TEMA 1.

Conceptul de control financiar

1. Considerații teoretice privind controlul
2. Definiția, obiectivele, sarcinile, principiile controlului financiar
3. Obiectul, rolul și funcțiile controlului financiar
4. Formele controlului financiar
Obiective de referinţă:
 să definească conceptul de controlul;
 să determine obiectivele, sarcinile, principiile controlului financiar;
 să analizeze rolul și funcțiile controlului financiar;
 să determine formele controlului financiar.
Termeni-cheie: control financiar, formele controlului financiar.

1. Considerații teoretice privind controlul

Dreptul finanţelor publice reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementează
relaţiile sociale ce iau naştere în legătură cu formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul
resurselor financiare ale statului sau ale unităţilor administrative-teritoriale.
După cum se poate observa, relaţiile din sfera controlul financiar sunt o componentă
importantă a relaţiilor ce iau naştere în legătură cu resursele financiare ale statului.
În literatura de specialitate controlul financiar a fost definit ca fiind o componentă a
controlului economic ce are ca obiectiv cunoaşterea de către stat a modului cum sunt
administrate mijloacele materiale şi financiare de către societăţile comerciale publice, modul de
realizare şi cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficienţei
economicofinanciare, dezvoltarea economiei naţionale, înfăptuirea progresului social.
Formarea, administrarea şi întrebuinţarea eficientă a banului public sunt determinante
pentru realizarea unor obiective majore ale statului, atât de natură economică, cât şi de natură
socială, dar sunt determinate, într-o foarte mare măsură de eficienţa cu care sunt desfăşurate
activităţile de control financiar.
Spre deosebire de controlul fiscal, controlul financiar poate viza şi alte venituri publice
decât cele de natură fiscală, dar, în plus, el trebuie să se concentreze şi asupra modului de
administrare şi întrebuinţare a banului public, deci asupra cheltuielilor publice. După cum se
poate observa ne referim la venituri publice şi cheltuieli publice fără să distingem dacă ele
aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, aşa cum nici în materia controlului
financiar nu se distinge din acest punct de vedere. În concluzie, controlul financiar este acea
activitate de verificare a actelor şi operaţiunilor referitoare la modul de formare, administrare şi
întrebuinţare a banului public ce aparţine atât statului, cât şi unităţilor administrativ-teritoriale în
1
scopul realizării unei eficientizări a vieţii economico-sociale şi a restabilirii ordinii de drept
încălcate.
Statul, indiferent de forma de organizare a acestuia, şi-a creat din cele mai vechi timpuri,
sisteme de control, în special, sisteme de control financiar, ale căror principale obiective au
constat, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor, din activitatăţi de urmărire a modului de realizare
a obligaţiunilor financiare ale poulaţiei faţă de instituţiile sale.
Astăzi, controlul are funcţia de informare dinamică, preventivă şi în timpi reali, sporind la
creşterea calităţii deciziilor. El pătrunde în esenţa fenomenelor, sesizează aspectele negative în
momentele în care acestea se manifestă ca tendinţă şi intervine operativ pentru prevenirea şi
lichidarea cauzelor. Controlul evaluează rezultatele în raport cu normele si obiectivele stabilite,
dar contribuie si la prevenirea tendinţelor şi fenomenelor care necesită decizii de corecţie.
Controlul se manifestă ca formă de perfecţionare a modului de gestiune a patrimoniului, de
organizare şi conducere a activităţilor unităţii patrimoniale.
Esenţa şi specificitatea controlului financiar ca sistem constau în faptul că acesta este
atotcuprinzător,adică în sfera sa de activitate se regăsesc, ordonate şi sistematizate, în mod
obiectiv, atît relaţiile, procesele, cît şi fenomenele economice şi financiare, în interdependenţa şi
condiţionarea lor reciprocă, toate acestea materializate în activitatea de administrare şi gestionare
a elementelor patrimoniului, de obţinere a rezultatelor financiare, în toate locurile unde se
utilizează valorile materiale şi băneşti.
Indiferent de nivelul la care se exercită si de momentele urmărite, controlul se compune
din trei momente distincte, între care se stabilesc conexiuni.
Aceste momente sunt:
compararea situaţiei scriptice cu situaţia de fapt (reală);
analiza şi evaluarea rezultatelor şi a abaterilor;
valorificarea constatărilor.
Situaţia ideală se stabileşte pe baza prescripţiilor şi restricţiilor sistemului legislativ;
deciziilor şi hotărîrilor conducerii la diferite niveluri; programalelor de activitate, bugetelor de
venituri şi cheltuieli, stocurilor scriptice reflectate în contabilitate.
Situaţia reală se stabileşte pe baza observaţiilor la faţa locului, inventarierilor de control,
verificărilor documentare, analizelor de laborator, expertizelor, explicaţiilor obţinute de la cei
controlaţi.
Momentul esenţial al procesului de control îl constituie comparaţia. Orice operaţie sau
activitate economico-financiară se cercetează în raport cu un criteriu, cu o bază de comparaţie.
Criteriile de comparare determină şi natura controlului:

2
  comparaţia în funcţie de un criteriu prestabilit (normă, scopuri, prognoze, sarcini,
standarte etc.);
 comparaţia cu caracter special (între variante de eficienţă a unor măsuri sau soluţii
organizatorice pentru alegerea celei optime);
 comparaţii de spaţiu (de exemplu între unele servicii publice);
 comparaţii în timp (între activitatea programată sau efectivă cu cea din perioada
precedentă).
Pe baza rezultatelor la care s-a ajuns în urma comparării, se trece la analiza şi evaluarea
rezultatelor sau abaterilor şi delimitarea factorilor de influenţă şi a cauzelor, la determinarea
consecinţelor şi a responsabilităţilor.

2. Definiția, obiectivele, sarcinile, principiile controlului financiar

Controlul financiar reprezintă o activitate de verificare a modului de respectare a
legislaţiei financiare, cu scopul de a preveni angajarea de cheltuieli fără justificare economică
şi de a asigura profit în folosirea resurselor materiale, financiare şi de muncă.
Controlul financiar este un instrument financiar al politicii financiare a statului, fiind
mijlocul prin care se previn faptele ilegale, se identifică deficienţele şi se stabilesc măsurile
necesare pentru intrarea în legalitate, precum cercetează domeniul macro şi microeconomic,
privită prin prisma corectitudinii operaţiilor, dar şi a eficienţei cu care sunt gospodărite, utilizate
şi cheltuite resursele materiale, financiare şi umane.
Obiectul nemijlocit al controlului financiar îl formează actele şi operaţiunile emise sau
înfăptuite de subiecţii controlaţi. În timpul controlului, prefesioniştilor domeniului le revine
sarcina să urmărească dacă actele şi operaţiunile examinate îndeplinesc condiţiile de legalitate,
operativitate, eficienţă, economicitate şi raţionalitate.

Obiectivele şi sursele de informare ale studiului general prealabil

Obiective Surse de informare
 Sarcinile rezultate din normele în vigoare pentru  Normele legale;
domeniul de activitate controlat;  Procesele-verbale de control
 Orientările, instrucţiunile, competenţele şi anterioare;
răspunderile în structura internă a unităţii  Dările de seamă contabile;
controlate;  -Procesele-verbale ale organelor
 Modul de organizare a evidenţei contabile şi colective de conducere;
tehnico-operative;  Consultările cu conducerea
 Situaţia de fapt existentă cu privire la activitatea compartimentelor controlate.

3
 ce urmează să fie controlată.

La baza controlului financiar stau următoarele principii:

 Efectuarea controlului de către organe competente. Acest principiu presupune că
controlul financiar poate fi efectuat doar de organe special antrenate cu asemenea funcţii.
În acelaşi timp, iniţiator al controlului financiar poate fi orice persoană cointeresată, iar
atraşi în asemenea activitate pot fi doar cetăţenii şi organizaţiile apte să acorde un ajutor
real.
 Rezultativitatea controlului financiar, care se manifestă prin desfăşurarea oportună a
activităţii de control, elucidarea rezultatelor reale a activităţii financiare, prezentarea
rezultatelor la timp persoanelor competente să decidă luarea măsurilor de înlăturare a
cauzelor abaterilor financiare constatate şi de atrage la răspundere a persoanelor vinovate.
Rezultatul final al controlului financiar trebuie să consteie în perfecţionarea activităţii
financiare.
 Transparenţa controlului financiar – constă în publicarea rezultatelor controlului, în
discutarea lor publică, în atenţiei statului, organizaţiilor şi cetăţenilor asupra rezultatelor.
De asemenea, e necesar şi publicarea acelor măsuri care au fost luate în cazurile de
constatare a abaterilor şi neajunsurilor.

3. Obiectul, rolul și funcțiile controlului financiar

Dincolo de importanţa controlului financiar în plan macroeconomic pe care am subliniat-o
mai sus, el prezintă un rol deosebit de important şi la nivel micro economic, ori la nivelul
corpurilor publice supuse activităţii de control.
Din acest punct de vedere, activitatea de control financiar determină la nivelul organizaţiei
controlate o organizare mai bună a muncii, o întărire a ordinii şi disciplinei în organizarea şi
desfăşurarea activităţilor economico-sociale, o utilizare mai eficientă a mijloacelor umane,
materiale şi financiare de care dispune organizaţia controlată, şi nu în ultimul rând, o interpretare
unitarăşi corectă a legii în scopul întăririi respectării legalităţii.
Rolul şi importanţa controlului financiar delimitează, în liniile lor generale, şi funcţiile
controlului financiar.
În literatura de specialitate au fost menţionate o serie de funcţii ale controlului financiar,
dar cea mai sinteticăşi cuprinzătoare prezentare a acestora este cea pe care o vom prezenta şi noi
în cele ce urmează:
Autorul român V. Munteanu menţionează următoarele funcţii specifice controlului
financiar:
4
 Funcţia de prevenire şi funcţia de perfecţionare – funcţii care se materializează în
preîntîmpinarea producerii unor deficienţe sau pagube în desfăşurarea activităţilor economico-
financiare, ceea ce presupune perfecţionarea acestora;
Funcţia de constatare a situaţiei şi funcţia de corectare în cazul în care apar dereglări –
acestea presupun că prin control se urmăreşte modul în care se asigură echilibrul financiar între
venituri şi cheltuieli şi se influienţează favorabil realizarea sarcinilor economice;
Funcţia de cunoaştere şi funcţia de evaluarea a situaţiei existente, la un moment dat, a
rezultatelor obţinute, asupra modului de desfăşurare a activităţii în condiţii de normalitate,
legalitate şi eficienţă;
Funcţia educativă şi funcţia stimulativă a participanţilor la realizarea procesului de
managment.
După autorul V. Iancu, controlul financiar îndeplineşte următoarele funcţii importante:
 Funcţia de urmărire şi evaluare – cunoaşterea rezultatelor şi stabilirea măsurilor de
îmbunătăţire a lor;
Funcţia de îndrumare;
Funcţia de constrîngere.
De asemenea, la acest capitol s-au referit şi D. D. Şaguna, M. Ş. Minea şi I. Bostan
identifică următoarele funcţii:
De evaluare;
Preventivă;
De documentare;
Recuperatorie;
Pedagogică.
Funcţia de evaluare este o funcţie de apreciere completă, reală, exactă şi concretă a
activităţii controlate.
Funcţia preventivă constă într-o serie de măsuri luate de organele de control în vederea
evitării şi eliminării unor fraude ca efectele negative ale acestora să se producă, prin identificarea
şi anularea cauzelor care le generează sau le favorizează.
Funcţia de documentare asigură cunoaşterea cantitativă şi calitativă a problemelor,
controlul participînd nemijlocit la actul de conducere, furnizînd date şi informaţii în
fundamentarea deciziilor economico-financiare.
Funcţia recuperatorie constă în acţiunea de descoperire şi recuperare a pagubei şi luarea
de măsuri faţă de cei vinovaţi.

5
 Funcţia pedagogică are un caracter formativ, de generalizare a experienţei pozitive. Prin
această funcţie, controlul contribuie la ridicarea cadrelor din economie, a nivelului de pregătire şi
la soluţionarea în condiţii satisfăcătoare a sarcinilor ce le revin.
În practică, specialiştii în domeniu recomandă să se pună accent pe funcţia de prevenire –
cu caracterul ei previzional – şi mai puţin pe cele cu caracter coercitiv, deoarece aceasta
contribuie la realizarea unor însemnate economii. Îndeplinind aceste funcţii, acceptate ca fiind
reale, practice şi operative, controlul capătă anumite trăsături sau caracteristici specifice. Graţie
lor controlul nu mai este un scop în sine, ci este mai mult un mijloc, o manieră de a creşte
supleţea şi eficacitatea sistemului în care funcţionează.
În acelaşi timp, controlul financiar mai îndeplineşte şi o serie de funcţii particulare:
 Funcţia de măsurare a posteriorii a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);
 Funcţia de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care
afectează sau ameninţă activitatea agentului economic;
 Funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza diagnosticului
financiar constatat;
 Funcţia de a interveni în cadrul competenţelor date pentru redresarea sau soluţionarea
problemelor firmei;
 Funcţia de reglementare a activităţii firmei, prin asigurarea acţiunii de control în raport cu
obiectivele firmei, localizîndu-se asupra activităţilor în curs de desfăşurare;
 Funcţia de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor
controlului propriu;
 Funcţia de învăţare şi autpînvăţare a realităţilor pe care controlul le ridică în permanenţă,
prin acţiunea coercitivă, asupra pertinenţei cadrului şi normelor legale folosite.
Activitatea de control presupune 5 direcţii principale:
1. satabilitatea situaţiei ideale (de dorit) – lucru care se realizează pe baza programelor
de activitate, normelor sau normativelor, sarcinilor concrete sau previziunilor;
2. precizarea devierilor maxime de la situaţia idală care sunt permise în desfăşurarea
activităţii;
3. detreminarea situaţiei reale existente la un moment dat;
4. contrapunerea celor două situaţii (ideală, reală) şi stabilirea abaterilor efective;
5. formularea concluzilor care se desprind din activitatea de control şi propunerea şi
adoptarea schimbarilor care se impun.
Importanţa şi necesitatea controlului financiar în condiţiile economiei de piaţă sunt
umanim recunoscute. El este considerat ca indispensabil desfăşurării activităţilor economico-
sociale atît de factorii de condicere cît şi de cei conduşi.
6
 Rolul controlului financiar reiese pregnant în evidenţă, în toate fazele preceselor de
producţie, începînd de la activităţile de proiecatre, contractare şi pînă la finalizarea acestora şi
înregistrarea rezultatelor obţinute.
În condiţiile economiei de piaţă este necesară întarirea instituţiei controlului financiar, atît
sub aspectul modului de organizare cît şi sub aspectul cuprinderii şi extinderii acestuia în
economie. Controlul financiar nu trebuie şi nici nu poate să scape procesului general de reformă,
care se desfăşoară în prezent în toate sistemele şi subsistemele economice şi în special în cele
referitaore la buget, bănci, fiscalitate, contabilitate etc..

4. Formele controlului financiar

În vederea realizării funcţiilor sale specifice, controlul financiar poate fi organizat în mai
multe forme. Acest lucru este reflectat şi de către legislaţia în vigoare care chiar reglementează
anumite forme ale controlului financiar.
În literatura de specialitate sau exprimat chiar şi o serie de criterii de clasificare a
controlului financiar, astfel:
A. După criteriul momentului în care se efectuează controlul, distingem:
 control financiar preventiv;
 control financiar concomitent;
 control financiar ulterior.
B. După criteriul domeniului de acţiune, distingem:
 control financiar intern sau propriu;
 control financiar extern.
C. După criteriul termenului în care se efectuează controlul:
 control financiar permanent;
 control financiar periodic.
D. După criteriul ariei de cuprindere a controlului:
 control financiar total;
 control financiar parţial.
Controlul financiar preventiv este un control specializat prin care se verifică legalitatea,
oportunitatea şi conformitatea actelor administrativ-financiare controlate cu regulile prestabilite
pentru acele acte, ce urmează a fi efectuate pe seama fondurilor publice sau a partimoniului
public, verificare ce se face înainte de aprobarea actelor respective.
Controlul financiar concomitent este acea formă a controlului financiar ce se desfăşoare
relativ în acelaşi timp cu emiterea şi aprobarea actelor supuse controlului.

7
 Controlul financiar ulterior este acea formă a controlului financiar ce se desfăşoară după ce
actele supuse controlului au fost emise şi au produs efecte juridice.
Controlul financiar intern sau propriu este acea formă a controlului financiar efectuat de
către structuri interne din cadrul organizaţiei controlate.
Controlul financiar extern este controlul efectuat de către organe de control financiar cu
atribuţii specifice în acest sens, cu privire la activitatea desfăşurată de către o organizaţie,
indiferent dacă este persoană de drept public sau de drept privat.
Control financiar permanent este activitatea de control ce se efectuează pe toată durata
desfăşurării activităţii controlate.
Control financiar periodic este acea activitate de control ce se efectuează la anumite
intervale de timp, uneori cu regularitate, alteori însă, fără să fie îndeplinită această condiţie.
Control financiar total este acea formă a controlului care se referă la întreaga activitate
financiară desfăşurată de către organizaţia controlată într-un anumit interval de timp.
Control financiar parţial este acea formă a controlului financiar ce cade numai asupra
anumitor aspecte din activitatea unei organizaţii ori asupra anumitor categorii de acte întocmite
de către acestea.
Desfăşurarea în concret a activităţii de control financiar presupune derularea uneia sau mai
multor forme de control, fie în mod succesiv, fie chiar concomitent. Astfel, la un moment dat se
poate desfăşura un control financiar, ulterior, extern şi total, sau în orice alte combinaţii, în
funcţie de atribuţiile de control ale organelor ce îl efectuează, dar şi în funcţie de obiectivele pe
care şi le propune autoritatea publică de iniţiază controalele respective.
Procedura de control financiar a fost definită în literatura de specialitate ca fiind un
ansamblu de acte şi operaţiuni privind organizarea, desfăşurarea şi valorificarea rezultatelor
acţiunii de control. Aşa cum rezultăşi din definiţia de mai sus, procedura de control presupune
parcurgerea mai multor etape. Într-o primă etapă trebuie selectată unitatea ce urmează a fi
controlată, iar în cadrul acesteia trebuie stabilităşi selectată activitatea ce urmează a fi supusă
controlului. A doua etapă se referă la desfăşurarea propriu-zisă a activităţii de control. Aceasta se
efectează pe baza unui grafic de control şi presupune verificarea actelor şi operaţiunilor supuse
controlului. Verificarea se face sub aspectul legalităţii, necesităţii, oportunităţii, economicităţii şi
al realizării acestora. A treia etapă are în vedere întocmirea actelor de control, cum ar fi procesul
verbal de control, nota de constatare şi foaia de măsuri. În cazul în care, cu ocazia controlului se
constată abateri de la dispoziţiile legale, se vor întocmi o serie de acte suplimentare, cum ar fi:
planul de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, proces verbal de sancţionare
contravenţională, iar dacă situaţiile constatate indică săvârşirea unor infracţiuni se va întocmi
actul de sesizare a organelor de urmărire penală. Ultima etapă se referă la valorificarea
8
rezultatelor controlului care se concretizează în urmărirea modului de ducere la îndeplinire a
măsurilor stabilite de către organul de control financiar.
Referindu-se la procedurile de control legea reglementează o serie de modalităţi de
realizare a acestora, şi anume:
1. Controlul prin sondaj constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi
operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a
obligaţiilor fiscale datorate bugetelor publice.
2. Controlul inopinat constă în activitatea de verificare fapticăşi documentară, în principal
ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale.
3. Controlul încrucişat constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale
contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.