Utilizarea Durabila A Fondului Funciar
Utilizarea Durabila A Fondului Funciar
Utilizarea Durabila A Fondului Funciar
a fondului funciar
FUNCŢIILE SOLULUI
În natură, solul îndeplineşte importante funcţii globale, care sunt esenţiale pentru
asigurarea existenţei pe Terra, prin acumularea şi furnizarea de elemente nutritive
şi energie organismelor vii şi prin asigurarea celorlalte condiţii favorabile
dezvoltării acestor organisme.
ENERGETICĂ ECOLOGICĂ
SOLUL
INDUSTRIALĂ ECONOMICĂ
INFORMATICĂ
Funcţia ecologică
– contribuie la reglarea compoziţiei atmosferei şi a hidrosferei prin participarea
solului la circuitul elementelor chimice şi respectiv al apei în natură;
• Prin funcţiile pe care le îndeplineşte, solul reprezintă una din cele mai
valoroase resurse naturale, folosită de om pentru a obţine produsele
vegetale de care are nevoie. Solul, ca şi corpurile acvatice, alcătuiesc cele
mai importante medii pentru producţia de biomasă.
• În scopul asigurării unei utilizări optime a terenului este important ca resursele de teren
ale unei ţări să fie evaluate în ceea ce priveşte pretabilitatea şi potenţialitatea pentru
diferite tipuri de utilizare, incluzând agricultura, păstoritul şi silvicultura;
• Terenul având potenţial pentru o gamă largă de utilizări trebuie păstrat în forme flexibile
de utilizare, astfel ca opţiunile ulterioare pentru o altă utilizare potenţială să nu fie
anihilată pentru o perioadă de timp sau pentru totdeauna.
• Utilizarea terenului pentru scopuri neagricole trebuie să fie astfel organizată încât să
evite, cât mai mult posibil, ocuparea sau degradarea permanentă a solurilor de o calitate
bună;
– schimbarea structurii ecosistemelor spre limita sau pragul dincolo de care nu mai
poate funcţiona capacitatea de regenerare a resurselor naturale;
– Printre resursele majore pentru om, se numără terenul care cuprinde solul,
apa şi plantele ca şi condiţiile asociate ale acestora, utilizarea acestor resurse
nu trebuie să cauzeze deteriorarea sau distrugerea lor pentru că existenţa omului
depinde de continua lor productivitate;
Combaterea deşertificării
În prezent, fondul funciar al României este de 23.839,1 mii hectare, ceea ce reprezintă
0,18% din suprafaţa totală a lumii, poziţionând România pe locul 81.
Suprafete mari ale fondului funciar romanesc pot fi utilizate pentru practicarea
agriculturii
Avand o suprafata agricola de 14.741,2 mii ha (sau 61,8% din suprafata totala a tarii) in anul
2007, Romania dispune de resurse agricole importante in Europa Centrala si de Est.
Desi, zone semnificative din suprafata agricola utilizata sunt clasificate ca fiind zone
defavorizate, conditiile pedologice sunt deosebit de favorabile activitatilor agricole de
productie in regiunile de sud si de vest ale tarii.
• Eroziunea prin apa, una dintre cele mai mari probleme ale solurilor din
Romania, este prezenta in diferite grade pe 6,3 milioane ha, din care circa
2,3 milioane amenajate cu lucrari antierozionale, in prezent degradate
puternic in cea mai mare parte; aceasta impreuna cu alunecarile de teren
(cca. 0,7 milioane ha) provoaca pierderi de sol de pana la 41,5 t/ha/an.
• terenurile din clasa I şi a II-a sunt de calitate foarte bună şi bună şi ocupă
27,5%;
• cele din clasa a IV-a şi a V-a ocupă 51,7% şi sunt de calitate slabă şi foarte
slabă.
Cca. 12 mil. ha terenuri agricole, din care circa 7,5 mil. ha terenuri arabile, sunt
afectate de unul sau mai mulţi factori restrictivi ai capacităţii de producţie a
solurilor ceea ce conduce la deteriorarea caracteristicilor şi funcţiilor solului,
afectându-i capacitatea de producţie şi calitatea producţiei.
Starea fertilităţii solurilor
• Pe plan mondial
Din cele 29% ocupate de suprafaţa globului, agricultura utilizează doar 6,4%, însă
realizează 98% din producţia agroalimentară consumată de populaţia Terrei; doar
2% din hrană se obţine din suprafaţa ocupată de ape (71%).
• Pe plan naţional
România dispune, în medie, de soluri cu un grad moderat de fertilitate.
• In China, solul fertil dispare de 57 de ori mai repede decat poate fi inlocuit.
In Europa cifra este de 17, in timp ce in America el dispare de 10 ori mai
repede decat procesele naturale il inlocuiesc.
• Aceste activitati au un impact negativ, care impiedica solul in a-si exercita toata
gama de functii si servicii in slujba oamenilor si a ecosistemului. Aceasta rezulta
din pierderea solului fertil, carbon si biodiversitate, capacitate mica a retentie a
apei, descarcare de gaze si cicluri de nutrienti si degradarea determinata de
contaminanti.
• 115 milioane hectare sau 12% din suprafata totala a Europei este afectata de
eroziunea hidrica, iar 42 milioane ha sunt afectate de eroziunea eoliana.
Pierderea de teren arabil a fost cauzată de o serie de factori, multi sau dintre
care majoritatea sunt legati de dezvoltarea umană. Cauzele primare sunt
defrişările, exploatarea excesivă, păşunatul excesiv, activităţile agricole şi
industrializarea.
• 8% din terenuri sunt incadrate in clasele II şi III. Aceste 11% din terenuri
trebuie să asigure hrana pentru animale si o populatie de şapte miliarde de
oameni, in prezent şi de 7,6 miliarde, cum este preconizat, în 2020.
• Aceasta a cauzat reduceri ale randamentului de 25 până la 50% în unele regiuni din
Europa (Ericksson et al., 1974) şi America de Nord, precum şi între 40 şi 90% în
ţările Africii de Vest (Charreau, 1972; Kayombo and Lal, 1994).
• De exemplu, in Ohio, reduceri ale producţiilor agricole sunt de 25% la porumb, 20%
soia, şi 30% la ovăz pe o perioadă de şapte ani (Lal, 1996).
• Pierderile agricole prin compactare, pe terenurile din Statele Unite ale Americii au
fost estimate la 1,2 miliarde dolari anual (Gill, 1971).
CODUL DE BUNE PRACTICI
AGRICOLE ŞI DE MEDIU
Un “Cod de bune practici agricole si de mediu” este necesar pentru a
recomanda cele mai utile practici, masuri si metode posibile de aplicat de
catre fiecare fermier, producator agricol, pentru protectia solurilor si apelor
impotriva fenomenelor de degradare si poluare.
Agentii poluanti, respectiv substantele toxice si/sau nocive se pot acumula atat in
sol cat si in apele subterane sau de suprafata.
SCOP - prezentul cod de bune practici în fermă recomandă cele mai utile soluţii,
practici, măsuri şi metode, care sunt posibil de aplicat de către fiecare fermier
şi producător agricol, pentru a proteja, atât resursele de mediu, cât şi
beneficiile pe care le-ar obtine dacă acestea ar fi respectate întocmai.
Aplicarea unor noi practici agricole, bazate pe cele mai avansate cunoştinţe
ştiinţifice în domeniul tehnologiilor, mai ales a celor ecologic viabile, este o
cerinţă majoră a promovării agriculturii durabile.
•GAEC 1 – Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să
rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa arabilă totală a fermei.
•GAEC 2 – Lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante
prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel.
•GAEC 4 – Floarea soarelui nu se cultiva pe acceasi suprafata mai mult de 2 ani consecutiv.
Pentru a respecta această condiţie, trebuie avut în vedere că pe timpul iernii cel puţin 20%
din suprafaţa totală a terenului arabil din cadrul fermei este acoperit cu culturi de
toamnă sau perene (nu pentru fiecare parcelă în parte).
De asemenea, terenul arabil nelucrat (nearat), întreţinut în bune condiţii agricole şi de
mediu, este considerat ca acoperit cu vegetaţie.
• Pentru a respecta această condiţie, toate lucrările solului, inclusiv semănatul culturilor
prăşitoare, se execută pe curbele de nivel.
• Plantele prăşitoare sunt plantele semănate cu o distanţă între rânduri de 40-75 cm,
pentru care combaterea buruienilor şi afânarea solului se execută prin lucrări de prăşit
mecanic între rânduri şi manual pe rând. Obiectivul acestei condiţii este reducerea
eroziunii solului pe terenurile cu pantă mare.
• Principalele lucrări ale solului includ lucrarea de bază (aratul), lucrările de pregătire a
patului germinativ (discuitul şi grapatul), semănatul, combaterea buruienilor, a bolilor
şi a dăunătorilor.
• Dacă se utilizează teren arabil situat în blocuri fizice cu panta mai mare de 12% pot fi
cultivate prăşitoare pe aceste suprafeţe numai dacă lucrările solului se execută de-a
lungul curbelor de nivel.
Consecinţele nerespectării acestei cerinţe pot conduce la:
• Îndepărtarea stratului superior de sol;
• Modificarea însuşirilor chimice ale solului;
• Deteriorarea proprietăţilor fizice ale solului;
• Deteriorarea regimului hidrologic;
• Se distrug şi se avariază căile de comunicaţii şi obiectivele economice.
• Trebuie menţinute şi întreţinute aceste terase, chiar dacă nu mai sunt folosite pentru
producţie, obiectivul acestei cerinţe fiind reducerea eroziunii solului.
•GAEC 4 - Floarea soarelui nu se cultiva pe acceasi suprafata mai mult de 2
ani consecutiv
• Florea-soarelui nu trebuie cultivată pe aceeaşi parcelă mai mult de 2 ani consecutiv, din
cauza bolilor şi dăunătorilor care o atacă şi a consumului mare de apă şi substanţe nutritive.
• Printr-o rotaţie corectă a culturii de floarea-soarelui în cadrul asolamentului apar următoarele
avantaje:
– se menţine o producţie ridicată an de an;
– se păstrează conţinutul optim de materie organică în sol;
– se poate combate şi diminua considerabil atacul bolilor şi dăunătorilor.
• Nu trebuie arse miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor
(cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de
floarea soarelui, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare etc.).
• În cazuri excepţionale, pentru a preveni răspândirea unor boli sau dăunători care
afectează culturile, eliberarea terenului în vederea pregătirii lui corespunzătoare
pentru semnănat, acestea pot fi arse numai cu acordul autorităţii competente pentru
protecţia mediului (ANPM, Garda Naţională de Mediu etc.).
• OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului (aprobată prin Legea nr. 265/2006) se
precizează că persoanele fizice şi juridice “nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau
vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi
fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”.
• Prin arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este distrusă materia organică şi este
poluată atmosfera.
•GAEC 7 – Nu este permis suprapasunatul pajistilor permanente
• Păşunatul să nu înceapă primavara prea devreme, pentru că solul este încă umed
şi se tasează, se formează gropi şi muşuroaie, ducând treptat la scăderea
producţiei, iar pe cele în pantă se pot declanşa procesele de eroziune;
• Păşunile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de 2 săptămâni de la retragerea
apelor;
Grup de arbori - doi sau mai mulţi arbori, de grosimi şi înălţimi diferite, care se găsesc
într-un perimetru mic de teren, vizibil în LPIS pe ortofotoplanurile din anii anteriori,
începând cu 2007 şi care nu fac obiectul practicilor agricole.
• Tot în această categorie intră şi plantele fără valoare furajeră, cele care depreciază
calitatea produselor obţinute de la animale şi cele toxice care se află pe pajiştile
permanente.
• Pentru plantaţiile viticole situate pe terase, procentul de 30% se aplică atât pentru
spaţiul dintre rânduri şi pe rânduri, cât şi pe suprafaţa taluzului.
• Efectele vegetaţiei nedorite asupra creşterii plantelor sunt
următoarele:
• Această cerinţă nu este obligatorie la nivel de fermă, motiv pentru care fermierii nu
vor sancţionaţi pentru nerespectarea GAEC dacă pajiştea din cadrul fermei este
redusă, însă această cerinţă este obligatorie pentru fermierii care au solicitat şi plăţi
de agro-mediu.
• Dacă la nivel naţional suprafaţa de pajişte permanentă a scăzut cu mai mult de 10%
faţă de valoarea din 2007, fermierii care au transformat pajiştile permanente în alte
categorii de folosinţă vor fi obligaţi să reînfiinţeze aceste pajişti pe aceeaşi suprafaţă
sau pe o suprafaţă echivalentă, alocând un procent din suprafaţa propriei exploataţii.
• Pajiştea permanentă reprezintă terenul utilizat pentru producţia de iarbă sau alte
furaje erbacee naturale sau semănate, care nu au facut parte din sistemul de rotaţie
a culturilor agricole al exploataţiei timp de 5 sau mai mulţi ani consecutiv.
• Iarba şi alte furaje erbacee reprezintă toate plantele erbacee care se găsesc în mod
natural pe pajişti sau sunt incluse în mod obişnuit în amestecurile de seminţe pentru
păşuni sau fâneţe (indiferent dacă sunt utilizate sau nu pentru păşunatul animalelor).
În cazul în care aceste terenuri au făcut obiectul unui transfer după ce au fost alocate
altor categorii de folosinţă, aceste obligaţii se aplică numai în cazul în care transferul
a avut loc după 01.01.2007.
Pajiştile permanente care au fost reînfiinţate, primesc această destinaţie din prima zi în
care se face dovada în acest sens. Aceste suprafeţe vor fi folosite pentru producţia
de iarbă sau alte furaje erbacee timp de 5 ani consecutiv de la data conversiei.
SISTEME DE AGRICULTURA
Agricultura biologica: mediu intensiv si astfel mai putin agresiv in raport cu factorii de
mediu, cu rezultate agricole mai putin competitive din punct de vedere economic
pe termen scurt, dar care sunt considerate superioare din punct de vedere
calitativ.
• Solul este bunul de bază al fermierului. Cunoaşterea tipurilor de sol din cadrul
fermei, alături de aplicarea bunelor practici de pregătire şi cultivare a terenurilor
agricole, conduc atât la creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole, cât şi
la reducerea riscurilor degradării solului prin diferite procese de scurgere şi
eroziune.
• Oricare tip de sol este vulnerabil la degradarea structurii sale. Lipsa unei planificări a
activităţilor sau lucrările excesive pot duce la tasarea sau compactarea solului.
Aceste procese pot împiedica răsărirea plantelor, prin degradarea spaţiului poros, a
condiţiilor de aeraţie şi aprovizionare cu apă, necesare dezvoltării masei radiculare.
In acelasi timp aceste variabile sunt stabile, extrem de greu de modificat si fiind factori
limitativi ai productiei, trebuie adaptate tehnologiile.
Alte proprietati cum sunt: stabilitatea hidrica a agregatelor structurale, reactia, continutul
in macroelemente au caracter dinamic si inregistreaza modificari majore odata cu
tehnologiile.
Clasificare
Din punct de vedere al originii, compactarea sau tasarea solului
este naturală (primară) şi antropică (artificială, secundară).
Tasarea, sau compactarea solului, indiferent de origine, are efecte negative multiple,
printre care cele mai importante se referă la:
• Pot creşte procesele de scurgere, care măresc riscul inundaţiilor, cresc astfel şi
procesele erozionale şi transferul potenţialilor poluanţi (inclusiv nutrienţi şi pesticide) la
suprafaţa apelor potabile.
• Aceasta reduce fertilitatea solului, dar în special accesibilitatea nutrienţilor către plante.
• Solurile care au condiţii bune de drenaj şi care nu sunt permanent cultivate au o stare
structurală favorabilă care permite dezvoltarea normală a sistemului radicular, ca şi
infiltraţia şi drenajul apei.
Prevenirea compactării sau tasării antropice a solului se realizează prin
adaptarea sistemului de agricultură, agrotehnicii şi lucrărilor mecanice
astfel încât să fie reduse la minim efectele negative.
Definiţie
• Lucrarea conservativă este o expresie generală care defineşte diferite modalităţi,
practici în managementul agricol de afânare şi prelucrare a solului în vederea
semănatului, în condiţiile excluderii întoarcerii brazdei şi menţinerii acoperite cu mulci
vegetal a cel puţin 30% din suprafaţă, după semănat.
• Aplicarea lucrărilor conservative, la nivelul fermei se poate face numai după o foarte
bună cunoaştere a solului şi a terenului, pentru evaluarea corectă a condiţiilor de
pretabilitate în cadrul specificului climatic.
• În acest sens sunt necesare studii pedologice la nivelul fermei care pe baza criteriilor de
pretabilitate (compoziţie granulometrică, stare de compactitate, pantă, relief,
adâncime a apei freatice - drenabilitate) şi a domeniului de variaţie a valorilor lor
numerice stabilesc unde şi ce fel de soluţii conservative trebuie aplicate.
• sistema de maşini agricole utilizată are şi o sarcină pe osie mai redusă, astfel
încât ţi presiunea exercită pe sol este mai redusă;
Provocată prin utilizarea practicii greşite de compensare a fertilităţii reduse a solului prin
aplicare de cantităţi din ce în ce mai mari de îngrăşăminte, poate fi combătută dacă se
adoptă urmatoarele bune practici:
• rotaţia culturilor;
• arăturile de desfundare se fac înaintea plăntarii viţei de vie sau în pepinierele pomicole.
Ameliorarea şi conservarea structurii solului aduc o
serie de beneficii:
• Aceste procese sunt şi mai intense pe solurile subţiri unde roca este mai
aproape de suprafaţă.
Protecţia solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole şi prin
tehnologii agriculturale specifice.
Cunoasterea plantelor cultivate, în funcţie de nivelul de protecţie pe care-l oferă
solului, acestea fiind clasificate în urmatoarele categorii:
• bune protectoare - cereale păioase (grâu, orz, ovaz, mei, iarba de Sudan
etc.);
Eroziunea prin apă s-a intensificat mai ales din cauza cultivării prăşitoarelor, urmelor ce
rămân pe sol în urma efectuării diferitelor operaţii din amonte în aval şi invers, pregătirii
unui pat germinativ fin şi îndepărtării gardurilor vii şi altor bariere de protecţie.
Păşunatul, chiar mai puţin intensiv în astfel de zone nu face decât să stimuleze
intensificarea proceselor erozionale. Paşunatul pe digurile de protecţie de pe lângă
râuri este dăunator; distrugerea digurilor este inevitabilă şi constituie o sursă
importantă de creştere a cantităţii de sedimente.
Evitarea lucrărilor sau reducerea numărului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri
umede sunt de o mare importanţă.
• Cel puţin 25% din suprafaţa arabilă ar trebui acoperită cu astfel de culturi. În astfel de
situaţii, prăşitoarele trebuie evitate.
• Pentru zonele care au terenuri în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate, doar
efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente. În aceste zone, lucrările
agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de
scurgere, cu deosebire pe urmele maşinilor agricole. Pe terenurile cu pantă mare acest
risc este deosebit de mare.
Dacă solurile sunt predispuse la eroziune şi sunt cultivate, atunci sunt necesare măsuri de
control, de protecţie. Pe terenurile cele mai vulnerabile unele culturi agricole, mai ales
prăşitoarele, vor fi evitate.
Procesul erozional eolian poate fi redus prin micşorarea vitezei vântului la suprafaţa
solului, mărind stabilitatea suprafeţei solului şi imobilizând (fixând) particulele de sol în
agregate structurale stabile.
Pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, ca şi pentru protecţia culturilor agricole
sunt necesare perdele de protecţie, pomi cultivaţi în rânduri sau garduri vii.
Acest sistem este benefic în special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru acele
soluri cu textură prăfoasă, sărace şi în materie organică şi care au un grad ridicat de
vulnerabilitate faţă de procesele de destructurare, adică de reducere şi/sau pierdere a
stabilităţii agregatelor structurale la acţiunea agresivă a apei, mai ales când sunt intens
lucrate pentru pregătirea patului germinativ.
• Materialele pentru mulcire nu trebuie să contină seminţe germinabile sau să fie infestate
cu boli şi dăunători.
• Este indicat, mai ales în cazul practicilor ecologice, ca materialele organice uscate (paie,
rumeguş, coceni tocaţi), să fie stropite de mai multe ori cu plămadeală de urzică, extract
de humus sau plamadeli din dejectii de animale, pentru a se asigura hrană bacteriilor,
care le descompun.
• Pomii fructiferi se pot mulci prin înţelenirea spaţiului de sub protecţia coroanei, avându-se
grijă ca iarba fie cosită des, pentru a nu concura pomii în apă şi hrană.
Păstrarea permanent acoperită a suprafeţei solurilor cultivate cu vegetaţie este una dintre
cele mai importante şi practice măsuri, fiind la îndemâna oricărui fermier, în lupta
împotriva unor procese ale degradării solului prin destructurare, crustificare, eroziune,
pierdere a stratului fertil, a nutrientilor şi a materiei organice.
Solul este cel mai sensibil la destructurare şi la producerea eroziunii, în perioada de toamnă
- iarnă, dacă este neacoperit sau este slab acoperit cu vegetaţie sau mulci, mai ales în
cazul căderilor de precipitaţii sub formă de ploi.
Astfel, solul rapid saturat cu apă este incapabil de a mai drena apa în exces, fiind supus
inevitabil riscului spălării rapide a stratului fertil ca urmare a scurgerilor de suprafaţă prin
şanturi şi făgaşe.
Practica a demonstrat că valoarea unui teren agricol poate fi mentinută prin utilizarea
culturilor agricole de acoperire. Acestea vor utiliza mult mai eficient nitraţii din sol care
altfel vor fi spalaţi şi transportaţi în corpurile de apa in timpul iernii.
VEGETATIE PERMANENTA
Utilizarea vegetatiei naturale poate fi mult mai economică în anumite zone ale fermei, în scopul
reducerii scurgerilor de suprafaţă dar şi pentru ameliorarea şi îmbunatăţirea peisajului, ca o
alternativă viabilă la culturile agricole.
• pe soluri foarte grele şi umede cu risc ridicat al degradării prin diferite procese, din cauza
aplicării intense a lucrărilor agricole şi chiar improprii pentru acestea; fiind necesare cheltuieli
suplimentare care duc la ineficienţă economică;
• pe mari suprafete de teren destinate folosinţei agricole numai prin aplicarea de benzi înierbate
permanent, garduri vii.
De aceea, este deosebit de utilă, o hartă a întregii ferme pentru a stabilii zonele pe care vegetaţia
naturală, neagricolă poate fi introdusă pentru protejarea solulului.
• în aceste zone după înfiinţarea pajiştilor este necesară verificarea periodică dacă
ierburile perene s-au fixat, dacă se refac înainte de inundările ce apar în perioadele de
drenaj natural;
• înfiinţarea de benzi permanente înierbate sau plantate cu arbori şi arbusti, care vor
acţiona ca filtre naturale, de-alungul terenurilor agricole adiacente cursurilor de apa, pe
o laţime de cel putin 2 metri.
Cele mai importante avantaje ale păstrării acoperite a suprafeţei solului se referă
la:
• creşterea nivelului de protecţie a solului şi indirect a altor resurse de mediu şi implicit
a beneficiilor;
– pentru acei fermieri care nu au experienţa necesară dar şi pentru cei care nu obţin
rezultatele dorite este necesară solicitarea sprijinului specialiştilor din cadrul OJSPA
care întocmesc programele de analiză, efectuează analizele şi studiile pedologice
necesare şi acordă asistenţă tehnică de specialitate;
Planul de fertilizare este, în acest sens, un instrument util atât pentru stabilirea
dozelor de îngrăşăminte organice (produse în unitate sau procurate din afara
unităţii) şi minerale cât şi
pentru luarea unor decizii economice legate de disponibilizarea eventualului exces de
îngrăşăminte organice produse în unitate precum şi alegerea unor momentele
propice de procurare necesarului cantitativ şi calitativ de îngrăşăminte minerale
sau organice (în cazul în care unitatea nu dispune de suficiente rezerve proprii).
• Gunoiul de grajd, dar si alte îngrăşăminte provenite din diferite materiale şi resturi
organice, de consistenţă solidă, pot fi aplicate toamna şi chiar iarna, întrucît acestea
disponibilizează azotul în timp, astfel că riscul de pierdere prin spălare este redus.
• Îngrăşămintele care conţin azot imediat accesibil se vor administra doar în cantităţi
reduse care să acopere strict necesarul culturilor şi luând în considerare rezerva din
sol.
NU SE VOR APLICA ÎNGRAŞĂMINTE DACĂ:
Beneficiile compostării:
• se reduce volumul diferitelor materiale supuse compostării, fiind ușurată manipularea
acestora la transport, aplicare pe teren;
• compostul este un bun furnizor de hrana pentru culturi datorita eliberarii treptate a
nutrientilor usor de absorbit si asimilat de catre plante;
• lichidul, care este filtrat de gramada de compost trebuie să fie colectat şi apoi
folosit la umezirea grămezii.
DEPOZITAREA INGRAŞĂMINTELOR ORGANICE NATURALE
• toate apele provenite din fermă, convenţional curate, cum ar fi scurgerile din
apele de ploaie de pe acoperişuri sau de pe suprafeţele şi platformele curate
nu ajung in apele uzate în sau spaţiul depozitării gunoiului de grajd, şi sunt
drenate separat;
Sunt necesare totuşi câteva măsuri care trebuie luate de fiecare fermier:
• solul este crăpat în adâncime sau pregătit în vederea instalării unor drenuri sau
pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură; sau câmpul a fost prevăzut
cu drenuri sau a suportat lucrări de subsolaj în ultimele 12 luni;
Se va considera că:
utilizarea unor utilaje agricole grele de mare putere, mai ales in conditii
climatice improprii;
În urma aplicării acestor măsuri, se pot obţine producţii eficiente din punct de vedere
economic, pentru o gamă variată de culturi (grâu, orzoaică, plante leguminoase, viţă-
de-vie, pomi fructiferi etc.)
ALUVIOSOLURILE
Management
Sunt utilizate pentru cereale (grâu, orz, porumb şi sorg), plante tehnice, plantaţii de viţă-
de-vie şi pomi fructiferi (piersic, cais, cireş şi nuc).
Principala restricţie în utilizarea acestor soluri, o constituie deficitul de umiditate din sol,
care trebuie suplinit prin aplicarea irigaţiei.
Cele mai mari suprafeţe sunt cultivate cu grâu şi porumb. Sunt pretabile de asemenea, pentru
pomi fructiferi şi viţă-de-vie în special în zona Dobrogei şi sudul Olteniei.
Factorul limitativ al cernoziomurilor formate în zona de stepă, îl constituie deficitul de umiditate din
perioada de vegetaţie a plantelor prăşitoare.
Fertilitatea cernoziomurilor poate fi mărită prin aplicarea de îngrăşăminte chimice cu azot şi fosfor,
a îngrăşămintelor organice şi suplimentarea rezervei de apă prin irigaţie.
FAEOZIOMURILE
Management
Utilizarea Faeoziomurilor este foarte variată, aceste soluri având o fertilitate bună
sunt utilizate pentru cereale, cartof, sfeclă de zahăr, plantaţii de pomi şi viţă-de-
vie (Pietroasele, Panciu) dar şi pentru păşuni şi pădure.
În funcţie de zona de răspândire, Rendzinele sunt utilizate pentru păşuni, fâneţe, păduri
în regiunile muntoase, pentru pomicultură şi viticultură în regiunile de deal, podiş şi
pentru culturi de câmp în regiunile joase.
De asemenea, Rendzinele care ocupă suprafeţe înclinate, sunt supuse eroziunii hidrice,
iar pentru protecţia acestor soluri sunt necesare măsuri de împădurire.
NIGROSOLURILE
Management
Pentru că ocupă zonele cele mai înalte de la noi din ţară şi datorită fertilităţii
scăzute (profil scurt, continut redus de substante nutritive, reactia puternic
acida, regim termic deficitar) Humosiosolurile sunt utilizate doar pentru pajişti
alcătuite din specii cu valoare nutritivă mică.
Apa nu mai reprezintă un factor limitativ pentru culturile agricole, dar pe terenurile
înclinate se manifestă procese de eroziune, care impun executarea unor lucrări
antierozionale specifice pentru fiecare zonă.
Din cauza slabei aprovizionări cu elemente nutritive şi a diferenţierii texturale pe profilul de sol,
luvosolurile prezintă o fertilitate scăzută pentru majoritatea plantelor de cultură.
Pot fi pretabile pentru culturi de câmp cum sunt: grâu, porumb, floarea soarelui, trifoi sau pajişti,
plantaţii de pomi şi viţă-de-vie, producţiile obţinute fiind în general scăzute.
Pentru obţinerea unor producţii ridicate, se impune, aplicarea unor măsuri de ameliorare complexe
cum sunt: amendarea calcică pentru luvosolurile cu reacţie acidă, lucrări de mobilizare
profundă pentru eliminarea excesului de apă şi îmbunătăţirea permeabilităţii solului, efectuarea
lucrărilor agricole în perioadele optime de umiditate şi aplicarea de îngrăşăminte organice şi
minerale pentru suplimentarea rezervei scăzute de elemente nutritive.
PLANOSOLURILE
Management
Din cauza orizontului B argic, bogat în argilă nu sunt recomandate pentru plantaţii de
pomi fructiferi, deoarece rădăcinile acestora pătrund foarte greu în sol.
Alosolurile, datorită reacţiei puternic acide, nu sunt recomandate a fi utilizate pentru culturi de câmp.
Majoritatea suprafeţelor ocupate de aceste soluri, sunt utilizate ca păşuni şi în domeniul silvic.
Pentru refacerea fertilităţii sunt necesare măsuri de ameliorare complexe cum sunt:
Vertosolurile, sunt contraindicate pentru sfeclă de zahăr, cartof, pomi fructiferi şi viţă-de-
vie.
Pentru ameliorarea acestor soluri cu fertilitate redusă sunt recomandate lucrări de drenaj
pentru eliminarea apelor stagnante, efectuarea de lucrări de afânare adâncă pentru
îmbunătăţirea permeabilităţii solului, efectuarea lucrărilor solului în perioadele optime
de umiditate şi încorporarea de îngrăşăminte organice bine descompuse sau resturi
vegetale pentru mărirea conţinutului de materie organică din sol.
PELOSOLURILE
Management
Pentru ameliorarea însuşirilor fizice sunt recomandate, lucrări de afânare adâncă pentru
creşterea porozităţii solului şi crearea unor condiţii aerohidrice favorabile creşterii şi
dezvoltării plantelor.
Excesul de umiditate provenit din pânza freatică constituie un factor restrictiv pentru culturile agricole.
În condiţii naturale sunt utilizate ca păşuni şi fâneţe. Pentru eliminarea acestui factor restrictiv se
impun următoarele măsuri de ameliorare:
-lucrări de desecare şi drenaj pentru coborârea nivelului apelor freatice la o adâncime la care
transportul prin capilaritate spre suprafaţă să nu depăşească 1 mm/zi. În funcţie de textura solului
adâncimea corespunzătoare a drenurilor este de 1,5-1,8 m;
-lucrări de afânare adâncă a solului pentru mărirea spaţiului lacunar al solului care declanşează
procese de oxidare şi humificare a materiei organice şi a compuşilor minerali;
-amendarea calcaroasă pentru corectarea reacţiei acide în cazul gleiosolurilor cu reacţie moderat
acidă;
-fertilizarea organo-minerală pentru creşterea conţinutului de elemente nutritive al solului.
În urma aplicării acestor măsuri de ameliorare a solurile pot fi obţinute producţii ridicate în cultura
cerealelor (în special grâu, porumb, ovăz, secară) şi legume.
Gleiosolurile sunt contraindicate pentru viţă de vie şi pomi.
STAGNOSOLURILE
Management
Excesul de umiditate provenit din apa pluvială, reprezintă un factor restrictiv pentru
majoritatea plantelor cultivate şi pajiştilor, producţiile obţinute sunt mici şi de calitate
slabă.
Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-chimice ale acestor soluri sunt necesare lucrări
profunde de afânare, scarificări pentru mărirea spaţiului lacunar al solului şi crearea
unei permeabilităţi mai ridicate la nivelul orizontului B argic.
Conţinutul ridicat în săruri uşor solubile, regimul aerohidric nefavorabil şi conţinutul scăzut de elemente
nutritive, determină o fertilitate scăzută.
Ameliorarea solonceacurilor se poate realiza prin stoparea procesului de salinizare, prin efectuarea
unui drenaj, în vederea coborârii nivelului apelor freatice sub adâncimea critică, afânarea pentru
creşterea permeabilităţii, îndepărtarea sărurilor solubile prin aplicarea apei de irigare şi evacuarea
acestora într-un emisar natural.
Datorită reacţiei alcaline sunt recomandate amendamente cu gips sau fosfogips, însoţită de fertilizarea
cu azot şi fosfor.
În urma aplicării acestor măsuri ameliorative se pot cultiva plante cu toleranţă ridicată la salinitate.
SOLONEŢURILE
Management
Soloneţurile datorită proceselor de alcalizare, prezintă însuşiri total nefavorabile pentru creşterea
plantele de cultură: în perioadele umede se îmbibă puternic cu apă, iar pe timp uscat
înregistrează un deficit pronunţat de umiditate, sunt sărace în elemente nutritive.
Pot fi utilizate pentru pajişti de calitate slabă sau mijlocie, pentru redarea în circuitul agricol
necesită un complex de măsuri agropedoameliorative.
Ameliorarea soloneţurilor se face cu fosfogips, sulf, gips etc, pentru a înlocui sodiul schimbabil cu
calciu.
Pe aceste soluri sunt necesare şi măsuri de drenare, afânare adâncă şi fertilizare complexă
(organică, minerală, îngrăşăminte verzi, etc.). În primii ani de la ameliorare sunt recomandate
plante cu toleranţă ridicată la alcalizare.
ANTROSOLURILE
Management