UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ȘI INGINERIE ALEXANDRIA

Programul de studii: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

,,Principiile fundamentale ale procesului penal’’

Disciplina:

Elemente de procedură judiciară

Student:

2021

Noţiunea de principiu fundamental al procesului penal reprezintă o regulă cu

caracter general privind structura şi desfăşurarea procesului penal.
Pe baza principiilor fundamentale ale activităţii judiciare în materie penală se
desfăşoară, în integralitatea sa, procesul penal.
În cadrul principiilor fundamentale ale procesului penal sunt incluse:
1. Principiul legalităţii procesului penal;
2. Principiul separării funcţiilor judiciare;
3. Prezumţia de nevinovăţie;
4. Principiul aflării adevărului;
5. Ne bis in idem;
6. Principiul oficialităţii (obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale);
7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal;
8. Dreptul la libertate şi siguranţă;
9. Dreptul la apărare;
10. Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private;
11. Limba oficială şi dreptul la un interpret;
12. Principiul egalităţii persoanelor în faţa legii penale.

I. Principiul legalităţii procesului penal;

Este o transpunere pe plan particular a principiului general al legalităţii, prevăzut în art. 1 alin. 5
din Constituţia României în care se afirmă că: “În România, respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Principiul legalităţii procesului penal este consacrat în dispoziţiile art. 2 alin. 1 din
Codul de procedură penală care precizează că procesul penal se desfăşoară atât în cursul
urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede, în
dispoziţiile art. 2 alin.3, că „ judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi
trebuie să fie imparţiali”.
Principiul legalităţii implică necesitatea ca activitatea procesual penală să se
desfăşoare, în întregime, de către organe judiciare specializate, cu respectarea
competenţei acestora, cu asigurarea exerciţiului drepturilor procesuale ale părţilor în
vederea soluţionării cauzelor penale.
Principiul legalităţii procesului penal prezintă garanţii. Astfel, dacă în situaţia
dispunerii unui act procesul sau cu ocazia realizării unui act procedural, dispoziţiile
legale nu au fost respectate, există posibilitatea anulării actului (art. 197 alin. 1 Cod
procedură penală), iar când vătămarea procesuală este de neînlăturat, nulitatea dobândeşte
caracter absolut (art. 197 alin. 2 Cod procedură penală)
Cu excepţia sancţiunilor procedurale, legiuitorul a instituit şi alte sancţiuni care pot
fi aplicate persoanelor care au încălcat dispoziţiile legale. Aceste sancţiuni sunt de ordin
administrativ, civil sau, după caz, penal.

II. Principiul separării funcţiilor judiciare.

 
În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare:
a )funcția de urmărire penală;
b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de
urmărire penală;
c) funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată;
d) funcția de judecată.
 Funcțiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel:
1.  În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este
incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin.
(1) lit. b), care este compatibilă cu funcția de verificare a legalității trimiterii sau
netrimiterii în judecată.
2.  În exercitarea funcției de urmărire penală, procurorul și organele de cercetare penală
strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în
judecată.
3.  Asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și
libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest
sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
4.  Asupra legalității actului de trimitere în judecată și probelor pe care se bazează acesta,
precum și a legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de
cameră preliminară, în condițiile legii.
5.  Judecata se realizează de către instanță, în complete legal constituite.
III. Prezumția de nevinovăție.
1. Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o
hotărâre penală definitivă.
2. După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii
organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
* Observaţie: prezumţia de nevinovăţie este o prezumţie relativă (juris tantum), susceptibilă de a
fi combătută prin proba contrară; proba contrară constă în dovedirea vinovăţiei acuzatului
dincolo de orice îndoială rezonabilă şi statuarea acesteia printr-o hotărâre penală definitivă.

Prezumţia de nevinovăţie se înfăţişează ca fiind:

 un principiu fundamental al procesului penal;
 o garanţie procedurală (preponderent de probă) → impune în sarcina organelor judiciare
exigenţa de a dovedi vinovăţia inculpatului dincolo de orice îndoială rezonabilă;
 o regulă de fond (veritabil drept subiectiv al suspectului/inculpatului) → lezarea acestei
reguli prin afirmarea vinovăţiei inculpatului înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare poate antrena angajarea răspunderii civile delictuale a celui vinovat.

IV. Principiul aflării adevărului;

Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la

faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
 Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea,
cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință
a probelor propuse în favoarea suspectului ori inculpatului se sancționează conform dispozițiilor
prezentului cod.
V. Ne bis in idem;
Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci
când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la
aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.
Garanţiile principiului ne bis in idem:
 art. 16 alin. (1) lit. i) consacră imposibilitatea punerii în mişcare sau exercitării acţiunii
penale pe motiv de existenţă a autorităţii de lucru judecat;
 art. 426 lit. b) consacră implicit autoritatea de lucru judecat ca motiv de contestaţie în
anulare;
 art. 551 şi 552 C.p.p. consacră momentele la care o hotărâre pronunţată în materie penală
dobândeşte caracter definitiv.

VI. Principiul oficialităţii (obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale);
Procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când
există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de
împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) și (3).
În cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunța la exercitarea
acțiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în
realizarea obiectului acesteia.
În cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mișcare și exercită acțiunea penală după
introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obținerea autorizării ori sesizării
organului competent sau după îndeplinirea unei alte condiții prevăzută de lege.
Regula → procesul penal se pune în mişcare şi se derulează din oficiu.
Excepţii de la principiul oficialităţii:
 renunţarea la urmărirea penală (cu menţiunea că această soluţie a rămas fără suport legal
ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 318 din C.p.p.);
 lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, a autorizării sau sesizării organului
competent sau neîndeplinirea unei alte condiţii prevăzute de lege;
 existenţa unui impediment la punerea în mişcare sau exercitare acţiunii penale dintre cele
reglementate de art. 16 C.p.p.

VII. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal;

Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea

garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie
constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune
să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.
* Observaţie: din raţiuni didactice vom analiza separat cele două drepturi ce reies din art. 8
C.p.p., dar, în opinia noastră, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil este o
componentă a dreptului la un proces echitabil, relaţia dintre cele două fiind cea parte-întreg.
VIII. Dreptul la libertate şi siguranţă;

În cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate și siguranță.
 Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepțional și doar în
cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
 Orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp și într-o limbă pe care
o înțelege asupra motivelor arestării sale și are dreptul de a formula contestație împotriva
dispunerii măsurii.
 Atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă în mod
nelegal, organele judiciare competente au obligația de a dispune revocarea măsurii și, după caz,
punerea în libertate a celui reținut sau arestat.
Orice persoană față de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură
privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege.
IX. Dreptul la apărare;
Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înșiși sau de a fi asistați de
avocat.
 Părțile, subiecții procesuali principali și avocatul au dreptul să beneficieze de timpul și
înlesnirile necesare pregătirii apărării.
 Suspectul are dreptul de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este
cercetat și încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre
fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui și încadrarea juridică a
acesteia.
 Înainte de a fi ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul
de a nu face nicio declarație.
 Organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare
de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul procesului penal.
 Dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credință, potrivit scopului pentru care a fost
recunoscut de lege.
X. Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private;
 Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu
respectarea demnității umane.
 Respectarea vieții private, a inviolabilității domiciliului și a secretului corespondenței sunt
garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă decât în condițiile legii și
dacă aceasta este necesară într-o societate democratică.
* Observaţie: respectarea demnităţii umane se asigură şi de către instanţă prin declararea şedinţei
nepublice atunci când participantul la proces ar fi expus unor situaţii umilitoare, de natură a-i
afecta demnitatea.
XI. Limba oficială şi dreptul la un interpret;
 Limba oficială în procesul penal este limba română.
  Cetățenii români aparținând minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba
maternă în fața instanțelor de judecată, actele procedurale întocmindu-se în limba
română.
 Părților și subiecților procesuali care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se
pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștință de piesele
dosarului, de a vorbi, precum și de a pune concluzii în instanță, prin interpret.
 În cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreți autorizați, potrivit legii. Sunt
incluși în categoria interpreților și traducătorii autorizați, potrivit legii.
* Observaţie: în cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreţi autorizaţi, potrivit legii; sunt
incluşi în categoria interpreţilor şi traducătorii autorizaţi, potrivit legii.

XII. Principiul egalităţii persoanelor în faţa legii penale.

Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări.
Egalitatea persoanelor în faţa legii penale presupune → dreptul pe care îl au cetăţenii
români, indiferent de naţionalitate, rasă, sex sau religie, de a exercita, în condiţii de deplină
egalitate , toate drepturile prevăzute de Constituţie sau de alte legi, de a participa, în egală
măsură, la viaţa politică, economică, juridică, socială şi culturală.