• Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa menajeră, care

se descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o

problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună.
Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se
descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare
contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti
poluanţi din mediu.

• Compuşii nondegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretan (DDT),

dioxine, difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să ajungă
la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin
intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compuşilor toxici pot să
se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un
peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare
din aceste toxine. Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se
hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine.
Acest proces se numeşte „bioacumulare”.

Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul

este în general un amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din
combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii şi de dioxid
de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu
oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături,
înteţind ceaţa. Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major
pentru sănătate.

Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului

deasupra oraşelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este
cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi ale avioanelor a
combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din
combustibilii "nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să
se combine şi să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă
cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în
substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.

Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau

ceaţă dar după ce au parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp
ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf şi de azot sunt transformaţi
în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi
păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze
întregi ecosisteme. În cele din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot
ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în drumul vântului care
bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi
Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi
sănătatea umană şi obiecte create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice
din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea
globală, o creştere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor
gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a
combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din
atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub
denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu
blochează radiaţiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca
temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100.
Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca
Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând
probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând distribuţia
animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.

Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită

stratosferă. Producţia excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi
clorofluorocarbonaţii (CFC) (compuşi folosiţi până acum în frigidere,
aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a
epuizat stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care
durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele
dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi ameninţă
sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.

Conform OMS (2009), cca 2 milioane de oameni mor anual doar din cauza
poluării aerului, majoritatea în Asia

Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului
creşte. Din anul 1942 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri,
lacuri, rezervoare şi alte surse a crescut de patru ori. Din totalul apei
consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru irigaţie, 39% a fost
pentru generarea de curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilităţi;
industria şi mineritul au folosit 7% şi restul a fost folosită pentru animalele
domestice şi în scopuri comerciale.

Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în agricultură,

cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauză a poluării
apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri şi estuare şi 36% din râuri sunt prea
poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a
anului. În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră
este aruncată în râuri şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.

Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt

vărsate în lacuri şi râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa
menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă
"sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează
oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea
peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice. La sfârşitul anilor '90 în apele
dintre Golful Delaware şi Golful Mexic au murit mii de peşti din cauza
dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că
motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu
apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri şi apoi în mare,
fosfaţii şi nitraţii ajutând dezvoltarea algelor. Inundaţiile duc pesticidele
toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri.

Eroziunea contribuie şi ea la poluarea apelor. Pământul şi nămolul duse de

apă de pe dealurile defrişate, pământurile arate sau de pe terenurile de
construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să omoare vegetaţia acvatică.
Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. De
exemplu, când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor
dealurilor, ploaia poate să ducă pământ şi nămol în râuri, acoperind pietrişul
din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii îşi depun icrele.

Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă

esenţială de proteine, mai ales pentru oamenii din ţările în curs de
dezvoltare. Totuşi, poluarea din golfuri şi estuare ameninţă rezervele de
peşte care şi asa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. În
1989, 260.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în
Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un vechi şi bogat loc de pescuit.
În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele şi în jurul apelor
Statelor Unite, vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol.
Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se
formează într-un proces foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar
pentru creşterea majorităţii plantelor şi esenţial pentru toată producţia
agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri,
patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale
grele care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.

Metodele iraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui,

au cauzat poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu
îngrăşăminte chimice, pesticide şi fungicide omoară organisme utile cum ar
fi unele bacterii, fungi şi alte microorganisme. De exemplu, fermierii care
cultivau căpşuni în California au dezinfectat solul cu bromură de metil
pentru a ucide organismele care ar fi putut afecta căpşunii. Acest proces
omoară fără discriminare chiar şi organismele benefice şi lasă solul steril şi
dependent de îngrăşăminte pentru a suporta creşterea plantelor. În
consecinţă, se folosesc tot mai multe îngrăşăminte, ceea ce duce la poluarea
râurilor şi lacurilor în perioadele cu inundaţii.

Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate

avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la
lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., oraşele antice sumeriene de la sud de Valea
Tigrului şi Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogăţia recoltelor.
Până în anul 1500 î.e.n., aceste oraşe au intrat în colaps din cauza lipsei
recoltei datorate salinităţii ridicate a solului. Aceeaşi problemă există azi în
Valea Indusului din Pakistan, Valea Nilului în Egipt şi Valea Imperială din
California.