Curs nr.

28.02.2017

Naturalism

I. Principii generale:
Și-a dezvoltat principiile sub influenţa lui Hippolytte Taine şi mai ales sub influenţa lui C.
Bernard, fondator al fiziologiei experimentale. HT a codificat realismul în legi riguroase
integrate unui ansamblu coerent.
Principii de bază: rasa, mediul, momentul. Rasa = poporul căruia aparţine scriitorul; mediul = cel
social; moment istoric determinant. Operele artistice capătă valoare şi în funcţie de alţi factori:
grad de importanţă al caracterului (semnificaţie filosofică a operei), grad de binefacere al operei
(valoare morală), grad de congvergenţă al efectelor (valoare artistică). Edificiul său ideologic se
bazează pe cercetarea în ştiinţele naturale de unde preia idei analogice dintre regnuri, pe legea
corelaţiei organelor pe care le aplică colectivităţii umane. Astfel HT dezvoltă tema caracterului
esenţial, cel care le subordonează pe celelalte. Sarcina artistului: de a urmări şi transcrie
infinitatea de posibilităţi ale individului prin caracterul său dominant în funcţie de mediu,
moment. Mediu = ansamblu de circumstanţe exterioare combinate, capabile să producă
modificări în structura organismelor. Rasa cumulează toate acele dispozitive înnăscute şi
ereditare pe care omul le aduce cu el la lumină. De obicei sunt articulate în diferenţe marcate în
temperament, structura corpului.
Ştiinţa nu proscrie, nu iartă, doar constată şi explică. Studiază cu egal interes orice aspect al
realităţii. La fel trebuie să procedeze şi arta. Deşi s-au adus obiecţii considerând că fiinţa umană
nu poate fi supusă aceloraşi legi, nici aceloraşi experienţe precum celelalte regnuri, principiile lui
HT au avut aderenţă printre scriitori, căci a oferit posibilitatea de a descrie fiinţa umană în mod
liber, fără prejudecăţi. Principiile lui au oferit scriitorilor demnitatea savantului. HT e considerat
fondatorul pozitivismului literar.

II. Emile Zola, teoretician al naturalismului:

Considera că naturalismul e doar o evoluţie firească a realismului. E pe de-o parte culminaţia
operelor unui număr oarecare de precursori, iar pe de alta consecinţa firească a unei noi stări a
civilizaţiei. EZ considera că naturalismul îşi are rădăcinile mult mai devreme (sec 18) – Diderot,
care prin scientismul său poate fi considerat precursorul unei doctrine care pretinde să introducă
în literatură metode ştiinţifice experimentale.
În vreme ce romanticii se trag din Rouseau, naturaliştii descind din Diderot, Balzac, Flaubert. EZ
îşi întemeiază doctrina în opoziţie cu cea romantică. Vede în romantici nişte artişti care, fără să-
şi dea seama, continuă să aplice estetica clasică, căci păstrează tipurile, abstracţiile generalizate
ale formulei clasice. Romanticii = simpli retori a căror dominaţie a luat sfârşit, falimentând
datorită faptului că nu şi-au adaptat ideile la societatea modernă, la gustul ei generalizat pentru
ştiinţă. EZ afirmă că societăţile sunt cele ce determină evoluţia literară.
Sec 19, fiind secolul ştiinţei caracterizat prin sporire considerabilă a cunoaşterii despre natură, va
permite scriitorilor să dea o operă mai bogată în cunoştinţe, mai adevărată, mai aproape de
realitate. Scopul lui EZ: de a introduce în literatură metodele ştiinţelor naturale şi datele noi
aduse de ele. Prin metodele experimentale, EZ intenţionează să descopere relaţiile care leagă un
fenomen oarecare de cauza lui apropiată, să descifreze așadar condițiile necesare manifestării
unui fenomen. Până la el observația fusese utilizată în literatură doar de Balzac, Stondal,
Flaubert. Acum ea va deține monopolul în întregul act de creație. Imaginația intervine doar în
construcția unui experiment, în sensul că trebuie imaginat un caz care să permită verificarea unor
raporturi între 2 ordini de fenomene. Pentru romancier metoda experimentală constă concret în a
face personakele să se miște într-o anumită istorie pentru a arăta prin aceasta că succesiunea
faptelor va fi așa cum o cere determinismul fenomenelor supuse studiului. Utilizarea acestor
metode are la bază o concepție materialistică, mecanicistă asupra lumii morale, ea presupune că
„lumea umană e supusă aceluiași determinism ca și restul naturii.” Prin utilizarea metodei
experimentale romancierul se va apropia mai mult de savant decât de poet și artist.
Operă științifică, romanul modern va fi și operă morală. Romancierul nu va face operă de savant
pur; desigur el va păstra impasibilitatea savantului și nemilosul amoralism al acestuia în fața
situațiilor și a caracterelor pe care le propune, dar va fi in același timp și judecător de instrucție al
oamenilor și al pasiunilor lor. În plus romancierul va trebui să arate mașinăria manifestărilor
individuale și senzuale ale omului politic, reformatorul social, să acționeze asupra societății și să
o amelioreze. În felul acesta EZ își manifestă credința în manifestul social împotriva acuzațiilor
de fatalism care i s-au adus. În privința stilului, pentru EZ individualitatea e semnul cel mai
prețios al artei, scriitorul ca și artistul trebuie să-și realizeze opera sa personală fără să se
preocupe de starea generală de spirit în materie de artă, dimpotrivă exploatând ceea ce e mai
intim în el insuși. Libera manifestare a ideilor personale e pentru EZ prima condiție a creației.
Personalitatea scriitorului sa va manifesta mai întâi în caracterul original, chiar agresiv și șocant
dacă e cazul, al investigației făcute în spiritul curiozității științifice, apoi prin stilul care va
reflecta caracterul propriu, temperamentul scriitorului. În acest sens EZ îl citeaza pe Dode: „O
operă de artă e un colț al creației văzut printr-un temperament.”
Concluzii:
EZ așează metoda științei în slujba unei morale sociale, dar în același timp consideră că opera
trebuie să fie o interpretare personală a lumii. Naturalismul urmează realismului în ceea ce
privește observarea, dar consideră că observarea trebuie condusă de un experiment (de
imaginarea unei intrigi narative care să o verifice pe cea inițială). Și pentru naturaliști și pentru
realiști, noțiunea de „artă” cade pe planul al doilea căci autorul tinde să dispară ca artist și să se
manifeste doar ca savant, gânditor. Naturalismul e punctul extrem al tendinței care încearcă să
apropie literatura de știință propunând ca scop al scriitorului adevărul.

III. Emil Zola romancierul:

A fost un provincial sosit la Paris, trăind în lipsuri materiale. Și-a început cariera ca funcționar la
o editură, apoi a fost cronicar artistic la diferite ziare. Drumul creației sale se schimbă când
începe să publice în „Folietou‟. Zola publică un roman „Misterele Marsilei‟, important pt.
creația sa. Primul său roman de succes e „Therese Raquin‟ cu un subiect caracteristic pt.
concepția lui de roman.
Zola stabilește cu precizie antecedentele persoanei sale, le alcătuiește adevărate fișe medicale –
cazuri patologice. Subiectul romanului pornește de la un banal factor divers: Camille, căsătorit
cu verișoara sa Therese are un prieten în Laurent, cel care va deveni amantul soției.
Eroina- temperament senzual, duce o existență inisipidă alături de acest soț bolnăvicios și pt. a se
putea căsători, cei doi amanți pun la cale uciderea lui Camille, dar vor subcomba ei înșiși sub
presiunea remușcărilor ulterioare faptei. Șfârșesc beând otrava din același pahar. Importantă e
țesătura experimentalistă a romanului. Therese e fiica nelegitimă a unui ofițer francez, concepută
cu o femeie arabă, deci rezultatul încrucișării a două rase de unde temperamentul ei
dezechilibrat, constrâns pe de altă parte prin mediul în care crește și prin căsătoria la o existență
plată.
Camille e total opusul- spirit și fizic prin insignifianță. Laurent, cândva pictor e catalizatorul
forțelor obscure. Există așadar o întrebare construită de terminism biologică pe care se sprijină
intriga. „În Therese R. am vrut să studiez temperamente, iar nu caractere. Aici e toată cartea. Am
ales personaje complet dominate de nervii și de sângele lor, lipsite de liberul arbitru, târâte în
fiecare act al lor de fatalitatea cărnii. Therese și Laurent sunt niște brute omenești, nimic mai
mult(...)‟ Într-un cuvânt, n-am avut decât o dorință: să caut în ei animalul, să nu văd decât
animalul și să notez scrupulos senzațiile și actele acestor ființe. Am făcut pur și simplu pe două
trupuri vii operația analitică pe care chirurgii o fac pe cadavre.
Treptat, Zola renunță la cazul patologic, pentru a se ocupa de existențele comune. Ciclul
Rongon-Maquart urmărește istoria unei familii sub aspectul moravurilor și al caracteristicilor.
Principiile vor fi excluse chiar de către Zola însuși:
1. Să studieze într-o familie problema sângelui și mediului, urmărind travaliul secret care dă
copiilor din același părinte, pasiune și caractere diferite, ca o consecință a modurilor de a
trăi.
2. Să studieze societatea contemporană în miile de detalii de moravuri, ilustrând scelerații și
eroii.
În concluzie, romanul se va baza pe studiul psihologic și social al omului arătând resorturile
ascunse și cele aparente care fac să se miște „bestia umană‟. Mai puțin grandios. E important
mai mult sub aspectul cronicii de moravuri, decât sub acela experimental.

 E primul scriitor care aduce într-o capodoperă mediul muncitorilor- prezintă prima
greva din literatură. De asemenea, prezintă lumea magazinelor, lumea facerii și a
politicii- Excelența sa domnul Rougon
 catastrofa războiului- Dezastrul
 speculațiile banare- Banii
 lumea declasaților- Bestia umană
 lumea clerului arivist- Cuceritorul
 cazurile numeroase de alcoolism, nebunie mistică sau erotică,nevroze
Romanele din acest ciclu se impun și prin semnificația lor socială, prin care se apropie de
romanele realiste ale secolului XIX. Astfel, ciclul depășește mecanismul de funcționare a
legii eredității, beneficind de o semnificație mai bogată în cadrul căreia se manifestă din
plin societatea. Pretutindeni scriitorul păstrează observațiile fără a interveni, fără a opta
pentru vreuna dintre soluțiile pe care le întâlnește= caract. întreg naturalism în a cărei
ambiguitate intră simultan protestul și compromisul.
Refuzul de a le considera schițe rezidă în forță. Acestă stare va fi însă provizorie, însuși
Zola va apela la ideile socialiste, activismul democratic, manifestat în secolul următor
prin preferința pentru cazurile patologice, sexualitate morbidă. Acest lucru e facilitat de
interesul crescut al începutului de sec. XX, pentru componenta subconștientă a omului
prin descoperirea din domeniul psihoanalizei. În literatura română- Zodie, Milogul,
Trubadurul.