Cuprins:

1. Norma juridică. Conceptul și trăsăturile normei juridice.

2. Structura normei juridice. Caracteristica generală a elementului de structură
3. Norma juridică și articolul actului normativ. Modalități de expunere a elemetelor normei
juridice în articolele actelor normative
a. Norma juridică se conține într-un anumit articol din act normativ
b. Într-un articol se conţin mai multe norme juridice
c. Anumite elemente de structură a normei juridice pot fi întâlnite în diferite articole.
4. Clasificarea normelor juridice. Criterii de clasificare
 1. Norma juridică. Conceptul și trăsăturile normei juridice.

Viaţa în societate presupune un sistem de legături sociale care-l pun pe individ într-un
permanent şi diversificat contact cu semenii săi. Toate aceste relaţii interumane, care se formează
zi de zi, alcătuiesc „viaţa socială”. Aceasta impune indivizilor un anumit comportament, absolut
necesar pentru existenţa în acelaşi spaţiu a acestora.

Asupra comportamentului uman îşi exercită influenţa mai multe categorii de norme sociale ( cum
ar fi: normele morale, religioase, obişnuielnice, tehnice, juridice ) care orientează conduita
indivizilor şi îi obligă să se adapteze pentru a realiza scopurile socialpolitice existente în
societate.

În tot acest sistem al normelor sociale, normele juridice ocupă un loc foarte important.
Element de esenţă al dreptului, norma juridică este celula de bază a dreptului, este sistemul
juridic elementar.

Norma juridică este o regulă pe care legiuitorul ( puterea de stat ) o instituie pentru a
determina pe membrii societăţii la o conduită corespunzătoare, conduită ce poate fi impusă, în
caz de nerspectare, prin constrângere.

Norma juridică - Element primar al sistemului de drept, o regula obligatorie de comportament

emisă de organele statale, competente, adoptată sau sancționată printr-un act oficial (lege, decret
ș.a.) și asigurată în caz de necesitate de forța coercitivă a statului.1

Norma juridică conţine ceea ce trebuie să îndeplinească un subiect, ceea ce el este

îndreptăţit să facă sau ceea ce i se recomandă sau este stimulat să îndeplinească. Normele
juridice sunt produsul, rezultatul vieţii sociale, ele având caracter obligatoriu numai pentru că
sunt instituite sau recunoscute de puterea de stat.

În societatea contemporană, normele juridice reglementează cea mai mare parte a

relaţiilor sociale, dar nu pot reglementa totul, fapt pentru care acestea se află în interdependenţă,
coexistă cu celelalte categorii de norme ce formează sistemul normativ social. Norma juridică se
individualizează faţă de celelalte norme sociale existente în comunitate prin mai multe elemente
caracteristice.2

Scopul normei juridice este de a asigura convieţuirea socială orientînd comportamentul

oamenilor în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale în relaţie directă cu valorile
sociale statornicite în societate. Norma juridică conţine pretenţiile şi exigenţele societăţii faţă de
1
Andrei Negru, Teoria generală a dreptului și statului în definiții, interpretări, scheme; 2018, pag. 102
2
Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului, Universitatea “Hyperion”, Bucureşti
2011, pag .46
conduita membrilor săi în relaţiile interumane. Prin intermediul normelor juridice se ordonează şi
se reglementează în forme specifice dreptului, aceste relaţii interpersonale, interumane.3

Pentru a clarifica toate aspectele conceptului de normă juridică, este necesară precizarea
caracteristicilor acesteia.

1) Norma juridică are un caracter general. Regula de conduită prescrisă de normă

este o regulă tipică, menită să se aplice la un număr nedefinit de cazuri. Ea nu-şi
realizează scopul prin aplicarea ei o singură dată sau întrun număr limitat de cazuri.
Ea se aplică în toate cazurile descrise în ipoteza sa, iar atunci cînd împrejurările
descrise în ipoteză nu se ivesc, norma respectivă nu se aplică. Caracterul general al
normei juridice rezultă din faptul că ea are o aplicare repetată, în cazuri nelimitate.4
2) Norma juridică are un caracter impersonal. Norma juridică nu este destinată
anumitor persoane concrete. Da, ea se poate referi la o anumită categorie de persoane,
însă fără a le nominaliza. Cercul de persoane la care se referă norma juridică este
determinat de ipoteza sa. La fel, caracterul impersonal al normei juridice accentuează
că norma, deși nu se referă la o persoană concretă, ea nu se referă la toate persoanele
care se încadrează într-o societate. Anumite norme juridice se adresează în
exclusivitate cetățenilor statului, cum ar fi normele constituționale, altele se referă la
anumite categorii de subiecți, cum ar fi: sportivi, militari, magistrați, studenți,
membrii ai sindicatelor ș.a. Accentuăm caracterul impersonal al normei și meționăm
că în interiorul unei sau altei categorii de persoane menționate în ipoteza normei
aceasta se aplică la toți subiecții care formează una sau altă categorie.5
3) Norma juridică are un caracter tipic – deoarece prescrie un model de conduită
pentru subiectele de drept. Această trăsătură este în strânsă legătură cu caracterul
general al normei juridice. Conduita tipică prescrisă de norma juridică stabileşte, în
mod generic, abstract, drepturile şi obligaţiile subiecţilor raporturilor juridice. Astfel,
norma juridică devine un criteriu unic de apreciere a conduitei subiectelor de drept la
exigenţele sociale. O anumită conduită va fi licită sau ilicită în funcţie de cum aceasta
se conformează sau nu normei juridice6
4) Norma juridică este o normă socială. Norma juridică vizează în exclusivitate
relațiile sociale, relațiile dintre membrii societății, relațiile dintre oameni. În acest
3
Andrei Balan, Magistru In Drept, Irim, Noţiunea Şi Trăsăturile Esenţiale Ale Normei Juridice, Relaţii Internaţionale.
Plus, pag. 140
4
Andrei Balan, Magistru In Drept, Irim, Noţiunea Şi Trăsăturile Esenţiale Ale Normei Juridice, Relaţii Internaţionale.
Plus, pag. 140-141
5
Andrei Negru, Teoria Generală a dreptului și statului, Note de curs, Chișinău 2018, pag. 103
6
Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului, Universitatea “Hyperion”, Bucureşti
2011, pag .47
 context, menționăm caracterul intersubiectiv al relațiilor reglementate de norma
juridică. Mai este necesar a menționa că normele juridice sunt destinate a proteja
valorile sociale caracteristice anumitei societăți. Deci, caracterul social al normei
juridice se evidențiază și prin faptul că societatea, determinând anumite sisteme de
valori sociale, influențează formarea normelor juridice, orientate spre protejarea
sistemului de valori ce-i este caracteristic.7
5) Norma juridică are caracter obligatoriu. Având rolul de a asigura ordine socială,
norma juridică trebuie să aibă un caracter obligatoriu, altfel nu ar exista siguranţa că
în societate se va instaura ordinea socială dorită de legiuitor. Obligativitatea normei
juridice este dictată de scopul acesteia – necesitatea asigurării ordinii sociale. Orice
normă socială este obligatorie, fie că este politică, religioasă, morală sau tehnică, însă
spre deosebire de acestea, norma juridică este instituită sau recunoscută de puterea de
stat, la nevoie, intervenind forţa de constrângere din partea autorităţilor statului.8
6) Norma juridică este emisă sau sancţionată de stat. O regulă de conduită pentru a
deveni normă juridică trebuie emisă sau sancţionată potrivit unor reguli precise, a
căror nerespectare face imposibilă calificarea acelei reguli drept normă cu caracter
public.
7) Norma juridică are un caracter permanent. Potrivit acesteitrăsături, norma juridică
se aplică constant pe toată durata existenţeisale, de la intrarea în vigoare şi pînă la
abrogare. Norma juridică se aplică de fiecare dată cînd condiţiile, pe care le prevede
sunt îndeplinite.
8) Norma juridică are un caracter prescriptiv. Norma juridică stabileşte o anumită
comportare, impune o anumită conduită, constînd dintr-o acţiune sau inacţiune
umană, îndreptată într-o anumită direcţie, în vederea realizării unui scop. Se poate
spune că norma juridică este elementul constitutiv al dreptului.9
9) Norma juridică are un caracter de repetabilitate şi continuitate – în sensul că
norma juridică nu precizează de câte ori se aplică, ci în ce situaţii sau condiţii, ea
având în vedere un număr nelimitat de cazuri. Repetabilitatea normei juridice este în
strânsă legătură atât cu numărul subiectelor de drept şi al situaţiilor ce cad sub
incidenţa ei, cât şi cu perioada de timp în care ea este în vigoare.
2. Structura normei juridice. Caracteristica generală a elementului de
structură
7
Andrei Negru, Teoria Generală a dreptului și statului, Note de curs, Chișinău 2018, pag. 104
8
Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului, Universitatea “Hyperion”, Bucureşti
2011, pag .47
9
Andrei Balan, Magistru In Drept, Irim, Noţiunea Şi Trăsăturile Esenţiale Ale Normei Juridice, Relaţii Internaţionale.
Plus, pag. 143-144
 Analiza structurii normei juridice este realizată într-o dublă ipostază:

a) – pe de o parte, se are în vedere structura internă sau logico-gramaticală a normei;

b) – pe de altă parte, structura externă sau tehnico-juridică a normei.

Structura internă sau logico-gramaticală a normei

Structura logico-juridică ( internă ) a normei de drept cuprinde acele elemente

componente şi reciproc dependente care asigură o organizare logică a prescripţiei normei, în
scopul înţelegerii sale în procesul transpunerii în practică. Sub aspect logico-juridic, norma de
drept trebuie să nu aibă un caracter contradictoriu. Elementele de logică ce asigură structura
internă a normei juridice sunt: a) ipoteza, b) dispoziţia şi c) sancţiunea.

Ipoteza – parte a normei juridice ce include ansamblul de condiţii, împrejurări sau

fapte, în prezenţa cărora se cere sau se recomandă o anumită conduită, determinată de
dispoziția normei, precum şi categoria subiecţilor la care se referă prevederile normei.10

Ipoteza normei juridice poate fi clasificată după mai multe criterii.

1. După gradul de precizie a formulării, distingem între:

a. ipoteze determinate – stabilesc cu precizie, în amănunt, condiţiile,
împrejurările de aplicare a normei juridice; b)
b. ipoteze relativ determinate – împrejurările de aplicare a dispoziţiei nu sunt
formulate în toate detaliile.
2. În funcţie de complexitatea împrejurărilor cuprinse în norma juridică, distingem între:
a. ipoteze simple – se are în vedere o singură împrejurare în care se aplică
dispoziţia,
b. ipoteze complexe – când se prevăd mai multe împrejurări în care toate sau
fiecare în parte pot să conducă la aplicarea dispoziţiei.
3. După numărul împrejurărilor luate în considerare pentru aplicarea normei, distingem
între: a. ipoteză unică – o singură împrejurare poate conduce la aplicarea
dispoziţiei normei juridice;
b. ipoteză alternativă – se prevăd mai multe modalităţi, însă îndeplinirea uneia
dintre ele conduce la aplicarea normei de drept.

Dispoziţia – acea parte a normei juridice care se referă la conduita ce trebuie urmată
în anumite împrejurări, condiţii precizate în ipoteza normei juridice.11
10
Andrei Negru, Teoria Generală a dreptului și statului, Note de curs, Chișinău 2018, pag. 105
11
Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului, Universitatea “Hyperion”,
Bucureşti 2011, pag .49
 Dispoziţia formează conţinutul normei juridice.

1. După criteriul conduitei prescrise, distingem între:

a. dispoziţii onerative – care obligă la îndeplinirea unei anumite conduite;
b. dispoziţii prohibitive – care obligă la abţinerea de a săvârşi o anumită faptă.
Atât dispoziţiile onerative, cât şi dispoziţiile prohibitive se mai numesc
dispoziţii imperative sau categorice.
c. dispoziţii permisive – care oferă subiectului de drept posibilitatea de a opta
pentru conduita ce doresc să o urmeze. O varietate a dispoziţiilor permisive
sunt dispoziţiile supletive. Dispoziţiile supletive sunt acelea pe baza cărora
intervine organul de stat competent – în situaţia în care subiectele de drept
având posibilitatea de a opta pentru conduita dorită nu se hotărâsc să-şi
exprime voinţa – şi suplineşte lipsa lor de voinţă.
2. După gradul lor de generalitate, distingem între:
a. dispoziţii generale – au o sferă largă de aplicare, făcând referire de obicei la o
ramură de drept;
b. dispoziţii speciale – se referă la o anumită categorie de relaţii dintr-o ramură
de drept;
c. dispoziţii de excepţie – care au rolul de aproteja mai eficient o serie de valori
sociale, venind să completeze dispoziţiile generale sau pe cele speciale

Mai sunt :

1. Dispoziţia simplă-indică modalitatea de comportament, dar nu o desfăşoară şi

lămureşte.
2. Dispoziția descriptivă-are destinația nu doar de a indica modalitatea de comportament
solicitată sau recomandată, dar și conține o descriere, o explicație a acestui
comportament.
3. Dispoziţia de trimitere nu caracterizează modalitatea de comportament, dar face
trimitere pentru a lua cunoştinţă de aceasta la o altă normă dintr-un articol din acelaşi
act normativ.
4. Dispoziţia de blanchetă este o varietate a dispoziţiei de trimitere. Pentru a cunoaşte
condiţiile în care urmează a fi realizat comportamentul indicat de dispoziţie sau
pentru a identifica o sancţiune, se face trimitere la o normă juridică dintr-un alt act
normativ.12

12
Andrei Negru, Teoria Generală a dreptului și statului, Note de curs, Chișinău 2018, pag. 108
 5. Dispoziţia determinată stabileşte categoric şi fără nicio posibilitate de derogare
drepturile şi obligaţiile persoanelor vizate.
6. Dispoziţia relativ determinată prevede mai multe variante posibile de conduită,
urmând ca subiecţii să aleagă una dintre ele, sau când fixează anumite limite,
drepturile şi obligaţiile subiecţilor vor trebui să se încadreze între aceste limite

Sancţiunea – acea parte a normei juridice care stabileşte urmările, consecinţele,

nerespectării conduitei impuse de norma juridică.

În funcţie de natura juridică a normei încălcate, facem distincţie între: sancţiuni penale,
civile, administrative.

După scopul urmărit, deosebim:

a) sancţiuni cu caracter reparator – vizează repararea, dezdăunarea pentru prejudiciul

creat;

b) sancţiuni expiatorii – urmăresc executarea unei pedepse pentru fapta antisocială

comisă;

c) sancţiuni de anulare a actelor ilicite.

În funcţie de conţinutul lor, sancţiunile pot fi:

a) patrimoniale – se referă la bunurile şi veniturile subiectului de drept sancţionat;

b) nepatrimoniale – vizează nemijlocit persoana celui vinovat.

După gradul de determinare, distingem între:

a) sancţiuni absolut determinate – cele care sunt stabilite precis de norma juridică,
neputând fi micşorate sau mărite de organul de aplicare;

b) sancţiuni relativ determinate – cele care prevăd o anumită limită minimă şi maximă, pe
baza căreia organul de aplicare urmează să aplice sancţiunea concretă.

În funcţie de numărul lor, sancţiunile pot fi:

a) unice – se prevede o singură sancţiune pentru încălcarea conduitei prescrisă de normă;

b) multiple – care pot fi:

b1) alternative – sunt cele care dau posibilitatea organului de aplicare să aleagă între două
sau mai multe sancţiuni;
 b2) cumulative – sunt cele care stabilesc aplicarea cumulativă a mai multor măsuri
sancţionatorii pentru un anumit fapt antisocial.

Sancţiunea este cea care asigură în ultimă instanţă respectarea normei juridice, având, pe
de o parte, un caracter educativ, deoarece urmăreşte corectarea celui vinovat, iar, pe de altă parte,
un caracter preventiv, întrucât urmăreşte să determine abţinerea de la săvârşirea faptelor
antisociale.13

3. Norma juridică și articolul actului normativ. Modalități de expunere

a elemetelor normei juridice în articolele actelor normative

Structura tehnico-juridică ( externă ) se referă la forma de exprimare a conţinutului şi a

structurii logice a acesteia, la redactarea ei. Norma juridică nu este elaborată şi nu apare distinct,
ci, de regulă, ca parte a unui act normativ, care poate îmbrăca mai multe forme ( lege, hotărâre,
ordonanţă, regulament, etc. ) în funcţie de autoritatea care l-a emis.

La rândul său, indiferent de forma sub care apare, actul normativ este structurat în
capitole, secţiuni, articole şi alineate. Elementul de bază al actului normativ este articolul care, de
obicei, conţine o dispoziţie de sine stătătoare. Însă, nu orice articol coincide cu o regulă de
conduită. Sunt situaţii în care un articol cuprinde mai multe reguli de conduită sau, în mod
contrar, un articol poate să cuprindă doar un element al normei juridice ( în această situaţie,
pentru a stabili conţinutul normei cu toate elementele sale logico-juridice este necesar să
coroborăm mai multe articole ).

a. Norma juridică se conține într-un anumit articol din act normativ

Norma juridică şi articolul actului normativ coincid, adică într-un articol al actului
normativ în întregime este expusă norma juridică în componenţa ei triplă: a) ipoteza; b)
dispoziţia; c) sancţiunea.

b. Într-un articol se conţin mai multe norme juridice

Câteva norme juridice sunt incluse într-un articol al actului normativ. Majoritatea
articolelor ce formează Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova este formată din
două sau mai multe părţi, fiecare alineat manifestându-se în calitate de normă juridică
independentă.14

13
Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului, Universitatea “Hyperion”,
Bucureşti 2011, pag . 51
14
Andrei Negru, Teoria Generală a dreptului și statului, Note de curs, Chișinău 2018, pag. 111
 c. Anumite elemente de structură a normei juridice pot fi întâlnite în diferite
articole.

O normă juridică îşi găseşte exprimarea în două sau mai multe articole dintr-un act
normativ sau din acte normative diferite. Acest fenomen se manifestă în cazul normelor juridice
incomplete, când ipoteza şi/sau sancţiunea pot fi evidenţiate în alte articole. Legislația națională
reglementează normele juridice de trimitere prin intermediul Legii cu privire la actele normative
din 22.12.2017. Astfel, în art.55 al acesteia „Trimiterea la alte acte normative. Abordarea
teoretică a normelor incomplete permite o așa clasificare și delimitare având drept scop
cunoașterea diferitelor categorii de norme juridice de trimitere. Acest coraport specific
caracterizează modalităţile de expunere a elementelor normelor juridice în articolele actelor
normative:

Norme juridice de trimitere – ipoteza şi/sau sancţiunea se identifică într-o altă normă
juridică din acelaşi act normativ, cu indicarea concretă a articolului şi alineatului la care se face
referinţă. De regulă, norme de trimitere sunt identificate în Codul de procedură civilă, în Codul
de procedură penală, în Codul civil.

Norme juridice de blanchetă – ipoteza şi/sau sancţiunea se identifică într-un alt act
normativ, identificarea alineatului sau articolului concret urmând a fi efectuată în procesul de
aplicare a normei în faza interpretării cazuale.

Norme juridice în alb – norma juridică incompletă îşi identifică ipoteza şi/sau sancţiunea
într-o altă normă ce la moment nu posedă forţă juridică, poate chiar încă nu este formulată.
Ulterior, în dependenţă de tehnica legislativă aplicată, norma în alb se poate transforma în normă
de trimitere, în cazul efectuării unor modificări sau completări în actul normativ iniţial, sau în
normă de blanchetă, în cazul adoptării unui nou act normativ, aparte de cel iniţial.15

4. Clasificarea normelor juridice. Criterii de clasificare

15
Andrei Negru, Teoria Generală a dreptului și statului, Note de curs, Chișinău 2018, pag. 113
Avem nevoie de o clasificare a normelor juridice pentru a sistematiza într-un grup aparte
criteriile importante ce țin de norma juridică

1. Ramura de drept

Prin acest criteriu putem diferenția normele în dependența de obiectul reglementării normative și
metodele sale.

16
Potrivit acestui criteriu, normele juridie pot fi clasificate în :

 Norme de drept constituțonal

 Norme de drept administrativ
 Norme de drept civil
 Norme de drept penal
 Norme de drept familial
 Norme de drept al muncii etc.

2. Forța juridica

Acest criteriu depinde de faptul în ce acte normative se găsesc normele juridice și ce loc ocupa
acest act în sistemul actelor normative.

A.16Norme juridice în legi:

 Norme juridice cuprinse în Constituție, legi constotuționale

 Norme juridice cuprinse în legi organice
 Norme juridice cuprinse în legi ordinare

B. Norme juridice cuprinse în acte normative subordonate legii

 Norme juridice cuprinse în hotarîrile normative ale Parlamentului

 Norme juridice cuprinse în ordonanțele Guvernului
 Norme juridice cuprinse în decrete ala Președintelui Republicii
 Norme juridice cuprinse în hotărîri ale Guvernului
 Norme juridice cuprinse în actele normative ( ordine ministeriale și departamentale,
norme juridice cuprinse în acte normative ale autoritaților publice locale etc.).
3. Structura tehnico-legislativa sau modul de redactare

16
Boris Negru, Alina Negru, Teoria generală a dreptului și statului,2006, pag.286-289
2
Potrivit acestui criteriu, pot fi:

a) Norme juridice comlete. Sînt norme juridice complete acele norme care conțin în textul
său, cele 3 elemente de structură ca ipoteza, dispoziția, sancțiunea.
b) Norme juridice incomplete. Caracteristic pentru aceste norme e faptul ca toate elementele
de structură ale normei se întrunesc într-un text al normei.
1. Norme de trimitere ( cele care necesită luare în considerație a textului complet al
actului normativ dat)
2. Norme în alb ( cele care necesită luarea în cosiderație a textelor altor acte normative).

4. Caracterul conduitei prescrise

16
Normele imperative sînt normele care prescriu un comportament subiecților de drept și nu
admit nivi o abatere de la aceasta. La rindul lor, normle pot fi:

 Norme onerative – care prescriu în mod expres obligația săvîrșirii unei acțiuni ( de
exeplu, conform alin. (4) al art. 48 al Constituției Republicii Moldova „copii sînt obligați
sa aibă grijă de părinți și să le acorde ajutor)”
 Norme prohibitive – care interzic săvîrșirea unor acțiuni ( de exemplu, majoritatea
normelor de drept privat conțin interdicții)

Norme dospozitive sînt normele care acordă posibilitate unui larg comportament al subiecților
de drept, adică normele care nici nu obligă, nici nu interzic o acțiune. La rîndul lor, acestea
norme pot fi:

 Norme permisive – care permit o anumita conduită

 Norme supletive – care acorda suibiectului posibilitatea să aleagă una din variantele de
conduită prevăzută de norma

5. Gradul și intensitatea incidenței

Norme - principii sau norme cardinale. Acestea sînt normele cuprinse în Constituții, declarații
(de exemplu, Declarația de independența a Republicii Moldova), ori sînt deduse pe cale de
interpretare, ca principii generale de drept.

Norme – mijloace normative. Acestea sunt normele care asigură traducerea cerințelor
fundamentale de reglementare a ordinii sociale, în limbajul specific dreptului.
 6. Sfera de aplicare

Norme generale – care au cea mai largă sferă de aplicare;

Norme speciale – aplicate într-un domeniu restrâns de relații sociale;

Norme de excepție – care stabilesc excepții de la regula generală.

Normele cu caracter general și special sunt pe larg aplicate în cadrul diverselor coduri care
conțin, ca regulă, părți generale și speciale.

7. Criteriul sociologico-juridic

Potrivit acestui criteriu, normele juridice se clasifica în:

Norme punitive – care conferă pedeapsă juridică pentru cei ce nu respectă comportamentul
prescris de lege;

Norme stimulative – care stabilesc un anumit sistem de stimulente.

8. Alte criterii de clasificare a normelor juridiceun

Un criteriu de clasificare a normelor juridice poate fi și gradul de precizare și specificitate. În

raport cu acest creteriu, normele juridice pot fi:

 Norme de drept strict. Acestea sînt norme de strictă interpretare.

 Directive sau standarte. Acest gen de norme servesc ca criteriu de aplicare a acțiunilor
subiecților.

Deci, dupa clasificarea efectuată de autorii Boris Negru și Alina Negru, în lucrarea sa, observam
ca normele juridice sînt larg clasificate dupa multe criterii, împreună cu explicirea ulterioară a
lor, pentru a le înțelege sensul juridic și a putea purcede la un studiu mai aprofundat în acest
domeniu.
 Conclzii:

În această lucrare am desfășurat tema noremi juridice, prezentînd-o din toate aspectele care o
reprezinta. Norma este principala componentă a dreptului, deci are un caracter obligațional și
trebuie să fie respectată de toată societatea, forma de constrîngere fiind utilizată doar în cazul
cînd se încalcă aceste norme. Am subliniat faptul ca existe foarte multe clasificari a normei, ceea
ce ne demonstrează ca are un spectru larg de funcțiune, deci se întrebuințează în toate domeniile
vieții care sunt în coraport cu dreptul. Am găsit, ca norma juridică are 3 elemete constitutive
foarte importante, care sunt legate strîns una de alta, și care îndeplinesc un raport perfect în
sistemul dreptului. Am văzut că norma poate fi desfășurata într-un singur articol, la fel cum și în
acte normative diferite. Această temă ne-a permis să intrăm în esența normei juridce prin acest
studiu aprofundat.
 Bibliografie:

1. Andrei Negru, Teoria generală a dreptului și statului în definiții, interpretări, scheme; 2018

2. Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului, Universitatea
“Hyperion”, Bucureşti 2011

3. Andrei Balan, Magistru In Drept, Irim, Noţiunea Şi Trăsăturile Esenţiale Ale Normei Juridice,
Relaţii Internaţionale. Plus

4. Boris Negru, Alina Negru, Teoria generală a dreptului și statului, 2006