1retele de Comunicatii I

Învăţământul profesional şi tehnic în domeniul TIC
Proiect cofinanţat din Fondul Social European în cadrul POS DRU 2007-2013
Beneficiar – Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic
str. Spiru Haret nr. 10-12, sector 1, Bucureşti-010176, tel. 021-3111162, fax. 021-3125498, [email protected]
Reţele de comunicaţii
Material de predare – partea I
Domeniul: ELECTRONICĂ ŞI AUTOMATIZĂRI

Calificarea: Tehnician de telecomunicaţii
Nivel 3
2009
AUTOR:
ILIE ANDREI – profesor grad didactic I
COORDONATOR:
MIRELA LIE – profesor grad didactic I
CONSULTANŢĂ:
IOANA CÎRSTEA – expert CNDIPT

ZOICA VLĂDUŢ – expert CNDIPT
ANGELA POPESCU – expert CNDIPT
DANA STROIE – expert CNDIPT
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului Învăţământul profesional şi tehnic în

domeniul TIC, proiect cofinanţat din Fondul Social European în cadrul POS DRU 2007-
2013
2
Cuprins
I. Introducere......................................................................................................................4
II. Documente necesare pentru activitatea de predare.....................................................6
III. Resurse........................................................................................................................7
TEMA 1:REŢELE DE TELECOMUNICAŢII...................................................................7
Fişa suport 1.1: Apariţia şi evoluţia reţelelor de telecomunicaţii................................7
Fişa suport 1.2: Tipuri şi topologii de reţele de comunicaţii electronice..................12
TEMA 2:REŢELE TELEFONICE PUBLICE PSTN......................................................18
Fişa suport 2: Reţeaua de telefonie publică (PSTN)................................................18
TEMA 3: REŢELE TELEFONICE PRIVATE PABX.....................................................23
Fişa suport 3: Structura unei reţele de acces prin PABX.........................................23
TEMA 4: REŢELE ISDN..............................................................................................29
Fişa suport 4: Structura şi serviciile reţelei de tip ISDN...........................................29
TEMA 5: REŢELE DE CABLU TV (CATV)..................................................................37
Fişa suport 5.1: Structura unei reţele CATV............................................................37
Fişa suport 5.2: Acces la Internet prin reţele CATV.................................................44
TEMA 6: REŢELE DE ACCES CU ADSL/VDSL.........................................................51
Fişa suport 6.1: Particularităţi ale reţelei de acces cu ADSL/VDSL........................51
Fişa suport 6.2: Funcţionarea echipamentelor ADSL/VDSL....................................56
IV. Fişa rezumat...............................................................................................................62
V. Index al prescurtărilor şi abrevierilor...........................................................................64
VI. Bibliografie..................................................................................................................65
I. Introducere
Materialele de predare reprezintă o resursă – suport pentru activitatea de predare,
instrumente auxiliare care includ un mesaj sau o informaţie didactică.
Prezentul material de predare, se adresează cadrelor didactice care predau în cadrul

liceului tehnologic, profil Tehnic, calificarea Tehnician de telecomunicaţii.
Modulul „Reţele de comunicaţii” pentru care a fost elaborat materialul, are alocate 62
ore, din care:
Laborator tehnologic – 31 ore
Competenţe/Competenţ Fişe suport

Teme
e cheie
Tema 1  Fişa 1.1 – Apariţia şi

evoluţia reţelelor de
Analizează arhitecturi şi Reţele de telecomunicaţii telecomunicaţii
topologii de reţele de
comunicaţii electronice  Fişa 1.2 – Tipuri şi
topologii de reţele de
Identifică probleme comunicaţii electronice
complexe
Analizează arhitecturi şi Tema 2  Fişa 2– Reţeaua de

topologii de reţele de telefonie publică
comunicaţii electronice Reţele telefonice publice (PSTN)
PSTN
Identifică echipamentele
reţelelor de comunicaţii
electronice
Analizează arhitecturi şi Tema 3  Fişa - Structura unei

topologii de reţele de reţele de acces prin
comunicaţii electronice Reţele telefonice private PABX
PABX
electronice
Analizează arhitecturi şi Tema 4  Fişa 4 - Structura şi

topologii de reţele de serviciile reţelei de tip
comunicaţii electronice Reţele ISDN ISDN
Competenţe/Competenţ Fişe suport
Teme
e cheie
electronice
Analizează arhitecturi şi Tema 5  Fişa 5.1. – Structura

topologii de reţele de unei reţele CATV
comunicaţii electronice Reţele de cablu TV (CATV)
 Fişa 5.2. – Acces la
Identifică echipamentele Internet prin reţele
reţelelor de comunicaţii CATV
electronice
 Fişa suport 6.1 –

Particularităţi ale reţelei
Analizează arhitecturi şi Tema 6 de acces cu
topologii de reţele de ADSL/VDSL
comunicaţii electronice Reţele de acces cu
ADSL/VDSL  Fişa suport 6.2 –
Identifică echipamentele Funcţionarea
reţelelor de comunicaţii echipamentelor
electronice ADSL/VDSL
În abordarea conţinuturilor aferente modulului „Reţele de comunicaţii” este

obligatorie şi consultarea părţii I, respectiv a II-a a materialului de învăţare.
Utilizând strategii didactice adecvate pentru parcurgerea conţinuturilor modulului

„Reţele de comunicaţii” se asigură formarea competenţelor tehnice generale
aferente nivelului 3 şi corespunzătoare calificării de „Tehnician de telecomunicaţii”.
Se dezvoltă astfel abilităţi cognitive şi practice prin care elevii vor fi capabili să
îndeplinească sarcini cu caracter tehnic de montaj, punere în funcţiune şi întreţinere a
reţelelor de comunicaţii.
5
II. Documente necesare pentru activitatea de predare
Pentru predarea conţinuturilor abordate în cadrul materialului de predare cadrul
didactic are obligaţia de a studia următoarele documente:
 Standardul de Pregătire Profesională pentru calificarea Tehnician de

telecomunicaţii, nivelul 3 – www.tvet.ro, secţiunea SPP sau www.edu.ro ,
secţiunea învăţământ preuniversitar
 Curriculum pentru calificarea Tehnician de telecomunicaţii, nivelul 3 –

www.tvet.ro, secţiunea Curriculum sau www.edu.ro , secţiunea învăţământ
preuniversitar
6
III. Resurse
TEMA 1:REŢELE DE TELECOMUNICAŢII

Fişa suport 1.1: Apariţia şi evoluţia reţelelor de telecomunicaţii
Competenţa:
 Analizează arhitecturi şi topologii de reţele
APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA REŢELELOR DE TELECOMUNICAŢII
O reţea de telecomunicaţii corespunde unui ansamblu de linii (canale de

transmisie) şi noduri (centre de comutare), dispuse astfel încât mesajele pot să treacă
dintr-un punct al reţelei spre oricare alt punct, prin intermediul mai multor linii şi prin
diverse noduri.
Prima reţea de telecomunicaţii (comunicaţii la distanţă) a fost reţeaua destinată

telegrafului, care începe să se dezvolte aproximativ din anul 1840. A doua reţea de
telecomunicaţii s-a dezvoltat după 1880, fiind destinată convorbirilor telefonice.
O etapă importantă în evoluţia transmisiilor telefonice a avut loc atunci cînd s-a trecut
de la transmisia în banda de bază la transmisia într-o bandă translatată
(multiplexarea/partajarea în frecvenţă).
Evoluţia transmisiei semnalelor a fost în strânsă dependenţă cu dezvoltarea reţelei

de telecomunicaţii şi a traversat mai multe etape, identificarea acestora în ordine
cronologică fiind aproximativ următoarea:
- necesitatea convorbirilor telefonice universale (“oricine cu oricine”), a determinat

proiectarea şi impunerea ca soluţie tehnică a centralei de comutaţie;
- necesitatea realizării unei reţele de telecomunicaţii eficiente şi economice, a
determinat proiectarea şi amplasarea echipamentelor de transmisie multiplexată;
- necesitatea ca legătura dintre două telefoane să se facă fără existenţa unui
intermediar (operator), a determinat proiectarea şi impunerea ca soluţie tehnică a
centralei telefonice automate.
În figura I.1 este reprezentată o centrală de comutaţie manuală.
Fig. I.1 CENTRALA MANUALĂ
Etapele dezvoltării reţelei telefonice:

 mai întâi au fost conectaţi abonaţii situaţi în aceeaşi zonă (amplasaţi în aceeaşi
localitate), la un “repartitor” comun (Fig. I.2) deservit de un operator, ceea ce a
determinat apariţia centralelor telefonice;
 apoi zonele, respectiv localităţile au fost conectate între ele ceea ce a
determinat apariţia conexiunilor interurbane (cabluri interurbane);
 au fost găsite soluţii de eficientizare economică a conexiunilor dintre centrele de
conectare a abonaţilor (dintre localităţi), ceea ce a determinat apariţia tehnicilor
de multiplexare;
 a fost soluţionată realizarea selecţiei în mod automat, determinând apariţia
centralei telefonice automate.
8
Fig. I.2 REPARTITOR
În Fig. I.3 este reprezentată schema simplificată cu componentele de bază

caracteristice reţelei telefonice.
Repartitor Repartitor Canale

de recepţie de transmisie de emisie
Concentrator Echip.
multiplex
Centrală de
de
COMUTAŢI
E transmisie
Post
abonat Cablu de Canale de
transmisie recepţie
Cablu de Cablu de
distribuţie transmisie
Accesul Transferul zonal Transferul la distanţă
DISTRIBUŢIA COMUTAŢIA TRANSMISIA
Fig.I.3 Componentele de bază ale reţelei telefonice
9
Prin multiplexare, o legătură de comunicaţie este partajată în acelaşi timp de mai mulţi
utilizatori. La început, s-a utilizat transmisia multiplexată numai în porţiunea denumită
“transfer la distanţă” (Fig. I.3). Ulterior, o dată cu dezvoltarea tehnologică s-a transmis
prin metode de multiplexare şi în porţiunea “transfer zonal” sau în anumite situaţii în
porţiunea “acces” pentru abonaţii speciali. Există două procedee importante de
multiplexare: multiplexarea cu partajare în frecvenţă şi multiplexarea cu partajare în
timp.
Elementele componente ale unei reţele de telecomunicaţii tradiţionale, pot fi clasificate

în trei categorii:
TERMINALE, reprezentând aparatele cu ajutorul cărora se transmit şi se
recepţionează mesajele transportate de reţea;
MEDII DE TRANSMISIE, reprezentând canalele de comunicaţie utilizate şi care sunt
realizate cu fir sau fără fir (wireless);
NODURILE DE COMUTAŢIE, care ajută la direcţionarea corespunzătoare a mesajelor
şi corespund primelor centrale telefonice.
Centrala telefonică automată a început să fie utilizată după anul 1900. Primele centrale
automate erau realizate cu motoare electrice (pas cu pas), comutatoare rotative şi relee
electromagnetice. Centralele automate digitale au fost utilizate cu prioritate după anul
1980.
O centrală automată este capabilă să indeplinească următoarele roluri:

 Sesizează terminalul care iniţiază o cerere de convorbire şi furnizează tonul de apel;
 Interpretează pulsurile sau tonurile DTMF formate de abonatul chemător;
 Realizează conectarea spre telefonul apelat (dacă acesta aparţine de aceeaşi
centrală), sau spre o altă centrală distantă cu scopul de a prelungi legătura spre
telefonul apelat.
Rolul unei centrale poate fi de conectare între abonaţii locali (centrală locală), sau de
direcţionare spre abonatul distant (centrală de tranzit). O centrală de tranzit realizează
legături între centrale.
Sugestii metodologice pentru fixarea cunoştinţelor

 Identificaţi în Fig.3 elementele componente ale unei reţele de
telecomunicaţii
 Identificaţi funcţiile îndeplinite de centrala telefonică automată
10
Sugestii metodologice
UNDE PREDĂM? Conţinutul poate fi predat într-o sală care are videoproiector
sau flipchart.
CUM PREDĂM?
Se recomandă utilizarea mijloacelor multimedia pentru activităţile de fixare a

noilor cunoştinţe.
Organizare clasă
Clasa poate fi organizată frontal sau pe grupe de 3-4 elevi.
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Problematizarea (de exemplu:De ce a fost necesar să se
inventeze telefonia?)
 Descoperirea
Mijloace de predare
Materiale suport:
 O prezentare multimedia care să cuprindă următoarele noţiuni:

o Definiţii, noţiuni teoretice;
o Imagini de exemplificare a tipurilor centrale
o Schema bloc a unei reţele telefonice
 Activităţi interactive, de genul urmator:

o Activităţi de asociere între termeni de specialitate şi semnificaţia
acestora
o Activităţi de tip rebus cu noţiunile învăţate
 Fişe de lucru
o
Materiale de evaluare:
o Probe orale şi scrise
11
Fişa suport 1.2: Tipuri şi topologii de reţele de comunicaţii electronice
Competenţe:
 Identifică echipamentele reţelelor de comunicaţii electronice
TIPURI ŞI TOPOLOGII DE REŢELE DE COMUNICAŢII ELECTRONICE
a) Tipuri de reţele. Telecomunicaţiile pot fi realizate prin intermediul unor reţele de

transmisie a mesajelor. O reţea de telecomunicaţii este alcătuită din conexiunile
necesare utilizatorilor acelei reţele.
Evoluţia reţelelor de telecomunicaţii a presupus:

 dezvoltarea unei reţele pentru transmisiile telegrafice (reţeaua telegrafică);
 dezvoltarea unei reţele pentru transmisiile telefonice (reţeaua telefonică);
 dezvoltarea unei reţele pentru transmisiile radio (reţeaua comunicaţiilor radio);
 dezvoltarea unei reţele pentru transmisiile de radiotelefonie celulară (reţeaua de
telefonie mobilă);
 dezvoltarea reţelei pentru transmisiile INTERNET (reţeaua INTERNET), etc.
Printr-o strategie ce a urmărit compatibilitatea între reţele, au fost standardizate

echipamente de interfaţă corespunzătoare, care permit integrarea tuturor reţelelor
existente într-o reţea mondială de telecomunicaţii.
Fiecare reţea are la bază unul sau mai multe medii de transmisie. De-a lungul timpului
s-au folosit pentru realizarea conexiunilor, următoarele medii de transmisie:
- legături prin conductoare de cupru (simetrice şi nesimetrice);
- legături prin unde radio;
- legături prin fibre optice.
Nevoia de informare rapidă a impulsionat dezvoltarea reţelelor de telecomunicaţii. De

asemenea, necesitatea unei legături de comunicaţie peste oceanul Atlantic, a
determinat căutarea şi aplicarea unor soluţii tehnologice de vârf. Primul aparat care a
demonstrat rapiditatea cu care se transmite semnalul electric a fost telegraful, lansat
12
între anii 1837 – 1844. Aparatul telefonic începe să fie utilizat din 1876. Prima
transmisie radio–telegrafică este realizată în anul 1895 de Marconi. Apoi, în 1901 se
transmite cu succes peste oceanul Atlantic, prima radio-telegramă. Transmisiile de
radiodifuziune au început a fi experimentate în perioada 1914 –1918, iar transmisiile de
televiziune îşi au începutul în perioada anilor 1939-1945.
Alte momente importante pentru dezvoltarea telecomunicaţiilor:

 Mărirea inductanţei liniilor simetrice din cabluri (pupinizarea), aplicată cu
aproximaţie după 1900;
 Utilizarea repetorului vocal (circa 1915);
 Transmisia multiplexată a convorbirilor (circa 1920);
 Utilizarea cablului coaxial (circa 1940);
 Lansarea sateliţilor pentru comunicaţii (după 1960);
 Folosirea cablului cu fibre optice (după 1975);
 Utilizarea transmisiilor de radiotelefonie mobilă (după 1980);
 Utilizarea pe scară largă a comunicaţiilor prin INTERNET (după 1990).
Majoritatea reţelelor de telecomunicaţii aflate în prezent în exploatare au proprietatea

de a fi fost iniţial reţele specializate, necesitând în cazul transmisiilor digitale
echipamente de interfaţă şi tehnici specifice de modulaţie. În acest sens se pot
delimitata:
 reţeaua de telegrafie, care permitea viteze digitale de transmisie sub 300 Bd ;
 reţeaua de telefonie clasică, ce permite transmisia de date în zona circuitului de
abonat, numai cu ajutorul modemurilor;
 reţelele publice pentru comutaţia pachetelor de date, care transportă datele
în conformitate cu protocolul X.25 ;
 reţelele de radio şi televiziune, conectate prin legături radio, prin reţele de
radiorelee, sau prin cabluri coaxiale, necesitînd modemuri pentru transmisia
datelor;
 reţelele de comunicaţii mobile, care permit conectarea la reţeaua fixă
învecinată, şi care suportă atât transmisia semnalelor vocale, cât şi a semnalelor
digitale ;
 reţelele private de radio destinate serviciilor de urgenţă, deţinătorilor de parcuri
auto, etc. ;
13
 reţelele private de telefonie (PABX – Private Automatic Branch Exchange) ,
care în incinta unei întreprinderi au utilizare privată, fiind conectate la o centrală
publică prin una sau mai multe joncţiuni ;
 reţelele private de calculatoare, numite LAN-uri (Local Area Network) .
În prezent, datorită progreselor tehnice şi tehnologice, acest mod de abordare
unilaterală a reţelelor a fost abandonat, fiind stimulată abordarea ce are la bază
conceptul de reţea unica independentă de serviciu (ISDN : Integrated Services Digital
Network), adică o reţea digitală cu integrarea serviciilor.
b) Topologii de reţele.
Termenul topologie de reţea se referă la dispunerea fizică în teren a elementelor

care compun o reţea de comunicaţii sau o reţea de calculatoare. Topologia este un
termen consacrat, folosit când se fac referiri la configuraţia spaţială a reţelei. Topologia
unei reţele determină în bună măsură performanţele acesteia. Alegerea unei anumite
topologii influenţează tipul de echipament necesar, posibilitatea de extindere a reţelei,
modul în care este administrată reţeaua. Diversitatea topologiilor presupune metode de
comunicaţie diferite, iar aceste metode au o mare influenţă în reţea.
Schema bloc simplificată a unei subreţele de comunicaţii este prezentată în fig. I.4.
T T
CL
J J
T
CL J JE
CT
T
J J
CL
T T
Fig. I.4 SCHEMĂ BLOC SUBREŢEA TC.

(T: terminal; CL: centrală locală; J: joncţiune locală; CT: centrală de tranzit;
JE: joncţiune exterioară subreţelei (distantă))
14
În reţeaua globală de comunicaţii electronice, există topologii specifice subreţelelor de
acces/distribuţie şi topologii specifice subreţelelor de transmisie. Aceste topologii s-au
impus ca urmare unor considerente de implementare practică, de întreţinere şi de
siguranţă în funcţionare.
Topologii specifice distribuţiei:
Structuri în arbore sau radiale specifice reţelei de telefonie;

Structuri prin centrală privată;
Structuri pentru servicii Internet (reţea magistrală, inel, stea);
Structuri de tip CATV (reţea magistrală).
Principalul avantaj al unei structuri tip arbore este economic, deoarece asigură o
lungime minim posibilă a căilor de transmisie prin reţeaua de comunicaţii electronice.
Dezavantajul major este inexistenţa reţelei de rezervă. În figura I.5 este reprezentată o
stuctură tip arbore.
T
C
T
CL
T
C
T
CT
T
C
T
CL
T
C
T
Fig. I.5 STRUCTURA TIP ARBORE (DE DISTRIBUŢIE)

(T: terminal; C: concentrator; CL: centrală locală; CT: centrală de tranzit)
15
Accesul prin centrală telefonică privată (PABX) se caracterizează prin funcţionare
independentă, sau în reţea. Conectarea la reţeaua publică se poate face cu linii
analogice sau ISDN. În figura I.6 este reprezentată o stuctură de acces prin PABX.
TELEFON 1
TELEFON n
Centrală
PABX
FAX
PC
Fig. I.6 STRUCTURA TIP PABX
Principala structură utilizată pentru reţeaua de comunicaţii electronice în zona de

transmisie este topologia plasă (interconectare totală). Un asemenea tip de reţea
este prezentată în figura I.7. Avantajul unei interconectări totale este existenţa unor rute
de rezervă, iar dezavantajul principal este costul mai mare.
C C
C CL
CL CT
C
CL
C C
Fig. I.7 STRUCTURA TIP PLASĂ

( C: concentrator; CL: centrală locală; CT: centrală de tranzit)

 Identificaţi tipuri de reţele de telecomunicaţii;
 Identificaţi topologii de reţele de telecomunicaţii.
16
sau flipchart.
CUM PREDĂM?
Se recomandă utilizarea mijloacelor multimedia pentru activităţile de fixare a

Organizare clasă
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Problematizarea (de exemplu: Avantaje şi dezavantaje
corespunzătoare diverselor topologii de reţele)
 Descoperirea (de exemplu: Identificarea tipurilor de reţele
de comunicaţii electronice)
Mijloace de predare
Materiale suport:

o Imagini de exemplificare a tipurilor de topologii de reţea

Activităţi de asociere între termeni de specialitate şi semnificaţia
acestora
Activităţi de tip rebus cu noţiunile învăţate
 Fişe de lucru
17
TEMA 2: REŢELE TELEFONICE PUBLICE PSTN
Fişa suport 2: Reţeaua de telefonie publică (PSTN)
Competenţe:
REŢEAUA DE TELEFONIE PUBLICĂ (PSTN)

PSTN (Public Switching Telecommunication Network) este o reţea de circuite comutate,
utilizată iniţial pentru comunicaţii vocale şi care are peste 800 milioane de abonaţi de
telefonie fixă. La început a fost o reţea de linii cu fire conductoare, destinată în
exclusivitate telefoniei analogice, dar de-a lungul timpului s-a transformat întro reţea în
cea mai mare parte digitală, care deserveşte atât telefonie fixă (analogică sau digitală)
cât şi telefonie mobilă celulară. Canalul digital de bază în reţeaua PSTN are debitul de
64 kb/s şi corespunde canalului vocal de circa 4 KHz (300 Hz – 3400 Hz).
Corespunzător, vechea metodă de multiplexare cu partajare în frecvenţă a fost înlocuită
cu multiplexarea cu partajare în timp. În figura I.8 este reprezentat simplificat modul de
utilizare a reţelei de tip PSTN.
Fig.I.8 ROLUL REŢELEI PSTN
Mai bine de 100 de ani reţeaua PSTN a asigurat transportul semnalelor vocale. Cu
ajutorul unor interfeţe specializate, plasate în zona de acces, vechea reţea PSTN poate
să realizeze transportul semnalelor digitale provenite de la un PC, un telefon celular,
sau un Fax. Pentru transportul semnalelor digitale, reţeaua PSTN modernizată,
foloseşte transmisii de tip PDH şi în tot mai multe situaţii transmisii de tip SDH.
18
Caracteristicile cele mai importante ale reţelei PSTN:
 Atribuirea resurselor necesare pentru transportul mesajelor se face permanent pe

toată durata comunicaţiei
 Comunicaţia este bidirecţională, fiind optimizată pentru banda vocală de la 300 Hz
la 3400 Hz
 Transmisia informaţiilor numerice se poate realiza cu ajutorul unui modem
 Mediul de transmisie este divers: perechi de cupru, fibre optice, legături radio.
În figura I.9 este reprezentat modul de utilizare al reţelei PSTN atât de telefonia
mobilă, cât şi de un abonat dintro societate cu centrală PABX.
PCM PST
N
Telefon de
interior
Antenă Centrală
staţie Centru
PBAX
celulară comutaţie
celulară
Fig. I.9 MODURI DE UTILIZARE A REŢELEI PSTN
Transmisia în banda vocală.
O legătură telefonică se poate realiza prin trei moduri de transmisie:

transmisia în banda vocală;
transmisia multiplexată în frecvenţă;
transmisia multiplexată în timp.
Transmisia în banda frecvenţelor vocale se face pe liniile metalice bifilare aeriene,

sau din cablurile urbane. Transmisiile multiplexate sunt transmisii de înaltă frecvenţă şi
se pot realiza pe linii aeriene, pe linii din cabluri (simetrice sau nesimetrice), pe linii
radio (legături prin radioreleu, legături prin sateliţi de comunicaţie) şi prin utilizarea
fibrelor optice. În cazul transmisiilor multiplexate în frecvenţă, legăturile bilaterale se fac
de cele mai multe ori pe 4 fire. Excepţie face transmisia multiplexată pe linia aeriană,
19
când sunt utilizate numai 2 fire. În acest caz, cele 2 sensuri ale unei convorbiri folosesc
benzi diferite de frecvenţă.
O linie de transmisie pentru telecomunicaţii este caracterizată în primul rând de banda
de frecvenţe pe care poate să o transmită, sau prin numărul canalelor de transmisie.
Benzile de frecvenţă ale celor mai importante linii de transmisie sunt următoarele:
 0….150 KHz pentru linia aeriană
 0….550 KHz pentru liniie metalice simetrice din cabluri
 0….60 KHz pentru liniile simetrice pupinizate din cabluri
 0….60 MHz pentru liniile coaxiale
Banda frecvenţelor care pot fi transmise pe linia aeriană este limitată în primul rând de
zgomotul produs de staţiile de radioemisie pe unde lungi, şi în al doilea rând de
parametrii liniei.
Primele transmisii s-au făcut în banda frecvenţelor vocale. Este cea mai simplă
transmisie. Pentru legătura de la abonat la centrală se foloseşte linia metalică cu 2 fire
(linia aeriană sau linia torsadată din cabluri). Pentru legături la distanţe mari s-au
practicat transmisii în banda vocală pe 4 fire (două perechi din cablu), motivaţia fiind
evitarea apariţiei unor oscilaţii posibile.
O legătură telefonică între 2 abonaţi se poate realiza din mai multe linii de transmisie,
conectate prin intermediul centralelor telefonice interurbane. Atenuarea maximă a unei
linii de transmisie în banda vocală (măsurată la 800 Hz), nu trebuie să depăşească 10
dB. Această condiţie determină lungimile maxime ale liniilor metalice folosite la
transmisia fără amplificare în banda vocală:
 250 Km pentru linia aeriană cu fire din cupru cu diametrul de 3 mm;
 60 Km pentru linia aeriană cu fire din oţel cu diametrul de 3 mm;
 15 Km pentru linia nepupinizată din cablu cu fire din cupru de 0,9 mm;
 25 Km pentru linia nepupinizată din cablu cu fire din cupru de 1,4 mm;
 50 Km pentru linia pupinizată din cablu cu fire din cupru de 0,9 mm.
Realizarea circuitelor telefonice de frecvenţă vocală presupune utilizarea liniilor aeriene

cu fire din cupru dur, din bronz, sau din oţel şi a liniilor pupinizate sau nu din cabluri.
Liniile aeriene au o atenuare relativ mai mică, dar costul conductoarelor este mai mare,
necesitatea unei rezistenţe mecanice impunând secţiuni mult mai mari. Un alt
20
dezavantaj al liniilor aeriene provine de la numărul limitat al transmisiilor telefonice de
frecvenţă vocală care se pot realiza pe un traseu aerian. Datorită înălţimii stâlpilor şi
distanţei dintre fire ( 20 cm), nu s-au putut realiza simultan mai mult de 30 transmisii.
Un număr mai mare de transmisii în banda vocală se pot realiza prin folosirea liniilor
simetrice din cablul pupinizat, sau nepupinizat.
Perechile de conductoare ale liniilor metalice de transmisie în banda vocală sunt

conectate în centrala telefonică printr-un transformator de linie.
Funcţiile transformatorului de linie:

 adaptarea dintre impedanţa caracteristică a liniei metalice şi impedanţa
echipamentului din centrală;
 separarea galvanică a liniei faţă de echipament, necesară pentru protecţia
echipamentului faţă de tensiunile induse în linie;
 adaptarea de la o linie aeriană la o linie din cablu urban şi apoi de la linia din cablu
la echipamentul din centrală (cazurile când liniile aeriene nu pot fi instalate în
localităţi).
Se poate concluziona că transmisia în banda vocală se face de cele mai multe ori pe 2
fire (excepţia provenind de la transmisia în bandă vocală la distanţe mari), iar transmisia
multiplexată (în înaltă frecvenţă) se face în majoritatea cazurilor pe 4 fire (excepţia
provenind de la transmisia multiplexată pe o pereche aerienă).

 Identificaţi caracteristicile de bază ale reţelei PSTN
 Identificaţi elementele care condiţionează transmisia telefonică în banda
de bază
21
sau flipchart.
CUM PREDĂM?
Se recomandă utilizarea mijloacelor multimedia pentru activităţile de

predare şi fixare a noilor cunoştinţe.
Organizare clasă
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Problematizarea (de exemplu:De ce este utilizată vechea
reţea PSTN?)
 Descoperirea (de exemplu: Identificarea elementelor care
condiţionează transmisia în banda vocală)
Mijloace de predare
Materiale suport:

o Imagini de exemplificare a utilizării reţelelor PSTN

Activităţi de asociere între termeni de specialitate şi semnificaţia
acestora
 Fişe de lucru
22
TEMA 3: REŢELE TELEFONICE PRIVATE PABX
Fişa suport 3: Structura unei reţele de acces prin PABX
Competenţe:
STRUCTURA UNEI REŢELE DE ACCES PRIN PABX
Centrala proprie de întreprindere tip PABX (Private Automatic Branch eXchange)

este o minicentrală telefonică destinată unui grup de utilizatori, spre deosebire de
centrala clasică utilizată de companiile de telecomunicaţii pentru a oferi servicii tuturor
utilizatorilor posibili.
Prima minicentrală manuală proiectată a fost denumită PMBX (Private Manual Branch
eXchange) şi era destinată diverselor societăţi particulare, sau guvernamentale. O
centrală PMBX este reprezentată în figura I.10.
Fig. I.10 CENTRALĂ PRIVATĂ MANUALĂ
Automatizarea comutaţiei (mai întâi electromecanică şi mai târziu electronică) a

determinat apariţia minicentralelor PABX.
Deoarece astăzi comutaţia automată este generalizată, denumirea PABX este

tot mai frecvent înlocuită cu PBX (Private Branch eXchange).
23
Interconectarea prin PABX permite concentrarea traficului propriu unei societăţi, spre
reţeaua PSTN. Posesorul de centrală PABX dispune de obicei şi de reţea poprie de
calculatoare, pentru care are nevoie de acces la Internet. De regulă, traficul rezultant
poate fi satisfăcut printr-o legătură cu exteriorul de cel puţin 2048 Kbps. Un asfel de
debit corespunde multiplexului primar PCM.
Componenţa multiplexului primar PCM:

 un canal pentru sincronizare
 un canal pentru semnalizare
 30 canale pentru comunicaţii.
Prin utilizarea echipamentelor specifice multiplexului primar, legătura de 2048 Kbps

poate fi realizată pe două perechi cu conductoare de cupru (două linii de abonat). Cele
două perechi metalice cu ajutorul tehnologiei de multiplexare înlocuiesc 30 de linii de
abonat. În situaţiile când traficul este foarte mare, legătura cu exteriorul este realizată
prin fibră optică. În figura I.11 este reprezentată o schemă posibilă de conexiuni în cazul
unui acces prin PABX.
Reţea
PSTN
PABX
Fig.I.11 CONEXIUNE PRIN PABX
O centrală PABX permite interconectarea utilizatorilor din interiorul societăţii deservite,

fără a folosi reţeaua PSTN exterioară. În cazul când abonatul chemat este din exterior,
centrala PABX selectează automat canalul de ieşire spre reţeaua PSTN. Prin urmare
24
centralele telefonice private sunt capabile să funcţioneze independent sau în reţea, iar
conectarea la reţeaua publică se poate face pe linii analogice sau ISDN.
Serviciile posibile prin PABX:

 transmisii telefonice
 transmisii fax
 transmisii de date.
Dintre avantajele acestui tip de acces, următoarele sunt evidente:

 Reducerea costurilor la convorbirile de interior
 Utilizarea eficientă a conexiunii dedicate legăturii cu reţeaua PSTN
 Folosirea eficientă a serviciilor Internet
Blocurile componente ale unei centrale PABX (figura I.12):

 Blocul de comutaţie automată
 Blocul de prelucrare şi control a cererilor de utilizator
 Bateria electrică de alimentare
 Regleta de conexiuni la terminalele de interior
 Regleta de conectare externă la PSTN
COMUTAŢIE C
AUTOMATĂ O
N
B E
A X
T I
E PRELUCRARE U reţea
R ŞI N PSTN
I CONTROL E
E
E
X
CONEXIUNI INTERNE T.
T1 Tn
Fig. I.12 SCHEMA BLOC A UNEI CENTRALE PABX
Funcţii de bază ale unei centrale PABX:
25
1. Stabilirea conexiunilor (circuitului) dintre 2 utilizatori
2. Menţinerea conexiunilor (circuitului) pe toată durata cerută de utilizatori
3. Deconectarea la cererea utilizatorilor
4. Înregistrarea unor informaţii de taxare
Facilităţi oferite de diverse centrale PABX:

 Căsuţă vocală (mesagerie vocală)
 Răspuns vocal interactiv
 Apel de tip conferinţă
 Afişare nume utilizator (serviciu hotelier)
 Blocare acces extern („Nu deranjaţi”)
 Interfaţă pentru acces direct spre reţelele de telefonie celulară, determinând
costuri mai mici pentru societate
 Posibilitate de parolare a oricărui telefon conectat la centrală
În prezent există o tendinţă de „migrare” dinspre telefonia tradiţională spre telefonia IP.
Prin urmare, în mod natural, a fost proiectată centrala telefonică IP-PBX care reuşeşte
să îmbine cu succes funcţionalităţile standard ale centralelor telefonice clasice de tip
PABX cu avantajele şi beneficiile tehnologiei VoIP (Voice over Internet Protocol).
 Centrala IP-PBX:
- comută apeluri dinspre şi înspre orice reţea de voce existentă: PSTN, ISDN, reţea
celulară.
- este uşor de interconectat cu sistemele de telefonie bazate pe standarde clasice de
comutaţie sau cu sisteme de tip VoIP, putând fi folosită ca o extensie a centralelor
deja implementate.
 Realizarea unei centrale IP-PBX presupune un calculator, un program de
aplicaţie şi cartele specializate (plăci PCI).
 O astfel de centrală („de birou”) permite abonaţilor conectaţi să efectueze
convorbiri între ei şi să se conecteze către oricare alt telefon din exterior. Semnalul
vocal „VoIP” parcurge cea mai mare parte a transmisiei sub forma pachetelor IP, prin
reţeaua Internet. El este apoi transformat în semnal vocal normal şi introdus în reţeaua
telefonică prin intermediul unui echipament „gateway” (swich de telefonie). Există
dispozitive hardware VoIP, care realizează conversia vocii în pachete IP. Acestea
permit conectarea la Internet şi efectuarea convorbirilor telefonice internaţionale fără
ajutorul unui PC. În acest caz, conectarea telefonului hardware la Internet se face
26
similar unui PC, prin adresă IP. La cele două capete ale unei conexiuni VoIP pot fi
calculatoare, hardware VoIP, telefoane clasice sau aparate fax, în orice combinaţie.
Preţul unei convorbiri prin Internet este de câteva ori mai ieftină decât preţul unei
convorbiri tradiţionale.

 Identificaţi blocurile caracteristice unei centrale PABX
 Identificaţi funcţiile şi facilităţile oferite de centrala PABX
27
 Laborator
sau flipchart şi în laborator.
CUM PREDĂM?
Se recomandă:
 utilizarea mijloacelor multimedia pentru activităţile de
 o oră de laborator
Organizare clasă
 frontal sau pe grupe de 3-4 elevi – în sala de clasă
 pe grupe în laborator
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Problematizarea (de exemplu: De ce a fost necesar să
se proiecteze o centrală PABX)
 Descoperirea (de exemplu: Asemănări şi deosebiri între
PABX şi IP-PBX)
 Experimentul (de exemplu: Utilizarea centralei PABX /
IP-PBX )
Mijloace de predare
Materiale suport:
Sugestii:
o Imagini de exemplificare a structurii pe blocuri a unei centrale PABX

Activităţi de asociere între termeni de specialitate şi semnificaţia acestora
 Fişe de lucru
 Fişe de laborator
o Probe orale, scrise şi practice
28
TEMA 4: REŢELE ISDN
Fişa suport 4: Structura şi serviciile reţelei de tip ISDN
Competenţe:
STRUCTURA ŞI SERVICIILE REŢELEI TIP ISDN
Structura
Apariţia sistemelor de comutaţie şi de transmisiuni digitale a deschis perspective
considerabile pentru telecomunicaţii şi informatică, deoarece acestea pot realiza un
transfer rapid şi sigur de inforamaţii diverse (voce, date, texte, imagini), răspunzând
astfel cerinţelor abonaţilor privind diversificarea serviciilor şi asigurarea unei calităţi
deosebite pentru acestea.
Începând cu anii *80 reţeaua de telecomunicaţii a evoluat spre ISDN (reţea digitală cu
integrarea serviciilor), mai întâi oferind servicii de bandă îngustă (canale de 64 kbit/s
sau n x 64 kbit/s, unde n<30), iar o dată cu dezvoltarea Internetului, oferind şi servicii
de bandă largă (debite mari în linie: 155 Mbit/s, 244 Mbit/s, 622 Mbit/s).
Înainte de apariţia reţelei ISDN sistemul telefonic era privit ca o reţea dedicată
transmisiilor vocale, cu posibilităţi de a permite un anumit tip de transmisiuni de date.
Caracteristicile unei reţele ISDN:

 permite transmisia de voce şi de date (sub formă digitală) pe tradiţionala reţea de
acces cu fire de cupru.
 abonatul ISDN cu acces pe fire de cupru poate utiliza minim 2 conexiuni simultane
în oricare combinaţie (voce, video, fax, date) pe respectiva linie.
 reţeaua ISDN funcţionează ca un sistem de telefonie cu comutaţie de circuite, dar
pe de altă parte permite transportul informaţiilor digitale prin comutaţie de pachete
specific reţelei Internet.
Reţeaua ISDN a adăugat servicii care nu erau posibile în sistemul de telefonie clasică
(PSTN).
29
Denumiri acceptate pentru interfeţele de acces în reţeaua ISDN:
 Interfaţa de bază „BRA” (Basic Rate Access)
 Interfaţa primară „PRA” (Primary Rate Access)
 ISDN de bandă largă „B-ISDN” (Broadband ISDN)
Accesul de tip BRA:
- constă în 2 canale cu viteza de 64 Kb/s şi un canal pentru semnalizări cu viteza de
transmisie 16 Kb/s, rezultând un total de 144Kb/s;
- tip de acces destinat abonaţilor particulari conectaţi la centrală prin intermediul
firelor de cupru, dar cu condiţia ca distanţa de conectare să fie mai mică de 5,5 Km.
Dacă distanţa este mai mare, conectarea ISDN necesită echipamente de
regenerare, care măresc costul serviciului.
Accesul de tip PRA:
- este caracteristic multiplexului primar PCM de tip E1, sau T1. În acest caz
conectarea la centrala ISDN se face pe 4 fire de cupru, câte 2 conductoare pentru
fiecare sens de transmisie. Multiplexul E1 corespunde la un debit de 32×64 Kb/s,
adică 2048 Kb/s (30 canale pentru mesaje digitale + 2 canale pentru semnalizări).
Multiplexul T1 corespunde la un debit de 24×64 Kb/s, adică 1544 Kb/s (23 canale
pentru mesaje digitale + 1 canale pentru semnalizări);
- tip de acces folosit în mare măsură pentru conectarea centralelor PABX la centrala
ISDN.
În figura I.13 este reprezentat modul de conectare al unui abonat la reţeaua ISDN.
Reţea
TA NT2 NT1 comutată
Term. R S T U
non ISDN
Reţea de
NT2 NT1 ISDN ISDN
pachete
switch switch
Term. S T U
ISDN
Reţea
NT2 NT1
privată
Term. S T U
ISDN
Fig. I.13
30
Semnificaţia notaţiilor din figura I.13:
 NT1 este terminal de reţea ISDN, care asigură interfaţa dintre centrală şi linia
de abonat pe două fire de cupru, în vederea transmisiei digitale de 144 Kb/s.
 NT2 este terminal de reţea (la abonat), care realizeză interfaţa de la
transmisia digitală pe două fire la transmisia pe 4 fire (emisie/recepţie) în
terminalul ISDN/non ISDN.
 TA reprezintă adaptorul pentru terminalul non ISDN
 U este o conexiune de la centrală spre abonatul BRA pe două fire
 T reprezintă linia de abonat pe 2 fire de cupru
 S reprezintă o conexiune pe 4 fire (câte 2 pentru fiecare sens)
 R reprezintă conexiunea dintre un terminal non ISDN şi adaptorul ISDN
B-ISDN permite debite începând de la 2 Mb/s la peste 600 Mb/s. La aceste viteze se
utilizează modul de transfer ATM (Asynchronous Transfer Mode).
Transferul asincron ATM este utilizat în transmisiile cu comutaţie de pachete

caracteristice comunicaţiilor prin Internet, sau în transmisiile cu comutaţie de celule
caracteristice comunicaţiilor de tip B-ISDN.
Tehnica ATM transferă pachetele de date, sau celulele de informaţii în mod asincron pe
circuitul de comunicaţie. Fiecare celulă sau pachet, conţine explicit informaţia de rutare
în “headerul” (“antetul”) asociat. Celulele care provin de la utilizatori diferiţi, conţin
informaţiile de rutare în “antet” şi vor putea parcurge circuitul într-o ordine arbitrară,
ceea ce permite o multiplexare statistică a canalelor cu transfer ATM. Celulele sau
pachetele aparţinând aceluiaşi utilizator pot fi transmise la intervale neregulate.
Modul ATM. Modul de transfer asincron folosit în comunicaţiile de tip B-ISDN, este
asociat cu evoluţia comutaţiei de pachete, fiind o tehnică de transmisie bazată pe
“celule” informaţionale şi orientată pe conexiune. S-a dezvoltat ca urmare existenţei
unor cereri de servicii de tip B-ISDN (servicii care necesită bandă largă, având nevoie
de canale cu trafic de mare viteză : 2 – 600 Mbps).
Deosebiri între cele două tipuri de servicii, ISDN şi B-ISDN:

- dacă în cadrul ISDN este disponibilă o lărgime de bandă mai mică de 2 Mbps
(n64 Kbps), în cadrul serviciilor B-ISDN sunt disponibile lărgimi de bandă care
depăşesc 2 Mbps şi pot atinge 600 Mbps ;
31
- dacă serviciile ISDN folosesc un transfer dependent de operatorul de reţea ( transfer
prin comutaţie de circuite, sau transfer prin comutaţie de pachete), în cazul
serviciilor B-ISDN se foloseşte numai modul de transfer asincron ATM.
Serviciile de tip B-ISDN necesită cerinţe specifice. Faţă de soluţia instalării

unei reţele individuale pentru fiecare serviciu B-ISDN, care cu greutate s-ar fi dezvoltat
(instalare şi întreţinere scumpă), s-a preferat soluţia unei reţele unice, flexibile, care să
fie capabilă să transfere toate tipurile de servicii şi să fie deschisă cerinţelor viitoare.
Soluţia recomandată de CCITT a fost modul de transfer asincron “ATM”, o tehnică ce se
caracterizează prin multiplexarea şi comutaţia unor pachete de dimensiuni mici, numite
“celule”. Acest mod de transfer are pe de o parte simplitatea şi rapiditatea comutaţiei de
circuite, pe de altă parte având flexibilitatea comutaţiei de pachete cu adresare explicită.
Celula ATM este o succesiune cu o lungime de 53 octeţi, informaţia tip “antet” ocupând
5 octeţi, iar informaţia pentru utilizator ocupând restul de 48 octeţi. Proiectanţii
transmisiei ATM au propus celule de date cu dimensiuni mici cu scopul de a reduce
întârzierile variabile posibile („jitter”), care apar la transportul multiplexat al unui flux de
date. Acest aspect este foarte important în cazul transmisiilor vocale, deoarece în mod
natural la recepţie se face conversia din digital în analog, iar o convorbire este un
proces cu desfăşurare în timp real.
Servicii
Reţeaua de bandă largă este destinată integrării serviciilor, care pot fi servicii de
transmitere voce, date sau imagini. Aceste servicii au caracteristici foarte variate,
singurul element comun fiind acela că informaţiile sunt transmise prin semnale digitale.
Integrarea acestor servicii, accesibile printr-o reţea unică de telecomunicaţii de bandă
largă, impune utilizarea unor tehnici noi de comunicaţie, care să posede următoarele
caracteristici:
 să accepte debite binare foarte diferite;
 să accepte o fluctuaţie a benzii de trecere în timpul aceleiaşi comunicări;
 să permită modificarea exigenţelor referitoare la controlul erorii, în funcţie de
solicitări.
Prin utilizarea ISDN de bandă largă bazată pe ATM, cu o reţea de transmisie realizată
cu fibre optice, se asigură abonatului acces de la terminalul său la orice tip de serviciu.
Această evoluţie influenţează structura topologică a reţelei de telecomunicaţii.
32
În cazul conectării ISDN la Internet, viteza oferită de accesul BRA este 128 Kb/s, ceea
ce este mai mult decât maximul posibil obţinut prin modem (56 Kb/s, dar cu o linie fără
zgomot!). Legăturile pe 4 fire de cupru oferă viteze mult mai mari.
Reţeaua ISDN poate fi privită ca un ansamblu de servicii şi echipamente digitale,

amplasate pe primele trei straturi ale modelului OSI (nivelul fizic/interfaţă, nivelul
legăturii de date, nivelul reţea), acestea permiţând accesul simultan la servicii de voce
şi de date. În cazul serviciului de videoconferinţă, reţeaua ISDN permite transmisii
simultane de convorbiri, imagini, texte, între mai mulţi abonaţi.
Succesul tehnologiei ISDN poate fi discutat din două puncte de vedere:

 pe de o parte, accesul BRA oferit ca o alternativă mai performantă decât
accesul prin modem pe fire de cupru, în momentul de faţă este depăşit de
performanţele accesului prin ADSL
 pe de altă parte, accesul PRA este o reuşită ISDN, mai ales dacă reţeaua
telefonică este privită ca o plasă de fire conectate în centre de comutare
ISDN şi prin urmare conştientizăm modul de conectare al centralelor PABX
Abordarea serviciilor ISDN implică un transfer digital.
Accesul de bază, denumit “ISDN - BRA”, asigură transmisii de date la

viteze de 144 Kb/s pe o pereche tradiţională de 2 fire din cupru.
Accesul primar, denumit “ISDN – PRA”, asigură transmisii la viteza de

2048 Kb/s pe două perechi de 2 fire din cupru.
Există posibilitatea de acces multiplu, când mai multe terminale sunt conectate la
aceeaşi linie digitală.
În accesul “ISDN – BRA”, pot fi conectate 8 terminale cu 8 numere de
selecţie, dintre care 2 pot funcţiona simultan (sunt disponibile 2 canale B).
În cazul “ISDN – PRA”, se pot instala un număr practic nelimitat de posturi
suplimentare, dintre care 30 pot funcţiona simultan.
Pentru a folosi linia de abonat cu două fire metalice, la transmisii numerice în ambele
sensuri, sunt necesare tehnici de prelucrare complexe. În primul rând trebuie eliminată
componenta de c.c. care ar rezulta în linie datorită impulsurilor binare. Prin urmare, se
utilizează un cod de linie ternar (uneori cuaternar) cu componentă continuă nulă. De
33
asemenea, în cazul funcţionării duplex, când au loc transmisii numerice simultane în
ambele sensuri, semnalul reflectat (ecoul) pe o linie lungă poate fi comparabil cu
semnalul recepţionat (puternic atenuat de linia lungă). Se impune evident eliminarea
efectelor ecoului.
Metoda anulării ecoului se bazează pe calcularea automată şi adaptivă a

semnalului de ecou, corespunzător transmiterii datelor pe o linie fizică, urmată de
scăderea acestuia din semnalul de date recepţionat. Această metodă implică utilizarea
unor componente specializate în anularea ecoului (circuite integrate VLSI) şi circuite
diferenţiale, care realizează trecerea de la 2 la 4 fire şi de la 4 la 2 fire. Dimensionarea
circuitelor diferenţiale se face având în vedere variaţia impedanţei buclei în domeniul
frecvenţelor de lucru.
Serviciile oferite de ISDN sunt mult îmbunătăţite comparativ cu cele posibile în reţeaua
clasică:
 În reţeaua PSTN utilizarea simultană a mai multor aparate de comunicaţie

necesită o linie pentru fiecare aparat. Prin urmare, ar fi nevoie de o linie
pentru Fax, alta pentru telefon, alta pentru PC, etc. O asemenea abordare
este complicat de instalat şi costă mult.
 Prin tehnici de rutare bine proiectate, informaţiile digitale provenite de la
diverse surse pot să fie direcţionate către destinaţiile corecte. Cu o singură
linie digitală, se pot realiza comunicaţii simultane în mai multe direcţii, la
parametri optimi, fără zgomote şi fără interferenţe. Tehnologia ISDN este
esenţială, deoarece serviciile digitale integrate pot fi asigurate utilizând o
interfaţă integrată şi standardizată.
 Dacă în sistemul clasic de telefonie stabilirea unei conexiuni prin modem
durează între 30 şi 60 secunde, în reţeaua ISDN stabilirea unei conexiuni
se face în mai puţin de 2 secunde (se trimite un pachet de semnalizare
digital pe un canal separat de canalul de comunicaţie). În plus,
echipamentul telefonic ISDN este capabil să afişeze numărul de telefon al
chemătorului şi să direcţioneze mesajele spre PC, Fax, sau telefon.
Reţelele de bandă largă pot permite apeluri multi-media, cu cel puţin 2 conexiuni (de
voce şi de imagine), de asemenea conexiuni punct la multipunct (distribuţie TV) şi
conexiuni multipunct la multipunct (videoconferinţe).
34
 Identificaţi interfeţe şi echipamente specifice reţelei ISDN
 Identificaţi facilităţile oferite de tehnologia B-ISDN
35
CUM PREDĂM?
Se recomandă:
Organizare clasă
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Problematizarea (de exemplu: Cum poate să
funcţioneze transmisia ATM?)
 Descoperirea (de exemplu: Identificarea unor
echipamente necesare în reţeaua ISDN)
 Experimentul (de exemplu: Vizualizarea unor semnale
specifice ISDN şi utilizarea unor echipamente ISDN )
Mijloace de predare
Materiale suport:

o Imagini de exemplificare a modului de conectare a unui abonat la
reţeaua ISDN

 Fişe de lucru
36
TEMA 5: REŢELE DE CABLU TV (CATV)
Fişa suport 5.1: Structura unei reţele CATV
Competenţe:
STRUCTURA UNEI REŢELE CATV
Televiziunea prin cablu este un sistem de difuzare a unor programe TV, radio
FM şi a altor servicii pentru consumatori, cu ajutorul semnalelor de radio-frecvenţă,
transmise spre aparatele de recepţie prin intermediul unei reţele fixe realizată cu fibră
optică sau cu cablu coaxial.
Televiziunea prin cablu a apărut în paralel cu televiziunea tradiţională radiodifuzată, a

cărei recepţie necesită o antenă.
Trebuie făcută observaţia că denumirea CATV are mai multe provenienţe, dar toate
cu aceeaşi semnificaţie:
- televiziune prin cablu (CAblu TV);
- televiziune cu antenă colectivă (Community Antena TV);
- televiziune cu acces colectiv (Community Access TV).
Începuturile televiziunii prin cablu sunt legate de unele deficienţe de propagare a

semnalului de televiziune. Primul sistem de televiziune prin cablu a fost utilizat spre
sfârşitul anilor '40, lansarea lui fiind datorată imposibilităţii recepţiei cu o antenă
obişnuită în zonele unde vizibilitatea directă între antena emiţătorului şi antena
receptorului nu era posibilă. Astfel de situaţii erau frecvente în zonele muntoase. Ca
urmare, în localităţile „de peste munţi” au fost montate antene speciale (de dimensiuni
mari şi amplasate la înălţime), cu ajutorul cărora se putea recepţiona semnalul TV, care
era apoi distribuit populaţiei prin reţea de cablu coaxial. O astfel de antenă, special
construită pentru o colectivitate, se numea „Community antena” (antenă colectivă).
De asemenea, difuzarea televiziunii prin cablu s-a dezvoltat iniţial şi în oraşele mari,
fiecare ansamblu de locuinţe fiind dotat cu o antenă colectivă şi un amplificator colectiv.
37
Mai departe semnalul TV era distribuit printr-o reţea fixă realizată cu cablu coaxial. Se
proceda în felul acesta pentru:
 evitarea „pădurilor de antene individuale” care ar fi determinat un aspect
neplăcut.
 evitarea problemelor datorate perturbaţiilor industriale precum şi
multiplele reflexii datorate construcţiilor.
În figura I.14 este reprezentat un sistem de recepţie şi distribuţie colectivă.
Receptoare TV
Amplificator Amplificator Receptor

FIF UIF SHF/UIF
Amplificator
distribuitor
SUMATOR Linie de
distribuţie
Linii de distribuţie
Fig. I.14 Sistem CATV
Sistemul poate permite recepţia comună într-un ansamblu de locuinţe, într-un cartier,
sau chiar într-un întreg oraş. Semnalele de FIF, UIF sau SHF, sunt amplificate pentru
fiecare canal în parte, iar pe canalul de microunde este şi demodulat MF respectiv
remodulat MA în gama de UIF. Semnalele obţinute sunt apoi aplicate unui sistem de
însumare şi distribuire pe mai multe direcţii de distribuţie, care transferă recepţia spre
anumite ansamble de locuinţe.
În cazul în care distanţele sunt mari este necesar ca pe linia de distribuţie să se

instaleze amplificatoare suplimentare pentru refacerea nivelului de semnal. Dacă este
înlocuit cablul coaxial cu fibra optică, va creşte distanţa dintre amplificatoarele
amplasate pe traseul de distribuţie. Fibra optică se caracterizează prin atenuare mult
mai mică, dar necesită transformări digitale ale semnalului de radiofrecvenţă.
Sistemele de recepţie colectivă prezintă marele avantaj de a asigura o recepţie

corespunzătoare pentru toate receptoarele cuplate la sistem, indiferent de condiţiile
locale de recepţie.
38
Dezvoltarea şi perfecţionarea instalaţiilor de recepţie colectivă, coroborată cu cererea
unui număr cât mai mare de programe TV a condus la apariţia reţelelor de distribuţie de
bandă largă, realizate cu cablu coaxial din cupru sau cu fibră optică. În acest mod se
poate distribui într-un întreg oraş sau o zonă a ţării o gamă largă de programe TV şi
Radio, emise terestru sau prin intermediul sateliţilor. Punctul central întro reţea CATV
este staţia de recepţie şi retransmitere a programelor radiodifuzate terestru sau prin
sateliţi. Toate semnalele video şi audio recepţionate sunt prelucrate, amplificate şi
transmise în reţeaua de distribuţie. Amplificatoarele intermediare amplasate pe
parcursul lanţului de distribuţie au rolul de a menţine pentru toţi abonaţii, calitatea
optimă de recepţie.
Etapele evoluţia reţelelor CATV de „bandă largă”:

 mai întâi s-a transmis într-o bandă cu frecvenţa maximă de 300 MHz, ceea ce
permitea un număr de circa 24 programe TV, 27 programe Radio stereo (în
gama UUS) şi 16 programe audio digitale;
 s-a transmis apoi într-o bandă cu frecvenţa maximă de 450 MHz, ceea ce
permitea un număr de maxim 35 programe TV, 30 programe Radio stereo (în
gama UUS) şi 16 programe audio digitale;
 s-a transmis şi mulţi furnizori CATV transmit şi astăzi într-o bandă cu limita
superioară 550 MHz;
 operatorii care deţin cea mai performantă tehnologie analogică în domeniul
CATV retransmit într-o bandă cu frecvenţa maximă la circa 800 MHz.
Dacă sistemele CATV mai vechi erau proiectate pentru o bandă de 300400 MHz,
sistemele moderne pot funcţiona în banda de frecvenţe de la 50 MHz până la 800 MHz.
Având în vedere că transmisiile de televiziune analogică necesită 6 - 8 MHz/canal,
rezultă că se pot oferi abonaţilor foarte multe programe, utilizându-se tehnica de
multiplexare în frecvenţă (FDM). Prin urmare este posibil ca mai multe programe
(canale) să fie difuzate pe acelaşi cablu, fără a fi necesar să utilizăm câte un circuit
separat pentru fiecare canal (program). Separarea (alegerea) unui canal din semnalul
multiplexat se face cu ajutorul selectorului (tuner/circuit de acord) prevăzut în aparatul
de recepţie (Televizor, Radio, Video-Recorder). Acest mod de retransmisie este
reprezentat în figura I.15.
39
TV1 TVn
Echipament
terminal de linie
(SUMATOR)
Fig. I.15 COMUNICAŢIE ÎNTR-UN SINGUR SENS
Există programe TV care sunt transmise abonaţilor atât prin radiodifuzare, cât şi prin
reţele CATV, de regulă în benzi de frecvenţă diferite. Există de asemenea anumite
programe TV care sunt distribuite exclusiv prin reţeaua CATV, acestea având un regim
mai relaxat din punctul de vedre al unor restricţii impuse de societate.
Difuzarea televiziunii analogice prin cablu este realizată printro transmisie de bandă
largă. În acest caz, un echipament terminal de linie plasat la un capăt al reţelei CATV,
transmite un număr de programe TV pe acelaşi cablu la care sunt conectate
receptoarele TV ale abonaţilor. La început transmisia a fost unidirecţională, făcând
posibilă utilizarea amplificatoarelor. O astfel de reţea este organizată în arbore şi poate
atinge zeci de kilometri (Fig. I.15).
Transformarea reţelei de cablu CATV şi într-o reţea de acces la Internet a fost

posibilă prin împarţirea benzii de frecvenţe a unui singur cablu în doua părţi:
 banda de frecvenţe joase folosite pentru transmisia înapoi spre
echipamentul de linie („upstream”);
 banda frecvenţelor înalte folosită pentru transmisia înainte („downstream”)
de la echipamentul de linie spre receptoarele TV ale abonaţilor.
Astfel reţeaua CATV s-a transformat din reţea unidirecţională în reţea bidirecţională.
Cablul utilizat pentru transmisia de bandă largă este cablul coaxial cu impedanţa
caracteristică de 75 Ω. O aplicaţie la un moment dat a fost următoarea :
1. Banda 5-116 MHz utilizată pentru sensul înapoi (spre echipamentul de linie);
2. Banda 168-300 MHz utilizată pentru sensul înainte (spre abonaţi);
3. Banda 116-168 MHz cu rol de separare a celor două sensuri.
Separarea celor doua sensuri permite realizarea repetoarelor necesare pentru

amplificarea simultană a semnalelor transmise bidirecţional. Schema bloc a unui repetor
care permite 2 sensuri de transmisie pe un singur cablu este redată în Fig. I.16
40
înainte FTS „downstream”
A
A
înapoi „upstream”
FTJ
Fig.I.16 REPETOR PENTRU TRANSMISIE BIDIRECŢIONALĂ
Prin urmare, această abordare a determinat transformarea reţelei CATV dintr-o reţea
punct la multipunct, întro reţea punct la punct, ceea ce a permis utilizarea ei ca
modalitate de acces la comunicaţiile prin Internet. Conexiunea prin reţea de televiziune
prin cablu (CATV) este asemănătoare conexiunii tip reţea ISP. Deosebirea provine de la
modul de transmitere a datelor în reţea. În acest caz pe acelaşi suport fizic sunt create
mai multe canale de transmisiune prin utilizarea unor semnale purtătoare, de frecvenţe
diferite. Astfel este posibil să se transmită simultan pe acelaşi suport fizic semnale de
televiziune şi semnale de date. Cablul coaxial permite o viteză de transmisie ridicată,
superioară celei posibile pe o linie telefonică obişnuită. Este necesar însă un
echipament de interfaţă special (modem de cablu CATV), care transformă semnalele
binare ale calculatorului în semnale potrivite a fi transmise pe cablu coaxial. În figura
I.17 este reprezentat un modem de cablu.
Fig I.17 MODEM REŢEA CATV
41
Difuzarea televiziunii prin cablu se face în mod preponderent în America de Nord,
Europa, Australia, Asia de Est şi se face frecvent în America de sud şi în Orientul
Mijlociu. Televiziunea prin cablu nu s-a putut implementa cu succes în Africa, datorită
„împrăştierii” aparatelor de recepţie, ceea ce implică ineficienţă economică.
Un alt aspect este apariţia şi dezvoltarea televiziunii radiodifuzate prin sateliţi de

comunicaţii, ceea ce constituie o concurenţă pentru televiziunea prin cablu. În Africa de
Sud, recepţia DBS (Direct Broadcasting Satelit) este mai populară decât difuzarea prin
reţea CATV.
Din punct de vedere tehnic, o reţea CATV modernă presupune distribuirea unui număr
de canale de televiziune recepţionate şi mixate într-o locaţie centrală, spre abonaţii unei
comunităţi, prin intermediul unei reţele ramificate realizată cu fibre optice şi/sau cu
cabluri coaxiale. Sunt utilizate de asemenea amplificatoare de bandă largă. Începând cu
sfârşitul anilor `90, arhitectura CATV cea mai performantă poartă denumirea „Hybrid
fiber coaxial network”, ceea ce înseamnă că o reţea CATV modernă foloseşte şi fibră
optică şi cablu coaxial.
Sistemele tradiţionale de televiziune prin cablu au funcţionat şi încă funcţionează în

domeniul analogic, adică au multiplexat semnale standard de radiofrecvenţă. În ultimii
ani au apărut operatori CATV care oferă tehnologie digitală. În cazul tehnologiei digitale,
semnalul CATV este multiplexat în timp.
Avantajele televiziunii digitale sunt :

 transmisia digitală este mai rezistentă la zgomote;
 prin tehnici speciale de codare şi compresie se ajunge ca un canal TV
digital să necesite numai 1020% din banda canalului analogic;
 transmisia digitală de televiziune poate fi mai uşor criptată, ceea ce este
indicat pentru „televiziunea la cerere”;
 transmisia digitală de televiziune se poate face pe linia telefonică de
abonat, prin utilizarea unor tehnici speciale.

 Identificaţi în figurile 14, 15 şi 16 elemente de structură a unei reţele CATV
 Identificaţi modalităţi de transmisie în reţele CATV
42
sau flipchart.
CUM PREDĂM?
Se recomandă:
Organizare clasă
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Problematizarea (de exemplu: De ce a fost necesar
transformarea reţelei CATV din unidirecţională în
bidirecţională?)
echipamente necesare în reţeaua ISDN)
 Experimentul (de exemplu: Determinarea numărului de
programe TV ce pot fi transmise în diverse lărgimi de
bandă)
Mijloace de predare
Materiale suport:

o Imagini de exemplificare a struturii unei reţele CATV

 Fişe de lucru
o Probe orale şi scrise.
43
Fişa suport 5.2: Acces la Internet prin reţele CATV
Competenţe:
ACCES LA INTERNET PRIN REŢELE CATV
Cablul coaxial permite transmisii bidirecţionale (partajate în frecvenţă) şi totodată are o

capacitate foarte mare de transmisie. Semnalele TV ocupă numai o porţiune din banda
de frecvenţă a reţelei CATV. Prin urmare există o disponibilitate de bandă de frecvenţă,
care poate fi utilizată pentru servicii de INTERNET, sau de telefonie IP.
Internetul de bandă largă este un serviciu oferit de operatorii CATV, cu ajutorul

modemului de cablu care transformă semnalele binare în semnale de reţea,
transferabile pe cablul coaxial.
O problemă care există în reţelele CATV mai vechi, provine de la amplificatoarele de

bandă largă montate de-a lungul reţelei şi care sunt unidirecţionale (sensul permis este
cel de la operator spre abonat). Pentru a fi posibil şi sensul de transmisie de la abonat
spre operator, este necesar să se înlocuiască amplificatorul cu un repetor special.
Transmisia prin modem CATV permite accesul rapid la Internet prin intermediul
infrastructurii de difuzare a programelor de televiziune prin cablu.
Tehnica de realizare a unui modem CATV utilizează canalele de transmisie specifice

difuzării TV prin cablu, utilizatorul de modem având pentru recepţia datelor întreaga
lărgime de bandă a unui canal TV (6-8 MHz /”downstream”), iar pentru transmisia
datelor o lărgime de bandă mai mică, de regulă 2 MHz. Un modem de cablu are
receptorul acordat pe un canal TV situat între 50 şi 800 MHz, iar emiţătorul transmite
într-o bandă de 2MHz situată sub 50 MHz. Un modem CATV permite recepţia datelor la
viteze de 30-40 Mb/s şi emite cu viteze de 2-3 Mb/s. Deşi abordările nu sunt în totalitate
standardizate, de regulă la recepţie se utilizează tehnica de modulaţie QAM cu 64 sau
256 puncte, iar pentru emisie modemul poate utiliza modulaţia cu deplasare de fază în
cuadratură QPSK (Quadrature Phase Shift Keying). Reţelele de difuzare a programelor
TV prin cablu coaxial permit transmisia simultană a programelor de televiziune, a
44
datelor şi a comunicaţiilor telefonice, dacă etajele de amplificare ale reţelei sunt
convertite de la unidirecţional la bidirecţional şi dacă abonatul are instalat modem
CATV. Între un modem de bandă audio destinat reţelei de telefonie publică şi un
modem de cablu coaxial diferenţa esenţială provine de la banda de frecvenţă
disponibilă. Banda modemului CATV este de aproximativ de 2000 ori mai mare decât a
modemului de bandă vocală.
Accesul la Internet prin reţea CATV necesită:

 un modem de cablu (MC) amplasat la abonatul reţelei
 un echipament modem terminal (EMT), amplasat în staţia terminală a
operatorului de CATV. Echipamentul modem terminal (EMT) este cunoscut în
documentaţia de specialitate sub denumirea CMTS (Cable Modem Termination
System).
În figura I.18 este reprezentat modul de realizare a accesului de bandă largă cu ajutorul
infrastucturii CATV.
MC1 MC3
EMT
(CMTS)
MC2 MC4
Fig. I.18 ACCES DE BANDĂ LARGĂ LA

INTERNET
Un modem de cablu realizează o comunicaţie digitală bidirecţională pe canale de

radiofrecvenţă oferite de infrastructura unei reţele CATV. Multiplicarea reţelelor hibride
(HFC – Hybrid Fiber Coax), a determinat proiectarea primelor modemuri de cablu (circa
1990), care de la început au fost gândite cu transmisie asimetrică. S-a avut în vedere că
un abonat are nevoie de un trafic asimetric: o viteză nu foarte mare de la abonat spre
45
operator (upstream) şi o viteză maxim posibilă dinspre operator spre abonat
(downstream). Acceptarea acestui aspect a fost esenţială deoarece din punct de vedere
tehnic era foarte dificil şi scump să se asigure un debit „upstream” de mare viteză, în
situaţia în care operatorul CATV utiliza deja o bandă suficient de mare în direcţia
„downstream”. Tehnologia modemului de cablu a fost repede acceptată, având în
vedere că în SUA erau aproximativ 25 milioane de utilizatori, la finele anului2005.
Echipamentul modem terminal (CMTS) are rolul de a oferi servicii de date cu

viteză mare (comunicaţii Internet prin cablu şi telefonie IP) abonaţilor reţelei CATV.
Echipamentul CMTS este conectat prin canale de mare capacitate la reţeaua Internet.
Acest echipament poate gestiona de la 4 000 modemuri de cablu la peste 150 000
modemuri de cablu. În figura I.19 este reprezentat un echipament modem terminal.
Spre
Internet
Spre
abonaţi
Fig. I.19 ECHIPAMENT MODEM TERMINAL (CMTS)
Tehnica de transmisie a datelor prin intermediul unei reţele CATV a fost recent
standardizată şi poartă denumirea prescurtată DOCSIS (Data Over Cable Service
Interface Specification). Tehnologia DOCSIS defineşte necesităţile de interfaţă pe
suportul de comunicaţii CATV, pentru transmisii de date. Prin această tehnologie se pot
face transferuri de date cu viteze foarte mari, prin intermediul reţelelor CATV. Utilizând
standardul DOCSIS, operatorii CATV oferă servicii de Internet abonaţilor, accesul
realizându-se prin infrastructura existentă de tip HFC (Hybrid Fibre Coaxial).
46
Prima specificaţie DOCSIS a fost versiunea 1.0, apărută în martie 1997, revizuită destul
de repede prin versiunea 1.1 prezentată în aprilie 1999. Din cauza cererilor tot mai mari
de servicii simetrice în timp real, servicii de acest tip fiind şi telefonia IP, standardul
DOCSIS a mai fost revizuit încă odată, pentru creşterea vitezelor de transmisie de la
utilizator spre Internet (sens „upstream”). A rezultat în acest fel varianta DOCSIS 2.0,
prezentată în ianuarie 2002.
Organizaţia ITU (International Telecommunications Union) a adoptat cele două variante

DOCSIS ca standarde internaţionale. În acest sens există recomandarea „J112 Anexa
C” pentru varianta 1.1, respectiv recomandarea „J122” pentru varianta 2.0. Deoarece
benzile de frecvenţă ale canalelor utilizate sunt diferite în sistemele CATV american şi
european, a trebuit să se facă o adaptare a standardului DOCSIS pentru a fi utilizabil în
Europa. A rezultat „EuroDOCSIS”, care ţine seama că dacă în SUA un canal CATV are
o lărgime de 6 MHz (conform cu sistemul NTSC), în Europa acelaşi canal are lărgimea
de 8 MHz (conform cu sistemele PAL sau SECAM). În aceste condiţii standardul
EuroDOCSIS permite viteze „downstream” (de descărcare din reţea) mai mari,
deoarece se foloseşte un canal cu lărgimea mai mare.
Caracteristici ale standardului DOCSIS:

- raportat la nivelele OSI standardul realizează operaţii pe nivelul 1
(fizic/interfaţă) şi nivelul 2 (MAC – Media Access Control);
- lărgimile de bandă utilizate de varianta 1.1 cresc progresiv în funcţie de
încărcarea reţelei de la 200 KHz la 3,2 MHz, iar la varianta 2.0 de la 200 KHz
la 6,4 MHz;
- modulaţia folosită este digitală de tip QAM (Modulaţie de amplitudine în
cuadratură) şi QPSK (Modulaţie de fază în cuadratură); pentru descărcări din
reţeaua CATV (downstream) se utilizează modulaţia cu 64 sau256 nivele
QAM; pentru transmisii spre reţea (upstream) se foloseşte modulaţia QPSK
sau modulaţia cu 16 nivele QAM; varianta 2.0 este capabilă să facă transmisii
spre reţea (upstream) la viteze mai mari prin folosirea modulaţiei cu 32 sau
64 nivele QAM;
- accesul MAC se poate face TDMA (Acces multiplu cu diviziune în timp) sau
CDMA (Acces multiplu cu diviziune în cod); în comparaţie cu accesul tip
Ethernet CSMA/CD, în cazul DOCSIS sunt mai puţine coliziuni, deoarece
accesul se face în mod deterministic;
47
- viteza de transmisie este dependentă de caracteristicile amintite anterior şi
are valorile : viteza dinspre reţea (downstream) este maxim 38 Mbps, iar spre
reţea (upstream) este maxim 10 Mbps (1.0), respectiv maxim 30 Mbps (2.0);
varianta europeană poate atinge o viteză „downstream” de 51 Mbps.
Varianta DOCSIS 3.0, finalizată în anul 2006 este capabilă să facă transmisii
„downstream” cu viteze de 400 Mb/s, respectiv transmisii „upstream” cu viteze de 100
Mb/s. În proiectarea şi modernizarea sistemului DOCSIS s-a urmărit permanent
menţinerea compatibilităţii cu versiunile anterioare, atât pentru modemul de cablu, cât şi
pentru echipamentul modem terminal (staţia CMTS).
Echipamentul DOCSIS presupune două componente:

 un modem de cablu (MC), care se instalează la utilizator
 o staţie modem (CMTS = Cable Modem Termination System), instalată la
operatorul CATV. Staţia modem CMTS este aparatul care gestionează
transferurile „downstream” şi „upstream” cerute de utilizatori. Pentru comunicaţia
duplex între un modem de abonat (MC) şi CMTS este nevoie de două porturi
fizice (în cazul Ethernet comunicaţia duplex se face printrun singur port).
Deoarece calea spre reţea este mai zgomotoasă (multe cereri aleatorii), staţia
CMTS are mai multe porturi „upstream” decât porturi „downstream”.
Atunci când un furnizor de televiziune prin cablu îşi propune să ofere servicii Internet,
introducerea tehnologiei DOCSIS impune modernizarea reţelei, care va trebui
transformată din reţea unidirecţională în reţea bidirecţională. Vor trebui îndepărtate
amplificatoarele obişnuite (unidirecţionale). Reţeaua va trebui să accepte ambele
sensuri pentru transferul de date.
Etapele realizării Legăturii la Internet a unui calculator personal :

1. Calculatorul prin intermediul modemului de cablu (MC) intră în dialog cu staţia
modem (CMTS) în interiorul reţelei CATV.
2. staţia modem face conectarea (rutarea) cu reţeaua Internet.
Majoritatea tehnicilor de modulaţie digitală abordate şi dezvoltate pentru proiectarea

modemurilor vocale, au fost ulterior adaptate canalelor de transmisiuni cu banda mai
extinsă, aşa cum sunt canalele de comunicaţii pe cablu coaxial sau legăturile radio în
microunde. În acest sens modemurile 64-QAM, sau 256-QAM au fost utilizate cu
48
rezultate foarte bune atât în echipamentele de telecomunicaţii din sistemele terestre
pentru microunde, cât şi la realizarea modemurilor CATV.
Un alt aspect important este competiţia dintre operatorii CATV şi operatorii din reţeaua
publică de telecomunicaţii (PSTN) în domeniul serviciilor de televiziune, telefonie şi
Internet. În SUA această competiţie s-a permis începând cu anul 2004. Pentru abonaţii
de servicii această competiţie nu poate fi decât benefică. Din 2006 competiţia este
permisă şi în România.
Odată cu apariţia televiziunii digitale şi în special după declanşarea transmisiilor

radiodifuzate prin sateliţi (DBS), a dispărut posibilitatea de „monopol” pentru o anumită
comunitate, a unui anumit operator CATV. Există sateliţi care transmit „wireless” o grilă
de programe comparabilă cu cea oferită de un operator CATV.
O altă potenţială sursă de competiţie este televiziunea de bandă largă, oferită prin
intermediul liniei telefonice de abonat, cu ajutorul tehnologiei ADSL. Acesta este un
serviciu IPTV (Internet Protocol pentru semnal TV), care este disponibil tot mai frecvent,
permiţând alegerea programelor de la domiciliu (HomeChoice).

 Identificaţi caracteristicile transmisiei bidirecţionale în cazul unei reţele
CATV
 Identificaţi caracteristicile transmisiei cu partajare în frecvenţă în cazul
unei reţele CATV
 Identificaţi parametrii de transmisie ai standardului DOCSIS
49
CUM PREDĂM?
Se recomandă:
Organizare clasă
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Problematizarea (de exemplu: Cum poate să
funcţioneze transmisia de bandă largă?)
echipamente necesare în reţeaua CATV)
 Experimentul (de exemplu: Utilizarea unor echipamente
CATV;utilitatea şi performanţele standardului
EuroDOCSIS)
Mijloace de predare
Materiale suport:

o Imagini de exemplificare a accesului de bandă largă la internet

 Fişe de lucru
50
TEMA 6: REŢELE DE ACCES CU ADSL/VDSL
Fişa suport 6.1: Particularităţi ale reţelei de acces cu ADSL/VDSL
Competenţe:
 Analizează arhitecturi şi topologii de reţele de comunicaţii electronice
PARTICULARITĂŢI ALE REŢELEI DE ACCES ADSL/VDSL
Pentru utilizarea perechilor cu fire de cupru existente în reţeaua de acces de abonat au

fost proiectate echipamente speciale deosebit de performante, dintre care cele mai
folosite la momentul actual sunt cele din familia xDSL (x Digital Subscriber Line). ADSL
(Asymetrical DSL) şi VDSL (Very high bit rate DSL) sunt două soluţii tehnice de
conectare la reţeaua Internet prin intermediul liniei din cupru şi cu ajutorul unor
modemuri evoluate. Tehnologia ADSL permite realizarea simultană pe o singură linie de
abonat cu fire de cupru a unei convorbiri telefonice şi a unei comunicaţii de date cu
reţeaua Internet. Schema bloc de conectare prin ADSL este reprezentată în Fig. I.20.
Centrală Tf. Abonat
PSTN
Telefon
Codor/Mux
Spliter Spliter
Linie cu fire
de cupru
DSLAM
Modem Ethernet
Internet ADSL
PC
Fig. I.20 SCHEMĂ DE CONECTARE PRIN MODEM ADSL
51
Transmisia ADSL (Asymetrical Digital Subscriber Line) foloseşte o tehnologie de
conversie a fluxului de biţi cu ajutorul unor combinaţii de frecvenţe. Tehnica este
cunoscută sub denumirea DMT ( Discrete MultiTone). Este o evoluţie impresionantă a
modemului de bandă vocală. Tehnologia ADSL este o formă a DSL care asigură
transmisii de date cu viteze mult mai mari pe liniile telefonice de cupru, în comparaţie cu
accesul prin modem vocal (maxim 56 kb/s), sau accesul BRA (128 kb/s). Această
performanţă este obţinută prin utilizarea frecvenţelor din afara benzii vocale. Tehnica de
transmisie ADSL permite unui abonat cu conexiune spre centrala telefonică pe fire de
cupru, să utilizeze servicii de bandă largă, respectiv comunicaţii video interactive, acces
la televiziune digitală HDTV, transfer de date cu viteze mari. În figura I.21 este
reprezentată carcasa unui modem ADSL.
Fig.I.21 MODEM ADSL
Modemul ADSL, spre deosebire modemul vocal, care asigură la un moment dat numai
transmisii de date sau numai comunicaţie telefonică, permite simultan legătură la
Internet şi legătură telefonică. Prin urmare, transmisia ADSL se face pe o linie telefonică
cu fire de cupru şi permite accesul abonatului la servicii de bandă largă (specifice reţelei
B-ISDN), iar utilizarea normală a telefonului rămâne permanent disponibilă. Serviciile
simultane (convorbire telefonică şi transmisii de date prin Internet) sunt posibile pe o
singură conexiune cu fire de cupru, datorită pe de o parte a amplasării la abonat a unui
spliter (microfiltru), iar pe de altă parte prin partajarea în frecvenţă a benzilor utilizate
de convorbirea telefonică, respectiv comunicaţia prin Internet. În figura I.22 sunt
reprezentate 2 splitere şi plăcuţa cu circuit imprimat pe care sunt plantate componentele
electronice de filtrare.
52
Fig. I.22 SPLITER TIP ADSL
O caracteristică importantă pentru tehnica ADSL este asimetria dintre fluxurile de date
„downstream” ( de la centrală spre abonat), respectiv „upstream” (de la abonat spre
centrală). ADSL este conceput pentru viteze mari în cazul sensului spre abonat şi
pentru viteze rezonabile în cazul sensului spre centrală. Motivele care au determinat
acest mod de abordare sunt următoarele:
 Necesităţile abonatului corespund acestui model

 Din punct de vedere tehnic, echipamentul din centrală poate fi mai
performant, astfel ca să asigure transmisii sigure la viteze mari spre abonat
Tehnologia ADSL este operaţională dacă distanţa dintre abonat şi centrala

telefonică este mai mică de 4 km. În centrala telefonică, linia de abonat cu ADSL trebuie
conectată la un multiplexor DSL (DSLAM – DSL access multiplexer). Înainte de
multiplexorul de acces DSLAM este nevoie de un dispozitiv de filtrare (spliter) pentru a
separa spectrul vocal telefonic folosit în telefonia tradiţională, de informaţia specifică
ADSL care este transferată cu ajutorul reţelei telefonice spre Internet.
53
Fig.I.23 MULTIPLEXOR DE ACCES DSLAM

 Identificaţi în figurile 20, 21, 22 şi 23, elementele componente ale
accesului de tip ADSL
 Identificaţi serviciile Internet posibile prin ADSL
54
CUM PREDĂM?
Se recomandă:
 utilizarea mijloacelor multimedia pentru activităţile de predare şi
fixare a noilor cunoştinţe.
Organizare clasă
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Problematizarea (de exemplu: Cum obţine tehnologia
ADSL transmisii de date cu viteze mult mai mari pe liniile telefonice
de cupru, în comparaţie cu accesul prin modem vocal?)
dispozitive şi echipamente specifice accesului de tip ADSL)
 Experimentul (de exemplu: Instalarea şi utilizarea
unor dispozitive şi echipamente specifice accesului de tip ADSL)
Mijloace de predare
Materiale suport
o Imagini cu dispozitive şi echipamente specifice accesului de tip
ADSL

acestora
o Activităţi de tip reconstrucţie a schemei de conectare prin modem
ADSL
 Fişe de lucru
55
Fişa suport 6.2: Funcţionarea echipamentelor ADSL/VDSL
Competenţe:
 Analizează arhitecturi şi topologii de reţele de comunicaţii electronice
FUNCŢIONAREA ECHIPAMENTELOR ADSL / VDSL
În cazul legăturii la Internet, modemul ADSL2+ poate să funcţioneze cu o viteză

maximă de 24 Mb/s spre utilizator şi maxim 1 Mbps spre reţea. Obţinerea acestor viteze
impresionante este posibilă prin modulaţie DMT (Discrete Multi Tone), banda utilizată la
transmisie fiind divizată în mai multe subbenzi partajate în frecvenţă (canale de
comunicaţie). Transmisia ADSL este duplex, adică simultan pot fi utilizate cele 2 sensuri
de transmisie. Cele 2 sensuri de transmisie (ADSL2) sunt separate în frecvenţă astfel:
 Sensul de la abonat spre centrală foloseşte banda de la 25,875 kHz la 138 kHz
(sensul de transmisie „upstream”)
 Sensul de la centrală spre abonat foloseşte banda de la 138kHz la 1104 kHz

(sensul de transmisie „downstream”)
Fig. I.24 DISTRIBUŢIA CANALELOR DE COMUNICAŢIE PT. ADSL
Cele 2 benzi sunt împărţite în canale de comunicaţie, fiecare având o lărgime de 4312,5
kHz. Fiecare canal va fi folosit pentru transmisia unui flux de date cu viteză variabilă,
dependentă de zgomotul pe canal la un moment dat. La începutul fiecărei conectări prin
56
modem ADSL, se derulează un protocol de testare a calităţii canalelor de comunicaţie.
Comunicaţia de protocol se face între modemul ADSL şi multiplexorul din centrala
telefonică DSLAM. Ca urmare a operaţiei de testare a conexiunii, vor rezulta canale
bune pentru comunicaţie şi canale mai puţin bune.
Performanţa fiecărui canal este:

 variabilă în timp
 dependentă de interferenţe posibile la un moment dat, de emisii radio puternice, de
paraziţi industriali, de imperfecţiuni ale liniei de cupru.
Prin urmare şi fluxul total de date care rezultă, este dependent de condiţiile existente la
un moment dat. Canalele mai puţin zgomotoase vor permite viteze mai mari, iar
canalele cu zgomot vor fi utilizate pentru debite mai mici, sau nu vor fi folosite. Fiecare
subbandă (canal) are o purtătoare proprie şi funcţionează independent de celelalte
subbenzi, debitul propriu fiind corelat cu calitatea de moment a respectivului interval de
frecvenţe.
Evaluarea calităţii fiecărei subbenzi (determinarea raportului semnal/zgomot) se face de

fiecare dată când se iniţiază o transmisie, rezultând o optimizare dinamică a
performanţelor de transmisie ale liniei de abonat. Dacă într-o subbandă oarecare este
detectat un semnal perturbator puternic, în mod automat se poate decide să se
blocheze transmisia în acea subbandă.
Tehnica de modulaţie ADSL face parte din tehnicile combinate, deoarece la aceeaşi
transmisie sunt utilizate în paralel mai multe semnale purtătoare. La recepţie se poate
extrage informaţia cu ajutorul unei metode de analiză care se bazează pe transformata
Fourier rapidă (FFT =Fast Fourier Transform). FFT este o tehnologie de prelucrare a
semnalelor care permite analiza spectrală pe porţiuni de bandă foarte înguste. În Fig.
I.25 este desenată schema simplificată a unui modem realizat în tehnologie ADSL.
57
Modulator
(“k1”biţi/grup)
fp1
DISTRBUITOR Modulator
(“k2” biţi/grup) 
Semnal
Semnal SERIE ADSL
digital fp2
-
PARALEL
Modulator
(“kn” biţi/grup)
fpn
Fig. I.25 SCHEMA SIMPLIFICATĂ A UNUI MODEM ADSL
Transmisia simbolului (semnal cu o anumită frecvenţă, amplitudine şi fază) pentru un

grup de biţi, se face pe fiecare dintre canale cu aceeaşi viteză de semnalizare. Viteze
de transmisie (debite) diferite vor rezulta datorită faptului că pe canalele fără zgomot
lungimea grupului de biţi codat va fi mai mare, iar pe canalele cu zgomot grupul de biţi
va fi scurt. Diferenţa dintre transmisia prin semnalizări distincte a unui grup de 3, sau 4
biţi este explicată astfel:
 Când prin fiecare semnalizare se transmite simbolul unui grup de 3 biţi, trebuie
să avem în vedere că vor fi necesare 8 simboluri distincte, iar acestea vor trebui
recunoscute la recepţie
 Când prin fiecare semnalizare se transmite simbolul unui grup de 4 biţi, trebuie
să avem în vedere că vor fi necesare 16 simboluri distincte, iar acestea vor trebui
recunoscute la recepţie. Prin urmare, canalul ales pentru semnalizarea unui grup
de 4 biti trebuie să fie mai puţin afectat de zgomot comparativ cu canalul pe care
se transmit grupuri de 3 biţi.
58
În tabelul 1 sunt specificate câteva caracteristici ale unor modemuri ADSL.
Tab.1
STANDARD MODEM Downstream Upstream An de lansare
Ansi T1.413 ADSL 8Mb/s 1 Mb/s 1998
ITU G992.3 ADSL 2 12 Mb/s 1 Mb/s 2002
ITU G992.5 ADSL 2+ 24 Mb/s 1 Mb/s 2003
Modemul ADSL 2+ foloseşte o bandă de transmisie extinsă de la 1,1 MHz la 2,2 MHz.
Tehnologia VDSL (Very high bit rate DSL), este o variantă DSL care asigură viteze
foarte mari pe perechi de cupru torsadate, sau netorsadate. Această tehnologie permite
interconectări pe distanţe scurte la viteze de transmisie foarte mari cu ajutorul „clasicei”
conexiuni cu fire de cupru. O aplicaţie principală a tehnicii VDSL este accesul rapid la
Internet (cu viteze mari şi costuri rezonabile) pentru diverşi utilizatori şi furnizori de
servicii. Conexiunea VDSL este potrivită pentru servicii precum: HDTV, VoIP, acces la
comunicaţii Internet. Acest standard a fost aprobat în 2001. Un alt modem mai recent
VDSL 2 (aprobat în 2006 – ITU.T G.993.2) foloseşte o bandă de transmisie de 30 MHz,
ceea ce îi permite debite de 100 Mb/s în ambele sensuri de comunicaţie. Viteza maximă
de transmisie este asigurată pentru lungimi de conectare mai mici de 300 m. Pentru
lungimi mai mari debitul scade. Modemul VDSL foloseşte o tehnică de transmisie care
împarte banda de frecvenţe în canale de comunicaţie (DMT) şi o codificare digitală de
tip QAM (modulaţie de amplitudine în cuadratură). În tabelul 2 sunt specificate câteva
caracteristici ale unor modemuri VDSL.
Tab. 2
MODEM Banda de Nr. purtătoare Banda canal Debit
frecvenţe comunicaţie „downstream”
VDSL2 – 8a 8,832 MHz 2048 4312,5 Hz 50 Mb/s
VDSL2 – 8c 8,5 MHz 1972 4312,5 Hz 50 Mb/s
VDSL2 – 12a 12 MHz 2783 4312,5 Hz 68 Mb/s
VDSL2 – 17a 17,664 MHz 4096 4312,5 Hz 100 Mb/s
VDSL2 – 30a 30 MHz 3479 8625 hZ 100 Mb/s
VDSL2 a fost proiectat pentru a permite servicii „Triple Play” (voce, video HDTV, acces
la Internet). Trebuie avut în vedere că performanţele scad cu lungimea liniei de
conectare (0,5 Km: 100 Mb/s; 1K m: 50 Mb/s; 1,5 Km: ADSL2+).
59
Este interesant următorul exerciţiu, aplicat modemului ADSL2, a cărui bandă de
frecvenţe spre abonat (138 kHz – 1104 kHz) şi a cărui lărgime de canal de comunicaţie
(4312,5 Hz) sunt reprezentate în figura I.26.
Fig. 26 PARTAJAREA ÎN FRECVENŢĂ TIP ADSL2
Este uşor de demonstrat că sunt 224 canale de comunicaţie spre abonat

(„downstream”). Deoarece modemul ADSL2 foloseşte o schemă de modulaţie QAM cu
maxim 15 biţi pe semnalizare, iar transmisia se face cu maxim 4000 de semnalizări pe
secundă (4000 Baud), va rezulta:
DEBIT(„downstream”)maxim = 15 biţi×4000 semnalizări/s×224 canale
= 13 480 000 biţi/s = 13,48 Mb/s

 Identificaţi în figurile 24 şi 26, benzile de frecvenţă caracteristice
modemurilor ADSL
 Calculaţi debitul maxim spre abonat cu un modem ADSL2, dacă 200
canale de comunicaţie au zgomot minim, iar celelalte 24 canale permit
codificarea unui grup de maxim 5 biţi (4000 semnalizări pe secundă)
60
UNDE PREDĂM? Conţinutul poate fi predat într-o sală care are videoproiector sau
flipchart.
CUM PREDĂM?
Se recomandă:
 utilizarea mijloacelor multimedia pentru activităţile de predare şi fixare a
Organizare clasă
Metode de predare
 Expunere
 Conversaţie
 Descoperirea (de exemplu: Cum funcţionează tehnologia ADSL / VDSL
pe liniile telefonice de cupru, în comparaţie cu accesul prin modem
vocal?)
 Demonstraţia (de exemplu: Calculul debitului maxim posibil spre abonat
în condiţii definite, cu modem ADSL2)
Mijloace de predare
Materiale suport:

o Imagini cu distribuţia canalelor de comunicaţie pentru ADSL

acestora
o Activităţi de tip transformare pentru prezentarea tehnologiei ADSL /
VDSL pe liniile telefonice de cupru, în comparaţie cu accesul prin
modem vocal
o
 Fişe de lucru
61
IV. Fişa rezumat
Numele elevului: _________________________
Numele profesorului: _________________________
Competenţe Evaluare
Activităţi efectuate şi
care trebuie Data Satis-
comentarii Bine Refacere
dobândite activităţii făcător
Activitate 1
Comp 1
(Aici se
trece
numele
compe- Activitate2
tentei)
Comentarii Priorităţi de dezvoltare
Competenţe care urmează să fie Resurse necesare

dobândite (pentru fişa următoare)
62
 Competenţe care trebuie dobândite
Această fişă de înregistrare este făcută pentru a evalua, în mod separat, evoluţia
legată de diferite competenţe. Acest lucru înseamnă specificarea competenţelor tehnice
generale şi competenţelor pentru abilităţi cheie, care trebuie dezvoltate şi evaluate.
Profesorul poate utiliza fişele de lucru prezentate în auxiliar şi/sau poate elabora alte
lucrări în conformitate cu criteriile de performanţă ale competenţei vizate şi de
specializarea clasei.
 Activităţi efectuate şi comentarii

Aici ar trebui să se poată înregistra tipurile de activităţi efectuate de elev,
materialele utilizate şi orice alte comentarii suplimentare care ar putea fi relevante
pentru planificare sau feed-back.
 Priorităţi pentru dezvoltare

Partea inferioară a fişei este concepută pentru a menţiona activităţile pe care
elevul trebuie să le efectueze în perioada următoare ca parte a viitoarelor module.
Aceste informaţii ar trebui să permită profesorilor implicaţi să pregătească elevul pentru
ceea ce va urma.
 Competenţele care urmează să fie dobândite

În această căsuţă, profesorii trebuie să înscrie competenţele care urmează a fi
dobândite. Acest lucru poate implica continuarea lucrului pentru aceleaşi competenţe
sau identificarea altora care trebuie avute in vedere.
 Resurse necesare
Aici se pot înscrie orice fel de resurse speciale solicitate:manuale tehnice, reţete,
seturi de instrucţiuni şi orice fel de fişe de lucru care ar putea reprezenta o sursă de
informare suplimentară pentru un elev care nu a dobândit competenţele cerute.
Notă: acest format de fişă este un instrument detaliat de înregistrare a progresului

elevilor. Pentru fiecare elev se pot realiza mai multe astfel de fişe pe durata
derulării modulului, aceasta permiţând evaluarea precisă a evoluţiei elevului,
în acelaşi timp furnizând informaţii relevante pentru analiză.
63
V. Index al prescurtărilor şi abrevierilor
ADSL Asymetrical DSL
B-ISDN Broadband ISDN
BRA Basic Rate Access
CATV Reţele de cablu TV
CDMA Acces multiplu cu diviziune în cod
CMTS Cable Modem Termination System
DBS Direct Broadcasting Satelit
DMT Discrete MultiTone
DOCSIS Data Over Cable Service Interface Specification
DSL Digital Subscriber Line
DSLAM DSL access multiplexer
EMT echipament modem terminal
FDM Tehnica de multiplicare în frecvenţă
HFC Hybrid Fiber Coax
IPTV Internet Protocol pentru semnal TV
ISDN Integrated Services Digital Network
ITU International Telecommunications Union
LAN Local Area Network
MAC Media Access Control
MC un modem de cablu
PABX Private Automatic Branch Exchange
PRA Primary Rate Access
PSTN Public Switching Telecommunication Network
QAM Modulaţie de amplitudine în cuadratură
QPSK Quadrature Phase Shift Keying
TDMA Acces multiplu cu diviziune în timp
VDSL Very high bit rate DSL
VoIP Voice over Internet Protocol
xDSL xDigital Subscriber Line
HFC Hybrid Fibre Coaxial
64
VI. Bibliografie
1. Ilie Andrei, (2006), Tehnica transmisiei informaţiei, Bucureşti: Editura Printech
2. Tatiana Rădulescu, (2002), Reţele de telecomunicaţii, Bucureşti: Editura Thalia
3. Ion Bossie, Mircea Wardalla, (1997), Măsurări speciale în telecomunicaţii,
Bucureşti: Editura Romtelecom
4. Guran Marius, (2001), Sistem de indicatori pentru evaluarea stării societăţii
informaţionale. Studiu cuprins în Proiectul prioritar “Societatea Informaţională –
Societatea cunoaşterii” al Academiei Române
5. Adrese INTERNET :
 www.en.wikipedia.org/wiki/Telephone_exchange, 05.05.2009
 www.networkdictionary.com/telecom/pstn.php, 10.05.2009
 www.en.wikipedia.org/wiki/Telephone_exchange , 21.05.2009
 http://www.catvservice.com, 06.05.2009
 http://www.arrl.org/tis/info/catv-ch.html, 17.05.2009
65

1retele de Comunicatii I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1retele de Comunicatii I

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1retele de Comunicatii I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Învăţământul profesional şi tehnic în domeniul TIC

Domeniul: ELECTRONICĂ ŞI AUTOMATIZĂRI

MIRELA LIE – profesor grad didactic I

IOANA CÎRSTEA – expert CNDIPT

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului Învăţământul profesional şi tehnic în

Prezentul material de predare, se adresează cadrelor didactice care predau în cadrul

Laborator tehnologic – 31 ore

Competenţe/Competenţ Fişe suport

Tema 1  Fişa 1.1 – Apariţia şi

Analizează arhitecturi şi Tema 2  Fişa 2– Reţeaua de

Analizează arhitecturi şi Tema 3  Fişa - Structura unei

Analizează arhitecturi şi Tema 4  Fişa 4 - Structura şi

Analizează arhitecturi şi Tema 5  Fişa 5.1. – Structura

 Fişa suport 6.1 –

În abordarea conţinuturilor aferente modulului „Reţele de comunicaţii” este

Utilizând strategii didactice adecvate pentru parcurgerea conţinuturilor modulului

 Standardul de Pregătire Profesională pentru calificarea Tehnician de

 Curriculum pentru calificarea Tehnician de telecomunicaţii, nivelul 3 –

TEMA 1:REŢELE DE TELECOMUNICAŢII

 Analizează arhitecturi şi topologii de reţele

APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA REŢELELOR DE TELECOMUNICAŢII

O reţea de telecomunicaţii corespunde unui ansamblu de linii (canale de

Prima reţea de telecomunicaţii (comunicaţii la distanţă) a fost reţeaua destinată

Evoluţia transmisiei semnalelor a fost în strânsă dependenţă cu dezvoltarea reţelei

- necesitatea convorbirilor telefonice universale (“oricine cu oricine”), a determinat

Fig. I.1 CENTRALA MANUALĂ

Etapele dezvoltării reţelei telefonice:

În Fig. I.3 este reprezentată schema simplificată cu componentele de bază

Repartitor Repartitor Canale

Accesul Transferul zonal Transferul la distanţă

DISTRIBUŢIA COMUTAŢIA TRANSMISIA

Fig.I.3 Componentele de bază ale reţelei telefonice

Elementele componente ale unei reţele de telecomunicaţii tradiţionale, pot fi clasificate

O centrală automată este capabilă să indeplinească următoarele roluri:

Sugestii metodologice pentru fixarea cunoştinţelor

Se recomandă utilizarea mijloacelor multimedia pentru activităţile de fixare a

 O prezentare multimedia care să cuprindă următoarele noţiuni:

 Activităţi interactive, de genul urmator:

o Probe orale şi scrise

 Analizează arhitecturi şi topologii de reţele

 Identifică echipamentele reţelelor de comunicaţii electronice

TIPURI ŞI TOPOLOGII DE REŢELE DE COMUNICAŢII ELECTRONICE

a) Tipuri de reţele. Telecomunicaţiile pot fi realizate prin intermediul unor reţele de

Evoluţia reţelelor de telecomunicaţii a presupus:

Printr-o strategie ce a urmărit compatibilitatea între reţele, au fost standardizate

Nevoia de informare rapidă a impulsionat dezvoltarea reţelelor de telecomunicaţii. De

Alte momente importante pentru dezvoltarea telecomunicaţiilor:

Majoritatea reţelelor de telecomunicaţii aflate în prezent în exploatare au proprietatea

Termenul topologie de reţea se referă la dispunerea fizică în teren a elementelor

Fig. I.4 SCHEMĂ BLOC SUBREŢEA TC.

Topologii specifice distribuţiei:

Structuri în arbore sau radiale specifice reţelei de telefonie;

Fig. I.5 STRUCTURA TIP ARBORE (DE DISTRIBUŢIE)

Fig. I.6 STRUCTURA TIP PABX

Principala structură utilizată pentru reţeaua de comunicaţii electronice în zona de

Fig. I.7 STRUCTURA TIP PLASĂ

Sugestii metodologice pentru fixarea cunoştinţelor

Se recomandă utilizarea mijloacelor multimedia pentru activităţile de fixare a

 O prezentare multimedia care să cuprindă următoarele noţiuni: