Preotul ca păstor de suflete în Biserica Ortodoxă

Preotul, omul lui Dumnezeu și omul Bisericii.

Păstorul, persoana altruistă prin excelență.

„Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţ pe alţii. Să fiu eu înţelept ca să înţelepţesc
pe alţii. Să fiu eu lumină, ca să luminez pe alţii. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să
apropii pe alţii. Să fiu eu sfânt, ca să sfinţesc pe alţii.”
(Sfântul Grigore de Nazianz, Cuvânt despre Preoţie)

Despre preoţie s-a scris şi s-a vorbit mult de-a lungul timpului. De la simpli slujitori ai
Sfintelor Altare, până la Sfinţii Părinţi. Nimeni, însă, niciodată, nu a avut pretenţia de a fi spus
totul despre această Sfântă Taină. Despre preoţie au vorbit marii părinţi ai Bisericii: Sf.
Grigore de Nazianz, Sf. Efrem Şirul, Sf. Simeon al Tesalonicului, Sf. Vasile cel Mare etc.
Fiecare dintre cei care au vorbit despre preoţie a făcut-o în general la modul subiectiv,
vorbind despre felul cum el însuşi a descoperit măreţia acestei slujiri şi, implicit, insistând
asupra unei singure laturi a acestei slujiri. Adunând într-un singur mănunchi ceea ce s-a scris,
avem astăzi o imagine de ansamblu asupra preoţiei.
Preoția este în primul rând, așa cum sublinia și Pr. Prof. Dr. Spiridon Cândea 1, o
misiune și anume misiunea slujirii lui Dumnezeu și slujirii oamenilor pentru înălțarea lor la
Dumnezeu. De aceea ea se deosebește fundamental de toate celelalte îndeletniciri omenești
sau de toate job-urile din lume.
De felul cum preotul îşi îndeplineşte chemarea depinde mântuirea întregii lumi. „Cu
frică şi cu cutremur trebuie să stea preotul la locul cel prea înalt al slujirii fiindcă lumea
încredinţată lui spre sfinţire el poate, prin vrednicie, să o facă jertfă bineplăcută lui
Dumnezeu, să o sfinţească (consacre) ori prin nevrednicie, să o profaneze”2. Poate de aceea,
înfricoşat de această viziune, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu cred să se mântuiască
mulţi preoţi”3.
Prin cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „sunteţi sarea pământului, dacă sarea se va
strica cu ce se va săra” (Mt. 5,13), se exprimă misiunea pastorală pe care Sfinţii Evanghelişti,
Apostolii şi urmaşii lor o au de îndeplinit în mijlocul păstoriţilor (enoriaşilor). Aşa cum sarea
dă gust mâncării, aşa şi misiunea pastorală trebuie să dea sens şi orientare în anevoioasa

1
Pr. Prof. Dr. Spiridon Cândea, Studii și articole de Pastorală Ortodoxă, Editura Arhiepiscopiei Sibiului, Sibiu,
2002, p. 81.
2
Pr. Prof. Ion Buga, Pastorala-încercări de psihologie pimenică, Ed. International Scorpion, 1992, p.20.
3
Sf. Ioan Gură de Aur, „Cuvântul 3 la Faptele Apostolilor”, în Lumina Sfintelor Scripturi, vol. II, p. 676.

1
strădanie a credincioşilor spre creşterea si desăvârşirea lor duhovnicească4.
Cunoscând marea importanţă a misiunii preoţeşti, Sf. Ap. Pavel le reaminteşte
preoţilor din Efes: Luaţi aminte de voi şi de întreaga turmă peste care Duhul Sfânt va pus
episcopi, ca să păstoriţi turma lui Dumnezeu pe care a câştigat-o cu scump sângele Său (Evr.
20, 28). A păstorii turma înseamnă să o îndrume pe calea ce duce la Dumnezeu, la mântuire.
Preotul, fiind în slujba oamenilor, este de fapt în slujba Domnului, este „omul lui
Dumnezeu” (o antropos Teu), cum îl numeşte Sfânta Scriptură (Sf. Ap. Pavel) pe Timotei (I
Tim. 6, 2), adică un om în slujba lui Dumnezeu. Și în îndemnul Sf. Ap. Pavel către Timotei
vedem că misiunea lui priveşte îndeosebi acea latură a vieţii omeneşti care derivă din
raporturile oamenilor cu Dumnezeu. Preoţii sunt „slujitori ai lui Hristos şi iconomi
(chivernisitori) ai tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 6, l) sau „colaboratori (împreună-lucrători)
ai lui Dumnezeu” (Teu sinerghi), cum îi numeşte Sf. Pavel pe Apostoli în general (I Cor. 3, 9
şi Cor. 6, 1).
„Preoţia este cel mai mare semn al dragostei lui Hristos [...] Hristos dă mare şi
nespusă plată celui care se osteneşte cu păzirea oilor Sale cele cuvântătoare atât de mult
iubite de El”5.
Preoţia este o cinste deosebită dar si un lucru înfricoşător „demnitatea preoţiei implică
o maximă puritate personală şi o responsabilitate proporţională a acestei demnităţi”6.
Slujirea preoţească îşi are temeiul, fiinţa, în iconomia mântuirii, aşa cum ne descrie Sf.
Ev. Luca momentul chemării şi alegerii apostolilor: „În zilele acelea Iisus a ieşit la munte ca
să se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Şi când s-a făcut ziuă, a
chemat la Sine pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli” (Lc
6, 12-13). Putem afirma, fără să greşim, că „vocaţia de apostol şi în continuare cea de preot e
o zidire, o formare, o modelare specială după chipul Arhiereului cel veşnic 7”. Sf. Apostoli s-
au recunoscut chemaţi prin spontaneitatea Sf. Ap. Petru, când a zis: „...Tu ai cuvintele vieţii
veşnice” (In 6, 68).
Sf. Ap. Pavel le transmite episcopilor hirotoniţi de ei: „căci noi nu ne propovăduim pe
noi înşine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (II Cor. 4,5).
Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu, dacă slujeşte cineva,
4
Drd. Sebastian Şebu, „Principii pastorale patristice şi permanenţa lor”, Mitropolia Ardealului, an. XVII, nr.3-4,
1972, p.253.
5
Sf. loan Gura de Aur, Despre preoţie, 11,1, Traducere, Introducere şi note de Pr. D.Fecioru, București, 1987,
p.40.
6
Pr. Prof. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, „Sfânta taina a preoţiei la Sf loan Gura de Aur”, Biserica Ortodoxă
Română, anul CXXV, nr.9-12, sept.-dec., 2007, p. 3.
7
Pr. Conf. Constantin Galeriu, „Slujirea preoţească după Sf. Scriptură și Sf. Tradiţie”, Studii Teologice, nr. 1-2,
p. 6.

2
slujba lui să fie ca din puterea, pe care o dă Dumnezeu, pentru că întru toate Dumnezeu să fie
preamărit prin Iisus Hristos (I Ptr. 4,11).
Sf. Ioan Gură de Aur spune, referindu-se la preoţie: „preoţia se săvârşeşte pe pământ,
dar are rânduiala celor cereşti, şi pe bună dreptate, că slujba aceasta nu a rânduit-o un om
sau un înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu ci însuşi Mântuitorul. Sf.
Duh a rânduit ca preoţii, încă pe când sunt în trup, să aducă lui Dumnezeu aceeaşi slujbă pe
care o aduc îngerii în ceruri”8 . În continuare Sf. Ioan Gură de Aur precizează: „Pentru a fi
preot e nevoie de multă pricepere, iar înainte de pricepere e nevoie de mult har de la
Dumnezeu, de purtare bună, de viaţă curată, de virtute mai multă decât cea omenească”9 .
Trebuie să fim atenţi la cuvintele Apostolului Pavel când spune: „Nu fi nepăsător faţă
de harul care este întru tine, care ţi s-a dat, prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor
preoţilor. Cugetă la acestea”(I Tim. 4, 14-15).
Am dori să mai amintim aici un alt cuvânt, de data aceasta un cuvânt-motto al Pr. Prof.
Ion Buga și cu care îşi începe capitolul despre sublimitatea preoţiei, din lucrarea „Pastorala”:
„dacă m-aş întâlni deodată cu un preot şi cu un înger aş saluta mai întâi pe preot şi apoi pe
înger”. Apoi tot el este cel care explică fundamentele acestei afirmaţii pornind de la măreţia
acestei slujiri, căci, „deşi stau înaintea lui Dumnezeu «zeci de mii de îngeri, Heruvimii cei cu
ochi mulţi şi Serafimii cei cu câte şase aripi», preotul şi nu îngerul a fost ales să aducă
suprema jertfa, cea nesângeroasă, jertfa euharistică pe care o primeşte Dumnezeu „în
jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri”.
Sublimitatea preoţiei izvorăşte din sublimitatea lucrării ei, preotul fiind „slujitor al lui
Hristos şi iconomul tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4,1)”10.
Aşa precum pe scara valorilor sfinţenia se află pe treapta cea mai de sus, în
ordinea slujirii omeneşti preoţia stă la locul cel mai înalt, vrednicie spre care privesc cu
înfricoşare şi îngerii.
Preotul, deşi „dintre oameni”, este ales în mod cu totul deosebit şi „pus pentru
oameni spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate” (Evr. 5,1).
Analogia este cât se poate de sugestivă: dacă pentru a fi trimis sol la o împărăţie
pământească s-a ales totdeauna cel mai vredinic dintre oameni, ca mijlocitor la
Dumnezeu pentru lume câtă vrednicie se cere preotului, căruia i se încredinţează o aşa
sublimă misiune?! în rugăciunea sa adresată Părintelui Ceresc înainte de Sfânta Jertfa
de pe Golgota, Mântuitorul insistă necontenit asupra responsabilităţii şi importanţei
8
Sf. Ioan Gură de Aur, op. cit., III, 4, p. 57.
9
Ibidem, III, 8, p. 64 .
10
Pr. Prof. Ion Buga, op.cit., p.19.

3
misiunii apostolice şi, prin extensiune, a celei preoţeşti şi cere lui Dumnezeu ocrotire
specială pentru slujitorii Săi: „Eu pentru aceştia Mă rog....pentru cei pe care mi i-ai
dat ,căci ei sunt ai Tăi....Părinte Sfinte păzeşte-i întru numele Tău ” (In 17, 9-11).
Cunoscând atât înălţimea cât şi greaua răspundere a celei mai alese slujiri de pe
pământ, Mântuitorul nostru, Marele Arhiereu, încredinţează grijii părinteşti a Tatălui
Ceresc pe slujitorii creştini aşa cum pe Sine s-a încredinţat înainte de Jertfa Sa pe Cruce
(Lc. 12,42) 11.
Ultimul subiect al discuției noastre se referă la altruism, la preot ca altruit prin
excelență. După cum știm, viața cotidiană ne oferă numeroase exemple de altruism, de
la câteva gesturi simple făcute de un necunoscut pentru a ajuta o persoană în vârstă,
până la susținerea pe termen lung a unor activități de voluntariat ce necesită eforturi
importante. Puțini însă știu că, dincolo de această paletă de acțiuni generoase, există și
forme extraordinare de altruism, neobișnuite. Este vorba despre persoane care se oferă
să renunțe la ceea ce este esențial pentru ei, pentru a oferi o șansă de supraviețuire unor
necunoscuți!
Altruismul este o trăsătură caracterială, care poate în anumite perioade să fie o
trăsătură dominantă în structura unui om, și poate să fie trecută în plan secundar sau
terțiar în funcție de evenimentele care i s-au întâmplat. Nu ține de temperament, care
este înnăscut, ține de educație, iar dacă în educația noastră nu au fost învestite valorile
care gravitează în jurul altruismului și nu au fost date exemple, pentru că noi învățăm
prin exemple.
Acestea fiind spuse, poate vă întrebați unde se mai găsesc, astăzi, astfel de
preoți sau de credincioși dar să nu uitați că lucrurile se măsoară calitativ și nu
cantitativ. Printre exemplele de preoți altruiști putem enumera: preotul Mihai Negrea de
la Mănăstirea Podu Coşnei 12 care a îngrijit peste o sută de copii orfani sau abandonaţi
de părinţi; preotul Dan Damaschin de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi care
îngrijeşte 4.000 de copii 13; preotul Nicolae Tanase de la Valea Plopului 14 „tată” pentru
sute de copii etc.
Ca și o concluzie preotul secolului XXI este chemat să aducă lumină acolo unde este

11
Ibidem, p.20.
12
https://www.deinteres.ro/news/
preotul_scuipat_pentru_ca_a_avut_tupeul_sa_lupte_pentru_copiii_orfani_si_parasiti_pe_care_ii_avea_in_grija/
2020-10-07-6344.
13
https://ziaristii.com/preotul-ortodox-care-ingrijeste-4-000-de-copii/.
14
https://doxologia.ro/parintele-nicolae-tanase.

4
întuneric, speranţă unde e deznădejde şi dragoste unde e ură şi dezbinare15, călcând pe drumul
trasat de înaintașii săi.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutulului Bibic şi de Misiune al BOR,

Bucureşti, 2015;
2. ***, Noul Testament cu Psalmii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2016;
3. IOAN GURĂ DE AUR, (Sfântul), Despre Preoţie, Ed. Basilica, Bucureşti, 2015;
4. GRIGORIE DE NAZIANZ, (Sfântul ), „Cuvânt de apărare pentru fuga din Pont
sau Despre preoţie”, Despre Preoţie, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Biserici Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987;
5. GRIGORIE DIN NAZIANZ, (Sfântul), „Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont
sau Despre preoţie”, SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, SFÂNTUL GRIGORIE
DIN NAZIANZ şi SFÂNTUL EFREM SIRUL, Despre preoţie, Ed. Sophia şi Ed.
Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004;
6. † ANTONIE Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Preotul în Biserică, în lume şi
acasă, Ed. Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1996.
7. Pr. Ene Branişte, Preoții Tăi Doamne, Ed. Andreiana, Sibiu, 2014.
8. Pr. Prof. Dr. Spiridon Cândea, Studii și articole de Pastorală Ortodoxă, Editura
Arhiepiscopiei Sibiului, Sibiu, 2002;
9. Pr. Prof. Ion Buga, Pastorala-încercări de psihologie pimenică, Ed. International
Scorpion, 1992.
10. Drd. Sebastian Şebu, „Principii pastorale patristice şi permanenţa lor”, Mitropolia
Ardealului, an. XVII, nr.3-4, 1972, p.253.
11. Pr. Prof. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, „Sfânta taina a preoţiei la Sf loan Gura de Aur”,
Biserica Ortodoxă Română, anul CXXV, nr.9-12, sept.-dec., 2007;
12. Pr. Conf. Constantin Galeriu, „Slujirea preoţească după Sf. Scriptură și Sf. Tradiţie”,
Studii Teologice, nr. 1-2;
13. Pr. Dr. Cristian Muntean, „Preoţia - taina învierii noastre”, Legea Românească,
nr.1/1999;

15
Pr. Dr. Cristian Muntean, „Preoţia - taina învierii noastre”, Legea Românească, nr.1/1999.

5
14. Emilianos Timiadis, Preot, parohie, înnoire, Editura Sophia, București, 2001.