TEMA 1. Conceptul de Control Financiar
TEMA 1. Conceptul de Control Financiar
TEMA 1. Conceptul de Control Financiar
2
comparaţia în funcţie de un criteriu prestabilit (normă, scopuri, prognoze, sarcini,
standarte etc.);
comparaţia cu caracter special (între variante de eficienţă a unor măsuri sau soluţii
organizatorice pentru alegerea celei optime);
comparaţii de spaţiu (de exemplu între unele servicii publice);
comparaţii în timp (între activitatea programată sau efectivă cu cea din perioada
precedentă).
Pe baza rezultatelor la care s-a ajuns în urma comparării, se trece la analiza şi evaluarea
rezultatelor sau abaterilor şi delimitarea factorilor de influenţă şi a cauzelor, la determinarea
consecinţelor şi a responsabilităţilor.
3
ce urmează să fie controlată.
5
Funcţia pedagogică are un caracter formativ, de generalizare a experienţei pozitive. Prin
această funcţie, controlul contribuie la ridicarea cadrelor din economie, a nivelului de pregătire şi
la soluţionarea în condiţii satisfăcătoare a sarcinilor ce le revin.
În practică, specialiştii în domeniu recomandă să se pună accent pe funcţia de prevenire –
cu caracterul ei previzional – şi mai puţin pe cele cu caracter coercitiv, deoarece aceasta
contribuie la realizarea unor însemnate economii. Îndeplinind aceste funcţii, acceptate ca fiind
reale, practice şi operative, controlul capătă anumite trăsături sau caracteristici specifice. Graţie
lor controlul nu mai este un scop în sine, ci este mai mult un mijloc, o manieră de a creşte
supleţea şi eficacitatea sistemului în care funcţionează.
În acelaşi timp, controlul financiar mai îndeplineşte şi o serie de funcţii particulare:
Funcţia de măsurare a posteriorii a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);
Funcţia de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care
afectează sau ameninţă activitatea agentului economic;
Funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza diagnosticului
financiar constatat;
Funcţia de a interveni în cadrul competenţelor date pentru redresarea sau soluţionarea
problemelor firmei;
Funcţia de reglementare a activităţii firmei, prin asigurarea acţiunii de control în raport cu
obiectivele firmei, localizîndu-se asupra activităţilor în curs de desfăşurare;
Funcţia de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor
controlului propriu;
Funcţia de învăţare şi autpînvăţare a realităţilor pe care controlul le ridică în permanenţă,
prin acţiunea coercitivă, asupra pertinenţei cadrului şi normelor legale folosite.
Activitatea de control presupune 5 direcţii principale:
1. satabilitatea situaţiei ideale (de dorit) – lucru care se realizează pe baza programelor
de activitate, normelor sau normativelor, sarcinilor concrete sau previziunilor;
2. precizarea devierilor maxime de la situaţia idală care sunt permise în desfăşurarea
activităţii;
3. detreminarea situaţiei reale existente la un moment dat;
4. contrapunerea celor două situaţii (ideală, reală) şi stabilirea abaterilor efective;
5. formularea concluzilor care se desprind din activitatea de control şi propunerea şi
adoptarea schimbarilor care se impun.
Importanţa şi necesitatea controlului financiar în condiţiile economiei de piaţă sunt
umanim recunoscute. El este considerat ca indispensabil desfăşurării activităţilor economico-
sociale atît de factorii de condicere cît şi de cei conduşi.
6
Rolul controlului financiar reiese pregnant în evidenţă, în toate fazele preceselor de
producţie, începînd de la activităţile de proiecatre, contractare şi pînă la finalizarea acestora şi
înregistrarea rezultatelor obţinute.
În condiţiile economiei de piaţă este necesară întarirea instituţiei controlului financiar, atît
sub aspectul modului de organizare cît şi sub aspectul cuprinderii şi extinderii acestuia în
economie. Controlul financiar nu trebuie şi nici nu poate să scape procesului general de reformă,
care se desfăşoară în prezent în toate sistemele şi subsistemele economice şi în special în cele
referitaore la buget, bănci, fiscalitate, contabilitate etc..
7
Controlul financiar ulterior este acea formă a controlului financiar ce se desfăşoară după ce
actele supuse controlului au fost emise şi au produs efecte juridice.
Controlul financiar intern sau propriu este acea formă a controlului financiar efectuat de
către structuri interne din cadrul organizaţiei controlate.
Controlul financiar extern este controlul efectuat de către organe de control financiar cu
atribuţii specifice în acest sens, cu privire la activitatea desfăşurată de către o organizaţie,
indiferent dacă este persoană de drept public sau de drept privat.
Control financiar permanent este activitatea de control ce se efectuează pe toată durata
desfăşurării activităţii controlate.
Control financiar periodic este acea activitate de control ce se efectuează la anumite
intervale de timp, uneori cu regularitate, alteori însă, fără să fie îndeplinită această condiţie.
Control financiar total este acea formă a controlului care se referă la întreaga activitate
financiară desfăşurată de către organizaţia controlată într-un anumit interval de timp.
Control financiar parţial este acea formă a controlului financiar ce cade numai asupra
anumitor aspecte din activitatea unei organizaţii ori asupra anumitor categorii de acte întocmite
de către acestea.
Desfăşurarea în concret a activităţii de control financiar presupune derularea uneia sau mai
multor forme de control, fie în mod succesiv, fie chiar concomitent. Astfel, la un moment dat se
poate desfăşura un control financiar, ulterior, extern şi total, sau în orice alte combinaţii, în
funcţie de atribuţiile de control ale organelor ce îl efectuează, dar şi în funcţie de obiectivele pe
care şi le propune autoritatea publică de iniţiază controalele respective.
Procedura de control financiar a fost definită în literatura de specialitate ca fiind un
ansamblu de acte şi operaţiuni privind organizarea, desfăşurarea şi valorificarea rezultatelor
acţiunii de control. Aşa cum rezultăşi din definiţia de mai sus, procedura de control presupune
parcurgerea mai multor etape. Într-o primă etapă trebuie selectată unitatea ce urmează a fi
controlată, iar în cadrul acesteia trebuie stabilităşi selectată activitatea ce urmează a fi supusă
controlului. A doua etapă se referă la desfăşurarea propriu-zisă a activităţii de control. Aceasta se
efectează pe baza unui grafic de control şi presupune verificarea actelor şi operaţiunilor supuse
controlului. Verificarea se face sub aspectul legalităţii, necesităţii, oportunităţii, economicităţii şi
al realizării acestora. A treia etapă are în vedere întocmirea actelor de control, cum ar fi procesul
verbal de control, nota de constatare şi foaia de măsuri. În cazul în care, cu ocazia controlului se
constată abateri de la dispoziţiile legale, se vor întocmi o serie de acte suplimentare, cum ar fi:
planul de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, proces verbal de sancţionare
contravenţională, iar dacă situaţiile constatate indică săvârşirea unor infracţiuni se va întocmi
actul de sesizare a organelor de urmărire penală. Ultima etapă se referă la valorificarea
8
rezultatelor controlului care se concretizează în urmărirea modului de ducere la îndeplinire a
măsurilor stabilite de către organul de control financiar.
Referindu-se la procedurile de control legea reglementează o serie de modalităţi de
realizare a acestora, şi anume:
1. Controlul prin sondaj constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi
operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a
obligaţiilor fiscale datorate bugetelor publice.
2. Controlul inopinat constă în activitatea de verificare fapticăşi documentară, în principal
ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale.
3. Controlul încrucişat constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale
contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.