2

Strategii şi planuri experimentale

pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

Autori: Daniel DUNEA şi Ştefania IORDACHE

Repere generale
 Reţeaua Naţională de Monitorizare Automată a Calităţii Aerului (RNMCA) din România este un
sistem avansat de monitorizare continuă a parametrilor de calitate ai aerului prin utilizarea a 142
staţii automate, fiind administrat de Serviciul Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA).
 Legea nr. 104/15.06.2011 asigură cadrul legal pentru reglementarea măsurilor destinate menţinerii şi
îmbunătăţirii calităţii aerului în România.
 Valorile limită pentru PM10, dar și pentru PM2.5 sunt în acord cu legislația europeană.
 Data de 21 mai 2014, marchează apariţia unui standard revizuit pentru măsurarea atât a fracţiunii
PM10, cât şi a celei corespunzătoare particulelor PM2.5: EN 12341:2014.
 La nivel naţional, în 2012, s-au înregistrat depăşiri ale valorii limită zilnice (50 μg/m3) la PM10, mai
mult de 35 ori într-un an calendaristic la 6 stații RNMCA din București, Iași și Brașov.
 În 2012, concentraţiile medii anuale ale fracţiunii PM2.5, au variat între cca. 15 şi 25 μg m-3, iar
indicatorul mediu de expunere al populaţiei a fost 18.42 μg m-3 pentru anul de referinţă 2010.
 Problematica studiului particulelor PM2.5 este foarte complexă și are numeroase necunoscute datorate
în principal multitudinii de surse din care provin în mod direct, dar și transformărilor fizico-chimice
care au loc în atmosferă, având ca rezultat formarea particulelor PM2.5 secundare.

2.1 Aspecte generale privind monitorizarea calității aerului în România

Programele de monitorizare a calităţii mediului atmosferic asigură cunoaşterea şi

agregarea obiectivă a informaţiilor referitoare la calitatea aerului necesare planificării calităţii
mediului şi realizării conexiunii feedback de control pentru atingerea obiectivelor acestei
planificări.
Norma de calitate a aerului pentru un poluant se compune din VL (valoarea limită) pe un
timp bine definit, frecvenţa asociată acesteia şi intervalul de referinţă/mediere aferent (de regulă
un an sau mai puţin). Relevanţa normelor de calitate ale aerului este însă limitată. Acestea nu pot
proteja populaţia împotriva expunerii prelungite la emisii accidentale cu concentraţii foarte
ridicate (Iordache Ș. și Dunea D., 2011).

45
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

Calitatea aerului este monitorizată prin măsurători pe diferite intervale de mediere

(http://www.calitateaer.ro/parametri.php). Poluanţii monitorizaţi sunt cei prevăzuţi în legislaţia
din România transpusă din cea aflată în vigoare la nivel european, valorile limită impuse având
scopul de a evita, preveni şi reduce efectele nocive asupra sănătăţii şi a mediului în ansamblul
său. Legislaţia actuală din domeniul protecţiei calităţii aerului se bazează pe Legea nr.
104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător, care a fost publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011. Scopul general al acestei legi este protejarea
sănătăţii umane şi a mediului, ca întreg, prin reglementarea măsurilor destinate menţinerii
calităţii aerului, acolo unde obiectivele stabilite prin prezenta lege sunt corespunzătoare, precum
şi îmbunătăţirea condiţiilor care nu sunt conforme, existente în celelalte situaţii.
Legea nr. 104/15.06.2011 asigură cadrul legal pentru reglementarea măsurilor destinate
menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii aerului, după caz, pe baza obiectivelor pentru calitatea aerului
stabilite, asigurând îndeplinirea obligaţiilor României ca stat membru al Uniunii Europene prin
alinierea legislaţiei naţionale la standardele europene în domeniu conform următoarelor
directive:
 Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind
calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene L152 din data de 11.06.2008.
 Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind arsenul, cadmiul,
mercurul, nichelul şi hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L23 din data de 26.01.2005.
Legea nr. 104/15.06.2011 formulează într-un mod unitar cadrul legal, organizatoric şi
instituţional de cooperare între autorităţile şi instituţiile publice cu competenţe în domeniu, în
scopul evaluării şi managementului calităţii aerului, pe întreg teritoriul României, precum şi
pentru informarea populaţiei şi a organismelor europene şi internaţionale privind starea de
calitate a aerului.
Din punct de vedere decizional, un sistem de supraveghere a calităţii aerului are ca scop
înlesnirea următoarelor deziderate (Dunea D., 2008):
 planificarea calităţii aerului în regiunea de interes;
 monitorizarea calităţii aerului în perimetrul vizat;
 verificarea nivelului de conformitate cu normele în vigoare şi condiţiile reglementate pentru
fiecare agent economic potenţial poluator cu ajutorul datelor colectate;

46
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

 aplicarea măsurilor de prevenire, remediere şi control a calităţii aerului în scopul respectării

obiectivelor planificate.
O reţea de supraveghere a calităţii aerului trebuie să furnizeze date prin care să poată fi
reprodus cât mai fidel şi cât mai complet câmpul concentraţiilor existente în zona de observaţie,
astfel încât să se permită:
 evaluarea tendinţei calităţii mediului atmosferic în zona monitorizată;
 evaluarea eficienţei strategiilor de combatere a poluării;
 validarea sau calibrarea unor modele matematice de evaluare a dispersiei poluanţilor
atmosferici.
Reţeaua de supraveghere trebuie să furnizeze date care să estimeze contribuţia unor surse
individuale semnificative la câmpul global al concentraţiilor, pentru a se putea interveni în
vederea limitării emisiilor la sursele potenţial poluatoare (Gavrilescu E. și Olteanu I., 2003).
Proiectarea unei reţele de supraveghere - monitorizare necesită parcurgerea unor etape
distincte, după cum urmează:
1. Stabilirea numărului şi locaţiei punctelor de măsurare sau de recoltare – eşantionare şi
identificarea şi determinarea parametrilor care trebuie monitorizaţi;
2. Stabilirea frecvenţei de monitorizare (intervalul de eşantionare) şi mijloacele de colectare
a probelor sau de măsurare directă a parametrilor;
3. Stabilirea infrastructurii de monitorizare, respectiv a instrumentației de analiză a
parametrilor de calitate ai aerului;
4. Dezvoltarea bazei de date a parametrilor determinaţi, a indicatorilor sintetici şi a
informaţiilor de mediu;
5. Descrierea condiţiilor hidrometeorologice, de climă şi relief din zona supusă
monitorizării.
Amplasarea locaţiilor (punctelor) de măsurare se realizează pe baza următoarelor priorităţi:
1. Regiunile cu concentraţie mare a poluanţilor stabilite pe baza modelării dispersiei şi
transportului poluanţilor sau pe baza măsurătorilor in-situ preliminare de inventariere.
2. Regiunile dens populate (numărul punctelor se stabileşte conform standardelor în vigoare
în funcție de natura poluantului);
3. Regiunile care au în vedere implementarea unor programe de dezvoltare sau de
sistematizare a teritoriului.

47
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

2.2 Arhitectura instrumentaţiei de monitorizare automată a calităţii aerului

Un sistem ideal de supraveghere şi control al poluării aerului în timp real este rezultatul
implementării unor metode fiabile de monitorizare continuă, telemetrie şi prelucrare digitală a
datelor achiziționate. În acest moment, există componentele hardware necesare pentru a realiza
fizic un asemenea sistem. O parte din limitările majore ale funcționării optime ale sistemelor
automate se regăsesc în cadrul componentei software, la nivelul aplicațiilor dedicate. Această
verigă importantă se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește atingerea performanțelor legate
de suportul decizional (SSD) și de modelele numerice responsabile de prognoză și elaborarea
unor scenarii veridice în ceea ce privește evoluția parametrilor de calitate ai aerului.

Fig. 2.1 Arhitectura ideală a unui sistem de supraveghere şi control cu program de monitorizare continuă
dedicat supravegherii proceselor de mediu
(după Schnelle K.B. şi Brown C.A., 2002).
48
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

Orice sistem automat trebuie să respecte “triunghiul informațional”: intrări

informaționale – procesarea informațiilor – ieșiri informaționale, iar la final să furnizeze
informații cheie, cum ar fi: indicatori de mediu, semnale de avertizare și alarmare, precum și
planuri operative prestabilite adecvate situației negative identificate.
Figura 2.1 ilustrează o soluție complexă a unui sistem de supraveghere şi control cu
program de monitorizare continuă a stării de calitate a componentelor de mediu.
Principalele atribute ale sistemului se referă la compatibilitatea instrumentației de analiză
cu standardele de măsurare în vigoare, păstrarea calibrării acestora pe perioade lungi de timp,
absența sau limitarea defecțiunilor echipamentelor electronice în aceste perioade şi
implementarea unor caracteristici dinamice de răspuns. În general, sistemele automatizate de
supraveghere a calităţii aerului cu program de monitorizare continuă existente, adoptă soluții mai
simplificate, pentru a evita defectarea unor subsisteme componente, care ar conduce inevitabil
spre lacune în seriile cronologice colectate. Soluţia de instrumentaţie utilizată frecvent în
monitorizarea calităţii aerului este un sistem multiplatformă care integrează o staţie
meteorologică automată SMA, un sistem complex de prelevare a probelor de aer care conduce
probele de aer necesare la analizoarele de gaze amplasate în interiorul unui container climatizat
pentru determinarea concentraţiilor - imisii şi a unor dispozitive de prelevare şi/sau măsurare a
particulelor în suspensie (PM10 şi PM2.5). Fluxul informaţional este redat în figura 2.2. În
general, aceste dispozitive digitale furnizează următoarele seturi de date:
1. Staţia meteorologică automată măsoară direcţia şi viteza vântului, umiditatea relativă a
aerului şi temperatura (combi-senzor), radiaţia solară în funcţie de spectrul electromagnetic dorit
şi cantitatea şi intensitatea precipitaţiilor (cu ajutorul unui pluviometru digital). Datele sunt
colectate de receptorul de date care transmite, secvențial, pachete de informaţii la calculatorul
responsabil de achiziţia primară a datelor.
2. Prelevatorul sau analizorul de particule oferă date privind cantitatea de particule în
suspensie aflată în aer. Datele sunt transmise prin intermediul unor convertoare I/O prin reţeaua
RS-485 la calculatorul de achiziţie. Există mai multe tipuri de instrumentaţie pentru determinarea
concentraţiilor de particule în funcţie de metoda de măsurare și soluția constructivă a
producătorului echipamentului: analizoare gravimetrice cu filtru, analizor TEOM, analizoare cu
atenuarea radiațiilor ß, analizoare optice, echipamente pentru determinarea concentrației de
negru de fum, etc.
3. Prelevatorul central pentru probele de aer se bazează pe un sistem de aspirație şi
încălzire a probelor de aer, care le conduce spre analizoarele digitale de gaze specifice la nivelul

49
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

cărora se măsoară individual concentraţiile hidrogenului sulfurat, metanului, ozonului, oxizilor

de sulf, oxizilor de azot, oxizilor de carbon sau compuşilor organici volatili din aer. Configuraţia
este modulară putându-se opta şi pentru alţi poluanţi sau pentru reducerea numărului de
analizoare în funcţie de particularităţile emisiilor din zona supusă monitorizării.
4. Analizorul digital transmite datele înregistrate tot prin intermediul unui convertor I/O
spre calculatorul de achiziţie primară. Acest calculator transmite datele la distanţă prin diferite
mijloace de telemetrie (radio-modem sau comunicație GSM/GPRS) spre calculatorul central
pentru procesarea statistică la nivelul dispeceratului de mediu.

Fig. 2.2 Staţie automată de monitorizare a poluării aerului – structura generală, fluxul informaţional şi
interfaţa software realizată ca instrument virtual în LabView
(Dunea A. și Dunea D., 2004)

5. Interfaţa software depinde de cerinţele utilizatorului final (fig. 2.2), dar în general,
trebuie să asigure afişarea selectivă a următoarelor elemente:
 valoarea în timp real a parametrului măsurat (valoare mediată orar, zilnic, anual);
 valoarea limită pentru noxa monitorizată conform normelor tehnice în vigoare;
 istoricul evoluţiei valorilor măsurate sub formă grafică;
 evoluţia generală a concentraţiilor monitorizate sub formă de histogramă;
 vizualizarea indicatorilor statistici calculați în timp real.

50
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

Programul software trebuie să ofere posibilitatea avertizării acustice şi optice, pe

platforme mobile, PC local şi/sau la un dispecerat local de monitorizare a calităţii aerului, în
momentul depăşirii valorilor limită pentru una sau mai multe noxe.

2.3 Structura Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA)

Autorităţilor pentru protecţia mediului din România le revine responsabilitatea privind

monitorizarea calităţii aerului înconjurător în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Legislaţia naţională privind protecţia atmosferei (Legea nr. 104/15.06.2011) stabileşte
poluanţii monitorizaţi, metodele de măsurare, valorile limită, pragurile de alertă şi de informare,
precum şi criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare în conformitate cu cerinţele
prevăzute de către reglementările europene. În prezent, RNMCA efectuează măsurători continue
de dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), pulberi în
suspensie (PM10 si PM2.5), benzen (C6H6), plumb (Pb), precum şi a altor compuşi organici în
funcţie de locaţia staţiei de monitorizare şi a surselor din zona adiacentă. Calitatea aerului la
nivelul fiecărei staţii este reprezentată prin indici de calitate sugestivi, stabiliţi pe baza valorilor
concentraţiilor poluanţilor atmosferici măsuraţi.
La momentul actual, în România sunt amplasate 142 staţii de monitorizare continuă a
calităţii aerului, dotate cu echipamente automate pentru măsurarea concentraţiilor principalilor
poluanţi atmosferici. RNMCA deţine centrele locale, care colectează şi transmit panourilor de
informare a publicului datele furnizate de staţii, iar după validarea primară le transmit spre
certificare Laboratorului Naţional de Referinţă din Bucureşti (LNR). Pe lângă staţiile fixe,
RNMCA deţine în structura sa de analiză şi 17 stații mobile. O staţie de monitorizare furnizează
date privind calitatea aerului, date care sunt reprezentative pentru o anumită suprafaţă în jurul
staţiei. Suprafața în care concentraţia nu diferă de concentraţia măsurată la nivelul staţiei mai
mult decât cu o "cantitate specifică" (± 20%) se numeşte "arie de reprezentativitate".
RNMCA cuprinde în structura sa 6 tipuri de staţii automate, după cum urmează:
1. Staţia de tip trafic
- evaluează influenţa traficului rutier asupra calităţii aerului;
- raza ariei de reprezentativitate este de 10 - 100 m;
- poluanţii monitorizaţi sunt dioxidul de sulf (SO2), oxizii de azot (NOx),
monoxidul de carbon (CO), ozonul (O3), compuşii organici volatili (COV) şi
particulele în suspensie (PM10 şi PM2.5);
- există 24 staţii de tip trafic.
51
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

Următoarele tipuri de staţii monitorizează următorii parametri: dioxidul de sulf (SO2),

oxizii de azot (NOx), monoxidul de carbon (CO), ozonul (O3), compuşii organici volatili (COV)
şi particulele în suspensie (PM10 şi PM2.5), precum şi parametrii meteorologici (direcţia şi viteza
vântului, presiunea, temperatura, radiaţia solară, umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile).
2. Staţia de tip industrial
- evaluează influenţa activităţilor industriale asupra calităţii aerului;
- raza ariei de reprezentativitate este de 100 m - 1000 m;
- există 57 staţii de tip industrial.
3. Staţia de tip fond urban
- evaluează influenţa aşezărilor umane asupra calităţii aerului;
- raza ariei de reprezentativitate este de 1000 - 5000 m;
- există 37 staţii de tip fond urban.
4. Staţia de tip fond suburban
Aceleaşi caracteristici cu ale staţiei de tip urban;
- există 15 staţii de tip fond suburban.
5. Staţia de tip regional
este staţie de referinţă pentru evaluarea calităţii aerului la nivel regional;
- raza ariei de reprezentativitate este de 200 – 500 km;
- există 6 staţii de tip fond regional;
6. Staţia de tip EMEP
monitorizează şi evaluează poluarea aerului în context transfrontalier la lungă distanţă;
- staţiile EMEP sunt amplasate în zona montană la altitudine medie: Fundata,
Semenic şi Poiana Stampei;
- există 3 staţii de tip EMEP.

Fluxul informaţional (Circuitul datelor) în cadrul RNMCA

Reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului centralizează datele de la cele 142
staţii răspândite pe întreg teritoriul României. Staţiile sunt arondate la Centrele locale ale celor
41 Agenții pentru Protecția Mediului. Figura 2.3 prezintă fluxul informaţional în cadrul
RNMCA. Valorile măsurate on-line de senzorii analizoarelor instalate în staţii, sunt transmise
prin GSM/GPRS la centrele locale (fig. 2.4).
Acestea sunt interconectate formând o reţea care cuprinde şi serverele centrale, unde
ajung toate datele şi de unde sunt aduse în timp real la cunoştinţa publicului prin intermediul

52
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

site-ului dedicat, al panourilor publice de afişare situate în marile oraşe precum şi prin punctele
de informare situate în diverse locații (primării, sediile Agenţiilor pentru Protecţia Mediului etc.).
Datele prezentate sunt cele transmise on-line de către senzorii analizoarelor din staţiile
automate (datele brute înregistrate). În consecinţă, aceste valori sunt validate în mod automat de
către software, fiind necesar ca ulterior, specialiştii să valideze manual toate aceste date la
centrele locale, iar apoi, să fie certificate la nivel central.
Baza de date centrală stochează si arhivează atât datele brute, cât şi cele validate şi
certificate. Specialiştii accesează aceste date, atât pentru diferite studii, cât şi pentru transmiterea
raportărilor României către forurile europene (AEM, Eionet). La nivel naţional există 107 de
puncte de informare a publicului (48 de panouri exterioare şi 59 de panouri interioare).
Principalele componente responsabile de gestiunea datelor sunt aplicaţiile EDA, care
operează la nivelul staţiilor de monitorizare, EdaC 2000, la nivelul centrului local şi OESys, la
nivelul central.

Fig. 2.3 Fluxul informaţional (transferul datelor) în cadrul reţelei RNMCA

53
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

a. b. c.

d.

Fig. 2.4 Componente din structura RNMCA: a) Staţia de tip trafic PH-1 din Ploieşti; b) Panou exterior
amplasat în centrul municipiului Târgovişte; c) Staţia de tip industrial DB-1 din Târgovişte; d) Panou
interior – totem amplasat în incinta APM Dâmboviţa (foto proprii).

Aplicaţia EDA realizează următoarele operaţiuni la nivelul staţiei de măsurare:

 Achiziţie date;
 Prevalidarea automată şi transmiterea datelor la centrul local EdaC.
În fiecare oră, aproximativ la minutul 18 se stabileşte automat conexiunea GSM/GPRS cu
serverul local (EdaC) şi se transmit mediile orare şi alarmele înregistrate la nivelul staţiei
Aplicaţia EdaC
 Stochează datele de la staţiile arondate Centrului Local corespunzător;
 Permite validarea datelor – manual prin intermediul operatorilor locali;
 Monitorizează, integrează şi gestionează la nivel local toate datele brute
înregistrate în timp real de către staţii, precum şi toate datele validate la respectivul centru local;
 Calculează şi afişează diferite valori statistice (medii, maxime, minime etc.);
 Transmite către panourile interioare şi exterioare datele de calitate a aerului din
staţiile de monitorizare pentru informarea operativă a publicului;
 Permite afişarea datelor de la staţiile arondate în mod tabel şi/sau grafic;
 Permite crearea de rapoarte locale cu privire la parametrii de mediu monitorizaţi
de către staţiile aferente;
 Permite stocarea/salvarea/achiziţia în permanenţă a datelor brute de la staţiile
aferente;

54
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

 Transmite datele la serverul central – prin intermediul programului software

dedicat şi al aplicaţiilor adiţionale.
Transferul de date EdaC - OEsys
Centrele locale sunt interconectate printr-o reţea VPN (Virtual Private Network) cu serverul
central. La fiecare oră, în minutul 20, EdaC creează un fişier .xml, care este preluat de aplicaţia
Java şi transferat prin intermediul protocolului TCP/IP la serverul central în baza de date.
Transferul de date EdaC - Panou exterior
La majoritatea panourilor exterioare conexiunea pentru transfer este de tip Dial-up CSD-GSM
(9.6 kb/s). În fiecare oră, în minutul 22, EdaC creează fişiere specifice, iar în minutul 24,
modemul de la serverul local se conectează prin Dial-up CSD-GSM la modemul panoului şi
transferă fişierele de date create, care apoi sunt afişate de către panoul exterior.
OEsys – Aplicaţia la nivelul serverului central
 Monitorizează, integrează şi gestionează la nivel naţional toate datele brute
înregistrate în timp real de către staţii, toate datele validate la centrele locale, precum şi toate
datele certificate la nivel central;
 Calculează şi afişează în timp real indicii de calitate precum şi diferite valori
medii, maxime, minime, praguri etc., pentru parametrii monitorizaţi cu posibilitatea evidenţierii
depăşirilor valorilor limită;
 Informează publicul cu privire la calitatea aerului din toate zonele monitorizate;
 Permite vizualizarea şi afişarea datelor în mod tabel sau grafic în funcţie de
diferite criterii selectabile de către utilizator, fie individuale, fie grupate, în funcţie de dată sau
perioadă calendaristică, de parametru, de staţie etc.;
 Permite schimbul de mesaje de tip comentariu – text între operatorii centrali şi cei
ai centrelor locale; permite certificarea de către specialişti a valorilor validate la centrele locale;
 Permite crearea de rapoarte atât interne (către Minister, Agenţia Naţională şi
Agenţiile locale), cât şi externe – către organizațiile de profil europene cu privire la parametrii
monitorizaţi (Comisia Europeană, Agenţia Europeană de Mediu şi Reţeaua AirBASE) – vezi:
http://air-climate.eionet.europa.eu/databases/airbase/;
 Permite stocarea/salvarea/achiziţia în permanenţă a tuturor valorilor parametrilor
de calitate a aerului monitorizaţi la nivel naţional.
 Permite efectuarea de către specialişti a diferitelor studii/cercetări, precum şi a
unor previziuni pe baza valorilor stocate în sistemul de gestiune a bazei de date.

55
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

Evaluarea calităţii aerului cu ajutorul indicatorilor sintetici

În vederea facilitării informării publicului, prin prevederile O.M. 1095/iulie 2007, s-au
stabilit indici de calitate ai aerului care se aplică pentru interpretarea datelor privind calitatea
aerului, date furnizate de către staţiile automate din cadrul RNMCA.
Valorile noxelor înregistrate sunt analizate, însumate şi convertite în indici de calitate, pe o
scară de la 1 la 6, în care 1 reprezintă o calitate excelentă, iar 6 reprezintă calitatea foarte redusă.
Se folosesc indici generali şi specifici de calitate. Prin indicii specifici se interpretează (codifică)
concentraţiile înregistrate pentru fiecare poluant în parte - indice specific de calitate (tabelul 2.1).
Indicele general de calitate a aerului reprezintă un instrument de comunicare către public, care
permite descrierea stării globale a calităţii aerului în aria de reprezentativitate a fiecărei staţii de
monitorizare a calităţii aerului. Acesta reprezintă valoarea cea mai mare dintre indicii
corespunzători poluanţilor monitorizaţi.
Ca exemplu, indicele specific corespunzător unei concentrații de PM10 se stabileşte prin
încadrarea valorii medie orară (ex.: 23.8 µg/m3) a concentraţiilor într-unul dintre domeniile de
concentraţii prestabilite → indice specific 3 (bun).

Tabelul 2.1
Intervalele de concentrații corespunzătoare stabilirii indicelui specific de calitate a aerului în România

Indice Dioxid de sulf Dioxid de azot Ozon Monoxid de Pulberi in

specific (µg/m3) (µg/m3) (µg/m3) carbon (mg/m3) suspensie (µg/m3)
1
0-49.(9) 0-49.(9) 0-39.(9) 0-2.(9) 0-9.(9)
Excelent
2
50-74.(9) 50-99.(9) 40-79.(9) 3-4.(9) 10-19.(9)
Foarte bun
3
75-124.(9) 100-139.(9) 80-119.(9) 5-6.(9) 20-29.(9)
Bun
4
125-349.(9) 140-199.(9) 120-179.(9) 7-9.(9) 30-49.(9)
Mediu
5
350-499.(9) 200-399.(9) 180-239.(9) 10-14.(9) 50-99.(9)
Rău
6
>500 >400 >240 >15 >100
Foarte rău

2.4 Caracteristici ale particulelor în suspensie - fracţiunile PM10 şi PM2.5

Particulele în suspensie din atmosferă sunt generate de către emisiile directe sub formă de
particule în suspensie primare sau în urma transformărilor substanţelor precursoare emise în aer
(oxizi de azot, dioxid de sulf, amoniac, alţi compuși organici şi anorganici) sub forma
particulelor în suspensie secundare.

56
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

Particulele în suspensie ajunse în atmosferă sunt poluanţi care pot fi transportați pe

distanţe lungi. Sursele de proveniență pot fi din cauze naturale (antrenarea particulelor de la
suprafaţa solului de către vânt, activitatea vulcanică, incendii spontane, dispersia polenului, a
microorganismelor, etc.) sau din surse antropice (arderi ale combustibililor în sectorul energetic,
procese tehnologice de producţie în industria metalurgică, industria chimică, extracția și
prelucrarea minereurilor etc., şantiere de construcţii, transport rutier sau feroviar, halde şi
depozite de deşeuri industriale sau menajere, sisteme de încălzire individuale, cu preponderență
acelea care utilizează combustibili solizi etc.).
Compoziția acestor particule este foarte variată, pornind de la particule de carbon
(funingine, negru de fum), metale grele (plumb, cadmiu, crom, mangan, nichel etc.), oxizi de
fier, sulfaţi, dar şi alte substanțe toxice, unele cu efect cancerigen (poluanţi organici persistenţi
tip PAH şi bifenili policloruraţi tip PCB adsorbiţi la nivelul suprafețelor particulelor solide).
Particulele în suspensie sunt particule de dimensiuni reduse, care variază în mărime de la
mai puțin de 1 micron până la aproximativ 100 microni (fig. 2.5). Aceste particule rămân în
suspensie în atmosferă perioade lungi de timp și absorb, reflectă și retrodifuzează radiațiile
solare, diminuând condițiile de vizibilitate. Când se respiră într-un mediu care prezintă asemenea
particule, acestea pătrund adânc în plămâni, având ca efect direct creșterea morbidității la nivelul
populației (Briggs D., 2003). De asemenea, aceste particule sunt responsabile de pierderi
economice însemnate datorită proprietăților corozive și a aderenței la suprafețele pe care se
depun, în cele din urmă.
Pentru a proteja sănătatea umană, s-a convenit a se lua în considerare un diametru al
particulei mai mic de 10 microni, care poate pătrunde în cavitatea toracică prin respirație.
Particulele neinhalabile, cu diametru mai mare de 10 microni, au un efect potențial mult mai
redus asupra sănătății. Acest standard a intrat în vigoare în Statele Unite ale Americii la 31 iulie
1987 (Schnelle K.B. și Brown C.A., 2002).
În cadrul Directivei privind calitatea aerului 2008/CE/50, Uniunea Europeană a stabilit
două valori limită pentru pulberile în suspensie (PM10), în scopul protecției sănătății umane și
anume: media zilnică (24 h) a PM10 nu poate depăși valoarea de 50 de micrograme pe metru cub
(µg/m3) mai mult de 35 de ori într-un an calendaristic, respectiv valoarea medie anuală a PM10
nu poate depăși 40 µg/m3.

57
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

Fig. 2.5 Clasificarea particulelor în suspensie după dimensiune și tipul acestora

(după TSI, 2014 - http://www.tsi.com)

În unele zone ale UE, au fost acceptate extinderi ale perioadei de conformare de către
D.G. Mediu pentru îndeplinirea acestor valori limită
(http://ec.europa.eu/environment/air/quality/legislation/time_extensions.htm).
În România, valorile limită pentru PM10, dar și pentru PM2.5 sunt în acord cu legislația
europeană, fiind reglementate în Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 (fig. 2.6).
Principalele efecte asupra sănătății populației sunt generate de către particulele cu
diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât, ajungând în alveolele
pulmonare provocând inflamații și intoxicări. Categoriile vulnerabile afectate sunt persoanele cu
boli cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii și astmaticii. Expunerea pe termen lung la o
concentrație constantă de pulberi în suspensie poate cauza cancer și moartea prematură (WHO,
2011).
Copiii sub 10 ani au o rată de respirație mai accelerată în comparație cu adolescenții și
adulții, ceea ce implică inhalarea unei cantități mai ridicate de aer, iar în funcție de încărcarea
acestuia, rezultă o expunere mai pronunțată la concentrațiile de poluanți atmosferici.
Vulnerabilitatea acestora este mai ridicată și datorită faptului că sistemul respirator nu este
58
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

dezvoltat, țesutul pulmonar fiind mai sensibil. În plus, respirația copiilor tinde să se realizeze mai
mult pe gură, diminuând substanțial filtrarea realizată de cavitatea nazală.

PM10

PM2.5

Fig. 2.6 Valorile limită (VL) corespunzătoare particulelor în suspensie pentru protecţia sănătăţii umane
prevăzute în Legea nr. 104 din 15 iunie 2011

Este cunoscut faptul că poluarea cu pulberi în suspensie agravează simptomele astmului

bronșic, concretizate prin dificultăți respiratorii, tuse, dureri în piept etc.

2.5 Metode de măsurare a particulelor în suspensie

Figura 2.7 prezintă metodele de referință pentru prelevarea și măsurarea concentrației de

PM10, respectiv PM2.5 prevăzute în Legea nr. 104/15.06.2011. Standardul European EN12341
pentru determinarea fracțiunii PM10 se referă la utilizarea a trei dispozitive de eșantionare
agrementate:
 dispozitiv de eșantionare cu volum foarte mare - WRAC (Wide Range Aerosols Clasiffier);
 dispozitiv de eșantionare cu volum mare - HVS PM10 (debit 68 m3 h-1);
 dispozitiv de eșantionare cu volum redus - LVS PM10 (2.3 m3 h-1).
Fiecare dintre aceste dispozitive tip prelevator deține un orificiu de admisie a PM10 care este
conectat direct la un substrat-filtru și un regulator de debit controlat. După finalizarea perioadei
de prelevare a probei, masa particulelor PM10 colectate pe filtru este determinată gravimetric.
Filtrul trebuie cântărit la o temperatură de 20 °C și o umiditate relativă a aerului de 50%.
Dispozitivul LVS PM10 este utilizat pe scară largă în Marea Britanie (AQEG, 2005).

59
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

Fig. 2.7 Metodele de referință pentru prelevarea și măsurarea concentrației de PM10, respectiv PM2.5

Trebuie menționat faptul că în cazul măsurării concentrației de PM10 prin metoda de

referință, rezultatul obținut nu este o măsură absolută a masei particulelor de PM10 în atmosferă.
Concentrația obținută prin metoda de referință va fi influențată atât pozitiv (de exemplu, datorită
unei creșteri masice ale apei legate de particule), cât și negativ (de exemplu, ca urmare a
pierderii compușilor semi-volatili) în timpul de eșantionării.
Metoda de referință descrie o abordare uniformă pentru măsurarea concentrațiilor PM10,
dar prezintă o serie de dificultăți de ordin practic pentru desfășurarea unui program de
monitorizare, în special în cadrul rețelelor la scară națională. Prelevatoarele gravimetrice cu filtre
se bazează cu preponderență pe operatori pentru întreținerea și operarea acestora, în special dacă
filtrele sunt schimbate zilnic și este necesară cântărirea ulterioară a filtrelor. Asigurarea calității
măsurătorilor trebuie să fie strict aplicată, datorită căilor suplimentare de apariție a erorilor (de
exemplu, manipularea probelor, transportul, stocarea și cântărirea acestora). În plus, pot apare
întârzieri (uneori de câteva zile) între etapa de colectare a probelor și cea de raportare a
rezultatelor pentru ca filtrele să ajungă să fie cântărite într-un laborator cu condiții speciale de
climatizare. Acest fapt aduce prejudicii în ceea ce privește actualizarea informației pentru
protecția sănătății publice și contravine cerințelor de raportare ale Directivelor în vigoare.
Pentru a suplini aceste neajunsuri ale metodei de referință, au fost dezvoltate numeroase
instrumente de măsurare a particulelor PM10, iar unele dintre acestea pot fi folosite și pentru
măsurarea particulelor PM2.5 prin schimbarea impactorului sau a ciclonului (dispozitive de
preselectare a pulberilor după diametrul particulei).

60
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

Principalele tehnici de măsurare și echipamentele care utilizează metodele respective în

scopul măsurării concentraţiei particulelor în suspensie, în mod continuu, sunt următoarele:
a) Analizoarele TEOM - Tapered Element Oscillating Microbalance (microbalanță
oscilantă cu element îngustat spre vârf), sunt utilizate pe scară largă pe mapamond pentru
măsurarea continuă a concentrațiilor de PM. Instrumentul se bazează pe principiul că frecvența
de oscilație a unui tub din sticlă îngustat la vârf (elementul sensibil) se schimbă cu o valoare care
este direct proporțională cu masa tubului. Prin urmare, orice schimbare de masă a tubului,
datorită depunerii de particule pe un filtru de dimensiuni reduse aplicat la un capăt, va avea ca
rezultat o modificare a frecvenței de rezonanță - această schimbare este proporțională cu masa
suplimentară a particulelor. Probele de aer sunt eșantionate la un debit de 16.7 l min-1 printr-un
impactor pentru dimensiunea specifică particulelor PM10 aprobat de US EPA (Agenţia pentru
Protecţia Mediului din Statele Unite ale Americii). Un divizor de eşantionare aduce debitul la o
valoare de 3 l min-1 transportând particulele existente pe un filtru acoperit cu cuarț având un
diametru de 16 mm. Atât orificiul de admisie, cât și elementul sensibil sunt menținute la 50 °C
pentru a minimiza erorile datorate evaporării și condensării apei pe filtru.
Limita de detecţie se situează în jurul valorii de 5 μg/m3 pentru un interval de mediere de 5
minute.
b) Analizoarele BAM care folosesc atenuarea radiaţiilor ß - Beta Attenuation Monitor,
sunt utilizate foarte des pentru măsurarea concentrațiilor de PM10 în rețelele naționale de
monitorizare a calităţii aerului din Europa. Unele ţări, precum Marea Britanie, folosesc mai puţin
această soluţie constructivă preferând utilizarea analizoarelor TEOM. Analizorul cu radiaţii ß se
bazează pe măsurarea reducerii intensității particulelor ß care trec printr-un filtru încărcat cu
praf. Această reducere în intensitate este determinată de absorbția particulelor ß de către praful
colectat (precum și de către materialul filtrant). Relația dintre radiația absorbită și masa de praf
colectată urmează strâns o relație exponențială care este rezonabil independentă de compoziția
chimică a particulelor în suspensie care se găsesc în mod obişnuit în atmosferă. Unele monitoare
cu radiaţii ß sunt calibrate folosind folii pe bază de praf de cuarț. Deși configurația variază de la
un analizor la altul, proba este colectată pe un filtru sau pe benzi de filtrare, iar o sursă
radioactivă (de obicei de C14, Kr85 sau Pm147) este poziționată deasupra probei şi un detector sub
aceasta pentru a măsura radiațiile absorbite. În unele sisteme, masa de particule poate fi
monitorizată continuu, în timp ce în altele, proba este colectată pentru o perioadă (de obicei 30
sau 60 min) înainte ca masa să fie determinată. Absorbția datorată filtrului curat este cuantificată
fie prin măsurarea secvențială a filtrelor curate sau încărcate cu pulberi sau cu ajutorul unui

61
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

dispozitiv cu cameră dublă. Pe lângă măsurarea masei, măsurarea volumului de aer prelevat este
necesară pentru calcularea concentrației de particule. Determinarea volumului este realizată în
mod normal prin utilizarea de regulatoare de debit și dispozitive de măsurare a debitului, ca și în
cazul altor sisteme de monitorizare automate. Selecția dimensiunii particulei este determinată de
admisie și de debitul utilizat. Prin urmare, analizoarele ß pot măsura particulele totale în
suspensie (TSP), PM10 sau PM2.5 (sau alte fracțiuni de mărime), în funcție de capul de admisie
utilizat. În general, materialul filtrant din aceste analizoare nu este încălzit. Totuși, în unele
configurații, sistemul de admisie a aerului este încălzit pentru a reduce umiditatea relativă în
eșantion și, prin urmare, a reduce la minimum conținutul de apă al masei aerosolilor. Acest lucru
conduce, însă, la pierderi de substanţe semi-volatile, ca şi în cazul analizoarelor TEOM. Datorită
utilizării unor izotopi radioactivi, există o anumită reticenţă în utilizarea sistemului BAM în
apropierea receptorilor cu vulnerabilitate ridicată la riscul poluării cu particule în suspensie
(şcoli, grădiniţe, locuri de joacă etc.).
Limita de detecţie se situează în jurul valorii de 5 μg/m3 pentru un interval de mediere de o
oră.
c) Analizoare care folosesc metode optice
Analizoarele de particule care folosesc metode optice se bazează pe estimarea
interacțiunii dintre particulele în suspensie, pe de o parte, și radiaţiile în spectru vizibil sau
infraroșu, sau un fascicul laser, pe de altă parte. Sistemele nefelometrice care operează folosind
un traseu închis scurt de propagare a radiaţiei emise, măsoară dispersia luminii responsabilă
pentru majoritatea cuantumului de extincție totală a luminii. Unele dispozitive mai noi folosesc
fascicule laser pentru determinarea concentraţiei, având posibilitatea de a clasifica după număr şi
dimensiuni particulele prezente în aerul analizat.
Avantajul acestor instrumente este că un singur dispozitiv poate monitoriza simultan
particulele fine – PM10 şi PM2.5, dar şi pe cele ultrafine – PM1. Totuşi, cuantificarea particulelor
trebuie să fie transformată în masă, utilizând calcule pe baza unor ipoteze a căror valabilitate
poate varia în funcție de natura particulelor eșantionate (AQEG, 2005).
Pentru a depăși această problemă, unele analizoare au fost prevăzute pentru a permite şi
colectarea particulelor eșantionate pe filtre din diferite materiale pentru a fi analizate ulterior pe
cale gravimetrică. Rezultatele pot fi mai apoi folosite pentru a calibra estimările pe cale optică
pentru o anumită aplicație. De asemenea, unele echipamente permit automat pre-calibrarea
sistemului de analiză cu ajutorul unor factori de corecţie corespunzători materialului primar
existent în zona de analiză (sursele majore) din care pot proveni particulele. Aceste analizoare

62
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

sunt, în general, de dimensiuni reduse, uşoare şi cu o portabilitate ridicată, fiind facilă utilizarea
lor pentru măsurători pe termen scurt, micro-inventarieri și screening al unui număr de locații
pentru care nu există cunoștințe cu privire la distribuția în spațiu și timp a particulelor. De
asemenea, aceste sisteme pot fi utilizate pentru măsurătorile în teren în scopul verificării şi
calibrării rezultatelor furnizate de către modelele numerice de dispersie a poluanţilor atmosferici.
Monitoarele optice nu sunt utilizate în mod frecvent în reţelele de monitorizare ale autorităţilor
din unele ţări ale Uniunii Europene (Marea Britanie, Belgia etc.), fiind însă frecvent folosite la
numărarea particulelor în cadrul programelor de cercetare pentru Defra şi autorităţile regionale
din Marea Britanie. Printre alte aplicaţii în care monitoarele optice şi-au dovedit versatilitatea
sunt studiile de calitate a aerului la locul de muncă şi a celor în interiorul incintelor (indoor).
În România, staţiile automate ale RNMCA sunt dotate cu analizoare nefelometrice de
tipul Unitec LSPM10 (fig. 2.8) pentru măsurători on-line ale PM, acesta fiind în conformitate cu
Directiva UE EN 12341, Metoda de referință: standarde de prelevare pentru PM 10 (2.3 m3/h) și
determinarea gravimetrică a PM10 (16 filtre cu membrană – diametru 47 mm). Instrumentul
măsoară media valorilor instantanee pentru fiecare 6 minute, mediile orare și mediile orare pe 24
ore, folosind principiul de nefelometrie ortogonală. O pompă controlată cu debit constant (38.3
l/min) colectează aerul înconjurător prin capul de prelevare selectiv (PM10 sau PM2.5) în
instrument.

Fig. 2.8 Analizorul nefelometric Unitec LSPM10 pentru măsurarea on-line a particulelor în suspensie
(PM10 şi PM2.5) şi capul de prelevare Unitec EUROHEAD compatibil SR EN12341
(Unitec s.r.l. http://www.unitec-srl.com)

La acest nivel, concentrația de particule este estimată prin măsurarea luminii difuzate de
la un fascicul proiectat. Fasciculul de lumină este concentrat într-o bandă spectrală îngustă în
detector cu ajutorul unui dispozitiv colimator special. Mai apoi, semnalul de ieșire este în mod

63
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

continuu transmis la microprocesor pentru elaborarea de date. Analizorul efectuează o calibrare

automată la fiecare 6 minute. Eventualele erori sunt astfel compensate, asigurându-se stabilitatea
analizei. Limita de detecţie se situează în jurul valorii de 1 μg/m3 pentru un interval de mediere
de 6 minute (Unitec s.r.l. http://www.unitec-srl.com).
În practică, există şi alte soluţii tehnice pentru estimarea concentraţiei de particule în
suspensie, ele putând fi clasificate în funcţie de următoarele criterii:
 echivalenţa cu metodele de referinţă;
 acurateţea analizei;
 posibilitatea de măsurare continuă a particulelor în suspensie;
 posibilitatea recalibrării automate a sistemului de măsurare;
 compusul chimic existent în particule, care se doreşte a fi evidenţiat;
 capacitatea de a număra particule şi de a le clasifica în funcţie de diametrul
acestora;
 portabilitatea sistemului;
 autonomia energetică;
 capacitatea de stocare a datelor.
Se mai pot menţiona sistemele cu balanţă piezoelectrică, sistemele pentru determinarea
unor compuşi la nivelul aerosolilor care formează particulele în suspensie (analizorul de sulf prin
folosirea chemiluminescenţei, analizorul cu fluorescenţă pentru determinarea amoniacului,
analizorul de acid azotic, analizorul termic/optic pentru carbon etc.), sisteme care utilizează
spectroscopia acustică, numărătoare de particule şi detectoarele portabile personale (folosite
pentru determinarea expunerii individuale la mediul încărcat cu particule) (AQEG, 2005)
Chow J.C. și Watson J.G. (1998) prezintă numeroase detalii şi date tehnice ale acestor
soluţii de instrumentaţie, precum şi comparaţia între tehnicile de măsurare, alături de echivalenţa
acestor metode faţă de metodele de referinţă.
În ceea ce priveşte fracţiunea PM2.5, începând cu 1 ianuarie 2009, toate statele membre
ale Uniunii Europene au obligaţia de a raporta datele monitorizate ale acestui parametru. Se
specifică că este necesară cel puţin amplasarea unui punct de monitorizare pentru fiecare 1
milion de locuitori în zonele metropolitane, respectiv minim un punct de măsurare în oraşe cu
peste 100 000 locuitori. Captura de date trebuie să fie de minim 90%, iar incertitudinea 25%.
Metoda de referință pentru măsurarea PM2.5 este descrisă în EN 14907 şi definește în
mod eficient reglementările monitorizării acestui parametru în cadrul Uniunii Europene. Tehnica
de măsurare este o metodă gravimetrică manuală pentru determinarea concentrațiilor zilnice.

64
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

Probele de PM2.5 sunt preluate prin pomparea aerului înconjurător printr-un orificiu de selectare
urmat de un filtru. Concentrația de PM2.5 este determinată prin măsurarea schimbării greutăţii
filtrului într-un laborator specializat de cântărire, la temperatura și condițiile de umiditate
prescrise, precum și asocierea rezultatului cu volumul de aer eșantionat.
Particulele în suspensie cu diametrul de 2.5 µm sunt triate cu ajutorul unor dispozitive de
admisie standardizate (preselectoare) şi un debit de aer controlat care le parcurge. Un tip de
dispozitiv este impactorul care forţează curentul de aer să parcurgă un traseu sinuos, care
datorită inerţiei şi forţelor de rezistenţă aerodinamice, determină particulele mai mari să se
ciocnească şi să fie reţinute pe o placă unsă și astfel să fie eliminate. Alt tip cu un design diferit,
dar cu acelaşi principiu de funcţionare, este ciclonul. Retenția materialului semi-volatil este
limitată de restricțiile de temperatură în apropierea filtrului în timpul și după prelevarea probelor.
Cantitatea de apă din probele PM colectate este constrânsă de limite de temperatură şi umiditate
în timpul unei perioade de condiționare înainte ca filtrele să fie cântărite: 19-21 C și 45-55%
umiditate relativă a aerului.
Metodele de referință pentru PM2.5 nu sunt capabile să producă date în timp real.
Reglementările UE permit utilizarea unor metode echivalente în cazul în care echivalența
metodelor este definită în Ghidul de demonstrare a echivalenței (2010). Acesta stabilește o
procedură pentru cuantificarea corespondenţei dintre metodele de referință și cele echivalente
printr-o serie de măsurători paralele în teren.
Obiectivul este ca instrumentele echivalente să furnizeze date zilnice cu o incertitudine de
măsurare mai mică decât cea impusă în Directiva privind calitatea aerului înconjurător (± 25% cu
un nivel de încredere de 95%) la concentrații apropiate de valoarea limită. Având în vedere
natura particulelor PM2.5, aceste metode echivalente vor avea, în general, aceleași limite ca
metoda de referință, la care se adaugă limitările specifice metodelor echivalente (AQEG, 2012).
Un amplu studiu comparativ efectuat în Marea Britanie a evidenţiat faptul că
instrumentele automate tip sistem de măsurare cu filtru dinamic (FDMS) – fabricat de Thermo și
monitoarele cu atenuare a radiaţiilor  (BAM) – fabricat de Met-One ar putea fi utilizate cu
succes ca instrumente echivalente pentru măsurarea fracţiunii PM2.5 (Harrison şi colab., 2004).
În acest moment numărul producătorilor de echipamente care oferă instrumente
echivalente metodei de referinţă s-a înmulţit considerabil (Kanomax, TSI, Casella, Hamamatsu,
Unitec etc.)
Data de 21 mai 2014, marchează apariţia unui standard revizuit pentru măsurarea atât a
fracţiunii PM10, cât şi a celei corespunzătoare particulelor PM2.5: EN 12341:2014 Aerul

65
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

înconjurător - Metoda standard de măsurare gravimetrică pentru determinarea concentrației

masice de PM10 sau PM2.5 din pulberile în suspensie.
Intervalul de aplicare a acestui standard european porneşte de la aproximativ 1 µg/m 3 (de
exemplu, limita de detecție a metodei de măsurare de referinţă exprimată ca incertitudine) până
la 150 µg/m3 pentru PM10 şi 120 µg/m3 pentru PM2.5.
Acest nou standard european descrie procedurile și cerințele pentru utilizarea așa-
numitelor prelevatoare secvențiale, echipate cu un schimbător automat de filtru, potrivit pentru o
funcționare autonomă prelungită. Eșantionarea secvențială este utilizată în mod obișnuit în
întreaga Uniune Europeană pentru măsurarea concentrațiilor de PM10 sau PM2.5 în aerul
înconjurător. Totuşi, prezentul standard european nu exclude utilizarea prelevatoarelor cu un
singur filtru. EN 12341:2014 nu conţine proceduri pentru demonstrarea echivalenței altor tipuri
de sisteme de prelevare, de exemplu, cele echipate cu un preselector de aerosoli diferit și / sau
care funcționează la debite diferite de cel standard (2.3 m3/h). Astfel de proceduri și cerințe sunt
prezentate în detaliu în Ghidul pentru demonstrarea echivalenței metodelor de monitorizare a
Aerului Înconjurător și pentru analizoarele automate continue de PM (a se vedea CEN / TS
16450: 2013).
Noul standard reprezintă o evoluție a standardelor europene anterioare (EN 12341: 1998
și EN 14907: 2005) prin folosirea prelevatorului cu debit de prelevare de 2.3 m3/h şi includerea
constrângerilor privind temperatura filtrului în timpul și după prelevarea probelor și capacitatea
de a monitoriza temperaturile la puncte critice în sistemul de eșantionare.
Se recomandă ca, atunci când echipamentul este achiziționat, să respecte în totalitate
prezentul standard european. Cu toate acestea, versiunile mai vechi ale acestor prelevatoare 2.3
m3/h, care nu sunt prevăzute cu manta de răcire cu aer, nu au capacitatea de a răci filtrele după
prelevarea probelor, sau capacitatea de a monitoriza temperaturile în punctele critice în sistemul
de eșantionare, au un statut special în ceea ce privește utilizarea lor ca sisteme de prelevare de
referință. Conform noului standard, măsurătorile istorice obținute prin utilizarea acestor sisteme
rămân valabile.
În plus, alte trei sisteme specifice de prelevare a probelor – prelevatorul 2.3 m3/h cu duză
de tip lung și prelevatorul 68 m3/h pentru PM10 din EN 12341: 1998, precum și dispozitivul de
admisie 30 m3/h pentru PM2.5 din EN 14907: 2005 au un statut special în ceea ce privește
utilizarea lor ca sisteme de referință. Aceste prelevatoare pot fi utilizate în scopuri de
monitorizare şi comparaţii de echivalenţă a instrumentelor, cu condiţia efectuării unor studii
suplimentare pentru stabilirea incertitudinilor aferente acestor sisteme de măsurare.

66
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

2.9 Metode de modelare a dispersiei poluării atmosferice

În decursul timpului, problematica dispersiei poluanţilor în mediul atmosferic a fost

abordată cu ajutorul a cinci tipuri de modele de bază şi variantele acestora (MEMDUR, 2007),
care au permis dezvoltarea unor instrumente specializate pentru modelarea numerică a proceselor
de transport, difuziune şi transformare a poluanţilor în mediul aerian, după cum urmează:

 Modelul cutie (box model): Modelul cutie este cel mai simplu tip de model de dispersie, care
ia în considerare faptul că atmosfera afectată este de forma unei cutii. De asemenea, ia în
considerare că poluanţii aerului în interiorul cutiei au o distribuţie omogenă şi foloseşte
această presupunere pentru estimarea concentraţiei medii a poluantului, oriunde în interiorul
ariei considerate. Deşi util, acest model este limitat din punct de vedere al abilităţii sale de a
prognoza cu exactitate dispersia poluanţilor datorită ipotezei distribuţiei omogene a
poluanţilor, care este prea simplistă.
 Modelul Gaussian: Modelul Gaussian este, probabil, cel mai frecvent model utilizat. Acesta
ia în considerare că dispersia poluanţilor prezintă o distribuţie Gaussiană, ceea ce înseamnă că
distribuţia poluanţilor prezintă o probabilitate normală de dispersie. Modelele Gaussiene sunt
cel mai des utilizate pentru a estima dispersia penelor uşoare, continue de poluant care provin
de la surse situate la nivelul solului sau de la o anumită înălţime. Algoritmul primar utilizat în
modelarea Gaussiană este ecuaţia generalizată de dispersie pentru o pană continuă de la o
sursă punctiformă.
 Modelul Lagrangian: Un model de dispersie Lagrangian urmăreşte matematic aglomerările
de poluant din interiorul penei (numite şi particule), întrucât acestea se mişcă continuu în
atmosferă, iar modelarea mişcării acestora este un proces aleator. Ulterior, modelul calculează
dispersia poluării aerului prin calcularea statisticilor traiectoriilor unui număr mare de
aglomerări de poluanți. Un model Lagrangian foloseşte un cadru de referinţă în mișcare,
deoarece aglomerările se deplasează din poziția lor iniţială. Se consideră că un observator al
modelului Lagrangian se deplasează în acelaşi timp cu pana de poluant.
 Modelul Eulerian: Un model de dispersie Eulerian este similar cu cel Lagrangian, în sensul
că urmăreşte mişcarea unui număr mare de “pachete” de poluant care se deplasează faţă de
poziția lor iniţială. Cea mai importantă diferenţă dintre cele două modele este aceea că
modelul Eulerian foloseşte un grid (grilă) cartezian tridimensional fix drept cadru de referinţă
în locul cadrului de referinţă în mișcare. Se consideră că un observator al modelului Eulerian
urmărește trecerea penei de poluant.
78
 Metode de evaluare a efectelor poluării aerului cu particule în suspensie asupra sănătății copiilor

 Modelul gazului dens: Simulează dispersia unei pene de poluant dens (pene de poluanţi mai
grei decât aerul).
Cele mai comune variante ale modelului de dispersie a gazului dens sunt:
 Modelul DEGADIS:
http://www.epa.gov/ttn/scram/models/other/User's%20guide%20DEGADIS.pdf
 Modelul SLAB, dezvoltat în cadrul Laboratorului Naţional Lawrence Livermore:
http://www.epa.gov/ttn/scram/models/nonepa/SLAB.PDF
 Modelul HEGADAS, dezvoltat de divizia de cercetare Shell Oil's:
http://www.ofcm.gov/atd_dir/pdf/hgsystem.pdf
Pe plan internaţional, Agenţia de Protecţie a Mediului EPA din S.U.A. (Aermod),
Agenția de Mediu din Marea Britanie (ADMS3), Institutul National de Cercetare în domeniul
Mediului din Danemarca (OML-Multi) şi Agenția de Mediu din Germania (Austal 2000) au
dezvoltat modele eficiente de dispersie a aerului. Aceste modele reprezintă cele mai bune
practici actuale în modelarea emisiilor la coş şi folosesc algoritmi de calcul sau programe
software pentru a anticipa dispersia unui poluant pe baza parametrilor coșului, condițiilor
climatice locale, dispunerii clădirilor din zonă şi topografiei terenurilor învecinate.
O listă amplă a modelelor dezvoltate la nivel global poate fi consultată la adresa web:
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_atmospheric_dispersion_models.
Dintre programele existente la nivel internaţional cele mai cunoscute şi utilizate programe
de modelare a dispersiei poluanților atmosferici sunt următoarele:
 AERMOD – model de dispersie a poluării atmosferice bazat pe structura de turbulenţă a
straturilor atmosferei şi pe concepte de scalare, incluzând tratarea surselor punctuale multiple
de la nivelul solului sau la înălţime, a surselor de suprafaţă precum şi a celor de volum. Poate
fi utilizat pentru teren plan sau cu o formă de relief complexă, în mediul rural sau urban şi
include algoritmi pentru efectele datorate clădirilor. Foloseşte modelul Gaussian de dispersie
pentru condiţiile de atmosferă stabilă şi modele non-Gaussiene pentru condiţiile instabile.
 CALPUFF – model de dispersie care simulează efectele variaţiilor meteorologice, în timp şi
spaţiu, asupra transportului, transformării şi eliminării poluării aerului.
 BLP – model Gaussian de dispersie a penei de poluant creat pentru a rezolva probleme
particulare de modelare asociate cu sursele industriale liniare staţionare unde sunt importante
înălţarea penei şi efectele de spălare a poluantului.

79
 Capitolul 2. Strategii şi planuri experimentale pentru monitorizarea particulelor în suspensie din aer

 CTDMPLUS – model Gaussian de dispersie care integrează algoritmi utilizabili pentru toate
clasele de stabilitate atmosferică (ex: condiții atmosferice cu turbulență ridicată) cu
aplicabilitate pe terenuri complexe.
 ISC4 – este cel mai răspândit program de estimare a dispersiilor, implicit de determinare a
imisiilor. Programul este atestat internaţional, fiind folosit de Agenția de Protecție a Mediului
(EPA) din S.U.A. pentru protocoalele sale de analiză a dispersiilor, a depunerilor solide sau
umede, chiar şi în condiții de teren complex (ex.: când receptorul este la o cotă superioară
sursei de emisie şi invers). ISC4 este o versiune îmbunătăţită şi cea mai recentă a variantei
ISC3 (Industrial Sources Complex), care a cunoscut până în prezent mai multe versiuni.
Modelele au fost evolutive, în sensul îmbunătățirii interfeţei cu utilizatorul (experimentat sau
nu) şi a ușurinței de întocmire a fișierelor de intrare referitoare la localizarea spațială,
cantitativă şi calitativă a surselor de emisie şi a datelor meteorologice. Cerințele legate de
unitatea de calcul nu sunt deosebite. Ipotezele simplificatoare adoptate se referă la
următoarele aspecte (limitări):
 sursa de emisie își păstrează debitul de emisie considerat infinit, nu au loc reacții chimice,
emisia fiind o funcție care admite pe durata analizată o soluție stabilă:  Q /  t  0;

 gradientul de vânt şi cel de temperatură în stratul unde are loc amestecul penei cu atmosfera
liberă sunt constanți;
 distribuțiile pe direcția verticală şi transversală în direcția vântului sunt de tip Gaussian,
marginile penei fiind atinse în momentul în care distribuția coboară sub 10% din valoarea de
pe axa principală de înaintare;
 cele mai bune rezultate se obțin pentru analize legate de terenuri plane, pe distanţe de max.
100 km. Existenţa unor obstacole topografice naturale sau arhitecturale, prezenţa unor zone
întinse cu ape de suprafață în vecinătate, afectează veridicitatea şi performanțele rezultatelor;
 clasele de stabilitate se referă la condiții stabile, instabile şi neutre, precum şi la combinații
la limită ale acestora.
 CalRoads - pachet software (CAL3QHC, CAL3QHCR, CALLINE 4) pentru modelarea
numerică şi simularea dispersiei la scara rutieră pentru sursele de emisie mobile. Modelarea
ţine cont de datele topografice, de condițiile de trafic, de temporizarea semafoarelor, de
factorul de emisie mediu al autovehiculelor care tranzitează intersecția şi de parametrii
meteorologici.

80