM este: „Cine îl
poate opri?” ♦ „Dacă răstoarnă”: loan Gură de Aur are în plus „sau adună”.
11,12 „măgarul din pustiu”: Augustin comentează astfel acest pasaj: omul este ca măgarul
Λ ____
din pustiu, dornic de libertate, nevrând să fie nici supus, nici domesticit. ♦ In TM, v. 12 e
dificil, prilejuind traduceri foarte diferite; în mare, sensul e apropiat de cel din LXX.
11.14 „în sălaşul tău”: cf. nota la 8,6.
11.15 „vei da jos murdăria”: TM are „vei fi (ca metalul) turnat”, pe care unii îl
interpretează „vei fi tare”, iar alţii, „vei fi curăţit de impurităţi”.
11.16 Sophar insistă asupra ideii că nenorocirile lui Iov sunt din cauza păcatelor pe care
Ic-a săvârşit, şi de aceea îl îndeamnă să se îndrepte. ♦ „şi nu-ţi va mai fi groază” : nu
apare în TM.
11.17 TM are: „Mai sus decât amiaza se va înălţa viaţa ta şi întunericul va fi ca zorii.”
11,19 Al doilea stih în TM: „Şi mulţi [vor veni] să-ţi îmblânzească faţa.”
62 IOV 12
12
1Atunci Iov, răspunzând, a zis:
2 ,Aşadar, [numai] voi sunteţi oameni;
fără-ndoială cu voi va pieri şi înţelepciunea!
3 Dar şi eu am o inimă la fel ca voi.
4 Căci omul drept şi fără pată ajuns-a de batjocură;
3 fusese rânduit ca la vremea [hotărâtă] să cadă sub alţii
şi casele să-i fie prădate de nelegiuiţi.
6 Totuşi nimeni să nu se încreadă că, rău fiind, rămâne fără vină
- aceia care-L mânie pe Domnul,
ca şi cum nu va fi o judecată şi pentru ei,
7 Ci întreabă dobitoacele, dacă-ţi vor spune,
şi păsările cerului, dacă-ţi vor da de ştire;
8 povesteşte pământului, de-ţi va vorbi,
* şi-ţi vor lămuri [toate] peştii mării.
9 * Cine nu a ştiut din toate acestea
12.3 „inima” este, în Biblie, organul inteligenţei, al reflecţiei. ♦ TM are două stihuri în
plus la sfârşit: „Cu nimic nu sunt mai prejos decât voi. Cine oare nu ştie acestea?”
12.4 „ajuns-a de batjocură” : în gr, χλεύασμα; la loan Gură de Aur: χλασμόν. ♦ „omul
drept”: Iov se prezintă ca fiind drept, ştiind că nu a făcut rău nimănui. Pentru Augustin,
acest „om drept” este Hristos (Annotationes in lob 12). * TM are două stihuri în plus la
început: „De râs pentru tovarăşii săi e cel care strigă către Dumnezeu şi [odinioară] îi
răspundea” - text dificil cu interpretări multiple.
12.5 „să cadă”: la loan Gură de Aur, persoana I singular („să cad”, „casele mele”).
A
♦ Ceea ce i s-a întâmplat aşa trebuia să fie, aşa a fost orânduit de sus. ♦ In TM: „Dispreţ
pentru nenorocire e în gându! celui care o duce bine şi lovitură pentru ce[ căruia îi
alunecă piciorul” - traducere conjecturală a unui text dificil, pentru care s-au propus
multe interpretări.
λ __
12.6 In TM: „Sunt în pace corturile tâlharilor, sunt liniştiţi cei care-L înfruntă pe
Dumnezeu şi chiar cel care crede că-L ţine pe Dumnezeu în mână.”
12,7-8 Grigore cel Mare interpretează astfel aceste versete: „dobitoacele” simbolizează
spiritele leneşe, păsările cerului, spiritele care au înţelepciunea lucrurilor cereşti, peştii
simbolizează oamenii preocupaţi de această lume, pământul reprezintă spiritele care au
înţelepciunea lucrurilor de pe pământ (Moralia in lob XI,5). ♦ „dacă” : TM are „şi”.
12,9 „mâna Domnului”: în TM e singurul loc din Cartea lui Iov în care apare YH W H \n
gura unui personaj, fapt care i-a determinat pe exegeţi să considere v. 9 un citat, even
tual după Is. 41,20, Eroii fiind edomiţi, e firesc să folosească doar numele generice
pentru divinitate, nu şi Numele revelat Iui Moise (Ex. 3,14). ♦ Traducătorul LXX a perceput
metafora „mâinii” ca fiind un element antropomorfic nepotrivit. Expresia se găseşte şt în
IOV 12 63
versetul 10, unde este însă tradusă literal. Atunci când expresia nu trimite la o asociere
concretă, este de obicei păstrată de traducător.
12.11 „urechea”: la loan Gură de Aur apare „mintea”. ♦ „cerul gurii” : litt. „gâtul” . ♦ Vv.
11-12 ar putea constitui o expresie proverbială care se referă la capacitatea de discernere
ce vine o dată cu vârsta. C f Sir. 36,19.
12.12 La loan Gură de Aur apare şi un verb, „se descoperă”. ♦ Versetele 11-12 repre
zintă proverbe. ♦ Dumnezeu posedă înţelepciunea deplină. Omul posedă şi el o oarecare
înţelepciune, dar la el aceasta se formează în timp. Cf. Sir. 1,1: „Toată înţelepciunea este
de la Domnul.”
12.13 Hesychius spune că frumuseţea elementelor create manifestă înţelepciunea lui
Dumnezeu şi puterea Sa cea mare. De la El vin înţelepciunea şi puterea, pentru că
Hristos, după expresia Apostolului Pavel, e „înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu”
(ICor. 1,24), Fiul cel de o fiinţă cu Tatăl. De la El vin înţelepciunea şi puterea, de la El
vine Duhul (Omilii la Iov XV, 12,13). ♦ Grigore cel Mare aplică şi el aceste cuvinte
Fiului lui Dumnezeu (XI, 11).
12.14 Grigore cel Mare (XI, 12) leagă prima parte a versetului de cuvintele psalmistului:
„Dacă Domnul nu zideşte casa, în zadar vor fi trudit cei care o zidesc” (Ps. 126,1),
precum şi de cuvintele din Ecleziast (7,13): „Căci cine va putea să-i îndrepte pe cel pe
care Dumnezeu l-a strâmbat?”
12.15 „îl pustieşte”: în gr. aorist („l-a pustiit”). ♦ Grigore cel Mare înţelege prin „apă”
ştiinţa predicării şi face legătura cu versetul din Proverbe: „Apă adâncă este cuvântul în
inima omului, un râu izvorăşte şi un izvor de viaţă” (Prov. 18,4). De asemenea, mai
interpretează acest cuvânt ca referindu-se la harul Duhului Sfanţ, apropiere posibilă prin
intermediul versetului 7,38 din loan: „Cel care crede în mine, râuri de apă vie vor izvorî
din sânul lui.” Textul lui Grigore are aquas, plural care îl face să vorbească despre cele şapte
daruri spirituale (XI, 14). ♦ La Augustin, apa simbolizează înţelepciunea, iar pământul, pe
om (Annotationes in lob 12).
64 IOV 12
12.16 Al doilea stih în TM: „Şi cel rătăcit şi cel care duce în rătăcire sunt ai Săi.”
12.17 „în robie”: TM are „desculţi”; la fel şi la 12,19 infra. ♦ „Ie ia minţile” : în gr. aorist
(„le-a luat minţile”). ♦ Pasajul 12,17-25 poate fi considerat o aluzie 1a un exil al
populaţiei israelite, în special al tribului lui Iuda. Totuşi trimiterile sunt vagi şi pot fi
aplicate şi altor situaţii.
12.18 Primul stih în TM: „Dezleagă cingâtoarea (măser citit în loc de ntiisâr, „mus
trare”, „îndreptare prin lovituri” - n.t.) regilor”: a dezlega cingătoarea care ţine veşmin
tele ample orientale înseamnă a lipsi pe cineva de libertatea mişcărilor, a-l reduce la
neputinţă. ♦ „cu cingătoare...” : TM are „cu funie/şorţ” : expresie metaforică pentru a
Λ
desemna deportarea. In TM pasajul 12,14-25 prezintă o unitate de ansamblu atât în idee.
St __
cât şi în formă. Intre TM şi LXX sunt diferenţe cantitative şi variante în alegerea
cuvintelor, precum şi lipsuri care afectează dezvoltarea ideilor. Textul ebraic condamnă
slăbiciunea celor puternici, pe când textul grec îi reaşază pe regi pe tronuri (12,18) şi
Λ
13
13.7 TM are: „Oare pentru Dumnezeu vorbiţi cu înşelăciune şi pentru El grăiţi amăgire?”
13.8 în TM: „Oare îi luaţi apărarea (litt. li ridicaţi faţa), oare pentru Dumnezeu grăiţi?”
13.9 Al doilea stih în TM: „Vă puteţi bate joc de El cum vă bateţi joc de un om?”
13.10 „sunteţi părtinitori”: litt. „admiraţi feţele” - semitism.
13.11 „spaimele Lui” : TM are „măreţia Lui”.
Λ __
13.12 In TM: „Zicerile voastre memorabile sunt parabole de cenuşă şi ca o grămadă de
lut argumentele voastre.”
13.13 „să-mi potolesc mânia”: TM are „orice mi s-ar întâmpla”.
13.14 „luându-mi carnea în dinţi”: dinţii înfipţi în carnea proprie sunt o extraordinară
imagine a suferinţei; Hesychius (X V I,13,I3-14a) vorbeşte despre un impuls al „teofori-
Ior” atunci când îi văd pe păcătoşi pălăvrăgind şi atacându-i pe cei drepţi, mai ales sub
pretextul prieteniei. Iov „îşi ia carnea în dinţi” cuprins de mânie din cauza cuvintelor
supărătoare şi false ale prietenilor săi şi vrea să se liniştească. ♦ Pentru Grigore cel Mare
(XI,45). „dinţii” din acest verset pot avea două semnificaţii, pe care le desprinde din Sfânta
Scriptură; pe de o parte pot fi sfinţii predicatori, pe de altă parte, simţurile interioare.
Pentru primul sens citează Cântarea Cântărilor, unde se spune: „Dinţii tăi ca o turmă de
oi tunse care ies din scăldătoare” (Cânt. 4,2). Cel de-al doilea sens este desprins din
Plângeri 3,16: „A zdrobit de piatră dinţii mei şi m-a afundat în cenuşă.” ♦ „şi viaţa (litt.
sufletul) mi-o voi pune în mână” : a-şi pune sufletul în mâini înseamnă a pune în chip
vădit în acţiune intenţia inimii (Grigore cel Mare, Moralia in lob XI,46). ♦ Versetul
conţine locuţiuni proverbiale a căror semnificaţie este că Iov îşi riscă viaţa, că dă totul
pentru tot.
IOV 13 67
De ce Te ascunzi de mine
şi mă socoteşti ca pe un potrivnic?
13.15 Iov nu doreşte înainte de toate să fie eliberat de suferinţe sau să-i fie redată averea,
ci să păstreze intactă mărturia conştiinţei sale, să-i fie reabilitată onoarea înaintea oame
nilor şi mai ales înaintea lui Dumnezeu. ♦ „de vreme ce a şi început”: TM are „nu am
nici o nădejde” .
13.16 „înşelătoria”: TM are „nelegiuitul”.
13.18 Iov imaginează un proces în care are rolul de pârât, iar Dumnezeu, cel de adver
sar. Lipseşte însă un arbitru care să medieze între ei.
13.19 „voi tăcea şi voi pieri”: reprezintă probabil o formă de jurământ folosită într-o
procedură juridică: tăcerea confirmă jurământul, iar moartea este pedeapsa în caz de
sperjur.
13,22 „îţi voi da ascultare”: TM are „îţi voi răspunde”. ♦ Al doilea stih în TM: „Sau eu
voi vorbi şi Tu îmi vei da răspuns.”
13,24 „De ce Te ascunzi de mine”: TM are „de ce îţi ascunzi faţa”; această expresie
referitoare la Dumnezeu avea un sens ritual; cea mai veche formulare care exprima ideea
aducerii unui cult lui Dumnezeu era „a-1 vedea faţa” (Ex. 34,23). Din contră, Dumnezeu
A.
îşi ascundea faţa când era nemulţumit. Acesta era un semn de dezonoare.
68 IOV 13-14
14
1 „Căci muritorul născut din femeie [are] viaţă scurtă şi plină de urgie,
2 ca floarea abia înflorită s-a şi veştejit,
fugit-a precum umbra şi nu dăinuie.
13.25 „vei lua seamă ca la frunza” : litt. „te vei păzi de [unul] ca o frunză”. Jov se
consideră ca o frunză luată de vânt sau ca iarba mişcată de o adiere. Aceste imagini se
regăsesc în poemele asiro-babiloniene. în limbajul biblic ele sugerează soarta celui rău.
♦ Grigore cel Mare spune: „Ce altceva este omul decât o frunză, el care în paradis a
căzut, fiind desprins din pomul (vieţii)?” (X I,59-60).
13.26 Primul stih în TM: „Căci scrii lucruri amare împotriva mea.” ♦ „rătăciri de
tinereţe” : Hesychius (XVI, 13,26-28) explică doctrina despre păcatul originar pornind de
la această expresie. Adam a greşit în tinereţe, când a mâncat hrană dăunătoare. D e aceea,
atât el, cât şi urmaşii lui au fost opriţi să mai mănânce din pomul vieţii aflat în paradis.
Din cauza faptului că Adam a încălcat porunca lui Dumnezeu, tot neamul omenesc ieşit
din el va fi pedepsit. Faptele rele vor atrage pedeapsa asupra noastră, aşa cum s-a în
tâmplat cu Adam, iar faptele bune ne vor salva de blestem şi ne vor elibera de pedeapsă,
aşa cum s-a întâmplat cu noul Adam, prin mijlocirea căruia am obţinut îndepărtarea pri
mei nenorociri.
13.27 „mi-ai prins piciorul în butuc” : asemenea robilor; în gura lui Iov, poate fi o
imagine a paraliziei sale. ♦ „urmele” : litt. „rădăcinile”: Dumnezeu ia amprenta paşilor
lui Iov şi îl urmăreşte aşa cum un vânător ia o urmă.
13.28 Primul stih în TM: „Şi totuşi omul se spulberă ca putregaiul.”
14.1 Pentru loan Gură de Aur în acest verset e vorba de descurajare, nu de tristeţe.
14.2 „nu dăinuie” : litt. „nu se opreşte”. ♦ Grigore cel Mare (XI,68) explică de ce viaţa
omului este comparată cu umbra şi nu cu soarele, care şi el îşi urmează cursul fără
sfârşit, fără a se fixa, fără a fi stabil: pentru că omul a pierdut iubirea faţă de Creatorul
său, a pierdut şi căldura inimii sale şi a rămas în răceala răutăţii sale; fără căldura inimii,
omul fuge ca o umbră.
IOV 14 69
14.3 Primul stih în TM: „Oare nu şi asupra acestuia Ţi-ai deschis ochii?” ♦ „l-ai adus” :
TM are „m-ai adus” .
14.4 Acest verset afirmă impuritatea omului: omul este necurat şi slab înaintea lui
Dumnezeu. Această impuritate radicală este prezentată ca o scuză, ca un fapt de care
Dumnezeu ar trebui să ţină cont. Exegeza creştină a văzut în acest pasaj cel puţin o
aluzie ia păcatul originar; pasajul a fost folosit pentru a susţine doctrina privitoare la
acesta împotriva pelagianismului. Această idee apare şi mai limpede dacă versetul
următor este citit ca o continuare a ideii din v. 4. ♦ Hesychius afirmă că nici un om nu
poate spune „Sunt curat!” cu excepţia lui Hristos, „care nu a săvârşit păcat şi nici vicle
şug nu s-a aflat în gura Lui” (IPt. 2,22). N ici măcar copilul de o zi nu e lipsit de mur
dărie, pentru că nu ştie să facă distincţia dintre bine şi râu şi pentru că are întinarea lui
Adam. Harul noului Adam ne-a făcut să ne dezbrăcăm de vechiul Adam şi ne-a curăţat
murdăria „prin baia renaşterii şi a reînnoirii” (Tit 3,5) (cf. Hesychius, X V II,l4,4-5a).
♦ Vulg. are: Quis potest facere mundum de immundo conceptum semine? Nonne tu, qui
solus es? („Cine poate curăţi ce e zămislit din sămânţă necurată? Oare nu Tu, singurul
care eşti?”). Textul latinesc este astfel explicat de Grigore cel Mare: numai o fiinţă pură
prin ea însăşi are privilegiul de a purifica necurăţia. Omul trăieşte într-un trup coruptibil
şi poartă în el ispitele necurate. Plăcerile trupeşti sunt interpretate ca fiind necurăţie.
Omul zămislit dintr-o fiinţă impură nu poate fi purificat decât de Cel pur prin Sine
Λ
însuşi. Grigore cel Mare vede în acest pasaj o profeţie a lui Iov cu privire la întruparea
Mântuitorului, Cel care nu a fost zămislit dintr-un bărbat şi o femeie, ci îşi are originea
omenească de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria (cf. XI,70).
14.5 „la Tine”: loan Gură de Aur are „la El”; aşa apare şi în Codex Alexandrinus.
14.6 „de la el”: loan Gură de Aur are persoana I singular în acest verset: „de la mine”,
„să mă odihnesc”, „să mă bucur”. ♦ Grigore cel Mare interpretează astfel: „întoarce-Te”
înseamnă „îndepărtează de la el asprimea loviturii Tale!”. Insă, dacă Dumnezeu se înde
părtează, cine se poate odihni, dat fiind că El este odihna şi, cu cât suntem mai departe
de El, cu atât ne pierdem odihna? Primul vers, „întoarce-Te de la el, ca să se odih
nească”, înseamnă: „Opreşte loviturile vieţii şi arată-i bucuria odihnei veşnice” (Moralia
in lob XII,4).
70 IOV 14
text interogativ: „Dacă ar muri. va mai trăi oare...”, soluţie pe care o adoptă şi unii tradu
cători moderni. ♦ Vulg. are la stihul al treilea: exspecto donec ueniat immutatio mea,
„aştept până va veni schimbarea mea”. Grigore cel Mare interpretează aşteptarea schim
bării ca fiind o certitudine a învierii (XII, 17). ♦ TM are: „Dacă omul/războinicul moare,
oaie va mai trăi? Toate zilele slujbei mele ostăşeşti aş aştepta până mi-ar veni schimbul.”
14.15 „Te voi asculta”: TM are: „Ţi-aş răspunde”. ♦ Al doilea stih în TM: „După lucra
rea mâinilor Tale ai tânji.” în TM, acest dor al lui Dumnezeu după făptura Sa l-ar face
să-l caute pe om şi după moarte. Dacă Iov ar şti sigur că Dumnezeu îl va chema, ar aştepta
fără nerăbdare sfârşitul „serviciului militar” (v. 14). Cererea de pe urmă a lui Iov nu este
Λ
„Acum îmi numeri paşii; nu iei seama la păcatul meu?” (Altă interpretare: „(In vreme
ce] acum îmi numeri paşii, [atunci] nu ai mai lua seama la păcatul meu” - c f Terrien).
♦ Dumnezeu ne numără „paşii”, adică faptele, spre a le răsplăti sau pedepsi (Grigore cel
Mare, XII,20).
14.17 Greşelile noastre sunt închise ca într-o „traistă” dacă acţiunile noastre exterioare
nu sunt purificate cu ajutorul pocăinţei (Grigore cel Mare, Moralia in lob XII,20). ♦ Al
doilea stih în TM: „şi albeşti (litt. dai cu vopsea/var) greşeala mea.”
14.18 „se surpă”, „se macină”: viitor în greacă, „se va surpa”, „se va măctna”.
14.19 Hesychius face o alegorie a pietrelor vorbind despre Adam şi Eva. roşi, descom
puşi de apele păcatului şi scoşi din paradis (XVII, 14,18-20). ♦ Versetele 18 şi 19 lipsesc
din LXX. în TM v. 18 şi stihul care urmează alcătuiesc o unitate metaforică, iar partea a
Λ
15
Înţelepciunea personificată din Prov. 8,25, cea care, la facerea lumii, a fost prezentă la
sfatul lui Dumnezeu.
15.8 Primul stih în TM: „Ai [stat şi ai] ascultat cumva la sfatul lui Dumnezeu?”
IOV IS 73
15.11 TM are: „Sunt prea neînsemnate pentru tine mângâierile lui Dumnezeu şi cuvin
tele blânde care ţi se spun?”
15.12 TM are: „încotro te târăşte inima ta şi la ce clipesc ochii tăi?”
15,14 Vulgata a tradus: Quid est homo, ut immaculatus sit?(„Ce este omul, ca să fie
neprihănit?”). ♦ Grigore cel Mare spune că termenul om evocă o fiinţă pământească şi
slabă; spune, de asemenea, că etimologia cuvântului homo este humus (cf. XII,37).
15,17-18 „am văzut” : verbul ebraic echivalat astfel se referă la vederea extatică sau
eshatologică a lui Dumnezeu. ♦ „ceea ce”: plural în greacă, „cele ce”. ♦ „părinţii” : acest
substantiv este în acuzativ plural în LXX (litt. „de părinţii...” - ceea ce nu are logică); la
loan Gură de Aur este în nominativ plural, situaţie prezentă şi în Codex Alexandrinus şi
în alte manuscrise. '
74 IOV 15
16
1 Atunci Iov, răspunzând, a zis:
2 „Am auzit eu multe ca acestea!
Mângâietori de nimic ce sunteţi, toţi!
3 Cum? «Este vreo rânduiaiă în vorbele în vânt?
* Sau ce te va tulbura ca să răspunzi?»
4 Şi eu aş fi [în stare] să vorbesc aşa,
de-aţi fi voi în locul meu;
atunci aş sări la voi cu vorbe,
aş clătina din cap la voi;
5 de-ar fi putere în gura mea,
nu mi-aş cruţa mişcarea buzelor.
6 Căci, de vorbesc, nu mă [mai] doare rana,
15.34 Primul stih, litt. „mărturia nelegiuitului este moartea” . TM are ..căci adunarea
celui nelegiuit e fără rod” .
15.35 TM are: „Zămislesc necaz şi nasc răutate; pântecele [lor] pregăteşte înşelăciune.'’
Acest verset constituie o expresie proverbială. Principiul va fi reluat în Noul Testament,
cu o lărgire eshatologică (Gal. 6,8). ♦ Grigore cel M are interpretează cuvintele lui
Λ
Eliphas ca pe o acuză de ipocrizie pe care acesta i-o aduce lui Iov. Insă în comporta
mentul lui Iov nu a existat duplicitate, el având o inimă simplă şi dreaptă (cf. X II,64).
16.2 Al doilea stih, litt. „mângâietori de rele/ai celor răi sunteţi toţi”.
16.3 In acest verset, Iov pare a reproduce ironic cuvintele prietenilor.
16.4 „Şi eu aş fi [în stare] să vorbesc aşa, de-aţi fi voi în locul meu” : litt. „şi eu aş vorbi
ca voi dacă sufletul vostru ar fi în locul [sufletului] meu” . ♦ A clătina din cap reprezintă
fie un gest de compasiune (Is. 51,19; Ier. 15,5), fie unul de dispreţ sau batjocură (Ps.
22,8; Ecl. 12,18). ♦ Dacă ar fi ei în locul lui Iov şi altcineva ar face ceea ce făceau ei,
atunci şi-ar da seama că nu au nici un drept să facă pe înţelepţii în faţa nenorocirii
altcuiva (loan Gură de Aur, XVI,2).
76 IOV 16
16.7 în TM versetul are două stihuri. Al doilea stih: „Tu i-ai risipit pe toţi cei din jurul
meu.”
16.8 In TM apare un procedeu folosit pe tot parcursul celui de-al cincilea discurs ai lui
Iov; este introdusă prezenţa lui Dumnezeu, interlocutor omniprezent. Monologul urmează
o traiectorie întretăiată, se balansează între persoana a Il-a plural (prietenii lui Iov),
persoana a Il-a şi a IlI-a singular (Dumnezeu) şi chiar persoana a Hl-a plural (un colectiv
nedeterminat). Această oscilaţie de la o persoană la alta şi de la un număr la altul trebuie
să-l fi derutat pe traducătorul LXX, ceea ce a dus la omiterea unor versete în traducere
(cf. Gorea, a d loc.). ♦ în TM: „M-ai înşfăcat şi slăbiciunea mea a ajuns să se ridice ca
martor şi-mi răspunde în faţă.” Este una din interpretările posibile, vv. 7-8 fiind foarte
dificile în ebraică. Unii au propus în loc de kahaşî, „slăbiciunea m ea”, vocalizarea
kehăsî. „mincinosul/calomniatorul meu”.
16.9 „a scrâşnit din dinţi asupra mea” : pentru Augustin, acest gest exprimă acoperirea cu
reproşuri, iar dinţii reprezintă cuvintele (Annotationes in lob 16). ♦ „tâlharilor” : gr.
πειρατώ ν. Codex Alexandrinus are πειρατηρίω ν, care poate însemna şi „încercărilor”.
♦ Al treilea stih în TM: „Vrăjmaşul meu îşi ascute ochii spre mine.”
16.10 Primul stih în TM: „Şi-au deschis larg gura împotriva mea.” ♦ „obrazul” : în
Vulgata şi în Codex Sinaiticus apare „genunchii”. La fel şi la loan Gură de Aur.
16.12 „m-a luat de păr şi mi l-a smuls” : Hesychius îi numeşte pe apostoli „părul Iui
Hristos” - împreună cu ei Hristos era în pace, dar, în momentul pătimirii, ei îl părăsesc
pe Hristos şi se împrăştie (c f XIX, 16,11-12b).
16.13 loan Gură de Aur are „viaţa” în loc de „fierea” .
IOV 16 77
16.15 „Sacul” , veşmânt din stofă grosolană sau din păr, era purtat în semn de doliu sau
de penitenţă. în loc să-l înnoade în jurul şalelor, Iov şi l-a cusut pe piele şi nu-1 va mai
scoate.
16.16 „Pântecele mi s-a pârjolit” : TM are „faţa mi s-a înroşit” . ♦ „umbră” : TM are „um
bra morţii'’.
16.17 „şi rugăciunea mea [este] curată” : Hesychius îl numeşte pe Iov „profet” şi „teo-
for” pentru că el ne-a făcut să vedem pătimirea lui Hristos ca şi cum s-ar fi desfăşurat
înaintea ochilor săi. Suferinţa descrisă în acest capitol îi este aplicată lui Hristos (Omilii
la Iov X IX , 16,16-17).
16.18 După o concepţie străveche, sângele cere răzbunare de la Dumnezeu atât timp cât
nu e acoperit de praf (Gen. 4,10; 37,26; Is. 26,21; Iez. 24,8). Iov se compară cu un om
rănit de moarte şi îşi doreşte ca sângele său să atragă răzbunarea, iar strigătul rugăciunii
sale să fie lângă Dumnezeu. Rugăciunea personificată apare ca martor şi apărător al său.
16.19 „apărătorul” : litt. „cel care ştie împreună cu mine” - acesta poate fi „cel care mă
ştie bine” sau ..martorul meu”. ♦ Vulg. are: Ecce enim in caelo testis mens et cons ci us
meus in excelsis („căci iată, e în cer martorul meu şi părtaşul meu în cele de sus”):
A
Grigore cel Mare aplică aceste cuvinte lui Hristos şi II numeşte pe Tatăl apărătorul din
cer al Fiului (cf. XIII, 27). Şi Augustin consideră că aceste cuvinte se referă la Cel care
încă nu coborâse pe pământ (Annotationes in lob 16).
16.20 în TM: „Prietenii mei îşi râd de mine; spre Dumnezeu varsă lacrimi ochii mei.”
16.21 ,,[0,] de şi-ar putea omul,., şi fiul omului în faţa semenului său” : Augustin spune
că. la venirea Domnului, omul va fi comparat cu El, aşa cum loan Botezătorul a fost
comparat cu Hristos. O astfel de comparaţie ar scoate în evidenţă diferenţa care există
78 [OV 16-17
17
1 „Pier purtat de vânt,
mă rog pentru-ngropare şi n-o aflu.
2 Ostenit cerşesc, şi ce-am făcut?
3 Ci străinii mi-au răpit avutul.
17.2 In TM: „Batjocoritorii nu sunt oare cu mine? împunsăturile lor îmi stăruie în ochi.”
1 7 3 „Să bată palma cu mine” : litt. „să fie legat de mâna mea” . Gestul de a bate palma
cu cineva, gest care se face şi pentru a paria, semnifica o garanţie dată pentru o persoană
aflată în dificultate. Augustin vorbeşte despre o legătură realizată de iubire (Annotationes
in lob 17). ♦ In TM: „Fii Tu chezăşia mea la Tine! Cine va bate palma cu mine?” Stihu
rile notate cu asterisc în vv. 3-5 lipsesc din LXX. La acestea trebuie adăugat şi primul
stih din v. 17,3 care diferă de echivalentul lui teoretic din TM. De altfel şi 17,2 prezintă
un text diferit în greacă de cel în ebraică. Textele concordă începând cu versetul 4. Toate
acestea constituie o dovadă pentru caracterul selectiv al traducerii şi pentru omiterea
voluntară a unor versete. LXX a diminuat textul iniţial pomind de la unele elemente care
existau în ebraică, ignorându-le pe cele pe care nu le putea înţelege, cum ar fi „a bate
palma cu cineva (a lovi palma cuiva)” pentru a ratifica o înţelegere. ♦ Vulg, are: Libera
me et pone me iuxta te; et cuius uis manus pugnet contra me („Eliberează-mă şi
pune-mă lângă tine; şi mâna oricui să lupte împotriva mea”): versetul este interpretat în
cheie hristologicâ de Grigore cel Mare. Hristos, care nu a păcătuit nici cu gândul, nici cu
fapta, a rămas în amărăciune în timpul patimii, dar a fost eliberat prin înviere şi aşezat
de-a dreapta lui Dumnezeu, după înălţarea la cer (Moralia in lob XIII,35).
!0 V 17 79
18
1 Baldad sauchituî a răspuns şi a zis:
·)
din ceea ce se referă la capcane, iar în v. 10 a reţinut numai ideea de capcană, exprimată
la plural. Traducerea prezintă un caracter sintetic, o limitare lexicală, ceea ce dovedeşte
faptul că aceste versete au fost omise în mod voit de traducător.
18.9 loan Gură de Aur are în plus „încercumdu-Γ. ♦ în TM: „Laţul îl va prinde de
călcâi, se va strânge asupra lui capcana.” în loc de ŢMYM, „capcană”, traducătorul în
greacă va fi citit ŢM'YM, „însetaţi”.
18.10 „cale” : plural în greacă, litt. „în drumurile [lui]” .
18.11 loan Gură de Aur are: „Durerile să-l încercuiască şi să-l distrugă.” ♦ „dureri” : TM
are „spaime” . ♦ în TM, „cu foamete...” face parte din v. 12.
18.12 în TM: „Foamea îi macină tăria şi nenorocirea se aşază în coasta lui.”
18.13 în TM: „îi roade bucăţi de piele şi-i roade mădularele întâiul născut al morţii
(= ciuma sau altă nenorocire - n.t.).” ♦ Vulg. are Deuoret pulchritudinem cutis eius et
consumat brachia illius primogenita mors, „Să sfâşie frumuseţea pielii lui şi să-i mistuie
braţele moartea întâi născută” : Grigore cel Mare interpretează frumuseţea pielii ca
desemnând gloria trecătoare (o strălucire aparentă a pielii). Moartea este păcatul, care
desparte sufletul de viaţa interioară şi i-o distruge (cf. XIV, 19).
18.14 „casă” : cf. nota la 8,6. ♦ în TM: „Va fi smuls din cortul lui, din siguranţa Iui şi
târât spre regele spaimelor.” „Regele spaimelor” este o personificare mitică, stăpânind
asupra duhurilor rele, ca zeul sumerian şi akkadian Nergal, zeu al infernului, corespon
dent al zeului grec Pluto.
18,15-16 Verbele sunt toate la viitor, care însă poate avea şi sens de iusiv. ♦ „Să locu*
iascâ-n cortul lui în noaptea lui” : loan Gură de Aur are: „Va locui în cortul lui, în trupul
lui.” ♦ „în noaptea lui” - TM are o vocalizare (belî-lo) care dă sensul „în locul Iui”, citită
de traducătorul în greacă b*-leyld, „în noaptea lui”. Alţii, cu o uşoară modificare, au
văzut aici numele demonului feminin Lilith din mitologia babiloniană, care νβ fi cunos
cut şi în legendele ebraice (c f, e.g., Is. 34,14).
16 * Rădăcinile să i se usuce de jos,
* şi de sus recolta lui să cadă.
17 Amintirea să i se piardă pe pământ,
* şi numele lui - scos afară.
18 Să fie-mpins de la lumină la-ntuneric.
19 Nu va [mai] fi cunoscut în poporul său,
nici nu va fi păstrată casa lui sub cer,
ci-n ale sale alţii vor trăi.
20
Pentru el oitat-au cei din urmă,
pe cei dintâi uimirea i-a cuprins.
21 Acestea sunt casele nelegiuiţilor,
acesta e locul celor care nu-L cunosc pe Domnul,”
19
19,4a „sunt nepotrivite” : litt. „nu [sunt] la vremea lor” . Stihul'nu apare In TM. ♦ loan
Gură de Aur comentează versetul astfel: Iov face o concesie pentru a continua discuţia,
ca şi cum ar zice: „Chiar dacă aş fi păcătos, voi n-ar trebui să mă insultaţi, ci să-mi
respectaţi nenorocirea·” (XIX,3).
19.6 „împotriva m ea”: Hesychius îl vede în aceste cuvinte pe Hristos în suferinţă, a
cărui imagine este Iov. încercarea prin care trece Iov vine de la Dumnezeu, pentru că Iov
prefigurează suferinţele Fiului îngăduite de Tatăl (cf. XIX, 19,6). ♦ Al doilea stih în TM:
Λ
Λ ____
19.17 In TM: „Răsuflarea mea îi e străină nevestei mele şi nesuferit sunt pentru fiii
pântecelui meu.” Iov pare a afirma că mai are fii. dar la 1,19 se spune că au murit. S-au
căutat diverse soluţii. Raşi interpretează: „Cei pe care i-am crescut în casa mea ca pe fiii
mei.” Mai mulţi interpretează „fiii născuţi din acelaşi pântece” şi înţeleg ca referindu-se
la fraţii lui Iov. Traducătorul LXX a presupus nişte fii de la eventuale concubine.
Exegeţi moderni preferă să înţeleagă literal textul, contradicţia părându-le nerelevantă
din punct de vedere poetic. Iov îşi exprimă durerea prin imagini ce intră în tiparul firesc
al lamentaţiei (cf, de ex., Ravasi, ad loc.).
19.18 Primul stih în TM: „Până şi băi etanii mă dispreţuiesc.”
19,20 După Hesychius (X X II,19,20), cuvintele acestui verset se referă la misterul lui
A.
Hristos şi, mai precis, la misterul Euharistiei. întreg neamul omenesc trebuie numit, pe
drept cuvânt, „pielea” Sa, mai ales Bisericile şi adunările lor. în ele şi pentru ele, carnea
lui Hristos nu putrezeşte, pentru că trupul Său nu a văzut putrezirea (c f Ps. 15.10). Dar,
prin coborârea Sa din ceruri în vederea pătimirii, a fost împărţit ca hrană oamenilor.
♦ Vulg. are Pelli meae, consumptis carnibus, adhaesit os meum, „De pielea mea, după
ce mi s-a mistuit carnea, s-a lipit osul meu” : pentru Grigore cel Mare {XIV.57) oasele
desemnează forţa trupească, iar carnea, slăbiciunea. Hristos ^ biserica sunt una, de
Λ
aceea oasele II reprezintă pe Domnul, iar carnea îi reprezintă pe ucenici, care în momen
tul pătimirii au avut o înţelepciune slăbită. Pielea reprezintă femeile sfinte care îl slujeau
pe Domnul în treburile exterioare.
IOV 19 85
sclavie (Lev. 25,48). Acest termen Ii este aplicat lui Dumnezeu, care îşi va elibera
poporul din sclavia Egiptului (Ex. 6,6; 15,13) sau din exil (Îs. 43,14; 44,6.24) şi care îl
răzbună în virtutea legământului. Dumnezeu este go ’el-ul persoanelor pe care le scapă
de la moarte (Ps. 103,4), cărora le apără drepturile împotriva asupritorilor, este g o ’el-ul
orfanilor (Prov. 23,10-11; Ier. 50,34). Acest termen I-a fost aplicat lui Mesia de către
iudaismul rabinic.
19,25-27 în TM: ,,25 Eu ştiu că răscumpărătorul meu este viu şi cel de pe urmă peste
ţărână se va ridica 26 şi după ce pielea mi se va destrăma (textul ebraic e aici neclar -
0*7 _ Λ A
n.t.), din trupul meu II voi privi pe Dumnezeu. Eu însumi II voi privi şi ochii mei II
vor vedea şi nu un străin / şi El nu va fi străin; rărunchii se mistuie înlăuntrul meu.”
♦ Aceste versete reprezintă un text obscur care a constituit obiectul a numeroase inter
pretări. Exegeza Părinţilor Bisericii până la Ieronim se sprijină pe textul grecesc. Mai
mulţi Părinţi folosesc pasajul într-un context în care vorbesc despre învierea trupurilor.
Nu se poate determina dacă înţeleg textul în sens literal sau în sens spiritual. Versetul 26
conţine verbul grec άναστήσαι (άνίστημι) care înseamnă în limbaj creştin „a învia”, dar
care îşi poate păstra şi sensul de „a ridica, a reface”. Clement Romanul citează acest text
alături de Ps. 3,6. Chirii al Ierusalimului îl alătură fragmentului Iov 14,7-10. Sunt însă
Părinţi care înţeleg altfel acest text. Iustin, Irineu, Tertulian nu folosesc acest pasaj atunci
când tratează despre înviere. loan Gură de Aur a avut o atitudine ezitantă din cauza
dublei interpretări care se poate da cuvântului άνάστασις, „ridicare, înviere” . El spune
despre Iov că nu ar fi cunoscut doctrina învierii, pentru că se simte prea copleşit de
nenorociri (c f V II,5). într-un alt loc afirmă că Iov cunoştea doctrina învierii trupurilor,
pe care însă o înţelegea ca pe o eliberare de nenorociri ( c f X IX ,12). Ieronim a redat
astfel acest pasaj: Scio enim quod redemptor meus uiuat et in nouissimo de terra surrec-
turus sim et rursum circumdabor pelle mea et in carne mea uidebo Deum quem uisurus
sum ego ipse et oculi mei conspecturi sunt et non alius reposita est haec spes mea in
sinu meo, „Căci ştiu că răscumpărătorul meu e viu şi în [ziua] de pe urmă mă voi ridica
din pământ şi iarăşi voi umbla în pielea mea şi în trupul meu îl voi vedea pe Dumnezeu,
fS A
pe care II voi vedea eu însumi şi ochii mei II vor privi şi nu altul: această nădejde e
aşezată în sânul meu”. Ieronim afirmă, pornind de ia acest text, că Iov profeţeşte aici
despre învierea trupurilor într-un mod cum nimeni nu a mai făcut-o vreodată. Exegeza
86 IOV 19-20
20
1Răspunzând, Sophar mineul a zis:
2 „Nu mă gândeam că astfel vei răspunde la acestea,
sa fixată în Vulgata a dominat mult timp exegeza creştină. La Augustin se găseşte un alt
text: Scio enim quia aeternus est qui me resoluturus est. Quorum ego mihi conscius sum.
Quae oculus meus uidit et non alius. Nemo scit quid agatur in hornine, nisi spiritus qui
in ipso est. Ei omnia mihi consumata sunt in sinu, „Căci ştiu că este veşnic Cel care mă
Λ
va dezlega. îmi dau seama de acestea. Ochiul meu le-a văzut şi nu altul. Nimeni nu ştie
ce se petrece în om, decât duhul care este în el. Şi toate s-au mistuit în sânul meu” . De
aceea Augustin nu face referire la înviere. Spre deosebire de el, Grigore cel Mare,
pornind de la textul Vulgatei, afirmă că Iov, spunând „Răscumpărător”, se referă la
Acela care, după ce a creat toate, vrând să ne elibereze din robia celui rău, a apărut
printre noi Întrupându-Se şi ne-a eliberat de moartea cea veşnică prin învierea Sa. Iov
este martor al învierii proprii şi le promite tuturor că vor învia şi ei la rândul lor ( cf.
Moralia in lob XIV,67-79). ♦ Şi Hesychius dă o interpretare hristologică acestor versete,
considerând că sunt o profeţie a lui Iov despre învierea Domnului. Trupul Său care a
îndurat suferinţele pătimirii va învia (cf. XXIII, 19,25-26a). ♦ „în sân” : pentru că apare
fără adjectiv posesiv, unii interpretează „din sânul mamei” .
19,28-29 In TM: ,,28 Când veţi zice: «Cum să-l prigonim?» şi rădăcina pricinii se află în
m in e .29 Temeţi-vă pentru voi de tăişul săbiei, căci mânia [aduce] pedepsele săbiei (trad,
conj. - n.t.), ca să ştiţi că este o judecată” - text dificil, pentru care s-au propus nume
roase interpretări şi emendări de amănunt, ideea generală rămânând însă aceeaşi.
19,29 „amăgire” : gr. επικ ά λυμ μ α , litt. „acoperământ”, „văl” . loan Gură de Aur are
Ju d e c a tă ” , ♦ „şi-atunci vor şti unde-[i] plămada lor” : loan Gură de Aur are „şi atunci
vor înţelege că puterea lor nu va mai fi” . ♦ „plămada” : litt. „substanţa” .
20,2 „vei răspunde” : litt. „vei combate” . ♦ în TM: „Aşadar, neliniştile mele mă fac să-ţi
răspund şi de aceea sunt nerăbdător.” începând cu primul verset al noului discurs al Iui
IOV 20 87
Sophar (20,2) textul LXX iar nu coincide cu I'M . în textul ebraic, personajul se arată
zbuciumat în interior şi nu mai poate rezista; în greacă, versul iniţial are rolul de a
asigura legătura cu discursul precedent.
20.5 „prăbuşire groaznică” : TM are „scurtă” . ♦ „pierzanie” : TM are „de o clipă” .
20.6 „darurile lui...” : începând cu acest verset, se trece la singular, vorbindu-se despre
„nelegiuit” în mod generic. TM are „înălţimea lui” . ♦ , je rtfa ” : TM are „capul” .
20.7 Primele două stihuri în TM: „Precum murdăria lui, pentru totdeauna se va nimici.”
20.9 „nu-1 va mai vedea” : litt. „nu va mai adăuga/continua” - semitism.
20.10 în TM: „Fiii lui vor căuta bunăvoinţa celor săraci (sau, cu o altă nuanţă de sens a
verbului, «îi vor despăgubi pe săraci» - n.t.) şi mâinile lui să dea înapoi avutul lui.”
20.11 Din LXX lipsesc vv. 11-13 şi al doilea stih din v. 14. Probabil că traducătorul a
considerat imaginile senzoriale, descrise în cele mai mici detalii, ca şi materializarea
râului precum şi metafora gustativă aplicată acestei noţiuni abstracte ca fiind elemente
obscure şi inutile (Gorea, a d loc., p. 119).
88 IOV 20
20.14 Primul stih în TM: „Hrana i se răscoleşte în măruntaie.” ♦ loan G ură de Aur are în
plus „şi suferinţă” .
20.15 loan Gură de Aur are „un înger al morţii”, variantă prezentă şi în Codex
Alexandrinus, ♦ în TM: „A înghiţit avuţie şi o varsă, Dumnezeu îi va face s-o arunce din
pântece.”
A ____
20.16 „Venin” : litt. „mânie” . ♦ In TM, verbele de la vv. 16-17 au valoare declarativă, nu de
imprecaţie; la fel şi de la vv. 23 la 28. Dacă în TM vorbitorul se mulţumeşte să enumere
pedepsele păcătoşilor, în LXX el pare a le dori cu o anumită satisfacţie răutăcioasă.
20.17 în TM: „Nu va vedea pâraiele, râurile şi torenţii de miere şi de smântână.”
A
21
1 Atunci Iov a răspuns şi a zis:
2 „Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele,
ca să nu-mi fie aceasta mângâierea de la voi!
3 Ridicaţi-mă, iar eu voi vorbi,
şi apoi nu veţi mai râde de mine.
4 Cum? Oare cu un om este cearta mea?
Sau pentru ce să nu-mi arăt mânia?
5 Privind la mine, minunaţi-vă
şî mâna duceţi-o la gură!
6 Numai când îmi aduc aminte, mă şi tulbur
20.25 în TM: „El smulge [săgeata] şi ea iese din spinarea lui, şi un fulger din fierea lui,
şi vin peste el spaime.”
20.26 „să-l mistuie”: litt. „îl va mistui”. ♦ în TM: „Toată bezna se ascunde în comorile
lui, îl mistuie foc neaprins [de nimeni], nimiceşte ce a rămas în cortul lui.”
20.27 în TM: „... dezvăluie..,, se ridică...”
20.28 în TM: „Câştigul casei se va duce ca revărsările [apelor] în ziua mâniei Lui.”
20.29 Al doilea stih în TM: „şi partea hotărâtă lui de la Dumnezeu.”
21.2 „să nu-mi fie”: TM are „să-mi fie”.
21.3 „Ridicaţi-mă” : TM are „Răbdaţi-mă”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi după ce voi
vorbi, bate-ţi joc de mine!”
21.5 ,.la gură”: litt. „la obraz”.
21.6 „mă şi tulbur”: litt. „sunt agitat”. ♦ „chinurile”: TM are „cutremurare”. ♦ loan Gură
de Aur atrage atenţia că iov îşi scoate în evidenţă chinul ca să fie limpede că el e cauza
cuvintelor cumplite care vor urma (c f XXI,2).
90 IOV 21
minimalizează rolul lui Dumnezeu, Ii neagă utilitatea, pretind că demersul unei întâlniri
cu Dumnezeu ar ţine de iniţiativa lor. LXX ignoră acest verset probabil pentru că tradu
cătorul nu a vrut să redea aceste afirmaţii ireverenţioase la adresa lui Dumnezeu.
21,17-21 în TM sensul este diametral opus, întrucât cele spuse sunt sub formă de între
bare retorici Textul grec oferă o lectură fără interogaţie. Ceea ce în ebraică era interoga
ţie cu răspuns implicit negativ devine în LXX afirmaţie efectivă: cei răi vor fi pedepsiţi.
IOV 21 91
22
21*50 „Ziua nimicirii” şi „ziua mâniei” sunt două expresii care desemnează judecata Iui
Dumnezeu. ♦ în TM: „Căci în ziua nenorocirii cei rău este cruţat, în ziua urgiilor sunt
puşi la adăpost.”
21.32 „a stat de veghe”: veghează de deasupra mormântului sub forma unei stele, a unei
statui sau printr-o inscripţie care-i ameninţă pe profanatori.
21.33 „pietricelele” : TM are „bulgării [de ţărână]”. Imaginea este a unui alai funerar:
ticălosul are parte de onoruri chiar şi după moarte.
21.34 Al doilea stih în TM: „Din răspunsurile voastre rămâne doar falsitate.” ♦ loan
Gură de Aur are „nimic de la voi să nu mă inspire”.
Λ A
22.2 In TM: „Oare lui Dumnezeu Ii e de folos vreun om? Cel chibzuit îşi este de folos
[doar] sieşi.”
22.3 Al doilea stih lipseşte din LXX. Prima parte a v. 3 din greacă traduce primul stih
din ebraică, iar a doua parte redă adsensum stihul al doilea.
22.4 Primul stih în TM: „Oare pentru frica ta te va mustra?”
IOV 22 93
22.8 „Ai căutat la faţa.·..”: litt. „te-ai minunat de faţa” - Le. „ai fost părtinitor”.
22.9 Al doilea stih în TM: „Şi braţele orfanilor au fost strivite.”
22.10 „te-a tulburat” : gr. σπουδάζω, „a se zori”, „a lua bine seama”, „a tulbura, a
deranja”; „a se îngrijora/înfricoşa”. ♦ „război îngrozitor” : TM are „spaime neaşteptate”.
22.11 Apele au un simbolism paralel cu cel al întunericului. ♦ „pe când dormeai”: nu
apare în TM.
22.12 în TM: „Oare Dumnezeu nu e în înaltul cerului? Priveşte bolta de stele cât sunt de
înalte!”
22,13-16 Aceste versete lipsesc din LXX, astfel încât vv. 12-17 ar trebui citite în conţi-
A Λ
nuitate. In ebraică nu există nimic comun între vv. 12 şi 17. In schimb, versiunea greacă
este mai coerentă în trecerea de la v. 12 la 17.
22.14 „nu va fi văzut” : TM are „nu va vedea”.
22.15 „necinstiţi”: loan Gură de Aur are „cinstiţi”. Cuvântul apare astfel în cele mai
multe manuscrise şi reprezintă o greşeală foarte veche.
22.16 Apele care se revarsă pot constitui o trimitere la potop, dar autorul se poate referi
şi ia alte dezvoltări ale acestei teme vechi în tradiţia populară.
22.17 Primul stih în TM: „Cei care-I spun lui Dumnezeu: «Întoarce-Te de la noi!».”
94 IOV 22
«
23
22,26 în TM: „Atunci te vei desfăta întru Cel puternic şi vei ridica spre Dumnezeu faţa ta.”
22.28 Primul stih în TM: „De iei o hotărâre, îţi va izbândi.”
22.29 La loan Gură de Aur primul stih este: „Pentru că te-ai smerit vei spune: «M-am
îngâmfat»”, variantă prezentă şi în alte manuscrise ( Vaticanus, Sinaiticus, Alexcmdrinus).
♦ în TM textul e la fel de neclar. Unii interpretează: „Pe cei trufaşi îi smereşte.” ♦ Vv.
29-30 nu se găsesc în LXX. în TM aceste versete constituie încheierea unui discurs
moralizator.
22.30 în TM, text dificil, pentru că are o negaţie. BJ interpretează: „îl va elibera şi pe cel
care nu e nevinovat şi el va fi izbăvit prin mâinile tale curate.” Alţii înţeleg: „El îl va
elibera pe cel nevinovat, iar tu vei ft izbăvit de curăţia mâinilor tale.”
23.2 Primul stih în TM: „Şi azi plângerea mea e răzvrătire.” ♦ „mâna Lui” : TM are
„mâna mea”. loan Gură de Aur are: „Din mâinile mele îmi vine învinuirea şi mâna Lui
mă [apasă] cu greutate, eu gem în sinea mea.”
23.3 în TM: „O, dac-aş şti unde să-L găsesc, dac-aş putea ajunge la sălaşul Lui!”
23,6 Al doilea stih în TM: „Nu, ci mă va lua în seamă negreşit.”
96 IOV 23
23.7 „capăt” : loan Gură de Aur interpretează gr. τέλος cu sensul de „moarte”. Termenul
mai înseamnă „sfârşit, scop”. în textul biblic mai apare de câteva ori. Iov doreşte să
moară, dar nu se sinucide. loan Gură de Aur interpretează acest verset astfel: „Ceea ce
voiam era să mor” (cf. XXIII,3). ♦ în TM: „Acolo, un [om] drept s-ar lămuri cu El, aş fi
achitatΛ
pentru totdeauna de Judecătorul meu.”
23.8 In TM: „Iată, merg înainte/spre răsărit (cf. nota la 18,20 - n.t.) şi El nu este; şi
înapoi/spre apus şi nu-L zăresc.”
23.9 în TM: „La stânga/la miazănoapte, unde lucrează, şi nu-L văd; se ascunde în
dreapta/la miazăzi, şi nu-L văd nici acolo.” ♦ Acest verset lipseşte din textul LXX, dar
absenţa lui nu creează un vid in continuitatea ideilor din textul grecesc, care diferă în
interpretare de TM începând cu v. 7. La v. 8 textul ebraic conţinea repere spaţiale:
înainte-înapoi, care au fost interpretate de traducătorul grec în sens temporal. Din
această cauză simetria dreapta-stânga nu prea avea sens în noul context al LXX. Absenţa
v. 9 din LXX se datorează omisiunii voluntare a traducătorului (c f Gorea, a d loc.).
23.10 Al doilea stih în TM: „Dacă m-ar încerca, aş fi aflat precum aurul.”
23,11-12 loan Gură de Aur are: „Voi umbla întru poruncile Lui, căile Lui le-am păzit şi
nu mă voi îndepărta de poruncile Lui şi nu le voi încălca, pentru a nu muri.” ♦ Primul
stih din v. 11 în TM: „Piciorul meu s-a prins de urma Lui.”
23,13 „a judecat astfel”: TM are „e dintr-o bucată”.
23,15 Versetul 14 lipseşte din LXX. Ediţiile post-origeniene au perpetuat o greşeală de
apreciere adăugând încă o dată v. 15, deja prezent, în locul versetului 14. Dubletul care
rezultă A(15a) nu rezolvă absenţa v. 14, ci doar restabileşte un echilibru de ordin can-
titativ. In TM v. 14 continuă o gradaţie de la general la specific, trecându-se de la un
registru imprecis, nedeterminat (în v. 13), la un caz individual: „Căci El va executa
sentinţa mea, ca şi pe multe altele [care sunt] Ia El.”
IOV 23-24 97
24
23,17 Acest text sugerează aspectul spiritual al întunericului care îl apasă pe Iov. ♦ In
TM versetul este la fel de obscur. Se poate înţelege că Iov regretă că nu a fost eliberat
prin moarte înainte de ceasul cumplit al întunericului (cf. BJ, nota ad loc.).
24.1 Acest prim verset al capitolului este enigmatic şi se leagă cu greu de următoarele.
Λ
Al doilea stih din primul verset lipseşte din LXX. ♦ In TM: „De ce unele vremuri nu sunt
ascunse/puse deoparte de Cel Puternic şi cei care-L cunosc nu-I văd zilele?” Dorinţa ex
primată aici ar fi ca Dumnezeu să mai aibă o rezervă de zile după moartea omului pentru
a-Şi împlini dreptatea (cf. BJ, nota a d loc.). ♦ loan Gură de Aur are: „De ce, Doamne,
oamenii nelegiuiţi au scăpat de ceasul [lor]?”
24.2 „nelegiuiţii”: în TM subiectul e subînţeles.
24.3 „catârul” : litt. „animalul de povară"’.
24.4 At doilea stih lipseşte din LXX. Traducătorul l-a omis pentru că s-ar fi produs o
incoerenţă între acesta şi primul stih.
24.5 „pe ogor”: TM are „în sălbăticie/pustiu”. ♦ Ultimele două stihuri în TM: „Ies Ia
munca lor din zori, căutând hrană; în pustietate îi este pâinea pentru copii.” ♦ Versetul
reprezintă un exemplu de deviere de sens ca urmare a condensării cuvintelor. Pe lângă
acest lucru, textul ebraic prezenta dificultăţi cauzate de prezenţa singularului 15 („îi”).
^ . Λ A ^ ^
24.6 In TM: „îşi taie spice în câmp (sau cu o corectură: «spicuiesc în câmpul nelegiui
tului» - rt.t.), rup ciorchinii rămaşi în via celui rău.”
98 IOV 24
24.7 în TM: „Goi înnoptează, din lipsă de veşminte, şi n-au învelitoare când e frig.”
24.8 Subiectul subînţeles se schimbă şi este vorba, evident, de victimele nelegiuiţilor.
Variaţia de subiect intervine şi mai departe: de la v. 9 sunt din nou „nelegiuiţii”. în TM,
însă, de la 5 la 8 şi apoi în 10-11 e vorba de suferinţele celor săraci. Primul stih din v. 8
lipseşte din LXX, iar trecerea de la v. 7 la v. 8 se face firesc. Probabil că stihul a fost
ignorat în traducere din cauza prezenţei în ebraică a unui cuvânt rar, zerem, „averse”.
♦ „s-au chircit lângă piatră” : litt. „au îmbrăţişat piatra”.
24,10-11 în TM: „,0 Goi umblă, fără veşminte, şi, flămânzi, cară snopii. 11 în îngrăditura
lor (= nelegiuiţilor - n.t.) storc untdelemn; calcă teascuri şi sunt însetaţi.”
24,12-13 în TM: ,.12 Din cetate gem muribunzii şi sufletul celor răniţi strigă după ajutor,
iar Dumnezeu nu ia seama la mişelie. Unii sunt răzvrătiţi împotriva luminii: calea ei
nu au cunoscut-o...”
24.14 în TM: „O dată cu lumina se scoală ucigaşul şi-l omoară pe cel sărac şi lipsit, iar
noaptea el devine hoţ.”
24,14-18 Fragmentul de la stihul al doilea din v. 14 până la primul din v. 18 lipseşte din
Λ
textul LXX. Primul stih din v. 14 nu corespunde textului ebraic („In xori se scoală ucigaşul
şi îl ucide pe cel sărman şi sărac”). Conţine referinţa la fapte, cu ideea pedepsei divine,
şi menţionează întunericul. Se pare că acest verset sintetizează fragmentul 24,14-17,
Ideea pedepsei divine va fi sugerată de v. 19 şi de următoarele (c f Gorea, a d ioc ).
24.15 La loan Gură de Aur stihul al treilea este: „Şi a pus un văl pe faţa ta.”
]OV 24 99
24
Fiindcă trufia lui pe mulţi i-a chinuit;
dar s-a ofilit precum în arşiţă o nalbă
sau precum spicul care cade singur de pe pai.
25
Iar de nu, cine [poate] zice că eu spun minciuni
* şi cine va socoti de nimic cuvintele mele?”
25
1 Baldad sauchitul a răspuns şi a zis:
2 „Cu ce să încep decât cu frica [ce vine] de la El,
Cel care faureşte-ntregul în înalt?
Crede cineva oare că e răgaz pentru tâlhari?
Peste cine nu va veni capcană de la El?
4 Cum va fi drept vreun muritor în faţa Domnului?
Sau cum s-ar curaţi născutul din femeie?
5 De-i porunceşte lunii [Domnul], [ea] nu [mai] străluceşte,
iar stelele nu sunt curate dinaintea Lui.
6 Vai, omul [e] putreziciune
şi fiul omului, un vierme.”
26
1 Atunci Iov a răspuns şi a zis:
25.2 TM are: „Cârmuirea şi spaima sunt la El; El face pace în înălţimile Sale.” ♦ Primul
stih. litt. „căci ce preambul/vorbire decât frică de la El”.
Λ
25.3 TM are: „Ii poate număra cineva oştirile? Şi peste cine nu se ridică lumina Lui?”
25.5 loan Gură de Aur are în plus: „Cel care îi spune soarelui să nu se ridice şi e! nu se
/V
ridică.” ♦ In TM: „Iată, până şi luna nu străluceşte şi stelele nu sunt curate în ochii Lui.”
25.6 Stihul al doilea este marcat cu asterisc în ediţia Ziegler. ♦ „Vai...” : TM are: „Cu atât
mai puţin...”
26,1 De la capitolul 26 până la 31 ţine discursul lui Iov, întrerupt de două momente de
tăcere, la sfârşitul capitolelor 26 şi 28. Cele două opriri sunt marcate de o formulare care
are menirea de a relansa discursul (27,1 şi 29,1): „Iov a mai adăugat la vorbirea sa şi a
zis.” Tăcerea apare de mai multe ori în cartea lui Iov. Mai întâi sunt cele şapte zile şi
şapte nopţi de tăcere ţinute de cei trei prieteni în momentul întâlnirii (2,13). Apoi, trecerea
de la un interlocutor la altul e marcată de momente de aşteptare, de ezitare, necesare
pentru realizarea reciprocităţii. Elius, care vorbeşte din capitolul 32, are şi el trei momente
de tăcere. Dumnezeu vorbeşte în capitolul 38 şi discursul Său este întrerupt de momente
de tăcere. Domnul încetează sâ vorbească (39,30) şi îl invită pe Iov să-I răspundă (40,1).
(OV 26 101
A _____ Λ
26,2-3 In TM : „ [Frumos] l-ai mai ajutat pe cel fără putere, ai izbăvit braţul cel fără
tărie!3 Cum l-ai mai sfătuit pe cel fără înţelepciune şi belşug de iscusinţă ai arătat!”
26,5-14 în TM fragmentul face parte din discursul lui Iov, dar unii comentatori (BJ,
Ravasi, Terrien) consideră că s-a făcut o deplasare în text şi ar trebui aşezat la sfârşitul
discursului lui Baldad de la cap. 25.
26,5 TM are: „Umbrele celor morţi ( f p h ă Im) tremură sub ape şi sub locuitorii lor."
26.12 „balaurul [din adâncuri]” : litt. „monstrul marin”, „chitul”.
26.13 TM are: „Suflarea Lui a limpezit cerurile, mâna Lui a străpuns şarpele fugar.”
Traducătorul LXX a evitat şi aici antropomorfismul.
26.14 Ultimele două stihuri în TM: „Şi ce murmur de cuvânt auzim noi la El? Dar
tunetul faptelor Lui de putere cine îl va înţelege?”
102 iOV 27
27
I Ιον a mai adăugat la vorbirea sa şi a zis:
" „Viu este Domnul, care astfel m-a judecat,
Cel Atotputernic, care mi-a amărât sufletul:
‘ cu adevărat, cât timp suflarea se mai află-n mine
şi duh de la Dumnezeu îmi va mai străbate prin nări,
4 nu vor rosti buzele mele nelegiuiri,
nici sufletul meu nu va chibzui nedreptăţi.
5 Departe de mine să vă dau dreptate, până ce voi muri;
căci nu mă voi despărţi de nevinovăţia mea.
6 Ci, ţinându-mă de dreptate, nu-i voi da drumul;
căci nu ştiu în sinea mea să fi făcut lucru nepotrivit.
7 Ci, mai degrabă, de s-ar prăbuşi duşmanii mei precum nelegiuiţii,
şi cei care se ridică împotriva mea, precum cei fără de lege.
8 Căci ce nădejde este pentru nelegiuit de se ţine [de ea]?
S-a încrezut el oare în Domnul [şi] va fi mântuit?
9 Ruga lui o va asculta oare Domnul?
Sau, când vine peste el necazul,
10 are cumva îndrăzneală înaintea Lui?
Iar dacă-L va chema, El îl va [şi] asculta?
II Dar acum vă voi vesti ce este-n mâna Domnului;
despre cele ce sunt la Atotputernicul nu voi minţi.
12 Iată, acum toţi ştiţi că adăugaţi deşertăciuni peste deşertăciuni.
27.1 „vorbirea”: gr. προοίμιον, litt. „introducere”, „preambul”, dar şi „poem scurt”.
Traduce aici (şi la 29,1) ebr. măşâl, „proverb”, „parabolă”, „zicere”, loan Gură de Aur
(Χ Χ ΪΧ .1) spune că acest cuvânt sugerează că Iov o ia de la capăt.
27.2 „astfel m-a judecat”: TM are „îmi refuză judecata”.
27.4 „sufletul meu nu va chibzui” : TM are „limba mea nu va murmura”.
27.5 Iov nu-şi va aduce sieşi acuzaţii şi nici nu-şi va schimba părerea ( c f loan Gură de
Aur. XXVI1,2).
27.6 Cel nedrept nu are libertatea de a-şi exprima opinia şi nici nu poate să spună ceea
ce spune Iov ( c f loan Gură de Aur. XXVII,3).
27.7 „de s-ar prăbuşi... nelegiuiţii” : litt. „de-ar fi duşmanii mei ca prăbuşirea nelegiui
ţilor”. Aceeaşi structură la stihul următor.
Λ
27.8 In TM: „Căci ce nădejde [are] cel nelegiuit, căci îi retează, îi alungă Eloah sufletul?”
27,10 în TM: „Oare în Cel Puternic îşi va afla bucuria? îl va striga pe Dumnezeu în
orice clipă?”
27,12 „că adăugaţi...” : TM are „atunci de ce adăugaţi...”.
EOV 27 103
27.13 „agoniseala” : variantă în Alexandrinus, „mânia”. ♦ loan Gură de Aur are „mânia
conducătorilor”.
27,13-23 Aceste versete par a reflecta mai degrabă părerea prietenilor lui iov. Unii
comentatori presupun că Iov vrea să le arate prietenilor că ştie şi el „teoria”, iar alţii
refac din acest pasaj urmat de 24,18-24 un al treilea discurs al lui Sophar, dat fiind că în
Cartea lui Iov este prezent un ritm ternar. Cei trei prieteni ai lui Iov pronunţă trei
discursuri, şi fiecărui discurs al lor îi corespunde un răspuns al lui Iov. Insă din text
lipseşte al treilea discurs al lui Sophar.
27.13 Al doilea stih în TM: „Partea pe care asupritorii o vor primi de la Cel Puternic.”
27.14 „înjunghiere”: litt. „ucidere”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi urmaşii lui nu vor avea
pâine pe săturate.”
27.15 „se vor sfârşi în moarte”: litt. „cu moarte vor muri”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi
văduvele lor nu-i vor plânge.”
27.16 „de-ar pregăti aur”: TM are „de-ar îngrămădi veşminte”.
27.18 în TM: „Şi-a construit casa precum molia, a făcut-o ca o colibă de pândar.”
27.19 Stihul al doilea din v. 19 şi vv. 21-23 lipsesc din LXX. Din punct de vedere al
sensului, cele şapte stihuri nu sunt obligatorii pentru desfăşurarea povestirii, şi ar putea
să fie rezultatul unei glose ulterioare, dar la fel de bine ar putea fi vorba de o suprimare
din partea traducătorului (cf. Gorea, ad loc.).
27.20 „suferinţele” : TM are „spaimele”. ♦ „bezna” : TM are „un vârtej”.
27,22 „va fugi năprasnic”: litt. „va fugi cu fugă” - semitism. ♦ La acest verset şi la
următorul, subiectul pare a fi tot vântul, dar verbele de pers. a 111-a ar putea avea şi
valoare de impersonal.
104 IOV 27-28
28
1 „Este un loc de unde vine argintul
şi loc de unde [se scoate] aurul spre a fi lămurit.
2 Căci fierul vine din pământ,
iar arama precum piatra e tăiată [din stâncă].
S-a pus rânduială întunericului
* şi orice hotar cu de-amănuntul se cercetează:
* piatră, întuneric şi umbra morţii.
4
* Pârâul are-o cale-ngustă prin nisip;
iar muritorii care au uitat de calea dreaptă s-au istovit.
5 * Pământul, din care iese pâinea,
* pe dedesubt răscolit a fost ca de foc.
6 * Locul safirului [e în] pietrele lui
* şi pulberea lui are aur.
7 * Cărarea [într-acolo] nu a cunoscut-o pasărea,
nici ochiul vulturului n-a privit-o;
8 * nu au călcafo fiii celor făloşi
* şi nici n-a străbătut-o leul.
In TM subiectul subînţeles în vv. 3-4 şi 9-11 este omul, care caută o cale de a ajunge la
rădăcina munţilor. In LXX subiectul subînţeles în vv. 9 -1 1 pare a fi Dumnezeu.
Λ
28.4 In TM: „Se sapă puţ în râpi pustii (traducere conjecturală - n.t.), uitaţi de trecători,
se clatină atârnaţi departe de oameni” - deşi textul e greu de înţeles în toate amănuntele,
e limpede că descrie munca minerilor.
28,8 „celor făloşi” : TM are „fiarelor nobile”: ebr. şâhăf are ambele sensuri.
IOV 28 105
28.10 TM are: „în stânci se străpung canale şi tot ce e de preţ vede ochiul lui (= omu
lui - n . t . ) ”
28.11 TM are: „Opreşte curgerea râurilor şi lucrul ascuns îl scoate la lumină.’'
28,13 „calea” : TM are „rostul/preţul”.
28,15 „aur curat”: gr, συγκλεισμός, litt. „loc închis”, interpretat aici de exegeţi ca „filon
masiv (de aur)”.
28.17 „un vas de aur” : plural în greacă. ♦ Sticla ornamentală, fabricată în Egipt încă din
mileniul al IV-lea î.H. şi apoi în Fenicia, e documentată arheologic numai începând cu
1200 Î.H.; era rară şi preţioasă în Antichitate (c f Ravasi, ad loc.).
28.18 „înălţimile” : gr. μετέωρα, litt. „(lucruri) aflate în înălţime”, „înălţimi”, nu are sens
aici; de aceea termenul a fost explicat printr-o lectură greşită din ebraică (RWM'in loc de
R ’MWT, „coral, mărgean”, cum este în TM) - c f Brenton. ad loc. şi LEH, s.u. ♦ „cleş
tarul” : LXX are gabis, care transliterează ebr. găbhîş, „cristal”. ♦ „peste cele mai
adânci” : TM are „mai degrabă decât mărgăritarele”.
28,20 „Dar înţelepciunea unde s-a aflat?” : Augustin dă următorul răspuns - omul nu o
poate găsi decât cu ajutorul harului; de aceea inima sa trebuie să se întoarcă spre
Dumnezeu (Annotationes in lob 28).
106 IOV 28-29
29
1 Iov a mai adăugat la vorbirea sa şi a zis:
2 „Cine m-ar [putea] întoarce în vreo lună din zilele de odinioară când
Dumnezeu veghea asupra mea?
Când strălucea candela Lui deasupra capului meu,
29.4 „pe caie”: plura) în greacă. ♦ Primul stih în TM: „Când eram în zilele toamnei
mele.·” în ebraică „toamna” sugerează nu declinul vieţii, ci plinătatea rodniciei. ♦ „stătea
de veghe”: ar putea să însemne şi „cerceta”,
29.5 Primul stih în TM: „Când Cel Puternic era încă cu mine.” ♦ Fericirea sa de odi
nioară este o dovadă a providenţei divine (cf. loan Gură de Aur, XXIX,2).
29.6 „drumurile mele musteau de unt”: TM are „îmi scăldam paşii în unt/smântână”.
♦ „lapte”: TM are „untdelemn”. Termeni hiperbolici curenţi.
29.7 Iov vorbeşte despre greutatea pe care o avea cuvântul său, despre respectul care i se
arăta altădată, loan Gură de Aur vorbeşte şi aici de παρρησία. „îndrăzneala în vorbire” a
lui Iov - însuşire specifică celui drept (XXIX,4}.
29.10 Primul stih în TM: „Glasurile cârmuitorilor se ascundeau.”
29.11 „s-a plecat” : litt. „a privit în lături” - nu îndrăznea să privească.
29.13 „să vină” : TM are „venea”.
29.14 „mantie” : litt. „mantie dublă”. ♦ Dreptatea este frecvent comparată cu un veşmânt:
Iov 19,9; Ps. 132,9.16.18.
108 IOV 29
29,21-25 In capitolul 29, unii editori transpun vv. 21-25 între vv. 10 şi 11. Structura
capitolului ar fi 1-10, 21-25, 11-20.
29.22 „la cuvântul meu nu mai adăugau”: Augustin vede aici o referire la perfecţiunea
Evangheliei (Annotationes in lob 29).
29.22 Al doilea stih în TM : „Peste ei picurau rostirile m ele.”
29,24 „zâmbeam”: litt. „râdeam”. ♦ Stihul al doilea din versetul 24 şi v. 25 lipsesc din
LXX. Versetul 25 a fost perceput ca fiind dificil. în acest verset se poate face o identificare
IOV 29-30 109
30
intre rege. Iov şi un consolator, Din acest şir de identificări rezultă o suprapunere a funcţiei
regelui peste cea de consolator. Insă regele are mai degrabă funcţie războinică. Ieronim a
simţit această contradicţie şi a introdus tamen, care restrânge afirmaţia: Si uoluissem ire
a d eos sedebam prim us cumque sederem quasi rex circumstanţe exercitu eram tamen
maerentium consolator, „Dacă voiam să merg la ei, şedeam cel dintâi, iar când şedeam,
[eram] ca un rege înconjurat de oaste; totuşi eram mângâietorul celor întristaţi.”
29,25 „oşteni”: litt. „oameni uşor înarmaţi”, „gărzi”.
30,! „cei de pe urmă”: litt. „cei mai mici” - s-ar putea înţelege şi „cei mai tineri”; ace
leaşi sensuri le are şi ebr. ţa Ir.
30.2 „la ce mi-ar fi folosit”: litt. „pentru ce mie”.
30.3 „sterpi” : la singular în text. ♦ „de loc fără de apă, de chin”: sau „de chin pustiitor”.
30.4 „sărăturilor... ierburile sărate”: în gr., acelaşi cuvânt, αλιμα, care înseamnă „locuri
sărate de pe ţărmul mării”, dar şi „plante sărate care cresc pe ţărm”, „lobodă de mare” -
plantă ce creşte pe ţărmurile Mării Moarte - cf. Biblia Anania, nota a d loc.
A ___
30.5 In TM: „Din mijlocul [oamenilor] sunt alungaţi: [aceştia] strigă împotriva lor ca la hoţ.”
30,7 „răsunătoare”: litt. „bine sunătoare”. Referirea la pietre aparţine traducătorilor lui
loan Gură de Aur din SC pentru a da un sens. TM are sîyhîm; siyah, „tufă”, are un omo-
fon cu sensul de „melodie de jale”. ♦ Versetele 7, 5 şi 6 sunt incomplete.
cei care vieţuiau sub tufe sălbatice,
8 e
fii de nebuni, cu nume fară cinstire
şi cu slava ştearsă de pe pământ.
9 Acum eu sunt alăuta lor
şi ei mă ţin ca bătaia lor de joc;
10 m-au ocărât, ţinându-se departe,
iar de la faţa mea nu şi-au cruţat scuipatul.
13 Deschizându-Şi tolba cu săgeţi, [El] m-a rănit,
* iar ei din faţa mea au dat deoparte orice frâu.
12 *Din dreapta vlăstarului [meu] s-au ridicat,
* şi-au întins picioarele, au netezit peste mine cărările pieirii lor.
13 * Cărările mele le-au şters,
căci [El] mi-a smuls veşmântul;
14 cu săgeţile Lui m-a străpuns,
S-a purtat cu mine cum a vrut, în dureri am fost cufundat.
15 Se întorc peste mine durerile,
s-a dus nădejdea mea ca vântul
şi ca norul mântuirea mea.
16 * Şi acum din mine se va scurge viaţa
şi zilele de chinuri mă cuprind;
17 noaptea oasele îmi ard
şi vinele mi se împrăştie.
18
Cu multă putere m-a prins de veşmânt,
30,8 „slava”: litt. „cinstea”. ♦ AI doilea stih în TM: „Alungaţi cu biciul de pe pământ.”
30.11 Primul stih în TM: „Fiindcă [EI] coarda mea a slăbit-o” - comentatorii înţeleg câ
Dumnezeu este cel care a slăbit coarda de la arcul lui Iov. Rolul Satanei nu mai este
amintit nicăieri în dialog. ♦ Textul LXX nu conţine al doilea stih din v. II, v. 12 şi
primul stih din v. următor. Totuşi continuitatea este asigurată între vv. 11 şi 13 şi nici o
contradicţie nu se face simţită.
30.12 „vlăstarului [meul”: am adăugat „meu” ca în textul comentat de loan Gură de Aur.
30.13 Al doilea stih în TM: „Trag folos de nimicirea mea tară să-i ajute (corectat în
«oprească» - n.t.) nimeni.”
Λ
30.14 In TM: „Ca printr-o spărtură largă năvălesc, se năpustesc sub dărâmături.”
30,16 „Şi acum din mine se va scurge viaţa” : litt. „şi acum sufletul meu se va revărsa
peste mine” - calc după expresia ebraică ce descrie măcelărirea cuiva. ♦ Din v. 16
lipseşte în LXX primul stih; nu se poate stabili dacă traducătorul l-a omis intenţionat. Al
doilea stih redă întocmai TM.
30,18 Din al doilea stih al v. 18 nu există nici o urmă în versiunea LXX. Traducătorul
grec va fi renunţat să traducă al doilea stih din cauza sintaxei defectuoase, precum şi a
caracterului obscur al versetului.
IOV 30 1II
şi tovarăş cu struţii.
30
Pielea mi s-a întunecat tare,
şi oasele mele [ard] de fierbinţeală.
31
31
prezenţei în text mai departe a termenului „struţi”. în ebraică e vorba de şacali şi struţi -
vieţuitoare care simbolizează duhurile rele ce bântuie pustiul.
30,31 „cântul” : litt. ..psalmul'’; TM are „fluierul”.
rs
3.1,1 In cap. 31, iov face un examen de conştiinţă, care îmbracă forma unui jurământ de
Λ
31.8 Al doilea stih în TM: „Şi vlăstarele mele să fie smulse din rădăcini.”
31.9 Iov nu a păcătuit nici cu ochii, şi cu atât mai puţin cu inima, El nu a permis ca
vreun lucru să-i pervertească mintea şi nici trupului său nu i-a îngăduit să greşească,
loan Gură de Aur (cf. XXXI,5) leagă acest verset de avertismentul lui Hristos: „Oricine
priveşte o femeie dorind-o a şi săvârşit adulter cu ea în inima sa” (Mt. 5,28).
31.10 „să placă... altuia”: TM are „să macine... pentru altul”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi
deasupra ei să se aplece alţii.”
31.11 „urgia poftei”: gr. θυμός όργής - sintagma apare de obicei referitor la Dumnezeu
(,:urgia mâniei”). ♦ în TM: „Căci aceasta este o ticăloşie şi o fărădelege [pedepsită de]
judecători.”
31.15 în TM: „Cel care m-a făcut pe mine în sân[ul mamei], oare nu i-a făcut şi pe ei? Şi
Cel care ne-a plămădit în pântecefle ei] e unul şi acelaşi.”
31.16 „umplut de lacrimi”: gr. έκτήκω, litt. „a face să se topească”.
31,18 Versetul 18 lipseşte din LXX. La o primă lectură v. 18 se dovedeşte a fi neclar.
Absenţa versetului din textul LXX îi pune la îndoială autenticitatea, Este greu de stabilit
dacă acest verset reprezintă o glosă ulterioară sau este textul original. ♦ „i-am călăuzit”:
TM are: „am călăuzit-o [pe văduvă].”
114 IOV 31
corespunde TM. In LXX v. 27 este izolat de restul textului. In TM este vorba despre o
inimă sedusă de astre şi de un gest care concretizează această trădare în faţa lui Dumnezeu.
In LXX, dispariţia oricărei referinţe la cultele astrale face din gestul sărutării mâinii,
rămas fără determinant, o vină care nu poate îl înţeleasă.
IOV 31 115
31,28 TM are: „Şi aceasta ar fi păcat [vrednic del osândă {litt. judecător - n.t.), căci L-aş
fi renegat pe Dumnezeul de sus "
31.30 TM are; „N-am dat spre păcat cerul gurii mele, ca să ceară sufletul [duşmanului]
printr-un blestem.”
31.31 Stihul al treilea nu apare în TM.
31.33 TM are: „Dacă mi-am acoperit precum Adam răzvrătirea, ca să-mi ascund în sân
greşeala."
31.34 „să mărturisesc": litt. „să divulg". ♦ „căci nu m-am sfiit...”: în TM se continuă
seria întrebărilor retorice: „De m-am sfiit..." ♦ TM are în plus: „Ţinându-mă deoparte şi
necutezând să trec de prag.”
31.35 întrebarea retorică cu care începe v. 35 în TM lipseşte din LXX. Versiunea
origeniană a restituit-o după textul lui Theodotion, dar această interpolare nu clarifică
textul, pentru că traducătorul a introdus un text independent de modelul ebraic, din care
reţine doar cuvintele şi nu sensul. Partea a doua din primul stih nu se găseşte în LXX
pentru că traducătorul a înlocuit discursul provocator cu o frază neutră. Versetele 33-37
sunt mai degrabă rescrise decât traduse.
31.35-37 în I ’M, începând de la stihul al doilea din v. 35: „Acesta e iow-ul meu: Cel
puternic să-mi răspundă.36 Cât despre învinuirea scrisă de duşmanul meu, o voi purta pe
l*7 * ♦
umăr şi mi-o voi aşeza ca o cunună. Ii voi da socoteală de paşii mei şi-i voi ieşi în cale
ca un prinţ." ♦ Taw este ultima literă din alfabetul ebraic. Acest verset a fost tradus în
diferite moduri. Asemenea literei Ω din alfabetul grec, taw are şi semnificaţia de „con
cluzie", iar expresia înseamnă „acesta este ultimul meu cuvânt". Unii exegeţi, pornind
116 IOV 31 -32
32
1Au tăcut şi cei trei prieteni şi nu i-au mai răspuns lui Iov,
căci Iov era drept înaintea lor.
2 S-a mâniat însă Elius, fiul lui Barachiel Buzitul,
de ia forma literei taw din alfabetul fenician, unde este asemenea crucii sfântului Andrei,
Λ
spun că Iov face o cruce în Ioc de semnătură. ♦ In TM este vorba de o imagine împru
mutată din uzul juridic, şi anume de sulul care conţine actul de acuzare sau rechizitoriul.
Iov îl poartă ca pe un însemn de onoare. Documentul rechizitoriu a devenit în greacă un
document administrativ care conţinea datoriile.
31.39 „rodul” : litt. „puterea5'. ♦ „ţâră a plăti”: litt. „fără preţ’1. ♦ „luând de la el”: litt.
„aruncându-1”.
31.40 Ultimul stih poate fi notiţa unui redactor, analogă celei din Ps. 72,20 şi din Ier.
51,64. Ea nu marchează sfârşitul cărţii, ci sfârşitul poemelor atribuite lui Iov.
32,2 Discursurile lui Elius au un caracter de adăugire care este recunoscut de majoritatea
exegeţilor. Aceste discursuri sunt precedate de o scurtă introducere în proză: era nece
sară o prezentare pentru că noul personaj nu a apărut până acum. Spre deosebire de
celelalte personaje, cărora autorul nu te dă numele patronimice, Elius e prezentat ca fiul
lui Barachiel Buzitul din familia lui Ram. Elius a tăcut până acum pentru că este mai
tânăr decât ceilalţi interlocutori, dar, când ceilalţi nu mai au nimic de spus, mânia îl face
să rupă tăcerea. Discursul lui Elius (cap. 32-37) se distinge de restul poemului şi se
articulează greu cu acesta, fiind diferit prin vocabular, stil şi conţinut. Cele mai multe
critici sunt de ordin lingvistic. Puţinele trăsături care apropie i.. .st segment de restul
cărţii se datorează doar familiarităţii autorului cu textul pe care vrea astfel să-l
completeze. Se pare că discursurile lui Elius au fost adăugate înainte de traducerea în
greacă. Discursul lui Elius este greoi, lung şi se lansează cu întârziere. Aceasta este o
IOV 32 117
32,7 Codex Vaticanus şi Codex Sinailicus au aici negaţie: „Nu timpul este cel care
grăieşte”, în consonanţă cu ceea ce urmează. TM are „zilele (~ vârsta - n.t.) vor vorbi”.
♦ Al doilea stih în TM: „Anii mulţi vor face cunoscută înţelepciunea.”
32,9 La final, TM are în plus njudecata/ce este drept”.
32.11 „până când veţi fi cântărit cuvintele” : loan Gură de Aur prezintă o altă versiune:
„Iată, am ascultat cuvintele voastre. Am luat aminte până unde [se întinde] înţelegerea
voastră, până unde aţi cercetat prin cuvintele voastre şi până unde v-am înţeles” - mult
mai aproape de TM. ♦ Al doilea stih din v. 11 şi versetul 12 în întregime lipsesc din
LXX. Contextul nu face în nici un fel trimitere la ceea ce lipseşte.
32.12 Primul stih în TM: „Am luat seama la voi.”
32.13 „luând partea Domnului”: se poate înţelege şi „adăugând Domnului” ( c f Brenton,
Λ
a d loc.) - Elius le-ar reproşa şi trufia. ♦ In TM: ..Ca nu cumva să spuneţi: «Am găsit
înţelepciunea: Dumnezeu îl poate înfrânge, nu un om .»”
32.14 TM are: ,.Nu către mine a grăit, şi nu cu cuvintele voastre îi voi răspunde ”
32,15-17 Acest pasaj lipseşte din LXX. Ldiţiile postorigeniene semnalează cu asterisc
doar vv. 15-16. Insă nici v. 17 nu este tradus, iar ccea ce apare în locul lui nu face ecou
la nimic din TM, ci constituie o reluare convenţională menită să faciliteze trecerea de la
v. 14 la v. 18.
IOV 32-33 119
33
32,17 TM are: „Eu voi răspunde, e partea mea, voi spune şi eu ce ştiu/'
32,22 „să linguşesc”: litt. „să admir faţa'-. ♦ Al doilea stih în TM: „Că îndată m-ar
îndepărta Făcătorul meu.”
33.3 „va cugeta cele curate’': se poate înţelege şi „va fi curată prin cugetare”.
33.4 „mă învaţă”: TM are „îmi dă viaţă".
33.5 Al doilea stih în TM: „în faţa mea ia poziţie!”
120 [OV 33
33.12 TM are: „Iată, în aceasta nu ai dreptate, îţi spun, căci Dumnezeu e mai presus de om."
33.13 TM are: „De ce îi cauţi pricină? Căci de cuvinteie/faptele Lui El nu dă socoteală.”
33.14 TM are: „Dumnezeu vorbeşte într-un fel, apoi în altul, dar [oamenii] nu iau seama.”
33.15 „cugetare”: gr. μελέτη, „grijă, îngrijorare”, „meditare”. ♦ „spaimă cumplită”: TM
are „somn adânc/toropeală”.
33.16 „dezvăluie mintea” ; se poate înţelege şi „dă o dezvăluire minţii”. ♦ TM are:
„Atunci El deschide urechea oamenilor şi le întipăreşte mustrările Lui.”
33.17 Al doilea stih în TM: „Şi să-l ferească de trufie.” ♦ „să îl scape”: litt. „l-a scăpat”.
33.19 „l-a mustrat... prin neputinţă”: loan Gură de Aur comentează: rostul bolii nu este
moartea omului, ci să-l facă pe om mai bun (cf. XXXIII.3-4). Rolul purificator al
suferinţei este o idee nouă pe care o introduce discursul lui Elius.
33.20 TM are: „Nici [nu va avea] poftă de hrană aleasă.” ♦ V. 20 din LXX este o
comprimare a două stihuri ebraice într-unuî singur. Absenţa celui de-al doilea stih face
v. 20 incomplet şi îl reduce la un enunţ prozaic.
33.21 „carnea”: plural în greacă.
IOV 33 121
29
* Iată, toate acestea le lucrează Cel Puternic
* pe trei căi cu omul.
30
Ci a izbăvit sufletul meu din moarte,
ca viaţa mea să-L laude în lumină.
31 Pleacă-ţi urechea, Iov, şi mă ascultă;
* taci, şi eu voi fi acela care voi grăi.
Ύ1
' * De ai cuvinte, dă-mi răspuns!
* Grăieşte, căci eu vreau să-ţi dau dreptate!
* De nu, tu să m-asculţi pe mine!
* Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea!”
34
33.29 loan Gură de Aur are în plus „ca să-i schimbe sufletul”. ♦ „pe trei căi” ; I’M are
„de două ori, de trei ori”.
33.30 TM are: „Ca sâ izbăvească sufletul din moarte, să-l lumineze cu lumina celor vii.”
3 3 3 1 „eu voi îl acela care voi grăi”: gr. έγώ είμ ι traduce ebr. 'anokhî - pronume de
pers. I singular care apare în textele târzii şi sugerează o anume solemnitate.
34,2 „bine” : gr. καλόν, „bine”, „frumos”. ♦ „la ce[-i| bine”: TM are „la mine”.
34,3-7 Versetele 3 şi 4 lipsesc din textul LXX, versetul următor este tradus literal,
versetul 6 reprezintă o traducere parţială şi libera, iar versetul 7 este omis.
34.5 „a dat deoparte pricina mea”: litt. „a îndepărtat de la mine judecata mea”.
34.6 „m-a înşelat” : Uit. „a minţit”. ♦ Primul stih în TM: „Cu privire la dreptatea mea
sunt [socotit] mincinos.” ♦ „săgeata [ce mă loveşte]” : litt. „săgeata mea”.
34.7 „Cine [mai] este ca Iov”: litt. „cine e om ca Iov”.
IOV 34 123
adaosul lui Theodotion apare ca o sinteză a celor două stihuri. ♦ Al doilea stih în TM: „II
răsplăteşte pe om după căile lui.”
34.13 TM are: „Cine I-a încredinţat pământul şi cine L-a pus peste lumea întreagă?”
34.13 „câte sunt acolo”: litt. „cele care sunt înlăuntru”.
34.16 „De n-ai luat aminte”: TM are „dacă ai înţelegere”.
34.17 în TM: „Oare cine urăşte dreptatea [poate] cârmui? Oare pe Cel drept şi mare îl
socoteşti ticălos?”
34.18 Primul stih în TM: „Oare i se spune unui rege: «Nelegiuitule!»?”
124 IOV 34
34.19 „nici n-a ştiut s-aducă cinste celor puternici”: la loan Gură de Aur. „cel care nu a
dat cinstire oamenilor”. ♦ „să caute la”: litt. „să se minuneze de”. ♦ TM are: „Cel care nu
caută la faţa căpeteniilor şi nu-i dă întâietate bogatului faţă de sărac, căci mâna Lui i-a
făcut pe toţi.”
34.20 TM are: „Intr-o clipă mor şi în toiul nopţii poporul se răzvrăteşte şi trece, şi sunt
îndepărtaţi tiranii, dar nu de mână [de omj” (text neclar, traducere conjecturală).
34.23 Versetul 23 este reprezentat în ediţiile hexaplare ca având primul stih adăugat
după Theodotion, dar versetul prezent în vechea LXX constituie singur o sinteză a celor
două stihuri din TM, care are: „Căci nu-i stabileşte omului un termen (?) să meargă la
Dumnezeu la judecată.”
Λ A
34.24 In TM: „Ii zdrobeşte pe cei puternici fără să-i mai cerceteze şi-i aşază pe alţii în
locul lor.”
34.25 Versetul e reprezentat în LXX de primul stih; cel de-al doilea lipseşte din cauza
modificărilor din versetele precedente.
34.26 TM are: „Ca pe nişte ticăloşi îi loveşte în văzul tuturor.”
34,28-33 Aceste versete lipsesc din textul LXX. Absenţa lor este coerentă cu modifică
rile operate înainte. ♦ Traducătorul LXX face ca personajul Elius sâ fie de nerecunoscut
în LXX: dintr-un tânăr radical în indignarea sa moralistă, aşa cum apare în TM, devine
în textul grec un apărător al celor privilegiaţi şi apologet convins al regelui. Elius din
TM demontează mecanismele imposturii şi dejoacă suprastructurile care ascund interese
IOV 34 125
* Fiindcă cineva Ii spune Celui Puternic: «Am luat, nu voi ţine zălog;
3 2* din afară voi privi, arată-mi;
* dacă am săvârşit nedreptatea, nu o voi mai face.»
J * Nu cumva de la Tine va primi plată pentru ea?
* Pentru că vei alunga, pentru că Tu vei alege şi nu eu;
şi ceea ce ştiai grăieşte!
·* Λ
sordide. Acelaşi Elius, în textul LXX. se indignează împotriva celor care nu se înclină
înaintea autorităţii. Unul pune în opoziţie dreptatea divină cu nedreptatea celor puternici,
denunţă exploatarea, celălalt foloseşte elogii hiperbolice şi încurajează conformismul
politic şi social.
34,29-30 TM are: ,,29 Dar dacă El nu face nimic (Uit. stă liniştit - n.t.), cine osândeşte?
Şi dacă El îşi învăluie faţa, cine îl poate zări? Dar El veghează asupra neamurilor şi
asupra oamenilor laolaltă,30 ca să nu domnească un om necredincios şi să nu se întindă
curse poporului.”
34,31-33 Textul e corupt şi greu de înţeles şi în ebraică, şi în greacă. O interpretare
posibilă, bazată pe unele emendări ale TM; ar fi: „3t Dacă cineva îi spune lui Dumnezeu:
«Am fost amăgit, nu voi mai face răul; 32 ca să văd, învaţă-mă! Dacă am săvârşit nele
giuire, n-o voi mai fa c e » ,33 Dumnezeu ar trebui oare să pedepsească, după judecata ta?
Dar ţie nu-ţi pasă. Aşa ai hotărât tu, dar nu eu! Ceea ce ştii, grăieşte!”
34,32 „din afară”: litt. „fără mine/afară de mine”.
34,37 TM are: „Dar el adaugă la păcatul său răzvrătirea, face zarvă (litt. bate din palme
- n.t.) printre noi şi-şi sporeşte vorbele împotriva lui Dumnezeu.”
126 IOV 35
35
1 Vorbind mai departe, Elius zice:
2 „Ce te-ai gândit [s-aduci] la judecată?
Cine eşti tu, de-ai spus: «Drept sunt înaintea Domnului»?
Sau vei spune: «Ce[-I] voi face dacă păcătuiesc?»
4 Eu îţi voi da răspuns ţie
şi celor trei prieteni ai tăi.
5 Priveşte spre cer şi vezi,
uită-te bine la nori cât sunt de sus faţă de tine.
6 Dacă ai păcătuit, ce[-l] vei face?
Dacă ai săvârşit multe fărădelegi, ce poţi să[-I] faci?
7 Iar dacă eşti drept, ce-I vei da Lui?
* Sau ce va primi El din mâna ta?
8 * [E pe potriva] unui om asemenea ţie nelegiuirea ta
* şi fiului omului, dreptatea ta.
9 * Cei învinuiţi pe nedrept de mulţime vor striga,
* vor ţipa din pricina braţului multora.
10 * Dar nu a spus [nimeni]: «Unde este Dumnezeu Cel care m-a făcut,
Cel care rânduieşte străjile de noapte,
11 Cel care m-a deosebit de dobitoacele pământului
şi de păsările cerului?»
35 loan Gură de Aur comentează: „Vezi cu cât e Dumnezeu mai presus de tine! El nu
pierde nimic dacă tu pâcătuieşti şi nu câştigă nimic dacă tu eşti drept. Nu-L putem tăuda
pe Dumnezeu după cum merită, dar este important să-L lăudăm pentru purtarea Lui faţă
de noi” (cf. X X X V , 1-4).
35,3 TM are: „Căci ai zis «Ce-ţi pasă? Ce folos am de-am păcătuit sau nu?»”
35,6 ,,ce[-I] vei face... să[-I] faci” : TM are „ce-I faci Lui... ce-I vei face”.
35,7-10.12 Absenţa din LXX a stihurilor marcate cu asterisc în w . 7-10 duce la o lec
tură în continuitate a primului stih din v. 7 şi ultimului din v. 10. O astfel de lectură lasă
fragmentul de la stihul al doilea din v. 10 până la primul stih din v. 12 fără predicat. E
vorba de o omitere voluntară a acestui grup de versete (7b-10a). M otivele acestei supri
mări sunt probabil de ordin teologic pentru 7b, diplomatic pentru v. 9. Dacă v, 9 a fost
suprimat, a devenit necesară şi suprimarea continuării acestuia, astfel încât v. 10 este
tradus numai în partea a doua. Pentru că în felul acesta v. 12 devenea de neînţeles,
traducătorul a hotărât să renunţe şi la primul stih din v. 12.
35.10 „rânduieşte străjile”: TM are „inspiră cântece”.
35.11 TM are: „Ne învaţă mai mult decât pe dobitoace şi mai mult decât pe păsările
cerului ne-a înţelepţit.”
IOV 35-36 127
36
36.9 „s-au [crezut] puternici” : textul gr. are viitorul, redare automată a formei de „im
perfect” din ebraică.
36.10 Primul stih în TM: „Şi îe deschide urechile la mustrare.”
/%
36,10-11 Din LXX mai lipsesc al doilea stih din v. 10 şi v. 11 în întregime. In acest
capitol traducătorul a operat o simplificare a textului, atenuând virulenţa unor afirmaţii
şi rămânând într-un cadru general.
36.11 „bunăstare”: plural în greacă; litt. „bunuri”. ♦ „strălucire”: gr. ευ π ρ έπ εια , „dem
nitate”, „maiestate”, „bună cuviinţă” (traducerea tradiţională este „mare cuviinţă”).
36.12 TM are: „Iar dacă nu ascultă, vor pieri străpunşi de suliţă şi vor muri fără sâ ştie.”
36.14 „Să piară”: TM are „piere”. ♦ „[să fie] străpunsă de îngeri”: TM are „şi viaţa lor,
printre desfrânaţi” - aluzie la idolatrie şi la prostituţia „sacră” ce se practica pe lângă
templele păgâne.
36.15 TM are: „Dar El îl izbăveşte pe sărac prin [însăşi] sărăcia lui şi prin suferinţă îi
deschide urechea.”
36.16 TM are: „Şi pe tine vrea să te tragă afară din gura strâmtorării, ia loc larg iSură
oprelişti, iar masa ta [să fie] plină de tot belşugul (litt. grăsime - n.t.).” ♦ „învolburare” :
gr. κατάχυσις este o interpretare greşită a ebr. muţăq („constrângere”, „strâmtorare”).
♦ „îmbelşugată”: litt. „plină de grăsime”. ♦ Versetul 16 lipseşte din LXX. începând cu
IOV 36 129
versetul 16 discursul direct reapare în textul ebraic şi, o dată cu el, o oarecare dezordine
în expunerea acestui personaj emoţionat de propria lui înflăcărare. Traducătorul reacţio
nează cu întârziere ca şi cum ar avea nevoie de un timp de acomodare pentru schimbarea
de persoană. El face acest lucru abia în v. 19 şi în alt context decât cel din modelul
ebraic.
36,17-18 în TM textul e dificil. Una din interpretările posibile: ,,17 Atunci tu vei face
judecată celor răi şi mâinile tale vor împărţi dreptatea. 18 Dar ia seama ca bogăţia să nu
te ademenească şi vreun dar bogat să nu te corupă!” (Terrien).
36,19-21 Şi în TM textul e la fel de neinteligibil; fiecare traducător propune diferite
emendări pentru a-i da cât de cât un sens. ♦ Versetul 20 nu e reprezentat în textul LXX şi
e greu de înţeles în continuarea v. 19. Traducătorul a omis voluntar acest verset. Al
doilea stih al versetului 21 n-a lăsat nici o urmă în textul LXX.
36,22 „cine stăpâneşte ca El”: litt. „cine este stăpân ca El”. ♦ Versetul 22 marchează
începutul ultimei secţiuni din discursul lui Elius, rezervat atotputerniciei divine.
36.24 „lucrările” : TM are „lucrarea”. ♦ Al doilea stih în TM este: „pe care au cântat-o
oamenii.”
36.25 Al doilea stih în TM este; „omul o priveşte de departe.”
130 IOV 36-37
37
1* „Şi la aceasta s-a tulburat inima mea
* şi a alunecat de la locul ei.
2
* Ascultă o vestire în urgia mâniei Domnului
* şi o vorbire din gura Lui va ieşi.
3 * Sub întregul cer [e] stăpânirea Lui
36.28 „norii”: singular în greacă, ♦ „nenumăraţi”: litt. „negrăiţi”. ♦ TM are: „Iar norii o
revarsă şi o picură deasupra multor oameni.” ♦ Versetele 28a şi 28b sunt plusuri LXX.
36.29 „măsurile” : singular în greacă; litt. „egalitatea”. TM are „tunetele”.
3 6 3 0 „nenorocirea”: în text ηδω - transliterare aproximativă a unui ebraic 'IDW,
„nenorocirea lui”; TM are WRW, „lumina lui” (cf. LEH, s.n.).
36.31 „celui ce e puternic” : TM „din belşug” {litt. „spre a înmulţi”).
36.32 „către ţintă” : litt. „spre ce/cine îi iese în cale”.
36.33 TM are: „Tunetul (cuvântul are un omograf care înseamnă «prieten» - n.t.) Său
vesteşte despre El, chiar şi turmele [îi simt] venirea.” Stihul al doilea este neclar şi s-au
propus şi alte emendări.
37,3 „lumina Lui” : TM are „fulgerul Lui”. Se considera că pământul este plat ca un disc,
astfel încât fulgerul putea să-i atingă marginile. ♦ „marginile” : litt. „aripile”.
IOV 37 131
38
1După ce s-a oprit Elius din vorbire, i-a vorbit Domnul lui Iov prin
vijelie şi prin nori:
2„Cine [este] acesta care-şi ascunde sfatul de Mine,
care îşi ţine cuvintele în inimă şi crede că le tăinuieşte de Mine?
3 8 3 „îmi vei da răspuns”: TM are „îmi vei aduce la cunoştinţă”. ♦ „încinge-ţi coapsele
ca un bărbat”: pentru Augustin, aceste cuvinte reprezintă un îndemn la adresa slujitorilor
lui Dumnezeu ca ei să suporte încercările grele, supărările amare cu scopul de a se
detaşa de plăcerile senzuale şi de a se îndepărta de la rătăciri (Annotationes in lob 38).
38.5 „frânghia”: e vorba de funia de măsurat.
38.6 „înfipte inelele” : TM are „afundate temeliile”.
38.7 TM are: „Pe când stelele dimineţii aclamau laolaltă şi înălţau strigăt de bucurie toţi
fiii lui Dumnezeu.” ♦ „toţi îngerii M ei”: aceştia sunt, pentru Augustin, predicatorii
Evangheliei (Annotationes in lob 38). ♦ Pentru loan Gură de Aur, aceste cuvinte
constituie dovada că îngerii sunt primele făpturi din univers (cf. XXXVIII,7).
38.11 „nu vei trece mai departe”: litt. „nu vei depăşi”. ♦ Dumnezeu a stabilit nişte limite
pentru suferinţele provocate de diavol lui Iov şi, de asemenea, a spus valurilor mării (=
dezbinărilor şi războaielor) până unde pot ameninţa corabia Bisericii (Augustin,
Annotationes in lob 38).
38.12 „în vremea ta” : se mai poate înţelege şi „în faţa ta” sau „deasupra ta”. ♦ TM are:
„Oare în zilele tale ai poruncit dimineţii şi le-ai arătat zorilor locul !or.” ♦ Pentru
Augustin, lucirea zorilor este ziua învierii. Hristos este întâiul născut dintre cei morţi,
capul Bisericii, pe care cei care formează trupul Lui trebuie să-L urmeze în învierea
viitoare a sfinţilor (Annotationes in lob 38).
134 IOV 38
38.13 „marginile” : litt. „aripile”. Imaginea este aceea a scuturării unei pături.
38.14 TM are: „El se preschimbă ca argila de pecete (=* devine roşu - n.t.) şi stă ca un
veşmânt.” Imagine a răsăritului ce colorează pământul şi-i arată contururile ferme.
38.15 TM are: „Iar cei răi sunt lipsiţi de lumina lor şi braţul ce se ridica se frânge.”
38.17 „Ţi se deschid de teamă”: TM are „ţi s-au arătat”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi
porţile umbrei morţii le-ai văzut?” ♦ Dumnezeu deţine puterea asupra vieţii şi asupra morţii;
lăcaşul morţilor este o închisoare peste care e stăpân (cf. loan Gură de Aur, XXXVIII, 17).
38.18 „câtă este” : TM are „dacă o ştii pe toată”,
38.19 Augustin comentează: cuvintele Domnului sunt lumină şi dau pricepere copiilor,
întunericul se află în noi atunci când refuzăm să fim ca pruncii. Cei care s-au despărţit
de Dumnezeu, cei care nu L-au preamărit au o inimă întunecată şi de aceea ei înşişi au
*
devenit lăcaşul întunericului. întunericul poate fi şi locul în care vor ajunge păcătoşii
îndârjiţi (cf. Annotationes in lob 38),
38.20 „să Mă duci”: TM are „să le duci”,
38.21 „ştiu că” : TM are „tu ştii pentru că”.
38,23 „îţi sunt puse deoparte” : TM are „Eu le-am pus deoparte”.
IOV 38 135
38,24 Vântul de miazăzi, Notos, este vântul cald care aduce ploaia. ♦ „îngheţul” : TM are
„lumina”.
38,26-27 Aceste versete nu apar în textul LXX. în contextul TM, cele două versete
constituie o dezvoltare a v. 25. Probabil că traducătorul grec a suprimat cele două ver
sete şi nu a reţinut din ele decât ideea concretă a ploii, renunţând să redea pasajul despre
un pământ pustiu, arid şi nelocuit, dezvoltare care, după părerea sa, se îndepărta de
mesajul de bază.
38,27 „să hrănească”: gr. χορτάζω, litt. „a hrăni animalele, a furaja”.
38.29 Pentru loan Gură de Aur, imaginile de zămislire şi naştere trimit la Cel care este
cauza primă şi unică şi evidenţiază că făpturile erau modelate chiar înainte de a fi
realizate pe deplin (cf. XXXVIII,22).
38.30 „Faţa adâncului cine-a-ntărit-o” : loan Gură de Aur are „faţa celui nelegiuit cine a
înmuiat-o”, variantă prezentă şi în Codex Alexandrinus. ♦ Primul stih în TM: „când se
prefac (litt. ascund - n.t.) apele în piatră.”
38.31 TM are: „Eşti tu în stare să înnozi legăturile Pleiadelor şi funiile Orionului să le
desfaci?”
38.32 „luceafărul de seară, cu pletele lui” : TM are „Ursa [mare] cu fiii ei” .
3 8 3 2 -3 4 Aceste versete lipsesc din comentariul lui loan Gură de Aur. ♦ V. 32 este
semnalat în ediţiile post-origeniene ca lipsind din textul LXX. Este vorba despre o
omitere voluntară din partea traducătorului grec; v. 33 nu traduce literal v. corespunzător
din textul ebraic, chiar dacă îi confirmă mesajul; traducătorul grec a suprimat v. 32 reţi
nând ideea schimbării direcţiei astrelor; este posibil ca traducătorul grec să se fi aflat în
136 IOV 38
39
13 ·
* Aripă a celor ce se desfată [are] struţul,
* de vor avea pui barza şi şoimul...;
14 * căci îşi va lăsa pe pământ ouăle
* şi în ţărână le va încălzi,
15 * şi a uitat că piciorul le [poate] împrăştia
* şi că fiarele câmpului le [pot] zdrobi;
16 * se poartă aspru cu puii ca să nu mai fie ai săi,
* în zadar a trudit fară teamă;
17
* căci Dumnezeu i-a amuţit înţelepciunea
* şi nu i-a făcut parte de pricepere.
18
* [Dar,] când [vine] vremea, se va ridica pe sus
* şi va râde de cal şi de călăreţul lui.
19 Oare tu ai înveşmântat calul cu putere
şi i-ai înfăşurat grumazul cu spaimă?
20 I-ai pus de jur-împrejur armură
şi slava pieptului lui [i-ai facut-o] din cutezanţă?
2i 1
Lovind cu copitele se înalţă mândru în câmpie,
porneşte pe câmpie cu putere;
22 când îi iese în cale săgeata, el râde
39.13 Text neclar în TM: traducătorii recurg la conjecturi pe baza Targumuiui. S-ar
putea înţelege: „Struţul bate vioi din aripi, de parcă ar avea pene ca barza.” Barza e
numită hasîdhăh, „credincioasa/iubitoarea”, şi e pusă în opoziţie cu struţul, care nu are
grijă de ouă.
39,13-18 Pasajul cu privire la struţ (vv. 13-18) este absent din textul LXX. în LXX se
trece de la descrierea unicornului (vv. 9-12) la cea a calului (vv. 19-25). Se poate
presupune că pasajul a fost omis din textul LXX de către traducător sau că reprezintă un
adaos târziu în textul ebraic.
39.13 Primul stih, litt. „aripă a celor ce se desfată neelaso”: traducătorul grec a trans
literat ebr. ne'elăsăh, „fâlfâie”. TM are: „Aripa păsărilor cu strigăt pătrunzător (= struţi)
fâlfâie.” ♦ „barza şi şoimul” : în textul grecesc ασιδα... νεσ σ α , care transliterează aproxi
mativ ebr. hasîdăh, „barză”, şj nofăh, „penaj”. TM are: „cum ar fi aripa de barză şi
penele [de şoim?].”
39.19 „ai înveşmântat calul cu putere”: Augustin vede aici portretul martirului, martor
înflăcărat al credinţei, a cărui putere nu vine de ta el, ci de la Domnul (Annotationes in
lob 39). ♦ „spaimă”: TM are „freamăt”, interpretat de mulţi traducători „coamă”.
39.20 TM are: „Tu i-ai dat să sară precum lăcusta; măreţia nechezatului lui e spaimă.”
39.21 „pe câmpie”: TM are „împotriva armelor”.
39.22 „săbiei”: litt. „fierului”. ♦ Primul stih în TM: „îşi bate joc de spaimă şi nu e des
cumpănit.”
IOV 39-40 139
40
40,23-24 A doua parte a v. 23 şi scurta evocare finală a vânării fiarei, din v. 24, lipsesc
din versiunea LXX. In LXX, secţiunile care conţin descrierea fiarei şi cea a şarpelui nu
sunt clar diferenţiate. Primul stih din v. 23 din LXX oferă o lectură uşor diferită de cea a
TM. Se poate presupune că traducătorul a suprimat vv, 23b-24, găsind o expresie mai
concisă pentru tehnicitatea sa.
40.24 „privindu-l ţintă"’: litt. „în ochiul său”.
40.25 „balaurul7’: în greacă δράκων pentru ebr, liweyăthăn. Leviatanul din ebraică
descrie un monstru haotic care trăia în mare. Leviatanul simbolizează duritatea şi cruzi
mea feroce. Descrierea s-ar putea aplica aici crocodilului, ebraica neavând un termen
propriu pentru a desemna acest animal, pe care Iezechiel îl numeşte tannîm, monstrul
marin (lez. 29,3). Ca şi hipopotamul, crocodilul era un animal caracteristic Egiptului antic.
40.26 TM are „belciug” şi „trestie”. ♦ Primul stih al v. 26 lipseşte, textul LXX traducând
strict în acest loc al doilea stih din textul ebraic. Traducătorul LXX a simplificat totul,
descriind o tehnică de capturare mai puţin spectaculoasă decât cea descrisă în textul
ebraic (cf. Gorea, a d loc.).
40.27 Al doilea stih în TM: „îţi va grăi drăgălăşenii?”
40.29 Al doilea stih în TM: „îl vei ţine legat pentru fetele tale?”
40.30 TM are: „Se vor târgui pentru el bresle [de pescari], îl vor împărţi între ei
negustorii/canaanenii?” (ebr. Ifnă ‘anim are ambele sensuri),
_ A
40.31 „Toate corăbiile adunate”: singular în greacă. ♦ TM are: „Ii vei străpunge tu pielea
cu săgeţi şi capul cu căngi de pescuit?”
IOV 40-41 143
41
40,32 Al doilea stih în TM: „Amintindu-ţi de luptă, n-o vei mai face!”
41 Capitolul nu apare deloc în comentariul lui loan Gură de Aur.
41,1-2 TM are: „ l Iată, încrederea în faţa lui e zadarnică: până şi la vederea lui vei fi
doborât.2 Nu-i oare prea fioros ca să-l stârneşti? Cine va îndrăzni să Mă înfrunte (litt. va
sta în faţa Mea)?” - corectură teologică: Dumnezeu e singurul pe care nimeni nu-L
poate înfrunta (cf. BJ, nota a d loc.).
41,4 TM are: „Nu voi trece sub tăcere mădularele lui şi cuvântul [despre] puterile lui şi
frumuseţea alcătuirii lui” (trad, conjecturală).
41,7 „Măruntaiele”: litt. „interiorul”. TM are Uit. „trufia lui”. ♦ „pielea” : litt. „legătu
rile” . ♦ Al doilea stih în TM: „închis cu sigiliu strâns.”
144 IOV 41
42
42.8 Iov apare ca mijlocitor asemenea lui Avraam (Gen. 18,22-32; 20,7). Moise (Num.
21,7), Samuel (lR g . 7,5; 12,9), Am os (7,2-6), leremia (11,14; 37,3). ♦ „ofrandă": TM
are „ardere de tot”. ♦ „pentru că numai pe el îl voi primi”: nu apare în TM. ♦ „v-aş fi
nimicit” : TM are „nu voi pedepsi nebunia voastră”. ♦ „adevăr [în cele ce aţi spus]
împotriva slujitorului...”: TM are „adevăr precum slujitorul...”. Traducătorul grec nu
afirmă că Iov ar fi spus ceva drept despre Dumnezeu. ♦ Pentru loan Gură de Aur, oficiul
pe care îl îndeplineşte Iov de a aduce jertfe presupune faptul că nu exista încă Legea. Iov
devine preot şi, aşa cum oferea jertfe pentru copiii săi, o face acum pentru prietenii săi
(cf. XLII,5). Autorul observă şi că Iov nu păstrează mânie împotriva lor.
42.9 „şi i-a dezlegat de păcatul lor prin Iov”: TM are „şi YHWH a luat seama !a Iov”.
42.10 „le-a iertat lor păcatul”: nu apare în TM. ♦ „astfel încât [a primit] îndoit” : plus LXX.
42.11 „l-au mângâiat şi s-au minunat de toate câte-i adusese asupra lui Domnul”: TM
are „l-au plâns şi l-au mângâiat pentru toată nenorocirea pe care o trimisese YHWH peste
Λ __
el”. ♦ In TM fiecare îi dăruieşte lui Iov „o q stiăh şi un inel de aur”. Termenul qesîtâh
desemnează o monedă veche de pe vremea patriarhilor, a cărei valoare nu este cunoscută
(Gen. 33,19; Iis. Nav. 24,32).
IOV 42 147
42.13 în apocrifa Testamentul lui Iov (I) sunt numiţi şi fiii lui Iov. Numele fiicelor lui
Iov sunt aceleaşi ca în LXX.
42.14 Numele fiicelor tui Iov în ebraică sunt: mîmăh („porumbiţa”), ( f ţVăh („aromă”,
„mireasmă de răşină”), Qeren Happukh („cutiuţa cu farduri”). Numele lor în greacă
sunt: Η μ έρ α (Ziua), Κ ασία (Scorţişoară), Ά μ α λθεία ς Κέρας (Cornul Amaltheei).
42.15 De obicei, fiicele nu aveau drept de moştenire decât dacă nu existau fii (cf. Num.
27,1-11). Faptul că Iov le face părtaşe ia moştenire vădeşte bogăţia lui excepţională,
Λ
precum şi spiritul lui luminat. ♦ In apocrifa Testamentul lui iov, Iov îşi împarte averea
între fii, fetele neprimind nimic (XLVI). Fetelor le dă trei sfori colorate, cu care acestea
se leagă peste piept ca să le poarte noroc (XLVI-XLVIIi).
42.16 „după nenorocire o sută şaptezeci...”: TM are „după aceasta o sută patruzeci...”.
♦ Al doilea stih nu apare în TM. în acest verset asistăm la o succedare a generaţiilor, ca
şi cum timpul povestirii s-ar accelera pentru ultima oară înainte de a se termina prin
moartea lui Iov, făcând să coincidă finalul poemului cu sfârşitul personajului. Textul
LXX e diferit de TM în mai multe privinţe. în primul rând nu face nici o aluzie la fiii şi
fiii fiilor, apoi amplifică vârsta lui Iov şi încheie nu cu evocarea morţii, ci cu cea a numă
rului anilor lui Iov. ♦ în TM se spune despre Iov că a trăit 140 de ani. Astfel, el a depăşit
cu 20 de ani ceea ce se socotea ca fiind lirnita extremă impusă de YHWH pentru viaţa
umană şi a dublat durata ce apare normală {cf. Ps. 89,10) - 70 de ani. In acest mod, anii
lui Iov s-au dublat ca şi restul bunurilor. Despre patriarhi se spune că Isaac a trăit 180 de
ani, Avraam 175, lacob 130, Iosif 127. Vârsta lui Iov reprezintă o viaţă patriarhală medie.
148 IO V 4 2
* * *
42,17 „plin” : traduce ebr. şobha', „îndestulat”. Formula „îndestulării de zile” face parte
dintr-o binecuvântare străveche (cf. Gen. 25,8; 35,29). ♦ în Testamentul lui Iov, acesta
moare având viziunea carului însoţit de îngeri care vin să-i ia sufletul (LII).
42,17a-e Textul LXX are două adaosuri: unul care arată credinţa în învierea morţilor
(17a), iar celălalt (17b-e) e o colecţie de informaţii despre Iov şi familia sa, luate dintr-o
apocrifă aramaică desemnată doar sub titlul „Cartea siriacă”.
A a 4 (
42,17e In încheierea comentariului său, loan Gură de Aur îi evocă pentru ultima oară pe
cei doi eroi antagonişti ai dramei: Iov, pe care îl numeşte „al generos”, şi diavolul,
„viclean şi pervers”. loan Gură de Aur îi îndeamnă pe toţi să imite răbdarea şi bună
voinţa lui Iov şi să evite capcanele diavolului, pentru a dobândi bunurile făgăduite celor
care îl iubesc pe Dumnezeu (cf. XLII,9).
ÎNŢELEPCIUNEA
?
LUI SOLOMON
Traducere din limba greacă de S m a r a n d a B ădiliţă
1, Sophia - sapientia
Cartea înţelepciunii lui Solomon este una dintre scrierile apocrife (sau
deuterocanonice) care se plasează într-o zonă de intersectare a domeniilor
de interes, fară a ridica însă bariere rigide de interpretare: limpede struc
turată, cu dimensiuni ce o fac uşor de mânuit (nouăsprezece capitole), se
deschide cercetării, în egală măsură, pentru un studios al Vechiului Testa
ment, al Noului Testament şi pentru un elenist; cadrul general este constituit
de etică şi de teologie, cu o inerentă componentă filozofică. Cartea are o
compoziţie unitară, concentrată asupra relaţiei dintre comportamentul ome
nesc şi justiţia divină: relaţia stă sub semnul înţelepciunii, care îi deschide
omului calea ce duce la nemurire.
„înţelepciunea” (gr. σοφία, lat. sapientia) era un termen fundamental în
vocabularul filozofic. La Platon, în Republica 4,6.428b-429a, înţelepciunea
(σοφία) şi inteligenţa politică (φρόνησις) se identifică, iar această έν των
τεττάροίν („una dintre cele patru [virtuţi]”) se defineşte prin dimensiunea
morală şi include în sine arta de a guverna. La Aristotel, înţelepciunea era
identificată cu filozofia abstractă şi cunoaşterea principiilor în opoziţie cu
practica. în Etica Nicomahică 6,7.1141b, înţelepciunea este descompusă în
planurile şi elementele ce o alcătuiesc: planul universalului, reprezentat de
legislaţie (norme morale şi legi ale cetăţii), şi planul particularului, repre
zentat de înţelepciunea individuală (ce ţine de individ), de economie (ce
ţine de viaţa de familie) şi de politică (manifestată prin înţelepciunea deli
berativă, ce ţine de adunarea deliberativă, şi prin înţelepciunea judiciară, ce
tine de adunarea judiciară). Asocierea înţelepciunii cu morala le este însă
proprie stoicilor. Ei sunt cei care au legat sophia şi sapientia de figura
ideală a înţeleptului, a cărui virtute nu poate fi tulburată de nimic: înţeleptul
este un adevărat rege între muritori, care se lasă condus de cereasca înţelep
ciune (Horaţiu, Epist. 1,3.27: Quodsi / frigida curarum fomenta relinquere
152 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
2. A utorul
1. „Dar, dacă-ai lăsa cu totul grijile clocotitoare, l Raţiunea cea divină pe-al ei drum
te-ar însoţi.” (Horatius, Opera omnia. Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi indici de
Mihai Nichita, Bucureşti, Editura Univers, 1980)
2. Vide A. Banateanu, La th i or ie stoîcienne de l ’amitie. Essai de reconstruction,
Editions Universitaires Fribourg, Editions du Cerf, Paris, 2001, pp. 193 sqq.
3. C f Epistulae a d Lucilium 53.11-12: Omnes m ortales multo aniecedes, non multo te
dii antecedent. Quaeris quid inter te et illos interfuturum sit? diutius erunt. At
mehercules m agni artificis est clusisse totum in exiguo; tantum sapienţi sua quantum
deo omnis aetas patet. Est aliquid quo sapiens antecedat deum: ille naturae beneficio
non timet, suo sapiens. Ecce res magna, habere inbecillitatem hominis, securitatem dei.
4. Vide D. Barsotti, Le livre de laS agesse, Paris, 1978, p. 19.
5. Divo Barsotti (pp. 29-30) interpretează originea regală a acestei cărţi prin prisma
Genezei: omul este rege prin natura sa, el nu îşi împlineşte vocaţia de om decât în
măsura în care guvernează, de vreme ce Dumnezeu l-a creat pentru a fi rege peste
întreaga creaţie. Solomon este aşadar tipul de om care a răspuns propriei sale vocaţii.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 153
pasajele dificile ale Legii; cartea Înţelepciunii însă se referă mai degrabă la
ansamblul cărţilor biblice.
în opera lui Augustin au existat ecouri (retractate mai apoi, vide infra)
ale unei opinii ce circula în epocă şi care atribuia această carte Iui Sirah.
Punctele de contact între Sir. şi înţ. sunt numeroase. C. Romaniuk a propus 7
Din acest punct de vedere, înţelepciunea lui Solomon, chiar dacă este în parte o exegeză
spirituală a istoriei patriarhilor şi a Exodului, reia mai presus de toate temele funda
mentale ale Genezei: tema omului creat pentru a exercita suveranitatea asupra păsărilor
aerului şi animalelor pământului; tema omului creat pentru viaţa veşnică, viaţa nemuri
toare; tema omului unit cu femeia, pentru că „nu este bine ca bărbatul să fie singur”
. M
(Gen. 2,18). Cartea înţelepciunii spune că omul nu trebuie să fie singur, dar că el trebuie
să caute înţelepciunea şi să trăiască laolaltă cu ea. Toate temele primelor două capitole
ale Genezei sunt în centrul acestei meditaţii religioase.
6. Vide C. Larcher, vol. 1, pp, 132-139.
7. „Le traducteur grec du livre de Jesus Ben Sira n’est-il pas 1’auteur du livre de la
Sages se?”, în Rivista Biblica, XV, 2 (1967), pp. 163-170.
154 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
3. U nde şi când
A /S
îi era cunoscută lui Irineu, după cum observă Eusebiu (.Historia ecclesiastica
5,8,8) şi era indicată, cu comentariu, în „lista lui Muratori”; a beneficiat şi de
o traducere latinească, încorporată mai târziu de Ieronim în Vulgata. Putea
fi aşadar citită, cel mai târziu, pe la începutul primului secol al erei creştine.
A fost adesea sugerată plasarea scrierii ei în timpul sau în preajma
principatului lui Caligula (37-41 d.H.) - în linia vechii atribuiri lui Philon,
pe care o indică Ieronim. Datarea ar ft în armonie cu adresarea către regii
pământului ( , ), cu descrierea persecuţiilor (cap. - ) şi cu opoziţia la
6 1 1 6
4. Limba
University Press, 2001), admite că este cu putinţă ca Inţ. I—10 să fie tradu
cerea unui text folosit şi în ebraică şi aramaică9. Dincolo de această posibi
litate teoretică însă, mărturiile sunt numai în favoarea textului grecesc:
înţelepciunea lui Solomon a ajuns până la noi odată cu manuscrisele
Septuagintei, la care se adaugă Vents Latina, traducere a unui text grecesc.
Cartea nu a fost descoperită printre manuscrisele de la Marea Moartă şi nu
există nici măcar un fragment din ea în ebraică sau aramaică.
^ /V
8. In prefaţa la cărţile Inţ. şi Sir. din volumul al treilea din Biblia Hebraica cum notis
criticis et uersione latina, Paris, 1753. Prolegomenele, prefeţele şi notele critice ale
acestei ediţii (in patru volume in fo lio ) au fost imprimate din nou la Frankfurt în 1777
sub titlul C.F. Houbigantii... notae criticae in uniuersos V.T. libros.
9. Ibid., p. 652.
10. Vide şi Armin Schmitt, D as Buck der Weisheit, pp. 13-19.
156 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
11. H. Bois, E ssai sur Ies origines de l a philosophie judeo-alexandrine, pp. 212-213.
12. H.St.J. Thackeray, „Rhythm in the Book o f Wisdom", în Journal o f Theological
Studies, VI (1905), pp. 232-237.
13. L. Maries, „Remarques sur la forme poetique du Livre de la Sagesse”, pp. 251 -257.
14. F. Focke, Die Entstehung der Weisheit Salomons. Ein Beitrag zur Geschichte des
judischen Hellenismus, pp. 53-54.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 157
autorului: traducând 1-5 din ebraică, autorul cărţii s-ar fi lăsat influenţat de
modelul ebraic, pe care s-ar fi străduit să-l imite, trecând însă treptat la
proză; începând cu 12,19, autorul ar fi renunţat la imitarea ritmului poetic
ebraic, optând deliberat pentru proză.
Abordările diferite sunt legitime, de vreme ce cartea însăşi are o natură
duală, fiind rodul unei culturi complexe. Chiar dacă nu se impune ipoteza
unei traduceri din ebraică, autorul a voit cu certitudine să imite poezia
biblică (cu precădere cea a cărţilor sapienţiale). Imitaţia a mers, în acelaşi
timp, şi înspre poezia grecească, autorul lăsându-se prins de armonia alter
nanţelor de silabe lungi şi scurte; aceste reminiscenţe din lecturile poetice
s-au îmbinat cu influenţa exercitată de proza retorică a epocii, care a tins să
devină predominantă în această carte.
Genul literar în care se încadrează această carte a provocat numeroase
dispute. Paolo Bizzeti prezintă un tablou general al acestor abordări diferite,
în primul capitol al lucrării sale (II Libro della Sapienza), intitulat Status
quaestionis. Dincolo de examinarea ipotezelor diverse, rămâne alternativa
ultimă (ibid., p. 41): cartea înţelepciunii este o exhortaţie didactică15, λόγος
προτρεπτικός, sau un elogiu16, έγκώμιον? Această ezitare poate fi anulată
17
(vide Bizzeti) prin etichetarea cărţii drept Fiirstenspiegel, Miroir des Rois ;
genul literar poate fi plasat în seria tratatului De clementia al lui Seneca.
Problema unităţii literare a operei a fost de mai multe ori pusă în
discuţie în secolele al XIX-lea şi XX. Mai mulţi critici au crezut că identi
fică într-unul sau altul dintre indiciile literare, stilistice sau lexicale urmele
unei redactări la mai multe mâini, ba chiar ale unei încorporări de frag-
Λ
mente ebraice în textul grecesc: segmentul Inţ. 1-5 (sau 1-10) ar fi fost
scris în ebraică şi, mai mult chiar, cap. 11-19 ar fi aparţinut unui autor dife
rit, care se adresa unor adversari diferiţi de cei din cap. 1-10. Studiile recente
se concentrează cu precădere asupra stilului şi caracteristicilor literare ale
operei (Reese, Gilbert): ele demonstrează unitatea remarcabilă a acestei
cărţi. Chiar dacă, în mod vădit, înţelepciunea lui Solomon conţine o mare
15. Vide J.M. Reese. Hellenistic Influence on the Book o f Wisdom and its Consequences,
Roma, 1970, p. 117; M. Delcor (în Cazelles, H., Introduction critique ά I'Ancien
Testament, Paris. 1973, pp. 721-722).
16. Vide P. Beauchamp, De libro Sapientiae Salomonis, Roma, 1963; M. Gilbert, Intro
duction au Livre de la Sagesse, Roma, 1976.
17. L. Delatte, Les traites de la royaute d ’Ecphante, Diotogene et Sthenidas, Li6ges-
-Paris, 1942, apud Bizzeti (p. 41) şi Scarpat (vol. 1, p. 13, nota 2).
158 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
synkrisis (mai ales cap. 11-19). J.M. Reese a identificat înţelepciunea lui
Solomon ca gen al discursului protreptic (tip de introducere filozofică,
stimulatoare şi persuasivă, menită să-l instruiască pe tânărul discipol), iar
M. Gilbert apropie cartea de genul discursului epidictic, mai precis de
encomium („elogiu”).
Unitatea cărţii şi calităţile literare incontestabile fac din ea o operă
sapienţială de mare originalitate. Opera este totuşi supusă unor influenţe
diferite. Trimiterile (de conţinut, stil şi frazeologie) la cărţile canonice ale
Vechiului Testament sunt constante, chiar dacă acestea nu sunt citate expli
cit (Geneza, Isaia, Proverbe, Psalmi, precum şi literatura sapienţială în
general). în a treia secţiune a operei, tema Exodului şi a plăgilor Egiptului
este inspirată vădit din relatările corespunzătoare din cărţile Exodul şi
Numerii; Psalmii 78 şi 105-107 reprezintă de asemenea o sursă certă.
Motivele eshatologice anunţate pe parcursul operei nu sunt iară legătură cu
cele ale literaturii eseniene şi ale unor apocrife. Prima carte a lui Enoh 19
prezintă paralele interesante cu înţ. (mai ales lEnoh 1-5 şi finalul lEnoh
91-105.108). Scrierile sapienţiale de la Qumran ( e. g. 5Q415-420; 4Q424 şi
4Q525, dar şi î lQ Psa) pot fi în egală măsură apropiate de înţ.
în înţelepciunea lui Solomon, cele trei secţiuni ale cărţii permit contu-
rarea a trei abordări importante: etică, filozofică şi teologică . Abordarea
etică este limpede în primele secţiuni, care tratează justiţia divină şi soarta
rezervată nelegiuiţilor şi celor drepţi (înţ. 1-5). Viaţa omului este scurtă; el
se poate hotărî să se îndrepte către desfătare (2,6-9) şi asuprirea celorlalţi
(2,10.19-20), dar această purtare nu duce decât la neant şi la moarte (3,11-12).
Scrierea face aici distincţia, explicit şi aproape caricatural, între comporta
mentul nelegiuiţilor (cei lipsiţi de respect, nedrepţii, necredincioşii) şi cel al
drepţilor. Personajul Enoh, dreptul desăvârşit ridicat de Dumnezeu (vide
Gen. 5,24), pare să se afle pe fundalul descrierii celui drept în înţ. 4,7-20;
acesta este singurul dintre patriarhi (al şaptelea în lista înregistrată de capi
tolul al 5-lea al Genezei, care trasează descendenţa de la Adam la Noe) despre
care nu se spune că „a murit” (άπέθανεν), ci că „n-a mai fost găsit, pentru
că Dumnezeu l-a strămutat” (οΰχ ηύρίσκετο, o u μετέθεκεν αύτόν ό θεός),
A
transmise de el în scris generaţiilor care i-au urmat. El şi-a dobândit cunoştinţele ştiin
ţifice (ce ţin de astronomie, cosmografie şi meteorologie) în călătoriile sale celeste, înso
ţit de îngeri călăuzitori. Calendarul solar de la Qumran este pus în legătură cu această
moştenire ştiinţifică. Tradiţia de mai târziu (sec. al II-lea Î.H.) se concentrează asupra
Învăţăturii lui etice şi asupra revelaţiilor apocaliptice. lEnoh („Enoh etiopian”) este una
dintre scrierile intertestamentare cele mai Însemnate; textul ei complet s-a păstrat numai
în etiopiană, dar fragmentar există şi în greacă şi în aramaică (fragmente importante au
fost descoperite printre manuscrisele de la Qumran). Cele mai vechi manuscrise de la
Qumran cu textul cărţii Enoh datează de la începutul secolului al II-lea î.H. Manuscrisul
unui segment qumrantc din această carte, cunoscut sub numele de Com paraţii (1 Enoh
37-71), este de dată creştină; importanţa i-a fost probabil sporită de identificarea lui
Enoh cu Fiul mesianic al omului (71,14-17).
20. Vide T. Legrand, pp. 661 sq.
160 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
„înţelepciune” apare mai ales în prima jumătate a cărţii (cu precădere cap.
6 şi rugăciunea din cap. 9), tema înţelepciunii domină ansamblul cărţii.
- 8
Descrierile înţelepciunii nu sunt iară legătură cu cele din Proverbe (4; ) şi8
Sirah (24), dar opera insistă, într-o manieră originală, asupra unor elemente
perfect integrate în această carte. înţelepciunea - divină, personificată
(7,22) şi legată intim de Dumnezeu (8,3-4; 7,15.25; 9,2) - apare foarte puţin
deosebită de Duhul lui Dumnezeu (1,4-7; 7,22-23; 9,17); este un fel de
efluviu, o emanaţie (7,25) a puterii divine, cu care împarte şi tronul (9,4).
Prezentă şi activă în momentul creaţiei (9,2.9), înţelepciunea continuă să
joace un rol activ în conservarea universului (7,27; 8,14) şi salvarea
oamenilor (9,11.18; 10,4). Ca şi Dumnezeu (13,1), ea este reprezentată în
A
6 . Istoricul textului
Textul înţelepciunii lui Solomon ne-a fost transmis printr-un număr mare de
manuscrise greceşti, scrise atât cu majuscule, cât şi cu minuscule, şi care
datează dintr-o epocă ce începe cu secolul al IV-lea d.H. O cronologie ceva
mai îndepărtată este garantată de existenţa câtorva papiri, rari şi aflaţi în
Λ
21. Codex Venetianus (sec. al VIIMea), clasat de Holmes şi Parsons printre minuscule,
este de fapt (vide C. Larcher, vol. 1, p. 55; A. Rahlfs, Verzeichnis der griechischen
Handschriften des Λ.Τ., Berlin, 1914, pp. 271 sq. şi 306) partea a doua a codicelui
Vaticanus gr. 2106.
22. Vide W. Horbury (Oxford Bible Commentary), p. 651.
162 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
lui Augustin la autorul acestei scrieri , se poate spune că, după ce vreme
îndelungată Augustin a considerat că acesta era Sirah, autorul Ecleziasticu
lui, în cele din urmă lasă chestiunea fară nici un răspuns: Quilibet auctor
fuerit libri huius, bene quia auctoritatem ipsius non respuis (Opus imperf.
in Iulianum , 4,123, PL 45,1420)24.
O altă mărturie antică este Codex Muratorianus, unde înţelepciunea lui
Solomon este enumerată între cărţile Noului Testament . Codex Murato-
26 27
rianus , considerat ca datând din secolul al doilea , ar reprezenta în felul
consuetudo: non autem esse ipsius non dubitant doctiores. In Speculum de script, sacra,
PL 34,946: Sed non sunt omittendi et hi quos quidem ante Saluatoris aduentum constat
esse conscript os, se d eos non receptos a ludaeis recipit tamen eiusdem Saluatoris
Ecclesia, in iis sunt duo qui Salomonis appellantur, propter quandam, sicut existimo,
eloquii similituidinem: nam Salomonis non esse nihil dubitant quique doctiores, nec
A
tamen eius qui Sapientiae dicitur quisnam sit auctor apparet. In Retractationes, II 4, PL
32,631: In secundo sane libro (De doctr. christ.) de auctore libri quem plures uocant
Sapientiam Salomonis quod etiam ipsum sicut Ecclesiasticum lesus Sirach scripserit,
non ita constare sicut a me dictum est postea didici, et omnino probabilius com peri non
esse hune eius libri auctorem.
25. Vide R.B. Motzo, p. 461; B.F. Westcotf, A G eneral Survey o f the H istory o f the
canon o f the New Testament, ed. 6, Cambridge: Macmillan, 1898, retipărit: Grand
Rapids, Mich.; Baker, 1980.
26. Vide G.M. Hahneman, The Muratorian Fragment and the Origins o f the New Testa
ment Canon, In McDonalds, L.M.; Sanders, A.S. (ed.), The Canon Debate, pp. 407-408.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 163
acesta cea mai veche listă ajunsă până la noi a textelor cuprinse în Noul
Testament. Indiferent de datarea canonului Muratorianus (Hahneman, ibid.,
susţine ferm sec. al IV-lea sau chiar începutul sec. al V-lea, o perioadă care
coincide în mare cu codicele majore ale Septuagintei, Vaticanus, Sinaiticus,
Alexandrinus), inserarea cărţii înţelepciunii în Noul Testament, inter
apostolos, şi nu în Vechiul Testament, inter prophetas , este neclară: ea stă
sub semnul unei posibile citiri greşite a unei vocale, într-un text scris în
latină, cu destule ezitări grafice de altfel, ce sunt puse în seama unui copist
neglijent (epislula sane iude et superscriptio iohanis duas in catholica
habentur et [ut] sapientia ab amicis salomonis in honorem ipsius scripta).
Raimondo B. Motzo {ibid., p. 462) extrage din această frază latinească greu
inteligibilă un original grecesc plauzibil şi incitant: και ή σοφία Σαλωμώνος
υπό Φίλωνος ε ις δόξαν αύτου γεγραμμένη, din care s-ar deduce că autorul
canonului plasează înţelepciunea lui Solomon între scrierile Noului Testa
ment pentru că socotea această carte opera lui Philon din Alexandria, pe
care o veche tradiţie (Eusebiu, Historia ecclesiastica 2,17,1; Ieronim, De
uiris illustribus 11) îl aşeza în preajma apostolului Petru, convertit la creşti
nism şi exaltând virtuţile primilor creştini în cartea De uita contemplatiua,
unde, sub numele „terapeuţilor”, i-ar fi descris pe discipolii apostolului
Marcu în Alexandria. Comentatorii zilelor noastre nu mai susţin în nici un
fel atribuirea cărţii lui Philon.
Dintre mărturiile indirecte oferite de traducerile antice, un loc privilegiat
Λ
27. Pe baza unei referiri la Păstorul lui Hermas: Pastorem uero nuperrime, temporibus
nostris, in urbe Ronta Herma conscripsit, sedente cathedra urbis Romae ecclesiae Pio
episcopo fratre eius (cca 154 d.H.), apud R.B. Motzo, p. 498.
28. Ieronim declară, în prefaţa la cărţile lui Solomon după LXX (PL 29, 403-404), că
Λ » . ·
„şi-a strunit pana” {calamo temperaui) mai cu seamă când a ajuns la cărţile înţelepciunii
164 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
şi Siracidului; în prologul la traducerea din ebraică a cărţilor lui Samuel şi ale Regilor
(prolog care datează din preajma anului 391), Ieronim enumeră cele douăzeci şi două de
cărţi sacre ale Vechiului Testament, insistând asupra numărului care corespunde literelor
alfabetului ebraic, aşezându-le pe toate celelalte între apocrife: Vi scire ualeamus
quidquid extra hos est, inter απόκρυφα esse ponnedum. Igitur Sapientia, quae uulgo
Salomonis inscribitur, et Iesu filii Sirach liber, et iudith eî Tobias et Pastor, non sunt in
Canone. Machabaeorum prim im , hebraicum reperi. Secundus, Graecus est: quod ex
r
Ioana Costa
33. Vide A. Kahana (ed.), Ha-Sefarim Ha-Hitsonim, vol. 1, partea a 2-a, Îel-A viv,
Masadah, 1936, pp. 464, 468-470; a p u d O . Winston, p. 13.
34. Dialogul dintre cei doi savanţi se simte adesea Tn subtextul comentariului, iar uneori
irumpe în pasaje pătimaşe, ca în cazul (G. Scarpat, vol. 1, p. 14) reluării argumentului
κράτησις (înţ. 6,3) folosit (cu citarea sursei Scarpat) de C. Larcher în voi. 1, Ρ- 144 şi
notele 31 şi 32: ulterior însă, observă Scarpat, „si dimentica di chi per primo aveva
invocato quel termine [...], tanto che al lettore puo apparire che ii riferimento decisivo
alia κράτησις sia del Larcher. mentre di suo non c ’e nemmeno una delle citazioni ai testi
d’appoggio [...] le quali sono tutte nel mio articolo”.
înţelepciunea lui Solomon
yn A
înţelepciunea lui Solomon: Titlul grccesc (Σοφία Σαλωμώνος, înţelepciunea lui Solomon)
arată că această carte a fost atribuită regelui Solomon; pentru înţelepciunea legendară a
acestui personaj, vide: 3Rg. 3; 5,9-14; 2Par. 1; 2Mac. 2,9. Chiar dacă în capitolele 7 -9
(cu precădere 7,7-8 şi 8,13-14) regele Solomon apare explicit ca personaj al cărţii, atri
buirea este convenţională; ca şi alte opere sapienţiale (Proverbele, Cântarea Cântărilor,
Ecleziastul), înţelepciunea lui Solomon a fost plasată sub autoritatea acestei figuri de
seamă a lumii biblice. Traducerea latinească oferă o simplificare a titlului, care indică o
rezervă prudentă în privinţa autorului: Liber sapientiae (Cartea înţelepciunii). ♦ Manu
scrisele majore ale Septuagintei transmit textul dispus în stihuri. Prima secţiune a cărţii
(cap. 1-5) prezintă în paralel soarta nelegiuiţilor (ασεβείς) şi a celor drepţi (δίκαιοι).
1,1 „Iubiţi dreptatea”, gr. αγαπήσατε δικαιοσύνην, este primul din cele trei îndemnuri
ale acestui verset de deschidere; aminteşte de Ps. 44.8; vide şi Sir. 4,12 (ό ά/απών
αύτήν, scil. σοφίαν). Verbul de faţă, însoţit de un nume de obiect ori de calitate, are
adesea în greaca profană înţelesul de „a preţui”, „a prefera”, „a căuta”, „a dori”, iar în
greaca biblică primeşte o încărcătură afectivă: „a se ata^a/dedica”. „Dreptatea”, în limbaj
biblic, desemnează concordanţa gândurilor şi faptelor omului cu voinţa lui Dumnezeu
aşa cum este ea exprimată în Lege şi sugerată de îndemnurile conştiinţei (cf. BJ, nota
a d loc.). ♦ „Iubiţi... cugetaţi... căutaţi...” : omul trebuie să aprecieze valorile incluse în
noţiunea de „dreptate” şi să tindă spre ele: să reflecteze cu atenţie şi bunăvoinţă la ceea
ce se spune despre Domnul; în sfârşit, să se deschidă cu generozitate efectivă faţă de
cerinţcle Lui (cf. Larcher, a d loc.). Căutarea lui Dumnezeu este un îndemn constant la
profeţi, la Amos fiind echivalentă cu convertirea mântuitoare. ♦ „[voi,] cei ce judecaţi
pământul”, gr. οι κρίνοντες τήν γην: pare să fie o trimitere ia cei care au autoritate, care
guvernează, de vreme ce verbul κ ρ ίνειν („a judeca”), ce echivalează de obicei ebr.
şăphat, îşi lărgeşte înţelesul în această direcţie (c f Mich. 4,14; Dan. 9,12); extinderea de
sens nu este însă atestată în greaca profană. Chiar dacă prirnul verset li se adresează
acestora, dezvoltarea ulterioară a textului arată că adresabilitatea este generală (spre
deosebire de 6,1-10). ♦ „pământul”, gr. τήν γην: poate indica fie o ţară anume (a Iui
Solomon, de vreme ce lui i se atribuie cartea), fie întregul pământ, vide infra 6,1. Posibi
litatea multiplei traduceri a substantivului γη prin „ţară/ţinut” sau „pământ/glie” este una
dintre dificultăţile constante ale textului grecesc. ♦ „cugetaţi... întru bunătate”: ţinând
seama de multiplele nuanţe de sens ale gr. αγαθός, expresia ar putea însemna „să aveţi
despre Dumnezeu gânduri bune/corecte/dreptc”. Philon foloseşte termenul άγαθότης cu
168 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 1
referire ia râul Edenului, din care provin cele patru virtuţi: φρόνησις „chibzuinţă”,
σωφροσύνη „cumpătare”, ανδρεία „bărbăţie”, δικαιοσύνη „dreptate”; alături de „putere/
autoritate” (εξουσία), „bunătatea” este unul dintre atributele supreme ale lui Dumnezeu.
♦ Celălalt termen al perechii (άπλότης, „simplitate”) este utilizat în IMac, 2,37 (έν
άπλότητι ημών) pentru a indica o „neîmpărţire” lăuntrică, ce conferă tăria de a alege
moartea în locul unui act de nesupunere faţă de Lege; ambele pasaje, cel de faţă şi cel
din IMac., se sprijină pe 3Rg. 9,4, unde sunt folosiţi termeni echivalenţi: έ ν όσιότητι
καρδίας και έ ν εύθύτητι, traduşi în Vulgata prin: in sim plicitate cordis et in aequitate.
1.2 Versetul este construit într-o simetrie transparentă cu cel dinainte, „căutării” răspun-
zându-i „găsirea'’, iar „simplităţii inimii” - „nepunerea la încercare” a lui Dumnezeu.
Legătura este făcută prin „căci” (gr. ό τ ι), cu o valoare cauzală foarte slabă, mai apropiat
de ebr. kî decât de clasicul o ti şi utilizat pentru a sublinia o afirmaţie ori pentru a sugera
o uşoară opoziţie. Versetul următor începe cu o particulă care introduce o justificare (gr.
γάρ). ♦ „Se lasă găsit” : c f Is. 65,1; Ier. 36 LXX (= 29 TM),13-14; Prov. 8,17. ♦ „li se
arată”: gr. εμφανίζεται; verbul este folosit în această carte în mai multe rânduri (16,21;
17,4; 18,18). Nu este vorba aici de o vedenie şi nici de o revelaţie interioară ieşită din
comun, ci de un dar oferit oricui: o iluminare lăuntrică, de sorginte dumnezeiască, ce dă
naştere unei convingeri statornice { c f Larcher, a d loc.).
1.3 „strâmbe”: gr. σκολιός, „oblic”, „răsucit”, „îndoit”, „pieziş”; c f 13,13; 16,5
(„îmbârligaţi/încâlciţi”); i se asociază adesea o valoare morală, făcând referire nu la o
simplă eroare, ci la o pervertire. ♦ „Puterea”, gr. ή δύναμις, indică aici „puterea” lui
r\ a
Dumnezeu, care II reprezintă pe Dumnezeu însuşi, după cum reiese din paralelismul cu
finalul stihului precedent (άπό θεοΰ). Larcher (p. 172) subliniază că termenul nu este un
substitut al numelui divin şi nici un simplu atribut al divinităţii, ci mai degrabă o energie
divină în acţiune, care nu coincide nici cu forţa dreptăţii şi nici cu atotputernicia lui
Dumnezeu: este o entitate complexă, ce se poate identifica pe rând cu Duhul sau cu
înţelepciunea. Concluzia lui Larcher este că autorul a vrut sâ pună în evidenţă o noţiune
agreată de mediul helenic: principiul divin era văzut mai degrabă ca o forţă decât ca o
raţiune. Se sprijină pe conexiunile stabilite în textele biblice între δύναμις (ισχύς) şi
πνεύμα, pe de o parte, şi πνεύμα şi σοφία, pe de altă parte.
1.4 Prin „înţelepciune” (σοφία) se înţelege aici înţelepciunea divină, paralelă cu
δικαιοσύνη din primul verset şi cu άγιον πνεύμα din versetul următor. ♦ „în trupul
supus păcatului”: gr. έ ν σώματι κατάχρεω αμαρτίας; adjectivul κατάχρεος este un
hapax în LXX; înţelesul exact este „apăsat de datorii”, dar suprapunerea metaforică
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 1 169
1.6 ..iubitor de oameni” : gr. φιλάνθρωπον; adjectivul mai apare în LXX, în afară de înţ.
7,23 şi 12,19, în lEzr. 8,10; 2Mac. 4.11 şi 4Mac. 5,12, adică în cărţile scrise direct în
greacă; şi în greaca profană φιλάνθρο>πος este un atribut al zeilor (cf. Platon, Symposion,
189c). ♦ între primele două stihuri ale versetului pare să existe o opoziţie, însă ele sunt
legate prin καί copulativ. Ideea. coerentă cu versetul precedent, ar fi că pedeapsa edu
cativă este o formă de manifestare a iubirii de oameni. ♦ „defăimător”: gr. βλάσφημος
înseamnă cel mai des „hulitor”, cel care-L defăimează pe Dumnezeu, dar se poate referi
uneori şi la vorbirea defăimătoare împotriva oamenilor. ♦ „Rărunchii” (gr. νεφροί) sunt
adesea asociaţi cu inima în textele ebraice, metaforizând împreună interioritatea omului -
pulsiunile afective, respectiv mintea, voinţa şi afectele superioare (vide P. Paul Dhorme.
L Emploi m itaphorique des noms de parties du corps en hebreu et en akkadien. Extrait
de la Revue Biblique, 1920-1923, Librairie Victor Lecoffre, Paris, 1923, pp. 131-133); au
în comun faptul că sunt părţi ascunse ale corpului, accesibile doar privirii lui Dumnezeu.
170 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 1
Pentru pasaje în care termenii sunt asociaţi, vide e.g.: Ier. 11,20; 17,10; Ps. 7,10; 25,2.
Contradicţia semnalată uneori între gură şi inimă se regăseşte între gură şi rinichi.
Avertismentele pe care le primeşte conştiinţa pot ajunge la „rinichi”, chiar la vreme de
noapte (Ps. 15,7). Se produce uneori o confuzie cu şalele şi coapsele. Rinichii, văzuţi ca
zona de centură a trupului, sunt sediul vigorii fizice. Vide Iov 38,3; 40,7. Grăsimea care
se adună în jurul mijlocului {id est al rinichilor), inertă, sugerează prostia (vide Ecl.
7,25). ♦ „martor... veghetor... ascultător’; gr. μάρτυς... επίσκοπος... ακουστής: primul
termen din seric, chiar dacă este explicit pus aici în relaţie cu Dumnezeu, are sensul
juridic general de cunoaştere nemijlocită a faptelor; cel de-al doilea, de asemenea ataşat
frecvent divinităţii, are şi sensul de „supraveghetor"', desemnându-1 pe cel care veghează
la bunul mers al faptelor omeneşti; cel de-al treilea, un hapax în LXX, rar chiar în
textele profane greceşti (unde are sensul de „discipol”, similar lat. auditor), este folosit
aici în sens etimologic, pentru a încheia seria.
1.7 Verbul „a umple” (πληρόω), referitor la atotprezenţa lui Dumnezeu, este caracteris
tic pentru textul biblic, vide Ier. 23,24. Pe de altă parte, verbul următor, „a ţine laolaltă”
(συνέχω), este un termen strict stoic, ce se referă nu la un receptacul, ci la puterea divină,
λόγος σπερματικός, care îmbrăţişează totul, pătrunde în toate, ajungând până la margi
nile creaţiei (cf. şi Scarpat, vol. 1, p. 120). Vide şi Seneca, De uita beata 8,4: Mundus
quoque cuncta com plectens rectorque uniuersi dens in exteriom tendit, sed lamen
introrsum undique in se redit („De fapt. şi universul, care îmbrăţişează totul, şi zeul care
guvernează lumea tind către exterior, revenind totuşi în interior”). Forma participială
neutră a verbului este determinată de acordul cu (τό) π νεύμ α de mai înainte; traducerea
latină glisează acordul, păstrând neutrul acolo unde se impunea masculinul (hie, id est:
*
spiritus): hoc quod continet omnia. ♦ „glas”: gr. φονη. înţelesul termenului este conturat
de versetele învecinate: este precedat de της γλώσσης şi urmat de φθεγγόμενος (care
este o reluare a lui βλάσφημον, „hulitor”, „care rosteşte o blasfemie”, din v. 6).
1.8 „dreptatea cea pedepsitoare”: gr. έλ έγχο υ σ α ή δίκη; dreptatea apare personificată şi
in Platon, Leges 9.872e, fiind încă de la Hesiod ( Theogonia 901) o divinitate care
guvernează lumea prin forţa sa punitivă.
1.9 „răsunetul” : gr. άκοή. Termenul indică în egală măsură simţul auzului, organul,
precum şi ceea ce este ascultat, apropiindu-se din acest punct de vedere de ά /γ ε λ ία sau
κήρυγμα, „ceea ce este spus/anunţat”.
ÎNŢELEPCIUNEA l-UE SOLOMON 1 17!
1.10 „ureche geloasă”: gr. οΰς ζηλώ σεος, litt. „ureche a geloziei (râvnei) [lui
Dumnezeu]’1. Textul biblic face constant referire la gelozia, râvna lui Dumnezeu, e.g.
Ex. 20,5 - vide şi nota; 34,14 (θεός ζηλοτής); lez. 16,38.42; 36,6; 38.19. ♦ „murmurul
şoaptelor”: litt. „şoapta murmurelor”. Gr. θροΰς „zgomot uşor”, „bâzâit”. „bolboro
seală” apare în textul biblic numai în versetul de faţă şi în IMac. 9,39: pare să fi fost ales
T* ^
aici şi datorită asonanţei cu ους din stihul precedent. In greacă este un termen poetic la
origine (atestat, de pildă, la Homer şi Pindar), folosit pentru a indica sunetele difuze ale
unei mulţimi (e.g. Tucidide, 4,66; 8.79). Gr. γογγυσμός, „murmur”, „bombăneală”
(numai aici la plural în LXX), este folosit, e.g. în Ex. 16,7-12, cu referire la cârtelile
poporului mustrat de Moise, funcţionând în paralelism cu βλασφημία.
1.11 „clevetire”: gr. καταλαλία. Termenul este un hapax, atât în LXX, cât şi în textele
profane greceşti. însă în LXX este frecvent folosit verbul corespunzător, καταλσλεΐν,
Λ
care indică în primul rând cârteala împotriva lui Dumnezeu (e.g. Num. 21,5). In NT
substantivul este reluat de două ori, la plural: 2Cor. 12,20 şi IPt. 2,1; fiind parte compo
nentă a unei liste de păcate, termenul apare frecvent la Părinţi. ♦ „vorba”: gr. φθέγμα apare
numai aici şi în Iov 6,26; este un termen cu pronunţată încărcătură poetică, după cum o
indică atestarea lui în Pindar sau tragici; nu apare în NT şi nici în literatura creştină
Λ
timpurie. Aici pare să se refere la cuvinte rare, căutate. înţelesul segmentului nu este
transparent; Scarpat interpretează participiul ca având valoare concesivă ([καίπερ]
λαθραίον), „(vorba,) [chiar] spusă în secret”, corelându-1 cu κένον, „gol”, „deşert”,
„fără urmări” („nu va ieşi [din gură] iară urmări”). ♦ „nimiceşte sufletul” : se introduce
tema morţii, carc, pentru autor, nu este cea fizică, ci de ordin spiritual; deja prezentă în
viaţa nelegiuitului, ea devine definitivă o dată cu moartea fizică (cf. TOB, nota a d loc.).
1.12 „Pieirea” (όλεθρος), termen folosit în paralel cu θάνατος („moartea”), indica încă
din epopeile homerice starea de distrugere a vieţii (e.g. îliada 22,235: ψυχής ώκιστος
όλεθρον, ,,sfârşitul grabnic al vieţii”), iar în NT se referă la „moartea” provocată de
păcat. ♦ „prin lucrările”, gr. έν έργοις: se încheie aici menţionarea sumară a păcatelor:
cu gândul, cu vorba şi cu fapta.
1.13 în Gen. 2 -3 se arată cum Dumnezeu l-a creat pe om pentru nemurire, iar făpturile,
spre a-i fi de folos acestuia. Moartea fizică, urmare a păcatului (cf. v. 16), este o temă
dezvoltată de Pavel în Rom. 5,12-21. Cf. şi lez. 18.23; 33,11.
172 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 1
1.14 „a creat... să fie”: gr. έκ τισεν... ε ις τό εΐνα ι. Textul este reluat de Păstorul lui
Hermas şi de Origen, Comm. Joannis 20,27. Verbul έκ τισ εν trimite cu precizie la
doctrina biblică a creaţiei; „toate” (τό πάντα) poate fi subordonat acestui verb, fără ca
sintaxa să anuleze legătura neutrului cu verbul είνα ι: „Ie-a creat pe toate spre a fi”.
Dumnezeu, „Cel care este” (Ex. 3,14), este creatorul vieţii şi nu se bucură de distrugere
Λ
nemurirea (vide infra 2,22-23; 3,4-9; 5,15). ♦ In Vetus Latina a fost inserat aici un stih:
iniustitia autem mortis est adquisitio, „dar nedreptatea este dobândirea morţii”. (Scarpat
îl editează în varianta Abaţiei San Girolamo din Roma, marcată de o trunchiere prin
haplografie la copiere: iustitia pentru iniustitia-, îl comentează însă în forma netrun-
9
înţelepciunii foloseşte această îmbinare de termeni; în rest, este preferat verbul clasic
π ο ιε ίv (π οιεισ θα ι) împreună cu συνθήκην (-ας). ♦ Acţiunile nelegiuiţilor din acest
verset se pot referi la moarte sau la iad (Hades).
2,1 David Winston (Anchor Bible) consideră cu totul neconvingătoare încercarea lui
Dupont-Sommer (1935, pp. 90-109) de a-i identifica pe „nelegiuiţii” din acest capitol cu
epicureicii (vide Weisengoff, 1949, pp. 40-65). ♦ „nu este leac” : gr. ούκ έστιν ΐασις
(vide şi Prov. 29,1). Vet us Latina traduce ΐα σ ις, „vindecare”, „leac”, prin refrigerium
„răcorire”, sugerând astfel că nelegiuiţii nu au putinţa de a găsi o consolare după moarte
(vide A. Parrot, Le Refrigerium ” dans l'au-delă, Paris, 1937). Termenul Ϊασις face
trimiterea la imaginea biblică a Creatorului care vindecă, fie direct, fie prin preoţi sau
profeţi. Vide infra 16,12: mai mult decât orice plantă de leac, pe om îl tămăduieşte
cuvântul Domnului. ♦ „care să se fi întors din” : se poate înţelege şi „care să se elibereze
de”. ♦ „iad”: vide supra nota la 1,14.
174 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 2
<\
cald. ce-şi avea originea în inimă (E. Brehier. Chryssipe et l'/tneien Stoic is me. Paris.
195L. pp. 164 sq.)\ vide şi Seneca, De otio. 5.5.
2.3 ..cenuşă”: gr. τέφρα este hapax în Inţ., iar în restul LXX mai apare numai în lob.
6,(7; 8.2. Scarpat (vol. 1. p. 175) observă că discursul nelegiuitului are un conţinut ma
terialist. dar îmbrăcat în cuvinte poetice, în evidentă legătură cu textul biblic (e.g. Gen.
3,19 şi 18.27, în careyfj şi σποδός sunt corespondente ale termenului τέφρα de aici).
2.4 Vide Iov 14,1-2 ; Ecl. 2.16; 9,5.
2.5 „vremea”: gr. καιρός. Multe codice au aici βίος, considerat ca lectio faciiior; în
varianta de faţă, sintagma ό βίος ήμών fusese folosită în două versete precedente, 1 şi 4.
Termenul καιρός desemnează în limba clasică ocazia, timpul bine delimitat, de unde
evoluţia de sens înspre „durată”, „durata vieţii” şi, în greaca târzie, „timpul” în general.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 2 175
Greaca biblică, mai ales a NT, păstrează (sau reînvie) sensul clasic. ♦ „întoarcere”: gr.
άναποδισμός este un hapax absolut în greacă (reluat abia în epoca bizantină); în schimb,
verbul (ά να π οδιζειν) este îndeajuns de frecvent folosit pentru a-şi dezvălui fără echivoc
înţelesul, transparent de altfel şi prin prisma etimologiei: „a se întoarce pe urmele pro
priilor săi paşi”. ♦ „nimeni nu vine înapoi” : se poate înţelege şi „nimeni nu-1 întoarce
îndărăt”.
2.6 „bunurile de acum”: gr. των οντων αγαθών; sintagma a fost interpretată fie ca o
referire la bunurile materiale (în opoziţie cu cele proclamate de înţelepţi), fie ca „bunuri
prezente”, aflate la îndemână; această a doua direcţie de interpretare se află în conso
nanţă cu o bogată literatură, pusă sub semnul horaţianului cârpe dietn (Carmina 1,11,8).
♦ „făpturi”: gr. κτίσει; aceasta este varianta acceptată de Rahlfs şi susţinută de comen
tatori; ei i se opune varianta din Alexandrinus (cu o singură vocală diferită): κτήσει
(„dobândire”), care apare citată în unele surse antice, dar care îşi găseşte cu greu sensul
în acest verset.
2.7 Scarpat sugerează (vol. 1, pp. 180 sq.) interpretarea secvenţei οίνου,... μύρων ca o
hendiadă: „cu vin.... cu miresme”, practică menţionată în Is. 5,22 şi cu o bună atestare în
Antichitatea greco-romană, vide Pliniu 14,92 (cu trimiteri la Plaut şi alte surse): uina...
murrae odore condita. ♦ „floarea primăverii”: gr. άνθος έαρος; aceasta este lecţiunea
autorilor moderni (Rahlfs, Ziegler), împotriva codicelor Vaticanus şi Sinaiticus; Vetus
Latina traduce aici: flos temporis, „floarea timpului” .
2.8 Obiceiul de a se încununa cu flori la ospeţe le era propriu grecilor şi romanilor; în
mediul ebraic, obiceiul era evitat pentru că putea fi pus în legătură cu cultul idolilor
{vide Flavius losephus, Antiquitates ludaicae 19,358). ♦ „boboci de trandafiri”: gr.
ρώδων κάλυψιν; probabil că aici nu este o exprimare poetică redundantă, ci chiar o
referire precisă Ia bobocii aleşi anume pentru cununi, de vreme ce florile deschise îşi
λ
pierd grabnic petalele. In poezia alexandrină, florile, trandafirii, cununile de flori apar
frecvent.
2.9 „Nici unul dintre noi”: traducerea latină are: nullum pratum, „nici o pajişte”.
Codicele greceşti nu păstrează nimic din această variantă, care este însă susţinută de un
glosar ce înregistrează între cuvintele din înţ. şi λειμώ ν (lat. pratum ), faţă de care codi
cele importante au fie ήμών („dintre noi”), fie ύμών („dintre voi”). ♦ „petrecerea”: gr.
άγερωχια; termenul apare prima dată la Polibiu (10,35,8), dar adjectivul corespunzător
376 în ţe le p c iu n e a lu i s o lo m o n 2
este de dată homerică; αγέρωχος, „nobil”, „glorios” (îliada, 3,36 e a .) , iar cu sens
negativ apare la Archiloch (v. 219). Substantivul (prezent în acest verset), ca şi adverbul
corespunzător au numai valoare negativă - „orgie provocatoare”; în LXX mai apare de
două ori, în 2Mac. 9,7 şi 3Mac. 2,3. ♦ „partea... soarta”: gr. μερίς... κλήρος; cei doi
termeni apar împreună şi în Ier. 13,25 şi Is. 57,6. precum şi în Fp. 8,21.
2.10 Verbul καταδυναστεύω („a asupri”, „a împila”) este verbul specializat pentru a
indica exercitarea forţei de sus în jos, de la superior la inferior, de la cel puternic la cel
slab - vide lez. 18,12; 22,7 şi Ier. 7,6; 22,3.
2.11 In opoziţie cu Legea dată de Dumnezeu, care îl apără pe cel slab (cf, de ex., Lev.
25,35-37; 19,32), între oameni domneşte dreptul celui mai tare. Unele teorii greceşti îl
justificau pe acesta din urmă ca fiind o lege naturală.
2.12 Textul prezintă o opoziţie constantă între δίκαιος, „cel drept”, şi ασεβής, „nele
giuit”. ♦ „Lege” : gr. νόμος; termenul, folosit absolut, se referă în general la Legea lui
Moise. ♦ „învăţătura noastră”: adică felul în care am fost educaţi în Legea lui Moise.
♦ Versetele acestea (şi mai departe) au fost considerate de Augustin ca o vestire a patimilor
lui Hristos: vezi De ciuitate D ei 17,20,1: In ano, qui appellatur Sapientia Salomonis,
p a ssio Christi apertissim e prophetatur.
2.13 „Se făleşte”: litt. „declară”, „pretinde”. ♦ „copil”; gr. παίς; termenul are în LXX cel
mai adesea sensul de „sclav”, „slujitor”. Aici însă, versetele 16 şi 18 susţin mai degrabă
înţelesul de „copil”, „fiu”. C f Lc. 22,70; In. 19,7.
2,15 „nu [ej asemenea” : gr. ανόμοιος. Termenul apare numai aici în înţ. şi este absent în
restul LXX. ♦ „neobişnuite”: reproş adresat de obicei de către păgâni evreilor fiindcă
trăiesc altfel decât ceilalţi oameni.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 2 177
2.16 „Soi amestecat”: adjectivul κίβδελος, liti. „fals”, „calp”, este folosit în greaca
profană pentru a indica metalele în care aliajul nu respectă proporţiile, ca în monedele
falsificate, iar în alte pasaje din LXX, şi pentru a indica ţesăturile tăcute din două
materiale, reprobate de Lege. în greaca târzie înseamnă şi „hibrid, bastard”. în versetul
de faţă, formularea are o notă abstractă: εις κίβδηλον..., „(am fost socotiţi de el] drept
un lucru calp”.
2.17 „să iscodim”: iitt. „să experimentăm”.
2.18 Cf. Ps. 21,9; Mt. 27,43. ♦ „fiu al lui Dumnezeu”: gr. υιός θεού; termenul folosit
aici precizează sensul lui πόας din v. 13. ♦ Vetus Latina pare să se sprijine pe un text
grecesc uşor diferit (sau citit diferit): si enim est uere („dacă este într-adevăr”, modificat
apoi în uerus, „adevăratul”) f i i ins D ei („fiul lui Dumnezeu”), traducere care s-ar explica
prin gr. δικαίως („pe drept”, „cu adevărat”) în loc de ό δίκαιος („cel drept”).
2,20 „moarte ruşinoasă”: gr. θανάτφ άσχημο vi. Adjectivul este rar în LXX (în înţ. apare
numai aici). Traducerea latină recurge Ia termenul turpissima, care nu se referă atât la
tipul condamnării (uciderea unui sclav, de pildă), cât la motivarea ei; accentul este pus
aici pe nimicirea morală, recurgându-se aşadar la o condamnare la moarte pentru motive
nedemne. Acesta este sensul adjectivului grecesc, aşa cum reiese el din Deut. 24,1 (unde
se spune că bărbatul poate întocmi o scrisoare de repudiere a soţiei dacă ea s-a făcut
vinovată de un act ruşinos, άσχημον πράγμα); vide şi Gen. 34,7 (episodul Dina-
-Sichem). ♦ „va fi vegheat” : gr. έσται... επισκοπή. In greaca profană termenul are
/K
înţelesul de „vizită”, „cercetare” (vide Lucian, D ialogi deorum 20,6). In LXX este
folosit pentru a traduce ebr. păqadh, acoperind toate sensurile verbului επισκέπτομαι.
Poate însemna şi „anchetă”, .judecată”, dar aici are înţelesul de „intervenţie divină
salvatoare”.
178 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 2-3
2.22 „tainele”: gr. μυστήρια sunt planurile ascunse ale Domnului pentru cei ce sunt
credincioşi, vide 3Mac. 3,10. Termenul era în mod natural pus în legătură cu „miste
rele”, la care se face explicit referire în 6.22 şi 14,15.23; este folosit în restul LXX
numai în scrierile din perioada elenistică (Tobit, Iudit, Sirah, Daniel).
2.23 „nestricăciune”: gr. αφθαρσία - în greacă termenul este în mod curent antonimul
coruptibilităţii inerente devenirii şi schimbării, aplicându-se aşadar la tot ce e considerat
nepieritor (divinitatea, sufletul). Aici este vorba de modalitatea nemuririi sufletului, dar,
întrucât în context se afirmă intenţia primară a Creatorului, s-ar putea referi la condiţia
omului în paradisul pământesc, eventual redobândită de cei drepţi după moartea fizică
(<cf. şi Larcher, a d loc.). ♦ „chip”: gr. είκώ ν, litt. „imagine”. ♦ „veşnicii”: gr. άίδιότητος -
lecţiune prezentă în unele manuscrise, adoptată de Rahlfs. Manuscrisele mari au ίδιότητος,
„proprietate caracteristică”, „particularitate” (la genitiv). Oricum, pasajul trimite la Gen.
1,26-27 („după chipul şi asemănarea”).
2.24 „diavolului” : gr. διαβόλου; este un hapax în înţ. Prin διάβολος, în Septuaginta este
numit Satana, vide Iov 1,6.12; 2,1; IPar. 21,1; Zah. 3,2: neînsoţit de articol, apare şi în
lPt. 5,8 şi Fp. 13,10.
3 Opoziţia faţă de capitolul precedent este marcată prin particula (slab-)adversativâ δέ.
Versetele 1-12 ale acestui capitol pun alături, într-un contrast sever, soarta nelegiuiţilor
şi acelor drepţi.
3,1 „Sufletele drepţilor”: gr. δικαίων ψ υχαί, vide Dan. 3,86 (ευλογείτε, πνεύματα
καί ψ υχάι δικαίων, τον κύριον, „binecuvântaţi, duhuri şi suflete ale drepţilor, pe
Domnul”), unde sensul termenului ψ υχαί este diferit: în uzul biblic, ψυχή îl desemnează
pe om ca fiinţă vie în întregul lui; de aceea poate fi uneori echivalat cu un simplu
pronume. Considerarea omului ca fiinţă compusă din trup şi suflet este de origine
grecească, iar în VT o găsim numai în cartea înţelepciunii. Evoluţia grecească ulterioară
a dihotomiei suflet-trup se fixează asupra acestui termen, nu asupra lui πνεύμα. ♦ „în
mâna lui Dumnezeu” : expresia implică dependenţă faţă de Dumnezeu şi, totodată,
ocrotire din partea Lui. Fiind vorba de sufletele drepţilor care au murit, este sugerată aici
nemurirea fericită.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 3 179
3.3 „în pace”: în Biblie, ebr. şălâm (gr. ειρήνη) semnifică o stare de siguranţă şi de
împlinire sub ocrotirea lui Dumnezeu.
3.4 „plină de nemurire’': gr. αθανασίας πλήρης. Termenul αθανασία este unul dintre cei
Λ
3.7 „la ceasul cercetării”: έν καιρώ επισκοπής, vide supra notele la 2,5 şi 2,20. Aici,
intervenţia binefăcătoare a lui Dumnezeu poate presupune o judecată universală, urmată
de glorificarea celor drepţi - „vor străluci": expresia se aplică în alte locuri celor înviaţi
Λ
(Dan. 12,3; Mt. 13,43). învăţătura despre învierea trupurilor, prezentă în Daniel şi în
§ Λ Λ
Macabei, este amintită doar aluziv în Inţ., unde accentul se pune pe nemurirea sufletului,
idee de influenţă grecească, dar armonizată cu spiritualitatea biblică. ♦ „ca scânteile...”:
gr. ώς σπιν&ήρες; cf. 11,18. Imaginea are o bună tradiţie biblică, cu referire la incendiul
care urma să nimicească neamurile; vide e.g. Abd. 18 şi Zah. 12,6: nimicirea vrăjmaşilor
lui Dumnezeu de către un israel purificat. Unii comentatori transferă imaginea pe plan
transcendent înţelegând-o fie ca pe o biruinţă morală a drepţilor asupra păcatului sau
asupra celor fără de lege, fie ca o participare a drepţilor la judecata de pe urmă: ei vor
alerga în toate direcţiile precum scânteile unui foc dumnezeiesc. După o altă interpre
tare, metafora ar evoca direct slava cerească în care au ajuns cei drepţi.
3.8 Drepţii vor fi asociaţi stăpânirii veşnice a lui Dumnezeu peste toate popoarele
pământului - c f Dan. 7,18.22.27.
3.9 „harul şi îndurarea” : gr. χά ρ ις και έλεος; sunt termenii tradiţionali ai binecuvântării
iudaice, cf. Tob. 7,12.
3.10 „nelegiuiţii”: gr. ασεβείς sunt aici în primul rând iudeii care s-au îndepărtat de
Lege, apostaţii. ♦ „pedeapsă”: gr. έπιτιμίαν; este un hapax în VT, iar în NT este folosit
o singură dată în 2Cor. 2,6, cu sensul de cenzură exercitată de comunitate (Vulg.:
obiurgatio)·, verbul corespunzător (επίτιμόν) este însă frecvent folosit, atât cu sensul de
„a pedepsi”, „a reproşa”, cât şi cu cel de „a ameninţa”, „a porunci”. în greaca profană,
έπιτιμία este un termen tehnic al vocabularului juridic, cu un sens diferit de cel biblic:
la Demostene sau Eschine indică exercitarea drepturilor civile; sensul de „pedeapsă” era
acoperit de un termen înrudit etimologic: τό έπιτίμιον şi, mai cu seamă, de pluralul lui:
τα έπιτίμια (denumind o pedeapsă pronunţată de un tribunal). ♦ „dreptate”: se poate
înţelege şi „cel drept”. ♦ „s-au îndepărtat”, gr. άποστόντες (de l ' „apostat”): se referă
aici la cei care s-au lepădat de Dumnezeul lui Israel.
3.11 „cei care socotesc... nenorociţi”: în gr. la singular, trecerea la plural facându-se în
stihul următor. ♦ „înţelepciunea şi învăţătura”: pereche de termeni care se întâlneşte
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 3 181
într-un context similar şi în Prov. 1,7: primul termen desemnează cunoaşterea care îl
luminează pe om asupra sensului vieţii lui, spre a şi-o călăuzi după voinţa lui
Dumnezeu, iar cel de-al doilea trimite Ia disciplina de viaţă dobândită prin educarea în
Legea lui Dumnezeu. ♦ „nenorociţi"’: litt. „nenorocit”, gr. ταλαίπωρος - cuvânt poetic,
ce mai apare şi la 13,10.
3.12 „blestemată”: gr. έπικατάρατος. Termenul, frecvent în LXX (corespunzând ebr.
'ăriir, „lovit de blestem” divin), apare în înţ. numai aici şi în 14,8; în N T este atestat de
două ori, dar într-un citat din Deut. 27,26. Deissman (pp. 74-75) îl consideră un termen
de dată târzie (dubla prefixare sugerează acest stadiu lingvistic); din greaca biblică, el
trece în literatura creştină. Şi în scrierile de la Qumran renegaţii au parte de un blestem
pe vecie. Scrierile rabinice recurg frecvent la termenul 'ăriir pentru cei care încalcă
Tora. ♦ „seminţia” : gr. γ έ ν ε σ ις, „generaţie/generare”, „vlăstar”.
3.13 Cu acest verset începe elogiul virtuţii, desfăşurat până la 4,6. ♦ în opoziţie cu
concepţia tradiţională simplistă după care fertilitatea este totdeauna semnul
binecuvântării lui Dumnezeu, iar sterilitatea este întotdeauna pedeapsă divină, autorul
pune în opoziţie aici şi în cap. 4 un eventual comportament virtuos a! unei femei sterile
cu unul nelegiuit al unei femei fie ea şi rodnică. La fel, mai jos (3,17-18, 4,7 şi urm.), va
demonta prejudecata că viaţa lungă este neapărat semn de binecuvântare, iar moartea
timpurie - un blestem. ♦ „în păcat” : aluzie în primul rând la căsătoriile cu femei păgâne,
care pot fi prilej de cădere în idolatrie, dar şi la adulter (c f infra 3,16; 4,3.6).
3.14 „eunucul”: considerat nevrednic de a participa la cultul oficial (Deut. 23,2), este
„reabilitat” în profeţi (Is, 56,4-5 spune că eunucului, dacă e credincios, Dumnezeu îi va
da loc de cinste în Templul mesianic), iar aici glorificarea lui este transferată în viaţa de
dincolo, în Templul ceresc. ♦ „pentru credinţă”: majoritatea comentatorilor interpretează
astfel genitivul din greacă.
182 ÎN TELEPCfl/N EA LUI SOLOMON 3-4
uşor depreciativă, tn greaca profană fiind un termen folosit numai pentru animale.
♦ „mlădiţe”: litt. „butaşi”, ♦..sălbatice”: litt. „bastarde”.
4,7 După punerea în contrast a virtuţii cu nelegiuirea (3,13-4,6), este abordată aici (până
la sfârşitul capitolului) o altă temă crucială: comparaţia între viaţa lungă şi viaţa împli-
Λ
nitâ. împotriva opiniei tradiţionale după care lungimea vieţii este semn al binecuvântării
lui Dumnezeu, iar moartea timpurie este o pedeapsă, se afirmă aici că importantă este
calitatea vieţii, trăirea ei după voinţa lui Dumnezeu.
4,10 Consolarea „l-a iubit Dumnezeu” pentru moartea unui tânăr virtuos apare aici
pentru prima dată în Biblie. Aceeaşi idee apare şi în literatura greacă, în cunoscutul vers
Λ
al lui Menandru devenit proverbial: „Acela pe care-1 iubesc zeii moare de tânăr.” In
Biblie însă scopul e ferirea tânărului de suferinţa trăirii printre păcătoşi şi de riscul
contaminării cu purtarea acestora (v, 11). ♦ „a fost strămutat”: acelaşi verb apare şi în
Gen. 5,24 cu privire la Enoh.
4,12 „vraja” : gr. βασκανία; un hapax în înţ., este atestat de două ori în 4Mac. (1,26 şi
2,15). Termenul denumeşte influenţa cu efecte negative, fascinaţia {vide şi βάσκανος:
„cel care vrăjeşte”, „care deoache”). ♦ „slăbeşte”: litt. „subminează”.
184 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 4
4,13 „a împlinit vremuri îndelungate” : pluralul fie sugerează diferitele faze ale vieţii, fie
are valoare intensivă; s-ar putea parafraza: „a atins plinătatea unei vieţi îndelungate” (cf.
Larcher, a d loc.).
4,15 „harul şi îndurarea”: vide supra 3,9.
4.18 „va râde”: gr. έκ γελά σ ετα ι (litt. „a râde în hohote”); în înţ. apare numai în acest
verset; verbul în sine - ca şi această imagine antropomorfă a divinităţii - îşi are originea
în Psalmi (2,4; 36,13; 58,9). ♦ Larcher (p. 339) propune o ordine diferită a versetelor
14-16: 14ab-16-l 7-15-14cd-18 (unde a, b, c şi d notează stihurile din v. 14).
4.19 Cf. Is. 14,18-19. ♦ „stârv” : gr. πτώμα; Scarpat (vol. 1, pp. 292-293) preferă tra
ducerea iL rovina („ruinare, prăbuşire”), insistând asupra înţelesului etimologic de
„cădere” şi sprijinindu-se pe prezenţa în stihul următor a termenului νεκ ρ οί („morţi”),
care ar dezechilibra acest început de verset dacă pentru πτώμα ar fi acceptată traducerea
tradiţională, „cadavru”; Vetus Latina: decidentes. ♦ „până la sfârşit”: se poate înţelege şi
„până la unul” = „cu toţii”. ♦ „sterpi şi uscaţi”: gr, χερσόομαχ, „a ajunge/rămâne uscat şi
sterp”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 4-5 185
4,20 „în faţă”: gr. έξενα ντία ς desemnează partea adversă într-un proces. Scenă de
judecare a păcătoşilor, în care acuzatorii sunt chiar păcatele lor.
5 Capitolul acesta încheie comparaţia dintre cei drepţi şi cei nelegiuiţi, într-un crescendo
care atinge punctul maxim în 5,23, o dată cu nimicirea nelegiuirii de pe întregul pământ
(πάσαν την γην, vide supra nota la 1,1).
5,1 „Atunci”: gr. τότε; pasajul este adesea apropiat de Mt. 13,43 („Atunci drepţii vor
străluci ca soarele...”). ♦ „îndrăzneală” : gr. παρρησία, litt. „vorbire slobodă” (cf. şi Prov.
13,5; iov 27,10), va fi mult folosit în NT referitor la îndrăzneala creştinului în fata
duşmanilor, dar şi la libertatea de fiu în faţa lui Dumnezeu {cf., de ex., 2Cor. 3,12; 7,4;
ITim. 3,13; Evr. 4,16). ♦ „au tăgăduit” : gr. άθετούντων; verbul όθετειν este frecvent
folosit, în greaca profană, în perioada elenistică, fiind bine atestat la Polibiu, Diodor,
Plutarh, în inscripţii şi în papiri. Are înţelesul „a invalida”, „a infirma”, „a elimina” - în
contexte juridice (legi, dispoziţii testamentare etc.), în limba comună având sensul
general de „a da deoparte, a respinge” (aşa cum apare într-un citat liber al versetului Is,
29,14 în ICor. 1,19, unde αθετήσω este folosit în paralelism cu άπολώ, „a nimici”. în
Int. apare numai în acest verset; în restul LXX este însă frecvent.
5,4-13 Mărturisirea păcătoşilor contrastează cu vorbele lor nesăbuite de odinioară
( 2 , 1-20 ).
5,4 „drept ţintă” : gr. εις παραβολήν, litt. „comparaţie” (vide verbul παραβάλλειν, „a
pune alături/unul lângă altul”, pentru a confrunta). Termenul evoluează la un sens diluat,
de la „comparaţie” la „subiect de povestire”, „povestire”, devenind o „pildă” (echivalent
al ebr. mâşăl). Vetus Latina traduce aici prin in similitudine (Scarpat, vol. I, p. 459,
observă că παραβολή în Vulgata NT este cel mai adesea lăsat netradus, ca un grecism
consacrat, p a ra b o la ; este însă frecventă şi echivalarea lui prin similitudo, care reprezenta
traducerea tradiţională a termenului tehnic de retorică).
186 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 5
» t M
5.5 „printre sfinţi” : gr. έν άγίοις. In limbaj biblic, άγιος se referă esenţialmente la
Dumnezeu, desemnându-I alteritatea, transcendenţa (traducând ebr. qadhoş); cu referire
la om şi ia obiecte, desemnează „punerea deoparte”, faptul de a-I aparţine nemijlocit lui
Dumnezeu. Adjectivul apare numai aici substantivat, părând să se refere la acei
ηγιασμένοι, care se împărtăşesc din moştenire (κληρονομιά), laolaltă cu îngerii, vide
Deut. 33,2-3; sunt cei care se tem de Dumnezeu şi care alcătuiesc poporul Lui ales (Ps.
33,10); c /F p . 20,27.
5.6 C f Is. 58,8-10; 59,9-10.
5.7 „Ne-am îndestulat”: poate fi înţeles în sensul „ne-a mers bine” sau în sensul „ne-am
săturat de”, „ne-am scârbit” - însă primul pare mai potrivit în context.
5.8 „trufia” : gr. ύπερηφανία, lift. „mândrie excesivă”, „orgoliu”, cu o evoluţie de sens
înspre „aroganţă întemeiată pe bogăţie”; vide şt Sir. 10,12.13. Teofrast (Caracterele
24,1) defineşte termenul ca „dispreţ faţă de toţi în afară de sine”. Fără a fi la origine un
sentiment legat de planul religios, ajunge să fie considerat un viciu, de vreme ce trufia
Λ
ţine de deşertăciune, de iluzoriu. In LXX, termenul e mult mai accentuat şi ţine de sfera
religiosului, căci aroganţa duce la nedreptăţirea aproapelui şi la dispreţuirea exigenţelor
lui Dumnezeu.
5.9 „ce-ί rostită-n fugă”: litt. „ce trece pe lângă”.
5,10-12 „precum”: introduce prima dintre comparaţii. în Prov. 30,19 imaginile acestea
sunt citate ca adynata.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 5 187
5,14 „chiciura”, gr. πάχνη: aceasta este forma editată de Rahlfs, întemeiată pe lec{iunea
codicelor de autoritate; Scarpat susţine însâ legiunea άχνη, „spumă”, care are de partea
sa un singur codice, dar şi traducerea latinească spuma şi versiunea siriacâ.
5,16 Cf. Dan. 7.18; Is. 62,3. ♦ „îi va ocroti”: litt. „îi va acoperi ca un scut” . Termen
foarte frecvent în Psalmi.
5,17-20 Imaginile războinice par inspirate din îs. 59,16-17; cf. şi Ps. 7,11.
5,20 „smintiţi”: în finalul versetului apare un termen rar: adjectivul παράφρων aproape
că nu se întâlneşte în prozâ, iar în poezie este puţin atestat. Acest calificativ se aplică
oamenilor care şi-au pierdut minţile şi au ajuns într-o stare de năuceală provocată de
spaimă. Un pasaj din Grigore cel Mare comentează pe larg acest stih (.Hom. 35 in Ev.,
PL 76, 1260).
188 ÎNŢELEPCIUNEA LU[ SOLOMON 5-6
5.22 „noian de grindină”: gr. χά λα ζα ι, litt. „grindini”; vide infra 16,16. Forma de plural
este folosită în concordanţă cu normele clasice greceşti (c f Platon, Symposion 188b,
A
Republica 397a etc.). In Septuaginta este folosit însă numai singularul, iar pentru redarea
pluralului se recurge la sintagma λίθοι χαλάζης, „pietre de grindină” (cf. lis. Nav. 10,11;
lez. 38,22 etc.).
5.23 „duhul Puterii” : gr. πνεύμα δυνάμεως. Versetul acesta încheie imaginea judecăţii
din urmă a celor nelegiuiţi, pentru care sfârşitul este adus de o vijelie puternică, semn al
forţei divine. ♦ Ultimele două stihuri: după descrierea judecăţii finale în termeni care ţin
de apocalipsă, cu numeroase aluzii la textele profetice ale „mâniei lui Dumnezeu”, auto
rul subliniază că nu Dumnezeu e cauza nenorocirilor, ci răutatea şi nelegiuirea oame
nilor sunt cele care aduc pieirea; cf. şi Îs. 24,4-6.
6 Aici începe partea a doua a acestei cărţi, un elogiu al înţelepciunii. Revenirea la tema
din 1,1 este marcată prin ούν („aşadar”). Primele versete (1-11) sunt un îndemn la res
ponsabilitate adresat celor puternici şi, deopotrivă, un avertisment; vv. 12-21 reprezintă
elogiul propriu-zis al înţelepciunii şi al binefacerilor ei; ultimele versete ale capitolului
(22-25) constituie un prolog la discursul lui Solomon.
6.1 C f Ps. 2,10. ♦ „regi”: βασιλείς; βασιλεύς se poate referi, în terminologia elenistică,
la diverse categorii şi ranguri, având ca trăsătură distinctivă prezenţa unui personaj de
vază înconjurat de persoane care îi sunt într-un fel sau altul subordonate: un magistrat
eponim, un prefect, un tiran, un rege etc.
6.2 „puzderie de popoare”: posibilă aluzie la stăpânirea romană.
6.3 Puterea e încredinţată de Dumnezeu: cf. şi Prov. 8,15-16; Dan. 2,21; 4,14; Rom.
13,1.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 6 189
6.4 „legea”: întrucât adresarea este universală, e vorba în primul rând de legea naturală,
apoi, de bună seamă, de diferitele reglementări care o precizează şi pe care regii, fie şi
păgâni, trebuie să le respecte pentru a-şi îndeplini menirea.
6.5 „Cumplit”: gr. φρικτώς; adverbul este un Imp ax în LXX, dar şi în ansamblu!
atestărilor greceşti; adjectivul corespunzător (φριχτός) revine însă mai jos. în 8,15, ca
determinant pentru τύραννοι; etimologia este transparentă: verbul φρίσσω, „a se înfiora,
a tremura”.
6.6 „cel mic”: superlativul în greacă.
6.7 Cf. Deut. 1,17 şi Iov 34,17-19. ♦ „nu se va sfii”: litt. „nu-Şi va da înapoi faţa” -
semitism. ♦ „pe cel mic, şi pe cel mare... toţi” : se poate înţelege şi neutru: „ce e mic şi ce
e mare... toate”, dar din context ar rezulta mai degrabă că e vorba de persoane.
6,10 „cei care... cu sfinţenie cele sfinte vor fi sfinţiţi” : gr. όσίως τά όσια όσιωθήσονται.
Larcher (pp. 414-415) comentează amănunţit componentele acestui segment de frază.
Adverbul όσίως indică respectarea scrupuloasă a preceptelor divine sau, mai ales, senti
mentele de pietate cu care se împlinesc voile lui Dumnezeu (τά οσια). Verbul denu
meşte la rândul său o acţiune de purificare şi de consacrare ori, în mod excepţional,
acţiunea de a se păstra în stare de curăţie (vide Ps. 17,26; 2Rg. 22,26). Sensul celor trei
cuvinte din aceeaşi rădăcină este aici aşadar mai apropiat de sfera lui άγιος (cf. nota 5,5)
şi de aceea l-am echivalat ca atare.
190 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 6
12 φ
Strălucitoare şi [pururi] neveştejită este înţelepciunea
şi lesne e privită de cei care o iubesc,
şi e găsită de cei care o caută,
13 le iese în cale acelor ce-o doresc
făcându-li-se cunoscută dinainte.
14 Cel care pleacă-n zori spre ea nu se va osteni,
căci o va găsi aşezată la poarta lui.
15 Dorirea ei adâncă [este] desăvârşirea chibzuinţei
şi cel care a vegheat pentru ea va fi curând lipsit de grijă;
16 căci ea însăşi umblă în căutarea celor vrednici de ea
şi pe cărările lor li se arată cu bunăvoinţă,
şi în fiece gând le iese-n întâmpinare.
17
Căci preaadevăratul ei început e dorinţa de învăţătură,
iar grija pentru învăţătură [este] dragoste,
18 iar dragostea [este] păzirea legilor ei,
iar luarea aminte la legi este chezăşia nestricăciunii,
19 iar nestricăciunea aşază aproape de Dumnezeu:
20
astfel dorinţa de înţelepciune duce la starea împărătească.
21 Iar dacă [vouă], cârmuitori de popoare, vă plac tronurile şi sceptrele,
6,12-16 Aici înţelepciunea nu este doar o învăţătură sau o atitudine, ci, personificată, e
Λ
adăugire care avea rolul de a formula o concluzie pentru stihul de început: Diligite
iustitiam qui indica!is terram.
6,24 „mulţimea înţelepţilor’: gr. πλήθος δ έ σοφών; Larcher (p. 439) explică înţelesul
special al lui πλήθος aici, ca „multiplicare” (id est: mântuirea se produce dacă înţelepţii
devin mai numeroşi),
7 Prima parte a capitolului (1-14) reprezintă definirea autobiografică a regelui Solomon,
ca justificare a căutării înţelepciunii.
Λ
7.1 începutul capitolului este polemic faţă de mediul grecesc, unde regii se declarau
descendenţi ai unei divinităţi. Persoana întâi este indicată emfatic, prin sublinierea
adverbială κάγώ, dar şi prin plasarea particulei μέν între verb şi pronume: είμ ΐ μέν
κάγώ. ♦ Moyna McGlynn (Divine Judgement and Divine Benevolence in the Book o f
Wisdom, Mohr Siebeck, Tubingen, 2001, p. 20, nota 78) observă cu bun temei că autorul
acestei cărţi leagă segmentele între ele, pregătind minuţios trecerile de la unul la altul.
Procedeul este folosit în mod explicit la începutul şi finalul elogiului înţelepciunii:
anunţat expressis uerbis în 6,22, dar presupus deja din 6,9.11, îşi are cu adevărat
începutul abia în 7,1. ♦ „din cel dintâi plămădit”: omul cel dintâi plămădit este Adam,
desemnat aici prin epitetul care îi este propriu: πρωτόπλαστος. ♦ Vide Philon, De
mobilitate 3, 439.
7.2 „zece luni” : Antichitatea greco-romană considera normală gestaţia de zece luni, iar
modernii explică aceasta fie prin calculul inclusiv (care, în versetul de faţă, a făcut sâ se
treacă de la exprimarea printr-un numeral ordinal la una mai puţin nuanţată, cu numeral
cardinal: „luna a zecea” a devenit astfel „zece luni”), fie prin raportare la luna lunară, de
douăzeci şi opt de zile; vide Herodot 6,63; Ovidiu, Fastele 1,33; Vergiliu, Bucolice 4,61
192 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 7
(pasajul l-a incomodat şi pe Servius, care comenta: mares decim o nascuntur mense,
fem inae nono, „cei de parte bărbătească se nasc în luna a zecea, iar cele de parte
femeiască, într-a noua”). Carcopino, în Virgile et le mystere de la IV* Eglogue, pp. 96 sq.,
atribuie influenţei pitagoreice calculul celor două tipuri de gestaţie, una minoră, de şapte
luni, şi una majoră, de zece luni. Scarpat (voi. 2, p. 22), făcând o trimitere la un articol al
lui N.I. Herescu din 1955 (Les „ decern m enses” et Ies calculs chronologiques des
Romains), observă că în textul biblic nu lipsesc referirile la o gestaţie de nouă luni, vide
2Mac. 7,27, pasaj din care pare să fi fost inspirat 4Mac. 16,7. Aulus Gellius are un întreg
capitol dedicat acestui subiect, subliniind apăsat că este vorba de zece luni împlinite:
decern menses non inceptos, se d exactos, „zece luni nu începute, ci împlinite” (3,16,1).
♦ Vide Philon, De uita Mosis 2,5.
7,3 „Şi eu” : και έγώ, exprimare emfatică, vide supra nota Ia 7,1.
7.7 „m-am rugat” : aluzie la visul lui Solomon la Gabaon - c f 3Rg. 3,4-14. ♦ „chib
zuinţă” : gr. φρόνησις desemnează înţelepciunea practică, mai ales capacitatea de discer
nământ - c f şi nota la Prov, 1,2. ♦ „a venit la mine duhul înţelepciunii” : ήλθέν μοι
πνεύμα σοφίας; Larcher (pp. 451 sq.) traduce „la Sagesse sous forme d’esprit est venue
â moi” şi comentează că modernii au insistat fie asupra imaginii unei înţelepciuni care
devine în om un principiu dinamic, director, fie asupra naturii spirituale a înţelepciunii,
Λ
fie asupra ideii că înţelepciunea împărtăşită omului ţine de înţelepciunea care este
^ A
Duhul. Toate aceste interpretări îşi află argumentaţia în textul Inţ. şi sunt plauzibile.
Merită subliniat însă paralelismul dintre „a venit la mine”, ηλθέν μοι, şi „mi-a fost dată”
(din stihul precedent), έδόθη μοι.
7.8 „pe lângă ea” : litt. „în comparaţie cu ea”.
7.9 „(n-am) asemuit-o”: gr. ώμοίοσα; verbul όμοιούν apare frecvent în NT, unde ia sen
surile conţinute de substantivul ομοίωμα, similitudo, într-o întrebuinţare tehnică. ♦ „nisip”:
gr. ψάμος este un hapax în LXX.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 7 193
1O
începutul, siarşitul şi mijlocul timpurilor,
întoarcerile solstiţiilor şi schimbările anotimpurilor,
19 ciclurile anului şi orânduirile stelelor,
“ firile animalelor şi năravurile fiarelor,
pornirile năvalnice ale duhurilor şi cugetările oamenilor,
soiurile de plante şi puterile rădăcinilor,
21 Şi pe cele ascunse, şi pe cele vădite le-am cunoscut;
căci m-a învăţat înţelepciunea, cea care meşteşugeşte toate.
22Cu adevărat se află în ea duh cugetător, sfânt,
unic, cu multe laturi, subtil,
sprinten, pătrunzător, nepângărit,
limpede, neschimbător, iubitor de bine, ager,
23
de neoprit, binefăcător, iubitor de oameni,
temeinic, de neclintit, lipsit de griji,
7,18 „întoarcerile solstiţiilor”: gr. τροπών αλλαγάς (άλλα/ή , litt. „schimbare'’, „succe
siune”); vide Philon. De somniis 1,20 („ciclul anului”, gr. ό ενιαυτού κύκλος).
7,20 Primul stih al versetului se sprijină pe distincţia comună între „animale” (gr. ζώα),
care sunt toate vieţuitoarele, şi „fiare” (θηρία), care au instincte violente (aici: θυμός,
litt. „suflu [vita!]”, „curaj”, „impuls”, „mânie”). ♦ „pornirile năvalnice”; gr. βία, „vio
lenţă”, „impuls violent”, ♦ „duhurilor”: termenul ar putea să se refere la forţe tainice
care lucrează în univers sau în om (cf. TOB, a d loc.).
7.22-8,1 Acest elogiu al înţelepciunii personificate se aseamănă cu cele din Prov.
8.22-31 şi Sir. 24. Aici autorul precizează natura şi originea înţelepciunii, enumerând
întâi caracteristicile duhului divin care este în ea (22-24); apoi determină relaţia înţelep
ciunii cu Dumnezeu (25-26) prin imagini care arată provenienţă, dar şi participare
intimă; folosind o terminologie filozofică grecească, autorul subliniază, în sfârşit,
diferite caracteristici ale înţelepciunii, identificând-o în final cu Providenţa divină. Acest
elogiu al înţelepciunii prefigurează o teologie a Duhului, dar mai ales hristologia
scrierilor ioanice şi pauline, precum şi a Epistolei către evrei { c f BJ, nota a d loc.).
7.22-23 Codicele greceşti concordă în general în privinţa numărului acestor atribute ale
înţelepciunii: ele sunt douăzeci şi unu, număr evident simbolic, rezultat din înmulţirea a
două numere sacre, trei şi şapte. ♦ „cugetător”: gr. νοερόν; „sfânt”: gr. άγιον; „unic” :
gr. μονογενές; „cu multe laturi”: gr. πολυμερές; „subtil”: gr. λεπτόν; „sprinten”:
gr. ευκίνητον; „pătrunzător” : gr. τρανόν; „nepângărit”: gr. άμόλυντον; „limpede”:
gr. σαφές; „neschimbător” : gr. άπήμαντον; „iubitor de bine”: gr. φιλάγαθον; „ager”:
gr. όξύ; „de neoprit”: gr. άκώλυτον; „binefăcător”: gr. εύεργετικόν; „iubitor de oameni”:
gr. φιλάνθρωπον; „temeinic”: gr. βέβαιον; „de neclintit”: gr. ασφαλές (sinonim al
precedentului, dar în varianta sa negată); „lipsit de griji” : gr. άμέριμνον; „atotputernic”:
gr. παντοδύναμον; „atotveghetor” : gr. πανεπίσκοπον; „pătrunzând”: gr. χωρούν.
ÎN Ţ E L E P C IU N E A LU I S O L O M O N 7-8 195
atotputernic, atotveghetor
şi pătrunzând prin toate duhurile
cugetătoare, curate, cele mai subtile.
24 Căci înţelepciunea se mişcă mai repede decât orice mişcare,
străbate şi pătrunde toate prin curăţia ei;
căci este suflarea puterii lui Dumnezeu
şi revărsarea limpede a slavei Celui Atotputernic:
de aceea nimic pângărit nu se strecoară-n ea.
26 Căci [ea] e rază a luminii nepieritoare
şi oglindă fară pată a lucrării lui Dumnezeu
şi icoană a bunătăţii Lui.
27 Una fiind, toate le poate
şi, rămânând în sine, toate le reînnoieşte,
şi, din neam în neam, strămutându-se în sufletele sfinte,
făureşte prieteni ai lui Dumnezeu şi profeţi;
*5 Q
7.26 C f Evr. 1,3; In. 1,9; Un. 1,5; Col, 1,15. ♦ Vide Philon, De confusione linguarum 28.
7.27 „din neam în neam”: lin. „pe generaţii”.
7.28 „Dumnezeu îl iubeşte doar pe acela”: litt. „nimic nu iubeşte Dumnezeu decât pe acela”.
7,30 „lumina”: litt. „aceasta”. ♦ Vide Philon, De uita M osis 1,27.
8.1 înţelepciunea este mai mult decât forţa care susţine şi ţine laolaltă universul: ea este
identificată chiar cu providenţa. Capitolul este dedicat căutării înţelepciunii care este
esenţa cunoaşterii şi a autorităţii (vv. 2-16) şi care poate fi atinsă prin rugăciune (vv.
17-21). Versetul de început al capitolului este de fapt o încheiere a seriei de atribute ale
înţelepciunii.
8.2 Termenii (aici şi în versetele următoare) ţin de sfera iubirii conjugale. Verbul φ ιλεΐν
indică o iubire aflată sub semnul pasiunii, spre deosebire de verbul άγαπάν; verbul
196 ÎNŢKLEPCIUNEA LUI SOLOMON 8
φ ιλειν nu este niciodată folosit în textele sacre pentru a indica iubirea omului faţă de
Dumnezeu (cf. Scarpat, voi. 2, p. 184).
8.6 „chibzuinţă”: gr. φρόνησις. Majoritatea traducătorilor o interpretează în sensul
obişnuit, de „cugetare”, „inteligenţă”, „înţelegere”. Sensul ar fi: dacă inteligenţa omului
este eficientă, cu atât mai eficientă este înţelepciunea, care a făurit ca un meşter tot ce
există. Larcher însă consideră că φρόνησις ar desemna aici o înţelepciune practică, a
Λ
meşterului sau a artistului. Cu atât mai mult, Înţelepciunea divină posedă această „com
petenţă care prezidează creaţiile artistice sau tehnice”. Dezvoltând cele spuse în v. 5, nu
e vorba numai de înţelepciunea creatoare, ci şi de faptul că ei i se datorează tot ce este
frumos şi armonios în creaţie (cf. Larcher, a d loc.)
8.7 Sunt enumerate aici cele patru mari virtuţi de care vorbesc filozofii greci şi care vor
fi numite, în etica creştină, „virtuţile cardinale”.
8.8 „mare pricepere”: gr. πολυπειρία, „experienţă îndelungată/largă”. ♦ „dezlegările
enigmelor” : s-a spus despre Solomon că excela în aceasta (c f 3Rg. 5,12; 10,1-3; Ecl.
12,9; Sir. 47,15-17). ♦ „semnele şi minunile... în clipe şi în vremuri”: expresiile par a fi
aluzii la Dan. 4,37 LXX şi 2,21 LXX; 7,12 LXX.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 8 197
8.12 „mâna şi-o vor pune la gură”: gest de respect şi admiraţie - c f Iov 29,9.
8.13 „amintire veşnică” : cf. Ps. 111,6.
8.14 Aluzie probabilă la 3Rg. 5,1; motiv reinterpretat mesianic {c f Ps. 2,8; 17,48;
46,4 etc.).
8.18 „în prietenia cu ea” : gr. έ ν φιλίρ αύτής; Vetus Latina: amiciţia illius. Termenul
poate avea aici o încărcătură suplimentară, de vreme ce se referă la sentimente plasate
într-un cadru conjugal; gr. τέρψις, „desfătare”, termen care apare în LXX ca echivalent
al ebr. rinnah, „strigăt de bucurie”, susţine această nuanţă.
8.19 Vide Philon, De confusione linguarum 17.
8,19-20 Vide Philon, Legum AUegoriae 12. ♦ V. 20 e un fel de reformulare a lui 19, din
care s-ar fi putut înţelege că autorul echivalează eul personal cu trupul, care „primeşte”
198 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 8-9
un suflet; cum formularea i-ar fi şocat pe cititorii greci obişnuiţi sâ identifice eul cu
sufletul, autorul insistă asupra preeminenţei sufletului. Unii au interpretat expresia chiar
în sensul unei preexistenţe a sufletului.
8,21 Paranteza (savantă) din al doilea stih a provocat tulburări în tradiţia manuscrisă;
autenticitatea ei este însă susţinută prin opţiunile editorilor.
9 Această rugăciune a lui Solomon are în alcătuirea sa elemente provenite din pasaje
istorice legate de Solomon (3Rg. 3,6-9), idei a căror prezenţă este difuză în toată litera
tura sapienţială, şi reflecţii ale autorului însuşi, îndeosebi în versetele 13-18.
9,1 Invocaţia de deschidere (gr. Θ εέ πατέρων; Vetus Latina: De us parentum ) se înca
drează într-un tipar uzual al rugăciunii; e.g. IPar. 29,18; 2Par. 6,14.42. „Părinţii” sunt
toţi strămoşii poporului israelit.
9,8 „cortul sfânt” : gr. σκηνή αγία; sintagma este folosită pentru a denumi lăcaşul ceresc
al lui Dumnezeu, adevăratul sanctuar, aşezat acolo de Dumnezeu, nu de om (vide Evr.
8,1-2: τής σκηνής τής αληθινής), şi model pentru cel pământesc (cf. Ex. 25,9). ♦ Vide
Philon, Quis re rum diuinarum heres est 23.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 9 199
5 [Şi tot] ea, când neamurile unite-n cuget rău au fost amestecate,
trebuie străbătut este o imagine curentă şi în literatura greacă profană. ♦ „celor de pe pământ”:
gr, των επ ί γης; sintagma nu este o simplă variantă pentru a denumi „oamenii”, ci este o
modalitate de a sublinia contrapunerea om-cer, locul din care vine înţelepciunea. ♦ Fina
lul este solemn (gr. έσώθησαν; Vetus Latina: s a m ti sunt) şi face trecerea către capitolul
următor.
10 Capitolul este construit pe o temă ce va fi urmărită şi mai departe, până la sfârşitul
cărţii: înţelepciunea guvernează istoria începând de la primul om.
10,1 „cel dintâi plămădit”: epitetul propriu lui Adam, gr. πρωτόπλαστος (vide supra
nota la 7,1), revine aici, pentru a anunţa desfăşurarea unei istorii care începe de la
facerea lumii. ♦ Desfăşurarea istorică începe în 10,1, dar este anunţată în 9,18; vide
supra nota la 7,1. Moyna McGlynn (p. 20, nota 78) afirmă că structurile concentrice
care se pot detecta în această carte pot da mărturie pentru unitatea ei originară, de vreme
ce concluzia fiecărui segment duce mai departe formularea lui introductivă, într-o
înaintare treptată. ♦ „cu grijă” : am încercat să redăm astfel plusul de sens adus de
preverbul διά. ♦ „greşeală”: litt. „cădere pe alături”, „încălcare”, „transgresiune”.
10,1-2 Tema căinţei şi ridicării lui Adam, idee prezentă în iudaism şi reluată de Părinţii
Bisericii, este pusă aici în relaţie cu lucrarea îndurătoare a înţelepciunii, care-i îngăduie
lui Adam să-şi păstreze şi după cădere stăpânirea asupra lumii (Gen. 1,26-28; fnţ. 9,2),
dându-i şi puterea să o exercite (cf. B i, nota a d loc.).
10.3 C f Gen. 4,8-13. Cain se îndepărtează de înţelepciune prin dezlănţuirea sa „ucigaşă
de frate” (άδελφοκτόνοις... βυμοις).
10.4 „din pricina Iui”: păcatul lui Cain pare a fi cauza îndepărtată a decăderii neamului
omenesc ce şi-a atras asupră-şi pedeapsa potopului. ♦ Referirea Ia episodul N oe (Gen.
6,5-9,17) este marcată de termenul tehnic κυβερνήσασα: înţelepciunea îl cârmuieşte pe
omul cel drept, folosindu-se de o bucată de lemn. ♦ „cel drept”: e vorba de N oe (Gen. 6,9).
10.5 Cf. Gen. 11,9 (turnul Babei). ♦ „cel drept”: Avraam (c f Gen. 22). ♦ „milei” : gr.
σπλάγχνα, litt. „măruntaie”, în limbaj biblic traduce ebr. rahamîm, litt. „uter”, văzut ca
sediul afectelor necondiţionate, cum este dragostea maternă.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 10 201
l-a cunoscut pe cel drept şi l-a păzit iară prihană în faţa lui Dumnezeu,
şi l-a păstrat puternic, în ciuda milei [acestuia] pentru copilul [lui].
6 Ea l-a izbăvit pe cel drept, în vreme ce nelegiuiţii piereau,
când el a fugit de focul coborât peste cele Cinci Cetăţi.
7 Drept mărturie a răutăţii [acelora]
stă încă ţinutul sterp ce fumegă
şi pomii purtători de roade ce nu apucă vremea coacerii,
[iar] un stâlp de sare stă înălţat, amintire a unui suflet necredincios.
8 Căci cei care au dispreţuit înţelepciunea
nu numai că au fost împiedicaţi să deosebească binele,
ci au lăsat lumii o amintire a neghiobiei lor,
ca să nu poată fi uitaţi în ce-au greşit.
9 înţelepciunea însă i-a izbăvit din necazuri pe cei care-o slujesc.
10 Ea, pe dreptul care fugea de mânia fratelui [său], l-a călăuzit pe cărări
drepte;
i-a arătat împărăţia lui Dumnezeu
10.6 Aluzie la Gen. 19: episodul Lot; el este numit cu acelaşi calificativ ca şi Noe, „cel
drept” (δίκαιος). ♦ Termenul „cele Cinci Cetăţi” (gr. Π εντάπολις) este puţin folosit în
general (Herodot 1,144; Strabon 6,2,4); aici este o trimitere la Gen. 14,2.8.
10.7 Cf. Gen. 19,17.26. Larcher (p. 624) remarcă efectul pe care îl produce apropierea
termenilor contrastanţi καρποφορούντα şi ότελέσ ιν (pomii ce-şi poartă roadele, dar care
nu-şi duc rodul până la capăt). Tacit (H istoriae 5,7) comentează o informaţie preluată
din surse greceşti, referitoare la aşa-numitul „măr de Sodoma”, care creşte în regiunea
Ierihonului: un fruct frumos, dar care, luat în mână, se face pulbere {c f F.M. Abel, Une
croi sie re aut our de la Mer Morte, Paris, 1911, p. 64, apud C. Larcher, ib id ). A se vedea
în acelaşi sens şi Flavius losephus, D e Bello Iudaico 4,484 şi Tertulian, Apologeticum
40,7. ♦ Vide Gen. 19,17.26. ♦ Vide Philon, De Abrahamo 21.
10.8 „lumii”: gr. τφ βίφ; întâlnim cuvântul cu acelaşi sens la Philon, De posteritate
Câini 2.
10,10 Versetele următoare (10-21) schiţează, cu trimiteri transparente, lucrarea înţelep
ciunii divine în istoriile lui lacob, lo sif şi Moise. ♦ „dreptul”: c f Gen. 27,43. ♦ „i-a arătat
împărăţia”: c f Gen. 28,10-22. ♦ „împărăţia (lui Dumnezeu)”: gr. βασιλεία înseamnă
deopotrivă „regalitate/putere regală”, „regat” şi „măreţie regală”. După unii, este vorba
aici despre regalitatea cerească a lui Dumnezeu; alţii, făcând legătura cu Gen. 28,13
LXX („Domnul stătea sprijinit de scară”), referă expresia la cârmuirea providenţială pe
care Dumnezeu o exercită din cer prin îngeri; pentru alţii e vorba de o perifrază ce de
semnează maiestatea divină sau pe Dumnezeu însuşi şi, în sfârşit, după alţii, cel ocrotit
de înţelepciune a fost învrednicit să vadă împărăţia viitoare a lui Dumnezeu (cf. Larcher,
ad loc.).
202 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 10
10.15 In toată referirea la Exod, autorul idealizează trecutul pentru a ilustra soarta
diferită a celor drepţi şi a păcătoşilor şi pentru a pune în lumină superioritatea religioasă
a iudaismului.
10.16 „slujitor al Domnului”: titlu de glorie acordat cu precădere lui M oise (c f, de ex.,
Deut. 34,5; lis. Nav. 1,1-2). ♦ „prin minuni şi semne”: hiperbolă referitoare la înfrun
tarea cu Faraon - cf. Ex. 7-12.
10.17 „iăclie... noaptea”: Ex. 13,21-22. ♦ Vide Philon, De uita M osis 1,25.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 10-11 203
cremene”. Pentru „apa din stâncă”, vide Ex. 17.1-7; Num. 20,2-13. ♦ Vide Philon, De
uita M osis 1,38.
11.6 C f Ex. 7,14-25.
11.7 C f Ex. 1,15 şi urm.
11.14 Cf. Ex. 1,22 (M oise pus pe apele Nilului) şi 5,2-5 etc. (Moise respins de Faraon).
11,15-16 Versetele acestea se concentrează asupra unei teme diferite de cea din 1-14,
trimiţând la un alt principiu al acţiunii divine: omul este pedepsit chiar prin păcatul pe
care l-a săvârşit.
11.15 Cf. Rom. 1,21. ♦ Zoolatria era o caracteristică importantă a religiei egiptene în
epoca Ptolemeilor. ♦ Pentru ultimul stih, cf. Ex. 8,1-2.13-14.20; 10,12-15.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 1! 205
11.17 Aici începe un excurs amplu (11,17-12,22) asupra naturii acţiunii divine: puter
nică şi moderată în acelaşi timp, definită prin componenta pedagogică şi prin dorinţa ca
omul să se convertească. ♦ „materie informă”: gr. άμορφος ύλη - expresie filozofică de
sorginte platoniciană (cf. Timaios 5 IA) devenită curentă pentru a desemna o stare
nediferenţiată a materiei, presupusă veşnică. Autorul biblic nu vrea să spună prin aceasta
că materia nu a fost creată de Dumnezeu, ci face aluzie ta haosul primordial (Gen. 1.1)
din care Dumnezeu realizează orânduirea lumii (c f BJ, nota a d loc.).
11.18 Philon, D e uita M osis 1,19.
11,20 „măsură, socoteală şi cumpănire” : gr. μέτρω... άριθμω... σταθμφ. Scarpat comen
tează (vol. 2. pp. 381 sq.) pasajul urmărind o bibliografie strict specializată: E. Genzmer,
..Pondere, numero et mensura”, în Archive d'histoire du droit, s.n. (1952), pp. 469-494;
£d. des Places, „Un emprunt de la Sagesse aux Lois de Platon”, în Biblica 40 (1959), pp.
1016-1017; D. Pesce, „Numero, peso e misura (Da Platone alta Sap. Sal.)”, în Paideia
43 (1988), pp. 202-209. Philon, în De somniis 2,192-193, foloseşte trei termeni similari,
referindu-se la gloata reprezentată de Sodoma, oarbă, neînstare să facă vreun bine,
crezând însă că poate să măsoare, să cântărească şi să numere după propria sa măsură
(μετρείν καί σταθμάσθαι καί αριθμείν πάντα καθ’ αυτούς), ♦ Augustin (vide Α.-Μ.
La Bonnardiere, Biblia Augustiniana, pp. 90 sq.) citează acest verset din Înţ. (Ornnia in
mensura et numero et pondere disposuisti) de treizeci şi una de ori; varianta în care
citează Augustin versetul prezintă o diferenţă faţă de Vulgata, unde lipseşte prepoziţia
A,
(■omnia mensura...). Augustin recurge la acest verset din înţ. pentru a explica diverse
pasaje dificile din Gen. (1,6-8; 1,24-25), din Psalmi (Ps. 146,5 stihul al doilea; 146,11),
pentru pasajul din Exod referitor la cea de-a treia nenorocire abătută asupra Egiptului,
când magii lui Faraon - pentru prima dată - nu au putut rivaliza cu M oise (D e Trinitate
3,9), un verset din cartea lui Iov (28,25). Versetul acesta din înţ. ocupă aşadar un loc
important în felul în care Augustin concepe structura lumii: Dumnezeu este artifex
mundi şi El Şi-a înzestrat creaţia cu trei caracteristici: măsură, număr, greutate.
206 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 11-12
urmăriţi de Dreptate
şi risipiţi de duhul puterii Tale.
Dar ai rânduit toate cu măsură, socoteală şi cumpănire.
21 ■* Λ
Fiindcă Iţi e mereu la îndemână [să arăţi] putere măreaţă
şî cine ar putea ţine piept tăriei braţului Tău?
22
Ca un fir de praf care apleacă talerul cumpenei este lumea întreagă
înaintea Ta
şi precum un strop de rouă din zori ce coboară pe pământ.
“ De toate ai milă, căci Tu poţi toate
şi treci cu vederea păcatele oamenilor, spre pocăinţă.
24 într-adevăr, Tu iubeşti toate câte sunt
şi nu Ţi-e silă de nimic din ce ai făcut:
căci, de ai fi urât ceva, nu l-ai fi plămădit.
" Cum ar fi dăinuit ceva dacă nu ai fi voit Tu
sau cum ar fi putut rămâne în viaţă
şi ceea ce n-ar fi fost chemat de Tine, cum s-ar fi păstrat?
Dar Tu le cruţi pe toate, căci ale Tale sunt, Stăpâne iubitor de viaţă:
11,22 „strop de rouă” : gr. ρο^ίς δρόσου; termenul ρανίς apare numai aici în LXX; este
un cuvânt poetic; cf. Anthologia Palatina 10,45. Termeni cu înţeles similar sunt în
general folosiţi pentru a sugera dimensiunile mărunte, nesemnificative, ale omului în
faţa divinităţii, precum şi lipsa de consistenţă, vide Os. 6,4 (şi, la fel, 13,3): ώζ νεφέλη
πρωινή („ca norul în zori”); ώς δρόσος ορθρινή πορευομένη („ca roua ce se duce o dată
cu dimineaţa”). ♦ C f Is. 40,15.
11,23-26 Atotputernicia lui Dumnezeu manifestată în milostivire universală este o temă
frecventă în Biblie, {c f e.g. Gen. 1,31; Ps. 144,9; Os. 11,9; Sir. 18,12; Rom. 2,4; 3.25),
dar nicăieri nu e exprimată atât de clar, în forma unui raţionament.
11,26 „căci ale Tale sunt”: gr. ότι σά έστιν; formula aminteşte de Ps. 118,91 (ότι τα
σύμπαντα δούλα σ ά ) şi Ex. 18,4; ideea de posesie este implicită şi în adresarea finală:
δέσποτα, „Stăpâne”. ♦ „iubitor de viaţă”: gr. φιλόψυχος; ψυχή, „suflet”, „şinele”
(uneori = „persoană”); „suflare de viaţă”, „viaţă”.
12,1 Versetul de început al acestui capitol este o explicaţie (introdusă prin γάρ) a
termenului din finalul capitolului precedent.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 12 207
12.3 „pământul sfânt” : ή άγία γή; sintagma (familiară, începând cu Evul Mediu, ca
denumire a Palestinei) este folosită doar de două ori în VT şi lipseşte în NT. în Zah.
2,16. adjectivul este pus în valoare prin repetarea articolului: έπί τήν γην την άγίαν.
Philon recurge la expresia sinonimică Ιερά χώρα, e.g. Legatio a d Gaium. 202 şi 205.
12.4 „faptele lor ticăloase”: autorul amplifică în cele ce urmează datele biblice despre
nelegiuirile canaaneniior (cf. Deut. 12,31; 18,9-12; Ps. 105,36-38 etc.). ♦ „ritualuri":
gr. τελετή se foloseşte pentru a desemna ritualuri de iniţiere în religiile de mistere.
12.5 „ospeţe cu măruntaie”: litt. „ospeţe mâncătoare de măruntaie” . Autorul pare a-i
acuza pe canaaneni de canibalism, in continuarea acuzaţiei de infanticid. Dacă omorurile
rituale de copii practicate de canaaneni sunt bine atestate în Biblie (3Rg. 16,34; 4Rg.
3,27; 16,3; Is, 57,5; Ier. 7,31-32 etc.) şi dovedite arheologic, pentru acuzaţia de caniba
lism nu există nici o dovadă. Autorul va fi atribuit canaaneniior practici ale unor grupări
magice sau iniţiatice greceşti aşa cum apăreau ele în ochii opiniei populare (c f Dio
Cassius, XXXVIL30,3). Autorul îi „modernizează” pe canaaneni, asimilându-i adepţilor
unor culte păgâne contemporane (cf. Larcher, p. 708). ♦ „orgiei”: gr. θίασος, litt. „ceată
de adepţi” (mai ales ai zeului Bachus) ale cărei manifestări caracteristice erau ospeţele
sau alaiurile orgiastice.
12.6 Cf. Num. 33,51-56; Deut. 20,16-18. ♦ „părinţii”: gr. γονείς, litt. „cei care dau
naştere”. ♦ „ucigaşi”: gr. αύθέντες - termen literar şi poetic cu sensul de bază „care
acţionează din proprie iniţiativă”, „cel care domină”, polarizat negativ „asasin” . ♦ „stră
bunilor”: gr. πατέρες, tradus de obicei cu „părinţi” în sens de „înaintaşi, străbuni”.
12.7 „drept vrednici locuitori, pe copiii lui Dumnezeu”: litt. „colonia vrednică a copiilor
lui Dumnezeu”,
12.8 „pentru că [erau] oameni” : gr. ώς ανθρώπων, expresie ce atestă o influenţă stoică
prin insistenţa asupra demnităţii funciare a omului. VT subliniază înalta demnitate a
omului, pentru că e creat după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1,26-27; Ps. 8,5-7), dar justi
fică de obicei îndurarea divină faţă de om prin slăbiciunea şi nestatornicia acestuia.
Autorul îmbină deci influenţele biblice şi greceşti pentru a-1 arăta pe om ca pe o fiinţă
privilegiată (9,2-3), chemată ia nemurire (2,23), făptură iubită de Dumnezeu (11,24), în
208 ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 12
care nici o prihană nu poate şterge cu totul reflexul dumnezeirii ( c f Larcher. a d loc.).
♦ „viespi”: în Ex. 23,28-30 trimiterea viespilor explică înaintarea înceată în cucerirea
Canaanului şi este un gest al lui Dumnezeu tăcut de dragul evreilor ( c f şi Deut. 7,20; lis.
Nav. 24,12). Aici constituie un gest de îngăduinţă faţă de canaaneni, căci ii se lasă răgaz
de convertire. ♦ Vide Philon, De proem iis et poenis 16.
Ϊ2 ,1 1 „îi lăsai nepedepsiţi” : gr. άδειαν έδίδους; άδεια înseamnă „libertatea de a face
sau de a spune ceva” încă de la Herodot (9,42); sensul se lărgeşte în direcţia: „imunitate”
(calitatea de a fi la adăpost de pedeapsă), „toleranţă”.
12,12 Formula „cine... să spună” (gr. τις γάρ έ ρ ε ί) reia aproape fidel Iov 9,12 (gr. ή τίς
έρ εϊ αύτφ). ♦ „Te va învinui”: litt. „Te va chema la judecată”.
12,16 Tocmai pentru că e atotputernic, Dumnezeu îşi exercită dreptatea în totală im
parţialitate şi libertate.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 12
I
209
17 Tăria şi-o arată cel care nu e crezut [că are] plinătatea puterii
şi chiar pe aceia care [o] recunosc îi mustră pentru [orice] îndrăzneală;
18 dar Tu, care eşti stăpânul tăriei, judeci cu blândeţe
şi ne cârmuieşti cu multă îngăduinţă,
căci puterea Iţi stă la îndemână oricând voieşti.
19 Iar prin astfel de lucrări Ţi-ai învăţat poporul
că dreptul trebuie să fie iubitor de oameni,
iar fiilor Tăi le-ai dat nădejde bună
că, după ce au păcătuit, le dăruieşti pocăinţă.
20 Căci, dacă pe duşmanii copiilor Tăi şi pe cei vrednici de moarte
i-ai pedepsit cu atâta cumpănire şi îngăduinţă,
dându-le şi răgazul şi prilejul de a se lepăda de răutate,
21 cu câtă grijă nu i-ai judecat Tu pe fiii Tăi,
cu ai căror părinţi ai încheiat juruinţe şi legăminte cu minunate făgăduinţe!
Aşadar, spre a ne îndrepta pe noi îi biciuieşti pe duşmani cu măsură,
pentru ca, atunci când judecăm noi înşine, să avem în gând bunătatea Ta
şi, când suntem j udecaţi, să ne aşteptăm la îndurare.
12,17 Vetus Latina: Virtuiem enim ostendis tu qui non crederis esse in uirtute consum-
matus / et hos qui sciuni audaciam traducis („Tăria ţi-o arăţi tu care... şi... îi mustri”);
recurgerea la pronumele tu presupune prezenţa în textul grecesc a articolului (ό άπισ*
τούμενος), aşa cum atestă, de altfel, Codex Sinaiticus, Totuşi, în acest context persoana
a [i-a pare a avea o valoare impersonală, în opoziţie cu „dar Tu...” de la începutul v. 18:
am tradus cu persoana a Ill-a pentru a nu crea echivoc.
12.19 „dreptul trebuie să fie iubitor de oameni”: acest universalism îşi va afla dezvol
tarea ultimă în NT (cf. Mt.-5,43-48).
12.20 „copiilor”: ποάδων; cu toate că cel mai adesea termenul are în textul biblic
înţelesul de „slujitor”, aici apropierea de „fiii Tăi” (τούς υιούς σου) impune traducerea
prin „copii”; vide supra nota la 2,13. ♦ Ideea că Dumnezeu caută să-Şi aducă poporul la
convertire folosind chiar şi încercări şi pedepse (cf. Amos 4,6) este extinsă aici la toţi
oamenii păcătoşi (cf. şi Iov 33,14-22; 34,29-32; Iona 3 -4 ).
12.21 C f Gen. 12,7; Ex. 19 şi 24; Ier. 31,31-34; lez. 36,24-28 etc.
12.22 Larcher (p. 736) comentează timpul prezent al verbului παιδεύων ca subliniere a
actualităţii acestei acţiuni. ♦ „cu măsură”, gr. έν μετριότητι: ediţia Rahlfs are έν
μυριότητι, „de zece mii de ori”. Pedeapsa exemplară la care sunt supuşi duşmanii este
biciuirea (verbul μαστ'ιζειν, care revine mai jos - 16,16 - eu acelaşi înţeles: „a pe
depsi”) repetată (έν μυριότητι, termen pe care Vetus Latina îl traduce prin multipliciter).
Termenul este un hapax absolut şi a provocat tentative de emendare (μετριότητι, „cu
măsură”), cu atât mai mult cu cât nu pare potrivit în context: până acum se insista că
Dumnezeu i-a pedepsit pe duşmani cu moderaţie, iar această atitudine va fi apoi dată de
exemplu pentru credincioşi.
210 ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 12-13
03
De aceea şi pe cei care, în nechibzuinţa vieţii, au trăit în nedreptate
i-ai chinuit prin propriile lor spurcăciuni;
24 căci se rătăciseră [chiar] dincolo de căile rătăcirii,
luând drept dumnezei pe cele care erau de nimic chiar şi printre
vieţuitoarele scârboase,
lăsându-se înşelaţi ca pruncii tară minte.
25 Astfel, precum copiilor lipsiţi de judecată,
le-ai trimis pedeapsă, în bătaie de joc.
26 *
lui Dumnezeu
12,23 Segmentul vv. 23-27 este o reluare a concluziei asupra sorţii egiptenilor, prin care
s-a manifestat dreptatea divină. ♦ „spurcăciuni”: gr. βδελύγματα se aplică adesea în
Biblie zeităţilor păgâne, idolilor.
12.26 ,,[bine]meritată judecată a lui Dumnezeu”: se poate înţelege şi Judecată vrednică
de Dumnezeu”.
12.27 Versetul (care are o structură sintactică sinuoasă, ce face traducerea literală
greoaie) reia într-o oarecare măsură ideea din 11,13. Verbele έπέγνω σαν („au recunos
cut”) şi εΐδ ένα ι („au cunoscut”, „au ştiut”) reprezintă aici termeni tehnici; sintagma
εΐδ ένα ι θεούς, „a-i cunoaşte pe zei”, nu este atestată înainte de epoca elenistică (vide
A. Henrichs, „The Atheism o f Prodicus”, în Cronache Ercolanesi 6, Napoli, 1976,
pp. 18-19; pentru θεούς γιγνώ σκειν, vide E. Norden, Agnosias The os, Leipzig-Berlin,
1913, pp. 87 sq.). Scarpat (vol. 2, p. 487) observă că în înţ. (şi, în general, în literatura
biblică) interpretarea suferinţei ca modalitate pedagogică nu are o orientare antropo
centrică, etică, filozofică, ci una soteriologicâ, religioasă, teologică, nefiind - ca în
tragedii - o reflecţie a omului asupra propriei sale existenţe.
13-15 Trei capitole întregi sunt dedicate primejdiilor pe care le aduce cultul idolilor sub
diferite forme: divinizarea unor forţe sau elemente din natură (13,1-9), adorarea unor
artefacte (13,10 - 15,17), zoolatria (15,18-19). Clasificări analoage se găsesc şi în alte
lucrări iudeo-elenistice, mai ales la Philon, dar dezvoltarea ideilor rămâne originală.
13,1 „Deşerţi”: gr. μάταιοι, este atributul folosit în Septuaginta referitor Ia idolatrie.
Termenul este folosit în Ecleziast pentru a denumi iluzoriul, aparentul, deşertăciunea
ÎNŢELEPCIUNEA LU! SOLOMON 13 211
(vide nota la Ecl. 1.2). ♦ „din fire”: unii comentatori şi traducători 11 leagă de „oameni”
(„Deşerţi sunt cei care, oameni fiind din fire...”), socotind că interpretarea lui ca atribut
al lui „deşerţi” ar manifesta o concepţie pesimistă asupra naturii umane (c f Larcher, a d
loc., TOB, nota a d loc.). ♦ „şi n-au fost în stare...”: cf. Ex. 3,14 („Cel care este”); Rom.
1,19-20 reia ideea că omul, contemplând natura, poate ajunge la cunoaşterea existenţei
Creatorului. ♦ Opoziţia dintre „bunurile văzute”, των όρωμένο>ν αγαθών, şi „Cel care
este” (τον όντα) este cu atât mai pregnantă cu cât ό ών apare numai aici în Inţ.; Scarpat
(voi. 3, p. 76) remarcă acurateţea stilistică a acestor două stihuri, în care είδένα ι τον οντα
din stihul al doilea corespunde perfect formulei precedente, θεού αγνω σία, „necunoaş
terea lui Dumnezeu” . ♦ „făuritorul”: gr. τον τεχνίτην, litt. „meşteşugarul/artizanul”.
Termenul este frecvent folosit de Philon, e.g. Legum allegoriae 1,18 (ού τεχνίτης μόνον
άλλα. καί πατήρ ών των γιγνομένω ν, „fiind nu numai artizanul, ci şi părintele celor ce
există”), De plantatione 30 (ό άγένητος τεχνίτης, „artizanul nenăscut”).
13.2 Pentru θεούς ένόμ ισ α ν, „au socotit drept zei”, vide W. Fahr, Theous nomizein.
Zum Problem des A the îs mus bei den G r ie c hen. New York, 1969; vide supra nota la
12,27, pentru sintagmele similare. ♦ „luminătorii”: cf. Gen. 1,14-16.
13.3 In VT sunt lăudate adesea măreţia şi puterea lui Dumnezeu, manifestate în creaţie.
Aici apare şi ideea, de influenţă grecească, a frumuseţii universului ca o oglindire a
frumuseţii Creatorului.
13,8 Versetul, monostih, se opune slab celui precedent, aducând de fapt o precizare;
π ά λιν are înţelesul clasic „dimpotrivă”, „la rândul său”; neobişnuită este doar alăturarea
particulei δέ aici.
212 ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 13
13.9 „pricepe mersul” : gr. στοχάζομαι, litt. „a ţinti spre”, „a-şi da seama”, „a ghici”, „a
presupune”, „a conjectura”. ♦ „lumii”: litt. „veacului”, în sens de „realitatea supusă
timpului şi spaţiului”.
13.10 „piatră nefolositoare”: gr, λίθον άχρηστον; sintagma aminteşte de inutile lignum,
„lemnul fără rost” din Horaţiu (Sermones 1,8,1), similitudine pe care Scarpat (voi. 3, pp.
69-71) o plasează în contextul idolatriei populare, care, în culturi diferite (iudaică şi
greco-romană), este ironizată prin aceleaşi imagini. (în pasajul horaţian, un meşter - sau
un ţăran oarecare - fa b er, ezită dinaintea unei bucăţi de lemn, inutile lignum, întrebân-
du-se dacă să facă din ea o laviţă sau un Priap; acest deus, pe care acel fa b e r decide în
cele din urmă să îl facă, are menirea umilă de a speria păsările şi tâlharii; divinitatea
romană are toate caracteristicile zeului elenistic care veghea asupra navigaţiei, asupra
rodniciei câmpului şi a animalelor, ocrotea culturile şi păzea curăţenia izvoarelor.) Vide
infra 13,13: „lemn strâmb” (gr. ξύλον σκολιόν). ♦ Interdicţia închinării la idoli e
prezentă în toată Biblia: formulată în Ex. 20,4-5 şi Deut. 4,15-18 etc., e o temă
importantă la profeţi, unde apare efortul de a demonstra non-existenţa idolilor prin
reducerea lor la materialul din care sunt făcuţi (cf. Is. 40,18-1 41,6-7; 44,9-20; Ier.
10,1-15; Bar. 6,25-27 etc.).
13,13 Ultimul stih al versetului şi cel care îi urmează sunt în general considerate a forma
propoziţia principală a lungii fraze începute în v. 11.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 13-14 213
l-a dat cu piatră roşie şi i-a rumenit pielea cu sul iman purpuriu,
acoperindu-i astfel orice meteahnă
şi, după ce i-a pregătit lăcaş potrivit,
1: 1
13,15 „lăcaş”: gr. οίκημα; este un hapax în înţ., apare de două ori în restul LXX (Tob.
2,4; Iez. 16,24); în Herodot 8,144 are înţelesul de „templu”, dar într-un alt pasaj (7,119)
denumeşte o „încăpere”, „cameră”, „îngrăditură pentru animale”. Aici pare să aibă
sensul de „nişă”.
14.1 Exemplul următor este introdus prin πάλιν, vide supra nota la 13,8. ♦ „strigă-n aju
tor un lemn” : corăbiile aveau la proră efigia unei divinităţi ocrotitoare (cf. şi Fp. 28,11).
/V
14.2 „iscusinţa”: gr. σοφία, aici ca dar al înţelepciunii divine, care îi călăuzeşte pe
oameni şi în acţiunile lor meşteşugăreşti; vide 7,21, unde σοφία este definită prin
calificativul τεχνίτις. ♦ „aceasta” : i.e. corabia.
14.3 Se întrerupe tonul polemic pentru a face loc unui ton de rugăciune. Dumnezeu este
invocat ca πάτερ, „Tată!”. ♦ „Pronia”: gr. πρόνοια, vide 6,7 verbul π ρονοεΐ („se îngri
jeşte”). Termenul apare pentru prima dată aici în LXX. La Platon şi la stoici, el se referă
la preocuparea binevoitoare şi statornică a divinităţii pentru binele oamenilor. Autorul îl
încarcă cu concepţia biblică despre un Dumnezeu liber şi transcendent, care a creat toate
Λ ^
şi le păstrează cu iubire. ♦ „stă la cârmă” : gr. διακυβερνφ; este un hapax în înţ., tar în
214 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 14
restul LXX mai apare numai în 3Mac.6,2. Termenul de bază este însă unul fundamental
în vocabularul tehnic grecesc, parte a domeniului navigaţiei: κυβερνήτης, datorită
abilităţii marinăreşti a grecilor, a pătruns în limba latină în formatul său fonetic grecesc,
aproape fără alterare: gubernator şi gubernare. ♦ Stihurile al doilea şi al treilea reiau
cvasi-literal Is. 43.16 şi Ps. 76,20 (despre trecerea Mării Roşii) pentru a ilustra puternica
ocrotire divină asupra celor ce călătoresc pe mare.
14.5 „lucrările... sterpe”: joc de cuvinte între έργα, „lucrări”, şi άργά, litt. „leneş”,
„nelucrat”, „sterp”.
14.6 „uriaşii” : vide Gen. 6,4; Sir. 16,7; Bar. 3,26. ♦ „nădejdea lumii”, gr. ή έλπ ίς τού
κόσμου: sintagma îl desemnează pe N oe cu toţi ai săi, familia şi, deopotrivă, animalele
aflate pe corabie (cf. 10,4). „Lumea” este aşadar aici lumea vieţuitoarelor, fie ele oameni
ori animale.
14.7 „lemnul” : gr. ξύλον; metonimia lemn-corabie este impusă de contrastul cu idolul
făcut din lemn, vide infra. Opoziţia este desfăşurată în trei segmente: lemnul cel bun şi
cel rău, binecuvântarea şi blestemul (ευλογητοί şi έπικατάρατον; vide Rom. 12,14:
ευ λ ο γείτε και μή καταράσθη) şi, în fme, instrumentul: corabia este un instrument al
dreptăţii, în vreme ce idolul este spre pieirea omului. ♦ Versetul a fost aplicat de Părinţi
şi lemnului crucii (Ambrozie, Exp. In Ps. CXVHI 8,23 - CSEL 62, p. 164; Pseudo-
-Hrisostom, PG 61, 839; Gherman al Constantinopolului. Sermo in uiuific. Cruciş, PG
98. 237; Theodor Studitul, PG 99, 693).
14,11 C f Is. 2,18.20; Ier. 10,11.15: Zah. 13,2.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 14 215
14.12 Premisele (vv. 12-21) şi consecinţele (vv. 21-31) idolatriei o indică drept
principala sursă a răului, vide formularea explicită din v. 27. ♦ „desfrânării” : gr. πορνεία
apare mat ales la profeţi cu referire la idolatrie ca infidelitate faţă de legământul cu
Dumnezeu {cf. Os. 1,2 etc.); idolatria a dus Insă şi la coruperea moravurilor {cf. Rom.
1,24-32; Ef. 4,17-19).
14.13 Cartea Genezei presupune existenţa unui monoteism primitiv; fazele decadenţei
religioase progresive nu sunt precis marcate (e.g . Gen. 6,3.5-7; 11,1-9).
14,15 Acest prim exemplu cu privire la originea idolatriei se referă la obiceiul grecesc
de a-i ridica pe copiii morţi la rangul de „eroi protectori”.
216 ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 14
chemat.
22
“ Apoi nu !e-a fost deajuns să rătăcească în cunoaşterea lui Dumnezeu,
ci, deşi trăiau în mare război din pricina necunoaşterii,
unor asemenea rele le dau numele de „pace”.
23 Λ · * *
înfăptuind rituri ucigătoare de copii, sau ceremonii ascunse,
sau alaiuri dezlănţuite, după ciudate datini,
nu-şi mai păstrează curate nici vieţile, nici căsniciile,
ci unul îl ucide pe altul mişeleşte sau îl chinuie, pângărindu-i patul.
25
Toate sunt de-a valma: sânge şi omor, furt şi-nşelăciune,
stricăciune, infidelitate, zarvă, sperjur,
20
tulburarea celor buni, uitarea facerii de bine,
pângărirea sufletelor, răsturnarea celor fireşti,
neorânduiala în căsnicii, preacurvia şi desfrânarea.
y7 λ
Intr-adevăr, închinarea la idoli nevrednici de un nume
este începutul, pricina şi culmea oricărui rău:
28
" fie sunt cuprinşi de nebunie când se veselesc, fie prorocesc minciuni,
fie trăiesc în nelegiuire, sau îşi încalcă uşor jurămintele,
2 9 căci, crezând în idoli neînsufleţiţi,
când jură strâmb, nu se aşteaptă la vreun rău.
30
Dar pedeapsa dreaptă îi va ajunge îndoit:
pentru că au cugetat râu despre Dumnezeu, alipindu-se de idoli,
15,1 Rugăciunea cu care se deschide acest capitol este deopotrivă un imn de recunoş
tinţă şi de slavă, şi o profesiune de credinţă. Primul dintre atributele lui Dumnezeu (faţă
de care adresarea este emfatică: ό θεός ημών, cu articol şi cu o referire la legământul cu
poporul ales), χρηστός, un termen foarte des întâlnit în Septuaginta (în Psalmi), unde
alternează cu αγαθός ca echivalente ale ebr. tobh, înseamnă la origine „folositor”, deci
„de bună calitate” ; se aplică unor persoane cu nuanţele de „vrednic”, „cumsecade”,
„binevoitor”; ca epitet regal sau divin, este „mărinimos”, „binefăcător”. Al doilea atribut
este άληθής, „adevărat”, „autentic”, dar şi „vrednic de încredere, sigur, fidel”, având în
fundal ebr. ‘MN (de unde şi 'am en )~ vide Ex. 34,6; Num. 14,18, Ps. 85,15.
15.3 Această cunoaştere nu e pur intelectuală, ci. conform concepţiei biblice, ea
impregnează întregul mod de a trăi. Pentru relaţia dintre cunoaştere şi nemurire, cf. 1,15;
dar şi In. 17,3 („Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine...”).
15.4 „zugravilor de umbre”: gr. σκιαγράφων. Larcher (p. 855) comentează că pentru
autorul înţ. s-ar părea că numai sculptura fusese folosită la începuturile idolatriei (vide
13,10; 14,1.15-21). Utilizarea termenului σκιάγραφος aici poate sugera că pictura este
cu mult mai recentă. în greaca profană, adjectivul acesta se întâlneşte numai în două
texte târzii, referitoare la pictorul atenian Apollodoros (care şi-a avut perioada de matu
ritate pe la 405 î.H.): Hesychios spune că acesta fusese supranumit σκιάγραφος, iar
Photios echivalează termenul cu σκηνογράφος, „pictor de decoruri”.
218 ÎNŢELEPCIUNE-A LUI SOLOMON 15
15.7 „Olarul”, gr. κεραμεύς, este simbolul meşteşugarului care lucrează cu un material
uşor de modelat. Este reluat aici un motiv biblic ce sugerează libertatea creatorului (cf.
Λ
Is. 29,16; 45,9; Ier. 18,2-6; Rom, 9,21). In finalul versetului este folosit un sinonim:
πηλουργός. ♦ „felurite vase”: litt. „unul fiecare”.
15.8 „se va întoarce de unde-a fost luat”: c f Gen. 3,19. Pentru finalul versetului, vide
e.g. Cicero, Tusculanae Disputationes 1,93: Dedit uşuram uitae, tamquam pecuniae
nulla praestituta die („Ne-a dat viaţa împrumut, ca pe nişte bani, fără să fixeze ziua
scadenţei”).
15.10 „Cenuşă este inima lui”: cf. Is. 44,20.
15.11 Cf. Gen. 2,7; Deut. 32,15. ♦ Al doilea şi al treilea stih au secvenţe similare ca sens
şi sintaxă: τον έμπνεύσαντα... ψυχήν, „cel care i-a inspirat un suflet” şi έμφυσησαντα
πνεύμα, „care i-a insuflat spirit/duh”.
15.12 „a socotit” : Rahlfs adoptă lecţiunea cu verbul la plural, care s-ar referi la idolatri
în general. Totuşi, lecţiunea cu singularul e atestată în manuscrise şi e mai coerentă în
context.
ÎNŢELEPCIUNEA LU) SOLOMON 15 219
căci trebuie - spune el - să scoţi profit din orice, chiar şi din rău.
13 într-adevăr, acesta, mai mult decât oricine, ştie că păcătuieşte,
el care [tot] din pământ făureşte şi vase ce se sparg uşor, şi idoli.
14 Dar cum nu se poate mai neghiobi şi mai neajutoraţi decât un suflet de
copil [sunt] toţi,
duşmanii poporului Tău, cei care !-au asuprit,
15 căci pe toţi idolii neamurilor i-au socotit drept zei,
[deşi] nu-şi pot folosi ochii pentru a vedea,
nici nările ca să respire aerul,
nici urechile ca să audă,
nici degetele mâinilor la pipăit,
iar picioarele lor nu [sunt] de folos la mers.
| Z A
15.13 „pământ”: (iu. „materie pământească”. ♦ „idoli” : gr. γλυπτά, litt. „[chipuri] cio
plite”; ajunge în LXX un termen generic pentru statuile idolilor.
15.14 „suflet de copil” : imaginea celui uşor de amăgit. ♦ „duşmanii poporului Tău”:
autorul se întoarce la egipteni, care i-au asuprit pe israeliţi înainte de Exod, dar şi, poate,
sub Ptolemei. Imaginea olarului care fabrică zei după plac îl duce cu gândul pe autor la
sincretismul religios care îi caracteriza pe egipteni In acea epocă (c f versetele
următoare).
15.18 Versetul aduce imaginea unui alt tip de idolatrie, zoolatria, plasată într-o progresie
a neghiobiei omeneşti.
15.19 ,.sunt în afară de...”: pentru că au fost zeificate şi Îi s-a adus cult.
220 ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 16
16 Capitolul continuă seria episoadelor paralele, care începuse cu 11,1 (vide supra): în
vv. 1-4, prepeliţelor care au fost hrană pentru poporul lui Dumnezeu le sunt contrapuse
jivinele prin care au fost pedepsiţi cei ce se închinau la animale; în vv. 5-14, episodul cu
şarpele de aramă este opus plăgii muşcăturilor mortale de insecte; vv. 15-29 conturează
a patra paralelă: din cer vin deopotrivă pedepsele pentru egipteni şt mana, binefacerea
dăruită de Dumnezeu poporului Său. Seria episoadelor paralele continuă până la 19,9,
vide infra.
16.1 Termenul prin care sunt indicate jivinele este κνώδαλα, folosit şi în 11,15.
Episodul s-ar referi la plaga broaştelor: c f Ex. 7,26-8,10).
16.2 C f Ex. 16,9-13; Num. 11,10-32. ♦ „prepeliţe”: gr. όρτυγομήτραν, litt. „mama
prepeliţelor” (vezi şi infra, 19,12); termenul este glosat de Hesychios ca όρτυξ
υπερμεγέθης, iar de Photios ca όρτυξ μέγας, aşadar se referă la o pasăre mare.
Precizarea ar putea sugera că este vorba de o pasăre diferită de όρτυξ, „prepeliţă”;
Aristotel {His tor ia animalium 597b l6) este singurul care o aminteşte, plasând-o între
păsările migratoare. Vetus Latina o echivalează prin coturnix. Din Ex. 16,13, este
termenul prin care se redă în mod tradiţional ebr. selăM>. Pentru traducerea printr-un
plural, vide infra nota la 19,10,
16.3 „aceia” : gr. ε κ ε ίν ο ι μ έν, id est egiptenii, în opoziţie cu αύτο'ι δέ din stihul 4.
16,5 Cf. Num. 21,4-9. ♦ Vide Philon, De agricultura 22.
16,6-7 „semn” : σύμβολον; vide supra 2,9. Autorul interpretează în sens spiritual
episodul şarpelui de aramă, acesta semnificând planul universal de mântuire al lui
Dumnezeu (temă majoră la profeţi: cf. Is. 45,14 etc.; Ier. 12,15-16; Soph. 3,9-10; Zah.
ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 16 221
2,15; etc.). Interpretarea este continuată în In. 3,14-17 (şarpele ridicat pe stâlp ca
prefigurare a răstignirii lui Hristos aducătoare de mântuire).
16,9 Amplificare dramatică a unor episoade combinate din Exod: 10,4-15 (lăcustele),
8,16-20 (tăunii/muştele), 8,12-15 (ţânţarii). O transpunere apocaliptică în Apoc. 9,3-12.
16.11 Ultimul stih se poate înţelege şi „să nu fie îndepărtaţi de la binefacerea Ta”.
16.12 Pentru ierburile (de leac), vide Philon, De sacrificiis Abelis et Câini 70. ♦ Cuvân
tul lui Dumnezeu atotvindecător: cf. Ps. 106,20; Is. 55,10-11.
16.13 Cf. lRg. 2,6 (cântarea Annei). ♦ Puterea lui Dumnezeu asupra morţii este expri
mată în termeni care sugerează învierea de apoi.
16,16 Episodul grindinei (Ex. 9,13-35) este prelucrat în manieră midraşică, prin adăuga
rea unor amănunte care ţin şi de înclinaţia elenistică spre miraculos.
222 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 16
16.17 „Cel mai ciudat” : gr. τό... παραδοξότατον; vide P. Doble, The Paradox o f
Salvation, Cambridge, 1996, pp. 31 sq. ♦ „firea-ntreagă” : gr. ό κόσμος.
16.18 Philon, De uita Mosis 1,20; 2,99.
16.20 Pentru episodul manei, c f Exod 16. ♦ „hrana îngerilor” : gr. αγγέλων τροφήν; vide
Ps. 77,25, unde mana este numită „pâinea celor puternici1’ (lehem ’abbîrîm ), sintagmă
tradusă în greacă prin άρτος αγγέλων, „pâinea îngerilor”.
16.21 „substanţa”: gr. ύπόστασις. in Exod 16,31 mana are gust de „turtă cu miere”; aici,
în consonanţă cu exegeza iudaică târzie, ea poate tua orice gust, împlinind orice dorinţă,
şi simbolizează „dulceaţa” lui Dumnezeu. Liturgia creştină raportează această dezvoltare
la Euharistie.
16.22 „Zăpadă şi gheaţă”: mana este comparată în Ex. 16,14 cu roua. iar în Num, 11,7
LXX cu gheaţa. Ea rezista focului, când era gătită, dar se topea la soare dacă nu era
culeasă în zori.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 16-17 223
aducă mulţumire
şi să-Ţi înalţe rugi în revărsatul zorilor.
Fiindcă nădejdea celui nerecunoscător se va topi precum chiciura iernii
şi se va scurge ca apa fără de folos.
17 A cincea prezentare în paralel a unor episoade istorice ocupă vv. 17,1-18,4: întune
ricului ce îi învăluie pe egipteni i se contrapune strălucirea luminoasă a stâlpului de foc
care îi conduce pe cei „sfinţi” (ocrtot; vide supra nota la 6,10). în descrierea plăgii întu
nericului, ca şi pentru celelalte plăgi, de altfel, autorul amplifică detaliile înfricoşătoare,
folosind, poate, unele legende iudaice pe care le regăsim la Philon şi în tradiţia rabinică.
Se remarcă şi atmosfera apocaliptică.
17.1 „greu de lămurit” : δυσδιήγετοι; termenul este un hapax absolut (în toate textele
greceşti) până în această epocă, devenind frecvent însă la autorii creştini; înţelesul este
transparent, fiind un compus negativ (δυσ-) al substantivului διήγησις, „interpretare”.
17.2 „întunericului” : cf. Ex. 10,21-23.
17,5 „cumplită”: acest calificativ al nopţii (στύγνην) apare numai aici în înţ. în LXX
este folosit de două ori în relaţie cu persoane („furios”, chiar „odios”); în tragedia greacă
este frecvent folosit, vide e.g. Eschil, Agamemnon 639. ♦ Scarpat (voi. 3, p. 234)
224 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 17
remarcă solemnitatea termenilor din acest pasaj, care ar putea aminti de finalul tragediei
lui Eschil, Prometeu înlănţuit.
17,7-8 Aluzia la magicienii Faraonului (Ex. 7,11.22; 8.14; 9,11) ar putea fi şi un atac la
adresa unor personaje din vremea autorului: filozofi ambulanţi, ghicitori, exorcişti etc.
17.9 în ediţiile vechi precum şi în ed. Ziegler, urmată de traducerile importante (TOB,
BJ, Larcher, NETS - M. Knibb etc.) ultimele două stihuri formează versetul 10.
Decalajul de o unitate se păstrează până la sfârşitul capitolului.
17.10 „conştiinţă” : deşi Biblia a avut mereu ideea interioritâţii omului în care răsună
glasul lui Dumnezeu ajutându-1 să disceamă între bine şi rău, ea nu a specializat un
termen pentru această noţiune decât în urma contactului cu lumea greacă. Συνείδησις nu
apare în LXX decât în Ecl. 10,20 (în sensul de „for lăuntric”), în Sir. 42,18 (doar în
Sinaiticus) şi aici; conceptul va fi dezvoltat în NT: Fp. 23,1 şi, cu insistenţă, în epistolele
pauline (ICor. 4,4; 2Cor. 1,12; ITim, 1,5.19; 3,9; 2Tim. 1,3). Cf. şi nota laE cl. 10,20.
17,12 „e mai apăsătoare”: litt. „e socotită mai mult”. Fraza e ambiguă; unii înţeleg: „e de
preferat”.
ÎNŢELEPCEUNEA LUI SOLOMON 17-18 225
Λle mulţumeau că, după ce au fost nedreptăţiţi, nu fac rău [Ia rândul lor]
şi îi rugau să binevoiască să se îndepărteze de ei.
3 A
In loc de [întuneric] le-ai dat stâlp arzător de foc,
călăuzitor în călătoria necunoscută,
şi soare nevătămător pentru slăvită [lor] pribegie.
4 Dar aceia meritau să fie lipsiţi de lumină şi ferecaţi în beznă,
ei care îi ţineau închişi, sub pază, pe fiii Tăi,
prin care avea să fie dată lumii nestricăcioasa lumină a Legii.
5 Fiindcă hotărâseră să-i omoare pe pruncii credincioşilor
şi un singur copil a scăpat, după ce a fost lăsat [să plutească pe ape],
drept pedeapsă, le-ai luat mulţime de copii
şi i-ai dat pieirii laolaltă în apă năvalnică.
6 Acea noapte a fost cunoscută mai dinainte de Părinţii noştri
pentru ca, ştiind ei bine în ce jurăminte crezuseră, să se umple de
bucurie.
η
18.2 Cf. Ex. 10,24; 11,8; 12,33. S-ar mai putea înţelege însă şt: „şi le cereau îndurare
pentru că fuseseră duşmănoşi faţă de ei.”
18.3 „stâlp arzător de foc”: cf. Ex. 13,21-22; 14,24; Num. 14,14; Ps. 77,14. ♦ „călătoria
necunoscută”: gr. άγνωστου οδοιπορίας. Substantivul οδοιπορία este cel pe care îl
foloseşte şi Philon pentru a numi trecerea Mării Roşii şi călătoria prin deşert (έν ταίς
όδοιπορίαις, De uita Mosis 2,1). Adjectivul άγνωστος în greacă nu înseamnă doar
„necunoscut”, ci „imposibil de cunoscut” (vide E. Norden, Agnostos Theos, pp. 56 sq.).
Sintagma folosită în acest verset ar echivala aşadar cu „un drum ce nu a fost străbătut,
necunoscut şi de neştiut”. ♦ „slăvită [lor] pribegie” : gr. φιλοτίμου ξενιτεία ς; adjectivul
(Uit. „iubitor de onoruri”, „generos”) are aici un sens neobişnuit în greaca profană,
propriu însă cărţii înţ.; substantivul, la rândul său, este un hapax în LXX.
18.5 A şasea paralelă (vv. 5-25) este compusă din nimicirea egiptenilor (moartea
primilor născuţi, cu unele aluzii şi la dezastrul de la Marea Roşie, care va constitui
elementul de paralelism din cap. 19), pe de o parte, şi punerea la adăpost, cu slavă, a
poporului lui Dumnezeu, pe de altă parte. ♦ „lăsat [să plutească pe ape]: litt. „expus”. C f
Ex. î .22-2,10. ♦ „drept pedeapsă.,.”: c f Ex. 4,22-23; 11; 12,29-30.
18.6 „Părinţii noştri” = patriarhii, cărora Dumnezeu le făgăduise să le elibereze urmaşii
din robia Egiptului (Gen. 15,13-14; 46,3-4), dar şi israeliţii din timpul Exodului (Ex.
11,4-7).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 18 227
18.9 „cântările Părinţilor’: autorul suprapune peste noaptea pascală din Exod imaginea
celebrărilor ulterioare ale Paştelui, când se cânta Hallel-ul (Ps. 112-117).
18.10 Vide Ex. 11,6; 12,30; Philon, De uita Mosis 1,136-137.
18,13 Egiptenii speraseră că vrăjitorii lor vor putea să-l biruie pe Moise, pe care-1
socoteau un fel de magician {cf. Ex. 7,11-13; 8,3.14; 9,11). Acum se confruntă direct cu
acţiunea lui Dumnezeu.
18,15 „tronul împărătesc”: la plural în greacă, interpretat de Larcher şi de mulţi alţi tra
ducători ca plural al maiestăţii. ♦ în aceasta evocare dramatică, autorul se inspiră (pentru
stihul al doilea) din IPar. 21,15-27 şi, poate, şi din Homer (Iliada IV,443). Ansamblul
capătă o semnificaţie apocaliptică, unde Cuvântul lui Dumnezeu apare sub înfăţişarea de
temut de la a doua venire (cf. ITes. 5,2-4; Apoc. 19,11-21)- c f . BJ, nota ta 18,15.
228 ÎNŢELEPCIUNEA LU! SOLOMON 18-19
" Din faţa acestora a dat înapoi nimicitorul şi de acestea s-a înspăimântat:
căci fie şi numai încercarea mâniei era de-ajuns.
19,4 „soartă”: gr. ανάγκη, litt. „constrângere”, „necesitate” . Autorul foloseşte un termen
grecesc pentru a descrie încăpăţânarea în rău a lui Faraon (Ex. 14,4.8). 4 Stihul al treilea.
litt. „ca ei să-şi mai primească şi pedeapsa ce lipsea din chinuri”.
19,7 „câmpie înverzită”: midraşul palestinian vorbeşte nu numai despre o iarbă bogată,
ci şi de pomi fructiferi care împodobeau calea deschisă astfel în Marea Roşie (cf. BJ,
nota a d lo c.).
19.9 Cf. Îs. 63,13-14; Mal. 3,20. ♦ „lăudându-Te pe Tine...” : c f Ex. 15.
19.10 Aproape de încheierea cărţii (vv. 10-21), într-o sinteză finală, sunt amintite câteva
episoade emblematice. ♦ „ţânţari”: gr. σκνίψ denumeşte „ţânţarul” sau o insectă dăunătoare;
230 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 19
termenul grecesc este un singular cu valoare de colectiv (aşa cum este mai jos, όρτυγομέτρα,
V. 12; vide supra 16,2), Termen folosit în Ex. {e.g. 8,12), precum şi în Ps. 104,31 (tot o
aluzie la plaga abătută asupra Egiptului).
19.12 Cf. Ex. 16,13; Num. 11,31.
19.13 „au fost pedepsiţi”: gr. έπ α σ χον, litt. „sufereau”, aici în sens juridic.
19.14 „Alţii” sunt locuitorii Sodomei (comentatorii sunt de acord asupra acestei
A
chestiuni), dar înţ. omite sistematic numele proprii. „Necunoscuţii” pe care sodomiţii nu
i-au primit sunt cei doi îngeri din Gen. 19,1-3. ♦ „dar aceştia...”: se referă la egipteni;
oprimarea evreilor de către aceştia e socotită de autor ca o încălcare a legilor ospitali
tăţii, mai gravă decât cea săvârşită de marii păcătoşi ai Sodomei. ♦ Finalul versetului
este probabil o aluzie la povestea lui losif, Gen. 39-47. ♦ „oaspeţii binefăcători”: egip
tenii sunt mai vinovaţi chiar şi decât locuitorii străvechii Sodome, căci nu şi-au mai adus
aminte nici de binefacerile lui lo sif (Gen. 39-47; Ex. 1,8-22).
19.16 „aceleaşi drepturi”: se crede că este o aluzie la o revendicare a evreilor din Egipt
în vremea autorului.
19.17 Aluzie probabil la plaga întunericului care îi loveşte pe egipteni (Ex, 10,21-23),
comparată cu orbirea care îi loveşte pe cei din Sodoma ta poarta lui Lot (Gen. 19,11).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 19 231
19.18 „îşi schimbau între ele însuşirile”: gr. μεθαρμοζόμενα; termenul este un hapax în
LXX; sensul verbului conţine şi ideea unei schimbări în mai bine. ♦ Scrierile greceşti
ilustrează adesea printr-o comparaţie muzicală relaţia dintre elementele universului.
Autorul aplică imaginea la minunile Exodului, încercând să le explice printr-o schim
bare de ritm a elementelor (16,24) sau printr-o reaşezare a însuşirilor lor. Creaţia apare
astfel ca remodelată (cf. v. 6 supra), ca o lume nouă aflată în slujba poporului lui
Dumnezeu ( c f BJ şi TOB, notele a d loc.).
19.19 „vietăţi de uscat se preschimbau...'’: e vorba de turmele israeliţilor la trecerea
Mării Roşii. ♦ „cele ce înoată mergeau...”: e vorba de plaga broaştelor - Ex. 8,2. ♦ Vide
Philon, De uita M osis 1,20; 2,99.
19.21 „hrana cerească”: gr. αμβροσία τροφή'. Hit. „hrana nemuritoare”. Adjectivul se
foloseşte, poetic, în greaca clasică pentru tot ce se referă la zei. Aici este o aluzie la
mană.
19.22 Cartea se încheie cu o constatare încurajatoare: Dumnezeu nu Şi-a părăsit nicio
dată (κατά πάντα) poporul; aşadar nu îl va părăsi nici în dificultăţile prezentului (la care
face adesea aluzie autorul cărţii) şi nici în cele pe care le va aduce viitorul. Desfăşurarea
istoriei a avut rostul de a face ca poporul lui Dumnezeu să iasă învingător din toate în
cercările şi, mai presus de toate, de a-l face să înţeleagă că Dumnezeu nu-l uită niciodată.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
7
T rad u cere din lim b a greacă, in troducere şi note de
E ugen M u n t e a n u
Introducere
2. După Jobes, Silva, p. 34, nota 8 . traducerea s-ar fi efectuat chiar în anul sosirii tradu
cătorului în Egipt (t 32 î.H.), ceea ce pare puţin probabil, dar nu imposibil.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 237
In aceste condiţii vitrege pentru urmaşii lui David, asaltul culturii elenis
tice asupra valorilor tradiţionale iudaice, asalt întâmpinat pozitiv de o anu
mită parte a populaţiei, putea fi resimţit ca o primejdie vitală. Ceea ce
3. C f Jobes, Silva, p. 34, nota 8 : „The original Hebrew o f this book was written by
Joshua ben Sira cca 180.”
238 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH
După cum se poate observa din prezentarea sinoptică de mai jos, conţinutul
cărţii este foarte bogat, bătrânul înţelept tratând cele mai diverse aspecte ale
vieţii, de la educaţia copiilor la atitudinea faţă de boli, de la semnificaţiile
milosteniei până la regulile de comportament la ospeţe. Din insistenţa asu
pra lor şi din ponderea în economia de ansamblu a doctrinei, se desprind
totuşi câteva teme majore, pe care vom încerca să le circumscriem sumar în
cele ce urmează.
Tema înţelepciunii ca valoare supremă ocupă locul central deopotrivă în
economia discursivă a cărţii, cât şi în concepţia teologico-filozofică a auto
rului, Glorificarea înţelepciunii şi ridicarea ei la rangul de valoare umană
supremă este un topos biblic pe care îl întâlnim şi în alte cărţi sapienţiale ale
240 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH
cei din afara poporului ales. In 28,1 şi urm., de exemplu, bătrânul înţelept
îndeamnă la iertare faţă de aproapele care ţi-a greşit, ca o condiţie a iertării
propriilor tale păcate. Respectarea riguroasă a Legământului cu Domnul nu
te poate împiedica să ierţi neştiinţa celuilalt. Ranchiuna şi resentimentul
sunt piedici serioase în calea curăţirii de propriile păcate. Anunţat deja în
Lev. 19,18, imperativul iubirii faţă de „aproapele” şi faţă de „semen” este
reafirmat şi de înţeleptul Sirah (c f 28,4-5).
A
5. V ezi, de exemplu, aprecierile lui Alexander A. Di Lella (în AB, p. 90): „ In societatea
patriarhală în care a trăit, asemenea remarci nu puteau declanşa o poziţie critică serioasă,
întrucât femeile erau privite doar în rolurile lor validate şi legitimate social, i.e. în relaţia
Λ
lor faţă de bărbaţi, şi niciodată ca indivizi autonomi sau ca egali ai bărbaţilor. In plus,
Ben Şira şi-a scris cartea doar în scopul instruirii şi orientării unui tânăr, într-o societate
orientată către bărbaţi şi dominată de bărbaţi; de aceea, vocabularul lui prezintă o
orientare masculină. Nu a stat în vederile sale să instruiască femei. Dacă avem în vedere
aceşti factori, putem înţelege de ce Ben Sira vorbeşte despre femei aşa cum o face, chiar
dacă astăzi am putea fi în dezacord cu multe din cele pe care le spune şi cu felul în care
o spune.”
6 . Vezi bogata antologie tematică realizată de Lefkowitz, Fant, passim.
244 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
sau encomiastice. Exegeţii moderni (de exemplu autorii TOB şi BJ) ati
încercat să identifice o anumită ordine a desfăşurării discursului, cei mai
mulţi fiind de acord că ar putea fi distinse două mari părţi, segmentate, la
rândul lor, în câteva alte secţiuni relativ bine conturate. împreună cu temele
tratate succesiv, un tablou sinoptic al Cărţii înţelepciunii lui Iisus Sirah ar
putea arăta după cum urmează:
PROLOGUL I
PROLOGUL AL II-LEA
Secţiunea B (16,24-23,27):
Secţiunea C (24,1-32,13):
Elogiul înţelepciunii (24,1-22)
Despre înţelepciune şi despre Lege (24,23-34)
Despre soţul bun şi despre cel rău (25,1-2)
Despre bătrâni (25,3-6)
Despre nouă lucruri bune în familie (25,7-12)
Despre femeia rea (25,13-26)
Despre fericirea bărbatului căsătorit (26,1-4)
Din nou despre femeia rea (26,5-12)
Despre femeia care este o bună soţie (26,13-27)
Despre trei lucruri triste şi nedrepte (26,28)
Despre primejdiile şi ispitele negustoriei (26,29-27,3)
Despre cum se oglindeşte omul în vorbirea sa (27,4-7)
Despre dreptate (27,8-15)
Despre secrete (27,16-21)
Despre ipocrizie (27,22-29)
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 247
Secţiunea E (42,15-50,24):
Prologul I
A
Cele mai multe manuscrise greceşti ale înţelepciunii lui Iisus Sirah, ca şi
transpunerile în alte limbi care au la bază Septuaginta (latină, etiopiană,
armeană, slavonă etc.) sunt precedate de un prolog scris la persoana I de
autorul versiunii greceşti, Iisus Sirah (ebr. Ben Şira), nepotul autorului
omonim al originalului ebraic. Autenticitatea acestui text nu poate fi pusă la
îndoială, el prezentând structura şi aspectul stilistic obişnuite în epoca ele
nistică. Autorul se dovedeşte un foarte bun cunoscător al variantei aulice a
limbii greceşti comune, căci prologul corespunde regulilor stricte ale genu
lui: o sintaxă elaborată şi arborescentă (originalul prezintă trei perioade,
corespunzătoare celor trei paragrafe din ediţiile moderne), ritmicitate în
succesiunea secvenţelor, proprietate şi precizie a termenilor. Forma acestui
prolog este mult mai „grecească” decât textul propriu-zis al traducerii, care
250 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
7. Aceasta este interpretarea cea mai probabilă a expresiei citate. „Cei din afară” ar
mai putea fi evreii din diaspora în general (vizaţi către fmai şi prin cuvintele „cei care
trăiesc în străinătate” - τοΐς έ ν τη παροικις*) sau chiar străinii, cei care nu aparţin
neamului iui Israel.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 251
Prologul al Il-lea
Ziegler însuşi tipăreşte acest prolog secund, la p. 127 a ediţiei sale. întrucât
reţinem în traducerea noastră şi secvenţele care apar doar în unele manu
scrise ale LXX, dar sunt incluse de Ziegler în ediţia sa, se impunea să tra
ducem şi cel de-al doilea prolog, redându-l în caractere italice. Urmând
izvorului lor principal, ediţia protestantă de la Frankfurt din 1597 (Frankf.),
primii traducători români au inclus în versiunea lor şi acest al doilea prolog.
Sub titlul „Cuvânt înainte den afară băgat, nearătat de cine e tăcut”, în Bibi.
1688, găsim următorul text:
„lisus acesta al lui Sirah era fecioru şi nepotu al lui Iisus, tizului lui.
Acesta dară în anii de jos au fost, după robie şi înturnare şi după toţ pro
rocii. Deci moşul lui Iisus, în ce chip şi el mărturiseaşte, om iubitoriu de
osteneală au fost între jidovi şi preaînţelept, carele nu numai ceale ale altora
celor mai nainte de el înţelepţi bărbaţi răspunsuri au adunat, ce şi el ale sale
oarecarele au răspunsu, de multă înţăleagere şi înţelepciune flindu pline.
Deci, de vreame ce cartea aceasta cel dentâiu Iisus mai adunată lăsându-o
dentru oameni s-au dus, Sirah acesta după el luându, iarăş la Iisus, fiiul lui,
au lăsat, care, de aceasta apucându-se, la orânduială cu bună tocmeală toată
înţelepciunea au adunat, şi pre al lui şi al tătâne-său şi încă pre al moşu-său
nume numindu-o. Dentru acest nume al înţelepciunii mai vârtos cu dra
goste să aibă pre ascultătoriul cătră a aceştii cărţi cercetare trăgându,
cuvinte dară de înţelepciune, gâcitori şi pilde cuprinde, şi o samă oarecare
vechi iubite de Dumnezău istorii pentru bărbaţii cei ce bine au plăcut lui
Dumnezău, şi ruga şi lauda lui, şi încă de facerile de bine care au învred
nicit Dumnezău pre norodul lui şi de răutăţile care au ispitit pre vrăjmaşii
lor. Ucenic Iui Solomon acesta Iisus au fost, nemică mai puţin decât acela,
prejur înţelepciune şi învăţătură binevrând, mult învăţat cu adevărat şi fiind,
şi numindu-se.”s
ceaşcă, numele lui în cap , stih 29, aşa să spune: «învăţătura înţălepciunei
8
şi a ştiinţii am scris întru această carte lisus, fiul lui Sirah, Ierusalimneanul.»
Pre ce vreame s-au scris această carte de aici putem sămui, că întru acelaşi
cap pre Simon, mai aproape de vreamea sa, întră bărbaţii cei luminaţi îl
laudă. Acesta era feciorul lui Onie al doilea şi arhiereu mare, şi în multe
locuri pomeneaşte greale năcazuri, care au răbdat j idovii de la păgâni şi de
la împăraţi. Iară doi arhierei au fost, carii cu numele Simon s-au chemat,
unul carele au fost feciorul lui Onie, a celui dintâiu, şi a lui Oniia, al doilea
tată. Altul, fiiul lui Onie al doilea, şi al lui Oniia, al treilea tată, pre vreamea
Macaveilor vestit. în vreamea lui Oniia, celui dintâiu, jidovii în linişte au
fost şi ceale ce să cuprind în capul 36 a cărţii aceştiia nu să pot aduce la
vreamea aceaea, şi ceale ce le pomeneaşte scriitoriul despre sine în capul 34
să cuvin vremii lui Oniia al treilea, supt Antioh Epifan, cătră începutul goa
nei, că precum să pare încă nu era omorât Oniia al treilea când s-au scris
aceastea, că şi pomenirea lui întră bărbaţii cei luminaţi o ar fi pus.
Tălmăcirea cărţii în Eghipt s-au făcut în anul 38 ai lui Ptolomeiu
Everghet, adecă în anul 38 a vârstei celui ce au tălmăcit această carte. Doi
au fost Ptolomei, cel de pre urmă, carele s-au zis şi Fiscon şi carele şi-au
adaos şie poriclă Everghet, care lucru din scrisorile banilor să culeage.
Scriitoriul cărţii aceştiia, în vremi le goanei, în multe ţeri au umblat şi
mai pre urmă în Eghipt s-au aşezat, unde mai blânzi domni avea jidovii.
Acolo, această carte jidoveaşte o au scris, carea limbă jidovilor nu era
destul cunoscută, pentru că atunci jidovii greceaşte vorbiia. Pentru aceaea,
nepotul Iui o au tălmăcit pre limba grecească, scrisoarea cea jidovească,
Λ
în multe locuri, Casian aduc mărturii din cartea aceasta, cu care să întărească
Că varianta primară a textului este cea ebraică este un fapt mai presus de
Λ \
A.
11. In sânul iudaismului antic au fost manifestate multe dubii cu privire la caracterul
inspirat al cărţii Siracidului, ea fiind în cele din urmă exclusă dintre cărţile sfinte de
către rabinii întruniţi ia Iamnia între anii 90-110 d.H. Totuşi, în tradiţia rabinică
medievală se constată obiceiul de a cita din Cartea înţelepciunii lui Sirah ca şi cum ar fi
aparţinut Scripturii (cf. Harl, Dorival, Munnich, p. 88).
12. Ieronim declară în sec. al IV-lea că a avut în mână un exemplar al înţelepciunii lui
Iisus Sirah.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 255
lui Ben Sira (cca două treimi din ansamblul atestat de versiunea grecească).
Ceea ce s-a păstrat din versiunea ebraică a textului nostru a fost editat de câteva
13
ori. cele mai importante ediţii fiind cele realizate de Levi, Smend şi Segal .
Ulterior, alţi învăţaţi au descoperit şi publicat diferite alte fragmente ale
textului ebraic, cele mai semnificative fiind găsite în grotele de la Qumran
şi în ruinele fortăreţei Masada. Ca urmare, textul ebraic originar a putut fl
reconstituit aproape în întregime, cu unele lacune şi prezentând notabile
diferenţe de succesiune a capitolelor faţă de LXX, astfel: 1,19-20; 3,6-16,26;
18,31-19,2; 20,5-7.13; 25,8.13.17-24; 26,1-3.13-17; 27,5-6,16; 30,11-34,1;
35,1 1-38,27; 39,15-51,30.
O particularitate a Cărţii înţelepciunii lui lisus Sirah constă în aceea că,
după cum au dovedit cercetări mai recente, forma finală a textului ebraic
„nu era gata în momentul în care a apărut versiunea sa grecească; ambele
texte s-au dezvoltat în continuare” (Siegert, p. 71). Acest fapt a făcut ca sar
cina editorilor să fie enorm de grea. Examinarea atentă a ansamblului aces
tor manuscrise a permis învăţaţilor (C. Kearns, J. Ziegler ş.a.) să distingă
două redacţiuni diferite, separate între ele de câteva secole. Este vorba:
a) de varianta primară, care a servit lui Sirah-nepotul ca bază a traducerii
sale în greceşte pe la 117 î.H. (denumită convenţional Grec I) şi b) de o
variantă ulterioară, provenind din mediile rabinatului fariseu şi redactată între
anii 50-150 d.H., şi care a fost întrebuinţată, între anii 130-215 d.H., ca bază
pentru revizuirea vechii versiuni greceşti a Septuagintei (convenţional: Grec II).
Cele două prototipuri greceşti sensibil diferite (G I şi G II) ne-au fost
transmise, separat sau cu contaminări diferite, de majoritatea manuscriselor
medievale ale LXX. A fost sarcina filologiei modeme să ducă la bun sfârşit
dificila operaţiune a comparării şi colaţionării manuscriselor, a eliminării
erorilor, în scopul restaurării unui text cât mai convenabil. Se apreciază că
cel mai acurat text grecesc de care dispunem la ora actuală este cel cuprins în
ediţia publicată de J. Ziegler cu titlul Sapientia lesu Filii Sirach (Gottingen,
1965). Reputatul învăţat german este de părere că bogata terminologie
întrebuinţată arată că traducătorul (sau traducătorii!) în greceşte al textului
era un foarte bun cunoscător al cărţilor canonice ale Bibliei iudaice, de care
s-a servit ca de un dicţionar (Ziegler, SylL, p. 455).
Λ «
13. Accesibilă ne-a fost ediţia din 1968 de F. Vattioni (sigla noastră: Hebr.).
256 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
14. Am preluat aceste date din amplul studiu introductiv al lui Alexander A. Di Lella la
ediţia AB, pp. $6-57.
15. Cf. Dragoş Moldovanu, „Stilizarea citatului biblic în Divanul lui Dimitrie Cantemir”,
în Anuar de lingvistică şi istorie literară, Iaşi, XX (1969), pp. 49-68.
16. După ediţia: Pândele Olteanu, Floarea darurilor sau Fiore d i virtu, studiu, ediţie
critică pe versiuni, după manuscrise, traducere şi glosar în context comparat, Editura
Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 257
- „Isus Sirah dzise: «Păntru nemila; Nu fii ca leul ce n-are niciodată milă,
nici spre o gadină ce sînt suptu el»” (p. 499r, ed. cit., p. 212);
- „Isus Sirah dzise: «Un lucru ce verî să dăruieşte să fie cu bucurie obra
zului tău şi cu cuvânt dulce, că mai bunu este cuvântu cela bunu decât
mare dar»” (p. 503v, ed. cit., p. 214);
- „Isus Sirah dzise: «Ado-ţi amente de sărăcie în vremea când eşti eftin şi
rămăşiţele-ţi lasă să-ţi fie în vremea de sărăcie, că vreamea se schimbă
de demăneaţa pânî seara»” (p. 506r, ed. cit., p. 214);
- „isus Sirah dzise: «Nu-1 lua întru necredinţă cuvântul adeverit oare
derep ce lucru»” (p. 555v, ed. cit., p. 234).
^ * 1 7
Din învăţăturile lui Neagoe Basarah către fiul său Theodosie :
- Sirah 19,1: „Cum nu să va îmbogăţi lucrătoriul beţiv, aşa şi sufletele
care iubescu beţiia nu vor înmulţi bunătăţile, ce şi cele ce vor avea le vor
piiarde” (ed. cit., p. 261);
- Sirah 31,29: „Fătul mieu, «deaca bei vin, nu te lăuda nici te face bărbat,
că pre mulţi au pierdut vinul» şi multe răutăţi au făcut” (ed. cit., p. 272);
- Sirah 33,24: „Că şi Sfanta Scriptură mărturiseşte şi zice: «Niciodată
cinstea şi venitul să nu dai altuia»” (ibidem).
-1
17. După ediţia învăţăturile lui Neagoe Bas arab către fiul său Theodosie. Text ales şi sta
bilit de Florica Moisil şi Dan Zamfirescu. Cu o nouă traducere a originalului slavon de
G. Mihăilă. Studiu introductiv de Dan Zamfirescu şi G. Mihăilă, Minerva, Bucureşti, 1970.
18. După ediţia: Varlaam. Opere. Răspuns împotriva catihismusului calvinesc. Ediţie cri
tică, studiu filologic şi studiu lingvistic de Mirela Teodorescu, Minerva, Bucureşti, 1984.
19. Dimitrie Cantemir, Divanul. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi comentarii de Virgil
Cândea. Text grecesc de Maria Marinescu-Himu, Editura Academiei, Bucureşti, 1974.
258 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
20. în ediţia: Antim Ivireanul, Opere. Ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel
Ştrempel, Editura Minerva, Bucureşti, 1972.
21. Ion Neculce, Letopiseţul Ţării M oldovei şi O samă de cuvinte. Ediţie îngrijită, cu
glosar, indice şi o introducere de lorgu Iordan, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă,
Bucureşti, 1955.
22. Petru Maior, Scrieri, 1, Procanon, Propovedanii, Didahii, Istoria pentru începutul
rom ânilor în Dachia. Ediţie critică alcătuită de Florea Fugariu. prefaţă şi tabel crono
logic de Maria Protase, Minerva, Bucureşti, 1976.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI USUS SIRAH 259
Din Didahii:
- „Feciori ai, zice Sirah, cap 7, stih 24, învaţă-i pre ei. Nu zice: îmbo-
găţeşte-i pre ei, înalţă-i pre ei, ci învaţă-i pre ei. (...) Pentru că aceasta
trăbue să fie toată nevoinţa voastră: ca să faceţi pre fiii voştri oameni
buni, cetăţeni buni, creştini buni” (ed. cit, p. 71);
- „Cui va fi bine de descântătoriul muşcat de şarpe? Sirah, cap 12, stih
17” (ed. cit., p. 73);
- „Spre fata cea neruşinoasă întăreşte paza, ca nu cumva să te faci bucurie
vrăjmaşilor. Sirah, cap 42, stih 5” (ed. cit., p. 79);
- „Muiarea bună, parte bună, parte se va da celor ce se tem de Domnul.
Sirah, cap 26, stih 3” (ed. cit., p. 85);
- „La Sirah, cap 26, stih , zice Dumnezeu că acela ce ia de mână vro
8
muiare iaste asemenea celui ce ia scorpie în mână: «Cel ce o ţine pre ia,
ca şi cel ce prinde scorpie.» Şi vrea cu un graiu ca acesta să ne arate câtă
primejdie iaste în glumele acestea, de a rămânea omul înveninat la suflet
de otrava păcatului. în capul 9, stih 10, păşeşte mai înainte şi opreşte
Dumnezeu nu numai să nu prindă în mână tinărul vro muiare, şi nici să
şeadă lângă ia, şi aşa zice: «Cu muiarea măritată nicidecum să nu şezi.»
A
(...) Ce e mai mult? Nu vrea nici să te uiţi la ia. «Intoarce-ţi ochiul tău
de la muiarea frumoasă şi nu te uita la frumseţa striină.» Sirah, cap 9,
stih . Şi spune pricina pentru ce, că cu frumseţa muierii mulţi s-au
8
10. Concluzii
ţile sale literare, Cartea înţelepciunii lui Iisus Sirah reprezintă o mărturie de
prim rang asupra unei epoci de o importanţă crucială pentru configurarea
profilului cultural şi confesional al spaţiului mediteraneean la sfârşitul Anti
chităţii. Din confruntarea cu elenismul, iudaismul s-a văzut nevoit să încerce
să-şi reformuleze exigenţele, acceptând în interiorul său un anumit grad de
diversitate polimorfică, impusă, între altele, şi de creşterea treptată a pon
derii diasporei faţă de comunitatea palestiniană. Pe acest teren fertil, la
impactul cu evenimentele istorice tragice care se vor succeda între secolele
I Î.H. şi I d.H., vor răsări deopotrivă creştinismul şi iudaismul rabinic al
Evului Mediu. Opera lui Sirah a fost unul dintre ultimele texte acceptabile
de către toţi cei care se revendicau de la tradiţia lui Moise.
Qumran şi Massada din Cartea înţelepciunii lui Iisus Sirah am întrebuinţat ediţia din
1968 a lui Vattioni (= Hebr.); tot de aici am preluat şi referinţele la Peshitta.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 261
Eugen Munteanu
Prolog
I
Fiindu-ne date [lucruri] multe şi măreţe prin Lege şi prin Profeţi
Ί
şi prin ceilalţi care le-au urmat,
J [fapt] pentru care se cuvine să aducem laude lui Israel, pentru
învăţătura şi înţelepciunea [lui],
4 şi întrucât trebuie ca nu numai cei care citesc să dobândească ştiinţă,
? ci şi [aceştia], ca iubitori de învăţătură [ce sunt], să le poată fi de folos
şi celor din afară,
6 atât prin viu grai, cât şi prin scris,
7 bunicul meu lisus, care s-a dedicat mai presus de orice
8 citirii Legii
9 şi Profeţilor
10 şi a celorlalte cărţi ale strămoşilor
11 întru care şi-a câştigat o îndestulătoare iscusinţă,
12 s-a îndemnat şi el să scrie ceva despre cele care duc la învăţătură şi
înţelepciune,
lj pentru ca iubitorii de învăţătură, obişnuindu-se ei înşişi cu acestea,
14 să poată înainta cu mult mai mult în trăirea potrivit Legii.
!5 Sunteţi aşadar rugaţi
10 să citiţi acestea
Prolog. Redactat, probabil, direct în limba greacă, de traducătorul textului, Prologul pre
zintă o importanţă capitală pentru lămurirea a numeroase probleme nu doar ale cărţii
înţelepciunii lui lisus Sirah, ci ale Septuagintei înseşi. Despre toate implicaţiile privi
toare la istoria textului, persoana autorului şi a traducătorului, locul său în configurarea
9
17
cu bunăvoinţă şi cu luare-aminte
18 şi să arătaţi îngăduinţă
19 dacă vi se pare că,
9Q
în ciuda străduinţelor noastre, am dat greş la tălmăcirea anumitor
cuvinte;
21 căci lucrurile spuse în aceste cărţi în ebraică
22 nu au acelaşi înţeles când sunt transpuse în altă limbă;
de altfel, nu doar aceste scrieri,
ci însăşi Legea şi Profeţii
25 şi celelalte cărţi
26
se deosebesc destul de mult atunci când sunt citite în limba cea dintâi.
27
Ajungând în Egipt în al treizeci şi optulea an al domniei regelui
Evergetes,
28
în timpul şederii mele acolo,
29 am găsit un exemplar al acestei învăţături de mare însemnătate,
34[mai ales] celor care, trăind în străinătate, vor dori să fie iubitori de
învăţătură şi,
şlefuindu-şi obiceiurile,
35
1Acest lisus era fiu l lui Sirah şi nepotul lui lisus, (izul său. El a trăit în
anii care au urmat robiei şi întoarcerii [din Babilon] şi după toţi prorocii.
După cum mărturiseşte el însuşi, bunicul său lisus a fost între evrei un om
sârguincios şi foarte chibzuit, care nu numai că a adunat preceptele
celorlalţi bărbaţi înţelepţi care l-au precedat, dar a şi alcătuit unele
proprii, pline de înţeles şi de înţelepciune.
2
Prologul al II-lea. Vezi supra, Introducerea. Pentru fragmentele în caractere italice, vezi
„Nota asupra versiunii de faţă”, din introducere.
1 După un obicei larg răspândit la popoarele antice, nepotul purta adesea numele
bunicului său. Gr, ομώνυμος, litt. „care poartă acelaşi nume”, nu mai apare în ait loc în
LXX; prin „tizul său” am menţinut opţiunea din Bibi. 1688. ♦ Gr. αιχμαλωσία este termenul
frecvent întrebuinţat în LXX pentru a desemna noţiunea de „sclavie” ( c /, de exemplu,
Λ
Deut. 21.13; 28,41 etc.). In context se face referire clară la exilul babilonian. ♦ Gr.
άνάκλησις, derivatul postvcrbal de la άνακαλέω, „a chema” (întrebuinţat în primul
verset din Levitic pentru a desemna „chemarea” lui M oise de către Dumnezeu), nu mai
apare în alt loc din LXX. Unul din sensurile cuvântului este cel de „chemarea spre retra
gere a unei trupe”, ceea ce ar justifica opţiunea noastră. Căci „chemarea” la care se face
trimitere este, după cum reiese de altfel şi din context, ieşirea din exilul babilonian şi
întoarcerea poporului în Palestina. ♦ Gr. φιλόπονος înseamnă literal „care iubeşte efor
tul” şi desemnează calitatea de a fi activ, harnic, laborios; faptul că acest cuvânt, ca şi alte
câteva cuvinte din Prologul secund, nu mai apare în alt loc din LXX poate fi interpretat
ca o dovadă a redactării mult mai târzii a acestui text. ♦ Gr. φρόνιμος, termen pe care l-am
echivalat, în funcţie de context, prin „chibzuit”, „priceput” sau „cuminte”, este un cuvânt-
-cheie din seria terminologică sapienţială, apărând frecvent în LXX, mai ales în Prov.;
sinonim parţial al lui σοφός, desemnează o serie de calităţi fundamentale ale omului
înţelept: prudenţa, stăpânirea de sine, simţul răspunderii, respectarea Legii divine etc.
♦ Gr. απόφθεγμα, „precept”, „zicere înţeleaptă”, este un termen curent în greaca comună
şi mai apare în LXX în Deut. 32,2 şi lez. 13,19. ♦ Pentru termenii sapienţiali σ ύνεσ ις şi
σοφία, echivalaţi aici prin „înţeles” şi „înţelepciune”, vezi mai jos notele de la 1,18 şi 3,29.
2 Prin expresia „operă bine întocmită” am redat sintetic gr. έναρμόνιον σύνταγμα, litt.:
„alcătuire armonioasă”. Expresia „orânduială cu bună tocmeală”, forjată de autorii Bibi.
1688, este obscură prin literalismul ei excesiv.
PROLOGUL AL II-LEA 267
1.1 Prima parte a cărţii poate fi socotită un veritabil poem închinat înţelepciunii. Imagine
centrală în discursul Siracidului, înţelepciunea (ebr. hoktfmăh, gr. σοφία) este un atribut
al Dumnezeului transcendent şi un dar făcut de Acesta oamenilor. Adesea personificată,
înţelepciunea este revărsată de Dumnezeu cu dărnicie asupra întregii creaţii. Ocupând un
loc de prim rang în sânul creaţiei, înţelepciunea nu se identifică niciodată în discursul
Λ Λ
Tertulian au asociat imaginea înţelepciunii divine cu persoana lui Iisus Hristos, în cadrul
efortului de limpezire a naturii Fiului în raport cu Tatăl în cadrul Treimii. Identificarea
Λ
1.11 „Frica de Domnul” (gr. φόβος κυρίου) reprezintă, alături de înţelepciune, cu care
este indisolubil legată, nucleul teologiei iui Ben Sirah, care este în fond atitudinea vetero-
testamentară de bază faţă de Dumnezeu (c f Deut. 4,9-10; 8,5-6; Prov. 1,7; 9,10; Iov
28,28 etc.). Aceasta nu mai înseamnă spaimă fizică, ci pietate, supunere totală şi iubire
faţă de Creator, iar conţinutul complex al conceptului este nuanţat, într-o succesiune
imnică, în cele ce urmează, unde frica de Domnul este descrisă drept „mărire, mândrie,
bucurie şi cunună de veselie” (v. 11). „început al înţelepciunii” (v. 14), „plinătate a
înţelepciunii” (v. 16). „cunună a înţelepciunii’,’ (v. 18), ..rădăcină a înţelepciunii” (v. 2 0 )
sau pur şi simplu „înţelepciune şi învăţătură” (v. 27). Seria de atribute metaforice se va
regăsi mai jos, 6,18 şi urm., în cadrul unei exhortaţii către căutarea înţelepciunii. „Mări
rea” sau „slava” (ebr. kăbhodh, gr. δόξα) şi „cunună de veselie” (ebr. ‘atereth tipe ’ereth,
gr. στέφανος άγαλλιάματος) trimit Ia natura divină a înţelepciunii. ♦ „bucurie”, gr.
ευφροσύνη: desemnând în greaca homerică noţiunea de „banchet” şi fiind deopotrivă
numele uneia dintre graţii, cuvântul este foarte frecvent întrebuinţat în LXX (după
Concord., peste 100 de recurenţe doar în cărţile canonice), unde a ajuns să semnifice un
complex moral-sapienţial conţinând notele semantice de bunăstare spirituală, seninătate
şi fericire rezultând dintr-o viaţă morală şi de supunere faţă de Dumnezeu.
1.12 „Viaţă îndelungată” redă compusul gr. μακροημέρευσις, atestat doar în acest loc
din Sir. Conţinutul cuvântului este redat perifrastic de interpreţi: longue vie (TOB, BJ),
langes Leben (Luther), longitudinem dierum (Vulg.). Vechii interpreţi români au creat
prin calchiere sintagma „îndelungare de viaţă” (Bibi. 1688), modificată de Micu în „lun
gime de zile”; această ultimă formulă s-a perpetuat neîntrerupt, până astăzi, la Filotei,
Şaguna, Bibi. 1819, Bibi. 1936, Radu-Gal., Bibi. 1968, Anania. Mai frecvent apare în
LXX verbul corespondent, gr. μακροημερεύο), ca de exemplu aici, în v. 20 sau mai jos,
3,6, Autorii versiunii siriace au în acest loc expresia „viaţă veşnică”, ceea ce reprezintă o
interpretare creştină.
1.13 Secvenţa 1,11-13 pune în temă două componente esenţiale ale iudaismului: a) strânsa
legătură între religie şi comportamentul moral, în măsura în care virtutea este văzută ca
rod al fricii de Domnul, şi b) motivaţia utiiitaristă a comportamentului moral, în măsura
în care traiul virtuos aduce cu sine o recompensă imediată (vezi Spicq, p. 565). Trimiterea
ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 1 271
vele centrate ale doctrinei sapienţiale a Siracidului (vezi şi Introducerea, § 3). ♦ „începu
tul”: gr. άρχή, cu sensul literal „început", are în LXX următoarele trei valori semantice
principale (existente de altfel şi în greaca comună): 1 ) „punct de pornire; origine” (cf. mai
jos, 15,14 sau 39,25); 2) „partea cea mai importantă a unui lucru; temei” (cf. măi jos.
29,21); 3) „esenţă sau principiu al unui lucru” (cf. mai jos, 10,21 şi 11,3). In versetul de
faţă, cele trei sensuri apar toate simultan şi indistinct.
1.16 „Plinătatea”: gr. πλησμονή ar putea sugera aici, ca şi în Lev. 25,19; 26,5, starea de
saţietate alimentară, cf. „saţiu” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914). Cuvântul poate 11 înţeles
şi în sensul de „belşug” (ca în Gen. 41,30). Unii interpreţi renunţă la conotaţiile alimen
tare şi optează pentru sensul „deplinătate” (cf. Radu-Gal.: „deplinătate”, TOB şi BJ:
plenitude, Luther: Fiihle). ♦ Imaginea unui Dumnezeu care „îi îmbată” (gr. μεθύσκει)
pe oamenii credincioşi cu roadele înţelepciunii se încadrează firesc în contextul meta
foric. ♦ Pentru metafora „roadele înţelepciunii”, cf. Prov. 8,19; 11,30.
1.17 întregul verset pare o parafrază după Prov. 9,1-6.
1.18 Imaginea „cununii” (gr. στέφανος) ca reprezentare simbolică a ideii de „superlativ”
sau „excelenţă” este un topos formal în cărţile sapienţiale ale LXX, c f , de exemplu, mai
jos, 25.6, dar şi Prov. 17,6; 12,4; 16,31. ♦ Echivalarea tradiţională prin „pace” a ebr.
şăldm , gr. ειρήνη, corespunde unui complex conceptual care conotează ideile de bună
stare, prosperitate, mulţumire, siguranţă, seninătate, împăcare cu Dumnezeu şi cu semenii.
Unii interpreţi încearcă să expliciteze câte ceva din aceste nuanţe: „fericirea” (Radu-Gal.),
bien-etre (BJ). ♦ Prin „sănătate” am echivalat (asemenea majorităţii interpreţi lor, cf. Luther:
Heil, BJ: sânte, ΤΌΒ: bonne sânte) expresia grecească (puţin tautologică) ύ γίεια ν Ιάσεως,
litt. „sănătatea vindecării” (Bibi. 1688), dar, tautologic: „vindecare de însănătoşare”
(Micu. Bibi. 1914).
272 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH l
1.19 Ca şi σοφία, termenii επιστήμη, „ştiinţă"’, γνώσις, „cunoaştere’" şi σ ύ νεσ ις, „înţe
legere”, „inteligenţă” sau „intelect”, „pricepere”, „iscusinţă” au fost moşteniţi în reper
toriu! terminologic sapienţial al LXX din lexicul filosofic grecesc clasic. Frecvent, aceşti
termeni-cheie apar împreună, uneori, ca aici, în combinaţii sintagmatice precum γνο^σις
συνέσεςος, litt. „cunoaşterea înţelegerii”, c f BJ: connaissance inteiligente. O dezambi*
guizare a expresiei la Luther: macht die Leute verstăndig und klug.
1.20 Imaginea înţelepciunii ca arbore reapare în 24,13-14.16-17, unde apar cedrul,
palmierul sau viţa de vie.
1.22 Primejdiile majore cauzate de iritare, de „furia nedreaptă” (gr. θυμός άδικος) sau
de „pornirea spre furie” (ροπή τού θυμού) sunt amintite şi mai jos, 27,30, ca şi în alte
texte sapienţiale (Prov. 10,18; 12,16; 14,29 etc.).
1.23 „îndelung-răbdător”: compusul gr. μακρόθυμος, „care îndură multe”, apare relativ
frecvent în LXX (cf. Ex. 34,6; Ps. 7,12; Prov. 14,29 etc.) şi este calchiat în Bibi. 1688;
„cel îndelung răbdătoriu”, expresie tradiţională în Bibliile româneşti. Corespondentul
ebr. este secvenţa ’erekh 'appayim, litt. „lung la nări”; nasul era în imaginarul iudaic
sediul mâniei. Echilibrul, cumpătul, reţinerea şi tăcerea omului înţelept sunt frecvent
menţionate ca valori comportamentale nu doar în VT, ci şi în literatura sapienţială a
egiptenilor (c f Duesberg, I, pp. 113-119).
1,25 „frica de Dumnezeu”: gr. θ εοσ έβ εια , termen rar în LXX, un compus interpretat de
lexicografi ca „slujire a lui Dumnezeu”, sau „frică de Dumnezeu; religiozitate” (AB),
sau „cult al divinităţii, pietate” (Bailly), cf. pieţe (BJ, TOB ),fecir o f the L ord (AB). Am
optat în context pentru soluţia „frica de Dumnezeu”, aceeaşi ca în Gen. 20,11 (unde
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 1 273
θ εο σ έβ εια corespunde ebr. yirc 'ath ’Elohîm, „frica de Dumnezeu”)· Termenul mai
apare încă o dată în Iov 28,28, unde corespunde ebr. yire ’ath 'Adhonay.
1,26-27 Avem aici unul din locurile în care ecuaţia „înţelepciunea - împlinirea Legii -
învăţătura - frica de Domnul” apare formulată cu cea mai mare claritate. ♦ Am tradus
prin „încântare” gr. ευδοκία, cuvânt care înseamnă în greacă (referitor la Dumnezeu)
„bunăvoinţă” (ca mai jos, 2,16), dar şi „mulţumire; încântare” şi chiar „împlinire,
satisfacţie” (ca mai jos, 18,31). Alte opţiuni de traducere: ce qu 'il aime (BJ), son bon
p la isir (TOB), delight (AB). ♦ „Credinţa şi blândeţea” (ebr. 'emunăh şi ‘anăwăh,
gr. πίστις şi πραότης, cf. la fidelite et la douceur - BJ şi TOB, trust and humility - AB)
mai apar împreună, ca atribute ale omului înţelept, în 45,4.
1.28 Expresia „cu inimă împărţită" corespunde gr. έ ν καρδία δισση, litt. „cu inima în
două părţi”, c f avec un coeur double (BJ, TOB), with duplicity o f heart (AB). mit
falschem Herzen (Luther). Ca desemnare metaforică a ipocriziei şi minciunii, imaginea
inimii scindate apare în Ps. 12/11,3, fiind lexicalizată în ebr. prin lebh wălebh, litt.
„inimă şi inimă”. Ideea dedublării ca sursă a ipocriziei este exprimată şi prin gr.
δίγλωσσος, litt. „cu limba în două părţi”, care apare ca epitet al omului ipocrit mai jos
(5,9: 6,1; 12,3). S-a arătat că, în imaginarul veterotestamentar, inima apare ca sediu al
interiorităţii, al inteligenţei şi voinţei libere a omului, iar limba este văzută ca simbol al
omului exterior, al deciziilor şi acţiunilor acestuia. In consecinţă, ipocrizia, dedublarea,
fie a inimii, fie a limbii, reprezintă o gravă alterare a personalităţii umane, un păcat
major ( c f Hadot, pp. 177-192).
1.29 Rom. „făţarnic” este echivalarea tradiţională a gr. υποκριτής. ♦ „cu oamenii”: litt.
„în gurile oamenilor”.
1.30 Pedeapsa divină pentru trufie este dezvăluirea în faţa „adunării” (gr. συναγωγή) a
„celor ascunse”, id est faptele şi gândurile ascunse şi inavuabile pe care le are omul rău
(gr. τα κρυπτά σου). Ideea din acest dicton reapare frecvent în VT, ca şi în NT, c f Iez.
17,24; Iov 22,29; Prov. 11,2; 16,18; Mt. 18,4; 23,12; Lc. 1,52; 14,11.
274 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 1-2
„preţ" ( c f Lev. 27,10.33), aici are sensul de „vicisitudine, necaz”, cf. ies vicissitudes
(BJ), Ies revers (TOB). ♦ „A fi îndelung-răbdător” este semnificaţia exactă a gr.
μακροτυμεΐν, cf. montre-toi patient (BJ), so is patient (TOB), be patien t (AB).
2,5 Complexul metaforic cu conţinut „metalurgic" este un topos biblic; vezi şi îs. 48,10;
Prov. 17,3: 27,21; Ps. 66,10: înţcl. 3,6.
2.7 Vb. gr. αναμένω apare în LXX cu sensul original „a aştepta cu răbdare; a se bizui
pe...'”, cf. susdnete m isericordiam eius (Vulg.), com ptez sur sa m isericorde (TOB, BJ).
♦ Prin „îndurare” am echivalat gr. έλ εο ς, lat. misericordia, încercând o „actualizare”
terminologică în raport cu tradiţionalul „milă” (Bibi. 1688, M icuetc.).
2.8 Gr. πταίσνι prezintă dificultăţi de echivalare; am optat pentru „a lipsi”, dar cf. şi
votre recompense ne s aur a ii faillir (BJ), votre recom pense ne vous fe ra p a s defaut
(TOB), you r rew ard wifi not be lost (AB).
2.9 Pluralul din formula ε ις άγαθά trimite la bunurile terestre, c f „ceale bune” (Bibi.
1688), goo d things (AB), prosperite (TOB). O interpretare mai nuanţată: ses bienfaits
(BJ). Sintagma gr. ε ις ευφροσύνην αιώνος, litt. „spre veselia veacului” (Bibi. 1688), cf.
la jo ie perpetuelle (TOB), la jo ie eterneile (BJ), trimite însă spre o componentă
spiritual-eshatologică. ♦ Ultima parte a versetului, existentă doar în unele manuscrise,
parc o glosă târzie, prin care se explicitează şi se subliniază conţinutul răsplăţii divine:
viaţa veşnică.
2,11 Pentru Dumnezeu atributele „compasiunii” (gr. οίκτίρμων) şi „îndurării” (gr.
έλεήμω ν) sunt centrale, c f Ex. 34,6; Ps. 86,5: 103,8; Iov 4,6-7 etc.
276 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 2
2,12 Pentru conotaţiile negative ale duplicităţii (aici: „pe două cărări'’ = gr. έπί δύο
τρίβους), vezi supra, nota 1,28. „A umbla pe două cărări” poate semnifica şi lipsă de
fermitate în credinţa faţă de Domnul.
2,14 Redat de noi prin „răbdare” (cf. Luther: Geduld), gr. ύπομονή are şi conotaţiile de
„rezistenţă, persistenţă, îndrăzneală, perseverenţă”, c f I ’endurance (BJ), perseverance
(TOB), şi chiar „speranţă”, c f hope (AB). ♦ Redat în mod tradiţional în română prin „a
cerceta” (Anania) sau „a cerca” (Bibi. 1688), vb. gr. επισκέπτομαι a căpătat în LXX un
sens relativ precis, desemnând cel mai adesea „vizita” pe care Dumnezeu o face poporu
lui ales, pentru a constata respectarea prescripţiilor Legii (c f, de ex., Gen. 21,1; 50, 24;
Ex. 30,16 etc.), dar şi pentru a-i veni în ajutor (c f Ex. 4,31; Soph. 2,7).
2,15-16 Iubirea faţă de Domnul ca act de credinţă este un element comun iudaismului şi
creştinismului. ♦ Pentru valorile semantice ale gr. ευδοκία, tradus aici prin „bună
voinţă”, vezi supra, nota 1,27. Pentru sensul în context c f şi cherchent ă lu ip la ire (BJ),
recherchent son bon plaisir (TOB), seek ίο please him (AB). ♦ Autorul identifică aici
frica şi ascultarea de Dumnezeu cu iubirea dezinteresată faţă de El, idee comună apoi
iudaismului şi creştinismului.
2.17 „Umilinţa” sau „smerenia” (subst. gr. ταπείνωσις, adj. ταπεινός sau vb. ταπεινόω
apar de zeci de ori în LXX) este una din componentele imperative ale atitudinii omului
faţă de Dumnezeu, valoare comună iudaismului şi creştinismului.
2.18 Gr. μ εγα λοσύνη apare pentru prima dată în LXX şi desemnează ideea de „majes-
tate, grandoare, măreţie”, fiind folosit mai ales cu referire la gloria divină (c f Deut.
32,2; 2Rg. 7,21 etc.). Alte opţiuni: magnitudinem eius (Vulg.), sa majeste (BJ). sa
grandeur (TOB), his majesty (AB).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI [ISUS SIRAH 3 277
3.1 Ziegler propune, în loc de gr. έμοΰ, „pe mine”, lectura έλεγμ όν, „mustrare, îndru
mare, poruncă”, astfel încât, reconstituit, începutul versetului apare astfel: έλεγμόν
πατρός αχούσατε, τέκνα, „îndrumarea părintelui să o ascultaţi, fiilor”, ceea ce se potri
veşte şi interpretării din Vulg.: iudicium patris audite, filii, ca şi celei din Hexapla, unde,
în loc de gr. έλεγμ όν, „îndrumare” , apare gr. κρίμα, Judecată” (după ebr. m ifpăth ).
Conjectura a fost acceptată în AB: children, p a y heed to a fa th e r ’s right. ♦ Respectul şi
supunerea totală faţă de părinţi reprezintă unul dintre fundamentele eticii veterotesta-
mentare, c f Ex. 21,17, Lev. 20,9, Deut. 5,16 etc. ♦ Prezenţa în context a gr. σωθήτε, „să
fiţi mântuiţi”, este considerată de unii comentatori drept rezultat al unei interpolări
creştine, căci în versiunea siriacă (Peshitta) apare aici verbul „a trăi”. De regulă însă, vb.
gr. σωθηναι, „a fi salvat, mântuit”, din LXX corespunde ebr. lihyăth, „pentru a trăi”.
3.2 „în faţa copiilor”: se poate înţelege şi „asupra copiilor” sau „în copii”. ♦ Judecata”:
în sens de „autoritatea”.
3,4 Vb. gr. άποθησαυρίζω, „a strânge comori”, apare doar aici în LXX şi reapare în NT
la ITim. 6,19.
3.6 Pentru conţinutul expresiei „a avea viaţă îndelungată” (gr. μακροημερεύω), cf. supra,
nota 1 , 1 2 . O viaţă îndelungată era privită de un evreu pios ca semn al bunăvoinţei
divine. ♦ „va dărui odihnă”: gr. αναπαύω are nuanţa odihnei care împrospătează.
3.7 Cuvintele „stăpân” (gr. δεσπότης) şi „a sluji” (gr. δ ου λ εύ ειν), întrebuinţate de
regulă cu privire la raporturile dintre stăpân şi sclav sau dintre Dumnezeu şi oameni, i-au
făcut pe unii să dea o interpretare juridică secvenţei, ca referire la dreptul absolut al
părinţilor asupra copiilor,
3.8 începând din acest punct şi până la 16,24, se desfăşoară unul dintre cele mai ample pa-
saje din manuscrisele originalului ebraic, găsite la Cairo în 1896 (vezi Introducerea, § 7).
♦ Supravalorizarea binecuvântării părinţilor (gr. εύ λο γία ) este încă una dintre pietrele
unghiulare ale eticii veterotestamentare, cf. Gen. 9,27; 28,1 etc,
278 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 3
de prescripţiile Legii, dar implică şi dimensiuni precum respectul faţă de sine şi faţă de
ceilalţi (mai ales faţă de părinţi), îngăduinţa pentru cei slabi sau nevoiaşi, răbdare,
modestie, toleranţă. ♦ în Hebr. formularea este diferită: „Fiule, să te porţi cu smerenie în
zilele tale de bunăstare, şi vei fi mai iubit decât cel care tace daruri.”
3,18 Ideea că cei puternici şi bogaţi sunt cu atât mai datori să se umilească în faţa lui Dum
nezeu şi a oamenilor a fost asumată şi de creştini, c f , între altele, Mt. 23,12 şi 1Pt. 5,5-6.
3,20 în Hebr, formularea este diferită: „Căci mare este îndurarea lui Dumnezeu, iar taina
Sa El o dezvăluie celor smeriţi.’'
3,21-24 Pasaj extrem de important pentru înţelegerea nuanţată a raporturilor între
valorile iudaice tradiţionale şi mentalităţile şi comportamentul intelectual elenistic.
Spicq, p. 581, atrage atenţia că avertismentul formulat de Sirah cu privire la primejdiile
Λ
3,26 Reluată şi în v. următor, expresia „inimă împietrită”, după gr. καρδία σκληρά
corespunde ebr. lebh kăbhedh, literal: „inimă grea”, care apare şi în Ex. 7,14 şi 8,28,
unde desemnează starea psihică a Faraonului, insensibil la cererea poporului ales de a fi
eliberat; aici semnifică autosuficienţa orgoliului intelectual în opoziţie cu smerenia şi
supunerea faţă de Dumnezeu, denumită prin expresia „inimă ascultătoare” (ebr. lebh
şo m ea 1). ♦ Al doilea stih în ebr.: „Cel care iubeşte plăcerile va fi târât de ele.”
3.28 Potrivit teologiei deuteronomice, păcătosul îşi primeşte pedeapsa în această viaţă.
Omul orgolios sau obraznic (gr. υπερήφανος, ebr. leţ, „batjocoritor; arogant, trufaş”)
este grav afectat în integritatea persoanei sale, ca şi cum ar fi un bolnav incurabil; cf. şi
mai jos, 8,11 şi 13,1. Componenta maladivă a orgoliului este mai clar exprimată în
Hebr.: „Să nu încerci să vindeci boala celui obraznic, pentru el nu există vindecare, căci
suferinţa lui este pricinuită de o plantă rea.”
3.29 „inima”: cf. nota la 1,28. ♦ Adj. gr. συνετός, „inteligent”, „care înţelege’', „priceput”,
„iscusit”, termen important al repertoriului sapienţial, în corelaţie cu subst. σ ύνεσ ις,
„înţelegere”, „inteligenţă”, „iscusinţă”, este redat în tradiţia românească de text prin
„înţelegător”, respectiv „înţelegere”. ♦ Gr. διανοηθήσεται (pe care l-am echivalat prin
„cugetă”) reflectă cu aproximaţie conţinutul ebr. yăbîn, „discerne, „apreciază”: omul
inteligent ştie să preţuiască o „pildă” subtilă (gr. ποραβολή). ♦ „o ureche ce ascultă”: se
referă la un auditoriu avizat.
3.30 Pentru înţelesurile milosteniei, cf. supra, nota Ia 3,14,
3.31 In Hebr. formularea este mai directă: „cel care face binele îl va regăsi în calea sa.”
♦ Am optat pentru „binefacere” pentru a echivala gr. χά ρ ις, orientându-ne după context
(cf. şi BJ şi TOB: bienfaits), cu toate că acest concept complex are şi conotaţiile de
r\
„blândeţe, bunătate; farmec”. In alte locuri, χάρις poate însemna chiar „recunoştinţă”,
„mulţumire” (ca în 8,19; 12,1) sau „plecăciune, compliment” (ca în 20,13).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI USUS SIRAH 4 281
4,2 „cel flămând” : gr. ψυχή πεινώ σα, Uit. „suflet flămând”, echivalează conţinutul ebr.
nepheş haţerăh, „suflet aflat în nevoie”. Despre sensul „persoană, cineva” al ebr.
nepheş, „suflet”, cf. Lev. 2,1 (nota). Transpunerea mecanică a ebr. nepheş prin gr. ψυχή
este unul dintre cele mai expresive exemple de transfer semantic din ebraică în greaca
Septuagintei. într-adevăr, ebr. nepheş, pe lângă sensul generic „suflet” şi cel, foarte
frecvent, de „cineva”, „persoană”, mai apare în VT şi cu alte valori semantice lexicale
precum „vieţuitoare” [ c f Gen, 2,7), „viaţă” (Ex. 21,23), „conştiinţa interioară a unei
persoane” (Ps, 42,5), „sediu al pasiunilor” (Îs. 58,10), „patimă; dorinţă” (ca mai jos, 6,4)
sau pronominale: „eu” (Gen. 49,6), „tu” (Îs. 43,14), „el” (Ps. 25,13), „noi” {Ps. 124,7),
„ei” (Is. 46,2) sau chiar „tu însuţi” (mai jos, 10,28).
4,4 Formulări asemănătoare găsim în Prov. 19,17, dar şi la Mt. 5,42, căci datoria de
solidaritate faţă de cei săraci este o componentă centrală atât a eticii iudaice, cât şi a
celei creştine. Subliniind în mod repetat datoria celor înstăriţi de a-i ajuta şi proteja pe
cei săraci, Sirah nu condamnă bogăţia în sine, ci doar avariţia, insensibilitatea şi nepă
sarea. în comparaţie cu această codificare a solidarităţii comunitare Ia evrei, Spicq,
p. 588, constată că grecii considerau sărăcia ca o pedeapsă divină, mentalitatea lor fiind
atât de diferită de cea iudaică, încât, după cum menţionează Platon în Legile, II, un
atenian a propus la un moment dat aprobarea unei legi prin care săracii să fie condam
naţi la exil.
A.
4.6 In Prov, 14,31 oprimarea celui sărac este prezentată ca o blasfemie la adresa
Creatorului. ♦ Pentru desemnarea teonimului „Creatorul” (aici, gr. 6 ποιήσας, „Cel care
l-a creat”) termenul tradiţional românesc este cel de „Ziditor”.
4.7 „Adunarea” (gr. συναγοϊγή, ebr. ‘edhăh) reprezintă totalitatea membrilor comuni
tăţii. ♦ Expresia gr. προσφιλή... σεαυτόν π οίει, „fă-te iubit”, reapare în 20,13. ♦ „Cel
mai mare” (gr. μεγιστάν) este întrebuinţat generic pentru noţiunea de „şef, căpetenie”.
/\
In Hebr. şi în cele mai multe manuscrise ale LXX, cuvântul apare aici la singular, fapt
care ar trimite către membrii aristocraţiei evreieşti, văzuţi ca indivizi. Unele manuscrise
282 Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS SIRA I I 4
greceşti, ca şt Peshitta, au însă pluralul, aşa încât a fost formulată părerea că „la Ierusalim
nu exista un singur conducător, ci o gerousia sau adunarea notabilităţilor, care va deveni
cunoscută mai târziu cu numele Sanhedrin” (Box, Oesterly, p. 328).
4,8-10 Aici, ca şi infra, 35,15-22, sunt menţionaţi împreună membrii vitregiţi de soartă
ai comunităţii (săracii, oprimaţii, văduvele, orfanii), care se bucurau de protecţia
specială a Legii (c f Deut. 24,17-22; Lev. 19,9-10; 23,22 etc.).
4.8 Cu semnificaţia „a fi sensibil la ...”, expresia,.Apleacă-ţi urechea”, gr. κ λίνον τό ούς
σου, este un ebraism biblic, preluat ca atare în tradiţia românească: „pleacă-ţi la sărac
ureachea” (Bibi. 1688). ♦ Formulând άποκρίθητι αύτφ ειρηνικά έ ν πραϋτητι, traducă
torul grec a redat literal Hebr.: haşîbhehii şălâm, ca şi cum ar fi ignorat faptul că şălâm,
„pace”, era în ebraică formula uzuală de salut. Literalismul grevează cele mai vechi
versiuni româneşti: „răspunde lui de pace cu linişte” (Bibi. 1688).
4.9 Prin „a fi lipsit de curaj” am reprodus compusul gr. όλιγοψ υχέω , „a fi laş”, litî. „a
avea suflet mic” c f Bibi. 1688: „să nu fii slab de inim a’.
4.10 „mama lor”: Hebr. are: „văduve”. In etica vetero testamentară, văduva şi orfanul se
aflau sub protecţia directă şi nemijlocită a lui Dumnezeu ( c f Ex. 22,21-23; Deut. 24,17).
♦ „vei fi... ca un fiu al Celui Preaînalt” : Hebr. are „Dumnezeu te va numi fiu”. Tradu
cătorul LXX atenuează din scrupul teologic. Prezentarea lui Dumnezeu ca Tată este un
topos biblic central în NT, dar se întâlneşte şi în VT, ca Părinte al poporului, iar în
textele târzii, chiar al omului credincios ( c f şi 23,1. 4; 51,10, dar şi D eu t 32,6; Prov.
3,12 etc.). ♦ Teonimul gr. ϋψιστος, un superlativ (cf. Vulg.: Altissimus), redat în mod
tradiţional în româneşte prin „cel Preaînalt” (cf. Bibi. 1688: „cel Preaînălţat"), apare
foarte frecvent în LXX: Gen. 14,18; Num. 24,16; Deut. 32,8 etc.
Λ.
4.11 In LXX, vb. άνύψωσεν, „înalţă”, are conotaţia de „elevare spirituală, înnobilare”;
Hebr. are „educă”. ♦ Definirea metaforică a oamenilor înţelepţi drept „fii” (ebr. băneyhă,
gr. υ ιο ί) ai înţelepciunii reapare la Lc. 7,35; expresia pare să fie un ecou din limba
egipteană (cf. Couroyer, 1975, passim ).
ÎN Ţ> E L E P C IU N E A LUI JîSUS S IR A H 4 283
4.14 Avem aici o nouă formulare a identităţii între înţelepciune şi frica de Domnul (c f
supra, 1,11). ♦ în LXX, sunt folosite două verbe, λατρεύω, „a adora”, şi λειτουργέω , „a
sluji”, pentru a reda în context sensul vb. ŞWT, „a sluji”, verb cu accentuate conotaţii
ritualice {cf. Deut, 10,8; 17,12; 21,5).
4.15 în Hebr. înţelepciunea personificată vorbeşte de aici şi până în v. 19 la pers. I. ♦ „va
judeca neamuri” : Hebr. are „va judeca cu dreptate’'. Imaginea omului înţelept şi drept ca
judecător al popoarelor se regăseşte în înţ. 3,8, dar şi în NT, de ex. la ICor. 6,2 şi Apoc.
3,21; 20,4.
4.16 Acest verset lipseşte din Hebr.
4.17 Formularea din Hebr. este mai simplă şi mai precisă: „Căci voi merge alături de el
ca o străină, şi mai întâi îl voi supune la încercări, până când mintea lui va fi plină de
m in e” Ideeacă Dumnezeu îi pune la încercare pe cei aleşi apare frecvent în VT, c f , de
ex.. Gen. 22,1; Ex. 15,25: Deut. 8,2 etc. Este însă straniu că sunt folosite aici, cu referire
la raporturile între înţelepciune şi omul ales de ea, aceleaşi două cuvinte întrebuinţate în
Ex. 15,16 pentru a sugera sentimentul de teroare pe care trebuia să îl aibă canaanenii la
apariţia poporului ales: „spaimă şi cutremur” (gr. Φόβον καί δ ειλία ν, cf. BJ: crainte et
tremblement, BJ: la crainte et l'effroi). ♦ „mustrarea” : gr. π α ιδ εία înseamnă „educaţie”,
„(bună) creştere dată cuiva”, dar şi „dojană” şi chiar „pedeapsă educativă”.
4.18 „cele ascunse”: ideea că înţelepciunea deţine „taine” (ebr. misUărîm, gr. τά κρυπτά)
pe care le dezvăluie doar celor aleşi este un topos al literaturii sapienţiale ( c f mai jos,
39,2-3. dar şi Iov 11,6 şi Dan. 2,20-22).
Λ
4.19 In Hebr. formularea este diferită: „Dacă se depărtează de mine, îl voi părăsi şi îl voi
lăsa pe seama tâlharilor.” Pasajul originar se lămureşte printr-o secvcnţă din Ier. 49,7-11,
284 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 4
unde cei care şi-au pierdut înţelepciunea sunt pedepsiţi de Domnul prin trimiterea unor
jefuitori. ♦ „în seama” : lin. „în mâinile” -sem itism .
4.20 „Ia seama la vremea potrivită” : gr. συντήρεσον καιρόν, litt. „respectă termenul”,
după ebr. ‘et şemdr, cf. Anania: „urmăreşte prilejul cel bun”. Alţi interpreţi preferă o
explicitare a sensului, cf. BJ: tiens compte des circonstances, TOB: observe Ies circon-
stances. ♦ Paza de „ceea ce este rău” (ebr. ra \ gr. coco πονηρού) este o trimitere trans
parentă la răul moral reprezentat de compromisurile pe care mulţi evrei le făceau în
epoca elenismului (vezi Introducerea). ♦ „nu te ruşina de tine însuţi”: litt. „de sufletul tău”;
„ruşinea de sine” reprezintă o aluzie probabilă la tentaţia unor evrei cultivaţi de a-şi as
cunde sau disimula specificitatea iudaică în mediile elenistice unde trăiau ca minoritari.
4.21 „Ruşinea care duce în păcat” este ruşinea de propria identitate iudaică, iar ruşinea
care aduce „mărire şi har” este pocăinţa, recunoaşterea păcatelor proprii. în 41,16-22,
Sirah oferă o lungă listă cu lucrurile de care un evreu credincios ar trebui să se ruşineze:
desfrâul, minciuna, infamia, nedreptatea, furtul, grosolănia, indiscreţia etc.
Λ
4.22 în LXX, versetul este obscur, transpus literal prin „Să nu iai obraz asupra sufletului
tău şi să nu te ruşinezi de cădeare” (Bibi. 1688). De aici diversitatea interpretărilor: BJ:
Ne sois p a s trop severe pou r toi-meme et ne rougis p a s pour ta perie, TOB: Ne fa is pas
mauvais visage a toi-meme, n ’aie p a s horite au poin t de tomber, AB: Show no favoritism
to your own discredit; let no one intimidate you to you r own downfall. Cauza
neînţelegerii este confuzia între sensul literal „a lua faţa'’ al ebr. N S ' pănîm şi sensul
real, contextual, al acestei expresii, acela de „a fi părtinitor”. Această expresie calchiată
de LXX după Hebr. o regăsim în Lev. 19,15, dar şi mai jos, 35,13 şi 42,1. ♦ „Prăbuşirea”
(gr. πτώσις) la care se face trimitere în ultima parte a versetului este păcatul de a-ţi
ascunde identitatea iudaică în mediul elenistic ostil, v. supra, 4,21.
Λ
4,23-24 îndemn tranşant spre afirmarea cu curaj a credinţei iudaice în faţa străinilor.
A
4.28 In Hebr.. fraza continuă cu secvenţa: „nu te arăta făţarnic şi nu cleveti cu limba ta.”
4,30 Verset obscur atât în Hebr., cât şi în LXX. Gr. φαντασιοκοπών, pe care l-am tradus
prin „bănuitor”, este un participiu al vb. φαντασιοκοπέω, un hapax legomenon atestat
doar în acest loc din Sirah şi aproximat semantic de lexicografi prin „a se lăsa pradă fan
teziilor, himerelor” (cf. se frapper d 'imagination, se tourmenter de chimeres, se repaître
d ’illusions — Bailly, s.u.). Alte interpretări: Ne sois p a s un Hon dans ta maison et un
poltron parm i tes serviteurs (TOB); Ne sois pas un lion a la maison ei un poltron avec
tes serviteurs (BJ); Be not a lion at home, nor sly and suspicious with your servants (AB).
5,1 Nocivitatea orgoliului bazat pe avere este denunţată şi în Deut. 8,17-18, ca şi în Ps.
62/61,11-12. De asemenea, la Lc. 12,15 şi urm. şi la ITim. 6,17. ♦ Noţiunea de „sufi
cienţă” este redată în LXX prin adj. gr. αυτάρκης, litt. „care îşi este suficient sieşi”; este
deci vorba nu de faptul de a te mulţumi cu bunurile pe care le ai, ci de a face din avere
un scop în sine.
286 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 5
5.2 „Să nu te laşi târât de sufletul...”: gr. μή έξα κολούθει τή ψυχή σ ου, litt. în Bibi.
1688: „nu urma sufletului tău”. Pentru sensurile „sufletului” în gr. şi în ebr. cf. nota la
4,2. ♦ „să urmezi poftele” : litt. „să umbli în poftele” - semitism.
5.3 Orgoliul suprem al celui care se crede mai presus de voinţa lui Dumnezeu este aspru
sancţionat în VT (c f, de ex., Ps. 11). Un exemplu dramatic al sancţiunii divine apare în
Dan. 4,25-30, unde se relatează despre prăbuşirea regelui Nabucodonosor ca efect a)
nemăsuratului său orgoliu. ♦ „te va pedepsi negreşit”: litt. „pedepsindu-te te va pedepsi”.
5.4 Ideea este că judecata divină va veni în chip implacabil, oricât de îngăduitor îi poate
părea Dumnezeu păcătosului prezumţios. ♦ Pentru gr. μακρόθυμος, „îndelung-răbdător”,
v. supt-a, nota 1,23.
5.5 Prin „iertare” am tradus gr. εξιλασμός, cuvânt care desemnează în Ex. 30,10 şi Lev.
23,27-28 Jertfa de împăcare”. Aici corespunde ebr. sL'ithâh, litt.: „iertare”, şi
desemnează iertarea divină, consecinţă a pocăinţei omului.
5.6 Punct central al teologiei veterotestamentare: Dumnezeu este deopotrivă „Domn
al îndurărilor” şi „Domn al mâniei”; păcătosul pocăit poate spera Ia milostivirea divină,
pe când cel care persistă în păcat poate fi sigur că, mai devreme sau mai târziu, pedeapsa
divină va veni asupa lui. A te baza pe generozitatea divină pentru a păcătui în continuare
nu este doar un calcul greşit, ci şi un păcat major. Pasajul e considerat de unii exe
geţi drept un veritabil „compendiu de teodicee” (Prato, p. 367). ♦ ..îngăduinţa” (gr.
οίκτιρμός) şi „îndurarea” (gr. έλ εο ς) sunt atribute divine opuse „urgiei” (gr. οργή) şi
„mâniei” (gr. θυμός).
5.7 „A te întoarce la Domnul” reprezintă actul convertirii şi al pocăinţei. ♦ „Urgia Dom
nului” (gr. οργή κυρίου) corespunde ebr. zo'am , litt. „indignare; supărare”. ♦ Caracterul
imprevizibil al pedepsei divine („pe neaşteptate”, gr. έξά π ινα ) este evocat, cu acelaşi
cuvânt, în Lev. 2,14, Num. 4,20, ca şi în Mc. 9.8. ♦ Expresia „în clipa răzbunării” (gr. έν
καιρφ έκδικήσεω ς) reapare în Is. 34,8; 61,2; 63,4 şi Prov. 6,34, desemnând peste tot
momentul judecăţii divine.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS S IR A H 5 287
şi nu amâna de la o zi la alta,
pentru că urgia Domnului va izbucni pe neaşteptate
şi-n clipa răzbunării te va nimici.
8Să nu te bizui pe averi nedrepte,
căci ele nu-ţi vor folosi la nimic în ziua nenorocirii.
9 Să nu vânturi în orice vânt
şi să nu porneşti pe orice cărare;
aşa este păcătosul cu limba în două părţi.
!0 Rămâi neclintit în cugetul tău
şi să nu ai decât un singur cuvânt.
11Fii grabnic la ascultare,
dar cu îndelungă-răbdare să dai răspuns.
12 Dacă ai o părere, răspunde-i aproapelui tău,
5.8 Expresia gr. επ ί χρήμασιν άδίκοις, litt. „pe averi nedrepte”, poate fi înţeleasă în
chipuri diferite: fie în sensul de „averi înşelătoare”, cum ne sugerează Hebr. (unde avem
formula „averi ale minciunii”), fie în sensul de „averi dobândite în chip fraudulos”
(c f BJ: richesses m al acquises, TOB: richesses injuslement acquises).
5.9 De aici şi până la sfârşitul capitolului avem o succesiune de prescripţii referitoare la
buna întrebuinţare a vorbirii, temă recurentă în literatura sapienţială orientală. Mai jos,
între cap. 20-28, tema este reluată. ♦ Dubla imagine a „vânturatului în orice vânt” şi a
indiferenţei în alegerea unei căi exprimă lipsa de fermitate în propriile convingeri şi
înclinaţia spre compromisuri inacceptabile în chestiunile de credinţă şi în cele morale.
♦ Pentru „limba în două părţi”, v. supra, 1,28.
5.10 Subliniere a fermităţii în convingeri a bărbatului înţelept; gr. σύνεσις, „înţelegere,
cuget”, trebuie aici înţeles în sensul de „convingere”. ♦ „A avea un singur cuvânt” (ebr.
dăbhăr, gr. λόγος). în sensul „a susţine un singur adevăr”; din nou condamnare a
duplicităţii şi a relei credinţe.
5.11 Conţinutul acestui precept apare şi în Prov. 18,13 şi este reluat, aproape cuvânt cu
cuvânt, în Iac. 1,19. Exegeţii au identificat formule paralele în literatura sapienţială
egipteană: „A fi liniştit ( ...) este ceva mai frumos decât floarea Teftef; să vorbeşti doar
dacă ştii cum să rezolvi dilema” (apud Duesberg, Fransen, p. 113). „Fiule, să-ţi ţii căra
rea şi cuvântul cum se cuvine; să asculţi şi să nu te grăbeşti când dai răspunsul” (apud
Spicq, p. 595).
5.12 Aici, gr. σ ύνεσ ις, „înţelegere; cuget” (cf. Bibi. 1688: „de iaste la tine înţeleagerea”)
are sensul contextual „părere”; omul înţelept se exprimă doar atunci când este competent
cu privire la ceea ce se vorbeşte. ♦ Expresia „a-şi pune mâna la gură” este un ebraism şi
semnifică tăcerea în multiple ipostaze: ca semn al prudenţei şi reţinerii, precum aici, ca
semn al regretului de a fi rostit o prostie (cf. Prov. 30,32) sau ca semn al respectului
pentru cel care vorbeşte (cf. Iov 21,5; 29,9; înţ. 8,12 etc.). Pentru amănunte, v. Couroyer,
1 960, passim .
288 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 5-6
5.13 „Slava": statutul social al unui om, buna sau reaua sa reputaţie, depind de discursul
Λ
său. In consecinţă, gr. δόξα ar putea fi echivalat şi prin „bunul nume”, actualizând un
sens secundar, referitor la oameni, al acestui termen. întrebuinţat în LXX şi NT, de
regulă, cu sensul (despre Dumnezeu) „mărire, slavă1'; prin „necinste” am tradus gr.
ατιμία. Asupra posibilelor abuzuri ale vorbirii (gr. λαλία) sau ale limbii (gr. γλώ σσα)
Sirah revine mai jos, în 14,1; 19,6-17; 20,16-20; 22,27 şi urm.; 25,8: 28,12-26. C f şi
Prov. 12,18; Mt. 12,37; Iac. 3,3-10.
5.14 „bârfttor”: gr. ψίθυρος, litt. „care şuşoteşte’", desemnează, figurat, pe omul bârfltor
( c f BJ, TOB: mâdisanl)', c f şi expresia în Hebr. b a 'a l-ftă yim , litt. „deţinător a două
limbi”, echivalată, de regulă, chiar în acest verset, ca şi mai sus (v. 9) şi mai jos (6,1),
prin gr. δίγλωσσος, „cu limba în două părţi”. Pentru evitarea monotoniei, am tradus
uneori gr. δίγλω σσος, litt. „cu două limbi”/,,cu limbă dublă”, prin „om făţarnic”. în
comparaţie cu simplitatea formulării din Hebr. („Să nu fii numit făţarnic şi să nu îţi folo
seşti limba la calomnii; căci ruşinea a fost creată pentru hoţ, iar dispreţul aproapelui pentru
făţarnic”), traducătorul în greceşte s-a exprimat încâlcit şi redundant. Vezi şi supra, 1,28.
5.15 „Nu fi neştiutor”, gr. μή αγνοεί: Hebr. are „să nu păcătuieşti”. ♦ Pentru „cu limba
în două părţi”, v. 1,28 şi 6,14.
6 Ediţia Rahlfs începe cap. 6 direct cu v. 2, menţionând în notă: „6,1: cf. 5,15”.
Traducătorii moderni atribuie v. 6,1 o parte din 5,15.
6,2 LXX condamnă aici orgoliul, pe când formularea din Hebr. trimite mai degrabă către
lipsa de cumpăt: „Să nu cazi în puterea dorinţei tale.” C f TOB: Ne t 'exaltepas toi-meme
dans le dessein de ton âme\ BJ: Ne t 'exalte pas dans ta passion; AB: Fall not into the
grip o f desire. ♦ Pentru semnificaţiile complexe ale „sufletului”, v. supra, 4,2 şi 5,2.
♦ Comparaţia cu taurul (absentă din Hebr.) face obscur enunţul din LXX; traducătoml a
vrut, probabil, să spună că sufletul celui care se lasă purtat de impulsuri pasionale va fi
sfâşiat asemenea taurului tranşat la sacrificare. Ieronim pare să fi contaminat versiunea
a
iuae uelut taurus, ne fo rte elidatur uirtus lua p er stuititiam (Vulg.). In secvenţa finală a
versetului (ώς ταύρος ή ψυχή σου), Ziegler înlocuieşte ή ψ υχή, „sufletul”, prin ή Ισχύς
„putere”, inspirat probabil de Vulg. uirtus.
6.3 Topos stilistic în VT: definirea metaforică a omului mistuit de patimi drept un „lemn
uscat” (ebr. e ţ yăbeş, gr. ξύλον ξηρόν) reapare la Is. 56,3, Am. 2,9. în Dan. 4,7-14,
visul premonitor al lui Nabucodonosor are în centru imaginea unui arbore falnic, doborât
în cele din urmă de un înger.
6.4 „Sufletul rău” redă gr. ψυχή πονηρά, după Hebr. nepheş 'azzăh, litt. „suflet violent”;
este vorba despre pasiunile carnale.
6.5 „vorba dulce”, gr. λάρυγξ γλυκύς: transpunere literală după ebr. hek ‘ărebh, „gâtlej
dulce” (Bibi. 1688: „gâtlejul dulce”). ♦ Adj. gr. εϋλαλος, „care rosteşte lucruri bune”, ca
atribut pentru „limbă”, poate fi tradus şi prin „amabil; afabil” . ♦ Prin „[salutări] bine
voitoare” am tradus compusul gr. εύπροσήγορα (c f Bibi. 1688: „bunele închinăciuni”).
6 . 6 Gr. ο ι είρ η νεύοντές σοι (transpus literal prin „cei ce au pace cu tine” în Bibi. 1688)
reprezintă la rândul său un calc după ebr. 'artşey f lo m ekă, litt. „oamenii păcii tale”, prin
care se desemnează persoanele cu care te saluţi, simplele cunoştinţe (vezi nota anteri
oară). Expresia mai reapare în Ier. 20,10; 38,22. ♦ „Sfetnici” (denumire tradiţională,
după Bibi. 1688) corespunde gr. σύμβουλοι σου; coresp. ebr. ba'al soctkă, litt. „cel care
deţine sfatul tău”, şi desemnează pe prietenul intim, confidentul sau omul de încredere al
cuiva. Ideea prudenţei şi a discreţiei în păstrarea secretelor personale reapare în 8,17-19.
6.7 C f supra, 4 , 1 7, contextul în care înţelepciunea îl pune la încercare pe înţelept spre a
se convinge de sinceritatea trăirilor lui.
6 . 8 Avem în acest adagiu un prototip probabil al proverbelor de tipul „prietenul la
nevoie se cunoaşte”, existente în mai toate limbile modeme.
290 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 6
6,10-12 Gr. κοινωνός τραπεζών apare tradus literal „obştitoriu de mease" în Bibi. 1688.
Reluată mai jos (12,8 şi urm.; 13,21; 22,25) şi întâlnită şi în alte Jocuri din VT (c f Iov
19,19-22; Prov. 14,20; 19,4 etc.), ideea că prietenii care roiesc în jurul nostru cât suntem
bogaţi ne părăsesc când ne aflăm la nevoie constituie nucleul unui motiv literar larg răs
pândit în literatura universală, dacă ar fi să menţionăm doar scenariul dramatic din Timon
din Atena de Shakespeare, cunoscutul distih ovidian: Donec eris fe l iz, mul tos numerabis
am icos./ Tempora si fuerint nubila solus eris - „Cât timp vei fi fericit vei număra mulţi
prieteni./ Dacă vremurile vor fi înnorate, singur vei fi” (Tristia, 1 . 9, 5) sau cunoscutul
dicton latin, atribuit lui Quintus Ennius: Amicus certus in re incerta cernitur - „Prietenul
sigur se vede într-o împrejurare nesigură’·.
6.15 Prin transpunere literală, sensul este obscur în Bibi, 1688: „Priatenul credincios nu
iaste schimbare şi nu iaste cumpănitură bunătăţilor lui,'’ Desemnarea metaforică a priete
nului drept o comoară este un topos stilistic în cărţile sapienţiale ( c f Prov. L I3; 3,9;
6,31; 10,15 etc.). De aici elementele simbolice legate de schimb (gr. αντάλλαγμα,
„obiect oferit ca marfa”) şi balanţă (gr. σταθμός),
6.16 Doar cei care se tem de Domnul vor putea găsi un prieten adevărat descris de
_ Λ
aceea drept „leac de viaţă” (gr. φάρμακον ζωής). In literatura patristică siriacă Iisus
Hristos este deseori prezentat drept ,.leac de viaţă” (c f Di Leila, p. 189).
6.17 O interpretare a celui de-al doilea stih este „El îşi iubeşte prietenul ca pe sine
Însuşi”, iar alta, „prietenul său va fi ca şi el, cu frica lui Dumnezeu” (cf. BJ, a d loc.).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 6 291
25
Apleacă-ţi umăru! şi poart-o [în spate]
şi nu fi supărat din pricina legăturilor ei.
Cu tot sufletul tău apropie-te de ea
şi cu toată puterea ta păzeşte căile ei.
27
Urmăreşte-o îndeaproape şi cerceteaz-o, iar ea ţi se va face cunoscută;
şi atunci când o vei prinde, nu o mai lăsa să-ţi scape.
28
Căci în ceie din urmă îţi vei găsi în ea odihna
şi ea se va preschimba pentru tine în bucurie.
Atunci obezile ei îţi vor fi adăpost trainic
şi lanţurile ei, veşmânt de slavă.
Podoabă de aur poartă pe ea,
iar legăturile ei sunt din fir de iacint.
Jl [Ca pe] un veşmânt de slavă o vei îmbrăca
şi ca pe o cunună de mare bucurie ţi-o vei pune pe cap.
32
Dacă vrei, fiule, vei ajunge învăţat
scoli foarte devreme (gr. όρθρίζε πρός αύτόν, Bibi. 1688: „mâinecă cătră el”) pentru a-i
putea asculta, aşa încât „piciorul tău să tocească treptele porţilor lui” (gr, βαθμούς
θυρών αύτοϋ έκ ρ ι βέτω ό πούς σ ο υ ).
6,37 Ultimul verset al capitolului conţine o revenire la esenţa înţelepciunii: frica de
Domnul (în Hebr. formularea diferă tocmai în acest sens: „ai grijă să cunoşti frica de Cel
Preaînalt”) şi respectarea cu stricteţe a Legii; „hotărâre” (gr. πρόσταγμα sau προστάγ-
μασις) şi „poruncă” (gr. εντολή) desemnează frecvent, ca termeni tehnici, comanda
mentele divine.
7,1 Pluralul grecesc κακά, litt. „lucruri rele”, corespunde ebr. ra la singular.
7,2-3 „nedreptate”: echivalat ambiguu prin gr. άδικος, litt. „ceea ce este nedrept”, subst.
ebr. ‘ăwon apare de două ori succesiv, cu cele două sensuri ale sale: „nedreptate;
ticăloşie” şi „vinovăţie; pedeapsă pentru o nedreptate”.
7.3 Pentru imagistica agricolă, c f supra, 6 ,8 . ♦ Siracidul este conştient de efectele
sociale dezastruoase ale nedreptăţii (ebr. ‘ăwel, gr. αδικία). ♦ Ideea „înşeptirii” efectelor
unei acţiuni sau a intensităţii unei calităţi este un topos formal frecvent atât în VT (c f
mai jos, 20,12; 35,10; 40,8, dar şi Gen. 4,15; Prov. 6,31 etc.), cât şi în NT (c f Mt, 18,22,
Lc. 17,4 etc.).
7.4 Reticenţa înţeleptului faţă de puterea politică, fie ea acordată de Domnul (ebr.
m enfşălăh, gr. ηγεμονία), fie acordată de rege (ebr. moşăbh kăbhodh, gr. κάθεδρα
δόξης), era justificată în societatea elenistică, în care, precum la curţile Seleucizilor şi
ale Ptolemeilor, corupţia funcţionarilor era recunoscută (cf. 2Mac. 3,4-13; 4,7-16).
7.5 Ideea că nimeni nu poate să se pretindă nevinovat în faţa Domnului este un reper
ferm al teologiei veterotestamentare (cf. Iov 9,2; 3Rg. 8.46), dar şi al celei neotesta-
mentare (cf. Lc. 18,9 şi urm; ICor. 4,4). ♦ A trezi invidia celor puternici prin calităţile
tale este un act riscant, după cum ni se atrage atenţia şi în Prov. 25,6-7. Acest precept
poate fi pus în legătură cu Lc. 14,7 şi urm., încheiat cu cuvintele: „Oricine se înalţă pe
sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”
ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 7 295
7.6 Profunda experienţă de viaţă a lui Sirah îi permite să recunoască riscurile enorme la
care se expunea un judecător. Rectitudinea şi integritatea morală a unui judecător (gr.
έυθύτης) erau periclitate deopotrivă de posibilitatea de a lăsa nepedepsite nedreptăţile,
dar şi de părtinirea indusă de presiunile celui puternic. Ambele cazuri reprezintă o
„daună” majoră (cf. AB: mar), un „risc" sau o „compromitere” (c f TOB: compromettre,
BJ: risque). Cuvântul întrebuinţat de LXX este gr. σκάνδαλον, al cărui înţeles primar
este cel de „capcană, cursă; piedică, impediment” (c f Iov 23,13, 3Rg. 18,21 etc. şi Rom.
11,9, lPt. 2,8 etc.). O interpretare antropologică a acestui important termen biblic, la
Girard (cap. „Le scandale du christianisme”, în special pp. 138 şi urm.), pentru care,
între altele, skandalon şi răul absolut (Satan) sunt unul şi acelaşi lucru. D eciziile greşite
ale judecătorilor sunt frecvent şi aspru condamnate în VT, cf. Ex, 20,16; Lev. 19,15;
Deut. 1,17; Prov. 18,5 etc. ♦ în Bibi. 1688 pasajul este marcat de literalism: „Nu eeare a
te face judecător, ca nu cumva nu vei putea a rădica strâmbăteţile, ca nu cândai te vei sfii
în faţa silnicului şi vei pune piadecă întru direptatea ta.”
7.7 Distingând între „adunarea cetăţii” (gr. πλήθος πόλεω ς) şi „mulţime, gloată” (gr.
όχλος), LXX pare să se refere pe de o parte la consiliul notabilităţilor, numit mai jos, v.
14, „adunarea bătrânilor”, şi, pe de altă parte, la poporul în ansamblul său, adunat în
piaţa publică. în Hebr. este vorba exclusiv de adunarea bătrânilor. ♦ „Greşelile” compro
miţătoare la care se face trimitere sunt de natură juridică: acuzaţii nedrepte, mărturii
false, răstălmăcirea probelor etc.
7.8 în Bibi. 1688: „să nu legi de doao ori păcatul”, literal după LXX: μή κοταδεσμεύσης
δις όμαρτιαν. Ideea este că o infracţiune repetată este dublu pedepsită.
7.9 Condamnarea formalismului în îndeplinirea îndatoririlor ritualice şi a credinţei multor
israeliţi că vor împăca pe Dumnezeu prin înmulţirea jertfelor este foarte adesea formu
lată de profeţi, cf. Îs. 1,10-16; Am. 5.21-24; Mich. 6 ,6 - 8 , Ier. 6,19-20. C f, de asemenea,
Prov. 21,27 etc. Jertfele sunt legitime şi plăcute Domnului doar atunci când vin din dra
goste pentru Dumnezeu (Deut. 6,5) şi pentru aproapele (Lev, 19,18). Mai jos, în cap. 51,1
şi urm. sunt prezentate pe larg semnificaţiile autentice ale ritualului de prezentare a jert
fei. ♦ Pentru „Preaînair, v. supra, 4,10.
296 ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISIJS SIRAH 7
7.10 Compusul gr. όλιγοψ υχέω , „a fi laş”, care mai apare şi supra, 4,9, este din nou
calchiat în Bibi. 1688, de data aceasta prin formula „să nu fii puţin la suflet". C f Vulg.
pusillanimis; TOB pusillanime. ♦ Pentru „milostenie”, v. supra, 3,14, ♦ Ideea este că,
pentru a fi credibilă şi bine primită de Domnul, rugăciunea nu trebuie lăcută în grabă şi
trebuie însoţită întotdeauna de milostenii; c f supra, 3,30 şi urm.
7.11 Turnura din LXX este literal reprodusă în Bibi. 1688: „nu batjocori pe om fiind în
amărăciunea sufletului lui"; aluzie probabilă la nefericirea celui care, potrivit doctrinei
retribuirii din Deuteronom, este pedepsit pentru un păcat com is sau este pus la încercare
de Dumnezeu. ♦ Pentru a doua parte a versetului, c f Lc. 1,52: doar Dumnezeu decide
când şi pe cine să umilească şi pe cine să înalţe, iar hotărârile Sale nu pot fi cuprinse cu
mintea omenească. Versetul poate fi privit şi ca un avertisment privitor la fragilitatea
destinului uman.
7.12 Luat în înţelesul „minciună” şi echivalat prin gr. ψ εύδος (cf. şi Vulg: mendacium),
ebr. hămâs înseamnă deopotrivă şi „ticăloşie", şi „violenţă", ♦ Ambiguu formulată în
LXX, ultima parte a versetului (μηδέ φίλα) τό όμοιον π ο ίε ι) poate fi înţeleasă şi altfel:
„Să nu faci prietenului acelaşi [lucru rău pe care ţi l-a făcut el].”
7.13 Minciuna şi mărturia falsă sunt viguros şi explicit condamnate atât în VT (c f Ex.
20,16; Lev. 19,11-12; Ier. 9,3 şi urm. etc.), cât şi în NT (Iac. 3,14; Col. 3,9).
7.14 Dispreţuită în sine, pălăvrăgeala (gr. αδολεσχία) era cu atât mai condamnabilă în
prezenţa bătrânilor (cf. şi 32,9). ♦ Pentru „adunarea bătrânilor" (numită aici explicit
πλήθος πρεσβυτέρων), v. supra. 4,7 şi 7,7.
7.15 Preţuirea muncii grele (gr. επίπονος εργασία) şi în special a muncilor agrare
(gr. γεω ργία) are un teniei doctrinar, căci ele au fost date de Dumnezeu lui Adam de la
început, pentru cultivarea Edenului (Gen. 2,15) iar apoi, după cădere, pentru a-şi câştiga
pâinea zilnică (Gen, 3,17-19). Aprecierea muncilor manuale poate avea ta Sirah şi un
subtext conjunctural-istoric, dacă ţinem seama că în epoca elenistică tot mai mulţi evrei
renunţau la activităţile agrar-pastorale tradiţionale pentru a îngroşa rândurile plebei
urbane, mult mai expusă păcatelor de tot felul ( c f mai jos, 26,29 şi urm.). ♦ Pentru „Cel
Preaînalt", v. 4,10.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 7 297
7.16 în Hebr. prima parte a versetului este diferită: „Să nu te socoţi mai presus decât
semenii tăi.” ♦ Pentru „urgie”, v. supra, 5,7.
7.17 Focul şi viermii apar ca reprezentări simbolice ale pedepsei divine şi la !s. 66,24 şi
lud. 16,17. întrucât în Hebr. nu se menţionează decât „viermii'’, unii exegeţi (cf. Di
Leila, pp. 201-202) deduc că în perioada dintre compunerea cărţii, în aprox. 180 î.H., şi
traducerea ei de către nepotul lui Ben Sirah, cândva după 117 î.H., s-a dezvoltat credinţa
despre răsplata şi pedeapsa de după moarte, credinţă a cărei afirmare explicită apare în
iudaismul târziu.
7.18 C f Bibi. 1688: „să nu schimbi priatenul pentru nedobânda”; gr. διάφορον, al cărui
sens primar este cel de „diferenţă”, înseamnă în context „diferenţa pe care o ai de plătit”,
adică „sumă de bani, preţ”. ♦ V. şi supra, 6,15. ♦ Ofirul (după ebr. O phîrăh), în LXX
cu forma Suphir, este numele unei regiuni mitice, renumită în Antichitate pentru bogăţia
zăcămintelor sale de aur. Localizată cu aproximaţie pe coasta sudică a Arabiei sau pe
cea estică a Africii, este menţionată în 3Rg. 9,28; Is. 13,12; Iov 22,24.
7.19 Sintagma σοφή και αγαθή, „înţeleaptă şi bună”, ca atribut al unei bune soţii, redă
ebr. tobhath hen, litt. „cu un bun farmec, încântătoare”. Referitor la concepţia iui Sirah
despre femeie, v. Introducerea, § 3.
7.20 Atât sclavul sau servitorul care aparţinea unui stăpân (gr. οικέχης, c f Bibi. 1688:
„sluga”), cât şi cel angajat contra unui salariu (gr. μίσθιος, după ebr. săkhîr, „lucrător
plătit”, cf. Bibi. 1688: „năimit”) erau prin lege protejaţi contra abuzurilor stăpânului (c f
Deut. 15,12-18; 23,16; Lev. 19,13; 25,6 etc.). ♦ „lucrează cu credinţă”: c f Bibi. 1688:
„lucrează cu adevăru”, literal după LXX: εργα ζόμ ενον έ ν αληθείς*.
7.21 Legea prevedea că sclavul din poporul lui Israel trebuia eliberat în al şaptelea an
( c f Ex. 21,2; Lev. 25,39 şi urm; Deut. 15,12 şi urm.). Hebr. are: „Pe sluga.pricepută să o
iubeşti ca pe tine însuţi (litt. ca pe sufletul tău)” (c f Lev. 19,18).
7.22 „turme”: ebr. tfhem ăh, gr. κτήνη, desemnează generic întreaga „avere mişcătoare”
a unui om (Bibi. 1688: „dobitoace”). Enunţul reprezintă o condensată legitimare a pro
prietăţii.
298 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 7
7,23 Prin „Creşte-i cu asprime” am redat gr. παίδευσον αύτά (ebr. yasser, „a pedepsi; a
disciplina'·). Imaginea grumazului încovoiat (gr. κ όμ ψ ον... τόν τράχηλον αύτών) subli
niază ο dată în plus convingerea Siracidului că fundamentul educaţiei copiilor îl consti
tuie rigoarea. Hebr. are: „căsătoreşte-Γ.
7,24-25 Expresie clară a statutului de inferioritate a fiicei în raport cu fraţii săi. Tatăl era
cel care decidea care va fi bărbatul fiicei sale, care va prelua grija şi datoria de a o
supraveghea. Detalii despre povara de a avea o fiică, infra 42.9-14.
7.26 Prin „a izgoni” am echivalat gr. εκβάλλω „(despre o soţie) a repudia”, specializat
în LXX pentru ebr. ta'ebh, „a avea silă; a privi ceva drept necurat” (c f Deut. 7,26; Iov
19,19). ♦ Ideea este că o bună soţie este ceva atât de rar, încât bărbatul trebuie să o
păstreze cu orice preţ.
7.27 Vv. 27 şi 28 lipsesc din Hebr. ♦ „respectă-Γ: litt. „slăveşte-Γ. La fel la v. 31. ♦
Datoria de a-ţi onora şi proteja părinţii este înscrisă în Decalog (c f Ex. 20,12; Deut.
5,16), dar constituie, deopotrivă, una din pietrele unghiulare ale eticii creştine ( c f Mt.
15,4-5; Mc. 7,10-13; Lc. 18,20, Ef. 6,2 etc.). V. şi supra, 3,1, ♦ Expresia „din toată
inima” (ebr. bL‘kol libbekă, gr. έν όλη καρδιςχ), ca şi cele similare din v. următoare: „cu
tot sufletul” (ebr. n a p tffk â , gr. έ ν όλη ψυχή), „cu toată puterea” (ebr. m 'odhekhă, gr. έν
ολη δυνάμει), reprezintă ebraisme frazeologice intrate în majoritatea limbilor modeme.
Ele apar în pasajul celebru din Deut. 6,5 ($ tn a Y isrăel).
7,29-31 Fără să fi fost preot el însuşi, Sirah arată în mod constant o mare preţuire pentru
funcţia sacerdotală, cum de altfel recomandau cu insistenţă Legea şi tradiţia. în epoca
elenistică, în absenţa unei ierarhii politice propriu-zise, preoţimea exercita în Iudeea şi
funcţiile politice şi administrative cele mai importante, reprezentând poporul ales în faţa
regelui elenistic. ♦ Pentru detalii despre prescripţiile privitoare la întrebuinţarea jertfelor
de către preoţi, c f Ex. 29,27-28; Lev. 2,1-10; 7,31-36; Deut. 14,28-29,
7,29 „teme-tc” : gr. εΰ λα β εΐν are nuanţa de „a avea grijă”, „a umbla cu precauţie”.
ÎNŢELEPCIUNEA LU! IISUS SIRAH 7 299
7.32 „întinde-ţi mâna către cc! sărac” (gr. πτωχψ έκ τεινον τήν χε'ιρά σ ο υ ) este ο
definire metaforică a generozităţii. ♦ Pentru datoria faţă de săraci, v. supra, 4,4. ♦ „bine
cuvântarea ta” - cea pe care o aştepţi de la Dumnezeu.
7.33 Aici gr. χά ρ ις, pe care l-am tradus prin „har”, corespunde ebr. hesed, „bunătate,
milă”. Este vorba despre o subliniere a faptului că dărnicia celui care are trebuie să se
reverse asupra tuturor celor aflaţi in nevoie (săraci, bătrâni, văduve, orfani etc.).
λ
Asocierea celor morţi în această listă este surprinzătoare. In acest caz „harul” pentru cei
morţi ar putea fi „prinosul de hrană” ritual, menţionat mai jos, 30,18, sau, poate, „pâinea
de consolare” frântă şi împărţită între cei apropiaţi în memoria mortului, despre care se
face menţiune în Ier. 16,7. în ciuda unor interdicţii mai vechi (cf. Deut. 26,14), practica
praznicului de pomenire a celui mort s-a răspândit ulterior printre evrei. Cunoscute şi de
către greci şi romani, ritualurile funerare de acest tip erau practicate de creştini în
primele secole, de vreme ce au ajuns să fie combătute de Părinţi importanţi ai Bisericii
precum Ambrozie (De Elia, 17) şi Augustin (Epist., 20,10). Ar putea fi vorba însă. pur şi
simplu, de îndatorirea de a le asigura o înmormântare decentă. Alte îndatoriri faţă de
persoanele decedate sunt menţionate mai jos, 22,11-12 şi 38,16-23.
7.34 Datoria de compasiune faţă de cei aflaţi in suferinţă avea un caracter aproape sacru.
Cuvinte asemănătoare regăsim în Iov 30,35; Rom. 12,15; 2Cor. 11.29.
7.35 Grija faţă de cei bolnavi este înscrisă în codul etic iudaic (cf. Iov 2,11-13), dar şi
creştin (c f Mt. 25,39), ca formă a iubirii faţă de aproapele prescrisă în Lev. 19,18.
7.36 „în toate cuvintele tale” (gr. έν κάσι τοΐς λόγοις σ ου) implică şi „în tot ceea ce faci
sau gândeşti” ( c f BJ: dans tout ce que tu fa is\ TOB: quoi que tu fasses\ AB: in whatever
300 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 8
you do ♦ „cele de pe urmă ale tale”: gr. τά έ σ χ α ιά σου (tradus literal prin „ceale de apoi
ale tale” în Bibi. 1688) desemnează complexul de evenimente finale aie condiţiei umane
(moartea, judecata lui Dumnezeu, răsplata sau pedeapsa veşnică). ♦ „Nu vei [mai J păcă
tui”, după gr. ο ύ χ άμαρτήσεις, corespunde ebr. Io ’ tişşăheth, „nu vei fi corupt, stricat”.
8.2 Aluzie la inechităţile judiciare existente în societatea iudaică a epocii elenistice;
legea pedepsea totuşi abuzurile judecătorilor, inclusiv mita, cf. Ex. 23,8; Deut. 16,19;
27,25; Am. 5,12; o condamnare a mitei şi mai jos, 20,29.
8.3 „guraliv”: cf. Bibi. 1688 „limbut”. Alte interpretări: un beau parleu r (BJ), un homme
bavard (TOB), a person o f railing speech (AB); sintagma reapare mai jos, 9,18 şi 20,20,
exprimând dispreţul total al Siracidului pentru palavragii, socotiţi o veritabilă primejdie
publică. ♦ Metafora cuvintelor ca lemne puse pe un foc alimentând disputele revine în
28,10. ♦ Evitarea discuţiilor sterile cu proştii sau cu nebunii sunt insistent recomandate
omului înţelept, c f 21,26; 22,13.
8.4 Strămoşii {gr. o i πρόγονοι) sunt insultaţi în persoana celui umilit de un prost. în
Hebr. ideea este mai explicită: „pentru ca acesta să nu-i dispreţuiască pe oamenii nobili.”
8.5 „pedepsiţi”: gr. έ ν έπιτίμοις, litt. „în pedepse”; Bibi. 1688: „întru vini”; Hebr. are
„toţi suntem vinovaţi”. Ideea că toţi oamenii sunt păcătoşi este comună VT şi NT, c f
3Rg. 8,46, Iov 25,4, Rom. 3,9; 5,12 . C f mai ales episodul relatat în In. 8,7.
8 . 6 Despre respectul datorat bătrânilor, v. supra, 6,34. în 3,13 se spune explicit că
bătrânii trebuie respectaţi chiar şi dacă sunt senili.
8 , 8 Despre „istorisiri” şi „pilde” v. supra, 6,35.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 8 301
8,9 Am tradus prin „istorisire”, ca şi mai sus, gr. διήγημα; în Hebr., apare însă aici o altă
nuanţă semantică, cea a ebr. şcmU‘ăh, „tradiţie” {litt. „ceea ce a fost auzit”). Ideea de
tradiţie apare şi în Deut. 4,9; 11,19; Iov 8,8-10. ♦ Echivalat de obicei prin gr. σύνεσις,
„înţelegere; inteligenţă”, ebr. sekhel este un termen-cheie din seria terminologică sapien
ţială, însemnând, în funcţie de context, „cunoaştere”, „prudenţă”, „intuiţie”, „bun-simţ”,
„înţelegere”. ♦ A fi în stare să formulezi răspunsul potrivit unei circumstanţe (gr. δούναι
άπόκρισιν), reprezintă una din abilităţile importante ale omului educat şi înţelept; cf. şi
supra 5,11, ca şi infra, 11,8 .
8,10-11 Metafora focului ca pasiune nimicitoare reapare mai jos, 9,8, ca şi în Iov 31,12.
ideea este aici că înţeleptul trebuie să evite să intre în dispută cu „păcătosul” pentru a nu
se compromite. ♦ „Nu-ţi pierde cumpătul”; litt: „nu te scula să pleci”.
8,12-13 Sirah constată cu realism că, în ciuda reglementărilor legale destul de precise şi
de minuţioase privitoare la împrumuturi şi cauţiuni (cf. infra, 29,1-7), abuzurile celor
bogaţi şi puternici erau frecvente {cf. 29,14-20. dar şi Prov. 6,1-5; 11,15; 17,18 etc.).
♦ Vb. gr. έγγυάομαι, „a se institui garant”, ca şi subst. έγγύη, „garanţie”, sunt tradiţio
nal redate în română prin „a (se) chezăşui”. respectiv „chezaş” (aici, Bibi. 1688: „să nu
te chizăşuieşti”, Anania: „nu te pune chezaş”).
8.14 „după faima...” : se poate înţelege şi „după părerea...”. Hebr. are: „va judeca după
bunul său plac.”
8.15 Conţinutul acestui aforism pare să se bazeze pe experienţa de călător a lui Sirah,
transparentă de asemenea în 37,9 şi urm. ♦ „îndrăzneţul nechibzuit” : litt. „temerarul”.
Pentru desemnarea unui tovarăş de călătorie nepotrivit, cf. „îndrăzneţ” (Bibi. 1688),
302 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 8-9
ca să nu te îm povăreze;
căci el se v a purta după cum îi e voia
şi prin nechibzuinţa lui vei pieri îm preună cu el.
16 Să nu te cerţi cu omul m ânios
şi să nu treci cu el prin loc pustiu;
căci în ochii lui sângele nu preţuieşte nimic
şi acolo unde nu vei putea cere ajutor se va arunca asupra ta.
17 Să nu te sfătuieşti cu un nebun,
căci nu va fi în stare să-şi ţină gura.
j g Λ ^
In faţa unui străin, să nu faci ceva [care trebuie să răm ână] ascuns,
căci nu ştii ce s-ar putea ivi de aici.
19 Să nu-ţi descoperi inim a faţă de oricine
şi să nu te aştepţi la recunoştinţă.
sec. al XVI-lea, ca şi în în Bibi. 1688 ca echivalent al gr. ζηλόω (c f, de ex., Num. 5,14;
Deut. 32,21). ♦ Potrivit contextului, am tradus aici prin „deprindere rea” gr. π αιδεία
πονερά, litt. „învăţătură rea” (Bibi. 1688). ♦ Despre implicaţiile ritualice şi juridice ale
geloziei, cf. Num. 5,14.
9.2 „Să nu te dai pe mâna unei femei”: o traducere literală în Bibi. 1688: „să nu dai
muierii sufletul tău.” Despre valorile semantice speciale ale „sufletului”, c f 4,2 şi 5,2.
♦ Avertismentul are în vedere atât femeia virtuoasă, menţionată în v. 1, cât şi femeia în
ipostazele degradant-imorale menţionate în versetele următoare. Despre misoginismul
Siracidului, cf. Introducerea noastră.
9.3 „Să nu te apropii de o...” : vb. gr. ύπαντάω, ,.a merge în întâmpinarea cuiva; a
întâlni” ( c f Bibi. 1688: „nu te timpina cu muiarea ce să face talaniţă”), este uneori
întrebuinţat în LXX ca exprimare eufemistică pentru „a avea relaţii sexuale”, după vb.
ebr. ORB, „a se apropia”, dar şi „a întreţine raporturi sexuale” (c f Lev. 18.6.14.19; Deut.
22,14; Îs. 8,3; Iez. 18,6). ♦ Noţiunea de „femeie prostituată” este lexicalizată în acest loc
în LXX prin participiul vb. έταιρίζω , „a practica meseria de curtezană”, în sintagma
γυνή έταιριζομένη, c f courtisane (BJ, TOB). Echivalentul „talaniţă” (cuvânt cu origine
necunoscută, atestat prima dată în Herodotul de la Coşula, aprox. 1640) mai apare încă o
dată în Bibi. 1688, în secvenţa „de iămeaie tălaniţă fecior eşti tu” (LXX: γυνή εταίρα -
Jud. 11,2); un verset mai sus, diferenţa sinonimică este realizată prin opţiunea „femeie
curvă”, după gr. γυνή πορνή. De altfel, adj./subst. „curvă” împreună cu vb. „a
(prca)curvi” sunt termenii tradiţionali pentru „prostituată” în tradiţia textuală româ
nească. în contextul nostru, Sirah, vv. 3 şi 6 , Bibi. J990 şi Anania renunţă la diferenţiere
sinonimică şi preferă peste tot „desfrânată”. Interesant de menţionat că în Hebr., în
contextele menţionate femeia prostituată este denumită prin expresia „femeie străină”,
ca şi în Prov. 2.16; 5,3: 7,5; 22,14; 23,27 (peste tot, în Bibi. 1990: „femeia străină”).
♦ După Duesberg, Fransen, p. 13 L întrebuinţând cu referire la stratagemele femeii
sintagme precum „în laţurile” (gr. είς τάς παγίδας) sau „în mrejele” (gr. έ ν τοίς
έπιχειρή μ α σιν), Siracidul are în minte un paralelism metaforic contrastiv cu „obezile”
şi „lanţurile” înţelepciunii, menţionate în 6,24-27.
9.4 Un episod în care cântăreaţa cu harpa (gr, ψαλλούση) apare ca prostituată este
menţionat în Îs. 15,16. ♦ Tradus de noi prin „mreje” (c f BJ, TOB: artifices), gr.
επιχειρήματα apare doar aici în LXX, sensul curent în greaca comună fiind cel de
„tertip”, „stratagemă (militară)”.
304 Î N Ţ E L E P C IU N E A LUI IISU S S IR A H 9
9.5 Legea prevedea că, dacă un bărbat deflorează o virgină (gr. παρθένος), este obligat
să plătească tatălui 50 de sicii de argint şi să o ia de soţie (Deut. 22,28-29); dacă fata
respectivă era logodită, atât ea (in caz că nu opusese rezistenţă), cât şi bărbatul trebuiau
ucişi cu pietre (Deut. 22,23-24).
9.6 „averea”: litt. „moştenirea”, „patrimoniul'’.
9.7 „Să nu priveşti în jur...” - în căutarea unei prostituate! Hebr. continuă la sfârşitul verse
tului: „privindu-te tu însuţi ca pe un nebun şi târguindu-te la preţ în spatele casei ei.’'
9.8 „Frumuseţea străină” (gr. κάλλος άλλότριον) este frumuseţea unei femei măritate.
♦ Despre metafora focului, v. 8,10.
9.9 Am urmat îndeaproape opţiunea din Bibi. 1688, ca fiind mai apropiată de LXX: „Cu
muiarea măritată să nu şăzi nice într-un chip şi să nu pilduieşti cu dânsa în casă, ca nu
cândai să va pleca sufletul tău asupra ei şi cu duhul tău vei luneca la pieire.” Acest pasaj
pune probleme interesante de interpretare, între altele şi deoarece conţine o creaţie lexicală
care apare doar în LXX, verbul gr. συμ βολοκοπέω, pe care am decis să îl echivalăm
global prin rom. „a chefui”, orientându-ne după indicaţiile lexicografilor care îl glosează
prin rechercher Ies pique-niques (Bailly, s.u.) sau to be given ίο feastin g (LSJ). Din LSJ
şi din Concord. (Appendix, s.u.) mai aflăm că, sub forma adjectivală συμ βολοκόπος,
noţiunea aceasta mai apare de două ori în Prov. în versiunile greceşti mai târzii ale lui
Aquila, Symmachus şi Theodotion. Verbul este un compus din subst. gr. συμβολή,
termen polisemantic însemnând, între altele, „contribuţie în bani la organizarea unei
petreceri”, „petrecere câmpenească”, şi vb. gr. κόπτοχ de la al cărui sens de bază, „a
lovi”, s-a dezvoltat şi sensul „a obosi”, „a uza prin exces”. Acest verb mai apare în LXX
încă o dată mai jos. Sir. 18,33, precum şi în Deut. 21,20; vechii interpreţi români
dovedesc de data aceasta multă imaginaţie interpretativă, procedând la analiza semantică
a elementelor compusului şi traducând prin sintagmele „făcând sfat de osteneală” şi,
respectiv, „făcând zăloage beţiveaşte”. Cât priveşte verbul „a pildui”, selectat aici de
autorii Bibi. 1688, atestările din DLR ne arată că era întrebuinţat în sec. al XVII-lea (de
D. Cantemir) cu sensul „a spune ceva pe ocolite, folosind anumite simboluri sau ale
gorii”, sens care putea servi intenţiei traducătorilor de a sugera imaginea unui chef
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISU S S IR A H 9 305
9.13 Dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor (în text: gr. εξουσία του φ ονεύειν)
îl aveau în epoca elenistică atât regele, cât şi funcţionarii şi comandanţii militari.
Avertismentul Siracidului corespunde aşadar unei ameninţări cât se poate de reale. De
aici compararea vieţii cu umbletul printre capcane (gr. έν μέσψ παγίδων) sau cu
expunerea pe meterezele unei cetăţi (έπί έπάλξεω ν πόλεως).
9.14 Omul înţelept are datoria de a-şi sfătui semenii (gr. στόχασαι τούς πλησίον),
neputând, la rândul său, intra în dialog decât cu oamenii înţelepţi (gr. μετά σοφών
συμβουλεύου), cf. Prov. 13,14; 15, 31.
9.15 Singura temă legitimă într-o discuţie (gr. διαλογισμός) între oameni inteligenţi sau
într-un discurs (gr. διήγησις) este Legea lui Dumnezeu, ♦ „Cel Preaînalt”, v. 4,10.
9.16 „comeseni”: gr. ούνδειπνοι (compus calchiat în Bibi. 1688: „împreună-ţinători”),
cf. conuiuae (Vulg.), commensaux (BJ), compagnons de table (TOB), table compagnoris
(AB). ♦ „Bărbaţii drepţi” (gr. άνδρες δίκ α ιοι) sunt înţelepţii, deoarece, potrivit concep
ţiei Siracidului, esenţa înţelepciunii constă în cunoaşterea şi respectarea Legii şi în frica
de Dumnezeu.
Λ
9.17 Secvenţă obscură în LXX: „In mâna meşterilor lucrul să va lăuda şi povăţuitoriul
nărodului - înţelept în cuvântul lui” (Bibi. 1688). Am optat pentru explicitarea unei
paralele metaforice între dexteritatea manuală a artizanului (gr. τεχνίτης) şi ingeniozi
tatea verbală (gr. λόγος) de care trebuie să dea dovadă un conducător (gr. ηγούμενος).
9.18 Pentru „guraliv”, v. supra, 8,3. ♦ Expresia gr. ό προπετής έν λόγω αύτού, pe care
am tradus-o prin „cel nestăpânit la vorbă” (c f „cel dârzu la cuvântul lui” - Bibi. 1688),
reprezintă o altă desemnare a omului flecar şi palavragiu şi reapare în LXX în Prov.
10,14; 13,3; c f l'homme em porte (TOB). te b a v a rd (BJ), whoever talks rashly (AB).
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS S IR A H 10 307
10,1 In acest context, ca şi în alte locuri, cuvintele Judecător” (gr. κριτής) şi „cârmuitor”
(gr. ηγούμενος) se referă la aceeaşi realitate istorică, desemnând ideea de „magistrat,
căpetenie, conducător”. Corespondentul ebr. şophei, .judecător”, era numele tradiţional
al căpeteniei unei comunităţi Israelite, între atribuţiile căreia se înscriau organizarea
cetăţii, asigurarea ordinei publice şi a apărării, administrarea resurselor financiare şi
materiale, şi mai puţin exercitarea funcţiilor juridice propriu-zise, care cădeau în sarcina
preoţilor. După cum indică relaţia etimologică şi o atestă şi documentele, această funcţie
era cunoscută şi altor neamuri semitice, fiind similară, de exemplu, cu cea a „suffeţilor”
cartaginezi. ♦ Gr. ηγεμονία, pe care l-am tradus prin „cârmuire”, poate fi înţeles şi ca
„autoritate” (/'autoritâ, BJ, TOB). ♦ Exprimată în fel şi chip în paremiologia tuturor
popoarelor, ideea că orice comunitate îşi are căpeteniile pe care le merită (cf. dictonul
lat. qualis pastor talis grex) reapare în (ez. 16,44.
10,2-3 în Hebr. există un subtil joc de cuvinte între doi termeni cu acelaşi radical (YŞB,
„a locui, a rămâne”), şi anume ebr. y â şebăyw, „cei care locuiesc în ea”, din v. 2 , şi ebr.
năşebheth, „dăinuie, prosperă”, din v. 3. Autorul versiunii greceşti a încercat o transpunere
a acestei figuri etim ologice prin oi. κατοικούντες - οίκισβήσεται, cuvinte cu acelaşi
radical (gr. οϊκ ος, „locuinţă”). Rezultatul este îndoielnic. întrucât, dacă οι κατοικούντες
este transparent din punct de vedere semantic („cei care locuiesc”), vb. οίκισθήσεται se
pretează la interpretări diverse, cf. grow s (AB), doi! sa prosperite (BJ), est fondee
(TOB), propăşeşte (Anania); soluţia noastră: „dăinuie”. Paralelismul sintactico-semantic
este păstrat în Bibi. 1688: „ceia ce lăcuiesc... să va lăcui.” ♦ Am tradus aici gr. σύνεσ ις
prin „chibzuinţă” (v. supra, 1,18 şi 3,29). ♦ Prin „principe” am echivalat gr. δυνάστης,
cu sensul generic „persoană care are autoritate asupra altora” {cf. TOB, AB: princes, BJ:
chefs)', în Bibi. 1688: „cei năsâlnici” („puternici”), termen curent în epocă.
10,4 „cârmuirea” : gr. εξου σ ία , „putere de decizie; autoritate” (cf. Bibi, 1688: „stăpâ-
Λ
nirca”; AB: sovereignity), este un sinonim pentru ηγεμονία, întrebuinţat mai sus. In
acest loc este formulat temeiul vetero- şi neotestamentar al regalităţii: Dumnezeu este
deţinătorul unic al suveranităţii şi puterii depline, pe care o delegă „la vreme potrivită”
Λ
(gr. εις καιρόν) celui „de care este nevoie” (τόν χρήσιμον). C f Dan. 2,21; 4,14; înţ. 6,3
şi urm.; Lc. 1,52. Dedus cu necesitate din monoteismul iudaic, acest principiu se afla în
contradicţie ireductibilă cu doctrina oficială a statului elenistic, întrucât, asemenea
marilor regi ai Babilonului, atât stăpânii Seleucizi ai Palestinei, cât şi cei ai Egiptului
ptolemaic (precum şi, de asemenea, mai târziu, împăraţii romani), pretindeau să fie
consideraţi ei înşişi zei.
308 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 10
10.5 „izbânda” : gr. εύοδία, calchiat în Bibi. 1688 prin compusul „bună-călătoria”, se
referă la succesul social al unei persoane, cf. TOB, BJ: le succes. ♦ „Mărirea”, după gr.
δόξα, corespunde aici ebr. hddh, „splendoare, majestate”; pentru sensurile complexe şi
multiple ale gr. δόξα, cf. şi 1,11 şi 5,13. ♦ „pe fruntea (litt. pe faţa) cărturarului”: Hebr.
are „în faţa legislatorului”. Echivalând cuvântul ebraic prin gr. γραμματεύς (în română,
tradiţional: „cărturar”), traducătorul a adaptat referinţa la realităţile Egiptului, unde
scribii erau uneori înalţi funcţionari (c f TOB, nota a d loc.).
10.6 Trimitere foarte probabilă la îndemnul de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi, for
mulat în Lev. 19,18. ♦ „Să nu faci nimic dintr-un avânt pripit” este înţelesul contextual
exact ai gr. μή πράσσε μηδέν έ ν έργοις ύβρεως, cf. litt. „nu face nemică cu lucrurile
semeţiei” (Bibi. 1688); cuvânt complex, gr. ϋβρις (hybris-ui tragicilor greci!), mai poate
fi interpretat, pe lângă sensul de „ardoare excesivă, impetuozitate”, şi în sensul de „lipsă
de măsură, orgoliu, insolenţă” ( c f AB, TOB, BJ: arrogance).
10.7 „Trufia” (gr. ύπερηφανία, ebr. zădhdn) era considerată de evrei un păcat capital,
pricină a decăderii şi sursă a păcatului originar (cf. Gen. 3,4-6) şi a „amestecului limbi
lor” din episodul turnului Babel (c f Gen. 11,1-9). V Γ abundă în evenimente care ilus
trează pedepsirea de către Dumnezeu a orgoliului uman: prăbuşirea regelui din Tir (lez.
28,1 şi urm.), alungarea de la domnie a lui Nabucodonosor ( c f Dan. 4,27 şi urm.) etc.
Această atitudine faţă de păcatul trufiei este moştenită şi în NT, cf. Ml. 23,12; Iac. 4,6;
lPt. 5,5. ♦ Un păcat major era socotită şi nedreptatea.
10.8 „Domnia”: gr. βασιλεία (Bibi. 1688: „împârăţiia”), cf. la souverainete (BJ), la
royaute (TOB), dominion (AB). ♦ Prin „silnicii” am tradus aici gr. ύβρεις, cuvânt pentru
ale cărui înţelesuri v. nota la 10,6. ♦ După Di Leita, p. 224, acest pasaj conţine o refe
rinţă directă la evenimente politico-militare cu care Sirah a fost contemporan. în anul
217 î.H., Antioh al III-lea cel Mare, regele seleucid al Siriei, a n -ercat să smulgă de la
egipteni controlul asupra Palestinei, dar a fost înfrânt în bătălia de la Raphia de către
Ptolemeu al IV-lea Philopator. Două decenii mai târziu, în lupta de la Panium (198 Î.H ),
Antioh al III-lea l-a învins pe tânărul Ptolemeu al IV-lea Epiphancs, înglobând Palestina
în regatul seleucid.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IJSUS SIRAH 10 309
10.9 Pasaj obscur în LXX: cf. „Ce să semeţeaşte pământul şi cenuşa? Căci în viaţă am
lepădat droburile lui” (Bibi. 1688); vb. „am aruncat” (gr. έρριψ α) nu are nici o justifi
care în context; în Hebr. apare verbul RMM, „a face viermi; a putrezi”, sugerându-se
futilitatea destinului uman prin imaginea derizorie a intestinelor aflate în putrefacţie, cf.
un etre qui, vivant, a deja Ies tripes degoUtantes (BJ), de son vivant ses intestins sont
pourriture (TOB). Putrezirea de viu e un top os al literaturii revanşarde: regii tirani,
ticăloşi, nedrepţi ajung cadavre încă din timpul vieţii. ♦ Expresia „pământ şi cenuşă”
(ebr. 'ăphăr w ă 'epher, gr. γή και σποδός, lat. terra et cinis) reapare mai jos, 17,32 şi
40,30; cuvintele sunt întrebuinţate de Avraam (Gen. 18,27) pentru a se autodefini ca om
în faţa lui Dumnezeu.
Λ
10.10 In LXX: μακρόν άρρώστημα, σκώπτει ιατρός; cf. „boala îndelungată taie-o
doctorul” (Bibi. 1688), cu înţelesul obscur. în Hebr. relaţia semantico-sintactică agent/
obiect direct este cu totul alta: „o boală neînsemnată îşi bate joc de doctor”, c f a slight
illness - the doctor je s ts (AB), eine leichte Krankheit — der A rzt scherzt (Luther); alţi
interpreţi combină izvorul grecesc cu cel ebraic, încercând să dea un sens coerent sec
venţei: une longue maladie defie le medecin (TOB), une longue maladie se moque du
medecin (BJ), „boala lungă îşi bate joc de doctor” (Anania). De altfel, în acelaşi sens
apare o corectură şi în Sinaiticus. Di Lella, p. 225, găseşte că semnificaţia versetului este
clară: „Ceea ce la un moment dat este o simplă înştiinţare despre boala regelui, de care
doctorul nu se îngrijorează, se termină a doua zi prin moartea pacientului.” Acelaşi autor
interpretează corelaţia iăcută de Sirah în context intre ideea de regalitate şi cea de
coruptibilitate şi instabilitate a destinului uman ca o diatribă voalată la adresa regilor
elenistici, care se proclamau „zei pe pământ” şi „stăpâni ai lumii”.
10.11 „Târâtoarele” (gr. έρπετά), „fiarele” (gr. θηρία) şi „viermii” (gr. σκώ ληκες) sunt
reprezentări sim bolice ale morţii şi putrefacţiei.
10,12-13 De aici şi până la v. 18, Siracidul detaliază tema incompatibilităţii dintre orgoliul
uman şi frica de Domnul, definită încă de la primele versete (cf. 1,11-14) drept „început
al înţelepciunii”. ♦ Gr. αρχή înseamnă „început” (c f AB: the beginning o f pride; TOB:
le commencement de l ’orgueil), dar şi „principiu, temei” (cf. BJ: le principe de l ’orgueil).
♦ Pentru „trufie”, v. 10,7. ♦ „cel care stăruie în ea”: Hebr. are „izvorul ei”. ♦ Prin „dez
lănţuie noian de spurcăciune” am explicitat gr. έξομβρήσει βδέλυγμα, cf. litt. „ploua-va
scârbă” (Bibi. 1688), c f „revarsă urâciune” (Anania). ♦ Gr. βδέλυγμα (ebr. zimmăh)
redat de obicei prin „spurcăciune” desemnează în LXX tot ceea ce este impur şi nociv.
♦ „Nenorocirile” (gr. τας επαγω γός) corespunde ebr. nega \ care înseamnă şi „plagă,
312 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 10-11
10.29 In strânsă legătură cu ideea din versetul anterior, Sirah afirmă aici că cel care se
depreciază pe sine nu poate pretinde respectul celorlalţi.
10,31 în LXX interogaţia retorică este formulată cu mare parcimonie de mijloace, cf. litt.
Bibi. 1688: „Cel ce să slăveaşte întru sărăcie dară în avuţie cu cât? Şi cel neslăvit întru
avuţie, dară în sărăcie cu cât?” Se subliniază încă o dată că, în bogăţie sau sărăcie,
singura valoare stabilă este înţelepciunea.
11,1 Pentru „smerit”, v. 2,27 şi 3,17. Pornind de la Hebr., unii interpreţi optează aici nu
pentru „cel smerit”, ci pentru „cel sărac”, menţionat în versetul imediat anterior, cf. le
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 11 313
pauvre (BJ), the p o o r person (AB). înţelepciunea „înalţă capul” celui smerit sau sărac în
sensul că „îl face liber”, căci acesta este conţinutul autentic, calchiat în LXX, al
expresiei ebr. A'S’ ro'ş, litt. „a-şi înălţa capul”. ♦Pentru „căpetenii”, vezi 10,24. Ideea că
înţeleptul îşi are locul alături de căpetenii chiar dacă este sărac reapare, în termeni foarte
asemănători, în 1Rg. 2,8.
11.3 „neîntrecut în dulceaţă”: litt. „cel dintâi dintre lucrurile dulci” (gr. αρχή γλυκα-
σμάτων); c f nota 1,14.
11.4 Prima parte a versetului este diferită în Hebr.: „Nu-ţi bate joc de cel care poartă
doar un şorţ şi nu glumi pe seama celui aflat în amărăciune.”
11.5 Formularea {c f litt. „Mulţi tirani au şăzut pre ţărână, iară cel nepriceput au purtat
stema” ■·'· Bibi. 1688) diferă de cea din Hebr. unde se spune că „cei umili adesea s-au urcat pe
tron şi cel neluat în seamă a purtat coroană”, leronim combină în Vulg. cele două variante,
pentru el „tiranul” şi „cel la care nu te aşteptai” fiind una şi aceeaşi persoană: Mulţi tyranni
sederunt in throno, et insuspicabilis portau it diadema! ♦ Opţiunea „nepriceput” este
nefericită în Bibi. 1688 pentru gr. όνυπονόητος, „care nu poate fi bănuit” (cf. echiva
lenţa perfectă prin lat. insuspicabilis). ♦ „Stemă” este cuvântul unanim întrebuinţat în
vechea tradiţie românească (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1819, Filotei, Şaguna, Bibi. 1914)
pentru a desemna „coroana (regală)”; menţinerea sa în acest context în Biblia 1990 este
surprinzătoare şi anacronică. C f şi un inconnu (BJ), celui que Von n'attendait p a s (TOB),
some that none w ould consider (AB). dem... an den man nicht gedacht hatte (Luther).
Micu, Biblia 1819: „Mulţi tirani au şezut pre pământ, iară cel de carele nu să gândea au
purtat stema.” Filotei: „Mulţi tirani au şăzut pre pământ, iară cel de carele nu să gândea a
purtat stema.” Şaguna: „Mulţi tirani au şezut pre pământ, iară cel de carele nu se gândea
au purtat stema.” Biblia 1914: „Mulţi tirani au stătut pe pământ, iar cel de care nu se
gândea nimeni a purtat stema.” Radu-Gal.: „Mulţi tirani s-au prăbuşit la pământ, iar cel
la care nu se gândea nimeni a purtat diadema.” Biblia 1990: „Mulţi tirani au căzut pe
pământ, iar cel la care nu se gândea nimeni a purtat stema.”
11.6 „pe mâinile altora”: Hebr. are „pe mâinile străinilor”. ♦ Adj. gr. ένδοξος, „celebru,
vestit”, poate fi interpretat şi în sensul „onorat, cinstit” (Bibi. 1688: „slăviţi”).
314 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 11
11,8 Despre regulile bunei cuviinţe în dialog, cf. Prov. 18,13; v. şi supra, 8,9. ♦ Ultima
secvenţă în LXX: έν μ έσ φ λόγων μή παρεμβάλλου, litt. „în mijlocul cuvintelor nu te
învălui” (Bibi. 1688).
11,10 Pasajul următor conţine referiri la activităţile lucrative. Ideea că omul angrenat în
dobândirea de averi este expus greşelii şi păcatului apare şi în Prov. 28,20. O veritabilă
„tipologie” a păcatelor oamenilor de afaceri găsim mai jos, 26,29 şi urm. ♦ „nu te
apuca... lucruri” : litt. „lucrările tale să nu fie cu privire la multe”. ♦ A doua parte a
versetului este neclară în LXX: και έά ν διώκης, ού μή καταλάβεις· και ού μή έκφύγης
διαδράς, litt. „şi de vei goni, nu vei prinde şi nu vei scăpa fugind.” Ideea pare să fie
aceea că, o dată pornită, extenuanta goană după avere nu mai poate fi oprită; avertis
mente similare întâlnim în Prov. 11,18; 13,11; 20,21; 21,6; 28,22 etc. ♦ Hebr. are: „Fiul
meu, dacă nu alergi nu vei ajunge şi dacă nu cauţi nu vei găsi.”
11,12-13 în Hebr. se exprimă ideea mai concretă că Domnul dccide cine dobândeşte bunuri
şi cine nu, dincolo de eforturile sau de slăbiciunea oamenilor; LXX orientează discursul
către valorile mai generale, de ordin spiritual. ♦ „Din înjosirea lui” (gr. έκ ταπεινώσεως
αύτού) corespunde în Hebr. unei imagini expresive: „din ţărâna putreziciunii”.
11.13 Pentru „a înălţa capul”, v. 11,1.
11.14 Prezentarea antinomică de mare expresivitate iniţiată aici subliniază încă o dată
cheia de boltă a teologiei Siracidului, ideea atotputerniciei divine, căci binele şi răul
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 1 1 315
(gr. άγαθά/κακά), viaţa şi moartea (gr. ζωή /θάνατος), sărăcia şi averea (gr. πτω χεία/
πλούτος) vin exclusiv de la Dumnezeu.
11,15-16 întrucât lipseşte din textul ebraic păstrat, pasajul a fost considerat de cei mai
mulţi exegeţi (Smend, pp. 106-107, Spicq, p. 626) un adaos ulterior. Am preluat textul de
la Ziegler. Adaos ulterior sau nu, pasajul se încadrează perfect în context, reiterând
valorile etice supreme (înţelepciunea - gr. σοφία, ştiinţa - gr. επιστήμη, cunoaşterea
Legii - gr. γνώ σις νόμου şi iubirea - άγάπησις), în antinomie cu rătăcirea (gr. πλάνη) şi
întunericul (gr. σχότος).
11.17 „Darul Domnului” (gr. δόσις κυρίου) şi „bunăvoinţa Lui” (gr. ευδοκ ία αύτοΰ)
sunt expresii metaforice ale harului divin. ♦ Gr. ευσεβής (Bibi. 1688: „binecredincios”),
pe care îl traducem consecvent prin „evlavios”, desemnează un complex de calităţi
morale şi comportamentale care include pioşenia ţaţă de cele sfinte, dar şi spiritul de
dreptate şi dragostea faţă de semeni. ♦ Prin „va călăuzi” am reprodus conţinutul gr.
εύοδωθήσεται, calchiat în Bibi. 1688: „va bine-călători”.
11.18 Prin sintagma άπό προσοχής καί σφιγγίας αύτοΰ (litt.: „den grija şi strânsoarea
lui” - Bibi. 1688) se explicitează ideea din Hebr.: „îşi va produce singur necazuri”.
11.19 Despre nocivitatea acumulării cu orice preţ a averilor Sirah vorbeşte pe larg mai
jos, 14,3 şi urm. Pentru interpretarea evanghelică a acestui motiv, vezi Lc. 12,16 şi urm.
11.20 In Hebr. se vorbeşte aici despre „datoria ta” (ebr. hoq kă); or, îndatorirea primor
dială a unui israelit era respectarea scrupuloasă a Legii, de aici interpretarea explicită din
LXX: διαθήκη şi Vulg.: testamentum, adică „legământul” între Dumnezeu şi poporul
ales (Bibi. 1688 şi Anania: „făgăduinţa”).
11.21 Imperativul încrederii necondiţionate în Domnul apare formulat de zeci de ori atât
în VT (cf. Gen. 15,6; Ex. 14,31, Num. 14,11 etc.), cât şi în NT (cf. Rom. 1,17; Gal. 3 ,1 1;
316 ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 11
Evr. 10,38 etc.). ♦ Acumulările adverbiale „fără veste”, „dintr-o dată” (gr. διά τάχους
έξά π ινα ) şi „Intr-o clipă, fără întârziere” (gr. έ ν ώρς* ταχινη) din v. următor subliniază
atotputernicia divină.
11,22 „Răsplata”, după gr. μιστός, corespunde ebr. gorăl, litt. „parte (dobândită prin
tragere la sorţi)”. ♦ în loc de repetarea gr. ευλογία , „binecuvântarea” (Bibi. 1688: „bla-
goslovenia”), Ziegler emendează εύ ο δ ία , după Vulg.: processus; aşadar, formularea din
finalul versetului ar fi: „Face Domnul să înflorească bunăstarea [sau succesul] acestuia
[al omului evlavios].”
11,23-24 Am păstrat formularea interogativă a frazelor, care se pretează ia o dublă
interpretare. Dacă interogaţia este pur retorică. înţelesul discursului este negativ, autorul
punând în evidenţă, pentru a dezaproba, prezumţiozitatea bogatului sigur de soliditatea
poziţiei sale. Dacă interogaţia este reală, dezaprobarea lui Sirah este orientată spre
sentimentul de permanentă insatisfacţie a celui care pretinde că bunurile pământeşti îi
pot conferi securitate.
11,25 Simetria „cele bune” (gr. âyaOâ)/„cele rele” (gr. κακά) reproduce în LXX o struc
tură de chiasm din Hebr.
11.27 Expresie concentrată în LXX, prin acumulare de substantive,7tf/: „Răutatea ceasu
lui uitare face hrănii şi la săvârşirea omului - descoperirea lucrurilor lui” (Bibi. 1688).
11.28 Ideea că un bărbat se face cunoscut prin fiii săi rezultă în LXX prin interpretarea
(preluată în Vulg.: in filiis suis) în sensul de „urmaşi, posteritate” a ebr. 'aharîth, care, în
context ar trebui interpretat de fapt, mult mai firesc, prin „sfârşit; moarte”; cf. in seiner
Todesstunde (Luther), dans sa fin (BJ), ă sa mort (TOB), by how he ends (AB), „în
sfârşitul său” (Anania). Formulări similare regăsim în tradiţia grecească, de exemplu
ÎNŢELEPCIUNEA lui IÎSUS SIRAH 11 317
trufaş,
şi ca o iscoadă îţi pândeşte prăbuşirea.
31Preschimbând în rele cele bune, el întinde curse
şi faptele cele mai alese le umple de ocară.
De la o scânteie se aprind cărbunii,
j 2
memorabilul aforism al lui Solon (menţionat de Herodot, istorii, I, 32): „Până în clipa
morţii, să nu îl numeşti pe un bărbat fericit, ci doar norocos”; pentru alte exemple de
acest fel la Eschil şi Sofocle, cf. Di Lella, p. 241.
11.29 „Şiretlicurile” : gr. τ ά ε ν ε δ ρ α (Bibi. 1688: „meşteşugurile”) - Hebr. are „rănile”.
11.30 „pusă de momeală”, litt. „vânătoare”: păsările captive erau folosite de vânători
λ
pentru a le atrage pe cele libere. ♦ In locul potârnichii captive. Hebr. are „şoim care
vânează”. ♦ „iscoadă”: Hebr. are „lup”. ♦ Vorbind aici şi în vv. următoare de colivii, is
coade sau curse, Sirah apelează din nou la imagistica vânătorii ( c f 6,24-27 şi 28; 10,16).
11.31 Aici şi mai jos, „ocară” (Bibi. 1688: „hulă”) traduce gr. μώμος, „mustrare”, J ig
nire”, subst. corespunzător ebr. mum care înseamnă nu doar „ocară”, ci şi „defect tru
pesc; meteahnă” ( c f Lev. 21,17-18). Asemănarea formală şi semantică, precum şi
personificarea ca desemnare a zeului ticăloşiei în mitologia grecească (Μώμος) indică
un probabil vechi semitism în greacă.
11.32 Faţă de genericul „omul păcătos” din LXX şi Vulg., Hebr. are Ti tf liy tfa l, „om de
nimic/josnic/nelegiuit”.
11.33 „Viclean” este echivalarea tradiţională românească a gr. κακούργος din LXX.
♦ Hebr. are în plus: „Nu te întovărăşi cu cel rău, căci te abate din cale şi te îndepărtează
de Legământul tău.”
11.34 Referinţa la „străin” şi „înstrăinare” trebuie interpretată, în contextul elenistic în
care se desfăşoară discursul Siracidului, ca o trimitere la factorul perturbator pe care îl
induceau fie străinii propriu-zişi, fie evreii elenizaţi, în raport cu legea şi cutumele
poporului ales ( c f Spicq, p. 629, Di Lella, p. 246). ♦ „ale tale” (gr. τά ίδ ιά σου): sunt
desemnate tocmai valorile tradiţionale ameninţate de aculturaţia elenistică.
318 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 12
12 Dacă faci binele, să ştii cui îl faci, şi vei primi mulţumire pentru
1
reale nu să ascunde vrăjmaşul.” Bibi. 1914: „Nu se arată în fericire, care este prieten,
nici în cele rele nu se ascunde vrăjmaşul.” Bibi. 1936: „Nu se arată în fericire, cel ce este
prieten, nici în cele rele nu se ascunde vrăjmaşul.” Bibi. 1990: „Nu se arată în fericire
cel care este prieten, nici în cele rele nu se ascunde vrăjmaşul.” Abia Radu-Gal., consec
venţi aici în opţiunea pentru textul ebraic şi inspiraţi probabil de Vulg.: Non agnoscetur
in bonis amicus, et non abscondetur in malis inimicus, au reuşit să dea o formulă
explicită: „Prietenul nu poţi să-l cunoşti atunci când eşti fericit, iar duşmanul nu rămâne
ascuns atunci când eşti nenorocit.”
Λ
In versiunea din Biblia Luther: Wenn 's einem gut gekt, so macht das den Feind
verdrossen; wenn 's einem aber schlecht geht, so ziehen auch die Freunde sich zuriick.
Anania: „Prietenul nu se cunoaşte când îţi este bine, şi nu în duşmănie se ascunde duş
manul”; cf. AB: In adversity an enemy w ill not remain concealed; BJ: Dans I ’adversite
I 'ennemi ne pen t se cacher.
12.9 Despre prietenia autentică, c f 6.10.12. ♦ La primul stih, Hebr. adaugă: „Chiar şi
celui care - 1 urăşte îi e prieten.”
12.10 Metafora oxidării metalului (gr, ιοϋται) reapare mai jos, 29,10, şi se regăseşte, cu
conotaţii diverse, la Mt. 6,19 şi Iac. 5,3. Sunt posibile două interpretări: a) răutatea
duşmanilor ne macină la fel cum rugina macină metalul; b) la fel ca metalul ascuns sub
stratul de rugină, nici răutatea şi invidia duşmanilor nu sunt evidente { c f v. următor).
Din literatura clasică greacă cităm (după Di Letla, p. 247) un pasaj cu conţinut similar cu
gândul Siracidului: „Este în firea foarte puţinor oameni să cinstească fără să fie invidioşi
un prieten care a avut succes” (Eschil, Agamemnon, I, 832).
1 2 . 1 1 „se va arăta umiP’: Hebr. are „te ascultă”. ♦ Pentru a se sugera necesitatea prudenţei
faţă de duşman, chiar când acesta se poartă cu umilinţă, în LXX se construieşte imaginea
metaforică a cuiva care. lustruind o oglindă (chipul duşmanului), ştie că până la urmă
rugina va fi îndepărtată şi adevărata faţă a duşmanului va deveni evidentă, c f sache que
sa rouille ne tiendra pas jusqu a la fin (BJ), sache qu 'il ne restera pas toujours tache de
rouille (TOB). Această ultimă secvenţă este în LXX obscură, transpunerea literală
producând un contrasens: „vei cunoaşte că n-au ruginit în întregime” (Bibi. 1688).
320 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 12
12.13 Despre necromanţie şi despre „vrăjitor’ (aici ebr. hăbher, gr. έπαοιδός, Bibi.
1688: „descântători u”) vezi nota noastră la Lev. 19,31. Asocierea metaforică între figura
dispreţuită şi temută a vrăjitorului şi cea a falsului prieten şi a duşmanului are menirea
de a îndemna o dată în plus la prudenţă maximă în relaţiile cu aceştia.
12.14 „bărbatul păcătos”: Hebr. are „o femeie obraznică”. ♦ La final, Hebr. adaugă: „Nu
va scăpa să nu fie mistuit de foc. Cât timp umblă cu tine, nu ţi se descoperă şi, de cazi,
nu se va apleca să te ajute.”
12.15 Pentru „a sta neclintit”, v. supra, 2,2.
12.16 Despre sensurile speciale în ebraică ale „inimii”, v. 1,28; 3,29; 5,2. ♦ Idei şi
imagini asemănătoare în Prov. 6,12-14 şi 26,24.
12,18 Siracidul descrie diferite gesturi ale ipocriziei şi ale satisfacţiei răutăcioase ale
felsului prieten în faţa nenorocirii tale. ♦ Expresia „a clătina din cap” ca semn de
dezaprobare făţarnică reapare mai jos, 13,7, cf. şi Ps. 108,24, Mt. 27,39. ♦ Semn tot de
dispreţ şi dezaprobare, gestul de a bate din palme este descris şi în Iez. 25,6. ♦ Prin „va
spune vrute şi nevrute” am redat gr. πολλά διαψ ιθυρίσει, litt.: „multe va şopti” {Bibi.
1688), c f it deblaterera (TOB), murmurera (BJ), hiss repeatedly (A B). ♦ Schimbarea
înfăţişării exprimă trecerea de la compătimirea prefăcută la satisfacţia faţă de nefericirea
altuia.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 13 321
13.1 Un posibil ecou intertextual al ideii că acela care umblă cu smoala se va murdări el
însuşi (gr. ό οπτό μένος πίσσης μολυνθήσεται) găsim la Shakespeare, în Mu It zgom ot
pentru nimic, III, 3, 61 şi în Henric a l IV-lea, I. II, 4, 460 (cf. Di Lella, p. 252). ♦ Pentru
„trufaş’’, v. 3.28 şi 8,10-11. Hebr. are „batjocoritor”.
13.2 Incompatibilitatea dintre cel bogat şi cel sărac este mai întâi afirmată în mod
expres, iar apoi sugerată prin metafora ciocnirii dintre umila oală de lut (gr. χύτρα) şi
recipientul metalic (gr. λεβης); ea apare deja la Esop (cca 600 Î.H.).
13.3 „a făcut... s-a supărat...”: frecvent în structura paremiologică, aoristul gnomic
sugerează faptul că afirmaţia cu valoare generală este bazată pe o experienţă deja trăită.
♦ Ieşită dintr-o profundă cunoaştere a naturii umane, observaţia este formulată şi în Prov.
18,23, ♦ „s-a supărat” : Hebr. are „se laudă”. ♦ „îşi va cere iertare”: Hebr. are „geme”.
13.4 „se slujeşte de tine”: gr. έργάται έν σοί, litt. „lucrează în tine” (Bibi. 1688),
echivalează ebr. ya'abhădh bekă, „te va înrobi”. Bogatul se serveşte de cel sărac doar
atât timp cât acesta îi este util, fără să se simtă dator să-l ajute în caz de nevoie.
13,7 „îşi va bate joc de tine” : gr. καταμωκήσεται, verb al cărui conţinut autorii Bibi.
1688 au încercat să-l aproximeze prin derivatul ad-hoc „va preaîmputa ţie”. ♦ Sensul ar
fi: bogatul îl despoaie pe sărac punându-l în situaţia de a trebui să-l invite la rându-i.
♦ Primele două stihuri în ebr.: „Cât îi e de folos, te amăgeşte, de două ori, de trei ori îţi
arată preţuire.” ♦ Pentru „a clătina din cap”, v. 12,18.
322 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 13
13.8 Pentru „nechibzuinţă” (gr. αφροσύνη), v. 8,15. Versetul este formulat în Hebr. In
mod diferit: „Fereşte-te să te tulburi şi nu ft asemenea celor lipsiţi de minte.”
13.9 Prin „om puternic·'· am redat aici sensul generic al gr. δυνάστης, pe care l-am tradus
uneori şi prin „principe” (v. supra, 10,3 şi 24); aici, corespondentul ebr. nădhîbh desem
nează generic un conducător, o persoană influentă.
13.10 Prudenţa şi reţinerea faţă de cei puternici sunt din nou recomandate mai jos, 32,9.
13.11 Avertisment privitor Ia abilitatea celor puternici de a-i înşela pe cei creduli prin
rafinamentul expresiei lor verbale. ♦ Vb. gr. ίσηγορεύομαι este un kapax lego me non:
citând acest pasaj din Sirah, lexicografii îl glosează prin p arler avec une egale liberte
(Bailly) sau to speek as an equal (LSJ); opţiunea noastră „sâ nu vorbeşti cu el de la egal
la egal” este confirmată şi de alţi interpreţi: ne t'avise pas ά p arler d ’egal a egal avec lui
(TOB), ne t 'avise p a s d'etre fam ilier avec lui (BJ), do not suppose you can be free with
him (AB). Câteva aproximări româneşti: „nu îndelunga a vorovt cu el” (Bibi. 1688), „nu
vorbi cu el bătându-1 pe umăr” (Anania). ♦ Sintagmele gr. τοις π λείο σ ιν λόγοις (Bibi,
1688: „multe cuvintele”; Anania: „noianul vorbelor”) şi έκ πολλής λα λιά ς (Bibi. 1688:
„multa voroavă”; Anania: „vorbind mult”) exprimă sugestiv verbozitatea celor puternici.
13.12 „împrăştie”: sau „nu ţine pentru el”. Trimitere la nocivitatea încrederii pe care
evreii o puteau arăta superiorilor lor păgâni în mediul elenistic ostil; a încredinţa secrete
unei persoane situate în afara eticii iudaice nu poate aduce decât rău şi imprevizibile
servituţi (gr. δεσμοί, „lanţuri”, litt. „legături”, lat. uincula).
13.13 Ultima parte a versetului este neclară în LXX: μετά της πτώσεως σου περιπατείς,
litt. „cu cădearea ta umbli” (Bibi. 1688), „mergi la drum cu propria cădere” (Anania),
cf. Vulg.: cum subuersione tua ambulas. Prin „prăpastie” am încercat să explicităm sem
nificaţia secvenţei (c f TOB, BJ: ruine). Hebr. are un îndemn mult mai clar: „Să nu te
însoţeşti la drum cu un om violent.”
ÎNŢELEPCIUNEA LU! USUS SIRAH 13 323
13.14 Prezent doar în unele mss. ale LXX, versetul apare şi în Vulg. ♦ Gr. σωτηρία, lat.
salus, este tradus în textele româneşti din sec. a! XVI-lea, de regulă, prin „spăsenie”,
dar, începând cu sfârşitul sec. al XVII-lea, corespondentul românesc al acestui important
termen teologic este „mântuire”.
13.15 Sentenţa de aici îşi are corespondent în numeroase limbi şi culturi, cf. lat. sim ilis
sim ili gaudet sau rom. „cine se aseamănă se adună”. ♦ Pentru „aproapele"’, c f nota
noastră la Lev. 19,18.
13.16 Am tradus prin „fiinţă” gr. σάρξ (litt. „carne”, c f Bibi. 1688: „trupul”), cuvânt
care (după ebr. băsăr) desemnează frecvent în VT noţiunea de „fiinţă; vieţuitoare”
văzută sub aspectul perisabilităţii fizice şi vulnerabilităţii morale. ♦ „după soiul său”:
c f Gen. 1,21.24-25.
13.17 Incompatibilitatea dintre omul virtuos şi cel păcătos este exprimată aici prin cuplul
terminologic gr. εύσεβης/αμαρτωλός (LXX), respectiv ebr. ţaddîq, „(om) drept” / râ ş ă ',
„(om) rău”. ♦ Duşmănia atavică dintre miei şi lup este un topos în diferitele literaturi ale
Antichităţii. Concilierea dintre ei este prezentată în Is. 11,6 ca un semn al venirii lui
Mesia.
13.18 Câinele era întrebuinţat de păstori pentru a proteja turmele împotriva numeroa
selor hiene (gr. ύαίνη, în Bibi. 1688: „leoaie”) care bântuiau Palestina, aşa încât cele
două canine erau socotite inamici ireconciliabili.
13.19 Măgarul sălbatic este o specie de cabaline (Equus onager) care era răspândită în
Orientul Mijlociu.
13.20 O observaţie similară în Prov, 29,27. ♦ Pentru „smerenie”, v. 2,27 şi 3,13. ♦ Pen
tru „trufaş”, v. 3,28.
13.21 Ieşite dintr-o atentă observaţie a comportamentului social al indivizilor, observa
ţiile care urmează, referitoare la diferenţele de statut social dintre bogaţi şi săraci, trebuie
324 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 13
corelate cu cele spuse mai sus, 6,10-12. ♦ „îl mai împing şi prietenii”: Hebr. are „e trimis
de la un prieten la altul”.
13.22 Prin „nerozii” am tradus gr. απόρρητα, cuvânt care în greaca comună avea sensul
„ceea ce este interzis”, dar şi, specificat, „ceea ce nu trebuie rostit”, c f „negrăite” (Bibi.
1688). Hebr. are „lucruri respingătoare”, c f AB: what he says is repugnant. Alte
opţiuni: des sottises (BJ, TOB), „prostii” (Anania). ♦ Prin „nu a fost băgat în seamă” am
explicitat LXX: ούκ έδόθη αύτω τόπος, litt. „nu i s-au dat lui loc” (Bibi. 1688).
Λ β
14.2 Ideea de autoacuzare este exprimată în LXX prin sintagma ου οΰ κατέγνω ή ψυχή
αύτοϋ, c f „căruia n-au clevetit sufletul lui” (Bibi. 1688), calchiată după Hebr. Pentru
polisemia lui „suflet”, c f şi 4,2; 5,2; 6,4. ♦ C f Prov. 10,28 şi 11,7.
14.3 Prin „zgârcit” am redat sensul contextual al gr. μικρόλογος, care mai înseamnă
„minuţios” { c f Bibi. 1688: „ticăit”) ş i ,josnic, meschin, lipsit de caracter” (cf. TOB, BJ:
mesquin, AB: mean). ♦ „pizmaş” : gr. βάσκανος, „invidios”, care corespunde ebr. Tş r a ‘
‘ayin, litt. „om cu ochi rău”; c f „zavistnic” (Bibi. 1688), cupide (BJ), envieux (TOB); c f
Prov. 23,6.
14,7-8 Aceste versete lipsesc în Hebr. ♦ Prin „omul care priveşte cu invidie” am redat
conţinutul gr. ό βασκαίνων όφθαλμω, litt. „cela ce zavistuieşte cu ochiul” (Bibi. 1688),
referire la omul meschin care nu se bucură nici el însuşi de averea sa, dar nu permite nici
altora să beneficieze de ea. ♦ Pronumele „ceilalţi” traduce aici gr. ψ υχα ί, „suflete”,
pentru care v. 4,2; 5,2; 6,4.
14.9 „Nedreptatea rea”, gr. αδικία πονερα, este un concept generic explicitat de unii
interpreţi: avidite mauvaise (TOB), la cupidite (BJ), his stinginess (AB). ♦ Al doilea stih
în Hebr.: „Cine răpeşte partea aproapelui şi-o pierde pe a sa.”
14.10 Pentru „omul zgârcit” avem în LXX ebraismul οφθαλμός πονερός, litt. „ochiul
rău” (Bibi. 1688). în Hebr. se continuă: „Omul generos înmulţeşte pâinea, şi dintr-un
izvor secat face să curgă apă la masă.”
324 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 13
corelate cu cele spuse mai sus, 6,10-12. ♦ „îl mai împing şi prietenii”: Hebr. are ,,e trimis
de la un prieten la altui·’.
13.22 Prin „nerozii” am tradus gr. απόρρητα, cuvânt care în greaca comună avea sensul
„ceea ce este interzis”, dar şi, specificat, „ceea ce nu trebuie rostit”, cf. „negrăite” (Bibi.
1688). Hebr. are „lucruri respingătoare”, c f AB: what he says is repugnant, Alte
opţiuni: des sottises (BJ, TOB), „prostii” (Anania). ♦ Prin „nu a fost băgat în seamă” am
explicitat LXX: ούκ έδόθη αύτφ τόπος, litt. „nu i s-au dat lui loc” (Bibi. 1688).
Λ
14.2 Ideea de autoacuzare este exprimată în LXX prin sintagma ού ού κατέγνω ή ψυχή
αυτού, cf. „căruia n-au clevetit sufletul lui” (Bibi. 1688), calchiată după Hebr. Pentru
polisemia lui „suflet”, cf. şi 4.2; 5,2; 6,4. ♦ C f Prov. 10,28 şi 11,7.
14.3 Prin „zgârcit” am redat sensul contextual al gr. μικρόλογος, care mai înseamnă
„minuţios” {c f Bibi. 1688: „ticăit”) şi Josn ic, meschin, lipsit de caracter” ( c f TOB, BJ:
mesquin, AB: mean). ♦ „pizmaş” : gr. βάσκανος, „invidios”, care corespunde ebr. 'îş r a ‘
‘ayin, litt. „om cu ochi rău”; cf. „zavistnic” (Bibi. 1688), cupide (BJ), envienx (TOB); cf.
Prov. 23,6.
14,7-8 Aceste versete lipsesc în Hebr. ♦ Prin „omul care priveşte cu invidie” am redat
conţinutul gr. ό βασκαίνων όφθαλμφ, litt. „cela ce zavistuieşte cu ochiul” (Bibi. 1688),
referire la omul meschin care nu se bucură nici el însuşi de averea sa, dar nu permite nici
altora să beneficieze de ea. ♦ Pronumele „ceilalţi” traduce aici gr. ψ υχα ί, „suflete”,
pentru care v, 4,2; 5,2; 6,4.
14.9 „Nedreptatea rea”, gr. άδικία πονερα, este un concept generic explicitat de unii
interpreţi: avidite mauvaise (TOB), la cupidite (BJ), his stinginess (AB). ♦ Al doilea stih
în Hebr.: „Cine răpeşte partea aproapelui şi-o pierde pe a sa.”
14.10 Pentru „omul zgârcit” avem în LXX ebraismul οφθαλμός πονερός, litt. „ochiul
rău” (Bibi. 1688). în Hebr. se continuă: „Omul generos înmulţeşte pâinea, şi dintr-un
izvor secat face să curgă apă la masă.”
326 ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 14
Fiule, atât cât îţi este cu putinţă, poartă-te bine cu tine însuţi
11
14.11 „atât cât îţi este cu putinţă” : contextul este interpretai de Di Lella, p. 259, ca o
anticipare a imaginii morţii, evocată în v. următor. ♦ Formularea din Hebr. este total
diferită: „Fiule, foloseşte cu îngăduinţă tot ceea ce ai şi bucură-te de averea ta {litt.
îngraşă-te) cât poţi de bine.”
14.12 Prin sintagma „legământul cu lăcaşul m orţilor (gr. διαθήκη ς*δου) se înţelege
hotărârea divină care determină momentul morţii fiecăruia şi care ne rămâne ascunsă.
14.13 înalta preţuire pentru generozitatea faţă de prieteni este formulată şi în Prov. 3,27-28.
14.14 Reformulate a conţinutului din 14,11. în Hebr.: „Să nu te îndepărtezi atunci când
se împarte hrana din oală şi să nu ai dorinţe rele."
14.15 împărţirea bunurilor unei persoane decedate între fraţii săi prin tragere la sorţi (εις
δια ίρ εσ ιν κλήρου - „spre împărţeală de sorţu”, Bibi. 1688) era un obicei străvechi {c f
Ioel 4,3), care s-a menţinut în Israel până în secolul al II-lea Î.H. (Box, Oesterly. p. 358).
14.16 Ca şi mai sus, în 7,17, e formulată aici credinţa tradiţională că atât pedeapsa
pentru faptele rele, cât şi răsplata pentru cele bune sunt administrate pe lumea aceasta; în
lăcaşul morţilor (ebr. ξ ? ’όί) sufletul nu simte nici durere, nici bucurie.
14.17 Imaginea trupului uman (gr. πάσα σάρξ, ebr. kol băsăr) care se învecheşte
asemenea unei haine reapare în Îs. 50,9 şi Iov 13,28, ♦ Prin „legământul din veac” am
redat cu fidelitate gr. διαθήκη απ’ αίώνος, expresie corespunzătoare ebr. hoq 'olăm, litt.
„poruncă străveche”, c f loietern elle (BJ, TOB). ♦ Pentru al doilea stih, cf. Gen. 2,17.
14.18 Analogia metaforică între caracterul derizoriu şi trecător al vieţii omului şi iarba
câmpului sau frunzişul arborilor este un topos imagistic atât în VT {cf. Îs. 34,4; 40,6-8;
Iov 8 ,! 1-13), cât şi în NT {c f Iac. 1,7; lPt. 1,24). La Homer, găsim un complex ima
gistic similar: „Cum e cu frunzele, aşa-i şi cu neamul sărmanilor oameni;/ Unele toamna
le scutură vântul şi cad ofilite,/ Altele codrul le naşte-nverzind, dacă dă-n primăvară:/
Astfel pe lume şi valul de oameni se naşte şi moare" {IIiada, VI, 146-149; trad.: George
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 14 327
şi discută cu chibzuinţă,
21 care se gândeşte la căile ei în inima sa
şi la tainele ei meditează.
22Aleargă după ea ca un vânător
şi pândeşte în căile ei!
Se uită prin ferestrele ei
2 3
Mumu). ♦ Sintagma gr. γ ε ν ε ά σαρκός και αίματος (Bibi. 1688: „rodul trupului şi al
sângelui”) desemnează generaţiile succesive ale umanităţii. Ca desemnare metonimică a
fiinţei umane, expresia ca atare (gr. σάρξ καί αίμα, ebr. băiăr wedăm), care nu mai
apare în VT, este relativ frecventă în N T (cf. Mt. 16,17; ICor, 15,50, Gal. 1,16 etc.), ca
şi în literatura rabinică medievală (cf. Di Lella, p. 261).
14,19 în Hebr. formularea este mai clară: „Toate faptele omului sunt osândite la strică
ciune, iar ceea ce iese din mâna lui îl va urma.”
14,20-21 Prin suita de verbe „a cugeta - a discuta - a se gândi - a medita” am încercat
să reproducem opoziţiile lexicale dintre verbe greceşti din sfera semantică a „gândirii” şi
„dezbaterii”, al căror conţinut interferează într-un mod inextricabil: μελετάω - διαλέγο)
— διανοέομαι - έννοέω . ♦ „discută”: mulţi interpretează „raţionează”. ♦ Pentru gr.
σ ύνεσ ις, echivalat aici prin „chibzuinţă”, v. 1,18 şi 8,9.
14.22 Pentru imagistica vânătorii în prezentarea dobândirii înţelepciunii, v. 6.24-28.
♦ Ideea de „traseu al înţelepciunii” este exprimată în LXX prin acelaşi cuvânt, gr. όδός,
pe care l-am tradus generic prin „cale”; în Hebr. avem o nuanţare sinonimică între
cFrăkheyhă, „căile ei”, şi ebr. nL'thîbhătheyhă, „cărările e i”; împreună cele două cuvinte
apar, într-un context similar, în Prov. 3,17.
Λ
14,26-27 Schimbare de registru metaforic: omul aflat în căutarea înţelepciunii este ase
menea unei păsări care îşi face cuibul (gr. αύλιστθήσεται) pe ramurile ocrotitoare ale
unui arbore. Imagini asemănătoare în Îs. 25,4-5. ♦ Vb. gr, καταλύω, pe care l-am tradus
prin „a-şi face sălaş”, apare de trei ori în context cu puternice conotaţii etice („stabi
litate”, „ocrotire”, „afecţiune” etc.). ♦ „slava”, gr, δόξα: Hebr. are „(sub) ocrotirea”.
Poate fi aici o aluzie la norul sacru care marchează prezenţa lui Dumnezeu (Ex. 16,10;
lez. 1,28), dat fiind că înţelepciunea este un atribut al divinităţii,
15.1 Despre frica de Domnul ca temă centrală a cărţii, v. supra, 1,11; 14; 26-27; 4,14.
♦ „Cine stăpâneşte Legea” (gr. ό εγκρατής τού νόμου) este, începând cu epoca elenis
tică, cărturarul (pentru care vezi supra, Prolog 4 şi 10,5).
15.2 Pentru a prezenta înţelepciunea drept simbol al ocrotirii şi al afecţiunii necondi
ţionate, ca şi al receptivităţii şi entuziasmului afectiv, Sirah evocă imaginea mamei (ca
în Is. 49,15 şi 66,13) sau pe cea a tinerei mirese (cf. Prov. 5,18; 7,4; Cânt. 4,9 et
passim .). ♦ „mireasă fecioară” : Hebr. are „mireasa tinereţii lui”.
15.3 „hrăni” : gr. ψωμίζω înseamnă litt. „a hrăni cu îmbucături mici” (ca pe copii).
♦ Prezentarea conţinutului Legii ca „pâine” (gr. άρτος) şi „apă” (ύδωρ) apare frecvent în
VT (ic f Prov. 9,5; Îs. 55,1), ca şi în NT [ c f In. 4,10 şi urm). Această asociere concep-
tual-imagistică apare frecvent în Talmud şi în alte importante texte ale tradiţiei rabinice
(c f Box, Oesterly, p. 369).
Λ
15,5 In VT se face deosebirea între adunarea întregii comunităţi (gr. συναγωγή, ebr.
'edhăh) şi consiliul bătrânilor sau al notabilităţilor (gr. εκκλησία, ebr. qâhăl, ca aici),
Λ
înţeleptul avea datoria „să deschidă gura” şi să afirme în adunare preceptele Legii, pe
când „nebunul” se cuvenea să tacă { c f Prov. 24,7).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 15 329
15,6 Pentru „cununa veseliei”, v. 1,11-12. ♦ Despre „un nume veşnic” (gr. όνομα αϊώνος),
văzut ca o răsplată a virtuţii şi a supunerii faţă de Lege, se vorbeşte şi în Is. 56,5.
15,7-8 „Oamenii nechibzuiţi”, gr, άνθρωποι ασύνετοι (cf. ebr. meth e y ş ă w \ „oameni ai
deşertăciunii”), „bărbaţii păcătoşi”, gr. άνδρες αμαρτωλοί (cf. ebr. 'anşey zăddn, „băr
baţii trufaşi”) şi „bărbaţii mincinoşi”, gr. άνδρες ψευταί (cf. ebr. ’anşey kăzăbh, „băr
baţi ai înşelăciunii”), reprezintă toate desemnări ale unor tipuri umane radical opuse
celui al înţeleptului. ♦ Pentru „trufie”, v. 10,7. Hebr. are „cei batjocoritori” .
15,9-10 „Lauda” (gr. αίνος, ebr. fh illăh ) se referă la înţelepciune; ideea este că doar
înţeleptul poate formula aprecieri juste privitoare la înţelepciune. In Hebr., această idee
este mai clară, deoarece acolo se vorbeşte despre faptul că „doar cine stăpâneşte înţelep
ciunea o poate transmite altora”. Potrivit unei alte ipoteze (Di Lella, p. 266), „lauda” s-ar
putea referi şi la cântările de slavă pentru Domnul, pe care doar înţelepţii le pot
compune, rosti şi transmite celorlalţi.
15,11 Aici începe un pasaj de mare importanţă al cărţii, în care Sirah îşi expune detaliat
doctrina referitoare Ia liberul arbitru al omului în raport cu păcatul şi cu voinţa divină.
Omul păcătos nu poate invoca voinţa divină ca scuză pentru păcatul său, deoarece
Domnul nu poate face lucruri pe care le detestă. Aceeaşi idee la Iac. 1,13 şi urm.
15.13 Prin expresia globalizatoare „toată spurcăciunea” (gr. παν βδέλυγμα), autorul
LXX a redat ebr. r â ‘âh wet d ‘ebhâh, litt. „rău şi spurcăciune”; pentru valorile semantice
ale gr. βδέλυγμα, v. 10,12-13 şi 13,20. ♦ AI doilea stih în Hebr.: „Şi El nu le-o scoate în
cale celor care se tem de El.”
15.14 Unul din enunţurile-cheie ale cărţii. Omul a fost creat de Domnul ca fiinţă liberă
să aleagă între bine şi rău (între „foc” şi „apă”, între „viaţă” şi „moarte”). Elemente ale
330 ÎNŢELEPCIUNEA LUI flSUS SIRAH 15
acestei doctrine se găsesc deja în Deut. 11,26-28 şi 30,19. unde Moise îşi cheamă
semenii să aleagă între viaţă şi moarte, binecuvântare şi blestem, 'frecând prin teologia
creştină primară, în care binele („lumina”) este identificat cu persoana hristică (In. 1 , 5 ;
3,19; 8.12: 12,46 etc.), acest enunţ veterotestamentar va constitui nucleul teodiceilor
ulterioare, de la Augustin şi până la Erasmus sau Leibniz. Din bogata literatură dez
voltată de acest pasaj din Sirah menţionăm HadoL pp. 91-103, Prato, pp. 237-246,
Pisani, p. 94, Maier, passim , Di Leila, Introduction la AB, pp. 81-83. ♦ Secvenţa ,,1-a
creat pe om dintru început” evocă primele cuvinte ale Genezei: „La început a făcut
D um nezeu...” ♦ Ideea liberului arbitru este exprimată în LXX printr-o turnură
ebraizantă: Un. „l-a lăsat pre el în mâna sfatului său” (Bibi. 1688). Gr. διαβούλιον,
sfat; gând; judecată”, corespunde ebr. yeţer, cuvânt polisemantic, interpretat aici ca
voinţă liberă” (cf. Bauer, pp. 243-244); v. şi mai jos, 17,6 şi 27,6.
15,15 Exprimare defectuoasă în LXX: συντηρήσεις έντολάς και πιστιν ποιήσαι
ευδοκίας, litt. „vei păzi poruncile şi credinţa a face bune-plăcute” (Bibi. 1688). Alte
interpretări: tu garderas Ies commandements pour rester fidele a son bon piaisir (BJ), tu
peux observer Ies commandements, rester fidele depend de ton bon vouloir (TOB), „îi
vei păzi poruncile şi cu credincioşie vei săvârşi ceea ce-i place” (Anania). în Hebr., mai
clar: „Vei respecta porunca şi înţelegerea de a-I îndeplini voinţa." Ideea lui Sirah este
aceea că liberul arbitru al omului afectează decizia acestuia de a respecta sau nu voinţa
Domnului, aşa cum se exprimă ea în Lege.
15,18-19 Atributele atotputerniciei (aici gr. ισχυρός έ ν δυναστείςι, litt. „vârtos întru
puteare” - Bibi. 1688) şi atotştiinţei (aici gr. βλέπων τα πάντα, litt. „văzând toate” -
Bibi. 1688) divine sunt puncte ferme ale teologiei veterotestamentare (cf. Prov. 15,3; Iov
34,21-22 etc.), dar şi ale celei neotestamentare (c f Evr 4,13).
15,20 Subliniere a responsabilităţii umane: decizia de „a fi nelegiuit” (a nu respecta
poruncile Legii, gr. ά σ εβεΐν) revine fiecărei persoane în parte, căci Dumnezeu nu
acordă nimănui „îngăduinţa de a păcătui” (gr, ά νεσ ις άμαρτάνειν). ♦ După primul stih,
ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 16 331
Hebr. are în plus: „Şi El nu i-a întării pe mincinoşi, nu are milă pentru cel care
săvârşeşte deşertăciuni, nici pentru cel care dezvăluie o taină.”
16,1-4 Ca în toate culturile tradiţionale, în poporul lui Israel copiii erau doriţi, iar
numărul lor era socotit un semn de bunăvoinţă divină, de prosperitate şi continuitate a
comunităţii (cf. Gen. 12,2; 15,5; 22,17; 24.60; Deut. 28,4; Prov. 17,16 etc.). Tocmai de
aceea, neşansa de a avea copii „buni de nimic” (gr. άχρηστοι) sau „nelegiuiţi” (gr.
α σ εβείς) era resimţită ca o catastrofă. C f Iov 27,14-15; înţ. 3,11-12. Cu toate că absenţa
copiilor era privită ca o ..ocară” ( c f Lc. 1,25), bătrânul înţelept apreciază că este
preferabil să mori fără copii decât să ai copii lipsiţi de evlavie.
16.3 După al doilea stih, Hebr. are în plus: „căci nu vor avea un viitor fericit”, iar după
„unul singur” adaugă: „făcând cele plăcute Lui (Dumnezeu).”
16.4 Aluzie destul de clară pe de o parte la Avraam, devenit ..părintele popoarelor” prin uni
cul său fiu Isaac (Gen. 21,2), şi, pe de altă parte, la nimicirea tuturor locuitorilor Sodomei
din pricina nelegiuirii lor (Gen. 18,16 şi urm.). ♦ „iscusit”: Hebr. are „fără copii, dar cu frică
de Domnul”. ♦ Al doilea stih în Hebr,: „dar prin neamul celor ticăloşi va fi nimicită.”
16.5 Trimitere explicită la experienţa personală a Siracidului, dar şi (date fiind exem
plele evocate în continuare) la cunoaşterea de către autor a tradiţiei.
16.6 „Adunarea păcătoşilor” - trimitere la banda de răzvrătiţi condusă de Core, Dathan
şi Abiron, pedepsită de Dumnezeu prin foc şi cutremur (Num. 16,1-35). ♦ „Neamul
nesupus” (gr. έθ νος άπενθος, ebr. g d y hăneph) este o desemnare generică pentru Israel
în momentele sale de apostazie, cum este cel menţionat în Num. 1 şi urm.
16.7 „Uriaşii de altădată’’ sunt giganţii menţionaţi în Gen. 6,1-4 (cf. şi înţ. 14,6) ca agenţi
ai degradării neamului omenesc înaintea Potopului. Hebr. are „principi”. Sintagma mai
332 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 16
90
" Dar la acestea nu se gândeşte inima [omului];
şi la căile Lui cine va lua aminte?
21 Asemenea furtunii pe care nu o vede omul
cele mai multe din faptele Lui rămân ascunse.
22,,Faptele dreptăţii Sale cine le va vesti?
Sau cine le va aştepta? Căci Legământul este departe”,
iar la sfârşit va fi cercetarea tuturor!
23
Astfel gândeşte omul cu mintea scurtă,
iar bărbatul necugetat şi rătăcit se gândeşte la lucruri nebuneşti.
24-
Ascultă-mă, fiule, dobândeşte ştiinţa
şi ia aminte în inima ta la cuvintele mele!
23 Cu măsură îti voi dezvălui învătătura
1 1
16,20-23 Sirah respinge explicit ipoteza sceptică a celui care se întreabă dacă, întrucât
faptele Domnului rămân ascunse (gr. έ ν άποκρύφοις), iar căile Sale insondabile, efortul
de cunoaştere mai merită să fie făcut. Scepticul este calificat drept „bărbat necugetat şi
rătăcit'’ (gr. άνήρ άψρων και πλανώ μενος), iar gândurile lui drept „nebuneşti” (gr.
μωρά). ♦ Cuvântul gr. διαθήκη desemnează în VT legământul sacru al lui YHWH cu
poporul ales. în contextul de aici, înţelesul este cel explicitat mai sus, în 14,12. Este
vorba de momentul final al vieţii fiecăruia, aşa cum interpretează şi autorul glosei care
urmează. Gândul scepticului ar fi aşadar acela că promisiunea unei răsplăţi în lumea
aceasta pentru „faptele dreptăţii” nu este suficient de motivantă, întrucât nu cunoaştem
momentul în care vom primi această răsplată, iar clipa morţii este oricum departe.
Λ #
16,21 In Hebr.: „Nici la mine nu ia aminte. Cine va căuta la căile mele? Dacă păcă
tuiesc, nici un ochi nu mă vede; dacă mint în mare taină, cine va şti?”
16.24 Răspunzând afirmativ la îndoiala sceptică formulată în paragraful anterior, Sirah
subliniază că „ştiinţa” (gr. επιστήμη) este posibilă. Ea se referă ta cunoaşterea amănun
ţită a lumii create, include cunoaşterea Legii şi a tradiţiei şi se dobândeşte prin „învăţă
tură” (gr. παιδεία), adică prin contactul direct dintre învăţător şi discipol („fiule”, v.
supra, 2,1); acesta din urmă este chemat „să asculte” şi „să ia aminte”. Aici, „învăţă
torul” care vorbeşte ar putea fi înţelepciunea însăşi. ♦ Pentru „inimă”, v. 1,28 şi 3,29.
16.25 Formulare intuitivă a unuia dintre principiile bunei pedagogii dintotdeauna: însu
şirea treptată („cu măsură”, gr. έ ν σταθμφ, cf. litt. „în cumpănă” - Bibi. 1688) şi „cu
exactitate” (gr. έ ν α κ ρ ιβ είς, cf. litt. „cu amăruntul” - Bibi. 1688) a cunoştinţelor.
16.26 In loc de gr. έν κ ρ ίσ ει, „întru judecata”, a^a cum apare în majoritatea manuscri
selor LXX, Ziegler emendează (după Hebr.) έν κτίσει, litt. „în creaţie”, adică „în momen
tul creaţiei”, secvenţa trebuind citită în acest caz diferit: lorsqu au commencement le
Seigneur crea ses oeuvres (BJ, TOB). ♦ Pentru sensurile gr. άρχή, „început”, v. 1,14.
♦ Până aici s-a păstrat ms. ebraic A.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 16 335
16.27 Prin „a întocmit” am redat sensul primar al gr. κοσμέω, „a aranja, a pune în
ordine”; autorii Bibi. 1688 optează pentru sensul derivat: „au împodobit”, ♦ Prin
„lucrare” transpunem în mod sistematic şi consecvent gr. έργον, atunci când este vorba
despre ideea de „lucru creat (de Domnul)”. ♦ Secvenţa gr, και τάς άρχάς αύτών εις
γ ενεά ς αύτών (obscur transpusă în litcralitatea ei in Bibi. 1688: „şi începăturile lor la
neamurile lor”) poate fi interpretată în sensul „de la principiile lor şi până la speciile
lor”. Ar fi vorba, în acest caz, de ideea că Dumnezeu este prezent nu doar în actul crea
ţiei iniţiale, ci şi în existenţa sau devenirea fiecărei specii şi a fiecărui individ. Alte inter
pretări: depuis leur origine ju s q u ’ă leur avenir loiniain (TOB), depuis leurs origines
jusqu :ă leurs generations lointaines (BJ), „de la ’nceputul lor şi-n curgerile lor” (Anania).
în Bibi. 1990 se optează pentru o transpunere foarte liberă: „a hotărât pentru vecie rostul
lor.” ♦ în secvenţa „nu se abat de la drumul lor”, după gr, ούκ έξέλιπον από των έργων
αύτών am interpretat potrivit contextului gr. έργον, în sensul de „traiectorie” (c f AB:
nor ever desist from their rounds); opţiunea noastră este justificată de conţinutul verse
tului următor. Alte opţiuni: BJ şi TOB: leur tăche, Anania: „datorie” . Ideea este că
fiecare element al Creaţiei îşi are rostul său bine definit în cadrul unui întreg armonios,
urmând un traseu prestabilit.
16.28 Întrebuinţarea vb. gr. ούκ έξέθ λ ιψ εν, „nu s-a ciocnit”, dezambiguizează întregul
context, arătând că, prin genericul τά έργα , „lucrările”, autorul are în vedere aştrii.
16.29 C f Gen. 1,21.
16.30 Secvenţa (defectuoasă în literalismul ei!) ψυχή παντός ζώου έκά λυψ εν τό
τερόσωπον αύτης (LX X) a fost transpusă literalist în Bibi. 1688: „de tot sufletul a toată
vita au acoperit faţa lui.” Expresia „toate felurile de vieţuitoare” este similară cu cea din
Gen. 1,21.24, dar acolo în LXX este întrebuinţată formula, mai transparentă, κατά γένος,
„după soiul” . ♦ Pentru înţelesurile multiple ale lui „suflet”, v. 4,2. ♦ Despre întoarcerea
în pământ a oricărei fiinţe vii, cf. mai jos, 40, Π , precum şi Gen. 3.19, Iov 34,15 etc.
336 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 17
17.1 Acest capitol se prezintă ca un poem dedicat creării omului, probabil cel mai com
plex text din VT pe această temă. Fundamentul îl constituie pasaj el e-c he ie din Gen. 2,7
şi 3,19, dar detaliile alcătuiesc un discurs relativ original al Siracidului. După Duesberg,
Fransen, p. 165, insistenta lui Sirah asupra ideii că omul a fost creat din pământ arată
convingerea acestuia că acest fapt explică slăbiciunea şi nestatornicia speciei umane,
dificultatea omului de a îndeplini comandamentele divine. ♦ Cf. Ecl. 3,20; 12,7.
17.2 Despre autoritatea omului asupra tuturor creaturilor (aici: gr. εξο υ σ ία ) se vorbeşte
şi în Gen. 1,28; 9,2; înţ. 17,30-32.
17.3 Prin „asemenea Lui însuşi” am transpus gr. κατ' εαυτόν, urmând lectura tradiţio
nală, confirmată de Rahlfs, acceptată de Ziegler şi preluată ca atare de marea majoritate
a interpreţilor: „după sineş” (Bibi. 1688), comme lui-meme (TOB, BJ), „pe potriva lui”
(Anania), wie er selber sie hat (Luther). Este vorba în acest caz de faptul că Dumnezeu a
conferit omului o autoritate similară cu a Sa (cf. şi Box, Oesterly, p. 375, Duesberg, Fransen,
p. 164, Smend, p. 155). A mai fost emisă o opinie diferită, pomindu-se de la lectura
(existentă în cele mai multe manuscrise ale LXX!) κ α θ ’ έαυτοϋς, litt. „pentru ei”, aşa
încât versetul s-ar traduce „i-a îmbrăcat cu o putere care te este de folos” (AB: he endows
Λ
them with a strength that benefits them). înţelesul ar fi deci că „Dumnezeu a dat fiinţelor
umane întreaga putere de care au nevoie spre a îndeplini scopul pentru care au fost
create, adică acela de a avea autoritate asupra întregului pământ” (Di Lella, p. 282),
♦ „După chipul Său”, gr. κατ’ εικ ό να αύτοϋ, este expresia originară din Gen. 1,27.
17.4 „făptură vie”: ideea generică de „vieţuitoare” este exprimată aici, cu obişnuitul
ebraism biblic, prin gr. σαρξ, litt. „carne”, cf. „preste tot trupul” (Bibi. 1688), â toute
chair (BJ); v. şi supra, 13,16.
17.5 După Smend, p. 156, aici este o glosă redactată de un cititor influenţat de concepţia
stoică, întrucât stoicii adăugau celor cinci operaţii senzoriale primare (vederea, pipăitul,
mirosul, auzul, gustul), încă alte trei: gândirea (aici: νους), cuvântul sau raţiunea (aici:
λόγος) şi percepţia extra-senzorială, nemenţionată aici de glosator. ♦ P rin „puteri” am
transpus gr. ενεργήματα, litt. „activităţi, operaţiuni”, cuvânt inexistent în alt loc din
LXX, dar larg întrebuinţat ca termen tehnic în filozofia greacă (Chrysippos, Polybios,
Iamblichos, Proklos ş.a.) pentru desemnarea operaţiilor senzoriale.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 17 337
să nu îşi părăsească fiul ales (aici: gr. ούκ άνίηεσιν αύτόν) şi din Prov. 3,12, unde se
subliniază relaţia filial-pedagogică dintre Domnul şi Israel (aici: παιδεία).
17,19-20 Despre atotştiinţa divină, v. 15,18-19.
17,21 Glosa este construită pe reminiscenţe din Deut. 31,6-8. ♦ „Plăsmuirea” Domnului
(gr. τό πλάσμα αύτοϋ) este aici însuşi poporul ales.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 17 339
' Dar celor care se pocăiesc le-a dat [putinţa dej a se întoarce
şi i-a alinat pe cei lipsiţi de nădejde.
întoarce-te la Domnul şi părăseşte-ţi păcatele,
2 5
17.22 Pentru „milostenie”, v. 3,14, ♦ „Pecete” (gr. σφραγις) corespunde ebr, hothăm,
care desemna o pecete purtată ca inel ( c f Gen. 38,18; Ier. 22,24) sau la gât (cf. Cânt.
8 , 6 ) şi întrebuinţată pentru sigilarea unor înscrisuri regale ( c f 3Rg. 2 1 , 8 ) sau în genere a
unor lucruri socotite secrete (c f Tob. 7,14; 9,5); în context, cuvântul semnifică ceva
foarte preţios. ♦ „Lumina (litt. pupila) ochiului’’ ca simbol al unei valori nepreţuite este
un topos imagistic în VT (c f Deut. 32.10; Prov. 7,2; Zah. 2,12 etc.). ♦ „Binefacere” este
aici sensul contextual al gr, χάρις. ♦ Glosa de la sfârşitul versetului anticipează conţi
nutul V . 24.
17.23 „După aceea”: nu se precizează când şi cum va avea loc răsplătii. ♦ Turnura ebrai
zantă „va pune pe capul lor răsplata lor” se regăseşte în Ier. 23,19; lez. 22,31; loel 4.4 etc.
17,24-25 Pocăinţa, adică „schimbarea gândului” (gr. μετάνοια), înseamnă o întrerupere
a parcursului păcatului şi o „întoarcere” (gr. έπιστρέφειν, ebr. ştîbh) a păcătosului către
îndurarea Domnului. Mesajul convertirii reprezintă centrul discursului profeţilor (cf. Is.
31,6; Ier. 3.12; lez. 14,6; Os. 14,2 etc.), dai’ şi al celui hristic (Lc. 5,32; 15,17; Apoc. 2,5;
3.3 etc,), ♦ „nădejde” : gr. υπομονή desemnează „nădejdea care aşteaptă cu răbdare”.
♦ Prin „putinţa de a greşi” am redat perifrastic conţinutul gr. πρόσκομμα, litt. „obstacol”
(Bibi. 1688: „poticneala”), în sensul dc „prilej de a păcătui".
17,26 Pentru „Preaînalt”, v. 4.10. ♦ Poarte frecvent, gr. αδικία, „nedreptate7’, desem
nează păcatul de orice fel (gr. αμαρτία). ♦ Pentru „spurcăciune"(gr. βδέλυγμα), v. 10,13.
♦ Glosa intercalată evocă facerea lumii (Gen. 1,3 şi urm.). Sugerarea renunţării la păcat
prin imaginea trecerii de la întuneric la lumină reapare în Lc. 1,79 şi IPt. 2,9.
17,27-28 încă o formulare clară a doctrinei iudaice clasice despre incapacitatea omului
de a mai săvârşi ceva după moarte (în Şeol, gr. φδης). Doar în timpul vieţii terestre omul
poate aduce Domnului mulţumire (gr. άνθομολόγησις) sau poate da mărturie slavei Lui
(gr. έξομολόγησις), iar accsta este încă un motiv pentru o urgentă renunţare la păcat şi
340 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 17-18
totală întoarcere spre Domnul. Peshitta (versiune produsă în medii creştine) nu conţine
aceste două versete ( c f Di Leii a, p. 284).
17,29 „milostivirea”: gr. ελεημοσύνη (v. 3,14) este unul din atributele centrate ale
divinităţii, ♦ „îngăduinţa” : gr. εξιλασμός, v. 5,5.
1 7 3 0 Pentru ideea distanţei enorme care îl separă pe omul muritor de Dumnezeu, c f şi
Is. 55,8-9; lud. 8,16.
17.31 Ideea este că natura coruptibilă a omului („carne şi sânge”, cf. 14,18) îl face pe
acesta vulnerabil la rău; metafore cosm ice asemănătoare regăsim în Iov 15,14-16;
25,4-6.
17.32 Prima propoziţie nu are în LXX subiectul exprimat, „el” putând fi soarele (ca o
prelungire a enunţului anterior) sau Dumnezeu însuşi; mai verosimilă este a doua
ipoteză. ♦ Sintagma „puterea din înălţimea cerului” poate fi interpretată în sensul de
„corpuri cereşti (lună, stele, soare etc.)”, c f l'arniee des corps cilesîes (TOB), sau în cel
de „îngeri”, c f Di Lei la p. 285. ♦ Pentru „pământ şi cenuşă”, v. 10,9. Ideea ar fi: dacă
aştrii (sau îngerii) se supun autorităţii divine, cu atât mai mult trebuie să o facă omul,
fiinţă slabă şi pieritoare.
18,1 Expresia „cel care trăieşte în veac” (gr. ό ζών ε ις τόν αιώ\ ϊ mai apare ca atribut
al divinităţii în Dan. 4 ,3 1; 6,27; 12,7.
18,2-3 Această glosă prezintă ecouri din diferite alte cărţi biblice, în special din IRg.
2,2; Is. 40,12; Lev. 10,10; Iez. 42,20.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 18 341
18,4-5 Similare cu cele formulate la început (1,3), întrebările retorice nu atestă scepti
cism filozofic, ci sentimentul mistic al uimirii faţă de grandoarea Creaţiei şi a măreţiei
divine, răspunsul implicit fiind invitaţia de a dobândi înţelepciunea.
18.6 Idee reformulată mai jos, 42,2!. ♦ Tradus de noi prin „a scruta”, gr. έξιχνιά σ α ι
(Bibi. 1688: „a iscodi”) desemnează acţiunea de intensă implicare în actul examinării
unui lucru, la origine referitor la vânătorul care cercetează urmele. ♦ Imagini similare în
Ps. 76,11-12.
18.7 Expresia hiperbolică a marii dificultăţi de înţelegere a „minunilor Domnului” a fost
deficitar percepută în tradiţia textuală românească. în special secvenţa ultimă όταν
παύσηται, τότε άπορη&ήσεται rămâne obscură în literalismul ei: „când va înceta,
atuncea să va lipsi” (Bibi. 1688), „când va înceta, atunci nu va fi” (Bibi. 1968). Confuzia
vine din selectarea inadecvată a sensului „a lipsi” al gr. άπορεύω, în locul sensului,
justificat de context, „a se afla în încurcătură”; cf. lorsqu ’il s ’arrete, sa perplexite
demeure (TOB), quand ii s 'arrete il est tout deconcerte (BJ), when he stops he is still
bewildered (AB). ♦ Despre caracterul limitat al cunoaşterii de către om a divinităţii, c f
Rom. 1,19 şi urm.
Λ ♦ J V
18.8 întrebarea retorică privitoare Ia insignifianţa fiinţei umane (gr. τι άνθρωπος) rea
pare în Iov 7,17 şi în Ps. 8,4. Această întrebare se încadrează într*o serie infinită din lite
ratura sapienţială universală. ♦ Prin „rost” am echivalat gr. χρήσις, c f „folosinţa” (Bibi.
1688). ♦ Secvenţa τί τό άγαθόν αυτού, και τί τό κακόν αύτού, litt. „ce e răul lui şi ce e
binele lui” (Bibi. 1688), mai poate fi interpretată şi, în sens activ, que signifie le bien et
le mal q u ’il fa it (TOB). Mai explicită în Iov 35,5 şi urm., ideea este că Dumnezeu nu
poate fi atins în nici un fel, în transcendenţa şi atotputernicia Sa, de răutatea sau de
bunătatea omului, care îi afectează doar pe ceilalţi oameni.
18.9 în Ps. 89,10-11, vârsta maximă a unui om este apreciată la 70-80 de ani.
342 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 18
17Iată, nu este oare mai presus o vorbă [bună] decât un dar bogat?
Bărbatul darnic le îmbină însă pe amândouă.
Nebunul nu face nici un dar, însă ocărăşte,
î 8
18.17 Avem aici una dintre cele mai rafinate observaţii de natură psihologică ale cărţii:
politeţea, generozitatea şi bunăvoinţa sunt atribute ale înţelepciunii, pe când grosolănia
caracterizează prostia. De altfel, la generozitatea necondiţionată ne îndeamnă Însuşi mo
delul divin (c f Iac. 1,5: „Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără mustrare”).
18.18 Am explicitat conţinutul frazei gr. μωρός άχαρίστοος όνειδ ιει, καί δόσις βασ-
κάνου έκτήκει οφθαλμούς, c f litt. „Nebunul cu nemulţămire va împuta, şi darea soarbe
ochii zavistnicului” (Bibi. 1688). ♦ „pârjoleşte privirile·”: gr. έκτήκει οφθαλμούς, litt.
„topeşte ochii”, în sensul că produce suferinţă şi lacrimi persoanei jignite.
18.19 Unii interpreţi (Box, Oesterly, p. 390; Duesberg, Fransen, p. 170) consideră că
semnificaţia originară a acestui verset este cea păstrată în Peshitta: „înainte de a pomi la
Λ
^3 A ·
18.23 A-L pune la încercare pe Domnul sau „a-L ispiti” (gr. π ειρ ά ζειv τον κύριον) în
seamnă a nu te ţine de promisiunea făcută. Această prescripţie se regăseşte în Deut.
6,16; Prov. 20,25; Mal. 1,14.
18.24 Gr. έκδίκησις, pe care l-am tradus aici prin „pedeapsă”, înseamnă mai des „răz
bunare” {cf. TOB: vengeance), cf. „izbândire” (Bibi. 1688). Despre semnificaţiile com
plexe ale pedepsei în teologia iudaică, v, supra, 3,28; 5,6; 7.17; 9,12; 14,16.
18.25 Foametea, sărăcia şi lipsa sunt forme ale pedepsei divine; în Deut. 8,10-20 şi
28,31-34 sunt descrise în detaliu asemenea plăgi.
18.26 Sugerarea fragilităţii condiţiei umane prin metafore ale vremii o regăsim în Iov
4,20 sau Ps. 89,5-6. De asemenea, în Lc. 12,16-21, lisus Hristos foloseşte metafore de
acelaşi tip în parabola bogatului îngrijorat de păstrarea recoltei.
18.27 „în zilele păcatelor” desemnează împrejurările în care înţeleptul este în primejdie
de a păcătui.
18.28 Prin „recunoaşte meritul” am transpus conţinutul gr. δώσει έξομολόγησιν, lin.
„va da mărturie/va aduce mulţumire/va aduce laudă” - cf. ,.va da mărturisire” (Bibi.
1688), il rend hommage (TOB), ilfa it son compliment (BJ).
18.29 Datoria înţeleptului de a-şi împărtăşi celorlalţi cunoştinţele (ceea ce face Sirah însuşi!)
este o idee reluată şi mai jos, 20,30-31. ♦ O sugerare similară a abundenţei prin imaginea
revărsării ploii (aici, gr. άνώμβρησαν, litt. „au plouat” - Bibi. 1688) o regăsim mai jos,
39,6; 50,27, ca şi în Prov. 18,4. ♦ Astfel de „proverbe potrivite” sunt chiar enunţurile
Siracidului. ♦ Fără inserţie semantică şi stilistică în context, interpolarea târzie reafirmă
obligaţia ataşamentului faţă de Dumnezeul unic şi a refuzului idolatriei; c f Better is the
confidence in the one Lord than clinging with a dead heart to a d ea d idol (AB).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 18-19 345
18.30 Primul stih, litt. „în urma poftelor tale să nu umbli” . ♦ Sinonime parţiale, gr.
επιθυμία şi ορεξις desemnează o pasiune inavuabilă, de natură senzuală; în Bibi. 1688
găsim, pentru amândouă, echivalarea prin „pofte”, dar majoritatea interpreţilor nuan
ţează prin sinonime: passions/desirs ((BJ), desirs/convoitises (TOB), lusts!desires (AB).
18.31 Secvenţa este relativ obscură în literalitatea ei: έά ν χορηγήσης τη ψυχή σου
ευδοκίαν επιθυμίας, ποιήσει σε έπίχαρμ α των εχθρών σου - „De vei da sufletului tău
bunâvrearea poftei, face-te-va bucurie vrăjmaşilor” (Bibi, 1688). ♦ Despre sensurile
speciale ale „sufletului”, v. 4,2; 5,6. ♦ Pentru „împlinire” (gr. ευδοκία), v. 1,27. ♦ Prin
„bucurie răutăcioasă” echivalăm cel mai bine conţinutul gr. έπίχαρμα; alte.aproximări:
in gaudium inimic is tuis (Vulg.), la risee de ies ennemis (TOB, BJ), the sport o f you r
enemies (AB).
18.32 Verset obscur: μή εύφραίνου έπί πολλή τρυφή, μή προσδεθής συμ βολή αύτης, cf.
litt. „Nu te veseli spre multa desfatăciune, nici să le legi cu împreunarea ei” (Bibi. 1688).
De aici diferenţe sensibile între interpreţi: Ne mets p a s ta jo ie dans une vie de plaisir, et
ne t'oblige p a s a en fa ire Ies frais (TOB); Ne te com plais pas dans une existence
volupteuse, ne t 'oblige p a s ă en fa ire Ies fra is (BJ). Orientându-se după fragmente ale
originalului ebraic, AB formulează: Have no jo y in the pleasures o f a moment which
bring on poverty redoubled. Ieronim pare să fi combinat conţinutul din ebraică cu cel
din LXX: Ne oblecteris in turbis nec in modicis\ adsidua enim est comm issio illorum
(Vulg.).
18.33 în Hebr. începutul frazei este formulat diferit: „Să nu fii lacom la mâncare sau
beţiv.” ♦ Pentru gr. συμ βολοκοπεω, echivalat aici prin „a face ospeţe”, vezi explicaţia
de mai sus. 9,9.
19,1 Secvenţa gr. εργάτης μέθυσος, pe care am echivalat-o ca atare prin „lucrătorul
beţiv”, reprezintă o lectură defectuoasă a Hebr., unde apare „cel care face acestea (de
mai sus)”, c f AB: whoever does so. ♦ Ideea că ospeţele prea frecvente aduc sărăcie este
exprimată şi în Prov. 21,17 şi 23,20-21.
346 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 19
19,2 Asocierea cu răul a vinului şi a femeii în general, dar mai ales a prostituatei, este
un topos veterotestamentar, cf. Prov. 20.1; 31,3-5 sau Os. 4,10-11. ♦ „obraznic” : gr.
τολμηρός înseamnă „îndrăzneţ”, de multe ori în sens rău - „sfruntat, neruşinat”. ♦ Hebr.
are: „Vinul şi femeile obrăznicesc inima; pofta nemăsurată duce la pierzare.”
1 9 3 Pentru sugerarea morţii prin imaginea sumbră a putregaiului şi a viermilor, c f şi
10,11. ♦ Gr. σήκη mai poate fi interpretat şi ca „larvă (care produce putrefacţia)”, de
unde opţiunile „molie” (Bibi. 1688, Anania), c f des larves (BJ), ♦ Am explicitat ultima
parte a versetului: και ψυχή τολμηρά έξαρθήσεται, litt. „sufletul îndrăzneţ să va
râdica” (Bibi. 1688); pentru sensurile speciale ale lui „suflet”, v. 4,2.
19.4 Pentru valorile semantice ale „inimii”, cf. 1,28; 3,26.29; 5,2. ♦ „greşeşte faţă de
sufletul său”, gr. εις ψυχήν αύτοΰ πλημμελήσει: i.e. „îşi face rău sieşi”, c f litt. „la
sufletul lui va greşi” (Bibi. 1688).
19.5 Din formularea primului stih în ediţia Rahlfs: ό ευφραινόμενος καρδίφ κατα-
γνω σθήσεται, lipseşte determinantul necesar al vb. ευφραίνω, „a se bucura”. Orien-
tându-se după Hebr. („cel care se bucură de rău va da de rău”), mulţi interpreţi adaugă
substantivul „răul”: p ren d p la isir au m al (TOB, BJ), „se desfată cu răul” (Anania).
19.6 Interpretarea noastră urmează îndeaproape ediţia Rahlfs: και ό μισών λαλιάν
έλαττονοΰται κακίςί, litt. „cel ce urăşte voroava împuţinează-se cu răutatea”. O altă
interpretare se bazează pe Peshitta şi; în parte, pe un ms. grec important: „Cel care
Λ /
repetă cuvintele şi-a pierdut mintea.” In ebraică cele două verbe sunt asemănătoare (S N \
„a urî” şi ŞNH, „a repeta”), cf. AB: He who repeats an evil report has no sense. ♦ Bâr-
firea aproapelui este privită ca un păcat major, de unde şi preţuirea maximă de care se
bucură, în ochii Siracidului, discreţia şi reţinerea, lăudate mai jos, 22,27 şi urm.
19.7 Datoria de a fi discret cu privire la secretele altuia pare să fi fost un principiu ferm
al moralei iudaice, reformulat, de exemplu, în Prov. 17,9 şi 25,9-10.
19.8 Obligaţia de a fi discret încetează în împrejurările în care eşti dator să spui ade
vărul, ca de exemplu în faţa unui judecător.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 19 347
deseori
şi nu te încrede în tot ce se spune.
16 Alunecăm uneori, dar nu cu bună ştiinţă.
Şi cine nu a păcătuit cu limba sa?
j 7 A
Intreabă cu de-amănuntul pe aproapele tău înainte de a-i ameninţa
- 1
aceia care fac cele ce Ii sunt pe plac vor culege roade din pomul
nemuririi.
2 0Orice înţelepciune e frică de Domnul
şi în orice înţelepciune se află înfăptuirea Legii şi recunoaşterea
atotputerniciei ei.
7 1
Slujitorul care spune stăpânului său: „Nu voi face ceea ce îţi place!”,
chiar dacă o face după aceea, îl mânie pe cel care-l hrăneşte.
2 2Ştiinţa răului însă nu este înţelepciune
şi în sfatul păcătoşilor nu se află chibzuinţă.
23 Este o iscusinţă care-i spurcăciune
şi cel lipsit de înţelepciune este un prost.
Mai bun este cel cu înţelegere puţină, dar cu frică [de Domnul]
decât cel plin de pricepere, dar care încalcă Legea.
Este o iscusinţă minuţioasă, dar totuşi nedreaptă
şi e câte unul care lucrează cu viclenie pentru a-şi pune în lumină
dreptatea,
dar înţelept este cel care judecă cu dreptate.
Este câte unul care umblă încovoiat de tristeţe,
2 6
19,29-30 Conţinutul pasajului contrazice doar în aparenţă vechiul adagiu potrivit căruia
„nu haina face pe om ”! într-adevăr, decenţa, discreţia şi bunul-simţ în aspectul exterior
îl caracterizează pe omul adevărat.
20,1 Primele versete reiau tema admonestării responsabile a aproapelui, detaliată şi mai
sus, 19,13 şi urm. ♦ Prin „mustrare care nu-i la timpul ei” redăm explicit conţinutul gr.
έλ εγ χ ο ς ός ούκ έστιν ώραΐος, cf. litt. „mustrare care nu iaste înfrumusăţată” (Bibi.
1688, modificat în „cuvioasă” la Micu şi Bibi. 1914); ωραίος înseamnă „care e produs
sau cules la timp, maturizat, copt (mai ales despre un fruct)”: „în floarea tinereţii (despre
o persoană)”; de aici, în general, „care este aşa cum se cuvine”, „frumos”. ♦ Pentru
„chibzuit”, v. supra, nota b la „Prologul al Il-lea”.
2 0 3 „{va scăpa) nepăgubit”; gr. άπό έλαττώσεως, litt. „(va fi oprit) de la scădere”.
20.4 Eunucul era dispreţuit în vechiul Israel. ♦ „cel care [vrea să] facă dreptate cu sila”:
traducând prin „cel ce face în viaţă judecăţi” autorii Bibi. 1688 au confundat în context
gr. βία., „forţă” (s.f.), cu gr. βίος, „viaţă”. Urmaşii au corectat eroarea redând gr. έ ν [iţi,
corect, prin „cu sila” (Micu, Bibi. 1914); altă soluţie la Radu-Gal.: „orbit de patimă”.
20.5 Prima parte a versetului pare un ecou din Prov. 17,28.
20.6 Aici şi în versetele următoare se exprimă ideea că tăcerea nu este în sine o virtute.
A vorbi la momentul potrivit, atunci când ai ceva de spus, este pentru un înţelept o
datorie.
350 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 20
20.7 Gr. λοπιστής desemnează o trăsătură umană negativă aproximată de noi prin ..lău
dăros”, iar de înaintaşii noştri prin „bălmăjitoriu” (Bibi. 1688), „cel spurcat’" (Micu),
„cel îngâmfai’' (Bibi. 1914). ♦ „lăudărosul şi prostul” : unii traducători (Vulg., TOB, BJ)
consideră că e vorba de două personaje, iar alţii (RSV), de unul şi acelaşi - „prostul
fudul”. Construcţia greacă ar sugera această a doua soluţie.
2 0 . 8 „cine-o face pe stăpânul” : redat literal prin „cel ce să volniceaşte” (Bibi. 1688), „cel
ce-şi ia şie puteare” (Micu) sau „cel ce-şi ia luiş putere” (Bibi. 1914), part. gr. ό
ένεξο υ σ ια ζό μ ενο ς desemnează persoana care vrea să-şi impună părerea cu forţa sau în
virtutea autorităţii sale (v. şi infra, 32,9).
20.9 Paragraful circumscris între vv. 9-17 conţine o suită de reflecţii, formulate ca
paradoxuri, privitoare la caracterul efemer al celor omeneşti şi la dificultatea de a
distinge între esenţa şi aparenţa lucrurilor. ♦ Prin „izbândă” echivalăm gr. εύοδία , c f
„sporiu” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914), „câştig” (Radu-Gal.).
20.11 Topos important al poeziei psaltice (c f Ps. 75, Ps. 113 etc.), ideea că Dumnezeu îi
prăbuşeşte pe cei trufaşi aflaţi în culmea gloriei şi îi înalţă pe cei umili apare şi în lRg.
2,4 şi urm., ca şi în Lc. 1,52 şi urm.
20.12 Pentru simbolistica cifrei şapte, cf. 7,3.
20.13 Prin „cel înţelept prin cuvinte” ne-am păstrat aproape de LXX: ό σοφός έ ν λόγοις,
cf. şi „cel înţelept la cuvânt” (Bibi. 1688), „întru cuvinte” (Micu), „în cuvinte” (Bibi. 1914,
Bibi. 1990). ♦ Prin „plecăciunile proştilor” am încercat să redăm mai exact sensul contextual
al gr. χάριτες... (μωρών), care poate însemna şi „gesturi de bunăvoinţă”, „daruri” - c f
„drăgălâşiile unui nerod” (Radu-Gal.) les amahiliies des sots (TOR), f o o ls ' blandishments
(AB), sintagmă transpusă de traducătorii mai vechi literal prin „harurile nebunilor”
(Bibi. 1688) sau „darurile celor nebuni” (Micu, Bibi. 1914. Bibi. 1936, Bibi. 1990).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 20 351
20.14 Stihul final ai versetului înseamnă litt. „căci ochii lui în schimbul unuia sunt
mulţi” - c f „pentru că ochii lui sînt pentru unul mulţi” (Bibi. 1688), „că ochii lui în loc
de unul sînt mulţi” (Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936, Bibi. 1990).
20.15 Pentru noţiunea de „a ocări, a reproşa; a ofensa” (gr. ονειδίζω ) recenzăm urmă
toarele opţiuni de traducere: „va ponoslui” (Bibi. 1688), „va imputa” (Micu, Bibi. 1914),
„scoate ochii” (Radu-Gal.) şi (reducţionist!) „va cere înapoi” (Bibi. 1936, Bibi. 1990).
Ideea este că omul necugetat îşi anulează generozitatea gestului de a dărui ceva, umi-
lindu-1 mereu pe cel dăruit prin clamarea generozităţii sale. ♦ „Crainicul” sau vestitorul
public era în lumea elenistică funcţionarul public însărcinat cu anunţarea, în piaţa publică,
a unor decizii sau informaţii oficiale; sinonime româneşti: „pristav” (Bibi. 1688, Bibi. 1914,
Bibi. 1936, Radu-Gal., Anania), „strigătoriu” (Micu), „ispravnic” (Bibi. 1990, inadecvat!).
20.16 Subtilă formulare a ideii că darul făcut cu reţinere şi în speranţa unei răsplăţi mul
tiplicate este nul. „Recunoştinţă” este sensul potrivit în context al gr. χάρις (cf. Radu-
-Gal., Bibi. 1990), şi nu „har” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936).
A
20.19 Cf. Bibi. 1688: „Omul fără har - basnu fără vreame; în gura celui neînvăţat să va
îndeşi”, reformutat la Micu şi Bibi. 1914: „Omul nemulţămitoriu easte poveaste fără de
vreame, pururea va fi în gura celor neînvăţaţi.” ♦ în versiunea siriacâ: „Precum coada
grasă de oaie mâncată fără sare, aşa este vorba nelalocul ei.”
20.20 Cf. 15,9; ideea că un lucru inteligent şi just (aici: παραβολή), dar rostit de un
nerod (aici: μωρός, litt. „prost, nebun”) la momentul nepotrivit este întotdeauna neavenit
reapare în Prov. 26,7-9.
20,21-23 V. şi supra, 4,21 ca şi infra, 41,16 şi urm. Sărăcia reduce riscul păcatului, dar
nu îl înlătură cu totul, căci, din exces de sfială, săracul nu îndrăzneşte să se opună unui
nebun trufaş sau să refuze un prieten, făcându-şi- 1 duşman în cele din urmă în măsura în
care nu reuşeşte să-şi ţină promisiunea Unii interpreţi văd aici o „referire la activitatea
acelor evrei care, pentru a obţine avantaje sociale şi economice, ajungeau să îşi compro
mită credinţa, iăsându-se eienizaţi” (AB, p. 302).
20,24-26 Minciuna ca atare şi omul mincinos erau intens detestate în cultura iudaică
tradiţională (cf. şi Ps. 5,5; Prov. 6,18-19, ca şi supra 7,13 şi infra 25,2). Minciuna era
privită cu oroare drept un „cusur greu” (gr. μ ώμος π ονερός, Bibi. 1688: „hulă rea”),
„necinstire” (gr. άτιμία, Bibi. 1688: „necinste” ) şi „ruşine” (gr. αισχύνη, Bibi. 1688:
„ruşine”).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 20-21 353
21.25 Verset dificil transmis diferit de manuscrise. Litt. „Buzele străinilor acestea vor
povesti”. Alte interpretări: „Buzele celor fără minte vorbesc mereu de alţii” (Biblia sino
dală); „Buzele palavragiilor repetă spusele altora” (BJ, TOB). ♦ Tipul palavragiului este
evocai şi supra, 8,3.
21.26 în savanta sa alcătuire retoric-simetrică preceptul exprimă ideea că omul prost sau
nebun (gr. μωρός) vorbeşte înainte de a reflecta, pe când înţeleptul (gr. σοφός) nu se
pronunţă decât după o matură reflecţie. ♦ Pentru „inimă” ca sediu al raţiunii, v. supra,
1,28 şi 3,29.
21.27 Cuvântul „Satana” apare aici în toate versiunile româneşti, începând de la Bibi.
Λ
1688, pentru a echivala gr. τον σατανάν din LXX, cf. diabolus din Vulg. In epoca
Siracidului Satana era deja privit ca întruchipare a răului (cf. Iov 1-2; IPar. 21,19), cum
va apărea în NT (Lc. 22,3; In. 13,27). înţelesul frazei ar fi aşadar următorul: „Omul care
păcătuieşte trebuie să îşi asume el însuşi responsabilitatea păcatului, şi nu să dea vina pe
Satana.” Corespondentul ebr. sătăn desemna la origine noţiunea de adversar; „vrăjmaş”.
21.28 Despre bârfltor (aici, denumit prin part. prez.: gr. ό ψυθιρίζων), v. supra,
5,14-6,1; v. şi infra, 28,13.
22,1-2 Gr. λίθος ήρδαλώμενος (litt. „piatră întinată” - Bibi. 1688, Micu) desemnează
ciobul sau piatra netedă întrebuinţată de multe popoare ale deşertului pentru unele
operaţii de igienă intimă; c f Iov 2,8. Dezgustul faţă de leneş (gr. ό οκνηρός) se exprimă
sugestiv şi prin a doua comparaţie, gr. βόλβιτον κοπριών, litt. „balega scârnelor” (Bibi
1688). Pentru dispreţul faţă de leneş, cf. şi Prov. 6,9; 10,4; 20,4 etc.
2 2 3 -6 Siracidul împărtăşea misoginismul larg răspândit în lumea antică. în Talmud
întâlnim recomandarea, în mod straniu concordantă cu un cunoscut dicton grecesc, prin
356 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 22
nu se va desface la cutremur;
tot aşa, inima întemeiată pe un gând bine chibzuit
nu îşi va pierde cumpătul la vreme [de încercate].
17 Inima sprij inită de o gândire înţelegătoare
este ca o podoabă de tencuială pe un perete neted.
1
22,14-15 Menţionarea plumbului, a nisipului, sării şi fierului creează imagini care sugerează
încă o dată cât de grea este pentru un înţelept povara reprezentată de un prost. V. şi
21,16. imagini asemănătoare întâlnim în Deut. 28,48; Iov 6,3; Prov. 27,2; Ier. 28.14.
22,16-18 Pentru „inimă” ca sediu al raţiunii, v. 1,28 şi 3,29. ♦ Seria de imagini menite să
sugereze soliditatea şi stabilitatea gândirii înţeleptului se referă la elemente concrete,
familiare cititorului contemporan. „îmbinarea de lemn” (gr. Ιμάντακης ξυλίνη, cf. litt.
„închietura de lemnu ” - Bibi. 1688, Micu) reprezintă infrastructura de lemn care con
solidează un zid de piatră sau de cărămidă, aşa cum se menţionează la construirea tem
plului (3Rg. 6,36; 7,12). ♦ „Podoaba de tencuială” (gr. κόσμος ψαμμωτός, litt. „podoabă
năsipoasă” - Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914) este stucatura ataşată pe pereţii interiori ai
construcţiilor monumentale. Ideea este că, precum fragilele basoreliefuri ornamentale
erau protejate de soliditatea zidurilor, la fel şi gândurile înţeleptului se sprijină pe forţa
raţiunii şi a voinţei exersate. ♦ „Parii înfipţi pe culmea unui deal” pot reprezenta fie o
palisadă protejând o cultură de viţă de vie, fie, mai degrabă, micii ţăruşi pe care şi astăzi
agricultorii din Ţara Sfântă îi înfig superficial în pământ pentru ca, odată doborâţi de
animale sălbatice, să atragă atenţia stăpânului. (După unele mss. este vorba de pietre
mici, cu aceeaşi funcţie, puse pe îngrăditura viei.) Interesant de semnalat că primii tra
ducători ai textului (Bibi. 1688) au ales pentru a echivala gr. χάρακες din LXX exact
echivalentul românesc (astăzi regional şi popular) al etimonului grecesc: „haraci”,
cuvânt înlocuit ulterior de Micu prin „pari” !
22,19-26 O suită de observaţii de mare rafinament şi veridicitate asupra tipurilor de
comportament care pot apărea într-o relaţie de prietenie. Conflictele armate (v. 21) sau
confruntările verbale dure (v. 2 2 ) între prieteni nu pot conduce la ruptură definitivă, în
358 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SÎRAH 22
aceste cazuri existând întotdeauna o „cale de întoarcere" (gr. επάνοδος, litt. „întoarcere”
~ Bibi. 1688, Micu) sau „[putinţă de] împăcare” (gr. διαλλαγή, litt. „împăcăciune” -
Bibi. 1688, Micu). în v. 22 sunt enumerate, prin opoziţie, patru dintre atitudinile
inacceptabile între prieteni; insulta (gr. όνειδισμός, litt. „ocară” - Bibi. 1688, Micu),
îngâmfarea (gr. ύπερηφανία - Bibi. 1688, Micu: „trufia”), deconspirarea unui secret (gr,
μυστηρίου οποκάλυψις - Bibi. 1688, Micu; „descoperirea tain ii”) şi loviturile lipsite de
loialitate (gr. πληγή δόλια - Bibi. 1688, Micu: „rană vicleană”). ♦ Indiscreţia era
detestată de înţelepţi, v. supra 8,17 şi infra 27,16; cf. de asemenea Prov, 11,13; 20,19;
Λ
25,9. ♦ Expresia πληγή δολία reapare mai jos, 27,25. ♦ In TOB se observă, pe bună
dreptate, că v. 24 întrerupe cumva firul discursului şi că locul său ar fi mai degrabă mai
sus, după V . 21. Putem vedea aici o asemănare cu proverbul românesc „unde nu faci foc
nu iese fum”: înjurăturile (gr. λοιδοριαι - Bibi. 1688, Micu: „sudălmile”) semnalizează
crime mai grave (gr. αίματα - Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914: „sângiuri”). ♦ Concepţia
Siracidului despre prietenie este una de tip contractual-pragmatic, pe principiul do ut
des. Suntem obligaţi să constatăm aici o deosebire radicală faţă de învăţătura creştină a
iubirii necondiţionate a aproapelui, expusă de Mântuitorul în Lc. 6,27-38.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 22-23 359
22,27 Formularea interogativă din LXX este aici (ca şi mai jos, 23,2-3) un ecou al
retoricii ebraice, unde adesea semnificaţia paratextuală a unei astfel de formulări era una
intens deziderativă.
23,1 Termenul „Părinte, Tată” este rar adresat lui Dumnezeu în textele mai vechi din
VT; în schimb este foarte frecvent în iudaismul rabinic. Pentru pasajul de faţă nu avem
originalul ebraic, ci doar o parafrază târzie în proză. Pornind de la aceasta precum şi de
la Hebr. 51,1.10, s-a presupus ca original aici „Dumnezeul tatălui meu” (cf. Ex. 15,2).
Se poate spune deci că invocaţia personală „Părintele/Tatăl meu” adresată lui Dumnezeu
este o premieră pentru VT, deschizând drumul uzanţei ulterioare atât iudaice, cât şi
creştine ( c f TOB, nota a d loc. şi supra, 4,10).
23,3 Bucuria vrăjmaşilor în clipa de restrişte a psalmistului este un topos al poeziei
psaltice (c f Ps. 12,5; 37,17 etc.).
23,4-6 „Privirea sfruntată” (gr. μετεωρισμός οφθαλμών, litt. „înălţarea ochilor” - Bibi.
1688, Micu, Bibi. 1914) înseamnă, în context, expresia facială care trădează luxurie,
adică „poftă” (gr. επιθυμία) şi „pornirea pântecelui” (gr. κοιλίας όρ εςις, litt. „a
pântecelui pohtă” - Bibi. 1688), ♦ Gr. συνουσιασμός, litt. „unire; împreunare”, a deve
nit eufemismul curent pentru desemnarea actului sexual: „împreunarea trupului” (Bibi.
1688, Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936, Radu-Gal., Bibi. 1990 etc.).
360 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 23
23,7 Expresia gr. π αιδεία στόματος, evidenţiată în unele mss. ale LXX ca subtitlu
{c f Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914: „învăţătura gurii”), reprezintă o trimitere generică
pentru conţinutul pericopelor 2 - 1 1 şi 12-15, unde se prezintă o tipologie a aberaţiilor şi
păcatelor de natură verbală. Totuşi, din cauza polisemiei termenului π α ιδεία , „învăţă
tură’’. „educaţie"’, „disciplinare”, „mustrare”, „pedeapsă (spre îndreptare)”, unii au înţe
les fie „învăţătura gurii [mele]”, fie „învăţătura despre vorbire”. ♦ „nu va fi prins”: se
poate înţelege şi „nu va fi aflat vinovat”.
23,8-9 Despre smintirea prin cuvinte, pe care o săvârşeşte păcătosul, cel care înjură
(„suduitorul”, Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914), trufaşul şi cel care rosteşte numele
Domnului în deşert, c f şi 20,18, ca şi Prov. 6,2.
23,10-11 Invocarea într-o formulă de jurământ a numelui Domnului, ba chiar şi simpla
lui rostire (în text: ονομασία, v. 9, sau simplu, fără determinant: όνομάζω ν, v. 10) erau
socotite păcate majore, c f Ex. 20,7; Lev. 19,12, Deut. 5,11. ♦ Despre tratamentul sclavi-
Λ
lor, c f 33,25 şi urm. ♦ In structura lui semantică, vb. πλημμελέω include conotaţia
„involuntar; fără intenţie”, c f Lev. 5,18; Ps. 118,67, fiind un sinonim mai „slab” al lui
αμαρτάνω, „a păcătui”. ♦ Despre gravitatea jurământului fals, cf. şi Prov. 19,5; 21,28;
25,18.
23,12 Trimitere la blasfemie, păcat capital pedepsit cu moartea; cf. Lev. 24,11 şi urm.;
3Rg. 21,10, dar şi Mt. 26,65; 10,33; păcatul este atât de grav, încât este numit eufemistic
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 23 361
prin λέξις, „fel de a vorbi”. ♦ „moştenirea lui Iacob”: expresia poate fi înţeleasă etnic
sau teritorial: poporul lui Israel în opoziţie cu păgânii, sau Ţara Sfântă.
23.13 Prin „grosolănii neruşinate” am făcut explicit sensul gr. άπαιδευσιαν άσυρή
(cf. „întru neînvăţătura cea neobicinuită” - Bibi. 1688); avem aici o trimitere generică
la diferite acte de indecenţă verbală sau comportamentală cum sunt cele menţionate la
Gal. 5,19,
23.14 A dori să nu te fi născut şi a blestema ziua în care te-ai născut sunt în VT unele
din cele mai puternice expresii ale disperării în faţa unor catastrofe morale, familiale sau
sociale; c f Iov 3,3; ier. 20,14.
23,16-18 Formula numerică este un topos formal întrebuinţai adesea în cărţile sapien
ţiale (v. şi mai jos. 25,1-2; 26.15; 50,25, dar şi Iov 5,19; 13,20, Prov. 6,16; 30,15 etc.),
de regulă pentru a scoate în relief unul dintre elementele unei serii, de regulă ultimul.
Cele trei păcate grave de natură sexuală avute aici în vedere, definite în chip eufemistic,
sunt: I ) dorinţa sexuală excesivă - „patimă fierbinte” ; 2 ) incestul - „omul desfrânat
în carnea trupului său”; 3) adulterul -- „omul care păcătuieşte împotriva patului său”,
cf. „omul care păşaşte den patul lui” - Bibi. 1688.
362 ÎNŢELEPCIUNEA LUI USUS SIRAH 23
23,19-20 Despre atotştiinţa divină, element central al teologiei iudaice primare, cf. şi Ps.
138,16 şi infra, 42,18.
23,21 Pentru adulter legile lui M oise prevedeau moartea prin lapidare ( c f Lev, 20,10;
Deut. 22,22); ulterior, cutuma primară va fi îmblânzită, moartea fiind substituită prin
flagelare în piaţa publică. Se pare că în vremea lui Sirah duritatea primară a cutumei
fusese deja abolită ( c f AB, TOB, nota a d loc.).
23,22-24 Femeia adulteră era mult mai sever pedepsită decât bărbatul. Se considera că
ea a păcătuit de trei ori: o dată faţă de Legea Domnului, a doua oară faţă de bărbatul ei şi
a treia oară faţă de copiii născuţi în păcat. Un exemplu de lapidare a femeii adultere - în
lez. 16,36 şi urm. In In. 8,5, iudeii invocă legea lui M oise pentru sancţionarea imediată a
femeii adultere; răspunsul dat de Mântuitorul este cunoscut de orice creştin.
23,25 Pentru imaginea rădăcinii ca sugestie a persistenţei şi solidarităţii comunitare, v.
supra, 1 ,2 0 .
ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 23-24 363
24.8 Pentru sintagma „Creatorul a toate” (gr. κτίστης απάντων), echivalările tradiţionale
româneşti sunt „Ziditoriul tuturor” (Bibi. 1688). „Făcătoriul tuturor” (Micu, Bibi. 1914,
Bibi. 1936) sau „Făcătorul-a-toate” (Radu-Gal., Anania). ♦ „să te sălăşluieşti” - vezi v. 4.
24.9 C f Gen. 1,1; In. 1,1.
24,10-11 Asocierea înţelepciunii cu funcţia sacerdotală este o idee pe care Siracidul o
formulează şi mai jo s (45,6-25; 50,1-21).
24.13 Munţii Hermonului se situează în partea de nord-est a Palestinei, în prelungirea
Munţilor Anti-Liban.
24.14 Toponimul En-Gadi (Radu-Gal.: „Enghedi”, Anania: „En-Gaddi”), în LXX, la
plural: έ ν Α ιγγαδοις, a fost interpretat de vechii traducători români ca un apelativ şi
tradus ca atare: „în ţărmuri” (Bibi. 1688, Bibi. 1688), „în ţermuri” (M icu), „la ţărmuri”
(Bibi. 1936); este vorba despre o cetate de pe ţărmul vestic al Mării Moarte, într-o oază
de la marginea deşertului Iudeii, reputată pentru abundenţa producţiei de curmale,
♦ „Palmierul” este desemnat în tradiţia românească de text prin „finic” (Bibi. 1688,
Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936, Radu-Gal., Anania). ♦ în LXX prin gr. ρόδον, „trandafir”,
se desemnează arbustul ornamental pe care astăzi îl denumim „oleandru” sau „leandru”
(Nerium oleander), care creştea din abundenţă în Ierihon. ♦ „Câmpia” este numele gene
ric al zonei dintre Munţii Iudeii şi mare.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 24 365
Preaînalt,
24,25-27 Phisonul (gr. Φισων), Gihonul (gr. Γηων), Tigru (gr. Τίγρις) şi Eufratul (gr.
Ευφράτης) sunt cele patm râuri principale care se desprind din fluviul Edenului (cf. Gen.
2,11-14). ♦ Expresii precum „în zilele secerişului” sau „în zilele culesului” fac parte din
repertoriul metaforic tradiţional sugerând opulenţa paradisiacâ. ♦ în v. 27 traducătorul
grec pare să fi confundat ebr. 'or, ..lumină”, cu ebr. y c 'or, „Nil”, in originalul ebraic
invocarea imaginii Nilului ca simbol al fertilităţii este mult mai firească: „Ea revarsă
învăţătura ca Nilul revărsat” (Radu-Gal., după Hebr.).
24.28 Construcţia simetrică din punct de vedere lexical-sintactic „cel dintâi... cel de la
sfârşit” (gr. ό πρώτος... ό έσχατος) imită ο turnură ebraică cu valoare intensificativă,
sugerând aici caracterul inepuizabil al înţelepciunii,
24.29 Pentru „genune”, v. şi supra, 16,18.
24,30-34 E posibil ca pasajul care începe aici cu formula „iar eu” (gr. κάγώ, ebr. wa ’ani)
Λ
25,7-11 Din nou un proverb numeric, de data aceasta pentru evidenţierea celor nouă „feri
ciri” (în fapt... opt: binecuvântarea de a avea copii, prăbuşirea duşmanilor, o soţie inteli
gentă, a nu greşi cu limba, a nu sluji unui stăpân nedemn, a găsi chibzuinţă şi a putea vorbi
despre ea, a găsi înţelepciunea). A zecea „fericire”, cea supremă, este „frica de Domnul”
(pentru care cf. 1,11). Pentru „fericirile” neotestamentare, cf. Mt. 5 ,3 -1 1 şi L9 . 6,20-22.
25,8 La sfârşitul versetului, Hebr. şi syr. au în plus: „cel care nu ară cu un bou şi cu un
măgar’ {c f Lev. 19,19; Deut. 22,10): este imaginea unei perechi nepotrivite.
25,15 „Nici un cap...” : traducătorul în greacă a confundat cele două sensuri ale ebr. rd 'ş,
„cap” şi „venin”, aşa că, literal, a ieşit, în Bibi. 1688: „nu iaste cap decât capul şarpelui”, for
mulă obscură clarificată cumva de Micu: „nu iaste cap mai veninat decât capul şarpelui”.
Λ
25,17 In Hebr.: „Femeia rea schimbă chipul bărbatului său şi-l face ca un urs.” ♦ „ca al
unui urs”, gr. ώς αρκος: litt. „ca un urs”; alte mss. ale LXX au aici gr. ώς σάκκον, de
unde: „ca un sac” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 25-26 369
25,18 „vecinilor” : gr. o i πλησίον, litt. „cei de aproape” (la propriu sau la figurat).
25.20 Dispreţul pentru palavragii este la Siracid o constantă, v, supra, 8,3; 9,18 şi 20,20.
25.21 în Hebr.: „Să nu cazi din pricina unei femei şi sâ nu pofteşti ceea ce are ea.”
25,24 „începutul păcatului” : gr. άρχή αμαρτίας; pentru sensul de „origine; principiu” al
gr. άρχή, c f 1,14. E vorba de păcatul originar (Gen. 3,6), care aduce moartea (Gen.
3,22). După Pavel (Rom. 5,12; ICor. 15,21-22), Adam este totuşi primul răspunzător.
25,26 „potrivit îndrumărilor tale”: litt. „după mâna ta”. ♦ Accentele net misogine din
acest pasaj, ca şi din altele, nu trebuie să ne mire. Oricât de tolerant şi de flexibil se
dovedeşte în alte privinţe autorul, atitudinea lui faţă de femei este cea comună, larg
răspândită In lumea veche nu doar la orientali, ci şi la greci şi romani. Ample referinţe în
această privinţă la Di Leila, pp. 90-92, cap. „Attitude Toward Women”. ♦ Deut. 24,1
prevede posibilitatea repudierii femeii, deşi Gen. 2,24 afirmă că, prin unirea conjugală,
amândoi devin „un trup” - cf. şi Mt. 19,3-9 şi par.
370 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SfRAH 26
26,2 Pentru înţelesurile expresiei „femeie bărbătoasă” (gr. γυνή ανδρεία) vezi explica
ţiile de la Prov. 31,10, oferite de C. Bădiliţă în voi. 4, tomul I. Expresia apare încă o dată
mai jos, 28,15. Interesant de constatat că înaintaşii noştri cei mai vechi (Bibi. 1688,
Micu, Bibi. 1819) au forjat, pentru ambele locuri, sintagma literală „muiarea bărbată”,
înlocuită ulterior prin „muierea (sau „femeia”) vrednică” (Bibi. 1914, Bibi. 1936, Radu-
-Gal., Bibi. 1990, Anania).
26,5 Pentru toposul numeric, v. 23,16.
26,7 Pentru a echivala gr. σκόρπιος din LXX, absolut toţi înaintaşii noştri, de la Bibi.
1688, trecând prin Micu şi Radu-Gal. şi până la Anania, întrebuinţează tradiţionalul
„scorpie”, atestat încă din cele mai vechi texte româneşti din secolul al XVI-lea, ca îm
prumut din slavon. CKopnms. Dacă în secolele anterioare subst. „scorpie” putea fi înţeles ca
denumire generică pentru orice arahntde veninoase, astăzi sensurile secundare ale acestui
vechi cuvânt sunt atât de pregnante, încât preferăm în context echivalentul mai recent
„scorpion” (împrumut după fr. scorpion, după cum indică atestările din DLR., s.u.).
26,9 „privirile ridicate” : în societăţile tradiţionale din Orient, femeia cinstită umblă cu
ochii în jos. ♦ „după pleoape”: fie că sunt fardate (cf. Ier. 4,30; lez. 23,40), sau fiindcă
din ele aruncă ocheade (cf. Prov. 6,25).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 26 371
Şi astfel urmaşii care vin după tine vor fi mândri să-şi arate nobleţea
neamului lor.
22
Femeia plătită nu preţuieşte mai mult decât un scuipat,
dar femeia măritată e socotită ca un turn [aducător] de moarte pentru
cei care o ating.
26.12 Pentru desemnarea metaforică a adulterului ca apă băută pe furiş, cf. Prov. 9,17.
26.13 Formularea stihului al doilea din acest verset reproduce o turnură ebraică (τάόστά
αύτού π ιά νει ή επιστήμη αύτής, c f litt. „oasele lui va îngrăşa ştiinţa ei” - Bibi. 1688),
al cărei înţeles real l-am formulat explicit.
26.17 Aluzie la sfeşnicul din Templu, cf. Ex. 25,31-39; 1 Mac. 4,49-50.
26.18 Verset obscur în LXX, c f Bibi. 1688, nemodificat de Micu şi Bibi. 1914: „Stâlpi de
aur preste temeiu de argint, şi picioarele frumoase preste pieptul celui bine-întărit.” Lec-
ţiunea preferată de Rahlfs este στέρνοις ευσταθούς, „pieptul celui bine întărit”; Sinaiticus
şi alte manuscrise auπτεpvoίς εύσταθμοις, lecţiune pe care am echivalat-o aici.
26,19-27 Lunga glosă mai târzie, interpolată în unele mss. ale LXX, este redată de noi în
italice, ca şi restul gloselor similare, date de Rahlfs în aparatul critic iar de Ziegler în
text, cu litere mai mici.
372 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 26-27
73
Femeia lipsită de evlavie va f i dată ca parte unui nelegiuit,
iar cea evlavioasă va f i data celui care se teme de Domnul.
24
Femeia neruşinată îşi duce viaţa în necinste,
dar fata cuviincioasă se arată cuminte şi în faţa soţului ei.
2 5 w
26,29 Deja la 11,10, Siracidul atrăgea atenţia asupra primejdiilor implicate de orice acti
vitate lucrativă.
27,1 ,,Α-ţi întoarce privirea’*, construcţie absolută în ebraică, semnifică a deveni opac la
valorile morale (aici, compasiunea faţă de cei săraci, simţul decen, ' şi al modestiei etc.).
2 7 3 Despre „frica de Domnul” ca principiu suprem al moralei Siracidului, cf. 1,11.
27,4 Am redat aici prin „cugetare” gr. λογισμός, cf. „gândul” (Bibi. 1688, Bibi. 1914),
„cugetul” (Micu).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 27 373
28,6 Evocarea lucrurilor de pe urmă ale vieţii omului (gr. τά έσχατα) ca îndemn la
moderaţie apare şi în alte locuri, de ex. supra. 7,36.
28,10 O imagine similară avem supra, 8,3.
28,13 Omul bârfitor şi calomniator este desemnat în pasajele de aici printr-o serie de
unităţi lexicale şi expresii sinonime. Prin „bârfitor” am echivalat în context gr. ψίθυρος,
litt. „şoptitoriu” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914). ♦ Prin „prefăcut”, aici. ca şi supra, 1,28.
am redat explicit conţinutul unei expresii idiomatice ebraice, formulată literal în LXX
prin adj. gr. δίγλω σσος, c f „cel îndoit la limbă” (Bibi. 1688), „cel cu două limbi” (Micu,
Bibi. 1914). C f şi supra, 5,14-6,1 şi 22,28.
376 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 28
28,14-15 Am decis să denumim exp licit prin subst. „defăimătorul'’, ceea ce în LXX se
desemnează printr-o metaforă cu rădăcini în limba ebraică, obscură pentru cititorul de
azi: γλώ σσα τρίτη, redată literal de cei mai vechi dintre înaintaşii noştri: „limba a treia”
(Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1819, Şaguna, Pilotei, Bibi. 1914). O primă încercare de clarifi
care avem în Bibi. 1936 (urmată de Radu-Gal. şi Bibi. 1990): „limba clevetitoare”. Anania
forjează expresia: „bârfa unui al treilea”, probabil inspirat de TOB: Ies racontards du ri
A
tiers. In literatura ebraică posterioară „a treia limbă” desemna în mod expres pe calom
niator. O explicaţie a înţelesului expresiei o găsim la Box, Oesterly, p. 409: „Limba a
treia ucide trei persoane, adică pe cel care calomniază, pe cel calomniat şi pe cel care
crede calomnia.” ♦ Pentru „femeia bărbătoasă”, v. 26,2.
28,16 „vieţui”: litt. „aşeza cortul”, „sălăşlui”.
28,23 Pantera sau leopardul (Fetiş p a r dus), gr. πάρδαλις, este desemnată de toţi înain
taşii noştri (cu excepţia lui Anania) prin tradiţionalul „pardos”, un împrumut vechi din
slavonă: RâpAte*, probabil şi prin influenţa neogr. πάρδος.
ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI HSUS SIR A H 28-29
f
377
29,9-13 Binefacerea, milostenia, este arătată drept cea mai sigură comoară pentru viitor.
A
învăţătura aceasta se va dezvolta atât în Talmud, cât şi în creştinism (Mt. 6,19-20; Iac. 5,3).
29,14 Pentru „chezaş”, v. 8,13.
29,21 „Cele dintâi”: gr. άρχή - v. supra, 1,14. ♦ „Intimitatea” aici este un eufemism, în
LXX άσχημοσύνη, litt. „ruşinea”, cf. Bibi. 1688: „grozăvia”, Micu: „urâciunea”, Radu-
-Gal.: „goliciunea”.
29,23 „pentru că eşti străin” : gr. παροικίας, litt. „pribegiei” - este lecţiunea preferată de
Rahlfs, pe baza Vulg. Mss. greceşti au οικίας, „casei”. ♦ îndemn de a rămâne în
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 29-30 379
condiţia în care te afli; unii văd şi o aluzie dezaprobatoare la aceia care se expatriau prea
uşor de dragul câştigului şi ajungeau apoi să trăiască pe seama coreligionarilor (cf. TOB
nota a d loc.).
29.27 Primul stih, litt. „ieşi, străinule, de la faţa slavei” - semitism.
29.28 A l doilea stih, litt. „reproşul casei şi ocara creditorului”.
30,1 Mss. greceşti pun aici titlul „Despre copii”.
30,4 Curentă în literatura sapienţială antică deopotrivă în Orient ca şi în lumea greco-
-latină, ideea că părinţii supravieţuiesc în fiinţa copiilor lor binecrescuţi trebuie înţeleasă
în contextul în care credinţa în nemurirea sufletului individual încă nu se impusese.
30,7 „să-i oblojească”: se poate înţelege şi „să-şi oblojească”; „rănile” pot fi dobândite
de fiu în urma unei vieţi agitate, ori de tată, din partea unui fiu rău.
380 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 30
30,11 Cu stihul al doilea începe ms. B 7 unul din marile mss. ebraice, care e aproape
complet până la sfârşit.
30.13 Hebr. are: „Mustră-ţi fiul şi pune-i un jug mai greu, ca nu cumva, din neghiobie,
să se ridice împotriva ta.”
30.14 Aici unele mss. greceşti pun titlul „Despre sănătate”; alte mss. au la 30,16 titlul
„Despre mâncăruri”.
30.18 Despre semnificaţia ritualică a „prinoaselor de hrană” (gr. θέματα βρωμάτων, litt.
„puneri de bucate” - Bibi. 1688), v. supra, 7,33. ♦ Al doilea stih în Hebr.: „ca o ofrandă
pusă în faţa unui idol.”
30.19 Despre reducerea idolilor la materia din care sunt tăcuţi pentru a le dovedi
inexistenţa, cf. Deut. 4,28; Ps. 113,12; Is. 44,9; Ier. 10,5 etc. ♦ „prigonit de Domnul”:
prin analogie cu v. 14, ar fi vorba aici de omul bolnav. ♦ A l treilea stih în Hebr.: „Aşa
este cel care are avere şi nu se poate folosi de ea.”
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SfRAH 30-31 381
30,20 Hebr. şi multe mss. greceşti adaugă: „Aşa şi cel care vrea să facă dreptate cu sila.”
30,21-25 Interesante recomandări cu privire la buna dispoziţie, care trebuie să-l carac
terizeze pe omul încrezător în Dumnezeu. Această stare e de folos şi pentru menţinerea
sănătăţii.
30.23 „înveseleşte” : litt. „amăgeşte”, „distrează”.
30.24 După acest verset, toate mss. greceşti au pasajul 33,16-36,10. însă ordinea din ori
ginal, respectată de editorii moderni (printre care şi Rahlfs), a fost păstrată de versiunea
siriacă şi de cea latină şi confirmată ulterior de Hebr. D e asemenea, există diferenţe şi în
numerotarea versetelor.
30.25 Text dificil. în Hebr.: „Somnul inimii mulţumite îi ţine loc şi de mâncăruri gustoase.”
382 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 31
31.6 „şi-au găsit pierzania”: litt. „şi pierzania lor a apărut în faţa lor”. ♦ Al doilea stih, în
Hebr.: „şi cei care şi-au pus încrederea în perle”. Adaosul care urmează - „Ei nu au putut
să scape de nenorocire, nici să se izbăvească în ziua mâniei” - pare a fi o glosă de scrib.
31.7 „Capcană” : litt. „lemn de lovire”.
31.8 „aur” : Hebr. are mammon, cuvânt de origine aramaică însemnând „bogăţie”,
frecvent în scrierile rabinice; cf. şi Mt. 6,24; Lc. 16,9.11,
31.11 „milosteniile” : Hebr. are „laudele”. E vorba, probabil, de obiceiul de a proclama
în sinagogă numele binefăcătorilor comunităţii.
31.12 Aici mss. Hebr. au titlul „învăţătură despre mâncare şi vin”.
31.13 „de pe fiece faţă”: Hebr. are „cu orice prilej”.
31.14 „spre tot ce vezi” : Hebr. şi unele mss. greceşti au „încotro priveşte el [i.e. gazda]”.
31.15 Al doilea stih, în Hebr.: „la tot ce ţi-e nesuferit, cugetă” - cf. Tob. 4,15.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 31
31,20 „şi se simte bine” : litt. „şi sufletul lui este cu el”.
31,23-24 „pâinea”: semitism, termen generic pentru „mâncare”.
31,25 Despre nocivitatea băuturii, cf. şi supra, 19, 1- 2; c f şi Prov. 20, 1; 21, 1? etc.
31,27 „a fost creat”: Hebr. are „a fost creat de la început”.
384 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 31-32
30
Beţia sporeşte furia omului fără minte, spre paguba lui;
îi micşorează puterile şi pricinuieşte lovituri.
31
La un ospăţ cu vin să nu-1 cerţi pe aproapele tău
şi să nu dispreţuieşti în veselia lui.
-1
31,30 Primul stih, In Hebr.: „Vinul prea din belşug e capcană pentru omul neghiob.”
32.1 Câteva mss. greceşti au aici titlul „Despre cei ce prezidează”. Obiceiul grecesc şi
roman de a da ospeţe mari la care era ales un „preşedinte” se extinsese şi la iudeii bogaţi
(2Mae. 2,27; In. 2,8). Rabinii vor fi împotriva acestor obiceiuri; Siracidul se mulţumeşte
să recomande o atitudine cuviincioasă.
32.2 Despre cununi la ospeţe, c f înţ. 2,8; Is. 28,1-4.
32.3 Despre înţelepciunea bătrânilor, cf. şi supra, 6,34.
32,7 Al doilea stih se mai poate înţelege: „dar numai de două ori, dacă ai fost rugat.”
32,9 în Hebr.: „în mijlocul bătrânilor nu te scula [să vorbeşti] şi cu cei mari nu sporovăi
prea mult.”
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 32-33 385
iar cei care-L caută încă din zori îi vor găsi bunăvoinţa.
15Cel care cercetează Legea va fi îndesUilat de ea,
dar cel făţarnic va afla în ea prilej de poticnire.
16Cei care se tem de Domnul vor afla judecată dreaptă
şi faptele lor drepte vor străluci ca lumina.
17Omul păcătos leapădă mustrarea
şi va găsi [mereu] motiv [să se poarte] după plac.
I^
Bărbatul cugetat nu va ocoli gândirea [temeinică],
cel străin şi trufaş nu se va teme de nimic.
19Să nu faci nimic fară să te gândeşti bine,
şi atunci când faptuieşti, nu te răzgândi.
20Să nu mergi pe un drum presărat cu piedici,
ca să nu te poticneşti de pietre.
Λ |
32,14 „bunăvoinţa”: Hebr, are „un răspuns”. ♦ „îl caută pe (Domnul)” : expresie a con
vertirii la Am. 5,5-6.8 etc.
32,18 „nu va ocoli gândirea [temeinică]” : în context se poate înţelege şi „nu va trece cu
vederea sfatul [cuiva]”. ♦ în Hebr.: „înţeleptul nu ascunde înţelepciunea; cel trufaş şi cel
nelegiuit nu păzesc Legea.”
32,23 „fii credincios ţie însuţi”: litt. „ai încredere în sufletul tău”. în Hebr. „ai grijă de
tine însuţi”.
386 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 33
2
Bărbatul înţelept nu va prinde ură faţă de Lege,
dar făţarnicul faţă de Lege este asemenea unei bărci pe furtună.
^ Λ
' Omul înţelegător va avea încredere în Lege,
şi Legea va fi pentru el tot atât de vrednică de crezare ca un oracol.
4 Pregăteşte-ţi cuvântarea şi astfel vei fi ascultat,
adună-ţi învăţătura, cunoştinţele şi [apoi] dă răspuns.
5 Roată de car este simţirea nebunului,
iar gândirea lui, osie care se învârte.
6 Cal nărăvaş este prietenul zeflemitor:
el nechează sub oricine îl încalecă.
7 De ce o zi este mai presus decât alta,
de vreme ce toate zilele anului [îşi primesc] lumina de la soare?
8 în ştiinţa Domnului au fost ele deosebite,
El a orânduit răstimpuri şi sărbători.
9 Pe unele le-a înălţat şi le-a sfinţit,
pe altele le-a aşezat în rândul zilelor [obişnuite],
10 Toţi oamenii [vin] din ţărână
şi din pământ a fost creat Adam.
11 Λ
In mulţimea ştiinţei [Sale], Domnul i-a deosebit
şi le-a orânduit căi diferite.
12 Pe unii i-a binecuvântat şi i-a înălţat,
pe alţii i-a sfinţit şi i-a ţinut aproape de Sine.
Pe alţii i-a blestemat şi î-a umilit
şi i-a răsturnat din starea lor.
13 Precum lutul în mâna olarului -
Λ
33.3 „va avea încredere în Lege”: Hebr. are „înţelege cuvântul lui Y H W H ♦ „ca un ora
col”: gr. ερώτημα δήλων; δήλοι (litt. „lucruri limpezi, clare”) traduce de obicei ebr. ’urim
(instrument arhaic de divinaţie) interpretat ca derivând de la 'WR, „a lumina”. Deci,
sensul literal al expresiei ar fi „întrebarea instrumentelor divinatorii” (cf. şi lRg. 28,6).
33.4 „dă răspuns” : Hebr, are „făptuieşte”
33.5 „simţirea”: litt. „măruntaiele”, considerate sediul afectivităţii.
33.11 „ştiinţei” : Hebr. are „înţelepciunii”.
33.12 „pe alţii i-a sfinţit şi i-a ţinut aproape de Sine”: e vorba de cei rânduiţi pentru cult.
33.13 Comparaţia apare de multe ori în Biblie (c f, de ex., Is. 29,16; 45,9; 34,7; Ier.
Λ
18,1-6; 19,1-13; înţ. 12,12; Rom. 9,12-24), exprimând libertatea supremă a lucrării lui
Dumnezeu. ♦ Pentru stihul al doilea, aceasta este lecţiunea preferată de Rahlfs. Un ms.
grec precum şi Hebr. au: „care îl plăsmuieşte după plac.”
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SÎRAH 33 387
meteahnă,
şi darurile celor fără de lege nu sunt [primite] cu bunăvoinţă.
19Cel Preaînalt nu priveşte cu bunăvoinţă la prinoasele nelegiuiţilor
şi nu după mulţimea animalelor jertfite iartă El păcatele.
20Cum ai înjunghia un fiu în faţa tatălui său,
aşa e cel care'aduce jertfa din banii săracilor.
21Pâinea celor nevoiaşi este viaţa săracilor
şi cine le-o răpeşte este om [vărsător] de sânge.
34,18 Sirah acordă un loc important cultului şi preoţiei, dar, pe linia profeţilor, insistă
asupra dispoziţiilor spirituale: respectarea Legii şi mai ales săvârşirea faptelor bune.
390 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 34-35
2 2 *
Ucigaş al aproapelui este cel care îi ia mijloacele de trai
şi vărsător de sânge-i cel care-i lipseşte de simbrie pe lucrător.
23 Când unul clădeşte, iar altul dărâmă,
ce alt folos [au avut] în afară de osteneli?
Când unul se roagă, iar altul blestemă,
al cui glas îl va asculta Stăpânul?
25 Celui care se scaldă după mort şi iarăşi îl atinge,
la ce i-a folosit îmbăierea?
26
Aşa şi omul care posteşte pentru păcatele sale
şi iarăşi se întoarce şi face la fe!.
Rugăciunea lui cine o va asculta?
Şi la ce i-a folosit dacă s-a smerit?
1 Λ
36 Indură-te de noi, Stăpâne, Dumnezeule a toate, şi priveşte [spre noi]
şi trimite frica de Tine peste toate neamurile!
2 * #
" Ridică-Ţi mâna împotriva neamurilor străine,
ca ele să vadă stăpânirea Ta,
3 După cum înaintea lor Te-ai arătat sfânt întru noi,
tot aşa înaintea noastră preamăreşte-Te întru ele:
4 ca ele să Te cunoască, precum am cunoscut şi noi,
că nu este Dumnezeu afară de Tine, Doamne.
5 Reînnoieşte semnele şi fa noi minuni,
preamăreşte-Ţi mâna şi braţul Tău ce! drept!
6 Deşteaptă-Ţi mânia şi revarsă-Ţi urgia,
răpune-l pe potrivnic şi nimiceşte pe duşman!
-1
36.13 „poporul” : gr. λαόν. Hebr. are „Templul”; de aceea unii au emendat gr. în ναόν.
36.14 „cele pe care le-ai creat la început”: în iudaismul rabinic Israel este una din cele
şase creaturi anterioare lumii (comentariu ta Gen. 1,1 în Gen. Rabbah 1,4 - c f TOB,
nota a d loc.).
36,20 Autorul nu îndeamnă la răzbunare, ci se mulţumeşte să constate ceea ce se petrece
adeseori.
36.24 „îşi pune temelie” : gr. ένά ρ χετα ι - pentru sensurile lui άρχή vezi nota la 1,14.
36.25 C f Gen. 4,12.
394 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 36-37
Λ
37,4 In Hebr.: „Rău prieten este acela care se dă pe lângă ospăţ, dar la vreme de restrişte
stă deoparte.”
37,6 Al doilea stih, in Hebr.: „Să nu-l părăseşti când e vremea de luat pradă.”
37,8 Despre sfetnicii răuvoitori, v. şi supra, 8,15.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 37
1
37,28 Idee reluată de ICor. 6,12 şi 10,23, dar într-un context diferit.
Λ
38,2 Al doilea stih este neclar. In Hebr., stihul se referă la daruri oferite de un rege
pământesc, versetul fiind: „De la Dumnezeu îşi primeşte medicul priceperea şi de ia rege
primeşte daruri.” în LXX, textul e mai puţin precis: se poate înţelege că „regele” ar
putea fi Dumnezeu, care oferă darul vindecării medicului sau pacientului.
38.4 „leacuri”: e vorba de plantele medicinale.
38.5 C f Ex. 15,23-25.
38.7 „El vindecă”: Hebr. are „medicul alină...”.
38.8 „pacea”: gr. ειρήνη traduce ebr. şaldm, care înseamnă „pace”, dar şi „stare de
bine”, „sănătate”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 38 397
38,21 Primul stih, în Hebr.: „Nu te mai gândi la el, căci pentru el nu mai e nădejde”
{c f 2Rg. 12,22-23: atitudinea lui David când i-a murit fiul născut din adulter).
38,25 Paragraful începând cu acest verset conţine o aparentă contradicţie cu secvenţa din
7,15, unde munca fizică grea este preţuită. Minuţioasa enumerare a celor mai importante
meşteşuguri antice reprezintă în sine un semn de preţuire. Totuşi, ca membru al clasei
instruite a scribilor, Siracidul trasează inevitabila graniţă dintre muncile manuale, oricât
de indispensabile ar fi acestea cetăţii, şi preocupările intelectuale ale cărturarului, înţe
leptului sau judecătorului.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 38-39 399
38,31 „este priceput” : gr. σοφίζεται. Iniţial, σοφία desemna „priceperea, deprinderea
practică”, apoi „priceperea de a-ţi orândui bine viaţa” şi abia mai târziu (de la Aristotel)
capătă sensul specific filozofic. O evoluţie similară are şi ebr. hoktfm âh, cu diferenţa că
în forma ei supremă ea este un atribut divin pe care Dumnezeu îl împărtăşeşte omului
care vrea să-l primească.
39.1 „Legea... înţelepciunea... prorociile” : poate fi aici o aluzie la cele trei tipuri de cărţi
ale Scripturii ( c f Prolog 1.8-10.24-25 şi Introducerea § 6 ).
39.2 Despre toposul „tainelor” înţelepciunii, cf. 4,18.
400 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 39
39.5 „Cei Preaînalt”: gr. ό ϋψιστος traduce aici ebr. ‘Elyδη. nume arhaic care apare numai
Λ
39.15 Primul stih se poate înţelege şi: „Daţi preamărire numelui Său.”
39.16 C f Gen. 1,10.25.31. Unii însă echivalează primul stih astfel: „Cât de frumoase
sunt lucrările Domnului!” ♦ Ultimele două stihuri sunt doar în LXX şi par a fi un dublet
al v. 2 1 .
39,23 „a preschimbat apele în saramură” : posibilă aluzie la distrugerea Sodomei şi
Gomorei (cf. Gen. 19,24 şi urm.; Sir. 16,8).
402 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 39-40
17
Mărinimia este rai de binecuvântări
şi milostenia dăinuie în veac.
18 * ♦ «
Viaţa celui de sine stătător şi a celui muncitor e plăcută,
dar mai fericit decât amândoi este cel care găseşte o comoară.
Fiii şi întemeierea unei cetăţi statornicesc un nume,
19
40.18 Primul stih în Hebr., ms. B: „Viaţa cu vin şi băuturi tari este plăcută’7, iar în ms. de
la Masada: „Viaţa în belşug şi câştig este plăcută.”
40.19 După primul stih, Hebr. şi syr. au: „dar mai de preţ decât acestea două este
descoperirea înţelepciunii.”
40.20 „iubirea de înţelepciune” : Hebr. are doar „iubirea”.
40.21 „limba dulce” : Hebr. are „limba sinceră”.
40.25 „îţi vor da siguranţă”: litt. „îţi vor întări piciorul”.
40.26 „[îţi] vor da curaj” : litt. „vor înălţa inima”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 40-41 405
41,1 „sâ primească hrana” : gr. τροφή, „hrană”, este lecţiunea adoptată de Rahlfs. Unii
traducători corectează în τρυφή, „plăcere”, după ebraică şi siriacă.
41.5 Despre raporturile dintre tată şi fii, c f şi supra, 16,1-5.
41.6 Primul stih în Hebr. (ms. Masada): „Din pricina fiului celui nelegiuit va fi nimicit
regatul.”
41,10 „din pământ... în pământ... blestem... pieire” ; Hebr. are: „din nimic... în nimic,.,
nimic... nimic.”
406 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 41
fs
41,11 In Hebr.: „Trupul omului este deşertăciune, dar o faimă de bunătate nu va dispărea.”
41,20 Primul stih In Hebr. (ms. Masada): „Să calci un legământ sau o învoială.” ♦ Al
doilea stih este la fel de neclar şi în Hebr., şi în LXX.
41,22 „unei rude” : ar putea însemna, în sens larg, „unui compatriot, coreligionar”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 41-42 407
42,1-8 Sirah declară ca fiind îngăduite anumite lucruri în privinţa cărora existau preju
decăţi.
42,4 îndatorirea negustorului de a-şi curăţa des greutăţile şi talgerele cântarului este
strict reglementată de rabini în Mişna.
42,9-14 Despre povara pe care o reprezintă o fiică pentru părintele ei, v. şi supra, 22,3-6.
42,9 „pricină ascunsă de neodihnă” : Hebr. are „comoară înşelătoare”.
408 Î n ţ e l e p c i u n e a lu i iisu s s i r a h 42
42,11 „celor mulţi'1: gr. πολλών, litt. „multora” - probabil corupere din πυλών, „de la porţi”.
Hebr. are „adunarea de ia poartă”, i.e. de la tribunal, judecăţile se ţineau la porţile cetăţii.
42,12-14 Hebr. se referă tot la fata care trebuie bine păzită: „Nici unui bărbat să nu-şi
arate frumuseţea şi în casa femeilor să nu stea de vorbă.”
42.14 Apare numai în Sinaiticus şi în siriacâ, dar celelalte mss. greceşti îl omit (cf. BJ).
♦ Contextul arată că nu este vorba de o judecată absolută a autorului asupra femeilor, ci
doar de primejdia pe care o poate constitui compania unor femei măritate.
42.15 „Prin cuvintele”: în Hebr. este singularul; despre creaţia prin cuvânt, c f , de ex.,
Λ
Gen. 1,3; Ps. 32,6; înţ. 9,1. ♦ „voinţei”: gr. ευδοκ ία , „bunăvoire”, „bună plăcere” -
corectură sprijinită de ebr. şi siriacă; mss. gr. care adaugă acest stih au εύ λ ο γία , „bine
cuvântare” ( c f TOB, nota ad loc.).
42.17 „Sfinţii” sunt îngerii care trăiesc în prezenţa lui Dumnezeu. ♦ „slava Lui” : în gr. se
poate înţelege că este vorba de slava universului, datorată minunăţiilor create de
Dumnezeu; în Hebr. este însă clar „în faţa slavei Lui [i.e. a lui Dumnezeu]”.
42.18 Despre atotştiinţa divină, v. supra, 23,19-20. ♦ Pentru „subtilităţi”, „stratageme”
(gr. τά πανουργεύμστα), v. supra, 1,6. Hebr. are „taine”. ♦ „semnele timpului” : Hebr.
are „ceea ce trebuie să se întâmple până în veac”. După Gen. 1,14, aştrii au tbst creaţi ca
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 42-43 409
să marcheze timpurile. Unii considerau şi că aştrii domină viitorul; Sirah afirmă însă că
Dumnezeu este stăpânul viitorului.
42.20 C /P s . 138,1-4.
42.21 V. şi supra, 18,6. ♦ „El este’': Hebr. are „El este acelaşi”.
42.22 Al doilea stih este dificil: litt. „şi ca a unei scântei este vederea”.
42.23 „şi toate ţi] se supun”: Hebr. are „şi totul este păzit”,
42.24 „nedeplin”: Hebr. are „nefolositor”.
42.25 „slava Lui” : Hebr. are „slava lor” .
43,4 Al treilea stih, în Hebr.: „O limbă a astrului mistuie [pământul] locuit.”
410 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 43
43,5 In Hebr.: „Dumnezeu a făcut din el un semn şi cuvintele Lui Ii diriguiesc slujitorii.”
43,8 Traducătorul grec nu a putut reda, în primul stih, jocul de cuvinte din ebraică, ce
coincide şi cu acela din română. Sărbătorile erau definite şi ele de calendarul lunar.
43,9-10 în Hebr. se referă la o singură stea, probabil la luceafărul de dimineaţă.
43,11 Despre curcubeu, v. Gen. 9,12-17.
43,13 Stihul al doilea, litt. „şi zoreşte fulgerele judecăţii/hotărârii Sale”. De aceea unii
traduc ca atare (RSV), iar alţii interpretează: „şi zoreşte fulgerele după judecata/hotă
rârea Sa” (BJ).
43,13-20 Cf. Ps. 147,16-17; Ps. 29; Iov 37.
43,16-17 Desfăşurarea firească a frazei ne obligă aici la intervertirea stihurilor din v, 17.
♦ ,,a mustrat pământul”: gr. ώ νείδισεν γήν este lecţiunea adoptată de Rahlfs. Alexandrinas
are ώδίνησεν γή, iar „glasul” în dativ: „la glasul... pământul e cuprins de durerile facerii”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 43 411
şi a răsădit în ea ostroave.
2 4Cei care cutreieră marea ne povestesc despre primejdiile ei,
încât ne mirăm de ce ne aud urechile.
25
Sunt acolo lucruri ciudate şi minunate,
felurime de vietăţi şi balaurii mării.
2 6Prin El, vestitorul Lui ajunge cu bine
şi prin cuvântul Lui toate se alcătuiesc împreună.
27
Multe [am putea] spune şi nu vom ajunge la capăt,
dar, într-un cuvânt: El este totul!
43,19 Expresia gr. σκολόπων άκρα, menită să sugereze aspectul cristalelor de sare, poate
fi interpretată în mod diferit: „margine ţepuşilor” (Bibi. 1688), „vârvurile de ţepuşi”
(Micu), „vârfurile de ţepuşă” (Bibi. 1936), „vârfuri de bold” (Radu-Gal.), „ace mici de
spin” (Anania). ♦ Stihul al doilea In ms. B Hebr.: „din care cresc flori ca de safir”.
43.23 Imaginea poate constitui o reminiscenţă mitologică cu privire la bătălia dintre
Dumnezeu şi abisul ce personifica forţele răului - c f . Ps. 103,5-9; 88,10.
43.24 „primejdiile”: Hebr. are „marginile”.
43.25 „balaurii mării”, gr. κτίσις κητών: litt. „întemeierea monştrilor marini”.
43,27 „El este totul!” : afirmaţie de influenţă stoică, dar lipsită de orice nuanţă panteistă.
Dumnezeu este infinit mai mare decât lucrările Sale - c f 43,28.
412 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 43-44
44 în multe mss. ale LXX, ca şi în Hebr., aici este inserat titlul „Cântare de laudă [adusă]
părinţilor” (gr. πατέρων ϋμνος). Această prezentare a celor mai importanţi strămoşi, în
succesiunea lor, este concepută de Iisus Sirah ca o succintă istorie a înţelepciunii mani
festate In sânul poporului lui Israel.
44.1 „bărbaţii cei vestiţi”: gr. άνδρες έ ν δ ο ξ ο ι, Hebr. are 'arfşey hesedh (c f 43,33 unde
gr. are ε υ σ ε β ε ίς şi 44,10; 45,1, unde are ανδρες ελ έο υ ς, litt. „bărbaţi ai milostivirii);
hesedh înseamnă (referitor la om) „respect, pietate” - deci expresia ar însemna „oameni
pioşi, evlavioşi”, de unde şi numele de „hasizi”, gruparea evreilor fideli Legii care s-au
împotrivit elenizării în vremea hasmoneilor.
Λ f\
44.2 Textul grec e straniu. In Hebr.: „îmbelşugată în slavă este partea Celui Preaînalt şi
măreţia Lui dintotdeauna.”
44,2-9 Unii consideră că autorul vorbeşte mai întâi despre oamenii celebri ai păgânilor,
depăşiţi în valoare de cei slăviţi din Israel. După alţii, este vorba numai despre strămoşii
lui Israel, întâi în general, apoi după numele lor.
44.3 „vestitori ai profeţiilor” : Hebr. are „văzători a toate In profeţiile lor”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SfRAH 44 413
44,4 Al doilea stih, în Hebr.: „principi datorită cugetării lor adânci”. ♦ „din ceea ce
învăţaseră”: Hebr. are „datorită formaţiei de cărturari” şi adaugă: „şi autori de proverbe
datorită tradiţiei lor” (trad. conj.).
44.10 „bărbaţi [plini] de milostivire” : gr. ανδρες ελ έο υ ς - v. nota la 44,1. ♦ Al doilea
stih în Hebr.: „Şi ceea ce nădăjduiesc nu va avea sfârşit.”
44.11 Verset dificil căruia fiecare traducător încearcă să-t dea un sens; litt. : „Cu seminţia
lor dăinuie/moştenire bună, urmaşii lor.”
44,16 Enoh (gr. Ενωχ), fiu al lui Set şi nepot al lui Adam ( c f Gen. 4,26; 5,6). ♦ „pildă de
convertire”: Hebr. are: „semn de ştiinţă”.
414 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 44
44,17 Noe (gr. Νωε) este patriarhul care, pentru că era drept şi cu frică de D om nul a
fost ales să salveze neamul omenesc în vremea marelui Potop (Gen. 6,5-9,29). In Gen.
9,20 şi urm. N oe este prezentat ca cel dintâi viticultor. ♦ „schimbul” : Hebr. are
„mlădiţa”, iar Vulg. „împăcare”. ♦ 17 d -1Sa în Hebr.: „Şi prin legământul lui a încetat
potopul, printr-un semn veşnic a fost pecetluit cu el.”
44,19 Avraam (gr. Αβρααμ), primul dintre patriarhi, a cărui viaţă de „părinte al poporu
lui ales” este prezentată pe larg în Gen. 11,10-25,10; cf. şi Kvr. 11,17-19; Gal. 3,8.
44.21 Cele două mări sunt Marea Moartă şi Mediterana, iar fluviul („Râul”) este
Eufratul; c f Ps. 71,8 şi nota.
44.22 Isaac (gr. Ισαακ), unul dintre patriarhi, fiu al lui Avraam şi al Sarrei şi părinte al
lui Iacob ( c f Gen. 18-35, passim ). ♦ Primul stih în Hebr.: „Lui Yifhăq i-a ridicat un fiu”
(ben, „fiu”, a fost citit ken, „de asemenea”).
44.23 Iacob (gr. ϊακωβ), unul dintre patriarhi, fiu al lui Isaac şi al Rebecăi şi părinte ai
celor doisprezece patriarhi care au dat numele lor celor douăsprezece triburi ale lui Israel
(cf. Gen. 2 5 -3 5 , passim ). ♦ „prin binecuvântările Sale”: în Hebr. „drept întâi-născut”
{confuzie între BRKH şi BKRH).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 44-45 415
45.1 „[plin] de milostivire”: c f notele la 44,1 şi 44,10. ♦ M oise (gr. Μωυσης), autorul
prezumat de tradiţie al Pentateuhului şi figura centrală a mozaismului. ♦ „iubit de
Dumnezeu” : cf. Ex. 33,11.
45.2 „sfinţii”: i.e. îngerii. ♦ Ai doilea stih în Hebr.: „l-a întărit pe înălţimi” (i.e. pe Sinai),
iar pe marginea ms.: „prin minuni înspăimântătoare”.
45.3 „a pus capăt” : unii corectează după Hebr. „a grăbit”. ♦ Cf. Ex. 7-10. ♦ Al doilea stih în
Hebr.: „l-a întărit în faţa regelui” {a faraonului). ♦ Pentru ultimul stih, cf. Ex. 24,12; 32,15-16.
45,4-5 C f Ex. 33,22; 19,19; 20,21; 33,11; Num. 12,6-8.
45.4 Despre credinţă şi blândeţe (gr. πίστις şi πραΰτης) ca atribute cardinale ale omului
înţelept, v. şi supra, 1,27.
45.5 V. şi supra, 17,11 .
45.6 Aaron (gr. Ααρων), potrivit relatărilor din Pentateuh, frate şi colaborator al lui
M oise, învestit de acesta drept cei dintâi mare preot { c f Ex. 28-29). Dintre toate marile
416 ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SÎRAH 45
figuri din trecut evocate aici, Aaron şi marele preot Simon din cap. 50 ocupă cel mai
mult loc. ♦ Levi (gr. Λ ευ ι), unul din cei doisprezece fii ai iui lacob-Israel (al doilea,
după Ruben, cf. Gen. 29,32-33). Din tribul leviţilor au făcut parte M oise şi Aaron, ai
cărui urmaşi au moştenit preoţia.
45,8 „l-a întărit”: mulţi corectează, după Hebr., „l-a încununat”. ♦ Despre efod, c f Lev. 8,7.
45,10 Despre veşmântul preoţesc în general şi în special despre semnificaţiile ritualice
ale principalei piese, „pieptarul judecăţii” (gr. λογειον κρίσεω ς), pe care se află „Dez
văluirea şi Adevărul” (gr. δηλωσις şi αλήθεια; ebr. ’UrJm şi tummîrn), cf. comentariile
noastre la Lev. 8 , 8 .
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 45 417
45,15 „i-a plinit mâinile” : termen tehnic pentru consacrarea preoţească ( c f nota Ia Ex.
28,41). ♦ „cât va dăinui cerul”: litt. „în zilele cerului”. ♦ „în numele [Domnujlui” ; litt.
„întru Nume”. în epoca târzie a VT, „Numele” este folosit în Ioc de „Dumnezeu”, în
dorinţa de a evita rostirea numelui divin.
45.17 „regulile de judecată” : litt. „prescripţiile decretelor”. Hebr. are „decret şi obicei”.
45.18 Dathan (gr. Δαθαν) şi Abiron (gr. Αβιρων) au fost doi fraţi din tribul lui Ruben
(„nişte străini”) care, împreună cu levitul Core (gr. Κ ορε), s-au răzvrătit împotriva lui
Moise; pentru nelegiuirea lor pământul s-a deschis şi i-a înghiţit (Num. 16).
418 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 45-46
45,23 Phinees (gr. Φ ινεες), nepot al lui Aaron ca fiu al lui Eleazar (Ex. 6,25), s-a
remarcat ca susţinător al lui M oise şi apoi al lui Iisus Nave în lupta împotriva idolatriei
( c f Num. 25,6-15; Iis. Nav. 22,9-34).
45.25 C f 2Rg. 7; 23,5; Ps. 88,4-5. Deşi Sirah va vorbi pe larg despre David şi Solomon
(cap. 47), pentru el legământul aaronic este cel mai important.
45.26 Rugăciune pentru preoţi.
46,1 Iisus Nave (gr. Ιη σ ο ύ ς Ναυη), colaborator apropiat al lui Moise, desemnat de
acesta drept succesor (Num. 27,15-23); protagonist al cărţii biblice Iisus Nave. ♦ „pe
potriva numelui” : în ebr. Yhoşua'. „Domnul mântuieşte”.
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS S IR A H 46 419
46,9 Lui Chaleb i-a fost atribuit ţinutul muntos de la Hebron ( c f Num. 14,24 şi lis. Nav.
14,13-15).
46,11 „nu s-a desfrânat” : idolatria este asimilată în Biblie cu prostituţia sau adulterul
. ( c f Ier. 5,7; Os. 2,4-7 etc.).
46.13 Samuel (gr. Σαμουήλ), figură proeminentă a istoriei lui Israel, protagonist a! cărţii
biblice IRg. A instituit regalitatea (lR g . 8-1 0 ).
46.14 C f IRg. 7,3-6.15-17.
46,16 C f IRg. 7,9-10.
46,18 „a nimicit” : Hebr. are „a supus” ( c f IRg. 7,13). La fel şi la 47,7. ♦ „tirienilor”:
traducătorul a citit ţdr (= Tir) în loc de ţar, „duşman”.
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS S IR A H 4 6 ^ 7 421
46.19 C f lR g. 12,1-5. ♦ La sfârşit, Hebr. adaugă: „La vremea sfârşitului său a fost aflat
priceput în ochii Domnului şi în ochii a toată făptura.”
46.20 C f IRg. 28,6-25.
47.1 Nathan (gr. Ν αθαν), profet ia curtea regelui David, menţionat în 2 şi 3 Regi ca
educator al lui Solomon şi susţinător al acestuia la tron. L-a acuzat pe David de uciderea
lui Uriaş şi răpirea Bersabeei, soţia acestuia (2Rg. 12,1-15), determinând pocăinţa mare
lui rege. ♦ „pentru a proroci”: 2Rg. 7,1-17.
47.2 „[jertfa] de mântuire”: Hebr. are Jertfele de împăcare”, c f Lev. 4,8-10.
47.5 „tăria” : litt. „cornul” - ebraism. La fel şi în vv. 7 şi II.
47.6 C f IRg. 18,7; 2Rg. 5,1-3. ♦ în Hebr.: „Astfel fetele au cântat pentru el şi t-au
poreclit «zece mii». Când şi-a pus diadema, a luptat.”
422 Î N Ţ E L E P C I U N E A L U I H SU S S IR A H 47
47,7 Cf. 2Rg. 5,17-25; 8,1; 21.15-22. ♦ Al doilea stih în Hebr.: „A ridicat la filisteni cetăţi/’
M
47,8-10 In elogiul lui David, autorul insistă cu precădere asupra activităţii lui liturgice
(c /2 R g . 23,1-7; IPar. 16,4-7).
47,11 C /2 R g . 12,13; 7,11-16; Ps. 88,29-38.
47.13 Sotomon (gr. Σαλωμων): cf. 3Rg. 5-6.
47.14 C f 3Rg. 3,4-28; Ecl. 1,16.
47,16 Aluzie la numele lui Solomon, din aceeaşi rădăcină ca şălom , „pace, bunăstare”.
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI FISUS S IR A H 47 423
17
24
Iar Ieroboam, fiul lui Nabat, cel care l-a dus în păcat pe Israel,
a arătat lui Efraim calea păcatului.
Şi s-au înmulţit atunci păcatele lor atât de mult,
încât au fost izgoniţi din ţara lor.
Şi au căutat orice fel de fapte rele
2 5
47,24 Ieroboam (gr. Ιεροβοαμ), rebel împotriva lui Solomon (3Rg. 11,26-40), fuge în
Egipt, dar revine după moartea lui Solomon şi este ales rege în israel, partea nordică a
regatului odinioară unitar (3Rg. 12,20-14,20), unde a domnit între 926-907 î.H. „Păca
tul” major la care se face referire în context este decizia lui Ieroboam de a înălţa pe mun
tele Bethel o statuie idolatră în chipul unui taur de aur.
48,1-11 Cf. 3Rg. 17-19; 2 1 ; 4Rg. 1 - 2 .
48.1 Numele marelui profet Ilie (gr. Ηλιας) s-a consolidat în română în această formă
încă de timpuriu. Pentru detalii despre personaj a se vedea Introducerea la 3Rg. din
Septuaginla, voi. 2.
48.2 Primul stih în Hebr. este: „le-a sfărâmat toiagul pâinii.”.
48.5 „prin cuvântul Celui Preaînalt”: Hebr. are „după voia lui Y H W tf\
46.6 „din culcuşul”: Hebr. are „din sceptrul” {i.e. regalitate).
48,8 La porunca lui Dumnezeu (3Rg. 19,15-16), Ilie l-a uns pe Azael ca rege al
Damascului, pe Iu rege al Samariei şi pe profetul Elisei.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISU S S IR A H 48 425
48.9 Faţă de Hebr., varianta greacă elimină cuvintele „în sus” şi „în cer”; această ate
nuare e similară cu cea din LXX despre Enoh (Gen. 5,24) şi Ilie (4Rg. 2,11), probabil
pentru a nu şoca mentalitatea lumii elenistice.
48.10 „ca să întorci inima tatălui către fiu”: expresie citată din Mal. 3,24 şi reluată de
Lc. 1,17 cu referire la loan Botezătorul. ♦ Ultimul stih este citat din Is. 49,6. Se vede
cum în vremea lui Sirah se formase tradiţia iudaică ce aştepta întoarcerea lui Ilie în
timpurile mesianice.
48.12 Elisei (gr. Ε λισα ίε), profet din sec. al IX-lea î.H., desemnat de Ilie ca succesor al
său (4Rg. 2). ♦ E lisei: c f 4Rg. 2; 4—9 passim.
48.13 în stihul al doilea, aluzie Ia 4Rg. 13,20-21 (învierea mortului aruncat în mor
mântul lui Elisei). Hebr. are: „De sub el trupul lui a fost creat” (aluzie la învierea copi
lului sunamitei - 4Rg. 4,33-37). Şi textul gr. s-ar putea înţelege: „Chiar când s-a culcat,
trupul său a profeţit.”
48,15 C f 4Rg. 17,23 şi urm.; Deut. 28,63-64.
426 Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISU S S IR A H 48
48.17 Ezekia (gr. Ε ζεκιας), rege în iuda (725-697 î.H.). a cărui domnie este relatată în
4Rg. 18—20 şi 2Par. 32. ♦ „a adus apă în mijlocul ei”, gr. εΐσηγοτγεν εις μέσον αυτής
ύδωρ: formulând corect „au băgat în mijlocul ei apă”, Micu remarcă în notă o traducere
ciudată din Bibi. 1688: „au băgat în mijlocul lor pre gog” ! Este vorba despre tunelul de
aprox. 600-700 de metri pe care regele Ezekia a pus să fie săpat între izvorul de la Gihon
până la rezervorul de la Si loam (cf. 4Rg. 20,20).
48.18 Senacherim (gr. Σενναχηριμ), rege al Asiriei (705-681). în anul 701 Î.H., după ce
a distrus o mare parte a Iudeii, a asediat fără succes Ierusalimul. Salvarea miraculoasă a
oraşului este relatată în 4Rg. 18-19 şi Isaia 36-37. Isaia a fost contemporan cu regele
care, cel puţin în parte, a ascultat de el. ♦ Rapsakes (gr. Ραψακες), general al lui
Senacherim, menţionat şi în 4Rg. 18,17-39. Pentru „Rapsakes”, nume de funcţie în
armata asiriană, interpretat de LXX ca nume propriu, c f nota la 4Rg. 18,7.
48,22 „a rămas tare”: în ebr. e un joc de cuvinte pe numele iui Ezekia: Hizeqîyăhu:
„ YHWH întăreşte”.
48,24 Pentru primul stih, c f Is. 24-27. ♦ în stihul ai doilea, aluzie la Is. 40-66.
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS S IR A H 48-49 427
49,1-3 Iosia (gr. ' Ιωσιας), rege în luda (639-609 î.H.), ale cărui fapte sunt relatate în
4Rg. 22,1-23,30. A fost la mare cinste în tradiţia iudaică mai ales pentru faptul că, elibe-
rându-şi poporul de sub ocupaţia asirian ă, a restaurat puritatea cultului în Templu, înlă
turând toate simbolurile idolatre introduse de înaintaşi sub presiunea ocupanţilor.
49.1 Imaginile din primele stihuri fac aluzie la atmosfera Templului, cf. Ex. 30,34 şi urm.
49.2 Primul stih în Hebr.: „căci s-a întristat de strâmbătăţile noastre”. ♦ „spurcăciunile
fărădelegii” : i.e. reminiscenţele cultelor idolatre.
49.7 Ieremia (gr. Ιε ρ ε μ ία ς) este unul din marii profeţi ai lui Israel, ale cărui fapte şi
profeţii sunt înfăţişate în cartea biblică cu acelaşi nume. ♦„după cuvântul” : litt. „în/prin
mâna”. ♦ Citatul este din Ier. 1,5.10 după LXX, ceea ce atestă existenţa traducerii la data
când a fost tradus Sirah.
49.8 lezechiel (gr. Ιεζεκιήλ), mare profet al lui Israel, aflat în grupul evreilor deportaţi
la Babilon în anul 597 î.H. Faptele şi profeţiile sale sunt înfăţişate în cartea biblică cu
acelaşi nume. ♦ Cf. lez. cap. I,
428 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 49
49.9 Primul stih, în Hebr: „L-a amintit şi pe Iov, care a umblat pe toate căile dreptăţii.”
Traducătorul a vocalizat greşit numele lui Iov, citind ‘oyebh, „duşmani” . ♦ „vijelie”:
poate fi cea din Iez. 38,22.
49.10 Se vede că, pe vremea lui Sirah, există ca atare colecţia celor doisprezece profeţi
minori în Biblia ebraică.
49.11 Zorobabel (gr. Ζοροβαβελ), căpetenie a iudeilor în exilul babilonic, desemnat pe
la 520 de regele persan Cirus să conducă întoarcerea poporului ales în patrie (cf. 2Ezr.
3,2-5,2). ♦ Pentru „pecete” (gr. σφρετγίς), v. supra, 17,22.
49.12 lisus, fiul lui Iosedec (gr.’ Ιησούς υιός Ιωσεδεκ), a fost un preot care l-a însoţit pe
Zorobabel pe drumul de întoarcere din exilul babilonic, Devenind primul mare preot în
Ierusalim în perioada postexilică, a condus lucrările de refacere a Templului ( c f 2Ezr.
2,2; 3,2; 10,18; 22,1; Ag. 1-2; Zah. 3,1-10).
49.13 Neem ia (gr. Ν εεμ ιας), una din căpeteniile lui Israel după întoarcerea din exilul
babilonic ( c f 2Ezr. 2,2), ale cărui fapte sunt înfăţişate în 2Ezr.
49.14 Despre Enoh, v. supra, 44,6; c f şi Evr. 11,5.
49.15 Iosif (gr. Ιωσήφ), fiu al lui Iacob şi al Rachelei, al cărui zbuciumat destin este
relatat în capitolele 37, 3 9 -4 7 şi 50 ale Genezei. ♦ Osemintele lui Iosif au fost îmbăl
sămate (Gen. 50,26), luate din Egipt (Gen. 50,25) de către M oise (Ex. 13,19) şi înmor
mântate la Sichem (Iis. Nav, 24,32).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 49-50 429
49,16 Sem (gr. Σημ), fiul întâi-născut al lui Noe (Gen. 10,1.21-31), a fost părintele
legendar al „popoarelor semitice”, denumire prin care, începând cu sfârşitul secolului
al X VllI-lea, învăţaţii desemnează vastul conglomerat etnico-lingvistic ce îi include
pe evrei şi arabi. ♦ Seth (gr. Σηθ) a fost primul născut al lui Adam şi părinte al lui Enoh
( c f Gen. 5,3-6). Tradiţia este contradictorie, căci în Gen. 4,17.25, Seth apare ca al treilea
fiu al lui Adam, după Cain şi Abel. ♦ Aici îndrăznim să ne abatem de la tradiţia textuală
românească, care, de la Bibi. 1688 şi până la Anania, ne propune „zidire” pentru gr.
κτίσις, echivalând prin „Creaţie”.
50.1 Despre marele preot Simon al II-lea (196-174 î.H.), c f Introducerea noastră. A
reparat Templul distrus de egipteni, care au fost înfrânţi de sirieni în 198 î.H.
50.2 în Hebr.: „în zilele lui au fost construite zidurile, colţurile de locuit în palatul
regelui.” ♦ E greu de spus Ia ce se referă „îndoita înălţime”.
50.3 „întins”: litt. „perimetru”. în ebr. „bogăţie, abundenţă”. ♦ „marea”: e vorba de „marea
de aramă” ( c f 3Rg. 7,23-26). în ebr. se poate înţelege şi ca o comparaţie hiperbolică cu
marea.
50,5 Cf. Lev. 16 ♦ „înconjurat de popor” : Hebr. are „când privea din cort”.
50,8 „floarea de trandafir”: Hebr. are: „floarea pe ramuri”; traducătorul în gr. armoni
zează cu flora Egiptului. ♦ „Libanului”: Rahlfs îl socoteşte toponim; unii traducători îl
consideră substantiv comun, „arbore de tămâie”.
430 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 50
I ft A
50,20 Cf. Lev. 9,22 (marele preot binecuvânta poporul). Formula apare în Num. 6,23-27.
♦ „întru Numele Lui să se laude” : încă din vremea lui Sirah, singura dată când marele
preot rostea Numele era Ziua împăcării ( Yom kippur).
50.22 „Dumnezeul tuturor” (sau „al universului”): Hebr. are ,.YHWH Dumnezeul lui
Israel” . Textul gr. este mai universalist. Aceeaşi diferenţă la 50,17. ♦ „ne-a înălţat
zilele”: Hebr. are „l-a înălţat pe om”.
50.23 „bucuria”: Hebr. are „înţelepciunea”.
50.24 „asupra noastră”: Hebr. are „cu Simon”. ♦ Al doilea stih în Hebr.: „Şi să-i păstreze
legământul lui Pinehas, care nu-i va fi rupt nici lui, nici urmaşilor lui, ca zilele
cerurilor.” Textul ebraic pare a fi fost redactat înainte de moartea lui Simon.
50.25 Zicală numerică apropiată mai degrabă de stilul proverbelor.
50.26 „Muntele Samariei”: în Hebr. „muntele Seir” (teritoriu edomit) - mai probabil,
pentru că despre Samaria se vorbeşte în stihul următor (Sichem!).
432 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 50-51
50,27 Despre lisus Sirah, autorul scrierii, cf. pe larg Introducerea noastră. ♦ Despre
„ploaie” ca sugestie a abundenţei, v. supra, 18,29.
51 Pentru mulţi exegeţi, capitolul ultim al cărţii pare un adaos la textul original scris de
lisus Sirah. Dar, întrucât el se află inclus în cele mai vechi mss. ebraice, ca şi ale LXX,
alţi învăţaţi se întreabă, pe bună dreptate, dacă nu cumva autorul însuşi a adăugat scrierii
sale aceşti doi psalmi (51,1-12 şi 51,13-30) care alcătuiesc conţinutul capitolului.
Λ ^
51,2 In Hebr.: „Adăpostul vieţii mele, căci Tu ai scăpat sufletul meu din moarte, Tu ai
ferit trupul meu de mormânt şi din strânsoarea lăcaşului morţilor mi-ai scos piciorul. Tu
m-ai scăpat de defăimarea poporului, de loviturile defăimării limbii şi de buzele celor
care rătăcesc în minciună.”
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 51 433
14 A
In faţa Templului m-am rugat pentru ea
şi până la sfârşitul zilelor mele voi umbla după ea.
15 λ
Pe când era în floare, ca într-un strugure ce se pârguieşte,
inima mea şi-a găsit în ea bucurie.
Piciorul meu a păşit pe cale dreaptă,
încă din tinereţe am mers pe urmele ei.
16 Mi-am plecat puţin urechea şi am primit-o,
şi multă învăţătură am aflat.
iη
Mult am înaintat în ea:
A
2. L im ba o rig inală
3. D atarea
Din sursele externe prezentate mai sus, ar rezulta că redactarea Ps. Sol. este
de dată târzie. Terminus ante quem ar fi secolul al V-lea d.H. Totuşi,
1Baruch, carte apocrifă citată de Irineu al Lyonului, face referire la Psalmii
lui Solomon, ceea ce înseamnă că aceştia existau deja înainte de sfârşitul
secolului I d.H.
Sursele interne sunt însă de mai mare folos. Psalmistul deplânge situaţia
dramatică a lui Israel la un anumit moment, când monarhia căzuse pradă
I. K. Kuhn, Die ălteste Textgestalî der Psalmen Salomos: Insbesondere a u f G rund der
■·
Syrischen Uoersetzung neu untersucht, Stuttgart, 1937.
INTRODUCERE LA PSALMII LUI SOLOM ON 441
4. Importanţa istorică
3. K. Atkinson, 2003, „Theodicy in the Psalms o f Solom on”, în Theodicy in the World o f
the Bible, A. Laato & J.C. de Moor (ed.), Leiden-Boston, pp. 570-571.
4. D. LOhrmann, 1989, „Paul and the Pharisaic Tradition”, JSNT 36, apiid K. Atkinson,
2003, „Theodicy in the Psalms o f Solomon”, în Theodicy in the World o f the Bible, A.
Laato & J.C. de M oor(ed.), Leiden-Boston, p. 571.
INTRODUCERE LA PSALMII LUI SOLOMON 445
încearcă să-l umple, înfiinţând sau resuscitând spaţii de cult „private”, care
se vor generaliza după prăbuşirea definitivă a Templului din anul 70 d.H.:
sinagogile. Exegeza cea mai recentă identifică în „adunările credincio
3
şilor” (συναγωγοα οσίων) din Ps. Sol. 17,16 şi în „adunările lui israel”
(συναγωγαι Ισραήλ) din Ps. Sol. 10,7 asemenea spaţii concrete de cult, în
care rugăciunea şi postul, dar nu şi sacrificiile, constituiau principalele
activităţi rituale. Interpretarea literală a pasajelor amintite este sprijinită şi
de unele descoperiri arheologice care dovedesc existenţa în Palestina seco
lelor I î.H şi Γd.H. a trei clădiri de acest fel: la Gamla, Masada şi Herodium.
Prin urmare, psalmistul pare să provină din rândurile unei comunităţi
care îşi desfăşura viaţa religioasă într-un cadru instituţional restrâns din
afara Templului, a cărei expresie concretă o vor fi reprezentat aceste mici
„case de rugăciune” din Ierusalim. Din păcate, existenţa unor asemenea
„sinagogi ale credincioşilor” nu a fost încă relevată de săpăturile arheo
logice întreprinse în Cetatea Sfântă.
5. Im portanţa teologică
Psalmii lui Solomon imită conştient Psalmii lui David. Se pot identifica aici
câteva tipuri cunoscute: imnul (2,30.33-37; 3,1), lamentaţia individuală şi
comunitară (2,19-25; 8,22-34; 16,6-15); cântarea de laudă şi mulţumire
(8,1-4; 15,1-6; 16,1-5) şi poemul didactic (3,3-12; ). Diferenţa ar fi că în
6
9. Pp. 317-319.
448 INTRODUCERE LA PSALMII LUI SOLOMON
10. K. Atkinson, An Intertextual Study o f the Psalms o f Solomon, p. 405 şi / C ried to the
Lord. A Study o f the Psalm s o f Solomon's H istorical Background and Social Setting,
pp. 2 2 1 - 2 2 2 .
11. Ryle & James, The Psalm s o f the Pharisees, pp. 100-101.
12. Harris, „An Early Christian Hymn Book”, pp. 412-428, apud K. Atkinson, An Inter
textual Study o f the Psalm s o f Solomon, p. 406.
13. K. Atkinson, An Intertextual Study o f the Psalm s o f Solomon, p. 406.
INTRODUCERE LA PSALMII LUI SOLOMON 449
Ştefan Colceriu
1.5 Se revine asupra cauzei dezastrului final al cetăţii: fiii ei „s-au înălţat până la stele”.
Tema orgoliului nemăsurat al omului provine din literatura profetică: c f Is. 14.13. Acelaşi
este, pe de altă parte, şi motivul căderii invadatorului, invocat în Ps. Sol. 2,29.
1.6 „n-au adus [jertfe]” : gr. ούκ ήνεγκαν. Completarea ne aparţine. Versiunea siriacă
are: „nu au înţeles”. Opţiunea noastră a luat în considerare paralelismul formular dintre
Ps. Sol. 1.6 şi Ps. 28,1, precum şi o posibilă omisiune a scribului. Autorul insistă, de
fapt, asupra neglijării cultului în Templul de la Ierusalim de către autorităţile sacerdotale
ale vremii, fapt care a atras delegitimarea funcţională a sanctuarului. Soluţia propusă de
comunitatea dreptcredincioasă a autorului pare să fi fost practicarea rugăciunilor în afara
spaţiului consacrat şi suspendarea jertfelor.
1.7 „în [locuri] ascunse”: gr. έ ν άποκρύφοις. Am preferat traducerea concretă la plural
soluţiei adverbiale: „în ascuns”, pentru că autorul se referă la ascunzătorile subpămân-
tene, în care chiar membri ai corpului sacerdotal practicau ritualuri interzise de cultul
A
2
Psalm al lui Solomon. Despre Ierusalim.
! în trufia lui, păcătosul a dărâmat cu berbecele zidurile întărite
şi nu l-ai împiedicat.
2 S-au suit la altarul Tău neamuri străine,
l-au călcat cu încălţările în trufia lor,
3 pentru că fiii ierusalimului au întinat cele sfinte ale Domnului,
2 Alături de Ps. Sol. 8 şi 17, psalmul următor este un „stâlp” aJ colecţiei atât prin dimensiuni,
cât şi prin importanţa istorică a datelor conţinute. Textul se referă la asedierea Ierusalimului
de către Pompei din anul 63 î.H., confirmând în detaliu sursele istorice paralele. Mai
mult, greutatea Ps. Sol. 2 faţă de orice text istoriografie stă în aluziile la viaţa socială şi
religioasă a lui Israel din timpul ocupaţiei romane, mai ales că autorul se constituie în
sursă independentă faţă de „propaganda” oficială a autorităţilor zilei de la Ierusalim.
2.1 Asediul propriu-zis al Ierusalimului de către Pompei este consemnat întocmai de
Flavius losephus {Bell. lud. 1,147 şi AI 14,26-29). Pompei a atacat cetatea în partea de
nord, unde apărarea era mai vulnerabilă. Totuşi, efortul depus de soldaţii romani a tost
considerabil, având în vedere că, înainte de a ajunge sub ziduri, au trebuit să astupe
imensul şanţ, de 2 0 de metri adâncime şi larg de 80 de metri, care despărţea partea de
nord a cetăţii de fortăreaţa prehasmoneică. ♦ „păcătosul”: Pompei. ♦ „berbecele”: arma
preferată a romanilor la asedierea cetăţilor. De dimensiuni variate, berbecele putea fi
instalat şi în turnuri construite special pentru dizlocarea unei anumite părţi din zidul
cetăţii. în conştiinţa israelită, berbecele dobândise din vremea profeţilor o conotaţie
funestă, fiind pus în legătură cu marele asediu al lui Nabucodonosor { c f lez. 21,22).
♦ Textul nu precizează ziua în care a avut loc atacul lui Pompei asupra partidei ierusali-
mitane a lui Aristobulos al II-lea. Totuşi, versiunea siriacă are, în loc de „cu berbecele”,
„în ziua de sărbătoare”. Diferenţa dintre cele două versiuni, imposibil de explicat prin
vreo confuzie de text a traducătorului din greacă în siriacă, ridică încă numeroase semne
de întrebare. Flavius losephus ezită la rândul lui: în unele locuri vorbeşte despre „o zi de
post” {A l 14,21), în altele, despre ziua de Paşte {AI 14,66). Majoritatea comentatorilor
este de părere că asediul lui Pompei a avut loc într-o zi de sabat, data preferată a
asediilor antiisraelite, când se ştia că evreii au interdicţii de luptă.
2 . 2 „neamuri străine”: indicaţie clară că autorul nu se referă la un război civil, ci la
invazia romană. ♦ „cu încălţările” : Flavius losephus nu spune că romanii ar fi pângărit
Templul, ci doar că Pompei ar fi intrat singur în Sfânta Sfintelor {AI 14,72). Pentru
autorul Ps. Sol. însă intrarea unui păgân acolo echivala cu pângărirea Templului. De
asemenea, pătrunderea soldaţilor romani încălţaţi în incinta Templului era considerată
tot ca o profanare a sanctuarului.
2.3 „fiii Ierusalimului”: israeliţii nelegiuiţi care au atras mânia lui Dumnezeu şi, în
consecinţă, invazia păgânilor. Autorul îi numeşte, prin anticipaţie, pe adversarii israeliţi
454 PSALMI] LUI SOLOMON 2
ai comunităţii sale şi, în special, pe preoţii din Templu, care s-au abătut de la urmarea
Legii şi a ritualului.
2.5 „Frumuseţea slavei sale”: am menţinut ambiguitatea contextului. R. Wright propune
trei soluţii de dezambiguizare a pronumelui: acesta se poate referi la I) Templu (varianta
cea mai plauzibilă), 2) o teofanie ( c f Iez. 1,28; 10,18) sau 3) podoabele din Templu (The
Psalms o f Solomon, în O ld Testament Pseudepigrapha, vol. I, p. 652, nota g). ♦ „defel”:
litt. „până la capăt”.
2.6 „Fiii şi fiicele”: se referă la partizanii tui Aristobulos al II-lea, rezistenţi în timpul
asediului roman asupra cetăţii sfinte, care au fost ulterior deportaţi, împreună cu suve
ranul lor, la Roma, ca să participe la triumful lui Pompei în capitala viitorului imperiu,
Marşul triumfal a fost organizat în anul 61 î.H. Psalmistul nu deplânge atât soarta depor
taţilor, ci îi acuză mai degrabă pe capii lor ( c f 2,3) că au atras asupra lui Israel mânia lui
Dumnezeu. Conflictul dintre comunitatea autorului şi gruparea condusă de Aristobulos
al II-lea pare să fi fost deschis, fapt care i-a determinat pe primii comentatori ai Ps. Sol.
să atribuie colecţia unui grup de orientare fariseică. Argumentele aduse ulterior şi
expuse şi în notele şi observaţiile de faţă infirmă această ipoteză. ♦ „pecete” : se referă la
însemnarea sclavilor în lumea romană.
2 . 8 „nu le-a mai arătat milă” : litt. „de la mila lor”. ♦ „laolaltă” : gr. είς ατεαξ, ♦ „rău”, litt.
„rele”: pluralul neutru are, în acest context, sens general, de unde şi traducerea noastră.
2.9 „s-a mâhnit” : vb. βαρυθυμέω mai este folosit doar de două ori în LXX (Num. 16,15;
3Rg. 11,25) şi înseamnă a fi mâhnit, abătut sau pornit asupra cuiva.
2 , 1 1 „ca pe desfrânatele”: text dificil; se poate înţelege şi litt. „în locul desfrânatelor”
sau „din pricina desfrânatelor” (c f NETS, a d lo c ). ♦ „înaintea soarelui”, gr. κατέναντι
του ήλιου: adică în plină zi, la lumină, pe faţă.
PSALMII LUI SOLOMON 2 455
2.12 „îşi băteau jo c”: sensul verbului este „a parodia, a maimuţări, a ridiculiza”. Psal-
mistul, reprezentant al unei comunităţi israeiite ultraortodoxe, deplânge efectele nocive
ale inculturaţiei elenistice. Teza autorului Ps. Sol. este că străinii ajung să-şi bată joc de
israeliţii care şi-au abandonat rânduielile străvechi pentru a se deda la practici păgâne:
până şi „neamurile” constată stadiul de decădere morală în care se afla Israel. Psalmistul
identifică sursa dezastrului istoric al lui Israel în pierderea conştiinţei morale a poporului
(c f Ps. Sol. 16,1-2). ♦ „arătau” : gr. παρεδειγμάτισαν, „a etala, a da drept model (pozitiv
sau negativ)”.
2.13 „în amestecul împreunării”, gr. έν φυρμώ άναμείξεω ς, litt. „în amestecul unirii
dezordonate”: expresia greacă este greu traductibilă, din cauza tautologiei pe care o
conţine. Φυρμός înseamnă „amestec”, „mixtură”, iar verbul φυράω desemnează acţiunea
amestecării sau frământării (în LXX, este folosit adesea pentru „frământarea” fainii, ames
tecarea ei cu untdelemn). Familia de cuvinte a subst, άνάμιξις desemnează amestecul
(dezordonat), unirea (confuză), promiscuitatea, dar şi relaţiile întâmplătoare între două
persoane sau relaţiile sexuale promiscue (c f Herodot, Istorii 1,199 şi LSJ, s.v. άναμίξ),
de unde şi echivalarea noastră cu termenul „împreunare”. Psalmistul se referă la adulter
şi, după unii comentatori, la posibile transgresiuni sexuale ale femeilor israeiite cu preoţii
din Templu. Alţi comentatori se limitează să constate că autorul Ps. Sol. se gândea la adulter
şi la incest, nu şi la practici sexuale defăimătoare pentru clasa sacerdotală (R. Wright,
The Psalms o f Solomon, în Old Testament Pseudepigrapha, vol. I, p. 652, nota n).
2.14 „Pântecele şi măruntaiele” : termenii trebuie înţeleşi în sens psihologic: viscerele
erau considerate, în Antichitatea iudaică, sediu al emoţiilor puternice şi al „gândirii”
senzoriale. C f Ier. 4,19.
2.15 „voi arăta dreptatea Ta” : litt. „Te voi îndreptăţi/justifica”.
2,16-17 Verbele la aorist, redând un perfect din ebraică, ar putea avea două întrebuinţări
semantice în acest context: pe de o parte, ele pot exprima o acţiune încheiată recent şi,
pe de altă parte, un fapt ce se va petrece cu siguranţă într-un viitor nedefinit. In primul
caz, psalmistul s-ar referi la invazia romană ca judecată săvârşită şi pedeapsă aplicată de
Dumnezeu copiilor Săi neascultători. Această viziune istoricistă este susţinută de exegeţi
precum K. Atkinson (An Intertextual Study, p. 31). în al doilea caz, psalmistul ar enunţa
un adevăr general şi ar avea în vedere judecata din urmă. Am favorizat în traducere
prima variantă.
456 PSALMII LUI SOLOMON 2
2,17 „ai şters amintirea”: o aluzie, probabil, la partizanii lui Aristobulos al II-lea,
deportaţi de romani în urma invaziei: cum aceştia par să fi fost şi adversarii comu
nităţii autorului, psalmistul se grăbeşte să-i declare total pierduţi. Speră, cu o anumită
uşurare, ca inamicii israeliţi să nu se mai întoarcă niciodată în patrie (c f K. Atkinson,
I C ried to the Lord, p. 30). Observaţia profesorului american este importantă pentru
datarea Ps. Sol. 2: cel puţin această primă parte trebuie să fi fost alcătuită înainte de
revolta palestiniană a lui Alexandras, fiul lui Aristobulos al II-lea, scăpat din exilul
roman (57 Î.H.).
2,19-37 Partea a doua a Ps. Sol. 2. Autorul îşi îndreaptă atenţia asupra invadatorilor
romani şi asupra urmărilor cuceririi. După unii comentatori, acest pasaj a fost adăugat
mult mai târziu primei părţi.
2,19 „frumuseţea ei”: numele „Ierusalim” este, în greacă şi în ebraică, feminin. Autorul
Ps. Sol. vorbeşte în aceste versete despre Ierusalim ca despre o regină detronată, îndo
liată şi pângărită. Coerenţa stilistică a întregii colecţii este asigurată şi prin reluarea
acestei personificări (cf. Ps. Sol. 1,2).
2.22 Psalmistul îşi reia teza, de data aceasta explicit: invazia romană a fost numai
instrumentul prin care Dumnezeu îşi manifestă mânia.
2.23 „mânia [lor] cumplită”, litt. „mânia cu furie” : termenul μήνις desemnează mânia
religioasă şi a fost consacrat în greaca clasică de Homer. ♦ „vor isprăvi”, litt. „vor fi
isprăviţi”: vb. συντελέω înseamnă a duce la capăt, a încheia. P. Prigent optează pentru
traducerea verbului grec la diateza activă. Diateza pasivă la care verbul apare în text este
pusă de comentatorul francez pe seama unei erori de traducere din ebraică în greacă, din
cauza unei vocalizări greşite (Les Psaumes de Salomon, p. 957, nota 23).
PSALMII LUI SOLOMON 2 457
2.24 „râvnă”: o posibilă aluzie la episodul cu Phinees din Num. 25,11. Se arată însă că
păgânii nu au pedepsit Ierusalimul din zel religios, ci exclusiv în scop de jaf. în acest fel
romanii şi-au depăşit misiunea de simple instrumente ale mâniei divine. ♦ Chiar dacă nu
au jefuit tezaurul din Templu, romanii au impus ierusalimitanilor un tribut înrobitor de
zece mii de talanţi (Flavius losephus, A I 14,78).
2.25 „să faci cunoscută”, litt. „să zici, să afirmi”: P. Prigent presupune în textul grec o
eroare de vocalizare a verbului ebraic original şi propune varianta „să schimbi” (Les
Psaumes de Salomon, p. 957, nota 25). ♦ „Balaurul” este Pompei. Acelaşi apelativ îl
primea şi Nabucodonosor în Ier. 28,34. Cum dominaţia romană era asociată în epocă cu
cea babiloniană, paralelismul denominativ nu este surprinzător. Detaliile „istorice” pe
care psalmistul le furnizează despre moartea „balaurului” în Ps. Sol. 2,26 întăresc con
jectura comentatorilor.
2.26 „nu am aşteptat mult”: acelaşi verb ca şi la v. 25, tradus cu „nu întârzia”. Uciderea
lui Pompei de partizanii ptolemaici ai lui Iulius Caesar a avut loc după ce generalul
roman s-a retras în Egipt, în urma înfrângerii de la Pharsalus (9 august 48). ♦ „în munţii
Egiptului”: gr. επ ί όρέων Αίγυπτου. P. Prigent optează pentru versiunea „la hotarele
Egiptului” (gr. έπ ί όρων Α ίγυπτου). presupunând o confuzie a traducătorilor în greacă.
Dio Cassius (Istoria romană 42,5-6) arăta că Pompei a fost ucis în preajma muntelui
Casius (celebrul promontoriu de pe coasta nordică a Peninsulei Sinai, la hotarele
orientale ale Egiptului), chiar în ziua în care odinioară îşi celebrase triumful asupra lui
Mithridates (28 septembrie). ♦ „mai dispreţuit decât cel mai neînsemnat de pe pământ şi
de pe mare” : Appianus (Istoria romană 2,86) spune că pe locul în care a fost omorât
Pompei s-a ridicat o stelă cu inscripţia: „Ce mormânt umil pentru un om atât de bogat în
temple!”. Moartea lui Pompei a devenit, în întreaga literatură a epocii, un exemplum al
sorţii schimbătoare (cf. A.A. Bell jr., „Fact and Exemplum in Accounts o f the Deaths o f
Pompey and Caesar”, iatom u s 53, 1994, pp. 824-836, apud K. Atkinson, I C ried to the
Lord, p. 33).
2.27 Imaginea terifiantă a trupului decapitat al lui Pompei a devenit şi ea un topos al
literaturii clasice, servindu-i ca model lui Virgiliu în Eneida 2,567-568. Psalmistul folo
seşte, până la identitate, aceeaşi imagine poetică pe care o foloseşte şi Lucan în
Pharsalia 8,698-699. ♦ „nu era cine să-l îngroape” : Plutarh afirmă că trupul decapitat al
458 PSALMII LUI SOLOM ON 2
lui Pompei a rămas pe locul unde a fost omorât multă vreme până când doi bărbaţi l-au
ars pe un rug făcut din scândurile unor corăbii naufragiate.
2.28 „la cele de pe urmă”: gr. τό ύστερον. Termenul grec desemnează urmările faptelor
omeneşti, din perspectiva dreptăţii divine. Expresia consacrată şi în spaţiul latin era
respicere finem.
2.29 „[Cel] mare”: sintaxa greacă nu admite articularea numelui predicativ. Totuşi,
intenţia psalmistului a fost aceea de a sublinia măreţia etemă a lui Dumnezeu în contrast
Λ
cu cea temporară a tui Pompei, de unde şi traducerea noastră. In sprijinul opţiunii noas
tre vine şi argumentul supranumelui lui Pompei în epocă: lat. Magnus, „cel mare'1.
Generalul fusese supranumit „cel mare” după victoria sa în războiul din Africa din anul
81 î.H. Aluzia istorică devine, în acest fel, clară.
2,31 „îi culcă” : verbul grec κοιμίζω a dobândit, în unele contexte clasice, şi sensul de „a
trimite la culcare (în Hades)”, de unde „a omorî”. Conotaţiile eshatologice evidente ale
pasajului i-au determinat pe unii comentatori să afirme că psalmistul face aluzie, în acest
verset, la învierea drepţilor („în slavă” - M. Winninge, Sinners an d the Righteous, p. 34.
Teza aceasta este pusă la îndoială de K. Atkinson, în / C ried to the Lord, pp. 49-52).
2,36 „cu răbdare” : termenul grec traduce în LXX substantivul ebraic care înseamnă
„aşteptare, speranţă” (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 958, nota 36).
PSALMII LUI SOLOMON 2-3 459
3
Psalm al lui Solomon. Despre cei drepţi.
1Pentru ce dormi, suflete, şi nu-L binecuvântezi pe Domnul?
Cântaţi imn nou pentru Dumnezeu Cel vrednic de laudă!
Cântă şi veghează Ia veghea Lui
căci psalm bun pentru Dumnezeu este cel [rostit] din inimă bună.
Drepţii [îşi] amintesc necontenit de Domnul,
aducând laudă şi arătând dreptatea judecăţilor Domnului.
4Nu va dispreţui cel drept învăţătura de la Domnul,
bunăvoinţa sa [va fi] necontenit înaintea Domnului.
5Poticnitu-s-a cel drept şi a arătat dreptatea Domnului,
căzut-a şi ia seama la ce va face pentru el Dumnezeu,
ia aminte de unde-i va veni izbăvirea.
6 Adevărul drepţilor [este] de la Dumnezeu, mântuitorul lor,
3.1 C f şi Ps. 43,24. De data aceasta cel invocat este sufletul omului pentru lupta cu răul.
îndemnurile la trezie corespund credinţei străvechi că, adormit, omul este cel mai vulne
rabil şi victimă sigură a păcatului. ♦ „Cântaţi’': psalmistul pune verbul la plural din obiş
nuinţă liturgică, uitând de subiectul la singular. Autorul avea în minte corurile de oameni
sau, mai puţin probabil, de îngeri, care cântă psalmi pentru Domnul ( c f R.B. Wright,
The Psalms o f Solomon, p. 654). ♦ Geiger crede că îndemnul le era adresat iudeilor, care
erau astfel chemaţi să se bucure de moartea lui Pompei. K. Atkinson respinge această
supoziţie ca nefondată ( / C ried to the Lord, p. 195). ♦ „imn nou”: alte manuscrise au
„imn şi laudă”.
3.2 „veghează la veghea Lui” : gr. γρηγόρησον έπί την γρηγόρησιν αυτού, litt. „fii treaz
faţă de trezia Lui”. Sensul îi pare obscur lui R.B. Wright. Poate fi un îndemn la atenţie
faţă de prezenţa veghetoare a lui Dumnezeu.
3.3 „aducând laudă şi arătând dreptatea”: litt. „întru aducere de laudă/mulţumire/măr
turie şi îndreptăţire” (c f nota la Ps. 6 ,6 , Septuaginta 4/î).
3.4 „învăţătura”: în greacă, un participiu al verbului παιδεύω. Psalmistul se referă, de
fapt, la încercările aspre la care Dumnezeu îi supune pe credincioşi ca ei să se îndrepte.
3.5 „a arătat dreptatea Domnului”, gr. έδικαίω σω εν τόν κύριον. Cf. nota 2,15.
3.6 „Adevărul”: am tradus astfel pentru a menţine litera textului grec. P. Prigent observă
însă că retroversiunea în ebraică a termenului grec permite descoperirea sensului pri
mordial al versetului: „încrederea drepţilor vine de la Dumnezeu” (Les Psaumes de
Salomon, p. 960).
458 PSALMII LUI SOLOMON 2
lui Pompei a rămas pe locul unde a fost omorât multă vreme până când doi bărbaţi l-au
ars pe un rug făcut din scândurile unor corăbii naufragiate.
2.28 „la cele de pe urmă”: gr. τό ύστερον. Termenul grec desemnează urmările faptelor
omeneşti, din perspectiva dreptăţii divine. Expresia consacrată şi în spaţiul latin era
respicere finem.
2.29 „[Cel] mare”: sintaxa greacă nu admite articularea numelui predicativ. Totuşi,
intenţia psalmistului a fost aceea de a sublinia măreţia eternă a lui Dumnezeu în contrast
cu cea temporară a lui Pompei, de unde şi traducerea noastră. în sprijinul opţiunii noas
tre vine şi argumentul supranumelui lui Pompei în epocă: lat. Magnus, „cel mare”.
Generalul fusese supranumit „cel mare” după victoria sa în războiul din Africa din anul
81 Î.H. Aluzia istorică devine, în acest fel, clară.
2,31 „îi culcă” : verbul grec κοιμίζω a dobândit, în unele contexte clasice, şi sensul de „a
trimite la culcare (în Hades)”, de unde „a omorî”. Conotaţiile eshatologice evidente ale
pasajului i-au determinat pe unii comentatori să afirme că psalmistul face aluzie, în acest
verset, la învierea drepţilor („în slavă” - M. Winninge, Sinners and the Righteous, p. 34.
Teza aceasta este pusă la îndoială de K. Atkinson, în / C ried to the Lord, pp. 49-52).
2,36 „cu răbdare”: termenul grec traduce în LXX substantivul ebraic care înseamnă
„aşteptare, speranţă” (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 958, nota 36).
PSALMII LUI SOLOMON 2-3 459
3
Psalm al lui Solomon. Despre cei drepţi.
1Pentru ce dormi, suflete, şi nu-L binecuvântezi pe Domnul?
Cântaţi imn nou pentru Dumnezeu Cel vrednic de laudă!
Cântă şi veghează la veghea Lui
căci psalm bun pentru Dumnezeu este cel [rostit] din inimă bună.
3Drepţii [îşi] amintesc necontenit de Domnul,
aducând laudă şi arătând dreptatea judecăţilor Domnului.
Nu va dispreţui cel drept învăţătura de la Domnul,
4
3.1 C f şi Ps. 43,24. De data aceasta cel invocat este sufletul omului pentru lupta cu răul.
îndemnurile la trezie corespund credinţei străvechi că, adormit, omul este cel mai vulne
rabil şi victimă sigură a păcatului. ♦ „Cântaţi”: psalmistul pune verbul la plural din obiş
nuinţă liturgică, uitând de subiectul la singular. Autorul avea în minte corurile de oameni
sau, mai puţin probabil, de îngeri, care cântă psalmi pentru Domnul ( c f R.B. Wright,
The Psalms o f Solomon, p. 654). ♦ Geiger crede că îndemnul le era adresat iudeilor, care
erau astfel chemaţi să se bucure de moartea lui Pompei. K. Atkinson respinge această
supoziţie ca nefondată (/ C ried to the Lord, p. 195). ♦ „imn nou”: alte manuscrise au
„imn şi laudă”.
3.2 „veghează la veghea Lui”: gr. γρηγόρησον έπι τήν γρηγόρησιν αύτοϋ, litt. „fii treaz
faţă de trezia Lui”. Sensul îi pare obscur lui R.B. Wright. Poate fi un îndemn la atenţie
faţă de prezenţa veghetoare a lui Dumnezeu.
3.3 „aducând laudă şi arătând dreptatea” : litt. „întru aducere de laudă/mulţumire/măr-
turie şi îndreptăţire” ( c f nota la Ps. 6 ,6 , Septuaginta 4/1).
3.4 „învăţătura” : în greacă, un participiu al verbului παιδεύω. Psalmistul se referă, de
fapt, la încercările aspre la care Dumnezeu îi supune pe credincioşi ca ei să se îndrepte.
3.5 „a arătat dreptatea Domnului”, gr. έδικαίωσωεν τόν κύριον. C f nota 2,15.
3.6 ,Adevărul” : am tradus astfel pentru a menţine litera textului grec. P. Prigent observă
însă că retroversiunea în ebraică a termenului grec permite descoperirea sensului pri
mordial al versetului: „încrederea drepţilor vine de la Dumnezeu” (Les Psaumes de
Salomon, p. 960).
46 0 PSALMII LUI SOLOM ON 3
3,7-8 ,,7 ... să ridice nedreptatea. . . 8 El face împăcare,..": expresiile trimit în mod general
la actele rituale pentru dobândirea iertării şi bunăvoinţei divine în urma unei greşeli; conform
legii mozaice (e.g. Lev. cap. 4), o dată săvârşit, un păcat nu putea fi anulat, şters, ci doar
înlăturat, „ridicat” (έξαίρω) printr-o jertfa de „împăcare” (έξιλάσκομαι) a lui Dumnezeu,
de redobândire a bunăvoinţei Acestuia (cf. nota 4,20 la Levitic, în Septuaginta /).
♦ „greşeală”: gr. παράπτωμα înseamnă mai precis cădere, „pas greşit”, abatere.
3,8 „postind”, litt. „cu post”: D. Luhrmann crede că psalmistul se gândea la ritualul
jertfelor de împăcare descris în Lev, 16. Autorul ar fi avut în faţă versiunea LXX, pentru
că foloseşte aceeaşi expresie „smerindu-şi sufletul” pentru post (έν ταπεινώ σει ψυχής)
cu cea din Lev. 16,29. K, Atkinson observă însă că împăcarea din Lev. era obţinută
numai în urma sacrificării a doi iezi (c f Lev. 16,5), or aici psalmistul vorbeşte numai
despre post şi smerirea sufletului, lăsând la o parte jertfa necesară. Menţionarea exclu
sivă a acestor practici pentru împăcarea cu Dumnezeu pare să fte un indiciu al faptului
că gruparea autorului va fi abandonat frecventarea Templului, ceea ce a dus automat la
suspendarea jertfelor în sânul comunităţii (An Intertextual Study, pp. 63-64). ♦ „credin
cios” : gr. οσ ιος, „pios, evlavios” (traducerea tradiţională este „cuvios”); όσιος traduce
un foarte important termen teologic ebraic: hasîdh, „bun, credincios”, care practică
hesedh-ul (cf. nota la Ps. 5,8 în Septuaginta 4/1) imitându-L pe Dumnezeu, Datorită
frecvenţei termenului, Ps. Sol. au fost consideraţi de anumiţi comentatori unul din mani
festele fondatoare ale mişcării hasidice (a „pioşilor”, care promovau o respectare strictă
a Legii împotriva acomodărilor elenizante şi care, în sec. II î.H., s-au raliat la revolta
Macabeilor - cf. IMac. 2,42; cel puţin în parte sunt socotiţi precursorii fariseilor), acesta
fiind şi adjectivul care îi denumeşte pe membrii comunităţii psalmistului.
3,9-12 Pasaj antitetic faţă de 3,5-8. Paralelismul antitetic este structura predilectă a
Ps. Sol., figură de stil specifică operelor unor comunităţi religioase cu pronunţate atitu
dini polemice faţă de curentul principal (ne referim în special la gruparea de la Qumran).
3,11 „la cercetarea celor drepţi”: litt. „când va cerceta pe cei drepţi” - subiectul neex
primat este Dumnezeu.
PSALMII LUI SOLOMON 3A 461
4
Cuvântarea lui Solomon. Pentru cei care vor să placă oamenilor.
1 De ce şezi tu, spurcatule, în adunarea celor credincioşi,
3,12 „se vor ridica”: verbul άνίστημι şi familia lui se specializează pentru noţiunea de
„înviere”; de asemenea, „viaţa lor nu va avea sfârşit” indică limpede credinţa tn înviere a
comunităţii din care provenea psalmistul, ceea ce i-a condus pe unii comentatori să con
sidere că ar fi vorba aici despre gruparea fariseilor. Contraargumentul, insuficient pentru
a stabili identitatea autorului, dar suficient pentru a anula argumentul, ar fi că ideea
învierii apărea şi în textele de la Qumran (4Q1 2,1-16, Imnuri 6,29; Regula războiului
12,5). Totuşi, textul de faţă pare să facă referire la Dan. 12,2 şi la literatura profetică în
general (cf. lez. 37; Os. 6,2).
4 Datarea Ps. Sol. 4 se poate deduce din absenţa referirilor la invazia romană. Majoritatea
comentatorilor plasează alcătuirea imnului înaintea anului 63 î.H. Aluziile istorice pe
care le conţine trimit mai degrabă la perioada imediat anterioară invaziei romane, probabil în
timpul războiului civil dintre Hircan al II-lea şi fratele său Aristobulos al II-lea, după
moartea reginei Alexandra Salome (67 î.H.). ♦ „cei care vor să placă oamenilor”: gr.
όνθρω πάρεσκοι, cuvânt rar, litt. „care sunt/vor să fie plăcuţi oamenilor”, i.e. cei care
pozează în drepţi, cei care arată o râvnă ipocrită pentru credinţă etc.
4,1 „spurcatule”: personajul astfel desemnat este destinatarul blestemului conţinut în
acest psalm. Comentatorii, convinşi de existenţa reală a acestuia în epocă, au încercat
să-i determine identitatea din surse paralele. Wellhausen (Die Pharisăer, pp. 146-147) a
presupus că psalmul se referă la Alexandras lanneus, regele persecutor al fariseilor.
Totuşi, Ps. Sol. 4 nu vorbeşte despre persecuţii directe sau intervenţii militare în forţă, ci
mai degrabă despre presiuni politice în interiorul „sfatului”, fapt care infirmă ipoteza lui
Wellhausen. K. Atkinson demonstrează că „spurcatul” era Aristobulos al II-lea, susţină
torul saduceilor şi frate al lui Hircan al II-lea. Acesta a uzurpat tronul fratelui său, deo
potrivă rege şi mare preot, şi s-a proclamat rege al lui Israel, amestecându-se în mod
nelegitim în treburile sinedriului („adunarea celor credincioşi”) şi înclinând balanţa în
favoarea partidei saduceilor, opusă fratelui său ( / C ried to the Lord, pp. 100-101).
♦ „adunarea celor credincioşi”; gr. συνέδριον οσίων: unii comentatori susţin că sin
tagma se referă la sinedriul generai al israeliţilor, instituţie „reprezentativă” cu atribuţii
legislative şi juridice. K. Atkinson arată că psalmistul se referă, mai degrabă, la Sine-
driut din Ierusalim, instituţie legitim ă din cetatea sfântă, constituită ad-hoc la diverse
ocazii, care grupa diversele facţiuni politico-religioase ale momentului (farisei, saducei,
dar probabil şi alţii). Autorul Ps. Sol. pare să surprindă adunarea în momente de mari
tulburări politice interne, probabil în timpul episodicei domnii a lui Aristobulos al II-lea
462 PSALMII LUI SOLOM ON 4
traducerea literală, pentru că posibila versiune liberă „cei care sunt făţarnici cu cei
credincioşi” nu lămureşte raporturile de proximitate socială asupra cărora insistă autorul.
Psalmistul li numeşte „credincioşi” pe adepţii comunităţii sale, obligaţi să trăiască
alături de păcătoşi şi sperjuri în Ierusalim. Acesta este un indiciu important al faptului că
psalmistul nu aparţine comunităţilor autoizolate în deşert ale esenienilor. ♦ „carnea lor”,
litt. „carnea lui” : am menţinut, pentru coerenţa simetriei, pronumele la plural. Aceeaşi
soluţie a fost adoptată, în ciuda mărturiei textuale a pronumelui personal la singular, de
P. Prigent, p. 962 ( c f şi nota 6 ad loc.),
4,9 „aşezat” : gr. έ ν εϋσταθείςι, litt. „în statornicie”. Termenul românesc este folosit în
sens moral. Scopul păcătosului este distrugerea morală a familiilor dreptcredincioşilor.
♦ „şarpele” : autorul se plasează în descendenţa tradiţiei iudaice care conotează negativ
şarpele (cf. Gen. 3,1). El este creatura care „destramă” (gr. διαλύσαι) adevărata înţelep
ciune divină a Cuvântului, înlocuind-o cu aparenţa ei nocivă, a vorbelor seducătoare şi
desacralizate.
4.11 „nu este cine să vadă şi să judece”: aserţiunea nu aparţine psalmistului, ci păcăto
şilor. Autorul o lansează eliptic, în stil indirect liber.
4.12 „cuvinte înaripate” : gr. λόγοι άναπτερώσεως. Probabil o reminiscenţă a traducă
torului din literatura greacă clasică, pe care am încercat să o sugerăm la rândul nostru.
Aici însă este vorba de cuvintele care dau aripi, care-1 incită pe ascultător. Accentul se
pune mai mult pe efectul obţinut decât pe arta propriu-zisă a vorbitorului.
4.13 „iadul” : termenul traduce gr. φδης (Hades), cuvânt specializat în LXX pentru
ebraicul şe ol, „lăcaşul morţilor”. Spaţiu subpământean, iniţial conceput neutru, ca
464 PSALMII LUI SOLOMON 4
receptacol al tuturor morţilor, şe ol capătă valenţe etice diferite în literatura iudaică mai
târzie: se vorbeşte mai ales de un şe ol unde se duc nelegiuiţii după moarte, dar şi de un
a 1 A i
5
Psalm al lui Solomon
1 Doamne Dumnezeule, lăuda-voi numele Tău cu bucurie,
în mijlocul celor care ştiu judecăţile Tale cele drepte.
2 Căci Tu [eşti] bun şi milostiv, scăparea celui sărac:
Salomon, pp. 958-959, nota 36) este respinsă, ca nefondată, de K. Atkinson: comen
tatorul american este de părere că psalmistul se referă strict la foametea care a afectat la
un moment dat întreaga comunitate din care şi el făcea parte. Nu ar fi vorba de un statut
social liber acceptat prin care se evidenţia gruparea din Ierusalim, ci de starea temporară
a comunităţii aflate într-un moment de cumpănă (/ C ried to the Lord, p. 186).
5.4 „partea lui de la Tine”: se poate înţelege şi „(omul şi) partea lui (sunt puse în cum
pănă) la Tine”. Exprimare a credinţei în predeterminismul divin, care ar apropia comu
nitatea autorului de convingerile comunităţii de Ia Qumran (c f Flavius losephus, A /
13,172-173). Totuşi, Ps. Sol. nu pot fi integral atribuiţi teologiei eseniene, pentru că în
numeroase alte locuri psalmistul insistă asupra doctrinei liberului arbitru (cf. Ps. Sol. 9,4
şi nota). ♦ „în cumpănă” : simbolismul „cumpenei”, al „balanţei divine” este recurent în
literatura biblică sapienţială, c f Ps. 62,9, Iov 31,6. Autorul Ps. Sol. va fi avut mai degrabă
în minte aceste texte canonice decât cele ale grupării de la Qumran.
5.5 Psalmistul ştie că Dumnezeu nu va întoarce îndărăt neascultată rugăciunea drepţilor
Lui. Antifrază explicită la Plângerile lui Ieremia 3,8 şi Iov 30,20.
5.6 „Ingreunarea” mâinii lui Dumnezeu era o metaforă frecventă în literatura biblică
pentru pedeapsa divină.
5.7 „dacă nu ne-ai întoarce”: expresia implică sensul de restauraţie materială şi morală.
Drepţii vizează, în varianta maximalistă, repunerea în posesie paradisiacă. Textul ar
putea avea şi un sens eshatologic. Versiunea siriacă simplifică: „Nu îţi Întoarce faţa de la
noi.” P. Prigent a optat pentru această variantă în traducerea lui din Les Psaumes de
Salomon, p. 964, datorită paralelismului astfel perfect dintre vv. 7 şi 6 .
5,9-10 Descrierea creaturii în termenii simbolici obişnuiţi ai literaturii sapienţiale (peşti,
păsări, turme, păşuni) legitimează locul omului, văzut la modul generic, în armonia
universală ( c f Ps. 148,9-10).
PSALM [I LUI SOLOMON 5 467
5,11 Autorul reia, într-o interpretare proprie, Ps. 148,11. Dacă acolo regii, căpeteniile şi
popoarele aparţin în mod legitim ordinii creaţiei, aici psalmistul adaugă un verset (partea
a doua din v. 1 1 ) relevant pentru condiţia socială a autorului şi a grupului pe care acesta
îl reprezintă. Insistenţa asupra sărăciei dreptcredincioşilor explică devotamentul total al
comunităţii ultraortodoxe faţă de unica autoritate liber acceptată: Dumnezeu.
5.13 „şi [lăsată pe] mâine”: gr. και ή αύριον. Formularea este neaşteptată; se poate pre
supune o greşeală a traducătorului în greacă sau o omisiune a vreunui copist. Sensul
reconstituit de Wright ar fi: „Bunătatea omului este zgârcită şi [mereu lăsată] pe ziua de
mâine” (The Psalm s o f Solomon, în O ld Testament Pseudepigrapha, vol. 1, p. 657, nota
e). Interpretarea aceasta respectă punctuaţia stabilită de ediţia Rahlfs. P. Prigent crede,
pe de altă parte, că traducătorul în greacă al psalmului a citit greşit ebraicul meMr, „preţ”,
ca mahăr, „mâine”. Sensul reconstituit al versetului original ar fi, după el: „Dărnicia
omului nu este decât zgârcenie, indiferent de preţ.” N oi am optat pentru lectura lui ή
αΰριον în contextul părţii a doua a versetului: în favoarea acestei lecturi ar pleda relua
rea conjuncţiei copulative (c f şi sensul iterativ al verbului δευτερώ) şi articolul care îl
precedă pe αΰριον. ♦ „te-ai mai minuna”: versiunea siriacă are: „ceea ce este uimitor”.
5.14 „nu va duce lipsă de daruri” : gr. οΰ φείσεχαι έ ν δόματι, litt. „nu se va zgârci la
dar”; gr. φείδομαι (litt, „a cruţa”, dar şi „a face economie”) este folosit frecvent precedat
de negaţie cu sensul „a folosi din plin”, „a nu se lipsi de ceva”.
5.16 „cu măsură îndestulându-1”: gr. έ ν συμμετρία αύταρκείας, litt. „întru măsura a
ceea ce-l face autosuficient”.
5.17 „măsura”, gr. μέτριος: este vorba de avutul dobândit cu simţul măsurii.
468 PSALMII LUI SOLOMON 5-6 Ψ
Λ
6
Intru nădejde. Al lui Solomon.
1 Fericit bărbatul a cărui inimă e gata spre a chema numele Domnului:
când îşi va aminti numele Domnului, va fi mântuit.
2Căile lui sunt îndreptate de Domnul
şi străjuite faptele mâinilor sale de Domnul Dumnezeul lui.
3 De vederea viselor sale rele nu se va tulbura sufletul său,
la trecerea râurilor şi în zbuciumul mărilor nu se va înspăimânta.
4 Sculatu-s-a din somnul Iui şi a binecuvântat numele Domnului,
6 Psalmul este un îndemn la rugăciune. In lipsa unor surse externe şi a aluziilor interne
la un anumit eveniment istoric, comentatorii nu au putut stabili o datare precisă.Viţeau a
propus o soluţie prea puţin convingătoare: 69-64 î.H. ( Les Psaumes de Salomon 43,
pp. 286-288). La fel, Ewald credea că psalmul ar îl fost redactat înaintea invaziei pom-
peiene (Geschichte des Volkes Israel, p. 392). Atkinson ezită să propună o datare, dar
face observaţia că similitudinile lexicale şi stilistice dintre Ps. Sol. 6 şi Ps. Sol. 10 ar in
dica faptul că ambele imnuri au avut acelaşi autor.
6.1 Versetul pare a fi o parafrază la Ioel 3,5. Invocarea numelui Domnului apare ca o
practică rituală premozaică (cf. Gen. 4,26). Aici termenul funcţionează ca sinecdocă
pentru rugăciune în general.
6 . 2 ,.faptele mâinilor”: răspunsul divin la rugăciunea dreptcredinciosului este imediat şi
se manifestă în acţiunile curente ale oamenilor. Versetul următor exemplifică unele
dintre aceste circumstanţe.
6.3 „De vederea viselor sale rele”: în epocile elenistică şi romană coşmarurile erau
atribuite demonilor, fapt atestat de inscripţii magice din spaţiul palestinian conţinând
texte apotropaice redactate în aramaică. Numeroase asemenea incantaţii au fost desci
frate şi în Manuscrisele de la Marea Moartă. Fenomenul se datorează, pe de o parte,
importului masiv de credinţe şi superstiţii din Orient, influenţă la care a fost supusă civi
lizaţia iudaică în exilul babilonian, şi, pe de altă parte, aculturaţiei elenistice ulterioare.
Psalmistul arată, de fapt, că Dumnezeu îl apără atât ziua, cât şi noaptea pe dreptcredin-
ciosul care se roagă. ♦ „trecerea râurilor şi zbuciumul mărilor”: Geiger crede că autorul
se referă aici la trecerea apelor onirice (D er Psalter Salomo 's, p. 122). K. Atkinson arată
însă că autorul avea în vedere efectele cât mai largi ale rugăciunii în viaţa cotidiană a
credinciosului. în cazul de faţă, sunt amintite pur şi simplu periei le reale ale călătoriei
(An Intertextual Study, p. 128).
6.4 „Sculatu-s-a din somnul tui şi a binecuvântat...”: psalmistul se referă aici Ia impor
tanţa rugăciunii de dimineaţă, fapt poate semnificativ pentru gruparea religioasă aflată la
PSALMII LUI SOLOMON 6-7 469
7
Al lui Solomon. [Pentru] întoarcere.
! Nu[-Ţi] muta sălaşul de la noi, Dumnezeule,
ca să nu ni se pună împotrivă cei care ne urăsc fără temei.
•Ί
originea acestor psalmi, l otuşi, nu se poate preciza dacă autorul avea în gând rugăciu
nile de tip dizident din afara Templului sau rugăciunea comună matinală din incinta
Templului.
6 , 6„cu adevărat” : gr. έν άληθείφ, litt. „întru adevăr”.
7 „[Pentru] întoarcere” : după unii comentatori, termenul se referă fie la întoarcerea lui
Dumnezeu în rândul poporului ales, fie la întoarcerea lui Israel „reconvertit” la
Dumnezeu. O asemenea disjuncţie este însă artificială. Ps. Sol. 7 se referă mai degrabă
la restaurarea Legământului.
7.1 ,,Nu[-Ţi] muta sălaşul”: gr. μή άποσκηνώσης. Verbul grec înseamnă, literal, „a-şi
muta cortul”. Termenul este consacrat pentru acţiunea de temut a lui Dumnezeu de a-Şi
retrage prezenţa din Templu) de la Ierusalim, dar poate fi şi o referinţă în sens general.
Este o aluzie la criza spirituală profundă prin care trecea Israelul şi care ameninţa să se
termine cu desacralizarea şi delegitimarea Templului ca sălaş sacru. O asemenea retra
gere a prezenţei lui Dumnezeu este revelată în Iez. 10. ♦ Comentatorii psalmului au
înaintat mai multe ipoteze pentru datarea lui pornind de la acest verset. J. Wellhausen
observa că tonul mai moderat al psalmului faţă de Ps. Sol. 2 sau 8 ar fi un bun indiciu că
autorul se referea la asediul lui Irod cel Mare şi al generalului roman Sosius asupra
Ierusalimului, din anul 37 î.H. (Pharisder, p. Î49). Geiger susţine că psalmul datează
chiar din timpul asediului armatei romane conduse de Pompei în 63 Î.H. (.D er Psalter
S a lo m o ’s, p. 123). Mai circumspecţi, primii comentatori, Ryle şi James, plasează Ps.
Sol. 7 în „era pompeianâ”. K. Atkinson este de părere că psalmul datează din perioada
imediat anterioară invaziei pompeiene, când ambele partide regale ierusalimitane, repre
zentate de Hyrcanus şi Aristobulos, purtau tratative separate cu puterea romană pentru
restabilirea ordinii în casa regală hasmoneică şi în Ierusalim ( / Cried to the Lord, p. 110).
Psalmul nu vorbeşte despre un atac consumat, ci de unul iminent.
7.2 „moştenirea sfinţeniei Tale”: gr. κληρονομιά αγιάσματος σου. Am preferat traduce
rea literală în locul formulării „moştenirea Ta sfântă”, pentru că, în acest caz, sintagma
se referă la Templu (v. infra nota 8,4) şi la spaţiul sacrosanct din interiorul acestuia.
470 PSALMII LUI SOLOM ON 7-8
8
Al lui Solomon. Spre biruinţă.
1 Restrişte şi glas de război auzit-a urechea mea,
7.3 „învaţă-ne”: gr. παίδευσον. Verbul grec are aici sensul de „a disciplina” . Am men
ţinut însă traducerea tradiţională din motive stilistice.
7.4 După unii comentatori, psalmistul face aluzie la episodul celei de-a zecea plăgi din
Exod (R.B. Wright); după alţii, el ar fi avut în vedere trimiterea îngerului morţii din
1Par. 21,15 (Ryle şi James).
7,10 Autorul se referă la profeţia pe care lacob o primeşte în vis, la Betel (Gen. 28,15).
8 Psalmul conţine detalii istorice importante despre asediul şi cucerirea romană a
Ierusalimului din anul 63 Î.H. Similitudinile cu Ps. Sol. 2 sunt izbitoare, însă cum Ps. Sol. 8
se opreşte strict la episodul cuceririi de către Pompei, fară a pomeni nimic despre moar
tea generalului roman din anul 48 Î.H. { c f Ps. Sol. 2), se presupune că acesta a fost
compus înaintea Ps. Sol. 2, având şi alt autor. Psalmistul manifestă aici un interes aparte
pentru transgresiunile morale ale preoţilor de la Templu, pe care le consideră principala
cauză a invaziei romane şi lansează, în consecinţă, o dezbatere strânsă pe teme de
halakăh (drept rabinic). ♦ P. Prigent observă că titlul „Spre biruinţă” este cel folosit în
versiunea Theodotion a Psalmilor canonici, unde apare în loc de „pentru mai marele
cântăreţilor” (TM) / „pentru sfârşit” (LXX). Versiunea greacă a Ps. Sol. 8 ar aparţine
aceleiaşi tradiţii, spre deosebire de cea siriacă, în care titlurile sunt absente şi, mai mult,
PSALMII LUI SOLOMON 8 47 J
8 . 6 „îşi vor urma”, litt. „îşi vor îndrepta” : fraza este ambiguă, din cauza absenţei subiec
7
Am socotit judecăţile lui Dumnezeu de la zidirea cerului şi a
pământului,
şi am arătat dreptatea lui Dumnezeu în judecăţile Lui cele din veac.
Dezvăluit-a Dumnezeu păcatele lor dinaintea soarelui,
a cunoscut tot pământul judecăţile lui Dumnezeu cele drepte.
9 Λ
In ascunzişuri de sub pământ [s-au săvârşit] nelegiurile lor, spre mânie:
fiul s-a unit cu mama şi tatăl cu fiica de-a valma.
10 Au săvârşit adulter, fiecare cu femeia vecinului său,
posibilitate de lectură: „Le-am zis [celor carej îşi urmează căile lor cu dreptate: «Am
socotit judecăţile lui Dumnezeu...»” (Les Psaumes de Salomon, p. 968, nota 6 ).
8.7 „Am socotit”: în momente de mare încercare, psalmistul recapitulează faptele drep
tăţii divine, care alcătuiesc, de fapt, istoria reală a lui Israel. Ps. Sol. 8 devine astfel o
glosă la sensul istoriei sacre, o legitimare a acesteia şi, totodată, expresia speranţei drept-
credinciosului în justeţea providenţei divine.
8 . 8 „păcatele lor” : se explicitează, în versetele următoare, cauzele morale care au dus la
acuzată de adulter trebuia să le facă în faţa preotului (cf. Num. 5,19-22), acuzându-i pe
sacerdoţi de complicitate cu femeile care comiseseră adulterul.
8.11 „Moştenitorul care să răscumpere’' este fără îndoială Mesia. P. Prigent respinge
ipoteza conform căreia s-ar face aici referire la urmaşii lui Hircan al II-lea, împiedicaţi
să mai domnească în urma uzurpării tronului de către Aristobulos al II-lea (Les Psaumes
de Salomon, p. 969, nota 11).
8.12 „sânge spurcat”, Le. sânge menstrual: preoţii încălcau astfel porunca din Lev. 15,24,
atrăgând în mod indirect pângărirea jertfelor. Se sugerează că transgresiunea aceasta s-a
dovedit şi altădată suficientă pentru a stârni mânia lui Dumnezeu (cf. lez. 23,38).
8.14 „duh de rătăcire”: psalmistul preia literal expresia din Is. 19,14, pentru a descrie
starea deplorabilă în care se aflau „păzitorii” cetăţii în zilele asediului roman. Unii
comentatori înclină să creadă că expresia este folosită metaforic, autorul reluând astfel
cuvintele din Ier. 25,15. ♦ „vin neîndoit”, i.e. vin nediluat: în Antichitate, vinul avea o
consistenţă mult mai mare decât în zilele noastre şi trebuia diluat (cu două măsuri de apă
ta o măsură de vin). Herodot povesteşte despre un oarecare Cleomenes care a înnebunit
fiindcă a băut în exces vin nediluat (Istorii 6,84).
8.15 Imaginea invadatorului care „vine de la capătul pământului” ca să-l calce în
picioare pe Israel iusese consacrată de Ier. 6,22. Acolo însă era vorba despre babilonieni.
Asocierile evenimenţiale ale psalmistului sunt rezultatul anunţatei sale recapitulări a
istoriei sacre din 8,7.
8.16 „Căpeteniile ţării” erau Hircan ai II-lea şi aliaţii lui (probabil Antipater, mijlocitorul
său în relaţiile cu Pompei), care sperau ca, o dată cu venirea romanilor, să-l alunge pe
uzurpatorul Aristobulos al 11-lea. R.B. Wright consideră însă că se face aici aluzie la
tratativele pe care fiecare dintre cei doi fraţi, Hircan al Il-lea şi Aristobulos ai II-lea,
le-au purtat cu romanii înainte de predarea cetăţii (Psalm s o f Solomon, p. 659, nota i).
Despre predarea Ierusalimului de către aliaţii lui Hircan al II-lea, c f Flavius Iosephus,
AI 14,57-58.
474 PSALMII LUI SOLOMON 8
8.17 „Au netezit cărările” : expresia este metaforică şi trimite, ironic, la Is. 42,16
(K. Atkinson, An Intertextual Study, p. 171). ♦ „au împodobit zidurile cu cununi”, litt.
„au încununat zidurile” : R.B. Wright crede că psalmistul se referă metaforic la partizanii
lui Hircan care, suiţi pe zidurile oraşului, îi salutau pe romani. Această interpretare ar
pleda pentru traducerea literală a versiunii greceşti, dar am preferat o variantă neutră.
8.18 „cu chezăşie deplină” : i.e. cu garanţii depline, dând asigurări că nu va face nici un rău.
8.19 „turnurile” : gr. πύργοβάρεις. Se referă, probabil, la fortăreaţa Akra, pe care Pompei
a cucerit-o înaintea cetăţii propriu-zise. în epoca herodiană, fortăreaţa a fost demolată şi
pe locul ei a fost construită fortăreaţa Antonia. K. Atkinson observă că, dacă psalmistul
numeşte într-adevăr fortăreaţa prin ττυργο βάρεις, Ps. Sol. 8 va fi fost tradus în greacă în
epoca herodiană, când amintirea ei era încă vie în conştiinţa locuitorilor din Ierusalim
( / C ried to the Lord, p. 63, nota 12).
8.20 La vv. 16-17 se arată bucuria cu care i-au întâmpinat pe romani partizanii lui
Hircan al II-lea. în schimb, romanii i-au eliminat pe Aristobulos al H-lea şi pe aliaţii lui,
care se răsculaseră încercând să reia puterea (cf. Flavius losephus, A I 14,79). ♦ „apa
necurăţiei”: un pasaj din Mişna ( Yadayim 4,7) afirmă: „Saduceii spun: «Vă acuzăm,
fariseilor, că socotiţi pură apa care se scurge dintr-un vas impur într-unul pur».” Preoţii
şi mai-marii Ierusalimului sunt acuzaţi de comunitatea dreptcredincioasă a psalmistului
că pângăresc cu sângele lor cetatea sfântă. Expresia „apa necurăţiei” este un indiciu clar
că Ps. Sol. S nu a fost compus în medii fariseice (vezi Mişna). Pe de altă parte, imnul nu
a fost scris nici în medii saducee, pentru că acestea îl favorizau pe Aristobulos al U-lea,
duşmanul declarat al comunităţii psalmistului.
8 . 2 1 „se născuseră din pângărire” : paralelismul acestei expresii cu unele pasaje din
textele de la Qumran indică fie că aceşti copii erau născuţi din căsătorii mixte, fie, mai
degrabă, rezultaţi din transgresiunile sexuale aie preoţilor de la Templu.
8,23 „S-a arătat drept Dumnezeu în judecăţile Sale”: pasajul serveşte drept concluzie la
recapitularea anunţată în 8,7. ♦ „credincioşii lui Dumnezeu”: psalmistul îi numeşte astfel
PSALMII LUI SOLOMON 8 475
pe „cei pioşi” din comunitate. Menţiunea „în mijlocul lor” este importantă pentru loca
lizarea grupării, ai cărei membri trăiau în Ierusalim in m ediaş res şi nu autoexilaţi în
deşert, ca cei de la Qumran.
8.28 „cei risipiţi”: gr. διάσπορα. Psalmistul trimite Ia Ier. 29,14 şi lez. 20,34.
Comentatorii nu exclud posibilitatea ca autorul să se refere la hasmoneii deportaţi
( 8 ,2 1 ), dar tonul eshatologic general al suplicaţiei oferă o interpretare mai largă.
8.29 „ne-am întărit cerbicea” : expresia desemnează încăpăţânarea în rău.
8.30 „răscumpărător” : sensul termenului este acelaşi cu cel din 8,11.
8,33 „în veac de-a pururi”: gr. τον αιώ να χρόνον, litt. „timpul cei din veac”.
476 PSALMII LUI SOLOM ON 9
9
Al iui Solomon. Spre dojană.
3 Când a fost strămutat Israel în tară străină
când se îndepărtaseră de Domnul care îi răscumpărase,
au fost alungaţi din moştenirea pe care le-a dat-o Domnul.
2 în toate neamurile s-a risipit Israel, după cuvântul lui Dumnezeu,
ca să se arate dreptatea Ta, Dumnezeule, pentru nelegiurile noastre,
că Tu [eşti] judecător drept peste toate popoarele pământului.
3 Căci nimeni care face nedreptăţi nu se va putea ascunde de ştiinţa Ta,
şi faptele drepte ale credincioşilor Tăi [sunt] înaintea Ta, Doamne:
unde să se ascundă omul de ştiinţa Ta, Dumnezeule?
4 Faptele noastre [atârnă] de alegerea şi de puterea sufletelor noastre,
9.1 Datarea psalmului este controversată: sursele interne nu sunt, în acest caz, conclu
dente. J. Schiipphaus interpreta forţat primul verset ca pe o aluzie a psalmistului la exilul
roman al lui Aristobulos al II-lea, petrecut după invazia lui Pompei din anul 63 î.H. (Die
Psalmen Salomo ’s, pp. 50-51). Majoritatea comentatorilor este însă de părere că enunţul
psalmistului este general şi că se referă la exilul babilonian. La fel, în Ps. Sol. 9,2,
autorul îi numeşte pe evreii din diaspora. Avem de-a face cu un exerciţiu retoric remar
cabil: autorul reuşeşte să-şi prezinte argumentele, exem plele (vv. 1-3) înainte de a-şi
expune teza (vv. 4-5). Exilul babilonian şi diaspora sunt efectele punitive ale unei
alegeri umane greşite. Mai mult, ele pot servi drept precedent în demonstraţia psal
mistului, care îşi avertizează comunitatea de iminenţa unui nou exil -(K. Atkinson, An
Intertextual Study, p. 196).
9.2 „ca să se arate dreptatea Ta” : gr. ϊν α δικαιωθής. Dreptatea lui Dumnezeu se mani
festă prin acţiunile Sale nemijlocite şi este recunoscută ca atare de oameni. C f şi 3,3.5;
4,8; 8,7.26.
9.3 „credincioşilor”: autorul numeşte astfel, după toate aparenţele, comunitatea de drept-
credincioşi căreia îi aparţinea ( c f 9,6-8 etc.).
9.4 Această exprimare directă a liberului arbitru a suscitat comentarii adesea contradic
torii în rândul exegeţilor moderni. Sursa paralelă cel mai des invocată tn această situaţie
este Flavius Iosephus, Istoricul descrie în AI 13,172-173 atitudinea celor trei mari
grupări principale din Palestina (farisei, saducei, esenieni) faţă de doctrina liberului arbi
tru. Astfel, dacă saduceii erau adepţii cei mai înfocaţi ai doctrinei, esenienii o respingeau
în totalitate, iar fariseii ocupau o poziţie de mijloc, susţinând că numai unele evenimente
sunt predeterminate, pe când altele depind de alegerea oamenilor. P. Prigent nuanţează
descrierea istoricului evreu, arătând că, într-adevăr, esenienii se consideră aleşi de bună
voinţa divină, dar numai după ce vor fi consim ţit să urmeze calea perfecţiunii ( c f Regula
Comunităţii 9,17, în Les Psaum es de Salomon, pp. 972-973, nota 4). Mai mult, Ps. Sol.
PSALMII LUI SOLOMON 9 477
10
Dintre imnuri. Al lui Solomon.
1 Fericit bărbatul de care Domnul Şi-a amintit cu mustrare
şi l-a ferit de calea rea cu biciul,
ca să fie curăţit de păcat, încât să nu înmulţească.
-1
Righteous, p. 73) care constata că Ps. Sol, 9,8 nu face nici cea mai mică aluzie Ia o
nouă invazie a „păgânilor”. Totuşi, psalmistul trimite, la începutul poemului, la exilul
babilonian şi la suferinţele lui israel pricinuite de păcatele lui, insistă asupra importan
ţei legământului privilegiat pe care îl are poporul ales cu Dumnezeu din vremea lui
Avraam (9,9) şi propune încheierea unui nou legământ, care să le ofere israeliţilor
preeminenţa asupra unor năvălitori, desigur lipsiţi de această înţelegere cu Dumnezeu.
Aceste argumente ar sugera că psalmistul se referă aici la invazia păgânilor ( / C ried (o
the Lord, p, 193).
9,11 „A Domnului [este] milostivirea”: se poate înţelege şi „Milostivirea Domnului
[fie ]..” .
10.1 „l-a ferit” : gr. έκυκλώθη, litt, „a fost înconjurat”. Acelaşi verb este folosit în Ps.
31,10, „şi mila Domnului îl va înconjura”. ♦ „să nu-1 înmulţească”, litt. „ca să nu-1
sporească/multiplice” : concepţia teologică a evidenţei stricte a păcatelor şi faptelor bune
ale oamenilor, ţinută de Dumnezeu, apare şi în Ps. Sol. 9,5. Cf. şi nota respectivă.
1 0 . 2 „bici... învăţătura (παιδείαν)” : biciul Domnului îl loveşte, ca să-l oprească pe om
de la păcat. K. Atkinson (An fntertextual Study, pp. 213-214) pune această imagine pe
seama inculturaţiei iudeo-elenistice: Dumnezeu este văzut de autorul Ps. Sol. ca un
pedagog, figură severă a disciplinei antice, mereu vigilentă la acţiunile copilului pe care
îl supraveghea şi căruia ti aplica diverse corecţii dure pentru orice abatere de la regulile
de educaţie (cf. şi Prov. 5,12-13). Ca şi în cazul pedagogului, acţiunile lui Dumnezeu nu
sunt vindicative, ci benefice. ♦ „învăţătura”: gr. π αιδεία (cf. şi 10,3; 13,7.8.10; 14,1 etc.).
PSALMI! LUÎ SOLOMON 10 479
Am tradus termenul grecesc cu echivalentul lui clasic în limba română, care subsumează
şi sensul de „disciplinare”, „mustrare”, „pedeapsă” dezvoltat adesea în LXX. Mesajul
întregului Ps. Sol. 10 este că Dumnezeu le aplică drepţilor anumite corecţii, nu că îi
pedepseşte pur şi simplu ca o divinitate geloasă.
10,4 Autorul invocă, pe de o parte, legământul dintre Dumnezeu şi Israel („Legea...
mărturia”) şi, pe de altă parte, promisiunea încheierii legământului celui veşnic de la
sfârşitul zilelor („la cercetarea ILui]” c f P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 975).
Aceste două „momente” din viaţa poporului ales constituie „cadrul” învăţăturii divine,
programul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru educarea, desăvârşirea şi apropierea
celor drepţi. Psalmistul face aluzie la promisiunea enunţată în lez. 16,60. Versetul men
ţine aceeaşi tonalitate profetic-eshatologică.
10.7 „adunările” : gr. συνα /ω γα ί. Autorul se referă, după unii comentatori, la comu
nitatea de dreptcredincioşi căreia îi aparţine. Cuvântul pare să desemneze o realitate
concretă: autorul indică spaţiul fizic unde se desfăşurau ritualurile comunităţii sale, altul
decât cel consacrat pentru ritul oficial, Templul. Acesta este un bun indiciu pentru
scopul alcătuirii Psalmilor lui Solomon: imnurile erau concepute pentru a fi citite în
amintitele sinagogi ale grupării.
10.8 „A Domnului [este] izbăvirea”: se poate înţelege şi „A Domnului [să fie] izbă
virea”. ♦ „bucurie veşnică”: unii comentatori consideră că expresia ar atesta credinţa în
înviere a comunităţii dreptcredincioase a psalmistului (K. Atkinson, An Intertextuai
Study, p. 220 şi P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 975).
480 PSALMII LUI SOLOMON 11
XI
Al lui Solomon. Pentru aşteptare.
12
Al lui Solom on. D espre limba nelegiuiţilor.
11.3 „insule”: termenul este folosit în Biblie în mod generic pentru a desemna ţinuturi
îndepărtate. în Is. însă, el se referă cu precizie la insulele mari din Marea Mediterană:
Creta, Cipru, Malta. Având în vedere că printre sursele principale ale psalmistului se
numără şi Is., termenul poate fi înţeles în această a doua accepţiune.
11.4 „Smerit-a”: gr. έταιτείνωσεν. Subiectul gramatical este aici subînţeles: „Dumnezeu”,
t\
lectură aplicată numai colecţiei Ps. Sol. Majoritatea comentatorilor a stabilit o legătură
stilistică şi tematică sigură între Ps. Sol. 12 şi Ps. Sol. 4 ([cf Ryle şi James, Psalms o f the
Pharisees, p. xliv; Wellhausen, Pharisăer, p. 156; K. Atkinson, / C ried to the Lord,
p. 106). Ambele imnuri vorbesc despre unu! şi acelaşi adversar (politic) hotărât să-i per
secute şi să-i amăgească pe dreptcredincioşi. în Ps. Sol. 4,1, „nelegiuitul” care stătea în
adunarea drepţilor (i.e. în „sinedriu”) era de fapt Aristobulos, principele susţinător al
partidei saduceilor, opus atât fariseilor pe care îi susţinea fratele său Hircan al Il-lea, cât
şi comunităţii din care provenea autorul Ps. Sol. Ca şi Ps. Sol. 4, şi acesta face aluzie la
tulburările din sânul societăţii Israelite din Ierusalim, la persecuţiile şi acuzaţiile publice
care frământau viaţa politică internă a micului regat, în contextul războiului civil dintre
Aristobulos şi Hircan. Textul nu aminteşte de nici o invazie străină şi nu face în nici un
fel aluzie la intruziuni politice externe, ceea ce i-a determinat pe comentatori să plaseze
„evenimentele” descrise de Ps. Sol. 12 în perioada imediat premergătoare campaniei de
cucerire a Ierusalimului de către Pompei din anul 63 Î.H. ♦ „viclean”: gr. πονερός, „rău,
ticălos, viclean” .
12.2 „Pline de întorsături” : gr. ev π οικ ιλία στροφής, litt. „cu felurime de întorsătură”;
calc după ebraică neobişnuit în greacă. Στροφή înseamnă iniţial, în greaca clasică,
„întorsătură de frază”. P. Prigent sugerează că termenul grecesc traduce probabil un
cuvânt ebraic care însemna „perversitate” (Les Psaumes de Salomon, p. 977, nota 2).
♦ „precum în [mijlocul] poporului un foc ce-i mistuie frumuseţea” : gr. ώσπερ έ ν λαφ
πΰρ άνάπτον καλλονήν αύτοΰ. Comparaţia este, în forma aceasta, stranie. Unele
manuscrise oferă această formă, pe care o acceptă ediţia Rahlfs şi o serie de exegeţi, ca
lectio diffîcilior. Versiunea siriacă are: „aţâţă focul între oameni.” Alte manuscrise
conţin o variantă mai plauzibilă: „ca focul ce arde paiele de pe arie” (gr. έν αλφ πΰρ
άνάπτον καλάμην). Scribul va fi copiat greşit αλφ, „arie”, ca λαώ, „popor” , şi în loc de
καλάμην, „pai”, καλλονήν, „frumuseţe” (c f K. Atkinson, An Intertextual Study,
pp. 243-244, nota 1).
12.3 „pomii bucuriei” : pomul era simbolul prosperităţii şi al bunăvoinţei divine. în
literatura apocaliptică se spune că din Pomul vieţii cu bună mireasmă vor mânca drepţii
după coborârea lui Dumnezeu pe pământ ( lEnoh 25). în Sulul de la Damasc (1,7), un
pom este dovada că Dumnezeu a încheiat un legământ veşnic cu cei evlavioşi. Tăierea
copacilor, rari şi, în consecinţă, foarte preţioşi în Orientul Apropiat, echivala cu distru
gerea unei comunităţi şi era considerată primul semn al războiului şi al morţii (cf. Is.
10,33). ♦ „nelegiuiţi” : probabil se referă la aliaţii politici ai bărbatului nelegiuit amintit
în primul verset, porniţi să persecute comunitatea autorului.
PSALMII LUI SOLOMON 12-13 483
13
Psalm al lui Solom on. M ângâierea drepţilor.
12.4 „în strâmtorare” : gr. έ ν άπορίςχ, c f nota la 4,15. O traducere posibilă: „în sărăcie”.
Termenul grec este folosit aici însă într-un sens moral mai vast decât cel care desem
nează simpla sărăcie materială. E vorba de dificultate spirituală, de confuzie, de lipsă de
mijloace morale. ♦ „să se împrăştie oasele”: revine imaginea terifiantă a împrăştierii
oaselor după moarte {c f Ps. Sol. 4,19 şi lez. 39,4).
12.5 „liniştit”: dreptul nu se tulbură de persecuţiile nelegiuiţilor, ci rămâne liniştit şi
credincios. Speranţa lui se află întreagă la Dumnezeu. Acest verset i-a determinat pe unii
exegeţi să afirme că psalmistul aparţinea de fapt grupării de la Qumran. ♦ „ce aduce
pacea”, litt. „care face pace”.
12.6 „făgăduinţa” : gr. έπαγγελία; Ryle şi James decriptau în acest verset credinţa comu
nităţii autorului în viaţa fericită de după moarte (The Psalm s o f the Pharisees, p. 106).
13 Psalmul descrie, după toate aparenţele (c f nota 13,5), situaţia comunităţii autorului şi
circumstanţele politice din ierusalim, imediat după invazia romană din anul 63 î.H. Deşi
majoritatea comentatorilor a căzut de acord asupra acestei datări, alţii au considerat că
psalmul a fost scris în vremea răscoalei Macabeilor: astfel, W. Frankenberg identifica în
„fiarele crunte” (13,5) pe Bacchides. persecutorul Macabeilor (Die Datierung, pp. 57-58).
Dimpotrivă, Aberbach considera câ psalmul se referă la invazia partâ din anul 40 î.H.
(„The Historical Allusions...”, p. 391).
13,1 Schimbarea pronumelui personal de persoana I singular în cel de persoana I plural
nu este întâmplătoare (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon. p. 978, nota 1): psalmistul
vorbeşte nu atât despre el, cât mai ales despre comunitatea din care face parte. Este im
portant de notat că evenimentele la care urmează să facă aluzie nu i-au afectat în nici un
fel comunitatea. ♦ Versetul se inspiră din Ps, 117,16.
484 PSALMII LUI SOLOMON 13
2
“ Braţul Domnului ne-a izbăvit de sabia care străpunge,
de foamete şi de moartea păcătoşilor.
'J
' Fiare viclene năvălit-au peste ei:
cu colţii le-au smuls carnea,
cu măselele le-au sfărâmat oasele.
4 Dar de acestea toate ne-a eliberat Domnul.
5 Tulburatu-s-a cel evlavios din pricina căderilor sale,
de teamă să nu fie luat la un loc cu păcătoşii.
6 Căci groaznică [va fi] năruirea păcătosului;
dar de cel drept nimic din toate acestea nu se va atinge.
7 Căci învăţarea drepţilor pentru neştiinţă nu-i totuna
13.2 „sabia care străpunge” : posibilă aluzie la sabia lui Dumnezeu din lez. 14,17. ♦ Sabia,
foametea şi moartea sunt simboluri biblice ale războiului. Detaliu important: urgia despre
care se spune în primul verset că i-a cruţat Domnul era un război. ♦ „moartea păcătoşi
lor”: am păstrat genitivul din versiunea greacă pentru a menţine ambiguitatea originală a
textului. De data aceasta, păcătoşii sunt cei omorâţi de fiarele sălbatice, nu drepţii.
13.3 „Fiare viclene” : majoritatea comentatorilor consideră că autorul se referă la soldaţii
romani conduşi de Pompei. După Flavius losephus (Al 14,79), represaliile romanilor i-au
vizat mai ales pe partizanii lui Aristobulos al II-lea, care au fost ucişi sau făcuţi sclavi şi
duşi în exil la Roma. Pe aceştia din urmă psalmistul îi numeşte „păcătoşi” (cf. 13,2).
13.4 Psalmistul vorbeşte din nou în numele comunităţii din care face parte: după invazia
romană aceasta nu numai că nu a avut de suferit, dar şi-a văzut şi persecutorii („păcă
toşii” 13,2) pedepsiţi. Totuşi, nu se poate vorbi de nici un fel de colaboraţionism al
comunităţii autorului cu romanii invadatori; pericolul roman îi ameninţase şi pe ei (c f
13,1). Izolaţi socialmente, dar trăitori în Ierusalim, membrii comunităţii ultraortodoxe a
autorului interpretau evenimentele exclusiv din punct de vedere religios.
13.5 „cel evlavios”: gr. ευσεβής; deşi toate manuscrisele greceşti şi siriace au ασεβής
„nelegiuitul”, Wellhausen a propus lecţiunea de faţă, pe care au adoptat-o majoritatea
comentatorilor (vezi şi Prigent, p. 978, nota 3) şi ediţia Rahlfs. în această lectură, autorul
ar vorbi despre groaza celui evlavios de a nu cădea în păcat. Banalitatea argumentului
adus de Wellhausen şi realitatea textuală atestată de manuscrise i-au condus, mai întâi pe
K.G. Kuhn, şi mai apoi pe R.B. Wright şi pe K. Atkinson să citească „nelegiuitul” în loc
de „cel evlavios”. în această a doua lectură, textul vorbeşte mult mai mult despre
realitatea istorică din Ierusalimul invadat şi confirmă sursele istorice paralele (Flavius
losephus): sub epitetul „nelegiuitul”, M. Winninge îl identifică pe Aristobulos al II-lea
însuşi, care, şi după spusele lui Flavius losephus, era îngrozit de uciderea susţinătorilor
săi de către romani (Ps. Sol. 13,2; Bell. lud. 1,157-158). Ps. Sol. 13,5 îl surprinde pe
Aristobulos în momentele sale de cumplită angoasă, când îşi vedea prietenii („păcă
toşii”) deportaţi la Roma, soartă de care nu a scăpat nici el până la urmă.
13,7 „învăţarea”: gr. π α ιδεία , cf. nota 10,2. ♦ „năruirea”: gr. καταστροφή. ♦ Despre
păcatele din neştiinţă şi ispăşirea lor, c f Lev. 4,2 şi Num, 15,22-25.
PSALMII LUI SOLOMON 13-14 485
cu năruirea păcătoşilor.
8 în ascuns este învăţat cel drept,
ca să nu se bucure păcătosul asupra celui drept.
9 Căci [Domnul] îl va dojeni pe cel drept ca pe un fiu iubit
şi-l va învăţa ca pe un întâi-născut.
10 Căci îi va cruţa Domnul pe credincioşii Săi
şi căderile lor le va şterge prin învăţătură.
11 Căci viaţa celor drepţi [va fi] în veac,
dar păcătoşii vor fi luaţi spre pierzare
şi nu se va mai afla amintirea lor.
1 2
14
Imn al lui Solomon
1 Credincios [este] Domnul faţă de cei care-L iubesc cu adevărat,
13.8 „în ascuns” : gr. έ ν περιστολή; termenul înseamnă, literal, „înfăşurare”, „înfăşare”,
„învelire de jur-împrejur”.
13.9 „fiu iubit” : litt. „fiu al iubirii” - semitism. ♦ Versetul este un ecou al textului din
D eu t 8,5.
13,11 „viaţa celor drepţi [va fi] în veac”: psalmistul se gândeşte la viaţa de apoi. Tema
învierii era destul de răspândită în literatura biblică profetică şi sapienţială (c f Iez. 37;
Is. 11; Dan. 12,2; 2Mac. 7,9). în scrierile apocaliptice apocrife şi în manuscrisele de la
Marea Moartă, ea a devenit aproape un loc comun ( lEnoh 90,10, Jub. 23,22).
14 Psalmul este un comentariu la Ps. 1. în favoarea acestei afirmaţii pledează similitu
dinile structurale, motivele biblice şi simbolurile comune, precum şi tonalitatea stilistică
apropiată. Structura celor doi psalmi respectă tripartiţia clar ordonată: dreptcredincioşi -
păcătoşi - judecata divină. în registru simbolic, psalmiştii utilizează aceleaşi imagini în
dezvoltarea dihotomiei drepţi-păcătoşi: metafora vegetală a pomilor nemuritori pentru
drepţi, putreziciunea, pleava, umbra, nimicirea pentru păcătoşi. La nivel stilistic, tonul
general este al profeţiei eshatologice. Autorul psalmului reia literal termenii care îi opun
pe păcătoşi drepţilor („nu [sunt] aşa păcătoşii”).
14,1-2 Primele două versete reiau, pe larg, tema din Ps. 1,2. Autorul insistă, la început,
numai asupra relaţiei pe care drepţii o au cu Dumnezeu, în calitatea Sa de legislator.
Spre deosebire de Ps. 1, Ps. Sol. 14 reia aici motivul „educaţiei”, al mustrării din iubire
expus în Ps. Sol. 10 şi nu pomeneşte încă nimic de păcătoşi. Cuvântul cheie care leagă
Ps. Sol. 14 de Ps. 1 este „a umbla [pe căile Domnului]”. Autorul psalmului îi îndeamnă
pe drepţi „să cugete ziua şi noaptea” (Ps. 1,2) la învăţătura Domnului. ♦ „Credincios”:
gr. πιστός, „credincios” sau „vrednic de încredere”. A luzie la legământul veşnic dintre
48 6 PSALMII LU I SOLOM ON 14
Dumnezeu şi Israel. ♦ „învăţătura”: cf. nota 10,2. ♦ „spre viaţa noastră”: termenul are, in
contextul doctrinar al Ps. Sol., o accepţiune dublă: se referă la Legea pe care Dumnezeu
a poruncit-o pentru viaţa pământească, dar şi, aşa cum va rezulta la sfârşitul Ps. Sol. 14,
la promisiunea divină a vieţii de apoi.
14.3 „raiul Domnului”: gr. παράδεισος του κυρίου. Psalmistul trimite la episodul
paradisiac originar, pe care însă îl proiectează eshatologic. Comentariul eshatologic pe
care autorul Ps. Sol. îl aduce Ps. 1,3 se înscrie în tradiţia apocaliptică apocrifă repre
zentată de texte precum lEnoh 20,7 sau Jub. 36,6, care au fundamentat doctrina creştină
dezvoltată de Apostolul Pavel în 2Cor. 12,3-4. Gândirea mistică a literaturii rabinice
ulterioare postula că drepţii vor avea parte, la sfârşitul zilelor, de Eden, iar nelegiuiţii vor
fi trimişi în iad (G. Scholem. M ajor Trends in Jewish M ysticism. apud K. Atkinson, An
Intertextual Study, pp. 281-282).
14.4 Metafora agrară avea un impact foarte puternic în societatea iudaică antică. Ideea
perpetuării veşnice a vieţii oamenilor sub ocrotirea statornică a divinităţii şi-a găsit în
această metaforă expresia maximală. Autorul psalmului comentează Ps. 1,3, îmbogă-
ţindu-1 cu o parafrază evidentă Ia versetul profetic din Am. 9,15.
14.5 „Israel” : numele depăşeşte aici restricţia etnică. Termenul este folosit în sens
absolut, ca metaforă pentru Israelul ideal, poporul celor care îl iubesc cu adevărat pe
Dumnezeu (Ps. Sol. 14,1), printre care, în primul rând, membrii comunităţii religioase
din care provine autorul. Astfel, moştenirea despre care vorbeşte psalmistul nu este una
determinată concret geografic, ca în cazul împărţirii făcută de Iosua, ci una spirituală,
care se va împlini la sfârşitul veacului (Ps. Sol. 14,9).
14.6 „s-au bucurat de o zi”, litt. „au iubit ziua”: verbul grec αγαπάω are aici sensul de „a
prefera, a se mulţumi, a se complace”, implicând atât nuanţele alegerii deliberate, cât şi
pe cele ale eticii hedoniste, foarte răspândite în epoca elenistică, pe care psalmistul o
respinge cu vehemenţă. ♦ „o zi”, gr. ημέραν: am preferat traducerea cu articol nehotărât
din două motive: pentru a menţine sensul originalului nearticulat din greacă şi pentru că
în româneşte el este omofon cu numeralul feminin. Am marcat astfel opoziţia sugerată
de psalmist dintre lungimea vieţii drepţilor („în toate zilele cerului”, v, 4) şi scurtimea
vieţii păcătoşilor (v. 7).
PSALMII LUI SOLOMON 14-15 487
15
Psalm al lui Solomon cu cântare
1 în restriştea mea am chemat numele Domnului,
14.7 „pofta”, gr. επιθυμία: în etica elenistică medioplatonică, dorinţa era produsul părţii
concupiscente a sufletului şi trebuia echilibrată prin intervenţia laturii raţionale. Psalmis
tul pare să contopească cele două funcţii ale sufletului în descrierea celor nedrepţi: în
cazul lor, liberul arbitru se exercită în favoarea concupiscenţei şi, implicit, a corupţiei
morale, fapt care duce la uitarea deliberată a lui Dumnezeu.
14.8 Autorul pare să postuleze o anumită doctrină a predestinării. Mesajul mai puternic
este însă cel al liberului arbitru (Ps. Sol. 14,1-2), căruia i se subsumează şi această afirmaţie.
15 Psalmul nu poate fi datat cu precizie, din lipsa unor repere istorice interne clare.
Totuşi, K. Atkinson îl grupează cu Ps. Sol. 4, 7 şi 12 în categoria imnurilor redactate în
perioada premergătoare invaziei romane din anul 63 î.H. Câteva indicii vagi par să ple
deze pentru această ipoteză: iminenţa unui război (15,7), posibil conflict israelit intern
(nu sunt menţionaţi păgânii, dar sunt amintiţi „nelegiuiţii” şi persecutorii „păcătoşi” ai
comunităţii autorului şi, în cele din urmă, misterioşii „războinici încercaţi”, urmăritori ai
„păcătoşilor”). Comentatorul american plasează redactarea acestui psalm în perioada ime
diat următoare uzurpării domniei lui Hircan al II-lea de către fratele acestuia Aristobulos
al II-lea şi în timpul războiului civil iscat de lovitura de palat. Fără a fi un apropiat al
partidei lui Hircan al II-lea, autorul speră ca persecutorii principali ai comunităţii sale
(„nelegiuiţii, păcătoşii”, partida saduceilor aliaţi ai lui Aristobulos) să fie înfrânţi.
Comunitatea autorului vedea, probabil, în partida lui Hircan al II-lea un simplu instru
ment al mâniei divine îndreptate împotriva partidei lui Aristobulos. Evenimentele Ia care
pare să se refere psalmistul s-au consumat în intervalul 67-63 î.H.
15,1 „în restriştea mea” : autorul citează întocmai Ps. 18,6: după unii comentatori, inten
ţia sa nu a fost numai aceea de a-şi stabili o ascendenţă scripturară ilustră, ci de a comu
nica o stare imediată de fapt. Probabil că grupul religios căruia îi aparţinea autorul
Ps. Sol. se va fi confruntat de curând cu mari dificultăţi sociale şi politice. ♦ „săraci”:
cf. Ps. Sol. 5,2 şi nota. La cele deja spuse în nota amintită, se poate adăuga conjectura lui
K. Atkinson că, în cazul de faţă, referirea la sărăcia drepţilor nu viza neapărat statutul
social al membrilor comunităţii, ci poate fi o aluzie la jafurile îndreptate împotriva drep
ţilor {An Intertextual Study, p. 296).
488 PSALMII LUI SOLOMON 15
15.3 „rod al buzelor [şi] al limbii-nstrunate”, litt. „rod al buzelor cu instrumentul acordat
al limbii”: comentatorii sunt de acord că psalmii la care se referă autorul erau cântaţi de
coruri, iar acestea erau acompaniate de diverse instrumente de suflat. în orice caz, menţio
narea psalmilor aici este importantă: autorul se revendică astfel de la tradiţia psaltică împă
mântenită de David. Pe de altă parte, deşi îndemnul de a aduce lui Dumnezeu „cântare
nouă” este bine atestat în Psalmi, unii cercetători deduc de aici că grupul religios din care
psalmistul făcea parte inaugurase, în afara Templului, ritualuri paralele faţă de cultul oficial.
15.4 „para focului” : gr. φλόξ πυρός. Psalmistul preia expresia şi sensul ei eshatologic
din literatura profetică: cf. Is. 29,6; 30,30.
15.5 „starea”: gr. ύπόστασις, litt. „sub-sistenţă”. C f şi nota 17,24.
15.6 „semnul”: ca marcă a protecţiei divine, semnul iui Dumnezeu îl purtase Cain (Gen.
4,15), dar şi casele evreilor în timpul plăgilor din Egipt (Ex. 12,23). Tradiţia profetică a
revalorizat acest simbol al ocrotirii divine, proiectându-1 în vremurile de apoi (lez. 9,6).
Literatura apocaliptică evreiască şi creştină a continuat tradiţia profetică (c f Sulul de la
Damasc, CD 19,12-14 sau Apoc. 7, Ode 4,7-8), îmbogăţind-o şi cu simbolismul semnu
lui opus, purtat de damnaţi (Apoc. 14,9-11).
15.7 „Foametea şi sabia şi moartea”: imagini simbolice comune ale războiului în limbaj
biblic (c f şi 13,2). Problema comentatorilor este reprezentată însă de timpurile verbale.
Cei care merg pe interpretarea literal gramaticală au recunoscut în versetele următoare
(15,7-9) scenariul eshatologic propriu literaturii apocaliptice. Alţii s-au gândit la
evenimentele din proximitatea imediată a psalmistului şi la intuiţiile acestuia cu privire
la iminenţa conflictului armat dintre cei doi descendenţi ai lui Alexandras lanneus,
Aristobulos al M-lea şi Hircan al II-lea.
15.8 „îi vor fugări...”: psalmistul trimite la pasajul din Lev. 26,36: „Vor fugi ca dinaintea
războiului şi vor cădea fără să fie izgoniţi de nimeni.”
PSALMII LUI SOLOMON 15-16 489
16
Imn al lui Solomon. Spre ajutorul credincioşilor.
1 Când a aţipit sufletul meu de la Domnul, am şi alunecat puţin
♦ „departe de Dumnezeu” : paralelismul dintre cele două părţi aie versetului confirmă
faptul că psalmistul s-a gândit în acest verset la Hades / f ol, locul întunecat în care
lâncezesc, după moarte, păcătoşii.
16,2 „Mai că"’: gr. Jtop’ ολίγον, litt. „aproape că”. Am preferat această variantă de
traducere pentru expresivitatea ei, foarte fidelă originalului. ♦ „s-ar fî scurs”: gr.
έξεχύθη ; am păstrat semnificaţia primă a verbului grec, valorizată şi de traducătorul
psalmului în greacă, anume aceea de „a se scurge, a se (re)vărsa”. Imaginea scurgerii
treptate, cu fiecare păcat, a sufletului spre moarte este înrudită, în concreteţea ei, şi per
fect simetrică structural cu aceea a alunecării sufletului în amorţirea veşnică. ♦ Despre
jad, vezi nota 4,13. ♦ „porţile iadului” : expresia apare frecvent şi în NT, ca opusă împă
răţiei cerului, care era la rândul ei imaginată, în creştinismul primar, ca având porţi şi
ziduri (K. Atkinson, An Intertextual Study, p. 319).
16,4 „Strămuratu-m-a”: gr. έ ν ύ ξ εν , litt. „m-a împuns”. Am folosit verbul românesc,
ieşit din uz, „a strămura” pentru fidelitatea traducerii: ca verb cu sensul specializat
cunoscut, el rezolvă şi comparaţia între omul delăsător şi un animal de povară. Com
paraţia stimulării omului apare, în acelaşi fel, şi în Ecl. 12,11. ♦ „ţepuşa”: gr. κέντρον.
în VT, strămurarea, „ţepuşa”, a fost folosită şi ca armă: judecătorul Samegar a ucis cu o
asemenea ţepuşă „cam şase sute” de filisteni (Jud. 3,31). Totuşi termenul grec din Jud.
era un hapax, άροτρόπους, redat prin „brăzdarul plugului” (Jud. 3,31, în Septuaginta 2).
El traducea un hapax ebraic, maFmadh, interpretabil însă şi ca „ţepuşă, strămurare”.
16.6 „de la inima mea”: exprimarea este uşor ambiguă, dar în mod voit. Cel ce-şi
aminteşte de inima dreptcredinciosului spre mântuire este, într-adevăr, Dumnezeu.
Totuşi psalmistul nu lasă să se înţeleagă că relaţia ar fi univocă: dreptcredinciosul însuşi
trebuie să se dovedească mereu vrednic de amintirea lui Dumnezeu.
16.7 „Ţine-mă departe”: gr. έπικράτησόν μου. Verbul grec înseamnă, de fapt, „a fl tare
asupra cuiva”, „a stăpâni”, „a se înstăpâni”. P. Prigent arăta că verbul grec traduce de
regulă un verb ebraic HZQ, „a fi tare”. Probabil traducătorul în greacă a confundat cu
PSALMII LUI SOLOMON 16
acest radical verbal frecvent radicalul originar HSK, „a ţine departe, a reţine*’, din Ps. Sol.
De unde şi dificultatea la traducerea românească. Am optat, împreună cu majoritatea
traducătorilor şi exegeţilor moderni, pentru versiunea propusă de Prigent (i e s Psaumes
de Salomon, p. 983, nota 7), cu atât mai mult cu cât ca nu este foarte departe de sensul
verbului grec: „întăreşte-mă asupra..
16.8 „deşarte”: gr. άνωφελής, litt. „nefolositoare”. Prigent traduce prin „perverse” (Les
Psaumes de Salomon, p. 983).
16.9 „întru locul Tău” : traducere literală; multe traduceri moderne au varianta „înaintea
Ta”, care apare în versiunea siriacă.
16,11 „Cârtirea”, gr. γογγυσμόν, lilt, „bombănirea”: e vorba despre murmurarea
împotriva încercărilor la care sunt supuşi oamenii de Dumnezeu. ♦ „descurajarea”: gr.
ολιγοψ υχία, litt. „micimea/puţinătatea sufletului”. Termenul mai apare în Ex. 6.9 şi Ps.
54,9. ♦ „mă vei învăţa” : cf. 10,2 şi nota ad loc.
16.13 „învăţătura”: cf. 10,2 şi n otaad loc.
16.14 „pentru stricăciunea lui”: litt. „în mâna stricăciunii lui”.
492 PSALMII LUI SOLOMON 17
17
Psalm al lui Solomon cu cântare. Pentru rege.
1 Doamne, Tu însuţi [eşti] regele nostru în veac de-a pururi,
căci întru Tine, Dumnezeule, se va lăuda sufletul nostru.
2 â
17 Probabil cel mai important imn din întreaga colecţie. Este mărturia completă a tuturor
neliniştilor şi speranţelor societăţii iudaice din a doua jumătate a secolului I î.H. Detalii
istorice de primă importanţă pentru Ierusalimul ocupat de romani se articulează pe aş
teptarea generală a regelui mesianic din spiţa lui David, făgăduit acestuia de Dumnezeu.
Eshatologia complexă expusă în psalm continuă tradiţia mesianică a profeţilor mari,
concentrează credinţele exprimate în bogata literatură apocaliptică a vremii şi funda
mentează viitorul discurs creştin.
17,1 „regele”: psalmistul îşi începe imnul cu invocarea lui Dumnezeu ca rege veşnic al
lui Israel, pentru a-şi legitima discursul consistent despre mântuitorul trimis de Dumnezeu
ca rege mesianic (cf. 2Rg. 7,16). Afirmaţia tranşantă a psalmistului sugerează şi opoziţia
lui faţă de regii hasmoneici, pe care comunitatea autorului, fidelă monarhiei davidice, îi
considera nelegitimi. ♦ „în veac de-a pururi”: litt. „în veac şi încă”.
17.3 „Noi”: pronumele este în poziţie emfatic adversativă şi se referă la comunitatea de
dreptcredincioşi a psalmistului, opusă atât israeliţilor corupţi ( 8 ,2 ), cât şi păgânilor
(„neamurile”).
17.4 Psalmistul reia Ps. 88,4 şi 2Rg. 7,16, afirmând indirect nelegitimitatea oricărei alte
dinastii decât cea davidică.
17.5 „Păcătoşii” sunt iudeii partizani ai hasmoneilor, nu păgânii. ♦ „cei cărora nu le-ai
făgăduit”: este vorba despre descendenţii Macabeilor, care nu erau urmaşi ai lui David.
Ascensiunea unor regi nelegitimi era privită de comunitatea ultraortodoxă care a compus
Ps. Sol. ca o încălcare a voinţei lui Dumnezeu transmise „contractual” exclusiv spiţei lui
David. ♦ „cu de-a sila”: litt. „cu forţa”, „cu violenţă”.
PSALM It LUi SOLOMON 17 493
cu de-a sila au luat [în stăpânire] şi nu au slăvit numele Tău cel vrednic
de cinste.
6Au ridicat cu slavă o domnie pentru îngâmfarea lor,
[şi] au pustiit tronul !ui David, în trufia schimbării.
7 Dar Tu, Dumnezeule, îi vei doborî şi vei lua sămânţa lor de pe pământ,
când se va ridica împotriva lor un om străin de neamul nostru.
O
17.6 „domnie” : gr. βαοάλειον poate însemna şi „locuinţă regească, palat”. ♦ „în trufia
schimbării”: expresie neobişnuită. Majoritatea traducerilor modeme ezită în acest punct.
R.B. Wright propune: „with arrogant shouting” ( Psalms o f Solomon, p. 6 6 6 ), P. Prigent
traduce liber: „impudents imposteurs” {Les Psaumes de Salomon, p. 985), Atkinson: „in
tumultuous arrogance” ( / C ried to the Lord, p. 130). Substantivul grec άλλαγμα în
seamnă „schimb”, „preţ”, dar şi „alternanţă la putere”. Acest din urmă sens se potriveşte
în cea mai mare măsură în contextul de faţă.
17.7 „vei lua sămânţa lor de pe pământ”: speranţa psalmistului că hasmoneii vor fi
nimiciţi o dată cu invazia lui Pompei din anul 63 Î.H. nu este împlinită. Deşi Aristobulos
al Il-lea şi aliaţii lui au fost duşi în exil, puterea romană l-a numit Mare Preot în
Ierusalim pe Hircan al Il-lea, fratele uzurpatorului deportat. ♦ Viitorul verbelor greceşti
se explică probabil prin confuzia traducătorului din ebraică: în original acestea vor fi
fost la imperfect (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 985, nota 7). ♦ „Omul străin
de neam” este, fără îndoială, Pompei, văzut de autorul psalmului ca instrument al mâniei
lui Dumnezeu împotriva corupţiei morale din Israel.
17.8 „ca să primească", litt. „ca să li se afle”: verbul grec are şi sensul de „a obţine ceva
de la cineva”. Psalmistul arată că israeliţilor nelegiuiţi li se va întâmpla după cum au
meritat.
17.9 „a cercetat”: schimbarea timpului verbelor a suscitat numeroase comentarii. Majo
ritatea exegeţilor crede că avem a face cu o simplă inconsecvenţă de traducere din
ebraică. Totuşi, P. Prigent este de părere că această frază a fost redactată după moartea
lui Hircan al Il-lea, survenită în anul 30 î.H. (Les Psaumes de Salomon, p. 985, nota 9).
K. Atkinson, pe urmele tui J. Tromp, crede că psalmistul foloseşte în mod deliberat
aoristul pentru a demonstra că, în momentul sosirii lui Pompei, Dumnezeu pecetluise
deja soarta tuturor descendenţilor hasmoneilor (/ C ried to the Lord, p. 137).
17.10 Versetul 10 este ultimul din prima parte a psalmului, probabil redactată cu puţin
timp înaintea campaniei romane din anul 63 î.H. A doua parte (vv. 11-20), adăugată
494 PSALMII LUI SOLOM ON 17
ulterior, concordă cu descrierile Ierusalimului sub ocupaţie romană din Ps. Sol. 2 şi 8 şi
din sursele istorice paralele {cf. Flavius losephus, Af).
17.11 „Nelegiuitul” este, aici, Pompei, numit astfel pentru cruzimea lui nemaipomenită.
♦ Genocidul pe care îl reclamă psalmistul este o supralicitare a temei biblice a invaziei
babiloniene {c f Plângeri 2,21, lez. 9,6).
17.12 „în mânia frumuseţii sale” : versiunea siriacă are „în frumuseţea mâniei sale”. Ryle
şi James sunt de părere că termenul ebraic pentru „mânie” a fost tradus eronat prin „fru
museţe” {Psalm s o f the Pharisees, p. 133); P.E.E. Geiger sugerează că substantivul grec
„frumuseţe” (κάλλος) traduce un ebraic, „mândrie”, şi, prin lărgire de sens, „trufie”
(D er Psalter Salomo's: Herausgegebert und Erklărt, p. 154). P. Prigent şi K. Atkinson
consideră, de asemenea, că textul conţine o greşeală de traducere din ebraică în greacă şi
că ar trebui citit „în urgia mâniei sale”, după formula ebraizantă din greaca LXX. ♦ Psal-
mistul reia informaţia despre exilarea la Roma a familiei şi partizanilor lui Aristobulos
al Π-lea, cf. 8 , 2 1 şi nota a d loc.
17.13 „Străin fiind”: în textul grecesc este folosit un substantiv abstract, într-o construc
ţie ebraizantă cu sens cauzal: litt. „în străinătatea/ înstrăinarea lui”. ♦ „s-a purtat cu
trufie”: litt. „a făcut trufie”.
17.14 Psalmistul face aluzie la atitudinea nepotrivită a lui Pompei la intrarea în Templul
din Ierusalim, episod relatat de Flavius losephus (A l 14,72), Cf. 2,2 şi nota a d loc.
Generalul roman nu a devastat Templul, ci a intrat în sanctuar din curiozitate. ♦ „tăriei” :
gr. του σθένους. Unele manuscrise au însă varianta, mai plauzibilă, τούς θεούς, „pe
f\
zeii”. In acest caz, textul s-ar traduce: „Precum cele pe care le fac neamurile pentru zeii
din cetăţile lor.” Psalmistul indică aici, în mod limpede, atitudinea lui Pompei faţă de
YHWH: romanul I-a venerat ca pe unul dintre zeii săi.
17.15 „Fiii legământului” sunt israeliţii. Psalmistul se referă la preluarea de către ieru-
salimitani a modului de viaţă străin (grecesc, roman), gest inacceptabil pentru societatea
ultraortodoxâ din care provenea autorul.
PSALMII LUI SOLOM ON 17 495
toate păcatele,
regele în nelegiuire, judecătorul în neascultare şi poporul în păcat.
21Vezi, Doamne, şi ridică-le pe regele lor, fiul lui David,
17.16 După unii comentatori, psalmistul face aici aluzie la propria comunitate, nevoită
să fugă din Ierusalim în deşert (17,17) de teama represaliilor romanilor şi a conaţiona
lilor colaboraţionişti (numiţi în 8,15). P. Prigent îi asociază pe aceşti fugari cu gruparea
„esenienilor” autoizolată în deşertul de la Marea Moartă şi pledează astfel pentru
originea qumraniană a Ps. Sol. Un argument în plus ar fi folosirea în acest verset a unei
comparaţii care se regăseşte într-un ut dintre imnurile grupării (.Imnuri 48-9) (Les
Psaumes de Salomon, p. 986, nota 16).
17.17 „bejenie” : gr. παροικία, litt. „pribegire”, „locuire în ţară străină”.
17.18 Comentatorii ezită dacă să considere această secetă ca pe o consemnare istorică
sau ca pe o metaforă. ♦ „căci”, gr. oxi, „pentru că” : versiunea siriacă este mai apropiată
de logica evenimentelor şi are: „de aceea”.
17.19 „între ei”: este vorba despre adversarii israeliţi ai comunităţii autorului, despre
care se vorbeşte pe larg în versetul următor.
17.20 „De la căpeteniile lor şi [până la] poporul cel mai de jos”, litt. „de la căpeteniile
lor şj poporul cel mai de jos”. Conjectura noastră se bazează pe reconstrucţia turnurii
originale datorate lui P. Prigent: cuvântul ebraic tradus prin „popor”, ‘am, trebuie să fie
prepoziţia 'adh, „până la” (Les Psaumes de Salomon, p. 987, nota 20). Fraza originală va
fi fost: „De la căpeteniile lor până la cel mai de jo s.” ♦ „Regele” şi .judecătorul” sunt
instanţele pământeşti nelegitime pe care Dumnezeu le va schimba, la sfârşitul apropiat al
veacului, cu un rege şi un judecător legitim. Atkinson, care plasează redactarea acestei
porţiuni a psalmului în era pompeiană, remarcă o inadvertenţă istorică a autorului: acesta
vorbeşte despre regi, după ce în anul 63 î.H. hasmoneii au pierdut toate prerogativele
regale. Aceasta ar indica, după exegetul american, că Ps, Sol. 17 a fost scris înainte de
anul 40 î.H., când Antigonos reuşeşte pentru trei ani să restaureze monarhia hasmoneică
( / C ried to the Lord, pp. 138-139). ♦ „toate păcatele”, litt. „tot păcatul”.
17,21-46 Partea a treia a Ps. Sol, 17 este şi cea mai importantă pentru că dezvoltă tema
mesianică.
496 PSALMII LUI SOLOMON 17
17.21 „regele lor, fiul lui David” : restauraţia monarhiei davidice se putea face numai
prin intervenţia directă a lui Dumnezeu în istoria lui Israel. Aşteptările psalmistului sunt
foarte concret politice, deşi hrănite de literatura metaforică a profeţilor ( c f mai ales Is.
11,1-10). Dintre cele patru posibile paradigme mesianice din iudaismul precreştin (regal,
sacerdotal, profetic, angelic) autorul Ps. Sol. 17 optează pentru varianta regalităţii davi
dice, care propune un Mesia militant şi justiţiar („Slujitorul Tău”). Mediul cultural al
comunităţii autorului, ca şi cel al grupării de la Marea Moartă, optase pentru această
formă de mesianism din motive politico-religioase, şi anume din opoziţia lor acerbă faţă
de regimul, considerat nelegitim, al hasmoneilor.
17.22 „încinge-l” : psalmistul trimite implicit la Is. 11,5: „va fi încins cu dreptate”.
♦ Mesia este, în viziunea autorului, un rege violent şi, conform aşteptărilor iudaismului
purist, xenofob.
17.23 „ca pe vasele olarului”: imaginea lui Mesia care zdrobeşte trufia păcătosului ca pe
vasele olarului, înarmat cu un toiag de fier, este preluată de autor din Ps. 2,9. Sunt aici
concentraţi doi topoi mesianici: Mesia-justiţiar şi Mesia-păstor al poporului său. ♦
Spargerea vaselor de lut era, la evrei, simbolul distrugerii iremediabile.
17.24 „starea” : gr. ύπόστασις. Majoritatea traducerilor modeme înclină spre sensul
moral, figurat a! termenului (fr. „assurance”, Prigent, i e s Psaumes de Salomon, p. 987),
sau vag (engl. „substance” R.B. Wright şi K. Atkinson). ♦ Psalmistul combină subtil
două surse de mesianism biblic: Ps. 2,9 (imaginea păstorului cu toiagul de fier) şi Is.
11,4 (lovirea pământului cu „cuvântul gurii sale”). In TM, Is. 11,4 are: „toiagul gurii
sale”, imagine folosită ca placă turnantă pentru exprimarea psalmistului.
17.25 „cu cuvântul inimii lor”: G. Buchanan Gray (în L ’Ancien Testament selon Ies
LXX, ed. Soleil d ’Orient, http://ba.21.free.fr/LXX) înţelege „pentru cuvântul... (~ din
/I
17,28 Cf. lez. 45,8 şi 47,21. Redistribuirea triburilor este garanţia totală a restauraţiei
finale a lui Israel, pentru că presupunea o acţiune extrem de dificilă la momentul
respectiv: purificarea etnică a întregii Palestine.
17.30 „popoare de neamuri [păgâne]”, gr. λαοί εθνώ ν. în greaca biblică, έθνη traduce
ebr. goyîm, „neamuri”, specializat pentru desemnarea tuturor populaţiilor din afara lui
Israel, deci a „păgânilor”! ♦ „în văzul” : gr. έν έτίίσήμφ, litt. „într-un mod/loc remar
cabil/la care să se ia aminte”.
17.31 „istoviţi” : probabil o eroare de traducere din ebraică. Traducătorul în greacă va fi
citit radicalul ebraic PZR original („a risipi”) ca PGR („a obosi”, „a slăbi”). Prin urmare,
versiunea originală trebuie să fi fost: „fiii risipiţi” (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon,
p. 988).
17.32 „unsul Domnului” : gr. χριστός κυρίου. Manuscrisele greceşti au: χριστός κύριος
„Hristos Domnul” (litt. „Domnul uns”). Aceeaşi variantă apozitivă apare şi în versiunea
siriacă. Ediţia Rahlfs consideră că această din urmă lecţiune este o emendare creştină
ulterioară şi propune, ca lectio difficilior, varianta „unsul Domnului”. Două au fost
argumentele editorului: 1) în original expresia trebuie să fi fost nfşiyah YHWH, 2) ceea
ce ar fi putut însemna pentru un iudeu din secolul I î.H. numai „unsul Domnului”. R.B.
Wright susţine însă autenticitatea formulei din manuscrise („Domnul uns”) şi aceasta
pentru că: a) sintagma putea apărea, ca titlu mesianic, la un evreu din secolul 1 d.H.
(Luc. 2,11), b) „domnul” (gr. κύριος) din 17,32 nu este neapărat o traducere a ebr.
YHWH, ci mai degrabă un atribut al regalităţii aplicat în epocâ ş» regilor iudei Irod cel
Mare şi Irod Agrippa, numiţi βασιλεύς κύριος. Or, din versetele de mai sus re z u ltă că
Mesia („unsul”) este rege legitim al lui Israel: psalmistul vrea să arate că „fiul lui David
este adevăratul domn (i.e. rege) al lui Israel. Exegetul a m erican d e m o n strea ză , în felul
acesta, că sintagma „Domnul uns” nu trebuie respinsă mecanic ca emendare creştină, ci
498 PSALMH LUI SOLOMON 17
Cuvintele lui [vor fi] lămurite în foc, mai mult decât aurul cel mai de
preţ,
în adunări va judeca deosebi triburile poporului sfinţit,
cuvintele lui, precum cuvintele sfinţilor în mijlocul popoarelor sfinţite.
4 4Fericiţi cei care vor trăi în zilele acelea,
ca să vadă cele bune ale lui Israel, pe care Dumnezeu le va face în
adunarea triburilor.
45Grăbească Dumnezeu peste Israel mila Sa,
să ne scape de necurăţia duşmanilor pângăriţi.
Domnul însuşi [este] regele nostru în veac de-a pururi.
4 6
18
Psalm al lui Solomon. Tot despre unsul Domnului.
1 Doamne, mila Ta peste faptele mâinilor Tale în veac,
17.41 „va mâna” : gr. ά ξει. Verbul grec este folosit aici cu sensul lui primordial: „a mâna
turmele”. Am încercat să redăm tldel această nuanţă în traducerea noastră.
17.42 „măreţia” : gr. ευπρέπ εια. Termenul grecesc este destul de ambiguu: înseamnă la
origine „înfăţişare bună”, „distincţie”, apoi „nobleţe”, „maiestate”, „frumuseţe” (în
traducerile vechi ale Bibliei apare echivalat cu „mare-cuviinţă”).
17.43 „va judeca deosebi”, gr. δια κ ρ ίνει, litt. „a separa, a despărţi, a distinge (între
lucruri, persoane, judecăţi etc.)” .
18 Ultimul dintre Psalmii lui Solomon funcţionează ca o concluzie pentru întreaga
colecţie. Deşi titlul, adăugat ulterior, propune ca predominantă tema mesianică, intenţiile
psalmistului depăşesc acest cadru. Ryle şi James au fost surprinşi de lipsa de unitate a
psalmului şi au propus scindarea lui: în opinia lor, Ps. Sol. 18 se va fi limitat iniţial la
vv. 1-10, în care se dezvoltă tema eshatologică şi mesianică (Psalms o f the Pharisees,
pp. 147-153). Vv. 10-12, care vehiculează exclusiv tema cosmologică, ar fi aparţinut
unui al nouăsprezecelea Psalm al lut Solomon, aşa cum părea să susţină şi W. Baars, o
dată cu descoperirea unui nou manuscris al Ps. Sol. (mss. 3004), în care vv. 1 1 şi 12
purtau titlul Ps. Sol. 19 („A N ew Fragment o f the Greek Version o f the Psalms o f
Solomon”, pp. 441-444). K. Atkinson arată însă că nu există suficiente argumente pentru
a afirma existenţa unui Ps. Sol. 19 şi susţine ideea că Ps. Sol. 18 are o structură compo
zită pentru că preia, la încheierea colecţiei, diversele teme dezvoltate în întregul corpus
500 PSALMII LUI SOLOMON 18
(An Intertextual Study, pp. 382-383). Dacă Ps. Sol. 1 era expresia terifiantă a crizei imi
nente, ultimul psalm este imnul creaţiei eliberate şi restaurate pe drumul spre mântuire.
18.1 Psalmistul dezvoltă ideea din Ps. 144,9, dar o particularizează pentru poporul ales.
♦ „Darul bogat” al Iui Dumnezeu pentru care săracul se roagă cu nădejde (18,2) este
Mesia (c f vv. 6-7).
18.2 T ema sărăciei este preluată din Ps. 9,19: în cazul colecţiei de faţă, ea este aplicată
strict la comunitatea autorului ( c f 5 ,2 .1 1; 10,6; 15,1).
1 8 3 Tema judecăţii universale drepte şi pline de îndurare este reluată după 2,10; 8 , 8 ;
15,12. ♦ „fiii lui Israel”: manuscrisele greceşti au forma de singular: „fiul lui Israel”, fapt
care a suscitat anumite discuţii în rândul exegeţilor. Emendarea cu forma de plural
aparţine editorului. Versiunea siriacă are: „sămânţa Iui Israel, fiul lui Avraam”.
18.4 C f 13,9; 7,9; 8,26. ♦ Expresia iubirii supreme pe care Dumnezeu i-o poartă poporu
lui ales („... fiul dintâi unul născut”) mai apare în apocriful 4Ezr. 6,58. ♦ „rătăcirea
în neştiinţă” : literal, expresia este pleonastică: ambele substantive (άμαθία, άγνοια)
înseamnă „ignoranţă”, „neştiinţă”. Totuşi, cel dintâi mai are şi sensul de „prostie”,
„nebunie” (adoptat şi de P. Prigent), „lipsă de raţiune”, de unde şi traducerea noastră
Psalmistul se referă la păcatul comis din neştiinţă ( c f 2 ,3 1).
18.5 „unsul Său”: cf. nota 17,32. în acest context însă, ambele ? hstantive sunt în cazul
genitiv.
18.6 Cf. 17,44.
18.7 „toiagul”: c f 17,24 şi nota a d ioc. ♦ „cu înţelepciunea”: c f 17,37 şi Is. 11,2.
PSALMII LUI SOLOMON 18 501
18,10 „soroacele ceasurilor zi de zi” : textul se poate traduce liber şi: „soroacele anotim
purilor şi zilelor”. ♦ Literatura apocrifă apocaliptică abundă în pasaje de astronomie
biblică. Psalmistul pare să nu fi fost străin de aceste curente de gândire din epocă (cf.
lEnoh 72-82), care se bazează, la rândul lor, pe Gen. 1,14. ♦ Suprapunerea celor două
teme predominante esenţiale ale Ps. Sol. 18, mesianismul şi mişcarea astrelor. nu este
întâmplătoare, întrucât anumite şcoli de gândire favorizau tradiţia mesianică exprimată
în Num. 24,17.
18,12 „prin porunca [dată] robilor Lui”: ideea pe care o exprimă psalmistul este că
numai Dumnezeu poate schimba cursul aştrilor, prin poruncile pe care El le dă îngerilor
(„robii”) care sunt rânduiţi să vegheze asupra stelelor.
INDICI
Indice de termeni
Indicele cuprinde cei mai importanţi termeni greceşti analizaţi în notele de subsol
din acest volum. Referinţele din paranteze trimit Ia note. Pentru o imagine mai completă
asupra lexicului LXX, a se vedea şi indicii la primele patru volume ale prezentei ediţii.
£δης - Hades, iad (înţ. 1,14; Sir. 17,27-28; Ps. Sol. 4,13; 16,2)
«γιος - sfânt (înţ. 5,5; 6,10)
αθανασία - nemurire (înţ. 3,4)
αίνιγμα - enigmă, cimilitură (Sir. Prol. 11,3)
άκακος - fără de răutate (Iov 2,3)
αληθινός - adevărat, autentic, integru (Iov 1,1)
άμεμπτος - fără cusur, fără prihană, ireproşabil (Iov 1,1)
ανδρεία - bărbăţie (înţ. 1,1; γυνη άνδρεία, femeie bărbătoasă - Sir. 26,2)
άνίστημι - a ridica, a învia (Iov 19,26; Ps. Sol. 3,12)
ά&λότης - simplitate (înţ. 1 , 1 )
αρχή -în cep u t, principiu (Sir. 1,14; 10,12-13; 16,27; 25,24; 36,24)
ασεβής - nelegiuit (înţ. 2,12; 3,10; Sir. 12,5; 15,20)
αφροσύνη - nechibzuinţă, nebunie (Sir. 8,15)
βλάσφημος - defăimător, hulitor (înţ. 1,6.7)
γνώ σις - cunoaştere (Sir. 1,19)
δ ιά /νω σ ις ~ discernere, decizie (înţ. 3,18)
δίαιτα —mod de viaţă, trai, vieţuire, sălaş (Iov 5,3; 8 ,6 ; 39,6)
δίκαιος - drept (înţ. 2 , 1 2 )
■A
παιδεύω - a educa, a pedepsi (Inţ. 3,4.5; Sir. 6,33; Ps. Sol. 3,4; 7,3)
πανούργος - iscusit, abil, isteţ (Sir. 6,32; 19,22-25; 21,12)
παραβολή - parabolă, pildă (Sir. Prol. 11,3; 13,26; 20,20)
παρρησία - vorbire liberă, îndrăzneală (în vorbire) (Iov 29,7; înţ. 5,1)
π ν ε ύ μ α -d u h , spirit (înţ. 1,3-5; 3,1; 5,23; Sir. 9,9; Ps. Sol. 8,14)
πρόνοια - pronie, grijă (înţ. 14,3)
σέβομαι - a cinsti, a venera (Iov 1,9)
σοφία - înţelepciune (înţ. 1,4.5; 7,7; 14,2; Sir. 1,1.7.19; 24; 38,31)
σ ύ νεσ ις - pricepere, înţelegere (Sir. 1,4.19; 3,29; 5,10.12; 6,35; 25,2)
σωφροσύνη - cumpătare (înţ. 1 , 1 )
ταπείνω σις - umilinţă, smerenie (Sir. 2,17; 3,17; 11,12-13; Ps. Sol. 3,8)
ΰβρις - semeţie, sfruntare (Iov 37,4; Sir. 10,6.8)
ύπομονή - răbdare, perseverenţă (Sir. 2,14; 17,24-25)
ύπερηφανία - mândrie, orgoliu (înţ. 5,8; Sir, 10,7)
ύπόστασις - substanţă, stare (înţ. 16,21; Ps. Sol. 15,5; 17,24)
φιλάνθρωπος - iubitor de oameni (înţ. 1,6 ; 7,22-23)
φρόνησις - chibzuinţă (înţ. 1,1; 7,7; 8 ,6 )
φρόνιμος - chibzuit (Sir. Prol. 11,1)
χ ά ρ ις -h a r , bunăvoinţă (Sir. 7,33; 12,1; 17,22; 19,22-25; 20.16)
ψυχή - suflet, viaţă (Iov 2,4; 38,39; înţ. 3,1; 11,26; Sir. 4,2; 5,2; 6,4.32; 7,27; 14,2;
16,30)
Indice de nume proprii*
Enoh (Hanofdt) - Sir. 44,16; 49,14 lisus Nave (Yeh oşu a' ben-Niin) - Sir. 46,1
Enon (fiul lui Iov) - Iov 42,17c llie ( 'Etîyăhii) - Sir. 48,1.4.12
Esau ( Esăw) - Iov 4 2 ,17c. 17d Iordan ( Yareden) - Iov 40,23; Sir. 24,26
Etiopia (KUş) - Iov 28,19 losia ( Y o 'ş îyăha) - Sir. 49,1.4
Eufrat (F ră th ) - Sir. 24,26; 4 4 ,2 1 Iosif ( Yoseph) - Sir. 4 9 ,15
Evergetes (Ptolemeu al VH-lea) - Sir. Iov Cfyâbh) - Iov 1,1.5.8-9.13-14.16-
Prol. 27 -18.20.22; 2,3.7.10; 3,1; 6,1; 9,1; 12,1;
Ezekia (Hisfqîyăhu) - Sir. 48,17.22; 49,4 16,1; 19,1; 21,1; 26,1; 27,1; 29,1; 32,1-
-4.12; 33,1; 34,7.36; 37,14; 38,1; 40,1;
42,1; 42,7-10.12.16-17.17d
G Iovav (Iov) ( ’Jyobh ) - Iov 42,17b. 17d
Isaac ( Y ifhăq) - Sir. 44,22
Gethaim ('A w îth) - Iov 42,17d
Isaia (T ş a *yăhu) - Sir. 48,20.22
Gihon (G lto n ) - Sir. 24,27
Israel ( Yisră ’el) - Sir. Prol. 3; 24,8; 37,25;
Goliat (G o fyă th ) - Sir. 47,4
45,5.11.17; 46,10; 47,11.18.24; 50,13.
23; Ps. Sol. 4,1; 5,18; 7,8; 8,28.34;
H 9,1-2.8.11; 10,6-7; 11,6.8-9; 12,6; 14,5;
16,3; 17,4.21.42.44-45; 18,1.3.5
Hermon (Heremdn) - Sir. 24,13 Iuda (Thudhăh) - Sir. 45,25; 49,4
Horeb (H orebh) - Sir. 48,7
L
I
Levi (Lewî) - Sir. 45,6
Iacob ( Ya'aqobh) - Sir. 24,8.24; 44,23; Liban (l/b h ă n d n ) - Sir. 24,13; 50,8.12
45,5.17; 46,14; 47,22; 48,10; 49,10; Ps.
Sol. 15,1
Idumeea ( ’Edhom) - Iov 4 2 ,17b M
lephone ( Fphuneh) - Sir. 46,7
Madian (rege) (Midheyări) - Iov 42,17d
Ieremia ( Y i/m eyăhu) - Sir. 49,7
Marea Roşie {Yam-Suph) - în{. 10,1 8 ; 19,7
Ierihon (Yereh6) - Sir. 24,14
Mazurot (constelaţie) (M azzăroth) - Iov
Ieroboam (Yărăbhe 'ăm) - Sir. 47.24
38,32
Ierusalim (Y1riişălăim ) - Sir. 36,12;
Moab (M ă 'ăbh) - Iov 42,17d
Ps. Sol. 2,3.11.13.22; 8,4.15.17.20.22;
M oise (Moşeh) - Sir. 24,24; 45,1.6.15;
11,1.2.7-8; 17,14-15.22.30
46,1.7
lesai (Yişay) ~ Sir. 45,25
Iezechiel (T h ez'qe'I) - Sir. 49,8
lisus (bunicul lui Ben Sirah) (Yehăşu ai) ~ N
Sir. Pro!. 7; Prol. 11,1-2
lisus (fiul lui Iosedec) (Yehâşua‘) - Sir. Nabat (Ifb h ă t) - Sir. 47,24
49,12 Nathan (Năthăn) - Sir. 47,1
lisus Ben Sirah {YeşUa‘ ben Sîră) - Sir. Neemia (Nehemeyăh) - Sir. 49,13
Prol. 11,1-3; 50,26 N oe (Noah) - Sir. 44,17
INDICE DE NUM E PROPRII 509
R T
Ram (Râm) - Iov 32,2 Tarţar - Iov 40,20; 41,24
Rapsakes (Rabh-Şăqeh) - Sir. 48,18 Thaimanis (Teymăn) - Iov 42,17d
Roboam (Rehabhe 'ăm) - Sir. 47,23 Tigru (H iddeqel) - Sir. 24,25
S Z
Samaria (Şomeron) - Sir. 50,26 Zare (tatăl lui Iov) (Zerah) - Iov 4 2 ,17c
Samuel (Ş*milei) - Sir. 46,13 Ziua (fiică a lui Iov) ( Tm îm ăh) - Iov
Sem (Şem) ~ Sir. 49,16 42,14
Senacherim (Sarfherîbh) - Sir. 48,18 Z o r o b a b e l-Sir. 49,11
BIBLIOGRAFIE
I. Sigle şi abrevieri bibliografice
Ediţii şi traduceri
***, Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie ju biliară a Sfântului Sinod, 2002, versiune
diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania,
Arhiepiscopul Clujului, Bucureşti.
***, Biblia, adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Noua, tipărită în
zilele m ajestăţii sale C arol /( ...) , 1914, ediţia Sfanţului Sinod, Bucureşti.
***, Biblia de la Blaj, 1795, ediţie jubiliară, Roma, 2000.
***, Monumenta Linguae Dacoromanorum, Biblia 1688, vol. I-VI, laşi, 1988-.
***, New English Translation o f the Septuagint, 2000-, International Organization for
Septuagint and Cognate Studies, Oxford University Press.
***, Septuaginta J. Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, 2004, Colegiul
Noua Europă, Polirom, Iaşi.
***, Septuaginta 2. lisus Nave, Judecătorii, Ruth, 1-4 Regi, 2004, Colegiul Noua
Europă, Polirom, Iaşi.
***, Septuaginta 3. 1-2 Paralipomene, 1-2 Ezdra, Ester, ludit, Tobit, 1-4 Macabei,
2005, Colegiul Noua Europă, Polirom, Iaşi.
***, Septuaginta 4/1. Psalmii, Odele, Proverbele, E cleziastul Cântarea Cântărilor,
2006, Colegiul Noua Europă, Polirom, Iaşi.
Brenton, L., 1851 (retipărită în 1980), The Septuagint Version o f the O ld Testament and
Apocrypha, Greek and English, Londra.
Brunello, A., 1960, La Bibbia secondo la versione dei Settanta, I-Il, Roma.
Harl, M., Dorivai, G., Munnich, O. (ed.), 1986-, La Bible d ’A lexandrie, Paris.
Mortar i, L. (ed.), 1999, La Bibbia dei LXX, Roma.
Rahlfs, A. (ed.), 1935, Septuaginta. Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX inter-
p retes, Stuttgart.
Swete, H.B. (ed.), 1887-1894, The O ld Testament in Greek according to the Septuagint,
I-ΠΙ, Cambridge.
Wevers, J.W. (ed.), 1974, Septuaginta. Vetus Testamentum Graecum auctoritate Acade-
miae Scientiarum Gottingensis editum, Gottingen.
Lucrări şi studii
Aejmelaeus, A ., 1993, On the Trail o f the Septuagint Translators. C ollected Essays,
Kampen.
* Bibliografia cvasicompletâ despre Septuaginta este conţinută în două volume: pentru stu
diile publicate până în 1969, S.P. Brock, C.T. Fritsch, S. Jetlicoe, A classified Bibliography o f
the Septuagint, Leyden, 1973; pentru studiile publicate din 1970 până în 1993, C. Dogniez,
Bibliography o f the Septuagint/Bibliographie de la Septante (1970-1993), Leyden, 1995.
Bibliografia prezentată în acest volum este sintetică şi orientativă.
BIBLIOGRAFIE 515
Amphoux, C.B., Morgain, J,, 19%, Les prem ieres traductions de la Bible, Lausanne.
Barr, J., 1961, The Semantics o f Biblical Language, Londra.
Bădiliţă, C,, Bădiliţă, S., 1999, „Septuaginta sau Biblia de la Alexandria”, In Altarul
Banatului 1-3, pp. 100-135.
Bădiliţă, C., 2004, „Septuaginta în limba română”, în România literară, nr. 10-11.
Barthelemy, D ., 1978, Etudes d'histoire du texte de 1‘Ancien Testament, Fribourg,
Gottingen.
Benoit, P., 1964, ,,L’inspiration des Septante d’aprâs Ies P6 res”, în L ’homme devant
Dieu. M elanges offerts au Pere Henri de Lubac, Paris, pp. 169-187.
Benoit, P., 1951, «La Septante est-elle inspiree?”, în Exegese et Theologie I, Paris,
pp. 13-28.
Bogaert, P.M., 1985, „Les 6 tudes sur !a Septante. Bilan et perspectives”, în Revue de
Theologie de Louvain 16, pp. 174-200.
Botte, B., Bogaert, P.M., 1993, „Septante et versions grecques”, în Dictionnaire de la
Bible, Suppl. 12, col. 536-692.
Bouhot, J.-P., 1966, „Le Pentateuque chez les Peres”, în Dictionnaire de la Bible, Suppl.
7, col. 687-708.
Broşteanu, M., 2005, Numele lui Dumnezeu în Coran şi în Biblie, Iaşi.
Carbone, S.P., Rizzi, G., 1992, Le Seritture ai tempi di Gesii. Introduzione alia LXX e
alle antiche versioni aramaiche, Bologna.
Cimosa» M., 1995, Guida allo studio della Bibbia greca (LXX), Roma.
Colceriu, Şt., 2003, „O nouă traducere a Bibliei”, în Origini. Caiete silvane, nr. 3-4,
pp. 68-70.
Conybeare, F.C., George Stock, St., 1995, Grammar ofSeptuagint Greek, Peabody.
Oaniel, S., 1966, Recherches su r le vocabulaire du culte dans la Septante, Paris.
Devreesse, R., 1959, Anciens commentateurs grecs du Pentateuque, Roma.
Femândez, Marcos N ., 19982, Introduce ion a las versiones griegas de la Biblia, Madrid.
Femândez, Marcos N ., 1985, La Septuaginta en la investigacion contemporânea, Madrid
Field, F., 1875, Origenis Hexaplorum quae supersunt, H I, Oxonit (reeditare Hildesheim,
1964).
Galbiati, E.R., 1996, „La versione dei LXX: influsso sui Padri e sulla liturgia greca e
latina”, în Annali d i Scienze Religiose, I, pp. 57-70.
Harl, Μ., 1992, La langue de Japhet, quinze etudes su r la Septante et le grec des chre-
tiens, Paris.
Harl, M., Dorival, G., Munnich, O., 19942, La Bible grecque des Septante, dujuddism e
hellenistique au christianisme ancien, Paris.
Hatch, E., Redpath, H.A., 1975, A Concordance to the Septuagint and other Greek Ver
sions o f the O ld Testament (Including Apocryphal Books), Graz (ed. I: Oxford, 1897).
Hengel, M., 1974, Judaism and Hellenism, Londra.
Hengel, M., 2001, The Septuagint as Christian Scripture: Its Prehistory and the Problem
o f Its Canon, Edinburgh, N ew York.
Jellicoe, S., 1974, Studies in the Septuagint: origins, recensions an d interpretation,
N ew York.
516 BIBLIOGRAFIE
Kraus. W., Wooden, R.G., 2006, Septuagint Research: Issues and Challenges in the
Study o f the Greek Jewish Scriptures, Leiden.
Le Diaut, R., 1975, La nuit pascale, Roma.
Le D£aut. R., 1984, „La Septante, un Targum?”, în Kuntzmann, R. şi Schlosser, J. (ed.),
*
l a y lor. B., 1994, The analytical Lexicon to the Septuagint, Grand Rapids.
Vian, G.M., 1996, „Le versioni greche della Scrittura nella polemica fra giudei e cris
tiani”, în Annali di storia dell ’esegesi 1, pp. 39-54.
Walters, P., 1973, The Text o f the Septuagint. its Corruptions an d their Emendation,
Cambridge.
***, Anchor Bible, 1964, Garden City NY, New York: Doubleday [= AB],
***, Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Noao, 1795, Blaj,
ed. jubiliară, Roma, 2000.
***, Biblia H ebraica Stuttgartensia, 1977, Κ.. Elliger; W. Rudolph (ed.), Deutsche
Bibelgesellschaft, Stuttgart [= TM],
***, Biblia lui Şerban Cantacuzino, 1688, Bucureşti.
***, Biblia sau Sfânta Scriptură, 1988, tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.
***, Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, 2001, versiune
diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania,
Arhiepiscopul Clujului, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti [= Anania].
***, BIBLIA sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, 1923, Societatea
Biblică (Britanică).
***, Cartea lui Iov. Ecleziastul. C artea lui lona. Cartea lui Ruth. Cântarea Cântărilor,
1995, traduse şi comentate de Petru Creţia, Humanitas, Bucureşti.
***, La Bible, 1974, traduite et prâsent^e par Andr6 Chouraqui, Desclee de Brouwer.
***, La Bible de Jerusalem, 1986. nouvelle edition entitlement revue et augmentee,
Cerf, Paris [= BJ].
***, La Bible, traduction cecumenique, 1988 (ed. reserv^e â l’Association cecumenique
pour la recherche biblique), Ed. du Cerf - Sociâte Biblique Franşaise [= TOB].
***, La Sacra Bibbia della Conferenza Episcopale Italiana, 1997.
***, La Sagrada Escritura. Texto y comentario. Antiguo Testament o. III Israel bajo
p e r sas y griegos (Esdras ~ Nehemias, Tobit, Judit, Ester, M acabeos) Libro de Job,
1969, La Editorial Catolica, S.A., Madrid.
***, Noua Vulgata Bibliorum Sacrorum Editio, 1979, Libreria Editrice Vaticana.
***. The Holy Bible - King James’ Version, 1769.
***, The H oly Bible, R evised Standard Version, An Ecumenical Edition, 1973. Collins,
N ew York - Glasgow - London - Toronto - Sydney - Auckland [= RSV].
***, The Septuagint Version o f the O ld Testament and Apocrypha, with an English
translation by L. Lee Brenton, ed. I.S. Baxter, Londra, 1851, retipărit Zondervan,
Grand Rapids, Michigan, 1978 [= Brenton].
Bădiliţă, C., 2000, Trei apocrife ale Vechiului Testament. Io sif şi Aseneth, Testamentul
lui Iov, Testamentul lui Abraham, Editura Poli rom, Iaşi.
518 BIBLIOGRAFIE
Bădiliţâ, C., 1999, Cartea iui Iov, traducerea primelor zece capitole după LXX şi
introducere, Tn Altarul Banatului, nr. 1-3, anul X, Timişoara.
Ciobanu, M., 1997, La capătul puterilor. însemnări pe Cartea Iui Iov, Bucureşti.
Claudel, P., 1946, Le livre de Job, Librairie Pion, Paris.
Dhorme, P., 1926, Le livre de Job, Librairie Victor Lecoffre, Paris.
Dorivai, G., Harl, M., Munnich, O., 1994, La Bible grecque des Septante. Du judaism e
hellenistique au christianisme ancien, Ed. du Cerf, Paris.
r
Gorea-Autexier, M., 2000, Le texte de Job. Etude critique des temoins hebraîques et
f
***, The Anchor Bible, 1979 (19812), vol. 43: The Wisdom o f Solomon, A new translation
with introduction and commentary by D. Winston, N ew York, Doubleday & Com
pany, Inc.
***, Biblia Sacra iuxta Vulgatam Versionem, 1964, XII: Sapientia-Sirach, Roma (a cura
di Monaci d ell’Abbazia di San Girolamo dell’ordine di San Benedetto).
***, Oxford Bible Commentary, 2001, J. Barton, J. Muddiman (ed.), Oxford University
Press.
***, Vetus Latina, Die Reste der altlateinischen Bibel, 1977-1985 [Nach Petrus Sabatier],
Herausgegeben von Walter Thiele, II/1, Sapientia Salomonis, Verlag Herder KG,
Freiburg/'Breisgau.
BIBLIOGRAFIE 519
Offerhaus, U., 1981, Komposition und Intention der Sapientia Salomonis. Inaugural-
-Dissertation zur Erlangung der Doktorwiirde der Evangelisch-Theologischen FakuMt
der Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Unîversitât zu Bonn, Bonn.
Osty, E„ 1966, Le Livre de la Sagesse, Les Editions du Cerf, Paris.
Passaro, A., 2004, „II serpente e la manna. Ovvero della parola che salva. Esegesi di
Sap. 16”, în Bellia, G., Passaro, A. (ed.), II Libro della Sapienza. Tradizione,
redazione, teologia, Cittâ Nuova Editrice, Roma, pp. 193-208.
Pesce, D., 1988, „Numero, peso e misura (Da Platone alia Sap. Sal.)”, în P aideia 43,
pp. 202-209.
Pistone, R., 2004, „La lira e il creato: teorie musicali e strategia argomentativa in Sap.
19”, în Bellia, G., Passaro, A. (ed.), II Libro della Sapienza. Tradizione, redazione,
teologia, Cittâ Nuova Editrice, Roma, pp. 209-231.
Places, Ed. des, 1959, „Un emprunt de Sa Sagesse aux Lois de Pîaton”, în Biblica 40,
pp. 1016-1017.
Priotto, M., 1987, La prim a Pasqua in Sap. 18,5-25. Rilettura e attualizzazione, Edizioni
Dehoniane Bologna, Bologna.
Rahlfs, A., 1914, Verzeichnis der griechischen Handschriften des A. T , Berlin.
Reese, J.M., 1965, „Plan and Structure in the Book o f Wisdom”, în Catholic Biblical
Quarterly XXVII, pp. 391-399.
Reese, J.M., 1970, Hellenistic Influence on the Book o f Wisdom and its Consequences,
Roma.
Reider, J., 1957, The Book o f Wisdom. An English Translation with Introduction and
Commentary, N ew York.
Romaniuk, C., 1967, „Le traducteur grec du livre de Msus Ben Sira n’est-il pas Γauteur
du livre de la Sagesse?”, în Rivista Biblica, XV, 2, pp. 163-170.
Ryle, H E., J895, Philo and the Holy Scripture, or the Quotations o f Philo from the
Books o f the O ld Testament, with Introduction and Notes, Macmillan, Londra.
Scarpat, G., 1989, 1996, 1999, Libro della Sapienza. Testo, traduzione, introduzione
e commento a cura di Giuseppe Scarpat, Paideia Editrice, Brescia: vol. 1, 1989;
vol. 2,1 9 9 6 ; vol. 3, 1999.
Schmitt, A., 1986, D as Buch der Weisheit. Ein Kommentar, Wilrzburg.
Schmitt, A., 1989, Weisheit, Die Neue Echter B ibei Komm entar zum alten testam ent mit
Einheitsiibersetzung, WUrzburg.
Swete, H.B., 1900, An Introduction to the O ld Testament in Greek (with an appendix
containing the letter o f Aristeas edited by H.St.J. Thackeray), University Press,
Cambridge.
Thackeray, H .StJ., 1905, „Rhythm in the Book o f Wisdom”, în Journal o f Theological
Studies, VI, pp. 232-237.
V ilchez Lindez, J., 1990, Sabiduria, Editorial Verbo Divino, Estella (Navarra).
W eisengoff, J.P., 1949, „The Impious o f Wisdom 2”, în Catholic B iblical Q uarterly II,
pp. 40-65.
Winston, D., 2004, „Un secolo di ricerca sul Libro della Sapienza”, În Bellia, G.,
Passaro, A. (ed.), II Libro della Sapienza. Tradizione, redazione, teologia, Cittâ
Nuova Editrice, Roma, pp. 13-31.
522 BIBLIOGRAFIE
AB " The Wisdom o f Ben Sira. A N ew Translation with Notes by Patrick W. Skehan,
Introduction and Commentary by Alexander A. Di Leila, O.F.M., The Anchor Bible,
Doubleday, N ew York - London - Toronto - Sydney - Auckland, 1987.
Anania - Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie ju biliară a Sfântului Sinod (...), redactată şi
adnotată de Bartolomeu Valerîu Anania, Bucureşti, 2001.
Auvrey = P. Auvray, „Notes sur le prologue de l’Ecclesiastique”, în Melanges A.
Robert, Paris, 1957, pp. 2 8 1-287.
Bauer = J.B. Bauer, „Sir. 15,14 et Gen. 1,1”, în Verbum Domini, 41 (1963), pp. 243-244.
Bib!. 1688 = Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a ceii Vechi şi ale ceii Noao Leage,
toate care s-au tălm ăcit dupre limba elinească spre înţelegerea lim bii rumâneşti, cu
porunca preabunului Domn loan Şărban Cantacozino Basarabă Voievod (...),
Bucureşti, 1688 [ed. modernă: EIBMBOR, Bucureşti, 1988].
Bibi. 1819 = Bibliia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a Legii vechi şi a ceii noao, cu
chieltuiala Rosieneştii Soţietăţi a Bibliei, în Sanktpetersburg, în tipografia lui Nic.
Grecea, în anul 1$19, avgust, 15 zile.
Bibi. 1874 ~ Sânta Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament. Ediţiune nouă, revedută
după tecsturile originale şi publicată de societatea biblică pentru Britania şi
străinătate, Iaşi, 1874.
Bibi. 1914 = Biblia adică Dumnezeiasca Scriptură a L egii cei Vechi şi a celei Nouă
(...). Ediţia Sfanţului Sinod, Bucureşti, 1914.
Bibi. 1921 = Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament. Ediţiune nouă, revăzută
după testurile originale şi publicată de societatea biblică pentru Britania şi străi
nătate, Bucureşti, 1874.
Bibi. 1936 = Sfânta Scriptură, tradusă după textul grecesc al Septuagintei, confruntat cu
cel ebraic... Bucureşti, 1936 [trad, de Nicodim Munteanu, Gala Galaction, Vasile Radu].
Bibi. 1990 = Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită ( ...) cu aprobarea Sfântului Sinod,
Bucureşti, 1990.
BJ = La Bible de Jerusalem, traduite en firanşais sous la direction de l’Ecole biblique de
A
Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării doctrinei, vol. I-IV, Editura Polirom, Iaşi,
2004-20061.
Peters = N. Peters, D as Buck Jesus Sirach oder Ecclesiasticus, Munster, 1913.
Pisani = V. Pisani, „Aqua e fuoco (Sir. 15,17-18)”, în Acme Ϊ (1948), p. 94.
Prato = G.L. Prato, „II problema della teodiceea in Ben Sira. Composizione dei contrari
e richiamo alle origini”, în Analecta Biblica, 65, Roma, 1975, pp. 367-369.
Rad - G. von Rad, O ld Testament Theology, vol. l-II, Harper and Row, New York,
1962, 1965.
Radu-Gal. = Biblia, adică Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament,
tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de p reo ţii profesori Vasile Radu şi
G ala Galaction, din înalta iniţiativă a M ajestăţii sale Regelui C arol 11, Bucureşti,
Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1938 (ed. a ii-a , 1939).
Rankin = O.S. Rankin, Israel Wisdom Literature. Its Bearing on Theology> and the
H istory o f Religion, T&T Clark, Edinburgh, 1936.
Segal = M .H . Segal, Sepher ben-Sîrăy hassălem, Ierusalim, 1972.
Siegert = F. Siegert, Zwischen H ebrăischer Bibel und A Item Testament. Eine Einftihrung
in die Septuaginta, Mtmster, 2001.
Smend = R. Smend, Das hebrăische Fragment der Weisheit des Jesus Sirach, Gottingen/
Berlin, 1987.
Spicq = C. Spicq, „L’Ecctesiastique”, în L. Pirot, A. Clamer (ed.), La Sainte Bible,
vo!. 6 , Paris, 1951, pp. 529-841.
Şaguna —Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură (...), tipărită (...) cu binecuvântarea ex-
celenţiei sale, prea sfinţitului Domn Andreiu, Baron de Şaguna, Sibiiu, 1956-1958.
TOB = Traduction oecumenique de la Bible. Ancien Testament, Paris, 1983.
Trenchard = W.C. Trenchard, Ben S ir a 's Wiew o f Women. A Literary Analysis, în seria
„Brown Judaic Studies”, 38, California, 1982.
Vulg. = Bibliorum sacrorum iuxta Vulgatam Clementinam, noua editio ( ...) curauit
A loisius Gramatica, typis polyglottis Vaticanis, 1926.
Ziegler = Septuaginta. Vetus Testamentum Graecum, auctoritate Societatis Litterarum
Gottingensis editum. V oi. ΧΪΙ/2, Sapientia lesu Filii Sirach, edidit Josephus Ziegler,
Gottingen, 1965.
Ziegler, Syll. = J. Ziegler, Sylloge. Gesammelte Aufsatze zur Septuaginta, Gottingen,
1971.
IOV
Introducere ............................................................................................................................13
I o v ............................................................................................................................................. 31
ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI SO LO M O N
Introducere .............................................................................................. ...........................151
în ţelep ciu n ea Iui S o lo m o n ............................................................................................167
PSA LM II LUI SO L O M O N
Introducere ......................................................................................................................... 4 3 9
Psalm ii lui S o lo m o n ........................................................................................................451
222
--------------------------------------- P rin ted in R O M A N I A ---------------------------------------
www.polirom .ro