MINISTERUL EDUCAȚIEI , CULTURII ȘI CERCETĂRII

Universitatea Pedagogică de Stat ,, Ion Creangă’’

REFERAT

Tema:Factorii de apariție a ploilor acide

A realizat: Postică Mariana grupa 402

Chișinău
2020
 Poluarea artificială a apărut odată cu dezvoltarea primelor aşezări urbane sub
influenţa factorului antropic. Iniţial, produsele poluante erau puţine, de natura
organică şi uşor degradabile de către microorganismele mediului (bacterii şi
ciuperci). Pe măsura dezvoltării industriei, a creşterii demografice şi a modernizării
tehnicii, poluarea s-a extins, poluanţii s-au înmulţit şi au apărut deşeuri greu
biodegradabile, ca de exemplu detergenţii, pesticidele de sinteză, deşeurile
radioactive. Cînd cantitatea de poluanţi depăşeşte capacitatea mediului de
neutralizare, ecosistemele suferă un proces de alterare şi distrugere a lor, rezultând
zone lipsite total de viaţă.
Poluarea în funcţie de natura poluantului poate fi: a)fizică -produsă de
zgomot(poluare sonoră); -produsă de substanţe radioactive (poluare radioactivă);
-produsă de apă caldă, praf, particule de cărbune.
b)chimică - produsă de compuşi gazoşi din industrie, transport auto, etc.; -ionii
unor metale grele; -pesticidele folosite în agricultură; -detergenţi; - şi altele.
c)biologică -rezultată din infestarea mediului cu agenţi patogeni şi germeni
proveniţi din fermentaţii, eutrofizarea apelor.
Poluarea după mediul în care acţionează poluanţii, poate fi:
-Poluarea aerului;
-Poluarea solului;
-Poluarea apei.
Poluarea aerului. Aerul curat este un amestec de gaze a căror proporţie se
menţine constant in straturile inferioare ale atmosferei, constanta care reprezintă
una din condiţiile de bază ale menţinerii vieţii şi dezvoltării vieţuitoarelor pe Terra.
Compoziţia aerului: azotul - 78,09%, oxigenul - 20,94%, argonul - 0,93%, CO2 -
0,03%, neon, kripton, xenon, heliu, hidrogen, ozon si vapori de apa. Prin poluare
apare o impurificare a aerului datorită particulelor solide, gazelor, vaporilor de apă,
particulelor radioactive şi microorganismelor de tipul bacteriilor, virusurilor. In
aerul poluat din zonele industriale şi urbane se găsesc impurităţi sub forma
particulelor solide (aerosoli), picături (aerosoli lichizi), gaze şi vapori. 5 In funcţie
de starea lor de agregare, poluanţii din aer pot fi poluanţi gazoşi şi solizi.
Poluanţii gazoşi reprezintă 90% din masa totală a poluanţilor emişi în atmosferă,
fiind sub formă de gaze, aerosoli lichizi (vapori). Dioxidul de carbon (CO2)-este
un gaz periculos care prin dublarea concentraţiei sale din aer, devine un element
perturbator climatic. Concentraţia sa a înregistrat o creştere încă de la sfârşitul
secolului trecut, datorită consumului de combustibili fosili folosiţi în industrie în
scopul producerii de energie, transportului auto, cât şi a despăduririlor masive.
Concentraţia maximă normală de CO2 admisă în atmosferă este de 0,3mg/mc de
aer, iar creşterea concentraţiei peste 2-3% îl face toxic pentru om, cu efecte mortale
la creşteri de 10-20%. Prin arderea pădurilor si a oxidării humusului forestier din
zonele despădurite, se eliberează anual în atmosfera 8x109 t CO2.
Oxidul de carbon(CO)-este cel mai răspândit poluant atmosferic cu o concentraţie
medie de 0,1-0,2ppm.
Sursele naturale de CO sunt erupţiile vulcanice, fermentaţiile anaerobe din
mlaştini, descărcările electrice, incendiile forestiere, iar ca surse artificiale amintim
arderile de combustibil (benzina, cărbune, lemn, deşeuri). Concentraţia sa se
menţine constantă datorită bacteriilor din sol care absorb CO si îl transformă în
CO2 sau metan(CH4).
Hidrocarburile-sunt eliminate prin arderea incompletă a carburanţilor (la
autotransport), concentraţia lor în atmosferă devenind periculoasă pentru om, cu
efecte cancerigene, exemplu: (clorantrenul si benzopirenul). Ca sursa naturala de
hidrocarburi este şi vegetaţia Terrei care produce 109 t/an hidrocarburi terpenice.
Aldehidele: acroleina, foarte toxică şi iritantă pentru om, substanţă eliminată în
natură de rafinăriile de petrol, motoarele autovehiculelor, de crematoarele de
gunoaie menajere. Bioxidul de sulf (SO2)-provine din erupţiile vulcanice, din
arderile combustibililor si din acţiunile industriei metalurgice. Acest gaz are efecte
toxice asupra plantelor, producând leziuni foliare şi nevroze opicale mai ales la
conifere sau specii lemnoase ca plopul, castanul, teiul, mesteacănul, cedrul, etc.
Hidrogenul sulfurat H2S- apare datorită fermentaţiilor anaerobe produse de
sulfobacterii sau prin emisiile industriale, mai ales industriile chimică,
farmaceutică, coloranţilor, cauciucului, care elimină anual 3x106 t/an. Hidrogenul
şi sulful afectează sistemul nervos, aparatul respirator şi sângele, atât la om cât şi la
animale. Compuşii azotului (NO, NO2)-dintre care NO2 este cel mai periculos
poluant ce provine de la motoarele cu ardere internă şi automobile. Derivaţii
halogenilor (Cl, Br, F, I, HCl, HF)-sunt poluanţi toxici care acţionează asupra
organismelor şi provin din industria chimică. Foarte sensibile la 6 fluor(F) sunt
coniferele şi pomii fructiferi care, la o concentraţie de 60-100 ppb, mor. Poluanţii
solizi reprezintă circa 10% din totalul poluanţilor şi se manifestă sub formă de fum,
pulberi, aerosoli, etc. Astfel, poluarea reprezintă distrugerea mediului înconjurător
datorată infectării cu materii reziduale, cu deşeuri industriale, cu gaze de
eşapament etc. Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de
milioane de ani, este ameninţat acum de activitatea omului.
Din sirul de pericole sunt cunoscute efectul de seră, încălzirea globală, poluarea
aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide. În ultimii 200 de ani
industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul
atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan a dus la formarea unor cantităţi
enorme de dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales după ce la sfârşitul secolului 19 a
apărut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantităţi
mari de metan şi oxizi de azot în atmosferă. Poluarea atmosferică implică
emanarea de substanţe dăunătoare organismelor vii, în atmosferă. Poluanţi, precum
oxizii de sulf şi dioxidul de carbon, monoxidul de carbon, şi funinginea (cărbunele)
sunt principalii contribuitori la poluarea atmosferică. Poluarea atmosferică poate
afecta de asemenea ecosistemele acvatice şi terestre dacă poluanţii se dizolvă în
apă sau precipita sub formă de ploaie. Poluanţii primari sunt acei poluanţi
atmosferici emanaţi direct în atmosferă, de exemplu particulele de funingine,
dioxidul de sulf şi oxizii de azot. Poluanţii secundari sunt produşi prin reacţii între
poluanţii primari. De exemplu, ozonul se formează deasupra arealelor urbane prin
reacţii dintre poluanţii primari şi componenţii normali ai atmosferei. Monoxidul de
carbon şi oxizii de azot sunt principalii poluanţi emişi de arderile de combustibil.
Funinginea şi dioxidul de sulf sunt poluanţii primari produşi în principal prin
arderile de combustibili fosili in centralele energetice, precum petrolul şi
cărbunele. În fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intra în
compoziţia atmosferei prin aceste procese. Poluanţii au tendinţa de a se găsi numai
în anumite zone. O semnificantă parte a industriei şi a transporturilor se bazează pe
combustibili fosili. Pe măsura ce aceşti combustibili sunt consumaţi, în atmosferă
sunt eliminate particule chimicale de materii poluante. Cu toate că un mare număr
de astfel de chimicale contribuie la poluarea atmosferică, cele mai multe dintre ele
conţin carbon, sulf si azot. Combustia carbonului, a petrolului şi a benzinei este
răspunzătoare pentru majoritatea poluanţilor atmosferici. Mai mult de 80% din
dioxidul de sulf, 50% din oxidul de azot, şi între 30 şi 40% din materia poluantă
emanată în atmosferă de către SUA, sunt produse de combustibili fosili, centrale
electrice, boilere industriale şi furnale reziduale; 80% din monoxidul de carbon şi
40% din oxidul de azot şi hidrocarburi rezultă din arderea gazului şi a
combustibililor diesel. Alte materiale poluante pot avea sursa de emitere industria
metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinăriile petrolifere, uzinele de ciment şi cele
7 în care se obţine acidul azotic şi acidul sulfuric. Aceste chimicale interacţionează
între ele dar şi cu razele ultraviolete din razele solare cu intensităţi periculoase.
Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce
reduc, colectează, captează sau reţin poluanţi înainte ca ei să intre în atmosferă.
Din punct de vedere ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a
randamentului energetic şi prin măsuri de conservare, precum arderea de mai puţin
combustibil este strategia preferată. Influenţând oamenii să folosească transportul
în comun în locul autovehiculelor personale ajută de asemenea la îmbunătăţirea
calităţii aerului urban. Poluanţii potenţiali pot exista în materialele ce intră în
procese chimice sau în procese de combustie (ca de exemplu plumbul din benzină).
Metode de controlare a poluării atmosferice includ şi îndepărtarea materialelor
poluante direct din produsul brut, înainte ca acesta să fie folosit, sau imediat după
ce s-a format, dar şi alterarea proceselor chimice ce duc l-a obţinerea produsului
finit, astfel încât produşii poluanţi să nu se formeze sau să se formeze la nivele
scăzute. Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folosiţi de către
automobile este posibilă şi prin realizarea unei combustii cât mai complete a
carburantului sau prin recircularea gazelor provenite de la rezervor, carburator şi
motor, dar şi prin descompunerea gazelor în elemente puţin poluante cu ajutorul
proceselor catalitice. Poluanţii industriali pot fi la rândul lor captaţi în filtre,
precipitatori electrostatici etc. În întreaga lume sunt pornite campanii care încearcă
să convingă guvernele să renunţe la distrugerea pădurilor ecuatoriale. În ciuda
tuturor contribuţiilor populaţiei, atmosfera este în pericol, ca urmare este în pericol
întregul mediu de viaţa. Un singur lucru este cert: în zilele noastre nu mai putem
spera să respirăm aer curat. Freonii au fost scoşi din procesele industriale, ca
urmare a presiunii exercitate de opinia publică, fiind înlocuiţi cu alte substanţe.
Este nevoie de un control riguros şi de măsuri radicale pentru ca viitorul
Pământului să fie sigur
Ploile acide – consecinţa relevanta a poluării atmosferice. Poluarea atmosferică
cea mai gravă, se manifestă sub forma ploilor acide. Încă din anul 1950 s-a
semnalat în Norvegia, scăderea producţiei de peşte din cele peste 200 de lacuri
existente, o sărăcire a solului în substanţe nutritive şi uscarea masivă a pădurilor.
Enigma a fost dezlegată abia în anul 1960, când s-a dovedit că apă de ploaie
conţine acizi, cu efecte nocive asupra vieţuitoarelor. Ploile acide sunt determinate
de prezenţa în atmosferă a oxizilor de sulf şi azot (SO2 si NO2 ), care în prezenţa
vaporilor de apă şi sub influenţa radiaţilor ultraviolete, se transformă în acizi
corespunzători extrem de toxici ca acidul sulfuric şi acidul azotic. Cercetările
făcute au evidenţiat faptul că reacţiile de transformare a oxizilor în acizi, au loc în
troposferă, la 10-12 km înălţime de la nivelul solului. Ciclul de reacţii debutează
cu absorbţia unui foton de către o moleculă de ozon(O3) provenit din stratosferă,
sau format în troposferă, prin acţiunea poluanţilor carbonaţi sau azotaţi, cu
formarea unei molecule de oxigen, foarte reactiv. Aceasta, asociata cu molecula de
apă formează "radicalul hidroxid," (OH) 8 care transformă NO2 în HNO3 şi
declanşează reacţiile de transformare a SO2 în H2SO4. Fiecare radical OH poate
oxida mii de molecule de oxizi ale poluanţilor atmosferici producând acizii
corespunzători.
Primele observaţii alarmante referitoare la creşterea acidităţii precipitaţiilor în
Europa şi vestul Americii de Nord, datează din 1969, dar abia după 1980, în
numeroase păduri europene şi americane, s-au înregistrat pierderi masive, apărând
fenomenul "moartea pădurilor," îndeosebi la conifere. Investigarea cauzelor acestui
fenomen a evidenţiat faptul că ploile acide apar ca un factor de stres, care asociate
cu factorii biotici şi abiotici, duc la moartea arborilor. Deşi, s-a evidenţiat o
diminuare a creşterii arborilor şi moartea lor, aceste fenomene nu s-au asociat
direct cu ploile acide. Astăzi, se ştie ca aceste ploi: -"spală" solul de substanţe
nutritive, vitale arborilor (Ca, Mg, K); -excesul de ioni de N, provenind din
depozitarile de HNO3, afectează micorizele (ciupercile ce trăiesc în simbioza cu
rădăcinile coniferelor), ajutând la extragerea apei şi a elementelor minerale din sol
şi a luptei împotriva bolilor; -ploile acide extrag nutrienţii (Mg, Ca, K) din frunzele
coniferelor în mai mare masură decât reuşesc rădăcinile. -ozonul format distruge
stratul superficial de ceară protectoare de pe ace, iar conform altei ipoteze, ozonul
provoacă denutriţia, afectând clorofila şi împiedicând procesul de fotosinteză.
Efectele ploilor acide se fac simţite, atât asupra solului, pădurilor cât şi asupra
apelor de suprafaţă şi a vieţuitoarelor acvatice. Din cele 85 mii de lacuri din
Suedia, circa 18 mii sunt acidifiate, dintre care 4000 grav, 2/4 din lacurile
canadiene examinate (circa 4600) sunt considerate "moarte" şi alte 12000 au apă
puternic acidă. Aceeaşi situaţie a lacurilor a fost semnalată şi în Scoţia, Norvegia,
Anglia, Danemarca, Germania, Elveţia, iar Tările Scandinave sunt afectate în
întregime de pericolul acidităţii crescute. Masuri de combatere a ploilor acide. Incă
din anul 1955 Canada şi S.U.A. au construit coşuri de fum înalte de 300 m la
instalaţiile industriale pt. a preveni poluarea cu sulf şi azot. Dar strategia "coşurilor
înalte" nu a dat rezultatele scontate, fenomenul poluării fiind menţinut, astfel ca
după 1977 în S.U.A. apar legi de interzicere a acestor construcţii industriale
neeficiente. In S.U.A. si Canada încă din anii 1970-1971 exista legi care reglează
păstrarea calităţii aerului. Astăzi în lume se foloseşte tot mai mult cărbune cu
conţinut scăzut de sulf, iar în turnatorii se practică tehnologia clasică de captare şi
valorificare a fluxului de SO2 şi convertirea lui în acid sulfuric. În cazul emisiilor
de azot se reglează carburaţia, căutând să se respecte cele trei trepte de calitate a
aerului: calitatea dorită - acceptabilă si tolerabilă. Una din măsurile eficiente de
combatere a ploilor acide constă în utilizarea procedurilor, care împiedică emisia
de SO2, evitând formarea ploilor acide.