Test Cls. 8 U1

Descărcați ca odt, pdf sau txt
Descărcați ca odt, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

EVALUARE

Narativul literar / Categorii semantice / Mijloace interne de mbogățire a vocabularului

 Toate cerințele sunt obligatorii!


 Timp de lucru: 50 de minute
 Se acordă 10 p. din oficiu.

Citește cu atenție textul dat și răspunde apoi tuturor cerințelor în ordinea aleasă de tine.

„Nu văzusem niciodată marea decât în poze. Şi într-o iarnă, în biblioteca friguroasă din Primărie,
am dat peste o carte intitulată Toate pânzele sus!, de Radu Tudoran. Am deschis-o și n-am mai lăsat-o din
mână. Ce aventuri! Ce locuri minunate! Ce eroi adevăraţi! Neobositul aventurier Anton Lupan,
misteriosul Pierre Vaillant, simpaticul bucătar Ismail, Ieremia, omul care nimerea cu puşca orice,
cârmaciul Gherasim, piraţi, corabia Speranţa, îndepărtata Ţară de Foc etc.– toţi şi toate intrau în forţă în
mintea şi-n inima mea. Simţeai în aceste pagini cum foşneşte şi miroase marea, trăiai furtuni, explorai
locuri periculoase, luptai, salvai prieteni şi aşa mai departe.
Brusc, toate ‹‹aventurile›› noastre de la castel sau de pe valea Bârsăului mi s-au părut mici,
neinteresante. Le povesteam amicilor mei scene din această poveste marinărească (pentru că biblioteca
avea un singur exemplar şi nu voiam să se piardă), mai şi exageram ca să-i ţin curioşi, făceam, altfel spus,
‹‹filmul›› cărţii, cu mult înainte să apară, în 1976, un serial produs de
televiziunea română după roman, care serial, să fiu sincer, m-a dezamăgit. Era mult mai sărac decât
versiunea mea ‹‹cinematografică ››.
Mai mult: m-am apucat eu însumi, prin clasa a doua, să scriu un roman după modelul Toate
pânzele sus!, tot un roman de aventuri pe mările şi oceanele lumii. Mi-am dat însă seama foarte curând că
nu pot egala originalul, că personajele mele n-aveau viaţă, că marea mea era ca o baltă. Dar a fost prima
mea încercare de ‹‹scriitor›› şi asta o datorez lui Radu Tudoran.
Dacă un copil sau un proaspăt adolescent vrea să pătrundă în lumea fascinantă a cărţilor,
atunci eu recomand ca poartă de intrare romanul Toate pânzele sus!”

Ioan Groșan, Cartea copilăriei mele

I. Înțelegerea textulul (20p.)

Alege varianta corectă de răspuns:

1. Personajul descoperă pentru prima dată marea în:


a. poze;
b. paginile unei cărți;
c. manualele școlare;
d. cartea scrisă de el. (5p.)

1. Ecranizarea romanului Toate pânzele sus! s-a realizat, potrivit textului citat, în anul:
a. 1876;
b. 1980;
c. 1986;
d. 1976. (5p.)

1. Personajul narator este fascinat de:


a. locurile, aventurile, eroii din cartea citită;
b. aventurile de la castel sau de pe valea Bârsăului;
c. serialul produs de TVR;
d. aventurile si eroii din propria carte. (5p.)

1. Prima încercare literară a naratorului se datorează:


a. lui Radu Tudoran;
b. televiziunii române;
c. amicilor din sat;
d. lui Anton Lupan. (5p.)

I. Scrierea despre textul literar (30p.)

1) Precizați două cuvinte-cheie potrivite pentru fragmentul citat. (2p.)


2) Identifică tema fragmentului citat. (5p.)
3) Formulați, în enunțuri, două idei principale/secundare din textul dat. (5p.)
4) Numește două structuri textuale identificate în fragmentul citat și prezintă, în 20-30 de cuvinte,
rolul acestora. (5p.)
5) Prezizează tipul de narator și perspectiva narativă din text. (5p.)
6) Transcrie, din text, un indice temporal și un indice spatial. (2p.)
7) Explică, în 30-50 de cuvinte, semnificația următoarei secvențe, redând și sentimentele pe care
băiatul le exprimă prin aceasta: Simţeai în aceste pagini cum foşneşte şi miroase marea, trăiai
furtuni, explorai locuri periculoase, luptai, salvai prieteni şi aşa mai departe. (6p.)

I. Elemente de construcție a comunicării (30p.)

a) Precizează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: friguroasă, foșnește,
versiunea, să pătrundă. (4p.)
b) Precizează câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: simpaticul,
neinteresante, a dezamăgit, fascinantă. (4p.)
c) Demonstrează în trei enunțuri polisemantismul verbului „a lupta”. (3p.)
d) Alcătuiește enunțuri cu omonimele următoarelor cuvinte din text: romanul, mare, poartă, mici.
4p.
e) Alcătuiește enunțuri cu perechea de paronime original/originar. (3p.)
f) Explică modul de formare al următoarelor cuvinte din text: misteriosul, Țara de Foc, aceste
(pagini). (6p.)
g) Scrie enunțuri în care să utilizezi următoarele cuvinte, din text, cu valori morfologice diferite pe
care le veți preciza: orice, prima, asta. (6p.)
I. Redactare (10p.)

Crezi că lectura poate deveni o modalitate de a călători în timp? Justifică-ți răspunsul într-un text
de 50 - 80 de cuvinte, valorificând textul dat.

În realizarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:


  să răspunzi la întrebare; (1p)
  să justifici, valorificând textul dat: nuanțat și adecvat; (4p)
  să te exprimi corect, clar și adecvat, utilizând elemente de limbaj specifice justificării unui
punct de vedere; (2p.)
  să respecți normele de ortografie și de punctuație; (2p.)
  să scrii lizibil și să așezi adecvat textul în pagină. (1p.)

S-ar putea să vă placă și