Universitatea Transilvania Brasov

Specializare Afaceri Internationale

Rolul institutiilor internationale

Student: Felegean Ioan Daniel

An III Gr. 8482

-2011-
 Multe instituţii au fost create în timpul sau imediat după al
doilea război mondial, cu scopul de a elimina decalajele anterioare
dintre ţări şi de a crea un sistem viabil de drepturi şi îndatoriri
internaţionale. Acest sistem cuprinde drepturi şi îndatoriri în
domeniul economic.
Mişcarea internaţională a mijloacelor băneşti şi sistemul
pieţei monetar – financiare internaţionale dispune de o structură
instituţională adecvată, prin intermediul căreia se realizează, în mod
concret, fluxurile monetare şi se asigură efectuarea operaţiunilor
specifice activităţilor monetar – financiare internaţionale. Această
structură include instituţii specializate localizate la nivelul
economiilor mondiale (banca centrală şi băncile comerciale),
bursele şi societăţile financiare, agenţii economici nonbancari,
instituţiile guvernamentale, instituţii monetar – financiare
internaţionale şi cele regionale.
La oricare dintre aceste niveluri distingem:
a) instituţii care efectuează nemijlocit operaţiuni
monetar – financiare internaţionale;
b) instituţii care organizează, sprijină şi
supraveghează.
 1. Principii de bază pentru funcţionarea eficientă a
instituţiilor
Toate instituţiile financiare internaţionale se ghidează după
cel puţin trei principii de bază:
- promovarea libertăţii comerţului internaţional şi a
tranzacţiilor de capital;
- asigurarea asistenţei de specialitate în fiecare ţară în
vederea menţinerii stabilităţii economice şi monetare
interne şi externe;
- elaborarea politicilor economice luând în considerare
interesele tuturor ţărilor membre ale acestor
instituţii.
Funcţionarii instituţiilor internaţionale sunt extrem de
preocupaţi de faptul că, pe măsură ce resursele de capital sunt
disponibilizate de comunitatea internaţională, ele trebuie cheltuite.
De aceea există o tendinţă de lărgire a sistemului de creditare, dar
este necesar să se ia măsuri astfel încât să nu se diminueze calitatea.
Din acest punct de vedere este foarte important ca instituţiile să fie
capabile să-şi păstreze seriozitatea pe pieţele financiare, la
adevărata lor valoare. Majoritatea instituţiilor financiare
internaţionale sunt solide din punct de vedere financiar. O trăsătură
esenţială a instituţiilor financiare internaţionale este solidaritatea
între ţările membre ale acestor instituţii. Aceasta poate lua forma
unor contribuţii financiare, demonstrând bunăvoinţa de a oferi
resurse unei instituţii care le va distribui pe considerente
supranaţionale. Contribuţiile financiare sunt expresie a sprijinului
politic; ele trebuie dezbătute în parlamentul fiecărei ţări membre şi
aceasta dovedeşte faptul că instituţiile internaţionale primesc un
suport politic. Dar, pentru funcţionarea eficientă a acestor instituţii,
mult mai important decât valoarea contribuţiei financiare este
dorinţa politică de cooperare între ţările membre bazată pe încredere
reciprocă. Instituţiile întocmesc rapoarte detaliate asupra activităţii
lor, în care apar şi comentarii critice. Analiza introspectivă şi
autocritică au un rol benefic în readaptarea şi îmbunătăţirea
activităţii în scopul păstrării încrederii cu care au fost învestite
instituţiile din partea ţărilor membre, partenere.
Pentru a-şi putea desfăşura activitatea independent este foarte
important ca instituţiile internaţionale să aibă propriile surse de
venituri.
Majoritatea instituţiile financiare internaţionale sunt
instituţiile profitabile. Aceste instituţiile au reuşit să acumuleze
rezerve de capital substanţiale, care să le consolideze poziţia în
negocierile cu ţările membre şi să le ofere o siguranţă pentru
“vremurile grele”. Poziţia OCDE, care nu are surse proprii de
venituri în afara celor din publicaţiile pe care le editează, este slabă
din mai multe puncte de vedere în comparaţie cu cea a instituţiilor
de la Bratton – Woods.
Un alt factor important în asigurarea succesului instituţiilor
internaţionale este modalitatea în care se iau deciziile. Majoritatea
instituţiile financiare adoptă proceduri în care voturile depind de
puterea economică şi financiară a fiecărei ţări membre. Votul este
adesea legat de contribuţia financiară a ţării respective, în acest fel
fiind asigurat faptul că ţările cu cea mai mare putere economică vor
avea şi cea mai mare contribuţie financiară, primind în schimb o
mai mare putere de decizie în cadrul instituţiei respective. În
practică se constată că acest sistem funcţionează avantajos pentru
marile puteri economice şi indirect pentru întreaga comunitate
internaţională.
În general, instituţiile internaţionale care iau decizii pe baza
votului diferenţiat funcţionează mult mai eficient şi mai prompt
decât celelalte instituţii care operează pe principiul “o ţară, un vot”,
cum sunt Organizaţiile Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, în
practică se urmăreşte pe cât posibil, luarea deciziilor pe baza
consensului general.
Fiecare instituţie încearcă să creeze un cadru adecvat pentru
discuţiile de interes reciproc în care ţările membre să-şi poată
lămuri problemele proprii. Cu toate că ţările recunosc necesitatea
cooperării, pentru menţinerea comerţului liber şi a sistemului de
plăţi, în practică este dificil de acceptat faptul că acesta atrage după
sine o ierarhizare a ţărilor în cadrul instituţiei.
Instituţiile financiare internaţionale sunt apolitice. Statutele
lor prevăd respectarea sistemului economic şi politic al fiecărui stat
membru. Evaluarea cererilor de acordare a creditelor ia în
considerare numai aspectele tehnice, economice şi financiare.
 Toate instituţiile internaţionale sunt supuse unor presiuni
politice de diverse tipuri. Astfel S.U.A profită uneori de poziţia sa
dominantă în cadrul instituţiilor internaţionale, impunând
preferinţele politice proprii, în urma consultărilor din cadrul
Grupului celor 7. Existând conflicte ideologice internaţionale, este
foarte important să nu fie luate în consideraţie preferinţele politice.
Sistemul de evaluare a cererilor de împrumut ar fi total paralizat
dacă ar lua în considerare aspecte politice cum ar fi standardele
democratice ale sistemului de administraţie publică sau respectarea
drepturilor omului. Caracterul apolitic al acestor instituţii trebui
menţiunt şi protejat în permanenţă.
Pe plan internaţional funcţionează instituţii monetar –
financiare specializate: FMI, BIRD şi întregul grup al Băncii
Mondiale, ca şi mai vechea decât ele, Banca Reglementelor
Internaţionale.
Rolul lor depăşeşte cu mult pe acela al unei simple bănci,
printre obiectivele lor figurând dezvoltarea şi organizarea cooperării
monetar – financiare a statelor, asigurarea de asistenţă şi sprijin
financiar pentru dezvoltarea schimburilor, menţinerea stabilităţii şi
echilibrului pe plan valutar, a echilibrului balanţelor de plăţi,
susţinerea financiară a creşterii economice în ţările membre şi cu
deosebire în cele mai puţin dezvoltate1).

1)
A. Cajal – “Relaţii monetare şi financiare internaţionale”, pag. 20, Ed. Bucura Nouă, Bucureşti, 1997.
 2. Cadrul instituţional al desfăşurării relaţiilor
monetare şi financiare internaţionale
Activitatea monetar – financiară internaţională, atât de amplă
şi de complexă astăzi, presupune pentru desfăşurarea sa instituţii
specializate, mijloace şi modalităţi de organizare, supraveghere şi
reglare a acestei activităţi şi a relaţiilor generate de ea. Cadrul
instituţional internaţional adecvat este asigurat prin instituţii
monetar – financiare internaţionale, precum şi prin structuri
naţionale, regionale şi internaţionale investite cu rol şi funcţii în
reglementarea pieţelor monetare, financiare şi de credit
internaţionale.

2. 1. Banca Reglementelor Internaţionale (B.R.I.)

Este cea mai veche dintre instituţiile financiare
internaţionale, este un organism interguvernamental, cu sediul la
Basel (Elveţia), înfiinţată în 1930, în urma conferinţei de la Haga
care s-a ocupat de plata reparaţiilor de război germane după primul
război mondial în cadrul planului Young. Principalele ţări implicate
în război au căzut de acord cu guvernul Elveţiei neutre să fondeze o
bancă la Basel la care să fie membre numai băncile centrale şi care
să aibă imunitate efectivă în raport cu legile naţionale ale statelor
membre. B.R.I. urma să răspundă de reglementarea reparaţiilor de
război germane, de unde şi denumirea de “reglemente” din numele
instituţiei.
 B.R.I. este o companie pe acţiuni cu răspundere limitată ai
cărei 33 de acţionari cuprind aproape toate băncile europene
centrale, precum şi băncile centrale ale Australiei, Canadei, Japoniei
şi Africii de Sud. Unele bănci centrale, inclusiv Rezervele Federale
ale S.U.A. au vândut din acţiunile lor iniţiale la B.R.I., băncilor
comerciale, astfel încât 15% din acţiuni sunt deţinute de acţionari
particulari, în principal din Europa1).
România a participat la B.R.I., încă din 1930, prin Banca
Naţională care a subscris un capital de 20 milioane franci elveţieni,
capitalul iniţial al B.R.I. fiind de 1,5 miliarde franci elveţieni2).
Principalele departamente ale B.R.I. sunt: departamentul
monetar şi economic (au specialişti de înaltă valoare unde este
analizată situaţia monetară internaţională) şi departamentul bancar
care realizează tranzacţiile financiare de piaţă. Personalul B.R.I.
este de aproximativ 500.
Funcţiile B.R.I. sunt expuse pe larg în statut, astfel încât
banca poate răspunde corespunzător situaţiei în permanentă
schimbare a sistemului financiar internaţional.
B.R.I. a fost înfiinţată ca o bancă a băncilor centrale dar în
multe privinţe funcţionează ca o bancă comercială. Băncile centrale
depozitează o parte a resurselor lor în monedă oficială la B.R.I.,
care le reinvesteşte pe piaţa eurodevizelor sau pe pieţele naţionale.
B.R.I. asigură un manageriat flexibil al resurselor încredinţate.

1)
A. F. P. Bokker – “Instituţii financiare internaţionale”, Ed. Antet, pag. 117, Oradea, 1997.
2)
A. Cajal – “Relaţii monetare şi financiare internaţionale”, pag. 66, Ed. Bucura Nouă, Bucureşti, 1997.
 Funcţia bancară îndeplinită de B.R.I., consacrată structurii
financiare, include furnizarea de credite băncilor centrale care nu
dispun de lichidităţi. Aceasta este o consecinţă directă a celei mai
importante funcţii a B.R.I. şi anume promovarea cooperării între
băncile centrale. Această cooperare este în întregime voluntară; nu
există un transfer oficial de autoritate către B.R.I.
Conform prevederilor statutare, B.R.I. efectuează
următoarele operaţiuni:
- primeşte şi constituie depozite în favoarea băncilor
centrale;
- cumpără, deţine şi vinde aur în contul său şi al
băncilor centrale;
- acordă credite băncilor centrale;
- se ocupă de cumpărarea sau vânzarea de cecuri,
cambii şi alte titluri de credit1).
Obiectivele B.R.I. sunt: să promoveze cooperarea băncilor
centrale şi să asigure posibilităţi suplimentare operaţiunilor
financiare internaţionale; să acţioneze ca mandatar sau agent în
privinţa reglementărilor financiare internaţionale ce i-au fost
încredinţate prin acorduri între părţile interesate (Articolul 3).
B.R.I. elaborează multe statistici pentru băncile centrale,
îndeosebi asupra pieţelor internaţionale de capital şi de credit. A
alcătuit cea mai mare bază de date statistice financiare din lume. Pe
baza analizelor acestor date, facilitată de faptul că B.R.I. însuşi este

1)
D. D. Şaguna – “Drept financiar şi fiscal”, pag. 424, vol. I, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997.
un operator important de piaţă, B.R.I. întocmeşte rapoarte cu privire
la tendinţele semnificative şi indică deficienţele şi perturbările
potenţiale. Aceste rapoarte, dintre care multe sunt publicate, sunt
discutate de Comitetul Permanent al Eurodevizelor, cuprinzând
experţi ai Grupului celor Zece.
Ca instituţie financiară cu orientare europeană, B.R.I. asigură
multe servicii pentru băncile centrale ale Grupului celor Zece şi ale
Uniunii Europene. Ea nu este numai o bancă propriu-zis, ci şi o
instituţie prestatoare de servicii pentru băncile centrale cu funcţii de
administrator sau de agent. Înainte de înfiinţarea Institutului
Monetar Ruropean, B.R.I. a asigurat cazare şi sprijin pentru
secretariatul Comitetului Guvernatorilor Băncilor Centrale al Pieţei
Comune. Din 1986, B.R.I. a organizat decontarea (clearing)
tranzacţiilor private ECU de către băncile comerciale. Lipsurile
temporare de lichidităţi trebuie înlocuite de băncile comerciale
participante prin sistemul de clearing. În cadrul sistemului de
clearing sunt 45 de bănci comerciale organizate în Asociaţia
Bancară ECU. Recent B.R.I. a devenit agentul pentru aranjamentele
colaterale legate de restructurarea datoriei Braziliei către băncile
comerciale.
Structura financiară a B.R.I. se caracterizează printr-un grad
înalt de lichidităţi. Băncile centrale care îşi depozitează o parte a
rezervelor de aur şi valută la B.R.I. trebuie să fie sigure că
depozitele lor, în caz de nevoie, pot fi disponibilizate imediat la
cerere. Tranzacţiile B.R.I. produc un profit, parţial datorită
existenţei unei marje mici de dobândă, aşa că B.R.I. nu are nevoie
de ajutor financiar. Ca urmare, B.R.I. are o poziţie unică şi foarte
independentă printre instituţiile financiare internaţionale. Ea este
după F.M.I. al doilea stâlp al sistemului monetar internaţional
oficial.
2. 2. Fondul Monetar Internaţional (F.M.I)
F.M.I., instituţie specializată a O.N.U., supraveghează buna
funcţionare a sistemului. Alături de O.N.U. şi G.A.T.T., este una
dintre cele mai mari construcţii instituţionale concepute de Statele
Unite şi într-o măsură mai mică de Regatul Unit al Marii Britanii, la
sfârşitul celui de al doilea război mondial.
Scopul său este clar: să împiedice revenirea catastrofelor din
anii ’30 (scăderea bruscă a activităţii economice, închiderea
frontierelor, manipulările monetare, venirea la putere a regimurilor
dictatoriale), printr-un liberalism organizat, combinând, cu ajutorul
statelor, respectul faţă de disciplinele precise cu o cooperare
internaţională puternică, în scopul de a le ajuta pe cele care se află
în dificultate. Acesta este rolul F.M.I.-ului în domeniul monetar1).
“Sistemul ideal ar consta în mod sigur în fondarea unei bănci
supranaţionale care să aibă cu toate băncile centrale naţionale relaţii
asemănătoare celor care există între fiecare bancă centrală şi băncile
sale subordonate”2).
Acum 61 de ani, s-a petrecut într-o mică localitate – Bretton
Woods, (statul New Hamphire, S.U.A.) un eveniment care avea să
1)
P. M. Defarges – “Organizaţiile internaţionale contemporane”, pag. 42, Institutul European, Iaşi, 1998.
2)
J. M. Keynes – “Traite sur la monnail”.
rămână întipărit în analele istoriei moderne a lumii. Aici s-au
întâlnit la 22 iulie 1944 reprezentanţii a 44 de state care au reflectat
asupra viitorului economic. Dintre statele participante 8 reprezentau
Africa, Asia, Orientul Mijlociu şi mai puţin de 30 erau ţări în curs
de dezvoltare.
În anul 1944, omenirea se afla în faţa necesităţii de a trage
concluziile menite nu numai să repare rănile a două războaie, ci şi
să prevină, printr-o cooperare strânsă între naţiuni, apariţia unor noi
conflicte armate. Toate statele doreau să se realizeze o cooperare
între ţările lumii în vederea obţinerii unei stabilităţi economice,
financiare şi monetare1).
Pentru ca F.M.I. să-şi înceapă activitatea era nevoie de
acordul unui unmăr de ţări ale căror cote de participare la capitalul
F.M.I. să însumeze cel puţin 65% din acesta. Această cerinţă a fost
realizată la 27 noiembrie 1945, când statutul Fondului a fost semnat
şi ratificat de 29 de guverne totalizând 80% din cotele părţi, ceea ce
a permis intrarea în vigoare a acordului F.M.I.
Activitatea oficială a F.M.I. a început la 1 martie 1947 şi
primul său exerciţiu financiar s-a încheiat la 30 iunie 1947.
Statele membre îi plătesc F.M.I. în funcţie de anvergura lor
economică o sumă totală în aur, devize şi monedă naţională. Aceste
vărsăminte le fixează cota-parte ce determină numărul de voturi în
deliberările Fondului, ca şi importanţa tragerilor la care pot

1)
D. D. Şaguna – “Drept financiar şi fiscal”, pag. 426, vol. I, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997.
participa în cadrul instituţiei. Accesul la aceste trageri atrage măsuri
de supraveghere şi control din partea F.M.I.
Organizarea - F.M.I. este condus în mod oficial de Consiliul
Guvernatorilor. Guvernatorii decid asupra problemelor importante,
cum ar fi creşterea capitalului Fondului, aderarea de noi membrii
sau acordarea drepturilor speciale de tragere.
Deciziile politice curente sunt luate de către Consiliul
Executiv, căruia guvernatorii îi deleagă aplicarea politicii F.M.I.
Acest consiliu este compus din 24 de directori executivi care se
întâlnesc cel puţin de trei ori pe săptămână. Cele cinci ţări cu cea
mai mare cotă de participare – S.U.A., Marea Britanie, Germania,
Franţa şi Japonia – au dreptul la câte un director permanent fiecare.
Cel mai important organism care trasează politica F.M.I.
este Comitetul Interimar, a cărui preşedenţie este asigurată prin
rotaţie.
Funcţii. Principala funcţie a F.M.I. este aceea de a
supraveghea sistemul monetar internaţional. Din această funcţie
principală derivă alte câtevafuncţii: supravegherea politicii
monetare şi a ratei de schimb din ţările membre, elaborarea de
recomandări privind politica financiară pentru membri şi acordarea
de credite pentru ţările cu dificultăţi în balanţa de plăţi. Rolul cel
mai important pe care îl deţine Fondul este acela de manager al unui
sistem monetar internaţional ordonat, previzibil şi stabil, cu graniţe
deschise şi care să ofere cadrul necesar unei creşteri echilibrate în
comerţul mondial şi în economiile ţărilor membre. În acest sens
F.M.I. funcţionează ca un organism permanent de consultanţă, în
care membrii cooperează şi participă activ în sfera monetară
internaţională1).
Scopurile F.M.I.2)
(1) – De a promova cooperarea monetară internaţională
(2) – De a facilita extinderea şi creşterea echilibrată a
comerţului internaţional şi de a contribui astfel la promovarea şi
menţinerea unui nivel înalt al angajărilor şi al venitului real şi de a
dezvolta resursele productive ale tuturor ţărilor membre, ca obiectiv
principal al politicii economice
(3) – De a promova stabilitatea schimbului, de a menţine
disciplina în acordurile de schimb dintre membri şi de a evita
deprecierea schimbului competitiv
(4) – De a asigura asistenţă în stabilirea unui sistem
multilateral de plăţi pentru tranzacţiile curente dintre membri şi în
eliminarea restricţiilor în schimbul internaţional care stânjenesc
dezvoltarea comerţului internaţional
(15) – De a da încredere membrilor, prin disponibilizarea
temporară a resurselor generale ale Fondului
(16) – De a micşora durata şi intensitatea dezechilibrului din
balanţele de plăţi internaţionale.
Statutul F.M.I.-ului adoptat la Bretton Woods conţine 31 de
articole care definesc obiectivele şi regulile sale de funcţionare.
Primul articol se referă la rolul F.M.I.-ului, articolul IV la regimul
1)
A. F. P. Bokker – “Instituţii financiare internaţionale”, Ed. Antet, pag. 28-29, Oradea, 1997.
2)
Articolul 1 din Prevederile Acordului de Înfiinţare al F.M.I.
schimburilor fixe şi stabilitatea schimburilor, articolul VIII la
convertibilitatea monedelor, iar articolul V la facilităţile de credit.
Facilităţi de credit1). Statutul F.M.I. prevede pentru ţările
membre posibilitatea de a face apel la resursele sale financiare.
Acordarea de credite urmăreşte să uşureze adoptarea de politici de
deschidere şi de liberalizare, asigură autorităţile că o finanţare va fi
disponibilă pentru a compensa eventualul impact al acestor politici
asupra balanţelor de plăţi. F.M.I.-ul încurajază astfel, prin acordarea
acestor credite, politici vizând realizarea monedei liber convertibile,
liberalizarea schimburilor externe şi facilitarea mişcărilor de capital
internaţional.
În acelaşi mod, aceste credite încurajază ţări, care se
confruntă cu un deficit al balanţei de plăţi, să nu aplice politici
nefaste pentru comunitatea internaţională, cum ar fi devalorizarea
competitivă sau blocarea schimburilor externe.
Statutul precizează că aceste resurse au un caracter temporar,
căci acordarea continuă de credite pe termene medii sau lungi ar
putea încuraja menţinerea de politici nefaste.
La sfârşitul anului 1995, F.M.I. cuprindea 181 de ţări
membre, avea disponibilităţi de 154,3 mld. DST (la 30 aprilie 1994)
care proveneau din: cotele-părţi ale ţărilor participante 144,9 mld.
DST, iar restul din alte vărsăminte speciale, din care aur circa 3217
tone2).

1)
P. Lenain – “F.M.I.-ul”, pag. 38, Ed. CNI Coresi, 2000.
2)
P. Bra – “Relaţii Financiare şi Monetare Internaţionale”, pag. 253, Ed. Economică.
 În perioada 1980 – 1990 aproape 40 de ţări (printre care şi
cele care provin din lumea comunistă) au aderat la F.M.I.3)

2. 3. Banca Mondială
Concomitent cu înfiinţarea în 1944, la Bretton Woods, a
Fondului Monetar Internaţional s-a decis şi crearea unei bănci
internaţionale care să se axeze pe finanţarea şi reconstrucţia
economiiloe europene, slăbite în timpul celui de al doilea război
mondial: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(B.I.R.D.). Această bancă este cunoscută în general sub numele de
Banca Mondială şi acest termen generic include şi instituţiile
înrudite, înfiinţate ulterior şi având funcţii specifice: Corporaţia
Financiară Internaţională (CFI) şi Asociaţia pentru Dezvoltarea
Internaţională (ADI).
Scopul principal al tuturor acestor instituţii este acelaşi:
promovarea progresului economic şi social in ţările în curs de
dezvoltare, prin creşterea productivităţii economice. Instituţiile
menţionate acorda credite şi împrumuturi şi oferă consultanţă
tehnică şi economică în sectorul public şi privat din ţările în curs de
dezvoltare.
În primii ani de existenţă, Banca Mondială va acorda câteva
imprumuturi pentru reconstructţia Franţei, Olandei, Danemarcei şi
Japoniei, pentru a le ajuta la finanţarea reconstrucţiei economiilor
lor.

3)
P. M. Defarges – “Organizaţiile internaţionale contemporane”, pag. 46, Institutul European, Iaşi, 1998.
 Capitalul Băncii este format din subscripţiile statelor sale
membre. 80% din capitalul subscris poate fi cerut în orice moment
de Banca Mondială pentru a face faţă la rambursarea de
împrumuturi sau garanţii.
Banca Mondială trebuie să se asigure de rentabilitatea
proiectului finanţat şi de capacitatea celui care împrumută de a
rambursa împrumutul acordat.
Structura financiara prevazută pentru Banca Mondială este în
mod singular diferită de cea a FMI-ului. Fondul funcţionează prin
punerea în comun a devizelor, pe care statele membre le pot
împrumuta temporar, în timp ce Banca Mondială are o structură mai
clasică de intermediar financiar însărcinat cu acordarea de
împrumuturi obţinut pe piaţa de capital. Fondul trebuie să acorde
credite pe termen scurt destinate restabilirii balanţei de plăţi, în timp
ce Banca Mondială trebuie să se angajeze în ajutorarea pe termen
lung a proiectelor de investiţie1).
Pentru a-şi îndeplini activităţile, banca Mondială dispune de
un personal de peste 7000 persoane (2000 numai pentru Fond) şi
peste 40 de reprezentanţi în toată lumea. Personalul are un evantai
impresionant de competenţe: economişti, ingineri, urbanişti,
agronomi, statisticieni, jurişti etc. Ea are nevoie de un astfel de
evantai de competenţe, căci operaţiunile sale acoperă un vast
demeniu de activitate.
Drepturile ţărilor membre ale băncii sunt2):
1
P. Lenain – “F.M.I.-ul”, pag. 41, Ed. CNI Coresi, 2000.
2) D.D. Şaguno – Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, vol 1, 1997 pg.238.
2
 - contractarea de împrumuturi pentru investiţii
- contractarea de împrumuturi pentru finanţarea pe
bază de program
- participarea la licitaţiile internaţionale organizate de
Banca Mondială, pentru adjudecarea lucrărilor
finaţate de aceasta.
- obţinerea de asistenţă tehnică pentru anumite lucrări
de specialitate
- termene maxime de până la 20 ani.
Obligaţiile pe care trebuie să şi le asume statele membre
sunt:
- aderrarea prealabila la F.M.I;
- participarea la capitolul pe acţiuni al băncii;
- furnizarea de informaţii şi date privind situaţia
economică şi financiară a ţării, în vederea fundamentării politicii de
împrumuturi a băncii, faţă de ţara respectivă.

România a aderat la Banca Mondială la 15 decembrie 1972,

iar până acum a obţinut împrumuturi pentru realizarea unor
investiţii importante în agricultură, industrie, energie, transporturi.
Structura Băncii este relativ copmplexă, deoarece ete
formată din mai multe instituţii:
AID – are aceleaşi obiective ca şi BIRD, numai că în sfera ei
de activitate sunt incluse cele mai sărace ţări, cărora le asigură
condiţii de creditare deosebit de avantajoase: credite fară dobandă,
cu o perioadă de graţie de 10 ani şi de rambursare efectivă de 15
ani. Resursele ei provin din subscripţiile celor mai dezvoltate ţări,
membre ale BIRD şi din redistribuirea veneficulor BIRD.
CFI are ca scop acordarea de asistenţă ţărilor slab dezvoltate
în promovarea sectorului privat, mobilizând pentru aceasta,
capitalul naţional intern, precum şi din capital străin.
AMGI (Agenţia Multilaterală de Garanţie a Investiţiilor),
înfiinţată în 1988, are misiunea de a incuraja investiţiile directe în
ţările în curs de dezvoltare ţi de a le proteja contra riscurilor
necomerciale.
Toate aceste organisme au un obiectiv comun- dezvoltarea
economică a ţărilor asistate.

Banca Mondială sprijină economia românească1)

Cateva proiecte pe care Banca Mondială şi-a propus să le
promivze în România, prin credite şi asistenţă tehnică şi care sunt în
curs de implementare:
- proiectul de cadastru
- proiectul de reabilitare a şcolilor
- reforma şi privatizarea în telecomunicaţii
Proiectul de cadastru este implementat pe o perioadă de 4
ani, începând din iunie 1998 şi are următoarele obiective:
- crearea unui sistem de asigurare a dreptului de
proprietate asupra pământului, extins la nivelul întregii ţări.

1)
Piaţa Financiară, nr.9, septembrie 2000, pg.94
 - Crearea unei modalităţi simple de acces la
informaţiile referitoare la dreptul de proprietate asupra terenurilor
- Stabilirea unor proceduri simple, sigure şi eficiente
de tranzacţionare a terenurilor.
Costul proiectului este estimat la 37 milioane dolari.

Proiectul de reabilitare a şcolilor are drept obiective:

- reabilitarea şi/sau ănlocuirea şi echiparea a ciraca
700 dintre unităţile şcoalre cu un gread avansat de degradare, în
conformitate cu normele internaţionale acceptate, de siguranţă şi
pedagogie.
- Consolidarea capacităţii instituţionale a personalului
din acest sector; 1) la nivel naţional, prin elaborarea, aplicarea şi
respectarea unor norme de siguranţă, standarde tehnice şi practice şi
respectarea normelor ecologice la construirea şi întreţinerea
unităţilor de învăţământ; şi 2) la nivel judeţean, prin managementul
şi implementarea unor norme cuprinzătoare de întreţinere a spaţiilor
de învăţământ.
Costul total al proiectului este estimat la 130 milioane dolari,
din care 70 milioane dolari constituie împrumutul acordat de Banca
Mondială.
Reforma şi privatizarea în telecomunicaţii este un proiect
compus din două componente:
- Reforma sectorului: privatizarea Rom Telecom, prin
vânzarea până la 30% din acţiunile acesteia către investitori şi până
la 5% din acţiuni angajaţilor companiei; domeniul reglementărilor
va acoperi reglementările tehnice (calitatea serviciilor, tipul
aprovărilor necesare pentru echipamnete) şi reglementările
economice (preţuri, taxe pentru licenţe); domeniul legislativ va
pune la dispoziţie cadrul legal pentru transparenţa reglementărilor şi
pentru alternativele politicilor alese.
- Dezvoltarea agenţiei de reglementare: include
modernizarea spectrului radio. Acesta va include dezvoltarea
capacităţii Inspectoratului General al Telecomunicaţiilor de a
reglementa toate reţelele şi serviciile din acest sector de activitate
incluzând achiziţionarea de echipamente şi servicii (din acest
sector) pentru instalarea unei reţele naţionale de management şi
monitorizare a spectrului de frecvenţe radio.
Costul proiectului este estimat la 44 milioane dolari, din care
Banca Modnială asigură o finanţare în valoare totală de 40 milioane
dolari. Confinanţatori ai proiectului sunt: Guvernul României, UE şi
IGT. Proiectul a fost semnat la 28 aprilie 1998.

3. Concluzii:
Scopul înfiinţării unor instituţii financiar-monerate
internaţionale a fost acela de a asigura cadrul adecvat pentru
cooperare şi ajutor reciproc în diferite domenii, între ţările membre.
Credinţa care a condus la apariţia acestor instituţii a fost
aceea că pacea mondială poate fi asigurată numai prin prosperitate
economică în toate ţările.
 Instituţiile financiare internaţionale şi-au dovedit raţiunea de
a exista. Instituţiile s-au dovedit capabile de acţiuni decisive în
situaţia unor evenimente neaşteptate sau creze.
Prin rolul acestor instituţii de sprijinire a realizării unei
creşteri economice, de reducere a gradului de sărăcie, de protejare a
mediului înconjurător, de promovare a dezvoltării sectorului privat
are loc perfecţionarea şi dezvoltarea întregului sistem Monetar şi
Financiar Internaţional.
Dândune seama de importanţa pe care o au aceste instituţii
financiar-monetare internaţionale pentru ţările membre, nu ne
putem imagina existenşa lor fără aderarea lor la aceste organisme.
Rolul instituţiilor financiare internaţionale pare să se
întărească în viitor, cu accent pe transparenţă şi eficacitate.