Tema 4: Sistemul de conturi şi dubla înregistrare

1. Noţiuni privind contul. Funcţiile contului contabil.

2. Clasificarea conturilor contabile.
3. Planul general de conturi contabile. Caracteristica, structura şi componenţa lui.
4. Evidenţa analitică şi sintetică.
5. Dubla înregistrare esenţa şi importanţa ei pentru control.
6. Formulele contabile şi tipurile acestora.
7. Balanţele de verificare şi importanţa lor pentru control. Formele şi structura acestora.

1. Noţiuni privind contul. Funcţiile contului contabil.

Contul este un procedeu specific metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea
fiecărui element patrimonial ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc
într-o perioadă de gestiune.
Spre deosebire de bilanţ, care prezintă mărimea activelor și pasivelor entității la o anumită
dată, contul serveşte la înregistrarea modificărilor curente ale elementelor patrimoniale care au
loc sub influența operațiunilor economice.
Pentru fiecare element de activ sau pasiv se deschide câte un cont distinct în contabilitatea
curentă. Cu ajutorul contului se înregistrează și se contabilizează mărimea inițială, mișcarea și
mărimea elementului patrimonial la sfârşitul perioadei de gestiune.
Schematic contul poate fi imaginat sub forma literei T.

Dt "Casa" Ct
Sold iniţial

Rulaj debitor Rulaj

creditor
Sold final

Elementele care formează structura contului sunt:

- titlul sau denumirea contului;
- debitul şi creditul contului;
- rulajul contului
- soldul contului.
Titlul sau denumirea contului defineşte elementul de activ sau de pasiv pentru care s-a
deschis contul respectiv şi a cărei evidenţă o ţine. În majoritatea cazurilor denumirea contului
coincide cu denumirea elementului patrimonial de activ sau pasiv, pentru care se deschide
contul.
Debitul şi creditul sunt denumirile celor două părţi opuse ale contului, care permit
separarea celor două sensuri de modificări, pe care le determină operaţiile economice. Partea
stângă a contului se numeşte debit, partea dreaptă - credit.
Rulajul reprezintă mişcarea sau sumele înregistrate succesiv într-o perioadă de gestiune în
debitul şi creditul unui cont, corespunzător creşterilor şi micşorărilor, determinate de operaţiile
economice referitoare la contul respectiv. Rulajul contului este de două feluri: rulaj debitor care
reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de debit a unui cont şi rulaj creditor -
reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de credit.
Soldul contului exprimă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial

1
care se evidenţiază cu ajutorul contului respectiv. Soldul se determină ca diferenţă dintre totalul
sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare. Soldurile se stabilesc, de regulă, la sfârşitul
perioadei de gestiune, reprezentând soldul final, care la începutul perioadei următoare de
gestiune, apare ca sold iniţial.
Conturile sînt niște instrumente de lucru ale contabilității, care îndeplinesc următoarele
funcții:
1) Funcția economică – calcularea situației tuturor elementelor și fenomenelor patrimoniale
în diferite procese economice.
2) Funcția de control – constă în folosirea informațiilor acumulate de ele pentru controlul
integrității patrimoniului, controlul consumurilor și cheltuielilor.
3) Funcția de grupare – reflectarea în fiecare cont a operațiunilor economice care se referă la
un anumit element.
4) Funcția de sistematizare – constă în înregistrarea separată a operațiunilor economice care
provoacă modificări în sensul creșterii și micșorării.

2. Clasificarea conturilor contabile.

Conturile se deschid pentru fiecare element patrimonial, în funcţie de conţinutul economic

al fiecărui element component al patrimoniului şi în raport cu bilanţul contabil se deosebesc două
grupe de conturi: conturi de activ - destinate pentru evidenţa activelor entității şi conturi de
pasiv - destinate pentru evidenţa pasivelor entității.
Conturile de activ reflectă existenţele şi mişcările bunurilor economice, ca elemente
evidenţiate în activul bilanţului. Ele îşi încep funcţiunea prin debitare şi se debitează cu
existenţele iniţiale preluate din activul bilanţului care devin pentru cont solduri iniţiale debitoare.
După ce s-au înscris soldurile iniţiale în conturi, s-a pus problema părţii contului în care se vor
înregistra cele două categorii de modificări ale elementelor patrimoniale, respectiv creşteri şi
micşorări. Pentru a se adăuga la soldurile iniţiale, majorările elementelor patrimoniale se trec de
aceeaşi parte cu acestea şi anume în debitul conturilor de activ, în creditul conturilor de activ se
înregistrează micşorarea elementelor patrimoniale de activ. Soldul final se determină după
relaţia:

Sold final debitor = Sold iniţial debitor + Rulaj debitor - Rulaj creditor

Conturile de pasiv înregistrează existenţele şi mişcările surselor de intrare a bunurilor

economice, ca elemente reprezentate de pasivul bilantului. Ele îşi încep funcţiunea prin creditare
şi se creditează cu existenţele iniţiale preluate din pasivul bilanţului, care devin pentru cont
solduri iniţiale creditoare. Se creditează conturile de pasiv cu majorările elementelor de pasiv şi
se debitează cu micşorarea elementelor patrimoniale de pasiv. Soldul final se determină după
relaţia:

Sold final creditor = Sold iniţial creditor + Rulaj creditor - Rulaj debitor

3. Planul general de conturi contabile. Caracteristica, structura şi componenţa lui.

Planul general de conturi contabile reglementează modul de înregistrare a faptelor

economice în conturi care rezultă din prevederile SNC şi altor acte normative contabile.
Înregistrarea faptelor economice în conturi se efectuează în funcţie de conţinutul economic al
acestora, cu respectarea principiilor, normelor şi politicilor contabile ale entităţii.
Este un document normativ privind clasificarea şi codificarea conturilor. Planul general de
conturi contabile cuprinde trei capitole:
2
 I. Dispoziţii generale
II. Nomenclatorul conturilor contabile
III. Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile
În capitolul I este prezentat modul general de clasificare, funcţionare şi simbolizare a
conturilor contabile.
Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor, grupelor de conturi, conturilor de gradul I
(conturile sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile).
În capitolul III sînt caracterizate clasele, grupele de conturi şi conturile de gradul I şi
prezentate principalele conturi corespondente pe debitul şi creditul fiecărui cont sintetic.
Planul de conturi se bazează pe clasificarea conturilor după conţinutul economic şi
include clasele de conturi, grupele de conturi, conturile de gradul l (conturile sintetice) şi
conturile de gradul II (subconturile).
Planul de conturi cuprinde 9 clase:
1. Active imobilizate
2. Active circulante
3. Capital propriu
4. Datorii pe termen lung
5. Datorii curente
6. Venituri
7. Cheltuieli
8. Conturi de gestiune
9. Conturi extrabilanţiere
Clasele 1-5 cuprind conturile de bilanţ, clasele 6-7 – conturile de rezultate, clasa 8 -
conturile de gestiune şi clasa 9 - conturile extrabilanţiere.
Conturile de bilanţ sînt destinate generalizării informaţiei privind activele, capitalul
propriu şi datoriile entităţii. La data raportării soldurile debitoare sau creditoare ale acestor
conturi se iau în calcul la determinarea indicatorilor din bilanţ.
Conturile de rezultate sînt destinate generalizării informaţiei privind veniturile şi
cheltuielile entităţii. La data raportării rulajele creditoare ale conturilor de venituri şi rulajele
debitoare ale conturilor de cheltuieli se iau în calcul la determinarea indicatorilor din situaţia de
profit şi pierdere.
Conturile de gestiune sînt destinate generalizării informaţiei privind costurile de producţie,
adaosul comercial, încasările din vînzarea bunurilor în numerar, costurile refacturate şi alte
elemente contabile cu caracter tranzitoriu. La data raportării conturile de gestiune se închid cu
conturile de bilanţ şi/sau de rezultate.
Conturile extrabilanţiere sînt destinate generalizării informaţiei privind bunurile
neînregistrate în bilanţul entităţii, dar aflate în gestiunea acesteia, creanţele şi datoriile
contingente, garanţiile acordate şi primite, pierderile fiscale şi alte elemente similare.
Conturile din clasele 1-8 funcţionează în partidă dublă, conform căreia înregistrările se
efectuează concomitent în debitul unui cont şi creditul altui cont.
Conturile din clasa 9 funcţionează în partidă simplă, conform căreia înregistrările se
efectuează în debitul sau creditul unui singur cont, fără corespondenţă cu alte conturi.
Clasele de conturi sunt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9.
Grupele de conturi sunt simbolizate cu două cifre, din care prima indică simbolul clasei
în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua numărul grupei.
Conturile de gradul l (conturile sintetice) sunt simbolizate cu trei cifre, din care primele
două formează simbolul grupei la care se referă contul respectiv, iară treia cifră reprezintă
simbolul contului de gradul l.
Conturile de gradul II (subconturile) sunt simbolizate cu patru cifre, din care primele trei
cifre indică codii contului de gradul l, iar a patra cifră reprezintă numărul contului de gradul II.
Planul de conturi este strâns legat cu situațiile financiare. Simbolurile şi denumirile
claselor 1-5 din planul de conturi coincid cu numerele şi denumirile capitolelor din bilanţ.
3
 4. Evidenţa analitică şi sintetică.

În funcţie de detalierea informaţiei, conturile contabile se împart în sintetice şi analitice.

Conturile sintetice reflectă bunurile economice, procesele, sursele şi rezultatele
economice grupate după caracteristicile lor generale. De exemplu: contul sintetic „Materiale",
„Mijloace fixe", "Capital social".
Conturile analitice reflectă concomitent părţile componente ale bunurilor economice,
proceselor, surselor şi rezultatelor economice respective, după însuşirile lor specifice. De
exemplu: la fabrica de beton conturile analitice la contul „Materiale" pot fi: contul analitic -
ciment, contul analitic - nisip, contul analitic - pietriş, ş.a. la fabrica de bomboane conturile
analitice la contul „Materiale" pot fi: contul analitic - zahăr, contul analitic - cacao, contul
analitic - unt şi altele.
Numărul conturilor analitice în care poate fi desfăşurat un cont sintetic este determinat de
natura bunurilor, proceselor, surselor, precum şi de necesităţile de detaliere a cunoaşterii
conţinutului elementului evidenţiat.
Regulile de funcţionare a conturilor analitice sunt aceleaşi ca şi pentru conturile sintetice,
deoarece în ambele categorii de conturi se înregistrează aceleaşi elemente patrimoniale.
Legătura dintre conturile sintetice şi analiticele lor se realizează prin următoarele:
a) Suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul iniţial al
contului sintetic;
b) Suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul
debitor al contului sintetic;
c) Suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul
creditor al contului sintetic;
d) Suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul final al
contului sintetic.
În afară de conturi sintetice şi analitice mai avem subconturi (conturi de gr. II) - veriga
intermediară dintre conturile sintetice şi analitice. De exemplu: contul sintetic „Materiale",
subcontul "Materiale de construcţii" cont analitic "Vopsea".
Evidenţa bazată pe conturile sintetice se numeşte evidenţă sintetică, iar evidenţa bazată
pe conturile analitice - evidenţă analitică.

5. Dubla înregistrare esenţa şi importanţa ei pentru control.

Orice operaţie economică produce o dublă modificare în bilanţ, deci în contabilitate

aceasta se va concretiza printr-o dublă înregistrare în conturi, concomitent şi cu aceeaşi sumă.
Înregistrarea concomitentă cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice sau financiare în două
conturi, în debitul unui cont şi creditul altui cont poartă denumirea de dubla înregistrare.
Dubla înregistrare dă posibilitatea de a reflecta în dinamică, pe baza unui sistem coerent,
cele două aspecte ale dublei reprezentări, de asemenea, dă posibilitatea efectuării unui control
permanent asupra exactităţii înregistrărilor efectuate.
Ca rezultat al aplicării dublei înregistrări, între conturile contabile se stabileşte o legătură
reciprocă. Legătura stabilită între cele două conturi în care se înregistrează o operaţie economico-
financiară poartă denumirea de corespondenţa conturilor, iar conturile între care intervine
această legătură se numesc conturi corespondente.
În dependență de modiicările bilanțiere, corespondența conturilor se poate stabili:
1) Numai între conturile de activ A + x – x = P
2) Numai între conturile de pasiv A = P + x – x
3) Între conturile de pasiv și de activ A + x = P + x; A - x = P – x

4
 6. Formulele contabile şi tipurile acestora.

Modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii economice în conturile corespondente,

pe baza dublei înregistrări sub formă de egalitate valorică se numeşte formulă contabilă.
Formula contabilă este compusă din următoarele părţi componente: denumirea contului
corespondent debitor; denumirea contului corespondent creditor şi suma care face obiectul
înregistrării.
În formula contabilă, contul care se debitează se înscrie în partea de sus sau în stânga, iar
contul care creditează se aşează în partea de jos sau în dreapta.
De exemplu: Operaţia economică: s-au procurat mijloace fixe cu plata ulterioară. Se va
întocmi formula contabilă:
Dt 123 "Mijloace fixe" 2 000 lei
Ct 521 "Datorii comerciale curente" 2 000 lei
sau
Dt 123 "Mijloace fixe" Ct 521 " Datorii comerciale curente" 2 000 lei
Formulele contabile sunt de mai multe feluri, fapt pentru care se impune clasificarea
acestora după mai multe criterii, astfel:
1. în funcţie de numărul de conturi corespondente din care este formată formula
contabilă.
a) Formula contabilă simplă este aceea în care corespondenţa se stabileşte între două
conturi: unul se debitează şi altul se creditează simultan şi cu aceeaşi sumă. De exemplu:
de la contul curent în valută națională s-a transferat furnizorilor în achitarea datoriei:
D 521 "Datorii comerciale curente"
C 242 "Conturi curente în valută națională"
b) Formula contabilă compusă este formula în care corespondenţa se stabileşte între un
singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare concomitent şi cu aceeaşi sumă sau
invers, între un singur cont creditor şi mai multe conturi debitoare, de asemenea
concomitent şi cu aceeaşi sumă. De exemplu: s-au primit de la furnizori materiale în
valoare de 5000 lei şi obiecte de mică valoare şi scurtă durată în valoare de 500 lei:
Dt 211 "Materiale" - 5000 lei
Dt 213 "Obiecte de mică valoare şi scurtă durată" - 500 lei
Ct 521 "Datorii comerciale curente" - 5500 lei

2. în funcţie de scopul pentru care se întocmesc:

a) Formula contabilă curentă se consideră acea formulă prin intermediul căreia se
înregistrează în contabilitate operaţiunile economico-financiare care au loc în mod
obişnuit, curent. Caracteristica acestora constă în faptul că înscrierea sumelor se face în
negru, sumele respective se adună între ele, atât în debitul cât şi creditul contului.
b) Formula contabilă de stornare, reprezintă o modalitate specifică contabilităţii de
corectare a unor erori, săvârşite anterior cu ocazia înregistrării în conturi a sumelor din
operaţiile economice şi financiare care au avut loc în activitatea întreprinderilor. Eroarea
poate fi, fie în înregistrarea unei sume eronate, fie în înregistrarea unei sume în alte
conturi decât cele corespunzătoare conţinutului operaţiei.

7. Balanţele de verificare şi importanţa lor pentru control. Formele şi structura acestora.

Balanţa de verificare este un procedeu specific metodei contabilităţii care asigură

respectarea în contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla înregistrare a operaţiilor
economice, oferind prin aceasta garanţia exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi, precum şi
a întocmirii unor bilanţuri reale şi complete.
5
 Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare, în care se înscriu datele
valorice ale tuturor conturilor, folosite de o întreprindere într-o perioadă de gestiune, preluate din
Cartea - Mare. Ea furnizează informaţii în legătură cu soldule iniţiale, mişcările intervenite într-o
perioada de gestiune (luna, trimestru, semestru, an) şi soldurile finale la data întocmirii ei.
Balanţa de verificare în dependenţă de natura conturilor pe care le conţine poate fi
balanţa de verificare ale conturilor sintetice şi balanţa de verificare ale conturilor analitice.

Balanţa de verificare a conturilor sintetice

Simbolul Denumirea Solduri iniţiale Rulaje Solduri finale
conturilor conturilor
Debi- Credi- Debi- Credi- Debi- Creditoare
toare toare toare toare toare
123 Mijloace fixe
241 Casa
TOTAL

Balanţa de verificare şah, spre deosebire de varianta tabelară permite redarea

corespondenţei conturilor în care s-a înregistrat operaţia economică în partidă dublă. Cu ajutorul
acestei balanţe se descoperă, nu numai dacă s-a respectat dubla înregistrare, ci şi dacă a fost
debitat sau creditat contul corespunzător conţinutului economic al operaţiei efectuate.

Balanţa de verificare - şah (model)

Conturi Sold iniţial Contul Contul Contul Contul Total Sold
^creditoare debitor 123 211 242 521 rulaj final
Conturi^- debitor debitor
debitoare
Sold iniţial Total solduri * *
creditor iniţiale
Contul 123
Contul 211
Contul 242
Contul 521
Total rulaj Total
creditor rulaje
Sold final creditor Total
solduri
finale

Cu toate avantajele pe care le prezintă acest tip de balanţă, în practică se utilizează mai
rar datorită numărului mare de conturi corespondente într-o perioadă de gestiune şi
imposibilitatea transpunerii lor pe formatul de hârtie folosit.
În situaţia în care conturile sintetice se desfăşoară în analitice, este necesar să se
întocmească şi balanţe de verificare analitice). Se întocmeşte câte o balanţă analitică pentru
fiecare cont sintetic, desfăşurat în conturi analitice.
Balanţele de verificare analitice sunt un mijloc eficient pentru stabilirea legăturii dintre
evidenţa analitică şi evidenţa sintetică, motiv pentru care mai poartă denumirea de balanţe
auxiliare sau secundare. Totodată, balanţele de verificare analitice sunt necesare cunoaşterii
detaliate în legătură cu existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale ale întreprinderii.

6
 Balanţa de verificare a conturilor analitice
Nr. Conturile Sold iniţial Rulaj debitor Rulaj creditor Sold final
d/o analitice
Cantit Preţ Va- Canti- Preţ Va- Cant Preţ Va- Cant Preţ Va-
ate loare tate loare itate loare itate loa re

Exactitatea înregistrărilor făcute în conturile analitice şi cel sintetic de care aparţin, se

verifică prin corelaţiile între datele acestei balanţe şi cele din contul sintetic, astfel: totalul
sumelor debitoare ale tuturor conturilor analitice din balanţă, trebuie să fie egal cu totalul
sumelor debitoare ale contului sintetic; totalul sumelor creditoare ale tuturor conturilor analitice
din balanţă trebuie să fie egal cu totalul sumelor creditoare ale contului sintetic; totalul soldurilor
tuturor conturilor analitice din balanţă, trebuie să fie egal şi de acelaşi sens cu soldul contului
sintetic.