Septuaginta IV 2

SEPTUAGINTA
IOV
ÎNŢELEPCIUNEA LUI S O L O M O N
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
PSALMII LUI S O L O M O N
C O L Î G 1 L L N O t A LUROPĂ
POLI ROM
SEPTUAGINTA IOV
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
PSALMII LUI SOLOMON
Pc w p e rtâ: ^îatckpcinnea divina”, detaliu, îiuzaif Jc Mitrko Kiipnik (Centro Aîc*li. Rcm a)
EDITURA POMROM
I S B N (VO> l-V I): 9 7 . V 6 » ! 7 « f l 7
w vvvv.polirotn.ro
SEPTUAGINTA
IOV
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
’ PSALMII LUI SOLOMON
Volum coordonat de:
CRISTIAN BĂDILIŢÂ, FRANCISCA BĂLTĂCEANU,
MONICA BROŞTEANU
în colaborare cu
pr. IOAN-FLORIN FLORESCU
Traduceri de:
SMARANDA BĂDILIŢÂ, FRANCISCA BĂLTĂCEANU,
MONICA BROŞTEANU, IULIA COJOCARIU, ŞTEFAN COLCERIU,
EUGEN MUNTEANU
COLEGIUL NOUA EUROPĂ

POLIROM
2007
SEPTUAGINTA 4/II
Proiect realizat în cadrul

C O LEG IU LU I N O U A EU RO PĂ
sub patronajul lui

A N D REI PLEŞU
cu sprijinul
FU N D A ŢIEI ANONIM UL
O 2007 by NEC
© 2007 by Editura POLIROM
BUCUREŞTI, IAŞI
Notă asupra volumului
Volumul IV al Septuagintei cuprinde cărţile poetice şi sapienţiale, urmând ca

volumele V şi VI, ultimele din serie, să fie consacrate Profeţilor, „mici” şi „mari”.
După canonul Vechiului Testament grecesc, „scrierile poetice, sapienţiale şi profe
tice” alcătuiesc un volet complementar „Pentateuhului şi cărţilor istorice”. Dimensiunile
volumului de faţă au impus publicarea lui în două tomuri. Toate chestiunile referi
toare !a datare, tipologie literară, Ioc de obârşie, aspecte teologice, raportare la TM
şi fructificare patristică au fost tratate în fiecare Introducere. Aici mă voi limita la
câteva observaţii privind ansamblul.
Grupajul de cărţi poetice şi sapienţiale este, probabil, cel mai universal din
Vechiul Testament. El îşi găseşte corespondenţi atât în literatura anterioară a
Orientului (Egipt sau Mesopotamia), cât şi în cea contemporană, elenistică. Aşa
cum subliniază editorii Bibliei de la Ierusalim, în scrierile respective „înţelepţii
Israelului nu se preocupă neapărat de istoria şi de viitorul poporului lor, nu acordă
atenţie marilor teme ale Legii, Legământului, Alegerii sau Mântuirii, ci se apleacă,
precum confraţii lor orientali, asupra soartei indivizilor”. într-adevăr, teologia pe
care o descoperim aici se îmbină cu o anumită „filozofie a cotidianului”, izvorâtă
dintr-o experienţă îndelungată, decantată în poeme şi sentinţe. Totuşi, nu avem de-a
face cu un simplu umanism sapienţial, ci cu un umanism devoţional, ale cărui valori
decurg din raportarea nestrămutată a credinciosului la transcendenţă. Eticul se
înrădăcinează în credinţă, din această perspectivă nebunia echivalând cu impietatea,
iar bunătatea/desăvârşirea morală cu frica respectuoasă faţă de Dumnezeu.
Unele scrieri din acest volum prelungesc filonul iudeo-elenistic al Cărţilor
Macabeilor (în special cărţile 3 şi 4). Ele atestă o reală „aculturaţie” din partea elitei
evreieşti, mai cu seamă la Alexandria, care a ştiut să asimileze formele culturii
dominante fără a-şi altera însă fondul tradiţional şi credinţa monoteistă. Textele
prezintă o dublă atitudine faţă de elenism: de acceptare concurenţială şi de respin
gere neechivocă. Chiar dacă terminologia provine din recuzita culturii greceşti, ea
se întoarce, polemic, împotriva Greciei, preluând conţinutul valorilor moral-religioase
Λ
ale civilizaţiei ebraice. Astfel, sophia din Cartea Proverbelor, din înţelepciunea lui
Solomon sau din Iisus Sirah nu denumeşte doar un ansamblu de aptitudini intelec
tuale şi fizice ale fiinţei umane, ci rezumă atitudinea de respect devoţional faţă de
Singurul cu adevărat înţelept, Dumnezeu.
TM prezintă următoarea grilă canonică: Iov, Psalmii, Proverbele, Ecleziastul
(■Qoheleth), Cântarea Cântărilor. LXX diferă nu doar prin ordinea textelor, ci şi prin
6 NOTĂ ASUPRA VOLUMULUI
patru cărţi suplimentare. Iată structura din LXX: Psalmii, Odele, Proverbele,
Ecleziastul, Cântarea Cântărilor, Iov, înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui
lisus Sirah, Psalmii lui Solomon.
Odele reprezintă o culegere alcătuită din paisprezece bucăţi, rugăciuni sau imnuri
de slavă, majoritatea dintre ele provenind din VT sau NT şi întrebuinţate frecvent în
ritualul liturgic ai Bisericii Ortodoxe (parţial şi al celei Catolice). Toate pot fi citite
în cheie creştină, constituind, alături de Psalmi, partea poate cea mai intens creşti
nată din textele Septuagintei. Exemplul cel mai evident al acestui proces de creşti
nare este fragmentul din Avacum (Od. 4): textul grec, mult diferit de originalul
ebraic, a fost asumat de creştini ca o profeţie.
Dintre toate cele paisprezece piese, zece fac parte din Vechiul Testament (1, 2,
3, 4, 5, 6, 7, 8, 10 şi II), două sunt excerptate din Noul Testament (9 şi 13), iar
două sunt creaţii poetice autonome (12 şi 14).
Nici înţelepciunea lui Solomon nu face parte din canonul ebraic. Scrierea a fost
redactată direct în greacă, de către un evreu perfect elenizat, trăind probabil la
Alexandria cândva în ultimele decenii ale secolului I î.H. La nivelul limbii, al
teologiei şi „ideologiei
A
de rezistenţă” există multe apropieri de opera lui Philon din
Alexandria. înţelepciunea devine aici apanaj al iui Iahve, căpătând dimensiunea
unui principiu deopotrivă transcendent şi personal, principiu care va fi identificat de
creştini cu lisus-Logos.
Al treilea „inedit” îl constituie Siracidul. Titlul grecesc exact este „înţelepciunea
lui lisus, fiul lui Sirah”. In tradiţia latină, cartea e cunoscută sub numele de Eccle-
siasticus (Ecleziasticul, diferit de Ecleziast), începând cu secolul al III-lea d.H. La
originea acestui text, nepreluat în canonul ebraic, se află scrierea unui înţelept
evreu, lesus Ben Sirah, care a trăit cândva, în secolul al II-lea Î.H., la Ierusalim.
Nepotul său, ajuns în Egipt, în 132 î.H., îi traduce culegerea de reflecţii şi învăţături
în greacă. O revizuire a acestei prime traduceri, cu pasaje interpolate, va apărea în
secolul I Î.H. Textul original, ebraic, n-a fost recuperat integral până astăzi. Tradiţia
creştină ne-a transmis versiunea greacă. O parte a originalului ebraic s-a descoperit
abia în 1896.
în fine, al patrulea „inedit” faţă de TM, Psalmii lui Solomon (un apocrif) încheie
grupajul poetico-sapienţial. Scrierea apare citată în sumarul Codex-ului Alexandrinus
(sec. al V-lea), dar textul propriu-zis n-a fost descoperit (şi publicat) decât în seco
lul al XVII-lea, de către J.L. de La Cerda. Psalmii lui Solomon au fost, probabil,
compuşi în ebraică, dar noi nu dispunem decât de versiunile greacă şi siriacă. Ca şi
Odele ansamblate de creştini în scop liturgic, şi Psalmii Iui Solomon datorează mult
Psalmilor lui David. Avem de a face cu un colaj original realizat într-o perioadă
recentă (unii savanţi văd în ei opera fariseilor sau a esenienilor). Tradiţia creştină îi
cunoaşte şî citează începând cu Lactanţiu.
Reamintim în continuare structura ediţiei noastre precum şi normele mai impor
tante de redactare:
NOTĂ ASUPRA VOLUMULUI 7
N orm e de redactare
I. Siglele» abrevierile şi trimiterile bibliografice la scrierile antice şi modeme

citate în note şi comentarii sunt menţionate în Bibliografia volumului.
II. Titlurile întregi ale cărţilor biblice au fost scrise cu litere drepte.
- în citările prescurtate, virgula (,) desparte capitolul de verset, punctul (.) şi
liniuţa (-) delimitează versete, iar linia mai lungă (-), capitole. Minusculele
(a, b, c, ...) notează stihurile în cadrul aceluiaşi verset sau, după caz, verse
tele suplimentare din ediţia Rahlfs.
- Abrevierile pentru cărţile biblice sunt următoarele (în ordinea alfabetică a
prescurtărilor):
Pentru VT: Abd. (Abdia); Agg. (Aggeu); Am. (Amos); Av. (Avacum);
Bar. (Baruch); Be! (Bel şi dragonul); Cânt. (Cântarea Cântărilor); Dan.
(Daniel); Deut. (Deuteronomul); Ecl. (Ecleziastul); Ep. Ier. (Epistola lui
leremia); Est. (Ester); Ex. (Exodul); lEzr. (1 Esdra); 2Ezr. (2 Esdra - Ezra
şi Nehemia TM); Gen. (Geneza); Ier. (leremia); Iez. (Iezechiel); lis. Nav.
(Iisus/Iosua Nave); Ioel; lona; Iov; Is. (Isaia); lud. (fudit); înţ. (înţelep
ciunea lui Solomon); Jud. (Judecătorii); Lev. (Leviticul); l,2,3,4Mac.
(1, 2, 3, 4 Macabei); Mal. (Malachia); Mich. (Michea); Na. (Naum);
Num. (Numerii); Od. (Odele); Os. (Osea); l,2Par, (1, 2 Paralipomene =
1, 2 Cronici TM); Plâng. (Plângerile lui leremia); Prov. (Proverbele/Pil
dele lui Solomon); Ps. (Psalmii); Ps. Sol. (Psalmii lui Solomon); l,2Rg.
(1,2 Regi = 1 ,2 Samuel TM); 3,4Rg. (3,4 Regi - 1, 2 Regi TM); Ruth;
Sir. (înţelepciunea lui Iisus Sirah); Soph. (Sophonia); Suz. (Suzana); Tob.
(Tobit); Zah. (Zaharia).
Pentru NT: Apoc. (Apocalipsa); Col. (Coloseni); l,2Cor. (1, 2 Corinteni);
Ef. (Efeseni); Evr. (Evrei); Fim. (Filimon); Flp. (Filipeni); Gal. (Galateni);
Fp. (Faptele Apostolilor); Iac. (lacob); In. (loan); 1,2,3In. (1, 2, 3 loan);
Iuda; Lc. (Luca); Mc. (Marcu); Mt. (Matei); l,2Pt. (1, 2 Petru); Rom.
(Romani); l,2Tes. (1,2 Tesaloniceni); l,2Tim. (1, 2 Timotei); Tit.
în unele cazuri, numele aceleiaşi cărţi este citat în mod diferit, după versiunea
greacă, respectiv textul ebraic la care se face referire: de ex. Par. (Paralipomene
pentru LXX), dar Cron. (Cronici pentru TM), lRg. (1 Regi LXX), dar ISam.
(1 Samuel TM) etc. Referinţele la cărţile Pentateuhului, la cele istorice şi la
cele poetice şi sapienţiale din LXX, din note şi comentarii, au în vedere
primele patru volume din prezenta ediţie a Septuagintei (v. Bibliografia).
NOTA ASUPRA VOLUMULUI
III. Reguli de transliterare:

- Cuvintele sau expresiile greceşti din note s-au scris cu caractere greceşti.
Corespondentele latine sunt: a, A = a, A; β, B = b, B; γ, Γ = g, G; δ, Δ = d,
D; e, E = e, E; ζ, Z = z, Z; η, H - e5E; θ,Θ = th, Th; ι, I = i, I; κ, K = c, C
(dar k, K înainte de e şi i); λ, Λ = 1, L; μ, M = m, Μ; v, N = n, N; ξ, Ξ = x,
X; o, O = o, O; π, Π = p, F; p, P = r, R; σ, ς, Σ = s, s, S; τ, T = t, T; υ, T =
u (în diftongi), y, U (în diftongi), Υ; φ, Φ = ph, Ph; χ, X = ch, Ch; ψ, Ψ =
ps, Ps;oj, Ω - o, O.
- Termenii ebraici s-au transliterat după următoarele reguli:
X = * (stop glotal); 2 = b; 13 = bh (pronunţat spirant, aprox. ca [v]); Λ = g;
λ = gh (pronunţat spirant); *7 = d; 7 = dh (pronunţat spirant, aprox. ca
engl. „th” sonor); Π = h; 1 = w; T - z; Π = h; 0 = ţ; ^ = y; 3 = k; D = kh
(pronunţat spirant, aprox. ca [h]); *7 = l; Ώ = m; 2 = n; D = s; V = ‘
(guturală); S = p; D = ph (pronunţat spirant, aprox. ca [f]); X = ţ; p = q;
» Λ
Ί = r; W = â; Φ = ş; fi = t; Π = th (pronunţat spirant, aprox, ca engl. „th”

■
surd); t = ă (în silabă închisă, înainte de accent: o); „ = e; ^. = I; 1 = o;

1 = 0; _ = a; . - e (pentru simplificare, am transliterat Ia fel şwa m obile
şi şwa qu iescen s ); _ Vl = e; . = i; * τ τ! = o ;„ = u.
- Transcrierea numelor proprii (inclusiv a etnonimelor): s-a plecat de la
forma lor greacă, din LXX, şi s-a transliterat cât mai aproape de această
formă. Singura excepţie a fost transliterarea diftongului „ou”: nu s-a
transliterat Iouda, Routh, Saoul, ci Iuda, Ruth, Saul; aşadar, „ou” s-a redat
Λ
peste tot cu „u”. In cazul numelor foarte cunoscute, s-a preluat forma
românească tradiţională (ex. Avram sau Avraam, nu Abram sau Abraham;
Goliat, nu Goliath; filisteni, nu philisteni etc.; dar lisus Nave, nu losua
Navi; Phinees, nu Finees; cheteu, nu heteu etc.); acolo unde s-a impus
folosirea altei forme decât cea curentă, s-a dat o notă explicativă.
- Acolo unde nu este menţionată o altă semnificaţie a lor, parantezele drepte
[ ] semnalează cuvintele care s-au adăugat în traducere, pentru clarificarea
sensului, şi care nu există în textul original.
- Cuvintele ebraice care au fost transliterate ca atare în textul grecesc au fost
date în caractere italice şi explicate în note.
- Notele s-au numerotat cu numărul capitolului şi versetului respectiv, date
A.
în bold. In cadrul aceleiaşi note, comentariile diferite se evidenţiază

printr-un romb plin, ♦.
NOTĂ ASUPRA VOLUMULUI 9
Structura ediţiei
Volumul I: Geneza, Exodul, Leviticul,Numerii, Deuteronomul.

Volumul II: lisus Nave/Iosua, Judecătorii, Ruth, 1—4 Regi.
Volumul III: 1-2 Paralipomene, 1-2 Ezdra, Ester, ludit, Tobit, 1-4 Macabei.
Volumul IV/t (tomul 1): Psalmii, Odele, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul,
Cântarea Cântărilor.
Volumul IV/2 (tomul 11): Iov, înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui lisus
Sirah, Psalmii lui Solomon.
Volumul V: Osea, Amos, Michea, Ioel, Abdia, lona, Naum, Avacum, Sophonia,
Aggeu, Zaharia, Malachia.
Volumul VI: Isaia, leremia, Baruch, Plângerile lui leremia, Epistola lui Ieremia,
Iezechiel, Suzana, Daniel, Bel şi dragonul.
Septuaginta noastră se construieşte organizat, în etape. Pregătirea terenului,

acumularea bibliografiei, propunerea unor prime variante de traducere, parţial sau
integral abandonate uneori, discutarea lecţiunilor în cadrul întâlnirilor de lucru, pro
punerea altor versiuni, iată parcursul standard al muncii noastre împreună. Ultima
confruntare, la cuvânt, este făcută de coordonatori, pe rând. Francisca Băltăceanu,
Monica Broşteanu, loan-Florin Florescu şi eu însumi, cu competenţe complemen
tare, ne străduim să ameliorăm atât traducerile finale, cât şi conţinutul notelor şi al
introducerilor. Confruntarea şi îmbogăţirea aparatului de note pot dura câteva luni
de zile. La fel s-au petrecut lucrurile şi în cazul volumului de faţă. Un rol esenţial îl
are, de fiecare dată, colaborarea cu specialiştii străini. Până când studiile despre
LXX se vor coace deplin şi în România, aportul occidental rămâne de nepreţuit.
Mulţumim aşadar colaboratorilor francezi, americani, belgieni care ne-au însoţit şi
acum şi care ţin ridicată la maximum, cred, ştacheta LXX româneşti. De asemenea,
mulţumim, pentru entuziasta lor complicitate, reprezentanţilor celor trei instituţii
nestatale din România, care permit desfăşurarea proiectului în condiţii optime:
Colegiul Noua Europă, Fundaţia Anonimul şi Editura Polirom.
Cristian Bădiliţă
IOV
T r a d u c e r e d i n l i m b a g r e a c ă şi n o te d e
I u l ia C o j o c a r iu , F r a n c isc a B â l t ă c e a n u şi M o n ica B r o ş t e a n u
I n t r o d u c e r e d e I ulia C o jo c a r iu şi C r is tia n B ă d iliţă
Pentru traducere s-a folosit şi versiunea lui Cristian Bădiliţă, C a rtea lui I o v ,
traducerea primelor zece capitole după LXX şi introducere, în A lta ru l B anatului,
nr. 1-3, anul X, 1999, Timişoara.
Pentru introducere şi note s-a folosit, în special, teza d-nei Maria Gorea-Autexier,
Le texte d e Job. E tu de c ritiq u e des tem oins h e b ra îq u es e t g recs. Le p r o b le m e des
ve rse ts a b se n ts d e la S eptan te, these de doctorat, Ecole Pratique des Hautes Etudes,
Section des Sciences Religieuses, 2000.
Introducere
1. N um ele cărţii şi locul ei în canon
în textul masoretic numele protagonistului este ’Îydbh, care poate fi derivat

de la verbul ’ăyabh, „a fi ostil”; ar însemna deci „obiect de persecuţie/de
duşmănie” 1. Septuaginta a redat cuvântul bisilabic ebraic prin Ί ω β , lob în
Vulgata.
Canonicitatea Cărţii lui Iov a fost recunoscută fără dificultate de Sinagogă
şi de Biserică , unde era citită încă din Antichitate. Iov 5,13 este citat de
Pavel în ICor. 3,19; alte aluzii apar în ITes. 5,22 (cf Iov 1,1.8; 2,3) şi în
Flp. 1,19 (cf. Iov 13,16). Iacob îl menţionează în scrisoarea sa pe Iov ca
exemplu de răbdare. O aluzie apare şi în Apocalipsă 9,6 (c f Iov 3,21).
Caracterul inspirat al cărţii nu a fost niciodată contestat în mediile evreieşti,
dar au existat divergenţe printre rabini cu privire la datare şi la fundamentul
ei istoric. Canonicitatea acestei cărţi a fost pusă la îndoială de Theodor de
Mopsuestia (sec. IV-V) şi de Iunilius (sec. al Vl-lea), care considerau că
atitudinea şi cuvintele lui Iov nu-1 recomandă ca pe un om drept.
A ş
Locul cărţii variază în funcţie de canon. In canonul ebraic, ea face parte

din categoria „Scrierilor", fiind plasată între Psalmi şi Proverbe. Faptul că e
singura carte din afara Torei care a fost găsită la Qumran în scriere paleo-
-ebraică, precum şi existenţa, alături de ea, a două targumuri, arată că ea a
fost socotită încă de timpuriu „carte sfântă”, poate chiar înainte de profeţi.
De altfel, Talmudul (Baba Bathra 14b) afirmă că Moise ar fi autorul ei,
legitimând-o astfel şi alăturând-o Torei3. în canonul grec, Cartea lui Iov
1. C f Samuel Terrien, Job, Editions Delachaux & Niestle, Neuchatel, 1963. p. 6.

2. La Sagrada Escritura. Texto y comentario. Antiguo Testamento. III Israel bajo persas
y griegos (Esdras-Nehemias, Tobit, Judit, Ester, Macabeos). Libro de Job, La Editorial
Catolica. S.A., Madrid, 1969, p. 437.
3. C f Dominique Barthelemy, „L’Etat de la Bible juive depuis le debut de notre ere
jusqu’â la deuxieme revolte contre Rome (131-135)” (p. 14), în Samue! Amsler.
Dominique Barthelemy, Georges Bavaud, Guy Bedouelle, Pierre Fraenkel, Eric Junod,
14 INTRODUCERE LA IOV
este precedată de Psalmi, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cântarea

Cântărilor şi este urmată de înţelepciunea lui Solomon şi de înţelepciunea
lui Sirah, formând împreună cu ele grupul „cărţilor sapienţiale şi poetice”.
/V
In creştinătatea apuseană această grupare se păstrează în canoanele Conci
liului de la Hippona, dar în Occident apare tendinţa de a face din Cartea lui
Iov, împreună cu cărţile Ester, Tobit şi Iudita, un al doilea grup de cărţi
istorice4. Aceasta este ordinea din Vulgata, păstrată şi în canoanele Conci-
liilor de la Florenţa, Trento şi Vatican I. în canonul siriac, Iov urmează după
cărţile lui Moise, în concordanţă cu opinia rabinilor care îl consideră pe
acesta din urmă drept autor.
2. Specia literară
Cartea lui Iov face parte din literatura sapienţială, dar diferă mult de aspec
tul celorlalte cărţi de acest gen3. Spre deosebire de literatura Proverbelor, de
pildă, unde se întâlnesc maxime scurte şi percutante, în această carte sunt
alăturate discursuri lungi, care păstrează o idee de bază relativ unitară. De
aceea a fost caracterizată de unii ca „poem didactic”, însă realismul cu care
înfăţişează viaţa omului în suferinţă, intuiţiile ei profunde depăşesc cu mult
cadrul restrâns al genului. Cartea are componente sapienţiale, conţine şi o
doctrină despre înţelepciune, dar, pe lângă acestea, se găsesc multe alte ele
mente6. De altfel, şi din punct de vedere formal, ea este compozită, având
unele părţi în proză: prologul (1,1-2,13), epilogul (42,7-17) şi introducerea
discursului lui Elius (32,1-5), în timp ce restul curge în versuri; exegeţii au
descoperit diverse forme literare: controversă, limbaj juridic, lamentaţii,
fragmente de imn etc. Se poate spune că specia literară a poemului este una
mixtă, în care se evidenţiază personalitatea literară independentă a autoru
lui/autorilor, prin îmbinarea unor elemente diferite: lirice, didactice, sapienţiale.
Cartea lui Iov a fost pusă în paralel cu literatura sapienţială sumeriană,
babiloniană sau egipteană, cu care însă nu are în comun decât unele trăsături
Jean-Daniel Kaestli, Ftavio Nuvolone, Hans Peter Riiger, James A. Sanders, Otto
t
Wermelinger, Le Canon de l'Ancien Testament. Sa formation et son histoire, Edite par
Jean-Daniel Kaestli et Otto Wermelinger. Coli. Le Monde de la Bible, Ed. Labor et
Fides. Geneve, 1984.
4. La Sagrada Escritura. Libro de Job. p. 437.
5. La Sagrada Escritura. Libro de Job, pp. 438-439,
6. C f Weiser, Giobbe, p. 14.
INTRODUCERE LA IOV 15
generale. Atât în literatura orientală, cât şi în cea mediteraneeană apare

tema dreptului care suferă, dar acolo acest lucru se întâmplă fie din cauza
rivalităţii dintre zei, fie din pricini necunoscute, soluţia fiind una sceptică
sau pesimistă. S-au făcut paralele şi cu literatura canaaneană; unii au văzut
o asemănare şi cu Prometeu înlănţuit al lui Eschil. Totuşi, este greu de ere-
A
zut că autorii lui Iov aveau contacte cu literatura greacă. In afara temei şi a
unor elemente formale, nu există nici un alt argument puternic care să spri
jine ideea unei dependenţe a Cărţii lui Iov.
Dat fiind că acţiunea şi principalele personaje sunt situate în Edom,
există posibilitatea ca Israel să fi primit legenda lui Iov de la edomiţi, o
populaţie seminomadă care trăia la sud şi sud-est de Marea Moartă, recu-
7 #
noscută pentru înţelepţii ei . Această ipoteză însă nu implică în mod obliga
toriu faptul că autorul legendei sau al poemului ar fi un înţelept din Edom.
Asupra locului unde a luat naştere cartea, s-au emis în timp mai multe
ipoteze. în afara Palestinei au fost propuse Egiptul şi regiunea edomită.
Faptul că autorul dovedeşte o bună cunoaştere a Egiptului, precum şi a tra
diţiilor inesopotamiană şi feniciană, nu înseamnă neapărat că el provenea de
acolo, întrucât în epocă deplasările, călătoriile, schimbul de informaţii şi de
tradiţii culturale erau la fel de normale ca şi astăzi. Îndeobşte se consideră
• 8
probabilă provenienţa acestei cărţi din Palestina .
încă din timpurile compunerii Talmudului până în zilele noastre s-au
făcut încercări de identificare a autorului cu unul din personajele Vechiului
Testament9. Au fost propuşi Moise, Iov însuşi, Ieremia, Iezechiel. Dar nici
una din aceste identificări nu are o bază solidă. Singurul lucru cert este că
autorul trebuie să fi fost un înţelept evreu. El este mult prea familiar cu tex
tul sacru, ca să-i fie pusă la îndoială originea. Cartea lui Iov are un fond
adânc evreiesc, în ciuda faptului că interlocutorii lui Iov sunt alogeni. Ea se
înrădăcinează în tematica şi în ideile Vechiului Testament10: chiar dacă nu
apar temele tradiţional biblice (legământul, mesianismul etc.), transpare o
afinitate cu alte cărţi, mai ales profetice (Ieremia şi deutero-Isaia); întâlnim
frecvent rugăciunea sub formă de lamentaţie, imn sau mărturisire, fapt care
o apropie de forma şi de imaginile cultuale din Psalmi.
7. Cf. Ier. 49,7; Bar. 3,22-23; Abd. 1,8 şi urm.; 3Rg. 5,10.
8. Cf. We iser, ibid
9. La Sagrada Escritura. Libro de Job, pp. 451-452.
10. La Sagrada Escritura. Libro de Job, pp. 452-453.
3. Istoric itatea
Chiar dacă această carte nu este una istorică, în ansamblu, ea are ca punct
de plecare o naraţiune prezentată drept istorică11. în Talmud {Baba Bathra
15a), un rabin numit Reş Lakiş afirmă că personajul Iov nu a existat şi că
avem de-a face cu o parabolă.
Autorul poemului porneşte de !a o tradiţie despre care dau mărturie şi
alte cărţi din Scriptură (lez. 14,14-20; Tob. 2,12; Iac. 5,11). întrebarea este
dacă această tradiţie are o rădăcină istorică sau legendară. Este vorba de un
personaj neevreu, căruia i se atribuie virtuţi extraordinare, lucru care face
greu de crezut că această tradiţie ar fi fost rodul imaginaţiei evreilor sau că
poporul evreu ar fi primit-o de la un popor vecin fară nici o garanţie de
adevăr. E posibil aşadar ca personajul să fi existat ca atare. Pentru Iezechiel
şi pentru Iacob, existenţa lui Iov pare a fi certă: Iezechiel îl pune pe Iov pe
acelaşi plan cu Noe şi cu un anume Dan ’el - personaj atestat în legendele
de la Ugarit - ca figuri de „oameni drepţi” prin excelenţă; Iacob îl citează
ca exemplu de răbdare şi statornicie, virtuţi încununate de răsplata lui
Dumnezeu. Amănuntele istorisirii ţin de naraţiunea populară: expresiile
care descriu bogăţia lui Iov sau cele referitoare la suferinţele care se abat
asupra personajului. Scenele despre Dumnezeu şi diavol pot fi considerate
dramatizarea unei interpretări teologice ulterioare, atunci când se caută o
origine a suferinţei care să nu-L implice în mod direct pe Dumnezeu: neno
rocirile au drept cauză reaua-voinţă a duşmanului neamului omenesc, fiind
presupusă permisiunea lui Dumnezeu. Diavolul „debutează” pe scena teolo
gică şi literară a lumii în Cartea lui Iov, atingând apogeul carierei sale în
scrierile intertestamentare şi în evanghelii. Traducerea în limba greacă a cărţii
lui Iov conţine un adaos (42,17a-e) faţă de TM, în care personajul principal
este identificat cu un rege edomit numit iovav (Gen. 36,33). Aceeaşi asociere
este făcută şi în apocrifa Testamentul lui Iov, asupra căreia vom reveni.
4. Structura cărţii şi istoricul redactării ei
Structura cărţii poate fi comparată cu un triptic12, având drept aripi laterale

prologul (1,1-2,13) şi epilogul (42,7-17), iar partea centrală fiind constituită
11. ibid., pp. 449-451.

12. C f Weiser. p. 12.
de poem (3,1—42,6). Prologul relatează în proza suferinţa exterioară a lui

Iov, precedată de două scene care se petrec în cer, între Dumnezeu şi diavol.
Epilogul, tot în proză, relatează reabilitarea lui Iov, urmare a unei teofanii.
Poemul constă dintr-un „dialog” între Iov şi diferite personaje. Termenul
„dialog” este, de fapt, impropriu13. Fiecare personaj pronunţă lungi discursuri,
cvasimonologale, care nu permit nici o întrerupere, schimbare, întrebare sau
replică. în poem se pot deosebi trei părţi: discuţia lui Iov cu cei trei prieteni
(Eliphas, Baldad, Sophar) care vin să-l consoleze (3,1-31,40); intervenţia
unui nou personaj, Elius, care-1 interpelează pe Iov iară ca acesta să-i răs
pundă (32,1-37,24); discursul lui Dumnezeu căruia Iov îi răspunde pe scurt
(38,1—42,6); un poem despre înţelepciune din capitolul 28 constituie o
inserţie.
9
Cartea lui Iov este rezultatul unei îndelungate istorii literare. Timpul şi
etapele compunerii cărţii nu pot fi determinate cu exactitate deoarece lipsesc
trimiteri la fapte istorice şi nici relaţiile cu alte texte biblice nu sunt absolut
limpezi. Oricum, deoarece cunoaşterea cărţii este presupusă de Ecleziastic
(49,9 în TM), punctul terminus ad quem poate fi fixat în jurul anului 200 î.H.
Având în vedere influenţele lingvistice aramaice, precum şi alte conside
rente privind fonna şi istoria culturii, punctul terminus a quo poate fi fixat
după exil. De aceea, perioada redactării finale a cărţii se întinde din secolul
al V-lea până în secolul al III-lea î.H.14
Critica biblică din timpurile moderne şi mai ales cea de la jumătatea
secolului al XlX-lea au ajuns la concluzia că părţile în proză şi cele în
versuri nu aparţin aceluiaşi autor15. Deşi unii exegeţi susţin unitatea literară
şi de autor, cei mai mulţi fac distincţie între nucleul primitiv şi celelalte
părţi, datorate unor autori posteriori din epoci distincte, care au compus însă
în dependenţă de nucleul originar şi de ansamblu16. Un redactor va fi dat la
final forma definitivă acestui ansamblu.
Poziţiile exegeţilor faţă de diferitele părţi ale cărţii variază17. E cert că
prologul şi epilogul se unesc şi se completează conturând o naraţiune unică,
opinie confirmată de prezenţa aceluiaşi limbaj şi a aceluiaşi stil în cele două
secţiuni. Divergenţa de opinii apare în privinţa determinării naturii relaţiei
13. Cf. Samuel Terrien, pp. 6-7.

14. Cf. Weiser, p. 20.
15. C f Samuel Terrien, p. 14.
16. La Sagrada Escritura. Libro de Job, pp. 442.
17. Ibid., pp. 442-443.
de redactare ce există între naraţiunea în proză şi poem şi între diversele

părţi ale acestuia.
Unii exegeţi consideră că „Poemul înţelepciunii” din capitolul 28 nu
face parte din discursul lui Iov, în primul rând pentru că doctrina despre
înţelepciune pe care o conţine diferă de cea a lui Iov şi a prietenilor săi.
Există însă similitudini între acest poem şi discursurile lui Dumnezeu (cap.
38,1-42,6). Cu toate acestea, el pare o creaţie provenind din acelaşi mediu,
dar nu se poate spune de ce este plasat în acest loc din carte. Unii au pre
supus că discursurile lui Dumnezeu nu făceau parte din poemul primitiv;
dar ele se leagă bine de restul cărţii, întrucât dezbaterea din plan uman se
transferă în plan divin, iar problema primeşte singura soluţie întrevăzută de
autor: misterul acţiunilor lui Dumnezeu, în ale cărui atotputernicie şi bună
tate omul poate şi trebuie să aibă încredere deplină. în interiorul acestor
capitole unii au vrut să renunţe la pasajele care descriu struţul (39,13-18),
„behemotul” (fiara - hipopotamul în LXX) şi leviatanul (balaurul - croco
dilul în LXX), din 40,15-41,26. S-a emis şi ipoteza că Ia început ar fi fost
un singur discurs al lui Dumnezeu, dezvoltat şi împărţit ulterior în două prin
introducerea unui prim răspuns al lui Iov (41,3-5). Nu există însă suficiente
argumente pentru susţinerea acestei ipoteze. Cap. 24-27 prezintă o dezordine
cauzată, se pare, de accidente ale tradiţiei manuscrise. Şi despre discursurile
lui Elius (cap. 32-37) s-a presupus că sunt un adaos ulterior: acest personaj
intervine brusc, fără să fie anunţat dinainte, iar Dumnezeu, care îl întrerupe,
nu face referire la el; totuşi, Elius anticipează oarecum discursurile lui
Dumnezeu şi reia ce au spus înainte cei trei prieteni. Doar în ceea ce
priveşte stilul şi vocabularul prezintă diferenţe mari faţă de restul cărţii,
precum şi numeroase aramaisme, lăsând impresia unor capitole adăugate de
un alt autor.
Rezumând discuţiile exegeţilor, se pot presupune următoarele etape în
alcătuirea Cărţii lui Iov:
- Exista o relatare primitivă compusă din cele două părţi în proză de la
începutul şi de la sfârşitul cărţii - povestire populară; de vreme ce tema
dreptului care suferă exista deja în epoca sumeriană, s-a considerat că
povestirea primitivă va fi putut prinde contur încă de pe atunci; poves
tirea a fost adaptată în Israel, poate în perioada în care au apărut cele
mai vechi relatări din Pentateuh (sec. X-IX). Spre anul 600, profetul
Iezechiel face aluzie la Iov ca la un personaj bine cunoscut (Iez. 14,12-
-23). O modificare apare în povestire atunci când, probabil după exil, a
fost introdus personajul diavolului.
- Dialogurile poetice: în prima jumătate a secolului al V-lea, un poet

evreu a reluat vechea relatare inserând în ea poemul teologic: între cele
două părţi ale relatării primitive a introdus monologurile lui iov (cap. 3
şi 29-31), precum şi dialogurile cu cei trei prieteni şi cu Dumnezeu.
- Discursurile lui Elius (cap. 32-37) au fost adăugate în a doua parte a
secolului al V-lea î.H.; problematica abordată are puncte comune cu cea
din profetul Malachia (mijlocul secolului al V-lea).
- „Poemul înţelepciunii” (cap. 28) este probabil ultimul adaos, operat în
secolele IV-III18.
5. Textul şi versiunile
Originalul ebraic al Cărţii iui Iov prezintă o serie de dificultăţi: cuvinte

rare, pasaje echivoce, obscure, a căror înţelegere, adesea, este numai con
jecturală19.
Septuaginta conţine un text prescurtat al Cărţii iui Iov, care este adesea
mai degrabă o interpretare decât o redare literală a textului ebraic^ . In
versiunea veche a Septuagintei, Cartea lui Iov avea cu 389 de versete mai
puţin decât textul original21. Până la cap. 15 lacunele reprezintă 4%, între
cap. 15-21 lacunele reprezintă 16%, între cap. 22-31 lacunele reprezintă
25%, între cap. 32-37 lacunele reprezintă 35%, între cap, 38-42 lacunele
reprezintă 16% faţă de TM22: traducătorul a prescurtat textul din ce în ce
18. Cf. Jean Leveque, Job - le livre et le message, p. 6.

19. Dhorme, Le livre de Job, p. CLII.
20. Ibid., p. CLIII.
t
21. Cf. Maria Gorea-Autexier, Le texte de Job. Etude critique des temoins hebraîques et
grecs. Le problem e des verse ts absents de la Sept ante, p. 6.
22. Pasajele absente din traducerea iniţială a Cărţii lui Iov în limba greacă sunt: 1,15b;
2,1 (parţial); 3,2.16 (parţial); 5,23a; 7,8; 9,15b,24 (parţial); 10,4a; 11,5b; 12,3b-c.4.8b-
-9.18b.21a.23; 13,19b.20b; 14,12c. 18-19; 15,10.26b-27; 16,3b.8.10a.21b; 17.3b-5a.10
(parţial). 12; 18,9a. 10.15-16.17b. 18b; 19,24a.28b; 20,2b-4a.9.11-I3.l4b.20b.21a.23a.25
(parţial); 2 1 ,1 5 .l9 b .2 i.23.28-33; 22,3b. 13-16.20,24.29-30; 23,9.15; 24,4b.5 (parţial).
8a.l4c-18a.25b; 26,5-11.14a; 27,19b.2l-23; 28,3b-4.5-9a. 14-19.2lb-22a.26b-27a; 29,10-
-11 a. 13 a.!9-20.24b-25; 30,2-4a.7a. 11 -13.16a. 18b.20b.22b.26b-27a; 31,1-4.18.23b-24a.
27a.35a; 32,4b.5.1 lb-12.15-16; 33,2.8a. 19b.20b.28-29.3îb-33; 34,3-4.6b-7.1 lb .l8b .
23a. 28-33; 35,7b-10a.l2a.l5-16; 36,5b-9.10b-l 1.13.16.19b.20.21b-22a; 37,l-5a.6b.7a.
10a. 11-12.13.17 (partial). 18.21b; 38,26-27.32; 39,la.2b-3a,3b-4.6b.8.13-18.28b.29b; 40,1-
-2a.23b-24.25b; 4l,4.8a.9.15b,18b.21a.24 (parţial); 4 2 ,8 b .l6 b .l7 .
20 INTRODUCERI- LA IOV
mai mult, ca urmare a dificultăţilor cu care s-a confruntat: a omis pasajele

pe care le-a considerat inutile, le-a redus pe cele care erau prea lungi.
Se presupune că versiunea LXX a Cărţii lui Iov are acelaşi traducător ca
şi Cartea Proverbelor23.
Λ
In privinţa celorlalte versiuni greceşti (Aquila, Symmachus, Theodotion),
a versiunii latineşti (Vulgata), a versiunii siriace (Peshitta), ca şi a interpre
tării aramaice din Targum, deşi toate au la bază un text aproape identic cu
OΛ
TM, totuşi, în unele locuri prezintă diferenţe faţă de el .

Versiunea Aquila manifestă tendinţa de a reproduce cuvintele ebraice,
de a evita expresiile şocante (prezente în TM), de a folosi un cuvânt sau un
sens care va fi ales şi de Targum. Influenţa acestei versiuni se face simţită
în versiunile ulterioare ale LXX şi Vuigatei.
Versiunea Symmachus se caracterizează prin redundanţe, prolixitate,
Λ
dubluri de traducere. In ce priveşte interpretarea se găseşte în armonie cu

Targumul, uneori cu LXX.
Theodotion manifestă şi el tendinţa de a păstra cuvântul ebraic în ver-
Λ
siunea greacă. Evită antropomorfismul. In interpretare se află în armonie cu

Targumul, cu Vulgata şi cu Peshitta.
Origen, în Hexapla, a completat lacunele acestui text folosindu-se de
* ♦ 25
versiunea lui Theodotion . El a avut grijă să evidenţieze ce s-a adăugat
textului originar. Lucrarea întreprinsă de Origen, de a aduce textul grec la o
formă apropiată de textul ebraic, a fost răspândită de Pamfil şi Eusebiu prin
păstrarea notării adaosurilor şi a omisiunilor cu ajutorul unor semne
convenţionale tradiţionale la gramaticii alexandrini şi la primii revizori ai
poeziei homerice. Origen s-a folosit de revizuirile palestiniene ale traducerii
greceşti, care datau din secolele MI d.H. Ediţiile post-origeniene păstrează
distincţia între textul primar al LXX şi cel adăugat cel din urmă fiind însem
nat cu asterisc şi reprezentând în mare parte opera lui Theodotion. Principalii
martori ai recensiunii hexaplare origeniene sunt Hexaplarul siriac şi traduce
rea lui Ieronim. Traducerea coptă, în dialect sahidic, dă mărturie despre un
original scurt, care ignoră pasajele introduse de Origen. Textul scurt al
LXX apare citat în scrierile Părinţilor latini Priscilian, Ciprian şi Lucifer din
Cagliari26.
23. Cf. Gilles Dori val, Marguerite Marl, Olivier Munnich, La Bible grecque des Septante.
Du judaism e hellenistique au chrislianisme ancien, Ccrf, Paris, ^4, p. 108.
24. C f Dhorme, p. CLIII.
25. Ibid., p. CLIX.
26. Maria Gorea-Autexier, pp. 7-9.
Aşadar, textul actual al LXX reprezintă o combinaţie între prima tradu

cere în limba greacă şi cea a lui Theodotion, pasajele adăugate fiind mar
cate cu asterisc în ediţia Rahlfs.
Data traducerii în greacă a Cărţii lui Iov poate fi fixată în jurul anului
100 î.H.: se ştie că istoricul Aristeas a utilizat această traducere; informaţia
o avem de la Eusebiu al Cezareii, care preia fragmentul din Aristeas de la
Alexandru Polyhistor (80-40 Î.H.)27.
Autorul versiunii greceşti a Cărţii lui Iov, fiind probabil un evreu eleni-
zat din Alexandria, se adresează unui public larg, nu scrie numai pentru
uzul Sinagogii. Acest fapt explică prezenţa, în text, a unor concesii făcute
civilizaţiei greceşti, cum ar fi folosirea termenului Hades în loc de Şe ’ol din
yo
ebraică, sau a numelui „Cornul Amaltheii” .
Pe lângă dificultăţile TM menţionate deja, traducătorul în greacă a avut
de înfruntat şi elementele de oralitate prezente în text. Ceea ce creează
impresia de incorectitudine, obscuritate, stângăcie a stilului este, în fapt, un
aspect al oralităţii, ce cuprinde figuri de discurs, cuvinte emfatice, fraze
neterminate, momente de tăcere, paranteze, dezacorduri, schimbări de per
soană sau de ton. Dificultatea de înţelegere a unor versete decurge tocmai
din faptul că nu sunt însoţite de intonaţie şi gest. De aici, apare tentaţia tra
ducătorului de a „rearanja”, de a „reconstitui” adevărata structură a textului,
a discursului, a frazei29.
Versiunea greacă a Cărţii lui Iov prezintă deci mai multe tipuri de
diferente
Ψ fată
1 de TM30:
- traducătorul a recurs uneori la parafrază, la explicaţie sau la o traducere
vagă în locul unei traduceri cuvânt de cuvânt;
- unele versete seamănă între ele, pentru că traducătorul a optat pentru
armonizare;
- traducerea este influenţată în unele locuri de speculaţie sau de scrupul
teologic, care se manifestă prin grija de a evita orice formă de antropo
morfism sau prin atenuarea unor expresii ce pot părea blasfematorii;
- uneori traducătorul îşi permite o oarecare libertate în folosirea sau în
suprimarea unor metafore şi comparaţii;
- traducătorul a făcut o lectură greşită sau n-a înţeles bine textul ebraic.
27. Cf Gilles Dorival, Marguerite Harl, Olivier Munm'ch, p. 91.

28. Cf. Dhorme, p. CLVII.
29. Cf Maria Gorea-Autexier, pp. 19-22.
30. Cf Dhorme, pp. CLVII-CLIX.
22 INTRODUCERE LA [OV
Versiunea în limba latină a Cărţii lui Iov, realizată de Ieronim, deşi este
o traducere direct din limba ebraică, prezintă analogii cu versiunile greceşti
Aquila, Symmachus, Theodotion'1. Dar există armonie şi între Vulgata şi
LXX. Interpretarea este uneori comună cu cea a Targumului, fapt ce dove
deşte că cele două au avut o bază comună. Analogii au fost constatate şi
între Vulgata şi Peshitta. Versiunea lui Ieronim are o valoare incontestabilă,
mai ales prin fidelitatea faţă de textul originar şi prin frumuseţea redării
acestuia în limba latină.
Versiunea în limba siriacă, Peshitta, prezintă unele similitudini cu LXX,
dar şi cu Targumul, datorate mai ales asemănării dintre limba aramaică şi
limba siriacă. Traducerea siriacă nu este întotdeauna fidelă textului originar32.
Targumul Cărţii lui Iov este cel mai adesea un comentariu mai degrabă
decât o traducere. Uneori este folosită parafraza explicativă, ceea ce ampli
fică textul. Din cauza unui scrupul teologic, Targumul evită orice formă de
antropomorfism, ca şi orice expresie prea realistă cu privire la Dumnezeu.
Apar şi traduceri duble, uneori chiar triple33.
6. Conţinutul cărţii
Cartea cuprinde cinci părţi: prologul; dialogul lui Iov cu prietenii săi (Eliphas
thaimanitul, Baldad sauchitul, Sophar mineul); intervenţia lui Elius, fiul lui
Barachiel Buzitul; răspunsul dat de Dumnezeu lui Iov; epilogul. în prolog
(1,1-2,13) sunt descrise caracterul lui Iov şi prosperitatea lui, pierderea
bogăţiilor lui Iov, nenorocirea lui Iov. Prologul conţine două scene care se
petrec în cer, avându-i drept protagonişti pe Dumnezeu şi pe diavol, cel din
urmă aflându-se la originea nenorocirilor lui Iov. Prologul se încheie cu sosi
rea a trei prieteni ai lui Iov, care vin de departe pentru a-i aduce consolare.
în partea a doua, a dialogurilor (3,1-31,40), are loc un schimb de discursuri
între Iov şi prietenii săi. Fiecare discurs al unui prieten este urmat de un
răspuns al lui Iov, ordinea fiind aceeaşi: Eliphas, Baldad, Sophar. Există două
cicluri complete de discursuri şi unul incomplet: din cel de-al treilea lipseşte
discursul lui Sophar şi răspunsul lui Iov.
Când părea că discuţia s-a încheiat şi Iov avea câştig de cauză, intervine
un alt personaj, Elius (32,1-37,24). El ţine un discurs amplu, dar Ia care Iov nu
31. Ib id , pp. CLXX-CLXXII.

32. Cf. Dhorme, pp. CLXXIII- CLXXIV.
33. Ib id , pp. CLXXIV-CLXXV.
reacţionează. Cartea culminează cu discursurile lui Dumnezeu (38,1-42,6).

Iov îşi recunoaşte cutezanţa şi se umileşte. Vederea lui Dumnezeu îi împli
neşte dorinţa, chiar înainte de vindecare şi redarea bunurilor. Dumnezeu îi
apreciază dreptatea în faţa prietenilor săi: numai prin intermediul lui Iov ei
pot dobândi iertarea pentru greşeala de a fi vorbit rău despre el. Iov este
reabilitat de Dumnezeu şi îşi regăseşte slava de odinioară.
La textul original al cărţii lui Iov traducerea greacă a adăugat un pasaj
care vorbeşte despre o mărturie siriacă asupra existenţei acestui personaj.
Ti
Structura detaliată a cărţii este următoarea :
A
i. In prima parte a cărţii, prologul (în proză, cap. 1—2), care are drept
temă centrală suferinţa ca punere Ia încercare a credinţei, se deosebesc şase
tablouri care se desfăşoară pe pământ şi în cer:
- 1,1-5: portretul lui Iov fericit;
- 1,6-12: propunerea diavolului de ispitire a credinţei Iui Iov;
- 1,13-22: executarea propunerii cu dovada credinţei nestrămutate a lui Iov;
- 2,1-6: insuccesul diavolului şi înăsprirea încercărilor la care va fi supus
Iov;
- 2,7-10: punerea în practică a încercărilor;
- 2,11 -13: intră în scenă cei trei prieteni.
II. Partea a doua, dialogul (în versuri - cap. 3-37), cuprinde nouă pro
teste cărora le dă glas Iov şi trei serii de intervenţii din partea prietenilor săi:
Prima serie de discursuri (cap. 3-11):
- cap. 3: lamentaţie psalmică a lui Iov; tema acestei lamentaţii este sufe
rinţa care îl doboară pe om şi îl împinge la disperare;
- cap. 4-5: Eliphas, relatând o viziune (4,12-5,7), încearcă o primă
formulare a doctrinei retribuţionîste - orice suferinţă este o pedeapsă
pentru o greşeală;
- cap. 6-7: Iov îşi reînnoieşte protestul respingând explicaţia Judiciară” a
lui Eliphas;
- cap. 8: Baldad recurge la dreptul legământului, confirmat de tradiţie şi
de istorie, şi reafirmă principiul retributiv;
- cap. 9-10: Iov pune problema dreptăţii lui Dumnezeu;
- cap. 11: Sophar îşi exprimă indignarea; el crede că posedă cheia doctri
nei răsplăţii şi vede în suferinţa lui Iov o pedeapsă pentru păcate.
34. C f Gianfranco Ravasi, Giobbe, pp. 29-33.

INTRODUCERE LA IOV
A doua serie de discursuri (cap. 12-20):

cap. 12-14: Iov, reluând argumentele prietenilor, ia în râs aşa-zisa lor
înţelepciune: Dumnezeu nu are nevoie de apărarea lor din oficiu (13,2-12);
speră că va putea discuta cu Dumnezeu în mod direct (13,13-28), dar deo
camdată nu poate decât să se lamenteze pentru suferinţele vieţii (14,1-22);
cap. 15: Eliphas îl mustră pe Iov pentru îndrăzneala cu care critică înţe
lepciunea lui Dumnezeu;
cap. 16-17: Iov respinge toată dezbaterea purtată cu prietenii şi cere un
„apărător” din cer (16,18-20);
cap. 18: Baldad reafirmă legătura păcat-suferinţă şi, iară să facă referire
în mod direct la Iov, înfăţişează soarta păcătosului;
Λ
cap. 19: Iov II acuză pe Dumnezeu eă-1 asupreşte şi le sugerează priete
nilor să nu fie aliaţii Celui Atotputernic, ci mai degrabă ai unui om slab;
ieşirea din această suferinţă nu-i poate veni decât din partea unui
„apărător” ceresc (19,25-27);
cap. 20: Sophar corectează teoria retribuţiei admiţând excepţiile care nu
fac decât să o confirme; dacă nelegiuitul este fericit, el este fericit pentru
scurtă vreme; pedeapsa e doar amânată.
A treia serie de discursuri (cap. 21-37):
cap. 21: Iov respinge afirmaţiile prietenilor - experienţa dă mărturie
despre fericirea îndelungată a celor răi;
cap. 22: Eliphas recurge la jignirea personală, acuzându-1 pe Iov de cele
mai grave păcate, fără vreun motiv, ci numai pe baza doctrinei dreptăţii
retributive; conform acestei doctrine, Dumnezeu îl pedepseşte pe păcă
tos; Iov este pedepsit cu suferinţa, ceea ce înseamnă că a făcut păcate
atât de mari, încât merită o astfel de pedeapsă;
cap. 23-24: Iov îşi afirmă convingerea că încercările la care sunt supuşi
oamenii sunt distribuite în mod arbitrar;
cap. 25: Baldad vorbeşte despre puterea divină şi despre slăbiciunea
omenească;
cap. 26-27: Iov răspunde apărându-şi sinceritatea credinţei şi nevinovăţia;
cap. 28: „Poemul înţelepciunii”, considerat un adaos târziu, este un imn
despre misterul înţelepciunii lui Dumnezeu; surprinde descrierea mineri
tului şi a tehnologiei metalelor; rostul acestora este de a conduce, alchi
mic, la înţelepciunea-iscusinţă; versetul final din capitolul 28 defineşte
înţelepciunea ca cinstire a lui Dumnezeu;
cap. 29-31: după ce face o evocare nostalgică a trecutului, Iov îşi afirmă
nevinovăţia printr-un Jurăm ânt” şi o „mărturisire negativă”.
IU. Partea a treia (cap. 32-37), intervenţia Iui Elius:

- cap. 32-37: Elius intervine şi vorbeşte despre suferinţa pedagogică şi
purificatoare, despre dreptatea lui Dumnezeu, care se manifestă şi atunci
când pedepseşte, despre greşeala de a-L acuza pe Dumnezeu de nedrep
tate sau indiferentă
1 fată
1 de om.
IV. Partea a patra, răspunsul dat de Dumnezeu lui Iov (cap. 38,1-42,6),
cuprinde revelarea lui Dumnezeu, care îi vorbeşte lui Iov „prin vijelie şi
prin nori”, şi două răspunsuri ale lui Iov. Intervenţia lui Dumnezeu pune în
evidenţă lucrarea Creatorului; în faţa acestei autoprezentări a lui Dumnezeu
omul amuţeşte. Misterul lui Dumnezeu - inclusiv în privinţa suferinţei lui
Iov ~ rămâne mister: dar atotputernicia, frumuseţea şi iubirea lui Dumnezeu
manifestate în creaţie
* sunt temei de încredere totală a omului în Creatorul său:
~ cap. 38-39: Dumnezeu se autoprezintă, întrebându-1 pe Iov despre mis
terul existenţei; ignoranţa omului este şi mai mare cu privire la misterul
suferinţei, pe care numai Dumnezeu ştie să-l descifreze;
- 40,2-5: Iov îşi recunoaşte incapacitatea de a înţelege planul lui Dumnezeu;
- 40,6^11,26: Dumnezeu îi înfăţişează lui Iov cele două fiinţe deosebite,
fiara şi balaurul;
K
- 42,1 -6: Iov ştie acum tot ce avea nevoie sa ştie - „Cu urechea auzisem
despre Tine mai înainte, dar acum ochiul meu Te-a văzut”; aceste cuvinte
reprezintă o mărturie care exprimă fericirea unei suferinţe consolate de
Dumnezeu; în prezenţa lui Dumnezeu orice suferinţă încetează; în Dum
nezeu se rezolvă orice contradicţie care-i provoacă suferinţă omului.
V. Partea a cincea, epilogul (42,7-17), cuprinde reabilitarea lui Iov:

- 42,7-17: Dumnezeu îl numeşte drept pe Iov, iar pe prietenii Iui îi iartă
prin intermediul lui Iov, care aduce jertfă pentru ei. Iov îşi reprimeşte
fericirea pământească şi se bucură de un sfârşit binecuvântat al vieţii;
- 42,17a-e: reprezintă un adaos apocrif, prezent numai în versiunea greacă
a Cărţii lui Iov; se disting două părţi cu origini diferite: prima dintre ele
face aluzie la învierea lui Iov şi se leagă de interpretarea creştină dată v.
19,25; a doua se spune că este luată din „cartea siriacă”, fară îndoială un
midraş aramaic, şi oferă informaţii despre originea lui Iov şi despre
familia lui; Iov este identificat cu lovav, descendent al lui Esau.
Iul ia Cojocariu
35. Paul Claudel, Le livre de Job, Librairie Pion, Paris, 1946, p. 44.
T estam entul lui Iov
Cartea lui Iov a generat un număr impresionant de comentarii şi parafraze

de-a lungul secolelor, începând cu Antichitatea târzie. în primul secol al
erei creştine, în Egipt, apare un extraordinar Testament al lui Iov, adevărat
-iz
midraş la cartea biblică . Textul are o triplă importanţă: filologică, exege
tică, literar-teologică. Testamentul reproduce fidel multe pasaje din Cartea
lui Iov în versiunea LXX. Versiunea originară a LXX, mai scurtă decât cea
cunoscută azi, a dispărut destul de devreme. Origen o cunoştea. In faimoasa
lui Hexaplă, el degajase, prin asteriscuri, nucleul pur al Cărţii lui Iov, dar
copiştii ulteriori, eliminând asteriscurile, au reamestecat versiunile. Părţi
din acest nucleu pur se pot recupera din Testamentul lui Iov.
Testamentul, spuneam, este primul midraş la cartea biblică, un comenta-
riu-parafrază, foarte original. Nu suntem obligaţi să cunoaştem neapărat
Cartea canonică a lui Iov pentru a citi Testamentul. Apocrifa încearcă să
ofere un răspuns logic, calculat milimetric, unei probleme extrem de spi
noase, pe care o ridică Iov-ul Septuagintei: „Cum e posibil ca un om drept,
nevinovat, să fie pedepsit de Dumnezeu?” Textul canonic nu oferă decât
piste, ipoteze interpretative. El sugerează, de pildă, cititorilor existenţa unei
anumite „logici paradoxale” a divinităţii, complet diferită de exigenţele
logicii umane. Autorul apocrifei noastre propune un alt scenariu, sută la
sută explicativ. El dramatizează situaţia, transformându-1 pe Iov într-un
erou de tragedie greacă.
Conform datelor apocrifei, protagonistul ar fi fost cel mai bogat şi cel
mai slăvit dintre regii de la Răsărit. într-o noapte are o revelaţie: un înger îi
vorbeşte, spunându-i că sacrificiile săvârşite zilnic sub ochii lui nu sunt
altceva decât lucrări ale lui Satan. Iov se hotărăşte să distrugă templul şi să
purifice locul, proclamând superioritatea absolută a credinţei în raport cu
A
orice formă de manifestare exterioară a trăirii religioase. îngerul intervine
iarăşi, cu un mesaj din partea lui Dumnezeu. Acesta îi arată lui Iov ce-1
aşteaptă în cazul în care acceptă încleştarea cu răul: numai chin şi suferinţă,
nu însă şi moartea. Recompensa va consta în dobândirea unor noi averi şi a
36. Traducerea în româneşte, însoţită de o introducere, de note şi de o bibliografie

orientativă, a apărut în volumul, îngrijit de Cristian Bădiliţă, Trei apocrife ale Vechiului
Testament. Iosif şi Aseneth, Testamentul lui Iov, Testamentul lui Avraam, la Editura
Polirom, 2000.
unei noi familii, precum şi în accesul la gloria postumă. Iov nu ezită nici o
clipă. Se vrea nemuritor prin renume. Alege încleştarea, cu preţul vieţii
celor apropiaţi. Diavolul atacă teribil, îi spulberă averile, îi nimiceşte copiii.
Iov rezistă, fiind susţinut până ia un punct de Sitis, prima soţie, şi în cele
din urmă iese biruitor. Conform acestui scenariu, încercările protagonistului
devin explicabile prin reacţia răzbunătoare a Satanei. Iov i-a dărâmat idolii,
a făcut să-i dispară cultul. Satana îl „răsplăteşte” cu vârf şi îndesat. Iov face
un pariu, dar el nu pierde în ultimă instanţă nimic sau, mai bine spus, ştie că
până la urmă va avea totul de câştigat. Pariul lui Iov, aşa cum apare în
Testament, explică destul de simplist misterul suferinţei, făcând din perso
najul principal un erou cinic mai puţin simpatic decât osânditui „pe gratis”
din versiunea Septuagintei.
Ultima trăsătură specifică a Testamentului este structura lui dramatică.
După Marc Philonenko, ne aflăm în faţa unei tragedii ă la grecque, dar cu
personaje şi cu o problematică iudaică. într-adevăr, chiar în urma unei lec
turi naive, constatăm un număr impresionant de pasaje lirice, intervenţii ale
corului, monologuri şi dialoguri. Tot Philonenko a emis ipoteza că apocrifa
ar descrie indirect atmosfera mistică şi intelectualistă din cercul terapeuţilor
şi terapeutidelor, descrisă de Philon din Alexandria în De uita contempla-
tiua. Alcătuirea Testamentului este perfect simetrică. Prologul ţine de la
capitolul 1 până la capitolul 8. Primul act cuprinde capitolele 9-15 şi descrie
fericirea, bunăstarea şi mai cu seamă generozitatea lui Iov. Actul al doilea
(capitolele 16-27) înfăţişează încercările şi suferinţele pe care Satana i le
provoacă lui Iov. Actul al treilea (capitolele 28-41) este consacrat discursu
rilor teologico-metafizice şi discuţiilor, în acelaşi registru, cu prietenii săi,
împăraţi veniţi de peste mări şi ţări. Urmează un epilog (Iov îşi redobândeşte
rangul, averea, familia şi, poate, fericirea de odinioară) şi câteva adăugiri
ulterioare (capitolele 51-53).
Iov la Părinţii Bisericii
Primul comentariu sistematic al Cărţii lui Iov în tradiţia creştină îi aparţine

lui Origen37, dar el s-a pierdut. Referiri la personaj, citarea unor versete sau
pasaje cu miză teologică apar însă în tot corpusul patristic. Ne vom limita
aici la sublinierea câtorva linii de forţă hermeneutice.
37. Un expozeu detaliat şi policrom în Le Livre de Job chez Ies Peres, Strasbourg, 1996
{Cahiers de Biblia Patristica 5).
Iov încarnează un paradox tragic: deşi nevinovat, generos, respectuos

faţă de Dumnezeu, el ajunge în postura „ultimului om”, pedepsit iară drept
de apel, batjocorit, anulat până la grotesc - îşi numără viermii care-i colcăie
în răni, aşezat pe o groapă de bălegar. Părinţii au văzut, în raportul drama
tizat dintre Dumnezeu şi Iov, raportul metafizic dintre Dumnezeu-Creator şi
Λ
creatură. Intre Creator şi creatură nu există o diferenţă de grad ontologic, ci
una de esenţă ontologică. Iudaismul îşi găseşte, în Cartea lui Iov, cea mai
relevantă expresie a credinţei în transcendenţa lui Dumnezeu. Revolta în
faţa absurdităţii unei suferinţe gratuite este nejustificată, întrucât nimeni,
dintre muritori, nu poate intra în logica divinităţii altfel decât prin credinţă,
adică, prin admiterea unui pol divin „cu totul diferit” de cel uman. Senzaţia
de absurd provine tocmai din încercarea, naivă, de a reduce paralogica
divină la una din structurile logicii umane convenţionale. Pe de altă parte,
raportul dintre Dumnezeu şi Iov redefmeşte însuşi raportul de credinţă, în
sensul că aici, pentru prima dată, avem de-a face cu un dialog personal, en
tete-ă-tete, cu divinitatea. Iov discută direct cu Dumnezeu, îi cere direct
socoteală, îl interoghează şi-L „trage de mânecă” fără menajamente, dar şi
fără a-l anula vreo clipă statutul de Dumnezeu omniscient şi omnipotent. O
asemenea confruntare directă a creaturii cu Creatorul redefmeşte credinţa ca
pe un dialog franc între individ şi Dumnezeu, neintermediat de nici o instanţă
comunitară sau cultuală.
Primul aspect schiţat mai sus - Iov ca întrupare a victimei inocente - va
furniza tematica majorităţii comentariilor şi reacţiilor patristice. Al doilea
aspect - Iov ca exponent al credinciosului justificat/îndreptăţit direct de
38
Dumnezeu - va predomina în exegeza protestantă .
Pe scurt, Iov apare ca typos al „dreptului” pus la încercare, al „atletului”
lui Dumnezeu confruntându-se, fară crâcnire, cu ispitele diavolului. La majo
ritatea Părinţilor el devine simbol încarnat al smereniei, generozităţii, răb
dării la chinuri, tortură şi batjocură: Clement Alexandrinul, Stromate II, 103,3;
111,100,4; IV, 19,2 etc.; Vasile cel Mare, Epistole 2,3; Omilia despre har 6,
Λ
precum şi Ambrozie, înterpellatio lob et Dauid. In perioadele de perse
cuţie, „modelul” Iov insuflă curaj, spirit de rezistenţă, îmbărbătându-i pe cei
prigoniţi (aşa apare în câteva fragmente din Ciprian al Cartaginei). Sfântul
38. O extraordinară meditaţie despre Iov a lăsat literaturii române, în linie protestantă,
Mircea Ciobanu: La capătul puterilor. însemnări p e Cartea lui Iov, un testament „des
chis”, neîncheiat, publicat postum, Bucureşti, 1997.
o g
loan Gară de Aur a comentat sistematic , dar nu integral, Cartea lui iov,
concentrându-se asupra câtorva teme pastorale şi monahale: confruntarea cu
diavolul/slava deşartă; rezistenţa la suferinţă, fie ea justificată în ochii noştri
sau nu; înţelepciunea omului credincios, care nu-L acuză pe Dumnezeu nici
în momentele de totală părăsire şi singurătate. De la Augustin ni s-a păstrat
o serie de scurte Annotationes pe marginea Cărţii lui Iov. Fără îndoială, capo
dopera exegetică despre Iov îi aparţine lui Grigore cel Mare (sec. al VI-lea),
cu scrierea, în treizeci şi cinci de cărţi, Moralia in lob . Dacă loan Gură de
Aur, în bună tradiţie antiohiană, favorizează sensul literal, permiţându-şi din
loc în loc anumite „derapaje” moralizatoare şi pastorale, Grigore cei Mare
acoperă întreg spectrul exegetic, neocolind literal itatea, dar favorizând, după
cum singur o mărturiseşte, alegoria tipologică şi morala edificatoare. Iov
devine, la Grigore cel Mare, un „erou contemplativ”, care traversează infer
nul purificator de patimi, cultivă „străpungerea inimii” (compunctio), virtute
specifică monahilor iluminaţi, pentru a ajunge în raiul viziunii directe a lui
Dumnezeu. De asemenea, Grigore cel Mare identifică în Iov un typos al lui
li sus - drept, nevinovat, îndurător al patimilor, răbdător şi iertător - precum
şi al Bisericii, renăscută din propria cenuşă, după lungi secole de persecuţie.
Cristian Bădiliţă
39. Francisca Băl tăceau u, „Sfântul loan Chrysostom, comentator al Cărţii lui Iov”, inter
venţie la Congresul Internaţional „Sf. loan Gură de Aur - exeget al iubirii dumnezeieşti”,
organizat de Patriarhia Română, 12-14 noiembrie 2006.
Iov
1
1Era în ţinutul Ausitis un oarecare om pe care-1 chema Iov,
şi acela era un om adevărat, fără cusur, drept, cinstitor de Dumnezeu;
şi se ţinea departe de orice faptă rea.
2 I se născuseră şapte fii şi trei fiice.
1-2 Primele două capitole constituie prologul în proză. Ediţia Rahlfs !e-a aşezat şi pe
acestea în formă de versuri. Stilul este arhaic, caracteristic legendelor.
1.1 „Ausitis”: ebr. ‘U{ ~ după unii (Flavius Iosephus şi tradiţia care-1 urmează) era situat
în regiunea Hauran (= Trahonitida), la nord-est de Marea Galileii; cea mai răspândită
părere e totuşi că este vorba de o zonă din Edom, la sud-est de Marea Moartă (cf. Plâng.
4,21; Gen. 36,28) - în orice caz, eroul nu este un israelit. ♦ „Iov” : ebr. 'lobh. Un nume
asemănător (A-ia-ab) apare pe una din tăbliţele descoperite la Teii el-Amama; este al
unui principe din Başan care a avut mult de suferit. Noi am păstrat forma încetăţenită,
Iov, în loc de lob. ♦ „adevărat”: gr. αληθινός, litt. „autentic”, „integru”, „vrednic de
încredere”. ♦ „fără cusur”: gr. άμεμπτος, litt. „ireproşabil”. ♦ „cinstitor de Dumnezeu” :
gr. θεοσεβής, litt. „evlavios”, „cu frică de Dumnezeu” (în sens teologic). Cf. şi nota la
28,28. ♦ în TM Iov este caracterizat astfel: tăm, „întreg” (= fără cusur şi fără lipsă),
yăşăr, „drept” (în relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii), „temător de Dumnezeu şi ferin-
du-se de rău”. ♦ „Era.,, un oarecare om”: Hesychius din Ierusalim accentuează termenul
om folosit aici pentru a-1 descrie pe Iov, spunând că este numit „om” cel care poartă
chipul lui Dumnezeu, care poate alege între bine şi rău. Un astfel de om era iov {Omilii
la Iov, 1,1,1a). ♦ loan Gură de Aur vede în expresia „un om” un elogiu care i se aduce lui
Iov (Comentariu la Iov, 1,1). ♦ Grigore cel Mare dă următorul sens alegoric primului
verset: numele personajului, Iov, înseamnă „cel suferind”; prin numele său, Iov îl prefi
gurează pe Cel despre care profetul Isaia a spus; „EI suferinţele noastre le-a purtat” (Is.
53,4), ♦ Grigore cel Mare spune despre Iov că este un atlet cu însuşiri morale deosebite,
care va susţine o luptă cu demonul. Frica de Dumnezeu, cinstea, dreptatea, neprihânirea
sunt calităţi care dovedesc cât de bine înzestrat era Iov din punct de vedere moral şi
spiritual; totodată aceste virtuţi ne permit să întrevedem victoria lui finală (Moralia in
lob 1,4).
1.2 „şapte” : cifra şapte e interpretată de Grigore cel Mare ca semnificând perfecţiunea
totală {Moralia in lo b 1,18).
32 tOV 1
3 Şi turmele lui erau şapte mii de oi,

trei mii de cămile,
cinci sute de perechi de boi,
cinci sute de măgăriţe la păşunat;
şi [avea] o mulţime nesfârşită de slugi
şi lucrări mari pe pământ;
şi era omul acela de vază printre cei de la răsăritul soarelui.
4 Fiii lui se duceau unii la alţii
■»
şi făceau ospăţ, în fiecare zi [la câte unul],

chemându-le şi pe cele trei surori ale lor
ca să mănânce şi să bea cu ei.
5 Iar când se isprăveau zilele ospăţului,
1,3 „turmele”; gr. κτήνη, litt. „animale de povară, dobitoace”. ♦ „o mulţime nesfârşită de
slugi”: litt. „slugi multe foarte”. ♦ „şi lucrări mari pe pământ”: litt. „şi lucrări mari erau
lui pe pământ”; nu apare în TM. ♦ „de vază printre cei de la răsăritul soarelui” : TM are
„cel mai mare dintre toţi fiii Răsăritului”. ♦ Grigore cel Mare face legătura între Iov şi
Mântuitorul, cu ajutorul profetului Zaharia, care vorbeşte despre un om al cărui nume
este „Răsărit” (Zah. 6,12). Cei de la Răsărit sunt cei care au credinţă. Hristos este mai
presus decât ei, pentru că EI este şi om, şi Dumnezeu, ca om fiind asemenea celorlalţi,
dar ca Dumnezeu rămânând unic şi deasupra tuturor lucrurilor (Moralia in lob 1,26).
1,5 „curăţi”: TM are „sfinţi”. în context, termenii sunt echivalenţi. ♦ „spre a-i curăţi” :
loan Gură de Aur atrage atenţia că nu este vorba de o curâţirc dc o murdărie trupească,
ci de una interioară. Iov oferă jertfe pentru greşelile lor ascunse şi pentru greşelile ne
mărturisite (Comentariu la Iov 1,6-7). Acelaşi Părinte vede aici o împlinire a cuvintelor
lui Hristos: „Căci din inimă izvorăsc gândurile viclene. Acestea îl fac pe om necurat” (Mt.
15,19-20). EI spune că practica împlinită de Iov este o practică apostolică, iar Iov nu este
doar un tată, ci şi un preot care se îngrijeşte de copiii săi (ibid). ♦ Jertfe” : TM are „arderi
de tot”. ♦ „după numărul lor”: Hesychius din Ierusalim, pornind de la numărul copiilor
lui Iov, şapte băieţi şi trei fete, adică zece, spune că aceste zece jertfe aduse de Iov sunt o
dovadă a faptului că respecta cele zece porunci din Lege (Ex. 20,1-17) şi, mai mult decât
atât, că trăia după Evanghelie. Pentru Hesychius, Iov, figură a Vechiului Testament, este
un personaj care acţionează după „comportamentul lui Hristos” şi care trăieşte în con
formitate cu Evanghelia şi cu harul. De altfel, în interpretarea sa, Iov este o prefigurare a
lui Hristos. Jertfa pe care o oferă acesta este o imitare a comportamentului lui Hristos,
care S-a jertfit. Jertfirea sub formă de ardere de tot a fost împlinită de Hristos în trupul
Său (cf. Evr. 9,12) (Omilii la Iov I,5b2-d). ♦ „şi un viţel [ca jertfă] pentru păcat”: nu
apare în TM. ♦ „să fi cugetat”: litt. „să fi cugetat în gândul lor”. ♦ „ceva rău”: plural în
greacă, „lucruri rele”, ♦ „Nu cumva feciorii... Dumnezeu”: TM are „poate că fiii mei au
păcătuit şi L-au binecuvântat (eufemism pentru blestemat - n.t.) pe Dumnezeu în inima
lor”. ♦ „aşa făcea Iov în toate zilele”: evlavia lui Iov nu se limita la un număr de zile, ci era
JOV 1 33
Iov trimitea [după ei] spre a-i curăţi, trezindu-se în zori,

şi aducea jertfe pentru ei, după numărul lor,
şi un viţei [ca jertfa] pentru păcat, pentru sufletele lor.
Căci zicea Iov: „Nu cumva feciorii mei să fi cugetat ceva rău împotriva
lui Dumnezeu!”
Aşadar, aşa făcea Iov în toate zilele.
6 îar când a fost ziua aceea,
iată, au venit îngerii lui Dumnezeu ca să stea înaintea Domnului,
şi diavolul a venit [şi el] cu ei.
' Şi a spus Domnul către diavol: „De unde vii?”,
continuă (loan Gară de Aur, Comentariu la Iov 1.7). ♦ Grigore cel Mare pune accent pe
ziua a opta, în care Iov aducea şapte jertfe, după ce cei şapte fii ai săi dădeau ospeţe timp
de şapte zile invitându-se rând pe rând la câte unui dintre ei. Această zi a opta este
Λ
pentru Grigore dovada faptului că Iov cinstea misterul învierii. Ziua numită acum dumi
nică este ziua a treia de după moartea Mântuitorului, dar, fiind prima zi a săptămânii,
poate fi numită şi ziua a opta, pentru că o urmează pe a şaptea în trecerea zilelor. Iov,
care oferea şapte jertfe în ziua a opta, era plin de cele şapte daruri ale Duhului Sfânt şi îl
slujea pe Domnul având speranţa învierii (Moralia in lob 1,12).
1.6 „ziua aceea” : Targumul interpretează „în prima zi a anului - Ro 'ş h a ş ş m ă h ♦ „în
gerii lui Dumnezeu”: TM are „fiii lui Dumnezeu” - expresie misterioasă, ce pare a de
semna fiinţe spirituale care alcătuiesc curtea cerească. Alternanţa ,,fii”/„tngeri” apare şt
îti episodul căderii îngerilor din Gen. 6. ♦ „Domnului”: gr. του κυρίου - de obicei în
#\
LXX echivalent pentru YHWH. In Cartea lui Iov apare însă adesea ca echivalent al lui
'El/ Eloah, „Dumnezeu”. în TM, Iov şi interlocutorii lui, nefiind israeliţi, folosesc mereu
aceste nume generice pentru divinitate. YHIVH, numele divin revelat lui Israel, apare o
singură dată, la v. 12,9. ♦ „diavolul”: ebr. săţăn articulat, care ar însemna „vrăjmaşul”,
„potrivnicul”. Aici apare ca un fel de inspector, trimis pe pământ să înregistreze faptele
rele ale oamenilor - fapt care accentuează impresia de naraţiune populară a textului. £1
va dobândi caracterul „diabolic” abia în textele mai târzii, dar acest lucru e prevestit aici
de faptul că încearcă să bage intrigi între Dumnezeu şi făptura Lui {cf. Gen. 3,4-5), arun
când îndoiala asupra motivaţiilor omului. O istorie completă a diavolului din Antichitate
până azi, A.M. di Nola, fi diavolo. Le forme, ia storia, le vicende di Satana e la sua
universale e malefica presenza presso tutii i popolî dall antichită ai noştri giorni, Roma,
1999. ♦ loan Gură de Aur explică astfel prezenţa diavolului alături de îngeri în faţa lui
Dumnezeu: îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, iar diavolul nu este. Diavolul a venit cu
îngerii, pentru că şi el face parte din această lume a duhurilor. Aşa cum există oameni
buni şi oameni răi, la fel există îngeri buni şi îngeri răi, demonii (Comentariu la Iov 1,9).
1.7 „[toate] câte sunt sub cer” : gr. την ϋπ" ουρανόν, lin. „cea de sub cer” - expresie
■A.
frecventă în Cartea lui Iov pentru a desemna toată creaţia văzută. ♦ In TM, Satana spune
doar: „Am străbătut pământul şi am umblat pe el.” ♦ loan Gură de Aur atrage atenţia:
şi diavolul a răspuns Domnului zicând:
„Am dat ocol pământului, am cutreierat [toate] câte sunt sub cer; şi
iată-mă!”
8 Şi Domnul i-a zis:
„Ai luat aminte la slujitorul Meu, Iov,
că nu este nici unul ca ei pe pământ -
om fară cusur, adevărat şi cinstitor de Dumnezeu,
ţinându-se departe de orice faptă rea?”
9 Diavolul a răspuns şi a zis înaintea Domnului:
Λ
„Oare degeaba II cinsteşte Iov pe Dumnezeu?
10 Nu Tu ai pus gard în jurul lui, în jurul celor dinafara şi dinăuntrul
casei lui
şi în jurul tuturor avuţiilor lui?
Lucrările mâinilor lui le-ai binecuvântat
şi turmele lui le-ai înmulţit pe pământ.
11 Dar Întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are,
[să vedem] dacă Te va binecuvânta în faţă!”
discuţia dintre Dumnezeu şi Satana este o ficţiune pentru a explica sensul încercării care
îl va lovi pe Iov: Dumnezeu îi dă ocazia de a lupta şi de a birui (Ϊ, 10-11). ♦ Dialogul
dintre Dumnezeu şi Satana este astfel interpretat de Grigore cel Mare: modul în care
Dumnezeu îi vorbeşte Satanei este diferit de modul în care Satana Ii vorbeşte lui
Dumnezeu. Când îi vorbeşte Satanei, Dumnezeu îi reproşează acţiunile şi îl mustră cu o
A
rigoare misterioasă. Când Satana Ii răspunde lui Dumnezeu, nu poate ascunde nimic în
faţa maiestăţii Lui atotputernice. Dumnezeu vorbeşte cu Satana în patru moduri: îi repro
şează căile rele, îi pune înainte dreptatea aleşilor Săi, îi dă voie să te pună la încercare
sfinţenia şi uneori îi interzice să-i ispitească; iar Satana vorbeşte cu Dumnezeu în trei
feluri: îşi mărturiseşte acţiunile, îi acuză de greşeli imaginare pe cei aleşi, cere voie să le
pună ta încercare sfinţenia (Moralia in lob 11,12).
1,9 „cinsteşte”: gr. σέβομαι, „a cinsti”, „a venera”, „a aduce cult”. Diavolul pare aici a
ironiza cuvintele lui Dumnezeu.
1,11 „tot ce are”: Hesychius din Ierusalim vorbeşte despre o bogăţie nevăzută a lui Iov,
care este bogăţia interioară, spirituală, bogăţia propriei sale persoane. Această bogăţie
nevăzută i-a permis să rămână bogat chiar dacă a devenit sărac şi în felul acesta nu i-a
fost ruşine cu goliciunea sa. Deşi bolnav, aşezat pe o grămadă de gunoi, el nu-şi pierde
înfăţişarea regală. Din contră, porneşte o luptă cu „Duşmanul” sau „Trădătorul”, aşa cum
îi numeşte Hesychius pe Satana. Tot ce vrea Iov este să intre la judecată cu Dumnezeu
(Omilii la Iov 111,1,12d). ♦ „dacă Te va binecuvânta în faţă” : în TM: „oare nu Te va
blestema în faţă?” ; acelaşi eufemistic „binecuvânta” - c f nota la 1,5.
10V I 35
Io
Atunci Domnul i-a zis diavolului:
„lată, toate câte le are, le dau pe mâna ta,
numai de el să nu te atingi!”
Şi a ieşit diavolul de la Domnul.
13 Şi când era ziua aceea,
fiii lui Iov şi fiicele lui
beau vin în casa fratelui lor mai mare.
14 Şi, iată, a sosit un vestitor la Iov şi i-a zis:
Boii erau la arat
şi măgăriţele păşteau lângă ei;
15 şi au năvălit jefuitorii şi le-au răpit,
iar pe robi i-au omorât cu sabia.
Numai eu am scăpat şi am venit să-ţi dau de veste.”
16 Pe când încă mai vorbea acesta, a sosit alt vestitor şi i-a zis lui Iov:
„A căzut foc din cer şi a ars oile, şi pe ciobanii tăi i-a mistuit deopotrivă.
17 Pe când încă mai vorbea acesta, a sosit un alt vestitor şi i-a zis lui Iov:
1.12 „Şi a ieşit diavolul de la Domnul”: Vulg. are: Egressusque est Satan a facie Domini
(„Şi s-a depărtat diavolul dinaintea feţei Domnului”)· Pornind de la această expresie,
„dinaintea feţei Domnului”. Grigore cel Mare se întreabă cum poate cineva să se
depărteze de Cel care este pretutindeni. Explicaţia este că atât timp cât era în prezenţa
Domnului, fiind Înconjurat de puterea divină, diavolul nu-şi putea realiza dorinţele rele,
dar odată retras dinaintea Domnului, îşi va putea pune în aplicare planurile (Moralia in
lob 11,21).
1.13 „ziua aceea”: c f nota la 1,6. Hesychius spune că aceasta este o zi însemnată, demnă
de amintit, asemănătoare celei despre care David spunea: „Aceasta este ziua pe care a
iăcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps. 117,24). Este ziua luptei
celui drept cu cel rău, motiv de veselie şi de bucurie (Omilii ία Iov III, 1,13a). ♦ „beau” :
TM are „mâncau şi beau”.
1.14 „boii” ; litt. „perechile de boi”.
1.15 Jefuitorii”: TM are „sabeenii” - populaţie nomadă; numele ajunge să desemneze
generic grupuri de tâlhari nomazi. La fel şi „caldeii” (în TM) de la v. 17. ♦ Iov nu este
doborât de veştile dramatice pe care i le aduc solii, pentru că el fiind, aşa cum spune
Hesychius, „soldatul lui Dumnezeu”, este înveşmântat cu armele virtuţilor şi în primul
rând cu răbdare (Omilii la Iov 111,1,14-15).
1.16 „A căzut foc din cer”: TM are „focul lui Dumnezeu a căzut din cer”. Primele
lovituri pe care le primeşte ca venind de la Dumnezeu îl întăresc pentru a le îndura cu
înţelepciune pe celelalte (cf. loan Gură de Aur, Comentariu la Iov 1,18).
1.17 „călăreţi” : TM are „caldei”.
36 [OV i
„[Nişte] călăreţi au venit peste noi în trei cete,

au înconjurat cămilele şi le-au răpit,
iar pe robi i-au ucis cu sabia.
18 Pe când încă mai vorbea acesta, soseşte un alt vestitor spunând către
Iov:
„Pe când fiii tăi şt fiicele tale mâncau şi beau la fratele lor mai mare,
19 dintr-odată, un vânt năprasnic s-a stârnit din pustiu şi a lovit în cele
patru colţuri aie casei,
casa s-a prăvălit peste copiii tăi şi ei au pierit.
20 Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat veşmintele,
şi-a tăiat părul capului
şi, căzând la pământ, s-a închinat şi a zis:
21 „Gol am ieşit din pântecele mamei mele,
gol mă voi şi întoarce acolo!
Domnul a dat, Domnul a luat;
cum a vrut Domnul aşa s-a întâmplat;
fie numele Domnului binecuvântat!”
1.19 „cele patru coiţuri ale casei” : acestora le corespunde o listă de virtuţi stoice, res
pectiv curajul, cumpătarea, dreptatea, chibzuinţă. Această listă care se găseşte în omiliile
lui Hesychius (Om ilii la Iov UI, 1,18-19) mai apare şi la alţi Părinţi ai Bisericii (Origen.
ieronim). ♦ „Numai eu am scăpat şi am venit să-ţi dau de veste”: loan Gură de Aur vede
în acest ultim vestitor pe diavolul însuşi (Comentariu la Iov 1,20).
1.20 „Atunci”: litt. „astfel”. ♦ loan Gură de Aur vede în gestul lui Iov de a-şi sfâşia
veşmintele nu un semn de înfrângere, ci unul de victorie, căci Iov rămâne un înţelept şi
în suferinţă (1,21). ♦ Grigore cel Mare afirmă despre Iov că urmează regula adevăratei
filozofii, păstrând un simţ deosebit al măsurii. Ei nu dispreţuieşte încercările din lipsă de
sensibilitate şi nici nu este exasperat dintr-un exces de sensibilitate faţă de hotărârea
Celui care îl pune la încercare. Gesturile pe care le face (sfâşierea veşmintelor, tăierea
părului, căderea la pământ) arată că resimte durerea încercării. Ultimul gest, închinarea,
ne arată că Iov nu se ridică împotriva hotărârii Celui care l-a lovit. Iov nu este nici com
plet lipsit de emoţie, pentru a nu-L dispreţui pe Dumnezeu prin lipsa de sensibilitate, dar
nici nu cedează emoţiei, ca să nu cadă în păcat printr-o întristare excesivă. El împlineşte
cele două porunci ale iubirii - iubirea faţă de aproapele şi iubirea faţă de Dumnezeu -
plângându-şi copiii şi rugându-se în mijlocul lacri mi lor {Moralia in lob 11,29).
1.21 „fie numele Domnului binecuvântat”: la loan Gură de Aur: „Fie numele Domnului
binecuvântat în veci.” ♦ Iov nu numai că nu a hulit, ci L-a binecuvântat pe Dumnezeu
{cf. 1,26).
IOV 1-2 37
Λ
In toate câte i s-au întâmplat,
Iov n-a păcătuit cu nimic înaintea Domnului
şi nu i-a aruncat [nici o] nebunie lui Dumnezeu.
1 Iar când a fost ziua aceea,

îngerii lui Dumnezeu au venit ca să stea înaintea Domnului,
şi diavolul a venit în mijlocul lor
* ca să stea înaintea Domnului.
2 Şi Domnul a zis către diavol: „De unde vii?”
Atunci diavolul a răspuns înaintea Domnului:
„Am cutreierat [toate] câte sunt sub cer, am dat ocol [pământului]
întreg; şi iată-mă!”
Atunci Domnul a zis către diavol:
„Ai luat seamă aşadar la slujitorul Meu, Iov,
că nu este nici unul ca el pe pământ,
om fără de răutate, adevărat, fără cusur, cinstitor de Dumnezeu
[şi] ţinându-se departe de orice rău?
Şi tot nu are pic de răutate.
Iar tu degeaba mi-ai spus să-i prăpădesc avutul!”
4 Diavolul însă a răspuns şi a zis Domnului:
„Piele pentru piele!
Omul dă tot ce are numai să-şi scape viaţa.
1,22 La loan Gură de Aur: „N-a păcătuit nici măcar cu gura.” ♦ „nu i-a aruncat [nici o]
nebunie” : litt. „nu i-a atribuit sminteală”.
2.1 „ziua aceea”: cf. nota la 1,6. ♦ Ultimul stih al versetului este marcat cu asterisc în
ediţia Rahlfs (pentru versetele marcate cu asterisc, v. Introducerea la Iov, paragraful 5,
„Textul şi versiunile”); el lipseşte din unele manuscrise (Sinaiticus), la Olympiodor, la
Didim cel Orb, în versiunile copte. ♦ La loan Gură de Aur apare şi acest stih.
2.2 „[toate] câte sunt sub cer” : cf. nota la 1,7.
2.3 „fără de răutate”: gr. άκακος; la loan Gură de Aur, prima calitate menţionată e
άμεμπτος, „fară cusur”, „ireproşabil”. ♦ „Şi tot nu are pic de răutate” : litt. „încă o ţine în
nevinovăţie” - lipseşte în TM.
2.4 „Omul dă tot ce are numai să-şi scape viaţa”: litt. „toate câte îi aparţin omului, le va
risipi pentru viaţa sa”. ♦ „viaţa”: gr. ψυχή, litt. „suflet”, ca şi ebr. nepheş înseamnă şi
„fiinţă”, „viaţă”, „sine”.
38 IOV 2
5 Dar [ia] întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui!

[Sâ vedem] dacă Te va binecuvânta în faţă!”
6 Şi Domnul a zis către diavol: „Iată, îl dau pe mâna ta,
numai de viaţa lui nu te atinge!”
7 Diavolul a plecat de la Domnul
şi l-a lovit pe Iov cu o bubă rea din tălpi până-n creştet.
[Iov] a luat un ciob ca să-şi cureţe puroiul
şi şedea pe movila de bălegar din afara oraşului.
9 După multă vreme nevasta lui i-a zis:
„Până când vei mai răbda spunând
9a «Iată, mai îndur puţin,
aşteptând nădejdea mântuirii mele»?
9b Căci iată, ţi s-a şters amintirea de pe pământ -
fiii şi fiicele, chinurile şi durerile pântecelui meu,
pentru care în zadar am trudit în dureri.
9c Iar tu însuţi şezi în colcăiala viermilor şi-ţi petreci nopţile afară,
9d şi eu, slugă fără căpătâi,
din loc în loc umblu şi din casă-n casă
aşteptând să apună soarele,
ca să-mi alin durerile şi chinurile care mă năpădesc acum.
9e Ci spune o vorbă Domnului şi mori!”
10 El însă a privit-o şi i-a zis:
2.5 „carnea”: plural în greacă („cărnurile”).

2.6 „îl dau pe mâna ta” : litt. „ţi-1 predau”. ♦ „numai de viaţa lui nu te atinge” : litt.
„numai să păzeşti sufletul lui”.
2,8 în TM: „Şi [iov] şi-a luat un ciob să se scarpine şi şedea în cenuşă.” ♦ Augustin
interpretează acest verset ca fiind o prefigurare a pătimirii Mântuitorului, prin care toate
păcatele le sunt iertate celor care le mărturisesc (Annotationes in lob 2).
__ Λ __
2,9-9e „După multă vreme” : nu apare în TM. ♦ In TM, soţia spune litt:. „Te vei mai
întări încă în integritatea ta? Binecuvântează (= blestemă - c f nota la 1,5) pe Dumnezeu
şi mori!” Femeia îl îndeamnă să-şi provoace o moarte rapidă: se considera că hulitorii
lui Dumnezeu aveau sâ fie nimiciţi pe loc. ♦ 9a-9d: „plus” LXX. ♦ „spune o vorbă
Domnului şi mori” : Hesychius interpretează: Iov făcând acest lucru s-ar elibera de boală
şi ar ieşi mai repede din această viaţă de chin. Spunând „o vorbă” Domnului L-ar mânia
pe Acesta şi ar putea fi lovit de moarte ca o consecinţă a blasfemiei, fapt care i-ar da
satisfacţie Satanei {Omilii la Iov !V,2,9-9e).
2,10 „a privit-o”: „plus” LXX. ♦ „Ca o femeie smintită” : litt. „ca una dintre femeile
smintite”. ♦ „smintită” : echivalentul ebraic înseamnă mai degrabă „nesăbuită”, care
IOV 2 39
„Ca o femeie smintită ai vorbit.

Dacă am primit cele bune din mâna Domnului, de ce să nu îndurăm şi
cele rele?”
Şi în toate cele care i s-au întâmplat
Iov n-a păcătuit întru nimic cu buzele înaintea lui Dumnezeu.
11 Auzind însă cei trei prieteni ai săi despre toate nenorocirile care se
abătuseră peste el,
au venit la el, fiecare din ţinutul său:
Eliphas, regele thaimaniţilor,
Baldad, cârmuttorul saucheilor,
Sophar, regele minei lor,
şi au venit la el într-un cuget
ca să-l cerceteze şi să-i aducă alinare.
I?
Dar, zărindu-l ei de departe, nu l-au recunoscut
şi, strigând cu glas puternic, au plâns
şi fiecare şi-a siaşiat mantia,
presărându-şi ţărână [pe creştet].
I^
[Apoi] s-au aşezat [şi au rămas] lângă el şapte zile şi şapte nopţi
şi nici unul n-a scos un cuvânt
găsind că nenorocirea lui era cumplită şi prea mare.
acţionează fără a ţine seama de consecinţe (cf. TOB, nota a d loc.). ♦ Hesychius (Omilii
la Iov IV,2,10a-c) interpretează acest verset făcând aluzie la şarpele din Geneză: Iov
vede şarpele ascuns în limba soţiei sale. Mai sunt şi alţi comentatori care afirmă că soţia
lui Iov vorbeşte sub influenţa demonului (Didim, îulian Arianul). ♦ „Iov n-a păcătuit...
cu buzele înaintea lui Dumnezeu”: Hesychius spune că Iov nu a păcătuit nici prin
cuvinte, dar nici prin gânduri, pentru că limba este oglinda gândirii, pentru că ceea ce
zămisleşte gândirea naşte limba (Omilii la Iov IV ,2,l0d-e).
2.11 „fiecare din ţinutul său”: loan Gură de Aur are „fiecare din oraşul său". ♦ în TM
prietenii lui Iov se numesc: ’Elîphaz din Teymăn, B ifdadh din Şuah şi Ţdphar din
Na 'amăh. ♦ „ca să-l cerceteze şi să-i aducă alinare” : litt. „ca să-l aline şi să-l viziteze”.
2.12 „presărându-şi ţărână [pe creştet]” : TM are litt. „şi au aruncat ţărână pesie capetele
lor înspre cer”. Expresia „a arunca ţărână spre cer” mai apare în Ex. 9,8.10. Poate fi un
gest de indignare sau un mod de a lua cerul drept martor.
2.13 „cumplită şi prea mare”: TM are „foarte mare” .
40 IOV 3
1 După aceea iov şi-a deschis gura

Λ
şi a blestemat ziua [în care s-a născut] zicând:
3 „Piară ziua în care m-am născut
şi noaptea în care s-a spus: «lată [un prunc de] parte bărbătească!»
4 Ziua aceea să fie întuneric,
Domnului din înalt să nu-i pese de ea
şi nici lumina să nu o ajungă!
5 Λ
întunericul şi umbra morţii s-o cotropească
şi negura s-o cuprindă!
6 Blestemate fie ziua şi noaptea aceea,
şi întunericul să le îndepărteze!
[Ziua aceea] să nu mai fie pusă între zilele anului,
să nu mai fie socotită printre zilele lunilor!
7 Iar noaptea aceea să fie durere
şi să nu se apropie de ea bucuria şi veselia!
8 Ci s-o blesteme cel care-a blestemat ziua aceea,
cel care va să îmblânzească balaurul cel mare!
9 Să se întunece stelele nopţii aceleia!
3 Iov regretă că s-a născut. Dorinţa aceasta de a nu se fi născut sau de a muri este extrem
de rară în Biblie.
3.5 „s-o cotropească” : TM are „s-o ia în grijă”/„s-o revendice’". ♦ TM are în plus, la
final: „şi s-o îngrozească întunecările zilei {= eclipsele).”
3.6 Primul stih nu are echivalent în TM, unde versetul începe: „Noaptea aceea să o ia
bezna.” ♦ „şi întunericul să le îndepărteze”: litt. „şi întunericul să o îndepărteze”.
3.7 „durere”: TM are „stearpă”. ♦ „bucuria şi veselia”: TM are „chiot [de veselie]”.
A
3.8 In TM: „S-o blesteme cei care blestemă zilele, cei care sunt în stare să stârnească
leviatanul,” Subiectul se poate referi fie la duşmanii luminii, cei care lucrează în întune
ric, fie, mai probabil, la vrăjitori (poate astrologi?), despre care se credea că pot schimba
zilele faste în zile nefaste sau pot să atragă eclipsele; credinţa populară era că leviatanul
înghite soarele. V. şi nota 40,25. ♦ „balaurul cel mare”: gr. κήτος, specializat pentru
„balenă”, desemnează şi orice „monstru marin”; în ebraică, „leviatanul”; TM vorbeşte
despre trezirea acestuia, pe când LXX, despre îmblânzirea lui. Texte vechi feniciene
numesc acest şarpe sau balaur „cel puternic cu şapte capete”. Era considerat un monstru
din haosul primitiv, iar imaginaţia populară se temea că s-ar putea trezi, atras de un
blestem împotriva ordinii existente.
3.9 „nopţii”: TM are „amurgului” sau „zorilor”. ♦ Al doilea şi al treilea stih în TM: „Să
aştepte lumina şi să nu [vină], să nu vadă pleoapele aurorei.”
IOV 3 41
Să aştepte şi să nu ajungă la lumină,

să nu vadă niciodată răsărind luceafărul de dimineaţă,
10 fiindcă n-a închis porţile pântecelui maicii mele!
[Aşa] ar fi îndepărtat durerea de ochii mei!
11 De ce n-am murit în sânul [maicii mele],
de ce n-am pierit îndată ce-am ieşit din pântecele ei?
12 Pentru ce m-au primit genunchii [ei],
pentru ce sânii ei m-au alăptat?
I^
Acum, zăcând, aş fl liniştit,
şi dormind, m-aş odihni
1A
laolaltă cu împăraţii cârmuitori ai pământului,
care se făleau cu săbiile [lor],
15 laolaltă cu domnitorii bogaţi în aur,
care şi-au umplut casele cu argint,
56 sau ca un lepădat din pântecele maicii,
ori ca pruncii care n-au văzut lumina.
17 Acolo nelegiuiţii şi-au mistuit urgia mâniei,
acolo şi-au găsit odihna cei cu trupul vlăguit.
IR
Cei din veac [toţi] împreună
nu mai aud glasul strângătorilor de biruri.
19 Acolo cel mic stă [lângă] cel mare
şi slugii nu-i mai este frică de stăpânul său.
20 Pentru ce le este dată lumina celor [aflaţi] în amărăciune,
şi viaţa, celor cu suflete îndurerate?
21 Cei ce tânjesc după moarte şi n-o află,
scormonind [după ea] ca după comori,
şi tare s-ar bucura să dea [de ea].
3,14 „cârmuitori” : litt. „sfetnici”, „membri ai sfatului”. ♦ „care se făleau cu săbiile

[lor]": în TM „care-şi construiesc pentru ei ruine”. „Ruine” şi „săbii” vin de la rădăcini
omografe în ebraică (HRB).
3.18 „Cei din veac [toţi] împreună”: loan Gură de Aur are „[toţi] împreună în veac”. ♦ în
TM: „împreună cu ei, prizonierii sunt în largul lor, nu mai aud glasul asupritorului.”
3.19 „stă”: litt. „este”.
3.20 „le este dată lumina” : TM are „le dă El lumina”. Versiunile vechi şi Targumul au
aici „pasivul divin”.
3,22 „să dea [de ea]” : TM are „şi ar tresălta de bucurie sâ afle un mormânt”.
42 IOV 3-4
23
Moartea [îi este] omului odihnă,
căci Dumnezeu l-a închis de jur-împrejur.
24 Λ
In faţa hranei mele îmi vine suspinul,
plâng cotropit de spaimă.
Căci spaima de care mă temeam a venit peste mine,
de ce mi-a fost frică mi-a ieşit în cale.
N-am avut nici pace, nici linişte, nici odihnă,
a venit peste mine urgia.”
1 Răspunzând, Eliphas thaimanitul a zis:

2 „Oare ţi s-a vorbit de multe ori în nenorocire?
Iar puterea vorbelor tale cine o va îndura?
î
Căci dacă [până acum] ai povăţuit pe mulţi
şi-ai întărit mâini fară vlagă,
4 [şi dacă] ai ridicat pe cei slabi cu vorbele tale
şi ai dat curaj genunchilor lipsiţi de putere,
5acum, [când] nenorocirea a dat peste tine şi te-a lovit, te-ai tulburat.
6 Oare frica ta nu este întru sminteală,
[ca] şi nădejdea şi nevinovăţia căii tale?
Adu-ţi aminte: ce [om] curat a pierit [vreodată],
sau fost-au vreodată cei cinstiţi smulşi cu totul din rădăcină?
3.23 Versiunea lui loan Gură de Aur e diferită: ..Moartea îi este omului odihnă, dar in
trarea i-a fost ascunsă, căci Dumnezeu a împrejmuit-o cu zid.” Sensul pare să fie: omul
va găsi odihnă în sălaşul morţilor, căci acesta este împrejmuit de Dumnezeu cu un zid
apărător. Aşadar, nici o tulburare nu poate pătrunde înăuntru. Nici textul ebraic nu e clar.
3.24 „plâng cotropit de spaimă”: TM are „se revarsă ca apa urletele mele”.
4,2 în TM: „Dacă încearcă cineva o vorbă, te oboseşte? Dar cine-şi poate opri cuvântul?”
4.5 „te-ai tulburat”: TM are „osteneşti”, apoi are în plus: „ai fost lovit şi te tulburi.”
4.6 „Oare” : πότερον care apare în greacă are aici şi în alte câteva locuri din Iov (4,12;
7,1.12; 13,7) valoarea particulei interogative ha din ebraică. ♦ „Oare frica ta nu este întru
sminteală” : Eliphas îi atrage atenţia lui Iov că trebuia să facă faţă la ceea ce i s-a întâm
plat dacă a fost sincer când i-a sfătuit pe alţii (Augustin, Annotationes in lob 4). ♦ „frica”:
se referă la frica de Dumnezeu. ♦ „sminteală” : TM are kis*lăh, „încredere”, care poate fi
şi „temeritate”, „nesăbuinţă”. ♦ „nevinovăţia”: gr. ακακία. Versiunea folosită de loan
Gură de Aur are, dimpotrivă, κακία, „răutatea”.
IOV 4 43
ct
După cum am văzut [eu], cei ce ară [lucruri] iară noimă
şi cei care le seamănă vor culege chinuri pentru ei.
9 La porunca Domnului vor pieri,
la suflarea mâniei Lui se vor face nevăzuţi.
10 Puterea leului şi răgetul leoaicei,
cutezanţa şerpilor, [toate] s-au stins;
1] leul-fumică a pierit fiindcă nu mai avea de mâncare,
iar puii leilor s-au risipit care-ncotro.
12 Dacă ar fi fost o sămânţă de adevăr în vorbele tale,
nici un rău ca acesta nu s-ar fi abătut peste tine.
Oare nu va primi urechea mea [vestire] grozavă de la El?
13 Spaime şi zgomot de noapte,
spaimă căzând peste oameni,
!4 frică şi tremur au venit peste mine
şi mult mi-au scuturat oasele.
15 Un duh mi-a venit peste faţă,
mi s-au înfiorat perii şi carnea.
16 M-am ridicat, dar nu l-am recunoscut.
Am privit, dar nu era nici un chip înaintea ochilor mei,
ci auzeam doar o adiere şi un glas:
4.9 „porunca”, „suflarea mâniei”: TM are „suflarea”, „suflul nării” (metaforă obişnuită
pentru „mânie”).
4.10 „Puterea”, „răgetul”: 'ΓΜ are „răgetul”, „glasul”, ♦ Al doilea stih în TM: „Colţii
puilor de leu sunt siărâmaţi.”
4.11 „leul-fumică”: gr. μυρμηκολέων; acest termen apare numai în LXX, în Iov. loan
Gură de Aur spune că acest animal nu se poate hrăni singur, dar Dumnezeu are grijă şi
de el. ♦ „care-ncotro”: litt. „unii pe alţii”. ♦ în TM, versetele 10-11 conţin cinci nume de
feline, greu de identificat cu precizie. Ideea ar fi că Dumnezeu îl poate da pieirii pe omul
devenit asemenea fiarei, oricât s-ar crede acesta de puternic.
4.12 „o sămânţă de adevăr”: litt. „vreun lucru adevărat^. ♦ „un rău ca acesta”: litt. „un
rău dintre acestea”; variantă într-un manuscris: „nici unul din aceste rele.” ♦ După loan
Gură de Aur, Eliphas îi judecă superficial pe cei aflaţi în suferinţă, considerând suferinţa
ca o pedeapsă a lui Dumnezeu (IV, 12).
A i Λ
4,12-13 In TM: „ Un cuvânt s-a strecurat către mine şi urechea mea a prins o şoaptă de
la el. 13 în gândurile tulburate de vedeniile de noapte când cade toropeala peste oameni.”
4,16 TM are litt.: „El stă şi nu recunosc înfăţişarea lui şi arătarea înaintea ochilor mei,
şoaptă şi glas pe care le aud.”
44 IOV 4-5
17
«Cum? Va fi oare curat un muritor înaintea Domnului,
sau din faptele sale un om [va fi] fără cusur?»
]8
Dacă [Dumnezeu] nu Se încrede în slugile Sale,
dacă şi în îngerii Săi a descoperit ceva strâmb,
19 atunci pe cei care locuiesc în case de lut
- şi ei [şi noi] din acelaşi lut suntem -
îi striveşte ca pe o molie.
De dimineaţa până seara nu mai sunt,
neputându-se ajuta singuri, au pierit.
21 Căci a suflat peste ei şi s-au ofilit,
au pierit fiindcă n-aveau înţelepciune.”
1 „Strigă, de te va asculta cineva

sau de vei vedea vreun înger sfânt.
“ Intr-adevăr, pe nebun îl răpune mânia,
iar pe rătăcit îl ucide pizma.
3 Am văzut eu nebuni prinzând rădăcini,
dar îndată casa le-a fost înghiţită.
4 Departe să fie izbăvirea de fiii lor,
să fie batjocoriţi la uşile celor mai mici [decât ei] şi nimeni [să nu vină]
să-i scape!
4,17 în TM: „E mai drept muritorul decât Dumnezeu şi omul mai curat decât Făcătorul
său?” Perechea de cvasi-sinonime „muritor (gr. βροτός) - om (gr. «νήρ. litt. „bărbat”)
traduce ebr. 'endş, „om” - gebher, litt. „viteaz”, „om puternic”. ♦ După loan Gură de
Aur, acuzându-1 pe Iov, Eliphas îl contrazice pe Dumnezeu, care-l numise pe acesta
„fără cusur” (IV, 15).
4.19 Al doilea stih în TM: „a căror temelie e ţărâna.”
4.20 în TM: „Fără să se bage de seamă (?), pier pentru totdeauna.”
4.21 Primul stih în TM: „Oare nu le sunt smulse funiile [de la corturil.”
5,1 „vreun înger sfânt”: litt. „vreunui dintre sfinţii îngeri”. ♦ Al doilea stih în TM: „Spre
care dintre sfinţi te vei îndrepta?”
5.3 „casa”: gr. δίαιτα (vezi nota 8,6). ♦ Al doilea stih în TM: „Dar pe dată le-am bles
temat locuinţa.”
5.4 „batjocoriţi”: gr. κολαβρίζω - cuvânt rar şi tardiv, evocă un dans batjocoritor în
jurul celui luat în râs. ♦ Al doilea stih în TM: „Sunt zdrobiţi la porţi (= locul de jude
cată).” ♦ „nimeni [să nu vină] să-i scape” : litt. „nu va fi [cine] să-i scape”.
IOV 5 45
5 [Roadele] pe care le vor strânge le vor mânca drepţii

şi ei nu vor fi scăpaţi de rele,
o, de le-ar seca vlaga!
6 Căci nu din pământ iese necazul,
nici din munţi■* nu răsare chinul;7
7 ci omul se naşte pentru necaz,
iar puii de vultur zboară în înălţimi.
8 Cu toate acestea eu mă voi ruga Domnului,
pe Domnul Atotstăpânitor îl voi striga,
9 [pe El,] Care face lucruri mari şi de nepătruns,
minunate şi măreţe, iară de număr,
10 [pe El,] Care dă ploaie pe pământ
şi trimite apă celor de sub cer,
11 [pe El,] Care-i înalţă pe cei smeriţi
şi pe cei care au pierit îi ridică,
1o
" [pe El,] Care destramă urzelile celor vicleni,
ale căror mâini nu vor face nicidecum ceva cinstit.
13 [El,] Care îi încurcă pe înţelepţi în isteţimea [lor],
planul celor vicleni l-a răsturnat.
14 Ziua va da peste ei întunericul,
de-ar bâjbâi în miezul zilei ca şi noaptea!
15 De-ar pieri în război,
5,5 „drepţii”: TM are „cel llămând” . ♦ Al doilea şi al treilea stih în I’M: „Chiar de le vor
lua din spini, iar însetaţii (cuvânt cu sens nesigur - n.t.) le sorb avutul.” ♦ în cuvintele
prietenilor lui Iov, apar în greacă numeroase optative deziderative acolo unde în TM
propoziţiile sunt enunţiative. în această dorinţă a lui Eliphas (5c), loan Gură de Aur vede
cuvintele unui exaltat (IV,5).
5,7 „pentru necaz”: loan Gură de Aur are „în necaz” . Necazul e firesc pentru om aşa
cum e zborul pentru vultur. ♦ „puii de vultur”: TM are „scânteile” (litt. „fiii lui Reşeph” -
zeul ugaritic al fulgerului şi furtunii).
5.11 loan Gură de Aur are în plus, la final, „spre/la mântuire”. ♦ Al doilea stih în TM:
„Cei mohorâţi sunt ridicaţi spre mântuire.”
5.12 „cinstit” : TM are „cu izbândă”.
5.13 Se trece de la acuzativ la nominativ, ♦ „l-a răsturnat”: aoristul numit „gnomic” exprimă
o constatare generală pornind de la o experienţă de viaţă (cf. şi 5,18 şi multe alte locuri).
5.14 „de-ar bâjbâi”: TM are „bâjbâie” Şi în vv. 15-16, verbele din TM au valoare
enunţiativă.
/·
5.15 In TM: „Dar El a izbăvit de sabia lor, de gura lor, de mâna lor puternică pe cel sărac.”
46 IOV 5
iar cel neajutorat de-ar scăpa din mâna celui puternic!

16 Cel neajutorat să aibă nădejde,
dar gura celui nedrept să fie zăgăzuită.
1n
' Fericit omul pe care l-a certat Domnul;
mustrarea Celui Atotputernic n-o lepăda!
18 Căci El te face să suferi şi iarăşi te ridică,
[El] te-a lovit, şi mâinile Sale te-au vindecat.
19 De şase ori te va scăpa din necazuri
iar a şaptea oară răul nicidecum nu te va atinge.
20 *
Pe timp de foamete El te va scăpa de la moarte,

la vreme de război te va izbăvi din colţii fierului,
21 «
de biciul limbii te va ascunde

şi nu te vei mai teme de relele ce vin.
22 *
De cei nedrepţi şi de cei nelegiuiţi vei râde,

iar de fiarele sălbatice nicidecum nu te vei teme,
23 căci fiarele sălbatice vor fi în pace cu tine.
24
Apoi, vei şti că [toată] casa îţi va trăi în pace,
iar cele de trebuinţă nu vor lipsi din cortul tău.
25 Vei şti că mulţi [vor fi] urmaşii tăi,
copiii tăi vor fi precum iarba câmpului;
26
vei intra în mormânt ca grâul copt, secerat la vreme,
5,17 „mustrarea” : lilt, „avertismentul”. ♦ loan Gură de Aur are în plus „pe pământ”.
5.19 „iar a şaptea oară”: Vulg. are: Et in septima non tangit te malum\ ta Augustin: Et in
septimo non te tangit malum; Augustin consideră că aici apare o desemnare misterioasă
a sabatului (Annotationes in lob 5). ♦ Dumnezeu nu acţionează mereu ia fel, ci permite
mai întâi să facem experienţa suferinţei, iar apoi nu mai permite nici experienţa (loan
Gură de Aur, ibid. V ,I7).
5.20 „din colţii” : litt. „din mâna”.
5.21 loan Gură de Aur arc două stihuri în plus: „Nu te vei teme de nenorocire,/ când va
veni nenorocirea”; acestea sunt prezente şi în Codex Alexandrinus.
5.22 Primul stih în TM: „De silnicie şi de foamete vei râde.”
5.23 TM are la început un stih în plus: „Căci cu pietrele câmpului ai legământ”; acest
stih este prezent în manuscrisul Alexandrinus.
5.24 „cele de trebuinţă” : cf. nota la 8,6. Varianta lui loan Gură de Aur prezintă o
diferenţă majoră: „Şi vei şti că locuinţa ta [este] în pace, la fel şi ocrotirea demnităţii
tale, şi nu vei [mai] greşi.”
5.25 „mulţi [vor fi] urmaşii tăi”: litt. „multă va fi sămânţa ta”.
5.26 în TM: „Vei intra în mormânt la vârstă deplină.”
IOV 5-6 47
ori ca grămada de pe arie strânsă la soroc.

27 Iată, acestea aşa le-am cercetat,
acestea sunt cele pe care le-am auzit;
iar tu cunoaşte-te în sinea ta de-ai săvârşit ceva!”
6
1 Atunci Iov a răspuns şi a zis:
2 „O, de mi-jar putea] cineva cântări mânia,
de mi-ar lua chinurile [şi mi le-ar pune] laolaltă pe cântar,
3 cu adevărat vor fi mai grele decât nisipul de pe ţărm;
dar, pe cât se pare, proaste îmi sunt vorbele.
4 Căci săgeţile Domnului sunt în trupul meu,
mânia lor îmi soarbe [tot] sângele;
de câte ori încep să vorbesc, ele mă împung.
5 Cum? Oare-n zadar zbiară măgarul sălbatic şi nu căutându-şi hrană?
Mugeşte oare boul lângă ieslea cu nutreţ?
b Ori se mănâncă pâinea fară sare,
şi vorbele goale au [vreun] gust?
7 Căci sufletul meu nu-şi poate afla odihnă,
mâncarea-mi miroase urât, ca duhoarea de leu.
8 O, de mi-ar da, şi de-ar ajunge rugăciunea mea,
5,27 „le-am cercetat”: litt. „am mers pe urmele lor, le-am adulmecat urmele”. ♦ „cunoaş-
te-te în sinea ta” : gr. γνώθι σεαυτφ . ♦ Ultimele stihuri în TM: „Şi aşa este: tu ascultă şi
trage folos.”
6,2 „cântări” : litt. „cântărind să-mi cântărească” (semitism).
6,4 Al doilea şi al treilea stih în TM: „Duhul meu le soarbe otrava; spaimele lui
Dumnezeu s-au rânduit împotriva mea.”
6.6 „pâinea”: TM are „ceea ce n-are gust”. ♦ „vorbele goale”: TM are aici o expresie
care ar desemna sucul unor ierburi; Targumul interpretează „albuş de ou”.
6.7 în Codex Vaticanus şi în Codex Sinaiticus apare „mânia” în loc de „sufletul”. ♦ „îmi
miroase urât”: litt. „văd ca miros urât”; gr. βρόμος, „sunet, zgomot” (cu conotaţie
negativă), ajunge să se refere şi la miros - cf. T. Muraoka, Hebrew Hapax Legomena in
9
Septuagint Lexicography (în C.E. Cox, ed., Seventh Congress o f the IOSCS, Leuwen,
1989, SCS 31, Atlanta, 1991), pp. 205-222 (207). Alţii (de ex., traducătorii comentariu
lui lui loan Gură de Aur) consideră că e vorba aici de un omonim care înseamnă „ovăz
sălbatic”. ♦ în TM: „Gâtlejul meu nu vrea să le atingă, sunt ca o mâncare stricată.”
6.8 „de-ar ajunge” : litt. „de mi-ar da şi ar ajunge”, semitism.
48 IOV 6
şi nădejdea de mi-ar da-o Domnul!

De a început Domnul, să mă rănească,
dar să nu mă nimicească până la capăt!
10 De mi-ar fi mormânt oraşul meu, pe zidurile căruia zburdam: nu m-aş
da înapoi;
căci n-am dat de minciună cuvintele sfinte ale Dumnezeului meu.
11 Ce putere [mă ţine], de îndur,
ori cât timp mai am [de trăit], de nu-mi dau încă sufletul?
12 E oare tăria pietrelor tăria mea?
E oare de aramă carnea mea?
13
Oare nu în El mi-am pus încrederea?
Dar ajutorul e departe de mine.
14 M-a lepădat milostivirea
şi cercetarea Domnului m-a ocolit.
13 Cei apropiaţi mie nu s-au uitat la mine; ca un şuvoi ce seacă
sau ca un val, [aşa] au trecut pe lângă mine.
Cei care-mi arătau cinstire acum s-au repezit asupră-mi,
precum zăpada ori gheaţa întărită:
17 precum, când se topeşte la căldură, nu se mai cunoaşte ce era,
18 la fel şi eu, părăsit de toţi,
am pierit şi am ajuns fară adăpost.
6.9 Al doilea stih în TM: ,,Să-şi sloboadă mâna şi să mă rupă” (imaginea ţesătorului
care, terminând, dă drumul suveicii şi taie firul).
6.10 In TM: „Aceasta mi-ar fi totuşi mângâiere, ba chiar m-aş bucura în chinul necru
ţător, căci n-am dat la o parte cuvintelui Celui Sfânt.”
6.11 „de nu-mi dau încă sufletul”: litt. „că îmi ţin sufletul”.
6.12 „carne”: plural în greacă.
6.13 Primul stih în TM: „Oare nu m-a părăsit orice ajutor care este în mine?”
Λ
6.14 In TM textul e ambiguu. Unii înţeleg: „Cel deznădăjduit are [dreptul la] iubirea
unui prieten, chiar dacă leapădă frica de Cel Puternic”; alţii, „Să refuzi iubirea pentru un
prieten înseamnă să lepezi frica de Cel Puternic”; iar alţii, „Cel deznădăjduit trebuie să
aibă iubirea prietenului său, căci altfel va părăsi frica de Cel Puternic”
Λ
6,16-17 In TM se continuă descrierea şuvoiului care sporeşte la topirea gheţurilor şi a

zăpezii şi seacă atunci când vine arşiţa.
6,18 „fară adăpost” : gr. εξοικ ος, „fără casă”: Iov a ajuns un paria, un individ indezirabil.
6,18-19 în TM: „ l8 Călătorii se abat din drumul lor, suie în loc neumblat şi pier. 19 Călă
torii din Temă' se uită după ele {i.e. şuvoaie - n.t.), caravanele din Ş'bha' le nădăj
duiesc.”
IOV 6 49
19 Priviţi* drumurile thaimanitilor,

I 7
cărările sabeenilor, [voi], care priviţi pătrunzător!

20 Vor plăti cu ruşinea
cei care se încred în cetăţi ori în avuţie.
Dar şi voi m-aţi călcat în picioare fară milă,
astfel, văzându-mi rana, să vă înspăimântaţi!
22 De ce? V-am cerut eu ceva?
Sau îmi trebuie [oare] putere de la voi
n
“J ca să mă scape de duşmani
ori să mă izbăvească din mâna celor puternici?
24 învătati-mă!
* > Iar eu voi tăcea.
Dacă am rătăcit în vreun fel, arătaţi-mi!
21 Dar, după cum se pare, vorbele unui [om] sincer n-au nici un preţ.
Căci nu de la voi cer putere.
26 Nici învinuirea voastră nu-mi va opri vorbele
şi nici nu voi mai răbda larma vorbăriei voastre.
ηn
Dar [voi] vă năpustiţi peste un [biet] orfan,
săriţi la prietenul vostru.
28 însă acum, că v-am privit în faţă, nu voi minţi.
29 Aşezaţi-vă şi să nu fie nedreptate,
şi adunaţi-vă iarăşi laolaltă cu cel drept!
30 Căci pe limba mea nu-i nici o strâmbătate.
Oare gâtlejul meu nu caută să priceapă?·’
6.20 loan Gură de Aur are: „înroşiţi-vă de ruşine, voi care vedeţi! Vor ft datornici cei
care îşi pun încrederea în oraşe şi în averi.” ♦ în TM: „Sunt dezamăgiţi pentru că s-au
încrezut, ajungând acolo sunt daţi de ruşine.”
6.21 în TM: „Aşa aţi ajuns şi voi pentru mine, aţi văzut nenorocirea şi v-aţi îngrozit.”
6.25 „n-au nici un preţ": TM are „sunt oare dureroase?”. ♦ Al doilea stih în TM: „Ce
mustră oare mustrarea voastră?”
A
6.26 In TM: „Aveţi de gând să mustraţi nişte cuvinte, când vorbele deznădăjduitului sunt
vânt?”
6.27 „vă năpustiţi peste”: TM are „aruncaţi sorţii [pe moştenirea]”. ♦ „săriţi” : TM are
„puneţi la mezat”.
6.29 La loan Gură de Aur primul stih este: „Să nu fie nedreptate în judecată.”
6.30 „nu caută să priceapă”: litt. „nu se îngrijeşte de pricepere”. TM are „nu mai ştie să
deosebească nenorocirea”.
50 IOV 7
7
I „Oare nu-i o-ncercare viaţa omului pe pământ?
Şi nu e ca [slujba] unui lucrător plătit cu ziua viaţa lui?
Sau ca o slugă ce se teme de stăpân şi a prins răgaz la umbră,
ori ca un simbriaş care-şi aşteaptă plata.
3 Astfel şi eu am aşteptat în van lună de lună,
dar [numai] nopţi de chinuri mi-au fost date.
4 Dacă mă culc îmi zic: «Când [vine] ziua?»
De mă trezesc, iarăşi [îmi zic]: «Când [vine] seara?»
De chinuri sunt plin din amurg până-n zori.
5 Trupul mi-e năclăit în putreziciunea viermilor,
mă topesc răzuindu-mi grunjii de ţărână de pe rană.
6 Viaţa-mi cântăreşte mai puţin ca o vorbă,
s-a isprăvit într-o nădejde goală.
7
Adu-Ţi aminte că viaţa mea-[i] suflare
şi ochiul meu nu se va mai întoarce să vadă binele.
8 *Nu mă va mai privi ochiul Celui ce mă vede;
* ochii Tăi sunt peste mine, dar eu nu mai sunt,
9 precum un nor măturat de pe cer.
Căci omul, o dată ce coboară în lăcaşul morţilor, nu se mai întoarce,
10 nici nu mai vine înapoi la casa lui,
nici propriu-i loc nu-1 mai cunoaşte.
II De aceea nici eu nu voi pune frâu gurii mele,
voi vorbi în necazul în care mă aflu;
7.1 „încercare”: TM are „slujbă ostăşească”.

7.2 Primul stih în TM: „Precum robul tânjeşte după umbră.”
7.3 „în van lună de lună” : litt. „luni deşarte/goale”.
7.5 „de pe rană”: litt. „de pe puroi”, dar s-a propus emendarea lui ίχώ ρος în χρωτός „(de
A
pe) piele”, emendare susţinută şi de TM (cf. LEH, s.u. ίχώρ). ♦ in TM: „Carnea mi-e
îmbrăcată în viermi şi cruste de ţărână, iar pielea mi se crapă şi puroiază.”
7.6 La loan Gură de Aur: „Viaţa mi-e mai uşoară, mai sprintenă decât un alergător.”
Λ
♦ In TM: „Zilele mele au alergat mai repede decât suveica şi s-au sfârşit când a încetat
firul/nădejdea.”
7.7 loan Gură de Aur interpretează acest verset ca vădind necunoaşterea învăţăturii
despre înviere,
7.8 Stihurile marcate cu asterisc în ediţiile Rahlfs şi Ziegler nu apar în manuscrisele
LXX, ci doar în alte traduceri, mai ales în Theodotion şi în recensiunea origeniană.
IOV 7 51
îmi voi revărsa amărăciunea sufletului, fiind prins la strâmtoare.

12 Oare sunt eu marea sau balaurul,
de-ai rânduit peste mine păzitor?
[Mi]-am zis: «Patul îmi va aduce alinare,
voi grăi cu mine însumi, tainic, în culcuşul meu.»
14 Mă înspăimânţi cu vise şi mă îngrozeşti cu năluciri.
| C Λ
îmi vei îndepărta sufletul de duhul meu,

iar oasele, de moarte.
Doar nu voi trăi în veac, ca să rabd îndelung.
Pleacă de lângă mine, căci viaţa mea-î deşartă!
17 Ce este omul, că l-ai preamărit
sau că l-ai luat în seamă,
18 sau [că] îl cercetezi încă din zori
şi până la ceasul odihnei îl judeci?
19 Până când n-o să mă laşi [în pace]
şi n-o să-mi dai drumul, cât să-mi înghit saliva în dureri ?
20 Dacă eu am greşit, Ţie ce pot să-Ţi fac,
[Tu,] Care cunoşti cugetele oamenilor?
Pentru ce m-ai pus să Te învinuiesc -
sunt oare o povară pentru Tine?
1
Şi pentru ce nelegiuirea nu mi-o dai uitării
7,12 „marea sau balaurul”: după credinţa babiloniană, marea (Tiamat) a fost învinsă de
zeul Marduk. care i-a pus apoi păzitori. Israeliţii au transferat imaginea asupra lui
Dumnezeu, stăpânul haosului primordial, şi mulţi psalmi exprimă admiraţia pentru
puterea Lui de a ţine în frâu marea (e.g. Ps. 64,8; 74,13-14; 77,17).
7.15 La loan Gură de Aur: „Tu vei îndepărta viaţa mea de duhul meu, sufletul meu de
trupul meu, oasele mele de moarte.” ♦ în TM: „Aş vrea mai degrabă să fiu spânzurat,
[mai bine] moartea decât oasele acestea!”
7.16 loan Gură de Aur interpretează astfel versetul: viaţa aceasta ajunge ca pedeapsă
,
('Comentariu la Iov ad loc.).
7.17 C f Ps. 8,5.
7.18 „până la ceasul odihnei”: TM are „în fiece clipă”.
7.20 „Ţie ce pot să-Ţi fac”: TM are „ce-Ţi fac eu Ţie”. ♦ „Care cunoşti cugetele
oamenilor”: TM are „păzitor al omului”. ♦ Al treilea stih în TM: „De ce m-ai aşezat
drept ţintă a Ta.” ♦ „să Te învinuiesc” - loan Gură de Aur spune că nu Iov îl acuză pe
Dumnezeu, dar ceea ce se întâmplă cu Iov face să se nască o acuzaţie împotriva lui
Dumnezeu {ibid., VII, 15).
7.21 Ultimul stih în TM: „Mă vei căuta în zori şi nu voi mai fi.”
52 IOV 7-8
şi nu mă cureţi de păcatul meu?

Dar acum mă voi duce-n pământ,
în zorii zilei nu mai sunt!”
8
I Baldad sauchitul a răspuns şi a zis:
„Până când vei [mai] vorbi aşa?
Suflarea gurii tale plină [e] de vorbe.
3 [Poate] cumva Domnul să judece strâmb?
Cel care le-a făcut pe toate va zdruncina oare dreptatea?
4 De-au păcătuit fiii tăi înaintea Lui,
El i-a dat pe mâna nelegiuirii lor.
3 Tu însă scoală-te dis-de-dimineaţă şi roagă-te Domnului Atotputernic.
6 De eşti curat şi cinstit, îţi va asculta rugăciunea,
El te va aşeza iarăşi în vieţuirea dreaptă.
Cele dintâi ale tale vor fi puţine,
dar cele de pe urmă, negrăit [de mari],
8Λ
Întreabă generaţia dinainte,
cercetează la neamul părinţilor [noştri]!
9 Căci noi suntem de ieri şi nu ştim,
umbră este viaţa noastră pe pământ.
Oare nu-ţi vor da ei învăţătură şi nu te vor lămuri,
cu vorbe scoase din inimă?
II Oare trestia creşte tară apă
8.2 „aşa”: litt. „acestea”. ♦ Al doilea stih în TM: „Vânt de furtună sunt cuvintele gurii
tale.”
8.3 „[Poate] cumva Domnul să judece strâmb?” : litt. „va fi Domnul nedrept când va
judeca?”.
8.4 loan Gură de Aur remarcă răutatea cu care prietenii îi amintesc lui Iov nenorocirea
ce-i lovise familia găsindu-i vinovaţi pe fiii iui, deşi Iov avusese atâta grijă pentru
virtutea lor (VIII,2).
8,6 „vieţuirea”: gr. δίαιτα înseamnă litt. ..trai, mod de viaţă” şi, de aici, sunt posibile
echivalări multiple: ..dietă”, „vieţuire”, chiar „locuinţă”; cf. LSJ.
8,10 „cu vorbe scoase din inimă”: litt. „şi vor scoate vorbele d inimile fior]”. ♦ loan
Gură de Aur prezintă o variantă uşor diferită, care apare şi în Codex Alexandrinus'. „Ei te
vor învăţa cu vorbe şi îţi vor vesti cunqaşterea înţelepciunii, şi tc vor învăţa cu vorbe
[venite] din inimile [lor].”
IOV 8 53
sau rogozul se înalţă fără umezeală?

12 încă având rădăcină şi fară a fi tăiată,
de nu bea [apă] orice iarbă se usucă.
|J Astfel vor fi, negreşit, cele de pe urmă ale tuturor acelora care uită de
Domnul;
căci nădejdea nelegiuitului va pieri.
14 Nelocuitâ va fi casa lui
şi pânză de păianjen îi va ajunge cortul.
15 De-şi întăreşte casa, ea nu stă în picioare,
de [se-apucă] s-o dreagă, nu ţine defel;
16 căci umezeală e sub soare
şi de [atâta] putreziciune ramura lui se va trece.
17 Pe o adunătură de pietre se culcă
şi printre dărâmături va vieţui.
!8 De va fi înghiţit, locul acela îl va tăgădui:
n-ai mai văzut aşa ceva.
19 Căci prăbuşirea nelegiuitului e astfel;
dar din pământ altul va răsări.
20 Căci Domnul nu-1 va lepăda pe cel nevinovat,
însă nici un dar de la nelegiuit nu va primi.
91
Gura celor cinstiţi o va umple de râset,
iar buzele lor, de aducere de mulţumire.
99
Duşmanii lor însă se vor acoperi de ruşine,
şi lăcaşul celui nelegiuit nu va [mai] fi.”
8.12 „tăiată” : litt. „recoltată”. ♦ „de nu bea... se usucă” : litt. „înainte/mai degrabă decât
să bea. nici o iarbă nu se usucă”. Traducătorii rezolvă de obicei interpretând interogativ.
8.13 „nelegiuitului”: Hesychius îl defineşte pe „nelegiuit” ca pe „cel care nu-L slujeşte
pe Dumnezeu aşa cum vrea El să fie slujit” (Omilii la Iov XIV, 11,20).
8.14 în TM: „Cutezanţa lui va fi zdrobită şi precum o pânză de păianjen, încrede
rea/siguranţa lui.”
8.16 La loan Gură de Aur: „Căci se face umezeală departe de soare.” ♦ în TM: >;Este el
plin de sevă în faţa soarelui şi peste grădina sa îşi întinde ramurile.”
8.17 în TM: „Rădăcinile lui se întreţes printre pietre, se întăreşte între stânci.”
8.18 în TM: „Dar, dacă e smuls din locul său, [acesta] nu-1 va mai recunoaşte: «Nu
te-am mai văzut!».”
8.19 Primul stih în TM (text neclar, traducere conjecturală): „Atât e bucuria căii lui.”
8.20 Ultimul stih în TM: „Nu va da ajutor făcătorilor de rele.”
54 IOV 9
9
2 λ
„Intr-adevăr, ştiu că aşa este!
Cum ar [putea] fi drept un muritor în faţa Domnului?
3 Căci, de-ar voi să se judece cu El,
El nici nu va lua aminte
ca să-i răspundă la vreun cuvânt de-al lui dintre o mie.
4 Căci Înţelept este în cuget, puternic şi mare;
cine, încăpăţânându-se împotrivă-I, I-a putut ţine piept?
5 El învecheşte munţii şi ei nu ştiu,
El îi răstoarnă cu mânie.
ϋ El zguduie din temelii [pământul] de sub cer,
iar stâlpii lui se clatină.
7 Porunceşte soarelui şi el nu se [mai] ridică,
şi asupra stelelor pune pecete.
s *
El singur a întins cerul
şi se plimbă pe mare ca pe loc uscat.
9 El face Pleiadele, Luceafărul de seară, [steaua] Arcturus, precum şi
Cămările de miazăzi.
A
9.1 In prologul omiliei la cap. 9 din Iov, Hesychius îl descrie pe Iov ca fiind un luptător
pentru lauda lui Dumnezeu, dar şi plin de zel pentru virtuţile pe care le practica, Iov era
un model de virtuţi {Omilii la Iov XII,9,1).
9.2 „muritor” : TM are „om”,
9.3 Al doilea stih nu apare în TM şi lipseşte şi din Vulgata; acesta constituie un adaos în
LXX; totuşi Rahlfs, spre deosebire de Ziegler, consideră că stihul face parte din textul
original grecesc al LXX. ♦ „ca să-i răspundă la vreun cuvânt de-al lui dintre o mie”: TM
are „nu-i va răspunde la una din o mie”; omul pune o mie de întrebări, iar Dumnezeu
nu-i răspunde la nici una. ♦ loan Gură de Aur înţelege astfel ultimul verset: Dumnezeu
rosteşte o mie de cuvinte, iar omul nu-i poate răspunde nici măcar la unul singur.
9.4 „înţelept... mare”: în TM atributele se pot referi aici fie Ia Dumnezeu, fie la om. care,
oricât de înţelept sau puternic ar fi, nu se poate împotrivi lui Dumnezeu. ♦ „I-a putut ţine
piept”: litt. „a rămas/dăinuit/rezistat/răbdat”. TM are „a rămas întreg”.
9.5 „învecheşte” : TM are „mută”.
9.8 „El singur” : Augustin spune că aceasta este o exprimare a unităţii Sfintei Treimi,
pentru că toate au fost făcute prin Fiul şi în Duhul Sfanţ (Annotationes in lob 9). ♦ „pe
mare ca pe loc uscat” : TM are „pe valurile (litt. înălţimile) mării”,
9.9 în TM constelaţiile sunt „Carul Mare, Orionul, Pleiadele şi Cămările de la miazăzi”.
Identificarea constelaţiilor e doar probabilă. „Cămările de miazăzi”: constelaţie neidenti
ficată.
IOV 9 55
10 El face lucruri mari şi de nepătruns,

minunate şi măreţe, iară de număr.
11 De trece pe deasupră-mi, eu nu-L văd,
de-mi trece pe alături, nici nu ştiu.
12 De Se îndepărtează, cine-L va întoarce
sau cine îi va spune: «Ce-ai făcut?»
13 Căci El însuşi Şi-a abătut mânia,
în faţa Lui se pleacă balaurii de sub cer.
14 Chiar dacă mă ascultă, îmi va judeca vorbele.
15 Şi chiar de voi fi drept, nu-mi va da ascultare,
* [dar] eu voi cere judecata Lui!
16 Chiar dacă eu îl chem şi mă aude,
nu cred că m-a şi luat în seamă.
ţ η
' Nu cumva mă va zdrobi cu întunecimea?

Dar multe răni mi le-a făcut degeaba.
18 Căci nu-mi îngăduie să-mi trag suflarea,
ci m-a umplut de amărăciune.
19 într-adevăr, [El] stăpâneşte cu putere:
cine dar va sta împotrivă judecăţii Lui?
Chiar dacă voi fi drept, gura-mi va fi ticăloasă,
fară cusur de-aş fi, strâmb voi fi dovedit.
21 Căci, de-am fost nelegiuit, sufletul meu nu ştie
9,11-12 Pentru a explica faptul că Dumnezeu trece „deasupra” sau „pe lângă’', adică
scapă raţiunii omului, Hesychius dă ca exemple înălţarea lui Hristos la cer (Omilii la iov
XII,9,11-12).
9.13 „El însuşi Şi-a abătut...” : TM are „Dumnezeu nu Şi-a abătut...” . Probabil, tradu
cătorul a citit LW, „lui”, în loc de L „nu”. ♦ „balaurii” : TM are „ajutoarele lui Rahabh
Rahabh este monstrul marin care simbolizează haosul primordial (cf. Ps. 89,! 1 TM), dar
e folosit şi cu referire la trecerea Mării Roşii (e.g. Îs. 51,9) şi ajunge să desemneze
Egiptul (Is. 30,7).
9.14 „Chiar dacă mă ascultă, îmi va judeca vorbele”: TM are: „Atunci cum să-l răspund,
ce cuvinte să aleg?”
9.15 „nu-mi va da ascultare” : TM are: „nu-I voi răspunde”. ♦ Al doilea stih în TM: „Voi
cere îndurarea Judecătorului meu!”
9.16 „nu cred că m-a şi luat în seamă” : litt. „nu cred că m-a ascultat”.
9.17 „întunecimea”: TM are „furtuna”. ♦ „degeaba”: nu pentru că n-a păcătuit, ci pentru
că pedeapsa nu schimbă cu nimic starea lui (c f loan Gură de Aur, IX, 11).
9.20 „gura-mi va fi ticăloasă”: TM are „gura mea mă va osândi”.
9.21 Al doilea stih în TM: „Şi să trăiesc mi-e silă.”
56 rov9
- doar că viaţa mi se ia.

22
"" De-aceea am zis: pe cel mare şi puternic îl nimiceşte mânia,
21
' căci netrebnicii [mor] de moarte cumplită,
dar cei drepţi au ajuns de batjocură,
24
căci sunt daţi pe mâinile unui nelegiuit.
* El pune văl peste faţa judecătorilor,
* şi dacă nu [este] El, atunci cine este?
25
Viaţa mea fuge mai iute decât un alergător,
[zilele] mi-au zburat şi n-au ştiut.
26 Dar corăbiile [lasă] oare urmă pe unde trec,
ori vulturul ce zboară căutându-şi prada?
27 Chiar dacă spun: «Voi da uitării vorba,
încovoindu-mă cu capu[-n piept] voi suspina.»
28
Tremur din toate mădularele,
căci ştiu că n-o să mă laşi nepedepsit.
29
Dar dacă sunt nelegiuit, de ce n-am fost dat morţii?
Λ
9.22 In TM: „E tot una. De aceea am zis: pe cel desăvârşit ca şi pe cel ticălos El îi
nimiceşte.”
9.23 „cumplită”: gr. εξα ίσ ιος desemnează tot ceea ce nu este predeterminat, deci
nemaivăzut, neobişnuit etc. ♦ în TM: „Dacă o nenorocire aduce pe neaşteptate moarte.
El râde de deznădejdea celor nevinovaţi.” ♦ Hesychius face diferenţă între moartea celor
necinstiţi şi moartea omului drept. Pentru necinstiţi, moartea este rea, iar pentru omul
drept, moartea este odihnă (Omilii la Iov X li,9,22-24a).
9.24 Versetele 22-24 formează o structură concentrică, în care are loc o dezvoltare
progresivă. Fiecare verset conţine ideea de acuzare şi totul culminează cu întrebarea
retorică: dacă nu este El pricina, atunci cine este? Răspunsul evident este că nu poate fi
altcineva în afară de Dumnezeu. Traducătorul grec se va fi speriat de această expresie a
descumpănirii lui Iov - cum să raportezi toate la Dumnezeu, cauză unică, şi sâ explici
totodată apariţia râului - şi a omis stihurile 24b-c.
9.25 „Viaţa mea fuge mai iute decât un alergător”: Augustin îi numeşte fugari pe cei care
s-au îndepărtat de sfinţenie, asemenea fiului rătăcitor care a plecat într-o ţară îndepărtată
{ c f Lc. 15,13) (Annotationes in lob 9). ♦ ,.şi n-au ştiut”: TM are ..şi n-au văzut binele”.
9.26 Primul stih în TM: „Trec ca bărcile de papură.”
9.27 TM are: „Şi dacă spun: să uit de plângerea mea, să-mi destind chipul şi să mă
bucur.”
9,27-28 Versetul 27 şi prima parte din 28 lipsesc din textul comentat de loan Gură de
Aur. ♦ „Tremur din toate mădularele” : pentru Augustin tremurul reprezintă teama care
pregăteşte convertirea (Annotationes in lob 9).
Λ
9,29 In TM: „Dacă trebuie să fiu aflat vinovat, la ce să mă mai ostenesc degeaba?”
IOV 9-10 57
30 Dacă m-aş spăla cu zăpadă

şi m-aş curăţi cu mâini neîntinate,
31 negreşit m-ai cufunda în mocirlă,
de s-ar scârbi de mine şi veşmântul meu.
32 Tu nu eşti om ca mine, cu care să mă cert,
încât să mergem amândoi la judecată.
O, de-ar fi între noi un mijlocitor şi unul care cercetează
şi unul care-i ascultă fară părtinire pe-amândoi;
j4 să depărteze varga de la mine,
spaima de El să nu mă mai tulbure!
35 Atunci nu m-aş mai teme şi-aş vorbi;
căci nu mă ştiu astfel [vinovat].'’
10
1 „Ostenit în sufletul meu,

suspinând voi revărsa spre [Domnul] cuvintele mele;
voi grăi împresurat de amarul sufletului meu
~ şi voi spune către Domnul: «Nu mă învăţa să ajung nelegiuit!
Şi pentru ce m-ai judecat astfel?
9.30 Al doilea stih în TM: „De mi-aş curâţi cu leşie palmele.”

9.31 Cufundarea în mocirlă este, după Hesychius, consecinţa păcatului lui Adam.
Dumnezeu însă nu a permis ca acest lucru să fie definitiv, ci a trimis pe Cineva care să
ne purifice de mocirlă (Omilii la Iov X ll,9,29-31).
9,33 „iară părtinire’': litt. „de la mijloc”. ♦ După „mijlocitor”, TM are: „ca să-şi întindă
mâna peste amândoi/' ♦ Iov pare a-şi dori prezenţa tuturor factorilor unui proces: mijlo
citor (avocat?), procuror şi judecător. ♦ Acest Mijlocitor este interpretat de Părinţi ca
fiind Hristos, a cărui venire Iov o profeţeşte. Rugăciunea din acest verset proclamă mis
terul Mântuitorului şi al Mijlocitorului vieţii noastre. Hristos, Dumnezeu şi om, poate
judeca în calitatea Sa de Dumnezeu şi poate fi judecat ca om. Mai mult decât atât,
Hristos vrea să-l împace pe om cu Tatăl, pentru că este Dumnezeu şi pentru că S-a făcut
om (cf., de ex., Hesychius din Ierusalim, Omilii la Iov XII,9,33).
9,35 Versiunea folosită de loan Gură de Aur e mai explicită: „Nu ştiu să fi făcut vreo
nedreptate.” ♦ Al doilea stih în TM: „Pentru că nu este aşa, sunt eu cu mine însumi.” TM
insistă aici pe altă idee: singurătatea absolută a lui Iov.
10,2 „Nu mă învăţa să ajung nelegiuit!”: I ’M are „nu mă socoti nelegiuit”. ♦ După
Augustin, Iov cere să nu fie încercat peste puterile sale şi să nu vină asupra lui ceea ce
-ar putea face nelegiuit (Annotationes in lob 10).
58 IOV 10
3 Te-ar bucura de-aş călca dreptatea?

Lepădat-ai lucrările mâinilor Tale,
dar la sfatul celor nelegiuiţi ai luat seama.
4 Oare Te uiţi în jos aşa cum vede-un muritor?
* Sau precum vede omul priveşti Tu?
5 E oare omenească viaţa Ta
sau anii Tăi, [ca anii] unui om?
6 Căci ai scotocit după nelegiuirea mea
şi păcatele mele le-ai urmărit.
Tu ştii că n-am făcut nelegiuire;
dar cine [poate] izbăvi din mâinile Tale?
8 Mâinile Tale m-au plăsmuit şi m-au făcut,
apoi Te-ai răzgândit şi m-ai lovit,
9 Adu-Ţi aminte că din lut m-ai plăsmuit
şi că-n ţărână din nou Tu mă întorci.
10 Nu m-ai turnat Tu oare ca pe lapte
şi nu m-ai închegat ca pe un caş?
11 M-ai îmbrăcat în piele şi în carne,
şi m-ai ţesut din oase şi din vine;
1 0 3 Primul stih în TM: „îţi pare lucru bun să asupreşti?”

10.4 în TM primul stih este: „Ai Tu cumva ochi de carne?” LXX face distincţie între
acţiunea simplă de a vedea, proprie omului, şi privirea de sus, descendentă. Se manifestă
din nou preocuparea traducătorului grec de a evita orice antropomorfizare a lui
Dumnezeu şi de a exclude vocabularul şi imaginile care i se păreau nepotrivite cu ideea
transcendenţei divine.
10.5 Primul stih în TM: „Sunt oare ca zilele omului zilele Tale?”
10.7 Aici textul lui loan Gură de Aur diferă: „Căci ştiu că sunt nevinovat.”
10.8 „Mâinile Tale m-au plăsmuit şi m-au făcut”: Hesychius vorbeşte aici despre o
dublă creaţie: una exterioară, cea a plăsmuirii (omul exterior), şi una interioară, cea prin
suflare (omul lăuntric). Pentru creaţia materială Dumnezeu a dat doar o poruncă; pentru
crearea omului Dumnezeu a deliberat de două ori: când a plăsmuit şi când a creat.
Această distincţie a dublei creaţii se găseşte şi la Origen. „Omul lăuntric” şi „omul exte
rior” sunt expresii din Rom. 7,22 (cf. Omilii la Iov XIII. 10,8a). ♦ „Te-ai răzgândit”: litt.
„Te-ai întors”, „Te-ai schimbat”. Augustin spune că nu Dumnezeu, ci omul s-a răzgândit
crezând că Dumnezeu se răzgândeşte, la rândul Său, asemenea ochilor obişnuiţi cu întu
nericul pentru care soarele pare să se fi schimbat (.Annotationes in lob 10). ♦ AI doilea
stih în TM: „laolaltă, de jur-împrejur, şi m-ai înghiţit.”
10.9 C f Gen. 2,7; 3,19.
10,10-11 C f Ps. 138,13; înţ. 7,2.
58 IOV 10
3 Te-ar bucura de-aş călca dreptatea?

Lepădat-ai lucrările mâinilor Tale,
dar la sfatul celor nelegiuiţi ai luat seama.
4 Oare Te uiţi în jos aşa cum vede-un muritor?
* Sau precum vede omul priveşti Tu?
5 E oare omenească viaţa Ta
sau anii Tăi, [ca anii] unui om?
6 Căci ai scotocit după nelegiuirea mea
şi păcatele mele le-ai urmărit.
Tu ştii că n-am făcut nelegiuire;
dar cine [poate] izbăvi din mâinile Tale?
Mâinile Tale m-au plăsmuit şi m-au făcut,
apoi Te-ai răzgândit şi m-ai lovit.
9 Adu-Ţi aminte că din lut m-ai plăsmuit
şi că-n ţărână din nou Tu mă întorci.
10 Nu m-ai turnat Tu oare ca pe lapte
şi nu m-ai închegat ca pe un caş?
11 M-ai îmbrăcat în piele şi în carne,
şi m-ai ţesut din oase şi din vine;
10.3 Primul stih în TM: „îţi pare lucru bun să asupreşti?”

10.4 în TM primul stih este: „Ai Tu cumva ochi de carne?” LXX face distincţie între
acţiunea simplă de a vedea, proprie omului, şi privirea de sus, descendentă. Se manifestă
din nou preocuparea traducătorului grec de a evita orice antropomorfizare a lui
Dumnezeu şi de a exclude vocabularul şi imaginile care i se păreau nepotrivite cu ideea
transcendenţei divine.
10.5 Primul stih în TM: „Sunt oare ca zilele omului zilele Tale?”
10.7 Aici textul lui loan Gură de Aur diferă: „Căci ştiu că sunt nevinovat.”
10.8 „Mâinile Tale m-au plăsmuit şi m-au făcut”: Hesychius vorbeşte aici despre o
dublă creaţie: una exterioară, cea a plăsmuirii (omul exterior), şi una interioară, cea prin
suflare (omul lăuntric). Pentru creaţia materială Dumnezeu a dat doar o poruncă; pentru
crearea omului Dumnezeu a deliberat de două ori: când a plăsmuit şi când a creat
Această distincţie a dublei creaţii se găseşte şi la Origen. „Omul lăuntric” şi „omul exte
rior1 sunt expresii din Rom. 7,22 (cf. Omilii la Iov XIII, 10.8a). ♦ „Te-ai răzgândit” : litt.
„Te-ai întors”, „Te-ai schimbat”. Augustin spune că nu Dumnezeu, ci omul s-a răzgândit
crezând că Dumnezeu se răzgândeşte, la rândul Său, asemenea ochilor obişnuiţi cu întu
nericul pentru care soarele pare să se fi schimbat (.Annotationes in lob 10). ♦ Al doilea
stih în TM: „laolaltă, de jur-împrejur, şi m-ai înghiţit.”
10.9 C f Gen. 2,7; 3,19.
10,10-11 C /P s . 138,13; înţ. 7,2.
IOV 10 59
12 viaţă şi milă pus-ai peste mine,

şi grija Ta mi-a păstrat suflarea.
1 Λ A. ^
Având acestea în Tine însuţi ştiu că Tu poţi toate

şi că nimic nu-Ti e cu neputinţă.
14 Căci, de păcătuiesc, Tu mă păzeşti,
iar de fărădelege nu m-ai dezvinovăţit.
15 De sunt nelegiuit [e] vai şi-amar de mine,
şi dacă sunt drept, nu mai pot scoate capul,
căci plin sunt de ocară.
16 Sunt hăituit ca leul spre-njunghiere,
şi-apoi, întorcându-Te, mă dai pieirii groaznic
1Ί
reînnoind asupră-mi cercetarea;
cu mânie mare m-ai copleşit
şi-ai abătut asupra mea-ncercări.
1£
De ce m-ai scos din sânul [maicii] şi n-am murit,
iar ochiul nu m-ar [fi] văzut;
19 şi aş fi fost ca şi cum [nici] n-aş fi.
De ce n-am trecut din pântecele [mamei] în mormânt?
20 Oare nu-i scurt timpul vieţii mele?
Λ
Ingăduie-mi să mă odihnesc puţin
21 înainte de-a pleca de unde nu mă voi întoarce,
în ţinut întunecos şi-nnegurat,
22 în ţinut de întuneric veşnic, unde nu e lumină
şi nici nu se vede viaţă de muritori.»”
10,13 loan Gură de Aur are: ,A v ând acestea în mine însumi.” ♦ Al doilea stih în TM:
„ştiu că aceasta [era] la Tine.”
10.16 în TM: „Dacă [îmi] ridic [capul], mă vânezi ca leul, Te întorci şi săvârşeşti lucruri
minunate asupra mea.”
10.17 „cercetarea” : TM are „asaltul”. ♦ „încercări”: gr. πειρατήριον poate însemna şi
„ceată de piraţi ori de tâlhari”. TM are „oştiri”.
10.20 „să mă odihnesc” : TM are „să mă veselesc”.
10.21 „înnegurat”: TM are „în umbra morţii”.
10.22 în TM: „Ţinut de întuneric precum bezna însăşi, umbra morţii şi neorânduială,
[unde] şi lumina e ca bezna.” ♦ „şi nici nu se vede viaţă de muritori”: după loan Gură de
Aur, este vorba despre imposibilitatea reîntoarcerii la viaţa muritoare (Comentariu la Iov
X,12).
60 IOV 1!
11
1 Răspunzând, Sophar mineui a zis:
2
„Cel ce vorbeşte multe să şi asculte la rându-i!
Oare vorbăreţul va crede că e drept?
Binecuvântat cel născut din femeie, cel care are viaţă scurtă.
3 Mu folosi cuvinte multe,
pentru că nu are cine să-ţi răspundă.
4 Nu spune: «Curat sunt eu în fapte
şi fară cusur dinaintea Lui.»
5 Dar cum ar vorbi Domnul către tine,
* Şi-ar deschide El buzele spre tine?!
6 Atunci ţi-ar vesti puterea înţelepciunii,
- căci ea va fi de două ori pe cât ai tu -
şi atunci vei şti că ţi-au venit de la Domnul cele cuvenite pentru ce-ai
păcătuit.
η
Vei descoperi tu urma Domnului
sau ai ajuns tu până la capătul lucrărilor Celui Atotputernic?
8 înalt este cerul; şi ce vei face tu?
Despre [cele] mai adânci decât lăcaşul morţilor ce [poţi] să ştii?
11,2 A! treilea stih nu apare în TM.

1 1 3 „nu are cine să-ţi răspundă”: loan Gură de Aur interpretează astfel: nu e nimeni
care să-ţi cunoască relele. ♦ TM are: „Vorbele tale goale îi amuţesc pe oameni şi îţi vei
bate joc fără să fii ocărât?”
11.4 „fapte’': TM are „învăţătură”. ♦ „dinaintea Lui” : TM are „în ochii Tăi”.
11.5 „Şi-ar deschide El buzele spre tine” : stih restabilit după TM, pe care iniţial
traducătorul grec l-a omis. Primul stih al versetului grecesc reprezintă o contragere a
celor două stihuri din ebraică; al doilea stih, marcat cu asterisc în Rahlfs - Aquila fiind
la originea acestei notări - redă o expresie retorică, o imagine îndrăzneaţă, a buzelor
divine care se deschid; această imagine a fost simţită ca fiind redundantă şi chiar pro
vocatoare; pentru a nu scandaliza s-a preferat iniţial ignorarea acestui gen de metaforă
bazată pe imagini concrete referitoare la Dumnezeu (cf. Go rea, a d loc.).
11.6 „puterea”: TM are „tainele”. ♦ Dacă Dumnezeu i-ar vorbi, atunci Iov ar înţelege
că suferinţa lui e pe bună dreptate. ♦ „de două ori pe cât ai tu”: traducere conjecturală.
♦ Ultimul stih în TM: „Şi să ştii că Dumnezeu îţi face uitate [o parte] din păcatele tale!”
11.7 „urma”: TM are „adâncimea” ♦ „capătul lucrărilor” : 'I’M are „capătul Celui Atot
puternic”.
11,8-9 „înalt este cerul... la fel şi în TM. Vulgata interpretează: „E mai înalt decât
cerul...”
IOV 11 61
9 Sau mai lungi decât întinderea pământului

sau decât lărgimea mării?
10 Dacă răstoarnă toate, cine-1 va spune: «Ce-ai făcut?»
11 Căci El cunoaşte faptele nelegiuiţilor,
văzând ceîe greşite nu le va trece cu vederea.
12 Zadarnic omul înoată în cuvinte,
dar muritorul, născutul din femeie, [e] ca măgarul din pustiu.
3 *>
’ De ţi-ai făcut tu inima curată,

îţi întinzi mâinile spre El.
14 De este vreo nelegiuire în mâinile tale,
îndepărteaz-o de la tine,
şi nedreptatea în sălaşul tău să n-aibă adăpost.
15 Atunci va străluci iar faţa ta ca apa limpede,
vei da jos murdăria şi vei scăpa de spaimă;
16 vei da uitării pătimirea ta
ca pe un val care-a trecut; şi nu-ţi va mai fi groază.
1' Rugăciunea ta va fi precum steaua dimineţii
şi din miezul zilei va răsări viaţă pentru tine;
JO
încrezător vei fi pentru că ai nădejde,

după nelinişte şi grijă ţi se va arăta iar pacea.
19 Căci te vei odihni şi nu va fi cine să te tulbure;
şi mulţi, schimbându-şi gândul, se vor ruga de tine.
20 Dar izbăvirea îi va părăsi;
căci nădejdea lor [este] pieire,
iar ochii nelegiuiţilor se vor topi [de plâns].”
11,10 LXX păstrează forma distihului ebraic, dar al doilea stih în TM este: „Cine îl
poate opri?” ♦ „Dacă răstoarnă”: loan Gură de Aur are în plus „sau adună”.
11,12 „măgarul din pustiu”: Augustin comentează astfel acest pasaj: omul este ca măgarul
Λ ____
din pustiu, dornic de libertate, nevrând să fie nici supus, nici domesticit. ♦ In TM, v. 12 e
dificil, prilejuind traduceri foarte diferite; în mare, sensul e apropiat de cel din LXX.
11.14 „în sălaşul tău”: cf. nota la 8,6.
11.15 „vei da jos murdăria”: TM are „vei fi (ca metalul) turnat”, pe care unii îl
interpretează „vei fi tare”, iar alţii, „vei fi curăţit de impurităţi”.
11.16 Sophar insistă asupra ideii că nenorocirile lui Iov sunt din cauza păcatelor pe care
Ic-a săvârşit, şi de aceea îl îndeamnă să se îndrepte. ♦ „şi nu-ţi va mai fi groază” : nu
apare în TM.
11.17 TM are: „Mai sus decât amiaza se va înălţa viaţa ta şi întunericul va fi ca zorii.”
11,19 Al doilea stih în TM: „Şi mulţi [vor veni] să-ţi îmblânzească faţa.”
62 IOV 12
12
1Atunci Iov, răspunzând, a zis:
2 ,Aşadar, [numai] voi sunteţi oameni;
fără-ndoială cu voi va pieri şi înţelepciunea!
3 Dar şi eu am o inimă la fel ca voi.
4 Căci omul drept şi fără pată ajuns-a de batjocură;
3 fusese rânduit ca la vremea [hotărâtă] să cadă sub alţii
şi casele să-i fie prădate de nelegiuiţi.
6 Totuşi nimeni să nu se încreadă că, rău fiind, rămâne fără vină
- aceia care-L mânie pe Domnul,
ca şi cum nu va fi o judecată şi pentru ei,
7 Ci întreabă dobitoacele, dacă-ţi vor spune,
şi păsările cerului, dacă-ţi vor da de ştire;
8 povesteşte pământului, de-ţi va vorbi,
* şi-ţi vor lămuri [toate] peştii mării.
9 * Cine nu a ştiut din toate acestea
12.3 „inima” este, în Biblie, organul inteligenţei, al reflecţiei. ♦ TM are două stihuri în
plus la sfârşit: „Cu nimic nu sunt mai prejos decât voi. Cine oare nu ştie acestea?”
12.4 „ajuns-a de batjocură” : în gr, χλεύασμα; la loan Gură de Aur: χλασμόν. ♦ „omul
drept”: Iov se prezintă ca fiind drept, ştiind că nu a făcut rău nimănui. Pentru Augustin,
acest „om drept” este Hristos (Annotationes in lob 12). * TM are două stihuri în plus la
început: „De râs pentru tovarăşii săi e cel care strigă către Dumnezeu şi [odinioară] îi
răspundea” - text dificil cu interpretări multiple.
12.5 „să cadă”: la loan Gură de Aur, persoana I singular („să cad”, „casele mele”).
A
♦ Ceea ce i s-a întâmplat aşa trebuia să fie, aşa a fost orânduit de sus. ♦ In TM: „Dispreţ
pentru nenorocire e în gându! celui care o duce bine şi lovitură pentru ce[ căruia îi
alunecă piciorul” - traducere conjecturală a unui text dificil, pentru care s-au propus
multe interpretări.
λ __
12.6 In TM: „Sunt în pace corturile tâlharilor, sunt liniştiţi cei care-L înfruntă pe
Dumnezeu şi chiar cel care crede că-L ţine pe Dumnezeu în mână.”
12,7-8 Grigore cel Mare interpretează astfel aceste versete: „dobitoacele” simbolizează
spiritele leneşe, păsările cerului, spiritele care au înţelepciunea lucrurilor cereşti, peştii
simbolizează oamenii preocupaţi de această lume, pământul reprezintă spiritele care au
înţelepciunea lucrurilor de pe pământ (Moralia in lob XI,5). ♦ „dacă” : TM are „şi”.
12,9 „mâna Domnului”: în TM e singurul loc din Cartea lui Iov în care apare YH W H \n
gura unui personaj, fapt care i-a determinat pe exegeţi să considere v. 9 un citat, even
tual după Is. 41,20, Eroii fiind edomiţi, e firesc să folosească doar numele generice
pentru divinitate, nu şi Numele revelat Iui Moise (Ex. 3,14). ♦ Traducătorul LXX a perceput
metafora „mâinii” ca fiind un element antropomorfic nepotrivit. Expresia se găseşte şt în
IOV 12 63
* că mâna Domnului le-a plăsmuit?

10 Oare nu în mâna Lui [e] viaţa oricărei făpturi
şi duhul fiecărui om?
11 Căci urechea deosebeşte cuvintele
iar ceruî gurii gustă mâncarea.
12 în timp îndelungat [vine] înţelepciunea
şi după viaţă îndelungată, ştiinţa.
13 La El [se află] înţelepciunea şi puterea,
El [are] sfatul şi priceperea.
14 Dacă El surpă, cine va [mai] zidi?
De va închide câte-un om, cine va deschide?
15 De zăvorăşte apa, El va usca pământul;
dacă-i dă drumul, îl pustieşte răstumându-1.
versetul 10, unde este însă tradusă literal. Atunci când expresia nu trimite la o asociere
concretă, este de obicei păstrată de traducător.
12.11 „urechea”: la loan Gură de Aur apare „mintea”. ♦ „cerul gurii” : litt. „gâtul” . ♦ Vv.
11-12 ar putea constitui o expresie proverbială care se referă la capacitatea de discernere
ce vine o dată cu vârsta. C f Sir. 36,19.
12.12 La loan Gură de Aur apare şi un verb, „se descoperă”. ♦ Versetele 11-12 repre
zintă proverbe. ♦ Dumnezeu posedă înţelepciunea deplină. Omul posedă şi el o oarecare
înţelepciune, dar la el aceasta se formează în timp. Cf. Sir. 1,1: „Toată înţelepciunea este
de la Domnul.”
12.13 Hesychius spune că frumuseţea elementelor create manifestă înţelepciunea lui
Dumnezeu şi puterea Sa cea mare. De la El vin înţelepciunea şi puterea, pentru că
Hristos, după expresia Apostolului Pavel, e „înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu”
(ICor. 1,24), Fiul cel de o fiinţă cu Tatăl. De la El vin înţelepciunea şi puterea, de la El
vine Duhul (Omilii la Iov XV, 12,13). ♦ Grigore cel Mare aplică şi el aceste cuvinte
Fiului lui Dumnezeu (XI, 11).
12.14 Grigore cel Mare (XI, 12) leagă prima parte a versetului de cuvintele psalmistului:
„Dacă Domnul nu zideşte casa, în zadar vor fi trudit cei care o zidesc” (Ps. 126,1),
precum şi de cuvintele din Ecleziast (7,13): „Căci cine va putea să-i îndrepte pe cel pe
care Dumnezeu l-a strâmbat?”
12.15 „îl pustieşte”: în gr. aorist („l-a pustiit”). ♦ Grigore cel Mare înţelege prin „apă”
ştiinţa predicării şi face legătura cu versetul din Proverbe: „Apă adâncă este cuvântul în
inima omului, un râu izvorăşte şi un izvor de viaţă” (Prov. 18,4). De asemenea, mai
interpretează acest cuvânt ca referindu-se la harul Duhului Sfanţ, apropiere posibilă prin
intermediul versetului 7,38 din loan: „Cel care crede în mine, râuri de apă vie vor izvorî
din sânul lui.” Textul lui Grigore are aquas, plural care îl face să vorbească despre cele şapte
daruri spirituale (XI, 14). ♦ La Augustin, apa simbolizează înţelepciunea, iar pământul, pe
om (Annotationes in lob 12).
64 IOV 12
16 La El [este] tăria şi puterea,

El [are] ştiinţa şi priceperea.
1' Pe sfetnici îi duce în robie
iar judecătorilor ţării le ia minţile.
18
Pe regi îi aşază pe tronuri,
* cu cingătoare le încinge coapsele.
19 Pe preoţi îi trimite în robie,
pe mai-marii pământului i-a răsturnat.
20 El schimbă buzele celor credincioşi,
priceperea bătrânilor a cunoscut-o.
12.16 Al doilea stih în TM: „Şi cel rătăcit şi cel care duce în rătăcire sunt ai Săi.”
12.17 „în robie”: TM are „desculţi”; la fel şi la 12,19 infra. ♦ „Ie ia minţile” : în gr. aorist
(„le-a luat minţile”). ♦ Pasajul 12,17-25 poate fi considerat o aluzie 1a un exil al
populaţiei israelite, în special al tribului lui Iuda. Totuşi trimiterile sunt vagi şi pot fi
aplicate şi altor situaţii.
12.18 Primul stih în TM: „Dezleagă cingâtoarea (măser citit în loc de ntiisâr, „mus
trare”, „îndreptare prin lovituri” - n.t.) regilor”: a dezlega cingătoarea care ţine veşmin
tele ample orientale înseamnă a lipsi pe cineva de libertatea mişcărilor, a-l reduce la
neputinţă. ♦ „cu cingătoare...” : TM are „cu funie/şorţ” : expresie metaforică pentru a
Λ
desemna deportarea. In TM pasajul 12,14-25 prezintă o unitate de ansamblu atât în idee.
St __
cât şi în formă. Intre TM şi LXX sunt diferenţe cantitative şi variante în alegerea
cuvintelor, precum şi lipsuri care afectează dezvoltarea ideilor. Textul ebraic condamnă
slăbiciunea celor puternici, pe când textul grec îi reaşază pe regi pe tronuri (12,18) şi
Λ
menţine înţelepciunea celor în vârstă (12,20). ♦ In TM sensul primului stih este „a

dezlega legăturile regilor”, adică „a-i lipsi de putere”. Nu este vorba de o repunere în
drepturi, ci, din contră, de lipsirea de atributul regal; LXX a ignorat acest sens şi. într-o
traducere aproximativă, exprimă contrariul: „îi reaşază pe regi pe tronuri.” Ieronim a
optat pentru o traducere care pune în paralel dezlegarea regilor de putere şi ducerea în
sclavie: Balteum regum disoluit/ et praecingit june re nes eorum („Cingătoarea regilor a
dezlegat-o/ şi a încins cu funie rărunchii lor”). Interpretarea conform căreia primul stih
ar exprima o lipsire de putere e confirmată de 12,21 care oferă acelaşi sens: „El cople
şeşte cu dispreţ pe căpetenii.” Textul grec nu păstrează coerenţa textului ebraic. Ideea
generală este aceea a unei răsturnări a diferitelor privilegii sociale şi chiar morale. Ver
setul 21 aduce acelaşi mesaj ca v. 18. Deşi v. 21 conţine termeni rari în ebraică (m^zîah
şi 'ăphîq), absenţa acestui verset din traducere se datorează mai degrabă unei omisiuni.
Versetul 23 conţine în TM verbele săghăh, „a mări, a preamări”, şi năhăh, „a instala, a
conduce la o destinaţie precisă; a abandona, a lăsa, a părăsi”. în TM cele două stihuri ale
versetului sunt dispuse în chiasm: măreţie - distrugere / risipire - instalare. Omisiunea unui
stih din acest verset al textului LXX a fost opţiunea traducătorului ( c f Gorea, a d loc ).
12,20 „a cunoscut-o” : TM are „o ia/răpeşte”.
IOV 12-13 65
21 * El copleşeşte cu dispreţ pe căpetenii,

dar pe cei smeriţi i-a vindecat.
22 El dezvăluie cele afundate în întuneric
şi umbra morţii a scos-o la lumină.
23 * El rătăceşte neamuri şi le dă pieirii,
răstoarnă neamuri şi le călăuzeşte.
A A
El schimbă inimile mai-marilor pământului,

i-a rătăcit pe-o cale pe care n-o ştiau [zicând]:
25 «Să pipăie [prin] beznă şi [să] nu [fie] lumină,
să rătăcească precum omul beat.»”
13
1 „iată, [toate] acestea le-a văzut ochiul meu

şi urechea mea le-a auzit;
2 şi ştiu tot atâtea câte ştiţi şi voi,
şi nu sunt mai nepriceput ca voi.
Dar eu cu Domnul voi vorbi,
înaintea Lui îmi voi apăra dreptatea, de va vrea.
4 Iar voi sunteţi doctori nedrepţi
şi vindecători nepotriviţi, cu toţii.
5 O, dac-aţi fi muţi
12.21 Al doilea stih în TM: „Dezleagă brâul celor tari.”

12.22 „umbra morţii” : pentru Hesychius aceasta este păcatul. După cum umbra arată
corpul de care aparţine, tot aşa păcatul este boldul morţii. Hristos, prin dezvăluirea mis
terului Său către neamul omenesc şi prin revelarea dreptăţii, a nimicit păcatul şi nu i-a
permis să se ascundă (X V , 12,22).
Λ
12.23 In TM: „Dă sporire neamurilor şi [apoi] le nimiceşte, dă întindere neamurilor şi

[apoi] le călăuzeşte” (interpretat de traducători „le alungă”).
13.2 Versiunea tui loan Gură de Aur are în plus: „desigur, sunt mai tânăr decât voi.”
13.3 „îmi voi apăra dreptatea”: gr. ελέγχω , „a interoga, a dovedi prin interogare sau prin
probe”. Iov preferă să se judece cu Dumnezeu şi nu să fie judecat de prietenii săi. ♦ „de
va vrea”: nu apare în TM.
13.4 „doctori nedrepţi” : TM are „spoitori cu minciuni”. ♦ „nepotriviţi”: TM are „de
nimic”. *
13.5 loan Gură de Aur comentează: decât să spună vorbe fără sens mai bine ar tăcea;
tăcerea aduce mai multă înţelepciune decât vorba ( c f XIII,3). Grigore cel Mare citează
Prov. 17,28: „Dacă nebunul ar tăcea, ar ft socotit înţelept” (XI, 35).
66 IOV 13
atunci vi s-ar întoarce spre înţelepciune.

0 Ascultaţi apărarea gurii mele
şi la judecata buzelor mele luaţi aminte.
η
Oare nu înaintea Domnului grăiţi?
Şi nu înaintea Lui daţi glas vicleniei?
O
Veţi da voi oare înapoi?
Dar fiţi voi înşivă judecători!
9 Bine ar fi dacă v-ar urmări pe voi;
chiar dacă în toate cele pe care le-aţi făcut v-aţi pus de partea Lui,
10 nu mai puţin vă va mustra;
şi dacă într-ascuns sunteţi părtinitori,
11 oare spaimele Lui nu vă vor răscoli
şi groază de la El nu va cădea peste voi?
12 iar fala voastră se va face precum cenuşa
şi trupul vostru, [precum] lutul.
13 Tăceţi, ca să grăiesc şi să-mi potolesc mânia,
14 luându-mi carnea în dinţi,
13.7 TM are: „Oare pentru Dumnezeu vorbiţi cu înşelăciune şi pentru El grăiţi amăgire?”
13.8 în TM: „Oare îi luaţi apărarea (litt. li ridicaţi faţa), oare pentru Dumnezeu grăiţi?”
13.9 Al doilea stih în TM: „Vă puteţi bate joc de El cum vă bateţi joc de un om?”
13.10 „sunteţi părtinitori”: litt. „admiraţi feţele” - semitism.
13.11 „spaimele Lui” : TM are „măreţia Lui”.
Λ __
13.12 In TM: „Zicerile voastre memorabile sunt parabole de cenuşă şi ca o grămadă de
lut argumentele voastre.”
13.13 „să-mi potolesc mânia”: TM are „orice mi s-ar întâmpla”.
13.14 „luându-mi carnea în dinţi”: dinţii înfipţi în carnea proprie sunt o extraordinară
imagine a suferinţei; Hesychius (X V I,13,I3-14a) vorbeşte despre un impuls al „teofori-
Ior” atunci când îi văd pe păcătoşi pălăvrăgind şi atacându-i pe cei drepţi, mai ales sub
pretextul prieteniei. Iov „îşi ia carnea în dinţi” cuprins de mânie din cauza cuvintelor
supărătoare şi false ale prietenilor săi şi vrea să se liniştească. ♦ Pentru Grigore cel Mare
(XI,45). „dinţii” din acest verset pot avea două semnificaţii, pe care le desprinde din Sfânta
Scriptură; pe de o parte pot fi sfinţii predicatori, pe de altă parte, simţurile interioare.
Pentru primul sens citează Cântarea Cântărilor, unde se spune: „Dinţii tăi ca o turmă de
oi tunse care ies din scăldătoare” (Cânt. 4,2). Cel de-al doilea sens este desprins din
Plângeri 3,16: „A zdrobit de piatră dinţii mei şi m-a afundat în cenuşă.” ♦ „şi viaţa (litt.
sufletul) mi-o voi pune în mână” : a-şi pune sufletul în mâini înseamnă a pune în chip
vădit în acţiune intenţia inimii (Grigore cel Mare, Moralia in lob XI,46). ♦ Versetul
conţine locuţiuni proverbiale a căror semnificaţie este că Iov îşi riscă viaţa, că dă totul
pentru tot.
IOV 13 67
şi viaţa mi-o voi pune in mână.

15 Chiar dacă mâna Celui Puternic mă va doborî, de vreme ce a
şi-nceput,
eu totuşi voi grăi şi mă voi apăra în ochii Lui.
16 Şi-aceasta mi se va întoarce spre mântuire,
căci înşelătoria nu va propăşi în faţa Lui.
Ascultati, ascultati cuvintele mele:
î 7 ·* +
căci, de ascultaţi, vă voi vesti.

Iată, sunt aproape de judecata mea,
eu ştiu că, [negreşit], voi fi arătat drept.
19 Cine e cel ce se va judeca cu mine?
* Căci acum voi tăcea şi voi pieri.
20 Doar două lucruri să-mi îngădui;
* atunci de la faţa Ta nu mă voi ascunde:
91
ridică-Ţi mâna de pe mine
şi spaima Ta să nu mă [mai] izbească.
22 Apoi mă vei chema, iar eu îţi voi da ascultare;
Λ
Tu vei vorbi, iar eu iţi voi răspunde.

23 Câte sunt păcatele şi nelegiuirile mele?
Arată-mi care sunt!
Λ A
De ce Te ascunzi de mine
şi mă socoteşti ca pe un potrivnic?
13.15 Iov nu doreşte înainte de toate să fie eliberat de suferinţe sau să-i fie redată averea,
ci să păstreze intactă mărturia conştiinţei sale, să-i fie reabilitată onoarea înaintea oame
nilor şi mai ales înaintea lui Dumnezeu. ♦ „de vreme ce a şi început”: TM are „nu am
nici o nădejde” .
13.16 „înşelătoria”: TM are „nelegiuitul”.
13.18 Iov imaginează un proces în care are rolul de pârât, iar Dumnezeu, cel de adver
sar. Lipseşte însă un arbitru care să medieze între ei.
13.19 „voi tăcea şi voi pieri”: reprezintă probabil o formă de jurământ folosită într-o
procedură juridică: tăcerea confirmă jurământul, iar moartea este pedeapsa în caz de
sperjur.
13,22 „îţi voi da ascultare”: TM are „îţi voi răspunde”. ♦ Al doilea stih în TM: „Sau eu
voi vorbi şi Tu îmi vei da răspuns.”
13,24 „De ce Te ascunzi de mine”: TM are „de ce îţi ascunzi faţa”; această expresie
referitoare la Dumnezeu avea un sens ritual; cea mai veche formulare care exprima ideea
aducerii unui cult lui Dumnezeu era „a-1 vedea faţa” (Ex. 34,23). Din contră, Dumnezeu
A.
îşi ascundea faţa când era nemulţumit. Acesta era un semn de dezonoare.
68 IOV 13-14
25 Oare vei lua seama ca Ia frunza purtată de vânt

sau mi Te vei împotrivi ca ierbii mişcate de o adiere?
26 Căci ţii catastif cu tot ce am greşit,
mă-nconjori cu rătăciri de tinereţe,
27 mi-ai prins piciorul în butuc
şi toate faptele mi le-ai pândit,
ai ajuns până Ia urmele paşilor mei;
[în vreme ce eu] mă învechesc ca un burduf [de piele]
sau ca un veşmânt ros de molii.”
14
1 „Căci muritorul născut din femeie [are] viaţă scurtă şi plină de urgie,
2 ca floarea abia înflorită s-a şi veştejit,
fugit-a precum umbra şi nu dăinuie.
13.25 „vei lua seamă ca la frunza” : litt. „te vei păzi de [unul] ca o frunză”. Jov se
consideră ca o frunză luată de vânt sau ca iarba mişcată de o adiere. Aceste imagini se
regăsesc în poemele asiro-babiloniene. în limbajul biblic ele sugerează soarta celui rău.
♦ Grigore cel Mare spune: „Ce altceva este omul decât o frunză, el care în paradis a
căzut, fiind desprins din pomul (vieţii)?” (X I,59-60).
13.26 Primul stih în TM: „Căci scrii lucruri amare împotriva mea.” ♦ „rătăciri de
tinereţe” : Hesychius (XVI, 13,26-28) explică doctrina despre păcatul originar pornind de
la această expresie. Adam a greşit în tinereţe, când a mâncat hrană dăunătoare. D e aceea,
atât el, cât şi urmaşii lui au fost opriţi să mai mănânce din pomul vieţii aflat în paradis.
Din cauza faptului că Adam a încălcat porunca lui Dumnezeu, tot neamul omenesc ieşit
din el va fi pedepsit. Faptele rele vor atrage pedeapsa asupra noastră, aşa cum s-a în
tâmplat cu Adam, iar faptele bune ne vor salva de blestem şi ne vor elibera de pedeapsă,
aşa cum s-a întâmplat cu noul Adam, prin mijlocirea căruia am obţinut îndepărtarea pri
mei nenorociri.
13.27 „mi-ai prins piciorul în butuc” : asemenea robilor; în gura lui Iov, poate fi o
imagine a paraliziei sale. ♦ „urmele” : litt. „rădăcinile”: Dumnezeu ia amprenta paşilor
lui Iov şi îl urmăreşte aşa cum un vânător ia o urmă.
13.28 Primul stih în TM: „Şi totuşi omul se spulberă ca putregaiul.”
14.1 Pentru loan Gură de Aur în acest verset e vorba de descurajare, nu de tristeţe.
14.2 „nu dăinuie” : litt. „nu se opreşte”. ♦ Grigore cel Mare (XI,68) explică de ce viaţa
omului este comparată cu umbra şi nu cu soarele, care şi el îşi urmează cursul fără
sfârşit, fără a se fixa, fără a fi stabil: pentru că omul a pierdut iubirea faţă de Creatorul
său, a pierdut şi căldura inimii sale şi a rămas în răceala răutăţii sale; fără căldura inimii,
omul fuge ca o umbră.
IOV 14 69
3 Oare nu şi pe acesta l-ai luat la rost

şi nu l-ai adus la judecată înaintea Ta?
4 Cine va fi curat de murdărie? Nici măcar unul.
5 Chiar dacă [ar fi] numai de-o zi viaţa lui pe pământ,
sunt numărate lunile lui la Tine,
ai hotărât un timp, şi el nu va trece peste acesta.
δ Întoarce-Te de la el, ca să se liniştească
şi să se bucure de viaţă [măcar] ca un lucrător plătit.
7 Un copac, [şi tot] are nădejde,
de-i tăiat, el tot va înflori
14.3 Primul stih în TM: „Oare nu şi asupra acestuia Ţi-ai deschis ochii?” ♦ „l-ai adus” :
TM are „m-ai adus” .
14.4 Acest verset afirmă impuritatea omului: omul este necurat şi slab înaintea lui
Dumnezeu. Această impuritate radicală este prezentată ca o scuză, ca un fapt de care
Dumnezeu ar trebui să ţină cont. Exegeza creştină a văzut în acest pasaj cel puţin o
aluzie ia păcatul originar; pasajul a fost folosit pentru a susţine doctrina privitoare la
acesta împotriva pelagianismului. Această idee apare şi mai limpede dacă versetul
următor este citit ca o continuare a ideii din v. 4. ♦ Hesychius afirmă că nici un om nu
poate spune „Sunt curat!” cu excepţia lui Hristos, „care nu a săvârşit păcat şi nici vicle
şug nu s-a aflat în gura Lui” (IPt. 2,22). N ici măcar copilul de o zi nu e lipsit de mur
dărie, pentru că nu ştie să facă distincţia dintre bine şi râu şi pentru că are întinarea lui
Adam. Harul noului Adam ne-a făcut să ne dezbrăcăm de vechiul Adam şi ne-a curăţat
murdăria „prin baia renaşterii şi a reînnoirii” (Tit 3,5) (cf. Hesychius, X V II,l4,4-5a).
♦ Vulg. are: Quis potest facere mundum de immundo conceptum semine? Nonne tu, qui
solus es? („Cine poate curăţi ce e zămislit din sămânţă necurată? Oare nu Tu, singurul
care eşti?”). Textul latinesc este astfel explicat de Grigore cel Mare: numai o fiinţă pură
prin ea însăşi are privilegiul de a purifica necurăţia. Omul trăieşte într-un trup coruptibil
şi poartă în el ispitele necurate. Plăcerile trupeşti sunt interpretate ca fiind necurăţie.
Omul zămislit dintr-o fiinţă impură nu poate fi purificat decât de Cel pur prin Sine
Λ
însuşi. Grigore cel Mare vede în acest pasaj o profeţie a lui Iov cu privire la întruparea
Mântuitorului, Cel care nu a fost zămislit dintr-un bărbat şi o femeie, ci îşi are originea
omenească de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria (cf. XI,70).
14.5 „la Tine”: loan Gură de Aur are „la El”; aşa apare şi în Codex Alexandrinus.
14.6 „de la el”: loan Gură de Aur are persoana I singular în acest verset: „de la mine”,
„să mă odihnesc”, „să mă bucur”. ♦ Grigore cel Mare interpretează astfel: „întoarce-Te”
înseamnă „îndepărtează de la el asprimea loviturii Tale!”. Insă, dacă Dumnezeu se înde
părtează, cine se poate odihni, dat fiind că El este odihna şi, cu cât suntem mai departe
de El, cu atât ne pierdem odihna? Primul vers, „întoarce-Te de la el, ca să se odih
nească”, înseamnă: „Opreşte loviturile vieţii şi arată-i bucuria odihnei veşnice” (Moralia
in lob XII,4).
70 IOV 14
iar lăstarul lui nu va lipsi.

Chiar dacă rădăcina lui ar îmbătrâni în pământ
şi trunchiul lui pe pietre s-ar usca,
9 de la mireasma apei va înflori
şi va da rod ca de curând sădit.
10 Dar omul, când s-a sfârşit, s-a dus,
o dată căzut, muritorul nu mai este.
11 Cu timpul se împuţinează însăşi marea,
iar râul lipsit de apă a secat;
1
2
omul o dată adormit nu se ridică,

până când cerul va rămâne necusut;
* şi nu se vor trezi din somnul lor.
13
[O,] dacă m-ai ţine în lăcaşul morţilor,
dacă m-ai ascunde până ce Ţi se va potoli mânia
şi mi-ai hotărî un timp în care să-Ţi aminteşti de mine!
14 Căci de-ar muri omul şi ar [mai] trăi
Î4,8 „s -ar usca”: litt. „s-ar sfârşi”, „ar muri”.

14,10 „omul, când s-a sfârşit” : Grigore cel Mare spune că omul care s-a sfârşit este omul
păcătos, omul care încetează să ducă o viaţă de dreptate (cf. XII, 12).
14.12 „adormit”: Hesychius vede în acest cuvânt o aluzie la înviere (XVII, 14,12). ♦ Grigore
cel Mare spune că Iov vorbeşte aici despre omul adormit şi despre somn referindu-se la
moartea trupească şi păstrând speranţa învierii (XII, 12). ♦ „nu se ridică”: loan Gură de
Aur are în plus „şi nu se mai trezeşte”. ♦ în LXX, stihul al treilea lipseşte. în TM, în
ciuda semanticii clare a cuvintelor versetul rămâne obscur în structură: „Omul se culcă
şi nu se va scula până când nu [vor mai fi] cerurile, nu se vor trezi, nici nu se vor scula din
somnul lor.” Forma de plural a verbelor din ultima parte face referire la om, în accepţiu
nea sa colectivă. Folosirea pluralului nu ţine de o inadvertenţă, ci de o intenţie precisă.
Pluralul folosit în locul singularului este reprezentativ pentru un destin unic. Sfârşitul
cerului este exprimat prin negaţia b if tl care conţine ideea „uzurii” (bălâh, „a se uza”). O
dată cu cerul este eliminată şi orice sursă de apă posibilă. Traducătorul grec a reţinut
ideea de sfârşit şi s-a gândit la un timp când cerul va fi „recusut”, închis; de aceea a omis
sfârşitul versetului 12; ultima parte a versetului, marcată cu asterisc în Rahlfs, vine în
contradicţie cu ideea de înviere, pe care LXX pare să o favorizeze (cf. Gorea, a d loc.).
14.13 Vulg. are: Quis mihi tribuat ut in inferno protegas me? („Cine-mi va da ca Tu să
mă ocroteşti în lăcaşul morţilor?”). Comentând acest verset, Grigore cel Mare vorbeşte
despre existenţa în lăcaşul morţilor a două zone: o zonă superioară, pentru odihna celui
drept, şi una inferioară, pentru suferinţa celui nedrept. Iov cere ocrotire din partea Creato
rului pentru ca atunci când va coborî în locuinţa morţilor să fie ferit de chinuri (X II,13).
14.14 Textul e foarte dificil. După punctuaţia ediţiei Rahlfs ar fi litt.\ „Căci dacă va muri
omul, va trăi după ce şi-a sfârşit zilele vieţii sale; voi aştepta...”. loan Gură de Aur are un
IOV 14 7]
şi după ce şi-a sfârşit zilele vieţii sale,

aş aştepta până ce iar voi fi.
15 Apoi vei striga, iar eu Te voi asculta,
iar lucrarea mâinilor Tale să nu o lepezi!
16 Dar Tu mi-ai numărat faptele
şi nu Ţi-a scăpat nici unul din păcatele mele;
17 mi-ai pecetluit nelegiuirile într-o traistă
şi-ai pus un semn, de fără vrere am greşit.
18 * Dar până şi un munte ce cade se surpă
* şi o stâncă se macină [şi pleacă] de la locul ei.
19 * Apele rod pietrele,
* apele săpat-au mormanul de pământ;
* [şi Tu] răbdarea omului ai nimicit-o.
text interogativ: „Dacă ar muri. va mai trăi oare...”, soluţie pe care o adoptă şi unii tradu
cători moderni. ♦ Vulg. are la stihul al treilea: exspecto donec ueniat immutatio mea,
„aştept până va veni schimbarea mea”. Grigore cel Mare interpretează aşteptarea schim
bării ca fiind o certitudine a învierii (XII, 17). ♦ TM are: „Dacă omul/războinicul moare,
oaie va mai trăi? Toate zilele slujbei mele ostăşeşti aş aştepta până mi-ar veni schimbul.”
14.15 „Te voi asculta”: TM are: „Ţi-aş răspunde”. ♦ Al doilea stih în TM: „După lucra
rea mâinilor Tale ai tânji.” în TM, acest dor al lui Dumnezeu după făptura Sa l-ar face
să-l caute pe om şi după moarte. Dacă Iov ar şti sigur că Dumnezeu îl va chema, ar aştepta
fără nerăbdare sfârşitul „serviciului militar” (v. 14). Cererea de pe urmă a lui Iov nu este
Λ
să trăiască la nesfârşit, ci să recâştige încrederea Dumnezeului său. In contrast cu supra

vegherea poliţienească de acum, reînnoirea stării de iubire reciprocă dintre Creator şi
făptura Sa ar duce la iertarea păcatelor şi curăţirea deplină (v. 17) {c f Terrien, nota ad loc).
14.16 „faptele” ; gr. επιτηδεύματα, litt. „înfăptuirile”, „lucrurile întreprinse”. în TM:
/·
„Acum îmi numeri paşii; nu iei seama la păcatul meu?” (Altă interpretare: „(In vreme
ce] acum îmi numeri paşii, [atunci] nu ai mai lua seama la păcatul meu” - c f Terrien).
♦ Dumnezeu ne numără „paşii”, adică faptele, spre a le răsplăti sau pedepsi (Grigore cel
Mare, XII,20).
14.17 Greşelile noastre sunt închise ca într-o „traistă” dacă acţiunile noastre exterioare
nu sunt purificate cu ajutorul pocăinţei (Grigore cel Mare, Moralia in lob XII,20). ♦ Al
doilea stih în TM: „şi albeşti (litt. dai cu vopsea/var) greşeala mea.”
14.18 „se surpă”, „se macină”: viitor în greacă, „se va surpa”, „se va măctna”.
14.19 Hesychius face o alegorie a pietrelor vorbind despre Adam şi Eva. roşi, descom
puşi de apele păcatului şi scoşi din paradis (XVII, 14,18-20). ♦ Versetele 18 şi 19 lipsesc
din LXX. în TM v. 18 şi stihul care urmează alcătuiesc o unitate metaforică, iar partea a
Λ
doua din v. 19 se leagă de v. 20, căruia îi dă complementul de obiect. In economia cap.

14, vv. 18 şi 19 constituie termeni de comparaţie pentru dezvoltarea din vv. 20-22 şi
sunt paralele cu vv. 11 şi 12 (c f Gorea, ad loc.).
72 IOV 14-15
20 L-ai alungat pân’ la sfârşit şi el s-a dus,

Ţi-ai întors faţa împotriva lui şi l-ai trimis departe;
2]
şi chiar dacă urmaşii lui sunt mulţi, nu ştie,
dacă-s puţini, nu află.
22 Doar dacă trupul l-a durut şi sufletu-i s-a tânguit.”
15

2
„[Oare] un înţelept dă răspuns de pricepere în vânt
şi-şi potoleşte astfel chinul pântece lui
3 λ
mustrând cu vorbe ce nu se cuvin,
cu cuvinte ce n-au nici un folos?
4 [Oare] nu ţi-ai dat şi tu la o parte frica
şi ai dus la capăt astfel de vorbe înaintea Domnului?
5 Eşti vinovat prin vorbele gurii tale
şi nici n-ai desluşit vorbele celor puternici;
6 nu eu te osândesc, ci [însăşi] gura ta,
dau mărturie împotriva ta buzele tale.
’ Ce? Fost-ai tu cumva cel dintâi dintre oameni?
Sau fost-ai pus în lume pe când dealuri încă [nu erau]?
8 i
Ai ascultat cumva orânduirea Domnului,
14.20 „Ţi-ai întors” : litt. „Ţi-ai fixat”.

14.21 „mulţi... puţini”: TM are „în cinste... înjosiţi”.
14.22 „trupul” : litt. „cărnurile”.
15,2 „potoleşte” : litt. „umple”; în greacă verbul este la aorist. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi
vântul de răsărit îi umple pântecele.” ♦ Grigore cel Mare face următoarea comparaţie:
Iov simbolizează Biserica universală, iar prietenii săi, pe eretici, care, sub pretextul că-L
apără pe Domnul, vorbesc fără motiv şi aruncă vorbe de ocară împotriva celor drepţi
(c f XII,28).
15.4 „frica”: e vorba de frica de Dumnezeu. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi nimiceşti medi-
tarea (ebr. sThăh = meditarea şi vorbirea despre cele sfinte - n.t.) în faţa lui Dumnezeu? ”
15.5 Al doilea stih în TM: „Şi-ţi alegi limba celor vicleni.” ♦ loan Gură de Aur comen
tează: nu ţi-ai dat seama că ai adoptat limbajul celor înfumuraţi?
15.7 Unii au văzut în acest verset o aluzie la motivul primului om (Adam, înainte de
păcat, se bucura de o ştiinţă excepţională), iar expresia din stihul al doilea trimite la
*
Înţelepciunea personificată din Prov. 8,25, cea care, la facerea lumii, a fost prezentă la
sfatul lui Dumnezeu.
15.8 Primul stih în TM: „Ai [stat şi ai] ascultat cumva la sfatul lui Dumnezeu?”
IOV IS 73
ajuns-a-nţelepciunea [doar] la tine?

9 Ce ştii tu oare ce nu ştim noi?
Sau ce pricepi ce nu [pricepem] noi?
10 * Şi printre noi e om bătrân şi om cărunt,
* şi mai îngreunat de zile decât tatăl tău.
11 Puţin ai fost bătut pentru cât ai păcătuit:
ai vorbit cu trufie [şi] tară de măsură.
I9
“ De ce a îndrăznit inima ta
sau pe ce ţi-ai oprit ochii,
13 de-ai dat drumul mâniei înaintea Domnului
şi ai slobozit din gură asemenea cuvinte?
14 Şi cine oare, muritor fiind, va fi fără cusur,
cum va fi drept născutul din femeie,
13 dacă nici în sfinţii [Săi Dumnezeu] nu se încrede
şi nici cerul nu [e] curat în faţa Lui?
16 Vai, cât de spurcat şi de stricat
[e] omul care soarbe nelegiuirea precum apa!
17 îţi voi vesti, ascultâ-mă:
ce am văzut îţi voi vesti,
18 ceea ce vor spune înţelepţii şi n-au ascuns părinţii lor
19 - căci numai lor le-a fost dat pământul
şi [nici] un străin nu a venit peste ei.
ΛΛ
~ Toată viaţa celui nelegiuit [se petrece] întru nelinişte,

anii daţi celui puternic sunt număraţi,
91 «
frica este în urechile lui;
când i se pare că trăieşte în pace
15.11 TM are: „Sunt prea neînsemnate pentru tine mângâierile lui Dumnezeu şi cuvin
tele blânde care ţi se spun?”
15.12 TM are: „încotro te târăşte inima ta şi la ce clipesc ochii tăi?”
15,14 Vulgata a tradus: Quid est homo, ut immaculatus sit?(„Ce este omul, ca să fie
neprihănit?”). ♦ Grigore cel Mare spune că termenul om evocă o fiinţă pământească şi
slabă; spune, de asemenea, că etimologia cuvântului homo este humus (cf. XII,37).
15,17-18 „am văzut” : verbul ebraic echivalat astfel se referă la vederea extatică sau
eshatologică a lui Dumnezeu. ♦ „ceea ce”: plural în greacă, „cele ce”. ♦ „părinţii” : acest
substantiv este în acuzativ plural în LXX (litt. „de părinţii...” - ceea ce nu are logică); la
loan Gură de Aur este în nominativ plural, situaţie prezentă şi în Codex Alexandrinus şi
în alte manuscrise. '
74 IOV 15
va veni asupra lui nenorocirea.

22 Să nu se încreadă că va scăpa de întuneric,
căci e menit deja pentru tăişul săbiei,
căci însemnat a fost ca hrană pentru vulturi,
ştie în sinea lui că va rămâne leş
şi-o zi întunecată îl va în vârteji,
24 necaz şi strâmtorare-1vor cuprinde
ca [pe] o căpetenie ce cade-n rându-ntâi.
'“y
' Căci şi-a ridicat mâinile împotriva Domnului,

înaintea Domnului Atotputernic şi-a întărit cerbicea,
a alergat împotriva Lui cu obrăznicie
* la adăpostul scutului său gros,
căci şi-a ascuns faţa în grăsime
* şi şi-a pus[-o] fâşie pe coapse.
28 Să locuiască în cetăţi pustii,
să intre în case nelocuite;
şi ceea ce ei au pregătit, alţii vor lua.
2 <> %
' Nici să nu se îmbogăţească, nici să nu-i rămână lui avuţiile,

să nu-şi [mai] arunce umbra pe pământ,
30 nici să nu scape de întuneric;
lăstarul lui să-l ofilească vântul
şi să cadă floarea lui.
31 Să nu creadă că va dăinui,
căci deşertăciunea se va vădi partea lui;
32 lăstarul îi va pieri înainte de vreme,
15.22 „tăişul săbiei1': lilt, „mâinile fierului” .

15.23 în TM: „El rătăceşte după hrană, dar unde? Ştie că îl aşteaptă ziua de-ntuneric.”
15.25 „împotriva” : litt. „înaintea”.
15,25-26 Grigore cel Mare aplică aceste cuvinte Antihristului (cf. X 11,48).
15.26 „obrăznicie” : TM are „grumaz/cerbice”, simbolul îndărătniciei. ♦ Primul stih din
v. 26 este tradus în greacă cu aproximaţie, iar al doilea stih şi v. 27 sunt omise. ♦ Λ1 doi
lea stih, litt. „în grosimea spatelui scutului său” .
15.28 Stihul al treilea în TM: „sortite să ajungă grămezi / gata să se prăbuşească.”
15,28-30 „Să locuiască... să intre... să nu se îmbogăţească” etc.: în TM verbele au o
valoare declarativă (şi nu de imprecaţie ca în LXX). La fel şi verbele de la v. 33. Ima
ginile descriu, probabil, singurătatea tiranului.
15.29 „să nu-şi [mai] arunce umbra” : TM are „nu se va întinde agoniseala sa” .
15,31 Primul stih în TM: „Să nu se încreadă în deşertăciunea lui, care-1 rătăceşte.”
IOV 15-16 75
şi ramura lui nu va mai înflori;

33 să fie cules ca agurida înainte de vreme,
să cadă ca floarea de măslin.
34 Căci moartea dă mărturie despre cel nelegiuit,
iar focul va arde casele celor ce iau mită.
35 Va zămisli dureri,
deşertăciunea va fi partea lui,
iar pântecele-i va purta înşelăciune.”
16
1 Atunci Iov, răspunzând, a zis:
2 „Am auzit eu multe ca acestea!
Mângâietori de nimic ce sunteţi, toţi!
3 Cum? «Este vreo rânduiaiă în vorbele în vânt?
* Sau ce te va tulbura ca să răspunzi?»
4 Şi eu aş fi [în stare] să vorbesc aşa,
de-aţi fi voi în locul meu;
atunci aş sări la voi cu vorbe,
aş clătina din cap la voi;
5 de-ar fi putere în gura mea,
nu mi-aş cruţa mişcarea buzelor.
6 Căci, de vorbesc, nu mă [mai] doare rana,
15.34 Primul stih, litt. „mărturia nelegiuitului este moartea” . TM are ..căci adunarea
celui nelegiuit e fără rod” .
15.35 TM are: „Zămislesc necaz şi nasc răutate; pântecele [lor] pregăteşte înşelăciune.'’
Acest verset constituie o expresie proverbială. Principiul va fi reluat în Noul Testament,
cu o lărgire eshatologică (Gal. 6,8). ♦ Grigore cel M are interpretează cuvintele lui
Λ
Eliphas ca pe o acuză de ipocrizie pe care acesta i-o aduce lui Iov. Insă în comporta
mentul lui Iov nu a existat duplicitate, el având o inimă simplă şi dreaptă (cf. X II,64).
16.2 Al doilea stih, litt. „mângâietori de rele/ai celor răi sunteţi toţi”.
16.3 In acest verset, Iov pare a reproduce ironic cuvintele prietenilor.
16.4 „Şi eu aş fi [în stare] să vorbesc aşa, de-aţi fi voi în locul meu” : litt. „şi eu aş vorbi
ca voi dacă sufletul vostru ar fi în locul [sufletului] meu” . ♦ A clătina din cap reprezintă
fie un gest de compasiune (Is. 51,19; Ier. 15,5), fie unul de dispreţ sau batjocură (Ps.
22,8; Ecl. 12,18). ♦ Dacă ar fi ei în locul lui Iov şi altcineva ar face ceea ce făceau ei,
atunci şi-ar da seama că nu au nici un drept să facă pe înţelepţii în faţa nenorocirii
altcuiva (loan Gură de Aur, XVI,2).
76 IOV 16
iar dacă tac, mă va împunge mai puţin?

7 Dar acum a făcut din mine un [om] istovit, nebun, sfârşit,
8 * şi m-ai înşfăcat, [de-]a ajuns mărturie;
* şi s-a ridicat minciuna mea asupră-mi,
* în faţa mea a dat răspuns potrivnic.
9 întru urgie m-a trântit [la pământ],
a scrâşnit din dinţi asupra mea,
săgeţile tâlharilor lui au căzut peste mine.
10 Cu săgeţi în ochi s-a repezit la mine, cu ascuţişul mi-a lovit obrazul,
toţi împreună s-au năpustit la mine.
11 Căci Domnul m-a dat în mâinile celui nedrept,
la cei nelegiuiţi m-a aruncat;
12 pe când trăiam în pace, El m-a spulberat,
m-a luat de păr şi mi l-a smuls,
m-a pironit ca pe o ţintă.
13 M-au înconjurat cu lăncile
ţintindu-mi rărunchii fără să mă cruţe,
16.7 în TM versetul are două stihuri. Al doilea stih: „Tu i-ai risipit pe toţi cei din jurul
meu.”
16.8 In TM apare un procedeu folosit pe tot parcursul celui de-al cincilea discurs ai lui
Iov; este introdusă prezenţa lui Dumnezeu, interlocutor omniprezent. Monologul urmează
o traiectorie întretăiată, se balansează între persoana a Il-a plural (prietenii lui Iov),
persoana a Il-a şi a IlI-a singular (Dumnezeu) şi chiar persoana a Hl-a plural (un colectiv
nedeterminat). Această oscilaţie de la o persoană la alta şi de la un număr la altul trebuie
să-l fi derutat pe traducătorul LXX, ceea ce a dus la omiterea unor versete în traducere
(cf. Gorea, a d loc.). ♦ în TM: „M-ai înşfăcat şi slăbiciunea mea a ajuns să se ridice ca
martor şi-mi răspunde în faţă.” Este una din interpretările posibile, vv. 7-8 fiind foarte
dificile în ebraică. Unii au propus în loc de kahaşî, „slăbiciunea m ea”, vocalizarea
kehăsî. „mincinosul/calomniatorul meu”.
16.9 „a scrâşnit din dinţi asupra mea” : pentru Augustin, acest gest exprimă acoperirea cu
reproşuri, iar dinţii reprezintă cuvintele (Annotationes in lob 16). ♦ „tâlharilor” : gr.
πειρατώ ν. Codex Alexandrinus are πειρατηρίω ν, care poate însemna şi „încercărilor”.
♦ Al treilea stih în TM: „Vrăjmaşul meu îşi ascute ochii spre mine.”
16.10 Primul stih în TM: „Şi-au deschis larg gura împotriva mea.” ♦ „obrazul” : în
Vulgata şi în Codex Sinaiticus apare „genunchii”. La fel şi la loan Gură de Aur.
16.12 „m-a luat de păr şi mi l-a smuls” : Hesychius îi numeşte pe apostoli „părul Iui
Hristos” - împreună cu ei Hristos era în pace, dar, în momentul pătimirii, ei îl părăsesc
pe Hristos şi se împrăştie (c f XIX, 16,11-12b).
16.13 loan Gură de Aur are „viaţa” în loc de „fierea” .
IOV 16 77
mi-au vărsat fierea pe pământ;

14 ei m-au trântit, cădere după cădere,
s-au năpustit la mine cei puternici.
15 Sac am cusut pe pielea mea,
puterea mea s-a stins în ţărână.
16 Pântecele mi s-a pârjolit de plâns,
iar pe pleoapele mele [e] umbră.
17 ^
Insă nimic nedrept nu era în mâinile mele
şi rugăciunea mea este curată.
1O
Pământule, sângele trupului meu să nu-! acoperi

şi vaietul meu să nu-şi afle [sub tine] loc!
19 Şi-acum, iată, în ceruri este martorul meu,
apărătorul meu este în cele înalte.
20 S-ajungă ruga mea la Domnul,
în faţa Lui să picure lacrimi ochiul meu.
[O,] de şi-ar putea omul aduce dovezi în faţa Domnului
16.15 „Sacul” , veşmânt din stofă grosolană sau din păr, era purtat în semn de doliu sau
de penitenţă. în loc să-l înnoade în jurul şalelor, Iov şi l-a cusut pe piele şi nu-1 va mai
scoate.
16.16 „Pântecele mi s-a pârjolit” : TM are „faţa mi s-a înroşit” . ♦ „umbră” : TM are „um
bra morţii'’.
16.17 „şi rugăciunea mea [este] curată” : Hesychius îl numeşte pe Iov „profet” şi „teo-
for” pentru că el ne-a făcut să vedem pătimirea lui Hristos ca şi cum s-ar fi desfăşurat
înaintea ochilor săi. Suferinţa descrisă în acest capitol îi este aplicată lui Hristos (Omilii
la Iov X IX , 16,16-17).
16.18 După o concepţie străveche, sângele cere răzbunare de la Dumnezeu atât timp cât
nu e acoperit de praf (Gen. 4,10; 37,26; Is. 26,21; Iez. 24,8). Iov se compară cu un om
rănit de moarte şi îşi doreşte ca sângele său să atragă răzbunarea, iar strigătul rugăciunii
sale să fie lângă Dumnezeu. Rugăciunea personificată apare ca martor şi apărător al său.
16.19 „apărătorul” : litt. „cel care ştie împreună cu mine” - acesta poate fi „cel care mă
ştie bine” sau ..martorul meu”. ♦ Vulg. are: Ecce enim in caelo testis mens et cons ci us
meus in excelsis („căci iată, e în cer martorul meu şi părtaşul meu în cele de sus”):
A
Grigore cel Mare aplică aceste cuvinte lui Hristos şi II numeşte pe Tatăl apărătorul din
cer al Fiului (cf. XIII, 27). Şi Augustin consideră că aceste cuvinte se referă la Cel care
încă nu coborâse pe pământ (Annotationes in lob 16).
16.20 în TM: „Prietenii mei îşi râd de mine; spre Dumnezeu varsă lacrimi ochii mei.”
16.21 ,,[0,] de şi-ar putea omul,., şi fiul omului în faţa semenului său” : Augustin spune
că. la venirea Domnului, omul va fi comparat cu El, aşa cum loan Botezătorul a fost
comparat cu Hristos. O astfel de comparaţie ar scoate în evidenţă diferenţa care există
78 [OV 16-17
* şi fiul omului în faţa semenului său!

22 *
Dar anii mei sunt număraţi,

voi porni pe o cale de pe care nu mă voi [mai] întoarce.”
17
1 „Pier purtat de vânt,
mă rog pentru-ngropare şi n-o aflu.
2 Ostenit cerşesc, şi ce-am făcut?
3 Ci străinii mi-au răpit avutul.
între un om perfect şi Dumnezeu făcut om {Annotationes in lob 16). ♦ „dovezi” : TM are

„aducător de dovezi".
16,22 „anii mei sunt număraţi” : litt. „anii număraţi au sosit” . ♦ Un text babilonian ilus
trează foarte bine concepţia ebraică despre Şeol: acesta este „casa întunericului, casa din
care nu se mai poate ieşi”, „drumul fără întoarcere, unde praful este hrană, unde nu văd
lumina, ci rămân în întuneric” . Sunt posibile două interpretări: Iov speră să fie îndrep
tăţit înainte de moarte şi doreşte ca Dumnezeu să-i audă strigătul sau consideră acest
lucru iluzoriu şi îşi aşteaptă sfârşitul apropiat. ♦ Grigore cel Mare interpretează astfel:
omul merge pe drumul morţii, un drum fără întoarcere, nu pentru că nu se va întoarce la
viaţă prin înviere, ci pentru că nu se va întoarce pentru a doua oară nici pentru a înfrunta
greutăţile vieţii şi nici pentru a căuta o răsplată în aceste încercări ( cf. XII1,31). ♦ Pentru
Augustin, calea fără de întoarcere este cea a renunţării la lume (Annotationes in lob 16).
17.1 In TM: „Duhul mi s-a spulberat, zilele mi s-au stins, mormintele sunt pentru mine.”
A Λ
17.2 In TM: „Batjocoritorii nu sunt oare cu mine? împunsăturile lor îmi stăruie în ochi.”
1 7 3 „Să bată palma cu mine” : litt. „să fie legat de mâna mea” . Gestul de a bate palma
cu cineva, gest care se face şi pentru a paria, semnifica o garanţie dată pentru o persoană
aflată în dificultate. Augustin vorbeşte despre o legătură realizată de iubire (Annotationes
in lob 17). ♦ In TM: „Fii Tu chezăşia mea la Tine! Cine va bate palma cu mine?” Stihu
rile notate cu asterisc în vv. 3-5 lipsesc din LXX. La acestea trebuie adăugat şi primul
stih din v. 17,3 care diferă de echivalentul lui teoretic din TM. De altfel şi 17,2 prezintă
un text diferit în greacă de cel în ebraică. Textele concordă începând cu versetul 4. Toate
acestea constituie o dovadă pentru caracterul selectiv al traducerii şi pentru omiterea
voluntară a unor versete. LXX a diminuat textul iniţial pomind de la unele elemente care
existau în ebraică, ignorându-le pe cele pe care nu le putea înţelege, cum ar fi „a bate
palma cu cineva (a lovi palma cuiva)” pentru a ratifica o înţelegere. ♦ Vulg, are: Libera
me et pone me iuxta te; et cuius uis manus pugnet contra me („Eliberează-mă şi
pune-mă lângă tine; şi mâna oricui să lupte împotriva mea”): versetul este interpretat în
cheie hristologicâ de Grigore cel Mare. Hristos, care nu a păcătuit nici cu gândul, nici cu
fapta, a rămas în amărăciune în timpul patimii, dar a fost eliberat prin înviere şi aşezat
de-a dreapta lui Dumnezeu, după înălţarea la cer (Moralia in lob XIII,35).
!0 V 17 79
* Cine este acesta? Să bată palma cu mine!

4 * Căci le-ai ascuns inima de la înţelepciune,
* de aceea nicidecum nu-i vei înălţa.
5 * Va vesti rele unora,
dar ochii mi s-au topit [de plâns] după fiii [mei].
6 M-ai făcut de poveste printre neamuri,
am ajuns de râsul lor;
n
căci ochii mei s-au înceţoşat de urgie,

am fost împresurat foarte, de toţi.
o
Mirare i-a cuprins pe cei adevăraţi pentru aceasta;

[o,] de s-ar ridica cel drept împotriva celui nelegiuit;
9 să se ţină cel credincios de calea sa
şi cel curat cu mâinile să prindă îndrăzneală.
10 Ci ţineţi-vă tari cu toţii * şi veniţi încoace;
căci nu găsesc [nimic] adevărat în voi.
1! Zilele mele au trecut în urlet,
s-au sfâşiat baierile inimii mele.
* Noaptea au facut-o zi,
* lumina e aproape la chip cu întunericul.
13 Căci, dacă mai aştept, lăcaşul morţilor mi-e casă,
17.4 „ai ascuns” : loan Gură de Aur are „au ascuns” .

17.5 „unora” : litt. „unei părţi”; unii au înţeles „celor care sunt de partea lui”. ♦ în TM
versetul e obscur; cei mai mulţi îl interpretează ca pe un proverb: „Pentru împărţeală îşi
vesteşte prietenii, iar ochii copiilor lui se mistuie [de plâns].”
17.7 „urgie” : TM are „supărare” . ♦ Al doilea stih în TM: „Mădularele mele, ca umbra
sunt toate.”
17.8 La loan Gură de Aur al doilea stih este „căci cel fără de lege s-a ridicat împotriva
celui drept”, variantă reflectată şi de Codex Alexandrinus.
17,10 „Ci ţineţi-vă tari cu toţii şi veniţi încoace” : ultima secvenţă a fost omisă; textul
latinesc conţine un îndemn la convertire (Igitur otnnes uos conuertimini et uenite, „aşa
dar voi toţi convertiţi-vă şi veniţi”). ♦ „[nimic] adevărat” : TM are „nici un înţelept”.
17,12 Acest verset lipseşte din LXX. Sensul lui este obscur. ♦ Al doilea stih, litt. „lumina
aproape de la faţa întunericului” . S-ar putea referi la cei care prin înşelăciune fac din
lumină întuneric pentru că fac rău în loc de bine. Ar putea însemna şi „lumina e aproape,
departe de întuneric” (traducerea la loan Gură de Aur din SC). ♦ Vulg. are: Et rursum
post tenebros spero lucem, „şi iarăşi după întuneric nădăjduiesc lumina” : pentru Grigore
cel Mare, după cum întunericul alternează cu lumina, la fel după noaptea vieţii prezente
vom cunoaşte lumina veşnică, aşa cum în lumea aceasta strâmtorarea şi prosperitatea se
succed (cf. XIII, 48).
80 IOV 17-J8
în beznă e întins culcuşul meu.

14 Moartea am chemat-o să-mi fie tată,
iar mama mea şi sora [să fie] putrezirea.
15 Unde mai e atunci nădejdea mea?
Cele bune ale mele oare le voi [mai] vedea?
16 Cu mine în locuinţa morţilor vor coborî
* sau în mormânt vom coborî-mpreună?”
18
1 Baldad sauchituî a răspuns şi a zis:
·)
" „Până când nu te vei potoli?

Opreşte-te, ca să vorbim şi noi.
3 De ce-am tăcut ca dobitoacele în fata ta? 1
4 Mânia te-a cuprins.

Cum? Dacă vei muri, nelocuite vor fi cele de sub cer
sau munţii se vor prăbuşi din temelii?
5Da, lumina nelegiuiţilor se va stinge
şi nu se va mai înălţa flacăra lor;
6 lumina [va fi] întuneric în lăcaşul [lui]
şi lampa de deasupra lui va fi stinsă.
7 De-ar vâna cei din urmă [oameni] bunurile lui
şi de i s-ar nărui [tot] sfatul!
8 Şi-a prins piciorul în capcană;
17,15 Al doilea stih în TM: „Şi nădejdea mea cine-o zăreşte?”

18,2 în TM: „Până când veţi pune oprelişte cuvintelor? Cugetaţi şi apoi vorbiţi!”
18,4 „te-a cuprins” : litt. „te-a folosit” . ♦ „munţii” : loan Gură de Aur are „pământul” .
18,5-6 Lumina este simbolul vieţii şi al fericirii. Canaanenii puneau lămpi votive în mor
mintele lor. Stingerea unei lămpi aşezate într-un cort era considerată semn nefast.
18,7 TM are: „Paşii lui puternici vor fi împiedicaţi şi va fi trântit de propriile-i urzeli.”
în întreg discursut, verbele sunt cu valoare declarativă în TM, descriind obiectiv chinu
rile păcătosului, chiar acolo unde greaca are deziderativul optativ. ♦ „sfatul” : în sens
de „plan” .
18,8-10 Comportamentul moral a fost asemănat în Vechiul Testament cu mersul pe
drumul vieţii. Cel rău, lipsit de lumină, rămâne pradă capcanelor nopţii. ♦ Versetele 8-10
formează o unitate centrată pe tema capcanei, dar a doua parte a acestui pasaj (9b-10)
lipseşte din LXX. Vocabularul folosit este cinegetic. în privinţa unor astfel de termeni
specializaţi, traducătorul LXX fie nu le-a cunoscut sensul, fie a tradus numai jumătate
I în plasă de s-ar încurca!
1 9 Să vină peste el capcane;
* va întări-mpotriva lui oameni setoşi.
1 10 * Frânghia pentru el ascunsă e-n pământ
* şi cursa [ce-1 va prinde e] pe cale.
11 De pretutindeni dureri să-l nimicească
şi mulţi să-i împresoare paşii cu foamete cumplită.
Cădere groaznică îi este pregătită.
13 Să-i fie roase degetele de la picioare
şi moartea să-i mistuie floarea vârstei.
14 Vindecarea să-i fie smulsă din casă,
să-l cuprindă silnicia din învinuire regească.
15 * Să locuiască-n cortul lui în noaptea lui,
* ce are el frumos să-i fie presărat cu pucioasă.
din ceea ce se referă la capcane, iar în v. 10 a reţinut numai ideea de capcană, exprimată
la plural. Traducerea prezintă un caracter sintetic, o limitare lexicală, ceea ce dovedeşte
faptul că aceste versete au fost omise în mod voit de traducător.
18.9 loan Gură de Aur are în plus „încercumdu-Γ. ♦ în TM: „Laţul îl va prinde de
călcâi, se va strânge asupra lui capcana.” în loc de ŢMYM, „capcană”, traducătorul în
greacă va fi citit ŢM'YM, „însetaţi”.
18.10 „cale” : plural în greacă, litt. „în drumurile [lui]” .
18.11 loan Gură de Aur are: „Durerile să-l încercuiască şi să-l distrugă.” ♦ „dureri” : TM
are „spaime” . ♦ în TM, „cu foamete...” face parte din v. 12.
18.12 în TM: „Foamea îi macină tăria şi nenorocirea se aşază în coasta lui.”
18.13 în TM: „îi roade bucăţi de piele şi-i roade mădularele întâiul născut al morţii
(= ciuma sau altă nenorocire - n.t.).” ♦ Vulg. are Deuoret pulchritudinem cutis eius et
consumat brachia illius primogenita mors, „Să sfâşie frumuseţea pielii lui şi să-i mistuie
braţele moartea întâi născută” : Grigore cel Mare interpretează frumuseţea pielii ca
desemnând gloria trecătoare (o strălucire aparentă a pielii). Moartea este păcatul, care
desparte sufletul de viaţa interioară şi i-o distruge (cf. XIV, 19).
18.14 „casă” : cf. nota la 8,6. ♦ în TM: „Va fi smuls din cortul lui, din siguranţa Iui şi
târât spre regele spaimelor.” „Regele spaimelor” este o personificare mitică, stăpânind
asupra duhurilor rele, ca zeul sumerian şi akkadian Nergal, zeu al infernului, corespon
dent al zeului grec Pluto.
18,15-16 Verbele sunt toate la viitor, care însă poate avea şi sens de iusiv. ♦ „Să locu*
iascâ-n cortul lui în noaptea lui” : loan Gură de Aur are: „Va locui în cortul lui, în trupul
lui.” ♦ „în noaptea lui” - TM are o vocalizare (belî-lo) care dă sensul „în locul Iui”, citită
de traducătorul în greacă b*-leyld, „în noaptea lui”. Alţii, cu o uşoară modificare, au
văzut aici numele demonului feminin Lilith din mitologia babiloniană, care νβ fi cunos
cut şi în legendele ebraice (c f, e.g., Is. 34,14).
16 * Rădăcinile să i se usuce de jos,
* şi de sus recolta lui să cadă.
17 Amintirea să i se piardă pe pământ,
* şi numele lui - scos afară.
18 Să fie-mpins de la lumină la-ntuneric.
19 Nu va [mai] fi cunoscut în poporul său,
nici nu va fi păstrată casa lui sub cer,
ci-n ale sale alţii vor trăi.
20
Pentru el oitat-au cei din urmă,
pe cei dintâi uimirea i-a cuprins.
21 Acestea sunt casele nelegiuiţilor,
acesta e locul celor care nu-L cunosc pe Domnul,”
19

„Până când veţi osteni sufletul meu
şi mă veţi zdrobi cu vorbe?
3 Să ştiţi numai că Domnul mi-a făcut aşa;
voi vorbiţi împotriva mea şi, neruşinându-vă de mine, vă năpustiţi
asupră-mi.
4 Da, eu cu-adevărat am rătăcit
- la mine s-a sălăşluit rătăcirea -
18.16 „recolta lui să cadă” : TM are „ramurile îi vor fi tăiate” .

18.17 „numele lui - scos afară” : litt. „se află pe tăţa din afară”. TM are „nu are nume pe
faţa din afară (= în afara casei - n.t.)”.
18.18 „Să fie-mpins” : litt. „să-l împingă” . ♦ TM are în plus: „şi din lume este alungat,”
18.19 Stihul al treilea nu apare în ΓΜ.
18.20 loan Gură de Aur are: „Pentru el vor geme duşmanii, pe muritori i-a cuprins uimi
rea.” ♦ în TM: „De soarta/pieirea/ziua lui se uimesc cei din apus şi cei din răsărit sunt
cuprinşi de groază ” Indicaţiile referitoare la punctele cardinale pot fi înţelese şi ca „cei
dinainte”, respectiv, „cei din urmă” .
19.2 Prietenii săi nu numai că nu îl consolează pe Iov, ci chiar îi sporesc suferinţa prin
vorbele lor (cf. loan Gură de Aur, ΧΙΧ,Ι),
19.3 TM are „Iată, de zece ori m-aţi ocărât şi nu vă e ruşine să mă jigniţi”.
19.4 TM are „Acum, [chiar dacă] într-adevăr am rătăcit, greşeala mea se sălăşluieşte
[doar] Ia mine” .
! IOV 19 83
i 4a de-am spus o vorbă ce nu trebuia,

cuvintele mele greşesc şi sunt nepotrivite.
5 Vai, însă, fiindcă vă trufiţi asupra mea
şi săriţi ia mine cu ocară!
6 Să ştiţi dar că Domnul e Cel care m-a răvăşit,
fortăreaţa împotriva mea Şi-a ridicat-o.
7 Iată, râd de ocară şi nu voi [mai] vorbi;
voi striga, dar nicăieri [nu-i] judecată.
8 Sunt înconjurat de un zid şi nicicum nu [pot] trece,
pe faţa mea El a pus întuneric.
9 De slava mea m-a despuiat,
mi-a smuls cununa de pe creştet.
10 M-a tras din toate părţile şi eu m-am dus,
nădejdea mi-a tăiat-o ca pe un copac.
11 Mânia Lui se-nvăpăiază împotrivă-mi,
m-a socotit ca pe-un vrăjmaş al Său.
12 Cetele Lui venit-au laolaltă peste mine pe drumurile mele,
m-au înconjurat şi stau la pândă.
î^
Şi fraţii mei s-au îndepărtat de la mine,
i-au cunoscut [mai degrabă] pe străini decât pe mine;
19,4a „sunt nepotrivite” : litt. „nu [sunt] la vremea lor” . Stihul'nu apare In TM. ♦ loan
Gură de Aur comentează versetul astfel: Iov face o concesie pentru a continua discuţia,
ca şi cum ar zice: „Chiar dacă aş fi păcătos, voi n-ar trebui să mă insultaţi, ci să-mi
respectaţi nenorocirea·” (XIX,3).
19.6 „împotriva m ea”: Hesychius îl vede în aceste cuvinte pe Hristos în suferinţă, a
cărui imagine este Iov. încercarea prin care trece Iov vine de la Dumnezeu, pentru că Iov
prefigurează suferinţele Fiului îngăduite de Tatăl (cf. XIX, 19,6). ♦ Al doilea stih în TM:
Λ
„In plasa Lui m-a învăluit.”

19.7 „Iată, râd de ocară şi nu voi [mai] vorbi” : loan Gură de Aur are „iată, voi vorbi în
imagini” . ♦ Primul stih în TM: „Iată, strig «Silnicie!» şi nu mi se răspunde.”
19.8 Primul stih în TM: „Cărarea mi-a îngrădit-o.”
19.9 Hainele de slavă precum şi coroana de pe creştet desemnează strălucirea exterioară
care manifestă dreptatea şi prosperitatea unui om. Demnitatea şi respectabilitatea sunt
cele care îi atrag consideraţia.
19,11 „Mânia Lui se-nvăpâiază împotrivă-mi” : litt. „cu cruzime împotriva mea a folosit
mânia” .
19,13 „s-au îndepărtat” : TM are „i-a îndepărtat”. ♦ Stihul al treilea, „prietenii mei s-au
făcut nemiloşi”, nu apare în TM.
prietenii mei s-au făcut nemiloşi.
14 Apropiaţii mei nu m-au luat în seamă
şi cei care-mi ştiau numele m-au uitat.
15 [Cât despre] vecini şi slujnicele casei mele,
străin eram în faţa lor.
16 Pe slujitorul meu l-am chemat, dar nu mi-a răspuns;
şi gura mea l-a tot rugat.
17»
Şi o rugam stăruitor pe nevasta mea
şi-i imploram cu linguşeli pe fiii ţiitoarelor mele;
18 dar ei pe veci m-au lepădat;
când mă ridic, ei împotriva mea grăiesc.
19 S-au scârbit de mine cei ce mă cunoşteau;
cei pe care i-am iubit s-au întors împotrivă-mi.
20
Sub piele mi-a putrezit carnea,
oasele mele sunt prinse între dinţi.
Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, o, prieteni,
căci mâna Domnului m-a înşfăcat.
22 De ce mă hăituiţi la fel ca Domnul?
De carnea mea nu vă veti sătura?
>
Λ ____
19.17 In TM: „Răsuflarea mea îi e străină nevestei mele şi nesuferit sunt pentru fiii
pântecelui meu.” Iov pare a afirma că mai are fii. dar la 1,19 se spune că au murit. S-au
căutat diverse soluţii. Raşi interpretează: „Cei pe care i-am crescut în casa mea ca pe fiii
mei.” Mai mulţi interpretează „fiii născuţi din acelaşi pântece” şi înţeleg ca referindu-se
la fraţii lui Iov. Traducătorul LXX a presupus nişte fii de la eventuale concubine.
Exegeţi moderni preferă să înţeleagă literal textul, contradicţia părându-le nerelevantă
din punct de vedere poetic. Iov îşi exprimă durerea prin imagini ce intră în tiparul firesc
al lamentaţiei (cf, de ex., Ravasi, ad loc.).
19.18 Primul stih în TM: „Până şi băi etanii mă dispreţuiesc.”
19,20 După Hesychius (X X II,19,20), cuvintele acestui verset se referă la misterul lui
A.
Hristos şi, mai precis, la misterul Euharistiei. întreg neamul omenesc trebuie numit, pe
drept cuvânt, „pielea” Sa, mai ales Bisericile şi adunările lor. în ele şi pentru ele, carnea
lui Hristos nu putrezeşte, pentru că trupul Său nu a văzut putrezirea (c f Ps. 15.10). Dar,
prin coborârea Sa din ceruri în vederea pătimirii, a fost împărţit ca hrană oamenilor.
♦ Vulg. are Pelli meae, consumptis carnibus, adhaesit os meum, „De pielea mea, după
ce mi s-a mistuit carnea, s-a lipit osul meu” : pentru Grigore cel Mare {XIV.57) oasele
desemnează forţa trupească, iar carnea, slăbiciunea. Hristos ^ biserica sunt una, de
Λ
aceea oasele II reprezintă pe Domnul, iar carnea îi reprezintă pe ucenici, care în momen
tul pătimirii au avut o înţelepciune slăbită. Pielea reprezintă femeile sfinte care îl slujeau
pe Domnul în treburile exterioare.
IOV 19 85
23 [O, de]-ar fi scrise cuvintele mele,

(o, de]-ar fi puse într-o carte pentru totdeauna,
24 * cu un condei de fier şi plumb
de-ar fi săpate-n stâncă!
25 Căci ştiu că veşnic este Cel care mă va dezlega pe pământ.
19,23 ,,[0, de-]ar fi scrise”: litt. „Cine mi-ar da să fie scrise”.

19,25 „Cel care mă va dezlega” : TM are „apărător” (ebr. g o ’el). Acesta este un termen
tehnic din dreptul israelit, care desemnează o rudă, în general cea mai apropiată,, căreia îi
revin anumite obligaţii: este răzbunătorul sângelui (2Rg. 14,11; Deut. 19,6-12); îşi exer
cită dreptul de răscumpărare asupra bunurilor (Lev. 25,25; Rut 4,4-6); eliberează din
A Λ
sclavie (Lev. 25,48). Acest termen Ii este aplicat lui Dumnezeu, care îşi va elibera
poporul din sclavia Egiptului (Ex. 6,6; 15,13) sau din exil (Îs. 43,14; 44,6.24) şi care îl
răzbună în virtutea legământului. Dumnezeu este go ’el-ul persoanelor pe care le scapă
de la moarte (Ps. 103,4), cărora le apără drepturile împotriva asupritorilor, este g o ’el-ul
orfanilor (Prov. 23,10-11; Ier. 50,34). Acest termen I-a fost aplicat lui Mesia de către
iudaismul rabinic.
19,25-27 în TM: ,,25 Eu ştiu că răscumpărătorul meu este viu şi cel de pe urmă peste
ţărână se va ridica 26 şi după ce pielea mi se va destrăma (textul ebraic e aici neclar -
0*7 _ Λ A
n.t.), din trupul meu II voi privi pe Dumnezeu. Eu însumi II voi privi şi ochii mei II
vor vedea şi nu un străin / şi El nu va fi străin; rărunchii se mistuie înlăuntrul meu.”
♦ Aceste versete reprezintă un text obscur care a constituit obiectul a numeroase inter
pretări. Exegeza Părinţilor Bisericii până la Ieronim se sprijină pe textul grecesc. Mai
mulţi Părinţi folosesc pasajul într-un context în care vorbesc despre învierea trupurilor.
Nu se poate determina dacă înţeleg textul în sens literal sau în sens spiritual. Versetul 26
conţine verbul grec άναστήσαι (άνίστημι) care înseamnă în limbaj creştin „a învia”, dar
care îşi poate păstra şi sensul de „a ridica, a reface”. Clement Romanul citează acest text
alături de Ps. 3,6. Chirii al Ierusalimului îl alătură fragmentului Iov 14,7-10. Sunt însă
Părinţi care înţeleg altfel acest text. Iustin, Irineu, Tertulian nu folosesc acest pasaj atunci
când tratează despre înviere. loan Gură de Aur a avut o atitudine ezitantă din cauza
dublei interpretări care se poate da cuvântului άνάστασις, „ridicare, înviere” . El spune
despre Iov că nu ar fi cunoscut doctrina învierii, pentru că se simte prea copleşit de
nenorociri (c f V II,5). într-un alt loc afirmă că Iov cunoştea doctrina învierii trupurilor,
pe care însă o înţelegea ca pe o eliberare de nenorociri ( c f X IX ,12). Ieronim a redat
astfel acest pasaj: Scio enim quod redemptor meus uiuat et in nouissimo de terra surrec-
turus sim et rursum circumdabor pelle mea et in carne mea uidebo Deum quem uisurus
sum ego ipse et oculi mei conspecturi sunt et non alius reposita est haec spes mea in
sinu meo, „Căci ştiu că răscumpărătorul meu e viu şi în [ziua] de pe urmă mă voi ridica
din pământ şi iarăşi voi umbla în pielea mea şi în trupul meu îl voi vedea pe Dumnezeu,
fS A
pe care II voi vedea eu însumi şi ochii mei II vor privi şi nu altul: această nădejde e
aşezată în sânul meu”. Ieronim afirmă, pornind de ia acest text, că Iov profeţeşte aici
despre învierea trupurilor într-un mod cum nimeni nu a mai făcut-o vreodată. Exegeza
86 IOV 19-20
ibO, de-ar ridica pielea mea care a-ndurat acestea;

căci de la Domnul mi s-au săvârşit
27
şi Ie cunosc în mine însumi,
ochiul meu le-a văzut şi nu altul:
toate s-au împlinit în sân[ul meu].
28
Şi chiar dacă veţi spune: «Ce să zicem înaintea lui?
* Rădăcina vorbirii o vom găsi în el?»,
29
feriţi-vă şi voi de amăgire;
mânia va veni peste nelegiuiţi
şi-atunci vor şti unde-[i] plămada lor.”
20
1Răspunzând, Sophar mineul a zis:
2 „Nu mă gândeam că astfel vei răspunde la acestea,
sa fixată în Vulgata a dominat mult timp exegeza creştină. La Augustin se găseşte un alt
text: Scio enim quia aeternus est qui me resoluturus est. Quorum ego mihi conscius sum.
Quae oculus meus uidit et non alius. Nemo scit quid agatur in hornine, nisi spiritus qui
in ipso est. Ei omnia mihi consumata sunt in sinu, „Căci ştiu că este veşnic Cel care mă
Λ
va dezlega. îmi dau seama de acestea. Ochiul meu le-a văzut şi nu altul. Nimeni nu ştie
ce se petrece în om, decât duhul care este în el. Şi toate s-au mistuit în sânul meu” . De
aceea Augustin nu face referire la înviere. Spre deosebire de el, Grigore cel Mare,
pornind de la textul Vulgatei, afirmă că Iov, spunând „Răscumpărător”, se referă la
Acela care, după ce a creat toate, vrând să ne elibereze din robia celui rău, a apărut
printre noi Întrupându-Se şi ne-a eliberat de moartea cea veşnică prin învierea Sa. Iov
este martor al învierii proprii şi le promite tuturor că vor învia şi ei la rândul lor ( cf.
Moralia in lob XIV,67-79). ♦ Şi Hesychius dă o interpretare hristologică acestor versete,
considerând că sunt o profeţie a lui Iov despre învierea Domnului. Trupul Său care a
îndurat suferinţele pătimirii va învia (cf. XXIII, 19,25-26a). ♦ „în sân” : pentru că apare
fără adjectiv posesiv, unii interpretează „din sânul mamei” .
19,28-29 In TM: ,,28 Când veţi zice: «Cum să-l prigonim?» şi rădăcina pricinii se află în
m in e .29 Temeţi-vă pentru voi de tăişul săbiei, căci mânia [aduce] pedepsele săbiei (trad,
conj. - n.t.), ca să ştiţi că este o judecată” - text dificil, pentru care s-au propus nume
roase interpretări şi emendări de amănunt, ideea generală rămânând însă aceeaşi.
19,29 „amăgire” : gr. επικ ά λυμ μ α , litt. „acoperământ”, „văl” . loan Gură de Aur are
Ju d e c a tă ” , ♦ „şi-atunci vor şti unde-[i] plămada lor” : loan Gură de Aur are „şi atunci
vor înţelege că puterea lor nu va mai fi” . ♦ „plămada” : litt. „substanţa” .
20,2 „vei răspunde” : litt. „vei combate” . ♦ în TM: „Aşadar, neliniştile mele mă fac să-ţi
răspund şi de aceea sunt nerăbdător.” începând cu primul verset al noului discurs al Iui
IOV 20 87
nici voi nu înţelegeţi mai multe decât mine.

3 * Mustrare spre ruşinea mea voi asculta
* şi duh de pricepere îmi dă răspuns.
4 * Nu ai cunoscut acestea până acum
de când a fost pus omul pe pământ?
5 Că veselia nelegiuiţilor [este] prăbuşire groaznică,
iar bucuria celor fărădelege [este] pierzanie,
6 chiar dacă vor urca până la cer darurile lui
şi jertfa lui va atinge norii.
7 Şi când va crede că e de-acum statornicit,
atunci cu totul va pieri;
cei care l-au văzut vor spune: «Unde este?»
Ca un vis care s-a destrămat el nu se va [mai] afla,
ca o nălucă de noapte a zburat.
9 * Ochiul l-a privit, dar nu-! va mai vedea,
* nici locul său nu-1 va mai cunoaşte.
10 Pe fiii lui să-i nimicească cei de pe urmă [oameni],
mâinile lui să aprindă chinuri.
11 * Oasele îi erau pline de tinereţe,
* iar [acum] ea va zace cu el în ţărână.
12 * De i-a fost dulce gurii sale răul,
* îl va ţine ascuns sub limba sa;
13 * nu-1 va risipi şi nu-1 va lăsa deoparte,
* şi-l va păstra în mijlocul gâtlejului său.
Sophar (20,2) textul LXX iar nu coincide cu I'M . în textul ebraic, personajul se arată
zbuciumat în interior şi nu mai poate rezista; în greacă, versul iniţial are rolul de a
asigura legătura cu discursul precedent.
20.5 „prăbuşire groaznică” : TM are „scurtă” . ♦ „pierzanie” : TM are „de o clipă” .
20.6 „darurile lui...” : începând cu acest verset, se trece la singular, vorbindu-se despre
„nelegiuit” în mod generic. TM are „înălţimea lui” . ♦ , je rtfa ” : TM are „capul” .
20.7 Primele două stihuri în TM: „Precum murdăria lui, pentru totdeauna se va nimici.”
20.9 „nu-1 va mai vedea” : litt. „nu va mai adăuga/continua” - semitism.
20.10 în TM: „Fiii lui vor căuta bunăvoinţa celor săraci (sau, cu o altă nuanţă de sens a
verbului, «îi vor despăgubi pe săraci» - n.t.) şi mâinile lui să dea înapoi avutul lui.”
20.11 Din LXX lipsesc vv. 11-13 şi al doilea stih din v. 14. Probabil că traducătorul a
considerat imaginile senzoriale, descrise în cele mai mici detalii, ca şi materializarea
râului precum şi metafora gustativă aplicată acestei noţiuni abstracte ca fiind elemente
obscure şi inutile (Gorea, a d loc., p. 119).
88 IOV 20
14 Nu va putea să se ajute singur;

* venin de năpârcă e-n pântecele său.
15 Bunăstarea nedrept adunată o va vărsa din sine,
din casa lui un înger îl va târî afară.
16 Venin de balaur să sugă,
ucigă-l-ar limbă de şarpe!
i n
N-ar mai vedea mulsoarea în păşuni,

nici grămezile strânse de miere şi de unt.
18 Λ
In zadar şi iară rost şi-a făurit cu trudă bunăstarea: nu va gusta din ea,
ca dintr-o came tare ce nu se poate mesteca [şi] înghiţi.
19 Căci a zdrobit casele multor neputincioşi
şi a răpit sălaş pe care nu el l-a zidit.
7(i
Nu-i va [veni] izbăvirea din bunurile [sale],
* nici prin dorinţa lui nu va fî izbăvit.
71
* Nimic nu a rămas din hrana lui;
de aceea avutul nu-i va înflori.
22 Ci chiar când i se pare că şi-a împlinit [pofta] va veni strâmtorarea,
toată silnicia va veni asupră-i.
23 * [Şi] de şi-ar umple cumva pântecele său,
trimite-i-ar [Dumnezeu] asupră-i urgia mâniei,
reverse peste el dureri;
24 nicicum nu va fi izbăvit din mâna săbiei,
de l-ar străpunge arcul de aramă!
20.14 Primul stih în TM: „Hrana i se răscoleşte în măruntaie.” ♦ loan G ură de Aur are în
plus „şi suferinţă” .
20.15 loan Gură de Aur are „un înger al morţii”, variantă prezentă şi în Codex
Alexandrinus, ♦ în TM: „A înghiţit avuţie şi o varsă, Dumnezeu îi va face s-o arunce din
pântece.”
A ____
20.16 „Venin” : litt. „mânie” . ♦ In TM, verbele de la vv. 16-17 au valoare declarativă, nu de
imprecaţie; la fel şi de la vv. 23 la 28. Dacă în TM vorbitorul se mulţumeşte să enumere
pedepsele păcătoşilor, în LXX el pare a le dori cu o anumită satisfacţie răutăcioasă.
20.17 în TM: „Nu va vedea pâraiele, râurile şi torenţii de miere şi de smântână.”
A
20.18 in TM: „V a da înapoi ce a câştigat şi nu va [putea] înghiţi; de câştigul negoţului

său nu se va bucura.”
20.19 „neputincioşi” : Vaticanus şi Sinaiticus au „puternici” .
20.21 „avutul” : litt. „bunurile” . ♦ Primul stih în TM: „Nimic nu scăpa lăcomiei lui.”
20.22 „va veni strâmtorarea” : litt. „va fi strâmtorat” . ♦ Al doilea stih în TM: „M âna
tuturor truditorilor va veni asupra lui.”
20,24 în TM: „[Chiar dacă] fuge de armele de fier, îl va străpunge...”
IOV 20-21 89
25 De-ar trece prin trupul lui săgeată

şi trăsnetele să-i brăzdeze casa;
* asupra lui [să vină] spaime!
26 Şi toată bezna să-l aştepte;
să-l mistuie un foc nestins
şi un străin să-i strice casa.
27 Cerul să-i dezvăluie fărădelegea,
să se ridice pământul împotriva lui.
28 Pieirea să-i tragă casa până-n capăt,
zi de mânie să vină peste el!
29 Aceasta este partea omului nelegiuit [dată] de Domnul
şi agoniseala bunurilor lui de la Veghetorul [a toate].”
21
2 „Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele,
ca să nu-mi fie aceasta mângâierea de la voi!
3 Ridicaţi-mă, iar eu voi vorbi,
şi apoi nu veţi mai râde de mine.
4 Cum? Oare cu un om este cearta mea?
Sau pentru ce să nu-mi arăt mânia?
5 Privind la mine, minunaţi-vă
şî mâna duceţi-o la gură!
6 Numai când îmi aduc aminte, mă şi tulbur
20.25 în TM: „El smulge [săgeata] şi ea iese din spinarea lui, şi un fulger din fierea lui,
şi vin peste el spaime.”
20.26 „să-l mistuie”: litt. „îl va mistui”. ♦ în TM: „Toată bezna se ascunde în comorile
lui, îl mistuie foc neaprins [de nimeni], nimiceşte ce a rămas în cortul lui.”
20.27 în TM: „... dezvăluie..,, se ridică...”
20.28 în TM: „Câştigul casei se va duce ca revărsările [apelor] în ziua mâniei Lui.”
20.29 Al doilea stih în TM: „şi partea hotărâtă lui de la Dumnezeu.”
21.2 „să nu-mi fie”: TM are „să-mi fie”.
21.3 „Ridicaţi-mă” : TM are „Răbdaţi-mă”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi după ce voi
vorbi, bate-ţi joc de mine!”
21.5 ,.la gură”: litt. „la obraz”.
21.6 „mă şi tulbur”: litt. „sunt agitat”. ♦ „chinurile”: TM are „cutremurare”. ♦ loan Gură
de Aur atrage atenţia că iov îşi scoate în evidenţă chinul ca să fie limpede că el e cauza
cuvintelor cumplite care vor urma (c f XXI,2).
90 IOV 21
şi chinurile îmi cuprind [tot] trupul,

7 De ce trăiesc nelegiuiţii
şi au îmbătrânit în bunăstare?
8 Seminţia le este după suflet
şi pe copii îi au în faţa ochilor.
9 Casele lor prosperă, frică ~ de nicăieri,
nuiaua Domnului nu-i pentru ei.
10 Vaca lor nu a pierdut viţelul,
şi cea care a luat în pântece a dus la bun sfârşit şi nu a lepădat.
11 Rămân ca o turmă nesfârşită
şi copiii lor se joacă-n preajmă,
12 luând harfa şi alăuta,
şi se bucură în glas de cântec.
13 Viaţa şî-au petrecut-o în bunăstare,
în odihna lăcaşului morţii s-au culcat.
14 Dar ei îi spun Domnului: «Departe stai de mine,
căile Tale nu vrem să le cunoaştem.
15 * Ce este Cel Puternic ca să-I slujim Lui?
* Şi ce folos avem de ne vom apropia de El?»
16Căci în mâinile lor erau cele bune,
iar [El] faptele nelegiuiţilor nu le priveşte.
17 Cu toate acestea, făclia nelegiuiţilor va fi şi ea stinsă
21,8 „după suflet” : i.e. „după dorinţa sufletului”.

21.10 Primul stih în TM: „Taurul lor nu risipeşte sămânţa.”
2 1 .1 1 Primul stih în TM: „îşi lasă copiii să alerge ca iezii.”
21.12 „harfa şi alăuta... cântec” : TM are „tamburina şi harfa... fluier”.
21.14 „nu vrem... cunoaştem”: litt. „nu vreau... cunosc”. în TM subiectul e tot la plural.
♦ loan Gură de Aur are: „spune nelegiuitul către Domnul.”
21.15 „Cel Puternic” : gr. ό ικ α νός traduce aici misteriosul nume divin din ebraică
Şaddăy. Se presupune că traducătorul în greacă a citit Ş-DI, litt. „Cel care este sufi
cient”, în loc de ŞDI (cf. LEH - s.u. ικανός). ♦ Acest verset lipseşte din versiunea ini
ţială a LXX. Este o frază îndrăzneaţă, ce sună a blasfemie. Nelegiuiţii comit trei greşeli:
Λ
minimalizează rolul lui Dumnezeu, Ii neagă utilitatea, pretind că demersul unei întâlniri
cu Dumnezeu ar ţine de iniţiativa lor. LXX ignoră acest verset probabil pentru că tradu
cătorul nu a vrut să redea aceste afirmaţii ireverenţioase la adresa lui Dumnezeu.
21,17-21 în TM sensul este diametral opus, întrucât cele spuse sunt sub formă de între
bare retorici Textul grec oferă o lectură fără interogaţie. Ceea ce în ebraică era interoga
ţie cu răspuns implicit negativ devine în LXX afirmaţie efectivă: cei răi vor fi pedepsiţi.
IOV 21 91
şi va veni peste ei nimicirea

şi chinuri îi vor cuprinde din pricina mâniei.
18 Vor fi ca pleava înaintea vântului
sau precum praful pe care-1 învolbură furtuna.
19 Să n-aibă parte fiii de bunurile lui;
* [Domnul] îi va plăti şi [el] va şti.
20Cu ochii lui să-şi vadă nimicirea,
să nu aibă scăpare de la Domnul;
21 * Căci ce dorinţă-i [mai rămâne] în casă după el?
* Iar numărul lunilor lui e hotărât.
22 Oare nu Domnul [îl] învaţă [pe om] priceperea şi ştiinţa?
Dar El va judeca omorurile.
2j * Unul va muri în puterea simplităţii lui,
* în bunăstare şi mergându-i toate bine -
cu măruntaiele pline de grăsime,
iar măduva lui se revarsă.
Altul se sfârşeşte de amărăciunea sufletului,
fără să fi gustat vreun bine.
26 [Dar] laolaltă zac pe pământ,
putreziciunea i-a acoperit [pe amândoi].
27 Dar eu ştiu că voi mă apăsaţi cu-obrăznicie.
Ί Q Λ
* Încât veţi spune: «Unde este casa cârmuitorului?

* Şi unde este învelitoarea corturilor celor nelegiuiţi?»
29 * întrebaţi-i pe cei care trec pe cale
Acest lucru produce modificări în continuarea discursului: v. 19 este scurtat, iar v, 21

este absent.
21.19 în TM: „[Voi ziceţi] că Dumnezeu pune deoparte pentru copii pedeapsa [cuvenită
tatălui]: să-i plătească lui, ca să ştie!”
21.20 „nimicirea” : Uit. „înjunghierea, măcelărirea”. ♦ Al doilea stih în TM: „şi din
mânia Celui Puternic să bea!”
21.21 „după el”: varianta „cu el” apare în alte mss. şi la loan Gură de Aur.
21,23 loan Gură de Aur are o altă variantă: „Acesta îi va judeca pe înţelepţi. Acesta va
muri în puterea nebuniei sale, iar altul fiind prosper şi înfloritor” ♦ Vv. 23-26 aduc
discursului argumentul antitezei, punând în opoziţie sfârşitul vieţii omului rău şi sfârşitul
vieţii omului sărac: unul moare în belşug şi copleşit de fericire, iar celălalt sfârşeşte în
, mizerie.
21,28-33 Acest segment lipseşte din LXX, iar textul grec reprezintă o comprimare a şase
versete.
92 IOV 21-22
* şi semnele lor nu vă vor ft străine;

30
* căci pentru ziua nimicirii cel rău este cruţat,
* spre ziua mâniei Lui vor fi mânaţi.
31 * Cine-i va pune în faţă calea lui?
* Şi [pentru ce] a săvârşit cine-i va plăti pe măsură?
32 * Şi el a fost dus [în alai] la morminte,
* şi peste năsălie a stat de veghe.
33 * Dulci au fost pentru el pietricelele din pârâu
* şi-n urma lui se va pomi tot omul,
* iar înaintea lui sunt fără număr.
34 Cum dar mă mângâiaţi zadarnic?
Şi n-am răgaz de către voi defel!”
22

2 „Oare nu Domnul îl învaţă [pe om] priceperea şi ştiinţa?
3 Ce-I pasă Domnului că tu erai fară cusur în fapte?
* Sau care [îi este Lui] folosul dacă tu îţi desăvârşeşti calea?
4 Oare, luându-te în seamă, te va învinui
şi va intra cu tine la judecată?
3 Oare nu-ţi este multă răutatea
şi fară număr sunt păcatele tale?
6 îi luai zălog pe fraţii tăi fară de rost,
21*50 „Ziua nimicirii” şi „ziua mâniei” sunt două expresii care desemnează judecata Iui
Dumnezeu. ♦ în TM: „Căci în ziua nenorocirii cei rău este cruţat, în ziua urgiilor sunt
puşi la adăpost.”
21.32 „a stat de veghe”: veghează de deasupra mormântului sub forma unei stele, a unei
statui sau printr-o inscripţie care-i ameninţă pe profanatori.
21.33 „pietricelele” : TM are „bulgării [de ţărână]”. Imaginea este a unui alai funerar:
ticălosul are parte de onoruri chiar şi după moarte.
21.34 Al doilea stih în TM: „Din răspunsurile voastre rămâne doar falsitate.” ♦ loan
Gură de Aur are „nimic de la voi să nu mă inspire”.
Λ A
22.2 In TM: „Oare lui Dumnezeu Ii e de folos vreun om? Cel chibzuit îşi este de folos
[doar] sieşi.”
22.3 Al doilea stih lipseşte din LXX. Prima parte a v. 3 din greacă traduce primul stih
din ebraică, iar a doua parte redă adsensum stihul al doilea.
22.4 Primul stih în TM: „Oare pentru frica ta te va mustra?”
IOV 22 93
răpeai îmbrăcămintea celor goi;

7 nici apă celor însetaţi [tu] nu le-ai dat să bea,
ba şi celor flămânzi le-ai luat îmbucătura.
8 Ai căutat la faţa unora
şi le-ai dat sălaş pe pământ;
9 însă pe văduve le-ai alungat [cu mâinile] goale
şi pe orfani i-ai nedreptăţit.
10 De aceea te-au împresurat curse
şi te-a tulburat război îngrozitor;
11 lumina ţi s-a prefăcut în întuneric
şi apa te-a acoperit pe când dormeai.
10 -
Oare Cel care locuieşte-n înălţimi nu te vede,

pe cei mânaţi de-obrăznicie nu i-a smerit?
13 * Şi-ai spus: «Ce ştie Cel Puternic?
* Oare prin beznă El va judeca?
14 * Norii [sunt] ascunzişul Lui şi nu va fi văzut,
* [doar] crugul cerului îl va străbate.»
* Păzi-vei oare cărarea cea di ntotdeauna,
* pe care au mers bărbaţii necinstiţi,
16 * care au fost luaţi înainte de vreme?
* Un râu ce se revarsă e temelia lor.
17 Cei care spun: «Ce ne va face Domnul?»
22.8 „Ai căutat la faţa.·..”: litt. „te-ai minunat de faţa” - Le. „ai fost părtinitor”.
22.9 Al doilea stih în TM: „Şi braţele orfanilor au fost strivite.”
22.10 „te-a tulburat” : gr. σπουδάζω, „a se zori”, „a lua bine seama”, „a tulbura, a
deranja”; „a se îngrijora/înfricoşa”. ♦ „război îngrozitor” : TM are „spaime neaşteptate”.
22.11 Apele au un simbolism paralel cu cel al întunericului. ♦ „pe când dormeai”: nu
apare în TM.
22.12 în TM: „Oare Dumnezeu nu e în înaltul cerului? Priveşte bolta de stele cât sunt de
înalte!”
22,13-16 Aceste versete lipsesc din LXX, astfel încât vv. 12-17 ar trebui citite în conţi-
A Λ
nuitate. In ebraică nu există nimic comun între vv. 12 şi 17. In schimb, versiunea greacă
este mai coerentă în trecerea de la v. 12 la 17.
22.14 „nu va fi văzut” : TM are „nu va vedea”.
22.15 „necinstiţi”: loan Gură de Aur are „cinstiţi”. Cuvântul apare astfel în cele mai
multe manuscrise şi reprezintă o greşeală foarte veche.
22.16 Apele care se revarsă pot constitui o trimitere la potop, dar autorul se poate referi
şi ia alte dezvoltări ale acestei teme vechi în tradiţia populară.
22.17 Primul stih în TM: „Cei care-I spun lui Dumnezeu: «Întoarce-Te de la noi!».”
94 IOV 22
«
sau: «Ce va aduce împotriva noastră Cel Atotputernic?»

18
Iar El le-a umplut casele cu bunătăţi,
[dar] sfatul nelegiuiţilor e departe de El.
19 Văzând, cei cinstiţi au râs
şi cel nevinovat şi-a bătut joc.
20
* Cu-adevărat, temeiul lor s-a risipit
* şi foc va mistui ce-a [mai] rămas dintr-ale lor.
21 Fii tare, aşadar, dacă [poţi] îndura;
apoi rodul tău va fi îmbelşugat.
22 Primeşte din gura Lui dezvăluirea
şi păstrează cuvintele Lui în inima ta.
23 Dacă te-ai întoarce şi te-ai smeri înaintea Domnului,
ai îndepărta de lăcaşul tău nedreptatea.
0/1
* Vei aşeza grămadă în stâncă
* şi ca piatra din şuvoi, [aurul de] Ofir.
25 Astfel Cel Atotputernic va fi ajutorul tău [în faţa] duşmanilor
22,18 „bunătăţi”: litt. „lucruri bune”.

22.20 Acest verset, marcat cu asterisc în ediţia Rahlfs, reprezintă răspunsul la o întrebare
care se pune anterior. Versetul 20 conţine motivul pentru care cei drepţi râd. Traducă
torul LXX a omis acest verset probabil din cauza prezenţei colectivului qimănQ greu de
interpretat pentru mulţi exegeţi.
22.21 „îmbelşugat”: litt. „în cele bune”. ♦ Primul stih în TM: „Slujeşte-I, dar, şi vei avea
pace.”
22.22 „dezvăluirea”: TM are torăh, „învăţătura”.
22.24 „în stâncă”: TM are beţer, „minereu de metal preţios”, „lingou”; traducătorul a
interpretat BŢR ca băţţiir, aşa cum este în stihul al doilea. ♦ Ofir - ţară celebră pentru
aurul său într-atât încât numele a ajuns să fie sinonim cu aurul însuşi. Această ţară se
afla, după unii, pe coasta de vest a Mării Roşii, în sudul Nubiei. Alţii o situează pe
coasta occidentală a Arabiei. ♦ în TM: ,A poi aruncă în pulbere lingourile tale şi în stân
cile şuvoiului, [aurul de] Ofir.” A cest verset lipseşte în întregime din LXX, iar v. 25 se
îndepărtează de TM. Traducătorul LXX a omis acest verset probabil din cauza terme
nului beţer plasat într-un context neclar.
22.25 în TM: „Cel Atotputernic va fi pentru tine ca lingourile de aur şi ca argintul în
bucăţi.” TM subliniază importanţa valorilor spirituale şi le consideră superioare celor
materiale. Versetul reprezintă o formulare unică în Vechiul Testament. ♦ Vv. 25-28 conţin
promisiunea restabilirii lui Iov după ce se va fi căit. TM conţine următoarea succesiune
de gesturi: dorinţa vie după prezenţa divină; această dorinţă trebuie să depăşească
propriile nevoi ale vieţii, inclusiv plăcerea; înălţarea feţei către Dumnezeu; înălţarea de
mgăciuni; împlinirea făgăduinţelor; pronunţarea unui cuvânt care se va împlini; lumina.
IOV 22-23 95
şi te va face curat precum argintul trecut prin foc.

26 Atunci vei vorbi cu îndrăzneală înaintea Domnului
şi vei privi cu veselie cerul.
21 Când te vei ruga Lui te va asculta
şi-ţi va da să-ţi împlineşti făgăduinţele;
28 îţi va da iar un trai [plin] de dreptate
şi pe cărările tale va fi lumină.
29 * Şi, pentru că l-a smerit, vei spune: «S-a îngâmfat»,
* şi pe cel care-şi pleacă ochii îl va izbăvi.
30 * îl va elibera pe cel nevinovat
* şi [tu] fii ocrotit prin mâinile-ţi curate.”
23

Λ
„Desigur, ştiu că apărarea nu mi-e la-ndemână

şi mâna Lui s-a-ngreunat peste suspinul meu.
3 Cine ar fi ştiut că L-aş putea găsi
şi c-aş putea ajunge la un capăt?
4 O, de mi-aş putea spune pricina în faţa Lui
şi gura de mi-aş umple-o de dovezi!
5 Aş şti cuvintele pe care mi le-ar spune
şi-aş înţelege ce mi-ar da de ştire.
6 Şi [chiar] dacă-ar veni asupră-mi cu putere mare,
22,26 în TM: „Atunci te vei desfăta întru Cel puternic şi vei ridica spre Dumnezeu faţa ta.”
22.28 Primul stih în TM: „De iei o hotărâre, îţi va izbândi.”
22.29 La loan Gură de Aur primul stih este: „Pentru că te-ai smerit vei spune: «M-am
îngâmfat»”, variantă prezentă şi în alte manuscrise ( Vaticanus, Sinaiticus, Alexcmdrinus).
♦ în TM textul e la fel de neclar. Unii interpretează: „Pe cei trufaşi îi smereşte.” ♦ Vv.
29-30 nu se găsesc în LXX. în TM aceste versete constituie încheierea unui discurs
moralizator.
22.30 în TM, text dificil, pentru că are o negaţie. BJ interpretează: „îl va elibera şi pe cel
care nu e nevinovat şi el va fi izbăvit prin mâinile tale curate.” Alţii înţeleg: „El îl va
elibera pe cel nevinovat, iar tu vei ft izbăvit de curăţia mâinilor tale.”
23.2 Primul stih în TM: „Şi azi plângerea mea e răzvrătire.” ♦ „mâna Lui” : TM are
„mâna mea”. loan Gură de Aur are: „Din mâinile mele îmi vine învinuirea şi mâna Lui
mă [apasă] cu greutate, eu gem în sinea mea.”
23.3 în TM: „O, dac-aş şti unde să-L găsesc, dac-aş putea ajunge la sălaşul Lui!”
23,6 Al doilea stih în TM: „Nu, ci mă va lua în seamă negreşit.”
96 IOV 23
nu se va folosi de ameninţare împotriva mea;

căci adevărul şi mustrarea [sunt] de la El:
de-ar duce până la capăt pricina mea!
[De] mă voi îndrepta spre cele dintâi nu voi mai fi;
iar despre cele de pe urmă ce ştiu oare?
9 * De a lucrat la stânga, nu am luat seama,
* din dreapta de [mă] cuprinde, nu voi vedea.
10Căci El ştie deja calea mea
şi precum aurul m-a încercat.
11 Voi merge după poruncile Lui;
căile Lui le-am păzit şi nicicând nu mă voi abate.
12 Şi de poruncile Lui nu mă voi depărta,
în sânul meu ascuns-am cuvintele Lui.
Ij Dar, de vreme ce El a judecat astfel, cine-I poate grăi împotrivă?
Fiindcă ce-a voit a şi făcut.
15 De-aceea m-am tulburat înaintea Lui;
23.7 „capăt” : loan Gură de Aur interpretează gr. τέλος cu sensul de „moarte”. Termenul
mai înseamnă „sfârşit, scop”. în textul biblic mai apare de câteva ori. Iov doreşte să
moară, dar nu se sinucide. loan Gură de Aur interpretează acest verset astfel: „Ceea ce
voiam era să mor” (cf. XXIII,3). ♦ în TM: „Acolo, un [om] drept s-ar lămuri cu El, aş fi
achitatΛ
pentru totdeauna de Judecătorul meu.”
23.8 In TM: „Iată, merg înainte/spre răsărit (cf. nota la 18,20 - n.t.) şi El nu este; şi
înapoi/spre apus şi nu-L zăresc.”
23.9 în TM: „La stânga/la miazănoapte, unde lucrează, şi nu-L văd; se ascunde în
dreapta/la miazăzi, şi nu-L văd nici acolo.” ♦ Acest verset lipseşte din textul LXX, dar
absenţa lui nu creează un vid in continuitatea ideilor din textul grecesc, care diferă în
interpretare de TM începând cu v. 7. La v. 8 textul ebraic conţinea repere spaţiale:
înainte-înapoi, care au fost interpretate de traducătorul grec în sens temporal. Din
această cauză simetria dreapta-stânga nu prea avea sens în noul context al LXX. Absenţa
v. 9 din LXX se datorează omisiunii voluntare a traducătorului (c f Gorea, a d loc.).
23.10 Al doilea stih în TM: „Dacă m-ar încerca, aş fi aflat precum aurul.”
23,11-12 loan Gură de Aur are: „Voi umbla întru poruncile Lui, căile Lui le-am păzit şi
nu mă voi îndepărta de poruncile Lui şi nu le voi încălca, pentru a nu muri.” ♦ Primul
stih din v. 11 în TM: „Piciorul meu s-a prins de urma Lui.”
23,13 „a judecat astfel”: TM are „e dintr-o bucată”.
23,15 Versetul 14 lipseşte din LXX. Ediţiile post-origeniene au perpetuat o greşeală de
apreciere adăugând încă o dată v. 15, deja prezent, în locul versetului 14. Dubletul care
rezultă A(15a) nu rezolvă absenţa v. 14, ci doar restabileşte un echilibru de ordin can-
titativ. In TM v. 14 continuă o gradaţie de la general la specific, trecându-se de la un
registru imprecis, nedeterminat (în v. 13), la un caz individual: „Căci El va executa
sentinţa mea, ca şi pe multe altele [care sunt] Ia El.”
IOV 23-24 97
mustrat fiind, la El am luat aminte.

15a * Pentru aceasta să bag de seamă bine în faţa Lui;
* voi cugeta şi mă voi cutremura de El.
16 Dar Domnul a-nmuiat inima mea
şi Cel Atotputernic m-a tulburat.
17 Căci n-am ştiut că va veni întuneric peste mine
şi înaintea feţei mele s-a lăsat negura.”
24
1 „De ce s-au ascuns ceasurile de Domnul

Λ
iar nelegiuiţii au încălcat hotarele

şi au furat turma cu păstor cu tot?
3 Le-au luat orfanilor catârul
şi boul văduvei l-au luat zălog.
4 1-au abătut pe cei neputincioşi de la calea cea dreaptă,
* laolaltă s-au ascuns cei blânzi de pe pământ.
3 Ei s-au pornit precum asinii pe ogor,
s-au năpustit asupră-mi în făptuirea lor;
* şi tinerilor lor le-a fost plăcută pâinea.
6 Ogor ce nu era al lor l-au treierat înainte de vreme,
23,17 Acest text sugerează aspectul spiritual al întunericului care îl apasă pe Iov. ♦ In
TM versetul este la fel de obscur. Se poate înţelege că Iov regretă că nu a fost eliberat
prin moarte înainte de ceasul cumplit al întunericului (cf. BJ, nota ad loc.).
24.1 Acest prim verset al capitolului este enigmatic şi se leagă cu greu de următoarele.
Λ
Al doilea stih din primul verset lipseşte din LXX. ♦ In TM: „De ce unele vremuri nu sunt
ascunse/puse deoparte de Cel Puternic şi cei care-L cunosc nu-I văd zilele?” Dorinţa ex
primată aici ar fi ca Dumnezeu să mai aibă o rezervă de zile după moartea omului pentru
a-Şi împlini dreptatea (cf. BJ, nota a d loc.). ♦ loan Gură de Aur are: „De ce, Doamne,
oamenii nelegiuiţi au scăpat de ceasul [lor]?”
24.2 „nelegiuiţii”: în TM subiectul e subînţeles.
24.3 „catârul” : litt. „animalul de povară"’.
24.4 At doilea stih lipseşte din LXX. Traducătorul l-a omis pentru că s-ar fi produs o
incoerenţă între acesta şi primul stih.
24.5 „pe ogor”: TM are „în sălbăticie/pustiu”. ♦ Ultimele două stihuri în TM: „Ies Ia
munca lor din zori, căutând hrană; în pustietate îi este pâinea pentru copii.” ♦ Versetul
reprezintă un exemplu de deviere de sens ca urmare a condensării cuvintelor. Pe lângă
acest lucru, textul ebraic prezenta dificultăţi cauzate de prezenţa singularului 15 („îi”).
^ . Λ A ^ ^
24.6 In TM: „îşi taie spice în câmp (sau cu o corectură: «spicuiesc în câmpul nelegiui
tului» - rt.t.), rup ciorchinii rămaşi în via celui rău.”
98 IOV 24
cei neputincioşi au lucrat viile nelegiuiţilor fară plată şi pe nemâncate.

' Pe mulţi i-au trimis să doarmă goi, fără veşminte,
învelitoarea vieţii lor le-au luat-o.
* De la ploile munţilor [sărmanii] s-au udat,
pentru că nu aveau adăpost s-au chircit lângă piatră.
9 L-au răpit pe orfan de la sân
şi pe cel căzut l-au umilit.
10 Goi i-au trimis să doarmă pe nedrept,
îmbucătura celor înfometaţi au luat-o.
I ] Λ.
In locuri strâmte au pus ticăloasă pândă,

calea cea dreaptă nu au cunoscut-o.
1 2
I-au alungat din cetate şi din casele lor,

deşi sufletul pruncilor a suspinat puternic -
dar El de ce n-a vegheat asupra lor?
13
Cât au fost pe pământurile lor, nici n-au luat seama,
calea dreptăţii nu au cunoscut-o,
nici pe cărările ei n-au umblat.
14 Dar, cunoscându-le faptele, i-a dat pradă beznei,
* şi în noapte va fi precum un hoţ.
13 * Şi ochiul desfrânatului a pândit întunericul
24.7 în TM: „Goi înnoptează, din lipsă de veşminte, şi n-au învelitoare când e frig.”
24.8 Subiectul subînţeles se schimbă şi este vorba, evident, de victimele nelegiuiţilor.
Variaţia de subiect intervine şi mai departe: de la v. 9 sunt din nou „nelegiuiţii”. în TM,
însă, de la 5 la 8 şi apoi în 10-11 e vorba de suferinţele celor săraci. Primul stih din v. 8
lipseşte din LXX, iar trecerea de la v. 7 la v. 8 se face firesc. Probabil că stihul a fost
ignorat în traducere din cauza prezenţei în ebraică a unui cuvânt rar, zerem, „averse”.
♦ „s-au chircit lângă piatră” : litt. „au îmbrăţişat piatra”.
24,10-11 în TM: „,0 Goi umblă, fără veşminte, şi, flămânzi, cară snopii. 11 în îngrăditura
lor (= nelegiuiţilor - n.t.) storc untdelemn; calcă teascuri şi sunt însetaţi.”
24,12-13 în TM: ,.12 Din cetate gem muribunzii şi sufletul celor răniţi strigă după ajutor,
iar Dumnezeu nu ia seama la mişelie. Unii sunt răzvrătiţi împotriva luminii: calea ei
nu au cunoscut-o...”
24.14 în TM: „O dată cu lumina se scoală ucigaşul şi-l omoară pe cel sărac şi lipsit, iar
noaptea el devine hoţ.”
24,14-18 Fragmentul de la stihul al doilea din v. 14 până la primul din v. 18 lipseşte din
Λ
textul LXX. Primul stih din v. 14 nu corespunde textului ebraic („In xori se scoală ucigaşul
şi îl ucide pe cel sărman şi sărac”). Conţine referinţa la fapte, cu ideea pedepsei divine,
şi menţionează întunericul. Se pare că acest verset sintetizează fragmentul 24,14-17,
Ideea pedepsei divine va fi sugerată de v. 19 şi de următoarele (c f Gorea, a d ioc ).
24.15 La loan Gură de Aur stihul al treilea este: „Şi a pus un văl pe faţa ta.”
]OV 24 99
* zicând: «Ochi nu mă va bănui»,

* şi şi-a pus văl ca să-i ascundă faţa.
16 * A scotocit prin case pe-ntuneric,
* ziua s-au pus la adăpost,
* n-au cunoscut lumina;
17 * căci zorile [sunt] pentru ei deopotrivă umbra morţii,
* căci va cunoaşte [fiecare] tulburările umbrei morţii.
18 * [Se mişcă] uşor pe faţa apei;
blestemată partea lor pe pământ!
19 Semănăturile lor să se arate pe pământ ofilite,
căci snopii orfanilor i-au răpit.
20 [De] i se aminteşte apoi păcatul,
precum ceaţa de rouă se face nevăzut;
de i s-ar da plată pentru ce-a făcut,
de-ar fi zdrobit tot cel nelegiuit, ca lemnul putred!
■y |
Căci cu cea stearpă nu s-a purtat bine

şi nici de cea sărmană nu s-a miluit,
22 cu mânie i-a răsturnat pe cei neputincioşi,
de aceea, când se va ridica, nu se va simţi sigur de viaţa sa;
23 [de]-i vor slăbi [puterile], să nu nădăjduiască vindecare, căci va cădea
de boală.
24,16 „s -au pus la adăpost”: Hit. „s-au pecetluit”,

24,18 „uşor pe faţa apei”: Augustin aplică aceste cuvintele celor care mărturisesc
credinţa prin primirea botezului (Annotationes in lob 24).
24,18-24 Aceste versete pun probleme pentru că exprimă de fapt un punct de vedere
apropiat de al prietenilor lui iov şi pe care Iov îl contestă. Unii rezolvă subînţelegând:
„Se spune/Voi spuneţi că”, iar alţii le transferă după 27,23 reconstituind din ele un al
treilea discurs al lui Sophar, care lipseşte. ♦ Vv. 18-20 în TM: ,.18 Nimeni nu o ia pe
calea viilor lui. 19 Seceta şi arşiţa usucă apa zăpezii; [le fel] Şeolul pe cei care au păcă
tuit. 20 Pântecele [mamei] îl va uita, viermele se va desiata cu el; nimeni nu-şi mai aduce
aminte de el şi nelegiuirea a fost sfârâmată ca un copac.”
24.21 „nu s-a purtat bine” : TM are „s-a însoţit”, dar Targumul sprijină lecţiunea din
LXX. ♦ „cea sărmană”: TM are „văduvă”.
24.22 TM are: „îi trage şi pe cei tari cu puterea sa; se ridică şi nu se mai încrede în viaţa
sa.” Unii socotesc că subiectul este Dumnezeu, tar cel care nu se mai încrede în viaţa sa
e „ticălosul”. ♦ Al doilea stih. litt. „nu va avea siguranţă pentru propria viaţă”: valoare
particulară a prepoziţiei κατά care apare numai în Iov.
24,23-24 în TM: „2j [Dumnezeu] îi dă siguranţă şi el se sprijină, dar ochii Lui sunt
asupra căilor lo r .24 Sunt înălţaţi puţină vreme, apoi nu mai sunt, ca tot ce e secerat, şi ca
vârful spicului se ofilesc.”
100 IOV 24-26
24
Fiindcă trufia lui pe mulţi i-a chinuit;
dar s-a ofilit precum în arşiţă o nalbă
sau precum spicul care cade singur de pe pai.
25
Iar de nu, cine [poate] zice că eu spun minciuni
* şi cine va socoti de nimic cuvintele mele?”
25
1 Baldad sauchitul a răspuns şi a zis:
2 „Cu ce să încep decât cu frica [ce vine] de la El,
Cel care faureşte-ntregul în înalt?
Crede cineva oare că e răgaz pentru tâlhari?
Peste cine nu va veni capcană de la El?
4 Cum va fi drept vreun muritor în faţa Domnului?
Sau cum s-ar curaţi născutul din femeie?
5 De-i porunceşte lunii [Domnul], [ea] nu [mai] străluceşte,
iar stelele nu sunt curate dinaintea Lui.
6 Vai, omul [e] putreziciune
şi fiul omului, un vierme.”
26
25.2 TM are: „Cârmuirea şi spaima sunt la El; El face pace în înălţimile Sale.” ♦ Primul
stih. litt. „căci ce preambul/vorbire decât frică de la El”.
Λ
25.3 TM are: „Ii poate număra cineva oştirile? Şi peste cine nu se ridică lumina Lui?”
25.5 loan Gură de Aur are în plus: „Cel care îi spune soarelui să nu se ridice şi e! nu se
/V
ridică.” ♦ In TM: „Iată, până şi luna nu străluceşte şi stelele nu sunt curate în ochii Lui.”
25.6 Stihul al doilea este marcat cu asterisc în ediţia Ziegler. ♦ „Vai...” : TM are: „Cu atât
mai puţin...”
26,1 De la capitolul 26 până la 31 ţine discursul lui Iov, întrerupt de două momente de
tăcere, la sfârşitul capitolelor 26 şi 28. Cele două opriri sunt marcate de o formulare care
are menirea de a relansa discursul (27,1 şi 29,1): „Iov a mai adăugat la vorbirea sa şi a
zis.” Tăcerea apare de mai multe ori în cartea lui Iov. Mai întâi sunt cele şapte zile şi
şapte nopţi de tăcere ţinute de cei trei prieteni în momentul întâlnirii (2,13). Apoi, trecerea
de la un interlocutor la altul e marcată de momente de aşteptare, de ezitare, necesare
pentru realizarea reciprocităţii. Elius, care vorbeşte din capitolul 32, are şi el trei momente
de tăcere. Dumnezeu vorbeşte în capitolul 38 şi discursul Său este întrerupt de momente
de tăcere. Domnul încetează sâ vorbească (39,30) şi îl invită pe Iov să-I răspundă (40,1).
(OV 26 101
2 „Cui te alături şi pe cine vrei s-ajuţi?

Oare nu pe Cel ce are multă putere şi braţ tare?
3 Pe cine ai sfătuit? Oare nu pe Cel ce [are] toată-nţelepciunea?
Sau pe cine vei urma? Oare nu pe Acela care [are] puterea cea mai mare?
4 Cui i-ai rostit cuvinte?
A cui este suflarea ce vine dinspre tine?
' * Oare se vor naşte uriaşi
* în adâncul apei şi printre locuitorii ei?
6 * Descoperit este lăcaşul morţilor în faţa Lui
* şi nu are veşmânt pierzania.
7 * El, care-ntinde miazănoaptea deasupra nimicului
* şi atârnă pământul peste nimic;
8 * El leagă apa în norii Săi
* şi nu s-a frânt norul sub [greutatea] ei;
9 * Cel care ţine cu putere faţa tronului,
* Cel ce-Şi întinde norul peste el.
10 * A-nconjurat cu o poruncă faţa apei
* până la-ntâlnirea dintre lumină şi-ntuneric.
I! * Stâlpii cerului s-au împrăştiat
* uluiţi de certarea Lui.
12 Cu putere a potolit marea,
cu ştiinţa Lui a străpuns balaurul [din adâncuri],
1 -5
zăvoarele cerului se tem de El,

cu o poruncă a dat morţii şarpele răzvrătit.
14 * Iată, acestea sunt frânturi din calea Lui,
* şi la un strop de cuvânt vom lua aminte !a El;
dar puterea tunetului Său, cine ştie când va lucra?”
A _____ Λ
26,2-3 In TM : „ [Frumos] l-ai mai ajutat pe cel fără putere, ai izbăvit braţul cel fără
tărie!3 Cum l-ai mai sfătuit pe cel fără înţelepciune şi belşug de iscusinţă ai arătat!”
26,5-14 în TM fragmentul face parte din discursul lui Iov, dar unii comentatori (BJ,
Ravasi, Terrien) consideră că s-a făcut o deplasare în text şi ar trebui aşezat la sfârşitul
discursului lui Baldad de la cap. 25.
26,5 TM are: „Umbrele celor morţi ( f p h ă Im) tremură sub ape şi sub locuitorii lor."
26.12 „balaurul [din adâncuri]” : litt. „monstrul marin”, „chitul”.
26.13 TM are: „Suflarea Lui a limpezit cerurile, mâna Lui a străpuns şarpele fugar.”
Traducătorul LXX a evitat şi aici antropomorfismul.
26.14 Ultimele două stihuri în TM: „Şi ce murmur de cuvânt auzim noi la El? Dar
tunetul faptelor Lui de putere cine îl va înţelege?”
102 iOV 27
27
I Ιον a mai adăugat la vorbirea sa şi a zis:
" „Viu este Domnul, care astfel m-a judecat,
Cel Atotputernic, care mi-a amărât sufletul:
‘ cu adevărat, cât timp suflarea se mai află-n mine
şi duh de la Dumnezeu îmi va mai străbate prin nări,
4 nu vor rosti buzele mele nelegiuiri,
nici sufletul meu nu va chibzui nedreptăţi.
5 Departe de mine să vă dau dreptate, până ce voi muri;
căci nu mă voi despărţi de nevinovăţia mea.
6 Ci, ţinându-mă de dreptate, nu-i voi da drumul;
căci nu ştiu în sinea mea să fi făcut lucru nepotrivit.
7 Ci, mai degrabă, de s-ar prăbuşi duşmanii mei precum nelegiuiţii,
şi cei care se ridică împotriva mea, precum cei fără de lege.
8 Căci ce nădejde este pentru nelegiuit de se ţine [de ea]?
S-a încrezut el oare în Domnul [şi] va fi mântuit?
9 Ruga lui o va asculta oare Domnul?
Sau, când vine peste el necazul,
10 are cumva îndrăzneală înaintea Lui?
Iar dacă-L va chema, El îl va [şi] asculta?
II Dar acum vă voi vesti ce este-n mâna Domnului;
despre cele ce sunt la Atotputernicul nu voi minţi.
12 Iată, acum toţi ştiţi că adăugaţi deşertăciuni peste deşertăciuni.
27.1 „vorbirea”: gr. προοίμιον, litt. „introducere”, „preambul”, dar şi „poem scurt”.
Traduce aici (şi la 29,1) ebr. măşâl, „proverb”, „parabolă”, „zicere”, loan Gură de Aur
(Χ Χ ΪΧ .1) spune că acest cuvânt sugerează că Iov o ia de la capăt.
27.2 „astfel m-a judecat”: TM are „îmi refuză judecata”.
27.4 „sufletul meu nu va chibzui” : TM are „limba mea nu va murmura”.
27.5 Iov nu-şi va aduce sieşi acuzaţii şi nici nu-şi va schimba părerea ( c f loan Gură de
Aur. XXVI1,2).
27.6 Cel nedrept nu are libertatea de a-şi exprima opinia şi nici nu poate să spună ceea
ce spune Iov ( c f loan Gură de Aur. XXVII,3).
27.7 „de s-ar prăbuşi... nelegiuiţii” : litt. „de-ar fi duşmanii mei ca prăbuşirea nelegiui
ţilor”. Aceeaşi structură la stihul următor.
Λ
27.8 In TM: „Căci ce nădejde [are] cel nelegiuit, căci îi retează, îi alungă Eloah sufletul?”
27,10 în TM: „Oare în Cel Puternic îşi va afla bucuria? îl va striga pe Dumnezeu în
orice clipă?”
27,12 „că adăugaţi...” : TM are „atunci de ce adăugaţi...”.
EOV 27 103
13 Aceasta este partea omului nelegiuit de la Domnul,

agoniseala stăpânitorilor va veni de la Cel Atotputernic asupra lor.
14 De va avea mulţi fii, vor fi spre-njunghiere;
şi dac-ajung cumva bărbaţi, ei vor cerşi.
b Iar cei ce vor rămâne după el se vor sfârşi în moarte,
de văduvele lor nimeni nu va avea milă.
Ib De-ar aduna argintul ca ţărâna,
de-ar pregăti aur la fel ca lutul,
17 pe toate vor pune mâna drepţii,
şi bunurile aceluia cei cinstiţi le vor stăpâni.
18 Şi casa lui s-a dus ca moliile şi ca o pânză de păianjen.
19 Bogat de s-a culcat, el nu va mai rămâne,
* ochii şi i-a deschis şi [iată] nu [mai] este.
20 Au venit asupra lui, ca apa, suferinţele;
în noapte l-a luat de acolo bezna;
91
“ * şi vânt arzător îl va cuprinde, şi el va pleca,
* şi-l va vântura de la locul lui.
99
* Va trage asupra lui iară cruţare
27.13 „agoniseala” : variantă în Alexandrinus, „mânia”. ♦ loan Gură de Aur are „mânia
conducătorilor”.
27,13-23 Aceste versete par a reflecta mai degrabă părerea prietenilor lui iov. Unii
comentatori presupun că Iov vrea să le arate prietenilor că ştie şi el „teoria”, iar alţii
refac din acest pasaj urmat de 24,18-24 un al treilea discurs al lui Sophar, dat fiind că în
Cartea lui Iov este prezent un ritm ternar. Cei trei prieteni ai lui Iov pronunţă trei
discursuri, şi fiecărui discurs al lor îi corespunde un răspuns al lui Iov. Insă din text
lipseşte al treilea discurs al lui Sophar.
27.13 Al doilea stih în TM: „Partea pe care asupritorii o vor primi de la Cel Puternic.”
27.14 „înjunghiere”: litt. „ucidere”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi urmaşii lui nu vor avea
pâine pe săturate.”
27.15 „se vor sfârşi în moarte”: litt. „cu moarte vor muri”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi
văduvele lor nu-i vor plânge.”
27.16 „de-ar pregăti aur”: TM are „de-ar îngrămădi veşminte”.
27.18 în TM: „Şi-a construit casa precum molia, a făcut-o ca o colibă de pândar.”
27.19 Stihul al doilea din v. 19 şi vv. 21-23 lipsesc din LXX. Din punct de vedere al
sensului, cele şapte stihuri nu sunt obligatorii pentru desfăşurarea povestirii, şi ar putea
să fie rezultatul unei glose ulterioare, dar la fel de bine ar putea fi vorba de o suprimare
din partea traducătorului (cf. Gorea, ad loc.).
27.20 „suferinţele” : TM are „spaimele”. ♦ „bezna” : TM are „un vârtej”.
27,22 „va fugi năprasnic”: litt. „va fugi cu fugă” - semitism. ♦ La acest verset şi la
următorul, subiectul pare a fi tot vântul, dar verbele de pers. a 111-a ar putea avea şi
valoare de impersonal.
104 IOV 27-28
* şi de mâna lui va fugi năprasnic,

* va bate din palme împotriva lui
* şi îl va huidui din locul lui.”
28
1 „Este un loc de unde vine argintul
şi loc de unde [se scoate] aurul spre a fi lămurit.
2 Căci fierul vine din pământ,
iar arama precum piatra e tăiată [din stâncă].
S-a pus rânduială întunericului
* şi orice hotar cu de-amănuntul se cercetează:
* piatră, întuneric şi umbra morţii.
4
* Pârâul are-o cale-ngustă prin nisip;
iar muritorii care au uitat de calea dreaptă s-au istovit.
5 * Pământul, din care iese pâinea,
* pe dedesubt răscolit a fost ca de foc.
6 * Locul safirului [e în] pietrele lui
* şi pulberea lui are aur.
7 * Cărarea [într-acolo] nu a cunoscut-o pasărea,
nici ochiul vulturului n-a privit-o;
8 * nu au călcafo fiii celor făloşi
* şi nici n-a străbătut-o leul.
27,23 „va huidui”: litt. „va fluiera’',

28 Acest capitol cuprinde un elogiu al înţelepciunii, în generai se consideră că a fost
inserat ulterior ca un interludiu (eventual în secolul al IV-lea Î.H.).
28.2 Al doilea stih în TM: „Şi piatra e topită pentru [a da la iveală] arama,”
28.3 Verbele sunt la pers. a ΪΙΙ-a sing, cu valoare impersonală, descriind eforturile omului
de a cunoaşte şi stăpâni natura. Dar, pentru loan Gură de Aur, subiectul este Dumnezeu;
el are în plus: „Limita anotimpului El a fixat-o.” Dumnezeu a fixat o rânduială cu privire
la realităţile naturii, dar şi în ceea ce priveşte realităţile omeneşti. Dumnezeu se îngri
jeşte de toate şi nimic nu are loc la întâmplare (c f XXVIII, 1). ♦ Capitolul 28 din LXX
este mai scurt decât TM pentru jumătate din versete (lipsesc stihurile marcate cu asterisc).
Λ
In TM subiectul subînţeles în vv. 3-4 şi 9-11 este omul, care caută o cale de a ajunge la
rădăcina munţilor. In LXX subiectul subînţeles în vv. 9 -1 1 pare a fi Dumnezeu.
Λ
28.4 In TM: „Se sapă puţ în râpi pustii (traducere conjecturală - n.t.), uitaţi de trecători,
se clatină atârnaţi departe de oameni” - deşi textul e greu de înţeles în toate amănuntele,
e limpede că descrie munca minerilor.
28,8 „celor făloşi” : TM are „fiarelor nobile”: ebr. şâhăf are ambele sensuri.
IOV 28 105
9 * Şi-a întins mâna asupra cremenei

şi-a smuls din rădăcină munţii;
10 vârtejurile râurilor le-a-mprăştiat
şi tot ce e de preţ a văzut ochiul meu;
11 adâncimile râurilor le-a dezvelit,
şi-a arătat puterea la lumină.
12 Dar înţelepciunea unde s-a aflat?
Şi ce fel este locul ştiinţei?
13 Nu ştie muritorul calea ei,
nici nu a fost aflată printre oameni.
14 * Adâncul zis-a: «Nu este în mine!»;
* şi marea zis-a: «Nu este cu mine!»
15 * Nu se va da aur curat în locul ei,
* nici nu se va cântări argint în schimbul ei.
]7
* Nu va fi pusă-alături cu aurul de Ofir,
* nici cu onixul cel de preţ, nici cu safirul.
* Nu se vor măsura cu ea nici aurul, nici sticla,
* şi nici schimba pe-un vas de aur.
18 * înălţimile şi cleştarul nici nu vor [mai] fi pomenite,
* ci scoate-nţelepciune peste cele mai adânci!
19 * Nu se va asemăna cu ea topazul din Etiopia,
* cu aurul curat nu va fi pusă-alături.
20 Dar înţelepciunea unde s-a aflat?
*---
28.10 TM are: „în stânci se străpung canale şi tot ce e de preţ vede ochiul lui (= omu
lui - n . t . ) ”
28.11 TM are: „Opreşte curgerea râurilor şi lucrul ascuns îl scoate la lumină.’'
28,13 „calea” : TM are „rostul/preţul”.
28,15 „aur curat”: gr, συγκλεισμός, litt. „loc închis”, interpretat aici de exegeţi ca „filon
masiv (de aur)”.
28.17 „un vas de aur” : plural în greacă. ♦ Sticla ornamentală, fabricată în Egipt încă din
mileniul al IV-lea î.H. şi apoi în Fenicia, e documentată arheologic numai începând cu
1200 Î.H.; era rară şi preţioasă în Antichitate (c f Ravasi, ad loc.).
28.18 „înălţimile” : gr. μετέωρα, litt. „(lucruri) aflate în înălţime”, „înălţimi”, nu are sens
aici; de aceea termenul a fost explicat printr-o lectură greşită din ebraică (RWM'in loc de
R ’MWT, „coral, mărgean”, cum este în TM) - c f Brenton. ad loc. şi LEH, s.u. ♦ „cleş
tarul” : LXX are gabis, care transliterează ebr. găbhîş, „cristal”. ♦ „peste cele mai
adânci” : TM are „mai degrabă decât mărgăritarele”.
28,20 „Dar înţelepciunea unde s-a aflat?” : Augustin dă următorul răspuns - omul nu o
poate găsi decât cu ajutorul harului; de aceea inima sa trebuie să se întoarcă spre
Dumnezeu (Annotationes in lob 28).
106 IOV 28-29
Şi ce fel este locul priceperii?

Ascunsă e de orice om
* şi de păsările cerului e tăinuită;
22 * pierzania şi moartea spus-au:
«Am auzit de faima ei.»
23
' Dumnezeu a rânduit bine calea ei
A
şi El Însuşi îi cunoaşte locul;

24
căci El priveşte toate de sub cer
ştiind toate cele de pe pământ, căci le-a făcut,
2' cât cântăreşte vântul şi măsurile apei;
26 când Ie-a făcut astfel, a socotit şi [picăturile] de ploaie
* şi a făcut o cale pentru bubuitul tunetelor;
* atunci a văzut-o şi a tâlcuit-o,
după ce-a pregătit-o, a măsurat-o.
28 ** · ■ »
Şi i-a spus omului: «Iată, cinstirea lui Dumnezeu este înţelepciunea,
şi a se feri de rele este ştiinţa.»”
29
1 Iov a mai adăugat la vorbirea sa şi a zis:
2 „Cine m-ar [putea] întoarce în vreo lună din zilele de odinioară când
Dumnezeu veghea asupra mea?
Când strălucea candela Lui deasupra capului meu,
28.24 „căci le-a iScut” : nu apare în TM.

28.25 „cât cântăreşte”: gr. σταθμός, „balanţă”, „greutate de cântar”. Ar putea însemna
%
însă şi „popas”. ♦ ..vântul” : litt. „vânturile”.

28.26 Al doilea stih, litt. „şi cale în zguduire[,] glasuri”.
28.27 „a măsurat-o” : TM are „a cercetat-o”.
28.28 „cinstirea lui Dumnezeu”: gr. θεοσέβεια, „cin ştire a/adorarea lui Dumnezeu”, „evlavia
faţă de Dumnezeu”; uneori e tradus şi „frică de Dumnezeu” - fiind, evident, vorba de frica
sacră, dar am preferat să păstrăm deosebirea faţă de φόβος Θεού. TM are „frica de Domnul
( ’A dhonăyY\ ♦ Acest tip de înţelepciune este unic. Ea constituie bunul cel mai de preţ.
A-L cinsti pe Dumnezeu reprezintă înţelepciunea supremă (cf. loan Gură de Aur, XX VIII,3).
29.1 C f nota la 27,1.
29.2 loan Gură de Aur are: „Cine mi-ar putea da o lună ca o lună de zile dinainte.” ♦ Iov
îşi doreşte să retrăiască o lună din fericirea de altădată, pentru a le arăta prietenilor cum
era el atunci (cf. loan Gură de Aur, XXIX, 1).
2 9 3 Simbolismul lămpii/candelei şi al luminii se aplică unei vieţi fericite, dar şi unei
vieţi drepte.
IOV 29 107
când la lumina Lui umblam [şi] în beznă;

4 când păşeam apăsat pe cale,
când Dumnezeu stătea de veghe peste casa mea;
5 pe când eram [un om] foarte avut
şi-n jurul meu [erau] copiii;
6 când drumurile mele musteau de unt,
când dealurile mele şiroiau de lapte;
' când ieşeam dis-de-dimineaţă în cetate,
în pieţe era aşezat jilţul meu.
8 Când mă vedeau tinerii, se dădeau deoparte,
bătrânii toţi se ridicau;
9 mai-marii se opreau din cuvântat
şi degetu-şi puneau la gură.
!0 Cei care [m]-ascultau mă fericeau
* şi limba li se lipea de gâtlej;
11 * căci urechea m-a auzit şi m-a fericit
şi ochiul, văzându-mă, s-a plecat.
11
Căci l-am izbăvit pe cel sărac din mâna celui puternic
şi pe orfanul fără de ajutor l-am ajutat.
1 Λ
J * Binecuvântarea celui ce trage să moară asupra mea să vină,

iar gura văduvei m-a binecuvântat.
14 Eu în dreptate m-am înveşmântat,
în judecată m-am învăluit ca într-o mantie.
29.4 „pe caie”: plura) în greacă. ♦ Primul stih în TM: „Când eram în zilele toamnei
mele.·” în ebraică „toamna” sugerează nu declinul vieţii, ci plinătatea rodniciei. ♦ „stătea
de veghe”: ar putea să însemne şi „cerceta”,
29.5 Primul stih în TM: „Când Cel Puternic era încă cu mine.” ♦ Fericirea sa de odi
nioară este o dovadă a providenţei divine (cf. loan Gură de Aur, XXIX,2).
29.6 „drumurile mele musteau de unt”: TM are „îmi scăldam paşii în unt/smântână”.
♦ „lapte”: TM are „untdelemn”. Termeni hiperbolici curenţi.
29.7 Iov vorbeşte despre greutatea pe care o avea cuvântul său, despre respectul care i se
arăta altădată, loan Gură de Aur vorbeşte şi aici de παρρησία. „îndrăzneala în vorbire” a
lui Iov - însuşire specifică celui drept (XXIX,4}.
29.10 Primul stih în TM: „Glasurile cârmuitorilor se ascundeau.”
29.11 „s-a plecat” : litt. „a privit în lături” - nu îndrăznea să privească.
29.13 „să vină” : TM are „venea”.
29.14 „mantie” : litt. „mantie dublă”. ♦ Dreptatea este frecvent comparată cu un veşmânt:
Iov 19,9; Ps. 132,9.16.18.
108 IOV 29
15 Orbului îi eram ochi,

ologului picioare.
]6
Părintele neputincioşilor eram,
pricina pe care nu o cunoşteam am cercetat-o;
Iη
zdrobit-am colţii celor nedrepţi
smulgându-le din dinţi tot ce prădaseră.
18 Şi-am zis: «Voi înainta în vârstă până la bătrâneţe,
ca trunchiul de palmier voi trăi multă vreme;
19 * rădăcina mea a dat de apă
* şi roua se va aşeza pe secerişul meu;
20 * iar slava mea, proaspătă cu mine
* şi arcul meu va propăşi în mâna Lui.»
2ί
Când m-ascultau, ei luau aminte
şi tăceau la sfatul meu;
22
“ la cuvântul meu nu mai adăugau,
preabucuroşî erau când le grăiam;
23
precum pământul însetat primeşte ploaia
aşa [primeau] şi ei vorbirea mea.
24 Când le zâmbeam, nu [le venea] să creadă
29.15 „Orbului”: plural în greacă. ♦ „picioare”: singular în greacă.

29.16 „pricina pe care nu o cunoşteam” : din TM se poate înţelege şi „pricina celui pe
care nu-l cunoşteam”, adică a unui necunoscut lipsit de apărare.
29.17 „colţii” : litt. „măselele”. Este reluată o imagine sapienţială care îi asimilează pe
cei nedrepţi cu fiarele sălbatice.
29.18 „Voi înainta în vârstă până la bătrîneţe”: litt. „vârsta mea va îmbătrâni”. ♦ în TM,
cuvintele lui Iov sunt: „Mă voi sfârşi în cuibul meu, ca nisipul se vor înmulţi zilele mele.”
29.19 „a dat de apă” : litt. „s-a deschis la apă”. Imaginea rădăcinii care caută apă se regă
seşte în Iezechiel şi se referă la pomul vieţii, arborele cosmic. ♦ „secerişul”: ebr. qăţîr
înseamnă şi „seceriş”, şi „rămuriş”, acesta din urmă fiind sensul preferat de traducători.
♦ Versetele 19-20 lipsesc din LXX. Traducătorul a făcut o traducere parţială şi sintetică,
ţinând cont de aceste versete, dar fără să le traducă în întregime.
29.20 „va propăşi în mâna Lui”: TM are „se va reînnoi în mâna mea”.
A
29,21-25 In capitolul 29, unii editori transpun vv. 21-25 între vv. 10 şi 11. Structura
capitolului ar fi 1-10, 21-25, 11-20.
29.22 „la cuvântul meu nu mai adăugau”: Augustin vede aici o referire la perfecţiunea
Evangheliei (Annotationes in lob 29).
29.22 Al doilea stih în TM : „Peste ei picurau rostirile m ele.”
29,24 „zâmbeam”: litt. „râdeam”. ♦ Stihul al doilea din versetul 24 şi v. 25 lipsesc din
LXX. Versetul 25 a fost perceput ca fiind dificil. în acest verset se poate face o identificare
IOV 29-30 109
* şi lumina feţei mele nu se îndepărta [de la ei].

25 * Am ales calea pentru ei şi am şezut căpetenie,
* şi locuiam precum un rege-ntre oşteni, ca un alinâtor al celor suferinzi.”
30
1 „Iar acum au râs de mine,

cei de pe urmă dintre ei mă ocărăsc pe rând,
* pe-ai căror părinţi îi dispreţuiam
şi nu-i socoteam vrednici [să stea alături] de câinii de la turmele mele.
“ * De fapt, tăria braţelor lor la ce mi-ar fi folosit?
* Ce-au împlinit pierit-a peste ei
* în lipsă şi în foame, [ajunşi] sterpi;
* cei care ieri fugeau de loc fară de apă, de chin şi de nenorocire,
4 * care dădeau târcoale sărăturilor pe [ţărmul] zgomotos
şi ierburile sărate erau mâncarea lor,
neluaţi în seamă şi dispreţuiţi, lipsiţi de orice bine,
şi care au mestecat, de foame cruntă, şi rădăcini de copac.
3 S-au ridicat împotriva mea [ca] hoţii,
6 [ei] ale căror case erau scobituri în stânci;
n
* în mijlocul [pietrelor] răsunătoare vor striga
intre rege. Iov şi un consolator, Din acest şir de identificări rezultă o suprapunere a funcţiei
regelui peste cea de consolator. Insă regele are mai degrabă funcţie războinică. Ieronim a
simţit această contradicţie şi a introdus tamen, care restrânge afirmaţia: Si uoluissem ire
a d eos sedebam prim us cumque sederem quasi rex circumstanţe exercitu eram tamen
maerentium consolator, „Dacă voiam să merg la ei, şedeam cel dintâi, iar când şedeam,
[eram] ca un rege înconjurat de oaste; totuşi eram mângâietorul celor întristaţi.”
29,25 „oşteni”: litt. „oameni uşor înarmaţi”, „gărzi”.
30,! „cei de pe urmă”: litt. „cei mai mici” - s-ar putea înţelege şi „cei mai tineri”; ace
leaşi sensuri le are şi ebr. ţa Ir.
30.2 „la ce mi-ar fi folosit”: litt. „pentru ce mie”.
30.3 „sterpi” : la singular în text. ♦ „de loc fără de apă, de chin”: sau „de chin pustiitor”.
30.4 „sărăturilor... ierburile sărate”: în gr., acelaşi cuvânt, αλιμα, care înseamnă „locuri
sărate de pe ţărmul mării”, dar şi „plante sărate care cresc pe ţărm”, „lobodă de mare” -
plantă ce creşte pe ţărmurile Mării Moarte - cf. Biblia Anania, nota a d loc.
A ___
30.5 In TM: „Din mijlocul [oamenilor] sunt alungaţi: [aceştia] strigă împotriva lor ca la hoţ.”
30,7 „răsunătoare”: litt. „bine sunătoare”. Referirea la pietre aparţine traducătorilor lui
loan Gură de Aur din SC pentru a da un sens. TM are sîyhîm; siyah, „tufă”, are un omo-
fon cu sensul de „melodie de jale”. ♦ Versetele 7, 5 şi 6 sunt incomplete.
cei care vieţuiau sub tufe sălbatice,
8 e
fii de nebuni, cu nume fară cinstire
şi cu slava ştearsă de pe pământ.
9 Acum eu sunt alăuta lor
şi ei mă ţin ca bătaia lor de joc;
10 m-au ocărât, ţinându-se departe,
iar de la faţa mea nu şi-au cruţat scuipatul.
13 Deschizându-Şi tolba cu săgeţi, [El] m-a rănit,
* iar ei din faţa mea au dat deoparte orice frâu.
12 *Din dreapta vlăstarului [meu] s-au ridicat,
* şi-au întins picioarele, au netezit peste mine cărările pieirii lor.
13 * Cărările mele le-au şters,
căci [El] mi-a smuls veşmântul;
14 cu săgeţile Lui m-a străpuns,
S-a purtat cu mine cum a vrut, în dureri am fost cufundat.
15 Se întorc peste mine durerile,
s-a dus nădejdea mea ca vântul
şi ca norul mântuirea mea.
16 * Şi acum din mine se va scurge viaţa
şi zilele de chinuri mă cuprind;
17 noaptea oasele îmi ard
şi vinele mi se împrăştie.
18
Cu multă putere m-a prins de veşmânt,
30,8 „slava”: litt. „cinstea”. ♦ AI doilea stih în TM: „Alungaţi cu biciul de pe pământ.”
30.11 Primul stih în TM: „Fiindcă [EI] coarda mea a slăbit-o” - comentatorii înţeleg câ
Dumnezeu este cel care a slăbit coarda de la arcul lui Iov. Rolul Satanei nu mai este
amintit nicăieri în dialog. ♦ Textul LXX nu conţine al doilea stih din v. II, v. 12 şi
primul stih din v. următor. Totuşi continuitatea este asigurată între vv. 11 şi 13 şi nici o
contradicţie nu se face simţită.
30.12 „vlăstarului [meul”: am adăugat „meu” ca în textul comentat de loan Gură de Aur.
30.13 Al doilea stih în TM: „Trag folos de nimicirea mea tară să-i ajute (corectat în
«oprească» - n.t.) nimeni.”
Λ
30.14 In TM: „Ca printr-o spărtură largă năvălesc, se năpustesc sub dărâmături.”
30,16 „Şi acum din mine se va scurge viaţa” : litt. „şi acum sufletul meu se va revărsa
peste mine” - calc după expresia ebraică ce descrie măcelărirea cuiva. ♦ Din v. 16
lipseşte în LXX primul stih; nu se poate stabili dacă traducătorul l-a omis intenţionat. Al
doilea stih redă întocmai TM.
30,18 Din al doilea stih al v. 18 nu există nici o urmă în versiunea LXX. Traducătorul
grec va fi renunţat să traducă al doilea stih din cauza sintaxei defectuoase, precum şi a
caracterului obscur al versetului.
IOV 30 1II
* m-a strâns de gât ca gulerul tunicii.

19 M-ai socotit asemeni cu noroiul,
în pământ şi în cenuşă e partea mea;
20 strigat-am către Tine şi Tu nu m-asculţi,
* [dar ei] au stat şi m-au pândit.
21 Ai venit asupra mea fără milă,
cu braţ puternic Tu m-ai biciuit;
" mi-ai rânduit dureri
* şi m-ai aruncat departe de izbăvire.
23 Căci ştiu că moartea mă va zdrobi:
cu adevărat, casa oricărui muritor este pământul.
Λ J
[O,] de-aş putea să ridic mâna asupră-mi

sau să mă rog de altul s-o facă pentru mine!
Dar eu pentru fiecare [om] neputincios am plâns,
am suspinat când am văzut om la strâmtoare.
26 Pe când mă aşteptam la cele bune,
iată, mi-au ieşit în cale mai mult zile rele.
27 * îmi fierbe pântecele fără de răgaz,
* m-au înşfăcat zilele de sărăcie.
28 Gemând, umblat-am fără de oprelişte,
în adunare m-am ridicat ţipând.
M-am făcut frate cu şacalii,
30.19 Primul stih în TM: „M-ai aruncat în noroi.”

30.20 Stihul al doilea în TM: „Stau în picioare şi Tu mă priveşti."
30,22 .,mi-ai rânduit dureri” : litt. „m-ai rânduit printre dureri'1. ♦ Al doilea stih în TM:
„şi mă spulberi.” Versetul 22 din LXX este scurt şi redă cu aproximaţie numai primul
stih ebraic.
30,24 în TM textul e dificil. Unii înţeleg: „Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâi
nile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?” (RSV: Cornilescu, Ravasi). ♦ loan Gură de Aur
comentează: „«[O.] de-ş putea» nu înseamnă că nu are puterea necesară, ci că îi este
interzis să facă acest lucru” (cf. X X X ,4).
30.26 TM are în plus: „Aşteptam lumină şi a venit întuneric.”
30.27 „iară de răgaz” : litt. „nu va tăcea”.
30.28 „fără de oprelişte”: litt. „fără botniţă/zăbală”. ♦ Primul stih în TM: „întunecat
umblat-am şi fără soare.”
30.29 „şacalii” : gr. σειρήνες nu denumeşte aici legendarele sirene din mare, ci „stafii
ale pustiului”, echivalând de obicei cuvinte ebraice mai concrete: „struţi”, „bufniţe” sau
„şacali” (cf. şi Is. 13,23; 34,13). loan Gură de Aur vede aici o pasăre, din cauza
112 IOV 30-31
şi tovarăş cu struţii.
30
Pielea mi s-a întunecat tare,
şi oasele mele [ard] de fierbinţeală.
31
Mi s-a întors în jale alăuta mea,

şi cântul meu, în plâns.”
31
1 * „Legământ am făcut cu ochii mei

* să nu-i ridic spre vreo fecioară.
2
* Dar ce parte a dat Dumnezeu de sus
* şi ce moştenire [a dat] Cel Puternic din înălţimi?
J * Oare nu năpasta pentru cel nedrept
* şi urgisire pentru cei ce fac fărădelege?
4 * Nu va vedea El însuşi calea mea
* şi paşii nu-mi vor fi număraţi cu toţii?
5 Dar de-aş fi mers cu cei batjocoritori
şi de s-ar fi grăbit piciorul meu spre viclenie,
6 atunci să mă aşeze pe cântarul drept,
[căci] ştie Domnul nevinovăţia mea.
Dacă s-a abătut piciorul meu din cale,
dacă inima mea a urmat ochiul meu,
de m-am atins cu mâinile de daruri,
prezenţei în text mai departe a termenului „struţi”. în ebraică e vorba de şacali şi struţi -
vieţuitoare care simbolizează duhurile rele ce bântuie pustiul.
30,31 „cântul” : litt. ..psalmul'’; TM are „fluierul”.
rs
3.1,1 In cap. 31, iov face un examen de conştiinţă, care îmbracă forma unui jurământ de
Λ
imprecaţie împotriva propriei persoane. In acest protest de nevinovăţie, morala Vechiu

lui Testament atinge cea mai mare puritate. Iov începe cu greşelile cele mai tainice,
dorinţele rele provocate de privire. Primul stih are o importanţă generală: Iov şi-a
interzis şi greşelile lăuntrice. ♦ Primele patru versete din capitolul 31 lipsesc total din
textul LXX. In TM vv. 1-4 constituie o introducere la lista de jurăminte care urmează.
31,3 „năpasta” : litt. „distrugerea”.
31,5 Articolele din examenul de conştiinţă al lui Iov au o formă stereotipă: „Dacă am
făcut aceasta... să mi se întâmple aceasta.” Această construcţie sintactică este specifică
articolelor de lege din vechile coduri (Codul lui Hamurabi. Codul Legământului). Apo-
doza unui jurământ începe în general cu „dacă”, de unde rezultă şi fraze precum cele din
vv. 16 şi 17 unde nici o pedeapsă eventuală nu este exprimată. Iov jură că este nevinovat.
IOV 31 113
8 atunci să semăn şi alţii să mănânce,

lipsit de rădăcină să ajung pe pământ.
9 De-a mers inima mea după femeia altui bărbat
şi de-am şezut s-aştept la uşa ei,
10 să placă atunci şi femeia mea altuia
şi pruncii mei să fie înjosiţi;
11 căci urgia poftei e nestăvilită
de a pângări femeia [altui] bărbat;
1o
căci este foc ce arde din toate părţile
şi, oriunde ajunge, a nimicit din rădăcini.
Şi de-am strâmbat pricina unui slujitor de-al meu sau pe a unei slujnice
când ei s-au judecat cu mine,
14 ce voi face de îmi va cere socoteală Domnul,
şi de mă va cerceta, cum ii voi da răspuns?
15 Oare nu şi eu am fost plămădit în pântece, la fel ca ei?
Am fost [plămădiţi] în acelaşi sân.
16 Dar cei neputincioşi, de orice au avut nevoie, n-au dus lipsă,
iar ochiul văduvei nu l-am umplut de lacrimi.
17 Şi dacă îmbucătura mi-am mâncat-o singur
şi cu orfanul nu am împărţit-o
18 * - căci din tinereţe [i]-am hrănit ca un tată
31.8 Al doilea stih în TM: „Şi vlăstarele mele să fie smulse din rădăcini.”
31.9 Iov nu a păcătuit nici cu ochii, şi cu atât mai puţin cu inima, El nu a permis ca
vreun lucru să-i pervertească mintea şi nici trupului său nu i-a îngăduit să greşească,
loan Gură de Aur (cf. XXXI,5) leagă acest verset de avertismentul lui Hristos: „Oricine
priveşte o femeie dorind-o a şi săvârşit adulter cu ea în inima sa” (Mt. 5,28).
31.10 „să placă... altuia”: TM are „să macine... pentru altul”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi
deasupra ei să se aplece alţii.”
31.11 „urgia poftei”: gr. θυμός όργής - sintagma apare de obicei referitor la Dumnezeu
(,:urgia mâniei”). ♦ în TM: „Căci aceasta este o ticăloşie şi o fărădelege [pedepsită de]
judecători.”
31.15 în TM: „Cel care m-a făcut pe mine în sân[ul mamei], oare nu i-a făcut şi pe ei? Şi
Cel care ne-a plămădit în pântecefle ei] e unul şi acelaşi.”
31.16 „umplut de lacrimi”: gr. έκτήκω, litt. „a face să se topească”.
31,18 Versetul 18 lipseşte din LXX. La o primă lectură v. 18 se dovedeşte a fi neclar.
Absenţa versetului din textul LXX îi pune la îndoială autenticitatea, Este greu de stabilit
dacă acest verset reprezintă o glosă ulterioară sau este textul original. ♦ „i-am călăuzit”:
TM are: „am călăuzit-o [pe văduvă].”
114 IOV 31
* şi din sânul mamei mele i-am călăuzit -

19 şi dacă l-am văzut pe cel gol pierind şi nu l-am îmbrăcat,
20 * ■
şi cei neputincioşi de nu m-au binecuvântat,

şi cu lâna mieilor mei de n-am încălzit umerii lor,
21 m λ
de-am ridicat mâna împotriva vreunui orfan

încrezător că am mult sprijin împrejur,
22
să-mi cadă atunci umărul din încheietură
şi braţul de la cot să mi se frângă.
ΎΧ
" Căci frica de Domnul mă stăpânea
* şi din pricina poverii Lui nu voi [mai putea] îndura.
24
* Dacă mi-am pus în aur tăria mea
şi dacă în giuvaer mi-am pus încrederea,
2 5
şi dacă m-am bucurat când bogăţie multă mi s-a adunat,

şi de-mi pusesem mâna pe lucruri fară număr,
" oare nu văd soarele strălucitor cum dispare
şi luna cum păleşte? Căci nu le stă-n putere.
97
~ * Şi de-a fost amăgită pe-ascuns inima mea
şi dacă mâna punându-mi-o pe gură am sărutat-o,
31,23 Al doilea stih în TM: „Şi măreţia Lui nu o puteam [îndura].”

31.26 „nu văd” : loan Gură de Aur are persoana I plural, „nu vedem”. ♦ Pentru loan Gură
de Aur (XXXI, 11), e o referire la caracterul pieritor al lumii pământeşti. Dacă ce e
folositor şi necesar dispare, cu atât mai mult ceea ce e superfluu - bogăţia. ♦ TM are:
„Dacă am văzut lumina cum străluceşte şi (una cum înaintează în splendoare.” Versetul
se leagă de următorul şi se referă la închinarea la aştri.
31.27 „şi dacă mâna punându-mi-o pe gură am sărutat-o” : sau „şi dacă ducându-mi
mâna la gură am trimis o sărutare”: loan Gură de Aur are o interpretare interesantă cu
privire la vv. 27-28. Unii comentatori consideră că aceste versete fac trimitere la
idolatrie. loan Gură de Aur este de părere că versetele descriu ceea ce fac cei care sunt
cuprinşi de pasiune, atunci când obiectul pasiunii lipseşte. Acest obicei pare ciudat,
pentru că se trimit sărutări celor care se îndepărtează, care pleacă. ♦ Textul LXX traduce
numai al doilea stih din versetul ebraic, fără a păstra indicii despre prima parte. în TM v.
27 constituie corp comun cu versetul dinainte, referindu-se la cultele astrale idolatre, iar
grupul format din vv. 26-28 se constituie într-o entitate de sens independentă de vv.
24-25. LXX face din v. 26 o interogaţie concluzivă fa vv. 24-25. Ultima parte a v. 26 nu
Λ Λ
corespunde TM. In LXX v. 27 este izolat de restul textului. In TM este vorba despre o
inimă sedusă de astre şi de un gest care concretizează această trădare în faţa lui Dumnezeu.
In LXX, dispariţia oricărei referinţe la cultele astrale face din gestul sărutării mâinii,
rămas fără determinant, o vină care nu poate îl înţeleasă.
IOV 31 115
28 această nelegiuire să-mi fie socotită cea mai mare,

că am minţit înaintea Domnului Preaînalt.
29 Şi dacă m-am bucurat îa căderea duşmanilor mei
şi inima mea a spus: «[Ce] bine!»,
30 să audă urechea mea blestemul împotriva mea,
să ajung de pomină în popor, întru nenorocirea mea.
Şi dacă adesea au zis slujnicele mele:
«Cine ne va da să ne saturăm din cărnurile lui?»
- d e ş i eram eu foarte bun;
J afară nu a Înnoptat străinul,
căci uşa mi-era deschisă oricui venea.
33 Şi dacă, păcătuind fară să vreau, mi-am ascuns păcatul
A A
- căci nu m-am sfiit de mulţime numeroasă ca să mărturisesc înaintea

lor -
şi dacă l-am lăsat pe cel neputincios să plece de Ia uşa mea cu poala
goală,
35 * cine-mi va da pe cineva să mă asculte?
31,28 TM are: „Şi aceasta ar fi păcat [vrednic del osândă {litt. judecător - n.t.), căci L-aş
fi renegat pe Dumnezeul de sus "
31.30 TM are; „N-am dat spre păcat cerul gurii mele, ca să ceară sufletul [duşmanului]
printr-un blestem.”
31.31 Stihul al treilea nu apare în TM.
31.33 TM are: „Dacă mi-am acoperit precum Adam răzvrătirea, ca să-mi ascund în sân
greşeala."
31.34 „să mărturisesc": litt. „să divulg". ♦ „căci nu m-am sfiit...”: în TM se continuă
seria întrebărilor retorice: „De m-am sfiit..." ♦ TM are în plus: „Ţinându-mă deoparte şi
necutezând să trec de prag.”
31.35 întrebarea retorică cu care începe v. 35 în TM lipseşte din LXX. Versiunea
origeniană a restituit-o după textul lui Theodotion, dar această interpolare nu clarifică
textul, pentru că traducătorul a introdus un text independent de modelul ebraic, din care
reţine doar cuvintele şi nu sensul. Partea a doua din primul stih nu se găseşte în LXX
pentru că traducătorul a înlocuit discursul provocator cu o frază neutră. Versetele 33-37
sunt mai degrabă rescrise decât traduse.
31.35-37 în I ’M, începând de la stihul al doilea din v. 35: „Acesta e iow-ul meu: Cel
puternic să-mi răspundă.36 Cât despre învinuirea scrisă de duşmanul meu, o voi purta pe
l*7 * ♦
umăr şi mi-o voi aşeza ca o cunună. Ii voi da socoteală de paşii mei şi-i voi ieşi în cale
ca un prinţ." ♦ Taw este ultima literă din alfabetul ebraic. Acest verset a fost tradus în
diferite moduri. Asemenea literei Ω din alfabetul grec, taw are şi semnificaţia de „con
cluzie", iar expresia înseamnă „acesta este ultimul meu cuvânt". Unii exegeţi, pornind
116 IOV 31 -32
De mâna Domnului dacă nu m-am înfricoşat

şi [dacă] înscrisul pe care l-am avut împotriva cuiva
36
punându-mi[-l] pe umeri cunună l-am citit,
37
şi dacă nu l-am rupt, şi nu l-am dat înapoi
fără să iau nimic de la datornic,
38
dacă pământul a gemut vreodată împotriva mea
şi dacă brazdele lui au plâns împreună,
rig
şi daca rodul lui l-am mâncat singur t^ră a plăti,
şi dacă sufletul stăpânului pământului l-am întristat luând de la el,
40 atunci, în loc de grâu, urzică să-mi răsară,
şi pălămidă-n loc de orz.”
Şi a încetat Iov să mai vorbească.
32
1Au tăcut şi cei trei prieteni şi nu i-au mai răspuns lui Iov,
căci Iov era drept înaintea lor.
2 S-a mâniat însă Elius, fiul lui Barachiel Buzitul,
de ia forma literei taw din alfabetul fenician, unde este asemenea crucii sfântului Andrei,
Λ
spun că Iov face o cruce în Ioc de semnătură. ♦ In TM este vorba de o imagine împru
mutată din uzul juridic, şi anume de sulul care conţine actul de acuzare sau rechizitoriul.
Iov îl poartă ca pe un însemn de onoare. Documentul rechizitoriu a devenit în greacă un
document administrativ care conţinea datoriile.
31.39 „rodul” : litt. „puterea5'. ♦ „ţâră a plăti”: litt. „fără preţ’1. ♦ „luând de la el”: litt.
„aruncându-1”.
31.40 Ultimul stih poate fi notiţa unui redactor, analogă celei din Ps. 72,20 şi din Ier.
51,64. Ea nu marchează sfârşitul cărţii, ci sfârşitul poemelor atribuite lui Iov.
32,2 Discursurile lui Elius au un caracter de adăugire care este recunoscut de majoritatea
exegeţilor. Aceste discursuri sunt precedate de o scurtă introducere în proză: era nece
sară o prezentare pentru că noul personaj nu a apărut până acum. Spre deosebire de
celelalte personaje, cărora autorul nu te dă numele patronimice, Elius e prezentat ca fiul
lui Barachiel Buzitul din familia lui Ram. Elius a tăcut până acum pentru că este mai
tânăr decât ceilalţi interlocutori, dar, când ceilalţi nu mai au nimic de spus, mânia îl face
să rupă tăcerea. Discursul lui Elius (cap. 32-37) se distinge de restul poemului şi se
articulează greu cu acesta, fiind diferit prin vocabular, stil şi conţinut. Cele mai multe
critici sunt de ordin lingvistic. Puţinele trăsături care apropie i.. .st segment de restul
cărţii se datorează doar familiarităţii autorului cu textul pe care vrea astfel să-l
completeze. Se pare că discursurile lui Elius au fost adăugate înainte de traducerea în
greacă. Discursul lui Elius este greoi, lung şi se lansează cu întârziere. Aceasta este o
IOV 32 117
din familia lui Ram, din ţinutul Ausitis,

s-a mâniat pe Iov foarte,
pentru că acesta se declarase drept înaintea Domnului;
3 şi împotriva celor trei prieteni s-a mâniat foarte,
pentru că nu au putut da răspuns împotriva lui Iov
şi îl făcuseră nelegiuit.
4 Elius zăbovise înainte de a-i da răspuns lui Iov,
* pentru că [ceilalţi] erau mai bătrâni în zile decât el.
5 * Dar a văzut Elius că nu era răspuns
* în gura celor trei bărbaţi
* şi i s-a stârnit mânia.
6 Răspunzând Elius, fiul lui Barachiel Buzitul, a zis:
„Sunt mai tânăr ca vârstă, voi sunteţi mai bătrâni;
de aceea am tăcut, temându-mă
să vă arăt ştiinţa mea;
caracteristică a unui discurs de tinereţe, impetuos, neexperimentat şi încă neiniţiat în

regulile unei retorici reţinute şi sobre. Autorul cărţii lui Iov practică realismul literar şi
este capabil să-şi diversifice stilul, să-şi facă personajele să vorbească diferenţiat, în
funcţie de vârstă şi de condiţia socială, culturală sau geografică, folosind ironia sau ridi
culizând.
32.2 „Elius... Barachiel Buzitul”: în ebr. 'Elîhu’... Barakhe ’el Buzl ♦ „din ţinutul
Ausitis” - nu apare în TM. ♦ „înaintea Domnului”: TM are „mai mult decât Dumnezeu”.
32.3 „şi îl făcuseră nelegiuit”: i.e. au afirmat că este nelegiuit, l-au făcut să fie nelegiuit,
contrazicându-l. Comentariul lui loan Gură de Aur: nelegiuirea ar fi fost să se creadă
mai drept decât Dumnezeu; or. Iov nu spusese aşa ceva, ci doar că Dumnezeu este răs-
Λ
punzător de suferinţele lui. Elius îi deformează cuvintele, înţelegând că Iov Ii reproşează

lui Dumnezeu că e nedrept faţă de el. ♦ Al treilea stih în TM, litt. „şi îl osândeau pe
Iov” - ceea ce nu e logic în context. Unii traducători corectează: „deşi îi osândeau...”;
mulţi comentatori însă consideră că scribul (de perioadă târzie) a considerat de
neconceput să scrie „îl osândeau pe Dumnezeu” şi a operat înlocuirea cu „Iov”.
32,4-5 Stihul al doilea şi v. 5 lipsesc din LXX. Absenţa lor creează o inadecvare între
anunţul făcut în primul stih din v. 4, unde Elius se pregăteşte să-i răspundă lui Iov, şi
continuarea adresată celor trei personaje. Omiterea se datorează cel mai probabil unei
Λ __
repetiţii aparente, ale cărei diferenţe nu au fost înţelese {cf. Gorea, a d loc.). In TM aceste
versete constituie introducerea în scenă a noului personaj. în v. 4 personajul este
prezentat retrospectiv, ca asistând la dezbatere, aşteptând sfârşitul replicii lui Iov şi este
precizat şi raportul de vârstă cu alţi trei participanţi. Elius se întoarce spre Iov numai
începând cu 33,1 pentru a-i vorbi de-a lungul acestui capitol. Primul stih din 32,4 este
tradus în greacă cu o nuanţă apropiată de TM.
118 IOV 32
7 căci [mi-]am zis: «Timpul e cel care grăieşte,

în mulţi ani [ajung] să cunoască înţelepciunea.»
Ci este un duh în muritori,
suflarea Celui Atotputernic [ne] învaţă.
9 Nu cei cu ani mulţi sunt înţelepţi
şi nu cei vârstnici ştiu să osebească.
10 De-aceea am zis: «Ascultaţi-mă.
şi vă voi vesti ceea ce ştiu»;
!1 plecaţi urechea la cuvintele mele; căci vă voi spune, dacă ascultaţi,
* până când veţi fi cântărit cuvintele.
12 * Şi voi înţelege cât şi voi;
* şi iată n-a fost cine să-l înfrunte pe Iov,
* cine să răspundă la cuvintele lui, dintre voi,
13 ca nu cumva să spuneţi: «Am găsit înţelepciunea luând partea
Domnului»;
14 ci i-aţi îngăduit unui om să grăiască astfel de vorbe.
15 * S-au înspăimântat, n-au mai răspuns,
* vorbele lor le-au socotit îmbătrânite.
16 * Am aşteptat căci ei n-au [mai] grăit;
* ci s-au oprit şi n-au mai dat răspuns.”
32,7 Codex Vaticanus şi Codex Sinailicus au aici negaţie: „Nu timpul este cel care
grăieşte”, în consonanţă cu ceea ce urmează. TM are „zilele (~ vârsta - n.t.) vor vorbi”.
♦ Al doilea stih în TM: „Anii mulţi vor face cunoscută înţelepciunea.”
32,9 La final, TM are în plus njudecata/ce este drept”.
32.11 „până când veţi fi cântărit cuvintele” : loan Gură de Aur prezintă o altă versiune:
„Iată, am ascultat cuvintele voastre. Am luat aminte până unde [se întinde] înţelegerea
voastră, până unde aţi cercetat prin cuvintele voastre şi până unde v-am înţeles” - mult
mai aproape de TM. ♦ Al doilea stih din v. 11 şi versetul 12 în întregime lipsesc din
LXX. Contextul nu face în nici un fel trimitere la ceea ce lipseşte.
32.12 Primul stih în TM: „Am luat seama la voi.”
32.13 „luând partea Domnului”: se poate înţelege şi „adăugând Domnului” ( c f Brenton,
Λ
a d loc.) - Elius le-ar reproşa şi trufia. ♦ In TM: ..Ca nu cumva să spuneţi: «Am găsit
înţelepciunea: Dumnezeu îl poate înfrânge, nu un om .»”
32.14 TM are: ,.Nu către mine a grăit, şi nu cu cuvintele voastre îi voi răspunde ”
32,15-17 Acest pasaj lipseşte din LXX. Ldiţiile postorigeniene semnalează cu asterisc
doar vv. 15-16. Insă nici v. 17 nu este tradus, iar ccea ce apare în locul lui nu face ecou
la nimic din TM, ci constituie o reluare convenţională menită să faciliteze trecerea de la
v. 14 la v. 18.
IOV 32-33 119
1' Vorbind iarăşi, Elius zice:

18 „Din nou voi vorbi, căci plin sunt de cuvinte şi mă nimiceşte duhul
din pântecele meu;
19căci pântecele îmi e ca un burduf cu must ce dă în fiert legat [la gură]
sau ca foalele arămarului care plesnesc.
20 Voi grăi ca să aflu linişte, deschizând buzele;
Ί 1
căci de om nu mă voi ruşina,

ba dimpotrivă, nu voi avea îngăduinţă cu nici un muritor;
22 căci nu ştiu să linguşesc pe cineva;
iar de nu, mă vor mânca moliile şi pe mine.”
33
! ,.Ci ascultă doar, o, Iov, cuvintele mele

şi la vorbirea mea pleacă-ţi urechea;
2 căci iată, gura mi-am deschis-o
şi a grăit limba mea.
3 Curată mi-e inima întru cuvinte
şi priceperea buzelor mele va cugeta cele curate.
4 Duhul dumnezeiesc [e] cel ce m-a tăcut
şi suflarea Celui Atotputernic mă învaţă.
' Dacă poţi, dă-mi un răspuns la acestea;
aşteaptă, stai în faţa mea şi eu în faţa ta.
6 Din lut eşti tu alcătuit, la fel ca mine,
dintru acelaşi am fost alcătuiţi.
n
Frica de mine nu te va învolbura,

nici mâna mea nu va fi grea asupra ta.
O
* Doar c-ai vorbit în urechile mele,

glasul cuvintelor tale l-am auzit;
9 pentru că spui: «Curat sunt eu, nu am păcătuit,
nevinovat sunt, căci legea n-am căicat-o;
32,17 TM are: „Eu voi răspunde, e partea mea, voi spune şi eu ce ştiu/'
32,22 „să linguşesc”: litt. „să admir faţa'-. ♦ Al doilea stih în TM: „Că îndată m-ar
îndepărta Făcătorul meu.”
33.3 „va cugeta cele curate’': se poate înţelege şi „va fi curată prin cugetare”.
33.4 „mă învaţă”: TM are „îmi dă viaţă".
33.5 Al doilea stih în TM: „în faţa mea ia poziţie!”
120 [OV 33
10 dar [El] a găsit pricină împotriva mea

şi ca pe un duşman m-a socotit;
11 mi-a prins piciorul în butuc
şi toate căile mi le-a pândit.»
î2 Cum spui dar: «Drept sunt, şi nu m-a ascultat»?
Căci veşnic este Cel de peste muritori.
13 Dar spui: «De ce n-a ascultat nici un cuvânt al dreptăţii mele?»
14 Când Domnul grăieşte o dată,
a doua oară [vorbeşte] în vis
15 sau în cugetare de noapte
- ca atunci când cade spaimă cumplită peste oameni,
când aţipesc în pat;
16 atunci El dezvăluie mintea oamenilor;
cu astfel de vedenii de spaimă i-a înfricoşat,
17 ca să-l întoarcă pe om de la nedreptate,
iar trupul lui de prăbuşire să îl scape.
18 I-a cruţat sufletul de moarte
şi de cădere în război.
î9 Apoi iar l-a mustrat în patul lui prin neputinţă
* şi mulţimea oaselor lui le-a-nţepenit,
2 0el nu va putea să ia nici o fărâmă de mâncare,
* iar sufletul lui va tânj i după hrană,
21 până îi va putrezi carnea
33.12 TM are: „Iată, în aceasta nu ai dreptate, îţi spun, căci Dumnezeu e mai presus de om."
33.13 TM are: „De ce îi cauţi pricină? Căci de cuvinteie/faptele Lui El nu dă socoteală.”
33.14 TM are: „Dumnezeu vorbeşte într-un fel, apoi în altul, dar [oamenii] nu iau seama.”
33.15 „cugetare”: gr. μελέτη, „grijă, îngrijorare”, „meditare”. ♦ „spaimă cumplită”: TM
are „somn adânc/toropeală”.
33.16 „dezvăluie mintea” ; se poate înţelege şi „dă o dezvăluire minţii”. ♦ TM are:
„Atunci El deschide urechea oamenilor şi le întipăreşte mustrările Lui.”
33.17 Al doilea stih în TM: „Şi să-l ferească de trufie.” ♦ „să îl scape”: litt. „l-a scăpat”.
33.19 „l-a mustrat... prin neputinţă”: loan Gură de Aur comentează: rostul bolii nu este
moartea omului, ci să-l facă pe om mai bun (cf. XXXIII.3-4). Rolul purificator al
suferinţei este o idee nouă pe care o introduce discursul lui Elius.
33.20 TM are: „Nici [nu va avea] poftă de hrană aleasă.” ♦ V. 20 din LXX este o
comprimare a două stihuri ebraice într-unuî singur. Absenţa celui de-al doilea stih face
v. 20 incomplet şi îl reduce la un enunţ prozaic.
33.21 „carnea”: plural în greacă.
IOV 33 121
şi oasele i se vor dezgoli;

i s-a apropiat de moarte sufletul
şi viaţa lui, de sălaşul morţilor.
2j Dacă ar fi o mie de îngeri aducători de moarte,
nici unul dintre ei nu va răni,
-1
de-ar cugeta în inima [lui] să se întoarcă la Domnul,

şi [dacă] i-ar spune unui om vinovăţia lui,
şi nebunia lui ar arăta-o,
i
“ El îl va sprijini să nu cadă în moarte,

îi va înnoi trupul ca zugrăveala pe un zid,
oasele i le va umple cu măduvă;
Os
“ îi va face trupul fraged ca al unui prunc,
îl va face la loc bărbat între oameni.
Şi se va ruga Domnului şi [rugile]-! vor fi primite,
2 6
va intra cu faţa curată spre rostire;

va da înapoi oamenilor dreptatea.
η n
Şi atunci se va învinovăţi omul zicând:

«Astfel de lucruri am făcut şi nu m-a pedepsit
cât am fost vrednic pentru câte am păcătuit.
Λη
* Izbăveşte sufletul meu ca să nu meargă în putreziciune

* şi viaţa mea va vedea lumina.»
33,22 „sălaşul m orţilor’: TM arc „dătătorii de moarte”.

33,23-25 în TM: „2" Dacă se găseşte pentru un înger un mijlocitor dintr-o mie, care să-i
OA
dezvăluie omului ce este drept pentru el [să facă] şi care să se milostivească şi să
spună: «lzbâveşte-1 ca să nu cadă în groapă: am găsit un preţ de răscumpărare pentru
e l» ,25 carnea i se va împrospăta ca a unui tânăr, se va întoarce la zilele tinereţii.” ♦ TM
vorbeşte despre medierea unui înger. Rolul acestuia este de a-i arăta semnificaţia sufe
rinţei care I-a cuprins, de a-i deschide ochii asupra greşelilor sale (v. 27) şi de a mijloci
pentru el la Dumnezeu (v. 24). Această concepţie apare în mai multe locuri în Vechiul
Testament: mijlocirea oamenilor drepţi (cf. 42,8), ispăşirea pentru altul (Is. 53,10), mij
locirea îngerilor în revelaţiile profetice (lezechiel şi Zaharia), intervenţia lor pentru a
îndepărta pericolele care ameninţă omul (Ps. 91,11-13) sau pentru a-i transmite rugăciu
nile ( fob. 12,12). Mijlocirea lor a fost presupusă de Eliphas (5,1), iar literatura evreiască
apocrifă va ilustra această temă.
33,26-27 Ultimele două stihuri din v. 26 şi primele două din v. 27 în TM: „Şi el îi va
vedea faţa cu strigăt de bucurie şi El îl întoarce pe om la dreptatea lui (= îl face pe om
iarăşi drept - n .t.).27 Atunci va cânta în faţa oamenilor zicând:...”
33.27 „nu m-a pedepsit”: litt. „nu m-a cercetat”.
33.28 „Izbăveşte”: TM are „El a răscumpărat”.
122 IOV 33-34
29
* Iată, toate acestea le lucrează Cel Puternic
* pe trei căi cu omul.
30
Ci a izbăvit sufletul meu din moarte,
ca viaţa mea să-L laude în lumină.
31 Pleacă-ţi urechea, Iov, şi mă ascultă;
* taci, şi eu voi fi acela care voi grăi.
Ύ1
' * De ai cuvinte, dă-mi răspuns!
* Grăieşte, căci eu vreau să-ţi dau dreptate!
* De nu, tu să m-asculţi pe mine!
* Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea!”
34
1Vorbind iarăşi, Elius zice:

„Ascultaţi-mă, înţelepţilor!
Voi, ştiutorilor, plecaţi-vă urechea la ce[-i] bine!
* Pentru că urechea pune Ia încercare cuvintele
* şi cerul gurii gustă mâncarea.
4 * Să alegem o judecată pentru noi înşine,
* să cunoaştem între noi ce este bine.
5Căci Iov a zis: «Drept sunt,
Domnul a dat deoparte pricina mea,
6m-a înşelat în judecarea mea,
* aprigă e săgeata [ce mă loveşte], [deşi mă ştiu] fără strâmbătate.»
7 * Cine [mai] este ca Iov,
* care bea batjocura ca apa:
33.29 loan Gură de Aur are în plus „ca să-i schimbe sufletul”. ♦ „pe trei căi” ; I’M are
„de două ori, de trei ori”.
33.30 TM are: „Ca sâ izbăvească sufletul din moarte, să-l lumineze cu lumina celor vii.”
3 3 3 1 „eu voi îl acela care voi grăi”: gr. έγώ είμ ι traduce ebr. 'anokhî - pronume de
pers. I singular care apare în textele târzii şi sugerează o anume solemnitate.
34,2 „bine” : gr. καλόν, „bine”, „frumos”. ♦ „la ce[-i| bine”: TM are „la mine”.
34,3-7 Versetele 3 şi 4 lipsesc din textul LXX, versetul următor este tradus literal,
versetul 6 reprezintă o traducere parţială şi libera, iar versetul 7 este omis.
34.5 „a dat deoparte pricina mea”: litt. „a îndepărtat de la mine judecata mea”.
34.6 „m-a înşelat” : Uit. „a minţit”. ♦ Primul stih în TM: „Cu privire la dreptatea mea
sunt [socotit] mincinos.” ♦ „săgeata [ce mă loveşte]” : litt. „săgeata mea”.
34.7 „Cine [mai] este ca Iov”: litt. „cine e om ca Iov”.
IOV 34 123
8 n-a păcătuit, nici n-a săvârşit nelegiuire,

n-a împărţit calea cu cei ce fac fărădelegi
mergând cu cei nelegiuiţi?
9 Să nu spui: «Nu va fi cercetare a omului»;
ci este cercetare asupra lui de la Domnul.
10 De aceea, voi cei pricepuţi cu inima, ascultaţi-mă!
Departe de mine să fac vreo nelegiuire înaintea Domnului
şi înaintea Celui Atotputernic să tulbur dreptatea!
11Dar Ei plăteşte omului după ce faptuieşte fiecare,
* şi în cărarea omului îl va găsi [pe el Domnul].
12Crezi tu că Domnul va face lucruri nepotrivite
sau că Atotputernicul va tulbura dreapta judecată?
13[El,] care a făcut pământul.
Cine e Cel care face [lumea] de sub cer şi toate câte sunt acolo?
14Căci dacă ar vrea să oprească
şi să[-Şi] ţină duhul ia El,
15se va sfârşi tot trupul deopotrivă
şi orice muritor s-ar întoarce în pământ, de unde a şi fost plăsmuit.
16De n-ai luat aminte, ascultă acestea,
pleacă-ţi urechea la glasul cuvintelor.
17Vezi-L pe Cel care urăşte fărădelegile,
pe Cel care îi pierde pe cei răi,
fiind El veşnic drept.
18Nelegiuit e cel care îi spune unui rege: «încâlci legea!»
* şi «Preanelegiuitule!» unor cârmuitori;
34,8-9 în TM: „8 Umblă în tovărăşie cu făptuitorii fărădelegii şi merge alături de oame

nii ticăloşi. 9 Căci a spus: «Nu-i e de folos omului să-şi aile desfătarea în Dumnezeu!»”
34.10 „Departe de mine”: litt. „să nu-mi fie mie”. ♦ Stihurile al doilea şi al treilea în
TM: „Departe e de Dumnezeu răutatea! Departe e de Cel Puternic nedreptatea!”
34.11 Din acest verset e tradus în LXX numai primul stih. Versetul din LXX fără
Λ
adaosul lui Theodotion apare ca o sinteză a celor două stihuri. ♦ Al doilea stih în TM: „II
răsplăteşte pe om după căile lui.”
34.13 TM are: „Cine I-a încredinţat pământul şi cine L-a pus peste lumea întreagă?”
34.13 „câte sunt acolo”: litt. „cele care sunt înlăuntru”.
34.16 „De n-ai luat aminte”: TM are „dacă ai înţelegere”.
34.17 în TM: „Oare cine urăşte dreptatea [poate] cârmui? Oare pe Cel drept şi mare îl
socoteşti ticălos?”
34.18 Primul stih în TM: „Oare i se spune unui rege: «Nelegiuitule!»?”
124 IOV 34
19 cel care nu s-a ruşinat în faţa unui om de vază,

nici n-a ştiut s-aducă cinste celor puternici
şi nici să caute la faţa lor.
20 Dar fără folos se va dovedi strigarea lor şi rugămintea către om;
căci s-au purtat nelegiuit, cei neajutoraţi fiind daţi la o parte.
21 Căci El veghează peste faptele oamenilor,
nimic din ce fac ei nu-I scapă,
22 nici nu vor afla Ioc să se ascundă cei care săvârşesc fărădelegi;
2 3* căci nu se va opri asupra unui om,
ci Domnul pe toţi îi priveşte,
'J 1
Cel care cuprinde lucruri de nepătruns,

minunate şi măreţe, care nu au număr;
25 Cel care cunoaşte faptele lor
* va întoarce noaptea şi îi va smeri.
26 l-a nimicit pe cei nelegiuiţi,
ei erau văzuţi dinaintea Lui,
2 7căci s-au întors de la legea lui Dumnezeu,
şi faptele Lui de dreptate nu le-au cunoscut,
28 * ca să aducă înaintea Lui strigătul săracului,
34.19 „nici n-a ştiut s-aducă cinste celor puternici”: la loan Gură de Aur. „cel care nu a
dat cinstire oamenilor”. ♦ „să caute la”: litt. „să se minuneze de”. ♦ TM are: „Cel care nu
caută la faţa căpeteniilor şi nu-i dă întâietate bogatului faţă de sărac, căci mâna Lui i-a
făcut pe toţi.”
34.20 TM are: „Intr-o clipă mor şi în toiul nopţii poporul se răzvrăteşte şi trece, şi sunt
îndepărtaţi tiranii, dar nu de mână [de omj” (text neclar, traducere conjecturală).
34.23 Versetul 23 este reprezentat în ediţiile hexaplare ca având primul stih adăugat
după Theodotion, dar versetul prezent în vechea LXX constituie singur o sinteză a celor
două stihuri din TM, care are: „Căci nu-i stabileşte omului un termen (?) să meargă la
Dumnezeu la judecată.”
Λ A
34.24 In TM: „Ii zdrobeşte pe cei puternici fără să-i mai cerceteze şi-i aşază pe alţii în
locul lor.”
34.25 Versetul e reprezentat în LXX de primul stih; cel de-al doilea lipseşte din cauza
modificărilor din versetele precedente.
34.26 TM are: „Ca pe nişte ticăloşi îi loveşte în văzul tuturor.”
34,28-33 Aceste versete lipsesc din textul LXX. Absenţa lor este coerentă cu modifică
rile operate înainte. ♦ Traducătorul LXX face ca personajul Elius sâ fie de nerecunoscut
în LXX: dintr-un tânăr radical în indignarea sa moralistă, aşa cum apare în TM, devine
în textul grec un apărător al celor privilegiaţi şi apologet convins al regelui. Elius din
TM demontează mecanismele imposturii şi dejoacă suprastructurile care ascund interese
IOV 34 125
* şi strigătul celor sărmani îl va asculta.

29 * El va da linişte, şi cine va osândi?
* îşi va ascunde faţa, şi cine-L va vedea?
* Şi împotriva unui neam şi împotriva unui om, laolaltă,
30 * punând să domnească un om făţarnic din pricina nemulţumirii
poporului.
O Λ A
* Fiindcă cineva Ii spune Celui Puternic: «Am luat, nu voi ţine zălog;
3 2* din afară voi privi, arată-mi;
* dacă am săvârşit nedreptatea, nu o voi mai face.»
J * Nu cumva de la Tine va primi plată pentru ea?
* Pentru că vei alunga, pentru că Tu vei alege şi nu eu;
şi ceea ce ştiai grăieşte!
·* Λ
J' Aşadar, cei înţelepţi cu inima vor spune acestea

şi bărbatul înţelept ascultă cuvântul meu.
3" Dar Iov nu a grăit cu pricepere,
cuvintele lui n-[au arătat] ştiinţă.
36Totuşi, ia învăţătură, o, Iov,
să nu mai dai răspuns precum nebunii,
3' ca să nu sporim păcatele noastre:
nelegiuirea ne va fi pusă la socoteală nouă
[dacă] rostim cuvinte multe înaintea Domnului.”
sordide. Acelaşi Elius, în textul LXX. se indignează împotriva celor care nu se înclină
înaintea autorităţii. Unul pune în opoziţie dreptatea divină cu nedreptatea celor puternici,
denunţă exploatarea, celălalt foloseşte elogii hiperbolice şi încurajează conformismul
politic şi social.
34,29-30 TM are: ,,29 Dar dacă El nu face nimic (Uit. stă liniştit - n.t.), cine osândeşte?
Şi dacă El îşi învăluie faţa, cine îl poate zări? Dar El veghează asupra neamurilor şi
asupra oamenilor laolaltă,30 ca să nu domnească un om necredincios şi să nu se întindă
curse poporului.”
34,31-33 Textul e corupt şi greu de înţeles şi în ebraică, şi în greacă. O interpretare
posibilă, bazată pe unele emendări ale TM; ar fi: „3t Dacă cineva îi spune lui Dumnezeu:
«Am fost amăgit, nu voi mai face răul; 32 ca să văd, învaţă-mă! Dacă am săvârşit nele
giuire, n-o voi mai fa c e » ,33 Dumnezeu ar trebui oare să pedepsească, după judecata ta?
Dar ţie nu-ţi pasă. Aşa ai hotărât tu, dar nu eu! Ceea ce ştii, grăieşte!”
34,32 „din afară”: litt. „fără mine/afară de mine”.
34,37 TM are: „Dar el adaugă la păcatul său răzvrătirea, face zarvă (litt. bate din palme
- n.t.) printre noi şi-şi sporeşte vorbele împotriva lui Dumnezeu.”
126 IOV 35
35
1 Vorbind mai departe, Elius zice:
2 „Ce te-ai gândit [s-aduci] la judecată?
Cine eşti tu, de-ai spus: «Drept sunt înaintea Domnului»?
Sau vei spune: «Ce[-I] voi face dacă păcătuiesc?»
4 Eu îţi voi da răspuns ţie
şi celor trei prieteni ai tăi.
5 Priveşte spre cer şi vezi,
uită-te bine la nori cât sunt de sus faţă de tine.
6 Dacă ai păcătuit, ce[-l] vei face?
Dacă ai săvârşit multe fărădelegi, ce poţi să[-I] faci?
7 Iar dacă eşti drept, ce-I vei da Lui?
* Sau ce va primi El din mâna ta?
8 * [E pe potriva] unui om asemenea ţie nelegiuirea ta
* şi fiului omului, dreptatea ta.
9 * Cei învinuiţi pe nedrept de mulţime vor striga,
* vor ţipa din pricina braţului multora.
10 * Dar nu a spus [nimeni]: «Unde este Dumnezeu Cel care m-a făcut,
Cel care rânduieşte străjile de noapte,
11 Cel care m-a deosebit de dobitoacele pământului
şi de păsările cerului?»
35 loan Gură de Aur comentează: „Vezi cu cât e Dumnezeu mai presus de tine! El nu
pierde nimic dacă tu pâcătuieşti şi nu câştigă nimic dacă tu eşti drept. Nu-L putem tăuda
pe Dumnezeu după cum merită, dar este important să-L lăudăm pentru purtarea Lui faţă
de noi” (cf. X X X V , 1-4).
35,3 TM are: „Căci ai zis «Ce-ţi pasă? Ce folos am de-am păcătuit sau nu?»”
35,6 ,,ce[-I] vei face... să[-I] faci” : TM are „ce-I faci Lui... ce-I vei face”.
35,7-10.12 Absenţa din LXX a stihurilor marcate cu asterisc în w . 7-10 duce la o lec
tură în continuitate a primului stih din v. 7 şi ultimului din v. 10. O astfel de lectură lasă
fragmentul de la stihul al doilea din v. 10 până la primul stih din v. 12 fără predicat. E
vorba de o omitere voluntară a acestui grup de versete (7b-10a). M otivele acestei supri
mări sunt probabil de ordin teologic pentru 7b, diplomatic pentru v. 9. Dacă v, 9 a fost
suprimat, a devenit necesară şi suprimarea continuării acestuia, astfel încât v. 10 este
tradus numai în partea a doua. Pentru că în felul acesta v. 12 devenea de neînţeles,
traducătorul a hotărât să renunţe şi la primul stih din v. 12.
35.10 „rânduieşte străjile”: TM are „inspiră cântece”.
35.11 TM are: „Ne învaţă mai mult decât pe dobitoace şi mai mult decât pe păsările
cerului ne-a înţelepţit.”
IOV 35-36 127
12 * Acolo vor striga cei răi şi nu-i va asculta

din pricina trufiei lor.
13Căci Domnul nu vrea să vadă lucruri fără noimă;
El însuşi, Cel Atotputernic cercetează
14pe cei ce săvârşesc fărădelegi şi mă va izbăvi.
Judecă-te înaintea Lui, de poţi să-L lauzi aşa cum este.
15 * Şi acum, pentru că nu stă să ia seama la mânia Sa
* şi nu-I pasă prea mult de greşeală,
16* Iov degeaba îşi deschide gura,
* întru neştiinţă îşi îngreunează vorbele.”
36
Vorbind mai departe, Elius a mai spus:

1
2„îngăduie-mă încă puţin, ca să te-nvăţ;

căci încă mai am [multe] de spus.
3Aducându-mi de departe ştiinţa,
din faptele mele voi spune lucruri drepte
4după adevăr, iar nu vorbe nedrepte;
[dar] tu pricepi greşit.
5Să ştii că Domnul nu-1 va lepăda pe cel nevinovat.
* Puternic în tăria inimii,
6* celui nelegiuit nu-i va da nicicând viaţă,
* dar celor săraci le va face dreptate.
35,13 „cercetează”: litt. „e privitorul/cercetătorul”.

35,13-14 De la al doilea stih din v. 13, TM are: „Şi Cel puternic nu ia seama 14 nici când
tu zici că nu-L vezi, procesul e în faţa Lui şi tu aştepţi.”
35,15-16 Aceste versete lipsesc din LXX fără să lase vreo urmă care să indice faptul că
ar fi existat în textul original. în versetul 15 apare un hapax biblic, p a j, „nebunie, răz
vrătire”, care complică sensul v. 15. în TM acesta este: „Şi acum, dacă mânia Lui nu
mustră şi nu ia seama la răzvrătire...”
36.2 „încă mai am [multe] de spus” : litt. „încă mai e vorbire în mine”. TM are în plus
„pentru/în favoarea lui Dumnezeu”.
36.3 Al doilea stih în TM: „Şi Celui care m-a făcut să-I dau dreptate.”
36.4 Al doilea stih în TM: „Ci unul cu ştiinţă desăvârşită este lângă tine.”
36.5 Al doilea stih în TM: „Iată, Dumnezeu este puternic şi nu alungă [pe nimeni],
puternic în tăria inimii.”
36.6 „le va face dreptate” : litt, „le va da hotărâre/sentinţă”.
128 IOV 36
7 * De la cel drept nu-Şi va întoarce ochii;

* şi îi va aşeza cu regii pe tron,
* şi spre izbândă, şi vor fi înălţaţi.
8 * Şi dacă vor fi legaţi cu cătuşe
* [şi] vor fi înfăşuraţi în funiile sărăciei,
9 * le va face cunoscute faptele lor
* şi greşelile lor, pentru că s-au [crezut] puternici.
10 Dar pe cel drept îl va asculta;
* şi a zis să se întoarcă de la nedreptate.
11 A
* Dacă vor asculta şi Ii vor sluji,
* îşi vor sfârşi zilele în bunăstare
* şi anii !or în strălucire.
12
Dar pe nelegiuiţi nu-i izbăveşte fiindcă nu vor să-L cunoască pe
Domnul şi, dojeniţi fiind, nu s-au supus.
13 * Şi cei cu inima făţarnică vor rândui mânie;
* nu vor striga [după ajutor], că i-a legat.
14 Să piară deci din tinereţe sufletul lor
şi viaţa lor [să fie] străpunsă de îngeri,
15 pentru că l-au strâmtorat pe cel slab şi neputincios;
dar [El] va scoate la iveală judecata celor blânzi.
16 * Şi, pe lângă aceasta, te-a ademenit din gura duşmanului;
36.9 „s-au [crezut] puternici” : textul gr. are viitorul, redare automată a formei de „im
perfect” din ebraică.
36.10 Primul stih în TM: „Şi îe deschide urechile la mustrare.”
/%
36,10-11 Din LXX mai lipsesc al doilea stih din v. 10 şi v. 11 în întregime. In acest
capitol traducătorul a operat o simplificare a textului, atenuând virulenţa unor afirmaţii
şi rămânând într-un cadru general.
36.11 „bunăstare”: plural în greacă; litt. „bunuri”. ♦ „strălucire”: gr. ευ π ρ έπ εια , „dem
nitate”, „maiestate”, „bună cuviinţă” (traducerea tradiţională este „mare cuviinţă”).
36.12 TM are: „Iar dacă nu ascultă, vor pieri străpunşi de suliţă şi vor muri fără sâ ştie.”
36.14 „Să piară”: TM are „piere”. ♦ „[să fie] străpunsă de îngeri”: TM are „şi viaţa lor,
printre desfrânaţi” - aluzie la idolatrie şi la prostituţia „sacră” ce se practica pe lângă
templele păgâne.
36.15 TM are: „Dar El îl izbăveşte pe sărac prin [însăşi] sărăcia lui şi prin suferinţă îi
deschide urechea.”
36.16 TM are: „Şi pe tine vrea să te tragă afară din gura strâmtorării, ia loc larg iSură
oprelişti, iar masa ta [să fie] plină de tot belşugul (litt. grăsime - n.t.).” ♦ „învolburare” :
gr. κατάχυσις este o interpretare greşită a ebr. muţăq („constrângere”, „strâmtorare”).
♦ „îmbelşugată”: litt. „plină de grăsime”. ♦ Versetul 16 lipseşte din LXX. începând cu
IOV 36 129
* adâncul - învolburare-i dedesubtul lui;

* şi s-a prăbuşit masa ta îmbelşugată.
17Nu va lipsi judecata de la cei drepţi,
18dar peste nelegiuiţi va fi mânie
* din pricina darurilor nelegiuite, pe care le-au primit pentru nedreptăţi.
19 Să nu te abată de bunăvoie mintea
de la cererea celor neputincioşi care sunt în nevoie,
* şi [nici] pe toţi cei care-şi întăresc puterea.
2 0* Să nu întinzi de noapte
* ca să urce popoarele în locul lor.
21 Ci ai grijă să nu săvârşeşti lucruri fară noimă;
* căci prin aceasta te-ai eliberat de sărăcie.
22 * lată, Cel Puternic va fi tare în puterea Sa;
căci cine stăpâneşte ca El?
~ Cine este cel care cercetează faptele Lui
sau cine a spus: «A săvârşit strâmbătăţi»?
Λ i
Aminteşte-ţi că [mai] mari sunt lucrările Lui

* decât cele [peste] care stăpânesc oamenii.
2 5* Tot omul a văzut în sinea sa
câţi muritori au fost străpunşi.
26 * Iată, Cel Puternic e mare şi nu-[L] vom cunoaşte;
* numărul anilor Lui este şi el fară sfârşit.
versetul 16 discursul direct reapare în textul ebraic şi, o dată cu el, o oarecare dezordine
în expunerea acestui personaj emoţionat de propria lui înflăcărare. Traducătorul reacţio
nează cu întârziere ca şi cum ar avea nevoie de un timp de acomodare pentru schimbarea
de persoană. El face acest lucru abia în v. 19 şi în alt context decât cel din modelul
ebraic.
36,17-18 în TM textul e dificil. Una din interpretările posibile: ,,17 Atunci tu vei face
judecată celor răi şi mâinile tale vor împărţi dreptatea. 18 Dar ia seama ca bogăţia să nu
te ademenească şi vreun dar bogat să nu te corupă!” (Terrien).
36,19-21 Şi în TM textul e la fel de neinteligibil; fiecare traducător propune diferite
emendări pentru a-i da cât de cât un sens. ♦ Versetul 20 nu e reprezentat în textul LXX şi
e greu de înţeles în continuarea v. 19. Traducătorul a omis voluntar acest verset. Al
doilea stih al versetului 21 n-a lăsat nici o urmă în textul LXX.
36,22 „cine stăpâneşte ca El”: litt. „cine este stăpân ca El”. ♦ Versetul 22 marchează
începutul ultimei secţiuni din discursul lui Elius, rezervat atotputerniciei divine.
36.24 „lucrările” : TM are „lucrarea”. ♦ Al doilea stih în TM este: „pe care au cântat-o
oamenii.”
36.25 Al doilea stih în TM este; „omul o priveşte de departe.”
130 IOV 36-37
2 7Sunt numărate la El şi picăturile de ploaie,

* şi vor fi revărsate din ploaie într-un nor.
Cele îmbătrânite se vor scurge,
iar norii au umbrit nenumăraţi muritori.
* A rânduit o vreme pentru vite,
şi [ele] ştiu rânduiala culcuşului.
'J O L
* De toatea acestea nu este uimită mintea ta

[şi] nu ţi se îndepărtează inima de trup?
29
* Şi de-nţelege cineva împrăştierile norului,
* măsurile cortului lui,
30 * iată, întinde peste el nenorocirea
* şi adâncimile mării le-a acoperit.
31 * Căci prin ei va judeca popoare,
* va da hrană celui ce e puternic.
32 * în mâini a ascuns lumina
* şi i-a poruncit [să meargă] către ţintă;
33 * îl va vesti despre aceasta pe prietenul Său;
* [dar e] agoniseală şi pentru nedreptate.”
37
1* „Şi la aceasta s-a tulburat inima mea
* şi a alunecat de la locul ei.
2
* Ascultă o vestire în urgia mâniei Domnului
* şi o vorbire din gura Lui va ieşi.
3 * Sub întregul cer [e] stăpânirea Lui
36.28 „norii”: singular în greacă, ♦ „nenumăraţi”: litt. „negrăiţi”. ♦ TM are: „Iar norii o
revarsă şi o picură deasupra multor oameni.” ♦ Versetele 28a şi 28b sunt plusuri LXX.
36.29 „măsurile” : singular în greacă; litt. „egalitatea”. TM are „tunetele”.
3 6 3 0 „nenorocirea”: în text ηδω - transliterare aproximativă a unui ebraic 'IDW,
„nenorocirea lui”; TM are WRW, „lumina lui” (cf. LEH, s.n.).
36.31 „celui ce e puternic” : TM „din belşug” {litt. „spre a înmulţi”).
36.32 „către ţintă” : litt. „spre ce/cine îi iese în cale”.
36.33 TM are: „Tunetul (cuvântul are un omograf care înseamnă «prieten» - n.t.) Său
vesteşte despre El, chiar şi turmele [îi simt] venirea.” Stihul al doilea este neclar şi s-au
propus şi alte emendări.
37,3 „lumina Lui” : TM are „fulgerul Lui”. Se considera că pământul este plat ca un disc,
astfel încât fulgerul putea să-i atingă marginile. ♦ „marginile” : litt. „aripile”.
IOV 37 131
* şi lumina Lui până la marginile pământului.

4 * în spatele Lui va striga un glas,
* va tuna cu glasul măreţiei Sale
* şi nu-i va schimba, căci se va auzi glasul Lui.
5 * Va tuna Cel Puternic cu glasul Său lucruri minunate;
căci a făcut lucruri mari, pe care noi nu le ştiam,
6 poruncind zăpezii: «Du-te peste pământ!»
* şi vijelia [de] ploaie - vijelia ploilor puterii Lui.
7 * Pe mâna fiecărui om pune pecete,
pentru ca fiecare om să-şi cunoască slăbiciunea.
8 Au intrat fiarele la adăpost,
s-au odihnit în culcuş.
9 Din cămările lor vin vijeliile,
din vârful munţilor, frigul.
* Şi din suflarea Celui Puternic va da îngheţ
10
şi duce apa pe unde vrea;

! * şi [dacă] un nor se aşază peste cel ales,
1
* lumina Lui va risipi norul.

* Şi el va răsuci în vârtej [norii]
12
* călăuzindu-i spre lucrările lor;

* toate câte le-a poruncit lor,
toate au fost rânduite de El pe pământ,
1 'λ
* fie spre mustrare, fie spre pământul Lui,

* fie [vrednic de] îndurare îl va găsi.
Pleacă-ţi urechea la acestea, Iov;
14
stai şi ia seama la puterea Domnului.

Ştim că Dumnezeu Şi-a orânduit lucrările,
15
lumină făcând din întuneric.
37,4 „măreţiei” : gr. ύβρις, litt. „trufie, orgoliu, obrăznicie”.

37.10 Stihul al doilea în TM: „şi întinderile de apă se întăresc.”
37.11 TM are: „El încarcă cu umezeală norii, împrăştie norul fulgerul Lui” (?).
37.12 „călăuzindu-i”: textul are θεεβουλαθω , care reprezintă transliterarea ebraicului
talfbulatd, „călăuzirea Lui”.
37,15-18 TM are: „15 Ştii tu oare planul lui Dumnezeu asupra lor şi cum face să stră
lucească fulgerul în norii Săi? 16 Cunoşti tu clătinarea norilor, minunăţii ale unei ştiinţe
desăvârşite? 17 Când hainele tale sunt fierbinţi şi pământul e nemişcat sub vântul de
m iază zi,18 ai întărit tu împreună cu El norii ca pe o oglindă de metal turnat?”
132 IOV 37-38
16 El ştie împărţirea norilor

şi căderile uluitoare ale celor răi.
17 Dar veşmântul tău [este] cald;
totuşi [este] linişte pe pământ.
18
* Vei întări împreună cu El cele învechite,
* [vor fi] puternice precum priveliştea unei revărsări.
19 De ce? învaţă-mă ce-I vom spune
şi să încetăm a mai vorbi multe.
20
Oare o carte sau un cărturar mi-a stat alături
ca, stând în picioare, să amuţesc pe cineva?
Nu toţi pot vedea lumina,
* departe strălucind în cele învechite, aşa cum [este] de la El pe nori.
2 2 De la miazănoapte [vin] norii ce strălucesc ca aurul;
peste acestea mare [este] slava şi cinstea Celui Atotputernic.
23
Şi nu găsim pe nimeni asemenea Lui în putere;
Cel care judecă cele drepte, nu crezi că-i dă ascultare?
O /l
De aceea se vor teme de El oamenii,
se vor teme de El şi cei înţelepţi cu inima.”
38
1După ce s-a oprit Elius din vorbire, i-a vorbit Domnul lui Iov prin
vijelie şi prin nori:
2„Cine [este] acesta care-şi ascunde sfatul de Mine,
care îşi ţine cuvintele în inimă şi crede că le tăinuieşte de Mine?
37.19 TM are în plus „din pricina întunericului”.

37.20 în TM textul e foarte neclar.
Λ ^ 1
37,21-22 In TM versetul continuă descrierea furtunii de vară: „ Deodată nu se mai

vede lumina strălucitoare, [ascunsă] de nori, apoi vântul trece şi îi mătură. 22 De la
miazănoapte vine [lucire de] aur; în jurul lui Dumnezeu, măreţie înfricoşătoare ”
37,23 „nu crezi că-i dă ascultare?”: TM are „El nu înjoseşte”.
38.1 TM are: „I-a răspuns YHWHlui Iov din mijlocul furtunii.” ♦ Augustin aseamănă acest
răspuns pe care Dumnezeu i-1 dă lui Iov cu teofania manifestată lui M oise sau cu schim
barea la faţă a Domnului în faţa celor trei ucenici pe munte (Annotationes in lob 38).
38.2 în TM (litt.): „Cine e acesta care întunecă sfatul cu vorbele sale lipsite de cunoaş
tere?” ♦ Augustin interpretează astfel acest verset: nimeni nu trebuie să considere că
suferinţa care îl loveşte nu este pe merit, căci omul păcătuieşte cu fapta, cu vorba, cu
gândul; de asemenea, suferinţa este folositoare (Annotationes in lo b 38).
IOV 38 133
3 încinge-ţi coapsele ca un bărbat,

Eu te voi întreba iar tu-Mi vei da răspuns.
4 Unde erai când Eu îi aşezam pământului temelie?
Spune-mi, dacă eşti înzestrat cu pricepere!
5 Cine i-a hotărât măsurile, dacă ştii?
Sau cine a întins frânghia peste el?
în ce au fost înfipte inelele lui?
6
Cine i-a pus piatra unghiulară?

7Când stelele au fost făcute
toţi îngerii Mei M-au lăudat cu glas puternic.
8Am ferecat marea cu porţi,
când tremura de neastâmpăr ieşind din sânul maicii sale,
9şi i-am făcut din nor veşmânt,
în ceaţă am înfăşat-o;
10i-am pus hotare
înconjurând-o cu încuietori şi porţi;
H i-am zis: «Pân-aici vei veni şi nu vei trece mai departe,
ci în tine însăţi se vor zdrobi valurile tale.»
12Oare în vremea ta am rânduit lucirea zorilor,
iar luceafărul văzut-a unde îi este locul,
3 8 3 „îmi vei da răspuns”: TM are „îmi vei aduce la cunoştinţă”. ♦ „încinge-ţi coapsele
ca un bărbat”: pentru Augustin, aceste cuvinte reprezintă un îndemn la adresa slujitorilor
lui Dumnezeu ca ei să suporte încercările grele, supărările amare cu scopul de a se
detaşa de plăcerile senzuale şi de a se îndepărta de la rătăciri (Annotationes in lob 38).
38.5 „frânghia”: e vorba de funia de măsurat.
38.6 „înfipte inelele” : TM are „afundate temeliile”.
38.7 TM are: „Pe când stelele dimineţii aclamau laolaltă şi înălţau strigăt de bucurie toţi
fiii lui Dumnezeu.” ♦ „toţi îngerii M ei”: aceştia sunt, pentru Augustin, predicatorii
Evangheliei (Annotationes in lob 38). ♦ Pentru loan Gură de Aur, aceste cuvinte
constituie dovada că îngerii sunt primele făpturi din univers (cf. XXXVIII,7).
38.11 „nu vei trece mai departe”: litt. „nu vei depăşi”. ♦ Dumnezeu a stabilit nişte limite
pentru suferinţele provocate de diavol lui Iov şi, de asemenea, a spus valurilor mării (=
dezbinărilor şi războaielor) până unde pot ameninţa corabia Bisericii (Augustin,
Annotationes in lob 38).
38.12 „în vremea ta” : se mai poate înţelege şi „în faţa ta” sau „deasupra ta”. ♦ TM are:
„Oare în zilele tale ai poruncit dimineţii şi le-ai arătat zorilor locul !or.” ♦ Pentru
Augustin, lucirea zorilor este ziua învierii. Hristos este întâiul născut dintre cei morţi,
capul Bisericii, pe care cei care formează trupul Lui trebuie să-L urmeze în învierea
viitoare a sfinţilor (Annotationes in lob 38).
134 IOV 38
13 ca să cuprindă marginile pământului,

să-i scuture pe nelegiuiţi de pe el?
14 Sau tu, luând tină, ai plămădit o fiinţă vie
şi, înzestrând-o cu vorbire, ai aşezat-o pe pământ?
15 Ai îndepărtat de la nelegiuiţi lumina,
braţul celor trufaşi l-ai frânt?
16 Ajuns-ai până la izvorul mării
şi pe cărările adâncului ai păşit?
17 Ţi se deschid de teamă porţile morţii,
străjerii lăcaşului morţilor, văzându-te, s-au tupilat?
18
Ţi s-a dat de ştire lărgimea de sub cer?
Hai, spune-mi câtă este!
19 în ce ţinut îşi are sălaş lumina,
şi întunericului, cum îi este locul?
Putea-vei oare să Mă duci la hotarele lor,
şi ştii cumva cărările lor?
21 De bună seamă ştiu că pe atunci erai născut
şi numărul anilor tăi este mare.
22 Ajuns-ai la vistieriile zăpezii
şi vistieriile grindinei le-ai văzut.
23 îţi sunt puse deoparte pentru ceasul [când vin] duşmanii,
pentru ziua de bătălie şi de război.
38.13 „marginile” : litt. „aripile”. Imaginea este aceea a scuturării unei pături.
38.14 TM are: „El se preschimbă ca argila de pecete (=* devine roşu - n.t.) şi stă ca un
veşmânt.” Imagine a răsăritului ce colorează pământul şi-i arată contururile ferme.
38.15 TM are: „Iar cei răi sunt lipsiţi de lumina lor şi braţul ce se ridica se frânge.”
38.17 „Ţi se deschid de teamă”: TM are „ţi s-au arătat”. ♦ Al doilea stih în TM: „Şi
porţile umbrei morţii le-ai văzut?” ♦ Dumnezeu deţine puterea asupra vieţii şi asupra morţii;
lăcaşul morţilor este o închisoare peste care e stăpân (cf. loan Gură de Aur, XXXVIII, 17).
38.18 „câtă este” : TM are „dacă o ştii pe toată”,
38.19 Augustin comentează: cuvintele Domnului sunt lumină şi dau pricepere copiilor,
întunericul se află în noi atunci când refuzăm să fim ca pruncii. Cei care s-au despărţit
de Dumnezeu, cei care nu L-au preamărit au o inimă întunecată şi de aceea ei înşişi au
*
devenit lăcaşul întunericului. întunericul poate fi şi locul în care vor ajunge păcătoşii
îndârjiţi (cf. Annotationes in lob 38),
38.20 „să Mă duci”: TM are „să le duci”,
38.21 „ştiu că” : TM are „tu ştii pentru că”.
38,23 „îţi sunt puse deoparte” : TM are „Eu le-am pus deoparte”.
IOV 38 135
24 De unde purcede îngheţul

sau se împrăştie vântul de miazăzi peste tot ce e sub cer?
25 Cine a pregătit făgaş pentru ropotul de ploaie,
o cale pentru vijelie?
2 6* Ca să plouă pe pământul pe care nu se află om,
* în pustiu, unde nu-i nimeni,
27 * ca să hrănească [loc] necălcat şi nelocuit
* şi să-l facă să odrăslească verdeaţă?
•n n
Cine este părintele ploii?

Şi cine zămislit-a stropii de rouă?
2 9Din pântecele cui iese gheaţa,
chiciura în cer cine-a născut-o,
30care coboară precum apa care curge?
Faţa adâncului cine-a-ntărit-o?
31 Ai priceput [tu cum e] legătura Pleiadelor
şi îngrădirea Orionului [tu] ai deschis-o?
* Sau vei deschide [constelaţia] Mazurot la timpul ei
38,24 Vântul de miazăzi, Notos, este vântul cald care aduce ploaia. ♦ „îngheţul” : TM are
„lumina”.
38,26-27 Aceste versete nu apar în textul LXX. în contextul TM, cele două versete
constituie o dezvoltare a v. 25. Probabil că traducătorul grec a suprimat cele două ver
sete şi nu a reţinut din ele decât ideea concretă a ploii, renunţând să redea pasajul despre
un pământ pustiu, arid şi nelocuit, dezvoltare care, după părerea sa, se îndepărta de
mesajul de bază.
38,27 „să hrănească”: gr. χορτάζω, litt. „a hrăni animalele, a furaja”.
38.29 Pentru loan Gură de Aur, imaginile de zămislire şi naştere trimit la Cel care este
cauza primă şi unică şi evidenţiază că făpturile erau modelate chiar înainte de a fi
realizate pe deplin (cf. XXXVIII,22).
38.30 „Faţa adâncului cine-a-ntărit-o” : loan Gură de Aur are „faţa celui nelegiuit cine a
înmuiat-o”, variantă prezentă şi în Codex Alexandrinus. ♦ Primul stih în TM: „când se
prefac (litt. ascund - n.t.) apele în piatră.”
38.31 TM are: „Eşti tu în stare să înnozi legăturile Pleiadelor şi funiile Orionului să le
desfaci?”
38.32 „luceafărul de seară, cu pletele lui” : TM are „Ursa [mare] cu fiii ei” .
3 8 3 2 -3 4 Aceste versete lipsesc din comentariul lui loan Gură de Aur. ♦ V. 32 este
semnalat în ediţiile post-origeniene ca lipsind din textul LXX. Este vorba despre o
omitere voluntară din partea traducătorului grec; v. 33 nu traduce literal v. corespunzător
din textul ebraic, chiar dacă îi confirmă mesajul; traducătorul grec a suprimat v. 32 reţi
nând ideea schimbării direcţiei astrelor; este posibil ca traducătorul grec să se fi aflat în
136 IOV 38
* şi luceafărul de seară, cu pletele lui: le vei mâna tu?

33
Ştii tu schimbările cerului
sau cele care se petrec o dată [cu ele] sub cer?
Vei chema norul cu glasul,
3 4
şi [el], tremurând în ropot de ploaie, te va asculta?

35
Vei trimite fulgerele şi [ele] se vor duce?
îţi vor spune oare: «Ce-i?»
Cine a dat femeilor priceperea de-a ţese
3 6
sau ştiinţa de-a broda?

Cine [e] cel ce numără norii cu înţelepciune
3 7
şi a înclinat cerul spre pământ?

38
S-a revărsat pulberea ca ţărâna,
dar am lipit-o facând-o cub de piatră.
39 λ
Vâna-vei oare pentru lei mâncare,
poftele şerpilor le vei sătura?
Căci plini sunt ei de teamă-n culcuşurile lor
40
' şi stau în păduri tupilaţi la pândă.

Cine i-a pregătit corbului mâncare?
41
Căci puii lui au strigat la Domnul

pe când rătăceau căutându-şi hrană.”
imposibilitatea de a traduce termeni astronomici cărora nu le putea găsi un echivalent

precis în greacă, cum ar fi de exemplu mazzârdth.
38.34 „te va asculta”: TM are „te va acoperi”.
38.35 „Ce-i?”: TM are „Iată-ne!”.
38.36 TM are: „Cine a aşezat în tuhdth înţelepciune şi a pus în se k tfw î înţelegere?” Apar
aici două cuvinte enigmatice. Primul, tuhâth, a fost interpretat ca „lăuntrul omului”
(inima), sau ca „nor”, sau, făcându-se legătura cu zeul Thot, ca pasărea egipteană ibis (în
paralel cu sensul „cocoş” pentru celălalt cuvânt, sektfwÎ). Cel de-al doilea termen,
sefdfw î, poate însemna şi „apariţie cerească, fenomen”.
38.37 „cu înţelepciune”: loan Gură de Aur are „de înţelepciune”, ceea ce dă o frumoasă
expresie poetică, „nori [plini] de înţelepciune” (XXXVIII,28). ♦ Al doilea stih în TM:
„Şi burdufurile cerului le apleacă.”
38.38 TM are: „Pentru ca pulberea să se adune grămadă, iar bulgării să se lipească între ei.”
38.39 „poftele” : gr. ψυχή, „sufletul”, ca sediu al dorinţelor. ♦ „şerpilor” : TM are „puilor
de lei”.
38,39-41 loan Gură de Aur apropie pasajul de Mt. 6,26-30 („Priviţi păsările cerului...
iarba câmpului”): faptul că Dumnezeu Se îngrijeşte şi de sălbăticiuni arată belşugul
providenţei Lui ( c f XXXVIII,33).
38.40 „plini sunt ei de teamă”: TM are „tupilaţi”. ♦ Al doilea stih în TM: „Stau la pândă
în tufişuri.”
IOV 39 137
39
1* „Ai cunoscut tu oare vremea când fată capra sălbatică de stâncă,

păzit-ai tu chinurile naşterii la căprioare?
2 Ai numărat [câte] luni întregi [au] până la fatare
şi de durerile lor le-ai dezlegat?
3 Le-ai hrănit tu puii fără teamă?
* Durerile lor le vei îndepărta?
4 * Se vor despărţi [de ele] puii lor, se vor înmulţi prin urmaşi
* [ce] vor pleca şi nu se vor [mal] întoarce la ele.
5 Cine i-a dat drumul în libertate măgarului sălbatic,
legăturile lui cine le-a dezlegat?
6 Eu i-am dat spre locuire pustiul
* şi sărătura [drept] sălaş:
7 el râde de mulţimile din cetate
şi mustrarea strângătorului de biruri n-o aude.
8* Va cerceta munţii pentru păşunea sa
* şi după orice verdeaţă e în căutare.
9Oare va vrea unicornul să te slujească
sau să se culce la ieslea ta?
10Vei lega în chingi jugul lui *
sau va trage brazde pentru tine în câmpie?

! Te-ai încrezut oare în el, căci multă-i e puterea,
1
şi-i vei lăsa lui treburile tale?

1 ·}
Te vei încrede că-ţi va aduce înapoi recolta

şi că o va căra la aria ta?
3 9 3 TM are: „Ele îngenunchează, îşi nasc puii şi scapă de dureri.”

39,5-8 Aceste versete în textul ebraic se opresc asupra măgarului sălbatic. Din pasajul
respectiv LXX a reţinut numai vv. 5, 6 (doar primul stih) şi 7. Pentru partea absentă din
v, 6 se poate presupune fie că reprezintă o glosă ulterioară, fie că traducătorul grec a
omis-o de bunăvoie. Se poate, de asemenea, presupune că traducătorul a considerat acest
al doilea stih ca o repetare a primului şi că l-a omis din motive de econom ie poetică. V.
8 este mai puţin repetitiv şi pare a dezminţi informaţiile din v. 6. în v, 6 măgarul sălbatic
se găsea în deşert şi în terenurile sărate. în v. 8 este plasat în munţi. Această aparentă
incoerenţă poate sugera instabilitatea şi insaţietatea animalului (cf. Gorea, a d loc.).
39.6 „locuire”: gr. δίαιτα, lilt, „fel de trai” şi de aici „locuinţă”. Cf. nota 8,6,
39.7 „strângătorului de biruri”: TM are „celui ce mână [măgarii]”.
39,9 „unicornul” : TM are „taurul sălbatic”.
138 IOV 39
13 ·
* Aripă a celor ce se desfată [are] struţul,
* de vor avea pui barza şi şoimul...;
14 * căci îşi va lăsa pe pământ ouăle
* şi în ţărână le va încălzi,
15 * şi a uitat că piciorul le [poate] împrăştia
* şi că fiarele câmpului le [pot] zdrobi;
16 * se poartă aspru cu puii ca să nu mai fie ai săi,
* în zadar a trudit fară teamă;
17
* căci Dumnezeu i-a amuţit înţelepciunea
* şi nu i-a făcut parte de pricepere.
18
* [Dar,] când [vine] vremea, se va ridica pe sus
* şi va râde de cal şi de călăreţul lui.
19 Oare tu ai înveşmântat calul cu putere
şi i-ai înfăşurat grumazul cu spaimă?
20 I-ai pus de jur-împrejur armură
şi slava pieptului lui [i-ai facut-o] din cutezanţă?
2i 1
Lovind cu copitele se înalţă mândru în câmpie,
porneşte pe câmpie cu putere;
22 când îi iese în cale săgeata, el râde
39.13 Text neclar în TM: traducătorii recurg la conjecturi pe baza Targumuiui. S-ar
putea înţelege: „Struţul bate vioi din aripi, de parcă ar avea pene ca barza.” Barza e
numită hasîdhăh, „credincioasa/iubitoarea”, şi e pusă în opoziţie cu struţul, care nu are
grijă de ouă.
39,13-18 Pasajul cu privire la struţ (vv. 13-18) este absent din textul LXX. în LXX se
trece de la descrierea unicornului (vv. 9-12) la cea a calului (vv. 19-25). Se poate
presupune că pasajul a fost omis din textul LXX de către traducător sau că reprezintă un
adaos târziu în textul ebraic.
39.13 Primul stih, litt. „aripă a celor ce se desfată neelaso”: traducătorul grec a trans
literat ebr. ne'elăsăh, „fâlfâie”. TM are: „Aripa păsărilor cu strigăt pătrunzător (= struţi)
fâlfâie.” ♦ „barza şi şoimul” : în textul grecesc ασιδα... νεσ σ α , care transliterează aproxi
mativ ebr. hasîdăh, „barză”, şj nofăh, „penaj”. TM are: „cum ar fi aripa de barză şi
penele [de şoim?].”
39.19 „ai înveşmântat calul cu putere”: Augustin vede aici portretul martirului, martor
înflăcărat al credinţei, a cărui putere nu vine de ta el, ci de la Domnul (Annotationes in
lob 39). ♦ „spaimă”: TM are „freamăt”, interpretat de mulţi traducători „coamă”.
39.20 TM are: „Tu i-ai dat să sară precum lăcusta; măreţia nechezatului lui e spaimă.”
39.21 „pe câmpie”: TM are „împotriva armelor”.
39.22 „săbiei”: litt. „fierului”. ♦ Primul stih în TM: „îşi bate joc de spaimă şi nu e des
cumpănit.”
IOV 39-40 139
şi nu se dă înapoi din faţa săbiei;

23 pe el se fălesc arcul şi sabia
24 şi cu mânie va-nghiţi pământul,
şi nu se va încrede, până nu-i va da semn trâmbiţa;
25 dar când dă semn trâmbiţa, el spune: «Hai!»,
şi de departe adulmecă războiul, sărind şi nechezând.
2 6Oare prin ştiinţa ta s-a oprit şoimul
desfăcându-şi aripile nemişcat, privind către miazăzi?
2 7Sau la porunca ta se-nalţă acvila,
şi vulturul, aşezându-se peste pui, rămâne să-nnopteze
2 8* pe piscul stâncii şi-n ascuns?
2 9De acolo îşi caută hrană,
* de departe ochii lui cercetează;
30iar puii lui se murdăresc cu sânge
şi oriunde sunt stârvuri, pe dată sunt aflaţi [şi ei acolo].”
40
1 * Şi i-a răspuns Domnul Dumnezeu lui Iov şi i-a zis:
39.23 TM are: „Pe el zăngăne tolba cu săgeţi, fulger de lance şi de suliţă.”

39.24 „cu mânie”: TM are „cu freamăt şi nerăbdare”. ♦ „nu se va încrede, până...”: TM
are „nu poate fi ţinut în loc când...”.
39.25 „Hai!”: litt. „bine!”, gr. εύ γε. în TM he ’ăh, onomatopee ce exprimă bucuria.
39.26 „s-a oprit”: TM are „se înalţă în zbor”. ♦ „către miazăzi”: cei vechi considerau că
şoimul îşi desface aripile către vântul din sud pentru ca penele să i se regenereze mai
uşor datorită căldurii. Această observaţie a fost confirmată şi în Evul Mediu (c f TOB,
nota a d loc.).
39,28-29 V. 28 şi al doilea stih din v. 29 lipsesc din LXX. Traducătorul a comprimat
elementele găsite în v. 28, subordonându-le dublei interogaţii din v. 27. Din al doilea
stih al v. 29 nu rămâne în textul scurt al LXX nici o urmă. Se poate ca traducătorul grec
care a omis prin concizie v. 28 să fi renunţat şi la a doua parte a versetului următor, pe
care probabil l-a considerat redundant (cf. Gorea, ad loc.).
3 9 3 0 „se murdăresc cu sânge”: TM are „beau sânge”. ♦ „şi oriunde sunt stârvuri, pe
dată sunt aflaţi [şi ei acolo]” : locuţiune proverbială. ♦ înţelepciunea şi providenţa divină
se manifestă în toate făpturile, chiar şi în cele care sunt socotite inutile (cf. loan Gură de
Aur, X X X IX ,5).
40,1-2 Aceste versete lipsesc din textul LXX, care îl punea pe Iov să răspundă în vv.
3-5, fără ca mai înainte să existe o intervenţie divină corespunzătoare primelor două
versete ale textului ebraic. în urma confruntării răspunsului dat de Iov în ebraică şi în
140 IOV 40
2 * „Se dă oare în lături de la judecată cu Cel Puternic,

* cel care-L mustră pe Dumnezeu nu-i va răspunde?”
Iar Iov I-a răspuns Domnului şi a spus:
3
4 „De ce să mă mai judec, de vreme ce am fost dojenit chiar când îi

mustram pe Domnul,
de vreme ce am auzit acestea, [eu] care sunt nimic?
Eu ce răspuns să dau la acestea?
Mâna mi-o voi pune peste gură;
5 o dată am grăit, dar a doua oară n-o voi [mai] face.”
Răspunzând iarăşi, Domnul i-a zis lui Iov din nor:
6
„Nu, ci încinge-ţi coapsele ca un bărbat,

Eu te voi întreba, iar tu răspunde-Mi!
8 Nu da deoparte judecata Mea!
Crezi că m-am purtat cu tine [aşa] cu alt scop decât pentru ca tu să te
arăţi drept?
9 Ai [tu] un braţ ca al Domnului
sau glasul îţi tună ca al Lui?
10 îmbracă-te atunci cu măreţie şi putere,
cu slavă şî cu cinste înveşmântează-te;
u trimite soli întru mânie
şi pe tot îngâmfatul smereşte- , 1
greacă se remarcă faptul că traducerea greacă pare să compenseze prin lungimea v. 4

absenţa primelor două versete ale capitolului. Versetul 4 din LXX apare ca un răspuns la
interpelarea divină din v. 2 ebraic ( c f Gorea, a d loc.).
40,2 „cel care-L mustră pe Dumnezeu nu-i va răspunde?”: pentru Augustin, Dumnezeu
îi adresează lui Iov aceste cuvinte datorită rolului deosebit pe care Iov îl are, acela de a
prefigura trupul lui Hristos, Biserica (Annotationes in lo b 39).
40.4 Este o dezvoltare a primului stih din TM: „Iată, m-am pripit: ce să-Ţi răspund?”
40.5 „n-o voi [mai] face” : litt. „nu voi [mai] continua/adăuga”.
40.6 „din nor”: TM are „din mijlocul furtunii”.
40.7 „răspunde-Mi” : c f nota la 38,3.
40.8 „Crezi că m-am purtat cu tine [aşa] cu alt scop decât pentru ca tu să te arăţi drept”:
loan Gură de Aur consideră că poate fi vorba de răspunsul pe care Dumnezeu i-1 dă in
sfârşit lui (ov sau de o explicaţie pentru suferinţele cu care a îngăduit să fie încercat.
Scopul nu este de a-l osândi pe Iov, ci de a-i scoate la lumină dreptatea, pentru ca el să-i
poată învăţa şi pe alţii (cf. XL,3). ♦ Al doilea stih în TM: „Mă arăţi pe Mine rău, ca tu să
te arăţi drept?”
40,11 Primul stih în TM: „Revarsă urgia mâniei Tale.”
141
IOV 40
12 pe cel trufaş stinge- , 1
mistuie-i pe cei nelegiuiţi pe dată!

13 Ascunde-i afară laolaltă, în pământ,
iar feţele lor umple-le de necinste!
14 Atunci voi da mărturie că dreapta ta poate să mântuiască.
15 Dar acum, priveşte fiara de lângă tine:
mănâncă iarbă ca şi boii.
16 Iată, puterea-i este în coapse,
tăria, în buricul pântecelui;
17 şi-a ridicat coada precum chiparosul,
iar vinele îi sunt împletite;
58 coastele-i sunt coaste de aramă,
iar şira spinării, fier turnat.
19 Acesta este începutul plăsmuirii Domnului,
făcută pentru joaca îngerilor Lui.
2 0Când s-a suit pe muntele abrupt
a adus veselie dobitoacelor din Tartar;
21 sub copaci de tot soiul se întinde
lângă papură, lângă trestie şi lângă rogoz;
stau la umbra lui copaci mari
40,13 AS doilea stih în TM: „Feţele lor leagă-le în loc ascuns!”

40.15 „fiara”: θηρία (pi.) în greacă pentru ebr. tfhemdth. Termenul ebraic reprezii^ 9
formă de plural a unui cuvânt care înseamnă „vită”. Această formă poate avea un în P ^ s
intensiv şi poate desemna „fiara” prin excelenţă. „Behemot” este emblema in se n sib il"
ţii bestiale şi masive. El a mai fost identificat uneori cu elefantul, dar aici descrierea Pa* e
a se aplica hipopotamului. ♦ „de lângă tine”: TM are „pe care l-am făcut ca pe tine”.
40.16 „buricul” : TM are „muşchii” .
40.19 Al doilea stih în TM: „{Doar] Făcătorul lui îşi poate apropia sabia [de el].”
40.20 TM are: „Căci munţii îi aduc rod (cu o uşoară emendare, unii înţeleg: «[Dumni2^
îl ţine departe de munţi» - n.t.), unde se joacă toate animalele sălbatice (litt. v ieţu itc^ *e
câmpului).” ♦ „Tartar”: TM are „câmpie”. ♦ Despre aceste fiare, loan Gură de
comentează: „Unii cred că e vorba de diavol; dar trebuie să fim atenţi în primul râ1^ Ja
sensul literal al textului şi abia apoi, dacă este de folos pentru ascultător, să ne gândi*11
la unul anagogic (= spiritual - n.t.).” El consideră aceşti monştri fiinţe reale, unulca,;e
trăieşte în mare, iar celălalt în pustiu (cf. XL,5). Nu ştim care este rostul tainic ai ac£st#or
animale uriaşe, dar ele ne duc la o mai bună cunoaştere a lui Dumnezeu ( c f XL,6).
40,22 „salcie”: Vaticanus şi Sinaiticus au „câmpie”. ♦ TM are: „Lotuşii îl acopti^ 0 : 1 1
umbra lor şi îl ascund sălciile de lângă râu.” LXX, folosind aici verbul la m edio-j^1tv’
are o hiperbolă de tip oriental.
142 IOV 40
cu crengile [lor precum] şi ramurile de salcie.

23
J De vine potop, nu va băga de seamă,
* încrezător că Iordanul se va năpusti în gura lui.
* Oare-Î va prinde [cineva] privindu-l ţintă,
* îl va răsturna şi îi va găuri nasul?
25
Vei aduce tu balaurul cu undiţa
şi-i vei pune căpăstru în jurul nasului?
26 * Sau îi vei lega belciug în nări
şi-i vei străpunge buza cu verigă?
27 Va rosti spre tine rugă,
implorându-te cu blândeţe?
28
Va face legământ cu tine,
îl vei lua ca rob pe veci?
29
Te vei juca cu el cum [te joci] cu o pasăre?
Sau ca pe o vrabie îl vei lega pentru un copil?
30 Oare se hrănesc din el neamuri,
şi-l împart seminţiile fenicienilor?
3]
Toate corăbiile adunate nu vor putea duce nici măcar pielea cozii Iui,
40,23-24 A doua parte a v. 23 şi scurta evocare finală a vânării fiarei, din v. 24, lipsesc
din versiunea LXX. In LXX, secţiunile care conţin descrierea fiarei şi cea a şarpelui nu
sunt clar diferenţiate. Primul stih din v. 23 din LXX oferă o lectură uşor diferită de cea a
TM. Se poate presupune că traducătorul a suprimat vv, 23b-24, găsind o expresie mai
concisă pentru tehnicitatea sa.
40.24 „privindu-l ţintă"’: litt. „în ochiul său”.
40.25 „balaurul7’: în greacă δράκων pentru ebr, liweyăthăn. Leviatanul din ebraică
descrie un monstru haotic care trăia în mare. Leviatanul simbolizează duritatea şi cruzi
mea feroce. Descrierea s-ar putea aplica aici crocodilului, ebraica neavând un termen
propriu pentru a desemna acest animal, pe care Iezechiel îl numeşte tannîm, monstrul
marin (lez. 29,3). Ca şi hipopotamul, crocodilul era un animal caracteristic Egiptului antic.
40.26 TM are „belciug” şi „trestie”. ♦ Primul stih al v. 26 lipseşte, textul LXX traducând
strict în acest loc al doilea stih din textul ebraic. Traducătorul LXX a simplificat totul,
descriind o tehnică de capturare mai puţin spectaculoasă decât cea descrisă în textul
ebraic (cf. Gorea, a d loc.).
40.27 Al doilea stih în TM: „îţi va grăi drăgălăşenii?”
40.29 Al doilea stih în TM: „îl vei ţine legat pentru fetele tale?”
40.30 TM are: „Se vor târgui pentru el bresle [de pescari], îl vor împărţi între ei
negustorii/canaanenii?” (ebr. Ifnă ‘anim are ambele sensuri),
_ A
40.31 „Toate corăbiile adunate”: singular în greacă. ♦ TM are: „Ii vei străpunge tu pielea
cu săgeţi şi capul cu căngi de pescuit?”
IOV 40-41 143
* nici bărcile pescarilor capul lui.

3 2Ci-ţi vei pune mâna peste el
amintindu-ţi lupta care se duce cu trupul lui,
şi [gândindu-te] să nu mai fie!”
41
1„Nu l-ai văzut

şi nici cele spuse [despre el] nu te-au uimit?
2 Nu te înspăimânţi că acesta a fost pregătit de Mine?
Căci cine îmi stă împotrivă?
3 Sau cine Mi se va împotrivi şi va rămâne [în viaţă],
dacă tot ce-i sub cer este al Meu?
4 * Nu voi tăcea din pricina lui,
* şi cuvânt de putere se va milui de cel asemenea lui.
5Cine va dezveli faţa veşmântului lui?
în cutele platoşei lui cine-ar putea pătrunde?
6Porţile feţei lui cine le va deschide?
în jurul dinţilor lui [e] spaimă.
7Măruntaiele lui, scuturi de aramă,
pielea lui, ca piatra de şmirghel;
8* [solzii lui,] lipiţi unui de altul
şi vântul nicidecum nu va pătrunde;
-1
9* [ca] un om cu fratele lui [aşa] sunt uniţi,

* se ţin laolaltă şi nu se vor despărţi.
La strănutul lui străluceşte lumina,
10
iar ochii lui, arătarea luceafărului de dimineaţă.

Din gură-i ies făclii arzânde
11
40,32 Al doilea stih în TM: „Amintindu-ţi de luptă, n-o vei mai face!”
41 Capitolul nu apare deloc în comentariul lui loan Gură de Aur.
41,1-2 TM are: „ l Iată, încrederea în faţa lui e zadarnică: până şi la vederea lui vei fi
doborât.2 Nu-i oare prea fioros ca să-l stârneşti? Cine va îndrăzni să Mă înfrunte (litt. va
sta în faţa Mea)?” - corectură teologică: Dumnezeu e singurul pe care nimeni nu-L
poate înfrunta (cf. BJ, nota a d loc.).
41,4 TM are: „Nu voi trece sub tăcere mădularele lui şi cuvântul [despre] puterile lui şi
frumuseţea alcătuirii lui” (trad, conjecturală).
41,7 „Măruntaiele”: litt. „interiorul”. TM are Uit. „trufia lui”. ♦ „pielea” : litt. „legătu
rile” . ♦ Al doilea stih în TM: „închis cu sigiliu strâns.”
144 IOV 41
şi scapără cărbuni aprinşi;

12 din nările lui iese fum,
cuptor ce arde cu foc de cărbuni;
13 răsuflarea lui - cărbuni,
flacără-i iese din gură.
\Λ Λ
In grumazul lui sălăşluieşte puterea,

înaintea lui aleargă nimicirea.
b Carnea din trupul lui se ţine bine,
* se revarsă peste el, nu se va zdruncina.
16 Inima lui e tare ca stânca
şi stă ca o nicovală nelovită de ciocan.
17 Când se întoarce, spaimă-i pentru fiarele cu patru labe
ce saltă pe pământ.
1O
Când vin asupră-i suliţe, nimic nu-i fac,

* suliţă ridicată şi platoşă.
19 Căci el socoteşte fierul ca pleava
şi arama ca lemnul putred;
20 nu va străpunge arcul de aramă,
- 1
ca iarba socoteşte catapulta;

21
ca paiul s-au socotit ciocanele,
el râde de zvâcnirea aruncătorului de flăcări,
22
^ Culcuşul lui, din vârfuri ascuţite,
tot aurul mării [stă] sub el ca negrăit noroi.
23 Face să clocotească adâncul ca o căldare,
el socoteşte marea ca un vas cu alifii,
Λ J
iar Tartarul adâncului, ca pe un prizonier;
41.12 A! doilea stih în TM: „Ca o căldare ce clocoteşte pe foc.”

41.13 „răsuflarea” : litt. „sufletul”.
41.15 „Carnea”: plural în greacă. ♦ „se ţine bine”: litt. „este unită”.
41.16 Ai doilea stih în TM: „E tare ca piatra de moară de dedesubt.”
41.17 „fiarele cu patru labe”: TM are ’elîrn, „dumnezei”, folosit în poezie pentru a
desemna fie „oameni de seamă”, fie „îngeri”, fie „zeii” popoarelor păgâne. ♦ At doilea
stih în TM, litt.: „Se pierd cu firea din pricina zdrobirilor.”
41.18 Din acest verset, LXX traduce doar primul stih, care însă este o sinteză a celor
două stihuri din TM.
41.21 „ciocanele”: TM are „măciucile”. ♦ „aruncătorului de flăcări”: TM are „suliţei”.
41.22 în TM: „Sub el, cioburi ascuţite: ca o grapă se întinde peste mâl.”
41,24 TM are: „Lasă în urmă dâră de lumină şi abisul se face cărunt.”
IO V 4 1-42 145
* a socotit adâncul ca loc de plimbare.

2:1Nu-i nimic pe pământ asemenea lui,
făcut pentru joaca îngerilor Mei.
26 Priveşte [în faţă] tot ce este înalt,
şi el e rege peste toate câte sunt în ape.”
42
1 Atunci Iov I-a răspuns Domnului şi a zis:

2 „Ştiu că Tu poţi toate
şi nimic nu-Ţi e cu neputinţă.
J Cine-şi [poate] ascunde de Tine sfatul?
Care [om], înfrânându-şi cuvintele, crede că le ascunde şi de Tine?
Cine îmi va spune lucruri pe care nu le ştiam,
lucruri mari şi minunate pe care nu le cunoşteam?
4 Ascultă-mă, Doamne, ca să vorbesc şi eu!
Te voi întreba, iar Tu învaţă-mă!
5 Cu urechea auzisem despre Tine mai înainte,
dar acum ochiul meu Te-a văzut;
6 de aceea mă dispreţuiesc şi mă topesc,
şi mă socotesc praf şi cenuşă.”
După ce a vorbit Domnul toate aceste cuvinte către Iov, a spus
7
Domnul lui Eliphas thaimanitul :

„Ai păcătuit tu şi cei doi prieteni ai tăi;
căci nu aţi grăit înaintea Mea nimic adevărat
41.25 Joaca îngerilor M ei” : TM are „a fost făcut să fie neînfricat”.

41.26 „toate câte sunt în ape”: TM are „toţi fiii trufiei”.
42,3 I'M are: „Cine e cel care ascunde sfatul/planul [lui Dumnezeu] fără [a avea] ştiinţă?
Am vorbit fără să pricep despre fapte prea minunate pentru mine şi nu ştiam.”
42.5 „Cu urechea auzisem”: litt. „cu auzul urechii auzisem” - semitism cu valoare in
tensivă.
42.6 „mă dispreţuiesc şi mă top esc’: litt. „m-am dispreţuit şi m-am scurs”. ♦ Al doilea
stih în TM: „în praf şi cenuşă”: expresie clasică pentru a sugera jalea şi pocăinţa {cf. 2,8
şi Mich. 1,10; ier. 6,26).
42,7-17 începând cu v. 7 relatarea este în proză, deşt ediţia Rahlfs continuă dispunerea
în versete.
42.7 „Ai păcătuit”: TM are „mânia Mea arde împotriva ta”. ♦ „nimic adevărat” : TM are
„cu dreptate”.
146 IOV 42
aşa cum [a făcut] slujitorul Meu Iov.

Acum luaţi şapte viţei şi şapte berbeci
şi mergeţi la slujitorul Meu Iov,
şi el va aduce ofrandă pentru voi;
Iov, slujitorul Meu, se va ruga pentru voi,
* pentru că numai pe el îl voi primi;
căci, de nu era el, v-aş fi nimicit;
fiindcă nu aţi grăit adevăr [în cele ce aţi spus] împotriva slujitorului Meu
Iov.”
9 Au plecat Eiiphas thaimanitul şi Baldad sauchitu! şi Sophar mineul
şi au făcut după cum le-a orânduit lor Domnul,
şi i-a dezlegat de păcatul lor prin Iov.
10 Iar Domnul i-a dat lui Iov sporire:
când s-a rugat pentru prietenii lui, le-a iertat lor păcatul;
i-a dat Domnul lui Iov de două ori mai mult decât avea înainte,
astfel încât [a primit] îndoit.
11 Au auzit toţi fraţii şi surorile lui
toate câte i se întâmplaseră
şi au venit la el
şi toţi cei care ÎI ştiau dinainte;
au mâncat şi au băut la el şi l-au mângâiat,
şi s-au minunat de toate câte-i adusese asupra lui Domnul;
42.8 Iov apare ca mijlocitor asemenea lui Avraam (Gen. 18,22-32; 20,7). Moise (Num.
21,7), Samuel (lR g . 7,5; 12,9), Am os (7,2-6), leremia (11,14; 37,3). ♦ „ofrandă": TM
are „ardere de tot”. ♦ „pentru că numai pe el îl voi primi”: nu apare în TM. ♦ „v-aş fi
nimicit” : TM are „nu voi pedepsi nebunia voastră”. ♦ „adevăr [în cele ce aţi spus]
împotriva slujitorului...”: TM are „adevăr precum slujitorul...”. Traducătorul grec nu
afirmă că Iov ar fi spus ceva drept despre Dumnezeu. ♦ Pentru loan Gură de Aur, oficiul
pe care îl îndeplineşte Iov de a aduce jertfe presupune faptul că nu exista încă Legea. Iov
devine preot şi, aşa cum oferea jertfe pentru copiii săi, o face acum pentru prietenii săi
(cf. XLII,5). Autorul observă şi că Iov nu păstrează mânie împotriva lor.
42.9 „şi i-a dezlegat de păcatul lor prin Iov”: TM are „şi YHWH a luat seama !a Iov”.
42.10 „le-a iertat lor păcatul”: nu apare în TM. ♦ „astfel încât [a primit] îndoit” : plus LXX.
42.11 „l-au mângâiat şi s-au minunat de toate câte-i adusese asupra lui Domnul”: TM
are „l-au plâns şi l-au mângâiat pentru toată nenorocirea pe care o trimisese YHWH peste
Λ __
el”. ♦ In TM fiecare îi dăruieşte lui Iov „o q stiăh şi un inel de aur”. Termenul qesîtâh
desemnează o monedă veche de pe vremea patriarhilor, a cărei valoare nu este cunoscută
(Gen. 33,19; Iis. Nav. 24,32).
IOV 42 147
şi fiecare i-a dăruit câte o mioară şi o bucată de aur de patru drahme

nepecetiuită.
12Iar Domnul a binecuvântat cele de pe urmă ale lui Iov [mai mult]
decât cele dintâi;
vitele lui erau: paisprezece mii de oi,
şase mii de cămile,
o mie de perechi de boi,
o mie de măgăriţe la păşune.
b I s-au născut şapte fii şi trei fiice;
14şi a numit-o pe cea dintâi Ziua,
pe cea de-a doua, Casia,
şi pe cea de-a treia, Cornul Amaltheei;
15şi nu s-au găsit [fete] mai frumoase decât fiicele lui Iov pe [tot
pământul] de sub cer;
şi le-a dat tatăl lor moştenire între fraţi.
16A trăit Iov după nenorocire o sută şaptezeci de ani,
cu totul a trăit două sute patruzeci şi opt de ani;
* şi a văzut Iov pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la a patra generaţie.
42.13 în apocrifa Testamentul lui Iov (I) sunt numiţi şi fiii lui Iov. Numele fiicelor lui
Iov sunt aceleaşi ca în LXX.
42.14 Numele fiicelor tui Iov în ebraică sunt: mîmăh („porumbiţa”), ( f ţVăh („aromă”,
„mireasmă de răşină”), Qeren Happukh („cutiuţa cu farduri”). Numele lor în greacă
sunt: Η μ έρ α (Ziua), Κ ασία (Scorţişoară), Ά μ α λθεία ς Κέρας (Cornul Amaltheei).
42.15 De obicei, fiicele nu aveau drept de moştenire decât dacă nu existau fii (cf. Num.
27,1-11). Faptul că Iov le face părtaşe ia moştenire vădeşte bogăţia lui excepţională,
Λ
precum şi spiritul lui luminat. ♦ In apocrifa Testamentul lui iov, Iov îşi împarte averea
între fii, fetele neprimind nimic (XLVI). Fetelor le dă trei sfori colorate, cu care acestea
se leagă peste piept ca să le poarte noroc (XLVI-XLVIIi).
42.16 „după nenorocire o sută şaptezeci...”: TM are „după aceasta o sută patruzeci...”.
♦ Al doilea stih nu apare în TM. în acest verset asistăm la o succedare a generaţiilor, ca
şi cum timpul povestirii s-ar accelera pentru ultima oară înainte de a se termina prin
moartea lui Iov, făcând să coincidă finalul poemului cu sfârşitul personajului. Textul
LXX e diferit de TM în mai multe privinţe. în primul rând nu face nici o aluzie la fiii şi
fiii fiilor, apoi amplifică vârsta lui Iov şi încheie nu cu evocarea morţii, ci cu cea a numă
rului anilor lui Iov. ♦ în TM se spune despre Iov că a trăit 140 de ani. Astfel, el a depăşit
cu 20 de ani ceea ce se socotea ca fiind lirnita extremă impusă de YHWH pentru viaţa
umană şi a dublat durata ce apare normală {cf. Ps. 89,10) - 70 de ani. In acest mod, anii
lui Iov s-au dublat ca şi restul bunurilor. Despre patriarhi se spune că Isaac a trăit 180 de
ani, Avraam 175, lacob 130, Iosif 127. Vârsta lui Iov reprezintă o viaţă patriarhală medie.
148 IO V 4 2
17Şi s-a sfârşit Iov bătrân şi plin de zile.

a Este scris că se va ridica din nou împreună cu cei pe care îi ridică
Domnul.
* * *
,7b [Despre] acesta se tălmăceşte în cartea siriacă [astfel]:

el a locuit în pământul Ausitis în ţinuturile Idumeei şi Arabiei,
şi înainte a avut numele Iovav;
c luându-şi femeie din Arabia, a avut un fiu pe nume Enon;
tatăl lui era Zare, unul din fiii lui Esau, iar mama lui, Bosora,
aâ încât era al cincilea de la Avraam.
Şi aceştia [sunt] regii care au domnit în Edom, ţinut peste care a
domnit şi el:
mai întâi Balac, fiul lui Beor, şi numele cetăţii lui, Dennaba;
după Balac, Iovav, cel numit [şi] Iov;
după acesta, Asom, care era cârmuitor al ţinutului Thaimanis;
după acesta, Adad, fiul lui Barad, care l-a spintecat pe Madian în câmpia
Moab, şi numele cetăţii Iui, Gethaim.
1H
e Iar prietenii care au venit la el [sunt]:

Eliphas, din fiii lui Esau, regele thaimanilor,
Baldad, cârmuitorul saucheilor,
Sophar, regele mineilor.
42,17 „plin” : traduce ebr. şobha', „îndestulat”. Formula „îndestulării de zile” face parte
dintr-o binecuvântare străveche (cf. Gen. 25,8; 35,29). ♦ în Testamentul lui Iov, acesta
moare având viziunea carului însoţit de îngeri care vin să-i ia sufletul (LII).
42,17a-e Textul LXX are două adaosuri: unul care arată credinţa în învierea morţilor
(17a), iar celălalt (17b-e) e o colecţie de informaţii despre Iov şi familia sa, luate dintr-o
apocrifă aramaică desemnată doar sub titlul „Cartea siriacă”.
A a 4 (
42,17e In încheierea comentariului său, loan Gură de Aur îi evocă pentru ultima oară pe
cei doi eroi antagonişti ai dramei: Iov, pe care îl numeşte „al generos”, şi diavolul,
„viclean şi pervers”. loan Gură de Aur îi îndeamnă pe toţi să imite răbdarea şi bună
voinţa lui Iov şi să evite capcanele diavolului, pentru a dobândi bunurile făgăduite celor
care îl iubesc pe Dumnezeu (cf. XLII,9).
ÎNŢELEPCIUNEA
?
LUI SOLOMON
Traducere din limba greacă de S m a r a n d a B ădiliţă
Introducere şi note de I o a n a C osta

Introducere
1, Sophia - sapientia
Cartea înţelepciunii lui Solomon este una dintre scrierile apocrife (sau
deuterocanonice) care se plasează într-o zonă de intersectare a domeniilor
de interes, fară a ridica însă bariere rigide de interpretare: limpede struc
turată, cu dimensiuni ce o fac uşor de mânuit (nouăsprezece capitole), se
deschide cercetării, în egală măsură, pentru un studios al Vechiului Testa
ment, al Noului Testament şi pentru un elenist; cadrul general este constituit
de etică şi de teologie, cu o inerentă componentă filozofică. Cartea are o
compoziţie unitară, concentrată asupra relaţiei dintre comportamentul ome
nesc şi justiţia divină: relaţia stă sub semnul înţelepciunii, care îi deschide
omului calea ce duce la nemurire.
„înţelepciunea” (gr. σοφία, lat. sapientia) era un termen fundamental în
vocabularul filozofic. La Platon, în Republica 4,6.428b-429a, înţelepciunea
(σοφία) şi inteligenţa politică (φρόνησις) se identifică, iar această έν των
τεττάροίν („una dintre cele patru [virtuţi]”) se defineşte prin dimensiunea
morală şi include în sine arta de a guverna. La Aristotel, înţelepciunea era
identificată cu filozofia abstractă şi cunoaşterea principiilor în opoziţie cu
practica. în Etica Nicomahică 6,7.1141b, înţelepciunea este descompusă în
planurile şi elementele ce o alcătuiesc: planul universalului, reprezentat de
legislaţie (norme morale şi legi ale cetăţii), şi planul particularului, repre
zentat de înţelepciunea individuală (ce ţine de individ), de economie (ce
ţine de viaţa de familie) şi de politică (manifestată prin înţelepciunea deli
berativă, ce ţine de adunarea deliberativă, şi prin înţelepciunea judiciară, ce
tine de adunarea judiciară). Asocierea înţelepciunii cu morala le este însă
proprie stoicilor. Ei sunt cei care au legat sophia şi sapientia de figura
ideală a înţeleptului, a cărui virtute nu poate fi tulburată de nimic: înţeleptul
este un adevărat rege între muritori, care se lasă condus de cereasca înţelep
ciune (Horaţiu, Epist. 1,3.27: Quodsi / frigida curarum fomenta relinquere
152 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON
posses, / quo te caelestis sapientia duceret, ires1). înţeleptul se află la un

p ■ 2
pas de divinitate tocmai prin această trăsătură a sa, care îl face să se împăr
tăşească din aceeaşi virtute: Inter bonos uiros ac deos amiciţia est, con
ciliante uirtute: amicitiam dico? immo etiam necessitudo et s imilit udo...
(Seneca, De prouidentia 1,5 ).
2. A utorul
Cartea se defineşte singură - prin titlul său grecesc (Σοφία Σαλωμώνος) şi

prin pasaje explicite din capitolele 7-9 - ca operă a regelui Solomon. Chiar
dacă atribuirea nu trebuie luată ad litteram, ea este explicabilă din mai
multe unghiuri ale abordării. Cadrul general este dat de cele patru mari
expresii ale inspiraţiei divine în scrierile veterotestamentare4: expresia
legislativă îl are ca maestru pe Moise, căruia îi sunt atribuite legile; inspi
raţiei profetice îi dau glas mai mulţi profeţi în literatura ebraică, dar tradiţia
tinde să-i atribuie profeţia prin excelenţă lui Isaia, cel mai de seamă dintre
toţi (de altfel, cartea care îi poartă numele reuneşte prorocirile lui Isaia, din
secolul al VIII-lea î.H., şi prorocirile unui alt mare profet care a trăit în
vremea exilului, la care se adaugă cele ale unui al treilea profet din perioada
postexilică). Inspiraţia poetică, psalmică, pare să se afle într-o situaţie simi
lară: David este cel care a scris primii psalmi, iar pentru tradiţie el rămâne
autorul Psalmilor - cu toate acestea, compunerea lor acoperă mai multe
secole. în fine, inspiraţia sapienţială îi este atribuită global lui Solomon5.
1. „Dar, dacă-ai lăsa cu totul grijile clocotitoare, l Raţiunea cea divină pe-al ei drum
te-ar însoţi.” (Horatius, Opera omnia. Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi indici de
Mihai Nichita, Bucureşti, Editura Univers, 1980)
2. Vide A. Banateanu, La th i or ie stoîcienne de l ’amitie. Essai de reconstruction,
Editions Universitaires Fribourg, Editions du Cerf, Paris, 2001, pp. 193 sqq.
3. C f Epistulae a d Lucilium 53.11-12: Omnes m ortales multo aniecedes, non multo te
dii antecedent. Quaeris quid inter te et illos interfuturum sit? diutius erunt. At
mehercules m agni artificis est clusisse totum in exiguo; tantum sapienţi sua quantum
deo omnis aetas patet. Est aliquid quo sapiens antecedat deum: ille naturae beneficio
non timet, suo sapiens. Ecce res magna, habere inbecillitatem hominis, securitatem dei.
4. Vide D. Barsotti, Le livre de laS agesse, Paris, 1978, p. 19.
5. Divo Barsotti (pp. 29-30) interpretează originea regală a acestei cărţi prin prisma
Genezei: omul este rege prin natura sa, el nu îşi împlineşte vocaţia de om decât în
măsura în care guvernează, de vreme ce Dumnezeu l-a creat pentru a fi rege peste
întreaga creaţie. Solomon este aşadar tipul de om care a răspuns propriei sale vocaţii.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 153
Problema autorului real (strâns legată, inevitabil, de cea a datării) are o

istorie ce începe în Antichitate şi cuprinde multe ipoteze şi multe nume6.
Lista cronologică începe cu marele preot Onias al W-lea, asasinat pe la
171 Î.H.; cartea ar conţine, în această atribuire, ecouri ale tulburărilor resim
ţite în ajunul revoltei macabeice: comunitatea este divizată, numărul rene
gaţilor creşte (vide IMac. ), iar cei drepţi sunt persecutaţi de mai-mari.
1
Cartea ar fi rămas neterminată din cauza morţii tragice a lui Onias.

Un alt autor prezumat este Aristobul, scriitor care pare să fi trăit şi să fi
scris într-o epocă ceva mai blândă pentru iudaismul alexandrin. Unele frag
mente păstrate din opera lui atestă grija de a explica în termeni filozofici
Λ ^
pasajele dificile ale Legii; cartea Înţelepciunii însă se referă mai degrabă la
ansamblul cărţilor biblice.
în opera lui Augustin au existat ecouri (retractate mai apoi, vide infra)
ale unei opinii ce circula în epocă şi care atribuia această carte Iui Sirah.
Punctele de contact între Sir. şi înţ. sunt numeroase. C. Romaniuk a propus 7
ca ambele cărţi să fie considerate opera aceluiaşi autor, oferind un vocabu

lar comparat care pune în valoare specificul lexical al acestora, în contrast
Λ 4
cu restul Septuagintei (cuvinte frecvente în Înţ. şi Sir., dar rare în LXX,

cuvinte frecvente în LXX, dar rare în înţ. şi Sir.); acestora li se adaugă
unele similitudini de structură literară.
Lui Philon, cartea i-a fost atribuită încă din Antichitate, după cum o
atestă canonul Muratorianus, cunoscut îndeobşte sub denumirea de „Lista
lui Muratori” (vide infra). Atribuirea aceasta este atestată mai târziu de un
Prolog al lui leronim (PL 28, 1242), iar prin reluarea frecventă a acestei
trimiteri, opinia se aureolează cu autoritatea lui leronim, făcând ca, de-a
Λ
lungul întregului Ev Mediu, numele lui Philon să fie legat de înţelepciunea
Din acest punct de vedere, înţelepciunea lui Solomon, chiar dacă este în parte o exegeză
spirituală a istoriei patriarhilor şi a Exodului, reia mai presus de toate temele funda
mentale ale Genezei: tema omului creat pentru a exercita suveranitatea asupra păsărilor
aerului şi animalelor pământului; tema omului creat pentru viaţa veşnică, viaţa nemuri
toare; tema omului unit cu femeia, pentru că „nu este bine ca bărbatul să fie singur”
. M
(Gen. 2,18). Cartea înţelepciunii spune că omul nu trebuie să fie singur, dar că el trebuie
să caute înţelepciunea şi să trăiască laolaltă cu ea. Toate temele primelor două capitole
ale Genezei sunt în centrul acestei meditaţii religioase.
6. Vide C. Larcher, vol. 1, pp, 132-139.
7. „Le traducteur grec du livre de Jesus Ben Sira n’est-il pas 1’auteur du livre de la
Sages se?”, în Rivista Biblica, XV, 2 (1967), pp. 163-170.
lui Solomon. Luther s-a înscris în curentul tradiţional şi a presupus că

Philon ar fi compus înţ. Ia întoarcerea din ambasada ia Caligula.
Apollos este un alt nume de care a fost legată compunerea acestei cărţi;
Λ
el ar fi scris Înţelepciunea lui Solomon după persecuţiile lui Caligula (14,17

ar reprezenta, în acest caz, o trimitere precisă).
O altă identificare propune un esenîan sau un „terapeut”, tentativă care
se încadrează într-o atribuire mai precaută, de vreme ce nu ţinteşte către o
persoană anume, ci către un grup; propunerea este cu atât mai plauzibilă cu
cât este vorba de grupuri faimoase pentru abundenţa scrierilor lor. Numele
de θεραπευτής, căruia Philon însuşi îi dă înţelesul fundamental de „slujitor
al divinităţii”, nu apare însă defel în cartea înţelepciunii.
Λ
In fine, o altă atribuire este suficient de cuprinzătoare pentru a fi accep

tată: un evreu alexandrin, pentru care nu se încearcă nici un fel de identifi
care precisă.
3. U nde şi când
A /S
In înţelepciunea lui Solomon se fac simţite ecouri din Septuaginta (Pentateuh,

Profeţi), poate şi din lEnoh 1-36 şi 91-108. Este o carte preţuită în creştinis
mul timpuriu, dar lipsesc din ea aluziile creştine. în sec. al -lea d .R cartea
1 1
îi era cunoscută lui Irineu, după cum observă Eusebiu (.Historia ecclesiastica
5,8,8) şi era indicată, cu comentariu, în „lista lui Muratori”; a beneficiat şi de
o traducere latinească, încorporată mai târziu de Ieronim în Vulgata. Putea
fi aşadar citită, cel mai târziu, pe la începutul primului secol al erei creştine.
A fost adesea sugerată plasarea scrierii ei în timpul sau în preajma
principatului lui Caligula (37-41 d.H.) - în linia vechii atribuiri lui Philon,
pe care o indică Ieronim. Datarea ar ft în armonie cu adresarea către regii
pământului ( , ), cu descrierea persecuţiilor (cap. - ) şi cu opoziţia la
6 1 1 6
cultul domnitorului şi la idolatrie (cap. 13-15) - acestea fiind temele pe

care le susţine Philon în apărarea evreilor alexandrini din timpul lui
Caligula. Această datare însă ar lăsa un interval prea îngust pentru ca opera
să-şi câştige preţuirea de care s-a bucurat prin folosirea ei de către creştini.
Pare de preferat o altă sugestie de datare: primul secol Î.H. Adresarea către
regi şi condamnarea cultului păgân se potrivesc la fel de bine perioadei
greceşti din istoria evreilor ca şi celei romane.
A ( f\
In privinţa locului în care a fost compusă înţelepciunea lui Solomon,

părerile sunt mai unitare, concentrându-se asupra mediului iudeo-alexandrin.
Alexandria reprezenta centrul iudaismului elenistic; comunitatea evreiască

era adunată în zona răsăriteană a oraşului, dar locurile de închinare se aflau
pretutindeni (vide Philon, Legatio ad Gaium 132); între ele se număra o
sinagogă, faimoasă deopotrivă prin decoraţiile sale şi prin dimensiunile
impunătoare, marcă a acestei comunităţi. Alexandria a fost locul în care
iudaismul s-a întâlnit cu lumea greacă în condiţiile cele mai favorabile.
4. Limba
Ipoteza că înţelepciunea lui Solomon ar fi fost o carte scrisă la origine în

ebraică a fost avansată pentru prima dată în secolul al XVlII-lea de către
<>
C.F. H oubigant, care considera că primele nouă capitole îi aparţineau lui

Solomon (fiind aşadar compuse în ebraică), restul cărţii fund opera unui
autor grec. William Horbury, autorul articolului „The Wisdom of Solomon”
din Oxford Bible Commentary>(John Barton, John Muddiman [ed.], Oxford
A
University Press, 2001), admite că este cu putinţă ca Inţ. I—10 să fie tradu
cerea unui text folosit şi în ebraică şi aramaică9. Dincolo de această posibi
litate teoretică însă, mărturiile sunt numai în favoarea textului grecesc:
înţelepciunea lui Solomon a ajuns până la noi odată cu manuscrisele
Septuagintei, la care se adaugă Vents Latina, traducere a unui text grecesc.
Cartea nu a fost descoperită printre manuscrisele de la Marea Moartă şi nu
există nici măcar un fragment din ea în ebraică sau aramaică.
5. Specia literară, unitatea

A
In manuscrisele unciale din secolele al IV-lea şi al V-lea, textul prezintă

continuitate grafică şi este dispus în două (.Alexandrinus), trei ( Vaticanus)
sau patru {Sinaiticus) coloane, din motive practice sau estetice. Nu se poate
deduce aşadar din aspectul grafic al codicelor dacă autorul a avut intenţia de
a oferi un text în proză sau în versuri10. Argumentele care susţin forma
^ /V
8. In prefaţa la cărţile Inţ. şi Sir. din volumul al treilea din Biblia Hebraica cum notis
criticis et uersione latina, Paris, 1753. Prolegomenele, prefeţele şi notele critice ale
acestei ediţii (in patru volume in fo lio ) au fost imprimate din nou la Frankfurt în 1777
sub titlul C.F. Houbigantii... notae criticae in uniuersos V.T. libros.
9. Ibid., p. 652.
10. Vide şi Armin Schmitt, D as Buck der Weisheit, pp. 13-19.
poetică originară se întemeiază fie pe structura generală a cărţii, fie pe

structura ei metrică ori strofică. Teoriile privitoare Ia acest subiect se află
inventariate în partea introductivă a amplului studiu în trei volume al lui
C. Larcher (vol. 1, pp. 84-89); ele ar putea fi reduse la câteva repere.
A.G. Wright a încercat să identifice un raţionament matematic care ar sta la
baza ansamblului şi părţilor şi care ar conduce la concluzia că această carte
are o structură poetică ce i se datorează autorului însuşi; această structură are
ca unitate versetul, nu stihul, reprezentând versuri specifice poeziei ebraice,
alcătuite în general din două sau trei stihuri (uneori dintr-unul singur).
Numărul versetelor în secţiunile mari ale cărţii ar tinde către o raportare
proporţională intenţionată, reflectare a proporţiei divine, a numărului de aur
pe care îl regăsim în matematică, artă, arhitectură, estetică. Un alt reper al
11 IO
acestei abordări îl reprezintă încercările lui H. Bois şi H.St.J, Thackeray
de a defini textul înţelepciunii în termenii metricii greceşti, în care se pot
detecta formule ritmice paralele între stihurile aceluiaşi verset. Urme ale
unei structuri strofice a identificat şi L. M aries13, care a elaborat teoria
diviziunii cărţii în strofe regulate, în interiorul cărora textul curge ritmat şi
într-o formă poetică. Pe această structură, L. Maries a găsit în înţ. 1-9 trei
mari poeme: unul de şaizeci şi cinci de versuri (1,1-3,12) repartizate în opt
strofe, pe tema nemuririi, al doilea, pe tema judecăţii (3,13-6,11), cu acelaşi
număr de versuri şi de strofe, şi al treilea, pe tema înţelepciunii (6,12-9,17),
alcătuit din nouăzeci de versuri, dar în acelaşi număr de strofe (opt). în
această triadă de poeme, primele două ar juca rolul de strofa şi antistrofa,
iar al treilea ar fi strofa finală, unică, în fine, un al patrulea reper este cel
manifestat editorial în tratarea cărţii ca proză, în accepţiunea unei proze
ritmate. Din acest punct de vedere, F. Focke s-a plasat pe o poziţie fermă,
14
distingând trei secţiuni: 1-5 (în care parallelismus membrorurm se verifică

de la un capăt la altul); 6,1-12,18 (unde intervin pasaje în proză: 8,19-21;
10,1-4; 10,8-10; 11,6-9; 11,15-16; 12,5-8; 12,15); 12,19-19,22 (în între
gime în proză, cu cazuri izolate de paralelism). Diferenţele îşi găsesc expli
caţia (în această interpretare), în influenţele diferite exercitate asupra
11. H. Bois, E ssai sur Ies origines de l a philosophie judeo-alexandrine, pp. 212-213.
12. H.St.J. Thackeray, „Rhythm in the Book o f Wisdom", în Journal o f Theological
Studies, VI (1905), pp. 232-237.
13. L. Maries, „Remarques sur la forme poetique du Livre de la Sagesse”, pp. 251 -257.
14. F. Focke, Die Entstehung der Weisheit Salomons. Ein Beitrag zur Geschichte des
judischen Hellenismus, pp. 53-54.
autorului: traducând 1-5 din ebraică, autorul cărţii s-ar fi lăsat influenţat de
modelul ebraic, pe care s-ar fi străduit să-l imite, trecând însă treptat la
proză; începând cu 12,19, autorul ar fi renunţat la imitarea ritmului poetic
ebraic, optând deliberat pentru proză.
Abordările diferite sunt legitime, de vreme ce cartea însăşi are o natură
duală, fiind rodul unei culturi complexe. Chiar dacă nu se impune ipoteza
unei traduceri din ebraică, autorul a voit cu certitudine să imite poezia
biblică (cu precădere cea a cărţilor sapienţiale). Imitaţia a mers, în acelaşi
timp, şi înspre poezia grecească, autorul lăsându-se prins de armonia alter
nanţelor de silabe lungi şi scurte; aceste reminiscenţe din lecturile poetice
s-au îmbinat cu influenţa exercitată de proza retorică a epocii, care a tins să
devină predominantă în această carte.
Genul literar în care se încadrează această carte a provocat numeroase
dispute. Paolo Bizzeti prezintă un tablou general al acestor abordări diferite,
în primul capitol al lucrării sale (II Libro della Sapienza), intitulat Status
quaestionis. Dincolo de examinarea ipotezelor diverse, rămâne alternativa
ultimă (ibid., p. 41): cartea înţelepciunii este o exhortaţie didactică15, λόγος
προτρεπτικός, sau un elogiu16, έγκώμιον? Această ezitare poate fi anulată
17
(vide Bizzeti) prin etichetarea cărţii drept Fiirstenspiegel, Miroir des Rois ;
genul literar poate fi plasat în seria tratatului De clementia al lui Seneca.
Problema unităţii literare a operei a fost de mai multe ori pusă în
discuţie în secolele al XIX-lea şi XX. Mai mulţi critici au crezut că identi
fică într-unul sau altul dintre indiciile literare, stilistice sau lexicale urmele
unei redactări la mai multe mâini, ba chiar ale unei încorporări de frag-
Λ
mente ebraice în textul grecesc: segmentul Inţ. 1-5 (sau 1-10) ar fi fost
scris în ebraică şi, mai mult chiar, cap. 11-19 ar fi aparţinut unui autor dife
rit, care se adresa unor adversari diferiţi de cei din cap. 1-10. Studiile recente
se concentrează cu precădere asupra stilului şi caracteristicilor literare ale
operei (Reese, Gilbert): ele demonstrează unitatea remarcabilă a acestei
cărţi. Chiar dacă, în mod vădit, înţelepciunea lui Solomon conţine o mare
15. Vide J.M. Reese. Hellenistic Influence on the Book o f Wisdom and its Consequences,
Roma, 1970, p. 117; M. Delcor (în Cazelles, H., Introduction critique ά I'Ancien
Testament, Paris. 1973, pp. 721-722).
16. Vide P. Beauchamp, De libro Sapientiae Salomonis, Roma, 1963; M. Gilbert, Intro
duction au Livre de la Sagesse, Roma, 1976.
17. L. Delatte, Les traites de la royaute d ’Ecphante, Diotogene et Sthenidas, Li6ges-
-Paris, 1942, apud Bizzeti (p. 41) şi Scarpat (vol. 1, p. 13, nota 2).
diversitate de stiluri şi de teme, ea pare să se subordoneze totuşi unui singur

autor (eventual, cu o redactare desfăşurată de-a lungul mai multor ani).
Unitatea literară şi tematică a înţelepciunii lui Solomon este susţinută de
trăsăturile ce-i sunt specifice18. în primul rând, stilul şi limbajul dezvăluie,
pe de o parte, o excelentă stăpânire a limbii greceşti, pe de alta, o bună
cunoaştere a culturii şi a literaturii elenistice. Autorul cunoaşte poezia ebraică
şi se inspiră îmbelşugat din ea (sentenţe scurte, paralelisme), dar dominantă
este retorica greacă (procedeele de contrast şi comparaţie, e. g. soarta nele
giuiţilor vi soarta celor drepţi, rodnicie vs sterilitate); aluziile, asonanţele,
aliteraţiile; prefigurările de teme). Nu în ultimul rând, cărţii îi este propriu
un vocabular căutat, cu termeni noi, cu cuvinte compuse.
Opera aparţine în mod explicit genului sapienţial, dar nu se mulţumeşte
să juxtapună enunţurile (vide Proverbele, Siracidul), ci atestă, dimpotrivă,
un veritabil efort literar şi compoziţional, care se inspiră cu precădere din
modelele literaturii greceşti. Din acest punct de vedere, mai mulţi critici au
apropiat unul sau altul din pasajele înţ. de genuri sau elemente literare cum
ar fi diatriba (cap. 2, 5 şi 11), aporia (cap. 6-10), soritele (înţ. 6,17-20) şi
7\
synkrisis (mai ales cap. 11-19). J.M. Reese a identificat înţelepciunea lui
Solomon ca gen al discursului protreptic (tip de introducere filozofică,
stimulatoare şi persuasivă, menită să-l instruiască pe tânărul discipol), iar
M. Gilbert apropie cartea de genul discursului epidictic, mai precis de
encomium („elogiu”).
Unitatea cărţii şi calităţile literare incontestabile fac din ea o operă
sapienţială de mare originalitate. Opera este totuşi supusă unor influenţe
diferite. Trimiterile (de conţinut, stil şi frazeologie) la cărţile canonice ale
Vechiului Testament sunt constante, chiar dacă acestea nu sunt citate expli
cit (Geneza, Isaia, Proverbe, Psalmi, precum şi literatura sapienţială în
general). în a treia secţiune a operei, tema Exodului şi a plăgilor Egiptului
este inspirată vădit din relatările corespunzătoare din cărţile Exodul şi
Numerii; Psalmii 78 şi 105-107 reprezintă de asemenea o sursă certă.
Motivele eshatologice anunţate pe parcursul operei nu sunt iară legătură cu
cele ale literaturii eseniene şi ale unor apocrife. Prima carte a lui Enoh 19
18. Vide T. Legrand, p. 659.

19. în perioada intertestamentară, Enoh (numit într-un pasaj interesant din Gen. 5,24,
vide infra) a devenit un personaj popular. Legenda lui Enoh pare să se fi adaptat mode
lului mesopotamian al înţelepţilor antediluvieni: Enoh a devenit în felul acesta inven
tatorul artei scrisului şi primul înţelept căruia i-au fost dezvăluite secretele universului,
prezintă paralele interesante cu înţ. (mai ales lEnoh 1-5 şi finalul lEnoh
91-105.108). Scrierile sapienţiale de la Qumran ( e. g. 5Q415-420; 4Q424 şi
4Q525, dar şi î lQ Psa) pot fi în egală măsură apropiate de înţ.
în înţelepciunea lui Solomon, cele trei secţiuni ale cărţii permit contu-
rarea a trei abordări importante: etică, filozofică şi teologică . Abordarea
etică este limpede în primele secţiuni, care tratează justiţia divină şi soarta
rezervată nelegiuiţilor şi celor drepţi (înţ. 1-5). Viaţa omului este scurtă; el
se poate hotărî să se îndrepte către desfătare (2,6-9) şi asuprirea celorlalţi
(2,10.19-20), dar această purtare nu duce decât la neant şi la moarte (3,11-12).
Scrierea face aici distincţia, explicit şi aproape caricatural, între comporta
mentul nelegiuiţilor (cei lipsiţi de respect, nedrepţii, necredincioşii) şi cel al
drepţilor. Personajul Enoh, dreptul desăvârşit ridicat de Dumnezeu (vide
Gen. 5,24), pare să se afle pe fundalul descrierii celui drept în înţ. 4,7-20;
acesta este singurul dintre patriarhi (al şaptelea în lista înregistrată de capi
tolul al 5-lea al Genezei, care trasează descendenţa de la Adam la Noe) despre
care nu se spune că „a murit” (άπέθανεν), ci că „n-a mai fost găsit, pentru
că Dumnezeu l-a strămutat” (οΰχ ηύρίσκετο, o u μετέθεκεν αύτόν ό θεός),
A
fiindcă „Enoh a plăcut lui Dumnezeu” (vide nota ad locum). înţelepciunea

lui Solomon este o exhortaţie prin exemple: singura cale a vieţii (1,12-15),
singura cale a salvării (14,4; 16,6-7) şi a speranţei (3,4; 12,19) este să
urmezi înţelepciunea şi să împlineşti voinţa lui Dumnezeu (9,17).
Rezultatul acestora este nemurirea (3,4; 4,1; 8,17; 15,3) şi nestricăciunea,
αφθαρσία (2,23; 6,18-19), pentru cel ce se alipeşte de înţelepciunea divină.
Abordarea filozofică a operei se conturează în ansamblul enunţurilor
care prezintă înţelepciunea şi natura ei specifică. Chiar dacă termenul
transmise de el în scris generaţiilor care i-au urmat. El şi-a dobândit cunoştinţele ştiin
ţifice (ce ţin de astronomie, cosmografie şi meteorologie) în călătoriile sale celeste, înso
ţit de îngeri călăuzitori. Calendarul solar de la Qumran este pus în legătură cu această
moştenire ştiinţifică. Tradiţia de mai târziu (sec. al II-lea Î.H.) se concentrează asupra
Învăţăturii lui etice şi asupra revelaţiilor apocaliptice. lEnoh („Enoh etiopian”) este una
dintre scrierile intertestamentare cele mai Însemnate; textul ei complet s-a păstrat numai
în etiopiană, dar fragmentar există şi în greacă şi în aramaică (fragmente importante au
fost descoperite printre manuscrisele de la Qumran). Cele mai vechi manuscrise de la
Qumran cu textul cărţii Enoh datează de la începutul secolului al II-lea î.H. Manuscrisul
unui segment qumrantc din această carte, cunoscut sub numele de Com paraţii (1 Enoh
37-71), este de dată creştină; importanţa i-a fost probabil sporită de identificarea lui
Enoh cu Fiul mesianic al omului (71,14-17).
20. Vide T. Legrand, pp. 661 sq.
„înţelepciune” apare mai ales în prima jumătate a cărţii (cu precădere cap.
6 şi rugăciunea din cap. 9), tema înţelepciunii domină ansamblul cărţii.
- 8
Descrierile înţelepciunii nu sunt iară legătură cu cele din Proverbe (4; ) şi8
Sirah (24), dar opera insistă, într-o manieră originală, asupra unor elemente
perfect integrate în această carte. înţelepciunea - divină, personificată
(7,22) şi legată intim de Dumnezeu (8,3-4; 7,15.25; 9,2) - apare foarte puţin
deosebită de Duhul lui Dumnezeu (1,4-7; 7,22-23; 9,17); este un fel de
efluviu, o emanaţie (7,25) a puterii divine, cu care împarte şi tronul (9,4).
Prezentă şi activă în momentul creaţiei (9,2.9), înţelepciunea continuă să
joace un rol activ în conservarea universului (7,27; 8,14) şi salvarea
oamenilor (9,11.18; 10,4). Ca şi Dumnezeu (13,1), ea este reprezentată în
A
calitate de „artizan” (τεχνΐτις) al universului (7,21; , ; 14,2). înţelepciu

8 6
nea le este cu totul la îndemână celor demni de ea (1,4-5; 6,15-16) şi celor

care o caută (7,12-14). Rugăciunea este un mijloc necesar pentru obţinerea
ei (7,7-8; 8,21 şi cap. 9). înţelepciunea este legată de viaţă, îi este călăuză
(3,11), este sursa tuturor cunoştinţelor (7,15-21) şi binefacerilor de pe pământ
Λ
(7,11-12; 8,18). înţelepciunea pare o reflectare a luminii eterne (7,26),

întrece orice limpezime (7,29-30): ea călăuzeşte poporul ales (10,17).
Abordarea teologică fundamentală din înţelepciunea lui Solomon
ţinteşte către rolul lui Dumnezeu în univers şi de-a lungul istoriei (cf
rugăciunea din cap. 9). Chiar atunci când tema înţelepciunii se află în prim
plan, este folosită doar pentru a-I ilustra autoritatea în istoria oamenilor.
Dumnezeu din alianţa cu Moise este deopotrivă Dumnezeu al înţelepciunii
eterne, Dumnezeu care îşi salvează poporul (vide înţ. 19,22) şi le oferă
celor drepţi izbăvirea (3,7), oricând şi oriunde.
6 . Istoricul textului
Textul înţelepciunii lui Solomon ne-a fost transmis printr-un număr mare de
manuscrise greceşti, scrise atât cu majuscule, cât şi cu minuscule, şi care
datează dintr-o epocă ce începe cu secolul al IV-lea d.H. O cronologie ceva
mai îndepărtată este garantată de existenţa câtorva papiri, rari şi aflaţi în
Λ
stare fragmentară. Pe de altă parte, Int. este citată abundent în literatura

patristică, iar aceste citate constituie o serie paralelă de mărturii. în sfârşit,
în secolul al II-lea d.H., înţ. a fost tradusă în diverse limbi, iar aceste tradu
ceri vechi, ce ne sunt cunoscute fie prin manuscrise, fie prin numeroase
citări, sunt considerate mărturii indirecte ale textului.
în codicele cu majuscule, cartea înţelepciunii este plasată diferit în raport

cu cărţile profetice sau istorice. Astfel, în Codex Sinaiticus (sec. al IV-lea),
înţ. se află după cărţile profetice, în succesiunea: Ps., Prov., Ecl., Cânt.,
înt., Sir., Iov. Textul înţ. a fost scris de un singur scrib, căruia îi aparţin
1 A
numeroase particularităţi ortografice şi erori fonetice. In Codex Vaticanus

(sec. al IV-lea), înţ. este aşezată după cărţile istorice, în succesiunea: Ps.,
Prov., Ecl., Cânt., Iov, înţ., Sir. în Codex Alexandrinus (sec. al V-lea), înţ.
se află în partea finală a VT, în succesiunea: Ps., Iov, Prov., Ecl., Cânt., înţ.,
Sir., Ps. Sol. în Codicele Ephrem (sec. al V-lea, numit astfel pentru că un
scrib din Evul Mediu l-a transformat în palimpsest pentru a copia un tratat
A
al Sf. Efrem), sunt numai fragmente din cartea înţelepciunii: 5,5-12,10;

14,19-17,18c; 18,24—19,22; nu poate fi determinat locul pe care îl ocupa
această carte în raport cu celelalte .
Autorul cărţii înţelepciunii, care, printr-un consens al comentatorilor, a
trăit în epoca elenistică şi a scris în greacă, recurgând la un expedient literar
simplu şi foarte des folosit în scrierile iudaice, i-a atribuit lui Solomon
sfaturi adresate regilor şi judecătorilor pământului, fără a-i numi, dar dând
r\.
indicaţii ce sunt limpezi pentru un cunoscător al istoriei ebraice (Inţ. 9,8).

De aici provine şi diferenţa de titlu: Σοφία Σαλωμώνος în codicele greceşti,
în vreme ce Vulgata impune un titlu mai simplu: Liber Sapientiae\ Ieronim
notează în prefaţă (Praefatio in libros Salomonis): Fertur et alius pseudepi-
graphus qui Sapientia Salomonis inscribitur... apud Hebraeos nusquam est,
quin et ipse stylus Graecam eloquentiam redolet et nonnulli scriptorum
f\ t 22
ueterum hune esse ludaei Philonis affirmant, in sec. al IV-lea, Athanasius

pune înţ. pe primul loc între acele cărţi care, spune el, nu sunt canonice, dar
erau aprobate de Părinţi pentru a le fi citite catehumenilor.
Relaţia lui Augustin cu această carte a cunoscut o evoluţie în timp ( vide
A.-M. La Bonnardiere, pp. 17-18, precum şi capitolele: I. Les premiers
contacts d 'Augustin avec le Livre de la Sagesse, pp. 19-34; II. Augustin
prend position sur l ’auteur et la canonicite du Livre de la Sagesse ,
pp. 35-44; IV. Le Livre de la Sagesse dans les controverses d ‘Augustin,
pp. 85-108). El citează pentru prima dată această carte la Roma, în iama
387-388, într-un document ce pare să fie o profesiune de credinţă trinitară.
21. Codex Venetianus (sec. al VIIMea), clasat de Holmes şi Parsons printre minuscule,
este de fapt (vide C. Larcher, vol. 1, p. 55; A. Rahlfs, Verzeichnis der griechischen
Handschriften des Λ.Τ., Berlin, 1914, pp. 271 sq. şi 306) partea a doua a codicelui
Vaticanus gr. 2106.
22. Vide W. Horbury (Oxford Bible Commentary), p. 651.
Augustin trăieşte într-o epocă în care se fixează canonui cărţilor sfinte şi în

care se pun încă probleme legate de caracterul canonic al anumitor cărţi,
precum şi de autorul lor: în aceste condiţii, Augustin se află în situaţia de a
lua poziţie faţă de cartea înţelepciunii, aflată într-o situaţie delicată. Devenit
cleric, Augustin meditează, pe parcursul anului liturgic, asupra unor pasaje
fundamentale din cartea înţelepciunii, pe care le comentează pentru eno
riaşii săi. Controversele cu heterodocşii îl obligă să cunoască textele sapien
ţiale contestate. Unele culegeri de documente biblice îi aduc dinainte mai
multe pericope ale înţelepciunii lui Solomon; în acelaşi timp, unele teme
majore ale teologiei biblice, care erau deja tradiţionale în Biserică, îl pun în
contact cu texte deosebit de bogate în semnificaţii. Simplificând raportarea
Λ 1
lui Augustin la autorul acestei scrieri , se poate spune că, după ce vreme
îndelungată Augustin a considerat că acesta era Sirah, autorul Ecleziasticu
lui, în cele din urmă lasă chestiunea fară nici un răspuns: Quilibet auctor
fuerit libri huius, bene quia auctoritatem ipsius non respuis (Opus imperf.
in Iulianum , 4,123, PL 45,1420)24.
O altă mărturie antică este Codex Muratorianus, unde înţelepciunea lui
Solomon este enumerată între cărţile Noului Testament . Codex Murato-
26 27
rianus , considerat ca datând din secolul al doilea , ar reprezenta în felul
23. Vide R.B. Motzo, pp. 460-461,

24. In De doctrina Christiana (II, 8, PL 34,41) Augustin scrisese: Nam illi duo libri unus
qui Sapientia et alius qui Ecclesiaticus inscribitur de quadam similitudine Salomonis
esse dicuntur; nam lesus Sirach eos conscripsisse constantissime perhibetur. în De
ciuitate Dei, PL 41,554: Alii uero duo, quorum unus Sapientia alter Ecclesiasticus
dicitur propter eloquii nonnullam similitudinem ut Salomonis dicantur obtinuit
rs
consuetudo: non autem esse ipsius non dubitant doctiores. In Speculum de script, sacra,
PL 34,946: Sed non sunt omittendi et hi quos quidem ante Saluatoris aduentum constat
esse conscript os, se d eos non receptos a ludaeis recipit tamen eiusdem Saluatoris
Ecclesia, in iis sunt duo qui Salomonis appellantur, propter quandam, sicut existimo,
eloquii similituidinem: nam Salomonis non esse nihil dubitant quique doctiores, nec
A
tamen eius qui Sapientiae dicitur quisnam sit auctor apparet. In Retractationes, II 4, PL
32,631: In secundo sane libro (De doctr. christ.) de auctore libri quem plures uocant
Sapientiam Salomonis quod etiam ipsum sicut Ecclesiasticum lesus Sirach scripserit,
non ita constare sicut a me dictum est postea didici, et omnino probabilius com peri non
esse hune eius libri auctorem.
25. Vide R.B. Motzo, p. 461; B.F. Westcotf, A G eneral Survey o f the H istory o f the
canon o f the New Testament, ed. 6, Cambridge: Macmillan, 1898, retipărit: Grand
Rapids, Mich.; Baker, 1980.
26. Vide G.M. Hahneman, The Muratorian Fragment and the Origins o f the New Testa
ment Canon, In McDonalds, L.M.; Sanders, A.S. (ed.), The Canon Debate, pp. 407-408.
acesta cea mai veche listă ajunsă până la noi a textelor cuprinse în Noul
Testament. Indiferent de datarea canonului Muratorianus (Hahneman, ibid.,
susţine ferm sec. al IV-lea sau chiar începutul sec. al V-lea, o perioadă care
coincide în mare cu codicele majore ale Septuagintei, Vaticanus, Sinaiticus,
Alexandrinus), inserarea cărţii înţelepciunii în Noul Testament, inter
apostolos, şi nu în Vechiul Testament, inter prophetas , este neclară: ea stă
sub semnul unei posibile citiri greşite a unei vocale, într-un text scris în
latină, cu destule ezitări grafice de altfel, ce sunt puse în seama unui copist
neglijent (epislula sane iude et superscriptio iohanis duas in catholica
habentur et [ut] sapientia ab amicis salomonis in honorem ipsius scripta).
Raimondo B. Motzo {ibid., p. 462) extrage din această frază latinească greu
inteligibilă un original grecesc plauzibil şi incitant: και ή σοφία Σαλωμώνος
υπό Φίλωνος ε ις δόξαν αύτου γεγραμμένη, din care s-ar deduce că autorul
canonului plasează înţelepciunea lui Solomon între scrierile Noului Testa
ment pentru că socotea această carte opera lui Philon din Alexandria, pe
care o veche tradiţie (Eusebiu, Historia ecclesiastica 2,17,1; Ieronim, De
uiris illustribus 11) îl aşeza în preajma apostolului Petru, convertit la creşti
nism şi exaltând virtuţile primilor creştini în cartea De uita contemplatiua,
unde, sub numele „terapeuţilor”, i-ar fi descris pe discipolii apostolului
Marcu în Alexandria. Comentatorii zilelor noastre nu mai susţin în nici un
fel atribuirea cărţii lui Philon.
Dintre mărturiile indirecte oferite de traducerile antice, un loc privilegiat
Λ
îl ocupă Vetus Latina, care transpune textul înţelepciunii lui Solomon în

limba latină cu atâta fidelitate, încât permite reconstituirea originalului grecesc
până către jumătatea celui de-al doilea secol al erei creştine. Giuseppe Scarpat
editează în întregime textul latinesc al înţelepciunii, la finele fiecăruia din
cele trei volume pe care se întinde comentariul versetelor greceşti. Tradu
cerea latinească pare să fie (vide G. Scarpat, vol. 1, pp.401-402) opera unui
scriitor african din a doua jumătate a secolului al H-lea d.H. Chiar dacă şi
Vetus Latina ne-a parvenit tot printr-o succesiune de copii, suferind aşadar
toate transformările inevitabile aduse de transcrierile succesive de-a lungul
secolelor, este un text ţinut la mare preţ de editorii Septuagintei, mai cu
seamă pentru că nu a fost supus revizuirii lui Ieronim" şi nici nu a avut
27. Pe baza unei referiri la Păstorul lui Hermas: Pastorem uero nuperrime, temporibus
nostris, in urbe Ronta Herma conscripsit, sedente cathedra urbis Romae ecclesiae Pio
episcopo fratre eius (cca 154 d.H.), apud R.B. Motzo, p. 498.
28. Ieronim declară, în prefaţa la cărţile lui Solomon după LXX (PL 29, 403-404), că
Λ » . ·
„şi-a strunit pana” {calamo temperaui) mai cu seamă când a ajuns la cărţile înţelepciunii
versiuni concurente în Africa, în Spania sau pe continent. Traducătorul avea

de bună seama dinaintea sa un codice în care împărţirea în stihuri era fie
absentă, fie diferită de cea ajunsă până la noi pentru textul grecesc. Ediţiile
luxta Vulgatam Clementinam oferă textul acestei cărţi în varianta în
proză29. Vetus Latina, chiar dacă a avut parte de vreo revizuire sporadică ori
de o încercare de emendare, a ajuns până la noi cu erorile sale specifice,
3 0
cu cuvintele sale rare, cu formulările sale obscure, cu africanismele sale, cu

lipsa sa de fineţe în perceperea textului grecesc. Dincolo de tezaurul lati
nesc pe care îl conţine, traducerea aceasta reprezintă însă un sprijin nepre
ţuit pentru textul grecesc, conservând indirect, în limba tatină, cea mai
veche redactare grecească.
Λ 1 1
Cartea înţelepciunii lui Solomon rămâne predominant enigmatică, în

pofida cercetărilor atente şi specializate la care a fost supusă. Retorica sa
filozofică, adeseori întunecată de ambiguităţi, şi caracterul aluziv ai celor
mai multe dintre referirile pe care le conţine îngreunează simţitor detectarea
înţelesului acestei cărţi. Schimbările rapide de stil, de metru şi de temă au
opus rezistenţă la toate strădaniile cercetărilor care au încercat să-i pună în
lumină unitatea. Numeroşi cercetători au fost, de aceea, tentaţi să o subdi-
vidă în unităţi independente, pe care să Ie atribuie mai apoi unor autori
independenţi. J.C.C. Nachtigal reprezintă în această privinţă un punct de
vedere extrem: consideră cartea un mozaic la care au contribuit şaptezeci şi
nouă de înţelepţi (ceilalţi cercetători nu au trecut de un total de patru autori
şi Siracidului; în prologul la traducerea din ebraică a cărţilor lui Samuel şi ale Regilor
(prolog care datează din preajma anului 391), Ieronim enumeră cele douăzeci şi două de
cărţi sacre ale Vechiului Testament, insistând asupra numărului care corespunde literelor
alfabetului ebraic, aşezându-le pe toate celelalte între apocrife: Vi scire ualeamus
quidquid extra hos est, inter απόκρυφα esse ponnedum. Igitur Sapientia, quae uulgo
Salomonis inscribitur, et Iesu filii Sirach liber, et iudith eî Tobias et Pastor, non sunt in
Canone. Machabaeorum prim im , hebraicum reperi. Secundus, Graecus est: quod ex
r
ipsa quoque φράσει probări potest. Vide C. Larcher, Etudes, p. 57.

29. De Bruyne (p. 104; apud G. Scarpat) recomandă editarea înţelepciunii lui Solomon
în proză, pentru a respecta forma pe care cartea pare să o fi avut la origine în greacă şi,
cu siguranţă, în latină.
30. Vide G. Scarpat, vol. 1. p. 402.
31. D. Winston, „Un secolo di ricerca sul Libro della Sapienza”, în: Bellia, Giuseppe;
Passaro, Angelo (ed.), II Libro della Sap ierna. Tradizione, redazione, teologia, Roma,
Cittâ Nuova Editrice, 2004, pp. 13-31.
32. J.C.C. Nachtigal, Das Buck der Weisheii (Die Versammlungen der Weisen 2), Halle,
Gebauer, 1799.
posibili ai cărţii). Titlul însuşi, dincolo de problema fundamentală de atri

buire pe care o pune, a fost, o vreme, considerat adecvat numai pentru partea
a doua a cărţii (capitolele - ), reprezentând nucleul originar al cărţii,
6 1 0
căruia i-au fost alipite o „carte a eshatologiei” (1-5) şi un midraş elenistic

asupra Exodului (11-19)33.
Istoricul recent al înţelepciunii lui Solomon este dominat de cele două
exegeze fundamentale, fiecare în câte trei volume, apărute în ultimele două
decenii ale secolului abia încheiat. Opera lui Chrysostome Larcher, Le Livre
de la Sagesse ou La sagesse de Salomon, apărută într-o succesiune strânsă
de volume (1983-1984-1985), fusese precedată de Etudes sur le Livre de la
Sagesse (1969). Ediţia comentată a lui Giuseppe Scarpat datează din aceeaşi
perioadă, chiar dacă a apărut în formă finală abia în 1989-1996-199934.
Ioana Costa
33. Vide A. Kahana (ed.), Ha-Sefarim Ha-Hitsonim, vol. 1, partea a 2-a, Îel-A viv,
Masadah, 1936, pp. 464, 468-470; a p u d O . Winston, p. 13.
34. Dialogul dintre cei doi savanţi se simte adesea Tn subtextul comentariului, iar uneori
irumpe în pasaje pătimaşe, ca în cazul (G. Scarpat, vol. 1, p. 14) reluării argumentului
κράτησις (înţ. 6,3) folosit (cu citarea sursei Scarpat) de C. Larcher în voi. 1, Ρ- 144 şi
notele 31 şi 32: ulterior însă, observă Scarpat, „si dimentica di chi per primo aveva
invocato quel termine [...], tanto che al lettore puo apparire che ii riferimento decisivo
alia κράτησις sia del Larcher. mentre di suo non c ’e nemmeno una delle citazioni ai testi
d’appoggio [...] le quali sono tutte nel mio articolo”.
înţelepciunea lui Solomon
1 1 Iubiţi dreptatea, [voi,] cei ce judecaţi pământul,
yn A
înţelepciunea lui Solomon: Titlul grccesc (Σοφία Σαλωμώνος, înţelepciunea lui Solomon)
arată că această carte a fost atribuită regelui Solomon; pentru înţelepciunea legendară a
acestui personaj, vide: 3Rg. 3; 5,9-14; 2Par. 1; 2Mac. 2,9. Chiar dacă în capitolele 7 -9
(cu precădere 7,7-8 şi 8,13-14) regele Solomon apare explicit ca personaj al cărţii, atri
buirea este convenţională; ca şi alte opere sapienţiale (Proverbele, Cântarea Cântărilor,
Ecleziastul), înţelepciunea lui Solomon a fost plasată sub autoritatea acestei figuri de
seamă a lumii biblice. Traducerea latinească oferă o simplificare a titlului, care indică o
rezervă prudentă în privinţa autorului: Liber sapientiae (Cartea înţelepciunii). ♦ Manu
scrisele majore ale Septuagintei transmit textul dispus în stihuri. Prima secţiune a cărţii
(cap. 1-5) prezintă în paralel soarta nelegiuiţilor (ασεβείς) şi a celor drepţi (δίκαιοι).
1,1 „Iubiţi dreptatea”, gr. αγαπήσατε δικαιοσύνην, este primul din cele trei îndemnuri
ale acestui verset de deschidere; aminteşte de Ps. 44.8; vide şi Sir. 4,12 (ό ά/απών
αύτήν, scil. σοφίαν). Verbul de faţă, însoţit de un nume de obiect ori de calitate, are
adesea în greaca profană înţelesul de „a preţui”, „a prefera”, „a căuta”, „a dori”, iar în
greaca biblică primeşte o încărcătură afectivă: „a se ataâ/dedica”. „Dreptatea”, în limbaj
biblic, desemnează concordanţa gândurilor şi faptelor omului cu voinţa lui Dumnezeu
aşa cum este ea exprimată în Lege şi sugerată de îndemnurile conştiinţei (cf. BJ, nota
a d loc.). ♦ „Iubiţi... cugetaţi... căutaţi...” : omul trebuie să aprecieze valorile incluse în
noţiunea de „dreptate” şi să tindă spre ele: să reflecteze cu atenţie şi bunăvoinţă la ceea
ce se spune despre Domnul; în sfârşit, să se deschidă cu generozitate efectivă faţă de
cerinţcle Lui (cf. Larcher, a d loc.). Căutarea lui Dumnezeu este un îndemn constant la
profeţi, la Amos fiind echivalentă cu convertirea mântuitoare. ♦ „[voi,] cei ce judecaţi
pământul”, gr. οι κρίνοντες τήν γην: pare să fie o trimitere ia cei care au autoritate, care
guvernează, de vreme ce verbul κ ρ ίνειν („a judeca”), ce echivalează de obicei ebr.
şăphat, îşi lărgeşte înţelesul în această direcţie (c f Mich. 4,14; Dan. 9,12); extinderea de
sens nu este însă atestată în greaca profană. Chiar dacă prirnul verset li se adresează
acestora, dezvoltarea ulterioară a textului arată că adresabilitatea este generală (spre
deosebire de 6,1-10). ♦ „pământul”, gr. τήν γην: poate indica fie o ţară anume (a Iui
Solomon, de vreme ce lui i se atribuie cartea), fie întregul pământ, vide infra 6,1. Posibi
litatea multiplei traduceri a substantivului γη prin „ţară/ţinut” sau „pământ/glie” este una
dintre dificultăţile constante ale textului grecesc. ♦ „cugetaţi... întru bunătate”: ţinând
seama de multiplele nuanţe de sens ale gr. αγαθός, expresia ar putea însemna „să aveţi
despre Dumnezeu gânduri bune/corecte/dreptc”. Philon foloseşte termenul άγαθότης cu
168 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 1
cugetaţi la Domnul întru bunătate

şi în simplitatea inimii căutaţi-L.
2 Căci El Se lasă găsit de cei care nu-L pun la încercare,
li se arată celor care nu sunt neîncrezători faţă de El.
3 A
Intr-adevăr, gândurile strâmbe îndepărtează de Dumnezeu
şi, pusă la încercare, Puterea îi mustră pe nechibzuiţi.
4 Căci în sufletul urzitor de rele nu va intra înţelepciunea,
referire ia râul Edenului, din care provin cele patru virtuţi: φρόνησις „chibzuinţă”,
σωφροσύνη „cumpătare”, ανδρεία „bărbăţie”, δικαιοσύνη „dreptate”; alături de „putere/
autoritate” (εξουσία), „bunătatea” este unul dintre atributele supreme ale lui Dumnezeu.
♦ Celălalt termen al perechii (άπλότης, „simplitate”) este utilizat în IMac, 2,37 (έν
άπλότητι ημών) pentru a indica o „neîmpărţire” lăuntrică, ce conferă tăria de a alege
moartea în locul unui act de nesupunere faţă de Lege; ambele pasaje, cel de faţă şi cel
din IMac., se sprijină pe 3Rg. 9,4, unde sunt folosiţi termeni echivalenţi: έ ν όσιότητι
καρδίας και έ ν εύθύτητι, traduşi în Vulgata prin: in sim plicitate cordis et in aequitate.
1.2 Versetul este construit într-o simetrie transparentă cu cel dinainte, „căutării” răspun-
zându-i „găsirea'’, iar „simplităţii inimii” - „nepunerea la încercare” a lui Dumnezeu.
Legătura este făcută prin „căci” (gr. ό τ ι), cu o valoare cauzală foarte slabă, mai apropiat
de ebr. kî decât de clasicul o ti şi utilizat pentru a sublinia o afirmaţie ori pentru a sugera
o uşoară opoziţie. Versetul următor începe cu o particulă care introduce o justificare (gr.
γάρ). ♦ „Se lasă găsit” : c f Is. 65,1; Ier. 36 LXX (= 29 TM),13-14; Prov. 8,17. ♦ „li se
arată”: gr. εμφανίζεται; verbul este folosit în această carte în mai multe rânduri (16,21;
17,4; 18,18). Nu este vorba aici de o vedenie şi nici de o revelaţie interioară ieşită din
comun, ci de un dar oferit oricui: o iluminare lăuntrică, de sorginte dumnezeiască, ce dă
naştere unei convingeri statornice { c f Larcher, a d loc.).
1.3 „strâmbe”: gr. σκολιός, „oblic”, „răsucit”, „îndoit”, „pieziş”; c f 13,13; 16,5
(„îmbârligaţi/încâlciţi”); i se asociază adesea o valoare morală, făcând referire nu la o
simplă eroare, ci la o pervertire. ♦ „Puterea”, gr. ή δύναμις, indică aici „puterea” lui
r\ a
Dumnezeu, care II reprezintă pe Dumnezeu însuşi, după cum reiese din paralelismul cu
finalul stihului precedent (άπό θεοΰ). Larcher (p. 172) subliniază că termenul nu este un
substitut al numelui divin şi nici un simplu atribut al divinităţii, ci mai degrabă o energie
divină în acţiune, care nu coincide nici cu forţa dreptăţii şi nici cu atotputernicia lui
Dumnezeu: este o entitate complexă, ce se poate identifica pe rând cu Duhul sau cu
înţelepciunea. Concluzia lui Larcher este că autorul a vrut sâ pună în evidenţă o noţiune
agreată de mediul helenic: principiul divin era văzut mai degrabă ca o forţă decât ca o
raţiune. Se sprijină pe conexiunile stabilite în textele biblice între δύναμις (ισχύς) şi
πνεύμα, pe de o parte, şi πνεύμα şi σοφία, pe de altă parte.
1.4 Prin „înţelepciune” (σοφία) se înţelege aici înţelepciunea divină, paralelă cu
δικαιοσύνη din primul verset şi cu άγιον πνεύμα din versetul următor. ♦ „în trupul
supus păcatului”: gr. έ ν σώματι κατάχρεω αμαρτίας; adjectivul κατάχρεος este un
hapax în LXX; înţelesul exact este „apăsat de datorii”, dar suprapunerea metaforică
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 1 169
nici nu va sălăşlui în trupul supus păcatului,

5 Sfântul duh al învăţăturii va fugi de viclenie
şi va sta departe de gândurile nesăbuite
şi va fi făcut de ocară când vine nedreptatea.
6 Căci duh iubitor de oameni este Înţelepciunea
păcătos-datornic este răspândită în VT şi NT {cum se vede şi din „Tatăl nostru’’: vide

Mt. 6,12: τά όφειλήμ ατα, dar Lc. 11,4: τάς αμαρτίας).
1.5 ..Sfântul duh”: gr. άγιον ... πνεΰμα (fără articol). Substantivul apare frecvent în
LXX, iar în această carte are uneori înţelesul de „principiu vital”, în vreme ce în alte
pasaje i se opune lui σώμα, identificându-se cu σοφία (vide Scarpat, vol. 1, p. 116);
sensurile multiple provin pe de o parte din tradiţia biblică (izvor de viaţă. Gen: 2,7; cel
care îi pune în acţiune pe eroii eliberatori, Jud. 3,10; 6,34; inspirator al profeţilor, Iez.
3,24; cel care odihneşte peste Mesia, 11,2; călăuza lui Israel în trecut, Neh. 9,20; Is.
63,10-11; forţă lăuntrică, Ps. 50.13, uneori cvasi-echivalent cu înţelepciunea, cf. înţ. 1,6;
7.22: 9,17), iar pe de altă parte din doctrinele curente în Alexandria acelei vremi, cu pre
cădere stoicismul. ♦ „al învăţăturii”: παιδείας; Codex Alexandrimis atestă aici σοφίας,
care ar putea fi o glosă antică pentru παιδείας, susţinut şi de varianta latină (sanctus
enim spiritus disciplinae) şi citat ca atare de Origen (Contra Cetsum 7,8 e a ). ♦ „va fi
făcut de ocară”: verbul έλεγχθήσεται - la formă pasivă, urmat de un genitiv absolut - a
provocat comentarii multiple; Larcher citează (pp. 176 sq.) o frază din J. Bauermeister,
Comm. in Sap. Salomonis, 1828, remarcând că situaţia nu s-a schimbat defel o dată cu
trecerea timpului: Quot sunt interpretes, tot fere in terpretation s, quarurn una altera
infelicior („Câţi comentatori, atâtea comentarii, unul mai neinspirat decât altul”). Cum
stihul începe cu conjuncţia copulativă καί, subiectul ar trebui să fie cel al verbului pre
cedent (πνεΰμα) - sensul pare însă să se opună acestei citiri sintactice; H. Bois (Essais
sur Ies origines de la philosophie judeo-alexandrine, Paris, 1890, pp. 378-379, citat de
Larcher, p. 176 şi de Scarpat, vol. 1, pp. 116 sq.) anulează dificultatea printr-o transpo
ziţie: mută stihul între v. 8 şi v. 9.
A
1.6 ..iubitor de oameni” : gr. φιλάνθρωπον; adjectivul mai apare în LXX, în afară de înţ.
7,23 şi 12,19, în lEzr. 8,10; 2Mac. 4.11 şi 4Mac. 5,12, adică în cărţile scrise direct în
greacă; şi în greaca profană φιλάνθρο>πος este un atribut al zeilor (cf. Platon, Symposion,
189c). ♦ între primele două stihuri ale versetului pare să existe o opoziţie, însă ele sunt
legate prin καί copulativ. Ideea. coerentă cu versetul precedent, ar fi că pedeapsa edu
cativă este o formă de manifestare a iubirii de oameni. ♦ „defăimător”: gr. βλάσφημος
înseamnă cel mai des „hulitor”, cel care-L defăimează pe Dumnezeu, dar se poate referi
uneori şi la vorbirea defăimătoare împotriva oamenilor. ♦ „Rărunchii” (gr. νεφροί) sunt
adesea asociaţi cu inima în textele ebraice, metaforizând împreună interioritatea omului -
pulsiunile afective, respectiv mintea, voinţa şi afectele superioare (vide P. Paul Dhorme.
L Emploi m itaphorique des noms de parties du corps en hebreu et en akkadien. Extrait
de la Revue Biblique, 1920-1923, Librairie Victor Lecoffre, Paris, 1923, pp. 131-133); au
în comun faptul că sunt părţi ascunse ale corpului, accesibile doar privirii lui Dumnezeu.
170 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 1
şi nu va lăsa nepedepsit pentru vorbele iui pe defăimător.

-1
Dumnezeu este martorul rărunchilor lui

şi veghetor adevărat al inimii lui
şi al limbii ascultător.
*7
Duhul Domnului a umplut lumea [întreagă]
şi El, Care ţine toate laolaltă, cunoaşte orice glas.
De aceea, nimeni care rosteşte vorbe nedrepte nu se poate ascunde,
dreptatea cea pedepsitoare nu lasă să-i scape.
-1
9 Căci vor fi cercetate uneltirile nelegiuitului.
Pentru pasaje în care termenii sunt asociaţi, vide e.g.: Ier. 11,20; 17,10; Ps. 7,10; 25,2.
Contradicţia semnalată uneori între gură şi inimă se regăseşte între gură şi rinichi.
Avertismentele pe care le primeşte conştiinţa pot ajunge la „rinichi”, chiar la vreme de
noapte (Ps. 15,7). Se produce uneori o confuzie cu şalele şi coapsele. Rinichii, văzuţi ca
zona de centură a trupului, sunt sediul vigorii fizice. Vide Iov 38,3; 40,7. Grăsimea care
se adună în jurul mijlocului {id est al rinichilor), inertă, sugerează prostia (vide Ecl.
7,25). ♦ „martor... veghetor... ascultător’; gr. μάρτυς... επίσκοπος... ακουστής: primul
termen din seric, chiar dacă este explicit pus aici în relaţie cu Dumnezeu, are sensul
juridic general de cunoaştere nemijlocită a faptelor; cel de-al doilea, de asemenea ataşat
frecvent divinităţii, are şi sensul de „supraveghetor"', desemnându-1 pe cel care veghează
la bunul mers al faptelor omeneşti; cel de-al treilea, un hapax în LXX, rar chiar în
textele profane greceşti (unde are sensul de „discipol”, similar lat. auditor), este folosit
aici în sens etimologic, pentru a încheia seria.
1.7 Verbul „a umple” (πληρόω), referitor la atotprezenţa lui Dumnezeu, este caracteris
tic pentru textul biblic, vide Ier. 23,24. Pe de altă parte, verbul următor, „a ţine laolaltă”
(συνέχω), este un termen strict stoic, ce se referă nu la un receptacul, ci la puterea divină,
λόγος σπερματικός, care îmbrăţişează totul, pătrunde în toate, ajungând până la margi
nile creaţiei (cf. şi Scarpat, vol. 1, p. 120). Vide şi Seneca, De uita beata 8,4: Mundus
quoque cuncta com plectens rectorque uniuersi dens in exteriom tendit, sed lamen
introrsum undique in se redit („De fapt. şi universul, care îmbrăţişează totul, şi zeul care
guvernează lumea tind către exterior, revenind totuşi în interior”). Forma participială
neutră a verbului este determinată de acordul cu (τό) π νεύμ α de mai înainte; traducerea
latină glisează acordul, păstrând neutrul acolo unde se impunea masculinul (hie, id est:
*
spiritus): hoc quod continet omnia. ♦ „glas”: gr. φονη. înţelesul termenului este conturat
de versetele învecinate: este precedat de της γλώσσης şi urmat de φθεγγόμενος (care
este o reluare a lui βλάσφημον, „hulitor”, „care rosteşte o blasfemie”, din v. 6).
1.8 „dreptatea cea pedepsitoare”: gr. έλ έγχο υ σ α ή δίκη; dreptatea apare personificată şi
in Platon, Leges 9.872e, fiind încă de la Hesiod ( Theogonia 901) o divinitate care
guvernează lumea prin forţa sa punitivă.
1.9 „răsunetul” : gr. άκοή. Termenul indică în egală măsură simţul auzului, organul,
precum şi ceea ce este ascultat, apropiindu-se din acest punct de vedere de ά /γ ε λ ία sau
κήρυγμα, „ceea ce este spus/anunţat”.
ÎNŢELEPCIUNEA l-UE SOLOMON 1 17!
răsunetul cuvintelor sale va ajunge până la Domnul

spre pedepsirea nelegiuirilor sale.
10 O ureche geloasă ascultă toate,
nu rămâne ascuns nici murmurul şoaptelor.
Păziţi-vă, aşadar* de murmurul zadarnic
11
şi feriţi-vă limba de clevetire,

căci vorba ascunsă nu va umbla în gol,
iar gura preamincinoasă nimiceşte sufletul.
1 ■J
Să nu râvniţi moartea prin rătăcirea vieţii voastre,

să nu vă atrageţi pieirea prin lucrările mâinilor voastre.
I “>
J Căci Dumnezeu nu a făcut moartea,
1.10 „ureche geloasă”: gr. οΰς ζηλώ σεος, litt. „ureche a geloziei (râvnei) [lui
Dumnezeu]’1. Textul biblic face constant referire la gelozia, râvna lui Dumnezeu, e.g.
Ex. 20,5 - vide şi nota; 34,14 (θεός ζηλοτής); lez. 16,38.42; 36,6; 38.19. ♦ „murmurul
şoaptelor”: litt. „şoapta murmurelor”. Gr. θροΰς „zgomot uşor”, „bâzâit”. „bolboro
seală” apare în textul biblic numai în versetul de faţă şi în IMac. 9,39: pare să fi fost ales
T* ^
aici şi datorită asonanţei cu ους din stihul precedent. In greacă este un termen poetic la
origine (atestat, de pildă, la Homer şi Pindar), folosit pentru a indica sunetele difuze ale
unei mulţimi (e.g. Tucidide, 4,66; 8.79). Gr. γογγυσμός, „murmur”, „bombăneală”
(numai aici la plural în LXX), este folosit, e.g. în Ex. 16,7-12, cu referire la cârtelile
poporului mustrat de Moise, funcţionând în paralelism cu βλασφημία.
1.11 „clevetire”: gr. καταλαλία. Termenul este un hapax, atât în LXX, cât şi în textele
profane greceşti. însă în LXX este frecvent folosit verbul corespunzător, καταλσλεΐν,
Λ
care indică în primul rând cârteala împotriva lui Dumnezeu (e.g. Num. 21,5). In NT
substantivul este reluat de două ori, la plural: 2Cor. 12,20 şi IPt. 2,1; fiind parte compo
nentă a unei liste de păcate, termenul apare frecvent la Părinţi. ♦ „vorba”: gr. φθέγμα apare
numai aici şi în Iov 6,26; este un termen cu pronunţată încărcătură poetică, după cum o
indică atestarea lui în Pindar sau tragici; nu apare în NT şi nici în literatura creştină
Λ
timpurie. Aici pare să se refere la cuvinte rare, căutate. înţelesul segmentului nu este
transparent; Scarpat interpretează participiul ca având valoare concesivă ([καίπερ]
λαθραίον), „(vorba,) [chiar] spusă în secret”, corelându-1 cu κένον, „gol”, „deşert”,
„fără urmări” („nu va ieşi [din gură] iară urmări”). ♦ „nimiceşte sufletul” : se introduce
tema morţii, carc, pentru autor, nu este cea fizică, ci de ordin spiritual; deja prezentă în
viaţa nelegiuitului, ea devine definitivă o dată cu moartea fizică (cf. TOB, nota a d loc.).
1.12 „Pieirea” (όλεθρος), termen folosit în paralel cu θάνατος („moartea”), indica încă
din epopeile homerice starea de distrugere a vieţii (e.g. îliada 22,235: ψυχής ώκιστος
όλεθρον, ,,sfârşitul grabnic al vieţii”), iar în NT se referă la „moartea” provocată de
păcat. ♦ „prin lucrările”, gr. έν έργοις: se încheie aici menţionarea sumară a păcatelor:
cu gândul, cu vorba şi cu fapta.
1.13 în Gen. 2 -3 se arată cum Dumnezeu l-a creat pe om pentru nemurire, iar făpturile,
spre a-i fi de folos acestuia. Moartea fizică, urmare a păcatului (cf. v. 16), este o temă
dezvoltată de Pavel în Rom. 5,12-21. Cf. şi lez. 18.23; 33,11.
nici nu se bucură de pierzania celor vii.

14
El a creaî toate ca ele să fie,
şi mântuitoare [sunt] făpturile lumii,
şi în ele nu se află otravă de pieire,
nici împărăţia iadului nu se află pe pământ.
15 Căci dreptatea este nemuritoare.
1.14 „a creat... să fie”: gr. έκ τισεν... ε ις τό εΐνα ι. Textul este reluat de Păstorul lui
Hermas şi de Origen, Comm. Joannis 20,27. Verbul έκ τισ εν trimite cu precizie la
doctrina biblică a creaţiei; „toate” (τό πάντα) poate fi subordonat acestui verb, fără ca
sintaxa să anuleze legătura neutrului cu verbul είνα ι: „Ie-a creat pe toate spre a fi”.
Dumnezeu, „Cel care este” (Ex. 3,14), este creatorul vieţii şi nu se bucură de distrugere
Λ
şi de moarte. In egală măsură, τό πάντα reprezintă ansamblul care dăinuie, lumea

rânduită (vide infra ό κόσμος, „lumea”, „cosmosul”), dincolo de dispariţia individuală.
♦ „mântuitoare”: gr. σωτήριοι, „binefăcătoare”, „salutare” - se poate înţelege în sensul
biblic (celelalte făpturi au fost create spre a-1 ajuta pe om să ajungă la desăvârşire) sau în
sensul filozofiei greceşti, unde σωτηρία este mai apropiată de strădaniile omeneşti şi de
bunurile trecătoare. ♦ „făpturile”: gr. γ ενέσ εις; termenul este în general interpretat în
patru sensuri (vide Larcher, vol. 1, pp. 201-202): origini (lat. origines, iniţia), generaţii
succesive (dar şi forţe care generează), genuri/specii şi, în fine, individualităţi, creaturi.
Scarpat (vol. 1, p. 130) respinge înţelesul „tip, gen” (echivalat aproximativ de lat. naţio,
în Vetus Latina', [sanabiles] nationes), preferând interpretarea care se sprijină pe un
verset din cap. 16 (v. 26): „felurite roade”, a i γ ε ν έ σ εις τών καρπών, litt. „naşterile
fructelor”, leronim a tradus în acelaşi spirit: (saiutares) g e n e ra tio n s. ♦ „otravă de
pieire”: gr. φάρμακον ολέθρου; φάρμακον este un termen ambivalent, care denumeşte o
substanţă cu efecte benefice ori malefice, fiind „leac” sau „otravă”. ♦ „împărăţia iadu
lui”, gr. άδου βασίλειον: prin φδης, „Hades”, termen specific grecesc, este indicat
constant în LXX tărâmul morţilor, al umbrelor, iară a implica în vreun fel noţiunea unei
pedepse veşnice. Aici expresia este o personificare a puterii morţii.
1.15 Versetul acesta poate fi văzut ca o concluzie, răspunzând celui care deschide
capitolul şi care conţine acelaşi termen (δικαιοσύνη); încă de la C.L. Grimm (Das Buch
der We is he it, Leipzig, 1860; apud Scarpat, vol. 1, pp. 130 sq.) a fost interpretat
metonimic, ca o referire la „cei drepţi” care îşi dobândesc tocmai prin această calitate
Λ
nemurirea (vide infra 2,22-23; 3,4-9; 5,15). ♦ In Vetus Latina a fost inserat aici un stih:
iniustitia autem mortis est adquisitio, „dar nedreptatea este dobândirea morţii”. (Scarpat
îl editează în varianta Abaţiei San Girolamo din Roma, marcată de o trunchiere prin
haplografie la copiere: iustitia pentru iniustitia-, îl comentează însă în forma netrun-
9
chiată.) D. de Bruyne, „Etude sur le texte latin de la Sagesse”, în Revue benedictine de

critique, d ’histoire et de litterature religieuse 41 (1929, pp. 101-133), p. 133 (apud
Scarpat), pornind de la traducerea latină şi de la transmiterea ei, face observaţii perti
nente: dacă acest stih aparţinea tradiţiei latine din sec. al Il-lea, atunci se poate deduce
de aici că el exista în textul grecesc şi aceasta îi era traducerea; dacă, dimpotrivă, se
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 1-2 173
16 Dar nelegiuiţii au chemat [moartea] cu mâinile şi cu vorbele [lor];

socotind-o prietenă, [s-]au topit
şi au încheiat legământ cu ea,
căci vrednici sunt de a-i fi părtaşi.
2 Căci şi-au spus cugetând strâmb în sinea lor:

1
„Scurtă şi tristă e viaţa noastră

şi nu este leac pentru sfârşitul omului,
presupune că nu exista în redactarea primitivă grecească şi, implicit, nici în traducere,

atunci este greu dc înţeles cum un traducător inabil ar fi tradus în versetul următor αύτόν
(masculin) prin illam (feminin), dacă nu ar fi avut imediat deasupra θανάτου (masculin),
redat prin (feminin) mortis. Asupra versetului 15 din Veius Latina planează însă
îndoiala, iar absenţa celui de-al doilea stih din majoritatea manuscriselor este fie folosită
ca argument pentru a susţine că lipsea cu adevărat din textul grecesc, fie interpretată ca
adăugire, cu atât mai mult cu cât traducerea latină este încărcată de glose şi dublete pe
care copiştii le-au integrat în text.
1,16 Stihul al treilea: cf. îs. 28,15. ♦ Aşa cum o indică reluarea în v. 15 a termenului
δικαιοσύνη din 1,1, se poate considera că primul capitol se încheie, de fapt, înainte de
1,16. Aici se deschide un subiect nou, al „nelegiuiţilor” (ασεβείς), care ocupă întregul
capitol secund. David Winston. în volumul dedicat înţelepciunii lui Solomon din Anchor
Bible (dar şi alţi editori şi comentatori, e.g. Thierry Legrand, în Introduction ă l 'Ancien
Testament, Thomas Râmer, Jean-Daniel Macchi, Cristophe Nihan (ed.j, 2004, p. 656),
tratează ca pe un capitol unitar segmentul 1,16-2,24. ♦ ,,[s-]au topit”: gr. έτάκησαν.
Comentatorii au privit cu suspiciune termenul, presupunând că textul a fost corupt prin
copiere: ίκ έτευσ α ν „au implorat”, έκράτησαν „au pus stăpânire'7 sunt propuneri de
emendare {vide Scarpat, vol. 1, p. 132); verbul de faţă este însă relativ frecvent în Inţ.
(6,23; 16,22.27.29). ♦ „au încheiat legământ”: συνθήκην έθεντο; numai autorul
Λ
înţelepciunii foloseşte această îmbinare de termeni; în rest, este preferat verbul clasic
π ο ιε ίv (π οιεισ θα ι) împreună cu συνθήκην (-ας). ♦ Acţiunile nelegiuiţilor din acest
verset se pot referi la moarte sau la iad (Hades).
2,1 David Winston (Anchor Bible) consideră cu totul neconvingătoare încercarea lui
Dupont-Sommer (1935, pp. 90-109) de a-i identifica pe „nelegiuiţii” din acest capitol cu
epicureicii (vide Weisengoff, 1949, pp. 40-65). ♦ „nu este leac” : gr. ούκ έστιν ΐασις
(vide şi Prov. 29,1). Vet us Latina traduce ΐα σ ις, „vindecare”, „leac”, prin refrigerium
„răcorire”, sugerând astfel că nelegiuiţii nu au putinţa de a găsi o consolare după moarte
(vide A. Parrot, Le Refrigerium ” dans l'au-delă, Paris, 1937). Termenul Ϊασις face
trimiterea la imaginea biblică a Creatorului care vindecă, fie direct, fie prin preoţi sau
profeţi. Vide infra 16,12: mai mult decât orice plantă de leac, pe om îl tămăduieşte
cuvântul Domnului. ♦ „care să se fi întors din” : se poate înţelege şi „care să se elibereze
de”. ♦ „iad”: vide supra nota la 1,14.
şi nu se cunoaşte nimeni care să se fi întors din iad.

" Fiindcă pe nepregătite am fost zămisliţi
şi după aceea vom fi ca şi cum n-am fi existat:
căci fum e răsuflarea în nările noastre
iar gândul - scânteie din mişcarea inimii noastre.
3 Când se va stinge, cenuşă se va face trupul,
iar duhul se va destrăma precum o firavă adiere.
4 Şi, cu vremea, numele nostru va fi dat uitării
şi nimeni nu-şi va mai aduce aminte de faptele noastre;
iar viaţa noastră va trece ca urma unui nor
şi precum ceaţa se va risipi,
alungată de razele soarelui
şi copleşită de arşiţa lui.
5 Fiindcă trecerea unei umbre este vremea noastră
<\
2.2 In concepţia „nelegiuiţilor’', viaţa omului se datorează hazardului, iar interiorilatea

lui este interpretată materialist, ca un produs fiziologic. ♦ „pe nepregătite”: gr.
αΰτοσχεδίοκ. Adverbul este un hapax în LXX; ca termen cu un puternic conţinut
tehnic, este atestat la Dionysos din Halicarnas, la Pausanias (6.24,3); sensul său este
limpezit de adjectivul pe care s-a format, atestat încă de la Homer, şi de verb, care se
referă la o acţiune împlinită în grabă, improvizată, nepregătită (e.g. un discurs impro
vizat; un obiect confecţionat rudimentar şi care nu durează: cadenţe ritmice spontane).
Majoritatea traducătoriior echivalează aici „din întâmplare1’. ♦ „răsuflarea”: gr. ή πνοή.
Termenul - nelalocul iui în acest discurs a! nelegiuiţilor - este chiar cel care în Gen. 2,7
desemnează răsuflarea divină, care-1 însufleţeşte pe om (ό θεός... ένεφ ύσησεν είς τό
πρόσωπον αύτού πνοήν ζωής). ♦ „gândul” : gr. λόγος ar însemna în acest context mai
degrabă „gândire, raţiune”, căci numai cu acest sens s-ar potrivi „scânteia” - gr.
σπινθήρ (c/' Larcher, ad loc.). ♦ „din mişcarea inimii": gr. έν κινήσει καρδίας: Vetus
Latina: a d conimouendum co r, „spre a mişca inima”. Pentru stoici, raţiunea era un suflu
r
cald. ce-şi avea originea în inimă (E. Brehier. Chryssipe et l'/tneien Stoic is me. Paris.
195L. pp. 164 sq.)\ vide şi Seneca, De otio. 5.5.
2.3 ..cenuşă”: gr. τέφρα este hapax în Inţ., iar în restul LXX mai apare numai în lob.
6,(7; 8.2. Scarpat (vol. 1. p. 175) observă că discursul nelegiuitului are un conţinut ma
terialist. dar îmbrăcat în cuvinte poetice, în evidentă legătură cu textul biblic (e.g. Gen.
3,19 şi 18.27, în careyfj şi σποδός sunt corespondente ale termenului τέφρα de aici).
2.4 Vide Iov 14,1-2 ; Ecl. 2.16; 9,5.
2.5 „vremea”: gr. καιρός. Multe codice au aici βίος, considerat ca lectio faciiior; în
varianta de faţă, sintagma ό βίος ήμών fusese folosită în două versete precedente, 1 şi 4.
Termenul καιρός desemnează în limba clasică ocazia, timpul bine delimitat, de unde
evoluţia de sens înspre „durată”, „durata vieţii” şi, în greaca târzie, „timpul” în general.
şi nu este întoarcere din sfârşitul nostru,

căci a fost pecetluit şi nimeni nu vine înapoi.
6Haideţi, aşadar, să ne bucurăm de bunurile de acum
şi să ne folosim de făpturi ca în tinereţe, cu avânt;
7de vin scump şi de miresme să ne umplem,
şi să nu treacă de noi floarea primăverii;
8să ne încununăm cu boboci de trandafiri, înainte să se ofilească!
9Nici unul dintre noi să nu lipsească de la petrecerea noastră,
Greaca biblică, mai ales a NT, păstrează (sau reînvie) sensul clasic. ♦ „întoarcere”: gr.
άναποδισμός este un hapax absolut în greacă (reluat abia în epoca bizantină); în schimb,
verbul (ά να π οδιζειν) este îndeajuns de frecvent folosit pentru a-şi dezvălui fără echivoc
înţelesul, transparent de altfel şi prin prisma etimologiei: „a se întoarce pe urmele pro
priilor săi paşi”. ♦ „nimeni nu vine înapoi” : se poate înţelege şi „nimeni nu-1 întoarce
îndărăt”.
2.6 „bunurile de acum”: gr. των οντων αγαθών; sintagma a fost interpretată fie ca o
referire la bunurile materiale (în opoziţie cu cele proclamate de înţelepţi), fie ca „bunuri
prezente”, aflate la îndemână; această a doua direcţie de interpretare se află în conso
nanţă cu o bogată literatură, pusă sub semnul horaţianului cârpe dietn (Carmina 1,11,8).
♦ „făpturi”: gr. κτίσει; aceasta este varianta acceptată de Rahlfs şi susţinută de comen
tatori; ei i se opune varianta din Alexandrinus (cu o singură vocală diferită): κτήσει
(„dobândire”), care apare citată în unele surse antice, dar care îşi găseşte cu greu sensul
în acest verset.
2.7 Scarpat sugerează (vol. 1, pp. 180 sq.) interpretarea secvenţei οίνου,... μύρων ca o
hendiadă: „cu vin.... cu miresme”, practică menţionată în Is. 5,22 şi cu o bună atestare în
Antichitatea greco-romană, vide Pliniu 14,92 (cu trimiteri la Plaut şi alte surse): uina...
murrae odore condita. ♦ „floarea primăverii”: gr. άνθος έαρος; aceasta este lecţiunea
autorilor moderni (Rahlfs, Ziegler), împotriva codicelor Vaticanus şi Sinaiticus; Vetus
Latina traduce aici: flos temporis, „floarea timpului” .
2.8 Obiceiul de a se încununa cu flori la ospeţe le era propriu grecilor şi romanilor; în
mediul ebraic, obiceiul era evitat pentru că putea fi pus în legătură cu cultul idolilor
{vide Flavius losephus, Antiquitates ludaicae 19,358). ♦ „boboci de trandafiri”: gr.
ρώδων κάλυψιν; probabil că aici nu este o exprimare poetică redundantă, ci chiar o
referire precisă Ia bobocii aleşi anume pentru cununi, de vreme ce florile deschise îşi
λ
pierd grabnic petalele. In poezia alexandrină, florile, trandafirii, cununile de flori apar
frecvent.
2.9 „Nici unul dintre noi”: traducerea latină are: nullum pratum, „nici o pajişte”.
Codicele greceşti nu păstrează nimic din această variantă, care este însă susţinută de un
glosar ce înregistrează între cuvintele din înţ. şi λειμώ ν (lat. pratum ), faţă de care codi
cele importante au fie ήμών („dintre noi”), fie ύμών („dintre voi”). ♦ „petrecerea”: gr.
άγερωχια; termenul apare prima dată la Polibiu (10,35,8), dar adjectivul corespunzător
376 în ţe le p c iu n e a lu i s o lo m o n 2
pretutindeni să lăsăm în urmă semne ale veseliei,

căci aceasta ne [e] partea şi aceasta soarta,
10 Să-l asuprim pe săracul cel drept,
să n-o cruţăm pe văduvă,
nici de părul cărunt, împovărat de ani, al bătrânului sâ nu ne pese.
11 Forţa noastră să fie legea dreptăţii
căci ce e slab se vădeşte a fi fară de folos;
12 ·*
să-i întindem o cursă celui drept, fiindcă ne stinghereşte
şi se împotriveşte faptelor noastre,
ne ocărăşte pentru păcatele împotriva Legii
ş i ne în vi nuieşte de păcate faţă de învăţătura noastră,
13 Se făleşte că are cunoaşterea lui Dumnezeu
şi se numeşte pe sine copil al Domnului.
14 Ajuns-a pentru noi osândă a gândurilor noastre:
ne vine greu şi să-l privim,
15 fiindcă nu [e] asemenea cu a altora viaţa lui
este de dată homerică; αγέρωχος, „nobil”, „glorios” (îliada, 3,36 e a .) , iar cu sens
negativ apare la Archiloch (v. 219). Substantivul (prezent în acest verset), ca şi adverbul
corespunzător au numai valoare negativă - „orgie provocatoare”; în LXX mai apare de
două ori, în 2Mac. 9,7 şi 3Mac. 2,3. ♦ „partea... soarta”: gr. μερίς... κλήρος; cei doi
termeni apar împreună şi în Ier. 13,25 şi Is. 57,6. precum şi în Fp. 8,21.
2.10 Verbul καταδυναστεύω („a asupri”, „a împila”) este verbul specializat pentru a
indica exercitarea forţei de sus în jos, de la superior la inferior, de la cel puternic la cel
slab - vide lez. 18,12; 22,7 şi Ier. 7,6; 22,3.
2.11 In opoziţie cu Legea dată de Dumnezeu, care îl apără pe cel slab (cf, de ex., Lev.
25,35-37; 19,32), între oameni domneşte dreptul celui mai tare. Unele teorii greceşti îl
justificau pe acesta din urmă ca fiind o lege naturală.
2.12 Textul prezintă o opoziţie constantă între δίκαιος, „cel drept”, şi ασεβής, „nele
giuit”. ♦ „Lege” : gr. νόμος; termenul, folosit absolut, se referă în general la Legea lui
Moise. ♦ „învăţătura noastră”: adică felul în care am fost educaţi în Legea lui Moise.
♦ Versetele acestea (şi mai departe) au fost considerate de Augustin ca o vestire a patimilor
lui Hristos: vezi De ciuitate D ei 17,20,1: In ano, qui appellatur Sapientia Salomonis,
p a ssio Christi apertissim e prophetatur.
2.13 „Se făleşte”: litt. „declară”, „pretinde”. ♦ „copil”; gr. παίς; termenul are în LXX cel
mai adesea sensul de „sclav”, „slujitor”. Aici însă, versetele 16 şi 18 susţin mai degrabă
înţelesul de „copil”, „fiu”. C f Lc. 22,70; In. 19,7.
2,15 „nu [ej asemenea” : gr. ανόμοιος. Termenul apare numai aici în înţ. şi este absent în
restul LXX. ♦ „neobişnuite”: reproş adresat de obicei de către păgâni evreilor fiindcă
trăiesc altfel decât ceilalţi oameni.
şi neobişnuite [sunt] căile lui.

16 Soi amestecat am fost socotiţi de el
şi se fereşte de căile noastre ca de lucruri necurate;
fericeşte cele de pe urmă ale drepţilor
şi se laudă că[-L are] pe Dumnezeu drept tată.
17 Să vedem dacă vorbele lui [sunt] adevărate
şi să iscodim ce va fi cu sfârşitul lui.
18 Căci, dacă dreptul este fiu al lui Dumnezeu,
[Acesta] îi va veni în ajutor
şi-l va scăpa din mâna potrivnicilor.
19 Prin batjocură şi prin caznă să-l cercetăm,
ca să-i cunoaştem blândeţea
şi să-i punem la încercare răbdarea.
20 La moarte ruşinoasă să-l osândim
căci, după spusele lui, va fi vegheat.”
2.16 „Soi amestecat”: adjectivul κίβδελος, liti. „fals”, „calp”, este folosit în greaca
profană pentru a indica metalele în care aliajul nu respectă proporţiile, ca în monedele
falsificate, iar în alte pasaje din LXX, şi pentru a indica ţesăturile tăcute din două
materiale, reprobate de Lege. în greaca târzie înseamnă şi „hibrid, bastard”. în versetul
de faţă, formularea are o notă abstractă: εις κίβδηλον..., „(am fost socotiţi de el] drept
un lucru calp”.
2.17 „să iscodim”: iitt. „să experimentăm”.
2.18 Cf. Ps. 21,9; Mt. 27,43. ♦ „fiu al lui Dumnezeu”: gr. υιός θεού; termenul folosit
aici precizează sensul lui πόας din v. 13. ♦ Vetus Latina pare să se sprijine pe un text
grecesc uşor diferit (sau citit diferit): si enim est uere („dacă este într-adevăr”, modificat
apoi în uerus, „adevăratul”) f i i ins D ei („fiul lui Dumnezeu”), traducere care s-ar explica
prin gr. δικαίως („pe drept”, „cu adevărat”) în loc de ό δίκαιος („cel drept”).
2,20 „moarte ruşinoasă”: gr. θανάτφ άσχημο vi. Adjectivul este rar în LXX (în înţ. apare
numai aici). Traducerea latină recurge Ia termenul turpissima, care nu se referă atât la
tipul condamnării (uciderea unui sclav, de pildă), cât la motivarea ei; accentul este pus
aici pe nimicirea morală, recurgându-se aşadar la o condamnare la moarte pentru motive
nedemne. Acesta este sensul adjectivului grecesc, aşa cum reiese el din Deut. 24,1 (unde
se spune că bărbatul poate întocmi o scrisoare de repudiere a soţiei dacă ea s-a făcut
vinovată de un act ruşinos, άσχημον πράγμα); vide şi Gen. 34,7 (episodul Dina-
-Sichem). ♦ „va fi vegheat” : gr. έσται... επισκοπή. In greaca profană termenul are
/K
înţelesul de „vizită”, „cercetare” (vide Lucian, D ialogi deorum 20,6). In LXX este
folosit pentru a traduce ebr. păqadh, acoperind toate sensurile verbului επισκέπτομαι.
Poate însemna şi „anchetă”, .judecată”, dar aici are înţelesul de „intervenţie divină
salvatoare”.
178 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 2-3
Acestea le-au gândit şi s-au înşelat

căci i-a orbit răutatea lor
22
şi nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu,
nici nu au nădăjduit ia o plată a evlaviei,
nici n-au preţuit răsplata sufletelor fară de prihană.
23 Căci Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune
şi l-a făcut chip al propriei Sale veşnicii.
IA
Dar prin invidia diavolului moartea a intrat în lume
şi o încearcă cei care sunt de partea lui.
3 Sufletele drepţilor sunt însă în mâna lui Dumnezeu

1
şi nici un chin nu-i va atinge.
2.22 „tainele”: gr. μυστήρια sunt planurile ascunse ale Domnului pentru cei ce sunt
credincioşi, vide 3Mac. 3,10. Termenul era în mod natural pus în legătură cu „miste
rele”, la care se face explicit referire în 6.22 şi 14,15.23; este folosit în restul LXX
numai în scrierile din perioada elenistică (Tobit, Iudit, Sirah, Daniel).
2.23 „nestricăciune”: gr. αφθαρσία - în greacă termenul este în mod curent antonimul
coruptibilităţii inerente devenirii şi schimbării, aplicându-se aşadar la tot ce e considerat
nepieritor (divinitatea, sufletul). Aici este vorba de modalitatea nemuririi sufletului, dar,
întrucât în context se afirmă intenţia primară a Creatorului, s-ar putea referi la condiţia
omului în paradisul pământesc, eventual redobândită de cei drepţi după moartea fizică
(<cf. şi Larcher, a d loc.). ♦ „chip”: gr. είκώ ν, litt. „imagine”. ♦ „veşnicii”: gr. άίδιότητος -
lecţiune prezentă în unele manuscrise, adoptată de Rahlfs. Manuscrisele mari au ίδιότητος,
„proprietate caracteristică”, „particularitate” (la genitiv). Oricum, pasajul trimite la Gen.
1,26-27 („după chipul şi asemănarea”).
2.24 „diavolului” : gr. διαβόλου; este un hapax în înţ. Prin διάβολος, în Septuaginta este
numit Satana, vide Iov 1,6.12; 2,1; IPar. 21,1; Zah. 3,2: neînsoţit de articol, apare şi în
lPt. 5,8 şi Fp. 13,10.
3 Opoziţia faţă de capitolul precedent este marcată prin particula (slab-)adversativâ δέ.
Versetele 1-12 ale acestui capitol pun alături, într-un contrast sever, soarta nelegiuiţilor
şi acelor drepţi.
3,1 „Sufletele drepţilor”: gr. δικαίων ψ υχαί, vide Dan. 3,86 (ευλογείτε, πνεύματα
καί ψ υχάι δικαίων, τον κύριον, „binecuvântaţi, duhuri şi suflete ale drepţilor, pe
Domnul”), unde sensul termenului ψ υχαί este diferit: în uzul biblic, ψυχή îl desemnează
pe om ca fiinţă vie în întregul lui; de aceea poate fi uneori echivalat cu un simplu
pronume. Considerarea omului ca fiinţă compusă din trup şi suflet este de origine
grecească, iar în VT o găsim numai în cartea înţelepciunii. Evoluţia grecească ulterioară
a dihotomiei suflet-trup se fixează asupra acestui termen, nu asupra lui πνεύμα. ♦ „în
mâna lui Dumnezeu” : expresia implică dependenţă faţă de Dumnezeu şi, totodată,
ocrotire din partea Lui. Fiind vorba de sufletele drepţilor care au murit, este sugerată aici
nemurirea fericită.
2 în ochii nechibzuiţilor au părut că sunt morţi

şi a fost socotită o nenorocire ieşirea lor,
3 şi plecarea de la noi - prăbuşire,
dar ei sunt în pace.
4 Şi chiar dacă în ochii oamenilor au fost pedepsiţi,
nădejdea lor [e] plină de nemurire;
5 Şi, după ce au fost puţin pedepsiţi, mari binefaceri vor primi,
pentru că Dumnezeu i-a pus la încercare
şi i-a găsit vrednici de El;
6 ca aurul în cuptor i-a încercat
şi ca pe o jertfa de ardere de tot i-a primit.
3.3 „în pace”: în Biblie, ebr. şălâm (gr. ειρήνη) semnifică o stare de siguranţă şi de
împlinire sub ocrotirea lui Dumnezeu.
3.4 „plină de nemurire’': gr. αθανασίας πλήρης. Termenul αθανασία este unul dintre cei
Λ
folosiţi pentru a plasa cronologic cartea Înţelepciunii: necunoscut In restul Septuagintei,

Λ (
el figurează de cinci ori în Inţ. şi de două ori în 4Mac. (aşadar, numai în cărţile scrise
direct în limba greacă). Termenul în sine nu corespunde unei noţiuni care s-ar defini prin
negarea morţii: adjectivul αθάνατος se referă la divinitate şi indică absenţa morţii, nu
negarea ei, iar prin extensie devine un atribut al întregii sfere a divinului, în opoziţie cu
θνητός, îitt. „muritor”, dar folosit cel mai adesea în sensul general de „omenesc”, colorat
poetic. în contextul iudaismului elenistic, Flavius Iosephus,v4/18,18. afirmă că esenienii
socoteau că sufletele sunt nemuritoare (άθανατίζουσι δέ τάς ψυχάς), iar fariseii (18,4)
aveau credinţa că sufletele deţin o forţă nemuritoare (αθάνατον ίσ χύ ν ταΐς ψυχοάς
πίστιν αύτοις ε ίν α ι).
3,4-5 Verbul παιδεύω , în sensul de „a pedepsi”, „a corija”, conturează clar imaginea
Tatălui care îşi educă fiii printr-un dozaj echilibrat de pedepsire şi răsplată, imagine pusă
în lumină de opoziţia όλίγα-μεγάλα (adverbe provenite din adjective la neutru plural, forme
ce sugerează o suită de acţiuni), unei pedepse uşoare corespunzându-i o răsplată uriaşă.
3,6 Focul nu are numai darul de a dovedi calitatea aurului, el îl şi curăţă de impurităţi.
Această idee apare bine atestată şi în literatura profană; la stoici - la Seneca în mod
deosebit - se întâlneşte o concepţie ce poate fi alăturată celei iudaice târzii, şi anume că
cei buni sunt supuşi încercărilor pentru a nu se lăsa ademeniţi de bunuri calpe, cum sunt
bogăţia, puterea, plăcerea (vide e.g. Seneca, De prouidentia 5-6; 5,9 conţine chiar o
referire la aurul pe care focul îl face mai bun). Scarpat (vol. I, p. 218) observă că, în vreme
ce conţinutul pedagogic are paralele în literatura păgână, concepţia punerii la încercare
este în totalitate iudaică; între episoadele de punere la încercare, unul dintre cele mai
faimoase este cel din Gen. 22,1, ale cărui ecouri se regăsesc în Sir. 44,20 (έν πειρασμφ
εύρέθη πιστός, „[fiind pus] la încercare, a fost găsit credincios”, vezi episodul Avraam
din Gen.: ό θεός έπ είρ α ζεν τον Αβρααμ, „Dumnezeu l-ap u s la încercare pe Avraam”).
i 80 ÎNŢELEPCIUNEA LIJI SOLOM ON 3
7 Iar la ceasul cercetării lor vor străluci

şi vor fi ca scânteile ce aleargă prin mirişte,
8 Vor judeca neamurile şi vor fi stăpâni peste popoare,
şi va împărăţi peste ei Domnul în veci. j
9 Cei care şi-au pus încrederea Într-însul vor înţelege adevărul, I
cei credincioşi vor rămâne lângă El în iubire;
căci harul şi îndurarea [sunt] pentru aleşii Săi.
10 Dar nelegiuiţii, după cum au cugetat, [astfel] vor [şi] primi pedeapsă,
[ei,] cei nepăsători faţă de dreptate şi care de Domnul s-au îndepărtat.
11 Căci cei care socotesc drept nimic înţelepciunea şi învăţătura sunt
nenorociţi:
I
3.7 „la ceasul cercetării”: έν καιρώ επισκοπής, vide supra notele la 2,5 şi 2,20. Aici,
intervenţia binefăcătoare a lui Dumnezeu poate presupune o judecată universală, urmată
de glorificarea celor drepţi - „vor străluci": expresia se aplică în alte locuri celor înviaţi
Λ
(Dan. 12,3; Mt. 13,43). învăţătura despre învierea trupurilor, prezentă în Daniel şi în
§ Λ Λ
Macabei, este amintită doar aluziv în Inţ., unde accentul se pune pe nemurirea sufletului,
idee de influenţă grecească, dar armonizată cu spiritualitatea biblică. ♦ „ca scânteile...”:
gr. ώς σπιν&ήρες; cf. 11,18. Imaginea are o bună tradiţie biblică, cu referire la incendiul
care urma să nimicească neamurile; vide e.g. Abd. 18 şi Zah. 12,6: nimicirea vrăjmaşilor
lui Dumnezeu de către un israel purificat. Unii comentatori transferă imaginea pe plan
transcendent înţelegând-o fie ca pe o biruinţă morală a drepţilor asupra păcatului sau
asupra celor fără de lege, fie ca o participare a drepţilor la judecata de pe urmă: ei vor
alerga în toate direcţiile precum scânteile unui foc dumnezeiesc. După o altă interpre
tare, metafora ar evoca direct slava cerească în care au ajuns cei drepţi.
3.8 Drepţii vor fi asociaţi stăpânirii veşnice a lui Dumnezeu peste toate popoarele
pământului - c f Dan. 7,18.22.27.
3.9 „harul şi îndurarea” : gr. χά ρ ις και έλεος; sunt termenii tradiţionali ai binecuvântării
iudaice, cf. Tob. 7,12.
3.10 „nelegiuiţii”: gr. ασεβείς sunt aici în primul rând iudeii care s-au îndepărtat de
Lege, apostaţii. ♦ „pedeapsă”: gr. έπιτιμίαν; este un hapax în VT, iar în NT este folosit
o singură dată în 2Cor. 2,6, cu sensul de cenzură exercitată de comunitate (Vulg.:
obiurgatio)·, verbul corespunzător (επίτιμόν) este însă frecvent folosit, atât cu sensul de
„a pedepsi”, „a reproşa”, cât şi cu cel de „a ameninţa”, „a porunci”. în greaca profană,
έπιτιμία este un termen tehnic al vocabularului juridic, cu un sens diferit de cel biblic:
la Demostene sau Eschine indică exercitarea drepturilor civile; sensul de „pedeapsă” era
acoperit de un termen înrudit etimologic: τό έπιτίμιον şi, mai cu seamă, de pluralul lui:
τα έπιτίμια (denumind o pedeapsă pronunţată de un tribunal). ♦ „dreptate”: se poate
înţelege şi „cel drept”. ♦ „s-au îndepărtat”, gr. άποστόντες (de l ' „apostat”): se referă
aici la cei care s-au lepădat de Dumnezeul lui Israel.
3.11 „cei care socotesc... nenorociţi”: în gr. la singular, trecerea la plural facându-se în
stihul următor. ♦ „înţelepciunea şi învăţătura”: pereche de termeni care se întâlneşte
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 3 181
deşartă [e] nădejdea lor, iar trudele lor - zadarnice

şi iară de folos lucrările lor.
12 Femeile lor - nechibzuite
şi răi copiii lor,
blestemată seminţia lor.
13 Căci fericită-i [femeia] stearpă care-i fară de prihană,
care nu a cunoscut împreunare în păcat;
ea va avea rod la cercetarea sufletelor.
14 [Fericit] şi eunucul a cărui mână nu a săvârşit nelegiuiri
şi care nu a cugetat rele împotriva Domnului,
căci i se va da lui, pentru credinţă, har ales
şi loc de cinste în Templul Domnului.
]5 Căci slăvit e rodul bunelor osteneli
şi nepieritoare rădăcina chibzuinţei.
într-un context similar şi în Prov. 1,7: primul termen desemnează cunoaşterea care îl
luminează pe om asupra sensului vieţii lui, spre a şi-o călăuzi după voinţa lui
Dumnezeu, iar cel de-al doilea trimite Ia disciplina de viaţă dobândită prin educarea în
Legea lui Dumnezeu. ♦ „nenorociţi"’: litt. „nenorocit”, gr. ταλαίπωρος - cuvânt poetic,
ce mai apare şi la 13,10.
3.12 „blestemată”: gr. έπικατάρατος. Termenul, frecvent în LXX (corespunzând ebr.
'ăriir, „lovit de blestem” divin), apare în înţ. numai aici şi în 14,8; în N T este atestat de
două ori, dar într-un citat din Deut. 27,26. Deissman (pp. 74-75) îl consideră un termen
de dată târzie (dubla prefixare sugerează acest stadiu lingvistic); din greaca biblică, el
trece în literatura creştină. Şi în scrierile de la Qumran renegaţii au parte de un blestem
pe vecie. Scrierile rabinice recurg frecvent la termenul 'ăriir pentru cei care încalcă
Tora. ♦ „seminţia” : gr. γ έ ν ε σ ις, „generaţie/generare”, „vlăstar”.
3.13 Cu acest verset începe elogiul virtuţii, desfăşurat până la 4,6. ♦ în opoziţie cu
concepţia tradiţională simplistă după care fertilitatea este totdeauna semnul
binecuvântării lui Dumnezeu, iar sterilitatea este întotdeauna pedeapsă divină, autorul
pune în opoziţie aici şi în cap. 4 un eventual comportament virtuos a! unei femei sterile
cu unul nelegiuit al unei femei fie ea şi rodnică. La fel, mai jos (3,17-18, 4,7 şi urm.), va
demonta prejudecata că viaţa lungă este neapărat semn de binecuvântare, iar moartea
timpurie - un blestem. ♦ „în păcat” : aluzie în primul rând la căsătoriile cu femei păgâne,
care pot fi prilej de cădere în idolatrie, dar şi la adulter (c f infra 3,16; 4,3.6).
3.14 „eunucul”: considerat nevrednic de a participa la cultul oficial (Deut. 23,2), este
„reabilitat” în profeţi (Is, 56,4-5 spune că eunucului, dacă e credincios, Dumnezeu îi va
da loc de cinste în Templul mesianic), iar aici glorificarea lui este transferată în viaţa de
dincolo, în Templul ceresc. ♦ „pentru credinţă”: majoritatea comentatorilor interpretează
astfel genitivul din greacă.
182 ÎN TELEPCfl/N EA LUI SOLOMON 3-4
16 Iar copiii desfrânaţilor vor fi neîmpliniţi

şi sămânţa din pat nelegiuit va fi nimicită.
17 Chiar dacă vor avea viaţă îndelungată, vor fi socotiţi de nimic
şi fară cinstire va fi, la sfârşit, bătrâneţea lor.
18 Iar dacă vor sfârşi devreme
nu vor avea speranţă,
nici mângâiere în ziua judecăţii,
19 căci amarnic e sfârşitul stirpei nedrepte.
4 Mai bine fară copii, [dar] cu virtute,

1
căci nemurire este în amintirea ei,

fiindcă şi de Dumnezeu e cunoscută, şi de oameni.
2 Când e de faţă, [aceştia] o imită
şi, de s-a îndepărtat, tânjesc după ea;
şi în veac purtând cunună, merge triumfătoare,
[căci] a biruit în lupta cu răsplăţi nepângărite.
3 Iar puzderia de odrasle ale nelegiuiţilor nu va fi de folos
3,16-19 In retorica discursului, autorul foloseşte expresiile tradiţionale privitoare la pe

depsirea părinţilor în copiii lor, deşi deja de la Iezechiel se afirmă hotărât responsabili
tatea individuală a fiecăruia (lez. 18,14-20). ♦ Desfrânaţii menţionaţi aici (μ οιχοί) sunt,
probabil, cei ce nu-şi păstrează credinţa faţă de Lege, cei care încheie căsătorii cu păgânii.
Imaginea sugerată este cea a Israelului necredincios faţă de Dumnezeu, vide şi Ierusalimul-
-mireasă desfrânată din lez. 16,3 sq. ♦ Vide Philon, De confusione linguarum 21.
3,18 Judecăţii” ; gr. διάγνωσις, litt. „discernere”, „decizie”.
4.1 Capitolul începe solemn: κρείσσων ατεκνία ( Vetus Latina: melior est enim <in>gene
ration alături de aceasta, există lecţiunea unei părţi importante a manuscriselor latineşti,
în formă exclamativă, socotită de unii comentatori ca reprezentând forma primitivă a
traducerii: o quam pulchra est casta generatio cum claritate, „o, cât e de frumos neamul
cast cu strălucire'’). Totuşi, alţii consideră că ar putea să fie o interpretare secundară,
datorată tendinţei de a găsi aici un elogiu al castităţii, al fecioriei, aşa cum îl interpre
tează şi o veche tradiţie patristică. ♦ Nemurirea ca dăinuire în amintirea oamenilor
devine o nemurire personală în Dumnezeu {cf. şi BJ ad lo c ).
4.2 „tânjesc”: gr. ποθοϋσχν; autorul acestei cărţi pare să aibă o predilecţie pentru verbul
π οθειν, care apare de cinci ori (6,11; 8,8; 15,5.6); în restul LXX este atestat de două ori,
la care se adaugă un pasaj în 4Mac. ♦ „lupta”: gr. άγων este folosit şi în 4Mac. 17,11-16
într-o imagine a vieţii ca „întrecere sportivă”, reluată apoi în NT (ICor. 9,24 s q Flp.
3,13; ITim. 6,12; 2Tim. 2,3 sq.; 4,7; Evr. 12,1).
4.3 „puzderia”: gr. πολύγονον... πλήθος, litt. „mulţimea mult-născătoare”; πολύγονος
este un hapax în înţ., atestat o singură dată (Ia comparativ) în 4Mac. 15,5. Are o nuanţă
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 4
■
183
ş i,[ieşită] din mlădiţe sălbatice, nu va da rădăcini adânci

şi nu va aşeza temelie neclintită.
4 Şi, chiar dacă o vreme ar da ramuri verzi,
fară temei crescând, va tl clătinată de vânt
şi de tăria vânturilor smulsă din rădăcină.
3Mlădiţe le abia crescute se vor zdrobi,
iar rodul lor va fi fără folos, [prea] necopt pentru a fi mâncat şi bun de
nimic.
6 Căci copiii născuţi din somnuri nelegiuite
sunt martori ai stricăciunii părinţilor, la cercetarea lor.
însă cet drept, chiar dacă va muri înainte de vreme, va fi în odihnă.
8Căci bătrâneţea vrednică de cinste nu e cea îndelungată,
nici nu se măsoară în numărul anilor.
9 Chibzuinţă, la oameni, tine loc de căruntete
1 ^ ^ 1 >
şi vârsta bătrâneţii este viaţa fară pată.

10Ajuns plăcut lui Dumnezeu, a fost iubit
şi, cum trăia printre păcătoşi, a fost strămutat.
11A fost răpit, pentru ca răutatea să nu-i strâmbe chibzuinţă
iar viclenia să nu-i amăgească sufletul.
12Căci vraja netrebniciei întunecă ce este bun
şi zbuciumul poftei slăbeşte mintea lipsită de răutate.
uşor depreciativă, tn greaca profană fiind un termen folosit numai pentru animale.
♦ „mlădiţe”: litt. „butaşi”, ♦..sălbatice”: litt. „bastarde”.
4,7 După punerea în contrast a virtuţii cu nelegiuirea (3,13-4,6), este abordată aici (până
la sfârşitul capitolului) o altă temă crucială: comparaţia între viaţa lungă şi viaţa împli-
Λ
nitâ. împotriva opiniei tradiţionale după care lungimea vieţii este semn al binecuvântării
lui Dumnezeu, iar moartea timpurie este o pedeapsă, se afirmă aici că importantă este
calitatea vieţii, trăirea ei după voinţa lui Dumnezeu.
4,10 Consolarea „l-a iubit Dumnezeu” pentru moartea unui tânăr virtuos apare aici
pentru prima dată în Biblie. Aceeaşi idee apare şi în literatura greacă, în cunoscutul vers
Λ
al lui Menandru devenit proverbial: „Acela pe care-1 iubesc zeii moare de tânăr.” In
Biblie însă scopul e ferirea tânărului de suferinţa trăirii printre păcătoşi şi de riscul
contaminării cu purtarea acestora (v, 11). ♦ „a fost strămutat”: acelaşi verb apare şi în
Gen. 5,24 cu privire la Enoh.
4,12 „vraja” : gr. βασκανία; un hapax în înţ., este atestat de două ori în 4Mac. (1,26 şi
2,15). Termenul denumeşte influenţa cu efecte negative, fascinaţia {vide şi βάσκανος:
„cel care vrăjeşte”, „care deoache”). ♦ „slăbeşte”: litt. „subminează”.
Atingând desăvârşirea tn puţină vreme, el a împlinit vremuri

îndelungate:
14 căci sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu;
de aceea s-a grăbit să plece din mijlocul stricăciunii,
iar popoarele au văzut şi n-au priceput
şi nici nu le-a trecut prin minte una ca aceasta,
15 că harul şi îndurarea [sunt] pentru aleşii Lui
şi vegherea[-I] - asupra credincioşilor Lui.
16 Iar dreptul care a murit ti osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc
şi tinereţea timpuriu sfârşită [osândeşte] bătrâneţea încărcată de ani a
celui nedrept.
17 Căci vor privi sfârşitul înţeleptului
şi nu vor înţelege ce a plănuit Domnul pentru el
şi de ce l-a pus la adăpost.
18 Vor vedea şi vor dispreţui,
însă de ei va râde Domnul.
19 Şi vor fi după aceea un stârv dispreţuit
şi [spre] batjocură printre morţi pentru vecie,
căci îi va sfărâma [trântindu-i] muţi cu capul înainte
şi îi va zgudui din temelii,
şi până la sfârşit vor fi sterpi şi uscaţi
şi vor fi [pradă] durerii,
iar amintirea lor va pieri.
4,13 „a împlinit vremuri îndelungate” : pluralul fie sugerează diferitele faze ale vieţii, fie
are valoare intensivă; s-ar putea parafraza: „a atins plinătatea unei vieţi îndelungate” (cf.
Larcher, a d loc.).
4,15 „harul şi îndurarea”: vide supra 3,9.
4.18 „va râde”: gr. έκ γελά σ ετα ι (litt. „a râde în hohote”); în înţ. apare numai în acest
verset; verbul în sine - ca şi această imagine antropomorfă a divinităţii - îşi are originea
în Psalmi (2,4; 36,13; 58,9). ♦ Larcher (p. 339) propune o ordine diferită a versetelor
14-16: 14ab-16-l 7-15-14cd-18 (unde a, b, c şi d notează stihurile din v. 14).
4.19 Cf. Is. 14,18-19. ♦ „stârv” : gr. πτώμα; Scarpat (vol. 1, pp. 292-293) preferă tra
ducerea iL rovina („ruinare, prăbuşire”), insistând asupra înţelesului etimologic de
„cădere” şi sprijinindu-se pe prezenţa în stihul următor a termenului νεκ ρ οί („morţi”),
care ar dezechilibra acest început de verset dacă pentru πτώμα ar fi acceptată traducerea
tradiţională, „cadavru”; Vetus Latina: decidentes. ♦ „până la sfârşit”: se poate înţelege şi
„până la unul” = „cu toţii”. ♦ „sterpi şi uscaţi”: gr, χερσόομαχ, „a ajunge/rămâne uscat şi
sterp”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 4-5 185
2 0Vor veni la numărătoarea păcatelor lor cu spaimă,

şi-i vor învinui în faţă nelegiuirile lor.
5 Atunci dreptul va sta cu multă îndrăzneală

1
în faţa celor care l-au asuprit

şi care i-au tăgăduit strădaniile.
2 Văzându-1, vor fi tulburaţi de spaimă grozavă
şi vor încremeni [în faţa] neaşteptatei [sale] izbăviri.
3 îşi vor spune între ei, căindu-se,
şi vor geme, cu răsuflarea-ntretăiată şi vor spune:
4 „Acesta era cel pe care l-am luat în ras odinioară
şi drept ţintă a ocării, nechibzuiţii de noi;
viaţa lui am socotit-o nebunie,
iar sfârşitul lui, de dispreţuit.
4,20 „în faţă”: gr. έξενα ντία ς desemnează partea adversă într-un proces. Scenă de
judecare a păcătoşilor, în care acuzatorii sunt chiar păcatele lor.
5 Capitolul acesta încheie comparaţia dintre cei drepţi şi cei nelegiuiţi, într-un crescendo
care atinge punctul maxim în 5,23, o dată cu nimicirea nelegiuirii de pe întregul pământ
(πάσαν την γην, vide supra nota la 1,1).
5,1 „Atunci”: gr. τότε; pasajul este adesea apropiat de Mt. 13,43 („Atunci drepţii vor
străluci ca soarele...”). ♦ „îndrăzneală” : gr. παρρησία, litt. „vorbire slobodă” (cf. şi Prov.
13,5; iov 27,10), va fi mult folosit în NT referitor la îndrăzneala creştinului în fata
duşmanilor, dar şi la libertatea de fiu în faţa lui Dumnezeu {cf., de ex., 2Cor. 3,12; 7,4;
ITim. 3,13; Evr. 4,16). ♦ „au tăgăduit” : gr. άθετούντων; verbul όθετειν este frecvent
folosit, în greaca profană, în perioada elenistică, fiind bine atestat la Polibiu, Diodor,
Plutarh, în inscripţii şi în papiri. Are înţelesul „a invalida”, „a infirma”, „a elimina” - în
contexte juridice (legi, dispoziţii testamentare etc.), în limba comună având sensul
general de „a da deoparte, a respinge” (aşa cum apare într-un citat liber al versetului Is,
29,14 în ICor. 1,19, unde αθετήσω este folosit în paralelism cu άπολώ, „a nimici”. în
Int. apare numai în acest verset; în restul LXX este însă frecvent.
5,4-13 Mărturisirea păcătoşilor contrastează cu vorbele lor nesăbuite de odinioară
( 2 , 1-20 ).
5,4 „drept ţintă” : gr. εις παραβολήν, litt. „comparaţie” (vide verbul παραβάλλειν, „a
pune alături/unul lângă altul”, pentru a confrunta). Termenul evoluează la un sens diluat,
de la „comparaţie” la „subiect de povestire”, „povestire”, devenind o „pildă” (echivalent
al ebr. mâşăl). Vetus Latina traduce aici prin in similitudine (Scarpat, vol. I, p. 459,
observă că παραβολή în Vulgata NT este cel mai adesea lăsat netradus, ca un grecism
consacrat, p a ra b o la ; este însă frecventă şi echivalarea lui prin similitudo, care reprezenta
traducerea tradiţională a termenului tehnic de retorică).
3 Cum de-a fost socotit printre fiii lui Dumnezeu

şi partea lui este printre sfinţi?
6 Aşadar am rătăcit de la calea adevărului
şi lumina dreptăţii n-a strălucit pentru noi,
şi soarele n-a răsărit pentru noi.
Ne-am îndestulat pe cărările nelegiuirii şi ale pierzaniei
şi am străbătut pustiuri neumblate,
dar calea Domnului nu am cunoscut-o.
La ce ne-a folosit trufia
şi ce ne-au adus nouă bogăţia şi înfumurarea?
9 S-au dus toate acestea ca o umbră
şi ca o veste ce-i rostită-n fugă,
10 precum corabia care străbate apa [mării]-nvolburată
fară ca urma trecerii ei să poată fi descoperită,
nici dâra [lăsată] de chilă în valuri,
11 sau precum o pasăre ce străbate în zbor văzduhul
fară să poţi descoperi vreo dovadă a trecerii ei:
doar aerul uşor, biciuit de bătaia aripilor
şi despicat de avânt puternic,
» t M
5.5 „printre sfinţi” : gr. έν άγίοις. In limbaj biblic, άγιος se referă esenţialmente la
Dumnezeu, desemnându-I alteritatea, transcendenţa (traducând ebr. qadhoş); cu referire
la om şi ia obiecte, desemnează „punerea deoparte”, faptul de a-I aparţine nemijlocit lui
Dumnezeu. Adjectivul apare numai aici substantivat, părând să se refere la acei
ηγιασμένοι, care se împărtăşesc din moştenire (κληρονομιά), laolaltă cu îngerii, vide
Deut. 33,2-3; sunt cei care se tem de Dumnezeu şi care alcătuiesc poporul Lui ales (Ps.
33,10); c /F p . 20,27.
5.6 C f Is. 58,8-10; 59,9-10.
5.7 „Ne-am îndestulat”: poate fi înţeles în sensul „ne-a mers bine” sau în sensul „ne-am
săturat de”, „ne-am scârbit” - însă primul pare mai potrivit în context.
5.8 „trufia” : gr. ύπερηφανία, lift. „mândrie excesivă”, „orgoliu”, cu o evoluţie de sens
înspre „aroganţă întemeiată pe bogăţie”; vide şt Sir. 10,12.13. Teofrast (Caracterele
24,1) defineşte termenul ca „dispreţ faţă de toţi în afară de sine”. Fără a fi la origine un
sentiment legat de planul religios, ajunge să fie considerat un viciu, de vreme ce trufia
Λ
ţine de deşertăciune, de iluzoriu. In LXX, termenul e mult mai accentuat şi ţine de sfera
religiosului, căci aroganţa duce la nedreptăţirea aproapelui şi la dispreţuirea exigenţelor
lui Dumnezeu.
5.9 „ce-ί rostită-n fugă”: litt. „ce trece pe lângă”.
5,10-12 „precum”: introduce prima dintre comparaţii. în Prov. 30,19 imaginile acestea
sunt citate ca adynata.
e străbătut de mişcarea aripilor sale,

iar apoi nu se mai află semn al înaintării ei.
12 Sau precum săgeata azvârlită către ţintă:
aerul despicat se-ntoarce pe dată la loc,
astfel că nu se ştie pe unde a trecut.
!3Aşa şi noi: abia născuţi, am şi pierit
şi nu am avut de arătat nici un semn de virtute,
ci în răutatea noastră am fost mistuiţi.”
14Căci nădejdea nelegiuitului e ca pulberea dusă de vânt
şi precum chiciura subţire mânată de furtună:
s-a risipit precum fumul în vânt
şi a trecut ca amintirea unui oaspete de-o zi.
15Iar drepţii vor trăi în veci
şi la Domnul [se află] răsplata lor,
şi Cel Preaînalt îi are în grija Sa.
16De aceea vor primi însemnul regesc al nobleţei
şi cununa frumuseţii din mâna Domnului,
căci cu dreapta [Sa] îi va acoperi
şi cu braţul [Său] îi va ocroti.
17Va lua drept armură râvna Sa
şi-Şi va înarma zidirea spre apărare de duşmani.
18Va îmbrăca dreptatea ca platoşă
şi coif îşi va pune judecata nefaţamică.
19Va lua ca pavăză sfinţenia nebiruită,
20îşi va ascuţi aspra mânie drept sabie
şi universul va porni război împreună cu El împotriva celor smintiţi.
5,14 „chiciura”, gr. πάχνη: aceasta este forma editată de Rahlfs, întemeiată pe lec{iunea
codicelor de autoritate; Scarpat susţine însâ legiunea άχνη, „spumă”, care are de partea
sa un singur codice, dar şi traducerea latinească spuma şi versiunea siriacâ.
5,16 Cf. Dan. 7.18; Is. 62,3. ♦ „îi va ocroti”: litt. „îi va acoperi ca un scut” . Termen
foarte frecvent în Psalmi.
5,17-20 Imaginile războinice par inspirate din îs. 59,16-17; cf. şi Ps. 7,11.
5,20 „smintiţi”: în finalul versetului apare un termen rar: adjectivul παράφρων aproape
că nu se întâlneşte în prozâ, iar în poezie este puţin atestat. Acest calificativ se aplică
oamenilor care şi-au pierdut minţile şi au ajuns într-o stare de năuceală provocată de
spaimă. Un pasaj din Grigore cel Mare comentează pe larg acest stih (.Hom. 35 in Ev.,
PL 76, 1260).
188 ÎNŢELEPCIUNEA LU[ SOLOMON 5-6
21 [Atunci] vor pomi, bine ţintite, săgeţile fulgerelor

şi ca dintr-un arc bine întins al norilor vor ţâşni către ţintă
22
şi din praştie, plin de mânie, va fi azvârlit noian de grindină;
se va dezlănţui împotriva lor apa mării,
iar râurile se vor revărsa fără cruţare;
23 va sta împotriva lor duhul Puterii
şi ca vijelia îi va risipi;
şi [astfel] nelegiuirea va fî pustiit întreg pământul,
şi facerea de rău va fi răsturnat tronurile celor puternici.
6 Ascultaţi, aşadar, regi şi înţelegeţi!

1
Λ
învăţaţi, [voi] cei ce împărţiţi dreptatea până la marginile pământului,

2 deschideţi-vă urechile, voi, cei ce stăpâniţi peste mulţimi
şi vă faliţi cu puzderie de popoare:
3 căci de la Domnul v-a fost dată stăpânirea
şi puterea, de la Cel Preaînalt,
5.22 „noian de grindină”: gr. χά λα ζα ι, litt. „grindini”; vide infra 16,16. Forma de plural
este folosită în concordanţă cu normele clasice greceşti (c f Platon, Symposion 188b,
A
Republica 397a etc.). In Septuaginta este folosit însă numai singularul, iar pentru redarea
pluralului se recurge la sintagma λίθοι χαλάζης, „pietre de grindină” (cf. lis. Nav. 10,11;
lez. 38,22 etc.).
5.23 „duhul Puterii” : gr. πνεύμα δυνάμεως. Versetul acesta încheie imaginea judecăţii
din urmă a celor nelegiuiţi, pentru care sfârşitul este adus de o vijelie puternică, semn al
forţei divine. ♦ Ultimele două stihuri: după descrierea judecăţii finale în termeni care ţin
de apocalipsă, cu numeroase aluzii la textele profetice ale „mâniei lui Dumnezeu”, auto
rul subliniază că nu Dumnezeu e cauza nenorocirilor, ci răutatea şi nelegiuirea oame
nilor sunt cele care aduc pieirea; cf. şi Îs. 24,4-6.
6 Aici începe partea a doua a acestei cărţi, un elogiu al înţelepciunii. Revenirea la tema
din 1,1 este marcată prin ούν („aşadar”). Primele versete (1-11) sunt un îndemn la res
ponsabilitate adresat celor puternici şi, deopotrivă, un avertisment; vv. 12-21 reprezintă
elogiul propriu-zis al înţelepciunii şi al binefacerilor ei; ultimele versete ale capitolului
(22-25) constituie un prolog la discursul lui Solomon.
6.1 C f Ps. 2,10. ♦ „regi”: βασιλείς; βασιλεύς se poate referi, în terminologia elenistică,
la diverse categorii şi ranguri, având ca trăsătură distinctivă prezenţa unui personaj de
vază înconjurat de persoane care îi sunt într-un fel sau altul subordonate: un magistrat
eponim, un prefect, un tiran, un rege etc.
6.2 „puzderie de popoare”: posibilă aluzie la stăpânirea romană.
6.3 Puterea e încredinţată de Dumnezeu: cf. şi Prov. 8,15-16; Dan. 2,21; 4,14; Rom.
13,1.
care va cerceta faptele voastre şi va scruta planurile voastre;

4 fiindcă, slujitori fiind ai împărăţiei Sate, nu aţi judecat drept,
nici nu aţi păzit legea,
nici nu aţi urmat voia lui Dumnezeu.
5 Cumplit şi pe neaşteptate se va năpusti asupra voastră,
căci judecată aspră îi aşteaptă pe cei sus-puşi.
6 într-adevăr, cel mic poate fi iertat, din milă,
dar cei puternici, puternic vor fi cercetaţi,
7 căci de nimeni nu se va sfii Cel Stăpân peste toate
şi nu va ţine seama de nici o mărire,
fiindcă El l-a făcut şi pe cel mic, şi pe cel mare,
şi în acelaşi fel se îngrijeşte de toţi;
8 dar celor puternici grea cercetare le este pregătită.
9 Pentru voi, cârmuitorilor, [sunt] vorbele mele,
ca să învăţaţi înţelepciunea şi să nu cădeţi în greşeală;
10 căci cei care vor fi păzit cu sfinţenie cele sfinte vor fi sfinţiţi
şi cei care le vor fi învăţat vor găsi apărare.
11 Doriţi, aşadar, vorbele mele,
râvniţi-le şi veţi fi [bine] învăţaţi.
6.4 „legea”: întrucât adresarea este universală, e vorba în primul rând de legea naturală,
apoi, de bună seamă, de diferitele reglementări care o precizează şi pe care regii, fie şi
păgâni, trebuie să le respecte pentru a-şi îndeplini menirea.
6.5 „Cumplit”: gr. φρικτώς; adverbul este un Imp ax în LXX, dar şi în ansamblu!
atestărilor greceşti; adjectivul corespunzător (φριχτός) revine însă mai jos. în 8,15, ca
determinant pentru τύραννοι; etimologia este transparentă: verbul φρίσσω, „a se înfiora,
a tremura”.
6.6 „cel mic”: superlativul în greacă.
6.7 Cf. Deut. 1,17 şi Iov 34,17-19. ♦ „nu se va sfii”: litt. „nu-Şi va da înapoi faţa” -
semitism. ♦ „pe cel mic, şi pe cel mare... toţi” : se poate înţelege şi neutru: „ce e mic şi ce
e mare... toate”, dar din context ar rezulta mai degrabă că e vorba de persoane.
6,10 „cei care... cu sfinţenie cele sfinte vor fi sfinţiţi” : gr. όσίως τά όσια όσιωθήσονται.
Larcher (pp. 414-415) comentează amănunţit componentele acestui segment de frază.
Adverbul όσίως indică respectarea scrupuloasă a preceptelor divine sau, mai ales, senti
mentele de pietate cu care se împlinesc voile lui Dumnezeu (τά οσια). Verbul denu
meşte la rândul său o acţiune de purificare şi de consacrare ori, în mod excepţional,
acţiunea de a se păstra în stare de curăţie (vide Ps. 17,26; 2Rg. 22,26). Sensul celor trei
cuvinte din aceeaşi rădăcină este aici aşadar mai apropiat de sfera lui άγιος (cf. nota 5,5)
şi de aceea l-am echivalat ca atare.
12 φ
Strălucitoare şi [pururi] neveştejită este înţelepciunea
şi lesne e privită de cei care o iubesc,
şi e găsită de cei care o caută,
13 le iese în cale acelor ce-o doresc
făcându-li-se cunoscută dinainte.
14 Cel care pleacă-n zori spre ea nu se va osteni,
căci o va găsi aşezată la poarta lui.
15 Dorirea ei adâncă [este] desăvârşirea chibzuinţei
şi cel care a vegheat pentru ea va fi curând lipsit de grijă;
16 căci ea însăşi umblă în căutarea celor vrednici de ea
şi pe cărările lor li se arată cu bunăvoinţă,
şi în fiece gând le iese-n întâmpinare.
17
Căci preaadevăratul ei început e dorinţa de învăţătură,
iar grija pentru învăţătură [este] dragoste,
18 iar dragostea [este] păzirea legilor ei,
iar luarea aminte la legi este chezăşia nestricăciunii,
19 iar nestricăciunea aşază aproape de Dumnezeu:
20
astfel dorinţa de înţelepciune duce la starea împărătească.
21 Iar dacă [vouă], cârmuitori de popoare, vă plac tronurile şi sceptrele,
6,12-16 Aici înţelepciunea nu este doar o învăţătură sau o atitudine, ci, personificată, e
Λ
înţelepciunea divină care îl cheamă pe om şi-i iese în întâmpinare.

6,14 Ilustrare metaforică a relaţiei tainice dintre lucrarea lui Dumnezeu şi răspunsul
omului.
6,16 „în fiece gând” : gr. έν πόση έπινοίφ ; termenul nu se referă la un gând oarecare, ci
la o reflecţie a cărei sursă se află chiar în Creator. înţelepciunea este în felul acesta
oricând la îndemâna celor ce o caută, ieşindu-le în întâmpinare (ύπαντςί).
6 ,t7 -2 0 E imitat aici, liber, un procedeu grecesc de argumentare - soritul (suită de pro
poziţii de tipul „a este b, b este c, c este d, concluzia fiind că a este c ”: penultimul
atribut, „aproape de Dumnezeu”, reluat de „starea împărătească") - pentru a arăta că
dorinţa după înţelepciune e primul pas decisiv spre regalitatea cerească de care îl face
părtaş pe om.
6,21-25 Terminologia trimite la religiile de mistere şi la doctrinele ezoterice, dar arată
că, spre deosebire de acestea, înţelepciunea ce vine de la Dumnezeu se dezvăluie tuturor
celor care vor să o primească.
6,21 „cinstiţi înţelepciunea”: gr. τιμήσατε σοφίαν. Verbul τιμάν, pe lângă înţelesurile
sale comune, indică şi cinstirea rezervată divinităţii (vide infra 14,15). Acest verset are
în Vetus Latina un stih în plus: D iligite lumen sapientiae omnes qui praeestis populis
(„Iubiţi lumina înţelepciunii, voi toţi care staţi în fruntea popoarelor”), în mod evident o
ÎNŢELEPCIUNEA LUJ SOLOM ON 6-7 191
cinstiţi înţelepciunea, ca să domniţi pe veci.

22 Ce este înţelepciunea şi cum a luat fiinţă vă voi dezvălui
şi nu vă voi ascunde tainele,
ci o voi urmări de la începutul ei
şi voi aduce la lumină cunoaşterea ei,
şi nu voi ocoli adevărul.
23 Nici nu voi umbla împreună cu invidia care mistuie,
căci ea nu are nimic de-a face cu înţelepciunea.
24 Dar mulţimea înţelepţilor e mântuirea lumii,
şi un rege chibzuit - bunăstarea unui popor.
25 De aceea, învăţaţi din cuvintele mele şi veţi trage folos.
7 Şi eu sunt om muritor la fel cu toţi

1
şi coborâtor din cel dintâi plămădit din pământ;

şi în pântecele unei mame [ca] trup de carne fost-am dăltuit
* timp de zece luni, închegat în sânge,
adăugire care avea rolul de a formula o concluzie pentru stihul de început: Diligite
iustitiam qui indica!is terram.
6,24 „mulţimea înţelepţilor’: gr. πλήθος δ έ σοφών; Larcher (p. 439) explică înţelesul
special al lui πλήθος aici, ca „multiplicare” (id est: mântuirea se produce dacă înţelepţii
devin mai numeroşi),
7 Prima parte a capitolului (1-14) reprezintă definirea autobiografică a regelui Solomon,
ca justificare a căutării înţelepciunii.
Λ
7.1 începutul capitolului este polemic faţă de mediul grecesc, unde regii se declarau
descendenţi ai unei divinităţi. Persoana întâi este indicată emfatic, prin sublinierea
adverbială κάγώ, dar şi prin plasarea particulei μέν între verb şi pronume: είμ ΐ μέν
κάγώ. ♦ Moyna McGlynn (Divine Judgement and Divine Benevolence in the Book o f
Wisdom, Mohr Siebeck, Tubingen, 2001, p. 20, nota 78) observă cu bun temei că autorul
acestei cărţi leagă segmentele între ele, pregătind minuţios trecerile de la unul la altul.
Procedeul este folosit în mod explicit la începutul şi finalul elogiului înţelepciunii:
anunţat expressis uerbis în 6,22, dar presupus deja din 6,9.11, îşi are cu adevărat
începutul abia în 7,1. ♦ „din cel dintâi plămădit”: omul cel dintâi plămădit este Adam,
desemnat aici prin epitetul care îi este propriu: πρωτόπλαστος. ♦ Vide Philon, De
mobilitate 3, 439.
7.2 „zece luni” : Antichitatea greco-romană considera normală gestaţia de zece luni, iar
modernii explică aceasta fie prin calculul inclusiv (care, în versetul de faţă, a făcut sâ se
treacă de la exprimarea printr-un numeral ordinal la una mai puţin nuanţată, cu numeral
cardinal: „luna a zecea” a devenit astfel „zece luni”), fie prin raportare la luna lunară, de
douăzeci şi opt de zile; vide Herodot 6,63; Ovidiu, Fastele 1,33; Vergiliu, Bucolice 4,61
din sămânţa unui bărbat şi din plăcerea ce-nsoţeşte somnul.

2 φ
Şi eu, o dată născut, am sorbit aerul obştesc

şi am căzut pe pământul unde toţi suferă la fel,
primul [meu] strigăt - ca !a toţi [ceilalţi] - a fost un plânset.
4 în scutece am fost crescut, şi cu griji.
Căci nici un rege nu a avut un alt început de viaţă.
Intrarea-n viaţă [este] una pentru toţi şi, la fel, ieşirea.
De aceea m-am rugat şi mi-a fost dată chibzuinţă,
am chemat şi a venit la mine duhul înţelepciunii.
O
Am pus-o mai presus de sceptre şi de tronuri
şi am socotit bogăţia nimic pe lângă ea;
9 n-am asemuit-o c-o piatră nestemată,
căci, la vederea ei, tot aurul [e]-un fir de nisip
şi ca noroiul ar fi socotit argintul în faţa ei;
(pasajul l-a incomodat şi pe Servius, care comenta: mares decim o nascuntur mense,
fem inae nono, „cei de parte bărbătească se nasc în luna a zecea, iar cele de parte
femeiască, într-a noua”). Carcopino, în Virgile et le mystere de la IV* Eglogue, pp. 96 sq.,
atribuie influenţei pitagoreice calculul celor două tipuri de gestaţie, una minoră, de şapte
luni, şi una majoră, de zece luni. Scarpat (voi. 2, p. 22), făcând o trimitere la un articol al
lui N.I. Herescu din 1955 (Les „ decern m enses” et Ies calculs chronologiques des
Romains), observă că în textul biblic nu lipsesc referirile la o gestaţie de nouă luni, vide
2Mac. 7,27, pasaj din care pare să fi fost inspirat 4Mac. 16,7. Aulus Gellius are un întreg
capitol dedicat acestui subiect, subliniind apăsat că este vorba de zece luni împlinite:
decern menses non inceptos, se d exactos, „zece luni nu începute, ci împlinite” (3,16,1).
♦ Vide Philon, De uita Mosis 2,5.
7,3 „Şi eu” : και έγώ, exprimare emfatică, vide supra nota Ia 7,1.
7.7 „m-am rugat” : aluzie la visul lui Solomon la Gabaon - c f 3Rg. 3,4-14. ♦ „chib
zuinţă” : gr. φρόνησις desemnează înţelepciunea practică, mai ales capacitatea de discer
nământ - c f şi nota la Prov, 1,2. ♦ „a venit la mine duhul înţelepciunii” : ήλθέν μοι
πνεύμα σοφίας; Larcher (pp. 451 sq.) traduce „la Sagesse sous forme d’esprit est venue
â moi” şi comentează că modernii au insistat fie asupra imaginii unei înţelepciuni care
devine în om un principiu dinamic, director, fie asupra naturii spirituale a înţelepciunii,
Λ
fie asupra ideii că înţelepciunea împărtăşită omului ţine de înţelepciunea care este
^ A
Duhul. Toate aceste interpretări îşi află argumentaţia în textul Inţ. şi sunt plauzibile.
Merită subliniat însă paralelismul dintre „a venit la mine”, ηλθέν μοι, şi „mi-a fost dată”
(din stihul precedent), έδόθη μοι.
7.8 „pe lângă ea” : litt. „în comparaţie cu ea”.
7.9 „(n-am) asemuit-o”: gr. ώμοίοσα; verbul όμοιούν apare frecvent în NT, unde ia sen
surile conţinute de substantivul ομοίωμα, similitudo, într-o întrebuinţare tehnică. ♦ „nisip”:
gr. ψάμος este un hapax în LXX.
10 mai presus de sănătate şi de frumuseţe am iubit-o,

şi am ales s-o am pe ea mai mult decât lumina,
căci neostenită e strălucirea ei.
11 Dar împreună cu ea mi-au venit şi toate bunurile-odată
şi bogăţie nemăsurată în mâinile ei;
12 şi m-am bucurat de toate, căci înţelepciunea e cârmuitoarea lor,
dar nu ştiam că le e şi născătoare.
13 Fără vicleşug am învăţat-o şi fără zgârcenie o împărtăşesc,
bogăţia ei n-o ţin ascunsă pentru mine:
14 comoară nesfârşită este pentru oameni,
cei care au dobândit-o au ajuns la prietenia cu Dumnezeu
după ce I-au fost înfăţişaţi de darurile creşterii alese.
15 Dar fie ca Dumnezeu să-mi dea rostire după gând
şi în cugetări să fiu vrednic de darurile primite,
căci El însuşi este şi călăuza înţelepciunii,
şi îndreptătorul înţelepţilor.
16 în mâna Lui [suntem] şi noi, şi cuvintele noastre,
precum şi toată chibzuinţă, şi tot meşteşugul.
17 Căci El mi-a dăruit cunoaşterea neînşelătoare a celor care sunt,
pentru a pricepe alcătuirea lumii şi lucrarea stihiilor,
7.11 Cf. 3Rg. 3,11-13; Mt. 6,33; Lc. 12,31.

7.12 „cârmuitoarea”: gr. ήγεΐται; verbul are aici sensurile de „a dirija, a controla” sau „a
conduce, a domina'’, întâlnite în contexte asemănătoare la autori greci (e.g. Platon,
pentru care bogăţia, sănătatea şi frumuseţea sunt utile omului doar dacă în fruntea lor se
află cunoaşterea, înţelepciunea: επιστήμη... ηγούμενη, Euthydemos 280b-281e). ♦ „năs
cătoare”: despre înţelepciunea creatoare, cf. şi 7,22; 8,5-6.
7,14 „au dobândit-o'’: gr. κτησάμενοι - aceasta este forma editată de Rahlfs, care
. respinge varianta codicelor Vaticanus şi Sinaiticus, unde apare χρησάμενοι („...s-au
folosit”). ♦ „înfăţişaţi”: gr. συσταθέντες, litt. „recomandaţi” - imaginea este a unui înalt
personaj a cărui bunăvoinţă se câştigă cu daruri. Ideea este că Dumnezeu dă
înţelepciunea oricui o doreşte, dar omul trebuie să aibă anumite dispoziţii morale pentru
a o primi. „Creşterea aleasă” (π αιδεία) este buna educaţie primită spre a împlini voia lui
Dumnezeu.
7,15-21 Invocare a lui Dumnezeu, la care se află întreaga cunoaştere, ce poate fi atinsă
numai datorită înţelepciunii. Reluând actualizat 3Rg. 5,9-14, ştiinţa dorită de Solomon
este cea la care aspira omul civilizaţiei elenistice, o componentă de seamă fiind ştiinţele
naturii; şi acestea vin de la Dumnezeu.
7.16 „meşteşugul” : gr. επιστήμη των έργατείω ν, litt. „ştiinţa lucrărilor practice”.
7.17 „stihiilor” : gr. τα στοιχεία , „elementele componente” - aici, ale universului.
1O
începutul, siarşitul şi mijlocul timpurilor,
întoarcerile solstiţiilor şi schimbările anotimpurilor,
19 ciclurile anului şi orânduirile stelelor,
“ firile animalelor şi năravurile fiarelor,
pornirile năvalnice ale duhurilor şi cugetările oamenilor,
soiurile de plante şi puterile rădăcinilor,
21 Şi pe cele ascunse, şi pe cele vădite le-am cunoscut;
căci m-a învăţat înţelepciunea, cea care meşteşugeşte toate.
22Cu adevărat se află în ea duh cugetător, sfânt,
unic, cu multe laturi, subtil,
sprinten, pătrunzător, nepângărit,
limpede, neschimbător, iubitor de bine, ager,
23
de neoprit, binefăcător, iubitor de oameni,
temeinic, de neclintit, lipsit de griji,
7,18 „întoarcerile solstiţiilor”: gr. τροπών αλλαγάς (άλλα/ή , litt. „schimbare'’, „succe
siune”); vide Philon. De somniis 1,20 („ciclul anului”, gr. ό ενιαυτού κύκλος).
7,20 Primul stih al versetului se sprijină pe distincţia comună între „animale” (gr. ζώα),
care sunt toate vieţuitoarele, şi „fiare” (θηρία), care au instincte violente (aici: θυμός,
litt. „suflu [vita!]”, „curaj”, „impuls”, „mânie”). ♦ „pornirile năvalnice”; gr. βία, „vio
lenţă”, „impuls violent”, ♦ „duhurilor”: termenul ar putea să se refere la forţe tainice
care lucrează în univers sau în om (cf. TOB, a d loc.).
7.22-8,1 Acest elogiu al înţelepciunii personificate se aseamănă cu cele din Prov.
8.22-31 şi Sir. 24. Aici autorul precizează natura şi originea înţelepciunii, enumerând
întâi caracteristicile duhului divin care este în ea (22-24); apoi determină relaţia înţelep
ciunii cu Dumnezeu (25-26) prin imagini care arată provenienţă, dar şi participare
intimă; folosind o terminologie filozofică grecească, autorul subliniază, în sfârşit,
diferite caracteristici ale înţelepciunii, identificând-o în final cu Providenţa divină. Acest
elogiu al înţelepciunii prefigurează o teologie a Duhului, dar mai ales hristologia
scrierilor ioanice şi pauline, precum şi a Epistolei către evrei { c f BJ, nota a d loc.).
7.22-23 Codicele greceşti concordă în general în privinţa numărului acestor atribute ale
înţelepciunii: ele sunt douăzeci şi unu, număr evident simbolic, rezultat din înmulţirea a
două numere sacre, trei şi şapte. ♦ „cugetător”: gr. νοερόν; „sfânt”: gr. άγιον; „unic” :
gr. μονογενές; „cu multe laturi”: gr. πολυμερές; „subtil”: gr. λεπτόν; „sprinten”:
gr. ευκίνητον; „pătrunzător” : gr. τρανόν; „nepângărit”: gr. άμόλυντον; „limpede”:
gr. σαφές; „neschimbător” : gr. άπήμαντον; „iubitor de bine”: gr. φιλάγαθον; „ager”:
gr. όξύ; „de neoprit”: gr. άκώλυτον; „binefăcător”: gr. εύεργετικόν; „iubitor de oameni”:
gr. φιλάνθρωπον; „temeinic”: gr. βέβαιον; „de neclintit”: gr. ασφαλές (sinonim al
precedentului, dar în varianta sa negată); „lipsit de griji” : gr. άμέριμνον; „atotputernic”:
gr. παντοδύναμον; „atotveghetor” : gr. πανεπίσκοπον; „pătrunzând”: gr. χωρούν.
ÎN Ţ E L E P C IU N E A LU I S O L O M O N 7-8 195
atotputernic, atotveghetor
şi pătrunzând prin toate duhurile
cugetătoare, curate, cele mai subtile.
24 Căci înţelepciunea se mişcă mai repede decât orice mişcare,
străbate şi pătrunde toate prin curăţia ei;
căci este suflarea puterii lui Dumnezeu
şi revărsarea limpede a slavei Celui Atotputernic:
de aceea nimic pângărit nu se strecoară-n ea.
26 Căci [ea] e rază a luminii nepieritoare
şi oglindă fară pată a lucrării lui Dumnezeu
şi icoană a bunătăţii Lui.
27 Una fiind, toate le poate
şi, rămânând în sine, toate le reînnoieşte,
şi, din neam în neam, strămutându-se în sufletele sfinte,
făureşte prieteni ai lui Dumnezeu şi profeţi;
*5 Q
căci Dumnezeu îl iubeşte doar pe acela care locuieşte laolaltă cu

înţelepciunea.
29 într-adevăr, ea e mai frumoasă decât soarele
şi mai presus decât toată orânduirea stelelor.
Asemuită cu lumina, este aflată mai presus:
căci lumina e urmată de noapte,
dar înţelepciunea nu e biruită de rău.
8 Ea se întinde puternic de la un capăt la altul [al lumii]

1
şi cu bunătate cârmuieşte toate.

Pe ea am îndrăgit-o şi-am căutat-o din tinereţea mea
2
7.26 C f Evr. 1,3; In. 1,9; Un. 1,5; Col, 1,15. ♦ Vide Philon, De confusione linguarum 28.
7.27 „din neam în neam”: lin. „pe generaţii”.
7.28 „Dumnezeu îl iubeşte doar pe acela”: litt. „nimic nu iubeşte Dumnezeu decât pe acela”.
7,30 „lumina”: litt. „aceasta”. ♦ Vide Philon, De uita M osis 1,27.
8.1 înţelepciunea este mai mult decât forţa care susţine şi ţine laolaltă universul: ea este
identificată chiar cu providenţa. Capitolul este dedicat căutării înţelepciunii care este
esenţa cunoaşterii şi a autorităţii (vv. 2-16) şi care poate fi atinsă prin rugăciune (vv.
17-21). Versetul de început al capitolului este de fapt o încheiere a seriei de atribute ale
înţelepciunii.
8.2 Termenii (aici şi în versetele următoare) ţin de sfera iubirii conjugale. Verbul φ ιλεΐν
indică o iubire aflată sub semnul pasiunii, spre deosebire de verbul άγαπάν; verbul
196 ÎNŢKLEPCIUNEA LUI SOLOMON 8
şi m-am străduit să mi-o fac mireasă,

şi m-am îndrăgostit de frumuseţea ei.
3 îşi preamăreşte obârşia aleasă împărtăşind viaţa lui Dumnezeu
şi Stăpânu] a toate a iubit-o.
4 Căci este iniţiată în ştiinţa lui Dumnezeu
şi ea alege lucrările Lui.
3 Iar dacă bogăţia e un bun de râvnit în viaţă,
ce-i mai bogat decât înţelepciunea, care pe toate le înfăptuieşte?
6 Şi, chibzuinţă de-i înfăptuitoare,
cine e, mai mult decât [înţelepciunea], făuritoarea fiinţelor?
7 Şi, dacă cineva iubeşte dreptatea, Λ
strădaniile ei sunt virtuţile,

căci ea [ne] învaţă cumpătarea şi chibzuinţă,
dreptatea şi bărbăţia:
nimic nu le e mai folositor în viaţă oamenilor decât acestea
8 şi, dacă cineva îşi doreşte o mare pricepere,
[ea] ştie cele de demult şi prevede cele viitoare,
cunoaşte întorsăturile vorbelor şi dezlegările enigmelor,
semnele şi minunile le desluşeşte dinainte,
precum şi ce se petrece în clipe şi în vremuri.
9 Am hotărât, aşadar, să mi-o iau tovarăşă de viaţă,
ştiind că-mi va fi sfătuitoare-n bine
φ ιλειν nu este niciodată folosit în textele sacre pentru a indica iubirea omului faţă de
Dumnezeu (cf. Scarpat, voi. 2, p. 184).
8.6 „chibzuinţă”: gr. φρόνησις. Majoritatea traducătorilor o interpretează în sensul
obişnuit, de „cugetare”, „inteligenţă”, „înţelegere”. Sensul ar fi: dacă inteligenţa omului
este eficientă, cu atât mai eficientă este înţelepciunea, care a făurit ca un meşter tot ce
există. Larcher însă consideră că φρόνησις ar desemna aici o înţelepciune practică, a
Λ
meşterului sau a artistului. Cu atât mai mult, Înţelepciunea divină posedă această „com
petenţă care prezidează creaţiile artistice sau tehnice”. Dezvoltând cele spuse în v. 5, nu
e vorba numai de înţelepciunea creatoare, ci şi de faptul că ei i se datorează tot ce este
frumos şi armonios în creaţie (cf. Larcher, a d loc.)
8.7 Sunt enumerate aici cele patru mari virtuţi de care vorbesc filozofii greci şi care vor
fi numite, în etica creştină, „virtuţile cardinale”.
8.8 „mare pricepere”: gr. πολυπειρία, „experienţă îndelungată/largă”. ♦ „dezlegările
enigmelor” : s-a spus despre Solomon că excela în aceasta (c f 3Rg. 5,12; 10,1-3; Ecl.
12,9; Sir. 47,15-17). ♦ „semnele şi minunile... în clipe şi în vremuri”: expresiile par a fi
aluzii la Dan. 4,37 LXX şi 2,21 LXX; 7,12 LXX.
şi mângâiere la griji şi la mâhnire.

10 Voi avea, datorită ei, slavă printre mulţimi
şi cinstire din partea celor vârstnici eu, un tânăr;
11mă vor găsi ager la judecată
şi în faţa cârmuitorilor voi fi privit cu uimire.
12Dacă voi tăcea, mă vor aştepta şi, dacă voi da glas, vor fi cu
luare-aminte
şi, dacă voi cuvânta mai mult, mâna şi-o vor pune la gură.
13Voi avea, datorită ei, nemurirea
şi voi lăsa amintire veşnică celor de după mine.
14Voi cârmui popoare şi neamuri îmi voi supune;
15tirani temuţi, auzind, se vor înfricoşa de mine,
[iar] cu mulţimea mă voi arăta bun şi, la război, viteaz.
16Intrând în casă, mă voi odihni alături de ea;
căci în preajma ei nu este-amărăciune,
nici tristele în vieţuirea cu ea,
ci veselie şi bucurie.
37Gândind acestea în mine însumi
şi cugetând în inima mea
că nemurirea se află în înrudirea cu înţelepciunea
18şi în prietenia cu ea - nobilă desfătare,
şi în trudele mâinilor ei - bogăţie fără de sfârşit,
şi în traiul împreună cu ea - chibzuinţă,
şi faima în împărtăşirea cuvintelor ei,
rătăceam, căutând cum să o iau pentru mine.
19Eram copil cu fire fericită
8.12 „mâna şi-o vor pune la gură”: gest de respect şi admiraţie - c f Iov 29,9.
8.13 „amintire veşnică” : cf. Ps. 111,6.
8.14 Aluzie probabilă la 3Rg. 5,1; motiv reinterpretat mesianic {c f Ps. 2,8; 17,48;
46,4 etc.).
8.18 „în prietenia cu ea” : gr. έ ν φιλίρ αύτής; Vetus Latina: amiciţia illius. Termenul
poate avea aici o încărcătură suplimentară, de vreme ce se referă la sentimente plasate
într-un cadru conjugal; gr. τέρψις, „desfătare”, termen care apare în LXX ca echivalent
al ebr. rinnah, „strigăt de bucurie”, susţine această nuanţă.
8.19 Vide Philon, De confusione linguarum 17.
8,19-20 Vide Philon, Legum AUegoriae 12. ♦ V. 20 e un fel de reformulare a lui 19, din
care s-ar fi putut înţelege că autorul echivalează eul personal cu trupul, care „primeşte”
198 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 8-9
şi am avut parte de un suflet bun

20
sau, mai degrabă, bun fiind, am intrat într-un trup neîntinat.
21 ►
Dar, ştiind că n-o voi putea dobândi altfel decât dacă Dumnezeu mi-o dă
- şi acesta era [semn dej chibzuinţă: a şti de la cine vine o binefacere
m-am îndreptat către Domnul şi m-am rugat Lui
şi-am spus din toată inima mea:
9 Dumnezeule al părinţilor [noştri] şi Doamne al îndurării,

1
care ai făcut toate prin cuvântul Tău

2 şi cu înţelepciunea Ta l-ai alcătuit pe om,
ca să stăpânească asupra făpturilor create de Tine
J şi să rânduiască lumea în sfinţenie şi dreptate,
şi cu suflet nepărtinitor să facă judecată,
4 dă-mi înţelepciunea care şade alături de Tine pe tron
şi nu mă alunga dintre copiii Tăi.
5 Căci robul Tău sunt eu şi fiul slujnicei Tale,
om plăpând şi cu viaţă scurtă,
puţin destoinic să înţeleg judecăţi şi legi;
6 şi chiar dacă vreunul dintre fiii oamenilor ar fi desăvârşit,
de-i va lipsi înţelepciunea de la Tine, ca un nimic va fi socotit.
η
Tu m-ai ales rege al poporului Tău

şi judecător al fiilor şi fiicelor Tale.
8 Ai poruncit să se clădească un templu pe muntele Tău sfânt
un suflet; cum formularea i-ar fi şocat pe cititorii greci obişnuiţi sâ identifice eul cu
sufletul, autorul insistă asupra preeminenţei sufletului. Unii au interpretat expresia chiar
în sensul unei preexistenţe a sufletului.
8,21 Paranteza (savantă) din al doilea stih a provocat tulburări în tradiţia manuscrisă;
autenticitatea ei este însă susţinută prin opţiunile editorilor.
9 Această rugăciune a lui Solomon are în alcătuirea sa elemente provenite din pasaje
istorice legate de Solomon (3Rg. 3,6-9), idei a căror prezenţă este difuză în toată litera
tura sapienţială, şi reflecţii ale autorului însuşi, îndeosebi în versetele 13-18.
9,1 Invocaţia de deschidere (gr. Θ εέ πατέρων; Vetus Latina: De us parentum ) se înca
drează într-un tipar uzual al rugăciunii; e.g. IPar. 29,18; 2Par. 6,14.42. „Părinţii” sunt
toţi strămoşii poporului israelit.
9,8 „cortul sfânt” : gr. σκηνή αγία; sintagma este folosită pentru a denumi lăcaşul ceresc
al lui Dumnezeu, adevăratul sanctuar, aşezat acolo de Dumnezeu, nu de om (vide Evr.
8,1-2: τής σκηνής τής αληθινής), şi model pentru cel pământesc (cf. Ex. 25,9). ♦ Vide
Philon, Quis re rum diuinarum heres est 23.
şi în cetatea sălăşluirii Tale, un altar

aidoma cortului sfânt pe care l-ai pregătit dintru început.
9 Iar împreună cu Tine [este] înţelepciunea,
care cunoaşte lucrările Tale
şi [era] de faţă când ai făcut lumea,
şi ştie ce este plăcut în ochii Tăi
şi ce este drept după poruncile Tale.
10 Coboar-o din cerurile sfinte,
de la tronul slavei Tale trimite-o,
ca să-mi stea alături şi să trudească [împreună] cu mine
şi să cunosc ce este plăcut înaintea Ta.
11 Fiindcă ea ştie şi înţelege toate,
şi mă va povăţui în faptele mele cu chibzuinţă,
şi mă va păzi în slava ei;
12
şi lucrările mele vor fi bine primite,
şi drept voi judeca poporul Tău,
şi voi fi vrednic de tronul tatălui meu.
13 Căci ce om [va putea] cunoaşte voinţa lui Dumnezeu
sau cine va putea înţelege ce vrea Domnul?
!4 Cugetările muritorilor [sunt] şovăielnice
şi nestatornice sunt gândurile noastre;
căci trupul pieritor îngreuiază sufletul
15
şi lăcaşul pământesc împovărează mintea plină de griji.

Cu greu ne închipuim cele de pe pământ,
16
chiar şi pe cele care ne sunt la îndemână le găsim cu trudă;

dar celor din ceruri, cine le-a dat de urmă?
17
' Iar voia Ta, cine ar fi cunoscut-o, dacă Tu n-ai fi dăruit înţelepciunea
şi n-ai fi trimis duhul Tău sfânt dintru cele de sus?
Astfel au fost îndreptate cărările celor de pe pământ
18
9.9 Cf. Prov. 8,22-31; In. 1,3.

9.10 „Coboar-o... trimite-o”: am încercat să redăm diferenţa dintre έξαπόστειλον şi
πέμψον.
9,13 Cele două interogaţii sunt ordonate progresiv: γνώ σεται... ένθυμηθήσεται.
9,15 Opoziţia între trupul pieritor şi sufletul care se simte împovărat de acesta este de
sorginte greacă (vide Platon, Phaidon 66B-67B: 81 B-C; Phaidros 247B: Philon, De
proem iis ei poenis 20).
9,18 „îndreptarea cărărilor” (pe care merg oamenii şi de la care sunt mereu înclinaţi sâ
se abată şi să rătăcească) este o constantă a textelor biblice, Viaţa văzută ca un drum ce
200 ÎNŢELEPCEUNEA LUI SOLOM ON 9-10
şi oamenii au primit învăţătura despre cele plăcute Ţie,

şi prin înţelepciune au fost mântuiţi.
10 ! Ea însăşi, pe cel dintâi plămădit ca părinte al lumii,

[pe când era] numai el creat, l-a păzit cu grijă
şi I-a smuls din propria-i greşeată,
2 şi i-a dat puterea de a stăpâni peste toate.
3 Dar, abătându-se de la ea, un [om] nedrept, în mânia sa
a fost nimicit de furia ucigaşă de frate.
4 Şi când, din pricina lui, pământul a fost acoperit de apă, înţelepciunea
l-a mântuit încă o dată,
cârmuindu pe cel drept cu ajutorul unui unei biete bucăţi de lemn.
-1
5 [Şi tot] ea, când neamurile unite-n cuget rău au fost amestecate,
trebuie străbătut este o imagine curentă şi în literatura greacă profană. ♦ „celor de pe pământ”:
gr, των επ ί γης; sintagma nu este o simplă variantă pentru a denumi „oamenii”, ci este o
modalitate de a sublinia contrapunerea om-cer, locul din care vine înţelepciunea. ♦ Fina
lul este solemn (gr. έσώθησαν; Vetus Latina: s a m ti sunt) şi face trecerea către capitolul
următor.
10 Capitolul este construit pe o temă ce va fi urmărită şi mai departe, până la sfârşitul
cărţii: înţelepciunea guvernează istoria începând de la primul om.
10,1 „cel dintâi plămădit”: epitetul propriu lui Adam, gr. πρωτόπλαστος (vide supra
nota la 7,1), revine aici, pentru a anunţa desfăşurarea unei istorii care începe de la
facerea lumii. ♦ Desfăşurarea istorică începe în 10,1, dar este anunţată în 9,18; vide
supra nota la 7,1. Moyna McGlynn (p. 20, nota 78) afirmă că structurile concentrice
care se pot detecta în această carte pot da mărturie pentru unitatea ei originară, de vreme
ce concluzia fiecărui segment duce mai departe formularea lui introductivă, într-o
înaintare treptată. ♦ „cu grijă” : am încercat să redăm astfel plusul de sens adus de
preverbul διά. ♦ „greşeală”: litt. „cădere pe alături”, „încălcare”, „transgresiune”.
10,1-2 Tema căinţei şi ridicării lui Adam, idee prezentă în iudaism şi reluată de Părinţii
Bisericii, este pusă aici în relaţie cu lucrarea îndurătoare a înţelepciunii, care-i îngăduie
lui Adam să-şi păstreze şi după cădere stăpânirea asupra lumii (Gen. 1,26-28; fnţ. 9,2),
dându-i şi puterea să o exercite (cf. B i, nota a d loc.).
10.3 C f Gen. 4,8-13. Cain se îndepărtează de înţelepciune prin dezlănţuirea sa „ucigaşă
de frate” (άδελφοκτόνοις... βυμοις).
10.4 „din pricina Iui”: păcatul lui Cain pare a fi cauza îndepărtată a decăderii neamului
omenesc ce şi-a atras asupră-şi pedeapsa potopului. ♦ Referirea Ia episodul N oe (Gen.
6,5-9,17) este marcată de termenul tehnic κυβερνήσασα: înţelepciunea îl cârmuieşte pe
omul cel drept, folosindu-se de o bucată de lemn. ♦ „cel drept”: e vorba de N oe (Gen. 6,9).
10.5 Cf. Gen. 11,9 (turnul Babei). ♦ „cel drept”: Avraam (c f Gen. 22). ♦ „milei” : gr.
σπλάγχνα, litt. „măruntaie”, în limbaj biblic traduce ebr. rahamîm, litt. „uter”, văzut ca
sediul afectelor necondiţionate, cum este dragostea maternă.
l-a cunoscut pe cel drept şi l-a păzit iară prihană în faţa lui Dumnezeu,
şi l-a păstrat puternic, în ciuda milei [acestuia] pentru copilul [lui].
6 Ea l-a izbăvit pe cel drept, în vreme ce nelegiuiţii piereau,
când el a fugit de focul coborât peste cele Cinci Cetăţi.
7 Drept mărturie a răutăţii [acelora]
stă încă ţinutul sterp ce fumegă
şi pomii purtători de roade ce nu apucă vremea coacerii,
[iar] un stâlp de sare stă înălţat, amintire a unui suflet necredincios.
8 Căci cei care au dispreţuit înţelepciunea
nu numai că au fost împiedicaţi să deosebească binele,
ci au lăsat lumii o amintire a neghiobiei lor,
ca să nu poată fi uitaţi în ce-au greşit.
9 înţelepciunea însă i-a izbăvit din necazuri pe cei care-o slujesc.
10 Ea, pe dreptul care fugea de mânia fratelui [său], l-a călăuzit pe cărări
drepte;
i-a arătat împărăţia lui Dumnezeu
10.6 Aluzie la Gen. 19: episodul Lot; el este numit cu acelaşi calificativ ca şi Noe, „cel
drept” (δίκαιος). ♦ Termenul „cele Cinci Cetăţi” (gr. Π εντάπολις) este puţin folosit în
general (Herodot 1,144; Strabon 6,2,4); aici este o trimitere la Gen. 14,2.8.
10.7 Cf. Gen. 19,17.26. Larcher (p. 624) remarcă efectul pe care îl produce apropierea
termenilor contrastanţi καρποφορούντα şi ότελέσ ιν (pomii ce-şi poartă roadele, dar care
nu-şi duc rodul până la capăt). Tacit (H istoriae 5,7) comentează o informaţie preluată
din surse greceşti, referitoare la aşa-numitul „măr de Sodoma”, care creşte în regiunea
Ierihonului: un fruct frumos, dar care, luat în mână, se face pulbere {c f F.M. Abel, Une
croi sie re aut our de la Mer Morte, Paris, 1911, p. 64, apud C. Larcher, ib id ). A se vedea
în acelaşi sens şi Flavius losephus, D e Bello Iudaico 4,484 şi Tertulian, Apologeticum
40,7. ♦ Vide Gen. 19,17.26. ♦ Vide Philon, De Abrahamo 21.
10.8 „lumii”: gr. τφ βίφ; întâlnim cuvântul cu acelaşi sens la Philon, De posteritate
Câini 2.
10,10 Versetele următoare (10-21) schiţează, cu trimiteri transparente, lucrarea înţelep
ciunii divine în istoriile lui lacob, lo sif şi Moise. ♦ „dreptul”: c f Gen. 27,43. ♦ „i-a arătat
împărăţia”: c f Gen. 28,10-22. ♦ „împărăţia (lui Dumnezeu)”: gr. βασιλεία înseamnă
deopotrivă „regalitate/putere regală”, „regat” şi „măreţie regală”. După unii, este vorba
aici despre regalitatea cerească a lui Dumnezeu; alţii, făcând legătura cu Gen. 28,13
LXX („Domnul stătea sprijinit de scară”), referă expresia la cârmuirea providenţială pe
care Dumnezeu o exercită din cer prin îngeri; pentru alţii e vorba de o perifrază ce de
semnează maiestatea divină sau pe Dumnezeu însuşi şi, în sfârşit, după alţii, cel ocrotit
de înţelepciune a fost învrednicit să vadă împărăţia viitoare a lui Dumnezeu (cf. Larcher,
ad loc.).
şi i-a dat cunoaşterea celor sfinte;

i-a dat bunăstare în mijlocul ostenelilor lui
şi a dat împlinire trudelor lui,
11 i-a stat alături împotriva lăcomiei asupritorilor lui
şi I-a îmbogăţit;
I J
l-a apărat de duşmani

şi l-a ferit de cei care-i întindeau curse
şi i-a dat biruinţă într-o luptă aprigă,
ca să ştie că evlavia este mai puternică decât orice.
13 Ea nu i-a părăsit [nici] pe dreptul care fusese vândut,
ci l-a izbăvit de păcat,
14 a coborât cu el în groapă
şi, când era în lanţuri, ea nu !-a părăsit
până ce i-a adus sceptrul regesc
şi puterea peste cei care stăpâneau;
-1
şi [astfel] ί-a arătat mincinoşi pe cei care îl învinuiseră,

şi i-a dăruit slavă pe vecie.
15Ea a smuls poporul sfanţ şi seminţia neprihănită
dintr-un neam de asupritori;
16 a pătruns în sufletul unui slujitor al Domnului
şi [acesta] a înfruntat regi de temut, prin minuni şi semne.
17 Le-a dat credincioşilor răsplata ostenelilor lor,
i-a călăuzit pe cale minunată
şi le-a fost adăpost ziua
şi făclie de stele noaptea.
10,U C f Gen. 2 2-33.

10.12 C f Gen. 32,25-31; Os. 12,4-5; ITim. 4,8. Aşadar. în „lupta sa cu Dumnezeu”,
Iacob a ieşit învingător nu prin forţa fizică, ci prin puterea evlaviei sale. Numai aceasta
Λ
II poate „constrânge” pe Dumnezeu să-i dea binecuvântarea. Episodul este interpretat
deci ca o experienţă spirituală {c f BJ, nota ad loc ).
10.13 C f Gen. 37; 39-41, istoria lui Iosif.
Λ
10.15 In toată referirea la Exod, autorul idealizează trecutul pentru a ilustra soarta
diferită a celor drepţi şi a păcătoşilor şi pentru a pune în lumină superioritatea religioasă
a iudaismului.
10.16 „slujitor al Domnului”: titlu de glorie acordat cu precădere lui M oise (c f, de ex.,
Deut. 34,5; lis. Nav. 1,1-2). ♦ „prin minuni şi semne”: hiperbolă referitoare la înfrun
tarea cu Faraon - cf. Ex. 7-12.
10.17 „iăclie... noaptea”: Ex. 13,21-22. ♦ Vide Philon, De uita M osis 1,25.
18 I-a trecut prin Marea Roşie

şi i-a călăuzit prin noian de ape;
19 iar pe duşmanii lor i-a scufundat
şi din adâncul hău i-a azvârlit înapoi.
20 Astfel drepţii i-au despuiat pe nelegiuiţi
şi au cântat, Doamne, sfanţ numele Tău,
şi mâna Ta răzbunătoare au lăudat-o într-un cuget;
21 căci înţelepciunea a deschis gura celor muţi
şi limbile pruncilor le-a făcut limpede grăitoare.
11 Le-a dat izbândă în lucrările lor printr-un sfânt profet.

1
2 Au străbătut un pustiu de nelocuit

şi şi-au înfipt corturile în locuri nemaiumbiate;
Λ
J au ţinut piept vrăjmaşilor şi i-au alungat pe duşmani.

4 Au fost însetaţi şi Te-au chemat
10,18-19 Cf. Ex. 14.

10.20 „au lăudat”: ύμνησαν (lin. „au celebrai prin cânt”), termen rar întâlnit în LXX
(ie.g. Jud. 16,13; Îs. 12,5; 25,1). Este o referire la cântul din Ex. 15,1-21.
10.21 „a deschis gura celor muţi”: Dumnezeu, care îi dăduse elocvenţă lui M oise (Ex.
4,10; 6,12), acum, conform unei tradiţii iudaice, le-a dat glas tuturor evreilor eliberaţi
pentru a-I cânta laudă împreună (cf. BJ, a d loc.). ♦ „şi limbile pruncilor...” : cf. Ps. 8,3;
Ml. 21.16.
11.1 Versetele 1-14 se înscriu în abordarea înţelepciunii ca prezenţă constantă de-a lun
gul istoriei şi reprezintă o demonstraţie a unui principiu de seamă al acţiunii divine: acelaşi
element poate aduce salvarea sau poate aduce distrugerea (miracolul apei în deşert şi al
apelor Nilului transformate în sânge). ♦ „printr-un”: litt. „prin mâna unui...”, gr. έν χειρί...;
ebraism folosit frecvent în LXX pentru a indica instrumentul (în varianta sa animată),
intermedierea. ♦ „sfânt profet” : M oise este socotit de Dumnezeu mai mult decât un
profet obişnuit ( c f Num. 12,6-8); deşi după el vor mai fi mulţi profeţi, el rămâne socotit cel
mai mare (cf. Deut. 34,10); singurul despre care se spune că-1 va depăşi este cel a cărui
venire e prevestită de Moise însuşi, identificat ulterior cu Mesia (cf. Deut. 18,15.18-19).
11.2 Lunga călătorie prin pustiu este rezumată în câteva fraze, pentru a deschide o medi
taţie asupra evenimentelor în care autorul se adresează direct lui Dumnezeu. Tema prin
cipală este opoziţia între felul în care a fost ocrotit poporul lui Israel („poporul sfânt” -
10,15) şi chinurile egiptenilor, care ajung să simbolizeze împietrirea celor nelegiuiţi.
Sursele biblice anterioare sunt tratate foarte liber, modul amplificat în care sunt istorisite
şi evaluate evenimentele fiind înrudit cu midraşul sau comentariul rabinic la Scriptură
(cf. BJ, nota la 11,3).
11,4 „stâncă tăioasă” : gr. άκρότομος, litt. „tăiat să fie ascuţit” şi, de aici, „abrupt”;
expresia trimite la Deut. 8,15 şi Ps. 113,8, unde traduce ebr. f ir hahallămîş, „stânca de
204 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 1 \
şi li s-a dat apă din stâncă tăioasă,

şi leac de sete, din piatră tare.
5 Prin ce au fost pedepsiţi duşmanii lor,
prin aceea ei, aflaţi în impas, au primit binefacere,
6^
In locul şuvoiului pururi curgător al fluviului
tulburat [atunci] cu mâl însângerat
7 ca mustrare pentru porunca ucigătoare de prunci,
le-ai dat lor în chip nesperat apă din belşug,
după ce [le]-ai arătat, prin setea de atunci,
cum i-ai pedepsit pe potrivnici,
9 într-adevăr, când au fost puşi la încercare,
chiar dacă au fost mustraţi cu milă,
au înţeles în ce chip, judecaţi cu mânie, au fost chinuiţi nelegiuiţii:
10 pe ei i-ai încercat ca un tată care dojeneşte,
iar pe ceilalţi i-ai supus la chinuri ca un rege aspru care osândeşte.
11 Şi cei de aproape, şi cei de departe la fel se chinuiau:
12
căci i-a cuprins o îndoită mâhnire
şi geamăt amintindu-şi de cele trecute;
13 când au auzit că tocmai ce-i pedepsea pe ei era pentru ceilalţi
binefacere,
şi au simţit că este Domnul.
14 De acela pe care odinioară l-au lepădat aruncându-l [pe apă], [apoi]
l-au îndepărtat cu batjocură,
la capătul celor întâmplate s-au minunat,
după ce au suferit de sete, nu precum cei drepţi.
15
Iar pentru gândurile nesăbuite [venite din] nelegiuirea lor,
ce le-au adus rătăcirea, [facându-i] să se închine la târâtoare
necugetătoare şi la jivine de nimic,
cremene”. Pentru „apa din stâncă”, vide Ex. 17.1-7; Num. 20,2-13. ♦ Vide Philon, De
uita M osis 1,38.
11.6 C f Ex. 7,14-25.
11.7 C f Ex. 1,15 şi urm.
11.14 Cf. Ex. 1,22 (M oise pus pe apele Nilului) şi 5,2-5 etc. (Moise respins de Faraon).
11,15-16 Versetele acestea se concentrează asupra unei teme diferite de cea din 1-14,
trimiţând la un alt principiu al acţiunii divine: omul este pedepsit chiar prin păcatul pe
care l-a săvârşit.
11.15 Cf. Rom. 1,21. ♦ Zoolatria era o caracteristică importantă a religiei egiptene în
epoca Ptolemeilor. ♦ Pentru ultimul stih, cf. Ex. 8,1-2.13-14.20; 10,12-15.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 1! 205
ai trimis asupra lor mulţime de animale necugetătoare, în chip de

pedeapsă dreaptă,
16 pentru ca ei să ştie că [omul] este pedepsit prin ceea ce păcătuieşte.
17 Căci atotputernica Ta mână, care a creat lumea din materie informă,
nu ar fi fost împiedicată să trimită asupra lor mulţime de urşi şi de lei
năprasnici
18 sau monştri nou creaţi şi necunoscuţi, plini de turbare,
scoţând suflare-nflăcărată,
sau împrăştiind fum plin de duhoare,
sau scăpărând din ochi înfricoşătoare scântei:
19 nu numai forţa răufăcătoare a acestora i-ar fi putut nimici pe dată,
ci şi înfăţişarea lor [ar fi fost îndeajuns] ca ei să piară de spaimă.
fi
Ba chiar şi fară acestea ar fi putut cădea la o singură suflare
11.17 Aici începe un excurs amplu (11,17-12,22) asupra naturii acţiunii divine: puter
nică şi moderată în acelaşi timp, definită prin componenta pedagogică şi prin dorinţa ca
omul să se convertească. ♦ „materie informă”: gr. άμορφος ύλη - expresie filozofică de
sorginte platoniciană (cf. Timaios 5 IA) devenită curentă pentru a desemna o stare
nediferenţiată a materiei, presupusă veşnică. Autorul biblic nu vrea să spună prin aceasta
că materia nu a fost creată de Dumnezeu, ci face aluzie ta haosul primordial (Gen. 1.1)
din care Dumnezeu realizează orânduirea lumii (c f BJ, nota a d loc.).
11.18 Philon, D e uita M osis 1,19.
11,20 „măsură, socoteală şi cumpănire” : gr. μέτρω... άριθμω... σταθμφ. Scarpat comen
tează (vol. 2. pp. 381 sq.) pasajul urmărind o bibliografie strict specializată: E. Genzmer,
..Pondere, numero et mensura”, în Archive d'histoire du droit, s.n. (1952), pp. 469-494;
£d. des Places, „Un emprunt de la Sagesse aux Lois de Platon”, în Biblica 40 (1959), pp.
1016-1017; D. Pesce, „Numero, peso e misura (Da Platone alta Sap. Sal.)”, în Paideia
43 (1988), pp. 202-209. Philon, în De somniis 2,192-193, foloseşte trei termeni similari,
referindu-se la gloata reprezentată de Sodoma, oarbă, neînstare să facă vreun bine,
crezând însă că poate să măsoare, să cântărească şi să numere după propria sa măsură
(μετρείν καί σταθμάσθαι καί αριθμείν πάντα καθ’ αυτούς), ♦ Augustin (vide Α.-Μ.
La Bonnardiere, Biblia Augustiniana, pp. 90 sq.) citează acest verset din Înţ. (Ornnia in
mensura et numero et pondere disposuisti) de treizeci şi una de ori; varianta în care
citează Augustin versetul prezintă o diferenţă faţă de Vulgata, unde lipseşte prepoziţia
A,
(■omnia mensura...). Augustin recurge la acest verset din înţ. pentru a explica diverse
pasaje dificile din Gen. (1,6-8; 1,24-25), din Psalmi (Ps. 146,5 stihul al doilea; 146,11),
pentru pasajul din Exod referitor la cea de-a treia nenorocire abătută asupra Egiptului,
când magii lui Faraon - pentru prima dată - nu au putut rivaliza cu M oise (D e Trinitate
3,9), un verset din cartea lui Iov (28,25). Versetul acesta din înţ. ocupă aşadar un loc
important în felul în care Augustin concepe structura lumii: Dumnezeu este artifex
mundi şi El Şi-a înzestrat creaţia cu trei caracteristici: măsură, număr, greutate.
206 ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOM ON 11-12
urmăriţi de Dreptate
şi risipiţi de duhul puterii Tale.
Dar ai rânduit toate cu măsură, socoteală şi cumpănire.
21 ■* Λ
Fiindcă Iţi e mereu la îndemână [să arăţi] putere măreaţă
şî cine ar putea ţine piept tăriei braţului Tău?
22
Ca un fir de praf care apleacă talerul cumpenei este lumea întreagă
înaintea Ta
şi precum un strop de rouă din zori ce coboară pe pământ.
“ De toate ai milă, căci Tu poţi toate
şi treci cu vederea păcatele oamenilor, spre pocăinţă.
24 într-adevăr, Tu iubeşti toate câte sunt
şi nu Ţi-e silă de nimic din ce ai făcut:
căci, de ai fi urât ceva, nu l-ai fi plămădit.
" Cum ar fi dăinuit ceva dacă nu ai fi voit Tu
sau cum ar fi putut rămâne în viaţă
şi ceea ce n-ar fi fost chemat de Tine, cum s-ar fi păstrat?
Dar Tu le cruţi pe toate, căci ale Tale sunt, Stăpâne iubitor de viaţă:
12 căci duhul Tău nepieritor este în toate.

1
2Astfel, îi mustri câte puţin pe cei ce cad

şi-i dojeneşti, aducându-le aminte prin ce păcătuiesc,
pentru ca, îndepărtându-se de răutate, să creadă în Tine, Doamne.
11,22 „strop de rouă” : gr. ρο^ίς δρόσου; termenul ρανίς apare numai aici în LXX; este
un cuvânt poetic; cf. Anthologia Palatina 10,45. Termeni cu înţeles similar sunt în
general folosiţi pentru a sugera dimensiunile mărunte, nesemnificative, ale omului în
faţa divinităţii, precum şi lipsa de consistenţă, vide Os. 6,4 (şi, la fel, 13,3): ώζ νεφέλη
πρωινή („ca norul în zori”); ώς δρόσος ορθρινή πορευομένη („ca roua ce se duce o dată
cu dimineaţa”). ♦ C f Is. 40,15.
11,23-26 Atotputernicia lui Dumnezeu manifestată în milostivire universală este o temă
frecventă în Biblie, {c f e.g. Gen. 1,31; Ps. 144,9; Os. 11,9; Sir. 18,12; Rom. 2,4; 3.25),
dar nicăieri nu e exprimată atât de clar, în forma unui raţionament.
11,26 „căci ale Tale sunt”: gr. ότι σά έστιν; formula aminteşte de Ps. 118,91 (ότι τα
σύμπαντα δούλα σ ά ) şi Ex. 18,4; ideea de posesie este implicită şi în adresarea finală:
δέσποτα, „Stăpâne”. ♦ „iubitor de viaţă”: gr. φιλόψυχος; ψυχή, „suflet”, „şinele”
(uneori = „persoană”); „suflare de viaţă”, „viaţă”.
12,1 Versetul de început al acestui capitol este o explicaţie (introdusă prin γάρ) a
termenului din finalul capitolului precedent.
3 Şi pe vechii locuitori ai pământului Tău sfânt

4 [ai prins] a-i urî pentru faptele lor ticăloase:
lucrări vrăjitoreşti şi ritualuri nelegiuite,
5 ucideri nemiloase de copii
şi ospeţe cu măruntaie, cămuri şi sânge de om;
pe [aceşti] iniţiaţi în mistere, în mijlocul orgiei [lor],
6 şi pe părinţii ucigaşi de suflete iară apărare
ai vrut să-i nimiceşti prin mâinile străbunilor noştri,
7 pentru ca [acest] pământ ce Ţi-e mai de preţ decât toate
să primească, drept vrednici locuitori, pe copiii lui Dumnezeu.
8 însă chiar şi pe aceştia, pentru că [erau] oameni, i-ai cruţat
12.3 „pământul sfânt” : ή άγία γή; sintagma (familiară, începând cu Evul Mediu, ca
denumire a Palestinei) este folosită doar de două ori în VT şi lipseşte în NT. în Zah.
2,16. adjectivul este pus în valoare prin repetarea articolului: έπί τήν γην την άγίαν.
Philon recurge la expresia sinonimică Ιερά χώρα, e.g. Legatio a d Gaium. 202 şi 205.
12.4 „faptele lor ticăloase”: autorul amplifică în cele ce urmează datele biblice despre
nelegiuirile canaaneniior (cf. Deut. 12,31; 18,9-12; Ps. 105,36-38 etc.). ♦ „ritualuri":
gr. τελετή se foloseşte pentru a desemna ritualuri de iniţiere în religiile de mistere.
12.5 „ospeţe cu măruntaie”: litt. „ospeţe mâncătoare de măruntaie” . Autorul pare a-i
acuza pe canaaneni de canibalism, in continuarea acuzaţiei de infanticid. Dacă omorurile
rituale de copii practicate de canaaneni sunt bine atestate în Biblie (3Rg. 16,34; 4Rg.
3,27; 16,3; Is, 57,5; Ier. 7,31-32 etc.) şi dovedite arheologic, pentru acuzaţia de caniba
lism nu există nici o dovadă. Autorul va fi atribuit canaaneniior practici ale unor grupări
magice sau iniţiatice greceşti aşa cum apăreau ele în ochii opiniei populare (c f Dio
Cassius, XXXVIL30,3). Autorul îi „modernizează” pe canaaneni, asimilându-i adepţilor
unor culte păgâne contemporane (cf. Larcher, p. 708). ♦ „orgiei”: gr. θίασος, litt. „ceată
de adepţi” (mai ales ai zeului Bachus) ale cărei manifestări caracteristice erau ospeţele
sau alaiurile orgiastice.
12.6 Cf. Num. 33,51-56; Deut. 20,16-18. ♦ „părinţii”: gr. γονείς, litt. „cei care dau
naştere”. ♦ „ucigaşi”: gr. αύθέντες - termen literar şi poetic cu sensul de bază „care
acţionează din proprie iniţiativă”, „cel care domină”, polarizat negativ „asasin” . ♦ „stră
bunilor”: gr. πατέρες, tradus de obicei cu „părinţi” în sens de „înaintaşi, străbuni”.
12.7 „drept vrednici locuitori, pe copiii lui Dumnezeu”: litt. „colonia vrednică a copiilor
lui Dumnezeu”,
12.8 „pentru că [erau] oameni” : gr. ώς ανθρώπων, expresie ce atestă o influenţă stoică
prin insistenţa asupra demnităţii funciare a omului. VT subliniază înalta demnitate a
omului, pentru că e creat după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1,26-27; Ps. 8,5-7), dar justi
fică de obicei îndurarea divină faţă de om prin slăbiciunea şi nestatornicia acestuia.
Autorul îmbină deci influenţele biblice şi greceşti pentru a-1 arăta pe om ca pe o fiinţă
privilegiată (9,2-3), chemată ia nemurire (2,23), făptură iubită de Dumnezeu (11,24), în
208 ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 12
şi ai trimis drept înaintaşi ai oastei Tale viespi,

ca să-i nimicească încetul cu încetul.
9 Nu Ţi-ar fi fost cu neputinţă, într-o bătălie, să-i dai pe nelegiuiţi pe
mâinile drepţilor
ori să-i zdrobeşti dintr-odată prin fiare cumplite sau printr-un cuvânt
tăios,
10 dar, judecându-i încetul cu încetul, le lăsai răgaz de pocăinţă,
deşi ştiai că spiţa lor era ticăloasă
şi înnăscută răutatea lor
şi că felul lor de a gândi nu li s-ar schimba în veci.
11 într-adevăr, sămânţa le era blestemată dintru început.
Şi nu din teamă faţă de cineva
îi lăsai nepedepsiţi pentru păcatele lor,
12 fiindcă cine [ar îndrăzni] să spună: „Ce-ai făcut?”,
sau cine se va împotrivi hotărârii Tale,
cine Te va învinui pentru nimicirile de neamuri pe care le-ai făptuit?
Sau cine se va înfăţişa ca să ia partea unor oameni nedrepţi împotriva Ta?
13 Căci nu este Dumnezeu afară de Tine care să se îngrijească de toate,
ca [să trebuiască] să-i dovedeşti că nu ai judecat nedrept,
14 nici rege sau stăpânitor care să Te poată înfrunta pentru cei pe care
i-ai pedepsit.
15 Ci, drept fiind, pe toate drept le orânduieşti,
socotind că e străin de puterea Ta
să-l osândeşti pe cel ce nu e vrednic de pedeapsă.
16 Căci tăria Ta este izvorul dreptăţii
şi, fiind stăpân peste toate, eşti îngăduitor faţă de toţi.
care nici o prihană nu poate şterge cu totul reflexul dumnezeirii ( c f Larcher. a d loc.).
♦ „viespi”: în Ex. 23,28-30 trimiterea viespilor explică înaintarea înceată în cucerirea
Canaanului şi este un gest al lui Dumnezeu tăcut de dragul evreilor ( c f şi Deut. 7,20; lis.
Nav. 24,12). Aici constituie un gest de îngăduinţă faţă de canaaneni, căci ii se lasă răgaz
de convertire. ♦ Vide Philon, De proem iis et poenis 16.
Ϊ2 ,1 1 „îi lăsai nepedepsiţi” : gr. άδειαν έδίδους; άδεια înseamnă „libertatea de a face
sau de a spune ceva” încă de la Herodot (9,42); sensul se lărgeşte în direcţia: „imunitate”
(calitatea de a fi la adăpost de pedeapsă), „toleranţă”.
12,12 Formula „cine... să spună” (gr. τις γάρ έ ρ ε ί) reia aproape fidel Iov 9,12 (gr. ή τίς
έρ εϊ αύτφ). ♦ „Te va învinui”: litt. „Te va chema la judecată”.
12,16 Tocmai pentru că e atotputernic, Dumnezeu îşi exercită dreptatea în totală im
parţialitate şi libertate.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON 12
I
209
17 Tăria şi-o arată cel care nu e crezut [că are] plinătatea puterii
şi chiar pe aceia care [o] recunosc îi mustră pentru [orice] îndrăzneală;
18 dar Tu, care eşti stăpânul tăriei, judeci cu blândeţe
şi ne cârmuieşti cu multă îngăduinţă,
căci puterea Iţi stă la îndemână oricând voieşti.
19 Iar prin astfel de lucrări Ţi-ai învăţat poporul
că dreptul trebuie să fie iubitor de oameni,
iar fiilor Tăi le-ai dat nădejde bună
că, după ce au păcătuit, le dăruieşti pocăinţă.
20 Căci, dacă pe duşmanii copiilor Tăi şi pe cei vrednici de moarte
i-ai pedepsit cu atâta cumpănire şi îngăduinţă,
dându-le şi răgazul şi prilejul de a se lepăda de răutate,
21 cu câtă grijă nu i-ai judecat Tu pe fiii Tăi,
cu ai căror părinţi ai încheiat juruinţe şi legăminte cu minunate făgăduinţe!
Aşadar, spre a ne îndrepta pe noi îi biciuieşti pe duşmani cu măsură,
pentru ca, atunci când judecăm noi înşine, să avem în gând bunătatea Ta
şi, când suntem j udecaţi, să ne aşteptăm la îndurare.
12,17 Vetus Latina: Virtuiem enim ostendis tu qui non crederis esse in uirtute consum-
matus / et hos qui sciuni audaciam traducis („Tăria ţi-o arăţi tu care... şi... îi mustri”);
recurgerea la pronumele tu presupune prezenţa în textul grecesc a articolului (ό άπισ*
τούμενος), aşa cum atestă, de altfel, Codex Sinaiticus, Totuşi, în acest context persoana
a [i-a pare a avea o valoare impersonală, în opoziţie cu „dar Tu...” de la începutul v. 18:
am tradus cu persoana a Ill-a pentru a nu crea echivoc.
12.19 „dreptul trebuie să fie iubitor de oameni”: acest universalism îşi va afla dezvol
tarea ultimă în NT (cf. Mt.-5,43-48).
12.20 „copiilor”: ποάδων; cu toate că cel mai adesea termenul are în textul biblic
înţelesul de „slujitor”, aici apropierea de „fiii Tăi” (τούς υιούς σου) impune traducerea
prin „copii”; vide supra nota la 2,13. ♦ Ideea că Dumnezeu caută să-Şi aducă poporul la
convertire folosind chiar şi încercări şi pedepse (cf. Amos 4,6) este extinsă aici la toţi
oamenii păcătoşi (cf. şi Iov 33,14-22; 34,29-32; Iona 3 -4 ).
12.21 C f Gen. 12,7; Ex. 19 şi 24; Ier. 31,31-34; lez. 36,24-28 etc.
12.22 Larcher (p. 736) comentează timpul prezent al verbului παιδεύων ca subliniere a
actualităţii acestei acţiuni. ♦ „cu măsură”, gr. έν μετριότητι: ediţia Rahlfs are έν
μυριότητι, „de zece mii de ori”. Pedeapsa exemplară la care sunt supuşi duşmanii este
biciuirea (verbul μαστ'ιζειν, care revine mai jos - 16,16 - eu acelaşi înţeles: „a pe
depsi”) repetată (έν μυριότητι, termen pe care Vetus Latina îl traduce prin multipliciter).
Termenul este un hapax absolut şi a provocat tentative de emendare (μετριότητι, „cu
măsură”), cu atât mai mult cu cât nu pare potrivit în context: până acum se insista că
Dumnezeu i-a pedepsit pe duşmani cu moderaţie, iar această atitudine va fi apoi dată de
exemplu pentru credincioşi.
210 ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 12-13
03
De aceea şi pe cei care, în nechibzuinţa vieţii, au trăit în nedreptate
i-ai chinuit prin propriile lor spurcăciuni;
24 căci se rătăciseră [chiar] dincolo de căile rătăcirii,
luând drept dumnezei pe cele care erau de nimic chiar şi printre
vieţuitoarele scârboase,
lăsându-se înşelaţi ca pruncii tară minte.
25 Astfel, precum copiilor lipsiţi de judecată,
le-ai trimis pedeapsă, în bătaie de joc.
26 *
Dar cei care nu au fost puşi pe gânduri de o ceartă ca un joc de copii

vor trece printr-o [bine]meritată judecată a lui Dumnezeu.
2 7Astfel, înfuriaţi pe [animalele] din pricina cărora sufereau,
fiind pedepsiţi [tocmai] prin acestea pe care le considerau zei,
L-au văzut şi L-au recunoscut pe Dumnezeul cel adevărat, pe care mai
înainte refuzau să-L cunoască:
de aceea osânda cea mai mare s-a abătut asupra lor.
13 Deşerţi sunt din fire toţi oamenii la care sălăşluieşte necunoaşterea

1
lui Dumnezeu
12,23 Segmentul vv. 23-27 este o reluare a concluziei asupra sorţii egiptenilor, prin care
s-a manifestat dreptatea divină. ♦ „spurcăciuni”: gr. βδελύγματα se aplică adesea în
Biblie zeităţilor păgâne, idolilor.
12.26 ,,[bine]meritată judecată a lui Dumnezeu”: se poate înţelege şi Judecată vrednică
de Dumnezeu”.
12.27 Versetul (care are o structură sintactică sinuoasă, ce face traducerea literală
greoaie) reia într-o oarecare măsură ideea din 11,13. Verbele έπέγνω σαν („au recunos
cut”) şi εΐδ ένα ι („au cunoscut”, „au ştiut”) reprezintă aici termeni tehnici; sintagma
εΐδ ένα ι θεούς, „a-i cunoaşte pe zei”, nu este atestată înainte de epoca elenistică (vide
A. Henrichs, „The Atheism o f Prodicus”, în Cronache Ercolanesi 6, Napoli, 1976,
pp. 18-19; pentru θεούς γιγνώ σκειν, vide E. Norden, Agnosias The os, Leipzig-Berlin,
1913, pp. 87 sq.). Scarpat (vol. 2, p. 487) observă că în înţ. (şi, în general, în literatura
biblică) interpretarea suferinţei ca modalitate pedagogică nu are o orientare antropo
centrică, etică, filozofică, ci una soteriologicâ, religioasă, teologică, nefiind - ca în
tragedii - o reflecţie a omului asupra propriei sale existenţe.
13-15 Trei capitole întregi sunt dedicate primejdiilor pe care le aduce cultul idolilor sub
diferite forme: divinizarea unor forţe sau elemente din natură (13,1-9), adorarea unor
artefacte (13,10 - 15,17), zoolatria (15,18-19). Clasificări analoage se găsesc şi în alte
lucrări iudeo-elenistice, mai ales la Philon, dar dezvoltarea ideilor rămâne originală.
13,1 „Deşerţi”: gr. μάταιοι, este atributul folosit în Septuaginta referitor Ia idolatrie.
Termenul este folosit în Ecleziast pentru a denumi iluzoriul, aparentul, deşertăciunea
ÎNŢELEPCIUNEA LU! SOLOMON 13 211
şi n-au fost în stare, [pornind] de la bunurile văzute, să-L cunoască pe

Cel care este
şi nici, luând aminte la lucrări, nu L-au recunoscut pe făuritorul [lor],
2 ci au socotit drept zei focul, vântul, aerul sprinten,
sau crugul stelelor, sau apa năvalnică,
sau luminătorii cerului, diriguitori ai lumii.
3 Dacă, fermecaţi de frumuseţea acestora, le-au luat drept zei,
să ştie cu cât mai presus e Stăpânul lor,
căci însuşi începătorul frumuseţii le-a creat.
4 Dacă au fost uimiţi de puterea şi de lucrarea lor,
să-şi dea seama, de la ele, cu cât mai puternic e Cel care le-a făcut.
5 Căci din măreţia şi frumuseţea făpturilor
[poate] fi privit prin analogie Cel care le-a făurit.
6 Totuşi, aceştia nu pot fi învinuiţi prea mult: şi poate că ei se rătăcesc
[tocmai] căutându-L pe Dumnezeu şi voind să-L găsească.
7 A
Indeletnicindu-se cu lucrările Lui, ei le cercetează cu sârg
şi dau crezare văzului, căci frumoase sunt cele văzute.
8 Dar nici ei, la rândul lor, nu sunt de iertat
(vide nota la Ecl. 1.2). ♦ „din fire”: unii comentatori şi traducători 11 leagă de „oameni”
(„Deşerţi sunt cei care, oameni fiind din fire...”), socotind că interpretarea lui ca atribut
al lui „deşerţi” ar manifesta o concepţie pesimistă asupra naturii umane (c f Larcher, a d
loc., TOB, nota a d loc.). ♦ „şi n-au fost în stare...”: cf. Ex. 3,14 („Cel care este”); Rom.
1,19-20 reia ideea că omul, contemplând natura, poate ajunge la cunoaşterea existenţei
Creatorului. ♦ Opoziţia dintre „bunurile văzute”, των όρωμένο>ν αγαθών, şi „Cel care
este” (τον όντα) este cu atât mai pregnantă cu cât ό ών apare numai aici în Inţ.; Scarpat
(voi. 3, p. 76) remarcă acurateţea stilistică a acestor două stihuri, în care είδένα ι τον οντα
din stihul al doilea corespunde perfect formulei precedente, θεού αγνω σία, „necunoaş
terea lui Dumnezeu” . ♦ „făuritorul”: gr. τον τεχνίτην, litt. „meşteşugarul/artizanul”.
Termenul este frecvent folosit de Philon, e.g. Legum allegoriae 1,18 (ού τεχνίτης μόνον
άλλα. καί πατήρ ών των γιγνομένω ν, „fiind nu numai artizanul, ci şi părintele celor ce
există”), De plantatione 30 (ό άγένητος τεχνίτης, „artizanul nenăscut”).
13.2 Pentru θεούς ένόμ ισ α ν, „au socotit drept zei”, vide W. Fahr, Theous nomizein.
Zum Problem des A the îs mus bei den G r ie c hen. New York, 1969; vide supra nota la
12,27, pentru sintagmele similare. ♦ „luminătorii”: cf. Gen. 1,14-16.
13.3 In VT sunt lăudate adesea măreţia şi puterea lui Dumnezeu, manifestate în creaţie.
Aici apare şi ideea, de influenţă grecească, a frumuseţii universului ca o oglindire a
frumuseţii Creatorului.
13,8 Versetul, monostih, se opune slab celui precedent, aducând de fapt o precizare;
π ά λιν are înţelesul clasic „dimpotrivă”, „la rândul său”; neobişnuită este doar alăturarea
particulei δέ aici.
9 căci, dacă au fost în stare de o cunoaştere atât de mare

încât să poată pricepe mersul lumii,
pe Stăpânul acestora cum de nu L-au aflat mai degrabă?
Dar nefericiţi sunt, şi în cele moarte sunt nădejdile lor,
10
cei care au numit zei lucrări [ieşite] din mâinile oamenilor,

aur şi argint lucrat cu meşteşug
şi înfăţişând fiinţe vii
sau piatră nefolositoare, lucrare a unei mâini de odinioară.
! Un meşter lemnar, după ce-a tăiat un copăcel mlădios,
1
l-a descojit cu dibăcie de toată scoarţa

şi, lucrându cu meşteşug,
-1
a făcut o unealtă de folos pentru nevoile vieţii,

j 2
iar rămăşiţele lucrării lui

le-a folosit pentru pregătirea hranei [şi] s-a îndestulat;
13 iar rămăşiţa acestora, bună de nimic,
un lemn strâmb şi crescut cu noduri,
s-a apucat să o sculpteze ca să-şi umple vremea
şi, cu priceperea iscusinţei lui, l-a cioplit,
i-a dat chip de om
14 sau l-a făcut asemenea vreunui animal de nimic:
13.9 „pricepe mersul” : gr. στοχάζομαι, litt. „a ţinti spre”, „a-şi da seama”, „a ghici”, „a
presupune”, „a conjectura”. ♦ „lumii”: litt. „veacului”, în sens de „realitatea supusă
timpului şi spaţiului”.
13.10 „piatră nefolositoare”: gr, λίθον άχρηστον; sintagma aminteşte de inutile lignum,
„lemnul fără rost” din Horaţiu (Sermones 1,8,1), similitudine pe care Scarpat (voi. 3, pp.
69-71) o plasează în contextul idolatriei populare, care, în culturi diferite (iudaică şi
greco-romană), este ironizată prin aceleaşi imagini. (în pasajul horaţian, un meşter - sau
un ţăran oarecare - fa b er, ezită dinaintea unei bucăţi de lemn, inutile lignum, întrebân-
du-se dacă să facă din ea o laviţă sau un Priap; acest deus, pe care acel fa b e r decide în
cele din urmă să îl facă, are menirea umilă de a speria păsările şi tâlharii; divinitatea
romană are toate caracteristicile zeului elenistic care veghea asupra navigaţiei, asupra
rodniciei câmpului şi a animalelor, ocrotea culturile şi păzea curăţenia izvoarelor.) Vide
infra 13,13: „lemn strâmb” (gr. ξύλον σκολιόν). ♦ Interdicţia închinării la idoli e
prezentă în toată Biblia: formulată în Ex. 20,4-5 şi Deut. 4,15-18 etc., e o temă
importantă la profeţi, unde apare efortul de a demonstra non-existenţa idolilor prin
reducerea lor la materialul din care sunt făcuţi (cf. Is. 40,18-1 41,6-7; 44,9-20; Ier.
10,1-15; Bar. 6,25-27 etc.).
13,13 Ultimul stih al versetului şi cel care îi urmează sunt în general considerate a forma
propoziţia principală a lungii fraze începute în v. 11.
l-a dat cu piatră roşie şi i-a rumenit pielea cu sul iman purpuriu,
acoperindu-i astfel orice meteahnă
şi, după ce i-a pregătit lăcaş potrivit,
1: 1
l-a aşezat în perete prinzându cu fier.

-1
16 Aşadar, ca să nu cadă, s-a îngrijit mai dinainte de el,

ştiind că acela nu e în stare să se-ajute.
Căci nu-i decât un chip şi are nevoie de ajutor.
17
Dar când se roagă pentru bunurile sale, pentru căsnicii şi copii,
nu se ruşinează să-i grăiască unui [lucru] neînsufleţit;
şi pentru sănătate cheamă în ajutor ce e neputincios,
1
pentru viaţă se roagă la ce e mort,
pentru ajutor imploră ce e mai nepriceput,
pentru călătorie, ceea ce nu e-n stare să facă un pas,
19 pentru cele de trebuinţă traiului şi pentru munca lui şi pentru izbânda
mâinilor lui
cere putere de la ceea ce nu are nici o vlagă în mâini.
14 Sau iarăşi, unul ce se pregăteşte de-o călătorie pe mare şi e gata să

1
străbată sălbaticele valuri

strigă-n ajutor un lemn mai prăpădit decât corabia ce poartă. -1
2 Căc i pe aceasta a născocit-o dorinţa de câştig

şi iscusinţa meşteră a făurit-o;
3 dar Pronia Ta, Părinte, stă la cârmă
13,15 „lăcaş”: gr. οίκημα; este un hapax în înţ., apare de două ori în restul LXX (Tob.
2,4; Iez. 16,24); în Herodot 8,144 are înţelesul de „templu”, dar într-un alt pasaj (7,119)
denumeşte o „încăpere”, „cameră”, „îngrăditură pentru animale”. Aici pare să aibă
sensul de „nişă”.
14.1 Exemplul următor este introdus prin πάλιν, vide supra nota la 13,8. ♦ „strigă-n aju
tor un lemn” : corăbiile aveau la proră efigia unei divinităţi ocrotitoare (cf. şi Fp. 28,11).
/V
14.2 „iscusinţa”: gr. σοφία, aici ca dar al înţelepciunii divine, care îi călăuzeşte pe
oameni şi în acţiunile lor meşteşugăreşti; vide 7,21, unde σοφία este definită prin
calificativul τεχνίτις. ♦ „aceasta” : i.e. corabia.
14.3 Se întrerupe tonul polemic pentru a face loc unui ton de rugăciune. Dumnezeu este
invocat ca πάτερ, „Tată!”. ♦ „Pronia”: gr. πρόνοια, vide 6,7 verbul π ρονοεΐ („se îngri
jeşte”). Termenul apare pentru prima dată aici în LXX. La Platon şi la stoici, el se referă
la preocuparea binevoitoare şi statornică a divinităţii pentru binele oamenilor. Autorul îl
încarcă cu concepţia biblică despre un Dumnezeu liber şi transcendent, care a creat toate
Λ ^
şi le păstrează cu iubire. ♦ „stă la cârmă” : gr. διακυβερνφ; este un hapax în înţ., tar în
căci Tu ai deschis drum şi pe mare

şi cărare sigură prin valuri,
4 arătând că poţi să mântuieşti din orice [primejdie],
aşa încât se poate îmbarca şi unul fară pricepere.
5 Dar vrei ca lucrările înţelepciunii Tale să nu rămână sterpe:
de aceea oamenii îşi încredinţează vieţile [chiar] şi celei mai mici
[bucăţi] de lemn
şi, străbătând talazul pe o plută, au ajuns teferi.
6 Căci, şi la început, pe când piereau uriaşii cei trufaşi,
nădejdea lumii şi-a aflat scăpare pe o plută
şi a lăsat veacului sămânţă de urmaşi, cârmuită fiind de mâna Ta.
η
Căci binecuvântat e lemnul prin care vine dreptatea!
8 *
Dar [idolul] făcut de mână blestemat [e], el şi cel care l-a făcut:
acesta pentru că l-a făurit, iar acela pentru că, deşi lucru pieritor, a fost
socotit drept Dumnezeu.
9 % A«
Căci deopotrivă îi sunt urâte fui Dumnezeu şi nelegiuitul şi nelegiuirea lui
10 şi lucrarea va fi pedepsită laolaltă cu acela care a facut-o.
11 De aceea va fi o cercetare şi împotriva idolilor neamurilor,
restul LXX mai apare numai în 3Mac.6,2. Termenul de bază este însă unul fundamental
în vocabularul tehnic grecesc, parte a domeniului navigaţiei: κυβερνήτης, datorită
abilităţii marinăreşti a grecilor, a pătruns în limba latină în formatul său fonetic grecesc,
aproape fără alterare: gubernator şi gubernare. ♦ Stihurile al doilea şi al treilea reiau
cvasi-literal Is. 43.16 şi Ps. 76,20 (despre trecerea Mării Roşii) pentru a ilustra puternica
ocrotire divină asupra celor ce călătoresc pe mare.
14.5 „lucrările... sterpe”: joc de cuvinte între έργα, „lucrări”, şi άργά, litt. „leneş”,
„nelucrat”, „sterp”.
14.6 „uriaşii” : vide Gen. 6,4; Sir. 16,7; Bar. 3,26. ♦ „nădejdea lumii”, gr. ή έλπ ίς τού
κόσμου: sintagma îl desemnează pe N oe cu toţi ai săi, familia şi, deopotrivă, animalele
aflate pe corabie (cf. 10,4). „Lumea” este aşadar aici lumea vieţuitoarelor, fie ele oameni
ori animale.
14.7 „lemnul” : gr. ξύλον; metonimia lemn-corabie este impusă de contrastul cu idolul
făcut din lemn, vide infra. Opoziţia este desfăşurată în trei segmente: lemnul cel bun şi
cel rău, binecuvântarea şi blestemul (ευλογητοί şi έπικατάρατον; vide Rom. 12,14:
ευ λ ο γείτε και μή καταράσθη) şi, în fme, instrumentul: corabia este un instrument al
dreptăţii, în vreme ce idolul este spre pieirea omului. ♦ Versetul a fost aplicat de Părinţi
şi lemnului crucii (Ambrozie, Exp. In Ps. CXVHI 8,23 - CSEL 62, p. 164; Pseudo-
-Hrisostom, PG 61, 839; Gherman al Constantinopolului. Sermo in uiuific. Cruciş, PG
98. 237; Theodor Studitul, PG 99, 693).
14,11 C f Is. 2,18.20; Ier. 10,11.15: Zah. 13,2.
pentru că, în creaţia lui Dumnezeu, au ajuns spurcăciune

şi piatră de poticnire pentru sufletele oamenilor
şi capcană pentru picioarele nechibzuiţilor.
12 într-adevăr, începutul desfrânării a fost gândul plăsmuirii idolilor;
iar născocirea lor - stricarea vieţii,
13 căci nu erau de la început şi nu vor fi în veac.
14 Prin cugetarea găunoasă a oamenilor au intrat în lume
şi de aceea a fost hotărât sfârşitul lor grabnic.
15 Un tată îndurerat de o moarte venită înainte de vreme
a făurit un chip al copilului său răpit năprasnic:
pe cel care atunci era un om mort, ca pe un zeu a început acum să-l
cinstească
şi le-a lăsat alor săi mistere şi rituri;
16 apoi, întărit cu vremea, nelegiuitul obicei a fost păzit ca o lege.
17
' Tot astfel, din poruncile stăpânitorilor, au început să se închine
înaintea chipurilor cioplite:
oameni care, locuind departe, nu puteau să-i cinstească în faţă,
închipuindu-le înfăţişarea de departe,
şi-au iacut un chip văzut al regelui, pe care îl cinsteau,
ca să-l linguşească râvnic pe cel absent, ca şi cum ar fi fost de faţă.
18
Mai mult, ambiţia meşterului i-a îmboldit şi pe cei ce nu-l cunoşteau
[pe stăpânitor]
să dea avânt închinării.
59 într-adevăr, meşterul, voind, de bună seamă, să-i fie pe plac
stăpânului,
a împins prin meşteşug asemănarea spre mai frumos,
2 0 iar mulţimea, atrasă de farmecul lucrării,
pe cel ce fusese cu puţin înainte cinstit ca un om a început să-l
socotească vrednic de închinare,
14.12 Premisele (vv. 12-21) şi consecinţele (vv. 21-31) idolatriei o indică drept
principala sursă a răului, vide formularea explicită din v. 27. ♦ „desfrânării” : gr. πορνεία
apare mat ales la profeţi cu referire la idolatrie ca infidelitate faţă de legământul cu
Dumnezeu {cf. Os. 1,2 etc.); idolatria a dus Insă şi la coruperea moravurilor {cf. Rom.
1,24-32; Ef. 4,17-19).
14.13 Cartea Genezei presupune existenţa unui monoteism primitiv; fazele decadenţei
religioase progresive nu sunt precis marcate (e.g . Gen. 6,3.5-7; 11,1-9).
14,15 Acest prim exemplu cu privire la originea idolatriei se referă la obiceiul grecesc
de a-i ridica pe copiii morţi la rangul de „eroi protectori”.
21 Şi aceasta i-a fost vieţii capcană,

căci oamenii, înrobiţi fie nenorocirii, fie stăpânirii,
au dat pietrelor şi lemnelor Numele cu care nimeni altul nu poate f i
chemat.
22
“ Apoi nu !e-a fost deajuns să rătăcească în cunoaşterea lui Dumnezeu,
ci, deşi trăiau în mare război din pricina necunoaşterii,
unor asemenea rele le dau numele de „pace”.
23 Λ · * *
înfăptuind rituri ucigătoare de copii, sau ceremonii ascunse,
sau alaiuri dezlănţuite, după ciudate datini,
nu-şi mai păstrează curate nici vieţile, nici căsniciile,
ci unul îl ucide pe altul mişeleşte sau îl chinuie, pângărindu-i patul.
25
Toate sunt de-a valma: sânge şi omor, furt şi-nşelăciune,
stricăciune, infidelitate, zarvă, sperjur,
20
tulburarea celor buni, uitarea facerii de bine,
pângărirea sufletelor, răsturnarea celor fireşti,
neorânduiala în căsnicii, preacurvia şi desfrânarea.
y7 λ
Intr-adevăr, închinarea la idoli nevrednici de un nume
este începutul, pricina şi culmea oricărui rău:
28
" fie sunt cuprinşi de nebunie când se veselesc, fie prorocesc minciuni,
fie trăiesc în nelegiuire, sau îşi încalcă uşor jurămintele,
2 9 căci, crezând în idoli neînsufleţiţi,
când jură strâmb, nu se aşteaptă la vreun rău.
30
Dar pedeapsa dreaptă îi va ajunge îndoit:
pentru că au cugetat râu despre Dumnezeu, alipindu-se de idoli,
14.21 „Numele... chemat” : gr. ακοινώνητοv όνομα, litt. „numele incomunicabil” =

numele generic de „Dumnezeu” sau chiar Numele revelat (ίΤ/^/Ζ/Κ ύριος).
14.22 „Marele război” poate fi cel lăuntric, dar şi cel provocat în societate de pasiunile
dezlănţuite.
14.26 „tulburarea celor buni”: se poate înţelege şi „tulburarea celor bune”, adică „răstur
narea valorilor”, după cum αγαθών e interpretat ca masculin sau ca neutru. ♦ „răsturna
rea celor fireşti” : litt. „inversarea/pervertirea actului sexual”.
14.27 „nevrednici de un nume”: gr. ανωνύμων; termenul este un hapax în LXX. Este
înţeles nu atât ca o absenţă a denumirii, cât o lipsă de esenţă; vide Gal. 4,8 (οί φύσει μή
όντες, „cei care din fire nu există”).
14.28 „cuprinşi... veselesc”: e vorba de cultele orgiastice (vide supra nota la 12,5).
♦ „prorocesc minciuni” : reminiscenţă din Ieremia, care a avut mult de suferit din pricina
profeţilor falşi (vide 14,14-15; 23,26 etc.).
14,30 „pedeapsa dreaptă”: litt. „cele drepte”.
şi pentru că au jurat strâmb cu viclenie, dispreţuind sfinţenia.

31 Căci nu puterea celor pe care s-au jurat,
ci dreptatea [menită] celor păcătoşi
urmăreşte pururi încălcarea [săvârşită] de nelegiuiţi.
15 Dar Tu, Dumnezeul nostru, [eşti] bun şi adevărat,

1
îndelung-răbdător şi cu milostivire cârmuieşti toate.

2Şi, chiar de păcătuim, ai Tăi suntem, cunoscându-Ţi puterea;
dar nu vom păcătui, căci ne ştim socotiţi printre ai Tăi.
3A Te cunoaşte pe Tine e dreptate desăvârşită
iar a-Ţi recunoaşte puterea e rădăcina nemuririi.
4Căci nu ne-a dus la rătăcire născocirea de către oameni a unui
meşteşug strâmb,
nici truda nerodnică a zugravilor de umbre:
chip mâzgălit în culori pestriţe,
5a cărui vedere trezeşte pofta celor necugetaţi
încât ei râvnesc la forma iară suflare a unui chip mort.
6Iubitori de rele, vrednici de astfel de nădejdi
[sunt] şi cei ce făuresc, şi cei ce îl râvnesc, şi cei ce se închină la el.
-1
15,1 Rugăciunea cu care se deschide acest capitol este deopotrivă un imn de recunoş
tinţă şi de slavă, şi o profesiune de credinţă. Primul dintre atributele lui Dumnezeu (faţă
de care adresarea este emfatică: ό θεός ημών, cu articol şi cu o referire la legământul cu
poporul ales), χρηστός, un termen foarte des întâlnit în Septuaginta (în Psalmi), unde
alternează cu αγαθός ca echivalente ale ebr. tobh, înseamnă la origine „folositor”, deci
„de bună calitate” ; se aplică unor persoane cu nuanţele de „vrednic”, „cumsecade”,
„binevoitor”; ca epitet regal sau divin, este „mărinimos”, „binefăcător”. Al doilea atribut
este άληθής, „adevărat”, „autentic”, dar şi „vrednic de încredere, sigur, fidel”, având în
fundal ebr. ‘MN (de unde şi 'am en )~ vide Ex. 34,6; Num. 14,18, Ps. 85,15.
15.3 Această cunoaştere nu e pur intelectuală, ci. conform concepţiei biblice, ea
impregnează întregul mod de a trăi. Pentru relaţia dintre cunoaştere şi nemurire, cf. 1,15;
dar şi In. 17,3 („Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine...”).
15.4 „zugravilor de umbre”: gr. σκιαγράφων. Larcher (p. 855) comentează că pentru
autorul înţ. s-ar părea că numai sculptura fusese folosită la începuturile idolatriei (vide
13,10; 14,1.15-21). Utilizarea termenului σκιάγραφος aici poate sugera că pictura este
cu mult mai recentă. în greaca profană, adjectivul acesta se întâlneşte numai în două
texte târzii, referitoare la pictorul atenian Apollodoros (care şi-a avut perioada de matu
ritate pe la 405 î.H.): Hesychios spune că acesta fusese supranumit σκιάγραφος, iar
Photios echivalează termenul cu σκηνογράφος, „pictor de decoruri”.
218 ÎNŢELEPCIUNE-A LUI SOLOMON 15
Olarul, frământând cu trudă pământul moale,

plăsmuieşte spre folosul nostru felurite vase,
dar din acelaşi lut a plăsmuit, una după alta,
şi oalele folositoare la treburi curate,
şi pe cele dimpotrivă, pe toate la fel
Dar, dintre ele, care-i rostul fiecăreia
cel ce lucrează lutul hotărăşte.
O
Iar cu nelegiuită trudă, din acelaşi lut plăsmuieşte o zeitate deşartă,

el care, fiind făcut din pământ puţin mai înainte,
în scurtă vreme se va întoarce de unde-a fost luat,
când i se va cere înapoi sufletul cu care e dator.
9 Dar grija lui nu e că trebuie să moară,
nici că are o viaţă scurtă,
ci să se ia la întrecere cu aurarii şi argintarii
şi să-i imite pe arămari,
şi ia drept fală plăsmuirea de minciuni.
10 Cenuşă este inima lui şi mai de nimic decât ţărâna nădejdea lui,
iar viaţa lui, mai fără de cinstire decât glodul,
11 căci nu L-a cunoscut pe Cel care l-a plăsmuit
şi care i-a inspirat un suflet lucrător,
şi i-a insuflat duh dătător de viaţă,
12 ci a socotit că viaţa noastră e o joacă,
iar traiul nostru - petrecere aducătoare de câştig;
15.7 „Olarul”, gr. κεραμεύς, este simbolul meşteşugarului care lucrează cu un material
uşor de modelat. Este reluat aici un motiv biblic ce sugerează libertatea creatorului (cf.
Λ
Is. 29,16; 45,9; Ier. 18,2-6; Rom, 9,21). In finalul versetului este folosit un sinonim:
πηλουργός. ♦ „felurite vase”: litt. „unul fiecare”.
15.8 „se va întoarce de unde-a fost luat”: c f Gen. 3,19. Pentru finalul versetului, vide
e.g. Cicero, Tusculanae Disputationes 1,93: Dedit uşuram uitae, tamquam pecuniae
nulla praestituta die („Ne-a dat viaţa împrumut, ca pe nişte bani, fără să fixeze ziua
scadenţei”).
15.10 „Cenuşă este inima lui”: cf. Is. 44,20.
15.11 Cf. Gen. 2,7; Deut. 32,15. ♦ Al doilea şi al treilea stih au secvenţe similare ca sens
şi sintaxă: τον έμπνεύσαντα... ψυχήν, „cel care i-a inspirat un suflet” şi έμφυσησαντα
πνεύμα, „care i-a insuflat spirit/duh”.
15.12 „a socotit” : Rahlfs adoptă lecţiunea cu verbul la plural, care s-ar referi la idolatri
în general. Totuşi, lecţiunea cu singularul e atestată în manuscrise şi e mai coerentă în
context.
ÎNŢELEPCIUNEA LU) SOLOMON 15 219
căci trebuie - spune el - să scoţi profit din orice, chiar şi din rău.
13 într-adevăr, acesta, mai mult decât oricine, ştie că păcătuieşte,
el care [tot] din pământ făureşte şi vase ce se sparg uşor, şi idoli.
14 Dar cum nu se poate mai neghiobi şi mai neajutoraţi decât un suflet de
copil [sunt] toţi,
duşmanii poporului Tău, cei care !-au asuprit,
15 căci pe toţi idolii neamurilor i-au socotit drept zei,
[deşi] nu-şi pot folosi ochii pentru a vedea,
nici nările ca să respire aerul,
nici urechile ca să audă,
nici degetele mâinilor la pipăit,
iar picioarele lor nu [sunt] de folos la mers.
| Z A
Intr-adevăr, un om le-a făcut

şi unul cu duh de împrumut le-a plăsmuit.
Căci nici unui om nu-i stă-n putere să plăsmuiască un zeu asemenea
cu el:
17 *
' fiindcă, muritor fiind, făureşte ceva mort, cu mâini nelegiuite,
în vreme ce el e mai de preţ decât cele la care se închină:
el a primit viaţă, dar ele - niciodată.
18 Ei se închină dobitoacelor celor mai urâcioase:
dacă le iei după prostie, sunt mai rele decât celelalte;
19 şi nici cât îţi poate plăcea vreun animal nu sunt frumoase,
ci, dimpotrivă, sunt în afară de lauda şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
15.13 „pământ”: (iu. „materie pământească”. ♦ „idoli” : gr. γλυπτά, litt. „[chipuri] cio
plite”; ajunge în LXX un termen generic pentru statuile idolilor.
15.14 „suflet de copil” : imaginea celui uşor de amăgit. ♦ „duşmanii poporului Tău”:
autorul se întoarce la egipteni, care i-au asuprit pe israeliţi înainte de Exod, dar şi, poate,
sub Ptolemei. Imaginea olarului care fabrică zei după plac îl duce cu gândul pe autor la
sincretismul religios care îi caracteriza pe egipteni In acea epocă (c f versetele
următoare).
15.18 Versetul aduce imaginea unui alt tip de idolatrie, zoolatria, plasată într-o progresie
a neghiobiei omeneşti.
15.19 ,.sunt în afară de...”: pentru că au fost zeificate şi Îi s-a adus cult.
16 De aceea au fost pe drept pedepsiţi prin [făpturi] asemănătoare

1
şi prin mulţime de jivine au fost chinuiţi.

2 în loc de astfel de pedeapsă, ai fost binefăcător faţă de poporul Tău:
când -a apucat pofta să guste [ceva] neobişnuit,
1
i-ai pregătit drept hrană prepeliţe,

3 pentru ca aceia, deşi râvneau aprig la hrană,
din pricina urâciunii [jivinelor] trimise împotriva lor,
să-şi piardă până şi pofta firească,
pe când aceştia, aflaţi puţină vreme la nevoie,
au avut chiar parte de o hrană neobişnuită.
4 Căci se cuvenea ca asupra acelora, asupritori fiind, să se abată o lipsă
neiertătoare,
în vreme ce acestora doar să li se arate cum le sunt chinuiţi duşmanii.
5 Şi, chiar şi atunci când s-a abătut asupra lor furia cumplită a fiarelor
şi piereau de muşcăturile şerpilor îmbârligaţi,
mânia Ta n-a stăruit până la capăt;
6 spre luare-aminte, au fost tulburaţi doar puţină vreme,
16 Capitolul continuă seria episoadelor paralele, care începuse cu 11,1 (vide supra): în
vv. 1-4, prepeliţelor care au fost hrană pentru poporul lui Dumnezeu le sunt contrapuse
jivinele prin care au fost pedepsiţi cei ce se închinau la animale; în vv. 5-14, episodul cu
şarpele de aramă este opus plăgii muşcăturilor mortale de insecte; vv. 15-29 conturează
a patra paralelă: din cer vin deopotrivă pedepsele pentru egipteni şt mana, binefacerea
dăruită de Dumnezeu poporului Său. Seria episoadelor paralele continuă până la 19,9,
vide infra.
16.1 Termenul prin care sunt indicate jivinele este κνώδαλα, folosit şi în 11,15.
Episodul s-ar referi la plaga broaştelor: c f Ex. 7,26-8,10).
16.2 C f Ex. 16,9-13; Num. 11,10-32. ♦ „prepeliţe”: gr. όρτυγομήτραν, litt. „mama
prepeliţelor” (vezi şi infra, 19,12); termenul este glosat de Hesychios ca όρτυξ
υπερμεγέθης, iar de Photios ca όρτυξ μέγας, aşadar se referă la o pasăre mare.
Precizarea ar putea sugera că este vorba de o pasăre diferită de όρτυξ, „prepeliţă”;
Aristotel {His tor ia animalium 597b l6) este singurul care o aminteşte, plasând-o între
păsările migratoare. Vetus Latina o echivalează prin coturnix. Din Ex. 16,13, este
termenul prin care se redă în mod tradiţional ebr. selăM>. Pentru traducerea printr-un
plural, vide infra nota la 19,10,
16.3 „aceia” : gr. ε κ ε ίν ο ι μ έν, id est egiptenii, în opoziţie cu αύτο'ι δέ din stihul 4.
16,5 Cf. Num. 21,4-9. ♦ Vide Philon, De agricultura 22.
16,6-7 „semn” : σύμβολον; vide supra 2,9. Autorul interpretează în sens spiritual
episodul şarpelui de aramă, acesta semnificând planul universal de mântuire al lui
Dumnezeu (temă majoră la profeţi: cf. Is. 45,14 etc.; Ier. 12,15-16; Soph. 3,9-10; Zah.
ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI S O L O M O N 16 221
având un semn al mântuirii pentru a-şi aminti de porunca Legii Tale;

7 fiindcă acela care se întorcea era mântuit nu prin ce vedea,
ci prin Tine, mântuitorul tuturor.
s Şi astfel le-ai dovedit duşmanilor noştri
că Tu eşti Acela care izbăveşti de orice rău.
9 Pe aceia i-au omorât înţepăturile lăcustelor şi muştelor,
şi nu s-a găsit leac [pentru a le scăpa] viaţa,
căci meritau să fie pedepsiţi de asemenea [lighioane];
10dar pe fiii Tăi nu i-au învins nici dinţii şerpilor aruncători de venin,
căci milostivirea Ta le-a venit în ajutor şi i-a tămăduit.
11Spre a-şi aminti de rostirile Tale erau îmboldiţi
şi numaidecât vindecaţi,
ca nu cumva, căzând în adâncă uitare,
să nu ajungă nepăsători faţă de binefacerea Ta.
1n
Căci nici iarbă, nici alifie nu i-au vindecat,

ct cuvântul Tău, Doamne, cel ce pe toate le tămăduieşte.
Tu ai putere asupra vieţii şi a morţii
şi duci ia porţile iadului, şi aduci înapoi.
14Omul ucide, în răutatea lui,
dar nu poate aduce înapoi duhul care a ieşit,
nici dezlega sufletul cules [de moarte].
Nu e cu putinţă să scape [cineva] de mâna Ta:
15
i6astfel, nelegiuiţii, ce nu vroiau să Te cunoască,

au fost biciuiţi de tăria braţului Tău,
urmăriţi de ploi neobişnuite, de grindini şi de furtuni neiertătoare,
şi cu totul mistuiţi de foc.
2,15; etc.). Interpretarea este continuată în In. 3,14-17 (şarpele ridicat pe stâlp ca
prefigurare a răstignirii lui Hristos aducătoare de mântuire).
16,9 Amplificare dramatică a unor episoade combinate din Exod: 10,4-15 (lăcustele),
8,16-20 (tăunii/muştele), 8,12-15 (ţânţarii). O transpunere apocaliptică în Apoc. 9,3-12.
16.11 Ultimul stih se poate înţelege şi „să nu fie îndepărtaţi de la binefacerea Ta”.
16.12 Pentru ierburile (de leac), vide Philon, De sacrificiis Abelis et Câini 70. ♦ Cuvân
tul lui Dumnezeu atotvindecător: cf. Ps. 106,20; Is. 55,10-11.
16.13 Cf. lRg. 2,6 (cântarea Annei). ♦ Puterea lui Dumnezeu asupra morţii este expri
mată în termeni care sugerează învierea de apoi.
16,16 Episodul grindinei (Ex. 9,13-35) este prelucrat în manieră midraşică, prin adăuga
rea unor amănunte care ţin şi de înclinaţia elenistică spre miraculos.
17 Cel mai ciudat [era că], în apa ce stinge toate,

focul avea mai mare putere,
căci fîrea-ntreagă e apărătoarea celor drepţi.
18 Din când în când flacăra se domolea,
ca să nu ardă jivinele trimise asupra nelegiuiţilor,
iar ei, văzând [aceasta], să ştie că sunt urmăriţi de judecata lui
Dumnezeu;
19 alteori, chiar în mijlocul apei, ea arde, mai presus de puterea focului,
ca să nimicească roadele unui pământ nelegiuit.
20 Λ
In schimb, poporului Tău i-ai dat să mănânce din hrana îngerilor
şi din cer le-ai dăruit, iară osteneală, pâine gata-făcută,
în stare [să aducă] orice desfătare şi [fiind] pe gustul tuturor.
21 Căci substanţa Ta îţi vădea dulceaţa faţă de copiii [Tăi]:
supunându-se dorinţei celui ce o lua,
se preschimba în ce voia fiecare.
*J2
Zăpadă şi gheaţă [fiind], ţinea piept focului şl nu se topea,
ca să se ştie că roadele duşmanilor
le nimicea focul ce ardea în grindină
şi străfulgera printre ploi;
2 3 şi iarăşi acelaşi [foc], pentru ca drepţii să se hrănească,
îşi uita puterea.
Căci făptura, supunându-se Ţie, Creatorului ei,
se încordează pentru a-i pedepsi pe cei nedrepţi
şi se domoleşte binefăcătoare pentru cei care-şi pun credinţa în Tine.
~ 5 De aceea, şi atunci când se schimba în orice [chip],
16.17 „Cel mai ciudat” : gr. τό... παραδοξότατον; vide P. Doble, The Paradox o f
Salvation, Cambridge, 1996, pp. 31 sq. ♦ „firea-ntreagă” : gr. ό κόσμος.
16.18 Philon, De uita Mosis 1,20; 2,99.
16.20 Pentru episodul manei, c f Exod 16. ♦ „hrana îngerilor” : gr. αγγέλων τροφήν; vide
Ps. 77,25, unde mana este numită „pâinea celor puternici1’ (lehem ’abbîrîm ), sintagmă
tradusă în greacă prin άρτος αγγέλων, „pâinea îngerilor”.
16.21 „substanţa”: gr. ύπόστασις. in Exod 16,31 mana are gust de „turtă cu miere”; aici,
în consonanţă cu exegeza iudaică târzie, ea poate tua orice gust, împlinind orice dorinţă,
şi simbolizează „dulceaţa” lui Dumnezeu. Liturgia creştină raportează această dezvoltare
la Euharistie.
16.22 „Zăpadă şi gheaţă”: mana este comparată în Ex. 16,14 cu roua. iar în Num, 11,7
LXX cu gheaţa. Ea rezista focului, când era gătită, dar se topea la soare dacă nu era
culeasă în zori.
slujea darului Tău atothrănitor

după vrerea celor care îl cereau,
26 ca să afle fiii Tăi, pe care îi iubeşti, Doamne,
că nu [numai] feluritele roade îl hrănesc pe om,
ci cuvântul Tău îi ţine în viaţă pe cei ce se încred în Tine.
Căci ceea ce nu era nimicit de foc,
2 7
încălzit numai de o rază uşoară de soare, se topea,

ca să se ştie că [oamenii] trebuie să o ia înaintea soarelui, ca să-Ţi
2 8
aducă mulţumire
şi să-Ţi înalţe rugi în revărsatul zorilor.
Fiindcă nădejdea celui nerecunoscător se va topi precum chiciura iernii
şi se va scurge ca apa fără de folos.
17 Mari sunt judecăţile Tale şi greu de lămurit,

1
de aceea sufletele neînvăţate s-au rătăcit.

2 Când nelegiuiţii şi-au pus în gând să asuprească un neam sfânt,
[au ajuns] robi ai întunericului şi, înlănţuiţi în lungă noapte,
zăceau zăvorâţi sub acoperişurile [lor], fugind dinaintea Proniei veşnice.
Pentru că socoteau că vor rămâne neştiuţi cu păcatele lor ascunse
sub vălul întunecat al uitării,
au fost risipiţi, cuprinşi de spaimă cumplită şi bântuiţi de năluci,
4 fiindcă nici ungherul cel mai ascuns care-i adăpostea nu-i apăra de frică,
ci zgomote înspăimântătoare năvăleau de jur-împrejurul lor
şi năluci posomorâte cu chipuri posace li se arătau.
c
' Şi nici un foc nu era în stare să lumineze,
17 A cincea prezentare în paralel a unor episoade istorice ocupă vv. 17,1-18,4: întune
ricului ce îi învăluie pe egipteni i se contrapune strălucirea luminoasă a stâlpului de foc
care îi conduce pe cei „sfinţi” (ocrtot; vide supra nota la 6,10). în descrierea plăgii întu
nericului, ca şi pentru celelalte plăgi, de altfel, autorul amplifică detaliile înfricoşătoare,
folosind, poate, unele legende iudaice pe care le regăsim la Philon şi în tradiţia rabinică.
Se remarcă şi atmosfera apocaliptică.
17.1 „greu de lămurit” : δυσδιήγετοι; termenul este un hapax absolut (în toate textele
greceşti) până în această epocă, devenind frecvent însă la autorii creştini; înţelesul este
transparent, fiind un compus negativ (δυσ-) al substantivului διήγησις, „interpretare”.
17.2 „întunericului” : cf. Ex. 10,21-23.
17,5 „cumplită”: acest calificativ al nopţii (στύγνην) apare numai aici în înţ. în LXX
este folosit de două ori în relaţie cu persoane („furios”, chiar „odios”); în tragedia greacă
este frecvent folosit, vide e.g. Eschil, Agamemnon 639. ♦ Scarpat (voi. 3, p. 234)
nici licăririle sclipitoare ale stelelor

nu izbuteau să lumineze de sus acea noapte cumplită.
6 Le apărea doar
un rug [ce se-aprindea] de la sine, umplându-i de groază;
înfricoşaţi, când vedenia nu se mai arăta privirii lor,
gândeau că ceea ce văzuseră era încă şi mai rău.
Scamatoriile meşteşugului vrăjitoresc [se vădeau] neputincioase,
iar mult lăudata lor pricepere era făcută de ocară:
0
cei care făgăduiau să alunge temerile şi tulburările din sufletul bolnav

erau [ei înşişi] bolnavi de o caraghioasă-ngrijorare.
9 Chiar dacă nimic tulburător nu mai [era] să-i înfricoşeze,
înspăimântaţi de trecerea jivinelor, de şuierăturile şerpilor,
piereau tremurând
şi nici nu [mai] vroiau să privească văzduhul de care nu se putea fugi
nicăieri.
10 Căci laşă e ticăloşia, osândită de propria-i mărturie,
şi, apăsată de conştiinţă, îşi închipuie mult mai mari primejdiile.
1 ] Căci frica nu e altceva decât lepădarea ajutoarelor pe care le dă
cugetarea:
12 cu cât aştepţi mai puţin [de a ele] în sinea ta,
1
cu atât necunoaşterea pricinii ce aduce suferinţa e mai apăsătoare.

1 *5
Dar ei, în noaptea cu adevărat neputincioasă,

ieşită din adâncurile iadului neputincios,
remarcă solemnitatea termenilor din acest pasaj, care ar putea aminti de finalul tragediei
lui Eschil, Prometeu înlănţuit.
17,7-8 Aluzia la magicienii Faraonului (Ex. 7,11.22; 8.14; 9,11) ar putea fi şi un atac la
adresa unor personaje din vremea autorului: filozofi ambulanţi, ghicitori, exorcişti etc.
17.9 în ediţiile vechi precum şi în ed. Ziegler, urmată de traducerile importante (TOB,
BJ, Larcher, NETS - M. Knibb etc.) ultimele două stihuri formează versetul 10.
Decalajul de o unitate se păstrează până la sfârşitul capitolului.
17.10 „conştiinţă” : deşi Biblia a avut mereu ideea interioritâţii omului în care răsună
glasul lui Dumnezeu ajutându-1 să disceamă între bine şi rău, ea nu a specializat un
termen pentru această noţiune decât în urma contactului cu lumea greacă. Συνείδησις nu
apare în LXX decât în Ecl. 10,20 (în sensul de „for lăuntric”), în Sir. 42,18 (doar în
Sinaiticus) şi aici; conceptul va fi dezvoltat în NT: Fp. 23,1 şi, cu insistenţă, în epistolele
pauline (ICor. 4,4; 2Cor. 1,12; ITim, 1,5.19; 3,9; 2Tim. 1,3). Cf. şi nota laE cl. 10,20.
17,12 „e mai apăsătoare”: litt. „e socotită mai mult”. Fraza e ambiguă; unii înţeleg: „e de
preferat”.
ÎNŢELEPCEUNEA LUI SOLOMON 17-18 225
cufundaţi în acelaşi somn,

14erau când hărţuiţi de arătări monstruoase,
când încremeniţi, fiindcă sufletul lor nu mai voia să lupte,
căci o spaimă năpraznică şi neaşteptată se revărsase peste ei.
15Şi tot astfel, oricine, căzând acolo unde se afla,
era ţinut închis într-o temniţă fară zăvoare;
16fie că era ţăran, fie păstor,
sau lucrător la munci grele în pustie,
luat pe neaşteptate, era supus strâmtorării fără scăpare,
căci toţi au fost legaţi cu acelaşi lanţ al beznei.
Fie că era şuierul vântului,
ori cântul melodios al păsărilor printre ramurile stufoase,
sau ropotul apei în curgere năvalnică,
sau zgomotul spart al pietrelor în prăvălire,
1O
sau fuga nevăzută a unor animale săltăreţe,

sau răgetele unor fiare cumplite,
sau ecoul ce răsună din căuşul munţilor,
[totul] îi încremenea, îngrozindu-i.
Căci lumea-ntreagă era luminată de o lumină strălucitoare
! 9
şi se îndeletnicea în voie cu treburile [sale];

20numai asupra acelora se întinsese noapte grea,
chip al beznei care urma să-i primească,
dar ei îşi erau loruşi povară mai grea decât bezna.
18 Pentru sfinţii Tăi, dimpotrivă, era o lumină foarte mare;

1
auzindu-le glasul, dar nevăzându-le înfăţişarea,

[ceilalţi] îi fericeau că nu suferiseră şi ei,
17.14 Stihul al doilea, litt. „când încremeniţi de capitularea sufletului lor”.

17.15 „fără zăvoare” : Un. „fară fier”, gr. άσίδηρον; termenul este hapax în LXX; în
greaca profană este folosit la plural. Temniţa fără fier (zăvoare, gratii) este o temniţă
sim bolică
17,20 „noapte grea”: βαρεία νύξ; apăsarea este semn al pedepsei divine, vide Iov 23,2
(ή χειρ αύτοϋ βαρεία γέγο νεν, „mâna Lui s-a îngreunat”); 33,7.
18,1-4 Se continuă antiteza începută în 17,2 prin descrierea luminii: cea care îi
cuprindea pe „sfinţi”, stâlpul de foc (v. 3) şi lumina Legii (v. 4).
18,1 Capitolul se deschide cu o opoziţie (indicată prin particula δ έ) faţă de textul prece
dent, marcat de sentimentul terifiant de spaimă al egiptenilor.
Λle mulţumeau că, după ce au fost nedreptăţiţi, nu fac rău [Ia rândul lor]
şi îi rugau să binevoiască să se îndepărteze de ei.
3 A
In loc de [întuneric] le-ai dat stâlp arzător de foc,
călăuzitor în călătoria necunoscută,
şi soare nevătămător pentru slăvită [lor] pribegie.
4 Dar aceia meritau să fie lipsiţi de lumină şi ferecaţi în beznă,
ei care îi ţineau închişi, sub pază, pe fiii Tăi,
prin care avea să fie dată lumii nestricăcioasa lumină a Legii.
5 Fiindcă hotărâseră să-i omoare pe pruncii credincioşilor
şi un singur copil a scăpat, după ce a fost lăsat [să plutească pe ape],
drept pedeapsă, le-ai luat mulţime de copii
şi i-ai dat pieirii laolaltă în apă năvalnică.
6 Acea noapte a fost cunoscută mai dinainte de Părinţii noştri
pentru ca, ştiind ei bine în ce jurăminte crezuseră, să se umple de
bucurie.
η
A fost aşteptată de poporul Tău

mântuirea drepţilor, dar şi pieirea duşmanilor,
O
prin ceea ce i-ai pedepsit pe vrăjmaşi,
tot prin aceea chemându-ne ne-ai umplut pe noi de slavă,
18.2 Cf. Ex. 10,24; 11,8; 12,33. S-ar mai putea înţelege însă şt: „şi le cereau îndurare
pentru că fuseseră duşmănoşi faţă de ei.”
18.3 „stâlp arzător de foc”: cf. Ex. 13,21-22; 14,24; Num. 14,14; Ps. 77,14. ♦ „călătoria
necunoscută”: gr. άγνωστου οδοιπορίας. Substantivul οδοιπορία este cel pe care îl
foloseşte şi Philon pentru a numi trecerea Mării Roşii şi călătoria prin deşert (έν ταίς
όδοιπορίαις, De uita Mosis 2,1). Adjectivul άγνωστος în greacă nu înseamnă doar
„necunoscut”, ci „imposibil de cunoscut” (vide E. Norden, Agnostos Theos, pp. 56 sq.).
Sintagma folosită în acest verset ar echivala aşadar cu „un drum ce nu a fost străbătut,
necunoscut şi de neştiut”. ♦ „slăvită [lor] pribegie” : gr. φιλοτίμου ξενιτεία ς; adjectivul
(Uit. „iubitor de onoruri”, „generos”) are aici un sens neobişnuit în greaca profană,
propriu însă cărţii înţ.; substantivul, la rândul său, este un hapax în LXX.
18.5 A şasea paralelă (vv. 5-25) este compusă din nimicirea egiptenilor (moartea
primilor născuţi, cu unele aluzii şi la dezastrul de la Marea Roşie, care va constitui
elementul de paralelism din cap. 19), pe de o parte, şi punerea la adăpost, cu slavă, a
poporului lui Dumnezeu, pe de altă parte. ♦ „lăsat [să plutească pe ape]: litt. „expus”. C f
Ex. î .22-2,10. ♦ „drept pedeapsă.,.”: c f Ex. 4,22-23; 11; 12,29-30.
18.6 „Părinţii noştri” = patriarhii, cărora Dumnezeu le făgăduise să le elibereze urmaşii
din robia Egiptului (Gen. 15,13-14; 46,3-4), dar şi israeliţii din timpul Exodului (Ex.
11,4-7).
9 căci copiii cucernici ai celor buni jertfeau în taină

şi au statornicit într-un gând dumnezeiasca lege
ca sfinţii să împartă deopotrivă
cele bune şi primejdiile;
[şi] cântau încă de pe atunci cântările Părinţilor.
10 Le răspundea strigătul neorânduit al duşmanilor
şi se răspândea glasul de jale al celor ce-şi boceau copiii:
11 de aceeaşi pedeapsă slugă şi stăpân [erau] deopotrivă loviţi,
iar omul de rând pătimea ca şi regele,
12 toţi deodată, prin acelaşi fel de moarte,
aveau leşuri nenumărate;
iar cei vii nu erau în stare nici să-i îngroape,
căci într-o singură clipă odrasla lor cea mai de preţ fusese nimicită.
13 Cei care fuseseră necredincioşi în toate, din pricina vrăjitoriilor,
când le-au pierit primii născuţi, au recunoscut că poporul [acela] e fiul
lui Dumnezeu.
Pe când tăcere netulburată învăluia totul
14
şi noaptea ajunsese la mijlocul alergării sale,

15 cuvântul Tău atotputernic a pornit din ceruri, de pe tronul împărătesc,
războinic aprig spre mijlocul pământului sortit pieirii,
purtând, drept sabie tăioasă, porunca Ta neschimbătoare
şi, oprindu-se, a umplut totul de moarte:
16
ajungea până la cer, dar păşea pe pământ.

17 Λ
Îndată, vedenii din vise cumplite i-au tulburat
şi spaime năpraznice au venit asupra lor
şi fiecare, azvârlit ici şi colo, pe jumătate mort,
18
vădea pricina din care murea,
18.9 „cântările Părinţilor’: autorul suprapune peste noaptea pascală din Exod imaginea
celebrărilor ulterioare ale Paştelui, când se cânta Hallel-ul (Ps. 112-117).
18.10 Vide Ex. 11,6; 12,30; Philon, De uita Mosis 1,136-137.
18,13 Egiptenii speraseră că vrăjitorii lor vor putea să-l biruie pe Moise, pe care-1
socoteau un fel de magician {cf. Ex. 7,11-13; 8,3.14; 9,11). Acum se confruntă direct cu
acţiunea lui Dumnezeu.
18,15 „tronul împărătesc”: la plural în greacă, interpretat de Larcher şi de mulţi alţi tra
ducători ca plural al maiestăţii. ♦ în aceasta evocare dramatică, autorul se inspiră (pentru
stihul al doilea) din IPar. 21,15-27 şi, poate, şi din Homer (Iliada IV,443). Ansamblul
capătă o semnificaţie apocaliptică, unde Cuvântul lui Dumnezeu apare sub înfăţişarea de
temut de la a doua venire (cf. ITes. 5,2-4; Apoc. 19,11-21)- c f . BJ, nota ta 18,15.
228 ÎNŢELEPCIUNEA LU! SOLOMON 18-19
19 căci visele care i-au tulburat le-o arătaseră dinainte,

ca să nu piară fară să ştie de ce se chinuiesc.
20 Şi pe cei drepţi i-a ajuns încercarea morţii,
şt mulţime a fost lovită în pustie,
dar mânia nu a ţinut multă vreme;
21 căci un bărbat fară pată s-a grăbit să-i apere
aducând arma propriei sale slujiri,
rugăciunea şi [jertfa de] împăcare cu tămâiere;
a ţinut piept urgiei şi a pus stavilă nenorocirii
arătând că este slujitorul Tău.
22 A biruit amarul mâniei nu prin tăria trupului,
nici prin lucrarea armelor,
ci prin cuvânt L-a înduplecat pe Cel ce pedepsea,
aducând[u-I] aminte de jurămintele [făcute] Părinţilor şi de legăminte.
23 4 4
Pe când morţii erau deja căzuţi grămadă unii peste alţii,
stând în mij loc, a oprit mânia
şi i-a tăiat calea spre cei vii.
~ Căci pe veşmântul său lung până la pământ [era] înfăţişat întreg universul
şi slăvitele [nume] ale Părinţilor erau înscrise pe cele patru rânduri de
nestemate,
iar măreţia Ta - pe diadema de pe capul său.
25
" Din faţa acestora a dat înapoi nimicitorul şi de acestea s-a înspăimântat:
căci fie şi numai încercarea mâniei era de-ajuns.
19 1 Dar asupra nelegiuiţilor a stăruit până la capăt mânie neiertătoare;
18.20 Cf. Num. 17,6-15.

18.21 „bărbat fără pată”; id est Aaron. ♦ „ împăcare cu tămâiere”: gr. θυμιάματος
εξιλασμόν; este o referire la Num. 17,12 (episodul sacrificiului adus de Aaron); vide şi
Lev. 16,12 sq.
18.24 Descrierea veşmântului Marelui Preot: Ex. 26,6 sq.; 28,17-21.29.36; 39,2 sq.
Simbolismul cosm ic al elementelor lui este accentuat în iudaismul elenistic (Philon,
Flavius Iosephus).
18.25 „nimicitorul” : gr, ό όλεθρεύω ν ( Vetus Latina: qui exterminabat), id est îngerul
nimicirii (personificare a morţii), vide Ex. 12,23; Evr. 11,28; ICor. 10,10.
19,1 Versetele 1-9 conţin ultima paralelă (a şaptea): înverşunarea egiptenilor îi duce la
moarte, în vreme ce pentru poporul lui Dumnezeu trecerea Mării Roşii este semnul unui
nou început. ♦ „Nelegiuiţii” (α σεβείς) sunt aici egiptenii, ca în 10,20; termenul fusese
folosit în 3,10 pentru a-i indica pe evreii ce se îndepărtaseră de Lege, pe renegaţi.
căci EI ştia dinainte ce-aveau ei să facă:

2cum, după ce ei înşişi i-au lăsat să plece
şi cu grabă i-au alungat,
răzgândindu-se, aveau să pornească pe urma lor.
3într-adevăr, deşi erau cuprinşi încă de jale
şi plângeau pe mormintele celor morţi,
au scornit un alt gând, nesăbuit,
şi pe cei pe care cu rugăminţi îi scoseseră [din ţară], pe aceia au prins a-i
urmări ca pe fugari.
Spre acest sfârşit îi împingea o soartă binemeritată
şi arunca uitarea peste cele întâmplate,
ca ei să-şi mai primească şi chinurile care le mai lipseau din pedeapsă,
5iar poporul Tău să aibă parte astfel de o călătorie minunată,
pe când ceilalţi să afle o moarte neobişnuită.
6Căci întreaga făptură, în însăşi firea ei, primea, ca la-nceput, o nouă
alcătuire,
supunându-se poruncilor Tale,
ca să fie păziţi nevătămaţi copiii Tăi.
S-a văzut norul umbrindu-le tabăra
şi, de unde mai înainte era apă, răsărind pământ uscat,
din Marea Roşie - drum fară oprelişti,
din vârtejul năvalnic - câmpie înverzită;
O
prin ea a trecut un întreg popor, cei ocrotiţi de mâna Ta,

după ce au privit semne minunate.
9Precum caii au fost duşi la păşune
şi precum mieii au zburdat,
lăudându-Te pe Tine, Doamne, Cel care i-ai izbăvit,
10Căci îşi aduceau încă aminte de cele [petrecute] în pribegia lor
[în ţară străină],
19,4 „soartă”: gr. ανάγκη, litt. „constrângere”, „necesitate” . Autorul foloseşte un termen
grecesc pentru a descrie încăpăţânarea în rău a lui Faraon (Ex. 14,4.8). 4 Stihul al treilea.
litt. „ca ei să-şi mai primească şi pedeapsa ce lipsea din chinuri”.
19,7 „câmpie înverzită”: midraşul palestinian vorbeşte nu numai despre o iarbă bogată,
ci şi de pomi fructiferi care împodobeau calea deschisă astfel în Marea Roşie (cf. BJ,
nota a d lo c.).
19.9 Cf. Îs. 63,13-14; Mal. 3,20. ♦ „lăudându-Te pe Tine...” : c f Ex. 15.
19.10 Aproape de încheierea cărţii (vv. 10-21), într-o sinteză finală, sunt amintite câteva
episoade emblematice. ♦ „ţânţari”: gr. σκνίψ denumeşte „ţânţarul” sau o insectă dăunătoare;
cum pământul, în loc să nască animale, a scos la iveală ţânţari,

iar râul, în toc de vieţuitoare de apă, a vărsat mulţime de broaşte.
11 Dar, mai târziu, au văzut o nouă ivire de păsări,
când, împinşi de poftă, au cerut mâncăruri alese
12 şi, spre alinarea lor, din mare le-au ieşit prepeliţe.
13 Λ
Insă pedepsele nu s-au abătut asupra păcătoşilor
fără a fi prevestite de semne, prin tunete puternice,
şi ei pe drept au fost pedepsiţi pentru răutăţile lor,
căci arătaseră o ură prea amarnică faţă de străini.
14 Alţii nu i-au primit pe necunoscuţii care tocmai sosiseră;
dar aceştia i-au înrobit pe oaspeţii binefăcători.
15 Şi nu numai atât, ci va fi o cercetare pentru aceia,
pentru că îi primeau cu duşmănie pe străini;
16 dar [egiptenii], după ce i-au primit sărbătoreşte
pe cei care deja aveau parte de aceleaşi drepturi,
i-au copleşit cu trude cumplite.
17 Au fost loviţi şi cu orbire
precum aceia, la porţile dreptului,
când, învăluiţi în întuneric beznă,
căutau, fiecare, drumul către uşa sa.
termenul grecesc este un singular cu valoare de colectiv (aşa cum este mai jos, όρτυγομέτρα,
V. 12; vide supra 16,2), Termen folosit în Ex. {e.g. 8,12), precum şi în Ps. 104,31 (tot o
aluzie la plaga abătută asupra Egiptului).
19.12 Cf. Ex. 16,13; Num. 11,31.
19.13 „au fost pedepsiţi”: gr. έπ α σ χον, litt. „sufereau”, aici în sens juridic.
19.14 „Alţii” sunt locuitorii Sodomei (comentatorii sunt de acord asupra acestei
A
chestiuni), dar înţ. omite sistematic numele proprii. „Necunoscuţii” pe care sodomiţii nu
i-au primit sunt cei doi îngeri din Gen. 19,1-3. ♦ „dar aceştia...”: se referă la egipteni;
oprimarea evreilor de către aceştia e socotită de autor ca o încălcare a legilor ospitali
tăţii, mai gravă decât cea săvârşită de marii păcătoşi ai Sodomei. ♦ Finalul versetului
este probabil o aluzie la povestea lui losif, Gen. 39-47. ♦ „oaspeţii binefăcători”: egip
tenii sunt mai vinovaţi chiar şi decât locuitorii străvechii Sodome, căci nu şi-au mai adus
aminte nici de binefacerile lui lo sif (Gen. 39-47; Ex. 1,8-22).
19.16 „aceleaşi drepturi”: se crede că este o aluzie la o revendicare a evreilor din Egipt
în vremea autorului.
19.17 Aluzie probabil la plaga întunericului care îi loveşte pe egipteni (Ex, 10,21-23),
comparată cu orbirea care îi loveşte pe cei din Sodoma ta poarta lui Lot (Gen. 19,11).
18într-adevăr, stihiile îşi schimbau între ele însuşirile,

aşa cum la o harfa notele schimbă felul ritmului,
în vreme ce fiecare îşi păstrează sunetul,
ceea ce se vădeşte limpede privind cele întâmplate:
19căci vietăţi de uscat se preschimbau în vietăţi de apă
şi cele ce înoată mergeau pe pământ;
2 0focul în apă îşi întărea puterea,
iar apa îşi uita însuşirea de a stinge;
11
' în schimb flăcările nu au mistuit
carnea animalelor uşor pieritoare ce se preumblau printre ele,
nici nu topeau hrana cerească, cea aidoma gheţii ce uşor se topeşte.
22în toate, Doamne, ai înălţat poporul Tău şi l-ai slăvit
şi în toată vremea şi în tot locul n-ai încetat să-i stai alături.
19.18 „îşi schimbau între ele însuşirile”: gr. μεθαρμοζόμενα; termenul este un hapax în
LXX; sensul verbului conţine şi ideea unei schimbări în mai bine. ♦ Scrierile greceşti
ilustrează adesea printr-o comparaţie muzicală relaţia dintre elementele universului.
Autorul aplică imaginea la minunile Exodului, încercând să le explice printr-o schim
bare de ritm a elementelor (16,24) sau printr-o reaşezare a însuşirilor lor. Creaţia apare
astfel ca remodelată (cf. v. 6 supra), ca o lume nouă aflată în slujba poporului lui
Dumnezeu ( c f BJ şi TOB, notele a d loc.).
19.19 „vietăţi de uscat se preschimbau...'’: e vorba de turmele israeliţilor la trecerea
Mării Roşii. ♦ „cele ce înoată mergeau...”: e vorba de plaga broaştelor - Ex. 8,2. ♦ Vide
Philon, De uita M osis 1,20; 2,99.
19.21 „hrana cerească”: gr. αμβροσία τροφή'. Hit. „hrana nemuritoare”. Adjectivul se
foloseşte, poetic, în greaca clasică pentru tot ce se referă la zei. Aici este o aluzie la
mană.
19.22 Cartea se încheie cu o constatare încurajatoare: Dumnezeu nu Şi-a părăsit nicio
dată (κατά πάντα) poporul; aşadar nu îl va părăsi nici în dificultăţile prezentului (la care
face adesea aluzie autorul cărţii) şi nici în cele pe care le va aduce viitorul. Desfăşurarea
istoriei a avut rostul de a face ca poporul lui Dumnezeu să iasă învingător din toate în
cercările şi, mai presus de toate, de a-l face să înţeleagă că Dumnezeu nu-l uită niciodată.
7
T rad u cere din lim b a greacă, in troducere şi note de
E ugen M u n t e a n u
Introducere
1. A utorul scrierii, traducătorul şi contextul cultural-istoric

al elaborării operei
Nu spunem o noutate afirmând că fiecare dintre cărţile Septuagintei şi-a

Λ
avut propriul destin istoric, dobândind un profil propriu. Cartea înţelepciu

nii lui Iisus Sirah este singura dintre cărţile Vechiului Testament al cărei
autor este cunoscut cu certitudine, graţie informaţiilor pe care traducătorul
său în greceşte ni le oferă în prolog. Autorul evreu însuşi îşi semnează
opera în v. 50,27 cu numele complet „Iisus fiul lui Sirah [al lui] Eleazar din
Ierusalim” (gr. Ιησούς υιός Σ ιραχ Ελεαζαρ ό ' Ιεροσολυμίτης). Titlul
ebraic originar al cărţii, reţinut de tradiţie, este „Cartea înţelepciunii lui
leşua, fiul Iui Eleazar, fiul lui Şira” (ebr. hokmat Yeşiia‘ ben 'EVazar ben
Sîrâ’) \ Majoritatea manuscriselor greceşti ale LXX şi cele latineşti ale
Vulgatei poartă ca titlu inscripţia „înţelepciunea lui Iisus, fiul Iui Sirah”
(gr. Σοφία’Ιησού, υιού Σ ιραχ, lat. Sapientia îesu Filii Sirach),
Aluziile sau trimiterile autobiografice de pe parcursul desfăşurării
discursului ne permit să-i conturăm autorului un portret mulţumitor. Sirah
trebuie să fi fost un notabil care a trăit la Ierusalim în ultima jumătate a
secolului al III-lea î.H. şi primele decenii ale celui următor (cca 250 î.H. -
cca 175 î.H.). Era un reprezentant al elitei vremii sale, cărturar, bărbat
erudit (ebr. sopher, gr. γραμματεύς), cunoscător adânc al tradiţiei iudaice,
dar bine orientat şi în cultura elenistică, dominantă în epocă. Nu ştim dacă a
fost preot, dar putem presupune că a îndeplinit funcţii importante în cadrul
comunităţii (c f 39,4). El menţionează însă explicit (51,13) că încă din
tinereţe a luat decizia să cultive înţelepciunea, A călătorit în afara Palestinei
l- Numele cel mai des întrebuinţat în exegeza de specialitate şi în diferitele versiuni

biblice porneşte de la formele greacă sau latină (germ., engl. Jesus Sirach). Francezii
folosesc curent denumirea Siracide (după genitivul patronimic grecesc), mulţi filologi,
în specia) anglo-saxoni, preferând forma ebraică Ben Sira.
23 6 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
de câteva ori, probabil cu însărcinări oficiale {cf. 34,9-11 şi 39,4), înfrun

tând şi câteva situaţii limită, în care încrederea în Dumnezeu i-a fost pusă la
încercare {cf. 34,12 şi 51,1-7). Experienţa acumulată prin studiu şi meditaţie
i-a îngăduit să înfiinţeze o şcoală („casa înţelepciunii”, cf. 51,23), permi-
ţându-i să-şi atribuie titlul de „înţelept” (ebr. hăkhăm, gr. σοφός).
După o viaţă relativ liniştită, înconjurat de o familie cu mulţi copii, orga
nizată potrivit prescripţiilor tradiţionale (cf. 30,7-13 şi 42,5), la bătrâneţe s-a
hotărât să-şi compună opera, cu scopul mărturisit de a-şi instrui conaţio
nalii, ajutându-i să trăiască potrivit Legii şi tradiţiilor poporului ales.
Cât despre autorul versiunii greceşti a cărţii, el însuşi afirmă în Prolog
că purta acelaşi nume ca şi autorul textului original, bunicul său, adăugând
că a venit în Egipt în al treizeci şi optulea an al domniei regelui Evergetes
(„Binefăcătorul”). Numai doi regi ai Egiptului elenistic au purtat acest nume.
Primul dintre ei, Ptolemeu al IlI-lea Evergetes (246-222 î.H.), a domnit doar
25 de ani şi nu se pune deci problema să fi fost personajul amintit. Regele la
care se face referire nu poate fi decât Ptolemeu al VII-lea Evergetes, supra
numit şi Physkon („Pântecosul”), care a domnit în Egipt între 170-117 î.H.
Al 38-lea an al domniei acestui rege, data sosirii în Egipt a lui Sirah-nepo-
tul, ar fi aşadar anul 132 î.H. Realizarea versiunii greceşti a înţelepciunii
trebuie situată câţiva ani buni după această dată, eventual către ultimii ani ai
domniei lui Ptolemeu al VII-lea sau imediat după aceea (117-116 Î.H.)2.
Rezultă deci că, alături de alte importante componente ale Scripturii
(Pentateuhul, înţelepciunea lui Solomon), înţelepciunea lui Iisus Sirah face
parte din cărţile traduse în greceşte la Alexandria, de un evreu palestinian.
Dincolo de literalismul transpunerii, normal în epocă, textul nostru vădeşte
tipul de opţiuni proprii „şcolii de traducere alexandrine”, ai cărei repre
zentanţi au preluat unele trăsături stilistice din proza istorică greacă, spre
deosebire de traducătorii din „şcoala asiatico-palestiniană”, care practicau
un literalism mult mai riguros (cf. Harl, Dorival, Munnich, p. 105).
Pentru a înţelege mai bine semnificaţiile demersului cărturarului Sirah şi
ale nepotului său omonim, traducătorul textului în limba greacă, este nevoie
să amintim câteva date istorice suplimentare despre epoca în care au trăit.
Cucerind, între anii 334-324 Î.H., întregul Orient şi înglobându-l într-un
imens imperiu, Alexandru Macedon a iniţiat un proces de expansiune a culturii
2. După Jobes, Silva, p. 34, nota 8 . traducerea s-ar fi efectuat chiar în anul sosirii tradu
cătorului în Egipt (t 32 î.H.), ceea ce pare puţin probabil, dar nu imposibil.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 237
greceşti care va continua şi în secolul următor, sfârşind prin a impune popoa

relor cucerite modul de viaţă elenic, cultura, mentalităţile, valorile şi limba
greacă. La împărţirea imperiului între diadohi („locotenenţii” lui Alexandru
Macedon), timp de mai bine de un secol, Palestina a intrat sub autoritatea
politică a Egiptului elenistic al dinastiei Ptolemeilor. în anul 198 î.H., Palestina
trece sub autoritatea dinastiei Seleucizilor, domnitoare în Siria. Doi dintre
regii Seleucizi, Antiochos al IH-lea (223-187 î.H.) şi Seleucos al IV-lea
(187-175 d.H.), s-au arătat favorabili poporului lui Israel, acordându-le
evreilor chiar unele privilegii şi îngăduindu-le să restaureze marele templu
din ierusalim, o dată cu restabilirea cultului mozaic în plenitudinea sa.
Datorate în mare parte talentului diplomatic al marelui preot Simon al II-lea
(196-174 î.H.), aceste succese politice şi confesionale ale Israelului sunt
menţionate cu satisfacţie şi entuziasm de Sirah însuşi, care face un elogiu
personajului menţionat (50,1 şi urm.).
Succesorul lui Seleucos al IV-lea, regele Antiochos al IV-lea Epiphanes
(175-164 Î.H.), se va manifesta însă ca un îndârjit persecutor al evreilor. în
anul 174 î.H. regele elenist îl revocă din funcţie pe marele preot al Israelului,
Onias al IlI-lea, fiul şi succesorul lui Simon, înlocuindu-1 cu fratele său, lason
sau Iosua (174-171 î.H.). Ambiţios şi oportunist, lipsit de patriotismul tată
lui şi al fratelui său, lason sprijină politica de elenizare accelerată a regelui
Antiochos al IV-lea, acceptând nu doar plata de către Israel a unei sume
considerabile (360 de talanţi de argint), ci şi construirea unui gimnaziu
grecesc la Ierusalim. Aceste măsuri inaugurează o epocă dramatică, de
intense confruntări, care vor culmina cu răscoala armată a Macabeilor din
anul 167 î.H. Faptul că în textul nostru nu există nici o referire directă la
asemenea frământări majore este un indiciu că Sirah şi-a scris opera aproxi
mativ între anii 187 î.H. (începutul domniei lui Seleucos al IV-lea, sprijini
tor al marelui preot Simon al II-lea) şi 175 î.H. (începutul domniei regelui
persecutor Antiochos al IV-lea Epiphanes). Aluziile la vârsta înaintată a
autorului cuprinse în textul cărţii ne-ar permite să riscăm o datare încă şi
mai precisă, cu doar câţiva ani înainte de a muri, aşadar prin 179-176 î.H .3
In aceste condiţii vitrege pentru urmaşii lui David, asaltul culturii elenis
tice asupra valorilor tradiţionale iudaice, asalt întâmpinat pozitiv de o anu
mită parte a populaţiei, putea fi resimţit ca o primejdie vitală. Ceea ce
3. C f Jobes, Silva, p. 34, nota 8 : „The original Hebrew o f this book was written by
Joshua ben Sira cca 180.”
238 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH
specialiştii au numit civilizaţia sau cultura elenistică prezintă un set de tră

sături caracteristice, între care trebuie menţionate următoarele: sincretismul
religios (politeişti, grecii acceptau cu relativă uşurinţă în panteonul lor
divinităţi noi), care permitea o relativă toleranţă faţă de religii diferite, un
antropocentrism care favoriza gândirea liberă şi elogiul omului şi al uma
nităţii şi, mai presus de toate, tendinţa spre universalism care conducea la
atenuarea diferenţelor culturale şi religioase dintre popoare diferite. Dacă
aceste valori elenistice au reuşit să se impună sau să fie acceptate de unele
dintre vechile culturi ale Orientului Apropiat (inclusiv cea egipteană), ele
intrau în violentă contradicţie cu exigenţele monoteismului mozaic. în jurul
anului 200 î.H., societatea iudaică din diaspora, dar şi cea din Palestina se
găseau în plin proces de „aculturare” în raport cu cultura elenistică. Limba
greacă devenise deja limba de comunicare curentă pentru evreii din dias
pora, iar în Palestina greaca ajunsese să concureze puternic în uzul public
aramaica. Asumarea unora dintre mentalităţile, normele comportamentale şi
moravurile elenistice de către mulţi evrei putea părea inacceptabilă multor
spirite rigoriste, impregnate de mesianismul constitutiv al poporului ales.
La fel de periculoase pentru menţinerea identităţii naţionale şi religioase a
iudeilor erau şi concesiile făcute elenismului, chiar ia Ierusalim, de unii din
membrii înaltului cler şi ai aristocraţiei. în acest context, opera lui Sirah poate
fi văzută ca un gest de apărare şi de conservare a valorilor tradiţionale,
2. Concepţia şi finalitatea cărţii
Bătrânul înţelept iudeu ne apare din scrierea sa ca un spirit conservator,

preocupat de păstrarea identităţii poporului său. Punând în centrul discursu
lui său motivul înţelepciunii ca valoare umană supremă, autorul încearcă o
deschidere către universul elenistic, dat fiind că şi în concepţia stoică, larg
răspândită în mediile elenistice cultivate, bunul suprem al vieţii umane era
înţelepciunea (ebr. hokhmăh, gr. σοφία). Sirah-traducătorul este unul dintre
autorii evrei ai epocii elenistice care, adoptând elemente importante ale ter
minologiei filozofice greceşti, au „importat” în universul conceptual-semantic
iudaic valori şi nuanţe care nu îi erau proprii. Grecescul σοφία este poate
cazul cel mai expresiv. Ca şi la filozofii greci, înţelepciunea este pentru
Siracid un atribut difuzat în întregul univers prin voinţa divină; dar ea este
în acelaşi timp şi o valoare istorică, personificată ca model de compor
tament şi instanţă etică. La confluenţa între cele două culturi, atât autorul,
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 239
cât şi traducătorul se arată, pe de altă parte, conştienţi de dificultatea în care

se afla poporul lui israel de a-şi apăra particularismul, de „popor ales”, în
faţa provocărilor universaliste ale elenismului şi, deopotrivă, de dificultatea
propriului lor demers de a realiza o sinteză convenabilă a tradiţiei, un fel de
„manual” de comportament, la îndemâna, în special, a acelora dintre cona
ţionali mai expuşi alterării identităţii. Scopul ultim al cărţii este de a-i con
vinge pe conaţionali că înţelepciunea autentică nu poate fi găsită decât în
Legea revelată de Dumnezeu lui Moise. Pornind de la propria experienţă de
viaţă, cei doi cărturari iudei, autorul şi traducătorul său, elogiază cu înflăcă
rare şi convingere valoarea patrimoniului naţional, arătând că principiile
mozaice împreună cu întregul tezaur de cutume şi norme morale al tradiţiei
nu sunt cu nimic mai prejos decât gândirea şi cultura elenistică; mai mult,
ele sunt suficiente în sine pentru a asigura resursele necesare apărării identi
tăţii poporului ales în faţa asaltului tentaţiilor păgâne şi slăbiciunilor interne.
Nucleului concepţiei elenistice, imaginii omului văzut ca cetăţean liber
al universului, Sirah îi contrapune o concepţie tipic iudaică. El recomandă
separarea poporului ales de lumea păgână, a celor „necuraţi” {cf 11,33;
12,14; 13,17), întrucât înţelepciunea autentică, ce vine de la Dumnezeu, şi-a
ales „locuinţa” în sânul Israelului {cf 24,1 şi urm ). Prin raportarea la înţe
lepciune, oamenii se împart în oameni buni, adică înţelepţi şi instruiţi, şi
oameni răi, adică proşti şi neinstruiţi (c f 21,11 şi urm). Cultivarea înţelep
ciunii şi instrucţia este prezentată astfel ca singura cale posibilă de umani
zare şi de salvare.
3. Principalele teme ale doctrinei lui lisus Sirah
După cum se poate observa din prezentarea sinoptică de mai jos, conţinutul
cărţii este foarte bogat, bătrânul înţelept tratând cele mai diverse aspecte ale
vieţii, de la educaţia copiilor la atitudinea faţă de boli, de la semnificaţiile
milosteniei până la regulile de comportament la ospeţe. Din insistenţa asu
pra lor şi din ponderea în economia de ansamblu a doctrinei, se desprind
totuşi câteva teme majore, pe care vom încerca să le circumscriem sumar în
cele ce urmează.
Tema înţelepciunii ca valoare supremă ocupă locul central deopotrivă în
economia discursivă a cărţii, cât şi în concepţia teologico-filozofică a auto
rului, Glorificarea înţelepciunii şi ridicarea ei la rangul de valoare umană
supremă este un topos biblic pe care îl întâlnim şi în alte cărţi sapienţiale ale
240 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH
Vechiului Testament, de exemplu în Proverbe, Cartea lui Iov, înţelepciunea

lui Solomon. O nuanţă originală la Siracid o reprezintă identificarea înţelep
ciunii cu însăşi Legea lui Moise şi, implicit, a „omului înţelept” cu „omul
drept”, trăind potrivit prescripţiilor divine. în acest chip, accentul este mutat
către un înţeles al înţelepciunii divine implicate decisiv în destinul poporu
lui ales. Spre această interpretare ne conduce mai ales prosopopeea înţelep
ciunii din cap. 24. Omul înţelept se teme de Domnul, iar frica de Domnul
(gr. φόβος κυρίου) este principiul înţelepciunii (cf. 1,14), garanţia unei vieţi
fericite, certitudinea ocrotirii şi răsplătirii divine (cf. şi urm.,
1 , 1 1 şi urm.).
2 , 7
Manifestându-se ca evlavie personală şi supunere necondiţionată faţă de un

Dumnezeu bun şi îngăduitor, frica de Domnul implică respectul faţă de
Lege în toate articulaţiile ei, căci Legea scrisă reprezintă voinţa Domnului
(cf. 1,26 şi 6,37). Siracidul o spune în moduri felurite şi în repetate rânduri:
înţelepciunea, frica de Domnul şi împlinirea Legii nu pot fi separate una de
alta, căci alcătuiesc un întreg: „Orice înţelepciune e frică de Domnul şi în
orice înţelepciune se află înfăptuirea Legii” - Π άσα σοφία φόβος κυρίου,
και έν πάση σοφία ποίησις νόμου (19,20).
Pentru a putea fi respectate întocmai, prescripţiile Legii trebuie cunos
cute ca atare, de unde datoria vitală a omului înţelept de a studia în perma
nenţă Scriptura şi de a-i împărtăşi conţinutul celor care îl înconjoară. De
aici, indisolubila legătură, permanent subliniată, între înţelepciune şi „învă
ţătură” (ebr. miisăr, gr. παιδεία). Cele două cuvinte apar, nu întâmplător, de
mai multe ori împreună. Cultivarea înţelepciunii prin studiul permanent al
Legii va deveni în tradiţia rabinică scopul suprem al vieţii umane, Siracidul
fiind probabil, după cum s-a observat4, primul care a afirmat necesitatea
cultivării Legii şi a înţelepciunii ca regulă de viaţă.
In privinţa relaţiei dintre om şi Dumnezeu, Sirah poate fi considerat un
tradiţionalist, fiindcă teologia lui este nu una speculativ-teoretică, ci una
bazată pe sinceritate absolută, evlavie şi dăruire totală. Dumnezeu este
pentru el Creatorul perfect al unui univers perfect (c f 42,21), Fiinţa unică şi
veşnică (cf. 18,1; 36,4; 42,21), Cel care are ştiinţă de tot ce se întâmplă în
sânul Creaţiei (cf. 42,18 şi urm.), Cel care cârmuieşte lumea cu dreptate şi cu
prevedere ( cf. 16,17-23). Dumnezeu este Tatăl tuturor oamenilor (cf. 17,17
şi 24,12) şi al fiecăruia în parte (cf. 31,1). îndurător şi iertător, Dumnezeu
cere supunere şi încredere totală. Sirah afirmă astfel o teologie optimistă,
4. Introduction au Livre du Siracide, în TOB, p. 2138.

INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 241
bazată pe încrederea totală în Dumnezeu: în 30,21 şi urm., se recomandă

seninătatea şi optimismul ca garanţie a unei „vieţi îndelungate” . Tradiţio
nală este şi rezolvarea pe care Sirah o propune problemei raportului între
păcat şi libertatea omului, problemă intens dezbătută în epocă în spaţiul
elenistic. Dacă pentru stoicii greci existenţa unei divinităţi bune şi persis
tenţa în lume a răului se prezentau ca elemente ale unei ecuaţii mai degrabă
paradoxale, pentru Sirah soluţia dilemei se găseşte în însăşi persoana
umană. El afirmă că omul nu are dreptul să-L învinuiască pe Dumnezeu
pentru propriile sale rătăciri (cf. 15,11 şi urm.), întrucât Dumnezeu I-a creat
pe om dintru început ca pe o fiinţă liberă şi l-a lăsat în seama propriei sale
judecăţi (cf 15,14). Semn al Satanei, păcatul se află în inima nelegiuitului
prin propria lui decizie de a-l primi (c f 21,27). Libertatea de opţiune a omu
lui în raport cu păcatul este încă şi mai clar explicitată în afirmaţia că fericit
cu adevărat este acela care, putând încălca poruncile divine, nu o face totuşi
(cf. 30,10).
Un alt element important al teodiceei mozaice tradiţionale, asumat şi de
Sirah, îl constituie problema răsplăţii divine, dăruită de Dumnezeu omului
drept şi înţelept, păzitor cu stricteţe al prescripţiilor Legii. Răsplata desti
nată de Dumnezeu omului drept este concretă şi imediată. Ea constă din
menţinerea unui bun renume, sănătate şi bunăstare, o viaţă îndelungată în mij
locul unei familii numeroase, cu copii ascultători şi temători de Dumnezeu.
Răsplata divină reprezintă o certitudine pentru omul care se încrede în
Domnul (cf. , ), ea este acordată omului evlavios (cf 11,22) şi este prilej
2 8
de mare bucurie (c f 2,9). Răsplata divină este întotdeauna corespunzătoare

căilor pe care le urmează în viaţă fiecare persoană (c f 11,26) şi Dumnezeu
răsplăteşte mai cu seamă pentru binele făcut semenilor (cf 12,2). Pentru
nelegiuiţi, răsplata nu poate fî decât pedeapsa divină (12,5), pedeapsă care
este „focul şi viermii” (7,17). Moartea nu poate fi oricum evitată (c f 8,7):
asemenea unui veşmânt, orice trup uman se învecheşte şi este sortit pieirii
(cf 14,17). Moartea se dovedeşte chiar o binecuvântare pentru omul ajuns
la nevoie sau la adânci bătrâneţi (cf 42,2), dar gândul morţii nu trebuie să
ne ducă la deznădejde, ci, dimpotrivă, să ne determine o dată în plus să
împlinim poruncile Domnului (c f 28,6).
Cât priveşte acum componenta mesianică a iudaismului, prezentă în
Psalmi sau la marii profeţi, majoritatea interpreţilor se declară de acord că
aceasta este slab reprezentată în discursul Siracidului. Singurele accente
mesianice ar putea fi recunoscute, la rigoare, în rugăciunea inserată în 36,1-17,
242 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUÎIISUS SIRAH
unde, în invocarea atotputerniciei divine, în afirmarea necesităţii ca toafe

neamurile să recunoască unicitatea lui Dumnezeu şi în imaginea apoteotici
a Sionului, recunoaştem note comune cu lirismul psalmic. Faţă de celelalte
neamuri („păgânii” prin raportare la poporul lui israel), Sirah manifestă ati
tudinea conservatoare tradiţională, înscriindu-se, din acest punct de vedere,
în tendinţa de consolidare a particularismului poporului ales, de afirmare
perpetuă a Legământului cu Dumnezeu prin respectarea riguroasă a pre
scripţiilor Legii (circumcizia, observarea sabatului, regulile alimentare,
interdicţiile rituale etc.). Sunt însă reperabile şi unele pasaje în care se fac
simţite semnele unei noi sensibilităţi, ale unei atitudini mai deschise faţă de
Λ
cei din afara poporului ales. In 28,1 şi urm., de exemplu, bătrânul înţelept
îndeamnă la iertare faţă de aproapele care ţi-a greşit, ca o condiţie a iertării
propriilor tale păcate. Respectarea riguroasă a Legământului cu Domnul nu
te poate împiedica să ierţi neştiinţa celuilalt. Ranchiuna şi resentimentul
sunt piedici serioase în calea curăţirii de propriile păcate. Anunţat deja în
Lev. 19,18, imperativul iubirii faţă de „aproapele” şi faţă de „semen” este
reafirmat şi de înţeleptul Sirah (c f 28,4-5).
A
In rigorismul ei tradiţionalist, atitudinea faţă de femeie a lui Sirah

conţine puncte de vedere inacceptabile pentru sensibilitatea modernă. Pre
zentând femeia ca principiu al păcatului şi principala cauză a morţii
(cf 25,24) sau ca pe un rău necesar (36,21-25), Sirah insistă într-o notă
sumbră asupra defectelor femeii ca soţie, mamă, fiică sau prostituată.
Puţinele nuanţe apreciative la adresa femeii Ie întâlnim atunci când bătrânul
înţelept face referire la obligaţia fiilor de a-şi cinsti mamele (3,2-6), la cadrul
legal al căsătoriei (40,23), ia faptul că, fiind foarte rară, o femeie înţeleaptă
nu trebuie să fie repudiată (7,19), sau când se apreciază că o femeie fară
prihană este un bun de mare preţ, mai valoros chiar decât întemeierea unei
cetăţi sau norocul de a avea mulţi fii (40,19). în rest, cel mai adesea, autorul
reiterează prevederile şi cutumele tradiţionale privitoare la femeia prosti
tuată (19,2-4), la repudierea soţiei necorespunzătoare (7,24-26), amintind de
soarta aspră care o aşteaptă pe femeia adulteră şi pe copiii ei nelegitimi
(23,22-26). Naşterea unei fiice este socotită o pagubă pentru părintele ei
(22,3-5), ea fiind pricină de mari griji şi motiv de bârfa în cetate (42,9-14).
De aceea, părinţilor li se recomandă să se poarte cu mare asprime faţă de
fetele lor (7,24-26). O femeie neobrăzată îşi face de ruşine şi tatăl şi soţul
(22,3-5). Un bărbat trebuie să aibă mare grijă şi să nu permită ca femeia să
aibă vreun ascendent asupra lui (33,20), întrucât curiozitatea femeii este
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 243
fară margini (42,6). Un rechizitoriu radical şi o trecere în revistă a tuturor

ispitelor şi a curselor pe care farmecul şi frumuseţea femeii le pot întinde
unui bărbat întâlnim în secvenţa 9,1-9.
între comentatori s-a impus, cu privire la această temă, o diferenţă ma
joră de interpretare. Cei mai mulţi sunt de părere că, adresându-se unei
societăţi de tip patriarhal, cum era societatea iudaică tradiţională, mai mult,
adresându-se exclusiv unor cititori bărbaţi, Sirah nu putea depăşi cadrele
misoginismului tradiţional şi al mefienţei faţă de femeie, codificată de altfel
şi în alte locuri din Vechiul Testament5. Sunt însă şi autori care, precum
W.C. Trenchard, susţin că „Ben Sira a scris despre femei aşa cum a facut-o
fiindcă a fost motivat de o pornire personală negativă împotriva lor”
(Trenchard, p. 7) şi că afirmaţiile sale despre femei ar fi „printre cele mai
obscene şi mai negative din întreaga literatură veche” (ibidem, p. 172). Cazul
iudaic nu este unul izolat. Atât în Grecia antică, cât şi la Roma femeia avea
un statut mult inferior faţă de cel al bărbaţilor, iar literatura greco-latină
abundă în aprecieri extrem de nefavorabile la adresa femeilor6.
4. Compoziţia şi conţinutul cărţii
Un anumit plan al cărţii, proiectat dinainte şi urmat cu stricteţe, este greu de

perceput în structura textului. La fel ca la predecesorii săi, autori de cărţi
sapienţiale, Siracidul prezintă un discurs purtând o pronunţată marcă a ora
lităţii. Succesiunea temelor, atât cât poate fi recunoscută, este întreruptă de
numeroase digresiuni, reveniri şi reluări. Tonalitatea didactico-apodictică este
uneori brusc întreruptă de secvenţe lirice sau imnice, meditaţia filozofică şi
teologică se îmbină cu formulări conţinând prescripţii ale Legii sau ecouri
din Profeţi. Se adaugă, mai ales în partea ultimă a cărţii, largi pasaje narative
5. V ezi, de exemplu, aprecierile lui Alexander A. Di Lella (în AB, p. 90): „ In societatea
patriarhală în care a trăit, asemenea remarci nu puteau declanşa o poziţie critică serioasă,
întrucât femeile erau privite doar în rolurile lor validate şi legitimate social, i.e. în relaţia
Λ
lor faţă de bărbaţi, şi niciodată ca indivizi autonomi sau ca egali ai bărbaţilor. In plus,
Ben Şira şi-a scris cartea doar în scopul instruirii şi orientării unui tânăr, într-o societate
orientată către bărbaţi şi dominată de bărbaţi; de aceea, vocabularul lui prezintă o
orientare masculină. Nu a stat în vederile sale să instruiască femei. Dacă avem în vedere
aceşti factori, putem înţelege de ce Ben Sira vorbeşte despre femei aşa cum o face, chiar
dacă astăzi am putea fi în dezacord cu multe din cele pe care le spune şi cu felul în care
o spune.”
6 . Vezi bogata antologie tematică realizată de Lefkowitz, Fant, passim.
244 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
sau encomiastice. Exegeţii moderni (de exemplu autorii TOB şi BJ) ati
încercat să identifice o anumită ordine a desfăşurării discursului, cei mai
mulţi fiind de acord că ar putea fi distinse două mari părţi, segmentate, la
rândul lor, în câteva alte secţiuni relativ bine conturate. împreună cu temele
tratate succesiv, un tablou sinoptic al Cărţii înţelepciunii lui Iisus Sirah ar
putea arăta după cum urmează:
PROLOGUL I
PROLOGUL AL II-LEA
PARTEA 1: O amplă culegere de precepte sapienţiale de natură diversă,

organizate constant în jurul temei centrale a înţelepciunii divine (1-42,15).
Secţiunea A (1,1-16, 23):
Despre originea divină a înţelepciunii (1,1-10)

Despre frica de Domnul (1,11-21)
Despre răbdare şi despre stăpânirea de sine (1,22-24)
Despre înţelepciune şi despre dreptate (1,25-30)
Despre frica de Domnul când te afli la strâmtoare (2,1-18)
Despre îndatoririle faţă de părinţi (3,1-16)
Despre smerenie (3,16-25)
Despre trufie (3,26-29)
Despre milostenia faţă de săraci (3,30-4,10)
Despre înţelepciune şi educaţie (4,11-19)
Despre ruşine şi despre respectul faţă de ceilalţi (4,20-31)
Despre înfumurarea celui bogat şi păcătos (5,1-8)
Despre stăpânirea de sine a omului înţelept (5,9-6,5)
Despre prietenie (6,5-17)
Despre dobândirea înţelepciunii (6,18-37)
Diferite sfaturi (7,1-17)
Despre prieteni, slugi şi copii (7,18-26)
Despre părinţi (7,27-28)
Despre preoţi (7,29-31)
Despre săraci şi despre cei aflaţi în nevoie (7,32-36)
Despre chibzuinţă şi reţinere (8,1-7)
Despre tradiţie şi respectul faţă de înaintaşi (8,8-9)
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH
Despre prudenţă în raporturile cu oamenii agresivi sau nechibzuiţi

(8,10-19)
Despre femei (9,1-10)
Despre relaţiile între oameni (9,10-18)
Despre cârmuire şi despre cârmuitori (10,1-5)
Despre primejdiile trufiei (10,6-18)
Despre neamurile demne de cinstire (10,19-25)
Despre smerenie şi despre adevăr (10,26-31)
Să nu ne încredem în aparenţe (11,1-6)
Să cugetăm temeinic înainte de a acuza pe cineva (11,7-11)
Doar în Dumnezeu se cuvine să avem încredere (11,12-22)
Despre însemnătatea morţii (l 1,23-28)
Să ne ferim de omul viclean (11,29-34)
Despre binefaceri (12,1-7)
Despre prietenii adevăraţi şi despre cei falşi (12,8-18)
Despre primejdiile omului trufaş (13,1-8)
Despre reţinere în raporturile cu cei bogaţi şi puternici (13,9-13)
Despre contrastele dintre bogaţi şi săraci (13,15-26)
Despre adevărata fericire (14,1-2)
Despre invidie şi despre avariţie (14,3-10)
Despre buna întrebuinţare a bogăţiei (14,11-19)
Despre fericirea omului înţelept (14,20-27)
Despre răsplata omului drept (15,1-10)
Despre libertatea omului (15,11 -20)
.Despre pedepsirea celor nelegiuiţi (16,1-16)
Răsplata divină este sigură (16,17-23)
Secţiunea B (16,24-23,27):
Despre înţelepciunea divină din sânul creaţiei (16,25-17,10)

Despre Legământ şi despre Lege (17,11-14)
Despre atotputernicia lui Dumnezeu (17,15-24)
Chemare la pocăinţă (17,25-32)
Despre măreţia lui Dumnezeu (18,1-7)
Despre nimicnicia omului (18,8-14)
Despre cum să facem daruri (18,15-18)
Despre virtutea chibzuinţei şi a prevederii (18,19-29)
Despre stăpânirea de sine (18,30-19,3)
246 INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH
Despre primejdiile uşurătăţii şi ale pălăvrăgelii (19,4-12)

Despre nevoia de a-i corecta pe prieteni verificând ceea ce se spune
(19,13-17)
Despre înţelepciunea adevărată şi despre cea falsă (19,18-30)
Despre mustrarea îndreptăţită (20,1-4)
Despre ştiinţa de a vorbi sau tăcea când se cuvine (20,5-8)
Despre câteva împrejurări paradoxale (20,9-17)
Despre necuviinţa în vorbire (20,18-23)
Despre minciună (20,24-26)
Despre avantajele şi îndatoririle omului înţelept (20,27-31)
Despre datoria de a se feri de păcat (21,1-10)
Despre deosebirile dintre omul înţelept şi omul prost (21,11-28)
Despre omul leneş (22,1-2)
Despre copiii prost crescuţi (22,3-8)
Despre neajunsurile prostiei (22,9-18)
Despre fidelitatea faţă de prieteni (22,19-26)
Să îl rugăm pe Dumnezeu să ne ferească de păcate (22,27-23,6)
Despre jurăminte (23,7-11)
Despre vorbirea grosolană (23,12-15)
Despre oamenii desfrânaţi (23,16-21)
Despre femeia adulteră (23,22-27)
Secţiunea C (24,1-32,13):
Elogiul înţelepciunii (24,1-22)
Despre înţelepciune şi despre Lege (24,23-34)
Despre soţul bun şi despre cel rău (25,1-2)
Despre bătrâni (25,3-6)
Despre nouă lucruri bune în familie (25,7-12)
Despre femeia rea (25,13-26)
Despre fericirea bărbatului căsătorit (26,1-4)
Din nou despre femeia rea (26,5-12)
Despre femeia care este o bună soţie (26,13-27)
Despre trei lucruri triste şi nedrepte (26,28)
Despre primejdiile şi ispitele negustoriei (26,29-27,3)
Despre cum se oglindeşte omul în vorbirea sa (27,4-7)
Despre dreptate (27,8-15)
Despre secrete (27,16-21)
Despre ipocrizie (27,22-29)
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 247
Despre resentiment şi despre iertarea aproapelui (27,30-28,7)

Despre certuri (28,8-11)
Despre bârfa şi calomnie (28,13-26)
Despre împrumut (29,1 - )
8
Despre milostenie (29,8-13)

Despre garanţiile băneşti (29,14-20)
Despre ospitalitate (29,21-28)
Despre educaţie (30,1-13)
Despre sănătate (30,14-20)
Despre bucurie (30,21-25)
Despre bogăţii (31,1-11)
Despre ospeţe (31,12-24)
Despre vin (31,25-31)
Despre cum să ne comportăm la ospeţe (32,1-13)
Secţiunea D (32,14-42, 14):

Despre frica de Domnul (32,14-33,6)
Despre inegalitatea dintre oameni (33,7-18)
Despre buna gospodărire a casei şi a bunurilor proprii (33,19-24)
Despre robi şi slujitori (33,25-33)
Despre deşertăciunea viselor (34,1-8)
Despre folosul călătoriilor (34,9-13)
Din nou despre frica de Domnul (34,14-20)
Despre credinţa adevărată (34,21-31)
Despre Lege şi despre jertfe (35,1-13)
Despre dreptatea lui Dumnezeu (35,14-26)
Rugăciune pentru dezrobirea poporului lui Israel (36,1-17)
Despre discernământ (36,18-20)
Despre alegerea unei soţii (36,21-26)
Despre falşii prieteni (37,1-6)
Despre bunii sfătuitori şi despre cei răi (37,7-15)
Despre înţelepciunea adevărată şi despre falsa înţelepciune (37,16-26)
Despre cumpătare (37,27-31)
Despre boii şi despre medici (38,1-15)
Despre doliu (38,16-24)
Despre meseriile manuale (38,25-34)
Despre cel care cugetă la lucrurile divine (38,34-39,11)
Cântare de slavă către Dumnezeu (39,12-35)
Despre soarta nefericită a oamenilor (40,1-11)

Despre bunurile adevărate şi despre cele false (40,12-17)
Despre frica de Domnul ca bun suprem (40,18-27)
Despre cerşetorie (40,28-30)
Despre moarte (41,1 -4)
Despre pedepsirea celor nelegiuiţi (40,5-10)
Despre un bun renume (41,11-13)
Despre ruşine (41,14-42, )8
Despre grijile unui părinte pentru fiica sa (42,9-11)

Despre răutatea femeilor (42,12-14)
PARTEA A Π-Α: O meditaţie asupra prezenţei lui Dumnezeu

în sânul creaţiei şi în viaţa oamenilor (42,15-50,29).
Secţiunea E (42,15-50,24):
Despre slava lui Dumnezeu în sânul creaţiei (42,15-25)

Despre soare (43,1-5)
Despre lună (43,6-8)
Despre stele (43,9-10)
Despre curcubeu (43,11-12)
Despre minunile naturii (44,13-33)
Laudă înaintaşilor (44,1-15)
Despre Enoh (44,16)
Despre Noe (44,17-18)
Despre Avraam (44,19-21)
Despre Isaac (44,22)
Despre Iacob (44,23)
Despre Moise (44,23-45,5)
Despre Aaron (45,6-22)
Despre Phinees (45,23-26)
Despre Iisus Nave (46,1-6)
Despre Chaleb (46,6-10)
Despre judecători (46,11-12)
Despre Samuel (46,13-20)
Despre Natan (47,1)
Despre David (47,2-11)
Despre Solomon (47,12-22)
Despre Roboam (47,23)
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI I IS US SIRAH 249
Despre Ieroboam (47,23-25)

Despre Ilie (48,1-11)
Despre Elîsei (48,12-16)
Despre Ezekia (48,17-21)
Despre Isaia (48,22-25)
Despre losia (49,1-3)
Despre ultimii regi din Iuda (49,4-6)
Despre Ieremia (49,6-7)
Despre lezechiel (49,8-9)
Despre cei doisprezece proroci mici (49,10)
Despre Zorobabel şi despre Iisus, fiul lui losedec (49,11-12)
Despre Neemia (49,13)
Despre Enoh (49,14)
Despre losif (49,15)
Despre Sem şi Set (49,16)
Despre marele preot Simon (50,1-21)
îndemn la slăvirea lui Dumnezeu (50,22-24)
Despre cele două neamuri urâte (50,25-26)
Concluzia autorului, Iisus Sirah (50,27-29)
Apendici (51,1-51,30)
Cântare de slavă către Dumnezeu (51,1-12)
Despre căutarea înţelepciunii (51,13-30)
5. C onţinutul şi sem nificaţia Prologurilor
Prologul I
A
Cele mai multe manuscrise greceşti ale înţelepciunii lui Iisus Sirah, ca şi
transpunerile în alte limbi care au la bază Septuaginta (latină, etiopiană,
armeană, slavonă etc.) sunt precedate de un prolog scris la persoana I de
autorul versiunii greceşti, Iisus Sirah (ebr. Ben Şira), nepotul autorului
omonim al originalului ebraic. Autenticitatea acestui text nu poate fi pusă la
îndoială, el prezentând structura şi aspectul stilistic obişnuite în epoca ele
nistică. Autorul se dovedeşte un foarte bun cunoscător al variantei aulice a
limbii greceşti comune, căci prologul corespunde regulilor stricte ale genu
lui: o sintaxă elaborată şi arborescentă (originalul prezintă trei perioade,
corespunzătoare celor trei paragrafe din ediţiile moderne), ritmicitate în
succesiunea secvenţelor, proprietate şi precizie a termenilor. Forma acestui
prolog este mult mai „grecească” decât textul propriu-zis al traducerii, care
se prezintă foarte adesea îndatorat originalului. Literalismul practicat de

nepot în transpunerea în greceşte a operei înaintaşului său este responsabil
pentru numeroasele turnuri de frază ebraice şi pentru semitismele frazeo
logice şi lexicale. Cele trei perioade ale textului au, fiecare, un conţinut
foarte clar conturat: a) expunerea motivelor care l-au determinat pe lisus
Sirah-bunicul să elaboreze această culegere de înţelepciune, b) un apel al
traducătorului către cititor, rugat să privească cu indulgenţă eventualele
erori sau neîmpliniri ale traducerii din ebraică în greacă şi c) câteva date
autobiografice ale traducătorului, lisus Sirah-nepotul, împreună cu formu
larea scopului iniţiativei sale.
Informaţiile cele mai preţioase furnizate în Prolog privesc raporturile
(confesionale şi politice) dintre evreii din diaspora egipteană, cărora li se
adresează traducerea în greceşte, şi cei rămaşi în Palestina (în sânul cărora
fusese produs textul original). Venind din Palestina la Alexandria, lisus
Sirah constată că evreii de aici ar avea nevoie de această carte în limba
curentă (greaca), pentru a putea înţelege mesajul scriptural şi a trăi în con
formitate cu cerinţele tradiţiei şi ale Legii. El se adresează direct coreligio
narilor săi elenizaţi din Alexandria şi din celelalte cetăţi egiptene, cu dorinţa
de a-i întări în convingerea că tradiţia culturală iudaică nu este în nici o
privinţă inferioară culturii elenistice dominante. Elogiul la adresa bunicului
Ben Sira, portretizat ca un înţelept trăind după preceptele tradiţionale ale
poporului lui Israel, are el însuşi o semnificaţie educativă, evreii elenizaţi
fiind implicit îndemnaţi să constate că principiile înţelepciunii greceşti nu le
contrazic pe cele ale tradiţiei iudaice.
Deosebit de interesante sunt observaţiile pe care traducătorul le face cu
privire la dificultăţile şi riscurile traducerii, în special insistenţa asupra ideii
că, transpuse în altă limbă decât ebraica originală, preceptele şi normele
înţelepciunii ebraice îşi pot modifica înţelesurile. Traducerea este astfel
văzută ca un rău necesar, dată fiind necesitatea urgentă pentru iudeii egip
teni de a se racorda la tradiţia strămoşilor lor. Destinatarii versiunii greceşti
nu sunt cărturarii, oricum capabili să înţeleagă textul original („cei care sunt
în stare să citească” - τους άνοίγινώσκοντας), ci membrii obişnuiţi ai
comunităţii, elenizaţi până la limita uitării limbii strămoşeşti. Aceştia din
urmă sunt desemnaţi prin expresia „cei din afară” (τοΐς εκτός)7.
7. Aceasta este interpretarea cea mai probabilă a expresiei citate. „Cei din afară” ar
mai putea fi evreii din diaspora în general (vizaţi către fmai şi prin cuvintele „cei care
trăiesc în străinătate” - τοΐς έ ν τη παροικις*) sau chiar străinii, cei care nu aparţin
neamului iui Israel.
Prologul al Il-lea
în ediţia noastră de referinţă (LXX-Rahlfs), apare exclusiv prologul de mai

sus, care începe cu cuvintele Πολλών καί μεγάλων. Ziegler, p. şi urm.,
6 6
ne informează că unele vechi manuscrise ale Septuagintei (care au ca pro

totip ms. 248) mai cuprind un al doilea prolog, începând cu cuvintele
’ Ιησούς ούτος Σιράχ. Considerat apocrif, acest al doilea prolog a fost inclus
totuşi în unele ediţii modeme, între care şi Complutensa (Alcala, 1514).
Λ
Ziegler însuşi tipăreşte acest prolog secund, la p. 127 a ediţiei sale. întrucât
reţinem în traducerea noastră şi secvenţele care apar doar în unele manu
scrise ale LXX, dar sunt incluse de Ziegler în ediţia sa, se impunea să tra
ducem şi cel de-al doilea prolog, redându-l în caractere italice. Urmând
izvorului lor principal, ediţia protestantă de la Frankfurt din 1597 (Frankf.),
primii traducători români au inclus în versiunea lor şi acest al doilea prolog.
Sub titlul „Cuvânt înainte den afară băgat, nearătat de cine e tăcut”, în Bibi.
1688, găsim următorul text:
„lisus acesta al lui Sirah era fecioru şi nepotu al lui Iisus, tizului lui.
Acesta dară în anii de jos au fost, după robie şi înturnare şi după toţ pro
rocii. Deci moşul lui Iisus, în ce chip şi el mărturiseaşte, om iubitoriu de
osteneală au fost între jidovi şi preaînţelept, carele nu numai ceale ale altora
celor mai nainte de el înţelepţi bărbaţi răspunsuri au adunat, ce şi el ale sale
oarecarele au răspunsu, de multă înţăleagere şi înţelepciune flindu pline.
Deci, de vreame ce cartea aceasta cel dentâiu Iisus mai adunată lăsându-o
dentru oameni s-au dus, Sirah acesta după el luându, iarăş la Iisus, fiiul lui,
au lăsat, care, de aceasta apucându-se, la orânduială cu bună tocmeală toată
înţelepciunea au adunat, şi pre al lui şi al tătâne-său şi încă pre al moşu-său
nume numindu-o. Dentru acest nume al înţelepciunii mai vârtos cu dra
goste să aibă pre ascultătoriul cătră a aceştii cărţi cercetare trăgându,
cuvinte dară de înţelepciune, gâcitori şi pilde cuprinde, şi o samă oarecare
vechi iubite de Dumnezău istorii pentru bărbaţii cei ce bine au plăcut lui
Dumnezău, şi ruga şi lauda lui, şi încă de facerile de bine care au învred
nicit Dumnezău pre norodul lui şi de răutăţile care au ispitit pre vrăjmaşii
lor. Ucenic Iui Solomon acesta Iisus au fost, nemică mai puţin decât acela,
prejur înţelepciune şi învăţătură binevrând, mult învăţat cu adevărat şi fiind,
şi numindu-se.”s
8 . Transcriere de Florentina Zgraon, în ediţia jubiliară din 1988 a Bibliei de la Bucureşti

(„ediţia Patriarhiei”).
Revizorul Bibliei de la Bucureşti, Samuil Micu, în monumentala sa

ediţie din 1795, a renunţat la ambele prologuri originare, pe care le-a
înlocuit cu un „Cuvânt înainte”, care are următorul conţinut9:
„Cartea aceasta să zice «înţălepciunea lui lisus, fiiul lui Sirah», carea
nepotul scriitoriului de pre limba jidovească o au tălmăcit pre limba gre-
Λ
ceaşcă, numele lui în cap , stih 29, aşa să spune: «învăţătura înţălepciunei
8
şi a ştiinţii am scris întru această carte lisus, fiul lui Sirah, Ierusalimneanul.»
Pre ce vreame s-au scris această carte de aici putem sămui, că întru acelaşi
cap pre Simon, mai aproape de vreamea sa, întră bărbaţii cei luminaţi îl
laudă. Acesta era feciorul lui Onie al doilea şi arhiereu mare, şi în multe
locuri pomeneaşte greale năcazuri, care au răbdat j idovii de la păgâni şi de
la împăraţi. Iară doi arhierei au fost, carii cu numele Simon s-au chemat,
unul carele au fost feciorul lui Onie, a celui dintâiu, şi a lui Oniia, al doilea
tată. Altul, fiiul lui Onie al doilea, şi al lui Oniia, al treilea tată, pre vreamea
Macaveilor vestit. în vreamea lui Oniia, celui dintâiu, jidovii în linişte au
fost şi ceale ce să cuprind în capul 36 a cărţii aceştiia nu să pot aduce la
vreamea aceaea, şi ceale ce le pomeneaşte scriitoriul despre sine în capul 34
să cuvin vremii lui Oniia al treilea, supt Antioh Epifan, cătră începutul goa
nei, că precum să pare încă nu era omorât Oniia al treilea când s-au scris
aceastea, că şi pomenirea lui întră bărbaţii cei luminaţi o ar fi pus.
Tălmăcirea cărţii în Eghipt s-au făcut în anul 38 ai lui Ptolomeiu
Everghet, adecă în anul 38 a vârstei celui ce au tălmăcit această carte. Doi
au fost Ptolomei, cel de pre urmă, carele s-au zis şi Fiscon şi carele şi-au
adaos şie poriclă Everghet, care lucru din scrisorile banilor să culeage.
Scriitoriul cărţii aceştiia, în vremi le goanei, în multe ţeri au umblat şi
mai pre urmă în Eghipt s-au aşezat, unde mai blânzi domni avea jidovii.
Acolo, această carte jidoveaşte o au scris, carea limbă jidovilor nu era
destul cunoscută, pentru că atunci jidovii greceaşte vorbiia. Pentru aceaea,
nepotul Iui o au tălmăcit pre limba grecească, scrisoarea cea jidovească,
Λ
după aceaea s-au pierdut. Insă Ieronim, în epistola 115, mărturiseaşte că o

au văzut.
Toată învăţătura obiceaiurilor o împarte şi o cuprinde în capete şi să ne-
voiaşte să se roage pentru năcazul neamului său. Ţeremoniile ceale legiuite
şi drepturile preoţiei le laudă. Orighen, cartea împrotiva lui Chels, Augustin,
6
în multe locuri, Casian aduc mărturii din cartea aceasta, cu care să întărească
9. Preluat întocmai şi de episcopul Pilotei, în Biblia de la Buzău, 1854.

INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI 11SUS SIRAH 253
dogmele credinţii. încă şi însuşi Sirah, ca un însuflat cu duh prorocesc, aşea

grăiaşte în capul 39 şi aiurea, în mai multe locuri, ca şi cei ce în sine sim
ţesc pre Dumnezeu .” 10
6 . D espre canonicitatea cărţii
în ciuda preţuirii de care s-a bucurat în comentariile rabinice, Cartea înţe

lepciunii lui lisus Sirah nu aparţine canonului ebraic al cărţilor sfinte şi, în
consecinţă, nici celui acceptat de protestanţi care, începând cu Luther, au
luat drept bază a tradiţiei lor scripturale Biblia evreiască. După cum atestă
însă prezenţa constantă a acestei cărţi în cele mai vechi manuscrise ale
Septuagintei, ca şi în Vulgata, textul face parte din lista restrânsă a cărţilor
biblice moştenite de creştini de la evreii epocii elenistice. Calificând-o (ală
turi de alte importante texte precum Cărţile Macabeilor sau înţelepciunea
lui Solomon) drept deuterocanonică („aparţinând unei canonicităţi mai
recente”) şi incluzând-o în versiunile şi ediţiile lor, catolicii şi ortodocşii o
scot astfel din rândul mulţimii de texte „apocrife”.
Textul de care ne ocupăm este de o importanţă capitală, întrucât cuvin
tele introductive ale Siracidului ne spun foarte multe despre constituirea
Însăşi a canonului biblic în tradiţia iudaică. în Prolog avem prima referire
clară la cele trei componente distincte ale tradiţiei sacre: Legea (ebr. iorăh,
gr. νόμος), Profeţii (ebr. n b h î’îm, gr. προφήται) şi „aceia care i-au urmat”
(gr. των άλλων των κ α τ’αύτους ήκολουθηκότων), „celelalte cărţi ale
strămoşilor” (των άλλων πατρίων βιβλίων) sau „celelalte cărţi” (τά λοιπά
των βιβλίων). Dacă primele două denumiri trimit fără echivoc la Pentateuh
şi la cărţile profetice, a treia categorie de texte este denumită prin perifta-
zele ocazionale menţionate, care anticipă termenul ce va deveni ulterior
standard, şi anume Scrierile (ebr. kethubhîm, gr. βιβλία); aceasta înseamnă
că, la data scrierii Prologului, canonul ebraic nu era definitivat, Siracidul
putând spera ca şi opera bunicului său să fie inclusă în canon, alături de alte
„scrieri” aflate în circulaţie. Această speranţă atestă realitatea că lista tex
telor susceptibile de a fi incluse printre „Scrieri” nu era încă încheiată, dar
ea nu s-a împlinit, căci textul său, în ciuda dimensiunilor, a calităţii intrin
seci şi a conformităţii stricte cu tradiţia mozaică, nu a fost reţinut de tradiţia
10. Transcriere de colectivul de filologi coordonat de loan Chindriş, în ediţia jubiliară

(Roma, 2000) a Bibliei lui Samuil Micu.
rabinică, Harl, Dorival, Munnich, p. Π 2, sintetizează cercetările mai recente

privitoare la această temă, arătând că evreii din Alexandria şi-au constituit
încă de timpuriu o listă canonică a cărţilor Vechiului Testament mai amplă
decât conaţionalii lor de la Ierusalim; în această listă, opera Siracidului era
acceptată alături de alte texte „deuterocanonice”, precum 1Ezdra, Macabei,
Tobit, ludit, înţelepciunea lui Solomon şi Psalmii lui Solomon. Tocmai
acest canon alexandrin a fost moştenit de creştini. începând de la o dată
ulterioară şi până astăzi, evreii denumesc Vechiul Testament, văzut ca un
întreg, prin expresia tanakh, rezultată ca un acronim, prin îmbinarea vocali
zată a consoanelor cu care începe numele fiecăreia din cele trei diviziuni
tradiţionale ale canonului; or, acest canon nu include opera Siracidului11.
Mult mai fericită a fost soarta cărţii în tradiţia creştină. Cel puţin din
vremea Sfântului Ciprian al Cartaginei (sec. al III-lea d.H.), cartea a fost
denumită Ecleziasticul (gr. εκκλησιαστικός, „cartea Bisericii”), ceea ce
indică importanţa care era acordată textului în comunităţile creştinismului
primar, nu numai în calitate de carte „bună de citit”, dar şi ca un fel de
manual de morală pentru instruirea neofiţilor.
7. T ransm iterea textului
Că varianta primară a textului este cea ebraică este un fapt mai presus de
Λ \
orice îndoială. In primele secole după Hristos, la o dată neprecizată , textul

ebraic a dispărut, probabil şi din cauza neincluderii sale în canonul iudaic.
Până în epoca modernă, din versiunea originală se cunoşteau doar fragmen
tele citate în Talmud şi în alte texte de literatură rabinică. Versiunea gre
cească a Septuagintei şi cea siriacă erau singurele versiuni integrale, servind
de-a lungul secolelor ca bază pentru comentarii şi pentru traducerea în alte
limbi. In anul 1896, S. Schlechter, ebraist la Universitatea din Cambridge, a
descoperit într-un manuscris provenind din depozitul unei sinagogi din Cairo
ample pasaje de text ebraic, pe care le-a recunoscut imediat ca aparţinând
A.
11. In sânul iudaismului antic au fost manifestate multe dubii cu privire la caracterul
inspirat al cărţii Siracidului, ea fiind în cele din urmă exclusă dintre cărţile sfinte de
către rabinii întruniţi ia Iamnia între anii 90-110 d.H. Totuşi, în tradiţia rabinică
medievală se constată obiceiul de a cita din Cartea înţelepciunii lui Sirah ca şi cum ar fi
aparţinut Scripturii (cf. Harl, Dorival, Munnich, p. 88).
12. Ieronim declară în sec. al IV-lea că a avut în mână un exemplar al înţelepciunii lui
Iisus Sirah.
lui Ben Sira (cca două treimi din ansamblul atestat de versiunea grecească).
Ceea ce s-a păstrat din versiunea ebraică a textului nostru a fost editat de câteva
13
ori. cele mai importante ediţii fiind cele realizate de Levi, Smend şi Segal .
Ulterior, alţi învăţaţi au descoperit şi publicat diferite alte fragmente ale
textului ebraic, cele mai semnificative fiind găsite în grotele de la Qumran
şi în ruinele fortăreţei Masada. Ca urmare, textul ebraic originar a putut fl
reconstituit aproape în întregime, cu unele lacune şi prezentând notabile
diferenţe de succesiune a capitolelor faţă de LXX, astfel: 1,19-20; 3,6-16,26;
18,31-19,2; 20,5-7.13; 25,8.13.17-24; 26,1-3.13-17; 27,5-6,16; 30,11-34,1;
35,1 1-38,27; 39,15-51,30.
O particularitate a Cărţii înţelepciunii lui lisus Sirah constă în aceea că,
după cum au dovedit cercetări mai recente, forma finală a textului ebraic
„nu era gata în momentul în care a apărut versiunea sa grecească; ambele
texte s-au dezvoltat în continuare” (Siegert, p. 71). Acest fapt a făcut ca sar
cina editorilor să fie enorm de grea. Examinarea atentă a ansamblului aces
tor manuscrise a permis învăţaţilor (C. Kearns, J. Ziegler ş.a.) să distingă
două redacţiuni diferite, separate între ele de câteva secole. Este vorba:
a) de varianta primară, care a servit lui Sirah-nepotul ca bază a traducerii
sale în greceşte pe la 117 î.H. (denumită convenţional Grec I) şi b) de o
variantă ulterioară, provenind din mediile rabinatului fariseu şi redactată între
anii 50-150 d.H., şi care a fost întrebuinţată, între anii 130-215 d.H., ca bază
pentru revizuirea vechii versiuni greceşti a Septuagintei (convenţional: Grec II).
Cele două prototipuri greceşti sensibil diferite (G I şi G II) ne-au fost
transmise, separat sau cu contaminări diferite, de majoritatea manuscriselor
medievale ale LXX. A fost sarcina filologiei modeme să ducă la bun sfârşit
dificila operaţiune a comparării şi colaţionării manuscriselor, a eliminării
erorilor, în scopul restaurării unui text cât mai convenabil. Se apreciază că
cel mai acurat text grecesc de care dispunem la ora actuală este cel cuprins în
ediţia publicată de J. Ziegler cu titlul Sapientia lesu Filii Sirach (Gottingen,
1965). Reputatul învăţat german este de părere că bogata terminologie
întrebuinţată arată că traducătorul (sau traducătorii!) în greceşte al textului
era un foarte bun cunoscător al cărţilor canonice ale Bibliei iudaice, de care
s-a servit ca de un dicţionar (Ziegler, SylL, p. 455).
Λ «
Versiunea latinească din Vulgata a Cărţii înţelepciunii lui Sirah are şi ea

o istorie interesantă. Textul Siracidului nu a fost tradus din nou din ebraică
13. Accesibilă ne-a fost ediţia din 1968 de F. Vattioni (sigla noastră: Hebr.).
de Ieronim, ei a fost preluat ca atare din tradiţia textuală anterioară. De aceea,

cartea se prezintă drept cea mai plină de interpolări, dublete, variante şi
glose dintre cărţile Vechiului Testament latin. Traducerea a fost realizată
probabil prin sec. al II-lea d.H., pornindu-se de la versiunea grecească revi
zuită (G II). Aceeaşi bază textuală (G II), la care se adaugă, suplimentar,
probabil şi o veche variantă latină, a avut-o şi traducerea în limba siriacă a
cărţii, realizată pe la începutul secolului al IV-lea d.H. de către ebioniţi
(creştini iudaizanţi) şi revizuită la sfârşitul aceluiaşi secol de creştini, care
i-au dat forma actuală14.
8 . C artea înţelepciunii lui Sirah în tradiţia rom ânească

Λ
Cuprins în prima versiune românească integrală a Bibliei cu titlul „înţelep

ciunea lui iisus, fiul lui Sirah” (Bibi. 1688, pp. 663-690), textul nostru a fost
consecvent inclus în sumarul majorităţii ediţiilor succesive în limba română
(Micu, Bibi. 1819, Filotei, Şaguna, Bibi. 1914, Bibi. 1936, Radu-Gal., Bibi.
1968, Anania etc.), cu excepţia ediţiilor de orientare neoprotestantă (Bibi.
1874, Bibi. 1921, Corn.), Numele şi preceptele Siracidului erau însă cunos
cute cărturarilor români şi anterior datei primei tipăriri integrale a cărţii. în
vechile texte româneşti de literatură sapienţială, omiletică, teologică sau
chiar istorică, în traduceri sau în opere originale, cuvintele Siracidului sunt
frecvent menţionate, citate sau comentate. Oferim în cele ce urmează un
succint florilegiu din literatura română veche, aşa încât cititorul interesat să
poată urmări, comparând eventual cu versiunea noastră, dinamica „stilizării
citatului biblic ” la câţiva dintre autorii mai reprezentativi.
15
începem cu cea mai veche versiune românească, din sec. al XVI-iea, a

Florii darurilorl6:
- „Isus Sirah dzise: «Viiaţa omului iaste bucuriia inemiei. Şi cine se
bucură fără măsură de lucru ce nu se cade, aceaia nu iaste bucurie, ce
iaste păcat»” (p. 483v, ed. cit., p. 205);
14. Am preluat aceste date din amplul studiu introductiv al lui Alexander A. Di Lella la
ediţia AB, pp. $6-57.
15. Cf. Dragoş Moldovanu, „Stilizarea citatului biblic în Divanul lui Dimitrie Cantemir”,
în Anuar de lingvistică şi istorie literară, Iaşi, XX (1969), pp. 49-68.
16. După ediţia: Pândele Olteanu, Floarea darurilor sau Fiore d i virtu, studiu, ediţie
critică pe versiuni, după manuscrise, traducere şi glosar în context comparat, Editura
Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992.
- „Isus Sirah dzise: «Păntru nemila; Nu fii ca leul ce n-are niciodată milă,
nici spre o gadină ce sînt suptu el»” (p. 499r, ed. cit., p. 212);
- „Isus Sirah dzise: «Un lucru ce verî să dăruieşte să fie cu bucurie obra
zului tău şi cu cuvânt dulce, că mai bunu este cuvântu cela bunu decât
mare dar»” (p. 503v, ed. cit., p. 214);
- „Isus Sirah dzise: «Ado-ţi amente de sărăcie în vremea când eşti eftin şi
rămăşiţele-ţi lasă să-ţi fie în vremea de sărăcie, că vreamea se schimbă
de demăneaţa pânî seara»” (p. 506r, ed. cit., p. 214);
- „isus Sirah dzise: «Nu-1 lua întru necredinţă cuvântul adeverit oare
derep ce lucru»” (p. 555v, ed. cit., p. 234).
^ * 1 7
Din învăţăturile lui Neagoe Basarah către fiul său Theodosie :
- Sirah 19,1: „Cum nu să va îmbogăţi lucrătoriul beţiv, aşa şi sufletele
care iubescu beţiia nu vor înmulţi bunătăţile, ce şi cele ce vor avea le vor
piiarde” (ed. cit., p. 261);
- Sirah 31,29: „Fătul mieu, «deaca bei vin, nu te lăuda nici te face bărbat,
că pre mulţi au pierdut vinul» şi multe răutăţi au făcut” (ed. cit., p. 272);
- Sirah 33,24: „Că şi Sfanta Scriptură mărturiseşte şi zice: «Niciodată
cinstea şi venitul să nu dai altuia»” (ibidem).
-1
Din Varlaam, Cartea care să cheamă Răspunsul împotriva catihismusu-

lui calvinesc, făcută de părintele Varlaam, mitropolitul Sucevei şi Arhi
episcopul Ţărâi Moldovei. Tipărită v leato bytia mira 7153, sp(s)eniaze
mira Î645xz\
- „Să cercăm şi foarte cu deadins să socotim, aducându-ne amente şi de
A
cuvântul înţeleptului ce grăiaşte: «Innaintea omului iaste şi viaţa şi

moartea» (Sirah 15), deci pentru să nu aleagem moarte în loc de viaţă”
(Γ , ed. c it, pp. 190-191).
Din Cantemir, Divanuf9'.
- „Eclisiasticul, gl. 10, sh. 11: «Tot puternicul, scurt»” (47r, ed. cit., p. 201);
- „Ecli. gl. 7, sh. 2 (=1): «Mai bine-i numele bun decât mirurile scumpe»”
(p. 48r, ed. cit., p. 201);
17. După ediţia învăţăturile lui Neagoe Bas arab către fiul său Theodosie. Text ales şi sta
bilit de Florica Moisil şi Dan Zamfirescu. Cu o nouă traducere a originalului slavon de
G. Mihăilă. Studiu introductiv de Dan Zamfirescu şi G. Mihăilă, Minerva, Bucureşti, 1970.
18. După ediţia: Varlaam. Opere. Răspuns împotriva catihismusului calvinesc. Ediţie cri
tică, studiu filologic şi studiu lingvistic de Mirela Teodorescu, Minerva, Bucureşti, 1984.
19. Dimitrie Cantemir, Divanul. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi comentarii de Virgil
Cândea. Text grecesc de Maria Marinescu-Himu, Editura Academiei, Bucureşti, 1974.
- „«Cine să va atinge de păcură, ima-să-va de ea» Eciisiiasticul, gl. 13,

sh. 1” (60v, ed. cit., p. 225);
- „Precum Eciisiiasticul au cunoscut, împotriva binelui, rău iaste, şi împo
triva vieţii, moarte (gl. 33, sh. 15)” (65r, ed. cit, p. 233);
- „Pentru carea adevereşte Eciisiiasticul: «Puţintel osteniiu şi multă
odihnă aflaiu» (gl. 51, sh. 35)” (79v, ed. c it, p. 257);
- „După aceasta: «împotriva binelui, răul, iară împotriva vieţii, moartea
iaste», dzice Eciisiiasticul, gl. 33, sh. 15. (...) Şi iarăşi acela dzice: «în
minte să-ţi fie că moartea nu va zăbăvi» (Eciisiiasticul, gl. 14, sh. 12)”
(85v, ed. cit., p. 271);
- „Nice să dzici: mila lui Dumnădzău iaste mare şi toate păcatele mele nu
va pomeni, căci: «Mila şi mâniia de la dânsul de sirg să apropie»
(Eciisiiasticul, gl. 13, sh. 13)” ( r, ed. cit., p. 271).
8 6
Din Antim Ivireanul, Didahii20:

- „«Sărac trufaş au urât sufletul mieu»” zice Domnul la 25 capete ale lui
Sirah” (147r, ed. cit., p. 160);
- „«Cu tot sufletul tău teme-te de Domnul (porunceşte Sfanţul Duh la al 7
cap a lui Sirah) şi pe preoţii laudă.» Şi iarăş: «Teme-te de Domnul şi
preoţii laudă»” (155r, ed. cit., p. 169).
21
La cronicarul Ion Neculce , într-una din formulările sale moralizatoare,
găsim următoarea parafrază:
- „Că lacrâmile săracilor nice soareli, nice vântul nu le poate usca. După
cum dzice şi Isus Sirah, că ruga smeritului nuori în cer pătrunde” (ed.
c it, p. 194).
Marele predicator care a fost Petru Maior pare să fi avut o predilecţie
specială pentru Siracid; câteva exemple:
Di n Propovedanii:
- „«O, moarte, bună iaste judecata ta.» Isus Sirah, cap 41, stih 3” (ed. cit.,
p. 45).
20. în ediţia: Antim Ivireanul, Opere. Ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel
Ştrempel, Editura Minerva, Bucureşti, 1972.
21. Ion Neculce, Letopiseţul Ţării M oldovei şi O samă de cuvinte. Ediţie îngrijită, cu
glosar, indice şi o introducere de lorgu Iordan, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă,
Bucureşti, 1955.
22. Petru Maior, Scrieri, 1, Procanon, Propovedanii, Didahii, Istoria pentru începutul
rom ânilor în Dachia. Ediţie critică alcătuită de Florea Fugariu. prefaţă şi tabel crono
logic de Maria Protase, Minerva, Bucureşti, 1976.
INTRODUCERE LA ÎNŢELEPCIUNEA LUI USUS SIRAH 259
Din Didahii:
- „Feciori ai, zice Sirah, cap 7, stih 24, învaţă-i pre ei. Nu zice: îmbo-
găţeşte-i pre ei, înalţă-i pre ei, ci învaţă-i pre ei. (...) Pentru că aceasta
trăbue să fie toată nevoinţa voastră: ca să faceţi pre fiii voştri oameni
buni, cetăţeni buni, creştini buni” (ed. cit, p. 71);
- „Cui va fi bine de descântătoriul muşcat de şarpe? Sirah, cap 12, stih
17” (ed. cit., p. 73);
- „Spre fata cea neruşinoasă întăreşte paza, ca nu cumva să te faci bucurie
vrăjmaşilor. Sirah, cap 42, stih 5” (ed. cit., p. 79);
- „Muiarea bună, parte bună, parte se va da celor ce se tem de Domnul.
Sirah, cap 26, stih 3” (ed. cit., p. 85);
- „La Sirah, cap 26, stih , zice Dumnezeu că acela ce ia de mână vro
8
muiare iaste asemenea celui ce ia scorpie în mână: «Cel ce o ţine pre ia,
ca şi cel ce prinde scorpie.» Şi vrea cu un graiu ca acesta să ne arate câtă
primejdie iaste în glumele acestea, de a rămânea omul înveninat la suflet
de otrava păcatului. în capul 9, stih 10, păşeşte mai înainte şi opreşte
Dumnezeu nu numai să nu prindă în mână tinărul vro muiare, şi nici să
şeadă lângă ia, şi aşa zice: «Cu muiarea măritată nicidecum să nu şezi.»
A
(...) Ce e mai mult? Nu vrea nici să te uiţi la ia. «Intoarce-ţi ochiul tău
de la muiarea frumoasă şi nu te uita la frumseţa striină.» Sirah, cap 9,
stih . Şi spune pricina pentru ce, că cu frumseţa muierii mulţi s-au
8
înşelat. Şi pentru că «de la iubirea, ca şi focul se aprinde». Şi pentru ca

să nu socotească oarecarele că aici se grăiaşte numai de muierile sau
cele măritate sau cele rele, ascultaţi cum arată Dumnezeu la acelaşi, cap
9, stih 5: «La fată nu te uita, ca să nu te sminteşti întru podoaba ei.»”
(ed. cit., p. 87);
- „Deci eu vreau să sfârşesc cu deadins dojenind pre părinţi cu acele
cuvinte ale Duhului Sfânt: «Nu băga pre tot omul în casa ta, că multe
sînt meşteşugurile celui viclean.» Sirah, cap 11, stih 31” (ed. cit., p. 91).
9. N otă asupra versiunii de faţă
Potrivit principiului convenit la realizarea prezentei ediţii, în traducere am

Λ
urmărit îndeaproape textul grecesc al Septuagintei în ediţia Rahlfs. întrucât,

pentru Cartea înţelepciunii lui lisus Sirah, multe din vechile manuscrise
includ glose ale traducătorului în greceşte ori ale altor copişti sau comen
tatori ulteriori, unii dintre editorii moderni au socotit că aceste glose sunt
parte integrantă din tradiţia textului. Vechimea şi conformitatea cu ansam

blul discursului le conferă suficientă legitimitate. în consecinţă, am inclus şi
noi aceste fragmente în discursul principal, preluându-le după ediţia lui
Ziegler. Aceste pasaje, pe care Rahlfs şi alţi editori le dau în aparatul critic
de subsol, sunt introduse de Ziegler (care le notează cu un corp de literă mai
mîc), în fluxul principal. Am procedat la fel, marcându-le în versiunea
noastră prin caractere italice. Am urmărit îndeaproape textul grecesc, pre
luând ca atare inclusiv aproximaţiile sau formulările nefericite în raport cu
Λ
originalul ebraic. In unele cazuri, pe care le-am semnalat şi explicat în note,

a trebuit să amendăm textul grecesc mult prea obscur cu ajutorul corespon
dentului ebraic, sir iac sau latinesc23.
Λ
In secţiunea de note şi comentarii am avut în vedere următoarele: lămu

rirea textului grecesc atunci când acest tucru se impunea, explicaţii lexicale
sau conceptuale, informaţii şi disocieri de natură istorică, filologică, cultu
rală şi, în limitele competenţei noastre, teologice. De fiecare dată am citat
sursele de informare, considerând o elementară datorie de onestitate de a
menţiona, în permanenţă, „ostenelile altora”.
10. Concluzii
Prin conţinutul şi prin orientarea sa teologică şi religioasă, ca şi prin călită-

Λ
ţile sale literare, Cartea înţelepciunii lui Iisus Sirah reprezintă o mărturie de
prim rang asupra unei epoci de o importanţă crucială pentru configurarea
profilului cultural şi confesional al spaţiului mediteraneean la sfârşitul Anti
chităţii. Din confruntarea cu elenismul, iudaismul s-a văzut nevoit să încerce
să-şi reformuleze exigenţele, acceptând în interiorul său un anumit grad de
diversitate polimorfică, impusă, între altele, şi de creşterea treptată a pon
derii diasporei faţă de comunitatea palestiniană. Pe acest teren fertil, la
impactul cu evenimentele istorice tragice care se vor succeda între secolele
I Î.H. şi I d.H., vor răsări deopotrivă creştinismul şi iudaismul rabinic al
Evului Mediu. Opera lui Sirah a fost unul dintre ultimele texte acceptabile
de către toţi cei care se revendicau de la tradiţia lui Moise.
23. Pentru comparaţia textului LXX cu fragmentele în ebraică descoperite la Cairo,

*
Qumran şi Massada din Cartea înţelepciunii lui Iisus Sirah am întrebuinţat ediţia din
1968 a lui Vattioni (= Hebr.); tot de aici am preluat şi referinţele la Peshitta.
Componenta tradiţionalist-conservatoare a discursului lui Sirah va asi

gura textului un loc privilegiat în preferinţele de lectură ale evreilor, după
cum atestă frecventa sa citare în Talmud şi în marea culegere de texte
sapienţiale, Zicerile părinţilor. Chiar dacă nu a fost reţinut în cele din urmă
între textele canonului iudaic (probabil din cauza ultra-rigorismului de
sorginte fariseeană care s-a impus după anul 70 d.H.), preţuirea de care
opera lui Ben Sira s-a bucurat în mod constant printre evrei este dovedită de
ecourile clare pe care le-a lăsat în texte liturgice importante precum cele
rostite la Yom Kippur sau în cunoscuta rugăciune a celor Optsprezece Bine
cuvântări. Cât despre tradiţia creştină, chiar dacă în privinţa canonicităţii s-a
menţinut o ezitare din pricina redactării sale tardive, opera Siracidului s-a
bucurat constant de preţuire, dacă ar fi să menţionăm doar, pe lângă sub
titlul „Ecleziasticul”, includerea sa constantă în manuscrisele LXX şi după
ce colecţia alexandrină îşi pierduse creditul printre evrei.
Prin preluarea, ca text „deuterocanonic”, în aproape toate ediţiile mo
deme ale Bibliei, indiferent de orientarea confesională a editorilor (mai
Λ
puţin de către neoprotestanţi), Cartea înţelepciunii lui Iisus Sirah ocupă un

loc proeminent în literatura sapienţială universală.
Eugen Munteanu
Prolog
I
Fiindu-ne date [lucruri] multe şi măreţe prin Lege şi prin Profeţi
Ί
şi prin ceilalţi care le-au urmat,
J [fapt] pentru care se cuvine să aducem laude lui Israel, pentru
învăţătura şi înţelepciunea [lui],
4 şi întrucât trebuie ca nu numai cei care citesc să dobândească ştiinţă,
? ci şi [aceştia], ca iubitori de învăţătură [ce sunt], să le poată fi de folos
şi celor din afară,
6 atât prin viu grai, cât şi prin scris,
7 bunicul meu lisus, care s-a dedicat mai presus de orice
8 citirii Legii
9 şi Profeţilor
10 şi a celorlalte cărţi ale strămoşilor
11 întru care şi-a câştigat o îndestulătoare iscusinţă,
12 s-a îndemnat şi el să scrie ceva despre cele care duc la învăţătură şi
înţelepciune,
lj pentru ca iubitorii de învăţătură, obişnuindu-se ei înşişi cu acestea,
14 să poată înainta cu mult mai mult în trăirea potrivit Legii.
!5 Sunteţi aşadar rugaţi
10 să citiţi acestea
Prolog. Redactat, probabil, direct în limba greacă, de traducătorul textului, Prologul pre
zintă o importanţă capitală pentru lămurirea a numeroase probleme nu doar ale cărţii
înţelepciunii lui lisus Sirah, ci ale Septuagintei înseşi. Despre toate implicaţiile privi
toare la istoria textului, persoana autorului şi a traducătorului, locul său în configurarea
9
canonului biblic etc., am tratat mai pe larg în Introducere, § 5.

4 Sintagma „cei care citesc”, „cititorii” (gr. τούς όναγινώ σκοντας) se referă aici la
oamenii învăţaţi, cărturari sau scribi, care pot înţelege textele sacre în limbile originare
şi le pot împărtăşi conţinutul şi celorlalţi. Unul dintre aceşti învăţaţi este Ben Sirah
însuşi. Dar termenul are sensul general de „cititori”,
5 Pentru înţelesul expresiei „cei din afară” (gr. τοίς εκτός), vezi supra, Introducere, § 5.
15 Destinatarii traducerii sunt, mai ales, evreii din diaspora egipteană, care nu mai erau
în stare să citească textele sacre în limba ebraică.
264 PROLOG
17
cu bunăvoinţă şi cu luare-aminte
18 şi să arătaţi îngăduinţă
19 dacă vi se pare că,
9Q
în ciuda străduinţelor noastre, am dat greş la tălmăcirea anumitor
cuvinte;
21 căci lucrurile spuse în aceste cărţi în ebraică
22 nu au acelaşi înţeles când sunt transpuse în altă limbă;
de altfel, nu doar aceste scrieri,
ci însăşi Legea şi Profeţii
25 şi celelalte cărţi
26
se deosebesc destul de mult atunci când sunt citite în limba cea dintâi.
27
Ajungând în Egipt în al treizeci şi optulea an al domniei regelui
Evergetes,
28
în timpul şederii mele acolo,
29 am găsit un exemplar al acestei învăţături de mare însemnătate,
20-26 Aprecierile sceptice cu privire la exactitatea textului transpus în greceşte în com

paraţie cu originalul ebraic atestă faptul că nici versiunile realizate anterior (Pentateuhul)
nu se bucurau încă de o reputaţie fermă. Abia ulterior colecţia va dobândi un prestigiu
propriu, intrinsec, începând să fie considerată la fel de „inspirată” ca originalul ebraic (în
epoca lui Philon din Alexandria). Actul traduccrii (gr. ερμηνεία, în v. 20, gr. μεθερ-
μηνεΰσαι, în v. 30) este privit ca o operaţie riscantă, de aceea apelul la îngăduinţa citito
rului nu este o simplă figură retorică.
29 Secvenţă obscură în Bibi. 1688, datorată transpunerii literal iste: „aflaiu nu de mică
învăţătură asămănare.” Cuvântul grecesc άφόμοιον, „exemplar”, „copie”, a pus serioase
probleme de echivalare traducătorilor, căci în greaca comună este atestat doar ca adjec
tiv (άφόμοιος) cu înţelesul de bază „neasemănător”. Pornind de la această valoare adjec
tivală a cuvântului, unii interpreţi au presupus că am avea în context o referire la tipul de
viaţă, nivelul de instrucţie sau de cunoaştere a Legii etc. al evreilor din Alexandria, în
comparaţie cu cei din Palestina. De aici echivalări contradictorii precum: j 'y dicouvris
une vie conforme ă une haute sages se (BJ), „am găsit o mare scădere de învăţătură faţă
de cea din ludeea” (Radu-Gal,), „am aflat o viaţă întru nimic mai prejos decât a noastră”
(Anania). Trecând peste o serioasă dificultate de ordin gramatical (absenţa în manuscrise
a articolului τό, care ar fi fost marca sigură a substantivizării), cei mai mulţi specialişti
sunt de părere că άφόμοιον trebuie totuşi socotit un substantiv, sinonim cu gr. άφομοίωμα,
atestat la Platon cu sensul de „copie” (vezi, în special, Auvray). Sensul de „copie (a unei
cărţi); exemplar” este înregistrat s.u. άφόμοιος şi de AB, cu trimitere precisă la pasajul
nostru. De aceea, opţiunea noastră merge în această direcţie, întărită şi de alţi interpreţi:
j ' a i trouve un exemplaire de cette importante instruction (TOB). I came across the
PROLOG 265
Am socotit că este foarte de folos să mă Îngrijesc eu însumi, cu simţul

3 0
datoriei şi cu toată silinţa, de transpunerea acestei cărţi şi,

31cu multă ştiinţă şi după multe ceasuri de veghe
32petrecute în răstimpul [necesar]
spre a o duce la bun sfârşit, să o dau la lumină
3 3
34[mai ales] celor care, trăind în străinătate, vor dori să fie iubitori de
învăţătură şi,
şlefuindu-şi obiceiurile,
35
să trăiască potrivit Legii.

3 6
reproduction o f a g o o d deal that is instructive (AB), j 'ai decouvert un demarquage

d ’instruction qui n 'est pas mediocre (Harl, Dorival, Munnich, p. 87).
33 „să o dau la lumină”: litt. „să o public”.
Prologul al II-lea
1Acest lisus era fiu l lui Sirah şi nepotul lui lisus, (izul său. El a trăit în
anii care au urmat robiei şi întoarcerii [din Babilon] şi după toţi prorocii.
După cum mărturiseşte el însuşi, bunicul său lisus a fost între evrei un om
sârguincios şi foarte chibzuit, care nu numai că a adunat preceptele
celorlalţi bărbaţi înţelepţi care l-au precedat, dar a şi alcătuit unele
proprii, pline de înţeles şi de înţelepciune.
2
Aşadar, deoarece primul lisus a lăsat în urma sa această carte şi a

plecat dintre oameni, acel Sirah, la răndu-i, a lăsat-o şi el fiului său lisus,
Prologul al II-lea. Vezi supra, Introducerea. Pentru fragmentele în caractere italice, vezi
„Nota asupra versiunii de faţă”, din introducere.
1 După un obicei larg răspândit la popoarele antice, nepotul purta adesea numele
bunicului său. Gr, ομώνυμος, litt. „care poartă acelaşi nume”, nu mai apare în ait loc în
LXX; prin „tizul său” am menţinut opţiunea din Bibi. 1688. ♦ Gr. αιχμαλωσία este termenul
frecvent întrebuinţat în LXX pentru a desemna noţiunea de „sclavie” ( c /, de exemplu,
Λ
Deut. 21.13; 28,41 etc.). In context se face referire clară la exilul babilonian. ♦ Gr.
άνάκλησις, derivatul postvcrbal de la άνακαλέω, „a chema” (întrebuinţat în primul
verset din Levitic pentru a desemna „chemarea” lui M oise de către Dumnezeu), nu mai
apare în alt loc din LXX. Unul din sensurile cuvântului este cel de „chemarea spre retra
gere a unei trupe”, ceea ce ar justifica opţiunea noastră. Căci „chemarea” la care se face
trimitere este, după cum reiese de altfel şi din context, ieşirea din exilul babilonian şi
întoarcerea poporului în Palestina. ♦ Gr. φιλόπονος înseamnă literal „care iubeşte efor
tul” şi desemnează calitatea de a fi activ, harnic, laborios; faptul că acest cuvânt, ca şi alte
câteva cuvinte din Prologul secund, nu mai apare în alt loc din LXX poate fi interpretat
ca o dovadă a redactării mult mai târzii a acestui text. ♦ Gr. φρόνιμος, termen pe care l-am
echivalat, în funcţie de context, prin „chibzuit”, „priceput” sau „cuminte”, este un cuvânt-
-cheie din seria terminologică sapienţială, apărând frecvent în LXX, mai ales în Prov.;
sinonim parţial al lui σοφός, desemnează o serie de calităţi fundamentale ale omului
înţelept: prudenţa, stăpânirea de sine, simţul răspunderii, respectarea Legii divine etc.
♦ Gr. απόφθεγμα, „precept”, „zicere înţeleaptă”, este un termen curent în greaca comună
şi mai apare în LXX în Deut. 32,2 şi lez. 13,19. ♦ Pentru termenii sapienţiali σ ύνεσ ις şi
σοφία, echivalaţi aici prin „înţeles” şi „înţelepciune”, vezi mai jos notele de la 1,18 şi 3,29.
2 Prin expresia „operă bine întocmită” am redat sintetic gr. έναρμόνιον σύνταγμα, litt.:
„alcătuire armonioasă”. Expresia „orânduială cu bună tocmeală”, forjată de autorii Bibi.
1688, este obscură prin literalismul ei excesiv.
PROLOGUL AL II-LEA 267
care, ocupându-se de ea, a adunat toată înţelepciunea într-o operă bine

întocmită, denumind-o atât cu numele sau şi al tatălui său, cât şi cu cel al
bunicului, şi urmărind ca, prin numele înţelepciunii, să îndemne, cu
dragoste, pe ascultător spre cercetarea acestei cărţi.
' A strâns aşadar laolaltă cuvinte de înţelepciune, alegorii şi parabole,
câteva vechi povestiri iubite de Dumnezeu despre bărbaţi plăcuţi lui
Dumnezeu, precum şi rugăciuni şi cântări de laudă; [a mai strâns] de ase
menea [relatări despre] binefacerile pe care Dumnezeu le-a dăruit poporu
lui Său şi despre răutăţile prin care i-a pus la încercare pe duşmanii lor.
Acest lisus a fost un urmaş al tui Solomon, cu nimic mai prejos decât acela,
doritor de înţelepciune şi de învăţătură, fiind şi numindu-se pe bună drep
tate un erudit.
3 Expresia „cuvinte de înţelepciune” (gr. λόγοι φρονήσεως) denumeşte generic toate

formele de enunţ apodictic, sapienţial, între care în text sunt menţionate imediat două,
„alegoria’"şi „parabola”. ♦ Am tradus prin „alegorie” gr. αίνιγμα, cuvânt care mai apare
în LXX la Num. 12,8 (echivalat neologistic de Mihai Moraru prin „enigmă”) şi în Deut.
28,37 (loc în care Ioana Costa a preferat, prin opţiunea „cimilitură”, să se menţină în
tradiţie, cf. Bibi. 1688: „gâcitură”). ♦ Pentru gr, παραβολή, care apare în LXX mult mai
frecvent {c f Num. 23,7.18; 24,3. 15; Deut. 28,37; Prov. 1,6; Ecl. 1,17 etc.) şi echivalat
în mod tradiţional prin „pildă” ( c f Bibi. 1688), am preferat transpunerea directă prin
..parabolă”, care are avantajul preciziei. ♦ Tot de dragul preciziei am transpus gr, ιστορία,
„relatare verbală sau scrisă”, prin „povestire”, căci echivalentul „istorie” din Bibi. 1688
a dobândit în timp, în limba română, o denotaţie principală care îl face ambiguu în
contextul nostru. ♦ Prin „urmaş al lui Solomon” am redat în context conţinutul sintagmei
gr. οπαδός τού Σολομώντος. căci formula „ucenic lui Solomon” din Bibi. 1688 ar sugera
o neadecvată contemporaneitate a celor două personaje. Variantă a lui όπηδός, cuvântul
nu mai apare la LXX şi înseamnă în greaca comună „însoţitor”, „companion”. Se
Înţelege de la sine că, trăitor în secolul al 11-lea î.H., lisus Sirah nu putea fi un „însoţitor”
ai regelui Solomon, ci doar un urmaş în sens larg. ♦ Inexistent în LXX, gr. πολυμαθής,
„erudit”, adjectiv clasic în greacă, a fost transpus literal în Bibi. 1688 prin sintagma-calc
„mult învăţat”.
înţelepciunea lui Iisus Sirah
1 Toată înţelepciunea este de la Domnul

1
şi cu El rămâne ea pentru veşnicie.

2
Nisipul mărilor, picăturile ploii

şi zilele veşniciei cine le va număra?
3 înălţimea cerului, lărgimea pământului,
genunea şi înţelepciunea cine le va cerceta?
4 înainte de toate a fost creată înţelepciunea,
1.1 Prima parte a cărţii poate fi socotită un veritabil poem închinat înţelepciunii. Imagine
centrală în discursul Siracidului, înţelepciunea (ebr. hoktfmăh, gr. σοφία) este un atribut
al Dumnezeului transcendent şi un dar făcut de Acesta oamenilor. Adesea personificată,
înţelepciunea este revărsată de Dumnezeu cu dărnicie asupra întregii creaţii. Ocupând un
loc de prim rang în sânul creaţiei, înţelepciunea nu se identifică niciodată în discursul
Λ Λ
Siracidului cu Dumnezeu însuşi. In corelaţie cu pasajul similar din Prov. 8,22-31,

conţinutul vv. 4-5 a fost în repetate rânduri interpretat ca o referinţă hristologică majoră
în cărţile VT. încă din primele secole creştine, Părinţi ai Bisericii precum Origen sau
A
Tertulian au asociat imaginea înţelepciunii divine cu persoana lui Iisus Hristos, în cadrul
efortului de limpezire a naturii Fiului în raport cu Tatăl în cadrul Treimii. Identificarea
Λ
înţelepciunii cu Logosul despre care se vorbeşte în Evanghelia după loan 1 ,1 a contri

buit la stabilirea dogmei despre caracterul increat şi consubstanţial al Fiului (= Înţelep
ciunea/Cuvântul) în raport cu Tatăl. Această interpretare s-a impus la Conciliul de la
N iceea (325 d.H.), împotriva interpretării ariene, potrivit căreia pasajul în cauză ar fi un
argument în favoarea naturii create a Fiului. Pentru detalii privind semnificaţiile teolo
gice ale înţelepciunii la Ben Sirah, vezi Marbock, pp. 17-34, Pelikan, I, pp. 191-210 şi
Jobes, Silva, p. 25. Vezi, de asemenea, supra, Introducerea, § 2 . ♦ Teonimul cel mai des
folosit de Siracid este „Domnul” (gr. κύριος), şi mai rar „Dumnezeu” (gr. θεός). Am
păstrat constant în traducere această diferenţiere.
1.2 Acest verset este preluat ca atare în Cartea tainelor lui Enoh, 47,5.
1,4 Tema primordialităţii înţelepciunii în universul creat este un topos al textelor biblice
sapienţiale, c f Prov. 8,22 şi urm., Iov 28,12 şi urm. ♦ „înţelegerea chibzuinţei”: gr.
σ ύ νεσ ις φρονήσεως, c f „înţeleagerea minţii” (Bibi. 1688, Micu); sintagma combină doi
termeni importanţi din repertoriul sapienţial, care apar frecvent singuri. Alte soluţii de
traducere: intellectus prudentiae (Vulg.), intelligence prudente (TOB, BJ), prudent
Î N Ţ E L E P C IU N E A LUI IISU S S I R A H 1 269
iar înţelegerea chibzuinţei e din veac.

5Izvorul înţelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu în înălţimi,
iar căile ei sunt porunci veşnice.
0Rădăcina înţelepciunii cui i-a fost descoperită?
Şi subtilităţile ei cine le-a cunoscut?
Ştiinţa înţelepciunii cui i s-a dezvăluit
ş i marea ei experienţă a vieţii cine a cunoscut-o?
8 Unul singur este înţelept, cu adevărat de temut,
aşezat pe tronul Său.
9 Domnul însuşi a creat-o
şi a văzut-o, şi a măsurat-o,
şi a revărsat-o peste toate lucrările Sale,
10 peste orice fiinţă, potrivit dărniciei Sale,
understanding (AB), în Luther se preterâ reprezentarea separată a celor două elemente:

sein Verstand und seine Einsicht.
1.6 Este exprimată ideea că natura profimdă a înţelepciunii nu poate fi pătrunsă de min
tea omenească, doar Dumnezeu stăpânind-o pe deplin. Prin „subtilităţi” am redat sensul
central a) gr. τά πανουργεύματα, care corespunde ebr. ma 'arUmeyhă, „viclenie”, cf. AB:
subtleties. Alte opţiuni: astutias illius (Vulg,), ses accomplissements (TOB), ses ressources
(BJ), ihre geheim en Gedanken (Luther). După AB, j.k., gr. πανούργευμα are la forma
de plural conotaţii pozitive. Soluţia „meşterşugurile” (Bibi. 1688, păstrată la Micu şi
Bibi. 1914) este exactă, dată fiind semnificaţia în epocă a cuvântului ales. Acceptabilă şi
explicită apare formularea „tainicile ei puneri la cale” (Radu-Gal.). Cuvântul mai apare
încă o dată, la 42,18.
1.7 Expresia „ştiinţa înţelepciunii”, gr. επιστήμη σοφίας, c f disciplina sapientiae
(Vulg.), la science de la sagesse (TOB, BJ) reprezintă o altă îmbinare de termeni-cheie
ai repertoriului sapienţial. ♦ Gr. πολυπειρία , „experienţă bogată” (cf. A B, .?.«.), este un
compus care mai apare în 25,6. C f „bogăţia mijloacelor ei” (Radu-Gal.), la richesse de
ses voies (BJ), grande experience (TOB), resourcefulness (AB).
1.8 Imaginea Dumnezeului atotputernic, aşezat pe tronul de slavă, reapare mai jos
(43.29), ca şi în alte locuri din VT (Îs. 6,1; Ps, 9,5; 47,9).
1,10 Prin „orice fiinţă” am echivalat în mod explicit ebraismul grecesc πάσης σαρκός
( c f şi AB: every living thing), tradus de unii interpreţi în mod literal: toute chair (TOB,
BJ). Această expresie se referă la toţi oamenii, ideea fiind că Dumnezeu a „revărsat”
(έ ξ έ χ ε ε ν ) înţelepciunea peste toţi oamenii (c f Luther: iiber alle Menschen), dar „a
rezervat-o” sau „a împârţit-o” (έχορήγησεν) în special „celor care II iubesc” (τοις
άγαπώσιν αύτόν), adică membrilor poporului lui Israel, care trăiesc potrivit Legii. ♦ Am
interpretat secvenţa gr. κατά τήν δόσιν αυτού în sensul, impus de context, „potrivit
dărniciei Iui (Dumnezeu)”; c f şi „după măsura dărniciei sale” (Radu-Gal.), selon sa
largesse (TOB, BJ), according to his bounty (AB), nach seinem Gefallen (Luther).
270 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 1
şi a împărţit-o celor care II iubesc.

Iubirea Domnului este înţelepciune slăvită,
El o împarte celor care îl privesc.
Frica de Domnul e mărire şi mândrie,
11
şi bucurie, şi cunună de veselie.

12 *
Frica de Domnul va înveseli inima
şi va dărui bucurie, desfătare şi viaţă îndelungată.
Frica de Domnul este un dar de la Domnul
şi ea ne aşază pe căile iubirii.
13 Celui care se teme de Domnul îi va fi bine la sfârşit,
1.11 „Frica de Domnul” (gr. φόβος κυρίου) reprezintă, alături de înţelepciune, cu care
este indisolubil legată, nucleul teologiei iui Ben Sirah, care este în fond atitudinea vetero-
testamentară de bază faţă de Dumnezeu (c f Deut. 4,9-10; 8,5-6; Prov. 1,7; 9,10; Iov
28,28 etc.). Aceasta nu mai înseamnă spaimă fizică, ci pietate, supunere totală şi iubire
faţă de Creator, iar conţinutul complex al conceptului este nuanţat, într-o succesiune
imnică, în cele ce urmează, unde frica de Domnul este descrisă drept „mărire, mândrie,
bucurie şi cunună de veselie” (v. 11). „început al înţelepciunii” (v. 14), „plinătate a
înţelepciunii” (v. 16). „cunună a înţelepciunii’,’ (v. 18), ..rădăcină a înţelepciunii” (v. 2 0 )
sau pur şi simplu „înţelepciune şi învăţătură” (v. 27). Seria de atribute metaforice se va
regăsi mai jos, 6,18 şi urm., în cadrul unei exhortaţii către căutarea înţelepciunii. „Mări
rea” sau „slava” (ebr. kăbhodh, gr. δόξα) şi „cunună de veselie” (ebr. ‘atereth tipe ’ereth,
gr. στέφανος άγαλλιάματος) trimit Ia natura divină a înţelepciunii. ♦ „bucurie”, gr.
ευφροσύνη: desemnând în greaca homerică noţiunea de „banchet” şi fiind deopotrivă
numele uneia dintre graţii, cuvântul este foarte frecvent întrebuinţat în LXX (după
Concord., peste 100 de recurenţe doar în cărţile canonice), unde a ajuns să semnifice un
complex moral-sapienţial conţinând notele semantice de bunăstare spirituală, seninătate
şi fericire rezultând dintr-o viaţă morală şi de supunere faţă de Dumnezeu.
1.12 „Viaţă îndelungată” redă compusul gr. μακροημέρευσις, atestat doar în acest loc
din Sir. Conţinutul cuvântului este redat perifrastic de interpreţi: longue vie (TOB, BJ),
langes Leben (Luther), longitudinem dierum (Vulg.). Vechii interpreţi români au creat
prin calchiere sintagma „îndelungare de viaţă” (Bibi. 1688), modificată de Micu în „lun
gime de zile”; această ultimă formulă s-a perpetuat neîntrerupt, până astăzi, la Filotei,
Şaguna, Bibi. 1819, Bibi. 1936, Radu-Gal., Bibi. 1968, Anania. Mai frecvent apare în
LXX verbul corespondent, gr. μακροημερεύο), ca de exemplu aici, în v. 20 sau mai jos,
3,6, Autorii versiunii siriace au în acest loc expresia „viaţă veşnică”, ceea ce reprezintă o
interpretare creştină.
1.13 Secvenţa 1,11-13 pune în temă două componente esenţiale ale iudaismului: a) strânsa
legătură între religie şi comportamentul moral, în măsura în care virtutea este văzută ca
rod al fricii de Domnul, şi b) motivaţia utiiitaristă a comportamentului moral, în măsura
în care traiul virtuos aduce cu sine o recompensă imediată (vezi Spicq, p. 565). Trimiterea
ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 1 271
iar în ziua sa de pe urmă el va fi binecuvântat.

14 începutul înţelepciunii este să te temi de Domnul
şi, pentru cei credincioşi, a fost creată în pântecul mamei.
13 între oameni şi-a făcut cuib pe temelie veşnică,
urmaşilor lor ea va rămâne credincioasă.
16 Plinătatea înţelepciunii înseamnă să te temi de Domnul,
ea îi îmbată [pe oameni] cu roadele sale.
17 Toată casa lor o va umple cu ceea ce doresc
şi hambarele lor cu ce rodeşte ea.
18 Cununa înţelepciunii este frica de Domnul,
cea care face să înflorească pacea şi sănătatea.
la binecuvântarea pe care omul virtuos şi cu frică de Dumnezeu o va primi ta sfârşitul

vieţii este o conotaţie din LXX care lipseşte din originalul ebraic: faţă de textul ebraic,
traducerea greacă pare a manifesta în mai multe locuri credinţa într-o răsplată/pedeapsă
după moarte (cf. de ex. 7.17; 21,10).
1,14 Ideea că frica de Domnul este indisolubil legată de înţelepciune este unul din moţi-
rv
vele centrate ale doctrinei sapienţiale a Siracidului (vezi şi Introducerea, § 3). ♦ „începu
tul”: gr. άρχή, cu sensul literal „început", are în LXX următoarele trei valori semantice
principale (existente de altfel şi în greaca comună): 1 ) „punct de pornire; origine” (cf. mai
jos, 15,14 sau 39,25); 2) „partea cea mai importantă a unui lucru; temei” (cf. măi jos.
29,21); 3) „esenţă sau principiu al unui lucru” (cf. mai jos, 10,21 şi 11,3). In versetul de
faţă, cele trei sensuri apar toate simultan şi indistinct.
1.16 „Plinătatea”: gr. πλησμονή ar putea sugera aici, ca şi în Lev. 25,19; 26,5, starea de
saţietate alimentară, cf. „saţiu” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914). Cuvântul poate 11 înţeles
şi în sensul de „belşug” (ca în Gen. 41,30). Unii interpreţi renunţă la conotaţiile alimen
tare şi optează pentru sensul „deplinătate” (cf. Radu-Gal.: „deplinătate”, TOB şi BJ:
plenitude, Luther: Fiihle). ♦ Imaginea unui Dumnezeu care „îi îmbată” (gr. μεθύσκει)
pe oamenii credincioşi cu roadele înţelepciunii se încadrează firesc în contextul meta
foric. ♦ Pentru metafora „roadele înţelepciunii”, cf. Prov. 8,19; 11,30.
1.17 întregul verset pare o parafrază după Prov. 9,1-6.
1.18 Imaginea „cununii” (gr. στέφανος) ca reprezentare simbolică a ideii de „superlativ”
sau „excelenţă” este un topos formal în cărţile sapienţiale ale LXX, c f , de exemplu, mai
jos, 25.6, dar şi Prov. 17,6; 12,4; 16,31. ♦ Echivalarea tradiţională prin „pace” a ebr.
şăldm , gr. ειρήνη, corespunde unui complex conceptual care conotează ideile de bună
stare, prosperitate, mulţumire, siguranţă, seninătate, împăcare cu Dumnezeu şi cu semenii.
Unii interpreţi încearcă să expliciteze câte ceva din aceste nuanţe: „fericirea” (Radu-Gal.),
bien-etre (BJ). ♦ Prin „sănătate” am echivalat (asemenea majorităţii interpreţi lor, cf. Luther:
Heil, BJ: sânte, ΤΌΒ: bonne sânte) expresia grecească (puţin tautologică) ύ γίεια ν Ιάσεως,
litt. „sănătatea vindecării” (Bibi. 1688), dar, tautologic: „vindecare de însănătoşare”
(Micu. Bibi. 1914).
272 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH l
Amândouă sunt daruri de la Domnul întru pace,

iar mândria celor care îl iubesc pe El sporeşte.
19 [Domnul] a văzut-o şi a măsurat-o.
Ea a revărsat ştiinţă şi cunoaştere înţelegătoare
şi a înălţat slava celor care o stăpânesc.
~ Rădăcina înţelepciunii este să te temi de Domnul
şi ramurile ei - viaţă îndelungată.
21Frica de Domnul alungă păcatele,
rămânând lângă noi ea abate mânia [Domnului].
22
O furie nedreaptă nu va putea fi îndreptăţită,
căci pornirea spre furie a cuiva înseamnă prăbuşirea lui.
' Omul îndelung-răbdător îşi va păstra cumpătul până la vremea
potrivită
şi apoi îi va fi redată bucuria.
Λ Λ
~ Până la vremea potrivită îşi va ascunde gândurile,

şi buzele multora vor povesti despre priceperea lui.
25 ■
Printre comorile înţelepciunii se află pilde ale ştiinţei,
1.19 Ca şi σοφία, termenii επιστήμη, „ştiinţă"’, γνώσις, „cunoaştere’" şi σ ύ νεσ ις, „înţe
legere”, „inteligenţă” sau „intelect”, „pricepere”, „iscusinţă” au fost moşteniţi în reper
toriu! terminologic sapienţial al LXX din lexicul filosofic grecesc clasic. Frecvent, aceşti
termeni-cheie apar împreună, uneori, ca aici, în combinaţii sintagmatice precum γνο^σις
συνέσεςος, litt. „cunoaşterea înţelegerii”, c f BJ: connaissance inteiligente. O dezambi*
guizare a expresiei la Luther: macht die Leute verstăndig und klug.
1.20 Imaginea înţelepciunii ca arbore reapare în 24,13-14.16-17, unde apar cedrul,
palmierul sau viţa de vie.
1.22 Primejdiile majore cauzate de iritare, de „furia nedreaptă” (gr. θυμός άδικος) sau
de „pornirea spre furie” (ροπή τού θυμού) sunt amintite şi mai jos, 27,30, ca şi în alte
texte sapienţiale (Prov. 10,18; 12,16; 14,29 etc.).
1.23 „îndelung-răbdător”: compusul gr. μακρόθυμος, „care îndură multe”, apare relativ
frecvent în LXX (cf. Ex. 34,6; Ps. 7,12; Prov. 14,29 etc.) şi este calchiat în Bibi. 1688;
„cel îndelung răbdătoriu”, expresie tradiţională în Bibliile româneşti. Corespondentul
ebr. este secvenţa ’erekh 'appayim, litt. „lung la nări”; nasul era în imaginarul iudaic
sediul mâniei. Echilibrul, cumpătul, reţinerea şi tăcerea omului înţelept sunt frecvent
menţionate ca valori comportamentale nu doar în VT, ci şi în literatura sapienţială a
egiptenilor (c f Duesberg, I, pp. 113-119).
1,25 „frica de Dumnezeu”: gr. θ εοσ έβ εια , termen rar în LXX, un compus interpretat de
lexicografi ca „slujire a lui Dumnezeu”, sau „frică de Dumnezeu; religiozitate” (AB),
sau „cult al divinităţii, pietate” (Bailly), cf. pieţe (BJ, TOB ),fecir o f the L ord (AB). Am
optat în context pentru soluţia „frica de Dumnezeu”, aceeaşi ca în Gen. 20,11 (unde
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 1 273
dar celui păcătos frica de Dumnezeu îi pare urâciune.

2 6Dacă doreşti înţelepciune, împlineşte poruncile
şi Domnul ţi-o va dărui.
27 Căci înţelepciunea şi învăţătura înseamnă frica de Domnul,
credinţa şi blândeţea sunt încântarea Lui.
28 Să nu fii nesupus faţă de frica de Domnul
şi nu te apropia de ea cu inimă împărţită.
2 9Să nu fii făţarnic cu oamenii
şi să-ţi înfrânezi buzele.
30 Să nu te înalţi pe tine însuţi,
ca să nu te prăbuşeşti şi să aduci asupra sufletului tău necinstire;
căci Domnul va da pe faţă cele ascunse ale tale
şi te va doborî în mijlocul adunării,
θ εο σ έβ εια corespunde ebr. yirc 'ath ’Elohîm, „frica de Dumnezeu”)· Termenul mai
apare încă o dată în Iov 28,28, unde corespunde ebr. yire ’ath 'Adhonay.
1,26-27 Avem aici unul din locurile în care ecuaţia „înţelepciunea - împlinirea Legii -
învăţătura - frica de Domnul” apare formulată cu cea mai mare claritate. ♦ Am tradus
prin „încântare” gr. ευδοκία, cuvânt care înseamnă în greacă (referitor la Dumnezeu)
„bunăvoinţă” (ca mai jos, 2,16), dar şi „mulţumire; încântare” şi chiar „împlinire,
satisfacţie” (ca mai jos, 18,31). Alte opţiuni de traducere: ce qu 'il aime (BJ), son bon
p la isir (TOB), delight (AB). ♦ „Credinţa şi blândeţea” (ebr. 'emunăh şi ‘anăwăh,
gr. πίστις şi πραότης, cf. la fidelite et la douceur - BJ şi TOB, trust and humility - AB)
mai apar împreună, ca atribute ale omului înţelept, în 45,4.
1.28 Expresia „cu inimă împărţită" corespunde gr. έ ν καρδία δισση, litt. „cu inima în
două părţi”, c f avec un coeur double (BJ, TOB), with duplicity o f heart (AB). mit
falschem Herzen (Luther). Ca desemnare metaforică a ipocriziei şi minciunii, imaginea
inimii scindate apare în Ps. 12/11,3, fiind lexicalizată în ebr. prin lebh wălebh, litt.
„inimă şi inimă”. Ideea dedublării ca sursă a ipocriziei este exprimată şi prin gr.
δίγλωσσος, litt. „cu limba în două părţi”, care apare ca epitet al omului ipocrit mai jos
(5,9: 6,1; 12,3). S-a arătat că, în imaginarul veterotestamentar, inima apare ca sediu al
interiorităţii, al inteligenţei şi voinţei libere a omului, iar limba este văzută ca simbol al
omului exterior, al deciziilor şi acţiunilor acestuia. In consecinţă, ipocrizia, dedublarea,
fie a inimii, fie a limbii, reprezintă o gravă alterare a personalităţii umane, un păcat
major ( c f Hadot, pp. 177-192).
1.29 Rom. „făţarnic” este echivalarea tradiţională a gr. υποκριτής. ♦ „cu oamenii”: litt.
„în gurile oamenilor”.
1.30 Pedeapsa divină pentru trufie este dezvăluirea în faţa „adunării” (gr. συναγωγή) a
„celor ascunse”, id est faptele şi gândurile ascunse şi inavuabile pe care le are omul rău
(gr. τα κρυπτά σου). Ideea din acest dicton reapare frecvent în VT, ca şi în NT, c f Iez.
17,24; Iov 22,29; Prov. 11,2; 16,18; Mt. 18,4; 23,12; Lc. 1,52; 14,11.
274 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 1-2
deoarece nu te-ai apropiat de frica de Domnul

şi inima ta este plină de viclenie.
2 Fiule, dacă năzuîeşti să-I slujeşti Domnului,

1
pregăteşte-ţi sufletul pentru încercare.

9 Λ
" Indreaptă-ţi inima, fii neclintit

şi nu te tulbura în clipa de restrişte.
' A lipeşte-te de El şi nu te depărta,
ca să fii mărit la sfârşitul zilelor tale.
4 Tot ce ţi se întâmplă, primeşte,
2 îndemnurile fierbinţi pe care, în acest capitol, Siracidul le adresează conaţionalilor săi

pentru a-i întări în credinţa faţă de Dumnezeul lui Israel pot fi privite şi ca încurajări şi
referiri concrete la vitregia epocii (despre persecuţiile regilor elenistici la adresa evreilor
vezi supra, Introducerea, § I). Prezentându-se ca un poem despre mărinimia divină,
capitolul poartă în unele manuscrise titlul „Despre răbdare'1.
2,1-2 Apelativul „fiule” (gr. τέκ νοv), adesea la plural, „fiilor’ (gr, τέκνα), este un topos
formal al literaturii sapienţiale ( c f mai jos, 3,1; 4,1; 6,32 etc., dar şi Prov. 2,1; 3.1 etc.),
reluând formula ebraică uzuală de adresare a învăţătorului către discipolii săi; expresia a
fost moştenită de creştini pentru a marca raportul între preot şi mirean. ♦ Ideea că, pentru
a răspunde bunăvoinţei divine, omul evlavios şi virtuos trebuie să înfrunte diferite
„ispite” sau „încercări” (gr. πειρασμόν), pregătindu-şi sufletul pentru clipa de restrişte
(gr. επαγωγή), este un element central al doctrinei deuteronomice despre răsplată
( c f Rankin, pp. 77 şi urm.); sublinierea necesităţii de a accepta încercările vieţii şi de a
vedea în ele un semn al bunăvoinţei divine apare formulată şi mai jos, 4,17; 6,7; 44,20.
V. şi Mt. 6,13 şi Lc. 1 1,14. ♦ Verbul gr. καρτερέω, „a fi tare, neclintit” şi „a îndura cu
răbdare”, întrebuinţat aici la imperativ, defineşte starea de fermitate morală, c f sois resolu
(TOB), arm e-toi de courage (BJ), be... steadfast (AB). Apare rar în LXX, dar încă o
dată mai jos, 12,15. ♦ „nu te tulbura”: gr. σπεύδω, „a se grăbi”, „a se zori”, „a se agita”.
2 3 „Alipeşte-te”: gr. κολλάω are în greacă sensul primar (despre metale) „a lipi, a
suda”; ca şi aici, este întrebuinţat în LXX pentru a sugera indisolubila legătură între om
şi Dumnezeu ( c f Deut. 6,13; 10,20 etc.; Ps. 21,16; 24,21 etc.). Cf. Radu-Gal.: „lipeşte-te
de Domnul”, TOB, BJ: attache-toi a lui, AB: cling to him. ♦ Secvenţa gr. ϊν α αύξηθής
επ' εσχάτων σ ου din LXX este pasibilă de interpretări, după cum verbului gr. αυξάνω,
„a creşte, a mări”, t se conferă o conotaţie concret-materială sau una spirituală. Am optat
pentru o soluţie neutră, dar vezi şi alte soluţii: „ca să creşti întru cete de apoi ale tale”
(Bibi. 1914), „ca să creşti mereu până la slarşitul tău” (Radu-Gal.). tu ftn iras tes jou rs
dans la prosperite (TOB), afin d'etre exalte ă ton dernier jo u r (BJ), thus w ill you r future
be great ( AB).
2,4 Prin sintagma „în necazurile umilirii tale” am încercat o reproducere cât mai exactă a
gr. έν άλλαγμασιν ταπεινώσειός σου. Dacă, în genere, gr. άλλαγμα înseamnă în LXX
î n ţ e l e p c i u n e a l u i iis u s SIRAH 2 275
şi în necazurile umilirii tale fii îndelung-răbdător!

5 Căci prin foc se pune aurul la încercare,
iar oamenii plăcuţi [lui Dumnezeu], în cuptorul smereniei.
Λ
In boli şi în sărăcie, păstrează-ţi încrederea în El!

6 încrede-te în [Domnul] şi El îţi va veni în ajutor,
îndreaptă-ţi căile şi nădăjduieşte în El!
' Voi, cei care vă temeţi de Domnul, aşteptaţi cu răbdare îndurarea Lui,
nu vă abateţi din drum, ca să nu vă prăbuşiţi.
O
Voi, cei care vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în El,

şi nu va lipsi răsplata voastră.
9Voi, cei care vă temeţi de Domnul, nădăjduiţi cele bune,
bucuria veşnică şi îndurarea;
căci răsplata Lui este un dar veşnic şi plin de bucurie.
10Priviţi la generaţiile trecute şi vedeţi:
cine şi-a pus nădejdea în Domnul şi a fost dat de ruşine?
Sau cine a rămas neclintit în frica [de Domnul] şi a fost părăsit?
Sau cine L-a strigat şi a rămas nebăgat în seamă?
11Căci milostiv şi îndurător este Domnul
„preţ" ( c f Lev. 27,10.33), aici are sensul de „vicisitudine, necaz”, cf. ies vicissitudes
(BJ), Ies revers (TOB). ♦ „A fi îndelung-răbdător” este semnificaţia exactă a gr.
μακροτυμεΐν, cf. montre-toi patient (BJ), so is patient (TOB), be patien t (AB).
2,5 Complexul metaforic cu conţinut „metalurgic" este un topos biblic; vezi şi îs. 48,10;
Prov. 17,3: 27,21; Ps. 66,10: înţcl. 3,6.
2.7 Vb. gr. αναμένω apare în LXX cu sensul original „a aştepta cu răbdare; a se bizui
pe...'”, cf. susdnete m isericordiam eius (Vulg.), com ptez sur sa m isericorde (TOB, BJ).
♦ Prin „îndurare” am echivalat gr. έλ εο ς, lat. misericordia, încercând o „actualizare”
terminologică în raport cu tradiţionalul „milă” (Bibi. 1688, M icuetc.).
2.8 Gr. πταίσνι prezintă dificultăţi de echivalare; am optat pentru „a lipsi”, dar cf. şi
votre recompense ne s aur a ii faillir (BJ), votre recom pense ne vous fe ra p a s defaut
(TOB), you r rew ard wifi not be lost (AB).
2.9 Pluralul din formula ε ις άγαθά trimite la bunurile terestre, c f „ceale bune” (Bibi.
1688), goo d things (AB), prosperite (TOB). O interpretare mai nuanţată: ses bienfaits
(BJ). Sintagma gr. ε ις ευφροσύνην αιώνος, litt. „spre veselia veacului” (Bibi. 1688), cf.
la jo ie perpetuelle (TOB), la jo ie eterneile (BJ), trimite însă spre o componentă
spiritual-eshatologică. ♦ Ultima parte a versetului, existentă doar în unele manuscrise,
parc o glosă târzie, prin care se explicitează şi se subliniază conţinutul răsplăţii divine:
viaţa veşnică.
2,11 Pentru Dumnezeu atributele „compasiunii” (gr. οίκτίρμων) şi „îndurării” (gr.
έλεήμω ν) sunt centrale, c f Ex. 34,6; Ps. 86,5: 103,8; Iov 4,6-7 etc.
şi iartă păcatele şi ne mântuieşte în clipa de restrişte.

1 2 €
" Vai de inimile fricoase şi de mâinile neputincioase,

vai de păcătosul care umblă pe două cărări!
! 3Vai de inima slabă, deoarece nu are încredere
şi de aceea nu va găsi ocrotire!
14 Vai de voi, cei care v-aţi pierdut răbdarea!
Şi ce veţi face când vă va cerceta Domnul?
1 5 ·
Cei care se tem de Domnul nu vor fi nesupuşi faţă de cuvintele Lui
şi cei care îl iubesc vor păzi căile Lui.
16 Cei care se tem de Domnul caută bunăvoinţa Lui *
şi cei care 11 iubesc se îndestulează din Legeja Lui].

17 Cei care se tem de Domnul îşi pregătesc inimile
şi în faţa Lui îşi smeresc sufletele.
18 Să cădem în mâinile Domnului
şi nu în mâinile oamenilor,
căci pe cât e măreţia Lui
tot atât este şi îndurarea Lui.
2,12 Pentru conotaţiile negative ale duplicităţii (aici: „pe două cărări'’ = gr. έπί δύο
τρίβους), vezi supra, nota 1,28. „A umbla pe două cărări” poate semnifica şi lipsă de
fermitate în credinţa faţă de Domnul.
2,14 Redat de noi prin „răbdare” (cf. Luther: Geduld), gr. ύπομονή are şi conotaţiile de
„rezistenţă, persistenţă, îndrăzneală, perseverenţă”, c f I ’endurance (BJ), perseverance
(TOB), şi chiar „speranţă”, c f hope (AB). ♦ Redat în mod tradiţional în română prin „a
cerceta” (Anania) sau „a cerca” (Bibi. 1688), vb. gr. επισκέπτομαι a căpătat în LXX un
sens relativ precis, desemnând cel mai adesea „vizita” pe care Dumnezeu o face poporu
lui ales, pentru a constata respectarea prescripţiilor Legii (c f, de ex., Gen. 21,1; 50, 24;
Ex. 30,16 etc.), dar şi pentru a-i veni în ajutor (c f Ex. 4,31; Soph. 2,7).
2,15-16 Iubirea faţă de Domnul ca act de credinţă este un element comun iudaismului şi
creştinismului. ♦ Pentru valorile semantice ale gr. ευδοκία, tradus aici prin „bună
voinţă”, vezi supra, nota 1,27. Pentru sensul în context c f şi cherchent ă lu ip la ire (BJ),
recherchent son bon plaisir (TOB), seek ίο please him (AB). ♦ Autorul identifică aici
frica şi ascultarea de Dumnezeu cu iubirea dezinteresată faţă de El, idee comună apoi
iudaismului şi creştinismului.
2.17 „Umilinţa” sau „smerenia” (subst. gr. ταπείνωσις, adj. ταπεινός sau vb. ταπεινόω
apar de zeci de ori în LXX) este una din componentele imperative ale atitudinii omului
faţă de Dumnezeu, valoare comună iudaismului şi creştinismului.
2.18 Gr. μ εγα λοσύνη apare pentru prima dată în LXX şi desemnează ideea de „majes-
tate, grandoare, măreţie”, fiind folosit mai ales cu referire la gloria divină (c f Deut.
32,2; 2Rg. 7,21 etc.). Alte opţiuni: magnitudinem eius (Vulg.), sa majeste (BJ). sa
grandeur (TOB), his majesty (AB).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI [ISUS SIRAH 3 277
3 Fiilor, ascultaţi-mă pe mine, tatăl vostru,

1
şi faceţi astfel, ca să fiţi mântuiţi!

2 Căci Domnul îl preamăreşte pe tată în faţa copiilor
şi întăreşte judecata mamei asupra fiilor ei.
3 Cel care-şi cinsteşte tatăl îşi ispăşeşte păcatele,
4 şi este asemenea celui ce strânge comori cel care-şi preamăreşte mama.
5 Cel care-şi cinsteşte tatăl îşi va găsi bucuria în copiii săi
şi-n ziua rugăciunii sale va fi ascultat.
6 Cel care-şi preamăreşte tatăl va avea viaţă îndelungată
şi cel care se supune Domnului va dărui odihnă mamei sale.
1 Cel care se teme de Domnul îşi cinsteşte tatăl
şi ca pe nişte stăpâni va sluji pe părinţii săi.
8 în faptă şi în cuvânt cinsteşte pe tatăl tău,
-1
ca să vină asupra ta binecuvântarea lui;
3.1 Ziegler propune, în loc de gr. έμοΰ, „pe mine”, lectura έλεγμ όν, „mustrare, îndru
mare, poruncă”, astfel încât, reconstituit, începutul versetului apare astfel: έλεγμόν
πατρός αχούσατε, τέκνα, „îndrumarea părintelui să o ascultaţi, fiilor”, ceea ce se potri
veşte şi interpretării din Vulg.: iudicium patris audite, filii, ca şi celei din Hexapla, unde,
în loc de gr. έλεγμ όν, „îndrumare” , apare gr. κρίμα, Judecată” (după ebr. m ifpăth ).
Conjectura a fost acceptată în AB: children, p a y heed to a fa th e r ’s right. ♦ Respectul şi
supunerea totală faţă de părinţi reprezintă unul dintre fundamentele eticii veterotesta-
mentare, c f Ex. 21,17, Lev. 20,9, Deut. 5,16 etc. ♦ Prezenţa în context a gr. σωθήτε, „să
fiţi mântuiţi”, este considerată de unii comentatori drept rezultat al unei interpolări
creştine, căci în versiunea siriacă (Peshitta) apare aici verbul „a trăi”. De regulă însă, vb.
gr. σωθηναι, „a fi salvat, mântuit”, din LXX corespunde ebr. lihyăth, „pentru a trăi”.
3.2 „în faţa copiilor”: se poate înţelege şi „asupra copiilor” sau „în copii”. ♦ Judecata”:
în sens de „autoritatea”.
3,4 Vb. gr. άποθησαυρίζω, „a strânge comori”, apare doar aici în LXX şi reapare în NT
la ITim. 6,19.
3.6 Pentru conţinutul expresiei „a avea viaţă îndelungată” (gr. μακροημερεύω), cf. supra,
nota 1 , 1 2 . O viaţă îndelungată era privită de un evreu pios ca semn al bunăvoinţei
divine. ♦ „va dărui odihnă”: gr. αναπαύω are nuanţa odihnei care împrospătează.
3.7 Cuvintele „stăpân” (gr. δεσπότης) şi „a sluji” (gr. δ ου λ εύ ειν), întrebuinţate de
regulă cu privire la raporturile dintre stăpân şi sclav sau dintre Dumnezeu şi oameni, i-au
făcut pe unii să dea o interpretare juridică secvenţei, ca referire la dreptul absolut al
părinţilor asupra copiilor,
3.8 începând din acest punct şi până la 16,24, se desfăşoară unul dintre cele mai ample pa-
saje din manuscrisele originalului ebraic, găsite la Cairo în 1896 (vezi Introducerea, § 7).
♦ Supravalorizarea binecuvântării părinţilor (gr. εύ λο γία ) este încă una dintre pietrele
unghiulare ale eticii veterotestamentare, cf. Gen. 9,27; 28,1 etc,
9 căci binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor,

iar blestemul mamei le smulge din temelii.
10 Să nu cauţi mărire în necinstirea tatălui tău,
căci necinstirea tatălui tău nu este pentru tine mărire.
11 Λ
Intr-adevăr, mărirea unui om [vinej din cinstirea tatălui său,
iar o mamă dispreţuită [înseamnă] ruşine pentru copiii ei.
12
~ Fiule, să fii sprijin tatălui tău la bătrâneţe
şi să nu mâhneşti în timpul vieţii Iui.
-1
13 Chiar dacă-şi va pierde înţelegerea, să fii îngăduitor cu el

şi să nu batjocoreşti pentru că tu eşti plin de vigoare.
-1
14 I 4
Căci milostenia către tată nu va fi dată uitării
şi-n locul păcatelor tale ţi se va înălţa casă nouă.
15 în ziua ta de restrişte [Domnul] îşi va aduce aminte de tine:
ca gheaţa pe vreme frumoasă, aşa se vor topi păcatele tale.
16 Asemenea unui hulitor e cei care-şi părăseşte tatăl
şi este blestemat de Domnul cel care-şi necăjeşte mama.
Fiule, săvârşeşte cu blândeţe faptele tale,
i7
3,9 Metafora arhitectural-urbană din acest verset reprezintă o adaptare a traducătorului

în greceşte a textului, căci în originalul ebraic avem o metaforă de tip botanic-agricol:
„Căci binecuvântarea tatălui înrădăcinează [familia], iar blestemul mamei dezrădăci
nează ce este sădit.”
3,10-11 Pasajul conţine ideea solidarităţii între tată şi fiu în privinţa reputaţiei, idee pe
care o regăsim şi în tragedia clasică, de exemplu în Antigona lui Sofocle (703-704).
3,14 „Milostenia"’ sau darul cu virtuţi expiatorii (gr. ελεημοσύνη) corespunde în Hebr.
subst. fdh ăqăh , litt. „dreptate”; în sensul V Γ aceasta desemnează poziţionarea corectă a
omului faţă de Dumnezeu, păzirea poruncilor. ♦ Ultima parte a versetului (Bibi. 1688,
litt.: „în locul păcatelor, să va zidi lângă tine") este obscură. în special din cauza vb. gr.
προσανοικοδομέομαι, un hapax (egomenon în LXX, glosat de lexicografi prin definiţii
precum: rebâtir aupres, âdifier a cote (Bailly. s.u.) sau io be added fo r edification (LSJ,
s.u.). Corespondentul ebraic este mai explicit: .,ea va fi pentru tine ca o jertfă pentru
păcat” ( c f AB: it will serve as a sin offering). Alte soluţii: ..în locu! păcatelor se va zidi
casa ta” (Bibi. 1914), „în pofida păcatelor, casei tale îi va merge bine" (Radu-Gal.). ά la
place de tes peches, elle sera pou r toi une maison nouvelle (TOB), ei, pou r tes peches,
el le te vaudra reparation (BJ).
3.16 Interpretarea neglijenţei faţă de părinţi drept o blasfemie şi un mare păcat este
puternic subliniată în creştinism, cf. Mt. 15,4-6, Mc. 7,10-13.
3.17 Gr. πραΰτης, „blândeţe, îngăduinţă”, corespunde ebr. ‘anăwăh, care înseamnă, pe
lângă „blândeţe”, şi „modestie, smerenie”. Desemnată de regulă în LXX prin gr. ταπείνωσις,
smerenia este în tradiţia veterotestamentară un concept etic central. La Sirah, smerenia
presupune în primul rând supunere totală faţă de Dumnezeu şi respectul scrupulos faţă
şi vei fi iubit de omul plăcut [lui Dumnezeu],

iSCu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te smereşti
şi vei găsi har înaintea Domnului.
19Mulţi sunt oamenii semeţi şi preamăriţi,
dar celor smeriţi Ie dezvăluie El tainele Sale.
·*■*Λ
Căci mare este puterea Domnului

şi El este preamărit de cei smeriţi.
21 Cele prea grele pentru tine nu le cerceta
şi nu scruta cele ce sunt peste puterile tale.
22 La cele ce ţi-au fost poruncite, la acelea gândeşte-te,
căci nu ai nevoie de cele ascunse.
Nu-ţi da silinţa în lucruri care-ţi sunt de prisos,
oricum ţi s-a arătat mai mult decât poate cuprinde înţelegerea oamenilor.
24 Căci mulţi au fost duşi în rătăcire de o părere greşită
de prescripţiile Legii, dar implică şi dimensiuni precum respectul faţă de sine şi faţă de
ceilalţi (mai ales faţă de părinţi), îngăduinţa pentru cei slabi sau nevoiaşi, răbdare,
modestie, toleranţă. ♦ în Hebr. formularea este diferită: „Fiule, să te porţi cu smerenie în
zilele tale de bunăstare, şi vei fi mai iubit decât cel care tace daruri.”
3,18 Ideea că cei puternici şi bogaţi sunt cu atât mai datori să se umilească în faţa lui Dum
nezeu şi a oamenilor a fost asumată şi de creştini, c f , între altele, Mt. 23,12 şi 1Pt. 5,5-6.
3,20 în Hebr, formularea este diferită: „Căci mare este îndurarea lui Dumnezeu, iar taina
Sa El o dezvăluie celor smeriţi.’'
3,21-24 Pasaj extrem de important pentru înţelegerea nuanţată a raporturilor între
valorile iudaice tradiţionale şi mentalităţile şi comportamentul intelectual elenistic.
Spicq, p. 581, atrage atenţia că avertismentul formulat de Sirah cu privire la primejdiile
Λ
ogoliului intelectual şi ale curiozităţii excesivc nu este întâmplător. în epocă, speculaţiile

cosmogonice şi teologice erau larg răspândite printre grecii păgâni, exercitând o reduta
bilă forţă de atracţie asupra multor evrei. Sirah se arată îngrijorat de riscul alterării puri
tăţii doctrinare la impactul cu universul conceptual al filosofîei şi ştiinţei greceşti. De
aceea, în context, este încă o dată subliniată supremaţia valorilor tradiţionale: înţelepciu
nea, smerenia, credinţa, respectul faţă de Lege şi frica de Domnul.
3,22 Expresia „cele ascunse” (gr. τα κρυπτά) trimite fie la structura aporetică a unora
dintre raţionamentele filozofiei greceşti, fie la componenta iniţiatică a unora dintre
curentele gnostice din gândirea elenistică.
3,24 în Hebr. conotaţiile polemice ta adresa elenismului sunt mai puţin intense: „căci nu
meroase sunt părerile fiilor oamenilor.” ♦ Prin „părere greşită” am tradus gr. ύπόληψις
( c f ΊΌΒ: speculations, AB: speculations), iar prin „presupunere rea” am încercat să repro
ducem conţinutul gr. ύπόνοια πονηρά (cf. TOB: imagination perverse, AB: misleading
fancies), ambele expresii greceşti, puternic conotate negativ, desemnând ipostaze per
verse ale gândirii speculative.
şi o presupunere rea le-a abătut gândirea.

25
Cine nu are pupile este lipsii de lumină,
iar cine nu are parte de cunoaştere să nu susţină [că ar avea-o].
26
' Inima împietrită va sfârşi rău până la urmă,
iar cel care iubeşte primejdia va pieri în ea.
27 Inima împietrită va fi împovărată de suferinţe
şi păcătosul va aduna păcate peste păcate.
28
Pentru nenorocirea celui trufaş nu este leac,
căci buruiana răutăţii a prins în ei rădăcină.
2 9 Inima celui care înţelege cugetă asupra unei pilde
şi o ureche ce ascultă este dorinţa înţeleptului.
3 0 Focul înteţit îl stinge apa,
iar milostenia şterge păcatele.
3\
Cine răspunde prin binefacere se gândeşte la cele viitoare
şi în clipa prăbuşirii va găsi sprijin.
3,26 Reluată şi în v. următor, expresia „inimă împietrită”, după gr. καρδία σκληρά
corespunde ebr. lebh kăbhedh, literal: „inimă grea”, care apare şi în Ex. 7,14 şi 8,28,
unde desemnează starea psihică a Faraonului, insensibil la cererea poporului ales de a fi
eliberat; aici semnifică autosuficienţa orgoliului intelectual în opoziţie cu smerenia şi
supunerea faţă de Dumnezeu, denumită prin expresia „inimă ascultătoare” (ebr. lebh
şo m ea 1). ♦ Al doilea stih în ebr.: „Cel care iubeşte plăcerile va fi târât de ele.”
3.28 Potrivit teologiei deuteronomice, păcătosul îşi primeşte pedeapsa în această viaţă.
Omul orgolios sau obraznic (gr. υπερήφανος, ebr. leţ, „batjocoritor; arogant, trufaş”)
este grav afectat în integritatea persoanei sale, ca şi cum ar fi un bolnav incurabil; cf. şi
mai jos, 8,11 şi 13,1. Componenta maladivă a orgoliului este mai clar exprimată în
Hebr.: „Să nu încerci să vindeci boala celui obraznic, pentru el nu există vindecare, căci
suferinţa lui este pricinuită de o plantă rea.”
3.29 „inima”: cf. nota la 1,28. ♦ Adj. gr. συνετός, „inteligent”, „care înţelege’', „priceput”,
„iscusit”, termen important al repertoriului sapienţial, în corelaţie cu subst. σ ύνεσ ις,
„înţelegere”, „inteligenţă”, „iscusinţă”, este redat în tradiţia românească de text prin
„înţelegător”, respectiv „înţelegere”. ♦ Gr. διανοηθήσεται (pe care l-am echivalat prin
„cugetă”) reflectă cu aproximaţie conţinutul ebr. yăbîn, „discerne, „apreciază”: omul
inteligent ştie să preţuiască o „pildă” subtilă (gr. ποραβολή). ♦ „o ureche ce ascultă”: se
referă la un auditoriu avizat.
3.30 Pentru înţelesurile milosteniei, cf. supra, nota Ia 3,14,
3.31 In Hebr. formularea este mai directă: „cel care face binele îl va regăsi în calea sa.”
♦ Am optat pentru „binefacere” pentru a echivala gr. χά ρ ις, orientându-ne după context
(cf. şi BJ şi TOB: bienfaits), cu toate că acest concept complex are şi conotaţiile de
r\
„blândeţe, bunătate; farmec”. In alte locuri, χάρις poate însemna chiar „recunoştinţă”,
„mulţumire” (ca în 8,19; 12,1) sau „plecăciune, compliment” (ca în 20,13).
ÎNŢELEPCIUNEA LUI USUS SIRAH 4 281
4 Fiule, să nu-! lipseşti pe omul sărac de mijloace de trai

1
şi să nu faci să tânjească ochii celui nevoiaş.

2 Să nu-1 mâhneşti pe cel flămând
şi să nu superi pe om în strâmtorarea lui.
- 1
~ Inima supărată să nu o mai tulburi [şi tu]

şi să nu faci să tânjească pe cel nevoiaş după darul [tău].
-1
4 Să nu-1 alungi pe cel care te roagă la nevoie

şi să nu-ţi întorci faţa de la cel sărac.
3 De la cel nevoiaş să nu-ţi întorci privirea
şi să nu-i dai prilej omului să te blesteme,
6 Căci, dacă acesta te blestemă în amărăciunea sufletului său,
rugăciunea îi va fi ascultată de Cel care l-a creat.
n
' Fă-te iubit în adunare
4,2 „cel flămând” : gr. ψυχή πεινώ σα, Uit. „suflet flămând”, echivalează conţinutul ebr.
nepheş haţerăh, „suflet aflat în nevoie”. Despre sensul „persoană, cineva” al ebr.
nepheş, „suflet”, cf. Lev. 2,1 (nota). Transpunerea mecanică a ebr. nepheş prin gr. ψυχή
este unul dintre cele mai expresive exemple de transfer semantic din ebraică în greaca
Septuagintei. într-adevăr, ebr. nepheş, pe lângă sensul generic „suflet” şi cel, foarte
frecvent, de „cineva”, „persoană”, mai apare în VT şi cu alte valori semantice lexicale
precum „vieţuitoare” [ c f Gen, 2,7), „viaţă” (Ex. 21,23), „conştiinţa interioară a unei
persoane” (Ps, 42,5), „sediu al pasiunilor” (Îs. 58,10), „patimă; dorinţă” (ca mai jos, 6,4)
sau pronominale: „eu” (Gen. 49,6), „tu” (Îs. 43,14), „el” (Ps. 25,13), „noi” {Ps. 124,7),
„ei” (Is. 46,2) sau chiar „tu însuţi” (mai jos, 10,28).
4,4 Formulări asemănătoare găsim în Prov. 19,17, dar şi la Mt. 5,42, căci datoria de
solidaritate faţă de cei săraci este o componentă centrală atât a eticii iudaice, cât şi a
celei creştine. Subliniind în mod repetat datoria celor înstăriţi de a-i ajuta şi proteja pe
cei săraci, Sirah nu condamnă bogăţia în sine, ci doar avariţia, insensibilitatea şi nepă
sarea. în comparaţie cu această codificare a solidarităţii comunitare Ia evrei, Spicq,
p. 588, constată că grecii considerau sărăcia ca o pedeapsă divină, mentalitatea lor fiind
atât de diferită de cea iudaică, încât, după cum menţionează Platon în Legile, II, un
atenian a propus la un moment dat aprobarea unei legi prin care săracii să fie condam
naţi la exil.
A.
4.6 In Prov, 14,31 oprimarea celui sărac este prezentată ca o blasfemie la adresa
Creatorului. ♦ Pentru desemnarea teonimului „Creatorul” (aici, gr. 6 ποιήσας, „Cel care
l-a creat”) termenul tradiţional românesc este cel de „Ziditor”.
4.7 „Adunarea” (gr. συναγοϊγή, ebr. ‘edhăh) reprezintă totalitatea membrilor comuni
tăţii. ♦ Expresia gr. προσφιλή... σεαυτόν π οίει, „fă-te iubit”, reapare în 20,13. ♦ „Cel
mai mare” (gr. μεγιστάν) este întrebuinţat generic pentru noţiunea de „şef, căpetenie”.
/\
In Hebr. şi în cele mai multe manuscrise ale LXX, cuvântul apare aici la singular, fapt
care ar trimite către membrii aristocraţiei evreieşti, văzuţi ca indivizi. Unele manuscrise
282 Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS SIRA I I 4
şi înaintea celui mai mare smereşte-ţi capul.

8 Apleacă-ţi urechea către cel sărac
şi întoarce-i cu blândeţe cuvintele de întâmpinare.
9 Scoate-1 pe cel prigonit din mâinile prigonitorului
şi nu fi lipsit de curaj când vei împărţi dreptatea.
10 Fii ca un tată pentru orfani
şi ca un soţ pentru mama lor;
vei fi astfel ca un fiu al Celui Preaînalt
şi El te va iubi mai mult decât mama ta.
11 înţelepciunea îi înalţă pe fiii săi
şi are grijă de cei care o caută.
19
Cine o iubeşte iubeşte viaţa,
cei care se trezesc în zori pentru ea se vor umple de bucurie.
greceşti, ca şt Peshitta, au însă pluralul, aşa încât a fost formulată părerea că „la Ierusalim
nu exista un singur conducător, ci o gerousia sau adunarea notabilităţilor, care va deveni
cunoscută mai târziu cu numele Sanhedrin” (Box, Oesterly, p. 328).
4,8-10 Aici, ca şi infra, 35,15-22, sunt menţionaţi împreună membrii vitregiţi de soartă
ai comunităţii (săracii, oprimaţii, văduvele, orfanii), care se bucurau de protecţia
specială a Legii (c f Deut. 24,17-22; Lev. 19,9-10; 23,22 etc.).
4.8 Cu semnificaţia „a fi sensibil la ...”, expresia,.Apleacă-ţi urechea”, gr. κ λίνον τό ούς
σου, este un ebraism biblic, preluat ca atare în tradiţia românească: „pleacă-ţi la sărac
ureachea” (Bibi. 1688). ♦ Formulând άποκρίθητι αύτφ ειρηνικά έ ν πραϋτητι, traducă
torul grec a redat literal Hebr.: haşîbhehii şălâm, ca şi cum ar fi ignorat faptul că şălâm,
„pace”, era în ebraică formula uzuală de salut. Literalismul grevează cele mai vechi
versiuni româneşti: „răspunde lui de pace cu linişte” (Bibi. 1688).
4.9 Prin „a fi lipsit de curaj” am reprodus compusul gr. όλιγοψ υχέω , „a fi laş”, litî. „a
avea suflet mic” c f Bibi. 1688: „să nu fii slab de inim a’.
4.10 „mama lor”: Hebr. are: „văduve”. In etica vetero testamentară, văduva şi orfanul se
aflau sub protecţia directă şi nemijlocită a lui Dumnezeu ( c f Ex. 22,21-23; Deut. 24,17).
♦ „vei fi... ca un fiu al Celui Preaînalt” : Hebr. are „Dumnezeu te va numi fiu”. Tradu
cătorul LXX atenuează din scrupul teologic. Prezentarea lui Dumnezeu ca Tată este un
topos biblic central în NT, dar se întâlneşte şi în VT, ca Părinte al poporului, iar în
textele târzii, chiar al omului credincios ( c f şi 23,1. 4; 51,10, dar şi D eu t 32,6; Prov.
3,12 etc.). ♦ Teonimul gr. ϋψιστος, un superlativ (cf. Vulg.: Altissimus), redat în mod
tradiţional în româneşte prin „cel Preaînalt” (cf. Bibi. 1688: „cel Preaînălţat"), apare
foarte frecvent în LXX: Gen. 14,18; Num. 24,16; Deut. 32,8 etc.
Λ.
4.11 In LXX, vb. άνύψωσεν, „înalţă”, are conotaţia de „elevare spirituală, înnobilare”;
Hebr. are „educă”. ♦ Definirea metaforică a oamenilor înţelepţi drept „fii” (ebr. băneyhă,
gr. υ ιο ί) ai înţelepciunii reapare la Lc. 7,35; expresia pare să fie un ecou din limba
egipteană (cf. Couroyer, 1975, passim ).
ÎN Ţ> E L E P C IU N E A LUI JîSUS S IR A H 4 283
13 Cine o stăpâneşte va moşteni mărire

şi oriunde se va duce, Domnul îi va binecuvânta.
14 închinătorii ei îi slujesc Celui sfânt
şi Domnul îi iubeşte pe cei care o iubesc.
13 Cine ascultă de ea va judeca neamuri
şi cine se apropie de ea va locui în siguranţă.
]b Dacă se încrede în ea, o va moşteni pe de-a-ntregul,
iar urmaşii săi o vor stăpâni mereu.
1 "7
Căci, la început, va merge cu el pe căi întortocheate,

frică şi cutremur va aduce asupra iui;
şi-l va chinui cu mustrarea ei
până când va căpăta încredere în sufletul lui;
şi-l va pune la încercare prin îndreptările ei.
IX
Şi iarăşi se va întoarce la el pe cale dreaptă, îl va bucura
şi-i va dezvălui cele ascunse ale ei.
19 Dacă însă ei va rătăci, îl va părăsi
4.14 Avem aici o nouă formulare a identităţii între înţelepciune şi frica de Domnul (c f
supra, 1,11). ♦ în LXX, sunt folosite două verbe, λατρεύω, „a adora”, şi λειτουργέω , „a
sluji”, pentru a reda în context sensul vb. ŞWT, „a sluji”, verb cu accentuate conotaţii
ritualice {cf. Deut, 10,8; 17,12; 21,5).
4.15 în Hebr. înţelepciunea personificată vorbeşte de aici şi până în v. 19 la pers. I. ♦ „va
judeca neamuri” : Hebr. are „va judeca cu dreptate’'. Imaginea omului înţelept şi drept ca
judecător al popoarelor se regăseşte în înţ. 3,8, dar şi în NT, de ex. la ICor. 6,2 şi Apoc.
3,21; 20,4.
4.16 Acest verset lipseşte din Hebr.
4.17 Formularea din Hebr. este mai simplă şi mai precisă: „Căci voi merge alături de el
ca o străină, şi mai întâi îl voi supune la încercări, până când mintea lui va fi plină de
m in e” Ideeacă Dumnezeu îi pune la încercare pe cei aleşi apare frecvent în VT, c f , de
ex.. Gen. 22,1; Ex. 15,25: Deut. 8,2 etc. Este însă straniu că sunt folosite aici, cu referire
la raporturile între înţelepciune şi omul ales de ea, aceleaşi două cuvinte întrebuinţate în
Ex. 15,16 pentru a sugera sentimentul de teroare pe care trebuia să îl aibă canaanenii la
apariţia poporului ales: „spaimă şi cutremur” (gr. Φόβον καί δ ειλία ν, cf. BJ: crainte et
tremblement, BJ: la crainte et l'effroi). ♦ „mustrarea” : gr. π α ιδ εία înseamnă „educaţie”,
„(bună) creştere dată cuiva”, dar şi „dojană” şi chiar „pedeapsă educativă”.
4.18 „cele ascunse”: ideea că înţelepciunea deţine „taine” (ebr. misUărîm, gr. τά κρυπτά)
pe care le dezvăluie doar celor aleşi este un topos al literaturii sapienţiale ( c f mai jos,
39,2-3. dar şi Iov 11,6 şi Dan. 2,20-22).
Λ
4.19 In Hebr. formularea este diferită: „Dacă se depărtează de mine, îl voi părăsi şi îl voi
lăsa pe seama tâlharilor.” Pasajul originar se lămureşte printr-o secvcnţă din Ier. 49,7-11,
şi-l va lăsa în seama prăbuşirii lui.

Ia seama la vremea potrivită, păzeşte-te de rău
2 0
şi nu te ruşina de tine însuţi.

21 Pentru că este o ruşine care duce în păcat
şi este o ruşine [care înseamnă] mărire şi har.
22 Să nu fii părtinitor cu tine însuţi
şi să nu te ruşinezi, spre prăbuşirea ta.
23 Să nu-ţi înfrânezi vorbirea atunci când e nevoie de ea,
şi să nu-ţi ascunzi înţelepciunea,
24 căci prin vorbire se face cunoscută înţelepciunea,
unde cei care şi-au pierdut înţelepciunea sunt pedepsiţi de Domnul prin trimiterea unor
jefuitori. ♦ „în seama” : lin. „în mâinile” -sem itism .
4.20 „Ia seama la vremea potrivită” : gr. συντήρεσον καιρόν, litt. „respectă termenul”,
după ebr. ‘et şemdr, cf. Anania: „urmăreşte prilejul cel bun”. Alţi interpreţi preferă o
explicitare a sensului, cf. BJ: tiens compte des circonstances, TOB: observe Ies circon-
stances. ♦ Paza de „ceea ce este rău” (ebr. ra \ gr. coco πονηρού) este o trimitere trans
parentă la răul moral reprezentat de compromisurile pe care mulţi evrei le făceau în
epoca elenismului (vezi Introducerea). ♦ „nu te ruşina de tine însuţi”: litt. „de sufletul tău”;
„ruşinea de sine” reprezintă o aluzie probabilă la tentaţia unor evrei cultivaţi de a-şi as
cunde sau disimula specificitatea iudaică în mediile elenistice unde trăiau ca minoritari.
4.21 „Ruşinea care duce în păcat” este ruşinea de propria identitate iudaică, iar ruşinea
care aduce „mărire şi har” este pocăinţa, recunoaşterea păcatelor proprii. în 41,16-22,
Sirah oferă o lungă listă cu lucrurile de care un evreu credincios ar trebui să se ruşineze:
desfrâul, minciuna, infamia, nedreptatea, furtul, grosolănia, indiscreţia etc.
Λ
4.22 în LXX, versetul este obscur, transpus literal prin „Să nu iai obraz asupra sufletului
tău şi să nu te ruşinezi de cădeare” (Bibi. 1688). De aici diversitatea interpretărilor: BJ:
Ne sois p a s trop severe pou r toi-meme et ne rougis p a s pour ta perie, TOB: Ne fa is pas
mauvais visage a toi-meme, n ’aie p a s horite au poin t de tomber, AB: Show no favoritism
to your own discredit; let no one intimidate you to you r own downfall. Cauza
neînţelegerii este confuzia între sensul literal „a lua faţa'’ al ebr. N S ' pănîm şi sensul
real, contextual, al acestei expresii, acela de „a fi părtinitor”. Această expresie calchiată
de LXX după Hebr. o regăsim în Lev. 19,15, dar şi mai jos, 35,13 şi 42,1. ♦ „Prăbuşirea”
(gr. πτώσις) la care se face trimitere în ultima parte a versetului este păcatul de a-ţi
ascunde identitatea iudaică în mediul elenistic ostil, v. supra, 4,21.
Λ
4,23-24 îndemn tranşant spre afirmarea cu curaj a credinţei iudaice în faţa străinilor.
A
„înţelepciunea" şi „învăţătura” cuprind elementele Legii şi ale tradiţiei, care trebuie

apărate public „când este nevoie” (gr. έ ν καιρό) χρ εία ς), adică atunci când aceste valori
sunt contestate, depreciate sau chiar ameninţate, cum se întâmpla în epocă, prin persecu
ţiile regilor seleucizi. ♦ „(când este) nevoie” : gr. χρ εία ς; unele manuscrise au σωτηρίας,
„(când e spre) izbăvire”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 4-5 285
iar învăţătura prin cuvântul limbii.

25 Să nu vorbeşti împotriva adevărului,
dar să te ruşinezi de lipsa ta de învăţătură.
2 6Să nu-ţi fie ruşine să-ţi mărturiseşti păcatele
şi nu te împotrivi curgerii râului.
27 Să nu te înjoseşti în faţa omului nebun
şi nu fi părtinitor cu cel puternic.
28 Până la moarte să te lupţi pentru adevăr
şi Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine.
29 Să nu fii îndrăzneţ în vorbă,
dar leneş şi delăsător în fapte.
3 0Să nu fii ca un leu în casa ta
şi [nici] bănuitor faţă de slujitorii tăi.
31 Mâna ta să nu fie deschisă la luat
şi strânsă când e vorba de dat înapoi.
5 Să nu te bizui pe averile tate

1
şi să nu spui: „Acestea îmi sunt de ajuns!”
4,25 „A vorbi împotriva adevărului” înseamnă a contrazice prescripţiile Legii. Adevărul

este în tradiţia iudaică sinonim cu Dumnezeu (Box. Oesterly, p. 330, citează un pasaj din
Talmud în care se spune că „Adevărul este numele lui Dumnezeu”). Vezi şi spusele
Mântuitorului la In. 14.6: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”
4.27 în Hebr. formularea diferă: „Să nu stai alături de un judecător nedrept, căci vei judeca
împreună cu el după bunul lui plac.” ♦ „Omul nebun” (ebr. nâbhal, gr. μωρός) este aici
apostatul de la Legea lui Moise.
A.
4.28 In Hebr.. fraza continuă cu secvenţa: „nu te arăta făţarnic şi nu cleveti cu limba ta.”
4,30 Verset obscur atât în Hebr., cât şi în LXX. Gr. φαντασιοκοπών, pe care l-am tradus
prin „bănuitor”, este un participiu al vb. φαντασιοκοπέω, un hapax legomenon atestat
doar în acest loc din Sirah şi aproximat semantic de lexicografi prin „a se lăsa pradă fan
teziilor, himerelor” (cf. se frapper d 'imagination, se tourmenter de chimeres, se repaître
d ’illusions — Bailly, s.u.). Alte interpretări: Ne sois p a s un Hon dans ta maison et un
poltron parm i tes serviteurs (TOB); Ne sois pas un lion a la maison ei un poltron avec
tes serviteurs (BJ); Be not a lion at home, nor sly and suspicious with your servants (AB).
5,1 Nocivitatea orgoliului bazat pe avere este denunţată şi în Deut. 8,17-18, ca şi în Ps.
62/61,11-12. De asemenea, la Lc. 12,15 şi urm. şi la ITim. 6,17. ♦ Noţiunea de „sufi
cienţă” este redată în LXX prin adj. gr. αυτάρκης, litt. „care îşi este suficient sieşi”; este
deci vorba nu de faptul de a te mulţumi cu bunurile pe care le ai, ci de a face din avere
un scop în sine.
286 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 5
" Să nu te laşi târât de sufletul şi de vigoarea ta,

ca să urmezi poftele inimii tale;
3 şi să nu spui: „Cine va avea putere asupra mea?”,
căci Domnul te va pedepsi negreşit.
4 Să nu spui: „Am păcătuit! Şi ce mi s-a întâmplat?”,
căci Domnul este îndelung-răbdător.
5Λ
' în privinţa iertării, să nu fii lipsit de teamă
aşa încât să îngrămădeşti păcat peste păcat.
b Să nu spui: „Mare este îngăduinţa Lui,
de mulţimea păcatelor mele mă va ierta!”
Căci şi îndurarea, şi urgia se află la EL
şi deasupra păcătoşilor se va opri mânia Lui.
7 Nu întârzia să te întorci la Domnul
5.2 „Să nu te laşi târât de sufletul...”: gr. μή έξα κολούθει τή ψυχή σ ου, litt. în Bibi.
1688: „nu urma sufletului tău”. Pentru sensurile „sufletului” în gr. şi în ebr. cf. nota la
4,2. ♦ „să urmezi poftele” : litt. „să umbli în poftele” - semitism.
5.3 Orgoliul suprem al celui care se crede mai presus de voinţa lui Dumnezeu este aspru
sancţionat în VT (c f, de ex., Ps. 11). Un exemplu dramatic al sancţiunii divine apare în
Dan. 4,25-30, unde se relatează despre prăbuşirea regelui Nabucodonosor ca efect a)
nemăsuratului său orgoliu. ♦ „te va pedepsi negreşit”: litt. „pedepsindu-te te va pedepsi”.
5.4 Ideea este că judecata divină va veni în chip implacabil, oricât de îngăduitor îi poate
părea Dumnezeu păcătosului prezumţios. ♦ Pentru gr. μακρόθυμος, „îndelung-răbdător”,
v. supt-a, nota 1,23.
5.5 Prin „iertare” am tradus gr. εξιλασμός, cuvânt care desemnează în Ex. 30,10 şi Lev.
23,27-28 Jertfa de împăcare”. Aici corespunde ebr. sL'ithâh, litt.: „iertare”, şi
desemnează iertarea divină, consecinţă a pocăinţei omului.
5.6 Punct central al teologiei veterotestamentare: Dumnezeu este deopotrivă „Domn
al îndurărilor” şi „Domn al mâniei”; păcătosul pocăit poate spera Ia milostivirea divină,
pe când cel care persistă în păcat poate fi sigur că, mai devreme sau mai târziu, pedeapsa
divină va veni asupa lui. A te baza pe generozitatea divină pentru a păcătui în continuare
nu este doar un calcul greşit, ci şi un păcat major. Pasajul e considerat de unii exe
geţi drept un veritabil „compendiu de teodicee” (Prato, p. 367). ♦ ..îngăduinţa” (gr.
οίκτιρμός) şi „îndurarea” (gr. έλ εο ς) sunt atribute divine opuse „urgiei” (gr. οργή) şi
„mâniei” (gr. θυμός).
5.7 „A te întoarce la Domnul” reprezintă actul convertirii şi al pocăinţei. ♦ „Urgia Dom
nului” (gr. οργή κυρίου) corespunde ebr. zo'am , litt. „indignare; supărare”. ♦ Caracterul
imprevizibil al pedepsei divine („pe neaşteptate”, gr. έξά π ινα ) este evocat, cu acelaşi
cuvânt, în Lev. 2,14, Num. 4,20, ca şi în Mc. 9.8. ♦ Expresia „în clipa răzbunării” (gr. έν
καιρφ έκδικήσεω ς) reapare în Is. 34,8; 61,2; 63,4 şi Prov. 6,34, desemnând peste tot
momentul judecăţii divine.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS S IR A H 5 287
şi nu amâna de la o zi la alta,
pentru că urgia Domnului va izbucni pe neaşteptate
şi-n clipa răzbunării te va nimici.
8Să nu te bizui pe averi nedrepte,
căci ele nu-ţi vor folosi la nimic în ziua nenorocirii.
9 Să nu vânturi în orice vânt
şi să nu porneşti pe orice cărare;
aşa este păcătosul cu limba în două părţi.
!0 Rămâi neclintit în cugetul tău
şi să nu ai decât un singur cuvânt.
11Fii grabnic la ascultare,
dar cu îndelungă-răbdare să dai răspuns.
12 Dacă ai o părere, răspunde-i aproapelui tău,
5.8 Expresia gr. επ ί χρήμασιν άδίκοις, litt. „pe averi nedrepte”, poate fi înţeleasă în
chipuri diferite: fie în sensul de „averi înşelătoare”, cum ne sugerează Hebr. (unde avem
formula „averi ale minciunii”), fie în sensul de „averi dobândite în chip fraudulos”
(c f BJ: richesses m al acquises, TOB: richesses injuslement acquises).
5.9 De aici şi până la sfârşitul capitolului avem o succesiune de prescripţii referitoare la
buna întrebuinţare a vorbirii, temă recurentă în literatura sapienţială orientală. Mai jos,
între cap. 20-28, tema este reluată. ♦ Dubla imagine a „vânturatului în orice vânt” şi a
indiferenţei în alegerea unei căi exprimă lipsa de fermitate în propriile convingeri şi
înclinaţia spre compromisuri inacceptabile în chestiunile de credinţă şi în cele morale.
♦ Pentru „limba în două părţi”, v. supra, 1,28.
5.10 Subliniere a fermităţii în convingeri a bărbatului înţelept; gr. σύνεσις, „înţelegere,
cuget”, trebuie aici înţeles în sensul de „convingere”. ♦ „A avea un singur cuvânt” (ebr.
dăbhăr, gr. λόγος). în sensul „a susţine un singur adevăr”; din nou condamnare a
duplicităţii şi a relei credinţe.
5.11 Conţinutul acestui precept apare şi în Prov. 18,13 şi este reluat, aproape cuvânt cu
cuvânt, în Iac. 1,19. Exegeţii au identificat formule paralele în literatura sapienţială
egipteană: „A fi liniştit ( ...) este ceva mai frumos decât floarea Teftef; să vorbeşti doar
dacă ştii cum să rezolvi dilema” (apud Duesberg, Fransen, p. 113). „Fiule, să-ţi ţii căra
rea şi cuvântul cum se cuvine; să asculţi şi să nu te grăbeşti când dai răspunsul” (apud
Spicq, p. 595).
5.12 Aici, gr. σ ύνεσ ις, „înţelegere; cuget” (cf. Bibi. 1688: „de iaste la tine înţeleagerea”)
are sensul contextual „părere”; omul înţelept se exprimă doar atunci când este competent
cu privire la ceea ce se vorbeşte. ♦ Expresia „a-şi pune mâna la gură” este un ebraism şi
semnifică tăcerea în multiple ipostaze: ca semn al prudenţei şi reţinerii, precum aici, ca
semn al regretului de a fi rostit o prostie (cf. Prov. 30,32) sau ca semn al respectului
pentru cel care vorbeşte (cf. Iov 21,5; 29,9; înţ. 8,12 etc.). Pentru amănunte, v. Couroyer,
1 960, passim .
iar dacă nu ai, pune-ţi mâna la gură.

13
Slava [omului] şi necinstea [stau] în vorbire,
iar limba omului - prăbuşirea lui.
J A
Să nu-ti faci nume de bârfltor

*
şi cu limba ta să nu pui capcane,

căci asupra hoţului cade ruşinea
şi grea osândă asupra [omului] făţarnic.
15 Nu fi neştiutor nici în cele mari, nici în cele mici;
şi să nu te faci din prieten duşman;
căci numele rău poartă cu sine ruşine şi ocară;
aşa este şi păcătosul cu limba în două părţi.
2
6 Să nu te semeţeşti în sfatul sufletului tău,
5.13 „Slava": statutul social al unui om, buna sau reaua sa reputaţie, depind de discursul
Λ
său. In consecinţă, gr. δόξα ar putea fi echivalat şi prin „bunul nume”, actualizând un
sens secundar, referitor la oameni, al acestui termen. întrebuinţat în LXX şi NT, de
regulă, cu sensul (despre Dumnezeu) „mărire, slavă1'; prin „necinste” am tradus gr.
ατιμία. Asupra posibilelor abuzuri ale vorbirii (gr. λαλία) sau ale limbii (gr. γλώ σσα)
Sirah revine mai jos, în 14,1; 19,6-17; 20,16-20; 22,27 şi urm.; 25,8: 28,12-26. C f şi
Prov. 12,18; Mt. 12,37; Iac. 3,3-10.
5.14 „bârfttor”: gr. ψίθυρος, litt. „care şuşoteşte’", desemnează, figurat, pe omul bârfltor
( c f BJ, TOB: mâdisanl)', c f şi expresia în Hebr. b a 'a l-ftă yim , litt. „deţinător a două
limbi”, echivalată, de regulă, chiar în acest verset, ca şi mai sus (v. 9) şi mai jos (6,1),
prin gr. δίγλωσσος, „cu limba în două părţi”. Pentru evitarea monotoniei, am tradus
uneori gr. δίγλω σσος, litt. „cu două limbi”/,,cu limbă dublă”, prin „om făţarnic”. în
comparaţie cu simplitatea formulării din Hebr. („Să nu fii numit făţarnic şi să nu îţi folo
seşti limba la calomnii; căci ruşinea a fost creată pentru hoţ, iar dispreţul aproapelui pentru
făţarnic”), traducătorul în greceşte s-a exprimat încâlcit şi redundant. Vezi şi supra, 1,28.
5.15 „Nu fi neştiutor”, gr. μή αγνοεί: Hebr. are „să nu păcătuieşti”. ♦ Pentru „cu limba
în două părţi”, v. 1,28 şi 6,14.
6 Ediţia Rahlfs începe cap. 6 direct cu v. 2, menţionând în notă: „6,1: cf. 5,15”.
Traducătorii moderni atribuie v. 6,1 o parte din 5,15.
6,2 LXX condamnă aici orgoliul, pe când formularea din Hebr. trimite mai degrabă către
lipsa de cumpăt: „Să nu cazi în puterea dorinţei tale.” C f TOB: Ne t 'exaltepas toi-meme
dans le dessein de ton âme\ BJ: Ne t 'exalte pas dans ta passion; AB: Fall not into the
grip o f desire. ♦ Pentru semnificaţiile complexe ale „sufletului”, v. supra, 4,2 şi 5,2.
♦ Comparaţia cu taurul (absentă din Hebr.) face obscur enunţul din LXX; traducătoml a
vrut, probabil, să spună că sufletul celui care se lasă purtat de impulsuri pasionale va fi
sfâşiat asemenea taurului tranşat la sacrificare. Ieronim pare să fi contaminat versiunea
a
grecească cu cea ebraică, ajungând la formula: Non te extollas in cogitatione animae

ÎNŢELEPCIUNEA 1,UI IISUS SIRAH 6 289
pentru ca sufletul tău să nu fie făcut bucăţi ca un taur.

3 Frunzele ţi le vei mânca pe de-a-ntregul şi roadele ţi le vei nimici,
şi vei rămâne doar un lemn uscat.
4 Sufletul rău duce la pierzanie pe cel stăpânit de el
şi-l face de râsul duşmanilor.
5 Vorba dulce va înmulţi prietenii
şi limba rostind lucruri bune sporeşte [salutările] binevoitoare.
6 Cei care-ţi dau bineţe să fie mulţi,
dar sfetnici ai tăi, doar unul dintr-o mie.
' Când dobândeşti un prieten, să-l dobândeşti punându-1 la încercare
şi să nu ai încredere în el prea curând.
8 Căci e [câte] unul care ţi-e prieten când îi vine lui bine,
dar nu rămâne lângă tine în ziua nenorocirii tale.
9 Şi mai este [câte] un prieten care se preschimbă în duşman
şi care va da pe faţă cearta voastră, spre ocara ta.
iuae uelut taurus, ne fo rte elidatur uirtus lua p er stuititiam (Vulg.). In secvenţa finală a
versetului (ώς ταύρος ή ψυχή σου), Ziegler înlocuieşte ή ψ υχή, „sufletul”, prin ή Ισχύς
„putere”, inspirat probabil de Vulg. uirtus.
6.3 Topos stilistic în VT: definirea metaforică a omului mistuit de patimi drept un „lemn
uscat” (ebr. e ţ yăbeş, gr. ξύλον ξηρόν) reapare la Is. 56,3, Am. 2,9. în Dan. 4,7-14,
visul premonitor al lui Nabucodonosor are în centru imaginea unui arbore falnic, doborât
în cele din urmă de un înger.
6.4 „Sufletul rău” redă gr. ψυχή πονηρά, după Hebr. nepheş 'azzăh, litt. „suflet violent”;
este vorba despre pasiunile carnale.
6.5 „vorba dulce”, gr. λάρυγξ γλυκύς: transpunere literală după ebr. hek ‘ărebh, „gâtlej
dulce” (Bibi. 1688: „gâtlejul dulce”). ♦ Adj. gr. εϋλαλος, „care rosteşte lucruri bune”, ca
atribut pentru „limbă”, poate fi tradus şi prin „amabil; afabil” . ♦ Prin „[salutări] bine
voitoare” am tradus compusul gr. εύπροσήγορα (c f Bibi. 1688: „bunele închinăciuni”).
6 . 6 Gr. ο ι είρ η νεύοντές σοι (transpus literal prin „cei ce au pace cu tine” în Bibi. 1688)
reprezintă la rândul său un calc după ebr. 'artşey f lo m ekă, litt. „oamenii păcii tale”, prin
care se desemnează persoanele cu care te saluţi, simplele cunoştinţe (vezi nota anteri
oară). Expresia mai reapare în Ier. 20,10; 38,22. ♦ „Sfetnici” (denumire tradiţională,
după Bibi. 1688) corespunde gr. σύμβουλοι σου; coresp. ebr. ba'al soctkă, litt. „cel care
deţine sfatul tău”, şi desemnează pe prietenul intim, confidentul sau omul de încredere al
cuiva. Ideea prudenţei şi a discreţiei în păstrarea secretelor personale reapare în 8,17-19.
6.7 C f supra, 4 , 1 7, contextul în care înţelepciunea îl pune la încercare pe înţelept spre a
se convinge de sinceritatea trăirilor lui.
6 . 8 Avem în acest adagiu un prototip probabil al proverbelor de tipul „prietenul la
nevoie se cunoaşte”, existente în mai toate limbile modeme.
10 Şi mai e câte un prieten care-ţi este tovarăş de ospeţe,

dar care nu rămâne lângă tine în ziua nenorocirii tale.
11 Cât te afli în bunăstare, el va fi ca tine
şi va vorbi cu îndrăzneală slugilor tale.
12 Λ ^
~ Dacă însă vei fi umilit, va fi împotriva ta
şi se va ascunde de la faţa ta,
!3 De duşmanii tăi depărtează-te
şi cu prietenii tăi fii cu luare aminte.
14 Prietenul credincios este adăpost sigur
şi cel care l-a găsit a găsit o comoară.
15 Prietenul credincios nu poate fi dat la schimb
şi nici o balanţă nu-i poate cântări vrednicia.
16 Prietenul credincios este leac de viată *
şi cei care se tem de Domnul îl vor găsi.

}7
Cel care se teme de Domnul îşi alege bine prietenii,
căci după cum este el însuşi aşa este şi aproapele său.
1g
Fiule, alege învăţătura încă din tinereţea ta,

şi [astfel], până când vei încărunţi, vei găsi înţelepciunea.
6,10-12 Gr. κοινωνός τραπεζών apare tradus literal „obştitoriu de mease" în Bibi. 1688.
Reluată mai jos (12,8 şi urm.; 13,21; 22,25) şi întâlnită şi în alte Jocuri din VT (c f Iov
19,19-22; Prov. 14,20; 19,4 etc.), ideea că prietenii care roiesc în jurul nostru cât suntem
bogaţi ne părăsesc când ne aflăm la nevoie constituie nucleul unui motiv literar larg răs
pândit în literatura universală, dacă ar fi să menţionăm doar scenariul dramatic din Timon
din Atena de Shakespeare, cunoscutul distih ovidian: Donec eris fe l iz, mul tos numerabis
am icos./ Tempora si fuerint nubila solus eris - „Cât timp vei fi fericit vei număra mulţi
prieteni./ Dacă vremurile vor fi înnorate, singur vei fi” (Tristia, 1 . 9, 5) sau cunoscutul
dicton latin, atribuit lui Quintus Ennius: Amicus certus in re incerta cernitur - „Prietenul
sigur se vede într-o împrejurare nesigură’·.
6.15 Prin transpunere literală, sensul este obscur în Bibi, 1688: „Priatenul credincios nu
iaste schimbare şi nu iaste cumpănitură bunătăţilor lui,'’ Desemnarea metaforică a priete
nului drept o comoară este un topos stilistic în cărţile sapienţiale ( c f Prov. L I3; 3,9;
6,31; 10,15 etc.). De aici elementele simbolice legate de schimb (gr. αντάλλαγμα,
„obiect oferit ca marfa”) şi balanţă (gr. σταθμός),
6.16 Doar cei care se tem de Domnul vor putea găsi un prieten adevărat descris de
_ Λ
aceea drept „leac de viaţă” (gr. φάρμακον ζωής). In literatura patristică siriacă Iisus
Hristos este deseori prezentat drept ,.leac de viaţă” (c f Di Leila, p. 189).
6.17 O interpretare a celui de-al doilea stih este „El îşi iubeşte prietenul ca pe sine
Însuşi”, iar alta, „prietenul său va fi ca şi el, cu frica lui Dumnezeu” (cf. BJ, a d loc.).
19Asemenea plugarului şi semănătorului apropie-te de ea

şi aşteaptă roadele ei cele bune;
căci puţin te vei osteni cu lucratul ei,
dar curând vei mânca din rodirile ei.
20Cât de împovărătoare este ea pentru cei neînvăţaţi,
iar cel fară minte nu va stărui în ea!
21Grea ca un bolovan de încercare va ti pentru el
şi nu va întârzia să o lase jos.
22Căci înţelepciunea este aşa după cum o arată numele
şi nu se arată multora.
Ascultă, fiule, primeşte gândul meu
23
şi nu lepăda povaţa mea!

Pune-ţi picioarele în obeziie ei
şi în lanţul ei, grumazul.
6.19 Echivalenţa metaforică între cultivarea înţelepciunii şi răsplata roadelor muncii

plugarului apare şi în Iac. 5.7. Imagistica agricolă este de altfel abundentă în VT. c f Is.
5,2-7; 45.8; Iov 4,8; Prov. 22,8; in. 15,1: Mt. 16,7; Mc. 4,26-29 etc.
6.20 Prin „iară minte” am tradus gr. άκάρδιος, litt. „fără inimă”, care echivalează literal
ebr. hasar lebh, „care nu are inimă”; expresia reapare în Prov. 6,32; 7,7; 10.13 etc.
Despre sensurile speciale în ebraică ale „inimii”, v. supra, 1,28; 3,29; 5,2.
6 . 2 1 „bolovan de încercare”, gr. λίθος δοκιμασίας (ebr. 'ebhen ma'amăsăh, „piatră de
povară”): reprezintă o piatră grea întrebuinţată la concursuri, menţionată şi în Zah. 12,3.
Ideea este că prostul consideră înţelepciunea nu un privilegiu, ci un chin şi o încercare
imposibil de trecut. Imaginea reapare la Mt. 11,30.
6.22 înţelepciunea este depărtată, inaccesibilă. în Hebr., în loc de „înţelepciune” apare
„învăţătură”, aşa încât semnificaţia se lămureşte prin aceea că versetul originar conţine
un joc de cuvinte între subst. ebr. m iisăr, „învăţătură, disciplină”, şi musăr, participiu al
verbului sur, „a îndepărta”.
6.23-24 Aceste versete lipsesc din Hebr. Indicaţia conţinută aici este identică cu cea din
Prov. 19,20 şi dă glas convingerii cărturarului că doar învăţătura asigură omului o bună
situare în viaţă.
6.24-27 Avem aici o succesiune de imagini din domeniile vânătorii şi înjugării animale
lor, menite să sugereze angajamentul total presupus de dobândirea înţelepciunii şi învă
ţăturii. Acumularea de cuvinte şi sintagme precum „obeziie” (gr. τός πέδας), „lanţul”
(gr. τον κλοιόν), „apleacă-ţi umărul” (gr. ύπόθες τον ώμόν σου), „legăturile” (δεσμο'ίς),
„urmăreşte-o” (gr. έξίχνευσον), „când o vei prinde, nu o mai lăsa să-ţi scape” (gr. εγκρατής
γενόμ ενος μή άφης αυτήν) fac apel ta imaginarul tradiţional al unui popor nomad, che
mat să acceadă la valorile supreme ale înţelepciunii. Elemente metaforice similare
(jugul, povara) găsim în discursul Mântuitorului, în descrierea apostolatului creştin (c f
Mt. 11,28-30). ♦ V. 26 lipseşte din Hebr.
292 ÎNŢELEPCIUNEA LU[ HSUS SIRAH 6
25
Apleacă-ţi umăru! şi poart-o [în spate]
şi nu fi supărat din pricina legăturilor ei.
Cu tot sufletul tău apropie-te de ea
şi cu toată puterea ta păzeşte căile ei.
27
Urmăreşte-o îndeaproape şi cerceteaz-o, iar ea ţi se va face cunoscută;
şi atunci când o vei prinde, nu o mai lăsa să-ţi scape.
28
Căci în ceie din urmă îţi vei găsi în ea odihna
şi ea se va preschimba pentru tine în bucurie.
Atunci obezile ei îţi vor fi adăpost trainic
şi lanţurile ei, veşmânt de slavă.
Podoabă de aur poartă pe ea,
iar legăturile ei sunt din fir de iacint.
Jl [Ca pe] un veşmânt de slavă o vei îmbrăca
şi ca pe o cunună de mare bucurie ţi-o vei pune pe cap.
32
Dacă vrei, fiule, vei ajunge învăţat
6.28 Concluzie a „vânătorii”' imaginare prezentate anterior: răsplata succesului în dobân

direa înţelepciunii sunt odihna (gr. άνάπαυσις) şi bucuria (gr. ευφροσύνη); pentru înţe
lesurile gr. ευφροσύνη, v. supra, 1 , 1 2 .
6.29 Departe de a implica servitute, dobândirea înţelepciunii înseamnă libertate perso
nală; de aici, transformarea simbolurilor înlănţuirii (obezi, lanţuri) în semne ale securită
ţii personale („adăpost trainic5', gr. είς σκεπήν Ισχύος; „veşmânt de slavă”, gr. ε ις στολήν
δόξης), Imagistica înveşmântării ca metaforă a asumării valorilor morale este recurentă
atât în VT ( c f Ps. 131.9; Iov 19,9: 29,14), cât şi în NT (c f IPt. 5,5; Apoc. 7,9; 19,8).
6.30 „pe ea”, gr. έπ^αύτης: literal, secvenţa sună: „Pentru că podoabă de aur iaste pre ea
şi legăturile ei - răsucitură de iachinth” (Bibi. 1688). Vulg. se inspiră după LXX.
formulând secvenţa astfel: decor enim uitae est in illa. Interpreţii moderni corectează
după Hebr.: son jo u g sera un ornement d 'o r (TOB). son jo u g est une parure d ’or (BJ),
, jugul ei, o găteală de aur” (Anania), her yoke will be you r g o ld adornment (AB). înţe
lepciunea este un ,.jug” nu în sensul de povară şi muncă înrobitoare, ci în cel al certitu
dinii îndrumării pe drumul cei drept. De aceea jugul ( c f supra, 6,25) este „podoabă de
aur” (gr. κόσμος χρύσεος), iar legăturile ei „panglici purpurii” (gr. κλώσμα ύακ ίνθινον,
litt. „fir dc iacint”). Panglicile purpurii sunt menţionate în Num. 15,38-40 ca elemente
ritual-decorative, care trebuie să-i amintească lui Israel îndatoririle sale faţă de Domnul.
Evocând acest element în contextul de aici, Siracidul îşi îndeamnă o dată în plus cona
ţionalii să reziste ispitelor elenistice şi să rămână fideli tradiţiei mozaice.
A
6,3! înţelepciunea este prezentată în continuare ca un „veşmânt de slavă” şi ca o

„cunună de mare bucurie”. Aurul şi purpura, coroana ca simboluri ale demnităţii preo
ţeşti şi regale, toate sunt reprezentări simbolice ale splendorii şi gloriei, sugerând că
înţeleptul se bucură de privilegii similare preotului şi regelui.
6,32 De aici până la sfârşitul capitolului sunt descrise căile concrete de dobândire a
înţelepciunii şi învăţăturii, cu indicaţii interesante privitoare la „sistemul de învăţământ”
şi, dacă îţi vei da silinţa, vei fi iscusit.

3 3De-ţi va plăcea să asculţi, vei primi [învăţătură]
şi, dacă-ţi vei pleca urechea, vei fi înţelept.
,4 Stai aproape de adunarea celor bătrâni;
şi de cine este înţelept alipeşte-te.
35 Orice istorisire dumnezeiască ascult-o cu dragă inimă
şi nu lăsa să-ţi scape nici una din pildele Înţelepte.
36 Dacă vezi un om care înţelege, aleargă la el dis-de-dimineaţă
iudaic: ascultarea atentă a discursurilor oamenilor bătrâni şi înţelepţi, concentrarea

atenţiei, găsirea unui mentor etc. ♦ Restricţia condiţională „dacă vrei” {gr. έά ν θέλης)
corespunde ebr. tăsîm libbekă, litt. „dacă îţi pui inima” (ca sediu al voinţei şi raţiunii),
prin care se subliniază ideea că premisa dobândirii înţelepciunii este voinţa personală a
individului. ♦ Prin „dacă îţi vei da silinţa” (cf. BJ şi TOB: si tu le veux) am echivalat
contextual gr. έά ν έπιδφ ς τήν ψυχήν σου, ebraism frazeologic în LXX, transpus literal
în Bibi, 1688: „de vei da sufletul tău” Pentru polisemia lui „suflet”, cf. şi 4,2; 5,2; 6,4.
♦ Redat tradiţional prin rom. „iscusit”, gr. πανούργος desemnează un complex de calităţi
care ţin mai mult de abilitate, ingeniozitate, dexteritate.
6.33 Gr. παιδευθήση, „vei primi învăţătură/deveni învăţat”, corespunde vb. ebr. tiwwăser,
aparţinând aceluiaşi radical cu subst. miisăr, „învăţătură, disciplină”, redat de regulă de
LXX prin πα ιδεία. ♦ „A pleca urechea” (gr. κλίνης τό ούς σου) subliniază importanţa
atenţiei încordate a discipolului ca premisă a succesului instruirii; c f Prov. 8,32-33.
6.34 Referinţa la bătrâni (gr. πρεσβύτεροι) ca depozitari ai înţelepciunii revine mai jos,
8,9, 25,4 şi 32,3. Ideea reapare în Iov 25,4. ♦ Prin ..adunare” am redat gr. πλήθος, litt.
„mulţime” (Bibi. 1688); referire la întrunirile informale ale oamenilor bătrâni ai
comunităţii, dedicate unor dezbateri doctrinare sau pe teme de interes colectiv. ♦ Al
doilea stih, litt. „Şi cine este înţelept? De acela alipeşte-te!”.
6.35 Sintagma „istorisire dumnezeiască” (c f Bibi. 1688: „poveastea dumnezăiască”),
după gr. διήγησιν θεία ν, desemnează textele sacre, cu conţinut revelat, cf. discours
divin (TOB), toute parole qui vient de Dieu (BJ). ♦ Prin „pildele înţelepte” am echivalat
expresia gr, παροιμίαι συνέσεω ς, c f , literal: „pildele înţeleagerii” (Bibi. 1688), un
ebraism frazeologic reproducând ebr. n fş ă l bînăh, litt. „zicere a înţelegerii”, c f sage
proverbe (TOB), les proverbes subtils (BJ); este vorba despre unitatea discursivă tipică a
literaturii sapienţiale, enunţul apodictic prin care, în cuvinte puţine, adesea prin mijloace
metaforice sau simbolice, se afirmă un adevăr de ordin general sau un precept moral, aşa
cum sunt chiar versetele scrierii Siracidului. Forma apodictică şi concentrată a celor mai
multe dintre enunţurile literaturii sapienţiale se explică prin faptul că şi la evrei, ca la
majoritatea marilor culturi antice, experienţa de viaţă a comunităţii a fost transmisă pe
cale orală, înainte de a fi fost scrisă.
6.36 Avem aici o succesiune de imagini puternice, sugerând hotărârea care trebuie să-l
caracterizeze pe cel aflat în căutarea înţelepciunii. Dacă ai norocul să cunoşti un om
inteligent (gr, συνετός, ebr. yăbhin, „care discerne, pricepe”) nu trebuie să eziţi să te
şi piciorul tău să tocească treptele porţilor lui.

37
Cugetă la hotărârile Domnului
şi la poruncile Lui gândeşte-te fară răgaz.
El însuşi îţi va întări inima
şi dorinţa de înţelepciune îţi va fi împlinită.
7 Să nu faci lucruri rele şi nici un rău nu te va ajunge.

1
2Stai departe de nedreptate şi se va abate de la tine.

Fiule, să nu semeni în brazdele nedreptăţii,
ca nu cumva să seceri de pe ele de şapte ori mai mult.
4Să nu ceri de la Domnul stăpânire asupra altora,
nici de la rege, scaun de mărire.
3Să nu faci pe dreptul în faţa Domnului,
scoli foarte devreme (gr. όρθρίζε πρός αύτόν, Bibi. 1688: „mâinecă cătră el”) pentru a-i
putea asculta, aşa încât „piciorul tău să tocească treptele porţilor lui” (gr, βαθμούς
θυρών αύτοϋ έκ ρ ι βέτω ό πούς σ ο υ ).
6,37 Ultimul verset al capitolului conţine o revenire la esenţa înţelepciunii: frica de
Domnul (în Hebr. formularea diferă tocmai în acest sens: „ai grijă să cunoşti frica de Cel
Preaînalt”) şi respectarea cu stricteţe a Legii; „hotărâre” (gr. πρόσταγμα sau προστάγ-
μασις) şi „poruncă” (gr. εντολή) desemnează frecvent, ca termeni tehnici, comanda
mentele divine.
7,1 Pluralul grecesc κακά, litt. „lucruri rele”, corespunde ebr. ra la singular.
7,2-3 „nedreptate”: echivalat ambiguu prin gr. άδικος, litt. „ceea ce este nedrept”, subst.
ebr. ‘ăwon apare de două ori succesiv, cu cele două sensuri ale sale: „nedreptate;
ticăloşie” şi „vinovăţie; pedeapsă pentru o nedreptate”.
7.3 Pentru imagistica agricolă, c f supra, 6 ,8 . ♦ Siracidul este conştient de efectele
sociale dezastruoase ale nedreptăţii (ebr. ‘ăwel, gr. αδικία). ♦ Ideea „înşeptirii” efectelor
unei acţiuni sau a intensităţii unei calităţi este un topos formal frecvent atât în VT (c f
mai jos, 20,12; 35,10; 40,8, dar şi Gen. 4,15; Prov. 6,31 etc.), cât şi în NT (c f Mt, 18,22,
Lc. 17,4 etc.).
7.4 Reticenţa înţeleptului faţă de puterea politică, fie ea acordată de Domnul (ebr.
m enfşălăh, gr. ηγεμονία), fie acordată de rege (ebr. moşăbh kăbhodh, gr. κάθεδρα
δόξης), era justificată în societatea elenistică, în care, precum la curţile Seleucizilor şi
ale Ptolemeilor, corupţia funcţionarilor era recunoscută (cf. 2Mac. 3,4-13; 4,7-16).
7.5 Ideea că nimeni nu poate să se pretindă nevinovat în faţa Domnului este un reper
ferm al teologiei veterotestamentare (cf. Iov 9,2; 3Rg. 8.46), dar şi al celei neotesta-
mentare (cf. Lc. 18,9 şi urm; ICor. 4,4). ♦ A trezi invidia celor puternici prin calităţile
tale este un act riscant, după cum ni se atrage atenţia şi în Prov. 25,6-7. Acest precept
poate fi pus în legătură cu Lc. 14,7 şi urm., încheiat cu cuvintele: „Oricine se înalţă pe
sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”
nici pe înţeleptul în faţa regelui.

6 Nu căuta să te faci judecător,
ca nu cumva să nu fii în stare să înlături nedreptăţile
şi ca nu cumva să dai înapoi în faţa principelui
şi să cazi într-o cursă ce-ţi va ştirbi nepărtinirea.
7 Să nu greşeşti în faţa adunării cetăţii
şi să nu te înjoseşti în faţa gloatei.
8 Să nu adaugi un păcat peste altul,
căci încă de prima dată nu vei rămâne nevinovat.
9 Să nu spui: „Mulţimea darurilor mele o va lua în seamă
şi, când le voi înfăţişa înaintea Dumnezeului celui Preaînalt, Acesta le
va primi.”
7.6 Profunda experienţă de viaţă a lui Sirah îi permite să recunoască riscurile enorme la
care se expunea un judecător. Rectitudinea şi integritatea morală a unui judecător (gr.
έυθύτης) erau periclitate deopotrivă de posibilitatea de a lăsa nepedepsite nedreptăţile,
dar şi de părtinirea indusă de presiunile celui puternic. Ambele cazuri reprezintă o
„daună” majoră (cf. AB: mar), un „risc" sau o „compromitere” (c f TOB: compromettre,
BJ: risque). Cuvântul întrebuinţat de LXX este gr. σκάνδαλον, al cărui înţeles primar
este cel de „capcană, cursă; piedică, impediment” (c f Iov 23,13, 3Rg. 18,21 etc. şi Rom.
11,9, lPt. 2,8 etc.). O interpretare antropologică a acestui important termen biblic, la
Girard (cap. „Le scandale du christianisme”, în special pp. 138 şi urm.), pentru care,
între altele, skandalon şi răul absolut (Satan) sunt unul şi acelaşi lucru. D eciziile greşite
ale judecătorilor sunt frecvent şi aspru condamnate în VT, cf. Ex, 20,16; Lev. 19,15;
Deut. 1,17; Prov. 18,5 etc. ♦ în Bibi. 1688 pasajul este marcat de literalism: „Nu eeare a
te face judecător, ca nu cumva nu vei putea a rădica strâmbăteţile, ca nu cândai te vei sfii
în faţa silnicului şi vei pune piadecă întru direptatea ta.”
7.7 Distingând între „adunarea cetăţii” (gr. πλήθος πόλεω ς) şi „mulţime, gloată” (gr.
όχλος), LXX pare să se refere pe de o parte la consiliul notabilităţilor, numit mai jos, v.
14, „adunarea bătrânilor”, şi, pe de altă parte, la poporul în ansamblul său, adunat în
piaţa publică. în Hebr. este vorba exclusiv de adunarea bătrânilor. ♦ „Greşelile” compro
miţătoare la care se face trimitere sunt de natură juridică: acuzaţii nedrepte, mărturii
false, răstălmăcirea probelor etc.
7.8 în Bibi. 1688: „să nu legi de doao ori păcatul”, literal după LXX: μή κοταδεσμεύσης
δις όμαρτιαν. Ideea este că o infracţiune repetată este dublu pedepsită.
7.9 Condamnarea formalismului în îndeplinirea îndatoririlor ritualice şi a credinţei multor
israeliţi că vor împăca pe Dumnezeu prin înmulţirea jertfelor este foarte adesea formu
lată de profeţi, cf. Îs. 1,10-16; Am. 5.21-24; Mich. 6 ,6 - 8 , Ier. 6,19-20. C f, de asemenea,
Prov. 21,27 etc. Jertfele sunt legitime şi plăcute Domnului doar atunci când vin din dra
goste pentru Dumnezeu (Deut. 6,5) şi pentru aproapele (Lev, 19,18). Mai jos, în cap. 51,1
şi urm. sunt prezentate pe larg semnificaţiile autentice ale ritualului de prezentare a jert
fei. ♦ Pentru „Preaînair, v. supra, 4,10.
296 ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISIJS SIRAH 7
10 Să nu fii şovăielnic în rugăciunea ta

şi să nu pregeţi să faci milostenie.
n Să nu râzi de omul cu sufletul amărât,
căci este Cineva care smereşte şi înalţă.
12 Să nu făureşti vreo minciună împotriva fratelui tău,
nici împotriva prietenului tău să nu faci aşa ceva.
13 Fereşte-te să spui vreo minciună:
stăruinţa în minciună nu duce la nimic bun.
14 Să nu pălăvrăgeşti în adunarea bătrânilor
şi să nu repeţi cuvinte în rugăciunea ta.
13 Să nu urăşti munca cea grea,
nici lucrarea pământului, rânduită de Ce! Preaînalt.
7.10 Compusul gr. όλιγοψ υχέω , „a fi laş”, care mai apare şi supra, 4,9, este din nou
calchiat în Bibi. 1688, de data aceasta prin formula „să nu fii puţin la suflet". C f Vulg.
pusillanimis; TOB pusillanime. ♦ Pentru „milostenie”, v. supra, 3,14, ♦ Ideea este că,
pentru a fi credibilă şi bine primită de Domnul, rugăciunea nu trebuie lăcută în grabă şi
trebuie însoţită întotdeauna de milostenii; c f supra, 3,30 şi urm.
7.11 Turnura din LXX este literal reprodusă în Bibi. 1688: „nu batjocori pe om fiind în
amărăciunea sufletului lui"; aluzie probabilă la nefericirea celui care, potrivit doctrinei
retribuirii din Deuteronom, este pedepsit pentru un păcat com is sau este pus la încercare
de Dumnezeu. ♦ Pentru a doua parte a versetului, c f Lc. 1,52: doar Dumnezeu decide
când şi pe cine să umilească şi pe cine să înalţe, iar hotărârile Sale nu pot fi cuprinse cu
mintea omenească. Versetul poate fi privit şi ca un avertisment privitor la fragilitatea
destinului uman.
7.12 Luat în înţelesul „minciună” şi echivalat prin gr. ψ εύδος (cf. şi Vulg: mendacium),
ebr. hămâs înseamnă deopotrivă şi „ticăloşie", şi „violenţă", ♦ Ambiguu formulată în
LXX, ultima parte a versetului (μηδέ φίλα) τό όμοιον π ο ίε ι) poate fi înţeleasă şi altfel:
„Să nu faci prietenului acelaşi [lucru rău pe care ţi l-a făcut el].”
7.13 Minciuna şi mărturia falsă sunt viguros şi explicit condamnate atât în VT (c f Ex.
20,16; Lev. 19,11-12; Ier. 9,3 şi urm. etc.), cât şi în NT (Iac. 3,14; Col. 3,9).
7.14 Dispreţuită în sine, pălăvrăgeala (gr. αδολεσχία) era cu atât mai condamnabilă în
prezenţa bătrânilor (cf. şi 32,9). ♦ Pentru „adunarea bătrânilor" (numită aici explicit
πλήθος πρεσβυτέρων), v. supra. 4,7 şi 7,7.
7.15 Preţuirea muncii grele (gr. επίπονος εργασία) şi în special a muncilor agrare
(gr. γεω ργία) are un teniei doctrinar, căci ele au fost date de Dumnezeu lui Adam de la
început, pentru cultivarea Edenului (Gen. 2,15) iar apoi, după cădere, pentru a-şi câştiga
pâinea zilnică (Gen, 3,17-19). Aprecierea muncilor manuale poate avea ta Sirah şi un
subtext conjunctural-istoric, dacă ţinem seama că în epoca elenistică tot mai mulţi evrei
renunţau la activităţile agrar-pastorale tradiţionale pentru a îngroşa rândurile plebei
urbane, mult mai expusă păcatelor de tot felul ( c f mai jos, 26,29 şi urm.). ♦ Pentru „Cel
Preaînalt", v. 4,10.
16Nu te alătura mulţimii păcătoşilor,

aminteşte-ţi că urgia [Domnului] nu va întârzia.
17Smereşte-ţi adânc sufletul,
căci pedeapsă pentru necredincios sunt focul şi viermii.
1O
Să nu dai la schimb un prieten pentru bani,

nici pe fratele tău bun, pentru aurul de Suphir.
19Să nu te lipseşti de o soţie înţeleaptă şi bună,
căci harul ei este mai presus decât aurul.
20Să nu chinuieşti sluga ce lucrează cu credinţă,
nici pe simbriaşul care îşi dă sufletul [muncind].
21Sluga pricepută să o iubească sufletul tău:
să n-o lipseşti de libertate.
22Ai turme? Păzeşte-!e!
7.16 în Hebr. prima parte a versetului este diferită: „Să nu te socoţi mai presus decât
semenii tăi.” ♦ Pentru „urgie”, v. supra, 5,7.
7.17 Focul şi viermii apar ca reprezentări simbolice ale pedepsei divine şi la !s. 66,24 şi
lud. 16,17. întrucât în Hebr. nu se menţionează decât „viermii'’, unii exegeţi (cf. Di
Leila, pp. 201-202) deduc că în perioada dintre compunerea cărţii, în aprox. 180 î.H., şi
traducerea ei de către nepotul lui Ben Sirah, cândva după 117 î.H., s-a dezvoltat credinţa
despre răsplata şi pedeapsa de după moarte, credinţă a cărei afirmare explicită apare în
iudaismul târziu.
7.18 C f Bibi. 1688: „să nu schimbi priatenul pentru nedobânda”; gr. διάφορον, al cărui
sens primar este cel de „diferenţă”, înseamnă în context „diferenţa pe care o ai de plătit”,
adică „sumă de bani, preţ”. ♦ V. şi supra, 6,15. ♦ Ofirul (după ebr. O phîrăh), în LXX
cu forma Suphir, este numele unei regiuni mitice, renumită în Antichitate pentru bogăţia
zăcămintelor sale de aur. Localizată cu aproximaţie pe coasta sudică a Arabiei sau pe
cea estică a Africii, este menţionată în 3Rg. 9,28; Is. 13,12; Iov 22,24.
7.19 Sintagma σοφή και αγαθή, „înţeleaptă şi bună”, ca atribut al unei bune soţii, redă
ebr. tobhath hen, litt. „cu un bun farmec, încântătoare”. Referitor la concepţia iui Sirah
despre femeie, v. Introducerea, § 3.
7.20 Atât sclavul sau servitorul care aparţinea unui stăpân (gr. οικέχης, c f Bibi. 1688:
„sluga”), cât şi cel angajat contra unui salariu (gr. μίσθιος, după ebr. săkhîr, „lucrător
plătit”, cf. Bibi. 1688: „năimit”) erau prin lege protejaţi contra abuzurilor stăpânului (c f
Deut. 15,12-18; 23,16; Lev. 19,13; 25,6 etc.). ♦ „lucrează cu credinţă”: c f Bibi. 1688:
„lucrează cu adevăru”, literal după LXX: εργα ζόμ ενον έ ν αληθείς*.
7.21 Legea prevedea că sclavul din poporul lui Israel trebuia eliberat în al şaptelea an
( c f Ex. 21,2; Lev. 25,39 şi urm; Deut. 15,12 şi urm.). Hebr. are: „Pe sluga.pricepută să o
iubeşti ca pe tine însuţi (litt. ca pe sufletul tău)” (c f Lev. 19,18).
7.22 „turme”: ebr. tfhem ăh, gr. κτήνη, desemnează generic întreaga „avere mişcătoare”
a unui om (Bibi. 1688: „dobitoace”). Enunţul reprezintă o condensată legitimare a pro
prietăţii.
Dacă ai folos de pe urma lor, să rămână la tine!

Ai fii? Creşte-i cu asprime
şi încovoaie-le grumazul de când sunt mici.
Ai fiice? Veghează asupra trupului lor
şi nu le arăta un chip prea blând!
Mărită-ţi fiica şi vei fi pus capăt unei mari griji,
dar să o dăruieşti unui bărbat cugetat.
J Ai o soţie după sufletul tău? Să n-o izgoneşti!
Dar, dacă nu o iubeşti, să nu i te încredinţezi.
" Din toată inima respectă-! pe tatăl tău
şi să nu uiţi de durerile mamei tale.
28
Adu-ţi aminte că prin ei te-ai născut.
Cum le vei răsplăti ceea ce au făcut ei pentru tine?
29
Din tot sufletul teme-te de Domnul
7,23 Prin „Creşte-i cu asprime” am redat gr. παίδευσον αύτά (ebr. yasser, „a pedepsi; a
disciplina'·). Imaginea grumazului încovoiat (gr. κ όμ ψ ον... τόν τράχηλον αύτών) subli
niază ο dată în plus convingerea Siracidului că fundamentul educaţiei copiilor îl consti
tuie rigoarea. Hebr. are: „căsătoreşte-Γ.
7,24-25 Expresie clară a statutului de inferioritate a fiicei în raport cu fraţii săi. Tatăl era
cel care decidea care va fi bărbatul fiicei sale, care va prelua grija şi datoria de a o
supraveghea. Detalii despre povara de a avea o fiică, infra 42.9-14.
7.26 Prin „a izgoni” am echivalat gr. εκβάλλω „(despre o soţie) a repudia”, specializat
în LXX pentru ebr. ta'ebh, „a avea silă; a privi ceva drept necurat” (c f Deut. 7,26; Iov
19,19). ♦ Ideea este că o bună soţie este ceva atât de rar, încât bărbatul trebuie să o
păstreze cu orice preţ.
7.27 Vv. 27 şi 28 lipsesc din Hebr. ♦ „respectă-Γ: litt. „slăveşte-Γ. La fel la v. 31. ♦
Datoria de a-ţi onora şi proteja părinţii este înscrisă în Decalog (c f Ex. 20,12; Deut.
5,16), dar constituie, deopotrivă, una din pietrele unghiulare ale eticii creştine ( c f Mt.
15,4-5; Mc. 7,10-13; Lc. 18,20, Ef. 6,2 etc.). V. şi supra, 3,1, ♦ Expresia „din toată
inima” (ebr. bL‘kol libbekă, gr. έν όλη καρδιςχ), ca şi cele similare din v. următoare: „cu
tot sufletul” (ebr. n a p tffk â , gr. έ ν όλη ψυχή), „cu toată puterea” (ebr. m 'odhekhă, gr. έν
ολη δυνάμει), reprezintă ebraisme frazeologice intrate în majoritatea limbilor modeme.
Ele apar în pasajul celebru din Deut. 6,5 ($ tn a Y isrăel).
7,29-31 Fără să fi fost preot el însuşi, Sirah arată în mod constant o mare preţuire pentru
funcţia sacerdotală, cum de altfel recomandau cu insistenţă Legea şi tradiţia. în epoca
elenistică, în absenţa unei ierarhii politice propriu-zise, preoţimea exercita în Iudeea şi
funcţiile politice şi administrative cele mai importante, reprezentând poporul ales în faţa
regelui elenistic. ♦ Pentru detalii despre prescripţiile privitoare la întrebuinţarea jertfelor
de către preoţi, c f Ex. 29,27-28; Lev. 2,1-10; 7,31-36; Deut. 14,28-29,
7,29 „teme-tc” : gr. εΰ λα β εΐν are nuanţa de „a avea grijă”, „a umbla cu precauţie”.
ÎNŢELEPCIUNEA LU! IISUS SIRAH 7 299
şi cinsteşte-ί pe preoţii Lui.

j(J Cu toată puterea ta iubeşte-L pe Cel care te-a creat
şi pe slujitorii Lui nu-i nesocoti.
31 Teme-te de Domnul şi respectă-1 pe preot,
şi dă-i partea lui după cum ţi s-a poruncit,
pârga, [jertfa] pentru păcat, darul din şoldul [vitei],
jertfa de sfinţire [a preotului] şi pârga din cele sfinte.
^ Λ
' ~ lntinde-ti mâna către cel sărac,

! 1
pentru ca binecuvântarea ta să fie deplină.

ΛH
Harul darului tău [să se reverse] către toţi cei vii

şi nu şovăi să dăruieşti harul tău şi celui mort.
^ 4
J Să nu întorci spatele celor care plâng

şi cu cei îndureraţi fii îndurerat.
I i
Nu şovăi să-l cercetezi pe omul bolnav,

căci pentru asemenea fapte vei fi iubit.
"* / Λ
J In toate cuvintele tale adu-ţi aminte de cele de pe urmă ale tale

şi-n veac nu vei [mai] păcătui.
7.32 „întinde-ţi mâna către cc! sărac” (gr. πτωχψ έκ τεινον τήν χε'ιρά σ ο υ ) este ο
definire metaforică a generozităţii. ♦ Pentru datoria faţă de săraci, v. supra, 4,4. ♦ „bine
cuvântarea ta” - cea pe care o aştepţi de la Dumnezeu.
7.33 Aici gr. χά ρ ις, pe care l-am tradus prin „har”, corespunde ebr. hesed, „bunătate,
milă”. Este vorba despre o subliniere a faptului că dărnicia celui care are trebuie să se
reverse asupra tuturor celor aflaţi in nevoie (săraci, bătrâni, văduve, orfani etc.).
λ
Asocierea celor morţi în această listă este surprinzătoare. In acest caz „harul” pentru cei
morţi ar putea fi „prinosul de hrană” ritual, menţionat mai jos, 30,18, sau, poate, „pâinea
de consolare” frântă şi împărţită între cei apropiaţi în memoria mortului, despre care se
face menţiune în Ier. 16,7. în ciuda unor interdicţii mai vechi (cf. Deut. 26,14), practica
praznicului de pomenire a celui mort s-a răspândit ulterior printre evrei. Cunoscute şi de
către greci şi romani, ritualurile funerare de acest tip erau practicate de creştini în
primele secole, de vreme ce au ajuns să fie combătute de Părinţi importanţi ai Bisericii
precum Ambrozie (De Elia, 17) şi Augustin (Epist., 20,10). Ar putea fi vorba însă. pur şi
simplu, de îndatorirea de a le asigura o înmormântare decentă. Alte îndatoriri faţă de
persoanele decedate sunt menţionate mai jos, 22,11-12 şi 38,16-23.
7.34 Datoria de compasiune faţă de cei aflaţi in suferinţă avea un caracter aproape sacru.
Cuvinte asemănătoare regăsim în Iov 30,35; Rom. 12,15; 2Cor. 11.29.
7.35 Grija faţă de cei bolnavi este înscrisă în codul etic iudaic (cf. Iov 2,11-13), dar şi
creştin (c f Mt. 25,39), ca formă a iubirii faţă de aproapele prescrisă în Lev. 19,18.
7.36 „în toate cuvintele tale” (gr. έν κάσι τοΐς λόγοις σ ου) implică şi „în tot ceea ce faci
sau gândeşti” ( c f BJ: dans tout ce que tu fa is\ TOB: quoi que tu fasses\ AB: in whatever
8 Să nu te cerţi cu omul puternic,

1
ca nu cumva să cazi în mâinile lui*

2 Să nu te învrăjbeşti cu un om bogat,
ca nu cumva să tragă mai mult la cântar decât tine;
căci aurul a dus pe mulţi la pierzanie
şi a aplecat şi inimile regilor.
Să nu te cerţi cu omul guraliv
şi să nu îngrămădeşti lemne peste focul tui.
4 Să nu faci glume cu omul prost crescut,
ca nu cumva să fie ocărâţi strămoşii tăi.
5 Să nu dojeneşti pe omul care se căieşte de păcatul său;
aminteşte-ţi că toţi suntem pedepsiţi.
6 Să nu necinsteşti un om aflat la bătrâneţe,
căci şi unii dintre noi îmbătrânesc.
7 Să nu te bucuri de moartea cuiva;
aminteşte-ţi că ne sfârşim cu toţii.
O
Să nu nesocoteşti istorisirile înţelepţilor
şi să te întorci mereu la pildele lor.
you do ♦ „cele de pe urmă ale tale”: gr. τά έ σ χ α ιά σου (tradus literal prin „ceale de apoi
ale tale” în Bibi. 1688) desemnează complexul de evenimente finale aie condiţiei umane
(moartea, judecata lui Dumnezeu, răsplata sau pedeapsa veşnică). ♦ „Nu vei [mai J păcă
tui”, după gr. ο ύ χ άμαρτήσεις, corespunde ebr. Io ’ tişşăheth, „nu vei fi corupt, stricat”.
8.2 Aluzie la inechităţile judiciare existente în societatea iudaică a epocii elenistice;
legea pedepsea totuşi abuzurile judecătorilor, inclusiv mita, cf. Ex. 23,8; Deut. 16,19;
27,25; Am. 5,12; o condamnare a mitei şi mai jos, 20,29.
8.3 „guraliv”: cf. Bibi. 1688 „limbut”. Alte interpretări: un beau parleu r (BJ), un homme
bavard (TOB), a person o f railing speech (AB); sintagma reapare mai jos, 9,18 şi 20,20,
exprimând dispreţul total al Siracidului pentru palavragii, socotiţi o veritabilă primejdie
publică. ♦ Metafora cuvintelor ca lemne puse pe un foc alimentând disputele revine în
28,10. ♦ Evitarea discuţiilor sterile cu proştii sau cu nebunii sunt insistent recomandate
omului înţelept, c f 21,26; 22,13.
8.4 Strămoşii {gr. o i πρόγονοι) sunt insultaţi în persoana celui umilit de un prost. în
Hebr. ideea este mai explicită: „pentru ca acesta să nu-i dispreţuiască pe oamenii nobili.”
8.5 „pedepsiţi”: gr. έ ν έπιτίμοις, litt. „în pedepse”; Bibi. 1688: „întru vini”; Hebr. are
„toţi suntem vinovaţi”. Ideea că toţi oamenii sunt păcătoşi este comună VT şi NT, c f
3Rg. 8,46, Iov 25,4, Rom. 3,9; 5,12 . C f mai ales episodul relatat în In. 8,7.
8 . 6 Despre respectul datorat bătrânilor, v. supra, 6,34. în 3,13 se spune explicit că
bătrânii trebuie respectaţi chiar şi dacă sunt senili.
8 , 8 Despre „istorisiri” şi „pilde” v. supra, 6,35.
Căci de la ei vei deprinde învăţătura

şi cum să-ţi îndeplineşti datoria faţă de cei mari.
9 Nu te Îndepărta de istorisirile bătrânilor,
căci şi ei le-au învăţat de la părinţii lor.
Fiindcă de la ei vei deprinde înţelegerea
şi cum să dai răspuns potrivit atunci când trebuie.
10Nu aprinde cărbunii păcătosului,
ca să nu arzi în flacăra focului lui,
n Nu-ţi pierde cumpătul cu omul obraznic,
ca să nu te prindă în cursa propriilor tale cuvinte.
\ η
* Să nu dai cu împrumut unui om mai puternic decât tine,

iar, dacă împrumuţi, socoteşte [ce ai împrumutat] ca şi pierdut.
-1
■3
- Să nu te pui chezaş mai presus de puterile tale

şi dacă totuşi o faci, aşteaptă-te să ai de plătit.
14 Să nu te judeci cu un judecător,
căci după faima lui se va da sentinţa.
15 Să nu porneşti la drum cu îndrăzneţul nechibzuit,
8,9 Am tradus prin „istorisire”, ca şi mai sus, gr. διήγημα; în Hebr., apare însă aici o altă
nuanţă semantică, cea a ebr. şcmU‘ăh, „tradiţie” {litt. „ceea ce a fost auzit”). Ideea de
tradiţie apare şi în Deut. 4,9; 11,19; Iov 8,8-10. ♦ Echivalat de obicei prin gr. σύνεσις,
„înţelegere; inteligenţă”, ebr. sekhel este un termen-cheie din seria terminologică sapien
ţială, însemnând, în funcţie de context, „cunoaştere”, „prudenţă”, „intuiţie”, „bun-simţ”,
„înţelegere”. ♦ A fi în stare să formulezi răspunsul potrivit unei circumstanţe (gr. δούναι
άπόκρισιν), reprezintă una din abilităţile importante ale omului educat şi înţelept; cf. şi
supra 5,11, ca şi infra, 11,8 .
8,10-11 Metafora focului ca pasiune nimicitoare reapare mai jos, 9,8, ca şi în Iov 31,12.
ideea este aici că înţeleptul trebuie să evite să intre în dispută cu „păcătosul” pentru a nu
se compromite. ♦ „Nu-ţi pierde cumpătul”; litt: „nu te scula să pleci”.
8,12-13 Sirah constată cu realism că, în ciuda reglementărilor legale destul de precise şi
de minuţioase privitoare la împrumuturi şi cauţiuni (cf. infra, 29,1-7), abuzurile celor
bogaţi şi puternici erau frecvente {cf. 29,14-20. dar şi Prov. 6,1-5; 11,15; 17,18 etc.).
♦ Vb. gr. έγγυάομαι, „a se institui garant”, ca şi subst. έγγύη, „garanţie”, sunt tradiţio
nal redate în română prin „a (se) chezăşui”. respectiv „chezaş” (aici, Bibi. 1688: „să nu
te chizăşuieşti”, Anania: „nu te pune chezaş”).
8.14 „după faima...” : se poate înţelege şi „după părerea...”. Hebr. are: „va judeca după
bunul său plac.”
8.15 Conţinutul acestui aforism pare să se bazeze pe experienţa de călător a lui Sirah,
transparentă de asemenea în 37,9 şi urm. ♦ „îndrăzneţul nechibzuit” : litt. „temerarul”.
Pentru desemnarea unui tovarăş de călătorie nepotrivit, cf. „îndrăzneţ” (Bibi. 1688),
302 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 8-9
ca să nu te îm povăreze;
căci el se v a purta după cum îi e voia
şi prin nechibzuinţa lui vei pieri îm preună cu el.
16 Să nu te cerţi cu omul m ânios
şi să nu treci cu el prin loc pustiu;
căci în ochii lui sângele nu preţuieşte nimic
şi acolo unde nu vei putea cere ajutor se va arunca asupra ta.
17 Să nu te sfătuieşti cu un nebun,
căci nu va fi în stare să-şi ţină gura.
j g Λ ^
In faţa unui străin, să nu faci ceva [care trebuie să răm ână] ascuns,
căci nu ştii ce s-ar putea ivi de aici.
19 Să nu-ţi descoperi inim a faţă de oricine
şi să nu te aştepţi la recunoştinţă.
9 1 Să nu fii gelos pe fem eia care ţi-e dragă
„neînfricat” (Anania), Waghals (Luther), aventurier (BJ), audacieux (TOB). ruthless

(AB). ♦ Gr. αφροσύνη, pe care l-am tradus de regulă prin „nechibzuinţa”, semnifică un
complex de trăsături morale negative opuse conţinutului gr. ευφροσύνη (pentru care v.
supra, 1 , 1 2 ).
8.16 „mânios”: omul impulsiv şi agresiv (aici ebr. ba'al ’a ph, litt. „deţinătorul mâniei”,
gr. θυμώδης), cf. „mânios” (Bibi. 1688, Anania), colereux (BJ), violent (TOB), quick-tem
pered (AB), este privit frecvent în VT ca o veritabilă catastrofă, cf. Prov. 22,24; Is. 48,4 etc.
8.17 Adj. gr. μωρός, reprodus de regulă de rom. „nebun”, apare foarte frecvent în cărţile
sapienţiale. ♦ Am explicitat ideea lipsei de discreţie, formulată neclar în LXX: ού γάρ
δυνήσετοα λόγον στέξαι, litt. „căci nu va putea să acopere cuvântul”.
8.18 Gr. ενώ πιον άλλοτρίου μή ποιήσης κρυπτόν este redat literal în Bibi. 1688 prin
„înaintea striinului să nu faci ascunsu”. ♦ Prin „a se ivi” ne-am ţinut aproape de gr.
τέξεται, litt. „să va naşte” (Bibi. 1688); sensul activ explicit este ..(străinul) va născoci”,
c f inventer (BJ).
8.19 „să nu te aştepţi la recunoştinţă”: Hebr. are „să nu îndepărtezi de la tine fericirea”,
ceea ce face încă şi mai clară ideea că discreţia este cea mai sigură garanţie a securităţii
personale.
9,1 „femeia care ţi-e dragă”: litt. „femeia sânului tău” - ebraism; cf. „nu râvni muiarea
sânului tău”, Bibi. 1688. Expresia „femeia sânului tău” ca desemnare a soliei legitime
apare în Deut. 13,7 şt 28,54. ♦ „gelos”: verbul „a râvni” s-a „acomodat” din punct de
vedere semantic, preluând în vechile traduceri biblice româneşti ambele grupuri de sen
suri ale corespondentului său din LXX, vb. gr. ζηλόω, şi anume: l) „a don cu ardoare”’
şi 2 ) „a invidia” sau „a gelozi”. împreună cu derivatele sale „râvnă” şi „râvnitor”, vb. „a
râvni” (împrumut după slavon. phKhHOKdTn) apare foarte frecvent în vechile psaltiri din
Î N Ţ E L E P C IU N E A LUI IISU S S IR A H 9 303
şi să n-o înveţi cu deprindere rea faţă de tine.

2 Să nu te dai pe m âna unei femei,
ca să nu ajungă să te stăpânească.
3 Să nu te apropii de o femeie prostituată,
ca să nu cazi în laţurile ei.
4 în preajm a unei cântăreţe cu harpa să nu zăboveşti,
ca să nu fii prins în m rejele ei.
sec. al XVI-lea, ca şi în în Bibi. 1688 ca echivalent al gr. ζηλόω (c f, de ex., Num. 5,14;
Deut. 32,21). ♦ Potrivit contextului, am tradus aici prin „deprindere rea” gr. π αιδεία
πονερά, litt. „învăţătură rea” (Bibi. 1688). ♦ Despre implicaţiile ritualice şi juridice ale
geloziei, cf. Num. 5,14.
9.2 „Să nu te dai pe mâna unei femei”: o traducere literală în Bibi. 1688: „să nu dai
muierii sufletul tău.” Despre valorile semantice speciale ale „sufletului”, c f 4,2 şi 5,2.
♦ Avertismentul are în vedere atât femeia virtuoasă, menţionată în v. 1, cât şi femeia în
ipostazele degradant-imorale menţionate în versetele următoare. Despre misoginismul
Siracidului, cf. Introducerea noastră.
9.3 „Să nu te apropii de o...” : vb. gr. ύπαντάω, ,.a merge în întâmpinarea cuiva; a
întâlni” ( c f Bibi. 1688: „nu te timpina cu muiarea ce să face talaniţă”), este uneori
întrebuinţat în LXX ca exprimare eufemistică pentru „a avea relaţii sexuale”, după vb.
ebr. ORB, „a se apropia”, dar şi „a întreţine raporturi sexuale” (c f Lev. 18.6.14.19; Deut.
22,14; Îs. 8,3; Iez. 18,6). ♦ Noţiunea de „femeie prostituată” este lexicalizată în acest loc
în LXX prin participiul vb. έταιρίζω , „a practica meseria de curtezană”, în sintagma
γυνή έταιριζομένη, c f courtisane (BJ, TOB). Echivalentul „talaniţă” (cuvânt cu origine
necunoscută, atestat prima dată în Herodotul de la Coşula, aprox. 1640) mai apare încă o
dată în Bibi. 1688, în secvenţa „de iămeaie tălaniţă fecior eşti tu” (LXX: γυνή εταίρα -
Jud. 11,2); un verset mai sus, diferenţa sinonimică este realizată prin opţiunea „femeie
curvă”, după gr. γυνή πορνή. De altfel, adj./subst. „curvă” împreună cu vb. „a
(prca)curvi” sunt termenii tradiţionali pentru „prostituată” în tradiţia textuală româ
nească. în contextul nostru, Sirah, vv. 3 şi 6 , Bibi. J990 şi Anania renunţă la diferenţiere
sinonimică şi preferă peste tot „desfrânată”. Interesant de menţionat că în Hebr., în
contextele menţionate femeia prostituată este denumită prin expresia „femeie străină”,
ca şi în Prov. 2.16; 5,3: 7,5; 22,14; 23,27 (peste tot, în Bibi. 1990: „femeia străină”).
♦ După Duesberg, Fransen, p. 13 L întrebuinţând cu referire la stratagemele femeii
sintagme precum „în laţurile” (gr. είς τάς παγίδας) sau „în mrejele” (gr. έ ν τοίς
έπιχειρή μ α σιν), Siracidul are în minte un paralelism metaforic contrastiv cu „obezile”
şi „lanţurile” înţelepciunii, menţionate în 6,24-27.
9.4 Un episod în care cântăreaţa cu harpa (gr, ψαλλούση) apare ca prostituată este
menţionat în Îs. 15,16. ♦ Tradus de noi prin „mreje” (c f BJ, TOB: artifices), gr.
επιχειρήματα apare doar aici în LXX, sensul curent în greaca comună fiind cel de
„tertip”, „stratagemă (militară)”.
304 Î N Ţ E L E P C IU N E A LUI IISU S S IR A H 9
5 Să nu priveşti cu prea m ultă luare-am inte la o fecioară,

ca nu cum va să ajungi pedepsit îm preună cu ea.
6 Să nu te dai pe m âna fem eilor desfrânate,
ca să nu-ţi pierzi averea.
η
Să nu priveşti în ju r pe uliţele cetăţii
şi să nu rătăceşti prin locurile ei pustii.
8A
Intoarce-ţi privirile de la fem eia chipeşă
şi nu privi cu prea m ultă luare-am inte o frum useţe străină;
mulţi s-au rătăcit din pricina frum useţii unei femei
şi din aceasta iubirea se aprinde ca un foc.
9 Să nu te aşezi cu nici un chip alături de-o fem eie m ăritată
9.5 Legea prevedea că, dacă un bărbat deflorează o virgină (gr. παρθένος), este obligat
să plătească tatălui 50 de sicii de argint şi să o ia de soţie (Deut. 22,28-29); dacă fata
respectivă era logodită, atât ea (in caz că nu opusese rezistenţă), cât şi bărbatul trebuiau
ucişi cu pietre (Deut. 22,23-24).
9.6 „averea”: litt. „moştenirea”, „patrimoniul'’.
9.7 „Să nu priveşti în jur...” - în căutarea unei prostituate! Hebr. continuă la sfârşitul verse
tului: „privindu-te tu însuţi ca pe un nebun şi târguindu-te la preţ în spatele casei ei.’'
9.8 „Frumuseţea străină” (gr. κάλλος άλλότριον) este frumuseţea unei femei măritate.
♦ Despre metafora focului, v. 8,10.
9.9 Am urmat îndeaproape opţiunea din Bibi. 1688, ca fiind mai apropiată de LXX: „Cu
muiarea măritată să nu şăzi nice într-un chip şi să nu pilduieşti cu dânsa în casă, ca nu
cândai să va pleca sufletul tău asupra ei şi cu duhul tău vei luneca la pieire.” Acest pasaj
pune probleme interesante de interpretare, între altele şi deoarece conţine o creaţie lexicală
care apare doar în LXX, verbul gr. συμ βολοκοπέω, pe care am decis să îl echivalăm
global prin rom. „a chefui”, orientându-ne după indicaţiile lexicografilor care îl glosează
prin rechercher Ies pique-niques (Bailly, s.u.) sau to be given ίο feastin g (LSJ). Din LSJ
şi din Concord. (Appendix, s.u.) mai aflăm că, sub forma adjectivală συμ βολοκόπος,
noţiunea aceasta mai apare de două ori în Prov. în versiunile greceşti mai târzii ale lui
Aquila, Symmachus şi Theodotion. Verbul este un compus din subst. gr. συμβολή,
termen polisemantic însemnând, între altele, „contribuţie în bani la organizarea unei
petreceri”, „petrecere câmpenească”, şi vb. gr. κόπτοχ de la al cărui sens de bază, „a
lovi”, s-a dezvoltat şi sensul „a obosi”, „a uza prin exces”. Acest verb mai apare în LXX
încă o dată mai jos. Sir. 18,33, precum şi în Deut. 21,20; vechii interpreţi români
dovedesc de data aceasta multă imaginaţie interpretativă, procedând la analiza semantică
a elementelor compusului şi traducând prin sintagmele „făcând sfat de osteneală” şi,
respectiv, „făcând zăloage beţiveaşte”. Cât priveşte verbul „a pildui”, selectat aici de
autorii Bibi. 1688, atestările din DLR ne arată că era întrebuinţat în sec. al XVII-lea (de
D. Cantemir) cu sensul „a spune ceva pe ocolite, folosind anumite simboluri sau ale
gorii”, sens care putea servi intenţiei traducătorilor de a sugera imaginea unui chef
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISU S S IR A H 9 305
şi să nu ehefuieşti cu ea bând vin,

ca nu cum va sufletul tău să se încline către ea
şi să luneci spre pieire cu duhul tău.
10 Să nu-1 părăseşti pe prietenul vechi,
căci unul m ai n ou nu este pe potriva acestuia.
Un prieten nou este ca vinul cel nou;
dacă se v a învechi, îl vei b e a cu bucurie.
11 Să nu pizm uieşti faim a păcătosului,
căci nu ştii care îi va fi sfârşitul.
1 “7
Să nu te bucuri de bucuria nelegiuiţilor,
degradant şi dezonorant. Micu păstrează interpretarea înaintaşilor, dar operează o actua

lizare a sensului: „Cu muiare măritată nicidecum să nu şezi şi în pilde să nu vorbeşti cu
ea în vin” (identic în Bibi. 1819; la Şaguna şi Bibi. 1914: „bând vin”). Şi mai explicită
este încă formularea de la Pilotei: „Cu femeia măritată nicidecum să nu şăzi în casă, şi In
pilde să nu vorbeşti cu ea bând vin” (identic în Bibi. 1936). O formulare radical nouă la
Radu-Gal.: „Nu te aşeza niciodată lângă o femeie măritată şi nu te apuca cu ea să te
întreci la băute.” De menţionat în treacăt şi o probabilă greşeală de traducere: în loc de
έν ο’ί νφ , „cu vin”, autorii Bibi. 1688 au citit έν οίκω, „în casă”. Corectând prin „în vin”,
Micu remarcă greşeala în nota de subsol: „în cea vechie: în casă". Alte interpretări: non
alterceris cum ilia in uino, ne fo rte declinet cor tw m in illam et sanguine tuo labaris in
perditionem (Vulg., v. 13); sitze nicht bei der Frau eines andern und schmause nicht mit
ihr und scherze nicht m it iht be im We in (Luther); ne festo ie p a s avec el ie en buvant du
vin (TOB); pique-niquer du vin avec eile (BJ); with a m arried women recline not a t table
nor drink intoxicants with her (AB); „nu petrece cu ea bând la masă” (Anania). ♦ Gr. έν
πνεύματί σου, „cu duhul tău”, mai poate fi interpretat şi în sensul „datorită pasiunii tale”
( c f passion - BJ, TOB); Hebr. are „sânge” (cf. sanguine tuo - Vulg. şi in b lo o d - AB).
♦ Adulterul era pedepsit cu moartea, cf. Lev. 20,10; Deut. 22,22. După Box, Oesterly,
pp. 436-437, Sirah îşi exprimă aici dezacordul faţă de obiceiul, care căpătase răspândire
în vremea sa, ca fem eile să fie admise la petrecerile bărbaţilor alături de soţii lor, ceea ce
constituia un factor perturbator în raport cu rigoarea prescripţiilor tradiţionale.
9,10 în Lc. 5,38-39 regăsim, în alt context metaforic, imagistica „vin vechi/vin nou”.
9,12 Optând pentru formularea „Să nu te bucuri de bucuria nelegiuiţilor” ne-am păstrat
aproape de LXX: μή εύδοκήσης έ ν εϋδοκίζχ ασεβών, acolo unde Bibi. 1688 este foarte
vagă: „să nu voieşti întru bunăvrerea celor necredincioşi”; c f Anania: „nu-ţi face plăcere
din plăcerea nelegiuiţilor”; foarte explicit la Luther: hab kein Gefallen an dem, w as den
Gottlosen gefâllt, Ziegler propune o lecţiune mai bună, cu εύοδία, „izbândă, reuşită,
succes”, în loc de ευδοκία, ca la Rahlfs (după majoritatea manuscriselor), lecţiune
acceptată de interpreţi mai recenţi: opt not fo r the success o f pride (AB); ne te felicite
p a s de la riu ssite des im pies (BJ); n 'approuve pas la riu ssite des impies (TOB). ♦ Iudeii
erau convinşi că pedeapsa pentru păcate va fi primită de fiecare în timpul vieţii.
306 Î N Ţ E L E P C IU N E A LUI IISU S S IR A H 9
ci am inteşte-ţi că, până la iad, nu vor răm âne nejudecaţi.

fţ
Ţine-te departe de omu! care are putinţa să ucidă
şi nu vei gusta frica de moarte;
dacă însă te apropii de el, nu cum va să faci vreo greşeală,
pentru ca acesta să nu-ţi ia viaţa.
S ă ştii bine că umbli prin mijlocul capcanelor
şi că te plimbi pe m eterezele cetăţii.
14 A tât cât îţi stă în putere, cerceteazâ-i pe cei care-ţi sunt apropiaţi
şi sfatuieşte-te cu cei înţelepţi.
15 Stai de vorbă cu cei care înţeleg
şi tot cuvântul tău să fie despre Legea Celui Preaînalt.
16 Bărbaţii drepţi să-ţi fie com eseni
şi în frica de Dom nul să stea m ândria ta.
!7 Lucrarea ieşită din m âna m eşterilor este vrednică de laudă,
dar cârm uitorul poporului prin vorbirea lui se dovedeşte înţelept.
1o
Bărbatul guraliv este tem ut în cetatea lui

şi cel nestăpânit la vorbă va fi privit cu ură.
9.13 Dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor (în text: gr. εξουσία του φ ονεύειν)
îl aveau în epoca elenistică atât regele, cât şi funcţionarii şi comandanţii militari.
Avertismentul Siracidului corespunde aşadar unei ameninţări cât se poate de reale. De
aici compararea vieţii cu umbletul printre capcane (gr. έν μέσψ παγίδων) sau cu
expunerea pe meterezele unei cetăţi (έπί έπάλξεω ν πόλεως).
9.14 Omul înţelept are datoria de a-şi sfătui semenii (gr. στόχασαι τούς πλησίον),
neputând, la rândul său, intra în dialog decât cu oamenii înţelepţi (gr. μετά σοφών
συμβουλεύου), cf. Prov. 13,14; 15, 31.
9.15 Singura temă legitimă într-o discuţie (gr. διαλογισμός) între oameni inteligenţi sau
într-un discurs (gr. διήγησις) este Legea lui Dumnezeu, ♦ „Cel Preaînalt”, v. 4,10.
9.16 „comeseni”: gr. ούνδειπνοι (compus calchiat în Bibi. 1688: „împreună-ţinători”),
cf. conuiuae (Vulg.), commensaux (BJ), compagnons de table (TOB), table compagnoris
(AB). ♦ „Bărbaţii drepţi” (gr. άνδρες δίκ α ιοι) sunt înţelepţii, deoarece, potrivit concep
ţiei Siracidului, esenţa înţelepciunii constă în cunoaşterea şi respectarea Legii şi în frica
de Dumnezeu.
Λ
9.17 Secvenţă obscură în LXX: „In mâna meşterilor lucrul să va lăuda şi povăţuitoriul
nărodului - înţelept în cuvântul lui” (Bibi. 1688). Am optat pentru explicitarea unei
paralele metaforice între dexteritatea manuală a artizanului (gr. τεχνίτης) şi ingeniozi
tatea verbală (gr. λόγος) de care trebuie să dea dovadă un conducător (gr. ηγούμενος).
9.18 Pentru „guraliv”, v. supra, 8,3. ♦ Expresia gr. ό προπετής έν λόγω αύτού, pe care
am tradus-o prin „cel nestăpânit la vorbă” (c f „cel dârzu la cuvântul lui” - Bibi. 1688),
reprezintă o altă desemnare a omului flecar şi palavragiu şi reapare în LXX în Prov.
10,14; 13,3; c f l'homme em porte (TOB). te b a v a rd (BJ), whoever talks rashly (AB).
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS S IR A H 10 307
10 1Judecătorul înţelept îşi învaţă poporul

şi cârm uirea unui om iscusit este bine orânduită.
1 După cum este judecătorul poporului, aşa sunt şi slujitorii săi,
după cum este cârmuitorul cetăţii, aşa sunt şi toţi cei care locuiesc în ea.
' Regele neînvăţat îşi duce la pieire poporul
şi cetatea dăinuie prin chibzuinţă principilor săi.
5în m âna Dom nului se află cârm uirea păm ântului
10,1 In acest context, ca şi în alte locuri, cuvintele Judecător” (gr. κριτής) şi „cârmuitor”
(gr. ηγούμενος) se referă la aceeaşi realitate istorică, desemnând ideea de „magistrat,
căpetenie, conducător”. Corespondentul ebr. şophei, .judecător”, era numele tradiţional
al căpeteniei unei comunităţi Israelite, între atribuţiile căreia se înscriau organizarea
cetăţii, asigurarea ordinei publice şi a apărării, administrarea resurselor financiare şi
materiale, şi mai puţin exercitarea funcţiilor juridice propriu-zise, care cădeau în sarcina
preoţilor. După cum indică relaţia etimologică şi o atestă şi documentele, această funcţie
era cunoscută şi altor neamuri semitice, fiind similară, de exemplu, cu cea a „suffeţilor”
cartaginezi. ♦ Gr. ηγεμονία, pe care l-am tradus prin „cârmuire”, poate fi înţeles şi ca
„autoritate” (/'autoritâ, BJ, TOB). ♦ Exprimată în fel şi chip în paremiologia tuturor
popoarelor, ideea că orice comunitate îşi are căpeteniile pe care le merită (cf. dictonul
lat. qualis pastor talis grex) reapare în (ez. 16,44.
10,2-3 în Hebr. există un subtil joc de cuvinte între doi termeni cu acelaşi radical (YŞB,
„a locui, a rămâne”), şi anume ebr. y â şebăyw, „cei care locuiesc în ea”, din v. 2 , şi ebr.
năşebheth, „dăinuie, prosperă”, din v. 3. Autorul versiunii greceşti a încercat o transpunere
a acestei figuri etim ologice prin oi. κατοικούντες - οίκισβήσεται, cuvinte cu acelaşi
radical (gr. οϊκ ος, „locuinţă”). Rezultatul este îndoielnic. întrucât, dacă οι κατοικούντες
este transparent din punct de vedere semantic („cei care locuiesc”), vb. οίκισθήσεται se
pretează la interpretări diverse, cf. grow s (AB), doi! sa prosperite (BJ), est fondee
(TOB), propăşeşte (Anania); soluţia noastră: „dăinuie”. Paralelismul sintactico-semantic
este păstrat în Bibi. 1688: „ceia ce lăcuiesc... să va lăcui.” ♦ Am tradus aici gr. σύνεσ ις
prin „chibzuinţă” (v. supra, 1,18 şi 3,29). ♦ Prin „principe” am echivalat gr. δυνάστης,
cu sensul generic „persoană care are autoritate asupra altora” {cf. TOB, AB: princes, BJ:
chefs)', în Bibi. 1688: „cei năsâlnici” („puternici”), termen curent în epocă.
10,4 „cârmuirea” : gr. εξου σ ία , „putere de decizie; autoritate” (cf. Bibi, 1688: „stăpâ-
Λ
nirca”; AB: sovereignity), este un sinonim pentru ηγεμονία, întrebuinţat mai sus. In
acest loc este formulat temeiul vetero- şi neotestamentar al regalităţii: Dumnezeu este
deţinătorul unic al suveranităţii şi puterii depline, pe care o delegă „la vreme potrivită”
Λ
(gr. εις καιρόν) celui „de care este nevoie” (τόν χρήσιμον). C f Dan. 2,21; 4,14; înţ. 6,3
şi urm.; Lc. 1,52. Dedus cu necesitate din monoteismul iudaic, acest principiu se afla în
contradicţie ireductibilă cu doctrina oficială a statului elenistic, întrucât, asemenea
marilor regi ai Babilonului, atât stăpânii Seleucizi ai Palestinei, cât şi cei ai Egiptului
ptolemaic (precum şi, de asemenea, mai târziu, împăraţii romani), pretindeau să fie
consideraţi ei înşişi zei.
şi El va ridica asupra lui, la vreme potrivită, pe omul de care este nevoie.

5 în mâna Domnului este izbânda omului
şi El îşi va aşeza mărirea pe fruntea cărturarului.
b Să nu păstrezi gând rău aproapelui tău pentru nici o nedreptate
şi să nu faci nimic dintr-un avânt pripit.
η
Trufia este urâtă şi înaintea Domnului, şi înaintea oamenilor;
şi pentru Domnul, şi pentru oameni nedreptatea este o greşeală.
8
Domnia trece de la un neam Ia altul
din pricina nedreptăţilor, a silniciilor şi a [lăcomiei de] averi.
Nimic nu este mai nelegiuit decât omul care iubeşte banii,
căci îşi scoate şi sufletul la vânzare,
10.5 „izbânda” : gr. εύοδία, calchiat în Bibi. 1688 prin compusul „bună-călătoria”, se
referă la succesul social al unei persoane, cf. TOB, BJ: le succes. ♦ „Mărirea”, după gr.
δόξα, corespunde aici ebr. hddh, „splendoare, majestate”; pentru sensurile complexe şi
multiple ale gr. δόξα, cf. şi 1,11 şi 5,13. ♦ „pe fruntea (litt. pe faţa) cărturarului”: Hebr.
are „în faţa legislatorului”. Echivalând cuvântul ebraic prin gr. γραμματεύς (în română,
tradiţional: „cărturar”), traducătorul a adaptat referinţa la realităţile Egiptului, unde
scribii erau uneori înalţi funcţionari (c f TOB, nota a d loc.).
10.6 Trimitere foarte probabilă la îndemnul de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi, for
mulat în Lev. 19,18. ♦ „Să nu faci nimic dintr-un avânt pripit” este înţelesul contextual
exact ai gr. μή πράσσε μηδέν έ ν έργοις ύβρεως, cf. litt. „nu face nemică cu lucrurile
semeţiei” (Bibi. 1688); cuvânt complex, gr. ϋβρις (hybris-ui tragicilor greci!), mai poate
fi interpretat, pe lângă sensul de „ardoare excesivă, impetuozitate”, şi în sensul de „lipsă
de măsură, orgoliu, insolenţă” ( c f AB, TOB, BJ: arrogance).
10.7 „Trufia” (gr. ύπερηφανία, ebr. zădhdn) era considerată de evrei un păcat capital,
pricină a decăderii şi sursă a păcatului originar (cf. Gen. 3,4-6) şi a „amestecului limbi
lor” din episodul turnului Babel (c f Gen. 11,1-9). V Γ abundă în evenimente care ilus
trează pedepsirea de către Dumnezeu a orgoliului uman: prăbuşirea regelui din Tir (lez.
28,1 şi urm.), alungarea de la domnie a lui Nabucodonosor ( c f Dan. 4,27 şi urm.) etc.
Această atitudine faţă de păcatul trufiei este moştenită şi în NT, cf. Ml. 23,12; Iac. 4,6;
lPt. 5,5. ♦ Un păcat major era socotită şi nedreptatea.
10.8 „Domnia”: gr. βασιλεία (Bibi. 1688: „împârăţiia”), cf. la souverainete (BJ), la
royaute (TOB), dominion (AB). ♦ Prin „silnicii” am tradus aici gr. ύβρεις, cuvânt pentru
ale cărui înţelesuri v. nota la 10,6. ♦ După Di Leita, p. 224, acest pasaj conţine o refe
rinţă directă la evenimente politico-militare cu care Sirah a fost contemporan. în anul
217 î.H., Antioh al III-lea cel Mare, regele seleucid al Siriei, a n -ercat să smulgă de la
egipteni controlul asupra Palestinei, dar a fost înfrânt în bătălia de la Raphia de către
Ptolemeu al IV-lea Philopator. Două decenii mai târziu, în lupta de la Panium (198 Î.H ),
Antioh al III-lea l-a învins pe tânărul Ptolemeu al IV-lea Epiphancs, înglobând Palestina
în regatul seleucid.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IJSUS SIRAH 10 309
y De ce se înalţă trufaş [cel ce-i doar] pământ şi cenuşă,

când, în viaţă fiind, i-am aruncat măruntaiele?
!0 Doctorul îşi bate joc de boala îndelungată
şi [cine-i] astăzi rege mâine va muri.
11 Căci atunci când moare omul
moşteneşte târâtoare, fiare şi viermi.
începutul trufiei omului este să se depărteze de Domnul
12
10.9 Pasaj obscur în LXX: cf. „Ce să semeţeaşte pământul şi cenuşa? Căci în viaţă am
lepădat droburile lui” (Bibi. 1688); vb. „am aruncat” (gr. έρριψ α) nu are nici o justifi
care în context; în Hebr. apare verbul RMM, „a face viermi; a putrezi”, sugerându-se
futilitatea destinului uman prin imaginea derizorie a intestinelor aflate în putrefacţie, cf.
un etre qui, vivant, a deja Ies tripes degoUtantes (BJ), de son vivant ses intestins sont
pourriture (TOB). Putrezirea de viu e un top os al literaturii revanşarde: regii tirani,
ticăloşi, nedrepţi ajung cadavre încă din timpul vieţii. ♦ Expresia „pământ şi cenuşă”
(ebr. 'ăphăr w ă 'epher, gr. γή και σποδός, lat. terra et cinis) reapare mai jos, 17,32 şi
40,30; cuvintele sunt întrebuinţate de Avraam (Gen. 18,27) pentru a se autodefini ca om
în faţa lui Dumnezeu.
Λ
10.10 In LXX: μακρόν άρρώστημα, σκώπτει ιατρός; cf. „boala îndelungată taie-o
doctorul” (Bibi. 1688), cu înţelesul obscur. în Hebr. relaţia semantico-sintactică agent/
obiect direct este cu totul alta: „o boală neînsemnată îşi bate joc de doctor”, c f a slight
illness - the doctor je s ts (AB), eine leichte Krankheit — der A rzt scherzt (Luther); alţi
interpreţi combină izvorul grecesc cu cel ebraic, încercând să dea un sens coerent sec
venţei: une longue maladie defie le medecin (TOB), une longue maladie se moque du
medecin (BJ), „boala lungă îşi bate joc de doctor” (Anania). De altfel, în acelaşi sens
apare o corectură şi în Sinaiticus. Di Lella, p. 225, găseşte că semnificaţia versetului este
clară: „Ceea ce la un moment dat este o simplă înştiinţare despre boala regelui, de care
doctorul nu se îngrijorează, se termină a doua zi prin moartea pacientului.” Acelaşi autor
interpretează corelaţia iăcută de Sirah în context intre ideea de regalitate şi cea de
coruptibilitate şi instabilitate a destinului uman ca o diatribă voalată la adresa regilor
elenistici, care se proclamau „zei pe pământ” şi „stăpâni ai lumii”.
10.11 „Târâtoarele” (gr. έρπετά), „fiarele” (gr. θηρία) şi „viermii” (gr. σκώ ληκες) sunt
reprezentări sim bolice ale morţii şi putrefacţiei.
10,12-13 De aici şi până la v. 18, Siracidul detaliază tema incompatibilităţii dintre orgoliul
uman şi frica de Domnul, definită încă de la primele versete (cf. 1,11-14) drept „început
al înţelepciunii”. ♦ Gr. αρχή înseamnă „început” (c f AB: the beginning o f pride; TOB:
le commencement de l ’orgueil), dar şi „principiu, temei” (cf. BJ: le principe de l ’orgueil).
♦ Pentru „trufie”, v. 10,7. ♦ „cel care stăruie în ea”: Hebr. are „izvorul ei”. ♦ Prin „dez
lănţuie noian de spurcăciune” am explicitat gr. έξομβρήσει βδέλυγμα, cf. litt. „ploua-va
scârbă” (Bibi. 1688), c f „revarsă urâciune” (Anania). ♦ Gr. βδέλυγμα (ebr. zimmăh)
redat de obicei prin „spurcăciune” desemnează în LXX tot ceea ce este impur şi nociv.
♦ „Nenorocirile” (gr. τας επαγω γός) corespunde ebr. nega \ care înseamnă şi „plagă,
şi bărbatul ştiutor nu va cârti.

Nu face pe înţeleptul atunci când îţi faci datoria
şi nu te făli Ia vreme de strâmtorare.
27 # ■
" Mai bun este cine lucrează şi are cu prisosinţă de toate,
decât cine se plimbă falindu-se, dar e lipsit de pâine.
28 « a
Fiule, fii mândru cu modestie de tine însuţi
şi preţuieşte-te după vrednicie.
n n
Pe cel care va păcătui împotriva sufletului său cine-l va preţui?

Cine-I va lăuda pe cel care-şi face [el însuşi] viaţa de ocară?
30
Săracul este preţuit pentru ştiinţa lui,
iar bogatul este preţuit pentru averea lui.
31 [Dacă cineva] este lăudat în sărăcie,
dar în bogăţie, cu cât mai mult?
Iar cel dispreţuit în bogăţie,
în sărăcie, cu cât mai mult [va fi]?
11 ! înţelepciunea celui smerit îi va înălţa capul
universală prin persoana Mântuitorului Iisus Hristos, proclamată de Apostolul Pavel în

Gal. 3,28 şi Col. 3,11. ♦ Prin „a cârti” am transpus gr. γογγύζω , litt. „a murmura”;
pentru acest verb avem în Bibi. 1688 „a răpşti”, adică „a murumura, a cârti, a protesta”,
larg întrebuinţat în textele bisericeşti româneşti din sec. al XVI-lea-a] XVII-lea (vezi
DLR, s.u.).
10,26-27 Ideea de aici reapare, în termeni aproape identici, în Prov. 12,9: îndeplinirea
datoriei (gr. τό έργον, litt. „lucrarea”) nu poate fi pretext de afirmare a mândriei, la fel
cum şi în momentele de strâmtorare (gr. στενοχώ ρια) trebuie păstrată decenţa, munca
onestă fiind unica sursă de bunăstare.
10.28 Cf. Bibi. 1688: „Fătule, în blândeaţe măreaşte sufletul tău şi dă lui cinste după
vrednicia lui”; pentru semnificaţiile speciale ale „sufletului”, v. 4,2. ♦ Prin „modestie”
am redat gr. πραΰτης, litt. „blândeţe”, cuvânt care apare şi mai sus, la 3,17. Ideea este că
stima faţă de propria persoană nu se poate dobândi prin afirmare orgolioasă, ci doar prin
aprecierea realistă a propriei valori.
Λ
10.29 In strânsă legătură cu ideea din versetul anterior, Sirah afirmă aici că cel care se
depreciază pe sine nu poate pretinde respectul celorlalţi.
10,31 în LXX interogaţia retorică este formulată cu mare parcimonie de mijloace, cf. litt.
Bibi. 1688: „Cel ce să slăveaşte întru sărăcie dară în avuţie cu cât? Şi cel neslăvit întru
avuţie, dară în sărăcie cu cât?” Se subliniază încă o dată că, în bogăţie sau sărăcie,
singura valoare stabilă este înţelepciunea.
11,1 Pentru „smerit”, v. 2,27 şi 3,17. Pornind de la Hebr., unii interpreţi optează aici nu
pentru „cel smerit”, ci pentru „cel sărac”, menţionat în versetul imediat anterior, cf. le
şi-n mijlocul celor mari îl va aşeza.

2 Să nu lauzi un bărbat pentru frumuseţea lui
şi să nu-ţi fie silă de un om pentru înfăţişarea lui.
3 Mică e printre zburătoare albina,
dar rodul ei, neîntrecut în dulceaţă.
4 Să nu te lauzi cu veşmintele pe care le porţi
şi să nu fii semeţ în ziua măririi [tale];
căci minunate sunt lucrările Domnului
şi ascunse pentru oameni sunt faptele Lui.
? Mulţi tirani au fost puşi la pământ,
iar cel la care nu se aştepta nimeni a purtat coroana.
6 Mulţi principi au ajuns la mare ocară
pauvre (BJ), the p o o r person (AB). înţelepciunea „înalţă capul” celui smerit sau sărac în
sensul că „îl face liber”, căci acesta este conţinutul autentic, calchiat în LXX, al
expresiei ebr. A'S’ ro'ş, litt. „a-şi înălţa capul”. ♦Pentru „căpetenii”, vezi 10,24. Ideea că
înţeleptul îşi are locul alături de căpetenii chiar dacă este sărac reapare, în termeni foarte
asemănători, în 1Rg. 2,8.
11.3 „neîntrecut în dulceaţă”: litt. „cel dintâi dintre lucrurile dulci” (gr. αρχή γλυκα-
σμάτων); c f nota 1,14.
11.4 Prima parte a versetului este diferită în Hebr.: „Nu-ţi bate joc de cel care poartă
doar un şorţ şi nu glumi pe seama celui aflat în amărăciune.”
11.5 Formularea {c f litt. „Mulţi tirani au şăzut pre ţărână, iară cel nepriceput au purtat
stema” ■·'· Bibi. 1688) diferă de cea din Hebr. unde se spune că „cei umili adesea s-au urcat pe
tron şi cel neluat în seamă a purtat coroană”, leronim combină în Vulg. cele două variante,
pentru el „tiranul” şi „cel la care nu te aşteptai” fiind una şi aceeaşi persoană: Mulţi tyranni
sederunt in throno, et insuspicabilis portau it diadema! ♦ Opţiunea „nepriceput” este
nefericită în Bibi. 1688 pentru gr. όνυπονόητος, „care nu poate fi bănuit” (cf. echiva
lenţa perfectă prin lat. insuspicabilis). ♦ „Stemă” este cuvântul unanim întrebuinţat în
vechea tradiţie românească (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1819, Filotei, Şaguna, Bibi. 1914)
pentru a desemna „coroana (regală)”; menţinerea sa în acest context în Biblia 1990 este
surprinzătoare şi anacronică. C f şi un inconnu (BJ), celui que Von n'attendait p a s (TOB),
some that none w ould consider (AB). dem... an den man nicht gedacht hatte (Luther).
Micu, Biblia 1819: „Mulţi tirani au şezut pre pământ, iară cel de carele nu să gândea au
purtat stema.” Filotei: „Mulţi tirani au şăzut pre pământ, iară cel de carele nu să gândea a
purtat stema.” Şaguna: „Mulţi tirani au şezut pre pământ, iară cel de carele nu se gândea
au purtat stema.” Biblia 1914: „Mulţi tirani au stătut pe pământ, iar cel de care nu se
gândea nimeni a purtat stema.” Radu-Gal.: „Mulţi tirani s-au prăbuşit la pământ, iar cel
la care nu se gândea nimeni a purtat diadema.” Biblia 1990: „Mulţi tirani au căzut pe
pământ, iar cel la care nu se gândea nimeni a purtat stema.”
11.6 „pe mâinile altora”: Hebr. are „pe mâinile străinilor”. ♦ Adj. gr. ένδοξος, „celebru,
vestit”, poate fi interpretat şi în sensul „onorat, cinstit” (Bibi. 1688: „slăviţi”).
şi oameni vestiţi au fost daţi pe mâinile altora.

7 Nu învinovăţi înainte de a cerceta;
gândeşte-te mai întâi şi apoi dojeneşte.
8 Să nu răspunzi înainte de a asculta
şi să nu întrerupi pe cineva în timp ce vorbeşte.
9 Să nu te cerţi pentru un lucru care nu te priveşte
şi-n cearta păcătoşilor să nu te amesteci.
Fiule, nu te apuca de prea multe lucruri:
t0
dacă le vei înmulţi, nu vei rămâne fară vină;

chiar de vei alerga după ele, nu le vei prinde
şi nu vei scăpa [de ele] prin fugă.
11 Este [câte unul] care trudeşte, se osteneşte şi se zoreşte,
dar cu atât mai mult rămâne în urmă.
12 [Altul] e slab şi lipsit de sprijin,
fară vlagă şi copleşit de sărăcie,
dar ochii Domnului au privit spre el cu bunăvoinţă
şi [Domnul] l-a ridicat din înjosirea lui,
13 i-a înălţat capul
şi mulţi s-au mirat de aceasta.
i4Cele bune şi cele rele, viaţa şi moartea,
11,8 Despre regulile bunei cuviinţe în dialog, cf. Prov. 18,13; v. şi supra, 8,9. ♦ Ultima
secvenţă în LXX: έν μ έσ φ λόγων μή παρεμβάλλου, litt. „în mijlocul cuvintelor nu te
învălui” (Bibi. 1688).
11,10 Pasajul următor conţine referiri la activităţile lucrative. Ideea că omul angrenat în
dobândirea de averi este expus greşelii şi păcatului apare şi în Prov. 28,20. O veritabilă
„tipologie” a păcatelor oamenilor de afaceri găsim mai jos, 26,29 şi urm. ♦ „nu te
apuca... lucruri” : litt. „lucrările tale să nu fie cu privire la multe”. ♦ A doua parte a
versetului este neclară în LXX: και έά ν διώκης, ού μή καταλάβεις· και ού μή έκφύγης
διαδράς, litt. „şi de vei goni, nu vei prinde şi nu vei scăpa fugind.” Ideea pare să fie
aceea că, o dată pornită, extenuanta goană după avere nu mai poate fi oprită; avertis
mente similare întâlnim în Prov. 11,18; 13,11; 20,21; 21,6; 28,22 etc. ♦ Hebr. are: „Fiul
meu, dacă nu alergi nu vei ajunge şi dacă nu cauţi nu vei găsi.”
11,12-13 în Hebr. se exprimă ideea mai concretă că Domnul dccide cine dobândeşte bunuri
şi cine nu, dincolo de eforturile sau de slăbiciunea oamenilor; LXX orientează discursul
către valorile mai generale, de ordin spiritual. ♦ „Din înjosirea lui” (gr. έκ ταπεινώσεως
αύτού) corespunde în Hebr. unei imagini expresive: „din ţărâna putreziciunii”.
11.13 Pentru „a înălţa capul”, v. 11,1.
11.14 Prezentarea antinomică de mare expresivitate iniţiată aici subliniază încă o dată
cheia de boltă a teologiei Siracidului, ideea atotputerniciei divine, căci binele şi răul
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 1 1 315
sărăcia şi averea, toate sunt de la Domnul.

15înţelepciunea şi ştiinţa şi cunoaşterea Legii [vin] de la Domnul,
iubirea şi căile faptelor bune vin de la El.
16Rătăcirea şi întunericul au fost create pentru păcătoşi,
dar cei care se mândresc cu faptele rele îmbătrânesc în rele.
17 Darul Domnului rămâne alături de cei evlavioşi
şi bunăvoinţa Lui îi va călăuzi în veci.
18 Este câte un om care se îmbogăţeşte din îngrijorare şi zgârcenie,
dar aceasta este răsplata lui:
19 Tocmai când îşi spune: „Am găsit odihna
şi acum voi mânca din bunătăţile mele!”,
el nu ştie cât timp va mai trece,
îşi va lăsa altora bunurile şi va muri.
" Rămâi statornic Legământului tău, vezi-ţi de el
şi îmbătrâneşte în lucrarea ta.
" Să nu te miri de faptele păcătosului,
(gr. άγαθά/κακά), viaţa şi moartea (gr. ζωή /θάνατος), sărăcia şi averea (gr. πτω χεία/
πλούτος) vin exclusiv de la Dumnezeu.
11,15-16 întrucât lipseşte din textul ebraic păstrat, pasajul a fost considerat de cei mai
mulţi exegeţi (Smend, pp. 106-107, Spicq, p. 626) un adaos ulterior. Am preluat textul de
la Ziegler. Adaos ulterior sau nu, pasajul se încadrează perfect în context, reiterând
valorile etice supreme (înţelepciunea - gr. σοφία, ştiinţa - gr. επιστήμη, cunoaşterea
Legii - gr. γνώ σις νόμου şi iubirea - άγάπησις), în antinomie cu rătăcirea (gr. πλάνη) şi
întunericul (gr. σχότος).
11.17 „Darul Domnului” (gr. δόσις κυρίου) şi „bunăvoinţa Lui” (gr. ευδοκ ία αύτοΰ)
sunt expresii metaforice ale harului divin. ♦ Gr. ευσεβής (Bibi. 1688: „binecredincios”),
pe care îl traducem consecvent prin „evlavios”, desemnează un complex de calităţi
morale şi comportamentale care include pioşenia ţaţă de cele sfinte, dar şi spiritul de
dreptate şi dragostea faţă de semeni. ♦ Prin „va călăuzi” am reprodus conţinutul gr.
εύοδωθήσεται, calchiat în Bibi. 1688: „va bine-călători”.
11.18 Prin sintagma άπό προσοχής καί σφιγγίας αύτοΰ (litt.: „den grija şi strânsoarea
lui” - Bibi. 1688) se explicitează ideea din Hebr.: „îşi va produce singur necazuri”.
11.19 Despre nocivitatea acumulării cu orice preţ a averilor Sirah vorbeşte pe larg mai
jos, 14,3 şi urm. Pentru interpretarea evanghelică a acestui motiv, vezi Lc. 12,16 şi urm.
11.20 In Hebr. se vorbeşte aici despre „datoria ta” (ebr. hoq kă); or, îndatorirea primor
dială a unui israelit era respectarea scrupuloasă a Legii, de aici interpretarea explicită din
LXX: διαθήκη şi Vulg.: testamentum, adică „legământul” între Dumnezeu şi poporul
ales (Bibi. 1688 şi Anania: „făgăduinţa”).
11.21 Imperativul încrederii necondiţionate în Domnul apare formulat de zeci de ori atât
în VT (cf. Gen. 15,6; Ex. 14,31, Num. 14,11 etc.), cât şi în NT (cf. Rom. 1,17; Gal. 3 ,1 1;
316 ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 11
ci încrede-te în Domnul şi rămâi statornic în munca ta,

căci e lucru uşor în ochii Domnului
să-l îmbogăţească pe cel sărac fară veste, dintr-o dată.
22 -
Binecuvântarea Domnului este răsplata omului evlavios
şi într-o clipă, fără întârziere, dă Domnul înflorire binecuvântării lui.
2 3 Să nu spui: „De ce mai am nevoie?
Ce bunuri îmi mai lipsesc de acum încolo?”
a
“ Să nu spui: „Am tot ce-mi trebuie,

ce nenorocire mă mai poate aştepta de acum încolo?”
•yc a
In zilele bune uităm de cele rele,

iar în zilele rele nu ne mai aducem aminte de cele bune.
•y/L a
Căci Ii este uşor Domnului ca, în ziua morţii,

să-i răsplătească omului după căile lui.
2 7 Un ceas de nefericire ne şterge din minte bunăstarea
şi la sfârşitul vieţii [omului] i se dezvăluie faptele.
Nu socoti fericit pe nimeni [mai] înainte de sfârşit,
Evr. 10,38 etc.). ♦ Acumulările adverbiale „fără veste”, „dintr-o dată” (gr. διά τάχους
έξά π ινα ) şi „Intr-o clipă, fără întârziere” (gr. έ ν ώρς* ταχινη) din v. următor subliniază
atotputernicia divină.
11,22 „Răsplata”, după gr. μιστός, corespunde ebr. gorăl, litt. „parte (dobândită prin
tragere la sorţi)”. ♦ în loc de repetarea gr. ευλογία , „binecuvântarea” (Bibi. 1688: „bla-
goslovenia”), Ziegler emendează εύ ο δ ία , după Vulg.: processus; aşadar, formularea din
finalul versetului ar fi: „Face Domnul să înflorească bunăstarea [sau succesul] acestuia
[al omului evlavios].”
11,23-24 Am păstrat formularea interogativă a frazelor, care se pretează ia o dublă
interpretare. Dacă interogaţia este pur retorică. înţelesul discursului este negativ, autorul
punând în evidenţă, pentru a dezaproba, prezumţiozitatea bogatului sigur de soliditatea
poziţiei sale. Dacă interogaţia este reală, dezaprobarea lui Sirah este orientată spre
sentimentul de permanentă insatisfacţie a celui care pretinde că bunurile pământeşti îi
pot conferi securitate.
11,25 Simetria „cele bune” (gr. âyaOâ)/„cele rele” (gr. κακά) reproduce în LXX o struc
tură de chiasm din Hebr.
11.27 Expresie concentrată în LXX, prin acumulare de substantive,7tf/: „Răutatea ceasu
lui uitare face hrănii şi la săvârşirea omului - descoperirea lucrurilor lui” (Bibi. 1688).
11.28 Ideea că un bărbat se face cunoscut prin fiii săi rezultă în LXX prin interpretarea
(preluată în Vulg.: in filiis suis) în sensul de „urmaşi, posteritate” a ebr. 'aharîth, care, în
context ar trebui interpretat de fapt, mult mai firesc, prin „sfârşit; moarte”; cf. in seiner
Todesstunde (Luther), dans sa fin (BJ), ă sa mort (TOB), by how he ends (AB), „în
sfârşitul său” (Anania). Formulări similare regăsim în tradiţia grecească, de exemplu
ÎNŢELEPCIUNEA lui IÎSUS SIRAH 11 317
şi după copiii săi va fi cunoscut bărbatul.

Să nu iaşi pe oricine să intre în casa ta,
29
căci multe sunt şiretlicurile celui viclean.

Ca o potârniche pusă de momeală în colivie, aşa este inima omului
j 0
trufaş,
şi ca o iscoadă îţi pândeşte prăbuşirea.
31Preschimbând în rele cele bune, el întinde curse
şi faptele cele mai alese le umple de ocară.
De la o scânteie se aprind cărbunii,
j 2
iar omul păcătos întinde curse sângeroase.

~ Păzeşte-te de cel viclean, căci el unelteşte lucruri rele,
ca nu cumva să te umple de ocară pentru totdeauna.
*3 Λ
Adăposteşte un străin şi-ţi va aduce necazuri

şi te va înstrăina de ale tale.
memorabilul aforism al lui Solon (menţionat de Herodot, istorii, I, 32): „Până în clipa
morţii, să nu îl numeşti pe un bărbat fericit, ci doar norocos”; pentru alte exemple de
acest fel la Eschil şi Sofocle, cf. Di Lella, p. 241.
11.29 „Şiretlicurile” : gr. τ ά ε ν ε δ ρ α (Bibi. 1688: „meşteşugurile”) - Hebr. are „rănile”.
11.30 „pusă de momeală”, litt. „vânătoare”: păsările captive erau folosite de vânători
λ
pentru a le atrage pe cele libere. ♦ In locul potârnichii captive. Hebr. are „şoim care
vânează”. ♦ „iscoadă”: Hebr. are „lup”. ♦ Vorbind aici şi în vv. următoare de colivii, is
coade sau curse, Sirah apelează din nou la imagistica vânătorii ( c f 6,24-27 şi 28; 10,16).
11.31 Aici şi mai jos, „ocară” (Bibi. 1688: „hulă”) traduce gr. μώμος, „mustrare”, J ig
nire”, subst. corespunzător ebr. mum care înseamnă nu doar „ocară”, ci şi „defect tru
pesc; meteahnă” ( c f Lev. 21,17-18). Asemănarea formală şi semantică, precum şi
personificarea ca desemnare a zeului ticăloşiei în mitologia grecească (Μώμος) indică
un probabil vechi semitism în greacă.
11.32 Faţă de genericul „omul păcătos” din LXX şi Vulg., Hebr. are Ti tf liy tfa l, „om de
nimic/josnic/nelegiuit”.
11.33 „Viclean” este echivalarea tradiţională românească a gr. κακούργος din LXX.
♦ Hebr. are în plus: „Nu te întovărăşi cu cel rău, căci te abate din cale şi te îndepărtează
de Legământul tău.”
11.34 Referinţa la „străin” şi „înstrăinare” trebuie interpretată, în contextul elenistic în
care se desfăşoară discursul Siracidului, ca o trimitere la factorul perturbator pe care îl
induceau fie străinii propriu-zişi, fie evreii elenizaţi, în raport cu legea şi cutumele
poporului ales ( c f Spicq, p. 629, Di Lella, p. 246). ♦ „ale tale” (gr. τά ίδ ιά σου): sunt
desemnate tocmai valorile tradiţionale ameninţate de aculturaţia elenistică.
12 Dacă faci binele, să ştii cui îl faci, şi vei primi mulţumire pentru
1
faptele tale bune.

2 Fă bine omului evlavios şi vei primi răsplată,
şi dacă nu de la el, atunci de la Cel Preaînalt.
3Nu are parte de lucruri bune cel care stăruieşte în rele
şi care şovăie să facă milostenie.
Dăruieşte omului evlavios, dar să nu vii în ajutorul păcătosului.
5 Fă bine omului smerit şi nu dărui nelegiuitului;
opreşte-i pâinea şi nu-i da,
ca nu cumva să ajungă să te stăpânească prin ea;
căci de două ori mai multe rele vei afla
pentru toate binefacerile tale către el.
6 Pentru că şi Cel Preaînalt îi urăşte pe păcătoşi
şi celor nelegiuiţi le va trimite pedeapsă.
El veghează asupra lor până în ziua pedepsirii lor.
' Celui bun, dă-i, dar să nu-i vii în ajutor celui nelegiuit.
8 Prietenul nu este pus la încercare când suntem fericiţi,
12 Ideile formulate în paragraful care urmează reprezintă o temă importantă preluată de

la Sirah de către tradiţia rabinică.
12.1 Gr. χά ρ ις înseamnă aici „mulţumire, recunoştinţă”; pentru alte nuanţe semantice,
cf. 3,1. ♦ Primul stih în Hebr.: „D acăfaci rău omului bun, atunci cui vei face bine?”
12.2 Pentru „evlavios”, v. 11,7.
12.3 Pentru „milostenie”, v. 3,14. ♦ Hebr. are: „Nu este nici un folos să faci bine celui
rău; nu e nici măcar o faptă bună.”
12,5 Pentru „smerit”, v. 2,27 şi 3,17. ♦ „Nelegiuitul”, gr. ασεβής, c f „necredincios”
(Bibi. 1688), este opusul omului evlavios, c f 11,17. ♦ Al doilea şi al treilea stih în Hebr,:
„Nu-t da arme de război, ca nu cumva să le folosească împotriva ta.” ♦ La stihul al
patrulea, Hebr. adaugă: „la vreme de lipsă”. ♦ Invitaţia la prudenţă şi reţinere faţă de
omul rău, formulată aici cu claritate, diferă de recomandarea din Prov. 25,21-22, reluată
de Pavel în Rom. 12,20, de a dărui hrană şi apă duşmanului tău, „îngrămădind astfel căr
buni aprinşi pe capul lui”.
12.7 Hebr. adaugă: „Răcoreşte-1 pe cel smerit, dar nu da nimic celui trufaş.”
12.8 în LXX formularea este obscură: Bibi. 1688: „Nu se va izbândi întru bunătăţi
priatinul şi nu se va ascunde întru răutăţi vrăjmaşul.”
Micu, urmat întocmai de Bibi. 1819, va da o interpretare corectă gr. ούκ έκδικηθήσεχαι:
„Nu să arată în fericire carele iaste priiaten, nici în ceale reale nu să ascunde vrăjmaşul.”
Toate versiunile tradiţiei biblice româneşti vor menţine această opţiune, cu mici adaptări
morfologice: Pilotei: „Nu să arată în fericire care este prieten, nici în cele rele nu să
ascunde vrăjmaşul.” Şaguna: „Nu se arată în fericire carele iaste priiaten, nici în ceale
ÎNŢELEPCIUNEA LUI liSUS SIRAH 12 319
şi la necaz duşmanul nu rămâne ascuns.

9 Când omului îi merge bine, duşmanii lui se întristează,
dar, în nenorocire, chiar şi prietenul se îndepărtează.
10 Să nu ai încredere în duşmanul tău în veac;
căci, după cum se cocleşte arama, la fel şi răutatea lui.
' 1Chiar dacă se va arăta umil şi va merge aplecat,
întăreşte-ţi sufletul şi fereşte-te de el;
fii faţă de el ca şi când ai lustrui o oglindă
şi să ştii că rugina nu va rămâne până la urmă.
1o
Nu-1 primi să stea lângă tine,
ca să nu te dea la o parte şi să-ţi ia locul.
reale nu să ascunde vrăjmaşul.” Bibi. 1914: „Nu se arată în fericire, care este prieten,
nici în cele rele nu se ascunde vrăjmaşul.” Bibi. 1936: „Nu se arată în fericire, cel ce este
prieten, nici în cele rele nu se ascunde vrăjmaşul.” Bibi. 1990: „Nu se arată în fericire
cel care este prieten, nici în cele rele nu se ascunde vrăjmaşul.” Abia Radu-Gal., consec
venţi aici în opţiunea pentru textul ebraic şi inspiraţi probabil de Vulg.: Non agnoscetur
in bonis amicus, et non abscondetur in malis inimicus, au reuşit să dea o formulă
explicită: „Prietenul nu poţi să-l cunoşti atunci când eşti fericit, iar duşmanul nu rămâne
ascuns atunci când eşti nenorocit.”
Λ
In versiunea din Biblia Luther: Wenn 's einem gut gekt, so macht das den Feind
verdrossen; wenn 's einem aber schlecht geht, so ziehen auch die Freunde sich zuriick.
Anania: „Prietenul nu se cunoaşte când îţi este bine, şi nu în duşmănie se ascunde duş
manul”; cf. AB: In adversity an enemy w ill not remain concealed; BJ: Dans I ’adversite
I 'ennemi ne pen t se cacher.
12.9 Despre prietenia autentică, c f 6.10.12. ♦ La primul stih, Hebr. adaugă: „Chiar şi
celui care - 1 urăşte îi e prieten.”
12.10 Metafora oxidării metalului (gr, ιοϋται) reapare mai jos, 29,10, şi se regăseşte, cu
conotaţii diverse, la Mt. 6,19 şi Iac. 5,3. Sunt posibile două interpretări: a) răutatea
duşmanilor ne macină la fel cum rugina macină metalul; b) la fel ca metalul ascuns sub
stratul de rugină, nici răutatea şi invidia duşmanilor nu sunt evidente { c f v. următor).
Din literatura clasică greacă cităm (după Di Letla, p. 247) un pasaj cu conţinut similar cu
gândul Siracidului: „Este în firea foarte puţinor oameni să cinstească fără să fie invidioşi
un prieten care a avut succes” (Eschil, Agamemnon, I, 832).
1 2 . 1 1 „se va arăta umiP’: Hebr. are „te ascultă”. ♦ Pentru a se sugera necesitatea prudenţei
faţă de duşman, chiar când acesta se poartă cu umilinţă, în LXX se construieşte imaginea
metaforică a cuiva care. lustruind o oglindă (chipul duşmanului), ştie că până la urmă
rugina va fi îndepărtată şi adevărata faţă a duşmanului va deveni evidentă, c f sache que
sa rouille ne tiendra pas jusqu a la fin (BJ), sache qu 'il ne restera pas toujours tache de
rouille (TOB). Această ultimă secvenţă este în LXX obscură, transpunerea literală
producând un contrasens: „vei cunoaşte că n-au ruginit în întregime” (Bibi. 1688).
Nu-1 aşeza de-a dreapta ta,

ca nu cumva să râvnească la scaunul tău;
în cele din urmă vei recunoaşte [dreptatea] spuselor mele
şi-ţi vei aminti cu părere de rău de cuvintele mele.
13 Cui ti va fi milă de descântătorul muşcat de şarpe
şi de toţi cei care se apropie de fiare?
14 Tot aşa este şi cine se însoţeşte cu bărbatul păcătos
şi se amestecă în păcatele acestuia.
15 El rămâne un ceas alături de tine
şi, dacă te vei clătina, nu va sta neclintit.
16 Duşmanul are pe buze dulceaţă,
dar în inima îui cugetă cum să te răstoarne în groapă.
Duşmanul are lacrimi în ochi,
dar, dacă va găsi prilej, nu se va sătura de sânge.
17
Dacă îţi iese în cale ceva rău, îl vei afla acolo înaintea ta
şi, ca şi cum ar [dori să] te ajute, va săpa sub tălpile tale.
18 Va clătina din cap, îşi va bate palmele una de alta,
va spune vrute şi nevrute şi-şi va schimba înfăţişarea.
12.13 Despre necromanţie şi despre „vrăjitor’ (aici ebr. hăbher, gr. έπαοιδός, Bibi.
1688: „descântători u”) vezi nota noastră la Lev. 19,31. Asocierea metaforică între figura
dispreţuită şi temută a vrăjitorului şi cea a falsului prieten şi a duşmanului are menirea
de a îndemna o dată în plus la prudenţă maximă în relaţiile cu aceştia.
12.14 „bărbatul păcătos”: Hebr. are „o femeie obraznică”. ♦ La final, Hebr. adaugă: „Nu
va scăpa să nu fie mistuit de foc. Cât timp umblă cu tine, nu ţi se descoperă şi, de cazi,
nu se va apleca să te ajute.”
12.15 Pentru „a sta neclintit”, v. supra, 2,2.
12.16 Despre sensurile speciale în ebraică ale „inimii”, v. 1,28; 3,29; 5,2. ♦ Idei şi
imagini asemănătoare în Prov. 6,12-14 şi 26,24.
12,18 Siracidul descrie diferite gesturi ale ipocriziei şi ale satisfacţiei răutăcioase ale
felsului prieten în faţa nenorocirii tale. ♦ Expresia „a clătina din cap” ca semn de
dezaprobare făţarnică reapare mai jos, 13,7, cf. şi Ps. 108,24, Mt. 27,39. ♦ Semn tot de
dispreţ şi dezaprobare, gestul de a bate din palme este descris şi în Iez. 25,6. ♦ Prin „va
spune vrute şi nevrute” am redat gr. πολλά διαψ ιθυρίσει, litt.: „multe va şopti” {Bibi.
1688), c f it deblaterera (TOB), murmurera (BJ), hiss repeatedly (A B). ♦ Schimbarea
înfăţişării exprimă trecerea de la compătimirea prefăcută la satisfacţia faţă de nefericirea
altuia.
13 Cine se va atinge de smoală se va mânji

1
şi cine se însoţeşte cu cel trufaş se va asemăna cu acesta.

~ Să nu ridici o povară prea grea pentru tine
şi să nu te însoţeşti cu un om mai puternic şi mai bogat decât tine.
Cum se vor putea însoţi oala de lut cu căldarea?
Prima se va izbi de cealaltă şi se va sparge.
3 Bogatul a făcut o nedreptate şi tot el s-a supărat;
săracul a îndurat nedreptatea şi tot el îşi va cere iertare.
4 Dacă îi eşti de folos, se slujeşte de tine,
iar dacă te afli la nevoie, te va părăsi.
5 Dacă vei avea [ceva bani], va trăi alături de tine
şi te va jefui fără să-i pese.
6 Dacă are nevoie de tine, te va înşela,
îţi va zâmbi şi-ţi va da speranţe,
îţi va spune vorbe frumoase şi te va întreba: „De ce ai nevoie?”
Şi te va umili la ospeţele lui
până te va prăda de două sau de trei ori,
iar la sfârşit îşi va bate joc de tine.
După aceea, când te va vedea, nu te va mai băga în seamă
şi va clătina din cap în privinţa ta.
13.1 Un posibil ecou intertextual al ideii că acela care umblă cu smoala se va murdări el
însuşi (gr. ό οπτό μένος πίσσης μολυνθήσεται) găsim la Shakespeare, în Mu It zgom ot
pentru nimic, III, 3, 61 şi în Henric a l IV-lea, I. II, 4, 460 (cf. Di Lella, p. 252). ♦ Pentru
„trufaş’’, v. 3.28 şi 8,10-11. Hebr. are „batjocoritor”.
13.2 Incompatibilitatea dintre cel bogat şi cel sărac este mai întâi afirmată în mod
expres, iar apoi sugerată prin metafora ciocnirii dintre umila oală de lut (gr. χύτρα) şi
recipientul metalic (gr. λεβης); ea apare deja la Esop (cca 600 Î.H.).
13.3 „a făcut... s-a supărat...”: frecvent în structura paremiologică, aoristul gnomic
sugerează faptul că afirmaţia cu valoare generală este bazată pe o experienţă deja trăită.
♦ Ieşită dintr-o profundă cunoaştere a naturii umane, observaţia este formulată şi în Prov.
18,23, ♦ „s-a supărat” : Hebr. are „se laudă”. ♦ „îşi va cere iertare”: Hebr. are „geme”.
13.4 „se slujeşte de tine”: gr. έργάται έν σοί, litt. „lucrează în tine” (Bibi. 1688),
echivalează ebr. ya'abhădh bekă, „te va înrobi”. Bogatul se serveşte de cel sărac doar
atât timp cât acesta îi este util, fără să se simtă dator să-l ajute în caz de nevoie.
13,7 „îşi va bate joc de tine” : gr. καταμωκήσεται, verb al cărui conţinut autorii Bibi.
1688 au încercat să-l aproximeze prin derivatul ad-hoc „va preaîmputa ţie”. ♦ Sensul ar
fi: bogatul îl despoaie pe sărac punându-l în situaţia de a trebui să-l invite la rându-i.
♦ Primele două stihuri în ebr.: „Cât îi e de folos, te amăgeşte, de două ori, de trei ori îţi
arată preţuire.” ♦ Pentru „a clătina din cap”, v. 12,18.
8 Fereşte-te să te laşi înşelat

şi să fii umilit din pricina nechibzuinţei tale.
9 Când te pofteşte un om puternic, încearcă să te ţii deoparte
şi el te va pofti cu atât mai mult.
,0Nu te împinge [în faţă], ca să nu fii dat înapoi,
dar nu sta nici prea departe, ca să nu fii uitat.
11 Nu vorbi cu el de la egal la egal
şi nu te încrede în lungile lui cuvântări;
căci prin vorbăria lui el te pune la încercare
şi, ca în glumă, te va iscodi.
“ Nemilos e cel care împrăştie vorbe;
el nu te va cruţa de răutăţi şi lanţuri.
13 Păzeşte-te şi fii cu mare băgare de seamă,
căci umbli pe marginea prăpastiei.
13.8 Pentru „nechibzuinţă” (gr. αφροσύνη), v. 8,15. Versetul este formulat în Hebr. In
mod diferit: „Fereşte-te să te tulburi şi nu ft asemenea celor lipsiţi de minte.”
13.9 Prin „om puternic·'· am redat aici sensul generic al gr. δυνάστης, pe care l-am tradus
uneori şi prin „principe” (v. supra, 10,3 şi 24); aici, corespondentul ebr. nădhîbh desem
nează generic un conducător, o persoană influentă.
13.10 Prudenţa şi reţinerea faţă de cei puternici sunt din nou recomandate mai jos, 32,9.
13.11 Avertisment privitor Ia abilitatea celor puternici de a-i înşela pe cei creduli prin
rafinamentul expresiei lor verbale. ♦ Vb. gr. ίσηγορεύομαι este un kapax lego me non:
citând acest pasaj din Sirah, lexicografii îl glosează prin p arler avec une egale liberte
(Bailly) sau to speek as an equal (LSJ); opţiunea noastră „sâ nu vorbeşti cu el de la egal
la egal” este confirmată şi de alţi interpreţi: ne t'avise pas ά p arler d ’egal a egal avec lui
(TOB), ne t 'avise p a s d'etre fam ilier avec lui (BJ), do not suppose you can be free with
him (AB). Câteva aproximări româneşti: „nu îndelunga a vorovt cu el” (Bibi. 1688), „nu
vorbi cu el bătându-1 pe umăr” (Anania). ♦ Sintagmele gr. τοις π λείο σ ιν λόγοις (Bibi,
1688: „multe cuvintele”; Anania: „noianul vorbelor”) şi έκ πολλής λα λιά ς (Bibi. 1688:
„multa voroavă”; Anania: „vorbind mult”) exprimă sugestiv verbozitatea celor puternici.
13.12 „împrăştie”: sau „nu ţine pentru el”. Trimitere la nocivitatea încrederii pe care
evreii o puteau arăta superiorilor lor păgâni în mediul elenistic ostil; a încredinţa secrete
unei persoane situate în afara eticii iudaice nu poate aduce decât rău şi imprevizibile
servituţi (gr. δεσμοί, „lanţuri”, litt. „legături”, lat. uincula).
13.13 Ultima parte a versetului este neclară în LXX: μετά της πτώσεως σου περιπατείς,
litt. „cu cădearea ta umbli” (Bibi. 1688), „mergi la drum cu propria cădere” (Anania),
cf. Vulg.: cum subuersione tua ambulas. Prin „prăpastie” am încercat să explicităm sem
nificaţia secvenţei (c f TOB, BJ: ruine). Hebr. are un îndemn mult mai clar: „Să nu te
însoţeşti la drum cu un om violent.”
ÎNŢELEPCIUNEA LU! USUS SIRAH 13 323
14 Auzind aceste lucruri în somnul tău, să te trezeşti *
ş i să-L iubeşti pe Domnul toată viaţa ta şi să II chemi întru mântuirea ta.

Orice vieţuitoare iubeşte pe cel asemenea ei
15
şi orice om pe aproapele său.

16 Orice fiinţă se împerechează după soiul său
şi omul se va alipi de cel care-i este asemenea.
17 Cum vor sta alături lupul şi mielul?
Aşa şi păcătosul cu cel evlavios.
18 Ce pace [poate fi] între hienă şi câine?
Şi ce pace între bogat şi sărac?
19 Prada leilor sunt măgarii sălbatici din pustiu;
aşa şi săracii sunt păşuni pentru bogaţi.
2 0Smerenia este pentru cel trufaş urâciune;
aşa şi săracul e urâciune pentru cel bogat.
^ 1
‘ Bogatul care se clatină e sprijinit de prieteni,
13.14 Prezent doar în unele mss. ale LXX, versetul apare şi în Vulg. ♦ Gr. σωτηρία, lat.
salus, este tradus în textele româneşti din sec. a! XVI-lea, de regulă, prin „spăsenie”,
dar, începând cu sfârşitul sec. al XVII-lea, corespondentul românesc al acestui important
termen teologic este „mântuire”.
13.15 Sentenţa de aici îşi are corespondent în numeroase limbi şi culturi, cf. lat. sim ilis
sim ili gaudet sau rom. „cine se aseamănă se adună”. ♦ Pentru „aproapele"’, c f nota
noastră la Lev. 19,18.
13.16 Am tradus prin „fiinţă” gr. σάρξ (litt. „carne”, c f Bibi. 1688: „trupul”), cuvânt
care (după ebr. băsăr) desemnează frecvent în VT noţiunea de „fiinţă; vieţuitoare”
văzută sub aspectul perisabilităţii fizice şi vulnerabilităţii morale. ♦ „după soiul său”:
c f Gen. 1,21.24-25.
13.17 Incompatibilitatea dintre omul virtuos şi cel păcătos este exprimată aici prin cuplul
terminologic gr. εύσεβης/αμαρτωλός (LXX), respectiv ebr. ţaddîq, „(om) drept” / râ ş ă ',
„(om) rău”. ♦ Duşmănia atavică dintre miei şi lup este un topos în diferitele literaturi ale
Antichităţii. Concilierea dintre ei este prezentată în Is. 11,6 ca un semn al venirii lui
Mesia.
13.18 Câinele era întrebuinţat de păstori pentru a proteja turmele împotriva numeroa
selor hiene (gr. ύαίνη, în Bibi. 1688: „leoaie”) care bântuiau Palestina, aşa încât cele
două canine erau socotite inamici ireconciliabili.
13.19 Măgarul sălbatic este o specie de cabaline (Equus onager) care era răspândită în
Orientul Mijlociu.
13.20 O observaţie similară în Prov, 29,27. ♦ Pentru „smerenie”, v. 2,27 şi 3,13. ♦ Pen
tru „trufaş”, v. 3,28.
13.21 Ieşite dintr-o atentă observaţie a comportamentului social al indivizilor, observa
ţiile care urmează, referitoare la diferenţele de statut social dintre bogaţi şi săraci, trebuie
dar pe sărmanul care se prăbuşeşte îl mai împing şi prietenii.

22 ^ ~
Când bogatul se împiedică, mulţi îi sar în ajutor;

a spus nerozii şi i s-a dat dreptate.
Sărmanul s-a împiedicat şi l-a mai şi certat toată lumea,
a spus lucruri pline de înţeles, dar nu a fost băgat în seamă.
2 3Bogatul a vorbit şi toţi au tăcut
şi au înălţat până la nori cuvântarea lui.
Săracul a vorbit şi au spus: „Cine este acesta?”
Iar dacă se poticneşte, îl vor trânti la pământ.
24 Bună e avuţia când este fără păcat;
rea este sărăcia în gura nelegiuitului.
Inima omului îi preschimbă chipul,
2 5
fie în bine, fie în rău.

26
Un chip vesel este semnul unei inimi pornite spre cele bune,
1
iar născocirea de pilde înseamnă cugetare anevoioasă.
corelate cu cele spuse mai sus, 6,10-12. ♦ „îl mai împing şi prietenii”: Hebr. are „e trimis
de la un prieten la altul”.
13.22 Prin „nerozii” am tradus gr. απόρρητα, cuvânt care în greaca comună avea sensul
„ceea ce este interzis”, dar şi, specificat, „ceea ce nu trebuie rostit”, c f „negrăite” (Bibi.
1688). Hebr. are „lucruri respingătoare”, c f AB: what he says is repugnant. Alte
opţiuni: des sottises (BJ, TOB), „prostii” (Anania). ♦ Prin „nu a fost băgat în seamă” am
explicitat LXX: ούκ έδόθη αύτω τόπος, litt. „nu i s-au dat lui loc” (Bibi. 1688).
Λ β
13.23 întrebarea dispreţuitoare „cine este acesta?” la adresa săracului desconsiderat

atunci când vrea să spună ceva are conotaţii similare cu întrebarea retorică formulată de
mulţimea din Nazarct la adresa lui Iisus Hristos: „Oare nu este acesta fiul dulgherului?”
(Mt. 13,55).
13.24 Sunt posibile două interpretări: a) este o modalitate ironică de a spune că, de fapt,
nu există bogăţie lipsită de păcat (c f Mt. 19,23-24); b) bogatul nu este întotdeauna
păcătos şi vinovat, la fel cum nici săracul nu este în mod necesar şi întotdeauna bun, şi
ftrâ păcat, el putând fi leneş ( c f Prov. 6 , 6 şi urm.), beţiv şi risipitor ( c f Prov. 2L 17) sau
palavragiu ( c f Prov. 14,23).
13.25 Despre semnificaţiile multiple ale „inimii”, v. 1,28; 3,29; 5,2. Ideea, explicitată în
versetul următor, este că dispoziţia interioară a unei persoane se poate citi pe chipul său
(cf. Prov. 15,13; Mt. 6,16 şi urm ).
13.26 Secvenţa gr. εϋ ρ εσ ις παραβολών διαλογισμοί μετά κόπων, litt. „aflarea de pilde -
gândurile cu osteneală” (Bibi. 1688), este obscură atât în LXX, cât şi în Hebr. Alte inter
pretări: „izvodirea proverbelor este cugetare trudnică” (Anania), l ’invention des pro-
verbes exige une reflexion penible (TOB), / 'invention de proverbes suppose de penibles
reflexions (BJ), withdrawn and perplexed is the toiling schem er (AB). Hebr. are (text
obscur): „cugetări şi griji: gânduri triste”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 14 325
14 Fericit bărbatul care nu a greşit cu gura

1
şi nu este frământat de amărăciunea păcatelor.

2 Fericit cel al cărui suflet nu-1 învinovăţeşte
şi care nu şi-a pierdut speranţa.
3Pentru bărbatul zgârcit bogăţia nu e bună,
iar omului pizmaş la ce-i sunt bune avuţiile?
4 Cine strânge lipsindu-se pe sine, pentru alţii strânge
şi din bunurile sale se vor înfrupta ceilalţi.
3 Cel care e rău cu sine însuşi, pentru cine va fi bun?
Şi nu se va bucura de avuţiile sale!
6 Nimeni nu este mai rău decât cine se chinuie singur
şi aceasta este răsplata pentru răutatea lui.
Chiar dacă face bine, îl face din nebăgare de seamă
şi până la urmă îşi arată răutatea.
s Rău este omul care priveşte cu invidie,
care îşi întoarce faţa şi-i dispreţuieşte pe ceilalţi.
9 Ochiul celui nesătul nu se mulţumeşte cu partea sa
şi o nedreptate rea îi usucă sufletul.
10 Omul zgârcit este hapsân cu pâinea
şi se lipseşte chiar de propria masă.
14.2 Ideea de autoacuzare este exprimată în LXX prin sintagma ου οΰ κατέγνω ή ψυχή
αύτοϋ, c f „căruia n-au clevetit sufletul lui” (Bibi. 1688), calchiată după Hebr. Pentru
polisemia lui „suflet”, c f şi 4,2; 5,2; 6,4. ♦ C f Prov. 10,28 şi 11,7.
14.3 Prin „zgârcit” am redat sensul contextual al gr. μικρόλογος, care mai înseamnă
„minuţios” { c f Bibi. 1688: „ticăit”) ş i ,josnic, meschin, lipsit de caracter” (cf. TOB, BJ:
mesquin, AB: mean). ♦ „pizmaş” : gr. βάσκανος, „invidios”, care corespunde ebr. Tş r a ‘
‘ayin, litt. „om cu ochi rău”; c f „zavistnic” (Bibi. 1688), cupide (BJ), envieux (TOB); c f
Prov. 23,6.
14,7-8 Aceste versete lipsesc în Hebr. ♦ Prin „omul care priveşte cu invidie” am redat
conţinutul gr. ό βασκαίνων όφθαλμω, litt. „cela ce zavistuieşte cu ochiul” (Bibi. 1688),
referire la omul meschin care nu se bucură nici el însuşi de averea sa, dar nu permite nici
altora să beneficieze de ea. ♦ Pronumele „ceilalţi” traduce aici gr. ψ υχα ί, „suflete”,
pentru care v. 4,2; 5,2; 6,4.
14.9 „Nedreptatea rea”, gr. αδικία πονερα, este un concept generic explicitat de unii
interpreţi: avidite mauvaise (TOB), la cupidite (BJ), his stinginess (AB). ♦ Al doilea stih
în Hebr.: „Cine răpeşte partea aproapelui şi-o pierde pe a sa.”
14.10 Pentru „omul zgârcit” avem în LXX ebraismul οφθαλμός πονερός, litt. „ochiul
rău” (Bibi. 1688). în Hebr. se continuă: „Omul generos înmulţeşte pâinea, şi dintr-un
izvor secat face să curgă apă la masă.”
dar pe sărmanul care se prăbuşeşte îl mai împing şi prietenii.

22
Când bogatul se împiedică, mulţi îi sar în ajutor;
a spus nerozii şi i s-a dat dreptate.
Sărmanul s-a împiedicat şi l-a mai şi certat toată lumea,
a spus lucruri pline de înţeles, dar nu a fost băgat în seamă.
2 3Bogatul a vorbit şi toţi au tăcut
şi au înălţat până la nori cuvântarea lui.
Săracul a vorbit şi au spus: „Cine este acesta?”
Iar dacă se poticneşte, îl vor trânti la pământ.
24 Bună e avuţia când este fară păcat;
rea este sărăcia în gura nelegiuitului.
25
Inima omului îi preschimbă chipul,
fie în bine, fie în rău.
26
Un chip vesel este semnul unei inimi pornite spre cele bune,
iar născocirea de pilde înseamnă cugetare anevoioasă.
corelate cu cele spuse mai sus, 6,10-12. ♦ „îl mai împing şi prietenii”: Hebr. are ,,e trimis
de la un prieten la altui·’.
13.22 Prin „nerozii” am tradus gr. απόρρητα, cuvânt care în greaca comună avea sensul
„ceea ce este interzis”, dar şi, specificat, „ceea ce nu trebuie rostit”, cf. „negrăite” (Bibi.
1688). Hebr. are „lucruri respingătoare”, c f AB: what he says is repugnant, Alte
opţiuni: des sottises (BJ, TOB), „prostii” (Anania). ♦ Prin „nu a fost băgat în seamă” am
explicitat LXX: ούκ έδόθη αύτφ τόπος, litt. „nu i s-au dat lui loc” (Bibi. 1688).
Λ
13.23 întrebarea dispreţuitoare „cine este acesta?” la adresa săracului desconsiderat

atunci când vrea să spună ceva are conotaţii similare cu întrebarea retorică formulată de
mulţimea din Nazaret la adresa lui Iisus Hristos: „Oare nu este acesta fiul dulgherului?”
(Mt. 13,55).
13.24 Sunt posibile două interpretări: a) este o modalitate ironică de a spune că, de fapt,
nu există bogăţie lipsită de păcat (c f Mt. 19,23-24); b) bogatul nu este întotdeauna
păcătos şi vinovat, la fel cum nici săracul nu este în mod necesar şi întotdeauna bun, şi
fără păcat, el putând fi leneş (c f Prov. 6 , 6 şi urm.), beţiv şi risipitor (cf. Prov. 21,17) sau
palavragiu (cf. Prov. 14,23).
13.25 Despre semnificaţiile multiple ale „inimii”, v. 1,28; 3,29; 5,2. Ideea, explicitată în
versetul următor, este că dispoziţia interioară a unei persoane se poate citi pe chipul său
( c f Prov. 15,13; Mt. 6,16 şi urm.).
13.26 Secvenţa gr. εύρ εσ ις παραβολών διαλογισμοί μετά κόπων, litt. „aflarea de pilde -
gândurile cu osteneală” (Bibi. 1688), este obscură atât în LXX, cât şi în Hebr. Alte inter
pretări: „izvodirea proverbelor este cugetare trudnică” (Anania), I ’invention des pro-
verbes exige une reflexion penible (TOB), I ’invention de proverbes suppose de penibles
reflexions (BJ), withdrawn and perplexed is the toiling schem er (AB). Hebr. are (text
obscur): „cugetări şi griji: gânduri triste”.
14 Fericit bărbatul care nu a greşit cu gura

1
şi nu este frământat de amărăciunea păcatelor.

2 Fericit cel al cărui suflet nu-l învinovăţeşte
şi care nu şi-a pierdut speranţa.
Pentru bărbatul zgârcit bogăţia nu e bună,
3
iar omului pizmaş la ce-i sunt bune avuţiile?

4 Cine strânge lipsindu-se pe sine, pentru alţii strânge
şi din bunurile sale se vor înfrupta ceilalţi.
5Cel care e rău cu sine însuşi, pentru cine va fi bun?
Şi nu se va bucura de avuţiile sale!
6Nimeni nu este mai rău decât cine se chinuie singur
şi aceasta este răsplata pentru răutatea lui.
7Chiar dacă face bine, îl face din nebăgare de seamă
şi până la urmă îşi arată răutatea.
O
Rău este omul care priveşte cu invidie,

care îşi întoarce faţa şi-i dispreţuieşte pe ceilalţi.
9 Ochiul celui nesătul nu se mulţumeşte cu partea sa
şi o nedreptate rea îi usucă sufletul.
10Omul zgârcit este hapsân cu pâinea
şi se lipseşte chiar de propria masă.
14.2 Ideea de autoacuzare este exprimată în LXX prin sintagma ού ού κατέγνω ή ψυχή
αυτού, cf. „căruia n-au clevetit sufletul lui” (Bibi. 1688), calchiată după Hebr. Pentru
polisemia lui „suflet”, cf. şi 4.2; 5,2; 6,4. ♦ C f Prov. 10,28 şi 11,7.
14.3 Prin „zgârcit” am redat sensul contextual al gr. μικρόλογος, care mai înseamnă
„minuţios” {c f Bibi. 1688: „ticăit”) şi Josn ic, meschin, lipsit de caracter” ( c f TOB, BJ:
mesquin, AB: mean). ♦ „pizmaş” : gr. βάσκανος, „invidios”, care corespunde ebr. 'îş r a ‘
‘ayin, litt. „om cu ochi rău”; cf. „zavistnic” (Bibi. 1688), cupide (BJ), envienx (TOB); cf.
Prov. 23,6.
14,7-8 Aceste versete lipsesc în Hebr. ♦ Prin „omul care priveşte cu invidie” am redat
conţinutul gr. ό βασκαίνων όφθαλμφ, litt. „cela ce zavistuieşte cu ochiul” (Bibi. 1688),
referire la omul meschin care nu se bucură nici el însuşi de averea sa, dar nu permite nici
altora să beneficieze de ea. ♦ Pronumele „ceilalţi” traduce aici gr. ψ υχα ί, „suflete”,
pentru care v, 4,2; 5,2; 6,4.
14.9 „Nedreptatea rea”, gr. άδικία πονερα, este un concept generic explicitat de unii
interpreţi: avidite mauvaise (TOB), la cupidite (BJ), his stinginess (AB). ♦ Al doilea stih
în Hebr.: „Cine răpeşte partea aproapelui şi-o pierde pe a sa.”
14.10 Pentru „omul zgârcit” avem în LXX ebraismul οφθαλμός πονερός, litt. „ochiul
rău” (Bibi. 1688). în Hebr. se continuă: „Omul generos înmulţeşte pâinea, şi dintr-un
izvor secat face să curgă apă la masă.”
326 ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 14
Fiule, atât cât îţi este cu putinţă, poartă-te bine cu tine însuţi
11
şi înfâţişează-I Domnului darurile care I se cuvin.

1 2
Adu-ţi aminte că moartea nu va întârzia

şi că legământul cu lăcaşul morţilor nu ţi-a fost dezvăluit.
1 3 Λ
înainte de a muri, fii bun cu prietenul tău,

fii larg [la inimă] şi dăruieşte-i după puteri.
14 Să nu te lipseşti de o zi bună
şi să nu laşi să-ţi scape partea ta dintr-o dorinţă îndreptăţită.
15 Oare nu vei lăsa altuia [roadele] strădaniilor tale,
iar ostenelile tale [nu] vor fi [oare] trase la sorţi?
16 Dăruieşte şi primeşte şi amăgeşte-ţi sufletul,
căci în lăcaşul morţilor nu vom mai putea căuta desfătarea.
17 Orice trup se învecheşte ca o haină;
căci legământul din veac este: de moarte vei muri!
1O
Asemenea frunzişului înverzind pe un copac stufos,
14.11 „atât cât îţi este cu putinţă” : contextul este interpretai de Di Lella, p. 259, ca o
anticipare a imaginii morţii, evocată în v. următor. ♦ Formularea din Hebr. este total
diferită: „Fiule, foloseşte cu îngăduinţă tot ceea ce ai şi bucură-te de averea ta {litt.
îngraşă-te) cât poţi de bine.”
14.12 Prin sintagma „legământul cu lăcaşul m orţilor (gr. διαθήκη ς*δου) se înţelege
hotărârea divină care determină momentul morţii fiecăruia şi care ne rămâne ascunsă.
14.13 înalta preţuire pentru generozitatea faţă de prieteni este formulată şi în Prov. 3,27-28.
14.14 Reformulate a conţinutului din 14,11. în Hebr.: „Să nu te îndepărtezi atunci când
se împarte hrana din oală şi să nu ai dorinţe rele."
14.15 împărţirea bunurilor unei persoane decedate între fraţii săi prin tragere la sorţi (εις
δια ίρ εσ ιν κλήρου - „spre împărţeală de sorţu”, Bibi. 1688) era un obicei străvechi {c f
Ioel 4,3), care s-a menţinut în Israel până în secolul al II-lea Î.H. (Box, Oesterly. p. 358).
14.16 Ca şi mai sus, în 7,17, e formulată aici credinţa tradiţională că atât pedeapsa
pentru faptele rele, cât şi răsplata pentru cele bune sunt administrate pe lumea aceasta; în
lăcaşul morţilor (ebr. ξ ? ’όί) sufletul nu simte nici durere, nici bucurie.
14.17 Imaginea trupului uman (gr. πάσα σάρξ, ebr. kol băsăr) care se învecheşte
asemenea unei haine reapare în Îs. 50,9 şi Iov 13,28, ♦ Prin „legământul din veac” am
redat cu fidelitate gr. διαθήκη απ’ αίώνος, expresie corespunzătoare ebr. hoq 'olăm, litt.
„poruncă străveche”, c f loietern elle (BJ, TOB). ♦ Pentru al doilea stih, cf. Gen. 2,17.
14.18 Analogia metaforică între caracterul derizoriu şi trecător al vieţii omului şi iarba
câmpului sau frunzişul arborilor este un topos imagistic atât în VT {cf. Îs. 34,4; 40,6-8;
Iov 8 ,! 1-13), cât şi în NT {c f Iac. 1,7; lPt. 1,24). La Homer, găsim un complex ima
gistic similar: „Cum e cu frunzele, aşa-i şi cu neamul sărmanilor oameni;/ Unele toamna
le scutură vântul şi cad ofilite,/ Altele codrul le naşte-nverzind, dacă dă-n primăvară:/
Astfel pe lume şi valul de oameni se naşte şi moare" {IIiada, VI, 146-149; trad.: George
[în care) unele frunze cad şi altele răsar,

tot aşa şi generaţiile de came şi sânge,
una se sfârşeşte şi alta se naşte.
19Orice lucru ce putrezeşte dispare,
iar cei care l-a făcut se va duce cu el.
Fericit bărbatul care cugetă la înţelepciune
211
şi discută cu chibzuinţă,
21 care se gândeşte la căile ei în inima sa
şi la tainele ei meditează.
22Aleargă după ea ca un vânător
şi pândeşte în căile ei!
Se uită prin ferestrele ei
2 3
şi ascultă la porţile ei.

24îşi face sălaş aproape de casa ei,
îşi înfige ţăruşul în pereţii ei,
Mumu). ♦ Sintagma gr. γ ε ν ε ά σαρκός και αίματος (Bibi. 1688: „rodul trupului şi al
sângelui”) desemnează generaţiile succesive ale umanităţii. Ca desemnare metonimică a
fiinţei umane, expresia ca atare (gr. σάρξ καί αίμα, ebr. băiăr wedăm), care nu mai
apare în VT, este relativ frecventă în N T (cf. Mt. 16,17; ICor, 15,50, Gal. 1,16 etc.), ca
şi în literatura rabinică medievală (cf. Di Lella, p. 261).
14,19 în Hebr. formularea este mai clară: „Toate faptele omului sunt osândite la strică
ciune, iar ceea ce iese din mâna lui îl va urma.”
14,20-21 Prin suita de verbe „a cugeta - a discuta - a se gândi - a medita” am încercat
să reproducem opoziţiile lexicale dintre verbe greceşti din sfera semantică a „gândirii” şi
„dezbaterii”, al căror conţinut interferează într-un mod inextricabil: μελετάω - διαλέγο)
— διανοέομαι - έννοέω . ♦ „discută”: mulţi interpretează „raţionează”. ♦ Pentru gr.
σ ύνεσ ις, echivalat aici prin „chibzuinţă”, v. 1,18 şi 8,9.
14.22 Pentru imagistica vânătorii în prezentarea dobândirii înţelepciunii, v. 6.24-28.
♦ Ideea de „traseu al înţelepciunii” este exprimată în LXX prin acelaşi cuvânt, gr. όδός,
pe care l-am tradus generic prin „cale”; în Hebr. avem o nuanţare sinonimică între
cFrăkheyhă, „căile ei”, şi ebr. nL'thîbhătheyhă, „cărările e i”; împreună cele două cuvinte
apar, într-un context similar, în Prov. 3,17.
Λ
14.23 In contrast violent cu comportamentul nebunului (v. infra 21,22-24), înţeleptul se

apropie de înţelepciune cu râvna unui îndrăgostit, privind prin fereastra iubitei (cf. Cânt.
2,9) şi ascultând la porţile ei, avid să afle mereu lucruri noi.
14,24-25 C f Bibi. 1688: „Cel ce sălăşluiaşte aproape de casa ei şi va înfige păruş în
păreţii ei, întinde-va cortul ei după mânile ei şi va sălăşlui în râpaosul bunătăţilor ei.”
♦ „Ţăruşul” (gr. πάσσαλον) aparţine cortului (gr. σκηνή); elementele locuirii sunt
întrebuinţate în context pentru a sugera în mod metaforic ideea că înţelepciunea este un
spaţiu al ocrotirii şi al certitudinilor etice. O imagine asemănătoare în Is. 4,6. ♦ „alături
de ea”: litt. „după mâinile” - ebraism.
îşi va întinde cortul alături de ea

şi-şi va face bun sălaş de odihnă.
2 6îşi va pune fiii sub adăpostul ei
şi sub ramurile ei se va cuibări.
27
Ea îl va ocroti de arşiţă
şi în slava ei îşi va face sălaş.
15 Cine se teme de Domnul face [toate] acestea

1
şi cine stăpâneşte Legea va dobândi înţelepciunea.

2 Ea îi va ieşi în întâmpinare ca o mamă
şi ca o mireasă fecioară îl va primi.
' II va hrăni cu pâinea înţelegerii
şi cu apa înţelepciunii îl va adăpa.
4 El se va sprijini de ea şi nu se va clătina,
se va bizui pe ea şi nu se va face de ocară.
II va înălţa deasupra celor ce-i sunt apropiaţi
şi în mijlocul adunării îi va deschide gura.
14,26-27 Schimbare de registru metaforic: omul aflat în căutarea înţelepciunii este ase
menea unei păsări care îşi face cuibul (gr. αύλιστθήσεται) pe ramurile ocrotitoare ale
unui arbore. Imagini asemănătoare în Îs. 25,4-5. ♦ Vb. gr, καταλύω, pe care l-am tradus
prin „a-şi face sălaş”, apare de trei ori în context cu puternice conotaţii etice („stabi
litate”, „ocrotire”, „afecţiune” etc.). ♦ „slava”, gr, δόξα: Hebr. are „(sub) ocrotirea”.
Poate fi aici o aluzie la norul sacru care marchează prezenţa lui Dumnezeu (Ex. 16,10;
lez. 1,28), dat fiind că înţelepciunea este un atribut al divinităţii,
15.1 Despre frica de Domnul ca temă centrală a cărţii, v. supra, 1,11; 14; 26-27; 4,14.
♦ „Cine stăpâneşte Legea” (gr. ό εγκρατής τού νόμου) este, începând cu epoca elenis
tică, cărturarul (pentru care vezi supra, Prolog 4 şi 10,5).
15.2 Pentru a prezenta înţelepciunea drept simbol al ocrotirii şi al afecţiunii necondi
ţionate, ca şi al receptivităţii şi entuziasmului afectiv, Sirah evocă imaginea mamei (ca
în Is. 49,15 şi 66,13) sau pe cea a tinerei mirese (cf. Prov. 5,18; 7,4; Cânt. 4,9 et
passim .). ♦ „mireasă fecioară” : Hebr. are „mireasa tinereţii lui”.
15.3 „hrăni” : gr. ψωμίζω înseamnă litt. „a hrăni cu îmbucături mici” (ca pe copii).
♦ Prezentarea conţinutului Legii ca „pâine” (gr. άρτος) şi „apă” (ύδωρ) apare frecvent în
VT (ic f Prov. 9,5; Îs. 55,1), ca şi în NT [ c f In. 4,10 şi urm). Această asociere concep-
tual-imagistică apare frecvent în Talmud şi în alte importante texte ale tradiţiei rabinice
(c f Box, Oesterly, p. 369).
Λ
15,5 In VT se face deosebirea între adunarea întregii comunităţi (gr. συναγωγή, ebr.
'edhăh) şi consiliul bătrânilor sau al notabilităţilor (gr. εκκλησία, ebr. qâhăl, ca aici),
Λ
înţeleptul avea datoria „să deschidă gura” şi să afirme în adunare preceptele Legii, pe
când „nebunul” se cuvenea să tacă { c f Prov. 24,7).
6 El va găsi bucurie şi cununa veseliei

şi va moşteni un nume veşnic.
7Nicidecum n-o vor dobândi oamenii nechibzuiţi
şi bărbaţii păcătoşi n-o vor vedea.
8Ea se află departe de trufie,
iar bărbaţii mincinoşi nu-şi vor aduce aminte de ea.
9Nu este frumoasă lauda în gura păcătosului,
deoarece nu a fost trimisă de Domnul.
10Căci lauda e rostită întru înţelepciune
şi Domnul o va pune pe un drum bun.
11Să nu spui: „Din pricina Domnului m-am abătut!”,
căci El nu săvârşeşte ceea ce a urât
12Să nu spui: „[Domnul] m-a dus la rătăcire!”,
căci El nu are ce face cu bărbatul păcătos.
7
1
Toată spurcăciunea a urât-o Domnul
şi cei ce se tem de El nu pot să iubească aşa ceva.
14El l-a creat pe om dintru început
15,6 Pentru „cununa veseliei”, v. 1,11-12. ♦ Despre „un nume veşnic” (gr. όνομα αϊώνος),
văzut ca o răsplată a virtuţii şi a supunerii faţă de Lege, se vorbeşte şi în Is. 56,5.
15,7-8 „Oamenii nechibzuiţi”, gr, άνθρωποι ασύνετοι (cf. ebr. meth e y ş ă w \ „oameni ai
deşertăciunii”), „bărbaţii păcătoşi”, gr. άνδρες αμαρτωλοί (cf. ebr. 'anşey zăddn, „băr
baţii trufaşi”) şi „bărbaţii mincinoşi”, gr. άνδρες ψευταί (cf. ebr. ’anşey kăzăbh, „băr
baţi ai înşelăciunii”), reprezintă toate desemnări ale unor tipuri umane radical opuse
celui al înţeleptului. ♦ Pentru „trufie”, v. 10,7. Hebr. are „cei batjocoritori” .
15,9-10 „Lauda” (gr. αίνος, ebr. fh illăh ) se referă la înţelepciune; ideea este că doar
înţeleptul poate formula aprecieri juste privitoare la înţelepciune. In Hebr., această idee
este mai clară, deoarece acolo se vorbeşte despre faptul că „doar cine stăpâneşte înţelep
ciunea o poate transmite altora”. Potrivit unei alte ipoteze (Di Lella, p. 266), „lauda” s-ar
putea referi şi la cântările de slavă pentru Domnul, pe care doar înţelepţii le pot
compune, rosti şi transmite celorlalţi.
15,11 Aici începe un pasaj de mare importanţă al cărţii, în care Sirah îşi expune detaliat
doctrina referitoare Ia liberul arbitru al omului în raport cu păcatul şi cu voinţa divină.
Omul păcătos nu poate invoca voinţa divină ca scuză pentru păcatul său, deoarece
Domnul nu poate face lucruri pe care le detestă. Aceeaşi idee la Iac. 1,13 şi urm.
15.13 Prin expresia globalizatoare „toată spurcăciunea” (gr. παν βδέλυγμα), autorul
LXX a redat ebr. r â ‘âh wet d ‘ebhâh, litt. „rău şi spurcăciune”; pentru valorile semantice
ale gr. βδέλυγμα, v. 10,12-13 şi 13,20. ♦ AI doilea stih în Hebr.: „Şi El nu le-o scoate în
cale celor care se tem de El.”
15.14 Unul din enunţurile-cheie ale cărţii. Omul a fost creat de Domnul ca fiinţă liberă
să aleagă între bine şi rău (între „foc” şi „apă”, între „viaţă” şi „moarte”). Elemente ale
330 ÎNŢELEPCIUNEA LUI flSUS SIRAH 15
şi l-a lăsat pe seama propriei lui judecăţi.

15 Dacă vei voi, îi vei împlini poruncile,
ca să rămâi credincios bunăvoinţei Lui.
16 El a pus alături de tine focul şi apa:
spre care vei voi îţi vei întinde mâna.
1*7 A
înaintea oamenilor se află viaţa şi moartea

şi ce-şi va dori fiecare aceea i se va da.
18 Căci mare este înţelepciunea Domnului,
El este atotputernic şi le vede pe toate,
]9ochii Lui [sunt] spre cei care se tem de El,
şi EI va cunoaşte orice faptă a omului.
20 El n-a poruncit nimănui să fie nelegiuit
şi n-a dat nimănui îngăduinţa de a păcătui.
acestei doctrine se găsesc deja în Deut. 11,26-28 şi 30,19. unde Moise îşi cheamă
semenii să aleagă între viaţă şi moarte, binecuvântare şi blestem, 'frecând prin teologia
creştină primară, în care binele („lumina”) este identificat cu persoana hristică (In. 1 , 5 ;
3,19; 8.12: 12,46 etc.), acest enunţ veterotestamentar va constitui nucleul teodiceilor
ulterioare, de la Augustin şi până la Erasmus sau Leibniz. Din bogata literatură dez
voltată de acest pasaj din Sirah menţionăm HadoL pp. 91-103, Prato, pp. 237-246,
Pisani, p. 94, Maier, passim , Di Leila, Introduction la AB, pp. 81-83. ♦ Secvenţa ,,1-a
creat pe om dintru început” evocă primele cuvinte ale Genezei: „La început a făcut
D um nezeu...” ♦ Ideea liberului arbitru este exprimată în LXX printr-o turnură
ebraizantă: Un. „l-a lăsat pre el în mâna sfatului său” (Bibi. 1688). Gr. διαβούλιον,
sfat; gând; judecată”, corespunde ebr. yeţer, cuvânt polisemantic, interpretat aici ca
voinţă liberă” (cf. Bauer, pp. 243-244); v. şi mai jos, 17,6 şi 27,6.
15,15 Exprimare defectuoasă în LXX: συντηρήσεις έντολάς και πιστιν ποιήσαι
ευδοκίας, litt. „vei păzi poruncile şi credinţa a face bune-plăcute” (Bibi. 1688). Alte
interpretări: tu garderas Ies commandements pour rester fidele a son bon piaisir (BJ), tu
peux observer Ies commandements, rester fidele depend de ton bon vouloir (TOB), „îi
vei păzi poruncile şi cu credincioşie vei săvârşi ceea ce-i place” (Anania). în Hebr., mai
clar: „Vei respecta porunca şi înţelegerea de a-I îndeplini voinţa." Ideea lui Sirah este
aceea că liberul arbitru al omului afectează decizia acestuia de a respecta sau nu voinţa
Domnului, aşa cum se exprimă ea în Lege.
15,18-19 Atributele atotputerniciei (aici gr. ισχυρός έ ν δυναστείςι, litt. „vârtos întru
puteare” - Bibi. 1688) şi atotştiinţei (aici gr. βλέπων τα πάντα, litt. „văzând toate” -
Bibi. 1688) divine sunt puncte ferme ale teologiei veterotestamentare (cf. Prov. 15,3; Iov
34,21-22 etc.), dar şi ale celei neotestamentare (c f Evr 4,13).
15,20 Subliniere a responsabilităţii umane: decizia de „a fi nelegiuit” (a nu respecta
poruncile Legii, gr. ά σ εβεΐν) revine fiecărei persoane în parte, căci Dumnezeu nu
acordă nimănui „îngăduinţa de a păcătui” (gr, ά νεσ ις άμαρτάνειν). ♦ După primul stih,
ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 16 331
16 Să nu-ţi doreşti mulţime de copii buni de nimic

1
şi să nu te bucuri de fii nelegiuiţi.

2 Cât ar fi de mulţi, să nu te bucuri de ei,
dacă nu au frică de Domnul.
3 Să nu-ţi pui nădejdea în viaţa lor
şi să nu te bizui pe mulţimea lor;
căci vei geme de jale timpurie
şi pe neaşteptate va fi cunoscut sfârşitul lor,
căci unul singur este mai bun decât o mie
şi a muri fără copii este mai bine decât a avea copii lipsiţi de evlavie.
4 Printr-un singur om iscusit se va umple cetatea de locuitori,
dar neamul celor nelegiuiţi va fi nimicit.
·"
3Multe astfel de lucruri au văzut ochii mei

şi lucruri încă şi mai grozave au auzit urechile mele.
fi A
In adunarea păcătoşilor focul se va înteţi
şi-n neamul nesupus s-a înteţit urgia.
n
Nu i-a iertat [Domnul] pe uriaşii de altădată
Hebr. are în plus: „Şi El nu i-a întării pe mincinoşi, nu are milă pentru cel care
săvârşeşte deşertăciuni, nici pentru cel care dezvăluie o taină.”
16,1-4 Ca în toate culturile tradiţionale, în poporul lui Israel copiii erau doriţi, iar
numărul lor era socotit un semn de bunăvoinţă divină, de prosperitate şi continuitate a
comunităţii (cf. Gen. 12,2; 15,5; 22,17; 24.60; Deut. 28,4; Prov. 17,16 etc.). Tocmai de
aceea, neşansa de a avea copii „buni de nimic” (gr. άχρηστοι) sau „nelegiuiţi” (gr.
α σ εβείς) era resimţită ca o catastrofă. C f Iov 27,14-15; înţ. 3,11-12. Cu toate că absenţa
copiilor era privită ca o ..ocară” ( c f Lc. 1,25), bătrânul înţelept apreciază că este
preferabil să mori fără copii decât să ai copii lipsiţi de evlavie.
16.3 După al doilea stih, Hebr. are în plus: „căci nu vor avea un viitor fericit”, iar după
„unul singur” adaugă: „făcând cele plăcute Lui (Dumnezeu).”
16.4 Aluzie destul de clară pe de o parte la Avraam, devenit ..părintele popoarelor” prin uni
cul său fiu Isaac (Gen. 21,2), şi, pe de altă parte, la nimicirea tuturor locuitorilor Sodomei
din pricina nelegiuirii lor (Gen. 18,16 şi urm.). ♦ „iscusit”: Hebr. are „fără copii, dar cu frică
de Domnul”. ♦ Al doilea stih în Hebr,: „dar prin neamul celor ticăloşi va fi nimicită.”
16.5 Trimitere explicită la experienţa personală a Siracidului, dar şi (date fiind exem
plele evocate în continuare) la cunoaşterea de către autor a tradiţiei.
16.6 „Adunarea păcătoşilor” - trimitere la banda de răzvrătiţi condusă de Core, Dathan
şi Abiron, pedepsită de Dumnezeu prin foc şi cutremur (Num. 16,1-35). ♦ „Neamul
nesupus” (gr. έθ νος άπενθος, ebr. g d y hăneph) este o desemnare generică pentru Israel
în momentele sale de apostazie, cum este cel menţionat în Num. 1 şi urm.
16.7 „Uriaşii de altădată’’ sunt giganţii menţionaţi în Gen. 6,1-4 (cf. şi înţ. 14,6) ca agenţi
ai degradării neamului omenesc înaintea Potopului. Hebr. are „principi”. Sintagma mai
care s-au răzvrătit întru tăria lor.

8N-a cruţat [cetatea] pribegiei Iui Lot,
de care S-a scârbit din pricina trufiei [locuitorilor.
9Nu a avut milă de neamul pierzaniei,
de cei ce se mândreau cu păcatele lor,
Toate acestea El le-a făcut neamurilor cu inima împietrită
şi nu a fost mângâiat de mulţimea sfinţilor Săi.
10Şi tot aşa le-a făcut şi celor şase sute de mii de pedestraşi
care se adunaseră laolaltă în împietrirea inimii lor.
Biciuindu-i, arătându-le îndurare, rănindu-i şi vindecăndu-i,
i-a ţinut în îndurare şi mustrare.
11 Chiar de-ar fi fost numai unul cu grumazul întărit,
ar fi fost de mirare să scape nepedepsit.
Căci îndurarea şi urgia se află la El,
puternic întru iertare, dar revărsând urgia.
poate fi înţeleasă şi ca o trimitere metaforică la cei preaputernici ai pământului, cum au

fost împăratul Babilonului (cf. Is. 14,11 şi urm.) sau Nabucodonosor (Dan. 4,7 şi urm,),
prăbuşiţi în ţărână şi nimiciţi de Domnul.
16.8 Cf. Gen. 19,1 şi urm., unde se relatează despre nimicirea cetăţii Sodoma. ♦ Gr.
παροικία, pe care l-am tradus perifrastic prin „[cetatea] pribegiei lui Lot”, desemnează
un oraş străin în care locuia, provizoriu, poporul ales. în Bibi. 1688, acest concept a fost
redat prin subst. „nemernicie”, cuvânt care, împreună cu altele din aceeaşi familie lexi
cală, semnifica ideea de „pribegie” (cf. DLR, s.u.). ♦ Interesant de observat că păcatul
atribuit de Sirah sodomitenilor era orgoliul, ca şi în lez. 16,49 (pentru „trufie”, v. supra,
10,7).
16.9 „Neamul pierzaniei” (gr. έθνος άπολείας, Bibi. 1688: „limba pierzării”) sunt ca-
naanenii, dispreţuiţi şi temuţi de israeliţi pentru practicile lor religioase, abominabile din
punctul de vedere al poporului ales (cf. Ex. 23,33; Deut. 7,1-2; Num. 33,51-56; înţ. 12,3
şi urm.). ♦ „nu a fost mângâiat”; cf. Gen. 18,22-32.
16.10 „Cei şase sute de mii de pedestraşi”, menţionaţi şi mai jos, la 46,8, reprezintă
numărul bărbaţilor din poporul lui Israel scoşi de M oise din robia egipteană (cf. Ex.
12,37; Num. 12,11). întrucât au cârtit împotriva Domnului, toţi (cu excepţia lui losua şi
a lui Caleb) au fost pedepsiţi să rătăcească patruzeci de ani prin deşert şi astfel să nu mai
ajungă în Pământul Făgăduinţei (cf. Num. 14,1 şi urm.; 26,65; Deut. 1,35 şi urm.).
♦ Despre înţelesul expresiei „cu inimă împietrită” (aici, gr. έν σκληροκαρδίφ), v. 3,26.
16.11 Expresia „cu grumazul întărit” (gr. σκληροτράχηλος, c f „tare în cerbice” - Bibi.
1688, „vârtos la cerbice” - Bibi. 1990, Anania) înseamnă „îndărătnic, încăpăţânat; nesu
pus” şi apare rostită de Domnul când se adresează poporului ales aflat în rătăcire (Ex.
32,9; 33,3). ♦ Pentru „îndurare” şi „urgie”, v. 2,7 şi 5,6-7. ♦ La final, Hebr. are în plus
„împotriva celor răi”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 16 333
12Pe cât de multă îi este îndurarea, pe atât de multă îi este şi mustrarea;

El judecă omul după faptele lui.
13 Păcătosul nu va scăpa cu prada sa
şi răbdarea omului evlavios nu va fi înşelată.
14 De orice milostenie va ţine seama,
fiecare va afla [răsplată] după faptele sale.
15Domnul l-a împietrit pe Faraon ca să nu-L recunoască,
pentru ca înfăptuirile Sale să fie cunoscute sub cer.
16îndurarea Lui se arată întregii făpturi,
lumina şi întunericul Lui le-a împărţit lui Adam.
1-j
Să nu spui: „Mă voi ascunde de Domnul
şi din înalt cine-şt va aduce aminte de mine?
în mulţimea fară număr nu voi fi recunoscut.
Ce înseamnă sufletul meu în nemărginita creaţie?”
18 Iată, cerul şi cerul cerului,
genunea şi pământul se cutremură sub cercetarea Lui.
Lumea întreagă a fost creată şi fiinţează prin voinţa Lui.
19Şi tot aşa munţii şi temeliile pământului,
când le priveşte, sunt cuprinse de cutremur.
16,12-14 Reiterare a concepţiei tradiţionale: fiecare individ va fi judecat de Domnul şi

răsplătit în această viaţă potrivit faptelor sale; cf. şi 11,26; 15,19; 17,22-23; 29,11-12.
♦ Pentru „milostenie”, v. 3,14. ♦ La finalul v. 13, Hebr. adaugă „în veci”.
16,15-16 Socotite de Rahlfsşi de alţi editori adaosuri mai târzii, aceste două versete sunt
totuşi considerate de unii exegeţi (Peters, p. 137) ca fiind originare; oricum, ele se află şi
în Hebr. ♦ „împietrirea” Faraonului în scopul de a se împlini proiectul divin privitor la
poporul ales este în repetate rânduri menţionată în Ex. 7,3; 9,12; 10,27; 11,10; 14,4 etc.
♦ Pentru „lumină” şi „întuneric”, v. 15,14.
16,17 în ideea privitoare la insignifianţa omului în imensitatea universului creat, unii
interpreţi au văzut un ecou al gândirii elenistice (TOB, nota a d loc ). ♦ „în nemărginita
creaţie”: Hebr. are „între nenumăratele duhuri ale tuturor fiilor lui Adam”.
16,18-19 Imaginile prezente aici însoţesc de obicei teofaniile din VT (cf. Jud. 5,4-5; Iona
2,7, Mich. 1,2-4 etc.). Cele patru elemente evocate sunt componentele universului iudaic.
Cerul reprezintă bolta cerească vizibilă, „cerul cerului” este locuinţa lui YHWH ( c f şi
Deut. 10,14, lRg. 8,27) numită de Pavel (2Cor. 12,2) şi „al treilea cer”, „genunea”
reprezintă apele subterane, iar „pământul”, suprafaţa terestră rezervată omului şi celor
lalte vieţuitoare. ♦ „Cercetarea” sau „supravegherea” Domnului semnifică frecvent în
VT acţiunea punitivă a divinităţii. ♦ „Temeliile pământului” este o imagine care se
regăseşte în Jud. 5,4-5; Mich. 1,3-4, lo n a 2 ,7 etc.
334 ÎNŢELEPCIUNEA LUI USUS SIRAH 16
90
" Dar la acestea nu se gândeşte inima [omului];
şi la căile Lui cine va lua aminte?
21 Asemenea furtunii pe care nu o vede omul
cele mai multe din faptele Lui rămân ascunse.
22,,Faptele dreptăţii Sale cine le va vesti?
Sau cine le va aştepta? Căci Legământul este departe”,
iar la sfârşit va fi cercetarea tuturor!
23
Astfel gândeşte omul cu mintea scurtă,
iar bărbatul necugetat şi rătăcit se gândeşte la lucruri nebuneşti.
24-
Ascultă-mă, fiule, dobândeşte ştiinţa
şi ia aminte în inima ta la cuvintele mele!
23 Cu măsură îti voi dezvălui învătătura
1 1
şi cu grijă voi vesti ştiinţa.

26 A
Intru judecata Domnului [s-au aflat] lucrările Lui dintru început
16,20-23 Sirah respinge explicit ipoteza sceptică a celui care se întreabă dacă, întrucât
faptele Domnului rămân ascunse (gr. έ ν άποκρύφοις), iar căile Sale insondabile, efortul
de cunoaştere mai merită să fie făcut. Scepticul este calificat drept „bărbat necugetat şi
rătăcit'’ (gr. άνήρ άψρων και πλανώ μενος), iar gândurile lui drept „nebuneşti” (gr.
μωρά). ♦ Cuvântul gr. διαθήκη desemnează în VT legământul sacru al lui YHWH cu
poporul ales. în contextul de aici, înţelesul este cel explicitat mai sus, în 14,12. Este
vorba de momentul final al vieţii fiecăruia, aşa cum interpretează şi autorul glosei care
urmează. Gândul scepticului ar fi aşadar acela că promisiunea unei răsplăţi în lumea
aceasta pentru „faptele dreptăţii” nu este suficient de motivantă, întrucât nu cunoaştem
momentul în care vom primi această răsplată, iar clipa morţii este oricum departe.
Λ #
16,21 In Hebr.: „Nici la mine nu ia aminte. Cine va căuta la căile mele? Dacă păcă
tuiesc, nici un ochi nu mă vede; dacă mint în mare taină, cine va şti?”
16.24 Răspunzând afirmativ la îndoiala sceptică formulată în paragraful anterior, Sirah
subliniază că „ştiinţa” (gr. επιστήμη) este posibilă. Ea se referă ta cunoaşterea amănun
ţită a lumii create, include cunoaşterea Legii şi a tradiţiei şi se dobândeşte prin „învăţă
tură” (gr. παιδεία), adică prin contactul direct dintre învăţător şi discipol („fiule”, v.
supra, 2,1); acesta din urmă este chemat „să asculte” şi „să ia aminte”. Aici, „învăţă
torul” care vorbeşte ar putea fi înţelepciunea însăşi. ♦ Pentru „inimă”, v. 1,28 şi 3,29.
16.25 Formulare intuitivă a unuia dintre principiile bunei pedagogii dintotdeauna: însu
şirea treptată („cu măsură”, gr. έ ν σταθμφ, cf. litt. „în cumpănă” - Bibi. 1688) şi „cu
exactitate” (gr. έ ν α κ ρ ιβ είς, cf. litt. „cu amăruntul” - Bibi. 1688) a cunoştinţelor.
16.26 In loc de gr. έν κ ρ ίσ ει, „întru judecata”, aâ cum apare în majoritatea manuscri
selor LXX, Ziegler emendează (după Hebr.) έν κτίσει, litt. „în creaţie”, adică „în momen
tul creaţiei”, secvenţa trebuind citită în acest caz diferit: lorsqu au commencement le
Seigneur crea ses oeuvres (BJ, TOB). ♦ Pentru sensurile gr. άρχή, „început”, v. 1,14.
♦ Până aici s-a păstrat ms. ebraic A.
şi, alcătuindu-le, a deosebit părţile lor,

11 El şi-a întocmit pentru veşnicie lucrările Sale,
de la începuturile şi până în devenirile lor;
nici nu flămânzesc, nici nu ostenesc
şi nu se abat de la drumul lor.
OS
Nici una nu s-a ciocnit de vecina ei
şi până în veac nu se va răzvrăti împotriva cuvântului Lui.
A privit apoi Domnul spre pământ
şi l-a umplut cu binefacerile Sale.
30 A acoperit faţa pământului cu toate felurile de vieţuitoare
şi acestea în pământ se vor întoarce.
16.27 Prin „a întocmit” am redat sensul primar al gr. κοσμέω, „a aranja, a pune în
ordine”; autorii Bibi. 1688 optează pentru sensul derivat: „au împodobit”, ♦ Prin
„lucrare” transpunem în mod sistematic şi consecvent gr. έργον, atunci când este vorba
despre ideea de „lucru creat (de Domnul)”. ♦ Secvenţa gr, και τάς άρχάς αύτών εις
γ ενεά ς αύτών (obscur transpusă în litcralitatea ei in Bibi. 1688: „şi începăturile lor la
neamurile lor”) poate fi interpretată în sensul „de la principiile lor şi până la speciile
lor”. Ar fi vorba, în acest caz, de ideea că Dumnezeu este prezent nu doar în actul crea
ţiei iniţiale, ci şi în existenţa sau devenirea fiecărei specii şi a fiecărui individ. Alte inter
pretări: depuis leur origine ju s q u ’ă leur avenir loiniain (TOB), depuis leurs origines
jusqu :ă leurs generations lointaines (BJ), „de la ’nceputul lor şi-n curgerile lor” (Anania).
în Bibi. 1990 se optează pentru o transpunere foarte liberă: „a hotărât pentru vecie rostul
lor.” ♦ în secvenţa „nu se abat de la drumul lor”, după gr, ούκ έξέλιπον από των έργων
αύτών am interpretat potrivit contextului gr. έργον, în sensul de „traiectorie” (c f AB:
nor ever desist from their rounds); opţiunea noastră este justificată de conţinutul verse
tului următor. Alte opţiuni: BJ şi TOB: leur tăche, Anania: „datorie” . Ideea este că
fiecare element al Creaţiei îşi are rostul său bine definit în cadrul unui întreg armonios,
urmând un traseu prestabilit.
16.28 Întrebuinţarea vb. gr. ούκ έξέθ λ ιψ εν, „nu s-a ciocnit”, dezambiguizează întregul
context, arătând că, prin genericul τά έργα , „lucrările”, autorul are în vedere aştrii.
16.29 C f Gen. 1,21.
16.30 Secvenţa (defectuoasă în literalismul ei!) ψυχή παντός ζώου έκά λυψ εν τό
τερόσωπον αύτης (LX X) a fost transpusă literalist în Bibi. 1688: „de tot sufletul a toată
vita au acoperit faţa lui.” Expresia „toate felurile de vieţuitoare” este similară cu cea din
Gen. 1,21.24, dar acolo în LXX este întrebuinţată formula, mai transparentă, κατά γένος,
„după soiul” . ♦ Pentru înţelesurile multiple ale lui „suflet”, v. 4,2. ♦ Despre întoarcerea
în pământ a oricărei fiinţe vii, cf. mai jos, 40, Π , precum şi Gen. 3.19, Iov 34,15 etc.
17 Domnul I-a creat pe om din pământ

1
şi iarăşi l-a întors în pământ.

2
El !e-a dat oamenilor un număr de zile şi un timp

şi le-a dat stăpânire asupra celor de pe pământ.
3 Λ
Asemenea Lui însuşi i-a îmbrăcat cu putere
şi după chipul Său i-a făcut.
4 A pus teama de om în orice făptură vie,
ca să fie stăpân peste fiare şi păsări.
5Au primit folosinţa celor cinci puteri ale Domnului,
la a şasea, gândirea, i-a făcut părtaşi,
17.1 Acest capitol se prezintă ca un poem dedicat creării omului, probabil cel mai com
plex text din VT pe această temă. Fundamentul îl constituie pasaj el e-c he ie din Gen. 2,7
şi 3,19, dar detaliile alcătuiesc un discurs relativ original al Siracidului. După Duesberg,
Fransen, p. 165, insistenta lui Sirah asupra ideii că omul a fost creat din pământ arată
convingerea acestuia că acest fapt explică slăbiciunea şi nestatornicia speciei umane,
dificultatea omului de a îndeplini comandamentele divine. ♦ Cf. Ecl. 3,20; 12,7.
17.2 Despre autoritatea omului asupra tuturor creaturilor (aici: gr. εξο υ σ ία ) se vorbeşte
şi în Gen. 1,28; 9,2; înţ. 17,30-32.
17.3 Prin „asemenea Lui însuşi” am transpus gr. κατ' εαυτόν, urmând lectura tradiţio
nală, confirmată de Rahlfs, acceptată de Ziegler şi preluată ca atare de marea majoritate
a interpreţilor: „după sineş” (Bibi. 1688), comme lui-meme (TOB, BJ), „pe potriva lui”
(Anania), wie er selber sie hat (Luther). Este vorba în acest caz de faptul că Dumnezeu a
conferit omului o autoritate similară cu a Sa (cf. şi Box, Oesterly, p. 375, Duesberg, Fransen,
p. 164, Smend, p. 155). A mai fost emisă o opinie diferită, pomindu-se de la lectura
(existentă în cele mai multe manuscrise ale LXX!) κ α θ ’ έαυτοϋς, litt. „pentru ei”, aşa
încât versetul s-ar traduce „i-a îmbrăcat cu o putere care te este de folos” (AB: he endows
Λ
them with a strength that benefits them). înţelesul ar fi deci că „Dumnezeu a dat fiinţelor
umane întreaga putere de care au nevoie spre a îndeplini scopul pentru care au fost
create, adică acela de a avea autoritate asupra întregului pământ” (Di Lella, p. 282),
♦ „După chipul Său”, gr. κατ’ εικ ό να αύτοϋ, este expresia originară din Gen. 1,27.
17.4 „făptură vie”: ideea generică de „vieţuitoare” este exprimată aici, cu obişnuitul
ebraism biblic, prin gr. σαρξ, litt. „carne”, cf. „preste tot trupul” (Bibi. 1688), â toute
chair (BJ); v. şi supra, 13,16.
17.5 După Smend, p. 156, aici este o glosă redactată de un cititor influenţat de concepţia
stoică, întrucât stoicii adăugau celor cinci operaţii senzoriale primare (vederea, pipăitul,
mirosul, auzul, gustul), încă alte trei: gândirea (aici: νους), cuvântul sau raţiunea (aici:
λόγος) şi percepţia extra-senzorială, nemenţionată aici de glosator. ♦ P rin „puteri” am
transpus gr. ενεργήματα, litt. „activităţi, operaţiuni”, cuvânt inexistent în alt loc din
LXX, dar larg întrebuinţat ca termen tehnic în filozofia greacă (Chrysippos, Polybios,
Iamblichos, Proklos ş.a.) pentru desemnarea operaţiilor senzoriale.
iar pe a şaptea, cuvântul, le-a dat-o spre a tălmăci puterile Domnului.

ϋ Le-a dăruit judecată, limbă şi ochi,
ureche şi inimă, pentru a cugeta.
7 I-a umplut de ştiinţă şi de înţelegere
şi le-a arătat cele bune şi cele rele.
s A pus ochiul Său deasupra inimilor lor,
pentru a le arăta măreţia faptelor Sale
9şi le-a dăruit [putinţa de] a se lăuda de-a lungul veacurilor cu
minunile Sale ,
50 iar ei vor proslăvi numele sfinţeniei Lui,
pentru a povesti măreţia faptelor Lui.
11 Le-a mai dăruit şi ştiinţă
şi legea vieţii le-a dat-o moştenire,
ca să înţeleagă că sunt muritori, ei care astăzi fiinţează.
12 Legământ veşnic a încheiat cu ei
şi le-a arătat judecăţile Sale.
13 Măreţia slavei Lui au văzut-o ochii lor,
iar urechile lor au auzit slava glasului Lui.
14 Şi le-a spus: „Feriţi-vă de tot ce este nedrept!”
17.6 Capacităţile senzoriale şi abilităţile moral-intelectuale sunt prezentate nu ca atribute

intrinseci ale fiinţei umane, ci ca daruri ale lui Dumnezeu. ♦ Pentru Judecată”, v. 15,14.
♦ Ordinea celor cinci „operaţiuni” nu pare întâmplătoare: prima (gr. διαβούλιον) şi ultima
(gr. καρδία) sunt de natură moral-intelectuală, celelalte trei (gr. γλώ σσα, οφθαλμοί,
ώτα) sunt simţurile concret-fizice. ♦ Pentru „inimă” ca sediu al raţiunii, v. 1,28 şi 3,29.
17.7 Pentru „ştiinţă” şi „înţelegere”, v. supra, 1,18.
17.8 în loc de „ochiul” (gr. οφθαλμός), prezent în majoritatea manuscriselor, unii inter
preţi preferă să citească φόβος, „frica (de Domnul)”, cf. sa crainte (TOB, BJ).
17.10 Proslăvirea „numelui lui Dumnezeu” şi a „măreţiei faptelor Lui” (gr. τά μ εγα λεία
των έργων αύτοΰ) reprezintă îndatorirea fundamentală a omului şi piatra unghiulară a
teologiei veterotestamentare (cf. Rad, I, 369-370).
17.11 Sintagma „ştiinţa şi legea vieţii” reapare mai jos, 45,5, şi desemnează Legea lui
M oise, descrisă în Deut. 30,11 şi urm. drept valoarea supremă a poporului ales.
17.12 „Legământul veşnic” (gr. διαθήκη αίώνος, „făgăduinţa veacului” - Bibi. 1688)
este „pactul” încheiat între YHWH şi M oise pe Muntele Sinai (cf. Ex. 19-24), în cadrul
căruia poporul ales a primit „poruncile” (aici: Judecăţile” - gr. κρίματα) Legii.
17.13 Semnele vizibile şi audibile ale prezenţei lui YHWH, denumite aici metonimic,
sunt descrise explicit în Ex. 19,6 şi urm. şi 24,15 şi urm.; c f , de asemenea, îs. 30,30.
17.14 Prin „tot ce este nedrept” se înţelege aici orice faptă socotită păcat - tot ce se împo
triveşte celor zece porunci (Ex. 20,1 şi urm.; Deut. 5,6 şi urm.) precum şi prescripţiilor şi
Şi i-a dat fiecăruia porunci privitoare la aproapele său.

Căile tor se află înaintea Lui în orice clipă,
15
nu se vor putea ascunde de ochii Lui.

încă din tinereţe drumurile lor i-au dus spre rele
1 6 Λ
şi n-au fo st în stare ca din inimile lor de piatră să-şi facă inimi de

came,
17
' căci la împărţirea popoarelor de pe întregul pământ
fiecărui popor i-a orânduit un cârmuitor,
dar partea Domnului este Israel,
18 întâiul Său născut, pe care îl hrăneşte cu învăţătură
şi îl face părtaş de lumina iubirii, fără să-l părăsească.
]9Toate faptele lor sunt înaintea Lui ca soarele,
ochii Lui privesc neîncetat căile lor.
Nedreptăţile lor nu-I sunt ascunse
şi toate păcatele lor se află înaintea Domnului.
7 1 /-«
Domnul este însă bun şi îşi cunoaşte plăsmuirea,
interdicţiilor privitoare la idolatrie, la respectarea sabatului, la tipul de jertfe etc. ♦ „Porun

cile privitoare la aproapele” (gr. π ερ ί τού πλησίον) se referă la iubirea faţă de semeni, a
cărei expresie concentrată se altă în Lev. 19,18.
17,15-16 Cei mai mulţi exegeţi (Box, Oeslerly, p. 376, Spicq. p. 653. Duesberg, Fransen,
p. 166) sunt de părere că vv. 15-25 alcătuiesc o unitate compoziţională distinctă, orien
tată spre temele atotştiinţei divine şi răsplătirii fiecăruia potrivit faptelor sale. ♦ „Căile”
sau „drumurile” (gr. αί όδοί) omului sunt cunoscute Domnului fiindcă au fost precis
trasate prin Lege (cf. Deut. 5,33 şi urm.; 8 ,6 ; 10,12 etc.). Interesant este că glosatorul
textului (v. 16) constată că drumurile omului sunt orientate mai degrabă către rău decât
către Domnul. ♦ Metafora „inimi de piatră” exprimă insensibilitatea păcătosului în opo
ziţie cu expresia „inimi de carne” (c f lez. 36,26); v. şi supra. 3,26.
17.17 Sunt două interpretări posibile: a) fiecare neam păgân îşi are un conducător
pământean (gr. ηγούμενος), pe când poporul ales este „partea Domnului”, fiind aşadar
cârmuit de Dumnezeu însuşi ( c f Deut. 32,8-9); b) flecare neam păgân îşi are un „înger
păzitor” (cf. Dan. 10,13 şi urm.), pe când poporul lui Israel nu are nevoie de un
intermediar în relaţia sa directă cu YHWH.
17.18 Această glosă conţine ecouri din Ex. 4,22, unde se vorbeşte despre poporul ales ca
despre „singurul născut” (aici: gr. πρωτόγονος), din Deut. 30,6-8, unde Domnul promite
Λ
să nu îşi părăsească fiul ales (aici: gr. ούκ άνίηεσιν αύτόν) şi din Prov. 3,12, unde se
subliniază relaţia filial-pedagogică dintre Domnul şi Israel (aici: παιδεία).
17,19-20 Despre atotştiinţa divină, v. 15,18-19.
17,21 Glosa este construită pe reminiscenţe din Deut. 31,6-8. ♦ „Plăsmuirea” Domnului
(gr. τό πλάσμα αύτοϋ) este aici însuşi poporul ales.
nu-i nesocoteşte, nu-i părăseşte, ci îi cruţă.

Milostenia omului este ca o pecete pentru El,
ea păzeşte binefacerea omului ca pe lumina ochiului,
împărţindu-le fiilor şi fiicelor Lui căinţa.
23 După aceea, El se va ridica şi îi va răsplăti,
va pune pe capul lor răsplata lor.
7*
' Dar celor care se pocăiesc le-a dat [putinţa dej a se întoarce
şi i-a alinat pe cei lipsiţi de nădejde.
întoarce-te la Domnul şi părăseşte-ţi păcatele,
2 5
roagă-te în faţa Lui şi micşorează-ţi putinţa de a greşi.

26 întoarce-te la Cel Preaînalt şi îndepărtează-te de nedreptate,
căci El te va îndruma de la întuneric către lumina mântuirii·,
şi să urăşti cu tărie spurcăciunea.
7 7 A Λ
' In iad cine 11 va lăuda pe Cel Preaînalt
17.22 Pentru „milostenie”, v. 3,14, ♦ „Pecete” (gr. σφραγις) corespunde ebr, hothăm,
care desemna o pecete purtată ca inel ( c f Gen. 38,18; Ier. 22,24) sau la gât (cf. Cânt.
8 , 6 ) şi întrebuinţată pentru sigilarea unor înscrisuri regale ( c f 3Rg. 2 1 , 8 ) sau în genere a
unor lucruri socotite secrete (c f Tob. 7,14; 9,5); în context, cuvântul semnifică ceva
foarte preţios. ♦ „Lumina (litt. pupila) ochiului’’ ca simbol al unei valori nepreţuite este
un topos imagistic în VT (c f Deut. 32.10; Prov. 7,2; Zah. 2,12 etc.). ♦ „Binefacere” este
aici sensul contextual al gr, χάρις. ♦ Glosa de la sfârşitul versetului anticipează conţi
nutul V . 24.
17.23 „După aceea”: nu se precizează când şi cum va avea loc răsplătii. ♦ Turnura ebrai
zantă „va pune pe capul lor răsplata lor” se regăseşte în Ier. 23,19; lez. 22,31; loel 4.4 etc.
17,24-25 Pocăinţa, adică „schimbarea gândului” (gr. μετάνοια), înseamnă o întrerupere
a parcursului păcatului şi o „întoarcere” (gr. έπιστρέφειν, ebr. ştîbh) a păcătosului către
îndurarea Domnului. Mesajul convertirii reprezintă centrul discursului profeţilor (cf. Is.
31,6; Ier. 3.12; lez. 14,6; Os. 14,2 etc.), dai’ şi al celui hristic (Lc. 5,32; 15,17; Apoc. 2,5;
3.3 etc,), ♦ „nădejde” : gr. υπομονή desemnează „nădejdea care aşteaptă cu răbdare”.
♦ Prin „putinţa de a greşi” am redat perifrastic conţinutul gr. πρόσκομμα, litt. „obstacol”
(Bibi. 1688: „poticneala”), în sensul dc „prilej de a păcătui".
17,26 Pentru „Preaînalt”, v. 4.10. ♦ Poarte frecvent, gr. αδικία, „nedreptate7’, desem
nează păcatul de orice fel (gr. αμαρτία). ♦ Pentru „spurcăciune"(gr. βδέλυγμα), v. 10,13.
♦ Glosa intercalată evocă facerea lumii (Gen. 1,3 şi urm.). Sugerarea renunţării la păcat
prin imaginea trecerii de la întuneric la lumină reapare în Lc. 1,79 şi IPt. 2,9.
17,27-28 încă o formulare clară a doctrinei iudaice clasice despre incapacitatea omului
de a mai săvârşi ceva după moarte (în Şeol, gr. φδης). Doar în timpul vieţii terestre omul
poate aduce Domnului mulţumire (gr. άνθομολόγησις) sau poate da mărturie slavei Lui
(gr. έξομολόγησις), iar accsta este încă un motiv pentru o urgentă renunţare la păcat şi
în locul oamenilor vii care îi aduc mulţumire?

28 ♦
De la cel mort, ca şi cum n-ar fi, piere mărturia [slavei Domnului];
Λ
[doar cel] viu şi sănătos II va lăuda pe Domnul,

?9
Cât de mare este milostivirea Domnului
şi îngăduinţa Lui faţă de cei care se întorc spre E l !
30
Căci oamenii nu au putinţa de a înfăptui totul,
deoarece fiul omului nu este nemuritor.
31 Ce este mai luminos decât soarele? Şi totuşi, dispare şi el!
Dar [fiinţa din] came şi sânge se gândeşte la ce este rău.
32 «
El priveghează asupra puterii din înălţimea cerului,
dar toţi oamenii [nu sunt decât] pământ şi cenuşă.
18 Cel care trăieşte în veac a creat toate laolaltă.

1
2Doar Domnul va fi socotit drept

şi nu este altul în afară de El!
E l cârmuieşte lumea cu palma mâinii Sale
şi toate se supun voinţei Sale,
căci El este împăratul a toate prin puterea Sa,
El desparte între acestea pe cele sfinte de cele nesfinte.
totală întoarcere spre Domnul. Peshitta (versiune produsă în medii creştine) nu conţine
aceste două versete ( c f Di Leii a, p. 284).
17,29 „milostivirea”: gr. ελεημοσύνη (v. 3,14) este unul din atributele centrate ale
divinităţii, ♦ „îngăduinţa” : gr. εξιλασμός, v. 5,5.
1 7 3 0 Pentru ideea distanţei enorme care îl separă pe omul muritor de Dumnezeu, c f şi
Is. 55,8-9; lud. 8,16.
17.31 Ideea este că natura coruptibilă a omului („carne şi sânge”, cf. 14,18) îl face pe
acesta vulnerabil la rău; metafore cosm ice asemănătoare regăsim în Iov 15,14-16;
25,4-6.
17.32 Prima propoziţie nu are în LXX subiectul exprimat, „el” putând fi soarele (ca o
prelungire a enunţului anterior) sau Dumnezeu însuşi; mai verosimilă este a doua
ipoteză. ♦ Sintagma „puterea din înălţimea cerului” poate fi interpretată în sensul de
„corpuri cereşti (lună, stele, soare etc.)”, c f l'arniee des corps cilesîes (TOB), sau în cel
de „îngeri”, c f Di Lei la p. 285. ♦ Pentru „pământ şi cenuşă”, v. 10,9. Ideea ar fi: dacă
aştrii (sau îngerii) se supun autorităţii divine, cu atât mai mult trebuie să o facă omul,
fiinţă slabă şi pieritoare.
18,1 Expresia „cel care trăieşte în veac” (gr. ό ζών ε ις τόν αιώ\ ϊ mai apare ca atribut
al divinităţii în Dan. 4 ,3 1; 6,27; 12,7.
18,2-3 Această glosă prezintă ecouri din diferite alte cărţi biblice, în special din IRg.
2,2; Is. 40,12; Lev. 10,10; Iez. 42,20.
4Nimănui nu i-a dat puterea de a-I vesti faptele;

şi cine va scruta faptele Lui măreţe?
5 Puterea măreţiei Lui cine o va măsura?
Şi - mai mult - cine va povesti îndurările Lui?
6Nu este cu putinţă nici a le micşora, nici a le spori,
nu este cu putinţă a scruta minunile Domnului.
Când un om a dus-o la capăt,
el [de fapt abia] o începe
şi, când se va opri, atunci va fi descumpănit.
Ce este omul? Şi care este rostul lui?
8
Care e binele lui şi care e răul lui?

9 Numărul zilelor omului -
cel mult o sută de ani.
Vremea odihnei veşnice nu poate f i prevăzută de nimeni.
18,4-5 Similare cu cele formulate la început (1,3), întrebările retorice nu atestă scepti
cism filozofic, ci sentimentul mistic al uimirii faţă de grandoarea Creaţiei şi a măreţiei
divine, răspunsul implicit fiind invitaţia de a dobândi înţelepciunea.
18.6 Idee reformulată mai jos, 42,2!. ♦ Tradus de noi prin „a scruta”, gr. έξιχνιά σ α ι
(Bibi. 1688: „a iscodi”) desemnează acţiunea de intensă implicare în actul examinării
unui lucru, la origine referitor la vânătorul care cercetează urmele. ♦ Imagini similare în
Ps. 76,11-12.
18.7 Expresia hiperbolică a marii dificultăţi de înţelegere a „minunilor Domnului” a fost
deficitar percepută în tradiţia textuală românească. în special secvenţa ultimă όταν
παύσηται, τότε άπορη&ήσεται rămâne obscură în literalismul ei: „când va înceta,
atuncea să va lipsi” (Bibi. 1688), „când va înceta, atunci nu va fi” (Bibi. 1968). Confuzia
vine din selectarea inadecvată a sensului „a lipsi” al gr. άπορεύω, în locul sensului,
justificat de context, „a se afla în încurcătură”; cf. lorsqu ’il s ’arrete, sa perplexite
demeure (TOB), quand ii s 'arrete il est tout deconcerte (BJ), when he stops he is still
bewildered (AB). ♦ Despre caracterul limitat al cunoaşterii de către om a divinităţii, c f
Rom. 1,19 şi urm.
Λ ♦ J V
18.8 întrebarea retorică privitoare Ia insignifianţa fiinţei umane (gr. τι άνθρωπος) rea
pare în Iov 7,17 şi în Ps. 8,4. Această întrebare se încadrează într*o serie infinită din lite
ratura sapienţială universală. ♦ Prin „rost” am echivalat gr. χρήσις, c f „folosinţa” (Bibi.
1688). ♦ Secvenţa τί τό άγαθόν αυτού, και τί τό κακόν αύτού, litt. „ce e răul lui şi ce e
binele lui” (Bibi. 1688), mai poate fi interpretată şi, în sens activ, que signifie le bien et
le mal q u ’il fa it (TOB). Mai explicită în Iov 35,5 şi urm., ideea este că Dumnezeu nu
poate fi atins în nici un fel, în transcendenţa şi atotputernicia Sa, de răutatea sau de
bunătatea omului, care îi afectează doar pe ceilalţi oameni.
18.9 în Ps. 89,10-11, vârsta maximă a unui om este apreciată la 70-80 de ani.
10 Ca o picătură de apă din mare, ca un grăunte de nisip,

atât de puţini sunt anii [omului] faţă de veşnicie.
11 De aceea, Domnul este îndelung-răbdător cu oamenii
şi revarsă asupra lor îndurarea Sa.
12 El a văzut şi a cunoscut cât de nenorocit le este sfârşitul,
/V
de aceea El îşi sporeşte iertarea.

13 Omul are îndurare pentru aproapele său,
dar Domnul are îndurare pentru orice făptură.
El mustră, povăţuieşte şi dă învăţătură
^ Λ
şi îşi aduce înapoi turma ca un păstor.

14 A
Arată îndurare celor care li primesc povaţa
şi celor care cercetează cu râvnă judecăţile Lui.
15 Fiule, când faci un bine, să nu adaugi dojană
şi să nu însoţeşti darul tău cu vorbe care pot mâhni.
16 Roua nu potoleşte oare arşiţa?
Tot astfel, un cuvânt [poate fi] mai bun ca un dar.
18,10 Sugerarea metaforică a insignifianţei umane prin imagini ca aceea a picăturii de

apă în imensitatea mării sau a grăuntelui de nisip îşi are corespondenţi în Ps. 89,3-6.
♦ „veşnicie”: gr. ήμερα αίώνος, litt. „ziua veacului” (Bibi. 1688).
18,11-12 Splendidă formulare a nesfârşitei înţelegeri şi răbdări a Domnului faţă de
slăbiciunile omului, fiinţă muritoare; pasajul poate fi interpretat ca o prefigurare a înţe
lesului evanghelic al iubirii Domnului pentru oameni (c f Mt. 11,28). ♦ Pentru „îndu
rare”, v. supra, 2,7 şi 5,6, iar pentru „iertare”, v. 5,5.
18,13 Ideea că milostivirea divină se revarsă nu doar asupra omului, ci asupra întregii
creaţii este o dezvoltare târzie a gândirii iudaice. ♦ „Făptură” corespunde aici gr. σάρξ,
litt. „carne”, v. 13,16 şi 17,4. ♦ Suita de patru verbe desemnând grijile principale ale
unui păstor (gr. ελέγχω ν κοα παιδεύω ν καί διδάσκων και έπιστρέφων) particulari
zează un topos veterotestamentar, metafora Domnului ca păstor, a cărei realizare plenară
este Ps. 22 (23); c f şi Is. 40,11; lez. 34,11-16. în NT şi în tradiţia creştină, „bunul
Păstor” devine o imagine centrală, c f In. 10,11 şi urm; 1Ft. 2,25; Evr. 13,20; Apoc. 7,17.
18.15 De aici şi până la 19,18, tradiţia manuscrisă a păstrat o suită de constatări şi sfaturi
privitoare la felurite împrejurări din viaţa de zi cu zi a lui Israel, grupate în câteva
secţiuni relativ bine delimitate prin conţinut: despre însemnătatea darurilor (vv. 15-18),
despre comportamentul cel mai potrivit la caz de nevoie şi de boală (vv. 19-21), despre
obligaţia îndeplinirii făgăduinţelor (vv. 22-25), despre atitudinea omului înţelept faţă de
obligaţiile menţionate anterior (vv. 26-29), despre obligaţia înfrânării de la poftele
trupeşti (vv. 30-36). ♦ Pentru „dojană” (gr. μώμος), v. 11,31.
18.16 Imaginea arşiţei ca semn al suferinţei provocate de supărarea Domnului reapare în
Osea 13.15 şi Iona 4,8.
17Iată, nu este oare mai presus o vorbă [bună] decât un dar bogat?
Bărbatul darnic le îmbină însă pe amândouă.
Nebunul nu face nici un dar, însă ocărăşte,
î 8
iar darul celui invidios pârjoleşte privirile.

!y Mai înainte de a grăi, învaţă,
şi înainte de a te îmbolnăvi, îngrijeşte-te!
2 0Mai înainte de judecată, cercetează-te pe tine însuţi
şi, în ceasul când vei da socoteală, vei găsi iertare,
î
“ Mai înainte de a te îmbolnăvi, smereşte-te
şi, la vremea păcatului, arată pocăinţă.
Nimic să nu te împiedice să-ţi împlineşti făgăduinţă la ceasul potrivit
şi să nu aştepţi până la moarte ca să pui rânduială.
18.17 Avem aici una dintre cele mai rafinate observaţii de natură psihologică ale cărţii:
politeţea, generozitatea şi bunăvoinţa sunt atribute ale înţelepciunii, pe când grosolănia
caracterizează prostia. De altfel, la generozitatea necondiţionată ne îndeamnă Însuşi mo
delul divin (c f Iac. 1,5: „Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără mustrare”).
18.18 Am explicitat conţinutul frazei gr. μωρός άχαρίστοος όνειδ ιει, καί δόσις βασ-
κάνου έκτήκει οφθαλμούς, c f litt. „Nebunul cu nemulţămire va împuta, şi darea soarbe
ochii zavistnicului” (Bibi. 1688). ♦ „pârjoleşte privirile·”: gr. έκτήκει οφθαλμούς, litt.
„topeşte ochii”, în sensul că produce suferinţă şi lacrimi persoanei jignite.
18.19 Unii interpreţi (Box, Oesterly, p. 390; Duesberg, Fransen, p. 170) consideră că
semnificaţia originară a acestui verset este cea păstrată în Peshitta: „înainte de a pomi la
Λ
luptă caută-ţi un ajutor şi înainte de a te îmbolnăvi caută-ţi un doctor.” In formularea din

LXX trimiterile la viaţa practică sunt doar analogii pentru sugerarea comportamentului
adecvat faţă de păcat.
18.20 „Judecata” (gr. κρίσις) şi faptul de a da socoteală (gr. ώρα έπισκοττής, litt. „ceasul
vizitării”) reprezintă judecata divină, iar a te cerceta pe tine însuţi (gr. εξέτα ζε σεαυτόν)
desemnează necesarul proces de conştiinţă al omului păcătos. ♦ Pentru „iertare” (gr.
εξιλασμός), v. 5,5.
18.21 Boala era privită de contemporanii lui Sirah ca un semn al pedepsei divine pentru
păcat, aşa încât smerenia în faţa bolii era obligatorie. ♦ Ideea de „pocăinţă” (c f şi
17,24-25) este exprimată aici prin gr. έπιστροφή, litt. „întoarcere” (Bibi. 1688). Pocăinţa
Λ
este un element doctrinar central, pe care iudaismul şi creştinismul îl au în comun. In

Talmudul babilonian găsim următoarea definire a importanţei primordiale a pocăinţei:
„Acela care se pocăieşte în mod sincer săvârşeşte tot atât de mult ca şi cel care con
struieşte un templu şi un altar şi aduce toate jertfele” (apud Box, Oesterly, p. 380).
18.22 Obligaţia de a te achita integral şi fără amânare de o făgăduinţă făcută Domnului
(gr. εύχή ) este explicit formulată şi în Num. 30,3; Deut. 23,21-23.
344 ÎNŢELEPCIUNEA LUI 11SUS SIRAH 18
^3 A ·
Mai înainte de a face o făgăduinţă, pregăteşte-te,

şi nu fi ca un om care îl ispiteşte pe Domnul.
n i
Adu-ţi aminte de mânia din zilele sfârşitului

Λ
şi de clipa pedepsei, când Domnul îşi va întoarce faţa [de la tine].

25 La vreme de belşug, să-ţi aduci aminte de vremea foametei,
de sărăcie şi lipsuri - în zilele avuţiei.
26 Din zori şi până seara se schimbă vremea
şi toate trec repede înaintea Domnului.
Omul înţelept ia seama în toate
2 7
şi în zilele păcatelor se fereşte de greşeli.

28
Orice om iscusit cunoaşte înţelepciunea
şi recunoaşte meritul celui care a găsit-o,
29
Cei iscusiţi în cuvinte au ajuns şi ei înţelepţi
şi au revărsat ploaie de proverbe potrivite.
încrederea în singurul Stăpân este mai hună
decât să alipeşti de un mort o inimă moartă.
18.23 A-L pune la încercare pe Domnul sau „a-L ispiti” (gr. π ειρ ά ζειv τον κύριον) în
seamnă a nu te ţine de promisiunea făcută. Această prescripţie se regăseşte în Deut.
6,16; Prov. 20,25; Mal. 1,14.
18.24 Gr. έκδίκησις, pe care l-am tradus aici prin „pedeapsă”, înseamnă mai des „răz
bunare” {cf. TOB: vengeance), cf. „izbândire” (Bibi. 1688). Despre semnificaţiile com
plexe ale pedepsei în teologia iudaică, v, supra, 3,28; 5,6; 7.17; 9,12; 14,16.
18.25 Foametea, sărăcia şi lipsa sunt forme ale pedepsei divine; în Deut. 8,10-20 şi
28,31-34 sunt descrise în detaliu asemenea plăgi.
18.26 Sugerarea fragilităţii condiţiei umane prin metafore ale vremii o regăsim în Iov
4,20 sau Ps. 89,5-6. De asemenea, în Lc. 12,16-21, lisus Hristos foloseşte metafore de
acelaşi tip în parabola bogatului îngrijorat de păstrarea recoltei.
18.27 „în zilele păcatelor” desemnează împrejurările în care înţeleptul este în primejdie
de a păcătui.
18.28 Prin „recunoaşte meritul” am transpus conţinutul gr. δώσει έξομολόγησιν, lin.
„va da mărturie/va aduce mulţumire/va aduce laudă” - cf. ,.va da mărturisire” (Bibi.
1688), il rend hommage (TOB), ilfa it son compliment (BJ).
18.29 Datoria înţeleptului de a-şi împărtăşi celorlalţi cunoştinţele (ceea ce face Sirah însuşi!)
este o idee reluată şi mai jos, 20,30-31. ♦ O sugerare similară a abundenţei prin imaginea
revărsării ploii (aici, gr. άνώμβρησαν, litt. „au plouat” - Bibi. 1688) o regăsim mai jos,
39,6; 50,27, ca şi în Prov. 18,4. ♦ Astfel de „proverbe potrivite” sunt chiar enunţurile
Siracidului. ♦ Fără inserţie semantică şi stilistică în context, interpolarea târzie reafirmă
obligaţia ataşamentului faţă de Dumnezeul unic şi a refuzului idolatriei; c f Better is the
confidence in the one Lord than clinging with a dead heart to a d ea d idol (AB).
Să nu te laşi purtat de poftele tale

30
şi de la dorinţele tale să te înfrânezi.

31 Dacă îţi vei îngădui împlinirea poftei,
vei fi spre bucuria [răutăcioasă a] duşmanilor tăi.
,2Nu te bucura de multa desfătare,
ca să nu fii păgubit din cheltuiala ei.
• > 1 φ
Să nu te sărăceşti făcând ospeţe cu bani împrumutaţi,

atâta vreme cât nu ai nimic în pungă;
ar f i ca şi cum ţi-ai întinde singur o cursă.
19 Lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi;

1
cine dispreţuieşte lucrurile neînsemnate va decădea puţin câte puţin.
18.30 Primul stih, litt. „în urma poftelor tale să nu umbli” . ♦ Sinonime parţiale, gr.
επιθυμία şi ορεξις desemnează o pasiune inavuabilă, de natură senzuală; în Bibi. 1688
găsim, pentru amândouă, echivalarea prin „pofte”, dar majoritatea interpreţilor nuan
ţează prin sinonime: passions/desirs ((BJ), desirs/convoitises (TOB), lusts!desires (AB).
18.31 Secvenţa este relativ obscură în literalitatea ei: έά ν χορηγήσης τη ψυχή σου
ευδοκίαν επιθυμίας, ποιήσει σε έπίχαρμ α των εχθρών σου - „De vei da sufletului tău
bunâvrearea poftei, face-te-va bucurie vrăjmaşilor” (Bibi, 1688). ♦ Despre sensurile
speciale ale „sufletului”, v. 4,2; 5,6. ♦ Pentru „împlinire” (gr. ευδοκία), v. 1,27. ♦ Prin
„bucurie răutăcioasă” echivalăm cel mai bine conţinutul gr. έπίχαρμα; alte.aproximări:
in gaudium inimic is tuis (Vulg.), la risee de ies ennemis (TOB, BJ), the sport o f you r
enemies (AB).
18.32 Verset obscur: μή εύφραίνου έπί πολλή τρυφή, μή προσδεθής συμ βολή αύτης, cf.
litt. „Nu te veseli spre multa desfatăciune, nici să le legi cu împreunarea ei” (Bibi. 1688).
De aici diferenţe sensibile între interpreţi: Ne mets p a s ta jo ie dans une vie de plaisir, et
ne t'oblige p a s a en fa ire Ies frais (TOB); Ne te com plais pas dans une existence
volupteuse, ne t 'oblige p a s ă en fa ire Ies fra is (BJ). Orientându-se după fragmente ale
originalului ebraic, AB formulează: Have no jo y in the pleasures o f a moment which
bring on poverty redoubled. Ieronim pare să fi combinat conţinutul din ebraică cu cel
din LXX: Ne oblecteris in turbis nec in modicis\ adsidua enim est comm issio illorum
(Vulg.).
18.33 în Hebr. începutul frazei este formulat diferit: „Să nu fii lacom la mâncare sau
beţiv.” ♦ Pentru gr. συμ βολοκοπεω, echivalat aici prin „a face ospeţe”, vezi explicaţia
de mai sus. 9,9.
19,1 Secvenţa gr. εργάτης μέθυσος, pe care am echivalat-o ca atare prin „lucrătorul
beţiv”, reprezintă o lectură defectuoasă a Hebr., unde apare „cel care face acestea (de
mai sus)”, c f AB: whoever does so. ♦ Ideea că ospeţele prea frecvente aduc sărăcie este
exprimată şi în Prov. 21,17 şi 23,20-21.
Vinul şi femeile îi duc în rătăcire [şi] pe bărbaţii iscusiţi,

iar cine se alipeşte de desfrânate va fi tot mai obraznic.
Putregaiul şi viermii îl vor moşteni
şi omul obraznic va ajunge la pierzanie.
4 Cine se încrede [prea] repede e uşuratic la inimă
şi cine păcătuieşte greşeşte faţă de sufletul său.
c Ă
Cine se bucură [de rău] în inima sa va fi osândit,

dar cine se împotriveşte plăcerilor îşi va încununa viaţa
şi cine îşi înfrânează limba va trăi ne tulburat,
6 iar cine urăşte vorbăria va ocoli răul.
7 Să nu duci mai departe cuvintele [spuse de alţii]
şi nu vei avea nici o pagubă.
o
Nici despre un prieten, nici despre un duşman să nu povesteşti nimic
19,2 Asocierea cu răul a vinului şi a femeii în general, dar mai ales a prostituatei, este
un topos veterotestamentar, cf. Prov. 20.1; 31,3-5 sau Os. 4,10-11. ♦ „obraznic” : gr.
τολμηρός înseamnă „îndrăzneţ”, de multe ori în sens rău - „sfruntat, neruşinat”. ♦ Hebr.
are: „Vinul şi femeile obrăznicesc inima; pofta nemăsurată duce la pierzare.”
1 9 3 Pentru sugerarea morţii prin imaginea sumbră a putregaiului şi a viermilor, c f şi
10,11. ♦ Gr. σήκη mai poate fi interpretat şi ca „larvă (care produce putrefacţia)”, de
unde opţiunile „molie” (Bibi. 1688, Anania), c f des larves (BJ), ♦ Am explicitat ultima
parte a versetului: και ψυχή τολμηρά έξαρθήσεται, litt. „sufletul îndrăzneţ să va
râdica” (Bibi. 1688); pentru sensurile speciale ale lui „suflet”, v. 4,2.
19.4 Pentru valorile semantice ale „inimii”, cf. 1,28; 3,26.29; 5,2. ♦ „greşeşte faţă de
sufletul său”, gr. εις ψυχήν αύτοΰ πλημμελήσει: i.e. „îşi face rău sieşi”, c f litt. „la
sufletul lui va greşi” (Bibi. 1688).
19.5 Din formularea primului stih în ediţia Rahlfs: ό ευφραινόμενος καρδίφ κατα-
γνω σθήσεται, lipseşte determinantul necesar al vb. ευφραίνω, „a se bucura”. Orien-
tându-se după Hebr. („cel care se bucură de rău va da de rău”), mulţi interpreţi adaugă
substantivul „răul”: p ren d p la isir au m al (TOB, BJ), „se desfată cu răul” (Anania).
19.6 Interpretarea noastră urmează îndeaproape ediţia Rahlfs: και ό μισών λαλιάν
έλαττονοΰται κακίςί, litt. „cel ce urăşte voroava împuţinează-se cu răutatea”. O altă
interpretare se bazează pe Peshitta şi; în parte, pe un ms. grec important: „Cel care
Λ /
repetă cuvintele şi-a pierdut mintea.” In ebraică cele două verbe sunt asemănătoare (S N \
„a urî” şi ŞNH, „a repeta”), cf. AB: He who repeats an evil report has no sense. ♦ Bâr-
firea aproapelui este privită ca un păcat major, de unde şi preţuirea maximă de care se
bucură, în ochii Siracidului, discreţia şi reţinerea, lăudate mai jos, 22,27 şi urm.
19.7 Datoria de a fi discret cu privire la secretele altuia pare să fi fost un principiu ferm
al moralei iudaice, reformulat, de exemplu, în Prov. 17,9 şi 25,9-10.
19.8 Obligaţia de a fi discret încetează în împrejurările în care eşti dator să spui ade
vărul, ca de exemplu în faţa unui judecător.
şj să nu dai nimic pe faţă decât dacă [, tăcând,] ai săvârşi un păcat;

9 căci te va auzi, se va păzi de tine
şi, când va avea prilej, îşi va arăta ura.
10 Ai auzit un cuvânt? Să moară odată cu tineî
îndrăzneşte, că nu te va sparge!
31 Pentru un singur cuvânt nebunul va fi cuprins de chinuri
ca femeia care naşte, pentru pruncul ei.
12
O săgeată înfiptă în coapsa trupului,
aşa este un cuvânt în pântecele nebunului.
1 3 Λ
Intreabă-l cu de-amănuntul pe prietenul tău: poate nu a făcut nimic

şi, chiar dacă a făcut ceva, să nu mai facă.
I întreabă cu de-amănuntul pe aproapele tău: poate nu a spus nimic
4 -1
şi, chiar dacă a spus ceva, să nu mai spună încă o dată.

I întreabă cu de-amănuntul pe prietenul tău, căci defăimarea apare
5 -1
deseori
şi nu te încrede în tot ce se spune.
16 Alunecăm uneori, dar nu cu bună ştiinţă.
Şi cine nu a păcătuit cu limba sa?
j 7 A
Intreabă cu de-amănuntul pe aproapele tău înainte de a-i ameninţa
- 1
şi fa loc Legii Celui Preaînalt, care e fără de mânie.

18 Frica de Domnul te face bine primit [de El],
dar înţelepciunea câştigă iubirea Lui.
19 Cunoaşterea poruncilor Domnului este învăţătură de viaţă,
19,11 „Pentru un singur cuvânt”: Uit. „de la faţa cuvântului" - semitism.

19,13 Repetat simetric în versetele următoare, vb. gr. ελέγχω înseamnă „a mustra, a
reproşa”, dar şi „a ancheta”. L-am tradus prin „a întreba cu de-amănuntul”: se referă aici
la recomandarea de a clarifica orice problemă prin dialog, înainte de a condamna pe
cineva. Alte soluţii: interroge (TOB), va trouver (BJ), „lămureşte-te” (Anania).
19.15 „defăimarea”: falsa acuzaţie sau calomnia (gr. διαβολή, c f Bibi. 1688: „pâră”,
Anania: „vorba de rău”) era socotită un păcat grav, în textele juridice fiind în repetate
rânduri formulată obligaţia judecătorilor de a cerceta cu mare atenţie acuzaţiile aduse,
înainte de a lua o decizie (c f Deut. 13,13 şi urm; 17,4; 19,18).
19.16 „A păcătui cu limba”, adică a răni pe cineva prin cuvinte, este pentru Sirah un
păcat grav: ideea este reluată ulterior de mai multe ori (20,18; 21,7; 25,8; 28,26).
19.17 „a-1 ameninţa”: Hebr. are „a rupe relaţiile”, înţeles mai potrivit contextului (cf.
AB: before yo u break with him). ♦ „Legea Celui Preaînalt” este cea formulată în Lev.
19,17-18: să nu porţi ranchiună aproapelui tău şi să îl iubeşti ca pe tine însuţi.
aceia care fac cele ce Ii sunt pe plac vor culege roade din pomul
nemuririi.
2 0Orice înţelepciune e frică de Domnul
şi în orice înţelepciune se află înfăptuirea Legii şi recunoaşterea
atotputerniciei ei.
7 1
Slujitorul care spune stăpânului său: „Nu voi face ceea ce îţi place!”,
chiar dacă o face după aceea, îl mânie pe cel care-l hrăneşte.
2 2Ştiinţa răului însă nu este înţelepciune
şi în sfatul păcătoşilor nu se află chibzuinţă.
23 Este o iscusinţă care-i spurcăciune
şi cel lipsit de înţelepciune este un prost.
Mai bun este cel cu înţelegere puţină, dar cu frică [de Domnul]
decât cel plin de pricepere, dar care încalcă Legea.
Este o iscusinţă minuţioasă, dar totuşi nedreaptă
şi e câte unul care lucrează cu viclenie pentru a-şi pune în lumină
dreptatea,
dar înţelept este cel care judecă cu dreptate.
Este câte unul care umblă încovoiat de tristeţe,
2 6
dar măruntaiele lui sunt pline de vicleşug.
19.20 Reformulare a ideii-pivot a teologiei Siracidului: adevărata şi unica înţelepciune

se întemeiază pe frica de Domnul şi pe împlinirea scrupuloasă a Legii, cf. supra,
1.1.14.26-27; 3,21; 6,37; 10,12-13.19.
19.21 Conţinutul acestei interpolări, mai mult decât probabil creştine, trimite la un pasaj
din Mt. 30,28-31.
19,22-25 Aici şi în versetele următoare Siracidul operează o serie de distincţii clare între
înţelepciunea autentică, cea iudaică, definită prin respectarea Legii divine, şi înţelepciu
nea elenică, lipsită de suport moral. ♦ „Ştiinţa răului” şi o anume „iscusinţă minuţioasă”
şi sterilă (gr. π α νουργία ακριβής, c f „măiestrie chiară” - Bibi. 1688) caracterizează
arguţia filozofică grecească. Pentru etica iudaică, gândirea pur speculativă, arguţia şi
viclenia sunt contrare comportamentului decent prescris de Lege, v. şi infra, 21,12, pre
ferabil fiind, în ochii Domnului, cel „cu înţelegere puţină” (gr. ήττώμενος έ ν σ υ νέσ ει),
dar care respectă prescripţiile Legii, celui „plin de pricepere” (gr. περισσεύω ν έν
φρονήσει), dar imoral. Gr. πανουργία este totuşi întrebuinţat cu conotaţii apreciative în
Prov. 1,4. ♦ „A lucra cu viclenie” (gr. διαστρέφων χά ρ ιν, litt. „întoarce harul” - Bibi.
1688) este un fapt abominabil.
19.26-27 Descriere a ipocriziei. Imagini asemănătoare pentru descrierea ipocritului întâl
nim supra, 12,11, dar şi în Mal. 3,14.
19,26 „umblă”: gr. π ορευόμ ενος apare în câteva manuscrise, dar ediţia Rahlfs are
πονηρευόμενος, „care face rău”, „răuvoitor”. ♦ „tristeţe” : litt. „negreală”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SÎRAH 19-20 349
2 7îşi ascunde faţa, se preface că nu te aude

şi, când nimeni nu bagă de seamă, se aruncă asupra ta.
2 8Chiar dacă cineva, fiind prea slab, se va înfrâna de ia păcat,
când va găsi prilejul, va săvârşi răul.
29 După înfăţişare se va cunoaşte omul
şi după chipul cu care te întâmpină îl vei recunoaşte pe cel cu minte.
30 îmbrăcămintea omului şi felul cum râde
şi umbletul ne arată ce fel de om este.
20 E câte o mustrare care nu-i la timpul ei

1
şi este câte unul care tace, şi acesta este chibzuit.

2 Mai bine să mustri decât să ţii mânie,
J iar cel care îşi mărturiseşte vina va scăpa nepăgubit.
4 Ca eunucul aprins de pofta de a lua fecioria unei fete,
aşa este şi cel care [vrea să] facă dreptate cu sila.
5 E câte unul care, tăcând, este socotit înţelept
şi mai este [un altul] care-i urât din multă vorbărie.
6 E câte unul care tace pentru că nu are răspuns
şi este un altul care tace întrucât cunoaşte clipa potrivită.
19,29-30 Conţinutul pasajului contrazice doar în aparenţă vechiul adagiu potrivit căruia
„nu haina face pe om ”! într-adevăr, decenţa, discreţia şi bunul-simţ în aspectul exterior
îl caracterizează pe omul adevărat.
20,1 Primele versete reiau tema admonestării responsabile a aproapelui, detaliată şi mai
sus, 19,13 şi urm. ♦ Prin „mustrare care nu-i la timpul ei” redăm explicit conţinutul gr.
έλ εγ χ ο ς ός ούκ έστιν ώραΐος, cf. litt. „mustrare care nu iaste înfrumusăţată” (Bibi.
1688, modificat în „cuvioasă” la Micu şi Bibi. 1914); ωραίος înseamnă „care e produs
sau cules la timp, maturizat, copt (mai ales despre un fruct)”: „în floarea tinereţii (despre
o persoană)”; de aici, în general, „care este aşa cum se cuvine”, „frumos”. ♦ Pentru
„chibzuit”, v. supra, nota b la „Prologul al Il-lea”.
2 0 3 „{va scăpa) nepăgubit”; gr. άπό έλαττώσεως, litt. „(va fi oprit) de la scădere”.
20.4 Eunucul era dispreţuit în vechiul Israel. ♦ „cel care [vrea să] facă dreptate cu sila”:
traducând prin „cel ce face în viaţă judecăţi” autorii Bibi. 1688 au confundat în context
gr. βία., „forţă” (s.f.), cu gr. βίος, „viaţă”. Urmaşii au corectat eroarea redând gr. έ ν [iţi,
corect, prin „cu sila” (Micu, Bibi. 1914); altă soluţie la Radu-Gal.: „orbit de patimă”.
20.5 Prima parte a versetului pare un ecou din Prov. 17,28.
20.6 Aici şi în versetele următoare se exprimă ideea că tăcerea nu este în sine o virtute.
A vorbi la momentul potrivit, atunci când ai ceva de spus, este pentru un înţelept o
datorie.
' Omul înţelept tace până în clipa potrivită,

dar lăudărosul şi prostul vor scăpa clipa prielnică.
8 Cine vorbeşte prea mult va fi privit cu scârbă,
iar cine-o face pe stăpânul - cu ură.
Cât de frumos este ca acel mustrat să se căiască !
Vei scăpa astfel de un păcat săvârşit cu ştiinţă.
9E câte o izbândă în nefericirile omului
şi [alteori] un câştig neaşteptat duce la pagubă.
10 E câte un dar care nu-ţi va aduce vreun folos,
şi un dar cu îndoită răsplată.
11 E câte o pierdere [care vine] din faimă
şi câte unul care, după înjosire, şi-a înălţat capul,
12 Este câte unul care cumpără multe cu puţin,
dar [de fapt] le plăteşte înşeptit.
13 Cel înţelept [şi] prin cuvinte se va face iubit,
20.7 Gr. λοπιστής desemnează o trăsătură umană negativă aproximată de noi prin ..lău
dăros”, iar de înaintaşii noştri prin „bălmăjitoriu” (Bibi. 1688), „cel spurcat’" (Micu),
„cel îngâmfai’' (Bibi. 1914). ♦ „lăudărosul şi prostul” : unii traducători (Vulg., TOB, BJ)
consideră că e vorba de două personaje, iar alţii (RSV), de unul şi acelaşi - „prostul
fudul”. Construcţia greacă ar sugera această a doua soluţie.
2 0 . 8 „cine-o face pe stăpânul” : redat literal prin „cel ce să volniceaşte” (Bibi. 1688), „cel
ce-şi ia şie puteare” (Micu) sau „cel ce-şi ia luiş putere” (Bibi. 1914), part. gr. ό
ένεξο υ σ ια ζό μ ενο ς desemnează persoana care vrea să-şi impună părerea cu forţa sau în
virtutea autorităţii sale (v. şi infra, 32,9).
20.9 Paragraful circumscris între vv. 9-17 conţine o suită de reflecţii, formulate ca
paradoxuri, privitoare la caracterul efemer al celor omeneşti şi la dificultatea de a
distinge între esenţa şi aparenţa lucrurilor. ♦ Prin „izbândă” echivalăm gr. εύοδία , c f
„sporiu” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914), „câştig” (Radu-Gal.).
20.11 Topos important al poeziei psaltice (c f Ps. 75, Ps. 113 etc.), ideea că Dumnezeu îi
prăbuşeşte pe cei trufaşi aflaţi în culmea gloriei şi îi înalţă pe cei umili apare şi în lRg.
2,4 şi urm., ca şi în Lc. 1,52 şi urm.
20.12 Pentru simbolistica cifrei şapte, cf. 7,3.
20.13 Prin „cel înţelept prin cuvinte” ne-am păstrat aproape de LXX: ό σοφός έ ν λόγοις,
cf. şi „cel înţelept la cuvânt” (Bibi. 1688), „întru cuvinte” (Micu), „în cuvinte” (Bibi. 1914,
Bibi. 1990). ♦ Prin „plecăciunile proştilor” am încercat să redăm mai exact sensul contextual
al gr. χάριτες... (μωρών), care poate însemna şi „gesturi de bunăvoinţă”, „daruri” - c f
„drăgălâşiile unui nerod” (Radu-Gal.) les amahiliies des sots (TOR), f o o ls ' blandishments
(AB), sintagmă transpusă de traducătorii mai vechi literal prin „harurile nebunilor”
(Bibi. 1688) sau „darurile celor nebuni” (Micu, Bibi. 1914. Bibi. 1936, Bibi. 1990).
dar plecăciunile proştilor se vor risipi în zadar,

Darul neghiobului nu-ţi va fi de nici un folos,
14
ca şi al invidiosului care dăruieşte de nevoie,

căci el aşteaptă mult mai mult în schimb.
15îţi va da puţin şi te va ocărî mult,
îşi va deschide gura ca un crainic.
Astăzi îţi va da cu împrumut şi mâine îţi va cere înapoi:
urât e un asemenea om.
16Prostul va zice: „Eu nu am nici un prieten
şi pentru binefacerile mele, nici o recunoştinţă!”
17Cei care mănâncă pâinea lui au limbă răutăcioasă.
Câţi şi de câte ori nu-şi vor bate joc de el?
Căci ceea ce are nu a dobândit cu dreptate
şi, de asemenea, îi e totuna dacă nu are nimic.
18Mai bine să aluneci pe caldarâm decât să aluneci cu limba;
astfel prăbuşirea celor răi va sosi la iuţeală.
20.14 Stihul final ai versetului înseamnă litt. „căci ochii lui în schimbul unuia sunt
mulţi” - c f „pentru că ochii lui sînt pentru unul mulţi” (Bibi. 1688), „că ochii lui în loc
de unul sînt mulţi” (Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936, Bibi. 1990).
20.15 Pentru noţiunea de „a ocări, a reproşa; a ofensa” (gr. ονειδίζω ) recenzăm urmă
toarele opţiuni de traducere: „va ponoslui” (Bibi. 1688), „va imputa” (Micu, Bibi. 1914),
„scoate ochii” (Radu-Gal.) şi (reducţionist!) „va cere înapoi” (Bibi. 1936, Bibi. 1990).
Ideea este că omul necugetat îşi anulează generozitatea gestului de a dărui ceva, umi-
lindu-1 mereu pe cel dăruit prin clamarea generozităţii sale. ♦ „Crainicul” sau vestitorul
public era în lumea elenistică funcţionarul public însărcinat cu anunţarea, în piaţa publică,
a unor decizii sau informaţii oficiale; sinonime româneşti: „pristav” (Bibi. 1688, Bibi. 1914,
Bibi. 1936, Radu-Gal., Anania), „strigătoriu” (Micu), „ispravnic” (Bibi. 1990, inadecvat!).
20.16 Subtilă formulare a ideii că darul făcut cu reţinere şi în speranţa unei răsplăţi mul
tiplicate este nul. „Recunoştinţă” este sensul potrivit în context al gr. χάρις (cf. Radu-
-Gal., Bibi. 1990), şi nu „har” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936).
A
20.17 In termeni asemănători este denunţată ingratitudinea în Ps. 40/41,9. „Limbă

răutăcioasă” este o metaforă pentru ingratitudinea cârtitoare (cf. Radu-Gal: „limbă
vicleană”); în LXX: φαύλοι γλώσση, litt. „răi cu limba” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914,
Bibi. 1936, Bibi. 1990).
20.18 în literalitatea lui (gr. ολίσθημα άπό εδάφους μάλλον ή άπό γλώσσης, cf. Bibi.
1688: „lunecarea de la pământ, mai mult decât de la limbă”), enunţul pare ecoul unui
cunoscut adagiu atribuit filozofului stoic Zenon din Citium (335-263 î.H.): „Mai bine să
aluneci cu piciorul decât cu limba.” Formularea din Vulg., lapsus falsae linguae, pare să
stea la originea cunoscutei sintagme moderne.
352 ÎNŢELEPCIUNEA LU! IÎSUS SIRAH 20
19 Omul necioplit [e ca o] poveste nelalocul ei:

în gura celor prost crescuţi ea se va tot întoarce.
20 *
Din gura prostului nu va fi primită nici o pildă,

căci n-o spune niciodată la vreme potrivită.
Este câte unul împiedicat de sărăcie să păcătuiască
21
şi în clipele lui de răgaz nu are păreri de rău.

22 Este câte unul care-şi pierde sufletul din pricina sfielii
şi care se pierde în faţa unui neghiob.
23 Este câte unul care, din sfială, făgăduieşte [ceva] unui prieten
şi [astfel] şi-l face duşman pe degeaba.
Od
Greu cusur este la om minciuna;
în gura celor prost crescuţi ea se va tot întoarce.
1C
Mai bine un hoţ decât cel care minte întruna,

dar pe amândoi îi aşteaptă pierzarea.
Obiceiul de a minţi [îi aduce] omului necinstire
şi ruşinea îl însoţeşte neîncetat.
Cel înţelept [şi] prin cuvinte iese în faţă,
2 7
iar omul chibzuit va fi pe placul celor mari.

2 8Cine lucrează pământul îşi va înălţa claia,
iar cine este pe placul celor mart va scăpa de nedreptate.
20.19 Cf. Bibi. 1688: „Omul fără har - basnu fără vreame; în gura celui neînvăţat să va
îndeşi”, reformutat la Micu şi Bibi. 1914: „Omul nemulţămitoriu easte poveaste fără de
vreame, pururea va fi în gura celor neînvăţaţi.” ♦ în versiunea siriacâ: „Precum coada
grasă de oaie mâncată fără sare, aşa este vorba nelalocul ei.”
20.20 Cf. 15,9; ideea că un lucru inteligent şi just (aici: παραβολή), dar rostit de un
nerod (aici: μωρός, litt. „prost, nebun”) la momentul nepotrivit este întotdeauna neavenit
reapare în Prov. 26,7-9.
20,21-23 V. şi supra, 4,21 ca şi infra, 41,16 şi urm. Sărăcia reduce riscul păcatului, dar
nu îl înlătură cu totul, căci, din exces de sfială, săracul nu îndrăzneşte să se opună unui
nebun trufaş sau să refuze un prieten, făcându-şi- 1 duşman în cele din urmă în măsura în
care nu reuşeşte să-şi ţină promisiunea Unii interpreţi văd aici o „referire la activitatea
acelor evrei care, pentru a obţine avantaje sociale şi economice, ajungeau să îşi compro
mită credinţa, iăsându-se eienizaţi” (AB, p. 302).
20,24-26 Minciuna ca atare şi omul mincinos erau intens detestate în cultura iudaică
tradiţională (cf. şi Ps. 5,5; Prov. 6,18-19, ca şi supra 7,13 şi infra 25,2). Minciuna era
privită cu oroare drept un „cusur greu” (gr. μ ώμος π ονερός, Bibi. 1688: „hulă rea”),
„necinstire” (gr. άτιμία, Bibi. 1688: „necinste” ) şi „ruşine” (gr. αισχύνη, Bibi. 1688:
„ruşine”).
29 Cadourile de ospeţie şi darurile orbesc ochii înţelepţilor

şi, ca o botniţă la gură, împiedică mustrările.
,0Înţelepciunea ascunsă şi comoara tăinuită,
la ce sunt bune, şi una, şi alta?
i
Mai bine un om care-şi ţine ascunsă prostia

decât un om care îşi ascunde înţelepciunea.
-I
“ Mai preţioasă este o stăruinţă nestrămutată în căutarea Domnului

decât zbuciumul unei vieţi fără Stăpân.
21 Fiule, ai păcătuit? Să nu mai faci altă dată

1
şi să te rogi [de iertare] pentru [păcatele] trecute.

2 Ca din faţa şarpelui fugi de păcat,
pentru că, dacă te apropii, te va muşca;
dinţii lui sunt dinţi de leu
* *
care ucid sufletele oamenilor.

3 Ca o sabie cu două tăişuri este orice nelegiuire,
rana făcută de ea nu are leac.
4 înspăimântarea şi neobrăzarea vor pustii avuţia;
tot aşa şi casa celui trufaş se va pustii.
5 Rugăciunea care iese din gura săracului ajunge la urechile [Domnu]lui
şi judecata Lui vine degrabă.
6 Cine urăşte mustrarea [merge] pe urma păcătosului,
dar cine se teme de Domnul se va căi din [toată] inima.
Un bun vorbitor e recunoscut de departe,
iar omul chibzuit îşi dă seama când lunecă [în greşeală],
8 Cine-şi clădeşte casa cu bani de la alţii
este asemenea celui care-şi strânge pietre pentru mormânt.
9 Câlţi strânşi laolaltă -
adunarea nelegiuiţilor,
şi sfârşitul lor, para focului.
10Calea păcătoşilor este netedă şi pietruită,
20,29 Despre rolul degradant şi corupător al banilor, v. şi supra, 8,2.

21,4 „înspăimântarea”: gr. καταπληγμός este un hapax, dar sensul dedus din familia lui
sugerează uluirea sau chiar spaima stârnită de bogăţia ostentativă.
21,7 „Un bun vorbitor” : litt. „cel puternic cu limba”.
21,10 „netedă şi pietruită”: se poate înţelege şi „netedă şi fără pietre”. ♦ Versetul sugerează
ideea unei răsplăţi/pedepse după moarte.
354 ÎNŢELEPCfUNEA LUI IISUS SIRAH 21
dar la capătul ei se află prăpastia iadului.

11Cine păzeşte Legea îşi stăpâneşte gândirea
şi plinătatea fricii de Domnul este înţelepciunea.
12 Cel care nu este isteţ nu [poate] fi instruit,
dar este o isteţime care umple de amărăciune.
13 Cunoaşterea înţeleptului sporeşte ca un potop
şi sfatul său, ca un izvor de viaţă.
14 Lăuntrul prostului este ca un vas spart,
nu va păstra nici o cunoaştere.
15 Dacă aude un cuvânt înţelept, omul învăţat
îl va încuviinţa şi-l va mai spori şi de la sine.
[Dacă] I-a auzit un dezmăţat, nu i-a plăcut
şi l-a dat la spate.
16 Lămurirea [dată] de un prost este ca o povară la drum,
dar pe buzele omului iscusit afli har.
17 Spusa celui chibzuit e căutată în adunare
şi cuvintele lui vor fi cumpănite în inimi.
18 Ca o casă şubrezită, aşa [îi apare] unui prost înţelepciunea,
iar cunoaşterea omului lipsit de înţelegere e doar înşiruire de cuvinte
fără rost.
19 Piedică la picioare [este] învăţătura pentru un om fară minte,
şi ca nişte cătuşe la mâna dreaptă,
20
Când râde, prostul îşi ridică glasul,
pe când omul isteţ abia zâmbeşte tăcut.
21 Ca o podoabă de aur este învăţătura pentru cel chibzuit,
şi ca o brăţară pe braţul lui drept.
22 Prostul se grăbeşte să pună piciorul în casă,
dar omul încercat se înfăţişează cu sfială.
Ί 1 Λ
încă de la uşă, neghiobul priveşte de jur împrejur prin casă,

pe când omul binecrescut va rămâne afară.
2 1 . 1 2 „isteţ”: gr. πανούργος - etimologic, termenul se referă la capacitatea de a „face

orice”. Poate avea o conotaţie pozitivă, negativă sau echivocă, în funcţie de context.
Despre „isteţimea” perversă, v. supra, 19,25.
21.13 „Potopul” nu simbolizează întotdeauna pedeapsa, ci poate sugera şi abundenţa
binecuvântării.
2 1 , 2 2 „se înfăţişează cu sfială”: litt. „se ruşinează înaintea feţei”.
21,23-24 Prin imagini similare este sugerată decenţa 5 upra, 14,23.

2 4Ascultatul la uşă e proastă creştere,

pe când un om cuminte s-ar simţi copleşit de ruşine.
25 Buzele palavragiilor rostesc vrute şi nevrute,
cuvintele oamenilor chibzuiţi sunt însă bine cumpănite,
26 în gura proştilor [se află] inima lor
pe când în inima înţelepţilor [se află] gura lor,
*-A
■' Când un nelegiuit îl blestemă pe Satana

el îşi blestemă propriul suflet.
Λ
îşi pângăreşte propriul suflet cel care bârfeşte

şi se va face urât de cei din jur.
22 Cu o piatră murdară de noroi se aseamănă leneşul,

1
şi toată lumea îl va huidui, spre necinstea lui.

2Cu un boţ de balegă se aseamănă leneşul,
oricine îl va atinge îşi va scutura mâna.
J Este o ruşine să fii părintele unui copil prost crescut,
21.25 Verset dificil transmis diferit de manuscrise. Litt. „Buzele străinilor acestea vor
povesti”. Alte interpretări: „Buzele celor fără minte vorbesc mereu de alţii” (Biblia sino
dală); „Buzele palavragiilor repetă spusele altora” (BJ, TOB). ♦ Tipul palavragiului este
evocai şi supra, 8,3.
21.26 în savanta sa alcătuire retoric-simetrică preceptul exprimă ideea că omul prost sau
nebun (gr. μωρός) vorbeşte înainte de a reflecta, pe când înţeleptul (gr. σοφός) nu se
pronunţă decât după o matură reflecţie. ♦ Pentru „inimă” ca sediu al raţiunii, v. supra,
1,28 şi 3,29.
21.27 Cuvântul „Satana” apare aici în toate versiunile româneşti, începând de la Bibi.
Λ
1688, pentru a echivala gr. τον σατανάν din LXX, cf. diabolus din Vulg. In epoca
Siracidului Satana era deja privit ca întruchipare a răului (cf. Iov 1-2; IPar. 21,19), cum
va apărea în NT (Lc. 22,3; In. 13,27). înţelesul frazei ar fi aşadar următorul: „Omul care
păcătuieşte trebuie să îşi asume el însuşi responsabilitatea păcatului, şi nu să dea vina pe
Satana.” Corespondentul ebr. sătăn desemna la origine noţiunea de adversar; „vrăjmaş”.
21.28 Despre bârfltor (aici, denumit prin part. prez.: gr. ό ψυθιρίζων), v. supra,
5,14-6,1; v. şi infra, 28,13.
22,1-2 Gr. λίθος ήρδαλώμενος (litt. „piatră întinată” - Bibi. 1688, Micu) desemnează
ciobul sau piatra netedă întrebuinţată de multe popoare ale deşertului pentru unele
operaţii de igienă intimă; c f Iov 2,8. Dezgustul faţă de leneş (gr. ό οκνηρός) se exprimă
sugestiv şi prin a doua comparaţie, gr. βόλβιτον κοπριών, litt. „balega scârnelor” (Bibi
1688). Pentru dispreţul faţă de leneş, cf. şi Prov. 6,9; 10,4; 20,4 etc.
2 2 3 -6 Siracidul împărtăşea misoginismul larg răspândit în lumea antică. în Talmud
întâlnim recomandarea, în mod straniu concordantă cu un cunoscut dicton grecesc, prin
iar [naşterea] unei fete e spre pagubă.

1 0 fiică cuminte îşi va dobândi un bărbat,
dar cea fară ruşine e spre mâhnirea celui care a zămislit-o.
5 Şi pe tată şi pe bărbat îi face de râs [femeia] neobrăzată
şi va fi dispreţuită de amândoi.
6 Ca o muzică în zi de jale, aşa este o vorbire nelalocul ei,
dar biciul şi pedeapsa în orice împrejurare înseamnă înţelepciune.
η
Copiii care duc o viaţă cinstită şi care au ce mânca
fac uitata obârşia umilă a părinţilor lor.
Copiii trufaşi, plini de dispreţ şi prost crescuţi
întinează bunul renume al neamului lor.
9 Cine-I învaţă pe un prost e ca unul care lipeşte un hârb,
[sau ca unul] care trezeşte pe cineva dintr-un somn adânc.
10 Cine încearcă să lămurească pe un prost este ca şi cum ar vorbi unui
om care moţăie;
la sfârşit acesta va spune: „Ce-i?”
11 Pe mort plânge-1, căci a fost lipsit de lumină,
şi plânge şi pe prost, căci a fost lipsit de putinţa de a înţelege.
-1
Pe mort să-l plângi mai împăcat, căci şi-a găsit odihna,

însă viaţa prostului este mai rea decât moartea.
12 Jelirea mortului e de şapte zile,
dar pentru un prost şi un nelegiuit, toate zilele vieţii lui.
13
Cu un neghiob să nu te lungeşti la vorbă
şi cu un om fară minte să nu porneşti la drum,
căci, fară să-şi dea seama, te va umple de ruşine.
Păzeşte-te de el, ca să nu ai necaz
şi să nu te murdăreşti când se scutură.
Ocoleşte şi vei afla linişte
-1
care i se cerea bărbatului să mulţumească lut Dumnezeu că s-a născut bărbat şi nu

femeie, liber şi nu sclav. Necazurile şi grijile celui care are fiice sunt din nou menţionate
mai jos, 42,9-14. ♦ Pedepsele corporale aplicate copiilor erau unanim acceptate în
literatura sapienţială, cf. şi Prov. 13,14; 19,18; 22,15; 23,13 etc.
22,11-12 Cele mai mari nenorociri pentru om sunt refuzul înţelepciunii şi purtarea
nelegiuită. ♦ Potrivit cutumelor tradiţionale { c f Gen. 50,10), încă valabile şi astăzi la
evrei, perioada de doliu dura şapte zile, cu toate că mai jos, la 38,17, cărturarul nostru
recomandă doar 2-3 zile de doliu. Unele elemente ale ritualului funebru sunt menţionate
şi mai sus, 7,33.
ÎNŢELEPCIUNEA LU I IISU S SIRAH 22 357
şi nu te vei umple de scârbă de sminteala lui.

14 Ce este mai greu decât plumbul?
Şi care este numele aceluia, altul decât cel de prost?
15 Nisipul, sarea şi o bucată de fier
sunt mai uşor de purtat decât un om fară minte.
O îmbinare de lemne zidită în pereţii unei case
16
nu se va desface la cutremur;
tot aşa, inima întemeiată pe un gând bine chibzuit
nu îşi va pierde cumpătul la vreme [de încercate].
17 Inima sprij inită de o gândire înţelegătoare
este ca o podoabă de tencuială pe un perete neted.
1
Nişte pari înfipţi pe o culme de deal

nu vor [putea] sta în faţa vântului;
tot aşa inima înspăimântată de gânduri prosteşti
nu va [putea] sta în faţa nici unei frici.
Cine împunge ochiul stârneşte lacrimi,
19
22,14-15 Menţionarea plumbului, a nisipului, sării şi fierului creează imagini care sugerează
încă o dată cât de grea este pentru un înţelept povara reprezentată de un prost. V. şi
21,16. imagini asemănătoare întâlnim în Deut. 28,48; Iov 6,3; Prov. 27,2; Ier. 28.14.
22,16-18 Pentru „inimă” ca sediu al raţiunii, v. 1,28 şi 3,29. ♦ Seria de imagini menite să
sugereze soliditatea şi stabilitatea gândirii înţeleptului se referă la elemente concrete,
familiare cititorului contemporan. „îmbinarea de lemn” (gr. Ιμάντακης ξυλίνη, cf. litt.
„închietura de lemnu ” - Bibi. 1688, Micu) reprezintă infrastructura de lemn care con
solidează un zid de piatră sau de cărămidă, aşa cum se menţionează la construirea tem
plului (3Rg. 6,36; 7,12). ♦ „Podoaba de tencuială” (gr. κόσμος ψαμμωτός, litt. „podoabă
năsipoasă” - Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914) este stucatura ataşată pe pereţii interiori ai
construcţiilor monumentale. Ideea este că, precum fragilele basoreliefuri ornamentale
erau protejate de soliditatea zidurilor, la fel şi gândurile înţeleptului se sprijină pe forţa
raţiunii şi a voinţei exersate. ♦ „Parii înfipţi pe culmea unui deal” pot reprezenta fie o
palisadă protejând o cultură de viţă de vie, fie, mai degrabă, micii ţăruşi pe care şi astăzi
agricultorii din Ţara Sfântă îi înfig superficial în pământ pentru ca, odată doborâţi de
animale sălbatice, să atragă atenţia stăpânului. (După unele mss. este vorba de pietre
mici, cu aceeaşi funcţie, puse pe îngrăditura viei.) Interesant de semnalat că primii tra
ducători ai textului (Bibi. 1688) au ales pentru a echivala gr. χάρακες din LXX exact
echivalentul românesc (astăzi regional şi popular) al etimonului grecesc: „haraci”,
cuvânt înlocuit ulterior de Micu prin „pari” !
22,19-26 O suită de observaţii de mare rafinament şi veridicitate asupra tipurilor de
comportament care pot apărea într-o relaţie de prietenie. Conflictele armate (v. 21) sau
confruntările verbale dure (v. 2 2 ) între prieteni nu pot conduce la ruptură definitivă, în
358 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SÎRAH 22
iar cine împunge inima îi dă la iveală simţirea.

20
Cine aruncă în păsări cu piatra le izgoneşte,
iar cine-şi jigneşte prietenul strică prietenia.
21 împotriva unui prieten, chiar de vei scoate sabia,
nu-ţi pierde nădejdea, pentru că este cale de întoarcere.
22 împotriva unui prieten de-ţi vei deschide gura,
nu te speria, pentru că este [putinţă de] împăcare.
Numai să nu fie ocară, îngâmfare, dezvăluirea unei taine şi lovitură
vicleană:
din pricina acestora va fugi orice prieten.
23 Câştigă încrederea aproapelui tău atunci când e sărac,
ca să te bucuri şi tu de bunurile lui când se va îmbogăţi;
în clipa de restrişte rămâi alături de el,
ca să ai şi tu parte atunci când el va moşteni ceva.
Căci nu trebuie să dispreţuim întotdeauna înfăţişarea,
nici să admirăm un bogat lipsit de minte.
24 înainte de foc [apar] aburul din cuptor şi fumul,
tot aşa, înainte de sânge [se ivesc] înjurăturile.
n r
Nu mă voi ruşina să apăr un prieten

şi din faţa lui nu mă voi ascunde;
iar dacă voi suferi vreun necaz din pricina lui,
oricine va afla se va feri de el.
aceste cazuri existând întotdeauna o „cale de întoarcere" (gr. επάνοδος, litt. „întoarcere”
~ Bibi. 1688, Micu) sau „[putinţă de] împăcare” (gr. διαλλαγή, litt. „împăcăciune” -
Bibi. 1688, Micu). în v. 22 sunt enumerate, prin opoziţie, patru dintre atitudinile
inacceptabile între prieteni; insulta (gr. όνειδισμός, litt. „ocară” - Bibi. 1688, Micu),
îngâmfarea (gr. ύπερηφανία - Bibi. 1688, Micu: „trufia”), deconspirarea unui secret (gr,
μυστηρίου οποκάλυψις - Bibi. 1688, Micu; „descoperirea tain ii”) şi loviturile lipsite de
loialitate (gr. πληγή δόλια - Bibi. 1688, Micu: „rană vicleană”). ♦ Indiscreţia era
detestată de înţelepţi, v. supra 8,17 şi infra 27,16; cf. de asemenea Prov, 11,13; 20,19;
Λ
25,9. ♦ Expresia πληγή δολία reapare mai jos, 27,25. ♦ In TOB se observă, pe bună
dreptate, că v. 24 întrerupe cumva firul discursului şi că locul său ar fi mai degrabă mai
sus, după V . 21. Putem vedea aici o asemănare cu proverbul românesc „unde nu faci foc
nu iese fum”: înjurăturile (gr. λοιδοριαι - Bibi. 1688, Micu: „sudălmile”) semnalizează
crime mai grave (gr. αίματα - Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914: „sângiuri”). ♦ Concepţia
Siracidului despre prietenie este una de tip contractual-pragmatic, pe principiul do ut
des. Suntem obligaţi să constatăm aici o deosebire radicală faţă de învăţătura creştină a
iubirii necondiţionate a aproapelui, expusă de Mântuitorul în Lc. 6,27-38.
Cine oare va pune pază pe gura mea

2 7
şi pe buzele mele pecete iscusită,

ca să nu mă prăbuşesc din pricina lor
şi limba mea să nu mă ducă la pierzanie?
23 Doamne, Părinte şi Stăpân al vieţii mele,

1
nu mă părăsi la cheremul lor,

nu îngădui să mă prăbuşesc din pricina lor!
2 φ
Cine oare mă va bate cu vergi peste cugetul meu
şi cine va supune inima mea cu dojana înţelepciunii,
astfel încât să nu le cruţe pentru neştiinţele mele
şi să nu treacă cu vederea păcatele lor,
J ca să nu se înmulţească greşelile meie
şi păcatele mele să nu sporească
şi eu să cad înaintea potrivnicilor
şi să se bucure din pricina mea vrăjmaşul meu?
Departe de aceştia este speranţa în îndurarea Ta.
4 Doamne, Părinte şi Dumnezeule al vieţii mele,
nu mă lăsa la cheremul lor,
nu-mi da mie privire sfruntată
5şi pofta îndepărteaz-o de la mine!
22,27 Formularea interogativă din LXX este aici (ca şi mai jos, 23,2-3) un ecou al
retoricii ebraice, unde adesea semnificaţia paratextuală a unei astfel de formulări era una
intens deziderativă.
23,1 Termenul „Părinte, Tată” este rar adresat lui Dumnezeu în textele mai vechi din
VT; în schimb este foarte frecvent în iudaismul rabinic. Pentru pasajul de faţă nu avem
originalul ebraic, ci doar o parafrază târzie în proză. Pornind de la aceasta precum şi de
la Hebr. 51,1.10, s-a presupus ca original aici „Dumnezeul tatălui meu” (cf. Ex. 15,2).
Se poate spune deci că invocaţia personală „Părintele/Tatăl meu” adresată lui Dumnezeu
este o premieră pentru VT, deschizând drumul uzanţei ulterioare atât iudaice, cât şi
creştine ( c f TOB, nota a d loc. şi supra, 4,10).
23,3 Bucuria vrăjmaşilor în clipa de restrişte a psalmistului este un topos al poeziei
psaltice (c f Ps. 12,5; 37,17 etc.).
23,4-6 „Privirea sfruntată” (gr. μετεωρισμός οφθαλμών, litt. „înălţarea ochilor” - Bibi.
1688, Micu, Bibi. 1914) înseamnă, în context, expresia facială care trădează luxurie,
adică „poftă” (gr. επιθυμία) şi „pornirea pântecelui” (gr. κοιλίας όρ εςις, litt. „a
pântecelui pohtă” - Bibi. 1688), ♦ Gr. συνουσιασμός, litt. „unire; împreunare”, a deve
nit eufemismul curent pentru desemnarea actului sexual: „împreunarea trupului” (Bibi.
1688, Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936, Radu-Gal., Bibi. 1990 etc.).
6 Pornirea pântecelui şi împreunarea trupească să nu mă cuprindă

şi dorinţei neruşinate nu mă lăsa pradă!
Ascultaţi, fiilor, cum se ţine gura în frâu!
7
Cine păzeşte această învăţătură nu va fi prins [în cursă].

8 După buzele lui va fi prins păcătosul,
iar cel care înjură şi omul trufaş se vor sminti [şi ei] prin [propriile
cuvinte].
9 Nu-ţi deprinde gura cu jurământul
şi nu-ţi face un obicei din a rosti numele Celui Sfânt!
10 Căci, după cum slugii cercetate fără încetare [de stăpân]
nu i se vor împuţina vânătăile,
tot aşa şi cine jură şi rosteşte mereu numele [Domnului]
nu se va curăţi niciodată de păcat.
11 Bărbatul care jură de multe ori se va umple de fărădelege
şi nu se va îndepărta biciul de casa lui.
De va greşi, păcatul va fi asupra lui
şi, dacă o va face cu uşurătate, păcatul îi va fl îndoit.
Iar dacă va jura în zadar, nu va fi dezvinovăţit,
ci casa lui va fi copleşită de nenorociri.
Este un fel de a vorbi asemănător cu moartea:
12
23,7 Expresia gr. π αιδεία στόματος, evidenţiată în unele mss. ale LXX ca subtitlu
{c f Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914: „învăţătura gurii”), reprezintă o trimitere generică
pentru conţinutul pericopelor 2 - 1 1 şi 12-15, unde se prezintă o tipologie a aberaţiilor şi
păcatelor de natură verbală. Totuşi, din cauza polisemiei termenului π α ιδεία , „învăţă
tură’’. „educaţie"’, „disciplinare”, „mustrare”, „pedeapsă (spre îndreptare)”, unii au înţe
les fie „învăţătura gurii [mele]”, fie „învăţătura despre vorbire”. ♦ „nu va fi prins”: se
poate înţelege şi „nu va fi aflat vinovat”.
23,8-9 Despre smintirea prin cuvinte, pe care o săvârşeşte păcătosul, cel care înjură
(„suduitorul”, Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914), trufaşul şi cel care rosteşte numele
Domnului în deşert, c f şi 20,18, ca şi Prov. 6,2.
23,10-11 Invocarea într-o formulă de jurământ a numelui Domnului, ba chiar şi simpla
lui rostire (în text: ονομασία, v. 9, sau simplu, fără determinant: όνομάζω ν, v. 10) erau
socotite păcate majore, c f Ex. 20,7; Lev. 19,12, Deut. 5,11. ♦ Despre tratamentul sclavi-
Λ
lor, c f 33,25 şi urm. ♦ In structura lui semantică, vb. πλημμελέω include conotaţia
„involuntar; fără intenţie”, c f Lev. 5,18; Ps. 118,67, fiind un sinonim mai „slab” al lui
αμαρτάνω, „a păcătui”. ♦ Despre gravitatea jurământului fals, cf. şi Prov. 19,5; 21,28;
25,18.
23,12 Trimitere la blasfemie, păcat capital pedepsit cu moartea; cf. Lev. 24,11 şi urm.;
3Rg. 21,10, dar şi Mt. 26,65; 10,33; păcatul este atât de grav, încât este numit eufemistic
să nu se afle în moştenirea lui Iacob!

Cei evlavioşi se ţin departe de toate acestea
şi nu se vor tăvăli în păcate.
13 Să nu-ţi deprinzi gura cu grosolănii neruşinate,
căci în acestea se află cuvântul păcatului.
14 Adu-ţî aminte de tatăl tău şi de mama ta
când vei şedea în mijlocul celor mari,
ca nu cumva să uiţi de tine în faţa lor
şi din obişnuinţă să te porţi ca un prost.
Vei voi atunci să nu te fi născut
şi vei blestema ziua naşterii tale.
15 Omul obişnuit cu vorbe de ocară
nu va ajunge binecrescut în toate zilele vieţii sale.
16Două feluri [de oameni] înmulţesc păcatele,
iar al treilea stârneşte urgia:
17 patima fierbinte ca flacăra focului,
ea nu se va stinge până nu se va îndestula;
omul desfrânat în carnea trupului său
nu se va potoli până când nu va arde focul;
-1
pentru omul desfrânat orice pâine e dulce,

el nu va înceta până când va muri;
1 O
omul care păcătuieşte împotriva patului său
prin λέξις, „fel de a vorbi”. ♦ „moştenirea lui Iacob”: expresia poate fi înţeleasă etnic
sau teritorial: poporul lui Israel în opoziţie cu păgânii, sau Ţara Sfântă.
23.13 Prin „grosolănii neruşinate” am făcut explicit sensul gr. άπαιδευσιαν άσυρή
(cf. „întru neînvăţătura cea neobicinuită” - Bibi. 1688); avem aici o trimitere generică
la diferite acte de indecenţă verbală sau comportamentală cum sunt cele menţionate la
Gal. 5,19,
23.14 A dori să nu te fi născut şi a blestema ziua în care te-ai născut sunt în VT unele
din cele mai puternice expresii ale disperării în faţa unor catastrofe morale, familiale sau
sociale; c f Iov 3,3; ier. 20,14.
23,16-18 Formula numerică este un topos formal întrebuinţai adesea în cărţile sapien
ţiale (v. şi mai jos. 25,1-2; 26.15; 50,25, dar şi Iov 5,19; 13,20, Prov. 6,16; 30,15 etc.),
de regulă pentru a scoate în relief unul dintre elementele unei serii, de regulă ultimul.
Cele trei păcate grave de natură sexuală avute aici în vedere, definite în chip eufemistic,
sunt: I ) dorinţa sexuală excesivă - „patimă fierbinte” ; 2 ) incestul - „omul desfrânat
în carnea trupului său”; 3) adulterul -- „omul care păcătuieşte împotriva patului său”,
cf. „omul care păşaşte den patul lui” - Bibi. 1688.
362 ÎNŢELEPCIUNEA LUI USUS SIRAH 23
zicând tn sinea sa: „C ine m ă vede?

Λ
In jurul meu este întuneric, pereţii m ă ascund,

nimeni nu m ă vede! De ce să-mi fac griji?
Cel Preaînalt nu-şi va aminti de păcatele m ele.”
19 Ochii oam enilor sunt spaim a lui,
dar nu ştie că ochii D om nului
sunt de o mie de ori mai luminoşi decât soarele,
privesc la toate căile oam enilor
şi pătrund până în colţurile cele mai ascunse.
*)C\ Λ A
Înainte de a le fi creat, toate Ii erau cunoscute
şi aşa [va fi] şi d u p ă sfârşitul lor.
2i Un asem enea om îşi va primi pedeapsa în pieţele cetăţii
şi va fi prins acolo unde se gândea cel mai puţin.
22 La fel şi fem eia care şi-a părăsit bărbatul
şi i-a adus m oştenitor de la altul:
23 căci mai întâi a încălcat L egea Celui Preaînalt,
în al doilea rând a greşit faţă de bărbatul ei
şi în al treilea rând s-a pângărit în desfrâu
şi a făcut copii cu un bărbat străin.
24 A ceasta va fi adusă înaintea adunării
şi se va face o cercetare cu privire la copiii ei.
25 Copiii ei nu vor prinde rădăcină
iar ram urile ei nu vor aduce rod.
A m intirea ei va răm âne apăsată de blestem
şi ruşinea ei nu se va şterge.
23,19-20 Despre atotştiinţa divină, element central al teologiei iudaice primare, cf. şi Ps.
138,16 şi infra, 42,18.
23,21 Pentru adulter legile lui M oise prevedeau moartea prin lapidare ( c f Lev, 20,10;
Deut. 22,22); ulterior, cutuma primară va fi îmblânzită, moartea fiind substituită prin
flagelare în piaţa publică. Se pare că în vremea lui Sirah duritatea primară a cutumei
fusese deja abolită ( c f AB, TOB, nota a d loc.).
23,22-24 Femeia adulteră era mult mai sever pedepsită decât bărbatul. Se considera că
ea a păcătuit de trei ori: o dată faţă de Legea Domnului, a doua oară faţă de bărbatul ei şi
a treia oară faţă de copiii născuţi în păcat. Un exemplu de lapidare a femeii adultere - în
lez. 16,36 şi urm. In In. 8,5, iudeii invocă legea lui M oise pentru sancţionarea imediată a
femeii adultere; răspunsul dat de Mântuitorul este cunoscut de orice creştin.
23,25 Pentru imaginea rădăcinii ca sugestie a persistenţei şi solidarităţii comunitare, v.
supra, 1 ,2 0 .
ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 23-24 363
27 Cei care răm ân vor şti astfel

că nimic nu este mai bun decât frica de Dom nul
şi nim ic mai plăcut decât să iei seam a la poruncile Lui.
Este o mare cinste să-L urmezi pe Domnul,
să fii primit de El înseamnă pentru tine viaţă îndelungată.
24 1înţelepciunea se va lăuda pe sine

şi-n m ijlocul poporului său se va preamări.
In adunarea Celui Preaînalt îşi va deschide gura
şi-n faţa puterii Lui se va pream ări.
„Eu din gura Celui Preaînalt am ieşit
şi ca un abur am acoperit păm ântul.
4 întru cele înalte m-am sălăşluit
şi tronul m eu - în stâlp de nor.
5 Eu singură am înconjurat crugul cerului
şi în adâncul genunilor am umblat.
b în valurile mării şi pe întreg păm ântul,
23,27 Despre „frica de Domnul” ca principiu moral suprem, v. 1,11.

24 De aici şi până la 32,13 avem una dintre cele mai importante secţiuni din economia
cărţii. Repertorierea unor teme diverse (ipocrizie, calomnie, ospitalitate, educaţie etc.)
Λ β
este inserată de Siracid într-un lung discurs autoreferenţial al înţelepciunii, marcat în
multe mss. ale LXX prin subtitlul αίνεσις σοφίας, „elogiul înţelepciunii”. Din punct de
Λ e
vedere simbolic, discursul la persoana I al înţelepciunii reprezintă nucleul doctrinei
Siracidului, în care sunt formulate unele elemente de originalitate faţă de tradiţia mo
zaică. Personificarea înţelepciunii divine (continuând-o pe cea din Prov. 8 ) şi sublinierea
rolului ei în creaţie şi în destinul oamenilor prefigurează într-o oarecare măsură definiţia
creştină a Logosului divin de ta începutul Evangheliei lui loan.
24.2 ,Adunarea Celui Preaînalt” este una dintre denumirile frecvente ale poporului ales.
24.3 Ieşind din însăşi gura lui Dumnezeu, înţelepciunea poate fi asimilată Cuvântului
prin care Dumnezeu creează lumea (Gen. 1); comparaţia cu „aburul care acoperă pămân
tul” ar putea trimite şi la Duhul lui Dumnezeu din Gen. 1,2.
24.4 „m-am sălăşluit”, gr. κατεσκήνωσα: litt. „mi-am înălţat cortul”, c f „am sălăşluit” -
Bibi. 1688, Bibi. 1914, dar „am lăcuit” - Micu. ♦ Imaginea „stâlpului de nor” (gr. έν
στύλψ νεφέλης) trimite la semnul din Ex. 13.21-22; 33,9-10.
24.5 „Crugul cerului” (gr. γύρος ούρανοΰ) este o figurare circulară a universului, pe
care o regăsim frecvent în VT, c f Iov 22,14, Prov. 8,27-28 etc. ♦ Combinarea în
sintagmă a două sinonime relative creează o imagine sugestivă a abisului: έν βάθει
αβύσσων - „în adâncul fără-fundurilor” (Bibi. 1688), modificat de Micu: „în fundul
adâncurilor”. Pentru „genune”, v. şi supra, 16,18.
la toate popoarele şi neam urile am ajuns stăpână.

7 între toate acestea m i-am căutat loc de odihnă:
oare în a cui m oştenire îmi voi afla lăcaş?
0
A tunci Creatorul a toate m i-a dat poruncă
şi Cel care m -a creat a statornicit cortul meu
h Λ
şi m i-a spus: «In Iacob să te sălăşluieşti

şi în israel să-ţi primeşti m oştenirea!»
9 Mai înainte de veac, la început, El m-a creat
şi până în veac nu m ă voi sfârşi.
1Q A
In cortul cel slant înaintea Lui am slujit

şi astfel m -am statornicit în Sion.
1 | Λ
In cetatea iubită m i-a dat şi loc de odihnă,

şi în Ierusalim e cârm uirea mea.
12 A m prins rădăcini într-un popor slăvit,
în partea D om nului, în m oştenirea Lui.
13 C a un cedru din Liban m-am înălţat
şi ca un chiparos în M unţii H erm onului.
14 C a un palm ier din En-G adi m -am înălţat,
ca un răsad de trandafir în Ierihon,
ca un m ăslin arătos pe câm pie
24.8 Pentru sintagma „Creatorul a toate” (gr. κτίστης απάντων), echivalările tradiţionale
româneşti sunt „Ziditoriul tuturor” (Bibi. 1688). „Făcătoriul tuturor” (Micu, Bibi. 1914,
Bibi. 1936) sau „Făcătorul-a-toate” (Radu-Gal., Anania). ♦ „să te sălăşluieşti” - vezi v. 4.
24.9 C f Gen. 1,1; In. 1,1.
24,10-11 Asocierea înţelepciunii cu funcţia sacerdotală este o idee pe care Siracidul o
formulează şi mai jo s (45,6-25; 50,1-21).
24.13 Munţii Hermonului se situează în partea de nord-est a Palestinei, în prelungirea
Munţilor Anti-Liban.
24.14 Toponimul En-Gadi (Radu-Gal.: „Enghedi”, Anania: „En-Gaddi”), în LXX, la
plural: έ ν Α ιγγαδοις, a fost interpretat de vechii traducători români ca un apelativ şi
tradus ca atare: „în ţărmuri” (Bibi. 1688, Bibi. 1688), „în ţermuri” (M icu), „la ţărmuri”
(Bibi. 1936); este vorba despre o cetate de pe ţărmul vestic al Mării Moarte, într-o oază
de la marginea deşertului Iudeii, reputată pentru abundenţa producţiei de curmale,
♦ „Palmierul” este desemnat în tradiţia românească de text prin „finic” (Bibi. 1688,
Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936, Radu-Gal., Anania). ♦ în LXX prin gr. ρόδον, „trandafir”,
se desemnează arbustul ornamental pe care astăzi îl denumim „oleandru” sau „leandru”
(Nerium oleander), care creştea din abundenţă în Ierihon. ♦ „Câmpia” este numele gene
ric al zonei dintre Munţii Iudeii şi mare.
şi ca un platan m-am înălţat.

15Ca scorţişoara şi acantul înmiresmat am răspândit mireasmă
şi ca smirna aleasă am răspândit parfum,
ca galbanul şi onixul şi stactia
şi ca fumul de tămâie în cortul [mărturiei].
10Eu ca un terebint mi-am întins ramurile,
iar ramurile mele sunt ramuri de slavă şi de har.
1' Eu ca o vie am odrăslit farmec
şi florile mele sunt rodul slavei şi bogăţiei.
18Eu sunt maica iubirii frumoase, a temerii [de Domnul],
a cunoaşterii şi a speranţei sfinte.
De aceea sunt dăruită tuturor fiilor mei,
eu, cea veşnică, celor aleşi de EL
19Apropiaţi-vă de mine, voi care mă doriţi,
şi săturaţi-vă din roadele mele.
20Căci amintirea mea este mai dulce decât mierea
şi moştenirea mea, mai presus decât fagurele de miere.
91 * *
Cei care mă vor mânca vor flămânzi iarăşi
şi cei care mă vor bea vor înseta din nou.
2 2Cel care ascultă de mine nu va cunoaşte ruşinea
şi cei care lucrează întru mine nu vor păcătui.
Toate acestea [înseamnă] cartea Legământului Dumnezeului celui
23
Preaînalt,
24,15-16 Ca peste tot în VT> identificarea cu precizie a plantelor şi substanţelor aroma

tice (de regulă răşini), foarte preţuite de orientali pentru valoarea simbolică pe care o
dobândeau prin întrebuinţarea lor în diferite acte liturgice {cf. Ex. 30,23.34), întâmpină
dificultăţi. ♦ Galbanul este o răşină extrasă dintr-o plantă greu de identificat. ♦ Onixul
este considerat de cei mai mulţi specialişti o substanţă aromată obţinută din măcinarea
operculului unor anumite specii de moluşte. Pentru explicaţii suplimentare, v. nota la
Ex. 30.34. ♦ Terebintul, gr. τερέμινθος (Bibi. 1688: „terevinth”, Micu: „lerevintul”.
Bibi. 1914: „terevint”), este arborele răşinos (Pistacia terebinthus) din care se extrag
terebentina şi alte substanţe aromatice.
24,23 Pentru prima dată în cărţile sapienţiale înţelepciunea este echivalată cu Legea lui
Moise, a cărei bogăţie e sugerată de autor prin comparaţie cu marile fluvii şi cu marea.
Acest accent pus asupra Legii este deja tipic pentru iudaismul de la sfârşitul VT şi va
caracteriza în continuare iudaismul rabinic. ♦ „adunările lui lacob”: pluralul poate tri
mite la adunările sinagogale, sinagoga devenind curând după exil o instituţie fundamen
tală a iudaismului, mai ales în diaspora.
Legea pe care ne-a poruncit-o nouă Moise,

ca moştenire adunărilor lui Iacob.
24
Nu încetaţi să vă întăriţi întru Domnul,
alipiţi-vă de Ei, ca să vă facă puternici.
Domnul atotputernic este singurul Dumnezeu
şi în afară de El nu este mântuitor.
2' Ea revarsă, asemenea Phisonului, înţelepciune,
şi asemenea Tigrului, în zilele roadelor noi,
2 6ea revarsă, asemenea Eufratului, înţelegere,
şi asemenea Iordanului în zilele secerişului
27
ea dă la iveală învăţătura ca pe o lumină,
asemenea Gihonului în zilele culesului.
28 i
Cel dintâi n-a izbutit să o cunoască în întregime
şi, la fel, cel de la sfârşit n-o va cerceta până la capăt.
29 Căci înţelesul ei este mai întins decât marea,
iar gândul ei - [mai adânc] decât genunea cea necuprinsă.
30
Iar eu, ca braţul unui râu
şi ca un apeduct, am dus spre o grădină.
31 Am spus: «îmi voi uda grădina
şi-mi voi umple de apă straturile.»
24,25-27 Phisonul (gr. Φισων), Gihonul (gr. Γηων), Tigru (gr. Τίγρις) şi Eufratul (gr.
Ευφράτης) sunt cele patm râuri principale care se desprind din fluviul Edenului (cf. Gen.
2,11-14). ♦ Expresii precum „în zilele secerişului” sau „în zilele culesului” fac parte din
repertoriul metaforic tradiţional sugerând opulenţa paradisiacâ. ♦ în v. 27 traducătorul
grec pare să fi confundat ebr. 'or, ..lumină”, cu ebr. y c 'or, „Nil”, in originalul ebraic
invocarea imaginii Nilului ca simbol al fertilităţii este mult mai firească: „Ea revarsă
învăţătura ca Nilul revărsat” (Radu-Gal., după Hebr.).
24.28 Construcţia simetrică din punct de vedere lexical-sintactic „cel dintâi... cel de la
sfârşit” (gr. ό πρώτος... ό έσχατος) imită ο turnură ebraică cu valoare intensificativă,
sugerând aici caracterul inepuizabil al înţelepciunii,
24.29 Pentru „genune”, v. şi supra, 16,18.
24,30-34 E posibil ca pasajul care începe aici cu formula „iar eu” (gr. κάγώ, ebr. wa ’ani)
Λ
să reprezinte o schimbare a protagonistului discursului. Substituindu-se înţelepciunii, dar

folosind acelaşi registru imagistic. Siracidul se prezintă el însuşi ca pe un „braţ al unui
râu”, litt. „canal”, „săpătură” (gr. διοΐρυξ άπό ποταμού - Bibi, 1688: „ca un iaz den râu”;
Micu: „ca o albie de râu”), ca un „canal (într-o grădină)” (gr. υδραγωγός - Bibi. 1688:
„ca un urloiu de apă”; Micu: „ca un şipot de apă”) şi ca „un râu” (gr. ποταμός) care,
A.
asemenea profeţilor, răspândeşte în jurul său Înţelepciune. ♦ „grădină”: gr. παράδεισος

pare a se referi aici la Paradis, sugerat şi de numele celor patru râuri de la vv. 25-27.
Şi iată, braţul meu de apă s-a preschimbat în râu,

iar râul meu s-a preschimbat în mare.
12Buna creştere o voi face să strălucească precum zorile
şi voi revărsa lumina ei până departe.
33 Iar învăţătura o voi revărsa ca pe o profeţie
şi o voi lăsa moştenire generaţiilor viitoare.
'7 A
Vedeţi că nu doar pentru mine m-am străduit,

ci pentru toţi cei care caută [înţelepciunea].”
25 „Cu trei lucruri m-am înfrumuseţat şi m-am înfăţişat frumoasă

1
înaintea Domnului şi a oamenilor:

unirea între fraţi, iubirea faţă de cei de-aproape
şi deplina înţelegere între bărbat şi femeie.
2însă trei feluri [de oameni] a urât sufletul meu,
a căror viaţă m-a umplut de silă:
săracul trufaş, bogatul mincinos
şi bătrânul desfrânat lipsit de chibzuinţă.
La tinereţe nu ai strâns [nimic],
3
şi cum vei găsi oare ceva la bătrâneţe?

4 Ce lucru frumos este ia cei cărunţi judecata
şi la cei bătrâni să ştie [să dea] sfat!
5Cât de frumoasă este înţelepciunea bătrânilor,
iar la cei care se bucură de cinstire, chibzuinţă şi sfatul!
b Cununa bătrânilor este o experienţă bogată
24,32 „Buna creştere” : gr. παιδεία.

A
25.1 In Vulg. şi siriacă formularea este diferită - cf. Radu-Gal.: „Trei lucruri iubeşte
sufletul meu, şi ele sunt plăcute şi înaintea Domnului şi înaintea oamenilor.” ♦ Formu
late ca „proverb numeric” (v. supra, 23,16-18) cele trei valori etice supreme sunt revela
toare pentru pronunţata orientare moral-socială a Siracidului: unirea fraternă, iubirea
pentru aproapele şi armonia conjugală.
25.2 Simetric, din nou în formulă numerică, sunt menţionate trei tipuri fundamentale de
oameni vicioşi: săracul trufaş, bogatul mincinos şi bătrânul desfrânat. ♦ „lipsit de chib
zuinţă”: expresia gr. έλαττούμενον σ υ νέσ ει, care înseamnă litt. „împuţinat Ia inteli
genţă” (cf. „scăzându-se cu înţelepciunea” - Bibi. 1688) sau, mai simplu, „lipsit de
înţelepciune” (Micu, Bibi. 1914), ca atribut al bătrânului desfrânat, este echivalată de
Anania, puţin amuzant, prin „cu mintea zburată”; pentru opţiunea noastră vezi mai sus
(1,4; 3,29; 10,2-3) discuţia despre valorile lexical-terminologice speciale ale gr. σύνεσις.
25,6 Pentru „cunună” (gr. στέφανος) ca imagine a superlativului, v. supra, 1,18. ♦ Pre
ţuirea experienţei oamenilor înţelepţi este o constantă a discursului Siracidului, cf. 1,7.
368 ÎNŢELEPCIUNEA LUI ilSUS SJRAH 25
şi mândria lor este frica de Domnul.

’ Nouă lucruri care îmi vin în minte le-am fericit în inima [mea]
şi un al zecelea îl voi rosti cu limba:
omul care îşi găseşte bucuria în copiii săi
şi care, încă în viaţă fiind, vede prăbuşirea duşmanilor săi.
a Fericit cel care trăieşte cu o femeie deşteaptă,
şi cel care n-a greşit cu limba sa,
şi cel care n-a slujit la un stăpân nevrednic de el.
9 Fericit cel care a găsit chibzuinţă
şi cel care vorbeşte în auzul unora care[-l] ascultă.
10 Cât este de mare cel care a găsit înţelepciunea!
Dar nu e nimeni mai presus decât cel care se teme de Domnul.
11 Frica de Domnul e mai presus de orice.
Acela care o stăpâneşte cu cine oare se poate asemui?
12Frica de Domnul este începutul iubirii faţă de El,
credinţa însă este începutul alipirii de El.
13
Orice rană, dar nu rana din inimă,
şi orice răutate, dar nu răutatea femeii!
14 Orice nenorocire, dar nu nenorocirea [pricinuită de] cei care ne urăsc,
şi orice răzbunare, dar nu răzbunarea duşmanilor!
15 Nici un cap [mai veninos] decât capul şarpelui
şi nici mânie [mai mare] decât mânia duşmanului.
] 6
Mi-ar plăcea mai degrabă să stau împreună cu un leu şi cu un balaur
decât să stau împreună cu o femeie rea.
17 Răutatea femeii îi preschimbă înfăţişarea
25,7-11 Din nou un proverb numeric, de data aceasta pentru evidenţierea celor nouă „feri
ciri” (în fapt... opt: binecuvântarea de a avea copii, prăbuşirea duşmanilor, o soţie inteli
gentă, a nu greşi cu limba, a nu sluji unui stăpân nedemn, a găsi chibzuinţă şi a putea vorbi
despre ea, a găsi înţelepciunea). A zecea „fericire”, cea supremă, este „frica de Domnul”
(pentru care cf. 1,11). Pentru „fericirile” neotestamentare, cf. Mt. 5 ,3 -1 1 şi L9 . 6,20-22.
25,8 La sfârşitul versetului, Hebr. şi syr. au în plus: „cel care nu ară cu un bou şi cu un
măgar’ {c f Lev. 19,19; Deut. 22,10): este imaginea unei perechi nepotrivite.
25,15 „Nici un cap...” : traducătorul în greacă a confundat cele două sensuri ale ebr. rd 'ş,
„cap” şi „venin”, aşa că, literal, a ieşit, în Bibi. 1688: „nu iaste cap decât capul şarpelui”, for
mulă obscură clarificată cumva de Micu: „nu iaste cap mai veninat decât capul şarpelui”.
Λ
25,17 In Hebr.: „Femeia rea schimbă chipul bărbatului său şi-l face ca un urs.” ♦ „ca al
unui urs”, gr. ώς αρκος: litt. „ca un urs”; alte mss. ale LXX au aici gr. ώς σάκκον, de
unde: „ca un sac” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914, Bibi. 1936).
şi-i face chipul întunecat ca al unui urs.

18Bărbatul ei se aşază la masă în mijlocul vecinilor lui
şi fară voie suspină cu amărăciune.
19Orice răutate este neînsemnată pe lângă răutatea femeii.
De-ar avea parte de soarta păcătosului!
2 0Urcuş nisipos sub picioarele unui bătrân,
aşa este femeia guralivă pentru bărbatul liniştit.
21 Să nu te laşi târât de frumuseţea femeii
şi să nu tânjeşti după o femeie.
Urgie, neobrăzare şi mare ruşine,
[când] femeia îşi întreţine bărbatul.
23 Inimă înjosită, înfăţişare posomorâtă
şi rană în inimă - femeia rea.
Mâini înţepenite şi genunchi istoviţi -
cea care nu-şi face fericit bărbatul.
De la femeie este începutul păcatului
2 4
şi din pricina ei murim cu toţii.

2 5Să nu dai apei loc să se scurgă,
nici femeii rele îngăduinţa de a vorbi.
Dacă nu umblă potrivit îndrumărilor tale,
tai-o de la trupul tău.
26 Fericit este bărbatul unei femei bune

1
şi numărul zilelor lui este de două ori mai mare.
25,18 „vecinilor” : gr. o i πλησίον, litt. „cei de aproape” (la propriu sau la figurat).
25.20 Dispreţul pentru palavragii este la Siracid o constantă, v, supra, 8,3; 9,18 şi 20,20.
25.21 în Hebr.: „Să nu cazi din pricina unei femei şi sâ nu pofteşti ceea ce are ea.”
25,24 „începutul păcatului” : gr. άρχή αμαρτίας; pentru sensul de „origine; principiu” al
gr. άρχή, c f 1,14. E vorba de păcatul originar (Gen. 3,6), care aduce moartea (Gen.
3,22). După Pavel (Rom. 5,12; ICor. 15,21-22), Adam este totuşi primul răspunzător.
25,26 „potrivit îndrumărilor tale”: litt. „după mâna ta”. ♦ Accentele net misogine din
acest pasaj, ca şi din altele, nu trebuie să ne mire. Oricât de tolerant şi de flexibil se
dovedeşte în alte privinţe autorul, atitudinea lui faţă de femei este cea comună, larg
răspândită In lumea veche nu doar la orientali, ci şi la greci şi romani. Ample referinţe în
această privinţă la Di Leila, pp. 90-92, cap. „Attitude Toward Women”. ♦ Deut. 24,1
prevede posibilitatea repudierii femeii, deşi Gen. 2,24 afirmă că, prin unirea conjugală,
amândoi devin „un trup” - cf. şi Mt. 19,3-9 şi par.
370 ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SfRAH 26
2O femeie bărbătoasă aduce bucurie bărbatului ei

şi anii lui îi va umple de pace.
3 O femeie bună este o parte bună,
este partea care se va da celor ce se tem de Domnul.
4 Fie [omul] bogat sau sărac, inima lui e bună
şi chipul vesel în orice împrejurare.
De trei lucruri s-a ferit inima mea
5
şi de al patrulea m-am înfricoşat:

de defăimare în cetate, de îmbulzeala mulţimii
şi de vorbire mincinoasă, toate trei mai groaznice decât moartea;
6 durere a inimii şi jale e femeia geloasă pe [altă] femeie,
şi biciul vorbirii amestecându-se în toate.
7 Jug pentru boi rău întocmit - femeia rea;
cine [încearcă să] o ţină în mână este asemenea celui care apucă un
scorpion.
8 ·
Mare urgie e femeia beţivă
şi neruşinarea ei nu şi-o va [putea] ţine ascunsă.
9 Desfrânarea unei femei se recunoaşte după privirile ei ridicate
şi după pleoape.
10 în jurul fetei îndrăzneţe întăreşte paza,
ca ea să nu găsească prilejul să-şi facă pe plac.
Fereşte-te de ochiul ei neruşinat
11
26,2 Pentru înţelesurile expresiei „femeie bărbătoasă” (gr. γυνή ανδρεία) vezi explica
ţiile de la Prov. 31,10, oferite de C. Bădiliţă în voi. 4, tomul I. Expresia apare încă o dată
mai jos, 28,15. Interesant de constatat că înaintaşii noştri cei mai vechi (Bibi. 1688,
Micu, Bibi. 1819) au forjat, pentru ambele locuri, sintagma literală „muiarea bărbată”,
înlocuită ulterior prin „muierea (sau „femeia”) vrednică” (Bibi. 1914, Bibi. 1936, Radu-
-Gal., Bibi. 1990, Anania).
26,5 Pentru toposul numeric, v. 23,16.
26,7 Pentru a echivala gr. σκόρπιος din LXX, absolut toţi înaintaşii noştri, de la Bibi.
1688, trecând prin Micu şi Radu-Gal. şi până la Anania, întrebuinţează tradiţionalul
„scorpie”, atestat încă din cele mai vechi texte româneşti din secolul al XVI-lea, ca îm
prumut din slavon. CKopnms. Dacă în secolele anterioare subst. „scorpie” putea fi înţeles ca
denumire generică pentru orice arahntde veninoase, astăzi sensurile secundare ale acestui
vechi cuvânt sunt atât de pregnante, încât preferăm în context echivalentul mai recent
„scorpion” (împrumut după fr. scorpion, după cum indică atestările din DLR., s.u.).
26,9 „privirile ridicate” : în societăţile tradiţionale din Orient, femeia cinstită umblă cu
ochii în jos. ♦ „după pleoape”: fie că sunt fardate (cf. Ier. 4,30; lez. 23,40), sau fiindcă
din ele aruncă ocheade (cf. Prov. 6,25).
şi să nu te miri dacă va greşi pe seama ta.

După cum călătorul însetat îşi deschide gura
şi bea din prima apă pe care o găseşte,
tot aşa şi ea se va aşeza în faţa oricărui ţăruş [de cort]
şi-şi va deschide tolba înaintea oricărei săgeţi.
13
Farmecul femeii îl va încânta pe bărbatul ei
şi ştiinţa ei îi va aduce acestuia bunăstare.
14Femeia tăcută este dar de la Domnul
şi nimic nu este mai presus decât cea binecrescută.
Har peste har este femeia sfioasă
1: 1
şi cu nimic n-o poţi cântări pe cea înfrânată.

16Asemenea soarelui ridicându-se pe înălţimile Domnului
este frumuseţea unei femei desăvârşite în buna rânduială a casei sale.
17Ca o făclie strălucind pe sfântul sfeşnic,
aşa este şi frumuseţea unui chip la o vârstă aşezată.
18Asemenea unor coloane de aur pe temelie de argint,
aşa sunt picioarele frumoase pe călcâie bine aşezate.
19Fiule, păzeşte-ţi sănătatea când eşti în floarea vârstei
şi nuda străinilor tăria ta.
20
După ce ai căutat pe întreaga câmpie ogorul tău roditor,
seamănă-ţi sămânţa ta, având încredere în neamul tău bun.
21 λ
Şi astfel urmaşii care vin după tine vor fi mândri să-şi arate nobleţea
neamului lor.
22
Femeia plătită nu preţuieşte mai mult decât un scuipat,
dar femeia măritată e socotită ca un turn [aducător] de moarte pentru
cei care o ating.
26.12 Pentru desemnarea metaforică a adulterului ca apă băută pe furiş, cf. Prov. 9,17.
26.13 Formularea stihului al doilea din acest verset reproduce o turnură ebraică (τάόστά
αύτού π ιά νει ή επιστήμη αύτής, c f litt. „oasele lui va îngrăşa ştiinţa ei” - Bibi. 1688),
al cărei înţeles real l-am formulat explicit.
26.17 Aluzie la sfeşnicul din Templu, cf. Ex. 25,31-39; 1 Mac. 4,49-50.
26.18 Verset obscur în LXX, c f Bibi. 1688, nemodificat de Micu şi Bibi. 1914: „Stâlpi de
aur preste temeiu de argint, şi picioarele frumoase preste pieptul celui bine-întărit.” Lec-
ţiunea preferată de Rahlfs este στέρνοις ευσταθούς, „pieptul celui bine întărit”; Sinaiticus
şi alte manuscrise auπτεpvoίς εύσταθμοις, lecţiune pe care am echivalat-o aici.
26,19-27 Lunga glosă mai târzie, interpolată în unele mss. ale LXX, este redată de noi în
italice, ca şi restul gloselor similare, date de Rahlfs în aparatul critic iar de Ziegler în
text, cu litere mai mici.
73
Femeia lipsită de evlavie va f i dată ca parte unui nelegiuit,
iar cea evlavioasă va f i data celui care se teme de Domnul.
24
Femeia neruşinată îşi duce viaţa în necinste,
dar fata cuviincioasă se arată cuminte şi în faţa soţului ei.
2 5 w
Femeia îndrăzneaţă va f i socotită ca un câine,

iar cea cu sfială se va teme de Domnul
Femeia care îşi cinsteşte bărbatul va apărea tuturor drept înţeleaptă,
iar cea care nu îl cinsteşte va f i recunoscută de toţi drept îngâmfată şi
nelegiuită.
Fericit este bărbatul unei femei bune,
căci numărul anilor săi va f i de două ori mai mare.
27
Femeia arţăgoasă şi guralivă va f i privită ca o trâmbiţă de război
care pune pe fugă.
Orice om [alături de ea] va fi asemenea celor care îşi duc viaţa în
învălmăşeala războiului.
De două [lucruri] se mâhneşte inima mea,
iar un al treilea îmi stârneşte mânia:
războinicul aflat la nevoie din cauza sărăciei,
bărbaţii chibzuiţi dacă sunt priviţi cu dispreţ
şi cel care întoarce spatele dreptăţii spre a păcătui;
Domnul îl pregăteşte pe acesta pentru sabie.
90
“ Cu greu va putea negustorul să ocolească greşeala,
iar cârci umărul nu va scăpa de păcat.
27 De dragul câştigului mulţi au căzut în păcat

1
şi cel care caută să se îmbogăţească îşi va întoarce privirea.

Ί A
Intre pietre îmbinate se înfige ţăruşul,

între vânzare şi cumpărare se înghesuie păcatul.
3 *
Dacă cineva nu stăruie cu râvnă în frica de Domnul,
casa lui se va prăbuşi în curând.
La clătinarea ciurului, gunoaiele rămân deoparte,
4
26,29 Deja la 11,10, Siracidul atrăgea atenţia asupra primejdiilor implicate de orice acti
vitate lucrativă.
27,1 ,,Α-ţi întoarce privirea’*, construcţie absolută în ebraică, semnifică a deveni opac la
valorile morale (aici, compasiunea faţă de cei săraci, simţul decen, ' şi al modestiei etc.).
2 7 3 Despre „frica de Domnul” ca principiu suprem al moralei Siracidului, cf. 1,11.
27,4 Am redat aici prin „cugetare” gr. λογισμός, cf. „gândul” (Bibi. 1688, Bibi. 1914),
„cugetul” (Micu).
şi tot la fel metehnele omului în cugetarea lui.

5 Cuptorul pune la încercare vasele olarului,
iar omul este pus la încercare când stă de vorbă.
6 Rodul pomului arată cum a fost îngrijit,
şi tot astfel vorbirea arată gândul din inima omului.
7 Să nu lauzi pe cineva înainte de [a-1 auzi] cum vorbeşte,
căci prin aceasta este pus la încercare omul.
Dacă vei alerga după dreptate, o vei prinde
8
şi te vei îmbrăca în ea ca într-un lung veşmânt de mărire.

9 Păsările poposesc lângă cele de acelaşi soi
şi adevărul se va întoarce la cei care înfăptuiesc.
-1
10 Leul stă la pândă [în aşteptarea] prăzii,

şi tot aşa păcatul [îi pândeşte] pe cei care săvârşesc nedreptăţi.
! Vorbirea celui evlavios e întotdeauna înţelepciune
1
pe când nechibzuitul se schimbă mereu precum luna.

12 în mijlocul oamenilor necugetaţi măsoară-ţi timpul,
dar zăboveşte îndelung în preajma oamenilor deştepţi.
I 1
~Felul de a vorbi al proştilor stârneşte supărare,
iar râsul lor este dezmăţ păcătos.
14 Vorbirea celui care jură mereu ne face părul măciucă,
zarva lui te face să-ţi astupi urechile.
15 Cearta între cei trufaşi e vărsare de sânge
şi înjurătura lor e greu de ascultat.
Cine dezvăluie secretele pierde încrederea [celorlalţi]
16
şi nu-şi va mai găsi prieten după sufletul său.

17 lubeşte-ţi prietenul şi să-i rămâi credincios.
Dacă însă îi vei dezvălui secretele, nu mai umbla după el.
27,6 în original, în stihul al doilea, o aglomerare de termeni sapienţiali in sintagma

λόγος ενθυμήματος καρδίας ανθρώπου, c f „cuvântul gândirii inemii omului” (Bibi.
1688), lămurită cumva de Micu: „cuvântul, gândul cel din inima omului”.
27.8 Pentru simbolistica „veşmântului de mărire” (gr. ποδήρη δόξης), c f şi Is. 61,10;
Iov 29,14; Apoc. 1,13.
27.9 „Adevărul” în sens moral, adică dreptatea, în opoziţie cu minciuna, adică nedreptatea.
27,11 Prin „vorbirea” am dat aici un sens mai larg pentru gr. διήγησις, pe care-1 tradu
cem de regulă prin „istorisire” sau „povestire”.
27.15 Gr. διαλοιδόρησις, „înjurătură” (Bibi. 1688, Micu: „sudalmă”), este un hapax
legomenon, atestat de dicţionare doar în acest loc din Sir.
27.16 Despre trădarea secretului unui prieten, cf. supra, 22,22.
374 ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 27-28
18 Căci precum un om a pierdut pe cineva care i-a murit,

tot aşa ai pierdut [şi tu] prietenia aproapelui tău.
19 Şi, ca şi cum ai fi scăpat o pasăre din mână,
tot aşa ţi-ai pierdut prietenul şi nu vei mai prinde.
-1
2 0Să nu alergi după e!, căci a ajuns deja departe

şi a fugit ca o căprioară [scăpată] din laţ.
21 Căci o rană se poate obloji şi pentru ocară este împăcare,
dar cine a dezvăluit secrete rămâne fără speranţă.
Ί2
~ Cine face cu ochiul unelteşte lucruri rele
şi nimeni nu poate abate de la acestea.
-1
în faţa ochilor tăi, gura lui va fi numai miere

şi se va arăta încântat de cuvintele tale;
prin spate însă îşi va schimba vorbirea
şi din cuvintele tale va face piatră de poticnire.
24 Multe lucruri am urât, dar nimic nu se aseamănă cu acesta.
Şi Domnul îl va urî.
25 Cine aruncă în sus o piatră o aruncă asupra capului său
şi lovitura vicleană răneşte în două capete.
26
Cine sapă o groapă va cădea [el însuşi] în ea
şi cine întinde o cursă se va prinde în ea.
2 7Cine făptuieşte rele asupra lui se vor întoarce
şi nu va şti nicicum de unde îi vin.
2 8Batjocura şi ocara [vin] de la cel trufaş,
dar şi pe el răzbunarea îl va pândi ca un leu.
2 9în laţ vor fi prinşi cei care se bucură de prăbuşirea celor evlavioşi
şi durerea îi va mistui înainte să moară.
A ţine duşmănie şi a te mânia sunt şi ele urâciuni
3 0
şi păcătosul Ie stăpâneşte pe amândouă.
28 Cine se răzbună va afla el însuşi răzbunare de Ia Domnul,

1
27,25 Despre loviturile neloiale, c f 22,22.

27,30 Despre consecinţele devastatoare ale mâniei, cf. şi supra, 1,12. ♦ Prin „a ţine duş
mănie” am tradus gr. μήνις, care desemnează sentimentul de ură durabilă şi neîmpăcată
(ca aceea a lui Ahile din primul vers al lliadei\)\ c f „pomenire de rău” (Bibi. 1688).
28,1-7 Elevaţia îndemnurilor la iertarea universală pregăteşte terenul pentru NT (Mt.
5,22-24; 18,21-35; Mc. 11,25; Lc. 6,37 etc.).
28,1 „va ţine socoteală strânsă”: litt „pândindu-le le va pândi” - semitism cu valoare in
tensivă.
Care va ţine socoteală strânsă a păcatelor lui.

Ί
iartă nedreptatea aproapelui tău

şi atunci, când te vei ruga, iertate îţi vor fî şi ţie păcatele.
3 Dacă un om ţine mânie împotriva altui om,
cum [poate] el să ceară de la Domnul vindecare?
4 Pentru un om, pentru semenul său, nu are îndurare,
şi se va ruga pentru păcatele sale?
5 El, trup fiind, păstrează mânie,
[şi atunci] cine va ierta de păcatele lui?
-1
6 Aminteşte-ţi de cele de pe urmă şi încetează de a mai urî;

[aminteşte-ţi] de stricăciune şi de moarte şi împlineşte cu statornicie
poruncile.
n
Aminteşte-ţi de porunci şi nu ţine duşmănie aproapelui,

[aminteşte-ţi] Legământul Celui Preaînalt şi treci cu vederea ocara.
Stai departe de ceartă şi vei săvârşi mai puţine păcate;
8
căci omul mânios va înteţi cearta,

9 iar cel păcătos va aduce tulburare între prieteni
şi în mijlocul celor iubitori de pace va arunca dezbinarea.
Focul se înteţeşte potrivit cu materia aprinsă
10
şi cearta se înteţeşte potrivit cu încăpăţânarea.

După puterea omului va fi mânia lui,
şi după bogăţia lui îşi va spori furia.
11Vrajba neaşteptată aprinde vâlvătaia
şi cearta grabnică face să curgă sânge.
Dacă vei sufla asupra unei scântei, ea se va aprinde,
12
dar dacă vei scuipa peste ea, se va stinge;

şi una, şi cealaltă pornesc din gura ta.
Pe cel bârfitor şi prefăcut blestemaţi-1,
13
28,6 Evocarea lucrurilor de pe urmă ale vieţii omului (gr. τά έσχατα) ca îndemn la
moderaţie apare şi în alte locuri, de ex. supra. 7,36.
28,10 O imagine similară avem supra, 8,3.
28,13 Omul bârfitor şi calomniator este desemnat în pasajele de aici printr-o serie de
unităţi lexicale şi expresii sinonime. Prin „bârfitor” am echivalat în context gr. ψίθυρος,
litt. „şoptitoriu” (Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1914). ♦ Prin „prefăcut”, aici. ca şi supra, 1,28.
am redat explicit conţinutul unei expresii idiomatice ebraice, formulată literal în LXX
prin adj. gr. δίγλω σσος, c f „cel îndoit la limbă” (Bibi. 1688), „cel cu două limbi” (Micu,
Bibi. 1914). C f şi supra, 5,14-6,1 şi 22,28.
căci pe mulţi iubitori de pace i-a dus la pierzare.

14 Defăimătorul i-a tulburat pe mulţi,
i-a izgonit din neam în neam,
a dărâmat cetăţi puternice
şi casele celor mari le-a năruit.
15 Defăimătorul a pricinuit izgonirea unor femei bărbătoase
şi le-a lipsit de rodul strădaniilor lor.
16 Cine ia aminte la el nu-şi va mai găsi odihna
şi nu va mai vieţui în linişte.
17
Lovitura biciului lasă o vânătaie,
dar lovitura limbii va frânge oasele.
Mulţi au căzut în gura săbiei,
dar nu câţi au căzut din pricina limbii.
19 Fericit cel care se află la adăpost de ea,
care n-a fost dat pe seama furiei ei,
care n-a tras în jugul ei
şi cu legăturile ei nu a fost ferecat.
7A
Căci jugul ei este jug de fier
şi legăturile ei, legături de aramă.
21 Moarte rea e moartea adusă de ea
şi mai de folos decât ea este iadul.
Dar pe cei evlavioşi ea nu-i va birui
şi-n flacăra ei aceştia nu vor arde.
2 3Cei care-L părăsesc pe Domnul vor cădea în [puterea] ei,
28,14-15 Am decis să denumim exp licit prin subst. „defăimătorul'’, ceea ce în LXX se
desemnează printr-o metaforă cu rădăcini în limba ebraică, obscură pentru cititorul de
azi: γλώ σσα τρίτη, redată literal de cei mai vechi dintre înaintaşii noştri: „limba a treia”
(Bibi. 1688, Micu, Bibi. 1819, Şaguna, Pilotei, Bibi. 1914). O primă încercare de clarifi
care avem în Bibi. 1936 (urmată de Radu-Gal. şi Bibi. 1990): „limba clevetitoare”. Anania
forjează expresia: „bârfa unui al treilea”, probabil inspirat de TOB: Ies racontards du ri
A
tiers. In literatura ebraică posterioară „a treia limbă” desemna în mod expres pe calom
niator. O explicaţie a înţelesului expresiei o găsim la Box, Oesterly, p. 409: „Limba a
treia ucide trei persoane, adică pe cel care calomniază, pe cel calomniat şi pe cel care
crede calomnia.” ♦ Pentru „femeia bărbătoasă”, v. 26,2.
28,16 „vieţui”: litt. „aşeza cortul”, „sălăşlui”.
28,23 Pantera sau leopardul (Fetiş p a r dus), gr. πάρδαλις, este desemnată de toţi înain
taşii noştri (cu excepţia lui Anania) prin tradiţionalul „pardos”, un împrumut vechi din
slavonă: RâpAte*, probabil şi prin influenţa neogr. πάρδος.
ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI HSUS SIR A H 28-29
f
377
printre ei îşi va aţâţa vâlvătaie care nu se va mai stinge.

Se va năpusti asupra lor ca un leu
şi ca o panteră îi va sfâşia.
A
Ia seama, înconjoară-ţi avutul cu gard de mărăcini,

argintul şi aurul tău încuie-le cu grijă.
25 Şi pentru cuvintele tale fa-ţi cântar şi greutăţi,
iar gurii tale pune-i poartă şi zăvor.
2 6Ai grijă ca nu cumva să te poticneşti din pricina ei,
să nu cazi în mâinile celui care te pândeşte.
29 Cine face milostenie îi va împrumuta pe aproapele său

1
şi cine îi vine în ajutor păzeşte poruncile.

'Λ /\
Imprumută pe aproapele tău când se află la nevoie

-1
şi înapoiază-i aproapelui tău datoria la vremea cuvenită.

^ Λ
Intăreşte-ţi cuvântul şi fii de încredere cu [aproapele]

şi vei găsi oricând toate cele de care ai nevoie.
4 Mulţi au socotit împrumutul ca pe un lucru găsit
şi au făcut necazuri celor care le-au sărit în ajutor.
5 Până primim ceva, sărutăm mâna celui care ne dă
şi despre banii aproapelui vorbim cu smerenie;
când vine însă vremea să-i dăm înapoi, tragem de timp,
răspundem cu vorbe în doi peri şi dăm vina pe timpul [prea scurt],
6 Dacă vom fi în stare să plătim, [cel care a dat cu împrumut] abia va
primi jumătate
şi-o va socoti ca pe un lucru găsit.
Iar de nu, el va rămâne fară banii săi
şi şi-a dobândit un duşman pe degeaba;
blesteme şi înjurături va primi drept răsplată
şi, în loc de cinstire, va primi ocară.
7 Mulţi, nu din răutate, nu mai dau cu împrumut,
din teamă să nu rămână păgubiţi pe degeaba.
O
Şi totuşi, fii îngăduitor cu cel umil

şi nu lăsa să tânjească după milostenie.
-1
29,1 Pentru „milostenie”, v. supra, 3,14. ♦ A da cu împrumut {fără dobândă) este o

obligaţie prescrisă de Lege între israeliţi: c f Ex. 22,24; Lev. 25,35-36; Deut. 15,7-11).
♦ „îi vine în ajutor”: litt. „îl întăreşte cu mâna”.
29,7 ,.nu mai dau cu împrumut” : litt. „se întorc”.
9 De dragul poruncii, vino în ajutorul celui sărac

şi, potrivit cu nevoia lui, nu-l lăsa să plece cu mâinile goale.
10 Să-ţi pierzi [mai degrabă] argintul pentru un frate sau un prieten,
decât să-l pierzi lăsându-l să ruginească sub o piatră.
! Foloseşte-ţi comoara potrivit poruncilor Celui Preaînalt
1
şi-ţi va folosi mai muli decât aurul.

12 Pune-ţi la păstrare milostenie în cămările tale
şi ea te va scoate din toată nevoia.
13
Mai bine decât un scut trainic şi mai bine decât o suliţă grea,
ea se va lupta pentru tine împotriva duşmanului.
Bărbatul bun se va pune chezaş pentru aproapele său,
14
dar unul care şi-a pierdut ruşinea îl va părăsi.

15 Binefacerile chezaşului tău să nu le uiţi,
pentru că el şi-a pus sufletul pentru tine.
16 Păcătosul va prăpădi bunurile chezaşului său
şi cel nerecunoscător în cuget îl va părăsi pe cel care l-a izbăvit.
17
Chezăşuirea a dus la pierzanie pe mulţi oameni cinstiţi
şi i-a zguduit precum valurile mării.
I-a silit pe mulţi bărbaţi puternici să plece de acasă
18
şi să rătăcească printre neamuri străine.

19 Păcătosul grăbit să se pună chezaş,
în goana după un câştig, va ajunge în faţa judecăţii.
2 0 Vino în ajutorul aproapelui tău după puterile tale,
dar ai grijă de tine, ca să nu te prăbuşeşti.
η 1
Cele dintâi ale vieţii [omului] sunt apa, pâinea, îmbrăcămintea

şi casa ce-ţi adăposteşte intimitatea.
22 Mai bună este viaţa săracului într-o colibă de scânduri
decât ospeţele strălucitoare printre străini.
Fii mulţumit cu mult-puţinul pe care îl ai
29,9-13 Binefacerea, milostenia, este arătată drept cea mai sigură comoară pentru viitor.
A
învăţătura aceasta se va dezvolta atât în Talmud, cât şi în creştinism (Mt. 6,19-20; Iac. 5,3).
29,14 Pentru „chezaş”, v. 8,13.
29,21 „Cele dintâi”: gr. άρχή - v. supra, 1,14. ♦ „Intimitatea” aici este un eufemism, în
LXX άσχημοσύνη, litt. „ruşinea”, cf. Bibi. 1688: „grozăvia”, Micu: „urâciunea”, Radu-
-Gal.: „goliciunea”.
29,23 „pentru că eşti străin” : gr. παροικίας, litt. „pribegiei” - este lecţiunea preferată de
Rahlfs, pe baza Vulg. Mss. greceşti au οικίας, „casei”. ♦ îndemn de a rămâne în
şi nu vei auzi ocări pentru că eşti străin,

24 E viaţă grea să umbli din casă în casă
şi să nu poţi deschide gura prin locurile pe unde poposeşti.
2 5Vei ospăta şi vei da de băut fară să ţi se mulţumească
şi, pe deasupra, vei mai auzi şi cuvinte amare:
26 „Hai, străinule, pregăteşte masa
şi dă-mi să mănânc ce ai la îndemână! -
2 7Ieşi, străinule, fa toc cuiva mai vrednic de cinstire,
căci a venit fratele meu în ospeţie şi am nevoie de casă!”
28 Apăsătoare lucruri pentru omul care are chibzuinţă:
să fie mustrat pentru găzduire şi ocărât ca datornic.
30 Cine-şi iubeşte fiul îl va bate deseori cu biciul,

1
ca să se poată bucura de el în cele din urmă.

2Cine-şi creşte bine fiul va avea folos din partea lui
şi va fi mândru de el printre cunoscuţii săi.
3Cine va da bună învăţătură fiului său va stârni invidia duşmanului
şi va fi încântat de el în faţa prietenilor.
4Când moare un astfel de părinte e ca şi cum n-ar fi murit,
pentru că a lăsat după el pe cineva care îi seamănă.
t Λ
In [timpul] vieţii l-a văzut şi s-a bucurat de el,

iar în clipa morţii nu s-a întristat.
6A lăsat după el un răzbunător împotriva duşmanilor
şi care să-i răsplătească pe prieteni.
7Cine-şi răsfaţă fiul va trebui să-i oblojească rănile
şi, la orice strigăt [al acestuia], i se vor răscoli măruntaiele.
condiţia în care te afli; unii văd şi o aluzie dezaprobatoare la aceia care se expatriau prea
uşor de dragul câştigului şi ajungeau apoi să trăiască pe seama coreligionarilor (cf. TOB
nota a d loc.).
29.27 Primul stih, litt. „ieşi, străinule, de la faţa slavei” - semitism.
29.28 A l doilea stih, litt. „reproşul casei şi ocara creditorului”.
30,1 Mss. greceşti pun aici titlul „Despre copii”.
30,4 Curentă în literatura sapienţială antică deopotrivă în Orient ca şi în lumea greco-
-latină, ideea că părinţii supravieţuiesc în fiinţa copiilor lor binecrescuţi trebuie înţeleasă
în contextul în care credinţa în nemurirea sufletului individual încă nu se impusese.
30,7 „să-i oblojească”: se poate înţelege şi „să-şi oblojească”; „rănile” pot fi dobândite
de fiu în urma unei vieţi agitate, ori de tată, din partea unui fiu rău.
8 Calul neîmblânzit se face nărăvaş,

iar fiul lăsat slobod se face obraznic.
9 Alintă copilul, şi el te va îngrozi,
joacă-te cu el, şi el te va mâhni!
10 Să nu râzi împreună cu el, ca să nu ajungi să plângi cu el
şi-n cele din urmă să nu scrâşneşti din dinţi.
11 Să nu-i dai libertate deplină în tinereţea lui
şi să nu-i treci cu vederea greşelile.
12
Să-l faci să-şi plece grumazul la tinereţe
şi să-i frângi coastele cât este copil,
pentru ca nu cumva, devenind îndărătnic, să nu te mai asculte
şi să-ţi facă necazuri.
13 Creşte-ţi bine fiul şi trudeşte-te cu el,
ca să nu ai de răbdat ruşine din pricina lui.
Mai bine sărac sănătos şi tare de vârtute
14
decât bogat chinuit în trupul lui.

15 Sănătatea şi vigoarea fac mai mult decât tot aurul
şi un trup puternic face mai mult decât o avuţie nemăsurată.
16 Nu este bogăţie mai bună decât sănătatea trupului
şi nu este bucurie mai presus de mulţumirea inimii.
17 Mai bună este moartea decât o viaţă amară
şi odihna veşnică, decât o boală stăruitoare.
1 9
Bunătăţi revărsate înaintea unei guri închise

sunt prinoasele de hrană puse pe un mormânt.
19 La ce-i foloseşte idolului aducerea de jertfă,
30,11 Cu stihul al doilea începe ms. B 7 unul din marile mss. ebraice, care e aproape
complet până la sfârşit.
30.13 Hebr. are: „Mustră-ţi fiul şi pune-i un jug mai greu, ca nu cumva, din neghiobie,
să se ridice împotriva ta.”
30.14 Aici unele mss. greceşti pun titlul „Despre sănătate”; alte mss. au la 30,16 titlul
„Despre mâncăruri”.
30.18 Despre semnificaţia ritualică a „prinoaselor de hrană” (gr. θέματα βρωμάτων, litt.
„puneri de bucate” - Bibi. 1688), v. supra, 7,33. ♦ Al doilea stih în Hebr.: „ca o ofrandă
pusă în faţa unui idol.”
30.19 Despre reducerea idolilor la materia din care sunt tăcuţi pentru a le dovedi
inexistenţa, cf. Deut. 4,28; Ps. 113,12; Is. 44,9; Ier. 10,5 etc. ♦ „prigonit de Domnul”:
prin analogie cu v. 14, ar fi vorba aici de omul bolnav. ♦ A l treilea stih în Hebr.: „Aşa
este cel care are avere şi nu se poate folosi de ea.”
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SfRAH 30-31 381
de vreme ce nici n-o va mânca, nici n-o va mirosi?

Aşa şi cel prigonit de Domnul:
20 el priveşte cu ochii şi suspină,
asemenea eunucului care îmbrăţişează o fecioară şi suspină.
Să nu-ti dai sufletul întristării
21
şi să nu te chinui singur în cugetul tău.

“ Bucuria inimii e viaţa omului
şi veselia bărbatului e viaţă îndelungată.
9 Ί A
" Inveseleşte-ţi sufletul, mângâie-ţi inima

şi alungă întristarea departe de tine.
Căci întristarea a dus pe mulţi la pierzare
şi nu este în ea nici un folos.
n 4
Invidia şi mânia ne împuţinează zilele

şi îngrijorarea ne aduce bătrâneţile mai înainte de vreme.
O inimă senină este bună şi la masă,
acesteia îi pasă şi de bucate.
31 Nesomnul pricinuit de avuţie mistuieşte trupurile

1
şi grija pentru ea alungă somnul.

2 îngrijorarea din clipele de veghe ne împiedică să adormim
şi ca o boală grea alungă somnul.
~ Bogatul se chinuie să strângă bani
şi, când se odihneşte, nu se mai satură de plăceri.
4 Săracul se chinuie pentru a trăi ca vai de el
şi, dacă se odihneşte, ajunge [şi mai] nevoiaş.
Cine iubeşte aurul nu va putea fi drept
5
şi cine aleargă după câştig va rătăci în [căutarea] lui.
30,20 Hebr. şi multe mss. greceşti adaugă: „Aşa şi cel care vrea să facă dreptate cu sila.”
30,21-25 Interesante recomandări cu privire la buna dispoziţie, care trebuie să-l carac
terizeze pe omul încrezător în Dumnezeu. Această stare e de folos şi pentru menţinerea
sănătăţii.
30.23 „înveseleşte” : litt. „amăgeşte”, „distrează”.
30.24 După acest verset, toate mss. greceşti au pasajul 33,16-36,10. însă ordinea din ori
ginal, respectată de editorii moderni (printre care şi Rahlfs), a fost păstrată de versiunea
siriacă şi de cea latină şi confirmată ulterior de Hebr. D e asemenea, există diferenţe şi în
numerotarea versetelor.
30.25 Text dificil. în Hebr.: „Somnul inimii mulţumite îi ţine loc şi de mâncăruri gustoase.”
6 Mulţi s-au prăbuşit din pricina aurului

şi şi-au găsit astfel pierzania.
7 Capcană este el pentru cei care-1 râvnesc
şi toţi neghiobii se vor prinde în ea.
O ^
Fericit bogatul care a fost găsit fără prihană

şi care n-a umblat după aur.
9 Cine este acela? Şi îl vom ferici,
căci a făcut lucruri minunate în poporul său.
10 Cine a trecut prin această încercare şi a ieşit desăvârşit?
Aceasta îi va fî spre laudă.
Cine ar fî putut încălca [porunca] şi nu a încălcat-o,
să facă rele şi nu le-a făcut?
11 Bunurile lui vor fi întărite
şi milosteniile lui vor fî pomenite în adunare.
Te-ai aşezat la o masă mare?
12
Să nu-ţi deschizi asupra ei gura până la urechi

şi să nu zici: „Ce multe sunt pe ea!”
)3
Adu-ţi aminte că rău este ochiul hulpav.
Mai hulpav decât ochiul, ce a fost creat?
De aceea el lăcrimează de pe fiece faţă.
14 Nu întinde mâna spre tot ce vezi
şi nu te înghesui peste [vecinul tău] la blid,
15 Gândeşte-te la cele ale aproapelui ca la ale tale
şi în orice lucru fii chibzuit.
16 Mănâncă ce ţi se pune în faţă ca un om [binecrescut]
şi nu clefai, ca să nu te faci nesuferit.
31.6 „şi-au găsit pierzania”: litt. „şi pierzania lor a apărut în faţa lor”. ♦ Al doilea stih, în
Hebr.: „şi cei care şi-au pus încrederea în perle”. Adaosul care urmează - „Ei nu au putut
să scape de nenorocire, nici să se izbăvească în ziua mâniei” - pare a fi o glosă de scrib.
31.7 „Capcană” : litt. „lemn de lovire”.
31.8 „aur” : Hebr. are mammon, cuvânt de origine aramaică însemnând „bogăţie”,
frecvent în scrierile rabinice; cf. şi Mt. 6,24; Lc. 16,9.11,
31.11 „milosteniile” : Hebr. are „laudele”. E vorba, probabil, de obiceiul de a proclama
în sinagogă numele binefăcătorilor comunităţii.
31.12 Aici mss. Hebr. au titlul „învăţătură despre mâncare şi vin”.
31.13 „de pe fiece faţă”: Hebr. are „cu orice prilej”.
31.14 „spre tot ce vezi” : Hebr. şi unele mss. greceşti au „încotro priveşte el [i.e. gazda]”.
31.15 Al doilea stih, în Hebr.: „la tot ce ţi-e nesuferit, cugetă” - cf. Tob. 4,15.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SIRAH 31
17 Opreşte-te cel dintâi [din mâncat] din bună creştere

şi nu fi lacom, ca să nu te poticneşti.
19
Şi, dacă te-ai aşezat în mijlocul mai multora,
să nu întinzi tu mâna înaintea celorlalţi.
Cât de puţin îi e de ajuns omului binecrescut!
19
Şi în aşternutul său nu va sufla greu.

“ La pântece cumpătat, somn sănătos;
se trezeşte în zori şi se simte bine.
Chinul nesomnului şi greaţa
şi crampele sunt ale omului nesăţios.
21 Dacă ai fost silit să mănânci prea mult,
ridică-te, du-te să verşi şi te vei linişti.
22 Ascu!tă-mă, fiule, şi nu mă nesocoti,
şi în cele din urmă vei afla [înţelesul] vorbelor mele.
A
In tot ce faci, fii cumpătat

şi nici o boală nu va da peste tine.
23 Cine e darnic cu pâinea va fi lăudat de [toată] lumea
şi mărturia mărinimiei sale este vrednică de crezare.
2 4Cine se zgârceşte cu pâinea va stârni murmur în cetate
şi mărturia zgârceniei lui va fi amănunţită.
Cu vinul să nu te arăţi viteaz,
căci pe mulţi i-a dus la pierzanie vinul.
26 Cuptorul pune la încercare tăişul la călire
şi tot aşa vinul pune la încercare inimile la întrecerea celor trufaşi.
2 7întocmai ca viaţa este vinul pentru oameni,
dacă bei cu măsură.
-1
Ce viaţă are acela căruia îi lipseşte vinul?

Căci el a fost creat spre bucuria oamenilor!
9 0 Λ
Inveselire a inimii şi bucurie a sufletului

este vinul băut la vreme şi cât trebuie.
Amărăciune a sufletului este vinul băut [prea] mult;
[pricinuieşte] vrajbă şi ciocniri.
31,20 „şi se simte bine” : litt. „şi sufletul lui este cu el”.
31,23-24 „pâinea”: semitism, termen generic pentru „mâncare”.
31,25 Despre nocivitatea băuturii, cf. şi supra, 19, 1- 2; c f şi Prov. 20, 1; 21, 1? etc.
31,27 „a fost creat”: Hebr. are „a fost creat de la început”.
30
Beţia sporeşte furia omului fără minte, spre paguba lui;
îi micşorează puterile şi pricinuieşte lovituri.
31
La un ospăţ cu vin să nu-1 cerţi pe aproapele tău
şi să nu dispreţuieşti în veselia lui.
-1
Să nu-i spui cuvânt de ocară

şi să nu-l necăjeşti cu cererile [tale].
32 Ai fost pus cumva în fruntea [mesei]?

1
Să nu te făleşti: fii printre ceilalţi ca unu! dintre ei.

Ai grijă de ei şi doar apoi aşază-te.
2 După ce ai făcut tot ce trebuie întinde-te [şi tu],
ca să te bucuri printre ei
şi ca să primeşti cunună pentru buna rânduială.
3Să vorbeşti, bătrâne, căci ţi se cuvine,
să spui cu grijă ceea ce ştii, dar să nu împiedici muzica.
4 Când lumea ascultă [muzică], să nu reverşi vorbe
şi să nu faci pe înţeleptul la vreme nepotrivită.
5 Pecete de rubin pe o podoabă de aur
este armonia muzicanţilor la un ospăţ cu vin.
6 Pecete de smarald pe un giuvaer de aur
este melodia cântăreţilor cu vinul dulce.
7Să vorbeşti, tinere, dacă trebuie,
dar numai dacă ai fost întrebat de două ori.
O
Scurtează-ţi vorba, [spune] multe cu puţine [cuvinte],
fii ca unul care ştie şi totuşi tace.
In mijlocul celor mari nu te face deopotrivă cu ei
şi, când vorbeşte altcineva, nu sporovăi [prea] mult.
31,30 Primul stih, In Hebr.: „Vinul prea din belşug e capcană pentru omul neghiob.”
32.1 Câteva mss. greceşti au aici titlul „Despre cei ce prezidează”. Obiceiul grecesc şi
roman de a da ospeţe mari la care era ales un „preşedinte” se extinsese şi la iudeii bogaţi
(2Mae. 2,27; In. 2,8). Rabinii vor fi împotriva acestor obiceiuri; Siracidul se mulţumeşte
să recomande o atitudine cuviincioasă.
32.2 Despre cununi la ospeţe, c f înţ. 2,8; Is. 28,1-4.
32.3 Despre înţelepciunea bătrânilor, cf. şi supra, 6,34.
32,7 Al doilea stih se mai poate înţelege: „dar numai de două ori, dacă ai fost rugat.”
32,9 în Hebr.: „în mijlocul bătrânilor nu te scula [să vorbeşti] şi cu cei mari nu sporovăi
prea mult.”
10Fulgerul aleargă înaintea tunetului,

şi harul va merge înaintea omului cuviincios.
11Ridică-te la timp şi nu rămâne cel din urmă,
aleargă acasă şi nu hoinări.
12Acolo, distrează-te şi fa ce-ţi trece prin gând,
dar să nu păcătuieşti prin cuvinte trufaşe.
î
1
Şi pentru toate acestea binecuvântează-L pe Cel care te-a făcut
şî te-a îmbătat cu bunătăţile Lui.
Cine se teme de Domnul [Ii] va primi învăţătura,
14
iar cei care-L caută încă din zori îi vor găsi bunăvoinţa.
15Cel care cercetează Legea va fi îndesUilat de ea,
dar cel făţarnic va afla în ea prilej de poticnire.
16Cei care se tem de Domnul vor afla judecată dreaptă
şi faptele lor drepte vor străluci ca lumina.
17Omul păcătos leapădă mustrarea
şi va găsi [mereu] motiv [să se poarte] după plac.
I^
Bărbatul cugetat nu va ocoli gândirea [temeinică],
cel străin şi trufaş nu se va teme de nimic.
19Să nu faci nimic fară să te gândeşti bine,
şi atunci când faptuieşti, nu te răzgândi.
20Să nu mergi pe un drum presărat cu piedici,
ca să nu te poticneşti de pietre.
Λ |
Să nu ai încredere într-un drum [prea] neted

22şi să te păzeşti [chiar şi] de fiii tăi.
^ Λ
In tot ce faci, fii credincios ţie însuţi,

căci [şi] aceasta înseamnă împlinirea poruncilor.
TΛ
Cine are încredere în Lege împlineşte poruncile,
şi cine se încrede în Domnul nu va suferi nici o pierdere.
33 Celui care se teme de Domnul răul nu-i va ieşi în întâmpinare,

1
ci în orice încercare va scăpa mereu cu bine.
32,14 „bunăvoinţa”: Hebr, are „un răspuns”. ♦ „îl caută pe (Domnul)” : expresie a con
vertirii la Am. 5,5-6.8 etc.
32,18 „nu va ocoli gândirea [temeinică]” : în context se poate înţelege şi „nu va trece cu
vederea sfatul [cuiva]”. ♦ în Hebr.: „înţeleptul nu ascunde înţelepciunea; cel trufaş şi cel
nelegiuit nu păzesc Legea.”
32,23 „fii credincios ţie însuţi”: litt. „ai încredere în sufletul tău”. în Hebr. „ai grijă de
tine însuţi”.
2
Bărbatul înţelept nu va prinde ură faţă de Lege,
dar făţarnicul faţă de Lege este asemenea unei bărci pe furtună.
^ Λ
' Omul înţelegător va avea încredere în Lege,
şi Legea va fi pentru el tot atât de vrednică de crezare ca un oracol.
4 Pregăteşte-ţi cuvântarea şi astfel vei fi ascultat,
adună-ţi învăţătura, cunoştinţele şi [apoi] dă răspuns.
5 Roată de car este simţirea nebunului,
iar gândirea lui, osie care se învârte.
6 Cal nărăvaş este prietenul zeflemitor:
el nechează sub oricine îl încalecă.
7 De ce o zi este mai presus decât alta,
de vreme ce toate zilele anului [îşi primesc] lumina de la soare?
8 în ştiinţa Domnului au fost ele deosebite,
El a orânduit răstimpuri şi sărbători.
9 Pe unele le-a înălţat şi le-a sfinţit,
pe altele le-a aşezat în rândul zilelor [obişnuite],
10 Toţi oamenii [vin] din ţărână
şi din pământ a fost creat Adam.
11 Λ
In mulţimea ştiinţei [Sale], Domnul i-a deosebit
şi le-a orânduit căi diferite.
12 Pe unii i-a binecuvântat şi i-a înălţat,
pe alţii i-a sfinţit şi i-a ţinut aproape de Sine.
Pe alţii i-a blestemat şi î-a umilit
şi i-a răsturnat din starea lor.
13 Precum lutul în mâna olarului -
Λ
toate căile Ii sunt după plac -
33.3 „va avea încredere în Lege”: Hebr. are „înţelege cuvântul lui Y H W H ♦ „ca un ora
col”: gr. ερώτημα δήλων; δήλοι (litt. „lucruri limpezi, clare”) traduce de obicei ebr. ’urim
(instrument arhaic de divinaţie) interpretat ca derivând de la 'WR, „a lumina”. Deci,
sensul literal al expresiei ar fi „întrebarea instrumentelor divinatorii” (cf. şi lRg. 28,6).
33.4 „dă răspuns” : Hebr, are „făptuieşte”
33.5 „simţirea”: litt. „măruntaiele”, considerate sediul afectivităţii.
33.11 „ştiinţei” : Hebr. are „înţelepciunii”.
33.12 „pe alţii i-a sfinţit şi i-a ţinut aproape de Sine”: e vorba de cei rânduiţi pentru cult.
33.13 Comparaţia apare de multe ori în Biblie (c f, de ex., Is. 29,16; 45,9; 34,7; Ier.
Λ
18,1-6; 19,1-13; înţ. 12,12; Rom. 9,12-24), exprimând libertatea supremă a lucrării lui
Dumnezeu. ♦ Pentru stihul al doilea, aceasta este lecţiunea preferată de Rahlfs. Un ms.
grec precum şi Hebr. au: „care îl plăsmuieşte după plac.”
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SÎRAH 33 387
aşa sunt şi oamenii în mâna Celui care i-a făeut

pentru a-i răsplăti potrivit judecăţii Sale.
14Fată în fată cu răul se află binele
* t
şi faţă în faţă cu moartea se află viaţa;

tot aşa, faţă în faţă cu omul evlavios se află păcătosul:
15aşa să priveşti la toate lucrările Celui Preaînalt,
două câte două, unul faţă în faţă cu celălalt.
Iar eu, cel din urmă venit, am stat de veghe,
16
asemenea celui care adună în urma culegătorilor.

17 Prin binecuvântarea Domnului am ajuns la timp
şi mi-am umplut şi eu teascul ca orice culegător.
1&
Luaţi aminte că nu m-am străduit doar pentru mine,
ci pentru toţi cei care caută învăţătura.
19Ase uitaţi-mă, mai-mari ai poporului,
şi voi, căpetenii ale adunării, deschideţi-vă urechile!
Fiului tău şi femeii tale, fratelui şi prietenului tău
2 0
să nu le îngădui să aibă putere asupra ta în timpul vieţii tale.

Şi să nu dai altuia banii tăi,
pentru ca nu cumva, cuprins de părere de rău, să te rogi să-i primeşti
înapoi.
21 Cât încă mai trăieşti şi mai ai în tine suflare,
să nu te laşi pe seama nimănui.
2 2Căci mai bine este ca fiii tăi să ceară de la tine,
decât să fii tu la cheremul lor.
2 3în toate lucrările tale fii mai presus
şi nu îngădui nici o pată pe slava ta.
24 în ziua sfârşitului zilelor vieţii tale
şi în clipa de pe urmă, [atunci] să-ţi împărţi moştenirea.
n c
Nutreţ şi nuia şi poveri pentru măgar,

pâine, mustrare şi muncă pentru slujitor.
26 Pune sluga la lucru şi-ţi vei găsi odihna;
dacă-i vei slobozi mâinile, îşi va căuta libertatea.
2 7Jugul şi hamul încovoaie grumazul,
iar pentru sluga rea, chinuri şi schingiuiri.
33,14 Hebr. adaugă: „în faţa luminii, întunericul”.

33,22 Al doilea stih, litt. „decât să priveşti tu la mâinile fiilor tăi”.
33,25 Aici mss. au subtitlul „Despre slugi”.
388 ÎNŢELEPCIUNEA LUI [ISUS SIRAH 33-34
2 8Trimite-o la lucru, ca să nu stea degeaba,

căci la multe rele a îndemnat lenevia.
JQ
Pune-o să muncească, după cum i se potriveşte,

şi, dacă nu te va asculta, strânge-o în obezi.
3 0Dar să nu săvârşeşti nici o silnicie faţă de nimeni
şi să nu faci nimic împotriva dreptăţii.
Dacă ai un slujitor, el să fie ca tine,
31
căci cu sânge l-ai dobândit.

3 2Dacă ai un slujitor, poartă-te cu el ca faţă de un frate,
căci vei avea nevoie de el ca de sufletul tău.
3 3Dacă te vei purta râu cu el, iar el, răzvrătindu-se, va fugi,
pe ce drum îl vei căuta?
34 Speranţe deşarte şi minciuni pentru omul fară minte,

1
iar visele dau aripi neghiobilor.

2 Asemenea celui care se agaţă de-o umbră şi aleargă după vânt,
aşa e cel care se încrede în vise.
3 Ceva faţă în faţă cu altceva, aceasta vedem în vis,
un chip faţă în faţă cu propria lui oglindire.
4 De la ce e necurat, ce poate veni curat,
şi de la minciună, ce poate fî adevărat?
5 Prezicerile, ghicitul după semne şi visele [toate] sunt deşarte,
la fel ca închipuirile unei femei gata să nască.
6 Dacă nu vor fi trimise de Cel Preaînalt ca să te cerceteze,
să nu le pui la inimă;
33,28 „ca să nu stea degeaba” : Hebr. are „ca să nu se răzvrătească”.

33.30 Relaţia cu sclavii era reglementată de Legea lui Moise: cf. Ex. 21,1-6; Lev. 25,46;
Deut. 15,12-18.
33.31 „cu sânge”: i.e. cu preţul ostenelilor. Se poate referi şi la adoptarea sclavului în
familie.
3 3 , 3 3 C f Deut. 23,16-17: interdicţia de a-l preda pe sclavul fugit.
34 La acest capitol, numărătoarea versetelor diferă între ediţii.

34,1-8 Dumnezeu se slujeşte uneori de vise pentru a spune ceva oamenilor (c f , de ex..
Gen. 28,10-17; 31,10-13.24; Jud. 7,13; Mt. 1,20-23), dar recurgerea la vise ca mijloace
de divinaţie este blamată de profeţi şi de învăţătorii Legii pentru că poate fi înşelătoare
(cf. Lev. 19,26; Deut. 13,2-6; Ier. 23,25; Zah. 10,2).
3 4 3 „faţă în faţă cu” : sau „conform cu”.
34,5 „ghicitul după semne”: litt. „divinaţia după zborul sau strigătele păsărilor”, „augur”.
7căci pe mulţi i-au rătăcit visele,

iar cei care şi-au pus speranţa în ele s-au prăbuşit.
Q
Fără de minciună se va împlini Legea,

iar pe buzele omului credincios înţelepciunea înseamnă desăvârşire.
9 Bărbatul umblat a învăţat multe,
iar cel trecut prin încercări va istorisi cu înţelegere.
10Cine n-a fost pus la încercare ştie puţine,
dar cel umblat îşi va spori iscusinţa.
11Multe am văzut în călătoriile mele,
dar ceea ce am înţeles e mai mult decât [ce-aş putea spune] în cuvinte.
12De multe ori am fost în primejdie de moarte,
dar am scăpat mulţumită acestor lucruri.
13Duhul celor care se tem de Domnul va trăi,
căci nădejdea lor e în Cel care îi mântuieşte.
14Cine se teme de Domnul nu se va înfricoşa de nimic
şi nu se va înspăimânta, căci Domnul este nădejdea lui.
15Fericit sufletul celui ce se teme de Domnul.
Pe cine se sprijină el? Cine îi este reazem?
16Ochii Domnului sunt către cei care-L iubesc,
pavăză puternică şi reazem tare,
adăpost împotriva vântului fierbinte şi adăpost împotriva arşiţei de
amiază,
apărare împotriva piedicilor şi ajutor ferind de prăbuşire.
17El înalţă sufletul şi luminează ochii,
dăruind tămăduire, viaţă şi binecuvântare.
Cine aduce jertfă din ceva dobândit pe nedrept aduce prinos cu
18
meteahnă,
şi darurile celor fără de lege nu sunt [primite] cu bunăvoinţă.
19Cel Preaînalt nu priveşte cu bunăvoinţă la prinoasele nelegiuiţilor
şi nu după mulţimea animalelor jertfite iartă El păcatele.
20Cum ai înjunghia un fiu în faţa tatălui său,
aşa e cel care'aduce jertfa din banii săracilor.
21Pâinea celor nevoiaşi este viaţa săracilor
şi cine le-o răpeşte este om [vărsător] de sânge.
34,18 Sirah acordă un loc important cultului şi preoţiei, dar, pe linia profeţilor, insistă
asupra dispoziţiilor spirituale: respectarea Legii şi mai ales săvârşirea faptelor bune.
2 2 *
Ucigaş al aproapelui este cel care îi ia mijloacele de trai
şi vărsător de sânge-i cel care-i lipseşte de simbrie pe lucrător.
23 Când unul clădeşte, iar altul dărâmă,
ce alt folos [au avut] în afară de osteneli?
Când unul se roagă, iar altul blestemă,
al cui glas îl va asculta Stăpânul?
25 Celui care se scaldă după mort şi iarăşi îl atinge,
la ce i-a folosit îmbăierea?
26
Aşa şi omul care posteşte pentru păcatele sale
şi iarăşi se întoarce şi face la fe!.
Rugăciunea lui cine o va asculta?
Şi la ce i-a folosit dacă s-a smerit?
3 5 Cine păzeşte Legea îşi înmulţeşte prinoasele,

1
aduce jertfa de mântuire cel care ia aminte la porunci.

' Cine îşi arată recunoştinţa aduce prinos fruntea fainii
şi cine face milostenie aduce jertfa de laudă.
7 A
Ceea ce li place Domnului e să te ţii departe de rău

şi jertfa de împăcare e să te ţii departe de nedreptate.
4 Să nu te arăţi în faţa Domnului cu mâinile goale,
căci toate acestea sunt potrivit poruncii.
* Prinosul omului drept unge cu grăsime altarul
şi mireasma ei plăcută [se înalţă] spre Cel Preaînalt.
6 Prinosul celui drept bucură altarul
şi pomenirea lui nu va fi uitată.
7 Cu inimă bună să-L preamăreşti pe Domnul
şi să nu te zgârceşti când aduci pârga [din truda] mâinilor tale.
8 Ori de câte ori dăruieşti, să ai chipul vesel
şi cu bucurie să-ţi sfinţeşti zeciuiala.
9 Dăruieşte Celui Preaînalt potrivit cu darul Lui
şi cu inimă bună, cât îţi poţi îngădui;
34,25 C f Num. 19,11 şi urm.

35,1 Jertfă de mântuire": cf. Lev. 3.
35.6 „bucură”: litt. „unge cu grăsime”. ♦ „pomenire”, gr. μνημόσυνον: este partea
dintr-o ofrandă care e prelevată spre a fi arsă în foc - c f Lev. 2,1-3.
35.7 „cu inimă bună”; litt. „cu ochi bun” (c f Vulg. bono animo)\ cf. şi infra, v. 9.
35,9 „cât îţi poţi îngădui”: litt. „cât găseşte mâna”.
10 căci Domnul răsplăteşte întotdeauna,

şi înşeptit îţi va răsplăti.
Să nu încerci să-L cumperi cu daruri, căci nu te va primi,
* 1
şi să nu te sprijini pe o jertfa nedreaptă;

12căci Domnul este judecător
şi în faţa Lui faima cuiva nu înseamnă nimic.
13El nu va fi părtinitor împotriva săracului
şi rugăciunea celui nedreptăţit o va asculta.
14Nu va trece cu vederea ruga orfanului
şi nici pe văduva care-şi revarsă cuvintele [de durere].
15Oare lacrimile văduvei nu-i curg pe obraz
şi strigătul ei [nu se înalţă] împotriva celui care i le-a pricinuit?
Cine slujeşte cu bunăvoinţă va fi bine primit
! 6
şi rugăciunea lui va ajunge până la nori.

17Ruga celui smerit a străbătut norii
şi până ce ea nu ajunge la ţintă, el nu se va mângâia.
IR
Nu se va opri până când Cel Preaînalt nu-1 va cerceta
şi îi va judeca pe cei drepţi şi va face dreptate.
19Iar Domnul nu va întârzia,
nici nu va avea răbdare cu ei
până când nu va zdrobi şalele celor lipsiţi de milă
2 0
şi nu va revărsa peste neamuri răzbunarea Sa,

0 1
până când nu va nimici mulţimea celor obraznici
şi nu va zdrobi sceptrele celor nedrepţi,
" până când nu va răsplăti omului după faptele lui
şi lucrările oamenilor potrivit gândurilor lor,
23până când nu va săvârşi judecata poporului Său
şi nu-i va bucura cu îndurarea Sa.
35,10 Pentru semnificaţiile numărului şapte, c f şi supra, 7,3 şi 20,12.

35,11-12 Despre nepărtinirea lui Dumnezeu, cf. şi Deut. 10,17; 2Par. 19,7; IPt. 1,17;
Rom. 2.11 etc.
35,14 Despre regimul special al orfanului şi văduvei, cf. şi supra, 4,8-10. C f şi Ex.
22,21-22; Prov. 22,22-23 etc.
35.16 „Cine slujeşte” : nu se precizează dacă lui Dumnezeu sau aproapelui. ♦ „va fi bine
primit": litt. „intru bunăvoinţă va fi primit”. Se mai poate înţelege şi „(slujeşte) cu bună
voinţă...”
35.17 „el nu se va mângâia” : în ebr. „ea nu-şi află odihnă”.
Frumoasă este îndurarea Sa la vreme de restrişte,

2 4
ca norii de ploaie la vreme de secetă.
1 Λ
36 Indură-te de noi, Stăpâne, Dumnezeule a toate, şi priveşte [spre noi]
şi trimite frica de Tine peste toate neamurile!
2 * #
" Ridică-Ţi mâna împotriva neamurilor străine,
ca ele să vadă stăpânirea Ta,
3 După cum înaintea lor Te-ai arătat sfânt întru noi,
tot aşa înaintea noastră preamăreşte-Te întru ele:
4 ca ele să Te cunoască, precum am cunoscut şi noi,
că nu este Dumnezeu afară de Tine, Doamne.
5 Reînnoieşte semnele şi fa noi minuni,
preamăreşte-Ţi mâna şi braţul Tău ce! drept!
6 Deşteaptă-Ţi mânia şi revarsă-Ţi urgia,
răpune-l pe potrivnic şi nimiceşte pe duşman!
-1
7 Grăbeşte timpul şi aminteşte-Ţi de jurământ,

şi se vor istorisi faptele Tale măreţe.
g Λ
In urgia focului să fie mistuit cine va scăpa,

iar cei care fac rău poporului Tău să-şi găsească pierzarea.
9 Zdrobeşte capetele căpeteniilor duşmane,
care spun: „Nu este [nimeni] afară de noi!”
10 Adună la un loc toate seminţiile lui lacob
şi dă-le înapoi moştenirea dintru început!
1 1 Λ
Indură-Te, Doamne, de poporul chemat cu numele Tău

şi de israel, pe care l-ai făcut asemenea unui întâi-născut!
12 Fii milostiv faţă de cetatea sfântului Tău [lăcaş],
36,1-17 Această rugăciune cu accente eshatologice se aseamănă întrucâtva cu psalmul

păstrat în ebraică de la sfârşitul cărţii şi cu rugăciunea iudaică a „celor optsprezece
binecuvântări”. Patosul ei se deosebeşte de tonul senin al restului cărţii; se presupune că
ea a fost compusă fie după distrugerile făcute în Palestina de trupele egiptene ale lui
Scopas în 199 Î.H., fie în timpul prigoanei lui Antiochus al V-lea Epiphanes şi în ajunul
răscoalei Macabeilor. A fost probabil inserată ulterior în Sir.
36,3 Dumnezeu îşi arată sfinţenia pedepsind păcatele tui Israel. Formulări asemănătoare
în Iez. 28,22 şi 38,23.
36.8 Hebr. are numai: „Căci cine Iţi va spune: Ce faci?” Traducătorul LXX a parafrazat
din scrupul teologic.
36.9 „căpeteniilor duşmane” : Hebr. are „căpeteniilor Iui Moab” -a lu z ie la Num. 24,17.
36,11 ,,1-ai făcut asemenea” : Hebr. are „l-ai numit” - c f Ex. 4,22.
de Ierusalim, locul odihnei Tale!

13 Umple Sionul de lauda minunilor Tale
şi poporul Tău de slava Ta!
14 Dă mărturie pentru cele pe care le-ai creat la început
şi trezeşte prorocirile [rostite] în numele Tău!
15 Dă-le răsplata lor ceior care Te aşteaptă pe Tine
şi prorocii Tăi vor fi [aflaţi] vrednici de crezare!
16 Ascultă, Doamne, rugăciunea celor care Ţi se închină,
potrivit binecuvântării iui Aaron asupra poporului Tău,
17 ♦
şi vor cunoaşte toţi cei de pe pământ
că Tu eşti Domnul, Dumnezeul veacurilor.
Pântecele mistuie orice fe! de mâncare,
!8
dar sunt bucate mai bune decât altele.

19 Gâtlejul simte bucatele de vânat:
tot aşa inima pricepută -
cuvintele mincinoase.
Inima îndărătnică pricinuieşte tristeţe,
dar omul mult încercat îi va plăti cu aceeaşi măsură.
η τ
O femeie va primi drept soţ pe orice bărbat,

dar sunt fete mai bune decât altele.
Frumuseţea femeii înveseleşte faţa
şi întrece orice dorinţă a omului,
23 Dacă pe limba ei se află milă şi blândeţe,
bărbatul ei nu este la fel ca şi ceilalţi fii ai oamenilor.
TA
Cine-şi dobândeşte femeie îşi pune temelie avuţiei,
ajutor asemenea sieşi, stâlp de sprijin.
Unde nu este împrejmuire, avuţia va fi jefuită,
şi cel care nu are femeie va rătăci oftând.
2 6Căci cine va avea încredere într-un tâlhar ager,
36.13 „poporul” : gr. λαόν. Hebr. are „Templul”; de aceea unii au emendat gr. în ναόν.
36.14 „cele pe care le-ai creat la început”: în iudaismul rabinic Israel este una din cele
şase creaturi anterioare lumii (comentariu ta Gen. 1,1 în Gen. Rabbah 1,4 - c f TOB,
nota a d loc.).
36,20 Autorul nu îndeamnă la răzbunare, ci se mulţumeşte să constate ceea ce se petrece
adeseori.
36.24 „îşi pune temelie” : gr. ένά ρ χετα ι - pentru sensurile lui άρχή vezi nota la 1,14.
36.25 C f Gen. 4,12.
care sare din cetate în cetate?

Şi tot astfel în omul care nu are cuib
şi se adăposteşte pe unde îl prinde seara.
37 Orice prieten spune: „Şi eu îţi sunt prieten!”;

1
dar este câte un prieten care e prieten doar cu numele.

“ Oare nu rămâi cu o tristeţe până la moarte
când un tovarăş şi un prieten ţi se preschimbă în duşman?
1 0 , gândule rău, de unde te-ai prăvălit
ca să acoperi pământul cu vicleşug?
4 Câte un tovarăş se bucură de bucuria prietenului său,
dar la vreme de restrişte se ridică împotriva lui.
5 Tovarăşul suferă alături de prietenul său, de dragul pântecelui,
iar în faţa luptei va apuca scutul.
6 Să nu-ţi uiţi prietenul în sufletul tău
şi să-ţi aduci aminte de el în mijlocul avuţiilor tale.
Orice sfătuitor îşi laudă sfatul,
7
dar câte unul dă sfat pentru sine însuşi.

8 De cel care dă sfaturi păzeşte-te
şi află mai întâi care-i este nevoia
- căci el te va sfătui pentru sine însuşi
pentru ca nu cumva să tragă la sorţi în privinţa ta
9 şi să-ţi spună „E bună calea ta!”,
iar [apoi] să stea deoparte ca să vadă ce ţi se va întâmpla.
10 Să nu te sfatuieşti cu cel care te priveşte de sus
şi de cei care te pizmuiesc ascunde-ţi gândul,
11 [să nu te sfâtuieşti] cu o femeie despre potrivnica ei,
şi cu un fricos despre război,
cu un negustor despre o afacere,
şi cu un cumpărător despre o vânzare,
cu un invidios despre recunoştinţă,
şi cu un om nemilos despre bunătate,
cu un leneş despre o muncă oarecare,
Λ
37,4 In Hebr.: „Rău prieten este acela care se dă pe lângă ospăţ, dar la vreme de restrişte
stă deoparte.”
37,6 Al doilea stih, in Hebr.: „Să nu-l părăseşti când e vremea de luat pradă.”
37,8 Despre sfetnicii răuvoitori, v. şi supra, 8,15.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 37
1
şi cu sluga tocmită pe un an despre terminarea [lucrării],

cu servitorul puturos despre o muncă mai grea;
pe asemenea oameni să nu te bizui la nici un sfat.
12 Să fii însă mereu în preajma unui bărbat evlavios,
despre care ştii că împlineşte poruncile,
al cărui suflet este asemănător cu al tău
şi care, dacă te vei prăbuşi, va suferi alături de tine.
I^
J Fii statornic faţă de gândul din inima ta,
căci nimic nu-ţi este mai credincios decât ea;
14 sufletul omului îl înştiinţează de obicei mai bine
decât şapte străjeri aşezaţi la pândă pe o înălţime.
15 Dar mai presus de orice, roagă-te Celui Preaînalt,
ca să-ţi îndrepte calea întru adevăr.
începutul oricărui lucru este cuvântul
16
şi mai înainte de orice faptă e cugetarea.

j 7
Urma schimbării din inimă

se desparte în patru părţi:
18 binele şi rău), viaţa şi moartea;
şi cea care întotdeauna le stăpâneşte pe toate este limba.
19 Este câte un bărbat iscusit, care-i învaţă pe mulţi,
dar care propriului său suflet nu-i este de nici un folos.
2ΰ Este câte unul bun de gură, care se face însă urât:
acesta va fi lipsit de orice hrană:
21 căci nu i s-a dat har de la Domnul,
deoarece a fost lipsit de orice înţelepciune.
2 2 Câte unul este înţelept pentru sine
şi roadele înţelegerii lui sunt vrednice de crezare în gura lui.
23 Bărbatul înţelept îşi educă poporul
şi roadele înţelegerii lui sunt vrednice de crezare.
T 1
Bărbatul înţelept este copleşit de binecuvântări
şi-l fericesc toţi cei care îl văd.
Λ c
“ Viaţa omului are zilele numărate,

dar zilele lui israel sunt fără de număr.
TA
Cel înţelept va dobândi încredere în mijlocul poporului său,
37,17 Text dificil.

37,21 Lipseşte din Hebr. şi din vers. siriacâ.
37,26 „va dobândi” : litt. „va moşteni".
şi numele lui va trăi în veac.

27
Fiule, pune-ţi sufletul la încercare în timpul vieţii tale,
ca să vezi ce este rău pentru tine şi să nu faci.
-1
Pentru că nu toate sunt de folos tuturor

şi nu toate îi mulţumesc pe toţi.
2 9Să nu fii nesăţios cu toate desfătările
şi să nu te repezi asupra mâncărurilor;
10 căci belşugul de bucate îmbolnăveşte
şi îmbuibarea duce la îngreţoşare.
31 Prin îmbuibare mulţi şi-au găsit sfârşitul,
iar cine se înfrânează îşi lungeşte viaţa.
38 Cinsteşte-1 pe doctor cu cinstea care i se cuvine pentru foloasele lui,

1
căci şi pe el l-a creat Domnul.

2 Vindecarea vine de Ia Cel Preaînalt
şi de la rege primeşte daruri.
3 Ştiinţa doctorului îi va înălţa capul
şi el va fi admirat de mai-marii lumii.
4 Domnul a creat leacuri din pământ,
iar omul chibzuit nu le va dispreţui.
5 Oare nu printr-un lemn s-a îndulcit apa
spre a face cunoscută puterea lui?
6 El a dat oamenilor ştiinţă,
spre a fi preamărit pentru minunile Sale.
7 Prin acestea, El vindecă şi alină durerea omului,
cu acestea spiţerul va face amestecuri,
8 şi faptele Lui nu vor avea sfârşit,
iar pacea de la El vine pe faţa pământului.
37,28 Idee reluată de ICor. 6,12 şi 10,23, dar într-un context diferit.
Λ
38,2 Al doilea stih este neclar. In Hebr., stihul se referă la daruri oferite de un rege
pământesc, versetul fiind: „De la Dumnezeu îşi primeşte medicul priceperea şi de ia rege
primeşte daruri.” în LXX, textul e mai puţin precis: se poate înţelege că „regele” ar
putea fi Dumnezeu, care oferă darul vindecării medicului sau pacientului.
38.4 „leacuri”: e vorba de plantele medicinale.
38.5 C f Ex. 15,23-25.
38.7 „El vindecă”: Hebr. are „medicul alină...”.
38.8 „pacea”: gr. ειρήνη traduce ebr. şaldm, care înseamnă „pace”, dar şi „stare de
bine”, „sănătate”.
Fiule, nu fi delăsător atunci când eşti bolnav,

9
ci roagă-te la Domnul, iar El te va vindeca.

10 îndepărtează de la tine greşeala, păstrează-ţi mâinile întru dreptate
şi curăţeşte-ţi inima de orice păcat.
11 Adu [jertfa de] bună mireasmă şi pomenire din fruntea fainii
şi unge-ţi prinosul potrivit mijloacelor tale.
12 Iar [apoi] fa-i loc doctorului, căci şi pe el i-a creat Domnul;
el să nu stea departe de tine, căci ai nevoie de el.
13 Vine o clipă când întremarea ta [se va afla] în mâinile lor,
14 fiindcă şi ei se vor ruga Domnului
ca să găsească drumul cel bun către întremare
şi leacul potrivit ca să[-ţi] salveze viaţa.
15 Cine păcătuieşte în faţa Celui ce l-a făcut
va cădea pe mâinile doctorului.
Fiule, să verşi lacrimi pentru cineva care a murit
10
şi, ca unul care pătimeşte crunt, porneşte bocet,

înmormântează-i trupul cu cinstea cuvenită
şi nu uita de mormântul lui.
17 Jeleşte-1 cu amar şi cu lacrimi fierbinţi,
ţine întristare după cum i se cade,
timp de o zi sau două, de teama clevetirii,
iar apoi ogoieşte-ţi întristarea;
18 căci din întristare se [poate] ivi moartea,
iar întristarea inimii încovoaie puterea.
19 în restrişte dăinuie şi întristarea,
38,9 „nu fi delăsător” : în Hebr. „nu te mânia”.

38,11 Am încercat să explicităm potrivit contextului un verset obscur din LXX: δός
ευω δίαν καί μνημόσυνον σεμιδάλεω ς καί λίπανον προσφοράν ώς μή υπάρχων, litt. în
Bibi. 1688: „Dă bun-miros şi pomenire de făină de grâu şi unge aducerea, ca cum n-ai
fi.’' ♦ „potrivit mijloacelor tale”: traducere după Hebr.
38.14 „întremare”: Hebr. are „diagnostic”.
38.15 Ideea că boala e o consecinţă a păcatului e tradiţională (cf. Deut. 28,21-
-22.27.35.59-61); vezi însă explicaţia dată de Iisus Hristos cu privire la orbul din naştere
(cf. In. 9,2-5). în Hebr. textul se poate înţelege şi: „Păcătuieşte în faţa Creatorului său
acela care face pe viteazul în faţa doctorului.”
38.16 Despre cutumele privitoare la perioada de doliu, cf. 22,12.
38.17 „cu lacrimi fierbinţi”: litt. „înfierbântează lovitura” - aluzie la obiceiul de a-şi bate
pieptul în semn de doliu.
398 ÎNŢELEPCIUNE A LUI IISUS SIRAH 38
iar viaţa de om sărac e împotriva inimii.

2 0Nu-ţi lăsa inima pradă întristării,
îndepărteaz-o amintindu-ţi de cele de pe urmă.
2 1
Nu uita că nu este drum de întoarcere,
nici mortului nu-i vei fi de folos, şi ţie îţi vei face rău.
22 „Adu-ţi aminte de judecata mea, căci la fel [va fi] şi a ta:
astăzi eu, mâine tu!”
23 Odată ce mortul a trecut în odihnă, dă odihnă şi amintirii lui
şi mângâie-te de [pierderea] lui când şi-a dat sufletul.
24 Λ
Înţelepciunea cărturarului [se dobândeşte] în clipe prielnice de răgaz
şi înţelept va ajunge acela care nu are multe treburi.
25
Ce fel de înţelepciune va dobândi acela care ţine coarnele plugului,
care se mândreşte cu vârful strămurării,
mânându-şi boii şi ducându-şi viaţa în muncile lor
şi vorbeşte mai ales despre taurii tineri?
26 îi stă la inimă cum să întoarcă brazda
şi va veghea spre a hrăni junincile.
2‘ Tot aşa orice lucrător şi orice meşter dulgher,
prinşi de treburi noaptea şi ziua;
la fel şi cei care gravează tipare de peceţi -
grija lor cea mare va fi cum să schimbe mereu modelul;
ie stă la inimă cum să se ţină întocmai de desen
şi vor veghea spre a-şi duce Ja capăt lucrarea.
28 Tot aşa fierarul aşezat lângă nicovală,
cu gândul aţintit la lucrările fierului;
aburul focului îi va mistui carnea
şi cu dogoarea cuptorului se va înfrunta.
La zgomotul ciocanului îşi va pleca urechea
şi ochii săi vor fi aţintiţi asupra modelului uneltei.
38,21 Primul stih, în Hebr.: „Nu te mai gândi la el, căci pentru el nu mai e nădejde”
{c f 2Rg. 12,22-23: atitudinea lui David când i-a murit fiul născut din adulter).
38,25 Paragraful începând cu acest verset conţine o aparentă contradicţie cu secvenţa din
7,15, unde munca fizică grea este preţuită. Minuţioasa enumerare a celor mai importante
meşteşuguri antice reprezintă în sine un semn de preţuire. Totuşi, ca membru al clasei
instruite a scribilor, Siracidul trasează inevitabila graniţă dintre muncile manuale, oricât
de indispensabile ar fi acestea cetăţii, şi preocupările intelectuale ale cărturarului, înţe
leptului sau judecătorului.
îi stă la inimă să-şi desăvârşească lucrarea

şi va veghea spre a o împodobi până la desăvârşire.
2 9Tot aşa olarul aşezat la lucrul său
şi învârtindu-şi cu picioarele roata;
el este pururi cuprins de grijă pentru lucrarea sa
şi numărată e toată munca lui.
Cu braţul său el dă o formă lutului
'l 0
şi cu picioarele îi încovoaie tăria.

/\
Ii va sta la inimă cum să desăvârşească smălţuirea

şi va veghea spre a curăţi cuptorul.
Ί 1
Toţi aceştia s-au încrezut în mâinile lor
şi fiecare este priceput în meşteşugul lui.
32 Fără de ei nu s-ar întemeia o cetate,
nici n-ar fi locuită, nici nu s-ar umbla prin ea,
3 3Dar la sfatul poporului nu vor fi căutaţi
şi în adunare nu vor primi ranguri de frunte;
pe scaunul judecătorului nu se vor aşeza
şi rânduiala judecăţii nu o vor înţelege.
3 4Ei nu vor pune în lumină nici învăţătura, nici judecata
şi nici cu pildele nu se vor afla [îndeletnicindu-se],
dar ei ţin statornică zidirea veacului,
iar ruga lor e întru lucrarea meşteşugului.
39 Altfel stau lucrurile cu cel care-şi dăruieşte sufletul

1
şi cugetă la Legea Celui Preaînalt:

înţelepciunea tuturor celor din vechime o va cerceta
şi cu prorociile se va îndeletnici,
n
el va păstra istorisirile oamenilor vestiţi

şi va pătrunde în întorsăturile parabolelor,
38,31 „este priceput” : gr. σοφίζεται. Iniţial, σοφία desemna „priceperea, deprinderea
practică”, apoi „priceperea de a-ţi orândui bine viaţa” şi abia mai târziu (de la Aristotel)
capătă sensul specific filozofic. O evoluţie similară are şi ebr. hoktfm âh, cu diferenţa că
în forma ei supremă ea este un atribut divin pe care Dumnezeu îl împărtăşeşte omului
care vrea să-l primească.
39.1 „Legea... înţelepciunea... prorociile” : poate fi aici o aluzie la cele trei tipuri de cărţi
ale Scripturii ( c f Prolog 1.8-10.24-25 şi Introducerea § 6 ).
39.2 Despre toposul „tainelor” înţelepciunii, cf. 4,18.
ascunzişurile proverbelor le va scruta

şi cu înţelesurile ascunse ale parabolelor îşi va petrece vremea.
4 In mijlocul celor mai mari îşi va face slujba
şi în faţa căpeteniilor va fi văzut.
El va călători în ţara neamurilor străine,
căci a cunoscut din încercările sale cele bune şi cele rele ale oamenilor.
5 Aş
Ii va sta la inimă să se îndrepte încă de dimineaţă
către Domnul, care l-a făcut,
şi înaintea Celui Preaînalt se va ruga;
îşi va deschide gura în rugăciune
şi pentru păcatele sale se va ruga.
6 Dacă va voi Domnul cel mare, el se va umple de duhul înţelegerii;
ca ploaia va revărsa cuvintele înţelepciunii sale
şi prin rugăciune va aduce mulţumiri Domnului.
7 El îşi va călăuzi drept gândirea şi ştiinţa
şi la tainele Domnului va cugeta.
8 îşi va vădi buna creştere pe care a primit-o
şi se va lăuda întru Legea Legământului Domnului.
9 Mulţi vor lăuda puterea lui de înţelegere
şi până în veac aceasta nu se va şterge [din mintea lor].
Nu va dispărea amintirea lui
şi numele lui va dăinui din generaţie în generaţie.
1Λ Λ
înţelepciunea lui o vor povesti neamurile

şi lauda lui o va vesti adunarea.
11 Dacă va trăi mult, va lăsa în urmă un nume mai cinstit decât alte o mie,
iar când va muri, aceasta îi va fi de ajuns.
I^
" După ce am cugetat, voi vorbi mai departe,
căci m-am încărcat ca luna plină.
13
Ascultaţi-mă, fii credincioşi, şi odrăsliţi
ca trandafirul care creşte pe malul unui râu!
14 Ca tămâia răspândiţi mireasmă
şi daţi flori precum crinul.
39.5 „Cei Preaînalt”: gr. ό ϋψιστος traduce aici ebr. ‘Elyδη. nume arhaic care apare numai
Λ
în Pentateuh, în Iov şi în Psalmi. In Sirah apare de 15 ori începând cu acest verset.

39.6 O metaforă „pluvială” asemănătoare aflăm supra, 39,6. ♦ „va aduce mulţumiri”: gr.
έζομ ολογέω - c f nota la Ps. 6 ,6 .
39,8 Unii înţeleg primul stih: „Prin învăţătura [pe care o dă] îşi va vădi...”
ÎNŢELEPCIUNEA LUi HSUS SIRAH 39 401
Revărsaţi mireasmă şi înălţaţi cântare de laudă,

binecuvântaţi pe Domnul pentru toate lucrările [Sale].
15 Vestiţi măreţia numelui Său,
aduceţi mulţumire întru lauda Lui
prin cântările buzelor şi pe harfe
şi astfel să spuneţi în aducerea de mulţumire:
16 „Toate sunt lucrările Domnului, căci sunt foarte bune,
şi orice poruncă a Lui se va împlini la vremea ei!”
Nu trebuie să spui: „Ce este aceasta?”, „Pentru ce este aceasta?”,
căci toate vor fi cercetate la vremea lor.
17
La cuvântul Lui apa s-a oprit morman

şi la rostirea gurii Lui, adunare de ape.
18La porunca Lui, toată dorinţa Lui [se împlineşte]
şi nimeni nu va micşora înfăptuirea mântuirii Lui.
19Faptele a tot trupul [se află] înaintea Lui
şi nu se pot ascunde de ochii Lui.
2 0Din veac în veac El cercetează
şi nimic nu este neobişnuit în faţa Lui.
21 Nu trebuie să spui: „Ce este aceasta?”, „Pentru ce este aceasta?”,
căci toate au fost create cu rostul lor.
Binecuvântarea Lui s-a revărsat ca un râu
2 2
şi ca un potop a adăpat uscatul.

Tot aşa vor moşteni neamurile urgia Lui,
după cum [El însuşi] a preschimbat apele în saramură.
Pentru cei eviavioşi căile Lui sunt drepte,
după cum pentru nelegiuiţi sunt pline de piedici.
Λ ζ
Lucrurile bune au fost create dintru început pentru cei buni,

la fel, pentru păcătoşi, cele rele.
2 6Cele dintâi trebuinţe pentru viaţa omului sunt:
apa, focul, fierul şi sarea,
fruntea făinii de grâu, laptele şi mierea,
39.15 Primul stih se poate înţelege şi: „Daţi preamărire numelui Său.”
39.16 C f Gen. 1,10.25.31. Unii însă echivalează primul stih astfel: „Cât de frumoase
sunt lucrările Domnului!” ♦ Ultimele două stihuri sunt doar în LXX şi par a fi un dublet
al v. 2 1 .
39,23 „a preschimbat apele în saramură” : posibilă aluzie la distrugerea Sodomei şi
Gomorei (cf. Gen. 19,24 şi urm.; Sir. 16,8).
sângele strugurelui, untdelemnul şi veşmântul.

27
Toate acestea sunt bune pentru cei evlavioşi,
după cum pentru păcătoşi ele se preschimbă în rele.
Sunt vânturi care au fost create spre pedeapsă
2 3
şi, în mânia Lui, [Domnul] a înteţit loviturile lor.

La vremea sfârşitului ele îşi vor revărsa tăria
şi mânia Celui care le-a făcut o vor potoli.
29
Focul şi grindina, foametea şi moartea,
toate acestea au fost create spre pedeapsă;
3 0colţii fiarelor, scorpionii, viperele
şi sabia care-i pedepseşte pe cei nelegiuiţi ducându-i la pierzare
31 se vor bucura să-I împlinească porunca,
şi pe pământ vor fi gata Ia nevoie
şi, la vremea lor, nu vor ieşi din cuvântul Lui.
De aceea m-am întărit încă de la început,
j 2
am cugetat şi am lăsat în scris:

3 3„Lucrările Domnului sunt bune toate
şi El se va îngriji de orice nevoie la vremea ei.
3 4Şi nu trebuie să spui: «Acest lucru este mai rău decât celălalt!»,
căci orice lucru va fi preţuit la vremea lui.
35 Iar acum, cu toată inima şi gura, cântaţi
şi binecuvântaţi numele Domnului!”
40 Mare neodihnă a fost creată pentru fiecare om

1
şi jug greu asupra fiilor lui Adam,

din ziua în care ies din pântecele mamei lor
şi până în ziua când se întorc la mama tuturora.
“Gândurile lor şi frica din inimă
e cugetarea la ce-i aşteaptă, la ziua sfârşitului.
De la cel aşezat pe un tron vestit
şi până la cel care se umileşte în ţărână şi cenuşă,
4 de la cel care poartă [veşminte de] purpură şi coroană
şi până la cel îmbrăcat cu pânză groasă de in -
39,28 De aici începe fragmentul de manuscris Hebr. găsit în 1964 la Masada.

40,1 „a fost creată”: Hebr. are „Dumnezeu a dat”. Traducătorul LXX a recurs la o
construcţie impersonală pentru a nu menţiona Numele divin ca autor a ceva rău.
40,4 „lveşminte de] purpură şi coroană”: Hebr. are „turban şi diademă”.
mânie şi invidie, tulburare şi zbucium,

frică de moarte, ciudă şi dezbinare.
5 Iar la vremea odihnei, în aşternut,
somnul nopţii le reînnoieşte îngrijorarea.
6 Foarte puţin, o frântură de odihnă,
şi de aici în vise, e ca într-o zi de strajă,
tulburat de vedeniile inimii sale,
ca un fugar de pe câmpul de luptă.
7 La vremea când e nevoie, el se trezeşte
şi se miră că nu-i mai este deloc frică.
Q
Pentru orice trup, de la om până la dobitoc,
iar pentru păcătoşi de şapte ori mai mult:
9 moarte şi sânge şi dezbinare şi sabie,
nenorociri, foamete şi necaz şi bici.
1 A A
împotriva celor nelegiuiţi au fost create toate acestea

şi din pricina lor a venit potopul.
n Toate cele ce vin din pământ se vor întoarce în pământ
şi cele ce vin din ape se vor întoarce în mare.
Orice mită şi nedreptate vor fi şterse,
12
dar credinţa va dăinui în veac.

Avutul celor nedrepţi va seca precum un râu
şi ca un tunet mare al cărui sunet se risipeşte în ropotul de ploaie.
14 Când îşi deschide mâinile, el se va veseli,
şi tot aşa cei care calcă [poruncile] vor dispărea cu totul.
15Vlăstarele necredincioşilor nu-şi vor înmulţi ramurile,
iar rădăcinile necurate stau pe o stâncă piezişă.
16Trestia de lângă orice apă şi maluri de râu
va fi smulsă înaintea tuturor buruienilor.
40.5 „le reînnoieşte îngrijorarea” : litt. „le variază cunoaşterea” .

40.6 „de pe câmpul de luptă”: litt. „de la faţa războiului”.
40.7 „când e nevoie'': gr. χρεία ς, litt. „nevoii”, este lecţiunea adoptată de Rahlfs;
majoritatea mss. au însă σαϊτηρίας. „izbăvirii”.
40.8 Pentru semnificaţiile numărului şapte, v. şi supra, 7,3 şi 20,12.
40.9 Primul stih, în Hebr.: „ciumă, sânge, pârjol şi secetă” .
40,11 Despre întoarcerea în pământ a oricărei fiinţe vii, cf. supra, 16,30. ca şi infra,
41,10. ♦ Al doilea stih în Hebr.: „Tot ce vine de sus se întoarce sus.”
40,14 Textul e obscur şi fiecare traducător presupune câte un subiect.
40,16 „tuturor buruienilor’: Hebr. are „de ploaie”.
17
Mărinimia este rai de binecuvântări
şi milostenia dăinuie în veac.
18 * ♦ «
Viaţa celui de sine stătător şi a celui muncitor e plăcută,
dar mai fericit decât amândoi este cel care găseşte o comoară.
Fiii şi întemeierea unei cetăţi statornicesc un nume,
19
dar mai presus de amândouă este socotită femeia fară prihană.

?A
Vinul şi muzica înveselesc inima,
dar mai presus de amândouă este iubirea de înţelepciune.
21 Flautul şi harpa scot melodie plăcută,
dar mai presus de amândouă este limba dulce.
22
Farmecul şi frumuseţea le doreşte ochiul,
dar mai presus de amândouă este verdele semănăturii.
7T
Prietenul şi tovarăşul se întâlnesc la vremea potrivită,
dar mai presus de amândoi este femeia cu bărbatul ei.
2 4
Fraţii şi sprijinitorii [îţi stau aproape] la vreme de restrişte,

φ
dar mai presus de aceştia milostenia te va izbăvi.

25
Aurul şi argintul îţi vor da siguranţă,
dar mai presus de amândouă va fi preţuit un sfat.
26
Averea şi puterea [îţi] vor da curaj,
dar mai presus de amândouă este frica de Domnul.
Având frică de Domnul nu-ţi lipseşte nimic
şi, cu ea, nu mai trebuie să cauţi alt ajutor.
97
Frica de Domnul este rai de binecuvântări
şi mai presus de orice faimă [te] ocroteşte.
28 j *
Fiule, să nu duci o viaţă de cerşetor;
mai bine să mori decât să cerşeşti.
2 9Viaţa bărbatului care priveşte către masa altuia
nu poate fi socotită o viaţă adevărată.
El îşi va întina sufletul cu mâncăruri străine,
40.18 Primul stih în Hebr., ms. B: „Viaţa cu vin şi băuturi tari este plăcută’7, iar în ms. de
la Masada: „Viaţa în belşug şi câştig este plăcută.”
40.19 După primul stih, Hebr. şi syr. au: „dar mai de preţ decât acestea două este
descoperirea înţelepciunii.”
40.20 „iubirea de înţelepciune” : Hebr. are doar „iubirea”.
40.21 „limba dulce” : Hebr. are „limba sinceră”.
40.25 „îţi vor da siguranţă”: litt. „îţi vor întări piciorul”.
40.26 „[îţi] vor da curaj” : litt. „vor înălţa inima”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI I1SUS SIRAH 40-41 405
pe când bărbatul învăţat şi binecrescut se va feri.

în gura celui fără ruşine e plăcută cerşeala,
3 0
dar în pântecele lui va arde foc.
4 1 1O, moarte, cât de amară este amintirea ta

pentru omul care trăieşte liniştit în mijlocul bunurilor sale,
pentru bărbatul lipsit de griji, căruia îi merg bine toate
şi care este încă în stare să primească hrana!
2 O, moarte, binevenită este judecata ta
pentru omul [căzut] în nevoie şi cu puterile împuţinate,
pentru cel ajuns la adânci bătrâneţi şi sfâşiat de toate [grijile],
care [a ajuns] neîncrezător şi şi-a pierdut răbdarea!
3Să nu te temi de judecata morţii,
adu-ţi aminte de cei de dinaintea ta şi de cei de după tine.
4 Aceasta este judecata Domnului pentru tot trupul
şi de ce să cârtim împotriva bunului plac al Celui Preaînalt?
Că vei trăi zece, o sută sau o mie de ani,
în lăcaşul morţilor nu vei fi mustrat pentru viaţa ta.
5Copii urâcioşi ajung copiii păcătoşilor,
care-şi petrec vremea în sălaşele celor necredincioşi.
6Moştenirea fiilor celor păcătoşi va fi nimicită,
urmaşii lor vor fi copleşiţi de ocară.
7Pe un tată necredincios îl vor ponegri fiii săi,
căci din pricina lui vor ajunge şi ei de ocară.
O
Vai vouă, bărbaţi necredincioşi,

care aţi părăsit Legea Dumnezeului Preaînalt!
9Dacă vă veţi naşte, întru blestem vă veţi naşte,
iar dacă veţi muri, de blestem veţi avea parte!
10Toate cele ce vin din pământ se vor întoarce în pământ,
şi tot aşa necredincioşii [merg] de la blestem către pieire.
41,1 „sâ primească hrana” : gr. τροφή, „hrană”, este lecţiunea adoptată de Rahlfs. Unii
traducători corectează în τρυφή, „plăcere”, după ebraică şi siriacă.
41.5 Despre raporturile dintre tată şi fii, c f şi supra, 16,1-5.
41.6 Primul stih în Hebr. (ms. Masada): „Din pricina fiului celui nelegiuit va fi nimicit
regatul.”
41,10 „din pământ... în pământ... blestem... pieire” ; Hebr. are: „din nimic... în nimic,.,
nimic... nimic.”
11 Oamenii se tânguiesc pentru trupurile lor,

dar numele cel rău al păcătoşilor va ti şters.
19
Ai grijă de numele tău, căci el va dăinui după tine
mai mult decât o mie de grămezi mari de aur.
]3
O viaţă bună îşi are zilele numărate,
dar un nume bun va dăinui în veci!
14 Păstraţi învăţătura în pace, fiilor!
Dar înţelepciunea ascunsă şi comoara nevăzută,
ce folos de amândouă?
13 Mai bun omul care-şi ascunde nebunia
decât omul care-şi ţine ascunsă înţelepciunea.
16 Vă voi spune, aşadar, când să vă ruşinaţi,
căci nu este bine să ţii seama de orice ruşine
şi nu toate sunt preţuite cum se cuvine de toţi.
17 Ruşinează-te faţă de tatăl tău şi faţă de mama ta de desfrâu,
faţă de căpetenie şi faţă de cel puternic - de minciună,
IO
faţă de judecător şi dregător - de greşeală,
faţă de adunare şi faţă de popor - de nelegiuire,
19 faţă de un tovarăş sau un prieten - de nedreptate,
faţă de [cei] din locul în care locuieşti - de furt;
20 faţă de adevărul lui Dumnezeu şi faţă de Legământ,
[să te ruşinezi] să-ţi întinzi coatele peste pâini,
21 [ruşinează-te] a fi grosolan când dai sau când primeşti,
a tăcea faţă de cei care te salută,
a privi la o femeie desfrânată,
a întoarce spatele unei rude,
23 ·
“ a-i răpi cuiva partea ce i se cuvine sau ce i s-a dăruit,
a te uita la femeia altui bărbat,
24 a te ţine de slujnica acestuia -
şi să nu te apropii de patul ei ;
a rosti cuvinte de ocară faţă de prieteni -
şi să nu le scoţi ochii pentru că le-ai dăruit ceva,
fs
41,11 In Hebr.: „Trupul omului este deşertăciune, dar o faimă de bunătate nu va dispărea.”
41,20 Primul stih In Hebr. (ms. Masada): „Să calci un legământ sau o învoială.” ♦ Al
doilea stih este la fel de neclar şi în Hebr., şi în LXX.
41,22 „unei rude” : ar putea însemna, în sens larg, „unui compatriot, coreligionar”.
26 a spune mai departe ce ai auzit de la ei

sau a le da pe faţă vorbele de taină.
Astfel vei fi ruşinos cu adevărat
şi vei găsi bunăvoinţă în faţa oricărui om.
42 Dar să nu te ruşinezi de cele ce urmează

1
şi să nu păcătuieşti ţinând seama de oameni:

2 [Să nu te ruşinezi] de Legea Celui Preaînalt şi de Legământ,
nici să faci dreptate la judecată unui necredincios,
I
să ţii socoteala cu un asociat sau cu un tovarăş de drum,
să-ţi împărţi moştenirea la prieteni,
4 să fii corect la cântar şi greutăţi,
să câştigi mult sau puţin;
5să ai câştig în urma unei vânzări,
să-ţi ţii copiii cât mai din scurt
şi să însângerezi spinarea slujitorului ticălos.
6 în faţa unei femei ticăloase, pecetea e de folos,
iar unde sunt multe mâini, să încui;
7să numeri şi să cântăreşti tot ce încredinţezi cuiva
şi să scrii totul, ce dai şi ce primeşti;
8să ţii din scurt pe cel iară minte şi pe ce! nebun,
ca şi pe cel foarte bătrân, care se ia la harţă cu cei tineri.
Aşa vei fi cu adevărat binecrescut
şi vei fi preţuit în faţa tuturor.
9O fiică este pentru tatăl ei pricină ascunsă de neodihnă
şi grija pentru ea alungă somnul;
cât este tânără, ca nu cumva să-i treacă floarea vârstei,
iar după ce se mărită, ca să nu trezească ura;
10cât este fecioară, ca nu cumva să fie pângărită
şi să rămână însărcinată în casa părintească;
după ce s-a măritat, ca nu cumva să o ia pe căi strâmbe
42,1-8 Sirah declară ca fiind îngăduite anumite lucruri în privinţa cărora existau preju
decăţi.
42,4 îndatorirea negustorului de a-şi curăţa des greutăţile şi talgerele cântarului este
strict reglementată de rabini în Mişna.
42,9-14 Despre povara pe care o reprezintă o fiică pentru părintele ei, v. şi supra, 22,3-6.
42,9 „pricină ascunsă de neodihnă” : Hebr. are „comoară înşelătoare”.
408 Î n ţ e l e p c i u n e a lu i iisu s s i r a h 42
sau, locuind alături de soţul ei, ca nu cumva să rămână stearpă.

11 Λ φ
In jurul unei fiice obraznice să întăreşti paza,

ca nu cumva să te facă bătaia de joc a duşmanilor,
pricină de bârfa în cetate şi cu faimă [rea] în popor,
şi ca nu cumva să te umple de ruşine în adunarea celor mulţi.
12
Să nu-ţi aţinteşti privirile spre frumuseţea nimănui

şi să nu te aşezi în mijlocul femeilor,
13 4
pentru că din veşminte iese molia,
iar din femeie, răutatea femeiască.
14 Mai bună este răutatea unui bărbat decât o femeie care face binele,
căci femeia ne umple de ruşine şi de ocară.
îmi voi aduce aminte acum de lucrările Domnului
1 5 A
şi ceea ce am văzut voi povesti.

Prin cuvintele Domnului [iau fiinţă] lucrările Lui,
şi judecata Lui se împlineşte potrivit voinţei Lui.
16 Soarele care străluceşte priveşte peste toate
şi de slava Domnului este plină lucrarea Lui.
jy
Nu le-a fost cu putinţă sfinţilor lui Dumnezeu
să înfăţişeze toate minunile Lui,
pe care le-a statornicit Domnul cel Atotputernic
pentru ca întreaga lume să fie întărită întru slava Lui.
18 El a cercetat îndeaproape genunea şi inima [omului],
42,11 „celor mulţi'1: gr. πολλών, litt. „multora” - probabil corupere din πυλών, „de la porţi”.
Hebr. are „adunarea de ia poartă”, i.e. de la tribunal, judecăţile se ţineau la porţile cetăţii.
42,12-14 Hebr. se referă tot la fata care trebuie bine păzită: „Nici unui bărbat să nu-şi
arate frumuseţea şi în casa femeilor să nu stea de vorbă.”
42.14 Apare numai în Sinaiticus şi în siriacâ, dar celelalte mss. greceşti îl omit (cf. BJ).
♦ Contextul arată că nu este vorba de o judecată absolută a autorului asupra femeilor, ci
doar de primejdia pe care o poate constitui compania unor femei măritate.
42.15 „Prin cuvintele”: în Hebr. este singularul; despre creaţia prin cuvânt, c f , de ex.,
Λ
Gen. 1,3; Ps. 32,6; înţ. 9,1. ♦ „voinţei”: gr. ευδοκ ία , „bunăvoire”, „bună plăcere” -
corectură sprijinită de ebr. şi siriacă; mss. gr. care adaugă acest stih au εύ λ ο γία , „bine
cuvântare” ( c f TOB, nota ad loc.).
42.17 „Sfinţii” sunt îngerii care trăiesc în prezenţa lui Dumnezeu. ♦ „slava Lui” : în gr. se
poate înţelege că este vorba de slava universului, datorată minunăţiilor create de
Dumnezeu; în Hebr. este însă clar „în faţa slavei Lui [i.e. a lui Dumnezeu]”.
42.18 Despre atotştiinţa divină, v. supra, 23,19-20. ♦ Pentru „subtilităţi”, „stratageme”
(gr. τά πανουργεύμστα), v. supra, 1,6. Hebr. are „taine”. ♦ „semnele timpului” : Hebr.
are „ceea ce trebuie să se întâmple până în veac”. După Gen. 1,14, aştrii au tbst creaţi ca
iar subtilităţile lor le-a pătruns,

fiindcă Cel Preaînalt are toată ştiinţa
şi a privit cu luare aminte la semnele timpului,
19 vestind cele trecute şi cele viitoare
şi scoţând la lumină urmele celor ascunse.
20 Nici un gând nu-I scapă,
nici un cuvânt nu-I rămâne ascuns.
‘ A orânduit măreţele lucrări ale înţelepciunii Sale,
pentru că El este dinainte de veac şi până în veac.
Nimic nu l s-a adăugat şi nimic nu 1 s-a luat
şi n-a avut nevoie de nici un sfătuitor.
" Cât de vrednice de dorit sunt toate faptele Lui,
până la cea mai mică scânteie ce poate fi privită!
23 Toate acestea trăiesc şi dăinuie în veac
pentru toate trebuinţele, şi toate [l] se supun.
24 Toate merg două câte două, una faţă în faţă cu cealaltă,
şi El n-a făcut nimic nedeplin.
23 Una întăreşte părţile bune ale celeilalte,
şi cine s-ar putea sătura să privească slava Lui?
43 ! Mândria înaltului e bolta curată,

înfăţişarea cerului în privelişte de slavă!
2 Soarele în ivire vesteşte, când se arată,
[cât de] minunată este lucrarea Celui Preaînalt.
3 Când el este la amiază, usucă pământul
şi în faţa arşiţei lui cine [va putea] să stea?
4 Cuptorul se încinge pentru lucrările care se fac la cald,
dar de trei ori mai mult soarele pârjoleşte munţii;
suflând aburi de foc
să marcheze timpurile. Unii considerau şi că aştrii domină viitorul; Sirah afirmă însă că
Dumnezeu este stăpânul viitorului.
42.20 C /P s . 138,1-4.
42.21 V. şi supra, 18,6. ♦ „El este’': Hebr. are „El este acelaşi”.
42.22 Al doilea stih este dificil: litt. „şi ca a unei scântei este vederea”.
42.23 „şi toate ţi] se supun”: Hebr. are „şi totul este păzit”,
42.24 „nedeplin”: Hebr. are „nefolositor”.
42.25 „slava Lui” : Hebr. are „slava lor” .
43,4 Al treilea stih, în Hebr.: „O limbă a astrului mistuie [pământul] locuit.”
şi aruncând raze strălucitoare, el întunecă privirile.

5 Mare este Domnul, care l-a făcut
şi care, prin cuvintele Sale, îi zoreşte alergarea.
6Şi luna, mereu Ia vremea ei,
este arătare a timpurilor şi semn al veacului.
7 De la lună [vine] semnul sărbătorii,
luminător care se micşorează [când ajunge] la sfârşit.
De la ea vine şi numele lunilor;
în chip minunat ea creşte în timp ce se preschimbă,
făclie pentru oştirile din înalt,
strălucind în tăria cerului.
9 Frumuseţea cerului e măreţia stelelor,
podoabă care luminează în înălţimile Domnului.
10 La cuvintele Celui Sfânt, ele vor dăinui potrivit orânduirii [Lui]
şi nu va slăbi straja lor.
31 Priveşte arcul curcubeului şi binecuvântează-L pe Cel care l-a făcut!
Este atât de frumos în strălucirea sa!
12
El a înconjurat cerul cu un arc de slavă,
mâinile Celui Preaînalt l-au încordat!
13 Prin porunca Sa, El trimite grabnic zăpada
şi zoreşte fulgerele ce-I împlinesc judecata.
14 Pentru aceasta, s-au deschis visteriile
şi norii au pornit în zbor ca păsările!
15 în măreţia Sa, a întărit norii
şi pietrele grindinei s-au mărunţit în bucăţi.
16 La vederea Lui se vor cutremura munţii
43,5 In Hebr.: „Dumnezeu a făcut din el un semn şi cuvintele Lui Ii diriguiesc slujitorii.”
43,8 Traducătorul grec nu a putut reda, în primul stih, jocul de cuvinte din ebraică, ce
coincide şi cu acela din română. Sărbătorile erau definite şi ele de calendarul lunar.
43,9-10 în Hebr. se referă la o singură stea, probabil la luceafărul de dimineaţă.
43,11 Despre curcubeu, v. Gen. 9,12-17.
43,13 Stihul al doilea, litt. „şi zoreşte fulgerele judecăţii/hotărârii Sale”. De aceea unii
traduc ca atare (RSV), iar alţii interpretează: „şi zoreşte fulgerele după judecata/hotă
rârea Sa” (BJ).
43,13-20 Cf. Ps. 147,16-17; Ps. 29; Iov 37.
43,16-17 Desfăşurarea firească a frazei ne obligă aici la intervertirea stihurilor din v, 17.
♦ ,,a mustrat pământul”: gr. ώ νείδισεν γήν este lecţiunea adoptată de Rahlfs. Alexandrinas
are ώδίνησεν γή, iar „glasul” în dativ: „la glasul... pământul e cuprins de durerile facerii”.
şi la voinţa Lui va sufla vântul de miazăzi,

l7b vijelia dinspre miazănoapte şi vârtejul vânturilor.
l7a Glasul tunetului Său a mustrat pământul.
Ka
Asemenea unor păsări ce zboară, El presară zăpada,

ce cade precum lăcusta care se lasă [la pământ].
Frumuseţea albei sale străluciri va încânta ochii,
iar la căderea ei inima se va înfiora.
19 Ca sarea El împrăştie pe pământ chiciura,
ea îngheaţă şi se face ca vârfurile de ţepuşe.
70
Vântul rece de la miazănoapte va sufla
şi va întinde pojghiţă de gheaţă peste apă,
se va lăsa peste orice apă stătătoare,
iar apa se va înveşmânta ca într-o platoşă.
21
Va roade munţii şi va pârjoli pustia,
va mistui verdeaţa ca un foc.
Vindecare grabnică pentru toate acestea e negura,
şi roua, ivindu-se după arşiţă, aduce veselia.
Prin gândul Său, El a domolit genunea
2 3
şi a răsădit în ea ostroave.
2 4Cei care cutreieră marea ne povestesc despre primejdiile ei,
încât ne mirăm de ce ne aud urechile.
25
Sunt acolo lucruri ciudate şi minunate,
felurime de vietăţi şi balaurii mării.
2 6Prin El, vestitorul Lui ajunge cu bine
şi prin cuvântul Lui toate se alcătuiesc împreună.
27
Multe [am putea] spune şi nu vom ajunge la capăt,
dar, într-un cuvânt: El este totul!
43,19 Expresia gr. σκολόπων άκρα, menită să sugereze aspectul cristalelor de sare, poate
fi interpretată în mod diferit: „margine ţepuşilor” (Bibi. 1688), „vârvurile de ţepuşi”
(Micu), „vârfurile de ţepuşă” (Bibi. 1936), „vârfuri de bold” (Radu-Gal.), „ace mici de
spin” (Anania). ♦ Stihul al doilea In ms. B Hebr.: „din care cresc flori ca de safir”.
43.23 Imaginea poate constitui o reminiscenţă mitologică cu privire la bătălia dintre
Dumnezeu şi abisul ce personifica forţele răului - c f . Ps. 103,5-9; 88,10.
43.24 „primejdiile”: Hebr. are „marginile”.
43.25 „balaurii mării”, gr. κτίσις κητών: litt. „întemeierea monştrilor marini”.
43,27 „El este totul!” : afirmaţie de influenţă stoică, dar lipsită de orice nuanţă panteistă.
Dumnezeu este infinit mai mare decât lucrările Sale - c f 43,28.
2 8Unde vom găsi putere ca să-L preamărim?

Căci El este Cel mare, mai presus decât toate înfăptuirile Sale.
29
De temut este Domnul şi necuprins de mare,
şi minunată e puterea Lui.
3 0Slăvindu-L pe Domnul, preamăriţi-L
pe cât veţi putea, căci tot va fi mai presus;
şi, preaînălţându-L, puneţi-vă toată puterea
şi nu obosiţi, căci oricum nu veţi ajunge îa capăt.
31 Cine L-a văzut [vreodată] şi va putea să-L descrie?
Şi cine-L va preamări aşa cum I Se cuvine?
3 2Multe taine sunt, mai mari decât acestea,
căci noi am văzut [doar] puţine dintre lucrările Lui.
33Căci Domnul le-a creat pe toate
şi celor evlavioşi le-a dăruit înţelepciunea.
44 1 Să-i lăudăm aşadar pe bărbaţii cei vestiţi

şi pe părinţii noştri, după neamul lor.
2 Multă slavă a creat Domnul,
măreţia Lui dăinuie din veac.
O
Cârmuitori în regatele lor

şi oameni renumiţi prin putere;
buni sfătuitori datorită iscusinţei lor,
vestitori ai profeţiilor;
44 în multe mss. ale LXX, ca şi în Hebr., aici este inserat titlul „Cântare de laudă [adusă]
părinţilor” (gr. πατέρων ϋμνος). Această prezentare a celor mai importanţi strămoşi, în
succesiunea lor, este concepută de Iisus Sirah ca o succintă istorie a înţelepciunii mani
festate In sânul poporului lui Israel.
44.1 „bărbaţii cei vestiţi”: gr. άνδρες έ ν δ ο ξ ο ι, Hebr. are 'arfşey hesedh (c f 43,33 unde
gr. are ε υ σ ε β ε ίς şi 44,10; 45,1, unde are ανδρες ελ έο υ ς, litt. „bărbaţi ai milostivirii);
hesedh înseamnă (referitor la om) „respect, pietate” - deci expresia ar însemna „oameni
pioşi, evlavioşi”, de unde şi numele de „hasizi”, gruparea evreilor fideli Legii care s-au
împotrivit elenizării în vremea hasmoneilor.
Λ f\
44.2 Textul grec e straniu. In Hebr.: „îmbelşugată în slavă este partea Celui Preaînalt şi
măreţia Lui dintotdeauna.”
44,2-9 Unii consideră că autorul vorbeşte mai întâi despre oamenii celebri ai păgânilor,
depăşiţi în valoare de cei slăviţi din Israel. După alţii, este vorba numai despre strămoşii
lui Israel, întâi în general, apoi după numele lor.
44.3 „vestitori ai profeţiilor” : Hebr. are „văzători a toate In profeţiile lor”.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISUS SfRAH 44 413
4 căpetenii ale poporului prin sfaturile lor,

prin priceperea lor în a învăţa poporul
şi [prin] cuvintele înţelepte din ceea ce învăţaseră;
5 cercetători ai melodiilor cântăreţilor
scriitori de povestiri în versuri.
6 Bărbaţi bogaţi, înzestraţi cu tărie,
trăind în pace în sălaşurile lor:
Toţi aceştia au fost preamăriţi de cei din neamul lor
şi în zilele lor au fost fală.
s Unii dintre ei au lăsat în urmă un nume
spre a fi pomenit cu laudă;
9 şi sunt alţii care n-au lăsat nici o amintire,
care au pierit ca şi cum n-ar fi trăit,
şi au fost ca şi cum n-ar fi fost,
şi fiii lor după ei.
10 Sunt însă şi bărbaţi [plini] de milostivire,
ale căror fapte de dreptate nu au fost date uitării.
11 în seminţia lor ei vor dăinui,
lăsând urmaşilor o bună moştenire.
i •y
Urmaşii lor vor rămâne credincioşi legămintelor,
ca şi fiii acestora, datorită lor.
1 -3
Seminţia lor va dăinui până în veac

şi slava lor nu se va şterge.
14 Trupurile lor au fost înmormântate în pace,
iar numele lor trăieşte printre urmaşi;
15 înţelepciunea lor o vor povesti popoarele,
şi lauda lor o va vesti adunarea.
ic Enoh a fost plăcut Domnului şi a fost strămutat [la ceruri]
44,4 Al doilea stih, în Hebr.: „principi datorită cugetării lor adânci”. ♦ „din ceea ce
învăţaseră”: Hebr. are „datorită formaţiei de cărturari” şi adaugă: „şi autori de proverbe
datorită tradiţiei lor” (trad. conj.).
44.10 „bărbaţi [plini] de milostivire” : gr. ανδρες ελ έο υ ς - v. nota la 44,1. ♦ Al doilea
stih în Hebr.: „Şi ceea ce nădăjduiesc nu va avea sfârşit.”
44.11 Verset dificil căruia fiecare traducător încearcă să-t dea un sens; litt. : „Cu seminţia
lor dăinuie/moştenire bună, urmaşii lor.”
44,16 Enoh (gr. Ενωχ), fiu al lui Set şi nepot al lui Adam ( c f Gen. 4,26; 5,6). ♦ „pildă de
convertire”: Hebr. are: „semn de ştiinţă”.
ca o pildă de convertire dată neamurilor.

i y
Noe a fost găsit cu desăvârşire drept,

pe vremea urgiei el a fost schimbul.
Datorită lui, pământului i-a fost [lăsată] o rămăşiţă
atunci când a venit potopul.
| O
Legăminte veşnice s-au statornicit prin el,

ca să nu mai fie nimicit de potop nici un trup.
19Avraam a fost marele părinte al unei mulţimi de popoare
şi nu s-a mai aflat asemenea [lui] în mărire.
2 0El a păzit Legea Celui Preaînalt
şi a ajuns în Legământ cu El.
Λ
In trupul său el a statornicit Legământul

şi, fiind pus la încercare, a fost găsit credincios.
21
De aceea, [Domnul] i-a făgăduit cu jurământ
ca întru seminţia lui vor fi binecuvântate neamurile,
că îl va înmulţi ca pulberea pământului
şi asemenea stelelor va înălţa seminţia lui,
şi ei vor avea moştenire
de la o mare şi până la altă mare
şi de la Râu până la marginea pământului.
2 2Şi pentru Isaac a întărit acelaşi Legământ,
de dragul lui Avraam, tatăl lui.
2 3Binecuvântarea tuturor oamenilor şi Legământul
44,17 Noe (gr. Νωε) este patriarhul care, pentru că era drept şi cu frică de D om nul a
fost ales să salveze neamul omenesc în vremea marelui Potop (Gen. 6,5-9,29). In Gen.
9,20 şi urm. N oe este prezentat ca cel dintâi viticultor. ♦ „schimbul” : Hebr. are
„mlădiţa”, iar Vulg. „împăcare”. ♦ 17 d -1Sa în Hebr.: „Şi prin legământul lui a încetat
potopul, printr-un semn veşnic a fost pecetluit cu el.”
44,19 Avraam (gr. Αβρααμ), primul dintre patriarhi, a cărui viaţă de „părinte al poporu
lui ales” este prezentată pe larg în Gen. 11,10-25,10; cf. şi Kvr. 11,17-19; Gal. 3,8.
44.21 Cele două mări sunt Marea Moartă şi Mediterana, iar fluviul („Râul”) este
Eufratul; c f Ps. 71,8 şi nota.
44.22 Isaac (gr. Ισαακ), unul dintre patriarhi, fiu al lui Avraam şi al Sarrei şi părinte al
lui Iacob ( c f Gen. 18-35, passim ). ♦ Primul stih în Hebr.: „Lui Yifhăq i-a ridicat un fiu”
(ben, „fiu”, a fost citit ken, „de asemenea”).
44.23 Iacob (gr. ϊακωβ), unul dintre patriarhi, fiu al lui Isaac şi al Rebecăi şi părinte ai
celor doisprezece patriarhi care au dat numele lor celor douăsprezece triburi ale lui Israel
(cf. Gen. 2 5 -3 5 , passim ). ♦ „prin binecuvântările Sale”: în Hebr. „drept întâi-născut”
{confuzie între BRKH şi BKRH).
le-a aşezat asupra capului lui Iacob.

L-a recunoscut pe el prin binecuvântările Sale
şi lui i-a lăsat ca moştenire [ţara]
şi a întocmit-o în bucăţi
şi a împărţit-o între cele douăsprezece triburi.
45 Din el a ridicat un bărbat [plin] de milostivire,

1
care a găsit har în ochii a tot trupul,

iubit de Dumnezeu şi de oameni,
pe Moise, a cărui amintire este [acoperită] de binecuvântări.
2 Pe acesta l-a făcut asemenea în slavă cu sfinţii
şi l-a mărit prin frica [pe care le-o insufla] duşmanilor.
Λ
J Prin cuvintele lui a pus capăt semnelor

şi l-a preamărit înaintea regilor;
a dat prin el porunci pentru poporul Său
şi i-a arătat ceva din slava Sa.
4 întru credinţă şi blândeţe i-a sfinţit
şi l-a ales pe el din tot trupul.
5 l-a dat să audă glasul Său
şi l-a purtat în negură.
Şi i-a dat porunci [faţă] către faţă,
legea vieţii şi a ştiinţei,
ca să-l înveţe pe iacob Legământul
şi judecăţile Sale, pe Israel.
6L-a ridicat apoi pe Aaron, sfânt asemenea lui Moise,
45.1 „[plin] de milostivire”: c f notele la 44,1 şi 44,10. ♦ M oise (gr. Μωυσης), autorul
prezumat de tradiţie al Pentateuhului şi figura centrală a mozaismului. ♦ „iubit de
Dumnezeu” : cf. Ex. 33,11.
45.2 „sfinţii”: i.e. îngerii. ♦ Ai doilea stih în Hebr.: „l-a întărit pe înălţimi” (i.e. pe Sinai),
iar pe marginea ms.: „prin minuni înspăimântătoare”.
45.3 „a pus capăt” : unii corectează după Hebr. „a grăbit”. ♦ Cf. Ex. 7-10. ♦ Al doilea stih în
Hebr.: „l-a întărit în faţa regelui” {a faraonului). ♦ Pentru ultimul stih, cf. Ex. 24,12; 32,15-16.
45,4-5 C f Ex. 33,22; 19,19; 20,21; 33,11; Num. 12,6-8.
45.4 Despre credinţă şi blândeţe (gr. πίστις şi πραΰτης) ca atribute cardinale ale omului
înţelept, v. şi supra, 1,27.
45.5 V. şi supra, 17,11 .
45.6 Aaron (gr. Ααρων), potrivit relatărilor din Pentateuh, frate şi colaborator al lui
M oise, învestit de acesta drept cei dintâi mare preot { c f Ex. 28-29). Dintre toate marile
416 ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SÎRAH 45
fratele acestuia, din tribul lui Levi,

A statornicit cu el un Legământ veşnic
şi i-a dat preoţia [în mijlocul] poporului.
L-a fericit cu frumoasă podoabă
şi l-a încins cu veşmânt de mărire.
8 L-a împodobit cu desăvârşită slavă
şi l-a întărit cu însemnele puterii:
nădragii, veşmântul cel lung şi efodul.
9 I-a înconjurat [veşmântul] cu rodii [mici],
cu mulţi clopoţei de aur de jur-împrejur,
ca să răsune la fiecare pas
şi să facă auzit clinchetul lor în Templu,
ca aducere aminte pentru fiii poporului Său.
10 [L-a împodobit] cu veşmânt sfanţ de aur şi iacint
şi de purpură, lucrare a unui meşter ţesător,
cu pieptarul judecăţii, [pe care se află] Dezvăluirea şi Adevărul,
cu fir de stacojiu răsucit, lucrare de meşter,
11 cu pietre de preţ săpate asemenea unor peceţi
[şi prinse] în legătură de aur, lucrare de giuvaergiu,
cu o inscripţie gravată în semn de aducere aminte
după numărul triburilor lui Israel,
12 coroană de aur deasupra mitrei,
purtând săpată pecetea sfinţirii [preoţeşti],
însemn de cinstire, lucrare de mare meşteşug,
spre desfătarea ochilor, desăvârşit împodobite.
13 Mai înainte de e! nu a mai fost nimic atât de frumos,
nicicând nu s-a îmbrăcat [astfel] vreun străin,
ci doar fiii lui şi urmaşii lui, pentru totdeauna.
figuri din trecut evocate aici, Aaron şi marele preot Simon din cap. 50 ocupă cel mai
mult loc. ♦ Levi (gr. Λ ευ ι), unul din cei doisprezece fii ai iui lacob-Israel (al doilea,
după Ruben, cf. Gen. 29,32-33). Din tribul leviţilor au făcut parte M oise şi Aaron, ai
cărui urmaşi au moştenit preoţia.
45,8 „l-a întărit”: mulţi corectează, după Hebr., „l-a încununat”. ♦ Despre efod, c f Lev. 8,7.
45,10 Despre veşmântul preoţesc în general şi în special despre semnificaţiile ritualice
ale principalei piese, „pieptarul judecăţii” (gr. λογειον κρίσεω ς), pe care se află „Dez
văluirea şi Adevărul” (gr. δηλωσις şi αλήθεια; ebr. ’UrJm şi tummîrn), cf. comentariile
noastre la Lev. 8 , 8 .
14 Jertfele lui vor fi arse cu totul,

de două ori în flecare zi, fără întrerupere.
15 Moise i-a plinit mâinile
şi l-a uns cu untdelemn sfânt.
Aceasta i-a fost spre legământ veşnic,
şi pentru seminţia lui, cât va dăinui cerul,
ca să slujească şi să-şi împlinească preoţia
şi să binecuvânteze poporul în numele [Domnujlui.
16 L-a ales pe el dintre toţi cei vii,
ca să înfăţişeze prinos Domnului,
tămâie şi mireasmă, spre aducere aminte,
ca să facă rugăciune de împăcare pentru poporul său.
17 în poruncile sale i-a dat autoritate
cu privire la regulile de judecată,
ca să-l înveţe pe lacob mărturi ile
şi prin Legea Sa să-l lumineze pe Israel.
18 împotriva lui s-au ridicat nişte străini
şi l-au pizmuit în pustie,
oamenii lui Dathan şi Abiron,
şi adunătura lui Core, cu mânie şi furie.
19 Domnul i-a văzut şi nu I-au fost pe plac,
şi au fost nimiciţi prin urgia mâniei;
a făcut minuni împotriva lor
mistuindu-i cu flăcările focului Său.
20 I-a mai adăugat Domnul lui Aaron slavă
şi i-a dăruit moştenire:
i-a dat ca parte lui prinosul primelor roade
şi i-a pregătit încă de la început pâine pe săturate;
căci ei se vor hrăni din jertfele aduse Domnului,
45,15 „i-a plinit mâinile” : termen tehnic pentru consacrarea preoţească ( c f nota Ia Ex.
28,41). ♦ „cât va dăinui cerul”: litt. „în zilele cerului”. ♦ „în numele [Domnujlui” ; litt.
„întru Nume”. în epoca târzie a VT, „Numele” este folosit în Ioc de „Dumnezeu”, în
dorinţa de a evita rostirea numelui divin.
45.17 „regulile de judecată” : litt. „prescripţiile decretelor”. Hebr. are „decret şi obicei”.
45.18 Dathan (gr. Δαθαν) şi Abiron (gr. Αβιρων) au fost doi fraţi din tribul lui Ruben
(„nişte străini”) care, împreună cu levitul Core (gr. Κ ορε), s-au răzvrătit împotriva lui
Moise; pentru nelegiuirea lor pământul s-a deschis şi i-a înghiţit (Num. 16).
pe care Domnul i le-a dat lui şi seminţiei lui.

22 însă el nu avea să primească moştenire în pământul poporului
şi nu-şi va avea partea sa în popor,
căci „Eu însumi sunt partea şi moştenirea ta”.
“ Phinees, fiul lui Eleazar, este al treilea ca slavă,
fiindcă a arătat zel întru frica de Domnul
şi, când poporul s-a abătut, el a rămas neclintit
în mărinimia râvnei sufletului său:
astfel a dobândit împăcarea pentru Israel.
4
' De aceea, a fost statornicit pentru el legământ de pace,

ca el să fie înainte-stătător pentru cele sfinte şi pentru poporul său,
aşa încât să-i fie dat lui şi urmaşilor lui
rangul suprem al preoţiei, în veci.
25 [A fost] legământ şi cu David,
fiul lui lesai, din tribul lui luda,
pentru ca domnia să rămână moştenire unuia singur dintre fiii lui;
dar moştenirea lui Aaron e pentru [toată] seminţia lui.
* Să vă dea [Domnul] înţelepciune în inima voastră,
ca să judecaţi poporul Lui cu dreptate,
ca să nu se risipească cele bune ale lor,
şi slava lor, din neam în neam.
46 Iisus Nave a fost puternic în război

1
şi urmaş al lui Moise în profeţie;

el a fost pe potriva numelui său,
mare pentru izbăvirea aleşilor [Domnujlui,
spre a-i pedepsi pe duşmanii răzvrătiţi,
ca Israel să-şi primească moştenirea.
45,23 Phinees (gr. Φ ινεες), nepot al lui Aaron ca fiu al lui Eleazar (Ex. 6,25), s-a
remarcat ca susţinător al lui M oise şi apoi al lui Iisus Nave în lupta împotriva idolatriei
( c f Num. 25,6-15; Iis. Nav. 22,9-34).
45.25 C f 2Rg. 7; 23,5; Ps. 88,4-5. Deşi Sirah va vorbi pe larg despre David şi Solomon
(cap. 47), pentru el legământul aaronic este cel mai important.
45.26 Rugăciune pentru preoţi.
46,1 Iisus Nave (gr. Ιη σ ο ύ ς Ναυη), colaborator apropiat al lui Moise, desemnat de
acesta drept succesor (Num. 27,15-23); protagonist al cărţii biblice Iisus Nave. ♦ „pe
potriva numelui” : în ebr. Yhoşua'. „Domnul mântuieşte”.
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS S IR A H 46 419
2 Cât era de slăvit când îşi ridica mâinile

şi îşi îndrepta sabia asupra cetăţilor!
3 Cine a fost astfel înainte de el?
Căci războaiele Domnului e! le-a dus.
4 Oare nu datorită lui s-a oprit în loc soarele
şi a fost o singură zi în loc de două?
5 El L-a chemat pe Cel Preaînalt, pe Ce! Puternic
atunci când duşmanii îl apăsau din toate părţile,
iar Domnul cel mare l-a ascultat,
trimiţând pietre de grindină de o putere cumplită.
6 El s-a năpustit cu război împotriva neamului [vrăjmaş]
şi i-a nimicit pe potrivnici în coborârea lor,
ca neamurile să-i cunoască toate armele,
deoarece înaintea Domnului [se purta] războiul lui.
7 într-adevăr, el L-a urmat pe Cel Puternic
şi în zilele lui Moise s-a purtat cu milostivire,
el şi Chaleb, fiul lui Iephone:
împotrivindu-se adunării,
ei au împiedicat poporul să păcătuiască
şi au pus capăt cârtelilor celor rele.
8Şi [astfel], doar ei doi au scăpat teferi
din cei şase sute de mii de pedestraşi,
ca să intre în moştenire,
în ţara unde curge lapte şi miere.
46.2 Cf. lis. Nav. 8,18.26.

46.3 C f Ex. 17,13.
46.6 Semnalăm aici un curios caz de eroare editorială perpetuată multă vreme în ediţii
româneşti succesive ale Scripturii. Gr. πανοπλία, tradus de noi prin „toate armele”, a fost
echivalat în Bibi. 1688, corect, prin „înarmarea”. Probabil din neatenţia culegătorilor
tipografi, la Micu apare „să cunoască neamurile urmarea” (sic, în loc de înarmarea!),
greşeală perpetuată în Bibi. 1819, Filotei, Şaguna şi până la Bibi. 1814. ♦ „în coborârea
lor”: e vorba de episodul de la Beth Horon (LXX „Oronin” - lis. Nav. 10,10-11).
46.7 „milostivire”: traduce ebr. hesedh, care aici ar însemna „fidelitate” - cf. Num. 14,6-
-10.30 (episodul cu iscoadele trimise în Canaan). ♦ Chaleb (gr. Χ α λεβ ) este menţionat
drept căpetenie a tribului lui Iuda în momentul în care M oise indică celor douăsprezece
triburi ale lui Israel regiunea ce i se cuvine fiecăruia din Pământul Făgăduinţei (Num.
34,19).
46.8 Cf. Ex. 3,8.
42 0 Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI 1ISUS S IR A H 4 6
9 Şi i-a dat Domnul lui Chaleb tărie,

şi până la bătrâneţe i-a rămas întreagă,
ea să urce pe înălţimile ţinutului
pe care seminţia lui l-a păstrat drept moştenire,
10 aşa încât să vadă toţi fiii lui israel
că este bine să-L urmeze pe Domnul.
11 Iar judecătorilor, fiecăruia după numele său,
celor a căror inimă nu s-a desfrânat
şi care nu s-au abătut de la Domnul,
să Ie fie amintirea întru binecuvântări:
12 oasele lor să dea vlăstare din mormânt
şi numele să li se reînnoiască
în fiii acestor oameni slăviţi!
I^
Iubit de Domnul său, Samuel,
proroc al Domnului, a statornicit regalitatea
şi a uns cârmuitori peste poporul său.
14 El a judecat adunarea după Legea Domnului
şi Domnul a luat aminte Ia Iacob.
15 Prin credinţa sa el s-a dovedit proroc [adevărat]
şi a fost cunoscut, în cuvintele sale, drept văzător vrednic de crezare.
16 El L-a chemat pe Domnul cel puternic
atunci când duşmanii îl apăsau din toate părţile,
[înfăţişând] prinos un miel de lapte.
Iar Domnul a tunat din cer
şi în vuiet puternic şi-a făcut auzit glasul.
18 A nimicit căpeteniile tirienilor
şi pe toţi mai-marii filistenilor.
46,9 Lui Chaleb i-a fost atribuit ţinutul muntos de la Hebron ( c f Num. 14,24 şi lis. Nav.
14,13-15).
46,11 „nu s-a desfrânat” : idolatria este asimilată în Biblie cu prostituţia sau adulterul
. ( c f Ier. 5,7; Os. 2,4-7 etc.).
46.13 Samuel (gr. Σαμουήλ), figură proeminentă a istoriei lui Israel, protagonist a! cărţii
biblice IRg. A instituit regalitatea (lR g . 8-1 0 ).
46.14 C f IRg. 7,3-6.15-17.
46,16 C f IRg. 7,9-10.
46,18 „a nimicit” : Hebr. are „a supus” ( c f IRg. 7,13). La fel şi la 47,7. ♦ „tirienilor”:
traducătorul a citit ţdr (= Tir) în loc de ţar, „duşman”.
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS S IR A H 4 6 ^ 7 421
19Şi înainte de clipa adormirii pentru vecie,

a dat mărturie înaintea Domnului şi a unsului Lui:
„Pe nimeni nu am despuiat de bunuri,
nici măcar de sandale!”
Şi nici un om nu l-a învinuit.
2 0Chiar şi după ce a adormit,
el tot a mai rostit prorocie
şi i-a arătat regelui sfârşitul lui;
şi-a înălţat din pământ glasul
pentru ca, prin profeţia sa, să îndepărteze nelegiuirea poporului.
47 După el s-a ridicat Nathan,

1
pentru a proroci în zilele lui David.

Asemenea grăsimii puse deoparte din [jertfa} de mântuire,
aşa a fost David [ales] dintre fiii lui Israel.
3 Cu leii se juca de parcă ar fi fost iezi,
iar cu urşii, de parcă ar fi fost miei.
4 în tinereţe, oare n-a ucis el un uriaş
şi nu a ridicat ocara poporului
atunci când a ridicat mâna [zvârlind] piatra din praştie
şi doborând semeţia lui Goliat?
5Căci el L-a chemat pe Domnul cel Preaînalt,
care a pus tărie în mâna lui dreaptă,
ca să ucidă un om puternic în luptă
şi să înalţe tăria poporului Său.
6Astfel, l-au preamărit cât pentru zece mii
şi l-au lăudat întru binecuvântările Domnului
46.19 C f lR g. 12,1-5. ♦ La sfârşit, Hebr. adaugă: „La vremea sfârşitului său a fost aflat
priceput în ochii Domnului şi în ochii a toată făptura.”
46.20 C f IRg. 28,6-25.
47.1 Nathan (gr. Ν αθαν), profet ia curtea regelui David, menţionat în 2 şi 3 Regi ca
educator al lui Solomon şi susţinător al acestuia la tron. L-a acuzat pe David de uciderea
lui Uriaş şi răpirea Bersabeei, soţia acestuia (2Rg. 12,1-15), determinând pocăinţa mare
lui rege. ♦ „pentru a proroci”: 2Rg. 7,1-17.
47.2 „[jertfa] de mântuire”: Hebr. are Jertfele de împăcare”, c f Lev. 4,8-10.
47.5 „tăria” : litt. „cornul” - ebraism. La fel şi în vv. 7 şi II.
47.6 C f IRg. 18,7; 2Rg. 5,1-3. ♦ în Hebr.: „Astfel fetele au cântat pentru el şi t-au
poreclit «zece mii». Când şi-a pus diadema, a luptat.”
422 Î N Ţ E L E P C I U N E A L U I H SU S S IR A H 47
încununându cu diademă de slavă.

-1
7 I-a zdrobit pe duşmani de jur-împrejur

şi i-a stârpit pe filisteni, vrăjmaşii săi:
până astăzi le-a zdrobit tăria.
8 Prin orice faptă a lui a înălţat laude
Sfântului Preaînalt, prin cuvânt de slavă.
Din toată inima sa a adus cântări de preamărire
şi şi-a arătat iubirea faţă de Cel care l-a făcut!
9 A aşezat cântăreţi în faţa altarului
ca din glasurile lor să răsune cântări melodioase.
10 A dat sărbătorilor strălucire
şi a rânduit în chip desăvârşit timpurile lor,
ca să fie lăudat numele sfânt al Domnului
şi încă din zori să răsune sfanţul lăcaş.
11 Domnul i-a şters păcatele,
a înălţat pe veci tăria lui,
a făcut cu el legământul regilor
şi i-a dat tron de slavă în Israel.
După David s-a ridicat un fiu preaînvăţat,
12
şi, mulţumită [tatălui său], a trăit în tihnă.

1 *1
Solomon a domnit în zile de pace.

Dumnezeu a făcut linişte de jur-împrejurul lui,
spre a zidi Casă pentru numele Lui
şi spre a pregăti sfânt lăcaş pentru veşnicie.
14 Cât de înţelept ai fost în tinereţea ta
şi plin de înţelegere, asemenea unui râu!
15 Sufletul tău a acoperit pământul
pe care l-ai umplut cu pildele şi enigmele tale.
16 Numele tău a ajuns până în ostroave depărtate,
şi ai fost iubit pentru pacea ta!
47,7 Cf. 2Rg. 5,17-25; 8,1; 21.15-22. ♦ Al doilea stih în Hebr.: „A ridicat la filisteni cetăţi/’
M
47,8-10 In elogiul lui David, autorul insistă cu precădere asupra activităţii lui liturgice
(c /2 R g . 23,1-7; IPar. 16,4-7).
47,11 C /2 R g . 12,13; 7,11-16; Ps. 88,29-38.
47.13 Sotomon (gr. Σαλωμων): cf. 3Rg. 5-6.
47.14 C f 3Rg. 3,4-28; Ecl. 1,16.
47,16 Aluzie la numele lui Solomon, din aceeaşi rădăcină ca şălom , „pace, bunăstare”.
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI FISUS S IR A H 47 423
17
Cu cântări, proverbe şi parabole

şi cu tâlcuiri ai uimit ţările.
18în numele Domnului Dumnezeu,
al Celui numit Dumnezeul lui Israel, /
tu ai strâns aurul precum cositorul

şi argintul l-ai adunat precum plumbul.
19[Dar] ţi-ai întins coapsele către femei
şi ţi-ai istovit trupul.
20Ai pus pată pe slava ta,
ţi-ai pângărit seminţia,
aşa încât ai adus urgie asupra fiilor tăi
şi ei au fost străpunşi de durere din pricina nechibzuinţei tale.
21 Stăpânirea s-a rupt în două
şi din Efraim a ieşit un regat neascultător.
22 însă Domnul nu va lepăda îndurarea Sa
şi nu va şterge [nici unul dintre] cuvintele Sale,
nici nu va nimici pe urmaşii alesului Său
şi nu va stinge seminţia celui care L-a iubit;
lui lacob i-a lăsat o rămăşiţă
şi lui David, o rădăcină [ieşită] dintr-însul.
Apoi Solomon s-a odihnit alături de părinţii săi
2 3
şi a lăsat după el pe unu! din seminţia sa,

pe cel mai smintit din popor şi lipsit de minte,
pe Roboam, care a pricinuit răscoala poporului prin hotărârile sale.
47.17 C /3 R g . 5,9-14; 10,1-10.

47.18 Primele două stihuri în Hebr.: „Ai fost numit cu numele preacinstit care este
chemat asupra lui Israel” - aluzie la primul nume al lui Solomon, Y dhîdffyăh, „iubit de
Domnul” ( c f 2Rg. 12,25).
47.18 C /3 R g . 10,10.14-27.
47.19 C f 3Rg. 11,1-8.
47.21 C f 3Rg. 12.
47.22 C f 2Rg. 7,15-16; Ps. 88,34-38.
47.23 Roboam (gr. Ροβοαμ), fiu şi urmaş al lui Solomon, rege în Iuda (926-910 î.H.),
partea sudică a regatului unitar al lui Solomon. Partea nordică a regatului s-a separat,
deoarece Roboam a refuzat să uşureze sarcinile fiscale ale israeliţilor (3Rg. 12,1-19). S-a
aflat în defensivă faţă de faraonul egiptean Susakin, fiind nevoit să îi plătească tribut
(3Rg, 14, 21-31). ♦ Al treilea stih în Hebr.: „larg în nebunie, scurt Ia minte” (joc de
cuvinte asupra numelui lui Roboam, dedus de la răhăbh, „larg”, şi ‘am, „popor”).
424 Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI I1SUS S IR A H 4 7 -4 8
24
Iar Ieroboam, fiul lui Nabat, cel care l-a dus în păcat pe Israel,
a arătat lui Efraim calea păcatului.
Şi s-au înmulţit atunci păcatele lor atât de mult,
încât au fost izgoniţi din ţara lor.
Şi au căutat orice fel de fapte rele
2 5
până a venit asupra lor pedeapsa.
48 S-a ridicat prorocul Ilie ca un foc,

1
şi cuvântul lui ardea ca o torţă.

2 El a adus peste ei foamete
şi-n râvna sa i-a împuţinat.
Prin cuvântul Domnului a închis cerul
şi a revărsat foc de trei ori.
4 Cât de slăvit ai fost, Ilie, prin minunile tale!
Şi cine [s-ar putea] lăuda [că este] asemenea ţie?
5 Tu, care ai trezit un leş din moarte
şi din lăcaşul morţilor, prin cuvântul Celui Preaînalt,
6 tu, care ai dus regi la pieire
şi oameni suspuşi ai azvârlit din culcuşul tor,
7 tu, care ai auzit pe Sinai doj ana,
şi în Horeb, hotărârile de răzbunare,
8 tu, care ai uns regi spre pedepsire
şi profeţi care să-ţi fie urmaşi,
47,24 Ieroboam (gr. Ιεροβοαμ), rebel împotriva lui Solomon (3Rg. 11,26-40), fuge în
Egipt, dar revine după moartea lui Solomon şi este ales rege în israel, partea nordică a
regatului odinioară unitar (3Rg. 12,20-14,20), unde a domnit între 926-907 î.H. „Păca
tul” major la care se face referire în context este decizia lui Ieroboam de a înălţa pe mun
tele Bethel o statuie idolatră în chipul unui taur de aur.
48,1-11 Cf. 3Rg. 17-19; 2 1 ; 4Rg. 1 - 2 .
48.1 Numele marelui profet Ilie (gr. Ηλιας) s-a consolidat în română în această formă
încă de timpuriu. Pentru detalii despre personaj a se vedea Introducerea la 3Rg. din
Septuaginla, voi. 2.
48.2 Primul stih în Hebr. este: „le-a sfărâmat toiagul pâinii.”.
48.5 „prin cuvântul Celui Preaînalt”: Hebr. are „după voia lui Y H W tf\
46.6 „din culcuşul”: Hebr. are „din sceptrul” {i.e. regalitate).
48,8 La porunca lui Dumnezeu (3Rg. 19,15-16), Ilie l-a uns pe Azael ca rege al
Damascului, pe Iu rege al Samariei şi pe profetul Elisei.
ÎNŢELEPCIUNEA LUI IISU S S IR A H 48 425
9 tu, care ai fost răpit în vârtej de foc,

în carul cu cai de flacără,
Uj tu, care ai fost înscris, pentru mustrările vremurilor [viitoare],
ca să domoleşti mânia înainte să se dezlănţuie,
ca să întorci inima tatălui către fiu
şi să reaşezi seminţiile lui Iacob!
11 Fericiţi sunt cei care te-au văzut
9
şi cei care au adormit în iubire,

căci şi noi vom trăi întru viaţă.
Când îlie era învăluit în vârtej,
12
şi Elisei s-a umplut de duhul lui.

Şi în zilele lui, nu a fost clintit de nici o căpetenie
şi nimeni nu a pus stăpânire asupra lui.
13 Nimic nu l-a întrecut,
iar trupul său a profeţit şi în somnul [morţii].
14 Şi în viaţa sa a făcut minuni,
şi după moarte, faptele lui au fost minunate.
Cu toate acestea, poporul nu s-a căit,
13
ei nu s-au lepădat de păcatele lor,

până când au fost izgoniţi din ţara lor
şi risipiţi pe tot pământul.
16 Nu a mai rămas decât puţin popor,
şi o căpetenie din casa lui David.
Unii dintre ei au făcut ce e plăcut [Domnului],
48.9 Faţă de Hebr., varianta greacă elimină cuvintele „în sus” şi „în cer”; această ate
nuare e similară cu cea din LXX despre Enoh (Gen. 5,24) şi Ilie (4Rg. 2,11), probabil
pentru a nu şoca mentalitatea lumii elenistice.
48.10 „ca să întorci inima tatălui către fiu”: expresie citată din Mal. 3,24 şi reluată de
Lc. 1,17 cu referire la loan Botezătorul. ♦ Ultimul stih este citat din Is. 49,6. Se vede
cum în vremea lui Sirah se formase tradiţia iudaică ce aştepta întoarcerea lui Ilie în
timpurile mesianice.
48.12 Elisei (gr. Ε λισα ίε), profet din sec. al IX-lea î.H., desemnat de Ilie ca succesor al
său (4Rg. 2). ♦ E lisei: c f 4Rg. 2; 4—9 passim.
48.13 în stihul al doilea, aluzie Ia 4Rg. 13,20-21 (învierea mortului aruncat în mor
mântul lui Elisei). Hebr. are: „De sub el trupul lui a fost creat” (aluzie la învierea copi
lului sunamitei - 4Rg. 4,33-37). Şi textul gr. s-ar putea înţelege: „Chiar când s-a culcat,
trupul său a profeţit.”
48,15 C f 4Rg. 17,23 şi urm.; Deut. 28,63-64.
426 Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISU S S IR A H 48
alţii însă şi-au înmulţit păcatele.

17Ezekia şi-a întărit cetatea
şi a adus apă în mijlocul ei;
a săpat cu [unelte de] fier stânca
şi a zidit puţuri de apă.
18 în zilele lui s-a ridicat Senacherim
şi l-a trimis pe Rapsakes;
acesta s-a dus, şi-a ridicat mâna împotriva Sionului
şi s-a semeţit în trufia sa.
19 Le-au tremurat atunci [iudeilor] inimile şi mâinile,
şi s-au chinuit ca femeile în durerile facerii.
20
L-au chemat pe Domnul cel milostiv
întinzându-şi mâinile către El.
Iar Cel sfânt din cer i-a ascultat îndată
şi i-a izbăvit prin mâna lui Isaia.
21 A lovit tabăra asirienilor
şi îngerul Lui i-a zdrobit.
22 Căci Ezekia a făcut ce este plăcut Domnului
şi a rămas tare pe căile lui David, părintele său, pe care i le poruncise
Isaia, prorocul
cel mare şi vrednic de crezare în vedeniile lui.
2 3în zilele lui, soarele s-a întors din drum
şi a prelungit viaţa regelui.
2 4în puterea duhului, el a văzut cele de pe urmă
48.17 Ezekia (gr. Ε ζεκιας), rege în iuda (725-697 î.H.). a cărui domnie este relatată în
4Rg. 18—20 şi 2Par. 32. ♦ „a adus apă în mijlocul ei”, gr. εΐσηγοτγεν εις μέσον αυτής
ύδωρ: formulând corect „au băgat în mijlocul ei apă”, Micu remarcă în notă o traducere
ciudată din Bibi. 1688: „au băgat în mijlocul lor pre gog” ! Este vorba despre tunelul de
aprox. 600-700 de metri pe care regele Ezekia a pus să fie săpat între izvorul de la Gihon
până la rezervorul de la Si loam (cf. 4Rg. 20,20).
48.18 Senacherim (gr. Σενναχηριμ), rege al Asiriei (705-681). în anul 701 Î.H., după ce
a distrus o mare parte a Iudeii, a asediat fără succes Ierusalimul. Salvarea miraculoasă a
oraşului este relatată în 4Rg. 18-19 şi Isaia 36-37. Isaia a fost contemporan cu regele
care, cel puţin în parte, a ascultat de el. ♦ Rapsakes (gr. Ραψακες), general al lui
Senacherim, menţionat şi în 4Rg. 18,17-39. Pentru „Rapsakes”, nume de funcţie în
armata asiriană, interpretat de LXX ca nume propriu, c f nota la 4Rg. 18,7.
48,22 „a rămas tare”: în ebr. e un joc de cuvinte pe numele iui Ezekia: Hizeqîyăhu:
„ YHWH întăreşte”.
48,24 Pentru primul stih, c f Is. 24-27. ♦ în stihul ai doilea, aluzie la Is. 40-66.
Î N Ţ E L E P C I U N E A LUI IISUS S IR A H 48-49 427
şi i-a mângâiat pe cei care plângeau în Sion.

El a arătat cele ce vor veni până în veac,
precum şi cele tăinuite, mai înainte ca ele să se întâmple.
49 Amintirea lui Iosia este ca un amestec de tămâie,

1
alcătuit cu meşteşug de către pariumar;

în orice gură el este dulce ca mierea
şi ca muzica la ospăţul cu vin.
“ El a mers pe drumul cel drept întorcând poporul [de la păcat]
şi a înlăturat spurcăciunile fărădelegii.
3Şi-a îndreptat inima către Domnul
şi în zilele celor tară de lege a întărit evlavia.
4 în afară de David, Ezekia şi Iosia,
toţi ceilalţi şi-au înmulţit greşelile,
căci au părăsit Legea Celui Preaînalt.
Regii din Iuda au încetat,
5deoarece au lăsat tăria lor altora
şi slava lor, unui neam străin.
6[Duşmanii] au dat foc cetăţii alese a sfanţului lăcaş
şi i-au pustiit străzile,
7după cuvântul lui Ieremia: pentru că îl chinuiseră
pe el, cel sfinţit profet încă din sânul mamei sale,
spre a smulge şi a strica şi a duce Ia pieire,
dar şi spre a zidi şi a răsădi.
lezechiel a văzut vedenia Slavei,
8
49,1-3 Iosia (gr. ' Ιωσιας), rege în luda (639-609 î.H.), ale cărui fapte sunt relatate în
4Rg. 22,1-23,30. A fost la mare cinste în tradiţia iudaică mai ales pentru faptul că, elibe-
rându-şi poporul de sub ocupaţia asirian ă, a restaurat puritatea cultului în Templu, înlă
turând toate simbolurile idolatre introduse de înaintaşi sub presiunea ocupanţilor.
49.1 Imaginile din primele stihuri fac aluzie la atmosfera Templului, cf. Ex. 30,34 şi urm.
49.2 Primul stih în Hebr.: „căci s-a întristat de strâmbătăţile noastre”. ♦ „spurcăciunile
fărădelegii” : i.e. reminiscenţele cultelor idolatre.
49.7 Ieremia (gr. Ιε ρ ε μ ία ς) este unul din marii profeţi ai lui Israel, ale cărui fapte şi
profeţii sunt înfăţişate în cartea biblică cu acelaşi nume. ♦„după cuvântul” : litt. „în/prin
mâna”. ♦ Citatul este din Ier. 1,5.10 după LXX, ceea ce atestă existenţa traducerii la data
când a fost tradus Sirah.
49.8 lezechiel (gr. Ιεζεκιήλ), mare profet al lui Israel, aflat în grupul evreilor deportaţi
la Babilon în anul 597 î.H. Faptele şi profeţiile sale sunt înfăţişate în cartea biblică cu
acelaşi nume. ♦ Cf. lez. cap. I,
care i s-a arătat pe carul de heruvimi.

9 El şi-a adus aminte de duşmani întru vijelie de ploaie,
ca să le facă bine celor care urmau calea dreaptă.
10 Iar osemintele celor doisprezece proroci
să înflorească din mormintele lor,
căci ei au adus mângâiere lui Iacob
şi i-au izbăvit prin încrezătoare speranţă.
Cum să-l preamărim pe Zorobabel?
11
Căci şi el este ca o pecete în mâna dreaptă!

12 La fel este lisus, fiul lui Iosedec;
în zilele lor, ei au zidit Casa,
au ridicat Templul cel sfânt pentru Domnul,
pregătit pentru slava veşnică.
1λ
Multă vreme [va dăinui] şi amintirea lui Neemia,
cel care ne-a reînălţat zidurile prăbuşite,
a întărit porţile şi zăvoarele
şi a ridicat locuinţele noastre,
14 Nimeni nu a fost creat pe pământ asemănător lui Enoh,
căci el a fost răpit de pe pământ.
15 Nici nu s-a mai născut un bărbat ca Iosif,
căpetenie a fraţilor săi, sprijinitor al poporului;
49.9 Primul stih, în Hebr: „L-a amintit şi pe Iov, care a umblat pe toate căile dreptăţii.”
Traducătorul a vocalizat greşit numele lui Iov, citind ‘oyebh, „duşmani” . ♦ „vijelie”:
poate fi cea din Iez. 38,22.
49.10 Se vede că, pe vremea lui Sirah, există ca atare colecţia celor doisprezece profeţi
minori în Biblia ebraică.
49.11 Zorobabel (gr. Ζοροβαβελ), căpetenie a iudeilor în exilul babilonic, desemnat pe
la 520 de regele persan Cirus să conducă întoarcerea poporului ales în patrie (cf. 2Ezr.
3,2-5,2). ♦ Pentru „pecete” (gr. σφρετγίς), v. supra, 17,22.
49.12 lisus, fiul lui Iosedec (gr.’ Ιησούς υιός Ιωσεδεκ), a fost un preot care l-a însoţit pe
Zorobabel pe drumul de întoarcere din exilul babilonic, Devenind primul mare preot în
Ierusalim în perioada postexilică, a condus lucrările de refacere a Templului ( c f 2Ezr.
2,2; 3,2; 10,18; 22,1; Ag. 1-2; Zah. 3,1-10).
49.13 Neem ia (gr. Ν εεμ ιας), una din căpeteniile lui Israel după întoarcerea din exilul
babilonic ( c f 2Ezr. 2,2), ale cărui fapte sunt înfăţişate în 2Ezr.
49.14 Despre Enoh, v. supra, 44,6; c f şi Evr. 11,5.
49.15 Iosif (gr. Ιωσήφ), fiu al lui Iacob şi al Rachelei, al cărui zbuciumat destin este
relatat în capitolele 37, 3 9 -4 7 şi 50 ale Genezei. ♦ Osemintele lui Iosif au fost îmbăl
sămate (Gen. 50,26), luate din Egipt (Gen. 50,25) de către M oise (Ex. 13,19) şi înmor
mântate la Sichem (Iis. Nav, 24,32).
iar osemintele lui au fost ţinute în cinste.

16Sem şi Seth au fost preamăriţi între oameni,
dar, în Creaţie, mai presus decât orice făptură vie este Adam.
50 Simon, fiul lui Onias, marele preot,

1
în timpul vieţii sale a reparat Casa [Domnului]

şi în zilele sale a întărit Templul.
2 De el au fost puse temeliile îndoitei înălţimi,
întăritură ridicată a incintei sfinte.
3 în zilele lui a fost săpat în stâncă rezervorul de apă,
un iezer cât marea de întins.
4 Λ
în grija de a-şi feri poporul de cădere,
a înconjurat cetatea cu întărituri.
5 Cât era de măreţ, înconjurat de popor,
la ieşirea din lăcaşul [sfântului] acoperământ!
6 Ca luceafărul de dimineaţă în mijlocul norilor,
ca luna în zilele când e plină,
•Ţ
' ca soarele strălucind deasupra Templului Celui Preaînalt

şi ca un curcubeu luminând din norii de slavă,
8 ca floarea de trandafir în zilele de primăvară,
49,16 Sem (gr. Σημ), fiul întâi-născut al lui Noe (Gen. 10,1.21-31), a fost părintele
legendar al „popoarelor semitice”, denumire prin care, începând cu sfârşitul secolului
al X VllI-lea, învăţaţii desemnează vastul conglomerat etnico-lingvistic ce îi include
pe evrei şi arabi. ♦ Seth (gr. Σηθ) a fost primul născut al lui Adam şi părinte al lui Enoh
( c f Gen. 5,3-6). Tradiţia este contradictorie, căci în Gen. 4,17.25, Seth apare ca al treilea
fiu al lui Adam, după Cain şi Abel. ♦ Aici îndrăznim să ne abatem de la tradiţia textuală
românească, care, de la Bibi. 1688 şi până la Anania, ne propune „zidire” pentru gr.
κτίσις, echivalând prin „Creaţie”.
50.1 Despre marele preot Simon al II-lea (196-174 î.H.), c f Introducerea noastră. A
reparat Templul distrus de egipteni, care au fost înfrânţi de sirieni în 198 î.H.
50.2 în Hebr.: „în zilele lui au fost construite zidurile, colţurile de locuit în palatul
regelui.” ♦ E greu de spus Ia ce se referă „îndoita înălţime”.
50.3 „întins”: litt. „perimetru”. în ebr. „bogăţie, abundenţă”. ♦ „marea”: e vorba de „marea
de aramă” ( c f 3Rg. 7,23-26). în ebr. se poate înţelege şi ca o comparaţie hiperbolică cu
marea.
50,5 Cf. Lev. 16 ♦ „înconjurat de popor” : Hebr. are „când privea din cort”.
50,8 „floarea de trandafir”: Hebr. are: „floarea pe ramuri”; traducătorul în gr. armoni
zează cu flora Egiptului. ♦ „Libanului”: Rahlfs îl socoteşte toponim; unii traducători îl
consideră substantiv comun, „arbore de tămâie”.
ca floarea de crin de pe lângă izvoarele de apă,

ca vlăstarul Libanului în zilele de vară,
9 ca tămâia arzând într-o căţuie,
ca un vas de aur lucrat întreg
împodobit cu tot felul de pietre preţioase,
10 ca un măslin greu de roade,
ca un chiparos care se înalţă până la nori!
11 Când îşi lua veşmântul de slavă
şi îşi punea desăvârşitele podoabe,
când se urca la sfântul altar,
el umplea de slavă cuprinsul sfântului lăcaş.
1 ^
“ Când primea părţile [din jertfa] din mâinile preoţilor,
el însuşi stând în faţa vetrei altarului,
şi în juru-i, fraţii săi - cunună
ca frunzişul cedrilor din Liban,
şi-l înconjurau ca tulpinile de fînic;
33 şi toţi fiii lui Aaron, în slava lor,
cu darul pentru Domnul în mâinile lor,
în faţa întregii adunări a lui Israel,
14 iar el împlinea slujba înaintea altarului,
orânduind prinosul [adus] Celui Preaînalt şi Atotputernic:
15 întindea mâna asupra potirului,
turna din sângele strugurelui,
îl vărsa la temelia altarului,
mireasmă plăcută pentru Cel Preaînalt, împăratul tuturor.
16 Atunci strigau fiii lui Aaron,
sunau din trâmbiţe [de metal] bătut
şi făceau să se audă sunet puternic,
spre pomenire înaintea Celui Preaînalt.
1' Atunci întregul popor laolaltă, cu grăbire
cădea cu faţa la pământ,
pentru a se închina Domnului lor,
Atotputernicului Dumnezeu Preaînalt;
50,12 „finic”: Hebr. are „sălcii de pe şuvoi”.

50,15 „potirul”: este vasul pentru libaţie. Libaţiile descrise în mod analog în Lev. sunt
libaţii de sânge. Libaţia de vin însoţea arderea de tot neîntreruptă (Ex. 29,40; Num.
28,7), ofranda primului snop (Lev. 23,13) precum şi alte câteva jertfe (Num. 15,1-2).
I ft A
iar cântăreţii lăudau cu glasurile lor,

11
din strigăt uriaş, melodia se făcea dulce;

19 şi poporul se ruga către Domnul cel Preaînalt,
închinându-se înaintea Celui Milostiv,
până când era împlinită rânduiala Domnului
şi slujba Lui o duceau la capăt.
2 0Atunci, coborând, [preotul] îşi ridica mâinile
asupra Întregii adunări a fiilor lui Israel,
pentru a da binecuvântarea Domnului de pe buzele sale
şi întru Numele Lui să se laude;
21 şi [toţi] se plecau până la pământ pentru a doua oară,
ca să primească binecuvântarea de la Cel Preaînalt.
22
Iar acum, binecuvântaţi pe Dumnezeul tuturor,
Cel care face pretutindeni lucruri măreţe,
Cel care ne-a înălţat zilele încă din sânul [mamelor noastre]
şi se poartă cu noi potrivit îndurării Sale.
2 3Fie ca El să ne dăruiască bucuria inimii
şi să aducă pacea în zilele noastre
în Israel, ca în zilele din veac.
A
Fie ca îndurarea Lui să rămână statornică asupra noastră

şi în zilele noastre să ne răscumpere!
9S
Sunt două neamuri pe care le-a urât sufletul meu,
iar al treilea nici nu este un neam:
26 aceia care locuiesc pe Muntele Samariei,
filistenii şi poporul smintit care locuieşte în Sichem.
50,20 Cf. Lev. 9,22 (marele preot binecuvânta poporul). Formula apare în Num. 6,23-27.
♦ „întru Numele Lui să se laude” : încă din vremea lui Sirah, singura dată când marele
preot rostea Numele era Ziua împăcării ( Yom kippur).
50.22 „Dumnezeul tuturor” (sau „al universului”): Hebr. are ,.YHWH Dumnezeul lui
Israel” . Textul gr. este mai universalist. Aceeaşi diferenţă la 50,17. ♦ „ne-a înălţat
zilele”: Hebr. are „l-a înălţat pe om”.
50.23 „bucuria”: Hebr. are „înţelepciunea”.
50.24 „asupra noastră”: Hebr. are „cu Simon”. ♦ Al doilea stih în Hebr.: „Şi să-i păstreze
legământul lui Pinehas, care nu-i va fi rupt nici lui, nici urmaşilor lui, ca zilele
cerurilor.” Textul ebraic pare a fi fost redactat înainte de moartea lui Simon.
50.25 Zicală numerică apropiată mai degrabă de stilul proverbelor.
50.26 „Muntele Samariei”: în Hebr. „muntele Seir” (teritoriu edomit) - mai probabil,
pentru că despre Samaria se vorbeşte în stihul următor (Sichem!).
432 ÎNŢELEPCIUNEA LUI HSUS SIRAH 50-51
2 7învăţătura înţelegerii şi a ştiinţei

a înscris-o în această carte
iisus, fiul lui Sirah [al lui] Eleazar din Ierusalim,
care a revărsat ploaie de înţelepciune din inima sa.
Fericit este acela care se va întoarce mereu către acestea
şi, punându-şi-le în inimă, va ajunge înţelept!
29 « *
Căci, dacă va îndeplini acestea, va fi puternic întru toate,
deoarece lumina Domnului îi va fi făgaş.
Şi oamenilor eviavioşi El le dăruieşte înţelepciunea.
Binecuvântat fie Domnul de-a pururi. Amin, amin!
5 1 1 îţi voi aduce mulţumiri Ţie, Doamne, împărate,

şi Te voi lăuda pe Tine, Dumnezeule, Mântuitorul meu!
Voi aduce mulţumiri numelui Tău,
2 căci Tu mi-ai fost ocrotitor şi sprijin
şi ai răscumpărat trupul meu de la pieire
şi din capcana limbii bârfitoare,
de buzele care născocesc minciuni
şi înaintea potrivnicilor mei
mi-ai fost sprijin şi m-ai răscumpărat,
3 după bogăţia îndurării Tale şi a numelui Tău,
de muşcăturile celor gata să mă înghită,
din mâna celor care căutau sufletul meu
şi din multele necazuri pe care le-am îndurat,
4 de înecăciunea focului ce mă împresura
şi din mijlocul unei văpăi pe care nu o aprinsesem,
5 de hăul măruntaielor iadului,
50,27 Despre lisus Sirah, autorul scrierii, cf. pe larg Introducerea noastră. ♦ Despre
„ploaie” ca sugestie a abundenţei, v. supra, 18,29.
51 Pentru mulţi exegeţi, capitolul ultim al cărţii pare un adaos la textul original scris de
lisus Sirah. Dar, întrucât el se află inclus în cele mai vechi mss. ebraice, ca şi ale LXX,
alţi învăţaţi se întreabă, pe bună dreptate, dacă nu cumva autorul însuşi a adăugat scrierii
sale aceşti doi psalmi (51,1-12 şi 51,13-30) care alcătuiesc conţinutul capitolului.
Λ ^
51,2 In Hebr.: „Adăpostul vieţii mele, căci Tu ai scăpat sufletul meu din moarte, Tu ai
ferit trupul meu de mormânt şi din strânsoarea lăcaşului morţilor mi-ai scos piciorul. Tu
m-ai scăpat de defăimarea poporului, de loviturile defăimării limbii şi de buzele celor
care rătăcesc în minciună.”
de limbă necurată şi de cuvânt mincinos.

6Defăimare a unei limbi nedrepte în faţa regelui.
Sufletul meu se apropiase de moarte,
iar viaţa mea ajunsese aproape de adâncul iadului.
M ă împresurau din toate părţile şi nu era cine să mă ajute.
Mă uitam după sprijin din partea oamenilor şi nu era.
n
Şi mi-am adus atunci aminte de îndurarea Ta, Doamne,

şi de lucrarea Ta cea din veac;
căci Tu îi izbăveşti pe cei care Te aşteaptă răbdători
şi-i mântuieşti din mâna duşmanilor.
9 Şi am înălţat de la pământ rugăciunea mea
şi pentru izbăvirea din moarte m-am rugat.
10 L-am chemat pe Domnul, Părintele Domnului meu,
ca să nu mă părăsească în zilele de restrişte,
la vremea celor trufaşi, când eu sunt fară ajutor.
Voi lăuda numele Tău fără încetare,
şi voi înălţa cântări de mulţumire.
MŞi rugăciunea mea a fost ascultată,
căci Tu m-ai mântuit de la pierzanie
şi m-ai smuls din clipa cea rea.
12 De aceea îţi voi aduce mulţumire şi Te voi lăuda
şi voi binecuvânta numele Domnului.
13Pe când eram încă tânăr, înainte de a pomi în rătăcirile mele,
am căutat înţelepciunea în chip lămurit prin rugăciunea mea.
51.6 Primul stih, în Hebr.: „De săgeţile unei limbi nelegiuite.”

51.7 C f Is. 59,16; 63,5; Ps. 21,12.
51.8 De aici înainte, textul gr. se adresează lui Dumnezeu la pers. a Il-a, iar Hebr. vor
beşte despre El la pers. a III-a,
51.9 Al doilea stih, în Hebr.: „Şi de la porţile lăcaşului morţilor, strigătul meu.”
51.10 în Hebr. rugăciunea I se adresează lui Dumnezeu direct. ♦ „Părintele Domnului
meu”: Hebr. are „Căci Tu eşti Tatăl meu, viteazul izbăvirii mele”. ♦ Stihul al patrulea în
Hebr.: „în ziua de prăbuşire şi pustiire.”
51,12 După acest verset, Hebr. intercalează o litanie de laudă.
51,13-30 Psalmul despre căutarea înţelepciunii este în Hebr. un acrostih alfabetic. El se
află, chiar dacă într-o formă oarecum diferită, şi într-un sul care conţine psalmi, găsit la
Qumran. Acesta descrie dragostea omului pentru înţelepciune prin imaginea relaţiei
dintre un copilaş şi doica lui, iar apoi, dintre un tânăr şi iubita lui. Se presupune că textul
gr. traduce acest psalm într-o tonalitate mai abstractă.
14 A
In faţa Templului m-am rugat pentru ea
şi până la sfârşitul zilelor mele voi umbla după ea.
15 λ
Pe când era în floare, ca într-un strugure ce se pârguieşte,
inima mea şi-a găsit în ea bucurie.
Piciorul meu a păşit pe cale dreaptă,
încă din tinereţe am mers pe urmele ei.
16 Mi-am plecat puţin urechea şi am primit-o,
şi multă învăţătură am aflat.
iη
Mult am înaintat în ea:
A
Celui care îmi dăruieşte înţelepciune Ii voi aduce slavă.

18 Căci m-am gândit să o înfăptuiesc
şi am năzuit [să fac] binele şi nu voi ajunge de ocară.
19 S-a luptat sufletul meu pentru ea
şi de împlinirea Legii m-am îngrijit cu sârguinţă.
Mâinile mi le-am ridicat către înălţime
şi pentru neştiinţele mele am plâns.
" Mi-am îndreptat sufletul către ea
şi întru curăţie am aflat-o.
Alături de ea am dobândit înţelegere încă de la început:
de aceea niciodată nu voi fi părăsit.
21 Măruntaiele mi s-au tulburat când am pornit în căutarea ei
şi de aceea am dobândit bun câştig.
22
Domnul mi-a dăruit limba ca răsplată
şi cu ea îl voi lăuda.
23 Apropiaţi-vă de mine, voi, cei lipsiţi de învăţătură,
şi sălăşluiţi-vă în casa învăţăturii !
24 De ce spuneţi că sunteţi lipsiţi de acestea
când sufletele voastre sunt atât de însetate?
25
Mi-am deschis gura şi am spus:
„Câştigaţi-vă [toate acestea] fără de argint!”
“ Supuneţi-vă grumazul subjug
şi fie ca sufletul vostru să primească învăţătura!
Ea este aproape, [uşor] de găsit.
27
Priviţi cu ochii voştri că puţin m-am chinuit
51,20 „înţelegere”: litt. „inimă”.

ÎNŢELEPCIUNEA LUI 1ISUS SIRAH 51
şi mi-am aflat multă odihnă.

28 împărtăşiţi-vă de învăţătură cu preţ de mult argint,
şi mult aur veţi câştiga cu ea.
2 9Să se bucure sufletul vostru întru îndurarea Domnului
şi să nu vă ruşinaţi să-l aduceţi laudă.
Indepliniţi-vă lucrarea înainte de soroc,
iar El vă va da răsplata la vremea sa.
PSALMII LUI SOLOMON
T rad u cere din lim ba greacă, in tro d u cere şi note de
Ş tefa n C o l c e r iu
Introducere*
1. A testarea tex telo r
Psalmii lui Solomon au fost păstraţi, integral sau parţial, în unsprezece

manuscrise greceşti şi patru siriace, datând din secolul al X-lea până în
al XVI-lea d.H. Prima oară, „cei optsprezece Psalmi ai lui Solomon” sunt
menţionaţi în secolul al V-lea d.H., în lista care precedă Codex Alexandrinus.
Aici urmau Vechiului şi Noului Testament şi Epistolelor Clementine. Doar
că paginile din Codex care cuprindeau Psalmii lui Solomon lipsesc. De
asemenea, lipsesc din Codex Sinaiticus, dar filologii au calculat că Psalmii
lui Solomon se întindeau aici pe cincisprezece pagini. în secolul al Vl-lea,
mai sunt menţionaţi de două ori: o dată în Synopsis Sanctae Scripturae a lui
Pseudo-Athanasius, unde sunt alăturaţi Odelor lui Solomon, ca antilegomena
(scrieri necanonice) din Vechiul Testament, urmând cărţilor Macabeilor şi
unei necunoscute istorii ptolemaice şi precedând cartea Suzanei. A doua
oară, sunt trecuţi în lista aşa-numitelor „şaizeci de cărţi” pseudoepigrafice
de la sfârşitul lucrării Quaestiones et Responsiones a lui Anastasie Sinaitul.
Λ
in secolul al IX-lea sunt amintiţi în Stichometria lui Nikephoros, în rândul

cărţilor apocrife.
Nici unul dintre manuscrise nu prezintă împărţirea în versuri, aceasta
datorându-se ediţiei LXX a lui Rahlfs.
2. L im ba o rig inală
La 1868, A. Hilgenfeld (Die Psalmen Salomos und die Himmelfahrt des

Moses, griechisch hergestellt und erklărt) susţinea că Psalmii lui Solomon
au fost redactaţi direct în greacă. Teoria savantului german a fost ulterior
* Traducătorul ţine să le mulţumească profesorilor americani Kenneth Atkinson şi

Robert B. Wright, specialişti în Psalmii lui Solomon, pentru generozitatea, încrederea şi
prietenia pe care i le-au arătat punându-i la dispoziţie un material bibliografic bogat şi de
ultimă oră.
440 INTRODUCERE LA PSALMII LUI SOLOMON
infirmată de majoritatea filologilor care s-au ocupat de opera în cauză.

Argumentele stilistice şi gramaticale avansate de Ryle şi James ( Psalmoi
Salomontos: Psalms o f the Pharisses, Commonly Called the Psalms o f
Solomon, Cambridge, 1891), precum şi cele ale lui G.B. Gray sau R.R. Hann
susţin ipoteza, astăzi îmbrăţişată unanim, că Psalmii lui Solomon au fost
iniţial redactaţi în ebraică şi traduşi imediat în greacă: în numeroase locuri,
semnalate de fiecare dată în notele noastre de subsol, traducătorul în greacă
al Ps. Sol. fie a vocalizat greşit anumiţi radicali ebraici, fie a simţit nevoia
să expliciteze sensul termenilor sau al frazelor pe care le-a tradus, fie a
calchiat întregi turnuri ebraice. Toate aceste abateri lingvistice de la norma
limbii greceşti clasice sunt obişnuite pentru greaca LXX. Ce frapează
însă la Ps. Sol. este frecvenţa lor. Spre deosebire de Psalmii canonici, de
exemplu, unde greaca fluentă, naturală şi bine articulată atestă nu numai
competenţa traducătorilor, dar şi numeroasele mâini ulterioare care au îm
bunătăţit neîncetat traducerea primă, Ps. Sol. se dovedesc a fi o colecţie
mult mai puţin frecventată şi „emendată” în timp. Cu toate acestea, recon
stituirea originalului ebraic este imposibilă, din cauza parafrazelor evidente
pe care traducătorul în greacă le-a adăugat pentru a explica sensul origina
lului. Mai mult decât o simplă traducere, Ps. Sol. sunt, în versiunea greacă,
şi un comentariu explicit la versiunea din limba originală, din păcate
pierdută.
Versiunea siriacă pare mai degrabă o traducere din greacă, deşi s-a
susţinut la un moment dat că ea nu se bazează pe intermediarul grecesc, ci
pe originalul ebraic1.
3. D atarea
Din sursele externe prezentate mai sus, ar rezulta că redactarea Ps. Sol. este
de dată târzie. Terminus ante quem ar fi secolul al V-lea d.H. Totuşi,
1Baruch, carte apocrifă citată de Irineu al Lyonului, face referire la Psalmii
lui Solomon, ceea ce înseamnă că aceştia existau deja înainte de sfârşitul
secolului I d.H.
Sursele interne sunt însă de mai mare folos. Psalmistul deplânge situaţia
dramatică a lui Israel la un anumit moment, când monarhia căzuse pradă
I. K. Kuhn, Die ălteste Textgestalî der Psalmen Salomos: Insbesondere a u f G rund der
■·
Syrischen Uoersetzung neu untersucht, Stuttgart, 1937.
INTRODUCERE LA PSALMII LUI SOLOM ON 441
uzurpatorilor, iar Templul încăpuse pe mâna unor evrei păcătoşi şi fusese

pângărit de necredincioşi străini. Criza la care face aluzie autorul a fost în
general identificată cu sfârşitul perioadei hasmoneice (i.e. începutul şi mij
locul secolului I î.H.). Mai mult, ca în Cartea lui Daniel, Psalmistul oferă
date esenţiale despre „misteriosul” invadator străin: el a venit dinspre Apus
(17,12), a fost primit în Ierusalim de o parte a oficialităţilor şi a poporului
(8,16-18), dar, o dată intrat în oraşul sfânt, a întâmpinat rezistenţa unor
dreptcredincioşi ai Templului. După ce a primit întăriri, inclusiv o maşină
de război (2,1), a intrat în Templu şi l-a pângărit (2,2). Apoi a părăsit
Ierusalimul şi a plecat în Egipt, unde a fost ucis. Trupul lui a zăcut, neîn
mormântat, pe o plajă (2,26). Coroborând aceste date cu cele oferite de
Fiavius losephus, istoricii au stabilit că Psalmii lui Solomon se referă la
invazia generalului roman Pompei din anul 63 î.H. şi la moartea acestuia,
survenită în anul 48 î.H. Redactarea Psalmilor lui Solomon a fost datată, cu
largheţe, între 125 Î.H. şi secolul I d.H. O datare mai strânsă s-ar plasa între
70 şi 45 Î.H.
Datele menţionate se referă la redactarea individuală a Psalmilor lui
Solomon care conţin aluzii istorice (1, 2, , 17), şi nu la colecţia integrală.
8
A
In privinţa Psalmilor care nu conţin aluzii la evenimentul istoric, nu se pot

face decât conjecturi de ordin socio-religios. Ei par a fi produsul unei
comunităţi evreieşti tradiţionaliste din secolul I Î.H., supuse unei anumite
forme de persecuţie şi izolare socială şi investind un capital consistent de
speranţă în vremurile viitoare. în privinţa identităţii autorului, analiza fiecă
rui psalm în parte nu se dovedeşte productivă. De aceea, comentatorii şi-au
îndreptat atenţia mai degrabă spre mesajul unitar al colecţiei şi au postulat
că Psalmii lui Solomon exprimă în general concepţia soteriologică şi
eshatologică a unei întregi comunităţi evreieşti, trăitoare la Ierusalim la
sfârşitul secolulului I î.H. şi începutul secolului I d.H.
în rezumat, Psalmii lui Solomon reprezintă replica unui grup de evrei
ultraortodocşi la invazia romană asupra Ierusalimului condusă de Pompei în
anul 63 î.H. Ps. 1, 2, şi 17 vorbesc despre criza internă prin care a trecut
8
Israel în momentul invaziei romane: aceasta a fost pregătită de uzurpatorii

evrei ai monarhiei, identificabili în mişcarea saduceilor hasmoneici, care au
nesocotit ritualul şi legalismul iahvist. Uzurpatorii au fost nimiciţi de
invadatorii străini trimişi de Dumnezeu ca pedeapsă pentru deviaţionismul
ceior dintâi. Cum puterea străinilor depăşea posibilităţile de rezistenţă ale
evreilor în acel moment, grupul de dreptcredincioşi responsabili pentru
producerea Psalmilor dezvoltă un mesaj mesianic puternic, plasându-se în

aşteptarea pioasă a unui rege legitim răzbunător, care va alunga forţele de
Λ
ocupaţie şi va institui independenţa regatului reformat ai lui israel .
4. Importanţa istorică
Comentatorii au decriptat, în teologia şi teodiceea care prezidează ia alcă

tuirea Ps. Sol., indicii care apropie comunitatea în mijlocul căreia aceştia au
fost redactaţi fie de partida fariseică, fie de misterioasa grupare a esenie-
nilor. Teocraţia (2,30.32; 5,18.19; 17,1.24.46), sfinţenia Legii (4,8; 10,4),
providenţa divină (5,3.4) erau, după Flavius losephus, cele trei caracteristici
care îi opuneau pe farisei şi pe esenieni saduceilor liberali şi colaboraţio
nişti. Aceste puncte de legătură i-au determinat pe James şi Ryle să-şi
subintituleze traducerea din Psalmii lui Solomon, Psalms o f the Pharisees,
iar pe O. Eissfeldt şi A. Dupont-Sommer să pledeze pentru originea ese-
niană a operei noului psalmist. Mai precaut, R.B. Wright observa că atribui
rea necondiţionată a Psalmilor lui Solomon celor două grupări evreieşti
amintite nu este recomandabilă: pe de o parte, informaţiile despre farisei
sunt sporadice, contradictorii şi indirecte (NT, Flavius losephus, literatura
rabinică) şi ulterioare compunerii Psalmilor (după fatidicul an 70 d.H.); pe
de altă parte, nu avem informaţii concludente despre o comunitate eseniană
trăitoare la ierusalim, locul unde au fost compuşi Psalmii, nici despre ideile
şi obiceiurile care îi distingeau pe esenieni de alţi evrei contemporani lor.
Mai mult, este de presupus, după mărturiile lui Philon şi Flavius losephus,
că în Iudeea existau mai multe şcoli religioase decât celebrele patru „secte”
ale fariseilor, saduceilor, esenieni lor şi zeloţilor.
Colecţia conţine puţine aluzii la gruparea religioasă din care provenea
psalmistul: acesta îi numeşte generic pe semenii săi „pioşi” sau „credin
cioşi” (όσιοι), probabil traducere a ebr. hasîdhîm, „drepţi” şi „săraci”,
oprimaţi cu consecvenţă de autorităţile corupte din ierusalim („nelegiuiţii”)
şi aflaţi în conflict deschis cu preoţii de la Templu, pe care îi acuză de
transgresiuni rituale şi practici sexuale aberante. Majoritatea comentatorilor
este de acord că gruparea sacerdotală la care se referă psalmistul este a
saduceilor. în ciuda tuturor vicisitudinilor, comunitatea nu părăseşte ierusalimul
2. R.B. Wright, The Psalms o f Solomon, în The O ld 'Testament Pseudepigrapha, voi. 2,

p. 639.
INTRODUCERE LA PSALMII LUI SOLOMON 443
(singurul oraş numit explicit), ci suportă în continuare nedreptatea cu

nădejdea fermă în apropierea Zilei Judecăţii. Din acest punct de vedere,
comunitatea psalmistului repetă cu zel lecţia bine ştiută a retribuţiei divine
şi dezvoltă o teodicee de tip tradiţionalist: dreptcredincioşii îndură neclintiţi
cu conştiinţa că Dumnezeu îi încearcă şi îi curăţă astfel de păcate. Reacţia la
invazia romană este la fel de vehementă ca la opresiunile venite din partea
concitadinilor nelegiuiţi: psalmistul îi denunţă, în aceiaşi termeni duri, pe
„străinii” care au pângărit Templul (romanii), ca şi pe cei care i-au primit cu
braţele deschise în cetate (după relatarea lui Flavius losephus, fariseii aliaţi
ai lui Hircan II). Deşi duşmani de moarte, romanii sunt totuşi văzuţi ca
instrumente prin care Dumnezeu îşi varsă mânia împoriva nedreptăţii ce
domnea în societatea israeiită a momentului {cf Ier. 51,56).
Cheia de lectură a Psalmilor lui Solomon este într-adevăr mesianismul
apocaliptic, dar, spre deosebire de esenieni, aici nu se proclamă pacifismul
politic sau fuga din lume, ci se deplânge imposibilitatea momentană de
acţiune. Mesianismul din Ps. Sol. nu este rezultatul şi încoronarea unei
introversiuni necesare pregătirii vremurilor de apoi, ci proiecţia vindicativă
a unei extrovertiri sfâşiate, blocate. Trimiterile la realităţile politice ale
Israelului din secolul I Î.H. sunt mult mai pertinente decât cele din textele
de la Qumran. Provenienţa urbană a Psalmilor lui Solomon este detectabilă
mai ales la nivelul criticilor pe care comunitatea le aduce monarhiei nelegi
time şi secularizate, clasei sacerdotale avide şi, mai ales, implicării Israelului
în politica externă. Asistăm, în viziunea psalmistului, la eşecul istoriei, pro
vocat de secularizarea excesivă a instituţiilor tradiţionale: prăbuşirea evi
dentă a monarhiei şi a Ierusalimului, concepute iniţial ca invincibile de
către teologia politică deuteronomistă, şochează prin rapiditatea cu care se
produce. Importanţa acestor texte constă în promptitudinea cu care reacţio
nează la evenimentele istorice aflate în nemijlocită desfăşurare. Antrenat în
vria demenţială a faptului contingent, cu alte cuvinte depăşit de situaţie,
psalmistul exclamă din rărunchi, cu o expresie binecunoscută din istoria
noastră recentă: „There is no more time!”
Un indiciu important pentru identificarea comunităţii căreia i se dato
rează Psalmii lui Solomon îl constituie absenta oricărei referiri textuale la
■1
practicile sacrificiale ale comunităţii în Templul de la Ierusalim. Departe de

a fi o scăpare a autorilor, „neglijarea” sacrificiilor din Templu sugerează
existenţa, în sânul comunităţii, a unei atitudini polemice faţă de realitatea
iremediabil coruptă reprezentată de „personalul” în exerciţiu al Templului.
444 INTRODUCERE LA PSA L M » LUI SOLOMON
Deoarece Templul, unicul spaţiu consacrat pentru împlinirea jertfelor,

fusese desacralizat de invazia păgânilor şi de moralitatea îndoielnică a
preoţilor, sacrificiul şi-a pierdut, în concepţia autorilor Ps. Sol., eficacitatea
rituală. Problema pe care o ridica abandonarea spaţiului sacrosanct de către
membrii comunităţii psalmistului era acum tocmai legitimarea, înaintea lui
Dumnezeu, a unui comportament pios în afara şi în locul obişnuitelor
ritualuri din Templu. Comunitatea psalmistului simte nevoia să-şi canali
zeze energiile religioase într-o sferă de manifestare alternativă a credinţei şi
de explicare a judecăţilor aspre ale lui Dumnezeu. Singurele modalităţi
legal disponibile care puteau contrabalansa jertfele devenite impracticabile
după abandonarea Templului erau rugăciunea şi postul3. în această privinţă,
inovaţia psalmistului e numai parţială: comunitatea de la Qumran, care >
practica faţă de Templu un izolaţionism similar cu cel al comunităţii psal

mistului, proclama rugăciunea ca o modalitate sigură de restabilire a relaţiei
cu Dumnezeu, viciată de deviaţionismul slujitorilor Templului. Origi
nalitatea Psalmilor lui Solomon constă în afirmaţia că postul este un mijloc
de ispăşire a păcatelor la fel de eficient ca şi jertfele (Ps. Sol. 3,8). Unii
comentatori cred că Ps. Sol. 3,8 ar trimite la Lev. 16,29, dar acolo se
4
prescrie vag „smerirea sufletelor”, ansamblu indistinct de mortificări, în

rândul cărora intra şi postul, pe când aici psalmistul se referă explicit la
practicarea postului. Fără să renunţe la distincţia, operată în Lev., dintre
păcatele cu voie şi cele fară voie, psalmistul constată, totuşi, că, în condi
ţiile istorice date (Le. „desacralizarea” Templului), comunităţii dreptcredin-
cioşilor nu-i mai rămâneau decât două soluţii inseparabile pentru ispăşirea
tuturor păcatelor, indiferent de natura lor: rugăciunea (Ps. Sol. 3,3; 5,1;
6,1-2; 7,6-7; 15,1) şi postul (Ps. Sol. 3,8).
Dar practicile religioase pe care le postulează psalmistul nu sunt numai
paliative la o criză de suprafaţă, ci primii paşi spre legitimarea unei instituţii
noi care să susţină şi să perpetueze legământul dintre Dumnezeu şi Israel.
Cu alte cuvinte, decăderea instituţională a Templului ca garant şi centru al
vieţii religioase a întregului israel lasă în urmă un gol pe care comunitatea
psalmistului, ca şi alte comunităţi „dreptcredincioase” contemporane ei,
3. K. Atkinson, 2003, „Theodicy in the Psalms o f Solom on”, în Theodicy in the World o f
the Bible, A. Laato & J.C. de Moor (ed.), Leiden-Boston, pp. 570-571.
4. D. LOhrmann, 1989, „Paul and the Pharisaic Tradition”, JSNT 36, apiid K. Atkinson,
2003, „Theodicy in the Psalms o f Solomon”, în Theodicy in the World o f the Bible, A.
Laato & J.C. de M oor(ed.), Leiden-Boston, p. 571.
încearcă să-l umple, înfiinţând sau resuscitând spaţii de cult „private”, care
se vor generaliza după prăbuşirea definitivă a Templului din anul 70 d.H.:
sinagogile. Exegeza cea mai recentă identifică în „adunările credincio
3
şilor” (συναγωγοα οσίων) din Ps. Sol. 17,16 şi în „adunările lui israel”
(συναγωγαι Ισραήλ) din Ps. Sol. 10,7 asemenea spaţii concrete de cult, în
care rugăciunea şi postul, dar nu şi sacrificiile, constituiau principalele
activităţi rituale. Interpretarea literală a pasajelor amintite este sprijinită şi
de unele descoperiri arheologice care dovedesc existenţa în Palestina seco
lelor I î.H şi Γd.H. a trei clădiri de acest fel: la Gamla, Masada şi Herodium.
Prin urmare, psalmistul pare să provină din rândurile unei comunităţi
care îşi desfăşura viaţa religioasă într-un cadru instituţional restrâns din
afara Templului, a cărei expresie concretă o vor fi reprezentat aceste mici
„case de rugăciune” din Ierusalim. Din păcate, existenţa unor asemenea
„sinagogi ale credincioşilor” nu a fost încă relevată de săpăturile arheo
logice întreprinse în Cetatea Sfântă.
5. Im portanţa teologică
în aceste condiţii dramatice, psalmistul anunţă ca iminent sfârşitul mizeriei,

prin intervenţia neabătută a lui Dumnezeu în istorie (15,12; 10,4; 11,6),
venirea zilei judecăţii finale, când toţi păcătoşii şi duşmanii lui Israel vor fi
nimiciţi, când instanţa supremă va lua pe vecie în mâinile Sale soarta
poporului ales, când diaspora evreiască va reveni în patria purificată, iar
drepţii vor reveni la viaţă (2,31; 3,12), când împărţirea pământului lui Israel
se va face după vechea lege tribală (17,28) şi Templul şi Ierusalimul vor fi
resfmţite. Aceasta va fi ziua în care Mesia, din spiţa lui David, va instaura
pe pământ, în această viaţă, împărăţia lui Dumnezeu.
în descrierea Mântuitorului, autorul psalmilor se foloseşte de tradiţia
teologică şi de concepţiile eshatologice cunoscute din scrierile anterioare.
Acesta este o mlădiţă a casei lui David (Is. 11,1-9), un agent al voinţei divine.
Nu are caracter supranatural, dar, învestit fiind cu duh sfanţ, are misiunea
de a reinstitui în Israelul apocaliptic cele patru virtuţi fundamentale ale
guvernării divine: înţelepciunea, dreptatea, milostivirea şi puterea. Cei peste
care va domni (căci, extrem de important!, Mesia este rege, reprezentant
legitim al lui Dumnezeu pe pământul purificat) vor fi fară de păcat.
5. K. Atkinson, I C ried to the Lord, pp. 2J3-215.

Antropologia psalmistului nu cunoaşte un dualism trup-suflet. Oamenii

erei viitoare vor fi purificaţi şi vor trăi veşnic în trupurile lor (13,1 î). Mesia
este înzestrat cu sfinţenie, ca să-şi ducă la bun sfârşit acţiunea purificatoare
şi ca să-şi exercite în chip perfect judecata (17,23-25). Chiar dacă Mesia
este numit explicit „rege”, puterea lui nu se manifestă militar, în sensul
comun, ci are o sursă exclusiv spirituală. Angoasa politică a psalmistului se
transfigurează aici în bucurie de ordin moral.
Denumirile iui Mesia ca „fiu al lui David’’ şi „Unsul Domnului”
(χριστός κυρίου. 17,32) sunt de o importanţă covârşitoare. Cea dintâi apare
în Psalmii lui Solomon pentru prima oară, cea de-a doua a pus reale
probleme filologilor care au lucrat pe manuscrisele greceşti, întrucât acestea
consemnează o variantă „Domnul cel Uns” (χριστός κύριος) emendată de
ediţia Rahlfs, dar menţinută, în traducerea sa, de R.B. Wright (c f Ps. Sol.
17,32 şi nota). Mesia ca „fiu al lui David”, nu ca simplu membru „al casei”
regelui legendar (Ier., Is.), ridică la nivel simbolic o genealogie istorică:
Mesia devine astfel, fară putere de tăgadă, Regele apocaliptic. Mesia ca
„domn” deschide larg poarta hristologiei neotestamentare, prin titlul pe care
Luca i~L atribuie lui lisus.
6 . Psalm ii lui Solom on şi cărţile canonice
Psalmii lui Solomon imită conştient Psalmii lui David. Se pot identifica aici
câteva tipuri cunoscute: imnul (2,30.33-37; 3,1), lamentaţia individuală şi
comunitară (2,19-25; 8,22-34; 16,6-15); cântarea de laudă şi mulţumire
(8,1-4; 15,1-6; 16,1-5) şi poemul didactic (3,3-12; ). Diferenţa ar fi că în
6
Psalmii lui Solomon aluziile istorice sunt mai incisive şi nu beneficiază de

patina uzului liturgic. Totuşi Ps, Sol. 17 a fost pus în legătură explicită cu
Ps. 72, De asemenea a fost observată legătura dintre Ps. Sol., 1Baruch şi
Isaia. Şi aici se vorbeşte despre duşmanii care au răvăşit Templul (Ps. Sol.
1; 2 / Is. 63,16-19), despre strigătele adresate lui Dumnezeu la restrişte (Ps.
Sol. 1,1 / Ps. 120,1; 130,1), despre întoarcerea chipului lui Dumnezeu (Ps.
Sol. 2,8 / Ps. 13,1; 22,24; Is. 64,7; lez. 39,23), despre soarta drepţilor faţă
de cea a nelegiuiţilor (Ps. 3,9-12 / Prov. 24,16-22).
De asemenea, s-au făcut apropieri între Ps. Sol. şi imnurile de la începu
tul Evangheliei după Luca. Şi aici, credincioşii sunt desemnaţi prin meta
fora „miei între păcătoşi” (Ps. Sol. 8,23). La aceasta se adaugă şi denumirile
Mesiei, despre care am mai vorbit.
INTRODUCERE LA PSALMII LUi SOLOMON 44 7
7. Psalm ii lui S olom on şi tradiţia iudaică

A
In studiul său An Intertextual Study o f the Psalms o f Solomon, K. Atkinson

afirmă că Ps. Sol. nu sunt menţionaţi explicit în nici un loc din literatura
iudaică. Unele surse atestă totuşi aluziv o anumită răspândire a Psalmilor în
mediile iudaice.
Cea mai tulburătoare dovadă în acest sens este paralelismul aproape
literal dintre lB ar. 4,36-5,9 şi Ps. Sol. I I 6. Unii comentatori sunt de părere
că autorul Ps. Sol. 11 a preluat pasajul din lB ar.7, alţii pledează pentru
influenţa inversă8. Diferenţa de opinii se datorează problemei aproape
insurmontabile a datării exacte a celor două texte. O posibilă rezolvare a
dilemei este oferită de studiul Iui C.E. Moore, „Toward a Dating o f the
Book o f Baruch”9, care observa că Ps. Sol. 11 nu se poate baza pe ÎBar.,
pentru că pasajul din urmă pare o extindere a celui dintâi: dacă timpurile
verbale din lBar. alternează între prezent (lB ar. 4,36-5,7) şi aorist (lB ar.
5,8-9), pasajul din Ps. Sol. 11 conţine numai timpuri trecute. De aici ar
rezulta mai degrabă că atât î Bar., cât şi Ps. Sol. 11 au folosit în mod inde
pendent o terţă sursă liturgică, astăzi dispărută.
O altă relaţie textuală care a atras atenţia comentatorilor moderni a fost
cea dintre Ps, Sol. şi Manuscrisele de la Qumran: comune celor două arii
culturale ar fi limbajul istoric aluziv, imagistica generală, care trădează anu
mite similitudini ideologice, o anumită predilecţie pentru mesajul eshato-
logic şi unele particularităţi stilistice. „Lista” păcatelor preoţilor corupţi din
Ierusalim, aproape identică în Sulul de la Damasc 4,15-18 şi Ps. Sol, 8,1-12,
a suscitat, în rândul exegeţilor, numeroase ipoteze privitoare la posibila apar
tenenţă a colecţiei Ps. Sol. Ia vasta literatură de la Qumran. De asemenea,
problematice sunt şi aluziile din Ps. Sol. 17,15-17 la o eventuală retragere
în deşert a comunităţii autorului, fapt care aminteşte de izolaţionismul
ascetic al „sectei” de la Marea Moartă. Din păcate, aluziile sunt prea vagi
pentru a se putea stabili o influenţă certă a literaturii de la Marea Moartă
6 . K. Atkinson, An Intertextual Study o f the Psalms o f Solomon, p. 404.

7. M. Aberbach, „The Historical A llusions o f Chapters IV, XI and XIII o f The Psalms o f
Solomon”, p.391; M. Delcor, în Dictionnaire de la Bible: Supplement, p. 222.
8 . P.E.E. Geiger, D er Psalter Salom o's: Herausgegeben und erklart, pp. 137-139.
9. Pp. 317-319.
asupra Psalmilor lui Solomon. Ultimele cercetări în domeniu pledează mai 10
degrabă pentru un paralelism ideologic între cele două comunităţi decât

pentru influenţe reciproce. Contraargumentul cel mai sigur este acela că, în
vreme ce Manuscrisele de la Qumran sunt produsul unei comunităţi izolate
şi îndepărtate de capitala lui israel, Ps. Sol. prezintă tribulaţiile unor locui
tori ai ierusalimului, direct implicaţi în dramaticele evenimente istorice la
care fac aluzie.
8. Psalmii lui Solomon şi tradiţia creştină
în mediile teologice persistă o anumită confuzie între Odele şi Psalmii lui

Solomon, explicabilă textual (a nu se confuda Odele lui Solomon cu Odele
preluate în LXX). Ryle şi James postulau ideea că Psalmii lui Solomon
reprezintă un apendice la o altă scriere atribuită înţeleptului rege al lui
israel11. Ipoteza celor doi filologi englezi părea că se confirmă o dată cu
descoperirea, în 1909, a unui manuscris siriac care cuprindea patruzeci şi
două de ode ale lui Solomon încă necunoscute, urmate de traducerea în
aceeaşi limbă a Ps. Sol.12. Trei ani mai târziu, F.C. Burkitt semnala exis
tenţa în arhiva de la British Museum a altui manuscris siriac, „catalogat
anterior ca o colecţie de imnuri, care conţinea patruzeci şi două de «Ode ale
lui Solomon» urmate de Psalmii lui Solomon. în aceste două manuscrise
(Harris şi Burkitt), Ps. Sol. şi «Odele» nu erau separate ca două colecţii
distincte, ci «piesele» erau numerotate la rând, de la 1 la 60, aşa încât Ps.
Sol, 1 era desemnat ca Oda 43”13.
Deşi autorii creştini nu vorbesc despre Psalmii lui Solomon, listele cano
nice pe care le-am enumerat la primul subpunct al acestei introduceri, la
care se adaugă şi alte mărturii armene (lista canonică transmisă de Mechitai
de Ayrivank pe la 1285 d.H.) şi slavone (şase liste canonice datând din
intervalul cuprins între sec. al XI-lea şi aî XVI-lea) indică larga răspândire a
10. K. Atkinson, An Intertextual Study o f the Psalms o f Solomon, p. 405 şi / C ried to the
Lord. A Study o f the Psalm s o f Solomon's H istorical Background and Social Setting,
pp. 2 2 1 - 2 2 2 .
11. Ryle & James, The Psalm s o f the Pharisees, pp. 100-101.
12. Harris, „An Early Christian Hymn Book”, pp. 412-428, apud K. Atkinson, An Inter
textual Study o f the Psalm s o f Solomon, p. 406.
13. K. Atkinson, An Intertextual Study o f the Psalm s o f Solomon, p. 406.
Psalmilor lui Solomon pe trei continente (Asia, Europa şi Africa), în ciuda

interdicţiei de lectură a cărţilor necanonice, interdicţie impusă de timpuriu
de către ierarhia Bisericii (o aluzie tn acest sens apare în al cincizeci şi
nouălea canon al Conciliului de la Laodiceea din 363 d.H.14).
Ştefan Colceriu
14. Ibid., pp. 406-407.

Psalmii lui Solomon
! Strigat-am către Domnul când am fost strâmtorată până la capăt,

către Dumnezeu, când s-au pus împotriva [mea] păcătoşii.
'y
Deodată s-a auzit strigăt de război înaintea mea.

(Am zis:) „Asculta-mă-va, căci am fost plină de dreptate.”
3 Socotit-am în inima mea că am fost plină de dreptate,
pentru că eram înfloritoare şi aveam copii mulţi.
1.1 „Strigat-am” ; subiectul vorbitor este aici cetatea Ierusalimului personificată, nu

psalmistul. După toate aparenţele, autorul a plasat această „piesă” fără titlu la începutul
colecţiei în scopuri liturgice: Ps. Sol. 1 va fi fost citit ca o introducere la întreaga colec
ţie în sinagogile comunităţii care a compus întregul corpus (cf. Atkinson, 2004, p. 205).
♦ „până la capăt” : gr. ε ις τό τέλος. F. Perles crede că primul verset constituia titlul
psalmului, prin analogie cu Ps. Sol. 9,1; 10,1; 11,1; 12,1, unde aceeaşi formulă a fost
înţeleasă „pentru sfârşit’'. P. Prigent, R.B. Wright şi K. Atkinson nu dau curs acestei
ipoteze, ci preferă traducerea contextuală a expresiei. ♦ „când s-au pus împotriva [mea]
păcătoşii”: autorul se referă la cauzele interne ale invaziei romane din anul 63 î.H.
„Păcătoşii” sunt, de fapt, autorităţile iudaice ale zilei, care prin călcarea legii mozaice au
stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva cetăţii sfinte.
1.2 „strigăt de război” : J. Wellhausen (Die Pharisaer, p. 139), Geiger (D er Psalter
S a lo m o ’s, p. 95) şi Kittel (Die Psalmen Salomo's, p. 130) sunt de părere că autorul se
referă la invazia siriană din timpul Macabeilor. Hilgenfeld („Die Psalmen Salom o’s
deutsch ubersetzt”, p. 386) se gândeşte la intervenţiile regelui nabatean Aretas al III-lea
pe scena politică de la Ierusalim, care au precedat invazia romană. Ceilalţi comentatori,
începând cu Ryle şi James, au identificat aici o aluzie directă la invazia pompeiană din
anul 63 î.H. ♦ „plină de dreptate”: am preferat femininul pentru a respecta contextul
gramatical şi stilistic al întregului psalm. în greacă, substantivul propriu „Ierusalim” este
de gen feminin. Figura de stil care susţine psalmul este prosopopeea, personificarea
cetăţii sfinte ca mamă îndurerată a tuturor iudeilor. Tonul general aparţine literaturii pro
fetice (cf. Is. 31,9; 37,22; 54,1-8; 61,1-22 etc.) de la care Ps. Sol. se revendică în liniile
lor cele mai importante (Ps. Sol. 8 ; 17; 18).
1.3 „copii mulţi” : locuitorii Ierusalimului. Familia numeroasă era considerată o binecu
vântare divină, ca răsplată pentru ascultare ( c f Deut. 7,12-13).
452 PSALMII LUI SOLOM ON I
4 Bogăţia lor s-a întins peste tot pământul

şi slava lor până Ia capătul pământului.
5A
Inălţatu-s-au până la stele,
[şi] au zis că nu vor cădea.
6 Şi s-au semeţit cu bunurile lor
şi n-au adus [jertfe],
7 Păcatele lor [s-au săvârşit] în [locuri] ascunse,
şi eu nu ştiam:
nelegiuirile lor le-au întrecut pe ale neamurilor dinaintea lor;
pângărit-au cele sfinte ale Domnului cu întinare.
1.5 Se revine asupra cauzei dezastrului final al cetăţii: fiii ei „s-au înălţat până la stele”.
Tema orgoliului nemăsurat al omului provine din literatura profetică: c f Is. 14.13. Acelaşi
este, pe de altă parte, şi motivul căderii invadatorului, invocat în Ps. Sol. 2,29.
1.6 „n-au adus [jertfe]” : gr. ούκ ήνεγκαν. Completarea ne aparţine. Versiunea siriacă
are: „nu au înţeles”. Opţiunea noastră a luat în considerare paralelismul formular dintre
Ps. Sol. 1.6 şi Ps. 28,1, precum şi o posibilă omisiune a scribului. Autorul insistă, de
fapt, asupra neglijării cultului în Templul de la Ierusalim de către autorităţile sacerdotale
ale vremii, fapt care a atras delegitimarea funcţională a sanctuarului. Soluţia propusă de
comunitatea dreptcredincioasă a autorului pare să fi fost practicarea rugăciunilor în afara
spaţiului consacrat şi suspendarea jertfelor.
1.7 „în [locuri] ascunse”: gr. έ ν άποκρύφοις. Am preferat traducerea concretă la plural
soluţiei adverbiale: „în ascuns”, pentru că autorul se referă la ascunzătorile subpămân-
tene, în care chiar membri ai corpului sacerdotal practicau ritualuri interzise de cultul
A
oficial. In acest caz, Ierusalimul legitim legat de Dumnezeu (2,7) şi reprezentat de

comunitatea autorului ţine să se delimiteze de păcatele fiilor rătăciţi ai cetăţii.
1.8 „ale neamurilor...” : se referă, probabil, la incursiunea profanatoare a lui Antiochos
al ÎV-lea Epiphanes în Ierusalim din 167 î.H. (cf. 2Mac. 5,15-17). ♦ „pângărit-au... cu
întinare”: gr. έβεβήλω σαν έν βεβηλώσει, litt. „au pângărit cu pângărire” - semitism ce
exprimă intensitatea tonului autorului, care revine asupra ideii de delegitimare a Tem
plului („cele sfinte”). P. Prigent (p. 954) observa paralelismul argumentativ care apropie
Ps. Sol. de unul din textele esenţiale de la Qumran: Regula comunităţii 9,3-5. ♦ „cele
sfinte” : gr. τα άγια. Termenul desemna sanctuarul Templului de la Ierusalim şi toate
obiectele de cult pe care acesta le conţinea.
PSALMII LUI SOLOMON 2 453
2
Psalm al lui Solomon. Despre Ierusalim.
! în trufia lui, păcătosul a dărâmat cu berbecele zidurile întărite
şi nu l-ai împiedicat.
2 S-au suit la altarul Tău neamuri străine,
l-au călcat cu încălţările în trufia lor,
3 pentru că fiii ierusalimului au întinat cele sfinte ale Domnului,
2 Alături de Ps. Sol. 8 şi 17, psalmul următor este un „stâlp” aJ colecţiei atât prin dimensiuni,
cât şi prin importanţa istorică a datelor conţinute. Textul se referă la asedierea Ierusalimului
de către Pompei din anul 63 î.H., confirmând în detaliu sursele istorice paralele. Mai
mult, greutatea Ps. Sol. 2 faţă de orice text istoriografie stă în aluziile la viaţa socială şi
religioasă a lui Israel din timpul ocupaţiei romane, mai ales că autorul se constituie în
sursă independentă faţă de „propaganda” oficială a autorităţilor zilei de la Ierusalim.
2.1 Asediul propriu-zis al Ierusalimului de către Pompei este consemnat întocmai de
Flavius losephus {Bell. lud. 1,147 şi AI 14,26-29). Pompei a atacat cetatea în partea de
nord, unde apărarea era mai vulnerabilă. Totuşi, efortul depus de soldaţii romani a tost
considerabil, având în vedere că, înainte de a ajunge sub ziduri, au trebuit să astupe
imensul şanţ, de 2 0 de metri adâncime şi larg de 80 de metri, care despărţea partea de
nord a cetăţii de fortăreaţa prehasmoneică. ♦ „păcătosul”: Pompei. ♦ „berbecele”: arma
preferată a romanilor la asedierea cetăţilor. De dimensiuni variate, berbecele putea fi
instalat şi în turnuri construite special pentru dizlocarea unei anumite părţi din zidul
cetăţii. în conştiinţa israelită, berbecele dobândise din vremea profeţilor o conotaţie
funestă, fiind pus în legătură cu marele asediu al lui Nabucodonosor { c f lez. 21,22).
♦ Textul nu precizează ziua în care a avut loc atacul lui Pompei asupra partidei ierusali-
mitane a lui Aristobulos al II-lea. Totuşi, versiunea siriacă are, în loc de „cu berbecele”,
„în ziua de sărbătoare”. Diferenţa dintre cele două versiuni, imposibil de explicat prin
vreo confuzie de text a traducătorului din greacă în siriacă, ridică încă numeroase semne
de întrebare. Flavius losephus ezită la rândul lui: în unele locuri vorbeşte despre „o zi de
post” {A l 14,21), în altele, despre ziua de Paşte {AI 14,66). Majoritatea comentatorilor
este de părere că asediul lui Pompei a avut loc într-o zi de sabat, data preferată a
asediilor antiisraelite, când se ştia că evreii au interdicţii de luptă.
2 . 2 „neamuri străine”: indicaţie clară că autorul nu se referă la un război civil, ci la
invazia romană. ♦ „cu încălţările” : Flavius losephus nu spune că romanii ar fi pângărit
Templul, ci doar că Pompei ar fi intrat singur în Sfânta Sfintelor {AI 14,72). Pentru
autorul Ps. Sol. însă intrarea unui păgân acolo echivala cu pângărirea Templului. De
asemenea, pătrunderea soldaţilor romani încălţaţi în incinta Templului era considerată
tot ca o profanare a sanctuarului.
2.3 „fiii Ierusalimului”: israeliţii nelegiuiţi care au atras mânia lui Dumnezeu şi, în
consecinţă, invazia păgânilor. Autorul îi numeşte, prin anticipaţie, pe adversarii israeliţi
454 PSALMI] LUI SOLOMON 2
au pângărit darurile lui Dumnezeu cu nelegiuiri.

4 De aceea [El] a spus: „Aruncaţi acestea departe de Mine:
nu [mai] binevoiesc întru ele.”
5 Frumuseţea slavei sale a fost dispreţuită înaintea lui Dumnezeu,
şi nu a mai fost cinstită defel.
6 Fiii şi fiicele [sale] sunt în robie grea,
pecete poartă gâtul lor, ca semn printre neamuri.
7 După păcatele lor a făcut cu ei [Domnul],
căci i-a părăsit în mâinile celor tari.
8 Şi-a întors faţa şi nu le-a mai arătat milă,
nici tânărului, nici bătrânului, nici copiilor lor, laolaltă,
căci rău au făcut laolaltă că n-au ascultat.
9 Şi cerul s-a mâhnit şi pământul s-a scârbit de ei,
pentru că nici un om [trăitor] pe el nu a făcut câte au făcut ei.
10 Şi va cunoaşte pământul toate judecăţile Tale cele drepte,
Dumnezeule!
11 I-au făcut pe fiii Ierusalimului de ocară ca pe desfrânatele din el:
ai comunităţii sale şi, în special, pe preoţii din Templu, care s-au abătut de la urmarea
Legii şi a ritualului.
2.5 „Frumuseţea slavei sale”: am menţinut ambiguitatea contextului. R. Wright propune
trei soluţii de dezambiguizare a pronumelui: acesta se poate referi la I) Templu (varianta
cea mai plauzibilă), 2) o teofanie ( c f Iez. 1,28; 10,18) sau 3) podoabele din Templu (The
Psalms o f Solomon, în O ld Testament Pseudepigrapha, vol. I, p. 652, nota g). ♦ „defel”:
litt. „până la capăt”.
2.6 „Fiii şi fiicele”: se referă la partizanii tui Aristobulos al II-lea, rezistenţi în timpul
asediului roman asupra cetăţii sfinte, care au fost ulterior deportaţi, împreună cu suve
ranul lor, la Roma, ca să participe la triumful lui Pompei în capitala viitorului imperiu,
Marşul triumfal a fost organizat în anul 61 î.H. Psalmistul nu deplânge atât soarta depor
taţilor, ci îi acuză mai degrabă pe capii lor ( c f 2,3) că au atras asupra lui Israel mânia lui
Dumnezeu. Conflictul dintre comunitatea autorului şi gruparea condusă de Aristobulos
al II-lea pare să fi fost deschis, fapt care i-a determinat pe primii comentatori ai Ps. Sol.
să atribuie colecţia unui grup de orientare fariseică. Argumentele aduse ulterior şi
expuse şi în notele şi observaţiile de faţă infirmă această ipoteză. ♦ „pecete” : se referă la
însemnarea sclavilor în lumea romană.
2 . 8 „nu le-a mai arătat milă” : litt. „de la mila lor”. ♦ „laolaltă” : gr. είς ατεαξ, ♦ „rău”, litt.
„rele”: pluralul neutru are, în acest context, sens general, de unde şi traducerea noastră.
2.9 „s-a mâhnit” : vb. βαρυθυμέω mai este folosit doar de două ori în LXX (Num. 16,15;
3Rg. 11,25) şi înseamnă a fi mâhnit, abătut sau pornit asupra cuiva.
2 , 1 1 „ca pe desfrânatele”: text dificil; se poate înţelege şi litt. „în locul desfrânatelor”
sau „din pricina desfrânatelor” (c f NETS, a d lo c ). ♦ „înaintea soarelui”, gr. κατέναντι
του ήλιου: adică în plină zi, la lumină, pe faţă.
oricine trecea pe acolo, intra [la ei] înaintea soarelui.

12îşi băteau joc de nelegiurile lor, cum [le] făceau ei:
dinaintea soarelui le arătau nedreptăţile.
Şi fiicele Ierusalimului erau pângărite, după judecata Ta,
13
pentru că ele însele s-au întinat în amestecul împreunării.

Pântecele şi măruntaiele mă dor pentru lucrurile acestea.
54
Eu voi arăta dreptatea Ta, Dumnezeule, cu inimă cinstită,

15
pentru că în judecăţile Tale e dreptatea Ta, Dumnezeule!

Căci le-ai plătit păcătoşilor după faptele lor
16
2.12 „îşi băteau jo c”: sensul verbului este „a parodia, a maimuţări, a ridiculiza”. Psal-
mistul, reprezentant al unei comunităţi israeiite ultraortodoxe, deplânge efectele nocive
ale inculturaţiei elenistice. Teza autorului Ps. Sol. este că străinii ajung să-şi bată joc de
israeliţii care şi-au abandonat rânduielile străvechi pentru a se deda la practici păgâne:
până şi „neamurile” constată stadiul de decădere morală în care se afla Israel. Psalmistul
identifică sursa dezastrului istoric al lui Israel în pierderea conştiinţei morale a poporului
(c f Ps. Sol. 16,1-2). ♦ „arătau” : gr. παρεδειγμάτισαν, „a etala, a da drept model (pozitiv
sau negativ)”.
2.13 „în amestecul împreunării”, gr. έν φυρμώ άναμείξεω ς, litt. „în amestecul unirii
dezordonate”: expresia greacă este greu traductibilă, din cauza tautologiei pe care o
conţine. Φυρμός înseamnă „amestec”, „mixtură”, iar verbul φυράω desemnează acţiunea
amestecării sau frământării (în LXX, este folosit adesea pentru „frământarea” fainii, ames
tecarea ei cu untdelemn). Familia de cuvinte a subst, άνάμιξις desemnează amestecul
(dezordonat), unirea (confuză), promiscuitatea, dar şi relaţiile întâmplătoare între două
persoane sau relaţiile sexuale promiscue (c f Herodot, Istorii 1,199 şi LSJ, s.v. άναμίξ),
de unde şi echivalarea noastră cu termenul „împreunare”. Psalmistul se referă la adulter
şi, după unii comentatori, la posibile transgresiuni sexuale ale femeilor israeiite cu preoţii
din Templu. Alţi comentatori se limitează să constate că autorul Ps. Sol. se gândea la adulter
şi la incest, nu şi la practici sexuale defăimătoare pentru clasa sacerdotală (R. Wright,
The Psalms o f Solomon, în Old Testament Pseudepigrapha, vol. I, p. 652, nota n).
2.14 „Pântecele şi măruntaiele” : termenii trebuie înţeleşi în sens psihologic: viscerele
erau considerate, în Antichitatea iudaică, sediu al emoţiilor puternice şi al „gândirii”
senzoriale. C f Ier. 4,19.
2.15 „voi arăta dreptatea Ta” : litt. „Te voi îndreptăţi/justifica”.
2,16-17 Verbele la aorist, redând un perfect din ebraică, ar putea avea două întrebuinţări
semantice în acest context: pe de o parte, ele pot exprima o acţiune încheiată recent şi,
pe de altă parte, un fapt ce se va petrece cu siguranţă într-un viitor nedefinit. In primul
caz, psalmistul s-ar referi la invazia romană ca judecată săvârşită şi pedeapsă aplicată de
Dumnezeu copiilor Săi neascultători. Această viziune istoricistă este susţinută de exegeţi
precum K. Atkinson (An Intertextual Study, p. 31). în al doilea caz, psalmistul ar enunţa
un adevăr general şi ar avea în vedere judecata din urmă. Am favorizat în traducere
prima variantă.
456 PSALMII LUI SOLOMON 2
şi după păcatele lor cele foarte rele.

17 Ai dezvăluit păcatele lor, ca să se vădească judecata Ta,
ai şters amintirea lor de pe faţa pământului.
Ig
Dumnezeu este judecător drept şi nu se minunează de faţa [cuiva].
19Neamurile au batjocorit [cetatea] Ierusalimului, călcând-o în picioare,
şi frumuseţea ei a fost doborâtă de pe tronul slavei.
2 0S-a îmbrăcat cu sac în loc de veşmânt de podoabă,
şi funie [şi-a pus] în jurul capului în loc de coroană.
21 Şi-a dat jos cununa de slavă pe care i-a aşezat-o Dumnezeu:
fară de cinstire frumuseţea ei a fost aruncată la pământ.
22
Şi eu am văzut şi am implorat în faţa Domnului şi am zis:
„Ajungă, Doamne, cât s-a îngreunat mâna Ta peste [cetatea]
Ierusalimului aducând neamurile!
“ Căci au batjocorit-o şi nu au cruţat-o în urgia şi în mânia [lor]
cumplită;
şi vor isprăvi [cu ea], dacă Tu, Doamne, nu-i vei mustra cu urgia Ta.
2,17 „ai şters amintirea”: o aluzie, probabil, la partizanii lui Aristobulos al II-lea,
deportaţi de romani în urma invaziei: cum aceştia par să fi fost şi adversarii comu
nităţii autorului, psalmistul se grăbeşte să-i declare total pierduţi. Speră, cu o anumită
uşurare, ca inamicii israeliţi să nu se mai întoarcă niciodată în patrie (c f K. Atkinson,
I C ried to the Lord, p. 30). Observaţia profesorului american este importantă pentru
datarea Ps. Sol. 2: cel puţin această primă parte trebuie să fi fost alcătuită înainte de
revolta palestiniană a lui Alexandras, fiul lui Aristobulos al II-lea, scăpat din exilul
roman (57 Î.H.).
2,19-37 Partea a doua a Ps. Sol. 2. Autorul îşi îndreaptă atenţia asupra invadatorilor
romani şi asupra urmărilor cuceririi. După unii comentatori, acest pasaj a fost adăugat
mult mai târziu primei părţi.
2,19 „frumuseţea ei”: numele „Ierusalim” este, în greacă şi în ebraică, feminin. Autorul
Ps. Sol. vorbeşte în aceste versete despre Ierusalim ca despre o regină detronată, îndo
liată şi pângărită. Coerenţa stilistică a întregii colecţii este asigurată şi prin reluarea
acestei personificări (cf. Ps. Sol. 1,2).
2.22 Psalmistul îşi reia teza, de data aceasta explicit: invazia romană a fost numai
instrumentul prin care Dumnezeu îşi manifestă mânia.
2.23 „mânia [lor] cumplită”, litt. „mânia cu furie” : termenul μήνις desemnează mânia
religioasă şi a fost consacrat în greaca clasică de Homer. ♦ „vor isprăvi”, litt. „vor fi
isprăviţi”: vb. συντελέω înseamnă a duce la capăt, a încheia. P. Prigent optează pentru
traducerea verbului grec la diateza activă. Diateza pasivă la care verbul apare în text este
pusă de comentatorul francez pe seama unei erori de traducere din ebraică în greacă, din
cauza unei vocalizări greşite (Les Psaumes de Salomon, p. 957, nota 23).
Că nu din râvnă au făcut [acestea], ci pentru pofta sufletului [lor],

ca să-şi verse urgia asupra noastră prin jaf.
23 Nu întârzia, Dumnezeule, să întorci plata peste capetele lor,
[şi] să faci cunoscută trufia balaurului întru necinstire.·”
Şi nu am aşteptat mult până când mi-a arătat Dumnezeu semeţia
aceluia:
străpuns în munţii Egiptului,
mai dispreţuit decât cel mai neînsemnat de pe pământ şi de pe mare.
' Trupul lui [era] purtat pe valuri cu semeţie multă
2.24 „râvnă”: o posibilă aluzie la episodul cu Phinees din Num. 25,11. Se arată însă că
păgânii nu au pedepsit Ierusalimul din zel religios, ci exclusiv în scop de jaf. în acest fel
romanii şi-au depăşit misiunea de simple instrumente ale mâniei divine. ♦ Chiar dacă nu
au jefuit tezaurul din Templu, romanii au impus ierusalimitanilor un tribut înrobitor de
zece mii de talanţi (Flavius losephus, A I 14,78).
2.25 „să faci cunoscută”, litt. „să zici, să afirmi”: P. Prigent presupune în textul grec o
eroare de vocalizare a verbului ebraic original şi propune varianta „să schimbi” (Les
Psaumes de Salomon, p. 957, nota 25). ♦ „Balaurul” este Pompei. Acelaşi apelativ îl
primea şi Nabucodonosor în Ier. 28,34. Cum dominaţia romană era asociată în epocă cu
cea babiloniană, paralelismul denominativ nu este surprinzător. Detaliile „istorice” pe
care psalmistul le furnizează despre moartea „balaurului” în Ps. Sol. 2,26 întăresc con
jectura comentatorilor.
2.26 „nu am aşteptat mult”: acelaşi verb ca şi la v. 25, tradus cu „nu întârzia”. Uciderea
lui Pompei de partizanii ptolemaici ai lui Iulius Caesar a avut loc după ce generalul
roman s-a retras în Egipt, în urma înfrângerii de la Pharsalus (9 august 48). ♦ „în munţii
Egiptului”: gr. επ ί όρέων Αίγυπτου. P. Prigent optează pentru versiunea „la hotarele
Egiptului” (gr. έπ ί όρων Α ίγυπτου). presupunând o confuzie a traducătorilor în greacă.
Dio Cassius (Istoria romană 42,5-6) arăta că Pompei a fost ucis în preajma muntelui
Casius (celebrul promontoriu de pe coasta nordică a Peninsulei Sinai, la hotarele
orientale ale Egiptului), chiar în ziua în care odinioară îşi celebrase triumful asupra lui
Mithridates (28 septembrie). ♦ „mai dispreţuit decât cel mai neînsemnat de pe pământ şi
de pe mare” : Appianus (Istoria romană 2,86) spune că pe locul în care a fost omorât
Pompei s-a ridicat o stelă cu inscripţia: „Ce mormânt umil pentru un om atât de bogat în
temple!”. Moartea lui Pompei a devenit, în întreaga literatură a epocii, un exemplum al
sorţii schimbătoare (cf. A.A. Bell jr., „Fact and Exemplum in Accounts o f the Deaths o f
Pompey and Caesar”, iatom u s 53, 1994, pp. 824-836, apud K. Atkinson, I C ried to the
Lord, p. 33).
2.27 Imaginea terifiantă a trupului decapitat al lui Pompei a devenit şi ea un topos al
literaturii clasice, servindu-i ca model lui Virgiliu în Eneida 2,567-568. Psalmistul folo
seşte, până la identitate, aceeaşi imagine poetică pe care o foloseşte şi Lucan în
Pharsalia 8,698-699. ♦ „nu era cine să-l îngroape” : Plutarh afirmă că trupul decapitat al
458 PSALMII LUI SOLOM ON 2
şi nu era cine să-l îngroape,

pentru că [Domnul] I-a dispreţuit întru necinste.
->o
N-a luat seama că e om,
şi la cele de pe urmă n-a luat seama.
29 [Ci] a zis: „Eu voi fi stăpânul pământului şi al mării”,
dar n-a recunoscut că Dumnezeu [este Cel] mare,
[Cel] tare în marea Lui putere.
30 El [este] împărat peste ceruri
şi-i judecă pe regi şi pe căpetenii.
31 El mă înalţă în slavă
şi îi culcă pe trufaşi întru nimicire veşnică în necinste,
pentru că nu L-au cunoscut.
Şi acum, vedeţi, mai-mari ai pământului, judecata Domnului,
căci El este împărat mare şi judecător drept al celor de sub cer.
33
Binecuvântaţi-L pe Dumnezeu, voi care vă temeţi de Domnul cu ştiinţă,
căci mila Domnului [e] asupra celor ce se tem de El cu judecata [Lui]:
34 ca să despartă între drept şi păcătos,
să plătească păcătoşilor în veac după faptele lor
3 5 şi să-l miluiască pe cel drept [scăpându- ] de umilirea păcătosului,
1
şi să-î plătească păcătosului pentru cele ce i-a făcut celui drept.

3 6 Că bun este Domnul cu cei care-L cheamă cu răbdare,
lui Pompei a rămas pe locul unde a fost omorât multă vreme până când doi bărbaţi l-au
ars pe un rug făcut din scândurile unor corăbii naufragiate.
2.28 „la cele de pe urmă”: gr. τό ύστερον. Termenul grec desemnează urmările faptelor
omeneşti, din perspectiva dreptăţii divine. Expresia consacrată şi în spaţiul latin era
respicere finem.
2.29 „[Cel] mare”: sintaxa greacă nu admite articularea numelui predicativ. Totuşi,
intenţia psalmistului a fost aceea de a sublinia măreţia etemă a lui Dumnezeu în contrast
Λ
cu cea temporară a tui Pompei, de unde şi traducerea noastră. In sprijinul opţiunii noas
tre vine şi argumentul supranumelui lui Pompei în epocă: lat. Magnus, „cel mare'1.
Generalul fusese supranumit „cel mare” după victoria sa în războiul din Africa din anul
81 î.H. Aluzia istorică devine, în acest fel, clară.
2,31 „îi culcă” : verbul grec κοιμίζω a dobândit, în unele contexte clasice, şi sensul de „a
trimite la culcare (în Hades)”, de unde „a omorî”. Conotaţiile eshatologice evidente ale
pasajului i-au determinat pe unii comentatori să afirme că psalmistul face aluzie, în acest
verset, la învierea drepţilor („în slavă” - M. Winninge, Sinners an d the Righteous, p. 34.
Teza aceasta este pusă la îndoială de K. Atkinson, în / C ried to the Lord, pp. 49-52).
2,36 „cu răbdare” : termenul grec traduce în LXX substantivul ebraic care înseamnă
„aşteptare, speranţă” (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 958, nota 36).
PSALMII LUI SOLOMON 2-3 459
ca să facă după mila Sa pentru credincioşii Săi,

ca să stea mereu înaintea Lui întru putere.
Binecuvântat fie Domnul în veac înaintea robilor Lui!
3
Psalm al lui Solomon. Despre cei drepţi.
1Pentru ce dormi, suflete, şi nu-L binecuvântezi pe Domnul?
Cântaţi imn nou pentru Dumnezeu Cel vrednic de laudă!
Cântă şi veghează Ia veghea Lui
căci psalm bun pentru Dumnezeu este cel [rostit] din inimă bună.
Drepţii [îşi] amintesc necontenit de Domnul,
aducând laudă şi arătând dreptatea judecăţilor Domnului.
4Nu va dispreţui cel drept învăţătura de la Domnul,
bunăvoinţa sa [va fi] necontenit înaintea Domnului.
5Poticnitu-s-a cel drept şi a arătat dreptatea Domnului,
căzut-a şi ia seama la ce va face pentru el Dumnezeu,
ia aminte de unde-i va veni izbăvirea.
6 Adevărul drepţilor [este] de la Dumnezeu, mântuitorul lor,
3.1 C f şi Ps. 43,24. De data aceasta cel invocat este sufletul omului pentru lupta cu răul.
îndemnurile la trezie corespund credinţei străvechi că, adormit, omul este cel mai vulne
rabil şi victimă sigură a păcatului. ♦ „Cântaţi’': psalmistul pune verbul la plural din obiş
nuinţă liturgică, uitând de subiectul la singular. Autorul avea în minte corurile de oameni
sau, mai puţin probabil, de îngeri, care cântă psalmi pentru Domnul ( c f R.B. Wright,
The Psalms o f Solomon, p. 654). ♦ Geiger crede că îndemnul le era adresat iudeilor, care
erau astfel chemaţi să se bucure de moartea lui Pompei. K. Atkinson respinge această
supoziţie ca nefondată ( / C ried to the Lord, p. 195). ♦ „imn nou”: alte manuscrise au
„imn şi laudă”.
3.2 „veghează la veghea Lui” : gr. γρηγόρησον έπί την γρηγόρησιν αυτού, litt. „fii treaz
faţă de trezia Lui”. Sensul îi pare obscur lui R.B. Wright. Poate fi un îndemn la atenţie
faţă de prezenţa veghetoare a lui Dumnezeu.
3.3 „aducând laudă şi arătând dreptatea”: litt. „întru aducere de laudă/mulţumire/măr
turie şi îndreptăţire” (c f nota la Ps. 6 ,6 , Septuaginta 4/î).
3.4 „învăţătura”: în greacă, un participiu al verbului παιδεύω. Psalmistul se referă, de
fapt, la încercările aspre la care Dumnezeu îi supune pe credincioşi ca ei să se îndrepte.
3.5 „a arătat dreptatea Domnului”, gr. έδικαίω σω εν τόν κύριον. Cf. nota 2,15.
3.6 „Adevărul”: am tradus astfel pentru a menţine litera textului grec. P. Prigent observă
însă că retroversiunea în ebraică a termenului grec permite descoperirea sensului pri
mordial al versetului: „încrederea drepţilor vine de la Dumnezeu” (Les Psaumes de
Salomon, p. 960).
şi nu era cine să-l îngroape,

pentru că [Domnul] l-a dispreţuit întru necinste.
2 8N-a luat seama că e om,
şi la cele de pe urmă n-a luat seama.
29 [Ci] a zis: „Eu voi fi stăpânul pământului şi al mării”,
dar n-a recunoscut că Dumnezeu [este Cel] mare,
[Cel] tare în marea Lui putere.
30
El [este] împărat peste ceruri
şi-i judecă pe regi şi pe căpetenii.
31 El mă înalţă în slavă
şi îi culcă pe trufaşi întru nimicire veşnică în necinste,
pentru că nu L-au cunoscut.
Şi acum, vedeţi, mai-mari ai pământului, judecata Domnului,
căci El este împărat mare şi judecător drept al celor de sub cer.
33
Binecuvântaţi-L pe Dumnezeu, voi care vă temeţi de Domnul cu ştiinţă,
căci mila Domnului [e] asupra celor ce se tem de El cu judecata [Lui]:
34 ca să despartă între drept şi păcătos,
să plătească păcătoşilor în veac după faptele lor
33 şi să-l miluiască pe cel drept [scăpându-I] de umilirea păcătosului,
şi să-i plătească păcătosului pentru cele ce i-a făcut celui drept.
3 6Că bun este Domnul cu cei care-L cheamă cu răbdare,
lui Pompei a rămas pe locul unde a fost omorât multă vreme până când doi bărbaţi l-au
ars pe un rug făcut din scândurile unor corăbii naufragiate.
2.28 „la cele de pe urmă”: gr. τό ύστερον. Termenul grec desemnează urmările faptelor
omeneşti, din perspectiva dreptăţii divine. Expresia consacrată şi în spaţiul latin era
respicere finem.
2.29 „[Cel] mare”: sintaxa greacă nu admite articularea numelui predicativ. Totuşi,
intenţia psalmistului a fost aceea de a sublinia măreţia eternă a lui Dumnezeu în contrast
cu cea temporară a lui Pompei, de unde şi traducerea noastră. în sprijinul opţiunii noas
tre vine şi argumentul supranumelui lui Pompei în epocă: lat. Magnus, „cel mare”.
Generalul fusese supranumit „cel mare” după victoria sa în războiul din Africa din anul
81 Î.H. Aluzia istorică devine, în acest fel, clară.
2,31 „îi culcă” : verbul grec κοιμίζω a dobândit, în unele contexte clasice, şi sensul de „a
trimite la culcare (în Hades)”, de unde „a omorî”. Conotaţiile eshatologice evidente ale
pasajului i-au determinat pe unii comentatori să afirme că psalmistul face aluzie, în acest
verset, la învierea drepţilor („în slavă” - M. Winninge, Sinners and the Righteous, p. 34.
Teza aceasta este pusă la îndoială de K. Atkinson, în / C ried to the Lord, pp. 49-52).
2,36 „cu răbdare”: termenul grec traduce în LXX substantivul ebraic care înseamnă
„aşteptare, speranţă” (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 958, nota 36).
ca să facă după mila Sa pentru credincioşii Săi,

ca să stea mereu înaintea Lui întru putere.
Binecuvântat fie Domnul în veac înaintea robilor Lui!
3 7
3
Psalm al lui Solomon. Despre cei drepţi.
1Pentru ce dormi, suflete, şi nu-L binecuvântezi pe Domnul?
Cântaţi imn nou pentru Dumnezeu Cel vrednic de laudă!
Cântă şi veghează la veghea Lui
căci psalm bun pentru Dumnezeu este cel [rostit] din inimă bună.
3Drepţii [îşi] amintesc necontenit de Domnul,
aducând laudă şi arătând dreptatea judecăţilor Domnului.
Nu va dispreţui cel drept învăţătura de la Domnul,
4
bunăvoinţa sa [va fi] necontenit înaintea Domnului.

Poticnitu-s-a cel drept şi a arătat dreptatea Domnului,
5
căzut-a şi ia seama la ce va face pentru el Dumnezeu,

ia aminte de unde-i va veni izbăvirea.
6Adevărul drepţilor [este] de la Dumnezeu, mântuitorul lor,
3.1 C f şi Ps. 43,24. De data aceasta cel invocat este sufletul omului pentru lupta cu răul.
îndemnurile la trezie corespund credinţei străvechi că, adormit, omul este cel mai vulne
rabil şi victimă sigură a păcatului. ♦ „Cântaţi”: psalmistul pune verbul la plural din obiş
nuinţă liturgică, uitând de subiectul la singular. Autorul avea în minte corurile de oameni
sau, mai puţin probabil, de îngeri, care cântă psalmi pentru Domnul ( c f R.B. Wright,
The Psalms o f Solomon, p. 654). ♦ Geiger crede că îndemnul le era adresat iudeilor, care
erau astfel chemaţi să se bucure de moartea lui Pompei. K. Atkinson respinge această
supoziţie ca nefondată (/ C ried to the Lord, p. 195). ♦ „imn nou”: alte manuscrise au
„imn şi laudă”.
3.2 „veghează la veghea Lui”: gr. γρηγόρησον έπι τήν γρηγόρησιν αύτοϋ, litt. „fii treaz
faţă de trezia Lui”. Sensul îi pare obscur lui R.B. Wright. Poate fi un îndemn la atenţie
faţă de prezenţa veghetoare a lui Dumnezeu.
3.3 „aducând laudă şi arătând dreptatea” : litt. „întru aducere de laudă/mulţumire/măr-
turie şi îndreptăţire” ( c f nota la Ps. 6 ,6 , Septuaginta 4/1).
3.4 „învăţătura” : în greacă, un participiu al verbului παιδεύω. Psalmistul se referă, de
fapt, la încercările aspre la care Dumnezeu îi supune pe credincioşi ca ei să se îndrepte.
3.5 „a arătat dreptatea Domnului”, gr. έδικαίωσωεν τόν κύριον. C f nota 2,15.
3.6 ,Adevărul” : am tradus astfel pentru a menţine litera textului grec. P. Prigent observă
însă că retroversiunea în ebraică a termenului grec permite descoperirea sensului pri
mordial al versetului: „încrederea drepţilor vine de la Dumnezeu” (Les Psaumes de
Salomon, p. 960).
46 0 PSALMII LUI SOLOM ON 3
în casa celui drept nu se sălăşluieşte păcat peste păcat.

7 îşi cercetează necontenit casa cel drept,
ca să ridice nedreptatea [săvârşită] din greşeală.
8 A
El face împăcare pentru [greşeala din] neştiinţă postind şi smerindu-şi
sufletul,
iar Domnul îl curăţeşte pe tot bărbatul credincios şi casa lui.
9 Poticnitu-s-a păcătosul şi îşi blestemă viaţa,
ziua naşterii sale şi durerile maicii.
10 Păcat peste păcat adăugat-a vieţii sale:
a căzut, pentru că rea i-a fost căderea, şi nu se va mai ridica.
11 Nimicirea păcătosului [va fi] în veac
şi nu va mai fi amintit la cercetarea celor drepţi.
3,7-8 ,,7 ... să ridice nedreptatea. . . 8 El face împăcare,..": expresiile trimit în mod general
la actele rituale pentru dobândirea iertării şi bunăvoinţei divine în urma unei greşeli; conform
legii mozaice (e.g. Lev. cap. 4), o dată săvârşit, un păcat nu putea fi anulat, şters, ci doar
înlăturat, „ridicat” (έξαίρω) printr-o jertfa de „împăcare” (έξιλάσκομαι) a lui Dumnezeu,
de redobândire a bunăvoinţei Acestuia (cf. nota 4,20 la Levitic, în Septuaginta /).
♦ „greşeală”: gr. παράπτωμα înseamnă mai precis cădere, „pas greşit”, abatere.
3,8 „postind”, litt. „cu post”: D. Luhrmann crede că psalmistul se gândea la ritualul
jertfelor de împăcare descris în Lev, 16. Autorul ar fi avut în faţă versiunea LXX, pentru
că foloseşte aceeaşi expresie „smerindu-şi sufletul” pentru post (έν ταπεινώ σει ψυχής)
cu cea din Lev. 16,29. K, Atkinson observă însă că împăcarea din Lev. era obţinută
numai în urma sacrificării a doi iezi (c f Lev. 16,5), or aici psalmistul vorbeşte numai
despre post şi smerirea sufletului, lăsând la o parte jertfa necesară. Menţionarea exclu
sivă a acestor practici pentru împăcarea cu Dumnezeu pare să fte un indiciu al faptului
că gruparea autorului va fi abandonat frecventarea Templului, ceea ce a dus automat la
suspendarea jertfelor în sânul comunităţii (An Intertextual Study, pp. 63-64). ♦ „credin
cios” : gr. οσ ιος, „pios, evlavios” (traducerea tradiţională este „cuvios”); όσιος traduce
un foarte important termen teologic ebraic: hasîdh, „bun, credincios”, care practică
hesedh-ul (cf. nota la Ps. 5,8 în Septuaginta 4/1) imitându-L pe Dumnezeu, Datorită
frecvenţei termenului, Ps. Sol. au fost consideraţi de anumiţi comentatori unul din mani
festele fondatoare ale mişcării hasidice (a „pioşilor”, care promovau o respectare strictă
a Legii împotriva acomodărilor elenizante şi care, în sec. II î.H., s-au raliat la revolta
Macabeilor - cf. IMac. 2,42; cel puţin în parte sunt socotiţi precursorii fariseilor), acesta
fiind şi adjectivul care îi denumeşte pe membrii comunităţii psalmistului.
3,9-12 Pasaj antitetic faţă de 3,5-8. Paralelismul antitetic este structura predilectă a
Ps. Sol., figură de stil specifică operelor unor comunităţi religioase cu pronunţate atitu
dini polemice faţă de curentul principal (ne referim în special la gruparea de la Qumran).
3,11 „la cercetarea celor drepţi”: litt. „când va cerceta pe cei drepţi” - subiectul neex
primat este Dumnezeu.
PSALMII LUI SOLOMON 3A 461
12 Aceasta [va îl] partea păcătoşilor în veac;

dar cei care se tem de Domnul se vor ridica la viaţă veşnică
şi viaţa lor [va fi] în lumina Domnului şi nu va avea sfârşit.
4
Cuvântarea lui Solomon. Pentru cei care vor să placă oamenilor.
1 De ce şezi tu, spurcatule, în adunarea celor credincioşi,
3,12 „se vor ridica”: verbul άνίστημι şi familia lui se specializează pentru noţiunea de
„înviere”; de asemenea, „viaţa lor nu va avea sfârşit” indică limpede credinţa tn înviere a
comunităţii din care provenea psalmistul, ceea ce i-a condus pe unii comentatori să con
sidere că ar fi vorba aici despre gruparea fariseilor. Contraargumentul, insuficient pentru
a stabili identitatea autorului, dar suficient pentru a anula argumentul, ar fi că ideea
învierii apărea şi în textele de la Qumran (4Q1 2,1-16, Imnuri 6,29; Regula războiului
12,5). Totuşi, textul de faţă pare să facă referire la Dan. 12,2 şi la literatura profetică în
general (cf. lez. 37; Os. 6,2).
4 Datarea Ps. Sol. 4 se poate deduce din absenţa referirilor la invazia romană. Majoritatea
comentatorilor plasează alcătuirea imnului înaintea anului 63 î.H. Aluziile istorice pe
care le conţine trimit mai degrabă la perioada imediat anterioară invaziei romane, probabil în
timpul războiului civil dintre Hircan al II-lea şi fratele său Aristobulos al II-lea, după
moartea reginei Alexandra Salome (67 î.H.). ♦ „cei care vor să placă oamenilor”: gr.
όνθρω πάρεσκοι, cuvânt rar, litt. „care sunt/vor să fie plăcuţi oamenilor”, i.e. cei care
pozează în drepţi, cei care arată o râvnă ipocrită pentru credinţă etc.
4,1 „spurcatule”: personajul astfel desemnat este destinatarul blestemului conţinut în
acest psalm. Comentatorii, convinşi de existenţa reală a acestuia în epocă, au încercat
să-i determine identitatea din surse paralele. Wellhausen (Die Pharisăer, pp. 146-147) a
presupus că psalmul se referă la Alexandras lanneus, regele persecutor al fariseilor.
Totuşi, Ps. Sol. 4 nu vorbeşte despre persecuţii directe sau intervenţii militare în forţă, ci
mai degrabă despre presiuni politice în interiorul „sfatului”, fapt care infirmă ipoteza lui
Wellhausen. K. Atkinson demonstrează că „spurcatul” era Aristobulos al II-lea, susţină
torul saduceilor şi frate al lui Hircan al II-lea. Acesta a uzurpat tronul fratelui său, deo
potrivă rege şi mare preot, şi s-a proclamat rege al lui Israel, amestecându-se în mod
nelegitim în treburile sinedriului („adunarea celor credincioşi”) şi înclinând balanţa în
favoarea partidei saduceilor, opusă fratelui său ( / C ried to the Lord, pp. 100-101).
♦ „adunarea celor credincioşi”; gr. συνέδριον οσίων: unii comentatori susţin că sin
tagma se referă la sinedriul generai al israeliţilor, instituţie „reprezentativă” cu atribuţii
legislative şi juridice. K. Atkinson arată că psalmistul se referă, mai degrabă, la Sine-
driut din Ierusalim, instituţie legitim ă din cetatea sfântă, constituită ad-hoc la diverse
ocazii, care grupa diversele facţiuni politico-religioase ale momentului (farisei, saducei,
dar probabil şi alţii). Autorul Ps. Sol. pare să surprindă adunarea în momente de mari
tulburări politice interne, probabil în timpul episodicei domnii a lui Aristobulos al II-lea
când inima ta e cu totul departe de Domnul,

cu nelegiuiri mâniindu-L pe Dumnezeul lui israel?
2 Cu prisos de cuvinte, cu prisos de mustrări [mai mult] decât toţi,
cel aspru în vorbe îi osândeşte pe păcătoşi la judecată.
1 Şi mâna lui, printre cele dintâi, este asupra [păcătosului, cu râvnă parcă,
în vreme ce chiar el este vinovat de felurime de păcate şi de neînfrânare.
4 Ochii lui [sunt] pe toate femeile fără osebire,
şi limba lui [este] mincinoasă când se leagă cu jurământ.
5 Noaptea şi în ascuns păcătuieşte ca şi cum nu l-ar vedea [nimeni],
cu ochii săi grăieşte fiecărei femei întru înţelegere ticăloasă,
iute intră în orice casă, cu veselie, de parcă ar fi nevinovat.
6 Să-i îndepărteze Dumnezeu pe cei care trăiesc în făţărnicie alături de
cei credincioşi,
(„spurcatul”), pe când suveranul încerca să înfrângă opoziţia majoritară a fariseilor,

numiţi „păcătoşi” în versetul următor, şi să îndepărteze din sfat elementele uîtraorto-
doxe, de tipul membrilor comunităţii psalmistului. Important de remarcat este că psal-
mistul nu contestă legitimitatea sinedriului, pe care îl numeşte „al credincioşilor”, ci
componenţa (ui coruptă. Ar rezulta de aici faptul că psalmistul provine dintr-o comuni
tate din Ierusalim care participa la lucrările sinedriului, deci neizolată, dar care se vedea,
în împrejurările politice respective, persecutată de alte grupări cărora le contesta auto
ritatea şi legitimitatea.
4.2 „Cu prisos” : gr. περισσός, litt, „exces, risipă, surplus”. Termenul descrie deopotrivă
abuzul cantitativ şi calitativ al discursurilor incriminatoare ale „spurcatului”. ♦ „păcă
toşi” : după toate aparenţele, psalmistul îi numeşte astfel pe farisei, partida opusă
„spurcatului” Aristobulos al Il-lea şi ţinta predilectă a diatribelor suveranului partizan al
saduceilor. Autorul se delimitează atât de „păcătoşii” farisei, cât şi de „spurcatul” jude
cător saduceu. Comunitatea dreptcredincioasă a autorului se vede ameninţată, cu alte
cuvinte, atât de păcatele unora, cât şi de acuzaţiile oficiale ale celorlalţi. ♦ „mustrări” : gr.
σεμείω σις, litt. „semn, gest”. Termenul se referă la gesturile prin care judecătorul îi acuza
public, în sinedriu, pe păcătoşi {P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 961, nota 2). în
retorica romană clasică, termenul echivalent şi specializat era actio. Gestul acuzator este
reluat explicit în Ps. Sol. 4,3: judecătorul ridică mâna către cei vinovaţi.
4.3 „râvnă”: gr. ζήλος. Cf. şi Ps. Sol. 2,24. Aluzie prin antifrază la „râvna” lui Phinees din
Num. 2 5 ,Π . Zelul „spurcatului” este numai un pretext de a-şi îndepărta adversarii politici.
4.4 înfierarea „spurcatului” se face în termenii foarte gravi ai încălcării jurământului şi
ai adulterului prin seducere. Ambele fapte de corupţie morală sunt subsumabile abuzului
de putere.
4.5 „înţelegere ticăloasă” : gr. συνταγή κακίας. Expresia se referă la adulter.
4.6 „să-i îndepărteze”: litt. „să-i ridice”; c f şi expresia „mutarea [de pe pământ]”, în
nota 4,18. ♦ „cei care trăiesc în făţărnicie alături de cei credincioşi”: am optat pentru
să le putrezească lor carnea şi în sărăcie [să-şi ducă] viaţa!

7 Să dezvăluie Dumnezeu faptele celor care vor să placă oamenilor,
de râs şi batjocură [să fie] faptele lor!
8 Să arate cei credincioşi dreptatea judecăţii Dumnezeului lor,
când vor fi îndepărtaţi păcătoşii de la faţa celui drept,
cei ce vor să placă oamenilor rostind legea cu viclenie!
Ochii lor sunt asupra casei bărbatului aşezat,
9
ca şarpele, ca să[-şi] destrame unul altuia înţelepciunea în cuvinte de

nelegiuiţi.
10Cuvintele lui [sunt] înşelăciuni, ca să-şi împlinească pofta nedreaptă:
nu s-a îndepărtat, până când n-a izbutit să[-i] împrăştie ca pe orfani;
11şi a pustiit casa pentru pofta[-i] nelegiuită
şi a înşelat cu cuvinte, pentru că nu este cine să vadă şi să judece.
î9
[După ce] s-a umplut cu această nelegiuire,
ochii lui s-au şi pus pe altă casă,
spre a [o] nimici cu cuvinte înaripate.
Nu se umple sufletul lui, ca iadul, cu toate acestea.
13
traducerea literală, pentru că posibila versiune liberă „cei care sunt făţarnici cu cei
credincioşi” nu lămureşte raporturile de proximitate socială asupra cărora insistă autorul.
Psalmistul li numeşte „credincioşi” pe adepţii comunităţii sale, obligaţi să trăiască
alături de păcătoşi şi sperjuri în Ierusalim. Acesta este un indiciu important al faptului că
psalmistul nu aparţine comunităţilor autoizolate în deşert ale esenienilor. ♦ „carnea lor”,
litt. „carnea lui” : am menţinut, pentru coerenţa simetriei, pronumele la plural. Aceeaşi
soluţie a fost adoptată, în ciuda mărturiei textuale a pronumelui personal la singular, de
P. Prigent, p. 962 ( c f şi nota 6 ad loc.),
4,9 „aşezat” : gr. έ ν εϋσταθείςι, litt. „în statornicie”. Termenul românesc este folosit în
sens moral. Scopul păcătosului este distrugerea morală a familiilor dreptcredincioşilor.
♦ „şarpele” : autorul se plasează în descendenţa tradiţiei iudaice care conotează negativ
şarpele (cf. Gen. 3,1). El este creatura care „destramă” (gr. διαλύσαι) adevărata înţelep
ciune divină a Cuvântului, înlocuind-o cu aparenţa ei nocivă, a vorbelor seducătoare şi
desacralizate.
4.11 „nu este cine să vadă şi să judece”: aserţiunea nu aparţine psalmistului, ci păcăto
şilor. Autorul o lansează eliptic, în stil indirect liber.
4.12 „cuvinte înaripate” : gr. λόγοι άναπτερώσεως. Probabil o reminiscenţă a traducă
torului din literatura greacă clasică, pe care am încercat să o sugerăm la rândul nostru.
Aici însă este vorba de cuvintele care dau aripi, care-1 incită pe ascultător. Accentul se
pune mai mult pe efectul obţinut decât pe arta propriu-zisă a vorbitorului.
4.13 „iadul” : termenul traduce gr. φδης (Hades), cuvânt specializat în LXX pentru
ebraicul şe ol, „lăcaşul morţilor”. Spaţiu subpământean, iniţial conceput neutru, ca
14 Fie, Doamne, partea lui spre necinstire înaintea Ta!

Ieşirea lui cu suspine şi intrarea Iui cu blestem!
15Λ · *
In dureri şi sărăcie şi în strâmtorare [să fie] viaţa lui, Doamne,
somnul lui, în chinuri şi trezirea lui, în strâmtorări.
16 Să i se ia somnul de la tâmple noaptea,
ruşinos să dea greş în orice faptă a mâinilor sale.
17
Cu mâinile goale să intre în casa lui
şi să-i fie lipsită casa de tot ce i-ar umple sufletul.
18 ^
In singurătate, fără copii [să-i fie] bătrâneţea lui până la mutarea [de
pe pământ].
1 Să fie risipită de fiare carnea celor care vor să placă oamenilor
şi oasele nelegiuiţilor [să zacă] necinstite dinaintea soarelui.
2 0Corbii să scoată ochii făţarnicilor,
căci au pustiit cu necinste multe case de oameni,
şi [le]-au risipit cu pofta [lor],
receptacol al tuturor morţilor, şe ol capătă valenţe etice diferite în literatura iudaică mai
târzie: se vorbeşte mai ales de un şe ol unde se duc nelegiuiţii după moarte, dar şi de un
a 1 A i
ş ol al celor drepţi. Intr-o fază ulterioară, în literatura apocaliptică de la Qumran, f ol

devine exclusiv locul osândei postume a păcătoşilor. ♦ După K. Atkinson, insaţiabilita-
tea tărâmului infernal postulată de psalmist poate fi pusă în legătură cu practicile ilicite,
dar curente în epocă, de a-i hrăni pe cei morţi sau cu personificările Infernului sub forma
unui monstru subpământean imposibil de săturat (An Intertextual Study, p. 84).
4.14 „Ieşirea lui... intrarea lui”: ebraism care desemnează toate acţiunile unui individ.
4.15 „strâmtorare” : gr. απορία, litt. „impas” - poate sugera fie lipsa soluţiei, fie dispera
rea celui care nu găseşte ieşire.
4.16 „Să i se ia somnul”: insomnia era percepută în Antichitatea iudaică drept pedeapsă
divină şi era menită să împiedice diverse acţiuni diume. Cel „spurcat” este blestemat
să nu-şi găsească liniştea noaptea, ca astfel să i se zădărnicească şi mârşăviile din timpul
zilei.
4.18 „până la mutarea [de pe pământ]”: gr. είς άνάληψιν, litt. „până la ridicare”.
Termenul grecesc este un hapax în LXX. De asemenea, cunoaşte o singură atestare în
NT, în Lc. 9,51. Era însă folosit din plin în literatura apocrifă intertestamentară, cu
sensul specializat de „ridicare la cer” ( c f Testamentul lui Avraam, I Enoh, Ridicarea lui
Moise la cer etc.). R. Wright prezintă această ciudăţenie terminologică drept posibil
indiciu pentru datarea traducerii în greacă a Ps. Sol. ( The Psalms o f Solomon, în O ld
Testament Pseudepigrapha, vol. I, p. 656, nota m).
4.19 „[să zacă]... dinaintea soarelui”: expresia se referă la una dintre cele mai crunte şi
profanatoare pedepse din lumea antică: neîngroparea cadavrelor şi abandonarea lor ca
hrană pentru animale. C f lez. 39,4.
4.20 Corbii erau consideraţi animale spurcate.
21 şi nu şi-au amintit de Dumnezeu,

şi nu s-au temut de Dumnezeu în toate acestea,
şi L-au mâniat pe Dumnezeu, şi L-au stârnit.
“ Să-i alunge de pe pământ,
căci au amăgit sufletele celor nevinovaţi cu înşelăciune,
23 Fericiţi cei care se tem de Domnul în nevinovăţia lor:
Domnul îi va izbăvi de oamenii vicleni şi păcătoşi
şi ne izbăveşte pe noi de toată piatra de poticnire a nelegiuitului.
^ Să-i îndepărteze Dumnezeu pe cei care fac cu trufie toată nedreptatea,
căci judecător mare şi puternic este Domnul Dumnezeul nostru întru
dreptate.
25 Fie, Doamne, mila Ta peste toţi cei care Te iubesc!
5
Psalm al lui Solomon
1 Doamne Dumnezeule, lăuda-voi numele Tău cu bucurie,
în mijlocul celor care ştiu judecăţile Tale cele drepte.
2 Căci Tu [eşti] bun şi milostiv, scăparea celui sărac:
4.22 ,,Să-î alunge”: litt. „să-i ridice”.

4.23 „piatra de poticnire” : gr. σκάνδαλον, litt. „capcană, piedică”, iar cu sens metaforic,
„scandal, sminteală”. C f lis. Nav. 23,13; îRg. 18,21; Mt. 18,7 etc.
5 Ps. Sol. 5 este un comentariu extins (midraş) al Ps. 148. Autorul adaptează însă imnul
creaţiei din Ps. 148 la condiţiile materiale concrete ale comunităţii sale, ameninţată de
sărăcie şi de foamete, introducând aici tema inechităţii sociale şi, prin contrast, justifi
carea dreptăţii divine. ♦ Ryle şi James consideră că psalmul descrie foametea care i-a
afectat pe locuitorii din Ierusalim în timpul invaziei lui Pompei din anul 63 î.H. Pentru
a-şi susţine teoria, exegeţii englezi trimit la aluzii similare din Ps. Sol. 2.10 şi 17,21, im
nuri care se referă cu precizie la evenimentele din anul 63 ( The Psalm s o f the Pharisees,
pp. 52. 136).
5.1 Versetul pregăteşte trecerea de la obişnuita persoană 1 singular la persoana I plural
(cf. 5,5). Autorul se identifică explicit cu comunitatea dreptcredincioasă în numele
căreia vorbeşte. *
5.2 „sărac”: gr. πτωχός. Pe baza acestei indicaţii, P. Prigent atribuie Psalmii lui Solomon
comunităţii de la Qumran: esenienii îşi atribuiau acest statut social în texte precum
Regula războiului 9,9,13; 13,14; Imnuri 5,16,18.22. Comunităţile de la Qumran au
preluat această categorie generală din Psalmii canonici şi au aplicat-o la realităţile mate
riale ale grupării. Ea a fost apoi reinterpretată cu referire la membrii primei comunităţi
creştine de la Ierusalim (cf. Gal. 2,10). Afirmaţia exegetului francez (Les Psaumes de
când strig către Tine, să nu rămâi tăcut faţă de mine!

3 Nu va lua nimeni prăzi de Ia un bărbat puternic;
şi cine va lua din toate cele pe care le-ai făcut, dacă Tu nu-i dai?
4 Căci omul şi partea lui de la Tine [sunt puse] în cumpănă:
[nimeni] nu va putea adăuga peste hotărârea Ta, Dumnezeule.
5n
In strâmtorarea noastră Te vom chema în ajutor,
iar Tu nu vei întoarce ruga noastră,
că Tu eşti Dumnezeul nostru.
£
Nu îngreuna mâna Ta asupra noastră,
ca să nu păcătuim [când suntem] la ananghie.
Chiar dacă nu ne-ai întoarce, nu ne vom îndepărta,
ci vom veni la Tine.
8 Căci dacă aş flămânzi, către Tine voi striga, Dumnezeule,
şi Tu îmi vei da.
9 Păsările şi peştii Tu îi hrăneşti,
Salomon, pp. 958-959, nota 36) este respinsă, ca nefondată, de K. Atkinson: comen
tatorul american este de părere că psalmistul se referă strict la foametea care a afectat la
un moment dat întreaga comunitate din care şi el făcea parte. Nu ar fi vorba de un statut
social liber acceptat prin care se evidenţia gruparea din Ierusalim, ci de starea temporară
a comunităţii aflate într-un moment de cumpănă (/ C ried to the Lord, p. 186).
5.4 „partea lui de la Tine”: se poate înţelege şi „(omul şi) partea lui (sunt puse în cum
pănă) la Tine”. Exprimare a credinţei în predeterminismul divin, care ar apropia comu
nitatea autorului de convingerile comunităţii de Ia Qumran (c f Flavius losephus, A /
13,172-173). Totuşi, Ps. Sol. nu pot fi integral atribuiţi teologiei eseniene, pentru că în
numeroase alte locuri psalmistul insistă asupra doctrinei liberului arbitru (cf. Ps. Sol. 9,4
şi nota). ♦ „în cumpănă” : simbolismul „cumpenei”, al „balanţei divine” este recurent în
literatura biblică sapienţială, c f Ps. 62,9, Iov 31,6. Autorul Ps. Sol. va fi avut mai degrabă
în minte aceste texte canonice decât cele ale grupării de la Qumran.
5.5 Psalmistul ştie că Dumnezeu nu va întoarce îndărăt neascultată rugăciunea drepţilor
Lui. Antifrază explicită la Plângerile lui Ieremia 3,8 şi Iov 30,20.
5.6 „Ingreunarea” mâinii lui Dumnezeu era o metaforă frecventă în literatura biblică
pentru pedeapsa divină.
5.7 „dacă nu ne-ai întoarce”: expresia implică sensul de restauraţie materială şi morală.
Drepţii vizează, în varianta maximalistă, repunerea în posesie paradisiacă. Textul ar
putea avea şi un sens eshatologic. Versiunea siriacă simplifică: „Nu îţi Întoarce faţa de la
noi.” P. Prigent a optat pentru această variantă în traducerea lui din Les Psaumes de
Salomon, p. 964, datorită paralelismului astfel perfect dintre vv. 7 şi 6 .
5,9-10 Descrierea creaturii în termenii simbolici obişnuiţi ai literaturii sapienţiale (peşti,
păsări, turme, păşuni) legitimează locul omului, văzut la modul generic, în armonia
universală ( c f Ps. 148,9-10).
PSALM [I LUI SOLOMON 5 467
când dai ploaie pustiurilor, ca să răsară iarba.

10 Ai pregătit păşuni în pustiu pentru toate vieţuitoarele,
şi, dacă ar flămânzi, către Tine vor ridica faţa lor.
11 Regii şi căpeteniile şi popoarele Tu le hrăneşti, Dumnezeule,
şi cine este nădejdea săracului şi a celui lipsit, dacă nu Tu, Doamne?
n iar Tu vei da ascultare: căci cine este bun şi blând dacă nu Tu,
ca să bucuri sufletul celui umil, când cu milă deschizi mâna Ta?
13 Bunătatea omului [e] cu zgârcenie şi [lăsată] pe mâine,
iar dacă ar face-o a doua oară fară murmur, tare te-ai mai minuna.
14 Darul Tău însă e mare-n bunătate şi bogat,
iar cel care-şi pune nădejdea în Tine, nu va duce lipsă de daruri.
1s
Pe tot pământul - mila Ta, Doamne, cu bunătate.
16 Fericit cel de care-Şi aminteşte Dumnezeu, cu măsură îndestu!ându-l:
[căci] dacă omul are prea mult, păcătuieşte.
17 E de ajuns măsura cu dreptate,
şi întru aceasta - binecuvântarea Domnului spre belşug întru dreptate.
18 Să se bucure întru cele bune cei ce se tem de Domnul,
5,11 Autorul reia, într-o interpretare proprie, Ps. 148,11. Dacă acolo regii, căpeteniile şi
popoarele aparţin în mod legitim ordinii creaţiei, aici psalmistul adaugă un verset (partea
a doua din v. 1 1 ) relevant pentru condiţia socială a autorului şi a grupului pe care acesta
îl reprezintă. Insistenţa asupra sărăciei dreptcredincioşilor explică devotamentul total al
comunităţii ultraortodoxe faţă de unica autoritate liber acceptată: Dumnezeu.
5.13 „şi [lăsată pe] mâine”: gr. και ή αύριον. Formularea este neaşteptată; se poate pre
supune o greşeală a traducătorului în greacă sau o omisiune a vreunui copist. Sensul
reconstituit de Wright ar fi: „Bunătatea omului este zgârcită şi [mereu lăsată] pe ziua de
mâine” (The Psalm s o f Solomon, în O ld Testament Pseudepigrapha, vol. 1, p. 657, nota
e). Interpretarea aceasta respectă punctuaţia stabilită de ediţia Rahlfs. P. Prigent crede,
pe de altă parte, că traducătorul în greacă al psalmului a citit greşit ebraicul meMr, „preţ”,
ca mahăr, „mâine”. Sensul reconstituit al versetului original ar fi, după el: „Dărnicia
omului nu este decât zgârcenie, indiferent de preţ.” N oi am optat pentru lectura lui ή
αΰριον în contextul părţii a doua a versetului: în favoarea acestei lecturi ar pleda relua
rea conjuncţiei copulative (c f şi sensul iterativ al verbului δευτερώ) şi articolul care îl
precedă pe αΰριον. ♦ „te-ai mai minuna”: versiunea siriacă are: „ceea ce este uimitor”.
5.14 „nu va duce lipsă de daruri” : gr. οΰ φείσεχαι έ ν δόματι, litt. „nu se va zgârci la
dar”; gr. φείδομαι (litt, „a cruţa”, dar şi „a face economie”) este folosit frecvent precedat
de negaţie cu sensul „a folosi din plin”, „a nu se lipsi de ceva”.
5.16 „cu măsură îndestulându-1”: gr. έ ν συμμετρία αύταρκείας, litt. „întru măsura a
ceea ce-l face autosuficient”.
5.17 „măsura”, gr. μέτριος: este vorba de avutul dobândit cu simţul măsurii.
468 PSALMII LUI SOLOMON 5-6 Ψ
şi bunătatea Ta peste Israel, întru împărăţia Ta.

19 Binecuvântată fie slava Domnului, căci El este împăratul nostru!
Λ
6
Intru nădejde. Al lui Solomon.
1 Fericit bărbatul a cărui inimă e gata spre a chema numele Domnului:
când îşi va aminti numele Domnului, va fi mântuit.
2Căile lui sunt îndreptate de Domnul
şi străjuite faptele mâinilor sale de Domnul Dumnezeul lui.
3 De vederea viselor sale rele nu se va tulbura sufletul său,
la trecerea râurilor şi în zbuciumul mărilor nu se va înspăimânta.
4 Sculatu-s-a din somnul Iui şi a binecuvântat numele Domnului,
6 Psalmul este un îndemn la rugăciune. In lipsa unor surse externe şi a aluziilor interne
la un anumit eveniment istoric, comentatorii nu au putut stabili o datare precisă.Viţeau a
propus o soluţie prea puţin convingătoare: 69-64 î.H. ( Les Psaumes de Salomon 43,
pp. 286-288). La fel, Ewald credea că psalmul ar îl fost redactat înaintea invaziei pom-
peiene (Geschichte des Volkes Israel, p. 392). Atkinson ezită să propună o datare, dar
face observaţia că similitudinile lexicale şi stilistice dintre Ps. Sol. 6 şi Ps. Sol. 10 ar in
dica faptul că ambele imnuri au avut acelaşi autor.
6.1 Versetul pare a fi o parafrază la Ioel 3,5. Invocarea numelui Domnului apare ca o
practică rituală premozaică (cf. Gen. 4,26). Aici termenul funcţionează ca sinecdocă
pentru rugăciune în general.
6 . 2 ,.faptele mâinilor”: răspunsul divin la rugăciunea dreptcredinciosului este imediat şi
se manifestă în acţiunile curente ale oamenilor. Versetul următor exemplifică unele
dintre aceste circumstanţe.
6.3 „De vederea viselor sale rele”: în epocile elenistică şi romană coşmarurile erau
atribuite demonilor, fapt atestat de inscripţii magice din spaţiul palestinian conţinând
texte apotropaice redactate în aramaică. Numeroase asemenea incantaţii au fost desci
frate şi în Manuscrisele de la Marea Moartă. Fenomenul se datorează, pe de o parte,
importului masiv de credinţe şi superstiţii din Orient, influenţă la care a fost supusă civi
lizaţia iudaică în exilul babilonian, şi, pe de altă parte, aculturaţiei elenistice ulterioare.
Psalmistul arată, de fapt, că Dumnezeu îl apără atât ziua, cât şi noaptea pe dreptcredin-
ciosul care se roagă. ♦ „trecerea râurilor şi zbuciumul mărilor”: Geiger crede că autorul
se referă aici la trecerea apelor onirice (D er Psalter Salomo 's, p. 122). K. Atkinson arată
însă că autorul avea în vedere efectele cât mai largi ale rugăciunii în viaţa cotidiană a
credinciosului. în cazul de faţă, sunt amintite pur şi simplu periei le reale ale călătoriei
(An Intertextual Study, p. 128).
6.4 „Sculatu-s-a din somnul tui şi a binecuvântat...”: psalmistul se referă aici Ia impor
tanţa rugăciunii de dimineaţă, fapt poate semnificativ pentru gruparea religioasă aflată la
cu inimă statornică a înălţat imn pentru numele Dumnezeului său.

r
Rugatu-s-a în faţa Domnului pentru toată casa lui,

şi Domnul a ascultat rugăciunea oricui se teme de Dumnezeu.
6 Şi toată cererea sufletului care nădăjduieşte în EI o împlineşte Domnul.
Binecuvântat [fie] Domnul care-Şi arată îndurarea către cei care-L
iubesc cu adevărat.
7
Al lui Solomon. [Pentru] întoarcere.
! Nu[-Ţi] muta sălaşul de la noi, Dumnezeule,
ca să nu ni se pună împotrivă cei care ne urăsc fără temei.
•Ί
Căci i-ai alungat, Dumnezeule,
originea acestor psalmi, l otuşi, nu se poate preciza dacă autorul avea în gând rugăciu
nile de tip dizident din afara Templului sau rugăciunea comună matinală din incinta
Templului.
6 , 6„cu adevărat” : gr. έν άληθείφ, litt. „întru adevăr”.
7 „[Pentru] întoarcere” : după unii comentatori, termenul se referă fie la întoarcerea lui
Dumnezeu în rândul poporului ales, fie la întoarcerea lui Israel „reconvertit” la
Dumnezeu. O asemenea disjuncţie este însă artificială. Ps. Sol. 7 se referă mai degrabă
la restaurarea Legământului.
7.1 ,,Nu[-Ţi] muta sălaşul”: gr. μή άποσκηνώσης. Verbul grec înseamnă, literal, „a-şi
muta cortul”. Termenul este consacrat pentru acţiunea de temut a lui Dumnezeu de a-Şi
retrage prezenţa din Templu) de la Ierusalim, dar poate fi şi o referinţă în sens general.
Este o aluzie la criza spirituală profundă prin care trecea Israelul şi care ameninţa să se
termine cu desacralizarea şi delegitimarea Templului ca sălaş sacru. O asemenea retra
gere a prezenţei lui Dumnezeu este revelată în Iez. 10. ♦ Comentatorii psalmului au
înaintat mai multe ipoteze pentru datarea lui pornind de la acest verset. J. Wellhausen
observa că tonul mai moderat al psalmului faţă de Ps. Sol. 2 sau 8 ar fi un bun indiciu că
autorul se referea la asediul lui Irod cel Mare şi al generalului roman Sosius asupra
Ierusalimului, din anul 37 î.H. (Pharisder, p. Î49). Geiger susţine că psalmul datează
chiar din timpul asediului armatei romane conduse de Pompei în 63 Î.H. (.D er Psalter
S a lo m o ’s, p. 123). Mai circumspecţi, primii comentatori, Ryle şi James, plasează Ps.
Sol. 7 în „era pompeianâ”. K. Atkinson este de părere că psalmul datează din perioada
imediat anterioară invaziei pompeiene, când ambele partide regale ierusalimitane, repre
zentate de Hyrcanus şi Aristobulos, purtau tratative separate cu puterea romană pentru
restabilirea ordinii în casa regală hasmoneică şi în Ierusalim ( / Cried to the Lord, p. 110).
Psalmul nu vorbeşte despre un atac consumat, ci de unul iminent.
7.2 „moştenirea sfinţeniei Tale”: gr. κληρονομιά αγιάσματος σου. Am preferat traduce
rea literală în locul formulării „moştenirea Ta sfântă”, pentru că, în acest caz, sintagma
se referă la Templu (v. infra nota 8,4) şi la spaţiul sacrosanct din interiorul acestuia.
470 PSALMII LUI SOLOM ON 7-8
ca să nu calce piciorul lor moştenirea sfinţeniei Tale.

3 Tu întru voia Ta învaţă-ne,
şi nu [ne] da neamurilor.
4 Căci dacă trimiţi moarte,
să-i dai poruncă [aparte] pentru noi.
5 Fiindcă Tu eşti milostiv
şi nu Te vei mânia încât să ne nimiceşti.
6 întru sălăşlui rea numelui Tău în mijlocul nostru vom fi miluiţi
şi nu se va întări asupra noastră [nici un] neam.
7 Că Tu eşti pavăza noastră,
şi noi Te vom chema, iar Tu ne vei asculta.
8 Căci Te vei îndura de stirpea lui Israel în veac
şi nu-[l] vei alunga.
9 Iar noi [vom fi] sub jugul Tău în veac
şi sub biciul învăţăturii Tale.
10 indrepta-ne-vei la vremea ocroti ri i Tale,
ca să miluieşti casa lui Iacov în ziua pe care le-ai făgăduit-o.
8
Al lui Solomon. Spre biruinţă.
1 Restrişte şi glas de război auzit-a urechea mea,
7.3 „învaţă-ne”: gr. παίδευσον. Verbul grec are aici sensul de „a disciplina” . Am men
ţinut însă traducerea tradiţională din motive stilistice.
7.4 După unii comentatori, psalmistul face aluzie la episodul celei de-a zecea plăgi din
Exod (R.B. Wright); după alţii, el ar fi avut în vedere trimiterea îngerului morţii din
1Par. 21,15 (Ryle şi James).
7,10 Autorul se referă la profeţia pe care lacob o primeşte în vis, la Betel (Gen. 28,15).
8 Psalmul conţine detalii istorice importante despre asediul şi cucerirea romană a
Ierusalimului din anul 63 Î.H. Similitudinile cu Ps. Sol. 2 sunt izbitoare, însă cum Ps. Sol. 8
se opreşte strict la episodul cuceririi de către Pompei, fară a pomeni nimic despre moar
tea generalului roman din anul 48 Î.H. { c f Ps. Sol. 2), se presupune că acesta a fost
compus înaintea Ps. Sol. 2, având şi alt autor. Psalmistul manifestă aici un interes aparte
pentru transgresiunile morale ale preoţilor de la Templu, pe care le consideră principala
cauză a invaziei romane şi lansează, în consecinţă, o dezbatere strânsă pe teme de
halakăh (drept rabinic). ♦ P. Prigent observă că titlul „Spre biruinţă” este cel folosit în
versiunea Theodotion a Psalmilor canonici, unde apare în loc de „pentru mai marele
cântăreţilor” (TM) / „pentru sfârşit” (LXX). Versiunea greacă a Ps. Sol. 8 ar aparţine
aceleiaşi tradiţii, spre deosebire de cea siriacă, în care titlurile sunt absente şi, mai mult,
PSALMII LUI SOLOMON 8 47 J
glas de trâmbiţă sunând măcel şi nimicire,

glas de popor mult ca un vânt grozav,
ca o vijelie de foc puternic purtat prin pustiu.
3 Şi mî-am zis în inima mea:
Unde aşadar îl va judeca Dumnezeu?
4 Am auzit glas la Ierusalim, cetatea sfinţeniei:
5 sfâşiatu-s-au rărunchii mei când l-am auzit,
slăbit-au genunchii mei, îngrozitu-s-a inima mea,
tulburatu-s-au oasele mele ca inul.
6 Am zis: „îşi vor urma căile lor cu dreptate.”
se poate presupune că menţiunile existau şi în versiunea ebraică originală ( Les Psaumes

de Salomon, p. 968).
8.1 „glas de război... glas de trâmbiţă” : trâmbiţele erau folosite în Antichitate pentru a
anunţa începutul operaţiunilor militare. Psalmistul suprapune însă informaţia istorică
strictă peste credinţa biblică după care Dumnezeu îşi va anunţa judecata tot cu sunet de
trâmbiţe. Subtila proiecţie eshatologică ar putea explica astfel neclaritatea titlului.
8 . 2 „vânt grozav”, litt. „vânt mult foarte” : vântul şi focul sunt simboluri ale acţiunii
distrugătoare a lui Dumnezeu de la sfârşitul veacurilor ( c f Is. 66,15). Vijelia nimicitoare
prin pustiu aminteşte episodul din Ex. 14,19.
8.3 „am zis în inima mea”: în mentalitatea iudaică antică inima este sediul conştiinţei, al
gândirii şi al voinţei. ♦ „Unde aşadar îl va judeca Dumnezeu?”: interogaţia este neclară,
din cauza pronumelui. Ryle şi James cred că traducătorul în greacă a vocalizat greşit un
sufix pronominal ebraic şi că pronumele de persoana a treia din greacă trebuie înlocuit
cu cel de persoana întâi plural (Psalm s o f (fie Pharisees, p. 74), Acceaşi ipoteză este
susţinută şi de P. Prigent. M. Winninge pledează pentru menţinerea variantei din textul
grec şi aduce argumentul că pronumele se referă la Pompei (Sinners and the Righteous,
p. 57).
8.4 „cetatea sfinţeniei” : cetatea Templului (άγιασμα, c f Ex. 25,8 şi nota a d ioc., în
Septuaginta /), i.e. Ierusalimul. Psalmistul indică explicit Ierusalimul ca teatru al opera
ţiunilor militare romane şi, implicit, ca sediu al comunităţii religioase din care face parte.
8.5 „rărunchii”: gr. όσφύς, litt. „şalele”, considerate sediul unor pulsiuni, mai ales al
fricii. Expresia este folosită cu predilecţie în scrierile profetice. ♦ „tulburatu-s-au oasele
mele ca inul”: vb. ταράσσω înseamnă „a agita, a stârni, a tulbura”, de unde şi sensul
metaforic „a amesteca”, „a încâlci”. Cf. Ps. 6,3.
A
8 . 6 „îşi vor urma”, litt. „îşi vor îndrepta” : fraza este ambiguă, din cauza absenţei subiec
tului. Psalmistul se referă fie la locuitorii Ierusalimului (mai ales la comunitatea de

dreptcredincioşi din care face parte) şi, în acest caz, îşi exprimă speranţa în invincibili
tatea cetăţii sfinte ( c f 8,4), fie, mai degrabă, la invadatorii romani, în calitate de instru
mente ale misiunii divine de pedepsire a nelegiuirilor săvârşite de mai-marii ierusalimului,
aflaţi în conflict deschis cu comunitatea autorului. P. Prigent propune şi o a treia
7
Am socotit judecăţile lui Dumnezeu de la zidirea cerului şi a
pământului,
şi am arătat dreptatea lui Dumnezeu în judecăţile Lui cele din veac.
Dezvăluit-a Dumnezeu păcatele lor dinaintea soarelui,
a cunoscut tot pământul judecăţile lui Dumnezeu cele drepte.
9 Λ
In ascunzişuri de sub pământ [s-au săvârşit] nelegiurile lor, spre mânie:
fiul s-a unit cu mama şi tatăl cu fiica de-a valma.
10 Au săvârşit adulter, fiecare cu femeia vecinului său,
posibilitate de lectură: „Le-am zis [celor carej îşi urmează căile lor cu dreptate: «Am
socotit judecăţile lui Dumnezeu...»” (Les Psaumes de Salomon, p. 968, nota 6 ).
8.7 „Am socotit”: în momente de mare încercare, psalmistul recapitulează faptele drep
tăţii divine, care alcătuiesc, de fapt, istoria reală a lui Israel. Ps. Sol. 8 devine astfel o
glosă la sensul istoriei sacre, o legitimare a acesteia şi, totodată, expresia speranţei drept-
credinciosului în justeţea providenţei divine.
8 . 8 „păcatele lor” : se explicitează, în versetele următoare, cauzele morale care au dus la
invazia păgânilor. Descrierea amănunţită a păcatelor ierusalimitanilor, în frunte cu

preoţii lor ( 8 , 1 2 ), are o tonalitate polemică voită, modelată după scrierile profetice, de Ia
care autorul se revendică în numele comunităţii sale puriste. ♦ „dinaintea soarelui”: i.e.
„în plină zi” (cf. Ps. Sol. 2,11).
8.9 „în ascunzişuri de sub pământ...” : cf. nota la 1,7. K. Atkinson crede însă că
psalmistul face aici aluzie şi la unul dintre ritualurile secrete de purificare a clasei
sacerdotale, pe care îl denunţă ca insuficient (în cazul în care un preot se afla în
impuritate rituală, urma un ceremonial de purificare secret într-un tunel subteran din
incinta Templului - Mişna, Tamid 1,1. Un astfel de tunel a fost descoperit de arheologi
pe Muntele Templului din Ierusalim). Autorul pare să atragă astfel atenţia că jertfele din
Templu erau impure, pentru că erau săvârşite de preoţi care nu se purificaseră după
normele ritualului mozaic. De aici şi posibila părăsire a jertfelor de la Templu de către
comunitatea psalmistului, care pare să îşi fi organizat case proprii de rugăciune (cf. /
C ried (o the Lord, pp. 65-66). Psalmistul trimite, prin antifrază, la Ier. 23,24. ♦ „s-a
unit... de-a valma”: gr. συμφύρω. Verbul înseamnă „a se amesteca Ia întâmplare”, de aici
traducerea noastră, care încearcă să păstreze toată greutatea expresiei greceşti.
8,10-12 Versetele arată care este ţinta principală în acest imn: clasa sacerdotală. Păca
tele de care sunt acuzaţi preoţii se împart în trei categorii: adulterul ( 8 , 1 0 ), jefuirea
„celor sfinte” (a tezaurului din Templu, 8,11) şi pângărirea altarului de jertfe (8,12).
Aceleaşi acuzaţii le sunt aduse mai-marilor preoţilor în unele manuscrise de la Marea
Moartă, precum 4Q 171 sau Sulul de la Damasc 4,15-18. K. Atkinson afirmă că,
deşi prezintă asemănări izbitoare, Ps. Sol. 8 şi textele menţionate de la Qumran nu
s-au influenţat în nici un fel, ci, mai degrabă, aparţineau unui curent general antihas-
moneic şi antisaduceic al societăţii Israelite ultraconservatoare (I C ried to the L ord,
pp. 66-67).
PSALMII LUI SOLOM ON 8 473
au încheiat între ei legăminte sub jurământ pentru aceasta.

n Au prădat cele sfinte aie lui Dumnezeu,
de parcă nu ar mai fî [nici un] moştenitor care să răscumpere.
12 Au călcat în picioare altarul Domnului [din cauza] a toată necurăţia
şi au pângărit jertfele cu sânge spurcat, ca pe cărnuri necurate.
N-au lăsat nici un păcat nefacut, pe care să nu-1 facă mai mult decât
neamurile.
14 De aceea Dumnezeu le-a amestecat duh de rătăcire,
le-a dat să bea cupă de vin neîndoit, ca să se îmbete.
15 L-a adus de la capătul pământului pe cel care loveşte cu tărie,
a hotărât să fie război în Ierusalim şi în ţinutul lui.
ib L-au întâmpinat cu bucurie căpeteniile ţării,
„legăminte sub jurământ” : psalmistul face aluzie la jurămintele pe care femeia

8 . 1 0
acuzată de adulter trebuia să le facă în faţa preotului (cf. Num. 5,19-22), acuzându-i pe
sacerdoţi de complicitate cu femeile care comiseseră adulterul.
8.11 „Moştenitorul care să răscumpere’' este fără îndoială Mesia. P. Prigent respinge
ipoteza conform căreia s-ar face aici referire la urmaşii lui Hircan al II-lea, împiedicaţi
să mai domnească în urma uzurpării tronului de către Aristobulos al II-lea (Les Psaumes
de Salomon, p. 969, nota 11).
8.12 „sânge spurcat”, Le. sânge menstrual: preoţii încălcau astfel porunca din Lev. 15,24,
atrăgând în mod indirect pângărirea jertfelor. Se sugerează că transgresiunea aceasta s-a
dovedit şi altădată suficientă pentru a stârni mânia lui Dumnezeu (cf. lez. 23,38).
8.14 „duh de rătăcire”: psalmistul preia literal expresia din Is. 19,14, pentru a descrie
starea deplorabilă în care se aflau „păzitorii” cetăţii în zilele asediului roman. Unii
comentatori înclină să creadă că expresia este folosită metaforic, autorul reluând astfel
cuvintele din Ier. 25,15. ♦ „vin neîndoit”, i.e. vin nediluat: în Antichitate, vinul avea o
consistenţă mult mai mare decât în zilele noastre şi trebuia diluat (cu două măsuri de apă
ta o măsură de vin). Herodot povesteşte despre un oarecare Cleomenes care a înnebunit
fiindcă a băut în exces vin nediluat (Istorii 6,84).
8.15 Imaginea invadatorului care „vine de la capătul pământului” ca să-l calce în
picioare pe Israel iusese consacrată de Ier. 6,22. Acolo însă era vorba despre babilonieni.
Asocierile evenimenţiale ale psalmistului sunt rezultatul anunţatei sale recapitulări a
istoriei sacre din 8,7.
8.16 „Căpeteniile ţării” erau Hircan ai II-lea şi aliaţii lui (probabil Antipater, mijlocitorul
său în relaţiile cu Pompei), care sperau ca, o dată cu venirea romanilor, să-l alunge pe
uzurpatorul Aristobulos al 11-lea. R.B. Wright consideră însă că se face aici aluzie la
tratativele pe care fiecare dintre cei doi fraţi, Hircan al Il-lea şi Aristobulos ai II-lea,
le-au purtat cu romanii înainte de predarea cetăţii (Psalm s o f Solomon, p. 659, nota i).
Despre predarea Ierusalimului de către aliaţii lui Hircan al II-lea, c f Flavius Iosephus,
AI 14,57-58.
i-au zis: „Binecuvântată fie-ţi calea! Veniţi, intraţi în pace!”

17 Au netezit cărările colţuroase dinaintea intrării lui,
au deschis porţile Ierusalimului şi au împodobit zidurile cu cununi.
18 A intrat el cu pace ca un tată în casa fiilor săi
şi a pus piciorul [în Ierusalim] cu chezăşie deplină.
19 A pus stăpânire pe turnurile şi pe zidul Ierusalimului,
căci Dumnezeu 1-a adus pe el cu chezăşie [pentru ei] spre înşelarea lor.
2 0Le-a omorât căpeteniile şi pe orice înţelept din sfat,
a vărsat sângele locuitorilor din Ierusalim precum apa necurăţiei.
21 I-a luat pe fiii şi fiicele lor, care se născuseră din pângărire.
Au făcut după necurăţia lor, întocmai ca părinţii lor,
au pângărit Ierusalimul şi cele sfinţite pentru numele lui Dumnezeu.
2 3S-a arătat drept Dumnezeu în judecăţile Sale printre neamurile
pământului,
8.17 „Au netezit cărările” : expresia este metaforică şi trimite, ironic, la Is. 42,16
(K. Atkinson, An Intertextual Study, p. 171). ♦ „au împodobit zidurile cu cununi”, litt.
„au încununat zidurile” : R.B. Wright crede că psalmistul se referă metaforic la partizanii
lui Hircan care, suiţi pe zidurile oraşului, îi salutau pe romani. Această interpretare ar
pleda pentru traducerea literală a versiunii greceşti, dar am preferat o variantă neutră.
8.18 „cu chezăşie deplină” : i.e. cu garanţii depline, dând asigurări că nu va face nici un rău.
8.19 „turnurile” : gr. πύργοβάρεις. Se referă, probabil, la fortăreaţa Akra, pe care Pompei
a cucerit-o înaintea cetăţii propriu-zise. în epoca herodiană, fortăreaţa a fost demolată şi
pe locul ei a fost construită fortăreaţa Antonia. K. Atkinson observă că, dacă psalmistul
numeşte într-adevăr fortăreaţa prin ττυργο βάρεις, Ps. Sol. 8 va fi fost tradus în greacă în
epoca herodiană, când amintirea ei era încă vie în conştiinţa locuitorilor din Ierusalim
( / C ried to the Lord, p. 63, nota 12).
8.20 La vv. 16-17 se arată bucuria cu care i-au întâmpinat pe romani partizanii lui
Hircan al II-lea. în schimb, romanii i-au eliminat pe Aristobulos al H-lea şi pe aliaţii lui,
care se răsculaseră încercând să reia puterea (cf. Flavius losephus, A I 14,79). ♦ „apa
necurăţiei”: un pasaj din Mişna ( Yadayim 4,7) afirmă: „Saduceii spun: «Vă acuzăm,
fariseilor, că socotiţi pură apa care se scurge dintr-un vas impur într-unul pur».” Preoţii
şi mai-marii Ierusalimului sunt acuzaţi de comunitatea dreptcredincioasă a psalmistului
că pângăresc cu sângele lor cetatea sfântă. Expresia „apa necurăţiei” este un indiciu clar
că Ps. Sol. S nu a fost compus în medii fariseice (vezi Mişna). Pe de altă parte, imnul nu
a fost scris nici în medii saducee, pentru că acestea îl favorizau pe Aristobulos al U-lea,
duşmanul declarat al comunităţii psalmistului.
8 . 2 1 „se născuseră din pângărire” : paralelismul acestei expresii cu unele pasaje din
textele de la Qumran indică fie că aceşti copii erau născuţi din căsătorii mixte, fie, mai
degrabă, rezultaţi din transgresiunile sexuale aie preoţilor de la Templu.
8,23 „S-a arătat drept Dumnezeu în judecăţile Sale”: pasajul serveşte drept concluzie la
recapitularea anunţată în 8,7. ♦ „credincioşii lui Dumnezeu”: psalmistul îi numeşte astfel
iar credincioşii lui Dumnezeu sunt ca mieii nevinovaţi în mijlocul lor.

Λ Λ
Vrednic de laudă [este] Domnul, care judecă tot pământul întru

dreptatea Sa.
Iată dar, Dumnezeule, [că] ne-at arătat judecata Ta întru dreptatea Ta,
2 5
văzut-au ochii noştri judecăţile Tale, Dumnezeule.

Arătat-am dreptatea numelui Tău cinstit în veci,
căci Tu eşti Dumnezeul dreptăţii care-l judecă pe Israel spre învăţătură.
27 Λ
întoarce, Dumnezeule, mila Ta asupra noastră
şi îndură-Te de noi.
Adună pe cei risipiţi ai lui Israel cu milă şi bunătate,
2 8
căci credinţa Ta [este] cu noi.

29Noi ne-am întărit cerbicea,
dar Tu eşti învăţătorul nostru.
Nu ne trece cu vederea, Dumnezeul nostru,
3 0
ca să nu ne înghită neamurile păgâne ca şi cum n-am avea

răscumpărător.
31Tu [eşti] Dumnezeul nostru dintru început
şi în Tine este nădejdea noastră, Doamne.
Şi noi nu ne vom depărta de Tine,
3 2
căci bune [sunt] judecăţile Tale asupra noastră.

Pentru noi şi pentru copiii noştri [e] bunăvoinţa Ta în veac,
3 3
Doamne, mântuitorul nostru, nu vom mai fi clătinaţi în veac de-a pururi!

Q A
Vrednic de laudă, în gura celor credincioşi, [este] Domnul pentru

judecăţile Sale,
şi binecuvântat Israel de Domnul în veac!
pe „cei pioşi” din comunitate. Menţiunea „în mijlocul lor” este importantă pentru loca
lizarea grupării, ai cărei membri trăiau în Ierusalim in m ediaş res şi nu autoexilaţi în
deşert, ca cei de la Qumran.
8.28 „cei risipiţi”: gr. διάσπορα. Psalmistul trimite Ia Ier. 29,14 şi lez. 20,34.
Comentatorii nu exclud posibilitatea ca autorul să se refere la hasmoneii deportaţi
( 8 ,2 1 ), dar tonul eshatologic general al suplicaţiei oferă o interpretare mai largă.
8.29 „ne-am întărit cerbicea” : expresia desemnează încăpăţânarea în rău.
8.30 „răscumpărător” : sensul termenului este acelaşi cu cel din 8,11.
8,33 „în veac de-a pururi”: gr. τον αιώ να χρόνον, litt. „timpul cei din veac”.
9
Al iui Solomon. Spre dojană.
3 Când a fost strămutat Israel în tară străină
când se îndepărtaseră de Domnul care îi răscumpărase,
au fost alungaţi din moştenirea pe care le-a dat-o Domnul.
2 în toate neamurile s-a risipit Israel, după cuvântul lui Dumnezeu,
ca să se arate dreptatea Ta, Dumnezeule, pentru nelegiurile noastre,
că Tu [eşti] judecător drept peste toate popoarele pământului.
3 Căci nimeni care face nedreptăţi nu se va putea ascunde de ştiinţa Ta,
şi faptele drepte ale credincioşilor Tăi [sunt] înaintea Ta, Doamne:
unde să se ascundă omul de ştiinţa Ta, Dumnezeule?
4 Faptele noastre [atârnă] de alegerea şi de puterea sufletelor noastre,
9.1 Datarea psalmului este controversată: sursele interne nu sunt, în acest caz, conclu
dente. J. Schiipphaus interpreta forţat primul verset ca pe o aluzie a psalmistului la exilul
roman al lui Aristobulos al II-lea, petrecut după invazia lui Pompei din anul 63 î.H. (Die
Psalmen Salomo ’s, pp. 50-51). Majoritatea comentatorilor este însă de părere că enunţul
psalmistului este general şi că se referă la exilul babilonian. La fel, în Ps. Sol. 9,2,
autorul îi numeşte pe evreii din diaspora. Avem de-a face cu un exerciţiu retoric remar
cabil: autorul reuşeşte să-şi prezinte argumentele, exem plele (vv. 1-3) înainte de a-şi
expune teza (vv. 4-5). Exilul babilonian şi diaspora sunt efectele punitive ale unei
alegeri umane greşite. Mai mult, ele pot servi drept precedent în demonstraţia psal
mistului, care îşi avertizează comunitatea de iminenţa unui nou exil -(K. Atkinson, An
Intertextual Study, p. 196).
9.2 „ca să se arate dreptatea Ta” : gr. ϊν α δικαιωθής. Dreptatea lui Dumnezeu se mani
festă prin acţiunile Sale nemijlocite şi este recunoscută ca atare de oameni. C f şi 3,3.5;
4,8; 8,7.26.
9.3 „credincioşilor”: autorul numeşte astfel, după toate aparenţele, comunitatea de drept-
credincioşi căreia îi aparţinea ( c f 9,6-8 etc.).
9.4 Această exprimare directă a liberului arbitru a suscitat comentarii adesea contradic
torii în rândul exegeţilor moderni. Sursa paralelă cel mai des invocată tn această situaţie
este Flavius Iosephus, Istoricul descrie în AI 13,172-173 atitudinea celor trei mari
grupări principale din Palestina (farisei, saducei, esenieni) faţă de doctrina liberului arbi
tru. Astfel, dacă saduceii erau adepţii cei mai înfocaţi ai doctrinei, esenienii o respingeau
în totalitate, iar fariseii ocupau o poziţie de mijloc, susţinând că numai unele evenimente
sunt predeterminate, pe când altele depind de alegerea oamenilor. P. Prigent nuanţează
descrierea istoricului evreu, arătând că, într-adevăr, esenienii se consideră aleşi de bună
voinţa divină, dar numai după ce vor fi consim ţit să urmeze calea perfecţiunii ( c f Regula
Comunităţii 9,17, în Les Psaum es de Salomon, pp. 972-973, nota 4). Mai mult, Ps. Sol.
încât putem face dreptate şi nedreptate prin lucrările mâinilor noastre,

iar [Tu] întru dreptatea Ta îi cercetezi pe fiii oamenilor.
5Cel care face dreptate îşi strânge sieşi comoară de viaţă lângă
Dumnezeu,
iar cel care face nedreptate [poartă] singur vina pentru nimicirea
sufletului său.
Căci judecăţile Domnului [sunt] cu dreptate pentru fiecare om şi fiecare
casă.
6Cu cine vei fi bun, Dumnezeule, dacă nu cu cei care-L cheamă pe
Domnul?
Curăţi-vei de păcate sufletul întru [aceea că] va mărturisi spre
recunoaştere,
căci ruşine[-i] asupra noastră şi pe feţele noastre pentru toate.
7Cui îi vei ierta păcatele dacă nu celor care au păcătuit?
Pe cei drepţi îi vei binecuvânta şi nu-i vei mustra pentru păcatele lor,
iar bunătatea Ta [vine] peste păcătoşii care se căiesc.
8Şi acum, Tu [eşti] Dumnezeu şi noi [suntem] poporul pe care l-ai iubit.
5.4 confirmă credinţa psalmistului în predestinare. Cele două argumente ar pleda în

favoarea originii eseniene a Ps. Sol. Pe de altă parte, K. Atkinson insistă asupra diferen
ţelor dintre textele de la Qumran şi Ps. Sol. şi asupra caracterului doctrinar eterogen al
societăţii iudaice din secolul I î.H., posibil alcătuită şi din alte comunităţi religioase
decât cete trei menţionate simplificator de Flavius losephus. Comentatorul american
atribuie Ps. Sol. unei comunităţi trecute sub tăcere de istoricul evreu (An Intertextual
Study, pp. 199-201 şi / C ried to the Lord, pp. 191-192).
9.5 „strânge sieşi comoară” : israeliţii considerau că Dumnezeu ţine o evidenţă strictă
atât a păcatelor, cât şi a faptelor virtuoase ale indivizilor şi acţionează în consecinţă.
„Excedentul” de fapte bune individuale, pe de o parte, sau excesul de păcate, pe de altă
parte, se răsfrânge asupra întregii societăţi (Buchanan, To The H ebrews, p. xxv, apud K.
Atkinson, An (ntertextual Study, p. 202).
9.7 „nu-i vei mustra pentru păcatele lor”: litt. ,,nu[-i] vei îndrepta (εύθ υνέΐς) în privinţa
celor pe care le-au păcătuit”. Vb. εύθυνω înseamnă litt. „a conduce drept”, dar e folosit
şi cu sensul „a examina”, „a cere socoteală”, şi de aici, „a administra o pedeapsă, o
corecţie”. ♦ „păcătoşii care se căiesc”: prezentul participiului grec (άμαρτάνονχας)
sugerează că păcatul este o problemă continuă a omenirii, care se poate însă răscumpăra
prin căinţă.
9.8 „Şi acum”: expresia biblică introduce un contract, un jurământ etc. Autorul
sugerează astfel necesitatea încheierii unui nou legământ între poporul dreptcredincios al
lui Israel şi Dumnezeu, înaintea unui atac iminent. ♦ „[neamurile păgâne]”; completa
rea aceasta a fost sugerată de K. Atkinson, în ciuda tezei lui Winninge (Sinners and the
478 PSALM II LUI SOLOM ON 9-10
Vezi şi Îndură-Te, Dumnezeule al lui Israel, căci ai Tăi suntem;

şi să nu îndepărtezi de la noi mila Ta, ca să nu ne năpădească [neamurile
păgâne].
9 Căci Tu ai ales sămânţa lui Avraam mai presus de toate neamurile,
şi ai pus numele Tău peste noi, Doamne,
şi nu ne vei lepăda în veac.
10 Ai făcut legământ cu părinţii noştri pentru noi
şi noi în Tine vom nădăjdui întru întoarcerea sufletului nostru.
11A Domnului [este] milostivirea peste casa lui Israel în veac de-a
pururi!
10
Dintre imnuri. Al lui Solomon.
1 Fericit bărbatul de care Domnul Şi-a amintit cu mustrare
şi l-a ferit de calea rea cu biciul,
ca să fie curăţit de păcat, încât să nu înmulţească.
-1
2 Cel ce-şi pregăteşte spinarea pentru bici va fi curăţit,
Righteous, p. 73) care constata că Ps. Sol, 9,8 nu face nici cea mai mică aluzie Ia o
nouă invazie a „păgânilor”. Totuşi, psalmistul trimite, la începutul poemului, la exilul
babilonian şi la suferinţele lui israel pricinuite de păcatele lui, insistă asupra importan
ţei legământului privilegiat pe care îl are poporul ales cu Dumnezeu din vremea lui
Avraam (9,9) şi propune încheierea unui nou legământ, care să le ofere israeliţilor
preeminenţa asupra unor năvălitori, desigur lipsiţi de această înţelegere cu Dumnezeu.
Aceste argumente ar sugera că psalmistul se referă aici la invazia păgânilor ( / C ried (o
the Lord, p, 193).
9,11 „A Domnului [este] milostivirea”: se poate înţelege şi „Milostivirea Domnului
[fie ]..” .
10.1 „l-a ferit” : gr. έκυκλώθη, litt, „a fost înconjurat”. Acelaşi verb este folosit în Ps.
31,10, „şi mila Domnului îl va înconjura”. ♦ „să nu-1 înmulţească”, litt. „ca să nu-1
sporească/multiplice” : concepţia teologică a evidenţei stricte a păcatelor şi faptelor bune
ale oamenilor, ţinută de Dumnezeu, apare şi în Ps. Sol. 9,5. Cf. şi nota respectivă.
1 0 . 2 „bici... învăţătura (παιδείαν)” : biciul Domnului îl loveşte, ca să-l oprească pe om
de la păcat. K. Atkinson (An fntertextual Study, pp. 213-214) pune această imagine pe
seama inculturaţiei iudeo-elenistice: Dumnezeu este văzut de autorul Ps. Sol. ca un
pedagog, figură severă a disciplinei antice, mereu vigilentă la acţiunile copilului pe care
îl supraveghea şi căruia ti aplica diverse corecţii dure pentru orice abatere de la regulile
de educaţie (cf. şi Prov. 5,12-13). Ca şi în cazul pedagogului, acţiunile lui Dumnezeu nu
sunt vindicative, ci benefice. ♦ „învăţătura”: gr. π αιδεία (cf. şi 10,3; 13,7.8.10; 14,1 etc.).
PSALMI! LUÎ SOLOMON 10 479
căci Domnul este bun cu cei care[-I] îndură învăţătura.

TI
Indrepta-va căile drepţilor şi nu-i va abate cu învăţătura;
iar mila Domnului peste cei care-L iubesc cu adevărat.
4 Şi-Şi va aminti Domnul de robii Săi cu milă,
căci mărturia [stă] în Legea legământului celui veşnic,
mărturia Domnului - pentru căile oamenilor, la cercetarea [Lui].
5 Drept şi credincios [este] Domnul nostru în judecăţile Sale în veac,
şi Israel va lăuda numele Domnului cu bucurie.
6 Cei credincioşi vor aduce mulţumire în adunarea poporului,
şi pe sărmani îi va milui Dumnezeu, spre bucuria lui Israel.
7 Că bun şi milostiv [este] Dumnezeu în veac,
iar adunările lui Israel vor slăvi numele Domnului.
8 A Domnului [este] izbăvirea peste casa lui Israel, spre bucurie veşnică!
Am tradus termenul grecesc cu echivalentul lui clasic în limba română, care subsumează
şi sensul de „disciplinare”, „mustrare”, „pedeapsă” dezvoltat adesea în LXX. Mesajul
întregului Ps. Sol. 10 este că Dumnezeu le aplică drepţilor anumite corecţii, nu că îi
pedepseşte pur şi simplu ca o divinitate geloasă.
10,4 Autorul invocă, pe de o parte, legământul dintre Dumnezeu şi Israel („Legea...
mărturia”) şi, pe de altă parte, promisiunea încheierii legământului celui veşnic de la
sfârşitul zilelor („la cercetarea ILui]” c f P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 975).
Aceste două „momente” din viaţa poporului ales constituie „cadrul” învăţăturii divine,
programul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru educarea, desăvârşirea şi apropierea
celor drepţi. Psalmistul face aluzie la promisiunea enunţată în lez. 16,60. Versetul men
ţine aceeaşi tonalitate profetic-eshatologică.
10.7 „adunările” : gr. συνα /ω γα ί. Autorul se referă, după unii comentatori, la comu
nitatea de dreptcredincioşi căreia îi aparţine. Cuvântul pare să desemneze o realitate
concretă: autorul indică spaţiul fizic unde se desfăşurau ritualurile comunităţii sale, altul
decât cel consacrat pentru ritul oficial, Templul. Acesta este un bun indiciu pentru
scopul alcătuirii Psalmilor lui Solomon: imnurile erau concepute pentru a fi citite în
amintitele sinagogi ale grupării.
10.8 „A Domnului [este] izbăvirea”: se poate înţelege şi „A Domnului [să fie] izbă
virea”. ♦ „bucurie veşnică”: unii comentatori consideră că expresia ar atesta credinţa în
înviere a comunităţii dreptcredincioase a psalmistului (K. Atkinson, An Intertextuai
Study, p. 220 şi P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 975).
XI
Al lui Solomon. Pentru aşteptare.
! Sunaţi în Sion din trâm bita de chem are a sfinţilor!

Daţi de ştire în Ierusalim glasul celui ce binevesteşte:
căci S-a îndurat D um nezeul lui Israel să-i cerceteze.
'y
" Stai, Ierusalim e, pe înălţim e şi priveşte-i pe copiii tăi,

de la răsărit şi de la apus adunaţi laolaltă de Domnul.
11 Ps.Sol 1 1 este un imn al restauraţiei, al întoarcerii tuturor israeliţilor în Ţara Sfântă.

Sursa de inspiraţie biblică pare să fie Is. 4 0 -6 6 şi. mai ales, Bar. 4,36-5,9. Unii comen
tatori au susţinut şi caracterul istoric ai acestui psalm. Astfel, Frankenberg crede că im
nul este dedicat victoriilor fraţilor Macabei, Iuda şi Ionatan (D ie Datierung, pp. 34-36).
Aberbach („The Historical Allusions o f Chapters IV, XI and XIII o f The Psalms o f
Solomon”, pp. 391-395), Lane („Paul’s Legacy from Pharisaism: Light from The Psalms
o f Solomon”, p. 133) şi Maier (Meuseh und Freier Wille: nach den jiidischen Religions-
parteien zwischen Ben Sira und Paulus, pp. 279-280) interpretează textul ca pe o aluzie
la invazia părţilor din anul 40 Î.H., celebrând bucuria unor israeliţi la alungarea lui Irod
cel Mare şi întronarea rivalului acestuia, Antigonos. Ryle şi James sugerează că Ps. Sol.
1 1 depune mărturie despre bucuria israeliţilor iscată de campaniile victorioase ale lui
Iulius Caesar (Psalm s o f the Pharisees, pp. xliii-xvliv). Cu toate acestea, K. Atkinson
afirmă că substratul istoric al Ps. Sol. 11 nu poate ft precizat ( / Cried to the Lord, p. 199).
Titlul („Pentru aşteptare”) se referă la iminenţa întoarcerii tuturor israeliţilor din diaspora
sub călăuzirea lui Dumnezeu şi este un prim indiciu al caracterului profetic al imnului.
11.1 Primul stih, litt. „Trâmbiţaţi în Sion din trâmbiţa de semnal a sfinţilor” . ♦ Sunetul
trâmbiţelor marca deschiderea anului jubiliar (cf. Lev. 25,9). Aici, gestul este învestit cu
conotaţii simbolice mai puternice, fiind un semn al restauraţiei generale de la sfârşitul
zilelor, când toţi „copiii Ierusalimului” risipiţi în lume se adună, sub îndrumarea lui
Dumnezeu, în patria sfântă. „Cercetarea” de către Dumnezeu a fiilor Ierusalimului este
indiciul intervenţiei concrete a divinităţii în istoria sacră a lui Israel. ♦ „să-i cerceteze”:
litt. „întru cercetarea lor”.
11.2 Cetatea sfântă este din nou personificată ca mamă iubitoare a israeliţilor (cf. Ps. Sol.
1). ♦ Versetul corespunde, până la identitate, cu Bar. 4,36-37 şi 5,5. Corespondenţa
aceasta a fost interpretată în termenii filiaţiei scripturare, comentatorii argumentând fie
că Ps. Sol. 11 ar fi un ecou al pasajelor din Bar. (P.E.E. Geiger, D er Psalter Salomo ’s:
Herausgegeben und erkîărt, pp. 137-139), fie că autorul lui Bar. ar fi copiat Ps. Sol. 1 1,2
( c f M. Aberbach, „The Historical Allusions o f Chapters IV, XI and XIII o f The Psalms
o f Solom on”, p. 391; M. Delcor, în Dictionnaire de la Bible: Supplement, p. 222).
R. Wright arată că, dacă autorul lui Bar. a copiat Ps. Sol. 11,2, înseamnă că avusese deja
la dispoziţie traducerea greacă a Ps. Sol. 11 în prima jumătate a secolului I d.H. (O ld
Testament Pseudepigrapha, p. 640). Κ.. Atkinson pledează în favoarea aceleiaşi ipoteze
(An Intertextual Study, p. 229).
PSALMII LUI SOLOM ON 11-12 481
3 De la m iazănoapte vin în bucuria D um nezeului lor,

din insule de departe adunatu-i-a Dumnezeu.
4 Sm erit-a m unţi înalţi, netezindu-i pentru ei,
dealurile au fugit la intrarea lor.
c
D um brăvile i-au um brit în trecerea lor

şi D um nezeu a făcut să răsară pentru ei tot pom ul cu bună m ireasm ă,
/L
ca să vină [fiii lui] Israel la cercetarea slavei D um nezeului lor.

7 îm bracă, Ierusalim e, veşm intele slavei tale,
pregăteşte h ain a sfinţeniei tale,
căci D um nezeu a grăit cele bune [pentru] Israel în veac de-a pururi.
8 Să facă D om nul ce a grăit despre Israel şi Ierusalim,
să-l ridice D om nul pe Israel întru num ele slavei Sale.
9 A D om nului [este] m ila peste israel în veac de-a pururi!
12
Al lui Solom on. D espre limba nelegiuiţilor.
1D oam ne, izbăveşte sufletul m eu de bărbatul nelegiuit şi viclean,
11.3 „insule”: termenul este folosit în Biblie în mod generic pentru a desemna ţinuturi
îndepărtate. în Is. însă, el se referă cu precizie la insulele mari din Marea Mediterană:
Creta, Cipru, Malta. Având în vedere că printre sursele principale ale psalmistului se
numără şi Is., termenul poate fi înţeles în această a doua accepţiune.
11.4 „Smerit-a”: gr. έταιτείνωσεν. Subiectul gramatical este aici subînţeles: „Dumnezeu”,
t\
reluat explicit şi simetric în v. 5. In mersul fiilor Ierusalimului spre cetatea-mamă, inter

venţia lui Dumnezeu este concretă şi se traduce prin înlăturarea obstacolelor fizice din
calea israeliţilor. Tonul mesianic ai pasajului îl evocă îndeaproape pe cel al profeţiei din
Is. 40,4. C f şi Lc. 3,4-6.
11.5 „Dumbrăvile”: gr. δρυμοί. M. Aberbach citeşte în călătoria israeltţilor spre Ierusalim,
descrisă în 11,4-5, o aluzie la marşul trupelor lui Antigonos către cetatea sfântă. Opinia
savantului german se bazează pe interpretarea termenului grec δρυμοί ca aluzie la cuce
rirea localităţii Drumos de lângă Carmel („The Historical Allusions o f Chapters IV, XI
and XIII o f The Psalms o f Solomon”, pp. 391-394, apud K. Atkinson, / C ried to the
Lord, p. 199).
11.6 „cercetarea slavei” : manifestare a prezenţei concrete şi călăuzitoare a lui Dumnezeu
în mersul israeliţilor spre Ierusalim, înţeles ca al doilea exod.
11.7 Cf. Îs. 52,1 şi Bar. 5,1. ♦ „haina sfinţeniei”, gr. τήν στολήν τοΰ αγιάσματος.
11,7-8 Psalmistul trimite la profeţia din 2Rg. 7,13 sq., întărind astfel legitimitatea moş
tenirii davidice, de la care se revendica şi comunitatea sa.
1 2 , 1 „bărbatul nelegiuit şi viclean”: deşi vagă la nivelul întregii literaturi sapienţiale,
descrierea pe care psalmistul o face adversarului comunităţii sale devine mai clară la o
de limba nelegiuită şi clevetitoare

ce grăieşte m inciuni şi înşelăciuni.
2 9 i
Pline de întorsături sunt cuvintele limbii bărbatului viclean,
precum în [mijlocul] poporului un foc ce-i m istuie frumuseţea.
J Pe unde zăboveşte, aprinde casele cu limbaşi m incinoasă,
retează pom ii bucuriei ce-i pârjoleşte pe nelegiuiţi,
lectură aplicată numai colecţiei Ps. Sol. Majoritatea comentatorilor a stabilit o legătură
stilistică şi tematică sigură între Ps. Sol. 12 şi Ps. Sol. 4 ([cf Ryle şi James, Psalms o f the
Pharisees, p. xliv; Wellhausen, Pharisăer, p. 156; K. Atkinson, / C ried to the Lord,
p. 106). Ambele imnuri vorbesc despre unu! şi acelaşi adversar (politic) hotărât să-i per
secute şi să-i amăgească pe dreptcredincioşi. în Ps. Sol. 4,1, „nelegiuitul” care stătea în
adunarea drepţilor (i.e. în „sinedriu”) era de fapt Aristobulos, principele susţinător al
partidei saduceilor, opus atât fariseilor pe care îi susţinea fratele său Hircan al Il-lea, cât
şi comunităţii din care provenea autorul Ps. Sol. Ca şi Ps. Sol. 4, şi acesta face aluzie la
tulburările din sânul societăţii Israelite din Ierusalim, la persecuţiile şi acuzaţiile publice
care frământau viaţa politică internă a micului regat, în contextul războiului civil dintre
Aristobulos şi Hircan. Textul nu aminteşte de nici o invazie străină şi nu face în nici un
fel aluzie la intruziuni politice externe, ceea ce i-a determinat pe comentatori să plaseze
„evenimentele” descrise de Ps. Sol. 12 în perioada imediat premergătoare campaniei de
cucerire a Ierusalimului de către Pompei din anul 63 Î.H. ♦ „viclean”: gr. πονερός, „rău,
ticălos, viclean” .
12.2 „Pline de întorsături” : gr. ev π οικ ιλία στροφής, litt. „cu felurime de întorsătură”;
calc după ebraică neobişnuit în greacă. Στροφή înseamnă iniţial, în greaca clasică,
„întorsătură de frază”. P. Prigent sugerează că termenul grecesc traduce probabil un
cuvânt ebraic care însemna „perversitate” (Les Psaumes de Salomon, p. 977, nota 2).
♦ „precum în [mijlocul] poporului un foc ce-i mistuie frumuseţea” : gr. ώσπερ έ ν λαφ
πΰρ άνάπτον καλλονήν αύτοΰ. Comparaţia este, în forma aceasta, stranie. Unele
manuscrise oferă această formă, pe care o acceptă ediţia Rahlfs şi o serie de exegeţi, ca
lectio diffîcilior. Versiunea siriacă are: „aţâţă focul între oameni.” Alte manuscrise
conţin o variantă mai plauzibilă: „ca focul ce arde paiele de pe arie” (gr. έν αλφ πΰρ
άνάπτον καλάμην). Scribul va fi copiat greşit αλφ, „arie”, ca λαώ, „popor” , şi în loc de
καλάμην, „pai”, καλλονήν, „frumuseţe” (c f K. Atkinson, An Intertextual Study,
pp. 243-244, nota 1).
12.3 „pomii bucuriei” : pomul era simbolul prosperităţii şi al bunăvoinţei divine. în
literatura apocaliptică se spune că din Pomul vieţii cu bună mireasmă vor mânca drepţii
după coborârea lui Dumnezeu pe pământ ( lEnoh 25). în Sulul de la Damasc (1,7), un
pom este dovada că Dumnezeu a încheiat un legământ veşnic cu cei evlavioşi. Tăierea
copacilor, rari şi, în consecinţă, foarte preţioşi în Orientul Apropiat, echivala cu distru
gerea unei comunităţi şi era considerată primul semn al războiului şi al morţii (cf. Is.
10,33). ♦ „nelegiuiţi” : probabil se referă la aliaţii politici ai bărbatului nelegiuit amintit
în primul verset, porniţi să persecute comunitatea autorului.
tulbură casele cu vrajba buzelor îui clevetitoare.

4 Să îndepărteze D um nezeu de la cei nevinovaţi buzele nelegiuiţilor în
strâm torare
şi să se îm prăştie oasele clevetitorilor [departe] de cei ce se tem de
D om nul;
în văpaia focului să piară lim ba clevetitoare dinaintea celor credincioşi!
5 Să apere D om nul sufletul liniştit, care-i urăşte pe cei nedrepţi,
şi să-l îndrepteze D om nul pe bărbatul ce aduce pacea în casă.
6 A Dom nului [este] izbăvirea peste Israel, slujitorul Său, în veac.
Şi să piară păcătoşii de la faţa Dom nului o dată pentru totdeauna,
iar credincioşii D om nului să m oştenească făgăduinţa Dom nului.
13
Psalm al lui Solom on. M ângâierea drepţilor.
1 D reapta D om nului m -a acoperit,

dreapta D om nului ne-a cruţat.
12.4 „în strâmtorare” : gr. έ ν άπορίςχ, c f nota la 4,15. O traducere posibilă: „în sărăcie”.
Termenul grec este folosit aici însă într-un sens moral mai vast decât cel care desem
nează simpla sărăcie materială. E vorba de dificultate spirituală, de confuzie, de lipsă de
mijloace morale. ♦ „să se împrăştie oasele”: revine imaginea terifiantă a împrăştierii
oaselor după moarte {c f Ps. Sol. 4,19 şi lez. 39,4).
12.5 „liniştit”: dreptul nu se tulbură de persecuţiile nelegiuiţilor, ci rămâne liniştit şi
credincios. Speranţa lui se află întreagă la Dumnezeu. Acest verset i-a determinat pe unii
exegeţi să afirme că psalmistul aparţinea de fapt grupării de la Qumran. ♦ „ce aduce
pacea”, litt. „care face pace”.
12.6 „făgăduinţa” : gr. έπαγγελία; Ryle şi James decriptau în acest verset credinţa comu
nităţii autorului în viaţa fericită de după moarte (The Psalm s o f the Pharisees, p. 106).
13 Psalmul descrie, după toate aparenţele (c f nota 13,5), situaţia comunităţii autorului şi
circumstanţele politice din ierusalim, imediat după invazia romană din anul 63 î.H. Deşi
majoritatea comentatorilor a căzut de acord asupra acestei datări, alţii au considerat că
psalmul a fost scris în vremea răscoalei Macabeilor: astfel, W. Frankenberg identifica în
„fiarele crunte” (13,5) pe Bacchides. persecutorul Macabeilor (Die Datierung, pp. 57-58).
Dimpotrivă, Aberbach considera câ psalmul se referă la invazia partâ din anul 40 î.H.
(„The Historical Allusions...”, p. 391).
13,1 Schimbarea pronumelui personal de persoana I singular în cel de persoana I plural
nu este întâmplătoare (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon. p. 978, nota 1): psalmistul
vorbeşte nu atât despre el, cât mai ales despre comunitatea din care face parte. Este im
portant de notat că evenimentele la care urmează să facă aluzie nu i-au afectat în nici un
fel comunitatea. ♦ Versetul se inspiră din Ps, 117,16.
2
“ Braţul Domnului ne-a izbăvit de sabia care străpunge,
de foamete şi de moartea păcătoşilor.
'J
' Fiare viclene năvălit-au peste ei:
cu colţii le-au smuls carnea,
cu măselele le-au sfărâmat oasele.
4 Dar de acestea toate ne-a eliberat Domnul.
5 Tulburatu-s-a cel evlavios din pricina căderilor sale,
de teamă să nu fie luat la un loc cu păcătoşii.
6 Căci groaznică [va fi] năruirea păcătosului;
dar de cel drept nimic din toate acestea nu se va atinge.
7 Căci învăţarea drepţilor pentru neştiinţă nu-i totuna
13.2 „sabia care străpunge” : posibilă aluzie la sabia lui Dumnezeu din lez. 14,17. ♦ Sabia,
foametea şi moartea sunt simboluri biblice ale războiului. Detaliu important: urgia despre
care se spune în primul verset că i-a cruţat Domnul era un război. ♦ „moartea păcătoşi
lor”: am păstrat genitivul din versiunea greacă pentru a menţine ambiguitatea originală a
textului. De data aceasta, păcătoşii sunt cei omorâţi de fiarele sălbatice, nu drepţii.
13.3 „Fiare viclene” : majoritatea comentatorilor consideră că autorul se referă la soldaţii
romani conduşi de Pompei. După Flavius losephus (Al 14,79), represaliile romanilor i-au
vizat mai ales pe partizanii lui Aristobulos al II-lea, care au fost ucişi sau făcuţi sclavi şi
duşi în exil la Roma. Pe aceştia din urmă psalmistul îi numeşte „păcătoşi” (cf. 13,2).
13.4 Psalmistul vorbeşte din nou în numele comunităţii din care face parte: după invazia
romană aceasta nu numai că nu a avut de suferit, dar şi-a văzut şi persecutorii („păcă
toşii” 13,2) pedepsiţi. Totuşi, nu se poate vorbi de nici un fel de colaboraţionism al
comunităţii autorului cu romanii invadatori; pericolul roman îi ameninţase şi pe ei (c f
13,1). Izolaţi socialmente, dar trăitori în Ierusalim, membrii comunităţii ultraortodoxe a
autorului interpretau evenimentele exclusiv din punct de vedere religios.
13.5 „cel evlavios”: gr. ευσεβής; deşi toate manuscrisele greceşti şi siriace au ασεβής
„nelegiuitul”, Wellhausen a propus lecţiunea de faţă, pe care au adoptat-o majoritatea
comentatorilor (vezi şi Prigent, p. 978, nota 3) şi ediţia Rahlfs. în această lectură, autorul
ar vorbi despre groaza celui evlavios de a nu cădea în păcat. Banalitatea argumentului
adus de Wellhausen şi realitatea textuală atestată de manuscrise i-au condus, mai întâi pe
K.G. Kuhn, şi mai apoi pe R.B. Wright şi pe K. Atkinson să citească „nelegiuitul” în loc
de „cel evlavios”. în această a doua lectură, textul vorbeşte mult mai mult despre
realitatea istorică din Ierusalimul invadat şi confirmă sursele istorice paralele (Flavius
losephus): sub epitetul „nelegiuitul”, M. Winninge îl identifică pe Aristobulos al II-lea
însuşi, care, şi după spusele lui Flavius losephus, era îngrozit de uciderea susţinătorilor
săi de către romani (Ps. Sol. 13,2; Bell. lud. 1,157-158). Ps. Sol. 13,5 îl surprinde pe
Aristobulos în momentele sale de cumplită angoasă, când îşi vedea prietenii („păcă
toşii”) deportaţi la Roma, soartă de care nu a scăpat nici el până la urmă.
13,7 „învăţarea”: gr. π α ιδεία , cf. nota 10,2. ♦ „năruirea”: gr. καταστροφή. ♦ Despre
păcatele din neştiinţă şi ispăşirea lor, c f Lev. 4,2 şi Num, 15,22-25.
cu năruirea păcătoşilor.
8 în ascuns este învăţat cel drept,
ca să nu se bucure păcătosul asupra celui drept.
9 Căci [Domnul] îl va dojeni pe cel drept ca pe un fiu iubit
şi-l va învăţa ca pe un întâi-născut.
10 Căci îi va cruţa Domnul pe credincioşii Săi
şi căderile lor le va şterge prin învăţătură.
11 Căci viaţa celor drepţi [va fi] în veac,
dar păcătoşii vor fi luaţi spre pierzare
şi nu se va mai afla amintirea lor.
1 2
Dar peste cei credincioşi [este] mila Domnului,

şi peste cei ce se tem de El, mila Lui.
14
Imn al lui Solomon
1 Credincios [este] Domnul faţă de cei care-L iubesc cu adevărat,
13.8 „în ascuns” : gr. έ ν περιστολή; termenul înseamnă, literal, „înfăşurare”, „înfăşare”,
„învelire de jur-împrejur”.
13.9 „fiu iubit” : litt. „fiu al iubirii” - semitism. ♦ Versetul este un ecou al textului din
D eu t 8,5.
13,11 „viaţa celor drepţi [va fi] în veac”: psalmistul se gândeşte la viaţa de apoi. Tema
învierii era destul de răspândită în literatura biblică profetică şi sapienţială (c f Iez. 37;
Is. 11; Dan. 12,2; 2Mac. 7,9). în scrierile apocaliptice apocrife şi în manuscrisele de la
Marea Moartă, ea a devenit aproape un loc comun ( lEnoh 90,10, Jub. 23,22).
14 Psalmul este un comentariu la Ps. 1. în favoarea acestei afirmaţii pledează similitu
dinile structurale, motivele biblice şi simbolurile comune, precum şi tonalitatea stilistică
apropiată. Structura celor doi psalmi respectă tripartiţia clar ordonată: dreptcredincioşi -
păcătoşi - judecata divină. în registru simbolic, psalmiştii utilizează aceleaşi imagini în
dezvoltarea dihotomiei drepţi-păcătoşi: metafora vegetală a pomilor nemuritori pentru
drepţi, putreziciunea, pleava, umbra, nimicirea pentru păcătoşi. La nivel stilistic, tonul
general este al profeţiei eshatologice. Autorul psalmului reia literal termenii care îi opun
pe păcătoşi drepţilor („nu [sunt] aşa păcătoşii”).
14,1-2 Primele două versete reiau, pe larg, tema din Ps. 1,2. Autorul insistă, la început,
numai asupra relaţiei pe care drepţii o au cu Dumnezeu, în calitatea Sa de legislator.
Spre deosebire de Ps. 1, Ps. Sol. 14 reia aici motivul „educaţiei”, al mustrării din iubire
expus în Ps. Sol. 10 şi nu pomeneşte încă nimic de păcătoşi. Cuvântul cheie care leagă
Ps. Sol. 14 de Ps. 1 este „a umbla [pe căile Domnului]”. Autorul psalmului îi îndeamnă
pe drepţi „să cugete ziua şi noaptea” (Ps. 1,2) la învăţătura Domnului. ♦ „Credincios”:
gr. πιστός, „credincios” sau „vrednic de încredere”. A luzie la legământul veşnic dintre
48 6 PSALMII LU I SOLOM ON 14
pentru cei care îndură învăţătura Lui,

~pentru cei care umblă în dreptatea poruncilor Lui,
în Legea pe care ne-a poruncit-o spre viaţa noastră.
3 « «* « ♦«
Credincioşii Domnului vor fi vii întru ea în veac:
raiul Domnului, pomii vieţii [sunt] credincioşii Lui.
4 Răsadul lor a prins rădăcină în veac
şi nu vor fi smulşi în toate zilele cerului;
5 căci partea şi moştenirea lui Dumnezeu este Israel.
6 Dar nu [sunt] aşa păcătoşii şi nelegiuiţii
care s-au bucurat de o zi în tovărăşia păcatului lor.
Dumnezeu şi Israel. ♦ „învăţătura”: cf. nota 10,2. ♦ „spre viaţa noastră”: termenul are, in
contextul doctrinar al Ps. Sol., o accepţiune dublă: se referă la Legea pe care Dumnezeu
a poruncit-o pentru viaţa pământească, dar şi, aşa cum va rezulta la sfârşitul Ps. Sol. 14,
la promisiunea divină a vieţii de apoi.
14.3 „raiul Domnului”: gr. παράδεισος του κυρίου. Psalmistul trimite la episodul
paradisiac originar, pe care însă îl proiectează eshatologic. Comentariul eshatologic pe
care autorul Ps. Sol. îl aduce Ps. 1,3 se înscrie în tradiţia apocaliptică apocrifă repre
zentată de texte precum lEnoh 20,7 sau Jub. 36,6, care au fundamentat doctrina creştină
dezvoltată de Apostolul Pavel în 2Cor. 12,3-4. Gândirea mistică a literaturii rabinice
ulterioare postula că drepţii vor avea parte, la sfârşitul zilelor, de Eden, iar nelegiuiţii vor
fi trimişi în iad (G. Scholem. M ajor Trends in Jewish M ysticism. apud K. Atkinson, An
Intertextual Study, pp. 281-282).
14.4 Metafora agrară avea un impact foarte puternic în societatea iudaică antică. Ideea
perpetuării veşnice a vieţii oamenilor sub ocrotirea statornică a divinităţii şi-a găsit în
această metaforă expresia maximală. Autorul psalmului comentează Ps. 1,3, îmbogă-
ţindu-1 cu o parafrază evidentă Ia versetul profetic din Am. 9,15.
14.5 „Israel” : numele depăşeşte aici restricţia etnică. Termenul este folosit în sens
absolut, ca metaforă pentru Israelul ideal, poporul celor care îl iubesc cu adevărat pe
Dumnezeu (Ps. Sol. 14,1), printre care, în primul rând, membrii comunităţii religioase
din care provine autorul. Astfel, moştenirea despre care vorbeşte psalmistul nu este una
determinată concret geografic, ca în cazul împărţirii făcută de Iosua, ci una spirituală,
care se va împlini la sfârşitul veacului (Ps. Sol. 14,9).
14.6 „s-au bucurat de o zi”, litt. „au iubit ziua”: verbul grec αγαπάω are aici sensul de „a
prefera, a se mulţumi, a se complace”, implicând atât nuanţele alegerii deliberate, cât şi
pe cele ale eticii hedoniste, foarte răspândite în epoca elenistică, pe care psalmistul o
respinge cu vehemenţă. ♦ „o zi”, gr. ημέραν: am preferat traducerea cu articol nehotărât
din două motive: pentru a menţine sensul originalului nearticulat din greacă şi pentru că
în româneşte el este omofon cu numeralul feminin. Am marcat astfel opoziţia sugerată
de psalmist dintre lungimea vieţii drepţilor („în toate zilele cerului”, v, 4) şi scurtimea
vieţii păcătoşilor (v. 7).
' în scurtimea putreziciunii pofta lor

şi nu şi-au adus aminte de Dumnezeu.
ϋ
Deoarece căile oamenilor sunt cunoscute înaintea Lui în toată vremea

şi tainiţele inimii le ştie înainte ca ele să fie.
9 De aceea moştenirea lor [este] iadul şi umbra şi nimicirea
şi nu vor fi aflaţi în ziua miluirii celor drepţi.
10 Dar credincioşii Domnului vor moşteni viaţa cu bucurie.
15
Psalm al lui Solomon cu cântare
1 în restriştea mea am chemat numele Domnului,
14.7 „pofta”, gr. επιθυμία: în etica elenistică medioplatonică, dorinţa era produsul părţii
concupiscente a sufletului şi trebuia echilibrată prin intervenţia laturii raţionale. Psalmis
tul pare să contopească cele două funcţii ale sufletului în descrierea celor nedrepţi: în
cazul lor, liberul arbitru se exercită în favoarea concupiscenţei şi, implicit, a corupţiei
morale, fapt care duce la uitarea deliberată a lui Dumnezeu.
14.8 Autorul pare să postuleze o anumită doctrină a predestinării. Mesajul mai puternic
este însă cel al liberului arbitru (Ps. Sol. 14,1-2), căruia i se subsumează şi această afirmaţie.
15 Psalmul nu poate fi datat cu precizie, din lipsa unor repere istorice interne clare.
Totuşi, K. Atkinson îl grupează cu Ps. Sol. 4, 7 şi 12 în categoria imnurilor redactate în
perioada premergătoare invaziei romane din anul 63 î.H. Câteva indicii vagi par să ple
deze pentru această ipoteză: iminenţa unui război (15,7), posibil conflict israelit intern
(nu sunt menţionaţi păgânii, dar sunt amintiţi „nelegiuiţii” şi persecutorii „păcătoşi” ai
comunităţii autorului şi, în cele din urmă, misterioşii „războinici încercaţi”, urmăritori ai
„păcătoşilor”). Comentatorul american plasează redactarea acestui psalm în perioada ime
diat următoare uzurpării domniei lui Hircan al II-lea de către fratele acestuia Aristobulos
al II-lea şi în timpul războiului civil iscat de lovitura de palat. Fără a fi un apropiat al
partidei lui Hircan al II-lea, autorul speră ca persecutorii principali ai comunităţii sale
(„nelegiuiţii, păcătoşii”, partida saduceilor aliaţi ai lui Aristobulos) să fie înfrânţi.
Comunitatea autorului vedea, probabil, în partida lui Hircan al II-lea un simplu instru
ment al mâniei divine îndreptate împotriva partidei lui Aristobulos. Evenimentele Ia care
pare să se refere psalmistul s-au consumat în intervalul 67-63 î.H.
15,1 „în restriştea mea” : autorul citează întocmai Ps. 18,6: după unii comentatori, inten
ţia sa nu a fost numai aceea de a-şi stabili o ascendenţă scripturară ilustră, ci de a comu
nica o stare imediată de fapt. Probabil că grupul religios căruia îi aparţinea autorul
Ps. Sol. se va fi confruntat de curând cu mari dificultăţi sociale şi politice. ♦ „săraci”:
cf. Ps. Sol. 5,2 şi nota. La cele deja spuse în nota amintită, se poate adăuga conjectura lui
K. Atkinson că, în cazul de faţă, referirea la sărăcia drepţilor nu viza neapărat statutul
social al membrilor comunităţii, ci poate fi o aluzie la jafurile îndreptate împotriva drep
ţilor {An Intertextual Study, p. 296).
nădăjduit-am în ajutorul Dumnezeului lui Iacob şi am fost izbăvit.

Căci nădejdea şi scăparea celor săraci [eşti] Tu, Dumnezeule.
2 Λ
Cine e tare, Dumnezeule, dacă nu Iţi aduce mărturie întru adevăr?
Şi ce om [e] puternic dacă nu aduce mărturie numelui Tău?
[Cântă] Psalm nou cu cântare în bucuria inimii,
rod al buzelor [şi] al limbii-nstrunate,
pârgă a buzelor din inimă credincioasă şi dreaptă!
4 Cel care face astfel nu se va clătina în veac de [nici un] rău,
para focului şi mânia [împotriva] celor nedrepţi nu vor atinge-1
5 când va veni de la faţa Domnului asupra celor păcătoşi,

ca să nimicească toată starea lor.
6 Căci semnul lui Dumnezeu [e pus] peste cei drepţi spre izbăvire.
7
Foametea şi sabia şi moartea vor fi departe de cei drepţi,
căci ele vor fugi de cei credincioşi precum urmări ţii în război.
g
Dar îi vor fugări pe păcătoşi şi-i vor prinde,
15.3 „rod al buzelor [şi] al limbii-nstrunate”, litt. „rod al buzelor cu instrumentul acordat
al limbii”: comentatorii sunt de acord că psalmii la care se referă autorul erau cântaţi de
coruri, iar acestea erau acompaniate de diverse instrumente de suflat. în orice caz, menţio
narea psalmilor aici este importantă: autorul se revendică astfel de la tradiţia psaltică împă
mântenită de David. Pe de altă parte, deşi îndemnul de a aduce lui Dumnezeu „cântare
nouă” este bine atestat în Psalmi, unii cercetători deduc de aici că grupul religios din care
psalmistul făcea parte inaugurase, în afara Templului, ritualuri paralele faţă de cultul oficial.
15.4 „para focului” : gr. φλόξ πυρός. Psalmistul preia expresia şi sensul ei eshatologic
din literatura profetică: cf. Is. 29,6; 30,30.
15.5 „starea”: gr. ύπόστασις, litt. „sub-sistenţă”. C f şi nota 17,24.
15.6 „semnul”: ca marcă a protecţiei divine, semnul iui Dumnezeu îl purtase Cain (Gen.
4,15), dar şi casele evreilor în timpul plăgilor din Egipt (Ex. 12,23). Tradiţia profetică a
revalorizat acest simbol al ocrotirii divine, proiectându-1 în vremurile de apoi (lez. 9,6).
Literatura apocaliptică evreiască şi creştină a continuat tradiţia profetică (c f Sulul de la
Damasc, CD 19,12-14 sau Apoc. 7, Ode 4,7-8), îmbogăţind-o şi cu simbolismul semnu
lui opus, purtat de damnaţi (Apoc. 14,9-11).
15.7 „Foametea şi sabia şi moartea”: imagini simbolice comune ale războiului în limbaj
biblic (c f şi 13,2). Problema comentatorilor este reprezentată însă de timpurile verbale.
Cei care merg pe interpretarea literal gramaticală au recunoscut în versetele următoare
(15,7-9) scenariul eshatologic propriu literaturii apocaliptice. Alţii s-au gândit la
evenimentele din proximitatea imediată a psalmistului şi la intuiţiile acestuia cu privire
la iminenţa conflictului armat dintre cei doi descendenţi ai lui Alexandras lanneus,
Aristobulos al M-lea şi Hircan al II-lea.
15.8 „îi vor fugări...”: psalmistul trimite la pasajul din Lev. 26,36: „Vor fugi ca dinaintea
războiului şi vor cădea fără să fie izgoniţi de nimeni.”
şi nu vor scăpa făptuitorii nelegiuirii de judecata Domnului,

9 ca de războinici încercaţi vor fi prinşi,
căci semnul nimicirii [este] pe fruntea lor.
10 Moştenirea păcătoşilor [e] nimicire şi întuneric,
şi nelegiuirile lor îi vor urmări până jos în iad.
11 De moştenirea lor nu vor avea parte copiii lor,
căci păcatele vor pustii casele păcătoşilor.
12 Şi vor fi nimiciţi păcătoşii, în ziua judecăţii Domnului, în veac,
când va cerceta Dumnezeu pământul cu judecata Sa.
11
~Dar cei care se tem de Domnul vor fi miluiţi atunci
şi vor fi vii întru milostivirea Dumnezeului lor,
iar păcătoşii vor fi nimiciţi în veac de-a pururi.
16
Imn al lui Solomon. Spre ajutorul credincioşilor.
1 Când a aţipit sufletul meu de la Domnul, am şi alunecat puţin
15.9 „războinici încercaţi”: Atkinson sugerează că psalmistul face aluzie la mercenarii

lui Antipater, aliaţi ai lui Hircan al II-lea în războiul civil purtat împotriva uzurpatorului
Aristobulos al Il-lea sau chiar la romanii pe care Hircan reuşise să şi-i facă favorabili, tot
prin legăturile sale privilegiate cu Antipater.
15.10 „iad”: vezi nota 4,13.
15.11 „De moştenirea lor...” : litt. „Moştenirea lor nu va fi aflată de copiii lor”.
15.12 „ziua judecăţii Domnului” : după toate aparenţele, psalmistul îşi imaginează şi în
acest imn ziua judecăţii ca bătălia din urmă dintre drepţii conduşi de un Mesia războinic
din stirpea lui David şi cei nedrepţi. Contextul semantic este pregnant războinic.
15.13 „atunci” : litt. „întru ea”; expresia trimite la sintagma „ziua judecăţii” din v. 1 2 , în
care ambele substantive sunt de genul feminin. ♦ „vor fi vii”: unii comentatori au
decriptat în acest verb credinţa în înviere a psalmistului. ♦ „în veac de-a pururi”: vezi
nota la 8,33.
16,1 „de la Domnul”: am preferat o traducere mai apropiată de textul grec. Versiunea
„departe de Domnul” ar fi fost mai explicită, dar riscă să facă un ecou supărător for
mulei de la sfârşitul versetului. ♦ „am şi alunecat puţin”: se poate înţelege şi „cât pe ce
să alunec” (cf. şi Ps. 72,2). ♦ „amorţirea”: gr. καταφορά; termenul grec este folosit aici
cu sensul aproape medical de „somn greu, letargie”. Unele manuscrise greceşti au însă
καταφβορά, „pierzanie, nimicire”. Acest al doilea termen, mai nimerit pentru mesajul de
ansamblu al imnului, pare să fi fost şi cel originar, dar scribul va fi omis o consoană,
îmbogăţind astfel metafora somnului păcătos cu încă un cuvânt. ♦ Metafora somnului,
susţinută de patru termeni în primul verset („a aţipit”, „am alunecat”, „amorţirea”,
„dorm”), este expresia cea mai subtilă a căderii în păcat, a morţii conştiinţei morale.
în amorţirea celor ce dorm departe de Dumnezeu.

2 t _
Mai că s-ar fi scurs spre moarte sufletul meu,
aproape de porţile iadului împreună cu cel păcătos,
când s-a îndepărtat sufletul meu de Domnul Dumnezeul lui Israel,
dacă Domnul nu m-ar fi ajutat cu mila Lui în veac.
4 Strămuratu-m-a cum [se împunge] cu ţepuşa calul spre trezire:
mântuitorul şi apărătorul meu din toată vremea m-a mântuit.
C Λ
Iţi voi aduce laudă, Dumnezeule, că m-ai ajutat spre mântuire

şi nu m-ai socotit în rândul păcătoşilor spre pierzare.
6 Să nu-Ţj îndepărtezi mila Ta de la mine, Dumnezeule,
nici amintirea Ta de la inima mea până la moarte.
7 Ţine-mă departe, Dumnezeule, de păcatul cel rău,
♦ „departe de Dumnezeu” : paralelismul dintre cele două părţi aie versetului confirmă
faptul că psalmistul s-a gândit în acest verset la Hades / f ol, locul întunecat în care
lâncezesc, după moarte, păcătoşii.
16,2 „Mai că"’: gr. Jtop’ ολίγον, litt. „aproape că”. Am preferat această variantă de
traducere pentru expresivitatea ei, foarte fidelă originalului. ♦ „s-ar fî scurs”: gr.
έξεχύθη ; am păstrat semnificaţia primă a verbului grec, valorizată şi de traducătorul
psalmului în greacă, anume aceea de „a se scurge, a se (re)vărsa”. Imaginea scurgerii
treptate, cu fiecare păcat, a sufletului spre moarte este înrudită, în concreteţea ei, şi per
fect simetrică structural cu aceea a alunecării sufletului în amorţirea veşnică. ♦ Despre
jad, vezi nota 4,13. ♦ „porţile iadului” : expresia apare frecvent şi în NT, ca opusă împă
răţiei cerului, care era la rândul ei imaginată, în creştinismul primar, ca având porţi şi
ziduri (K. Atkinson, An Intertextual Study, p. 319).
16,4 „Strămuratu-m-a”: gr. έ ν ύ ξ εν , litt. „m-a împuns”. Am folosit verbul românesc,
ieşit din uz, „a strămura” pentru fidelitatea traducerii: ca verb cu sensul specializat
cunoscut, el rezolvă şi comparaţia între omul delăsător şi un animal de povară. Com
paraţia stimulării omului apare, în acelaşi fel, şi în Ecl. 12,11. ♦ „ţepuşa”: gr. κέντρον.
în VT, strămurarea, „ţepuşa”, a fost folosită şi ca armă: judecătorul Samegar a ucis cu o
asemenea ţepuşă „cam şase sute” de filisteni (Jud. 3,31). Totuşi termenul grec din Jud.
era un hapax, άροτρόπους, redat prin „brăzdarul plugului” (Jud. 3,31, în Septuaginta 2).
El traducea un hapax ebraic, maFmadh, interpretabil însă şi ca „ţepuşă, strămurare”.
16.6 „de la inima mea”: exprimarea este uşor ambiguă, dar în mod voit. Cel ce-şi
aminteşte de inima dreptcredinciosului spre mântuire este, într-adevăr, Dumnezeu.
Totuşi psalmistul nu lasă să se înţeleagă că relaţia ar fi univocă: dreptcredinciosul însuşi
trebuie să se dovedească mereu vrednic de amintirea lui Dumnezeu.
16.7 „Ţine-mă departe”: gr. έπικράτησόν μου. Verbul grec înseamnă, de fapt, „a fl tare
asupra cuiva”, „a stăpâni”, „a se înstăpâni”. P. Prigent arăta că verbul grec traduce de
regulă un verb ebraic HZQ, „a fi tare”. Probabil traducătorul în greacă a confundat cu
PSALMII LUI SOLOMON 16
şi de orice femeie rea, poticnirea nebunului.

8 Şi să nu mă amăgească frumuseţea femeii nelegiuite
şi a nimic din ce este supus păcătuirii deşarte.
9 Faptele mâinilor mele îndreptează-le întru locul Tău
şi paşii mei întru amintirea Ta străjuieşte-i.
10Limba mea şi buzele mele înconjoară-le cu cuvintele adevărului,
mânia şi furia nebunească ţine-le departe de mine!
11Cârtirea şi descurajarea la restrişte îndepărtează-le de la mine,
când, de voi păcătui, mă vei învăţa ca să mă întorc.
12Ci cu bunăvoinţă şi cu voioşie întăreşte sufletul meu:
dacă Tu dai putere sufletului meu, darul îmi va fi de ajuns.
13Căci dacă Tu nu dai putere,
cine va îndura învăţătura în sărăcie?
14Când dojeneşti un suflet pentru stricăciunea lui,
încercarea Ta [este] în carnea lui şi în restriştea sărăciei.
15Dacă dreptul îndură, întru acestea va fi miluit de Domnul,
acest radical verbal frecvent radicalul originar HSK, „a ţine departe, a reţine*’, din Ps. Sol.
De unde şi dificultatea la traducerea românească. Am optat, împreună cu majoritatea
traducătorilor şi exegeţilor moderni, pentru versiunea propusă de Prigent (i e s Psaumes
de Salomon, p. 983, nota 7), cu atât mai mult cu cât ca nu este foarte departe de sensul
verbului grec: „întăreşte-mă asupra..
16.8 „deşarte”: gr. άνωφελής, litt. „nefolositoare”. Prigent traduce prin „perverse” (Les
Psaumes de Salomon, p. 983).
16.9 „întru locul Tău” : traducere literală; multe traduceri moderne au varianta „înaintea
Ta”, care apare în versiunea siriacă.
16,11 „Cârtirea”, gr. γογγυσμόν, lilt, „bombănirea”: e vorba despre murmurarea
împotriva încercărilor la care sunt supuşi oamenii de Dumnezeu. ♦ „descurajarea”: gr.
ολιγοψ υχία, litt. „micimea/puţinătatea sufletului”. Termenul mai apare în Ex. 6.9 şi Ps.
54,9. ♦ „mă vei învăţa” : cf. 10,2 şi nota ad loc.
16.13 „învăţătura”: cf. 10,2 şi n otaad loc.
16.14 „pentru stricăciunea lui”: litt. „în mâna stricăciunii lui”.
17
Psalm al lui Solomon cu cântare. Pentru rege.
1 Doamne, Tu însuţi [eşti] regele nostru în veac de-a pururi,
căci întru Tine, Dumnezeule, se va lăuda sufletul nostru.
2 â
Care-i răstimpul vieţii omului pe pământ?

Cât e răstimpul lui, [e] şi nădejdea sa în el.
Noi însă ne punem nădejdea în Dumnezeu, mântuitorul nostru,
căci puterea Dumnezeului nostru [este] în veac cu milă
şi împărăţia Dumnezeului nostru [este] în veac, peste neamuri, cu
judecată.
4 Tu, Doamne, l-ai ales pe David rege peste israel
şi Tu i-ai jurat lui despre sămânţa lui [că] în veac
nu va lipsi domnia lui dinaintea Ta.
5 Dar, din pricina păcatelor noastre, s-au ridicat împotriva noastră
păcătoşii:
au venit asupra noastră şi ne-au alungat cei cărora nu le-ai făgăduit,
17 Probabil cel mai important imn din întreaga colecţie. Este mărturia completă a tuturor
neliniştilor şi speranţelor societăţii iudaice din a doua jumătate a secolului I î.H. Detalii
istorice de primă importanţă pentru Ierusalimul ocupat de romani se articulează pe aş
teptarea generală a regelui mesianic din spiţa lui David, făgăduit acestuia de Dumnezeu.
Eshatologia complexă expusă în psalm continuă tradiţia mesianică a profeţilor mari,
concentrează credinţele exprimate în bogata literatură apocaliptică a vremii şi funda
mentează viitorul discurs creştin.
17,1 „regele”: psalmistul îşi începe imnul cu invocarea lui Dumnezeu ca rege veşnic al
lui Israel, pentru a-şi legitima discursul consistent despre mântuitorul trimis de Dumnezeu
ca rege mesianic (cf. 2Rg. 7,16). Afirmaţia tranşantă a psalmistului sugerează şi opoziţia
lui faţă de regii hasmoneici, pe care comunitatea autorului, fidelă monarhiei davidice, îi
considera nelegitimi. ♦ „în veac de-a pururi”: litt. „în veac şi încă”.
17.3 „Noi”: pronumele este în poziţie emfatic adversativă şi se referă la comunitatea de
dreptcredincioşi a psalmistului, opusă atât israeliţilor corupţi ( 8 ,2 ), cât şi păgânilor
(„neamurile”).
17.4 Psalmistul reia Ps. 88,4 şi 2Rg. 7,16, afirmând indirect nelegitimitatea oricărei alte
dinastii decât cea davidică.
17.5 „Păcătoşii” sunt iudeii partizani ai hasmoneilor, nu păgânii. ♦ „cei cărora nu le-ai
făgăduit”: este vorba despre descendenţii Macabeilor, care nu erau urmaşi ai lui David.
Ascensiunea unor regi nelegitimi era privită de comunitatea ultraortodoxă care a compus
Ps. Sol. ca o încălcare a voinţei lui Dumnezeu transmise „contractual” exclusiv spiţei lui
David. ♦ „cu de-a sila”: litt. „cu forţa”, „cu violenţă”.
PSALM It LUi SOLOMON 17 493
cu de-a sila au luat [în stăpânire] şi nu au slăvit numele Tău cel vrednic
de cinste.
6Au ridicat cu slavă o domnie pentru îngâmfarea lor,
[şi] au pustiit tronul !ui David, în trufia schimbării.
7 Dar Tu, Dumnezeule, îi vei doborî şi vei lua sămânţa lor de pe pământ,
când se va ridica împotriva lor un om străin de neamul nostru.
O
După păcatele lor le vei plăti, Dumnezeule,

ca să primească după faptele lor.
9Nu s-a îndurat de ei Dumnezeu,
[ci] a cercetat sămânţa lor şi n-a scăpat dintre ei pe nici unul.
10Credincios [este] Domnul în toate judecăţile Sale, pe care le face pe
pământ.
17.6 „domnie” : gr. βαοάλειον poate însemna şi „locuinţă regească, palat”. ♦ „în trufia
schimbării”: expresie neobişnuită. Majoritatea traducerilor modeme ezită în acest punct.
R.B. Wright propune: „with arrogant shouting” ( Psalms o f Solomon, p. 6 6 6 ), P. Prigent
traduce liber: „impudents imposteurs” {Les Psaumes de Salomon, p. 985), Atkinson: „in
tumultuous arrogance” ( / C ried to the Lord, p. 130). Substantivul grec άλλαγμα în
seamnă „schimb”, „preţ”, dar şi „alternanţă la putere”. Acest din urmă sens se potriveşte
în cea mai mare măsură în contextul de faţă.
17.7 „vei lua sămânţa lor de pe pământ”: speranţa psalmistului că hasmoneii vor fi
nimiciţi o dată cu invazia lui Pompei din anul 63 Î.H. nu este împlinită. Deşi Aristobulos
al Il-lea şi aliaţii lui au fost duşi în exil, puterea romană l-a numit Mare Preot în
Ierusalim pe Hircan al Il-lea, fratele uzurpatorului deportat. ♦ Viitorul verbelor greceşti
se explică probabil prin confuzia traducătorului din ebraică: în original acestea vor fi
fost la imperfect (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon, p. 985, nota 7). ♦ „Omul străin
de neam” este, fără îndoială, Pompei, văzut de autorul psalmului ca instrument al mâniei
lui Dumnezeu împotriva corupţiei morale din Israel.
17.8 „ca să primească", litt. „ca să li se afle”: verbul grec are şi sensul de „a obţine ceva
de la cineva”. Psalmistul arată că israeliţilor nelegiuiţi li se va întâmpla după cum au
meritat.
17.9 „a cercetat”: schimbarea timpului verbelor a suscitat numeroase comentarii. Majo
ritatea exegeţilor crede că avem a face cu o simplă inconsecvenţă de traducere din
ebraică. Totuşi, P. Prigent este de părere că această frază a fost redactată după moartea
lui Hircan al Il-lea, survenită în anul 30 î.H. (Les Psaumes de Salomon, p. 985, nota 9).
K. Atkinson, pe urmele tui J. Tromp, crede că psalmistul foloseşte în mod deliberat
aoristul pentru a demonstra că, în momentul sosirii lui Pompei, Dumnezeu pecetluise
deja soarta tuturor descendenţilor hasmoneilor (/ C ried to the Lord, p. 137).
17.10 Versetul 10 este ultimul din prima parte a psalmului, probabil redactată cu puţin
timp înaintea campaniei romane din anul 63 î.H. A doua parte (vv. 11-20), adăugată
11 Pustiit-a nelegiuitul pământul nostru de cei care locuiau pe el,

i-a nimicit pe tânăr, pe bătrân şi pe copiii lor deopotrivă.
12 în mânia frumuseţii sale i-a trimis până în apus,
iar pe căpeteniile ţării [le-a luat] în batjocură şi nu le-a cruţat.
13 Străin fiind, duşmanul s-a purtat cu trufie
şi inima lui [era] străină de Dumnezeul nostru.
14 Şi toate câte Ie-a făcut în Ierusalim
[erau] precum cele pe care le fac şi păgânii în cetăţile tăriei lor.
15 Şi i-au întrecut fiii legământului, [trăitori] în mijlocul neamurilor
amestecate,
şi nu era printre ei cine să facă în Ierusalim milă şi adevăr.
ulterior, concordă cu descrierile Ierusalimului sub ocupaţie romană din Ps. Sol. 2 şi 8 şi
din sursele istorice paralele {cf. Flavius losephus, Af).
17.11 „Nelegiuitul” este, aici, Pompei, numit astfel pentru cruzimea lui nemaipomenită.
♦ Genocidul pe care îl reclamă psalmistul este o supralicitare a temei biblice a invaziei
babiloniene {c f Plângeri 2,21, lez. 9,6).
17.12 „în mânia frumuseţii sale” : versiunea siriacă are „în frumuseţea mâniei sale”. Ryle
şi James sunt de părere că termenul ebraic pentru „mânie” a fost tradus eronat prin „fru
museţe” {Psalm s o f the Pharisees, p. 133); P.E.E. Geiger sugerează că substantivul grec
„frumuseţe” (κάλλος) traduce un ebraic, „mândrie”, şi, prin lărgire de sens, „trufie”
(D er Psalter Salomo's: Herausgegebert und Erklărt, p. 154). P. Prigent şi K. Atkinson
consideră, de asemenea, că textul conţine o greşeală de traducere din ebraică în greacă şi
că ar trebui citit „în urgia mâniei sale”, după formula ebraizantă din greaca LXX. ♦ Psal-
mistul reia informaţia despre exilarea la Roma a familiei şi partizanilor lui Aristobulos
al Π-lea, cf. 8 , 2 1 şi nota a d loc.
17.13 „Străin fiind”: în textul grecesc este folosit un substantiv abstract, într-o construc
ţie ebraizantă cu sens cauzal: litt. „în străinătatea/ înstrăinarea lui”. ♦ „s-a purtat cu
trufie”: litt. „a făcut trufie”.
17.14 Psalmistul face aluzie la atitudinea nepotrivită a lui Pompei la intrarea în Templul
din Ierusalim, episod relatat de Flavius losephus (A l 14,72), Cf. 2,2 şi nota a d loc.
Generalul roman nu a devastat Templul, ci a intrat în sanctuar din curiozitate. ♦ „tăriei” :
gr. του σθένους. Unele manuscrise au însă varianta, mai plauzibilă, τούς θεούς, „pe
f\
zeii”. In acest caz, textul s-ar traduce: „Precum cele pe care le fac neamurile pentru zeii
din cetăţile lor.” Psalmistul indică aici, în mod limpede, atitudinea lui Pompei faţă de
YHWH: romanul I-a venerat ca pe unul dintre zeii săi.
17.15 „Fiii legământului” sunt israeliţii. Psalmistul se referă la preluarea de către ieru-
salimitani a modului de viaţă străin (grecesc, roman), gest inacceptabil pentru societatea
ultraortodoxâ din care provenea autorul.
PSALMII LUI SOLOM ON 17 495
16Au fugit de la ei cei care iubeau adunările credincioşilor,

precum zboară păsările din cuibul lor.
17Rătăceau prin pustie, ca să-şi scape sufletele de rău,
şi de preţ în ochii [celor] din bejenie [era orice] suflet scăpat dintre ei.
1 t)
Pe tot pământul au fost risipiţi de cei fără de lege,

căci cerul a oprit ploaia să mai cadă pe pământ.
iq λ
Incetat~au izvoarele veşnice din hăurile munţilor înalţi,

căci între ei nu era cine să facă dreptate şi judecată.
De la căpeteniile lor şi [până la] poporul cel mai de jos [trăiau] în
2 0
toate păcatele,
regele în nelegiuire, judecătorul în neascultare şi poporul în păcat.
21Vezi, Doamne, şi ridică-le pe regele lor, fiul lui David,
17.16 După unii comentatori, psalmistul face aici aluzie la propria comunitate, nevoită
să fugă din Ierusalim în deşert (17,17) de teama represaliilor romanilor şi a conaţiona
lilor colaboraţionişti (numiţi în 8,15). P. Prigent îi asociază pe aceşti fugari cu gruparea
„esenienilor” autoizolată în deşertul de la Marea Moartă şi pledează astfel pentru
originea qumraniană a Ps. Sol. Un argument în plus ar fi folosirea în acest verset a unei
comparaţii care se regăseşte într-un ut dintre imnurile grupării (.Imnuri 48-9) (Les
Psaumes de Salomon, p. 986, nota 16).
17.17 „bejenie” : gr. παροικία, litt. „pribegire”, „locuire în ţară străină”.
17.18 Comentatorii ezită dacă să considere această secetă ca pe o consemnare istorică
sau ca pe o metaforă. ♦ „căci”, gr. oxi, „pentru că” : versiunea siriacă este mai apropiată
de logica evenimentelor şi are: „de aceea”.
17.19 „între ei”: este vorba despre adversarii israeliţi ai comunităţii autorului, despre
care se vorbeşte pe larg în versetul următor.
17.20 „De la căpeteniile lor şi [până la] poporul cel mai de jos”, litt. „de la căpeteniile
lor şj poporul cel mai de jos”. Conjectura noastră se bazează pe reconstrucţia turnurii
originale datorate lui P. Prigent: cuvântul ebraic tradus prin „popor”, ‘am, trebuie să fie
prepoziţia 'adh, „până la” (Les Psaumes de Salomon, p. 987, nota 20). Fraza originală va
fi fost: „De la căpeteniile lor până la cel mai de jo s.” ♦ „Regele” şi .judecătorul” sunt
instanţele pământeşti nelegitime pe care Dumnezeu le va schimba, la sfârşitul apropiat al
veacului, cu un rege şi un judecător legitim. Atkinson, care plasează redactarea acestei
porţiuni a psalmului în era pompeiană, remarcă o inadvertenţă istorică a autorului: acesta
vorbeşte despre regi, după ce în anul 63 î.H. hasmoneii au pierdut toate prerogativele
regale. Aceasta ar indica, după exegetul american, că Ps, Sol. 17 a fost scris înainte de
anul 40 î.H., când Antigonos reuşeşte pentru trei ani să restaureze monarhia hasmoneică
( / C ried to the Lord, pp. 138-139). ♦ „toate păcatele”, litt. „tot păcatul”.
17,21-46 Partea a treia a Ps. Sol, 17 este şi cea mai importantă pentru că dezvoltă tema
mesianică.
la vremea pe care Tu ai ales-o, Dumnezeule, ca să domnească peste

Israel Slujitorul Tău.
2 2încinge-l cu tărie ca să sfărâme căpeteniile nedrepte,
să cureţe Ierusalimul de neamurile care-1 calcă în picioare spre nimicire,
23
cu înţelepciunea dreptăţii să-i alunge pe păcătoşi din moştenire,
să zdrobească trufia păcătosului ca pe vasele olarului,
ΉΙ 1
cu toiag de fier să sfărâme toată starea lor,

să nimicească neamurile nelegiuite cu cuvântul gurii sale,
la ameninţarea lui să fugă neamurile [păgâne] de la faţa lui
şi să-i certe pe păcătoşi cu cuvântul inimii lor.
26 Şi va aduna un popor sfânt, pe care-l va călăuzi cu dreptate,
şi va judeca triburile poporului sfinţit de Domnul Dumnezeul lui.
17.21 „regele lor, fiul lui David” : restauraţia monarhiei davidice se putea face numai
prin intervenţia directă a lui Dumnezeu în istoria lui Israel. Aşteptările psalmistului sunt
foarte concret politice, deşi hrănite de literatura metaforică a profeţilor ( c f mai ales Is.
11,1-10). Dintre cele patru posibile paradigme mesianice din iudaismul precreştin (regal,
sacerdotal, profetic, angelic) autorul Ps. Sol. 17 optează pentru varianta regalităţii davi
dice, care propune un Mesia militant şi justiţiar („Slujitorul Tău”). Mediul cultural al
comunităţii autorului, ca şi cel al grupării de la Marea Moartă, optase pentru această
formă de mesianism din motive politico-religioase, şi anume din opoziţia lor acerbă faţă
de regimul, considerat nelegitim, al hasmoneilor.
17.22 „încinge-l” : psalmistul trimite implicit la Is. 11,5: „va fi încins cu dreptate”.
♦ Mesia este, în viziunea autorului, un rege violent şi, conform aşteptărilor iudaismului
purist, xenofob.
17.23 „ca pe vasele olarului”: imaginea lui Mesia care zdrobeşte trufia păcătosului ca pe
vasele olarului, înarmat cu un toiag de fier, este preluată de autor din Ps. 2,9. Sunt aici
concentraţi doi topoi mesianici: Mesia-justiţiar şi Mesia-păstor al poporului său. ♦
Spargerea vaselor de lut era, la evrei, simbolul distrugerii iremediabile.
17.24 „starea” : gr. ύπόστασις. Majoritatea traducerilor modeme înclină spre sensul
moral, figurat a! termenului (fr. „assurance”, Prigent, i e s Psaumes de Salomon, p. 987),
sau vag (engl. „substance” R.B. Wright şi K. Atkinson). ♦ Psalmistul combină subtil
două surse de mesianism biblic: Ps. 2,9 (imaginea păstorului cu toiagul de fier) şi Is.
11,4 (lovirea pământului cu „cuvântul gurii sale”). In TM, Is. 11,4 are: „toiagul gurii
sale”, imagine folosită ca placă turnantă pentru exprimarea psalmistului.
17.25 „cu cuvântul inimii lor”: G. Buchanan Gray (în L ’Ancien Testament selon Ies
LXX, ed. Soleil d ’Orient, http://ba.21.free.fr/LXX) înţelege „pentru cuvântul... (~ din
/I
pricina cuvântului)”. In greaca târzie, prepoziţia έ ν are sensuri multiple.

17.26 După nimicirea neamurilor, urmează judecarea poporului lui Israel. Ipostaza lui
Mesia de judecător drept ia locul celei de rege războinic. ♦ „va aduna”: psalmistul are în
vedere revenirea în patrie a tuturor evreilor din diaspora. Cf. Is. 11,12.
27 Şi nu va îngădui ca nedreptatea să se mai sălăşluiască în mijlocul lor

şi nu va mai locui împreună cu ei nici un om ştiutor de răutate,
căci [îi] va cunoaşte pe ei, că sunt toţi fii ai Dumnezeului lor.
28 Şi-i va împărţi după triburile lor pe pământ,
şi nu va mai locui alături de ei nici venetic, nici străin de neam.
Va judeca popoarele şi neamurile cu înţelepciunea dreptăţii sale.
Oprire
30 Şi va pune popoare de neamuri [păgâne] să-i robească sub jugul lui,
şi-L va slăvi pe Domnul în văzul întregului pământ,
şi va curăţi Ierusalimul întru sfinţenie ca la început,
31 ca să vină neamuri de la capătul pământului să vadă slava lui,
aducându-i în dar pe fiii istoviţi ai [Ierusalimului,
şi ca să vadă slava Domnului, cu care Dumnezeu l-a slăvit.
32 Şi el [va fi] rege drept peste ei, învăţat de Dumnezeu,
17,28 Cf. lez. 45,8 şi 47,21. Redistribuirea triburilor este garanţia totală a restauraţiei
finale a lui Israel, pentru că presupunea o acţiune extrem de dificilă la momentul
respectiv: purificarea etnică a întregii Palestine.
17.30 „popoare de neamuri [păgâne]”, gr. λαοί εθνώ ν. în greaca biblică, έθνη traduce
ebr. goyîm, „neamuri”, specializat pentru desemnarea tuturor populaţiilor din afara lui
Israel, deci a „păgânilor”! ♦ „în văzul” : gr. έν έτίίσήμφ, litt. „într-un mod/loc remar
cabil/la care să se ia aminte”.
17.31 „istoviţi” : probabil o eroare de traducere din ebraică. Traducătorul în greacă va fi
citit radicalul ebraic PZR original („a risipi”) ca PGR („a obosi”, „a slăbi”). Prin urmare,
versiunea originală trebuie să fi fost: „fiii risipiţi” (P. Prigent, Les Psaumes de Salomon,
p. 988).
17.32 „unsul Domnului” : gr. χριστός κυρίου. Manuscrisele greceşti au: χριστός κύριος
„Hristos Domnul” (litt. „Domnul uns”). Aceeaşi variantă apozitivă apare şi în versiunea
siriacă. Ediţia Rahlfs consideră că această din urmă lecţiune este o emendare creştină
ulterioară şi propune, ca lectio difficilior, varianta „unsul Domnului”. Două au fost
argumentele editorului: 1) în original expresia trebuie să fi fost nfşiyah YHWH, 2) ceea
ce ar fi putut însemna pentru un iudeu din secolul I î.H. numai „unsul Domnului”. R.B.
Wright susţine însă autenticitatea formulei din manuscrise („Domnul uns”) şi aceasta
pentru că: a) sintagma putea apărea, ca titlu mesianic, la un evreu din secolul 1 d.H.
(Luc. 2,11), b) „domnul” (gr. κύριος) din 17,32 nu este neapărat o traducere a ebr.
YHWH, ci mai degrabă un atribut al regalităţii aplicat în epocâ ş» regilor iudei Irod cel
Mare şi Irod Agrippa, numiţi βασιλεύς κύριος. Or, din versetele de mai sus re z u ltă că
Mesia („unsul”) este rege legitim al lui Israel: psalmistul vrea să arate că „fiul lui David
este adevăratul domn (i.e. rege) al lui Israel. Exegetul a m erican d e m o n strea ză , în felul
acesta, că sintagma „Domnul uns” nu trebuie respinsă mecanic ca emendare creştină, ci
498 PSALMH LUI SOLOMON 17
şi nu va fi nedreptate în zilele lui în mijlocul lor,

căci toţi [vor fi] sfinţi şi regele lor, unsul Domnului.
33 El nu-şi va pune nădejdea în cal, în călăreţ şi în arc,
nici nu-şi va înmulţi aurul şi argintul pentru război,
nici nu-şi va aduna nădejdi în mulţimea popoarelor pentru ziua de
război.
34 Λ i
Domnul însuşi [va fi] regele lui: nădejdea celui puternic prin nădejdea
în Dumnezeu;
şi se va îndura de toate neamurile [care vor sta] înaintea lui cu frică.
35 Căci va lovi pământul cu cuvântul gurii sale în veac,
va binecuvânta poporul Domnului cu înţelepciune şi bucurie.
36 «
El însuşi [va fi] curat de [orice] păcat, ca să cârmuiască un popor
mare,
să certe căpeteniile şi să îndepărteze păcătoşii cu tăria cuvântului.
1-7
Şi nu va slăbi, în zilele sale, întru Dumnezeul său,

căci Dumnezeu l-a întocmit puternic cu duh sfânt,
şi înţelept în sfatul înţelegerii, cu tărie şi dreptate.
3 8Şi binecuvântarea Domnului [va fi] cu el întru tărie
şi nu va slăbi.
3 9Nădejdea lui [va fi] în Domnul
şi cine va putea să i se împotrivească?
4 0Tare în faptele sale şi puternic cu frica lui Dumnezeu,
va păstori turma Domnului cu credinţă şi dreptate
şi nu va lăsa pe nimeni dintre ei să slăbească în păşunatul lor.
acceptată ca posibilă şi în gândirea unui autor evreu precreştin (Psalms o f Solomon,

pp. 667-668, nota z).
17,34 „se va îndura de toate neamurile... cu frică” : fraza este calchiată după o turnură
ebraică în care pronumele relativ este subînţeles (P. Prigent, i e s Psaumes de Salomon,
p. 989, nota 34).
1 7 3 5 C f Is. 11,4.
17,36 Detaliu esenţial în descrierea lui Mesia: deşi violent şi războinic, este fără de
păcat.
1 7 3 7 „nu va slăbi” : P. Prigent propune varianta de traducere „tribucher” („a se po
ticni”), ca fiind mai în spiritul originalului ebraic. Verbul are aici puternice conotaţii
morale ♦ „duh sfânt”: psalmistul nu insistă numai pe latura războinică a lui Mesia, ci şi
pe natura sa spirituală deosebită (cf. Is. 1 1 , 2 pentru ultimul verset).
17,40 „să slăbească”, vide supra, nota 17,37. ♦ „păşunatul”, litt. „păşune”. Aici însă
termenul are înţeles abstract.
41 Cu nepărtinire îi va mâna pe toţi

şi nu va fi între ei trufie ca să se asuprească între ei.
42 Aceasta [este] măreţia regelui lui Israel, pe care a cunoscut-o
Dumnezeu:
să-l ridice pe el peste casa lui Israel, ca să-i dea învăţătură.
ΛΛ
Cuvintele lui [vor fi] lămurite în foc, mai mult decât aurul cel mai de
preţ,
în adunări va judeca deosebi triburile poporului sfinţit,
cuvintele lui, precum cuvintele sfinţilor în mijlocul popoarelor sfinţite.
4 4Fericiţi cei care vor trăi în zilele acelea,
ca să vadă cele bune ale lui Israel, pe care Dumnezeu le va face în
adunarea triburilor.
45Grăbească Dumnezeu peste Israel mila Sa,
să ne scape de necurăţia duşmanilor pângăriţi.
Domnul însuşi [este] regele nostru în veac de-a pururi.
4 6
18
Psalm al lui Solomon. Tot despre unsul Domnului.
1 Doamne, mila Ta peste faptele mâinilor Tale în veac,
17.41 „va mâna” : gr. ά ξει. Verbul grec este folosit aici cu sensul lui primordial: „a mâna
turmele”. Am încercat să redăm tldel această nuanţă în traducerea noastră.
17.42 „măreţia” : gr. ευπρέπ εια. Termenul grecesc este destul de ambiguu: înseamnă la
origine „înfăţişare bună”, „distincţie”, apoi „nobleţe”, „maiestate”, „frumuseţe” (în
traducerile vechi ale Bibliei apare echivalat cu „mare-cuviinţă”).
17.43 „va judeca deosebi”, gr. δια κ ρ ίνει, litt. „a separa, a despărţi, a distinge (între
lucruri, persoane, judecăţi etc.)” .
18 Ultimul dintre Psalmii lui Solomon funcţionează ca o concluzie pentru întreaga
colecţie. Deşi titlul, adăugat ulterior, propune ca predominantă tema mesianică, intenţiile
psalmistului depăşesc acest cadru. Ryle şi James au fost surprinşi de lipsa de unitate a
psalmului şi au propus scindarea lui: în opinia lor, Ps. Sol. 18 se va fi limitat iniţial la
vv. 1-10, în care se dezvoltă tema eshatologică şi mesianică (Psalms o f the Pharisees,
pp. 147-153). Vv. 10-12, care vehiculează exclusiv tema cosmologică, ar fi aparţinut
unui al nouăsprezecelea Psalm al lut Solomon, aşa cum părea să susţină şi W. Baars, o
dată cu descoperirea unui nou manuscris al Ps. Sol. (mss. 3004), în care vv. 1 1 şi 12
purtau titlul Ps. Sol. 19 („A N ew Fragment o f the Greek Version o f the Psalms o f
Solomon”, pp. 441-444). K. Atkinson arată însă că nu există suficiente argumente pentru
a afirma existenţa unui Ps. Sol. 19 şi susţine ideea că Ps. Sol. 18 are o structură compo
zită pentru că preia, la încheierea colecţiei, diversele teme dezvoltate în întregul corpus
bunătatea Ta cu dar bogat, peste Israel:

“ ochii Tăi [sunt] aţintiţi asupra lor şi nu va duce lipsă nimeni dintre ei,
urechile Tale ascultă ruga săracului care nădăjduieşte.
3 Judecăţile Tale peste tot pământul cu milostivire,
şi iubirea Ta, peste sămânţa lui Avraam, fiii lui Israel.
4A
învăţătura Ta [este] peste noi precum asupra fiului dintâi unul născut,
ca să întoarcă sufletul ascultător de la rătăcirea în neştiinţă.
5 Să cureţe Dumnezeu pe Israel pentru ziua îndurării, cu binecuvântare,
pentru ziua alegerii când îl va ridica pe unsul Său.
6 Fericiţi cei care vor trăi în zilele acelea,
ca să vadă cele bune ale Domnului, pe care El le va face pentru
generaţia ce vine,
sub toiagul învăţăturii unsului Domnului, cu frică de Dumnezeul lui,
cu înţelepciunea duhului, cu dreptate şi tărie,
8 ca să-l îndrepte pe om în faptele dreptăţii cu frică de Dumnezeu,
ca să-i aşeze pe toţi înaintea Domnului,
9 o generaţie bună, cu frică de Dumnezeu în zilele îndurării.
Oprire
(An Intertextual Study, pp. 382-383). Dacă Ps. Sol. 1 era expresia terifiantă a crizei imi
nente, ultimul psalm este imnul creaţiei eliberate şi restaurate pe drumul spre mântuire.
18.1 Psalmistul dezvoltă ideea din Ps. 144,9, dar o particularizează pentru poporul ales.
♦ „Darul bogat” al Iui Dumnezeu pentru care săracul se roagă cu nădejde (18,2) este
Mesia (c f vv. 6-7).
18.2 T ema sărăciei este preluată din Ps. 9,19: în cazul colecţiei de faţă, ea este aplicată
strict la comunitatea autorului ( c f 5 ,2 .1 1; 10,6; 15,1).
1 8 3 Tema judecăţii universale drepte şi pline de îndurare este reluată după 2,10; 8 , 8 ;
15,12. ♦ „fiii lui Israel”: manuscrisele greceşti au forma de singular: „fiul lui Israel”, fapt
care a suscitat anumite discuţii în rândul exegeţilor. Emendarea cu forma de plural
aparţine editorului. Versiunea siriacă are: „sămânţa Iui Israel, fiul lui Avraam”.
18.4 C f 13,9; 7,9; 8,26. ♦ Expresia iubirii supreme pe care Dumnezeu i-o poartă poporu
lui ales („... fiul dintâi unul născut”) mai apare în apocriful 4Ezr. 6,58. ♦ „rătăcirea
în neştiinţă” : literal, expresia este pleonastică: ambele substantive (άμαθία, άγνοια)
înseamnă „ignoranţă”, „neştiinţă”. Totuşi, cel dintâi mai are şi sensul de „prostie”,
„nebunie” (adoptat şi de P. Prigent), „lipsă de raţiune”, de unde şi traducerea noastră
Psalmistul se referă la păcatul comis din neştiinţă ( c f 2 ,3 1).
18.5 „unsul Său”: cf. nota 17,32. în acest context însă, ambele ? hstantive sunt în cazul
genitiv.
18.6 Cf. 17,44.
18.7 „toiagul”: c f 17,24 şi nota a d ioc. ♦ „cu înţelepciunea”: c f 17,37 şi Is. 11,2.
10 Mare [este] Dumnezeul nostru şi slăvit, Cel care sălăşluieşte în

înalturi,
Cel care a orânduit cu mersul luminătorilor soroacele ceasurilor zi de zi,
şi ei nu s-au abătut de ia calea pe care le-ai poruncit-o.
11 Cu frică de Dumnezeu [îşi urmează] calea în fiecare zi,
din ziua în care i-a creat Dumnezeu şi până în veac.
12 Şi nu au rătăcit din ziua în care i-a creat,
din vremuri străvechi nu s-au îndepărtat de la calea tor,
decât dacă le-a poruncit Dumnezeu prin porunca [dată] robilor Lui.
18,10 „soroacele ceasurilor zi de zi” : textul se poate traduce liber şi: „soroacele anotim
purilor şi zilelor”. ♦ Literatura apocrifă apocaliptică abundă în pasaje de astronomie
biblică. Psalmistul pare să nu fi fost străin de aceste curente de gândire din epocă (cf.
lEnoh 72-82), care se bazează, la rândul lor, pe Gen. 1,14. ♦ Suprapunerea celor două
teme predominante esenţiale ale Ps. Sol. 18, mesianismul şi mişcarea astrelor. nu este
întâmplătoare, întrucât anumite şcoli de gândire favorizau tradiţia mesianică exprimată
în Num. 24,17.
18,12 „prin porunca [dată] robilor Lui”: ideea pe care o exprimă psalmistul este că
numai Dumnezeu poate schimba cursul aştrilor, prin poruncile pe care El le dă îngerilor
(„robii”) care sunt rânduiţi să vegheze asupra stelelor.
INDICI
Indice de termeni
Indicele cuprinde cei mai importanţi termeni greceşti analizaţi în notele de subsol
din acest volum. Referinţele din paranteze trimit Ia note. Pentru o imagine mai completă
asupra lexicului LXX, a se vedea şi indicii la primele patru volume ale prezentei ediţii.
£δης - Hades, iad (înţ. 1,14; Sir. 17,27-28; Ps. Sol. 4,13; 16,2)
«γιος - sfânt (înţ. 5,5; 6,10)
αθανασία - nemurire (înţ. 3,4)
αίνιγμα - enigmă, cimilitură (Sir. Prol. 11,3)
άκακος - fără de răutate (Iov 2,3)
αληθινός - adevărat, autentic, integru (Iov 1,1)
άμεμπτος - fără cusur, fără prihană, ireproşabil (Iov 1,1)
ανδρεία - bărbăţie (înţ. 1,1; γυνη άνδρεία, femeie bărbătoasă - Sir. 26,2)
άνίστημι - a ridica, a învia (Iov 19,26; Ps. Sol. 3,12)
ά&λότης - simplitate (înţ. 1 , 1 )
αρχή -în cep u t, principiu (Sir. 1,14; 10,12-13; 16,27; 25,24; 36,24)
ασεβής - nelegiuit (înţ. 2,12; 3,10; Sir. 12,5; 15,20)
αφροσύνη - nechibzuinţă, nebunie (Sir. 8,15)
βλάσφημος - defăimător, hulitor (înţ. 1,6.7)
γνώ σις - cunoaştere (Sir. 1,19)
δ ιά /νω σ ις ~ discernere, decizie (înţ. 3,18)
δίαιτα —mod de viaţă, trai, vieţuire, sălaş (Iov 5,3; 8 ,6 ; 39,6)
δίκαιος - drept (înţ. 2 , 1 2 )
■A
δικαιοσύνη - dreptate (Inţ. 1,1.15)

δόξα - slavă, mărire (Sir. 5,13; 6,29; 10,5; 14,26-27; 27,8; Ps. Sol. 11,6)
δράκων - balaur (Iov 40,25)
Λ
δύναμις - putere (Inţ. 1,3)
εξο υ σ ία —putere, autoritate (înţ. 1,1; Sir. 10,4; 17,2)
επισκέπτομαι - a cerceta, a vizita (Sir. 2,14; 18,20; Ps. Sol. 11,1.6)
επιστήμη - ştiinţă (Sir. 1,19; 16,24; 26,13)
επ ιθυμ ία - poftă, dorinţă (Ps. Sol. 14,7)
A
έπ ιτιμ ία - pedeapsă (Inţ. 3,10; Sir. 8,5)

ερ μ η νεία - tălmăcire, traducere (Sir. Prol. 20)
ευ π ρ έπ εια - bună-cuviinţă, distincţie (Iov 36,11; Ps. Sol. 17,42)
506 INDICE DE TERMENI
ευσεβή ς - evlavios, binecredincios (Sir. 11,17; 44,1; Ps. Sol. 13,5)

ευφροσύνη - bucurie, sărbătoare (Sir. 1,11; 2,9; 6,28)
θ ε ο σ έ β ε ια -cinstirea/adorarea lui Dumnezeu (Iov 28,28; Sir. 1,25)
θεοσεβής - cinstitor de Dumnezeu, evlavios (Iov 1,1)
καιρός - vreme, timp, moment (înţ. 2,5; 3,7; Sir. 4,20.23-24; 5,7)
καρδί a - inimă (Sir. 1,28; 3,26; 6,20; 7,27; 17,6; 27,6; Ps. Sol. 8,3; 17,25)
κ ρ ί ν ε ι ν - a judeca (înţ. 1 , 1 )
λόγος - cuvânt, raţiune (Inţ. 2,2; Sir. 5,10; 7,36; 17,5; 27,6; Ps. Sol. 4,12)
μακρόθυμος - îndelung-răbdător (Sir. 1,23; 2,4)
μελέτη - grijă, îngrijorare, preocupare (Iov 33,15)
μ ετάνοια - schimbarea gândului, pocăinţă (Sir. 17,24-25)
μωρός - nebun (Sir. 8,17; 16,20-23; 20,20; 21,26)
νόμος - lege (înţ. 2,12; Sir. 15,1)
νους - gând ire, minte (Sir. 17,5)
οσ ιος - pios, cuvios (înţ. 6,10; 17; Ps. Sol. 3,8; 4,1)
π α ιδεία - educaţie, pedeapsă (înţ. 1,5; 7,14; Sir. 4,17; 9,1; 16,24; 17,18; 23,7; Ps. Sol.
1 0 ,2 )
παιδεύω - a educa, a pedepsi (Inţ. 3,4.5; Sir. 6,33; Ps. Sol. 3,4; 7,3)
πανούργος - iscusit, abil, isteţ (Sir. 6,32; 19,22-25; 21,12)
παραβολή - parabolă, pildă (Sir. Prol. 11,3; 13,26; 20,20)
παρρησία - vorbire liberă, îndrăzneală (în vorbire) (Iov 29,7; înţ. 5,1)
π ν ε ύ μ α -d u h , spirit (înţ. 1,3-5; 3,1; 5,23; Sir. 9,9; Ps. Sol. 8,14)
πρόνοια - pronie, grijă (înţ. 14,3)
σέβομαι - a cinsti, a venera (Iov 1,9)
σοφία - înţelepciune (înţ. 1,4.5; 7,7; 14,2; Sir. 1,1.7.19; 24; 38,31)
σ ύ νεσ ις - pricepere, înţelegere (Sir. 1,4.19; 3,29; 5,10.12; 6,35; 25,2)
σωφροσύνη - cumpătare (înţ. 1 , 1 )
ταπείνω σις - umilinţă, smerenie (Sir. 2,17; 3,17; 11,12-13; Ps. Sol. 3,8)
ΰβρις - semeţie, sfruntare (Iov 37,4; Sir. 10,6.8)
ύπομονή - răbdare, perseverenţă (Sir. 2,14; 17,24-25)
ύπερηφανία - mândrie, orgoliu (înţ. 5,8; Sir, 10,7)
ύπόστασις - substanţă, stare (înţ. 16,21; Ps. Sol. 15,5; 17,24)
φιλάνθρωπος - iubitor de oameni (înţ. 1,6 ; 7,22-23)
φρόνησις - chibzuinţă (înţ. 1,1; 7,7; 8 ,6 )
φρόνιμος - chibzuit (Sir. Prol. 11,1)
χ ά ρ ις -h a r , bunăvoinţă (Sir. 7,33; 12,1; 17,22; 19,22-25; 20.16)
ψυχή - suflet, viaţă (Iov 2,4; 38,39; înţ. 3,1; 11,26; Sir. 4,2; 5,2; 6,4.32; 7,27; 14,2;
16,30)
Indice de nume proprii*
A Cămările de Miazăzi (constelaţie) - Iov

9,9
Aaron ( ’A haron) - Sir. 36,16; 45,6.20.25; Chaleb (Kălebh) - Sir. 46,7.9
50.13.16 Cinci Cetăţi (Pentapolis) - înţ. 10,6
Abiron ( ’Abhîrăm) - Sir. 45,18 Core (Qorah) - Sir. 45,18
Adad (Hadhadh) - Iov 42,17d Cornul Amaltheei (fiică a lui Iov) (Qeren
Adam ( ‘ădhăm) - Sir. 16,15; 33,10; 40,1; Happukh) - Iov 42,14
49.16
Arabia - Iov 42,17b -17c
Arcturus (stea) - Iov 9,9 D
Asom (Huşîm) - Iov 42,17d
Ausitis ( 'Uţ) - Iov 1,1; 32,2; 42,17b Dathan (Dâthăn) - Sir. 45,18
Avraam ( 'Abherăm ) - Iov 42,17c; Sir. David (D ăw idh) - Sir. 45,25; 47,1-
44,19.22; Ps. Sol. 9,9; 18,3 -2.12,22; 48,16.22; 49,4; Ps. Sol. 17,4.
6.21
Dennaba (Dirfhăbhah) - Iov 4 2 ,17d
B
Babilon (Băbheî) - Sir. Prol. 11,1 E

Balac (rege) (B ălâq) - Iov 4 2 ,17d
Baldad (B ifdadh) ~ Iov 2,11; 8 ,1; 18,1; Edom ( ’Edhom) - Iov 42,17d
25,1; 4 2 ,9 .17d Efraim ( 'EpHrayini) - Sir, 47,21.24
Barachiel Buzitul (B a r a k tf’el Βΰζΐ) - Iov Egipt (M ifrayim ) - Sir. Prol. 27; Ps. Sol.
32,2.6 2,26
Barad (tfd h a d h ) - Iov 42,17d Eleazar ( ’E t1'âzăr) - Sir. 45,23
Beor (Be ‘or) - Iov 42,17d Eleazar din Ierusalim ( 'EF ‘âzăr) - Sir.
Bosora (mama lui Iov) (B ăfrăh) - Iov 50,27
42,17c Eliphas ( ’Elîphaz) - Iov 2 ,11; 4,1; 15,1;
22,1; 4 2 ,7 .9 .17d
Elisei ( 'E tişă') - Sir. 48,12
C Elius ( 'Elîhu ’) - Iov 32,2.4-6.17; 34,1;
35,1; 36,1; 38,1
Casia (fiică a lui Iov) ((Ţ fi'ăh) - Iov 42,14 En-Gadi ( ‘Eyn-Gedhi) - Sir, 2 4 ,14
* în paranteze sunt trecute numele corespondente în ebraică.

508 FNDICE DE NUM E PROPRII
Enoh (Hanofdt) - Sir. 44,16; 49,14 lisus Nave (Yeh oşu a' ben-Niin) - Sir. 46,1
Enon (fiul lui Iov) - Iov 42,17c llie ( 'Etîyăhii) - Sir. 48,1.4.12
Esau ( Esăw) - Iov 4 2 ,17c. 17d Iordan ( Yareden) - Iov 40,23; Sir. 24,26
Etiopia (KUş) - Iov 28,19 losia ( Y o 'ş îyăha) - Sir. 49,1.4
Eufrat (F ră th ) - Sir. 24,26; 4 4 ,2 1 Iosif ( Yoseph) - Sir. 4 9 ,15
Evergetes (Ptolemeu al VH-lea) - Sir. Iov Cfyâbh) - Iov 1,1.5.8-9.13-14.16-
Prol. 27 -18.20.22; 2,3.7.10; 3,1; 6,1; 9,1; 12,1;
Ezekia (Hisfqîyăhu) - Sir. 48,17.22; 49,4 16,1; 19,1; 21,1; 26,1; 27,1; 29,1; 32,1-
-4.12; 33,1; 34,7.36; 37,14; 38,1; 40,1;
42,1; 42,7-10.12.16-17.17d
G Iovav (Iov) ( ’Jyobh ) - Iov 42,17b. 17d
Isaac ( Y ifhăq) - Sir. 44,22
Gethaim ('A w îth) - Iov 42,17d
Isaia (T ş a *yăhu) - Sir. 48,20.22
Gihon (G lto n ) - Sir. 24,27
Israel ( Yisră ’el) - Sir. Prol. 3; 24,8; 37,25;
Goliat (G o fyă th ) - Sir. 47,4
45,5.11.17; 46,10; 47,11.18.24; 50,13.
23; Ps. Sol. 4,1; 5,18; 7,8; 8,28.34;
H 9,1-2.8.11; 10,6-7; 11,6.8-9; 12,6; 14,5;
16,3; 17,4.21.42.44-45; 18,1.3.5
Hermon (Heremdn) - Sir. 24,13 Iuda (Thudhăh) - Sir. 45,25; 49,4
Horeb (H orebh) - Sir. 48,7
L
I
Levi (Lewî) - Sir. 45,6
Iacob ( Ya'aqobh) - Sir. 24,8.24; 44,23; Liban (l/b h ă n d n ) - Sir. 24,13; 50,8.12
45,5.17; 46,14; 47,22; 48,10; 49,10; Ps.
Sol. 15,1
Idumeea ( ’Edhom) - Iov 4 2 ,17b M
lephone ( Fphuneh) - Sir. 46,7
Madian (rege) (Midheyări) - Iov 42,17d
Ieremia ( Y i/m eyăhu) - Sir. 49,7
Marea Roşie {Yam-Suph) - în{. 10,1 8 ; 19,7
Ierihon (Yereh6) - Sir. 24,14
Mazurot (constelaţie) (M azzăroth) - Iov
Ieroboam (Yărăbhe 'ăm) - Sir. 47.24
38,32
Ierusalim (Y1riişălăim ) - Sir. 36,12;
Moab (M ă 'ăbh) - Iov 42,17d
Ps. Sol. 2,3.11.13.22; 8,4.15.17.20.22;
M oise (Moşeh) - Sir. 24,24; 45,1.6.15;
11,1.2.7-8; 17,14-15.22.30
46,1.7
lesai (Yişay) ~ Sir. 45,25
Iezechiel (T h ez'qe'I) - Sir. 49,8
lisus (bunicul lui Ben Sirah) (Yehăşu ai) ~ N
Sir. Pro!. 7; Prol. 11,1-2
lisus (fiul lui Iosedec) (Yehâşua‘) - Sir. Nabat (Ifb h ă t) - Sir. 47,24
49,12 Nathan (Năthăn) - Sir. 47,1
lisus Ben Sirah {YeşUa‘ ben Sîră) - Sir. Neemia (Nehemeyăh) - Sir. 49,13
Prol. 11,1-3; 50,26 N oe (Noah) - Sir. 44,17
INDICE DE NUM E PROPRII 509
O Seth (Şeth) - Sir. 49,16

Sichem (Şfkhem) - Sir, 50,26
Ofir (v. şi Suphir) ( ’Ophîr) ~ Iov 22,24; Simon (fiul lui Onias) (Şim* ’δη) ~ Sir.
28,17 50,1
Onias (mare preot) - Sir. 50,1 Sinai (Sînay) - Sir. 48,7
Orion (iC stl) - Iov 38,31 Sion (7 7 y 0 « )-S ir. 24,10; 36,12;
48,18.24; Ps. Sol. 11,1
Sirah (Sîră) - Sir. Prol. 11,1-2
P Solomon (Ş fbm oh ) - Sir. Prol. 11,3;
47,13.23; Ps. Sol. 2 -1 8
Phinees (P tfh â s ) - Sir. 45,23 Sophar (Ţophar) - Iov 2 ,11; 11,1; 20,1;
Phison (Pîşort) —Sir. 24,25 42,9.17d
Pleiadele (Kîmăh) ~ Iov 9,9; 3 8 ,3 1 Suphir (v. şi Ofir) - Sir. 7,18
R T
Ram (Râm) - Iov 32,2 Tarţar - Iov 40,20; 41,24
Rapsakes (Rabh-Şăqeh) - Sir. 48,18 Thaimanis (Teymăn) - Iov 42,17d
Roboam (Rehabhe 'ăm) - Sir. 47,23 Tigru (H iddeqel) - Sir. 24,25
S Z
Samaria (Şomeron) - Sir. 50,26 Zare (tatăl lui Iov) (Zerah) - Iov 4 2 ,17c
Samuel (Ş*milei) - Sir. 46,13 Ziua (fiică a lui Iov) ( Tm îm ăh) - Iov
Sem (Şem) ~ Sir. 49,16 42,14
Senacherim (Sarfherîbh) - Sir. 48,18 Z o r o b a b e l-Sir. 49,11
BIBLIOGRAFIE
I. Sigle şi abrevieri bibliografice
AB The Anchor Bible, 1964-, New York

AI Flavius losephus, Antiquitates ludaicae
APOT Apocrypha and Pseudepigrapha o f (lie O ld Testament
BA La Bible d'Alexandrie, 1986-, Paris
BJ La Bible de Jerusalem, 1986, 1988, Paris
CSEL Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum
LEH Lust, J., Eynickel, E., Hauspie, Κ., 2003, A Greek-English Lexicon o f the
Septuagint, Stuttgart (ed. I: vol. I, 1992, vol. 2, 1996)
LSJ Liddell, H.G., Scott, R., Jones, H.S., 1996, A Greek-English Lexicon, Oxford
LXX Septuaginta (ed. Alfred Rahlfs)
LXX-A Codex A lexandrinus (A)
LXX-B Codex Vatic anus (B)
LXX-S Codex Sinaiticus (S)
LXX-L LXX recensio Luciani
LXX-O LXX recensio Origenis
NETS New English Translation o f the Septuagint, 2000-, Oxford University Press
NRSV New R evised Standard Version, 1993, Cambridge
NT Noul Testament
PG Patrologia greacă (ed. J.-P. Migne)
PL Patrologia latină (ed. J.-P. Migne)
Q Manuscrisele de la Qumran
RSV The H oly Bible, R evised Standard Version, An Ecumenical Edition, 1973
SC Sources chretiennes
TM Textul Masoretic
TOB Traduction cecumenique de la Bible. Ancien Testament, 1983, Paris
VL Vetus Latina
VT Vechiul Testament
Vulg. Vulgata {Biblia sacra iuxta Vulgatam uersionem, 1983, Stuttgart)
514 BIBLIOGRAFIE
II. Bibliografie generală*
Ediţii şi traduceri
***, Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie ju biliară a Sfântului Sinod, 2002, versiune
diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania,
Arhiepiscopul Clujului, Bucureşti.
***, Biblia, adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Noua, tipărită în
zilele m ajestăţii sale C arol /( ...) , 1914, ediţia Sfanţului Sinod, Bucureşti.
***, Biblia de la Blaj, 1795, ediţie jubiliară, Roma, 2000.
***, Monumenta Linguae Dacoromanorum, Biblia 1688, vol. I-VI, laşi, 1988-.
***, New English Translation o f the Septuagint, 2000-, International Organization for
Septuagint and Cognate Studies, Oxford University Press.
***, Septuaginta J. Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, 2004, Colegiul
Noua Europă, Polirom, Iaşi.
***, Septuaginta 2. lisus Nave, Judecătorii, Ruth, 1-4 Regi, 2004, Colegiul Noua
Europă, Polirom, Iaşi.
***, Septuaginta 3. 1-2 Paralipomene, 1-2 Ezdra, Ester, ludit, Tobit, 1-4 Macabei,
2005, Colegiul Noua Europă, Polirom, Iaşi.
***, Septuaginta 4/1. Psalmii, Odele, Proverbele, E cleziastul Cântarea Cântărilor,
2006, Colegiul Noua Europă, Polirom, Iaşi.
Brenton, L., 1851 (retipărită în 1980), The Septuagint Version o f the O ld Testament and
Apocrypha, Greek and English, Londra.
Brunello, A., 1960, La Bibbia secondo la versione dei Settanta, I-Il, Roma.
Harl, M., Dorivai, G., Munnich, O. (ed.), 1986-, La Bible d ’A lexandrie, Paris.
Mortar i, L. (ed.), 1999, La Bibbia dei LXX, Roma.
Rahlfs, A. (ed.), 1935, Septuaginta. Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX inter-
p retes, Stuttgart.
Swete, H.B. (ed.), 1887-1894, The O ld Testament in Greek according to the Septuagint,
I-ΠΙ, Cambridge.
Wevers, J.W. (ed.), 1974, Septuaginta. Vetus Testamentum Graecum auctoritate Acade-
miae Scientiarum Gottingensis editum, Gottingen.
Lucrări şi studii
Aejmelaeus, A ., 1993, On the Trail o f the Septuagint Translators. C ollected Essays,
Kampen.
* Bibliografia cvasicompletâ despre Septuaginta este conţinută în două volume: pentru stu
diile publicate până în 1969, S.P. Brock, C.T. Fritsch, S. Jetlicoe, A classified Bibliography o f
the Septuagint, Leyden, 1973; pentru studiile publicate din 1970 până în 1993, C. Dogniez,
Bibliography o f the Septuagint/Bibliographie de la Septante (1970-1993), Leyden, 1995.
Bibliografia prezentată în acest volum este sintetică şi orientativă.
BIBLIOGRAFIE 515
Amphoux, C.B., Morgain, J,, 19%, Les prem ieres traductions de la Bible, Lausanne.
Barr, J., 1961, The Semantics o f Biblical Language, Londra.
Bădiliţă, C,, Bădiliţă, S., 1999, „Septuaginta sau Biblia de la Alexandria”, In Altarul
Banatului 1-3, pp. 100-135.
Bădiliţă, C., 2004, „Septuaginta în limba română”, în România literară, nr. 10-11.
Barthelemy, D ., 1978, Etudes d'histoire du texte de 1‘Ancien Testament, Fribourg,
Gottingen.
Benoit, P., 1964, ,,L’inspiration des Septante d’aprâs Ies P6 res”, în L ’homme devant
Dieu. M elanges offerts au Pere Henri de Lubac, Paris, pp. 169-187.
Benoit, P., 1951, «La Septante est-elle inspiree?”, în Exegese et Theologie I, Paris,
pp. 13-28.
Bogaert, P.M., 1985, „Les 6 tudes sur !a Septante. Bilan et perspectives”, în Revue de
Theologie de Louvain 16, pp. 174-200.
Botte, B., Bogaert, P.M., 1993, „Septante et versions grecques”, în Dictionnaire de la
Bible, Suppl. 12, col. 536-692.
Bouhot, J.-P., 1966, „Le Pentateuque chez les Peres”, în Dictionnaire de la Bible, Suppl.
7, col. 687-708.
Broşteanu, M., 2005, Numele lui Dumnezeu în Coran şi în Biblie, Iaşi.
Carbone, S.P., Rizzi, G., 1992, Le Seritture ai tempi di Gesii. Introduzione alia LXX e
alle antiche versioni aramaiche, Bologna.
Cimosa» M., 1995, Guida allo studio della Bibbia greca (LXX), Roma.
Colceriu, Şt., 2003, „O nouă traducere a Bibliei”, în Origini. Caiete silvane, nr. 3-4,
pp. 68-70.
Conybeare, F.C., George Stock, St., 1995, Grammar ofSeptuagint Greek, Peabody.
Oaniel, S., 1966, Recherches su r le vocabulaire du culte dans la Septante, Paris.
Devreesse, R., 1959, Anciens commentateurs grecs du Pentateuque, Roma.
Femândez, Marcos N ., 19982, Introduce ion a las versiones griegas de la Biblia, Madrid.
Femândez, Marcos N ., 1985, La Septuaginta en la investigacion contemporânea, Madrid
Field, F., 1875, Origenis Hexaplorum quae supersunt, H I, Oxonit (reeditare Hildesheim,
1964).
Galbiati, E.R., 1996, „La versione dei LXX: influsso sui Padri e sulla liturgia greca e
latina”, în Annali d i Scienze Religiose, I, pp. 57-70.
Harl, Μ., 1992, La langue de Japhet, quinze etudes su r la Septante et le grec des chre-
tiens, Paris.
Harl, M., Dorival, G., Munnich, O., 19942, La Bible grecque des Septante, dujuddism e
hellenistique au christianisme ancien, Paris.
Hatch, E., Redpath, H.A., 1975, A Concordance to the Septuagint and other Greek Ver
sions o f the O ld Testament (Including Apocryphal Books), Graz (ed. I: Oxford, 1897).
Hengel, M., 1974, Judaism and Hellenism, Londra.
Hengel, M., 2001, The Septuagint as Christian Scripture: Its Prehistory and the Problem
o f Its Canon, Edinburgh, N ew York.
Jellicoe, S., 1974, Studies in the Septuagint: origins, recensions an d interpretation,
N ew York.
516 BIBLIOGRAFIE
Kraus. W., Wooden, R.G., 2006, Septuagint Research: Issues and Challenges in the
Study o f the Greek Jewish Scriptures, Leiden.
Le Diaut, R., 1975, La nuit pascale, Roma.
Le D£aut. R., 1984, „La Septante, un Targum?”, în Kuntzmann, R. şi Schlosser, J. (ed.),
*
Etudes sur le judaism e hellenistique, Paris, pp. 147-195.

Lee, J.A.L., 1983, A lexical Study o f the Septuagint Version o f the Pentateuch, Chico,
California.
Lust, J., Eynickel, E., Hauspie, K,, 20032, A Greek-English Lexicon o f the Septuagint,
Stuttgart (ed. I: vol. 1, 1992, vol. 2, 1996).
Martone, C., 1997, „I LXX e le attestazioni testuali ebraiche di Qumran”, în Annali di
Scienze Religiose II, pp. 159-174.
Mel£ze-Modrzejewski, J., 1997a, „La Septante comme nomos. Comment la Torah est
devenue une loi civique pour les Juifs d’Egypte?”, în Annali di Scienze Religiose II,
pp. 143-158.
Mel£ze-Modrzejewski, JL 1997b, Les Juifs d ’Egypte de Ramses / a Hadrien, Paris.
Morrish, G., 1987, A Concordance o f the Septuagint, Grand Rapids, Michigan (ed. I: 1887).
Mortari, L., 1983, II Salterio della tradizione, Torino.
Oden, Thomas C. (ed.), 2001, 2002, Ancient Christian Commentary on Scripture, „O ld
Testament ", vol. Ι-ΙΙΪ, Downers Grover.
Olofsson, S., 1990, The LXX Version. A Guide to the Translation Technique o f the
Septuagint, Stockholm,
Orlinsky, H.M., 1996, „I LXX: punto d’arrivo e di partenza per diverşi ambiti di
ricerca”, în Annali di storia dell ‘esegesi I, pp. 17-31.
Peters, Francis E., Termenii filozofiei greceşti, trad, de Dragan Stoianovici. Bucureşti,
1993.
Pietersma, A., Cox, C,, 1984, De Septuaginta. Studies in honour o f John William Wevers
on his sixty-fifth birthday, Ontario.
Rahlfs, A., 1904, 1911, Septuaginta-Studien, Gottingen.
Rose, A., 1965, „L’influence des Septante sur la tradition chretienne”, M I, în Questions
liturgiques et paroissiales 44, pp. 192-211; 284-301.
Simon, M., 1984, „La Bible dans les premieres controverses entre Juifs et Chretiens”, tn
Mond0sert, Cl. (ed.), Bible de tous les temps I, Le monde grec ancien et la Bible,
Paris, pp. 107-125.
Swete, H.B., Ottley, R.R., 1900 (retipărită la N ew York în 1968), An Introduction to the
O ld Testament in Greek, Cambridge.
Tabachovitz, D., 1956, Die Septuaginta und das Neue Testament, Lund.
Τον, E., 1976, „Some Thoughts on a Lexicon o f the LXX”, în Bulletin o f the IOSCSIX,
pp. 14-46.
Τον, E., 1981, The Text-Critical Use o f the Septuagint in Biblical Research, Ierusalim.
Τον, E., 1982, A C lassified Bibliography o f Lexical and Grammatical Studies on the
Language o f the Septuagint and its Revisions, Ierusalim.
Trebolle Barrera, J„ 1993, La Biblia ju d ia y la Biblia cristiana. Introduccion a la historia
de la Biblia.* Madrid.
BIBLIOGRAFIE 517
l a y lor. B., 1994, The analytical Lexicon to the Septuagint, Grand Rapids.
Vian, G.M., 1996, „Le versioni greche della Scrittura nella polemica fra giudei e cris
tiani”, în Annali di storia dell ’esegesi 1, pp. 39-54.
Walters, P., 1973, The Text o f the Septuagint. its Corruptions an d their Emendation,
Cambridge.
III. B ibliografie la Iov
***, Anchor Bible, 1964, Garden City NY, New York: Doubleday [= AB],
***, Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Noao, 1795, Blaj,
ed. jubiliară, Roma, 2000.
***, Biblia H ebraica Stuttgartensia, 1977, Κ.. Elliger; W. Rudolph (ed.), Deutsche
Bibelgesellschaft, Stuttgart [= TM],
***, Biblia lui Şerban Cantacuzino, 1688, Bucureşti.
***, Biblia sau Sfânta Scriptură, 1988, tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.
***, Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, 2001, versiune
diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania,
Arhiepiscopul Clujului, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti [= Anania].
***, BIBLIA sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, 1923, Societatea
Biblică (Britanică).
***, Cartea lui Iov. Ecleziastul. C artea lui lona. Cartea lui Ruth. Cântarea Cântărilor,
1995, traduse şi comentate de Petru Creţia, Humanitas, Bucureşti.
***, La Bible, 1974, traduite et prâsentê par Andr6 Chouraqui, Desclee de Brouwer.
***, La Bible de Jerusalem, 1986. nouvelle edition entitlement revue et augmentee,
Cerf, Paris [= BJ].
***, La Bible, traduction cecumenique, 1988 (ed. reservê â l’Association cecumenique
pour la recherche biblique), Ed. du Cerf - Sociâte Biblique Franşaise [= TOB].
***, La Sacra Bibbia della Conferenza Episcopale Italiana, 1997.
***, La Sagrada Escritura. Texto y comentario. Antiguo Testament o. III Israel bajo
p e r sas y griegos (Esdras ~ Nehemias, Tobit, Judit, Ester, M acabeos) Libro de Job,
1969, La Editorial Catolica, S.A., Madrid.
***, Noua Vulgata Bibliorum Sacrorum Editio, 1979, Libreria Editrice Vaticana.
***. The Holy Bible - King James’ Version, 1769.
***, The H oly Bible, R evised Standard Version, An Ecumenical Edition, 1973. Collins,
N ew York - Glasgow - London - Toronto - Sydney - Auckland [= RSV].
***, The Septuagint Version o f the O ld Testament and Apocrypha, with an English
translation by L. Lee Brenton, ed. I.S. Baxter, Londra, 1851, retipărit Zondervan,
Grand Rapids, Michigan, 1978 [= Brenton].
Bădiliţă, C., 2000, Trei apocrife ale Vechiului Testament. Io sif şi Aseneth, Testamentul
lui Iov, Testamentul lui Abraham, Editura Poli rom, Iaşi.
518 BIBLIOGRAFIE
Bădiliţâ, C., 1999, Cartea iui Iov, traducerea primelor zece capitole după LXX şi
introducere, Tn Altarul Banatului, nr. 1-3, anul X, Timişoara.
Ciobanu, M., 1997, La capătul puterilor. însemnări pe Cartea Iui Iov, Bucureşti.
Claudel, P., 1946, Le livre de Job, Librairie Pion, Paris.
Dhorme, P., 1926, Le livre de Job, Librairie Victor Lecoffre, Paris.
Dorivai, G., Harl, M., Munnich, O., 1994, La Bible grecque des Septante. Du judaism e
hellenistique au christianisme ancien, Ed. du Cerf, Paris.
r
Gorea-Autexier, M., 2000, Le texte de Job. Etude critique des temoins hebraîques et
f
grecs. Le problem e des versets absents de la Septante, th£se de doctorat, Ecole

Pratique des Hautes Etudes, Section des Sciences Religteuses.
Gregoire le Grand, M orales sur Job (I-II), coll. Sources chretiennes 32 bis, Ed. du Cerf,
Paris, 1951, 1975; M orales sur Job (XI-XIV), 5. Ch. 212, 1974; M orales sur Job
(XV-XVI), S. Ch. 221, 1975.
H isychius de Jerusalem, Homelies sur Job, I: Homelies I-XI; II: H om ilies XII-XXIV,
1983, edition, introduction et notes par Charles Renoux, traduction par Charles
Mercier et Charles Renoux, Ed. Brepols, Turnhout ( Patrologia Orienta Us, vol. 42,
fasc. 1-2, nr. 190-191).
Jean Chrysostome, Commentaire sur Job, 1988, introduction, texte critique, traduction
et notes par Henri Sorlin, avec la collaboration de Louis Neyrand, s.j., coll. Sources
9
chretiennes nr. 346, 2 vol., Ed. du Cerf, Paris.

Leveque, J., 1985, „Job - le livre et le message”, in Cahiers Evangile, 53, Ed. du Cerf,
Paris.
Petercă, V,, 1997, Drama lui lob - drama omului, Institutul Teologic Romano-Catolic,
laşi.
Ravasi, G., 1984, G iobbe, Edizioni Borla, Roma.
Steinmann, J., 1955, Le livre de Job, Ed. du Cerf, Paris.
Weiser, A., 1951, 19746, D as Buch H iob (Ubersetzt und erklârt von...), Vandenhoeck &
Ruprecht, Gottingen (trad. ital. Giobbe, Paideia Editrice, Brescia, 1975).
Terrien, S., 1963, Job, Editions Delachaux & Niestte, Neuchâtel.
IV. Bibliografie la înţelepciunea lui Solomon
***, The Anchor Bible, 1979 (19812), vol. 43: The Wisdom o f Solomon, A new translation
with introduction and commentary by D. Winston, N ew York, Doubleday & Com
pany, Inc.
***, Biblia Sacra iuxta Vulgatam Versionem, 1964, XII: Sapientia-Sirach, Roma (a cura
di Monaci d ell’Abbazia di San Girolamo dell’ordine di San Benedetto).
***, Oxford Bible Commentary, 2001, J. Barton, J. Muddiman (ed.), Oxford University
Press.
***, Vetus Latina, Die Reste der altlateinischen Bibel, 1977-1985 [Nach Petrus Sabatier],
Herausgegeben von Walter Thiele, II/1, Sapientia Salomonis, Verlag Herder KG,
Freiburg/'Breisgau.
BIBLIOGRAFIE 519
Banateanu, A., 2001, La theorie stoicienne de I'amitie. Essai de reconstruction, Editions

Universitaires Fribourg, Paris, Editions du Cerf.
Barsotti, D.} 1978, Le livre de la Sagesse, trad, din it. în fr. de E. de Solms (it.: Medi-
tazione sul libro della Sapienza, Brescia, 1976), Tdqui, Paris.
Beauchamp, P., 1963, De libro Sapientiae Salomonis, P.I.B., Roma.
Bellia, G., Passaro, A. (ed.), 2004, II Libro della Sapienza. Tradizione, redazione,
teologia, Cittâ Nuova Editrice, Roma.
Berger, S., 1893, Histoire de La Vulgate pendant les prem ieres siecles du Moyen Age,
These (prâsente â la Faculty des Lettrcs de Paris), Nancy.
Bizzeti, P., 1984, II Libro della Sapienza. Struttura e genere letterario, Paideia Editrice,
Brescia.
Bois, H., 1890, Essai sur les origines de la philosophie judeo-alexandrine, Paris.
Brehier, E., 19512, Chryssipe et I ’Ancien Stoic isme, Paris.
Bruyne. D. de, 1929, „Etude sur le texte latin de la Sagesse”, în Revue benedictine de
critique, d ’histoire et de litterature religieuse, XLI, pp. 101-133.
Carcopino, J., 19432, Virgile et le mystere de la IVe Eglogue, Paris.
Cazelles, H., 1973, Introduction critique a I ’Ancien Testament, Paris.
Cheon, S., 1997, „The Exodus Story in the Wisdom o f Solomon. A Study in Biblical
Interpretation”, în Journal fo r the Study o f the Pseudepigrapha, Supplement Series,
23, Sheffield.
Clarke, E.G., 1973, The Cam bridge Bible Commentary on the New English Bible. The
Wisdom o f Solomon, Cambridge.
Deissmann, A., 19234, Lie hi vom Osten. Das Neue Testament und die neuentdeckten
Texte der hellenistisch-romischen Welt, Tubingen.
Dhorme, P. Paul, 1923, L E m ploi metaforique des noms de parties du corps en Hebreu
et en Akkadien. Extrait de la Revue Biblique, 1920-1923, Librairie Victor Lecoffre,
Paris.
Doble, P., 1996. The Paradox o f Salvation, Cambridge.
Dumoulin, P., 1994, Entre la Manne et I’Eucharistie. Etude de Sg. 16,15-17,1a. La Manne
dans le livre de la Sagesse, synthese de traditions et preparation au M ystere Eucha-
ristique, Editrice Pontificio Istituto Biblico, Roma.
Dupont-Sommer, A., 1935, „Les «impies» du Livre de la Sagesse sont-ils des Epicuriens?”
în Revue de I 'histoire des religions III, pp. 90-109.
Emerton, J.A., 1959, The Peshitta o f the Wisdom o f Solomon, EJ. Brill., Leiden.
Engel, H., 1998, Das Buch der Weisheit, Verlag Katholisches Bibetwerk, Stuttgart.
Fahr, W., 1969, Theous nomizein. Zum Problem des Atheismus bei den Griechen, New
York.
Focke, F., 1913, Die Entstehung der Weisheit Salomons. Ein Beitrag zur Geschichte des
judischen Hellenismus (FRLANT, s.n. V), Gottingen.
Genzmer, E., 1952, „Pondere, numero et mensura”, în Archive d'histoire du droit,
pp. 469-494.
Gilbert, M., 1973, La critique des dieux dans le Livre de la Sagesse (Sg. 13-15), Biblical
Institute Press, Roma.
520 BIBLIOGRAFIE
Gilbert, Μ., 1976, Introduction au Livre de la Sagesse, Editrice Pontificio Istituto

Biblico, Roma.
Grimm, C.L., 1860, D as Buch der Weisheit, Leipzig.
Hahneman, G.M., 2002, „The Muratorian Fragment and the Origins o f the N ew Testament
Canon”, In McDonald, L.M., Sanders, J.A. (ed.), The Canon Debate, Hendrickson
Publishers, Peabody (Massachusetts), pp. 404-415.
Henrichs, A., 1976, „The Atheism o f Prodicus”, în Cronache Ercolanesi, 6 , Napoli,
pp. 18-19.
Herescu, N.I., 1955, ,,Les decern menses et Ies calculs chronologiques des Romains”, în
*
Revue des Etudes Latines, 33.

Kenyon, F.G., 1975, The Text o f the Greek Bible, third edition revised and augmented
by A.W. Adams, Duckworth, Londra (prima ediţie, 1936).
Kepper, Μ., 1999, Hellenistische Bildung im Buch der Weisheit, Berlin, N ew York.
Kolarcik, M., 1991, The Am biguity o f Death in the Book o f Wisdom 1-6. A Study o f
Literary Structure an d Interpretation, Analecta Biblica. Investigationes Scientificae
in Res Biblicas, 127, Editrice Pontificio Istituto Biblico, Roma.
La Bonnardiere, A.-M., 1970, Biblia Augustiniana. Le Livre de la Sagesse. Etudes Augusti-
niennes, Paris.
Larcher, C., 1969, Etudes sur le Livre de la Sagesse, Librairie LecofTre, Paris.
Larcher, C., 1983-1985, Le Livre de la Sagesse ou La sagesse de Salomon, Librairie
Lecoflfre, Paris : vol. I, 1983; vol. 2, 1984; vol. 3, 1985.
Legrand, Th., 2004, „Sagesse de Salomon”, în Th. R6 mer, J.-D. Macchi, C. Nihan (ed.),
Introduction ă I’Ancien Testament, Le Monde de la Bible, nr. 49, Geneva, pp. 655-663.
Marids, L., 1908, „Remarques sur la forme po&ique du Livre de la Sagesse”, în Revue
Biblique, pp. 251-257.
Marias, L., 1935, „Rythmes quantitatifs dans le Livre de la Sagesse”, în Com ptes rendus
des seances de ΓAcademie des inscriptions et belles lettres, pp. 104-117.
Mayer, G., 1974, Index Philoneus, Berlin-New York.
Mazzinghi, L., 1995, Notie di pau ra e di luce. Esegesi d i Sap. 17,1-18,4, Editrice
Pontificio Istituto Biblico, Roma.
Mazzinghi, L., 2004, „Sap. 19,13-17 e i diritti civili dei Giudei di Alessandria”, în
Belli a, G., Passaro, A. (ed.), II Libro della Sapienza. Tradizione, redazione, teologia,
Cittâ Nuova Editrice, Roma, pp. 67-97.
McGlynn, M., 2 0 0 !, Divine Judgement and Divine Benevolence in the Book o f Wisdom,
Tubingen.
Metzger, B.M ., 1991, M anuscripts o f the Greek Bible. An Introduction to Greek Palaeo
graphy, N ew York-Oxford (revizuită; prima ediţie, 1981).
Motzo, R.B., 1977, Ricerche sulla letteratura e la storia giudaico-ellenistica, Centro
Editoriale Intemazionale, Roma („Sull’etâ e 1'autore della Sapienza di Salomone”,
pp. 457-494 ; „L’etâ e Γautore della Sapienza”, pp. 495-502).
Norden, E., 1913, Agnostos Theos, Leipzig-Berlin.
Neher, M., 2004, Wesen und Wirken d er Weisheit in der Sapientia Salomonis, Berlin,
N ew York.
BIBLIOGRAFIE 52!
Offerhaus, U., 1981, Komposition und Intention der Sapientia Salomonis. Inaugural-
-Dissertation zur Erlangung der Doktorwiirde der Evangelisch-Theologischen FakuMt
der Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Unîversitât zu Bonn, Bonn.
Osty, E„ 1966, Le Livre de la Sagesse, Les Editions du Cerf, Paris.
Passaro, A., 2004, „II serpente e la manna. Ovvero della parola che salva. Esegesi di
Sap. 16”, în Bellia, G., Passaro, A. (ed.), II Libro della Sapienza. Tradizione,
redazione, teologia, Cittâ Nuova Editrice, Roma, pp. 193-208.
Pesce, D., 1988, „Numero, peso e misura (Da Platone alia Sap. Sal.)”, în P aideia 43,
pp. 202-209.
Pistone, R., 2004, „La lira e il creato: teorie musicali e strategia argomentativa in Sap.
19”, în Bellia, G., Passaro, A. (ed.), II Libro della Sapienza. Tradizione, redazione,
teologia, Cittâ Nuova Editrice, Roma, pp. 209-231.
Places, Ed. des, 1959, „Un emprunt de Sa Sagesse aux Lois de Pîaton”, în Biblica 40,
pp. 1016-1017.
Priotto, M., 1987, La prim a Pasqua in Sap. 18,5-25. Rilettura e attualizzazione, Edizioni
Dehoniane Bologna, Bologna.
Rahlfs, A., 1914, Verzeichnis der griechischen Handschriften des A. T , Berlin.
Reese, J.M., 1965, „Plan and Structure in the Book o f Wisdom”, în Catholic Biblical
Quarterly XXVII, pp. 391-399.
Reese, J.M., 1970, Hellenistic Influence on the Book o f Wisdom and its Consequences,
Roma.
Reider, J., 1957, The Book o f Wisdom. An English Translation with Introduction and
Commentary, N ew York.
Romaniuk, C., 1967, „Le traducteur grec du livre de Msus Ben Sira n’est-il pas Γauteur
du livre de la Sagesse?”, în Rivista Biblica, XV, 2, pp. 163-170.
Ryle, H E., J895, Philo and the Holy Scripture, or the Quotations o f Philo from the
Books o f the O ld Testament, with Introduction and Notes, Macmillan, Londra.
Scarpat, G., 1989, 1996, 1999, Libro della Sapienza. Testo, traduzione, introduzione
e commento a cura di Giuseppe Scarpat, Paideia Editrice, Brescia: vol. 1, 1989;
vol. 2,1 9 9 6 ; vol. 3, 1999.
Schmitt, A., 1986, D as Buch der Weisheit. Ein Kommentar, Wilrzburg.
Schmitt, A., 1989, Weisheit, Die Neue Echter B ibei Komm entar zum alten testam ent mit
Einheitsiibersetzung, WUrzburg.
Swete, H.B., 1900, An Introduction to the O ld Testament in Greek (with an appendix
containing the letter o f Aristeas edited by H.St.J. Thackeray), University Press,
Cambridge.
Thackeray, H .StJ., 1905, „Rhythm in the Book o f Wisdom”, în Journal o f Theological
Studies, VI, pp. 232-237.
V ilchez Lindez, J., 1990, Sabiduria, Editorial Verbo Divino, Estella (Navarra).
W eisengoff, J.P., 1949, „The Impious o f Wisdom 2”, în Catholic B iblical Q uarterly II,
pp. 40-65.
Winston, D., 2004, „Un secolo di ricerca sul Libro della Sapienza”, În Bellia, G.,
Passaro, A. (ed.), II Libro della Sapienza. Tradizione, redazione, teologia, Cittâ
Nuova Editrice, Roma, pp. 13-31.
522 BIBLIOGRAFIE
Ziener Omi, G., 1956, D ie theologische Begriffssprache im Buche d er Weisheit, Peter

Hanstein Verlag, Bonn.
V, Bibliografie la înţelepciunea lui Iisus Sirah
AB " The Wisdom o f Ben Sira. A N ew Translation with Notes by Patrick W. Skehan,
Introduction and Commentary by Alexander A. Di Leila, O.F.M., The Anchor Bible,
Doubleday, N ew York - London - Toronto - Sydney - Auckland, 1987.
Anania - Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie ju biliară a Sfântului Sinod (...), redactată şi
adnotată de Bartolomeu Valerîu Anania, Bucureşti, 2001.
Auvrey = P. Auvray, „Notes sur le prologue de l’Ecclesiastique”, în Melanges A.
Robert, Paris, 1957, pp. 2 8 1-287.
Bauer = J.B. Bauer, „Sir. 15,14 et Gen. 1,1”, în Verbum Domini, 41 (1963), pp. 243-244.
Bib!. 1688 = Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a ceii Vechi şi ale ceii Noao Leage,
toate care s-au tălm ăcit dupre limba elinească spre înţelegerea lim bii rumâneşti, cu
porunca preabunului Domn loan Şărban Cantacozino Basarabă Voievod (...),
Bucureşti, 1688 [ed. modernă: EIBMBOR, Bucureşti, 1988].
Bibi. 1819 = Bibliia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a Legii vechi şi a ceii noao, cu
chieltuiala Rosieneştii Soţietăţi a Bibliei, în Sanktpetersburg, în tipografia lui Nic.
Grecea, în anul 1$19, avgust, 15 zile.
Bibi. 1874 ~ Sânta Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament. Ediţiune nouă, revedută
după tecsturile originale şi publicată de societatea biblică pentru Britania şi
străinătate, Iaşi, 1874.
Bibi. 1914 = Biblia adică Dumnezeiasca Scriptură a L egii cei Vechi şi a celei Nouă
(...). Ediţia Sfanţului Sinod, Bucureşti, 1914.
Bibi. 1921 = Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament. Ediţiune nouă, revăzută
după testurile originale şi publicată de societatea biblică pentru Britania şi străi
nătate, Bucureşti, 1874.
Bibi. 1936 = Sfânta Scriptură, tradusă după textul grecesc al Septuagintei, confruntat cu
cel ebraic... Bucureşti, 1936 [trad, de Nicodim Munteanu, Gala Galaction, Vasile Radu].
Bibi. 1990 = Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită ( ...) cu aprobarea Sfântului Sinod,
Bucureşti, 1990.
BJ = La Bible de Jerusalem, traduite en firanşais sous la direction de l’Ecole biblique de
A
Jerusalem. N ouvelle £dition revue et corrigee, Les Editions du Cerf, 1998.

Box, Oesterly - G.H. Box, W.O.E. Oesterly, „Sirach”, în R.H. Charles (ed.), Apocrypha
and Pseudoepigrapha o f the O ld Testament, Oxford, 1913, pp. 268-517.
Concord. = A Concordance o f the Septuagint, compiled by George Morrish, giving
various readings from codices vaticanus, alexandrinus, sinaiticus, and ephraemi;
with an appendix o f words from Origen’s hexapia etc. (...), Zondervan Publishing
House, Michigan, 1978.
Corn. “ Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, Bucureşti, Socie
tatea Biblică pentru Răspândirea Bibliei în Străinătate, 1926 [trad, de D. Cornilescu,
nemenţionat].
BIBLIOGRAFIE 523
Couroyer, I960 = B. Couroyer, „Mettre la main sur la bouche en Egypte et dans la

Bible”, în Revue biblique, LXVII (1960), pp. 197-209.
Couroyer, 1975 - B. Couroyer, „lin egiptianisme dans Ben Sira, IV, 11”, în Revue
biblique, LXXXII (1975), pp. 206-217.
D i Leila = Comentariile lui Alexander A. Di Lella, în AB.
DLR = Dicţionarul lim bii române (Serie nouă), Bucureşti, 1965 şi urm. [literele Μ, N,
0,P,R,S,Ş,T,Ţ,n
Duesberg = H. Duesberg, Les scribes inspires. Introduction awe livres sapientiaux de la
Bible, vol. M I, Paris, 1966.
Duesberg, Fransen = H. Duesberg, I. Fransen, „Ecclesiastico”, în La Sacra Bibbia ( ...)
diS. G arofalo. Antico Testamento, Torino, 1966.
Filotei = Biblia sau Testamentul Vechi şi Nou (...) tipărit (...) prin binecuvîruarea (...) iubi
torului de Dumnezeu episcop al Sfintei Episcopii Buzăul, D.D. Filoteiu, Buzău, 1854.
Frankf. - Ή ΘΕΙΑ ΓΡΑΦΗ ( ...) / Diuinae Scripturae nempe Veteris ac Noui Testa
ment i omnia. Graece, a uiro doctissim o recognita et emendata, uariisque lectionibus
aucta et illustrata, Frankfurt am Main, 1597,
Girard = Rene Girard, Les origines de la culture. Entretiens avec Pierpaolo Antonello et
Joâo Cezar de Castro Rocha, Paris, 2004.
Hadot = J. Hadot, Penchant mauvais et volonte libre dans la Sagesse de Ben Sira
(L'Ecclesiastique), Bruxelles, 1970.
Harl, Dorival, Munnich = M. Harl, G. Dorival, O. Munnich, La Bible grecque des
Septante. Du judatsm e hellenistique au christianisme ancien, Cerf, Paris, 1994.
Hebr. = F. Vattioni, Ecclesiastico. Testo ebraico con apparato critico e versioni greca,
latina e siriaca, Istituto Orientale di Napoli, Napoli, 1968.
Jobes, Silva = K.H. Jobes, M. Silva, Invitation to the Septuagint, Michigan, 2001.
Lefkowitz, Fant - M R. Lefkovitz, M.B. Fant, Women's Life in Greece and Rome, John
Hopkins University, Baltimore, 1982.
L£vi = I. L6 vi, The H ebrew Text o f the Book o f Ecclesiasticus, ed. a Il-a, 1951.
LSJ = A Greek-English Lexicon, compiled by Henry George Liddell and Robert Scott.
Revised and augmented throughout by Sir Henry Stuart Jones, with the assistance o f
Roderick M cKenzie and with the cooperation o f many scholars. With a revised
supplement, Oxford, 1996.
Luther = D ie B ibel oder D ie ganze Heilige Schrift des Alien und Neuen Testaments nach
der Ubersetzung Martin Luthers, m it Apokryphen. Revidierter Text, Stuttgart, 1974,
Maier - G. Maier, Mensch und freier Wille nach den jiidischen Religionsparteien
zwischen Ben Sira und Paulus, Tubingen, 1971.
Marbock = J. Marbock, We is he it im Wandel. Untersuchungen zur Weisheitstheologie bei
Ben Sira, Bonn, 1971.
Micu - Biblia, adecă D um m zeiasca Scriptură a Legii Vechi şi a ceii Noao, care s-au
tălmăcit de pre limba elinească pre înţălesul limbii româneşti (...), Blaj, 1975 [ed.
modernă: Roma, 2000].
Pelikan = J, Pelikan, The Christian Tradition. A H istory o f the Development o f Doctrine,
vol. I-V, University o f Chicago Press, Chicago, 1971-1989 [ediţie românească:
524 BIBLIOGRAFIE
Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării doctrinei, vol. I-IV, Editura Polirom, Iaşi,
2004-20061.
Peters = N. Peters, D as Buck Jesus Sirach oder Ecclesiasticus, Munster, 1913.
Pisani = V. Pisani, „Aqua e fuoco (Sir. 15,17-18)”, în Acme Ϊ (1948), p. 94.
Prato = G.L. Prato, „II problema della teodiceea in Ben Sira. Composizione dei contrari
e richiamo alle origini”, în Analecta Biblica, 65, Roma, 1975, pp. 367-369.
Rad - G. von Rad, O ld Testament Theology, vol. l-II, Harper and Row, New York,
1962, 1965.
Radu-Gal. = Biblia, adică Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament,
tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de p reo ţii profesori Vasile Radu şi
G ala Galaction, din înalta iniţiativă a M ajestăţii sale Regelui C arol 11, Bucureşti,
Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1938 (ed. a ii-a , 1939).
Rankin = O.S. Rankin, Israel Wisdom Literature. Its Bearing on Theology> and the
H istory o f Religion, T&T Clark, Edinburgh, 1936.
Segal = M .H . Segal, Sepher ben-Sîrăy hassălem, Ierusalim, 1972.
Siegert = F. Siegert, Zwischen H ebrăischer Bibel und A Item Testament. Eine Einftihrung
in die Septuaginta, Mtmster, 2001.
Smend = R. Smend, Das hebrăische Fragment der Weisheit des Jesus Sirach, Gottingen/
Berlin, 1987.
Spicq = C. Spicq, „L’Ecctesiastique”, în L. Pirot, A. Clamer (ed.), La Sainte Bible,
vo!. 6 , Paris, 1951, pp. 529-841.
Şaguna —Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură (...), tipărită (...) cu binecuvântarea ex-
celenţiei sale, prea sfinţitului Domn Andreiu, Baron de Şaguna, Sibiiu, 1956-1958.
TOB = Traduction oecumenique de la Bible. Ancien Testament, Paris, 1983.
Trenchard = W.C. Trenchard, Ben S ir a 's Wiew o f Women. A Literary Analysis, în seria
„Brown Judaic Studies”, 38, California, 1982.
Vulg. = Bibliorum sacrorum iuxta Vulgatam Clementinam, noua editio ( ...) curauit
A loisius Gramatica, typis polyglottis Vaticanis, 1926.
Ziegler = Septuaginta. Vetus Testamentum Graecum, auctoritate Societatis Litterarum
Gottingensis editum. V oi. ΧΪΙ/2, Sapientia lesu Filii Sirach, edidit Josephus Ziegler,
Gottingen, 1965.
Ziegler, Syll. = J. Ziegler, Sylloge. Gesammelte Aufsatze zur Septuaginta, Gottingen,
1971.
VI. Bibliografie la Psalmii lui Solomon

Atkinson, Κ., 2001, An Intertextual Study o f the Psalm s o f Solomon Pseudepigrapka,
N ew York.
Atkinson, Κ., 2004, I C ried to the Lord. A Study o f the Psalm s o f Solom on’s H istorical
Background an d Social Setting, Leiden.
Atkinson, Κ., 2005, „Theodicy in the Psalms o f Solom on”, în A. Laato, J.C. Moor (ed.),
Handbook o f Theodicy in the World o f the Bible, Leiden.
BIBLIOGRAFIE 525
Delcor, Μ., 1979, „Psaumes de Salomon”, în L. Pirot, A. Robert <ed.), DicUormaire de

la Bible : Supplement, Paris, pp. 214-245.
Frankenberg, W., 1896, Die Datierung der Psalmen Salomos, Ein B eitra g zu r judischen
Geschichte, Giessen.
Gebhardt, O. von, 1895, Psalmoi Solomontos: Die Psalmen Salom o's zur ersten Male
mit Benutzung der Athoshandschrifien und des Codex Casanatensis, Leipzig.
Geiger, P.E.E, 1871, D er Psalter Salomo's, Herausgegeben und erklărt, Augsburg.
Gray, G.B., 1912, „The Psalms o f Solomon”, în R.H. Charles (ed.), The Apocrypha and
Pseudepigrapha o f the O ld Testament, Oxford, vol. 2, pp. 625-652.
Hann, R.R., 1988, The Manuscript H istory o f the Psalms o f Solomon, Chico.
HiJgenfeld, A., 1871, „Die Psalmen Salomo’s, deutsch iibersetzt und aufs Neue untersucht”,
în Zeitschrift fu r wissenschaftliche Theologie 14, pp. 383-418.
Kuhn, K.G., 1937, Die alteste Textgestalt der Psalmen Salomos: Insbesondere au f
Grund der Syr is c hen Obersetzung neu untersucht, Stuttgart.
Prigent, P., 1987, „Les Psaumes de Salomon”, în A. Dupont-Sommer, M. Philonenko
(ed.). La Bible : Ecrits intertestamentaires, Paris, pp. 947-992.
Ryle, H.E., James, M.R., 1891, Psalmoi Solomontos: Psalms o f the Pharisees, Commonly
C alled the Psalm s o f Solomon, Cambridge.
Schupphaus, J., 1977, Die Psalmen Salomos: Ein Zeugnis Jerusalemer Theologie und
Frommigkeit in der Mitte des vorchristlichen Jahrhunderts, Leiden.
Wellhausen, J., 1874, D ie Pharisăer und die Sadducaer: Eine Untersuchung zur inneren
judischen Geschichte, Greifswald.
Winninge, M., 1995, Sinners and the Righteous: A Comparative Study o f the Psalms o f
Solomon and Paul's Letters, Stockholm.
Wright, R.B., 2005, The Psalms o f Solomon: Color Images o f Greek and Syriac Manu
scripts, CD-ROM, Sheffield.
Wright, R.B.. 1985, „The Psalms o f Solomon (First Century B.C.): A N ew Translation
and introduction”, în J.H. Charlesworth (ed.), The O ld Testament Pseudepigrapha,
vol. 2, N ew York, pp. 639-670.
Cuprins
Notă asupra volumului .............................................................................................................5
IOV
Introducere ............................................................................................................................13
I o v ............................................................................................................................................. 31
ÎN Ţ E L E P C IU N E A LUI SO LO M O N
Introducere .............................................................................................. ...........................151
în ţelep ciu n ea Iui S o lo m o n ............................................................................................167
ÎN Ţ E L E PC IU N E A LUI IISUS SIR A H

Introducere ......................................................................................................................... 235
Λ
în ţelep ciu n ea lui lisu s Sirah .......................................................................................263
PSA LM II LUI SO L O M O N
Introducere ......................................................................................................................... 4 3 9
Psalm ii lui S o lo m o n ........................................................................................................451
Indice de termeni .................................................................................................................... 505

Indice de num e proprii ........................................................................................................507
B ib liografie .............................................................................................................................. 511

Sigle şi a b revieri bibliografice ............................................................................... 513
Bibliografie g e n e r a l ă ..................................................................................................... 514
B ibliografie la Iov ...........................................................................................................517
B ibliografie la Înţelepciunea lui Solomon .......................................................... 518
B ibliografie la înţelepciunea lui lisus Sirah ....................................................... 522
Bibliografie la Psalm ii lui Solomon ........................................................................524
www.poIirom.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:
BIBLIA. V.T. (română; Septuaginta; 2004)

Septuaginta. laşi: P o lirom , 2 0 0 4 - voi.
IS B N (10): 9 7 3 -6 8 1 -7 6 8 -7
r
Voi. 4. Tomul 2: Iov, înţelepciunea lui Solomon,

înţelepciunea iui Iisus Sirah, Psalmii lui Solomon /
v o l. coord, de: C ristia n B ăd iliţă, F ran cisca B âltăcean u , M o n ica B roşteanu;
în co la b . c u pr. Io an -F lo rin F lorescu; trad, d c S m aranda B ădiliţă,
F ra n c isc a B ă ltăc ea n u , M o n ica B roşteanu, ... - 2007. - B ibliogr. -
ISB N 9 7 8 -9 7 3 -4 6 -0 4 4 5 -6
I. B ădiliţă, C ristian (co o rd .)

II. B ăltăcean u , F ran cisca (co o rd .; trad.)
IM. B ro ştean u , M o n ica (co o rd .; trad.)
IV. F lo rescu , Io an -F lo rin (coord.)
V. B ăd iliţă, S m aranda (trad.)
222
--------------------------------------- P rin ted in R O M A N I A ---------------------------------------
www.polirom .ro
R edactor: loan -F Io rin Florescu

C operta: R adu R ăileanu
T ehnoredactor: C o n stan tin M ihâescu
■
Bun de tipar; ianuarie 2007. Apărut: 2007

Editura Polirom, B-dul Carol ! nr. 4 ■P.O. Box 266
700506, laşi, Tel & Fax (0232) 21.41.00; (0232) 21.41.11;
(0232)21.74.40 (difuzare); E-maiL: [email protected]
Bucureşti» B-dul l.C Brătianu nr. 6, et. 7, ap. 33,
O.P. 37 ♦ P.O. Box 1-728, 030174
Tel.: (021) 313.89.78; E-mail: [email protected]
Tiparul executat la S.C. LUMINA ΤΓΡΟ s.r.l.
str. Luigi Calvani nr, 20 bis, sect. 2, Bucureşti
Tel/Fax: 211.32.60, 212.29.27, E-mail: [email protected]
SEPTUAGINTA 4/11
Sigle şi abrevieri m ai frecvente*
AB The Anchor Bible, 1964-, New York

A! Flavius losephus, Antiquitates ludaicae
APOT Apocrypha and Pseudepigrapha o f the O ld Testament
ΒΛ La Bible d 'Alexandrie, 1986-, Paris
Bj La Bible de Jerusalem, 1986, 1988, Paris
CSKL Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum
Hebr. F. Vattioni, 1968, Ecclesiastico...
LEH Lust, J.; Evnickel. E.; Hauspic, Κ., 2003, A Greek-English Lexicon o f the
Septuagint, Stuttgan (ed. I: vol. I, 1992. vol. 2, 1996)
LSJ Liddell, H.G.; Scott, R.; Jones, H.S., 1996, A Greek-English Lexicon, Oxford
LXX Septuaginta (ed. Alfred Rahlfs)
LX X - A Codex A lexandrinus (A)
LXX-B Codex Vaticanus (B)
LXX-S Codex Sinaiticus (S)
LXX-L LXX recensio Luciani
L X X -0 LXX recensio Origenis
OBO O r bis Biblicus et O rientalis
NETS New English Translation o f the Septuagint, 2000-, Oxford
N RSV New R evised Standard Version, 1993, Cambridge
NT Noul Testament
PG Patroîogia greacă (ed. J.-P, Migne)
PL Patroîogia latină (ed. J.-P. Migne)
Q Manuscrisele de la Qumran
SC Sources chretiennes
TM Textul Masorctic
TOB Traduction cecumenique de la Bible. Ancien Testament, 1983, Paris
VL Vetus Latina
VT Vechiul Testament
Vulg. Vulgata (Biblia sacra iuxta Vulgatam versionem, 1983, Stuttgart)
* Lista completă se află în Bibliografia volumului.

Transliterarea alfabetului grecesc
a, A = a, A; ft B - b, B; y, Γ = g, G; δ, Δ = d, D; ε , E = e : Ε; ζ, Z = z; Z: η, H = e, E;
θ. Θ = th, Th; i, I = i, I; κ. K = c, C (dar k, K înainte de e şi i), λ, A = 1, L; μ, M = m, M;
v, N = n. N; ξ, Ξ = x, X; ο , Ο = ο, Ο; π, Π ~ p, P; p, P - r, R; σ, ς, Σ ~ s. s, S; τ, T = t, T;
u , T = it (In diftongi), y, U (în diftongi), Y; φ, Φ = ph, Ph; χ , X = ch, Ch; ψ, Ψ = ps, Ps;
ω, Ω = ο, Ο.
Transliterarea alfabetului ebraic
X = ’ (stop glotal); 3 = b; H = bh (pronunţat spirant, aprox. ca [v]); 3. = g; Λ = gh

(pronunţat spirant); "7 = d; *T = dh (pronunţat spirant, aprox. ca engl. „th” sonor); Π = h;
1 = w; T = z; Π = h; Q = ţ ; 1 = y; 2 = k; 3 = kh (pronunţat spirant, aprox. ca [h]); *? = 1;
E) —m; 3 = n; D = s; V = ‘ (guturală); £3 = p; D = ph (pronunţat spirant, aprox. ca [fj);
ψ ♦
= ţ; p = q; = r; = s; ~ ş; F! = t; Π = th (pronunţat spirant, aprox. ca cngl. ,,th”

■
surd); T ~ ă (în silabă închisă, înainte de accent: o); = e; ^ _ = T; 1 = o; ^ = Q ;__ = a;

, = “ (pentru simplificare, am translitcrat la fel şw a mobile şi şwa qu ies cens); ... = e;
■ ♦
Abrevieri pentru cărţile biblice

- VT: Abd. (Abdia); Agg. (Aggeu); Am. (Amos); Av. (Avacum); Bar. (Baruch); Bel
(Bel şi dragonul); Cânt. (Cântarea Cântărilor); Dan. (Daniel); Deut. (Deuteronomul);
Ecl. (Ecleziastul); Ep. Ier. (Epistola lui Ieremia); Est. (Ester); Ex. (Exodul); lEzr.
( î Esdra); 2Ezr. (2 Esdra = Ezra şi Nehemia TM); Gen. (Geneza); ier, (Ieremia);
Iez. (lezechiel); lis. Nav. (lisus/losua Nave); loel; lona; Iov; Is. (Isaia); lud. (Iudit);
înţ. (înţelepciunea lui Solomon); iud. (Judecătorii); Lev. (Leviticul); t,2,3,4M ac. (1.
2, 3, 4 Macabei); Mal. (Malachia); Mich. (Michea); Na. (Naum); Num. (Numerii);
Od. (Odele); Os. (Osea); l,2Par. (J, 2 Paralipomene = 1 , 2 Cronici TM); Plâng. (Plânge
rile lui Ieremia); Prov. (Proverbele/Pildele lui Solomon); Ps. (Psalmii); Ps. Sol. (Psalmii
lui Solomon); l,2R g. (1, 2 Regi = 1 , 2 Samuel TM); 3,4Rg. (3,4 Regi = 1, 2 Regi TM);
Ruth; Sir. (înţelepciunea lui lisus Sirah): Soph. (Sophonia); Suz. (Suzana); Tob. (Tobit);
Zah. (Zaharia).
- NT: Apoc. (Apocalipsa); Col. (Coloseni); I,2Cor. (1, 2 Corinteni); Ef. (Efeseni);
Evr, (Evrei); Fim. (Filimon); Flp. (Filipeni); Gal. (Galateni); Fp. (Faptele Apostolilor);
Iac. (Iacob); In. (loan); l,2.3In. (1, 2, 3 loan); Iuda; Lc. (Luea); Mc. (Marcu); Ml. (Matei);
1,2Pt. ( J, 2 Petru); Rom. (Romani); L2Tcs. ( 1, 2 Tesaloniceni); l,2Tim. ( 1, 2 Timotei); Tit.

Septuaginta IV 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Septuaginta IV 2

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Septuaginta IV 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SEPTUAGINTA

COLEGIUL NOUA EUROPĂ

Proiect realizat în cadrul

sub patronajul lui

Volumul IV al Septuagintei cuprinde cărţile poetice şi sapienţiale, urmând ca

I. Siglele» abrevierile şi trimiterile bibliografice la scrierile antice şi modeme

III. Reguli de transliterare:

Ί = r; W = â; Φ = ş; fi = t; Π = th (pronunţat spirant, aprox, ca engl. „th”

surd); t = ă (în silabă închisă, înainte de accent: o); „ = e; ^. = I; 1 = o;

în bold. In cadrul aceleiaşi note, comentariile diferite se evidenţiază

Volumul I: Geneza, Exodul, Leviticul,Numerii, Deuteronomul.

Septuaginta noastră se construieşte organizat, în etape. Pregătirea terenului,

I n t r o d u c e r e d e I ulia C o jo c a r iu şi C r is tia n B ă d iliţă

1. N um ele cărţii şi locul ei în canon

în textul masoretic numele protagonistului este ’Îydbh, care poate fi derivat

Locul cărţii variază în funcţie de canon. In canonul ebraic, ea face parte

1. C f Samuel Terrien, Job, Editions Delachaux & Niestle, Neuchatel, 1963. p. 6.

este precedată de Psalmi, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cântarea

generale. Atât în literatura orientală, cât şi în cea mediteraneeană apare

4. Structura cărţii şi istoricul redactării ei

Structura cărţii poate fi comparată cu un triptic12, având drept aripi laterale

11. ibid., pp. 449-451.

de poem (3,1—42,6). Prologul relatează în proza suferinţa exterioară a lui

13. Cf. Samuel Terrien, pp. 6-7.

de redactare ce există între naraţiunea în proză şi poem şi între diversele

- Dialogurile poetice: în prima jumătate a secolului al V-lea, un poet

Originalul ebraic al Cărţii iui Iov prezintă o serie de dificultăţi: cuvinte

18. Cf. Jean Leveque, Job - le livre et le message, p. 6.

mai mult, ca urmare a dificultăţilor cu care s-a confruntat: a omis pasajele

TM, totuşi, în unele locuri prezintă diferenţe faţă de el .

dubluri de traducere. In ce priveşte interpretarea se găseşte în armonie cu

siunea greacă. Evită antropomorfismul. In interpretare se află în armonie cu

Aşadar, textul actual al LXX reprezintă o combinaţie între prima tradu­

27. Cf Gilles Dorival, Marguerite Harl, Olivier Munm'ch, p. 91.

31. Ib id , pp. CLXX-CLXXII.

reacţionează. Cartea culminează cu discursurile lui Dumnezeu (38,1-42,6).

34. C f Gianfranco Ravasi, Giobbe, pp. 29-33.

A doua serie de discursuri (cap. 12-20):

IU. Partea a treia (cap. 32-37), intervenţia Iui Elius:

V. Partea a cincea, epilogul (42,7-17), cuprinde reabilitarea lui Iov:

T estam entul lui Iov

Cartea lui Iov a generat un număr impresionant de comentarii şi parafraze

36. Traducerea în româneşte, însoţită de o introducere, de note şi de o bibliografie

Iov la Părinţii Bisericii

Primul comentariu sistematic al Cărţii lui Iov în tradiţia creştină îi aparţine

Iov încarnează un paradox tragic: deşi nevinovat, generos, respectuos

3 Şi turmele lui erau şapte mii de oi,

şi făceau ospăţ, în fiecare zi [la câte unul],

Iov trimitea [după ei] spre a-i curăţi, trezindu-se în zori,

„[Nişte] călăreţi au venit peste noi în trei cete,

1 Iar când a fost ziua aceea,

5 Dar [ia] întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui!

2.5 „carnea”: plural în greacă („cărnurile”).

„Ca o femeie smintită ai vorbit.

1 După aceea iov şi-a deschis gura

Să aştepte şi să nu ajungă la lumină,

3,14 „cârmuitori” : litt. „sfetnici”, „membri ai sfatului”. ♦ „care se făleau cu săbiile

1 Răspunzând, Eliphas thaimanitul a zis:

1 „Strigă, de te va asculta cineva

5 [Roadele] pe care le vor strânge le vor mânca drepţii

Aşadar, textul actual al LXX reprezintă o combinaţie între prima tradu

să trăiască la nesfârşit, ci să recâştige încrederea Dumnezeului său. In contrast cu supra